GENERALITĂȚI PRIVIND GRĂDINILE TERAPEUTICE [303380]

INTRODUCERE

În această lucrare de licență pornesc de la anticul proverb latinesc după care medicul tratează și natura vindecă: „Medicus curat natura sanat”. [anonimizat]. Un peisaj de natură induce o stare pozitivă. [anonimizat], intervenția medicului scade.

Alegerea subiectului a fost o [anonimizat], [anonimizat] a-i ajuta pe cei nevoiași în orice situație s-au intersectat.

[anonimizat], întinzându-le o [anonimizat], armonioase, [anonimizat] a-i implica în grădinărit. Dorința mea a fost să amenajez un spațiu verde cât mai confortabil și plăcut pentru personalul spitalului (medici, asistenți, infirmieri, [anonimizat]) [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat], mai destinși datorită mediului ambiant realizat.

[anonimizat] s-[anonimizat]-Napoca. [anonimizat], mentalitatea oamenilor. [anonimizat]. Un astfel de complex spitalicesc are nevoie de schimbări atât funcționale cât și estetice.

[anonimizat], [anonimizat].

Capitolul 1

GENERALITĂȚI PRIVIND GRĂDINILE TERAPEUTICE

ISTORIA ȘI EVOLUȚIA GRĂDINILOR

Grădinile sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Oamenii s-[anonimizat]: hrană, apă, iar în al doilea rând pentru crearea unei mediu înconjurător favorabil.

Începutul artei grădinii revine din perioada antichității. [anonimizat], picturi, basoreliefuri, [anonimizat], în Egipt și în sudul Europei.

Primele grădini au apărut în zonele unde se practica agricultura: [anonimizat], Nil, Indus și Fluviul Galben (Fig. 1.1.). [anonimizat], iar ulterior grădinile s-[anonimizat].

Fig. 1.1. [anonimizat]

(Sursă: https://dokumen.tips/documents/gradinile-antichitatii-55cb7c006961f.html)

În Mesopotamia a apărut prima civilizație antică între văile fluviilor. Pentru ei pomicultura și grădinăritul însemna economia agricolă. Ei au practicat primele perdele de protecție împotriva vânturilor pentru a proteja grădinile de zarzavat (Drâmba, 1984). Totodată ei au cultivat curmalul, o [anonimizat], comestibil.

Grădinile suspendate ale Babilonului este o [anonimizat] (Fig. 1.2.).

Fig. 1.2. Grădinile suspendate ale Babilonului

(Sursă: https://dokumen.tips/documents/gradinile-antichitatii-55cb7c006961f.html)

Aceste grădini suspendate erau amenajate în timpul domniei regelui Nabucodonosor al II-lea, pentru soția sa, Amytis. Stilul abordat al grădinii era cel geometric, construcția acesteia era făcută din patru terase suprapuse, cu aspect de piramidă, iar suprafața totală a grădinii ocupa 1,5 ha. Numeroase specii de plante comestibile au fost cultivate, dintre care: curmale, măslin, migdale, cires, vită de vie, etc.

În Egiptul antic erau cultivate legume, vii, smochini, curmali, rodii și sicomori. Nobiile, marile proprietari dețineau și grădini de plăcere (Fig. 1.3.).

Fig. 1.3. Grădina egipteană, după Magnilio Calcagno, 1991

(Sursă: Ana-Felicia Iliescu, 2006)

Sub influența orientală a apărut în interiorul palatelor grădini patio, care au fost decorate cu bazine de apă, pavilioane, voliere cu pelicani, etc.

În Grecia primele grădini au apărut în zona insulei Creta. Grecii erau caracterizați prin simplitate, modestie, grădinile lor au avut caracter utilitar. În aceste grădini se cultiva vița de vie, pomii fructiferi și legumele (Fig. 1.4.). Grădinile decorative au apărut între timp pe lângă temple, care au devenit loc de desfășurare a ceremoniilor de slăvire a zeilor, totodată au existat grădini funerare sau divine, păduri sacre închinate zeităților.

Fig. 1.4. Grădină antică din Grecia

(Sursă: http://www.iseoverde.ro/gradinile-din-grecia)

În epoca elemistă au apărut mici grădini ale locuințelor care au fost decorate cu fântâni arteziene, mici canale și statui de nimfe. Locuințele mari, bogate au avut grădini mari, unde ornamentele de artă plastică și arhitecturale se îmbinau armonios cu vegetația.

Din extremul orient se ține cont de grădinile chinezești și grădinile japoneze.

În China arta grădinilor este în strânsă legătură cu religia. În timpul dinastiei Han s-au amenajat grădini de plăcere, care au fost create ca paradisuri ale nemuritorilor, în care au folosit elemente de apă, plante, animale, munți (Fig. 1.5.). Chinezii au consumat anumite elixiruri secrete, în speranța atingerii nemuririi. Din China au fost aduse numeroase specii horticole în Europa, dintre care: piersicul, portocalul, caisul, lămâiul, bujorul, etc.

Fig. 1.5. Grădina Perfectei Străluciri (Yuan Ming Yuan)

(Sursă: Simonds, 1967)

Influența Chinei asupra Japonia s-a conturat începând din sec. al VII-lea e.n. În prima parte au preluat arta grădinii chinezești, după care l-au personalizat, care a devenit ulterior o artă japoneză națională originală. Aceste grădini s-au dezvoltat sub influența zen, o formă a budismului care îndeamnă către simplitate și dragoste de natură (Fig. 1.6.).

Fig. 1.6. Grădini japoneze

(Sursă: http://www.qreferat.com)

În capitalele țării s-au creat primele grădini imperiale , iar după influența religiei și de doctrina zen, au apărut grădinile templelor. Clădirile erau concepute astfel încât păreau a fi o componentă a grădinii. Arta grădinilor japonezi era caracterizată de simbolism filozofic, folosind toate elementele ale naturii: munți, lac cu insule, pietre, nisip, pietriș, arbori, arbuști, flori, etc. (Fig. 1.7.). Anumite grădini au fost inventate pentru ceremonialul ritual al ceaiului. Aceste grădini au fost mai mici, mai intime, alcătuite din mai multe secțiuni. Pentru decorul grădinilor au folosit plante sempervirescente, roci, pietre, garduri și porți interioare, în ultima secțiune fiind amplasat pavilionul tradițional. În grădinile japoneze vegetația era alcătuită din: cireși japonezi, pini, ienuperi, arbuști de ceai, camelii, bambus, ferigi, etc.

Grădinile japoneze au influențat arta grădinii în Europa, aceștia preluând anumite elemente în arta grădinii moderne.

Fig. 1.7. Vila imperială Katsura

(Sursă: Moore, 2000)

Renașterea a reprezentat o perioadă mare de înflorire a culturii, a artei în Europa. Renașterea a avut influență și asupra artei grădinii, desprinzându-se treptat de modelele Evului Mediu.

În Italia, principiile de amenajare ale grădinilor antice, cum ar fi: simetria, organizarea arhitecturală a spațiilor, utilizarea vegetației tunse au fost adoptate și regândite, într-un stil original, ce caracterizează grădinile italiene. Grădinile erau proiectate în cele mai multe cazuri pe pante sau terenuri accidentate, de aceea grădinile au fost amenajate în terase succesive, cu forme geometrice regulate, susținute de ziduri ornamentate și legate pri scări (Fig. 1.8.).

Acestei perioade îi aparțin numeroase creații, grădini faimoase, dintre care: grădinile Boboli, Gamberaia, Isola Bella, Villa Lante, etc.

Fig. 1.8. Villa Lante, Italia

(Sursă: https://www.skyscanner.com)

Grădinile din România s-au format cu o întrepătrundere a occidentului cu orientul.

În Transilvania se ține cont de o dezvoltare mai timpurie a grădinilor. Primele grădini aveau o suprafață mică, cu scop utilitar. Lângă casele nobiilor, boierilor au fost amenajate grădini decorative. Grădinile au început să se dezvolte din sec. al XVI-lea. Nobiile aveau preocuparea pentru amenajarea de parcuri pe lângă reședințele de țară și amenajările pe lângă casele orășenilor. În aceste grădini au folosit în mare parte trandafiri, crini, garoafe, iasomnie, lalele, etc.

Către sfârșitul sec. al XVII-lea, grădinile au fost proiectate după stil italian (Curtea Veche, palatul Mogoșoaia) (Fig. 1.9.).

Fig. 1.9. Palatul Mogoșoaia, România

(Sursă: https://www.palatebrancovenesti.ro)

În sec. al XVIII-lea arta grădinii s-a conturat după stilul francez (parcurile de la Avrig, județul Sibiu, Castelul Bánffy de la Bonțida (Fig. 1.10.), județul Cluj, Castelul familiei Teleky, județul Brașov).

Fig. 1.10. Castelul Bánffy de la Bonțida

(Sursă: Arhivă personală)

În urma dezvoltării orașelor, în sec. al XIX-lea s-au înființat spații publice pentru plimbare și agrement. În Cluj-Napoca, în anul 1838 s-a înființat un parc-promenadă, destinat pentru distracția publicului: cafenea, bazin pentru înnot, teren de sport, etc. (Fig. 1.11.).

