Furtul ȘI Furtul Calificat ÎN Lumina Noului Cod Penal

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”, BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT, CLUJ-NAPOCA

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. Ioana VASIU

ABSOLVENT

Flavia-Ioana SIMIAN

CLUJ-NAPOCA

2016

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”, BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT, CLUJ-NAPOCA

SPECIALIZAREA DREPT

FURTUL ȘI FURTUL CALIFICAT ÎN LUMINA NOULUI COD PENAL

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. Univ. Dr. Ioana VASIU

ABSOLVENT:

Flavia-Ioana SIMIAN

CLUJ-NAPOCA

2016

Introducere

Apărarea valorilor sociale împotriva faptelor periculoase a constituit în toate timpurile și peste tot în lume o condiție de existență a societății, iar după apariția statului a devenit o funcție importantă a acestuia pe care o realizează cu ajutorul dreptului penal.

În ceea ce privește valoarea socială, ori obiectul de ocrotire penală asupra căreia infracțiunile de furt și furt calificat aduc atingere este cu certitudine patrimoniului persoanei fizice sau persoanei juridice, după cum este specificat și în Titlul II din partea specială a Noului Cod penal consacrat “Infracțiuni contra patrimoniului”.

În legislația statului român nu există o definiție a noțiunii de patrimoniu, însă sub aspect civil, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice). Într-un sens mai precis, putem spune că patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor actuale și viitoare ale unei persoane.

Din punctul de vedere al terminologiei noțiunea de „patrimoniu” are înțeles diferit în dreptul penal, față de dreptul civil. Definiția patrimoniului dată mai sus sub aspect civil are un înțeles extins și tehnic, iar diferența în dreptul penal ar fi că noțiunea de „patrimoniu” are un înțeles restrâns însemnând că bunurile din patrimoniu sunt privite individual, iar nu ca universalitate. Această diferență semnificativă are rolul de a individualiza bunurile în așa fel în cât acestea să poată fi însușite, sustrase, deteriorate, distruse, tăinuite, gestionate fraudulos etc.

Protejarea patrimoniului prin norme de drept penal a reprezentat dintotdeauna un obiectiv întâietor al oricărui sistem de drept, patrimoniul fiind cu certitudine o componentă importantă a vieții de zi cu zi atât a persoanei fizice, dar și a persoanei juridice. Tocmai de aceea legea penala ocrotește chiar pe hoț în momentul în care asupra lui s-a săvârșit un furt, deoarece în cazul legii penale nu contează legitimitatea poziției victimei, ci caracterul ilicit al acțiunii făptuitorului.

Noțiunea de „patrimoniu” privită ca o valoare esențială a lumii contemporane este protejată de numeroase canale legislative cum ar fi: Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertățile fundamentale prevede în articolul 1: „Protecția proprietății. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

De asemenea în Declarația Universala a Drepturilor Omului la articolul 17 se stipulează că: „Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și in asociație cu alții.”

În concordanță cu legislația internațională, Constituția României în art. 136 alin. (1) arată că Proprietatea este publică sau privată, de asemenea alin. (2) prevede că proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

Totodată, alin (5) al aceluiași art. 136 din Constituția României se prevede că: „Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice”.

Cu toate acestea, termenul de „proprietate” utilizat în normele enunțate mai sus nu acoperă sfera patrimoniului, însă este o componentă importantă a acestuia.

Din punct de vedere juridic, vom constata că expresiile: patrimoniu, proprietate, posesie, deținere, lucru mobil, daune ș.a. aparțin limbajului juridic, având un conținut bine determinat. Prin aceste expresii determinându-se practic noțiunea de „patrimoniu”.

Studiind ideea noilor reglementări penale, în continuare voi examina in extenso aspectele juridico-penale a infracțiunilor de furt și furt calificat, în concordanță cu legislația actualizată. Un alt aspect important pe care îl voi trata este evoluția infracțiunilor de furt și furt calificat pe parcursul celor 5 Coduri penale care au existat în Romania: Codul de la 1865, Codul de la 1937, Codul de la 1969, Codul din 2009, de asemenea Codul din 2014 care este și astăzi în vigoare.

Aria tot mai largă, modurile de săvârșire, continua schimbare a formelor de manifestare a infracțiunilor de furt și furt calificat, toate aceste aspecte constituie motive pentru analizarea minuțioasă a condițiilor preexistente ale infracțiunilor arătate. Ar mai fi de analizat de asemenea și conținutul constitutiv ale acestor infracțiuni, precum și deosebirea infracțiunilor de furt, furt calificat de alte infracțiuni prevăzute de codul penal romanesc.

Capitolul I. Elemente de drept penal

Ramura de drept penal reprezintă instrumentul prin care se apără cele mai importante valori sociale împotriva faptelor periculoase. Aceste valori sociale sunt: România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept sunt valorile sociale importante pe care le apără legea penală română.

Însă în legislația românească, denumirea de Drept penal este folosită cu două sensuri și anume: prima accepție este aceea de ramură specifică a dreptului, care practic reunește sistemul normelor juridice penale; dar și în sensul de știință – ramură distinctă a științelor juridice care studiază aceste norme.

Dreptul penal, în opinia unui autor, se poate defini ca fiind: "sistemul normelor juridice care reglementează relațiile de apărare socială prin interzicerea ca infracțiuni, sub sancțiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracțiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârșesc."

Obiectul dreptului penal este reprezentat, cu certitudine de către relațiile de apărare socială, relații ce se nasc între membrii societății pentru respectarea de către aceștia a unor valori cum sunt persoana cu drepturile și libertățile sale, liniștea și ordinea publică, însăși societatea în întregule ei.

Scopul dreptului penal este determinat de necesitatea apărării valorilor sociale și a ordinii de drept împotriva criminalității și de combaterea acesteia. Această afirmație este întărită de articolul 1 din Codul penal care prevede că scopul legii penale este de a apăra România, suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept. Această enumerare limitativă urmărește să menționeze cele mai importante valori ce pot fi periclitate prin săvârșirea unor infracțiuni.

Capitolul II. Considerații generale privind infracțiunile de furt și furt calificat

Subcapitolul 1.1. Aspecte comparative

Infracțiunile patrimoniale au fost reglementate încă din primele noastre legiuiri penale, cum ar fi: Pravilele lui Vasile Lupu ("Cartea pentru învățături" din 1646) și Matei Basarab ("Îndreptarea legii" din 1652), "Codicele penale" ale lui Alexandru Sturza (1826) în Moldova și ale lui Barbu Știrbei (1850) în Muntenia.

Sub aspectul poziției ocupate în Partea specială a Codului penal putem spune că infracțiunile contra patrimoniului în Vechiul cod penal din 2009 se aflau la Titlul III, iar în Noul Cod penal această categorie de infracțiuni se află la Titlul II. În Noul Cod penal, infracțiunile contra patrimoniului sunt grupate în cinci capitole având în vedere situațiile de fapt în care se găsesc bunurile ca entități patrimoniale, cât și de caracterul ori natura acțiunilor ilicite prin care pot fi modificate aceste situații de fapt.

În schimb, Vechiul Cod penal cuprindea incriminările privitoare la ocrotirea patrimoniului într-o singură diviziune a părții speciale. Remarcându-se așadar o modificare importantă, faptul că în Noul Cod penal infracțiunile contra patrimoniului au o mai mare însemnătate, fiind următoarele după infracțiunile contra persoanei care reprezintă principala preocupare a legiuitorului român. Cu certitudine cetățenii se preocupă în primul rând de protejarea vieții și a integrității corporale, iar pe plan secund se îngrijesc de protejarea patrimoniului propriu.

Toate infracțiunile contra patrimoniului sunt determinate de existența unei situații premisă și care variază în funcție de specificul fiecărei infracțiuni. Noțiunea de situație premisă înseamnă acele realități (situație, stare, calitate, raport etc.) pe care trebuie să se grefeze săvârșirea faptei prevăzute de legea penală. Dacă situația premisă lipsește, la orice infracțiune condiționată de o astfel de situație nu este posibilă existența infracțiunii.

Infracțiunile de furt, tâlhărie, piraterie sunt caracterizate prin existența sustragerii unui bun aparținând altei persoane, în cazul acestora situația premisă constă în existența unui bun aflat în stăpânirea de fapt (posesie sau detenție) a altei persoane decât aceea care comite fapta.

