Gasteropodul Rapana Venosa

Rapana venosa

Gasteropodul Rapana venosa Val., o specie originară din Marea Japoniei și Marea Chinei de Sud, a fost semnalată pentru prima dată în Marea Neagră sub denumirea de Rapana thomasiana Crosse din zona portului Novorosiisk în 1947, dar se consideră că s-a instalat în bazinul pontic în intervalul 1930 – 1940. Acest prădător vorace de talie mare a cucerit cu rapiditate fundurile marine din zonele puțin adânci de pe tot litoralul maritim al Mării Negre. In 1949 a fost semnalat de pe bancurile de stridii din zona Gudautsk, în 1954 la Yalta și Sevastopol iar în 1963 este menționat pentru prima dată la litoralul românesc (Bacescu 1963; Chukhchin 1961c; Drapkin 1953; Eberzin 1951; Stark 1957).

Avansul rapid și dezvoltarea explozivă a populațiilor dense ale acestei specii în lungul coastelor caucaziene, unde a apărut pentru prima dată, apoi în zona Anatoliei și apoi a Crimeii, litoralului românesc și bulgar, poate fi prima mențiune a unei invazii dictate de necesitățile trofice – de căutarea unor resurse mai bogate de hrană. Specie cu fertilitate ridicată, fără competitori serioși și cu o mare capacitate adaptativă față de salinitate și o mare toleranță față de apele poluate și condiții hipoxice, Rapana a reușit să dezvolte populații extrem de numeroase, a căror biomasă totală a atins în unele zone valori de sute de tone (Zolotarev 1996).

Rapana, care se hrănește de regulă cu stridii, pectinide și midii (Ostrea edulis, Pecten ponticus, Mytilus galloprovincialis), a distrus în scurt timp toate aceste specii din golful Gudautsk, modificând complet structura specifică a asociației faunistice locale (Stark, 1957). Astfel de cazuri sunt binecunoscute în istoria Mării Negre; în straturile geologice dispariția unor specii de bivalve poate fi urmărită foarte clar (de exemplu Pseudomussion denudatum Reuss, Ostrea cochlear Poli, Ostrea griphoides Schloth. var. sarmatica Fuchs), și poate fi atribuită rapacității unor gasteropode răpitoare ca Murex subclavatus Basterot sau a unor specii ale genurilor Nautica sau Massa. Distrugându-și hrana preferată – speciile de talie mare (Ostrea edule taurica Siemaschko, Mytilus galloprovincialis Lam., Modiolus adriaticus Lam.), Rapana a fost forțat să treacă la specii de talie mică (Chione gallina L., Pitar rudis Poli, Paphia rugata (B.D.D), Spisula subtruncata (Renier) etc.) migrând spre est și pe west în lungul coastelor Mării Negre, în căutare de bancuri de midii sau stridii, și în modul acesta a populat rapid noi zone (Fig. 48).

In dreptul litoralului românesc această specie a apărut în dreptul gurilor Dunării și s-a răspândit rapid spre sud, devenind un element comun în apele salmastre, atât pe fundurile nisipoase sau stâncoase. In 1954 unul dintre cei mai competenți zoologi marini români – Mihai Băcescu – vorbind despre animalele exotice care au fost introduse recent în bazinul Mării Negre, arătând că gasteropodul muricid “Rapana bezoar” (prima identificare a acestei specii în Marea Neagră), a intrat în decada precedentă în apele pontice ale fostei URSS și încă nesemnalat la data respectivă în zona litoralului românesc, va ajunge în curând și în zona de vest a Mării Negre, atrăgând atenția asupra pericolului pe care această specie îl prezintă pentru asociațile autohtone. Mai puțin de 10 ani au trecut de la această predicție și începând cu 1963 Rapana a devenit una din cele mai comune specii de gasteropode de la litoralul românesc și bulgar (Gomoiu 1972).

Multă vreme, Rapana a fost semnalat în dreptul coastelor românești numai pe baza cochiliilor goale găsite pe plajele noastre; numărul mare de exemplare depozitate de furtunile din anii ’60 reprezintă dovada elocventă despre invazia gasteropodului și de potențialul pericol pe care prezența sa o reprezintă pentru malacofauna litorală (Grossu 1970; Grossu, Lupu 1964; Iliescu, Radulescu 1968; Popescu-Marinescu, Paladian 1971).

In dreptul coastelor românești la începutul anilor 1970, mărimea medie a exemplarelor de Rapana era de 63 mm, mai mare pentru populațiile de pe funduri stâncoase comparativ cu cele de pe fundurile sedimentare, un aspect foarte clar reflectat de structura pe clase de mărime (Fig. 49); mai târziu, înălțimea maximă a cochiliei atinge valori de 112,9 mm pe funduri stâncoase și 72 – 87,8 mm pe funduri sedimentare. Probablil, pe fundurile sedimentare Rapana cheltuie mai multă energie pentru a săpa după pradă comparativ cu exemplarele care trăiesc pe fundurile stâncoase, unde hrana este accesibilă fără efort.

