Fusionner

LUCRARE DE LICENȚĂ

FUSIONNER

Cuprins

Argument

Capitolul I. Barocul

Influențe ale stilului în pictură, sculptură, arhitectură, muzică

Stilul baroc în vestimentație și coafuri

Capitolul II. Costumul militar

Scurt istoric

Costumul militar în sec. XVIII

Capitolul III. Colecția ,,Fusionner

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Argument

,,Un mantou este adesea simbolul unei armuri sau al unei măști (pe care Jung o numește persona, masca) ajutând individul să se protejeze contra lumii. Țelul său este dublu: mai întâi să facă o anume impresie asupra celorlalți; apoi să-și disimuleze interioritatea în fața curiozității altora”

Îmbrăcămintea este podoaba pe care fiecare și-o atribuie, prin care se expune, prin ea dă o anumită impresie și își construiește o imagine. Coerența si provenienta ținutei vestimentare pot să reflecte starea psihică a unei persoane.

Îmbrăcămintea trebuie să reprezinte persoana, deoarece doar atunci ea se poate simți în largul ei, și are încredere în sine. ,, Herbert Spencer a descoperit, încă din 1854, subordonarea oamenilor față de legile ținutei. El a fost cel dintâi care a întrevăzut moda și conveniențele acesteia ca relație socială, întinsă între imitare și diferențiere socială.”

Moda este un domeniu foarte diversificat, o combinație de haine și lumea, în care ele se poartă. Ea nu este niciodată o reproducere identică a unui curent anterior, chiar dacă anumite elemente sunt preluate și utilizate din plin. Moda se schimbă cu fiecare an, fiindu-i imposibilă stagnarea.

Colecția ,,Fusionner” este inspirată din arhitectura stilului baroc a sec XVI-XVII dar și din costumul militar din anii 1800. Cele două stiluri se contopesc într-o colecție de rochii pentru femeile cu personalitate ce vor să iasă în evidență.

Colecția are o amprentă personală prin îmbinarea mai multor elemente aparținând celor două stiluri astfel încât piesele vestimentare ies în evidență prin grandoare, dinamism și rafinament, exprimând cel mai bine ideea acestei lucrări.

Capitolul I. Barocul

1.1 Influențe ale stilului în pictură, sculptură, arhitectură, muzică

,, ,,Barocco” ( în limba portugheză, perle cu formă neregulată), sau din ,,baroco” ( introdus de scolastici în Evul Mediu pentru a indica un silogism).”

Între rațiune și emoție, barocul a fost un stil care a dominat arhitectura , pictura, sculptura și a reusit să imprime somptuozitatea și în ținuta vestimentară. A fost un stil care a reușit să se impună prin exuberanță, maiestuozitate, măiestrie și grandoare în secolul XVII și la începutul secolului XVIII.” Caracterizat prin ornamente extravagante, liniile curbe, splendoare și rigiditate, barocul a fost strâns legat de domnia lui Ludovic al XVI al Franței.”

Luxul inaccesibil și o artă măreață, sunt caracteristice unui baroc cu ziduri ondulate. Arhitectura este creată ca un decor de teatru prin ochii lui Borromini, sculptura lui Bernini era incărcată de pasiune, iar pictura lui Rubens, urmărea impresionarea privitorilor prin efecte spectaculoase de mișcare, forme și culori neașteptate.

Artele figurative sunt supuse canoanelor estetice în care sunt exprimate afecțiunea, avântul eroic, dorința, suferința, ironia, teama, disprețul. Toate aceste trăiri sunt redate la paroxism. Opera barocă sugerează mișcarea, fluiditatea, ”Omul, afirmă Bernini, nu este niciodată mai asemănător sie însuși, decât atunci când se mișcă.”

,,Trăsătura cea mai caracteristică a arhitecturii baroce constă în cunoașterea desăvârșită a spațiului”. Arta barocă este de un dinamism animat de linii curbe și oblice, în care bogăția materialelor adăugată progreselor tehnice în realizarea operelor joacă un rol important.

,,Barocul este caracterizat printr-o exuberanță decorativă, care se traduce prin invenții îndraznețe, ce propun o progresivă accentuare plastică și dinamică maselor.”

Nașterea arhitecturii baroce în Italia se va lega de bazilica San Pietro din Roma. Biserica în formă de cruce greacă concepută de Bramante și Michelangelo devine bazilică datorită alăturării unei nave monumentale și a unei noi fațade proiectate de Carlo Maderno. Treptat decorația capătă amploare încât maschează structura arhitecturală.

Pietro da Cortona, Bernini și Borromini își lasă amprenta în perioada de maturitate a barocului.

Borromini scoate în evidență în arhitectura religioasă tensiunea și originalitatea. Efectul de dinamism maxim îl obține, atât în planuri cât și în elevații, în biserica San Carlo alle quatro fontane. Reinterpretând elementele clasice ale templului grecesc, Borromini crează forme originale în jocul dintre suprafețele concave și cele convexe. Fațada bisericii este încărcată, prezentînd jocuri de plinuri iar efectul este unul impresionant.

Fig 1 Biserica San Quatro ale Fontane

Pornind de la edificiile lui Borromini, Guarino Guarini proiectează în Torino, oraș reprezentativ pentru stilul baroc, biserica San Lorenzo în care lumina produce prin cupola navei efecte surprinzătoare.

Fig 2. Biserica San Lorenzo

Palatul Carignano , construit de același arhitect , din cărămidă, prezintă fațade ondulante în dialog cu ritmul sinuos al ancadramentelor ușilor și ferestrelor.

Stilul baroc rămâne imprimat în marile lucrări de urbanism până astăzi. Se creează piețe noi, iar obeliscurile și fântânile sunt principalele motive ornamentale ale orașului. Bernini realizează în marmură cea mai importantă sculptură a perioadei-David. Din marmură, cu un corp puternic torsionat , și cu un chip expresionist, statuia reprezintă apogeul spiritului combativ ce caracterizeaza arta barocă.

Tot Bernini realizează un impresionant grup statuar din marmură deasupra altarului în biserica Santa –Maria della Vittoria din Roma –Sfanta Tereza și îngerul.

