Gabriela Anton (Vasiliu) [607415]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
ȘCOALA DOCTORALĂ A FACULT ĂȚII DE
ISTORIE

REFLEXIILE TIMPULUI.
ZUGRAVI ȘI ICOANE DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ ÎN
A DOUA JUMĂTATE A VEACULUI AL XVIII -LEA

-rezumat –

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
profesor universitar doctor Andrei Pippidi
DOCTORAND: [anonimizat]2016 –

1
Cuvinte cheie: comanditar, ctitor, donație, fenomen artistic, breaslă, urban, rural,
mentalități, icoană, iconografie .

Axată pe studiul icoanei , teza „Reflexiile timpului” își găsește loc într -un domeniu a
cărui deschidere este evidențiată prin densitatea inegală în care este reprezentat, în
istoriografia de profil, veacul al XVIII -lea, cu toate că îi este asociat un material de studiu
bogat, mare parte fiind păstrată în muzee și colecții. Deși parțial icoanele din bisericile –
monument au intrat deja în circuitul științific, independent sau o dată cu lăcașurile care le
dețin, un număr semnificativ de piese conservate în muzee rămâne încă nevalor ificat, dintr -o
țesătură de motive mai mult sau mai puțin obiective, cel mai invocat fiind degradarea. Cel
puțin pe acest segment, domeniul icoanei rămâne unul deschis atât completărilor cu piese
inedite, cât și diverselor abordări tematice. Șansa de a fi în interiorul sistemului a evidențiat
termenii concreți ai deschiderii și totodată oportunitatea studiului, iar accesul la un astfel de
fond a oferit suportul figurativ necesar. Icoanele conservate în depozite, cu tematică și
apartenențe temporale și geogr afice diferite, cu dificultate pot fi asamblate într -un studiu cu
valoare practică în domeniul muzeal sau chiar al învățământului de profil. Impedimentul a
fost înlăturat prin selecția pe criterii științifice a pieselor și o metodologie în consens cu
poziț ionarea interdisciplinară care a înlăturat riscul unui demers unilateral de istoria artei,
supralicitat în mediul profesional. Astfel, diversitatea a convenit obiectivelor noastre,
oferindu -ne posibilitatea de a cimenta din „frânturi” imaginea de ansamblu a fenomenului
artistic tradițional și a mediului social care l -a animat. Genericul „Reflexiile timpului”, care
definește succint perspectiva, a jalonat cercetarea de așa manieră încât ea se poziționează la
confluența istoriei artei cu istoria culturală, prin studierea fenomenul artistic tradițional
ancorat în mediul social care îl animă. Câmpul de investigație a fost lărgit, asociind obiective
în relație strânsă cu icoana celei de a doua jumătăți a veacului al XVIII -lea: izvodul
brâncovenesc, zugravii, meșteșugul, comanditarii și iconografia, fiecare făcând obiectul unui
capitol din teză. În final, catalogul cu cele 61 de icoane în exemplare asociate tuturor
categoriilor sociale, construiește imaginea unei epoci marcată de sensibilități comune,
exprimate mai clar sau mai difuz, conform nivelului de situare spirituală al celor car e se
manifestă în calitate de ctitori sau [numai ] donatori.
Pentru o astfel de acoperire, a fost necesar aportul suplimentar al unor piese aflate în
contextul lor originar, pe care le -am identificat în cercetarea de teren desfășurată în perioada
studiilor doctorale cu precădere în Oltenia, celelalte zone, mai sumar explorate din diverse

2
motive , fiind suplinite de materialul figurativ deținut de muzee, cu proveniența atestată de
semnături sau documente de evidență.
Alături de analiza directă a obiectului, t eza a implicat o sintetizare de neevitat a
cercetării de profil , mai cu seamă în cazul perimetrelor de spiritualitate indirect vizate în
studiul nostru, a informațiilor oferite de corpusurile de documente în legătură directă cu
zugravii și meșteșugul, dar și a celor oferite de documente inedite, consultate la Arhivele
Naționale – Biroul Arhive Medievale, Fonduri personale și Colecții.
Primul capitol al tezei a fost dedicat izvodului brâncovenesc , a cărui autoritate
rezultă din varietatea redacțiilor utiliz ate pe tot parcursul veacului al XVIII -lea, ceea ce a
determinat circumscrierea observațiilor între momentul de spirit clasic al definitivării și
maniera ulterioară în care a fost înțeles și preluat. Racursiul istoric s -a conformat obiectivelor
cercetării derulate sub genericul „Reflexiile timpului”, reperul frecventat și în primele decenii
ale veacului al XIX -lea fiind supus unei analize succinte care a vizat achizițiile formale și
înnoirile conceptuale definitorii pentru sinteza brâncovenească. Revenirea pe un teren deja
cartografiat a fost necesară pentru a evidenția mecanismul selecțiilor iconografice1 și
stilistice2 operate în cadrul unui program cultural , cu desfășurare amplă, concretizat prin
traducerea textelor de cult, corelația imaginii cu textul ș i limbajul teologal, opera de ctitorire
și întreținerea ortodoxiei în zonele lipsite de resurse din Transilvania și Orient.
Relația imagine – text – ritual a evidențiat, pentru această etapă istorică premergătoare
celei asumate, un nivel de erudiție teolo gică și o experiență spirituală ale căror cote nu mai
sunt atinse ulterior, explicând astfel de ce doar o parte din moștenirea iconografică3 a rămas
activă, restul trecând într -o latență pe care doar experimente unice le reanimă. Enumerarea
elementelor de noutate care au intervenit în pictura tradițională în epoca brâncovenească a
fost ghidată de concluziile unei cercetări bibliografice evidențiată în aparatul critic.
Frecventarea intensă a izvodului brâncovenesc, dar mai cu seamă numeroasele
variante ale a cestuia îi aduce în lumină pe cei care se prezintă posterității prin aderarea la
această moștenire. Implicarea masivă în actul de ctitorire și/sau înzestrare cu obiecte de cult a

1 Ioana Iancovescu, Note asupra iconografiei unor imnuri mariale în pictura brâncovenească , în SCIA s AP,
1994.
Idem, Viața Sfinților Varlaam și Ioasaf. Versiuni iconografice românești , în vol. (îngrijit de Ionel Cândea, Paul
Cernovodeanu și Gheorghe Lazăr) „Închinare lui Petre Ș. Năsturel la 80 de ani”, Brăila, Ed. Istros, 2003.
Idem, Les sources russes et ukrainiennes de la peinture murale au temps de Constantin Brancovan în „Revue
Roumaine d'Histoire de l'Art, série Beaux Arts”, tome XlV, 2008.
2 Anca Vasiliu, Pictura murală brâncovenească. Context cultural și trăsături stilistice (I ), în SCIA s AP, 1982.
Idem, Pictura murală brâncovenească, Arta portretului , în SCIA s AP, 1983.
3 Corina Popa, Ioana Iancovescu, Elisabeta Negrău, Vlad Bedros, Repertoriul picturilor murale brâncovenești. I.
Județul istoric Vâlcea , București, Ed. UNARTE, 2008, vol. I (text), vol. II (ilustrații).

3
celor de condiție modestă, aflați în ascensiune socială, a instituit și gener alizat, sub aspectul
limbajului artistic, o factură mai rustică, amendată de către unele voci cu sonoritate în epocă:
episcopul Filaret al Râmnicului4, boierul Barbu Știrbei5, episcopul Iosif al Argeșului6.
Opiniile acestor exigenți au orientat cercetarea spre aspect ele de meșteșug ale zugrăviei.
În capitolul al doilea , dedicat meșteșugului , am surprins din contracte de meșteri,
documente juridice, corespondențe și însemnări autografe din caietele de modele, secvențe
din viața modestă a zugravilor din Țara Românească, activi în perioada analizată. În a doua
jumătate a veacului, meșteșugul își păstrează reperele tradiționale, măsurile administrative
luate de Domnie în privința meșteșugarilor limitându -se doar la zugravii bucureșteni, pe care
îi include în cor porația mânuitorilor de vopsele (1776) individualizându -i ulterior într-o
breaslă a zugravilor „în oloi” (1787). Ace astă atenție, deși dublat ă de măsuri educative în
aceeași direcție prin înființarea primelor școli de zugrăvie, deocamdată în mediul eclezia l
(Mânăstirea Căldărușani -1778 și Episcopia Râmnicului -1785), nu are sensul unei încurajări
artistice din partea Domniei (Alexandru Ipsilanti și Nicolae Mavrogheni) , înscriindu -se în
seria demersurilor organizatorice inițiate pentru reformarea societății, care indirect îi prezintă
pe zugravii bucureșteni între ceilalți meșteșugari vizibili ai vremii.
Cercetarea aspectelor sociale din jurul meșteșugului a prilejuit o scurtă incursiune în
trecutul mai îndepărtat, când monopolul acestei activități artistice era d eținut de zugravii –
monahi. P roliferarea meșteșugului în exteriorul zidurilor mânăstirești a adus în discuție
categoriile de zugravi din mediul laic, unde tendințele manifestate necesită de limita rea
ruralului de urban. Semnăturile de pe icoane au arătat cu certitudine că în mediul rural,
majoritatea celor care practică meșteșugul sunt preoți și diaconi, limbajul artistic cvasicomun
asimilându -i curentului conservator -monastic, factură imprimată de mediul în care aceștia se
formează , la care rezonează comitenții cu ponderea cea mai mare în cadrul fenomenului de
ctitorire. Din succesiunea semnăturilor s -a putut constata că unii dintre zugravi laici se
diaconesc în vederea hirotonirii ulterioare, astf el încât meșteșugul devine o îndeletnicire
auxiliară preoției, ceea ce întreține factura conservatoare a picturii tradiționale în mediile
provinciale și sătești. Aflați sub ascultarea ierarhului care le permite sau nu deplasarea în
afara parohiei, ponderea pe care o au preoții între zugravii activi în mediul provincial explică
unicitatea breslei bucureștene.

4 Enciclica lui Filaret al Râmnicului Noului Severin , publicată de Constantin Erbiceanu în BOR, 1891 – 1892,
p.646.
5 Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri și icoane , București, Ed. Humanitas, 2012, p. 433.
6 George Potra, Din corespondența inedită a unor fețe bisericești din Țara Românească în veacurile al XVIII -lea
și al XIX -lea, în BOR nr. 1 – 2/1965, p.163.

4
Aspectul tehnologic al meșteșugului a presupus o trecere în revistă a instrumentelor
de lucru, erminii, caiete de modele și șabloane, ceea ce ne -a îndr eptat atenția asupra
miscelaneelor din colecția BAR7, pentru un contact nemediat cu manuscrisele care ar fi putut
furniza informații de interes pentru temă. Exceptând abilitățile de desenatori ale autorilor,
materializate în ilustrațiile în plină pagină8 sau în ornamente preluate din gravuri, schițate cu
condeiul la începutul9 sau la încheierea fragmentelor de texte, foiletarea manuscriselor nu a
relevat elemente semnificative pentru perioada asumată. Interferența activităților „de atelier”,
prilejuită de c opierea și ilustrarea textelor, manoperă ce putea fi executată atât de caligrafi cât
și de zugravii – iconari care știau să scrie, avea precedentul vechilor manuscrise miniate.
Astfel de comenzi rare ar fi putut asigura zugravilor, considerați în epocă „mâ nuitori de
vopsele”, un venit modic în perioadele în care nu existau comenzi de pictură, mai ales că
manuscrise le erau prețuite, trecând de la o generație la alta. Câteva exemple documentate,
cazul lui Mincu zugrav, autorul unei cărți de rugăciuni pe care o ilustrează cu scene
religioase10 și al logofătului Vasilie Dumitrovici ot Sibiciul de Jos, zugrav și traducător al
unei „Alixăndrii” la 177811, au dus la presupunerea că și Radu zugravu s -ar fi putut ocupa
copierea și ilustrarea manuscriselor, explicând as tfel tăcerea care se așterne peste activitatea
sa după mutarea la București.
Comparativ cu numărul zugravilor repertoriați și al volumului de comenzi presupus
din ritmul de ctitorire, raritatea absolută a caietelor de schițe rămâne surprinzătoare în veacul

7 Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor românești , București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 4 vol. 1978 –
1992.
Ms. rom. BAR nr. 1283, de la începutul secolului al XIX -lea;
Ms. rom. BAR nr. 1795, de la 1833 a lui Ioan Halepiu zograf;
Ms. rom. BAR nr. 1801, de la începutul secolului al XIX -lea, a lui Ior dache sin Mihai zugrav, răpus de ciumă la
1770. Manuscrisul a fost folosit ulterior de un alt zugrav, Iordache, semnatarul unor schițe în tuș, datate 1835,
acesta fiind pictorul Gheorghe Tattarescu.
Ms. rom. BAR nr. 1808, de la începutul secolului al XIX -lea;
Ms. rom. BAR nr. 2151, miscelaneu de la 1841 „prescris” de Gheorghe Gherontie;
Ms. rom. BAR nr. 3783, miscelaneu de la jumătatea secolului al XIX -lea ce cuprinde și o erminie (f. 125 -140),
al lui Panaiot Zagopol de la Chișinău;
Ms. rom. BAR nr. 3916, miscelaneu de la 1838 ce cuprinde și o erminie grecească (f.20 -27), al lui Vasile
Serafim;
Ms. rom. BAR nr. 4206, erminie din prima jumătate a secolului al XIX -lea (datat 1815 și 1832) copiată de
Răducanu logofăt din Ialomița(?);
Ms. rom. BAR nr. 4602 miscelaneu cunoscut drept cartea zugravilor Mihai, Radu, Avram, Niță din Târgoviște,
datat 1740 -1862, publicat de Teodora Voinescu;
Ms. rom. BAR nr. 5307, miscelaneu din secolul al XVIII -lea, găsit la schitul Bunea de maiorul Papasogl u,
cunoscut de asemeni drept caietul de modele al lui Radu zugravu.
8 Ms. r om. BAR nr. 501.f. 2v și 252.
9 Ibidem, f. 3,200, 213, 227.
10 Liana Tugearu, Miniatura și ornamentul manuscriselor din colecția de artă medievală românească , vol I.
Manuscrise bizan tine și grecești medievale târzii , MNAR, 1996, ms. 27, p. 179 -188.
11 C.C. Giurescu, Un manuscris miscelaneu în RI, nr. 10 – 12/1926, p. 313.

5
„modelelor”, profesionalizarea meșteșugului, cel puțin în mediul bucureștean, impunând
alcătuirea unui portofoliu cu tematică iconografică variată, ce urmau a fi oferite ca „prubă”12
comanditarilor. Argumentul pierderii în timp a acestor instrumente nu este convingător
datorită precedentelor care arată trecerea lor în proprietatea unor zugravi din generațiile
următoare, Gheorghe Tattarescu sau Niță și Avram din Târgoviște. Pierderea ar fi însemnat o
lipsă de prețuire puțin probabilă pentru un meșteșug transmis din tată în fiu. Pe de altă parte,
„cartea” era un obiect scump și încă rar, înstrăinarea fiind percepută negativ, de aceea
blamată de posesor printr -un blestem scris la vedere, pentru a -l descuraja pe hoț. Întâmplare
sau măsură de prevedere, caietul lui Radu zugravu a fost singurul lucru salvat din incendiul
care i -a mistuit averea, confirmându -i astfel importanța.
Rezultă astfel că se lucra după metoda tradițională, menționată și de Dionisie din
Furna în erminie13, confecționându -se tipare le când comanda era lansată, tot atunci fiind
indicat modelul și dimensiunea dorită. Compararea unor piese ale aceluiași autor (Tudor
zugrav din Costești ; Grigorie Popovici ) cu aceea și iconografie, a relevat în detaliile narative,
concomitent cu diferențierile care survin între comitenți, capacități de receptare în consens cu
interesul , viu în epocă , pentru apocrife, iar sub aspect tehnic, îndemânarea cu care zugravii își
remaniau pro priile șabloane, adaptându -se cerințelor formulate în privința calității execuției .
Această situație, valabilă pentru toți zugravii activi în mediul provincial și sătesc,
evidențiată și vizual în catalogul care încheie cercetarea, oferă o explicație de ord in tehnic
persistenței izvodului brâncovenesc în mediul rural, unde activează zugravii preoți,
confirmându -se și din această perspectivă aspectul, semnalat în istoriografie, al însușirii în
formă și nu în spirit14, receptarea univocă fiind confirmată de invariabilitatea opțiunilor
iconografice. Între cele două categorii de zugravi, cei pentru care pictura era o îndeletnicire
secundară (preoți) și cei care trăiau exclusiv de pe urma meșteșugului, diferența rămâne una
de orientare, fie către modelul dominant într -o zonă, explicând astfel cantonarea între reperele
izvodului brâncovenesc, fie către modele alternative aflate în circulație sau cules e din diverse
surse mai mult sau mai puțin accesibil e. Prin intermediul celor doi posesori document ați,
zugravii Radu și Grigorie Popovici, se conturează mai clar criteriul diversității în alcătuirea

12 Nicolae Stoicescu, Liana Dumitrescu, Cum se zugrăveau bisericile în secolul XVIII și prima jumătate a
secolului a l XIX lea în MO, 1967, p. 418.
13 Dionisie din Furna, Carte de pictură , București, Ed. Meridiane,1979.
14 Alexandru Duțu, Modelul cultural brâncovenesc , în vol. „Constantin Brâncoveanu”, red. Paul Cernovodeanu
și Florin Constantiniu, Ed. Academiei RSR, București,1989, p. 163. Aspect sesizat în arhitectură de Tereza
Sinigalia, Tendințe și mentalități în arhitectura bucureșteană dintre 1740 – 1780 , în „Arta românească în
Secolul Luminilor”, București, 1984, p. 144.