Furtul simplu

Din cele mai vechi timpuri legislațiile penale au incriminat și sancționat sever faptele săvârșite împotriva patrimoniului. Încă din perioada sclavagistă erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria și jaful; mai puțin cunoscute erau alte forme de lezare a proprietății cum ar fi înșelăciunea și abuzul de încredere care erau considerate ca delicte civile.

După cum am mai specificat, Infracțiunile contra patrimoniului sunt reglementate de Titlul II din Partea speciala a Noului Cod penal care la rândul său cuprinde 5 capitole. Iar din acest titlu fac parte următoarele tipuri de infracțiuni: I. Furtul, II. Tâlhăria și pirateria, III. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, IV. Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, V. Distrugerea și tulburarea de posesie.

Cea mai veche și frecventă infracțiune de sustragere contra patrimoniului este furtul.

Furtul a fost pedepsit încă din perioada Dreptului geto-dac, în perioada statului geto-dac, mai exact secolul I înainte erei noastre – secolul I era noastră.

Însă despre noțiunea de „furt” s-a scris în anul 533 după Hristos în Instituțiile lui Iustinian în Cartea a patra – punctul 1). Despre obligațiile ce se nasc din delicte. Aceste instituții sunt un manual de drept pentru uzul școlilor de drept, redactate după modelul manualului celebrului jurist roman Gaius. Iustinian scria că: „Obligațiile din delicte alcătuiesc o singură categorie, deoarece ele se nasc dintr-o situație de fapt, adică dintr-o fraudă, ca de exemplu dintr-un furt, înșelătorie, daună sau injurie”. Definiția pe care a dat-o Iustinian termenului de „furt” a fost aceea de însușire frauduloasă a unui lucru, cu intenția de îmbogățire, fie a lucrului însuși, fie a folosinței lui, fie chiar a posesiunii lui.

Cuvântul furt (furtum) derivă din furus, ce înseamnă „negru”, deoarece furtul se săvârșește în secret și pe furiș și de obicei noaptea; sau din fraus („fraudă”) sau din ferre, mai exact auferre „a lua cu sine” sau din cuvântul grecesc for („hoț”) care la fel derivă din verbul ferein („a lua cu sine, a duce”).

Furtul nu este incriminat numai de legile penale, ci și de cele morale. De pildă, Decalogul care mai este cunoscut ca și „Cele zece porunci” din Biblie, Porunca a VIII-a impune simplu: „Să nu furi.”

Structura infracțiunii de furt este prevăzută în Noul Cod penal în două articole: articolul 228. Furtul, denumit în literatura de specialitate furt simplu și în articolul 229. Furtul calificat.

În primul rând, din enunțul articolul 228, alin. (1) observăm că infracțiunea de furt constă practic în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul sau acordul acestuia, cu scopul de a și-l însuși pe nedrept. Mai simplu spus, furtul reprezintă fapta unei persoane de a lua un bun mobil de orice fel, de la o altă persoană, fără ca aceasta să își exprime acordul în acest sens.

Alineatul al 2-lea al aceluiași text de lege reprezintă o formă asimilată și ne aduce ca un fel de completare la alin. (1), adăugând că tot infracțiunea de furt este și în situația în care bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane.

În spiritul Codului penal, conform alineatului (3) art. 228, sunt asimilate bunurilor mobile și orice energie care are o valoare economică cum ar fi de pildă energia termică, precum și înscrisurile, care de asemenea au o valoare economică cum ar fi de exemplu un înscris care consemnează o creanță. În comparație cu vechea reglementare, Noul Cod penal menționează explicit energia electrică printre bunurile considerate mobile în logica legii penale.

Așa cum putem sesiza, definiția dată de Codul penal infracțiunii de furt este una destul de complexă care nu lasă loc de prea multe interpretări.

În definirea infracțiunii de furt, legiuitorul se folosește de însușirea obiectivă a substantivului provenit dintr-un verb – luarea; pentru a exprima descrierea acțiunii de deposedare în cazul în care bunul este scos din posesia sau detenția unei persoane sau de imposedare ilicită atunci când bunul trece din stăpânirea de fapt al făptuitorului. Rezultatul imediat al săvârșirii acestei infracțiuni îl constituie paguba sau prejudiciul provocat patrimoniului altei persoane.

Prin prevederile articolului 23, alineat (1) legiuitorul a menționat principalul efect al cauzelor de neimputabilitate, adică acela că: „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate”.

Cauzele de neimputabilitate sunt prevăzute la articolele 24-31 Noul Cod penal, după cum urmează: articolul 24. Constrângerea fizică, articolul 25. Constrângerea morală, articolul 26. Excesul neimputabil, articolul 27. Minoritatea făptuitorului, articolul 28. Iresponsabilitatea, articolul 29. Intoxicația, articolul 30. Eroarea și articolul 31. Cazul fortuit. Prin aceste cauze de neimputabilitate, enumerate și prevăzute de Noul Cod penal, vinovăția ca element al tipicității infracțiunii este înlăturată, putându-se aplica și pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

Imputabilitatea reprezintă un reproș social, fondat pe ideea că autorul a acționat astfel decât i-ar fi cerut-o norma juridică. Mai jos voi exemplifica câteva cazuri pentru o înțelegere corectă a acestor cazuri.

De pildă, X este amenințat de către un bărbat cu punerea în pericol a vieții familiei sale, în cazul în care nu dorește să sustragă anumite înscrisuri importante. (Constrângere morală – cauză de neimputabilitate)

Situația în care Y minor în vârstă de 12 ani sustrage din geanta unei femei portofelul acesteia. (Minoritatea făptuitorului – cauză de neimputabilitate)

Cazul în care o persoană Z bolnavă de sindromul Down, boală atestată medical, sustrage dintr-un magazin produse alimentare. În acest caz, persoana suferindă de sindromul Down nu va răspunde penal pentru infracțiunea de furt, deoarece se afla în situație de iresponsabilitate, neputându-și da seama de acțiunile sale ori nu putea să le controleze, lipsind astfel elementul subiectiv al vinovăției,

Dacă o persoană care a consumat băuturi alcoolice într-un stadiu avansat, sustrage o bicicleta aflată la parterul unui bloc. (Intoxicația – cauză de neimputabilitate)

Un ultim exemplu ar fi situația în care S. O. sustrage valiza unui călător, pe care l-a confundat cu un alt cetățean ce transporta o sumă mare de bani, de asemenea cu o valiză. (Eroarea –cauză de neimputabilitate)

Infracțiunea de furt este o infracțiune de rezultat pentru că prin săvârșirea acesteia se produce un rezultat material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea înconjurătoare.

1.1.2 Furtul calificat

Infracțiunea de furtul calificat este o variantă a infracțiunii de furt, formă pe care legea o consideră ca prezentând un grad generic de pericol social mai ridicat, legea prevede totodată și împrejurările care particularizează această variantă. Evaluarea acestor împrejurări care individualizează faptele concrete este lăsată, de obicei, la aprecierea instanțelor de judecată, cu excepția cazurilor în care împrejurările sunt evaluate de însăși legea penală. Existența unor astfel de împrejurări legal evaluate constituie specificul infracțiunii de furt calificat.

În situația precedentelor legislative, infracțiunea de furt calificat este reglementată încă din anul 1864, în reglementările Codului penal din anul deja specificat care prevedea unele împrejurări ce agravau delictul de furt în articolele 309-310. Aceste împrejurări se refereau la locul, timpul, modul de săvârșire a furtului și natura bunului care făcea obiectul acțiunii de sustragere.

De asemenea, evoluția infracțiunii de furt calificat este semnificativă în cazul Codului penal de la 1936, deoarece această faptă este incriminată în articolul 525 al respectivului Cod și împrejurările care agravau furtul erau grupate după specificul lor, după cum se refereau la mijloacele de săvârșire, la modul de săvârșire și la calitatea făptuitorului.

Cu privire la Codul penal din 1968, forma inițială a acestuia incrimina furtul calificat la articolul 209, cuprinzând un grup de nouă elemente circumstanțiale de agravare. Ulterior, au fost incluse în conținutul normativ al furtului calificat mai multe elemente circumstanțiale de agravare.

