Fundamentul Stiintific AL Tehnicii Poligraf
FUNDAMENTUL ȘTIINȚIFIC AL
TEHNICII POLIGRAF
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL -Comportamentul simulat
1.1. Secțiunea I- Scurt istoric
1.2. Secțiunea a II-a- Comportamentul si caracteristicile sale
1.3. Secțiunea a II-a- Simularea. Modalități de simulare
1.4. Secțiunea a IV-a- Interpretarea comportamentului simulat
1.4.2. Indicatori verbali, motori și fiziologici ai conduitei simulate în expresia aparentă( semnificația și sensul stimulilor declanșatori de emoție)
1.5. Secțiunea a V-a- Investigația psihologică a comportamentului simulat
1.5.1 Comportamentul normal vs. comportamentul simulat
1.5.2 Corelate psihofiziologice ale comportamentului simulat
CAPITOLUL II – Mijloacele tehnice de detecție a compotamentului simulat
2.1. Secțiunea I- Mijloace tehnice de detecție a comportamentului simulat
2.1.1. Metoda asociației libere
2.1.2. Metoda experientei motrice
2.1.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente;
2.1.4. Metoda detectării stresului emoțional in scris
2.1.5. Metoda detectării stresului din voce
2.1.6. Tehnica poligraf
2.1.7 Potențialele evocate ale creierului
2.2. Secțiunea a II-a Constatarea stresului psihologic cu ajutorul sonagrafului si al detectorului de stres psihologic in voce
2.2.1. Fundamentul stiintific al starilor emotionale puse in evidenta prin voce
2.2.2. Mijloace tehnice de examinare
2.2.3 Caracteristici care pun în evidenta emoția determinată de disimularea adevărului
2.2.4. Etapele examinarii
2.2.4.1. Etapa elaborarii testelor
2.2.4.2. Etapa intervievarii subiectului si inregistrarii raspunsurilor
2.2.4.3. Etapa transcrierii pe vocograme si diagrame
2.2.4.4. Etapa interpretrii vocogramelor si a diagramelor
2.2.4.5. Formarea concluziei
2.2.5. Unele rezultate obținute pe plan mondial
CAPITOLUL III- Fundamentul științific al tehnicii poligraf
3.1. Secțiunea I- Considerații introductive
3.2. Secțiunea aII-a- Indicatorii psihofiziologici de depistare a nesincerității
3.3. Secțiunea aIII-a Mecanismul psihofiziologic al producerii stării emoționale
3.4. Secțiunea a IV-a Criterii ce stau la baza folosirii poligrafului
3.4.1 “Detectoarele de minciuni”
3.4.2. Rolul tehnicii ,, Lie detector” pholigraph
3.5. Secțiunea a V-a Eventualele posibilități de eroare în folosirea tehnicii poligraf
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
INTRODUCERE
Oricare dintre noi are cel puțin o înțelegere cel puțin parțială a minciunii și detectării acesteia. Întrucât faptul de a minți ceste ceva care survine atât de frecvent, cea mai mare parte dintre noi cunoaștem personal trăirile intense care însoțesc atât de frecvent spunerea unei minciuni. De asemenea am învățat din experiență personală, din acțiuni obișnuite, de zi cu zi, ale vieții, că uneori este posibil să detectăm o minciună spuse de alte persoane prin observarea pur și simpla a expresiei faciale sau a comportamentului lor.
În eforturile noastre de a ascunde adevărul, am resimțit uneori o creștere surdă a bătăilor inimii, năvălirea sângelui în obraji, un impuls necontrolabil de a înghiți, sau alte fenomene asemănătoare rezultate din teama de a fi descoperită. Am simțit de asemenea și un oftat de ușurare, după ce minciuna zisa de mine a fost spusa cu ,, succes,, și am întâlnit multe ocazii în care am detectat minciuna altor persoane prin diverse indicații, cum ar fi: înroșirea obrajilor, contractarea buzelor, clipirea accelerată a ochilor, evitarea de a privi persoanele pe care le mint in ochi, o monotonie specială a vocii, un râs destul de forțat, o contra-întrebare ,,cine eu?”, o cerere inutilă pentru a repeta întrebarea, mișcarea mâinilor și picioarelor, manifestarea de neliniște, înghițirea în sec și alte activități similare.
Este însă adevărat că unele persoane mint mai bine ca altele, Ele mint mai bine , fie că nu sunt prea deranjați de a spune minciuni sau fiindcă sunt mai buni în ași controla tulburarea emoțională produsă de spunerea minciunii și astfel să evite exteriorizarea manifestată de persoane mai puțin înzestrate cu aceste abilități de a minți cu succes. Totuși și printre cei mai buni mincinoși există un număr considerabil de persoane care resimt unele trăiri interne neobservabile de neliniște sau de teamă de detectare, iar aceasta este deosebit de adevărat în privința problemelor grave, ca în cazul unei infracțiuni penale.
Având în vedere experiența mare a oamenilor în a spune minciuni și a detectării minciunilor la semenilor pe baza unor diverse indicații externe ca cele menționate mai sus, era inevitabil ca cineva să se gândească că ar fi posibil să se facă o determinare științifică a minciunii sau a sincerității, prin obținerea de indicații sau înregistrări ale unor fenomene fiziologice neobservabile, precum modificarea tensiunii arteriale, respirației și a pulsului.
Desigur că există o bază pentru această idee și evident exista o necesitate practică, mai cu seamă în domeniul cercetării penale, referitor la o metodă care putea face posibil să se determine adevărul și minciuna mai precis, decât atunci când luam în considerare numai indicațiile externe observabile.
CAPITOLUL -Comportamentul simulat
. Secțiunea I- Scurt istoric
De-a lungul timpului progresele științei și tehnicii au fost privite cu scepticism iar inventatorii, pentru a-și impune ideile au trebuit să depășească obstacolele menite să-i oprească din drum. Descoperirea minciunii a pasionat oamenii încă din cele mai vechi timpuri și i-a motivat în cercetările lor pentru elaborarea unui aparat care să ajute la depistarea comportamentului simulat. În 1895 Caesare Lambroso experimenta “Hidrosfigmograful”, un aparat primitiv ce măsura variațiile de puls cu ajutorul unui cilindru pe care era aplicat negru de fum, acesta fiind învârtit de un mecanism de ceasornic.
W.M. Marston în 1917 încerca să depisteze minciuna înregistrând tensiunea sistolică iar Vittorio Benussi înregistrând modificările respiratorii. Unul din marii precursori ai actualelor tehnici a fost psihologul germano-american Hugo Munsterberg, care s-a preocupat mult de problema martorilor și a declarațiilor lor veridice sau false. În același an 1908, James MacKenzie, celebrul cardiolog briatnic, și-a denumit aparatul “The Ink Polygraph” (poligraful cu inscriptor în cerneală), slujind drept model pentru J.A.Larson (devenit psihiatru din ofițer de poliție), care a construit apoi (1922) cardio-pneumo-psihograful reprezentând prima generație a poligrafului perfecționat utilizat în zilele noastre. În țara noastră, tehnica poligraf a fost introdusă în anul 1976 de locot. psih. Tudorel Butoi care după un stagiu de documentare, pregătire în Iugoslavia folosește poligraful în cadrul Poliției Capitalei și după anul 1990 ajută la elucidarea unor cazuri de criminali în serie, celebre la acea vreme (taximetriștii morți, Stroe Adrian și Pascu Nicolae) și a altor numeroase cazuri.
Preocupările obiective științifice, îndreptate către detecția stărilor de tensiune emoțională care evidențiază disimularea adevărului, sunt de dată relativ recentă. Este cunoscut faptul că cercetările asupra poligrafului au apărut pentru prima oară în jurul anilor 1920 în S.U.A., izvorând din necesitatea practică a orientării anchetatorilor în dirijarea cercetărilor judiciare, ulterior poligraful “fiind amplu folosit în instrucția penală”.
Plecând de la faptul că disimularea adevărului (minciuna) este însoțită în mod obisnuit de unele schimbări fiziologice caracteristice reacțiilor emoționale, “un numar de tehnicieni și criminologi ca V.Benussi, H.D. Burtt, J.A. Larson, Summers, Keller, Reid, Inbau, pentru care lupta contra crimei se reducea adesea la o luptă între adevar și minciună, dar preocupați de asemenea să stabilească nevinovația indivizilor acuzați pe nedrept, au facut cercetări și au construit aparate amplificatoare și înregistratoare capabile să traducă și să studieze aceste fenomene interioare” . Pentru diagnosticarea minciunii și sincerității, V. Benussi a utilizat pneumograful. Problema pe care și-a pus-o Benussi a fost dacă se schimbă respireția când se minte, cu alte cuvinte dacă se pot preciza sau nu simptomele respiratorii pentru minciună. Tehnica utilizată de Benussi a constat în următoarele: Subiectului i se prezentau diferite bucăti de hârtie pe care erau imprimate cifre, litere sau imagini. El (subiectul) trebuia, într-un caz, să spună sau să citească corect ceea ce se găsea pe foaia de hârtie, iar în alt caz să declare semne care nu se găseau pe foaia de hârtie, simulând adevarul. Experiențele au fost făcute în prezența unei asistențe compuse din experți, al caror rol era acela de a observa atitudinea și fizionomia subiectului și de a conchide după impresiile lor dacă subiectul a mințit sau a spus adevărul. În acest timp, experimentatorul se ocupa de înregistrarea respireției subiectului. Pentru diagnosticare, experimentatorul s-a folosit numai de curbele respirației.
Rezultatele obținute au fost din cele mai tipice: în caz de minciună, expirația era de mai lungă durată decât inspirația, iar în cazurile de sinceritate, dimpotrivă, inspirația era aceea care dura mai mult. Prin urmare, ceea ce permite diagnosticul nu este nici frecvența, nici profunzimea respireției, ci numai forma. Încercările făcute de subiecți de a schimba în mod voluntar curba respireției au fost fără succes. Interesant de remarcat este însă faptul că aprecierea experților a fost justă în 50% din cazuri, ceea ce după Benussise putea datora pur și simplu întâmplării, pe câtă vreme diagnosticul bazat pe curbele respireției prezenta o exactitate de aproape 100%.Experiențele lui Benussi au fost reluate cu mici modificări de H.D. Burtt.