6
caietelor, în cuprinsul cărora sunt asociate cât mai multe tipuri iconografice, nu variante ale
unui model unic. Dacă aerul comun al pieselor din mediul ru ral li se datorează șabloanelor,
conținutul divers al caietelor de modele completează tabloul general cu reprezentări care
depășesc limitele constantelor iconografice, indicând astfel , o dată cu probabilitatea unor
opțiuni diferite și deschiderea la noutat e.
În capitolul al treilea am realizat o repertoriere a zugravilor urmărindu -le, atunci
când informațiile au permis, parcursul artistic și filiația. Punctul de plecare a fost Oltenia, de
fapt zona aflată sub autoritatea Episcopiei Râmnicului Noului Severi n de care țineau județele:
Vâlcea, Romanați, Dolj, Gorj și Mehedinți. Diviziunea pentru care am optat, deși
neconvențională deoarece asociază unități administrative diferite, aduce în atenție centrele
artistice de tradiție, Câmpulung și Târgoviște, a căror nominalizare este menită să le reflecte
situația în intervalul cronologic analizat. Includerea alături de București și Buzău a județului
Argeș ca zonă independentă, se datorează înființării târzii a episcopiei sub păstorirea lui kir
Iosif (1797), care, af lat în căutare de zugravi pentru refacerea monumentelor din zonă, își
exprimă părerea deloc favorabilă față de aceștia în corespondența pe care o poartă cu
negustorul sibian Hagi Pop. Prin diviziunea operată am urmărit să reconstituim harta
activității art istice din segmentul cronologic studiat, reflectarea inegală a acesteia, datorată
condițiilor materiale existente, fiind semnificativă pentru imaginea de ansamblu a epocii
căreia îi acordăm atenție. În târgurile și zona plaiurilor de sub munte oltenești, unde
fenomenul de ctitorire a înregistrat cote maxime , a fost identificat un număr considerabil de
zugravi activi (41), majoritatea fiind concentra ți în eparhia vâlceană. Și peste Olt, în
Muntenia, zugravii sunt numeroși, orașul București (31) fiind practic celălalt pol al
fenomenului artistic, important sub aspectul noutăților care intervin. Centrele de tradiție din
trecut, Câmpulung (4) și Târgoviște, renumite prin calitatea picturii, nu prin numărul
zugravilor, au o reprezentativitate scăzută în repertori ul realizat de noi. În eparhia buzoiană, a
putut fi identificată pe baza semnăturilor activitatea unui grup relativ numeros de zugravi
(10), la fel în zona județului Argeș (13), Prahova (2) fiind o apariție nouă pe harta activității
artistice. Un aspect de importanță majoră diferențiază linia plaiurilor de sub munte de zona
sudică, explicând de ce este atât de slab reflectată în repertoriul nostru: arhitectura de zid
(cărămidă și piatră) durabilă în timp, a fost o prezență constantă în zona centrală a regiu nii

7
sud-carpatice, mai urbanizată și mai protejată decât linia de câmpie și extremitățile
geografice, unde au predominat bisericile de lemn, până la jumătatea veacului al XIX -lea15.
Documentele sugerează printre rânduri cum era soluționată lipsa „meșterilo r locali
învățați”, resimțită în orașele și târgurile cu debușeu economic. Meșterii cu renume erau aduși
de comanditarii cu posibilități materiale de la București pentru a lucra la Craiova la jumătatea
secolului, sau din Craiova în satele argeșene la sfârș itul acestuia. Pentru linia sudică, săracă,
slab urbanizată și expusă invaziilor, astfel de osteneli rămân puțin probabile, decorul
bisericilor fiind realizat de preoții locali, inițiați în tainele meșteșugului odată cu instruirea
necesară hirotonirii.
Între cele 827 de biserici ridicate în Țara Românească în intervalul 1750 -180016 și cei
101 zugravi autohtoni repertoriați, cărora le asociem înc ă 7 nume de zugravi cu nume rusești
și grecești, rămâne indiscutabil, un număr semnificativ de zugravi neidentificați. Dat fiind că
semnătura era o formă de reclamă pentru zugravii laici, opinăm că acești anonimi erau fie
acei artizani care își încearcă „mâna ” ocazional pentru un cerc restrâns de comitenți, icoane
nesemnate și stângace sunt numeroase în muzee și colecții private, fie preoții pentru care
pictura era o îndeletnicire secundară, care necesita obținerea consimțământului din partea
ierarhului pentru a fi practicată.
Câți muraliști, câți iconari? Sursele utilizate în repertoriere fiind în principal icoanele,
arată că mare parte din numele identificate sunt ale iconarilor. Însă, incursiunea în lumea
zugravilor ne arată fără dubiu că profesioniștii se ocupau cu ambele genuri de pictură,
Grigorie, prezentat în lucrare exclusiv ca iconar, a pictat la Lepavina alături de meșterul
Iancu, iar Radu, zugrav mural ist, avea în caietul de modele schițe de icoane. Meșterul Ioan
Nicolau, autorul icoanelor de la Cozia, pictase la biserica Domnească din Târgoviște, iar
meșterul Iva n de la Căldărușani pictase cel puțin o icoană a cărei frumusețe îl impresionase
pe ucenicul său, Gavrilă. La fel, zugravii preoți din Costești, au fost muraliști și iconari
pentru bisericile din plaiul Horezu. Nu avem motive de îndoială în ceea ce priveșt e dubla
îndeletnicire, mai ales că era un mod de a câștiga bani, iar cererile nu lipseau, atât pentru
biserici cât și pentru devoțiunea privată.
Pentru atingerea obiectivului repertorierii, cele mai utile s -au dovedit semnăturile de
pe icoane, majoritatea figurând în corpusurile de inscripții17, dar și studiile monografice,

15 Radu Crețeanu, L′influences des livre s populaires sur les beaux -arts en Valachie aux XVIIIe et XIXe siécles în
„Synthesis”III, Bucarest, 1976, p.103, nota 5.
16 Pușcașu Voica Maria, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Țara Românească și Moldova până la sfârșitul
secolului al XVIII -lea, București, Ed. Vremea, 2001.
17 Iorga Nicolae, Inscripții din bisericile României , vol. I și II, București, 1905 -1908;

8
menționate în lista bibliografică, care fie au completat hiatusurile informaționale în cazul
monumentelor dispărute sau care ne -au fost inaccesibile, cu câteva nume de zugravi, fie cu
date despre parcursul artistic al acestora18. Cercetarea documentelor de arhivă a lămurit
statutul pe care îl aveau în epocă, zugravii preoți, al căror „meșteșug pricopsit” le aducea, din
partea ierarhului, libertatea de mișcare necesară pentru a onora comenz ile încredințate.
Capitolul al IV -lea este dedicat icoanei ca artefact și oglindă a unei stări de spirit ,
decelabilă din pisaniile votive care consfințesc donațiile , dar și din particularitățile opțiunilor
iconografice . Această perspectivă asupra icoanei vizează sensibilități comune, cărora
diferențele de educație le dă o expresie diferită, aducându -i în atenție pe cei care se afirmă în
calitate de donatori. Participarea tuturor categoriilor sociale la fenomenul de ctit orire a
motivat o grupare corespunzătoare a pieselor, dând curs criteriului ierarhic, specific societății
tradiționale: icoana domnitorului, a marelui dregător, a clericului și a oamenilor noi, abia
ridicați din rândurile anonimilor. Astfel grupate, nivele le de situare spiritua lă au fost mai bine
evidențiate. Gândirea dogmatică și erudiția teologică apar diluate, atât în raport cu trecutul,
când tradiția iconografică era în conexiune cu experiența spirituală, popasul brâncovenesc
fiind relevant în această p rivință, cât și între straturile sociale, uneori între comitenții din
aceeași categorie. Cu rare excepții, datorate unei minorități de cultură greacă integrată în Țara
Românească sau a principilor donatori, rugăciunile de pomenire asociate imaginii nu lasă să
se întrevadă o experiență devoțională șlefuită în ore de recluziune și introspecție și nici o
însușire a retoricii canoanelor de pocăință în formulare. Cele mai numeroase , reduse la
esență, pomenirea numelui de botez, însoțit de poziția socială, consem nează în schimb
„osteneala” și „cheltuiala”, accent cu relevanță și în ceea ce privește raportare a la actul
donației. Dincolo de comportamente transmise și deprinse prin simboluri specifice societății
tradiționale, se configurează frământările unei epoci c are își află sprijinul în Tradiție, la
adăpostul căreia este depășită vremelnicia existenței umane. Credința fără fapte este moartă19,
iar fapta concretizată în actul ctitoricesc, își plasează inițiatorii „în interiorul eternității”20:
„Aciastă sfântă biseri că s-au zugrăvit de mâinile cele din țărână.[…] Și noi vom muri, iară

Alexandru Elian (redactor responsabil), Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripțiile
medievale ale României. Orașul București (1395 – 1800) , Ed. Academiei RSR, 1965;
Constantin Bălan, Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric Argeș (sec XIV –
1848) , București, Ed. Academiei Române, 1994;
Constantin Bălan, Haralambie Chircă, Olimpia Diaconescu, Inscripții medievale și din epoca moderna a
României, Jud. istoric Vâlcea ( secolul XIV – 1848), Ed. Academiei Române, 2005; Bălan Constantin, Inscripții
medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric Argeș (sec XIV – 1848) , Bucure ști, Ed. Academiei
Române, 1994.
18 Ana Dumitran, Un zugrav de elită: Grigorie Ranite în AUA.SH, 14/I, Alba Iulia, 2010.
19 Iacov 2, 17 -26.
20 Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român , București, Editura Humanitas, 1997, p.150.

9
lucrul va rămâne în veci”21. Perspectiva enunțată în pisania unei biserici gorjene anulează
valorile efemere ce vizează evoluții, stil și originalitate, acolo unde prioritară este „rămânerea
în veac”.
În ideea de a diversifica cercetarea, urmărind evoluția unor concepte, ne -am oprit asupra
sensului pe care îl au termenii recurenți „f rumos” și „înfrumusețare” în mentalitatea
comanditarilor munteni, și totodată asupra expresiei lor materiale. Incursiunea în trecut a
relevat experimente unice, girate de personalități conservatoare precum Matei Basarab
(icoanele de la Plătărești) sau mitr opolitul Ștefan I (icoana sfintei Parascheva de la Bălănești –
Râmești), care conștientizează și uneori deploră robustețea formelor autohtone22, în timp ce
privesc spre performanțele altor spații înrudite spiritual.
În a doua jumătate a veacului al XVIII -lea sensul concret al „înfrumusețării” îl constituie
împodobirea cu material prețios a imaginii, practică cu tradiție timpurie în Bizanț și alte spații
geografice. Acoperirea cu ferecătură este preferată de o categorie de comitenți cu dare de
mână din mediul urban, care, fie protejează astfel icoane deja existente în biserici,
schimbându -le vag factura prin adaptări strict decorative (icoana de procesiune Maicii
Domnului cu Pruncul de la Biserica Icoanei), sau dimpotrivă, amplifică semnificațiile inițiale
prin asocierea unor scene gravate pe ferecătură, în compoziții de tip Laudes (icoana Maicii
Domnului cu Pruncul de la Biserica Colței donată de principele Nicolae Mavrogheni). Dacă
prin vectorii ei, această formă de împodobire, poate fi interpretată ca o emble mă a fastului
elitar, prin semnificații ea constituie o formă întârziată de cult al icoanei .
Capitolul V grupează aspectele semnificative din jurul icoanei și iconografiei, cu
extinderi în perimetrul fenomenului artistic tradițional și decupajele inerente în jurul cazului
românesc (valah) . Raportarea noastră la icoană ca obiect de cult a adus în discuție iconostasul
ca topos cu o semnificație nealterată indiferent de forma în care evoluează în timp, ajungând
la cadrul de lemn sculptat cu o virtuozitate care nu mai este reeditată după epoca
brâncovenească și ulterior la zidul decorat cu stucatură sau doar pictat. Prin funcție și
semnificație, tâmpl a de zid rămâne punctul de interes al donatorilor din toate categoriile
sociale, care se întrec în „osteneli” și „cheltuieli” pentru a dărui bisericilor icoane împărătești
și de proschinitar.

21 Al. Ștefulescu, Gorjul istoric și pitoresc, Târgu Jiului, 1904, p. 234. apud Andrei Paleolog, Pictura exterioară
din Țara Românească. Secolele XVIII – XIX, București, Ed. Meridiane, 1984, p.25.
22 André Grabar, L'art de la fin de L'Antiquité et du Moyen Age, Paris, Collège de France, 1968, p. 952.
Scrisoarea publicată de Silviu Dragomir , Contribuții privitoare la relațiile Bisericii românești cu Rusia , în
AAR, MSI, seria II, tom XXXIV, București, 1911 -1912, pp. 1156 -1157 .