În prezent, din enunțul articolului 229 care are un cuprins amplu:

(1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:

a) într-un mijloc de transport în comun;

b) în timpul nopții;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;

e) prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere (element circumstanțial de agravare nou)

(2) Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări:

a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;

b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional; (element circumstanțial de agravare nou)

c) de o persoană având asupra sa o armă,

(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:

a) țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;

b) componente ale sistemelor de irigații;

c) componente ale rețelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;

f) instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;

g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații. Așadar, înțelegem faptul că elemente circumstanțiale redate mai sus sunt sistematizate în raport cu gravitatea fapte, aceasta fiind condiționată de locul, modul și timpul săvârșirii furtului ori de natura bunurilor care constituie obiectul material al faptei.

Aceste elemente circumstanțiale dau infracțiunii de furt un caracter mai grav, făcând să devină furt calificat.

Una dintre circumstanțele agravante a infracțiunii de furt calificat, prevăzute de Vechiul Cod penal era considerată situația în care fapta de furt era săvârșită într-un loc public. Un exemplu de furt calificat regăsit într-o speță din anul 1996 de la Înalta Curte de Casație și Justiție: "Luarea din drum a unui animal domestic nu constituie infracțiunea de însușire a bunului găsit, ci aceea de furt calificat, deoarece bunul însușit nu a fost pierdut de proprietarul său și, ca atare, nu a ieșit din posesia acestuia." Cu toate acestea Noul Cod penal nu mai reglementează ca și calificată situația de furt săvârșit într-un loc public.

Subcapitolul 1.2. Referințe istorice și evoluții legislative

Așa cum am specificat și mai sus, Furtul a fost pedepsit încă din perioada Dreptului geto-dac în perioada statului geto-dac, iar despre această infracțiune s-a scris încă din anul 533 după Hristos în Instituțiile lui Iustinian în Cartea a patra – punctul 1). Despre obligațiile ce se nasc din delicte. De asemenea, furtul fiind incriminat și prin Biblie.

Furtul apare de asemenea și în Legile lui Ehsnunna (aproximativ în anul 1930 înainte de Hristos), sau în Codul lui Hammurabi (aproximativ în anul 1790 înainte de Hristos). Apar pedepse pentru tâlhărie în coduri de legi vechi, de pildă tâlhăria este pedepsită cu moartea în Codul lui Ur-Nammu (2100-2050 înainte de Hristos).

În vechiul drept românesc existau, de asemenea, reglementări detaliate referitoare la infracțiunile de furt și tâlhărie. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învățături, din 1646) și Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652), codicile penale ale lui Alexandru Sturza (1826) în Moldova și a lui Barbu Știrbei (1850) în Muntenia, toate acestea conțineau dispoziții cu privire la infracțiunile contra patrimoniului.

În pravilele domnitorilor Vasile Lupu și Matei Basarab, printre alte pedepse erau prevăzute și: munca în mină (pentru furtul pentru prima oară a unui animal), însemnarea la nas (pentru furtul pentru a doua oară, furtul din biserici), scoaterea ochilor (pentru cel care fura a treia oară), tăierea capului (pentru perceptorii de taxe ilegale), spânzurarea (tâlharii).

Exista și precedentul domnitorului Vlad Țepeș despre care se spune că, îndată ce a urcat pe tron a poruncit să se adune toți hoții și cerșetorii, i-a închis într-o casă, i-a ospătat iar apoi le-a dat foc.

Domnitorul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) îi spânzura pe hoți în ulițe, lăsându-i câte o zi-două, să ia lumea aminte. La 1 iunie 1786 a dat ordin ispravnicilor „să ridice țepi pe la toate drumurile și răspântiile", unde se va pune la vedere și înscrisul următor: „Cel ce va face hoții, ucideri sau va fi gazdă de hoți… cu această pedeapsă de moarte se va osândi – înțepatu’!", fapt ce a împuținat în mod vizibil infracțiunile în timpul domniei sale. 

Pravila lui Vasile Lupu din 1646 prevedea și circumstanțe atenuante, pentru robii foarte săraci: "Țiganul, sau țiganca lui, sau copilul, de va fura o dată sau de două ori și de trei găină, gâscă sau alt lucru micșor, să se iarte; iară de va fi alt lucru mai mare furat, să se cearte ca și fiece fur".

În Codul penal român din 1864, care deși era copiat în mare parte după Codul penal francez, cuprindea în capitolul referitor la Crime și delicte contra proprietății numeroase incriminări inspirate, de această dată, din Codul penal prusac (art.306-380) privitoare la apărarea patrimoniului menite să asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia. Astfel, proprietatea era protejată prin intermediul a 9 secțiuni din Capitolul II, Titlul IV, Cartea I, prin incriminarea următoarelor fapte: I. furtul – furtul era definit de articolul 306: "Acela care va lua printr'ascuns un lucru mișcător al altuia, cu cuget de a și-l însuși pe nedrept, săvârșește un furt ", II. tâlhăria, III. strămutarea sau desființarea de hotare, IV. abuzul de încredere, V. înșelăciunea sau escrocheria, VI. Bancruta, VII. Jocurile de noroc, loterii, tulburări și fraude întrebuințate la licitații publice, VIII. Distrucțiuni, degradațiuni și alte pagube, IX. Crime și delicte care pun în pericol viața mai multor persoane.

De asemenea, făcând referire la furtul calificat, Codul penal de la 1864 prevedea unele împrejurări care agravau delictul de furt în art. 309-310 și se refereau la locul, timpul, modul de săvârșire a furtului și natura bunului care făcea obiectul acțiunii de sustragere.

Codul penal de la 1936 incrimina faptele contra patrimoniului în Titlul XIV, intitulat "Crime și delicte contra patrimoniului", organizat în 5 capitole: I. Furtul, II. Tâlhăria și pirateria, III. Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederei, IV. Strămutarea de hotare, desființarea semnelor de hotare, stricăciuni și alte tulburări aduse proprietății, V. Jocul de noroc, loterie și specula contra economiei publice.

Furtul calificat era incriminat în Codul penal de la 1936 în articolul 525, articol ce descria amănunțit împrejurările ce agravau furtul, grupate după specificul lor, după cum se refereau la mijloacele de săvârșire, la modul de săvârșire și la calitatea făptuitorului.

În Codul penal de la 1968 sistematizarea infracțiunilor a fost făcută într-un mod diferit, iar protejarea proprietății era asigurată prin intermediul unui singur titlu al Părții speciale ce cuprindea toate infracțiunile contra patrimoniului, și anume Titlul III care prevedea 12 infracțiuni: I. Furtul, II. Furtul calificat, III. Tâlhăria, IV. Pirateria, (categoria faptelor de sustragere) V. Abuzul de încredere, VI. Gestiunea frauduloasă, VII. Înșelăciunea, VIII. Delapidarea, IX. Însușirea bunului găsit, (categoria faptelor de fraudă) X. Distrugerea, XI. Distrugerea calificată, XII. Tulburarea de posesie (categoria faptelor de samavolnicie).

În articolul 209 al Codului penal de la 1968 era incriminat furtul calificat, prevăzând un grup de nouă elemente circumstanțiale de agravare care atribuiau furtului un grad de pericol mai ridicat.

În ceea ce privește Noul penal, acesta a fost adaptat la condițiile actuale ale societății, precum și la situația realității din prezent, fiind astfel actualizat în concordanță cu legislația Uniunii Europene. Cu toate acestea, în situația infracțiunii de furt calificat noul Cod penal este mai favorabil, întrucât situațiile care nu mai sunt prevăzute în acest Cod nu vor mai fi socotite ca împrejurări calificate, ci doar ca circumstanțe agravante legale.

Subcapitolul 1.3. Elemente de drept comparat

Cu privire la elementele de drept comparat, dar mai ales la incriminarea infracțiunilor de furt și furt calificat, în Codul penal italian faptele contra patrimoniului sunt incriminate în cuprinsul Titlului XIII denumit "Despre delicte împotriva patrimoniului", clasificate în două mari capitole: Capitolul I intitulat "Despre delicte împotriva patrimoniului prin violență asupra lucrurilor sau persoanelor" și Capitolul II- "Despre delicte împotriva patrimoniului prin înșelăciune". Din capitolul I fac parte infracțiunile de furt – articolul 624, furtul din locuință și furtul prin efracție – articolul 624 bis, furtul care se pedepsește în urma denunțului celui vătămat – articolul 626, sustragerea lucrurilor comune – articolul 627, tâlhăria – articolul 628 și altele.

