Gabriel Nicolae PRICINĂ [615965]
Gabriel Nicolae PRICINĂ
INFLUEN ȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE
ALE SATULUI ROMANESC
INFLUEN ȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE
ALE SATULUI ROMANESC
Expert coordonator:
Prof. univ. dr. Dumitru OTOVESCU
București, România
CNCSIS: cod 045/2006
Editor: Valeriu IOAN‐FRANC
Concepție grafică, machetare și tehnoredactare: Victor PREDA
Coperta: Nicolae LOGIN
Toate drepturile asupra acestei ediții aparțin ????????????????????. Reproducerea,
fie și parțială și pe orice suport, este interzisă fără acordul prealabil
al editorului,
fiind supusă prevederilor legii drepturilor de autor.
ISBN 978-973-618-??????????? Anul apariției 2013
Gabriel Nicolae PRICINĂ
INFLUEN ȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE
ALE SATULUI ROMANESC
EDITURA
5CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………. 7
CAPITOLUL I. PERSPECTIVA TEORETIC Ă DE ANALIZ Ă A
VALORILOR ȘI CADRELOR CULTURALE…………………………………….. 11
1. Metode utilizate în elaborarea studiului 13
2. Relația cultură‐valori 16
3. Definirea și clasificarea valorilor 21
4. Analiza unitară a sistemului de valori 23
CAPITOLUL II. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE
PROCESULUI DE GLOBALIZARE…………………………………………………… 40
1. Dimensiunea economic ă a procesului de globalizare 43
2. Dimensiunea culturală a fenomenului de globalizare 48
3. Universalism și localism în societatea contemporan ă 58
4. România între universalism și localism 65
CAPITOLUL III. INFLUEN ȚA CONTEXTULUI ECONOMICO ‐
SOCIAL ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE ALE
ROMÂNILOR ……………………………………………………………………………………. 77
1. Structura lotului cercetat 79
1.1. Distribu ția în func ție de sex………………………………………………………………….79
1.2. Distribu ția în func ție de grupa de vârst ă…………………………………………………80
1.3. Distribu ția în func ție de mediul de reziden ță…………………………………………..81
1.4. Distribu ția în func ție de starea civil ă……………………………………………………..82
1.5. Nivelul de educa ție al responden ților …………………………………………………….82
1.6. Structura ocupa țională a responden ților …………………………………………………83
2. Opinii, aprecieri și factori ce influențează atitudinea față de valori ale
responden ților 84
CAPITOLUL IV. INFLUEN ȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE………………………………………. 158
1. Dinamica valorilor tradiționale 158
2. Accelerarea procesului de modificare a valorilor tradiționale sub influența
globalizării 166
6CAPITOLUL V. MODIFICAREA FUNDAMENTULUI
VALORILOR TRADIȚIONALE PRIN MODERNIZAREA
SOCIET ĂȚII ROMÂNE ȘTI …………………………………………………………….. 174
1. Redimensionarea mediilor sociale. Creșterea dimensiunii mediului urban 174
2. Semnifica țiile culturale ale emigrației populației din mediul rural 176
3. Utilizarea internetului în mediul rural 180
CAPITOLUL VI. MEDIUL RURAL: ÎNTRE TRADIȚII ȘI
MODERNIZARE ……………………………………………………………………………… 183
1. Compatibilitatea valorilor tradiționale cu politicile de dezvoltare 183
2. Identitatea culturală și bunurile materiale 185
3.1. Arta …………………………………………………………………………………………………194
3.2. Știință și mediul înconjur ător ……………………………………………………………..195
3.3. Istoria ………………………………………………………………………………………………195
3.4. Tradi țiile …………………………………………………………………………………………. 196
3.5. Teatrul și povestir ile ………………………………………………………………………….197
4. Dezvoltarea regională integrată 197
CAPITOLUL VII. PRINCIPIILE DEZVOLT ĂRII DURABILE,
FACTOR DE ECHILIBRU ÎN PĂSTRAREA IDENTIT ĂȚII
CULTURALE A COMUNIT ĂȚILOR ROMÂNE ȘTI……………………….. 202
1. Principiile dezvoltării durabile 206
2. Relația dintre principiile dezvoltării durabile și identitatea culturală a
comunităților românești 209
3. Global și local în Administra ția Publică Locală din mediul rural 212
4. Antreprenoriatul rural: între obiective economice și cultura tradițională 218
4.1. Specificul antreprenori atului din Ro mânia ……………………………………………219
4.2. Tendin țe antreprenoriale din mediul rural …………………………………………….228
4.3. Exist ă posibilitatea unui antreprenoriat real în mediul rural românesc? …….235
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………. 241
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………. 245
7Introducere
Impactul globalizării asupra societăților moderne este complex, iar
consecin țele sunt numeroase și greu sesizabile din punct de vedere al
profunzimii la care se produc. Capacitatea de interiorizare a principiilor
integratoare, presupuse de fenomenul globalizării, este dependent ă de
structura internă a fiecărei societăți.
Transform ările specifice societăților contemporane au generat
întrebări care se referă nu doar la metodele de administrare a crizelor
economice și echilibrare a relațiilor internaționale sau interne ale fiecărei
țări. Simultaneitatea unor fenomene antagonice ale lumii moderne este
sursa numeroaselor teme de reflecție, specifice timpurilor noastre. De
exemplu, numeroase demersuri științifice indică o acumulare masivă de
bunăstare în unele țări ale lumii, dar și creșterea exponen țială a numărului
de marginaliza ți sociali. Descoperirea unui sistem care să aducă bunăstarea
generală este încă un deziderat departe de a fi atins. Problemele sociale
sunt multiple, iar fenomenele economico ‐financiare devin din ce în ce mai
mult sursa polarizării sociale și nu a bunăstării generale.
Limitarea universului existențial activează, în consecin ță, doar
anumite componente ale ființei umane. La fel cum psihologia
demonstreaz ă că pierderea unui simț determin ă accentuarea celorlalte
simțuri, pentru a se compensa scăderea calității ansamblului, cu scopul
supravie țuirii sistemului biologic, tot astfel apreciem că se produce și în
existența socială a ființei umane: apariția unor nevoi externe, rezultate din
dinamica societății, presupune activarea resurselor necesare adaptării la
dezideratele contextului și minimizarea celor care completau întregul. Dacă
în cazul psihologic vorbim despre structura adaptativ ă internă, în al doilea
caz vorbim despre reconfigurarea structurii modului de raportare externă a
omului, ce vizează pe fond același obiectiv: supravie țuirea. Însă,
reconfigurarea externă a structurii umane nu se limitează doar la
supravie țuire, ci la o competiție ce vizează accederea la nivelurile
superioare ale ierarhiei sociale. Formele pe care le îmbracă această
8competiție reprezint ă probabil o problemă important ă a societăților
moderne.
Eforturile oamenilor de știință sunt orientate spre descoperirea de
soluții într‐o societate bulversat ă de lipsa unor răspunsuri coerente la
problemele prezentului. Din păcate numărul întrebărilor este mai ridicat
decât cel al răspunsurilor. Fenomenele sociale negative au un impact major,
iar o mare parte a populației este dezorientat ă pe fondul unei lipse acute de
soluții. Emigrația, dinspre rural spre urban și cea internațională, este doar
un efect vizibil al modului în care populația resimte efectele precarității
sistemului social românesc.
Soluțiile probabile sunt circumscrise mai multor dimensiuni analitice.
Prin studiul numeroaselor lucrări de specialitate, destinate transform ărilor
din lumea contemporan ă, identificăm câteva perspective care se repetă cu o
frecvență semnificativ ă. În primul rând transform ările economice sunt
analizate în dimensiune globală, iar în plan național ca extensii ale acesteia.
Transform ările demografice sunt distribuite pe o hartă globală, în care
societățile avansate sunt afectate de îmbătrânirea și declinul corpului
demografic, în timp ce societățile mai puțin dezvoltate sau cele din lumea a
treia au un spor natural pozitiv, ceea ce fundamenteaz ă migrația masivă
spre ț ările dezvoltate, multiplicând problemele generate de diferențele
culturale și religioase. O altă dimensiune se referă la fluxurile financiare și
circulația acestora în plan internațional și național suprapuse peste
reconfigurarea politică a societăților moderne datorită apariției unor
structuri suprastatale cu o influență din ce în ce mai mare în interiorul
fiecărui stat. Problemele sociale apar în toate societățile moderne, fenomen
observabil prin creșterea ponderii populației afectate de dinamica socială
din ce în ce mai alertă. Crizele economice și sociale se repetă la intervale
reduse de timp, iar întrebările viitorului sunt legate din ce în ce mai mult
de forma de organizare socială și finalul epocii industriale, bazate pe
exploatarea resurselor naturale.
Diversitatea abordărilor și a căutărilor sunt diferențiate în funcție de
arealurile geografice și de specificul societăților. Diferențele constatate și
relevate sunt puse pe seama culturii, ca element unificator. Prin cultură
sunt explicate structurile economice, modul de trai, sistemele politice,
9relațiile geopolitice și conflictele interne sau internaționale. Sistemul valoric
al fiecărei societăți este circumscris culturii, iar analiza acestuia servește
explicării aspectelor specifice fiecărei națiuni. Numeroși autori prevăd că
majoritatea transform ărilor sociale se datoreaz ă suprapunerii valorilor
universale peste cele tradiționale, iar imaginea epocilor viitoare este
gândită ca rezultat al acestei suprapuneri. Istoria actuală consemneaz ă o
succesiune de conflicte și războaie între rase și civilizații, soldate cu
distrugeri și cuceriri. Istoria viitorului va consemna probabil efectele
suprapunerii valorilor globale peste cele locale.
Identitatea națională conservat ă de‐a lungul timpului prin structuri
valorice interne fiecărei societăți, cu influențe lente și numeroase posibilități
de protejare, este considerat ă în pericol datorită difuziunii rapide a
valorilor globale transcendente spațiilor naționale. Prin tehnologiile
moderne s‐au dezvoltat într‐un ritm de neimaginat mijloacele de
comunicare în masă, iar forța de penetrare a internetului și televiziunii este
de neoprit în societățile democratice.
Valori ce corespund dezideratelor lumii moderne sunt purtate prin
aceste mijloace în tot mai multe case ale cetățenilor, indiferent de țara în
care se află. Știrile și informațiile parcurg distanțe uriașe instantaneu, iar
interiorizarea acestora este din ce în ce mai facilă.
În acest context, temerile legate de viitorul valorilor tradiționale
devin actuale. Acestea sunt completate de întrebări privind utilitatea
valorilor tradiționale care nu mai oferă soluții întrebărilor și nevoilor de
fiecare zi ale oamenilor. De exemplu, laicizarea societăților moderne a dus
la scăderea importan ței unor obiceiuri, datini sau ritualuri practicate în
trecut cu ocazia unor sărbători religioase sau tradiționale. Eliminarea
acestor practici, datorită lipsei semnifica țiilor, nu are efecte imediate.
Semnalăm totuși că sunt greu măsurabile efectele pe care ritualurile și
calendarul comune ale comunităților rurale le aveau asupra coeziunii
sociale și spiritului comunitar. Ritualurile, obiceiurile, superstițiile și
credințele jalonau fiecare activitate umană
Însă, pe de altă parte, reducționismul presupus de nevoile de
adaptare ale comunităților actuale este resimțit de un număr din ce în ce
mai mare de oameni. Poate fi vorba de o cale de mijloc sau de ridicarea
10ființei umane la o nouă stare: aceea de element integrat unui sistem
funcțional, ce nu solicită întregul ansamblu definitoriu al ființei umane ci
doar caracteristicile necesare competiției și productivit ății muncii.
Un exemplu, pentru societățile în care efectele globalizării se resimt
efectiv precum în România, poate fi cel din societățile dezvoltate unde
efectele globalizării au o durată mai mare. În documentarea realizată în
Italia am sesizat că păstrarea ocupațiilor tradiționale nu este condiționată
de conservarea în stare pură a creațiilor tradiționale, ci, din contră, se caută
adaptarea vechilor deprinderi meșteșugărești la cerințele lumii moderne. Se
consider ă că îmbinarea vechilor arte cu cerințele economico ‐productive
moderne reprezint ă o transformare a acestora în noi ocupații pentru
populație, generatoare de slujbe în condițiile în care care iscusința
meșterilor tradiționali se combină cu vitalitatea cotidiană a epocii
contemporane (Di Carlo, 2012, p. 3).
Păstrând anumite raporturi, demersurile realizate în țările dezvoltate
pot scurta timpul în care trecutul nu este doar obiectul studiilor istorice, ci
fundamentul acțiunilor dinamice de adaptare la cerințele societăților
moderne într‐o formă în care nu există conflicte între vechi și nou ci doar
eforturi de evoluție organică.
11CAPITOLUL I
PERSPECTIVA TEORETIC Ă DE ANALIZ Ă A
VALORILOR ȘI CADRELOR CULTURALE
Complexitatea societăților moderne ridică dificultăți de cercetare
unitară a unui sistem valoric. Perspectiva analitică, fundamentat ă de
cercetări anterioare, este orientată spre descrierea și explicarea specificului
cultural, descoperirea continuit ății și liniilor evolutive, însă sunt limitate la
un cadru teoretic neaplicabil prezentului, caracterizat printr‐o excesivă
amalgamare a influențelor culturale locale cu cele globale.
Posibilitatea amestecului cultural este un fapt dovedit încă de la
pionierii cercetărilor diverselor arealuri culturale. Pentru Edward Burnett
Taylor (citat în Cuche, 2003, p. 33) „cultura este totalitatea vieții sociale a
omului. Ea se caracterizeaz ă prin dimensiunea ei colectivă. În sfârșit,
cultura este dobândit ă și nu este deci legată de ereditatea ei biologică.”
Pentru Franz Boas (Cuche, 2003, p. 37), cultura este cauza diferențierilor
dintre oameni, ceea ce face ca orice diferență constatat ă să nu fie datorată
rasei, ci culturii. Însă, la rândul ei cultura este dobândit ă și nu înnăscută. O
primă trăsătură a unei culturi, și implicit a sistemului de valori circumscris,
este dobândirea în contextul social și istoric, eliminându ‐se ideea de
expresie exterioar ă a unor calități înnăscute. Cercetările lui Boas (citat în
Cuche, 2003, p. 39) au evidențiat relativismul cultural , ca principiu
metodologic, recomandând „o abordare non‐apriorică, fără aplicarea
propriilor categorii ale acesteia în interpretarea ei și fără compararea ei
prematur ă cu alte culturi. El cerea prudență, răbdare și «pași mici» în
cadrul cercetării, fiind conștient de complexitatea fiecărui sistem cultural, și
considera că numai o analiză metodică a unui sistem cultural în sine putea
duce la explicarea întregii lui complexit ăți.” Din această perspectiv ă, bazată
pe cercetările societăților primitive, constatăm că originalitatea fiecărui
culturi se bazează și pe izolare geografic ă sau interacțiunea limitată cu alte
culturi. Demersul primilor antropologi, de explicare a culturii prin
12cercetarea comunităților primitive, avea ca finalitate explicarea culturii
epocii contemporane lor ca rezultat al unui parcurs evolutiv. Rezultatul
imaginar ar fi o axă pe care sunt distribuite culturi mai mult sau mai puțin
evoluate, dar care din perspectiva antropologiei moderne poate fi pus la
îndoială.
Reflecțiile sociologului francez Émile Durkheim (citat în Cuche, 2003,
pp. 47‐48) asupra culturii au adus în atenție conștiința colectivă „alcătuită din
reprezent ări colective, idealuri, valori și sentimente comune tuturor
indivizilor acestei societăți. Conștiința aceasta colectivă precede individul, i
se impune, îi este exterioar ă și transcendent ă: există o discontinuitate între
conștiința colectivă și cea individual ă, prima este «superioar ă» celei de‐a
doua, fiind mai complex ă și mai vagă. În acest context realizeaz ă conștiința
colectivă unitatea și coeziunea unei societăți.”
Prin adaptarea sensurilor culturii de mai sus cuprindem sistemele de
valori, ca elemente existente în interiorul unei culturi. Orice analiză a
valorilor nu poate fi desprins ă de cultură, ca structură depozitar ă.
Încercarea de deslușire a valorilor are multiple sensuri. Încărcătura
filosofică a reflecțiilor asupra valorilor poate fi abordată și din perspectiv ă
sociologic ă fără riscul diminuării calității demersului cognitiv: „Din această
perspectiv ă, tot ceea ce oamenii apreciază, respectă, doresc să obțină,
recomand ă, propun ca ideal poate fi considerat o valoare. Idei, emoții,
gesturi, atitudini, instituții, lucruri materiale… pot poseda această calitate,
în virtutea căreia sunt apreciate, dorite, recomandate” (Rezsohazy, 2008, p.
15). Abordarea conceptual ă de tip sociologic permite explicarea utilizării
ambelor tipuri de repere ce fundamenteaz ă deciziile individuale. Pe de o
parte este vorba despre orientarea valorică pozitivă, în funcție de dorințe și
valorizarea anumitor „obiecte”, iar pe de altă parte pot fi aduse în analiză și
contrariile acestora: „La fel, valorilor le corespund «contravalori», care sunt
depreciate, dezaprobate, respinse. Naționalismul și internaționalismul,
proprietatea privată și proprietatea publică, libertatea și egalitatea pot fi, în
opinia unuia sau altuia, valori sau contravalori.” (Rezsohazy, 2008, p. 15)
În acest moment putem observa că membrii unui areal cultural se află
plasați într‐un cadru ce presupune adoptarea deciziilor personale în
perechi de valori culturale subscrise unui principiu mai complex, cel al
13valorilor bune sau rele, fie că este vorba de planul economic, social, moral,
juridic etc. Dificultatea rezultată este cea a explicării dinamicii bine‐rău și
modului cum un obiect constituit în valoare devine util sau inutil în funcție
de opiniile personale.
Evoluția fenomenelor sociale, economice și culturale au demonstrat
până acum că, în ambele cazuri, lipsa coerenței în acțiunea publică
genereaz ă o serie de disfuncții ale societății, iar fenomenele indezirabile se
manifest ă cu cele mai tragice consecin țe. Lipsa unor repere naționale și
culturale sunt principala cauză a dezorient ării, iar excluderea din circuitul
internațional este o cauză a izolării și subproduc ției. Traversarea societății
românești de către fenomenele specifice lumii globale, fără interiorizarea
reală a acestora are consecin țe greu de prezis.
1. Metode utilizate în elaborarea studiului
Cercetarea unui domeniu complex cu ramificații multiple în toate
laturile sociale are un grad ridicat de dificultate. Sistemul valoric este o
realitate compozit ă, în care legăturile dintre elemente reprezint ă un sistem,
iar interacțiunea cu alte fenomene le influențează în moduri greu intuibile.
Eforturile de clarificare metodologic ă ridică probleme majore datorită
riscurilor semnificative de omitere a unor caracteristici ale realității
studiate.
Natura societății implică abordarea unitară a ansamblului pentru
relevarea interdependen țelor, a relațiilor dintre elemente și înțelegerea
mecanismelor care stau la baza funcționării sistemelor. Demersul sociologic
este dificil și se datoreaz ă perspectivei științifice: „Perspectiva sociologic ă
se construie ște prin efortul de studiere a societăți umane ca pe un tot”
(Mărginean, 2000, p. 47).
Obiectivele ambițioase, propuse pentru finalizarea acestui studiu, au
presupus utilizarea mai multor metode. Componentele eterogene ale
globalizării presupun combinarea metodelor calitative și cantitative pentru
extragerea celor mai reprezentative concluzii.
Cercetarea de față se fundamenteaz ă pe studiile filosofului român
Tudor Vianu dedicate filozofiei culturii și teoriei valorilor. Cercetarea
14sociologic ă este o aplicație practică a cadrului teoretic delimitat din
perspectiv ă filosofică.
De asemenea, etapele cercetării și ordinea acestora au presupus
reluarea ciclică a pașilor metodologici pentru a verifica și elabora noi
ipoteze. Lucrările metodologice din domeniul științelor sociale permit o
abordare coerentă a unei realități sociale dintr‐o perspectiv ă complex ă. Din
punct de vedere al specificului acestei cercetări au fost utile metode care au
permis o abordare temporal ă a valorilor și globalizării. Conform
profesorului Septimiu Chelcea (2007, p. 68) prin „[…] criteriul temporal, se
face distincție între metodele transversale , urmărind descoperirea relațiilor
dintre laturile, aspectele, fenomenele și procesele socioumane la un
moment dat (observa ția, ancheta, testele psihologice și sociometrice).” În
acest studiu au fost utilizate observația și ancheta sociologic ă pentru realizarea
cercetării atitudinilor populației față de valorile tradiționale. Din aceeași
sursă bibliografic ă (Chelcea, 2007, p. 68) selectăm și înțelesul metodei
longitudinale , care „studiaz ă evoluția fenomenelor în timp (biografia,
studiul de caz, studiile panel etc.).” În cazul acestui studiu metoda
documentar ă și studiul de caz au corespuns obiectivelor cercetării. De
asemenea, în cercetarea longitudinal ă se încadreaz ă și analiza statistică
realizată prin „studiul trendului” (Chelcea, 2007, p. 177).
Descriem pe scurt principalele caracteristici ale metodelor utilizate:
Metoda documentar ă, utilizată pentru a identifica sursele bibliografice
necesare și completarea ipotezelor de lucru necesare. Un astfel de demers
este util și în ghidarea cercetării ulterioare în funcție de drumul urmat de
alți cercetători și concluziile acestora. Această metodă a fost utilizată în
prima parte a cercetării și în perioada mobilității internaționale, unde au
fost analizate cercetările dar și soluțiile elaborate de cercetătorii italieni în
ceea ce privește analiza valorilor culturale și adaptarea acestora la timpurile
moderne. De asemenea, prin documentare s‐a fundamentat și o a altă
metodă de cercetare: metoda comparativ ă. Limitările metodei documentare
sunt datorate „surselor care există și care pot fi doar parțiale. Izvoarele pot
fi greu de interpretat, din punctul de vedere al măsurii în care reprezint ă
tendințele reale‐ cum ar fi cazul unor statistici oficiale.”(Giddens, 2001, p.
589).
15Analiza comparativ ă – folosită pentru compara ția documentelor
colectate pentru această cercetare. Având în vedere istoria scurtă a
procesului de globalizare în raport cu valorile tradiționale este necesară
reflecția asupra eforturilor realizate de‐a lungul timpului pentru
cunoașterea acestui fenomen. Prin compara ția izvoarelor documentare s‐a
putut realiza paralela dintre atitudinile actuale ale populației față de
fenomenele contemporane, generate de globalizare, cu polemica mai veche
dintre universali ști și localiști. Izvoarele documentare sunt reflectarea
timpului trăit de autori. Prin compara ția unor lucrări destinate aceleiași
teme, dar realizate în perioade istorice diferite, putem observa modificările
rezultate și înțelege dinamica atitudinilor de‐a lungul timpului.
Ancheta sociologic ă pe bază de chestionar. Este principala cale prin care s‐
au testat în mod direct ipotezele cercetării cu opiniile populației. Deși prin
acest demers nu este obligatorie eșantionarea, totuși s‐a impus o limitare a
colectării informațiilor la grupul familial al studenților voluntari. Prin
compara ția răspunsurilor s‐au distins principalele diferențe dintre
responden ți în funcție de criterii obiective: mediul de rezidență, sex, vârstă,
nivelul de studii etc. Această metodă este descrisă de Giddens (2001, p. 589)
astfel: „acolo unde un chestionar este standardizat, pot fi făcute observații
pe baza deosebirilor importante dintre punctele de vedere ale celor care
răspund.”
Cercetarea statistică, utilă prin relevarea unor trenduri oferă informații
pe baza unor date consemnate riguros de‐a lungul timpului. Prelucrarea
matematic ă a datelor oferă informații cu privire la modificarea reală
fenomenelor cercetate. Trendurile identificate în acest studiu, cu privire la
utilizarea mijloacelor moderne de comunicare relevă modernizarea satului
românesc. Deși infrastructura vizibilă este în multe comunități rurale
nemodernizat ă, totuși oamenii se schimbă prin conectarea la fluxul
informațional specific societăților avansate.
Studiul de caz este realizat prin cercetarea politicilor publice de
dezvoltare a Regiunii Umbria din Italia. Tradițiile sunt înțelese ca
modalitate de adaptare specifică la contextul timpurilor moderne, iar
efortul este de conectare a funcțiilor valorilor tradiționale la cerințele
modernit ății. De asemenea, creațiile culturale ale trecutului sunt transmise
16tinerelor generații printr‐un program specializat de integrare a sistemului
muzeal italian în sistemul de învățământ.
Studiul de caz este definit astfel: „În general, studiile de caz constituie
strategia preferată atunci când se pun întrebări de genul cum și de ce, când
cercetătorul are un control redus asupra evenimentelor și când atenția este
îndreptat ă asupra unui fenomen contemporan văzut într‐un context de
viață reală” (Yin, 2005, p. 17).
2. Relația cultură‐valori
Raportul cultură‐valori este deosebit de complex, întrucât ambele
concepte sunt obiectul unor multiple demersuri științifice. Numeroși
gânditori și‐au dedicat cercetările filosofiei culturii, ca formă generalizat ă
de cunoaștere a lumii.
În spiritul acestui studiu, consider ăm că în spațiul european nu
putem vorbi de cultură națională într‐un context rupt de cel continental,
însă putem valorifica științific producțiile intelectuale și științifice ale
gânditorilor români. Un spațiu cultural poate fi explicat și înțeles în cele
mai profunde straturi de cei care aparțin acestuia și mai puțin de analizele
exterioare pătrunse de un spirit raționalist și obiectiv rece. În plus, creațiile
intelectuale ale autorilor români sunt rezultatul modului în care au fost
cumulate cunoștințele științifice provenite din diferite arealuri culturale,
adăugate unui fond comun ce aparține arealului cultural natal. Putem vorbi
de un anume specific cultural în condițiile în care câștigurile intelectuale
sunt preluate, adaptate și interpretate prin prisma propriilor valori.
Studii destinate procesului de formare și originalit ății culturii române
au demonstrat că aceasta nu s‐a format într‐un areal cultural steril. Geneza
poporului român este un exemplu de coexisten ță a perspectivelor culturale
diferite. Cristalizarea creațiilor culturale românești s‐a produs sub influența
unor culturi cu caracter universal. Cultura bizantină este un exemplu de
fundamentare a numeroaselor creații culturale românești. Preluarea culturii
bizantine a completat o nevoie de evoluție a poporului român, fiind
adaptate organic la nevoile comunităților românești. Acestea nu au fost
preluate ca simple forme fără fond, ci pentru a se asigura un echilibru la
nivel individual și comunitar: „Potrivit viziunii poporului român, acestea
17avându‐și rădăcinile în miezul spiritual bizantin moștenit, rolul omului e
de a aduce fondul ontic la un acord echilibrat cu corelatul din planul
axiologic; de a executa, prin intermediul său‐ ca Eros‐ relația Ontos‐Logos”
(Cazacu, 1990, pp. 38‐39).
Melanjul valoric se regăsește nu doar la nivelul producțiilor
intelectuale, ci în toate straturile sociale: „Conștiința solidarității cu
universul ‐ cosmicismul ‐ își are corespondentul în plan social. Fiecare
comunitate socială, în modul de a se comporta, reitereaz ă, în întruchiparea
umană, însăși viața cosmosului. […]. De aceea pe deasupra oamenilor, care
vremelnic îl alcătuiesc, satul, ca atare, are o ființă socială vie, care singură,
în totalitatea sa, cuprinde înțelesul ultim al vieții sociale, precum și tehnica
ducătoare la raporturile ei.” (H.H. Stahl, 1937, p. 493)
Specificul românesc prezintă o capacitate însemnat ă de evoluție și
creativitate în contextul libertății de exprimare. În prima etapă de afirmare
a spiritualit ății românești, marcată de reapariția izvoarelor istorice,
influența bizantină s‐a făcut simțită în istoria și arta româneasc ă. Stau
mărturie creațiile religioase apărute sub influența bizantină, dar adaptate în
spirit românesc. Tendința evolutivă a culturii române, datorită unei
spiritualit ăți specifice, este relevată de primele apariții culturale. Inițial,
putem vorbi de o multiplicare a spiritului bizantin datorită „influenței pe
multiple planuri: propriuzis, asupra întregii vieți sociale” (Cazacu, 1990, p.
52).
În reflecțiile sale asupra culturii, Tudor Vianu a distins între teoria
formală și cea materială a culturii (Vianu, 1998, p. 154). În ceea ce privește
teoria formală, autorul consider ă că „în conținutul noțiunii de cultură intră,
ca prim element, ideea de voință culturală. […]. Un element pur volitiv, o
anumită încordare, o anumită energie morală. Nu se poate produce cultură
decât în cazul când sufletul este stăpânit de o tensiune lăuntrică” (Vianu,
1998, p. 154). Această idee oferă și o primă cauză a regresului sau
imposibilit ății culturii: „din acest punct de vedere, ceea ce se opune acestei
prime condiții a culturii, este inerția sufletului, indolența intelectual ă sau
morală” (Vianu, 1998, p. 154). O a doua condiție a culturii identificat ă de
Vianu este rezultată „dintr‐un postulat optimist, din credința că temele
culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini
18mari înaintea ei și că sufletul omenesc stăpânește mijloacele de a se apropia
de aceste țeluri” (Vianu, 1998, p. 154). Opoziția acestei condiții „este mai
întâi automatismul, adică deprinderea de a trăi în cadrele vechi, de a
reacționa mecanic la problemele noi ale vieții; apoi este atitudinea
pesimistă care afirmă că omenirea nu posedă nici o țintă demnă de a fi
urmărită și că sufletul omenesc este prea slab pentru a putea realiza țintele
pe care fantezia sa i le‐ar propune” (Vianu, 1998, p. 154‐155).
Referințele numeroase la artă sau edificii de artă se pot datora
persisten ței fizice a acestor creații. Adoptarea și integrarea deplină a artei
bizantine ar fi fost imposibil ă în lipsa unui suport spiritual adecvat, mijlocit
de religia ortodoxă. Edificiile religioase au devenit formele materiale de
găzduire a expresiilor artistice românești, într‐o perioadă în care viața
artistică nu se bucura de prea multe posibilități de exprimare datorită unui
context istoric tumultuos. Evoluția acestor forme de artă evidențiază
capacitatea de dezvoltare a importurilor culturale de către români, în
condițiile în care aceste importuri se plasează în universul cultural propriu.
Explicația oferită de Tudor Vianu (Vianu, 1998, p. 155) ne ajută să
integrăm faptul istoric ca argument al existenței propensiunii spre actul de
creație culturală. Din perspectiva teoriei formale „înțelegem cultura ca un
efort intelectual rezultat din structura internă a creatorului de cultură,
realizată pe fondul unei tensiuni interne și a unei stări de spirit optimiste că
până în momentul creației istoria nu a epuizat temele culturale ale
omenirii. Credința că întotdeauna mai este loc pentru ceva nou stă la baza
supravie țuirii unei culturi, iar fenomenul patologic ce apare într‐o cultură,
cel al pesimismului posibilității de a crea ceva nou, poate sta la baza
declinului cultural dintr‐un areal social.”
De asemenea, distincția dintre formalismul și materializarea culturii
permite legătura cu valorile. Aceasta întrucât „Voința culturală este dirijată
de o valoare culturală ca de o cauză finală și urmărește întruparea acestei
valori culturale într‐un material. Întruparea valorii culturale este bunul
cultural” (Vianu, 1998, p. 155). Această întrupare a valorii culturale în
bunuri culturale are două forme de manifestare: subiectiv ă și obiectivă. În
primul caz, valoarea este apreciată ca atare prin voința umană, prin
mijlocirea simțului estetic, dar bunul respectiv nu este produsul creației
19umane: „când mă gândesc de pildă în fața unei frumoase păduri, crescută
pe coasta unui munte, pot să gândesc această pădure ca un obiect estetic, o
pot admira pentru frumusețea ei, și în cazul acesta am introdus prin
gândire, obiectul care îmi stă în față, în sfera valorii estetice” (Vianu, 1998,
p. 155). Din punct de vedere al obiectivit ății valorilor se modifică
abordarea: „dar când prin fapta mea introduc efectiv obiectul în sfera
valorii, întrupându ‐l într‐un material, ca atunci când pictez un tablou, actul
cultural devine obiectiv, producător de bunuri culturale” (Vianu, 1998, p.
155).
Spiritul bizantin, regăsit în spiritualitatea româneasc ă, dar și
dezvoltat în raport cu nevoile individuale, poate fi explicat prin prisma
reflecțiilor lui Tudor Vianu, ca o formă de optimism cultural. Arta
religioas ă dezvoltat ă de români este rezultatul optimismului că aproprierea
de Dumnezeu prin măreția și profunzimea monumentelor închinate nu este
limitată la canonul bizantin, ci că are un viitor în spațiul locuit de valahi.
Aici intervine reflecția asupra eforturilor creatorilor de cultură, și implicit
de valori, care aveau, spunem asta în lumina reflecțiilor lui T. Vianu,
reprezentarea mulțimii omenești. Credința că produsul cultural este
destinat tuturor, iar finalitatea acestuia servește îmbunătățirii celorlalți, este
un catalizator al eforturilor creatoare. În acest sens, „Dacă din conștiința
producătorului de cultură ar lipsi reprezentarea mulțimii omenești, care
așteaptă cuvântul său și care este gată să‐l urmeze, poate că producătorul
de cultură n‐ar mai găsi în sine energia necesară realizării” (Vianu, 1998, p.
155).
Exemplul regăsirii spiritului bizantin în cultura româneasc ă, asociat
la reflecțiile lui Tudor Vianu, este un argument suficient că în spațiul
românesc au pătruns influențe externe de‐a lungul timpului, însă mijlocite
de spiritul cultural propriu. Continuitatea unor astfel de influențe este
condiționată de afinitatea cu nevoile spirituale proprii. Ne putem apropia
în analiză de formele fără fond gândite de Titu Maiorescu (1967, p. 147),
care nu exclude importul cultural decât în condițiile în care acesta nu se
racordeaz ă cultural la epoca și spiritul românesc. Din perspectiva
intențiilor declarate prin studiul de față, concluzion ăm că influențele
culturale externe pot fi clasificate în funcție de durata lor în permanente și
20temporare . De asemenea, caracterul culturii, de a fi dobândit ă și nu
înnăscută așa cum au demonstrat antropologii și etnologii, ridică multiple
probleme în momentul în care structura unei culturi tradiționale este
invadată de producții culturale valorizate de populație în funcție de criterii
valorice ce nu provin din natura culturală, ci din deziderate ce privesc
imediatul plasat în plan social.
În ceea ce privește relația dintre cultură și valori aducem în atenție
gradul de generalitate pe care îl putem adopta în analizele de ansamblu și
cele de detaliu. Demersul cognitiv circumscris analizei culturale are un
nivel de abstractizare mult mai ridicat în raport cu analiza unei valori, care
are această calitate prin raportare la un obiect și la contextul social care
acceptă calitatea de valoare. Prin filosofia culturii se caută principiile
unificatoare ale tuturor manifest ărilor dintr‐o societate, în timp ce valorile,
ierarhizate sau nu dintr‐o perioadă istorică, pot fi rezultatul unor principii
perimabile în condițiile modificării contextului social. Dinamismul acestora
este un argument suficient că sistemul valoric specific al unei societăți se
află sub imperiul nevoilor de moment, iar predominan ța în societate este
dependent ă de numărul indivizilor umani care adoptă o anume ierarhie
valorică, în funcție de scopurile care corespund cel mai bine nevoilor de
moment. Din acest punct de vedere putem distinge între valorile
permanente și cele temporare . Această caracteristic ă poate fi dovedită prin
recursul la dimensiunea istorică, însă gradul de profunzime al valorilor
poate fi intuit doar prin apelul la metodele filosofiei sau sociologiei culturii.
Distincția dintre cele două domenii științifice (filosofia și sociologia
culturii) trebuie realizată înainte de proiectarea unei analize. În opinia lui T.
Vianu (1998, p. 153‐154) granița dintre cele două domenii științifice se
trasează din punctul de vedere asupra ariei asupra cărora generalizeaz ă.
Însă calitatea de disciplin ă filosofică a sociologiei face ca rezultatele acesteia
în domeniul culturii să furnizeze informații „care nu pot fi trecute cu
vederea” (Vianu, 1998, p. 154) de către filosofia culturii. Cele două domenii
sunt conectate și nu separate, iar diferențele sunt de fapt rezultatul
nivelului de generalitate.
Studiul de față este destinat cercetării modificărilor valorilor
tradiționale sub impactul procesului de globalizare. Totuși, precizări
21precum cele anterioare sunt necesare având în vedere că limitele dintre cele
două perspective, filosofia și sociologia culturii, sunt imprecise existând
numeroase cazuri de suprapunere a obiectului de studiu.
3. Definirea și clasificarea valorilor
Demersurile de cuprindere într‐o simplă definiție a culturii întâmpin ă
numeroase obstacole. În primul rând complexitatea conceptului de valoare
este rezultatul unei relaționări imperceptibile cu elemente din realitate. În
al doilea rând modul în care acestea se regăsesc la nivelul unui grup social
este rezultatul unor procese de naturi diferite, ceea ce face dificilă
descoperirea unor cauze comune sau a unei cauze unice.
Efortul comprehensiv este limitat de o anume imposibilitate
taxonomic ă a unei realități ce se prezintă cercetătorului ca întreg.
Componentele întregului sunt sesizabile, însă interdependen țele dintre
acestea sunt versatile și nu au un caracter repetitiv pentru a se decela
legitatea care consacră întregul.
Sesizarea specificului sistemului de valori este sprijinită de păstrarea
unei direcții analitice rezultată din confluen ța filosofiei cu sociologia
culturii. Încercările gânditorilor de a găsi un principiu unic sau o valoare
centrală, în funcție de care să fie definite celelalte, este de domeniul
trecutului: „Cugetarea modernă a întrecut tendința de a defini valorile în
dependen ță de una din ele, constituit ă ca o clasă supraordonat ă” (Vianu,
1998, p. 161).
Demersul de definire sociologic ă a valorilor se dezvoltă din această
perspectiv ă filosofică, distingându ‐se patru dimensiuni (Rezsohazy, 2008,
p. 15): orice valoare are un obiect, se constituie în normă, are ca suport un
anumit număr de indivizi și este preferată de aceștia.
Calitatea de obiect rezultă din ceea ce este apreciat și valorizat de
membrii unui grup sau societăți: „patria, credința musulman ă, munca,
profitul, educația, timpul liber, familia, fidelitatea. Fiecare element al
realității sociale, al universului spiritual și moral poate avea un aspect de
valoare, în măsura în care acest element este prețuit sau refuzat,
recomandat sau condamnat” (Rezsohazy, 2008, p. 15).
22Constituirea ca normă a unei valori se datoreaz ă capacității de a
„impune, sau reglementa conduitele, prescriind o linie de acțiune”
(Rezsohazy, 2008, p. 16). Această caracteristic ă relaționează sistemul de
valori cu acțiunea socială. Oamenii care subscriu anumitor valori
acționează în baza acestora, iar încadrarea în termeni de bine sau rău a
întâmplărilor cotidiene se realizeaz ă ghidate de normativitatea sistemului
adoptat.
Existența valorilor este condiționată de existența unui număr
suficient de persoane. Acestea pot fi individuale sau colective, iar
persisten ța acestora este dependent ă de numărul de persoane care le‐au
adoptat.
Preferința este a patra dimensiune a unei valori. Actul în sine de a
prefera un anume lucru în detrimentul altuia se datoreaz ă modului în care
fiecare element al realității sociale este valorizat.
Datorită acestei a patra dimensiuni valorile nu au o existență
disparată în conștiință. Mai mult, ele alcătuiesc un sistem, fiind relaționate
unele cu altele și ordonate în funcție de importan ța ce le este acordată de
actorii sociali: „Un astfel de sistem este dispus ierarhic. El este, de
asemenea, o scară de valori. Unele sunt mai importante decât altele.
Diferența între actori provine nu doar din conținutul acestor sisteme, ci din
modul în care sunt ordonate valorile” (Rezsohazy, 2008, p. 17).
În funcție de dimensiunile definitorii valorile pot fi clasificate prin
raportarea la o multitudine de criterii. De asemenea, trecerea în prim plan a
unor valori și căderea în plan secundar a altor valori se datoreaz ă unor
factori multipli. Caracterul de sistem al valorilor presupune
interdependen țe multiple, iar absorbția unui element nou este în măsură să
producă mutații ale ansamblului și reordonarea elementelor componente.
Reflecția sociologic ă a asupra valorilor evidențiază elemente de
tipologie care completeaz ă definiția. Există valori centrale, specifice,
unanime, structurante, periferice, finale, instrumentale, globale, sectoriale,
explicite, implicite, latente. (Rezsohazy, 2008, pp. 19‐20).
Efortul de unificare a opiniilor și cercetărilor efectuate presupune
restrângerea la o singură referință‐ aceea a individului uman. Deși din
punct de vedere teoretic putem observa că se realizeaz ă diferite ierarhii și
23se acceptă preeminen ța unor valori în raport cu altele, consider ăm că
reordonarea diferită a valorilor presupune existența unor criterii
individuale. Predominan ța într‐o societate a unui anumit sistem valoric
este rezultatul asemănării aceleiași ierarhii valorice la un număr mare de
indivizi. O ipoteză de cercetare este chiar momentul în care predominan ța
unui sistem valoric se modifică.
Această viziune presupune că o ierarhie a unui sistem de valori este
supusă perisabilit ății în condițiile unor societăți dinamice.
4. Analiza unitară a sistemului de valori
Încercarea de a găsi un suport al unui sistem valoric complex și
eterogen se regăsește în filosofia lui Tudor Vianu care face legătura între
actele și obiectele conștiinței. În definițiile acordate celor două concepte
filosoful român realizeaz ă următoarea distincție: „Se pot numi acte toate
acele manifest ări ale conștiinței care se însoțesc cu un sentiment de
activitate al eului. Eul se simte lucrând în actele sale fie că supune unei
transform ări materialele sale preexistente, fie numai că străbate o anumită
durată până în clipa când lucrarea conștiinței poposește într‐un obiect.
Obiectele sunt toate acele manifest ări ale conștiinței în care eul se resimte
pasiv, în înțelesul că orice activitate a încetat îndată ce conștiința le
înregistreaz ă” (Vianu, 1998, p. 59). Prin distincția realizată, T. Vianu face
primul pas către multiplele ramificații ale comportamentului uman și a
modului în care sunt valorizate anumite elemente ale sistemului social.
Sistemul ce decurge din raportarea la conștiință permite explicații
complexe atât ale diferitelor forme de ierarhizare a valorilor, dar și a
dinamicii acestora.
Cele două categorii ale conștiinței, actele și obiectele, cuprind la
rândul lor specii caracteristice. Actele sunt de patru feluri: „reprezentarea,
gândirea, simțirea și dorința” (Vianu, 1982, p. 36). Obiectele sunt și ele
clasificate în patru feluri: „imaginile, abstracțiunile, afectele și valorile”
(Vianu, 1982, p. 36).
Plecând de la această clasificare a actelor și obiectelor conștiinței
putem observa că între acestea există o serie de relații, datorită faptului că
actele cuprind obiectele dar nu le creează. Astfel, reprezentarea cuprinde
24imaginile, gândirea cuprinde abstracțiunile, simțirea cuprinde afectele și
dorința cuprinde valorile.
Principalele caracteristici ale sistemului analitic, bazat pe teoria
valorilor lui T. Vianu sunt:
• Actele nu pot fi descrise. Pot fi observate doar obiecte sau acte a căror
mișcare este mai lentă decât cel al observației însăși;
• Obiectele au structuri complexe, sesizabile prin observație. Structura
complex ă a acestora permite Alternarea actelor . Prin alternarea actelor de
conștiință înțelegem: „un act de conștiință poate înlocui pe un altul în
cuprinderea obiectului celui dintâi” (Vianu, 1982, p. 38). Însă alternarea
actelor de conștiință este limitată: „când însă un act de conștiință se
îndreapt ă asupra unui din obiectele incorelative, el nu poate cuprinde
decât ceea ce acesta din urmă conține ca obiecte corelative, adaptate la
structura obiectului incorelativ” (Vianu, 1982, p. 38).
• Actele se află în dinamică permanent ă, iar în dinamica lor se corelează
parțial cu obiectele celorlalte acte;
• Actele se deruleaz ă simultan, iar obiectele cuprinse fac parte din această
dinamică;
• Rezultă că din nevoia de funcționare, actele se orienteaz ă în întregime
asupra obiectelor cuprinse, dar și asupra structurilor corelative ale
obiectelor cuprinse de celelalte;
• Cel mai general caz este al gândirii în cuprinderea imaginilor, afectelor,
valorilor (Vianu, 1982, p. 39). Rezultă capacitatea actului gândirii de a
combina structuri corelative ale obiectelor cu celelalte acte, ceea ce îi dă
caracterul de act dinamizator al structurii, de unde apare o posibilă
structură funcțională: „Căci ceea ce gândirea cuprinde în imaginea
individual ă, în afecte și valori, nu este chiar imaginea, afectul sau
valoarea, ci numai abstracțiunea coadaptat ă în structurile conștiinței
dominată de reprezentare, afect sau valoare. Conștiința poate cuprinde
imaginile, afectele sau valorile, prin actele corelative ale reprezent ării,
simțirii și dorinței, dar nu poate teoretiza asupra lor decât într‐o formă
relativ inadecvat ă […]” (Vianu, 1982, p. 39);
25• Putem reprezenta un flux al modului în care obiectele cuprinse de acte
se regăsesc în gândire, ca agent dinamizator: imagini+afecte+valori+ab ‐
stracțiuni. Toate acestea se recreează în gândirea individului uman.
Actul gândirii funcționează ca un filtru al sistemului actelor
conștiinței, întrucât regăsim prezența gândirii (prin procese interne proprii
precum reflecția sau intuiția) în afecte, valori și imagini. Din punctul nostru
de vedere constatăm că acțiunea umană, circumscris ă temei studiului de
față, este determinat ă de valori, care la rândul lor influențează actului
gândirii și, implicit, al deciziei umane. Deși valorile sunt obiecte ale
conștiinței, acestea se regăsesc sub diferite forme și în celelalte acte ale
conștiinței. De exemplu, miturile sunt valori cuprinse de reprezentare,
simțirea cuprinde afecte conexate și coadaptate cu valorile, rezultând
posesiunea, aprobarea sau adeziunea, iar gândirea orientată asupra
valorilor duce la apariția judecăților de valoare. O astfel de analiză oferă
imaginea unui sistem al actelor de conștiință și al obiectelor prin care
conștiința participă la lumea reală prin suportul său fizic: omul. Această
alternanță a actelor de conștiință are și caracterul de reversibilitate, ceea ce
permite explicația dinamicii valorilor într‐un spațiu social.
Distincția dintre bunuri și lucruri reprezint ă un nou element ce
contribuie la acuratețea analizei. Această distincție constă în faptul că
bunurile sunt lucruri valorificate. Prin acțiunea conștiinței, care este o
trăsătură individual ă a fiecărei persoane, actul valorificator creează o
ierarhizare a lucrurilor: „Actul valorificator, adică actul prin care conștiința
cuprinde valoarea în bun, nu poate să se exercite asupra oricărui lucru.
Lucrul trebuie să aibă o anumită structură pentru ca spiritul să poată
cuprinde valoarea în el. Chiar o simplă bucată de piatră nu este cuprinsă ca
un bun, de pildă ca un element de construc ție, decât pentru că are o
structură în același timp rezistent ă și fiabilă” (Vianu, 1998, p. 73).
Alternan ța actelor de conștiință face ca și actele valorizatoare să fie
subalternante: „După actele conștiinței sunt alternante, adică se pot înlocui
unele pe altele, în așa fel încât obiectul corelativ al unuia din ele poate fi
cuprins în formă inadecuat ă de oricare din celelalte, tot astfel diversele acte
de dorință se pot înlocui între ele” (Vianu, 1998, p. 74).
26Pentru exemplificare, Tudor Vianu face o compara ție între actele
deziderative economice, morale și estetice. Deși fiecare dintre aceste acte
cuprind obiecte corelative, totuși fiecare poate să se îndrepte și către
obiectele celorlalte: „Așa, de pildă, actul valorificator economic poate să se
îndrepte asupra unui bun estetic, dar atunci el nu cuprinde valoarea
estetică a acestuia, ci acea valoare economic ă a lui, coadaptat ă cu cea dintâi.
Un negustor poate să considere un tablou ca o marfă, adică să valorifice
tabloul ca pe un bun economic. […]. Tabloul poate deveni, prin valorificare
economic ă, o marfă, dar o marfă artistică, având un alt preț și o altă
circulație decât simpla pânză vopsită” (Vianu, 1998, p. 74). În alternanță
„Actul valorificator estetic se poate îndrepta asupra unui bun economic, de
pildă asupra unei case sau a unei mașini, dar atunci el nu cuprinde în
acestea decât acele valori estetice care sunt conexate și coadaptate cu
valoarea economic ă. Valorile arhitecturii cuprind deseori esteticul conexat
și coadaptat cu economicul” (Vianu, 1998, p. 74).
Această structură funcțională explică în măsură suficient ă modul în
care elemente aparent necorelate ale realității sunt valorizate în forme
asemănătoare. În plus, predominan ța anumitor valori poate fi explicată,
chiar dacă într‐o ierarhizare se constată că aprecierea acestora se bazează pe
interpret ări ce pot fi considerate eronate din perspectiva celor care au o altă
ierarhie a valorilor. În funcție de ierarhizările eronate, și modul în care
putem aprecia erorile de judecată a valorilor, putem explica consecin țele
negative ce rezultă din aceasta.
În relația dintre valori și bunuri Tudor Vianu (1982, p. 45) realizeaz ă
o serie de distincții prin care își dezvăluie fundamentul demersului său
filosofic. Reflecția lui Vianu completeaz ă cercetările antropologice, în care
cultura nu este înnăscută. Valorile, componente ale culturii au aceeași
caracteristic ă: „Căci pentru ca anumite ființe sau fapte să fie cuprinse, de
pildă, ca juste și caritabile, este necesar ca justiția sau caritatea să fie
constituite ca valori în conștiința noastră. Valorificarea lucrurilor, adică
cuprinderea lor ca bunuri, presupune anteceden ța valorii. Valorile nu sunt
deci produsul experien ței sociale a bunurilor. Această experien ță este în
realitate condiționată de prezența în conștiință a valorilor.” În aceste
condiții conștiința apare ca puntea de legătură dintre individ și lumea
27ideilor, iar adecvarea sau inadecvarea actelor cu obiectele este dependent ă
de capacitatea personal ă de a‐și reprezenta conceptele ideale. Însă nu
trebuie omis faptul că valorile se transmit din generație în generație, iar pe
parcursul vieții individul învață, prin socializare, nu doar ceea ce înseamnă
valorile ci și ierarhia acestora așa cum este ea perceput ă de grupul social
căruia îi aparține.
Analizând modul cum atitudinile și acțiunile populației din
societatea româneasc ă actuală valorizeaz ă bunurile putem spune că prin
inadecvarea dorinței la valoare, și limitarea dorințelor ca acte de conștiință
la nivelul nevoilor primare, avem de‐a face cu o dublă inadecvare dătătoare
de confuzii: pe de o parte putem vorbi despre asocierea nevoilor primare
(îmbrăcăminte, alimente, bunuri materiale) cu dorințele ca acte ale
conștiinței, iar pe de altă parte prin inversarea sensului de înțelegere a
valorilor: nu exisă valori absolute reprezentate în plan personal, ci valori
rezultate din interacțiunea bunurilor, ceea ce produce o serie de
semnifica ții ale obiectelor (lucrurilor) ce sunt percepute inadecvat drept
valori. Astfel gândirea, elementul dinamic al acestei structuri
comprehensive, este reorientat ă funcțional dinspre reprezentarea
absolutului spre adiția de semnifica ții ale bunurilor.
Confuzia valorică se poate produce datorită unei conștiințe
incomplete, insuficient pregătită pentru identificarea actelor și obiectelor
sau a modului în care actele cuprind obiectele. Această deficiență
determin ă structuri incomplete ale conștiinței și, implicit, reprezent ările
devin inexacte. Existența probabilă a unei funcții psihologice de
compensare poate bulversa acest proces până la momentul în care dorința
„creează” bunuri, al căror principal caracter este cel de menținere a
dinamicii sistemice interne a omului și nu de realitate în sine.
Caracterul valorilor este este cel care permite o astfel de dinamică.
Astfel, excentricitatea este un exemplu al cuprinderii excentricit ății în actele
corelative. T. Vianu (1982, p. 55) oferă definiția excentricit ății: „Înțelegem
prin excentricitate acea însușire a unora dintre obiectele conștiinței de a fi
cuprinse în actele lor corelative sub forma unor structuri exterioare
conștiinței însuși.”
28Un alt caracter al valorilor este generalitatea. Alături de valori mai
găsim și abstracțiunile cu o astfel de însușire. În schimb afectele și imaginile
sunt individuale. Această calitate este rezultată din subsumarea unor
totalități omogene (Vianu, 1982, p. 59). Specific generalit ății valorilor
regăsim, în compara ție cu generalitatea conceptelor o altă descriere:
„Generalitatea valorilor, presupunând identitatea actelor de dorință care le
cuprinde, nu cunoaște însă grade. Nu există valori generale sau mai puțin
generale. Toate valorile sunt deopotriv ă generale, pentru că, actele de
dorință corelative sunt date, orice conștiință poate să cuprindă orice
valoare. Generalitatea valorilor nefiind graduală, valorile nu pot fi
subordonate unele altora; ele nu sunt clasificabile după întinderea sferei și
bogăția conținutului lor. […]. Sistematizarea valorilor poate fi obținută din
alte puncte de vedere decât acela al gradului lor de generalitate” (Vianu,
1982, p. 61).
Analiza sistemului de valori prin prisma principiului unificator al
conștiinței limitează clasificarea valorilor, fără o analiză atentă a criteriilor.
Un prim criteriu, este cel permanen ței sau intermiten ței valorilor.
Volumul valorilor are influență asupra sistemului valoric dintr‐o
societate. În studiul lui T. Vianu regăsim următoarea definiție a acestora:
„Volumul valorilor exprimă raportul psihologic dintre constituția empirică
a conștiinței deziderative și obiectele ei. Între generalitatea și volumul
relativ al fiecărei valori nu este nici o contradic ție, deoarece conștiința poate
foarte bine să recunoasc ă în aceeași valoare obiectul general al tuturor
dorințelor de același fel, dar și obiectul unor acte deziderative funcționând,
în acord cu structura empirică a conștiinței, în chip mai mult sau mai puțin
statornic, cu o frecvență mai mică sau mai mare” (Vianu, 1982, p. 64).
Volumul valorilor poate fi analizat din două perspective: cea a
specificului perioadei istorice și cea individual ă. Concluzia poate rezulta
din demersul descriptiv al unei epoci sau a unei societăți în care
individualitatea umană este, de fapt, inclusă în ansamblul integrator, sau
care, din punct de vedere al necesităților, poate fi redus doar la examinarea
unui individ, fie că este o personalitate dintr‐un anumit domeniu sau doar
o simplă persoană. Consider ăm că predominan ța volumului anumitor
valori are un specific aparte: fiind vorba de o societate, aria de acoperire a
29unor valori este doar predominant ă și nu totală. Aici contribuie
simultaneitatea valorilor în conștiință și se explică dovezile manifest ărilor
minoritare într‐o anumită epocă, dar care conțin germenii de creștere a
volumului unei alte categorii de valori. Referitor la această idee, T. Vianu
nota: „Valul de urâțenie pe care l‐au constatat și l‐au deplâns toți criticii
culturii în ultimul veac este o consecin ță a comprim ării de volum pe care a
suportat‐o valoarea estetică în această epocă. Dimpotriv ă, cultura științifică
și confortul general au crescut în răstimpul ultimului secol, ca o consecin ță
a aspirației mai vii și mai frecvente către valorile teoretice și economice,
adică a creșterii volumului acestor valori. Variațiile de volum ale valorilor
pot fi urmărite și înlăuntrul conștiințelor individuale” (Vianu, 1982, p. 65).
Acțiunea individual ă este determinat ă de volumul valorilor cuprinse
în aria conștiinței. Aceasta poate fi integrată aspectului general al epocii sau
poate fi determinat de factorii individuali rezultați din sistemul de relații
contextuale în care este cuprinsă individualitatea contextual ă.
În acest caz se impune reflecția asupra resorturilor ce determin ă
actele valorizatoare ale conștiinței. Probabil că dimensiunea variabilă a
volumelor pe care le dețin valorile este influențată și de presiunea celorlalte
acte ale conștiinței, ceea ce determin ă o predominan ță a unuia dintre actele
valorizatoare, în raport cu celelalte. Pe măsură ce vibrația actului conștiinței
se diminueaz ă în timp, ierarhia actelor valorizatoare se modifică, iar cele
specifice naturii umane revin în actualitate. „Există, firește, și oameni la
care volumul valorii economice diminueaz ă odată cu creșterea de volum a
altor valori, ființe dezinteresate, cărora viața trăită în sărăcie le permite să
se consacre creațiunii de artă sau cercetării științifice.[…]. Din constatarea
denivelării sau nepotrivirii empirice dintre volumul relativ al valorilor și
generalitatea lor principal ă rezultă o gamă variată de sentimente
axiologice” (Vianu, 1982, p. 65).
Utilizarea acestei perspective analitice permite acceptarea tuturor
variațiunilor privitoare la volumul valorilor. În acest sens, observăm
existența unor mecanisme psihologice care impulsioneaz ă acțiunea umană
în momentul în care actele deziderative cuprind un volum satisfăcător al
unor valori. Bogăția, fundamentat ă de valoarea economic ă, odată
dobândit ă, duce la scăderea interesului pentru aceasta și creșterea
30volumului altor valori precum cele estetice sau morale, ori de interes social
sau politic.
Scopul unui volum optim al valorilor este relevat de Tudor Vianu:
„Naturile robuste și comprehensive care, printr‐o largă integrare a
dorințelor umane, trăiesc acest sentiment fericit sunt acelea care au realizat
maximum de umanitate în ele” (Vianu, 1982, p. 66). Orientarea individului
către o categorie de valori nu este de natură a duce la sentimentul de
împlinire, ci acest sentiment poate fi obținut prin echilibrarea volumului
valorilor în proporții satisfăcătoare pentru natura umană, iar acest echilibru
este cel care fundamenteaz ă în cele din urmă sentimentul de fericire și
împlinire.
Înfățișarea valorilor într‐o structură bipolară este utilă pentru
funcționalitatea optimă a gândirii individuale, atât ca arie de cuprindere cât
și ca rapiditate în luarea deciziei. Astfel, valorile identificate pot fi supuse
analizei individuale chiar și pentru o persoană fără preocupări în
înțelegerea profundă a unui sistem valoric. O valoare interpretat ă drept
pozitivă apare în reprezentare cu alternativa sa negativă. Aceste
reprezent ări binare permit prelucrarea rapidă a informațiilor de către
fiecare persoană, deși în majoritatea cazurilor aceste interpret ări sunt
preluate prin tradiție și educație, fără a fi supuse unei examinări personale.
Structurarea acestor perechi de valori, pozitive și negative, creează sistemul
valoric preeminent nașterii ființei umane. Se învață încă din perioada de
socializare primară și devine reper al vieții individuale și colective.
Neexistând legități ale modificării sistemului valoric, acestea devin
rezultatul alegerilor individuale, iar consecin țele sunt aproape
impredictibile, în special în ceea ce privește modul în care acestea se vor
transforma. Modelul analitic adoptat pentru realizarea acestui studiu
evidențiază această trăsătură a valorilor: „Adevărul, binele și frumosul sunt
corelative cu eroarea, răul și urâtul, utilitatea cu inutilul, vitejia cu lașitatea,
austeritatea cu destrăbălarea, modestia cu îngâmfarea, noblețea cu
vulgaritatea, blândețea cu cruzimea, cumpătarea cu intemperan ța, iubirea
cu ura și așa mai departe. Toți factorii secundari ai acestor perechi de
termeni contrazic termenii primari amintiți, în interiorul aceleiași sfere,
încât o infinitate adâncă îi leagă și îi condiționează reciproc” (Vianu, 1982,
31p. 66). Rezultă că între mărimile polare există un raport dialectic datorită
incapacit ății noastre de a gândi în plan unic. Odată gândită valoarea,
instantaneu este gândită și non‐valoarea. Însă pentru aceasta conștiința
„plătește un preț cumplit pentru că a descoperit valorile. Numai pentru că
aspirația noastră morală a descoperit vitejia, noblețea și cumpătarea,
repulsia noastră înregistreaz ă lașitatea, vulgaritatea și intemperan ța. […].
Lucrarea de aflare a adevărului trebuie desfășurată împotriva erorii
posibile sau actuale, împotriva prejudec ății care o acoperă și o ascunde”
(Vianu, 1982, p. 67). Rezultă că „repulsia conține în sine și implicația
dorinței. Cine cuprinde într‐o faptă sau un caracter răutatea sau josnicia,
îndreapt ă, în același timp, actele conștiinței sale către bunătatea sau
înălțimea de suflet, dorite cu atât mai mult cu cât în momentul și în cazurile
acelea ne lipsesc. […]. Conștiința axiologic ă se mișcă astfel într‐un univers
bipolar și într‐un circuit continuu înlăuntrul lui.” (Vianu, 1982, p. 67).
