Garantiile Creditului Bancar

CAPITOLUL 1.

SISTEMUL BANCAR ȘI ROLUL

SAU ÎN CREDITAREA ECONOMIEI

Sistemul bancar

În ceea ce privește dezvoltarea economică a oricărui stat, sistemul bancar reprezintă o componentă principală, având rolul de asigurarea mobilizării disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre derularea unor activități economice eficiente.

În lucrările de specialitate redactate în domeniul bancar, noțiunea de sistem bancar este definit ca „totalitatea băncilor care funcționează în economie într-o anumită perioadă” sau în abordarea lui Corneliu Bente sistemul bancar este „intermediarul principal între debitori și creditori în stingerea datoriilor și depozitarul credibil al economiilor care se formează în societate”.

În economia de piață, sistemul bancar are funcția de atragerea și concentrarea economiilor societății, respectiv îndreptarea a acestora, printr-un proces obiectiv de alocare a creditului, spre cele mai eficiente investiții. Prin îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca component de bază ale sistemului bancar, urmăresc modul de utilizare a resurselor împrumutate de către debitori, respectiv asigură și facilitează efectuarea plăților, cât și oferă servicii de gestionare a riscurilor, ca principalul canal de transmisie în realizarea politicii monetare.

Analiza sistemelor bancare contemporane evidențiază că acestea sunt structurate pe două nivele, respectiv banca centrală și băncile de rang secundar. Rolul băncilor central rezultă din monopolul asupra emisiunii banilor.

Această structură pe două nivele putem regăsi și în sistemul bancar românesc, caracterizat prin:

Banca Națională a României;

instituțiile de credit.

Banca Națională a României este banca central a României, cu personalitate juridică, a cărui obiectiv principal este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor și are următoarele atribuții principale:

elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;

autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;

emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;

administrarea rezervelor internaționale ale României.

Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Banca centrală ca autoritatea monetară a statului are următoarele funcții:

emisiune monetară – fiind singură instituție autorizată, care are dreptul de a emite și de a pune în circulație bancnote și monede metalice, în funcție de nevoile ale circulației bănești respectiv având și funcția de supraveghere a sistemului monetar.

banca a statului – joacă un rol semnificativ în finanțarea statului, a administrației și serviciilor publice, prin deținerea și administrarea conturilor acestora. Aceasta finanțează statul fie prin creditare directă, prin linie de credit, fie prin creditarea indirect, prin cumpărarea de titluri de stat.

refinanțarea economiei naționale – în primul rând fiecare banca comercială are un cont deschis la banca central,care de obicei nu poate fi debitor, pe baza căruia se realizează viramente și compensări interbancare. În al doilea rând, băncile comerciale care au nevoie de refinanțare, pe baza finanțării economiei pot obține lichidități, numai de la banca central, prin operațiuni de rescontare sau prin linie de credit.

centru al politicii monetare și valutare – banca centrală concepe și aplică politica monetară, prin mijloacele utilizate de către autoritățile monetare, în cea ce privește stabilitatea prețurilor, a cursului de schimb și realizarea unei echilibru monetar, pentru atingerea obiectivelor monetare fixate. Aceasta se implică în politica valutară, în ce privește participarea la tranzacțiile de pe piața valutară, cu acesta influențând cererea și oferta de monedă de pe piață.

coordonarea și reglementarea sistemului bancar – banca central coordonează și reglementează întreaga activitate bancară: autorizarea exercitării activității bancare, înființarea și suspendarea băncilor, concentrarea și divizionarea riscurilor cu scopul de prevenire a falimentelor bancare. Funcția de coordonarea a sistemului bancar cuprinde și lichiditatea bancară, asigurarea unor capacitate de restituire, prin îndeplinirea anumitor condiții de către banca central.

Instituțiile de credit sunt persoane juridice, a cărei activități constă în atragerea a disponibilităților bănești (depozite sau alte fonduri nerambursabile) precum și acordarea de credite pentru agenților economici și populație.

Instituțiile de credit a sistemului bancar românesc de împart în următoarele categorii:

bănci;

organizații cooperatiste de credit;

bănci de economisire și creditare în domeniul locativ;

bănci de credit ipotecar;

instituții emitente de monedă electronică.

Modalitatea de finanțare a economiei se poate împărți în două tipuri, și anume: care ține de procesul de intermediere financiară și care ține de funcționarea pieței financiare.

Procesul de intermediere financiară constă în finanțarea indirect a economiei, prin atragerea de depozite respectiv acordarea de credite, și sunt realizate de bănci, a căror funcție principală este de a fi intermediar financiar între ceilalți agenți economici nebancari. Tuturor instituțiilor specializate, ale căror funcții principale constă în crearea banilor și comerțul cu acesta, reprezintă sistemul bancar.

Piața financiară este piața în care debitorii, posesori de titluri, emite și plasează acesta deținătorilor de fonduri, asigurând astfel finanțarea directă a economiei. Agenții economici care își doresc să revinde titlurile pe piață, au riscul că valoarea acesteia să varieze în permanență, creând astfel un caracter speculativ, ceea ce influențează economia în mod instabil. De aceea este necesar, ca garanțiile acordate participanților, care nu sunt animați de cauze speculative să anuleze consecințele negative ale speculațiilor. De fapt, modernizarea piețelor financiare se întinde tocmai în aceasta directive: dezvoltarea protecției micilor investitori și a participanților care nu urmăresc scopuri speculative. Pe măsura dezvoltării pieței financiare, aceasta creează deținătorilor de fonduri produse financiare noi, dar și rentabile, respectiv cu grad de risc relativ reduse.

Se constată că, diversificarea gamei titlurilor pe piață, permite o plasare directă a economiilor, unde principala categorie de participanți sunt tocmai intermediarii financiari, băncile și celelalte instituii financiare. Acești participanți la piața financiară sunt mai bine pregătite pentru a activa pe piețele financiare locale și mondiale, decât oricare altă categorie de agenți economici. În consecință, putem spune că are loc o transformare și extindere a funcției de intermediar, împreună cu creșterea numărului, și chiar diversificarea tipologiei noilor intermediari.

1.2 Creditarea economiei

1.2.1 Noțiuni

Noțiunea de credit este în strânsă legătură cu noțiunea de schimb, în sensul că, operațiunea de creditare este aceeași cu operațiune de schimb economic, cu titlu oneros.

Operațiunea de creditare putem defini, ca un transfer a unui bun dintr-un patrimoniu în altul, dar cu particularitatea că plata bunului respectiv nu se face chiar la momentul realizării tranzacției, ci într-un moment ulterior și presupune plata unei sume de bani numit dobândă.

Creditul implică o diferență de timp între prestație și contraprestație, care astfel generează un risc de neplată. Pentru ca operațiune de creditare să fie realizată, este necesar ca între părți să fie încredere, în faptul că promisiunea de plata se va dovedi numai la momentul scadenței. De aici provine și numele operațiunii care derivă din limba latină „credeo”, „creditum” și însemna a crede.

În literatura de specialitate conceptul de credit este abordat din două puncte de vedere, și anume: juridic și economic.

Din punct de vedere juridic este exprimat ca o convenție între debitori și creditori, care servește procesul de producție, respectiv de circulație a mărfurilor.

Din punct de vedere economic este exprimat ca relații de repartiție a unei părți din PNB (produs național brut) sau din venitul național, în ceea ce privește satisfacerea unor anumite nevoi de capital.

Creditul poate fi definit în conformitate cu Legea bancară nr. 58/1998 ca „orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui drept la plata unei sume de bani”.

Creditul bancar este o sursă de finanțare semnificativ pentru entități economice, având o importanță deosebită în creșterea și dezvoltarea economică.

În abordarea lui Daniela Haranguș „prin credit sunt mobilizate resursele bănești disponibile la un moment dat în economie și distribuite apoi, prin acordarea de împrumuturi spre anumite sectoare sau domenii de activitate, care u nevoie de mijloace de finanțare.”

1.2.2 Clasificarea creditului

Multitudinea formelor sub care se manifestă creditul în economie, a impus clasificarea sa în funcție de criterii semnificative:

Criteriul calității debitorului

Credit acordat persoanelor fizice: pentru cheltuieli curente (de trezorerie), pentru bunurile de folosință îndelungată și pentru locuințe (creditul ipotecar), linii de credit prin cărțile de credit;

Credit acordat persoanelor juridice: de exploatare, de trezorerie, de investiții, special, de mobilizare (acordat prin scontare), avansuri în conturi curente, linii de credit.

Criteriul calității creditorului și debitorului

Credit privat fără implicarea statului; creditul privat este izvorul operațiunilor comerciale, financiare și bancare modern (când participanții sunt entități economice cu capital privat);

Credit public, atunci când debitorul este statul, iar în calitate de debitori apar agenții economici, populația, băncile.

Criteriul modului de garantare

Credit cu garanție reală: mobiliară (valori mobiliare, bunuri), imobiliară (terenuri, clădiri);

Credit cu garanție personală: simplă, solidară (garanția e o terță persoană), în alb (garanția este debitorul însuși).

Criteriul duratei de acordare a creditului:

Credit pe termen foarte scurt: câteva zile (până la o săptămână) numit overnight;

Credit pe termen scurt: până la un an, forma curentă a creditului bancar, corespunde cerințelor de lichiditate impuse băncilor;

Credit pe termen mediu: 1-5 ani, pentru activități de export sau investiții;

Credit pe termen foarte lung: peste 20 de ani, pentru construcții de locuințe sau pentru investiții productive.

Criteriul modului de rambursare:

Credit neamortizabil, pentru care rambursarea se face integral la scadență;

Credit amortizabil, caz în care rambursarea se realizează eșalonat în rate de rambursat ce cuprind o parte a creditului și o parte formată din dobândă.

Criteriul întinderii drepturilor creditorului:

Credit denunțabil, când creditorul poate solicita înainte de scadență rambursarea creditului, cu sau fără avizarea debitorului;

Credit nedenunțabil, caz în care creditorul nu are dreptul să ceară rambursarea înainte de scadență;

Credit legal, caz în care creditorul condiționează acordarea creditului de utilizarea sa în anumite scopuri.

Criteriul tehnicii de acordare

Credit acordat printr-un cont separate de împrumut, în care banca înscrie întreaga sumă împrumutată;

Credit acordat prin cont curent: avansul în contul curent, linia de credit, cardul de credit.

Criteriul ariei geografice:

Credit intern, când debitorul și creditorul sunt din aceeași țară;

Credit extern, când debitorul și creditorul sunt din țări diferite.

În ceea ce privește calitatea creditului, putem distinge două forme specific economiei de piață, și anume: creditul comercial și creditul bancar.

Creditul comercial putem defini după următoarele caracteristici:

participanții la raport de credit sunt întreprinzători din diferite domeniu de activitate, care se împrumută cu scopul desfășurării unor afaceri, potrivit intereselor lor;

obiectivul creditului este de regulă, transferuri de capital sub formă de mărfuri, care specific unor vânzări pe datorie, prin care remunerarea se face ulterior cu instrumente de plata precum cecul, cambia sau biletul la ordin.

