Garantiile Creditelor In Cadrul Bcr
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………… 3
LISTA ABREVIERILOR ……………………………………………………………………… 5
LISTA TABELELOR ȘI GRAFICELOR……………………………………………..6
1. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII BANCARE DIN ROMÂNIA……………..7
1.1. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII BANCARE DIN ROMÂNIA……………….7
1.2. EVOLUȚII RECENTE ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC…..14
1.2.1. Structura sistemului financiar…………………….…………14
1.2.2. Sectorul bancar……………………………………………….16
2. GARANȚIILE CREDITELOR ÎN CADRUL BCR …………………….. 23
2.1. PREZENTARE BCR …………………………………………………………………. 23
2.2. OFERTA DE CREDITE A BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE…..28
2.2.1. Oferta de credite destinată persoanelor fizice………………………… 28
2.2.2. Oferta de credite destinată persoanelor juridice ……………………. 31
2.3. GARANȚIILE CREDITELOR ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE ………………………………………………………………. 32
2.3.1. Garanții reale mobiliare ……………………………………………………. 33
2.3.2. Garanții reale imobiliare …………………………………………………. 34
2.3.3. Garanții personale …………………………………………………………………. 34
2.3.4. Alte garanții…………………………………………………………………………….35
3. VALORIFICAREA GARANȚIILOR CREDITULUI PRIN PROCEDURA DE EXECUTARE SILITĂ ..……………………………….. 36
3.1. CONCEPTUL DE EXECUTARE SILITĂ ……………………………………… 36
3.2. ETAPELE PREALABILE ÎNCEPERII EXECUTĂRII SILITE ….. 37
3.3. MODALITĂTI DE VALORIFICARE A EXECUTĂRII SILITE …. 38
3.3.1. Recuperarea pe calea amiabilă a creanțelor ……………………………. 39
3.3.2. Valorificarea garanțiilor imobiliare ………………………………………… 39
3.3.3. Valorificarea garanțiilor mobiliare …………………………………………. 46
3.3.4. Valorificarea creditelor pe baza popririi veniturilor ……………….. 50
3.4. ÎNCETAREA EXECUTĂRII SILITE …………………………………………….. 59
3.5. SCOATEREA DIN EVIDENȚĂ A DEBITORILOR INSOLVABILI ………………………………………………………………………………………… 60
3.5.1. Dispoziții generale privind procedura de declarare a stării de insolvabilitate……………………………………………………………………………………60
3.5.2. Procedura de declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor ale căror venituri sau bunuri au o valoare mai mică decât obligațiile de plată………………………………………………………………………………………………… 62
3.5.3. Procedura de declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor care nu au venituri sau bunuri urmăribile……………………………………………… 64
3.5.4. Procedura de scădere din evidență a obligațiilor fiscale……………..66
3.5.5. Dispoziții finale de aplicare……………………………………………………….67
4. STUDIU DE CAZ ………………………………………………………………………………………. 68
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………….. 71
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE ……………………………………………………………… 72
ANEXE
INTRODUCERE
Intermediarii financiari, pe lângă piețele financiare și infrastructura financiară, fac parte din elementele sistemului financiar. Bănciile sunt intermediari financiari, așa că putem afirma că sistemul bancar este pilonul de bază al sistemului financiar.
Băncile sunt întreprinderi particulare, societăți în nume colectiv, societăți anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din economie și le pun la dispoziția agenților economici, inclusiv statului sub formă de credite. Ca instituții specializate, ele se ocupă de organizarea și realizarea împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind în principal gestionarea acestora, iar scopul final, obținerea profitului bancar. În economia de piață creditul are un rol deosebit de important, fiind unul din motoarele principale ale întregului sistem economico-social. Utilizarea rațională a creditului sporește puterea productivă a capitalului și asigură o folosire eficientă a oportunităților de afaceri.
Pentru o creștere economică este nevoie de investiții, iar investițiile trebuie finanțate. Aici intervin creditele acordate de băncile comerciale pentru întreprinderi care au fonduri insuficiente pentru investiții sau nu au deloc surse proprii de finanțare .
Eficacitatea operațiunilor de credit ale băncii este determinată de politica ei de creditare. Politica de creditare formează direcțiile de bază de acordare a creditelor. Plasamentele de credit trebuie să fie rentabile și sigure pentru bancă. Scopul băncii constă în atingerea corelației optime dintre risc și profitul operațiilor de credit.
În ceea ce privește tema aleasă, consider că este o temă destul de importantă pentru societate, deoarece în zilele noastre nivelul creditelor acordate persoanelor fizice și companiilor a crescut și este în creștere continuă pe zi ce trece.
În general garanțiile reprezintă o modalitate de a micșora riscul legat de nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de credit și de a elimina neîncrederea între parteneri. Funcția esențială a garanțiilor este de a evita sau reduce riscul nerecuperării sumelor datorate de debitor față de creditor, dacă debitorul nu își execută obligațiile la termenele și în condițiile prevăzute în contractul de credit. Acest risc nu poate fi în totalitate diminuat, dar se încearcă acest lucru încă de la începutul procesului de creditare, când se urmărește ca garanția să fie ușor de identificat, să-și mențină valoarea și să aibă capacitatea de a putea fi ușor transformată în numerar. Motivația alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legatură cu acest subiect, și consider că o documentare corespunzătoare ar fi de folos și pentru oamenii care decid să contracteze un credit, fie de nevoi personale, fie pentru investiții. Părerea mea este că această temă este o formă de educație financiară, deoarece cunoașterea garanțiilor bancare este vitală la contractarea unui credit.
LISTA ABREVIERILOR
ART.-Articol
ATM.- Automated Teller Machine
BCR.-Banca Comercială Română
ASF.-Autoritatea de Supraveghere Financiară
BNR.-Banca Națională a României
IFN.-Instituții financiare nebancare
IFRS.-International Financial Reporting Standards
INS.-Institutul Național de Statistică
PIB.-Produsul intern brut
ROBOR.-Rata dobânzii pe piața monetară pentru depozitele plasate de bănci
UE.-Uniunea Europeană
POS.-Point of sale
LISTA TABELELOR ȘI GRAFICELOR
Tabelul 1. Sistemul financiar din România (total active)………………………………….15
Tabelul 2. Indicatori structurali ai sectorului bancar românesc…………………17
Tabelul 3. Structura activelor instituțiilor de credit care operează în România..18 Tabelul 4. . Evoluția principalelor componente ale creditului acordat sectorului privat…………………………………………………………………….21 Tabelul 5. Evoluția Bilanțului BCR (mii RON) 2011-2015……………………………….26
Graficul 1. Ponderea activelor sistemului financiar în total active 2015……….…15
Graficul 2. Structura sistemului financiar din România (pondere active în PIB)16
Graficul 3. Evoluția activelor bancare și a creditului acordat sectorului privat…20
Graficul 4. Ritmul anual de creștere a creditului acordat sectorului privat, termeni reali…………………………………………………………….21
1. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII BANCARE DIN ROMÂNIA
EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA
Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786 – 1855 și reprezintă 55 de plăci de piatrã, găsite într-o zonã de mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane. Dintre cele 25 de plăci păstrate până în prezent, a XIII-a coține detalii referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. Contractul era datat 28 martie 167 Î.H. și fusese semnat de Deusara. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau credite pe termen scurt, iar profitul se obținea din dobânda perceputã la împrumuturile respective.
În perioada modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut la începutul sec. al XIX-lea. Deși au existat și anterior preocupări în acest sens, abia în 1856 a fost creată Banca Națională a Moldovei, cu sediul la Iași, care a fost astfel prima instituție bancară ce-și desfășura activitatea pe teritoriul României. Banca a fost creată ca urmare a demersurilor unui bancher prusac și a fost concesionatã acestuia.
În anul următor, banca a dat faliment, datorită lipsei de fonduri, recurgerii la credite din străinătate, precum și datorită faptului că, din capitalul subscris, a fost vărsată doar o mică parte.
După unirea Țării Românești cu Moldova, în 1859, au început să funcționeze și alte bănci. Ca urmare a legii adoptată la 24.11.1864, a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Această instituție, în 1880, a avut un rol foarte important, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
În 1865 a apărut la București, sub denumirea de Banca România, o bancă care inițial a avut atribuții de bancă de emisiune și de scont. Ulterior, ca urmare a modificării statutului său, a pierdut aceste privilegii, desfășurând apoi o activitate pur comercială. Activitatea acestei bănci a continuat până la naționalizarea sistemului bancar din România. în iunie 1948.
În aceeași perioadă au apărut și alte bănci: Banca Albina, prima bancă cu capital integral românesc, care și-a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apărut în 1873, ca și Banca Aurora, din Năsăud. În următorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban și Rural.
Cea mai importantă bancă înființată în această perioadă a fost Banca Națională, care din punct de vedere organizatoric, a fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern. Înființarea Băncii Naționale a României a creat premisele pentru apariția și a altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
Crearea băncii centrale în România a suscitat multe discuții referitoare la structura capitalului băncii și proporția capitalului străin maxim permis. În final, s-a decis ca majorarea capitalului să fie constituit din surse românești, astfel încât să se asigure controlul asupra economiei naționale și, totodată, să nu existe posibilitatea ca sistemul său bancar să fie supus dominației străine.
Statutul prin care s-a creat Banca Națională a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie 1880. Banca Naționalã s-a constituit ca o importantă instituție destiantă creditării activităților economice și comerciale, scontării cambiilor și operațiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior, Banca Națională a acordat un sprijin semnificativ modernizării sectorului agricol. Au devenit evidente efectele benefice ale asistenței acordate de banca centrală dezvoltării pieței, prin intermediul creditelor. Rapid, au apărut și alte bănci noi. Banca centrală, prin emisiuni monetare, a ajutat noile bănci comerciale să susțină dezvoltarea economică.
Corespunzător dezvoltării economice a țării, la început, activitatea băncilor se baza, în principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odată cu industrializarea și, implicit, cu dezvoltarea forțelor de producție, a apărut necesitatea concentrării sumelor disponibile, pentru a satisface proiectele concepute de proprietarii de pământ, de comercianți și de marii industriași. Procesul de creare a noilor instituții de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, aparținând reprezentanților burgheziei și mosierimii române, dar și prin infuzia de capital străin.
În noul context, în 1881, la București, a fost înființată Bursa de valori și apoi Bursa de mărfuri.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a început să se facă simțită o puternică centralizare a capitalului bancar în România. În această perioadă, unele case bancare sau asociații bancare, apărute anterior, dar care în noul context nu dispuneau de suficient potențial financiar, și-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.
Dupã 1880, a crescut numărul și importanța băncilor românești, de la numai 5 bănci existente între 1880 – 1890, la aproape 200 de bănci, înainte de primul război mondial. Patru dintre principalele bănci din această vreme (Banca Generală Română, Marmorosch Blak & Co, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română) erau finanțate și prin capital străin. Alte patru bănci importante – Banca Agricolă (1894),Banca de Scont (1898 ), Banca Comerțului din Craiova (1898) și Banca Românească (1911) – au fost create cu capital autohton participând apoi la formarea capitalului altor bănci, întreprinderi industriale și firme comerciale. Astfel, capitalul autohton căuta să câștige teren în concurență cu capitalul străin, urmărind, în acest mod, dobândirea unei poziții avantajoase pe piața financiară românească.
În perioada primului război mondial s-a intensificat activitatea bancară în România. Ca rezultat al neutralității României, în această perioadă au apărut oportunități noi de comerț cu toate părțile implicate în conflict. Nivelul ridicat al comerțului a adus beneficii sistemului bancar.
Anii care au urmat imediat războiului au adus o încetinire dramatică a activității economice. Recesiunea a cuprins întreaga Europă, specula și inflația atingând, în această perioadă, niveluri record.
Treptat, țările din Europa au început să-și refacă economia, fenomen resimțit și în România. Rezultatele acestui proces s-au regăsit imediat, și în sistemul bancar. Băncile au atras importante fonduri disponibile de pe piață și prin intermediul creditelor acordate de către Banca Națională – au reușit să ramburseze sumele, în bani devalorizați.
După primul război mondial, numărul băncilor din România a continuat să crească până la criza economică din perioada 1929-1933. Această depresiune a determinat falimentul multor bănci sau fuzionarea pentru a supraviețui.
Ca și guvernele țărilor dezvoltate din acea vreme, Guvernul României a trebuit să intervină pentru a contracara efectele crizei economice, bancare și monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere și control, în vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar. În 1934, a fost înființat Consiliul Superior Bancar, al cărui președinte era guvernatorul Băncii Naționale. Au fost adoptate mai multe legi, atât pentru a ajuta economia cât și pentru a îmbunătății sistemul bancar.
Cele mai importante reglementări, cu incidență asupra activității bancare, au fost:
legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane ( 7 aprilie 1934 );
legea pentru înlesnirea și refacerea creditului ( 20 aprilie 1935 );
legea pentru organizarea și reglementarea creditului ( 8 mai 1934 ).
Aceste legi au contribuit la salvarea băncilor mai mari, dar cca. 600 de bănci au fost lichidate sau au fuzionat. Astfel, dacă la apariția legii pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă ( 1934 ) existau 1204 bănci, în 1940 mai erau operaționale doar 446 de bănci.