Reprezentant al barocului, Bernini folosește policromia marmurei, și a stucului pictat , dialogul de materiale prețioase, jocul luminii , contrastul liniilor drepte curbe și contracurbe pentru a supune decorația barocă unei reflecții riguroase .

Giacomo della Porta (1533-1602) a fost un architect și sculptor Italian, lucrând la multe clădiri din Roma, printre care și Basilica Sf. Petru.

El a fost influențat și a colaborat cu Michelangelo, și cu Giacomo Barozzi da Vignola, care a fost profesorul lui de arhitectură. După 1563, a continuat planurile lui Michelangelo de a reconstrui spațiile deschise a Campidoglio sau Capitoline, unde a completat fațada si scările. După moartea lui Vignola, el a continuat construcția Bisericii Il Gesu (fig. 3). În colaborare cu domenico Fontana a terminat domul lui Michelangelo. El a mai construit numoaroase fântâni din secolul XVI printre care fântâna din Piața del Popolo, fântâna lui Neptun, din Roma și fântâna del Moro din Piața Navona.

Fig. 3. Biserica Il Gesu din Roma

Francesco Borromini (25 sept. 1599 – 2 Aug. 1667) a fost un architect din Ticino, care, împreună cu contemporanii lui, Gian Lorenzo Bernini și Pietro Da Cortona, a fost unul din figurile de frunte a apariției arhitecturii romane baroce. El a avut un simț a formelor geometrice arhitecturale, care prima dată au fost studiate de Bernini și Cortona, dar care amândoi duceau lipsă de acest talent. Printre cele mai importante lucrări se află fațada din San Carlo alle Quattro Fontane (fig. 4). Această fațadă este considerată de mulți ca fiind capodopera arhitecturi romane baroce. Biserica Oratorilor din Saint Philip Neri, este o altă lucrare majoră a lui. Relația lui Borromini cu Oratorii a fost deseori tensionată; aveau discuții aprinse legate de decorul și cosntruirea Bisericii. Din această cauză, pe la sfârșitul terminării constructiei, Oratorii au pus ca architect pe altcineva.

Biserica Sant`Agnese din Agone, este un alt proiect de-a lui Borromini. El a fost unul din mai mulți arhitecți care au lucrat la această biserică; tocmai de aceea rezultatul a fost o combinație de stiluri, din păcate nu cele mai bune.

,,Arhitectura ca un decor de teatru creată de Boromini, sculptura plină de patos a lui Bernini, ca și pictura lui Rubens urmăreau impresionarea privitorilor prin efecte spectaculoase de mișcare, forme și culori neașteptate, baroce”.

Fig. 4 Biserica San Quattro ale Fontane

Baldassare Longhena (1598 – 18 Feb. 1682) a fost un arhitect italian, care a lucrat cel mai mult în Veneția, unde a fost cel mai important arhitect a barocului din acea perioadă.

El a studiat după arhitectul Vincenzo Scamozzi. După moartea acestuia, el a continuat terminarea monumentului Procuratie Nuove din Sf. Mark.

Cea mai cunoscută lucrare a lui, este eleganta Basilică din Santa Maria della Salute (fig. 5.). Intrarea principală a fost modelată pe arcul de triumf roman, lucru care a fost copiat în numeroase biserici și catedrale în Veneția și Alte orașe.

A mai modelat și alte biserici din oraș, printre care și Chiesa dell`Ospedaletto, Palatul Giustiniani Lolin, amândouă cu fața către canalul principal. Una din cele mai mari construcții a fost Catedrala din Chioggia. Între 1641 și 1680 a proiectat noua librărie, marile scări, fațada mănăstirii, clădirea Novitiate și camera pentru bolnavi și sala de așteptare din mănăstirea San Giorgio Magiore.

Fig. 5. Basilica din Santa Maria della Salute

Inigo Jones (15 iul. 1573 – 21 iun. 1652) este primul arhitect de seamă din Anglia, din perioada modernă timpurie.

Jones a construit cele mai importante clădiri a lui în Londra. A început cu Casa Reginei, soția lui James I, Anne. Un alt proiect major al lui Jones a fost repararea și remodelarea Catedralei Sf. Paul. A remodelat partea estică a Catedralei, îmbinând volutele lui Vignola și della Porta din Biserica Gesu.Prin 1638, Jones a redecorat în întregime Palatul Whitehall, dar aceste redecorări nu au putut fii împlinite în totalitate datorită problemei financiare a lui Charles I.

Jones a fost implicat într-o renovare la o casă la țară, în Whiltshire. A renovat această casă în mai multe stadii, deoarece a fost între timp implicat și cu alte proiecte regale. A dus la bun sfârșit această renovare împreună cu uncenicul său, John Webb. Grădina Covent Square (fig. 7 ) a fost un alt proiect al lui; a fost delegat de Earl of Bedford să facă o grădină pătrată, marginile fiind puse de-a lungul unei Piețe.

Christoph Dientzenhofer ( 7 iul. 1655 – 20 iun. 1722) a fost un important arhitect german al barocului boem. A fost membrul faimoasei familii de arhitecți Dietzenhofer, și tatăl lui Kilian Ignaz Dientzenhofer.

Printre lucrările lui, se află Biserica Sf. Nicolau, care a fost terminată de fiul său, și mănăstirea din Praga (fig. 8), dar și Biserica Sf. Klara din Eger.

Fig. 8 Biserica Sf. Nicolau din Praga

Georg Wenzeslaus von Knobelsdorff (17 Feb. 1699 – 16 Sep. 1753) a fost pictor și arhitect, din Prusia.

După cum se poate observa, după spusele lui John Rupert Martin, ,,perioada Barocă, nu numai că nu se caracterizează printr-o omogenitate stilistică dar aproape că te simți tentat să afirmi că tocmai diversitatea de stiluri reprezintă una din trăsăturile sale distinctive.”

,,Forma dominantă era cea a valului mării, a flăcării sau a crengii care crește în S cu volute inegale. Aceasta se regăsește în curbele siluetelor supradimensionate, în buclele coafurilor ca și în detaliile broderiilor de mână și a dantelelor.”

,,Câteva dintre cele mai mari și impunătoare construcții ale secolului al XVII-lea reflectă nu numai dorința de a realiza pur și simplu structuri masive, dar și de a dispune de impunătoare întinderi de spațiu”.

