Galeria YUROM ARTIS [301424]

DIZERTATIE

Scopul acestei lucrări este acela de a sublinia importanța galeriilor de artă o [anonimizat] a [anonimizat], astăzi, [anonimizat] . Arta ar trebui să fie o [anonimizat]-o criză a esteticii, o [anonimizat]. Este greu să faci o [anonimizat], pare să fie copleșită de programe de showuri și dezbateri fără nici o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat]. Plecând de la faptul că în România a [anonimizat] a [anonimizat] s-a [anonimizat] o explicație și pentru diferența dintre piața de artă de la noi și cea occidentală. Schimbarea culturală și cea a pieței de artă a venit odată cu deschiderea granițelor ceea ce a însemnat inevitabil și deschiderea culturală pentru țara noastră . [anonimizat] , [anonimizat] s-[anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat] , în al doilea rând datorită diferenței de interpretare teoretică a acestora de către artiști. Pentru a [anonimizat], la o cultură închisă, o involuție și alterare a domeniului artistic. [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], asimilarea acestuia începe să se facă gradual și cu oarecare dificultate datorită dezechilibrelor create de controlul ideologic și a izolării spațiului cultural impuse de Cortina de Fier. Astfel după o [anonimizat] a fost ușor nici după 1989, deoarece a [anonimizat] . [anonimizat], această confruntare ideologică și fragmentare a [anonimizat] . În vâltoarea transformărilor politice și sociale, a [anonimizat], [anonimizat]. A fost de nevoie de o reconfigurare a întregului sistem un alt tip de discurs , o altă abordare și schimbări majore, astfel încât lumea artei să devină una realistă/funcțională. Sincronismul cu stilurile și tendințele occidentale nu a fost chiar într-o strânsă interdependență, iar arta românească nu a avut aceeași culoare ca cea occidentală având propria amprentă . Revitalizarea întregii sfere artistice a adus după această ,, cotitură culturală o efervescență și pe scena artistică de lanoi . Arta a fost și este influențată direct de factorii sociali și economici, de aceea și perioada de tranziție a fost una destul de dificilă atât pentru țara noastră cât și pentru scena de artă de aici. Încet însă, transformările încep să aibe efect și asupra dinamizării întregului câmp artistic , inclusiv a pieței de artă, un fenomen ce a adus ca noutate tranzacțiile operelor de artă. Acest proces evolutiv trebuie continuat indiferent de diferite etape dificile sau perioade de crize prin care trece țara noastră, iar rolul artei trebuie să fie în primul rând recunoscut deoarece la acest capitol din nou avem un deficit prin slaba promovare și importanța ce se acordă acesteia începând de la instituții până la programele din mass-media.

Revenind însă de la această digresiune am să revin la obiectivul acestei teme de disertație și anume Galeria de artă . Pentru aceasta am decis să iau pe parcursul acestei disertații ca exemplu și ca un studiu de caz galeria pe care am înființat-o în anul 2000 și pe care am numit-o Yurom Artis , care a venit cu un concept nou ce a contribuit la schimbarea funcței statice a noțiunii de galerie propunându- și de la început să lupte împotriva tiparelor și să fie totodată o gură de aer în circuitul oficial al artei, depășind cumva stereotipurile de gândire despre locurile de expunere ale creației artistice.

Așa cum remarca și Nicolas Bourriaud și anume ca ,,arta a fost întotdeauna relațională”( Nicolas Bourriaud ,,Estetica relatională.Postproducție, Editura Design&Print, Cluj, 2007, p.14 ).

Galeria YUROM ARTIS

Activitatea galeriei a avut întotdeauna la bază relația dintre artist și galerist, oferind astfel disponibilitatea pentru dialog . Noutatea pe care o aducea acest nou concept în spațiul cultural românesc, era aceea că galeria și-a propus să-și depășească rolul static , acela de spațiu de prezentare și expunere al artei, făcându- l pe artist să iasă pentru prima dată din atelierul său în acest spațiu ce s-a dorit unul al dialogului artistic , ajungându- se astfel la o strânsă colaborare interdisciplinară dintre artist , galerist și publicul iubitor de artă , acesta din urmă fiind fascinat de contactul direct cu artiștii, pe care altfel nu i-ar fi putut întâlni direct. Astfel creația acestora devenea mult mai facilă chiar și pentru cei mai puțin avizați, inițierea lor în tainele picturii sau ale sculpturii venind direct de la artiști. Dorim adesea să scurtăm pe cât posibil distanța dintre obiectul de artă și receptorul de artă scopul fiind apropierea cât mai mult posibil dintre aceștia .

Una din principalele obiective ale galeriei noastre a fost să trezim la nivelul esenței spiritului uman acea sensibilitate cu care aceștia să înțeleagă și să privească arta, nu să dea acesteia o interpretare pur optică, ci să simtă mai degrabă pasiunea din interiorul artistului. Arta poate schimba lumea , așa cum o spun mulți ,fiind un important factor ce contribuie nu doar la culturalizare , dar este totodată și un instrument de sociabilizare. A Astfel, o galerie de artă, devine spațiul de rezonanță în care oamenii au contact direct cu arta și de asemeni, locul fertil pentru ca diferite categorii sociale să se poată întâlni, să reflecteze și să poată comenta pe această temă, deoarece arta se găsește în epoca noastră pe o linie a accesibilității generale. Un galerist își poate atribui rolul de promovator al creațiilor artistice, oferind un ajutor de multe ori decizional, în ceea ce privește achiziția acestora. Galeriile de artă sunt spații publice care asemeni muzeelor contribuie la atmosfera de ansamblu a scenei de artă.

Galeria noastră a fost concepută nu doar în scop comercial ci și pentru acoperirea necesităților culturale ale publicului. De-a lungul timpului în galerie au fost prezentate lucrări semnate de pictori reprezentativi ai primei jumătăți a sec XX: Lucian Grigorescu , Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu , Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petrașcu, Iiosif Iser, Francisc Șirato,Dumitru Ghiață, etc cât si cea din a doua jumatate : Corneliu Baba , Alexandru Ciucurencu, pana la cei mai reprezentativi artisti contemporani: Gheorghe Anghel , Paul Gherasim, Marin Gherasim, Vladimir Zamfirescu, Ion Salisteanu , Sorin Ilfoveanu, nume reprezentative ale avangardei : M..H Maxy , Hans Mattis-Teutsch,etc. Promovarea scenei de artă românești face parte din propria identitate a galeriei noastre, expunerea și prezentarea creației artiștilor se face într-o colaborare strânsă cu directori ai muzeelor, critici de artă, pictori reprezentativi ai scenei de artă, iar dintre proiectele noastre putem aminti expoziții individuale ale unor pictori sau cele de grup , care de obicei au loc în spații mult mai ample săli de expoziție, muzee, sau târguri internaționale de artă. Am organizat tabere și simpozioane internaționale de- a lungul a peste zece ani, la care au participat pictori reprezentativi ai scenei de artă romănești dar și din peste alte aproape douăzeci de țări, scoaterea pe piață a unor cărți și cataloage de artă , dezbateri în cadrul unor emisiuni de televiziune pe tema fenomenelor artistice și culturale. În spațiile Galeriei noastre YUROM ARTIS care se află în centrul istoric al capitalei , am avut plăcerea să găzduim expoziția Grupului PrologPaul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Cristian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și alții , o expoziție individuală a lui Paul Gherasim , un om și un pictor deosebit cu care am avut o strânsă colaborare dar și ne-a fost și prieten în același timp.

Am încercat de la început o abordare similară cu cea a conceptului de galerie europeană, modificând într-un mod substanțial ceea ce oferea piața Bucureștiului la acea vreme . România este în general deficitară în ceea ce privește promovarea artei românești contemporane. Prin propunerea unor expoziții , simpozioane și tabere am împletit atât experiențele culturale, dar am reușit să construim în același timp reuniuni recreaționale atât de benefice și necesare artiștilor. Reconsiderând rolul unei galerii de artă ,am modificat substanțial conceptul, dorind transformarea acesteia într-o instituție nu doar culturală, dar și dinamică, corelată galeriilor și tendințelor europene . Galeria de artă este un element indispensabil practicii artistice, aceasta nu participă pe piața artistică doar la comercializarea lucrărilor de artă, ea are de asemenea rolul de transport al informației, de a aduce publicul în fața lucrării făcându- l să o privească nu doar ca o investiție sau achiziție, dar să dezvolte și o atitudine estetică față de acea operă de artă, stimulându-și în acest fel experiența estetică . Orice artist are nevoie să fie printre altele și validat de public. Astfel politica galeriei noastre privind fenomenul artistic a fost bazată pe faptul că aceasta și-a dorit ca publicul pe care l-a format să fie avizat, să conștientizeze și să participe direct la acesta. Mai puțin familiarizați cu anumite convenții de limbaj plastic , contemplatorul care de multe ori încearcă o interpretare a acestuia, pare mult mai relaxat în urma unui dialog în care, acestuia, în urma contemplării meditative, i se acordă șansa de a-și exprima liber gândul, a da o interpretare proprie, a avea o reacție, formulând însă și critici, care au menirea de a-l angrena pe acesta în acest cerc al actului creator. Astfel galeria de artă face parte din instrumentarul sociologiei artei , în ultima perioadă mutațiile survenite în artă, au adus în discuție și dimensiunea socială a artei , mai ales astăzi când arta nu mai aparține doar elitelor ci a unei întregi societăți. Astăzi , când arta a ,,coborât în stradă ea nu mai poate fi analizată doar din punct de vedere filosofic analizând doar aspectele ei conceptuale ,mai mult ca oricând, complementar , v-a trebui supusă analizei și din punct de vedere sociologic. Galeriile de artă analizează astăzi valoarea unei opere de artă din doua perspective cea culturală și cea financiară, spre deosebire de muzee. Asta fac de fapt și marile case de licitații occidentale Sotheby s și Christie s care ating cifre de afaceri de miliarde de dolari astfel că astăzi arta nu mai apare doar ca produs estetic ci se ia în calcul foarte mult și valoarea socială a artei , investițiile în aceasta.