Creditul bancar are drept caracteristici recunoscute următoarele:

subiecții participant la relația de credit sunt băncile care în calitatea lor de entități specializate cu scop lucrative, creditează, pe de o parte, și clienții acestora pe de altă parte, persoane fizice și persoane juridice, ce se împrumută;

obiectul creditului îl constituie un transfer de capital de împrumut în exclusivitate sub forma bănească, cu respectarea riguroasă a criteriilor de creditare bacara, accentual fiind pus deopotrivă pe prudent și eficientă;

mișcarea creditului poate avea loc în orice directive, întrucât de această dată forma capitalului-marfă, generat de un anumit tip de afacere, ceea ce conferă creditului bancar o mai mare mobilitate și flexibilitate;

acționează ca un factor de eficiență, cu efecte în multiple planuri, în sensul ca pe seama lui se asigură creșterea capitalului real (proprietății) atunci când servește la finanțarea unor proiecte de investiții (creditul de proiect), se susține desfășurarea normal a circuitului capitalului circulant al agenților economici, atunci când el vizează împrumuturile bănești pentru trezorerie (creditul pentru trezorerie) și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației, atunci când destinația acestuia vizează consumurile cotidiene sau bunurile de folosință îndelungată (creditul de consum și creditul ipotecar).

1.2.3 Etapele procesului de creditare bancară

Etapa I. – Informarea – documentarea asupra solicitantului de credit

Prima etapă a procesului de creditare presupune o informare-documentare reciprocă cu privire la identificării necesarului de credit.

În urma discuției cu ofițerul de credite, clientul trebuie să răspundă la câteva întrebări care au o importanță deosebită în continuarea procesului de creditare.

Aceste întrebări se referă la obiectivul creditului, volumul și obiectul activității, situația pe piață, calitatea managementului, garanții, acționarii, concurenți posibili etc.

De regulă în această etapă, nu sunt completate acte bilateral, ci ofițerul bancar își face doar o imagine asupra solicitantului creditului, a intențiilor sale, verifică dacă acesta întrunește condițiile minime de creditare impuse de bancă și dacă îndeplinește criteriile pentru selecționarea clienților împrumutați.

Dacă aceste condiții sunt întrunite, ofițerul de credit va solicita clintului depunerea cererii de credit, împreuna cu documentația necesară.

Etapa II. – Documentația creditului

Cererea solicitantului de credite trebuie să fie însoțită de o serie de documente care poate să fie de două tipuri:

de ordin juridic legate de statutul și contractual de societate, certificate de înmatriculare la Registrul Comerțului, cod fiscal, autorizații specifice funcționării normale, angajarea legală a creditului etc.

de natură economică legate de situata economico-financiară a societății, (bilanț, situația contului de profit și pierdere, situația fluxului de fonduri), balanță de verificare, planul afacerii, contracte, comenzi, situația obligațiilor de plată, garanțiile materiale oferite etc.

Conținutul documentației diferă în funcție de felul creditului, categorie de client, dar și de natură afacerii creditate.

Pentru agenți economici, documentația de credit cuprinde:

Certificate de înmatriculare de la Registrul Comerțului și cod fiscal;

Statutul și alte documente de constituire, precum și toate modificările ulterioare aduse la zi;

Ultimele două bilanțuri contabili anuale vizate de Administrația Financiară împreună cu balanțele de verificare aferente și cu anexe prevăzute de norme;

Facturi, contracte, oferte, comenzi și alte documente care să justifice volumul și destinația creditului;

Lista persoanelor cu drept de semnătură (vizată de bancă);

Situația creditelor la alte bănci cu extrase decont;

Fluxul de numerar previzionat (cash flow);

Situația garanțiilor propuse;

Contracte de aprovizionare;

Împuternicirea de la Consiliului de Administrație sau AGA, după caz;

Acordul de interogare a bazei de date a Centralei Riscurilor de Credit și Biroul de Credit;

Declarația privind obligațiile de plată, litigiile cu terții precum și relațiile de grup cu persoane fizice/juridice.

Pentru persoane fizice, documentația de credit trebuie să cuprindă:

Cerere de credite;

Copie după actul de identitate;

Adeverință de venit lunar pentru salariat sau talonul de pensie pentru pensionari;

Documente care să ateste alte veniturile din chirii, prestări servicii, activități independente, dividend etc.;

Adeverință de venit lunar pentru giranți, după gaz;

Actele de proprietate asupra bunurilor propuse a fi aduse în garanția creditului;

Deviz de lucrări întocmite de organele autorizate pentru construcții, amenajări, reparații etc.;

Acte de proprietate sau concesionare asupra terenului;

Facturi sau contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri de folosință îndelungată.

Etapa III Analiză economico-financiară

Stabilirea bonității clientului stă la baza acestei analize și presupune calculul indicatorilor privind situația financiară, rentabilitatea, gestiunea resurselor și indicatori ai valorii de piață.

Principalii indicatori sunt:

Lichiditatea – reprezintă capacitatea unei persoane fizice/juridice de a face față datoriilor sale în timp, prin transformarea activelor sale în disponibilități. Rata lichidității curente = Active circulante/Datorii pe termen scurt.

Solvabilitatea – reprezintă capacitatea unui agent economic de a-și acoperi toate datoriile prin exploatarea tuturor activelor sale; exprimă gradul în care fiecare societate asigură cu capital social cu acoperirea creditelor pe termen scurt, mediu respectiv lung. Solvabilitatea patrimonială = Capital propriu/Capital permanent.

Rentabilitatea – reprezintă capacitatea unei societăți de a obține profit din activitatea proprie, calculând în general Rata profitului net = Profit net/Cifra de afaceri.

Fiecare indicator primind un punctaj, iar punctajul total obținut va fi încadrat în următoarele categorii de performanță: standard, în observație, substandard, îndoielnic, pierdere.

Etapa IV. Negocierea creditelor

După analiză economico – financiară a clientului, ofițerul de credit își conturează concluziile, în urma cărora condițiile de creditare vor fi: scopul și volumul creditului, durata creditului, termenul de rambursare, mărimea ratelor, dobânda, garanțiile, perioada de grație. Aceste condiții vor fi prezentate solicitantului, în vederea negocierii creditului având ca scop final căderea de acord a celor doi parteneri – bancă și client – în privința afacerii creditate și a termenilor după care urmează încheierea contractual de credit.

Dosarul de credit întocmit de moderator care va cuprinde cererea de credit, documentele necesare aduse de client, împreună cu rezultatele obținute în urma analizei economico-financiară a solicitantului va fi expediat spre aprobare organului competent din bancă.

Etapa V. Aprobarea și acordarea creditului

Aprobarea creditului se supune organului competent din bancă, care împreună cu întreaga documentație va accepta și va încheia contractul de credit.

Decizia de aprobarea a creditelor în băncile comerciale românești este în principiu o hotărâre colectivă obținut în cadrul unui Comitet de Risc și Credite, în conformitate cu competențele stabilite prin norme și regulamente la nivel de sucursală, centrala băncii și chiar la nivel al Comitetului de Direcție al băncii. Persoanelor aflate în relații special cu banca în ce privesc creditele acordate este necesar aprobarea la nivelul Comitetului de Direcție, respectiv aprobarea de către Consiliul de Administrație al băncii.

Aprobarea creditului se declară obligatoriu prin ordin scris în forma unui contract de credit.

Contractul de credit crează obligații pentru ambelor părți, instituție de credit (creditor) este obligat, în schimbul unei remunerații (dobânzi), să pună la dispoziția unei client (debitor), o sumă de bani pe o perioadă de timp și cuantum bine determinat, sau să își asume, pentru unei alte persoane, un angajament bănesc prin aval (cec, cambia, bilet la ordin) sau prin scrisoare de garanție bancară.

Semnarea acestuia de către părți reprezintă acceptarea necondiționată a fiecărei clauzelor contractate.

Contractul obligatoriu trebuie să conțină următoarele elemente a creditului: destinația, volumul, perioadă, forma de acordare, dobânda, sursele de acoperire, costurile acestuia, scadența ratelor și plata dobânzii, garantarea creditului și alte elemente.

Intrarea în vigoare a contractului de credit presupune îndeplinirea de către debitor obligațiile asumate la semnarea lui și depunerea documentelor, ce privesc garanțiile acceptate de bancă, asigurarea garanțiilor, plata comisioanelor și îndeplinirea altor clauze stabilite.

Pentru a diminua riscul de nerambursare, băncile solicită garanții la acordarea unui credit, care pot fi reale (ipotecă, gaj) și chiar personale (asigurarea, fidejusiunea) care se constituie numai pe baza unui contract de garanție, ce necesită, după caz, un anumit tratament juridic.

Etapa VI. Angajarea, monitorizarea creditului.

Pe toată durata de creditare, instituția de credit va urmări constant felul în care debitorul utilizează creditul acordat, dacă acesta utilizează pentru obiectivele sale solicitate și dacă îndeplinește condițiile contractate.

Ofițerul de credite este responsabil pentru controlarea și monitorizarea utilizării destinației creditului aprobate, urmărirea derulării activității agentului economic, modul de achitare a ratelor și a dobânzii în timp, respectiv are obligația verificarea tuturor documentelor de plată prezentate de agentul economic creditat. În cazul apariției unor nepotriviri, moderatorul de credit se va proceda la o analiză a scopului ce le-au generat și alături cu clientul, se va trece la identificarea și rezolvarea problemei.

În contractul de credit se precizează un termen de angajare a împrumutului, iar dacă clientul până la acea dată nu utilizează deloc sau utilizează numai o parte din acesta, ofițerul de credit are două posibilități de rezolvare:

fie prelungirea termenului de angajare, prin solicitarea organismelor care au aprobat creditul;

fie diminuare creditului la nivelul utilizat, prin acceptarea expresă a Comitetului de credit și risc, încheind un act adițional.

Dacă se constată că debitorul utilizează creditul pentru alte destinații decât cele stabilite în contractul, ofițerul de credit are obligația de a anunța imediat conducerea băncii, care, după caz, va lua următoare soluții:

încetarea angajării creditului aprobat și neutilizat sau acordarea credite noi;

trecerea creditului la restanțã și efectuarea măsurilor în vederea recuperării creditului, respeciv a costurilor aferente, pe cale silită.

Supravegherea atentă și responsabilă a angajării creditelor presupune și deplasarea ciclică a ofițerului de credite la sediul clientului, unde se vor controla: situația economico-financiară pe baza balanței de verificare, analiza garanțiilor cu privire la existența, conservarea și integritatea lor, analiza unor riscuri neprevăzute, în vederea modificării în activitatea sau în managementul firmei, care le poate apăra asupra relației agentului economic cu banca.

Etapa VII. Rambursarea creditului

Rambursarea creditului se realizează conform datelor prevăzute în graficul de rambursare, atașat la contract, având ca suport fie sume din conturile de disponibilități ale clientului creditat, fie sume reprezentând depuneri de numerar.

Perioada de rambursare a creditului trebuie precizat cu mare atenție, în ce privește analiza surselor de venituri, desemnate de solicitantul de credit și cuprinse în cash flow prognoyat pe durata creditarii. Scadența poate fi: eșalonat în rate lunare, trimestriale, semestriale sau rambursat integral la scadență.

La nerambursarea în timp a ratelor scadente, banca va acorda dobânzi penalizatoare, conform prevederilor stabilit din contractul de credit. Banca propune ofițerului de credit urmărirea periodic modului de rambursare a ratelor, respectiv plata dobânzii, inclusiv cele restante și trebuie să acționeze imediat, prin măsuri specifice, atunci când apare riscul de neplată.

Ofițerul de credit este reprezentantul băncii care creează o legătură permanentă cu debitorul și este responsabil pentru derularea creditului în situația în care a fost aprobat.

În ceea ce priește monitorizarea creditului acordat, ofițerul de credit va gestiona dosarul cu întreaga documentație de analiză, de aprobare și de garantare a creditului acordat, precum și corespondența purtata cu clientul.