Artiștii în pictură au reprezentat figurile umane surprinse în mișcare, utilizând linii de compoziție curbe, diagonalele ascendente sau descendente, în culori care se contopeau cel mai interesant într-o operă clarobscură .

Stilul baroc este reprezentat prin utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, a unui mod bogat al realizării detaliilor care sugerează lucruri ușor interpretabile și lipsite de ambiguitate.

Preferința artistului baroc face ca acesta să fie inspirat de suferință, pasiuni, viața alrobscură .

Stilul baroc este reprezentat prin utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, a unui mod bogat al realizării detaliilor care sugerează lucruri ușor interpretabile și lipsite de ambiguitate.

Preferința artistului baroc face ca acesta să fie inspirat de suferință, pasiuni, viața alături de moarte.

Se dezvoltă sentimentul profund melancolic, al vanității existențiale, al eșecului universal. De aici, mulți artiști au ales într-un mod succesiv, imaginea morții în lucrări.

,,Barocul Timpuriu”, în esență naturalist, își are sorgintea în Italia și fără îndoială inițiatorul acestuia este Caravaggio.”

Caravaggio este considerat precursor al stilui baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur iar scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită.

Fig. 10 Caravaggio – David ținând în mână capul lui Goliat (Goliat reprezintă autoportretul lui)

În general atunci când se confrunta cu oamenii de rând, fie bogați ori săraci, artistul Baroc era capabil să pătrundă dincolo de masca simplei înfățișări exterioare”.

Și în Franța Georges de La Tour se apropie de starea lui Caravaggio folosind lumina unei lămpi pentru a proiecta umbrele în jurul siluetelor.

,,Cea de-a doua generație, denumită adesea perioada ,,culminației Barocului” și-a găsit realizarea cea mai deplină în senzualismul și colorismului lui Rubens”. Pictura, sculptura și arhitectura din această perioadă va fi reprezentată de maeștrii italieni Guercino, Pietro da Cartona, Bernini și Boromini. Ea e caracterizată prin somptuozitate, senzualism, exhuberanță și voluptate.

Peter Paul Rubens a fost cel mai renumit pictor flamand. Viața lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează circa 1400 tablouri și execută sute de desene. ,,Artistul s-a bucurat de o poziție sociala extraordinară printre colegii de breasla de pe tot continentul.”

Indiferent de subiect, Pictura lui Rubens transmite o energie dar și o senzualitate remarcabilă. Culorile ies in evidență prin folosirea complementarelor, de la roșu carmin, în dialog cu verdele și albastrul peisajului.

Fig. 11 Rubens – Coborârea de pe cruce

,,Perioada a treia, clasică, în care calitățile opulente și emoționale ale culminației Barocului au fost înlocuite printr-o mai rigurioasă ordine, claritate și echilibru”. Poussin este cel mai rațional și disciplinat maestru al secolului al XVII-lea. Poussin fost cel care a subliniat ideea de exprimare a umanului prin pictură. ,,Și totuși nici unul dintre maeștrii picturii istorice baroce n-a acordat o mai mare atenție problemelor psihologice. Abordarea rațională a subiectului se potrivea foarte bine cu expunerea precisă a acțiunilor și sentimentelor umane”.

Franța va adopta barocul cu reticență, distanțându-se de fantezia și emoția barocului italian dezvoltând clasicismul, o artă ce corespunde aspirațiilor sale. Acesta se apropie de grandoarea barocului prin rațiune mai mult decât emoție .

,, Dacă se poate distinge și o a patra etapă, a „Barocului târziu”, aceasta ar corespunde stilului târziu Ludovic al XIV-lea”.

Arta barocă exprimă acceptarea lumii materiale prin reprezentarea realistă a omului și naturii, sau prin afirmarea sentimentelor și emoțiilor. ,,Artistul Baroc consideră de la sine înțeles faptul că opera trebuie să poarte pecetea realității”.

În Olanda, trecerea de la Manierism la Baroc a fost interpretată ca o victorie a rațiunii asupra capriciilor. Nu mai erau agreați în aceeași măsură cei care modificau forma naturală a lucrurilor sau a umanului. Se punea accent pe artiștii, pictorii, care reușeau să se apropie cel mai mult de viață, nu cei care reușesc să încovoaie, să răsucească picioarele sau oasele.

Hendrick Goltzius face trecerea de la peisajul manierist la cel baroc, în Olanda. El execută lucrări cu peisaje de natură, panoramice, într-o manieră personală și extravagantă. Pentru întâia oară, reprezentarea naturii, fără suportul subiectului religios sau mitologic, a fost promovată la rangul unei arte înalte.

Evoluția naturii moarte urmează în Baroc un tipar foarte asemănător celui după care a progresat peisajul. Umaniștii secolului XVI, apreciau naturile moarte manieriste din Italia și Țările de Jos, deoarece erau în concordanță cu ideile acestora referitoare la renașterea antichității.

,, Sursele picturii de gen baroce aidoma peisajului și naturii moarte, pornesc din perioada manieristă. Și totuși nimic din istoria mai timpurie a acestei teme nu ne pregătește pentru acea înflorire dramatică pe care o va cunoaște la începutul Barocului”.

Pictura de acest gen, fel, a fost cea mai durabilă în societatea burgheză protestantă din Olanda. Pictura barocă a fost apreciată în acea perioadă, de aceea au fost mulți pictori care au excelat.

Annibale Carracci este unul din primii pictori din perioada barocă. În 1595 el realizează marea pânză ,,Sfântul Rocco împărțind pomana”, prin care el expune ,,pasiunile sufletului”.

Frații Carracci folosesc pentru prima oară pe bolta Galeriei Farnese din Roma o quadratura, arhitectură în trompe l’oeil . În curând artiștii aleg perspectiva deschisă și renunță la compartimentarea bolților pe care le tratează ca pe un întreg.. Quadratura dispare iar pe suprafața bolților apare pictat cerul, norii.

Portretul baroc se răspândește în Europa. În autoportretele lui Rembrandt , realizate într-o paletă restrânsă de culori , lumina pare că țîșnește din interiorul personajelor și nu dint-o sursa exterioară.