10
Atingerea obiectivelor propuse în planul acestui capitol a ocazionat incursiuni în trecut
pentru constituiri și evoluții ale tipurilor iconografice, dar și în afara hotarelor geografice
pentru a evidenția spiritul autohton în cadrul vast al fenomenului artistic.
Odată cu aspectele ce țin de repe rtoriu, au fost vizate și cele formale, care asociază
imaginea transcendentului prin intermediul mijloacelor de expresie consacrate de canonul de
reprezentare. Factor de unificare stilistică, important pentru o creștinătate cu structură etnică
variată, can onul avea în primul rând menirea de a separa definitiv lumea esențelor de cursul
real al vieții. Imaginile abstracte, conturate pe fundalul auriu, trebuiau să corespundă unei
estetic i a spiritualului, impusă de funcția rezervată în cult. În pofida s trăluci rii și opulenț ei
mai degrabă material e, reprezentăril e bizantine rămân însă pe aceste coordonate, fiind
interpretat e ca un act sacramental prin care se oferă credincioșilor posibilitatea de a întrezări
frumuseț ea și fericir ea cerească, pentru imaginarea că reia conlucrau elementele unei
scenografii complexe, în care se asociau spațiului decorat, ritualul cu recuzita sa
spectaculoasă: text, sunet, lumini, arome, veșminte. Din panoplia acestor elemente a căror
stabilitate era esențială, două nu rămân în condiț ia originară: literatura prin interpolări și
imaginea prin modificări formale . Concomitent cu aceste sincronizări antrenate de evoluția
gândirii și schimbările de mentalitate, are loc un inerent proces de erodare a imuabilității
imaginii sacre, cu expresii mai timpurii sau mai întârziate, în întreg perimetrul spiritualității
ortodoxe. Înnoirile care au intervenit în pictura bizantină și mai ales postbizantină au avut
impulsuri diverse, concretizate în remanieri dominate de mijloacele de expresie ale picturii
apusene, fără a neglija nici ceea ce avea de oferit gravura, a cărei circulație mai largă
populariza o tematică cu subiect religios .
Aspectele de interes pentru fenomenul artistic tradițional în ansamblul să u, dar și sub
aspectul evoluției conceptelor și ideilor ce animă epocile în succesiunea lor, dându -le
culoarea specifică, au fost tratate în trei subcapitole. Primul vizează măsura în care noutatea
îi tentează pe zugravii autohtoni : discretă, prin împrumut uri fracționate ce constau în
elemente racolate din foile de gravură care circulau în epocă, sau integrale, prin adoptarea
tipurilor iconografice de inspirație apuseană, sau o manieră de reprezentare diferită,
delimitând astfel tendințele subsumate mediulu i de formare și de activitate. Ilustrativ în acest
caz rămâne exemplul lui Ioan Nicolau de la Râmnic al cărui stil rafinat și unic rămâne fără
ecou, cu toate că fusese hotărâtor în numirea lui ca dascăl de zugrăvie la episcopie.
Exigențele lui Filaret se p are că nu au coincis cu cele ale comanditarilor locali, fideli
izvodului brâncovenesc, care au preferat să -și încredințeze comenzile zugravilor preoți,
adepți ai curentului conservator, în timp ce dascălul de la Râmnic a onorat comenzi lansate de

11
clerul su perior, a cărui origine preponderent grecească îl făcea mai puțin sensibil față de
izvodul brâncovenesc și mai receptiv la noutățile intervenite sub autoritatea picturii apusene.
Pentru zugravii receptivi la nout ăți, ilustrațiile din cărțile tipărite și foile de gravură
care circulau independent, erau extrem de ofertante. La rândul lor, g ravorii se inspirau din
pictura renascentistă preluând în compoziții elemente de arhitectură funcțională precum
loggia, arcadele în alte, sprijinite pe stâlpi masivi de zidărie, uneori coloane , ascunse parțial de
draperii bogate, sau p ardoseli în mozaic alb -negru ale căr or linii se deschid lărgind
perspectiva și delimitând spațiul în mod firesc. În tr-o Psaltire copiată la 176423, pe fil a 2v, se
află o ilustrația în plină pagină a „proorocului și împăratului David”, cu veșminte bogate în
roșu și verde, purtând însemnele regalității, sceptrul și coroana. Este așezat pe un jilț cu
ornamente barochizate, într -un interior somptuos, cu draperi i care lasă la vedere, în fundal,
stâlpii de susținere al bolților înalte. Preluată din gravurile occidentale care circulau în epocă,
imaginea apare astfel într -un manuscris, iar scenografia de interior se regăsește în aceeași
formulă, în icoanele lui Grigorie Popovici și Ioan Nicolau de la Râmnic , evidențiind astfel
ponderea pe care o avea gravura între sursele de inspirație ale zugravilor.
Din punct de vedere metodologic, comparația dintre redacție și arhetip arată unde
anume „încape” influența, toto dată și capacitatea de asimilare a înnoirilor, diferențele
survenite constituind specificul fiecărui popor din perimetrul Ortodoxiei. Urmărind
metamorfozele stilistice și fizionomiile naționale, am găsit oportună limitarea doar la acele
centre din primul e șalon, a căror influență asupra picturii autohtone are o tradiție
documentată, Rusia, Ucraina, Grecia și Muntele Athos, vizând curente de idei și trasee de
transmiterea acestora , trasând astfel și filierele noutății pe harta artistică a Ortodoxiei
răsărite ne. În Rusia, schimbările intervin în urma unei perspective diferite asupra imaginii, al
cărei aspect realist era mai potrivit să stârnească mila și luarea aminte a credincioșilor24.
Această nouă viziune ce antrena sentimentul în lectura imaginii era împărtășită în atelierele
din Palatul Armurilor de la Kremlin, unde este adopt ată la sfârșitul secolului al XVI -lea,
odată cu stilul promovat de școala Stroganov, concretizat printr -o manieră mai naturalistă în
realizarea chipurilor și o flexibilitate a formelor care se îndepărtează semnificativ de
ascetismul caracteristic al picturii din trecut (ante sec. XV). Icoanele de această factură nouă
erau realizate pentru Curtea Imperială, iar ocazional erau acceptate comenzile lansate de
ierarhii patriarhatel or orientale, plătite cu sume care făceau din tradiționala activitate artistică

23 Ms. rom. BAR 501, f. 4 v.
24 Marina Sabados, Influences occidentales dans la peinture roumanie de l'icônes du XVIIe siècle, în RRHA.
BA, 2002 -2003, p. 64.

12
o afacere profitabilă25. Însă, această orientare nouă, cu ecou puternic în mediul Curții și al
marelui comanditar feudal, receptiv și la înnoirile formale care veneau dinspre Ki ev,
constituie doar o fațetă a fenomenului artistic tradițional din Rusia, cealaltă, corespunzătoare
unei majorități semnificative, fiind de expresie conservatoare, cele două direcții având un
parcurs paralel și în secolul al XVIII -lea.
În cazul pictorilor -iconari ucraineni, stilul a fost puternic influențat de pictura
(mijloace de expresie) și gravura occidentală a epocii (iconografie), contactul cu arta
apuseană fiind în cazul orașului Lvov unul masiv, încurajat de comitenții racolați din
burghezia urbană . Cu adaptările inerente specificului local, în Mica Rusie, a linierea la
tendințele artistice ale epocii a avut loc simultan cu Europa Apuseană, manifestându -se în
toate domeniile artistice , de la arhitectură la literatura profană. Sub influența picturii de
expresie barocă, cea tradițională se înnoiește semnificativ prin asocierea mijloacelor de
expresie ale acesteia , pierzându -și caracterul plat și hieratic în favoarea unor forme pline de
viață și mișcare, în care jocul echivoc al u mbrelor și al luminilor îndeplinește un rol evitat în
pictura bizantină , cel al imanentului. Dacă pictura laică impune mijloacele de expresie,
gravura a fost principala sursă accesată pentru actualizarea scenelor biblice cu elemente de
scenografie contempo rane: veș minte, elemente de arhitectură ( contraforți , coloane) ,
fragmente de peisaj26. Însă, la nivelul straturilor inferioare, tendințele conservatoare rămân
manifeste, ca peste tot în lumea spiritualității ortodoxe .
În Sud, încă din perioada postbizantin ă timpurie, reticența la înnoiri a zugravilor greci
care lucrează în Veneția se diminuează, în favoarea unei deschideri concrete către noutate.
Cei câțiva artiști ai veacului al XV -lea: Anghelos Akotantos (sec. XV), Nicolas Tzafournis
(2/2 sec. XV), Konstantinos Rikos (se. XV), Adreas Ritzos (sec. XV –XVI), aduc contribuții
semnificative atât sub aspect iconografic cât și stilistic. Tipul Madre d e la Consolazione,
model al goticului sienez, a fost transpus de Nicolas Tzafournis, caracteristicile sale
(fizionomia umanizată a Fecioarei, maforionul strâns în față cu o faleră) supraviețuind în
diverse adaptări până la sfârșitul secolului al XVIII -lea27.Varianta quattrocentistă a Învierii,
cu Iisus ieșind triumfător din sarcofagul de piatră, ținând în mână un vexillum roșu, se
datorează lui Andreas Ritzos, și tot lui, tipul iconografic din categoria tandreții, Fecioara
Patimilor, intens vehiculată în sec olele următoare. Toate aceste inovații sunt subsumate

25 André Grabar, L'art de la fin de L'Antiquité et du Moyen Age , Paris, Collège de France, 1968, p. 947.
26 La fel ca în cazul pictorului grec Theodoros Poulakis (1620 – 1692), care a ilustrat o serie de episoade din
Genez a inspirându -se din gravurile flamande, aspect ilustrat de icoanele reproduse în catalogul expoziției De la
Întruparea Cuvântului la Îndumnez eirea Omului , 2008, p.120.
27 O variantă a acesteia a fost realizată de Tudor din Costești pentru ctitorul vâlcean Gheorghe Măldărescu la
1800 (il.28 din catalogul tezei).

13
aceleiași tendințe de umanizare a personajelor sacre , ale căror sentimente , mai discret sau
concret exteriorizate , erau menite să atragă atenția credinciosului și să-l îndemne la meditație.
Receptivita tea la înnoire, împărtășită de generațiile succesive de zugravi greci care
întră î n contact cu pictura Renașterii, ajungând să-i împărtășească valorile estetice și astfel să
promoveze un stil care se îndepărtează de tradiție, dar apreciat de comanditari, generează în
mediul conservator de la Athos o mișcare de recul, zugravii monahi întorcându -se la vechile
referințe iconografice, solemne și austere, trans puse în compoziții de un căutat aspect
ascetic28. În același timp , pictorii itineranți din atelierele G reciei continentale și insulare
asimilează tot mai intens influențele curentelor artistice occidentale cu operele cărora intră în
contact direct, în urma pelerinajelor în centrele artistice ale Italiei, sau pe calea ocolită, dar
mai sigură, a modelelor remaniate aflate în circulație, pe care le transmit mai departe, acolo
unde sunt solicitați de comitenții cu viziune, cum va fi fost și cazul lui Constantinos din Epir.
În această efervescență artistică, întreținută de o deschidere tot mai certă către arta
apuseană, Panaiotis Doxaras din Peloponez traduce „Trattato della pittura” al lui Leonardo,
iar la 1727, își redactează propriul său tratat, în care inserează alături de îndrumările tehnice
cunoscute, un element de noutate fundamental, imaginația, ce deschi dea drumul interpretării
subiective a tematicii aflate în uz29. Îndepărtarea progresivă de tradiție este amendată de
Dionisie, care cere retoric, în erminia sa redactată între anii 1728 – 1733, reîntoarcerea la
meșteșugul lui Theofan30, însă chemarea lui Dio nisie are un ecou slab, în lumea laică
schimbările fiind deja ireversibile. Cei 750 de zugravi itineranți, muraliști și iconari
identificați numai în Macedonia și Epir, în secolul al XVIII -lea, erau adepții unui stil narativ,
primenit cu mijloacele de expr esie ale picturi apusene, care transformă compozițiile
tradiționale în secvențe cu accente realiste și caracterizate de dinamism, apreciate comitenții
momentului în spațiul geografic menționat, în principal negustori aflați în ascensiune
economică31. Se poa te concluziona astfel , că pe diverse căi, favorizată și întreținută de
împrejurări istorice și condiții de existență specifice , schimbarea paradigm ei de reprezentare
începe să fie vizibilă din a doua jumătate a veacului al XV -lea și se definitivează spre
sfârșitul secolului al XVII -lea. Aspectul poate fi surprins în redacții difuzate , cu diferențierile
și decalajele temporale de rigoare, în întreg perimetrul spiritualității ortodoxe . Utilizate cu
consecven ță și timpuriu pentru comanditarii venețieni și cei din Grecia Continentală (sec.

28 * The Holy Monastery of Aghiou Pavlou. The Icons. Mount Athos, 1999, il. 51, p. 115.
29 Vasile Grecu, Erminii de pictură bizantină , Cernăuți, 1942, extras din „Revista Candela”, 1931 -1942, p.491.
30 Dionisie din Furna, op. cit., p. 98.
31 Gouma -Peterson Thalia, An 18th Century Deesis Icon and its Cultural Context în „Δελτιον Τησ
Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ Εταιρειασ”, Αθηνα, 1993 -1994, p. 337.

14
XV), în ambianța Curții Imperiale a Rusiei (sec. XVI) și în Mica Rusie (sec.XVI) , aceste
remanieri iconografice și stilistice rămân încă la nivelul unor experimente unice în cazul
mediilor conservatoare din Sud -Estul Europei (sec. XVII) , difuzarea lor întârziată ținând
strict de gradul de receptivitate al elitei comitente.
În Țara Românească, preferința pentru modelele sobre, de spirit clasic, pusă în
evidență de o continuitate constatată efectiv32, derulată până în prima jumătate a veacului al
XVII -lea, atestă o tradiție picturală consolidată, fidelă vechilor valori. Important pentru
definitivarea fizionomiei autohtone, momentul brâncovenesc aduce noutăți iconografice și
stilistice semnific ative, însă integrate în tradiția locală și în consens cu obiectivele
programului cultural aflat în derulare. Format într -un mediu deja eclectic, în care clasicismul
artei paleologe conviețuia cu elementele compoziționale și iconografice ale picturii
occid entale, Constantinos va fi avut un potențial care nu a fost exploatat decât parțial în Țara
Românească . Înnoire a stilistică definitivată la sfârșitul veacului al XVII -lea îi datorează
semnificativ acestui meșter epirot, chiar dacă pentru îmbogățirea repert oriului, privirile
arhimandritului Ioan și ale lui Brâncoveanu erau ațintite asupra Rusiei și Ucrainei.
Dacă recuperarea tradiției bizantine târzii integrează pictura brâncovenească în
fenomenul artistic tradițional sud -est european marcat de curentul aca demist post -paleolog33,
nu se poate vorbi despre o sincronizare reală cu fenomenul artistic european, așa cum se
întâmplă în Mica Rusie, deși la nivel aulic pot fi surprinse unele sensibilități baroce. Din
stilurile artistice care se succed în Apus, iconogr afii autohtoni nu preiau decât elemente
decorative și sintaxele respective , forma discretă sub care se resimte barocul în iconografia
tradițională fiind limitată la utilizarea acelor teme care ilustrează o estetică a ceremonialului,
a căror semnificație ideologică le asocia elitei .
În perioada postbrâncovenească , opțiunile iconografice anterioare sunt confirmate
doar parțial, dominanta socială din cadrul fenomenului de ctitorire impunându -și propriul
limbaj stilistic, mai puțin el aborat decât cel al elit ei care patronase în trecutul pământean,
actul ctitoricesc. În schimb, zugravii de școală urbană, favorabili înnoirii, dispersează unitatea
existentă, prefațând mutațiile care intervin cu o forță impresionantă în secolul al XIX -lea, cu
toate că izvodul brâ ncovenesc mai supraviețuiește câteva decenii, în mediul rural.

32 Constanța Costea, Comments on continuity în medieval painting. The Bradet Pantocrator , în RRHA. BA,
2008, fig. 36, p. 139. Pentru sf. sec. XVI, icoana Pantocratorului de la Schitul Ostrov , Marina Ileana Sabados,
Les anciennes icônes de L'Ermitage Ostrov -Vâlcea , în RRHA. BA, 2013, fig. 3, p. 35.
33 Vlad Bedros, Pictura epocii brâncovenești între livresc și fastuos , în „Ctitorii Brâncovenești. Elemente de artă
eclesială medievală”, București , Ed. Cartea Vieții, 2014, p. 164.