Rambursarea prealabilă a creditului se realizează doar cu acordul instituției de credit, precizat prealabil în scris în contractul de credit încheiat între creditor și debitor.

Capitolul 2.

GESTIUNEA RISCULUI BANCAR

2.1 Delimitări conceptuale

Rolul și locul băncilor în economie este legat de funcția lor de intermediar principal în ce privește relația între economii și investiții, respectiv relație decisiv în creșterea economică. Băncile ca intermediari între agenți economici și populație cu excedent de resurse (depunătorii de economii) și beneficiarii de credite (cu deficit de resurse), realizează următoarele:

colectarea fondurilor;

asumarea riscurile debitorilor, în ce privește analiza cererii de credite și preia riscurile asociate;

asumarea riscului ratei dobânzii, fiindcă intermedierea presupune o transformare de scadență.

Prin îndeplinirea eficientă acestor funcții, băncile realizează o recompensă, care de fapt este sursa de bază a profitului bancar. Ca și alte agenți economici producătoare de bunuri și servicii și instituțiile bancare au ca obiect major maximizarea profiturilor și responsabilitatea față de acționari.

Reducerea și acoperirea riscului reprezintă provocarea majoră pentru bancă. Riscul influențează considerabil valorile instituției financiar-bancare respective, sub forma unor pierderi direct suportate, dar și un impact cauzat de efectele asupra personalului, clientelei, partenerilor, acționarilor și chiar asupra autorității centrale bancare.

Riscul reprezintă probabilitatea de producere a unui eveniment neprevăzut, cu rezultate adverse pentru instituția bancară, iar expunerea la risc poate fi definit că valoarea actuală a tuturor pierderilor/cheltuielilor suplimentare suportate de bancă.

În literatura de specialitate găsim numeroase definiții ale conceptului de risc bancar.

Riscul bancar reprezintă un conglomerate său complex de evenimente cu consecințe adverse pentru bancă, de cele mai multe ori interdependențe, prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera în lanț și alte evenimente adverse.

O altă definiție a riscului este enunțată de Ilie Mihai: „prejudiciul potențial, la care sunt expuse patrimoniul, interesele și activitatea agentului economic”.

În abordarea lui Ioan Trenca și Bolocean Mihail „riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere”.

Corneliu Bențe definește riscul bancar ca fiind „un fenomen prezent în ansamblul sferei de activitate a societăților bancare și reprezintă incertitudinea realizării unui anumit nivel al profitului sau chiar al probabilității apariției unei pierderi”.

Riscul bancar este un fenomen care apare pe măsura derulării operațiunilor bancare și provoacă efecte negative asupra acestei operațiuni, dar și prin deteriorarea calității afacerilor, respectiv diminuarea profitului sau înregistrarea unor pierderi, afectând funcționalitatea băncii.

Riscurile bancare sunt diverse și putem clasifică după mai multe funcții pe care le determină. Riscul financiar provine din orice tranzacție bancară, care este supusă unui potențial risc. Cele mai importante riscuri financiare sunt:

riscul de credit

riscul ratei dobânzii

riscul de lichiditate

riscul valutar

riscul de capital

2.2 Riscul de credit

Riscul de credit reprezintă probabilitatea ca debitorul, beneficiarul unui credit, să nu-și achite la scadență obligațiile față de bancă, adică ratele și dobânzi. Astfel, riscul de credit provine din operațiunile de creditare a agenții economici, a persoanelor fizice sau altor bănci, de către o instituție bancară.

De aceea este important analiza creditului în ce privește identificarea, evaluarea și prevenirea riscului de credit. Riscul de credit poate fi redus, dar nu se poate fi eliminat complet. Starea financiară a debitorului, respectiv valoarea curentă a garanțiilor acordate este important în procesul creditării, pentru ca banca să fie protejat de eventualele pierderi.

„Riscul de credit este cel mai important dintre riscurile de pe piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii ca o consecință a falimentului sau a nerambursării împrumutului.”

În abordarea lui Vasile Dedu: „riscul de creditare exprimă posibilitatea ca împrumutații sau emitenții de titluri să nu-și onoreze obligațiile la scadență.”

Pentru minimizarea expunerii de risc cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea și analizarea cererilor de creditare.

Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Procesul de creditare este potențial purtător de câștiguri, acestea grupându-se în două categorii: câștiguri directe și câștiguri indirecte.

Câștigurile directe sunt imediate și cuantificabile. Cele mai recunoscute sunt dobânda și comisionul încasat de bancă, la care se adaugă soldul creditor minim al contului clientului, sold care reprezintă garanția creditului.

Câștigurile indirecte sunt mai greu de cuantificat și mai incerte. Prin faptul că o bancă acordă un credit, ea poate să atragă dezvoltarea unei relații cu debitorul, precum și o creștere a depozitelor sau o creștere a unei cereri pentru alte servicii bancare. Totalitatea acestor câștiguri trebuiesc avute în vedere atunci când expunerea la risc este analizată și acceptată.

În principiu riscul de credit înglobează următoarele subcategorii de riscuri:

Riscul tranzacției

Acest risc constă în orice tranzacție pe care bancă o desfășoară și a cărui component implică un factor de risc trebuie identificate, în ce privește sursă și modalitatea de rambursare, natura creditului, drepturile și obligațiile contractuale, valoarea și lichiditatea garanțiilor.

Riscul clientului

Pe baza deciziei de creditare stă analiza clientului, luând în considerare ansamblul aspectelor financiare și nefinanciare, performanța precedente, curente și viitoare ale acestuia. Pentru banca este foarte important ca clientul să-și poate îndeplini toate obligațiile pe care are față de ea, de aceea această analiza economico-financiară, constă în calcularea indicatorilor ai valorii de piață a agentului economic. Principalele indicatori stau la baza analizei de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, gradul de îndatorare etc.

Riscul garanției

Garanția este o sursă de rambursare de ultima instantă, care pot fi aduse atât de debitor, cât și de o terță persoană, numită garant, pentru diminuarea riscurilor de nerambursare a creditelor. Analiza garanției are două componente:

Valoarea garanției – activele luate în garanție au o multitudine de valori, pe care banca trebuie să dezvolte cu un sistem de determinare a valorii garanției în ce privește tipul, valoarea, localizarea etc. De asemenea garanția acordată de o terță persoană, este la fel de important în ceea ce privește analiza sa, ca și în cazul garanției directe. Pe baza acestei analize este stabilit și valoarea creditului pe care banca poate să-și acordă clientului.

Lichiditatea garanției – constă în riscul ca banca să-și transforme garanția în lichidități, prin vânzarea acestora după încheierea procesului legal, într-un timp relativ scurt și a cărei valoare să acopere datoria neachitată.

Riscul de credit trebuie analizat și limitat atât pentru împrumuturile obișnuite ca linii de credit, respectiv credit pe obiect, cât și pentru avalizarea biletelor la ordin sau cambii, respectiv pentru scrisori de garanție sau alte operațiuni bancare, care pentru creditor înregistrează o pierdere sau un risc de neplată, prin nerespectare a obligațiunilor contractuale de către debitor.

2.3 Gestiunea creditelor

În activitatea instituțiilor de credit este o problemă deosebit de delicată, în ceea ce privește calitatea portofoliului de credite și riscul transformării acestora în credite neperformante.

Pentru determinarea provizioanelor specifice pentru riscul de credit, în România instituțiile de credit realizează o clasificare a creditelor acordate sectorului nebancar, persoanelor fizice și persoanelor juridice, a creditelor acordate altor bănci și a plasamentelor la alte bănci conform Regulamentului nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, prin aplicarea a următoarelor criterii:

performanța financiară;

serviciul datoriei;

inițierea de proceduri judiciare.

Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-și onora corespunzător obligația la scadență, exprimată prin numărul de zile de întârziere de la rambursarea ratelor de către debitor.

Performanța financiară care este stabilită de fiecare instituție de credit în parte, de regulă pe baza ratingului de credit provenit din analiza scoring și a normelor interne ale băncilor, care sunt aprobate de autoritatea de reglementare și de supraveghere. Astfel performanța financiară exprimă potențialul economic și soliditatea financiară a debitorului. Împrumuturile acordate de către instituțiile de credit agenților economici și persoanelor fizice se clasifică în cinci categorii de performanță financiară conform BNR, astfel:

Categoria A – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență rata creditului împreună cu dobânzi și care se menține la un nivel ridicat.

Categoria B – performanțele financiare sunt bune sau chiar foarte bune, dar acesta nu pot fi menținute la acest nivel ridicat în perspectivă îndelungată.

Categoria C – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au și o tendință de înrăutățire.

Categoria D – performanțele financiare sunt scăzute, dar au o evidență periodică la intervale scurte de timp.

Categoria E – performanțele financiare sunt foarte rele, arată pierderi și cu performanțele clare asupra neachitării datoriei și a dobânzii în viitor.

Inițierea de proceduri judiciare reprezintă cel puțin una dintre următoarele măsuri luate de instituția de credit, în scopul recuperării creanțelor:

deschiderea procedurii falimentului debitorului de către instant a hotărârii;

declanșarea procedurii de executare silită față de persoanele fizice sau juridice debitoare.

În funcție de cele trei criterii, expunerile de credite, înregistrate de creditori față de debitorii sectorului nebancar, se clasifică în cinci categorii, și anume: standard, în observație, substandard, îndoielnic și pierdere.

Corespondența dintre criterii și categoriile de clasificare este prevăzută în tabelele nr. 2.1 și 2.2

Tabelul nr. 2.1 – Criterii de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite, înregistrate de instituțiile de credit față de debitorii din afara sectorului instituții de credit.

Sursă: Bențe Corneliu – Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, suport de curs, Oradea, 2012, pag. 104

Creditele standard – nu presupune deficiențe sau riscuri în creditare, rambursarea se face la termenele și în timpul stabilit, în general este specific clienților solvabili.

Creditele în observație – credite acordate clienților cu rezultate economico-financiare bune și chiar foarte bune, dar în perioade scurte de timp există întârzieri la plata creditului.

Creditele substandard – aceste credite presupune deficiențe sau riscuri și este caracterizat prin posibilitatea ca banca să preia unele pierderi, prin nerecuperarea integrală a creanței, dacă deficiențele și riscurile nu sunt corectate pe parcurs.

Creditele îndoielnice – sunt creditele ale căror rambursarea și lichidarea valorilor și garanții existente este incertă.

Creditele în pierdere – sunt acele împrumuturi care nu pot fi restituite instituției de credit și înregistrarea lor ca active bancare să nu fie garantată.

Tabelul nr. 2.2 – Criterii de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite/ plasamente, înregistrate de instituțiile de credit față de alte instituții de credit.

Sursă: Bențe Corneliu – Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit, suport de curs, Oradea, 2012, pag. 104

CAPITOLUL 3.

GARANTIILE CREDITULUI BANCARE

3.1 Garantarea creditelor

În cazul acordării unor credite, băncile solicita garanții asiguratorii care pot fi aduse atât de debitor, cât și de o terță persoană fizică/juridice, numite garant, pentru diminuarea riscurilor de nerambursare a creditelor prin recuperării lor în situații în care debitorul nu-și execută obligațiile de rambursare referitoare la ratele scadente, plata dobânzii și comisioanelor, din cauze specifice neprevăzute la acordarea creditelor.

Valoarea garanțiilor trebuie să acopere în mod obligatoriu datoria cea mai mare a clientului față de bancă, constituit de regulă împreună cu dobândă pe o anumită perioadă.