El a înregistrat însă, nu numai respireția, ci și presiunea sanguina sistolică. Concluzia la care a ajuns a fost că presiunea sanguină sistolică avea o mai mare valoare diagnosticală decât respirația. După Burtt, diagnosticul bazat pe respireție este just în proportie de 73%, iar cel bazat pe presiunea sistolică în proporție de91%.
În S.U.A., primele cercetări se leagă de numele lui John A. Larson care, în colaborare cu profesorul de psihologie Robert A. Gesell, a realizat în 1920 un aparat poligraf portabil (instrument capabil să înregistreze în mod continuu 3 fenomene fiziologice – tensiune arterială, puls și respireție), pe care-l utiliza mai ales pe când lucra pentru poliția din Berkley. Keller, care urmărise primele lucrări ale lui Larson, a construit în 1925 cu ajutorul Universității Netwestern, un poligraf îmbunătățit, sub denumirea de “Keller Polygraph” (ne depășind însă stadiul înregistrării parametrilor clasici: tensiunea arterială, pulsul și respireția). Cu acest aparat, el pune bazele poligrafului industrial.
În 1938, Compania de cercetări asociate din Chicago, adaugă la aparatul lui Keller, inspirându-se din lucrările lui Walter Summers asupra reacției galvanice a pielii, un înregistrator capabil să măsoare variațiile acesteia. O formă îmbunatățită este realizată în 1945 de John Reid, care stabilește legătura între activitatea musculară neobservabilă și tensiunea arterială, poligraful “Reid” putând astfel înregistra: tensiunea-pulsul, respireția, reacția electrodermogalvanică, reactivitatea neuromusculară. Realizările înacest domeniu au fost posibile datorită, pe de o parte, necesității impuse de practiceă de a se efectua detecția disimulării adevărului și, pe de alta, datorită preocupării unor minți ingenioase de a fructifica în mod superior rezultatele psihofiziologiei. Ulterior acestor prime începuturi, a avut loc o perfecționare considerabilă a poligrafului, atât însens strict tehnic, cât și în ceea ce privește metodologia de utilizare a aparaturii. Pe plan statistic, Laboratorul de detectare al poliției din Chicago a efectuat între 1938 și 1941 un numar de 1127 deteste, în registre fiind relevantă culpabilitatea în 84% dintre cazuri.
Au existat multe discuții privind aspectele moraleențele lui Benussi au fost reluate cu mici modificări de H.D. Burtt.
El a înregistrat însă, nu numai respireția, ci și presiunea sanguina sistolică. Concluzia la care a ajuns a fost că presiunea sanguină sistolică avea o mai mare valoare diagnosticală decât respirația. După Burtt, diagnosticul bazat pe respireție este just în proportie de 73%, iar cel bazat pe presiunea sistolică în proporție de91%.
În S.U.A., primele cercetări se leagă de numele lui John A. Larson care, în colaborare cu profesorul de psihologie Robert A. Gesell, a realizat în 1920 un aparat poligraf portabil (instrument capabil să înregistreze în mod continuu 3 fenomene fiziologice – tensiune arterială, puls și respireție), pe care-l utiliza mai ales pe când lucra pentru poliția din Berkley. Keller, care urmărise primele lucrări ale lui Larson, a construit în 1925 cu ajutorul Universității Netwestern, un poligraf îmbunătățit, sub denumirea de “Keller Polygraph” (ne depășind însă stadiul înregistrării parametrilor clasici: tensiunea arterială, pulsul și respireția). Cu acest aparat, el pune bazele poligrafului industrial.
În 1938, Compania de cercetări asociate din Chicago, adaugă la aparatul lui Keller, inspirându-se din lucrările lui Walter Summers asupra reacției galvanice a pielii, un înregistrator capabil să măsoare variațiile acesteia. O formă îmbunatățită este realizată în 1945 de John Reid, care stabilește legătura între activitatea musculară neobservabilă și tensiunea arterială, poligraful “Reid” putând astfel înregistra: tensiunea-pulsul, respireția, reacția electrodermogalvanică, reactivitatea neuromusculară. Realizările înacest domeniu au fost posibile datorită, pe de o parte, necesității impuse de practiceă de a se efectua detecția disimulării adevărului și, pe de alta, datorită preocupării unor minți ingenioase de a fructifica în mod superior rezultatele psihofiziologiei. Ulterior acestor prime începuturi, a avut loc o perfecționare considerabilă a poligrafului, atât însens strict tehnic, cât și în ceea ce privește metodologia de utilizare a aparaturii. Pe plan statistic, Laboratorul de detectare al poliției din Chicago a efectuat între 1938 și 1941 un numar de 1127 deteste, în registre fiind relevantă culpabilitatea în 84% dintre cazuri.
Au existat multe discuții privind aspectele morale și juridice ridicate de folosirea tehnicii poligraf. Astfel, M. Sicot sublinia: “în domeniul respectului persoanei umane, se cuvine să se precizeze bine că utilizarea aparatului este de ordin pur extern.
Firele și electrozii săi nu afectează cu nimic integritatea sau demnitatea individului care conserveă toate calitățile sale volitive și intelectuale și nici nu trebuie măcar să se dezbrace, în timp ce în multe țări, legile autorizează recoltarea de sânge care necesită întepături și prelevări corporale”
În ce privește opinia Europeană fată de aspectul juridic al problemei, majoritatea specialiștilor sunt de aceeași părere cu Marcel Sicot, care subliniază: “Reacțiile înregistrate la poligraf nu pot fi considerate nici ca declarații, nici ca mărturii, nici ca mărturisiri, pe care nimeni nu este, în mod legal, obligat să le facă. Mie mi se pare în actuala stare de lucruri că ar trebui să fie clasate în categoria indiciilor care resultă mai curând din tehnica polițistă, decât din procedura penală. Ele nu au, desigur, valoarea urmelor relevate la fața locului, și, mai puțin încă, forța probantă a amprentelor digitale, recunoscută astăzi în mod universal. Dar justiției i-au trebuit numeroși ani ca să recunoască valoarea probatorie a dactilotehniei”
Nu trebuie însă neglijat faptul că “adversarii detectorului de minciuni, uitând fără îndoială pe nevinovați, pe care acesta permite să-i scoată în afara cauzei, estimează că utilizarea sa este incompatibilă cu principiul de a dispune liber de tine însuți, că singura amenințare dea recurge la acesta constituie deja o presiune, că operația însăși este un act de intimidare care poate aduce subiectul să mărturisească ceea ce n-ar fi recunoscut altfel, ca el risca să mărturisească crezându-se depistat, că anchetatorul poate, dacă individual refuză să se supună detectorului, trage din acest refuz concluzii injuste sau imprudente, că subiectul vinovat este susceptibil să vrea el însuși săînșele, în sfârșit, că uneori este dificil să interpretezi graficele și să controlezi autenticitatea acestora”.
În prezent, folosirea tehnicii poligraf în procesul penal este o realitate nu numai pe continentul american, ci și în numeroase țări europene (Germania, Franța, Italia, Polonia etc.), în Japonia, în Israel etc. În țara noastră, testările cu ajutorul tehnicilor poligraf sunt de dată recentă și se fac în compartimentele tehnico-stiințifice ale Poliției. Preocuparea de baza este aceea a perfecționiștii metodologiei de testare (prin valorificarea experienței practice a muncii de poliție și a cercetărilor de psihologie judiciară de la noi), în direcția măririi capacității de precizie în ceea ce privește depistarea disimulării adevărului în cursul cercetărilor , scopul final fiind de a orienta cercetările judiciare, de a aduce un plus calitativ activității de urmărire penală.
1.2. Secțiunea a II-a- Comportamentul si caracteristicile sale
Comportamentul simulat(disimulat) reprezintă refuzul de a mărturisi si de a recunoaște o atitudine reala fata de o persoana oarecare sau încercarea de a-si camufla fata de sine însuși o dorință pe care o simte.
Simularea este o acțiune prin care cineva imita sau își provoacă in mod conștient diverse modificări corporale sau psihice cu scopul de a obține anumite avantaje. Simularea este forma specifica de comportament deviant situata la limita dintre normal si patologic, cu sau fără substrat psihopatologic.
Comportamentul simulant al unui individ este rezultanta întrepătrunderii manifestărilor aparente si acelor inaparente, care vor alcătui în final ,, tabloul” simulant. Deoarece procedeele si metodele de simulare sunt foarte variate, depinzând de resursele intelectuale, imaginative, culturale, sociale etc. și de gradul de rezistență al individului respectiv la încercările specialiștilor de a demonstra falsul comportament.
Comportamentul nu este numai un șir de reacții provocate de stimuli, ci o activitate complexă, dinamică, determinată bio-psiho-social prin care persoana își adaptează relațiile sale la mediu.
Noțiunea de comportament exprimă o realitate psihologică dependentă simultan de lumea externă și de lumea internă, în funcție de modul în care se conjugă situația pe de o parte, cu atitudinea, motivul și scopul pe de altă parte. În viața unei persoane apar adesea situații care o solicită contradictoriu.
Anumite conveniențe sociale pot intra în contradicție cu starea de moment sau chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul ei propriu de valori. Apar în acest caz dilemele de comportament, depășirea lor presupunând din partea persoanei maturitate socială, plasticitate psihică și suplețe comportamentală.
Se disting două modalități de răspuns comportamental:
Comportamentul aparent (exterior) care include reacțiile exteriorizate ale
persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau cel gestual, mimica,
pantomima;
Comportamentul inaparent (interior) include modificările interne legate de
procesele gândirii, emoției, limbajului, inobservabile direct, dar care, prin intermediul procedeelor și tehnicilor de înregistrare a reacțiilor organice pot deveni observabile (cum ar fi creșterea conductibilității electrice a pielii, modificarea ritmului cardiac, modificarea ritmului respirator, modificarea secreției salivare, intensificarea activității glandelor sudoripare, a compoziției chimice și hormonale a sângelui).