15
Aspectul concret al umanizării spațiului, atins în subcapitolul De la tentația realității
la manieră, a putut fi observat în elementele de recuzită și peisajele de fundal a căror
desfășurare, cu tentă realistă sau mai schematizată, se substituie transparenței semnificate de
fondul auriu al transcendentului. Cu întârziere și circumspecție, tentația realității capătă
expresie concretă doar în câteva cazuri izolate, din care noi am exemplificat cu două
secvențe, corespunzătoare mediului în care activează zugravii care le materializează: Radu
diaconu din Câmpulung pentru zona provincială și Grigorie Popovici pentru cea urbană.
Primul se limitează la elementele de recuzită din realitatea contemporană : vestimentație,
atelaje, unelte gospodărești , pe când celălalt are o paletă de opțiuni mai largă, care include
alături de vestimentație, scenografii și arhitecturi locale, sau fragmente de peisaj de sine
stătătoare.
Secțiunea dedicată aspectelor de repert oriu ale iconografiei a fost împărțită tematic în
trei subcapitole grupate în jurul ierarhiei sacre ilustrată de icoanele împărătești: Iisus Hristos
și Maica Domnului, arhangheli și sfinți intercesori. Punctarea aspectelor semnificative legate
de iconograf ia hristică și cea marială a prilejuit incursiuni în trecut pentru un istoric al
constituirii tipurilor iconografice, urmate de o trecere în revistă a opțiunilor iconografice
autohtone. Utilizarea aproape exclusivă a Marelui Arhiereu întronat, generalizat în pictura de
icoane a epocii brâncovenești, confirmă autoritatea modelului însușit în formă, însă
repetitivitatea într -un context marcat de sensibilitățile individuale privind mântuirea denotă o
receptare univocă, cea a Dreptului Judecător, lăsând în umbr ă semnificațiile inițiale tipului
iconografic, ce trimite la jertfă și la oficiant în același timp .
Carențele acestei receptări cu tentă practică țin de nivelul modest de instruire al
comitenților, interesul pentru cunoaștere, mărturisit de miscelaneele ve acului, adevărat
barometru al sensibilității, fiind menținut în zona adevărurilor creștine, fără o sondare a
profunzimilor teologice. Frontalitatea rigidă a reprezentărilor este relevantă sub aspectul
receptării, semnificațiile ei, divinitatea, majestatea și atemporalitatea, constituindu -se într -un
cod semantic unic al autorității supreme spre care se îndreaptă rugăciunea tuturor.
Iconografia marială, mai variată, a prilejuit o trecere în revistă tipurilor generice care
o înfățișează: Fecioara Majestății (Fecioara Întrupării; Călăuzitoarea) Fecioara Tandreții
(Milostiva; Dulcea Sărutare; Fecioara alăptând; Fecioara Patimilor) și Fecioara Protectoare

16
(intercesoarea)34, frecvența unora sau dimpotrivă, raritatea altora, conturând, sub aspectul
opțiunilor, limitele experienței devoționale ale comitenților autohtoni.
Spre vârful piramidei sociale, poate și datorită ponderii elementului grecesc printre
elitele laice și ecleziastice autohtone, pot fi obser vate, pe segmentul opțiunilor iconografice,
două tendințe: cea la care aderă majoritatea, prin utilizarea tematicii de tradiție în Principat,
ce implică și „înfrumusețarea” pieselor mai vechi, existente în vechile așezăminte și una
cristalizată de o minori tate de cultură și orizont mai largi, care ignoră cutumele iconografice
locale prin inițiative ce în final completează peisajul artistic conservator. Ei sunt cei care
încurajează noutatea și schimbarea, prin exigențe care nu țin exclusiv de aspectul esteti c, deși
nici acesta nu este scăpat din vedere.
Am considerat utilă exemplificarea , în afara catalogului, cu câteva piese (3 icoane
inedite) destinate probabil cultului privat, a căror înfrumusețare prin intermediul unor rame
cu decor floral, constituie o formă de asociere de substanță, ce ține de o narativitate atipică,
latentă, ale cărei semnificații implică în exercițiul descifrării, un nivel de erudiție mai rar
atins.
Prefigurat deja în capitolele anterioare, catalogul încheie cercetarea „Reflexiile
timpului” cu un eșantion de 61 icoane, selecția urmărind reprezentativitatea pentru epocă și
protagoniștii ei la nivel de opțiuni iconografice și exigențe. Centrele artistice tradiționale care
au jalonat repertorierea zugravi lor, demers în urma căruia a fost relevat ă o situație diferită
față de trecutul în care acestea aveau renumele de „școală”, se regăsesc în selecția operată, în
măsura în care oferă prilejul unor decupaje în jurul individualităților pe care le -am identificat
prin semnături.
Criteriul dup ă care am selecționat icoanele a căror vârstă se eșalonează pe durata unei
jumătăți de secol , a fost acela al reprezentativității pentru comitenții de pe toate nivelele
piramidei sociale , ceea ce ne -a permis utilizarea unor piese de mare diversitate stilistică,
condamnate altfel la anonimat. Totodată am urmărit să evidențiem nu atât centrele cu tradiție
de-a lungul timpului, cât zugravii în sine, semnatari constanți ai pieselor pe care le realizează,
ceea ce a făcut plauzibilă o repertoriere în măsură să creioneze harta activității artistice între
reperele cronologice și geografice asumate. Cele câteva reluări ale unor piese deja
comunicate au fost justificate de raritatea exemplarelor asociate principilor care au domnit în
Valahia, sau a celor care ad uc elemente de noutate concretă sub aspect stilistic și iconografic

34 Louis Réau, Iconographie de L'art chrétien, vol. II, Presses Universitaries de France, Paris, 1957, p.71. Există
însă, diverse modalități de grupare a tipurilor iconografice ale Maicii Domnului cu Pruncul aliniind numer oasele
variante în jurul fiecărui tip generic, respectiv: Fecioara care tronează, Fecioara care arată Calea, Fecioara dulce
mângâietoare și Fecioara care se roagă. Michel Quenot, Icoana. Fereastră spre absolut, 1993, p. 88.

17
în peisajul artistic al perioadei, fără de care imaginea de ansamblu ar fi fost incompletă din
lipsa detaliilor.
Prin selecția operată, am ilustrat și cele două tendințe care coexistă în cadrul
fenomenului artistic tradițional; cea conservatoare, împărtășită de majoritatea zugravilor
rurali și provinciali și cea de înnoire, specifică zugravilor de breaslă. Reluarea unor icoane al e
Pantocratorului, Marelui Arhiereu și Maicii Domnului cu Pru ncul, a fost utilă pentru a
sublinia diferențierile care intervin între comanditari, sub aspectul conținuturilor, amplificate
sau esențializate, dar și al calității execuției. S -a putut asocia astfel, o somptuozitate căutată a
reprezentării, prin utilizare a abundentă a auriului în compoziții de preferință narative,
dregătorilor militari cu autoritate în plaiurile vâlcene și ierarhilor, în timp ce dregătorii din
apropierea Domniei optează pentru procedeul ferecării icoanelor mai vechi, uneori și pentru
piese cu o iconografie mai puțin frecventată în cazul donațiilor.
Cercetarea noastră a beneficiat de suportul unui fond generos de icoane, deținute de
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, Academia Română, din
care am selectat piesel e în stare bună de conservare, cu tipologii relevante în ceea ce privește
comitenții care s -au exprimat în intervalul cronologic enunțat. Fondul de icoane pe care ne –
am bazat observațiile a fost cu mult mai mare, extins cu piese deținute de Muzeul Județean
Vâlcea – Muzeul de Artă „Casa Simian ”, Muzeul Mânăstirii Govora, Muzeul Mânăstirii
Hurezi, Muzeul Mânăstirii Cozia, dar și de bisericile și m ânăstirile din Muntenia și Oltenia.
Am citat piese disparate din registrul icoanelor împărătești, cu care am ilustra t diversitatea
stilistică existentă, ponderea unor tipuri iconografice fiind reflexia comenzilor din epocă.
Lipsesc reprezentările apostolilor deoarece ar fi extins catalogul fără a aduce elemente
semnificative pentru obiectivele propuse. Omisiunea informațiilor legate de starea de
conservare din datele de identificare care însoțesc fiecare imagine nu este o scăpare, am
considerat că detaliile care reflectă condiția actuală a pieselor sunt irelev ante pentru o epocă
în care tâmplele se „înnoiau” cu i coane plătite cu efort de către comitenții lor.
În final, perspectiva integratoare asupra icoanei transformă înfruntările unor tendințe
în coabitări. Chiar dacă sunt anulate clișeele , generalizările cer precauții, opiniile vehemente
nu se susțin, fiind su sceptibile de ambivalențe indiferent de intervalul cronologic căruia îi
aparțin icoanele, cu atât mai mult într -o perioadă a cărei diversitate este întreținută de o cerere
pe măsură. De aceea, o precizare de nuanță este necesară. Tendința de rusticizare co respunde
accesibili tății actului donației până la baza piramidei sociale, dacă ne referim la ceea ce era
destinat lăcașelor de cult, sau a comenzii , dacă avem în vedere și icoanele destinate devoțiunii
din spațiul privat. Dacă mijloacele materiale sunt întrunite, accesul este absolut, ceea ce

18
înseamnă nivele de limbaj plastic corespunzătoare comitenților . Dominanta socială în acest
context de avânt c titoricesc este pătura mijlocie care își face vizibil propriul limbaj, nu
întotdeauna caracterizat de rusticism. Ceea ce înseamnă că aspect ul mai frust și nefinisat
rămâne asociat mediilor țărănești unde convenționalul are autoritate deplină. La polul opus ,
zugravii din mediul urban manifestă o deschidere tot mai mare pentru mijloacele de expresie
ale picturii de șevalet. Exponen tul principal al acestui curent înnoitor este Grigorie Popovici.
De altfel doi zugravi domină cu adevărat peisajul artistic, Grigo rie Popovici în București și
Ioan Nicolau la Rm. Vâlcea, ambii de școală urbană.

Concluzii finale
Considerăm atins obiectivul propus, o rotație în jurul icoanei, în măsură să completeze
pe parcursul celor cinci capitole ale tezei „Reflexiile timpului”, im aginea de ansamblu a unei
perioade prolifice sub aspectul realizărilor de gen, demers în cadrul căruia am fructificat
rezultatul cercetărilor în domeniu și conexe, asociindu -le propriil or noastre observații,
susținute de materialul figurativ selectat. Lista bibliografică anexată cuprinde 397 de titluri
(surse primare și secundare ) și se închei e cu 20 surse electronice, citate exclusiv pentru
aportul figurativ .
Revenind la ceea ce spuneam în introducere despre condiția icoan ei expusă pe simeze ,
aceea de obiect de artă, putem vorbi la final despre o re întregire a identității, pierdută o dată
cu dislocarea din contextul originar și făcând abstracție de epoca inspiratoare , prin asocierea
unui set de semnificații suplimentare celor intrinseci, fructificabile în cadrul unor proiecte
curatoriale diverse, confirmând valoarea practică a studiului, cel puțin în mediul profesional.
Tot sub raportul utilității, planul de lucru are apli cabilitate pe orice segment temporar,
fiind condiționat doar de existența unui fond suficient de piese și ar avea utilitate în
specializarea personalului muzeal de formație umanistă, dar și în gestionarea științifică a
patrimoniului de gen. De asemeni, une le subcapitole deschid calea spre cercetări mai
aprofundate, care ar putea lămuri în detaliu diverse aspecte de interes pentru domeniul
icoanei, un exemplu ar fi circulația gravurii cu tematică religioasă și influența ei directă
asupra iconografiei ortodox e, ceea ce ar implica identificarea tirajelor, difuziunea și aspectele
concrete de receptare, exemplificate prin vari studii de caz. Din perspectiva unor studii
teologice, ar fi util de aprofundat în ce măsură oficierea integrală în limba română a slujbelo r
religioase (Triod și Penticostar) poate fi surprinsă și la nivel iconografic și în ce mediu se
produce. În final, cercetarea „Reflexiile timpului” ar putea oferi materialul necesar pentru
suportul unui curs de istorie culturală care ar viza expresia comp ortamentului devoțional pe

19
diversele nivele din piramida socială, sau chiar de iconografie, exemplificată prin cazul
muntenesc.
Gabriela Anton (căsătorită Vasiliu)
7iunie 2016

20
SUMARUL TEZEI

Introducere
Argument
Contribuția înaintașilor

CAPITOLUL I „Izvodul brâncovenesc”, între clasic și manieră

I. 1.Interferențe sociale în cadrul fenomenului artistic post -brâncovenesc
I. 2. Stilul brâncovenesc
I. 2.1. Achiziții formale
I. 2.2. Aspec te formal -estetice
I. 2.3. Înnoiri conceptuale
I. 3. Comanditarii veacului al XVIII -lea: ctitori și donatori
I. 4. Tradiția artistică în orizontul modernității românești

Capitolul II Meșteșugul zugrăviei

II. 1. Între tradiție și modernitate
II. 2. Erminii, caiete de modele și izvoade
II. 2.1. Erminii
II. 2.2. Caietele de modele
II. 2.3. Izvoade (cartoanele de zugrăvie)
II.3. Filiere de răspândire nemediate oficial
II.3.1. Zugravii laici
II.3.2. Preoți și diaconi zugravi
II. 4. I ncidența autorității asupra artisticului
II. 4.1. Zugravii bucureșteni
II. 4.2. Orânduirea breslei zugravilor în corporația mânuitorilor de culori
II. 4.3.Breasla zugravilor de subțire
II. 4.4. Înființarea școlilor de zugrăvie
II. 4.4.1. Școala de la Mi tropolie
II. 4.4.2. Școala de la Râmnic

CAPITOLUL III Zugravii

III.1. Oltenia
III.2. București și Ilfov
III.3. Târgoviște
III.4. Câmpulung
III.5. Argeș
III.6. Buzău

CAPITOLUL IV Icoana – Între neliniște și speranță

IV.1. Oglinda unei stări de spirit
IV.2. Precedente istorice
IV.3. Icoana domnitorului
IV.4. Icoana marelui dregător

21
IV.5. Icoana clericului
IV.6. Icoana oamenilor noi
IV.7. Proscomidiarul, locul consacrat al rugăciunii de pomenire
IV.8. Frumos și înfrumusețar e în mentalitatea comanditarilor munteni
IV.9. Ferecătura. Emblemă a fastului sau reflexia târzie a cultului imaginii ?

CAPITOLUL V Icoane și iconografie

V.1. Precizări metodologice
V.2. Iconostasul. Semnificație și funcționalitate
V.3. Parti cularitățile secolului al XVIII -lea. Premise economice și culturale
V.4. Sensuri și mijloace de expresie în reprezentări
V.4.1. Tentația noutății
V.4.2. Metamorfoze stilistice și fizionomii naționale
V.4.3. Umanizarea spațiului. De la tentația realității la manieră
V. 5. Iisus Hristos
V.5.1. Iconografia hristică
V.5.2 . Tipuri de reprezentări. Evoluție și tradiție
V. 6. Maica Domnului
V.6. 1. Iconografia marială. Evoluție și tradiție
V.6. 2. Asocieri și narativitate
V.6. 3. Iconografia marială în Țara Românească
V.7. Cultul arhanghelilor și al sfinților
V.8. Catalog

CONCLUZII

ANEXA I

ANEXA II

ANEXA III

BIBLIOGRAFIE

22
Les réflet s du temps.
Peintres et icônes en Valachie pendant la deuxième moitié du XVIIIe siècle
Résumé

Inspirée par une passion à laquelle les responsabilités professionnelles ont attribué une
valeur pratique, la recherche déroulée sous le générique „Les réflet s du temps ” se concentr é
sur l'étude de l'icône pendant la deuxième partie du XVIIIe siècle.
Le questionnement portant sur la triade icône -peintre -commanditaire et l'analyse
interdisciplinaire sont les éléments qui différencient notre étude des autres qui traitent le
même sujet. Pour plus de substance, nous avons élargi le champ d’observation sur les aspects
du contexte socioculturel, climat mental et sensibilités, en essayant également de surprendre
des séquences de la vie des peintres, pour créer une image aussi complète que possible d’une
époque effervesc ente, pleine de couleur, pittoresque, douée de sensibilités exprimées à tous
les niveaux de la société.
Le thème „Les réflet s du temps. Peintres et icônes en Valachie pendant la deuxième
moitié du XVIIIe siècle ” trouve sa place dans un domaine dont l'ouverture est mise en
évidence d’une manière lacunaire dans l'historiographie spécifique de la période post –
brancovane, même si un riche matériel d'étude lui est associé. Si une partie des icônes
trouvées dans les é glises -monuments sont déjà entrées dans le circuit scientifique,
indépendamment ou avec les sanctuaires qui les possèdent, un ensemble beaucoup plus
grand de pièces conservées dans les musées n’est pas encore exploité, pour plusieurs raisons
plus ou moins objectives, l’état de conservation étant celui qui est le plus souvent invoqué.
C’est pourquoi le segment de l'icône reste ouvert pour des études portant sur des pièces
inédites et pour différentes approches thématiques.
Ayant le privilège de nous trouver à l'intérieur du système nous avons pu constater les
termes concrets du potentiel de cette recherche et en même temps nous avons compris
l'opportunité de l’étude. L'accès à un tel fond nous a offert le support figuratif nécessaire.
Les icônes conservées dans les dépôts du musée, avec leurs thèmes et appartenances
temporelles et géographiques divers, peuvent entre difficilement associées dans une étude
ayant une valeur pratique dans le domaine muséal ou dans l’enseignement spécifique. Nous
avons dépassé c et obstacle en pratiquant une sélection des pièces en fonction de critères
scientifiques et en utilisant une méthodologie en concordance avec le positionnement
interdisciplinaire qui a éliminé le risque d'une démarche unilatérale d’histoire de l'art,