Toate creditele acordate de băncile comerciale se bazează pe principiul fundamentarea capacității debitorilor de a genera flux de numerar pozitiv și acoperirea serviciului datoriei, respectiv garantarea continuității acestora.

Garanția este denumirea colectiv pentru a indica orice activ sau angajament în contractul de credit, pus la dispoziția unei bănci. În cazul în care apare imposibilitatea rambursării creditului (principalului și dobânzilor), banca trebuie să ia o măsură de protecție și să fie asigurată de pierderi neprevăzute prin perceperea de garanții bancare.

Garantiile trebuie sa indeplineasca anumite conditii, pentru a putea fi acceptate de banci :

sa aiba capacitatea de a fi transformate rapid in lichiditati;

sa fie concretizate sub forma unui titlu, inscris autentic etc.;

sa fie in proprietatea solicitantului sau a girantului, sa fie in circuitul civil si sa fie liber de alte sarcini;

proprietarul sa aiba capacitatea de a gaja sau ipoteca bunul adus ca garantie;

bunurile care au fost achizitionate si puse in functiune inaintea solicitarii creditului, trebuie sa fie in stare corespunzatoare;

bunurile achizitionate si inca nepuse in functiune, ca bunurile care urmeaza a fi achizitionate si platite partial din credite, sa fie noi, insotite de certificate de garantie si calitate;

bunurile propuse ca garantie sa fie in stare corespunzatoare cu o buna functionare si sa fie incadrata in categoria de uzura fizica maxima admisa pentru fiecare tip de activ, in ce priveste normele tehnice ale bancii.

existenta unor pietei de desfacere sau a unei potential cumparator pentru a putea fi valorificate bunurile propuse drept garantie.

Garantarea creditelor este considerată unul din principiile de bază ale creditării în condițiile economiei de piață. Ea este întotdeauna conexata la ceea ce se numește risc de creditare asumată.

Garantia trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

existenta unui patimoniu suficient de mare si cert, pentru a acoperi obligatiile garantate;

garantia trebuie sa fie astfel creat, incat sa asigure bancii posibilitatea si dreptul de a executa fara ca imprumutatul sa se poata opune acestei executari;

posibilitatea utilizarii liber a rezultatelor garantiei de catre banca trebuie sa fie asigurata prin dreptul de proprietate, transferul valutar al fondurilor etc.

Prin solicitarea garantiilor, pot interveni mai multe persoane:

ordonatorul garantiei, sau debitorul principal; poate sa ofera o garantie din propriul patrimoniu (ipoteca/ gaj) sau poate solicita unui terte persoane numit garant, sa ofere in locul lui o garantie;

beneficiarul garantiei, de obicei o institutie de credit, in favoarea caruia s-a constituit garantia;

garantul, sau debitorul secundar, care poate fi debitorul principal (in anumite cazuri), prin garantarea platii sau rambursarii sumei creditate, in cazul in care debitorul principal nu indeplineste obligatiile contractate.

In ce priveste reglementarile prevazute in legislatia romana in vigoare, garantiile pot fi delimitate in urmatoarele categorii:

garantii reale – sunt reprezentate de: ipoteca, gajul, cesiunea de creanta, depozitul bancar;

garantii personale – sunt reprezentate de: cautiunea sau fidejusinea, garantia bancara;

alte garantii – sunt reprezentate de: gajul general, depozitul in lei si in valuta.

3.2 Garantii reale

Garantiile reale sunt formate din garantii imobiliare (ipoteca) si garantii mobiliare (gaj) si sunt alcatuite in functie de consistenta activelor clientului. Aceasta este un drept real care acopera in toata marimea sa obligatia garantata. Odata cu indeplinirea obligatiei garantate inceteaza garantia reala.

3.2.1 Ipoteca

Ipoteca este o garantie reala imobiliara, ce asigura printr-un bun imobil adus de debitor din propriul sau patrimoniu, obligațiia față de creditor, desemnat pe cale legală în acest scop, dar nu presupune deposedarea celui care o constituie de bunul imobil adus in garantie. Bunul ramane in proprietatea debitorului, iar daca acesta nu si-a indeplinit obligatiile contractate, adica la scadenta nu si-a platit datoria, creditorul caruia s-a constituit ipoteca, poate obliga detinatorul imobilului la vanzarea bunului la licitatie, iar din suma primita sa-si acopere creanta.

Ipotecă reprezintă o garanție reală imobiliară, constând într-un drept real accesoriu asupra unui bun imobil determinat al debitorului, drept care, fără a-l deposeda pe debitor de bun ipotecat, conferă creditorului ipotecar neplătit la scadență, dreptul de urmărire a imobilului, în mâinile oricărui s-ar afla, drept de a cere scoaterea imobilului în vânzare silită și dreptul de a fi plătit cu preferință din prețul astfel realizat.

Noul Codul Civil defineste ipoteca ca un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații. (art. 2343 Noul Cod Civil)

Ipoteca poate fi legala, decurs din lege, judiciara, dintr-o actiune in justitie sau voluntara din vointa debitorului sau a unui tert.

De regula ipoteca se constituie convențional pe baza unui contract, prin acordul părților, care este înscris în Cartea Funciară in cazul in care ipoteca este una imobiliară sau în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare in cazul in care ipoteca este una mobiliară.

Ipotecă convențional nu poate fi constituită decât printr-un act autentic. Această ipotecă nu este valabilă dacă, prin actul de constituire a ipotecii nu se specifică natura și situația fiecărui imobil al debitorului, asupra căruia se înscrie ipoteca creanței.

Pentru ca bunurile imobile sa fi acceptatabil ca si garantii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie in posesia celui care le aduc in garantie, debitorului sau unui tert, si sa fie in circuitul civil, adica sa execute obiectul vanzarii-cumpararii;

ipoteca sa fie asigurate la o societate de asigurari pe toata perioada contractului de credit, iar drepturile in ce priveste despagubirea sa fie cesionate bancii;

sa fie asezata intr-o zona de interes pentru cat mai multi cumparatori si safie usor vandabil;

bunuri ipotecate sa fie libere de sarcini.

In cazul ipotecii constituit ca garantie, trebuie verificat daca exista sau nu tert care are anumite drepturi si obligatii asupra bunului respectiv. Ipoteca primind un rang (exista rangul I, II, III, IV) care este stabilit prin prioritatea datei la care aceasta a fost inscrisa legal. Este necesar sa fie verificate cu atentie rangul ipotecii, deoarece, in caz de faliment celui care detine ipoteca (debitorul), creditorii in functie de prioritatea rangului vor fi despagubite. Ei isi recupereaza datoria din vanzarea bunului in ordinea prioritatii rangului.

Urmatoarele bunuri pot fi constituite ca ipoteca:

1. bunuri imobile:

imobilele cu accesoriile lor (apartamente in blocuri de locuit, case de locuit individuale sau vile, terenuri intravilane, hale industriale de productie, cantine, hoteluri, cabane, spatii comerciale etc.), cu exceptie bunul mobil care a devenit accesoriu unui imobil si poate fi ipotecat separat de bunul principal. In acest caz garantia reala subzista, cu exceptie in care aceste sunt materiale de constructii sau alte bunuri incorporate intr-o constructie sau teren.

dreptul de uzufruct imobilelor si accesoriilor lor;

cote-parti din dreptul asupra unui imobil;

dreptul de superficie

2. bunuri mobile:

orice bun mobil si orice creanta;

creante banesti din contractul de vanzare-cumparare;

creante constatate prin titluri la ordin sau purtator;

actiuni sau parti sociale;

conturi bancare;

valori mobiliare și alte instrumente financiare;

drepturi de proprietate intelectuala;

alte bunuri necorporale etc.

3. universalitati de bunuri

Universalitatea reprezintă un ansamblu de bunuri care aparțin aceleiași persoane și care au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege. Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte. (art.541 Noul Cod Civil).

4. bunuri corporale respective incorporale.

Nu pot fi ipotecate urmatoare bunuri:

1. bunuri inalienabile (nu poate fi înstrăinat, vândut)

2. bunuri insesizabile (nu pot fi urmarit silit)

Trei persoane pot fi afectați de o ipotecă și anume: debitorul, creditorul și terții dobânditor.

Debitorul

păstrează toate sarcinile ale dreptului de proprietate;

are dreptul de a transmite proprietate asupra imobilului sau îl poate greva cu alte obligatii reale.

Creditorul

are un drept real care îi conferă creditorului două atribute: de a urmărire a bunului în mâinile oricui s-ar afla și dreptul de preferință ceaa ce priveste rangul ipotecii;

are dreptul prioritar de încasarea creanței din valoarea bunului vândut la licitație publică.

Terții dobânditori al imobilului

imobilul poate fi înstrăinat unui terț;

are posibilitatea menirii beneficiului în discuțiune, dacă în proprietatea debitorului au rămas alte ipoteci pentru aceeași datorie.

are dreptul de a plăti datoria debitorului de la care a dobândit transferandu-se în drepturile acestuia;

are dreptul să recurgă la purgă (oferta pe care terțul dobânditor propune creditorului, de a-i remunera creanța garantată prin ipoteca, până la valoarea concurent la care a cumpărat imobilul respectiv sau dacă l-a primit gratuit până la concurența pretului imobilului, stabilită prin expertiză)

are dreptul abandonării imobilului ipotecat prin vânzare de către creditor.

Acceptarea ca garantie de catre institutii de credit ipoteca trebuie sa indeplineasca urmatoarelor conditii:

ipoteca trebuie sa fie de rangul superior (rangul I), intrucat in situatie de faliment a debitorului, creditorul care poseda o astfel de ipoteca va fi despagubit intai si in cea mai mare masura, in fata cu ceilalti creditori;

se accepta si ipoteca de rangul II numai in conditiile in care:

beneficiarul ipotecii de rangul superior (rangul I) este de asemenea o unitate a bancii si a fost alcatuit pentru acordarea unor credite sau eliberarea unei scrisoare de garantie;

daca valoarea bunului caruia se constituie ipoteca de rang inferior (rang II) este destul pentru acoperirea ambelor obligatii fata de banca;

valoarea ipotecii sa fie actualizata la zi avand in vedere valoarea piatei si a marjei de risc aferenta garantiei si sa-si pastreze valoarea in timp;

sa fie certa durata existentei in timp a imobilului ipotecat, pana la momentul stingerii tuturor obligatiilor ce a generat ipoteca;

imobilul ipotecat sa fie asigurat asupra tuturor riscurilor si polita de asigurare sa fie cedat in favoarea bancii;

sa fie o piata sigura pentru bunurile aduse in garantie (in cazul nostru ipoteca);

imobilul sa permita schimbarea si adaptarea pentru mai multe utilizari;

bunurile ipotecate sa fie libere de sarcini

Gajul

Gajul este considerat acea garanție reală care presupune, de regulă, deposedarea debitorului de bunul gajat și încredințarea acestuia unei terțe persoane desemnate de părți. Debitorul nu poate pretinde restituirea obiectului gajat decât în momentul onorării integrale, în totalitatea, a datoriei sale către bănci.

Garantia mobiliara sau gajul este un drept real acordat de catre debitor sau un tert creditorului asupra bunului mobil (corporal/necorporal).

Gajul, spre deosebire de garantia imobiliara (ipoteca) consta in remiterea drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile sau a titlurilor de catre debitor in favoarea creditorului, pentru a garanta unui imprumut sau alte obligatii, in cazul in care creditul nu va fi achitata la scadenta. Bunul mobil va fi vandut si din suma obtinuta se va acoperi datoria debitorului.

Acest tip de garantie se considera una dintre cele mai des utilizate in afaceri si in creditarea bancara.