În Codul penal francez incriminarea infracțiunilor contra patrimoniului este prevăzută în Cartea a – III a numită "Crime și delicte contra bunurilor", grupată în două titluri. Așadar, în Codul penal francez se regăsește pe de o parte Titlul I – "Infracțiuni de însușire (apropriere) frauduloasă", titlul ce cuprinde articolele de la 311-1 până la 321-12, printre care se regăsesc și infracțiunile de furt, extorcare sau tâlhărie și altele, iar pe de altă parte Titlul II care este denumit "Alte atingeri aduse bunurilor".

Deși atât Codul penal italian, cât și Codul penal francez incriminează infracțiunile contra patrimoniului într-un titlu distinct, respectiv într-o carte distinctă, Codul penal german nu prevede un capitol distinct cu incriminările referitoare la faptele contra patrimoniului. Însă, printre multiplele capitole ale Codului penal german se regăsește furtul și delapidarea la articolul 243, furtul armat – articolul 244, furtul calificat – articolul 244a, precum și furtul din casă și familie la articolul 247, furtul de energie electrică la articolul 248c, plus multe altele.

La fel ca în Codul penal italian, precum și cel francez, Codul penal spaniol incriminează faptele contra patrimoniului într-un titlu distinct – Titlul XIII care este organizat în 14 capitole. Capitolul I cuprinde furtul simplu și cel calificat, capitolul II furtul prin violență asupra persoanei sau lucrului, capitolul III prezintă șantajul, iar capitolul IV furtul autovehiculelor. De asemenea, furtul de curent electric și alte energii pe lângă înșelăciunea și abuzul de încredere sunt prevăzute în Capitolul VI.

Codul penal portughez, intrat în vigoare la 23.09.1982 cu modificările până la 03.07.1992, reglementează infracțiunile contra patrimoniului în Titlul IV sub numirea de "Crime contra proprietății". Sunt incriminate faptele de furt simplu, furtul calificat, furt între membrii familiei, furt din necesitate, înșelăciune etc.

Codul penal model american (în ediția 1985), elaborat de Institutul American de Drept în vederea orientării legislației penale a statelor americane, enumeră sub titlul „Infracțiuni contra proprietății” toate incriminările care au ca obiect juridic relațiile sociale privitoare la proprietate.

Primul grup de infracțiuni din această materie îl formează infracțiunile de distrugere a bunurilor aparținând altei persoane. O altă categorie de atacuri contra proprietății o constituie faptele de spargere și de pătrundere ilicită. Furtul și infracțiunile corelative acestuia sunt incriminate în art.223 Codul penal american incriminează faptele de furt simplu, primirea de lucruri furate, furtul de servicii, furtul prin amăgire, furtul prin violență, folosirea neautorizată a unui vehicul, pătrunderea abuzivă într-o locuință în scopuri criminale (fapta se pedepsește mai grav când este comisă de o persoană înarmată sau având asupra sa materiale explozive).

După cum se poate sesiza, infracțiunea de furt cât și celelalte derivate ale sale sunt prevăzute în toate cele patru Coduri penale prezentate mai sus, însă furtul calificat este incriminat, pe lângă Codul penal al României, doar în Codul penal german și Codul penal spaniol.

Capitolul II. Furtul și furtul calificat în reglementarea Noului Cod penal

Subcapitolul 1.2. Noul Cod penal în comparație cu legea penală anterioară

În noul Cod penal, incriminarea furtului în articolul 228 alin (1) are conținut asemănător cu reglementarea din Codul penal din 1969, existând unele diferențe sub aspectul regimului sancționator. În privința condițiilor de incriminare a furtului în formă simplă nu există nicio modificare în Noul Cod penal comparativ cu reglementarea anterioară a infracțiunii.

Cu titlu general precizez faptul că, în ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului în Noul Cod penal, normele de incriminare a acestor fapte sunt prevăzute în Titlul II din cadrul Părții speciale, sistematizate în cinci capitole, așa cum am precizat și mai sus. Pe când în Vechea reglementare, toate normele de incriminare cu privire la infracțiunile contra patrimoniului erau aranjate într-o singură diviziune a Părții speciale, și anume Titlul III articolele 208-222, diferența față de noua reglementare este faptul că titlul nu era subdivizat în capitole distincte.

Ceea ce putem sesiza este faptul că în noul Cod penal, conținutul infracțiunii de furt este foarte apropiat de cel din vechiul Cod penal. Câteva mici excepții ar fi cele în legătură cu sancțiunile prevăzute de către legiuitor în cazul acestei pedepse, în legătură cu amenda aplicabilă făptuitorului, incriminarea într-un text distinct a furtului de folosință și o ultimă particularitate ar fi lărgirea sferei bunurilor care pot constitui obiectul material al furtului în scop de folosință.

Însă ceea ce ne interesează în deosebi este particularitatea cu privire la nivelul sancționator, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute în articolul 228 Cod penal actual-denumit furtul simplu sunt mai reduse (de la 6 luni la 3 ani), în comparație cu limitele prevăzute în articolul 208 vechiul Cod penal (de la unu la 12 ani). Schimbarea majoră prevăzută de noua reglementare, privind diminuarea limitelor pedepsei cu închisoarea vizează si prevederea ca posibilitate de sancționare cu pedeapsa alternativă a amenzii.

În ceea ce privește furtul calificat, noul Cod penal îl incriminează în articolul 229 text care corespunde cu articolul 209 al Codului penal anterior. Atât noul Cod penal, cât si vechiul Cod penal incriminează furtul calificat într-un text distinct de furtul simplu.

Deosebirile sesizate în noul Cod penal, față de vechiul Cod penal sunt în principal legate de elementele circumstanțiale ale furtului calificat. Așadar, observăm în primul rând că legiuitorul noului Cod penal a renunțat la unele dintre elementele circumstanțiale de agravare prevăzute de Codul penal anterior, însă au fost introduse în conținutul furtului calificat doua noi elemente circumstanțiale de agravare.

În Noul Cod penal, împrejurările care conferă furtului caracter calificat sunt, în cea mai mare parte, identice cu o parte din împrejurările agravante prevăzute în Vechiul Cod penal, însă excepție făcând două cazuri cu caracter de noutate: în primul rând, furtul prin scoaterea din funcțiune a sistemului a sistemului de alarmă sau de supraveghere și în al doilea rând, furtul săvârșit prin violare de domiciliu sau sediu profesional.

Subcapitolul 2.2. Noțiune și jurisprudență

Conform dispozițiilor de la articolul 228 noul Cod penal, furtul reprezintă fapta persoanei, care fără drept, ia un bun mobil ce se află în sfera de stăpânire a unei alte persoane fizice sau juridice pentru a-l trece în propria sa stăpânire. Definit in Codul lui Carol din anul 1936, "furtul (art. 5361, 524) în general este luarea pe ascuns sau pe față a unui lucru mobil ce nu aparține autorului, din posesia sau detenția altei persoane, fără consimțământul acesteia,în scopul însușirii lui pe nedrept."

Așa cum am precizat și mai sus, furtul este cea mai veche și frecventă infracțiune de sustragere contra patrimoniului, care constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept (articolul 228 alin. 1 Cod penal).

O modificare esențială adusă legii penale române a fost făcută prin implementarea Noul Cod penal, mai exact prin completarea Codului cu articolele 230 și 231. Înainte de toate, legiuitorul a incriminat furtul de folosință într-un articol distinct, ca variantă atenuantă a furtului. Cea de a doua modificare este aceea că Noul Cod penal prevede expres în conținutul articolului 231 posibilitatea ca împăcarea părților să înlăture răspunderea penală.

Un exemplu relevant pentru definirea infracțiunii de furt simplu: „La data de 23 decembrie 2010, în jurul orei 13:24, S.G.A. a sustras din spațiile comerciale ale firmei C.A. din Bayerstrafte, Munchen, 3 cămăși bărbătești și un pulover bărbătesc în valoare totală de 67 euro, cu scopul de a păstra mărfurile pentru sine, fără a le achita.”

Un alt exemplu pentru infracțiunea de furt este: "Fapta paznicului de a participa la sustragerea unor bunuri aflate în paza sa, în urma acceptării promisiunii că va primi o parte din banii obținuți din valorificarea bunurilor sustrase, constituie infracțiunea de furt, iar nu aceea de luare de mită, de vreme ce banii au fost promiși pentru fapta de furt, iar nu pentru o acțiune sau inacțiune privitoare la îndatoririle sale de serviciu. "

Furtul este calificat atunci când conținutului legal al furtului simplu i se adaugă un element circumstanțial care îl agravează. În cazul furtului, circumstanțele agravante sunt împrejurări de agravare a răspunderii penale, făcând parte din categoria mai largă a cauzelor de agravare a răspunderii penale, alături de infracțiunea continuată ori de formele pluralității de infracțiuni (concurs, recidivă și pluralitate intermediară).