Prioritatea unor valori față de altele se bazează pe interacțiunea
complex ă dintre actele conștiinței, cu consecin țe care duc la o pseudo‐
ierarhie în funcție de o relativă importan ță a acestora. Elaborarea unei
ordini în funcție de importan ța valorilor trebuie trecută prin filtrul
necesităților care sunt dependente, în plan temporal, de imediat. Această
perspectiv ă permite disjungerea între ierarhia valorilor și ierarhia
determinat ă a valorilor. Dispariția nevoilor imediate permite
reconfigurarea ierarhică a valorilor, fundamentate pe alte acte deziderative:
„Căci dacă valoarea este obiectul unei dorințe, ea ar fi, în momentul
cuprinderii ei, valoarea cea mai important ă” (Vianu, 1982, p. 67). În
permanen ță este necesară analiza sentimentelor și afectelor care pot
determina ideea de valoare a unui obiect incorelativ. Conștiința poate fi
bulversat ă din acest punct de vedere, iar orientarea actelor valorificatoare
spre o asemenea direcție determin ă într‐un târziu un conflict intern al
individului, datorat interacțiunii sociale, cu alți indivizi, ale căror acte
valorizatoare ale conștiinței sunt orientate diferit. Pentru a distinge între
valori este necesară separația dintre intensitatea afectelor și generalitatea
valorilor. În primul caz, intensitatea este rezultatul unei „estimații
cantitative”, în timp ce gradualitatea este „obiectul unei estimații
calitative”. De aici rezultă că „compara ția dintre valori trebuie instituită în
32planul calitativ, adică după alte criterii decât acela al intensității
sentimentelor întovărășitoare” (Vianu, 1982, p. 68).
Caracterul sistemic al valorilor este dependent și de modul în care
acestea devin interdependente. Având în vedere că în baza acestor
conexiuni, valorile pot servi la realizarea altora, după ce au fost atinse:
„Spunem, în cazul acesta, că cea dintâi dintre ele este o valoare‐mijloc, pe
când cea de‐a doua o valoare‐scop. Așa, de pildă, valorile economice nu
sunt deci mijloacele menite să se facă a atinge anumite scopuri, cum ar fi
valorile politice sau estetice” (Vianu, 1982, p. 73). În afară de criteriul
definit de relația mijloc‐scop, valorile se înlănțuie și în funcție de triada
integrabile, neintegrabile sau integrative, adică ele pot fi însumate în
structuri axiologice mai cuprinzătoare. Primul caz este, printre altele, acela
al valorilor economice. Al doilea caz este al valorilor estetice. Cel de‐al
treilea caz este al valorilor religioase.
În funcție de caracteristicile valorilor, T. Vianu (1998, p. 97) avanseaz ă
și un sistem sintetic:
„Valoarea economică este Reală
Materială
Mijloc
Integrabil ă
Liberă
Perseverativ ă
Valoarea vitală este Personal ă
Materială
Mijloc
Integrabil ă
Liberă
Perseverativ ă
Valoarea juridică este Reală
Spiritual ă
Mijloc
Integrabil ă
Liberă
Perservativ ă
33Valoarea politică este Personal ă
Spiritual ă
Mijloc
Integrabil ă
Liberă
Perseverativ ă
Valoarea teoretică este Reală
Spiritual ă
Scop
Integrabil ă
Liberă
Amplificativ ă
Valoarea estetică este Reală și spirituală
Spiritual ă
Scop
Neintegrabil ă
Aderentă
Amplificativ ă
Valoarea morală este Personal ă
Spiritual ă
Scop
Integrabil ă
Aderentă
Amplificativ ă
Valoarea religioasă este Personal ă
Spiritual ă
Scop
Integrativ ă
Aderentă
Amplificativ ă”
34Sistemul rațional al valorilor, așa cum arată T. Vianu, presupune
împărțirea acestora în două mari clase: reale și personale. La rândul lor
acestea pot fi materiale și spirituale. Cele două categorii, spirituale și
materiale, servesc drept mijloace sau scopuri. Valorile materiale și reale
sunt cele economice, în timp ce valorile materiale și personale sunt vitale.
Această categorie de valori sunt mijloace pentru alte valori. Acestea sunt
libere, perservative și integrabile.
Valorile spirituale, incluse în categoria valorilor mijloace, sunt cele
juridice, din clasa celor reale, iar cele care au aceleași caracteristici, dar sunt
personale și nu reale, sunt valorile politice. Din punct de vedere al
caracteristicilor acestea sunt libere, perservative și integrabile.
Elementul de unitate al acestei categorii de valori, este acela că toate
sunt mijloace, adică valori prin care se ajunge la realizarea altor valori. În
interiorul valorilor ‐mijloc distingem între cele spirituale și materiale.
Cealaltă categorie de valori aparține celor spirituale. Acestea sunt
scopuri și numai una este reală (valorile teoretice), una acoperă atât clasa
valorilor reale cât și personale, iar două sunt valori personale: morale și
religioase.
Relația valori mijloc ‐ valori scop creează o primă ierarhizare, datorită
volumului deținut în diferite momente de fiecare dintre aceste categorii de
valori. Inversarea forțată, datorită predominan ței volumului anumitor
valori, precum cele economice, permite, la un moment dat, ca valorile scop
să fie considerate valori mijloc. De pildă, creația estetică, rezultată din
înclinația generată de valorile estetice poate fi privită doar ca sursă de
atingere a unor valori economice. Din această perspectiv ă putem deja să
înțelegem complexitatea epocii contemporane în care sunt valorizate
excesiv valorile mijloc, în detrimentul celor scop, iar dezorientarea unor
mase largi ale populației se datoreaz ă lipsei suportului spiritual necesar
pentru echilibrul sufletesc.
În privința valorii economice , Tudor Vianu (1998, p. 100) descoper ă
următoarele caracteristici: „1. Aderența lor la suporturi reale și materiale, 2.
Facultatea lor de a mijloci atingerea altor valori mai înalte, 3. Sensul lor
perservativ, adică virtutea lor de a ajuta perservarea în ființă a subiectului
care le râvnește, 4. Libertatea lor față de bunurile care le conțin și care face
35ca aceste bunuri să pară fungibile între ele sau prin intermediul acestor
bunuri înzestrate cu o putere de circulație mai mare care sunt banii, 5.
Capacitatea lor de a se însuma pentru a da naștere la valori mai ample
(acumularea capitalist ă).”
În cadrul valorilor vitale sunt cuprinse sănătatea, puterea, frumusețea
fizică, prospețimea și forța temperamentului (Vianu, 1998, p. 101). Aceste
valori sunt personale. În ceea ce privește aprecierea acestora se nasc
numeroase dezbateri referitoare la locul pe care‐l ocupă în înlănțuirea
valorilor. În numeroase cazuri acestea sunt privite ca valori scop, ceea ce
permite minimizarea eforturilor în asimilarea celorlalte valori. Ființa
umană, în acest caz, se depărtează de scopul existenței, în care sentimentul
complet de fericire se produce în momentul în care ființa umană realizeaz ă
maximum de umanitate. În consecin ță se produce un conflict intern produs
atunci când „am trata forța și sănătatea ca pe niște scopuri ale vieții, așa
cum împrejurarea se produce de altfel de atâtea ori. Brutalitatea și vidul
spiritual al unei existențe organizate în jurul vitalității, ca în jurul scopului
ei, nu sunt decât termenii prin care exprimăm dezaprobarea noastră pentru
neîngăduita substituire a scopurilor prin mijloace” (Vianu, 1998, p. 103).
Valorile juridice au un caracter de valori reale. Într‐o societate
importan ța acestora rezidă din reglementarea raporturilor dintre persoane.
Acestea „ […] sunt apoi simple mijloace și au un sens pur perservativ.
Nimeni nu urmărește valorile juridice pentru ele însele, ca pe niște scopuri,
cu numai pentru a‐și asigura acel cadru legal de viață, care să‐i permită
atingerea finalităților substanțiale ale existenței” (Vianu, 1998, p. 105).
Scopul acestor valori este moral, întrucât prin sistemul de legi dintr‐o
societate se caută menținerea și perpetuarea moralității.
Valorile politice cuprind puterea politică, ordinea și autoritatea,
organizarea coexisten ței sociale în diferitele ei planuri. În opinia autorului
acestui sistem, valorile politice au atât un suport personal cât și unul
spiritual. Prin diferitele organizări politice se caută impunerea unor scopuri
morale: „Diferen ța dintre numeroasele forme de organizare a coexisten ței
sociale provine din scopul moral pe care ele doresc să‐l impună omului”
(Vianu, 1998, p. 108).
36Valorile teoretice vizează adevărul care „este cuprins de conștiință ca
aparținând unor lucruri și anume conținutului judecăților noastre științifice,
cristalizat în constatări, legi, formule, postulate, axiome, teoreme etc.”
(Vianu, 1998, p. 108). În cazul acestor valori se regăsește un circuit logic
între căutarea adevărului, conștiință și știință, ca activitate primordial ă în
descoperirea acestuia. O altă nuanțare în înțelegerea acestor valori se referă
la suportul lor. Acesta nu rezidă în simplul act de căutare a adevărului ci în
rezultatele cercetărilor destinate descoperirii acestora. Deși are un suport
real, acesta este în același timp și spiritual. Căutarea adevărului permite
numeroase aplicații care favorizeaz ă și atingerea valorilor economice, care
însă nu favorizeaz ă ajungerea la acesta. Însă, în nenumărate cazuri dorința
de cunoașterea a adevărului nu vizează valori economice ci, așa cum
declamau filosofii antici „cunoașterea de dragul cunoașterii”. În prezent
constatăm că aplicațiile științifice sunt omniprezente în societățile
contemporane, iar deficitul tehnologic este o cauză a înapoierii statelor.
Dezechilibrul actual în organizarea societăților moderne este semnalat din
studiile și analizele realizate din perspectiva științelor socio‐umane.
Destructurarea sistemelor sociale pentru dezvoltarea unei singur ansamblu,
definit de competitivitate și dezvoltare economic ă, presupun
individualism, alienare, atomizarea relațiilor, conexiuni individuale
contractualiste etc. Asocierea problemelor de mediu, datorate poluării
excesive, sau exploatării resurselor, cu mult peste capacitatea naturală a
planetei de a se regenera, presupune un preț pe care în numele generațiilor
viitoare, factorii de decizie din prezent nu mai sunt siguri că trebuie plătit.
Crizele economice se suprapun peste crizele spirituale, iar consecin țele se
regăsesc în numărul din ce în ce mai ridicat de marginaliza ți sociali și de
reacțiile din ce în ce mai virulente împotriva unui sistem care copleșește
prin condiții din ce în ce mai dificil de îndeplinit pentru reușita socială.
Valoarea estetică cuprinde „diversele spețe ale frumuseții naturii și ale
artei, aderă atât la suporturi reale, cât și personale” (Vianu, 1998, p. 111).
Înțelegerea acestor valori este strict corelată cu subiectivitatea umană, iar
calitatea lor de scop în sine le desprinde de înlănțuirea cu celelalte valori.
Legăturile sesizate sunt rezultatul corelațiilor inadecvate. Relativismul
acestei sfere a conștiinței este influențat de capacitatea de percepție a
fiecărui individ în parte. Cuprinderea în conștiință a valorilor estetice este
37filtrată de asumarea unui parcurs evolutiv. Datorită faptului că valorile
estetice sunt scopuri, procesul evolutiv presupune asocieri ale valorilor
teoretice și morale cu cele estetice, în condițiile în care acestea sunt doar
mijloace: „Numai atunci când conștiința aprehendând valoarea estetică
încetează de a se mai mișca pe lanțul care unește mijloacele cu scopurile lor,
numai când valoarea estetică apare ca un scop în sine, al cărui răsunet
imediat intensific ă și îndepărtează limitele conștiinței, semnifica ția
amintitei valori este înregistrat ă în formă adecuată și deplină. Fiind niște
scopuri absolute, valorile nu sunt integrabile” (Vianu, 1998, p. 113). De aici
rezultă că valorile estetice sunt strict legate de suportul lor.
Valorile morale sunt, la fel ca și cele estetice, scopuri ale vieții.
Moralitatea este scopul declarat al oricărui sistem legislativ, iar în plan
individual este forma pe care o afișează fiecare persoană. În schimb, planul
interior este cel care impulsioneaz ă acțiunea umană către dobândirea
valorilor morale. Acestea au un impact mai mare în momentul în care sunt
interiorizate, față de cele afișate fără a fi interiorizate suficient. Ascendentul
pe care valorile economice l‐au dobândit în prezent demonstreaz ă că
dinamica defazată se datoreaz ă obiectivelor cotidiene și impactului pe care
valorile economice îl asupra vieții de zi cu zi. Grija zilei de mâine este
principalul factor pentru care bunătatea, caritatea, cumpătarea, cinstea,
iubirea sunt trecute în plan secundar. Minimalizarea acestor valori în fața
siguranței, bogăției, opulenței se datoreaz ă substituirii inadecvate a unor
valori cu altele. Suportul valorilor morale este persoana, iar acestea sunt
dependente de interiorizare, care se dezvăluie observatorului prin
spontaneitatea comportamentului moral. De asemenea, valorile morale se
caracterizeaz ă prin capacitatea de acumulare și dezvoltare în ființa morală.
Modul de socializare poate fi calea spre inocularea unui comportament
moral pentru toți membrii unei societăți.
Valorile religioase își au fundamentul în prezența sacrului în viața de zi
cu zi. Scopul suprem al acestor valori este binele. Religia oferă calea spre
mântuire pentru practican ți, indiferent de cultul urmat, însă pentru a intra
în grația divină pe parcursul vieții terestre este necesară practicarea binelui.
Caracterul acestor valori este eminamente spiritual, iar acestea au un
caracter integrativ: „Există însă o trăsătură prin care valorile religioase se
deosebesc profund de toate celelalte valori spirituale și aceasta este
38caracterul lor integrativ. Valorile religioase nu sunt integrabile, așa cum
sunt valorile teoretice, încât nu putem vorbi despre un progres religios al
omenirii” (Vianu, 1998, p. 117). Multe dintre întrebările personale ale vieții
de zi cu zi își găsesc răspunsul în religie, iar regulile de comportament
impuse de practica religioas ă au utilitate socială prin spiritul de
solidaritate, susținere și toleranță pe care îl presupun. Comportamentul
moral este o cerință a mântuirii, iar lumea laică este suportul social al
practicării binelui ca șansă a eternității pentru fiecare individ.
Numeroși autori acuză conflictul dintre societatea tehnologic ă și cea
religios‐tradițională, remarcând lipsa lui Dumnezeu din mintea oamenilor.
Acest context este cel care permite iraționalitatea lumii moderne, în care
hedonismul este scopul principal, în lipsa cunoașterii lumii de dincolo.
Tehnologia este suportul material al acestei atitudini sociale în care ceea ce
părea minune în trecut a devenit realitate. Știința a produs laicizarea lumii
moderne, iar sacralitatea nu mai este o condiție a moralității în lumea de
azi. Televiziunea este unul dintre factorii care determin ă fenomenele laice
ale lumii moderne: „Putem încadra, iată, efectele televizualului în categoria
celor de tip devastator și nu putem să nu receptăm oferta noului concept al
autorului pentru a reda sintetic noul tip de cultură generată de mediul
comunic ării video‐audio: cultura nihilistă. Cum s‐a precizat, aceasta
afectează nu doar activitatea cortexului ci diminueaz ă în chip dramatic,
spre alarmă, puterile sufletești ale indivizilor și în ansamblu ale
popoarelor” (Bădescu, 2006, p. 103). Această viziune relevă existența unui
conflict între preceptele religioase și fenomenele specifice lumii moderne.
În cercetările efectuate, inclusiv în acest studiu, numeroase persoane
consider ă că pierderea credinței este cauza numeroaselor probleme de
ordin social din prezent.
Prin restrângerea discursului, T. Vianu (1998, p. 119) realizeaz ă o
ierarhizare a valorilor, însă principiile ce determin ă ierarhizarea valorilor
sunt iraționale, datorită insuccesului „încercării de raționalizare a
conștiinței axiologice” datorită efortului de „a reduce imediatul la mediat și
iraționalul la rațional: un rest rămâne neexplicat și inexplicabil.”
Ierarhizarea realizată prin prisma principiilor axiologice are
următoarea structură (Vianu, 1998, p. 119):
391. Valorile personale sunt superioare valorilor reale.
2. Valorile spirituale sunt superioare celor materiale.
3. Valorile aderente sunt superioare celor libere.
4. Valorile‐scopuri sunt superioare valorilor ‐mijloace.
5. Valorile amplificative sunt superioare celor perservative.
6. Valorile integrabile sunt superioare celor neintegrabile.
7. Valorile integrative sunt superioare celor integrabile.
8. O valoare este superioar ă față de alta cu atâtea trepte câte temeiuri de
superioritate posedă în structura ei și după cum temeiul superiorit ății ei
aparține unei calități mai înalte conform ordinei stabilite mai sus
(personalitate, spiritualitate, aderență, scop, amplificare, integrabilitate,
integrativitate).
Prin conexarea însușirilor valorilor T. Vianu (1998, p. 119) puncteaz ă
temeiurile de superioritate: valoarea vitală este mai presus decât cea
economic ă datorită caracterului personal al acesteia, ambele fiind materiale,
libere, mijloace, perservative, integrabile . În aceeași gamă intră și valoarea
juridică, ce are în plus față de cele două menționate însușirea de a fi
spirituală. În paralel cu acestea valoarea politică este personală și spirituală,
având două elemente de superioritate, valoarea teoretică are trei temeiuri
de superioritate fiind spirituală, scop și amplificativ ă, valoarea estetică are
patru respectiv cinci însușiri ale superiorit ății, valoarea morală are cinci
însușiri ale superiorit ății, iar valoarea spirituală are șase caracteristici care îi
consfințesc superioritatea.
Prin compara ția temeiurilor de superioritate T. Vianu (1998, p. 120)
creează o ierarhie crescătoare din punct de vedere al superiorit ății valorilor,
iar analizele următoare pot fi asemenea piramidei nevoilor lui Maslow: „1.
valoarea economic ă, 2. Valoarea vitală, 3. Valoarea juridică, 4. Valoarea
politică, 5. Valoarea teoretică, 6. Valoarea estetică, 7. Valoarea morală, 8.
Valoarea religioas ă.”
Relaționarea în diferite planuri a acestui sistem permite explicarea
opțiunilor personale ale membrilor unei societăți, în funcție de volumul pe
care una sau alta dintre acestea în dețin în spațiul social. În toate cazurile
apreciem că ierarhia valorilor presupune un volum suficient al fiecăreia
care să pună sistemul în echilibru.
40CAPITOLUL II
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE
PROCESULUI DE GLOBALIZARE
Fenomenele geopolitice suscită interesul unui număr ridicat de
analiști proveniți din multiple discipline științifice. Perspectiva sociologic ă
contrapune efectele pozitive ale fenomenelor globale cu cele negative.
Ambele poziții au proprii partizani. Argumentele fiecărei tabere sunt logice
și de necontrazis dintr‐un singur punct de vedere. Eforturile de a descoperi
puncte de contact între cele două poziții întâmpin ă numeroase obstacole
dacă în ambele cazuri nu se renunță la pozițiile reducționiste.
Dinamica acestui fenomen este una dintre cele mai rapide din istorie.
Spațiile geografice, delimitate politic și în jurul națiunilor, sunt transgresate
de fenomene care scapă controlului guvernamental. Deși există numeroase
poziții ostile în raport cu efectele globalizării constatăm că în majoritatea
cazurilor se caută integrarea în fluxurile economice și financiare care
reprezint ă de fapt suportul real al globalizării.
În analiza acestui fenomen putem trece de la rolul jucat în trecut de
cultură și tradiții pentru fiecare popor. Funcțiile sociale îndeplinite de
acestea sunt perturbate de globalizare, care își are proprii agenți în fiecare
stat. Caracterul acestui fenomen este amplificativ. Odată pătrunse primele
elemente, care prevestesc apariția fenomenelor globale, putem asista la
apariția unei întregi clase de fenomene care se asociază celor inițiale, astfel
că odată lansat acest proces devine practic de neoprit. Perspectiva istorică
dezvăluie numeroase exemple de procese care au transgresat de‐a lungul
timpului societățile istorice. Însă distanțele geografice, mijloacele de
comunicare primitive și un nivel scăzut de educație au fost obstacole care
au făcut ca acest fenomen să se desfășoare pe lungi perioade de timp și într‐
o manieră imperceptibil ă. Revoluția industrial ă, urmată de explozia
mijloacelor media au grăbit procesul și au creat posibilitatea pătrunderii în
societățile moderne aproape fără obstacole.
41Soluțiile oferite de cultura locală sau de tradiții erau suficiente
supravie țuirii sau menținerii coeziunii unui popor sau a unei națiuni.
Valorile specifice globalizării se suprapun peste cele tradiționale și locale,
iar nevoia de soluții la nivel social sau individual este satisfăcută în multe
cazuri prin apelul la valorile „de import”. Dislocarea unor modele culturale
tradiționale și înlocuirea, credem parțială, cu modele produse în alte
arealuri culturale creează un nou sistem cultural care este transmis
generațiilor viitoare, întrucât cultura nu este un dat natural ci se asimileaz ă
prin procesul de socializare.
Fenomenele actuale, privite prin prisma transform ărilor geopolitice,
pot fi explicate sau descrise din diferite perspective științifice, însă
direcționarea acestora în sensul dorit de decidenții politici la nivel național
este aproape imposibil ă. Aceasta pentru că sunt implicate succesiv și
simultan o serie de fenomene eterogene, care nu depind de caracterul
național al fiecărui stat. Descoperirile geografice au determinat extensia
comercial ă din ce în ce mai departe de centrul de decizie. Eliminarea
asperităților politice și militare s‐a datorat în măsură semnificativ ă culturii,
care a jucat rolul de factor de uniformizare a atitudinilor și gândirii.
Istoria dezvăluie multiple exemple ale cuceririi prin aculturație sau
cel puțin a definitiv ării cuceririi militare prin cea culturală. Primul exemplu
este cel al imperiului roman, în care legiunile romane erau urmate de
construc ția unei infrastructuri superioare celei locale, iar avantajele
conferite de drumurile și apeductele romane, de modelul de viață și
cultural adus de societatea antică romană, exercitau o atracție deosebită
asupra populațiilor cucerite, astfel că preferințele individuale erau
concentrate în jurul modelului roman, renunțându‐se la cel local.
În prezent putem vorbi de o aliniere culturală a statelor naționale din
diferite arealuri geografice. Uniunile economice și suprastatale, extinderea
unor metode de producție identice genereaz ă în majoritatea societăților
moderne modificări ale identității tradiționale în sensul unei uniformiz ări
globale.
Specificul național este rezultatul unor influențe conjugate, precum
cele naturale (relief, climă), sociale (regimuri militare, politice, ocupații
tradiționale, comerț etc.), culturale, istorice, conștiința apartenen ței
42naționale etc. În lucrările realizate de‐a lungul timpului au fost remarcate
astfel de influențe, iar diferențele dintre popoare au fost puse pe seama
unor astfel de factori, într‐un efort de identificare a cauzelor și înlănțuirii
acestora. Menționăm referințele lui Sergiu Tămaș (1995, p. 20) la Jean
Bodin, care considera că „Natura impune fiziologia, starea de spirit și
organizarea socială a diferitelor populații determinând instituțiile cele mai
convenabile. Natura limitează astfel libertatea umană, dar o situează într‐o
ordine universal ă armonioas ă voită de Creator.”
Un alt autor (Tămaș, 1995, p. 21) care a realizat o astfel de corelație
este gânditorul francez Montesquieu, care prin lucrarea Spiritul legilor din
anul 1748, stabilea o relație directă între „factorii geografici și manifest ările
politice.”
Transgresarea condițiilor locale este un fenomen specific timpurilor
moderne, iar factorii de suport elimină relația directă dintre cadrul
geografic și comportamentul uman. Reflecțiile asupra timpurilor actuale au
îndreptat atenția gânditorilor asupra efectelor deja sesizabile, asupra celor
care s‐ar putea produce în viitor, însă și asupra procesualit ății acestora. O
analiză asupra modului de guvernare relevă că „Suntem pe cale să trecem
de la formele de putere autoritare, ierarhice, verticale, la forme negociate,
reticulare, orizontale, mai civilizate, dar mai complexe” (Ramonet, 1997, p.
9).
Acest fenomen este posibil datorită transform ărilor deja produse în
lumea modernă, iar scăderea influenței statelor națiune în chiar propriile
societăți, este unul dintre efectele semnalate: „Toate acestea înconjoar ă
procesul de veștejire a statelor‐națiune cu o aură de catastrof ă naturală.
Cauzele acesteia nu sunt în întregime înțelese și, chiar dacă sunt ghicite,
catastrofa nu poate fi împiedicat ă” (Bauman, 1999, p. 59). Această senzație
este cauza dezorient ării unui număr ridicat de cetățeni. Stabilitatea oferită
de repere locale și naționale ghida acțiunile viitoare și permitea proiecții ale
viitorului. Transgresarea limitelor trasate de aceste cadre de către procese și
fenomene perturbatoare creează sentimentul pierderii controlului și a
dezrădăcinării. Soluțiile descoperite graviteaz ă în jurul ideii de control și de
deținere a controlului, cel puțin în cazul societăților mai puțin dezvoltate.
Însă, în numeroase cazuri acestea îmbracă forma unei izolări de procesele
43globale cu scopul păstrării controlului și nu neapărat pentru a se atinge un
nivel optim de funcționare a societății. Eșuarea acestei politici, datorită
reducerii impactului factorului politic în raport cu cel economic, a
deschiderii societăților actuale, a circulației libere a persoanelor, în special
cu scopuri economice, creează senzația pierderii controlului: „Mai pe scurt:
nimeni nu deține controlul astăzi. Ba mai rău: nu se știe ce ar însemna, în
aceste condiții, a deține controlul ” (Bauman, 1999, p. 59).
Amplitudinea fenomenelor cu impact negativ sunt un argument al
ideii de haos: „Societățile occidentale nu se mai văd cu claritate în oglinda
viitorului; ele par bântuite de șomaj, cuprinse de incertitudine, intimidate
de șocul noilor tehnologii, tulburate de mondializarea economiei,
preocupate de degradarea mediului înconjurător și puteri demoralizate de
o corupție galopant ă” (Ramonet, 1997, p. 14).
1. Dimensiunea economic ă a procesului de globalizare
Complexitatea societăților moderne este influențată de predominan ța
activităților economice din prezent. Analiștii globalizării au reținut cele mai
semnificative teorii economice prin care se caută explicarea lumii capitaliste
moderne. George Ritzer (2010, p. 23), unul dintre cei mai cunoscuți autori
în domeniu menționează teoria sistemului mondial modern, elaborată de I.
Wallerstein, care „ne oferă o viziune a lumii capitaliste împărțite în națiuni
«centrale» și națiuni «periferice» (între ele situându ‐se «semiperiferia»).”
Deși această teorie se limitează doar la „relațiile economice în cadrul
sistemului global al statelor” (Ritzer, 2010, p. 23), totuși alți teoreticieni de
factură neomarxist ă „sunt interesați de procesele economice independente
de stat și care pot ajunge chiar să‐l controleze pe acesta din urmă” (Ritzer,
2010, p. 24). Unul dintre autorii menționați de Ritzer este Leasley Sklair
care „studiaz ă relația dintre practicile transnaționale, clasa capitalist ă
transnațională și ideologia culturală a consumismului” (Ritzer, 2010, p. 24).
Această perspectiv ă explică la un nivel satisfăcător procesele moderne, prin
identificarea unei entități deznaționalizate. Globalizarea este un efect al
practicilor transnaționale care beneficiaz ă de un cadru instituțional eficient,
format de companiile transanționale, o clasă economico ‐socială, cea a
deținătorilor de capital, și de un curent cultural, este vorba de consumism,
44susținut de elite culturale, prin care se faciliteaz ă interiorizarea acestui
curent cultural. Această triadă, instituții, capital, cultură, reprezint ă
principalii piloni ai noii lumi, iar universalitatea acestora, înțeleasă prin
delocalizare, reprezint ă principalul impediment în eforturile de control
național.
Un alt autor care a studiat globalizarea ca fenomen este Manuel
Castells, care precizeaz ă că „asistăm la apariția unui nou tip de capitalism,
«capitalismul ‐informațional», care se bazează pe cunoaștere și tehnologia
informației” (citat în Ritzer, 2010, p. 24). Prin prisma acestei abordări ne
putem permite relaționarea dintre nivelul veniturilor și nivelul de educație.
În societățile cu o pondere ridicată a absolven ților de studii superioare sau
în care s‐a investit foarte mult în educație s‐au dezvoltat domeniile
economice de vârf, în care sunt exploatate tehnologii de ultimă generație.
Diferențele tehnologice, ușor de cuantificat în prezent, au în spate un
sistem educațional și de formare coerent și bine racordat la obiective.
Produsele acestor industrii sunt parte integrant ă a obiectului fenomenului
de globalizare. Decalajul dintre societăți face ca nevoia de noi specialiști să
fie ușor compensat ă prin atractivitatea exercitat ă asupra specialiștilor din
țările insuficient dezvoltate. În acest sens, Castells își îndreapt ă atenția și
asupra diferențelor dintre prezent și trecut menționând că „se constată o
transformare a lumii dominate de «spații fizice» (state, organiza ții
ierarhice) într‐o lume caracterizat ă de «spații ale fluxurilor» (informa ție,
produse și persoane care se deplaseaz ă prin și între companiile ‐rețea)”
(Ritzer, 2010, p. 24).
Focalizarea discursului științific pe funcționarea sistemului economic
și pe componentele specifice acestuia este insuficient ă pentru explicarea
dinamicii procesului de globalizare. Ritzer (2010, p. 25) apreciază că aceste
teorii „se axează pe aspecte ale producției (fabricare, locuri de muncă,
companii transnaționale), în loc să acorde (mai multă) atenție consumului
privit ca fenomen economic.” Prin deplasarea reflecției dinspre procesele
economice către cele conexate lor, dar de factură culturală ne apropiem de
explicația mai reală a procesului de globalizare.
Deși scopurile sunt pur economice, iar acumularea de capital este de
fapt finalitatea oricărei acțiuni corporatiste din prezent, în realitate ceea ce
45îi dă substanță și îi permite extensia este consumul, care în fapt este
principalul motor al economiei moderne. Printr‐un exemplu simplist, dar
raportat la realitățile românești, creșterea producției nu este o garanție a
creșterii veniturilor sau profiturilor, întrucât acestea sunt în relație directă
cu cererea de consum. Astfel, flexibilitatea economic ă este principala
calitate a companiilor transnaționale. Companiile care încearcă să se
conserve în arii culturale delimitate geografic își genereaz ă propriul
faliment. Direcția evolutivă a entităților economice este aceea de a depăși
granițele localismului și de a evolua către corporații. Valoarea economic ă a
unui bun este stabilită convențional într‐o societate, iar consumul este cel
care influențează durata de viață a unui produs de piață. Ritzer (2010, p. 25)
oferă un exemplu al acestui fenomen în Statele Unite: „primul loc […] în
topul 500 realizat de Fortune în 2005 este ocupat de Wall‐Mart, o companie
din sfera consumului.” Acest exemplu este oferit în compara ție cu marii
mastodon ți industriali care au dispărut sau au mari probleme financiare.
Acest fenomen este sesizabil și în România, unde economia speculativ ă, din
zona comerțului, tranzacțiilor imobiliare, finanțelor sau a serviciilor sunt
mai profitabile decât întreprinderile din sectorul secundar cufundate într‐o
criză continuă ce durează din anul 1990.
Structurile globale sunt posibile în condițiile unei permisivit ăți
crescute ale sistemelor naționale, incapabile să reziste fără conexiuni
externe. „Favorizând, în cursul ultimelor două decenii, monetarismul,
relaxarea reglement ărilor, liberul schimb comercial, liberul flux de capital și
privatizările masive, unii responsabili politici au permis transferul
deciziilor capitale (în materie de investiții, de locuri de muncă, de sănătate,
de educație, de cultură, de protecția mediului înconjurător) din sfera
publică în sfera privată. De aceea, deja la ora actuală, în primele două sute
de economii din lume, mai mult de jumătate nu sunt țări, ci întreprinderi”
(Ramonet, 1997, p. 61).
Paradoxul globalizării constă tocmai din fundamentul cultural al
proceselor economice mondiale. Sistemul de valori specific unei societăți
cuprinde un volum suficient de valori spirituale, integrative și integrabile
care oferă scopuri diferite de cele economice, iar efectele se regăsesc în
echilibrarea acțiunii umane. Despiritualizarea lumii moderne, prin
46exacerbarea volumului valorilor materiale și reale, este definitorie pentru
lumea modernă. Cultura prezentului este cristalizat ă în jurul valorilor
economice, care oferă drumul spre nicăieri pentru cei mai mulți
contemporani. Aceasta s‐a produs ca urmare „a orientării materialiste
moderne, economia a devenit o activitate autonom ă, cu legi proprii, a
devenit activitatea prin excelență. Când economia s‐a desprins de om, când
valorile economice au avut un joc propriu, când lumea și viața au fost
privite prin prisma acestei activități și acestor valori, un semn de hotar
vizibil s‐a pus în câmpul istoriei între ea și ceea ce începea să fie. Vechile
forme de viață s‐au sfărâmat, ierarhia activităților și valorilor umane s‐a
spart” (Bernea, 2007, p. 71). Aceasta pentru că „activitatea economic ă nu
mai era în funcție de om, ci era o realitate obiectivă de sine stătătoare, cu
legi proprii” (Bernea, 2007, p. 71).
Efectele preponderen ței economiei asupra celorlalte cadre existențiale
au avut efecte la nivel național, individual și geopolitic: „Omul a fost folosit
în serviciul economiei de producție ca instrument al acumulării de bunuri
materiale, fără ca acestea să se întoarcă drept binefaceri ale sale” (Bernea,
2007, p. 72).
Acest proces este de lungă durată și își are originea în revoluția
industrial ă care a determinat transform ări de ansamblu. Activitățile
economice au devenit independente față de om în măsura în care
tehnologia a devenit o prezență permanent ă în cotidian. Un alt paradox,
alături de cel cultural, este chiar fundamentul moral și social al acestuia.
Liberalizarea economic ă este calea descoperit ă la un moment dat pentru
atingerea bunăstării pentru un număr ridicat de persoane. De‐a lungul
timpului, în special în ultimele două secole, conducătorii au căutat să ridice
nivelul de trai, să‐și dezvolte propriile societăți, astfel încât forța fiecărei
națiuni să crească. Extinderea industriei în teritoriu a dus la creșterea
bunăstării de ansamblu, însă a crescut și consumul de resurse. Scopul era
„reducerea inegalităților între indivizi, în așa fel încât cei lipsiți de mijloace
să facă progrese, scopul fiind diminuarea violenței, fiindcă se credea că o
societate civilizată este o societate care a exclus violența din rândul ei și că
inegalitățile, atunci când ajung la niște proporții scandaloase, devin sursă
de violență” (Ramonet, 1997, p. 68).
47Însă finalul acestui motiv a sosit destul de curând. Bunăstarea
individual ă nu a fost proporțională cu acumularea de capital de la nivel
național și cu cea guvernamental ă. Capitalul particular a fost cel care a
înregistrat cea mai mare creștere, iar redistribuirea surplusului de capital
nu s‐a realizat în proporții suficiente pentru întreaga populație. Omul a
ieșit din centrul preocupărilor economice, fiind înlocuit de nevoia de profit.
Mașina, înțeleasă ca orice formă de producție mecanizat ă, a înlocuit masele
de muncitori, iar structura actuală a pieței graviteaz ă în jurul
consumerismului și nu a nevoilor oamenilor. În acest sens Ernest Bernea
subliniaz ă: „de îndată ce omul nu a mai fost în centrul preocupărilor, ci
dimpotriv ă, așa cum am arătat mai sus, a devenit un instrument în vederea
unor alte obiective, de îndată ce s‐a observat că acumularea de bunuri nu
înseamnă numai bunăstare materială, ci și putere, economia liberală n‐a
mai vizat în final scopuri economice, cu atât mai puțin morale, ci mai ales
scopuri politice” (Bernea, 2007, p. 73). Astfel, idealurile nobile care au stat
la baza economiei liberale au devenit sursa incertitudinii actuale. În paralel
cu eficiența economic ă a crescut ponderea fenomenelor indezirabile, iar
viitorul nu poate fi descris într‐un ton optimist. Acest efect invers este
menționat de personalit ăți ale momentului, ca pericole și comparându ‐l cu
efectul de bumerang. Profesorul Klaus Schwab, fondatorul Forumului
Economic Mondial a atenționat: „Mondializarea a intrat într‐o fază deosebit
de critică. Întoarcerea bumerangului se face simțită din ce în ce mai mult.
Există teama că acest fapt ar putea avea un impact nefast asupra activității
economice și a stabilității politice din multe țări” (Ramonet, 1997, p. 58).
Efectul de bumerang nu este rezultatul unei procesualit ăți logice ci al
unor trăsături specifice ființei umane: „Odată născută setea de câștig și prin
ea setea de putere, fără vreun fel de opreliști morale sau sociale, lumea
noastră civilizată a căzut în pericolul celei mai dezordonate și inumane
condiții din câte a cunoscut istoria: valorile morale și spirituale, cele ale
culturii în genere, condiția superioar ă și demnitatea omului au fost
măcinate. […]. Dezvoltarea dezechilibrat ă a factorului economic în dauna
celorlalte activități a dus în mod firesc la forme sociale și la stări morale
monstruoase” (Bernea, 2007, p. 74).
Efectele indezirabile din prezent cuprind mase mari de marginaliza ți
social, de persoane dezorientate, dar exploatarea nesăbuită a resurselor
48naturale a pus în pericol însăși viața pe planetă. Costurile sociale sunt
ridicate și afectează deopotriv ă atât statele dezvoltate cât și pe acelea mai
puțin dezvoltate. Însă nota de plată este mai scumpă pentru cei lipsiți de
resurse financiare, iar orice politică de protecție a mediului este perceput ă
ca o formă de încetinire a traiectoriei de prindere din urmă.
2. Dimensiunea culturală a fenomenului de globalizare
Dominan ța economiei în societățile moderne ridică semne de
întrebare cu privire la modul în care a fost posibilă ascensiunea valorilor
economice. În fiecare areal cultural s‐au perpetuat atitudini etnocentriste,
care aveau rolul de a proteja propriile producții culturale și stiluri de viață.
Însă, dinamica și rapiditatea globalizării dovedește că fiecare cultură a fost
permeabil ă în diferite grade la noile fenomene, ceea ce denotă că sistemele
valorice tradiționale au cuprins ideea de progres cristalizat ă în jurul acu‐
mulării materiale. Substituirea valorilor scop cu cele mijloc devenit posibilă
prin activarea acestei potențialități latente. Unificarea comportamentelor și
atitudinilor nu se datoreaz ă unui anume imperialism cultural, ci acceptării
voite a noii ierarhii valorice.
Diversitatea interpret ărilor teoretice, prin care se încearcă cuprin‐
derea totală a complexit ății fenomenelor ce se produc în societățile cuprinse
de globalizare, poate fi grupată în trei mari categorii: diferențialismul
cultural , convergen ța culturală și hibridarea culturală. (Petersen, 2004 citat în
Ritzer, 2010, p. 26).
Prima grupă se referă la rezistența culturală a fiecărei arii în fața
fenomenului cu tendințe expansioniste. Influențele se produc numai la
suprafață, în timp ce fondul cultural tradițional rămâne neschimbat.
Contactul dintre cele două culturi nu poate fi exclus, însă existența sa este
minimalizat ă. În afară de rezistența culturală la influențele externe sunt
menționate țările subdezvoltate economic, care nu prezintă interes pentru
cultura consumului.
Convergen ța culturală cuprinde teoriile care pun accentul pe
uniformizarea produsă de globalizare. Uniformizarea este explicată prin
similitudinea comportamentelor individuale indiferent de arealul cultural.
De exemplu „Cel puțin în trecut, multe culturi aveau printre valori
49economisirea și condamnau îndatorarea, dar apariția cardului de credit le‐a
direcționat spre un nivel mai ridicat de consum și unul mai scăzut de
economisire.” (Petersen, 2004 citat în Ritzer, 2010, p. 28). Utilizarea unor
produse sau apariția marilor lanțuri de magazine și restaurante pe toată
suprafața globului nu este suficient ă pentru a demonstra globalizarea, însă
modificarea comportamentelor și atitudinilor populației relevă
profunzimea acestui proces, capabil să acceadă în cele mai intime structuri
spirituale ale unei societăți.
A treia categorie de teorii este cea referitoare la hibridarea culturală.
Sensul acestor teorii este cel al unui amestec al culturilor locale cu cele
globale. Rezultă o multitudine de hibride culturale „care nu pot fi reduse
nici la cultura locală, nici la cea globală.” (Petersen, 2004 citat în Ritzer,
2010, p. 29). Înțelegem că rezultantele acestor suprapuneri culturale sunt
individualizate în funcție de specificul elementelor autohtone. Uniformi ‐
zarea de care este acuzată globalizarea devine lipsită de conținut, iar
rezultatul este „o eteronegizare continuă sau cerscând ă decât o
omogenizare (așa cum susține perspectiva convergen ței culturale)”
(Petersen 2004, citat în Ritzer, 2010, p. 29).
Pentru a se descrie acest fenomen s‐a avansat de către teoreticieni
conceptul de glocalizare. „Glocalizarea poate fi definită drept întrepătrun‐
dere a globalului și localului, cu rezultate unice în arii geografice diferite”
(Petersen, 2004 citat în Ritzer, 2010, p. 26).
Citându‐l pe Roland Roberstson (2001 citat în Ritzer, 2010, p. 29),
Ritzer precizeaz ă principalele caracteristici ale glocalizării:
1. „Lumea devine tot mai pluralistă. Teoria glocalizării este foarte
sensibilă la diferențele din și dintre ariile geografice.
2. Într‐o lume glocalizat ă, indivizii și grupurile locale au o mare capacitate
de adaptare, inovare și manevră. Pentru teoria glocalizării, indivizii și
grupurile sunt agenți creatori importan ți.
3. Procesele sociale sunt relaționate și contingente. Globalizarea provoacă
reacții diverse – de la inflamarea naționalistă la elanul cosmopolit ‐, care
oferă feed‐back globalizării și o transform ă; rezultatul este glocalizarea.
4. Bunurile și media nu sunt considerate (exclusiv) drept restrictive; ele
oferă material care va fi folosit în creația individual ă și de grup în
cadrul zonelor glocalizate.”
50Un alt termen avansat de teoreticieni este creolizarea . Acesta „se referă
în general la persoanele de rasă amestecat ă, dar a fost extins și la
creolizarea limbajului și a culturii, în care sunt implicate limbi și culturi
ininteligibile una pentru cealaltă până în momentul respectiv” (Robertson,
2001 citat în Ritzer, 2010, p. 30).
Conceptul opus glocalizării este grobalizarea care „se referă la
ambițiile imperialiste ale națiunilor, corporațiilor, organiza țiilor etc. și la
dorința, dacă nu chiar nevoia lor de a se impune în diverse arii geografice”
(Robertson, 2001 citat în Ritzer, 2010, p. 33). Acesta este un proces în care
lupta pentru putere și influență are drept scop profitul.
Laureatul premiului Nobel, Amartya Sen (2002, pp. 3‐9), reflecteaz ă
asupra unor puncte referitoare la globalizare:
1. „Protestele antiglobalizare nu privesc globalizarea. Aderenții acestei
mișcări nu pot fi, în general, împotriva globalizării, întrucât aceste pro‐
teste sunt realizate în evenimentele globale din lumea contemporan ă.
2. Globalizarea nu este un fapt și nu poate fi redus la occidentalizare.
Pentru foarte mulți ani globalizarea a contribuit la progresul lumii
favorizând călătoriile, comerțul, migrația, difuziunea culturii,
diseminarea cunoștințelor, inclusiv cele științifice și tehnologice și
cunoașterea reciprocă.
3. Globalizarea în sine nu este o fobie. Globalizarea a îmbogățit lumea din
punct de vedere științific și cultural, aducând beneficii economice
pentru multe persoane. Pentru mai multe secole în urmă, sărăcia pasivă
și o viață brutală era o regulă definitorie a lumii, cu câteva excepții.
Tehnologia modernă și interrelațiile economice au avut un rol
important în suprimarea mizeriei generalizate. Tot ceea ce trebuie acum
este o distribuție mai egală a fructelor globalizării.
4. Tema centrală direct sau indirect este inegalitatea. Sfidarea principal ă
este dezbinarea dintre națiuni și în națiuni.
5. Preocuparea principal ă este un nivel al inegalității, nu variația sa între
extreme. Trăim într‐o lume în care bogații devin mai bogați, iar săracii
mereu mai săraci.
6. Apar dificultăți în chestiunea, nu foarte simplă, a distribuției cât mai
egale a bunăstării.
517. Recursul la economia de piață este relaționat cu multe condiții
instituționale diferite. Prosperitatea economic ă este imposibil ă în lipsa
unei piețe libere și eficiente.
8. Arhitectura economic ă, financiar ă și politică mondială a fost refăcută
față de trecut.
9. Sunt necesare schimbări ale politicii și instituțiilor
10. Răspunsul care poate fi dat scepticilor globalizării este o nouă
construc ție globală. Nu există nici o cale de ieșire din procesul global,
chiar în ciuda protestelor.”
Remarcăm ideea lui Amartya Sen că protestele antiglobalizare sunt și
ele globale la rândul lor. La fel cum principalele caracteristici ale
globalizării se regăsesc în societățile contemporane, tot astfel modelul de
protest, s‐a perpetuat în aceleași societăți.
Forța de penetrare a globalizării se datoreaz ă soluțiilor pe care le
oferă unui număr ridicat de persoane la probleme curente. Bunăstarea din
multe țări, altădată sărace sau aflate în curs de dezvoltare, se datoreaz ă
modelelor economice și sociale preluate din societățile avansate. Valori
precum libertatea, democra ția, bunăstarea, au fost preluate de cetățenii
societăților aflate sub regimuri dictatoriale, chiar în pofida opoziției puterii.
Cenzura impusă internetului, televiziunilor sau libertății de circulație sunt
ineficiente, chiar și în cazul celor mai violente și agresive regimuri
totalitare. Circulația informației nu mai poate fi controlat ă, iar libertatea
individual ă și bunăstarea au devenit scopuri existențiale. Înlocuirea
acestora cu orice alt tip de idealuri este doar apanajul regimurilor utopice,
care într‐un efort etatist cred că pot înlocui scopurile individuale cu spiritul
colectiv de sacrificiu. Oamenii au început să resimtă timpul ca un drum
aflat între naștere și moarte, iar sacrificiul personal în folosul binelui comun
presupune ca o parte din viața terestră să fie oferită pentru alte idealuri,
necorelate cu propria ființă. Raportarea la propria persoană este unul dintre
elementele care favorizeaz ă în cea mai mare măsură perpetuarea
globalizării.
Protestele prezentate de Amartya Sen ca fiind forme ale globalizării
nu vizează acest proces în totalitatea lui. Bunăstarea nu duce la proteste. În
schimb efectele negative da. Nu putem ignora simultaneitatea dintre
52explozia naționalistă și scăderea nivelului de trai sau chiar cu crizele
economice. Sacrificiul individual presupus de perioadele de criză devine
insuportabil pentru majoritatea oamenilor. Senzația de timp pierdut din
propria viață este cauza pentru care într‐un efort de căutare a cauzelor
acestuia sunt supraevaluate valorile naționaliste și localiste ca formă de
protecție împotriva celor importate. Acest lucru este valabil doar până în
momentul ameliorării crizelor. Dacă valori străine sunt cele care
favorizeaz ă trecerea peste dificultăți, atunci discursul naționalist și localist
recade în uitare, iar ceea ce aduce bunăstarea devine prioritar.
Această alternanță a globalismului cu localismul poate fi delimitat ă
temporal. Dacă în perioadele istorice anterioare procesele de natură globală
erau puțin numeroase și lente, în perioada contemporan ă acestea sunt
rapide, iar viteza lor de circulație depășește viteza de circulație fizică a
omului. Suportul tehnic al informației favorizeaz ă această circulație, iar
blocarea fluxului informațional în spații locale este practic imposibil ă. Din
acest punct de vedere extensia globalizării este simultan ă cu explozia
tehnologic ă. Raportarea la scara istoriei indică o vârstă fragedă a
globalizării. Aceasta are mai puțin de o jumătate de secol. Din acest punct
de vedere, întrebările referitoare la un eventual apogeu al acesteia sau la
traiectoria pe care o va urma procesul globalizării poate primi doar
răspunsuri parțiale în cel mai fericit caz.
Utilizând metafora mcdonaldizare , George Ritzer (2003, p. 26) încearcă
să explice globalizarea prin patru caracteristici: eficiență, calculabilitate,
previzibilitate și control.
Eficiența este datorată capacității restaurantelor Mc Donald’s de a
oferi „cel mai confortabil mod de a trece de la starea de foame la aceea de a
fi sătul” (Ritzer, 2003, p. 26). Metafora utilizată de Ritzer este aplicabil ă în
orice domeniu economic sau social din lumea modernă. Rapiditatea
atingerii obiectivelor cu scopul creșterii profitului este una dintre obsesiile
epocii contemporane.
Calculabilitatea este un alt caracter al globalizării. Într‐o epocă a
schimbărilor rapide sunt necesare, din punct de vedere al eficienței, repere
exacte care să susțină decizia. Acesta este obiectivul pentru care s‐a trecut la
„punerea accentului pe aspectele cantitative ale produselor vândute.”
53(Ritzer, 2003, p. 26). Perspectiva oferită este cea a avantajului tuturor celor
implicați într‐o activitate, indiferent dacă sunt furnizori de servicii ori
produse sau numai clienți. Însă, faptul că activitatea respectiv ă se pretează
la cuantificare oferă un atu important în alegerea individual ă.
Prezența calculabilit ății în caracteristicile unei realități favorizeaz ă
anticipația și proiectarea activităților viitoare. Proiectarea cu precizie a
viitorului favorizeaz ă deciziile și alegerile individuale sau de grup.
Procesele datorate globalizării dețin în totalitate această caracteristic ă, ceea
ce le recomand ă adoptării de către persoane sau grupuri. De asemenea,
calculabilitatea a devenit și un mijloc prin care sunt promovate produsele,
astfel încât „cantitatea a devenit echivalentul calității: o cantitate mai mare
sau rapiditatea servirii înseamn ă că produsul este bun.” (Ritzer, 2003, p.
26). De asemenea, posibilitatea de calculare a timpului oamenilor să
„calculeze cât timp le ia să ajungă până la restaurantul McDonald’s, să li se
servească meniul, să mănânce și să se întoarcă acasă; apoi compară acest
timp cu cel necesar pentru a‐și pregăti masa acasă” (Ritzer, 2003, pp. 26‐27).
În condițiile unei calități constante a muncii, cantitatea este cea care face
diferența.
Datorită muncii standardizate și organizate pe procese calculabile, cu
scopul atingerii eficienței, orice proces devine previzibil. Contactul cu o
instituție sau produse specifice globalizării presupune cunoașterea acestora
și aprecierea se bazează pe îndeplinirea așteptărilor anticipate. Surprizele
sunt limitate sau anunțate, astfel încât clienții sau beneficiarii știu la ce să se
aștepte. Comportamentele uniformizate sunt preferabile neprevăzutului,
astfel că această nouă caracteristic ă a globalizării se adaugă celorlalte care
atrag preferințele oamenilor. Senzația pe care o genereaz ă previzibilitatea
este siguranța.
Controlul este o ultimă etapă în derularea proceselor globalizate. Este
operația ce permite evaluarea și corectarea procesului. Pentru o
funcționalitate eficientă și pentru ca oamenii să fie tot timpul conectați la
misiune, se caută înlocuirea resursei umane cu tehnologia. Omul, prin
natura sa, poate perturba un proces, însă prin inserarea mașinii în cât mai
multe etape ale procesului se obține un control suplimentar. Conducătorii
corporati ști sunt preocupa ți de proces și eficiență mai mult decât de clienți
54sau de proprii angajați. Aceștia sunt doar componente ale sistemului
mcdonaldizat. Pentru acest sistem: „Tehnologia care sporește controlul
asupra angajaților ajută sistemele mcdonaldizate să garanteze clienților că
produsele și serviciile lor vor fi mereu aceleași.” (Ritzer, 2003, p. 28).
Din corelarea celor patru cadre, eficiență, calculabilitate,
previzibilitate și control, se creează premisele succesului în epoca modernă.
Prin compara ție, sistemele tradiționale nu pot asigura cele patru condiții ale
succesului. Sistemul valoric ce stă la baza tradiției este bulversat în fața
acestei structuri analitice. Ierarhizarea valorilor este reorientat ă în funcție
de valorile care incubă în cea mai mare măsură cele patru condiții. Acestea
sunt cele economice, având în vedere finalitatea celor patru elemente
prezentate, în timp ce siguranța asigurată de previzibilitate și control sunt
incubate de valorile vitale.
Evoluția extraordinar ă a globalizării este explicată de analiști printr‐o
serie de factori favorizan ți. Ca și Amartya Sen (2002), George Ritzer (2003,
p.29) a menționat efectele pozitive pe care globalizarea le are asupra
oamenilor:
„‐ O gamă variată de bunuri și servicii se află la dispoziția
unui număr mare de oameni.
• Procurarea de bunuri și servicii depinde mult mai puțin decât înainte
de timp sau de localizarea geografic ă; oamenii pot face lucruri care
înainte nu erau posibile, cum ar fi să obțină bani sau un extras de cont
la miezul nopții.
• Oamenii pot obține ce doresc sau ce au nevoie aproape instantaneu și
mult mai comod.
• Bunurile și serviciile sunt mult mai uniforme calitativ; cel puțin unii
oameni obțin bunuri și servicii mai bune decât înaintea mcdonaldiz ării.
• Alternative mult mai economice la bunuri și servicii la comandă,
scumpe, deci oamenii își pot permite lucruri care înainte le erau
inaccesibile.
• Bunuri și servicii rapide și eficiente sunt accesibile unei populații care
muncește mau mult și are mai puțin timp de irosit.
55• Într‐o lume aflată într‐o transformare rapidă, nefamiliar ă, aparent
ostilă, sistemul mcdonaldizat este prin compara ție un mediu stabil,
familiar și sigur, care oferă confort
• Datorită cuantific ării, clienții pot compara mai ușor produsele pieței.
• Anumite acțiuni sunt mai sigure într‐un sistem reglat și controlat.
• Există o mai mare probabilitate ca oamenii să fie tratați egal, indiferent
de rasă, sex sau clasă socială.
• Inovațiile tehnologice și organiza ționale sunt mult mai rapid și mai
ușor difuzate prin rețele de operatori identici.
• Produsele unei culturi sunt mult mai ușor difuzate către alte culturi.”
Protestele, așa cum a precizat Amartya Sen (2002, pp. 3‐9), sunt
rezultatul efectelor negative generate de globalizare. Melanjul
internațional, rezultat din intersectarea produselor culturale, care fie
genereaz ă forme hibride, fie înlocuiește produsele culturale autohtone,
produce impresia de haos. Există posibilitatea ca efectele negative de mare
amploare să se datoreze noutății procesului, aflat în prima jumătate de
secol. Însă odată stabilizat procesul și echilibrat avansul ponderii valorilor
economice, caracteristice acestei etape, putem spera la o reducere a
impactului negativ pe care acesta îl are asupra societăților moderne.
Mutațiile generate de globalizare sunt vizibile și unanim recunoscute
pe plan mondial. Avantajele transferului tehnologic și comerțului liber sunt
argumente suficiente că economia actuală nu mai poate fi decât globală și
nu locală. Problemele actuale sunt cristalizate în jurul organizării sociale.
Statul național fundamentat pe idealuri istorice își pierde substanța pe
fondul „metisării globale”. Principala întrebare se referă la modalitățile de
guvernare coerentă a unei lumi transformate. În actualul context structurile
suprastatale capătă o influență din ce în ce mai ridicată asupra politicilor
interne ale statelor naționale. Conectarea economiilor a generat influențe și
asupra politicii de stat. Democra ția este cartea de vizită a civilizației
moderne. Un stat în care această doctrină nu este implementat ă este
întotdeauna pus într‐o situație dificilă în planul negocierilor internaționale
și a participării la politicile mondiale economice și financiare. Excepțiile
sunt constituite de marile puteri mondiale, care au forța impunerii și de
56cele care au resurse naturale. Însă impactul lor este permanent limitat la
arealul geografic și influența exercitat ă este sub nivelul pretențiilor
avansate. Influența în structurile suprastatale este condiționată de
acceptarea celorlalți, iar transferul dinspre forța pe care o oferă numărul
populației și întinderea teritorial ă spre forța economic ă și financiar ă
produce una dintre cele mai cutremur ătoare mutații. Tot ceea ce istoria
oferă ca exemplu al puterii este pus sub semnul întrebării: numărul mare
de soldați nu mai oferă garanția puterii și a posibilității invaziei în fața
forței tehnologice sau a armelor nucleare; resursele naturale nu mai oferă
profit în lipsa unei exploatări eficiente; întinderea unei ț ări nu mai
reprezint ă un atu în raporturile cu ț ări de mici dimensiuni, dar care
influențează fluxurile financiare mondiale etc. Agresiunea militară este
practic imposibil ă în lipsa unui acord internațional, iar reacția ț ărilor
avansate poate schimba soarta oricărui război. Organiza țiile internaționale,
bazate pe dreptul internațional, pot interveni oriunde în lume unde pacea
este amenințată. În prezent nici unul dintre statele lumii nu poate duce un
război împotriva tuturor. Astfel, în organizarea internă a sistemului politic
este aproape imposibil ă guvernarea fără aprobarea și sprijinul
internațional. De asemenea, suveranitatea istorică a popoarelor este afectată
de apartenen ța la organiza ții suprastatale și de adoptarea unui sistem
juridic ce are preeminen ță față de cel național.
Însă posibilitatea acestora este datorată unui fond cultural care
permite asimilarea unor noi valori. Deși caracterul egocentric al multor
culturi respinge elementele de noutate, totuși se pare că fiecare cultură
conține o structură a valorilor care în anumite cazuri permit interiorizarea.
Aceasta pentru că suportul uman este cel care garanteaz ă cultura, iar
valorile asumate și preferate de indivizii dintr‐o societate sunt dependente
de o multitudine de factori care influențează opțiunile personale. Prin
extensie, putem considera că volumul anumitor valori dintr‐o societate este
proporțional cu nevoile indicate. Siguranța și bunăstarea au la bază
anumite valori, iar predispozi ția pentru acestea transcende toate valorile
existente în diversele arii culturale.
Pentru Ignacio Ramonet (1997, p. 126) „Blocajele principale sunt în
mod indiscutabil culturale. Adevărata problem ă este ca, într‐o societate
57traumatizat ă de ritmul inovației, să se acționeze pentru deblocarea
inteligen ței socio‐economice, adică a problemelor culturale în sens larg.”
Fundamentele culturale ale globalizării se regăsesc și în crizele societăților
contemporane, care sunt „criza economic ă, criza demografic ă și criza
culturală” (Ramonet, 1997, p. 130).
Referitor la criza culturală același autor (Ramonet, 1997, p. 131)
remarca: „Dar criza este, de asemenea, ‐ și poate mai ales‐ culturală.
Intelectualilor le revine rolul de a gândi cultura și în special cultura
Europei. Dar există prea multe presiuni care distrug și reduc rolul
intelectualului.”
Argumenta ția unei culturi regândite de intelectualii europeni vizează
corectarea gravelor abateri de la principii ce se revendic ă dintr‐un sistem
valoric diferit de cel economic și care are rolul de a reduce predominan ța
valorilor economice: „Or, știința are nevoie de intelectuali, de oameni de
cultură, fie și numai pentru a o ajuta să răspundă problemelor grave de
deontologie și de etică ce nu încetează să se instaleze și pe care progresul și
noile descoperiri o vor constrânge permanent să și le pună” (Ramonet,
1997, p. 131). Aceasta pentru că „Știm bine că știința fără omul de cultură
poate duce la barbarie. Mai mult ca oricând, cultura pare deci
indispensabil ă” (Ramonet, 1997, p. 131).
Ramonet (1997, p. 131) distinge patru culturi europene: cultura
antropologic ă, cultura umanistă, cultura științifică și cultura de masă.
Referitor la primul tip de cultură Ramonet (1997, p. 132) evidențiază:
„Cultura antropologic ă este cea a tradițiilor asociate în obiceiuri, cea a
satelor, a bâlciurilor și a sărbătorilor, a proverbelor și a superstițiilor, a
rețelelor țărănești, a leacurilor băbești și a îndemân ării artizanale. Cultura
aceasta, adăpostită sub cele trei, influențează încă puternic mentalitățile, se
află la originea unor antinomii numeroase și a unor incapacit ăți de
înțelegere grave.”
Cultura umanistă „și‐a atins apogeul în secolul al XVIII‐lea. Pe ea o
intereseaz ă omul, natura, lumea și societatea în jurul unor probleme
fundamentale: binele, răul, viața, moartea, lumea de dincolo etc.”
(Ramonet, 1997, p. 132).
58Cultura științifică „produce o beție a cunoașterii pentru cunoaștere,
care o face să nu‐și pună întrebări despre sine. Aici marile întrebări ale
culturii umaniste devin fără obiect” (Ramonet, 1997, p. 132).
Cultura de masă este „constituit ă dintr‐o cantitate enormă de
informații care se distrug fără încetare, se amestecă unele cu altele, se
transform ă în «vacarm». […]. Ea se răspândește în Europa începând cu
sfârșitul anilor cincizeci, când provoacă o adevărată revoluție a
moravurilor” (Ramonet, 1997, p. 132).
În concluzie, extensia fără precedent a globalizării este favorizat ă de
elemente culturale existente în orice areal, indiferent de gradul de închidere
față de „importuri”. Într‐o anumită măsură apreciem că deschiderea către
nou este o trăsătură globală a culturilor de pretutindeni.