Fig. 1.11. Planul parcului-promenadă din Cluj (1838)

(Sursă: Marcus, 1958)

În 1860 a apărut prima grădina botanică din București, care poartă numele de Grădina Botanică “Dimitrie Brândză”, a fost realizată de grădinarul Ulrich Hoffman. Suprafața grădinii ocupa 7 ha, care în ziua de azi are o suprafață de 18,2 ha. În 1866 conducerea a fost preluată de către profesorul dr. Dimitrie Grecescu, autorul publicației a primului catalog de plante existente în sectoarele în aer liber și în serele grădinii.

La începutul sec. al XX-lea s-a conturat o nouă etapă în dezvoltarea artei grădinii în România. Peisagistul francez Edouard Redont a proiectat în stil peisager în București Grădina Ioanid (Fig. 1.12.). Librarul Gheorghe Ioanid a avut în proprietatea sa un teren mlăștinos care a fost desecat, după care proprietarul acestuia a hotărât să-l amenajeze ca parc. Parcul a fost amenajat după stilul englezesc și cel francez.

Fig. 1.12. Grădina Ioanid, București

(Sursă: Marcus, 1958)

După al doilea război mondial, amenajarea, proiectarea parcurilor și a grădinilor a stagnat. În anul 1952 s-au conturat noi principii de amenajare a parcurilor și a grădinilor, cum ar fi: crearea de noi parcuri, grădini și scuaruri; sporirea numărului de parcuri destinate sportului; amenajarea locurilor de joacă pentru copii; zone de recreare pentru tineret; înființarea grădinilor zoologice și botanice în cât mai multe orașe, etc. (Muja, 1984). După anul 1990 s-a observat o stagnare în activitatea peisageră, o degradare a parcurilor, grădinilor, a spațiilor verzi. Acest fenomen s-a extins până în anul 2000.

ISTORIA ȘI EVOLUȚIA GRĂDINILOR TERAPEUTICE

Istoria spațiilor și a locurilor de îngrijire revine încă din cele mai vechi timpuri. Natura era văzută ca fiind o modalitate a vindcării, dar acest concept important a fost în mare parte uitat în secolul al XX-lea. Acum, însă, este redescoperită, sub forma grădinilor de vindecare și a peisajelor terapeutice.

Unul dintre primele locuri de vindecare de care sunt dovezi scrise este localizată în Episcopia de la Epidaurus, din Grecia antică. Pentru a asigura distracția oamenilor, aceștia puteau să viziteze o bibliotecă, un muzeu, un teatru, o piață și o grădină cu arbori (Gesler, 2003).

În secolul al XX-lea, Hildegrad von Bingen, teolog și practicant medical, a descris corpul ca o mașină sau boală, ca un segment mecanic. Ea a îmbrățișat conceptul de “verdeață”, cules din preocupările practice ale grădinăritului. La fel cum plantele răspândesc frunze, flori și fructe, corpul uman are puterea de a crește, de a da naștere și de de a se vindeca (Sweet, 2012).

Primele cazuri în care o grădină, în mod obișnuit închisă, a fost în mod specific încorporată ca parte a unui mediu de vindecare a fost în perioada monahală. Azilul din Clairvaux, Franța, a avut în interiorul incintei numeroși și diferite arbori. Inițiativa acestei spațiu a fost de a oferi confort, loc de plimbare, gazon verde și umbră bolnavilor. Aceste elemente trezesc simțurile senzoriale și le folosesc natua ca o componentă a vindecării. Spitale asemănătoare au fost amenajate cu grădini de vindecare în Pisa, Constantinopol, Viena, Florența, etc.

Următoarea schimbare majoră în proiectarea spitalelor și a spațiilor în aer liber a fost dezoltarea spitalului de tip pavilion. În secolul al XVII-lea au pus mare accent pe observarea ratei de naștere și a decesuli. Noile spitale au acordat o atenție deosebită asupra pacienților, deoarece au crezut că infecțiile s-au răspândit prin ventilație, vapori, în aer provenind din apă stagnantă și deșeuri putrezite. Un spital din Edinburgh a fost construit pe un deal în formă de U pentru o bună aerisire, din care 2 ha au fost destinate unei grădini (Warner și colab., 1998).

În spitalele de tip pavilion s-au format clădiri cu două și trei etaje legate printr-o colonadă continuă, cu ferestre mari, care au îmbunătățit ventilația (Fig. 1.13).

Fig. 1.13 Spital de tip pavilion, Scoția

(Sursă: Clare Cooper Marcus, 2014)

Romantismul a determinat o reconsiderare a rolului naturii în restaurarea fizică și spirituală. Scriitori precum Rousseau și Goethe au înălțat puterile naturii pentru a încuraja contemplarea și legătura emoțională cu spiritul. Orașele au construit parcuri pentru sănătatea fizică și psihică pentru locuitorii lor. Tot în această perioadă s-a regândit tratamentul bolnavilor mintali. În Zaragosa, Spania, spitalele au fost construite ca mediul înconjurător să le ofere o zonă de socializare, o zonă de luat masa, o grădină de legume, vii și livezi (Warner, 1995). Această metodă de socializare a pacienților a devenit cunoscută în secolul al XIX-lea, drept ca tratament moral. Până în anii 1850, un peisaj naturalist a avut un rol direct în tratamentul bolnavilor mintali, și că mintea și corpul trebuie tratate împreună. Peisajul oferit de natură calma nervii răniți, în timp ce grădinăritul și exercițiile fizice erau folosite pentru a restabili sănătatea corporală.

Odată ce a apărut holera, spitalele de tip pavilion, au început să fie înlocuite cu spitale monobloc și spitale înalte, funcționale, în care infecțiile, bolile au fost tratate cu ajutorul antibioticelor, analgezicilor, emoțiile au fost studiate de către psihologi, corpul a fost tratat în anatomie și medicină, înlăturând astfel orice credință persistentă între conexiunea minte-corp. Astfel, au dispărut grădinile care au fost destinate vindecării pacienților.

După cel de al doilea Război Mondial, terapia horticolă a fost folosită ca un mijloc de restaurare a sănătății mentale și fizice. Au fost înființate programe de studii în acest domeniu, iar în spitale, instituții de psihiatrie, centre de îngrijire cronică și în spitale de reabilitare au introdus programe de grădinărit în aer liber.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, o serie de schimbări în societate au semnalat schimbarea mentalității oamenilor. Aceștia au început să-și manifeste interesul pentru sănătate și wellness, recunoscând importanța dietei și exercițiului fizic. În anul 1978 a fost fondată organizația nonprofit Planetree, numele provenind de la arborele platan, după care experiența spitalicească a fost evaluată din perspectiva pacientului.

Cu începutul secolului al XXI-lea, grădina a început să fie văzutăca un mijloc de tratare și s-au creat spații pentru anumite categorii de bolnavi, cu ar fi: pacienți cu cancer, probleme psihiatrice, arsuri, boala Alzheimer și alte forme de demență. Deoarece impulsul de a recunoaște natura ca o componentă a vindecării a câștigat teren, au început să elaboreze orientări obligatorii și/sau voluntare pentru încorporarea accesului la natură ca element în proiectarea spitalelor.

Astfel, conceptul de vindecare prin grădinărit, legătura minții cu corpul și semnificația naturii în procesul de vindecare crește odată cu noile idei ale arhitecților.

DEFINIȚIA ȘI EVOLUȚIA GRĂDINILOR TERAPEUTICE

Ideea de vindecare prin grădinărit este atât antică cât și modernă.

După mult timp în urmă, lângă locuințele oamenilor, locurile de vindecare se găseau aproape întotdeauna în natură: lângă un izvor, pe pășune, în pădure, etc. Primele spitale din lumea occidentală erau infirmieri în comunitățile mănăstirești, unde rugăciunile și plantele erau în centrul vindecării, iar grădina din jurul spitalului ocupa cel mai important loc pentru utilizatori. De-a lungul secolelor, legătura dintre vindecare și natură a fost treptat înlocuit de abordări din ce în ce mai tehnice- chirurgie, medicamente, etc. Ideea de vindecare prin ajutorul naturii a fost neglijată, uitată. Până la sfârșitul secolului al XX-lea în multe locuri de îngrijire a sănătății, amenajarea grădinii, a sitului a fost văzută ca o simplă decorațiune în jurul clădirilor. În multe cazuri chiar dacă exista o curte sau o grădină, ea apărea rar pe hărțile de identificare a spitalelor (Clare Cooper Marcus și Marni Barnes, 1999).

