Gavreliuc Dimensiuni Culturale 1 [623244]

Prof.univ.dr. Alin Gavreliuc
Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Sociologie și Psihologie

Definirea culturilor naționale
Un reper al psihologie interculturale -studiul
lui G. Hofstede
Evaluarea cercetării lui G. Hofstede
Limitele studiului realizat de G. Hofstede
Cercetări ulterioare care pornesc de la
modelul lui G. Hofstede
Relația între individualism -colectivism și
independență -interdependență

M. Segall et al. , (1999) –C =“ the man -made
part of the environment” + E. Rohner (1984) C =
sistem organizat de înțelesuri ( meanings )
Prezumția de omogenitate -suport sociologic
consistent, căci s -a remarcat dincolo de orice
dubii ca la nivel macro -structural, reprezentanții
anumitor națiuni activează comportamente
sociale specifice față de cei ai altor națiuni, care
pot fi evidențiate ca tendințe medii pe
eșantioane, și care permit comparații pe
dimensiunile respective între scorurile obținute în
țări distincte.

Geert Hofstede , finalizat în prima sa etapă în 1980 prin Culture’s
Consequences –Hermes/IBM.
-SINTEZ Ă (inițial –1.0)-patru dimensiuni polare: distanța fațăde putere
(mare / mică); evitarea incertitudinii (ridicată / scăzută); individualism /
colectivism; masculinitate / feminitate. Să le parcurgem pe scurt:
1.distanța fațăde putere : exprimă inegalitatea / egalitatea dintre
superiori șisubordonați într-o organizație (DP mare / mică);
2. evitarea incertitudinii : lipsa toleranței ambiguității șinevoia de reguli
formale sau disponibilitatea fațăde schimbare (EI ridicată / scăzută);
3.individualism : distribuirea atenției , resurselor șiangajării personale în
sarcină către spre sine sau către colectivitatea de aparte nență (I / C);
4.masculinitate/feminitate : centrarea pe obiective personale ( cîștig ,
avansare) șiasertivitate , în opoziție cu cele interpersonale (atmosferă
prietenoasă, înțelegere cu autoritatea) șitoleranță (M / F).
Ulterior se adaug ă dimensiunile:
5. perspectiva pe termen lung/scurt (2.0) // 6. indulgență /
constrîngere (3.0)

Ierarhizarea țărilor în modelul Hofstede – enumerare ordinală ( apud Hofstede, 2003 )
Nr.
Crt. Țara Distanța față
de putere Evitarea
incertitudinii Individualism Masculinitate
Africa (Est) – regiune 22 36 34 39
Africa (Vest) regiune 10 34 40 30
Țări arabe – regiune 7 27 26 23
Argentina 35 12 22 20
Australia 41 37 2 16
Austria 53 24 18 2
Belgia 20 5 8 22
Brazilia 14 21 26 27
Canada 39 41 4 24
Chile 24 12 38 46
Columbia 17 20 49 11
Costa -Rica 43 12 46 48
Danemarca 51 51 9 50
El Salvador 18 5 42 40
Ecuador 8 28 52 13
Finlanda 46 31 17 47
Franța 15 12 10 35
Germania 43 29 15 9
Marea Britanie 43 47 3 9
Grecia 27 1 30 18
Guatemala 3 3 53 43
Hong -Kong 15 49 37 18
Indonesia 8 41 47 30
India 10 45 21 20
Iran 29 31 24 35
Irlanda 49 47 12 7
Israel 52 19 19 29
Italia 34 23 7 4
Jamaica 37 52 25 7
Japonia 33 7 22 1
Coreea de Sud 27 16 44 41
Malaesia 1 46 36 25
Mexic 6 18 32 6
Olanda 40 35 4 51
Norvegia 47 38 13 52
Noua Zeelandă 50 40 6 17
Pakistan 32 24 47 25
Panama 2 12 51 34
Peru 22 9 45 37
Filipine 3 44 31 11
Portugalia 24 2 34 45
Singapore 13 53 40 28
Africa de Sud 35 39 16 13
Spania 31 12 20 37
Suedia 47 49 10 53
Elveția 45 33 14 4
Taiwan 29 26 43 32
Thailanda 22 30 40 44
Turcia 18 16 28 32
SUA 38 43 1 15