Galeria Yurom Artis a devenit cunoscută și apreciată în foarte scurt timp , prin seriozitatea și implicarea activă în activități specific câmpului artistic nu doar al Bucureștiului, nici doar al întregului teritoriu al României, dar și peste hotare, astfel că a început o benefică și intensă colaborare cu nume sonore din domeniul artei începând cu artiștii, criticii de artă, directori de muzee, personalități din Ministerul Culturii dar și colecționari. Ne mândrim că ne-am construit într-un timp destul de scurt o imagine culturală destul de solidă, doar prin seriozitate și profesionalism , prin activități expoziționale susținute și sponsorizate de noi pentru a ajuta cât mai mult la promovarea artiștilor care nu au posibilitatea de a se susține singuri .

Oameni de artă și cultură au fost tot timpul în preajma noastră deoarece în artă este bine să te înconjori de astfel de oameni,fiecare fiind specialist în domeniul său, sfaturile acestora fiindu-ne de mare ajutor, o galerie de artă are nevoie de experți , critici , evaluatori, asemeni unei case de licitații. Criticul de artă Mircea Deac a răspuns în permanență solicitărilor noastre de a deschide și a fi curator al multor expoziții fiind prezent la aproape toate vernisajele, scriind în nenumărate cărți, cataloage sau broșuri, despre activitatea galeriei noastre . Adrian Păunescu a acordat spații ample în gazeta sa Flacăra , amintind de implicarea noastră și a galeriei noastre pe scena artistică, ori de căte ori avea ocazia. Doamna Irina Cajal secretar de stat în Ministerul Culturii a fost mereu lângă noi, fiind mereu prezentă la expozițiile pe care le-am organizat sau lansări de carte. Domnul Paul Gherasim nu a fost doar un consilier de nădejde al galeriei dar și un prieten de care din păcate ne-am despărțit cu greu . Lista de colaboratori ar putea continua mult,voi menționa doar că fără ajutorul acestora, galeria noastră nu ar fi progresat într-un ritm atât de repede și nu s-ar fi făcut cunoscută mult mai multor iubitori de artă decât dacă aceștia nu s-ar fi implicat . Dar cel mai important a fost faptul ca foarte mulți artiști doreau să vină în galeria noastră să stea de vorbă și astfel multe din poveștile acestora le aflam direct de la ei.

Galeria Yurom Artis a devenit în scurt timp un loc cultural în centrul istoric al capitalei, locul de întâlnire al, artiștilor –pictori și sculptori- , colecționarilor de artă , criticilor de artă ,experților în artă , curatorilor, profesorilor, actorilor , atmosfera find una inconfundabilă, un spațiu cultural dinamic unde se discuta intens pe tema artei.Astfel cred că un segment important al societății găsește în aceste galerii de artă un spațiu prielnic pentru socializare . Galeria este și ea la rândul ei preocupată de intentio lectoris sau cei ce privesc/citesc arta, de gustul publicului, de intențiile acestuia , deoarece arta, ca peste tot în țările dezvoltate, ar trebui să devină o parte integrantă a societății noastre. Nucleul pieței de artă din România nu este unul dinamic precum este în marile metropole precum Anglia , Paris, New York. De aceea este necesară participarea cât mai multor actanți pe scena artistică pentru ca aceasta să se dezvolte în parametrii normali, astfel la contribuția unei bune desfășurări a pieței de artă românești aportul trebuie să îl aducă deopotrivă artiștii, galeriile de artă , târgurile de artă , casele de licitații, colecționarii , dar și criticii de artă, fundațiile , experții și specialiștii care se ocupă de cotele și evoluțiile pieței de artă. Instituțiile statului, referindu-ne aici la Primării sau Ministerul Culturii, ar trebui să susțină evenimentele culturale și să le promoveze într-un ritm mai susținut, mai profesional . Deci, un sistem întreg care, dacă ar funcționa și ar da dovadă de viziune și profesionalism piața de artă românească, s-ar putea activa , consolida și ar putea încerca să facă față exigențelor care se cer pe piețele de artă occidentale unde , trebuie să recunoaștem , mecanismele sunt foarte bine puse la punct. Trebuie de asemenea, să fim în permanență într- un dialog cu scena de artă internațională , prin participarea la târgurile de artă internaționale și evenimente culturale de anvergură , participarea artiștilor la expoziții internaționale , simpozioane, dar nu în ultimul rând, chiar și publicul consumator de artă ar avea nevoie de o cât mai amănunțită informare, vizionare , documentare în domeniul vast al artei , pentru ca gradul de educație artistică să crească . O comparație a scenelor de artă românești și cele occidentale ar ajuta mai bine publicul să urmărească tendințele societăților dezvoltate să-și formeze un sistem de valori mai aproapiat de cel al acestora, reglarea sistemului de valori fiind necesară, după ce țara noastră, a suferit din acest punct de vedere o perioadă semnificativă în perioada comunistă, una din consecințele acestei perioade destul de nefaste este aceea că arta contemporană nu a fost asimilată de publicul român prea ușor, fiind preferată cea clasică în special din motive financiare pentru conservarea valorii. Oricum galleria noastră contribuie și ea într-o oarecare măsură la promovarea patrimoniului cultural vizând facilitarea accesului unui public numeros nu doar n spațiile galeriei ci și înformându- l pe acesta de expozițiile sau simpozioanele de anvergură pe care le avem .

Activitatea galeriei Yurom Artis care a început în anul 2000 nu s-a rezumat deci doar în a expune în trei locații din centrul istoric al Bucureștiului lucrări de o însemnată valoare culturală dar s-a concretizat și prin numeroase evenimente artistice pe care le vom amintii , astfel

Expoziția de pictură a grupului Prolog (2007,2008) în spațiile Galeriei Yurom Artis

Expoziția și lansarea catalogului pictorului Harry Guttman (2007) Galeria Galateca

Expoziția și lansarea catalogului ,,Tradiție și modernitate în pictura românească (2009) Căminul Artei cu participarea a peste 70 de pictori români la vernisaj, prezenți în catalogul ce are aproape 600 de pagini

Albumul pictorului Gheorghe Dican (2010) autor Djordjevic Georgeta

Albumul pictorului Vasile Tolan (2011) autor Djordjevic Georgeta

Expoziția și lansarea catalogului pictoriței Rodica Marinescu (2012)Căminul Artei

Expoziția și lansarea catalogului pictorului Harry Guttman (2013) Muzeul Satului

Simpozion internațional și expoziție cu 28 de pictori și sculptori contemporani din 14 țări (2013) galleria Ozone din Belgrad- Serbia

Albumul pictorului Ilie Boca (2014) autor Djordjevic Georgeta

Tabere de pictură și sculptură românească (2006-2014) Golubac, Veliko Gradiste –Serbia

Tabăra de pictură românească (2012) Viena-Austria

Participarea galeriei Yurom Artis la Târgul internațional Art-Safari (2015-2016) pentru promovarea pictorului Harry Guttman

Coperțile cataloagelor și albumelor de artă

Pictorul Harry Guttman care s-a născut la București în 1933 dar a plecat în Israel în 1974, ne-a fost mai ușor să-l promovăm deoarece acesta avea deja pe piața mondială un nume consacrat și o cotă destul de ridicată, ceea ce ne-a ușurat foarte mult munca. Acesta fiind prezent nu doar în galerii occidentale dar și în muzee renumite , alături de nume ale marilor artiști , având deci un CV impresionant , am avut în consecință destule elemente care ne-au ajutat să-i ridicăm cota și în România, cota acestuia crescând destul de ușor așa cum de fapt ne și așteptam . Impresarierea adecvată de care a beneficiat, a constat în marketingul și publicitatea în mass media, în programele culturale de televiziune, la știri de maximă audiență, sau presa scrisă. A fost o muncă de piar continuă , pentru a-l readuce în fața publicului românesc care a început să devină tot mai exigent datorită situației economice , achiziționarea la cote reale a creației lui Guttman, a necesitat deci un efort susținut din partea noastră.

