,,Gaudeamus Igitur: impactul dintre text și interpretare [604680]

,,Gaudeamus Igitur’’: impactul dintre text și interpretare
În opinia mea, cântecul latin „Gaudeamus Igitur” („Să ne bucurăm, așadar”) simbolizează tradiționala
și seculara prietenie a tineretului studios de pretutindeni, exprimată printr-un limbaj literar de circulație
universală.
Din păcate, acest cântec popular academic care răsună în  cadrul ceremoniilor de absolvire ale multor
licee și universități din Europa, este adesea interpretat cu o serie de erori. De pildă, una dintre aceste greșeli
apare în strofa a IV-a: cuvântul „Vivant” din cel de-al doilea vers este pronunțat „vivat”, la fel ca în primul
vers. Erorile de genul sunt întâmpinate datorită necunoașterii gramaticii limbii latine.
Ceea ce este dezamăgitor, este faptul că genul de greșeli menționate mai sus sunt întâlnite și în
muzica corală cu o anumită prestanță. Pentru a preveni vandalizarea acestei limbi, susțin cu tărie ca
studierea acestei discipline să nu fie neglijată.
Initium est salutis notitia pecati(recunoașterea greșelii este începutul salvării) – Seneca, „Epistulae”, 28.

Radu Rosetti
Radu Rosetti (n. 14 septembrie 1853, Iași – d. 12
februarie 1926) a fost un scriitor, politician, istoric și genealogist
român. Părinții săi au fost Logofătul Răducanu Rosetti și domnița
Aglae Ghica, fiica domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru
Ghica. Copilăria și tinerețea le-a petrecut la Căiuți și Pralea, la
moșia părinlor săi. Studiile le-a făcut în Elveția și Franța, a obținut
bacalaureatul în științe în 1873. Întors în țară după moartea tatălui
său, Radu Rosetti va prelua moșia de la Căiuți. În 1888 este nevoit
să o înstrăineze și se mută la Târgu Ocna, în fosta casă a lui
Costache Negri, apoi la Bacău. S-a căsătorit la 9 iulie 1876 cu
Smaranda (Emma) Bogdan. Împreună au avut 4 copii: Radu (istoric,
general), Henri (licențiat în drept), Eugeniu (ziarist, călător
pasionat), Magdalena (căsătorită Beldiman). A avut o carieră politică
scurtă, fiind prefect de Roman (1889) și Brăila (1892), deputat în
mai multe legislaturi, director general al închisorilor (1895), director
al departamentului „Lucrări speciale și istorice” în Ministerul de
Externe, membru în delegația pentru stabilirea frontierelor cu
Ungaria. Bun povestitor, ironic și cu umor a publicat studii de
istorie, genealogie, istorie socială, comentarii politice și pagini de
literatură în volume și în prestigioase publicații ale vremii. „Cu
paloșul”, romanul său de debut, s-a bucurat de un mare succes de
public, fiind premiat în 1906 de către Academia Română.

•Lucrări literare: „Cu paloșul: poveste vitejească”, Editura Primă, București 1905; „Povești
moldovenești”, Iași: Editura Viața Românească, 1920; „Alte povești moldovenești”, Iași: Editura Viața
Românească, 1921; „Amintiri”, Ediție princeps, vol. 1-3, Iași: Editura Viața Românească; București:
Editura Cultura românescă, 1925-1927; Reeditare Editura Humanitas, 2011, 292 pagini, ISBN 978-
973-50-2925-8; 2013, 672 pagini, Colecția Humanitas Clasic, ISBN [anonimizat].
•Biblioteca municipală „Radu Rosetti” din Onești Casa memorială din localitatea Căiuți
•Genius loci- ,,spiritul locului’’
• Genius loci/Spiritus loci este o expresie
latinească, având sensul de “spiritul locului” sau “sufletul locului”, un fel de duh protector al unui
spațiu, indiferent că este vorba de un colț din natură, o locuință, un templu, un oraș etc., intermediar
între lumea invizibilă și realitatea, lumea concretă. Puterea acestui spirit se exercită numai asupra
spațiului pe care îl locuiește, aproape niciodată dincolo de aceste granițe. De multe ori, entitatea
respectivă este o emanație a locului, o sumă a energiilor provocate de sufletul omului care îl
locuiește.