Tabelul nr. 3 Culturi na ționale și scoruri specifice la dimensiunile modelului Hofstede
––––––––––––––––––––––––––––––––––- ––––––––––
Culturi naționale DFP IND MAS EI PTS/L
–––––––– ––- ––––––––––––- –––– ––––––––––––––––––-
Australia 36 90 61 51 31
Austria 11 55 79 70
Belgia 65 75 54 94
Bulgaria * 70 30 40 85
Cehia * 57 58 57 74 13
Finla nda 33 63 26 59
Franța 68 71 43 86
German ia 35 67 66 65 31
Grecia 60 35 57 112
Ungaria * 46 80 88 82 50
India 77 48 56 40 61
Italia 50 76 70 75
Olanda 38 80 14 53 44
Polonia* 68 60 64 93 32
Portugali a 63 27 31 104
România * 90 30 42 90
Spania 57 51 42 86
Suedia 31 71 5 29 33
Turcia 66 37 45 85
Marea Britanie 35 89 66 35 25
Statele Unite 40 91 62 46 29
* Valori estimate de către Hofstede (nu sunt derivate din date empirice colectate în acest scop). Fiecare indice variază de la 1 la 120.

Eroarea ecologică ( ecological fallacy)

Frecvența

Cultură colectivistă Cultură indi vidualistă
(media coreeană) (media americană)

Valori
interdependente
(culturi naționale
colectiviste) Valori
independente
(culturi naționale
individualiste)
Figura nr. 1. Descrierea erorii ecologice

-studiul a fost efectuat intr -o singură companie (Hermes/IBM), cu un nucleu
american puternic și cu un specific organizațional pronunțat, fapt care poate
favoriza un set de norme si reguli particulare, întreținute de propria cultură. Faptul
că G. Hofstede descoperă diferente inter -țări în pofida acestei omogenități
organizaționale devine, așadar, mai degrabă un atu al demersului său decît o
slăbiciune, căci rezultatele semnalează puterea culturii în modelarea distinctă a
comportamentului organizațional în ciuda unor influențe unificatoare;
-au fost investigate doar anumite departamente (marketing, servicii), în care
predominau persoane de gen masculin, ceea ce a evidențiat omogenitatea
eșantionului (or, era de dorit o selecție cît mai eterogenă a subiecților investigați,
pentru a spori validitatea concluziilor);
-nu în ultimul rînd, se pune întrebarea „în ce măsura datele colectate cu peste 25
de ani în urmă mai pot fi valide astăzi”? Tocmai din acest motiv, în anii care au
urmat cercetării inițiale au fost organizate numeroase alte studii care au lărgit aria
de cuprindere a culturilor naționale, dar majoritatea au confirmat tendințele
semnalate în demersul metodologic originar, dar și au subliniat o anumită
dinamică istorică a acestor dimensiuni, chiar dacă inerțială.
corelația foarte puternică (+0,82) dintre scorurile la individualism // produsul
intern brut / cap de locuitor.

Relația între individualism -colectivism și independență -interdependență
◦Planul psihologic -structuri independente -interdependente (Markus &
Kitayama, 1991)
Structura interdependentă Structura independentă
Trebuința de a fi cu alții, nevoia de atașa ment,
raportarea la alții; Separarea de ceilalți și de contextul social;
Structură flexibilă; factorii contextuali reglează
comportamentul; Eu delimitat, unitar, ferm, individualizat de con –
textul social;
Pune accent pe ocu parea unui loc social cores –
punzător personalității, pe angajarea în acțiuni
sociale adecvate, pe a fi indirect în comunicare și
a citi gîndurile celorlalți ; Pune accent pe capacitățile, ideile, trăirile interne,
pe a fi unic și direct în comunicare, a ur mări
propriile scopuri;
Trăiesc sentimentul împlinirii sinelui prin cei lalți,
de care sunt uniți prin context, fac atribuiri
situaționale cînd se referă la ei sau la “celălalt”; Indivizii fac atribuiri interne cînd se referă la ei și
valorizează personal itatea mai mult decît factorii
contextuali cînd se rapor tează la “celălalt”;
Cuceresc stima de sine prin relații inter personale
armonioase și se adaptează cu ușurință la diverse
situații; Cîștiga stima de sine în urma valorificării pro –
priilor atribute și a confirmării acestora;
Comunică indirect, sunt atenți la gîndurile și
trăirile neexprimate ale celorlalți; Eul independent se exprimă direct, „face ce
gîndește”;
Dependență emoțională față de grupurile for male
și informale; Independență emoțională față de grupuri și
organizații;
Încurajează relațiile de interdependență în grup și
promovează conflictele ascunse, empatia,
manifestarea afectelor pozitive, întreținerea unor
relații bune cu ceilalți membri; Încurajează distanța, confruntarea directă,
abordarea deschisă a conflictelor, munca
instrumentală, realizarea de sine fiind mai pre sus
decît expresivitatea și sociabilitatea ;
Viziune interdependentă a Sinelui și a emo țiilor; Viziune independentă a Sinelui și a emoții lor;
Atenția este îndreptată spre acele laturi ale
experienței emoționale care se referă la fac tori
externi și la relaționări; Percepția socială și experiența emoțională sunt
orientate spre nucleul interior, spre reacții
subiective și cognitive, experiența emoțională
fiind trăită ma i puternic și mai intens;
Apelează preferențial la scuze. Utilizează mai mult umorul și justificarea.