În anii '40, sistemul bancar a fost dominat de cinci bănci principale: Banca Românească, Banca de Credit român, Banca Comercială Română, Banca comercială Italiană și Română și Societatea Bancară Română. Aceste bănci realizau peste 50 % din totalitatea operațiunilor bancare din România.
Până în 1947, sistemul bancar român cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale, iar personalul bancar era format din specialiști pregătiți în condiții de concurență și standarde profesionale ridicate, așa cum erau stabilite de Banca Națională.
După 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă și intrării României în zona de influență sovietică.
La 28 decembrie 1946, Banca Națională a fost etatizată devenind Banca Republicii Populare Române. Odatã cu introducerea metodelor de conducere centralizată în economie, s-a redus numărul băncilor.
Prin decretul 197/1948 s-a prevăzut ca toate băncile, private sau de stat, să fie lichidate sau dizolvate. Singurele excepții au fost: Banca de Credit pentru Investiții ( Societatea Națională de Credit Industrial ), Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni care, în octombrie 1949 , a primit denumirea de Casă de Economii și Consemnațiuni. Această instituție a deținut monopolul în domeniul depunerilor populației până la sfârșitul anului 1989.
În septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investiții a devenit Banca de Investiții.
Începând cu 15 noiembrie 1948, toate operațiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure instituții – Banca de Stat ( fosta Bancă Națională ) care funcționa ca centru de încasări și control al numerarului. Această metodă de distribuire planificată a banilor a permis Guvernului să instituie propriul său sistem de conducere centralizată, supraveghere și control al economiei naționale.
Sistemul a funcționat până în 1967 când au apărut bănci noi. A fost creată Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară și Banca Română pentru Comerț Exterior, iar Banca Națională a fost reorganizată. Aceste schimbări au fost însoțite de un grad de deschidere, dar conducerea centralizată a continuat să funcționeze în același mod.
Prin reglementările Băncii Naționale, rolul și funcțiile băncilor au fost strict limitate și priveau, în principal, atragerea disponibilităților de la populație și din economie și distribuirea acestora, conform planului de credite, unor întreprinderi sau uonor persoane. Însă, băncile trebuiau să respecte anumite reglementări stricte, de exemplu, aveau voie să transfere fonduri către întreprinderi, numai în conformitate cu planul național unic. Ele funcționau ca parte pasivă a afacerilor și erau, în principal, unități administrative.
Sistemul centralizat elimina orice formă de concurență între bănci, întrucât funcționau și acționau numai în cadrul unor linii directoare foarte stricte.
Sistemul bancar în perioada anterioară anului 1990 era format dintr-un număr redus de bănci, toate fiind instituții de stat. În afară de Banca Națională, mai funcționau, așa cum am văzut, Banca română de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții și Casa de Economii și Consemnațiuni, fiecare desfășurând o activitate deosebit de specializată, pe sectoare economice. Aceasta conduce la concluzia că sistemul bancar din acea perioadă se caracteriza printr-o sectorizare accentuată:
Banca Română de Comerț Exterior derula operațiuni bancare pentru comerțul exterior;
Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară deservea, din punct de vedere bancar, domeniul producției și prelucrării produselor agricole;
Banca de Investiții își desfășura activitatea în strânsă legătură cu finanțarea și creditarea investișiilor;
Casa de Economii și Consemnațiuni opera în sfera atragerii economiilor populației și acorda anumite împrumuturi persoanelor particulare.
Banca Națională desfășura o activitate specifică unei bănci centrale, dar, în același timp, derula și operațiuni specifice unei bănci comerciale. Pe lângă funcția de unică bancă de emisiune a țării, asigura îndeplinirea politicii statului și al creditului.
Băncile specializate dețineau, fiecare, monopolul activității bancare pentru un anumit sector economic, sectorul ''clienți particulari '' nefiind inclus în activitatea bancară. Singura instituție ce opera în acest domeniu era C.E.C.
Până la sfârșitul anului 1989, sistemul bancar a fost supus unui intens proces de restructurare, în vederea susținerii tranziției la economia de piață. Restructurarea și dezvoltarea sistemului bancar românesc este un proces amplu și complex desfășurat, în principal, pe două laturi: cea instituțională și cea funcțională.
Restructurarea instituțională a sistemului bancar a cuprins, pe de-o parte reorganizarea Băncii Naționale și transformarea acesteia într-o adevărată bancă centrală iar pe de altă parte, dezvoltarea unei rețele de bănci comerciale. Acest lucru s-a realizat atât prin modernizarea și dezvoltarea băncilor existente, cât și prin dezvoltarea băncilor existente, cât și prin înființarea de bănci noi cu capital de stat, privat sau mixt, dar și cu participare de capital străin.
Reforma sistemului bancar a început în 1990/1991, prin elaborarea și adoptarea unei noi legislații bancare și a băncilor comerciale. Noua legislație bancară se referă, în principiu, la Legea privind activitatea bancară ( nr. 34/1991 ) și Legea privind Statutul Băncii Naționale ( nr. 31/1991 ). De asemenea, o importanță deosebită o deține Legea societăților comerciale ( nr. 31/1990 ) datorită faptului că băncile sunt, la rândul lor, organizate ca societăți comerciale, în plus fiind necesară autorizarea acordată de Banca Națională pe baza criteriilor stabilite prin reglementări și norme speciale. În același timp, au început să apară noi bănci, finanțate prin aport de capital privat. Aceste reglementări oferă servicii atât statului, cât și agenților economici privați.
Aceste reglementări degreva Banca Națională de toate activitățile specifice băncilor comerciale, acestea fiind preluate de o bancă nou înființată – Banca Comercială Română.
Conform legislației, celelalte bănci sunt constituite ca societăți comerciale a căror activitate are ca obiective principale atragerea de fonduri de la public și agenți economici, acordarea de credite și efectuarea unei game largi de servicii bancare.
Deși legislația a deschis porțile competiției pentru sistemul financiar și a pus bazele unui sistem bancar orientat spre cerințele, poziția deținută de băncile cu tradiție continuă să fie dominantă.
Aceste reglementări au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piață și pentru a încuraja inițiativa privată. În vederea susținerii băncilor în realizarea obiectivelor menționate și asigurării realizării standardelor internaționale bancare, România a primit sprijinul țărilor cu sisteme bancare dezvoltate.
România și-a îmbunătățit practica bancară cu noi tehnici și instrumente, obiectivul principal al acestor îmbunătățiri este de a constitui o rețea de bănci comerciale eficiente și viabile, care să ofere o gamă largă de servicii bancare necesare susținerii creșterii economice într-o economie de piață.
În anul 1998, întreaga evoluție a sistemului bancar românesc s-a derulat pe fundalul adoptării legislației specifice în domeniu și anume: Legea bancară ( nr.58/1998 ), Statutul Băncii Naționale ( nr.101/1998 ) și Legea falimentului bancar ( nr. 83/1998 ).
Sistemul bancar românesc a suportat și în acest an șocurile unei piețe volatile și extrem de frământate. Degradarea situației financiare a multor agenți economici s-a răsfrânt direct asupra băncilor creditoare, prin creșterea volumului creditelor neperformante și a dobânzilor neîncasate. Un element extrem de important îl constituie decizia de privatizare a Băncii Române pentru Dezvoltare și Banc Post, proces aflat deja în faza finală.
În 1998, mediul economic și financiar internațional și intern a fost caracterizat de sincope, contradicții, de lipsa unui program guvernamental cu priorități duse la îndeplinire, ceea ce a determinat difersificarea nevoilor clienților și accentuarea concurenței pe piața bancară.
Pentru băncile care își desfășoară activitatea în România, anul 1998 a însemnat confruntarea cu o serie de măsuri restrictive care au constituit tot atâtea probleme de rezolvat. Apoi problemele cu care se confruntă diferitele sectoare din economie se răsfrâng și asupra băncilor. Consider că un punct important care rămâne de realizat este o concurență adevărată între băncile de stat și cele cu capital privat. Probabil că demararea în acest an a procesului de privatizare în domeniul bancar este un pas hotărâtor în acest sens.
Este cunoscut faptul că băncile au accentuat indicele de prudențialitate în aplicarea propriilor politici de creditare, luând în calcul dificultățile reale și potențiale pe care agenții economici pot să le înregistreze în returnarea creditelor acordate și a dobânzilor aferente acestora.
În prezent, sistemul bancar românesc este puternic afectat de situația financiară a partenerilor săi de afaceri – agenți economici și populatie – în ambele ipoteze, de furnizor de resurse și beneficiar al acestora. Ca atare, o ameliorare semnificativă a sistemului bancar nu se va putea obține decât pe fondul unei restructurări a sectorului real.
EVOLUȚII RECENTE ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC
Structura sistemului financiar
Gradul de intermediere financiară a continuat să se reducă, în condițiile în care România continuă să înregistreze cel mai scăzut nivel din UE. Evoluția descrescătoare la nivel agregat a fost mixtă pe principalele subcomponente ale sistemului financiar: sectorul bancar a continuat să se ajusteze semnificativ, în timp ce fondurile de pensii și cele de investiții au înregistrat creșteri. Politicile autorităților trebuie să asigure un cadru favorabil reluării intermedierii financiare, inclusiv prin evitarea de măsuri care ar putea distorsiona rolul instituțiilor financiare în societate.
Tabelul 1. Sistemul financiar din România (total active)
(Sursa: BNR, ASF)
Graficul 1. Ponderea activelor sistemului financiar în total active 2015
Sistemul financiar din România rămâne dominat de sectorul bancar, care deține o pondere de 77,9 la sută din activele totale, urmat de fondurile de investiții cu 7,9 la sută, instituțiile financiare nebancare (IFN) cu 5,8 la sută, fondurile de pensii și societățile de asigurare cu 4,8 la sută, respectiv 3,6 la sută (la 31 decembrie 2015, Graficul 1.).
Graficul 2. Structura sistemului financiar din România (pondere active în PIB)
(Sursa: BNR, ASF)
Ponderea activelor sistemului financiar în PIB s-a diminuat cu 4,1 puncte procentuale în anul 2014 față de 2013 (ajungând la 77,4 la sută , Graficul 2.).
Sectorul bancar
Evoluții structurale
Evoluțiile structurale manifestate în sectorul bancar de la data Raportului anterior au contribuit la consolidarea stabilității financiare. În anul 2015 s-au intensificat operațiunile de fuziune între instituțiile de credit, în condițiile menținerii unui grad de concentrare moderat, situat ușor sub media europeană. Reducerea personalului bancar și a numărului de unități teritoriale în scopul diminuării cheltuielilor operaționale și-a continuat tendința accelerată începută în anii anteriori, cu efectele potențial negative asupra gradului de intermediere financiară, ca urmare a îngreunării accesului populației și companiilor la servicii financiare. Necesitatea îmbunătățirii gradului de bancarizare și a creșterii nivelului de pregătire profesională a personalului bancar sunt argumente pentru regândirea politicilor de optimizare a cheltuielilor operaționale.
Tabelul 2. Indicatori structurali ai sectorului bancar românesc
(Sursa: BNR, ASF)
Deși numărul instituțiilor de credit a rămas nemodificat (40 de instituții de credit, dintre care 31 sunt persoane juridice române și 9 sunt sucursale ale unor bănci străine – Tabelul 2.) 47, gruparea acestora în funcție de proveniența capitalului a cunoscut modificări importante.
Dinamica activelor bancare
În perioada parcursă de la ultimul Raport, dinamica activului bancar agregat a reflectat, în principal, influențele mixte exercitate de:
intensificarea rezoluției creditelor neperformante începând cu trimestrul III 2014 (instituțiile de credit au demarat procesul de curățare a bilanțurilor proprii în luna aprilie 2014, la recomandarea BNR)
consolidarea economisirii interne.
Atragerile suplimentare de resurse de pe piața locală au contrabalansat integral diminuarea volumului liniilor de finanțare acordate de băncile-mamă filialelor din România. Structura activului agregat a fost marcată de trei tendințe principale:
revigorarea ușoară a creditării acordate sectorului privat în cel de-al doilea trimestru al anului 2015, după contracția semnificativă a stocului produsă pe fondul măsurilor de scoatere în afara bilanțului și/sau vânzări de credite. Evoluția a fost stimulată de îmbunătățirea calității activelor, continuarea tendinței de scădere a ratelor dobânzilor și de relativa ameliorare înregistrată atât pe partea de ofertă, cât și de cerere;
menținerea interesului instituțiilor de credit pentru titluri de stat, fapt sugerat de creșterea expunerilor față de sectorul guvernamental atât ca volum, cât și ca pondere în bilanț (Tabelul 3.). În perioada următoare, creditul guvernamental ar putea suferi o ajustare graduală, având în vedere inițiativa formulată la nivelul Comisiei Europene în ceea ce privește modul de reglementare a expunerilor suverane, în sensul excluderii acestor expuneri din excepțiile aferente regimului expunerilor mari și introducerea unei cerințe de capital pentru riscul de concentrare;
restrângerea stocului de creanțe asupra BNR (până la un volum situat la mai puțin de jumătate din soldul înregistrat în decembrie 2008), pe fondul reducerii ratelor rezervelor minime obligatorii și al scăderii depozitelor atrase de la nerezidenți. Proporția deținută de acest element bilanțier în portofoliul de active rămâne însă importantă, reflectând natura prudențială a acestor active.