Fig. 1.14. Factorii de influență asupra sănătății

(Sursă: https://www.greenplantswap.co.uk)

O grădină terapeutică este un spațiu în aer liber, care este conceput special pentru a satisface nevoile fizice, psihologice, sociale și spirituale ale persoanelor care folosesc grădina (Fig. 1.14.). Aceste grădini au o multitudine de funcțiuni în avantajul tuturor utilizatorilor: ameliorarea și vindecarea persoanelor bolnave, crearea unui mediu calm și a unui confort psihologic, totodată într-un mediu curat și estetic zona devine un mic refugiu plăcut, ceea ce este dat de vegetație, de elementele componente ale peisajului. Grădinile terapeutice sunt dovedite a fi utile în mediul spitalicesc prin reducerea stresului, a durerii simțite, îmbunătățirea memoriei, păstrarea calmului, ameliorarea stării de concentrare, etc. (Clare Cooper Marcus, 2013).

În America, Asociația de Terapie Horticolă (American Horticulture Therapy Association) definește procesul și activitatea de terapie horticolă ca o metodă de vindecare a psihicului, a sufletului, a spiritului social al persoanei prin grădinărit, prin contactul direct cu plantele (Fig. 1.15.).

Fig. 1.15. Terapie horticolă

(Sursă: https://www.ahta.org)

Grădinile terapeutice sunt concepute, amenajate în mod special pentru anumite boli, luând în vedere nevoile pacienților, persoanelor cu dizabilități de vedere, persoane cu diferite afecțiuni psihice, neurologice, etc.

În anul 1955 au înmânat prima diplomă de absolvire din grădini terapeutice la Universitatea de Stat din Michigan, iar în anul 1971 au pornit primul program de studiu în acest sens la Universitatea de Stat din Kansas. În ziua de azi se practică această metodă în școli, universități, spitale, tabere, centre de reabilitare, în azili pentru bătrâni, etc.

AVANTAJELE GRĂDINII TERAPEUTICE

Prin aspect fizic

Prin aspect psihic

Prin aspect social

STUDII ȘI CERCETĂRI EFECTUATE PE PLAN INTERNAȚIONAL ASUPRA EFECTELOR GRĂDINII TERAPEUTICE ÎN MEDICINĂ

În mijlocul anilor 1980 pe plan internațional, în medicină, au început din nou să abordeze ideea de vindecare prin ajutorul grădinilor concepute în acest sens.

Profesorul Roger S. Ulrich la Departamentul de Arhitectură și Centrul pentru Arhitectură în Sănătate, la Universitatea Tehnică din Chalmers, în anul 1984, a cercetat pe bolnavi internați în spitale, operați, efectul unei grădini prezente și contrarul acesteia. În studiul lui efectuat, demonstrează ca timpul petrecut în spital, durerea simțită coerează cu mediul în care petrece acest timp internat. Pacienții care au avut posibilitatea de o vedere spre grădină, spre un peisaj, s-au vindecat mai repede, cu dureri mai reduse, decât bolnavii care nu au avut vedere spre grădină.

Totodată, numeroase studii efectuate de el pe studenți universitari și pacienți, au demonstrat faptul că, prin simplul act de a uita la medii dominate de vegetație: arbori, arbuști, flori, gazon, în comparație cu clădiri, orașe, acesta diminuează starea de stres (Ulrich, 1999).

După Ulrich, instituțiile medicale au următoarele avantaje cu existența grădinilor terapeutice:

Reducerea stresului la pacienți, personal și vizitatori

Reducerea durerii la pacienți

Reducerea depresiei

Creșterea calității vieții pentru pacienții cu boli cronice și terminale

Creșterea mobilității și independenței pacienților

Îmbunătățirea satisfacției pacienților

Sporirea gradului de satisfacție a personalului

Durata șederii este mai scurtă pentru anumite categorii de pacienți; mai puține doze puternice de medicamente pentru durere

Clare Cooper Marcus, profesor emerit la Departamentele de Arhitectură și Arhitectură Peisageră, la Universitatea din California, Berkeley, în publicația lui Grădini de vindecare în spitale (Healing Gardens in Hospitals) menționează numeroase studii, rezultate ale unor chestionare aplicate pe angajații spitalelor, pe pacienții internați, pe vizitatori, în urma căreia au fost întrebați cum se simt utilizând grădina prezentă, la care majoritatea răspunsurilor au fost următoarele: mai relaxat, calm, mai puternic, în stare mai bună pentru a gândi, etc. Totodată, au fost întrebați ce anume în grădină îi ajută să se simtă mai bine, iar răspunsurile au fost: arborii, plantele, natura, aerul curat, sunetele prezente, etc. (Fig. 1.16.).

Există multe avantaje pentru un spital care investește într-o grădină, care în raport cu costul total al construcției și dotării unei noi unități este o sumă foarte mică.

Fig. 1.16. Rezultatele chestionării efectuate de Clare Cooper Marcus

(Sursă: Clare Cooper Marcus, 2007)

Literatura în care este dezvoltată efectele pozitive ale naturii în domeniul asistenței medicale este în curs de creștere. Cu ajutorul unei grădini terapeutice în jurul spitalelor, acesta poate reduce pe termen lung cheltuielile asociate cu îngrijirea pacienților.

S-a efectuat un studiu asupra pacienților cu accident vascular cerebral și asupra pacienților cu demență, aceștia având contact direct cu o grădină terapeutică, numită grădină de demență. Acești bolnavi au nevoie de timp, de mare răbdare și încredere pentru ameliorarea stării lor. Grădina a fost proiectată astfel încât să permite deplasarea cu ușurință a pacienților cu accident vascular cerebral, odată cu crearea unei mediu pașnic, frumos, ajutând ameliorarea demenței pacienților, creând o stare psihologică calmă (Fig. 1.17.).

Elementele prezente în natură (arbori, arbuști, plante), modul în care a fost amenajat grădina, s-au dovedit benefice în îmbunătățirea atenției și în reducerea stresului. În acest studiu de caz, folosirea grădinii de demență pentru terapia restabilială a unui pacient a reprezentat o idee nouă pentru reabilitarea acestuia. Stadiul degradat al demenței a fost tratat cu success în grădina de reabilitare, ajutând creșterea rezistenței la tratamentul respectiv al pacienților. Grădina a oferit atât o introducere în obiectivul pacientului de reabilitare în aer liber, cât și un mediu mai puțin amenințător decât holurile pe termen lung ale unităților de îngrijire. În multe planuri de reabilitare fizică și psihică, găsirea unui mod de tratament care să motizeve pacienții să participe este un obiect principal foarte important. Utilizarea unei grădini de demență poate ajuta unii pacienți să atingă acest obiectiv în terapia de restaurare după un accident vascular cerebral (Detweiler, și colab.,2005).

Fig. 1.17. Resthaven Paradise & Eastern Community Services

(Sursă: https://www.resthaven.asn.au)

Boala Alzheimer este o tulburare neurodegenerativă asociată cu deteriorarea funcțiilor de gândire și funcțiilor de recunoaștere, schimbarea comportamentală, demența și dezintegrarea biologică rapidă (Burns, 2009).

În vederea ameliorării boalei, trebuie avut în vedere mediul înconjurător al bolnavului: persoanele care trăiesc cu această boală rămân extrem de sensibile la subtilitățile emoționale și expresii pentru o perioadă lungă de timp. O grădină care provoacă starea de spirit pozitivă a unei persoane, este o grădină de vindecare reușită.

Există trei principii de proiectare pentru amenajarea unei grădini de vindecare pentru bolnavii cu Alzheimer, care sunt: cartografiere naturală, elemente de imagine ascunse și zone de locuit (Zeisel, 2014).

Mediile si obiectele cartografice naturale sunt cele în care toate informațiile necesare pentru utilizarea lor sunt proiectate în obiectul sau mediul propriu-zis.

Aceste trei principii de organizare, care alcătuiesc o grădină terapeutică, reprezintă principiile de design de bază pentru tratarea boalei Alzheimer.

EXEMPLE DE GRĂDINI TERAPEUTICE PE PLAN INTERNAȚIONAL

1.5.1. GRĂDINA NEVĂZĂTORILOR DIN BUDAPESTA

În Ungaria la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost înființate primele instituții rezidențiale pentru îngrijirea persoanelor cu deficiențe de vedere. În 1889 a fost fondat Institutul Național pentru Educare și Predare al Nevăzătorilor. Clădirea a fost construită pe șoseaua Hermina, în imediata vecinătate al orașului. Persoanele cu deficiențe de vedere din diferite părți ale țării au devenit vizitatori obișnuiți în parcul din apropiere, oferindu-le un mediu sigur, chiar fără escortă, pentru o plimbare sau odihnă. În acest timp nimeni nu s-a gândit la faptul că acest parc va fi utilizat, vizitat de către persoane nevăzători.

În diferite țări Europene, din mijlocul secolului al XX-lea au conceput primele parcuri destinate nevăzătorilor, proiectate în acest sens, cu zone separate, unde erau în siguranță. În anul 1970, în Viena, Haga și New Hampshire existau parcuri publice destinate nevăzătorilor.

În anul 1972, au înființat parcul pentru nevăzători și pentru cei cu probleme de vedere pe un teritoriu mare al orașului (Városliget). Parcul era unic din toată țara, proiectată de peisagista Csorba Veronika (1939-2017) (Fig. 1.18.).