Chinese Culture Connection (CCC),
contribuția lui M. H. Bond
Tabelul nr. 1 Echivalența CCC – Hofstede
CCC Hofstede
Integrare ( Integration) Colectivism
Omenie ( Human heartedness) Feminitate
Dinamism confucianist în muncă
(Confucian work dynamism) –
Disciplină morală ( Moral discipline) Distanță mare față de putere
– Evitarea incertitudinii

Modelul valorilor sociale propus de S. Schwartz
Psihologul israelian a găsit ca soluție optimă o
reprezentare bidimensională ,în care valorile să
fie organizate circular după cum urmează:
◦stimulare (ex. o viață palpitantă),
◦auto-direcționare (ex. independență),
◦universalism (ex. o lume a frumosului),
◦bunăvoință (ex. iertare),
◦conformism (ex. auto -disciplinare),
◦tradiție (ex. respectarea datinilor),
◦siguranță (ex. ordine socială),
◦putere (ex. autoritate),
◦realizare (ex. succes),
◦hedonism (ex. savurarea vieții)

Organizarea celor zece tipuri de valori în
două perechi opuse de categorii de nivel de
generalitate mai crescut.
◦În prima opoziție, unele valori reflectă motivația
pentru promovarea de sine (putere și realizare), pe
de-o parte, și valori care reflectă motivația spre
transcenderea sinelui (universalism sau
bunăvoință) .
◦În a doua pereche întîlnim la un pol valori care
reflectă motivația pentru conservatorism (tradiție,
conformitate și securitate), iar la polul opus valori
care reflectă motivația pentru deschiderea spre nou
(auto -direcționare și stimulare).

La nivel de cultură , Schwartz (1994, apus.
Leung & Bond, 2008) a identificat șapte tipuri
de valori (v. fig. nr. 2):
◦conservatorism,
◦autonomie intelectuală,
◦autonomie afectivă,
◦egalitarism,
◦ierarhie,
◦armonie ,
◦stăpînire .

Grila valorică a lui S. Schwartz – nivel individual
Universalism
Bunăvoință
Tradiție
Conformism
Securitate PutereRealizareHedonismStimulareAutodirecționareUniversalism
Bunăvoință
Tradiție
Conformism
Securitate
Putere
Realizare
Hedonism
Stimulare
Autodirecționare

Grila valorică a lui S. Schwartz – nivel colectiv
Colectivism
Ierarhie
Stăpînire Individualism
afectivIndividualism
intelectualPreocupare
socialăArmonie
Colectivism
Ierarhie
Stăpînire
Individualism afectiv
Individualism intelectual
Preocupare socială
Armonie

Alan Fiske (1994, 2000) a realizat o sinteză a studiilor
antropologice și sociologice privitoare la dimensiunile
culturale și la relaționările interpersonale și grupale care
derivă din acestea, evidențiind patru forme elementare ale
relațiilor sociale :
împărtășirea cu „celălalt ” (communal sharing ), care descrie
relațiile cu familia, cu rudele de sînge;
ierarhizarea autorității (authority ranking ), care înfățișează
relațiile cu supraordonatul simbolic într -o organizație;
compatibilizarea cu „celălalt” (equality matching ), care
evidențiază raporturile cu „egalii” (precum prietenii,
raporturile cu co -vîrstinicii);
relaționarea tranzacțională (market pricing ), ce subîntind
relațiile cu concurentul profesional, în particular, sau cu
cel social, în general

Tabelul nr. 3 Relații posibile – inter-modele

Hofstede Fiske Schwartz
Individualism Împărtășirea cu
„celălalt” ↓ Individualism afectiv
Colectivism Împărtășirea cu
„celălalt” ↑ Colectivism
Distanța față de putere
↑ ↑ Ierarhizarea
autorității Ierarhie
Distanța față de putere
↓ ↓ Ierarhizarea
autorității Preocupare socială
Evitarea incertitudinii
↓ – Individualism
intelectual
Masculinitate Relaționarea
tranzacțională Autoritate, putere,
stăpînire
Feminitate Compatibilizarea cu
„celălalt” Armonie