Muzica din perioada barocă a început să se dezvolte odată cu interesul muzicii retorice și dramatice. Unul din elementele principale ale muzicii predomină ca și în artele vizuale baroce și anume ornamentația bogată. Monodia , combinarea poeziei cu melodia a fost o trăsătură a muzicii baroce. Începând prin a fi omofonică a devenit polifonică odată cu apariția compozitorilor Bach și Hendel. Contrastul este o caracteristică specifică a muzicii de gen baroc, dinamica muzicii în intensitatea sonoră se schimba neașteptat de repede, iar muzica acestei perioade permitea improvizații.

Spiritul baroc în muzică , masiv și grandios, prezintă un număr mare de interpreți integrați în ansambluri instrumentale sau vocale.Începând cu barocul mijlociu se dezvoltă suita concertală sau concerto grosso”.

Johann Sebastian Bach a fost un compozitor german și organist din perioada barocă, considerat, în mod unanim, ca fiind unul dintre cel mai mari compozitori ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive, dar și pentru frumusețea lor artistică. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică. El îmbină limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Conținutul generalizat, filosofic al muzicii sale, depășește formele create de predecesori, pe care le desăvârșește.

În operele sale a sintetizat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-și un limbaj inconfundabil și atingând una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile umanității, el se ridică deasupra epocii sale, creația sa fiind atotprezentă, depășind timpul și spațiul.

Georg Friedrich Händel a fost un compozitor germano – englez. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie. Opera lui reprezintă punctele culminante ale muzicii baroce. Marile sale opere sunt caracterizate printr-o îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludii orchestrale.

,,Idealul de frumusețe era cel al unei ființe superioare prin har divin, distante și inaccesibile. Sculptural, nobilimea se distingea de vulg prin mărimea nefirească a siluetei realizată prin costum (bonete înălțate cu panaș, corsaj cu baghetă rigidă, fuste cu cercuri de sârmă etc.), a cărui incomoditate proclama privilegiul de a nu munci.

Din picturile marilor artiști ai vremii remarcăm imensele rochii, rigide, în formă de clopot din catifea și mătase scumpă, broderia cu perle și pietre prețioase dar și perucile. Forma dominantă a stilului baroc a fost cea a valului mării. A flăcării sau a crengii care crește în S cu valuri inegale. Aceasta se regăsește în curbele siluetelor supradimensionate, în buclele coafurilor ca și detaliile de mână și a dantelelor.

Picturile lui Velasquez reușesc să ne arate cel mai bine felul în care copilele erau copleșite de carapacea imensă a perucilor și a rochiilor rigide în formă de clopot, din mătăsuri și catifele scumpe (fig. 12). Ținuta de curte era cea mai aspectuoasă. Și în alte curți europene se găseau costume de tip spaniol, bogate, brodate, cu perle și pietre prețioase. . ,,Istoria s-a dovedit ceva mai iertătoare, iar barocul este considerat astăzi o perioadă a ornamentelor somptuoase, a formelor bogate, a țesăturilor grele și a ostentației.”

1.2 Stilul baroc în vestimentație și coafuri

Se poate oberva că barocul a reușit să își pună amprenta pe modă, în așa fel încât până și în ziua de azi sunt designeri care crează costume inspirate din Baroc: ,, costumul feminin, fără a abandona total vertugadin-ul, care atinge în această epocă cele mai ample dimensiuni, își permite și el multă fantezie”.

Fig.12 Ținute de epocă

,, Un corsaj mai rigid, în formă de triunghi, ajuta la conturarea siluetei. Detaliile decorative erau abundente.” Corsetul a avut un rol foarte important în perioada barocă, de a evidenția talia, chiar dacă a provocat neplăceri și a cauzat leșinul doamnelor. Moda barocului era rigidă, încărcată, prin folosirea materialelor textile grele, ce scotea în evidență gustul pentru haine și interioare foarte încărcate.

Costumul bărbătesc european a fost influențat în mare măsură de moda burgheză, interpretată în materiale prețioase, care schimbă aspectul.

Endymion Porter, un diplomat englez din Madrid, purta ca panglică la pălărie colierul de diamante al soției sale. Acest gest exprima intenția oamenilor de a fi unici, mai prețioși, dar și mai bine văzuti in societate. ,,Brodată din argint, încărcată și minuțios lucrată, culoarea închisă și materialul rigid ale acestei ținute din anul 1720 sunt tipice hainelor bărbătești de la sfârșitul perioadei baroc.”

Ținutele bărbătești cu dantelă , panglici și materiale ce cădeau în falduri, au fost înlocuite treptat cu un stil mai rigid și apretat dând impresia că bărbații erau un fel de extensii ale mobilei pe care se așezau.

,,Bijuteria din această perioadă devine tot mai colorată și mai strălucitoare. Tăierea în briliant a fost un eveniment important în dezvoltarea bijuteriei baroce .Formele expresive și nonraționale aduceau o notă de senzualism și emoțional”. Acest stil scoate în evidență dorința de a provoca emoție, voința de a convinge prin seducția simțurilor.

Capitolul II. Costumul militar

2.1 Scurt istoric

,,Cuvântul uniformă derivă din cuvintele latinești ,,uni” (una), și forma (formă)”. Încă din Antichitate apar primele semne de existență a uniformelor militare. ,,Astfel armata de teracotă descoperită în mormântul primului împărat din China (..200î.Hr.) prezenta șapte stiluri diferite de armură.  În Mesopotamia comandanții purtau cască de aur cu urechi, iar soldații bonetă din piele și o bandă lată de piele bătută în ținte ce apăra pieptul ,umărul stâng și spatele”.

Roma a fost cea care deținea cea mai mare armată, iar soldații aveau tunici din lână vopsită în roșu, sau nevopsită. Centurionii se distingeau prin niste creste transversale pe coifurile lor, și diverse ornamente rotunde pe piept, asemănătoare medaliilor de astăzi.

,,În Grecia Antică soldații purtau peste chitonul din lână o cuirasă ca un pieptar acoperind tot trunchiul din piele sau pânză cu plăci din metal. Uniforma era completată de brasarde, apărători pentru brațe și jambiere”.