HARRY GUTTMAN

Harry Guttman

este pictorul care a atras în mod deosebit atenția galeriei noastre , de aceea am hotărât să-l promovăm pe piața românească, să-l scoatem din autismul la care era condamnat pe scena de artă românească, paradoxal cu gradul de cunoaștere și vizibilitatea acestuia pe piețele de artă internaționale din New York, Paris, Londra, Tel Aviv unde cotele acestuia creșteau cu fiecare vânzare. scos în colaborare cu criticul de artă Mircea Deac , un album de artă și aproape în fiecare an am organizat câte o expoziție cu lucrări ale acestuia pentru a-l readuce în atenția publicului român. Am avut și avem încredere în acest pictor și am făcut tot posibilul ca el să fie readus pe simezele unor renumite săli de expoziții, în casele de licitații iar în galeria noastră este prezent în permanență cu lucrări diferite.

Am avut onoarea să-l cunoaștem pe Harry Guttman chiar la el acasă în Tel Aviv.

L-am considerat un pictor modern integrat deplin în spiritul contemporan occidental al artei. Picturile sale au o fascinație poetică. Lumea circului, a carnavalelor, exprimă un comic pictural atractiv, după cum tablourile cu imagini urbane, imaginate sau veridice ale aspectului de aglomerație al orașelor moderne, sunt redate sintetic, în ritm cubist, realizând autonomia imaginii față de realitate. Natura, orașul, figura umană, constituie doar subiecte supuse interpretărilor lui artistice, producând un raport dialectic dintre om și arhitectură, implicând spațiul, timpul, ritmul și proporțiile, speculând măiestrit lumina și culoarea.

Harry Guttman a abandonat conceptul de timp și spațiu, conceptul perceput obișnuit picturii realiste, concept tradițional folosit și de pictura clasică impunând noțiunile de unitate, simetrie, ritm egal, perspectivă geometrică, clar obscur ș.a. De aceea picturile sale cu orașe par a înfățișa niște orașe statice, pustii, stranii, înțepenite în organizarea lor cubistă, dar câștigând un caracter de universalitate. Tocmai prin fabulosul lor, picturile sale devin imagini poetice.

Picturile sale sunt rezultatul unui laborator aparent utopic care a înlăturat definitiv conformismul tradițional. Ne-a impresionat noutatea acestor picturi urbane, proaspete, inedite, diverse, măiestrit colorate și mai ales acceptarea lor pe piața europeană a picturii, la Londra, Paris și New York. În arta lui găsim simboluri ce fac abstracție de toate schimbările dramatice ale vremii.

În tot ceea ce a realizat străbate o personalitate ca efect al împlinirii, dorinței în exprimarea propriei sensibilități și a observațiilor asupra lumii. Are o activitate intensă. Printre alte expoziții, în aprilie 2002 a expus și la Centrul Cultural Român de la Paris unde s-a bucurat de succes.

În aprilie 2003 este solicitat pentru a expune în Florida la Boca Raton Museum asContemporary Art expoziția, intitulată "Modern and Contemporary Work" , alături de marii artiști reprezentativi cum sunt Menash Kadishman, Michel N. Alory, Shlomi Haygas, ca un semn al recunoașterii valorii sale.

Lucrările lui Harry Guttman sunt azi consemnate și prețuite de casele de licitații, îndeosebi de publicațiile de la L'Hotel Drouot, mentionate în catoloagele Akoun, Meyer, și în altecataloage internaționale, Harry Guttman expune frecvent și la Târgul Anual de Artă
la New York.

A părăsit România în 1974, atunci când era cunoscut și ascensiunea lui continua ,având, deja o vastă operă plastică, în special în domeniul graficii, dar și în cel al picturii, fiind bine receptat în epocă, pentru a reveni „în forță” pe simezele galeriilor de artă din România doar după anul 1989. Această absență a însemnat pentru artist un fel de exil ,după cum ne relata chiar el , iar momentul reluării legăturii directe cu țara de origine a fost ca o gură de aer proaspătă, el simțindu–se un artist cu dublă cetățenie culturală – română și israeliană, fiind prezent în două paradigme culturale diferite, spunând că îl onorează un astfel de statut identitar.

Coperta catalogului tipărit pentru expoziția organizată la Muzeul Satului.

În jurul anilor ’65 –’70, deși la est de „cortina de fier”, mediul artistic românesc – mai ales cel din capitală, – beneficia, totuși, de o oarecare „deschidere” spre arta occidentală, acesta a fost determinat, în acel context, să opteze pentru emigrație, având cumva premoniția dezastrului vieții cultural-artistice din anii ultimi ai dictaturii comuniste, ori poate mai greu a tras în balanță libertatea de a performa în vârtejul artei mondiale, precum și nevoia de a se simți cu adevărat „acasă”.

Născut la București, pe 24 iunie 1933 Harry Guttman a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1960, secția desen și gravură, mentorul său fiind unul din cei mai de seamă graficieni ai României profesorul Vasile Kazar. Este cunoscut faptul că, în România, a fost deosebit de activ ca grafician, cu o multitudine de desene, coperte și ilustrații de carte, precum și afișe de cinema intrate în circuitul cultural autohton și nu numai – dovadă fiind Premiul III obținut la Concursul Internațional de Afiș de cinema de la Moscova din 1966 și de asemenea a participat cu lucrări în anul 1969 și la Bienala de la Sao Paolo sau la cea din Veneția.

Se pare, așadar, că în grafică a excelat, observându-se la desenele și la gravurile în point-seche o anume similitudine cu siluetele lui Henry Moore sau, dacă ne referim la scena românească, cu sculptori ca Ion Irimescu: forță de sugestie, o surprinzătoare spațialitate, un nivel de abstractizare ce nu părăsește totuși domeniul figurativului, și, mai ales, ritmuri atent căutate de „plinuri” și „goluri”.Chiar dacă a pictat, acesta a practicat în continuare desenul și gravura, neabandonând definitiv grafica în favoarea picturii. S-ar putea spune, însă, că grafica a influențat, totuși, în mod substanțial producția acestuia picturală , la nivelul concepției generale dar și la nivelul adoptării unor tehnici specifice, precum monotipia.

A expus în multe dintre marile centre artistice ale lumii, fiind familiarizat cu lumea galeriilor și a dealerilor de artă. A fost interesat imediat la propunerea noastră să revină pe piața românească de artă, fiind extreme de bucuros că galeriști și colecționari din România sunt receptivi la nou și la promovarea și readucerea în fața publicului receptor opera sa.

În cadrul expoziției– "Modern and Neomodern Art", – organizată de galeria newyorkeză Positively Fourth Street Galleria a expus alături de „modernii” Paul Bonnard, Chagall, Salvador Dali, Klee, Masson, Matisse and Abraham Rattner și „neomodernii” Joseph Sanchez Domenech, Peter Keil, Paul Powis, Jean-Claude Picot și Zamy Steynovitz.

Este un artist „post-modern”, ce integrează, într-o manieră personală, moștenirea culturală a diverselor stiluri și curente.

După cum se știe, cubismul a apărut ca formă de contestare extremă a convențiilor picturale bazate pe perspectiva de tip renascentist, clamând erodarea perspectivei iluzioniste, inadecvarea acesteia la noile realități ale societății industriale, puternic urbanizate, și promovând geometrizarea drept o modalitate de cunoaștere a „realului” mult mai conformă spiritului timpului. Mulți dintre artiștii care au abordat, ulterior, formula cubistă de exprimare plastică, n-au făcut-o înțelegându-i pe deplin spiritul profund inovator, în cazul multora dintre aceștia mai degrabă datorită succesului de piață al acestei formule; evident, nefiind cazul lui Guttman,

acesta adoptând un mod de exprimare plastică derivând/ apropiat (și) de cubism, din nevoia de a re-activa spiritul modernist al acestui curent în peisajul exasperant de eclectic al artelor epocii, marcate de soluțiile post-modernismului, ori poate și din admirația pentru maeștrii cubismului, al aspectului decorative, al spectacolului optic de tip cubist,

Toate lucrările sale chiar și cele mai „secularizate”, au o anumită încărcătură de transcendentalitate, relevând o perspectivă mistică asupra existenței. În deosebi, ea este evidentă la seriile înrudite stilistic de „pești”, „măști” și „cavaleri”, unde filonul metafizic implică și o atmosferă de mister, un anume ermetism al simbolurilor.

Este cunoscut că peștele, în civilizațiile antice era un simbol al fertilității, al învingerii morții prin descendență numeroasă, iar în primele secole ale erei noastre, servea drept „parolă” creștinilor, pe timpul persecuției romane. Am putea spune că, la artist., peștele poate fi citit ca simbol al vitalității vorace, al triumfului „selecției naturale”, al dominației celui mai puternic, ori are o simbolistică diferită, variind, de exemplu, în funcție de regimul cromatic în care este reprezentat.