Tabelul 3. Structura activelor instituțiilor de credit care operează în România
(Sursa: BNR-Bilanțul monetar agregat al instituțiilor de credit)
Cu toate că s-a situat pe un trend crescător, expunerea externă a sectorului bancar românesc s-a menținut marginală în portofoliul agregat de active. Circa 43 la sută din plasamentele externe înregistrate la fi nele lunii iunie 2015 au fost efectuate la instituții de credit din zona euro sub formă de credite acordate pe scadențe mai mici sau egale cu 1 an, dintre care peste o treime (34 la sută) sunt denominate în euro, iar aproape 10 la sută s-au regăsit sub formă de numerar în euro și alte valute.
Principalele evoluții ale creditului
Prin instrumentele specifice politicii monetare, Banca Națională a României a continuat să susțină în mod activ procesul de reluare sustenabilă a creditării sectorului real. Semnalele transmise sectorului bancar s-au concretizat în creșterea fluxurilor de finanțare în moneda națională la rate ale dobânzii reduse până la niveluri minime istorice. Măsurile prudențiale adoptate pe linia creditării în monedă străină au avut ca efect scăderea constantă a stocului de credite în valută, cu efecte benefice asupra diminuării vulnerabilităților bilanțului sectorului bancar. Recomandările BNR în ceea ce privește curățarea bilanțurilor băncilor s-au materializat în diminuarea considerabilă a ratei creditelor neperformante, ceea ce asigură baze sustenabile procesului de reluare a creditării economiei. Gradul ridicat de acoperire cu ajustări pentru depreciere constituite conform standardelor contabile IFRS reprezintă un factor important de diminuare a riscului de credit. Eventualele pierderi neașteptate care ar putea apărea ca urmare a manifestării riscului de credit pot fi acoperite de rezervele consistente de capital de care dispun instituțiile de credit.
Anul 2014 a marcat o diminuare a stocului de credite (Graficul 3), în principal ca urmare a efortului de curățare a bilanțurilor efectuat de bănci prin reducerea directă a valorii creditelor nerecuperabile acoperite integral sau parțial cu ajustări pentru depreciere. În anul curent se remarcă o creștere a creditării sectorului real, pe fondul restrângerii deficitului de cerere agregată și al consolidării parametrilor pozitivi care caracterizează cadrul macroeconomic intern.
Graficul 3. Evoluția activelor bancare și a creditului acordat sectorului privat
(Sursa: BNR, INS)
Banca Națională a României a continuat să susțină procesul de reluare sustenabilă a creditării sectorului real, prin instrumentele specifice politicii monetare:
rata dobânzii de politică monetară a fost redusă cu 175 puncte de bază în perioada menționată (de la 3,5 la sută în iunie 2014 la 1,75 la sută în iunie 2015), ca semnal pentru băncile comerciale în sensul reducerii costului creditării în moneda națională în tandem cu procesul de îmbunătățire a cadrului macroeconomic intern;
rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituțiilor de credit a fost redusă gradual de la 12 la sută la 8 la sută, iar cea aplicabilă pasivelor în valută a fost diminuată de la 18 la sută la 14 la sută, cu obiectivul de a majora volumul resurselor disponibile pentru creditarea economiei reale.
Graficul 4. Ritmul anual de creștere a creditului acordat sectorului privat, termeni reali
(Sursa: BNR, INS)
Tabelul 4. . Evoluția principalelor componente ale creditului acordat sectorului privat
(Sursa: BNR)
În perioada parcursă de la ultimul Raport asupra stabilității financiare s-au consemnat următoarele evoluții ale creditului acordat sectorului privat (Tabelul 4):
inversarea tendinței de contracție manifestate începând din trimestrul III 2012 (Graficul 4), în luna iunie 2015 ritmul de creștere intrând în teritoriu pozitiv (1,4 la sută, ritm anual). Evoluția a fost determinată de componenta în lei, care a menținut un ritm pozitiv de aproximativ 7 la sută în perioada iunie 2014 – aprilie 2015, atingând un maxim de 15 la sută în iunie 2015 (pe fondul majorării facilităților de creditare acordate companiilor nefinanciare și gospodăriilor populației pe termen mediu și lung). Tendința ascendentă a componentei în lei a creditului acordat sectorului privat este de natură a facilita transmisia impulsurilor date de politica monetară către sectorul bancar, contribuind la atenuarea vulnerabilităților din bilanțurile băncilor;
continuarea contracției creditului în valută, începută în decembrie 2012 (într-un ritm care s-a menținut relativ constant în perioada parcursă de la ultimul Raport, respectiv -11 la sută), ca efect al modifi cărilor legislative reprezentate de implementarea recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic 1/2011 privind acordarea de împrumuturi în monedă străină. Prevederile au o natură prudențială, vizând limitarea expunerii împrumutătorilor la riscul de credit și riscul de piață. Aplicarea reglementărilor la nivelul tuturor statelor UE a avut ca obiectiv asigurarea unor condiții concurențiale egale și reducerea arbitrajului de reglementare. Efectul măsurilor adoptate la nivel național s-a concretizat în diminuarea semnificativă a ponderii creditului în valută în total credite acordate sectorului privat (cu 5,6 puncte procentuale în perioada iunie 2014 – iunie 2015, până la 52,4 la sută la finele semestrului I 2015);
modificarea structurii pe termene a stocului creditului acordat sectorului privat, prin majorarea ponderii facilităților acordate pe termen lung (până la 54 la sută din total credit acordat sectorului privat în iunie 2015), tendință manifestată mai accentuat în cazul componentei în lei (+3,2 puncte procentuale în perioadaiunie 2014 – iunie 2015), dar consemnată și în cadrul componentei în valută (+2,4 puncte procentuale), ca urmare a avansului creditelor acordate persoanelor fizice pentru cumpărarea de locuințe și al celor contractate de companiile nefinanciare pentru investiții și echipamente;
continuarea tendinței de contracție a creditelor direcționate către companiile nefinanciare (-2,7 la sută, termeni reali), fluxul de credite noi în lei neputând compensa restrângerea creditelor în valută. Creditele acordate persoanelor fizice au consemnat o tendință de sens opus (creșterea a fost semnificativă, cifrându-se la 5,2 la sută în iunie 2015; termeni reali, ritm anual), pe seama creșterii volumului finanțărilor în lei (în special sub forma creditelor pentru locuințe).
GARANȚIILE CREDITELOR ÎN CADRUL BCR
2.1. PREZENTARE BCR
Banca Comerciala Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuințe. BCR este banca nr.1 în România după valoarea activelor (peste 15 mld EUR), banca nr.1 după numărul de clienți și banca nr.1 pe segmentele de economisire și creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienților și după numărul celor pentru care BCR este principala instituție cu care fac banking.
BCR oferă gama completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor și508 de unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 din România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM – aproape 2.100 de bancomate și POS – 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone banking și E-commerce.
Banca Comercială Română își înscrie numele pe lista băncilor comerciale nou create și reorganizate după 1989. BCR este o instituție specială, ce poate fi considerată o bancă nouă pentru că actul său de naștere poartă data de 1 decembrie 1990, dar în același timp , prin activitatea pe care o desfășoară în cadrul Băncii Naționale se desprinde faptul că este deopotrivă o bancă cu tradiție în domeniul bancar.
Pe 21 octombrie 1999, BCR a fuzionat prin absorție cu Bancorex, preluând activele sănătoase ale băncii de stat intrată în faliment, acesta fiind un moment crucial pentru poziționarea BCR ca lider de piață după active, poziție pe care și-o menține și în prezent.
Procesul de privatizare a băncii a început în 2003, când statul român a vândut 25% din acțiunile BCR către instituțiile financiare internaționale BERD și IFC, pentru aproximativ 210 de milioane de euro, pachet pe care l-au vândut după numai trei ani de șapte ori mai scump.
Ulterior, în decembrie 2005, controlul BCR a fost preluat de către grupul austriac Erste, cu prezență puternică în Europa Centrală și de Est, în ceea ce a fost catalogată drept cea mai mare privatizare din istoria României.
Austriecii au scos din buzunar 3,75 miliarde de euro pentru pachetul de 62% din acțiunile BCR, banca fiind evaluată astfel la circa 6 miliarde de euro. Statul român a vândut 37% din acțiuni, restul până la 62% fiind participațiile BERD și IFC. Erste a plătit de șase ori activele nete ale BCR în condițiile în care evaluările băncilor de atunci erau de cel mult 3,5-4 ori peste activul net. Initițial, austriecii au vrut să cumpere CEC, dar în primăvara anului 2005 s-au orientat către BCR, care avea active totale de 8 mld. euro, o cotă de piață de 25% și se îndrepta în acel an spre un profit de 200 mil. euro.
În total șapte bănci au depus oferte financiare ferme la BCR – Deutsche Bank, Banca Intessa, BNP Paribas, Dexia, National Bank of Greece, Millennium și Erste Bank, dar în final la BCR au vorbit banii.
După preluarea BCR, austriecii și-au instalat propria echipă de management și ulterior și-au majorat participația în două deal-uri, în 2007 când au preluat 7,2% din salariații BCR și în 2012 când au achiziționat 24% de la SIF-uri. În prezent, Erste Bank deține circa 93% din capitalul BCR.
Din 2006, când a fost integrată efectiv în grupul Erste, BCR a trecut printr-un proces de restructurare și modernizare, cea mai mare parte a etapelor prevăzute fiind parcurse înainte să izbucnească criza, spre finele anului 2008. Totuși banca nu a reușit să genereze pentru austrieci randamentul așteptat.
BCR a fost lovită în plin din criză, în condițiile în care valoarea creditelor neperformante s-a apropiat de 30% din portofoliul total de credite, atât pe partea de retail cât și pe partea corporate, iar instituția de credit a pierdut atunci trei puncte procentuale din cota de piață.
BCR a fost primul jucător din sistemul bancar care a trecut la vânzarea de credite de retail exclusiv în lei, în toamna anului 2012. În top ZF 100 Cele mai valoroase companii din 2010, BCR ocupă poziția 8 având o valoare de 1.898 mil. euro.
În 2014, BCR a vândut în două tranzacții peste 700 mil. euro credite neperformante, iar la jumătatea lunii trecute a scos la vânzare în bloc un pachet de credite neperformante de 3,6 mld. euro, ceea ce arată că cea mai mare bancă din România încearcă să-și curețe cât mai repede bilanțul afectat de criză.
Totalul activelor la 31 decembrie 2015 a fost în sumă de 59.460.913 mii RON, în creștere față de 31 decembrie 2014 cu 1,0%.(1)
Tabelul 5. Evoluția Bilanțului BCR (mii RON) 2011-2015
(Sursa: Situații financiare consolidate și individuale 2015 IFRS)
Evoluția capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a forței financiare a băncii. La un capital social subscris de 12 miliarde lei în 1990, încep să se adauge fondurile constituite, adică, capitalul total crește în primii 5 ani de activitate la 577 miliarde lei .
La experiența acumulată se adaugă o altă, nouă, urmare a extinderii operațiunilor specifice tranziției și economiei de piață . Astfel, în acest interval de timp, banca s-a dezvoltat atât prin creșterea gamei de produse și servicii bancare pe care le-a oferit până acum clientelei sale, cât și prin asimilarea rapidă a unora noi, din care sunt de menționat :
extinderea la creditării pe termen mediu și lung pentru investiții;
acordarea de credite in valută ;
deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice și juridice și efectuarea de operațiuni de schimb valutar ;
derularea operațiunilor de decontare , în numele clienților , a activităților de comerț exterior.
Interesul clienților de toate categoriile pentru colaborarea cu BCR, evoluția acestei clientele contribuie în final la completarea imaginii despre bancă. Unul din elementele calitative, de marcă, adăugat de bancă îl constituie activitatea internațională.
Interdependența dintre piețele interne și externe a făcut necesară adaptarea sistemului de lucru al băncii la practicile bancare internaționale . În prezent foarte multe societăți comerciale își derulează afacerile proprii de comerț exterior prin rețeaua BCR, și apelează la întreaga gamă de servicii specifice acestor operațiuni.
Scurta și bogata istorie a Băncii Comerciale Române recunoaște ca realizare deosebită pașii făcuți în domeniul informatizării . În 1990, toate lucrările băncii erau executate fără o tehnică de calcul adecvată, iar astăzi banca utilizează cele mai moderne echipamente din domeniul tehnicii de calcul, care permite o mare flexibilitate și dinamică a operațiunilor efectuate. Prin aceasta s-a obținut extinderea funcționalității aplicațiilor informatice destinate operațiunilor valutare, banca dispunând în prezent de un sistem modern de realizare în timp real a tranzacțiilor internaționale care oferă facilități de generare, transmitere și reconciliere a mesajelor SWIFT.
Calitatea resurselor a reprezentat condiția esențială a tuturor succeselor obținute până în prezent și, din acest punct de vedere, lucrătorul de bancă se va plasa mereu înaintea oricărui alt factor important care poate condiționa viitorul BCR.