Între modalitățile aparente și cele inaparente ale comportamentului există o strânsă legătură. Unui comportament aparent îi corespund obligatoriu și forme inaparente, deoarece comportamentul aparent se bazează pe o structură funcțională organică, cu numeroase componente comportamentale inaparente.
Nu oricăror manifestări de comportament inaparent le corespund și manifestări de
comportament aparent, dar atât modalitățile aparente cât și cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristică de unicitate pentru momentul respectiv.
În funcție de situația în care se află persoana, în funcție de interesul și scopul urmărit, comportamentul obișnuit al acesteia poate lua forma unei conduite simulate.
Conduita sau comportamentul simulat este o încercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realități. Persoana în cauză, dă intenționat, un răspuns verbal străin aceluia pe care îl gândește, exteriorizând sau mascând o expresie ce nu se potrivește cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic încercat.
Simularea este o mistificare intenționată a adevărului, învăluită și susținută pragmatic. Persoana care simulează încearcă să inducă interlocutorului său o convingere intimă convenabilă ei. Aceasta fiind deosebit de interesată în a simula, nu va putea ocoli și emoția însoțitoare, care poate fi demascatoare prin componentele aparente sau inaparente ale acesteia.
Comportamentul simulat este un comportament intenționat. Simularea este uneori descoperită foarte simplu pe calea unei logici elementare, sesizând contradicțiile sau caracterul absurd al relatărilor făcute de către persoana în cauză.
Ea mai poate fi remarcată urmărind comportamentul expresiv, trăsăturile, reacțiile
involuntare, gesturile, care dezvăluie încercările de inducere în eroare a persoanei. Conștiința simulantă este una dedublată, care caută adesea să învăluie, în argumentele ei false, întreaga personalitate a individului; falsitatea denaturează realul, iar imaginarul modelează favorabil situația subiectului, conferindu-i acestuia un comportament aparent normal.
Din perspectiva psihologiei judiciare, simularea este constructul strategic (apărarea) pe care vinovatul îl îndreaptă împotriva celui care îl interoghează, vizând o finalizare persuasiv-acțională.
Descoperirea simulării pe baza modalităților aparente ale comportamentului este deosebit de subtilă, dificilă și uneori chiar imposibilă. De aceea, metoda cea mai sigură pentru detecție o constituie investigarea simulării prin indicatori fiziologici – care evidențiază comportamentul inaparent.
Un mijloc tehnic prin care se pot pune în evidență modificările fiziologice care
apar în timpul comportamentului simulat este poligraful.
1.3. Secțiunea a II-a- Simularea. Modalități de simulare
Conduitele deviante de simulare constituie o forma particulară și în același timp specifică de manifestare și adaptare socială.
Această formă de exprimare a deviației prin semnificația la limita dintre normal și patologic, tinde de a scoate în evidență patologicul, caracterizându-se prin motivația și scopul utilitar imediat.
Acest fenomen fiind remarcat din cele mai vechi timpuri, legat de evenimente sociale, concepții și trăirii culturale, situații psihologice particular, forme predominante de manifestare previn tulburări mintale, simularea nebuniei.
Simularea poate fi prezentată sub mai multe forme sau modalități:
Simularea creatoare, caracterizată prin faptul că subiectul își provoacă o boală având în vedere că psihiatria este considerată o țară a tuturor posibilităților sau (auto) mutilatoare atunci când individul nu vrea să-și ascundă gestul, efectuându-l de cele mai multe ori în locuri publice.
Simularea exagerată având mai multe forme de manifestare, amplificatoare si supra simularea. Amplificatoare, subiectul prezintă mult mai amplu patologia pe care o are in realitate, iar supra simularea , subiectul accentuează patologia reală existentă in mod deliberat, adăugând și simptome noi.
Încă o formă de simulare fiind simulare perseverare sau metasimularea (simularea fixatoare) constă în faptul că subiectul deși s-a vindecat , continuă să acuze aceleași simptome pe care le avea atunci când era bolnav.
1.4. Secțiunea a IV-a- Interpretarea comportamentului simulat
1.4.1 Noțiuni și definiții asupra comportamentului simulat
Simulare (sau disimulare) este una din formele ce constituie minciuna, atunci când este comunicată prin limbaj. Rousseau comenta definiția în felul următor: „a minți înseamnă a ascunde un adevăr ce trebuie dat în vileag”, afirmând totodată că trecerea sub tăcere a acestor adevăruri pe care nu ai obligația de a le face cunoscute nu înseamnă „a minții”.
Minciuna afirmată de subiect este justificată sau nu, astfel ea reprezintă starea unei încercări de a falsifica răspunsul just la o întrebare, ascunzând stările emoționale demascatoare. Din punct de vedere psihofiziologic, detectarea simulării poate fi studiată și este analizată uneori în aspectele ei mai grave, infracționale, cât și, mai ales, în laborator, – fără a fi interesați de doza de justificare a celor implicați sau de caracterul oarecum artificial în care sunt induși subiecții de experiență.
O altă formă de simulare, nu mai puțin răspândită însă, o constituie refuzul de a-și mărturisi și de a recunoaște o anumită atitudine reală față de o persoană oarecare sau încercarea de a-și camufla față de sine însuși o anumită dorință pe care totuși o simt.
Oamenii simulând caută să-și convingă auditorii de poziția pe care și-o expun aparent. De exemplu, la anxioși, se observă adesea tăinurea adevăratului motiv de anxietate.
În orice alt tip de simulare există un anumit grad de intenționalitate în a înșela. Intenția este acea caracteristică esențială care deosebește o eroare de un fals. Simularea este, deci, o semnificație socială. O dată cu complicarea vieții sociale, tipurile de simulare, unele mai mult, altele mai puțin justificate, tot mai numeroase, devin, în general vorbim, niște necesități.
Cazul simulării absolute, a falsificării voite a adevărului printr-o formă exprimată verbal – „minciuna” – cu ascunderea expresiilor aparente care ar putea-o demasca. Oricărui comportament aparent îi corespunde, cu necesitate aspectul lui inaparent. Ceea ce este fals este sensul imprimat de individ componentei oferite spre observație directă, adică sensul care trebuie atribuit, după intenția sa, comportamentului aparent.
În fapt, comportamentul este, inseparabil de formele sale de manifestare și acționează ca un tot. De aici și posibilitatea cunoașterii sigure a simulării comise. Inaparența în simulare este până la urmă nu numai ceea ce se încearcă a fi ascuns, ci produsul dintre inaparența care corespunde cu ceea ce este lăsat voit să se exteriorizeze și inaparența care trebuie să rămână un secret personal.
1.4.2. Indicatori verbali, motori și fiziologici ai conduitei simulate în expresia aparentă( semnificația și sensul stimulilor declanșatori de emoție)
Metoda asocierilor de idei în detecția minciunii își bazează eficienta pe faptul ca o stare emoționala, o anumita semnificație a cuvintelor ce se prezinta sau se spun cuiva poate influenta asocierile pe care acesta le stabilește uneori. Est îngrădita libertatea unui subiect de a stabili asociații de limbaj la un cuvânt stimul, orientata de o serie de criterii care uneori scapă controlului individual.
Din punct de vedere al legăturilor, circumstanțelor care sunt reactive si care stau la baza asocierilor verbale, formularea de ,,asociație întâmplătoare” trebuie privita cu circumspecție. Sunt cercetări făcute le căror date probează faptul ca in conținutul asocierilor pe care le facem pot fi incluse pana si aspectele unor perceperi subliminale. Ideile nu ne vin in minte, deci, la întâmplare. Folosirea metodei asocierilor verbale in scopul detectării unui anumit conținut de idei, legat de o stare momentana (emoționala, mentala) capătă șansa de a deveni, prin intermediul unei metode adecvate, un singur instrument investigator.
La folosirea metodei asociațiilor verbale, se afirma ca,, daca viteza de reacție verbala este diferita la cuvintele critice fata de acelea nesemnificative, daca subiectul refuza răspunsul la cuvintele critice sau repeta întrebarea, in lipsa unui cuvânt înlocuitor la îndemâna, răspunsurile verbale anterioare- atunci vinovăția simultanului(subiectului) poate fi dovedita. Indicatorii vegetativi, s-a constatat ca stimulii prezentați subiectului au si un aspect afectiv, dar cel cognitiv este primordial. Simularea constituie tocmai unul dintre aceste cazuri : aspectul emoțional este mai viu, datorita însuși contextului afectiv in care este silit sa acționeze subiectul sau infractorul. Indicatorii vegetativi se situează pe primul plan prin modificările pe care le produc: pulsul creste imediat după minciuna afirmata, poziția verticala a undelor pulsațiilor înscrise este modificata. Alți indicatori vegetativi, unii autori susțin ca EDG are o mare eficienta in detectarea răspunsurilor simulate.
Înregistrările fiziologice sunt asociate cu alți indicatori de detecție a simulării si contribuie considerabil la detectarea comportamentului simulat. Un alt indicator, expresie sonora a răspunsului verbal, a stat la baza detecției comportamentului simulat într-o metoda pusa la punct de Olechowski.
1.5. Secțiunea a V-a- Investigația psihologică a comportamentului simulat
1.5.1 Comportamentul normal vs. comportamentul simulat
În sens larg, comportamentul reprezintă maniera specifică prin care subiectul uman este determinat să răspundă printr-un ansamblu de reacții la solicitările de ordin fizic sau social care vin din ambianța, căutând ca prin aceasta să se adapteze la situațiile nou intervenite. În viața unei persoane apar adesea situații care o solicită contradictoriu. Anumite conveniente sociale pot intra in contradicție cu starea de moment sau chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori. Comportamentul reprezintă expresia globală (glandulară, motorie, verbală, afectivă, etc.) a unei persoane într-o îmărejurare dată. Prin această reacție totală organismul uman răspunde la o situație trăită în funcție de stimulările mediului și de tensiunile sale interne.