Casa memorială „Vasile Alecsandri ”
Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul
Bacăului, Moldova— d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mirce Mircești, județul Roman,
România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al
Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Casa memorială a fost construită în 1867
și a fost lăsată academiei Române. În perioada comunistă, însă, a fost preluată abuziv de autorități, iar
Academia Română a solicitat restituirea ei abia în 2005. După un proces lung de patru ani,
instituția a câștigat dreptul de a reintra în posesia imobilului și a mausoleului în care a fost
înmormântat poetul.
Exponatele aflate în casa memorială de la Mircești au menirea de a reconstitui, cronologic, etape din viața
scriitorului Vasile Alecsandri (perioada studiilor la Iași și Paris, debutul literar, activitatea de culegător de
folclor și de dramaturg, participarea la Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, activitatea
diplomatică a scriitorului și de membru al Societății Junimea), precum și momente legate de activitatea sa
literară. Sunt expuse aici obiecte de mobilier originale (birou, pianină, oglindă, dulap, paturi), tablouri în ulei și
fotografii de familie (portretele părinților și ale familiei), stampe, fotocopii după manuscrise, scrisori, ediții de
opere, documente originale, aspecte privind creația dramatică și transpunerea ei scenică, diferite obiecte cu
valoare memorială.

Importanța campaniei de promovare a limbii române în legătură cu limba latină
Contribuția cronicarilor la dezvoltarea culturii române este în primul rând de ordin istoriografic. Ei au
pus bazele unui proces de constituire a istoriografiei românești, la capătul căruia apar, în perioada pasoptistă,
primii istorici în accepția modernă a cuvântului: Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu. La fel de importantă
este și valoarea documentară a cronicilor, în ele găsindu-se cele mai bogate informații din istoria noastră
medievală.
În ziua de astăzi, tinerii dau uitării eforturile cronicarilor noștri și „reinventeaza” limba română. Ca de
exemplu: "Sal! Cff? Da'i lu Alex id'u meu ji zi k ne vdm mâine k aj vrea să vb cu el j cne jtie, poate iese cv. Ms.
Xoxo.". Ați înțeles ceva? Să vă traduc: "Salut!Ce faci? Dă-i lui Alex id-ul meu de messenger și spune-i că ne
vedem mâine, pentru că aș vrea să vorbesc cu el ceva, cine știe, poate iese ceva. Mulțumesc, pupici".
Acest limbaj poate fi întâlnit în rândul adolescenților, al generației "messenger". Pe lângă abundența
consoanelor și a prescurtărilor folosite de tineri, uneori există simboluri care înlocuiesc lidere. Astfel, "a" devine
"@", "e" devine "3", "o" devine "0", iar "i" devine "!". "!Nt3Rn3t" înseamnă "Internet", dar sigur aveți
probleme atunci când trebuie să citiți acest cuvânt. Fiecare generație are propriul său limbaj de comunicare. Îmi
aduc aminte de copilăria în care în fața fiecărei silabe puneam prefixul "go", imaginându-mi că părinții nu
înțeleg ce spun. Se numea "limba cu go" și suna cam așa: "Gomergogem gola gofilm?" adică "Mergem la film"?
Problema este că nu reușeam să scriu așa și, mai ales, nu s-a întâmplat să dau vreo teză în "limba cu go".
Campania de promovare a limbii române este de o importanță crucială deoarece fiecare dintre noi trebuie
să fie capabil să-și insușească normele de vorbire și de scriere. Din păcate, tentativele de a-i face pe tineri să
respecte limba română sunt firave. Atitudinea generației tinere asupra gramaticii lasă de dorit, ce să mai vorbim
de studierea limbii latine(care mulți susțin că este o limbă moartă)?