După cum le-am enumerat și mai sus, elementele circumstanțiale agravante ale infracțiunii de furt calificat sunt:

Articolul 229 alineat (1):

Furtul săvârșit într-un mijloc de transport în comun. Această infracțiune are un conținut identic cu furtul calificat prevăzut de vechiul Cod penal din anul 1969, în articolul 209, alin (1), litera f). În cazul acestui element circumstanțial, în categoria mijloacelor de transport în comun intră metroul, autobuzul, troleibuzul, maxi-taxi, tramvaiul, trenul, avionul, însă taxiul nu este considerat ca fiind mijloc de transport în comun.

Furtul săvârșit în timpul nopții. Infracțiunea aceasta își găsește corespondența în dispozițiile articolului 209, art. (1) litera g), vechiul Cod penal din 1969. În această situație fapta trebuie comisă pe întuneric, de reținut este faptul că amurgul nu face parte din noapte, pe când zorii fac parte din noapte. Așadar prin expresia în "timpul nopții" se impune a se înțelege numai noaptea reală, adică momentul când întunericul a luat, în mod efectiv, locul luminii.

"La data de 30. Iulie. 1997, apusul soarelui a intervenit la ora 20:43, adică cu numai 17 minute înainte de săvârșirea faptei, iar poziția topografică a localității și condițiile atmosferice nu au favorizat apariția mai rapidă a întunericului, încât în mod corect s-a reținut de instanța de apel că încă nu se făcuse noapte atunci când inculpatul a săvârșit fapta."

Furtul săvârșit de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. Conținutul acestei infracțiuni este identic prevederilor articolului 209, alin. (1), litera c), Cod penal 1969. Prin acest element circumstanțial, persoană mascată însemnă persoana care poartă o mască de orice natură pentru a nu-i fi recunoscută fața. Persoană deghizată însemnă acea persoană care fără a purta o mască își modifică prin diferite procedee înfățișarea cu scopul de a nu fi recunoscută, cum ar fi lentile de contact, mustață, barbă, meșe de păr. Iar persoană travestită este acea persoană care se prezintă sub înfățișarea unei persoane de sex opus celui real, de exemplu o femeie travestită în bărbat.

Furtul săvârșit prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase. De asemenea, în situația acestei infracțiuni se reiau dispozițiile și condițiile de incriminare impuse pentru furtul calificat prevăzut de art. 209, alin. (1), litera i) vechiul Cod penal. În cazul acestei circumstanțe agravante noțiunea de efracție are semnificația de acțiune care constă în forțarea, degradarea ori distrugerea unui dispozitiv de închidere sau a oricărui obiect ce protejează un spațiu închis. Iar prin escaladare se înțelege cățărarea pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; a sări peste un obstacol. Prin cheie mincinoasă se înțelege cheie falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat, însă prin folosirea fără drept a unei chei adevărate înțelegem utilizarea fără drept a cheii cu care se deschide mecanismul de închidere.

"Sustragerea de către inculpat a unor bunuri din parohie, în care a pătruns utilizând cheile pe care le deținea în calitate de dascăl, cu permisiunea de a le folosi, nu justifică reținerea agravantei comiterii faptei prin folosirea frauduloasă a unei chei adevărate."

Furtul săvârșit prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere reprezintă o variantă agravată nouă, care nu are corespondent în Codul penal din 1969. Practic prin utilizarea acestor mijloace de scoatere din funcțiune a sistemelor de alarmă sau de supraveghere video, făptuitorul îi va fi mai ușor să comită infracțiunea de furt, facilitându-i comiterea.

Articolul 229 alineat (2):

Furtul unui bun care face parte din patrimoniul cultural are un conținut identic cu varianta agravată a furtului calificat prevăzut de articolul 209, alin (2), litera a), din Vechiul Cod penal. Obiectul material al acestei circumstanțe agravante este bunul din patrimoniul cultural mobil, dintre care fac parte și bunurile mobile din patrimoniul arheologic (O. G. nr. 43/2000).

Furtul săvârșit prin violarea de domiciliu sau a sediului profesional constituie o variantă agravată nouă, care se aplică în situația în care făptuitorul, cu scopul de a ajunge la bunul pe care urmează să îl sustragă, pătrunde în domiciliul sau sediul profesional al unei persoane. Conform Noului Cod penal, infracțiunea de violare a domiciliului ori infracțiunea de violare a sediului profesional este absorbită în infracțiunea de furt calificat. În situația în care, de exemplu o infracțiune de furt este săvârșită atât prin efracție, cât și prin violare a sediului profesional, vor fi reținute ambele elemente circumstanțiale agravante.

Furtul săvârșit de o persoană care are asupra sa o armă reprezintă o preluare parțială a conținutului agravantei prevăzute de articolul 209, alin. (1), litera b) Codul penal 1969. Legiuitorul a renunțat să prevadă în conținutul agravantei de la furt fapta săvârșită de cel care are asupra sa o substanță narcotică. În această situație făptuitorul trebuie să dețină asupra sa o armă propriu-zisă, conform articolului 179 alineat (1) Noul Cod penal:

"Art. 179 Arme:

(1)Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale.

(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac." Textul acestui articol este preluat integral de noul legiuitor din art. 151 Codul penal din 1969. Legea indicată în alineatul (1) în considerarea căreia se efectuează declararea unor instrumente, dispozitive sau piese drept arme, este reprezentată de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor republicată.

Arma pe care infractorul o are asupra sa, trebuie sa fie efectiv deținută, însă nu și folosită, daca arma ar fi și folosită se reține săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Furtul calificat prevăzut de dispozițiile art. 22, alin. (3) Noul Cod penal reunește o serie de împrejurări care atribuie faptei de furt caracter agravat și care au fost reglementate identic prin dispozițiile art. 209 alin. (3) Codul penal din 1969.

Articolul 229 alineat (3):

a) Furtul de țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă. Situația care constituie asemenea infracțiune este: "Împrejurarea în care făptuitorii au fost surprinși sustrăgând produse petroliere din conductă, după ce au umplut mai multe butoaie cu produsul sustras , până în momentul în care le-au abandonat și au fugit de la locul faptei, așadar acest exemplu nu constituie tentativă la infracțiunea de furt ci infracțiunea de furt calificat consumată. Deoarece cantitatea sustrasă din conductă și pusă în recipiente a fost scoasă deja din posesia părții vătămate."

b) Furtul unor componente ale sistemelor de irigații. Pentru reținerea acestei agravante este necesar ca infractorul să cunoască faptul că bunurile sustrase fac parte din sistemul de irigare.

"Electromotorul montat la o stație de pompare a apei folosită pentru colectarea apei din canalul de desecare a terenului constituie o componentă a sistemului de irigații, sustragerea acestuia încadrându-se la furt calificat."

c) Furtul unor componente ale rețelelor electrice. Prin noțiunea de rețea electrică se înțelege ansamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție a acestora, stațiile electrice și alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică, de la o capacitate energetică de producere a acesteia la un utilizator. Rețeaua electrică poate fi rețea de transport sau de distribuție. Pentru reținerea acestui element circumstanțial agravat al furtului, obiectul material trebuie sa constea în componente ale rețelei electrice de transport sau de distribuție

d) Furtul unui dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică.

e) Furtul unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru.

f) Furtul de instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente.

"Fapta inculpaților de a tăia fire din cupru de la rețeaua de telecomunicații a C.F.R., fiind surprinși de către polițiști după ce acestea au fost rulate pentru a fi transportate, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, cât și pe cele ale infracțiunii de furt calificat în formă consumată."

g)Furtul unor bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice. Pentru reținerea acestui element circumstanțial agravant al furtului, obiectul material trebuie să constea în mijloacele de semnalizare rutieră, cum ar fi: sistemele de semnalizare luminoase sau sonore, indicatoarele, ori alte dispozitive speciale de semnalizare.

"Constituie infracțiunea de furt calificat, în acest sens, fapta inculpatului de a sustrage astfel de bunuri prin punerea în pericol a siguranței traficului și a persoanelor pe drumurile publice, indicatoarele având scopul de a avertiza conducătorii auto despre eventualele pericole ce ar putea apărea în trafic."

h) Furtul de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații.