Măștile, așa cum apar ele în lucrările artistului, trimit întrucâtva la fenomenul Carnavalului Venețian, ori la Lupercaliile romane, emanând o anume senzualitate difuză, incertă în pofida tendinței abstractizante, cât și o ambiguizare/transfigurare a identității sexuale. Acesta este un efect psihologic „regizat”, sugerând o viziune proprie asupra „teatrului lumii”, câteodată apărând spontan, ca urmare a jocului tainic al formelor ce se compun și se recompun într-un „puzzle”parcă niciodată încheiat.

Seriile de „cavaleri” misterioși – având simbolistica cea mai ermetică, subsumează atât simbolul măștii, cât și al peștelui, într-o inedită, ludică, simbioză formală, aducând, într-o anumită măsură, cu o armură medievală, având însă o materialitate complet diferită, metalului substituindu-i-se o carnație fantomatică, în genere, roz pal.

Solidară din punct de vedere cromatic cu celelalte teme recurente în opera artistului , tema florilor are un regim pictural aparte, mai apropiat de maniera post-impresionistă, (prezentând chiar anumite apropieri cu pictura de acest tip, dar și cu tradiția picturii românești de gen)? Această modalitate de rezolvare plastică, este evident distanțată de neo-expresionismul inițial cât și de neo-cubismul/neo-surrealismul lucrărilor sale recente

Feminitatea pare a fi o temă predilectă în lucrările lui Guttman, găsim o dublă ipostaziere a eternului feminin nudul feminin, siluete feminine dansând, personaje feminine sfidând legile gravitației compuse cu distorsionări de blândă ironie și reverență, amintind un vesel matriarhat familial, toate închipuind ipostaze stenice ale principiului feminin glorifică fertilitatea, vitalitatea, naturalețea. Situate la polul opus, unele din „măștile” pictate de Dvs. apar ca simbol al unei feminități ascunse, reci și sofisticate.

O blândă, binevoitoare ironie învăluie, în genere, personajele scenelor de circ, însă, nu de puține ori, în pofida culorilor tonice, clare, exuberante, privitorul poate resimți și o notă filosofic-amară, de contemplare a unui „bâlci al deșertăciunilor”.Tema clovnilor artistul pare că a utilizat-o ca parabolă a condiției umane, a societății contemporane contaminate de lumea spectacolului, ori poate a valorificat în ea zone din imaginarul nostalgic al copilăriei.

Regăsim totuși un mod de tratare diferențiat al elementelor masculine și feminine astfel personajele-clovni apar, în lucrări având poziții și flexiuni ale membrelor imposibile și chiar hilare, în timp ce dansatoarele – apar nud și păstrează un anume firesc anatomic al proporțiilor și mișcărilor. Reluând o veche temă a stampelor japoneze, artistul în lucrările sale ce sondează imaginarul erotic abisal, pare că dorește să se adreseze unui public urban angoasat, îndepărtat de propria natură.

Incursiunile în lumea subconștientului, a viselor, ori a imaginarului mitic arhetipal imprimă trăsături surrealiste lucrărilor artistului , de asemenea senzația că unele personaje plutesc într-un spațiu marcat de imponderabilitate. Acestea se pot pune pe seama unei predispoziții înnăscute către versantul ludic al existenței, ori poate proveni, paradoxal, dintr-un autentic refuz interior al artificiului, al artificiosului, din dorința de a contracara situații tensionate, marcate de nesiguranță și disconfort psihic, inerente civilizației contemporane post-industriale.

Dacă, în marea lor majoritate lucrările lui Guttman sunt amplu populate, peisajele citadine, sunt, în genere, complet lipsite de personaje. Dacă, în cazul reprezentării orașelor aparținând Orientului Apropiat, absența elementului uman poate sugera atmosfera caniculară a zilei ce silește toată făptura să-și găsească un adăpost înlăuntrul zidurilor, ori liniștea unei nopți înainte de – ori după – un atac terorist, cel al marilor metropole occidentale, precum Parisul, de exemplu, este un fapt cel puțin straniu. Unii critici susțin că acest fapt s-ar datora modului în care artistul ar dori/visa să arate un oraș. Ar fi, însă, posibil ca scenografia geometrizantă a orașelor închipuite să trimită, de fapt, un mesaj mult mai complex, ori chiar vizionar.

Aceste peisaje par să reflecte o „realitate” imaginară, o stare de spirit interioară, ori un avertisment tăcut…

Cromatica lucrărilor e dominată de culori solare, pasionale, simbolizând vitalitate, forță expansivă, dinamism: roșuri, portocaliuri, rozuri – această trăsătură apare dintru început în pictura lui ori, poate, plecarea în Israel a însemnat pentru artist ceea ce pentru Paul Klee a însemnat călătoria în Tunisia: redescoperirea culorii, luminarea paletei, fascinația pentru culorile zorilor ori ale amurgului. Există un anume simbolism cromatic dirijat ori culorile izvorăsc din propria trăire, sunt, să spunem o marcă a personalității .

– Incitant, în lucrările lui este și jocul materialităților; transferul de materialitate ori sublimarea chiar, a materialității fiind fenomene frecvente în lucrările acestuia figurile umane, clădirile, vasele de ceramică ori sticlă par a avea uneori trup de carne, alteori un puternic aspect de flacără, pentru ca, în alte contexte să dobândească statutul de pure suprafațe de culoare, păstrând sau nu textura imprimată de pensula . Această „alchimie” ce animă picturile lui Guttman lucrările lui recognoscibile fiind appreciate deopotrivă de public și criticii de specialitate.

De, asemenea și regimul volumetric este cu totul aparte, elementele reprezentate, exceptând nudurile feminine în dominantă de roșu, fiind pictate într-un regim de convenție cvasi-scenografică: o anumită planeitate, uneori ușor curbată spre margini amintind, voit sau nu, de decorurile prezente pe scena teatrelor ori de fațadele realizate pe un platou de filmare,părând o metaforă a lumii ca scenă.

Prima expoziție pe care am organizat-o pentru a-l prezenta pe Harry Guttman a fost în aprilie 2007 la sala de expoziții Galateca, vernisajul bucurându-se de atenția unor personalități marcante din politică, afaceri, actori,critici de artă , artiști, toți în număr foarte mare . Începând cu domnul Emil Constantinescu admirator al creației artistului Harry Guttman, au mai participat doamna Irina Cajal, Mircea Deac, foarte mulți ambasadori, colecționari, actori, amfitrionul acestei expoziții fiind actrița Monica Davidescu și un impresionant număr de pictori și sculptori cu care noi avem de-a lungul timpului o foartă bună colaborare.

http://patzeltart.ro/v/guttman+harry/guttman/Aspect+din+expozitia+Harry+GUTTMAN+de+la+Galeria+Galateca_+aprilie+2007.jpg.html

O altă expoziție importantă dedicată lui Harry Guttman a fost cea din 28 noiembrie 2013 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” unde de asemenea vernisajul a adunat un public numeros ce deja era familiarizat cu creația pictorului și o apreciau, la deschidere am avut onoarea să ne vorbească doamna Irina Cajal- subsecretar de stat în Ministerul Culturii , doamna Popoiu Paulina- conferențiar doctor director al Muzeului Satului , domnul Mircea Deac critic de artă.

La târgul de artă al deja emblematicului și renumitului Art Safari, târg organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucuresti, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, care contribuie intens de câțiva ani, la fenomenul artelor vizuale contemporane, unde participă numeroase și importante galerii de artă, muzee naționale și chiar internaționale, ai o excelentă oportunitate ca foarte mulți colecționari, curatori, galeriști, și multe alte categorii de oameni ce sunt pasionați de artă, să vadă în număr cât mai mare ce prezintă galeria noastră, de aceea am participat și la Art Safari Bucharest 2015 din clădirea Ciclop pe Magheru și la ediția din 2016 Palatul Dacia din centrul istoric al capitalei, în perioada 5-15 mai 2016 cu creații ale pictorului Harry Guttman. Astfel, pictorul a avut ocazia să fie apreciat de un segment important al oamenilor iubitori de artă, iar scopul nostru ca galerie a fost atins prin acest lucru , deoarece inițial participând la acest târg ,am dorit să-l facem cât mai cunoscut unui auditoriu cât mai larg .

Expoziția de la Căminul artei

După prima expoziție organizată la Galateca și realizarea albumului Harry Guttman în colaborare cu criticul de artă Mircea Deac aspirațiile și ambițiile noastre artistice . Am dorit să extindem aria cunoașterii, colaborării și înțelegerii artiștilor români . Am studiat, ne-am consultat și am apreciat. Astfel am concluzionat că valorilor europene printr-o amplă expoziție cu artiști care erau in vizorul aprecierilor noastre și totodată am scos și albumul intitulat "Tradiție și modernitate în pictura românească" ce cuprinde nu mai puțin de 602 pagini cu ilustrații de la 130 de artiștipornind de la pictorii Ludovic Basarab și Th. Pallady și terminând cu Alin Blei, după o selecție riguroasă din lucrările pictori ca Octav Băncilă, Iosif Iser, Corneliu Baba, Dumitru Ghiață, Henry Catargi, Adam Bălțatu, Ion Sălișteanu, Vasile Grigore până la implinirea unui număr de 135 artiști selecționați.Au fost prezenți peste 60 de artiști care figurau și în catalog , de aceea ne-am bucurat căci am putut aduce laolaltă un numâr așade mare de pictori într-un singur loc.