3. Universalism și localism în societatea contemporan ă
Polemicile care însoțesc globalizarea își pot avea sursa în două
concepții care caracterizeaz ă istoria omenirii: universalismul și localismul.
Bineînțeles că globalizarea se integreaz ă în prima concepție. Însă, trecerea
de la o poziție sau alta în societățile moderne este rezultatul evaluării
propriilor poziții în funcție de cele două elemente valorice care au forța
necesară răsturnării ierarhiilor valorice sau cel puțin modificării volumului
acestora în spațiul social: siguranța și bunăstarea. Indiferent de structura
valorică inițială sau promovat ă oamenii vor adopta valorile care îi apropie
cel mai mult de atingerea celor două obiective.
În prezent, avansul globalizării este justificat cel puțin prin iluzia pe
care o genereaz ă în rândul maselor de oameni. Amploarea fenomenelor
indezirabile este direct proporțională cu nivelul de nemulțumire dintr‐o
societate. În multe cazuri acest fenomen și purtătorii lui sunt considera ți
responsabili de ceea ce se întâmplă. Această alternanță dintre deschidere și
critici este de fapt globală tot așa cum Amartya Sen a sesizat globalitatea
protestelor. Putem aprecia că protestele antiglobalizare sunt rezultatele
imposibilit ății ca într‐un teritoriu național să se îndeplineasc ă obiectivele
promovate promovate prin globalizare, precum bunăstarea, abunden ța și
consumul. Un sondaj oarecare din perioada protestelor va releva că
dorințele protestatarilor se referă la salarii mai mari (necesare consumului
59sau îndatorării în vederea consumului), siguranța locurilor de muncă,
pentru a se menține un nivel ridicat al consumului, reducerii dobânzilor
bancare pentru ca datoriile individuale să poată fi majorate etc. Adiacente
acestor cereri sunt cele ce vizează protecția mediului. Guvernele sunt
acuzate că lucrează în favoarea corporațiilor și sistemului financiar și în
detrimentul propriilor popoare. În fiecare moment în care facilitățile de
orice natură sunt adoptate se reia ciclul bunăstării pentru o perioadă de
timp, iar relativa siguranță este un motiv suficient pentru o viață lipsită de
griji, al cărei preț este în permanen ță gradul tot mai ridicat de îndatorare.
Scade interesul protestatarilor pentru distrugerea mediului, pentru
inegalitățile sociale sau pentru problemele majore ale omenirii.
Însă constatăm că deși dezbaterea universalism sau localism are o
istorie oarecum echilibrat ă, în prezent aceasta este total inegală. Discursul
localist, cu nuanțe mai mult sau mai puțin naționaliste, captează atenția
publicului doar în perioadele de criză ale universalismului. Remarcăm un
anume caracter al localismului în contextul predominan ței
universalismului: izolarea nu este o soluție. Nu se dorește de fapt reducerea
conexiunilor externe ale țării respective. Tot ceea ce se dorește este protecția
propriilor avantaje, iar discursul localist, mai ales în cazul societăților
avansate vizează protejarea privilegiilor de care cetățenii s‐au bucurat
perioade îndelungate, chiar dacă această conservare presupune exploatarea
altor popoare sau națiuni. Astfel, naționalismul și ascensiunea viziunilor
locale sunt doar căi particulare prin care se dorește atingerea celor două
obiective individuale: siguranța și bunăstarea. Și pentru că globalizarea este
învinovățită de nemulțumirile personale, tot astfel constatăm că sunt
demonizate și alte realități asociate cu aceasta: străinii, imigranții sau
sistemele financiare globale.
Decalajele dintre societățile contemporane sunt rezultatul
inegalităților economice și avansul tehnologic al ț ărilor avansate.
Compensarea acestui decalaj de țările în curs de dezvoltare sau mai sărace
are ca rezultat reducerea plus‐valorii realizate de ț ările avansate din
schimburile comerciale. Acesta este momentul în care în țările avansate se
produc proteste și, de fapt, se solicită noi forme de dominare care să
asigure un nivel al bunăstării ridicat.
60În țările sărace este invocată injustiția socială. Deși prin globalizare
sunt impulsionate procesele dezvoltării sociale sau ale unei organizări
sociale democratice, distanța resimțită de populație față de bunăstare și
siguranță sunt cauze ale protestelor.
În ceea ce privește universalismul, Amartya Sen (2003, p. 34)
identifică două direcții prin care este generat: de sus în jos, în termeni
funcționaliști și, pe cale de consecin ță sau ca rezultat al unui proces de
lungă durată între elementele specifice ale unei națiuni. Naționalismul este
rezultatul dorinței de justiție, care este un sistem instituțional din punct de
vedere funcțional. Ambiția unei justiții internaționale este încă la început
de drum și garanteaz ă principii ușor de interiorizat de toate popoarele.
Întrebările din sfera universalismului sau localismului se bazează pe
dificultățile întâmpinate în momentul în care guvernele naționale se văd
puse în imposibilitatea de a utiliza toate pârghiile posibile pentru
soluționarea problemelor interne: „Întrepătrunderea piețelor industriale,
comerciale și financiare ridică probleme grave de natură politică.
Numeroase guverne confruntate cu recesiunea, încep să‐și pună întrebări
cu privire la binefacerile economiei globale căreia, de altfel, încearcă să‐i
înțeleagă adevărata logică” (Ramonet, 1997, p. 50). O dificultate majoră este
determinat ă de specificul structurii lumii actuale. „Într‐o economie globală,
nici capitalul, nici munca, nici materiile prime nu constituie în sine factorul
hotărâtor. Important ă este relația dintre cei trei factori. Pentru a stabili
această relație, «firma globală» nu ține cont nici de frontiere, nici de
reglement ări, cu numai de exploatarea inteligent ă a informației, a
organizării muncii și revoluției gestiunii” (Ramonet, 1997, p. 54).
Sesizarea discrepan țelor diferitelor dimensiuni ale lumii moderne
sunt cele care aduc în prim plan discursul naționalist în contraponderea
proceselor globale. Pe de o parte, globalismul a permis ca „Volumul
tranzacțiilor financiare este de zeci de ori superior volumului schimburilor
comerciale. Economia financiar ă depășește de departe economia reală.
Mișcarea perpetuă a monedelor și dobânzilor apare ca un factor de
instabilitate, cu atât mai periculos cu cât el este autonom și din ce în ce mai
mult deconectat de puterea politică” (Ramonet, 1997, p. 58). Pe de altă parte
curentul naționalist apare ca justificat în condițiile în care „Boala Europei
61nu își are originea în nenorocirile care lovesc țările din vecinătatea ei; chiar
în sânul bătrânului continent, societățile își pun întrebări, după laborioasa
aprobare a Tratatului de la Maastricht. Cetățenii își pun problema dacă
există vreun avantaj în apartenen ța la Uniunea European ă și dacă pierderea
progresiv ă a independen ței naționale nu constituie un preț prea mare de
plătit” (Ramonet, 1997, p. 21).
Asistând la inegalitățile din interiorul fiecărei societăți dar și la
decalajele dintre state putem bănui că globalizarea este un fenomen util
celor puternici, care datorită tehnologiei avansate consumă mai multe
resurse în raport cu țările mai puțin dezvoltate, ceea ce face ca acestea să
aibă o nevoie mai mare de resurse și deci de drepturi suplimentare de
proprietate sau de control asupra resurselor aflate oriunde pe planetă.
Fluxurile financiare de mari dimensiuni circulă preponderent în țările care
au cele mai mari capacități de a exploata și transforma resursele.
De‐a lungul timpului, în special în ultimii 200 de ani, conducătorii au
căutat să ridice nivelul de trai, să‐și dezvolte propriile societăți, astfel încât,
forța fiecărei națiuni să fie cât mai mare. Creșterea constantă a bunăstării a
bucurat pături largi de populație, dar, în același timp, consumul de resurse
a urmat trenduri ascendente. În opinia lui Ramonet (1997, p. 68): „era vorba
de reducerea inegalităților între indivizi, în așa fel încât cei lipsiți de
mijloace să facă progrese, scopul fiind diminuarea violenței, fiindcă se
pleca de la principiul că o societate civilizată este o societate care a exclus
violența din rândurile ei și că inegalitățile, atunci când ajung la niște
proporții scandaloase, devin sursă de violență.”
În condițiile unui dinamism accelerat al tehnologiei, ce depășește cu
mult capacitatea de adaptare a ființei umane, numărul marginaliza ților este
în creștere permanent ă. Acestora li se adaugă și un număr ridicat de cazuri
disperate de persoane care nu mai au nici o speranță. Aceste categorii de
persoane sunt prețul plătit pentru integrarea în procesul globalizării.
Un alt autor cu o viziune pesimistă asupra efectelor globalizării,
Zygmunt Bauman (1999, p. 60), accentueaz ă scopurile nobile care au stat la
baza globalizării: „Precum conceptele de «civilizație», «dezvoltare»,
«convergen ță», «consens» și alte cuvinte‐cheie de la începuturile gândirii
moderne și din perioada clasică a acesteia, ideea de «universalizare» emana
62speranța, intenția și hotărârea de a face ordine; în plus față de sensurile
celorlalți termeni înrudiți, ea făcea referire la o ordine universal ă‐ a face
ordine la scară universal ă, cu adevărat globală. La fel ca celelalte concepte,
ideea de universalizare a fost inventată în perioada de glorie a
ingeniozit ății puterilor moderne și a ambițiilor intelectului modern. […].
De asemenea, își afirma intenția de a face condiții de viață egale pentru
toată lumea în toate părțile planetei, și astfel, de a le crește durata vieții;
poate chiar de a‐i face egali.” Scopurile nobile au fost ocultate de
fenomenele care au luat direcții nedorite din punct de vedere al statului
național: „Toate cele trei picioare ale «trepiedului suveranit ății» au fost
ireparabil rupte. Autocontrolul militar, economic și cultural al statului,
adică autoguvernarea, a încetat să mai fie o perspectiv ă viabilă” (Bauman,
1999, p. 64). Alături de statele naționale s‐a produs o revigorare a mișcărilor
separatiste: „Altele erau «etnicități» anonime sau izolat locale, de mult
uitate dar renăscute, sau necunoscute dar inventate la timp, adesea prea
mici, stinghere și incapabile să treacă un test tradițional de suveranitate,
dar cu toate acestea cerându‐și dreptul la un stat autonom, un stat dotat cu
toate apanajele suveranit ății politice și cu dreptul de a legifera și impune
ordinea teritoriului lor” (Bauman, 1999, pp. 64‐65).
Fenomenul autonomiei în baza unor principii localiste este frecvent în
prezent, iar cercetătorii din diferitele domenii științifice au remarcat acest
lucru. De‐a lungul secolului al XX‐lea și la începutul secolului al XXI‐lea
observăm mișcări localiste fundamentate pe baza doctrinelor naționaliste în
care diverse regiuni sau zone reclamă desprinderea de entitatea statală de
care aparțin. Independen ța este considerat ă drept condiția unui viitor mai
bun. Paradoxul apare în momentul în care disocierea politică, reclamat ă cu
vehemen ță, nu presupune și izolarea de organismele internaționale,
considerate dovada deschiderii către lume. Ramonet (1997, p. 107)
menționează: „Va fi afectat proiectul naționalist? Mai puțin decât se crede,
fiindcă proiectul, la ora mondializ ării, vizează acum atât separarea cât și
integrarea, dezmembrarea Canadei pentru a se asocia mai bine, din punct
de vedere suveran, într‐un parteneriat economic, extins, de preferință cu
Statele Unite și Mexicul.”
63Pentru Ramonet (1997, p. 62), soluția la fenomenele negative globale,
este totuși de natură universalist ă: „Mecanismul care poate opri cursa spre
dezastru în fața glaciațiunii mondializatoare la care am ajuns este o
dizidență implicând în mod progresiv o masă critică de cetățeni hotărâți
care să facă în așa fel încât drepturile elementare să prevaleze și să
favorizeze revenirea la putere a unei adevărate societăți politice. Dizidența
începe cu refuzul teologiei economice care a încredințat pieței guvernarea
lumii: să relaxeze ajustările, să le recentreze pe piața internă și nu pe
exporturi, să tempereze concuren ța, să reabiliteze planificarea, să modereze
jocul de cazinou al speculațiilor, să utilizeze Europa ca pârghie a unui
proiect social etc.”
Remarcăm că viabilitatea unui astfel de plan presupune o nouă
organizare suprastatal ă, întrucât acțiunea locală nu poate influența
fenomenele din celelalte țări. Însă această propunere poate fi înțeleasă ca
vizând o nouă politică internațională, în care să se refacă echilibrul dintre
economie, politică și societate.
În completare, consider ăm că Amartya Sen (2003, p. 22) sesizează cu
mai mare acuratețe cauza actuală a curentelor localiste. Acesta vorbește
despre asimetria instituțională și nevoia de a construi conexiunile dintre
acestea pe plan internațional, așa cum relațiile economice au impus un
sistem valoric, fundamentat pe aceleași principii universale, societăților
moderne. Participarea la crearea unei societăți globale devine dificilă în
acest caz, datorită lipsei de coresponden ță instituțională. Perspectiva
analizei instituționale, la un nivel general, explică în mică măsură asimetria
instituțională. În schimb, analiza instituțiilor teritoriale poate merge până la
un paralelism total între sistemele instituționale. Prin compara ție,
observăm că în domeniul economic s‐a realizat o interconectare globală a
piețelor. Deși dimensiunea este planetară, rezultatul este o ierarhizare
puternică a societăților în funcție de competitivitate și creșterea majoră a
decalajelor.
Eliminarea asimetriei instituționale poate fi o soluție de viitor pentru
statele naționale. Conexarea structurilor instituționale la nivel global va
avea rolul de a reduce inegalitățile dintre state dar și de disensiunile de
ordin cultural sau politic.
64Modul în care se va realiza această arhitectur ă rămâne în sarcina
guvernan ților. Dacă sistemul economic global este conectat cu valorile
economice și cele vitale, prin structurile instituționale simetrice, apreciem
că se realizeaz ă conexiunea cu valorile juridice și politice. Dacă acest proces
va însemna o suprastructur ă statală, transcendent ă statelor naționale, la
care să fie conectate structurile instituționale statale, sau dacă vom avea de‐
a face cu o rețea de state plasate pe un plan orizontal vom vedea în viitor.
În prezent putem vorbi despre tendința de a se construi organisme
internaționale cu rol reglator.
Referințele anterioare au cuprins două categorii de informații: pe de o
parte pe cele cu impact pozitiv asupra societăților moderne, iar pe de altă
parte pe cele cu impact negativ. De asemenea, am căutat să explicăm modul
în care globalizarea acoperă planeta, ca fenomen de natură economic ă. În
cealaltă categorie cuprindem efectele negative produse de acest fenomen.
Deși specificul globalizării de astăzi este economic, totuși fondul
procesului este de natură culturală. Calea prin care cultura universalist ă își
croiește drum în culturile locale este mediată prin valori. Sistemul valoric al
fiecărei culturi este caracterizat prin înlănțuiri particulare ale valorilor dar
și un volum specific al acestora, în care unele sunt mai frecvente pentru
celelalte.
Polemica desfășurată între cele două viziuni, universalist ă și localistă,
presupune volumul dorit al unor valori în fiecare societate. Nevoia
identificat ă a unui anumit volum al valorilor face ca preferințele oamenilor
să fie orientate spre o anume categorie de valori în detrimentul celorlalte.
Dinamica valorilor poate fi explicată din această perspectiv ă. De asemenea,
putem identifica cel puțin două modalități prin care volumul necesar de
valori este completat: primul de aducere a unor valori în echilibru cu
celelalte, vorbim aici de impulsionarea acestora, în timp ce dorința, actul
corelativ al conștiinței, este cea care permite realizarea prin adaptarea
incorelativ ă a conștiinței cu celelalte acte. Scopul este de a se echilibra
volumul valorilor în societate. În al doilea caz, putem vorbi despre o
anumită preferință a populației față de anumite valori. În paralel cu aceste
preferințe asistăm la neglijarea celorlalte valori. Din acest punct de vedere
putem vorbi despre o eroare prin care se caută eliminarea unui
dezechilibru prin altul.
654. România între universalism și localism
Istoria României este un exemplu al alternanței universalului cu
localul. Înțelegerea spirituală a unui popor este un efort de augmentare a
unor elemente disparate și de naturi diferite. Etapele istorice au expus
românii unor influențe diferite și acțiuni cu rol destabilizator. Indiferent de
atitudinea față de populația româneasc ă a marilor puteri geopolitice
constatăm că în filonul cultural s‐a păstrat o zestre comună din punct de
vedere lingvistic și cultural. Expunerea populației românești din Transilva ‐
nia la numeroase samavolnicii timp de sute de ani nu a fost de natură a‐i
distruge identitatea. În condițiile lipsei forței militare pentru a înfrunta
politica de distrugere, românii au avut suficiente resurse pentru a‐și păstra
identitatea. Deși prezența în structurile de conducere ale principatului era
inexistent ă sau nu exista posibilitatea de a acumula proprietăți, suportând
interdicții privitoare la stabilirea în orașe, precum Sibiu și Oradea, izgoniri
din locurile în care se așezaseră cu mulți ani înainte, totuși au reușit să își
păstreze specificul național și cultural. Celelalte două principate, Moldova
și Muntenia au fost expuse dominațiilor străine, însă într‐o formă mai
redusă decât cea din Transilvania, ceea ce a făcut ca păstrarea identității
naționale și culturale să nu fie pusă la îndoială. Unirea românilor într‐un
singur stat și evoluția actuală au indicat o uniune culturală și lingvistic ă
impresionant ă. Aceste argumente, ale expunerii unei populații la trei forme
de influență, Transilvania dominată de maghiari, Moldova sub influența
Rusiei și a Poloniei și Muntenia sub influența otomană, genereaz ă imaginea
unei populații a cărei forță identitar ă nu se află în forța armată, într‐o
populație numeroas ă, în performan țe economice deosebite sau în
capacitatea superioar ă de organizare politică. Unitatea se datoreaz ă unui
filon cultural bine cristalizat, a unei limbi comune, astfel încât influențele
diferite nu au dus la evoluții diferite. Acestea au rămas constante indiferent
de vicisitudinile istoriei.
Această constanță se regăsește în toate etapele istorice. În
spiritualitatea româneasc ă regăsim capacitatea de adaptare dinamică la
orice formă de agresiune. Presiunile externe au produs suferințe, sărăcie,
pierderi de vieți omenești, însă nu au deznaționalizat o civilizație capabilă
să‐și dezvolte propriile metode de perpetuare.
66Prin Unio Trium Nationum s‐a obținut rezultatul opus. Excluderea
românilor din societatea transilvan ă nu a distrus și identitatea culturală
tradițională. Din contră, nevoia de supravie țuire a generat solidaritate și
unitate, iar mai târziu a trezit conștiința națională. Izgonirea din orașe a
românilor a fost o măsură prin care s‐a impus forțat păstrarea caracterului
agrar al comunităților românești și la menținerea caracterului de oralitate a
comunic ării dintre generații.
Prevederile actului menționat la paragraful anterior, respectat din
1436 până în anul 1848, stau mărturie a modului în care interzicerea
moderniz ării, cu scopul justificării exploatării, au asigurat perenitatea
culturii românești (Seișanu, 2000, p. 63):
„ ‐ Transilvania a fost împărțită în trei teritorii: teritoriul nobililor
maghiari, teritoriul secuilor și teritoriul sașilor.
• S‐au recunoscut patru religii: catolică, calvină, luterană și unitarian ă.
• Se spunea în document: «românii se tolerează în țară pro tempore atât
vreme cât va plăcea principelui și pământenilor»
• «cu toate că în țara aceasta nici națiunea română, nici religia ei nu sunt
primite, totuși, până când nu vor fi îngăduite, se vor suferi pentru
folosul țării».
• Românii nu aveau voie să aibă cai, să poarte haine de lână vânătă și
pantaloni, cizme, căciulă dublă, cămașă de bună calitate.
• Copii lor erau opriți să învețe carte. Nici un român nu putea ocupa o
funcție publică.”
Măsurile menite să țină populația româneasc ă la marginea societății
transilvănene au fost menite să limiteze și să blocheze dezvoltarea și
modernizarea comunităților românești. Izgonirea din orașe a întărit
civilizația rurală, iar de‐a lungul timpului avem de‐a face cu un corp
cultural și lingvistic unitar. Se dovedește, astfel, că formele represive de
dezintegrare culturală și națională întâmpin ă rezistența culturală a
românilor și capacitatea de supravie țuire în condiții de izolare. Delimitările
cuprinse în actul invocat anterior au determinat solidaritatea etnică
(românii nu erau considera ți membri ai societății transilvane), religioas ă
(ortodoxia nu era recunoscut ă drept religie oficială în Transilvania).
67Acceptarea românilor era dependent ă de cei care dețineau puterea, însă
erau acceptați „în folosul ț ării”, ceea ce a determinat conștiința valorii
comunității românești, care prin munca lor erau de neînlocuit. Interzicerea
posesiei cailor și a anumitor obiecte vestimentare a favorizat păstrarea
portului popular tradițional și a structurii arhaice a gospodăriilor țărănești.
Calul era o component ă important ă a forței armate, un semn al nobleței și
al spiritului aristocratic. Lipsa acestor animale din gospodăriile românești
au blocat ierarhizarea comunităților românești după modelul celorlalte
comunități. Interzicerea educației a conservat caracterul oral al culturii
tradiționale și menținerea sistemului de valori tradițional. Interdicția
ocupării funcțiilor publice a întărit sentimentul de apartenen ță la
comunitatea româneasc ă, iar efortul individual a fost destinat doar
menținerii și perpetuării propriilor comunități și culturi. Pe scurt, credem
că eforturile de distrugere fizică a comunităților românești a determinat de
fapt coeziunea socială și spirituală și a permis perpetuarea spiritului
românesc, greu încercat de reguli juridice și sociale arbitrare.
Discuțiile care au vizat dezvoltarea țărilor române au fost împărțite
între punctele de vedere universaliste și cele localiste. Adepții primei tabere
au considerat că preluarea modelelor țărilor avansate este singura soluție
de asigurare a progresului social și economic. În cealaltă tabără s‐au aflat
cei care au considerat că prin conservarea structurilor tradiționale se
protejeaz ă elementul românesc, iar progresul social nu poate fi impus din
afară. O a doua categorie de militanți consider ă că trebuie asigurată o
direcție proprie de dezvoltare, bazată pe dezvoltarea organică a poporului
român. Acest curent de gândire a dus la Teoria formelor fără fond a lui Titu
Maiorescu (1967a, pp. 128‐137), în care au fost criticate preluarea unor
valori culturale și sociale străine rezultate din evoluția istorică a societăților
avansate și implementarea lor în România fără a se ține cont de specificul
național și de nivelul de dezvoltare istorică a țării.
Nu mai puțin important ă este structura socială a României.
Principalele clase sociale erau moșierii și agricultorii. Prin modernizare,
această structură socială ar fi suferit schimbări, puțin acceptabile pentru cei
care controlau societatea timpului. Astfel, asistăm la o luptă permanent ă
între vechi și nou în societatea româneasc ă, în care sunt invocate pe de o
68parte valorile tradiționale ca forme pure ale spiritului românesc, iar pe de
altă parte sunt invocate tradiții și superstiții care blocheaz ă modernizarea
societății românești.
Referitor la starea de înapoiere a societății românești, în cazul celor
două principate, Moldova și Țara Româneasc ă, și cazul special al
Transilvaniei, în care românii aveau interdicție de a merge la școală. Astfel,
tezaurul intelectual al popoarelor lipsite de un context geopolitic favorabil
dezvoltării educației prin școală, este cel cuprins în proverbele, zicătorile,
basmele și toate formele de creație populară. Imposibilitatea consemn ării în
scris a creațiilor intelectuale ale culturii populare a favorizat capacitatea de
simbolizare a experien ței de viață a fiecărei generații cu scopul formării
unei viziuni despre lume și viață a generațiilor viitoare. Acestea devin
piloni ai unei culturi specifice, iar încercările fiecărei generații își găsesc
rezolvarea prin utilizarea acestui tezaur. Un factor important este limba,
suportul intelectual al creației filosofice, artistice și de înțelegere a lumii.
Păstrarea identității, în condițiile apariției sistemului educațional, se face
prin favorizarea limbii ca structură a formării ideilor și mod de interpretare
a evenimentelor care afectează ansamblul populației. Pierderea puterii de
simbolizare în limba proprie este un semn al „oboselii” intelectuale.
Recurgerea la împrumuturi lingvistice este rezultatul unei gândiri
superficiale, o pierdere a gândirii și identității.
Multe dintre creațiile intelectuale ale culturii populare sunt rezultatul
operațiilor logice de interpretare a realității înconjurătoare. Limba este cea
care a permis realizarea acestor operații, iar complexitatea acesteia este cea
care permite profunzimea explicațiilor numeroase. Referitor la această temă
Maiorescu (1967b, pp. 100‐101) nota: „Tocmai prin această libertate a
generaliz ării este omul în stare să‐și concentreze mintea și să câștige acea
circumspec ție peste un câmp întins de experien țe, ce‐l deosebește de toate
celelalte ființe ale naturii.” Identitatea tradițională este plasată de
Maiorescu în mediul rural, locuit de persoane care au continuitate în
universul tradițional și neafectate de procesele modernizatoare: „Numai
țăranul, aparținând păturii sociale neangajate direct în cursa
transform ărilor istorice, păstrează chipul nealterat al omului primar”
(Maiorescu, 1967 citat în Cazacu, 1990, p. 147).
69 Reflecțiile lui Maiorescu se referă la școală ca instituție publică de
formare a unei personalit ăți complete a populației, în funcție de necesitățile
societății: „Maiorescu preconizeaz ă formarea prin școală a unei
personalit ăți adecvate funcției individului într‐o societate întemeiat ă pe
solidaritate, coeziune, membrii ei formând un tot organic constituit. Insul
reprezint ă o valoare numai în măsura în care răspunde unei funcții sociale.
Scopul educației trebuie să fie așadar «nimicirea mărginirei egoistice a
individului și supunerea lui sub rațiunea lucrurilor, spre a‐l face
independent și întărit în contra pasiunilor sale proprii și influenței
exterioare»” (Maiorescu, 1967 citat în Cazacu, 1990, p. 147). Viziunea lui
Maiorescu este și o completare a criticilor cuprinse în Teoria formelor fără
fond. Polemicile purtate pe marginea dezvoltării României au ca sursă
fascinația pe care civilizația occidental ă, avansată și dezvoltat ă, a exercitat ‐
o asupra multor intelectuali români. Maiorescu încearcă să aducă echilibru
în acțiunile destinate dezvoltării și moderniz ării României. Remarcăm rolul
pe care îl joacă educația în formarea unei societăți dezvoltate prin
eliminarea stării de înapoiere și asigurarea unui proces de dezvoltare
organică. Imitația nu prezintă garanția prinderii din urmă a societăților
avansate. Suprapunerea unor forme productive în Occident pentru un
spațiu nepregătit să le preia va avea consecin țe nedorite pentru societatea
respectiv ă.
În istoria socială a României putem vorbi despre încercări ale unor
vizionari de implementare a unor forme novatoare de muncă și de
soluționare a problemelor sociale. Menționăm exemplul falansterului de la
Scăieni. Încercarea lui Emanoil Bălăceanu de a crea cu ajutorul profesorului
T. Diamant o astfel de întreprindere socială a fost un eșec la care au
contribuit atât factori interni cât și factori externi. Pe de o parte, lipsa de
pregătire a țăranilor a fost o cauză a eșecului, iar intervenția guvernului a
fost cauza care a blocat pentru mult timp orice inițiativă vizionară.
Descrierea celor întâmplate în acea perioadă și documenta ția elaborată pe
parcursul cercetării este un exemplu al contextului social de la începutului
secolului al XIX‐lea. Cel care a riscat investiția, praporgicul Bălăceanu, a
fost considerat un naiv, iar prețul plătit a fost material și social. Acesta a
pierdut sume mari de bani, moșia de la Scăieni, dar a și fost pedepsit prin
exil. Societatea româneasc ă a acelor timpuri nu putea integra acțiuni de
70înnoire bazate pe principii universaliste. Pericolul resimțit de elita acelor
timpuri a fost cauza pentru care reacția a fost rapidă și neezitant ă.
Slobozirea robilor, egalizarea raporturilor dintre oameni, indiferent de
starea socială, reprezentau concepte inacceptabile pentru structura socială a
acelor vremuri. Întreaga poveste este cristalizat ă în scrierile lui N.
Krețulescu (1894, p. 589 citat în Popovici, 1935, p. 18): „Manolache
Bălăceanu… întreprinse la moșia lui de la Scăeni situată în sus de Bucov,
întocmirea unui falanster sub direcțiunea lui Diamandi. Rezultatul fu risipa
unei sume însemnate din partea proprietarului Bălăceanu, iar din partea lui
Diamandi ideea fixă că nereușita întreprinderii nu putea fi atribuită decât
ignoranței și puținei priceperi a oamenilor.”
Interven ția reprezentan ților legali și ancheta ce a urmat a scos la
iveală contradic țiile la care se poate ajunge în cazul unui efort de a
implementa produse rezultate din frământările intelectualit ății franceze, ca
în exemplul prezentat, într‐o societate încremenit ă în relații economice și
sociale medievale. Nemulțumirile au fost generalizate, însă singurul care a
avut de pierdut a fost romanticul Bălăceanu.
Scenariile care rezultă din analiza celor prezentate în lucrarea
menționată pot avea mai multe conotații și sunt pretabile unor interpret ări
diverse:
1. Pe de o parte putem vorbi de o încercare de exploatare din partea lui
Bălăceanu, care sub masca bunăvoinței a încercat să foloseasc ă forță de
muncă ieftină.
2. E. Bălăceanu a fost implicat într‐o acțiune care i‐a provocat mari
pierderi financiare, datorită investiției nepotrivite. În plus, trebuie
reamintit ă lista cu țigani sloboziți în număr mare de Bălăceanu, acțiune
care ar fi putut provoca asaltul necruțător al autorităților. Societatea
româneasc ă din anul 1835 nu era pregătită pentru abolirea robiei, iar un
astfel de gest a putut fi interpretat cu ușurință drept ostil orânduirii
sociale. Chiar ț ăranii români, în plângerea lor către autorități, au
menționat drept nedreptate punerea în același rând cu țiganii .
3. Personalul adus în falanster era de slabă calitate. Munca mecanizat ă
presupune o serie de abilități profesionale și pregătire temeinic ă de
profil. Acest lucru era dificil în condițiile în care aceștia nu aveau carte.
71Poate astfel se explică de ce în incintă exista o școală și de ce Bălăceanu
investea în educație. Lipsa abilităților profesionale ale „soților” putea fi
o cauză a unui viitor eșec, fapt care l‐a determinat să încetineasc ă
„industrializarea” falansterului. Cercetarea autorităților a relevat că de
fapt Societatea agronomic ă și manufacturier ă era mai mult o școală decât o
societate agricolă. Costurile educației „soților” reprezenta totuși o
investiție în activități pregătitoare.
4. Între „soți” au apărut conflicte datorate profitului pe care au mizat la
intrarea în falanster. Unul dintre punctele forte ale plângerii lor se
referea la promisiunea arendei moșiei Scăeni în următorii cinci ani. De
fapt ț ăranii, etichetați drept „proști” de medelnicerul Pîclescu,
reprezint ă nucleul protestatarilor. Chiar și în acele vremuri pentru a fi
arendaș trebuia să fii știutor de carte. Ori tocmai aceste interese contrare
ar fi putut determina un conflict între conducători și conduși, datorită
organizării pe baza unor forme fără fond a falansterului. Ideile care au
stat la baza acestei întreprinderi sociale ar fi trebuit valorizate și de
conducători, dar și de către conduși. Este greu de crezut că țăranii
intrați în falanster erau ghidați în demersul lor de astfel de idei.
Probabil că dorințele lor erau de a dobândi o nouă poziție socială, aceea
de arendași, suprafața de teren agricol și școlarizarea gratuită.
Eșecul întreprinderii sociale este un exemplu al contactului dintre
localism și universalism, ideile socialiste ale timpului, purtătoare ale
valorilor universaliste, erau posibile în societatea franceză, însă în
Muntenia acestea puteau fi cel mult utopii. Acestea nu aveau aderență nici
măcar în rândul celor vitregiți datorită efortului intelectual și gradului
ridicat de toleranță pe care îl solicitau.
Principiile fourieriste, precum fuziunea claselor sociale,
productivitatea muncii, distribuția avuției, eliminarea robiei nu erau pe
placul clasei conducătoare și a autorităților timpului. Emanoil Bălăceanu s‐
a dovedit a fi un idealist, dar un slab om de afaceri, iar efortul de a schimba
relațiile de producție a fost prea timpuriu pentru o societate încremenit ă în
structuri locale. Deși există critici referitoare la încercarea lui Bălăceanu,
acuzat de calcule interesate sau de oportunism într‐o perioadă nefastă din
punct de vedere financiar, credem că spiritul aventurier este cel care i‐a dat
72curajul acțiunii. Riscurile, indiferent de aprecierile celorlalți, îi aparțin, iar
pierderile înregistrate nu au fost distribuite asupra celor care s‐au asociat
cu el. Este o regulă că cei care se angajeaz ă în reforme de substanță sunt
ghidați de un spirit de revoltă împotriva lumii în care trăiesc și curajul
acțiunii este asemănător cu cel manifestat de aventurierul capabil să își riște
integritatea fizică pentru atingerea unor idealuri personale.
Însă viziunea universalist ă era deja prezentă în societatea
româneasc ă. Un alt gânditor de anvergur ă, Ioan Heliade Rădulescu (1832,
citat în Popovici, 1935, p. 7), oferă o astfel de viziune în scrierile sale,
referitoare la „patriotul cel bun”: el „nu este fanatic, el este iubitor de
oameni și știe că natura nu cunoaște Neamț, Englez, Grec sau Rumîn, ci
numai om. Neamurile sunt niște întâmplări.” Într‐un alt articol
menționează: „Noi nu suntem…decât…o parte din familia cea mare, o
ramură din acest mare copaciu ce se numește Omenire atât în cer cât și pe
pământ. Dumnezeu nu cunoaște decât om” (Rădulescu, 1832, citat în
Popovici, 1935, p. 7). Aceste opinii susțin ideea că toate diferențierile dintre
oameni sunt denomina țiuni ale unei percepții eronate a lumii.
În perioada interbelic ă regăsim atitudinea opusă, din partea unui alt
spirit aventurier, reprezentant al nobilimii române: Mihai Sturdza. Ghidat
de valorile tradiționale ale nobilimii medievale românești, provenit dintr‐o
familie veche, acesta regăsește calea spre bunăstare în naționalism. Logica
sa devine credibilă doar prin inventarea unui termen care justifică
radicalismul naționalist: Puterile Anonime . Iată ce scria referitor la acest
termen: „În Petrograd avusesem prilejul de a recunoaște PRIMELE SEMNE
ale existenței PUTERILOR ANONIME, răspunzătoare și ocrotitoare ale
activităților bandelor de agitatori străini care, cu ajutorul câtorva mii de
mercenari organiza ți, la adăpostul impostorului Kerensky, începuser ă
cucerirea și robirea unui popor de 180 milioane de suflete” (Sturdza, 1994,
p. 58).
Introducerea unei entități în analiza geopolitic ă, invizibilă și doar
intuibilă, este o referință care poate da substanță discursului naționalist și
justifică din acest punct de vedere demonizarea statelor sau forțelor politice
bănuite de legături cu această entitate. Mișcarea legionară, la care a aderat,
era fondată pe filosofia apărării românilor de astfel de pericole, și, prin
73abstracție de contextul tulbure al vremii, în cazul în care nu ar fi existat
pericole plauzibile acestea ar fi fost inventate.
Apropierea celui de‐al Doilea Război Mondial găsea România după o
perioadă de creștere economic ă însemnat ă. Societatea româneasc ă, în ciuda
tuturor crizelor politice, se găsea în ascensiune, iar nivelul de trai indica o
creștere a bunăstării pentru toate categoriile sociale. Transform ările
economice și sociale puneau în pericol perpetuarea elitelor vechi, iar
ascensiunea clasei de mijloc, bazată pe eficiență economic ă și educație, era
un pericol pentru elita istorică. În acest fel explicăm poziția adoptată de
exponentul vechii nobilimi. Structura socială medieval ă era cea care
consfințea drepturile clasei din care provenea. În momentul schimbării,
noua structură socială nu mai garanta nici un fel de privilegii. Astfel,
elementul național devine un mijloc de persuasiune și de încetinire a
dinamicii sociale. Prin asocierea cu Germania nazistă și mișcarea legionară,
discursul politic, cristalizat în jurul interesul național, devine credibil.
Implicarea în politica european ă, de multe ori împotriva strategiei
diplomatice a țării, evidențiază că tendințele de integrare a României în
alianțe internaționale și asigurarea păcii la granițe, în special cu URSS, este
privită ca o formă de deznaționalizare și chiar trădare. Politica lui Nicolae
Titulescu din acele vremuri, într‐un context geopolitic efervescent, a fost
recunoscut ă ca fiind de înaltă ținută, însă contravenea forțelor care
exacerbau elementul național în relațiile internaționale.
Contextul defavorabil României, din momentul izbucnirii celui de‐al
Doilea Război Mondial, este pus de Sturdza pe seama activității ilicite a
guvernan ților români care au servit interese străine României. Interesant
este că cei menționați au fost oameni politici care au fost împotriva mișcării
legionare: Regele Carol, Nicolae Titulescu, Victor Antonescu, Armand
Călinescu, Gheorghe Tătărascu, Patriarhul Miron Cristea, Nicolae Iorga.
Atacurile împotriva lui Titulescu sunt de asemenea virulente. Acesta
a fost etichetat drept agent al „Puterilor Anonime”. Politica de deschidere
internațională, inclusiv regularizarea relațiilor cu URSS, era asociată cu
trădarea de țară. În baza unei ideologii mistico‐religioase ‐tradiționaliste,
orice acțiune diplomatic ă era apreciată ca îndreptat ă împotriva intereselor
naționale. Numeroasele contacte economice dintre puterile occidentale și
74URSS au adus un profit major celor dintâi, iar politica de deschidere față de
Moscova era rezultatul intereselor economice. Preferințele pentru
Germania, din ce în ce mai izolată pe plan internațional, a legionarilor era
principala cauză a criticilor și agresivit ății politice.
Urmând modelul de gândire al lui Amartya Sen, conform căruia
protestele împotriva globalizării sunt de fapt globale, observăm că mișcarea
legionară era creată după modelul organiza țiilor naziste S.S. și S.A., cu un
profund caracter mistic‐religios. Nefiind o creație rezultată din evoluția
politică a societății românești, ci de inspirație nazistă, deci externă, este tot
o formă de universalism și globalism. Diferența este dată doar de curentul
de la care se revendic ă fiecare mișcare politică. Internaționalismul adoptat
de Titulescu, fundamentat pe principii democratice, reprezenta politica
opusă. Performan țele atinse de politica externă a lui N. Titulescu,
fundamentat ă de apropierea față de principalele democra ții europene,
precum Anglia sau Franța, delegat permanent la Liga Națiunilor și
conducător al acesteia de două ori în 1930 și 1931 relevă perspectiva
proeuropean ă guvernării românești din perioada interbelic ă. Diferențele
constau doar în utilizarea sentimentelor naționaliste ca justificare a
acțiunilor politice: agresiune și crimă în numele poporului sau democra ție
și stat de drept. Remarcăm că Liga Națiunilor este una dintre primele
structuri suprastatale prin care s‐a încercat limitarea acțiunii naționale și
impunerea unei justiții internaționale în raporturile dintre state.
În ambele perspective constatăm că este vorba de procese globale, de
sens contrar și de dimensiuni variabile: unul în ascensiune, ambiții
expansioniste în detrimentul celuilalt, mai vechi și fundamentat pe o bază
statală mai largă și în curs de organizare. Apelul la valorile localiste a
îmbrăcat forme politice, depărtate de identitatea națională, doar adăugate
unui curent politic importat.
Trecând peste perioada comunist ă, în care discursul naționalist a fost
permanent utilizat pe fondul unei organizări politice internaționaliste,
prezentul ni se dezvăluie în forme în care identitatea națională poate fi
descoperit ă doar în cultură. Raportarea la știința politică aduce la lumină
discursul naționalist grefat pe ideologii politice, multe fără valabilitate în
prezent, dar în care argumentul naționalist este destinat aderenței la masele
de alegători.
75Procesele globale, menționate anterior, au fost descrise ca autonome
din punct de vedere al funcționalității. De asemenea, ralierea la diferite
curente de gândire, rodite din cultura politică a altor popoare, genereaz ă
un non‐sens al strategiilor bazate pe aducerea elementului național în
acțiunea politică. Acestea pot fi înțelese ca forme de iraționalism, un
fenomen des întâlnit în epoca contemporan ă.
Contextul național actual presupune modernizarea și bunăstarea
societății românești. Exemplul societăților europene este cel al integrării
specificului național în procesele globale, ca forme proprii de energie în
efortul de a se menține un sistem valoric echilibrat al populației. Căile sunt
diverse și dependente de specificul fiecărei țări. Preponderen ța dimensiunii
economice a lumii moderne dovedește că localismul este departe de a
asigura perpetuarea unei societăți, generând chiar încetinirea sau izolarea
pe plan internațional. În special cazurile în care discursul naționalist se
desfășoară prin tehnici de demonizare a unor grupuri etnice.
Perspectiva istorică a României relevă că cele două poziții au fost
alternante, iar cultura română are deschiderea necesară interioriz ării unor
valori noi. Consecin ța cea mai potrivită pentru societatea româneasc ă este
cea a hibridării culturale. Eforturile de protejare a identității naționale
presupun un efort de susținere a factorilor care favorizeaz ă structura
mentală a creației naționale. Menținerea în forme pure ale creațiilor
culturale este imposibil de realizat, iar impunerea în forme neschimbate a
culturii în plină globalizare este doar o utopie. Valorificarea identității
culturale presupune continuarea creației pe baza elementelor specifice
românilor. În prezent acest proces este îngreunat de dificultățile economice
ale țării și a fenomenelor sociale cu impact negativ.
Pesimismul românilor este cauzat de problemele sociale, iar căutarea
de soluții, în condițiile în care recursul la tradiții nu mai oferă rezolvări,
duce la supraevaluarea valorilor economice și vitale în detrimentul celor
estetice, morale, juridice, politice sau religioase. Reechilibrarea volumului
valorilor din societate reprezint ă un obiectiv necesar în asigurarea unei
dezvoltări reale a societății românești. Calea prin care valorile diferite de
cele economice și vitale revin în echilibru cu acestea, în plan social și
individual, cuprinde o important ă component ă educațională. Acțiunea
76formală este insuficient ă reclamând măsuri ce depășesc cadrul juridic și
politic implicând planul spiritual și personal. Perioadele de dezvoltare
socială și economic ă ale României au fost cele în care valorile au fost puse
în echilibru.
77CAPITOLUL III
INFLUEN ȚA CONTEXTULUI ECONOMICO ‐
SOCIAL ASUPRA VALORILOR
TRADIȚIONALE ALE ROMÂNILOR
Preponderen ța dimensiunii economice în societățile actuale,
indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora și de forma de guvernare,
genereaz ă o serie de întrebări referitoare la viitorul umanității din punct de
vedere al identității culturale. Această caracteristic ă este permanent
impulsionat ă și menținută de specificul fenomenului de globalizare. În
plus, sistemele moderne de comunicare (televiziune, internet) susțin
această caracteristic ă ce are influențe profunde asupra procesului de
globalizare. Principalul element, care a suferit modificări și readaptări
continue, este sistemul cultural specific fiecărei națiuni.
Diversitatea valorilor și importan ța pe care o pot deține la un
moment dat, în opinia populației, face ca acest subiect să fie dificil de
abordat dintr‐o perspectiv ă unitară. În condițiile complexit ății și dinamis‐
mului exacerbat al schimbărilor care se produc permanent în societățile
moderne suntem nevoiți să recurgem la analiza funcțiilor pe care valorile le
îndeplinesc. Purtătorii valorilor sunt indivizii umani, iar interiorizarea cu
prioritate a unor valori sociale și culturale în detrimentul altora sunt
dependente de centralitatea pe care acestea o au în atenția publică. Carac‐
terul de centralitate a unor valori produce modificări ale interdepen ‐
dențelor acestora cu celelalte, generând diverse forme de ierarhizare.
Referințele la tradiții, și valorile presupuse de acestea, sunt plasate
sub imperiul funcțiilor pe care acestea le‐au îndeplinit în societățile
tradiționale și a funcțiilor care le sunt recunoscute în prezent. Perpetuarea
unui sistem valoric este dependent ă de numărul purtătorilor individuali
care le acordă aceleași semnifica ții. Bulversarea semnifica țiilor originale,
sub impactul produs de suprapunerea unor valori externe are ca efect
amnezia socială, termen înțeles în accepția lui Stahl, ca o deficiență a memoriei
noastre care nu reține decât forme, uitându‐le semnifica țiile. Tradițiile reprezint ă
78patrimoniul cultural moștenit de la generațiile anterioare. Constituirea
acestora și păstrarea în memoria publică era datorată în mare măsură
funcțiilor pe care acestea le îndeplineau în comunitățile vechi.
Modernizarea a adus necesitatea unui sistem valoric în care funcțiile
îndeplinite de zestrea culturală tradițională au scăzut în importan ță și au
fost substituite de noile valori asumate de populație, care corespund mai
bine noilor deziderate ale societății contemporane. Articularea valorilor
tradiționale la dezideratele prezentului reprezint ă o cale obiectivă de
menținere a unei identități proprii și de asociere a valorilor externe la cele
proprii.
Studiul prezentat mai jos are ca rațiune aprecierile anterioare și prin
realizarea acestuia s‐a dorit explorarea atitudinii unor grupuri familiale față
de valori și a modului cum sunt înțelese de către populație.
La realizarea acestui studiu au participat în mod voluntar 22 de
studenți ai Universit ății din Craiova care au aplicat instrumentul de
cercetare (chestionarul) în propriile grupuri familiale, recoltându ‐se un
număr de 212 chestionare. Acest studiu are un caracter exploratoriu, iar
concluziile rezultate se cer în permanen ță confirmate sau infirmate prin alte
eforturi de cunoaștere a dinamicii opțiunilor valorice.
Întrebările chestionarului au fost formulate în funcție de clasificarea
valorilor realizată de T. Vianu. Alături de întrebările de acest tip au fost
adăugate întrebări legate de valorile tradiționale, care fac obiectul acestui
studiu. Astfel, prin prelucrarea diferitelor seturi de întrebări, a corelațiilor
rezultate, a semnifica țiilor răspunsurilor recoltate putem stabili
dimensiunea socială și culturală a lotului de responden ți. Rezultatele
consemnate devin repere în organizarea unor cercetări de mari dimensiuni
prin care concluziile trebuie să fie confirmate sau infirmate. Arealul
geografic este limitat la regiunea Olteniei, constituindu ‐se în posibil
material documentar util în compara ția cu alte cercetări destinate studiului
sistemului valoric al românilor.
Seturile de întrebări elaborate pentru a se evalua propensiunea
responden ților către unele sau altele dintre valori au următoarea structură:
1. Valorile economice: întrebările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 24, 25, 26, 27, 28, 32,
33, 34, 35, 37, 38
792. Valorile vitale: 8, 24, 26, 27, 28, 29, 31, 32, 33, 35, 37, 38
3. Valori juridice: 7, 8, 10, 22, 25, 32, 37, 39
4. Valori politice: 5, 9, 10, 15, 19, 20, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 35, 37,
38, 39
5. Valori teoretice: 35
6. Valori estetice: 12, 22
7. Valori morale: 3, 4, 5, 7, 8,15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 35, 37, 38
8. Valori religioase: 4, 9, 10, 12, 14, 15, 17, 18, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 39
9. Valori tradiționale: 12, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 25, 33 , 35, 36,
37, 38, 39
Se observă că întrebările vizează în mod direct una sau alta dintre
tipurile de valori, în timp ce alte întrebări cuprind posibilitatea de
comparare între valori, legăturile dintre acestea și tendința de trecere de la
volumul anumitor valori către altele.
Necesitatea unei astfel de abordări rezultă din faptul că indivizi
umani sunt principalii purtători ai sistemului de valori, iar modificarea
culturii tradiționale se realizeaz ă prin multiplicarea atitudinilor individuale
față de aceste valori.
1. Structura lotului cercetat
1.1. Distribu ția în funcție de sex
Feminin;
54,2M asculin ;
45,8
III. 1. Distribuția lotului de participan ți în funcție de sex
80Lotul de participan ți este format, în funcție de sex, din 54,2% femei și
45,8% bărbați. Această structură a responden ților este utilă în compararea
ulterioar ă a răspunsurilor în funcție de sexul responden ților.
1.2. Distribu ția în funcție de grupa de vârstă
Procente
<20 ani 6.9
21‐30 ani 47.9
31‐40 ani 13.5
41‐50 ani 17.3
51‐60 ani 9.4
> 60 ani 5.0
Total 100.0
5
9,4
17,3
13,5
47,9
6,9
< 20 ani 21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani 51-60 ani > 60 ani
III.2. Distribuția lotului de participan ți în funcție de vârstă
Ponderea majoritar ă a responden ților aparține celor cuprinși între 21‐
30 ani. Acest lucru era previzibil datorită vârstei operatorilor de interviu. A
doua grupă aparține persoanelor cu vârste cuprinse între 41‐50 ani.
Probabil că aplicarea chestionarelor s‐a orientat către părinți în a doua fază.
81De asemenea, ponderea ridicată a chestionarelor din intervalul 21‐30 ani
relevă preferința comunic ării cu persoane din același interval de vârstă. În
schimb, relația cu persoanele vârstnice este din ce în ce mai redusă,
rezultând cel mai mic procent la persoanele de peste 60 ani.
1.3. Distribu ția în funcție de mediul de rezidență
Procente
Urban 46.2
Rural 53.8
Total 100.0
Rural ; 53,8Urban ; 46,2
III.3. Distribuția lotului de participan ți în funcție de mediul social
Proporția rural‐urban este de 53,8% față de 46,2%. Menționăm că toți
responden ții, indiferent de mediul de rezidență actual au fost născuți în
mediul rural și au trăit o parte din viață în acest mediu, cel puțin în
perioada de educație primară. Situația locativă actuală este rezultatul
mobilității geografice și profesionale. Din acest punct de vedere poate fi
estimată dinamica valorilor tradiționale în funcție de fenomenul emigrației.
De asemenea, s‐a dorit compararea răspunsurilor celor două categorii de
responden ți pentru sesizarea posibilelor diferențe de atitudine ce pot
apărea în funcție de mediul de rezidență.
821.4. Distribu ția în funcție de starea civilă
4,6
1
3,1
43,8
47,4
Casatorit Necasatorit Divortat Vaduv Concubinaj
III. 4. Distribuția lotului de participan ți în funcție de starea civilă
Principalele categorii de stare civilă sunt formate din persoanele
căsătorite, în proporție de 47,4% și necăsătorite în proporție de 43,8%.
Următoarea categorie este formată din persoanele aflate în concubinaj,
4,6%. Această structură permite analiza influenței familiei asupra
răspunsurilor oferite de responden ți.
1.5. Nivelul de educație al responden ților
Mai mult de jumătate dintre responden ți sunt absolven ți de studii
superioare. Această componen ță a grupului este semnificativ ă prin modul
în care membrii familiei au fost selectați de către operatori. De asemenea,
răspunsurile pot pot fi considerate mai elaborate datorită nivelului de
educație mai crescut decât media. A doua categorie este formată din
absolven ții de liceu care reprezint ă 25,5%. Această structură a lotului de
responden ți poate fi considerat ă un rezultat al căutărilor celor care au
aplicat chestionarele. Din dorința de a obține răspunsuri relevante aceștia
au ales din grupurile familiale persoanele cu cel mai ridicat nivel de
educație.
83
0,5
55,1
5,2
6,1
25,5
5,7
1,9
Scoala primara Scoala
gimnazialaLiceu Scoala
profesionalaScoala
postlicealaStudii
superioareNR
III.5. Distribuția lotului de participan ți în funcție de nivelul de educație
1.6. Structura ocupațională a responden ților
Ocupațiile responden ților sunt corelate cu nivelul de pregătire,
influențat totuși de condițiile pieței muncii din mediul rural. Astfel, deși
55,1% sunt absolven ți de studii superioare, doar 25,2% fac parte din grupa
de ocupații ce presupun studii superioare, precum economist, medic,
inginer, profesor. Acestora li se mai adaugă și 13,8% din categoria
contabil/tehnician.
0,5 0,51,4 1,42,9 3,8 3,85,76,77,6 8,613,818,125,2
Economist/profesor/inginer/medic
Muncitor
Contabil/tehnician
Elevi/studenti
Fara ocupatie
Pensionar
Somer
Director/manager
Cadre medicale studii medii
Ag. Asigurare/vanzari
Agricultori
NR
III.6. Distribuția lotului de participan ți în funcție de nivelul de ocupație
842. Opinii, aprecieri și factori ce influențează atitudinea față de
valori ale responden ților
1. În prezent dumneavoastr ă prestați vreo activitate economic ă?
1. Da 2. Nu (se trece la întrebarea 4) 0. NS/NR
Procente
Da 54.2
Nu 45.8
Total 100.0
Prin această întrebare se realizeaz ă o primă delimitare a eșantionului
de participan ți în funcție de activitățile economice. Rezultatele colectate
indică un procent de 54,2% participan ți care prestează o activitate
economic ă.
Această întrebarea relevă atitudinea față de valorile economice ale
responden ților în funcție de activitatea prestată. De asemenea, din această
perspectiv ă putem să înțelegem și răspunsurile la întrebările următoare.
Probabil că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă apreciază
valorile materiale într‐o măsură mai mare decât celelalte. În același timp ne
așteptăm la o minimalizare a celorlalte categorii de valori, având în vedere
importan ța momentan ă a celor economice.
45,8
54,2
Da Nu
III.7. Raportul responden ților în funcție de prestarea unor
activități economice
852. În ce măsură sunteți satisfăcut de munca dumneavoastr ă?
1. În foarte mare măsură 2. În mare măsură 3. În mică măsură 0. NS/NR
Procente
In mare măsură 30.7
In mica măsură 24.5
In foarte mare măsură 7.1
NS/NR 37.7
Total 100.0
Gradul de satisfacție al responden ților față de munca prestată este un
element important din punct de vedere analitic. Răspunsurile oferite la
întrebările din chestionar pot rezulta și din starea de spirit a participan ților,
care în funcție de satisfacția exprimat ă pot oferi răspunsuri cu un grad mai
ridicat de optimism sau, din contră, pot oferi răspunsuri pesimiste, datorată
insatisfac ției datorate traversării unei perioade nefaste din propria viață.
Dintre cei care prestează o activitate economic ă doar 37,8% sunt
mulțumiți în foarte mare și mare măsură de munca prestată. Un procent de
24,5% sunt mulțumiți în mică măsură, iar 37,7% nu și‐au exprimat opinia.
Prin înlănțuirea cu prima întrebare observăm că în lotul de responden ți
există mai mult de jumătate dintre cei care au activități economice nu sunt
satisfăcuți de munca lor. Acesta poate fi considerat un factor important în
înțelegerea modului în care ierarhizeaz ă valorile.
7,1
30,7
24,5
37,7
În f. mare masura În mare masura În mica masura NR
III.8. Satisfacția față de munca prestată
86Prin satisfacția față de munca prestată dorim să distingem între
gradul de satisfacere a nevoilor economice, circumscrise valorilor econo‐
mice. Asigurarea valorilor economice permite persoanelor să își îndrepte
atenția spre alte categorii de valori, ierarhizate în mod superior conform
sistemului valoric adoptat pentru realizarea acestui studiu.
3. Care este, în opinia dvs. scopul muncii?
1. Banii (se trece la întrebarea 5)
2. Realizarea profesional ă
3. Dezvoltarea personal ă
4. Posibilitatea de a avansa în carieră
5. Obținerea celor necesare traiului
5. Altceva. Ce? ……………………….
0. NS/NR
Procente
Banii 29.2
Realizarea profesional ă 16.5
Dezvoltarea personal ă 8.0
Obținerea celor necesare traiului 8.0
Posibilitatea de a avansa în cariera 6.1
NS/NR 32.2
Total 100.0
29,2
16,5
8
8
6,1
32,2
Banii Realizare
profesionalaDezvoltare
profesionalaObtinerea celor
necesare traiuluiPosibilitatea de a
avansa in carieraNR
III.9. Scopul muncii în opinia responden ților
87A treia întrebare a fost construit ă în continuarea primelor două.
Scopul acesteia este de a identifica motivația muncii în rândul grupului de
responden ți. Prin raportare la satisfacția muncii se observă că veniturile
financiare constituie principala motivație a muncii pentru 29,2% partici‐
panți. În aceeași categorie de răspunsuri se plasează și cei 8,0% responden ți
care au menționat că scopul muncii este asigurarea celor necesare traiului.
O altă categorie de răspunsuri provine de la cei care reduc
importan ța veniturilor financiare în activitatea profesional ă și consider ă că
scopul muncii poate fi realizarea profesional ă (16,5%), unde se încadreaz ă
persoane care probabil apreciază statutul profesional în societate,
dezvoltarea personal ă (8,0%) pentru cei care consider ă că activitățile
profesionale au rolul de a crește abilitățile individuale, urmați de cei care
apreciază posibilitatea de a avansa în carieră (6,1%).
Atrage atenția numărul ridicat de non‐răspunsuri (32,2%), ceea ce
denotă inexisten ța unei atitudini față de muncă. Lipsa asocierii dintre
muncă și anumite scopuri este un indicator al unei dezorient ări a
persoanelor în spațiul social. Astfel, lipsa de asociere ridică semne de
întrebare cu privire la existența unui sistem de valori coerent.
4. Dacă ați câștiga mai mulți bani, ce ați face cu ei? (doar pentru cei
care au menționat varianta „1” la întrebarea 4)
1. ……………. 2. ………….. 3. ………… 0. NS/NR 99. Nu este cazul
Preferințe Procente
Deschiderea unei afaceri 27.7
Excursii/c ălătorii sau distracții 23.2
Achiziționarea unui autoturism 10.7
Asigurarea unui trai decent familiei 10.7
Cumpărarea unei locuințe 8.3
Economisire 6.1
Donații/opere de binefacere 6.1
Cumpărături (haine, produse electronice) 3.6
Folosirea banilor pentru sprijinul copiilor/familiei 1.8
Investiția în efectuarea de studii în altă țară 0.9
Renovarea locuinței 0.9
Total 100.0
88
27,7
10,7
1,8
23,2
8,3
6,1
3,6
0,9
10,7
0,9
6,1
Afacere Masina
Sprijinul fam/compiilor
Excursii/distractii
Casa
Donatii
Cumparare haine
Renovare locuinte
Datorii la banci
Studii
Economie
III.10. Preferințe în utilizarea unor sume de bani suplimentare
Preferințele responden ților în condițiile sporirii veniturilor se
grupează în cinci categorii, în funcție de valorile adoptate. Precizăm că
răspunsurile la această întrebare au fost libere, iar gruparea în funcție de
cele câteva categorii valorice rezultă din analiza răspunsurilor.
În primul rând există categoria persoanelor care oferă suprema ție
valorilor economice. Un procent de 27,7% ar investi sumele de bani
suplimentare în deschiderea unei afaceri. Aceștia sunt urmați de cei care ar
efectua diferite achiziții precum autoturisme (10,7%), locuințe (8,3%),
cumpărături diverse (3,6%). În această categorie sunt cuprinși și cei care ar
investi în renovarea locuinței (0,9%).
Observăm că din punct de vedere al utilizării sumelor de bani mai
mari, grupa persoanelor preocupate de valori economice se împarte în
două subgrupe: prima este formată din cei care sunt orientați către
acumularea de capital, formată din cei care ar investi în deschiderea unei
afaceri, și cei care prin valori economice doresc achiziționarea de bunuri. În
această a doua categorie consider ăm că satisfacția față de muncă și activități
economice se realizeaz ă în funcție de bunurile acumulate, chiar dacă
aceasta înseamnă consumuri suplimentare din punct de vedere financiar.
89În a doua categorie putem cuprinde pe cei preocupa ți de siguranță, deci
de conservarea valorilor vitale. Un procent de 10,7% doresc asigurare unui
nivel de trai decent, 6,1% doresc să economiseasc ă și 1,8% ar utiliza sumele de
bani suplimentare pentru confortul financiar al urmașilor sau familiei.
A treia categorie este formată de persoanele preocupate de loisir care
ar utiliza veniturile suplimentare pentru călătorii sau distracții (23,2%).
A patra categorie aparține persoanelor cu un caracter altruist și care
probabil că sunt interesate de valori morale sau religioase. Ponderea
persoanelor care ar realiza acțiuni de binefacere sau donații este de 6,1%.
Ultima categorie este cea a persoanelor care doresc să investeasc ă în
dezvoltarea abilităților personale și care, în proporție de 0,9%, ar dori să
utilizeze veniturile suplimentare în plata studiilor în străinătate.