Pentru bunurile mobile luate in gaj, acestea trebuie sa fie in circuitul civil si sa faca obiectul vanzarii-cumpararii.

Contractul de gaj da nastere unui drept real pe care creditorul il obtine ca element secundar al dreptului sau creantelor avand un caracter accesoriu

Caracterul de gaj comercial sau gaj civil nu este precizat dupa natura bunurilor gajate, ci este determinat dupa natura obligatiei pe care o garanteaza. Obligatia care este garantata prin gaj si este un act de comert incheiat intre doi comercianti, gajul are caracter comercial, iar in caz contrar are caracter civil. Vorbim despre gajurile comerciale daca acestea sunt constituite de banca, deoarece acordarea de credite respectiv eliberarea scrisorii de garantie sunt acte de comert potrivit.

Gajul poate fi cu deposedare sau fara deposedare.

Gajul cu deposedare (amanetul) este un contract real, accesoriu, unilateral, prin care presupune deposedarea bunului mobil debitorului, celui care aduce in garantie si depune acestuia intr-un depozit in favoarea creditorului (bancii). Garantia se constituie in situatii mai speciale, asupra unor bunuri mobile cu pret ridicat si volum fizic mic ca si in cum ar fi metale pretioase, hartii de valoare, tablouri sau alte obiecte de arta etc.

Fara deposedare este un contract consensual, in baza caruia, bunul care este gajat va ramane in continuare in proprietatea debitorului.

Gajul fara deposedare se infiinteaza asupra urmatoarelor bunuri:

bunuri mobile in patrimoniul debitorului de natura: masini, echipamente utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime si materiale, semifabricate, produse finite si alte marfuri, gasite in unitatile de productie sau depozite, cu conditia ca acestea sa se poata identifica, cuantifica, certifica, evalua si sa fie in posesia debitorului.

bunuri mobile de natura mijloacelor fixe care sunt in patrimoniul debitorului si care vor putea fi acceptate ca garantie, numai in cazul in care sunt in stare de functionare respectiv nu depaseste 50% gradul lor de uzura.

Bunul acceptat drept gaj, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

valoarea bunul gajat trebuie sa fie mai mare sau egala cu valoare creanta gajata;

valoarea bunului sa fie constanta sau crescatoare in timp, in nici un caz sa nu scada;

trebuie sa fie asigurat la o societate de asigurari, pe toata durata contractului de credit, iar in cazul gajului fara deposedare, drepturile rezultate din despagubiri sa fie cesionate in favoarea bancii creditate sau in cazul cu deposedarea, acesta sa fie pastrate la institutii specializate.

Creditorul asupra bunului gajat are urmatoarele drepturi:

in cazul gajului cu deposedare are dreptul de a retine bunul pana la achitarea datoriei;

unitatea bancara creditoare trebuie sa raspunde asupra bunului gajat daca acesta se deterioreaza sau se pierde, daca acesta s-a produs din vina sa;

creditorul are dreptul de a folosi bunul gajat.

Gajul general este cel mai complet, fiind un gaj comun disponibil tuturor creditelor, si are o pozitie egala fata de bunurile imprumutatului, in cazul in care se porneste executea silita impotriva acestuia.

Gajul general include toate bunurile mobile si imobile din patrimoniul debitorului, care exista ca si garantie pentru creditor (banca), chiar daca nu este specificat in contract.

Fiindca toti creditorii au o pozitie egala fata de bunurile imprumutatului (debitorului), in caz de insuficienta a valorilor obtinute prin executare silita, sumele realizate vor fi impartite intre banca si ceilalti posibili creditori, proportional cu suma creantelor fiecaruia.

Pentru ca patrimoniul debitorului, asupra caruia creditorul (banca) are un drept de gaj (general) sa nu fie grevat de sarcini cum ar fi ipoteca si gajul propriu zis, debitorul trebuie obligat sa nu constituie astfel de garantii in favoarea altor banci, pe toate durata de rambursare a creditului si a dobanzilor aferente.

Cesiunea de creanta este inscrisul prin care un creditor transmite unei alte persoane dreptul sau de creanta, pe care le are fata de debitor, contra unei sume de bani (credit).

Cu toate ca cesiunea de creanta este de fapt un mijloc specific de transmitere a obligatiilor, poate fi in acelasi timp si o garantie acordata sub forma unui gaj asupra creantelor pe care le are clientul bancii asupra unei alte persoane si care pot fi bunuri mobile necoporale.

Cesiunea de creanta presupune o conventie scrisa prin care debitorul pune la dispozitia creditorului (bancii sale), drepturile privind incasarea in ce priveste marfurile, valoarea lucrarilor si serviciilor prestate unor terti.

Beneficiarul marfurilor livrate, lucrarilor executate si a serviciilor prestate aproba, conform unei note de accept in ceea ce priveste schimbarea creditorului initial, prin plata acestora in contul bancii creditoare.

Aceasta este acceptata drept garantie de catre banca, in cazul in care drepturile privind incasarea sunt rezultate din contracte ferme cu parteneri cunoscuti care sunt solvabili.

Cesiunea de creanta poate fi acceptata sub forma transmiterii unei conventii scrise (contract) daca achitarea se face in cadrul termenului de creditare;

Creanta trebuie sa fie:

lichida – sa fie determinata valoarea ei cu exactitate;

exigibila – sa fie determinat in timp la o data precisa, nu sub conditie.

certa – indiscutabila din punct de vedere juridic;

Pentru ca cesiunea de creanta este o conventie, contractul trebuie sa indeplineasca ansamblul conditie de valabilitate a contractului.

Aceasta este un contract consensual, asadar este valabil incheiat prin simplu acord de vointa intre creditor care transmite dreptul sau de creanta numit cedent si banca (persoana) care accepta creanta devenind astfel creditor numit cesionar.

Pentru ca cesiunea sa fie acceptabila pentru partile implicate, inclusiv debitorului cedat, trebuie sa indeplineasca urmatoarele formalitati:

cedentul sau cesionarul trebuie sa notifice debitorul cedat asupra unor schimari a creditorului;

debitorul cedat are dreptul sa accepte, respectiv sa ia in cunostinta schimbarea creditorului. Acceptarea trebuie redactata in forma autentica, pentru a fi opozabila fiecarei parti implicate.

Pentru ca banca sa accepte cesiunea de creanta drept garantie unui credit se va urmari:

cesiunea sa fie stabilita printr-un contract de cesiune incheiat de banca (cesionar) si clientul (cedent), care cesioneaza incasarile din marfuri livrarile sau serviciilor prestate, cu titlu de garantie;

contractul de cesiune de creanta trebuie sa indeplineasca in mod obligatoriu conditiile de forma si fond cerute de lege;

cedentul in calitatea de creditor, remite bancii (cesionarului) titlul constatator al creantei;

pentru debitorul cedat se solicita o declaratie de acceptare in forma scrisa sau se comunica print-o notificarea efectuata de catre un executor, ca noul sau creditor este banca;

valoarea creantei cesionate trebuie sa fie suficient pentru acoperi creditul si dobanzile aferente acordate, fiindca debitorul cedat raspunde doar in limitele sumei cesionate;

din momentul efectuarii cesiunii, cedentul este nevoit sa garanteze, ca intre timp, creanta care va fi cedata nu a fost stinsa sau anulata, si ca aceasta nu exista in mod valabil deja cedata;

daca cedentul nu raspunde de solvabilitatea debitorului cedat, banca este nevoit sa analizeze si situatia financiara a acestuia, pentru a elimina riscului de neplata, in cazul in care acesta este o cesiune a unei creante interne, iar in cazul in care vorbim despre o creante din livrari la export, aceasta va controla, ca achitarea sa fie prin acreditiv irevocabil si aprobat de o banca agreata;

Dupa ce banca accepta debitorul cedat, acesta va face plata catre cesionar (banca) intr-un cont separat al acesteia, care va fi stabilit si comunicat debitorului .

Depozitul bancar este o garantie materiala directa si sigura pentru creditori, concretizata sub forma unei sume de bani depusa de catre debitori, intr-un cont cu destinatie speciala la banca, de a garanta creditul, avand avantajul de utilizare simpla si viteza mare de executare.

Dezavantajul principal a depozitului bancar utilizand ca o sursa de garantare, consta in faptul ca, fiecare depozit presupune imobilizare acestei fonduri al debitorului, pentru garantarea obligatiilor sale de plata.

Debitorul poate constitui depozitul bancar (in lei sau in alte valute) la institutia de credit de la care a solicitat creditul sau la o alta institutie de credit, incheindu-se un contract de depozit.

Depozitul bancar trebuie sa respecte umatoarele conditii, de a fi acceptat drept garantie a creditului:

trebuie indicat banca la care se constituie depozitul;

banca respectiva trebuie vrificata dupa credibilite si reputatia;

existenta certificatului scrisa de banca la care se onstituie depozitul;

valoarea depozitului bancar trebuie sa acopere valoarea creditului solicitat respectiv dobanda aferenta sau o parte din acesta, in acest caz se vor lua si alte garantii;

respectarea termenul de valabilitate a depozitului;

existenta semnaturilor autorizate ale persoanlor fizice sau juridice care constituie depozitul.

In cazul in care o rata a creditului impreuna cu dobanda sau alte sume nu sunt rambursata la scadenta, banca are dreptul, in ce priveste contractul de depozit bancar, ca la sfarsitul zilei respective sa debiteze contul de depozit bancar a debitorului cu suma restanta si neachitata, si sa o vireze acesta direct in conturile de credit si dobanda.

In cazul in care depozitul este constituit la o alta societate bancara si creditul nu a fost achitata, banca creditoare va declara scadente obligatiile de plata si va intentiona banca depozitara in cea ce priveste plata creantei din sumele depuse in acel cont.

Garantii personale

Ele se refera la garantarea de catre o terta persoana, fizica sau juridica, a imprumutului contractat de catre un debitor. In cazul in care persoana imprumutata nu restituie creditul, tertul are obligatia sa plateasca datoria din patrimoniul sau, in contul obligatiei neonorate de catre debitor.

In termen juridic garantia personala este un angajament scris facuta de catre o persoana fizica sau juridica, prin care aceasta este obligat, in cazul in care debitorul nu executa obligatia fata de creditor, sa execute datoria in locul acestuia.

Garantia personala mai poarta denumirea de cautiune sau fidejusiune si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

este necesar sa fie incheat un contract, prin care o persoana (fizica sau juridica) se obliga sa garanteze obligatiile debitorului cu intregul sau patrimoniu;

persoana care garanteaza obligatiile (garantul) sa aiba capacitate deplina;

garantul sa fie solvabil, cu patrimoniu suficien;

patrimoniul adus in garantie sa nu fie afectat de alte obligatii sau datorii;

garantul sa aiba sediul sau sa domicilieze in judetul unde functioneaza creditorul (banca) ce acorda creditul.

Garantiile personale sunt legate de personalitatea debitorului si putem distinge:

Garantie in alb;

Fidejusiunea sau cautiunea;

Garantia bancara sau scrisoarea de garantie bancara.

Garantia in alb consta in angajamentul debitorului insusi, prin semnarea contractului de credit, care este defapt promisiunea de a executa obligata fata de creditorul, numit credit fara garantie.

Fidejusiunea sau cautiunea este o garantie personala si reprezinta un contract accesoriu, unilateral, consensual, prin intermediul caruia o persoana denumita fidejusor, se obliga fata de creditor (banca debitorului) sa execute obligatia asumata celui pentru care o garanteaza, daca acesta nu o va executa el insusi. Acesta este cu titlu gratuit, deoarece fidejusorul nu primeste contraprestatie de la debitor garantat.