"Se va reține comiterea infracțiunii de furt calificat în cazul în care fapta inculpaților constă în sustragerea a 300 de metri de cablu de telecomunicații din galeriile subterane situate în incita Universității Politehnice București."

Subcapitolul 3.2. Condițiile preexistente

Condițiile preexistente ale infracțiunii sunt formate din obiectul infracțiunii și subiecții infracțiunii. Așadar, obiectul infracțiunii poate fi obiect juridic generic sau special și obiect material. Iar subiecții infracțiunii sunt subiectul activ și subiectul pasiv, însă în continuare urmează să tratez fiecare element în parte.

2.3.1 Obiectul infracțiunii

Prin obiectul infracțiunii se înțelege valoarea și relațiile sociale fundamentale ce se pun în pericol sau se vatămă prin săvârșirea unei infracțiuni. Dar așa cum am specificat și mai sus, acest obiect al infracțiunii poate fi juridic și material. De asemenea, obiectul juridic se împarte la rândul său, în obiect juridic generic și obiect juridic special.

Obiectul juridic generic al tuturor infracțiunilor contra patrimoniului, comun și infracțiunii de furt, este constituit din relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin apărarea patrimoniului.

Obiectul juridic special, de asemenea al tuturor infracțiunilor contra patrimoniului, constă în relațiile sociale de ordin patrimonial a căror existență, evoluție și dezvoltare este condiționată de păstrarea situației fizice a bunurilor mobile și de împiedicarea luării pe nedrept a acestor bunuri din patrimoniul privat sau public.

În opinia altui autor, obiectul juridic generic al infracțiunilor contra patrimoniului este reprezentat de valoarea socială pe care o constituie patrimoniul și ansamblul relațiilor sociale ce se nasc, se desfășoară și se dezvoltă în legătură cu respectiva valoare socială. Existând și infracțiuni contra patrimoniului cu obiect juridic complex, cum ar fi tâlhăria sau pirateria.

2.3.1.1 Obiectul juridic, atât în cazul furtului cât și în cazul furtului calificat

În linii mari, obiectul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului constă în relațiile sociale privind posesia ori detenția bunurilor mobile. Obiectul material al acestor infracțiuni este reprezentat, de obicei, doar bunurile mobile, însă se consideră că pot constitui obiect material al infracțiunilor și bunurile care rămân sau devin imobile în sensul legii civile, cum ar fi: cărămizile, burlanele. De asemenea reprezintă obiect material și înscrisurile , energia electrică sau alt fel de energie cu valoare economică.

Însă, în cazul infracțiunii de furt, obiectul juridic este reprezentat de relațiile sociale de ordin patrimonial a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de respectarea posesiei sau detenției bunurilor mobile, adică de menținerea sau păstrarea lor în sfera de stăpânire a posesorului sau a deținătorului acestora.

Obiectul juridic al infracțiunii de furt calificat coincide cu cel al infracțiunii de furt simplu în anumite privințe, acest obiect fiind constituit din relațiile sociale de ordin patrimonial a căror ocrotire este condiționată de asigurarea situației de fapt, a poziției fizice pe care bunurile mobile o au în patrimoniul fiecărei persoane fizice sau juridice. Acestui obiect juridic al infracțiunii de furt i se adaugă în cazul furtului calificat, relațiile sociale de ordin patrimonial specifice fiecărui element circumstanțial de agravare prevăzut în articolul 229 Noul Cod penal.

2.3.1.2. Obiectul material, în cazul infracțiunilor de furt simplu și furt calificat

În primul rând, obiectul material al infracțiunilor contra patrimoniului, la general, este format din un bun mobil, în cazul infracțiunilor de furt și furt calificat, bun care se află în mâna altei persoane în momentul săvârșirii faptei. Obiectul material poate să aparțină unei persoane fizice sau unei persoane juridice, fie de drept public sau chiar de drept privat, ori poate fi un bun dintre cele care aparțin patrimoniului public și care numai temporar este deținut de o unitate privată.

În cazul furtului, constatăm că Noul Cod penal operează o restructurare a obiectului material al furtului. Obiectul material al infracțiunii de furt îl constituie numai un bun mobil care se află în posesia ori detenția altei persoane. Noțiunea de bun mobil corespunde aceleia din dreptul civil, în sensul că el poate fi deplasat, transportat, transferat dint-un loc în altul. Printre altele, se consideră bunuri mobile și înscrisurile, energia electrică, dar și orice alt fel de energie cu valoare economică. Însă, anumite categorii de bunuri cum ar fi: bunurile care fac parte din patrimoniul cultural sau unele categorii de bunuri strict menționate în articolul 229, alineat (3) Noul Cod penal constituie obiectul material expres numai pentru infracțiunea de furt calificat.

Bunurile mobile pot fi animate sau neanimate. În acest sens, bunurile animate sunt animalele, păsările domestice, dar și orice viețuitoare care se găsește în stăpânirea unei persoane. Cu toate acestea banii, titlurile de credit, dar și orice alte valori cu echivalent bănesc sunt bunuri mobile. Bunurile imobile nu pot face obiectul material al infracțiunii de furt, dar pot constitui obiect material al furtului părți dintr-un bun imobil, devenite mobile prin detașare.

Constatăm că, în cazul în care bunul mobil este o armă sau muniție letală ori neletală, din categoria celor supuse autorizării, atunci vom fi în prezența infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de articolul 342, alineat (3) Noul Cod penal.

În general, nu există deosebiri între furtul simplu și furtul calificat în raport cu obiectul material al infracțiunii. Pot exista însă unele deosebiri provenite nu neapărat din cauza obiectului material în sine, ci din cauza altor motive de diferențiere.

2.3.2. Subiecții infracțiunilor de furt simplu și furt calificat

În cazul infracțiunilor de furt și furt calificat avem doi subiecți, unul activ și unul pasiv.

Subiectul activ nemijlocit al infracțiunilor contra patrimoniului, în principiu, poate fi orice persoană deoarece normele de incriminare nu cer ca acestea să aibă vreo calitate sau să îndeplinească vreo condiție oarecare. În cazul furtului urmărit la plângerea prealabilă, subiectul activ, pentru a beneficia de regimul derogator, este necesar să aibă calitatea cerută de norma de incriminare, adică: faptele de furt și furt calificat săvârșite între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.

2.3.2.1 Subiectul activ

La oricare dintre faptele de furt simplu, subiectul activ poate fi orice persoană: cetățean străin, român sau apatrid, care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. Subiecții infracțiunii de furt calificat, atât cei activi, cât și cei pasivi pot fi orice persoane ca și la furtul simplu. Pluralitatea de subiecți activi, conform articolului 229 alineat (3) Noul Cod penal, nu mai particularizează furtul calificat. Furtul, indiferent dacă este simplu sau calificat, când se săvârșește de trei sau mai multe persoane, devine incidentă circumstanțială agravantă legală generală prevăzută de articolul 77, litera a) Cod penal. La ambele fapte de furt, simplu sau calificat, se ține seama de legătura dintre subiecți: membri de familie, minor și tutore, și altele.

De asemenea, la furtul calificat, subiectul activ al infracțiunii poate fi chiar proprietarul ori un coproprietar sau un titular al vreunui drept real, când bunul asupra căruia poartă dreptul lor se găsește în detenția sau în posesia legitimă a altei persoane.

Din lecturarea articolului 135 Noul Cod penal, sunt de părere că și o persoană juridică poate fi subiect activ al infracțiunilor de furt simplu și furt calificat. Astfel, potrivit articolului 135 alineat (1), persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede faptul că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.

Participația penală la infracțiunea de furt simplu este posibilă sub toate formele sale.

2.3.2.2 Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracțiunilor contra patrimoniului poate fi atât persoana fizică sau juridică de drept privat, cât si statul în cazul bunurilor care fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

În cazul infracțiunii de furt, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică (publică sau privată) în posesia sau detenția căreia se află bunul care a constituit obiectul material al furtului.

Poate fi întâlnită și o pluralitate de subiecți pasivi, în momentul în care prin aceeași faptă de furt au fost sustrase bunuri aparținând mai multor persoane, precum și atunci când asupra bunului sustras concură drepturile patrimoniale ale mai multor persoane . Persoana din posesia sau detenția căreia a fost sustras bunul este subiect pasiv direct, iar celelalte persoane sunt subiecți pasivi indirecți, după cum se apreciază în literatura de specialitate.