În 2009. expoziția a avut loc în sălile Căminului Artei aceasta a strălucind prin prezența personalităților, invitaților cât și a numărului de artiști expozanți prezenți. Din nou personalități marcante dintre care amintim pe cei doi foși președinți Emil Constantinescu și Ion Iliescu ,au avut ocazia să-i cunoască personal pe toți pictorii aflați la vernisaj într-un număr atât de mare. Criticul de artă Mircea Deac și doamna subsecretar de stat în Ministerul Culturii Irina Cajal și actrița Monica Davidescu au luat cuvântul la deschidere.

Sub titlul ,,Un act de cultură remarcabil” , Ion Iliescu a dorit în urma vizionării expoziției să felicite public astfel de inițiative ,, Intitulată: “Tradiție si modernitate în pictura românească”- expoziția reflectă bogata diversitate de stiluri, generată nu numai de influențele timpului, marcând deosebirile specifice dintre generații dar și opțiunile individuale privind modalitațile de exprimare, ilustrând bogăția creației artistice românești în acest domeniu. Organizată într-o perioadă în care sunt tot mai rare expozițiile de acest fel – individuale sau de grup – expoziția de la “Căminul Artei”, care va rămâne deschisă 2 săptămâni, constituie un eveniment remarcabil.

Este meritul incontestabil al organizatorilor – familia Djordjevici – soțul , Dragan – sârb din zona Timocului, soția , Georgeta – româncă. Ocupându-se cu comerțul de lucrări de artă, ei s-au apropiat cu căldură de artiștii români și au depus un efort lăudabil de selecție a autorilor și a lucrărilor acestora, consultându-se cu specialiști din domeniu , în special cu criticul de artă Mircea Deac. Concomitent cu expoziția , au realizat și un album, în care au inclus lucrări ale 124 de pictori (cu 30 în plus față de cei prezentați în expoziție) ,  album pe care l-au lansat cu prilejul deschiderii expoziției. Pentru amatorii de artă este un bun prilej de a face cunoștință, într-un asemenea cadru, cu operele unui atât de mare număr de pictori români , a căror creație acoperă o perioadă de aproape un secol .”( https://ioniliescu.wordpress.com/2010/04/06/un-act-de-cultura-remarcabil/)2017

A fost un eveniment cultural festiv, important, cu o deschidere largă spre cultura artistică, bucurându-se și de prezența mai rară în expoziții a unor oameni politici, a oamenilor de cultură, a diplomaților (ambasadorul Iugoslaviei), artiștilor etc. Expoziția s-a bucurat de aprecierea tuturor invitaților dar a fost cunoscută de un număr mult mai mare de oameni cu ajutorul mass mediei, multe televiziuni dorind să filmeze evenimentul.

Îm cadrul acestei expoziții

Am scos de asemenea câteva albume de artă unor pictori cu care am colaborat de-a lungul anilor și care de asemenea au participat la taberele de creație pe care le-am organizat în Serbia de-a lungul anilor. Amintim astfel două albume de artă consacrate pictorului Ilie Boca, un album pictorului Vasile Tolan, un album Gheorghe Dican. Am să redau mai jos textele de început

VASILE TOLAN

De mai bine de un secol se anunță, când ritos, când pasional, când cu „exasperantă neutralitate” – moartea Artei. Cu toate acestea, artiștii se încăpățânează să existe, să ne „ademenească” într-o lume alternativă, ale cărei rosturi ascunse nu le putem deprinde decât experiind-o în mod direct.

Convertit la „trăirea întru artă”, și nu oricum, ci în deplină bucurie, Vasile Tolan restituie actului creator – exilat de o modernitate secularizată în spațiul derizoriului – demnitate, nu, însă, înainte de a opera o „necesară purificare”.

Astfel, Vasile Tolan dislocă clișee vizuale creditate de tradiția figurativismului, destructurând reflexia iconică a „realului” până la elementele sale constitutive. Artistul manifestă, totuși, și compulsive tendințe de intertextualitate, proprii abordărilor postmoderne, integrând în discursul său plastic elemente prelevate din repertoriul obiectual contingent fără, însă, a stărui în a le valoriza „simbolic”, ci, utilizându-le doar ca „purtători impliciți” de sens, asemenea pastei cromatice sau a celorlalte „materii” folosite în iconomia lucrării.

Urmând acceselor unui furibund elan distructiv inițial, „voința de ordine” reîntoarce gândul artistului, conducându-l înspre structurări compoziționale surprinse, parcă, în tocmai momentul tainicei lor zămisliri, păstrând încă ceva din puritatea increatului, căci, artistul știe prea bine că „vinovat e tot făcutul, […] sfânt doar nunta, începutul” …

Perfect capabil de precizionismul mimetic al unui desen hiperrealist, în virtutea păstrării unei libertăți artistice reale, Vasile Tolan preferă să-și „acordeze” instrumentele de expresie plastică undeva pe frecvența neo-expresionismului liric abstract, nu fără inserții formale de artă minimală, conceptualism, tașism, neo-dada, artă informală, ș.a., asimilate, însă, polemic, păstrându-și mereu dreptul de „a nu fi de acord.” Izbăvit de tribulațiile „modelor” de ultimă oră, de reactivarea unui figurativism sui generis propus de estetica zilei, artistul își continuă imperturbabil și dezinvolt investigația plastică, menținându-și ferm propria opțiune stilistică.

Convins de eficacitatea „ustensilelor” sale, elementare în sărăcia lor afișată, dar manifestând o detașare aproape chirurgicală, artistul „cotrobăie” sistematic în pliurile secrete ale subconștientului, sondând în epicentrul mișcărilor sufletești. Revolta, uimirea, confuzia, refuzul, atracția, pacificarea, își au ecoul lor în dispunerea „materiilor” din care Vasile Tolan își „plămădește” lucrările – adesea, nefiind vorba doar de procedee pur picturale, artistul mizând pe expresivitatea de limbaj a colajului sau chiar a instalației. Totuși, chiar și atunci când se lansează în tridimensional, lucrările lui Vasile Tolan păstrează un pregnant caracter grafic; linia se desfășoară într-o gamă valorică nebănuit de largă, testându-și limitele expresivității, pata se încarcă de vibrațiile texturilor, stabilind tranșant jocul de „plinuri” și „goluri”, culoarea survine cu eficiența unui spot publicitar, în sprijinul ansamblului compozițional, dând „tonul” și „cheia” în care urmează a fi descifrată partitura vizuală a compoziției.

Conectat la energiile primare ale materiei, însă defel străin de aventura spiritului, Vasile Tolan își practică arta sa cu deplină onestitate, ca pe o supremă formă de „reconciliere”: căci, oare, care este, în fapt, menirea artistului, a artei? Fie că recunoaștem sau nu, aflați în fața operei de artă, inevitabil, căutăm să ne regăsim pe noi înșine, așteptând cu înfrigurare să ni se transmită acel „ceva”, inefabil care să ne apropie, să ne împace – în regim de urgență – cu propria Ființă, cu Universul.

ILIE BOCA

Ilie Boca este un pictor care s-a bucurat de atenția noastră în mod deosebit, de aceea pe lângă faptul că a fost invitat ani la rând și a participat de fiecare dată la taberele de creație din Serbia ,am hotărât să-i scoatem și două albume de artă și să facă și o expoție în cadrul A:S:E ului unde săfie lansat unul dintre albume.

Am să redau textul pe care l-am scris în prefața catalogului în catalogul pe care l-am scos în anul 2010 pentru Ilie Boca

,,Născută sub semnul unei duble vocații – sintetică și diegetică – se citește dintru început sub semnul preeminenței spiritualității originare a ținuturilor sale natale .

Trădându-și apartenența la modernitate spiritul operei sale se împărtășește, în profunzime, de esența post-modernității, prin exercitarea libertății creatoare, cu nobila nonșalanță a spiritelor descătușate de răzvrătiri programatice sau de obediențe ipocrite. Vădind o rară capacitate integrativă, pictorul își sintetizează propria formulă imaginabilă combinând cu grație și inconfundabil ,, savoir faire” gramaticile vizuale stilurile și tehnicile picturale. O estetică a fragmentului ar fi, deci , în cazul lui Ilie Boca, inoperantă, multitudinea de elemente iconice de extracție arhaică, medievală sau modernă sudându-se inextricabil într-o viziune unificatoare.