Fig. 1.18. Grădina nevăzătorilor din Budapesta

(Sursă:http://ligetbudapest.reblog.hu)

Suprafața grădinii are 4.000 m2 , orientarea persoanelor este ajutată de o hartă Braille sculptată în piatră și de diverse drumuri proiectate din piatră. Aceste suprafețe din lemn, asfalt, cărămidă, alternează la aproximativ 20 de metri pentru ca distanța parcursă să fie mai ușor de urmărit. În afara acestor elemente, orientarea nevăzătorilor este ajutată de sunetul apei poziționată în mijlocul grădinii.

Grădina nevăzătorilor, în afară de o renovare minoră din anul 1998, până în anul 2017 a fost utilizată, văzută în starea inițială. Grădina de relaxare a fost reînnoită în cadrul proiectului Liget în anul 2018.

1.5.2 CENTRUL PENTRU ARȘI DIN OREGON, PORTLAND

Centrul pentru Arși din Oregon (Oregon Burn Center Garden, Legacy Emanuel Medical Center, Portland) oferă îngrijire persoanelor cu arsuri și boli care au un efect negativ asupra pielii. Institutul s-a mutat în noua locație în anul 2002, care deține o grădină terapeutică de aproximativ 8400 m2, care a fost deschisă în anul 2004. Acest spital a fost primul care oferă o grădină terapeutică specială pentru supraviețuitorii arsurilor.

Arhitectul peisagist Brian Bainnson a lucrat cu o echipă de personal medical, actuali și foști pacienți și familiile lor. Au stabilit în total trei întâlniri pe parcursul a trei luni. La prima întâlnire a fost prezentată echipa, au revizuit site-ul, iar după un brainstorming au fost stabilite obiectivele preliminare. La următoarea întâlnire, peisagistul a solicitat părerea echipei cu privire la trei proiecte posibile. La ultima întâlnire a fost prezentat planul ales complet.

Grădina Centrului pentru Arși este un exemplar, care este creat în aer liber pentru sănătatea pacienților, creat strict pentru ei. Un proces participativ care implică personalul spitalului este esențial, deoarece odată implicați în procesul de luare a decizilor, ei încep să simtă un sentiment de proprietate asupra grădinii, să prețuiască grădina și să încurajeze pacienții și vizitatorii să experimenteze ca o oază de vindecare.

Grădina este închisă pe două laturi printr-o clădire cu două etaje, iar camerele de la primul etaj sunt orientate spre grădină. Celelalte două laturi sunt delimitate de un zid de 10 m. Grădina are acces restricționat deoarece arsurile sunt foarte sensibile la infecție și, deasemenea, pacienții beneficiează de intimitate și un cadru sigur. Pentru a îmbunătăți recuperarea acestora, umbra este esențială pentru cei care se recuperează de arsuri. Pentru dimensiunile relativ mici ale sitului, grădina are o varietate bogată de plante: arțar japonez, magnolie, lavandă, rozmarin, etc. Există o varietate mare de opțiuni de așezare, care includ bănci din lemn , scaune din plastic ușor de mutat. Scaunele din lemn și masa sunt poziționate sub fiecare din cele două structuri pentru umbră. Căile de acces sunt proietate astfel încât pacienții cu scaune cu rotile să încape liniștiți, fără a exista zone neaccesibile lor (Fig. 1.19.).

Fig. 1.19. Planul grădinii Clinicii pentru Arși

(Sursă: Clare Cooper Marcus și Naomi A. Sachs, 2014)

Plantele, cum ar fi urechile mielului (Stachys byzantina) și ierburile ornamentale, sunt tentate pentru a le atinge, la fel ca și micile jardiniere cu plante suculente , poziționate deasupra fiecărui recipient de așternut, la înălțimea potrivită pentru ca cineva care se află într-un scaun cu rotile să poate descoperi la fel ca și ceilalți.Grădina este întreținută de voluntari timp de cinci ore de muncă pe săptămână.

În anul 2012, pompierii locali au construit o căsuță de joacă pentru copii (Fig. 1.20.).

Fig. 1.20. Căsuță de joacă pentru copii

(Sursă: Clare Cooper Marcus și Naomi A. Sachs, 2014)

Mulți pacienți au fost întrebați de efectul grădinii terapeutice asupra lor, și majoritatea răspunsurilor au fost pozitive (Clare Cooper Marcus și Naomi A. Sachs, 2014).

1.5.3. CENTRUL MEDICAL REGIONAL DIN KNOXVILLE, TENNESSEE

Centrul Medical Regional din Knoxville, Tennessee deține o grădină pe un acoperiș. Centrul oferă terapie fizică, ocupațională și logopedică pentru pacienții care se recuperează din urma accidentelor vasculare cerebrale, accidente și intervenții chirurgicale majore.

Clinica are o grădină care poate fi accesată numai cu un mic lift. Acesta include o alee terapeutică, care este amenajată din cauciuc și beton cu trepe de înălțime variabilă, un mic teren de baschet, o zonă verde și un mic spațiu de joacă.

Mobilierul urban este alcătuit din bănci din metal, pozoționate la soare și la umbră și un foișor din metal.

Fig. 1.21. Foișorul din grădina Centrului Medical Regional

(Sursă: Clare Cooper Marcus și Naomi A. Sachs, 2014)

Situl înainte de amenajare a prezentat zone goale cu vegetație degradată, bănci fără spătare, care erau incomode, lipsa scaunelor mobile, care împiedica familiile să creeze grupuri sociale , lipsa unor zone retrase pentru mai multă intimitate. Pentru a îmbunătăți gradul de utilizare a grădinii, membrii personalului au optat pentru o intrare mai accesibilă, o întreținere mai bună, scaune confortabile, mai mulă zonă verde și o seră, care v-or ajuta terapia fizică în aer liber (Fig. 1.21.).

După amenajarea sitului, raportul timpului petrecut în grădină a crescut de la 30 de minute la 60 de minute.

Cel mai eficient proiect cu conceptul de grădină terapeutică se realizează cu toți cei care folosesc suprafața, incluzând cât de mult se poate dorința fiecăruia în planul final.

EXEMPLE DE GRĂDINI TERAPEUTICE DIN ROMÂNIA

PROIECTUL VERDE ÎN URBAN PENTRU NEVĂZĂTORI

Acest spațiu verde implementat în anul 2010 se regăsește în Timișoara. Suprafața total amenajată are 1160 m2 iar costul total al investiției a fost aproximativ 147.000 ron. Proiectantul general al acestui proiect, totodată inițiatoarea a fost Asociația Peisagistilor din România (ASoP).

Proiectul a vizat încurajarea persoanelor nevăzătoare în dezvoltarea simțurilor, abilităților de percepție și orientare în spațiu a acestora. Proiectanții au amenajat un spațiu urban, respectând criteriile estetice, funcționale și ecologice. Spațiul ales pentru a da o nouă față acesteia este situată în curtea interioară a Asociației Nevăzătorilor din România, care era amenajat necorespunzător, din această cauză nu era folosită adecvat, necesitând o reamenajare a acestuia la un standard ridicat (Fig. 1.22.).

Conceptul spațiului amenajat a pornit de la un ochi uman. Cu ajutorul formelor globulare, elementele ochiului, au realizat designul sit-ului. Pentru a concepe spațiul atât ca orientare cât și ca volumetrie a oamenilor cu dizabilități de vedere a provocat exploatarea simțurilor tactile, mirosul, auzul.

Fig. 1.22. Curtea interioară amenajată al Asociației Nevăzătorilor din România

(Sursă: http://asop.org.ro)

SPITALUL DE PSIHIATRIE DIN MOCREA, JUDEȚUL ARAD

Prima grădină terapeutică amenajată în cadrul unui spital din România a fost amenajată în anul 2014 la Spitalul de Psihiatrie din Mocrea, județul Arad. Proiectul a fost implementat în colaborare cu peisagista Marcela Nicșanu, absolventă a Facultății de Horticultură, secția Arhitectura Peisajului, din Timișoara.

Grădina are o suprafață de 1.500 m2 iar costul total al implementării grădinii a fost 100.000 ron. Spitalul are 150 de pacienți internați. În grădina propusă au fost plantate sute de plante senzoriale, aromatice, relaxante prin culoare și miros, acestea având un rol important în terapia bolnavilor (Fig. 1.23.). Totodată a fost amenajată și o pergolă și alei noi.

Fig. 1.23. Grădina terapeutică amenajată la Spitalul de Psihiatrie din Morcea

(Sursă: http://www.radiotimisoara.ro)

Pacienții își petrec majoritatea timpului în grădină. Participanții la această terapie diferă de la o zi la alta: sunt zile în care pacienții sunt în număr de 40-50, iar sunt zile în care numai 10 vor să se implice. Acest lucru nu este obligatoriu, deoarece prin obligarea pacienților, ei nu vor primi această oportunitate ca și un lucru pozitiv și din această cauză nu va avea efect terapia. La pacienții care sunt activi în grădnărit se observă reducerea stresului, echilibrarea emoțională, se simt utili și socializează.