Fidejusiunea (cautiunea) poate fi de trei feluri:

Conventionala – cand debitorul si creditorul sunt nevoiti asupra necesitatii aducerii unui garant;

Legala – atunci cand imprumutatorul (debitorul) este obligat, printr-o dispozitie a legii, sa aduca un fidejusor pentru a garanta obligatiile executate de el insasi;

Judecatoreasca – cand aducerea unui fidejusor este numita in urma unei hotarari judecatoreasca, care sa garanteze executarea obligatiei debitorului.

Dacă fidejusorul devine insolvabil, este necesar de adus un altul, care să întrunească cerintele menționate. Aceasta regula nu se aplica in cazul in care fidejusiunea este conventionala, iar fidejusorul a fost indicat de catre creditor.

Pot fi garantate orice obligație prin fidejusiune, atât obligațiile existente, cât și viitoare sau chiar numai cele eventuale.

Principiul dominat in raporturile dintre creditor și fidejusor este ca, în cazul neexecutarii a obligatiilor din partea debitorului, creditorul are posibilitatea să urmărească direct pe fidejusor, pentru recuperarea creanței, fără ca această urmărire să fie determinată de o urmărire prealabilă a debitorului principal.

Dacă fidejusorul a achitat datoria, el poate sa se întoarce împotriva debitorului principal și chiar în situația în care aceasta a fost garantat fără știința debitorului.

În principiu, fidejusorul are obligatia sa recupereze de la debitor suma achitata bancii creditoare, impreuna cu toate cheltuielile pe care le-a făcut după notificarea debitorului catre începerea urmăririi de către creditor. El poate sa cere dobânzi la sumele achitate, doar din ziua în care a facut notificarea debitorului că a platit suma, precum și daune-interese.

Dacă exista mai mulți cofidejusori pentru același debitor, fidejusorul care a achitat datoria, el poate sa întoarca împotriva celorlalți fidejusori, dar numai în anumite cazuri expres prevăzute.

Fidejusiunea se poate stinge pe cale indirecta, prin stingeriea obligației principale, iar nu se stinge, când plata este făcută de către un terț, care se substituie în drepturile creditorului plătit si nu de către debitor.

Fidejusiunea se poate stinge și in mod direct, fara sa depinde de soarta obligației principale, prin urmatoarele moduri:

remiterea de fidejusiune, prin renuntarea creditorului la garantie;

confuziunea, ce intervene între patrimoniul creditorului și patrimoniul fidejusorului;

conpensația, ce inervine intre creditor si fideiusor.

Fidejusiunea poate fi stinsa și in mod specific, fara a sa depinde de soarta obligației principale și anume presupunerea în care, din culpa creditorului, fidejusorul nu mai are posibilitatea de dobandire prin plata sumei datoriei principale privilegiile și ipotecile de care beneficiaza creditorul.

Garantia bancara sau scrisoarea de garantie bancara

O alta forma a garantiei personale este garantia bancara sau scrisoarea de garantie bancara. Aceasta forma de garantare a creditului se considera cel mai sigura, datorita nivelului ridicat al solvabilitatii unei banci, respectiv si lichiditatilor importante de care o dispune.

Scrisoarea de garantie bancara o modalitate de plata prin care banca platitorului garanteaza, la cererea acestuia, ca pentru anumite cazuri bine precizate va asigura pe o anumta perioada strict limitata de timp si in limita unei sume determinate, efecuarea platilor prevazute in scrisoare, dintr-un provizion colateral constituit din contul curent, sau din credite bancare, in cazul in care la data solicitarii platii de catre furnizor (creditor), platitorul nu dispune de fonduri proprii necesare achitarii obligatiilor garantate.

Valoarea scrisorii de garantie bancare trebuie sa acopere in procent de 100% creditul si dobanda aferenta, fara cota de risc, in cazul in care scrisorii sunt emise de Ministerul de Finante, Banca Nationala a Romaniei sau de oricare alta banca centrala din strainatate.

Iar in cazul in care scrisoarea de garantie bancara este emisa de o banca comerciala din Romania sau din strainatate, valoarea sa trebuie sa acopere creditul, dobanda aferenta si o cota de risc in procent de minim 25%.

Este necesar ca termenul de valabilitate al scrisorilor de garantie bancara sa fie cu cel putin 30 de zile mai lung decat termenul pentru care a fost acordat creditul.

O scrisoare de garantie bancara trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente esentiale:

denumirea si adresa societatii bancare garantate;

numele si adresa beneficiarului garantiei;

valoarea garantiei, exprimata in litere si in cifre bine determinata, care trebuie sa acopere suma creditului cat si taxele, comisioanele aferente;

termenul de plata a valoarei garantate;

termenul de valabilitate al scrisorii de garantiei, care trebuie sa acopere ansamblul perioada de creditare;

clauza de renuntare la beneficiul opozitiei, diviziunii, discutiunii etc.;

clauze referitoare la prelungirea termenului de valabilitate respectiv la reducerea valorii garantiei;

conditiile bine precizate in care garantul (banca) poate fi solicitat la plata;

semnaturile autorizate ale persoanelor indreptatite ale caror se angajeaza banca garantia.

Valoarea scrisorii de garantiei trebuie stiut cu certitudine in momentul in care se acorda imprumutul, astfel incat sa acopere riscul aferenta creditului si sa nu fie variabila in timp, adica sa nu scada sub suma datorata pe intreaga perioada de rambursare.

Executarea garantiei este perioada utilizat pentru a indica procedura in care garantia este transformata in bani.

Alte garantii

Gajul general

Gajul general este un gaj comun la dispozitia tuturor creditorilor, acestia având o pozitie egala fata de bunurile debitorului, împotriva caruia este declansata executarea silita. Acest gaj nu confera bancii o situatie de privilegiu. Garantia generala cuprinde întreg patrimoniul debitorului si reprezinta o garantie prin efectul legii ( chiar daca nu s-a încheiat un înscris special)

CAPITOLUL 4.

STUDIU DE CAZ LA BANCA OTP

4.1 Banca OTP în România

OTP Bank România este unul dintre cele mai dezvoltate și importante grupuri financiare din Europa Centrală și de Est, membru al OTP Group, care desfășoară operațiuni în țări precum Ungaria, România, Croația, Bulgaria, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Serbia și Slovacia.

A intrat din 2004 pe piața bancară romană, OTP Bank România este o bancă universală puternică, cu surse proprii de finanțare, care oferă servicii financiare integrate  atât persoanelor fizice, cât și companiilor.

OTP Bank România oferă atât canale alternative cât și pachete de servicii asociate produselor. Acum zece ani de când este prezenta pe piața din România, OTP Bank a analizat complet piața locală și a identificat noi oportunități de investiții și de dezvoltare, câștigându-și astfel calitatea de bancă inovativă.

În calitate de client al OTP Bank sunt persoane fizice, PFA, întreprinderi mici și mijlocii și corporații, care pot beneficia de servicii și consiliere de încredere din partea băncii și stă la dispoziția clienților cu o rețea dezvoltat de sucursale și agenții pe teritoriul României.

Banca oferă o gamă largă de pachete de produse și servicii de creditare iar și de economisire, cu criterii și caracteristici diferite, adaptat pe nevoile tuturor clienților. Persoanele fizice pot opta pentru următoarele tipuri de credite: credit de nevoi personale, credit pentru sănătate, credit pentru nevoi personale cu garanție ipotecară, credit ipotecar de achiziție, credit pentru student. În ce privește persoanele fizice autorizate pot apela la bancă pentru credite overdraft, credit pentru nevoi generale, nenominalizate, credit pentru achiziția de echipamente sau credit pentru achiziția de imobile.

Întreprinderi mici și mijlocii respectiv corporații pot alege dintre credit de investiții, linie de credit, credit cu dobândă fixă, credit overdraft, credite rapide, credit cu marjă fixă, credit pentru achiziționarea de echipamente, plafon de cont cash acordat pe bază de cecuri, bilete la ordin și facturi, plafon de cont non-cash pentru deschidere acreditive, certificare cecuri și emitere scrisori de garanție sau credit pentru nevoi generale, nenominalizate.

Situl oficial al băncii este extreme de dezvoltat, nu numai că prezintă informații detaliate pentru toate produsele și serviciile oferite, ci clienții au posibilitatea să aplice credite rapid prin internet și să calculeze ratele, respective dobânda pentru depozitele depuse.

Obiectivele și politicile privind administrarea riscurilor

În cadrul OTP Bank România au fost stabilite strategii și procese de administrare a următoarelor riscuri:

riscul de credit;

riscul de poziție și valutar;

riscul operațional;

riscul rezidual;

riscul de rata a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare;

riscul de concentrare;

riscul de lichiditate;

riscul reputațional;

riscul strategic;

riscuri externe instituției de credit.

În condițiile crizei economice globale începute în anul 2008 banca a întreprins o serie de măsuri în scopul administrării riscurilor și anume:

reevaluarea garanțiilor imobiliare – având în vedere faptul că piața imobiliară a fost afectată de criză economică, banca a recurs la reevaluarea portofoliului de imobile acceptate în garanție în anii premergători crizei;

analizarea individuală a clienților, persoane fizice sau juridice, aflați în dificultate financiară și dezvoltarea programelor de sprijinire a acestora;

implicarea forței de vânzare a băncii în vederea depistării și sprijinirii clienților cu probleme de rambursare;

recalcularea sistemului de limite prin acceptarea sau refuzul anumitor parteneri la tranzacționarea interbancară sau diminuarea limitelor pentru alții;

monitorizarea lunară a indicatorilor de lichiditate și solvabilitate;

creșterea importanței acordate riscului operațional în desfășurarea activității băncii;

consolidarea și îmbunătățirea imaginii băncii pe plan local;

luarea în calculul obiectivelor de performanță stabilite pentru unitățile teritoriale a calității portofoliului, respectiv setarea de ținte lunare și cumulate pentru creditele cu serviciul datoriei mai mare de 30 de zile și analiza lunară a evoluției portofoliului de credite din punctul de vedere al intervalelor serviciului datoriei;

încurajarea creditării în RON atât a clienților persoane fizice, în special în cazul creditelor de consum, cât și a clienților persoane juridice, în special a produselor destinate clienților din categoria mică și micro.

Administrarea Riscului de Credit

Obiectivele Băncii OTP privind administrarea riscului de credit se referă la:

menținerea calității portofoliului prin monitorizarea unui sistem de indicatori calculați în conformitate cu metodologia BNR;

creșterea profitabilității produselor de creditare;

creșterea capacității de colectare a creanțelor restante;

menținerea indicatorului de solvabilitate în limite normale astfel încât cerință de capital pentru riscul de creditare să nu crească excesiv.