Apar in acest caz dilemele de comportament, depășirea lor presupunând din partea persoanei maturitate sociala, plasticitate psihică si suplețe comportamentală. Dacă adepții "behaviorismului ortodox" foloseau termenul de comportament pentru a face referire la reacțiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce putea fi observat, înregistrat și măsurat direct, odată cu dezvoltarea procedeelor și tehnicilor de înregistrare a reacțiilor organismului au fost descoperite si urmărite noi modificări interne ce țin de procesele gândirii, emoției, limbajului etc. mai fine decât cele observate anterior. Astfel s-au distins doua modalități de răspuns comportamental.
Comportamentul aparent ("overt behavior"), care include reacțiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica, activitatea de mișcare a membrelor sau corpului.
Comportamentul inaparent ("covert behavior"), include modificările interne, indirect decelabile, ce însoțesc procesele gândirii, emoției, limbajului etc. Dintre care amintim: modificările ritmului respirator, ale ritmului cardiac, a secreției salivare, intensificarea activității glandelor sudoripare, a compoziției chimice și hormonale a sângelui, creșterea conductanței electrice a pielii.
Exista o continua interschimbare intre cele doua modalități comportamentale, în sensul ca unui comportament aparent îi corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, însă nu oricăror manifestări inaparente le corespund manifestări de comportament aparent. Atât modalitățile aparente cat si cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristică de unicitate pentru momentul respectiv.
Se știe ca orice comportament are concomitente cognitive si / sau biochimice, după cum orice modificare biochimica este resimțită în modul de procesare a informației sau in comportament. Luând in calcul finalitatea acțiunii, este important de sesizat cauza principala care optimizează interacțiunea persoanei cu mediul, putându-se astfel interveni asupra factorilor blocanți atât la nivel intern, cat si la nivel extern .
Una din problemele frecvent intalnite in activitatea judiciara este cea a comportamentului simulat al persoanelor implicate in diferite cauze penale. In funcție de situația in care se afla o anumita persoana, in funcție de interesul si scopul urmărit, comportamentul obișnuit al acesteia poate lua forma unei conduite simulate. Conduita sau comportamentul simulat este o încercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realități.
Persoana in cauza da intenționat un răspuns verbal străin aceluia pe care îl gândește, exteriorizând sau mascând o expresie ce nu se potrivește cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic încercat. Simularea nu este o simpla eroare, ea se caracterizează prin intenționalitate. Esteo "greseala" intentionata, invaluita si sustinuta pragmatic.Simularea este o entitate contradictorie intre aspectul aparent si cel inaparent al comportamentului, expresia unei de dublări psihologice in raport cu sine. Aspectul aparent poate fi cunoscut, uneori este afișat abil sau naiv, cu efortul de persuasiune. Dimpotrivă aspectul inaparent este secretizat, nu face obiect de confesiune, iar uneori pentru a-l secretiza, se practica dezinformarea sistematica după reguli tactice bine definite, pentru derutarea organelor judiciare.
Aceasta poate fi asemănată cu un binom compus din aparenta (produs al dezinformării verbale sau materiale ori combinate) si inaparenta (realitatea secretizata, intima, neconfesata).
Simularea are o prezenta cotidiană. Uneori se dovedește a fi necesară, stimulând sensul vietii. Omul are nevoie si de unele parghii compensatorii, de autoiluzionare, de auto amăgire. Pentru a depăși momentele critice din viața, persoana, conștient sau inconștient, își protejează eul prin cultivarea sentimentelor speranței, încrederii, optimismului. Simularea in aceste situații reprezintă o forma ocolita de acceptare a condiției umane, un loc de refugiu maginar.Conditia succesului unei simulări este data de consistenta sa interna, de abilitatea cu care subiectul menține coerența demersului sau fictiv. Ea presupune inteligenta, conduita "civilizata".
Contrafacerile sunt mijloace elegante de eludare a normativelor sociale. Sub masca unor conduite conformiste, inventând mereu tactici derutante, simulantul se complace într-un fals relațional, structurându-si, pentru a putea manipula, un spațiu simulat. Cadrul fictiv nu numai ca ia locul realității, dar o si preface. Simularea este întotdeauna motivată, determinata de dorințe, de interese. Ea este o modalitate de realizare facila a scopului. Simularea apare in cele mai diferite situații: pentru disculpare, pentru a apăra pe cineva, din nevoia de protecție, din dorința de răzbunare, pentru a rezista presiunilor si normelor coercitive ale comunității etc. Simularea se realizează prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare, aditie, omisiune, substituire, transformare, tăcere etc.
Întotdeauna comportamentul simulat este însoțit de o stare emoțională specifică ce se exprimă prin manifestările fiziologice. Cu alte cuvinte ,acești indicatori ,,ne dau de gol’’ și merită să fie investigați pentru a surprinde simularea adevărului.
Persoana în cauză dă intenționat un răspuns verbal străin aceluia pe care îl gândește, exteriorizând sau mascând o expresie care nu se potrivește cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic încercat
Simularea, minciuna fiind o construcție fictivă, are un impact deosebit asupra realului. Ea se poate prezenta in diverse ipostaze: simularea totala, in care falsitatea este prezenta pe întreg parcursul manifestării comportamentale; simularea intercalata cu anumite frânturi de adevăr; simularea prin omisiunea voită a informației veridice; prezentarea unei variante sau ipoteze, greu verificabile, ca fiind adevărul însuși; recurgerea la demonstrații incongruente din punct de vedere formal(substituirea unei gândiri logice cu una pasionala); utilizarea abuzivă a unor demonstrații care nu concordă sau nu sunt relevante pentru situația concreta prezentata; persiflarea adevărului prin mimica, gestualitate, dând de înțeles ca ceea ce se spune este fals; exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea esențialului; adăugarea la mesajul transmis a unor conotații negative ce țin de profilul caracterial al emitentului; prezentarea unui adevăr ca si cum acesta ar fi o minciuna si a unei minciuni ca și cum ar fi un adevăr; crearea deliberata a unei derute interpretative prin joncțiunea dintre adevăr si falsitate, inducându-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai cunoaște ceva.
Nu exista granițe fixe, imuabile, intre adevăr si falsitate, existând o permanenta interschimbare . Simulantul operează după o logica elastica, pentru a ajunge cat mai repede la ținta, fiind facilitat de limbaj si cunoscând foarte bine realitatea pe care își propune sa o ascundă. Într-un anumit context aproape orice tip de comportament poate dobândi funcție adaptivă , profilactica. Simularea reprezintă o metoda de copying comportamental având funcția de a preveni sau reduce reactia de stres, provocata de ancheta judiciara.Prin simulare, persoana este convinsa ca poate controla agentul stresant,obtinandu-se astfel o reducere a reacției de stres.
Acest efect pozitiv nu se înregistrează automat. In urma unor studii experimentale s-a constatat ca prin controlul stresului nu se determina doar reducerea acestuia, ci in unele cazuri se ajunge la intensificarea fenomenului.
Coping-ul comportamentului antrenat in cazul simulării, reduce stresul doar atunci când: este urmat de un feed-back asupra eficientei intervenției comportamentale; costul realizării lui nu depășește beneficiile; reduce ambiguitatea si / sau incertitudinea legata de situația stresantă. În cazul testării la poligraf coping-ul comportamental antrenat in simulare este ineficient. Aceasta, deoarece cele trei condiții prezentate mai sus, nu sunt îndeplinite in totalitate. Cu toate ca beneficiile obținute de subiectul simulant sunt net superioare costurilor angajate in vederea realizării simulării (inducerii în eroare a organelor judiciare), este puțin probabil sa-și reducă stresul, deoarece acesta nu primește nici un feed-back asupra eficientei intervenției sale comportamentale; neavând nici o informație asupra situației stresante (feed-back), în certitudinea legata de acest fapt nu are cum sa se reducă.
La acestea se adaugă reactivarea la nivelul sistemului cognitiv al subiectului, a aspectelor particulare ce țin de comiterea faptei, menite sa amplifice tensiunea psihica . Unitatea psiho-somatică a simulării oferă posibilitatea certa de investigare si depistare a oricărui comportament simulat.
1.5.2 Corelate psihofiziologice ale comportamentului simulat
Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificări fiziologice mai mult sau mai puțin extinse, printr-o conduita marcată de expresii emoționale (gesturi, mimica etc.) si printr-o trăire subiectivă.
Emoția nu se reduce numai la aspectul de trăire subiectiva, interna, ci formează o configurație complexa de relații, un răspuns psihofiziologic multidimensionalvis-a-vis de evenimente. Pintre dimensiunile procesului afectiv distingem: modificări cognitive (procesarea informației stimul venita din mediu, care în funcție de semnificație are rol activator sau nu); modificări organice, vegetative (creșterea aroussal-lui fiziologic, activarea cardiaca si a sistemului circulator, modificări la nivelul motilității gastrointestinale, tensiunii musculare, conductanței electrice a pielii etc); modificări comportamentale (gesturi, reacții, mimica, expresii vocale etc.
Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, intre ele existând o permanenta în tracțiune sincrona, emoția fiind rezultatul conlucrării a trei tipuri de factori: cognitivi, organici si comportamentali. Rezultanta interacțiunii acestor factori se răsfrânge asupra trăirii subiective a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situația si se adaptează fata de ea.
Emoțiile sunt configurații cognitiv-motivațional-relațional organizate a căror stare se schimba in funcție de modificările din cadrul relației individ-mediu, de felul in care aceasta este perceputa si evaluata. In domeniul psihologiei judiciare, emoția este considerata ca fenomen tipic sferei afective, deoarece aceasta, prin modificările psihofiziologice pe care le implica, poate fi supusa unei analize științifice sistematice. Evidențierea unei emotii poate fi facuta pornindu-se atat de la aspectulcomportamental, cat si de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le implică.
Comportamentul emotional global reprezintă obiectivarea trăirii emoționale, întâlnită atât in aspectul inaparent, dar cel mai evident si mai ușor observabil în cel aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie emoțională, subsumează întreg ansamblul de reacții somatice si musculare (faciale, scheletice, viscerale, umorale etc.) pe care subiectul le dezvolta in momentul experimentării unei emoții. Paternul aparent al modificărilor emoționale include: motilitatea corporală ,tremurul muscular, expresivitatea faciala (mișcările oculare, coloritul epidermic tonalitatea vocală, intensificarea activității glandelor sudoripare).
Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent, cea mai elocventa pentru observator o constituie expresia faciala, fiind caracterizata ca un barometru al emoției. Astfel bucuria, tristețea, mania, teama etc. pot fi foarte ușor citite pe fata unei persoane. Expresia "alb ca varul", referitoare la starea emoțională dezvoltata de către subiect in cazul unei situații, ce implica trăirea unei stări emoționale intense, este asociata cu starea de vasoconstricție periferica(determinata de teama). La subiectul supus unei anchete judiciare, in cazul săvârșirii unei infracțiuni, expresia emoționala descrisa anterior este deseori prezenta, însă într-o nuanță mai difuza datorita tendinței subiectului de a simula o alta stare decât cea pe care o trăiește într-o astfel de situație .
Expresia vocala in emoție reprezintă un indice care ne poate spune multe despre trăirea subiectiva pe care o încearcă persoana. Ea se poate traduce prin modificari in timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent etc. Aceste modificări sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii scheletice generale, inclusiv a mușchilor laringelui care influențează tensiunea corzilor vocale, ducând la noi efecte de intensitate si tonalitate.
Activitatea musculara a laringelui și a corzilor vocale are o influență directăă asupra debitului sonor și, în special, a frecvenței sunetelor. În ancheta judiciară elementul cel mai evident în cazul trăirii unor emoții, pe fond stresant, este tremurul fiziologic existent la nivelul tuturor mușchilor care acționează aparatul respirator.
În cazul unei persoane care nu este stresată, tremurul fiziologic are o intensitate maximă. În momentul instalării stresului, acesta scade în intensitate sau este eliminat. Creșterile sau scăderile intensității, frecvenței timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezintă un indice al gradului de stres pe care-l încearcă persoana, des utilizat in practicile criminalistice in vederea detectării comportamentului simulat. Operând asupra pattern-ului vegetativ și somatic nu trebuie separate aspectele externe, explicite, de cele implicite, abordându-se atât problema expresiei externe a emoției cât și a corelatelor psihofiziologice de care este legată.
Pe baza indicatorilor fiziologici utilizați atunci când studiem emoția, putem obține o informație obiectiva asupra gradului de intensitate pe care acesta implică . Indicatorii fiziologici utilizați pentru a evidenția gradul de trăire subiectiva a unei emoții, sunt: electroencefalograma (EEG), activitatea cardia ca și a sistemului circulator (ECG), rata respiratorie, tensiunea musculara,modificarile conductanței electrice a pielii (GSR).
Electroencefalograma reprezintă o măsură a emoției la nivel fiziologic central. Modalitatea de manifestare este a unei activări (aroussal) cu aspectul unui ritm de voltaj redus si frecventa ridicata, având ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat. El apare în stările de emoție, depresie, anxietate, agitație etc., oferind indicii cu privire la intensitatea acestora. Măsurile pe care le oferă sunt nespecifice, referindu-se la starea, respectiv nivelul de activaredeterminat de o emoție, însă foarte puțin la tipul emoției.
Activarea cardiacă și a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea sanguina și vasomotricitate, reprezintă una dintre prezentele cele mai frecvente și mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emoției. Ritmul cardiac oferă o dinamică marcată atât de caracterul stimulării emoției, cat și de faptul ca acea stimulare este prezentă sau doar expectată.
Astfel, emoția legată de prezenta concreta a unor stimuli puternic stresanți determina o modificare în sensul accelerării ritmului cardiac,în timp ce doar anticiparea prezentei unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului cardiac. Foarte uzitata în evidențierea emoției, tensiunea sanguina reflecta atât ritmul bătăilor inimii (volumul de sânge circulant), cât și tonusul vasomotor local pe unitatea de timp.
Gradientele de presiune sanguina pot interesa faza sistolica sau cea diastolica, precum și diferențele dintre acestea, la un ciclu sistola-diastola. Ca răspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoana, care provoacă emoția(in condiții de anxietate, stres etc.) are loc o creștere temporară a tensiunii relaționată cu modificări ale ritmicității cardiace și a vasomotricității. Efectul modificărilor vasomotorii reflecta creșteri sau scăderi de volum sanguinla nivelul diferitelor parti din corp (deget, mana, brat etc.), rezultat alvasoconstrictiei sau vasodilatatiei din regiunea respectivă.
Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografica unică în emoție, vasodilatația sau vasoconstricția putând apăreaÎn funcție de calitatea diferita a emoției (frica – vasoconstricție periferica, rușine – vasodilatație). Uneori ambele reacții pot fi surprinse concomitent prin înregistrări iÎn puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantități de sânge dintr-o regiune a organismului poate determina afluxul crescut de sânge într-o alta regiune.
Modificările cardiovasculare sunt indicatori ai activității fizice existente in emoții, ai specificului calitativ al acestora. Unul dintre cei mai vechi indici ai emoției este rata respiratorie. Aceasta poate fi înregistrata pneumatic (la nivelul toracelui si abdomenului pentru poligraf) sau termoelectric (la nivel nazal). Reglarea respirației este complexă, fiind supusa atât controlului involuntar reflex (excitarea centrului respirator bulbar), cât și controlului voluntar. Respirația este sensibilă la o varietate de variabile psihologice și modificări organice care însoțesc emoția. Astfel, ritmul și amplitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspirație / expirație, blocarea lor etc. Sunt afectate de tipul emoției (agresivitate, frica, neliniște, groaza etc.),precum și de starea conflictuală care le însoțește.
Cu toate că nu există stricte valori parametrice sau modele respiratorii care sș poată fi atribuite unor tipuri specifice de emoții, indicatorul de față face obiectul unor sofisticate investigații asupra comportamentului simulat în domeniul judiciar. Tensiunea musculară poate fi înregistrată local sau generalizat prin intermediul înregistratorilor mecanici, fie mai modern, prin culegerea potențialelor musculare electrice (EMG).
Acest tonus este considerat a fi strâns legat de starea emotivă. Astfel exista o corelație pozitiva între EMG din regiunea frontală și prezenta anxietății, între înregistrările poligraf prin micro mișcările musculare și comportamentul simulat etc. Balanța mușchilor scheletici este în general echilibrată, si scăzută in relaxare. În actul motor și în stările emoționale crescute, balanță nivelului tensiunii devine nu numai ridicata, ci și discontinua, cauzând tremurul.
Emoțiile de intensitate crescută se pot exterioriza in tremur, acesta putând chiar dezorganiza răspunsul motor din momentul respectiv. Modificările conductanței electrice a pielii reprezinta unul dintre cei maisensibili indicatori ai activității fiziologice vegetative din emoție.Când activitatea corticala este redusa, iar componenta simpatica predomina, conductantă electrică a pielii este mica, curba reacției crescând.
În cazul confruntării repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanța electrică a pielii scade condiționat înaintea impactului cu stimulul, crește in timpul primei faze de acțiune a acestuia după care scade treptat.
Folosindu-se o metoda de tip poligraf au fost obținute schimbări de potențial in raport cu încărcătura emoțională a cuvântului stimul. Paralel cu reacția electro -dermică are loc o intensificare a activității glandelor sudoripare, indicatori ai stresului emoțional.
Toate aceste corelate psihofiziologice și comportamentale ale emoției pot fiintalnite în cadrul practicii judiciare, mai specific in domeniul detectării comportamentului simulat, având rolul de indici indirecți ai laturii afective care acompaniază persoana în tot ceea ce face.
CAPITOLUL II – Mijloacele tehnice de detecție a compotamentului simulat
2.1. Secțiunea I- Mijloace tehnice de detecție a comportamentului simulat
Încă din cele mai vechi timpuri ale existenței, s-a constatat faptul că atunci când o persoană minte, au loc modificări psihofiziologice la nivelul organismului acesteia. Bazându-se pe această supoziție, au fost descoperite si perfecționate diferite tehnici de detectare psihofiziologică a comportamentului simulat. Orice instrument de măsura, fie el tradițional sau modern are la baza o anumita teorie.
Aceasta teorie poate fi explicita, detaliata pana in cel mai mic amănunt, sau implicita, rămânând la latitudinea persoanei găsirea relațiilor care stau la baza ei. Daca in antichitate se considera ca la originea reacțiilor psihofiziologice se afla "Puterea Divina" ,studiile contemporane sugerează ca factorul major, determinant al reacțiilor psihofiziologice îl reprezintă variabilele motivațional-emoționale, iar studiile recente susțin ca factorul major in acest proces este reprezentat de variabilele cognitive. Procesele cognitive sunt însoțite de unele manifestări observabile si neobservabile direct, care pot fi constatate in mod obiectiv prin înregistrarea cu ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf, electroencefalograf etc.) a modificărilor vasculare, cerebrale, de temperatura a pielii si respiratorii.
La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat este adeseori asociat cu trăirea unor stări emotive intense care se accentuează in momentul investigației criminalistice. Cele mai frecvente reacții psihofiziologice care au fost puse in evidenta la subiecții supuși anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infracționale săvârșite si care erau motivați pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost: accelerarea ritmului cardiac, creșterea presiunii sangvine, apariția fenomenelor vasodilatatorii si vasoconstrictorii (hiperemie sau paloare), accelerarea si sacadarea respirației, dereglarea fonației si emisiunii de sunete, hiposalivația si contractarea subita a mușchilor scheletici.
Toate aceste reacții neurovegetative, declanșate intern, sunt slab supuse unui control voluntar, fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat, rod al unei evaluări cognitive a situației.
Aceste reacții sunt asociate cu un comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialiștii din domeniul judiciar, a unei disonante intre declarațiile subiectului și gradul de acord asupra lor.