Abordând, fără complexe și inhibiții , aproape orice suport plan, apt de a deveni ,,pictură”, artistul refuză să se conformeze unei anumite tehnici de lucru – uleiul, tempera, acuarela sau colajul nefiind în mâinile sale decât accesorii de exorcizare a neantului ,,suprafeței albe”, specificitatea discursului plastic nefiine îndatorată ,,purității limbajului”, ci tocmai mixajului valorilor ,,specifice”, tranzitivității și translației acestoră. Fie cristalizând în structuri reticulare stratificate pe verticalsau și în profunzime , evitând orice fel de perspective iluzioniste, fie aglutinându-se într-o formă monolitică singulară, compozițiile lui Ilie Boca stau sub semnul unei implacabile forțe germinative ,iscată la granița dintre teluric și celest.

Reiterând în ample cicluri compoziționale etape dinspre figurativul cvasi-fotografic către registrul eliptic al stilizărilor sau chiar însumându-le în interiorul unui același ,,proiect plastic” – ,, scriitura” lui Ilie Boca se așează în matcă , anihilând cu blândețe tensiunea contrariilor . Caleidoscopică, tămăduită, însă, de orice eclectism prin racordul tainic la orânduirea cosmică imanentă, viziunea pictorului își păstrează cu obstinație amprenta, atașată, de altfel, ideii de maximă indiviodualizare/originalitate a operei de artă până în punctul în care ,, semnătura din colțul tabloului” devine redundantă.

Extrem de prolific, artistul pare a fi într-o permanentă, febrilă căutare de sine, regăsindu-se iarăși și iarăși, ca într-un basm popular fantast, în toposul Bucovinei natale, pictând cu întreaga încărcătură afectivă a unui ,,acasă” extins hipertrofic, peste faldurile timpului istoric.

Repertoriul obiectual ancorat în reminescențe ancestrale sau folclor ( ,,Descântec” , ,,Palimpsest”, ,,Parte” ) bestiarul totemic,( ,,Căluț”, ,,Vulpe deghizată”, etc) peisajele marcate , în filigran, de suflul cunoașterii ( peisajele dela Tescani , Balcic sau cele italiene realitatea vag hieratică sau reconfigurată ludic (,,personaj” ,,narative” , ș.a) păstrând nealterată puterea de evocare proprie desenului copiilor converg înspre structurarea unui univers plastic dinamic mereu surprinzător, marcat de o spiritualitate cu pronunțată tendință arhaizantă. Spontaneitate ,,bine temperată” a gestului creator, aflat între sinceritatea trăirilor și ,, ritualizarea acestora , se instalează – din punct de vedere conceptual – într-o meta-realitate suspendată temporal , deschisă spre invocarea cu discretă religiozitate a spiritului universal.

Expresie a unei decantate ,,geografii interioare” , care înalță volatile stări tranzitorii sub specie aeternitatis, pânzele artistului iau în posesie lumea, inducând unei ample mitologiipersonale consistența unui imaginar colectiv, recapitulizat și re-formulat în ,,versiune proprie”.

Dincolo de natură,de peisajul cu deschideri metafizice, filonul epic pregnant, prezent în compozițiile sale cu personaje generice, aduce mărturia eului său social/istoric, ecoul situării sale în lume, vădindu-l drept un entuziast depozitar al misterului sacru al existenței-denunțând, însă, implicit, ,,dezvrăjirea” și ,,sărăcirea” lumii omului contemporan, percepția acestuia viciată de grave ,, discontinuități” metafizice.

Formându-se lângă nume mari ale picturii românești, precum un Alexandru Ciucurencu, pictorul Ilie Boca nu rămâne tributar modelelor, emergența viziunii sale plastice, evoluția alchimiei inconfundabilei sale palete cromatice având cu totul alte origini, determinate estetic și afectiv de opțiuni proprii.

Nimic nu rămâne, însă, străin pentru artistul autentic: ingenuitate cu care își înțelege obârșiile și își asumă în folosul artei sale rafinamentul și strălucirea scoarțelor bucovinene, prospețimea culorilor picturii populare naive sau ținuta sobră ,esențializată a ceramicii de cucuteni nu îl împiedică pe Ilie Boca să revendice ecouri bizantine sau chiar baroce, să încorporeze elemente impresioniste, expresioniste sau aparținând nenumăratelor,,isme” ale avangardei istorice europene, nici să se impregneze succesiv de imobilismul solemn al picturii vechilor egipteni, de grația și cursivitatea grafiei tradiționale nipone ori de simbolistica ermetică/esoterică a varii culturi exotice. Străină de ,, manierisme” , cromatica sa se ,,re-inventează” cu fiecare ciclu imagistic; când sobră când strălucitoare, când opunând ,,albastrul de Voroneț” pământurilor,când uzând de medierea complementarelor – în esență,culoarea sa este în primul rând ,,culturală”, venind întotdeauna din interior,încărcată de ,,semne” și de filtrată emoție .

Ineditul recompunerii sintetice a elementelor expresive ale relității este pe măsura uriașeisale vitalități, a unui irepresibil torent creator , a coerenței structurale ,,ascunse în exercițiul celebrării actului plastic, vocația sa experimentalistă manifestându-se cu discreție prin imprevizibile schimbări ale registrului stilistic și conceptual.

Personalitate carismaticăa contemporaneității noastre,activ de decenii în peisajul artelor plastice românești, deținâtor al mai multor prestigioase premii internaționale și naționale- trebuie menționat aici , premiul Bienalei Euro-Asia Ankara 1990-cu expoziții personale în marile capitale culturale ale lumii,Ilie Boca este deja un nume de referință al istoriei artei plastice din România și nu numai, o prezență marcantă,de mare probitate profesională și proverbială modestie . (ilie boca catalog , eurogama invent 2010 ,buc pag 5-6)

Inițiator al taberei de pictură de la Tescani, în cel de –al doilea album numit – PEISAJE am hotărât de data aceasta să includ un interviu cu pictorul Ilie Boca , după o schemă de întrebări pe care le-am pregătit special, astfel încât publicul să înțeleagă cât mai mult despre creația acestuia chiar de la sursă. Am să citez câteva din aceste întrebări și răspunsuri

1. – După incursiuni mai mult sau mai puțin consistente în experimentul plastic de tip modernist, nu puține nume prestigioase ale picturii românești contemporane, congeneri ai Dvs. – de pildă, unii membrii ai grupului „Prolog” – și-au întors privirea înspre natură, relansând rapelul la figurativ, la tradiție. În calitatea dvs. de inițiator al taberei de pictură de la Tescani, considerați a avea și Dvs. un rol în această „cotitură” operată în plastica românească începând cu deceniul șapte al secolului trecut? În ce ar consta, mai concret, acest rol?

1. – Dincolo de experiențele de atelier, am făcut schițe și peisaj direct după motiv încă de la început, de când m-am apucat de pictură. Am avut la mine instrumente cu care mi-am notat locurile pe care le-am vizitat, dar am făcut și pictură peisaj la fața locului atunci când era posibil. Peisajul este o vacanță, un loc cu aer și soare care te reconfortează, îți astâmpără curiozitatea de pictor ce caută forme și culori. Taberele de creație sunt întâlniri benefice ale artiștilor, unde se împărtășesc experiențe, prietenii își măresc puterea de cercetare și descoperire. Prima tabără pe care am organizat-o a fost la schitul Sf. Sava din Berzunți, Bacău, un schit părăsit pe care, cu ajutorul primarului de atunci și al sătenilor, l-am reparat. Am obținut materiale, uși, geamuri, chiar și mobilă – paturi „refuzate la export” – de la o fabrică de mobilă din Bacău, CPL, unde era director Aurel Țent, un om care urmase câțiva ani cursurile Institutului de Arte Plastice din Cluj, înainte de a deveni inginer. Am început cu practica de vară a cursanților Școlii Populare de Artă din Bacău, unde eram profesor, și am continuat apoi cu profesori de desen din școli din județul Bacău. Era o lună de pictură în peisaj. Am invitat apoi și artiști cunoscuți și astfel locul a căpătat farmec și importanță. Mulți dintre colegii profesori de desen care au venit la Berzunți și au pictat acolo au căpătat dragoste de peisaj, au devenit artiști cunoscuți .Din 1974 am organizat, cu ajutorul Comitetului Județean de Cultură Bacău și Uniunii Artiștilor Plastici, o tabără de grafică la fabrica de hârtie Letea – o experiență interesantă pentru că discutam despre facerea hârtiei speciale pentru artiști. În 1975 tema taberei a fost arta în industrie, un experiment ce a durat un an și care s-a finalizat cu o expoziție de grafică. Din 1976 ne-am mutat la Tescani, reședința familiei Rosetti-Tescanu, donată statului român, dar lăsată de autorități în paragină. În 1976 conacul a fost reabiliat și astfel am putut beneficia de un loc plăcut, cu tradiție artistică. Dacă la edițiile din 1974-1976 participaseră doar graficieni, ni s-au alăturat apoi și pictori. Printre primii participanți au fost Ileana Micodin, Ala Popa Jalea, Constantin Berdilă, Ethel și Silviu Băiaș, Napoleon Zamfir. Au venit apoi Horia Bernea, Sultana și Ovidiu Maitec, Șerban Gabrea. Domnul Paul Gherasim a venit primăvara, când înfloreau merii, cu un grup de tineri artiști, Mihai Sârbulescu, Christian Paraschiv, Horia Paștina, tema cercetării lor fiind floarea de măr. Astfel, an de an, începând din 1976, Tescaniul a devenit un loc unde se întâlneau artiștii, unde se lucra. Toți cei care au venit la Tescani au îndrăgit locul. Nu veneau doar în taberele organizate de noi, ci și pe cont propriu. Ni s-au alăturat și compozitori, scriitori, oameni de teatru. Din 1990am lărgit lista invitaților cu artiști din alte țări, dând o dimensiune internațională taberei de la Tescani.