5. Ce considera ți că își dorește o persoană în cea mai mare măsură?
1. Bani 2. Putere 3. Respectul celorlalți (prestigiul)
4. Liniște în viața de familie 0. NS/NR
Procente
Bani 42.0
Liniște în viața de familie 26.9
Respectul celorlalți 16.0
Putere 11.8
NS/NR 3.3
Total 100.0
42
26,9
11,8
16
3,3
Bani Liniste in
viata de
familiePu tere Respectu l
celorlaltiNR
III.11. Aprecieri cu privire la cele mai importante dorințe ale oamenilor
90Dezbaterile privitoare la dorințele oamenilor sunt împărțite în funcție
de mai multe criterii. Studiile realizate până în prezent, în societăți cu grade
diferite de dezvoltare relevă că majoritatea oamenilor doresc prestigiul
social, în speță respectul oamenilor. Structura răspunsurilor se grupează în
funcție de cele trei principii ale acțiunii umane din perspectiva de analiză
weberian ă: proprietate, prestigiu, putere. Acestora li s‐a mai adăugat o
categorie, care presupune tendința de izolare de societate și de neimplicare
în acțiunea umană publică, dar care este circumscris ă acțiunii raționale în
raport cu o valoare, definită de sociologul german menționat.
În cazul acestui studiu, cei mai mulți responden ți au menționat că
oamenii preferă în cea mai mare măsură banii (42,0%). A doua categorie
este formată din persoane care preferă liniște în viața de familie în
proporție de 26,9%. Un procent de 16,0% dintre responden ți cred că cel mai
important lucru este respectul celorlalți. Ultima categorie aparține
persoanelor care cred, în proporție de 11,8%, că puterea este principala
dorință a oamenilor.
În funcție de sistemul valoric ce poate caracteriza fiecare categorie de
responden ți asociem valorile economice pentru prima categorie, valorile
vitale pentru a doua categorie, valorile morale pentru a treia categorie și
valorile politice pentru ultima categorie.
6. Considera ți că banii schimbă comportamentul oamenilor?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 86.8
Nu 7.1
NS/NR 6.1
Total 100.0
Raportarea la veniturile materiale, realizată prin această întrebare,
evidențiază importan ța pe care persoanele din grupul de responden ți o
acordă sumelor de bani aflate în posesie individual ă. Faptul că 86,8% dintre
responden ți apreciază că banii schimbă comportamentul oamenilor relevă
că valorile economice ocupă un rol de prim rang în societatea româneasc ă.
916,1 7,1
86,8
Da Nu NR
III.12. Influența banilor asupra comportamentului oamenilor
Prin modificarea comportamentelor în funcție de proprietate conside‐
răm că se poate lua în considerare faptul că statusul social este influențat de
acest criteriu, iar modificarea comportamentului este rezultatul
perspectivei prin care persoanele se autoapreciaz ă în funcție de proprietate.
Răspunsurile colectate au la bază experien ța personal ă a responden ‐
ților, iar perspectiva de analiză adoptată creează premisele unor reconfigu ‐
rări repetate a grupurilor sociale în funcție de valorile economice.
Având în vedere înlănțuirea valorilor și sistemul valoric apreciem că
filtrul principal al conștiinței este dat de actul dorinței, în care ierarhia
valorilor este determinat ă de cele economice. În momentul în care volumul
valorilor economice este în concordan ță cu așteptările apreciem că este
posibil ca persoana în cauză să caute să echilibreze volumul valorilor, prin
adoptarea unor valori de altă natură, precum cele spirituale, morale,
politice, juridice etc.
7. Vă rugăm să menționați care dintre următoarele afirmații este cea
mai potrivită pentru societatea în care trăim?
1. Munca este pentru „fraieri”
2. Munca l‐a creat pe om
3. Prin munca ta îmbogățești pe alții
4. Nu‐mi place munca, chiar dacă sunt nevoit să muncesc
5. Fiecare om trebuie să munceasc ă
0. NS/NR
92 Procente
Fiecare om trebuie sa munceasc ă 52.4
Prin munca ta îmbogățești pe alții 14.6
Munca este pentru fraieri 11.3
Munca l‐a creat pe om 10.4
Nu‐mi place munca,chiar dacă sunt nevoit să
muncesc 7.1
NS/NR 4.2
Total 100.0
III.13. Atitudinea față de muncă în societatea contemporan ă
Atitudinea față de muncă a responden ților este concentrat ă în jurul
opiniei că fiecare om trebuie să munceasc ă, în proporție de 52,4%. Atrage
atenția și procentul ridicat al celor care consider ă că prin propria muncă
îmbogățești pe alții (14,6%), și al celor care cred că munca este pentru fraieri
(11,3%). Prin cumularea atitudinii depreciative față de muncă obținem un
procent de 25,9% al acestei categorii. Acest raport suscită o atenție sporită
din partea analistului, în special prin raportare la răspunsurile anterioare.
93Predominan ța valorilor materiale (economice) rezultată din răspunsu‐
rile anterioare, dar și atitudinea față de calea prin care acestea pot fi atinse
relevă tendința de disjungere a celor două realități: obținerea unor sume de
bani conform dorințelor nu este obligatoriu dependent ă de munca depusă.
Aceste afirmații au conotații valorice, iar răspunsurile colectate indică
și asocierea unor trăsături morale activităților economice. Cele mai
numeroase procente sunt cumulate de principiul „Fiecare om trebuie să
munceasc ă”. Prin cumularea cu afirmația „Munca l‐a creat pe om”, adică
cele două afirmații ale atitudinii pozitive față de muncă se obține un
procent de 62,7% persoane care cred în valorile sociale ale muncii și
influența acesteia asupra ființei umane.
8. Vă rugăm să menționați în ce măsură următoarele caracteristici
conferă valoare unui om?
(Nu se notează aceeași valoare de două ori. Se notează pentru fiecare item
valoarea aleasă, unde 1 reprezint ă „cel mai mult” și 5 „cel mai puțin”)
Sănătatea Procente
Unu 63.7
Doi 11.3
Trei 9.4
Patru 4.8
Cinci 9.9
NS 0.9
Total 100.0
2. Frumuse țea
fizică Procente
Unu 12.7
Doi 23.1
Trei 22.2
Patru 22.6
Cinci 16.5
NS 2.9
Total 100.0
943. Bogăția materială Procente
Unu 19.3
Doi 23.1
Trei 21.7
Patru 17.5
Cinci 15.6
NS 2.8
Total 100.0
4. Cinstea Procente
Unu 46.2
Doi 19.8
Trei 13.2
Patru 6.6
Cinci 12.7
NS 1.4
Total 100.0
5. Respectul celorlalți Procente
Unu 30.2
Doi 24.5
Cinci 16.0
Trei 10.8
Patru 16.5
NS 2.0
Total 100.0
95
Sanatate; 63,7
Frumusete ; 12,7
Bogatie; 19,3 Cinste; 46,2 Respect; 30,2
Sanatate; 11,3
Frumusete ; 23,1 Bogatie; 23,1 Cinste; 19,8 Respect; 24,5
Sanatate; 9,4
Frumusete ; 22,2Bogatie; 21,7 Cinste; 13,2 Respect; 16
Sanatate; 4,8
Frumusete ; 22,6Bogatie; 17,5 Cinste; 6,6 Respect; 10,8
Sanatate; 9,9
Frumusete ; 16,5 Bogatie; 15,6 Cinste; 12,7 Respect; 16,5
Unu DoiTreiPatruCinci
Notă: din acest tabel lipsesc non răspunsurile, iar calculul totalurilor se va
realiza pe verticală pentru fiecare item.
III.14. Caracteristicile ce conferă valoare unei persoane
Clasificarea unor trăsături specifice ființei umane, în funcție de
modul în care responden ții le‐au apreciat, relevă că prima categorie de
interes, sănătatea (ce corespunde valorilor vitale) este cea mai important ă,
cumulând pe prima treaptă 63,7% dintre răspunsuri. Aceasta a fost urmată
de cinste (valoare juridică), care a cumulat 46,2% dintre răspunsuri, de
respect (valoare morală) în proporție de 30,2%, de bogăție (valoare
economic ă) în proporție de 19,3%. Ultima categorie aparține frumuseții
(valoare estetică dar și vitală în cazul acesta) care a cumulat 12,7%.
Analiza pe paliere de apreciere relevă că, cel puțin în cadrul acestui
lot de participan ți, există un fond al valorilor juridice și morale semnificativ
în raport cu valorile economice. Probabil că volumul acestora se poate pune
în echilibru cu discrepan ța constatat ă în legătură cu dorința pentru
acumulări materiale raportată la valorile juridice și morale. Starea materială
a românilor poate fi principala justificare a acestor opinii. Însă, asigurarea
unui nivel minim suficient de trai este o condiție ce poate determina
reconfigurarea opțiunilor personale.
969. Vă rugăm să precizați, care ar fi cel mai bun ghid pentru
reglementarea relațiilor dintre cetățenii unei țări?
1. Constitu ția 2. Biblia 0. NS/NR
Procente
Constitu ția 39.2
Biblia 26.4
NS/NS 34.4
Total 100.0
34,4
26,439,2
Constitutia
Biblia
NS
III.15. Opinia cu privire la ghidul relațiilor sociale
Prin această întrebare s‐a dorit distingerea între atitudinea laică sau
religioas ă în relație cu reglementarea relațiilor dintre cetățeni. Putem vorbi
despre predominan ța valorilor politice și juridice sau a celor religioase.
În societățile moderne și cu un nivel de educație ridicat, caracterul
laic este predominant. Organizarea socială, ordonată în funcție de
principalele deziderate ale contemporaneit ății, presupune o specializare a
sistemelor valorice în funcție de context. În reglementarea relațiilor sociale
sunt necesare reguli de drept și un sistem politic orientat spre satisfacția
celor mai mulți cetățeni. Valorile religioase depășesc cadrul instituțional și
oferă substanță spirituală relațiilor dintre oameni.
Amintind caracteristicile valorilor (Vianu, 1982, p. 68) menționăm că
valorile politice sunt personale, spirituale, mijloc, integrabile, libere,
perservative , cele juridice sunt reale, spirituale mijloc, integrabile, libere,
perspervative , în timp ce valorile religioase sunt personale, spirituale, scop,
integrative, aderente, amplificative .
97Prin dinamica vieții sociale valorile mijloc sunt cele care mediază
relațiile dintre oameni din punct de vedere uman și care permit realizarea
altor valori, mai înalte din punct de vedere al caracteristicilor și care sunt
valori scop. Planurile existenței au referințe diverse, plecând de la
activitățile zilnice, profesionale sau de altă natură, care nu vizează evoluția
spirituală, ci sunt orientate spre asigurarea echilibrului social. În paralel,
valorile religioase sunt cele care necesită exercițiul individual pentru
asimilare și asigurarea unei evoluții individuale din punct de vedere al
conștiinței și care nu are legătură cu interacțiunea zilnică. Mai mult,
ierarhizarea acestora indică specificul integrativ al valorilor religioase, în
timp ce valorile politice și juridice sunt integrabile. Sensul este crescător și
integrabilitatea acestora este asigurată în condițiile în care ele corespund
necesităților cotidiene. Coborârea valorilor religioase în ierarhia valorică
spre satisfacerea necesităților de zi cu zi creează o rupere a înlănțuirii
valorilor și o confuzie între planurile existențiale.
Din această perspectiv ă putem înțelege caracterul laic al societăților
moderne și organizarea socială pe cadre care asigură valorile specifice
fiecărui domeniu de activitate. În ceea ce privește filosofia epocii actuale
sesizăm că în vârful ierarhiei sociale sunt plasate valorile morale, urmate de
cele materiale, în timp ce valorile religioase sunt rezultatul opțiunilor
individuale.
Prin înlănțuirea logică a valorilor și înțelegerea ierarhiei acestora se
poate crea un cadru social echilibrat, eliminându ‐se posibilitatea confuziei
valorice. Comparând cele trei tipuri de valori constatăm că cele juridice și
politice sunt în primul rând mijloc, ceea ce indică posibilitatea ca prin
corelațiile acestora să se genereze valori scop, adică superioare din punct
de vedere ierarhic. Această calitate, de valori de trecere către ceva superior,
este confirmat ă și de faptul că acestea pot fi integrate în valori mai
complexe, datorită integrabilit ății lor. Aceasta permite ordonarea unui
sistem social în care cele două valori să reglementeze cadrul corelativ al
înlănțuirii valorilor. Fiind libere, acestea pot fi integrate din diferite
perspective în sisteme valorice complexe, iar rolul acestora este de
perservare a echilibrului acceptat ca pozitiv pentru fiecare dintre acestea.
În structura răspunsurilor la această întrebare sesizăm o diferență
redusă între cei care cred că raporturile dintre oameni trebuie reglementate
98instituțional prin Constitu ție (răspuns indicat de 39,2% dintre responden ți),
adică un document programatic laic, în timp ce un procent de 26,4%
responden ți apreciază că prin preceptele religioase se poate realiza acest
lucru. Atrage atenția ponderea ridicată a celor care nu au răspuns la această
întrebare, ceea ce denotă necunoașterea valorilor care stau la baza fiecărui
domeniu de activitate și existență umană sau, cel puțin, indiferen ța.
10. În care dintre următoarele instituții aveți ca mai mare încredere?
Instituția 1. În mare
măsură 2. În mică
măsură 3. Deloc 0. NS/NR
Parlamentul
Președinția
Guvernul
Biserica
Armata
Primăria
Instituțiile media
(TV, radio, ziare)
Justiție
Poliția
NS/NR
În mare
măsură În mică
măsură Deloc NS/NR Total
Parlamentul 8.5 34.0 42.9 14.6 100,0
Președinția 7.5 31.1 48.6 12.8 100.0
Guvernul 4.7 29.2 52.8 13.3 100.0
Biserica 42.9 32.5 17.0 7.6 100.0
Armata 23.6 34.4 27.4 14.6 100.0
Primăria 10.4 41.5 34.4 13.7 100.0
Instituțiile
media 12.3 55.2 23.1 9.4 100.0
Justiția 11.8 49.1 28.8 10.3 100.0
Poliția 10.8 51.9 26.9 10.4 100.0
99
In foarte mare
masura; 8,5
In mica masura;
34
Deloc; 42,9
NS /NR; 14,6
In foarte mare
masura; 7,5
In mica masura;
31,1
Deloc; 48,6
NS /NR; 12,8
In foarte mare
masura; 4,7
In mica masura;
29,2
Deloc; 52,8
NS /NR; 13,3
In foarte mare
masura; 42,9
In mica masura;
32,5
Deloc; 17
NS/NR; 7,6
In foarte mare
masura; 23,6
In mica masura;
34,4
Deloc; 27,4
NS /NR; 14,6
In foarte mare
masura; 10,4
In mica masura;
41,5
Deloc; 34,4
NS /NR; 13,7
In foarte mare
masura; 12,3
In mica masura;
55,2
Deloc; 23,1
NS/NR; 9,4
In foarte mare
masura; 11,8
In mica masura;
49,1
Deloc; 28,8
NS /NR; 10,3
In foarte mare
masura; 10,8
In mica masura;
51,2
Deloc; 26,9
NS /NR; 10,4
Parlamentul PresedentiaGuv ern ulBisericaArmataPrimariaInstitutiile mediaJustitiaPolitia
III.16. Încrederea în instituții
Modul în care sunt apreciate instituțiile reprezentative ale statului
indică o apreciere față de cele care se revendic ă ca circumscrise unor valori
de altă natură decât cea economic ă. Biserica este apreciată în cea mai mare
măsură (42,9%), urmată de Armată (23,6%). Având în vedere structura
răspunsurilor referitoare la Armată, cele 23,6 procente sunt contrabalansate
de cei 27,4% responden ți care nu au deloc încredere în această instituție.
Astfel, singura instituție care cumuleaz ă încrederea majorității este Biserica.
Cel mai mic grad de încredere este asociat instituțiilor politice:
Parlamentul, Președinția și Guvernul. Comparând sfera valorilor, în care
sunt cuprinse aceste instituții, observăm că, prin prisma răspunsurilor
primite, instituțiile politice nu își îndeplinesc funcția socială, iar sistemul
corelativ este perturbat datorită acestei disfuncții. Valorile apreciate, prin
încrederea în instituțiile din societatea româneasc ă, sunt cele religioase,
urmate de cele vitale (asigurate prin Armată și Poliție), cele morale
(reprezentate în acest chestionar prin Instituțiile media), cele juridice
100(reprezentate prin Justiție) și cele politice (reprezentate prin instituțiile
publice precum Parlament, Președinție și Guvern). Răspunsurile colectate
sunt rezultatul modului în care, cel puțin responden ții la aceste întrebări,
înțeleg coerența dintre valorile asumate instituțional și modul în care
acțiunea lor duce la îndeplinirea acestora.
12. Cunoașteți care sunt principalele sărbători tradiționale
românești?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 85.4
Nu 9.0
NS/NR 5.6
Total 100.0
NS/NR; 5,6
Nu ; 9Da ; 85,4
III.17. Cunoașterea principalelor tradiții românești
13. Dacă da, vă rugăm să ne precizați trei dintre acestea
1. ……………………..
2. …………………….
3. …………………….
99. Nu este cazul (pentru cei care au răspuns nu la întrebarea 12)
0. NS/NR
101 Procente
Pastele 31.2
Crăciunul 30.4
Boboteaza 7.1
Sfânta Maria 6.2
Rusaliile 5.0
Floriile 4.6
Înălțarea 3.9
Dragobetele 2.7
Anul Nou 2.3
Altele 6.6
Total 100.0
31,2
30,4
7,1
6,2
5
4,6
3,9
2,7
2,3
6,6
PasteleCraciunul
Boboteaza
Sf. Maria
Rusaliile FloriileInaltarea
Dragobetele
Anul NouAltele
III.18. Ierarhia tradițiilor cunoscute
Principalele sărbători tradiționale sunt considerate Paștele și
Crăciunul. Acestea sunt urmate la mare distanță de Boboteaz ă. Evidențiem
că răspunsurile colectate au legătură cu sărbătorile religioase. Nu au apărut
cu procente semnificative sărbători de altă natură precum Ziua națională,
Mărțișorul etc. Această structură este semnificativ ă întrucât de‐a lungul
întregului an sunt distribuite sărbători care puncteaz ă momentele anului,
ciclurile agricole sau anotimpurile.
102Cele două sărbători religioase sunt celebrate pe plan internațional, iar
în ceea ce privește Crăciunul, asocierea cu personajul Moș Crăciun, a creat
atât faimă cât și un mod diferit de înțelegere a acestei sărbători dincolo de
limitele creștinismului. Sărbătorirea Crăciunului din țările necreștine este
un semn al despiritualiz ării acestei sărbători și trecerea ei într‐un plan ce
aparține proceselor globale.
14. Ne puteți menționa în ce măsură cunoașteți semnifica ția
următoarelor sărbători și tradiții românești?
Indicație: 1 reprezint ă cel mai puțin și 5 cel mai mult
SĂRBĂTOAREA 1 2 3 4 5 0
În f. mică măsură În f. mare
măsură NS/NR
1 Crăciunul 2.8 0.5 0.9 3.3 90.6 1.9
2 Paștele 2.4 0.5 0.9 3.3 91.0 1.9
3 Dragobetele 11.3 10.4 17.5 17.9 38.7 4.2
4 Boboteaza 5.2 5.7 11.3 23.6 51.9 2.4
5 Sfântul Valentin 21.2 13.7 19.8 13.7 28.8 2.8
6 Ignatul 11.8 8.0 17.5 15.1 40.1 7.5
7 Floriile 5.2 6.6 8.0 21.7 56.1 2.4
8 Armindeni 44.3 9.0 8.0 7.1 9.4 22.2
9 Rusaliile 9.9 9.9 17.5 30.2 30.2 2.4
10 Sânzienele 15.1 17.5 21.7 22.2 20.3 3.3
11 Drăgaica 30.7 10.8 18.4 12.3 13.7 14.2
12 Paparudele 30.7 17.9 12.7 13.7 12.7 12.3
13 Ruga 36.8 11.8 6.6 8.5 17.0 19.3
Cunoașterea semnifica țiilor pe care le are fiecare sărbătoare este un
indicator al gradului de interiorizare a tradițiilor. Deși sărbători precum
Crăciunul sau Paștele sunt comune mai multor popoare, totuși ritualurile și
obiceiurile asociate dau particularitate națională.
Cele mai cunoscute semnifica ți sunt cele ale principalelor sărbători
cunoscute: Crăciunul și Paștele. Procentele în care acestea sunt cunoscute se
103află la o distanță foarte mare în raport cu semnifica țiile celorlalte sărbători.
Această diferență se poate datora și gradului de mediatizare a acestora. În
plus, caracterul de oralitate al tradițiilor românești poate fi o cauză a
cunoașterii reduse a multora dintre semnifica țiile sărbătorilor tradiționale.
Dinamica societății actuale și continuumul rural‐urban foarte intens,
dislocarea din mediul rural al unor mari părți ale familiilor tradiționale a
diminuat forța oralității în comunitățile românești. Ieșirea din izolare a
comunităților rurale și interacțiunea constantă cu mediul urban,
caracterizat de modele comportamentale și mentale diferite, a modificat și
specificul tradițional. Influența urbanului asupra mentalității oamenilor din
mediul rural este vizibilă, iar căutarea unor forme nealterate de
tradiționalism este sortită eșecului. Acest lucru se accentueaz ă în condițiile
grupurilor familiale cu membri din aceeași generație rezidente în ambele
medii de sociale.
2,8
0,50,93,3
90,6 1,92,4
0,50,93,3
91 1,911,3 10,4 17,5 17,9 38,7 4,25,2 5,7 11,3 23,6 51,9 2,421,2 13,7 19,8 13,7 28,8 2,811,8 8 17,5 15,1 40,1 7,55,2 6,6 8 21,7 56,1 2,444,3 9 8 7,1 9,4 22,29,9 9,9 17,5 30,2 30,2 2,415,1 17,5 21,7 22,2 20,3 3,330,7 10,8 18,4 12,3 13,7 14,230,7 17,9 12,7 13,7 12,7 12,336,8 11,8 6,6 8,5 17 19,3
Craciunul PasteleDragobetele BoboteazaSf. ValentinIgnatul Floriile Armindeni Rusaliile SanzieneleDragaicaPaparudeleRuga
1 2 3 4 5 0
III.19. Gradul de cunoaștere a tradițiilor
104Influența reciprocă dintre membri acestui grup familial are ca efect
readaptarea opțiunilor și credințelor tradiționale la timpurile moderne. În
acest caz, pentru înțelegerea dinamicii valorilor tradiționale este necesară
căutarea celor care au evoluat, chiar dacă s‐au transformat sub influența
curentelor globale. În celălalt caz este necesară căutarea elementelor
dislocate și înlocuite de procese globale, care prin desfășurarea lor modifică
structura inițială.
Un element important în această analiză este reprezentat ă de
sărbătoarea Sf. Valentin , care nu aparține românilor și este rezultatul
promovării prin canalele media. Valorile înregistrate relevă deschiderea
pentru interiorizarea unor noi valori și adoptarea destul de rapidă a unor
sărbători noi alături de cele tradiționale. De asemenea, deși gradul de
cunoaștere a semnifica țiilor fiecărei sărbători poate fi corespunz ător, intuim
incapacitatea de a distinge între sărbătorile românești și cele străine,
deschizându ‐se calea spre noi importuri culturale.
15. Când doriți să obțineți un sfat cu privire la o problem ă
personal ă, cărei persoane îl cereți?
1. Părinților
2. Preotului
3. Unui membru în vârstă din familie
4. Nașului/nașei
5. Fratelui/surorii
6. Unei persoane specializate în domeniul respectiv
7. Mă adresez instituției unde poate fi rezolvată problema
7. Nu am nevoie de sfatul nimănui
8. Altcuiva (cui…………………………………………..)
Procente
Părinților 42.9
Unei persoane specializate in domeniul respectiv 10.4
Nu am nevoie de sfatul nimănui 9.0
Unui membru in vârsta al familiei 8.5
105 Procente
Fratelui/surorii 6.6
La instituția abilitata pentru rezolvarea problemei 6.1
Soțului/soției 6.1
Unui prieten/prietene 5.2
Preotului 3.3
Nașului/nașei 0.9
Total 100.0
42,9
10,4
9
8,5
6,6
6,1
6,1
5,2
3,3
0,9Parintilor
Unei persoane
specializate
Nu am nevoie de
sfatul nimanui
Unui membru in
varsta al familiei
Fratelui/surorii
La o institutie
abilitata
Sotului/sotiei
Unui
prieten/prietene
Preotului
Nasul ui /Nasei
III.20. Persoane cărora li se cer sfaturile în rezolvarea problemelor
personale
Raportarea la familie este un indicator al mentalității populației, care
cuprinde încă numeroase tendințe tradiționaliste. Raportarea la familie ca
instituție de sprijin în momentul de luare a deciziei relevă o continuitate a
formelor tradiționale de organizare socială în care grupul familial era cel
care lua decizia cu privire la acțiunile propriilor membri. Deși
constrângerile specifice comunităților patriarhale au dispărut, totuși
spiritul de comuniune bazat pe legătura familie persistă și orienteaz ă
106alegerile individuale. Deși nu putem compara aceste concluzii cu
rezultatele cercetărilor din alte societăți, consider ăm că atomizarea relațiilor
interumane din societățile avansate și formalizarea raporturilor dintre
oameni face ca la această întrebare să fie indicate ca referențial entități
diferite de familie, specializate în funcție de natura problemei.
Semnificative în acest caz sunt diferențele dintre răspunsuri, iar
cumularea reperelor familiale în alegerile de viață indică o diferență
zdrobitoare în favoarea familiei comparativ cu cadrul instituțional. De
asemenea, putem vorbi de spiritualitatea relațiilor, apropiate și afective în
cazul familiei și distante, reci și formale în cazul instituțiilor. Această
preferință ilustreaz ă că transform ările generate de globalizare nu sunt atât
de profunde astfel încât să distrugă și acest tip de legături. Deși există
migrație internațională sau internă și de multe ori grupurile familiale sunt
dispersate geografic, există legătura spirituală și afectivă între membrii
familiei, care, în caz de nevoie devin solidari.
16. Care este rolul tradițiilor în opinia dvs.?
1. ……………………..
2. ……………………..
3………………………….
0. NS/NR
Procente
Păstrarea identității naționale 13.7
Păstrarea valorilor spirituale 12.2
Păstrarea valorilor culturale 8.0
Coeziunea socială 7.1
Sunt prilej de sărbătoare în familie 6.6
Formeaz ă personalitatea 3.4
Asigură transmiterea valorilor românești 3.3
Au un rol important în dezvoltarea societății 2.9
Asigură liniștea sufleteasc ă 2.4
NS/NR 40.4
Total 100.0
107
2,4
2,8
2,9
3,3
3,4
6,6
6,6
7,1
7,1
13,7
Pastrarea identitatii nationale
Pastrarea valorilor culturale
Coeziunea sociala
Prilej de sarbatoare in familie
Pastrarea valorilor spirituale
Formeaza person alitatea
Transmite va lorile
Rol in dezv soc
Menti nerea spiritua li ta ti i romanesti
Linistea sufleteasca
III.21. Rolul tradițiilor în opinia responden ților
Tradițiile joacă un rol important în păstrarea identității naționale
pentru 13,7% responden ți. Celelalte opinii sunt apropiate ca înțeles,
gravitând în jurul conservării valorilor, fie ele spirituale sau culturale. De
asemenea, acestea joacă un rol important în păstrarea coeziunii sociale,
unesc familia sau au un rol educativ în formarea personalit ății.
Planul pasiv sau defensiv rezultat din primele categorii de răspunsuri
este completat și cu un alt fel de opinii, deși au ponderi mai reduse: acestea
asigură transmiterea valorilor românești între generații, contribuie la
dezvoltarea societății și asigură liniștea sufleteasc ă.
Raportat la sistemul de valori, adoptat pentru realizarea acestui studiu,
constatăm că tradițiile sunt racordate în cea mai mare măsură cu perservarea ,
calitate ce aparține valorilor economice, vitale, juridice și politice, evidențiate
prin răspunsurile care cuprind verbul „păstrarea”. A doua categorie de
răspunsuri, datorită procentelor mai reduse cuprinde amplificativitatea ,
specifică valorilor estetice, morale și religioase și aderența, relevată prin
coeziunea socială care cuprind verbul „asigură” sau „formeaz ă”. Acestor
categorii de răspunsuri li se adaugă cele 6,6% opinii prin care sărbătorile sunt
108lipsite de veleități valorice și sunt reduse la nivel personal și familial. În
schimb cele 40,4% non‐răspunsuri indică o categorie extinsă de persoane care
nu asociază tradițiile unor valori. Înțelegem acest procent ca efect al
transform ărilor care deja s‐au produs în societatea româneasc ă.
Cele două categorii de responden ți se împart între cei care doresc
conservarea valorilor tradiționale, pe cât posibil în forme nealterate, și cei
care consider ă că tradițiile au încă funcții sociale de mare importan ță. În
prima categorie, orice modificare provoacă pesimism și credința că
hibridarea culturală alterează ființa națională, în timp ce a doua categorie
poate fi mai tolerantă cu adaosurile culturale. Aceste două categorii sunt
cele care fundamenteaz ă partizanii localiștilor și universali știlor.
Între cei care asociază, chiar și involuntar, tradițiile unor valori sunt
persoane care adoptă probabil o atitudine localistă. Ceilalți, sunt probabil
persoane care interiorizeaz ă cu ușurință orice valori fără compara ție și se
transform ă în susținători, chiar involuntari ai culturii aduse de globalizare.
Adoptarea unor opinii față de tradiții se regăsește în atitudinea
personal ă pe care o persoană o poate avea în contact cu elemente ale altor
tradiții. Acestea se pot deplasa de la respingere totală, pot trece prin diferite
forme de toleranță, iar la capătul opus se află acceptarea totală a noilor
valori, dacă acestea corespund așteptărilor de moment.
17. În prezent, tradițiile mai au vreo importan ță pentru
dumneavoastr ă?
1. Da 2. Nu
Procente
Da 74.1
Nu 25.0
NS/NR 0.9
Total 100.0
Un procent de 74,1% dintre persoanele participante la acest studiu au
menționat că tradițiile sunt importante. Un procent de 25,0% dintre aceștia
nu mai apreciază valoarea tradițiilor.
109Această structură a răspunsurilor relevă diferențe între cei care
cunosc sărbătorile tradiționale românești și cei care le mai consider ă
importante. Ponderea non‐răspunsurilor indică și o atitudine tranșantă în
legătură cu importan ța valorilor. De asemenea, o temă de reflecție este și
atitudinea de inerție în respectarea valorilor, datorită ponderii ridicate a
non‐răspunsurilor celor care nu recunosc nici un rol al tradițiilor. În această
zonă, a practicării unor obiceiuri sau ritualuri, fără a le cunoaște
semnifica țiile regăsim fenomenul de amnezie socială, în care pierderea
semnifica țiilor este cauza pierderii acestor tradiții.
Intuim în acest caz o tendință procesual ă de pierdere a tradițiilor,
prin „uitarea” semnifica țiilor în prima fază, urmată treptat de pierderea
importan ței acestora, datorită lipsei unei semnifica ții și de renunțarea
completă la respectarea lor. Acest proces este mai rapid sau mai lent în
funcție de prezența pe canalele media. De asemenea, sărbătorile anunțate
frecvent prin media sunt mai probabil să devină parte constituent ă a
culturii.
NS/NR; 0,9
Nu ; 25Da ; 74,1
III.22 .Importan ța tradițiilor
18. Dacă da, care sunt tradițiile pe care le respectați și păstrați?
1. ……………………………………
2. ……………………………………
3. ……………………………………
0. NS/NR
110 Procente
Pastele 23.0
Crăciunul 22.3
Tradițiile specifice fiecărei sărbători 9.1
Floriile 6.7
Tăiatul porcului 6.6
Încondeiatul ouălor de paște 4.5
Boboteaza 4.5
Rusaliile 2.8
Împodobitul bradului 2.4
Tradițiile de nuntă 2.4
Dragobetele 2.4
Colindul 2.4
Sfânta Maria 1.7
Altele 9.2
Total 100.0
9,2
1,7
2,4
2,4
2,4
2,4
2,8
4,5
4,5
6,6
6,7
9,1
22,3
23
Pastele
Traditiile specifice fiecarei sarbatori
Taiatul porcului
Incondei atul oualor…Impodobitul bradului Dragobetele
Sfanta Maria
III.23. Sărbătorile tradiționale respectate și păstrate de responden ți
111Păstrarea sărbătorilor se referă fie la sărbătoarea în sine fie la
ritualurile ce le însoțesc. Pe primele locuri se află aceleași sărbători, Paștele
și Crăciunul. În schimb, a crescut ponderea mențiunilor privitoare la
tradițiile conexate, tăiatul porcului, încondeiatul ouălor de paște,
împodobitul bradului sau tradițiile de nuntă. În cazul acestei structuri a
răspunsurilor observăm elementul românesc, acela al tradițiilor conexate,
astfel că cele mai respectate și apreciate sărbători devin tradiționale prin
ritualurile practicate și nu prin ele înseși.
19. Ce credeți că se va întâmpla cu tradițiile românești în viitor?
1. Acestea se vor păstra
2. Se vor pierde datorită tinerilor care nu le mai respectă
3. Se vor pierde datorită influențelor externe
4. Se vor amesteca cu tradițiilor altor popoare
5. Altceva (ce?……………………………………………………………………)
0. NS/NR
Procente
Acestea se vor păstra 29.7
Se vor pierde datorita tinerilor care nu le mai respecta 31.1
Se vor amesteca cu tradițiile altor popoare 21.2
Se vor pierde datorita influentelor externe 14.6
NS/NR 3.4
Total 100.0
3,3
14,6
21,2
31,1
29,7
S e vor pastra S e vor pierde
d atorita
tinerilorS e vor
amestecaS e vor pierde NS /NR
III.24. Opiniile responden ților cu privire la viitorul tradițiilor
112Viitorul tradițiilor este perceput în funcție de importan ța asociată.
Ponderea cea mai ridicată aparține pesimiștilor care cred că se vor pierde.
Dintre aceștia cea mai însemnat ă parte (31,1%) cred că datoreaz ă tinerilor
care nu le mai respectă. A doua categorie de pesimiști (14,6%) își justifică
prognoza prin intensitatea influențelor externe.
Optimiștii cred că tradițiile se vor păstra în proporție de 29,7%, în
timp ce 21,2% dintre acestea prevăd un amestec al tradițiilor naționale cu
cele ale altor popoare, deci supravie țuirea prin hibridare.
Optimiștii se pot împărți în două categorii: cei care provin din rândul
localiștilor, adică cei care cred că tradițiile se vor păstra intacte, în timp ce
optimiștii păstrării tradițiilor, prin hibridare, provin din rândul
universali știlor.
20. Unde credeți că există șanse să se conserve și perpetueze
tradițiile românești?
1. În mediul rural 2. În mediul urban
3. Atât în mediul rural cât și în mediul urban 0. NS/NR
Procente
În mediul rural 67.0
Atât in mediul rural cat si in mediul urban 25.5
În mediul urban 2.4
NS/NR 5.1
Total 100.0
5,1
2,4
25,5
67
In mediul rural Rural si urban in mediul urban NS/NR
III.25. Mediul social în care există posibilitatea de conservare a tradițiilor
113Șansele de perpetuare și conservare a tradițiilor românești există în
mediul rural din perspectiva a 67,0% dintre responden ți. Conservarea în
ambele medii de rezidență a acestora este posibilă pentru 25,5%
responden ți, în timp ce mediul urban poate asigura conservarea și
perpetuarea tradițiilor românești în opinia a 2,4% dintre responden ți.
Prin asocierea cu valorile incubate de tradiții consider ăm că majorita‐
tea responden ților sesizează nu doar pierderea tradițiilor, ci și valorilor ce
le însoțesc, acestea fiind înlocuite cu altele, corespunz ătoare nevoilor
actuale. Gradul redus de modernizare a mediului rural este un argument al
opiniei că acestea se vor păstra doar în acest mediu social. Este greu de
efectuat o prognoză a dinamicii valorilor tradiționale în condițiile unei
moderniz ări apropiate de cea din mediul urban.
21. Considera ți că tradițiile românești mai reprezint ă un sprijin
moral și sufletesc pentru români?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 65.1
Nu 21.2
NS/NR 13.7
Total 100.0
NS/NR; 13,7
Nu ; 21,2Da ; 65,1
III.26. Măsura în care tradițiile mai reprezint ă un sprijin moral și sufletesc
pentru români
Calitatea de ghid moral și sufletesc al valorilor tradiționale este
recunoscut ă de 65,1% responden ți, în raport cu un procent de 21,2%
114responden ți care nu le mai recunosc nici o valoare. Dintre aceștia 13,7% nu
au răspuns, crescând ponderea celor care nu mai sunt convinși de utilitatea
valorilor tradiționale.
22. În ce măsură românii au obligația să își păstreze identitatea
culturală și tradițională?
1. În foarte mare măsură
2. În mare măsură
3. În mică măsură
4. În foarte mică măsură
0. NS/NR
Procente
In mare măsura 38.2
In foarte mare măsura 33.5
In mica măsura 10.4
In foarte mica măsura 1.9
NS/NR 16.0
Total 100.0
16
1,9
10,4
33,5
38,2
In mare masura In foarte mare
masuraIn mica masura In foarte mica
masuraNS/NR
III.27. Măsura în care românii au obligația să păstreze tradițiile
115Această întrebare vizează datoria pe care românii o au față de valorile
naționale având în vedere importan ța acestora pentru păstrarea identității
naționale. Răspunsurile colectate relevă că un procent de 71,7% responden ți
cred că românii au obligația în mare și foarte mare măsură să păstreze
această identitate, față de 12,3% responden ți care cred că aceasta este o
obligație în mică și foarte mică măsură. Nu au răspuns la această întrebare
16,0% responden ți.
Această atitudine este rezultatul ierarhiei de valori existente în
societatea româneasc ă actuală și a utilității pe care responden ții cred că
acestea le mai au.
Probabil că prin tradiții o mare parte a românilor mai găsesc
răspunsuri la întrebările zilnice și la organizarea modului de trai.
23. Sunteți o persoană religioas ă?
1. Da 2. Nu
Procente
Da 76.9
Nu 22.6
NS/NR 0.5
Total 100.0
NS/NR; 0,5
Nu ; 22,6Da ; 76,9
III.28. Ponderea responden ților ce se declară religioși
Aderența la valori religioase este menționată de 76,9% dintre
responden ți. Caracterul integrativ al acestora ar trebui să ducă și la o logică
a răspunsurilor anterioare, în care sunt apreciate prioritar valorile
economice.
116Această opinie poate fi nuanțată în funcție de utilitatea pe care aceste
valori o au pentru responden ți. Confuzia poate apărea pe fondul
substituirii caracteristicilor unor valori. Dacă valorizarea este rezultatul
unor nevoi economice și se înlocuiește caracterul spiritual, personal și de
scop al valorilor religioase cu cel real, material și mijloc al valorilor
economice sau vitale putem să înțelegem că pentru mulți responden ți, și
probabil nu doar în cazul acestui lot, religia este un mijloc de preservare al
valorilor vitale și economice. În confuzia creată putem asista la noi forme
de ritual prin care caracterul amplificativ al religiei este redus la funcția de
preservare a sănătății (valoare vitală) și bunăstare materială (valoare
economic ă). Caracterul amplificativ al religiei constă în susținerea evoluției
spirituale, iar limitarea acestuia la sisteme valorice specifice valorilor
mijloc, duce la despiritualizarea religiei. Cu alte cuvinte, se produce o
inversare a relației mijloc‐scop, în care scopul este privit drept mijloc al
sănătății și bunăstării, înțelese ca scop.
Această inversare poate fi explicată prin stringența unor valori față de
altele. Nivelul de trai are un cuvânt greu de spus în această ierarhizare a
valorilor, iar teama de viitor este factorul primordial al acestei alegeri.
24. Dacă da, în ce măsură religia poate fi o cale de aducere a
bunăstării?
1. În foarte mare măsură
2. În mare măsură
3. În mică măsură
4. În foarte mică măsură
0. NS/NR
Procente
In mare măsură 37.7
In foarte mare măsură 22.6
In mica măsură 18.9
In foarte mica măsură 8.0
Deloc 0.5
NS/NR 12.3
Total 100.0
117Această întrebare confirmă opiniile anterioare. Un procent de 60,3%
dintre responden ți confirmă ipoteza anterioar ă: religia este o cale de aducere a
bunăstării. Caracterul de mijloc al valorii economice predomin ă asupra
caracterului de scop al valorii religioase. Optimistul sau pesimismul în
această structură mentală sunt rezultatele reușitei materiale, iar apropierea
de divinitate este măsurată prin gradul de bunăstare atins.
Această viziune se completeaz ă și cu răspunsurile colectate la
întrebarea referitoare la schimbarea comportamentului oamenilor în funcție
de bani. Probabil că profitul financiar este un mod prin care unii români își
măsoară „sfințenia”, iar aroganța observat ă de ceilalți este justificat ă prin
lipsa de calități a celor care se află într‐o stare precară din punct de vedere
financiar.
12,3
8
18,9
22,6
37,7
In mare
masuraIn foarte mare
masuraIn mica
masuraIn foarte mica
masuraNS/NR
III.29. Măsura în care religia influențează bunăstarea în opinia
responden ților
25. Considera ți că multe probleme personale și sociale pe care le
înfruntă românii se datoreaz ă pierderii credinței?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 48.1
Nu 32.1
NS/NR 19.8
Total 100.0
118
NS/NR; 19,8
Nu ; 32,1Da ; 48,1
III.30. Ponderea responden ților care consider ă că multe probleme sociale se
datoreaz ă pierderii credinței
Asocierea religiei la problemele sociale este utilizată în scopuri
explicative (deci tot ca mijloc) de 48,1% dintre responden ți. Eliminarea
problemelor este posibilă, în opinia a aproape jumătate dintre responden ți,
de asumarea valorilor religioase. Însă forma de religiozitate pe care am
sesizat‐o este plasată în starea de valoare‐mijloc. Astfel că valorile spirituale
sunt subordonate celor materiale și vitale, prin forțarea raporturilor dintre
acestea.
Prin această substituire a caracteristicilor valorilor se realizeaz ă un
cadru mental instabil și ineficient, iar erorile de raportare la valorile
specifice fiecărui cadru existențial permit extensia sensibilă a valorilor
caracteristice unui cadru și în sfera altor valori.
26. În ce măsură sunteți afectat personal de lipsa de credință a
celorlalți?
1. În foarte mare măsură
2. În mare măsură
3. În mică măsură
4. În foarte mică măsură
5. Deloc
0. NS/NR
119 Procente
Deloc 26.9
In mica măsura 24.5
In mare măsura 20.8
In foarte mica măsura 9.9
In foarte mare măsura 8.0
NS/NR 9.9
Total 100.0
9,9
26,9
8
9,9
20,8
26,9
In mica
masuraIn mare
masuraIn f. mica
masuraIn foarte
mare masuraDeloc NS/NR
III.31. Ponderea responden ților care se declară afectați personal de
necredin ța celorlalți
Proporția răspunsurilor la această întrebare este surprinz ătoare.
Majoritatea responden ților se simt afectați de necredin ța celorlalte
persoane. Această formă de învinuire a concetățenilor pentru propriile
nemulțumiri reprezint ă un factor important în modul în care românii se
autoapreciaz ă în raport cu celelalte popoare. În plus, această credință face
ca încrederea între concetățeni să fie scăzută. Această tendință de
neîncredere este dovedită și de gradul scăzut de solidaritate al cetățenilor
din diaspora. Comunit ățile românești sunt unele dintre cele mai dezbinate,
iar motivațiile lipsei de încredere fac referință la lipsa de respect față de
valori ce condiționează respectul față de ceilalți, precum cele religioase sau
morale.
12027. Cum apreciați familia din care faceți parte? Ca fiind____?
1. Înstărită, cu venituri sigure și ridicate
2. De condiție medie, cu venituri stabile, dar nu foarte mari
3. Modestă, cu venituri foarte reduse, insuficiente pentru acoperirea
nevoilor
0. Nu știu/Nu pot aprecia
Procente
De condiție medie, cu venituri stabile, dar nu foarte mari 78.3
Modesta, cu venituri reduse, insuficiente pentru acoperirea
nevoilor 14.2
Înstărită, cu venituri sigure si ridicate 4.7
NS/NR 2.8
Total 100.0
2,8
4,7
14,2
78,3
De conditie medie Modesta Instarita NS /NR
III.31. Autoaprecierea clasei sociale din punct de vedere economic
Majoritatea responden ților se declară ca fiind de condiție medie,
proporția deținută fiind de 78,3%. Un procent de 14,2% au declarat că
aparțin clasei sărace, iar 4,7% aparțin clasei înstărite. Această structură
socială este important ă din punct de vedere al semnifica ției opiniilor
enunțate. Concentrarea acestui lot de persoane în clasa de mijloc, conform
121propriilor declarații, este important ă pentru explicarea tipologiei
răspunsurilor colectate.
28. Pe viitor, în următorii ani, considera ți că veți avea un nivel de
trai….
1. mult mai bun ca acum
2. mai bun ca acum
3. la fel ca acum
4. mai scăzut ca acum De ce?_________________________
5. mult mai scăzut ca acum De ce?_________________________
6. NS/NR
Procente
La fel ca acum 34.9
Mai bun ca acum 35.4
Mult mai bun ca acum 12.7
Mai scazut ca acum 11.3
NS/NR 5.7
Total 100.0
5,7
11,3
12,7
35,4
34,9
La fel ca acum Mai bun ca
acum Mult mai bun
ca acumMai scazut ca
acum NS/NR
III.31. Nivelul de optimism față de viitor
122Majoritatea responden ților sunt optimiști în ceea ce privește nivelul
de trai viitor. Un procent de 48,1% cred că în viitor vor trăi mai bine sau
mult mai bine decât în momentul interviului. Un procent de 11,3% sunt
pesimiștii care cred că vor avea un nivel de trai mai scăzut decât în prezent,
iar 34,9% sunt persoane care cred că nu vor fi schimbări în ceea ce privește
nivelul de trai.
29. Care sunt problemele care vă preocupă cel mai mult în prezent?
1. Creșterea prețurilor 5. Păstrarea locului de
muncă 9. Găsirea unui loc de
muncă
2. Asigurarea
alimenta ției zilnice 6. Obținerea unor venituri
mai mari 10. Asigurarea
viitorului copiilor
3. Îngrijirea sănătății 7. Tulburările sociale 11. Altceva. ce?………..
4. Securitatea personal ă
și a locuinței 8. Cheltuielile de
întreținere a locuinței 12. N.S.
Procente
Obținerea unor venituri mai mari 17,2
Creșterea preturilor 16,8
Îngrijirea sănătății 16,0
Păstrarea locului de muncă 11,2
Asigurarea viitorului copiilor 9,0
Găsirea unui loc de munca 7,8
Cheltuieli de întreținere a locuinței 7,2
Securitatea personala si a locuinței 6,0
Asigurarea alimenta ției zilnice 5,0
Tulburări sociale 3,8
Total 100.0
Răspunsurile colectate la această întrebare relevă că preocupările
responden ților sunt legate creșterii veniturilor, înrăutățirea situației
economice datorită creșterii prețurilor, îngrijirea sănătății și păstrarea
locurilor de muncă. Ponderile acestora indică preocuparea pentru valorile
economice și vitale. Viitorul, reprezentat de itemul „asigurarea viitorului
123copiilor”, este un obiectiv pentru 9,0% dintre responden ți, iar interesul
politic, rezultat din itemul „tulburări sociale” este de interes pentru 3,8%
dintre participan ții la studiu.
Deși itemii care rezultă din alte valori decât cele economice sau vitale
sunt reduși ca număr, aceștia nu au cumulat procente semnificative, ceea ce
sugereaz ă restrângerea reflecției personale doar la propria persoană.
3,8
5
6
7,2
7,8
9
11,2
16
16,8
17,2
Venituri mai mari
Ingrijirea sanatatii
Asigurarea viitorului copiilor
Cheltuieli de intretinere a locuintei
Alimentatia zilnica
III.32. Principalele probleme ale responden ților
30. În ce măsură considera ți că integrarea în Uniunea European ă are
efecte pozitive asupra României?
1. În foarte mare măsură
2. În mare măsură
3. În mică măsură
4. În foarte mică măsură
5. Deloc
0. NS/NR
124 Procente
In mare măsură 37.3
In mica măsură 26.4
In foarte mare măsură 11.3
In foarte mica măsură 5.7
Deloc 6.1
NS/NR 13.2
Total 100.0
Apartenen ța României la Uniunea European ă este apreciată în
diferite grade de responden ți. Euroscepticii sunt reprezenta ți de cei 6,1%
dintre responden ți, în timp ce alți 13,2% nu au oferit nici un răspuns.
Opțiunea responden ților la acest studiu ilustreaz ă orientarea către valorile
europene și universaliste ale responden ților la întrebările chestionarului,
ceea ce reduce orientare către valori regionale și locale.
13,2
6,1
5,7
11,3
26,4
37,3
In mare
masuraIn mica
masuraIn f. mare
masuraIn foarte mica
masuraDeloc NS/NR
III.33. Măsura în care apartenen ța la U.E. influențează pozitiv societatea
româneasc ă
Orientarea către valorile economice și preferința pentru aderența la
U.E. sugereaz ă că valorile tradiționale sunt expuse transform ărilor în
funcție de dinamica geopolitic ă european ă. Păstrarea identității culturale,
125în condițiile unui asalt masiv al sistemelor bazate pe consumerism, devine
un deziderat imposibil de atins în condițiile lipsei unei voințe de protejare
și valorificare. Contextul social și economic românesc, afectat din plin de
precaritatea nivelului de trai, este redus la un nivel al valorilor de bază,
economice și vitale. Valorile care dau specificitate și identitate românilor
sunt minimizate în raport cu cele specifice epocii în care trăim. Pentru
perioada de timp în care valorile economice sunt predominante pentru
majoritatea populației, susținerea celor culturale presupune acțiunea
publică și protecție. Îmbunătățirea raporturilor economice permite ca o
mare parte din populație să își exprime aderența față de ce este specific.
Odată exprimat ă această aderență putem vorbi și de asigurarea unei
dinamici a tradițiilor românești în funcție de dinamica socio‐economic ă
internațională, ca univers existențial ce susține nevoile individuale și oferă
o perspectiv ă proprie asupra vieții.
31. De ce vă este teamă cel mai mult în perioada următoare?
1. …………………………. 2. de nimic 0. Nu pot aprecia/NS
Procent
e
De nimic 20.3
De pierderea locurilor de munca 8.0
De o noua criza economica 8.0
De scăderea nivelului de trai 7.1
Instabilitatea economica 7.5
De viitorul acestei tari datorita clasei politice 4.2
Creșterea preturilor 4.2
De lipsa locurilor de muncă 4.2
De producerea unui cutremur 2.4
Altele 5.1
NR/NS 29.0
Total 100.0
Răspunsurile la această întrebare le verifică pe cele legate de
preocupările prezente. Deși răspunsurile la această întrebare au fost libere,
reiese predominan ța valorilor economice și vitale.
126
29
5,1
2,4
4,2
4,2
4,2
7,5
7,1
8
8
20,3
De nimic
Pierderea locurilor de munca
O noua criza economica
Scaderea nivelului de trai
Instabilitatea economica
De viitorul tarii
Cresterea preturilor
Lipsa locurilor de munca
Cutremur
Altele
NS/NR
III.34. Temerile responden ților cu privire la viitor
Un procent de 20,0% au declarat că nu se tem de nimic, însă prin
cumularea celorlalte categorii de răspunsuri sesizăm că mai mult de
jumătate din răspunsuri concentrate în temeri cu privire la asigurarea
nevoilor economice.
32. Care sunt șansele de succes ale tinerilor din România?
1. …………………..
2. ………………………
3. …………………..
0. NS/NR
Procente
Foarte reduse 49.1
Depinde de ambiția fiecaruia 7.5
Doar prin educație 3.8
Emigrarea 2.4
Acceptabile 0.5
Doar in sport 0.5
NS/NR 36.2
Total 100.0
127Condițiile sociale sunt percepute negativ. Generațiile de tineri,
responsabilizate cu păstrarea și continuarea tradițiilor românești, sunt
expuse la crizele actuale ale societății. Declinul economic face ca șansele de
reușită socială să fie reduse pentru tineri, iar alegerile acestora se bazează
pe actualul context existențial. Devine explicabil ă orientarea actuală a
responden ților, dar și a tinerilor în ansamblu, care nu au referințe eficiente
în ansamblul cultural și valoric național.
Efortul individual poate fi o soluție pentru 7,5% dintre responden ți,
însă 3,8% cred că emigrarea poate fi o soluție. Amplitudinea fluxului
migratoriu demonstreaz ă că această opinie este prezentă în mentalitatea
unui număr mare de români. Ușurința renunțării la sistemul valoric
românesc are ca fundament și faptul că în numeroase cazuri succesul social
a fost obținut doar prin emigrație și nu în propria țară.
36,1
0,5
0,5
2,4
3,8
7,5
49,1
Foarte
reduseDepinde de
ambitia
fiecaruiaPrin
educatiaPrin
emigrareAcceptabile Prin sport NS /NR
III.35. Șansele de succes ale tinerilor
33. Care este părerea dumneavoastr ă despre emigrație?
1. Este singura soluție pentru a scăpa de sărăcie
2. Este soluția la șomaj
3. Reprezint ă o posibilitate de a trăi într‐o societate dreaptă
4. Este o cale pentru a putea câștiga bani
5. Nu am o părere bună despre cei care își părăsesc țara
1280. NS/NR
Procente
Este o cale pentru a putea câștiga bani 39.2
Este singura soluție pentru a scăpa de sărăcie 30.7
Reprezint ă o posibilitate de a trai intr‐o
societate dreapta 15.6
Este soluția la șomaj 7.5
Nu am o părere buna despre cei care își
părăsesc țara 3.8
NS/NR 3.3
Total 100.0
3,3
3,8
7,5
15,6
30,7
39,2
O cale pt. a
castiga bani Posibilitatea
de a trai
intr-o lume
dreaptaAm o
parere
proasta
despre cei
care isi
parasesc
tara
III.35. Opinii cu privire la emigrație ale responden ților
Fenomenul emigrației este perceput în mod pozitiv de majoritatea
responden ților. Pentru 39,2%, dintre participan ți aceasta este o cale pentru
a câștiga bani (amintim aici preocuparea responden ților pentru creșterea
veniturilor), pentru 30,7% este singura cale pentru a scăpa de sărăcie (aici
avem în vedere temerile pe care mulți responden ți le‐au dezvăluit prin
răspunsurile lor). Însă pentru 15,6% responden ți emigrația este o cale de a
129trăi într‐o societate dreaptă. Primele două procente se referă la valori
economice, în timp ce a treia se referă la valori juridice, ceea ce relevă că
există în rândul populației o reprezentare a mai multor categorii de valori,
însă diferența este făcută de stringența unora în raport cu altele. Dacă
scopul emigrației nu sunt câștigurile materiale, ci dreptatea, atunci sistemul
social românesc nu este perceput ca fiind capabil să ofere încredere și
siguranță propriilor cetățeni.
Doar 3,8% dintre responden ți au o părere negativă despre emigranți.
Apreciem că în această situație opiniile pozitive față de valorile tradiționale
sunt expuse modificării, în condițiile în care un alt sistem social oferă o
satisfacție mai mare. Compara ția dintre sistemul valoric din țara natală și
cel din țara de adopție va duce spre concluzia unei inferiorit ăți a primului
în raport cu al doilea. În numeroase cazuri, dezechilibrul dintre valori este
o cauză a dezorient ării populației, iar căutarea echilibrului este unul dintre
scopurile esențiale pentru activitatea decidenților.
34. Care considera ți că sunt principalele cauze pentru care numeroși
români au părăsit țara?
1. …………………………
2. …………………………
3. …………………………
0. NS/NR
Procente
Sărăcia 56.6
Lipsa locurilor de munca 21.7
Căutarea unui trai mai bun 6.6
Contextul economic 2.4
Altele 12.7
Total 100.0
130
12,7
2,4
6,6
21,7
56,6
Saracie Lipsa locurilor
de muncaUn trai mai bun Contextul
economicAltele
III.36. Cauzele emigrației
Justificarea emigrației se bazează pe factori economici. Mai mult de
jumătate dintre responden ți cred că sărăcia este principala cauză a
emigrației. A doua categorie are o opinie asemănătoare cu prima, făcând
referire la locurile de muncă. Accentuăm asupra opiniilor legate doar de
valori economice.
Față de întrebarea anterioar ă observăm că dispare atitudinea față de
dreptate, ceea ce relevă că raționamentul public față de o societate dreaptă
este relaționat cu volumul valorilor economice. Sentimentul de dreptate
este influențat de precaritatea economic ă, iar insatisfac ția față de nivelul de
trai și de nesiguran ța cotidiană creează și sentimentul de nedreptate.
35. Care sunt principalele influențe ale străinătății asupra celor care
au emigrat?
1. ……………………………………
2. ……………………………………
3. ……………………………………
0. NS/NR
131 Procente
Venituri mai mari 33.0
Un nivel de trai mai bun 17.4
Mentalitatea 13.0
Sunt mai civilizați 9.6
Asigurarea stabilității 5.3
Sunt dezrădăcinați 4.4
Au respect față de muncă 4.4
Li s‐a schimbat concepția
despre viață 3.5
Au pierdut tradițiile 2.6
Au uitat de familie 1.7
Au o gândire robotizat ă 1.7
Sunt parveniți 1.7
Au învățat modele noi de
afaceri 1.7
Total 100.0
33
17,4
13
9,6
5,3
4,4
4,4
3,5
2,6
1,7
1,7
1,7
1,7
Venituri mai mari
Un nivel de trai mai bun
Mentalitatea
Civilizatie
Stabilitate
Dezradacinare
Respect fata de munca
Schimbarea conceptiei…
Au pierdut trad….
Au uitat de familie
Gandire robotizata
Parveniti
Au inv afeceri noi
III.37. Efectele migrației
132
Evaluarea rezultatelor emigrării aduce în atenție și alte tipuri de
aprecieri din partea responden ților, alături de cele referitoare la valorile
economice. Sunt menționate mentalitatea, care poate fi încadrată în valorile
teoretice, civilizația, care poate fi încadrată în valorile morale, sau respectul
față de muncă, ceea ce poate fi încadrat, de asemenea, în valorile morale.
Mențiunile negative sunt legate de trăsături legate de valori
spirituale, precum pierderea tradițiilor, uitarea familiei, parvenitismul ‐
probabil datorită modificării comportamentului în raport cu cei care au
venituri mai mici, în special cei din țară‐ sau gândirea robotizat ă.
36. În opinia dvs., românii emigrați își mai păstrează identitatea
culturală?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 57.1
Nu 22.2
NS/NR 20.7
Total 100.0
NR; 20,7
Nu ; 22,2Da ; 57,1
III.38. Măsura în care se consider ă că emigranții își păstrează identitatea
culturală
În opinia responden ților la întrebările chestionarului, românii nu își
pierd identitatea culturală pe perioada emigrației. Această opinie a fost
exprimat ă de 57,1% dintre responden ți. Deși în schimbările sesizate de
133către responden ți în comportamentul și atitudinea emigranților sunt
menționate o serie de transform ări, alături de îmbunătățirea situației
materiale, totuși se exprimă opinia existenței anumitor elemente care îi
definesc drept români.
37. În opinia dvs., există probleme sociale care se datoreaz
ă
pierderii tradițiilor și identității culturale a românilor?
1. Da 2. Nu 0. NS/NR
Procente
Da 25.9
Nu 43.0
NS/NR 31.1
Total 100.0
S/NR; 31,1Nu ; Da ; 25,9
III.39. Ponderea persoanelor care cred că există probleme datorate pierderii
tradițiilor
Structura răspunsurilor la această întrebare evidențiază o anumită
necorelare a identității culturale cu problemele sociale. Pentru 43,0% dintre
responden ți, pierderea tradițiilor și identității culturale nu are legătură cu
problemele sociale existente. Acestui segment de responden ți, care au
exprimat o opinie fermă, se alătură și cei 31,1% dintre responden ți care nu
au răspuns la această întrebare.
În concluzie, semnifica țiile identitare, cuprinse în valorile tradiționale
și culturale românești, nu sunt considerate cauze ale problemelor sociale,
deși au fost menționate ca importante rolul acestora în coeziunea socială și
păstrarea identității și culturii românești. Această necorelare între posibilele
134probleme sociale și valorile tradiționale poate constitui o explicație a
acceptării cu ușurință de către români a valorilor provenite din alte arealuri
culturale sau cu o componen ță eterogen ă provenite din procesul de
globalizare.
Această atitudine este discrepant ă cu atitudinea față de religie, în care
aceasta este relaționată cu problemele sociale. Reamintim că 48,1% dintre
responden ți au relaționat lipsa de credință cu problemele sociale, în timp ce
numai 25,9% au apreciat că pierderea tradițiilor este o cauză a unor
probleme sociale. Această discrepan ță poate fi explicată prin prisma
asocierilor la care se pretează, logic sau nu, cele două tipuri de valori.
Astfel, valorile religioase sunt asociate de mulți responden ți cu bunăstarea,
condiție care duce la extinderea acesteia în funcție de numărul oamenilor
care aderă la această filozofie de viață. În schimb, tradițiile au fost asociate
în mare măsură cu elemente circumscrise valorilor morale sau politice.
Contextul actual, care induce o orientare excesivă spre extinderea
volumului valorilor economice, permite ca valorile care pot fi conexate în
măsură mai mare sau mai mică cu cele economice să fie adoptate ca valori
mijloc. Deși aceasta este o formă incorelativ ă de asociere, realitatea este
incontestabil ă, iar formele iraționale de comportament public susțin această
ipoteză. Ritualurile asociate marilor sărbători religioase sunt practicate în
numeroase cazuri ca forme de idolatrie, străine de spiritul creștinismului.
Dorința de bunăstare despiritualizeaz ă credința și transform ă Divinitatea în
instrument economic. Această diferență, dintre aprecierea religiei și a
tradițiilor are un fond utilitarist și material.