Un aspect fundamental al oricărei economii de piață este ca diferite firme operează și concurează pe aceeași piață pentru aceiași consumatori. În cazul băncilor, acest lucru asigură clienților posibilitatea alegerii băncii cu care vor face afaceri. În cele din urmă, supraviețuiesc băncile care servesc cel mai bine necesitățile pieței și ale clienților. Încă din primii ani de funcționare, BCR și-a propus să se dezvolte ca bancă universală, capabilă să satisfacă cerințele unor segmente cât mai largi de clienți.
BCR s-a impus treptat pe piața internă prin seriozitate, eficiență și oferta diversificată de produse și servicii.
2.2 OFERTA DE CREDITE A BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE
2.2.1. Oferta de credite destinată persoanelor fizice
a. Creditul DIVERS BCR
Acest credit se acordă pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului.
Caracteristici:
Sumă maximă: 88.000 lei, în funcție de produsele deținute la BCR/alte bănci;
Termen maxim:
5 ani în cazul creditelor noi și a celor destinate refinanțării creditelor acordate după 31 octombrie 2011;
10 ani, în cazul refinanțării creditelor acordate înainte de 31 octombrie 2011;
Până la maxim 3 coplătitori acceptați.
b. Creditul PRIMA CASĂ
Creditul PRIMA CASĂ este destinat persoanelor fizice care vor să achiziționeze o locuință.
Caracteristici:
Rate în lei cu dobândă de 2,75% pe an (ROBOR 3M + 2%) (Dobânda este variabilă și se calculează în funcție de indicele de referință ROBOR la 3 luni publicat în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare, la care se adaugă o marjă de 2%.);
Zero comision de analiză;
Risc valutar zero;
Sumă maximă:
57.000 EUR în echivalent RON în cazul creditelor acordate pentru locuințe finalizate;
66.500 EUR în echivalent RON în cazul creditelor acordate pentru locuințe noi, construite în baza autorizațiilor eliberate după 22.02.2010 și pentru locuințele viitoare ce urmează să se construiască de către beneficiari individuali;
Termen maxim: 30 ani;
Avans minim: 5%;
Garanții ipotecare.
c. Creditul CASA MEA
Creditul Casa Mea este acordat pentru achiziția, construcția sau modernizarea de locuințe, dar și refinanțarea altor credite imobiliare sau cu ipotecă în derulare la BCR sau alte bănci.
Caracteristici:
Sumă maximă: până la 65% din valoarea investiției;
Termen maxim: 25 ani;
Avans minim: 35%;
Garanții imobiliare;
Rate fixe în lei în primii 5 ani, cu dobândă de 4,95% pe an;
Zero comisioane: analiză și administrare;
Risc valutar ZERO;
Aprobare financiară valabilă 90 zile; în cazul în care beneficiarul nu a găsit imobilul pe care dorește să-l achiziționeze, banca aprobă creditul și apoi clientul are la dispoziție 90 de zile de la semnarea contractului de credit pentru găsirea imobilului;
Disponibil și pentru refinanțare.
d. Locuință și credit de la BCR
Acest tip de credit este un credit ipotecar în lei și se contractează pentru achizița de imobile aflate în proprietatea BCR.
Caracteristici:
Sumă maximă: până la 65% din valoarea investiției;
Termen maxim: 25 ani;
Avans minim: 35%;
Garanții imobiliare;
Dobândă mai mică față de un credit standard (dobândă variabilă de 4,01% pe an);
Zero comisioane bancare;
Zero taxă de evaluare;
Risc valutar zero.
e. Descoperitul de cont
Descoperitul de cont sau overdraftul reprezintă o linie de credit pe care banca o acordă pe un card de debit. Astfel, posesorul are acces la un împrumut care se reînnoieste permanent, în limita unui plafon stabilit de bancă. Pentru a beneficia de un descoperit de cont, este însă nevoie de acceptul angajatorului. Acesta trebuie să încheie un protocol cu banca și să vireze salariile angajaților pe cardurile de debit.
Caracteristici:
Plafon: până la 40.000 lei, fără a depăși 4 salarii – dacă clientul este angajat sau 3 pensii – dacă este pensionar;
Perioada de acordare: 24 luni, cu posibilitatea de prelungire pe noi perioade de 24 luni;
Zero comisioane: analiză și administrare lunară;
Acces 24/7 la bani, prin intermediul cardului sau al serviciilor de Internet și Mobile Banking;
Ușor de obținut, fără garanții, pe baza documentelor de venit;
Aprobare rapidă, în 24h, dacă beneficiarul primește salariul sau pensia la BCR;
Fără justificări: clientul poate să utilizeze banii cum dorește.
2.2.2. Oferta de credite destinată persoanelor juridice
a. Creditul de investiții/ ipotecar
Este un produs de creditare pentru finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor de invetiții. Creditul de investiții acoperă o gamă largă de cheltuieli aferente proiectelor de investiții care se pot finanța din credit, precum cheltuieli aferente achiziției și amenajării de terenuri sau clădiri, achiziția de mașini, utilaje, echipamente, etc.
Caracteristici:
Acordat în lei sau valută (EUR / USD);
Plafon non-revolving;
Perioada de creditare stabilită în funcție de natura investițiilor și de durata de amortizare a acestora;
Se poate utiliza integral, până la o anumită dată sau eșalonat în baza documentelor justificative;
Rambursare la scadențele prevăzute în baza unui grafic stabilit de comun acord între bancă și client.
b. Creditul pe obiect pentru finanțarea activității curente
Este un produs de creditare adresat clienților care solicită finanțare pentru o singură tranzacție punctuală, individualizată (ex. achiziționarea de materii prime)
Caracteristici:
Destinat achiziției de materii prime și/sau materiale de producție, acoperirii altor cheltuieli punctuale aferente activității curente;
Acordat in lei sau valută (EUR/USD);
Plafon nonrevolving;
Se poate utiliza integral prin trageri multiple sau în tranșe până la o anumită dată, în baza documentelor justificative;
Rambursare la scadențele prevăzute în baza unui grafic stabilit de comun acord între bancă și solicitant.
c. Linia de credit
Linia de credit este un produs de creditare de tip revolving, cu trageri și rambursări multiple în cadrul perioadei de creditare, în limita plafonului disponibil.
Caracteristici:
Finanțarea activității curente (furnizori, impozite, salarii, taxe etc.), în funcție de necesitățile clientului;
Acordat în lei sau valută (EUR/USD);
Evidențiat pe debitul contului curent, prin care se realizează încasarea sumelor aferente activității curente desfășurate de compania respectivă;
Trageri automate sau pe baza de documente justificative;
Multiple rambursari automate, existând posibilitatea reutilizării sumelor rambursate;
Rată de rambursare și scadență unică stabilită în ultima zi a perioadei de creditare.
2.3. GARANȚIILE CREDITELOR ÎN CADRUL BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE
Pentru ca un bun să poate fi acceptat de Bancă pentru garantarea unui credit este necesar ca acel bun să îndeplinească prevederile regulamentelor BNR, regulamentelor UE, precum și cerințele naționale, legale și interne. De aceea, bunul trebuie evaluat pentru a determina valoarea de piață și valoarea acceptată în prealabil de către bancă. Valoarea de piață se estimează prin evaluare de către o societate externă specializată sau valoarea este estimată intern conform standardelor interne.
Evaluarea garanției este importantă pentru identificarea părților de expunere acoperite sau neacoperite de garanții ale unui client sau grup de clienți conform normelor și standardelor reglementate intern. Evaluarea se efectuează respectând Standardele Internaționale de Evaluare, Ghidul ANEVAR si procedurile interne, la acordarea creditului, pe parcursul derulării creditului și în caz de executare silită a garanțiilor respective. Raportul de evaluare pentru clienții BCR trebuie să respecte modelele elaborate de către Bancă, transmise evaluatorilor externi la momentul semnării protocolului de colaborare. Abordările de evaluare folosite în raportul de evaluare pentru clienții BCR sunt:
Abordarea prin piață;
Abordarea prin venit (metoda capitalizării directe);
Abordarea prin costuri.
Valoarea de piață reprezintă suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, intr-o tranzacție neparținitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere.
Valoarea acceptată este o imagine internă a riscului aferent garanției și care are drept scop reflectarea celei mai probabile valori de recuperare a garanției în cazul lichidării acesteia. Raportul de evaluare este documentul în care se estimează valoarea de piață.
2.3.1. Garanții reale mobiliare
Garanția reală mobiliară (în sensul Titlului VI al Legii nr. 99/1999) este un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligații. Garanțiile reale mobiliare au o importanță majoră în sistemul de garanții acceptate de BCR. Din categoria garanțiilor reale acceptate de BCR fac parte următoarele tipuri de garanții:
Mobilier și echipamente
Calculatoare și echipamente de comunicații
Utilaje și echipamente
Mijloace de transport/ vehicule speciale
Stocuri
Constituirea unei garanții reale mobiliare asupra bunurilor corporale, ce pot fi prezente sau viitoare, se va realiza prin afectarea unui singur bun mobil sau a mai multor bunuri mobile în cuprinsul aceluiasi contract de garanție. Banca poate accepta constituirea de garanții nu numai asupra unui singur bun mobil, ci și asupra tuturor bunurilor mobile din patrimoniul debitorului/terței persoane, sau unei fracțiuni din totalitatea bunurilor mobile.
În cuprinsul contractului de garanție asupra unui stoc de bunuri se va putea preciza că obiectul acestuia îl reprezintă atât bunurile mobile prezente, respectiv stocul de bunuri cât și bunurile viitoare, realizate prin prelucrarea stocului adus în garanție, sau obligația clientului de a reîntregi stocul cu bunuri de același gen.
2.3.2. Garanții reale imobiliare
Ipoteca este o garanție reală, servind la garantarea obligațiilor unui debitor față de creditorul său, printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest scop. Ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil. După definiția dată de Codul Civil, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații (art. 1746 Cod Civil).
Din categoria garanțiilor reale imobiliare acceptate de BCR fac parte următoarele tipuri de garanții:
Proprietăți rezidențiale
Proprietăți comerciale și industriale
Proprietăți agricole și forestiere
Proprietăți imobiliare cu altă destinație
2.3.3. Garanții personale
Garanțiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care o terță persoană, fizică sau juridică, se angajează, printr-un contract accesoriu încheiat cu banca creditoare, să-i plătească datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși. Garanțiile personale îmbracă două forme principale:
fidejusiunea;
cauțiunea bancară.
Fidejusiunea se poate utiliza numai atunci când, pe baza unui contract de credit încheiat, fidejusorul se obligă să garanteze datoriile debitorului cu întregul său patrimoniu și îndeplinește, totodată, și următoarele condiții:
este o persoană fizică sau persoană juridică constituită legal;
este solvabil;
dispune de un patrimoniu suficient pentru ca, în cazul executării silite să fie posibilă recuperarea tuturor creanțelor băncii.
Cauțiunea bancară se concretizează, de regulă, într-o scrisoare de garanție bancară care trebuie să cuprindă obligatoriu în conținutul său:
denumirea și sediul băncii garantate;
denumirea și sediul persoanei garantate;
denumirea beneficiarului cauțiunii;
valoarea cauțiunii;
termenul de plată;
termenul de valabilitate.
2.3.4. Alte garanții
În cadrul BCR creditele se pot garanta și cu alte tipuri de garanții în afară de garanții reale și personale. Aceste garanții sunt:
Garanții financiare
Cesiuni și alte drepturi
În categoria garanțiilor financiare intră soldul creditor al contului, certificate de depozit și alte valori mobiliare; companii de asigurare, aur.
În a doua categorie fac parte garanțiile următoare: creante; închirierea terenurilor și a clădirilor; creanțe din scrisori de garanție și acreditive; părți sociale (acțiuni nelistate) din capitalul social al companiilor; drepturi.
3. VALORIFICAREA GARANȚIILOR CREDITULUI PRIN PROCEDURA DE EXECUTARE SILITĂ
3.1. CONCEPTUL DE EXECUTARE SILITĂ
Executarea silită este o procedură reglementată de lege, prin intermediul căreia titularul unui drept subiectiv, recunoscut printr-un titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe cel care nesocotise dreptul respectiv, să aducă la îndeplinire prestația specificată în titlu, asigurându-se astfel respectarea dreptului inițial încălcat și, totodată, restabilirea ordinii de drept.
Executarea silită presupune, în primul rând, existența unui titlu executor valabil și legal investit, în al doilea rând neexecutarea de bunăvoie a obligațiilor asumate de debitor, în al treilea rând existența unei cereri de executare silită formulate de creditorul de drept la un executor judecătoresc, în al patrulea rând, îndeplinirea unor condiții de formă și fond în procedura de executare.
De regulă, titlul în baza căruia se face executarea silită este o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce face ca procedura execuțională să fie parte a procesului civil.
În orice moment după apariția unui caz de neîndeplinire a obligațiilor, banca poate trece la executarea silită a ipotecii constituită conform contractului de ipotecă. Banca poate executa silit în întregime sau orice parte din ipoteca constituită conform contractului de ipotecă și în orice ordine stabilită de bancă.*
3.2. ETAPELE PREALABILE ÎNCEPERII EXECUTĂRII SILITE
Principalele etape ce trebuie parcurse în procedura de executare silită sunt următoarele:
Analiza actelor
În această etapă se verifică validitatea și corectitudinea actelor ce dovedesc creanța, inclusiv a eventualelor corespondente comerciale. Aceasta etapă are rolul de a constata șansele de succes ale procedurilor de recuperare creanțe, în special a celor judiciare. În plus, se va determina contravaloarea creanței care poate fi recuperată, în special fiind vorba de legalitatea perceperii de penalizări.