12. – Maestre Boca, ne-ați obișnuit cu un anume mod tensionat, ludic și totodată grav, de a privi și asambla elementele plastice în compozițiile de rezonanță arhaică, totemică, totuși peisajele dvs., în special cele recente, sunt pictate sub o zodie pacinică, solară, în care respiră calmul, o anume tihnă patriarhală, a cărei sorginte pare a fi într-o cu totul altă lume; cum vă explicați această „mutație” de perspectivă, ce implică, la rându-i, și una a tehnicii plastice utilizate?

12. – Stările nu ți le poți comanda, ele sunt așa cum sunt. Pictăm în atelier sau în peisaj cu conștiința că facem ceva ce trebuie să te mulțumească întâi de toate pe tine ca artist. Nemulțumirea te duce la reveniri, la anularea a ceea ce ai făcut și la reluare. Culorile au și ele neprevăzutul lor. Prin uscare se schimbă raportul dintre ele, se închid, se deschid. Când pictez peisaj, îl fac cu culori de ulei. Desigur, am făcut și acuarele, am lucrat și cu tempera, dar prefer ca atunci când merg la peisaj să folosesc culorile de ulei. În atelier lucrez cu foarte multe feluri de culori, pe multe mi le prepar singur, cu pigmenți, le amestec cu acrilice, cu tempera și, desigur, cu culori de ulei. Așa obțin accentele și fondurile, cu straturi subțiri, spălate. Fiecare pictor își găsește propriile tehnici în funcție de ceea ce urmărește. Importantă este lucrarea. Dacă te simți mutat acolo. Dacă ceea ce vrei și ceea ce ai făcut au semnul egalității, atunci poți fi, pe moment, mulțumit.

17. – Apare în lucrările Dvs. recente un nou mod de a concepe sacrul – evocat la modul explicit, în ample ori concentrate reprezentări/scenografii ritualice, inițiatice, impregnate de ethos-ul fabulosului – se convertește, acum, în dimensiunea sa aparent umilă, în fapt, subtilă, implicită, a „bunei (o)rânduieli” a Creației, a cosmicității, cu alte cuvinte. Este această translație rodul unei modificări de optică personală, ori a survenit ca urmare a orientării pe calea „firească” a pictorului, către o comuniune mai strânsă cu Natura?

17. – Am fost mereu însetat să cunosc natura. De mic îmi propuneam să văd ce e dincolo de orizont și mai departe până mă pierdeam în infinit. Are asupra mea, ca pictor, o putere specială. Mă binedispune o excursie în natură, mă încarcă cu o stare optimistă și devin mai creativ. Nu trebuie să te grăbești, toate locurile au ceva special pentru un pictor. Contează programul pe care ți-l propui și pe care de obicei îl cauți. Altfel, cu liberă cugetare, poți să vezi și să înțelegi mai mult și să profiți de nebănuite descoperiri.

Depinde de noi, în mare măsură, ca să facem ceva și să ne acoperim timpul care ni s-a dat cu lucruri în care credem și în care ne putem dezvălui, așa ne plătim felul nostru de a fi și de a ne arăta lumii. Așadar cred în posibil.

***

Personalitate marcantă a artelor contemporane românești, și nu numai, maestrul Ilie Boca ni se dezvăluie, și de această dată, de o vitalitate debordantă, dublată de o postmodernă lipsită de inhibiții în fața pânzei, deschis atât prospecțiunilor de „teren” cât și aglutinărilor/cristalizărilor de atelier, operând asupra motivului plastic ales, indiferent care ar fi acesta, acțiuni succesive, integratorii, de „luare în posesie”, conform unei grile interioare armonice, bine structurate. Adaptându-și în permanență mijloacele de exprimare plastică la spațiu, timp și muze, servindu-se cu o lejeritate de invidiat de varii paradigme imaginale, artistul reușește, cu toate acestea, să dezvolte o viziune extrem de personală, de netăgăduită coerență și cosmicitate, impregnată în filigran de spiritualitatea originară a toposului natal. Epică și lirică deopotrivă, creația sa plastică nu suferă de grandilocvență, de cochetăria livrescului, nici de turbulența nefiltrată a vreunui afect, spectacolul vizual vădind o irepresibilă vocație a echilibrului, chiar și atunci când acesta se realizează prin contraste.

Apropiindu-și pictura cu maxim profesionalism, dar nu ca pe o profesie ci ca pe un mod de a ființa în lume, maestrul nu permite vreo sciziune între omul și plasticianul Ilie Boca, fiind mereu preocupat să instituie în preajma sa, un climat stimulativ, pacinic, de efervescență creatoare și liber transfer de idei. Artist contemporan de primă mărime, dar de o neinfrântă modestie și generozitate, Ilie Boca își protejează harul și în beneficiul generațiilor următoare fiind mereu implicat, cu o responsabilitate și un spirit civic care țin parcă de o matrice culturală germanică, în proiecte socio-artistice, dacă nu întotdeauna de imediată urgență și anvergură, întotdeauna „de viitor”.

Pictorul Gheorghe Dican

care de asemenea a participat ani la rând în taberele organizate și susținute de noi în Serbia,am descoperit un limbaj pictural aparte ce ne –a captat atenția . Am hotărât să îi scoatem un album și voi reda din argumentul care deschide acest catalog c-am scris în catalogul Gheorghe Dican despre acesta âteva cuvinte pe care le

,,După cum însuși artistul afirmă, pe lângă talent, în lumea artei, e nevoie de multă, multă perseverență – pictorul trebuie să depună un efort susținut, continuu, să nu abdice, sub varii pretexte, de la „disciplina de atelier”. Prolific și tenace, pictorul se re-construiește în permanență pe sine prin intermediul operei sale. Nu ține să fie în pas cu moda, nici să se încadreze în vreun stil anume, elementele de limbaj plastic subsumabile expresionismului liric abstract pliindu-se în mod natural, pe structura sa interioară, pe necesitățile discursului său plastic. Mesajul său este simplu, sincer și direct – pânzele lui comunică în mod firesc cu noi într-un mod foarte personal, tocmai pentru că, într-un plan secund, gesturile spontane se supun unor severe legi compoziționale și au o anume încărcătură descriptiv-figurativă, suficientă pentru a oferi chei de lectură. Tușele ample, generoase, de un grafism accentuat, pun în valoare culoarea,

fiind, înainte de toate, un mare colorist.

Pictorul este temperamental atras de strălucirea culorilor pure și luminoase, sonore, de tonalitățile calde, și de contrastele cromatice abrupte, în regim de complementaritate. Nu îi sunt însă străine nici armoniile delicate, sofisticate, nici acordurile glaciale, sobre, nici valorizarea albului și negrului drept „culori” active.

Artist nu doar plin de trăiri ardente, ci și capabil de rafinate speculații intelectuale, pictorul, conștient de harul său, așterne, pe pânză, ca un adevărat virtuoz, momentele sale culminante de tensiune interioară, în versiune esențializată. Elementele naturii sunt prezentate într-o viziune proprie, șlefuită de imaginație, luminozitatea lumilor propuse deschizând adevărate spații mistice. Cromatica exuberantă, non-mimetică, dialogul fantast al culorilor, jocul cvasi-abstract al maselor de culoare sunt tot atâtea mărturii că pictorul nu concurează natura, Creația divină. Ambiția sa este aceea de a-și crea un spațiu metaforic propriu, izvorât din frământarea sa lăuntrică, făcându-ne părtași, astfel, la viața sa interioară, mesajul său plin de vibrație și muzicalitate atingând corzi profunde ale sufletului nostru.” (gh. Dican catalog)

Gheorghe Dican

Sub semnul Graalului – Ștefan Pelmuș

,, Având drept piatră unghiulară Sfântul Graal, – deopotrivă purtător de blestem (conform legendei, sculptat fiind din smaraldul uriaș căzut de pe fruntea lui Lucifer, în timpul rebeliunii sale), și de sfințenie – ca potir al primei Împărtășanii ori ca vas conținător de sânge al Patimilor Hristice, pictura lui Ștefan Pelmuș pare a se structura sub zodia paradoxului, ca imagistică, frazare plastică, repertoriu formal/simbolic, și nu în ultimul rând ca „fior metafizic”, încât, lăsându-ne impregnați de etosul ei fabulatoriu, am putea fi încercați de aceeași mirare goetheană: „Așadar, cine a împletit Trandafirii cu Crucea?”…

Magnetică, absorbantă, având darul de a capta privirea și de a o reține în mreje, imprimându-i o subtilă mișcare centripetă, convertind-o către un Centru niciodată pe deplin explicit, imaginea plastică propusă de Ștefan Pelmuș, are în genere, indiferent de dimensiunea sa fizică reală, obiectivă, uimitoarea capacitate de a se dilata, performând, în același timp, și o „mișcare” centrifugă, iradiantă și pulsatorie abia perceptibilă, însă nu mai puțin persistentă, înstăpânindu-se insidios asupra percepției spațialității pe care o încearcă privitorul.