Din comportamentele externe relaționate cu modificările neurofiziologice rezultă schimbări ale mimicii si pantomimicii, blocarea bruscă a funcțiilor motorii, tremurul din voce, modificarea timpului de latenta între perceperea întrebării și furnizarea răspunsului. Manifestările prezentate anterior sunt elemente ale vieții psihice si comportamentale pe care orice persoana le experimentează de-a lungul vieții, fie ca a fost sau nu obiect al unei investigații criminalistice.
Ele au fost puse in evidenta prin diverse încercări practice si experimentale de-a lungul timpului, însă ceea ce s-a obținut sunt doar patern-uri de posibile manifestări (comportamentale si fiziologice), care diferă de la o persoana la alta datorita frecventei, intensității, duratei etc. În funcție de modul in care sunt trăite si exteriorizate aceste "comportamente" s-au creat diferite tehnici de control a sincerității.
Cele mai frecvente reacții psihofiziologice care au fost puse in evidență la subiecții supuși anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infracționale săvârșite si care erau motivați pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost: accelerarea ritmului cardiac, creșterea presiunii sangvine, apariția fenomenelor vasodilatatorii si vasoconstrictorii (hiperemie sau paloare), accelerarea si sacadarea respirației, dereglarea fonației si emisiunii de sunete, hiposalivația si contractarea subită a mușchilor scheletici.
Toate aceste reacții neurovegetative, declanșate intern, sunt slab supuse unui control
voluntar, fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat, rod al unei evaluări cognitive a situației.
Manifestările prezentate anterior sunt elemente ale vieții psihice si comportamentale pe care orice persoană le experimentează de-a lungul vieții, fie că a fost sau nu obiect al unei investigații criminalistice. Ele au fost puse in evidență prin diverse încercări practice si experimentale de-a lungul timpului, însă ceea ce s-a obținut sunt doar patern-uri de posibile manifestări (comportamentale si fiziologice), care diferă de la o persoană la alta datorită frecvenței, intensității, duratei etc. În funcție de modul in care sunt trăite si exteriorizate aceste "comportamente" s-au creat diferite tehnici de control a sincerității.
Cele mai cunoscute tehnici de investigare în acest domeniu sunt: metoda asociației libere; metoda experienței motrice; tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente; metoda detectării stresului emoțional în scris; metoda detectării stresului din voce; tehnica poligraf; potențialele evocate ale creierului.
2.1.1. Metoda asociației libere
Ca tehnica de diagnosticare a comportamentului simulat, pornește de la premisa ca o anumita semnificație a cuvintelor-stimul, care se prezinta subiectului investigat, determina o activare la nivelul rețelelor semantice, exercitând o influenta specifica asupra stării emoționale a subiectului, respectiv asupra asociațiilor pe care acesta le stabilește ulterior.
Există o serie de criterii care-si fac simțită prezența în orientarea stabilirii asocierilor de idei legate de un cuvânt stimul. Astfel, daca la cuvântul-stimul "mic" se răspunde prin cuvântul "mare", iar la "alb" cu " negru", se poate concluziona ca asocierile făcute au la baza principiul contrastului .
Una dintre modalitățilemacestei tehnici strans legate de detecșia comportamentului simulat o reprezintă înregistrarea timpului de latență. Dacă viteza de reacție verbală este diferită la cuvintele critice față de cele nesemnificatife, dacă subiectul refuză răspunsul la unele cuvinte critice sau repetă, în lipsa altui cuvânt , răspunsurile verbale anterioare, atunci vinovăția subiectului poate fi sootită dovedită
În cadrul acestor tehnici intra si proba Abrahamsen- Rassanof- Yung, care utilizează tehnica asocierii de cuvinte însoțită de înregistrarea timpilor de răspuns, ca indicatori ai stărilor afective legate de evenimente pe care persoana, obiect al investigației, vrea sa le ascundă. Procedura consta in administrarea unei liste de cuvinte la care subiectul trebuie sa găsească cuvinte asociate, într-un timp cat mai scurt.
Lista este elaborata de către un specialist in domeniul detecției comportamentului simulat, după o studiere detaliata a cazului, si cuprinde cuvinte "neutre", respectiv "afectogene", a căror semnificație este legata direct sau indirect de ceea ce subiectul încearcă sa ascundă. Comparația intre reacțiile la cele doua tipuri de cuvinte (neutre sau afectogene) permite decelarea influentei emotivității, determinata de perceperea riscului de a fi detectat, asupra tipului de răspuns oferit si a timpului de reacție, cunoscându-se ca la stimulii neutri timpul de latentă este constant, iar la cuvintele afectogene crescut. Indicii care se urmăresc pentru a se putea pune in evidenta tendința de simulare a subiectului sunt: Repetarea cuvântului-stimul – necesara pentru a avea timp sa elaboreze un alt tip de răspuns. Latența răspunsului – variabila in funcție de subiect si condiționata de natura stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decât pentru cele concrete. Timpii de reacție mai mari de patru secunde indica o încercare de simulare. Asociația superficiala, asociația intrinseca, presupusa a fi cea ceruta de către cuvântul stimul, este derogata uneia superficiale. Se presupune că subiectul, considerând ca asociația ar fi prea expresiva, încearcă sa o substituie uneia mai puțin incriminante. Repetarea cuvintelor oferite ca răspuns – un cuvânt repetat de mai multe ori indica existenta unei semnificații care trebuie verificata. Modificarea sensului cuvântului inițial – consta in oferirea unui răspuns pe care apoi încearcă să-l explice privit dintr-o alta perspectivă.
În majoritatea cazurilor indicii prezentați anterior, apar strict legați de anumite cuvinte stimul, chiar si la repetarea probei. La noi in tara cercetări cu aceasta tematica a efectuat, prin metoda folosita obținându-se diagnosticarea justa in 80% din cazuri. Această tehnică de detectarea a comportamentului simulat este uneori folosită în domeniul judiciar, însă pentru a-i creste eficienta se folosește in combinație cu alte tehnici (metoda experienței motrice, hipnoza, poligraf etc.).
2.1.2. Metoda experientei motrice
Primele încercări legate de aceasta metoda presupuneau înregistrarea reacțiilor fiziologice ale unui subiect care era investigat, folosindu-se tehnica asocierilor libere.
S-a constatat ca cu cat încărcătura emoțională a cuvântului prezentat era mai mare, cu atât pe în scriptor apăreau reacții vegetative (respirația, EEG) mai ample, iar fonograma răspunsului verbal prezenta o latentă mărită . Bazându-se pe cercetări similare si observând legătura, creata in timp, intre un fenomen central, nemăsurabil direct si un fenomen motor-periferic (presiuni digitale ritmate pe o membrana pneumatica), psihologul rus H. R. Luria (1959) elaborează o noua metoda numita a "experienței motrice". Această tehnică a fost modificată și îmbunătățită de către psihologul de origine spaniolă Mira Y Lopez (1959), care a construit un aparat numit manotonometru. Experimentul constă în faptul că subiectul trebuia să-și dubleze răspunsul verbal, la cuvântul stimul conținut în lista, cu o reacție motorie (apăsarea pe o clapa). In aceste condiții subiectul iși concentrează atenția asupra mâinii cu care trebuie să îndeplinească sarcina, modificările care au loc la nivelul celeilalte mâini scăpând controlului conștient, fiind înregistrate. Înregistrarea unui tremur asociat cu o latentă ridicată a răspunsului verbal reprezintă indiciul unei eventuale tentative de simulare.
Luria constată că în condițiile unei puternice activări emoționale, produsa de efortul de disimulare, curba motrica înregistrată se modifică în așa măsura încât aceasta activare emoțională este decelabilă. Metoda prezentată si-a avut utilitatea la vremea respectivă (prima parte a secolului XX), azi fiind înlocuită de alte tehnici cu o acuratețe mult crescută.
2.1.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente;
Scopul acestor tehnici constă în suprimarea controlului conștient al declarațiilor, astfel încât răspunsurile sa fie automate, lipsite de influența controlului rațional voluntar. Tehnicile de acest gen își au originea in antichitate unde, cunoscându-se efectul alcoolului asupra stării de conștiința si a controlului voluntar, prizonierilor de război li se administra alcool pentru a se putea obține de la aceștia informații care in stare normala nu ar fi fost furnizate.
După studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra stării de conștiință, s-a recurs la folosirea ei pentru detectarea comportamentului simulat. În 1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru prima data hipnoza in practica judiciara. In urma experienței acumulate acesta concluzionează ca metoda nu poate fi generalizata, deoarece pe lângă un bun hipnotizator este nevoie și de complezenta celui care urmează să fie hipnotizat. Afirmațiile lui Herrera se bazează numai pe experiența sa si pe un suport teoretic superficial, la acea vreme.
Cercetările ulterioare au demonstrat existenta a doua tipuri de tehnici de hipnotizare care pot fi utilizate in practica judiciară: una permisiva (materna) – care presupune un mod "cald" de abordare a persoanei ce urmează a fi hipnotizata, complezenta din partea acesteia, aderenta la procedura etc. ; una agresiva (paterna) – care presupune ca subiectul sa nu coopereze si sa nu dorească implicit sa fie hipnotizat, bazându-se pe abilitatile hipnotizatorului si având o modalitate specifica de abordare a persoanei.
Nu este greu de înțeles de ce tehnica de hipnotizare folosita de Herrera nu se putea aplica decât in situații rare persoanelor aflate sub investigație judiciara. O persoana vinovata va fi motivata pentru a se împotrivi sau simula starea de transa in vederea eludării informațiilor pe care acesta nu vrea sa le mărturisească. Hipnoza ca tehnica de detectare a comportamentului simulat se aplica in prezent in domeniul criminalistic alături de investigațiile cu ajutorul poligrafului.
În cadrul Laboratorului psihologic de detecție a comportamentului simulat Cluj, aceasta metoda a fost aplicata de către Ioan Bus in colaborare cu Mircea Miclea si Daniel David de la Facultatea de Psihologie si Științe ale Educației Cluj. O alta metoda subsumată acestei categorii presupunea utilizarea unor substanțe psiho-farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care aduc subiectul, căruia i se administrează, într-o stare de semiconștienta numita "automatism oniric". În aceasta stare cenzura conștienta este obnubilata, fără a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reacție automata. În anul 1918, un medic american (House) a lansat un preparat numit “Thruth-serum” (serul adevărului). În urma administrării substanței respective, autorul pretindea ca se obțin declarații foarte sincere in legătură cu infracțiunea pe care un subiect a comis-o.