23
sures timée dans le milieu professionnel. L’orientation de l'étude a été facilitée par la diversité
des pièces, qui nous ont offert l'occasion de cimenter à partir de „bribes” l'image d'ensemble
du phénomène artistique traditionnel et du milieu social qui l’a an imé.
Le générique „Les réflet s du temps ” qui définit succinctement notre perspective a
jalonné la recherche de sorte que celle -ci se place au carrefour de l'histoire d'art et de
l'histoire culturelle, par l'étude du phénomène artistique traditionnel, ancré dans le milieu
social qui l'anime. Ainsi, nous avons élargi le domaine d'investigation en associant des
objectifs en relation étroite avec l'icône pendant la deuxième moitié du XVIIIe siècle: le
modèle brancovan, les peintres, le métier, les comandataires et l'iconographie, chaque aspect
faisant l'objet d'un chapitre de la thèse. A la fin de l’étude, le catalogue présentant 61 icônes
dans des exemplaires associés à toutes les catégories sociales offre l’image d'une époque
marquée par des sensibilités comm unes, exprimées d’une manière plus claire ou plus diffuse,
conformément à la profondeur de la vie spirituelle de ceux qui se manifestent en tant que
fondateurs ou seulement en tant que donateurs. Une telle ampleur a impliqué l'apport
supplémentaire de plu sieurs pièces placées dans leur contexte d'origine, que nous avons
identifiées lors de la recherche sur le terrain ; pendant les études doctorales nous avons menée
cette recherche en particulier en Olténie. Nous avons illustré les autres zones, moins
explo rées, par le matériel figuratif qui fait partie du patrimoine des musées, des pièces dont
la provenance est certifiée par des signatures ou des documents justificatifs. Le critère en
fonction duquel nous avons sélectionné les icônes dont l'âge s’étend sur une période d’un
demi -siècle a été celui de leur représentativité pour les commanditaires situés à tous les
niveaux de la pyramide sociale. De plus, nous avons également visé à mettre en évidence
plutôt les peintres que les centres ayant une longue tradi tion, les signataires constants des
icônes, ce qui a rendu plausible l’élaboration d’un répertoire en mesure d'esquisser la carte de
l'activité artistique située entre les repères chronologiques et géographiques assumés. Les
reprises de quelques pièces qui ont déjà été présentées ont été justifiées par la rareté des
exemplaires associés aux princes qui ont régné en Valachie ou de ceux qui apportent des
éléments de nouveauté concrète du point de vue stylistique et iconographique dans le paysage
artistique de la période, sans laquelle l'image d'ensemble aurait été incomplète, à cause de
l’absence de plus de détails.
La thèse a impliqué non seulement une analyse directe de l'objet, mais aussi une
synthèse inévitable de la recherche spécifique sur les segment s où nous avons senti le besoin
de connexions visant les périmètres de spiritualité directement ou indirectement concernés
dans notre étude. Nous avons utilisé des informations fournies par le corpus de documents

24
directement liés aux peintres et au métier , mais aussi des documents inédits consultés aux
Archives Nationales -Le Bureau Archives Médiévales, Fonds personnels et Collections. Nous
considérons que dans les cinq chapitres de la thèse „Les réflet s du temps ” nous avons atteint
l'objectif proposé, ce lui de faire un mouvement de rotation autour de l'icône, capable de
compléter le tableau d'ensemble d'une période prolifique sous l'aspect des réalisations de ce
type ; dans cette démarche nous avons fructifié le résultat des recherches connexes, en leur
associant nos observations, confirmées et soutenues par le matériel figuratif sélectionné.
Strictement en ce qui concerne la condition de l'icône présentée sur les cimaises, en tant
qu’objet d’art, il nous semble que nous pouvons parler d’une récupératio n de son identité
perdue à cause de la dislocation du contexte originel, en faisant abstraction de l’époque
inspiratrice, par l'association d’un ensemble de significations supplémentaires à celles qui
sont intrinsèques, qui peuvent être fructifiées par div ers projets d’ exposition, ce qui confirme
la valeur pratique de l'étude, au moins dans le milieu professionnel.
Toujours du point de vue de l’utilité, le plan de recherche peut être appliqué à tout
segment chronologique, étant conditionné seulement par l 'existence d’un fonds suffisant
d'objets, qui aurait une utilité dans la formation du personnel du musée de formation
humaniste, mais aussi dans la gestion scientifique du patrimoine spécifique.
De plus, certains sous -chapitres ouvrent la voie à des recherches plus approfondies,
qui pourraient expliquer d’une manière détaillée divers aspects d'intérêt dans le domaine de
l'icône ; un exemple serait la circulation de la gravure à thème religieux e t son influence
directe sur l'iconographie orthodoxe, ce qui impliquerait l'identification des tirages, la
diffusion et les aspects concrets de réception, illustrés par diverses études de cas. Du point de
vue théologique, il serait utile d'approfondir la r echerche, en essayant de voir en quelle
mesure la célébration intégrale des offices religieux en roumain (Triode et Penticostaire)
peut être rendue au niveau iconographique.
Enfin, la recherche „Les réflet s du temps ” pourrait fournir le matériel nécessair e pour
l’élaboration d’un cours d’histoire culturelle qui viserait l’expression du comportement de
dévotion à différents niveaux de la pyramide sociale, voire d’un cours d’iconographie, illustré
par le cas de la Valachie.

25
BIBLIOGRAFIE

Documente inedite
Arhivele Statului, Episcopia Râmnicului, nr. inv. 90, pachet CLXI/126.
Arhivele Statului, Mănăstirea Căldărușani, nr. inv. 16, pachet LXVI/2,3,4,5.
Arhivele Naționale, Achiziții noi, nr. inv. 90, pachet CLXI/25.
Arhivele Statului, Mânăstirea Bistr ița, nr. inv. 12, pachet LXI/21,24.

Instrumente de lucru :
1. Surse teologice
*Biblia sau Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.
*Ceaslovul cel mare , Alexandria, Ed. Biserica Ortodoxă, 2003.
*Decisiunea Sântului Sinod al Sântei nostre Biserici Autocefale drept măritorie de resărit , în
„Biserica Ortodoxă Română” nr 1/1890.
*Minunile Maicii Domnului cele mai presus de fire , Ed. Apologeticum, 2005. (ediție
electronică).
Bădiliță Cristian (coordonator), Evanghelii ap ocrife, București, Ed, Polirom, 2007.
Braniște Ene, Liturgica generală , Galați, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, 2002.
Coman Constantin, Studiul Noului Testament, suport de curs, Facultatea de Teologie
Ortodoxă.
Dionisie din Furna, Carte de pictură , Bucureș ti, Ed. Meridiane,1979.
Ioan Damaschinul, Dogmatica, București, Ed. Apologeticum, 2004. (ediție electronică).
Lossky Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Bonifaciu, 1998. (ediție
electronică)
Păcurariu Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. II ( Secolele XVII și XVIII ),
București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994.
Mureșianu Sever, Iconologia creștină occidentală și orientală , Bucureșci, 1894.

2. Repertorii și cataloage

Bălan Constantin, Ch ircă Haralambie, Diaconescu Olimpia, Inscripții medievale și din epoca
moderna a României, Jud. istoric Vâlcea ( secolul XIV – 1848), Ed. Academiei Române,
2005.

26
Bălan Constantin, Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric
Argeș (sec XIV – 1848) , București, Ed. Academiei Române, 1994.
Bianu Ioan, Hodoș Nerva, Bibliografia românească veche , București, Ed. Academiei
Române, 1903 – 1910. 2 vol.
Elian Alexandru (redactor responsabil), Bălan Constantin, Chircă Haralambie, Diaconescu
Olimpia, Inscripțiile medievale ale României. Orașul București (1395 – 1800) , Ed.
Academiei RSR, 1965.
Iorga Nicolae, Inscripții din bisericile României , vol. I și II, București, 1905 -1908.
Litzica Constantin, Catalogul manuscriptelor grecești , 1909.
Σ. Α. Παπαδόπουλος, Α΄. Επιγραφές Ι. Μονής Ιωάννου Θεολόγου, în Επιγραφές της Πάτμου,
Αθήναι, 1966 .
Stoicescu Nicolae, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, Țara
Românească , vol. I și II, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1970.
Stoicescu Nicolae, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București , Ed.
Academiei RPR, București, 1961.
Ștefănescu I.D., Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, București, Editura
Meridiane, 1973.
Ștrempel Gabriel, Catalog ul manuscriselor românești , București, Ed. Științifică și
Enciclopedică, 1978 – 1992, 4 vol.
Drăghiceanu Virgiliu, Catalogul Colecțiunilor Comisiunii Monumentelor Istorice , București,
1913.
Popa Corina, Iancovescu Ioana, Negrău Elisabeta, Bedros Vlad, Repertoriul picturilor murale
brâncovenești. I. Județul istoric Vâlcea , București, Ed. UNARTE, 2008, vol. I (text), vol. II
(ilustrații).
Călători străini despre Țările Române , Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, vol
VI.

3. Dicționare

Drăg uț Vasile, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească , București, 1976,
Greceanu Olga, Dicționarul zugravilor de subțire monahi și mireni , Otopeni, Ed. IDACO„dar
din har”, 2012.
Porumb Marius, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania. Sec. XIII -XVIII ,
București, Ed. Academiei Române, 1998.

27
*The Oxford Dictionary of the Byzantium , Oxford University Press, New York, Oxford,
1991.
*Lexikon der christlichen Ikonographie , vol. III, Roma, Freiburg, 1994 (ed. II)
*Lexikon fürThe ologie und Kirche , vol. V, Freiburg, Basel,1996.

4. Albume și cataloage de expoziții

*L'art Byzantin dans les musees de L'Union Sovietique , Leningrad, 1977.
*Chypre entre Byzance et l´Occident IVe – XVIe siécle, Louvre éditions, 2012.
*De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului, București, M.N.A.R., 2008.
*Icons from the Orthodox Communities of Albania, Collection of the National Museum of
Medieval Art, Korcё , Thessaloniki, 2006.
*Icons of The Holy Monastery of Pantokrator. Mou nt Athos, 1998.
*Icons from the Orthodox World ( a private collection ), 2003.
*Mărturii, Frescele Mânăstirii Argeșului , București, M.N.A.R., 2013 .
*Ghidul Galeriei de artă veche românească , București, M.N.A.R., 2008 .
*Arta țării Românești în secolele XIV -XVI, București, M .N.A.R., 2001 .
*Palatul baroc și colecțiile sale , Muzeul de Artă Timișoara, 2006 .
*Paraclisul Patriarhal: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe , (redactor coordonator Aurel
Vlaicu), București, Ed. Cuvântul Vieții, 2013.
Cândea Virgil, Agemian Silvya, Icones melkites , Musée Nicolas Sursock, Beirouth, 1969.
Cruikshank Dodd Erica , Medieval Painting in the Lebanon , Wiesbaden, Reichert Verlag,
Kondakov, N. P. L′Icone russe, Prague, 1929 -1933, 4. vol. (utilizat vol. II cu planșe)2004.
Miliaeva Lioudmila, L’icone ukrainienne, XI e – XVIII es. Des sources Byzantines au
Baroque , Parkstone Aurora, 2004.
Nicolescu Corina, Arta metalelor prețioase în România , București, Ed. Meridiane, 1973.
Nicolescu Corina, Icoane vechi românești , București , Ed. Meridiane, 1971.
Papadopoulos Stelios, Icons of the Holy Monastery of Pantokrator, Salonic, 1998 .
Pârvulescu Dorina, Colecția de artă religioasă , în „Palatul baroc și colecțiile sale”, Muzeul
de Artă Timișoara, 2006.
Petkovitc Sreten, Chilandar, Belg rade, 1999.
Sotiriou Kadas, Zias Nikos, The Ho ly Monastery of Saint Gregorios, The Wall -paintings in
the Katholikon, The Ho ly Mountain, 1998.
Todic Branislav, Serbian medieval painting, The Age of King Milutin , Belgrade, 1999.

28
Tugearu Liana, Miniatura și o rnamentul manuscriselor din colecția de artă medievală
românească , vol I. Manuscrise bizantine și grecești medievale târzii , M.N.A.R., 1996.
Vasilakē Maria , Tavlakis Ioannis, Tsigaridis Euthimios, The Holy Monastery of Aghiou
Pavlou. The Icons . Mount Athos , 1999.
Vasilakē Maria , Holy Monastery of Aghiou Pavlou , Perceptions of the Theotokos in
Byzantium , Ashgate Publishing, 2005.
Tatić -Đurić Mirjana, Poznate icone od XII – XVIII veka , Beograd, Jugoslovenska Revija,
1984.

Lucrări generale

*Alexandria. Esopia. Cărți populare , București, Ed. pentru literatură, 1966.
Antim Ivireanul , Opere, București, Ed. Minerva, 1972.
Aslam Constantin, Curs de estetică. Paradigme ale artei și frumosului. O perspectivă istorică
și sistematică, București, U.N.A.B., 2006.
Barbu Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV -lea, București, Ed.
Meridiane, 1986.
Barbu Daniel, Scrisoare pe nisip. Timpul și privirea în civilizația românească a secolului al
XVIII -lea, București, Ed. Antet, 1996.
Baltrusaïtis Jurgis , Evul Mediu fantastic, București, Ed. Meridiane, 1975.
Bernea Ernest, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român , București, Ed. Humanitas, 1997.
Bobulescu C., Vieți de zugravi(1657 – 1765) și autobiografia lui Ghenadie Pârvulescu
arhimandritul (22 oct. 1805 – 6 sept. 1873), București, Ed. Fundației Culturale, 1940.
Bobulescu C., Lăutari și hori în pictura bisericilor noastre , București, 1940.
Boldureanu Viorel Ioan, Cultură tradițională orală. Teme, concepte, categorii , Timișoara,
Ed. Marineasa, 2006.
Borzan Maria, Borzan Roxana Maria, Calendarul creștin ortodox în iconografie, Târgu
Mureș, Ed. Nico, 2001.
Brătulescu Victor, Miniaturi și manuscrise din Museul de Artă Religioasă , București, 1939.
Cartojan Nicolae, Cărțile populare în literatura româneas că, Ed. Enciclopedică Română,
București, 1974.
Cartojan Nicolae, Istoria literaturii române vechi , București, Ed. Minerva, 1980.
Cândea Virgil, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc , Cluj
Napoca, Ed. Dacia, 1979.

29
Chatzidakis Mano lis, Études sur la peinture postbyzantine , Variorum Reprint, London, 1976.
Chiper Adam Marieta, Vechi însemnări românești ca izvor istoric, București, Ed. Silex, 1996.
Cornea Paul, Originile romantismului românesc , Ed. Minerva, București, 1972.
Cristea Ghe rasim al Râmnicului , Istoricul Sfintei Mânăstiri Căldărușani , Ed. Episcopiei
Râmnicului, 1997.
Deroko Aleksander, Avec les mâitres d’autrefois, Monastéres médievaux en Serbie,
Macedoine, Montenegro , 1967.
Diehl Charles, Călătorii istorice și de artă, Ed. S port Turism, 1984.
Dinu Adrian Lucian, Maica Domnului în teologia sfinților părinți , Iași, Ed. Trinitas, 2004.
Dima Alexandru, Arta populară și relațiile ei, București, Ed. Minerva, 1971.
Dobjanschi Ana, Simion Victor Arta în vremea lui Vasile Lupu , Ed. Meridiane, 1979.
Dobjanschi Ana, Georgescu Maria, Icoane din Târgoviște. Secolele XVI – XIX, București, Ed.
Daim, 1998.
Drăguț Vasile, Grigorescu Dan, Florea Vasile, Pictura românească în 1000 de imagini ,
București, Ed. Meridiane, 1970.
Drăguț Vasile, (no te de Sinigalia Tereza și Moisescu Cristian), Arta românească, Preistorie,
Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, Baroc , București, Ed. Meridiane, 1982.
Dragomir Vivian, Centre de meșteri iconari din spațiul românesc. Specificitatea materialelor
și tehnicilor d e pictură , Craiova, Ed. Universitaria, 2011.
Dumitrescu Carmen Laura, Pictura murală din Țara Românească în veacul al XVI -lea,
București, Ed. Meridiane, 1978.
Duțu Alexandru, Cărțile de înțelepciune în cultura română , Ed. Academiei RSR, 1972.
Duțu Alexandru, Sinteză și originalitate în cultura română(1650 – 1848 ), Ed. Enciclopedică
Română, București, 1972.
Duțu Alexandru, Literatura comparată și istoria mentalităților , București, Ed. Eminescu,
1982.
Durand Gilbert, Aventurile imaginii. Imaginaț ia simbolică. Imaginarul , București, Ed.
Nemira, 1999.
Embirikos Andreas, L' Ecole Crétoise. Dèrniere phase de la peinture byzantine , Paris, 1967.
Ene Ioana, Icoane brâncovenești și postbrâncovenești din județul Vâlcea (1680 – 1730) –
Studiu și catalog , Rm. Vâlcea, Ed. Offsetcolor, 2011.
Evdochimov Paul , Arta icoanei, o teologie a frumuseții , București, Ed. Meridiane, 1993.
Florea Vasile, Istoria artei românești veche și medievală, Chișinău, Ed. Hyperion, 1991.
Francastel Pierre, Realitatea figurativă , Bucur ești, Ed. Meridiane, 1972.