Reconfigurarea structurii spirituale a poporului român presupune
completarea spiritului utilitarist cu valori de natură spirituală și culturale
specifice.
38. Dacă da, care ar fi problemele sociale datorate pierderii
tradițiilor și identității culturale a românilor?
1. ………………………………
2. ………………………………
3. ………………………………
4. ………………………………
13599. Nu este cazul (pentru cei care au răspuns nu la întrebarea
anterioar ă)
5. NS/NR
Procente
Lipsa unei ierarhii a valorilor 24.2
Violenta 15.2
Lipsa respectului pentru ceilalți 9.1
Criza economica 9.1
Lipsa de unitate 9.1
Neîncrederea in instituțiile statului 6.1
Creșterea infracționalității 6.1
Altele 21.1
Total 100.0
21,1
6,1
6,1
9,1
9,1
9,1
15,2
24,2
Lipsa unei
ierarhii avalorilorViolenta Lipsa
respectului Criza econom icaLipsa de unitate Neincrederea in
inst statuluiCresterea
infractionalitatiiAltele
III.40. Probleme datorate pierderii tradițiilor
Minoritatea responden ților care au menționat că există probleme
sociale datorate pierderii valorilor tradiționale au menționat drept
consecin țe ale acestui proces lipsa unei ierarhii a valorilor , violența, lipsa
136respectului pentru ceilalți, criza economică, lipsa de unitate , neîncrederea în
instituțiile statului , creșterea infracționalității.
Toate fenomenele menționate de responden ți sunt reale, însă măsura
în care pierderea valorilor tradiționale contribuie la acestea este diferită.
Atrage atenția ponderea deținută de lipsa unei ierarhii valorice și lipsa
respectului pentru ceilalți. Valorile tradiționale conțin astfel de principii
comportamentale (de exemplu respectul față de părinți sau persoanele
vârstnice, indiferent dacă sunt sau nu membri ai grupului familial), iar
reflecția asupra acestei legături oferă speranțe cu privire la existența unei
predispozi ții spre adoptarea unui comportament public bazat pe valorile
tradiționale. Este o direcție prin care se poate revigora identitatea națională
ca formă de răspuns la efectele negative existente în societatea româneasc ă.
39. Ce instituții credeți că au datoria de a revigora spiritul
tradițional românesc?
1. ………………………………..
2. ………………………………..
3. ………………………………..
4. Nici una
0. NS/NR
Procente
Biserica 38.6
Nici una 18.1
Școala 13.3
Primăriile 9.6
Ministerul Culturii 6.6
Parlamentul 4.8
Armata 3.0
Statul 3.0
Instituțiile turistice 1.2
Altele 1.8
Total 100.0
137
1,8
1,2
3
3
4,8
6,6
9,6
13,3
18,1
38,6
Biserica
Nici una
Scoala
Primariile
Ministerul Culturii
Parlamentul
Armata
Statul
Inst. turistice
Altele
III.41. Instituții care au datoria de a revigora spiritul tradițional românesc
Biserica este principala instituție care ar putea revigora spiritul
tradițional românesc în opinia a 38,6% dintre responden ți. Este interesant ă
structura acestor răspunsuri din punct de vedere al asocierii tradițiilor cu
Biserica. Deși ca importan ță acestea sunt plasate de responden ți în plan
secundar față de religie, principala activitate a Bisericii, totuși în planul
acțiunii sociale aceeași instituție este îndrituită cu viitoare responsabilit ăți
și în ceea ce privește tradițiile.
Această alegere poate fi datorată viziunii asupra religiei ca direcție de
asigurare a bunăstării și a probabilei dorințe de integrare a tradițiilor în
planul activităților cu tentă pragmatic ă, de îmbunătățire a nivelului de trai.
3. Explicația rezultatelor cercetării
Concluziile acestui studiu evidențiază că preocupă
rile populației sunt
legate de ierarhia nevoilor, pe care le putem asocia cu ierarhia din teoria lui
Maslow. Sistemul de valori interiorizat este legat în mare măsură de nivelul
138veniturilor, de gradul de satisfacție, de securitatea socială, de oportunit ățile
profesionale și economice oferite de societatea româneasc ă.
Conștiința individual ă funcționează prin cele două categorii definite
în capitolele anterioare. Reamintim că actele conștiinței sunt reprezentarea,
gândirea, simțirea și dorința, iar obiectele sunt imaginile, abstracțiunile,
afectele și valorile. Fiecărui act îi corespunde un obiect. În dinamica lor,
doar obiectele pot fi descrise. Prin alternarea actelor înțelegem că un act
poate înlocui pe un altul prin cuprinderea obiectului celui dintâi. În
interrelaționarea complex ă a obiectelor și alternarea actelor, care cuprind
incorelativ structuri corelative ale obiectelor, obținem diverse structuri ale
reprezent ărilor dar și moduri în care gândirea, ca act al conștiinței
funcționează și este influențată de predominan ța anumitor structuri
incolerative asupra altora. Sistemul valoric este cuprins de dorință ca act al
conștiinței, însă prin vibrațiile intense ale unor valori întregul sistem al
conștiinței este determinat prin legăturile dintre însușirile obiectelor. În
legătură cu celelalte acte, consider ăm că dorința are cea mai puternică
influență asupra întregului sistem. Orientările valorice ale responden ților la
acest studiu evidențiază că preferința pentru valorile economice nu se
bazează pe dorința de acumulare materială, ci, din contră, spre asigurarea
securității personale, datorită unui context social precar și instabil. Din
această perspectiv ă orientarea valorică pare a fi justificat ă. Ascensiunea
conștiinței către o categorie mai înaltă de valori este condiționată de
conștiința perservării personale rezultată dintr‐un nivel minim acceptat al
volumului valorilor economice și juridice.
Numai în aceste condiții putem avea așteptări pentru ca funcția de
mijloc a acestor valori să se activeze și să servească trecerii către valorile
scop. Dorința este actul conștiinței care determin ă dinamica celorlalte acte
ale conștiinței (gândirea, reprezent ările, simțirea), în condițiile în care
valorile, ca obiecte corelative ale acesteia, sunt insuficient reprezentate ca
volum. Astfel, prin procesul de subalternare, valorile ce țin de trăirile
spirituale sunt subordonate celor de natură materială. Pe parcursul vieții, în
anumite momente, mai ales dacă volumul dorit al valorilor economice și
vitale se realizeaz ă destul de târziu, scopul vieții este limitat la conservarea
valorilor vitale. Acest stadiu este privit ca succes social și personal,
139devenind apogeul unei vieți limitată la lupta pentru supravie țuire.
Conștiința satisfacției datorată unui volum suficient al valorilor economice
și vitale, transmis ă generațiilor viitoare pentru o perioadă de timp
îndelungat ă, devine tradiție, iar tinerele generați își vor asuma acest
obiectiv ca finalitate a propriilor acțiuni întreprinse pe parcursul vieții.
Rezultatele studiului relevă o serie de dependen țe între răspunsurile
primite. Astfel, dintre cei care prestează o activitate economic ă, doar 10,4%
sunt satisfăcuți de munca lor în foarte mare măsură. Un procent de 49,6%
sunt mulțumiți în mare măsură, iar 39,1% sunt mulțumiți de munca lor în
mică măsură. Prin raportarea la sistemul valoric adoptat constatăm că în
ceea ce privește volumul valorilor economice acestea sunt satisfăcute în
mică măsură. Prin raportarea la trăsăturile valorilor economice constatăm
că acestea sunt satisfăcute incomplet:
Valorea economic ă Opinii
Caracteristici teoretice Caracteristici rezultate
Reală Da
Materială Volum parțial
Mijloc Nu. Însă privită ca scop
Integrabil ă Nu. Însă privită ca integrativ ă
Liberă Da
Perspervativ ă Funcție nesesizat ă. Valoarea economic ă este
considerat ă scop
Munca nu reprezint ă doar o activitate necesară satisfacerii nevoilor
materiale. Având în vedere structura ocupațională diversificat ă din ziua de
astăzi, de dinamica ocupațiilor, consider ăm că satisfacția oferită nu este
determinat ă doar de valorile economice. Statusul ocupațional activat de o
persoană este generator și de alte tipuri de valori, precum cele morale,
sociale, culturale. Astfel, scopul muncii nu este doar acela de a obține
diferite sume de bani, ci de a evolua în plan social și a relaționa
corespunz ător cu ceilalți membri ai societății. Reamintim că majoritatea
responden ților au absolvit studii superioare, iar funcțiile ocupate de aceștia
aduc și prestigiu social pe lângă beneficiile materiale.
140Prin corelarea rezultatelor studiului constatăm că există legături între
prestarea unei activități economice și tipurile răspunsurilor colectate.
Influența activității economice se referă la scopul muncii. Dintre cei care
lucrează o proporție de 44,3% dintre responden ți cred că scopul muncii
sunt banii, 23,5% apreciază că realizarea profesional ă este finalitatea
muncii, 10,4% au menționat dezvoltarea personal ă, 7,8% doresc să evolueze
în carieră și 11,3% cred că munca este necesară asigurării celor necesare
traiului. Această atitudine justifică satisfacția față de muncă a
responden ților. Constatăm că cel mai solid motiv al muncii este obținerea
unor sume de bani. Deducem că în instituțiile și companiile românești sau
cele care activează în România nu există o atmosfer ă pozitivă, competitiv ă,
iar salariații reduc opiniile proprii doar la bani, ca principal ă satisfacție.
Atitudinea față de instituțiile statului nu este influențată de prestarea
unei activități economice, existând o unitate în atitudinea față de acestea.
Corelațiile cu răspunsurile colectate sunt semnificative. Astfel, în raport cu
Parlamentul, 47,8% dintre cei care prestează o activitate economic ă și 36,2%
dintre cei care nu lucrează în prezent au menționat că nu au deloc încredere.
Față de Președinție un procent de 56,5% dintre cei care lucrează și
39,4% dintre cei care nu lucrează au menționat că nu au deloc încredere.
Aceeași opțiune a fost manifestat ă și față de Guvern, în care nu au
încredere deloc un procent de 60,9% dintre cei care lucrează și 43,6% dintre
cei care nu lucrează.
În Biserică și‐au exprimat încrederea în mare măsură 40,9% dintre cei
care lucrează și 46,8% dintre cei care nu lucrează.
Primăria se bucură de încrederea în mică măsură a 47,0% dintre cei
care prestează activități economice și 35,1% dintre cei care nu au o activitate
economic ă.
Instituțiile publice se bucură de încrederea în mică măsură a 60,0%
dintre cei care lucrează și 51,1% dintre cei care nu lucrează.
În Justiție și‐au exprimat încrederea un procent de 53,9% dintre cei
care lucrează și 43,6% dintre cei care nu lucrează.
Se observă că atitudinea față de instituțiile cele mai cunoscute din
societatea româneasc ă este mai tranșantă în cazul celor care au locuri de
141muncă și mai nuanțată în cazul celor care nu prestează activități economice.
În raport cu Biserica, procentul de încredere al celor care nu întreprind
activități economice este mai mare decât al celor care lucrează.
Problemele de viitor sunt legate de prestarea unor activități
economice. Cei care au locuri de muncă sunt preocupa ți în mai mare
măsură de obținerea unor venituri mai mari.
Analiza asupra structurii răspunsurilor colectate relevă că alături de
activitatea economic ă există și nuanțări ale răspunsurilor în funcție de sexul
și ocupația responden ților. Distribuția răspunsurilor în funcție de sex a
celor care lucrează este apropiat ă, 50,4% femei și 49,6% bărbați, în timp ce
în cazul celor care nu prestează nici o activitate economic ă ponderea este de
60,6% femei și de 39,4% bărbați.
Constatăm că opiniile față de alte sisteme din societate este trecută
prin filtrul activității economice, iar valorile reprezentate de expresiile
sociale ale celorlalte sisteme valorice sunt influențate de ocuparea unui loc
de muncă.
Răspunsurile persoanelor care desfășoară activități economice sunt
condiționate de satisfacția față de muncă. Cei care sunt satisfăcuți în foarte
mare măsură de munca lor cred în cea mai mare măsură că banii sunt
scopul muncii (53,3%), la fel ca responden ții satisfăcuți în mică măsură de
munca prestată, care cred același lucru în proporție de 61,5%. Cei care sunt
satisfăcuți în mare măsură de munca lor, cred în cea mai mare măsură că
scopul muncii este realizarea profesional ă (32,3%).
O a doua dependen ță rezultată din analiza datelor din studiu este
legată de caracteristicile care conferă valoare unui om. Astfel, persoanele
care sunt foarte satisfăcute de munca lor au apreciat că cea mai important ă
calitate a unui om este conferită de bogăția materială (33,3%). Cei care sunt
satisfăcuți în mare măsură de munca prestată au menționat în proporție de
26,2% că bogăția materială conferă valoare unui om pe a doua poziție a
scalei, în timp ce persoanele satisfăcute în mică măsură de munca prestată
au menționat bogăția materială pe ultima poziție a scalei.
Constatăm că satisfacția față de muncă, dependent ă de veniturile
realizate, influențează și aprecierea față de valoarea umană în funcție de
posesiunile materiale ale acestuia.
142Încrederea în instituțiile statului este dependent ă față de satisfacția în
muncă. În acest sens, persoanele satisfăcute în foarte mare măsură și în
mică măsură de munca lor nu au încredere deloc în Parlament, în proporție
de 60,0% respectiv 48,1%, în timp ce persoanele satisfăcute în mare măsură
de munca lor sunt satisfăcute de Parlament în mică măsură (44,6%). În
funcție de satisfacția în muncă există și legături cu problemele prezentului.
Cei care sunt satisfăcuți în mare măsură de munca lor sunt preocupa ți de
tulburările sociale, în timp ce persoanele satisfăcute în mică măsură de
munca lor sunt preocupate de asigurarea viitorului copiilor, de obținerea
unor venituri mai mari și de cheltuielile de întreținere a locuințelor.
Opiniile față de emigrație sunt influențate de satisfacția față de
muncă. Pentru cei satisfăcuți în mare măsură de munca lor aceasta este o
cale pentru a câștiga bani (47,7%). Aceeași opinie o regăsim și la cei
satisfăcuți în mică măsură de munca lor, care au menționat acest lucru în
proporție de 42,3%. Aceste răspunsuri sunt continuate de cele oferite la
cauzele emigrării. Toate cele trei categorii, rezultate în funcție de satisfacția
față de activitățile prestate, au menționat predominant sărăcia drept cauză
a emigrării.
Prin analiza corelațiilor rezultate din acest studiu, se constată că prin
depășirea activităților economice prestate și satisfacția față de acestea se
realizeaz ă noi conexiuni. Planul material devine mai puțin important decât
cel rezultat până acum, rezultând și conexiuni cu reflecții asupra tradițiilor
și a viitorului. Această structură a corelațiilor confirmă în plan general
conexiunea dintre activitatea economic ă și preocuparea față de aspectele
unei societăți. Activitatea economic ă reduce preocupările personale, iar
satisfacția față de propria muncă influențează preocupările materiale ale
responden ților. Această concluzie necesită o reverificare prin alte cercetări
mai amănunțite și dedicate relației dintre specificul activității economice și
preocuparea față de valorile sociale cuprinse în arealuri spirituale
distanțate față de arealul economic.
Relația dintre scopul muncii și dorințele personale ale oamenilor
relevă că cei care au menționat banii drept scop al muncii au menționat că o
persoană își dorește bani în cea mai mare măsură (62,9%).
143Persoanele care au menționat că scopul muncii este, în cea mai mare
măsură, realizarea profesional ă au menționat în proporție de 34,3% (cea
mai mare proporție) că oamenii își doresc respectul celorlalți.
Cei care au menționat că scopul muncii este dezvoltarea personal ă au
menționat că o persoană își dorește în cea mai mare măsură liniște în viața
de familie (47,1%).
Responden ții care au apreciat că scopul muncii este posibilitatea de a
avansa în carieră au menționat, în proporție de 46,2% că oamenii își doresc
în cea mai mare măsură banii.
Categoria celor care consider ă că scopul muncii este obținerea celor
necesare traiului consider ă că liniștea în viața de familie este dorința cea
mai mare a persoanelor (41,%).
Constatăm că excluderea banilor din prim planul activităților
economice permite ascensiunea și celorlalte valori. Centralitatea unor
valori, care determin ă acțiunea socială, în mentalul individual și public,
este corelată mai puternic cu celelalte valori prin excluderea sau cel puțin
limitarea volumului scopurilor materiale.
În funcție de scopul declarat al muncii se produce o corelație inversă
cu aprecierea caracteristicilor ce conferă valoare unui om, în speță respectul
celorlalți. Pe scara valorică elaborată pentru cuantificarea fiecărei
caracteristici apar următoarele opinii în legătură cu respectul celorlalți: cei
care au menționat banii drept scop al muncii au menționat în proporția cea
mai ridicată ultima poziție (poziția „5”) pentru respectul celorlalți (25,8%).
În această categorie au o pondere apropiat ă și cei care au menționat
respectul celorlalți pe poziția „1”, cea mai valorizat ă, care au cumulat
22,6%. Cele două categorii oferă tabloul unei populații împărțite în două
grupe: cea care consider ă că banii (valori materiale) sunt mai importan ți
decât respectul celorlalți (valori morale), ceea ce dezvăluie predispozi ția
către acumulare materială, indiferent de condiții și de căile prin care este
atins acest obiectiv. În această zonă valorică putem deduce că se află și
predispozi ția pentru acte de corupție sau fapte ilegale. A doua grupă este
cea a persoanelor care pun pe același plan banii (valori materiale) cu
respectul celorlalți (valori morale). În acest caz asistăm la filtrarea
respectabilit ății prin valorile materiale acumulate. Ierarhia valorilor pentru
144aceste persoane este legată de poziția materială a persoanelor, iar calitățile
morale, intelectuale, artistice sau de altă natură sunt trecute în plan secund.
Categoria persoanelor care au menționat că scopul muncii este
realizarea profesional ă au menționat respectul celorlalți, ca valoare a unei
persoane, pe prima poziție în proporție de 42,9%. În acest caz statusul
social este cel care aduce cel mai mare respect. Aici regăsim pe cei care
apreciază că profesionalismul este calea prin care se poate obține prestigiul
social cel mai însemnat. Moralitatea apare în acest caz ca filtru în acțiunea
socială.
Responden ții care cred că scopul muncii este dezvoltarea personal ă
au menționat respectul celorlalți pe primele două poziții. De asemenea, aici
putem vorbi și de o viziune evoluționistă a responden ților. Dezvoltarea
personal ă se realizeaz ă treptat, iar respectul celorlalți este un efect al unei
astfel de evoluții.
Cei care doresc obținerea celor necesare traiului au menționat
respectul celorlalți pe poziția a doua valorică în proporție de 52,9%. În
opinia acestor persoane, care au menționat că dorința cea mai mare este
liniștea în viața de familie, condiția respectabilit ății este dată de capacitatea
de a înființa un grup familial propriu.
Se constată că doar în cazul celor care cred că scopul muncii sunt
banii există o categorie de responden ți ce trec în plan inferior valorile
morale, în acest caz respectul celorlalți. Deși această categorie este cea mai
numeroas ă, putem generaliza și să consider ăm că un astfel de raport există
și în societate. Având în vedere și celelalte conexiuni, în special cu nivelul
de trai, consider ăm că orientarea materialist ă, cu un substrat consumerist,
așa cum relevă preferințele exprimate în raport cu suplimentarea
veniturilor, determin ă depărtarea de alte valori.
Conexiunile cu tradițiile sunt reflectate în gradul de cunoaștere ale
acestora. Deși acestea sunt cunoscute în măsură foarte ridicată de
majoritatea celor care au răspuns la această întrebare, observăm că
diferențele apar în cazul celor care le păstrează și respectă. Relevante sunt
conexiunile cu non‐răspunsurile. Cele mai semnificative corelații apar în
cazul celor care cred că scopul muncii sunt banii și care nu au menționat că
respectă vreo tradiție sau vreo sărbătoare în proporție de 69,4%. În cazul
145acestor persoane consider ăm că adevărata religie a devenit acumularea
materială, iar ritualul ce însoțește această credință este consumerismul.
Reflecțiile față de viitor, în cazul acestei grupe de responden ți, deși
întrunesc procente reduse, dar corelate cu această grupă, se referă la
pierderea locurilor de muncă în cazul celor care cred că scopul muncii sunt
banii. Aceeași predominan ță o regăsim la cei care cred că posibilitatea de a
avansa în carieră este scopul muncii.
Clasificarea responden ților în funcție de opiniile referitoare la
dorințele cele mai importante au întrunit câteva corelații semnificative.
Menționăm că această întrebare verifică și opiniile exprimate de cei care au
menționat care este scopul muncii.
În primul rând rezultă o corelație cu caracteristicile ce conferă valoare
ființei umane. Cei care cred că oamenii își doresc banii se împart în aceleași
categorii ca și cei care cred că scopul muncii sunt banii, cu singura diferență
că răspunsurile sunt mai nuanțate în cazul celor care cred că respectul
celorlalți conferă valoare unui om. O parte dintre aceștia au plasat această
caracteristic ă pe poziția a doua.
Respectul celorlalți a fost plasat pe prima poziție de responden ții care
au menționat drept dorințe puterea (32,0%), respectul celorlalți (47,1%) și
liniștea în viața de familie (38,6%).
În funcție de valorile cuprinse la întrebarea a opta din chestionar,
referitoare la caracteristicile ce conferă valoare unui om, constăm câteva
diferențe în ceea ce privește structura răspunsurilor.
Structura răspunsurilor obținute a fost influențată în slabă măsură de
variabilele independente. Pe primul loc al acestora se află nivelul de
educație al populației, în care din cinci caracteristici (sănătate, frumusețe
fizică, bogăție, cinste și respectul celorlalți, corespunz ătoare valorilor vitale,
materiale, juridice și morale) sunt corelate semnificativ patru: frumusețea
fizică (valoare vitală), bogăția (valoare materială), cinstea (valoare juridică)
și respectul celorlalți (valoare morală). Lipsește corelația cu sănătatea
(valoarea vitală). În toate cazurile corelațiile sunt negative. Aceasta
înseamnă că nivelul de educație favorizeaz ă ierarhizarea acestora în mod
diferit. Presupunem că și dinamica acestora este influențată de nivelul
studiilor, iar momentul de schimbare în această ierarhie apare decalat în
146funcție de capacitatea de percepție a superiorit ății unor valori față de altele.
În funcție de profilul rezultat din corelația obținută constatăm că în funcție
de nivelul de studii sunt preferate valorile materiale, completate de cele
morale (respectul celorlalți), în timp ce pentru un nivel de studii inferior
sunt caracteristice valori precum cele materiale, juridice și estetice
(frumuse țea fizică).
A doua caracteristic ă ce influențează atitudinea față de anumite
valori este rezidența. În funcție de mediul social responden ții apreciază în
mod diferit valorile sociale și pe cele tradiționale. Menționăm că lotul de
responden ți este format din persoane provenite din ambele medii sociale,
iar în acest punct al studiului ipoteza conform căreia urbanizarea modifică
valorile tradiționale, iar persoanele care părăsesc localitățile natale își
modifică atitudinea față de tradiție este confirmat ă. Adăugăm și faptul că
relațiile din grupurile familiale favorizeaz ă ca noi atitudini, dobândite prin
mobilitatea rezidențială, să fie transferate în localitățile de origine. În acest
fel se produce un melanj al tradițiilor locale specifice. În timp, consider ăm
că generațiile noi nu mai fac diferența între specificul local al unor tradiții și
caracterul universalist al altora. În mediul urban sunt apreciate cu
preponderen ță valorile vitale (frumuse țea fizică), cele materiale (bogăția
materială), la o diferență apropiat ă sunt apreciate valorile juridice (cinstea)
și cele morale (respectul celorlalți). Opiniile persoanelor din mediul urban
sunt mai clare în raport cu cele ale populației din mediul rural.
Profesia responden ților influențează atitudinea față de valori.
Frumuse țea fizică este apreciată în mai mare măsură de elevi și studenți.
Bogăția este preferată în special de persoane care au profesii ce presupun
funcții superioare: medic, inginer, profesor, economist sau de cei care au
funcții de conducere: director/manager. Cinstea este preferată de
pensionari, șomeri, muncitori, contabili/tehnicieni, economi ști, profesori,
medici, ingineri. Respectul celorlalți este apreciat de cei cu profesii specifice
studiilor superioare, la care se adaugă semnificativ cei care sunt agenți de
vânzări și asigurări. Explicația acestor preferințe se regăsește în statusul și
rolurile asumate de membrii societății. Cei care activează statusuri cu un
prestigiu social mai ridicat apreciază în mai mare măsură și respectul pe
care îl dovedesc membrii societății. Cei care nu activează statusuri de
147prestigiu, cum este cazul celor care sunt muncitori, șomeri, fără ocupație
etc., preferă mai mult cinstea. Compara ția dintre valorile morale, preferate
de cei care activează statusuri de prestigiu social și valorile juridice,
preferate de cei care activează statusuri cu prestigiu social mai redus relevă
o mare diferență de opinii între straturile sociale, definite ocupațional. În
primul caz vorbim despre cei care, prin aprecierea valorilor morale,
integreaz ă valorile juridice ca o condiție a acestei posibilități, în timp ce în
al doilea caz valorile juridice au rolul de a asigura protecție împotriva celor
care pot abuza de putere și prestigiu. Modul în care o persoană poate fi
considerat ă cinstită este însă relativ, permițând interpret ări eronate în
funcție de carisma celui evaluat.
Starea civilă a influențat răspunsurile referitoare la frumusețea fizică
și cinste. În ceea ce privește frumusețea fizică, structura răspunsurilor este
influențată de principalele categorii: cei căsătoriți apreciază în mică și foarte
mică măsură această caracteristic ă, în timp ce persoanele necăsătorite
apreciază într‐o măsură semnificativ ă această caracteristic ă. Cinstea este
apreciată în mare măsură de către persoanele căsătorite, urmate de cei
necăsătoriți.
Corelațiile dintre răspunsurile primite la acest chestionar evidențiază
că în procente diferite atât bărbații cât și femeile își doresc în cea mai mare
măsură bani și liniște în viața de familie. În schimb, procentele sunt diferite
în ceea ce privește puterea, bărbații considerând că oamenii își doresc acest
lucru în cea mai mare măsură, într‐un procent superior celui menționat de
femei.
O altă corelație în funcție de variabila sex, este cea referitoare la
viitorul tradițiilor. Cel mai mare procent al bărbaților cred că acestea se vor
pierde datorită tinerilor care nu le mai respectă, în timp ce femeile cred în
mai mare măsură că se vor amesteca cu tradițiile altor popoare.
Ultima corelație dintre genul responden ților și răspunsurile colectate
este cea referitoare la religiozitatea declarată. În structura răspunsurilor
constatăm că majoritatea responden ților au declarat că sunt religioși, însă
diferența dintre religioși și nereligio și, în funcție de sex, este mult mai mare
în cazul femeilor.
148În funcție de vârstă constatăm câteva corelații. În cazul tuturor
categoriilor de vârstă există opinia că banii schimbă comportamentul
oamenilor. Însă acest procent este mai ridicat în cazul celor cu vârste mai
mici de 20 ani și a celor cu vârste între 41‐50 ani.
Vârsta este un indicator al gradului de cunoaștere al anumitor
sărbători. Sărbătoarea Sfântului Valentin este cunoscut ă în mare și foarte
măsură de către responden ții de vârste tinere, în special cei care au între 21‐
30 ani. Această corelație este un indicator al gradului de pătrundere a unor
tradiții noi alături de cele autohtone în mentalul public. În timp vom asista
la difuzia unor astfel de tradiții în rândul populației având în vedere că
purtătorii acestora sunt chiar tinerii, care la rândul lor vor transmite
confuzia dintre sărbătorile tradiționale și cele importate.
Ignatul este o tradiție legată de sacrificarea porcinelor în preajma
sărbătorii Crăciunului. Gradul de cunoaștere al acesteia este datorat în
mare măsură persoanelor de vârste mature și înaintate, în special a celor
de peste 31 ani.
Floriile sunt cunoscute, de asemenea, datorită celor maturi sau
vârstnici, începând cu cei din categoria 31‐40 ani și accentuându ‐se pe
măsura înaintării în vârstă a responden ților. Aceeași structură se observă și
în cazul Rusaliilor, sărbătoare tradițională legată și de religia predominant ă
a românilor ‐ortodoxismul.
Sânzienele și Drăgaica, sărbători tradiționale fără legături cu
ortodoxismul sunt aproape necunoscute tinerilor. Procentele rezultate
evidențiază că în cazul acestor sărbători gradul de cunoaștere nu este foarte
ridicat, iar mențiunile predominante se află concentrate spre centrul scalei
de evaluare, cu mici tendințe spre gradele superioare. Diferențele dintre
tineri și vârstnici sunt date de tendința rezultată: în cazul tinerilor cei mai
mulți responden ți s‐au plasat de la necunoaștere spre centru, media
răspunsurilor plasându ‐se între necunoaștere totală și cunoaștere medie pe
scala de evaluare, iar cei vârstnici se plasează de la cunoaștere maximă spre
cunoaștere medie pe scala de evaluare. Rezultatele acestei corelații
evidențiază că odată ce o sărbătoare a ieșit din atenția unei generații,
tendința viitoare este de scădere treptată a importan ței până la probabila
dispariție din mentalul generațiilor viitoare.
149Între vârsta responden ților și persoanele cărora li se solicită sfaturi
constatăm existența unei corelații determinat ă de răspunsurile tinerilor care
au tendința de a cere sfaturi părinților. Această structură a răspunsurilor
indică existența unor legături de familie destul de intense, ceea ce din punct
de vedere al valorilor asumate relevă că românii prețuiesc valorile
familiale. Importan ța tradițiilor este relaționată cu grupa de vârstă a
responden ților. Pentru cei foarte tineri tradițiile nu reprezint ă un reper
important. Grupele de vârstă în care tradițiile sunt considerate importante
cuprind persoane cu vârste între 31‐60 ani. Evoluția acestora poate fi pusă
sub semnul întrebării în următorii ani, în care grupele tinere le vor înlocui
pe cele de vârstă matură.
Relația dintre bunăstare și religie este influențată de grupa de vârstă.
Această legătură se regăsește cu preponderen ță în opinia persoanelor în
vârstă. Din punct de vedere al dinamicii societăților contemporane această
atitudine se plasează în planul iraționalismului specific modernit ății. Prin
influența pe care vârstnicii o au asupra tinerilor, așa cum a rezultat din
corelațiile anterioare, consider ăm că odată cu sfaturile părintești se transmit
și perpetueaz ă atitudini iraționale în rândul tinerilor. În condițiile în care
sfaturile sunt solicitate părinților, iar în opiniile generațiilor tinere nu
constatăm și alte repere valorice, generatoare de împlinire a ființei umane,
iraționalismul este un element care devine opinie transmis ă din generație
în generație. În timp, și prin extensia acestei opinii, în rândul multor
oameni intuim tendința de deturnare a sensului religiei și o coborâre a
acesteia în ierarhia valorilor.
Opinia că multe probleme sociale actuale sunt datorate pierderii
credinței este caracteristic ă grupelor de vârstă mai înaintate. Această
credință se plasează, ca și cea anterioar ă, în planul irațional al existenței. Un
exemplu al iraționalității unei astfel de judecăți este chiar asocierea sărăciei
cu religia, continuat ă cu explicarea problemelor economice prin lipsa
credinței. În consecin ță, consider ăm că prin identificarea de către o
persoană din această categorie a unei alte persoane ca fiind lipsită de
religiozitate, o va învinovăți pe aceasta de problemele sociale și chiar de
problemele personale ale celui care realizeaz ă o astfel de judecată. De la
asocierea sărăciei la religie și explicarea problemelor prin lipsa credinței
150religioase se fundamenteaz ă tendința de demonizare specifică unor
segmente largi de populație, care în funcție de context pot deveni
majoritare în raport cu grupuri mai reduse de populație. Vinovații pot fi
membrii unei minorități etnice, religioase, sexuale etc. Ritualurile de
„curățire” pot implica și acțiuni iraționale împotriva acestor persoane.
Explicația unui astfel de comportament este rezultatul unei gândiri binare,
limitată între valori relative de bine sau rău, în care acțiunea violentă poate
deveni justificat ă. De exemplu, manifest ări ale unor minorități sexuale sunt
urmate de contramanifesta ții ale celor care își revendic ă acțiunea din
precepte religioase.
În acest sens, societatea româneasc ă este copleșită de numeroasele
exemple de persoane care caută puterea politică, prestigiul social și cultural
prin demonizare. Reducționismul discursiv, grefat cu accente naționaliste,
ocultat de recursul la voința divină este finalizat prin indicarea vinovaților,
care sunt acuzați de atitudini potrivnice legilor nescrise ale bunăstării
garantate de credință. Astfel, se produce o teorie pseudo‐logică a bunăstării
prin evitarea păcatului, noțiune definită în realitate de cei care caută
prestigiul social și puterea politică. Menționăm că Biblia, care este cartea
fundamental ă a creștinismului, nu a fost citită de majoritatea celor care se
declară creștini practican ți (fapt ce poate fi constatat empiric în discuțiile cu
persoane ce se declară astfel sau prin urmărirea comportamentului celor
care au comportamente agresive în lăcașele de cult pe perioada marilor
sărbători religioase).
Instituțiile care ar putea revigora în cea mai mare măsură spiritul
tradițional românesc sunt considerate Biserica și Școala, în special de către
persoanele care au mai mult de 31 ani.
În funcție de mediul social răspunsurile colectate au relevat o serie de
corelații. Astfel, destinația sumelor de bani suplimentare este influențată de
rezidența responden ților. Persoanele din mediul urban au menționat mai
multe răspunsuri în raport cu cei din mediul rural.
Încrederea în instituții este diferită în funcție de mediul de rezidență.
Pentru persoanele din mediul rural Parlamentul se bucură de o încredere
mai mare, la fel și în cazul Președinției sau Guvernului. Din acest punct de
vedere apreciem că încrederea în instituțiile publice este mai ridicată în
151rândul persoanelor ce locuiesc în rural, în timp ce locuitorii urbanului
manifest ă o neîncredere mai mare față de acestea.
Cunoașterea unor tradiții este corelată cu mediul de rezidență. Ignatul
este cunoscut în proporție mai mare de persoanele din mediul urban în
raport cu cei din rural. Explicația unei astfel de atitudini este legată de
ritualul sacrificării porcinelor, probabil mai important pentru cei din
mediul urban în raport cu cei din rural, care realizeaz ă astfel de sacrificii la
o dată pe care o pot alege atunci când doresc sau care efectueaz ă mai multe
sacrificii de‐a lungul anului.
Semnifica ția Armindenilor și Drăgaicei sunt cunoscute mai mult de
persoanele ce locuiesc în mediul urban, la fel ca și cea a Ignatului.
Această cunoaștere declarată a unor sărbători în procente superioare
rezidenților din mediul rural poate fi explicată prin accesul superior la
informații de către orășeni. Consider ăm că rezidenții din mediul rural sunt
cunoscători ai tradițiilor pe care le și practică, în schimb cei din urban au
cunoștințe teoretice superioare, însă, probabil că nu le practică.
Preferințele pentru anumite persoane în rezolvarea problemelor
personale sunt, de asemenea, influențate de mediul social. Persoanele din
mediul urban apelează în măsură mult mai mare la părinți, în raport cu cei
din rural. Acest lucru este explicat în acest studiu prin structura
eșantionului care cuprinde o proporție semnificativ ă de populație tânără
rezidentă definitiv sau temporar în mediul urban pentru studii. În schimb,
în mediul rural preotului i se cere sfatul în mai mare măsură decât în
mediul urban.
Rolul tradițiilor este perceput ușor diferit în funcție de mediul de
rezidență. Pentru cei mai mulți responden ți din mediul urban, rolul
tradițiilor este de păstrare a valorilor spirituale, în timp ce pentru
responden ții din mediul rural acesta este de păstrare a identității naționale.
În plus, pentru locuitorii satelor tradițiile sunt prilej de sărbătoare în
familie. Organizarea vieții sociale, specifică mediului rural, evidențiază că
sărbătorile tradiționale sunt percepute la nivelul grupului familial, în timp
ce efectul acestora asupra familiilor urbane este mai redus, probabil
datorită posibilităților mai numeroase de loisir oferite de acest mediu.
152Importan ța tradițiilor este relevată de sprijinul pe care oamenii îl
regăsesc în acestea. Acest sprijin este considerat ca important de către cei
din mediul rural în măsură mai mare decât cei din mediul urban. Tendința
de modificare a tradițiilor este, prin prisma răspunsurilor la această
întrebare, mai accentuat ă în mediul urban decât în rural.
Persoanele care s‐au declarat ca fiind religioase sunt mai numeroase
în mediul rural decât în mediul urban. Problemele datorate pierderii
credinței sunt considerate ca reale de un număr mult mai ridicat de
persoane ce provin din mediul rural. Din acest punct de vedere, tendința
spre demonizare este mai prezentă în mediul rural în raport cu urbanul.
Optimismul cu privire la nivelul de trai este mai ridicat în urban, în
timp ce persoanele din mediul rural înclină mai mult spre pesimism.
Problemele celor din urban se referă la creșterea prețurilor și păstrarea
locului de muncă, în timp ce persoanele din mediul rural sunt preocupate
în mai mare măsură de creșterea veniturilor și găsirea unui loc de muncă.
Corelațiile anterioare evidențiază influența mediului de rezidență
asupra opiniilor responden ților. Structura mentală a populației este
diferențiată de modul de viață și specificul celor două medii, diferite
semnificativ în cazul României. Însă, din compararea răspunsurilor
observăm că schimbările de opinii ale populației se modifică în contact cu
orașul destul de rapid. Pe parcursul unei singure generații, migrația către
urban influențează nu doar nivelul de trai ci întregul sistem valoric adoptat
de migranți.
Starea civilă influențează asupra valorilor ce conferă valoare unui om.
Această corelație este determinat ă de persoanele căsătorite, care apreciază
în foarte mare măsură sănătatea și cinstea. O altă relație este cea dintre
starea civilă și încrederea în anumite instituții. Corelația relevă o lipsă de
încredere în principalele instituții ale statului, Parlament, Președinție și
Guvern, datorată în special persoanelor căsătorite.
Cunoașterea sărbătorii sărbătorii Sânzienelor este condiționată de
starea civilă. Tendința este de cunoaștere mai ridicată a semnifica țiilor
tradițiilor de către persoanele căsătorite.
Rolul tradițiilor este determinat de opiniile persoanelor
căsătorite. Astfel, cel mai frecvent răspuns, care de altfel determin ă
153corelația rezultată, este că tradițiile contribuie la păstrarea identității
naționale.
Viitorul tradițiilor este menționat predominant în funcție de starea
civilă. Pentru persoanele căsătorite, acestea se vor păstra, în timp ce pentru
persoanele necăsătorite acestea se vor pierde tinerilor care nu le mai
respectă. Tot categoria persoanelor căsătorite influențează și atitudinea față
de importan ța tradițiilor. Acestea cred în cea mai mare măsură că tradițiile
constituie un sprijin moral și sufletesc pentru români. Persoanele căsătorite
apreciază în cea mai mare măsură că păstrarea tradițiilor este obligatorie
pentru români, în timp ce persoanele necăsătorite apreciază că păstrarea
tradițiilor este obligatorie în mare măsură (a doua poziție din punct de
vedere al importan ței).
Problemele care îi preocupă cel mai mult pe responden ți sunt legate
de creșterea prețurilor, îngrijirea sănătății și păstrarea locului de muncă
pentru căsătoriți, iar pentru necăsătoriți acestea sunt creșterea prețurilor,
îngrijirea sănătății și obținerea unor venituri mai mari.
Starea civilă este caracteristica ce se corelează cu cele mai numeroase
întrebări legate de tradiție. Apreciem că din acest punct de vedere familia
devine important ă pentru încetinirea dinamicii sistemului de valori
tradiționale spre cele importate. În cadrul acestui studiu constatăm că cele
mai clare opinii în favoarea păstrării și protejării tradițiilor se regăsesc la
persoanele căsătorite, ceea ce aduce în prim plan importan ța acestui grup
social în protejarea și promovarea identității culturale.
Nivelul de studii contribuie la rândul său la structura răspunsurilor
colectate. O primă corelație se relevă în legătură cu dorința cea mai mare a
unei persoane. Pentru absolven ții de școală primară, gimnazial ă, liceu și
școală profesional ă banii reprezint ă cea mai important ă dorință a unui om.
Pentru absolven ții de școală postliceal ă și studii superioare cel mai
important obiectiv este liniștea în viața de familie. Se constată așadar că în
funcție de nivelul de educație și, implicit, al profesiilor posibile, sunt
preferate valori materiale și vitale, care pot fi stringente sau valori care
devin centrale în momentul în care cele materiale sunt satisfăcute.
Nivelul de studii influențează și încrederea în instituții. Astfel, față de
Parlament tendința este de neîncredere sau de încredere în mică măsură.
154Răspunsurile sunt echilibrate, însă se constată tendința de ușoară încredere
mai mare a persoanelor cu studii superioare. Față de Președinție, tendința
majoritar ă este de lipsă de încredere. Aceeași atitudine se regăsește și față
de Guvern. Față de Primărie tendința este de a avea încredere în mică
măsură.
Se observă două tendințe principale: o primă tendință este relevată de
preferința față de instituțiile de conducere colective, precum Parlamentul,
de lipsă de încredere în instituțiile reprezentate de o singură persoană
precum Președinția sau Guvernul, condus de un singur om, dat perceput în
subordinea Președinției. A doua tendință este relevată de preferința pentru
instituția teritorial ă și cea mai apropiat ă de cetățeni, precum Primăria, și
care, probabil, este mai des frecventat ă de simplii cetățeni.
Sărbătoarea Dragobetelui este cunoscut ă în grad mai mare de către
absolven ții de liceu și studii superioare. Sfântul Valentin, sărbătoare
netradițională și nou intrată în spațiul public românesc, este cunoscut ă în
cea mai mare măsură de persoanele cu studii superioare. Având în vedere
că aceasta este cunoscut ă de cei de vârste tinere, deducem profil celor care
au adoptat această sărbătoare: sunt persoane cu un nivel de studii ridicat,
tinere și rezidente în mediul urban. Se observă că această categorie are
cunoștințe și despre celelalte sărbători mai puțin practicate și cunoscute
astăzi, în special cele care nu au legătură cu religia. Această categorie de
persoane este mai informat ă, probabil datorită accesului la mijloacele de
comunicare în masă.
Majoritatea categoriilor de responden ți consider ă că cele mai mare
șanse de păstrare a tradițiilor se află în mediul rural. Cea mai clară opțiune
în acest sens este cea a absolven ților de liceu și studii superioare. Decalajul
urban‐rural este perceput, din acest punct de vedere, drept favorizant sau
inhibant în păstrarea tradițiilor. Structura răspunsurilor pare oarecum
paradoxal ă, având în vedere că cei care au cunoștințe mai extinse despre
sărbătorile tradiționale sunt cei din mediul urban, chiar dacă această
categorie de responden ți este cea care a adoptat și sărbători de import
precum Sfântul Valentin. Diferența apare în tradițiile practicate, unde
excelează locuitorii din mediul rural.
155Relația dintre nivelul de studii și înțelegerea valorilor ca sprijin moral
și sufletesc pentru români este evidențiată în cea mai mare măsură de
absolven ții de studii superioare.
Datoria de a păstra identitatea culturală și tradițională este conside‐
rată foarte important ă, în special de absolven ții de studii superioare.
Această structură a răspunsurilor evidențiază existența unei opinii
clare cu privire la însemnătatea tradițiilor pentru români. Discrepan ța
dintre răspunsurile absolven ților de studii superioare și celelalte categorii
de persoane, dintre tineri și ceilalți, precum și dintre rezidenții în urban și
rural relevă un potențial latent de revenire, dintr‐o perspectiv ă evoluată, la
tradiții și identitate culturală. Capacitatea de compara ție, rezultată dintr‐un
nivel ridicat de studii, evidențiază că prin punerea în balanță a adaosurilor
culturale și a culturii tradiționale preferințele sunt orientate spre valorile
specifice poporului român, deși sunt acceptate și adaosuri culturale în
condițiile în care acestea corespund unor așteptări. Prin compararea
gradului de cunoaștere a însemnătății unor tradiții observăm că celebra
sărbătoare, promovat ă agresiv pe plan internațional‐ Sfântul Valentin ‐, este
cunoscut ă în mare măsură de persoanele care cunosc în aceeași măsură și
semnifica ția Dragobetelui, sărbătoarea tradițională corespondent ă.
Acceptarea Sfântului Valentin se poate datora chiar existenței
corespondentului din tradiția româneasc ă.
Opinia față de importan ța religiei aduce în prim plan diferențele de
opinii în funcție de nivelul de studii. Dacă opiniile față de tradiții sunt
influențate de cei cu studii superioare, în cazul religiozit ății asistăm la o
concentrare a răspunsurilor celor cu un nivel mai scăzut de studii. Cei care
au studii superioare au răspunsuri mai nuanțate, deși ponderea lor este
totuși semnificativ ă și în raport cu atitudinea pozitivă față de religie.
Aceeași categorie de responden ți influențează și opinia referitoare la
problemele generate de lipsa credinței. Este interesant ă atitudinea
persoanelor cu studii superioare, care deși nu se declară religioși în foarte
mare măsură, au cea mai ridicată pondere a celor religioși în mică și foarte
mică măsură, însă dețin cel mai numeros procent al celor care cred că lipsa
credinței a generat numeroase probleme sociale.
Problemele prezentului sunt ușor diferite în funcție de nivelul de
studii. Persoanele cu un nivel scăzut de studii sunt concentrate pe creșterea
156veniturilor și îngrijirea sănătății, în timp ce răspunsurile persoanelor cu
studii superioare se referă la un număr mai mare de probleme.
Majoritatea responden ților consider ă că influența străinătății asupra
românilor care au emigrat se regăsește în creșterea nivelului de trai.
Predominan ța acestei opinii relevă că valorile materiale sunt cele apreciate
în cea mai mare măsură. Efectele pierderii tradițiilor și valorilor culturale
sunt considerate violența și lipsa unei ierarhii a valorilor. Această opinie
este influențată de concentrarea răspunsurilor persoanelor cu studii
superioare în jurul celor două opinii.
Instituțiile care ar putea revigora spiritul tradițional românesc sunt
considerate Biserica și Școala. Principala influență se datoreaz ă aceleiași
categorii de responden ți: populația cu studii superioare.
Asocierea dintre caracteristicile lotului de intervieva ți și opiniile
exprimate evidențiază un cadru analitic și de înțelegere a elementelor care
contribuie în mare măsură la predominan ța anumitor valori.
În funcție de mediul de rezidență există un grad mai ridicat de
cunoaștere a tradițiilor legate de anumite sărbători, precum Ignatul, sau a
unor sărbători care nu mai sunt în centrul atenției sau nu au legătură
directă cu religia. Diferența rezultată se datoreaz ă accesului la informații
mai ridicat la informații al orășenilor, însă cunoașterea nu presupune și
practicarea acestora.
Persoanele căsătorite dovedesc o fidelitate mai ridicată față de tradiții
și păstrarea acestora. În acest studiu, un procent de 73,8% persoane
căsătorite consider ă că tradițiile mai reprezintă un sprijin moral și sufletesc
pentru români , față de 12,6% persoane căsătorite care nu cred acest lucru.
Pentru compara ție, persoanele necăsătorite cred în suportul moral și
sufletesc al tradițiilor în proporție de 54,3%, față de 30,4% persoane
necăsătorite care nu cred acest lucru.
Apartenen ța la un grup familial și responsabilit ățile aferente acestuia
accentueaz ă nevoia de fundamentare a relațiilor intrafamiliale și
educaționale pe un sistem valoric durabil și confirmat în timp. Valorile
tradiționale susțin familia și durabilitatea acesteia, iar modernizarea
relațiilor dintre membrii familiei creștere probabilitatea destrămării
relațiilor familiale sub impactul valorilor vitale și economice ce
157supraevalueaz ă individualismul și egoismul ca forme ale competitivit ății.
Răspunsurile persoanelor căsătorite sunt explicabile din această
perspectiv ă. Statisticile referitoare la fenomenele demografice evidențiază o
tendință de creștere a numărului de divorțuri. Acestea sunt mai frecvente
în mediul urban, caracterizat prin practicarea mai puțin intensă a
tradițiilor, deschiderea mai mare către valori specifice altor societăți și
depărtarea mai mare de religie. Consider ăm că în ceea ce privește familia,
funcțiile îndeplinite de valorile tradiționale sunt de actualitate, ceea ce
explică propensiunea persoanelor căsătorite către acestea.
Ancheta sociologic ă realizată în cadrul acestui studiu relevă că
sistemul de valori nu se modifică prin apariția sau dispariția unor valori.
Ceea ce se schimbă în permanen ță sunt semnifica țiile pe care le acordă
oamenii unor astfel de valori. În cazul de față constatăm că există și o
substituire a finalităților unor valori. Valori scop devin mijloc, iar valori
mijloc au căpătat valențe de valori mijloc. Menționăm cazul valorilor
economice și religioase, în care religia este calea de asigurare a bunăstării
materiale. Deși caracterul de scop al valorilor religioase este completat de
cel integrativ, s‐a produs o inversiune cu efecte greu măsurabile, iar pe
fondul lipsei de educație și a crizei economice sunt valorizate în mod
superior valorile materiale.
158CAPITOLUL IV
INFLUEN ȚA PROCESULUI DE GLOBALIZARE
ASUPRA VALORILOR TRADIȚIONALE
1. Dinamica valorilor tradiționale
Acest capitol a rezultat din compararea răspunsurilor recoltate la
setul de întrebări referitoare la tradiție, în funcție de mediul de rezidență.
Pentru a sesiza modificările survenite de‐a lungul timpului, în per‐
cepția realității de către persoanele din mediul rural, și aprecierea realită‐
ților înconjurătoare într‐un mod specific, vom căuta să distingem opiniile
care au la bază valori tradiționale și cele care se bazează pe valori ale
globalizării. Apreciem că diferențele majore dintre răspunsurile populației
din rural, în raport cu cele din urban, au la bază structuri mentale
tradiționale. Măsura în care răspunsurile colectate sunt asemănătoare au la
bază două posibile explicații: pe de o parte este vorba de provenien ța
responden ților, toți avându‐și originea în mediul rural, iar pe de altă parte
poate fi vorba de pătrunderea globalizării în toate mediile sociale.
Consider ăm valabilă această metodă prin faptul că responden ții ce
locuiesc actualmente în mediul urban provin din mediul rural și au
experien ța orașului. Diferența dintre valorile asumate de persoanele
rezidente în mediul urban și cele asumate de populația rezidentă în mediul
rural este o dovadă a producerii unor modificări.
În ceea ce privește activitatea economic ă, persoanele din mediul rural
sunt încadrate în activități economice în proporție mult mai redusă decât
persoanele din mediul urban. Această diferență este completat ă și de
satisfacția față de munca prestată, mai mare pentru cei din mediul urban, și
mai redusă pentru cei din rural. Interesul manifestat de orășeni pentru
bani, ca scop al muncii, este mai mare cu 6,4%, în timp ce sătenii sunt mai
preocupa ți cu 8,0% mai mult de realizarea profesional ă. Orășenii doresc, în
schimb, cu 5,9% mai mult dezvoltarea personal ă.
159Comportamentul de consum, în situația ipotetică a supliment ării
sumelor de bani obișnuite, evidențiază diferențe în funcție de mediul de
rezidență. Persoanele care locuiesc în mediul rural sunt mai nehotărâte,
non‐răspunsurile acestei categorii fiind mai numeroase cu 9,9% față de ale
populației din mediul urban. În ceea ce privește dorința de a cumpăra un
autoturism, responden ții din mediul urban ar cumpăra un astfel de bun cu
4,3% mai mult decât cei din rural. Un procent de 14,3% persoane din
mediul urban ar deschide o afacere în timp ce doar 9,6% dintre
responden ții ce locuiesc în mediul rural ar face o astfel de investiție.
Responden ții din mediul rural ar investi în cumpărarea unei case și în
asigurarea unui trai decent familiei, în proporție mai ridicată decât cei din
mediul urban cu 6,0% respectiv 4,1%. Această structură a răspunsurilor
relevă un dinamism mai ridicat al populației din mediul urban, în timp ce
persoanele din mediul rural sunt orientate spre siguranță și stabilitate.
Populația din mediul rural consider ă că cea mai mare dorință a unei
persoane este puterea, diferența fiind de 4,8%, în condițiile în care
populația urbană consider ă cu 5,0% mai mult că o persoană își dorește în
cea mai mare măsură liniște în viața de familie. Menționăm că în ambele
cazuri cele mai numeroase răspunsuri au indicat banii drept principala
dorință a unei persoane, iar diferența este nesemnificativ ă. Banii schimbă
comportamentul oamenilor în opinia preponderent ă a populației din
mediul urban, diferența dintre opinii fiind cu 5,6% mai mult în raport cu cei
din mediul rural. Prin compararea datelor colectate constatăm că cei din
mediul urban sunt mai orientați spre propriile persoane, spre câștiguri
materiale și au o orientare antreprenorial ă mai accentuat ă decât în mediul
rural, în care constatăm preferința pentru stabilitate și grupul social primar,
reprezentat de familie.
Preferințele populației din mediul urban față de muncă graviteaz ă în
jurul afirmațiilor prin munca ta îmbogățești pe alții (8,9% mai mult) și nu‐mi
place munca, chiar dacă sunt nevoit să muncesc (3,9% mai mult) . Cei din mediul
rural cred cu 4,0% mai mult că munca este pentru fraieri și cu 12,0% mai mult
că fiecare om trebuie să munceasc ă. Deși populația urbană apreciază banii în
mai mare măsură decât cei din rural, observăm că munca nu este foarte
bine reprezentat ă în preferințele acestora, ceea ce denotă că această
160categorie de populație nu relaționează satisfacția materială cu munca.
Pentru această populație munca este un instrument și nu o valoare în sine.
Sănătatea este mai important ă pentru populația din mediul urban
(diferența înregistrat ă fiind de 5,5%). Frumuse țea fizică este foarte
important ă pentru populația urbană, menționând această trăsătură este
menționată cu 8,5%. Bogăția materială a fost menționată ca foarte
important ă de 26,5% orășeni față de 13,2% persoane din mediul rural. Tot
orășenii au menționat cu 5,1% mai mult că cinstea oferă valoare unui unui
om în cea mai mare măsură, în timp ce respectul celorlalți este apreciat de
același segment ca oferind valoare unui om cu 2,7% în cea mai mare
măsură și cu 9,4% în mare măsură. Se observă că ierarhia componentelor ce
conferă valoare unui om este determinat ă de concentrarea răspunsurilor
persoanelor din mediul urban, mult mai decise în răspunsurile oferite.
Fundamentul instituțional al reglement ării relațiilor dintre oameni
evidențiază o opoziție între cele două categorii de responden ți: populația
urbană consider ă cu 8,8% mai mult că relațiile dintre oameni trebuie
reglementate prin Constitu ție, în timp ce populația din mediul rural
apreciază cu 5,4% mai mult că Biblia trebuie să fie baza relațiilor dintre
oameni. Non‐răspunsurile populației din mediul rural fiind mai mare cu
3,3%, evidențiind un grad mai mare de nehotărâre din partea acestora.
Această opoziție stă la baza unei opoziții fundamentale dintre populația
urbană și cea rurală, între viziunea unei societăți laice și a uneia religioase.
Pe baza acestor opinii constatăm că se fundamenteaz ă și celelalte
răspunsuri în care sistemele de valori, circumscrise juridicului sau
religiozit ății, sunt determinante în luarea deciziilor. Influența acestei
viziuni asupra percepției societății este determinant ă pentru gradul de
satisfacție față de societate sau a modului în care cetățenii analizeaz ă pe
ceilalți. Explicațiile efectelor pozitive sau negative ale fenomenelor sociale
sunt influențate de cele două perspective, comportamentele sau judecățile
de valoare iraționale fiind cauzate de revendicarea reglement ării
raporturilor interumane prin apelul la Divinitate.
Cunoașterea sărbătorilor tradiționale nu relevă diferențe majore între
cele două categorii de responden ți. Cele mai cunoscute sărbători sunt
Paștele și Crăciunul, urmate de celelalte sărbători la mare distanță. Pentru
161cetățenii din mediul urban Paștele a fost menționat de 25,6%, Crăciunul de
25,3% și Sfânta Maria de 5,0%. Populația din mediul rural a menționat
Paștele în proporție de 26,9%, Crăciunul în proporție de 26,0% și Boboteaza
7,2%. Ierarhiile sărbătorilor, din punct de vedere al importan ței, sunt
diferite doar în ceea ce privește a treia poziție: Sfânta Maria în mediul
urban și Boboteaza în mediul rural. Reamintim că cele două sărbători sunt
și cele mai mediatizate și nu aparțin întru totul populației române. Acestea
au un fundament religios și țin de activitatea Bisericii în societatea
româneasc ă. Trebuie, în această analiză, să ținem cont de caracterul
creștinismului care este o religie globală. Astfel, putem să realizăm o
conexiune între acceptarea facilă a proceselor globale, concretizate prin
importurile culturale, și specificul religiei universale. Această idee este
argumentat ă de caracterul religios al tradițiilor menționate de responden ții
la chestionar. Alăturând această opinie, referitoare la principalele tradiții
ale românilor, la credința că Biblia ar trebui să fie fundamentul relațiilor
dintre oameni, observăm că tendința este de deschidere către valori
religioase, care nu sunt proprii, și de pierdere a elementului autohton, care
este de fapt contribuția proprie poporului român la elementul de import.
Amintim perioada influenței bizantine în care ortodoxismul a fost adaptat
de cultura româneasc ă. Cele două mari sărbători creștine sunt completate
de numeroase ritualuri specifice românilor, ceea ce reprezint ă contribuția
spiritului tradițional la celebrarea acestor evenimente. Modificarea
ritualurilor sunt cele care semnifică modificarea tradițiilor, iar influența
procesului de globalizare se resimte prin concentrarea cunoașterii
semnifica țiilor la sărbătoarea generică și nu prin specificul celebrării.
Semnifica ția sărbătorilor confirmă opiniile anterioare ale responden ‐
ților. Sărbătorile cu caracter universal, precum Paștele și Crăciunul, sunt
cunoscute în mai mare măsură de rezidenții din mediul rural, însă de valori
apropiate cu cele menționate de responden ții din mediul urban. În schimb,
o sărbătoare strict religioas ă, precum Sfânta Maria, este mai cunoscut ă de
populația din mediul rural în cea mai mare măsură în raport cu populația
din mediul urban, procentele fiind de 5,4%. Această sărbătoare nu are
ritualuri semnificative din punct de vedere al tradițiilor. În cazul unei alte
sărbători, cu specific religios, populația din mediul urban îi cunoaște
semnifica țiile în mai mare măsură decât cea din rural. Această alternanță a
162cunoașterii semnifica țiilor religioase ale sărbătorilor și lipsa unor diferențe
semnificative, completate de numeroase ritualuri specifice tradiției
românești, este un semn al tendinței de uniformizare a modului de
raportare la sărbători și de reducere a importan ței ritualurilor specifice.
Utilitatea acordată religiei pentru viața de zi cu zi face ca aceasta să fie
preponderent ă în raport cu tradițiile a căror importan ță socială este redusă.
Rolul tradițiilor este neperceput de cei mai mulți dintre responden ți,
ponderea acestora fiind de 44,3%. În funcție de mediul de rezidență,
procentul persoanelor din mediul urban care nu au menționat rolul
tradițiilor este de 52,0%, iar al celor din rural de 37,7%. Cel mai important
rol atribuit de responden ți tradițiilor este de păstrare a identității naționale.
Cei din mediul urban au menționat această funcție, în proporție de 10,2%,
în timp ce responden ții din mediul rural au menționat această funcție în
proporție de 16,7%. În condițiile în care integrăm opiniile exprimate
în sistemul valoric al lui Tudor Vianu, sesizăm că opțiunile prezente
sunt determinate de volumul anumitor valori în societate, datorat nevoilor
imediate, însă prin corecțiile necesare acest volum se poate modifica în
direcția celor de altă natură decât cele materiale. Importan ța tradițiilor este
evaluată în mod diferit. Acestea sunt mai importante pentru rezidenții din
mediul urban. Diferența dintre răspunsuri este cu 12,2% mai mare între
răspunsurile celor din urban în raport cu cei din rural.
Cele mai păstrate tradiții sunt Crăciunul și Paștele. Față de Paște, în
cazul Crăciunului apar mai des menționate și ritualurile asociate acestora,
precum tăiatul porcului , împodobitul bradului , colindul și cadourile de Crăciun.
În raport cu Paștele au fost menționate ritualuri precum încondeiatul ouălor.
Consider ăm că diferențele dintre cele două sărbători și celelalte sunt
rezultatul ritualurilor asociate. Însă semnifica ția acestora este mai puțin
important ă datorită lipsei funcțiilor sociale.
Viitorul tradițiilor este perceput diferit în funcție de mediul de
rezidență. Cei mai optimiști au fost orășenii care credeau în măsură mai
mare că acestea se vor păstra (diferența înregistrat ă fiind de 13,0%). Al
doilea item în care tradițiile românești vor supravie țui, dar într‐o formă
hibridă, prin amestecul cu tradițiile altor popoare, relevă optimismul
specific mediului urban, diferența înregistrat ă fiind de 4,2%. Opiniile
163pesimiste aparțin persoanelor din mediul rural. Pentru aceștia tradițiile se
vor pierde datorită tinerilor care nu le mai respectă (diferența de
răspunsuri față de rural fiind de 4,7%) sau vor dispărea datorită
influențelor externe (diferența de răspunsuri fiind de 6,5%).