Strategie:

restructurarea și reorganizarea activității de recuperare creanțe a Băncii datorită modificării legislației privind calitatea de “executor bancar”;

punerea unui accent mare pe prevenirea problemelor cu care se confruntă creditorii;

reorganizarea Direcției Aprobare Credite prin crearea de centre zonale de aprobare pentru a optimiza perioada de aprobare a creditelor pentru clienții persoane juridice;

Direcția Recuperare Credite și Departamentul Colectare Credite Retail și Monitorizare Credite Persoane Fizice au un rol important în menținerea calității portofoliului;

încurajarea activității de creditare în RON atât către clienți persoane fizice cât și către clienți persoane juridice și lansarea de noi produse dedicate ambelor categorii de clienți care să corespundă atât cerințelor actuale ale economiei cât și cerințelor și posibilităților clienților;

programul de fidelizare a clienților persoane fizice, în special în cazul produselor fără garanții ipotecare prin oferirea unor facilități în accesarea de noi produse de creditare;

organizarea lunară a ședințelor Comitetului de Monitorizare Credite pentru o monitorizare cu frecvență mai mare a clienților persoane juridice din sectoarele afectate de criză;

continuarea programului de prevenire a problemelor financiare cu care se confruntă clienții persoane fizice, început în anul 2009, prin reeșalonarea și/sau rescadențarea creditelor acordate acestora. Urmare a crizei financiare calitatea portofoliului de credite a scăzut și este foarte important să se mențină o calitate adecvată a acestuia întrucât banca nu încurajează capitalizarea dobânzii ci oferă clienților soluția plății dobânzilor și a comisioanelor, dar nu mai puțin de 70% din rață lunară inițială;

implicarea rețelei teritoriale și a Diviziei Corporații în gestionarea problemelor cu care se confruntă clienții băncii precum și în activitatea de recuperare a creditelor cu probleme financiare;

urmărirea calității și evoluției portofoliului de credite, prezentarea lunară și trimestrială în cadrul Comitetului de Administrare a Riscurilor a analizelor și situațiilor întocmite precum și prezentarea spre informare a acestor material Directoratului Băncii OTP;

revizuirea reglementărilor interne privind gestionarea creditelor restante și neperformante în funcție de evoluția economică și de specificul activităților desfășurate de clienți;

organizarea de întâlniri săptămânale cu Divizia Retail în ceea ce privește dezvoltarea modalităților de colectare a restanțelor la credite;

monitorizarea și actualizarea valorii garanțiilor astfel încât valoarea acestora să reflecte cât mai fidel schimbările majore survenite în cadrul diverselor piețe în ultimul an;

actualizarea anuală a politicii de creditare a băncii în ceea ce privește detaliile profilului de risc de credit atât pentru activitatea de corporate banking, cât și pentru activitatea de retail banking.

Principalele categorii de garanții acceptate de către banca în procesul creditării sunt următoarele:

Ipoteci (imobiliare, comerciale-hale industriale, birouri, terenuri etc.);

Creanțe asupra administrației publice, centrale, locale; asupra societăților de asigurare; asupra băncii centrale și sectorului bancar;

Gajuri cu și fără deposedare;

Valori mobiliare;

Elemente în curs de încasare – Ordine de plată, cecuri, bilete la ordin;

Cesiune încasări, facturi și altele;

Certificat de depozit emis de bancă;

Certificat de depozit primit de bancă;

Depozit colateral la altă bancă;

Cash colateral, numerar, aur sau metale prețioase;

Fond garantare facilitate;

Asigurare de viață și risc financiar.

4.2 Credit pentru nevoi personale cu garanție ipotecară

Acest tip de credit oferit persoanelor fizice permite finanțarea cheltuielilor generale ale solicitantului sau familiei sale cum ar fi: vacanțe, excursii, renovări, achiziții autoturism, tratamente medicale, conferințe, studii în străinătate etc.

Caracteristici

Valute disponibile: RON, EUR

Valoare credit:

EUR: minim 1.000 EUR – maxim 200.000 EUR

RON: minim 4.200 RON – maxim 840.000 RON

Durata creditului:

minim 6 luni

maxim: 60 luni sau 360 luni (în cazul acordării de credite de refinanțarea creditelor acordate înainte de 31.10.2011 fără sumă suplimentară)

Venit minim: 350 RON

Vârsta:

minimă 18 ani

maximă 70 ani împlinit la data scadenței finale a creditului (cu condiția ca persoanele care vor avea peste 65 de ani împliniți la data scadenței finale să prezinte o asigurare împotriva riscului de deces din orice cauză)

Experiența în muncă la angajatorul curent sau în forma curentă de angajare

Minim 3 luni de activitate la angajatorul curent (inclusive pentru pensionarii care au contracte de munca suplimentare) sau in forma curenta de angajare

Cel putin 12 ani de activitate in calitate de PFA

Expertiza profesionala totala

Clientul trebuie sa fi lucrat in ultimele 12 luni (indiferent de forma de angajare), numai întreruperi cel mult egale cu 31 de zile fiind acceptate pe parcursul acestei perioade.

La determinarea vechimii, se accepta si următoarele forme de angajare: administrator al propriei companii, asociat unic sau orice alt plătitor care a achitat asigurările sociale (vor trebui dovedite cu documente).

Nu se considera întreruperi: concediul de maternitate, concediu pentru creșterea copilului, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, satisfacerea serviciul militar, întreruperea in vederea efectuării de studii, concediu pentru incapacitate temporara de munca.

Istoric de creditare:

nu mai mult de 3 întârzieri de maxim 60 zile (inclusiv) in ultimele 24 luni

niciodată credite scoase in afara bilanțului sau credite trimise spre recuperare

Nota: întârzierile pentru sume de maxim 20 euro (sau echivalent la cursul BNR din data cererii de credit) di se maxim 15 zile (inclusiv), la data interogării, nu se vor lua in considerare.

Co-debitor

maxim 3 co-debitori per aplicație;

co-debitorii trebuie sa respecte aceleași criteriu de eligibilitate ca si debitorii principali;

co-debitorii nu trebuie sa aibă obligatoriu același domiciliu cu solicitantul principal.

Rata dobânzii

rata dobânzii este variabila trimestrial, definite după următoarea formula de calcul:

Rata de dobândă = XBOR 3M + MARJA BĂNCII (4,8%)

rata de dobândă este legata de evoluția ROBOR la RON si EURIBOR la EUR fiind revizuibilă trimestrial la începutul fiecărui trimestru, utilizând valoarea indicatorului din data de valute de 15 a celei de-a doua luni din trimestrul anterior modificării.

Grad de îndatorare: maxim 54% din veniturile nete

Rambursare:

metoda rambursare: rate lunare egale sau descrescătoare formate din principal si dobânda

rambursările anticipate totale si parțiale pot fi efectuate in orice zi lucrătoare

Procent maxim de finanțare

În cazul acordării de credite pentru refinanțarea creditelor acordate înainte de 31.10.2011 fără sumă suplimentară:

LTV max 70% sau

LTV max 80%; grad efectiv de îndatorare < 45%

LTV max 85% și grad efectiv de îndatorare < 30 %, fără deviații pe dosar

În celelalte cazuri: LTV max 70 % sau LTV max 75 % și gradul efectiv de îndatorare

< 45%;

Excepție: LTV maxim 70% în cazul PFA-urilor

Garanții

Garanția poate fi locuință: casă/vilă, cu terenul aferent, apartament/garsonieră situat(a) într-un bloc sau într-o casă ori vilă; Atenție: cu aprobarea Directoratului: casă de vacant cu terenul aferent (în proprietate sau în folosință), tren intravilan, spații comerciale.

Ipotecă de rang I asupra proprietății prezentat drept garanție, inclusiv înscrierea interdicțiilor aferente; se acceptă și ipotecă de rang inferior pe durata creditului, numai în situația în care ipoteca de rang superior este tot în favoarea OTP Group.

Polița de asigurare a proprietății (cu excepția terenurilor), cesionata în favoarea OTP Bank.

Important!

Clienților care au beneficiat de reeșalonarea/suspendarea unui credit acordat de OTP Bank nu li se pot acorda noi facilități de credit pe o perioadă de 12 luni de la data terminării ultimei perioade de suspendare, cu condiția să fi înregistrat măriri salariale/ o îmbunătățire a situației financiare.

Clientul are posibilitatea de a aplica pentru un credit de nevoi personale cu garanție ipotecară în localitățile OTP Bank din județul de domiciliu sau din județul unde lucrează, fie debitorul, fie unul din co-debitori (dacă este cazul).

Asigurări obligatorii

Asigurarea imobilului ipotecat (polița încheiat pentru toate riscurile)

Asigurarea proprietății este valabilă pe întreaga perioadă de creditare și cesionat în favoarea băncii.

Asigurare de viață individuală, în cazurile menționate la secțiunea “Vârstă”

Coeficient de ajustare

Venituri salariale: 100%

Venituri din comisioane, suplimentar față de salarii**: 75%

Venituri din contracte management/administrare**: 70%

Venituri din indemnizații de conducere sau de cenzori: 80%

Solda lunară, indemnizațiile, sporurile, normă de hrean: 100%

Tichete de masă**: 100%

Venituri comerciale (prestări servicii): 90% / 80%*

Venituri din contracte de agent/ mandat/ comision/ contracte/ convenții civile**: 70%

Venituri din profesii liberale: 90% / 80%*

Venituri din drepturi de autor: 100%

Venituri din pensii din România/ în străinătate: 100%

Venituri din rente viagere: 100%

Salariul obținut de cetățeni români în străinătate**: 70%

Venituri ale navigatorii obținute în baza contractelor de navigare**: 80%

Persoane fizice care își desfășoară activitatea în România și care obțin venituri din străinătate**: 90%

Venituri din dividende**: 60%

Venituri din închirierea imobilelor: 70%

Indemnizația pentru creșterea copilului: 100%

(*) Venituri obținute în baza normelor de venit se ponderează cu 80%.

(**) acestea sun acceptate doar ca venituri secundare, cu condiția să nu depășească 50% din venitul total ajustat pe total aplicație.

Reglementări interne:

Termenul de valabilitate a cererii de credit este de 60 de zile;

Pentru rambursarea anticipate, la momentul completării și semnării cererii, clientul trebuie să depună și suma necesară rambursării;

În cazul schimbării domiciliului/ locului de muncă al titularului/ co-debitorilor, banca trebuie anunțată în teren de 10 zile lucrătoare de la data intervenției modificării.

4.3 Acordarea creditului de nevoi personale cu garanție ipotecară

4.3.1 Datele solicitantului

Domnul Adrian Petre are 29 de ani, locuiește în orașul Oradea și este angajat la un magazine de îmbrăcăminte timp de 2 ani. Împreună cu soția sa, doamna Victoria Petre (28 de ani), cu care este căsătorit de 3 ani apelează la Banca OTP pentru a solicita un credit de nevoi personale cu garanție ipotecară, pentru a realiarea unor lucrări de renovare a locuinței.

4.3.2 Relația cu Banca OTP

Solicitanții, domnul Adrian Petre și doamna Victoria Petre, sunt client al instituției bancară de 5 ani, având o evoluție fără incidente negative la plata operațiunilor în ce privește facturi sau alte împrumuturi solicitate anterior și comportamentul lor în calitate de client sunt considerate corect. Nu sunt înregistrați în CRB (Centrala Riscurilor Bancare) și nici în CIP (Centrala Incidentelor de Plăți). Până în prezent nu au solicitat alt credit de la Banca OTP și conform AEGRM (Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare) nu reprezintă nici un risc în cadrul sistemului financiar.

Pasivele lor actual sunt plătiți prin depozite la vedere care au solduri medii de 9.975 RON, dar în prezent nivelul acestei înregistrează un șold de 8.540 RON. Clienții prin intermediul insitutiei OTP primesc salariul și realizează plata tuturor facturilor.

4.3.3 Analiza creditului

Pentru acordarea împrumutului, ofițerul de credit poartă o discuție amplă cu solicitantul, în cazul nostru domnul Adrian Petre. În primul rând ofițerul informaeaza clientul asupra condițiilor de acordare a creditului. În al doilea rând clientul trebuie să răspundă la câteva întrebări care au o importanță deosebită în continuarea procesului de creditare, în ce privește obiectivul, volumul și durata creditului, situația financiară, capacitatea de rambursare, garanții, co-debitori etc.