Procedura amiabilă
În cadrul procedurii amiabile, debitorul este notificat despre mandatul de reprezentare intervenit (obligatorie conform prevederilor Codului Civil) și cuantumul debitului care trebuie achitat.
Se vor face demersurile cu privire la identificarea debitorului în ceea ce privește locația sediului și a punctelor sale de lucru, a altor creditori ai acestuia, evaluarea stării sale financiare sau a altor elemente ce pot influența succesul procedurilor de recuperare creanțe.
Contactarea debitorului se va face atât sub formă scrisă (scrisori, fax) cât și telefonic.
Scopul principal al acestei proceduri de recuperare creanțe constă, pe lânga plata cât mai rapidă a debitului, în obținerea unor garanții de plată (cecuri, bilete la ordin), încheierea unei tranzacții ce va constata recunoașterea debitului care va ușura îndeplinirea cu succes a unei viitoare proceduri judiciare.
În cursul acestei proceduri clientul va fi informat in permanenta despre stadiul negocierilor cit si despre continutul tranzactiilor incheiate.
Procedura judiciară
Procedura judiciară se va desfășura în conformitate cu prevederile procedurii somației de plată – o procedura de urgență – sau în fața instanței arbitrale (în funcție de conținutul contractelor comerciale).
Procedura prealabilă executării silite
După obținerea titlului executoriu debitorul va fi contactat în vederea recuperării pe cale amiabilă a debitului, în scopul de a evita costurile procedurii de executare silită.
Procedura executării silite
Se va contacta un birou de executori judecătorești și după obținerea aprobării instanței se va începe executarea silită astfel:
poprire conturi bancare;
executare bunuri imobile;
executare bunuri mobile (mașini, mobilă, birotică, etc. în vederea recuperării creanțelor).
3.3. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A EXECUTĂRII SILITE
Activitatea de recuperare a creanțelor se desfășoară în următoarele modalități:
Pe cale amiabilă sau extrajudiciară;
prin instanță de judecată.
Este indicat să se urmărească, în măsura posibilităților, recuperarea creanțelor încă din faza amiabilă și să se evite procedura în fața instanței de judecată, aceasta din urmă implicând timp pentru soluționare și anumite costuri.
3.3.1. Recuperarea pe calea amiabilă a creanțelor
În absența unui titlu executoriu, pentru a evita durata procedurilor judiciare, sau chiar și în prezența unui titlu executoriu din dorința de a nu deteriora relațiile comerciale cu clienții aflați în dificultate de plată, creditorii pot opta pentru recuperarea creanțelor pe cale amiabilă.
Procedura se realizează prin mai multe etape:
Investigarea solvabilității debitorului persoană fizică sau persoană juridică;
Notificarea și contactarea debitorului: vor fi transmise debitorului scrisori de înștiințare asupra debitului restant, notificări ultimative prin care vor fi aduse la cunoștință debitorului acțiunile juridice demarate precum și costurile aferente acestora (taxe judiciare de timbru, timbre judiciare, onorării avocați și eventualele costuri cu executare silită) ;
Facilitarea întâlnirii părților la sediul biroului și negocierea modalităților de plată favorabile, aducându-i-se la cunoștință debitorului consecințele juridice ale neplății;
Deplasări la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Dacă demersurile amiabile nu dau rezultate pozitive și creditorul solicită aducerea la îndeplinire a titlului executoriu obținut prin executare silită, are avantajul că executorul judecătoresc, singurul competent să deruleze ambele operațiuni, va cunoaște situația debitorului si mijloacele pe care le are la îndemână pentru recuperarea creanței.
3.3.2. Valorificarea garanțiilor imobiliare
Neîndeplinirea condițiilor din contractul de credit poate atrage declararea creditului ca fiind scadent și începerea de către creditor a demersurilor de valorificare a garanțiilor și veniturilor prin executare silită. În această etapă, creditorul informează debitorul asupra dezavantajelor nerespectării condițiilor contractuale:
Înființarea popririlor asupra tuturor conturilor debitorului.
Înființarea popririlor asupra 1/3 din veniturile nete ale debitorului (sau cel mult jumătate din veniturile nete ale debitorului, în cazul în care debitorul are mai multe credite declarate scadente).
Executarea silită a imobilului cu care s-a garantat respectivul credit.
Identificarea și executarea silită a altor garanții imobiliare aflate în proprietatea debitorului pâna la acoperirea integrală a creditului.
Urmează etapa de valorificare a garanțiilor pe cale legală (înființarea popririlor asupra conturilor și veniturilor debitorilor și începerea demersurilor de executare silită a garanțiilor imobiliare):
Creditorul apelează la serviciile unui executor judecătoresc în vederea recuperării sumelor datorate.
Creditorul semnează un contract de prestări servicii cu executorul judecătoresc pe baza căruia încep demersurile de executare silită a garanțiilor imobiliare și veniturilor debitorului. Creditorul achită executorului, de obicei parțial, prețul serviciilor oferite. Costurile executorului judecătoresc de obicei sunt achitate din sumele recuperate prin executarea silită a garanțiilor.
Executorul judecătoresc, conform atribuțiilor cu care este împuternicit de Statul Român, efectuează următoarele acțiuni:
Executorul judecătoresc analizează legalitatea actelor furnizate de creditor și emite o încheiere către creditor prin care admite sau respinge începerea executării silite (termen cca. 3 zile).
În cazul în care executorul judecătoresc consideră legală începerea procedurii de executare silită a garanțiilor, se înregistrează dosarul de executare pe rolul biroului executorului judecătoresc (termen cca. 3 zile).
Executorul judecătoresc redactează cererea de încuviințare a executării silite și trimite dosarul către instanța de judecată (termen cca. 3 zile).
Instanța de judecată analizează actele și solicitarea depusă de executorul judecătoresc și decide legalitatea încuviințării executării silite (termen cca. 7 zile).
Executorul judecătoresc va notifica creditorului răspunsul instanței de judecată (termen cca. 1 zi).
Executorul judecătoresc primește de la instanța de judecată încheierea de încuviințare a executării silite (termen cca. 7 zile).
Executorul judecătoresc redactează o încheiere prin care stabilește cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv onorariul executorului și valoarea cheltuielilor de executare (termen cca. 1 zi).
Executorul judecătoresc are obligația de a comunica debitorului încheierea de încuviințare a executării silite și o somație de plată simplă, prin care debitorul este somat ca în termen de o zi să achite întreaga datorie față de creditor și că, în caz contrar, se va începe procedura de executare silită a garanțiilor (termen cca. 1 zi).
În cazul în care debitorul nu va achita datoria fața de creditor în termen de o zi, executorul judecătoresc va trimite adrese de interogare către instituțiile Statului Român: ITM, CAS, DITL (direcția de impozite și taxe locale sau primării) și Ministerul Finanțelor pentru identificarea angajatorilor, bunurilor mobile și imobile și conturilor bancare ale debitorului (termen cca. 30 zile).
Executorul judecătoresc întocmește somația de plată imobiliară prin care debitorul este somat să achite întreaga datorie în termen de 15 zile de la data primirii somației, sau, în caz contrar, va proceda la vânzarea imobilului identificat în procesul verbal de situație. Somația de plată imobiliară va fi înscrisă de către executor în cartea funciară și comunicată debitorului (termen cca. 1 zi).
Executorul judecătoresc va face o vizită la adresa garanției/garanțiilor imobiliare ce fac obiectul contractului de credit și va redacta procesul verbal de situație a garanțiilor ce cuprinde toate informațiile pe care acesta le poate obține (termen cca. 1 zi).
Cartea funciară admite notarea somației de plată imobiliară printr-o încheiere pe care o transmite executorului judecătoresc și debitorului (termen cca. 15 zile).
Executorul judecătoresc întocmește o adresă către debitor și creditor prin care stabilește o dată la care creditorul și debitorul sunt invitați să se întâlnească la sediul executorului pentru stabilirea de comun acord a prețului imobilului. Acest pas este opțional atât pentru creditor, cât și pentru debitor (termen cca. 10 zile).
În cazul în care oricare din părți nu participă la întalnirea organizată de executor, acesta va desemna printr-un proces verbal un expert evaluator pentru stabilirea valorii imobilului printr-un raport de evaluare (termen cca. 5 zile).
Executorul judecătoresc comunică raportul de evaluare debitorului și așteaptă 15 zile de la data comunicării raportului pentru emiterea unei prime publicații de vânzare (termen cca. 15 zile).
Executorul întocmește și emite prima publicație de vânzare (termen cca. 30 zile de la data emiterii).
Publicația se afișează la sediul executorului judecătoresc, la adresa imobilului, la locul desfășurării licitației (dacă este altul decât sediul executorului judecătoresc), la judecătoria și primăria pe raza cărora se află imobilul.
Pentru a putea participa la licitație, licitatorii sunt obligați ca, în termenul indicat de executorul judecătoresc în publicația de vânzare, să depună o cauțiune de 10% din prețul de pornire al licitației. Doar licitatorii care fac această dovadă pot participa la licitație.
Se ține primul termen de licitație. În cazul în care nu a fost facută cel puțin o ofertă de minim 100% din valoarea evaluată a imobilului, noi licitații vor fi organizate. Intervalul minim de timp dintre termenele de licitație este de 30 zile. A doua licitație va avea un preț de pornire de 75% din valoarea evaluată a imobilului, iar a treia licitație începe de la 50% din valoarea evaluată a imobilului. Începand cu a doua licitație, imobilul poate fi achiziționat la cel mai mare preț oferit (dar nu mai puțin de 30% din valoarea evaluată a acestuia). În cazul în care creditorul nu este mulțumit cu ofertele primite, acesta poate anula licitația în vederea reluării acesteia în vederea obținerii unei oferte mai bune.
Se adjudecă imobilul, de obicei după cca. 5 termene de licitație. Sumele recuperate de creditori la nivel național nu depășesc în medie cca. 60% din valoarea actuală a imobilelor executate. (termen cca. 5 luni).
Executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de licitație și îl comunică către creditor, debitor și adjudecatar. (termen cca.3 zile).
Adjudecatarul trebuie să depună în contul biroului executorului judecătoresc diferența de bani pâna la prețul la care a fost adjudecat imobilul. În caz contrar, adjudecatarul va pierde cauțiunea depusă (termen cca. 30 zile).
Executorul judecătoresc așteaptă eventuale contestații timp de 15 zile de la data consemnării prețului (încasarea prețului de achiziție a imobilului de la adjudecatar) (termen cca. 15 zile).
Executorul judecătoresc emite actul de adjudecare și îl comunică adjudecatarului și cărții funciare (termen cca. 3 zile).
Executorul judecătoresc citează creditorul/creditorii pentru stabilirea termenului de distribuire sau eliberare a sumei încasate (termen cca. 5 zile).
Executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de distribuire sume (în cazul în care sunt mai mulți creditori) sau eliberare sume (în cazul în care este un singur creditor) (termen cca. 1 zi).
Executorul judecătoresc emite procesul verbal de închidere dosar și îl comunică tuturor părților implicate (termen cca. 1 zi).
Următorii pași definesc procesul de evacuare a imobilului. Acțiunile au loc între debitor, adjudecatar și executorul judecătoresc. De obicei același executor judecătoresc nu se ocupă de executarea silită a garanției prin licitație și de evacuarea debitorilor.
Adjudecatarul solicită unui alt executor judecătoresc executarea silită directă a imobilului (evacuarea imobilului) pe care l-a adjudecat. (termen cca. 1 zi.Costurile executorului judecătoresc cu evacuarea imobilului sunt cuprinse între 500 lei și 2200 lei în cazul persoanelor fizice și între 500 lei și 5200 lei în cazul persoanelor juridice. Practica executorilor judecătoresti este de a percepe onorării maxime).
Executorul judecătoresc analizează legalitatea actelor furnizate de adjudecatar și emite o încheiere prin care admite sau respinge începerea executării silite directe (termen cca. 3 zile).
Executorul judecătoresc are obligația de a notifica locatarii imobilului (debitori sau chiriași) asupra executării silite directe (termen cca. 5 zile).
Executorul judecătoresc trimite dosarul și cererea de încuviințare a executării silite directe către instanța de judecată (termen cca. 14 zile).
Instanța de judecată analizează actele depuse de executorul judecătoresc și decide legalitatea încuviințării executării silite directe (termen cca. 7 zile).
Executorul judecătoresc va notifica adjudecatarului răspunsul instanței de judecată.
Executorul judecătoresc primește de la instanța de judecată încheierea de încuviințare a executării silite directe (termen cca. 7 zile).
Executorul judecătoresc trimite încheierea de încuviințare a executării silite directe către debitor (termen cca. 3 zile).
În cazul în care posesia imobilului aparține unor chiriași sau altor locatari, debitorul are obligația să înștiințeze respectivii locatari ai imobilului asupra procedurii de evacuare.
Executorul judecătoresc emite o somație prin care înștiințează debitorul că se va proceda la evacuarea silită și punerea în posesie a imobilului către adjudecatar (termen cca. 5 zile).