Dacă inculpatul sustrage mai multe bunuri dintr-o cameră, bunuri care aparțin unor persoane diferite, se va reține o singură infracțiune și nu un concurs de infracțiuni.

Subcapitolul 2.4. Conținutul constitutiv al infracțiunilor

Conținutul constitutiv al infracțiunii este format din latura obiectivă și din latura subiectivă a infracțiunii.

Delimitare între tentativa și infracțiunea de furt consumată.

Tentativa la infracțiunea de furt este posibilă și incriminată de lege, așa cum este prevăzut și la articolul 232 din Noul Cod penal:

Art. 232 Sancționarea tentativei. Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepsește.

În primul rând trebuie să avem în vedere faptul că acțiunea constitutivă a furtului, adică luarea bunului se realizează prin cele două acte corelative: scoaterea bunului din posesia sau detenția altuia și punerea lui în poziția de a fi adus în patrimoniul făptuitorului. Aceste două acte se află într-o strânsă legătură, încât putem afirma că în cele mai frecvente cazuri, acțiunea de luare este ca o activitate unică, săvârșită într-un singur moment. Astfel rezultă că, atâta timp cât luarea bunului, în sensul de deposedare, urmată apoi de aducerea bunului material în posesia infractorului nu s-a realizat integral, ne aflăm în sfera tentativei, iar nu a infracțiunii consumate.

Un exemplu relevant în acest sens: "Este autor al infracțiunii consumate de furt, iar nu al tentativei la această infracțiune, inculpatul surprins la locul faptei după ce a luat o parte din bunuri din locul în care se găseau și le-a pus în recipiente aduse de el pentru transport."

Cauza Iambor împotriva României. Hotărârea din 24 iunie 2008 în care este prezentată situația în care, La data de 4 aprilie 1999, reclamantul Viorel C. A depus plângere împotriva reclamantului Simion Iambor pentru tentativă de furt și violare de domiciliu, pentru că pârâtul a fost văzut în aceeași zi de Roxa B., bunica reclamantului Viorel C, furișându-se în grădina și casa acestuia, scotocind printre lucrurile din casă, aparent în căutare de bani sau alte valori. Aflând acest lucru, Viorel C. A plecat să îl caute pe pârât, l-a găsit si l-a dus la el acasă, unde au început să se certe și în cele din urmă reclamantul i-a aplicat câteva lovituri pârâtului, aruncându-se asupra lui și ducându-l cu forța la postul de poliție.

VEZI DECIZIA NR. 109/2015 A CURȚII CONSTITUȚIONALE

Capitolul III. Legătura cu alte infracțiuni

Capitolul IV. Aspecte de ordin criminologic privind infracțiunile de furt și furt calificat

Subcapitolul 1.4. Evoluția infracțiunilor din anul 2013 până în prezent

În România, activitatea de combatere și prevenire a criminalității este în principal gestionată de Poliție cu sprijinul societății civile, tocmai de aceea voi analiza mai jos câteva rapoarte ale Poliției Române din decursul anilor 2013, 2014, 2015 și 2016 cu privire la infracțiunea de furt.

În raportul denumit "Evaluarea activității desfășurate de Poliția română în anul 2013", elaborat de către Inspectoratul General al Poliției române în data de 11. Februarie. 2014 este prevăzut faptul că infracțiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori socio-economici, cum ar fi șomajul, lipsa unor soluții de reintegrare socială, degradarea mediului educațional și legislativ. La toți acești factori se adaugă lipsa reacției publice la comiterea unor astfel de fapte și tratarea cu superficialitate a măsurilor de protecție recomandate de autorități.

Realitatea a demonstrat însă că, pe lângă aceste cauze, numeroase infracțiuni contra patrimoniului se comit și de infractorii care aparțin unor categorii de persoane înstărite, chiar bogate, fenomenul criminal în această materie amplificându-se, chiar în țările industrializate și bogate, paralel cu procesul tehnic și cu reducerea sărăciei.

Astfel, infracțiunile contra patrimoniului reprezintă 51,6% din totalul infracțiunilor sesizate și pentru prima dată în ultimii 10 ani înregistrează o scădere cu 6,4%. Scăderea infracțiunilor contra patrimoniului este dată, în principal, de evoluția infracțiunilor de furt, tâlhărie și distrugere.

Furtul, pentru prima dată în ultimii 6 ani, prezintă o scădere semnificativă de -8,3% și rămâne principala infracțiune săvârșită în România, dar ca pondere din totalul infracțiunilor sesizate scade de la 35,3% la 33,9%. Se înregistrează scăderi, în principal, la faptele de furt din locuințe (-11,7%), la furturile din bănci (-30,8%), la furturile din case de schimb valutar și amanet (-14,3%) și la furturile din case de bani (-64,5%).

Infracțiunea de furt, deși este în scădere, constituie principala problemă în mediul rural, reprezentând 33% din totalul infracțiunilor sesizate. Majoritatea infracțiunilor de furt sesizate sunt cele din locuințe (20%) și din societăți comerciale (5,8%). Un aspect specific mediului rural îl constituie furturile de animale, care reprezintă 4,3% din totalul infracțiunilor de furt, majoritatea faptelor de acest gen fiind săvârșite, în principal, pentru asigurarea mijloacelor de subzistență, iar în anul 2013 cunoaște o scădere cu 16%.

Furtul din patrimoniul public și privat este în continuare principala problemă în mediul rural și reprezintă aproximativ jumătate din criminalitatea comisă în această zona. Ca și în mediul urban, această infracțiune este un mijloc de subzistență și constă, de regulă, în sustragerea de materiale feroase și neferoase, produce agricole și animale. Un exemplu, în acest sens, îl reprezintă numărul foarte mare de furturi de cablu din rețelele naționale și regionale, săvârșite ca urmare a unor carențe, atât pe fondul asigurării măsurilor de securitate a rețelelor respective, dar și pe fondul încetării aplicabilității prevederilor legale privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.

În Bilanțul Ministerului Afacerilor Interne din anul 2014, denumit "Evaluarea activității desfășurate de MAI în anul 2014" este specificat faptul că acest an, 2014 un an al provocărilor, atât în plan intern, cât și în plan internațional, au existat implicări în toate componentele sistemului de ordine publică și siguranță națională. Însă, anul 2014 nu a fost un an al violențelor sau al fenomenelor infracționale profunde, ci un an în care criminalitatea, per ansamblu, a înregistrat scăderi semnificative la majoritatea indicatorilor.

Infracțiunile contra patrimoniului, adică furturile, au scăzut cu 8% în anul 2014, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii 5 ani, iar în zona rurală, infracționalitatea a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani.

De asemenea, în Bilanțul Ministerului Afacerilor Interne din anul 2015, denumit "Evaluarea activității desfășurate în anul 2015", se constată faptul că infracțiunea de furt înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 6 ani, iar această afirmație se concretizează prin graficul de mai jos.

Graficul respectiv evidențiază evoluția infracțiunii de furt pe parcursul a 6 ani: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015. Valorile reprezentate în anii 2010 și 2015 sunt apropiate și reprezintă cele mai mici cote de săvârșire a infracțiunii de furt: 7,9% dintre toți ani. În schimb, figura 1.4 arată că în anul 2012 este anul de vârf cu cea mai mare cotă de săvârșire a infracțiunii.

FURTUL înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 6 ani

-7,9

2010 2011 2012 2013 2014 2015

Figura 1.4.

În Raportul MAI, din primul trimestru al anului 2015, prin analiza de etapă cu privire la activitățile derulate de la începutul acestui an de către structurile MAI, în ceea ce privește obiectul prioritar de creștere a gradului de siguranță al cetățenilor, s-a constatat menținerea trendului descrescător înregistrat încă din anul 2015, a numărului de infracțiuni sesizate, acestea fiind în scădere cu 8,5% față de perioada similară a anului trecut.

Același trend de diminuare a infracționalității se înregistrează și în mediul rural, unde numărul infracționalității a scăzut la începutul acestui an cu 3,5%. Cele mai semnificative scăderi fiind înregistrate în cazul infracțiunilor de furt din curți, anexe și gospodării (o scădere cu 26,5 % față de perioada similară anului trecut).