Nr. crt.
Rang Eșantion din mediul organizațional din cultura
națională Scor convențional la
individualism
1. Franța 107,2
2. Noua Zeelandă 107,0
3. Suedia 104,2
4. Africa de Sud 100,7
5. Marea Britanie 99,8
6. Spania 98,6
7. SUA 94,9
8. Germania 91,0
9. Canada 88,4
10. Israel 85,0
11. Belgia 84,2
12. Slovenia 79,0
13. Brazilia 74,1
14. Japonia 73,5
15. Hong -Kong 71,1
16. India 69,2
17. Bulgaria 63,1
18. Estonia 62,2
19. Taiwan 61,0
20. Polonia 54,7
21. Ucraina 53,7
22. China 51,4
23. România 51,1

Factori relevanți în determinarea tendințelor
personale spre individualism sau colectivism
◦Socializarea -ex. / familiile colectiviste sunt „mai calde”
față de copii, dar manifestă și mai mult control asupra
acestora
◦Clasa socială –ex. / clasele sociale cu o condiție mai
modestă tind să fie colectiviste, în timp ce clasele înalte
sunt precumpănitor individualiste
◦Educația –ex. / implicarea în experiențe educaționale
diverse și complexe va mări propensiunea oamenilor spre
individualism.
◦Ocupația –ex. / cu cît ocupația presupune mai mult munca
în echipă, cu atît crește mai mult nevoia de conformare la
nevoile celorlați și deci tendința spre colectivism.
◦Vîrsta –ex. / pe măsură ce înaintăm în vîrstă, valorizăm din
ce în ce mai mult stabilitatea relațiilor sociale, devenind mai
colectiviști.
◦Experiența călătoriilor în străinătate –ex. / favorizează
însușirea valorilor individualiste.

Factori sociali care potențează dimensiunea
individualism / colectivism
◦Constrîngere culturală versus libertinaj cultural –
ex. / libertinajul cultural e asociat cu
individualismul, iar constrîngerea culturală cu
colectivismul.
◦Complexitatea culturală –ex. / Culturile „complexe”
sunt asociate libertinajului cultural, iar cele
„simpliste” încurajează constrîngerea culturală / –
raportare similară la I/C.

Auto-percepția -percepția socială la individualiști se
focalizează pe un set de atribute focalizate strict pe
individ, în timp ce în cultura colectivistă, ele se referă
la relațiile individului cu cei din jur.
Atribuirile –I –internaliști (eroarea fundamentală de
atribuire e mai pronunțată) / C –externaliști.
Cognițiile –
◦În culturile colectiviste există mai mult interes pentru
consistență cognitivă.
◦Legătura comportament -atitudini este mai slabă în culturile
colectiviste și relativ puternică în culturile individualiste
Motivația –intrinsecă –I / extrinsecă –C.
Emoțiile -Emoțiile colectiviștilor sunt centrate pe
ceilalți și sunt de scurtă durată (se mențin atîta timp
cît ei se află în situația respectivă), iar în cazul
individualiștilor, sunt centrate pe ei înșiși și sunt de
lungă durată.

Conceptul de sine și stima de sine. Identitatea socială
◦Pentru colectiviști identitatea are sens și este definită în relație cu ceilalți . Individualiștii își bazează
identitatea p e propriile experiențe și pe propria persoană.
◦Pentru subiecții din culturile colectiviste, acesta derivă din identitatea grupală și relațiile cu ceilalți, care nu
pot fi separate de situații și contexte particulare.
Starea de bine psihologică
◦Subiecții din culturile individualiste au în general o stimă de sine mai bună și sunt mai optimiști decît
indivizii din culturile colectiviste, iar acești factori sunt asociați cu starea de bine subiectivă.
Comportamentul social
◦Colectiviștii rareori își dezvoltă abilitățile necesare pentru a intra în noi grupuri, spre deosebire de
individualiști care, de obicei, stabilesc cu repeziciune relații cu „celălalt” diferit, care durează pe termen lung.
◦În ce privește relațiile în cadrul in-grupului, individualiștii au o tendință mai pronunțată de a avea contacte
cu cei in-grup decît colectiviștii, dar acestea sunt superficiale , cu implicare și intimitate între membri reduse,
pe cînd colectiviștii își fac mai puțini prieteni noi, dar relațiile lor sunt mult mai apropiate.
◦Recreere –inter(intra) -individual -I/ în grupuri lărgite –C.
Codurile de comunicare
◦În culturile colectiviste cea mai utilizată este comunicarea indirectă și protocolară , considerată a da prestanță
persoanei / ambiguitatea în comunicare poate fi utilă în culturile caracterizate prin colectivism vertical, cum
ar fi China, în timp ce comunicarea directă poate fi chiar sancționată.
◦În timpul comunicării, indivizii culturilor colectiviste folosesc frecvent formula verbală „noi”, pe cînd
individualiștii folosesc pronumele „eu”.
Etica implicită
◦Codurile ce țin de comunitate sunt importante în mod deosebit pentru membri culturilor colectiviste, în timp
ce codurile legate de autonomie sunt importante pentru cei ai culturilor individualiste.
◦Codurile religioase –foarte importante la C.
Structura personalității
◦În culturile colectiviste , în creșterea copiilor se pune accentul pe conformism, obediență, siguranță , iar în
culturile individualiste accentul cade pe independență, spirit de explorare, creativitate și obținerea suportului
prin auto -motivare.