Executorul judecătoresc trimite adrese către forțele de ordine (poliție, jandarmerie) prin care solicită suportul acestora în vederea evacuării imobilului (termen cca.7 zile).
Executorul judecătoresc emite un proces verbal prin care stabilește data la care va avea loc evacuarea. Procesul verbal va fi trimis către toate persoanele ce vor participa la evacuare: debitor, forțele locale de ordine și adjudecatar (termen cca. 5 zile).
În ziua stabilită, cu ajutorul forțelor de ordine, începe procedura de evacuare a imobilului.
Executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de inventar al bunurilor mobile din imobilul evacuat.
Executorul judecătoresc întocmește procesul verbal de stare de fapt al imobilului.
Executorul judecătoresc întocmeste proces verbal de predare-primire al imobilului.
Executorul judecătoresc stabilește termenul de revendicare a bunurilor aflate în posesia debitorului și menționate în procesul verbal de inventar al bunurilor mobile (termen cca. 10 zile).
Bunurile mobile ramân în posesia adjudecatarului pâna la revendicarea acestora de către fostul proprietar.
Pentru intabularea dreptului de proprietate, adjudecatarul va achita către Statul Roman (ANAF) taxe în valoare de 2% sau 3% din valoarea de tranzacționare a imobilului (2% pentru imobilele dobândite cu mai mult de 3 ani în urmă sau 3% pentru imobilele dobândite cu mai puțin de 3 ani în urmă) cu titlu de impozit, conform venitului realizat din transferul dreptului de proprietate (termen cca 14 zile).
În concluzie, etapele valorificării garanțiilor imobiliare se poate rezuma astfel:
Executorul judecătoresc va proceda după cum urmează: va identifica imobilul încheind un proces-verbal de situație, va numi un administrator-sechestru (care asigură administrarea imobilului, încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare și apărarea în litigiile privitoare la acest bun), va fixa prețul imobilului, va stabili termenul de vânzare (care nu va fi mai scurt de 20 de zile și nici mai lung de 40 de zile de la data afișării publicației la locul unde va avea loc licitația), va afișa publicația de vânzare (la sediul organului de executare și al instanței de executare, la locul în care se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, precum și la locul unde se desfășoară licitația dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul), va publica un extras din publicația de vânzare într-un ziar de circulație națională (pentru imobilele a căror valoare depășește 250.000 de lei) sau într-un ziar local (pentru imobilele a căror valoare nu depășește această sumă) sub sancțiunea nulității, va proceda la vânzarea imobilul potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, va întocmi actul de adjudecare (un exemplar i se va comunica adjudecatarului, iar un exemplar se va înainta din oficiu de către executorul judecătoresc biroului de cadastru și carte funciară pentru înscrierea provizorie).
Urmărirea unui imobil, proprietatea debitorului, se finalizează prin eliberarea sumei; astfel, dacă există un singur creditor urmăritor, după reținerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului. Dacă există mai mulți creditori urmăritori sau intervenienți, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferință prevăzute în Codul de procedură civilă.
3.3.3. Valorificarea garanțiilor mobiliare
Legat de bunurile mobile corporale sau incorporale deținute de un terț proprietatea debitorului, poprirea are doar un caracter de indisponibilizare, executarea acestora continuând prin vânzare potrivit procedurii prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă.
Pentru realizarea creanțelor, creditorul va putea urmări bunurile mobile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau deținute de alte persoane.
Urmărirea începe cu somarea debitorului, iar dacă acesta nu își achită creanța în termen de o zi de la primire, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile aparținând debitorului, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț.
În cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la solicitarea creditorului făcută odată cu cererea de executare silită, prin încheierea de încuviințare a executării instanța va putea dispune ca sechestrarea bunurilor să se facă odată cu comunicarea somației.
Îmbunătățirea adusă de noul Cod de procedură civilă constă în judecarea cererii odată cu încuviințarea executării și nu pe calea unei acțiuni distincte.
Procedura de identificare a bunurilor găsite la domiciliul debitorului care pot fi supuse sechestrului este lămurită în noul Cod de procedură civilă în concordanță cu Codul civil în sensul că bunurile aflate la locul care constituie domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparțin acestuia din urmă, fiind supuse sechestrării.
Se vor sechestra chiar și bunurile despre care se pretinde că ar fi proprietatea altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, făcându-se numai mențiune în procesul verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
Se pot sechestra și bunurile debitorului aflate în posesia unui terț. Dacă terțul deține bunurile în temeiul unui titlu acesta este obligat să declare acest lucru și să înmâneze executorului judecătoresc o copie certificată a titlului respectiv, care va proceda chiar și în această situație la sechestrare.
Dacă terțul nu recunoaște faptul că bunurile aparțin debitorului, însă creditorul pretinde și face dovada acestui lucru, instanța de executare va putea să autorizeze executorul judecătoresc să continue aplicarea sechestrului.
Sechestrarea se face prin identificarea bunurilor și aplicarea asupra acestora a unui semn distinctiv, bunurile putând fi lăsate fie în custodie debitorului sau a terțului deținător, cu acordul creditorului, dacă aceștia nu se opun, fie în custodia creditorului, dacă debitorul nu se opune, sau se vor preda unui administrator-sechestru.
În ce privește sechestrarea autovehiculelor, măsura se va menționa și pe certificatul de înmatriculare și cartea de identitate. Organele de poliție vor sprijini aplicarea măsurii sechestrului prin oprirea în trafic a autoturismului sechestrat, ridicarea certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate care vor fi trimise executorului judecătoresc.
Debitorului i se va pune în vedere să se prezinte la executor într-un termen rezonabil. Debitorul nu se poate opune sechestrării și va putea obține ridicarea sechestrului numai dacă plătește integral creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare sau dacă va consemna întreaga valoare a creanței și va depune dovada executorului judecătoresc.
În această a doua situație, dacă nu se face contestație la executare, consemnarea va fi apreciată drept plată și se va elibera în temeiul unei încheieri emisă de executorul judecătoresc. Dacă se formulează contestație la executare, urmărirea este suspendată de drept până la soluționarea contestației.
Pe tot timpul sechestrării debitorul pierde dreptul de a dispune de bun sub sancțiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta sa nu constituie infracțiune, putând fi obligat și la despăgubiri în favoarea creditorului.
Bunurile sechestrate nu se vor muta din locul în care debitorul, terțul deținător sau, după caz, administratorul-sechestru au fost autorizați să le păstreze decât cu acordul executorului judecătoresc.
Odată cu aplicarea sechestrului, executorul judecătoresc este obligat să evalueze bunurile sechestrate, iar dacă aceasta nu va fi cu putință, evaluarea se va face de către un expert.
Dacă în termen de 15 zile de la sechestrarea bunurilor debitorul nu plătește suma datorată, toate accesoriile, precum și cheltuielile de executare, executorul judecătoresc va proceda la valorificarea bunurilor prin vânzare. Cu toate acestea, dacă bunurile sechestrate sunt supuse pieririi, degradării, alterării sau deprecierii, ori dacă păstrarea lor ar prilejui cheltuieli disproporționat de mari în raport cu valoarea lor, vânzarea se va face de îndată.
În ceea ce privește vânzarea amiabilă, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să îi încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate, acesta fiind obligat să aducă la cunoștința executorului ofertele primite, indicând și datele de indentificare ale potențialului cumpărător și termenul în care acesta din urmă s-a angajat să consemneze prețul propus.
Dacă terțul cumpărător nu consemnează prețul oferit la dispoziția executorului judecătoresc în termenul convenit, se va fixa termen pentru vânzare la licitație.
În cazul vânzării directe, executorul judecătoresc poate să procedeze, cu acordul ambelor părți, la valorificarea bunurilor prin vânzare directă cumpărătorului care oferă cel puțin prețul stabilit de executorul sau prin expertiză.
În cazul vânzării prin licitație publică executorul judecătoresc va efectua procedurile de publicitate a vânzării, afișând anunțurile de vânzare cu cel puțin 5 zile înainte de ținerea licitației la locul licitației, la sediul executorului judecătoresc, al primăriei de la locul vânzării bunurilor și al instanței de executare, precum și în alte locuri publice.
Vânzarea se va anunța și într-un ziar local sau în lipsă într-un ziar de circulație națională, ziare, reviste, precum și pagini de internet deschise în același scop.
Persoanele care doresc să participe la licitație vor consemna cel mai târziu până la începerea licitației la dispoziția executorului judecătoresc cel puțin 10 % din prețul de începere al licitației pentru bunurile pe care intenționează să le cumpere.
Debitorul nu poate participa la licitație nici personal, nici prin personă interpusă.
Creditorul urmăritor nu poate adjudeca bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 75% din prețul de începere al licitației. Vânzarea la licitație se va face în mod public de către executorul judecătoresc care va oferi bunurile spre vânzare.
La primul termen de licitație stabilit de executorul judecătoresc, bunurile se adjudecă celui care, după 3 strigări succesive făcute la intervale de timp care să permită opțiuni și supralicitări, oferă prețul cel mai mare, iar atunci când există un singur concurent, acesta a oferit prețul de pornire al licitației.
Dacă nu se obține prețul de începere al licitației la același termen, bunul va fi din nou scos la vânzare licitația începând la prețul de 75% din cel prevăzut în publicația de vânzare, iar bunul se va vinde celui care va oferi prețul cel mai mare.
Dacă nu se oferă nici prețul la care a fost din nou scos bunul la vânzare noul cod de procedură civilă introduce un al doilea termen de licitație al cărui termen nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitații, când bunul va fi scos la vânzare la 50 % din prețul prevăzut în primele anunțuri.
Dacă nu se va obține nici acest preț, la același termen, bunurile se vor vinde la cel mai mare preț oferit chiar și când la licitație s-a prezentat un singur ofertant. De la aceste reguli este exceptată vânzarea bunurilor supuse degradării, alterării sau deprecierii care se vor vinde la primul termen la orice preț și oricare ar fi numărul concurenților.
Prețul vânzării se achită de îndată de către adjudecatar, în numerar sau cu ordin de plată sau, la cererea acestuia acceptată de creditor, în cel mult 5 zile de la data licitației.
Executorul judecătoresc va elibera adjudecatarului un certificat de adjudecare care constituie dovada dreptului de proprietate. Predarea efectivă a bunului se va face după achitarea integrală a prețului.
Nicio cerere de desființare a vânzării nu poate fi admisă împotriva terțului adjudecatar care a plătit prețul afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia.
Suma de bani realizată din vânzare se eliberează, după reținerea cheltuielilor de executare, creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a creanței sale, iar suma rămasă disponibilă se eliberează debitorului. Dacă există mai mulți creditori urmăritori, eliberarea se va face potrivit ordinii de preferintă prevăzute de lege.
În cazul urmăririi fructelor și veniturilor imobilelor, prima etapă este somarea debitorului care se va face cu două zile înaintea urmăririi, urmată de sechestrarea bunurilor și numirea unui administrator sechestru.
Câte un exemplar al procesului verbal de sechestru se înaintează și primăriei în raza căreia se află bunurile sechestrate și oficiului de cadastru pentru notarea urmăririi în cartea funciară.
Administratorul sechestru are îndatorirea de a păstra, culege și depozita fructele sau recoltele sechestrate, cheltuielile necesare fiind avansate de creditor.
Vânzarea fructelor și recoltelor se poate face fie așa cum sunt ele prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese și se va face de preferință în zilele nelucrătoare sau zilele de târg sau bâlci, fie la fața locului, fie în târg sau bâlci, fiind anunțată cu cel puțin 5 zile înainte la primăria locului bunurilor, la domiciliul debitorului, la locul unde se face vânzarea precum și în alte locuri publice.
Vânzarea va urma regulilor vânzării bunurilor mobile, deja descrisă anterior și se va face fie de către executorul judecătoresc, fie de către administratorul judiciar cu încuviințarea executorului judecătoresc, căruia ii va depune o listă privind fructele sau recoltele vândute și prețul de vânzare semnată și de cumpărători cu consemnarea prețului vânzării la dispoziția executorului.
Eliberarea sumelor și a certificatului de adjudecare se va face de către executorul judecătoresc.
3.3.4. Valorificarea creditelor pe baza popririi veniturilor
Executorii judecătorești sau ANAF pot solicita băncilor, conform dispozițiilor legale, executarea silită a unui anumit client al băncii, prin proprirea conturilor bancare ale acestuia, în scopul achitării datoriilor pe care clientul le are catre o persoană sau instituție.
Poprirea unui cont bancar înseamnă blocarea de către bancă a contului, astfel încât clientul nu mai are acces la sumele de bani din acesta: nu mai poate retrage banii din cont, prin intermediul cardului sau la ghișeul băncii, nici nu poate face transferuri sau plăți.
Conform legii, banca este obligată ca la data sesizării de către executor să blocheze (indisponibilizeze) atât sumele existente în acel moment în cont cât și cele provenite din încasările viitoare.
“Din momentul indisponibilizării și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terțul poprit (adică banca) nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel”, prevede legea.