Într-un astfel de institut, o grădină terapeutică este o oportunitate pentru cei bolnavi, acesta influențând pozitiv ameliorarea stării psihice.

ALEEA TERAPEUTICĂ DIN COMUNA NICOLAE BĂLCESCU, VÂLCEA

Aleea „terapeutică” este un proiect unic din Regiunea Sud-Vest Oltenia, realizată de către membrii asociației „Vatra cu idei”.

Scopul acestei amenajări a fost de a petrece timp în aer liber, plimbând desculți pe diferite texturi. Ideea acestei alei a fost preluată de la germani, unde sunt amenajate multe alei terapeutice, încurajând copii să petreacă mai mult timp în aer liber.

Materialele folosite în amenajare cuprind piatră de munte, nisip fin, pietriș, piatră de râu, marmură, lemn, etc. (Fig. 1.24.). Suprafața aleii are 400 m2 , care este împărțită în mai multe zone.

Această alee terapeutică este recomandată persoanelor care au picioare deformate sau platfus, dar în același timp, stimulează circulația sângelui și calmează sistemul nervos.

Pentru a parcurge corect aleile, acesta este recomandat să se facă încet și de mai multe ori. În urma acestui tratament de mers desculți, au loc schimbări benefice pentru coloana vertebrală, schimbări ale frecvenței cardiace, scăderea nivelului de inflamație, reducerea stresului, etc.

Fig. 1.24. Aleile terapeutice amenajate în Vâlcea

(Sursă: https://adevarul.ro)

ISTORIA CLINICII DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE DIN CLUJ-NAPOCA

ARHITECTURA SPITALICEASCĂ ÎN TRANSILVANIA

În anul 1811, Comisia spitalicească a Guberniului a prezentat principiile necesare înființării a spitalelor. Această dată a însemnat lansarea rețelei sanitare din Transilvania.

În anul 1848 au funcționat 4 spitale, cu un total de 86 de paturi în următoarele orașe; Cluj, Sibiu, Brașov și Târgu Mureș. În anul 1851, numărul spitalelor a crescut la 15. Primele spitale, majoritatea acestora au fost construite după planuri inadecvate, cauza acestora fiind lipsa unor programe arhitecturale conformate, fapt ce a întârziat apariția spitalelor din Transilvania.

Între anii 1886-1903 pe baza proiectelor efectuate de trei arhitecți din Budapesta: Hauszmann Alajos, Korb Flóris Nándor și Giergl Kálmán s-a construit Complexul Clinicilor din Cluj. Acest fapt coincide cu apariția primelor programe de arhitectură modernă în construcția spitalelor. Au fost ridicate aproape 15 pavilioane, care erau unice și cei mai mari din toată Transilvania. Prin formarea și construirea Complexului Clinic, Clujul a devenit un centru medical performant și modern din Transilvania (Vais, 2009).

ARHITECTURA SPITALICEASCĂ ÎN CLUJ-NAPOCA

Datorită conceptelor noi de arhitectură introduse din restul Europei, acesta a îmbunătățit fața arhitecturală a Clujului. Construcțiile realizate în aceea perioadă au fost caracterizate de volumetria monumentelor.

Spitalul creat din anul 1818, având denumirea de Spitalul Național Carolina a fost singurul spital din oraș, acesta având sediile în diferite zone ale orașului. Aceste spații au fost luate în chirie de către spital. Deoarece Clujul era recunoscut ca singurul centru universitar din Transilvania, era necesar construirea unui complex de spitale, clinici, care urma să îndeplinească un rol dublu: rol spitalicesc și rol universitar medical, acesta fiind construit între anii 1886-1993. Procesul de construcție s-a realizat în mai multe etape. Arhitecții au proiectat două complexe medicale, amplasate pe terenuri diferite.

Primul este cunoscut sub numele de „complexul medical de jos”, care este situată pe Strada Clinicilor (Mikó), cuprinzând 9 pavilioane ce alcătuiau o compoziție de tipul spitalului colonie. Pavilioanele au fost cuprinse într-o zonă amenajată sub forma unei grădini, care era plantat abundent pentru a stabiliza panta terenului. Spațiul verde vast a avut un rol esențial în procesul de recuperare a pacienților internați în spitale.

Al doilea complex numit „complexul de sus” adăpostea Clinica de Psihiatrie și Neurologie, fiind construit între anii 1900-1903, după proiectul arhitecților Korb Flóris și Giergl Kálmán. Acest complex este situat pe Strada Victor Babeș. Suprafața pe care a fost construit clinica, are 2,8 hectari. Clinica a fost împărțită în felul următor: Pavilionul Central, două grupări de spitale separate pentru femei și bărbați, conținând fiecare trei clădiri realizate în sistem pavilionar – Pavilionul de Observație, Pavilionul Bolnavilor Liniștiți, Pavilionul Bolnavilor Agitați și Pavilionul de Neurologie.

Construcția complexului de jos era predominată de clădiri monumentale, mari, iar clădirile complexului de sus erau proiectate mai mici, mai apropiate de scara locuințelor, fapt pentru care vroiau să se pare mai prietenoase, favorabile tratamentului afecțiunilor mintale (Vais, 2009).

CLINICA DE PSIHIATRIE PENTRU ERGOTERAPIE, CLUJ-NAPOCA

În anii 1870, spațiul unde se află în prezent spitalul, a fost ocupat de un spital veterinar, lângă care a fost construit un hambar și case de locuit pentru soldați și îngrijitorii de cai.

În anul 1892, Ministerul de Interne și Direcția Sanitară din Cluj-Napoca a ordonat construirea unei clinici de urgență, deoarece în acea perioadă a apărut epidemia de holeră. Această unitate a fost prima din Cluj-Napoca destinată internării și tratării bolnavilor cu diverse boli contagioase.

Spitalul era compus din două barăci construite din bârne de lemn, având o capacitate de 115 de paturi (Fig. 1.25.). Secția de Psihiatrie a fost înființată în anul 1971. În ziua de azi, spitalul dispune de un număr de 130 de paturi. În clădirea principală sunt internați pacienții: la subsol pacienții de sec masculin iar la mansardă pacienții de sex feminin. Tot în această clădire se regăsesc birourile medicilor și sala de mese (Grogan, 2001).

Fig. 1.25. Spitalul de boli infecțioase

(Sursă: Arhiva Spitalului Municipal Cluj)

SPAȚIILE VERZI EXISTENTE ÎN INCINTA CLINICII DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE

Modul de aranjare a clădirilor a fost efectuată în felul următor: clădirile au fost construite separate, dar existența unor coridoare închise sau deschise au făcut posibilitatea de a traversa dint-ro clădire în alta. Accesul principal pietonal în incintă se realiza din Pavilionul Central (Fig. 1.26.). Această construcție era elementul principal reprezentativ al ansamblului prin poziția și conceptul arhitectural folosit în instalarea lui.

În interiorul terenului era amenajată un spațiu verde alungit între pavilioanele secțiilor de bărbați și femei. Restul zonei era ocupată de spații verzi, divizat în mai multe zone pentru diferitele categorii de bolnavi. Aceste spații verzi erau mici părculețe, grădini de zarzavaturi care au fost lucrate de pacienții aflați în programul de ergoterapie, locuri de joacă și terenuri de sport. În amenajarea acestui spațiu verde s-a ținut cont de organizarea acesteia conform nevoilor bolnavilor, având rolul de recuperare și tratarea afecțiunilor psihice (Vais, 2009).

Fig. 1.26. Pavilionul Central al Clinicii de Psihiatrie și Neurologie din Cluj-Napoca

(Sursă: Emlékkönyv a Kolozsvári magyar királyi Ferencz József Tudományegyetem és különösen ennek orvosi és természettudományi intézetei, 1903)

PAVILIONUL BOLNAVILOR LINIȘTIȚI

Pe parterul clădirii a fost destinat o sală mare de zi pentru pacienți, acesta funcționând și ca sală de masă. Această sală era cuplată cu o terasă acoperită, după care acesta se prelungea cu o grădină destinată exclusiv pacienților internați în acest pavilion.

Această abordare a contactului cu grădina a rezultat din folosirea acestui concept de către psihiatrii, care datează din secolele XIX-XX, dorind asocierea terapiilor specifice bolnavilor psihice cu natura. Prin accesul în grădină, pacienții străbăteau o stare de liniște, de relaxare. Vegetația era compusă din pomi și arbori, în compoziția grădinii apăreau bănci, poteci ce străbăteau locuri înierbate cu vegetație și totul era împrejmuit de un gard de cherestea (Fig. 1.27.)

Pentru vindecarea afecțiunilor psihice, tratamentul medical oferit de medici pentru bolnavi, trebuia asociată cu un mediu înconjurător armonios, cu o viață cât mai apropiată de realitate, excluzând ideea de a face excepții. Din această cauză, structura funcțională a Pavilioanelor Bolnavilor Liniștiți era concepută de a le asigura diverse spații de refugiu (Vais, 2009).