,,În evul mediu, generalii cereau soldaților să poarte un fel de semn (o frunză prinsă la piept) pentru a se distinge funcția lor, dar toate acestea erau de cele mai multe ori ignorate, sau uitate”.

Dezvoltarea echipamentului de luptă în secolele XVI și XVII, a dus la dispariția armurii grele și a căștilor.

Însemnele din trecut, cele cu cruci albe sau roșii, au dispărut de-a lungul anilor deoarece a apărut noul model în Anglia, în 1640, care se distingea prin faptul că era diferit pentru fiecare regiment, ca și culoare iar mai apoi prin croi. Culorile verde și galben au fost standardizate de către Gustav Adolph, și în timpul Războiului civil din Anglia.

,,La sfârșitul secolului XVII, uniformele militare au fost acceptate în toată Europa. La început se punea accent pe eleganța uniformei, nu pe comfortul ei. Deși, cu timpul, aceasta s-a mai schimbat doar către secolul XI, când uniformele s-au impus în toate țările”.

,,Uniformele militare, ținutele sacerdotale ale preoților și robele magistraților evoluează conform unor mișcări mai lente decât cele ale modei civile, din cauza puternicei coeziuni sociale a acestor grupuri, dar și datorită costului economic, psihologic și social al schimbării”. Chiar și cu aceste schimbări, există anumite elemente care se păstrează în timp, și care se mețin până în prezent, datorită elementelor distinctive uniformei militare.

Fiecare element al unui costum, cum ar fi materialul, culoarea, forma, motivele, ornamentele respectă anumite reguli. Anumite motive existente pe uniforma militară pot fi categorisite ca fiind ornamentale, de decor, sau funcționale. Broderiile existente, detaliile, pălăriile, sunt de decor. Un exemplu de uniformă militară care era purată mai mult de decor, și pentru o perioadă scurtă de timp, ne oferă Prințul Charles, într-un model mai actual. ( fig. 10).

Fig. 10. Prințul Charles

Bărbații au încercat mereu să-și sperie adversarii îmbrăcându-se în costume impresionante. Uniforma militară poate astfel inspira respectul ordinei, al forței stăpânite prin forme severe, rigide, regulate, prin contururile bine conturate, drepte, ale cozorocului, centurii și diagonalei. Contrastele cromatice ale zonelor colorate sunt în așa fel încât să scoată în evidență partea dorită, delimitată exact prin croiuri bine stabilite și precise.

,,De asemenea, uniforma, cerea adversarului să i se subordoneze, simbolizând putere. Ea era creată în așa fel încât cel care o purta să pară mai înalt sau mai mare dar și pentru a părea mai grațioși sau mai importanți în fața camarazilor, civililor sau inamicului”.

De-a lungul istoriei, uniformele au suferit anumite modifcări. Motivul principal a fost schimbarea și evoluarea armelor. O dată cu schimbarea armelor, uniforma trebuia să fie pe măsură, ca soldatul să poată face față tutror factorilor externi. ,,Hotărâtoare pentru îmbrcăcămintea militară sunt desigur în primul rând armele, care au evoluat de-a lungul timpului de la bâtă la sabie și suliță, la pușcă și tun, și până la bomba atomică”.

Se spune că și forma sculpturală a formei corpului influența uniforma.

,, Forma sculpturală a trupului era însă vizibil influențată de moda hainelor civile: în secolul al XV-lea, în stil gotic, silueta era alungită și subțiată, talia marcată, vârful creștetului asemenea botului încălțămintei ascuțite, pe când în secolul al XVI-lea, armura urmărea aceeași supradimensionare somptuoasă ca și veșmintele italiene ale Renașterii”.

Costumul militar a fost transformat pe parcursul anilor și datorită influenței conducătorilor. Ei impuneau prin stilul lor propriu, anumite forme sau detalii pe care să le preia apoi și soldații în uniformă. Sub domniile lui Ludovic al XV-lea și Ludovic al XVI-lea, costumul militar se simplifică și se modernizează progresiv, ca pretutindeni în Europa. ,,Justaucorp-ul, cu adaptări pentru mișcare a la prussienne, se îngustează, se scurteazăși se degajează spre spate”.

Centironul (fig. 11) militar este înlocuit cu baudrier, care era o bandă de stofă sau de piele purtată în bandulieră pentru a prinde pușca, iar colțul din față al tricornului se ridică.

Fig. 11. Centironul și baudrier

Forma sculpturală a trupului era însă vizibil influențată de moda hainelor civile.

Pe tot parcursul secolului al XVI-lea, costumul militar îl ia ca model pe cel civil: chiar și armurile, din care s-au creat niște piese foarte frumoase, făcute mai curând pentru paradă decât pentru luptă. Aceste costume vor fi dotate cu braguettes și cu panserons. (fig. 12)

Fig. 12. Uniforme militare în secolul XVI

În 1782, haine albastre cu marginile, cu nasturi roșii, au fost comandate pentru toate trupele, chiar înainte de război. Chiar și atunci se purtau strâmte și cu gulerul ridicat. În 1810 s-au implementat un alt fel de uniforme. Acestea erau tot albastre, dar în față erau cu dantelă albă puse în rânduri verticale care la extremități aveau nasturi, nefuncționali, haina închizându-se la mijloc (fig. 13).

Fig. 13 Uniforma din 1810

1779 a fost anul apartiției unor reguli privind uniforma militarilor. Ele se distingeau prin culoare, fiecare regiune avand culoarea ei. Alb pentru Noua Anglie, roșu pentru zona Atlanticului și albastru pentru Sud.

În 1813, soldaților li se oferiseră o uniformă cu guler ridicat și strâns în față cu nasturi (fig. 14). Nasturii se diferențiau în funcție de grad pentru trupele care mergeau pe jos, nasturii erau albi, iar pentru trupele din artilerie, nasturii erau de culoare galbenă. Fețele erau roșii, gulerele și manșetele erau colorate. Subofițerii aveau pe lângă gulere, fața și manșetele colorate, dantelă aurită pe manșete și epoleți. Hainele erau caracterizate prin modul de cambrare pentru corpul soldaților. Haina si mânecile stramte erau două dintre caracteristicile lor. Mai apoi, ele se distingeau și prin gulerul ridicat, și croiul până în talie a hainei.