30
Furnică Dumitru, Industria și dezvoltarea ei în țările române , București, 1926.
Giurescu Constantin C., Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre ,
București, Ed. pentru Literatură, 1966.
Golescu C. Maria, Scrieri , Muzeul Viticulturii și pomiculturii, Golești Argeș, 2013.
Grabar André, La peinture religieuse en Bulgarie , Paris, 1928.
Grabar André, Byzance. L'art byzantin du Moyen Age (du VIIIe au XVe siécle), Ed. Albin
Michel, Paris, 1963.
Grabar André, Christian Iconography , Princeton University Press, 1968.
Grabar André, L'art de la fin de L'Antiquité et du Moyen Age , Paris, Collège de France, 1968.
Grabar André, Les revêtements en or et en argent des icones byzantines du Moyen Age ,
Veni se, 1975.
Grabar André , Les voies de la création en iconographie chrétienne. Antiquitée et Moyen
Age, Editeur Flammarion, Paris, 1979.
Grabar André, Iconoclasmul bizantin , București, Ed. Meridiane, 1991.
Grecianu Radu vel logofet, Viața lui Constantin vod ă Brâncoveanu, București, 1906.
Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii românești. Din cele mai vechi timpuri până la 1900,
București, Tiparul Cartea Românească, MCMXXXVII (1937)
Grotowski Piotr, The Legend of the St. George saving a youth from captivity a nd its
depiction in art , Warszawa, 2003.
Guénon René, Simboluri ale științei sacre , Ed. Humanitas, București, 2008.
Ianoși Ion, Sublimul în artă, București, Ed. Meridiane, 1984.
Ianoși Ion, Sublimul în spritualitatea românească , București, Ed. Meridiane, 1987.
Ionașcu Ion, Biserici, chipuri și documente din Olt , Ramuri, Craiova, 1934.
Ionescu -Muscel Petre, Albumul comunei Domnești, Județul Muscel. Stațiune climaterică,
București, 1939.
Ionescu Grigore, Curtea de Argeș, Istoria orașului prin monumentele lui , București, 1940.
Ionescu Adrian Silvan, Modă și societate urbană în România epocii moderne , Ed. Paideia,
București, 2007.
Ionescu Ștefan, Bucureștii în vremea fanarioților , Cluj, Ed. Dacia, 1974.
Ionescu Ștefan, Epoca brâncovenească , Dimensiune politică. Finalitate culturală , Cluj
Napoca, Ed. Dacia, 1981.
Ionnescu – Gion G. I., Istoria Bucurescilor , Iași, Ed. Tehnopress reeditată în 2003.
Iorga Nicolae, Povestea unui băiat de la țară (biografia lui Vasile Mateescu), Vălenii de
Munte, 1916.

31
Iorga Nicolae, Istoria industriilor la români , București, 1927.
Iorga Nicolae, Vechea artă religioasă la români , Ed. Episcopiei Hotinului, 1934.
Iorga Nicolae, Conducător istoric la bisericile din București și din împrejurimile imediate ,
Ed. Municipi ului București, 1935.
Iorga Nicolae, Istoria Bucureștilor, București, 1939.
Iorga Nicolae, Istoria românilor în chipuri și icoane , București, Ed. Humanitas, 2012 .
Jenei Dana, Pictura murală gotică din Transilvania , București, Ed. NOI Media Print, 2007.
Janin R., La Géographie ecclésiastique de l’Empire Byzantin. Les Églises et les Monastères
de Constantinople , Paris, tome III, 1953.
Karelin Rafail, Gusev Nikolai, Dunaev Mihail, Îndrumar iconografic , București, Editura
Sophia, 2007.
Lazarev Victor, Istori a picturii bizantine , București, Ed. Meridiane,1980.
Lemny Ștefan, Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc , București, Ed. Meridiane,
1990.
Literat Valeriu , Biserici vechi românești din Țara Oltului , Cluj -Napoca, Editura Dacia, 1996.
Mareș Al., (red. coord.), Liturghierul lui Coresi, București, Institutul de Lingvistică, 1968.
Meteș Ștefan, Din istoria picturii religioase la români , Cluj, 1929.
Mihalcu Mihail, D. Leonida Mihaela, Din tainele iconarilor de altă dată , Cluj Napoca, Ed.
Eikon, 2009.
Mouloud Noёl, Pictura și spațiul , București, Ed. Meridiane, 1978.
Oancea Ileana, Istoria stilisticii românești , București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1988.
Oprescu Dan, Etic-estetic în gândirea românească. De la începuturi până la 1900 , București,
Ed. Minerva, 1984.
Oprescu George , Grafica românească în secolul al XIX -lea, vol I, Fundația Regală pentru
literatură și artă, București, 1942.
Oprescu George, Pictura românească în secolul al XIX -lea, București, Ed. Meridiane, 1984
Olteanu Ștefan , Șerban Constantin, Meșteșugurile din Țara Românească și Moldova în Evul
Mediu , București, Ed. Academiei R.S.R., 1969.
Ozolin Nicolai, Chipul lui Dumnezeu, Chipul Omului, București , Ed. Anastasia, 1998.
Panofsky Erwin, Artă și semnificație , București, Ed. Meridiane, 1980.
Paleolog Andrei, Pictura exterioară din Țara Românească. Secolele XVIII – XIX, București,
Ed. Meridiane, 1984.
Papadima Ovidiu, O viziune românească a lumii , București, Ed. Saeculum, 1995.
Pănoiu Andrei, Pictura votivă din Nordul Olteniei , București, Ed. Meridiane, 1968.

32
Παπαδόπουλος Σ. Α., Α΄. Επιγραφές Ι. Μονής Ιωάννου Θεολόγου, în Επιγραφές της Πάτμου,
Αθήναι, 1966.
Pillat Cornelia, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab , București, Ed. Meridiane, 1980.
Pippidi Andrei, Hommes et idées du Sud -Est européen à l'aube de l'âge moderne , Ed.
Academiei, București, Éd. Du CNRS Paris, 1980.
Pippidi Andrei, Despre statui și morminte. Pentru o teorie a istoriei simbolice , București, Ed.
Polirom, 2000.
Pippidi Andrei, Tradiția politică în țările rom âne în secolele XVI – XVIII , București, Ed.
Corint, 2001.
Popa Corina și Iancovescu Ioana, Mânăstirea Hurezi , București, Ed. Simetria, 2009.
Potra George, Documente privitoare la istoria orașului București (1594 -1821), Ed.
Academiei RPR, București, 1961.
Puha Elena, Vasile Cristian, Conștiința istorică. Originea și trăsăturile conștiinței istorice
românești, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989.
Pușcașu Voica Maria, Actul de ctitorire ca fenomen istoric în Țara Românească și Moldova
până la sf ârșitul secolului al XVIII -lea, București, Ed. Vremea, 2001.
Radosav Doru, Sentimentul religios la români. O perspectivă istorică (secolele XVII – XIX),
Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1997.
Read Herbert, Imagine și idee. Funcția artei în dezvoltarea conștiinței u mane, Ed. Univers,
București, 1970.
Réau Louis, Iconographie de l'art chrétien, Presses Universitaries de France, Paris, 1957.
Rusu Liviu, Logica frumosului , Editura pt. Literatura Universala, București, 1968.
Sendler Egon, Icoana chipul nevăzutului , București, Ed. Sophia, 2005.
Simion Victor, Imagini, legende, simboluri, București, Ed. Fundației Culturale Romane,
2000.
Sinigalia Tereza, Arhitectura civilă de zid în Țara Românească în secolele XIV – XVIII ,
București, Ed. Vremea, 2002.
Sinigalia Tereza, capitolele Arhitectura, Pictura, Sculptura, Artele decorative , în volumul VI
Istoria Românilor. Românii între Europa Clasică și Epoca Luminilor (1711 -1821), București,
Ed. Enciclopedică, 2002.
Solcanu Ioan, Artă și societate românească. Secolele XIV – XVIII, București, Ed.
Enciclopedică, 2002.
Stăncescu C. I., Ce este frumusețea?, Ed. Librăriei Leon Alcalay, 1896, p. 50.

33
Stoicescu Nicolae, Moisescu Cristian, Târgoviștea și monumentele sale , București, Ed.
Litera, 1976.
Ștefulescu Al., Gorjul istoric și pit oresc, Târgu Jiului, 1904.
Ștefănescu I.D., L'évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, depuis les
origines jusqu'au XIXe siècle, Paris, 1929.
Ștefănescu I.D., La peinture religieuse en Valachie et en Transylvanie depuis les origines
jusqu'au XIXe siècle, Paris, 1932.
Ștefănescu I.D, Arta feudală în Țările române. Pictura murală și icoanele de la origini și
până în secolul XIX , Ed. Mitropolia Banatului, 1981.
Theodorescu Răzvan, Itinerarii medievale , București, Ed. Meridiane, 1979.
Theodorescu Răzvan, Roumains et balkaniques dans la civilisations Sud -Est européene , Ed.
Enciclopedică, 1999.
Theodorescu Răzvan, Spiritul Vâlcei în cultura română , Rm. Vâlcea, Ed. Almarom, 2001.
Theodorescu Răzvan, Civilizația românilor între medieval și mo dern, Orizontul imaginii
(1550 – 1800 ) Iași, Princeps Edit, 2006.
Trubețkoi E. N., Trei eseuri despre icoană , București, Ed. Anastasia, 1999.
Toma Georgeta, Voiculescu Corina, Case de comerț medievale în „Enciclopedia orașului
Târgoviște”, Târgoviște, 2 012.
Țighiliu Iolanda, Societate și mentalitate în Țara Românească și Moldova. Secolele XV –
XVII , București, Ed. Paideia, 1998.
Țighiliu Iolanda, Între diavol și bunul Dumnezeu, București, Ed. Paideia, 2002.
Țigu Viorel, Oprișa Longin, Mănăstirea Săraca , Ed. Meridiane, București, 1971.
Urechiă V. A., Istoria Româniloru , tomul I, Bucureșci, 1891.
Urechiă V. A., Istoria Româniloru , tomul VII, Bucureșci, 1895.
Urechiă V. A., Istoria Școlelor , tom I, Bucureșci, 1892.
Urechiă V.A., Istoria Româniloru , tomul III, Bucureșci, 1892.
Urechiă V. A., Istoria Școlelor , tom IV, Bucureșci, 1901.
Vătășianu Virgil, Istoria artei feudale în țările române , I, București, 1959.
Vătășianu Virgil, Metodica cercetării în istoria artei , București, Ed. Meridiane, 1974.
Velculescu Cătălina, Fiziolog. Bestiar , Ed. Cavallioti, București, 2001.
Veniamin Micle, Școala mânăstirească de la Bistrița în cultura românească , Rm. Vâlcea,
Ed. Almarom, 2004.
Veniamin Nicolae, Mânăstirea Căldărușani – Monografie , București, 1973.
Vlăduțescu Gheo rghe, Filosofia primelor secole creștine , București, Ed. Enciclopedică, 1995.

34
Wertheimer -Ghika Jacques, Gheorghe Tattarescu și Revoluția de la 1848 , București, Ed.
Meridiane, 1971.
Wünenburger Jean -Jacques, Filozofia imaginilor, București, Ed. Polirom, 2004 .

Studii și articole în volume și publicații de specialitate

Baltoyanni Chrysanthi, The Virgin Gkykophilousa and the „Reclining Infant” în an Icon of
the Loverdos Collection , în „Δελτιον Τησ Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ Εταιρειασ”, Αθηνα,
1992.
Barbu Vio leta, Vocația monastică a elitelor sociale în epoca lui Matei Basarab , în „Studii și
materiale de istorie medie”, 1996.
Barbu Violeta, Sisteme de reprezentare populară a cultului marianic în țările române în
secolele XVII -XVIII, în „Studii și materiale de istorie medie”, 1998.
Bălan Constantin, Ctitori și societate în ultimile decenii ale veacului al XVIII -lea. Date
privind monumentele din partea de vest a Țării Românești , în „Arta românească în Secolul
Luminilor” București, Academia de Științe Sociale și P olitice, 1984.
Bălăceanu Maria, Zugravul Ghiță popa din Ploștina și activitatea sa plastică , în „Mehedinți
– istorie, cultură și spiritualitate”, Ed. Didahia, 2010.
Bălașa Dumitru, Constantin Brâncoveanu voievod și Ioan arhimandritul. Un manuscris inedit
al lui Ioan, egumenul Mânăstirii Hurezi (1692 – 1726), în „Mitropolia Olteniei”, nr. 11 –
12/1973.
Bălașa Dumitru, Ctitoria lui Matei Morânglavu din satul Șerbănești , în „Mitropolia
Olteniei”, nr. 7- 8/1959.
Bălășel Teodor, Biserica din Târgul Horezului – Vâlcea , în „Arhivele Olteniei”, nr. 29 – 30,
1927.
Bălășel Teodor, Bisericile din parohia Copăceni – Vâlcea , în „Arhivele Olteniei”, nr. 41 –
42, 1929.
Barbu Daniel, Arta brâncovenească, Semnele timpului și structurile spațiului , în vol.
„Constantin Brâncov eanu”, redactori Paul Cernovodeanu și Florin Constantiniu, Ed.
Academiei RSR, București,1989.
Bizău Ioan, Patru exerciții de iconologie , în „Revista Tabor”, nr. 2/2010.
Beza Marcu, Biblioteci mânăstirești în Patmos , în „Memoriile Secțiunii Literare” – Academia
Română, seria III, tom. VIII, mem.1, 1936.

35
Beza Marcu, Urme ale culturii și artei românești în Orientul Apropiat , manuscris
dactilografiat, Ierusalim, 1935.
Bedros Vlad, Pictura epocii brâncovenești între livresc și fastuos , în „Ctitorii Brâncovenești.
Elemente de artă eclesială medievală”, București, Ed. Cartea Vieții, 2014.
Bedros Vlad, Cultul arhanghelilor – Surse literare și iconografice. Moldova secolelor XV –
XVI, în „Arhangheli și îngeri” București, Ed. Deisis, Stavropoleos, 2011.
Blaga Lucian, Pitoresc și revelație , în „Frumosul românesc în concepția și viziunea
poporului”, ed. Ioan și Florica Șerb, București, Ed. Eminescu, 1977.
Bodea Cornelia și Cernovodeanu Paul, Materiale noi pentru biografia lui Nicolae
Bălcescu(II) în „Studi i – Revista de Istorie” nr. 2/1963.
Brătulescu Victor, Călimăneștii și monumentele din jur, ediția a III -a, București.
Brătulescu Victor, Comunicări în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, ianuarie –
martie/1926.
Brătulescu Victor, Mânăstirea Vale a din Județul Muscel, o ctitorie necunoscută a lui Radu
Paisie în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, aprilie – iunie/1931.
Brătulescu Victor, Elemente profane în pictura religioasă , în „Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice”,1934.
Brătulesc u Victor, Zugravi de biserici din secolul al XVIII -lea și al XIX -lea în „Glasul
Bisericii”, nr. 3 – 4 /1959.
Brătulescu Victor, Icoanele de familie ale lui Neagoe Basarab , în „Biserica Ortodoxă
Română”, nr. 7 -8/1961.
Brătulescu Victor, Inscripții și însem nări documentare. Zugravi și meșteri argintari la
biserici din București în „Glasul Bisericii”, nr. 1 – 2/1962.
Brătulescu Victor, Meșteri zugravi, constructori și ctitori de pe Vedea și Cotmeana în
„Glasul Bisericii” nr. 5 – 6/1962.
Brătulescu Victor, Dascălii de zugravi Ioan și Mincu de la Argeș, în „Mitropolia Olteniei” nr.
11 – 12, 1963, Craiova.
Brehier L., Arta română , în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, 1924.
Brezianu Barbu, Rudimente de învățământ artistic la zugravii de subțire în „Stu dii și
Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 1/1962.
Bulat T.G., Inscripții, în „Revista de Istorie”, 1924.
Bulat Toma, O încercare mai bună de pregătire a clerului în secolul al XVIII -lea, în „Glasul
Bisericii”, nr.7 – 8/1962.
Busuioceanu Alexandru, Icoanele vechi românești , în „Ramuri”, 1929.