Procedura consta in administrarea serului (1% bromhidrat de scopolamina si 2% clorhidrat de morfina) la fiecare jumătate de ora in doze de 1 sau 2 mm3 (in funcție de greutate si vârsta) pana la obținerea unei stări de semiconștienta (Eysenck, 1966; Bogdan, 1973).
In prezent o astfel de tehnica este interzisa, considerându-se ca ar reprezenta o grava încălcare a dreptului de apărare a individului.
2.1.4. Metoda detectării stresului emoțional in scris
Este o metoda prin care se înregistrează sub forma grafica modificările intervenite in scrisul unei persoane aflata într-o stare de tensiune psihica. Se înregistrează trei caracteristici ale scrisului: timpul de latenta; durata scrierii răspunsului; presiunea scrierii.
Încăperea in care se desfășoară examinarea trebuie sa fie izolata fonic, sa asigure confortul necesar acestui gen de examinare, deoarece orice zgomot, orice intervenție din afara influențează negativ desfășurarea, respectiv rezultatele testării (Nichifor, 1978; Stancu, 1995).
Se recomanda utilizarea acestei tehnici in paralel cu testarea la poligraf, realizându-se o completare reciproca a rezultatelor obținute prin cele doua metode.
2.1.5. Metoda detectării stresului din voce
Datele oferite de literatura de specialitate demonstrează ca printre indicatorii cei mai sensibili ai emoției se înscriu si caracteristicile conturului, vitezei, amplitudinii frecventei tonului fundamental al vocii de-a lungul unei rostiri, ca urmare a modificărilor de ordin fiziologic in aducția si abducția corzilor vocale. Schimbările la nivelul frecventei tonului fundamental se instalează, de regula, in spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este in întregime controlat de conștiința. Detectorul de stres psihologic (Psychological Stress Evaluator – PSE), este un dispozitiv care permite evidențierea stresului emoțional din voce, mai exact modulațiile, inauzibile si involuntare, de frecventa medie (FM) in registrul 8-12 Hz (8 -14 Hz, după alți autori).
Aceste modulații de frecventa, a căror intensitate si pattern sunt invers proporționale cu gradul de stres al vorbitorului, se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care acompaniază contracția voluntara a mușchilor striați implicați in vorbire. In timpul perioadei fără stres, modulațiile sunt sub controlul Sistemului Nervos Central (SNC). La apariția stresului Sistemul Nervos Autonomic (SNA) devine dominant, având ca efect inhibiția mușchilor fonatori cu repercusiuni la nivelul registrului FM.
Aceasta inhibiție, indicator al stresului emoțional, este evidențiată de către detectorul de stres din voce, ca o caracteristica blocanta sau ca o forma de unda rectangulara (Horvath, 1979). În investigațiile criminalistice, pentru obținerea unor rezultate superioare in analiza emoției manifestate in voce, se folosește un cuplu de aparatura, care cuprinde: un magnetofon profesional de înaltă performanța tehnica ce înregistrează răspunsul dat de subiect la poligraf; un sonograf de tipul 7029 A; un aparat de detectare a stresului din voce cu ajutorul căruia se transcrie pe vocograme reprezentarea sonora a răspunsului dat de subiect in timpul testării la poligraf.
Folosirea acestei metodologii pentru detectarea comportamentului simulat prezinta mai multe avantaje: înregistrarea profesionala a răspunsului dat de subiect, permițându-se reținerea si transcrierea cu ajutorul sonografului a modificărilor produse in voce si vorbire, rezultat a stării emoționale trăite; posibilitățile științifice oferite de sonograf in transcrierea pe fonograme a caracteristicilor care pun in evidenta modificările produse in voce; posibilitatea de a corela rezultatele obținute cu ajutorul poligrafului, cu cele provenite din studierea vocogramelor.
Detectorul stresului din voce procesează frecventele din voce, le păstrează pe banda magnetica, utilizând filtre electronice si tehnica de discriminare a frecventelor. Patternurile de stres apar ca un traseu mișcător pe o hârtie speciala pentru înregistrat.
Caracteristicile vocale care pun in evidenta emoția determinata de disimularea adevărului, analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt: valorile (medie si limitele minime sau maxime) frecventei tonului fundamental al vocii; durata emisiei vocale; intensitatea consoanelor explozive; viteza de articulare; timpul de latență.
Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat vocal, multilateral, dar nu mai eficient decât poligraful. Studiile efectuate de Barland (1975), Kubis (1973) si Horvath (1979), in ceea ce privește acuratețea detectării comportamentului simulat, cu cele doua dispozitive, au pledat in favoarea utilizării poligrafului, acesta având predictibilitate mult crescută.
2.1.6. Tehnica poligraf
Tehnica poligraf este una dintre cele mai performante tehnici folosite in domeniul detectării comportamentului simulat. Poligraful cunoscut empiric sub denumirea de "detector de minciuni" este un înregistrator mecanic sau electronic, ce preia pneumatic modificările de tensiune arteriala, puls, respirație, suplimentat cu un sistem pentru înregistrarea rezistentei electrodermice si a micromișcărilor musculare .Poligraful nu înregistrează in mod direct minciuna, ci modificările fiziologice determinate de emoțiile care însoțesc comportamentul simulat.
2.1.7 Potențialele evocate ale creierului
În ultima perioada se fac cercetări pentru detectarea comportamentului simulat si prin alte tehnici. Astfel, tehnica de evidențiere a potențialelor evocate ale creierului, care necesita o aparatura foarte sofisticata, se bazează pe înregistrarea a doua tipuri de potențiale: P300 si N400.
Potențialul evocat P300 apare automat la subiecții simulanți, ca urmare a categorizării stimulilor in relevanți (incriminanți) si irelevanți (neincriminanți), categorizăre raportata la cazul aflat in cercetare. În cazul subiecților sinceri potențialul P300 nu apare deoarece aceștia nu realizează procesul de categorizare, toți stimulii având aceeași valoare raportata la cazul aflat in investigație.
Potențialul N400 apare in momentul in care subiectul procesează informația falsa, incriminanta, pe care in mod explicit si voluntar însă nu o recunoaște ca fiind falsa sau incriminanta (simulează). Inițial, s-a considerat ca aceasta metoda poate avea o fidelitate mare deoarece potențialele evocate ale creierului sunt greu de manipulat de către subiect, estimându-se ca acestea vor deveni indicatori extrem de acurați ai simulării. Cercetările recente in domeniu au demonstrat ca aceasta metoda prezinta unele imperfecțiuni. Astfel, un subiect neimplicat in infracțiune, dar care deține informații despre locul faptei (de exemplu, frecventa locuința victimei), in urma înregistrării potențialelor evocate, acesta va prezenta indici similari cu cei ai autorului faptei.
Rămâne ca cercetările in curs de desfășurare sa confirme validitatea si impactul pragmatic ale potențialelor evocate, prefigurându-se o coroborare cu parametrii tehnicii poligraf .
2.2. Secțiunea a II-a Constatarea stresului psihologic cu ajutorul sonagrafului si al detectorului de stres psihologic in voce
2.2.1. Fundamentul stiintific al starilor emotionale puse in evidenta prin voce
Ca gândirea, de alfel, procesele cereblale, vorbire interioara, reprezentarea sau imaginarea unor lucruri, sunt insotite de unele manifestari observabile sau neobservabile care, pot fi considerate în mod obiectiv, datorita unor mnifestari musculare, vasculare, cerebrale, de temperatura a pieliii și a respiratorii.
Limbajul este insotit si de catre gandire, ceea ce presupune,potrivit cercetarilor efectuate, si o crestere a micromiscarilor de tip verbal, un tonus musular crescut, o incordare tonica a buzelor sau a muschii limbii.
Activitatea musculara a laringelui si a coardelor vocale are o influenta directa asupra debitului sonor si,in special a frecventei fundamentale, si mai putin asupra celorlalte parti ale aparatului fonator, ca buze, limba, maxilare.
Cele mai afectate de starea emotionala a vorbitului sunt coardele vocale, care au un efect direct asupra volumului aerului fonator ce trece prin glotă.
Modificarile fiziologice generale de emotie ca presiunea subglotică mărită,uscarea excesivă a gurii sau un exces de salivatie si modificarea controlului activitatii motorii, pot avea o influenta asupra formei ondulatorii a vibratiilor corzilor vocale.
Cel mai mult afectat de stresul psihologic este tremurul fiziologic existent la nivelul tuturor muschilor care actioneaza aparatul fonorespirator, cu precadere tremuruli fiziologic al muschilor aductori si abductori ce enerveaza coardele vocale.
Termenul fiziologic, după unii cercetători, este de fapt o ondulație sau oscilație minusculă ce corespunde frecvenței de 8-4 Hz. Pote fi atribuit undelor alfa.
În momentul în care o persoană nu este stresată, tremurul fiziologic are o intensitate maximă. Când se instalează stresul, tremurul fiziologic scade în intesitate sau este eliminat în întregime. Scăderea sau eliminarea a tremurului fiziologic continuă până când dispar condițiile de stres. Reducerea sau eliminarea tremurului fiziologic este în raport invers proporțional cu intesitatea stresului care acționează asupra subiectului.
Modificările vitezei, amplitudinii și cantității tremurului fiziologic ca urmare a reducerii sau eliminării sale produce schimbări în frecvența tonului fundamental.
La nivelul frecvenței, schimbările tonului fundamental se instalează de regulă în spectrul neauzibil al vocii, domeniu necontrolat în întregime de conștiință.
(PSE), detectorul de stres psihologic permițând analizarea spectrului neauzibil al frecvenței tonului fundamental, pune în evidență orice modificare produsă în tremurul fiziologic. Printre indicatorii cei mai sensibili se înscriu și caracteristicile conturului fregvenței tonului fundamental al vocii de-a lungul unei rostiri, ca urmare modificărilor de ordin fiziologic în aducția și abducția coardelor vocale.