Fig. 14. Haina în 1813

Soldatul câștiga curele. Vestele erau purtate de soldați, iar subofițerii purtau haine pe talie, făcute din bumbac alb. Fața roșie a uniformelor a dispărut, introducându-se randuri false de dantelă, avand la extremități, nasturi.

O nouă uniformă a fost introdusă in anul 1810, care era albastră, cu guler și manșete roșii.

1821 a fost anul în care s-au adăugat pe umeri niște ,,aripi” care accentuau umărul. În West ward s.a adaugat un nou regiment, Regimentul Dragonilor, în 1833. Această schimbare în cadrul armatei are ca consecință, schimbarea detaliilor uniformei militarilor. Avea nouă rânduri de nasturi în față și dantelă pe guler. Nasturii aveau acum model gravat (fig. 15), galbeni pentru Regimentul Dragonilor și argintii pentru infanterie; iar ,,aripile” găsite anterior pe uniformă, au fost acum înlocuite de epoleți realizați din fir răsucit. Pe perioada iernii s-au introdus îmbrăcămintea de protecție pentru frig, care era compusă dintr-o haină similară, doar fiind mai lungă și din lână.

Fig. 15 Nasturii în 1833

În 1825 s-au autorizat hainele tip frac pentru ofițeri, pe lângă jachetele tip coajă ale ofițerilor și bărbaților. În 1841 s-a autorizat pentru subofițeri, o haină până la talie, dublu croită pe piept, dintr-un albastru închis. Pentru soldații cu puști care mergeau pe jos, li s-au oferit haine simplu croite în față, de un gri închis, dar care și ele se închideau în față cu nasturi pe 2 rânduri. Subofițerii purtau și o fustă care ajungea la mijlocul lungimii dintre genunchi și șold.

1851 a fost anul în care s-au făcut drastice schimbări în uniforma militară, dar care nu au rezistat timp îndelungat. S-au introdus hainele lungi, care aveau epoleți de diferite culori în funcție de zonă sau grad: albastru prusian pentru infanterie, stacojiu pentru artilerie, portocaliu pentru Dragonii, verde pentru cei cu puștile pe munte, și negru pentru personalul din afara listei soldaților.

În 1857 a apărut pentru toți o haină peste haina descrisă, pentru anotimpul rece, de culoarea albastru al cerului.

La sfârșitul secolului XVIII, uniforma militară era caracterizată printr-o haină și pantaloni strâmți, mânecile fiind și ele strâmte. La început, soldații nu purtau uniforme, ci haine, ca civilii. Doar mai apoi aceste uniforme s-au implementat pentru fiecare soldat.

De dragul de a impune, George Washington a ordonat ca soldații să poarte hainele de vânători, pentru a avea o distincție pe terenul de luptă. Aceasta era mai diferită doar printr-o capă scurtă cu franjuri, pe lângă fermirii, care nu aveau acest element.

Capitolul III. ,,Fusionner”

Colecția,, Fusionner” este un concept de linie vestimentară realizată din contopirea a două stiluri vestimentare a anilor 1800 , din care reies costume-rochii de primavară-vară. Această linie vestimentară este caracterizată în cea mai mare parte, de vestoane inspirate din costumul militar din perioada anilor 1800, și fuste voluminoase inspirate din arhitectura, vestimentatia și coafurile baroce impresionante a secolelor XVI-XVII.

Colecția ,,Fusionner” , costume tip militaresc, și fustele impresionante tip baroc. Aceste două stiluri stau la baza stilului meu propriu și caracterizează ceea ce eu doresc să dezvolt în modă și în aceasta colecție. Costumul militar l-am ales pentru ca îmi place acest stil bărbatesc, dar și datorită plăcerii regăsite în a vedea acest stil în orice creație vestimentară aparută până acum, și în creațiile realizate de mine în această colecție. Vestoanele create în această colecție pot fi speciale, prin detalii și croiala specifică costumului, uniformei militare barbatesti.

Detaliile minuțioase și fustele inspirate din arhitectura, vestimentatia și coafurile baroce dau o tenta de bogatie și lux, accesbil celui care o vede. Arhitectura barocă, regasită în fustele voluminoase ale costumelor, se pot întrezări în cladirile secolului XVI-XVII, ridicate de arhitecții cu renume care proiectează și chiar realizezeazș un alt stil, nou, impunator în timpul secolului, deosebit de ceea ce a fost până atunci.

Barocul este regăsit și în această colectie, deoarece este acel stil care se poate dezvolta în multe modele , avand o gamă largă de detalii și caracteristici unice și speciale. Acest stil se caracterizează prin eleganță, măiestrie, printr-o încarcatură de ornamente, decorații, care se împletesc împreună, oferind un aer aparte, ceea care doresc și eu să evidențiez în această colecție.

Costumul militar, sau uniforma militară a perioadei anilor 1800 se regăsește ca fiind un costum printre primele realizate cu un aer aparte și cu un croi diferit de ceea ce se regăsea înainte. Aceste croiuri și culori se găsesc în colecția ,,Fusionner” făcându-le diferite de costumele realizate în stil militar de pana acum.

,,Fusionner” dorește să ofere privitorului un aer de prețiozitate, de elegantă, sau chiar de niște bijuterii purtate pe om. Ea oferă opt costume pentru femei pentru anotimpul primavară-vară, realizate în acel fel, de a reprezenta cele doua stiluri, și prin materialitățile folosite.

,,Fiecare element al unui costum – material, culoare, formă, motive, ornamente – este sau poate fi purtator de sens”

Catifeaua e cel mai utilizat material din colecție, material care reușește să ofere ochiului aerul bogat al stilului baroc, dar și a costumelor militare purtate de generalii de rang înalt a acelor timpuri. Catifeaua reușește să ajute la realizarea detaliilor baroce de pe vestonul croit în stilul militar. Ea este dură, aspră ca și textură, putand astfel sa ofere rigiditatea costumului care se poate vedea și in uniformele anilor 1800. Catifeaua a fost folosită și pe dos datorită parții lucioase de pe dos, parte care sugerează curelele de piele ale costumelor militărești ale bărbaților.