AXS -imperative comportamentale implicite,
dincolo de determinările contextuale sau
particularismele acționale puse în mișcare de
diverși actori sociali (Leung, 2002, apud. Bond et
al., 2004).
Ca atitudini fundamentale, axiomele sociale
îndeplinesc patru funcții importante:
◦instrumentală –facilitînd atingerea unor țeluri
importante,
◦de apărare a eu -lui–ajutîndu -i pe indivizi să -și
protejeze stima de sine,
◦de expresie a valorilor –servind la manifestarea valorilor
personale ale individului,
◦de cunoaștere –ajutînd oamenii să înțeleagă lumea.

“Axiomele sociale sunt credințe generalizate despre indivizi,
grupuri șiinstituții sociale, mediul fizic saulumea spirituală ,
câtșidespre categorii deevenimente șifenomene înlumea
socială .Aceste credințe generalizate sunt codificate sub
forma unorafirmații categorice cuprivire larelația dintre
două entități sauconcepte”( Leung &Bond, 2004 ).
“Axiomele sociale sunt credințe generale , independente de
context ,pe care oamenii le au ca rezultat a lexperienței lor de
socializare. Aceste credințe sunt centrale pentru funcționarea
cognitivă a indivizilor ”(Chen, Bond, & Cheung, 2006) .

Presupoziții prescriptive, acceptate social implicit,
care participă la “explicarea lumii”
(Bond, Leung,
2006)

Cinismul social –SCN ( social cynicism )
Complexitate socială –SC (social complexity )
Răsplată pentru angajare –RA (reward for
application )
Religiozitate –R (religiosity )
Controlul destinului –FC (fate control )

Pentru aidentifica ostruc turătrans culturală aaxiomelor sociale lanivel individual,
K.Leung (2002 )arealizat ometa -analiză aliteratur iidespeci alitate privind
credințele, care este înmare parte euro-americană laorigini .Apoi,axiomele
sociale aufostidentificate deinformatori dingrupuri culturale distinct edepe4
continente .Credințele generate din studii, aufost sintetizate înSTUDIUL
AXIOMELOR SOCIALE cu182deitemi, reuniți într-oprobă administr atămaiapoi pe
eșantioane dinculturi naționale cuunpattern individualist, respectiv colectivist .
Analiza explorato rieasugerat osoluție cu
cinci
factori ,care aprezentat un
mare grad decongruență înraport cuansamblul eșantioanelor naționale :
-cinism social =calificare negativă șiinstrumentală anaturii umane, o
perspectivă descalificantă asupra out-grupurilor, oneîncredere în
instituțiile sociale șiocredință căindivizii nuiauînconsiderare
mijloacele etice înatingerea obiectivelor proprii .
-complexitate socială =credinț aconform căreia există multiple căidea
atinge launrezultat datșicăuncomportament anume alunei persoane
esteinconsistent delaosituație laalta.
-răsplata pentru angajare =credin țacăefortul, cunoștințele,
planificarea atentă șiinvestițiile vorconduce larezultate pozitive pentru
celcareleangajează .
-spiritualitate ,darapoi redenumit religiozitate =credința într-oființă
supranatural ăcare “controlează universul ”șiîncrederea înbeneficiile
sociale specifice acestei “entități” .
-controlul destinului =credinț aconform căreia evenimentele sunt
predeterminate deforțe externe puternice .

Similar Posts