Fig. 1.27. Pavilinul Bolnavilor Liniștiți, Pavilionul Bolnavilor Agitați, Pavilionul de Observație

(Sursă: : Emlékkönyv a Kolozsvári magyar királyi Ferencz József Tudományegyetem és különösen ennek orvosi és természettudományi intézetei, 1903)

PAVILIONUL BOLNAVILOR AGITAȚI

Acest pavilion era aproximativ identic cu Pavilionul Bolnavilor Liniștiți, dar secțiile pacienților erau adăpostite în două pavilioane. Aceste pavilioane erau poziționate la extremitatea sud-estică al compoziției centrale. În aceste clădiri erau internați pacienții incapabili să trăiască în colectivitate, totodată inapți pentru orice muncă (Fig. 1.27.). Aceste bolnavi se aflau în stadii acute, din cauza comportamentului agitat și imprevizibil, acestea aveau nevoie de supraveghere și izolare permanentă.

Curtea mare era împrejmuită cu garduri mai înalte și mai rezistente, realizate din piatră. Aceste elemente erau folosite pentru a oferi condiții de siguranță pacienților. Vegetația era aleasă și plantată în așa fel, încât să nu îngreunească vizibilitatea asupra grădinii, așadar au fost alese specii de pomi cu trunchiuri înalte care, crea imposibilitatea escaladării lor de către pacienți (Vais, 2009).

Fig. 1.28. Pavilionul Neurologiei și Psihologiei

(Sursă: : Emlékkönyv a Kolozsvári magyar királyi Ferencz József Tudományegyetem és különösen ennek orvosi és természettudományi intézetei, 1903)

PAVILIONUL DE NEUROLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

Pacienții internați în acest pavilion erau încurajați să facă plimbări în grădină pentru o recuperare cât mai rapidă. Acest pavilion era dotat cu o grădină amenajată cu terenuri sportive care le asigura pacienților o însănătoșire mai rapidă, acesta fiind o metodă terapeutică complementară (Fig. 1.28.). Acești pacienți au avut acces pe tot teritoriul clinicii, totodată erau încurajați să efectueze munci ușoare în grădinile și anexele gospodărești ale incintei (Vais, 2009).

Capitolul 2

EVALUAREA SITULUI STUDIAT

2.1. CADRUL GEOGRAFIC

Municipiul Cluj-Napoca este orașul reședință al județului Cluj, care ocupă al patrulea loc din cele mai populate orașe din România în anul 2017, cu 323.108 de locuitori. Este situat pe plan geografic la distanțe aproximativ egale la 450 km față de București, la 452 km față de Budapesta și la 497 km față de Belgrad. Poziția geografică în România a municipiului Cluj-Napoca este dată de coordonatele: 46°46’0’’N, 23°35’0’’E (Fig. 2.29.). Este situat pe culoarul Someșului Mic, la o altitudine medie de 363 m.

Cluj-Napoca este considerat inima regiunii istorice a Transilvaniei.

Fig. 2.29. Cluj-Napoca, vedere prin satelit

(Sursă: google maps)

Prin municipiul Cluj-Napoca trec două râuri, dintre care Someșul Mic și Nadăs, șase pârâuri, dintre care Pârâul Țiganilor, Pârâul Popești, Pârâul Nădășel, Pârâul Chintenilor, Pârâul Becaș, Pârâul Murătorii și nu în ultimul rând Canalui Morilor.

Cluj-Napoca este înconjurat în mare parte de păduri de foioase, de conifere, mixte și spații verzi.

Pădurea Hoia-Baciu este situată în partea Vestică a municipiului Cluj-Napoca, acesta fiind aproape de Muzeul de Etnografie din Cartierul Grigorescu. Pădurea ocupă o suprafață de aproximativ 295 de hectare, din care 18,9 hectare revine municipiului Cluj-Napoca.

Fig. 2.30. Pădurea Hoia-Baciu

(Sursă: https://editiadedimineata.ro)

Vegetația pădurii este alcătuită din numeroase specii de arbori, cum ar fi: Querqus sessiliflora, Querqus pedunculata, Querqus robur, Querqus cerris, Carpinus betulus, Ulmus campestris, Cerasus avium, Malus silvestris, Tilia cordata, Populus nigra, Fagus sylvatica, Robinia pseudoacacia, Corylus avellana, Crataegus monogyna, Rosa canina, Sambucus nigra, ș.a.m.d.

Pădurea Făget este situată în partea Sudică a municipiului Cluj-Napoca, pe teritoriul administrativ al acestuia. Pădurea este o arie protejată de interes național, fiind o rezervație naturală de tip mixt (Fig. 2.31.). Acesta ocupă o suprafață de 10 hectare, în care cele mai întâlnite specii de arbori sunt: Fagus sylvatica, Querqus petraea, Querqus robur, Carpinus betulus.

Fig. 2.31. Pădurea Făget

(Sursă: https://www.google.com)

În apropierea municipiului Cluj-Napoca există mai multe rezervații naturale.

Fânațele Clujului este situată la Nord față de Cluj-Napoca, ocupând o suprafață de 75.000 m2 (Fig. 2.32.). Acesta este declarată o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație de tip botanic).Această locație este cunoscută ca fiind unicul loc din toată țara, unde se regăsește vipera de fâneață (Vipera ursinii rakosiensis).

Fig. 2.32. Fânețele Clujului

(Sursă: https://aventurainromania.ro/fanatele-clujului)

Un monument natural foarte important din Cluj este Cheile Turzii (Fig. 2.33.). În această rezervație, pe o suprafață de circa 324 ha, se regăsește aproximativ 1000 de specii de plante, dintre care multe sunt specii rare, cum ar fi: usturoiul sălbatic (Allium vinealis), specii de Acer, Dianthus, Valeriana, Iris germanica, diferite specii de ferigi, etc.

Fig. 2.33. Cheile Turzii

(Sursă: http://www.turistderomania.ro)

O mândrie a Clujului este Grădina Botanică “Alexandru Borza”, care a fost fondată în anul 1920. Este situată pe partea Sudică a orașului, ocupând o suprafață de 14 ha (Fig. 2.34.). Totodată, Grădina Botanică este prezent pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010, având codul CJ-II-a-B-07455.

Grădina cuprinde peste 10.000 de specii de plante, acestea fiind structurate pe diferite sectoare: sectorul ornamental, sectorul sistematic, sectorul economic, sectorul medicinal și sectorul fitogeografic. Pe lângă aceste sectoare, este amenajată o grădină japoneză și o grădină romană.

În grădină este reprezentată vegetația tipică din România prin plante aduse din Banat, Oltenia, Moldova, Câmpia și Podișul Transilvan, Munții Carpați, și din dunele maritime ale Mării Negre.

Grădina Botanică este un punct turistic foarte important din Cluj-Napoca, acesta având anual circa 150.000 de vizitatori, ceea ce îi conferă statutul de un adevărat simbol al Clujului.

Fig. 2.34. Harta Grădinii Botanice “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca

(Sursă: http://metropotam.ro)

2.2. CLIMĂ ȘI PRECIPITAȚII

În Cluj-Napoca clima dominantă este temperat-continentală, cu ușoare influențe oceanice. Orașul fiind situat pe mai multe altitudini, temperaturile și precipitațiile diferă de la cartier la cartier. Temperatura medie anuală a aerului în Cluj-Napoca este de aproximativ 8,2°C, iar media precipitațiilor este de circa 557 mm. Orașul este caracerizat prin veri calde și uscate, și ierni reci. La sfârșitul lunii aprilie se face trecerea de la iarnă la vară, iar cea de la toamnă la iarnă în luna noiembrie.

În anul 1963 a fost înregistrată temperatura minimă absolută de -34,2°C, în luna ianuarie, iar temperatura maximă absolută a fost înregistrată în luna august în anul 2012, acesta fiind 38,5°C. În ultimii ani se remarcă faptul că iernile devin mai blânde, cu foarte puțină zăpadă, iar verile sunt din ce în ce mai calde.

Din punct de vedere al precipitațiilor, cea mai ploioasă lună este luna iunie cu 85,9 mm, iar cea mai uscată este luna februarie cu 23,3 mm.

2.4. POLUAREA FONICĂ

Principalele surse de zgomot din minicipiul Cluj-Napoca sunt:

traficul rutier

transportul pe șină- cale ferată, trasee de tramvai

transport aerian- Aeroportul Internațional Avram Iancu

activitatea industrială

Din totalul de 662 km lungime a rețelei stradale din oraș, numai pe 342 km există transport public. Acest zgomot produs de traficul rutier este cea mai importantă sursă de zgomot din Cluj-Napoca.

Principalele surse de zgomot sunt schimbarea vitezelor, oprirea și pornirea de pe străzi aglomerate. Aglomerația mare reduce viteza vehiculelor în timpul zilei, mai ales în zona centrală a Clujului, totodată, pe timpul nopții vehiculele ating de multe ori viteze mai mari (Fig. 2.35.).