Infracțiunile de furt sunt săvârșite pentru asigurarea existenței de zi cu zi, deoarece munca este anevoioasă, iar sustragerea de bunuri nu necesită așa mult efort. Așadar, furtul este pentru unii oameni singurul mijloc de supraviețuire, deoarece în Români factorii socio-economici, cum ar fi cum ar fi șomajul, sărăcia, corupția, neintegrare socială, degradarea mediului educațional și legislativ sunt puternici și greu de îndepărtat. Cu șanse mici în ceea ce privește accederea la un loc de muncă, tinerii se regăsesc în proporție semnificativă printre autorii de infracțiuni.

Lupta împotriva criminalității se desfășoară în toate statele prin măsuri concrete, deopotrivă de prevenire cât și de constrângere, cu aplicare sancțiunilor penale. Problema criminalității persistă în țara noastră, iar lupta împotriva acesteia este inspirată de politica penală, comportând soluții la nivel național.

Ca atare, se poate desprinde concluzia că sărăcia și mizeria, deși constituie neîndoielnic o cauză a infracțiunilor contra patrimoniului, nu este singura, existând și alte cauze care stau la baza săvârșirii acestor fapte.

Subcapitolul 2.4. Strategii de luptă și prevenire

Cauzele criminalității sunt complexe: sociale, culturale, educaționale etc., fapt ce arată clar că o singură instituție nu poate să ducă singură lupta cu criminalitatea. De altfel, o serie de instituții, în funcție de competențe, dar și sectorul neguvernamental au abordat latura preventivă, desfășurând proiecte în parteneriat.

În anul 2013, au fost inițiate și implementate 101 proiecte și 257 de campanii de prevenire a infracțiunilor în cadrul cărora s-au abordat diferite genuri de infracțiuni circumscrise domeniilor prioritare naționale sau locale. În acest sens, putem exemplifica: Campania "NU-ȚI SCĂPA CASA DIN OCHI" în cadrul căreia au fost desfășurate 4555 de acțiuni cu caracter informativ-preventiv pe linia furturilor din locuințe. De asemenea, Campania "FII PRUDENTĂ! POȚI PREVENI TÂLHĂRIA", beneficiarii acesteia fiind femeile.

Infracțiunile specifice zonelor urbane, dar în ultimul timp prezente din ce în ce mai des și în zonele rurale: furturile din buzunare, poșete, genți reprezintă o amenințare la siguranța personală, creând totodată un sentiment de nesiguranță în rândul victimelor acestui gen de fapte și prin prisma invadării spațiului intim, personal, cât și prin prisma deposedării de bunuri de valoare aflate asupra victimelor.

Însă o campanie realizată recent chiar pe raza municipiului Cluj-Napoca de către Poliția Cluj în data de 14. Decembrie. 2015, denumită "Atenție la hoții din buzunare", a avut scopul de prevenire a tuturor călătorilor în stațiile mijloacelor de transport public ale acestui municipiul.

În cursul zilei de 14. Decembrie. 2015, 12 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au derulat activități de prevenire a criminalității. Astfel, polițiștii din cadrul Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști de proximitate și polițiști de investigații criminale au împărțit materiale informative pe tema prevenirii furturilor din buzunare, comise în mijloacele de transport în comun sau stațiile acestora.

Aproximativ 500 de flyere și calendare au fost distribuite clujenilor în principalele stații ale mijloacelor de transport în comun din Piața Mărăști, strada Memorandumului, Piața Avram Iancu și Bulevardul 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca.

Activitățile preventive fac parte din campania ”Sărbători de iarnă în siguranță”, în cadrul căreia polițiștii vor intensifica acțiunile de informare a cetățenilor, în scopul prevenirii furturilor din locuință, a furturilor din autovehicule, a înșelăciunilor și a producerii accidentelor rutiere.

De asemenea, campania cu aceeași denumire: "Atenție la hoții de buzunare" a fost desfășurată în vara anului 2012 în Oradea, de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității (CAPC) și polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. În cadrul acestei campanii, polițiștii subliniază că în majoritatea cazurilor hoții din buzunare acționează în locuri aglomerate iar victimele sunt alese cu predilecție din rândul persoanelor vârstnice, îngândurate, neatente la ce se petrece în jurul lor, cu geanta ori poșeta într-o poziție favorabilă furtului.

Capitolul V. Studiu de caz

În speța pe care o voi prezenta este vorba despre doi inculpați P.I.I. și I.D.M., ambii trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat. P.I.I. este trimis în judecată pentru comiterea a patru infracțiuni de furt simplu și furt calificat prevăzute de articolul 228, alineat (1) și articolul 229 alineat (1), lit. b, d din Codul penal, cu aplicarea articolului 38, alineat (1) și articolul 41 alineat (1) Cod penal, iar inculpatul I.D.M. este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de furt și furt calificat prevăzute de articolul 228, alineat (1) și articolul 229 alineat (1), lit. b din Codul penal.

Din cuprinsul actului de acuzare rezultă următoarea stare de fapt:

La data de 28. Februarie. 2013, în jurul orei 23:00, P.I.I. a luat hotărârea de a sustrage bunuri de la domiciliul persoanei vătămate B.M. Inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor al locuinței, în realizarea intenției sale, după care a intrat în anexa neasigurată, loc în care proprietarul își ținea cabalina, de unde a sustras căpăstrul și gâtarul, pe care le-a dus la domiciliul său.

Apoi, la data de 03. Martie. 2013, inculpații P.I.I. și I.D.M. au consumat împreună băuturi alcoolice la un bar din sat. În jurul orelor 22:00, din cauza faptului că au rămas fără bani, cei doi s-au înțeles să sustragă bunuri din imobilul proprietatea defunctului B.D., imobil nelocuit aflat în grija fiicei acestuia, persoana vătămată B.L. Astfel, inculpații au pătruns în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor, apoi au mers la o anexă în care au pătruns și au sustras o roabă și două tuse de chei auto. În momentul în care inculpații se pregăteau să părăsească locul faptei, au fost surprinși de martorii M.C si C.B, iar la vederea martorilor inculpații au abandonat roaba și trusele de chei în curtea imobilului de unde le-au sustras și au fugit escaladând gardul.

La data de 04. Martie. 2013, inculpații I.D.M și P.II au consumat împreună băuturi alcoolice la un bar din localitate. În jurul orelor 19:00 după ce s-au despărțit, P.I.I deplasându-se în drum spre casă, s-a abătut de la drum și s-a oprit la locuința persoanei vătămate G.V. cu scopul de a-i sustrage păsările. Prin dislocarea parțială a acoperișului anexei în care se aflau păsările, inculpatul a sustras două găini. După ce a părăsit curtea persoanei vătămate, inculpatul P.I.I. împreună cu prietenul său I.D.M s-au deplasat în localitatea B. în căutarea unui client căruia să-i vândă păsările sustrase. În final inculpatul P.I.I. a acceptat schimbul găinilor cu un pachet de țigări de la o persoană necunoscută, fără ca I.D.M. să beneficieze de ceva.

În seara zilei de 10. Aprilie, 2013, după ce inculpatul P.I.I. a consumat băuturi alcoolice la barurile din sat și a rămas fără bani, în jurul orelor 21:00 s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate R.M. cu scopul de a sustrage un miel. Inculpatul a pătruns în curte prin escaladarea gardului împrejmuitor , după care în același mod a pătruns în ocolul ovinelor, de unde a sustras un miel de circa 10 kg. În aceeași seară, P.I.I. a vândut mielul sustras martorului T.D. pentru suma de 20 de lei.

Activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, așa cum a fost reținută de procuror în actul de trimitere în judecată, fiind aplicabile în cauză elementele circumstanțiale agravante constând în săvârșirea faptelor pe timp de noapte, prin escaladare , efracție și prin violare de domiciliu Inculpatul P.I.I. a pătruns în locuințele celor patru persoane vătămate cu scopul însușirii de bunuri pe care să le valorifice ulterior în vederea obținerii banilor necesari procurării de băuturi alcoolice. Deposedarea persoanelor vătămate de bunuri s-a făcut fără consimțământul acestora, în condițiile arătate anterior, la una din fapte participând și inculpatul I.D.M.. Modalitatea de săvârșire a faptelor denotă că autorul a urmărit obținerea de foloase patrimoniale chiar dacă nu întotdeauna a fost obținut efectiv acel folos.

Inculpații au acționat cu intenție directă, scopul acțiunilor lor fiind însușirea pe nedrept a unor bunuri existând raport de cauzalitate între activitățile autorilor și prejudiciile suferite de persoanele vătămate.