Presă culturală a trecut în format digital
Umanitatea este definită de faptul că întruchipează un organism ce evoluează în mod constant, celule noi
sunt produse înlocuindu-le pe cele vechi sau moarte. Idei noi apar în mod continuu și provoacă validitatea celor
vechi. Avansul tehnologic din domeniul digital este noua provocare pentru habitatul în care vechile idei, norme
sau tehnologii prosperau. Una dintre acestea este presa culturală în format fizic.
Digitalul a devenit noul standard pentru multe domenii, formatul fizic devenind o alternativă pentru
persoanele fără internet și este văzut ca o evoluție pozitivă de majoritatea. Dacă rezumăm aceast topic la
sistemul dual de avantaje și dezavantaje, câteva idei principale par a ieși în evidență. Unele sunt avantaje clare
care nu necesită nici o formă de argumentare, altele sunt nuanțate sub un plafon subtil.
Din prima categorie de avantaje face partea ideea de accesibilitate. Presa digitală a fost și este un mediu
ușor de accesat de orice persoană interesată și nu numai. Un alt avantaj care derivă din acest sistem este faptul
că există zeci de moduri prin care o persoană poate să descopere un articol. Cum componentele mediului
online sunt interconectate, o informație poate fi distribuită prin intermediul unui set de platforme care
cumulează sute de milioane de utilizatori. Rezultă o situație în care aceeași știre poate fi găsită pe Facebook,
Instagram, Twitter, etc. Gratuitatea este un alt avantaj al accesibilității, fiind și cel mai evident. Orice produs cu
eticheta "gratuit" sau "free" notează o creștere semnificativă a cererii, acest principiu poate fi aplicat și în
domeniul online. Alături de gratuitate se află viteza la care informația este trimisă utilizatorului, caz în care
aceasta se află la un click distanță.

Un alt avantaj este producerea cu un cost redus a materialului informativ. Deoarece mediul online nu
necesită hârtie și cerneală, aceste costuri sunt eliminate complet din ansamblu. Rezultă un buget care trebuie
investit doar în resursele umane și aspectul tehnologic(calculatoare, servicii internet, energie electrică). De
asemenea, mediul online oferă noi metode de a prezenta o informație. De exemplu, într-un articol care vorbește
despre un muzeu de artă, pot fi introduse clipuri video sau un tur 3D care îmbunătățesc experiența utilizatorului
și felul în care acesta receptează o informație.
Ideea de feed-back ia noi forme în mediul online. Editorul poate să afle ce părere are cititorul despre
articolul său prin intermediul recenziilor sau al comentariilor. Astfel de comentarii pot ajuta viitorii cititori în a
decide validitatea unui articol sau să dezbată cu alte persoane ideile expuse în acesta. Un dezavantaj este
imposibilitatea de a fi răspândită în zone rurale fără internet. În același timp, ideologiile mai conservatoare
precum și grupa de vârstă a bătrânilor care se expun ideii de noutate
Mediul online nu transcede digitalul, impalpabilul, și poate fi atins doar de ochiul minții. O carte care
poate fi ținută în mână și răsfoită oferă o experiență mai intimă cu povestea pe care o prezintă, dar ,acest aspect
este legat de preferința fiecărui individ într-un final. Putem dezbate dacă un ziar în format fizic produce același
sentiment ca ruda sa digitală, căci, până la urmă, informația nu este palpabilă, indiferent din ce sursă provine,
fie ea materială sau virtuală.

Latina indispensabil ă
Limba latină este o parte integrată a limbilor romanice, inclusiv limba română. În prezent se dezbate
continuarea studierii acesteia, fiind considerată o limbă moartă. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că aceasta
este stratul fundamental al limbii române și are o importantă socio-cultural-istorică, fiind un simbol al națiunii
precum și o parte integrată a ideii de cetățean român.
Opinia mea asupra acestei situații tinde către conservarea acestei limbi și continuarea predării ei în școli.
Un vorbitor insuficient familiarizat cu vocabularul esențial și cu structură gramaticală a limbii latine este, într-o
măsură mai mică sau mai mare, un om insuficient de cultivat din punct de vedere strict lingvistic. Așa cum
cultura generală este de neconceput fără componența ei lingvistică, la fel și această din urmă este de neimaginat
fără cunoștințe măcar elementare de limbă latină.
Acest proces îngrijorător de deculturalizare trebuie pus pe seamă calității sistemului nostru de învățământ
din România și pe ignoranța generației tinere. Din cauza concepției conform căreia latină este o limbă moartă,
care stăpaneste incă mințile celor mai mulți români, din cauza modului nu prea atrăgător și prea puțin pragmatic
în care a fost întotdeauna predată, precum și din cauza structurii ei gramaticale realmente complicate, latină a
fost, mai întâi, scoasă din rândul disciplinelor considerate, altădată, importante, iar apoi a fost definitiv
marginalizată în cadrul sistemului nostru de invătămant preuniversitar.
Totuși, latina rămâne nucleul patriotismului românesc. Primele detalii se fac vizibile în imnul național
care face mențiunea strămoșilor români: " Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”. Asocierea cu o națiune
care a influențat cursul istoriei a trei continente este considerată o mare onoare, un motiv în plus pentru a studia
limbă latină.