În urma discuției, ofițerul de credit realizează o simulare în funcție de bugetul clientului, venituri și cheltuieli, capacitatea de rambursare, valoarea și durata creditului cu ajutorul sistemului credit scoring intern al băncii. Pe baza realizării acestui sistem, se acordă un punctaj după care se va stabili, capacitatea de rambursare și disponibilitatea sau imposibilitatea băncii la negocierea creditului.

(Numerele în bold sunt punctele obținute de clientul băncii)

Tabel nr.1- Credit Scoring

În urma realizării scoringului, solicitantul creditului, domnul Adrian Petre a obținut 64 de puncte, după care este încadrat în cea mai bună categorie (1), cu prioritate la încheierea contractului de credit.

În cazul în care clientul se consideră solvabil, (având capacitatea de rambursare), lichid (poate transformă activele sale în lichidități) și are o situație financiară bună este cerut să prezintă următoarele documentele necesare:

Act identitate în original;

Adeverință de venit lunar;

Documente care să ateste alte veniturile din chirii, prestări servicii, activități independente, dividend etc.;

Adeverință de venit lunar pentru co-debitori, după caz;

Actele de proprietate asupra bunurilor propuse a fi aduse în garanția creditului;

Actul de vânzare-cumpărare autentificat de notar pentru imobile cumpărate;

Facturi sau contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri de folosință îndelungată;

Cerere de credit (original, formular tipizat al băncii), care include: 

Declarația privind obligațiile de plată, litigiile cu terții și relațiile de grup;

Acordul de consultare al Centrala Riscurilor Bancare;

Acordul de consultare al Biroului de Credit.

În vederea întocmiri dosarului de credit, documentele depuse de către client, sunt verificate de către ofițerul de credit în ce privește legalitatea, completarea lor în mod corect și complet, lipsa semnăturii sau ștampilei.

Din cerere de credit reiese, ca solicitanții domnul Adrian Petre și doamna Victoria Petre solicită un credit de nevoi personale cu garanție ipotecară în valoare de 50.000 RON pe o perioadă de 60 luni (5 ani) și va genera o rată lunară de 1.011,67 RON împreună cu dobândă. Finalitatea acestui credit este finanțarea unor lucrări de renovare a locuinței, proprietate personală cu trei camere (65 pm) pe strada Bulevardul Dacia, nr. 38.

Valoarea de piață a apartamentului înainte de renovare este evaluat la 145.000 RON, iar după aceasta să ridicat la 171.000 RON. Conform calculelor efectuate de societate care se va ocupa cu lucrarea de reparații și renovare, valoarea lucrărilor va fi estimate la 49.350 RON.

4.3.4 Capacitatea de restituire a clientului

Veniturile solicitanților provin din salariile celor doi. Ținând cont de declarația de venit, domnul Adrian Petre angajat la un magazine de îmbrăcăminte are un salariu net lunar de 1.500 RON, iar soția lui, Doamna Victoria Petre, în calitate de co-debitor, angajată ca învățătoare într-o școală generală în Oradea cu salariul net lunar de 1.200 RON, și cu 196 RON tichete de masă, veniturile totale nete într-o lună este 2.896 RON.

Solicitanții declară un patrimoniu net propriu în valoare de 166.790 RON,ce corespunde pentru locuința de 65 de metri pătrați pe Bulevardul Dacia, estimată, conform pieței, la 145.000 RON, autovehicul proprietate personală cumpărat acum 6 ani și evaluat la 13.250 RON, depozitele la vedere 8.540 RON.

Cheltuielile totale lunare a solicitanților sunt 1.595 RON, alcătuite din cheltuieli cu casa 720 RON (inclusive întreținere, apă, gaz, electricitate, telefon etc.), cheltuieli cu alimente 430 RON, asigurări 35 RON (RCA, casco, locuință etc.), transport 310 RON (combustibil, abonament transport public etc.) și diverse 100 RON (îmbrăcăminte, social, sănătate etc.)

4.3.5 Garanții

Clientul garantează rambursarea creditului, dobânzilor, dobânzilor penalizatoare, comisioanelor aferente creditului, taxe, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea creditului și a tuturor celorlalte datorii față de Banca OTP, cheltuielile de judecată și de executare silită, cu toate bunurile și respectiv, cu veniturile prezente și viitoare ale clientului, indiferent de titlul cu care sunt obținute și indiferent de activitatea, sursă din care sunt obținute (incluzând, dar fără a se limita la: salarii, onorării, dividende, pensii, diurne, chirii, drepturi de autor etc.) și prin următoarele garanții constituite în favoarea băncii:

Ipotecă mobiliară asupra soldului creditor al conturilor curente ale clientului, deschise la Banca OTP, precum și asupra conturilor deschise și care se vor deschide de către client la bancă, precum și orice alte conturi curente (disponibilități prezente și viitoare).

Ipotecă imobiliară asupra proprietății situată în Oradea, Bulevardul Dacia, nr. 38, intabulată în Cartea Funciară nr. 32981, ținută de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, proprietate identificat prin număr cadastral 135501, încheiat în favoarea băncii, și extrasul de carte funciară pentru informare din care să rezulte ipotecă cu acceptarea interdicțiilor de înstrăinare.

Ipotecă mobiliară asupra soldului creditor al conturilor curente ale clientului, deschise la Banca OTP într-un depozit la vedere are o valoare de 8.540 RON.

Valoarea de piață a ipotecii imobiliara situată în Oradea, Bulevardul Dacia, nr. 38 este 145.000 RON, iar valoarea sa evaluat de către bancă este 138.945 RON.

Garanția adusă de către solicitantul creditului va face obiectul contractului de ipotecă, care va fi atașat contractului de credit.

Drepturi și obligații contractuale

Clientul este obligat ca pe întreaga perioadă de creditare să nu înstrăineze, greveze, construiască, demoleze, închirieze proprietatea adus ca garanție, decât cu acordul expres scris prealabil al Băncii OTP. În acest sens consimte la înscrierea în Cartea Funciară a următoarelor interdicții: de grevare, înstrăinare, demolare, construire, închirierea în favoarea băncii creditoare.

Solicitantul creditului este obligat să păstreze ipotecă în bună stare și să oferă asigurări ca va acționa în sensul conservării și protejării acesteia, cu responsabilitatea unui bun proprietar și să nu execută lucrări ce ar putea reduce valoarea imobilului sau a unei porțiuni a imobilului, fără să înștiințeze creditorul.

Clientul în funcție de garant este obligat să achite cu promptitudine și la scadență toate impozitele și taxele asupra proprietății garantate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Acesta declară și garantează ca imobilul ipotecat este liberă de orice sarcini în favoarea oricărui creditor în ce privește privilegii, sarcini sub forma de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, inclusiv închirierea, precum și dreptul de creanță, respective ca nu există nici un litigiu pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale.

Solicitantul în calitate de debitor se obligă să încheie o asigurare asupra imobilului adus în garanție împotriva tuturor riscurilor și să mențină valabilă acesta până la rambursarea integral a împrumutului acordat prin contractul de credit și să cesioneze în favoarea băncii drepturile bănești cuvenit ca despăgubire din partea societății de asigurări pentru daunele produse bunului ipotecat.

Dacă pe parcursul derulării contractului de credit, valoarea garanției imobiliare prezentate drept garanție descrește și nu mai asigură acoperirea obligațiilor rezultate din contractul de credit, clientul se obligă să aducă garanții mobiliare suplimentare, astfel încât valoarea totală a garanțiilor să acopere minim 142% din șoldul creditului. Prezentarea garanțiilor suplimentare va fi efectuată în maxim 30 de zile lucrătoare, iar toate costurile legate de reevaluarea garanțiilor va fi suportate de către client.

În cazul în care clientul constată sau este informat că valoarea proprietății ipotecate a scăzut comparative cu valoarea evaluate inițial de către bancă, este obligat să comunică băncii creditoare acest lucru.

Banca are dreptul pe întreaga perioadă a contractului de credit să inspecteze și să verifice existent și modul în care clientul are grijă de bunul ipotecat. Dacă banca consideră că a scăzut valoarea ipotecii, va efectua reevaluarea acesteia, iar în cazul în care debitorul nu se comportă ca un bun proprietar în administrarea bunului, creditorul poate institui sechestru asupra bunului ipotecat.

În cazul nerespectării de către debitor obligațiile din contractul de credit, banca are dreptul să:

declare ca fiind scadentă imediat și plătibil la cerere, pe baza unei notificări în scris, o sumă egală cu valoarea nerambursată a creditului, plus dobânzile aferente și alte costuri respectiv comisioane și orice sumă aferentă creditului acordat, precum și cheltuieli de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate și cheltuieli de judecată, inclusive cele legate de executarea silită datorate în temeiul contractului de credit și eventualelor acte adiționale ulterior încheiat la aceasta;

execute imobilul garantat prin vânzare conform legislației românești, fără a fi răspunzător de pierderile cauzate debitorului de o asemenea vânzare dau de amânarea unei asemenea vânzări.

Dacă suma rezultată din vânzarea proprietății ipotecate este mai mare decât datoria debitorului/co-debitorului decurgând din contractul de credit, diferența va fi înapoiata proprietarului, adică solicitantului de credit.

Ofițerul de credit verifică dacă clientul acceptă clauzele înscrise în contractul de credit, în ce privește obiectul, destinația, garanții, scadența, dobândă etc. și că are posibilitățile de restituire a obligațiilor contractate.

4.3.6 Aprobarea creditului

Aprobarea creditului este realizată de Departamentul Procesare Credite, prin transmiterea de către banca dosarului de credit împreună cu documentația necesară și din acesta primesc informații care vizează situația patrimonială, veniturile și cheltuielile, capacitatea de rambursare și acoperirea creditului cu garanțiile material oferite de client. Banca își evoluează riscurile la care se expune prin creditarea unui client.

Departamentul Procesare Credite analizează solicitantul, domnul Adrian Petre și co-debitorul doamna Victoria Petre după documentele depuse. Din aceste documente reiese că clienții sunt persoane serioase, nu au avut incidente înscrise în lista de rau-platnici și au un loc de muncă stabil, cu salarii fixe. Capacitatea de rambursare a creditului nu este o problemă, veniturile estimate par a fi suficiente și solicitanții dețin un patrimoniu ridicat. Surplusul lunar a persoanelor de 1.301 RON sunt acceptabile pentru a plăti rata lunară de 1.011,67 RON. Garanțiile aduse pentru acoperirea creditului în valoare totală de 147.485 RON alcătuit din ipotecă mobiliară și imobiliară acoperă în procent de 295% valoarea creditului de 50.000 RON.

Perioada de angajare a creditului la Banca OTP este respectiv redus, 10 zile calendaristice de la data aprobării. După această perioadă clientul este informat asupra deciziei primite, dacă este acordat sau neacordat creditul respectiv. Dacă creditul este acordat urmează semnarea contractului de credit respective graficul de rambursare și celălalte documente atașate în dosarul de credit. În urma graficului de rambursare domnul Adrian Petre și doamna Victoria Petre având un cost total de 60.700,05 RON după 5 ani, din care dobânda este 10.700,05 RON.

Valoarea creditului 50.000 RON

Durată (luni) 60

Rata de dobândă 7.91%

Valoarea DAE 8,2%

Creditul vi se pune la dispoziția debitorii prin virarea din contul de credit în contul curent deschis în moneda creditului și va fi utilizat în scopul menționat în contract.