Căptușala am folosit-o pentru a crea volumele mari din partea de jos a costumelor, prin fuste. Ea se poate modela în așa fel încat să ofere și niște detalii inegale fustelor, detalii care sunt reprezentative rochiilor baroce formate din multe drapaje , caracterizate prin volume și grandoarea folosirii acestor materiale. Captușala a fost vopsită într-un degradee subtil, care se gasește prin pe părțile lateriale a fustelor precum se găsesc în coafurile femeilor din parioada barocă. Am reușit să folosesc captușala clasică pentru aceste fuste și datorita texturii care îmi ofera oportunitatea de a realiza aceste volume și detalii inegale.

Culorile folosite în colectie sunt reprezentative stilurilor folosite. Catifeaua folosită în realizarea vestoanelor este de culoare bleumarin și albastru roial. Aceste două culori se gasesc și în detaliile arhitecturii baroce, și în hainele femeiești baroce, dar și în costumele militare bărbătești. Aceste două culori sunt folosite în alternanță pe costumele colecției, în același timp folosind și dosul materialului pentru a oferi un luciu specific stilului baroc. Captușala folosită pentru a realiza fustele de culoare gri-argintiu, pe care o putem regăsi in cea mai mare parte pe clădirile baroce. Această culoare ofera colecției un contrast plăcut ochiului, și în același timp oferă privitorului noțiunile cromatice specifice celor două stiluri. Cantitatea culorii unui material sugerează întinderea dar și semnificația ei pe costum.

,,Același efect se obține în costum prin alegerea unui singur ton dominant, pus în valoare în ansamblul imaginii de nunanțe stinse, șterse, cu care nu poate intra în conflict. Diferențele de valoare asigurț aceastț eșalonare pe scara atenției, indiferent de culorile de bază.”

Prima ținuta creată în această colecție, este un veston lung, croiul lui fiind inspirat din îmbrăcămintea militară. A fost îmbogățită în partea superioara cu decorații baroce și în partea inferioara mai puțin. Pe umăr se găsește câte o fașie care dă impresia unei mâneci scurte. Aceste decorații sunt tăiate în stilul baroc, suprapuse și cusute una lângă alta pentru a da bogație și prețiozitate costumului. Aceste detalii sunt unice colecției ,,Fusionner”, fiecare fâșie fiind tăiată în mod unicat și cusută în același fel. Nasturii cusuți dau ținutei înca o picătura de aer milităresc , așa cum sugerează și gulerul. Gulerul acoperă toata zona gâtului, în față fiind realizat cu o mică tăietură, pentru a sublinia diversitatea care se va regăsi în fiecare ținută, diversitate găsită și în costumele militărești ale barbaților din perioada anilor 1800, dar și în unicitatea costumelor baroce din secolul XVI-XVII. Cureaua realizată din catifeaua cusută pe dos, e inspirată din curelele de piele ale costumelor militărești, ea fiind prinsă asimetric pe veston pentru a fi în concordanță cu asimetria fustei.

Fusta este voluminoasă, realizată din captușala de culoare gri-argintiu, vopsită spre partea inferioară în degradee către culoarea albastră. Ea e prinsă din loc în loc pentru a sugera, interpreta, coafurile secolului XVI-XVII.

Fiecare produs realizat în această colecție e făcut pentru femei, cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani, putând fi purtate primăvara – vara.

,, Simbolistica ornamentației își extrage, așadar, rădăcinile profunde din nevoia înnascută de a împodobi pentru arata cine și ce ești.”

Cea de a doua ținută din colecție, este un veston scurt. Și ea prezintă un guler înalt, specific costumelor militare bărbatesti, împodobit de asemenea cu trei perechi de nasturi, pentru a îmbogăți aerul milităresc al ținutei. Vestonul prezintă un fermoar, iar în partea de jos am folosit catifeaua cu dosul în afară, pentru a sublinia talia. Vestonul e împodobit cu fâșii tăiate în stil baroc, cusute una langa alta, schimbând nuanța catifelii, pentru a-i da un aer mai bogat, mai scump, așa cum se prezintă și stilul baroc în orice element existent al ei. Partea unerilor prezintă fiecare cate o fâșie în același stil ca și decorațiile din față, fâșii care sugerează o mânecă scurtă, reliefată.

Fusta acesteia este una voluminoasa, din captusala gri-argintie, vopsită într-un degradee subtil, care prezintă în partea superioară o fâșie mare de catifea tăiată pe margini cu mici motive baroce. Acesta e adăugat fustei, dorind să sugereze continuitatea vestonului spre fustă. Fusta dorește și ea să sugereze, să amintească, prin pliurile realizate, de coafurile mari făcute cu părul cret, ale femeilor din secolul XVI-XVII.

Această ținută, cea de a treia, are un guler înalt, avand o pereche de nasturi. Partea vestonului prezintă mici fâșii, detalii în stil baroc, cusute una langa alta, și având patru perechi asimetrici de nasturi. Detaliile cusute pe partea din față a costumului sunt de aceeași culoare, cu mici constraste de material lucios, realizat din catifeaua cusută pe dos. Ea e accentuată pe partea umerilor de niște fâșii mai mari cusute una sub alta, și una pe croiala mâinii în realizarea unei mâneci scurte, pentru a sublinia linia umerilor, cum e prezentă la costumul militaresc bărbatesc, prin epoleți.

Fiecare ținută care prezintă aceste motive prezente pe umeri, dorește să sublinieze ideea de epoleși preluată de la costumul masculin militar. Ea e tăiată în partea inferioară în motive baroce, cum se găsesc și pe fâșii, pentru a oferi aerul baroc ținutelor.

Fusta este și ea voluminoasă, vopsită în degradee de la griul-argiuntiu de bază, spre albastru. Ea este prinsă în mod inegal pe părțile laterale, dorind sa dea mai mult volum și să sugereze suprapunerile regăsite în coafurile femeilor din perioada barocă. În partea superioară prezintă și ea o fâșie mare, tăiată în stil baroc, cusută pe fustă.

Cea de a patra ținuta, este diferită de celelalte, datorită părții superioare. Ea e compusă dintr-un top scurt, împodobit în mijloc cu fâșii tăiate în stil baroc. Pe margini este tăiată folosind aceste modele, dându-i un aer mai senzual și mai prețios, cum regăsim și în costumele femeilor în secolul XVI-XVII. Acesta prezintă spatele gol, având doar bretelele care țin topul, care prezintă și ele pe margini fășii în stilul baroc, cum se găsesc și în partea din față.