Valorile medii ale înălțimii cochiliei ating valorile cele mai mari (67,36 mm) pentru populațiile care trăiesc pe funduri stâncoase; aici se găsesc condiții trofice optime reprezentate prin midii – hrana preferată a gasteropodului răpitor – iar creșterea acestuia are loc normal; dacă hrana adecvată lipsește sau este limitată, Rapana prezintă are o rată de creștere limitată și din această cauză talia sa este mult mai mică (Chukhchin 1961a, 1961b).

Sunt adesea menționate ecuațiile reprezentând corelația între înălțime (H) și greutate (Wg) pentru Rapana, care sunt:

Wg=2.4×10-4H2.81 – pentru exemplare sub 70 mm înălțime,

și respectiv

Wg=1.05×10-9H5.6 – pentru exemplare cu înălțimea peste 70 mm.

Aceste formule nu îndepărtează rezervele noastre în ceea ce privește mărimea claselor mai mari de 70 mm deoarece puținele exemplare de care am dispus pentru analiză, au indicat că exemplarele mai vârstnice de 3 – 4 ani au o creștere extraordinară a greutății totale per unitate de înălțime. Această creștere accentuată în greutate este datorată asimilării carbonatului de calciu care determină o îngroșare deosebită a cochiliei.

Rezultatele observațiilor subacvatice efectuate la începutul anilor ’70 cu scafandrul autonom la litoralul românesc pot fi sumarizate astfel:

Rapana venosa poate fi întâlnit de-a lungul țărmului pe o bandă care merge până la 10 m adâncime, atât pe fundurile stâncoase cât și pe cele nisipoase, așa cum o demonstrează și numărul mare de cochilii goale aruncate pe plaje pe întreaga lungime a litoralului. De asemenea, este menționată prezența lui Rapana pe fundurile mâloase de la adâncimi de până la 30 m.

Pe fundurile nisipoase, în fosta asociație dominată de Corbula mediterranea, Rapana a fost găsit la 3 – 8 m adâncime, având o abundență de două exemplare/100 m2; contrastând cu monotonia deșertică a fundurilor nisipoase, gasteropodele, de regulă perechi, se deplasează pe substrat fiin ușor de detectat. In câteva zone ale fundurilor sedimentare acoperite cu ierburi marine din genul Zostera, Rapana era de regulă rar și chiar și atunci era reprezentat de exemplare de talie mică; numai în zonele acoperite cu populații mari de Zostera din apropierea fundurilor stâncoase, Rapana atinge populații abundente.

Pe substraturile dure, acest gasteropod este abundent și foarte des întâlnit în zone cuprinse între 4 și 8 m adâncime, cu o densitate maximă la adâncimi de 8 – 10 m – mai mult de 10 – 12 exemplare pe metru pătrat. In zonele adăpostite de la adâncimi mai mari, Rapana poate fi întâlnit pe stânci cu surplombe sau în zonele adăpostite; niciodată nu a fost observat pe platformele expuse direct luminii soarelui. Rapana preferă locurile umbrite; sunt foarte sensibile și la apropierea scufundătorului reacționează imediat, retrăgându-se în cochilie. De regulă, Rapana trăiește la marginea bancurilor de midii pe seama cărora se hrănește; în zonele cu densitate mică de midii, exemplarele gasteropodului ating densități mai mari (2 – 4 exemplare/m-2) comparativ cu zonele caracterizate prin bancuri de midii compacte unde densitatea atinge doar 1 – 2 exemplare/ m-2. In lungul benzii infralitorale, cele mai mari densități sunt observate de regulă la sfârșitul verii, în lunile august și septembrie, când exemplarele par a se strânge împreună, îndreptându-se spre funduri mai adânci de 8 – 10 m, la limita inferioară a platformei stâncoase. De exemplu, pe o arie de aproximativ 2 ha, localizată la limita platformei stâncoase, pot fi întâlnite toamna 10-12 exemplare/m-2. In acest caz, Rapana execută o migrare sezonieră datorată scăderii temperaturii și intensificării furtunilor.

In timpul dezvoltării explozive a populațiilor, pontele de Rapana erau întâlnite în lungul –întregului litoral românesc începând cu a doua jumătate a lunii iunie, tot timpul verii până în septembrie. Aceste ponte sunt depuse de exemplarele mature pe midii vii sau pe valve de midii, iar în zonele nisipoase, pe cochilii mari, de regulă de Mya arenaria. Culoarea pontei după depunere este albăca laptele; după 7 – 14 zile devine galben-brună iar mai apoi violetă.