Banca nu poate însa bloca accesul la toate sumele dintr-un cont, în cazul în care este vorba de salarii, pensii sau venituri destinate asigurării mijloacelor de existență. Doar o treime dintr-un salariu sau pensie poate fi blocată în vederea plății datoriilor, iar când exista mai multe popriri, se blochează numai jumătate din valoarea veniturilor.
Exista și venituri ce nu pot fi poprite, pentru niciun fel de datorii, si anume: alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii.
Obiectul popririi:
Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existențe. De asemenea, în condițiile art. 732 alin.1, pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.
În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 728, dacă este cazul.
Poprirea se poate înființa și asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanțe sunt certe și lichide.
Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției.
Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte;
sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi.
Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.
Următoarele tipuri de sume din conturi pot fi poprite conform ART. 728 din noul Cod de procedură civilă:
Salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite:
până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel. Urmărirea drepturilor se va putea face în limita a jumătate din cuantumul acestora.
Cererea de poprire
Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.
În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Dacă debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
Înființarea popririi
Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresa în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, împreuna cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar.
Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atasa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.
În adresa de înființare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Adresa de înființare a popririi va cuprinde numele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute.
În cazul în care se solicită înființarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităților fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, daca sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică.
În cazul în care adresa de înființare a popririi se transmite unei unități operaționale a unei instituții de credit, poprirea va fi înființată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituției de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unități operaționale.
Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazurile în care poprirea se înființează asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unități specializate.
În cazul în care poprirea a fost înființată ca măsură de asigurare și nu a fost desființată pâna la obținerea titlului executoriu, se va comunica terțului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligațiilor.
După înființarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească aceeași creanță până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire.
Efectul înființării popririi
Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.
Când se popresc sume cu scadențe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor.
Indisponibilizarea se întinde și asupra fructelor civile ale creanței poprite, precum și asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înființarea popririi.
În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități în valută, instituțiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora.
În cazul în care titlul executoriu cuprinde o obligație de plată în valută, instituțiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în valută indicată în titlul executoriu a sumelor existente în conturile debitorului, fie în lei, fie intr-o altă valută decât aceea în care se face executarea, fără a fi necesar consimțământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României pentru ziua respectivă.
Publicitatea popririi.
În cazul când creanța poprită este garantată cu ipotecă sau cu altă garanție reală, creditorul popritor va fi în drept să ceară, pe baza unei copii certificate de executorul judecătoresc de pe adresa de înființare a popririi, ca poprirea să fie înscrisă în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz.
Dacă garanția ipotecară este arătată în cererea de poprire, executorul judecătoresc va solicita din oficiu înscrierea în cartea funciară sau în alte registre de publicitate, după caz.
Radierea acestei înscrieri nu se va putea dispune decât cu citarea creditorului la cererea căruia aceasta a fost făcută.
Continuarea popririi.
Poprirea rîmâne în ființă și atunci când debitorul își schimbă locul de muncă sau este pensionat. În aceste cazuri, terțul poprit va trimite actele prin care s-a înființat poprirea unității la care se află noul loc de muncă al debitorului sau organului de asigurări sociale competent, care, de la data primirii acestor acte, devine terț poprit.
Dacă debitorul părăsește unitatea fără ca aceasta să cunoască noul loc de muncă, ea îl va încunoștința pe creditor despre aceasta împrejurare. După aflarea noului loc de muncă al debitorului, creditorul îl va aduce la cunoștință unității de la care debitorul a plecat.
Obligatiile tertului poprit.
În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc
să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății.
La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
Terțul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor și sancțiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.
În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale și termenul de restituire este scadent, terțul poate cere executorului să le încredințeze unui administrator-sechestru.
Tertul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.
Eliberarea și distribuirea sumei consemnate.
Executorul judecătoresc va distribui suma de bani consemnată, în cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu își au sediul în localitatea unde funcționează, la adresa indicată în cererea de înființare a popririi ori vor fi virate în contul indicat de aceștia, pe cheltuiala debitorului.
Cazul popririlor ce depasesc cuantumul sumei urmaribile.
În cazul în care sunt înființate mai multe popriri și sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi depășesc suma urmăribilă din veniturile debitorului, terțul poprit va reține și va consemna suma urmăribilă, înștiințându-i pe executorii judecătorești care au înființat popririle.
Validarea popririi.
Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.
Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționarii acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se intemeiază pe o cauză anterioară popririi.
Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotări desființarea popririi.
Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producânduși efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.
Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotări vânzarea lor.
Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.
Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.
Vânzarea bunurilor poprite.
Dacă poprirea a fost înființată asupra unor titluri de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor potrivit dispozițiilor prevăzute pentru urmărirea mobiliară propriu-zisă, ținând seama și de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum și la eliberarea sau distribuirea sumelor obținute.
Desființarea popririi.
Dacă după înființarea popririi cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe, executorul judecătoresc, din oficiu sau la cererea debitorului poprit, va dispune desființarea popririi printr-o adresă către terțul poprit. Atunci când poprirea a fost validată, desființarea acesteia se va face de înstanță de executare prin încheiere executorie, dată cu citarea părților.
Când creanța debitorului poprit este garantată cu ipotecă, acesta va putea cere, în temeiul acestei adrese sau, după caz, al încheierii rămase definitivă, radierea notării popririi sau a intabulării strămutării dreptului de ipotecă în cartea funciară.
3.4. ÎNCETAREA EXECUTĂRII SILITE
Încetarea executării silite este momentul final al procedurii execuționale. Potrivit legii, executarea silită încetează în următoarele cazuri:
s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menționând pe acesta stingerea totală a obligațiilor; reprezintă modalitatea principală și firească a încetării executării silite condiționată de realizarea integrală a urmăririi și de achitarea tuturor sumelor datorate potrivit legii;
nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul va restitui creditorului titlul executoriu, menționând pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executată; în acest caz se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, dacă se indică bunurile ce pot fi urmărite potrivit legii; reluarea executării silite poate fi cerută și asupra aceluiași bun, dacă acesta este un imobil, caz în care, atât timp cât potrivit legii poate avea loc reluarea executării silite, nu se va putea dispune radierea somației de plată înscrise în cartea funciară;
creditorul a renunțat la executare; renunțarea poate fi făcută verbal, în fața executorului judecătoresc, sau prin cerere scrisă; organul de executare va lua act de renunțare printr-un proces-verbal semnat de el și de creditor;
a fost desființat titlul executoriu.
3.5. SCOATEREA DIN EVIDENȚĂ A DEBITORILOR INSOLVABILI
3.5.1. Dispoziții generale privind procedura de declarare a stării de insolvabilitate
Insolvabilitatea, constă în imposibilitatea debitorului de a-și îndeplini obligațiile față de creditori, atât din lipsa lichidităților cât și a altor bunuri din care să fie satisfăcute creanțele creditorilor. Practic, pasivul (datoria) este mai mare decât activul (drepturile) patrimoniului.
Procedura privind declararea stării de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
În situația în care se constată îndeplinirea condițiilor legale în materie, debitorul în cauză va fi declarat insolvabil în baza unui proces-verbal întocmit de organul de executare competent, vizat de compartimentul juridic de la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, respectiv al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și aprobat de directorul executiv adjunct cu atribuții în domeniul administrării veniturilor bugetare.
Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate se întocmește în 3 exemplare, din care unul se păstrează la dosarul de executare, unul la compartimentul cu atribuții în evidența analitică pe plătitori, iar celălalt se transmite debitorului declarat insolvabil.
Procedura de declarare a stării de insolvabilitate se aplică în fiecare din situațiile prevăzute la art. 172 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atât în cazul debitorilor ale căror venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată, cât și în cazul debitorilor care nu au venituri ori bunuri urmăribile.
Pe perioada în care un debitor ale cărui venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată este declarat insolvabil, măsurile de executare silită nu vor fi întrerupte.
Pentru obligațiile fiscale principale înregistrate de debitorii insolvabili ale căror venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată, se datorează obligații fiscale accesorii, până la data stingerii acestora, inclusiv.
Creanțele fiscale ale debitorilor declarați în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile se scot din evidența curentă și sunt trecute într-o evidență separată, iar aplicarea măsurilor de executare silită se întrerupe.
Pentru obligațiile fiscale principale înregistrate de debitorii insolvabili care nu au venituri sau bunuri urmăribile se datorează obligații fiscale accesorii până la data trecerii acestora în evidența separată, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.2 lit. a¹) din Codul de procedură fiscală.
Creanțele fiscale înregistrate de debitorii declarați insolvabili pentru care se continuă executarea silită, aflate în evidența curentă și creanțele fiscale înregistrate de debitorii declarați insolvabili pentru care executarea silită se întrerupe, aflate în evidența separată, vor fi scăzute din aceste evidențe la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Creanțele fiscale înregistrate de debitorii – persoane juridice vor fi scăzute din evidența curentă, respectiv din evidența separată, după caz, după data la care respectiva persoană juridică a fost radiată din Registrul Comerțului, în baza încheierii de radiere a judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului.
Creanțele fiscale înregistrate de debitorii – persoane fizice declarați insolvabili vor fi scăzute din evidența separată inclusiv în cursul perioadei de prescripție, după data la care respectiva persoană fizică a decedat sau a fost declarată dispărută ori decedată prin hotărâre a unei instanțe judecătorești, iar pentru aceasta nu există moștenitori care au acceptat succesiunea.
Scăderea creanțelor fiscale înregistrate de debitori, din evidența curentă sau din evidența separată, după caz, va fi făcută, în condițiile legii, în baza unui proces-verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale și a borderoului de adăugare-scădere anexat acestuia. Procesul-verbal de scădere din evidență va fi întocmit de organul de executare competent, vizat de compartimentul juridic din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, respectiv al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, după caz, fiind aprobat de directorul executiv adjunct cu atribuții în domeniul administrării veniturilor bugetare.
După data declarării stării de insolvabilitate a unui debitor – persoană fizică sau juridică, în situația în care organul de executare constată îndeplinite condițiile legale în materia atragerii răspunderii solidare, va face demersurile legale ce se impun, în conformitate cu prevederile art. 27 și 28 din Codul de procedură fiscală.
3.5.2. Procedura de declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor ale căror venituri sau bunuri au o valoare mai mică decât obligațiile de plată.
În scopul declarării stării de insolvabilitate a debitorilor – persoane fizice sau juridice, ale căror venituri sau bunuri au o valoare mai mică decât obligațiile fiscale de plată, organele de executare au următoarele obligații:
Să verifice situația patrimonială a debitorilor – persoane juridice, sub aspectul cuantificării valorii însumate a bunurilor și veniturilor acestora, prin solicitarea, consultarea și analizarea, la sediul debitorului, respectiv la punctele de lucru, după caz, a datelor înscrise în situațiile financiar-contabile anuale și/sau semestriale, din ultima balanță contabilă încheiată de societatea debitoare, precum și cercetarea la fața locului a bunurilor deținute de aceștia, avându-se în vedere următoarele:
valoarea de inventar a tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea debitoarei;
valoarea însumată a tuturor veniturilor de natură comercială, fiscală sau provenite din dobânzi bancare aferente unor depozite bănești, din titluri de stat cu răscumpărare la termen;
valoarea determinată, pe baza cotațiilor bursiere la zi, a titlurilor de participație (acțiuni, obligațiuni);
valoarea însumată a creanțelor de natură comercială, a cambiilor, biletelor la ordin sau a creanțelor de natură fiscală (sume de rambursat sau sume de restituit) pe care debitorul – persoană juridică le are de recuperat;
valoarea însumată a disponibilităților bănești, așa cum rezultă din fișierul conturilor bancare.
Să verifice situația bunurilor de orice fel care se află în proprietatea debitorului persoană juridică, precum și valoarea acestora prin solicitări de informații de la unitatea administrativ – teritorială (primărie), biroul de Carte Funciară, precum și, după caz, de la instituții care gestionează registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Român, Registrul Naval Român, etc.).
Să verifice situația bunurilor de orice fel care se află în proprietatea debitorului persoană fizică, precum și valoarea acestora prin:
solicitări de informații de la unitatea administrativ – teritorială (primărie), biroul de Carte Funciară, precum și, după caz, de la instituții care gestionează registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Român, Registrul Naval Român, etc.);
cercetări și constatări la domiciliul persoanei fizice cu privire la situația materială a acesteia, precum și la alte unități sau persoane fizice unde aceasta și-a desfășurat activitatea profesională sau lucrativă remunerată, în alte locuri despre care s-au cules informații în legătură cu existența bunurilor debitorului persoană fizică, după caz;
solicitări de informații, de la organele sau persoanele abilitate, cu privire la moștenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat sau declarat dispărut ori decedat;
solicitări de informații, de la societățile bancare cu privire la existența unor conturi de disponibilități bănești deținute de debitorul decedat sau declarat dispărut ori decedat;
Să procedeze la compararea valorii însumate a bunurilor și veniturilor debitorului – persoană fizică sau juridică, cu totalul obligațiilor fiscale principale și accesorii datorate de acesta și neachitate la data comparării.
După analiza datelor și informațiilor prezentate mai sus, organele de executare competente, în funcție de situația în care se încadrează, vor proceda la întocmirea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului persoană fizică sau juridică.