Fig. 2.35. Hartă strategică de zgomot pentru sursa de zgomot trafic rutier din Cluj-Napoca

(Sursă: https://primariaclujnapoca.ro)

După cum se observă din hărțile de mai sus, situl unde se află spitalul este afectat de zgomotul rutier. Acest zgomot produs de traficul rutier depășește 70 de dB. După efectuarea măsurătorilor de pe sit cu ajutorul unui măsurător de decibeli s-au conturat următoarele rezultate: cea mai mică unitate măsurată a fost 49 de dB, iar cea mai mare a fost de 71 de dB (Fig. 2.36.). Cea mai liniștită zonă este lângă clădirea Imogen și în cele patru grădini înconjurate de pereți lângă Secția de Psihiatrie. Valorile mari pe incinta sitului au fost măsurate lângă Pavilionul Central, la intrarea pe teren și în apropierea acestuia.

Fig. 2.36. Analiza poluării fonice

(Sursă: Arhivă personală)

2.5. ÎNCADRAREA ÎN ZONĂ ȘI LIMITE

Clinica de Neurologie și Psihiatrie este situată în Municipiul Cluj-Napoca, pe strada Victor Babeș numărul 43. Clinica este delimitată pe partea Estică de strada Ion Creangă, unde se află Institutul Oncologic, pe partea Sudică de strada Louis Pasteur, unde este localizată Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, pe partea Sud-vestică este delimitată de strada Gheorghe Marinescu, unde se află Pizzeria Toskana, pe partea Vestică de strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, iar nu în ultimul rând, pe partea Sud-Estică se află în vecinătate cu Clinica de Endocrinologie și de Grădina Botanică Alexandru Borza (Fig. 2.37.).

Fig. 2.37. Încadrarea în zonă

(Sursă: Google Earth)

În conformitate cu planul urbanistic general al Clujului referitor la spațiile intavilane, Spitalul de Neurologie și Psihiatrie, în funcție de caracterul zonei se încadrează într-o zonă a ansamblurilor istorice independente, dedicate instituțiilor și serviciilor publice, care în general și-au păstrat funcțiunea inițială. Această funcțiune este de tip medicinal. Clădirea este inclusă în zona construită protejată datorită valorilor urbanistice și a celor arhitecturale pe care le înglobează (Fig. 2.38.).

Fig. 2.38. Încadrarea în zonă a spitalului

(Sursă: https://primariaclujnapoca.ro)

2.6. CALCULUL SUPRAFEȚELOR

În urma primirii acordului privind desfășurarea studiului în incinta clinicii din partea managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, s-a putut efectua analiza situației existente. Astfel s-au efectuat măsurători pe teren: a clădirilor, aleilor, suprafețelor gazonate și identificarea speciilor prezente (Fig. 2.39.).

Situl luat în studiu reprezintă o suprafață de aproximativ 2,4 ha din care 7413 m2 este ocupată de clădiri/construcții, 7433 m2 de alei, parcări și suprafețe betonate (Fig. 2.40.), iar suprafața ocupată de zonă verde are 9937 m2 (Fig. 2.41.).

Fig. 2.40. Legendă

(Sursă: Arhivă personală)

Fig. 2.41. Legendă vegetație

(Sursă: Arhivă personală)

2.6.1. ELEMENTE CONSTRUITE

În incinta Clinicii de Neurologie și Psihiatrie se află 11 clădiri, două ziduri de separare și un garaj abandonat, folosit pentru colectarea deșeurilor.

Clădirea văzută de pe strada Victor Babeș, unde se efectuează primele etape ale programării, internării pacienților, verificarea vizitatorilor, este Pavilionul Central (Fig. 2.42.).

Fig. 2.42. Pavilionul Central și Pavilionul I, Neurologie II

(Sursă: Arhivă personală)

În spatele Pavilionului Central pe latura stângă se află Pavilionul I, acesta fiind Neurologia II (Fig. 2.42.). În acest Pavilion se asigură asistență medicală pentru urgențe neurologice preluate de la UPU sau prin adresare directă, pentru pacienții transferați din alte secții ale spitalului sau din alte spitale și pentru pacienții internați prin ambulator sau la cerere. Clinica are în dotare 50 de paturi.

Pavilionul I este legat printr-o clădire îngustă, pe partea dreaptă, destinată pentru medici și personalului spitalului cu Pavilionul II, acesta fiind Psihiatria I (Fig. 2.43.). Această secție este destinată în principal patologiei psihiatrice de urgență pentru bărbați, având totuși un mic compartiment destinat femeilor cu probleme psihiatrice. Secția are în posesie 70 de paturi. Acest Pavilion deține o curte interioară, înconjurată de un zid, care este destinat pacienților internați , fiind interzis accesul pentru vizitatori.

Fig. 2.43. Pavilionul II, Psihiatrie I și Pavilionul III, Psihiatrie III

(Sursă: Arhivă personală)

În urmare, Pavilionul II este legat de Pavilionul III, acesta fiind Secția de Psihiatrie III, unde sunt internați bolnavii acuți (Fig. 2.43.).

În paralel cu Pavilionul III, fără a fi legați între ele, este poziționat Pavilionul IV, secția de Psihiatrie IV (Fig. 2.44.).

Fig. 2.44. Pavilionul IV, Psihiatrie IV și Pavilionul V, Psihiatrie II

(Sursă: Arhivă personală)

Pavilionul IV este legat cu Pavilionul V, unde se află Secția de Psihiatrie II (Fig. 2.44.). În acest Pavilion sunt internați bolnavii psihici de sex feminin, care dispune de 56 de paturi, având totuși și o secție pentru bărbați, cu 19 paturi. Acest Pavilion, la fel ca și Pavilionul II, deține o curte interioară destinat pacienților internați în acestă clinică, fiind interzis accesul persoanelor neautorizate.

Pavilionul V este legat de Pavilionul VI. Această clădire este destinat Neurologiei I (Fig. 2.45.). Secția asigură asistență medicală de specialitate pentru pacienții cu afecțiuni neurologice, respectiv pacienții cu patologie neurologică acută.

Fig. 2.45. Pavilionul VI, Neurologie I și Pavilionul VII, Neurochirurgie

(Sursă: Arhivă personală)

Pavilionul VII este poziționat pe latura dreaptă a terenului, aceasta fiind Neurochirurgia (Fig. 2.45.). Activitatea principală a secției abordează aproape toate domeniile patologiei neurochirurgicale.

Există o clădire mai puțin folosită, aceasta fiind clădirea biroului, a vestiarului, a bucătăriei (Fig. 2.46.).

Fig. 2.46. Clădirea biroului, a vestiarului, a bucătăriei și Imogen – Institut de Cercetare Medicinală

(Sursă: Arhivă personală)

Institutul numit Imogen- Institut de Cercetare Medicală are ca scop creșterea eficienței activității a Spitalului Clinic Județean de Urgență, prin construcția unui centru de studii avansate, interdisciplinare (Fig. 2.46.).

2.6.2. SPAȚII VERZI EXISTENTE

În interiorul curții clinicii există două grădini separate, destinate celor de la Secția de Psihiatrie, unde accesul altor persoane, înafară de pacienți, medici și asistenți este interzis. O grădină are o suprafață de aproximativ 396 m2. Aceste suprafețe sunt amenajate la fel. Condițiile actuale ale celor două grădini nu sunt în conformitate cu standardul.

Vegetația existentă este compusă din următoarele specii de arbori foioși: catalpă (Catalpa bignonioides), nuc (Juglans regia), magnolie (Magnolia stellata); arbori rășinoși: molid (Picea abies); arbuști: deuția (Deutzia scabra), voniceriu (Eonymus europeus), forsiția (Forsythia suspensa), viță canadiană (Parthenocissus quinquefolia), carmaz (Symphoricarpos albus), cotoneaster (Cotoneaster horizontalis); trandafir (Rosa); gard viu din cimișir (Buxus sempervirens) (Fig. 2.47.).

Fig. 2.47. Vegetația existentă

(Sursă: Arhivă personală)

Una dintre laturile care îngrădesc suprafața este acoperită în totalitate cu Parthenocissus quinquefolia (Fig. 2.48.).

Fig. 2.48. Gard acoperit cu Parthenocissus quinquefolia

(Sursă: Arhivă personală)

În ceea ce privește mobilierul urban, există pe teren câteva bănci din lemn, scaune din plastic, scaune de birou și o masă din plastic, toate dispuse haotic (Fig. 2.49.). Având în vedere persoanele care utilizează această grădină, aceste elemente ar trebui să fie imobile, pentru a preveni orice fel de incident.

Fig. 2.49. Mobilier urban

(Sursă: Arhivă personală)

În momentul de față cele patru așa-zise grădini sunt folosite de către personalul spitalului asemenea unor spații de depozitare a mobilierului uzat sau chiar stricat (Fig. 2.50).

Fig. 2.50. Mobilier uzat depozitat în grădina destinată pacienților de la Secția de Psihiatrie

(Sursă: Arhivă personală)

2.6.3. VEGETAȚIA

Pe situl luat în studiu, zona verde ocupă o suprafață de 9937 m2. Vegetația prezentă pe teren este foarte vastă. Majoritatea plantelor este neîngrijită, lăsată să crească spontan, gazonul fiind distrus în mai multe zone din cauza parcării autoturismelor pe zona verde. În cel mai mare parte arborii, arbuștii sunt îmbătrâniți, degradați, uscați. Aceștia ar trebui eliminați, tratați, întreținuți corespunzător.