Rapana se hrănește la marginea coloniilor de midii, în modul următor: cu talpa piciorului, Rapana învelește midia ca și cum ar dori să o “sufoce”, iar apoi, utilizând în partea anterioară, pătrunde printre valve și consumă întreg conținutul. Pe fundurile nisipoase Rapana se hrănește cu bivalve psamobiotice de talie mare (un gasteropod a fost observat ținând sub talpa piciorului trei exemplare de Chione gallina cu care tocmai se hrănea). In condiții experimentale, după trei zile de înfomentare Rapana începe să se hrănească activ, consumând omidie la 2 – 3 zile (circa 2 g de carne proaspătă, care reprezintă 14-15% din masa moale a gasteropodului.

Rapana este foarte activ în momentele când este în căutarea hranei. In câteva experimente desfășurate în laborator, grupe de 10 exemplare, din clasele de înălțime de 60 – 70 mm au fost ținute fără hrană într-un rezervor conectat cu un altul printr-o deschizătură de 8 cm situată în partea superioară a rezervorului la circa 30 cm de fund. In al doilea rezervor, au fost plasate exemplare de Mya arenaria, parte din ele îngropate în nisip, iar altele la suprafața sedimentului. Dupătrei zile, exemplarele de Rapana s-au cățărat pe peretele de sticlă al rezervorului, au trecut în al doilea rezervor și au început săse hrănească pe seama exemplarelor de Mya care erau situate la suprafața sedimentului. Câteva zile mai târziu, gasteropodele au început să dezgroape exemplarele de Mya îngropate în sediment și le-au consumat. Rapana atacă exemplarele de Mya în același mod în care atacă și midiile, dar la intervale mai scurte. Este evident că prin astfel de obiceiuri de hrănire Rapana influențează în mod activ biocenozele de pe fundurile sedimentare și de pe substrat dur, contribuind la diminuarea stocurilor mai multor specii de bivalve – Chione gallina, Tellina tenuis, Spisula subtruncata, Pitar rudis, Paphya rugata, Modiolus adriaticus etc.

Așa cum o demonstrează compoziția scrădișurilor de pe plaje, populațiile de Rapana venosa sunt în declin la litoralul românesc al Mării Negre; cochiliile de talie mare ale acestui gasteropod, capturat pentru consumul uman în mari cantități la începutul anilor ’90, au devenit în prezent foarte rare. De ce? Aceeași situație se înregistrează și pe litoralul Anatoliei (Seyhan, 2001) unde nu mai există în prezent rezerve de Rapana care să poată fi exportate în Japonia ca în anii ’70 (mai mult de 800 de tone de masă moală pe an!). In partea de nord-vest a mării, populațiile de Rapana sunt mult mai puțin numeroase și influența lor asupra ecosistemelor locale este mai slabă; cauzele acestei densități mici sunt necunoscute, deoarece resursele trofice sunt abundente iar nivelul de poluare al apelor s-a diminuat (Zolotarev, 1996). Probabil că supraexploatarea stocurilor de Rapana a dus la declinul populațiilor. Este de asemenea evident că fără studii adecvate și un monitoring continuu, este dificil să se dea un răspuns la declinul populațiilor de Rapana din Marea Neagră. Datele privind ecologia populațiilor de Rapana din Marea Neagră la litoralul românesc trebuie considerate a fi unele preliminare; noi cercetări sunt necesare pentru elucidarea ecologiei și etologiei acestei specii în condițiile ecologice actuale.

La începutul cuceririi noului său areal, Rapana venosa a fost considerat o specie dăunătoare; răspândirea sa largă au determinat o serie de interesante cercetări pentru a determina cum poate fi utilizat sau controlat acest prădător nedorit. Plecând de la cunoașterea marii capacități adaptative a acestei specii, datorată particularităților biochimice ale hemolimfei, în special concentrației crescute de hemocianină și proteine – care atinhe 16,9%, ceea ce permite proprietăți-tampon, investigații de natură biochimică au arătat că noul gasteropod pătruns în bazinul pontic poate fi o sursă de substanțe biologic active (Serban, Roșoiu, 1992). De exemplu, unii inhibitori naturali ca pepsina, tripsina și chemotripsina au fost puși în evidență în Rapana.

Inhibitorul natural al pepsinei, izolat, extras și purificat, este un oligopeptid cu următoarele caracteristici:

manifestă o intensă activitate de inhibare a pepsinei;

nu se comportă ca un competitor al hemoglobinei în catalizarea sistemelor enzimatice, ceea ce indică o inhibiție necompetitivă;

reacționează aproape instantaneu cu enzimele și nu necesită timp suplimentar pentru realizarea inhibiției propriu-zise;

inhibiția enzimatică manifestată este o funcție a concentrației inhibitorului în mediul de reacție și nu depinde de puritatea preparatelor utilizate.

In ciuda acestor avantaje deosebite, speranțele în noi medicamente extrase din Rapana sunt în prezent puse sub semnul întrebării datorită declinului populațiilor sale.