Partea inferioară a ținutei e formată din fusta care o gasim la fiecare tinută. Ea e voluminoasă, vopsită de asemenea în degradee la fel ca celelalte, și prinsă din loc în loc pe margini. Prezintă de asemenea o parte realizată din catifea, tăiată în stil peplum, deoarece în acest fel oferă mai mult volum fustei și un aer mai interesant stilului baroc care vrea sa îl creeze. Această parte e îmbogățită cu fâșiile stilului baroc, și cu două perechi de nasturi, pentru a oferi și specificul costumului militar bărbătesc.

Acest veston lung, are un guler realizat din fâșii specifice colecției, tăiată în stilul baroc, asa cum se pot vedea și pe veston. Fâșiile sunt cusute una sub alta, dar de pe o parte pe alta, delimitate de un fermoar, puse în mod asimetric, în același timp și mai bogat, tocmai pentru a oferi acest aer încărcat, caracteristic barocului. La răscroiala mâinii prezintă câte o fâșie pentru a sugera o mânecă.

Fusta este și ea din captusală, prinsă din loc în loc pe părțile laterale, dorind să sugereze coafurile femeilor din perioada barocă.

Această ținută se deosebeste prin simplitatea liniilor, sparte de bogăția acelor fâșii puse în partea superioară într-un număr mai mare, și în partea inferioara mai putin. Ea prezintă două fâșii, asimetrice prinse, de catifea, cusute pe dos, în stilul curelelor costumelor masculine militărești.

,, Întrucât îmbrăcamintea este podoaba pe care fiecare și-o atribuie, coerența și uneori natura ținutei vestimentare pot să reflecte starea psihică a unei persone și să constituie un prețios indiciu asupra schimbării acestei stări”.

Cea de a șasea ținută a colecției e realizată asimetric, umărul drept fiind diferit de cel stâng. Umărul stâng al ținutei este îmbogățit cu fâșii tăiate în stil baroc, puse una langa alta, pentru a sublinia senzualitatea care aceste fâșii poate să o realizeze, senzualitate care o putem găsi și în ținutele vestimentare ale femeilor din secolul XVI-XVII. Umărul drept este unul simplu, având doar pe partea exterioară cusută subtil, o fâșie; partea de jos a jachetei este accentuată de catifeaua pe dos, fiind o suprafață lucioasă, care ofera un aer mai bogat, dar în același timp sugerează și accentuează talia inspirată de cureaua de piele din talie a costumelor militarilor.

Fusta este și ea voluminoasă și prinsă într-un mod asimetric din loc în loc pe părțile laterale, având de asemenea acea bucată tăiată în stilul baroc, cusută în partea superioară a fustei. Ea este vopsită spre partea inferioara spre albastru, într-un degradee subtil.

Și aceasta tinuta este asimetrica. Ea are pe umărul stâng o manecă realizată din același material cu al fustei, fiind bufantă pentru a sugera aerul baroc inspirat din vestimentația femeilor din perioada barocă. Umărul drept este croit în stil militar bărbătesc, având ornamentica făcută din aceleași fâșii. Aceste fâșii sunt acum puse intenționat pentru a sugera o jumatate de costum milităresc din perioada anilor 1800. Pe ea se găsesc și trei perechi de nasturi, iar pe umărul drept cu un nastur mai mult, pentru a sublinia asimetria acestei ținute și a o echilibra.

Partea inferioară formată din fusta voluminoasă, are și ea acea bucata de fâșie tăiată în stilul baroc, care dă încă un aer baroc în plus ținutei. Și această fustă e vopsită, și prinsă pe părțile laterale în așa fel încât să sugereze coafurile femeilor din perioada barocă.

Ultima ținută a colecției e facută dintr-un veston de lungime medie cu guler pe care e cusută o pereche de nasturi. Vestonul este croit asimetric, prin niște zig-zag-uri accentuate prin nasturi. Aceste zig zag-uri asimetrice sunt preluate din arhitectura barocă, care în multe locuri prezintă zone unice, inegale de partea opusă. Fâșiile tăiate în stil baroc sunt prezente pe lângă acest croi inegal, pentru a-l sublinia. Partea din spate este mai lungă, așa cum se poate observa și în costumele militaresti ale bărbaților. Și partea din față este mai lungă, dar numai pe jumatate, pentru a da loc fustei să se exteriorizeze cu volumul, în partea din față.

Evoluția modei a fost făurita prin distincția ținutelor vestimentare realizate din trecut și până astăzi. Datorită acestei unicităti a costumelor purtabile sau a costumelor obiect, se poate dezvolta moda. ,, Haina constituie, prin excelență, factorul de identificare individuală și socială, în toate societățile, în toate culturile.”

Propria putere de rezistență în societate și propria independență se poate realiza doar prin a face abstracție în mod voluntar de moda impusă, prezentă. Un individ se poate distinge de lumea din jurul lui, prin această unicitate care se poate realiza prin modă, moda fiind un domeniu cu spectru larg de dezvoltare.

Colecția ,,Fusionner” dorește să sublinieze această detașare de moda zilelor noastre, aducând o nouă identitate costumelor pentru femei.

Imaginația nu cunoaște vreo limită atunci cand se adaugă. Decorațiile unui costum, a unei ținute, nu suferă în timp; ele pot rămânea aceleași, începând cu epoca primitivă, până acum. Decorațiile dau unicitate ținutei, tocmai de aceea ele sunt folosite des de către oamenii de rând, și cel mai mult de către casele de modă mari.

Bibliografie:

http://www.history.army.mil/html/museums/uniforms/survey_uwa.pdf

http://www.icrc.org/eng/assets/files/other/irrc_853_pfanner.pdf

http://www.qmfound.com/changes_in_the_army_uniform_1895.htm

Bibliografie:

http://www.history.army.mil/html/museums/uniforms/survey_uwa.pdf

http://www.icrc.org/eng/assets/files/other/irrc_853_pfanner.pdf

http://www.qmfound.com/changes_in_the_army_uniform_1895.htm