Concurând prin persuasiune și incontestabile calități grafice tehnica afișului contemporan, creația lui Ștefan Pelmuș pare a rămâne, însă, ferm ancorată în sfera „clasică” a picturii, prin suportul bidimensional, „oglinda” bine definită, mijloacele de limbaj plastic proprii îndeletnicirii cu meșteșugul picturii – neispitit de mixajul cu noile media – prin exploatarea maximală a raporturilor cromatice și, aici se cuvine a fi de subliniat, armonia ansamblului, jucată pe prezența contrastelor violente, alături de fine, elaborate acorduri -, tușa aparentă, discret tactilă, ca tot atâtea dovezi ale fidelității pictorului față de „stindardul” transtemporal al breslei. Cu toate acestea, grafismul lucrărilor sale este unul de esență: mai mult decât o miză formală, mai mult decât un mod de exprimare percutant și sintetic, acesta, ține, în fapt, de o anume nostalgie a artistului aflat în căutarea „Cuvântului pierdut”, a unei limbi sacre, primordiale, ale cărei semne ar fi expresii ale divinului, desenul, prin urmare, ca disegno, ar fi tocmai «semnul lui Dumnezeu» (Jean-Jacques Wünenburger). Împătimit al sistemelor de scriere nealfabetică, Ștefan Pelmuș nu ignoră nici straturile de adâncime ale zonei mistice emanând în grafismul literelor/cifrelor singulare, care, înainte de a deveni semnificanți abstracți implică propriul mesaj imanent. Figurativitatea acestora nu ar reprezinta altceva decât chiar aproximarea unei expresii vizibile, concentrate a structurilor invizibilului, avându-și obârșia în „miturile întemeietoare”, – alif, de pildă, prima literă în mai multe alfabete semito-hamite simbolizează prin grafia sa verticală simplă, trecerea de la haos la cosmos, de la amorf la structură, întruchipând licărirea luminii celei dintâi în ochii Creatorului, văzută de Acesta întocmai ca o linie dreaptă de cerneală.

Insinuându-se în zona de confluență a abstracției cu ispita concretului luxuriant, departe de a fi simple semnale/semne grafice, grafemele propuse de Ștefan Pelmuș evadează din chingile sensului lor „comun”, detectabil, de altfel, cu ajutorul a câtorva tomuri enciclopedice, instaurând acea atmosferă inefabilă și neliniștitoare proprie imaginilor de tip esoteric, a misterelor cvasi-revelate.

Semiologia proprie acestor grafeme,proiecții volumetrice pe un ecran plat, dezertând de la statul lor de elemente abstracte, dar păstrându-și un profund caracter imaginal, asumându-și o existență multiplă, incertă și totuși „palpabilă”, trimițând mereu la realități conexe ce le transcend se coagulează sub bagheta magică a unui neliniștit „ucenic vrăjitor”, într-un corpus simbolic complex, autonom.

Aparent eterogen și haotic, acest arsenal simbolic se structurează, refuzând, la limită, tentația hazardului/entropiei, sub auspiciile proteicului

– mereu prezent, sub una sau alta dintre formele sale legendare (potir de smarald, tipsie de argint, piatra căzută din Ceruri, ochiul lui Shiva, ceaunul belșugului, sabie, suliță, pește, porumbiță purtătoare de ostie, lance albă însângerată, carte, etc.) instituind inextricabile rețele purtătoare de sens, cu rapel în geometria „organicului”, a fractalilor, ori a spațiilor galactice, „liantul” secund fiind un vrej vegetal/spin arborescent ce acționează aidoma unui veritabil „arbore al lui Iesei” ori „arbore Sephirot” înspre coeziunea și structurarea nivelelor (de lectură a) imaginii.

„Bântuite” concomitent de un suflu vital bergsonian și de o misterioasă, ancestrală „pneuma” impregnată de iminența eschatologică, imaginile create de Ștefan Pelmuș configurează tensionate sintagme plastice, în care gravitatea „rostirii” se confruntă acut cu simțul ludic și diegetic al pictorului. Exerciții de îmblânzit moartea/veșnicia, dar și viața/asperitățile duratei, acestea „reciclează” aproape toate căile spirituale esoterice ale lumii, de la misterele Egiptului Antic, la mandalele extrem orientale și de la Kabbalah la alchimia speculativă a Cavalerilor Templieri, cu nonșalanța înpământenită aici la Porțile Orientului, unde, nu-i așa, totul pare mai puțin grav, însă, unde dimensiunea tragică a existenței capătă, nu rareori, nebănuite, neașteptate valențe estetice.

Populate de caligrame ale unui palimpsest în veșnică rescriere, etalând un spectacular necăutat, capabile să alăture osmotic incongruente sonorități cromatice și formale, pânzele lui Ștefan Pelmuș se dezvoltă parcă una din cealaltă, într-un continuum organic, caleidoscopic, păstrând nealterat „ADN”-ul imaginii matrice a potirului sacru, ca axis mundi, ce permite uniunea mistică dintre cer și pământ, materie și spirit, om și Divinitate. Desfășurându-se în tempo-uri de Laudatio, cu inflexiuni de bâlci al deșertăciunilor, sau pigmentând cu voioșii de tarantelă sobrietatea unui memento mori, repertoriul metafizic al operei lui Ștefan Pelmuș este cel care face mereu diferența, nuanțând discursul plastic, izbăvit astfel de spectrul serialității.

Cavaler fără reproș al penelului, credincios Luminii ca „expresie a divinității ascunse și misterioase”, conform unei poetice formulări din Textele Sarcofagelor, Ștefan Pelmuș face uz de toate „armele” sale pentru a atrage atenția spectatorului de astăzi, intens sensibilizat de valuri postmoderne, asupra necesității prioritare a omului contemporan de a se re-situa în contact cu forțele sacre ale cosmosului, în vederea re-dobândirii stării de armonie originare, evocând cu discreție, în filigran, încercările inițiatice ale propriului pelerinaj interior.”

Taberele de creație

Taberele de creație din Serbia au fost și sunt, unul din proiectele noastre de suflet , atât ca galeriști cât și ca împătimiți colecționari de artă. Nu întâmplător am ales ca acestea să se desfășoare în superbe locații din Serbia, la Golubac sau Veliko-Gradiste la Dunăre . Un loc unic prin frumusețe mai sus de cazanele mari și mici, prin defileul Dunării, unde parcul natural național din partea Serbiei este declarat monument fiind arie protejată, o rezervație naturală greu de descris doar prin cuvinte, cu priveliști pe care cei ce le văd le uită greu. Aceste priveliști, am ales să fie inspirație pentru pictorii și artiștii invitați la taberele organizate și finanțate de noi de-a lungul anilor în Serbia. Locul a devenit repede un punct de întâlnire al celor mai renumiți pictori, despre el scriindu-se destul în media datorită pictorilor care, au povestit la interviuri fiind impresionați și marcați nu doar de frumusețea locului ,dar și de ospitalitatea cu care au fost primiți, de căldura sârbilor în special, aceștia fiind deschiși și încântați să cunoască pictori din România. Lista pictorilor a crescut an de an, aceștia dorindu-și să revină , iar de-a lungul a peste nouă ediții numărul acestora se apropie de 70.

Tabara Serbia-Fantanaru, Tomaseli, Aculina Strasnei, Pelmus, Aurel DAn, Grigore, Pop Negresteanuhttp://www.djordjevicdragan.com/?page_id=11#

Boca,, 37, 39

Gheorghe Dican, 8, 31, 40, 41

Graal, 41

Graal,, 41

Guttman, 13, 18, 19, 23, 24

harry guttman. harry guttmanSee

Harry Guttman, 8, 10, 12, 13, 15, 16, 24, 26, 29

Jean-Jacques Wünenburger, 42

Menash Kadishman, 15

Mircea Deac ,, 12

Napoleon Zamfir., 37

Paul Gherasim,, 4

Pelmus, 46

Pop Negresteanu, 46

Salvador Dali, 17

Ștefan Pelmuș, 41, 42, 43, 44

Tomaseli, 46

Yurom Artis, 3