Mediul rural este considerat depozitarul tradițiilor. În cazul studiului
de față, orășenii cred într‐o proporție mai mare cu 4,5% decât sătenii că
șansele de păstrare a tradițiilor sunt în mediul rural. Această opinie atrage
atenția asupra opiniilor populației rezidente în mediul urban în momentul
de față, dar care are origini în mediul rural. Această opinie este rezultatul
compara ției pe care responden ții reușesc să o facă între cele două medii.
Însă transform ările actuale ale mediului rural induc reticență din partea
rezidenților cu privire la păstrarea tradițiilor. Asemănarea condițiilor de
viață dintre cele două medii, libertatea de circulație, care permite emigrația,
infrastructura modernă ce permite deplasarea pe distanțe relativ mari
pentru muncă a populației și creșterea nivelului de educație al populației,
ce favorizeaz ă activități economice din ce în ce mai elaborate,
uniformizeaz ă mentalitatea oamenilor și reduce influența mediului social
asupra comportamentului. Astfel de modificări sunt sesizate de către
populația din mediul rural, iar deschiderea comunităților rurale spre
ansamblul social reduce orice particularit ăți specifice comunităților arhaice.
Însemnătatea tradițiilor pentru cei mai mulți responden ți se
păstrează, însă este semnificativ și procentul celor care nu cred că acestea
mai au vreo importan ță. Diferențele dintre răspunsurile colectate, grupate
în funcție de mediul de rezidență, relevă că orășenii cred cu 8,0% mai mult
că acestea nu mai oferă un sprijin moral și sufletesc pentru români în
actualul context social. Corelând acest răspuns cu ideea că tradițiile au rolul
de a conserva identitatea națională a românilor, credem că tradițiile sunt
privite de o parte a populației doar ca forme particulare de manifestare
culturală, lipsite de fond. Relația dintre tradiții și sprijinul moral și sufletesc
este pusă la îndoială de un număr însemnat de persoane al căror număr
poate crește în condițiile actuale, al dispariției funcțiilor sociale.
Obligativitatea păstrării tradițiilor este menționată în măsură mai
mare de populația din mediul urban, în raport cu cea din rural. Această
structură a opiniilor le confirmă pe cele precedente. În timp ce persoanele
164din mediul urban, mai expuse influențelor procesului de globalizare,
apreciază mai mult importan ța tradițiilor, populația din mediul rural
consider ă că păstrarea acestora este mai puțin important ă. Această
diferență, deși pare paradoxal ă la prima vedere, este explicabil ă prin
actualitatea și volumul valorilor materiale, care impun eforturi
considerabile pentru a fi asigurate. Lipsa de coresponden ță dintre valorile
materiale, predominante în societățile actuale, și valorile tradiționale, cu
funcții morale, estetice, juridice și politice, reprezint ă fundamentul ieșirii
tradițiilor din atenția populației din mediul rural.
Având în vedere caracterul tradițiilor, în special al celor care nu sunt
relaționate în mod direct cu religia, apreciem că prin renunțarea la
practicarea acestora, și renunțarea la întregul ansamblu de obiceiuri, datini
și ritualuri specifice fiecăreia, pentru lungi perioade de timp se favorizeaz ă
procesul de amnezie socială, prin care sunt menținute doar formele vizibile
însă sunt uitate semnifica țiile. Despiritualizarea tradițiilor reduce
intensitatea unor trăiri specifice, posibile doar în atmosfera creată de
implicarea sufleteasc ă a membrilor unor comunități. Repetabilitatea
mecanică a unor ritualuri specifice tradițiilor este doar o formă de imitație,
însă fundamentul social și comunitar al tradițiilor este de a favoriza
reiterarea periodică a unor trăiri sufletești. Specificul identității naționale
presupune și o participare sufleteasc ă unică, însă golirea de conținut tocmai
a trăirii caracteristice duce la imitația generațiilor trecute, așa cum sunt
imitate comportamentele generațiilor contemporane din alte societăți.
Extinderea comportamentului imitativ, nefiltrat de structurile sufletești
interne ale fiecărei persoane, reprezint ă un factor ce favorizeaz ă dinamica
actuală de substituire a valorilor naționale cu cele importate. Această
dinamică duce la o fractură între continuitatea valorilor tradiționale și
percepția actuală a acestora.
Raportarea opiniilor responden ților la cel mai frecvent fenomen din
societatea româneasc ă este corelată cu aprecierea față de posibilitățile de
succes ale tinerilor din prezent și de oportunit ățile oferite de emigrație.
Responden ții din ambele medii de rezidență au menționat în proporții
asemănătoare că șansele de succes ale tinerilor sunt foarte reduse.
Emigrația apare în acest context drept o cale de a scăpa de sărăcie, însă
165diferențe semnificative apar în opiniile persoanelor din mediul rural, care
corelează justificarea emigrației cu sumele de bani suplimentare ce pot fi
obținute. Diferența dintre răspunsuri este de 12,0%. Astfel, dacă prin
emigrație, în opinia celor din urban se evită sărăcia, șomajul sau se obține
dreptul de a trăi într‐o societate dreaptă, pentru responden ții din mediul
rural aceasta este o sursă de bani. Această opțiune denotă și posibilitatea
migrației în condiții materiale suficiente pentru multe persoane, doar cu
scopul creșterii veniturilor și nu pentru a evita declinul economic.
Cauzele pentru care mulți tineri au părăsit țara sunt menționate
asemănător. Însă responden ții din mediul rural au menționat drept cauză
principal ă lipsa locurilor de muncă (cu o diferență de 6,2%).
Influența străinătății asupra celor care au emigrat nu este perceput ă
în mod diferit de responden ții din cele două medii sociale, însă este diferit
modul în care românii emigranți își mai mențin identitatea. Pentru 63,3%
dintre orășeni românii își păstrează identitatea culturală, însă doar 51,8%
dintre săteni cred că acest lucru se mai întâmplă. Această diferență poate fi
explicată și prin sesizarea problemelor sociale datorate pierderii tradițiilor.
Orășenii au menționat că există astfel de probleme cu 8,7% mai mult decât
responden ții din mediul rural.
Emigrația este justificat ă prin nevoia de bani, însă pentru populația
din mediul rural plecarea din zona natală duce la pierderea identității
culturale. Acest fapt este prețul plătit pentru o viață mai bună. Căutarea
supliment ării veniturilor este preferabil ă păstrării identității culturale. Un
alt element, relevat de prezentul studiu, este cel al problemelor sociale
datorate pierderii identității culturale. Acestea nu sunt percepute de
persoanele din mediul rural în aceeași măsură ca și cele din urban, iar
menționarea acestor probleme se regăsește în proporții semnificativ mai
mari în mediul urban.
Pentru revigorarea spiritului tradițional românesc este nevoie de o
acțiune instituționalizat ă. Convergen ța opiniilor participan ților la acest
studiu indică Biserica drept instituție capabilă și obligată să realizeze acest
lucru. Nu trebuie să uităm faptul că Biserica este utilă pentru majoritatea
responden ților din punct de vedere al influenței asupra vieții sociale și cu
legătura cu bunăstarea pe care o menționează un procent important dintre
responden ți.
1662. Accelerarea procesului de modificare a valorilor tradiționale
sub influența globalizării
Aspectul actual al societăților omenești, în care factorul economic
este predominant, genereaz ă o serie de întrebări referitoare la viitorul
umanității din punct de vedere al identității culturale. Globalizarea este
unul dintre fenomenele complexe ale societăților moderne, cu influențe
multiple asupra societăților moderne. Analiza cauzelor globalizării este
dificilă din punct de vedere științific, datorită inexisten ței unui fundament
plasat în spațiu și timp și a unor legități perisabile care o guverneaz ă pe
perioade scurte de timp. Procesualitatea globalizării este originată în
dezvoltarea sistemelor de comunicare ce au indus schimbări profunde în
societățile contemporane. Principalul element, care a suferit modificări și
readaptări continue, este sistemul cultural specific fiecărei națiuni.
Caracterul sistemic al valorilor este relevat de interdependen ța care
se realizeaz ă în timp între cadrele existențiale ce fundamenteaz ă tipurile de
valori: materiale, sociale, spirituale, afective etc. Diversitatea valorilor și
importan ța pe care o pot deține la un moment dat în atitudinea membrilor
societății face ca acest subiect să fie dificil de abordat dintr‐o perspectiv ă
unitară. În condițiile complexit ății și rapidității schimbărilor, ce se produc
permanent în societățile moderne, suntem nevoiți să recurgem la analiza
funcțiilor pe care valorile tradiționale le îndeplinesc. Purtătorii valorilor
sunt indivizii umani, iar interiorizarea cu prioritate a unor valori sociale și
culturale în detrimentul altora sunt dependente de centralitatea pe care
acestea o au în atenția publică. Caracterul de centralitate a unor valori
produce modificări ale interdependen țelor acestora cu celelalte, generând
diverse forme de ierarhizare relativă.
Referințele la tradiții și valorile presupuse de acestea sunt plasate sub
imperiul funcțiilor pe care acestea le‐au îndeplinit în societățile tradiționale
și a funcțiilor care le sunt recunoscute în prezent. Perpetuarea unui sistem
valoric este dependent ă de numărul purtătorilor individuali care le acordă
aceleași semnifica ții.
Conceptul de amnezie aparține fără îndoială psihologiei, definind
„imposibilitatea de reamintire a evenimentelor din trecut sau a informa‐
țiilor înmagazinate.” (Romedic, ghid medical on‐line. [online].Vizibil la:
167http://www.romedic.ro/amnezie ‐0R1080, accesat la data de 20 februarie
2012). În dicționarul de psihologie (Dicționar de psihologie , [online] vizibil la
http://www.psychologies.ro/Dictionar ‐de‐psihologie/A/AMNEZIE ‐
1244656, accesat la data de 20 februarie 2012) se realizeaz ă diferența dintre
amnezie, ca maladie a memoriei, și uitare, care este un fenomen normal în
anumite limite. Remarcăm că amnezia este pusă în legătură cu evenimente
traumatice care afectează procesele memoriei: fixare, păstrare, reproducere.
Transferul acestui concept în plan social se datoreaz ă multiplelor
asemănări cu fenomene sociale a căror existență poate fi explicată relativ
suficient prin analogie. O astfel de perspectiv ă este justificat ă prin
uniformitatea modificării semnifica țiilor unor repere valorice în rândul
grupurilor umane.
În plan social înțelegerea amneziei nu poate fi considerat ă o maladie
colectivă, iar semnifica ția termenului poate fi redusă la procesul de
pierdere din memoria colectivă a semnifica țiilor unor tradiții care în trecut
aveau un rol regulator al relațiilor sociale. Acest concept se regăsește și în
alte perspective analitice, precum cea a lui Mircea Eliade (2011, p. 368),
unde acest fenomen este un semnificant al pierderii identității sufletești:
„Îndreptându ‐se spre materie și dorind să cunoască plăcerile trupului,
sufletul își uită propria identitate.” La Eliade, opusul amneziei este
anamneza , care semnifică regăsirea sinelui. Între aceste elemente există o
relație dinamică, în care unul dintre elemente este stabil (sinele) în timp ce
individul uman (posesorul sufletului) este factorul dinamic. Trecerea de la
amnezie la anamnez ă nu se realizeaz ă coerent sau liniar și nu incubă,
consider ăm noi, condiția realizării. Pe această axă există o multitudine de
factori perturbatori care pot încetini sau chiar întrerupe procesul,
concomitent cu factorii favorizan ți care îi susțin. Din punct de vedere
sociologic este necesară reflecția asupra posibilității anamnezei în momentul
în care amnezia socială este un efect al depărtării de identitatea culturală
specifică sau cel puțin de restructurare în condițiile în care influențele
externe nu se armonizeaz ă cu cele naționale și au asupra acestora un efect
bulversant. Analiza istorică relevă că și în trecut sistemul tradițional era
afectat în permanen ță de acest fenomen, dar reechilibrarea se realiza prin
acordarea unor noi semnifica ții corelate cu funcțiile ritualului formalizat.
Complementaritatea dintre pierderea semnifica țiilor și reinventarea unora
168noi avea o ritmicitate care plasa fenomenul în plan discret, fără o influență
perturbatoare semnificativ ă. Creșterea vitezei acestei dinamici pune în
dificultate recreerea noilor semnifica ții. Astfel, la viteza sporită de pierdere
a semnifica țiilor se adaugă și inconsisten ța înlocuirii acestora. Zona
mentală neacoperit ă de semnifica ții rezultate din propriile tradiții și
structuri mentale specifice devine recipientul semnifica țiilor împrumutate.
În acest moment putem vorbi de un pericol în termenii lui Eliade: amnezia
ca proces poate fi eliminată prin reamintire, însă prezentul globalizat relevă
existența unei materii difuze care le înlocuiește treptat cu
pseudosemnifica ții pe cele uitate, datorită nevoii de îndeplinire a unor
funcții sociale, făcând imposibil ă reamintirea. În acest caz, reamintirea este
eronată întrucât nu readuce în atenție semnifica țiile originale, ci doar
semnifica ții bănuite a fi asemănătoare cu cele inițiale.
Analiza transform ării tradițiilor românești sub impactul globalizării
este fundamentat ă pe definiția lui H.H. Stahl, pentru care acest proces este
o deficiență a memoriei noastre care nu reține decât forme uitându‐le
semnifica țiile. Tradițiile reprezint ă patrimoniul cultural moștenit de la
generațiile anterioare. Constituirea acestora și păstrarea în memoria publică
era datorată în mare măsură funcțiilor pe care acestea le îndeplineau în
comunitățile vechi. Tradițiile se aflau la baza întregului sistem valoric al
comunităților rurale. Modernizarea a adus necesitatea unui sistem valoric
în care funcțiile îndeplinite de zestrea culturală tradițională au scăzut în
intensitate și au fost dezechilibrate de noile valori asumate de populație.
Consemn ările din domeniul antropologiei relevă o anumită flexibilitate a
tradițiilor, dar desfășurate pe ritmuri proprii sub impactul necesităților
comunităților tradiționale. Fenomenul capătă complexitate extremă în
condițiile modificării structurii tradiționale însăși.
În prezent, asistăm la modificări considerabile ale modului în care
sunt percepute tradițiile. Sistemul valoric tradițional are funcții sociale din
ce în ce mai lipsite de importan ță. În cea mai mare parte dintre cazuri
constatăm existența unei nostalgii a satului tradițional, în compara ție cu
ritmul din ce în ce mai alert al vieții cotidiene. Acest context ridică întrebări
de substanță: pierderea tradițiilor echivaleaz ă cu pierderea identității culturale
sau naționale? Efectele acestei uniformiz ări a societăților moderne sunt un factor
169pozitiv sau negativ în evoluția viitoare a fiecărei societăți?În ce constă specificul
cultural al românilor în lipsa tradițiilor? Amnezia socială este rezultatul pierderii
funcțiilor sistemului de valori tradiționale sau este rezultatul suprapunerii cu ale
culturi, în care memoria publică reține doar valorile care răspund cel mai bine
nevoilor momentului?
Concluziile care se desprind din această secțiune a studiului oferă o
imagine a modului în care percepția tradițiilor se diferențiază în funcție de
structura de clasă și a factorilor care dinamizeaz ă procesul de amnezie
socială. Acest proces devine un concept totalizator al pierderilor de orice
natură, care în trecut puteau fi asociate cu specificul național, indiferent
dacă acestea sunt sau nu interdependente. În plus, sesizăm o tendință de
apariție a nostalgiei în mediul urban, într‐o măsură mai mare decât în
mediul rural.
Dinamica societăților actuale a dus la conexiunea dintre satisfacția
față de viață la satisfacția față de veniturile realizate și, implicit, față de
puterea de consum. Satisfacția muncii prestate nu se regăsește în activitate
în sine ci ca acțiune generatoare de venit. În prezentul studiu populația
rezidentă în mediul urban este integrată în activități economice într‐o
proporție semnificativ mai mare față de populația din mediul rural.
Diferența realizată prin influența mai mare a procesului de globalizare
asupra mediului urban, și a extensiei filosofiei consumeriste asupra vieții
de zi cu zi, face ca pentru populația din mediul urban banii să fie
principalul scop al muncii. Pentru responden ții rezidenți în mediul rural,
realizarea profesional ă este mai important ă decât sumele de bani rezultate
din muncă. Această diferență de opinii o plasăm în semnifica țiile acestei
activități în cele două medii sociale. Pentru persoanele din mediul rural
munca este activitatea ce dovedește integrarea socială, cinstea și
moralitatea celui integrat. Așa putem explica preferința pentru realizarea
profesional ă. În paralel, orășenii sunt preocupa ți mai mult de banii realizați
prin munca prestată, iar dezvoltarea personal ă poate fi înțeleasă ca formă
de dobândire a unor abilități profesionale necesare obținerii unor poziții
profesionale mai bine retribuite. Atitudinea față de muncă fundamenteaz ă
o diferențiere a perspectivelor asupra vieții. În funcție de universul
existențial, munca își pierde caracterul de valoare umană, devenind valoare
170mijloc în dobândirea valorii materiale, nu ca rezultat al nevoilor personale,
ci ca forță de consum.
Perspectiva personal ă asupra muncii este un factor dinamizator al
amneziei sociale, ceea ce desprinde viziunea tradițională asupra vieții de
cursul societăților moderne. Mediul rural, privit ca depozitar al tradițiilor,
are ca suport omul, iar munca este o activitate tipic umană, cu funcții în
devenirea și împlinirea acestuia. În mediul urban, munca devine activitate
economic ă, racordată la finalități precise, iar aceasta nu este altceva decât
mijlocul prin care cresc posibilitățile de consum. Eliminarea funcției sociale
a muncii în comunitatea rurală, prin libera circulație, migrație, mișcare
pendulatorie, dispersia grupului familial între cele două medii de
rezidență, reduce particularit ățile comunităților rurale, determinând o
uniformizare culturală și valorică. Munca nu mai este pentru persoana
emigrată din sat o activitate umană, ci devine una economic ă.
Această perspectiv ă se circumscrie analogiei dintre evoluția
organismelor vii (datorată paleontologului Alfred Romer) și schimbarea
culturală și socială (avansată de antropologul american Conrad Kottak).
Cercetările lui Romer au relevat că evoluția biologică este determinat ă de
pericolele care amenință modul de viață (Chelcea, 2006, p. 126). Legitatea
descoperit ă de Romer este extinsă și la nivelul grupurilor sociale: „Morala
acestei teorii este că stabilitatea e principalul motiv al schimbării; corolarul
ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se
menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugereaz ă că
schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai
degrabă de conservatorism și comoditate.” (Chelcea, 2006, p. 126) Analogia
lui Kottak devine utilă în înțelegerea opiniilor împărtășite de responden ții
la acest studiu. Finalitatea intențiilor responden ților este diferențiată, în
relație cu mediul de rezidență, prin raportarea la modul de cheltuire a
sumelor de bani suplimentare. Persoanele din rural valorizeaz ă mai mult
decât cele din urban locuința și traiul decent, degrevat de condiția
competitivit ății și nevoia de dezvoltare permanent ă, cu scopul acumulării
materiale. Acceptarea migrației și lipsa de încredere în sprijinul moral și
sufletesc susțin de fapt că agregatul comunitar funcționează, iar dinamica
asumată este calea de raportare la centralitatea actuală a valorilor materiale.
171Însă acest lucru se realizeaz ă printr‐o structură rațională logică,
fundamentat ă pe o filosofie veche a românilor. Dinamica sistemului de
valori și relativele paradoxuri ce răzbat din răspunsurile participan ților la
studiu, susține această afirmație: schimbările actuale sunt în realitate
eforturi de echilibrare a sistemului, iar ceea ce se dorește nu este evoluția
sau progresul social, ci echilibrul social și economic al comunității. Prin
acest context se justifică relativa ușurință a rezidenților din rural de a
renunța la unele valori tradiționale, în special prin înlocuirea unor ritualuri
cu altele. Pentru sătean, o valoare tradițională este cea care corespunde
funcției de menținere a organismului, iar predominan ța acesteia îi
demonstreaz ă utilitatea. Declinul unei societăți sau comunități, indiferent
că vorbim despre aspectele economice, sociale, culturale sau morale, este
un motiv suficient pentru a putea întreprinde noi acțiuni în acest sens.
Pentru a exemplifica această afirmație reamintim articularea
funcțiilor sociale ale obiceiurilor și tradițiilor, în esență a sistemului de
valori tradiționale, într‐un univers echilibrat și caracteristic unor societăți
reduse din punct de vedere al dimensiunilor. Modernizarea societății, la
care se adaugă urbanizarea semnificativ ă, a determinat un amestec al
comportamentelor bazate pe sistemul tradițional de valori. Începută în
perioada comunismului, urbanizarea a determinat primele modificări
majore ale structurii comportamentelor bazate pe valori tradiționale.
Modificarea raporturilor sociale sub impactul relațiilor de producție și
reducerea treptată a influenței ruralului, apariția unor noi generații de
„orășeni” a reconfigurat structura valorilor sociale și a raporturilor
interumane. Funcțiile tradițiilor și obiceiurilor au căpătat din ce în ce mai
mult un rol cultural, în special în mediul urban, devenind mai puțin
importante în plan social.
Opiniile privitoare la viitorul tradițiilor demonstreaz ă că populația
urbană este mai optimistă. Orășenii consider ă că acestea se vor păstra în
mediul rural, adică în mediul în care ei nu mai trăiesc. Transform ările
produse la nivelul valorilor tradiționale sunt percepute printr‐o perspectiv ă
pesimistă de populația din mediul rural. Principalele cauze ale
pesimismului se regăsesc în influențele externe și comportamentul
generațiilor tinere, care nu le mai respectă. Deși proporția celor care au
172menționat că tradiția are însemnătate personal ă este superioar ă pentru cei
proveniți din mediul urban, tot această categorie apreciază în majoritate că
aceasta nu mai reprezint ă un sprijin moral și sufletesc pentru români.
Particularitatea responden ților din mediul rural rezultă din modul în
care cred că românii au obligația de a păstra tradițiile. Această obligație
este considerat ă în proporție mai mare de către cei din mediul urban. În
schimb, persoanele din mediul rural sunt de acord cu cei care emigreaz ă, în
măsură mai ridicată decât cei din mediul urban, deși cred, într‐o proporție
superioar ă orășenilor, că cei emigrați își pierd identitatea culturală. În
consecin ță, efectele emigrației sunt apreciate în mod superior de populația
din mediul rural datorită conexiunii acestora cu locurile de muncă. În plus,
populația din mediul rural nu menționează într‐un procent semnificativ
fenomene sociale negative, datorate pierderii tradiției și identității
culturale.
Sistemul democratic, instaurat după anul 1990, a fost caracterizat de
nesfârșite reforme politice și economice, iar cetățenii români au avut ca
prim obiectiv adaptarea la noile condiții de viață. Libertatea obținută a
permis libera circulație și conectarea României la mijloacele de comunica ție
moderne. Schimbul rapid de informații și intensitatea schimburilor de orice
natură cu societățile avansate (economice, sociale, educaționale etc.) a
suprapus peste un sistem de valori specific, aflat într‐o dinamică proprie,
un sistem de valori catalizat în jurul valorilor incubate de dimensiunea
economic ă. Imaginea succesului, cuantificabil ă prin posesiunea materială, a
dezechilibrat dimensiunile existenței individuale. Actualmente, asistăm la
ierarhizarea valorilor în funcție de necesitățile economice. În studiul
prezentat se observă o influență a profilului social al responden ților în ceea
ce privește atașamentul și credința în necesitatea sistemului de valori
tradițional. De asemenea, se observă o legătură între atitudinea personal ă și
opinia că și ceilalți membrii ai societății cred același lucru.
Pe acest fundal al înțelegerii necesităților și definirii sistemului
individual de valori, amnezia socială apare ca un efect cu o arie din ce în ce
mai mare de acoperire. În ultimul secol acest fenomen a apărut și s‐a
dezvoltat într‐un ritm propriu, odată cu dezvoltarea structurii rezidențiale,
dar după anul 1990, modernizarea susținută de globalizare a dinamizat
extinderea acestui proces.
173În dinamica valorilor tradiționale observăm un paralelism între cele
două medii de rezidență. Asemănările se datoreaz ă structurii lotului de
participan ți, proveniți în totalitate din mediul rural sau aflați la prima
generație de persoane stabilite în mediul urban. Diferențele indică
modificările produse doar într‐o singură generație de migranți. Opiniile
referitoare la tradiții sunt influențate deja de contextul social. Pentru
orășeni acestea au semnifica ții care trec de fapt în plan sufletesc și putem
vorbi de un anume tip de „nostalgie” a săteanului îndepărtat de locurile
natale. Pe acest fond, al discontinuit ății valorilor tradiționale, dar fără ca
aceasta să fie rezultatul unei conștiințe a disfuncționalității relației dintre
trecut și prezent, ci a comparării experien ței trecutului cu haosul
prezentului. Această inconsisten ță este rezultatul preluării formei și nu a
conținutului. În cazul tradițiilor, credem că li se asociază semnifica ții în
funcție de problemele actuale ale societății românești.
Reflectând, prin prisma structurii sistemului de valori al lui T. Vianu,
evidențiem că procesul de amnezie socială se produce prin asocierea
incorelativ ă a obiectelor conștiinței la actele ce nu le cuprind. Astfel,
valorile economice devin personale în loc de reale, materiale, scop în loc de
mijloc, integrative în loc de integrabile, aderentă în loc de liberă și
amplificativ ă în loc de perservativ ă. Denaturarea caracteristicilor fiecărei
valori și substituirea cu cele specifice alteia permite reconfigurarea
personal ă a sistemului valoric, favorizând crearea unor noi structuri
valorice, fundamentate pe „uitarea” structurii inițiale și compensarea cu
cele noi.
174CAPITOLUL V
MODIFICAREA FUNDAMENTULUI
VALORILOR TRADIȚIONALE PRIN
MODERNIZAREA SOCIET ĂȚII ROMÂNE ȘTI
În capitolele anterioare s‐au desprins câteva concluzii referitoare la
modificarea valorilor tradiționale ale românilor sub influența moderniz ării,
a globalizării și a transform ării permanente a sistemului social românesc.
Din studiul efectuat au rezultat diferențe de percepție și valorizare a
tradițiilor în legătură cu mediul social, ocupație și nivelul de educație. În
consecin ță, dinamica tradițiilor este dependent ă întregul context social.
Dinamica unor componente sociale poate dezvălui tendința de asimilare a
unor noi valori, în raport cu restructurarea spațiului social românesc.
1. Redimensionarea mediilor sociale. Creșterea dimensiunii
mediului urban
Modernizarea României, îndeosebi după aderarea la Uniunea
European ă, după modelul țărilor avansate, denotă tendința de urbanizare
continuă a societății românești. Expresiile exterioare ale acestei tendințe le
regăsim consemnate în înregistrările statistice.
În funcție de gradul de urbanizare, reprezentat de creșterea
numărului de orașe, putem să sesizăm evoluția acestui fenomen în secțiune
teritorial ă. Statisticile utilizate pentru sesizarea acestei dinamici cuprind
două perspective: creșterea dimensiunii mediului urban și diminuarea
arealului social acoperit de mediul rural.
Numărul de municipii a crescut în toate regiunile de dezvoltare.
Menționăm că transformarea unui oraș în municipiu se datoreaz ă
dezvoltării sociale și administrative, completat ă de creșterea demografic ă și
economic ă. Astfel, asistăm nu doar la multiplicarea numărului de
comunități urbane, ci chiar la o dezvoltare a orașelor țării.
175Municipii
Regiunea Existente în
anul 1990 Existente la
sfârșitul anului
2010 Diferențe
Nord‐Vest 9 15 + 6
Centru 10 20 +10
Nord‐Est 9 17 +8
Sud‐Est 7 11 +4
Sud‐ Muntenia 8 16 +8
București‐Ilfov 1 1 0
Oltenia 5 11 +6
Vest 7 12 +5
5.1. Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐online, 2010,vizibil la
adresa: http://www.insse.ro/
Se detașează regiunea Centru, unde numărul de orașe s‐a dublat în
doar zece ani. Această creștere a fost urmată de cele înregistrate în regiunile
Nord‐Est și Sud‐Muntenia, cu o creștere de opt municipii. Regiunea cu cea
mai redusă creștere a numărului de municipii este Sud‐Est.
O altă categorie de comunități urbane sunt orașele, cu o structură
economic ă și socială asemănătoare municipiilor, însă de mai mici
dimensiuni, în special din punct de vedere a ariei administrative.
Orașe
Regiunea Existente în
anul 1990 Existente la sfârșitul
anului 2010 Diferențe
Nord‐Vest 26 28 +2
Centru 38 37 ‐ 1
Nord‐Est 23 29 +6
Sud‐Est 26 24 ‐ 2
Sud‐ Muntenia 35 32 ‐ 3
București‐Ilfov 1 8 +8
Oltenia 27 29 +2
Vest 28 30 +2
5.2. Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐online, 2010,vizibil la
adresa: http://www.insse.ro/
176În patru din cele opt regiuni de dezvoltare numărul orașelor a
crescut. Având în vedere numărul de orașe transformate în municipii, și
compensarea acestei transform ări prin apariția unor orașe noi pe harta
României, consider ăm că acest fenomen este încă în creștere. Prin reformele
administrative s‐a consfințit de fapt tendința de modernizare a României,
concretizat ă prin creșterea numărului de orașe.
Analiza răspunsurilor colectate în studiul prezentat anterior a reliefat
existența unor diferențe de opinii în funcție de mediul de rezidență.
Consider ăm că prin extensia mediului urban, chiar dacă în formele inițiale
nu există diferențe majore între orașele noi și sate, se favorizeaz ă transferul
perspectivelor de înțelegere a societății.
În paralel cu acest fenomen se observă că pe fondul unei scăderi
constante a populației și, implicit, a densității acesteia, se produce o
multiplicare a numărului de comune. Între anii 2000‐2010 numărul acestora
a crescut de la 2688 la 2861, adică 173 unități administrative, reprezentând
6,4%. Numărul satelor, în schimb, a scăzut cu 132 unități, de la 13088 la
12956, reprezentând aproximativ 1,0%. (Institutul Național de Statistică,
Baza de date Tempo‐online, 2010 , http://www.insse.ro/ ,consultat la data de
15 februarie 2011).
Semnifica ția acestei dinamici este cea a fărâmițării unităților
administrative din mediul rural sub presiunea constantă a declinului
demografic și a migrației excesive.
Creșterea numărului de comune și scăderea numărului de sate s‐a
realizat prin absorbția unor comunități mici, dispariția altora și comasarea
pe scară largă a multor sate. Din acest punct de vedere credem că în timp
acest fenomen se va accelera, iar gradul de urbanitate al unei comunități
rurale va fi principalul element care va susține persisten ța unei comunități
rurale.
2. Semnifica țiile culturale ale emigrației populației din mediul
rural
Reconfigurarea administrativ ă a țării este efectul unui proces început
cu mult înainte de anul 1990: migrația populației rurale. Dificultățile
economice au determinat după anul 1990 căutarea de soluții la nivelul de
177trai precar și la lipsa de oportunit ăți din mediul rural. Creșterea gradului
de educație și nevoia de a presta munci conform calificărilor deținute este
un alt factor ce a determinat părăsirea satelor de către tineri. Concentrarea
dezvoltării sectoarelor secundar și terțiar doar în orașe a atras persoanele ce
doreau un nivel mai ridicat, imposibil de atins doar prin munca în
agricultur ă.
Aceste considera ții sunt argumentate de datele statistice care
consemneaz ă mișcarea populației în spațiul social.
Regiunea Sold migratoriu între
1990‐ 2010
Nord‐Vest ‐ 36 587
Centru 35 507
Nord‐Est ‐ 217 127
Sud‐Est ‐ 12 364
Sud‐ Muntenia ‐ 111 561
București‐Ilfov 265 090
Oltenia ‐ 57 988
Vest 135 030
5.3. Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐online, 2010,vizibil la
adresa: http://www.insse.ro/, prelucrare date
Cinci din cele opt regiuni de dezvoltare au înregistrat scăderi
semnificative ale populației datorită emigrației. Acest fenomen este
completat și de declinul celorlalte fenomene demografice cu influențe
asupra corpului demografic. Însă prin migrație (consemnat ă aici ca sold al
schimbărilor de domiciliu), constatăm atât starea de satisfacție față de
localitățile natale, cât și influența proceselor globale asupra
comportamentului populației. Informația și cunoașterea sunt cele care
justifică acțiunea bazată pe dorință. Capacitatea de a compara se bazează
pe informație, iar imitația apare clar în condițiile în care mediul social natal
nu permite imitarea comportamentului de consum.
În funcție de mediile sociale observăm următoarele trenduri ale
emigrației:
178Sold migratoriu între 1990‐ 2010 Regiunea
Rural Urban
Nord‐Vest ‐ 66 530 29 943
Centru 4 403 31 104
Nord‐Est ‐ 185 582 ‐ 31 545
Sud‐Est ‐ 85 568 73 204
Sud‐ Muntenia ‐89 683 ‐ 21 878
București‐Ilfov 18 429 246 661
Oltenia ‐ 76 786 18 798
Vest 67 800 77230
5.4. Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐online, 2010,vizibil la
adresa: http://www.insse.ro/, prelucrare date
Prin compararea schimbărilor de domiciliu se confirmă tendința de
urbanizare a populației României și continuare a declinului demografic.
Sesizăm două tipuri de migrație: intraregional ă și interregional ă, care
delimiteaz ă regiunile de dezvoltare în trei categorii: pe de o parte sunt
regiuni care pierd populație atât din mediul rural cât și din cel urban,
regiuni care pierd populație din mediul rural dar înregistreaz ă creșteri în
mediul urban și regiuni care înregistreaz ă creșteri în ambele medii. În
funcție de aceste valori observăm că există regiuni atractive și mai puțin
atractive.
Din această perspectiv ă analitică se detașează drept regiuni atractive:
Centru, București‐Ilfov și Vest, regiuni cu un relativ echilibru, precum
Nord‐Vest, Sud Est și Sud Vest Oltenia și regiuni cu declin major al
populației, așa cum observăm cazul regiunilor Sud‐Muntenia și Nord‐Est.
Diferențele dintre cele două medii relevă că schimbul de populație nu
se desfășoară în limitele fiecărei regiuni, iar emigrația are la bază criterii
care elimină factorul local din analiză. De exemplu, în regiunea Nord‐Vest,
observăm că pierderea de populație din mediul rural este mult mai ridicată
decât creșterea populației din mediul urban. Această diferență semnifică
părăsirea regiunii de către numeroase persoane din mediul rural spre
mediul urban sau rural din alte regiuni, la care se adaugă și persoanele care
179părăsesc țara, fie temporar, fie definitiv. În cazul regiunii Centru observăm
o creștere minoră a populației din mediul rural, completat ă de o creștere
semnificativ ă a populației din mediul urban, ceea ce denotă o atractivitate
sporită a ambelor medii din această regiune, iar valorile pozitive ilustreaz ă
existența unui flux de populație imigrant ă. Regiunea Nord‐Est este
caracterizat ă de plecări semnificative de populație din ambele medii de
rezidență. Însă plecările din mediul rural sunt net superioare celor din
mediul urban. Atractivitatea acestei regiuni se dovedește a fi foarte scăzută,
indiferent de mediul de rezidență. Regiunea Sud‐Est înregistreaz ă plecări
din mediul rural și sosiri în mediul urban. Însă rata de plecare din mediul
rural este superioar ă sosirilor în mediul rural, ceea ce denotă plecarea spre
alte regiuni de dezvoltare a unei părți a populației. În regiunea Sud‐
Muntenia constatăm plecări din ambele medii sociale, ceea ce semnifică un
declin economic al ambelor. Regiunea București‐Ilfov înregistreaz ă cea mai
mare creștere a populației urbane. Specificul acestei regiuni este diferit de
al celorlalte datorită capitalei ț ării București, care exercită o atracție
deosebită pentru regiunile limitrofe sau ale celorlalte. Chiar plecările din
regiunea Sud se datoreaz ă aproprierii de București. Plecările de populație
din regiunea Sud‐Vest Oltenia denotă că persoanele din mediul rural
preferă cu preponderen ță alte regiuni ale țării sau migrația internațională.
Sosirile în mediul urban sunt mult mai mici decât plecările din rural.
Regiunea Vest este, de asemenea, o regiune atractivă pentru populația țării
așa cum relevă sosirile de populație atât în mediul urban cât și în cel rural.
Sensurile migrației interne ilustreaz ă că în prezent dinamica valorilor
tradiționale este influențată atât de factori externi societății românești, dar
și de factori interni, întrucât ritualurile locale sau regionale, ce însoțesc
principalele sărbători, sunt predispuse amestecului cu cele din regiunile de
primire.
Diferențele actuale dintre opiniile persoanelor din cele două medii
sociale se vor accentua și vor deveni specifice celor două medii. Mai mult,
consider ăm că acestea se vor uniformiza în mediul urban, datorită
globalizării și își vor pierde specificul local. Transmiterea valorilor
tradiționale este dependent ă de persisten ța comunităților mici, de
caracterul de oralitate și de sentimentul de apartenen ță la o comunitate,
fapt imposibil de menținut în condițiile emigrației masive a populației.
1803. Utilizarea internetului în mediul rural
Conservarea tradițiilor într‐o formă pură este aproape imposibil ă în
condițiile în care factorul uman se schimbă din punct de vedere al atitudini‐
lor, dorințelor, ocupațiilor și așteptărilor. Nevoile identificate sunt satisfăcute
prin emigrare. Pătrunderea televiziunii în fiecare casă din mediul rural nu
mai reprezint ă un element de noutate. Însă principalul suport al globalizării,
internetul, este un element care se răspândește rapid în mediul rural.
Datele statistice confirmă utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a
acestui mijloc de comunicare în mediul rural. Este ușor de sesizat că
structura mentală, datorată conexiunii globale a modestelor gospodării
țărănești cu întreaga lume, se modifică sub asaltul informațiilor diverse și
de mare complexitate. Dacă valorile tradiționale presupuneau reflecția
asupra realităților vieții și căutarea soluțiilor prin prisma înțelepciunii
populare, în prezent un singur click permite accesul la informații ce
depășesc cu mult capacitatea tradițiilor de a mai oferi un suport viabil.
Prin compara ție între cele două medii, datele statistice (Institutul
Național de Statistică, 2010) evidențiază un trend de egalizare a utilizării
internetului prin apropierea mediului rural de cel urban. Dacă în anul 2007,
gospodăriile din mediul urban erau conectate la internet în proporție de
20,5%, iar cele din mediul rural doar în proporție de 3,0%, în numai trei ani
proporția gospodăriilor cu acces la internet a crescut la 38,9% în mediul
urban și la 17,8% în mediul rural.
Nivelul de studii al celor care au folosit computerul a scăzut până la
ciclurile primare. La o creștere totală cu 21,59%, între anii 2007‐2010, a
populației ce a utilizat computerul, asistăm la la o creștere minoră cu 0,54%
a persoanelor absolvente de studii primare sau fără școală ce au utilizat cel
puțin odată internetul și la o creștere cu 51,37% a absolven ților de școli
profesionale sau de ucenici ce au utilizat acest instrument. Creșterea
numărului de persoane cu un nivel ridicat de studii ce utilizeaz ă acest
mijloc este normală, de 10,52% în cazul persoanelor absolvente de școli
postliceale și de 20,75% persoane absolvente de studii superioare.
Incapacitatea persoanelor cu un nivel scăzut de studii în utilizarea
computerului este deja o prejudecat ă. Creșterea procentual ă a persoanelor
care învață de la vârste fragede să utilizeze un calculator și utilizarea
181acestuia de persoane cu un nivel scăzut de studii este un indicator al
dinamicii procesului de globalizare în societatea româneasc ă. Prin extensie
putem vorbi despre modificarea modului de petrecere a timpului liber de
către categorii tot mai largi de populație. Credința că tradițiile se vor
conserva în mediul rural este din ce în ce mai puțin valabilă, iar aprecierile
populației din mediul rural sunt mai aproape de adevăr, adică se vor
pierde sau transforma din momentul contactului cu alte culturi.
Creșterea de ansamblu a utilizării computerului între anii 2007‐2010,
de 21,59%, evidențiază că există o tendință de utilizare asemănătoare între
grupele de vârstă. Cea mai redusă creștere o înregistrăm în cazul grupelor
de vârstă 16‐24 ani, de doar 9,64%, cea mai ridicată creștere o regăsim la
persoane cu vârste între 55‐64 ani, de 56,72% și grupa 65‐74 ani, unde
creșterea este de 43,02%. În cifre absolute, grupele de vârstă cu cei mai
mulți utilizatori sunt cele tinere, cu vârste între 16‐34 ani. Însă rata de
creștere a utilizării computerului de către persoane cu vârste înaintate
evidențiază predispozi ția acestora la învățare, ceea ce nu poate fi altceva
decât un indicator al dezvoltării.
Utilizarea computerului și a internetului nu se reduce doar la losir.
Utilizatorii folosesc această conexiune pentru diferite scopuri. Accesul la
internet, în funcție de mediile de rezidență, tinde să se egalizeze. Astfel,
între anii 2007‐2010 ponderea persoanelor care accesau internetul a crescut
în mediul urban cu 33,33%, în timp ce în mediul rural procentul populației
care accesa internetul a crescut cu 113,48%. La o paritate a numărului de
persoane, capabile să utilizeze internetul, se va ajunge în doar câțiva ani,
având în vedere diferențele dintre ratele de creștere.
Utilizarea internetului ilustreaz ă tendința de a se face cumpărături
prin comenzi online. Diferențele dintre preferințele rezidenților nu sunt
semnificative.
Diferențele dintre cele două medii de rezidență se regăsesc în scăderi
ale comenzilor față de anumite produse sau servicii în timp ce acestea cresc
în preferințele persoanelor din celălalt mediu social și în diferențe majore
ale preferințelor acolo unde acestea au același trend.
Cele mai semnificative diferențe se observă la cumpărarea filmelor și
a muzicii de pe internet. În mediul rural comenzile au scăzut cu 46,03% față
de 20,43% în mediul urban.
182
Trendul comenzilor
efectuate între
anii 2007‐2010 (%) Produse sau servicii comandate
prin internet
Rural Urban
Bunuri pentru gospodărie ‐ 16,54 ‐ 11,36
Filme, muzică ‐ 46,03 ‐ 20,43
Cărți, reviste, ziare, materiale pentru instruire 41,49 2,63
Îmbrăcăminte, produse sportive 25,28 71,09
Produse software ‐ 49,46 14,29
Produse hardware ‐ 100,0 16,67
Echipament electronic 31,82 16,34
Călătorii, vacanțe, cazare 140,0 96,10
Bilete pentru diferite evenimente, manifest ări,
spectacole 63,64 309,38
5.4. Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐online, 2010,vizibil la
adresa: http://www.insse.ro/, prelucrare date
Comenzile de cărți, reviste, ziare și materiale pentru instruire au
crescut în mediul rural cu 41,49%, în timp ce în mediul urban acestea au
crescut doar cu 2,63%. Explicația acestei diferențe se poate regăsi în
alternativele scăzute pe care mediul rural le oferă celor care au nevoie de
aceste produse. În schimb, îmbrăcămintea și produsele sportive sunt
preferate majoritar de persoanele din mediul urban.
Produsele destinate funcționării și dezvoltării computerelor sunt
preferate de către cei din mediul urban, în timp ce persoanele din mediul
rural au comandat din ce în ce mai puține astfel de produse. Prin
compara ția acestor trenduri, bănuim că în mediul rural computerele sunt
mai puțin performante decât în urban.
Diferențe majore mai observăm în cazul cumpărării biletelor pentru
călătorii și vacanțe, caz în care persoanele din mediul rural utilizeaz ă mai
frecvent acest mijloc, în timp ce participarea la evenimente culturale este
preferată de persoanele din mediul urban.
Aceste diferențe indică nu doar preferințele persoanelor, ci și
limitările celor două medii, în special al mediului rural.
183CAPITOLUL VI
MEDIUL RURAL: ÎNTRE TRADIȚII
ȘI MODERNIZARE
1. Compatibilitatea valorilor tradiționale
cu politicile de dezvoltare
Discuțiile privitoare la transform ările societăților moderne au depășit
frontierele statale. Viitorul unei lumi uniformizate din punct de vedere
financiar, economic sau al structurilor ocupaționale este prevăzut ca fiind
lipsit de substanță în lipsa unei identități culturale a entităților statale. În
societățile avansate, analizele culturale au depășit dihotomia urban‐rural
printr‐un nivel ridicat de educație și prin uniformizarea infrastructurii
dintre cele două medii și, nu în ultimul rând, datorită urbanizării masive a
societăților. În cazul unei țări înscrise pe direcția dezvoltării putem vorbi de
actualitatea acestei dihotomii. Drumul spre o nouă societate ar fi mai
eficient prin dezvoltarea organică a societății, cu un număr redus de
„împrumuturi”. Însă imitația, specifică timpurilor moderne, și conexiunile
puternice ale sistemului mondial nu mai permit politici localiste.
Universalismul are câștig în acest duel milenar. Așa cum am arătat anterior
nici protestele antiglobalizare nu au un caracter local. Suportul tehnic și
schimbul de informații instantaneu impulsioneaz ă sincretismul cultural
actual. Căutarea identității culturale capătă accente utopice prin depărtarea
de la o perspectiv ă de ansamblu.
Întrebarea din titlul acestui capitol presupune răspunsuri nuanțate.
Diversitatea caracteristicilor locale elimină existența unei perspective unice
de analiză și de realizare. Experien ța dobândit ă, prin studiul celor realizate
în alte societăți, aduce în atenție eforturile de racordare a specificului
tradițional la timpurile prezente. Dinamica globalizării este transpus ă în
teritoriu prin impulsionarea dinamicii tradițiilor. Exemplul italian poate fi
un model de bune practici în integrarea istoriei, a tradițiilor, a artei și
culturii în societatea contemporan ă. Din perspectiva italiană, tradițiile sunt
184rezultatul experien ței istorice dobândite de italieni în diferite momente ale
trecutului. Metodele tradiționale de supravie țuire mai pot avea și astăzi
utilitate în măsura în care acestea sunt adaptate la cerințele prezentului.
Meșteșugurile tradiționale pot deveni industrii de nișă, în care cel mai
important capital este creativitatea, vechile gospodării de subzisten ță pot
deveni mici întreprinderi comerciale etc. Toate acestea constituie un
ansamblu în care resursele locale sunt fructificate asemeni modului în care
înaintașii au realizat același lucru, cu același scop: asigurarea celor necesare
traiului. Rețeta succesului este limitată le creativitatea individual ă, iar
statul este cel care are obligația să creeze cadrul juridic și economic necesar
dezvoltării. Efectele se regăsesc în creșterea numărului de locuri de muncă,
în asigurarea unui nivel de trai satisfăcător pentru un număr semnificativ
de familii, în scăderea cheltuielilor sociale, în menținerea șomajului la cote
acceptabile și suportabile.
Experien ța italiană dezvăluie analizei tendința decidenților de a
transfera accentul dinspre valoarea culturală a tradițiilor, indiferent de
forma de expresie, spre utilitate și adaptare. Prin această viziune se caută
continuitatea creșterii organice, cu împrumuturi culturale cât mai reduse.
Artizanatul este forma modernă cea mai vizibilă a specificului tradițional al
unei regiuni, iar fundamentul său economic incontestabil este completat cu
încărcătura simbolică și culturală a unei regiuni. Păstrarea unei linii
evolutive duce la rafinarea produselor finite, în măsura în care simpla
utilitate economic ă este transformat ă în artă.
În politicile de protejare și de dezvoltare a acestei forme de existență
și de muncă din Italia, coordonate prin instituții guvernamentale și
regionale, se caută direcțiile de susținere, promovare și adaptare a
productivit ății în concordan ță cu dinamica economico ‐socială.
Din această perspectiv ă valorile tradiționale sunt privite în
dimensiunea dinamică și nu statică. Rolul lor este de a favoriza dezvoltarea
și menține identitatea grupului național. Dimensiunea statică plasează
toate realizările trecutului în planul unei culturi care a încetat să mai
trăiască, motiv pentru care locul ei este în muzee. Vitalitatea unei culturi
este dependent ă de valorile pe care le produce și mai este capabilă să le
producă.
185Revenind la mediul rural, apreciem că este posibilă existența valorilor
tradiționale doar în măsura în care acestea îndeplinesc funcții sociale și își
mențin potențialul de creștere. Mediul rural lipsit de valori tradiționale este
posibil în lipsa vitalității, iar valorile noi, fundamentate pe importuri vor
lua locul celor lipsite de vitalitate.
2. Identitatea culturală și bunurile materiale
Informația din acest subcapitol se bazează pe cercetarea politicilor
publice de protejare a valorilor tradiționale și Provincia Terni, Regiunea
Umbria din Italia.
Istoria regiunii relevă ascenden ța etruscă a actualilor locuitori.
Artizanatul, una dintre formele cele mai avansate de expresie a
meșteșugarilor tradiționali, este influențat de vechea tradiție etruscă,
influențată semnificativ de cultura antică greacă și de rafinamentul
romanilor, ultimii ocupanți ai regiunii în perioada antică.
Cultura antică și meșteșugurile din acea perioadă se regăsesc în Evul
Mediu, unde în fiecare sat se regăsesc „o multitudine de meserii și ateliere
de lucru unde se repetă și se reînnoiesc zilnic vechile gesturi într‐o cadență
ritualică” (Di Carlo, 2012, p. 2). Semnifica ția acestei activități este un
exemplu de continuitate fiind „o realitate vie și dinamică legată de trecut,
însă proiectat ă în viitor” (Di Carlo, 2012, p. 2).
Menținerea meșteșugurilor și creațiilor tradiționale în cât mai multe
orașe și sate au, în opinia specialiștilor italieni, două utilități: pe de o parte
se salvează un patrimoniu cultural altminteri expus riscului dispariției, iar,
pe de altă parte, oferă oportunit ăți de valorizare economico ‐productiv ă a
meșteșugurilor tradiționale prin transformarea în noi meserii în
concordan ță cu aria ocupațională modernă, conjugând profesiile vechi cu
dinamismul societăților moderne.
Principalele meșteșuguri existente în provincia Terni sunt ceramica,
producția de materiale textile, prelucrarea fierului forjat, restaurarea
mobilei de epocă, prelucrarea cuprului și metalelor prețioase, dantele și
broderii, prelucrarea lemnului, design de vitralii și fabricarea hârtiei de
calitate și imprimarea acestora (Di Carlo, 2012, p. 4).
186Producția ceramică a fost foarte răspândită în provincie, având în
vedere originile antice, ajungând la apogeu în Orvieto. Extinderea acesteia
a început în secolul al XIII‐lea, iar în perioada anilor 1500 produsele
ceramice au atins cel mai înalt grad de frumusețe. De‐a lungul timpului
acest meșteșug a fost redescoperit de mai multe ori. Întotdeauna
readucerea în atenție a ceramicii s‐a datorat capacității de adaptare a
artizanilor la cerințele timpurilor. Au apărut decorațiuni noi și s‐au
îmbunătățit tehnicile de producere a ceramicii. Astfel, s‐a păstrat în
permanen ță echilibrul dintre calitatea artistică și utilitatea cotidiană.
În ultimele decenii multe ateliere mici s‐au transformat în companii
care au modernizat metodele de producție și au sporit productivitatea
pentru a satisface cerințele pieței. Însă, caracterul local și regional a fost
păstrat, întrucât această gamă de produse nu sunt în totalitate industriale.
Produsele finale înmagazineaz ă personalitatea celor care le produc.
Calitatea și unicitatea ceramicii din provincie s‐a conservat, distingându ‐se
în raport cu alte produse similare, realizate industrial sau în alte regiuni ale
Italiei. În plus, distribuția ceramicii se desface cu preponderen ță în regiune.
Transformarea micilor ateliere de familie a creat nișe de piață pentru
populația din orașele cu un grad de industrializare redusă, a oferit locuri
de muncă și pentru persoane care altădată nu ar fi avut posibilitatea de a
pătrunde în breslele specifice.
Arta țesutului și a broderiei își are originea în Evul Mediu, fiind
datată în perioada secolelor al XI‐lea și al XII‐lea. Perioada de apogeu a
acestei activități se regăsește în perioada Renașterii. În următoarele secole s‐
a produs un declin al acestei activități datorită industrializ ării, însă
reapariția acestui meșteșug s‐a produs cu ocazia unei expoziții la Roma din
anul 1906, unde exponatele prezentate, s‐au bucurat de un mare succes.
Reluarea acestei activități s‐a datorat angajamentului de care au dat dovadă
femeile din aristocra ția italiană a începutului secolului al XX‐lea.
Munca manuală a fost valorizat ă într‐un mod superior produselor
industriale, iar broderiile și dantela realizată printr‐un efort superior au
devenit embleme ale calității și bunului gust. Tehnicile de lucru și modelele
utilizate au dat unicitate produselor din această regiune. Astfel, de la
produse artizanale s‐a ajuns la modă drept forma cea mai înaltă la care poate
187evolua un meșteșug, fie că este vorba despre articole de îmbrăcăminte, fie
despre decorațiuni interioare ori ornamente ale unor obiecte casnice.
Prelucrarea lemnului are o lungă și bogată tradiție în regiune. Munții
Apenini, pădurile bogate și specificul zonal, fiind singura regiune fără
ieșire la mare din Italia, au oferit un mediu natural propice dezvoltării unei
astfel de activități.
Lemnul nu este doar un material de construcție. Prin lemn numeroși
artizani reușesc să transmită un mesaj artistic, astfel, că valoarea creației
depășește pe a lemnului în sine sau a clădirii pe care o încorporeaz ă. Peste
timp, aceste creații devin valori identitare și contribuie la crearea unui
specific al zonei. Creațiile din perioada anilor 1400‐1600 au atins un nivel
unic de perfecțiune. Deși au existat perioade de declin ale utilizării lemnului
în scopuri artistice, „inspirația” artizanilor locali se poate observa prin
obiectele de utilitate realizate de aceștia. Atelierele de dulgherie erau o
prezență constantă în toate orașele și satele italiene. Utilitatea lemnului într‐o
arie vastă de activități economice, precum construcții, instalații, restaurare.
Priceperea vechilor artizani a fost completat ă cu utilaje mai noi
pentru producția industrial ă. Însă, aceasta este o formă prin care vechiul
meșteșug și‐a menținut utilitatea pentru practican ți, dar lucrările artistice
realizate de‐a lungul timpului sunt vizibile în renumite lăcașuri de cult din
regiune.
Prelucrarea fierului este o activitate reprezentativ ă pentru civilizația
țărănească. La fel ca și în prelucrarea lemnului, produsele acestui meșteșug
se regăsesc în construc ții și în obiecte decorative. În plus, priceperea
fierarilor se regăsește în realizarea armelor sau a unor unelte casnice.
Produsele realizate au fost adaptate de‐a lungul timpului în funcție de
nevoi și de necesități. Priceperea meșterilor din Terni a făcut ca, în timp,
acest oraș să devină unul dintre locurile de naștere ale siderurgiei italiene,
fiind numit la sfârșitul anilor 1800, „Micul Manchester”.
Utilitatea multiplă a fierului forjat a fost completat ă de priceperea în
prelucrarea metalelor prețioase. Arta antică a etruscilor, adevărați maeștri
în prelucrarea aurului, a fost continuat ă în mod inspirat de generațiile
actuale, iar în prezent localități precum Orvieto și Terni excelează în acest
domeniu.
188La jumătatea anilor 1800 s‐a înființat în Terni prima patiserie din oraș
și din zonă. În scurt timp dulciurile specifice regiunii, produse de patiseriile
locale au devenite un element identitar local. Pâinea de Terni, realizată
manual și în condiții ecologice este un produs regional recunoscut.
Laboratoarele de patiserie și produse de panificație sunt prezente prin
produsele lor nu numai în Umbria ci în toată țara.
O altă industrie de nișă, dar care a devenit tradițională pentru
regiune, a fost fundamentat ă de înființarea primului laborator de artă
tipografic ă. Acest eveniment a avut loc în anul 1877 la Terni. Ilustratele
tipărite în acest oraș au fost trimise în cele mai îndepărtate țări ale lumii.
Imaginile bombardamentelor din cel de‐al doilea război mondial au făcut
înconjurul lumii.
Alături de activitățile intrate deja în tradiția provinciei și a regiunii au
apărut și noi preocupări care, deși au legătură cu artizanatul, intră de fapt
în sfera serviciilor. În Terni s‐a înființat un pol cinematografic, prin
preluarea și revigorarea unei fabrici din Papigno. Creația de costume și
efecte scenografice a devenit o activitate prin care se oferă servicii pentru
întreaga lume cinematografic ă. Produsele artizanale și de epocă sunt
realizate de meșteșugarii locali, iar calitatea produselor asigură
veridicitatea imaginilor din filme realizate.
Alături de meșteșugurile tradiționale s‐au multiplicat atelierele în
care se confecționează în cantități mici încălțăminte, îmbrăcăminte, articole
din piele etc. Principala trăsătură este adaptabilitatea sporită la condițiile
actuale și la mutațiile pieței, astfel încât modificarea modei este de multe
ori intuită de micii producători, iar dacă apare necesitatea adaptării acest
lucru se realizeaz ă cu relativă ușurință.
O altă activitate impulsionat ă intens este turismul. Istoria bogată a
Italiei este o garanție a reușitei în condițiile unei bune organizări. O parte
important ă a populației activează în industria turistică.
Trecând în revistă informațiile colectate observăm că există o tendință
de trecere de la activități lucrative de nișă spre activități din zona
serviciilor. Aceleași informații oferă și principalele criterii care ilustreaz ă
potențialul de conservare a identității culturale a unei regiuni. În primul
rând menționăm vechimea considerabil ă a majorității meșteșugurilor.
189Organizarea medieval ă în bresle și corporații, precum și ierarhizarea
puternică a acestora a oferit garanția transmiterii acestora și adaptarea
permanent ă la nevoile societății. Activitățile care au o istorie veche au fost
incluse în perioada medieval ă în astfel de organiza ții. Asocierea
meșteșugarilor este fundamentul apariției societăților comerciale de mai
târziu. Alături de meșteșugurile din vechime au rezistat preocupările care
au valoare de unicat: broderiile și dantelele din regiune sunt unice și modul
de creație este specific regiunii. Stilurile artistice rezultate din prelucrarea
lemnului sau a fierului sunt specifice regiunii, au o identitate proprie,
irepetabil ă în restul ț ării. Majoritatea acestor activități au trecut prin
perioade de declin, iar exponatele din muzee indică eforturile creative ale
artiștilor de a se adapta permanent timpurilor contemporane lor.
Posibilitatea colectării unor exponate care descriu prin caracteristicile lor
epoca în care au fost create reprezint ă un alt element care favorizeaz ă
persisten ța acestora. Un alt aspect al persisten ței este existența unei cereri
constantă pe piața regională a produselor realizate. Surplusul este destinat
exportului, iar în termeni economici consider ăm că acesta este garanția
profitului, însă desfacerea în zonele apropiate reprezint ă garanția
supravie țuirii.
Nu în ultimul rând, reamintim că stilul reprezint ă un element
definitoriu al identității. Produsele artizanale reprezint ă nu doar regiunea
ci și epoca în care au fost realizate. Aceasta sugereaz ă existența unor
cunoștințe suplimentare de natură culturală a artizanilor. Existența unei
viziuni proprii asupra vieții, împărtășite de un număr semnificativ de
contemporani, este un semn al posibilității unui stil particular în muncă și
creație. Spiritul creativ denotă vitalitate a grupului social în asigurarea
supravie țuirii identității tradiționale. Glocalizarea este o consecin ță logică a
acestui proces, însă în acest plan nu se urmărește obsesiv globalizarea
producției artizanale. Forța acesteia este reprezentat ă de piața locală și
relaționarea strictă a activității în sine cu creativitatea. Globalizarea
presupune repetabilitate, predictibilitate și standardizare accentuat ă.
Creativitatea, în acest caz, cade pe plan secund, ceea ce ar duce cu siguranță
la pierderea identității culturale, însă adaptarea priceperii înaintașilor la
provocările timpurilor actuale reprezint ă o garanție a protejării dinamice a
identității culturale.
1903. Învățarea culturii locale
Procesul globalizării nu poate fi stăvilit prin politici statale. Formele
insidioase de pătrundere în spațiul social obligă la o politică de integrare a
propriilor creații în fluxul circulator al valorilor deznaționalizate.
Predominan ța universalismului asupra localismului presupune efortul de a
da o dimensiune universal ă valorilor locale, ca formă de supravie țuire
culturală. Pentru a se putea ajunge la un astfel de nivel trebuie aduși în
atenție principalii purtători ai valorilor culturale: membrii unei societăți.
Experien ța italiană poate fi o cale pentru atingerea unui astfel de deziderat.
Generațiile tinere sunt educate în spiritul culturii naționale, iar pentru
aceasta s‐au integrat programe specifice în instituțiile care prin activitatea
lor au legătură cu specificul național.
Viziunea integrată de fructificare a vestigiilor culturale și
patrimoniale a depășit pragul localismului, care a fost subscris unei
strategii globale. Astfel, rețeaua de muzee a fost transformat ă într‐un
sistem de servicii didactice specializate pe domeniile de interes și în funcție
de vârstele participan ților. De exemplu, muzeele de artă stau la dispoziția
beneficiarilor prin cursuri de artă și creație, cele de istorie naturală devin
instrumente prin care sunt completate cursurile de biologie, chimie,
astronomie etc. În acest mod, muzeele cuprinse în acest sistem devin
laboratoare ale unităților școlare, distribuite pe tot teritoriul Italiei și care
beneficiaz ă de programe administrate de persoane calificate. Deplasarea
dintr‐o localitate într‐o altă localitate, pentru a beneficia de aceste servicii,
se transform ă într‐o formă de turism mult mai profund și legat de
semnifica țiilor locurilor care oferă găzduire pentru o anumită perioadă de
timp. Turistul de acest tip nu părăsește un spațiu social cu simple amintiri,
ci cu modificări ale structurii intelectuale rezultate din contactul cu
vestigiile culturale.