3.5.3. Procedura de declarare a stării de insolvabilitate a debitorilor care nu au venituri sau bunuri urmăribile.
În scopul declarării în stare de insolvabilitate a debitorilor – persoane fizice sau juridice care nu au venituri sau bunuri urmăribile, care îndeplinesc condițiile legale, organele de executare au următoarele obligații:
Să verifice situația juridică a debitorului – persoană juridică prin solicitarea de informații de la Oficiul Registrului Comerțului sau de la alte instituții competente, după caz, urmărind eventualele mențiuni înscrise în Certificatul constatator referitoare la dizolvare, lichidare sau radiere.
Să verifice domiciliul fiscal, sediul social și/sau sediul secundar, după caz, al debitorilor – persoane fizice sau juridice, care urmează a fi declarați în stare de insolvabilitate, prin:
solicitări de informații de la organele abilitate, iar în cazul în care acesta nu este găsit, să se facă mențiunea « nu este găsit la adresă »;
deplasarea la domiciliul și/sau sediul secundar cunoscute;
solicitări de informații de la:
a) organele de poliție referitoare la domiciliul/reședința, după caz, a administratorilor, asociaților/acționarilor persoanei juridice debitoare;
b) organele de poliție referitoare la domiciliul/reședința, a persoanei fizice debitoare;
c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află ori s-au aflat sediile principale sau secundare, după caz.
Să verifice existența bunurilor de orice fel care se află în proprietatea debitorului persoană fizică sau juridică, precum și a veniturilor acestuia, prin:
examinarea datelor cuprinse în situațiile financiar-contabile anuale sau semestriale, precum și în ultima balanță contabilă încheiată de societatea debitoare;
consultarea fișierului conturilor bancare;
verificarea înregistrărilor în arhiva electronică de garanții reale mobiliare;
solicitări de informații de la unitatea administrativ – teritoriale (primărie), biroul de Carte Funciară, precum și, după caz, de la instituții care gestionează registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Român, Registrul Naval Român, etc.);
cercetări și constatări la domiciliul fiscal și/sau sediul secundar, precum și în alte locuri despre care s-au cules informații în legătură cu existența bunurilor debitorului persoană juridică sau fizică, după caz.
După culegerea datelor și informațiilor menționate mai sus, organele de executare competente, în funcție de situația în care se încadrează, vor proceda la întocmirea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului persoană fizică sau juridică.
Verificarea situației debitorului care nu are bunuri sau venituri urmăribile declarat în stare de insolvabilitate se va face de către organele de executare, cel puțin o dată pe an, fiind reluate, ori de câte ori este necesar, conform prevederilor legale.
În situația în care se constată dobândirea, de către debitorul declarat insolvabil, a unor bunuri sau venituri urmăribile, organul de executare va proceda, în conformitate cu prevederile art. 172 alin.4 din Codul de procedură fiscală, la trecerea creanțelor respectivului debitor – persoană fizică sau juridică, din evidența separată în cea curentă și la începerea / reluarea măsurilor de executare silită.
Trecerea creanțelor din evidența separată în evidența curentă se face, de către organul de executare competent, prin întocmirea unui proces-verbal de transfer al obligațiilor fiscale înregistrate de debitorul declarat insolvabil.
După valorificarea prin executare silită a bunurilor sau veniturilor identificate, creanțele fiscale rămase nestinse la plată vor fi trecute, din nou, în evidența separată destinată debitorilor declarați insolvabili care nu dețin bunuri sau venituri urmăribile.
3.5.4. Procedura de scădere din evidență a obligațiilor fiscale
Din evidența organului fiscal se scad obligațiile fiscale restante înregistrate de debitori, în următoarele situații:
la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită;
pentru debitorii persoane fizice decedate sau declarate dispărute ori decedate prin hotărâre a unei instanțe judecătorești;
pentru debitorii persoane juridice radiate din Registrul Comerțului.
În situația în care organul de executare constată îndeplinirea uneia dintre condițiile în care pot fi scăzute din evidență creanțe înregistrate de un debitor, va proceda la întocmirea unui proces-verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale.
Scăderea din evidență a obligațiilor fiscale înregistrate, persoană juridică radiată din Registrul Comerțului, se face numai în baza încheierii de radiere a judecătorului delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului.
Scăderea din evidență a obligațiilor fiscale înregistrate de debitorul persoană fizică decedată sau declarată dispărută ori decedată, se face numai în baza certificatului de deces ori a hotărârii judecătorești prin care acesta a fost declarat dispărută ori decedată.
3.5.5. Dispoziții finale de aplicare
Întocmirea și verificarea documentației necesară declarării stării de insolvabilitate se efectuează de către organul fiscal competent, compartimentul cu atribuții de executare silită, în administrarea debitorului respectiv – persoană fizică sau juridică.
După finalizarea analizei de caz se procedează, în termen de 5 zile lucrătoare, la întocmirea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitorului persoană fizică sau juridică.
Organul fiscal competent, compartimentul cu atribuții de executare silită, va lua măsurile necesare referitoare la întreruperea executării silite, calculul obligațiilor fiscale accesorii și scăderea obligațiilor fiscale din evidență, prevăzute de art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de fiecare dată când se constată o modificare a situației debitorilor declarați insolvabili sau a obligațiilor fiscale restante înregistrate de aceștia.
Procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate a debitorului persoană fizică sau juridică, procesul-verbal de transfer al obligațiilor fiscale înregistrate de debitorul declarat insolvabil și procesul-verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale înregistrate de debitorul declarat insolvabil sunt aprobate de directorul executiv adjunct cu atribuții în domeniul administrării veniturilor bugetare din cadrul organului fiscal emitent sau al organului ierarhic superior, după caz, fiind păstrate la dosarul de executare silită a debitorului insolvabil.
În cazul debitorilor care nu au venituri sau bunuri urmăribile declarați în stare de insolvabilitate, prin bifarea opțiunii speciale în procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate, conducătorul organului fiscal competent va dispune trecerea ei în evidența separată.
Trecerea în evidența separată a creanțelor debitorilor declarați insolvabili are ca obiect evidențierea distinctă a acestor arierate, care vor fi scoase din masa globală a arieratelor fiscale.
4. STUDIU DE CAZ
S.C.ANDOR. S.R.L. are sediul social în Carei , str.Cerbului, nr. 7, judetul Satu Mare, înscrisă la Registrul Comertului Cluj sub J32/926/2002, cod unic de înregistrare R92472282.
Societatea este un magazin mixt situat la parterul blocului RP 1, din cartierul Cerbului. Încă de la înfiintare Andor S.R.L si-a propus sa ofere servicii si produse optime care sa corespunda exigentelor clientilor.
Având ca prioritate satisfacerea clientilor, compania comercializeaza o gama larga de: lactate, bauturi, conserve, detergenti, cosmetice, mezeluri. Compania are un efectiv de 16 angajati.
Echipa pe care se bazeaza, seriozitatea ofertei si relatiile excelente cu partenerii de afaceri reprezinta garantia faptului ca ofera servicii de cea mai buna calitate. Andor S.R.L se preocupa de instruirea continua a personalului, pentru a fi mereu la curent cu tot ce e nou si pentru a fi mereu pregatit în fata provocarilor.
Folosindu-se de talent, experienta, pasiune si cunostinte dau posibilitatea ca ceea ce cauta clientii sa poata deveni realizabil.
Pentru reînnoirea imaginii si extinderea suprafetei de lucru societatea are nevoie de bani si recurge la un împrumut bancar initiat de directorul acesteia Grigore Andrei, inginer de meserie.
S.C.ANDOR. S.R.L. a angajat o linie de credit în suma de 80.000 RON, la data de
01.01.2005 acordata pe o perioada de 12 luni, de la BRD Sucursala Carei. Suma de bani dupa calculele debitorului trebuia sa fie rambursata din vânzarile societatii si din alte venituri ale acestuia.
Pentru garantarea rambursarii liniei de credit au fost constituite garantii asupra unor bunuri mobile ( mijloace de trasport) din patrimoniul societatii, cât si asupra unui bun imobil (casa), proprietatea unui tert garant, Ionescu Daniel, domiciliat în Carei, str. Calea Armatei Române, nr.78, din judetul Satu Mare.
Din cauza unor cheltuieli neprevazute si a scaderii vânzarilor cauzata de factori externi precum concurenta, numarul mare de astfel de magazine în aceasta zona ale caror produse se vindeau la preturi mai mici, societatea nu a înregistreaza veniturile sperate. Nu a mai reusit sa-si plateasca ratele si dobânzile aferente depasind data scadenta.
Ca urmare a nerambursarii liniei de credit la scadenta, banca a notificat debitorul principal si tertul garant pentru achitarea creditului restant si a dobânzilor aferente, procedând la recuperarea creditului prin valorificarea garantiilor constituite.
Procedura privin recuperarea creditelor si dobânzilor restante presupune parcurgerea urmatoarelor etape :
1. Administratorul de credite va instiinta seful compartimentului de credite si conducerea sucursalei cu privire la situatia nerambursarii liniei de credit si a dobânzilor aferente de catre debitorul principal.
2. Consilierul juridic al sucursalei, pe baza datelor comunicate de administratorul de credite, procedeaza la notificarea societatii debitoare si a debitorului garant pentru achitarea datoriei restante.
3. Seful compartimentului credite din cadrul sucursalei întocmeste un referat penru aprobarea învestirii cu formula executorie a contractului de credit si a contractelor accesorii, care este trimis spre aprobare Centralei.
4. Dupa aprobarea învestirii cu formula executorie a contractului de credit si a contractelor accesorii, consilierul juridic al Sucursalei va depune la Judecatorie cererea de învestire cu formula execuorie a acestor contracte.
5. Titlurile executorii, contracul de credit si contractele de garantie, sunt trimise Corpului executorilor bancari din cadrul Centralei împreuna cu cererea de executare silita mobiliara si imobiliara .
6. Executorul bancar numit de Corpul executorilor bancari va solicita instantei de executare încuviintarea executarii silite mobiliare si imobiliare .
7. Dupa primirea încheierilor de încuviintare a executarii silite mobiliare si imobiliare, executorul bancar va proceda la valorificarea garantiilor bancare constituite pentru garantarea rambursarii creditului si a dobânzilor aferente conform prevederilor legale în vigoare.
Contracte :
_ Contract de credit bancar ( anexa nr.1)
_ Contract de garantie reala mobiliara (anexa nr.2)
_ Contract de ipoteca (anexa nr. 3)
_ Cerere de executare silita mobiliara formulate de BRD (anexa nr.4)
_ Proces verbal de situatie (anexa nr.5)
_ Somatie de plata (anexa nr. 6)
_ Comunicarea notificarii /somatie de plata ( anexa nr. 7 )
_ Proces verbal de afisare si comunicare a publicatiei ( anexa nr.8)
_ Înstiintare vânzarii catre debitor ( anexa nr. 9)
_ Proces verbal de licitatie imobiliara (anexa nr.10)
_ Proces verbal de distribuire a pretului (anexa nr. 11)
CONCLUZII
Pe parcursul acestei lucrări am încercat să surprind câteva aspecte cu privire la
garanțiile creditului, tipurile de garanții, și ce se întâmplă cu o garanție atunci când
aceasta ajunge să se valorifice datorita faptului că în scadență, creditul nu fost
rambursat.
În cadrul lucrării am început prin a detalia fiecare categorie de garanție în parte, prin
a scoate în evidență care sunt avantajele și dezavantajele fiecăreia și implicațiile
acestora asupra clienților. Aceste garanții au o importanță majoră pentru bancă,
întrucât, una dintre cele mai frecvente greșeli comise pe parcursul procesului de
creditare, care duc la apariția creditelor neperformante o reperezintă garantarea
defectoasă a creditului.
Acceptarea unor garanții care nu au fost corect evaluate în ceea ce privește posesia
sau valoarea, poate pune banca într-o situație lipsită de protecție în cazul în care
clientul nu-și mai poate onora obligațiile.
În condițiile actuale, analizând situația în care se află economia româneasca, băncile
ar trebui să manifeste o politică mai prudentă cu privire la creditele acordate, dar și în
legătură cu bunurile aduse în garanție, pentru a nu fi mărit portofoliul de credite
neperformante. În plus, creditele garantate cu ipoteca oferă mai multă siguranță pentru
bănci. Incidența problemelor la rambursare este mult mai scăzută decât în cazul
creditului de consum, în condițiile în care clienții aduc în general drept garanție chiar
imobilul în care locuiesc.
Cel mai important lucru pentru client, dar mai ales pentru bancă este ca acesta să își
onoreze obligația de plată, pentru ca banca să nu ajungă în cazul de a cere
valorificarea garanțiilor creditelor prin procedura de executare silită. De aceea banca
încearcă înainte de a apela la executarea silită, să își recupereze creanța pe cale
amiabilă, întrucât executarea silită reprezintă un proces care necesită timp, și costuri,
care de multe ori sunt mai mari decât sumele obtinute prin valorificare.
În cadrul BCR, executările silite durează între 6 luni și 2 ani, dar cele mai multe sunt
valorificate după cel puțin un an, iar sumele obținute nu acoperă întotdeauna datoriile
acumulate de către debitor. Procesul de executare silită este prelungit de multe etape
care trebuie parcurse și care nu sunt întotdeauna cele mai potrivite.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Garantiile Creditelor In Cadrul Bcr (ID: 115797)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.