În urma analizei sitului, au fost identificate aproximativ 38 de specii de plante, din care arbori foioși, conifere, arbuști foioși, arbuști rășinoși, plante floricole și gard viu. În cel mai mare parte arborii foioși ocupă situl, printre care: arțar (Acer negundo, Acer platanoides, Acer saccharum); castan (Aesculus hippocastanum); mesteacăn (Betula pendula); carpen (Carpinus betulus); catalpă (Catalpa bignonioides); gutui (Cydonia oblonga); forsiția (Forsythia suspensa); frasin (Fraxinus excelsior); nuc (Juglans regia); lemn câinesc (Ligustrum vulgare); dud alb (Morus alba); viță canadiană (Parthenocissus quinquefolia); corcoduș roșu (Prunus cerasifera); stejar (Querqus robur, Querqus petraea); salcâm (Robinia pseudoacacia); măceș (Rosa canina); soc negru (Sambucus nigra); salcâm japonez (Sophora japonica); tei (Tilia tomentosa, Tilia cordata, Tilia platyphyllos); ulm (Ulmus minor, Ulmus glabra); călin (Viburnum anagyroides); glicina (Wisteria sinensis) (Fig. 2.51.).

Fig. 2.51. Arbori/arbuști foioși

(Sursă: Arhivă personală)

Dintre conifere se regăsesc următoarele specii pe teren : cimișir (Buxus sempervirens); molid (Picea pungens, Picea abies); pin (Pinus nigra); tisa (Taxus baccata); tuia (Thuja occidentalis, Thuja orientalis) (Fig. 2.52.).

Fig. 2.52. Arbori/arbuști rășinoși

(Sursă: Arhivă personală)

Speciile de arbuști, care se regăsesc în incinta spitalului sunt: cimșir (Buxus sempervirens); deuția (Deutzia scabra); lemn câinesc (Ligustrum vulgare); cârmâz (Phytolacca americana) (Fig. 2.51., Fig. 2.52.).

Puține plante decorative prin flori, prin frunze au fost identificați, printre care: crin de toamnă (Hosta plantaginea); stânjenel (Iris germanica); iarba albă (Phalaris arundinacea); trandafiri (Rosa, Rosa officinalis); săpunăriță (Saponaria officinalis) (Fig. 2.53.).

Fig. 2.53. Plante floricole

(Sursă: Arhivă personală)

Arborii în cel mai mare parte sunt distribuiți spontan, fără un anumit model sau concept, în grup și solitar. Speciile floricole sunt plantați întâmplător, din această cauză aceștia fiind uscați sau deteriorați din cauza plantării într-un loc nefavorabil.

Pe suprafața spitalului se observă nepăsarea, neîngrijirea vegetației.

2.6.4 ACCESE ȘI CIRCULAȚII

Accesul principal în incinta sitului se face de pe strada Victor Babeș numărul 43 prin două modalități: pietonal prin clădirea Pavilionului Central și auto pe poarta aferentă clădirii (Fig. 2.54.). În afară de această intrare nu există alte modalități de pătrundere pe teritoriul spitalului.

Fig. 2.54. Accesul pietonal și auto în incinta spitalului

(Sursă: Arhivă personală)

Pe toată suprafața sitului se poate circula cu mașina personală, ceea ce este un fapt dăunător atât pentru pacienți cât și pentru natură. După efectuarea unei analize din teren, s-a constatat că există un flux mare de automobile în fiecare zi (o medie de 70), iar locurile de parcare sunt insuficiente, ocupându-se, în concluzie și o mare parte din aleea pietonală (Fig. 2. 55.).

Fig. 2.55. Autoturisme parcate pe teritoriul spitalului

(Sursă: Arhivă personală)

2.6.5. MOBILIER URBAN

Mijloacele de odihnă existente pe teritoriul clinicii, acestea sunt prezente într-un număr foarte mic în comparație cu dimensiunea mare a sitului și sunt într-o stare degradată. În total există 15 bănci din lemn dintre care multe sunt într-o stare distrusă și patru mese din beton turnat (Fig. 2. 56.). Băncile sunt distribuite spontan, având un aspect inestetic, care oferă pacienților, medicilor și vizitatorilor disconfort.

Fig. 2. 56. Bănci și mese exisente

(Sursă: Arhivă persnală)

Cu privire la restul mobilierului urban, mai exact a coșurilor de gunoi, multe sunt degradate, iar stâlpii de iluminat lipsesc cu desăvârșire, fiind înlocuiți cu niște simple becuri prinse pe clădiri (Fig. 2.57.).

Fig. 2.57. Coșuri de gunoi și mijloc de iluminat

(Sursă: Arhivă personală)

2.7. ANALIZA S.W.O.T.

Puncte tari ale sitului

Clinica de Neurologie și Psihiatrie are în dotare un spațiu imens, care poate fi exploatată în folosul pacienților, medicilor, angajaților, vizitatorilor (Fig. 2.58.).

Există o diversitate de specii de arbori maturi, care înfrumusețează locul.

Clinica dispune de o poziționare Sudică, acesta fiind în favoarea vegetației, a plantelor, cu ajutorul lor creând zone de umbră. Pe partea Sud-estică, terenul este în vecinătate cu Grădina Botanică “Alexandru Borza”, acesta fiind un loc liniștit, silențios, conferă și acei zone a spitalului o zonă de relaxare.

Toată suprafața clinicii este înconjurată de vegetație, de arbori maturi, ceea ce izolează într-o oarecare măsură zona interioară a spațiului.

Fig. 2.58. Suprafețe mari care pot fi exploatate

(Sursă: Arhivă personală)

Puncte slabe ale sitului

Vegetația sitului este în mare parte neîntreținută, degradată, dispusă întâmplător, dintre care multe sunt invazive, specii spontane.

O problemă foarte mare de care dispune spațiul este lipsa locului de șezut. Pe toată suprafața se regăsește 8 bănci în stare degradată, care nu sunt suficiente pentru utilizatorii clinicii.

În spatele Pavilionului Central, drumul între Pavilionul II, Pavilionul III și Pavilionul IV, Pavilionul V, este un drum neasfaltat, plin de gropi, unde după ploi torențiale se adună apa, favorizând degradarea lentă și sigură a accesului (Fig. 2.59.).

Fig. 2.59. Drum neasfaltat

(Sursă: Arhivă personală)

Un alt subiect delicat este problema cu locurile de parcare. Pe incinta sitului este amenajată o singură zonă de parcare, care poate găzdui 25 de mașini, acesta fiind foarte puțin pentru toți angajații, vizitatorii spitalului. Din această cauză oamenii parchează unde pot: pe alei, pe trotuar, pe gazon (Fig. 2.60.).

Fig. 2.60. Autoturisme parcate

(Sursă: Arhivă personală)

Există două curți interioare închise a Secției de Psihiatrie, destinate bolnavilor mintali agresivi, cu probleme grave, secția fiind închisă, accesul pentru pacienții internați aici fiind permis numai în mica curte interioară. În această curte se află o masă di plastic, câteva bănci dispuse haotic, vegetație de talie înaltă și medie. Problema cea mai mare este faptul că în această curte mică se depozitează deșeuri: paturi, scaue, dulapuri distruse, care pot fi folosite de către bolnavi în diferite feluri imprudente, negândite.

În spatele Bucătăriei se află o clădire într-o stare deteriorată, spațiul înaintea lui fiind folosit pentru colectarea deșeurilor, resturilor vegetale, care oferă o imagine vizuală neplăcută (Fig. 2.61.).

Fig. 2.61. Colectarea deșeurilor și a resturilor vegetale

(Sursă: Arhivă personală)

Oportunități

Fiind vorba de o suprafață mare, acesta ar putea fi regândită ca toți pacienții, medicii, angajații, vizitatorii să bneficieze de el:

amenajarea, reabilitarea aleilor, accesurilor

crearea unor zone de relaxare, socializare

proiectarea unor noi locuri de parcare

întocmirea unei grădini terapeutice cu scopul de a ajuta pacienții spre vindecare

amenajarea unei zone de sport/fitness

Amenințări

Clujul este un oraș destul de poluat, acesta fiind o amenințare a zonei, a vegetației. Prin acest fenomen se degradează solul și vegetație, totodată afectează și bolnavii.

O altă amenințare ar fi pierderea valorii vegetației, dacă acesta nu este îngrijit, întreținut corescunzător.

Prin toate aceste puncte slabe, puncte tari, oportunități și amenințări s-a reușit conturarea unei viziuni de ansamblu asupra spațiului. Cunoscând toate aceste puncte, se va urma reabilitarea punctelor tari, construirea, regândirea punctelor slabe, exploatarea oportunităților și cât de mult se poate reducerea amenințărilor.