Muzeele implicate în sistem își diversific ă prin această metodă
sursele de venituri, sunt integrate în sistemul educațional, căpătând o
utilitate superioar ă unor simple instituții depozitare ale vestigiilor istorice.
Cea mai important ă funcție devine dezvoltarea capacităților de transmitere
a semnifica țiilor realizărilor trecutului (fie că vorbim de creații materiale,
vizibile, fie că vorbim de creații intelectuale, precum muzica, poezia,
191literatura, pictura, sculptura). Programul a debutat în anul 1998, iar
existența sa și în prezent este o dovadă a funcționalității și utilității acestuia.
Pe parcursul anilor acesta a fost îmbunătățit și perfecționat iar personalul
implicat în program a dobândit experien ță, ceea ce ne întărește convingerea
sustenabilit ății pe termen lung a acestuia.
Activitățile prevăzute în acest program sunt (s.n., Sistema Museo,
2012, pp. 3‐40):
• Vizite generale și parcursuri tematice
• Vizite interactive și teatralizate
• Laboratoare și activități de recreere
• Trasee prin oraș și în teritoriu
• Întâlniri în sala de clasă
• Itinerarii pentru călătorii de instruire
• Activități pentru expoziții temporare
• Proiecte de măsuri
• Formarea cadrelor didactice
• Ateliere de lucru pentru familii
• Tabere de vară
• Vizite și laboratoare pentru adulți
Vizitele didactice. Sunt destinate tinerilor. Pe perioada acestor vizite
dialogul se bazează pe cuvinte cheie, munca în echipă, participarea activă
în atelierele din muzee, și a siturilor arheologice.
Activități ludice. Reprezint ă o adaptare a procesului de învățare la
caracteristicile psihologice ale vizitatorilor de vârste mici. Jocul devine un
instrument util în asimilarea unor informații cu un grad înalt de elaborare
și obositor pentru elevii din clasele primare sau de vârste preșcolare.
Parcursuri tematice. Completeaz ă munca la clasă, cu scopul
aprofund ării informațiilor dobândite în procesul educațional. Pregătirea
teoretică este fixată prin contactul direct cu patrimoniul cultural.
Laboratoare. Favorizeaz ă învățarea prin joc, divertisment și
experiment. Important nu este cât se face, ci cum se face, nu rezultatul ci
procesul care favorizeaz ă un anumit rezultat. Asimilarea informației este
dinamizat ă prin înțelegerea procesualit ății lumii în care trăim.
192Parcursuri în oraș și teritoriu. Aceste itinerarii sunt gândite pentru a
„citi” în marea carte a teritoriului și aprofundarea temelor de cercetare în
context geografic și cronologic. Italia este o țară împânzit ă de adevărate
localități muzeu. Parcursurile tematice favorizeaz ă înțelegerea dimensiunii
istorice și a structurii comunităților tradiționale.
Teatralizarea unor evenimente. Este un mod nou și divers de a vedea
muzeele și locurile istorice într‐o atmosfer ă de co‐implicare a
participan ților datorită contribuțiilor unor operatori și actori care creează
situații neașteptate și surprinz ătoare.
Proiecte. Personalul muzeelor este disponibil pentru realizarea unor
idei de proiecte speciale în ajutorul educatorilor. Se pot dezvolta tematici în
concordan ță cu exigențele didactice ce permit interacțiunea dintre
activitățile de cunoaștere a patrimoniului muzeal cu lucrul la clasă.
Expoziții temporare. Evenimentele de acest tip oferă ocazia unică de
dobândire a unor cunoștințe transversale a programelor didactice dedicate
celor mai tineri și sunt ideale pentru încurajarea activităților creatoare ale
acestora. În anumite perioade și spații special destinate tinerii care au
dovedit calități creatoare beneficiaz ă de spațiu expozițional.
Itinerarii pentru călătorii de instruire. Sunt realizate între muzee și orașe
pe întregul areal geografic, gândite împreun ă cu tur‐operatori specializa ți
în sectorul turismului scolastic, pentru a se experimenta o altfel de
„lectură” a patrimoniului.
Formarea cadrelor didactice . Este posibilă actualizarea modului de
formare a cadrelor didactice în teme de didactică a patrimoniului cultural.
Prin această activitate cadrele didactice capătă noi abilități profesionale.
Activități pentru adulți. Sistemul muzeal propune vizite, parcursuri de
activitate dedicate publicului adult pentru cunoașterea cu alți ochi a
patrimoniului cultural.
Scopurile activităților:
• Învățarea prin experien ță
• Cunoașterea patrimoniului cultural ca o declarație de civilizație
• Explorarea teritoriului și mediului înconjurător
193• Interpretarea datelor materiale și a relațiilor dintre ele
• Dezvoltarea creativității, îndemân ări și fanteziei
• Învățarea prin confruntare, dialog și în relație cu alții
• Recunoa șterea patrimoniului cultural ca un bun comun
Toate aceste activități destinate atingerii scopurilor sunt cuprinse în
următoarea ofertă de servicii:
• Pachete didactice pentru o zi sau mai multe
• Vizite la muzee, itinerarii în teritoriu, laboratoare
• Dezvoltare personalizat ă a rutelor complementare pe baza obiectivelor
educaționale din programele școlare
• Programe și activități adecvate diverselor categorii de vârstă
Modul de operare
• Facilitarea înțelegerii ca bunuri culturale a mediului natural și
muzeelor, pe baza unei comunic ări adecvate și a interacțiunii cu tinerii.
Sunt favorizate discuțiile de grup, interogările, problematizarea.
Rezultatul la care se ajunge se datoreaz ă muncii individuale și de grup.
Instrumentele
• Sunt utilizate instrumente didactice, care ajută memorizarea și
verificarea conținutului informațiilor dobândite de participan ți. Sunt
stimulate atenția și curiozitatea. Fiecare activitate este unică. Dialogul
cu profesorii și flexibilitatea proiectelor permite dobândirea unei
experien țe măsurabile, coerente în funcție de eforturile depuse în clasă
de fiecare participant. Grupul țintă al acestor activități sunt tineri cu
vârste între 3‐18 ani.
Domeniile de activitate propuse
Arta
a. Renașterea
b. Artă contemporan ă
c. Dialogul cu opera
194Știință și mediul înconjur ător
a. Științele pământului
b. Mediul înconjurător și natura
Istorie
a. Preistoria și protoistoria
b. Civilizațiile antice și etruscii
c. Romanii
d. Evul Mediu și Renașterea
e. Orașele
Tradiții
a. Tradițiile
b. Artizanatul
Teatrul și proza
a. Teatrul
b. Biblioteca
3.1. Arta
Activitățile din această secțiune au un caracter procesual prin vizite
în așezăminte specializate în care dobândirea de cunoștințe îmbracă un
caracter descriptiv, cu un rol pasiv al participan ților, urmată de implicarea
în activitate a acestora, care astfel devin actori activi ai procesului de
învățare. În funcție de specificul muzeului și al exponatelor, dar și a
stilurilor de exprimare artistică, vizitatorii sunt invitați să picteze sau să
efectueze activități legate de cele văzute în ambientul special creat de
prezența în așezămintele de cultură.
Competen țele dobândite sunt de natură culturală, dexteritate în
utilizarea instrumentelor de lucru și, cel mai important element, dezvolta ‐
rea creativității și a fanteziei. Sunt descifrate semnifica țiile creațiilor
artistice și interpretate în contextul social al momentului creației. Se pune
accent pe înțelegerea mesajului operei de artă și pe cunoașterea tehnicilor
utilizate în concretizarea ideii artistice. Participarea și efortul de a crea în
funcție de stilurile și tehnicile prezentate ajută la fixarea cunoștințelor
despre epoca studiată și modul în care tehnicile de lucru au urmat ideea
195abstractă în încercarea de a releva simțurilor, prin combina ția de culori și
forme, sentimente, emoții sau stări sufletești.
Programul este destinat interacțiunii cu opera de artă. Dincolo de
aspectul mai mult sau mai puțin abstract al operelor de artă există un
principiu unificator, indiferent de forma de exprimare artistică: mesajul.
Prin dialogul cu opera se încearcă dobândirea abilităților de înțelegere și
cunoaștere a mesajului. Atelierele de lucru din această secțiune sunt
destinate concentr ării gândirii în sfera simbolisticii, a receptării mesajului și
dezvoltării propriei capacități de transmitere a mesajului.
Se observă că prin această tematică se cultivă valorile estetice, care
sunt valori scop, neintegrabil ă, aderentă și amplificativ ă.
3.2. Știință și mediul înconjurător
Alături de artă, știința este o altă activitate specifică speciei umane.
Acomodarea cu diversele discipline și cu obiectul de studiu al acestora este
un punct de sprijin în eficientizarea orelor de clasă. De asemenea, sprijină
demersul de descoperire a vocației celor din clasele primare și îi ajută pe
tineri să‐și autodefineasc ă pașii viitori în ceea ce privește cariera.
Valorile circumscrise acestei tematici sunt cele teoretice. Acestea sunt
reale, spirituale, scop, neintegrabile, aderente și amplificative. Prin
contactul cu forma concretă a creației științifice se inițiază preocupări de
această natură pentru tineri.
Cunoașterea mediului înconjurător prin programele integrate
contribuie la fixarea cunoștințelor dobândite în sala de clasă și oferă o gamă
diversă de informații datorită laboratoarelor din muzee.
Programul este util pentru cunoașterea de către generațiile viitoare a
importan ței protecției și conservării mediului natural și de a reduce pe cât
posibil influența factorului uman asupra acestuia.
3.3. Istoria
Această secțiune este cea mai extinsă și pune la dispoziția
beneficiarilor cele mai bogate posibilități de interacțiune cu bogata istorie a
țării, consemnat ă în vestigii de mare anvergur ă.
196Instituțiile implicate în acest program oferă itinerarii tematice dar și
cu un caracter general. O anumită temă poate fi aprofundat ă prin realizarea
unui itinerar care să urmeze așezăminte din aceeași perioadă sau din
perspectiv ă diacronic ă pentru a se urmări schimbările istorice.
În toate atelierele de lucru este favorizat jocul de rol prin care tinerii
sunt transpuși în epoca analizată. Se urmărește participarea activă în
procesul de construc ție a semnifica țiilor monumentelor, ce presupune
vizita liberă a spațiului muzeal din aria arheologic ă și interpretarea
determinat ă de obiectele din muzeu. Scopul acestor ateliere este cel de a
înțelege vestigiile istorice ca un bun comun al generațiilor contemporane
dar și a celor viitoare.
Parcursul prin orașele istorice ale regiunii favorizeaz ă reflecția asupra
propriei identități și susține dobândirea de aptitudini personale. Astfel,
după vizita în anumite orașe copii sunt rugați să spună povești în funcție
de fantezia lor și sub influența vizitelor efectuate. O parte dintre vizite sunt
teatralizate, iar vizitatorii sunt însoțiți de personaje ale epocii în parcursul
lor.
Orașele și cetățile cu vechime considerabil ă sunt mărturii asupra
modului cum acestea s‐au schimbat în relație cu o multitudine de factori:
militari, comerciali, sociali, facilitându ‐se înțelegerea prezentului ca un
rezultat al continuit ății orașului.
Prin cunoașterea istoriei sunt cultivate atașamentul față de trecut și
moralitatea tinerilor din societatea actuală. Valorile morale sunt personale,
spirituale, scop, integrabile, aderente și amplificative.
3.4. Tradițiile
Preocupările pentru asigurarea bunăstării populației dar și de a evita
distrugerea mediului înconjurător, și implicit a habitatului natural al
oamenilor, a readus în atenția specialiștilor nișele de piață ce se pot
dezvolta în jurul activităților tradiționale. Sprijinul acestora reprezint ă o
politică a statului italian, existând instituții care au ca obiect de activitate
acest domeniu de activitate. Aceasta nu doar ca o modalitate de păstrare a
tradițiilor italiene, dar și de asigurare a subzisten ței unui număr important
de cetățeni.
197Din această perspectiv ă identificăm cel puțin două funcții esențiale
ale meșteșugurilor tradiționale: pe de o parte menținerea identității
culturale, iar pe de altă parte asigurarea traiului pentru cei care activează în
acest domeniu.
Având în vedere importan ța acestui sector economic sesizăm atenția
care se acordă instruirii generațiilor viitoare cu privire la aceste elemente.
Includerea în circuitul educațional a edificiilor culturale destinate asigurării
conservării și dezvoltării activităților tradiționale este o dovadă că se
mizează pe viitorul acestor întreprinderi care pot fi la un moment dat
generatoare de globalizare și nu supuse proceselor distructive ale
globalizării.
În domeniul protejării tradițiilor sunt cumulate mai multe valori, ale
căror caracteristici au fost enumerate anterior, precum cele morale, estetice
și teoretice, la care se adaugă și cele economice, care sunt reale, materiale,
mijloc, integrabile, libere și perservative.
3.5. Teatrul și povestirile
Această secțiune este destinată apropierii de artă a tinerilor și
înțelegerii lumii prin prisma culturii. Este favorizat ă creativitatea și
dobândirea de cunoștințe interdisciplinare. Sunt oferite trasee prin care este
cunoscut ă istoria teatrului, de la teatrul antic până la cele moderne.
Bibliotecile sunt puse la dispoziția tinerilor pentru a învăța și
experimenta modul de realizare a unei cărți, de a cunoaște modul de
organizare al bibliotecilor. Laboratoarele de lucru favorizeaz ă fantezia și
„călătoriile minții”, care se cer imortalizate pe hârtie.
Utilizarea culturii în formarea personalit ății tinerilor faciliteaz ă
apariția unor valori precum cele morale, teoretice, estetice.
4. Dezvoltarea regional ă integrată
Observăm că prin compararea valorilor circumscrise celor cinci
tematici prezentate anterior sunt sprijinite volumele unor valori care sunt
scop, spirituale și amplificative, așa cum sunt cele teoretice, estetice și
morale. Pe acestea sunt grefate valorile economice care sunt integrabile,
198mijloc și perservative. Favorizarea volumului valorilor amplificative este
esențial în formarea unei personalit ăți creative, dinamice și deschisă în
permanen ță către nou, cu o putere superioar ă de adaptare la schimbările
timpului.
Integrarea activităților umane într‐un sistem coerent depășește
calculele economice și eforturile de îmbunătățire a condițiilor de trai.
Elaborarea unor seturi de măsuri complete protejeaz ă arealul cultural și
social al unei regiuni, prin asigurarea unui echilibru eficient al
dimensiunilor principale care alcătuiesc viața socială: economic, cultural,
social. Dezechilibrele majore dintr‐o dimensiune influențează semnificativ
evoluția celorlalte. Este aproape imposibil ă susținerea preferențială doar a
unei dimensiuni. Disfuncțiile din celelalte dimensiuni vor determina în cele
din urmă creșterea din dimensiunea privilegiat ă.
Un model de dezvoltare regională, într‐o regiune săracă a Italiei
(Regiunea Umbria, formată din provinciile Perugia și Terni) evidențiază că
planurile de acțiune se bazează pe referințe multiple și pe proiectarea
valorilor indicatorilor viitori. În plus, evaluarea stării de fapt este focalizată
pe disfuncții și influențele reciproce.
Agenții implicați în proiectarea dezvoltării regionale acoperă întregul
spectru instituțional. Punctul de plecare al acestei acțiuni a fost voința
politică. Valorile indicatorilor economici au creat acțiunea unitară a
reprezentan ților politici, iar diferențele ideologice s‐au diminuat prin
efortul de acțiune unitară în folosul îmbunătățirii măsurabile a calității
vieții.
Proiectul a dus la apariția Centro Regionale per lo Sviluppo Economico
dell’ Umbria (CERSEU). Pentru a se realiza coerența acțiunilor viitoare s‐a
stabilit ca punct de plecare cercetarea stării de fapt a regiunii. Aparatul de
cercetare avea următoarea structură (De Angelis, 2012, p. 167):
1. Comitetul de Președinție (conducere), format din 10 membri
2. Comitetul științific, format din 10 membri
3. Biroul regional de coordonare, format din 10 membri
4. Tehnicieni și colaboratori, cu un total de 23 membri
1995. Comitetul Provincial pentru Propuneri din Perugia, cu 55 de
membri
6. Comitetul Provincial pentru Propuneri din Terni, cu 30 de membri
Aparatul de cercetare era completat de Colegiul Revizorilor
Contabili, format din 3 membri. Cercetarea a durat trei ani și jumătate,
finalizându ‐se cu apariția în anul 1965 a studiului Relazione Generale del
Piano.
Sectoarele de activitate analizate în primul volum au fost: agricultura,
industria manufacturier ă, artizanatul, finanțele și creditul, piața industrial ă,
producția de energie electrică, turismul, infrastructura și serviciile,
populația activă, mișcările migratorii (De Angelis, 2012, p. 177). Un element
de noutate a fost delimitarea populației de vârstă activă. Limitele de vârstă
între care au fost încadrați cetățenii din regiune a fost 10‐65 ani, față de
limita prevăzută în acea perioadă de 14‐65 ani. Motivul acestei delimitări a
fost cel al implicării tinerilor din mediul rural în activități economice încă
de la vârste fragede.
La momentul efectuării cercetării toți indicatorii economici erau în
declin. Datele statistice relevă că agricultura, domeniu asupra căruia ne
oprim în acest studiu, era principala activitate economic ă, fiind ocupate în
acest sector 40,7% dintre cetățenii de vârstă activă, în timp ce media
națională era de 29,0% (De Angelis, 2012, p. 178). Modul de practicare a
agriculturii era primitiv, slab mecanizat, comercializarea produselor era
afectată de lipsa unei logistici corespunz ătoare, iar multe dintre prestațiile
agricole nu se desfășurau pe bază de contract (De Angelis, 2012, p. 191).
Datele statistice au consemnat un exod masiv al populației din
mediul rural, datorat nivelului de trai scăzut în raport cu alte regiuni ale
Italiei. Exodul nu a fost analizat doar din perspectiva declinului
demografic, ci și a dezintegr ării nucleelor comunitare.
În afară de activitățile agricole regăsim și artizanatul și alte activități
din industrie. Acest sector oferea locuri de muncă pentru 25,1% din
populația de vârstă activă, concentrat ă în 12000 companii. În medie lucrau
3 salariați într‐o companie cu acest obiect de activitate. În funcție de sex, cei
care lucrau în domeniu erau 76% bărbați și 24% femei (De Angelis, 2012, p.
180). Această activitate avea nevoie de o infrastructur ă specifică, însă
200aceasta nu exista, ceea ce îngreuna dezvoltarea agenților economici.
Singurul domeniu cu un număr mai mare decât media de trei angajați
pentru o firmă era cel ceramic.
Măsurile propuse erau determinate prin calcule complexe și prin
estimări ale creșterii valorilor indicatorilor în timp. Păstrarea unor raporturi
echilibrate între domeniile de activitate, pornind de la analiza costurilor
utilităților, precum energia electrică și impactul asupra productivit ății
muncii, a ariilor de acoperire a produselor entităților economice din
regiune și până la efectul migrației haotice a populației din mediul rural
devine o structură analitică și predictiv ă a politicilor publice viitoare. O
trăsătură semnificativ ă a etapei de evaluare era caracterul deschis al
concluziilor și posibilitatea corectării ulterioare, în funcție de dinamica
sistemului economico ‐social.
Cultura capătă din acest punct de vedere o dimensiune specială, ca
element al unui edificiu social. Viața rurală este pentru alți specialiști,
precum Ali Aït Abdelmalek (1976, p. 40), un fapt social, prin analogie cu
definiția faptului social a lui E. Durkheim, adoptând patru caracteristici:
• Politic (Gestiunea comună a Politicii agricole)
• Economic (Piața comună agricolă)
• Tehnic (modernizare)
• Cultural și simbolic, cu conotațiile puternic agricole ale noțiunii de
rural; el are același fel de transfer semantic: societate rurală=societate
agricolă.
Această încadrare a spațiului rural relevă importan ța culturii în
menținerea caracterului de ruralitate, privit în complementaritate cu cea
urbană.
Răspunsul la întrebarea din titlul acestui capitol poate fi descoperit
doar din perspectiv ă culturală. Distincția rural‐urban permite elaborarea
multor criterii dihotomice, începând cu definițiile administrative, până la
cele care iau în calcul infrastructura, structura ocupațională, nivelul de
educație etc. Singura dimensiune în care cele două spații sunt diferite, și în
care nu vom putea vorbi de echivalen ță, este cea culturală. Specialiștii
vorbesc în cazul mediului urban despre cultura urbană, iar în cazul
201mediului rural despre tradiții. Identitatea culturală a unei societăți este
înțeleasă la nivel semantic ca fiind plasată în mediul rural.
Procesul de amnezie socială, descris în capitolele anterioare, este o
dovadă că schimbările societăților moderne pătrund în toate mediile
sociale, iar adaptarea la cerințele timpurilor actuale duce la sacrificiul
gândirii tradiționale. Modul de comunicare a informațiilor sau de
consemnare a experien țelor prezentului este standardizat în țările civilizate
ale lumii. Învățarea comunic ării și a transmiterii informațiilor este o altă
formă standardizat ă de educație a tinerelor generații. Este facilă intuiția că
asistăm la uniformizarea gândirii generațiilor viitoare din punct de vedere
valoric și cultural. Principalele diferențe între societățile europene actuale
sunt, în primul rând, lingvistice, celelalte procese definitorii având un fond
comun uniformizator.
202CAPITOLUL VII
PRINCIPIILE DEZVOLT ĂRII DURABILE,
FACTOR DE ECHILIBRU ÎN PĂSTRAREA
IDENTIT ĂȚII CULTURALE A
COMUNIT ĂȚILOR ROMÂNE ȘTI
Transform ările rapide din societățile contemporane ne îndrituiesc să
apreciem că între componentele cuprinse în definițiile anterioare există
legături discrete, cu o etiologie camuflat ă de dinamica exacerbat ă.
Rezultatele acestei dinamici devin lesne observabile la nivelul
consecin țelor. Urmările pozitive sunt supraevaluate și în multe cazuri
fenomenele cu astfel de consecin țe sunt lăsate să se deruleze ca atare, în
timp ce efectele negative atrag atenția doar cu întârziere unui număr
suficient de membri ai grupului social. Reparațiile se realizeaz ă tardiv, fără
garanția revenirii la starea inițială. Pierderile pot fi semnificative și
irecuperabile.
În prezent asistăm la o pierdere a echilibrului dintre componentele
sistemului social și la suprema ția unor valori în detrimentul celorlalte.
Identificarea raportului dintre consecin țele pozitive și cele negative este un
demers dificil în contextul multiplic ării permanente a conexiunilor dintre
elementele care alcătuiesc patrimoniul cultural al umanității sau a unui
popor. Urmărind firul istoriei constatăm că apariția manufacturilor, ca
primă etapă a industrializ ării, a deschis calea unor interpret ări diferite a
nevoilor viitorului. Dinamizarea din ce în ce mai accentuat ă a relațiilor
sociale, sub impactul condițiilor tehnice, a restrâns universul social bazat
pe cultura tradițională al cărei caracter integrativ agrega toate aspectele
vieții comunitare: economice, religioase, spirituale, culturale, sociale. Acest
proces a debutat în secolul al XIX‐lea odată cu industrialismul,
amplificându ‐se pe măsură ce noua activitate economic ă acapara noi spații
sociale și un procent din ce în ce mai mare de populație.
203Modernitatea secolului al XX‐lea a accelerat glisarea sistemelor de
valori sociale, specifice comunităților mici, spre sistemele de valori bazate
pe relații instituționale și formale specific urbane, determinate de
specializarea funcțională a activităților economice. Perspectiva sociologului
german F. Tönnies, descrisă în lucrarea Gemeinschaft und Gesellschaft ,
apărută în 1887, oferă o clarificare concludent ă a diferențelor dintre
comunitățile urbane și rurale, generatoare de sisteme valorice diferite. Pe
scurt, în înțelesul gânditorului german (Vianu, 1998, p. 252), comunitățile
rurale (Gemeinschaft ) sunt percepute ca un organism viu, a cărui funcționare
este reglementat ă de relațiile directe dintre oameni. Societatea (Gesellschaft ),
este caracteristic ă mediului urban, cu relații umane formale reglementate
instituțional.
Sociologul german G. Simmel în lucrările sale a relevat relația dintre
mărimea grupului social și specificul cultural (Vianu, 1998, p. 252). Această
legătură este utilă pentru raționamentul nostru, în care grupurile mici,
caracterizate de spirit comunitar în sensul lui Tönnies, au o identitate
culturală mai puternică decât cele extinse, formate din oameni proveniți
din arii culturale diverse, a căror existență se desfășoară sub principiile
specifice societății. Plecând de la această constatare, T. Vianu, în Filosofia
culturii și teoria valorilor , își îndreapt ă reflecția filosofică spre relația dintre
forța tradiției și cantitatea grupului social, chestionându ‐se cu privire la o
posibilă determinare cantitativ ă a culturii tradiționale. Legitatea identificat ă
de filosoful român se referă la raportul de inversă proporționalitate dintre
tradiție și cantitatea grupului social: „Cu cât grupul social este mai mic, cu
atât influența tradiției este mai puternică. Cu cât grupul social este mai
întins, cu atât influența tradiției este mai slabă” (Vianu, 1998, p. 253).
Perspectiva teoretică și filosofică deschisă prin asocierea aprecierilor
gânditorilor menționați permite înțelegerea transform ărilor care s‐au
produs de‐a lungul timpului. Dezvoltarea economic ă, adusă de
industrializare, s‐a concentrat în mediul urban, influențând în timp
componen ța demografic ă a celor două medii sociale. Mediul rural, bazat pe
comunitate, a devenit furnizorul resurselor umane necesare activităților
economice din orașe. Caracterul predominant economic al vieții urbane a
susținut sistemele sociale bazate pe competitivitate, în care structura
204statusurilor și a rolurilor sociale s‐a diversificat și ierarhizat sub imperiul
profitabilit ății ca obiectiv primordial al acțiunii sociale. În acest context,
performan ța individual ă este un obiectiv personal asumat de un număr
semnificativ de persoane, care au aderat la sistemul valoric ușor
cuantificabil prin prisma statusurilor activate și a rolurilor sociale
dobândite.
Acest sistem valoric a apărut și s‐a dezvoltat în toate societățile în
care munca mecanizat ă, bazată pe diviziune, a devenit o realitate
substanțială. Tectonica geopolitic ă a exportat modelele economice, urmate
în scurt timp și de apariția și dezvoltarea sistemului valoric specific. Relația
dintre tehnică și cultură, reificată în relația civilizație‐cultură a devenit în
fapt o emblemă a modernit ății și dezvoltării.
În condițiile creșterii organice a societăților umane, apariția celor
două componente poate fi înțeleasă ca fiind naturală și capabilă de
menținerea unui echilibru social. Realitatea istorică, în special a secolului al
XX‐lea, relevă distorsiuni în apariția și dezvoltarea acestei relații. Ne
referim aici la pătrunderea cu predilecție în centrele urbane a valorilor
specifice ț ărilor dezvoltate nesusținute, însă, și de condițiile tehnico‐
economice. Dezechilibrele sociale devin o constantă a edificiului social
afectat de această inversiune evolutivă. Sfârșitul secolului al XX‐lea,
caracterizat de explozia sistemelor de comunica ție rapidă, în special
televiziunea prin satelit și internetul, a adus în atenție fenomenul
globalizării ca principal purtător al sistemelor de valori dinspre societățile
avansate spre cele aflate pe trepte inferioare de dezvoltare.
Modelul țărilor dezvoltate a devenit o cale de urmat pentru țările în
curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, ale căror guvernan ți au considerat
că succesul civilizațiilor avansate poate fi copiat și implementat fără o
analiză pe care impactul unor astfel de reforme îl poate avea. La prima
vedere această opțiune s‐a reliefat ca cea mai simplă cale de a compensa
diferențele existente în plan economic și social. De asemenea,
implementarea rapidă a soluțiilor preluate prin imitație a servit și ca o cale
de a aplana nemulțumirea socială determinat ă de pseudosistemul valoric
interiorizat de pături importante ale populației pe fondul subdezvolt ării
economice.
205Obsesia pentru profit a camuflat pentru mult timp efectele secundare
generate de dezechilibrele semnificative dintre componentele edificiului
social. Concret, ponderea intereselor economice s‐a dezvoltat în
detrimentul echilibrului social și ecologic. Capacitatea societăților moderne
de a rezista în fața presiunii intereselor economice a fost susținută de forța
societății civile de a‐și dezvolta propriile instituții sau de a se coaliza într‐o
forță socială semnificativ ă cu scopul menținerii echilibrului social sau cel
puțin al ponderării efectelor negative.
Contextul dezvoltării economice excesive, lipsit de intervenții
coerente în celelalte aspecte ale vieții sociale, a avut un efect de bumerang
în ceea ce privește societățile contemporane. Reversul medaliei este relevat
de capacitatea diferențiată de echilibrare a componentelor economice,
sociale și ecologice.
Societățile avansate au fost capabile să își echilibreze această relație,
înaintea țărilor mai puțin performante, însă prea târziu pentru a putea evita
efectele negative rezultate din eforturile celorlalte societăți pentru
dezvoltare.
Din punct de vedere economic, societățile aflate în curs de dezvoltare
au fost afectate de o serie de fenomene precum polarizarea socială,
formarea elitelor financiare și economice, pierderea de capital și
îndatorarea excesivă a populației pe fondul dorințelor rezultate dintr‐un
sistem valoric specific societăților puternic industrializate. Atitudinea
consumist ă, bazată pe modelul valoric din țările avansate, nesusținută de o
productivitate a muncii corespunz ătoare au dus la creșterea deficitelor
economice și comerciale naționale, ducând la crize profunde ale societăților
afectate.
În plan social, inegalitatea socială a devenit un fenomen obișnuit,
ilustrată de creșterea nivelului sărăciei, marginalizarea unor grupuri
extinse de populație, creșterea migrației, acutizarea conflictelor sociale sau
a corupției. În plan secund se menține o inegalitate de gen și discrepan țe
majore în ceea ce privește egalitatea de șanse pentru categorii extinse de
populație.
Mediul înconjurător a fost neglijat pe fondul problemelor economice
și sociale, considerate ca prioritare. Exploatarea irațională a resurselor
206naturale, cu scopul asigurării unor venituri constante din sectorul economic
primar, pentru compensarea ineficien ței sau inexisten ței sectoarelor
secundar și terțiar, a afectat în mod grav mediul, poluarea de toate tipurile
atingând în multe cazuri cote alarmante.
Dacă în ceea ce privește primii doi piloni ai funcționării unei societăți
se pot elabora politici de redresare în plan intern, în ceea ce privește
protecția mediului nu mai poate fi vorba de acțiune locală. Poluarea și
efectele nocive care o însoțesc nu se limitează la granițele statutului care o
produce, afectând în aceeași măsură populația din arealul afectat,
indiferent de limitele politice ale fiecărui stat. Caracterul global al
problemelor de mediu presupune o acțiune globală pentru controlul și
eliminarea urmărilor acestora.
1. Principiile dezvoltării durabile
În anul 1972 s‐a făcut pentru prima dată referire la consecin țele
acțiunii umane asupra mediului, în raportul Limitele creșterii (cunoscut și
sub denumirea de Raportul Meadows), în cadrul Clubului de la Roma. În
acest document sunt prezenta ți cinci parametri a căror evoluție determin ă
apariția dezechilibrelor sociale în lipsa unei intervenții: creșterea populației,
impactul industrializ ării, efectele poluării, producția de alimente si
tendințele de epuizare a resurselor naturale.
Raportul Comisiei Bruntdland, intitulat Viitorul nostru comun, a oferit
prima definiție acceptată a dezvoltării durabile ca fiind „o dezvoltare care
satisface nevoile generației actuale fără a compromite șansele viitoarelor
generații de a‐și satisface propriile nevoi” (Guvernul României, 2008).
Conceptul de dezvoltare durabilă reprezint ă rezultatul unei abordări
integrate a factorilor politici si decizionali, în care protecția mediului și
creșterea economic ă pe termen lung sunt considerate complementare si
reciproc dependente.
Aceste eforturi au fost urmate de alte inițiative destinate soluționării
problemelor dezvoltării durabile: Conferința Mondiala pentru Mediu si
Dezvoltare Durabila de la Rio de Janeiro (1992), Sesiunea Specială a Adunării
Generale ONU și adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000), Conferința
Mondiala pentru Dezvoltare Durabila de la Johannesburg (2002). S‐au
207conturat, astfel, programe concrete de acțiune la nivel global si local
(Agenda 21) subscrisă dictonului „Să gândim global și să acționăm local”.
Elementul de noutate în implementarea principiilor dezvoltării
durabile este cel al integrării civilizației umane în ecosferă. Existența
umanității este dependent ă de fluxurile de materie și energie din ecosferă,
iar impactul perturbator al acțiunii umane poate determina efecte nefaste
pe termen lung pentru generațiile viitoare (Guvernul României, 2008, p.
11).
Condițiile de inițiere a dezvoltării durabile reprezint ă un efort
complex multidisciplinar, sistematizat prin strategia Götenburg, ca rezultat
al intersecției dintre sistemul dezvoltării economice, dezvoltării sociale și
dezvoltării ecologice.
În fiecare dintre cele trei sisteme sunt necesare reorganiz ări
structurale care să permită creșterea internă fără a se depăși limitele în
detrimentul celorlalte două. Direcțiile de acțiune din interiorul fiecărui
sistem presupun (Guvernul României, 2008, p. 11):
1. Dezvoltarea economic ă
• Susținerea creșterii economice
• Maximizarea profiturilor private
• Extinderea piețelor
2. Dezvoltarea socială
• Creșterea auto‐suficienței locale
• Satisfacerea necesităților umane primare
• Creșterea echității
• Garantarea participării și transparen ței
• Utilizarea unei tehnologii adecvate
3. Dezvoltarea ecologică presupune:
• Conservarea și protejarea resurselor naturale
• Reducerea deșeurilor
• Reducerea poluării aerului și solurilor
208Direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea
principiilor dezvoltării durabile în perioada următoare (Guvernul
României, 2008):
1. Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a
programelor investiționale, în profil intersectorial și regional, cu
potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural;
2. Modernizarea accelerat ă a sistemelor de educație și formare
profesionale și de sănătate publică, ținând seama de evoluțiile
demografice nefavorabile și de impactul acestora asupra pieței
muncii;
3. Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere
economic și ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice
pe plan național, regional și local și stimularea unor asemenea
decizii din partea capitalului privat; introducerea fermă a criteriilor
de eco‐eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;
4. Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât a unor
soluții de adaptare pe termen lung, cât și a unor planuri de masuri
de contingen ță inter sectoriale, cuprinzând portofolii de soluții
alternative pentru situații de criză generate de fenomene naturale
sau antropice;
5. Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea
avantajelor comparative ale României în privința dezvoltării
producției agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea
măsurilor de creștere cantitativ ă și calitativă a producției agricole în
vederea asigurării hranei pentru oameni și animale cu cerințele de
majorare a producției de biocombustibili, fără a face rabat de la
exigențele privind menținerea și sporirea fertilității solului,
biodiversit ății și protejării mediului;
6. Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în
condiții de sustenabilitate, pentru realizarea unor proiecte si
programe de anvergura, în special în domeniile infrastructurii,
energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației,
sănătății și serviciilor sociale;
7. Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural
național; racordarea la normele și standardele europene privind
209calitatea vieții să fie însoțită de revitalizarea, în modernitate, a unor
moduri de viețuire tradiționale, în special în zonele montane și cele
umede.
2. Relația dintre principiile dezvoltării durabile și identitatea
culturală a comunit ăților românești
În analiza identității culturale a comunităților românești suntem
nevoiți să distingem între cele două medii sociale. În primul rând mediul
urban, aflat sub influența proceselor globale, are multiple trăsături comune
cu spațiile urbane europene. Sistemul relațional și social poate fi
caracterizat din perspectiva sociologului german menționat anterior, F.
Tönnies, ca Gesellschaft , iar asigurarea implement ării principiilor dezvoltării
durabile sunt în primul rând dependente de reducerea consecin țele nefaste
ale activităților industriale asupra mediului. Deși există decalaje economice
între România și țările dezvoltate, prezența unui număr relativ ridicat de
investitori străini și capacitatea românilor de a lucra competitiv în instituții
corporatiste a dus la un sincretism cultural care nu uniformizeaz ă în mod
semnificativ sistemul valoric al citadinului român de cel occidental.
Comunit ățile rurale dobândesc, în acest context, o importan ță
deosebită în menținerea unei direcții de creștere organică cu păstrarea unei
identității culturale proprii, specific românești. Studiile efectuate asupra
mediului rural și a relației cu mediul urban au semnalat tendința de
dezvoltare a urbanului în detrimentul ruralului, prin absorbția de resurse
naturale, și a forței de muncă.
Existența în România unui areal rural extins, cu o pondere
semnificativ ă a populației rezidente, suportul uman al spiritul tradițional
românesc, creează premisele unei reorientări a politicilor sociale spre
fructificarea oportunit ăților locale.
Trebuie precizat că nu susținem reîntoarcerea la trecut și la o imagine
idealizat ă a satului tradițional. Perspectiva adoptată este una a dezvoltării
și evoluției. Istoria este concludent ă în ceea ce privește capacitatea
comunităților românești de a supravie țui în momente dintre cele mai
critice. Păstrarea identității culturale sub impactul unor evenimente
tumultoase ale istoriei denotă capacitatea de evoluție și de adaptare la
210schimbare a comunităților românești. Principalul obiectiv al prezentului
este reorientarea capacității de adaptare pe orizontal ă, prin alternative de
subzisten ță, spre obiective mai înalte, situate în plan vertical, care prin
efortul de îndeplinire duc la îmbunătățirea prezentului și potențarea
capacităților instituționale și individuale ale oamenilor de a găsi soluții
pentru atingerea bunăstării.
T. Vianu (1998, p. 247) definea tradiția drept ”influența muncii
culturale anterioare asupra celei prezente.” Trecerea valorilor tradiționale
de la o generație la alta pentru timp îndelungat este argumentul principal
în afirmarea unei continuit ăți a culturii românești. Impactul nefericit al
intervenției externe asupra satului, cu scopul moderniz ării în direcția
urbanizării, a avut rolul de a dispersa parțial spiritul comunitar existent în
comunitățile tradiționale. Unul dintre fundamentele muncii culturale,
identificat de T. Vianu, este credința în progres, care este o condiție a
culturii și a dorinței de autodepășire. Munca culturală se transmite prin
instituții de la o generație la alta, iar evoluția acesteia este dependent ă de
capacitatea de a îmbunătăți continuu realizările generațiilor anterioare.
Comunit ățile tradiționale au fost capabile să își creeze instituții proprii, cu
un caracter integrativ, capabile să le susțină pentru timp îndelungat.
Efectul acțiunilor destabilizatoare asupra satelor românești a avut
rolul de a atenua capacitatea comunităților rurale de a se autoadministra și
adapta prin îmbunătățirea propriilor tradiții, existând posibilitatea ca
discontinuitatea produsă de comunism să poată fi compensat ă prin eforturi
de instituționalizare a principiilor de dezvoltare durabilă, prin întărirea
capacității comunităților locale de interiorizare a acestora și fructificare a
oportunit ăților locale.
Dezvoltarea comunitar ă participativ ă este un concept nou și are la bază
viziunea dezvoltării comunităților prin participarea beneficiarilor la
evaluarea nevoilor, planificarea, gestiunea și implementarea acțiunilor de
acoperire a necesităților colective. Instituții internaționale, precum Banca
Mondială, au îmbrățișat această modalitate de construire a strategiilor de
dezvoltare, investind în implementarea acesteia. Scopul este de a elimina
intervenția exterioar ă asupra unei comunități pasive, fără ca membrii
acesteia să fie implicați rezolvarea problemelor care îi afectează în mod
211direct. Având în vedere cele afirmate anterior susținem că o astfel de
acțiune vine în sprijinul determinismului organic, orientat vertical de jos în
sus, și pondereaz ă intervenția externă destructurant ă asupra comunității
locale. Cel mai mare impediment în derularea de programe din categoria
dezvoltării comunitare participative este cel al obligativit ății învățării
permanente, obiectiv utopic, ce submineaz ă credibilitatea principiilor care
îl susțin.
Conceptul de dezvoltare rurală ocupă un loc central în această lucrare.
Se bazează pe cel de dezvoltare durabilă și se referă la:
„‐ Dezvoltarea rurală sustenabil ă, care presupune o dezvoltare
economic ă echitabil ă și echilibrat ă, cu un nivel ridicat al coeziunii sociale și
al includerii precum și asumarea responsabilit ății pentru folosirea
resurselor naturale și protecția mediului.
• Dezvoltarea rurală extensiv ă sau integrată, care se referă la
dezvoltarea mediului rural prin extinderea mijloacelor de comunicare și
informare, a activităților din mediul rural spre sectorul non‐agricol și
promovarea agriculturii extensive a cărei coordonat ă esențială este
transferul informațional (conceptul de agricultur ă extensivă este diferit
aici de cel tradițional, care definea opusul agriculturii intensive).
• Dezvoltarea rurală multisectorial ă, care se referă la crearea de rețele și
parteneriate între organiza ții internaționale, agenții naționale sau
organiza ții ale societății civile, în vederea abordării multisectoriale”
(Bleahu, 2007, p. 168).
Știința româneasc ă a oferit un ilustru exemplu prin sociologul
Dimitrie Gusti, fondatorul Școlii sociologice de la București. Cadrele sociale
economice, spirituale, etico‐juridice și politico‐administrative reprezint ă
universul comunității rurale integrat într‐un ansamblu bine articulat,
perfecționat în timp pentru a putea satisface necesitățile prezentului și ale
viitorului. Voința socială este energia vitală care activează și valorizeaz ă
cele patru cadre, reprezentând forța capabilă să coaguleze comunitatea în
jurul obiectivelor de interes comunitar.
Implementarea principiilor dezvoltării durabile în comunitățile rurale
românești trebuie să vizeze apariția voinței sociale pentru acțiune și să evite
212suprapunerea artificială de sus în jos a unor principii externe peste
comunități bulversate de instabilitatea constantă din ultimele două decenii.
În prezent asistăm la manifestarea a două curente majore care descriu
în cea mai mare măsură atitudinea față de identitatea culturală: în primul
rând aceasta este considerat ă ca sursă a înapoierii și a rezistenței la reformă
și la nou, în timp ce a doua perspectiv ă capătă pe alocuri aspecte
naționaliste, în care trecutul este supravalorizat în raport cu prezentul. În
ambele cazuri lipsa de clarviziune permite acțiuni cu efecte marginale și cu
urmări mai mult destructive decât constructive. Scopul implement ării
principiilor dezvoltării durabile trebuie să fie limitat la momentul apariției
voinței sociale, suficient ă, în opinia noastră, să susțină reluarea unei direcții
evolutive a comunității. Refacerea structurii instituționale tradiționale nu
mai este posibilă în aceleași forme, însă prin măsuri de revigorare a
spiritului comunitar se poate oferi o șansă fiecărei comunități să își
construiasc ă un sistem instituțional propriu, în funcție de specificul local și
contextul social. De asemenea, prin dezvoltarea durabilă și planificat ă se
realizeaz ă echilibrul între cele două perspective, modernist ă și tradițională.
Alternativa renunțării la principiile dezvoltării durabile este de
nedorit având în vedere numărul tot mai mare al satelor care dispar
datorită migrației și îmbătrânirii populației. Cercetătorul spațiului rural
românesc, angajat în soluționarea problemelor rurale, observă cu ușurință
configura ția descurajant ă a cadrelor sociale.
3. Global și local în Administra ția Publică Locală
din mediul rural
Eforturile de reformă și modernizare a mediului rural românesc s‐au
dovedit de‐a lungul timpului ca fiind insuficiente și inconsistente. În
această secțiune a lucrării prezentăm o analiză secundar ă a unei cercetări
realizate în alt proiect realizat din fonduri europene, pe care o consider ăm
utilă în cadrul acestui studiu. Obiectivele cercetării inițiale s‐au referit la
cunoașterea de către cetățeni a activității primăriilor, satisfacția față de
activitatea aparatului administrativ local și cunoașterea principalelor
servicii publice de care beneficiaz ă. Datele cuprinse în raportul de cercetare
au un caracter descriptiv, util în evaluarea performan țelor administra țiilor
213locale. Datele secundare permit delimitarea unui profil specific al
cetățenilor români din mediul rural și explicarea atitudinii acestora prin
raportarea la arealul cultural local. Reamintim întrebarea din studiul
prezentat anterior, în care o parte însemnat ă dintre cetățeni (26,4%) au
menționat că Biblia ar trebui să fie la baza reglement ării relațiilor dintre
oameni. Procentul celor care au menționat Constitu ția este de 39,2%, ceea
ce denotă o încredere scăzută în statul laic, asemănător celor din societățile
avansate. Această credință este mai accentuat ă în mediul rural față de
urban. Aceste informații conexate relevă slaba prezență a instituțiilor
publice în colectivitatea rurală. Lipsa de încredere în instituțiile statului, a
forței comunitare și replierea în jurul divinității, ca soluție la problemele de
zi cu zi, este o formă de localism și de izolare față de spiritul comunitar.
O delimitare a obiectului de studiu în acest mod impune adoptarea
unor poziții ipotetice pe care autorul le poate avea în legătură cu realitatea
cercetată. În primul rând ne putem situa în poziția celui care dorește să
măsoare sincronicitatea moderniz ării celor două medii de rezidență.
Decalajul dintre cele două medii este vizibil din toate punctele de vedere:
economic, social, cultural etc. Însă atitudinile oamenilor pot indica modul
în care există similarități între cele două medii, ca un factor important de
egalizare a tendințelor evolutive. Nivelul maxim ar fi constituit de
convergen ța opiniilor rezidenților din cele două medii, iar nivelul minim ar
fi cel al unor diferențe majore de opinii, care ar situa cele două medii de
rezidență pe contrapozi ții totale. În al doilea rând putem adopta poziția de
a măsura distanța existentă între opiniile responden ților și obiectivele
instituționale definite legal. În acest caz, nivelul maxim ar fi generat de
asemănarea opiniilor populației participante la această cercetare și
obiectivele instituționale. Nivelul minim ar fi constituit de neînțelegerea de
către populație a obiectivelor instituționale și de neimplicarea populației în
acțiunile instituționale. Una din condițiile de bază ale funcționării unei
societăți democratice este cea a participării populației la procesul de luare a
deciziilor și chiar de construire a politicilor publice. Ignorarea acestui drept
și transferul asupra administra ției publice a tuturor responsabilit ăților
indică lipsa unei culturi democratice a cetățenilor.
Într‐o a treia perspectiv ă de analiză a lucrurilor putem vorbi despre
un sistem instituțional uniform, construit prin acțiune guvernamental ă,
214menit să asigure dezvoltarea socială și instituțională, precum și
uniformizarea politicilor guvernamentale în toate regiunile ț ării.
Uniformitatea politicii guvernamentale în teritoriu și efectul acestora poate
fi estimată prin timpul de răspuns la reforma generată de la centru în
teritoriu. Întârzierile și nemulțumirile locale indică existența unui
paralelism între politica națională și interesele locale ale oamenilor. În acest
caz, sistemul instituțional teritorial este o extensie a celui central.
Obiectivele legale sunt cele ale instituțiilor centrale, iar interesele locale
sunt factori secundari în luarea deciziei. Participarea populației este doar
consultativ ă, iar decizia revine administra ției locale ca reprezentant ă a
centrului în teritoriu.
Din acest punct de vedere poate fi efectuată o primă distincție între
responden ți: cei care înțeleg societatea ca pe o structură globală în care
comunitatea lor este o component ă, și cei care înțeleg că universul
existențial individual este dat de locul în care o persoană trăiește, iar
conexiunile instituționale sunt irelevante în plan individual, fiind sarcina
celor îndrituiți cu această misiune prin scrutinele electorale.
În acest mod se poate realiza distincția între persoanele implicate sau
care se pot implica în dezvoltarea comunitar ă și cei nepăsători și chiar
reticenți la nou și la reformă. Celor două categorii le corespund atitudinile
globală și locală în administra ția publică locală. Trebuie menționat că jocul
democratic presupune alegeri la intervale regulate de timp. Necesitatea
reluării periodice a ciclului electoral face ca cei aleși să nu stabileasc ă
obiective spre care să dezvolte comunitatea ci doar să își adapteze discursul
electoral mesajului cu cel mai mare impact asupra electorilor. În astfel de
condiții, în comunitățile în care predomin ă o atitudine deschisă către nou,
mesajul candidaților va avea astfel de tonalități, în timp ce în comunitățile
cu un accentuat caracter arhaic și reticent la influențele externe vom avea
un discurs electoral cu puternice nuanțe localiste.
Datele secundare extrase au vizat crearea unui profil al populației în
funcție de atitudinea exprimat ă la întrebările chestionarului. Numărul total
de chestionare aplicate a fost de 2608.
Implicarea în problemele primăriei, în funcție de vârsta responden ‐
ților, evidențiază că în cadrul intervalului 41‐50 de ani există cel mai mare
215număr de persoane care au frecventat primăria (300 persoane, ce reprezint ă
68,5%) față de 136 persoane (31,1%) care nu au avut probleme legate de aria
de activitate a primăriei. A doua categorie de vârstă, cu un raport
semnificativ al solicitării problemelor personale, a fost intervalul 31‐40 ani
(unde 258 persoane, reprezentând 66,5% au mers la primărie pentru
rezolvarea diverselor probleme, față de 130, reprezentând 33,5%, care nu au
mers la primărie pentru rezolvarea vreunei probleme). Următoarea
categorie de vârstă, cu o diferență semnificativ ă în ceea ce privește prezența
sau absența contactului cu primăria, este cea de pe intervalul 51‐60 ani. Un
număr de 329 de persoane (62,7%) au solicitat rezolvarea unor probleme
personale la primărie, în timp ce numai 196 persoane (37,0%) nu s‐au
prezentat la primărie pentru rezolvarea problemelor personale. Menționăm
că cea mai numeroas ă categorie de responden ți este cea a persoanelor cu
vârsta de peste 61 ani, care întrunesc 818 persoane.
Utilizând același reper de analiză ‐ vârsta ‐ prin corelarea la
întrebarea referitoare la organizarea unor dezbateri publice pe teme de
interes comun, răspunsurile nu au mai consemnat distanțe ridicate în cazul
niciunei grupe de vârstă. În majoritatea intervalelor de vârstă ponderea
predominant ă aparține celor care au răspuns negativ. La grupa de vârstă
cea mai numeroas ă, de 61 ani și peste, există și cea mai mare pondere a
răspunsurilor negative: 55,6% (455 persoane) au menționat că primarii nu
organizeaz ă dezbateri publice în timp ce 42,4% (347 persoane) au răspuns
pozitiv la această întrebare.
Grupele de vârstă, în care răspunsurile pozitive au fost predominante
sunt 31‐40 ani, unde 195 persoane (50,3%) au declarat că se realizau astfel
de dezbateri, în timp ce 186 persoane (47,9%) nu aveau cunoștință despre
acestea. A doua grupă de vârstă unde există o predominan ță a
răspunsurilor pozitive este 41‐50 ani, unde 240 persoane, reprezentând
54,8%, au declarat că se desfășoară dezbateri publice, în timp ce 195
persoane (44,5%) au declarat că nu se realizeaz ă consultarea cetățenilor.
Problemele personale ale celor care au participat la această întrebare
au fost rezolvate într‐o proporție covârșitoare. În total, un procent de 84,9%
dintre cei care au apelat la primărie pentru rezolvarea unor probleme
personale au primit rezoluții pozitive la cererile lor.
216Pentru a analiza obiectivitatea satisfacției față de activitatea primăriei
am analizat aprecierile față de personalul primăriei în raport de rezoluția
pozitivă sau negativă la problemele personale. Analiza noastră evidențiază
existența unei relații între rezolvarea problemei personale și atitudinea față
de activitatea primăriei sau față de personalul acesteia.
Filtrarea răspunsurilor prin opiniile exprimate la această întrebare a
relevat o atitudine localistă. Această atitudine a cetățenilor este și cea care
permite sesizarea modului în care se face politica locală: într‐un spirit
democratic și global, cu accent pe instituționalitate sau într‐un spirit
patriarhal, localist, prin care este ignorat întregul univers existent dincolo
de limitele comunității. Plasarea celor două atitudini la capetele unei axe ne
permite plasarea fiecărei comunități mai aproape sau mai departe de
principiile democra ției, specifice UE.
În ceea ce privește rezolvarea problemelor individuale atrage atenția
posibilitatea realizării unor profile ale celor care caută rezolvarea
problemelor de familie: majoritatea elor care se deplaseaz ă la primărie
pentru rezolvarea problemelor sunt bărbați. Acest comportament este
argumentat și de procentul mai ridicat al femeilor care au menționat că deși
nu au fost la primărie, problema pentru care s‐au adresat acestei instituții
nu s‐a rezolvat (19,0% femei față de 10,9% bărbați).
Consultarea populației cu privire la problemele comunității a fost
confirmat ă de 62,8% dintre cei ale căror probleme s‐au rezolvat (840
persoane), și au fost infirmate de 62,0% dintre cei ale căror probleme nu au
fost rezolvate (174 persoane).
Participarea la dezbaterile organizate de primărie a fost de 30,4% din
rândul celor care au beneficiat de rezoluții pozitive în rezolvarea
problemelor lor și de 14,1% din rândul celor care nu au primit răspunsuri
pozitive la petițiile lor.
Raportarea la cunoașterea activităților primăriei a relevat că același
factor, al satisfacției sau insatisfac ției față de rezolvarea problemelor
personale de către primărie, este important și în interesul față de
cunoașterea activității acestei instituții: dintre mulțumiți un procent de
40,9% au declarat că sunt informați cu privire la activitățile primăriei, iar
50,6% nu sunt interesați. Cei nemulțumiți sunt informați în proporție de
21723,1% față de 65,0% persoane care nu sunt interesate de activitățile acestei
instituții. În ambele cazuri aceste procente sunt influențate de sexul
responden ților. În primul caz, al mulțumiților, procentul anterior este
datorat mediei dintre 46,0% bărbați informați și 35,2% femei informate, în
timp ce persoanele neinteresate erau 46,0% bărbați și 56,3% femei. În al
doilea caz, al nemulțumiților, avem 30,4% bărbați informați față de 16,1%
femei informate, datele fiind raportate la procentele neinteresa ților care
cuprindeau 59,4% bărbați și 70,8% femei.
Circulația informațiilor în comunitate este limitată din punct de
vedere al canalelor de comunicare. Continuitatea tradițiilor specifice ale
satului românesc aduce transmisia prin viu grai în prim planul relațiilor de
comunicare dintre oameni. Mesajul instituțional este astfel diminuat și
reinterpretat în funcție de transmițător, care poate oferi o informație la
prima mână sau preluată din altă parte. De asemenea, mesajul poate fi
interpretat prin prisma sistemului valoric tradițional astfel că există riscul
resemnific ării informațiilor, mesajelor sau cerințelor. Atât cei mulțumiți cât
și cei nemulțumiți preiau informații prin viu grai, prima categorie în
proporție de 15,9%, iar a doua categorie în proporție de 13,4%.
Analiza datelor secundare din acest studiu relevă importan ța pe care
atitudinea subiectiv ă o are în administra ția publică din localitățile de
dimensiuni reduse. Deși România a realizat pași importan ți în
implementarea politicilor europene, există zone care se află încă într‐o
perioadă de translație către cele europene. Adaptarea dezideratelor
individuale la cele instituționale presupune strategii complexe și de durată.
Managementul instituțional este inconsecvent și lipsit de coerență în
momentul de față, iar factorii de decizie efectueaz ă încontinuu o
echilibristic ă între cerințele instituționale și atitudinea populației, care de
fapt îi propulseaz ă sau îi elimină din pozițiile de putere locală.
Menționăm că în cadrul acestui proiect s‐a realizat și implementarea
unui sistem de autoevaluare a administra ției publice locale (Common
Assessment Framework), care a fost primit cu reticență și nici nu a fost
repetat în instituțiile partenere, întrucât cerințele unui management
instituțional circumscris standardelor europene nu este compatibil cu
viziunea despre managementul instituțional a multor funcționari publici.
218În opinia celor mai mulți funcționari, primarul este principalul factor de
decizie în instituție, chiar și în domenii în care nu are expertiză. Implicarea
salariaților în activități de creștere a performan ței instituționale sau
implicarea populației în luarea deciziei reprezint ă pentru foarte multe
persoane o imixtiune în funcționarea eficientă a administra ției publice
locale.
În condițiile în care interesul personal dispare, se reduc și contactele
cu primăria locală. Măsurile de implicare a populației în procesul de luare a
deciziilor rămân doar simple deziderate. Un prim factor este cel al unei
comunic ări deficitare, cu un mesaj care nu ajunge la majoritatea cetățenilor.
Un alt factor, care contribuie la structura procentelor anterioare, este cel al
dezinteresului populației pentru activitățile instituționale. Lipsa de interes
poate fi explicată prin slaba înțelegere a sistemului democratic de
administrare și de modalitățile de participare la procesul de luare a
deciziei. Prin conexiunea celor două cercetări, derulate în cadrul a două
proiecte europene, obținem o explicație amănunțită a preferințelor pentru
Biblie, ca fundament al reglement ării relațiilor interumane, lăsând în plan
secund responsabilit ățile cetățenești, ce revin fiecărei persoane.
4. Antreprenoriatul rural: între obiective economice și cultura
tradițională
Diferențele dintre societățile estice și cele occidentale s‐au concretizat
prin două filosofii de viață diferite: vestul, urmat de America, unde
filosofia occidental ă a fost dusă la cele mai înalte cote ale performan ței
economice, a dezvoltat societăți bazate pe excelență și competitivitate
economic ă, mergând până la un nivel ridicat de concentrare a dominației
economice și militare. Estul a urmat o cale de evoluție diferită, în care
echilibrul social a devenit principalul obiectiv al micilor comunități rurale,
expuse în permanen ță riscurilor presupuse de evenimente geopolitice
diverse, care au reconfigurat în repetate rânduri contextul social și
economic, nedezvoltând structuri sociale orientate spre competitivitate
economic ă.
Forța economic ă a civilizației occidentale a impulsionat evoluția
celorlalte domenii de activitate cu impact social, cultural, educațional etc.
219Tendința a fost aceea a apariției unor sisteme sociale coerente și armonizate
cu o transmisie rapidă în teritoriu a modelelor de succes, susținute prin
profitabilitatea rezultată din raporturile avantajoase cu țările mai slabe din
punct de vedere militar și economic.
Țările estice, precum România, au fost caracterizate de eforturi de
racordare pe orbita societăților dezvoltate, formată din comunități rurale de
mici dimensiuni, autarhice, preocupate de subzisten ță și nu de profit. În
acest caz, echilibrul era principalul scop al organizării sociale, economice și
religioase. Structurile familiale și relațiile comunitare erau subsumate
perpetuării comunității, în care necesitățile economice erau integrate unui
sistem armonizat. Dinamica socială, presupus ă de acest context, viza
identificarea funcțiilor sociale care asigurau echilibrul.
Pentru mult timp, tradiția a devenit referința principal ă a
comunităților rurale care ofereau repere ale continuit ății și perpetuării
comunitare.
Diferențele actuale dintre societățile dezvoltate și cele în curs de
dezvoltare relevă un fundament istoric ce nu permite inițierea dezvoltării
sociale a ț ărilor din a doua categorie într‐un ritm asemănător primei
categorii. Inerția comunitar ă, fundamentat ă pe mecanismele utile în trecut,
coexistă cu tendințele de modernizare și adaptare la sistemele de valori
care actualmente se potrivesc mai bine dezideratelor individuale.
Analiza diferențelor dintre societățile contemporane ilustreaz ă o
diferență de structură în amplasarea activităților economice în universul
comunitar. În ț ările dezvoltate acestea ocupă un rol central, datorită
valorilor materiale predominante, în timp ce în țari precum România
acestea sunt integrate unui univers fundamentat pe valori religioase și
tradiționale.
4.1. Specificul antreprenoriatului din România
Cercetările efectuate în perioada interbelic ă au evidențiat o filozofie
economic ă specifică românilor, diferită de cea occidental ă. Acest specific
românesc s‐a perpetuat de‐a lungul timpului ca mod de înțelegere a
muncii, păstrat chiar în perioada comunist ă, în care s‐a căutat
transformarea satelor românești din unități sociale bazate pe gospodăria
220țărănească în unități de producție agricolă destinate exploatării eficiente a
potențialului agricol.
Deși rezultatele obținute au fost remarcabile, o pondere important ă în
plata datoriei externe de la sfârșitul anilor ’80 revenind agriculturii,
apreciem că deposedarea de pământ a țăranilor și concentrarea în mari
suprafețe agricole destinate creșterii productivit ății muncii nu s‐au
bucurat de aderență în rândul țăranilor, în primul rând externaliz ării plus
valorii obținute din exploatarea intensivă a terenurilor agricole și
transferării acesteia asupra economiei naționale.
Filosofia ț ărănească, orientată spre asigurarea subzisten ței, s‐a
reconfigurat în funcție de transform ările politice, menținându‐se gospodă‐
riile țărănești chiar prin reducerea suprafețelor de teren agricol aflat în
posesie.