36
Cassimatis Grégoire, Esquisse d'une sociologie du phanariotisme , în „Syposium -L'époque
phanariote”, Thessaloniki, Institute for Balkan Studies, 21 -25 oct. 1970.
Chiper Marieta, Spațiu și istorie românească în optica vechilor însemnări pe cărți în epoca
brâncovenească , în volumul „Constantin Brâncoveanu”, redactori Cernovodeanu Paul și
Constantiniu Florin, Ed. Academiei RSR, București,1989.
Cincheza -Buculei Ecaterina, Menologul de la Dobrov ăț (1529), în „Studii și Cercetări de
Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, București , 1992.
Ciobanu Radu -Ștefan, Aspecte ale vieții spirituale în epoca lui Constantin -vodă Brâncoveanu
prin prisma relațiilor cu Cantac uzinii în vol. „Constantin Brâncoveanu”, red. Cernovodeanu
Paul și Constantiniu Florin, Ed. Academiei RSR, București,1989.
Ciobanu Constantin, Problema textului și a imaginii în pictura medievală ortodoxă , în
„Arta”, seria Arte vizuale, Arte plastice, Arhitectură, vol. XXIII, nr. 1, Chișinău, 2 014.
Constantin Șerban, Breslele bucureștene în secolul al XVIII -lea, în „Studii – Revista de
Istorie”, nr.6/1959.
Constantinescu N. A., Biserici și mânăstiri din Județul Buzău , în „Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice”, 1924.
Constantinides Efthali a, The Tetraevanghelion, Manuscript 93 of the Athens National
Library , în „Δελτιον Τησ Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ Εταιρειασ”, Αθηνα, 1979.
Corfus Ilie, Însemnări de demult , Iași, 1975.
Costea Constanța, Constantinopolul în iconografia târzie din Țara Românească . II.
Iconografia târzie a Imnului Acatist în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta
Plastică”, București,1993.
Costea Constanța, Comments and continuity în Medieval Painting, în „Revue Roumaine
d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, tome XLV, 2008.
Costea Constanța, Unpublished Woks to Complete the Catalogue of Wallachian Painting in
the Sixteen Century , în „Revue Roumaine d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, 1990.
Costea Constanța, Sub semnul Miresei Nenuntite: Despre reprezentar ea Imnului Acatist în
Moldova secolului al XVI -lea, în „Ars Transsilvaniae”, 2009.
Costescu Eleonora, L'art roumain et l'art bulgare aux XVIIIe et XIXe siècles, I. Consideration
sur la gravure traditionelle, în „Revue des Études Sud -Este Européennes”, nr.1 /1970.
Costescu Eleonora, L'art roumain et l'art bulgare aux XVIIIe et XIXe siècles , II. Syncretisme dans
l'evolution de la peinture traditionelle , în „Revue des Études Sud -Este Européennes”,1971.
Crețeanu Radu, L′influences des livres populaires sur les beaux -arts en Valachie aux XVIIIe
et XIXe siècles en „Synthesis”III, Bucarest, 1976.

37
Crețeanu Radu, Tendințe filozofice în pictura murală a veacului al XVIII -lea, în „Arta
românească în „Secolul Luminilor”, Acade mia de Științe Sociale și Politice, București, 1984.
Crețeanu Radu, Monumente religioase de pe Valea Râul Doamnei în „Mitropolia Olteniei”
nr. 1-2/1969.
Crețeanu Radu, Zugravii din Teiuș în „Magazin Istoric”, nr 12/1972.
Crețeanu Radu, Mari ctitori de lă cașuri sfinte 2. Dionisie Bălăceascu , în „Mitropolia
Olteniei” nr. 11 – 12/1973
Crețeanu Radu, Zugravi din Județul Vâlcea , în „Revista Muzeelor și Monumentelor.
Monumente istorice și de artă”, nr. 2/1980.
Cristache -Panait Ioana, O breaslă a xilografilor din Transilvania , în ” Revista Muzeelor” , nr.
3/1967.
Cristache -Panait Ioana, Rolul zugravilor de la Sud de Carpați în dezvoltarea picturii
românești din Transilvania, secolele al XVIII -lea și prima jumătate a secolului al XIX -lea, în
„Studii și Cercetări de I storia Artei. Seria Arta Plastică”, București, 1984.
Cruceanu Mariana, Semnificații ale unui document emis de Alexandru Constantin Moruzi,
aflat în colecțiile Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București , în „Revista
Muzeelor” nr. 3/1992.
Diculesc u Vladimir, Bresle, negustori și meseriași în Țara Românească (1830 – 1848 ), Ed.
Academiei RSR, București, 1979.
Didron A. , Durand P. , Manuel d'iconographie chrétienne grecque et latine, Paris, 1845.
Dima Alexandru, Arta populară și valoarea estetică , în „Frumosul românesc în concepția și
viziunea poporului”, Ed. Ioan și Florica Șerb, București, Ed. Eminescu, 1977, p. 358.
Dimagopoulos Jordanis, Representations of Constantinopolitan, Venetian and Cretan
Churches in some Post -Byzatine Icons , în „Δελτιον Τησ Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ
Εταιρειασ”, Αθηνα, 1981.
Dobjanschi Ana Icoanele brâncovenești, între tradiție și înnnoiri în „Civilizația epocii
brâncovenești”, București, Ed. Monitorul Oficial, 2014.
Dragomir Vivian, Centre de meșteri iconari din spați ul românesc. Specificitatea materialelor
și tehnicilor de pictură , Craiova, Ed. Universitaria, 2011.
Dragomir Silviu, Contribuții privitoare la relațiile Bisericii românești cu Rusia , în „Analele
Academiei Române – Memoriile Secției Istorice”, București, 1 911-1912.
Drăghiceanu Virgiliu, O ctitorie mitropolitană. Biserica din Râmeștii Vâlcei , în „ Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice” , 1911.
Drăguț Vasile, Arta brâncovenească , București, 1971.

38
Drăguț Vasile, Mânăstirea Văcărești și locul ei în contextul artei din Țara Românească, în
Buletinul Monumentelor Istorice, nr. 2/1971.
Drakopoulou Eugénie, Remarques sur la peinture post – byzantine dans les Pays roumains.
Les peintres provenant de l'environnement grec în „ Relations Gréco -roumaines.
Intercultural ité et identité nationale”, Athénes, 2004.
Drakopoulou Eugénie, Comments on the artistic interchange between conquered Byzantium
and Venice al well as on its political background , în National Hellenic Research Foundation.
Institute for Historical Research, Athens, 2012.
Dumitran Ana, Un zugrav de elită: Grigorie Ranite în „Annales Universitatis Apulensis ,
series Historica”, 14/I, Alba Iulia, 2010.
Dumitrescu Mircea, Din nou despre monumentele Cîmpulungului, în „Buletinul
Monumentelor Istorice”, nr 1/1972.
Dumitrescu Florentina, Observații asupra stilului brâncovenesc. Decorația iconostasului , în
„Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 1/1968.
Duțu Alexandru, Modelul cultural brâncovenesc în volumul „Constantin Brâncoveanu”,
redactori Paul Cernovodeanu și Florin Constantiniu, Ed. Academiei RSR, București,1989.
Duțu Alexandru, Vie des œuvres et vie des hommes dans la société roumaine (1650 -1848).
Contacts culturels et structures mentales în „Revue des Études Sud -Este Européennes” nr.
2/1972.
Efremov Alexandru, Icoana românească , București, Ed. Meridiane, 2002.
Efremov Alexandru, Pictura de icoane în epoca lui Matei Basarab , în „Mitropolia Olteniei”,
nr. 7 – 9/1982.
Efremov Alexandru, Triptic de școală italo -cretană din secolul XVI , în Sesiunea de
comunicări științifice a muzeelor de artă, București, februarie, 1968.
Ene Ioana, Icoane din „epoca lui Matei Basarab” în Vâlcea , în Revista „Buridava”, nr.
7/2009.
Ene Ioana, Nume de zugravi vâlceni din a doua jumătate a secolului al XVIII -lea identificate
în colecția de artă veche românească a Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” din
Râmnicu Vâlcea și date despre activitatea lor , în Revista „Buridava”, nr. 9/2011.
Erbiceanu Constantin, Encicli ca lui Filaret al Râmnicului Noului Severin , în „Biserica
Ortodoxă Română”, 1891 – 1892.
Florescu George D. , Drumul urmat de procesiunea religioasă a moaștelor lui Sf. Grigore în
București la 1765, extras din Buletinul Societății de Arheologie Bucureștii V echi, 1935.
Filitti Ioan C., Biserici și ctitori , București, 1932.

39
Filitti Ioan C., Biserica Sfântul Dumitru din Bucureșt i în „Biserica Ortodoxă Română”, nr.
5/1932.
Filitti Ioan C., Despre schitul Găvanele (Buzău), în, „Revista Istorică” nr. 4 – 6/1925.
Ghika-Budești N., Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. Noul stil românesc din veacul
al XVIII -lea, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, tomul IV,1936.
Giurescu C.C., Un manuscris miscelaneu în „Revista Istorică”, nr. 10 – 12/1926.
Grecu Vasile, Erminii de pictură bizantină , Cernăuți, 1942, extras din „Revista Candela”,
1931 -1942.
Golescu Maria, Biserica din Viorești, în „Boabe de grâu”, anul IV, nr. 1/1933.
Golescu Maria, O fabulă a lui Esop trecută în iconografia religioasă , în „Bu letinul
Comisiunii Monumentelor Istorice”, oct. – dec. 1934.
Golescu Maria, Un portret de la începutul secolului al XIX -lea: Zugravul Nicolae
Polcovnicul în „ Artă și tehnică grafică”, București, 1938.
Golescu Maria, O reminiscență a „Cinegeticelor lui Opp ian”, în Revista Fundațiilor Regale,
nr.3/1940.
Gouma -Peterson Thalia, An 18th Century Deesis Icon and its Cultural Context în „Δελτιον
Τησ Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ Εταιρειασ”, Αθηνα, 1993 -1994.
Grabar André, Les images de Tendresse. Type iconographiq ue et thème ( à propos de deux
icones de Dečani) în „Zograf ”, nr. 6/1975
Grecu Vasile, Erminii de pictură bizantină , Cernăuți, 1942, extras din „Revista Candela”,
1931 -1942.
Iancovescu Ioana, Pavel Florea, Meșterul Mușat – Diaconul din Opătești , în „Buri dava” nr.
4/1982.
Iancovescu Ioana, Note asupra iconografiei unor imnuri mariale în pictura brâncovenească ,
în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, București, 1994.
Iancovescu Ioana, Viața Sfinților Varlaam și Ioasaf. Versiuni icono grafice românești , în vol.
(îngrijit de Ionel Cândea, Paul Cernovodeanu și Gheorghe Lazăr) „Închinare lui Petre Ș.
Năsturel la 80 de ani”, Brăila, Ed. Istros, 2003.
Iancovescu Ioana, Les sources russes et ukrainiennes de la peinture murale au temps de
Cons tantin Brancovan în „Revue Roumaine d'Histoire de l'Art, série Beaux Arts”, tome
XlV, 2008.
Iancovescu Ioana, Două „noi” picturi de la Tismana , în „Studii și Cercetări de Istoria Artei.
Seria Arta Plastică”, București, 2012.

40
Iancovescu Ioana, Iconografia picturii murale brâncovenești. Câteva note, în „Civilizația
epocii brâncovenești”, București, Ed. Monitorul Oficial, 2014.
Iorga Nicolae, Nouă știri asupra Bisericii Mânăstirea de la Vălenii de Munte și asupra altor
antichități religioase locale , în „Bulet inul Comisiunii Monumentelor Istorice”, aprilie –
iunie/1926.
Iorga Nicolae, Note ateniene – comunicate la Academia Română (Novembre 1930) -, în
„Revista Istorică”, nr.10 -12/1930.
Iorga Nicolae, Trei biserici de sat muntene, Pietroșița, Calvini și Creme nari în „Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice”, aprilie – iunie/1931.
Iorga Nicolae, Tipografia la români , în Almanahul graficei române, 1931.
Iorga Nicolae, Biserica din Margine sau Ciuta , în „Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice”, 1933 -1935.
Iorga Nicolae, Două hrisoave domnești pentru Mânăstirea Mărgineni închinată muntelui
Sinai, în „Memoriile secțiunii istorice” – Academia Română, seria III, tom. XVII, mem. I.
1935.
Iorga Nicolae, „Frumosul” în concepția poporului , în „Frumosul românesc în c oncepția și
viziunea poporului”, ed. Ioan și Florica Șerb, București, Ed. Eminescu, 1977.
Iorgulescu Basil , Din Istoria picturii în Țara românească, Pitarul Nicolae Teodorescu și
școala de pictură de la Buzeu(1837) în „Revista Literatura și arta română”, 1900 – 1901.
Istudor Ioan, Cercetări de laborator efectuate asupra picturii murale de la Biserica
Domnească din Curtea de Argeș în „Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice
și de Artă”, nr 2/1982.
Kogălniceanu Mihail, Colecțiune de modeluri de pictură religiosa de dascălul Radu zugravu ,
în „Revista pentru Istorie, arheologie și filologie”, Bucuresci, Ed. Academiei Române, 1883.
Mareș Alexandru, (red. coord.), Institutul de Lingvistică, Liturghierul lui Coresi, 1968.
Meteș Ștefan, Zugravii și ico anele pe hârtie (xilogravuri și stampe) și sticlă din Transilvania,
în „Biserica Ortodoxă Română”, 1964.
Miltiados -Miltis Garidis, La peinture murale dans le monde orthodoxe après la chute de
Byzance (1450 -1600) et dans les pays sous la domination étrangèr e, Atena, 1989.
Mohanu Dan , Pictura murală a Bisericii Domnești din Curtea de Argeș în lumina noilor
cercetări efectuate în turla naosului , în „Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente
istorice și de artă”, nr.2/1982.
Mohanu Dan , Arhelologia picturilor murale de la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea
de Argeș, București, Ed. ARA, 2011.

41
Moldoveanu Ioan, Din legăturile românilor cu Muntele Athos. Mânăstirile românești
închinate (I ), în „Revista Tabor” nr. 1, aprilie 2012.
Muraru Maria -Cătălina, „Theotokonymia”. Epitetele Maicii Domnului în icoanele și tradiția
spațiului grecesc – analiză lingvistică , teză de doctorat sub îndrumarea prof. univ. dr. Florica
Bechet , Universitatea București, Facultatea de li mbi și literaturi străine, 2013.
Musicescu Maria Ana, Y – a- t-il un art „phanariote” dans les pays roumains? în Symposium
– L'epoque phanariot, 21- 25 oct. 1970.
Musicescu Maria Ana, Étapes du langage pictural aux XVIe – XVIIe siècles. Reflexions sur
la relation entre la forme artistique et „l'œuvre témoin” în „Revue Roumaine d'Histoire de
l'art, série Beaux Arts” nr. 2/1972.
Musicescu Maria Ana, Autour des notions de tradition, d'innovation et de renais sance dans
la peinture du Sud -Est européenne aux XVe – XIXe siècles , în „Re vue des Études Sud -Este
Européennes”, nr. 1/1976.
Negrău Elisabeta, Deisis în pictura românească a secolelor XIV -VIII. Teme și semnificații , în
„Revista Teologică. Studii și Articole”, nr 2/2011.
Nicolescu Corina, Le Proche – Orient et la conception décor ative de l'art roumain et de l'art
balkanique , în „Revue des Études Sud -Este Européennes”, nr. 1/1976.
Niculescu Remus, Contribuții la istoria începuturilor picturii românești , în „Studii și
Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 1 -2/1954.
Niculescu Remus, Portretul unui Domn din Epoca Luminilor. Constantin Mavrocordat văzut
de Jean -Étienne Liotard , în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1994.
Panaitescu -Bezdead Gheorghe, Biserica din Bezdead și preoții ei din ultimil e patru veacuri ,
în „Glasul Bisericii” nr. 5 – 6/1962.
Panaitescu P.P., Fundațiuni religioase românești în Galiția , în „Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice”, 1929.
Papamastorakis Titos, The Representation of Christ as the Great Arch -Priest , (abstract) în
„Δελτιον Τησ Χριστιανικησ Αρχαιολογικησ Εταιρειασ”, Αθηνα, 1994.
Papu Edgar, Tipul creativ românesc în context universal , în „Frumosul românesc în concepția
și viziunea poporului”, ed. Ioan și Florica Șerb, București, Ed. Eminescu, 1977.
Pillat Cornelia, Tradiție și inovație în arta Țării Românești în a doua jumătate a secolului la
XVII -lea în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1958.
Pillat Cornelia, Tradiție și inovație în iconografia picturii din Țara Românească din epoca lui
Matei Basarab, în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr.2/1973.

42
Pippidi Andrei, Autour de Miron Costin: deux notes d'histoire de l'art , în „Romanian and
Polish peoples in East – Central Europe(17th – 20 th Centuries )”, Iași, Ed. Junimea, 2003.
Pippidi Andrei, Putere și cultură în epoca lui Brâncoveanu , în vol. „Despre statui și
morminte. Pentru o teorie a istoriei simbolice”, București, Ed. Polirom, 2000.
Podlipny Annemarie, Caietul de modele al lui Stan Zugravul în ”Revista Muzeelor” nr.
2/1970.
Popa Corina, Propositions méthodologiques dans l'étude de la peinture murale: la chapelle
du monastère Hurezi , în „Revue des Études Sud -Este Européennes”, tome XVI, nr. 4/1978.
Popa Corina, Configurații tradiționale și modern e în arta românească a veacului al XVIII –
lea, în „Arta românească în „Secolul Luminilor”, Academia de Științe Sociale și Politice,
București, 1984.
Popa Corina, Schitul Fedeleșoiu (Vâlcea) în „Studii și Cercetări de Istoria Artei, Seria Arta
Plastică” , 199 1.
Popescu Carmen, Lespezi funerare brâncovenești și postbrâncovenești. Artă și mentalitate , în
„Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1990.
Porumb Marius, Breasla pictorilor români fondată la Gherla în 1777 , în „Acta Musei
Napocensis ”, XXII XXIII,1985 -1986.
Porumb Marius, Date noi privind biserica brâncovenească din Făgăraș , în, „Ars
Transsilvaniae”, XIV – XV, 2004 – 2005.
Potra George, Din corespondența inedită a unor fețe bisericești din Țara Românească în
veacurile al XVIII -lea și al XIX -lea, în „ Biserica Ortodoxă Română” nr. 1 – 2/1965.
Rădulescu Theodora, Sfatul domnesc și alți mari dregători ai Țării Românești din secolul al
XVIII -lea. Liste cronologice și cursus honorum , în „Revista Arhivelor”, nr.1,2,3,4/1972.
Ralea Mihai, Fenomenul românesc , în volumul „Frumosul românesc în concepția și viziunea
poporului”, ed. Ioan și Florica Șerb, București, Ed. Eminescu, 1977.
Rakić Svetlana, The representations of the Virgin on Cretan Icons in Serbian Churches in
Bosnia – Herzegovina, în „ Serbian Studies. Journal of the North American Society for
Serbian Studies”, vol. 20, nr. 1/2006.
Robu Aurel (arhidiacon Anastasie), Erminiile ca izvor istoric , teză de doctorat sub
coordonarea prof. univ. Nicolae E droiu, (în rezumat), Institutul de Istori e George Barițiu
Cluj-Napoca, 2012.
Rus Dorin Ioan, Statutul de la 1724 al breslei cizmarilor din Reghinul Săsesc , în „Revista
Bistriței” 2001.

43
Sabados Mari na Ileana, Iconografia temei Deisis în pictura pe lemn din Moldova secolului
XVI, în „Studii și Cerc etări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1993.
Sabados Marina Ileana , La peinture d'icônes au temps de Pierre Rareș , în „Revue Roumaine
d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, 1994.
Sabados Marina Ileana, Influences occidentales dans la peinture rouma ine d' icônes du XVIIe
siècle, în „Revue Roumaine d'Histoire de l' Art, série Beaux Arts”, 2002 -2003.
Sabados Marina Ileana, Icoanele împărătești de la Plătărești. Ipoteze de atribuire și datare în
vol. „Închinare lui Petre Ș. Năsturel la 80 de ani”, Brăila, 2003.
Sabados Marina Ileana, La datation des iconostatses de Humor et de Voroneț , în „Revue
Roumaine d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, 2008.
Sabados Mari na Ileana, Sfinții Ilie Tesviteanul și Maria Egipteanca în vechi icoane
moldovenești , în „Revis ta Tabor”, nr. 2/2010, Cluj, Ed. Renașterea.
Sabados Marina Ileana, Icônes des peintres russes Kirill et Vassili Oulanov dans la Région de
Suceava , în „Revue Roumaine d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, 2011.
Sabados Marina Ileana, Les anciennes icô nes de L'Ermitage Ostrov -Vâlcea , în „Revue
Roumaine d'Histoire de l'art, série Beaux Arts”, 2013.
Sabados Marina Ileana, Vechi Icoane rusești de la Mânăstirea Putna , în „Ars
Transsilvaniae”, 2009.
Sacerdoțeanu Aurelian, Pomelnicul a 60 de biserici din București în „Glasul Bisericii”, nr. 3
– 4/1965.
Săndulescu -Verna C., Zugravii de la Buzău (Contribuții la istoria picturii bisericești) în
„Ingerul” Buzău, nr. 10 – 11/1937.
Sănd ulescu -Verna C., Zugravul Grigorie, începătorul curentului realist în pictu ra
românească, în „Biserica Ortodoxă Română”, București, 1937.
Săndulescu -Verna C., Manualele de iconografie ale vechilor zugravi , în „Îngerul”, Buzău,
1937.
Sinigalia Tereza, Tendințe și mentalități în arhitectura bucureșteană dintre 1740 – 1780 , în
„Arta românească în Secolul Luminilor”, Academia de Științe Sociale și Politice, București,
1984.
Sinigalia Tereza, Spațiu și decor în arhitectura brâncovenească , în „Studii și Cercetări de
Istoria Artei, Seria Arta Plastică”, serie nouă, București, 1990.
Sinigalia Tereza, Popa Vlaicul și creația sa artistică , în „Studii și Cercetări de Istoria Artei,
Seria Arta Plastică”, serie nouă, București, 2011.

44
Schorn L., Nachrichten über ein neugriechisches Malerbuch , în Kunstblatt nr. 1 -5/1832,
München.
Șerban Constantin, Breslele bucureștene în secolul al XVIII -lea, în „Studii – Revista de
Istorie”, nr.6/1959
Stoicescu Nicolae, Dumitrescu Liana, Cum se zugrăveau bisericile în secolul XVIII și prima
jumătate a secolului al XIX lea în „Mitropolia Olteniei” ,1967.
Ștrempel Gabriel, Copiști de manuscrise românești până la 1800 , vol.I, București, Ed.
Academiei Române, 1959.
Subotić Gojko, L’école de peinture d’Ohrid , Ohrid, 1980.
Stoichiță Victor Ieronim, în Studiul introductiv la Cartea de pictură a lui Dionis ie din Furna,
București, Ed. Meridiane,1979.
Tatai-Baltă Cornel, Incursiune în xilogravura românească. Secolele XVI -XIX. în „Apullum”,
Alba Iulia, 1979.
Tatai-Baltă Cornel, Receptarea xilogravurii ucrainene la Blaj , în „Pagini de artă
românească”, Blaj, 1998.
Tatai-Baltă Cornel, Considerații referitoare la influența xilogravurii asupra miniaturistului
Anastasie Crimca , în „Pagini de artă românească”, Blaj, 1998.
Tatai-Baltă Cornel, Receptarea xilogravurii ucrainene la Blaj în „Ars Transsilvaniae”, v.IV,
1994, Cluj Napoca.
Tatić Djurić Mirjana, La Theotokos ΛYXNIA dans l′art et l′hymnologie , în „Balcanica”
XXXVII, Belgrade, 2007.
Theodorescu Răzvan, Sur les débuts de l'art populaire médiéval roumain, în „Revue
Roumaine d'Histoire de l'art, Série Beaux Arts ”, 1970.
Theodorescu Răzvan, Tradiții ale istoriei și criticii românești de artă. (Arta veche
românească ) în „Studii și Cercetări de Istoria Artei, Seria Arta Plastică” nr.2/1966.
Theodorescu Răzvan, Structuri artistice și mentalități românești într -al XVI II-lea veac , în
„Arta românească în Secolul Luminilor”, Academia de Științe Sociale și Politice, București,
1984.
Theodorescu Răzvan Dunga cea mare a rodului și neamului său , în volumul „Constantin
Brâncoveanu”, redactori Paul Cernovodeanu și Florin Const antiniu, Ed. Academiei RSR,
București,1989.
Theodorescu Răzvan, Episcopi și ctitori din Vâlcea secolului al XVIII -lea, în „Buridava” nr.
7/2009.

45
Tourta Anastasia, Moștenirea bizantină în pictură după căderea Constantinopolului , în cat.
exp. „De la Întrupa rea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului”, MNAR, 2008.
Uspensky Leonid, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă , București, Ed.Anastasia, 1994.
Vasiliu Anca, Pictura murală brâncovenească. Context cultural și trăsături stilistice (I ), în
„Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1982.
Vasiliu Anca, Pictura murală brâncovenească, Arta portretului (II), în „Studii și Cercetări de
Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1983.
Vasiliu Anca, Între real și virtual în spațiul picturii murale din secol ul al XVIII -lea în „Arta
românească în Secolul Luminilor”, București, Academia de Științe Sociale și Politice, 1984.
Vasiliu Anca, Sensuri ale transparenței în iconografia brâncovenească. Schitul Sfântul Sfinții
Apostoli – Hurezi, în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1990.
Vasiliu Anca, Un model de iconografie monastică de la începutul veacului al XVIII -lea în
„Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, 1991.
Vasilakē Maria I cons of the 15th – 16th Centuries , în „The Holy Monastery of Aghiou
Pavlou. The Icons. Mount Athos”, 1999.
Velculescu Cătălina, Stănculescu Ioana, Maica Domnului în trandafir , în vol. „Memoria ca
arhivă culturală. Centenarul Emil Trudeanu”, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, 20 12.
Velculescu Cătălina, Stănculescu Ileana, Animale între numere și flori , în vol. „Lumea
animalelor. Realități, reprezentări, simboluri”, Ed. Univ. Al. Ioan Cuza, Iași, 2012.
Velculescu Cătălina, Stănculescu Ileana, Damian Iuliana, Grifoni și trandafiri în vremea lui
Constantin Brâncoveanu , în vol. „Spiritualitatea mărturisitoare a culturii românești în
perioada sfântului martir Constantin Brâncoveanu”, Ed. Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului,
Rm. Vâlcea, 2014.
Velculescu Cătălina, Stănculescu Ileana, Antim Ivireanul – Rafinament postbizantin al
simbolicii creștine , în „ Sfântul Constantin Brâncoveanu, ocrotitorul Episcopiei Slatinei și
Romanaților. III. Moștenirea culturală și spirituală”, Ed. Episcopiei Slatinei și Romanaților,
Slatina, 2014
Vlăduțescu Ghe orghe, O interpretare semiotică a teoriei damaschine a icoanei , în „Filosofia
primelor secole creștine”, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1995.
Voinescu Teodora, Zugravi din veacul al XVIII -lea la Biserica Sfinții Împărați din
Târgoviște , în „ Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 2/1961.
Voinescu Teodora, Modele tradiționale și observații din realitate în pictura muntenească a
veacului al XVIII -lea: caietul de modele al lui Radu Zugravu în „Studii și Cercetări de Istoria
Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 1/1967.

46
Voinescu Teodora, Pârvu Mutu zugravu , București, Ed. Meridiane, 1968 .
Voinescu Teodora, Contribuții la o istorie a artei păturilor mijlocii; Ctitorii de vătafi de plai
din Țara Ro mânească , în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr. 2/1973.
Voinescu Teodora, Între „țărănesc” și „popular” în pictura românească de la sfârșitul
Evului Mediu, în „Studii și Cercetări de Istoria Artei. Seria Arta Plastică”, nr.1/1 973.
Voinescu Teodora, Radu zugravu , București, Ed. Meridiane, 1978.
Zagoritz Al. M., Pietre părăsite , în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, aprilie –
iunie 1915.
Walter Christopher, Two notes on the Deësis , în Revue des Études Byzantines, Institu t
Français d´ Etudes Byzantines, Paris, 1969.
Walter Christopher, Further notes on the Deësis , în Revue des Études Byzantines, Institut
Français d´ Etudes Byzantines, Paris, 1970.
Walter Christopher, The Origins of the Iconostasis în „Studies in Byzantine Iconography”,
Variorum Reprint, London, 1977.
Walter Christopher, Studies in Byzantine Iconography , Variorum Reprint, London, 1977.
Woodfin Warren T., The embroidered Icon. Liturgical Vestments and Sacramental Power in
Byzantium , Oxford University Press, 2 012.

Resurse electronice (pentru imagini )
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=7A4981CAE7DA477CAFEB5E651E1B80A5 (accesat
la 12.07.2013)
http://www.benaki.gr/ (accesat la 12.07.2013)
http://www.iconrussia.ru/eng/painting/icon_painting_school/ (accesat la 12.07.2014)
http://it.wikipedia.org/wiki/Catacombe_di_Commodilla (accesat la 29. 08.2014)
http://campus.belmont.edu/honors/byzart2001/byzindex.html (accesat la 29. 08.2014)
http://ruicon.ru/images/arts/icons/000.jpg (accesat la 29. 08.2014)
http://campus.belmont.edu/honors/byzart2001/byzindex.html (accesat la 29. 08.2014)
http://campus.belmont.edu/honor s/HagiaSophia/HagiaSophia2.html/ accesat la 30.08.2014
www.deltionchae.org ;
http://www.obraz.org/index.php?menu=school&s_id=85&icon _id=1737
http://campus.belmont.edu/honors/SinaiIcons/WIcons02.jpg (accesat la 12.10.2014)
http://campus.belmont.edu/honors/HagiaSophia/HagiaSophiaVirginConch.jpg
http://c ampus.belmont.edu/honors/HagiaSophia/9thHagSophHodegetria.jpg ( accesat la
28.02.2015)

47
http://cuvantortodox.ro/2012/10/10/icoana -maicii -domnului -sporirea -mintii/ (accesat la
23.04.2015)
https://www.flickr.com/photos/vdbann/6175034023/ (accesat la 8.06.2014).
http://www.motiftr.com/L/EN/m id/158/ (accesat la 8.06.2014)
http://www.ruicon.ru/arts -new/icons/1×1 –
dtl/vizantijskaya/bog omater_glikofilusa_sladkoe_lobzanie/?page_20=19&c_answer_id=46&
p_f_11_75=1&ref -cat= (accesat la 23.04.2015)
http://www.obraz.org/index.php?menu=school&s_id=23&icon_id=1531 (accesat la
12.07.2013)
http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Theotokos_Panachranta (accesat la
12.07.2013)
http://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Egbert_Psalter?uselang=de (accesat la
12.07.2013)