Această reorientare s‐a realizat prin diversificarea surselor de venit
necesare gospodăriei de familie. Fenomenul navetismului din perioada
comunist ă este un exemplu al acestei forme de adaptare. În cazul celor care
și‐au părăsit definitiv satele natale s‐a observat tendința de revenire după
anul 1990. O parte dintre cei reveniți din orașele industriale erau la vârsta
pensionării, însă există o pondere semnificativ ă a celor care au renunțat la
locurile de muncă din mediul urban și au revenit în satele natale, cu scopul
inițial de a se ocupa de agricultur ă. Dificultățile care au urmat pe parcursul
celor 22 de ani de tranziție au readus în centrul preocupărilor de familie
diversificarea intrărilor de capital prin migrația temporar ă, în special în
afara țării. Menționăm că legăturile economice dintre cei plecați, în special
tineri, și grupul familial nu au încetat, iar intențiile de revenire în
localitățile natale sunt evidente, în special datorită investițiilor realizate în
construc ția de case.
Perspectiva analitică care se deschide prin această abordare permite
explicarea unor paradoxuri ale societății românești actuale. Deși potențialul
agricol este semnificativ, totuși locuitorii din mediul rural nu sunt orientați
spre investiții în creșterea productivit ății muncii, iar valoarea adăugată,
obținută prin munca în afara comunității, este destinată asigurării
confortului și moderniz ării gospodăriilor. Munca în agricultur ă continuă să
fie limitată la nevoile grupului familial sau ca ocupație de conjunctur ă în
condițiile imposibilit ății temporare a muncii mai bine retribuite.
221Se păstrează din acest punct de vedere profilul economic al
gospodăriei ț ărănești care „nu împărtășește, sub raportul conduitei
economice, filosofia capitalului orientat rațional, a cărui țintă este
exploatarea resurselor cu câștiguri cât mai mari, superioare arendei
capitaliste. Țelul ei nu este deci productivitatea muncii, ci ocuparea brațelor
de muncă disponibile.” (Dumitrescu, 2009, p. 470).
În prezent, ocuparea brațelor de muncă nu mai este obligatorie în
activitatea agricolă, ci prin prestarea muncii în domeniile cele mai bine
retribuite. Alternativa oferită de domeniile de activitate economic ă, diferite
de agricultur ă, a dus la scăderea apetenței pentru acumularea de pământ.
Acest principiu de adaptare economic ă poate justifica numeroasele cazuri
de exploatare parțială a suprafețelor agricole însoțite de refuzul vânzării
celor nelucrate. Acestea pot fi considerate de proprietari ca rezervă
necesară în perioadele de criză în activități mai productive, altele decât
agricultura.
Aceste readaptări ale lumii rurale contemporane sunt fundamentate
pe specificul satelor din perioada interbelic ă, identificate de cercetătorii
Școlii Sociologie de la București. În lucrarea menționată anterior, Mircea
Vulcănescu, unul dintre membrii marcanți ai echipelor studențești conduse
de profesorul Dimitrie Gusti, este parafrazat: „Între gospodăria țărănească și
întreprinderea capitalistă există o deosebire de structură. Exploata ția capitalist ă
graviteaz ă în jurul banului, ca element fundamental, câtă vreme temelia
gospodăriei țărănești este grupul familial. Întreprinderea capitalist ă este
unitatea de producție care urmărește obținerea unui maxim de venit pe
unitatea de cheltuial ă bănească, ca urmare a derulării unei activități
economice continue. Gospodăriei ț ărănești îi este străină filosofia
capitalist ă, în sensul că nucleul acesteia, grupul familial, nu operează cu
categorii precum rentă, salariu, cheltuieli materiale, profit net etc., iar
munca desfășurată este intermitent ă. Gospodăria româneasc ă este
concomitent unitate de producție și de consum. Bazându ‐se pe munca
membrilor ei, aceasta urmărește să satisfacă nevoile de consum bazate doar
pe grupul familial.” (Dumitrescu, 2009, p. 471).
Analizele interbelice ale „chestiunii țărănești” au evidențiat un aspect
valabil și în prezent al gospodăriilor țărănești: persisten ța și capacitatea de
222supravie țuire în orice context social. Gospodăriile țărănești sunt mult mai
flexibile și adaptate schimbărilor decât fermele bazate pe fluxul de capital,
existând orientarea predominant ă spre un minim admis ignorând maximul
posibil : „sub raportul intensității exploatării muncii , întreprinderea capitalist ă
urmărește obținerea de profit maxim pe unitatea de cheltuial ă bănească. În
condițiile exploatării insuficiente a resurselor, adică a unei productivit ăți
scăzute a muncii, ocazionat ă de un nivel tehnologic primitiv, costurile de
producție depășind costul final, întreprinderea capitalist ă intră în faliment.
Țelul gospodăriei ț ărănești este maximizarea venitului pe unitatea de
muncă, neexistând în acest caz o limită inferioar ă‐ falimentul ‐, ci una
«superioar ă relativă», adică satisfacerea nevoilor de consum. De altfel, așa
se și explică supravie țuirea gospodăriei țărănești în contexte caracterizate
prin austeritatea resurselor, în care întreprinderea capitalist ă pare lipsită de
sens.” (Dumitrescu, 2009, p. 471)
Considera țiile anterioare ilustreaz ă sistemele valorice ale
comunităților rurale românești în compara ție cu cele occidentale, în fond
dintre economia țărănească și cea capitalist ă.
În încercarea de a depăși planul descriptiv și a trece spre cel
explicativ sunt necesare evaluări ale contextelor sociale care au stat la baza
actualei configura ții a societății românești.
Principalul factor este cel al declinului economic, care a bulversat
economiile de nișă specifice economiei țărănești. Lipsa nișelor economice
pentru țărani au determinat o degradare a gospodăriilor țărănești care sunt
marginalizate în economia bazată pe fluxul de capital specific economiei
moderne. Astfel, „[…] 93,7% din teritoriul României este teritoriu rural, în
rural locuiesc astăzi 45% dintre români, 40% dintre cei care lucrează sunt
ocupați în activități localizate în spațiul rural, participarea agriculturii la
construirea PIB fiind, însă, de numai 13,4%, la nivelul anului 2002 (deși la
nivelul anului 1990 era de 21,2%).” (Bădescu, 2009, p. 476).
Această restrângere a agriculturii din aria ocupată de productivitatea
economic ă, relevată prin scăderea impactului asupra PIB, dar printr‐un
grad ridicat de ocupare a forței de muncă, ilustreaz ă frământările actuale
din societatea româneasc ă, incapabil ă încă să regăsească echilibrul vizat de
populația stabilită în rural. Deși după anul 1990 au apărut numeroase
223exploata ții agricole moderne, productive și cu un impact major asupra
economiei naționale, vizibil totuși la nivelul majorității populației nu se
observă o îmbunătățire a nivelului de trai, ceea ce sugereaz ă ideea ideea
trecerii de la sintagma existenței a „două Românii ‐ una urbană și una
rurală” la o nuanțare a viziunii asupra mediului rural în care coexistă două
lumi: cea tradițională și cea modernă. Prețul plătit în urma acestui status
quo este cel al sărăcirii constante a unei părți semnificative a populației din
mediului rural.
Dimensiunile sărăciei din mediul rural sunt de trei ori mai mari decât
în urban, iar indicatorii care relevă analizei această dimensiune sunt cei ai
sărăciei severe (Bădescu, 2009b, p. 476), care atingea în anul 2002 un
procent de 11%. Utilizarea indicatorilor statistici ai sărăciei poate fi
înșelătoare printr‐o abordare unidimensional ă. Sărăcia extremă, definită
printr‐un venit mai mic de un dolar pe zi are ponderi reduse, sugerând o
rată redusă a sărăciei. Indicatorul care ilustreaz ă cel mai bine dimensiunile
sărăciei, cu implicații viitoare greu de estimat în prezent, este cel al sărăciei
verticale , prezentat pe larg de specialiștii Institutului de Sociologie al
Academiei Române. (Bădescu, 2005, pp. 33‐39).
Dezvoltarea a două filosofii în mediul rural se bazează pe cele două
direcții existente: una cristalizat ă în jurul profitului, urmând modelul
occidental, cealaltă fundamentat ă pe filosofia tradițională a economiei
țărănești. În cazul celei de‐a doua categorii se cuvine un scurt comentariu
referitor la sistemul valoric tradițional românesc.
Universul arhaic tradițional includea munca pe același plan cu
celelalte elemente specifice ale universului rural. Ierarhizarea valorilor
sociale se baza pe principii care excludeau profitul ca prioritate a existenței
de grup și individuale.
În cazul românilor putem observa cele două formule de socializare a
individului: prima este cea bazată pe valorile tradiționale, prin care sunt
transmise valorile structurante, a modului de înțelegere a lumii și
universului existențial, iar cea de‐a doua aparține sistemului de învățământ
oficial și instituționalizat. Cele două sisteme de socializare se completeaz ă
reciproc până la un punct, după care individul va valoriza acele formule de
socializare care sunt cele mai apropiate de propria structură a
224personalit ății. Tendința generală va fi de prioritizare a celor două sisteme și
trecerea unuia în plan secund, deși acestea nu presupun eliminarea
celuilalt. Această reorientare este susținută de orientarea populației spre
nivelele de educație ce corespund cel mai bine nevoilor sesizate la un
moment dat de indivizi. În acest caz, adoptarea filosofiei de viață
tradiționaliste este urmată și de asumarea unui nivel de educație inferior,
datorită răspunsurilor pe care tradiția le oferă întrebărilor existențiale.
Limitarea educației doar la necesarul momentului expune indivizii la
riscuri majore în perioadele de criză. De exemplu, în anul 2005, cercetările
efectuate au semnalat: „Din totalul populației rurale, 23,7% au un nivel de
instrucție mediu (liceu și școli postliceale), cu 20,9% mai puțin decât în
urban. La acest decalaj se adaugă și cel de la nivelul stocului de învățământ
superior, care este de ‐15,2% sub pragul atins în urban, pentru cele două
componente ale stocului decalajul rural‐urban atingând pragul de 36%.”
(Bădescu, 2005b, pp 6‐7).
Decalajul educațional favorizeaz ă orientarea tradiționalistă a țăranilor
în detrimentul acțiunilor antreprenoriale de sorginte occidental ă, generând
aversiune la risc și ezitare în utilizarea instrumentelor financiar bancare
menite să transforme gospodăria ț ărănească de subzisten ță, axată pe
principiul minimului admis , în ferme agricole orientate spre maximul posibil .
Acesta poate fi și un motiv temeinic al unui sprijin financiar redus pentru
investițiile în agricultur ă. De asemenea, accesarea fondurilor europene
destinate dezvoltării fermelor agricole este insignifiant în raport cu
potențialul. Deși condițiile de finanțare incubă o serie de condiții
birocratice greoaie și descurajatoare, totuși consider ăm că indiferen ța
micilor proprietari de pământ față de posibilitățile existente este justificat ă
mai mult prin sistemul de valori definitoriu.
Referințele la antreprenoriatul rural sunt delimitate în mare parte de
definițiile economice. În paralel cu acestea putem sesiza, în transform ările
din mediul rural, o atitudine diferită, care, deși nedefinit ă, poate constitui o
viziune antreprenorial ă a românilor: dacă în definițiile economice se face
distincție între ferma de producție și gospodăria țărănească, din punct de
vedere al locuitorilor din mediul rural putem vorbi de gospodăria
țărănească înțeleasă ca mijloc de susținere a grupului familial. Aceasta nu
225este un scop în sine și nu este privită ca un obiectiv al activității
permanente. Având în vedere că sistemul valoric determinant al mediului
rural tradițional, scăderea intensității muncii până la nivelul de asigurare a
minimului admis , face ca familia să caute noi oportunit ăți pentru
autosusținere, renunțând, cu ușurință chiar, la exploatarea proprietății
agricole. Alternativele descoperite în perioada comunist ă au constat în în
efectuarea unor activități profesionale în alte sectoare de activitate non‐
agricole, localizate predominant în mediul urban. Centrul familial a
gravitat totuși în jurul gospodăriei din satul natal, redusă din considerente
politice la locuință și lotul ajutător. Investițiile realizate de noii proletari de
conjunctur ă în locuințele din satele natale, la care se adaugă menținerea
legăturilor constante cu familia, în baza viziunii tradiționaliste, argumen ‐
tează tendința de modificare a modului de obținere a minimului admis , prin
păstrarea gospodăriei tradiționale, în multe cazuri doar ca valoare
simbolică, și asigurarea subzisten ței familiei prin munca în afara
gospodăriei.
Deși universul tradițional a fost dezechilibrat prin eliminarea sau
diminuarea unei componente (munca în comun a familiei) totuși, celelalte
componente ale sistemului valoric tradițional au rămas prezente, iar
substitutul reprezentat de munca în afara gospodăriei a fost suficient
pentru a perpetua modelul tradiționalist. Ulterior anului 1990, tendința de
revenire în rural în urma redobândirii dreptului de proprietate, a dus la o
simbioză între cele două formule de asigurare a minimului admis . Noii
proprietari sau potențialii proprietari (prin viitoarele drepturi de
moștenire) au comparat alternativele existente, și în principiu au ales
formulele cele mai convenabile, prin raportarea necesităților la efortul
depus pentru asigurarea acestora. Elasticitatea specifică a gospodăriilor
țărănești, menționată de M. Vulcănescu, a fost transferat ă dinspre
agricultur ă spre munca salarizată care aduce venituri mai mari decât cele
care pot fi obținute în gospodăria țărănească. Apreciem că, în acest context,
filosofia tradițională s‐a păstrat, iar locuitorii din mediul rural s‐au adaptat
într‐un mod specific la contextul economic modern, asigurând minimul
admis prin externalizarea activităților economice, cu scopul asigurării unui
raport eforturi‐venituri convenabil. Schimbările sesizate în atitudinea față
de valorile tradiționale se regăsesc de fapt la nivelul expresiei exterioare, a
226ritualurilor practicate și a modului în care se raporteaz ă la sistemul
tradițional.
Crizele economice frecvente din ultimii 22 de ani au afectat veniturile
obținute prin munca în industrie, iar pentru o perioadă emigrația a devenit
principalul debușeu economic. Recenta criză economic ă mondială a afectat
la rândul ei fluxul financiar constant orientat dinspre statele dezvoltate
către familiile din comunitățile rurale românești, aceasta ducând la
limitarea consumului și asumarea unei stări de expectativ ă. Tendința de
revenire în agricultur ă este scăzută datorită modului în care raportul
necesități‐eforturi este valorizat în favoarea muncii în afara gospodăriei.
Preocupările migranților relevă interesul față de comunitățile
natale prin investițiile majore în construc ția de case și modernizarea
gospodăriilor tradiționale, însă doar din punct de vedere al spațiului
locativ și nu ca intenție de transformare în ferme de producție.
Gospodăria ț ărănească, înțeleasă ca unitate economic ă, a intrat în
disoluție, însă spiritul care a susținut timp de secole această formă de
asigurare a subzisten ței a rămas viu. Munca în gospodăria de subzisten ță a
fost un mijloc de asigurare a supravie țuirii. În prezent alternativele
economice oferite de munca în industrie sau în străinătate stau la baza
declinului acestei unități economice, dar sistemul de susținere reciprocă a
membrilor familiei a rămas relativ constant.
Dinamica valorilor indică și o serie de transform ări în cadrul
celorlalte componente ale sistemului de valori tradițional: obiceiuri, tradiții,
cutume, superstiții etc. Funcțiile îndeplinite de acestea de‐a lungul timpului
au dispărut, acestea căpătând doar o importan ță ritualică lipsită de
semnifica ții într‐o perioadă de laicizare a societății.
În actualul context putem afirma că în ceea ce privește mediul rural
se poate vorbi de un antreprenoriat de famile bazat pe legăturile sufletești și
spirituale între membri, în care activitatea economic ă este complementar ă.
Relația dintre economie și cultură presupune conexiuni complexe.
Ignorarea acestora poate duce la eșecul întregului program de reforme.
Experien țele trecute ale politicilor de dezvoltare au relevat că proiecte
asemănătoare, implementate în arealuri geografice asemănătoare din punct
227de vedere economic, nu includ condiția unor reușite comparabile în
condițiile unor fundamente culturale diferite. În acest sens, antropologul
Conrad Kottak (1990, pp. 723‐731) clasifica proiectele compatibile în două
categorii: „proiecte compatibile din punct de vedere cultural și proiecte
incompatibile din punct de vedere cultural”. Această concluzie a rezultat
din studiul a numeroase proiecte ale Băncii Mondiale implementate în mai
multe regiuni ale lumii. Diferențele culturale au devenit în numeroase
cazuri obstacole de netrecut în dezvoltarea regională sau locală. Ignorarea
acestei trăsături a dus la eșecuri în anumite regiuni, în care tradiția este
puternică, în compara ție cu nivelul de dezvoltare. Paradigma ce stă la baza
reducționismului în implementarea proiectelor de dezvoltare rezultă din
abordarea economic ă a realității sociale, care este mult mai aproape de
filosofia occidental ă.
Dimensiunea culturală a unei comunități este definită în mod diferit
și în cea mai mare măsură este plasată în plan secund, fără a se echivala
dimensiunea economic ă cu cea culturală: unii autori consider ă cultura ca
„fiind ceva static și o voce provenit ă din trecut” (Rao și Walton, 2004 citat
în Chelcea, 2006, p. 124). Pentru mulți practicieni cultura are o valoare pur
teoretică, izolată de orice utilitate practică „Mai degrabă, decât a fi privită
ca un mod practic de a rezolva probleme cotidiene, cultura este considerat ă
ca tradiție, adică un registru în care sunt depozitate elementele simbolice și
cele legate de identitate. Atunci când vorbesc de cultura unui grup, cei mai
mulți oameni se gândesc la artefacte, muzică, limbaj, mâncare, patrimoniu,
simboluri, mituri și arhetipuri ‐ cu alte cuvinte, o sumă de obiecte
noneconomice și nonsociale, plutind undeva, deasupra societății.” (Chelcea,
2006, p.124).
O altă abordare a practicienilor, este cea a consider ării culturii drept o
„variabil ă reziduală”, adică un termen generic ce cuprinde orice element „a
ceea ce nu este explicat prin educație, venit, vârstă, gen, capital etc.”
(Chelcea, 2006, p. 124).
Revenind la relația dintre cultură și economie, consider ăm că în cazul
României, populația rurală este deținătoarea unei moșteniri culturale
tradiționale în care economia este doar o dimensiune a unui sistem
complex. În acest caz, efortul cognitiv presupune sesizarea momentului în
228care se întrunesc condițiile de apariție a evoluției sau dezvoltării
comunitare. Este important ă voința de schimbare și modul în care aceasta
este perceput ă. Cercetări efectuate în domeniul biologiei și paleontologiei
au permis explicații ale cauzelor evoluției, care au fost transpuse de
antropologi în explicarea transform ărilor prin care trece o societate.
Conform legii lui Alfred Rommer (citat în Chlecea, 2006, p. 126), inovația și
în consecin ță evoluția apare în condițiile în care este necesară
supravie țuirea organismului afectat de un context ostil, iar scopul este
echilibrarea sistemului și nu evoluția.
Din acest punct de vedere, voința schimbării este condiționată de
nevoia de a căuta echilibrarea vieții sociale. Dezvoltarea socială poate fi
planificat ă în funcție de contextul cultural în relație cu tectonica geopolitic ă
afectată de globalizare.
În ce măsură atașamentul față de grupul familial va fi afectat de
disoluția universului integrator tradițional rămâne o întrebare care va
căpăta un răspuns satisfăcător în anii ce vor urma.
4.2. Tendințe antreprenoriale din mediul rural
Transform ările din România în anii de tranziție perpetuă au dus la
modificări profunde ale sectoarelor economice. Globalizarea a generat și
grăbit adoptarea unui nou set de valori, asemănător societăților avansate.
Preeminen ța valorilor materiale a generat o serie de transform ări cu efecte
mai mult sau mai puțin sesizabile în prezent. În cazul României constatăm
o distincție clară între cele două medii sociale, în care urbanul concentreaz ă
tendința de modernizare și majoritatea inițiativelor antreprenoriale, în timp
ce mediul rural este dependent de munca în agricultur ă.
Între cele două medii sociale se constată o interdependen ță
funcțională a agenților economici, de la relocarea din marile orașe în
localitățile rurale învecinate, cu scopul reducerii costurilor de întreținere,
dar care oferă servicii și produse orașelor, schimburilor comerciale intense
care au dus la dinamizarea mediului economic din orașe și până la plasarea
ruralului în dependen ță economic ă și socială față de urban.
În mediul rural nu se poate vorbi de o piață a muncii, iar ocuparea
populației active este diferită în funcție de nivelul de studii. Urbanul atrage
229forța de muncă calificată și supracalificat ă în timp ce în mediul rural se
concentreaz ă populația vârstnică, forța de muncă slab calificată și populația
cu un nivel redus de studii. Statisticile indică o asemenea stare de lucruri
care ridică probleme grave în modernizarea comunităților din mediul rural,
în lipsa agenților dezvoltării.
Tendințele actuale ale activităților antreprenoriale sunt diferite de
cele din mediul urban. Deși numărul proprietarilor de terenuri agricole este
ridicat, totuși nu se poate vorbi de apariția unei culturi antreprenoriale.
În ceea ce privește mediul urban se constată că structura educațională
a populației de vârstă activă, investițiile în diverse sectoare de activitate,
dintre care se detașează cele din sectorul terțiar, ilustreaz ă o adaptare a
economiei urbane la modelul celei occidentale. Unul dintre cei mai
importan ți factori care contribuie la această adaptare este cel al investițiilor
străine, în special al marilor corporații din domenii de vârf precum
telecomunica ții, I.T., finanțe‐bănci, care au devenit agenți ai culturii
corporatiste în România.
Creșterea numărului acestor agenți ai modernismului, datorită
specificului activității, a favorizat implementarea unui nou set de valori
sociale ale românilor din mediul urban. Inițiat în perioada comunist ă,
datorită industrializ ării forțate, acest nou set a început să fie interiorizat cu
adevărat după anul 1990. Productivitatea, competitivitatea, profitul au
devenit repere importante în activitatea românilor care lucrează în aceste
sectoare de activitate. Specificul cultural tradițional românesc, fundamentat
în mediul rural, a pierdut o serie de caracteristici, iar orașele mari ale
României seamănă din punct de vedere al valorilor asumate cu cele
occidentale.
Câteva date statistice sunt relevante în înțelegerea discrepan țelor
dintre cele două medii. Deși din punct de vedere demografic în mediul
rural locuiesc aproape jumătate dintre cetățenii României (44,9% în anul
2009), totuși din punct de vedere al ocupării forței de muncă (Institutul
National de Statistică, 2010, f.p.) numai 28,7% din populație erau cuprinși
în agricultur ă. Cea mai mare parte a populației este ocupată în industrie, cu
42,8%, urmată de cei care activează în sectorul serviciilor cu 21,1%. În
construc ții sunt ocupați 7,4%. Între anii 2008‐2009, s‐au produs câteva
230modificări ale procentelor din domeniile principale de activitate: ocuparea
în agricultur ă a crescut de la 27,5% la 28,7%, în industrie ocuparea a crescut
de la 42,0% la 42,8%, în servicii populația ocupată a scăzut de la 22,6% la
21,1%, iar în construc ții rata ocupării a scăzut de la 7,9% la 7,4%.
Creșterea ușoară a ocupării în agricultur ă confirmă concluziile din
secțiunea anterioar ă, referitoare la utilizarea muncii în agricultur ă drept
refugiu economic în perioadele de criză. Reducerea activității în domenii
precum construc țiile și serviciile se regăsesc în celelalte două domenii mari,
precum industria și agricultura (scăderile de ansamblu din primele două
domenii întrunesc 2,0%, procent identic cu cel al creșterii ocupării în
sectoarele menționate).
Fundamentele culturale diferite se regăsesc în concentrarea agenților
economici în cele două medii de rezidență.
Prin prelucrarea datelor statistice (Institutul National de Statistică,
2010, f.p.) și compararea rezultatelor obținute, se constată că la începutul
perioadei înregistrate (2002) întreprinderile agricole dețineau 3,19% din
totalul întreprinderilor, cele din industrie, comerț și alte servicii dețineau
96,15%, iar cele financiare și de asigurări dețineau 0,65%.
Între anii 2008‐2009, aceleași categorii de întreprinderi (Institutul
National de Statistică, 2010, f.p.) dețineau următoarele procente: cele din
domeniul agricol au crescut de la 2,45% la 2,79%, cele din industrie, comerț
și alte servicii au scăzut de la 96,29% la 95,87%, iar cele financiare și de
asigurări au crescut de la 1,26% la 1,34%.
Aceste modificări, prin care încercăm să surprindem transform ările
configura ției economice, indică scăderea acțiunilor antreprenoriale în
activitățile agricole, pe fondul tendinței de creștere a ratei de ocupare din
agricultur ă. Creșterea ponderii deținute de întreprinderile financiare și de
asigurări relevă orientarea economiei din mediul urban spre sectorul
terțiar, datorită comasării acestor instituții în orașe. Activitățile
specifice mediului rural, în special cele agricole, se desfășoară sub semnul
investițiilor de avarie în exploata țiile individuale sau, mai bine zis, sub
semnul refugiului din calea lipsei de oportunit ăți datorate crizei economice
din mediul urban sau a lipsei locurilor de muncă pentru profesii precum
231cele din domeniul industrial și care presupun un nivel de calificare mediu
sau inferior.
Modul în care este distribuit fondul funciar în mediul rural confirmă
tendința de menținere a exploata țiilor agricole individuale, de familie și de
dificultăți majore în dezvoltarea unităților economice cu personalitate
juridică. Reamintim că a doua categorie, unde sunt cuprinse unitățile cu
personalitate juridică, este cea care presupune utilizarea muncii salariate.
Astfel, în funcție de statutul juridic al exploata țiilor agricole,
rezultatele Recensământului General Agricol, din anul 2002, evidențiază o
proporție covârșitoare, de peste 90% a terenurilor agricole aflate în
proprietatea gospodăriilor agricole individuale. Pentru compara ție, datele
recensământului menționat au fost actualizate prin anchetele structurale
din anii 2005 și 2007.
Trendurile din aceste statistici (Institutul National de Statistică, 2010,
f.p.) indică o scădere a numărului total de exploata ții agricole între anii
2002‐2007, cu un procent de 12,34%. Numărul exploata țiilor care au
exploatat suprafețe agricole a scăzut cu 10,41%. Reducerea exploata țiilor
agricole a dus și la scăderea suprafeței de teren exploatate, cu 1,28%.
Suprafața medie ce a revenit unei exploata ții agricole a crescut cu 12,54%,
iar suprafața ce revine unei exploata ții ce a utilizat teren agricol a crescut cu
10,19%. Creșterea suprafețelor de teren agricole pentru fiecare unitate de
producție se datoreaz ă scăderii numărului acestora.
Prin compara ția dintre statutul juridic și cel individual, constatăm că
numărul exploata țiilor individuale a scăzut cu 12,29%, iar cele cu
personalitate juridică au scăzut cu 21.93%. Dintre cele care au utilizat
suprafață agricolă, exploata țiile individuale au scăzut cu 10,35%, iar cele cu
personalitate juridică au scăzut cu 21,15%. În cazul suprafețelor agricole
utilizate se constată și prima diferență care evidențiază deosebirile de
structură dintre cele două entități: în cazul exploata țiilor individuale
suprafața agricolă utilizată a crescut cu 16,31% iar cele utilizate de
exploata țiile cu personalitate juridică au scăzut cu 23,07%.
Suprafețele agricole ce revin unei exploata ții individuale sunt mai
mari cu 32,37% și de 30,00% pentru cele care au utilizat suprafață agricolă.
232Exploata țiile cu personalitate juridică au scăzut cu 1,45% și cu 2,43% pentru
cele care au utilizat suprafețe agricole.
Aceste diferențe evidențiază că datorită inconsisten țelor economice se
pierde o bună parte din potențialul agricol al României prin neexploatare.
Pentru a evalua întreaga dimensiune a pierderilor economiei românești
trebuie, să adăugăm și alți factori care contribuie la declinul de ansamblu al
agriculturii: lipsa dotărilor moderne, lipsa tehnologiilor, preferințele pentru
culturile de subzisten ță (grâu și porumb). Din acest punct de vedere
utilizarea unei suprafețe extinse de teren agricol nu este suficient ă pentru
fructificarea potențialului existent. Dacă producția la hectar este mai mică
decât în trecut sau decât cantitatea maximă ce se poate obține, putem vorbi
de subutilizare a potențialului agricol.
Cercetări recente au reliefat că restructurarea mediului rural
presupune depășirea obstacolelor existente, care se transform ă în factori ai
actualelor fenomene identificate în mediul rural. C. Doltu (2011, p. 15)
menționează șase astfel de obstacole: „în mediul rural sunt oportunit ăți mai
mici pentru a găsi locuri de muncă în compara ție cu mediul urban. În al
doilea rând, programele guvernamentale care se adreseaz ă mediului rural
suferă de cele mai multe ori de o abordare inconsistent ă pentru încurajarea
micilor afaceri. În al treilea rând, în mediul rural nivelul de dezvoltare a
capitalului uman este mai redus în compara ție cu mediul urban. În al
patrulea rând, expertiza care există la nivelul administra țiilor locale nu este
suficient ă pentru valorificarea potențialului existent. În al cincilea rând, de
cele mai multe ori, infrastructura existentă în mediul rural este într‐un
stadiu precar și împiedic ă dezvoltarea afacerilor și reducerea costurilor de
tranziție. În ultimul rând, de multe ori, abordările guvernamentale pentru
dezvoltarea rurală s‐au dovedit ineficiente tocmai pentru că au ignorat
importan ța implicării comunităților și, mai ales, nu au urmărit stimularea
spiritului antreprenorial din mediul rural”.
Un alt element important al unei agriculturi productive, aflat în
relație cu filosofia de viață din secțiunea anterioar ă a acestui articol, este cel
al veniturilor asigurate. Astfel, vânzarea unor cantități mari de produse la
un preț bun genereaz ă un profit benefic pentru cei implicați în acest
domeniu de activitate, dar și pentru statul român. Prin asigurarea unui
233nivel minim admis de către producătorii individuali consider ăm că
preferințele actuale, de conservare a micii proprietăți individuale și
asigurarea subzisten ței grupului familial prin munca non‐agricolă, fie în
orașe, fie în străinătate, se vor modifica și se va prefera exploatarea
intensivă a suprafețelor agricole aflate în proprietate.
Diferențele statistice prezentate anterior ilustreaz ă că în funcție de
dinamica economiei naționale exploata țiile individuale sunt mai adaptabile
decât cele cu personalitate juridică, a căror pondere este în scădere.
Categoria exploata țiilor agricole cu personalitate juridică este formată
din următoarele entități: societăți/asociații agricole, societăți comerciale,
unități ale administra ției publice, unități cooperatiste și alte tipuri de
organiza ții.
Aceste entități au evoluții diferite (Institutul National de Statistică,
2010, f.p.). Astfel, între 2002‐2007, societățile sau asociațiile agricole au
scăzut cu 34,76%, iar cele care au utilizat terenuri agricole cu 34,31%.
Suprafața agricolă a scăzut cu 36,87%, iar media ce revine pentru o astfel de
entitate ce a folosit suprafețe agricole a scăzut cu 3,90%. Datele statistice
indică tendința unui declin al societăților sau asociațiilor agricole.
Societățile comerciale (Institutul National de Statistică, 2010, f.p.) au
scăzut cu 16,15%, iar cele care au utilizat suprafețe agricol și‐au redus
numărul cu 13,30%. Suprafața de teren agricol exploatat ă a scăzut cu
10,04%. Suprafața medie de teren agricol, ce revine unei entități de acest
tip, a crescut cu 7,28% și cu 3,76% pentru cele care au folosit suprafață
agricolă. Această pondere evidențiază o tendință de extindere a proprietății
funciare și nu de exploatare a acesteia. În acest mod putem explica
creșterea suprafeței medii de teren agricol ce revine unei societăți
comerciale în compara ție cu sporirea doar cu jumătate a suprafețelor
exploatate de societățile comerciale. Pe fondul scăderii numărului acestor
entități se observă o creștere a mediei de teren agricol ce revine unei
societăți comerciale, ceea ce poate fi înțeleasă ca o menținere a unei
suprafețe relativ constante pe fondul unei dinamici a entităților economice
de acest profil. Concluzia ce rezultă este aceea a utilizării terenurilor
agricole ca pasive, în tranzacții de altă natură, folosite drept garanții pentru
credite bancare sau achiziționate în așteptarea creșterii prețurilor.
234Unitățile administra ției publice au scăzut cu 26,69%, iar cele care au
utilizat suprafețe agricole au scăzut cu 26,40%. Suprafața agricolă utilizată a
scăzut cu 34,71%, iar media de teren agricol ce revine unei entități de acest
tip a scăzut cu 11,29% în cazul celor care au utilizat suprafețe agricole.
Valorile negative ale acestor indicatori statistici relevă tendința de reducere
accentuat ă a importan ței economice a acestui tip de entitate economic ă.
Unitățile cooperatiste (Institutul National de Statistică, 2010, f.p.) și‐
au redus ponderea cu 18,39%, iar cele care au utilizat suprafețe agricole au
scăzut cu 9,09%. Suprafața agricolă utilizată a crescut cu 537,94%, iar media
de teren agricol, ce revenea în anul 2007 pentru o unitate de acest tip, a
crescut față de anul 2002 cu 601,63%. Această dinamică este argumentul
principal al tendinței de asociere a micilor fermieri.
Compara ția dinamicii exploata țiilor agricole cu personalitate juridică
indică modul de formare a structurii economice din mediul rural. Aceasta
continuă să fie determinat ă de mica proprietate agricolă, iar viitorul se pare
ca va aparține unităților cooperatiste, unde se pare că există cea mai
accentuat ă creștere. Având în vedere utilizarea arendei, în cazul acestor
entități economice, consider ăm că această formulă economic ă este cea mai
apropiat ă de intențiile viitoare ale proprietarilor de terenuri agricole din
mediul rural. Prin asociere se reduce volumul de muncă necesar întreținerii
exploata țiilor individuale și permite membrilor de familie să caute
creșterea veniturilor din activități non‐agricole.
În cazul unităților cu personalitate juridică apreciem că standardul de
calitate adoptat este mai apropiat de cerințele unei agriculturi moderne, iar
structura statistică a datelor prezentate anterior relevă că asocierea
exploata țiilor agricole individuale este forma de modernizare a muncii în
agricultur ă cea mai apropiat ă de necesitățile populației din mediul rural.
Încercarea de a corela datele statistice cu substratul cultural
tradițional al românilor relevă că pământul reprezint ă un reper în
asigurarea subzisten ței. Dinamica actuală a proprietății funciare denotă
existența unei logici pentru o parte important ă dintre români. Modelul
antreprenorial actual este rezultatul unor căutări îndelungate în care
funcțiile sociale îndeplinite prin raportarea la tradiție sunt înlocuite cu
altele corespunz ătoare actualei etape de dezvoltare. Acest proces este în
235plină desfășurare, iar bulversarea tendințelor de echilibrare se datoreaz ă
impactului puternic al procesului de globalizare.
În cazul României nu putem vorbi, în prezent, de un antreprenoriat
care urmează modelul occidental ci de o adaptare a familiei țărănești la
noile modificări ale timpului. Pivotul central în actualul context social și
economic rămâne familia și subzisten ța grupului familial. Centrul de
gravitație este dat de gospodăria țărănească tradițională, restrânsă în jurul
locuinței natale. Soluția de moment găsită de români este cea a
externaliz ării forței de muncă disponibile și crearea de plus valoare prin
ajutorul financiar trimis de cei plecați.
Dinamismul sistemului social din mediul rural este evident în
condițiile actuale. Însă direcțiile pe care le regăsim în cercetările de teren
sunt caracterizate de lipsa unei unități de acțiune și soluții de moment la
probleme de fond. Trecerea de la gospodăria de subzisten ță la ferma
agricolă este o condiție necesară a impulsion ării unei direcții de dezvoltare
unitare a comunităților rurale. Activitățile productive de oriunde în lume
sunt dependente de piețele de desfacere existente sau potențiale.
Neconectarea unităților de producție, mari sau mici, la piețe este specifică
mediului rural românesc, iar efectele se regăsesc în filosofia minimalist ă și
în strategiile bazate pe grupul familial și munca membrilor familiei în afara
gospodăriei.
4.3. Există posibilitatea unui antreprenoriat real în mediul
rural românesc?
Atractivitatea economic ă a actualei configura ții din spațiul rural
românesc este limitată la anumite zone sau regiuni. Funcționalitatea
companiilor private, bazate pe filosofia modernă a profitului, poate fi
perturbat ă de competiția cu un volum ridicat de exploata ții agricole
individuale, în care asistăm la o ciclicitate a utilizării parțiale sau complete
în funcție de raportul cost‐beneficiu circumscris minimului admis și
maximului posibil. Interven ția brutală nu garanteaz ă transformarea rapidă și
interiorizarea sistemului valoric occidental, în care orice activitate
economic ă este axată pe profit. Strategiile familiale reprezint ă o stare de
spirit, iar scopul dovedit al acțiunilor viitoare, susținut de statisticile
236existente, sunt orientate spre menținerea grupului familial, iar gospodăria
țărănească era instrumentul de asigurare al subzisten ței specifice
comunităților tradiționale. În prezent mijlocul de susținere financiar ă este
munca, pe cât posibil calificată, în afara gospodăriei în cazul în care profitul
depășește pe cel obținut din agricultur ă.
Reforma economic ă a societății românești presupune o atenție
deosebită a modului în care este utilizat potențialul agricol, întrucât plus
valoarea presupus ă de o productivitate sporită este necesară pentru
echilibrul macrostructurii sociale. În condițiile actuale ale mediului rural
reformele economice sunt insuficiente pentru echilibrarea spațiului rural,
atât timp cât filosofia tradițională presupune echilibrul între cadrele care
delimiteaz ă fiecare comunitate rurală: cultural, spiritual, social și economic.
Deși presiunea reformatoare poate fi puternică, aceasta nu va determina
ierarhizarea cadrelor sociale în urma celui economic, ci va exista în
permanen ță tendința de echilibrare a conexiunilor complexe dintre toate
cele patru cadre, iar costurile se vor regăsi în subordonarea productivit ății
agricole susținerii celorlalte cadre și substituirea muncii în agricultur ă cu
munca non‐agricolă, atunci când există această posibilitate.
Nevoile de subzisten ță a grupului familial vor presupune în
permanen ță raportul costuri‐venituri, iar sacrificarea unor cadre sociale în
detrimentul celorlalte reprezint ă o utopie în actualul context. Predispozi ția
către evoluție poate fi regăsită în ceea ce privește populația din mediul
rural. Astfel, în orice analiză a tradițiilor conservate în satele românești se
constată pierderi ale obiceiurilor tradiționale și ale ritualurilor care le
însoțesc. De asemenea, semnifica țiile acestora sunt date uitării de
generațiile mai tinere. În schimb, cercetările de teren efectuate în ultimii
ani, denotă existența unui fundament al mentalității subordonate
echilibrului social. Dacă tradițiile ofereau explicații în înțelegerea
universului existențial și deținea funcțiile necesare asigurării unui echilibru
al comunității, în prezent, populația din mediul rural trăiește într‐o lume
laicizată pe care o acceptă fără opoziție, dar obiectivele regăsite la nivelul
cetățenilor din mediul rural sunt circumscrise asigurării unor piloni
instituționali necesari asigurării unui echilibru comunitar în noile condiții.
În toate satele se dorește existența unui sistem medical, educațional,
237economic, religios, cultural. Lipsa acestora este compensat ă prin migrație
temporar ă sau definitiv ă pentru educație, de deplasarea către orașe sau
comunitățile unde există centre medicale, de dorința fiecărei comunități de
a deține cel puțin o biserică sau de existența locurilor de muncă în localitate
sau cât mai aproape de aceasta. Nevoile culturale sunt acoperite de
acoperirea totală cu televiziunea prin satelit și prin creșterea numărului de
locuințe din mediul rural care dețin o conexiune la internet. Mijloacele de
comunica ție moderne (telefonie fixă și mobilă) sunt utilizate pe scară largă
în mediul rural.
Aceste opinii denotă tendința de reorganizare a sistemului social din
interior și fără intervenție externă în ritmuri proprii și în funcție de nevoile
identificate de locuitorii satelor. Scopul actualelor transform ări este cel al
identificării unor funcții noi necesare echilibrării sistemelor comunitare, iar
dovada este renunțarea la cele tradiționale care nu se mai regăsesc. Această
mentalitate a populației din mediul rural se bazează pe ideea că aceste
comunități nu pot exista doar ca grupuri de investitori în agricultur ă
orientați spre profit, ci și ca arealuri existențiale de viață socială și
comunitar ă.
În viziunea specialiștilor, direcția de dezvoltare a satelor românești
presupune simultaneitatea măsurilor de dezvoltare: „în actualele condiții
economice de pe glob și în raport cu situația noastră putem și ar trebui să
luăm în discuție, ca strategie generală de dezvoltare pe termen mediu , realizarea
unei societăți, inclusiv cea a unei economii, de tipul celei conduse prin
cunoaștere, cu o structură economică industrial ‐agrară modernă și competitiv ă
și cu un turism dezvoltat cu funcții diversificate: culturale, medicale, loisir,
educaționale, etc.” (Hoffman and Glodeanu, 2009, p. 490).
Rezisten ța la schimbare, explicabil ă din punct de vedere cultural, este
rezultatul unei filosofii particulare, probabil restrânsă la nevoile primare
ale grupului familial, condiții în care este dificilă elaborarea unei politici de
dezvoltare rurală și de sprijinire a acțiunilor antreprenoriale, având în
vedere orientarea generală a indivizilor de a proteja ceea ce dețin. Un
exemplu grăitor este cazul Olandei din secolul al XVII‐lea care într‐o sută
de ani a fost depășită de Marea Britanie din punct de vedere economic și al
inovației datorită tendinței de conservare a ordinii prezente și limitării
238investițiilor în dezvoltarea capacităților comerciale prin construc ția de
nave. (Doltu, 2011, p. 19).
Prin cercetările actuale, desfășurate în mediul rural, se constată că
populația este dezorientat ă, iar problemele pe care le menționează cetățenii
par copleșitoare. Viziunea de ansamblu se concentreaz ă asupra reliefării și
identificării problemelor existente și nu spre identificarea oportunit ăților.
Strategia din spatele acestei atitudini este fundamentat ă „în ideea de a
convinge autoritățile să le acorde mai mult sprijin, mai multe resurse
publice” (Doltu, 2011, p. 23). O astfel de strategie presupune așteptarea și
tergiversarea, ceea ce face ca problemele să persiste, iar infuzia de capital
ajută doar la limitarea consecin țelor problemelor și nu la eliminarea
acestora. Concentrarea resurselor materiale și umane spre rezolvarea
problemelor este relativă din punct de vedere al rezultatelor în condițiile în
care acestea sunt efecte ale lipsei programelor de dezvoltare și cauze ale
stagnării. De exemplu, ajutorul minim garantat nu a generat bunăstare în
comunitățile în care care un număr ridicat de persoane sunt incluse în
această categorie. Sprijinul acordat ajută doar la menținerea la limita
supravie țuirii a anumitor persoane. Alături de măsurile de ordin social,
precum exemplul anterior, în care se limitează prăbușirea economic ă a unei
întregi categorii de cetățeni, sunt necesare proiecții ale viitorului prin care
să se stabileasc ă obiective finale și intermediare ale strategiilor de
dezvoltare, altele decât cele orientate spre rezolvarea problemelor.
Consider ăm că numeroase probleme se pot rezolva prin soluțiile
individuale găsite de cetățeni, degrevând instituțiile publice de această
misiune.
Imitația nu este o soluție de reformă a mediului rural, iar consecin țele
sunt impredictibile în momentul inițierii reformelor bazate pe imitație.
Reformele de natură economic ă trebuie să vizeze reevaluarea de către
populație a raportului costuri‐venituri necesar asigurării subzisten ței în
favoarea muncii profitabile în agricultur ă sau în activitățile non‐agricole,
desfășurate în comunitățile rurale.
Unul dintre factorii cu un impact major asupra modului în care
populația calculeaz ă raportul cost‐beneficiu este cel al lipsei asistenței în
desfacerea produselor agricole, a imposibilit ății planificării producției
239agricole anuale și a lipsei piețelor de desfacere. Dimensionarea culturilor
agricole este realizată în funcție de posibilitatea vânzării individuale și de
piețele cunoscute. La nivelul exploata țiilor individuale nu există
capacitatea efectuării unui marketing eficient și a contractării anticipate a
producției. Eventualele tendințe de investire în producția agricolă sunt
ponderate de instabilitatea piețelor de produse agricole și presiunea
acțiunilor speculative care dezorganizeaz ă apariția sau dezvoltarea unui
circuit coerent al produselor agricole de la producători către cumpărători.
Consider ăm că intervenția în acest domeniu reprezint ă un prim pas
spre reglementarea cadrului economic din mediul rural, iar facilitarea
producției agricole autohtone prin asigurarea desfacerii produselor agricole
permite valorizarea superioar ă a raportului cost‐beneficiu din partea
micilor producători agricoli. La acestea se adaugă nevoia de sprijin și
asistență în finanțarea dotărilor necesare și a înființării de culturi
productive. Prin prestarea unor astfel de servicii în favoarea agriculturii
putem spera în diversificarea activităților non‐agricole. Prin dezvoltarea
unui astfel de suport al agriculturii ne putem aștepta la transferul
calculului individual dinspre un raport cost‐beneficii, convenabil în prezent
prin externalizarea brațelor de muncă excedentare, spre utilizarea muncii
în agricultur ă și a investițiilor individuale în exploata ții agricole, care prin
productivitate și desfacere asigură un raport cost‐beneficiu superior celui
obținut prin externalizarea forței de muncă.
Soluțiile oferite de‐a lungul timpului sugereaz ă că obiectivele unei
politici de dezvoltare a mediului rural sunt identificate și cunoscute, însă,
rezultatele de până acum, demonstreaz ă că nu au fost identificate căile și
etapele ce trebuie parcurse pentru ca acestea să fie atinse.
Relativa rezistență la schimbare este justificat ă prin raportarea la
principiile prezentate în acest articol, iar puternicele legături de familie,
care fundamenteaz ă strategiile actuale, sunt rezultatul unui mod individual
de adaptare într‐un context economic și social ostil. De exemplu, calculele
statistice (Institutul Național de Statistică, 2002, f.p.), indicau o rată de
dependen ță economic ă de 1449 de inactivi la 1000 de persoane active. În
mediul urban această rată de dependen ță este de 1329 persoane inactive la
2401000 persoane active, în timp ce în mediul rural această rată de dependen ță
este de 1598 de persoane inactive la 1000 de persoane active.
Acest raport este mai mare decât cel existent în anul 1992 (Institutul
Național de Statistică, 1992, f.p.), iar rezultatele recensământului din anul
2011 vor confirma sau infirma continuarea acestui trend. Creșterea
gradului de dependen ță economic ă reprezint ă tendința de detașare de
politicile macrosociale și preferința pentru nișele de supravie țuire. Între
cele două sisteme nu există raporturi de contrarietate, iar alegerile
populației nu se bazează pe tradiții antimoderniste ci pe calculul cost‐
beneficiu cel mai ușor de acceptat și raportul cel mai convenabil într‐un
astfel de context.
Într‐o încercare de a răspunde la întrebarea din această secțiune,
consider ăm că un antreprenoriat veritabil românesc poate fi posibil doar
dacă este clădit în jurul grupului familial și intereselor acestuia și nu al
profitului bazat pe filosofia occidental ă, care, cel puțin în această etapă,
presupune sacrificii majore pentru majoritatea cetățenilor din mediul rural.
241CONCLUZII
În România există, din păcate, un număr ridicat de sate afectate de un
declin accentuat, pentru care nu se întrezăresc soluții imediate, având de‐a
face cu un adevărat sindrom al satelor fără speranță. Tendința de extindere a
acestui fenomen este rezultatul inacțiunii sociale, amânate vreme
îndelungat ă în așteptarea moderniz ării percepute drept panaceu universal
la problemele prezentului.
În realitate, modernizarea purtată de globalizare a adus o
uniformizare a comportamentelor de consum prin implementarea unor
produse recunoscute în toată lumea, aparținând unor corporații
multinaționale care nu au nimic de‐a face cu elementele susținătoare ale
dezvoltării comunitare. Impunerea profitului, drept principalul scop al
activităților economice, are efecte nefaste, în condițiile fluxului financiar
controlat corporatist, datorită comerțului și acțiunilor speculative
desfășurate în detrimentul productivit ății.
Relația de echilibru dintre elementele componente ale edificiului
rural se deplaseaz ă dinspre relația muncă‐religie‐tradiție‐spiritualitate ‐
comunitate, delimitând prin modul de racordare o identitate culturală
proprie, spre o relație de tipul economie ‐profit‐loisir, centrată pe un sistem
valoric diferit de cel fundamental tradițional. Individul uman acaparat de a
doua relație se dezrădăcinează identitar în vârtejul celor trei elemente ale
acesteia, guvernate de dinamica excesivă a multiplic ării profitului. Între
muncă, integrată tradițional într‐un univers echilibrat, și economie, ca efect
al globalizării, există o distincție: munca servea asigurării continuit ății
comunității, cu scopul bine definit de satisfacere a nevoilor fizice de
existență, în timp ce economia modernă este autonom ă, existând ca un
sistem funcțional prin sine și pentru sine, nerelaționat cu tradiția și
independent față de comunitate și spiritul acesteia. Acțiunea speculativ ă,
justificat ă economic, a câștigat teren în fața muncii într‐o manieră care a
exclus din ce în ce mai mult cultura tradițională din arealul comunităților
rurale. Spiritul speculativ atașat modernit ății superficiale devine contrar
242durabilit ății presupuse de producția prin muncă, pretabilă cuantific ării în
bunuri și produse care pot fi comercializate pentru a aduce profit.
Acest spirit speculativ a reconfigurat atitudinea față de probleme și
neajunsuri. În plan individual s‐a renunțat la căutarea de soluții pentru
probleme și s‐a trecut la căutarea de alternative. Rezultatul a fost
dezvoltarea capacităților de evita problemele și nu de a le rezolva. Primul
efect vizibil, cu urmări indezirabile, este migrația tinerilor din satele
românești cu alte scopuri decât învățătura. Noua mentalitate este regăsită
în motivațiile invocate de cei mai mulți dintre emigranții români: banii
câștigați sunt folosiți pentru achiziția de bunuri sau locuințe și nu în
finanțarea muncii, cu scopul eficientiz ării și mecanizării. Deși ambele căi ar
putea avea aceleași rezultate este preferată munca temporar ă în străinătate
pentru achiziționarea de case și bunuri în detrimentul muncii, în special
datorită timpului mai scurt de realizare. Deși prin eficientizarea metodelor
de muncă tradiționale se poate scurta timpul dedicat achiziționării de
produse materiale, totuși calculul individual al raportului profit‐costuri
întărește credința în asigurarea rapidă a obiectivelor de moment ca un
exemplu a gândirii moderne. Astfel, fluxul financiar datorat emigranților
este direcționat spre investiții închise, fără a se încerca trecerea acestui flux
prin producția agricolă sau non‐agricolă pentru creșterea productivit ății și,
implicit a veniturilor.
Dezechilibrarea relațiilor dintre componentele tradiționale și
orientarea oamenilor dinspre muncă spre activități speculative are și un
caracter înșelător datorită capacității de iluzorie compensare a pierderilor
spirituale prin bunăstarea economic ă. În cazul satelor afectate de sindromul
mai sus amintit fenomenele generatoare s‐au acutizat, fiind poate prea
târziu pentru terapia regeneratoare.
Revenind la principiile dezvoltării durabile apreciem că dezvoltarea
economic ă a satelor necesită reluarea activităților economice orientate spre
producție și vânzare, în special a produselor agricole. Potențialul agricol al
României este subutilizat, iar superioritatea agriculturii românești se poate
regăsi în disponibilitatea producției ecologice, lipsite de aportul
substanțelor chimice dăunătoare, a unor terenuri agricole plasate geografic
la mare depărtare de sursele de poluare industriale.
243O altă problemă economic ă este dată de lipsa piețelor de desfacere a
produselor românești. Capacitatea scăzută a țăranilor români de a realiza
un marketing eficient este dată de slăbiciunea financiar ă, iar câștigarea
pieței interne este dependent ă de asocierea comunitar ă în planificarea și
livrarea simultan ă a propriei producții. Interven ția din această perspectiv ă
este necesară pentru asigurarea acestui pilon al existenței comunitare
românești.
Cercetările lui H.H. Stahl în județul Vrancea, asupra comunităților
devălmașe, pe lângă adevărurile științifice relevate, aduc în atenție și
existența din cele mai vechi timpuri a unui spirit puternic de
autoorganizare și existență comunitar ă. Refacerea obștilor în multe regiuni
ale țării după anul 1990, cu deosebire în satele de munte, constituie un
argument suficient al menținerii spiritului tradițional de autoorganizare.
Extinderea sa depinde de reintroducerea muncii în echilibrul relațional al
comunității locale.
Dezvoltarea socială, un alt principiu al dezvoltării durabile, se
plasează pe coordonatele nevoii de adaptare la schimbările lumii
contemporane. Principii precum autoguvernarea, transparen ța și
participarea sunt condiții ale modului în care cultura tradițională se poate
regăsi în prezent. T. Vianu făcea referire la modul în care tradiția lucrează
prin instituții pentru a menține influența muncii anterioare asupra celei
prezente. Refacerea spiritului comunitar depinde de capacitatea de a crea
instituții locale integrate în comunitățile rurale.
În acest moment instituțiile destinate formării personalit ății umane
capătă o importan ță covârșitoare. Nu poate fi asigurată educația tinerilor în
lipsa unităților școlare, afectate din nefericire de frenezia raportării la
eficiența economic ă, specifică societăților comerciale. Reluarea investițiilor
în menținerea școlii, completat ă de distribuția uniformă în spațiul social,
devine o component ă esențială a unor posibile politici publice de
impulsionare a apariției voinței sociale de care am pomenit în rândurile de
mai sus.
Conservarea resurselor naturale reprezint ă unul dintre cele mai
importante obiective ale oricărei politici sociale. Anii de industrializare
forțată au lăsat semne adânci în spațiul geografic românesc. Ruinele foștilor
244mastodon ți industriali stau mărturie perioadei în care eforturile susținute
de reconstruc ție a structurii socio‐ocupaționale s‐au desfășurat în
detrimentul echilibrului natural. La distrugerea mediului înconjurător au
contribuit activitățile industriale, activitățile extractive și utilizarea pe scară
largă a îngrășămintelor chimice pentru creșterea producției agricole.
Neglijarea cadrului natural este ilustrată și de lipsa spațiilor special
amenajate de colectare și reciclare a deșeurilor. Lacurile, bălțile sau râurile
au devenit în multe regiuni locurile de deversare a deșeurilor menajere și
industriale. Interven ția este necesară și chiar obligatorie pentru prezervarea
unei lumi curate în folosul generațiilor viitoare.
Revenind la relația dintre principiile dezvoltării durabile și
identitățile culturale ale comunităților românești, apreciem că la intersecția
celor trei piloni ai dezvoltării durabile se regăsește și punctul de apariție a
voinței sociale. Ulterior acestui moment, ne așteptăm ca potențialul local să
fie catalizat de voința socială, iar micile comunități să‐și reînvie capacitatea
de a se autoadministra fără intervenții externe majore.
Printr‐o asemenea perspectiv ă apreciem că actuala rămânere în urmă
a satelor aflate în declin economic, demografic și social poate fi ameliorat ă
și readus un trend de creștere mult așteptat în ultimii 20 de ani.
245BIBLIOGRAFIE
Abdelmalek, A. A., 1976. Mutațiile rurale și schimbările identitare: o
abordare etno‐sociologic ă a puterii locale, în Rambaude,
Placide, Sociologie rurale, Paris et la Haye, Ehess/Mouton.
Bauman, Zygmunt, 1999. Globalizarea și efectele ei sociale, Editura Antet,
București.
Bădescu, Ilie, 2006. Noopolitica. Sociologie noologic ă. Teoria fenomenelor
asincrone, Editura Mica Valahie, București.
Bădescu, Ilie, 2005. România rurală, Structuri și procese sociodemografice ‐
Ruralizarea sărăciei, Institutul de Sociologie al Academiei
Române, București.
Bădescu, Ilie, 2005. România rurală. Structuri și procese demografice ‐
Raport de alarmă asupra satului românesc, Institutul de
Sociologie al Academiei Române.
Bădescu, I., 2009. Economie rurală și involuție comunitar ă, în Bădescu, I.,
Cucu, O., Șișeștean G. (coord.), Tratat de sociologie rurală,
Editura Mica Valahie, București.
Bernea, E., 2007. Dialectica spiritului modern, Editura Vremea, București.
Bleahu, A., 2007. Dezvoltarea rurală, în Cătălin Zamfir, Simona Stănescu
(coord.), Enciclopedia Dezvoltării Sociale, Editura Polirom,
Iași.
Cuche, D., 2003. Noțiunea de cultură în științele sociale, Editura Institutul
European, Iași.
Cazacu, M., 1990. Sinteză și originalitate în cultura româneasc ă, Editura
Facla, Timișoara.
Chelcea, S., 2007, Metodologia cercetării sociologice, ed. a 3‐a rev., Editura
Economic ă, București
Chelcea, L., 2006. Legea lui Romer și pericolul suprainova ției, în Zamfir
Cătălin, Stoica Laura, O nouă provocare: Dezvoltarea
Socială, Editura Polirom, Iași.
De Angelis, P., 2012. L’Isola senza mare. Storia del Piano di Sviluppo
Economico dell’Umbria 1960‐1970, Edizioni Thyrus, Arrone.
246Di Carlo, V. (editor), 2012. Le vie Dell’Artigiano nella Provincia di Terni‐
Evoluzione delle Arti e dei Mestieri, Servizio sviluppo
economico Provincia di Terni, Terni.
Doltu, C., 2011. Mediul rural între supravie țuire și oportunit ăți de afaceri,
Editura Expert, București.
Dumitrescu, L., 2009. Economia ț ărănească, în Bădescu, I., Cucu, O.,
Șișeștean G. (coord.), Tratat de sociologie rurală, Editura
Mica Valahie, București.
Giddens, A., 2001, Sociologie, Editura Bic All, București.
Hoffman, O., Glodeanu, I., 2009. Dezvoltarea rurală corporativ ă și mediul
rural din România, în Bădescu, I., Cucu, O., Șișeștean G.
(coord.), 2009. Tratat de sociologie rurală, Editura Mica
Valahie, București.
Popovici, D., 1935. Santa Cetate. Între utopie și poezie, Tipografia Tătărași,
Iași.
Maiorescu, T., 1967. Critice I, Editura Pentru Literatur ă, București.
Maiorescu, T., 1967. Critice II, Editura Pentru Literatur ă, București.
Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași
Otovescu, A., Gorun, A., Tiberiu, G., Florin P., Pricină, G., 2011.
Comunicarea în Administra ția Publică Locală, Editura Pro
Universitaria, București.
Ritzer, G., 2010. Globalizarea nimicului, Editura Humanitas, București.
Ritzer, G., 2003. Mcdonaldizarea societății, Editura comunicare.ro,
București.
Ramonet, I., 1997. Geopolitica haosului, Editura Doina, București.
Rezsohazy, R., 2008. Sociologia valorilor, Editura Institutul European, Iași.
Sen, A., 2002. Globalizzazione e Libertà, Arnoldo Mondadori, Editore SpA.
Sturdza, M., 1994. România și sfârșitul Europei‐ Amintiri din țara pierdută,
Editura Fronde Alba Iulia, Paris.
Seișanu, R., 2000. Atlas istoric, geopolitic și economic, Editura A.R.E.D.,
București.
Tămaș, Sergiu, 1995. Geopolitica, Editura Noua Alternativ ă, București.
Vianu, T., 1998. Filosofia culturii și teoria valorilor, Editura Nemira,
București.
Vianu, T., 1982. Studii de Filosofia culturii, Editura Eminescu, București.
247Zmafir, C., 2012, Ce fel de tranziție vrem? Analiza critică a tranziției II,
Raportul social al ICCV nr. 5/2012, Academia Română
Yin, R. K., 2005, Studiul de caz, Editura Polirom, Iași
Guvernul României, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a
României, orizonturi 2013‐2020‐2030
European Comision, (2003), Communication on Governance and
Development, 2003
United Nations, (2000), Millenium Report, A/54/2000
United Nations (2001), Globalization and the State. World Public Sector
Report
Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo‐ online, 2010 vizibil la
adresa http://www.insse.ro/
Institutul Național de Statistică, Piața forței de muncă, Anuarul statistic al
României 2010, document vizibil la adresa:
http://www.insse.ro/cms/rw/pag es/anuarstatistic2010.ro.do
Institutul Național de Statistică, Activitatea întreprinderii, Anuarul statistic
al României 2010, document vizibil la
adresa:http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20statistic/15/15%20Activitate
a%20intreprinderii_ro.pdf
Institutul Național de Statistică, Activitatea întreprinderii, Anuarul statistic
al României 2010, document vizibil la adresa:
http://www.insse.ro/cms/files/Anuar%20s tatistic/15/15%20Activitatea%20in
treprinderii_ro.pdf
Romedic, ghid medical on‐line, vizibil la adresa
http://www.romedic.ro/amnezie ‐0R1080 ,
Dicționar de psihologie vizibil la adresa
http://www.psychologies.ro/Dictionar ‐de‐
psihologie/A/AMNEZIE ‐1244656
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Gabriel Nicolae PRICINĂ [615965] (ID: 615965)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.