Modificările produse de emoție vorbitorului în conturul frecvenței tonului fundamental, în ritmul și dinamica vorbirii, în frecvența formațională, articualției și intensitate vor prezenta unele particularități în raport cu modul de formare normală a vocalelor și consoanelor în limba română.
2.2.2. Mijloace tehnice de examinare
Pentru stabilirea disimulării adevărului cu ajutorul vocii și vorbirii se pot folosi caseofoanele și dispozitivele simple de analiză a vocii, cu care se examinează variațiilor rapide ale vocii umane.
Rezultatele nt superioare se obțin prin folosirea în vederea analizării emoției manifestate în voce și vorbire a unui cuplu de aparatură. Un asemenea cuplu cuprinde: un magnetofon profesional de înaltă performanță tehnică cu care se înregistrează răspunsul dat de subiectul testat la poligraf, un sonograf de tip 7029-A și un aparat PSE cu ajutorul cărora se transcrie pe vocograme reprezentarea sonoră a răspunsului dat de subiect în timpul testării cu poligraful.
Folosirea acestui sistem complex de aparatură prezintă mai multe avantaje, printre care: înregistrarea la cei mai înalți parametri a semnalului sonor al răspunsului dat la întrebare, realizată, de regulă, cu viteza de 19,05, care va permite reținerea și transcrierea cu ajutorul sonografului a tuturormodificărilor produse în voce și vorbire ca urmare a stării emotive trăite de subiect: posibilitățile științifice oferite de sonograf de tip 7029-A în transcrierea pe vocograme a caracteristicilor care pun în evidență modificările produse în voce și vorbire de emoție sunt remarcabile din punct de vedere al cantității informațiilor obținute; se poate face corelație între rezultatele obșinute din examinarea diagramelor care transcriu, cu ajutorul poligrafului, reacțiile fiziologice la sistemul dar prin întrebări puse și cele provenite din studierea vocogramelor obținute prin transcrierea semnalului sonor al răspunsului dat.
Analiza caracteristicilor specifice stresului psihologic în voce se face însă cu ajutorul PSE-ului care poate detecta și transcrie pe diagrame diminuarea sai eliminarea în întregime a tremurului fiziologic.
PSE-ul permite transcrierea pe diagrame a stresului în voce, în 32 de posibilități, oferind astfel o multitudine de detalii ale modelelor de stres. Sunt 32 de posibilități determinate de faptul că aparatul are patru moduri de lucru și două viteze de derulare a hârtiei pe care se transcriu diagramele, ceea ce presupune opt posibilități la transcrierea pe diagrame a aceluiași răspuns.
Având în vedere că la fiecare dintre acesre posibilități se pot folosi și cele 4 viteze ale magnetofonului Uber, se obțin 32 de posibilități de realizare a diagramelor pentru același răspuns dat de subiectul testat.
În diagramele realizate cu acest aparat se transcriu modificările de amplitudine care sunt în raport direct cu modificările valorilor tremurului fiziologic și în raport invers cu gradul de stres resimțit de subiect.
Spre deosibire de poligraf , în timpul testării subiectului poate răspunde la întrebările puse și sub formă narativă, întrucât aparatul permite și examinarea unei propoziții sau fraze.
2.2.3 Caracteristici care pun în evidenta emoția determinată de disimularea adevărului
După cercetările experimentale efectuate până în prezent a pus în evidență caracteristicile care marchează emoția în voce și vorbire generate de disimularea adevărului.
În prezentarea următoare se vor prezenta caracteristici și caracterul lor specific pentru evidenșierea emoției, în voce și vorbire, determinată de disimularea adevărului.
Frecvența tonului fundamental al vocii (Fo). Valoarea medie și limitele minime și maxime ale frecvenței fundamentale diferă de la pronunția sinceră la cea care are drept scop, disimularea adevărului.
Pentru ca măsuratorile să poată fi efectuate, se cer a fi îndeplinite unele cerințe prealabile, și anume acelea de a se pune subiectului două categorii de întrebări: întrebări despre un aspect cunoscut fără încărcătură emoționlă, cum ar fi:( ,, Sunteți născut în Iași?”. În caz afirmativ va răspunde ,,da”, în caz negativ va răspunde ,,nu”), întrebările cu încărcătură emoțională legate de fapta penală, la care, de asemenea, va răspunde prin ,,nu” sau ,,da”.
Pentru transpunerea pe vocogramă în bandă îngustată cu ajutorul sonografului tip 7029-A, se vor alege mai multe răspunsuri de ,,nu” date de subiect la întrebări ci și fără încărcătură.
Pe vocogramele în bandă îngustă se va măsura frecvența fundamentala după procedeul cunoscut, stabilindu-se în primul rând frecvența minimă, medie și maximă a tonului fundamental la răspunsurile de ,,nu,, date de subiect la întrebările fără încărcătură. În același mod se va stabili și frecvența tonului fundamental minimă, medie și maximă la răspunsurile de ,,nu,, date de subiect la întrebările cu încărcătură. În legătură cu frecvența tonului fundamental interesează și contural acesteia, analizat de-a lungul unei pronunțări.
Frecvența tonului fundamental se poate constata legătura acestuia cu respirația, despre care literatura de specialitate afirmă că este adesea un indicator sensibil în anumite situați emoționale(cum ar fi teama) și în încercările conștiente de disimularea adevărului sau în contraziceri. Ritmul respirației va crește ca urmare o presiune sub globală crescută în timpul vorbirii, care la rândul său va da naștere unei frecvențe a tonului fundamental mai ridicate în cursul emiterii de sunete cu voce tare în ritmul vorbirii.
Ritmul mărit al respirației poate avea, de asemenea, drept efect durate mai scurte de vorbire între respirații. Alte efecte fiziologice tipice stărilor de emoție pot fi uscarea gurii, anticiparea, teama, palpitarea, și dezorganizarea răspunsului motor. Aceste efecte pot avea influență asupra diferitelor componente ale sistemului vorbirii, inclusiv a laringelui, care este implicat direct în control frecvenței tonului fundamental. Activitatea musculară în laringe și situația în care se află coardele vocale vor avea probabil o influență mai directă asupra debitului sonor și, în special, asupra frecvenței tonului fundamental.
Presiunea sub globală precum și modificările fiziologice generate de emoție, uscarea excesivă a gurii, un exces de salivație și scăderea bunului mers al controlului motor pot avea și ele o influență asupra coardelor vocale și, deci, implicit asupra frecvenței tonului fundamental. Modificarea produsă de stres în spectrul neauzibil al frecvenței tonului fundamental apare pe diagraama realizată cu ajutorul PSE-ului sub mai multe forme. În momentul când stresul reduce în mai mică măsură tremurul fiziologic, pe diagramă apare un desen în formă de boltă, iar când se reduce tremurul fiziologic pe diagramă apare un desen în formă de romb.
Când cantitatea de stres psihologic este mare, tremurul fiziologic fiind practic anihilat, pe diagramă apare un desen în formă de dreptunghi sau de pătrat. Toate experimentele efectuate au pus în evidență următoarele modificări ale frecvenței tonului fundamental, în cazul disimulării adevărului, față de cea caracteristică răspunsurilor sincere: frecvenșa tonului funfamentaleste, de regulă , mai ridicată de-alungul rostirii răspunsului cu stres psiholohic, față de un răspuns fără încărcatură emoțională, frecvența tonului fundamental proprie pentru una sau două silabe din fiecare propoziție marchează creșteri de vârfuri ascendente, ceea ce indică accentuarea puternică pe aceste silabe, discontinuități pronunțate ale frecvenței tonului fundamental de la o silabă la alta, apariția de fluctuații rapide ale frecvenței tonului fundamental în sus sau în jo, față de vocea neutră, apariția unor protuberanțe generate de undele tremurături fiziologice în conformația frecvenței tonului fundamental.
Durata emisiei vocale constituie o altă caracteristică a vocii care poate pune în evidență starea de emoție generată de disimularea adevărului. După experimentele efectuate, creștere duratei este marcată atât de sporirea duratei vocalelor,cât și, mai ales, mărirea duratei consoanelor.
Intensitatea consoanelor explozive. Stările emotive pot genera, în același timp, și o creștere în intensitate a consoanelor explozive. Marcarea consoanei pe vocogramă pare a fi mai bine definită în cazul încărcăturii emoționale decât în cazul neutru, întrucât modificările de intensitate la închiderile consoanelor și la eliberările acestora sunt mai abrupte.
Viteza de articulare crește în funcție de încărcătura emoțională a răspunsului dat la întrebare. În cursul cercetările experimentale, viteza de articulare s-a putut determina pe vocograme în bandă lată prin măsurarea tranzacției.
Timpul de latență se măsoară pe vocograme în bandă lată din momentul în care se termină întrebarea pusă de examinator și până când subiectul dă răspunsul la întrebarea. Atunci când subiectul, prin răspunsul dat, încercă să disimulezeadevărul, timpul de latență crește față de celspecific răspunsurilor neutre.
2.2.4. Etapele examinarii
Pentru aplicarea acestor metode , care pot fi testate în paralel cu testarea poligraf și separat, trebuie parcurse următoarele etape:
2.2.4.1. Etapa elaborarii testelor
Testele cu întrebări vor fi întocmite in comun de catre examinatorul de la poligraf si examinatorul care foloseste metoda stabilirii disimularii adevarului cu ajutorul vocii si vorbirii.
Aceste teste contin cel putin urmatorarele categorii de intrebari, ce vor genera raspunsuri care sa permita interpretarea datelor oferite de vocograme : intrebari neutre despre faptae cunoscute ca reale si verificate de examinator ,care sunt necesare pentru obtinerea de raspunsuri sincere prin ,, da” sau ,,nu” , intrebari in care subiectul sa fie obligat sa disimuleze adevarul raspunzand cu ,,da” sau ,,nu” , intrebari cu incarcatura legate de comiterea faptelor penale, la care subiectul va raspunde cu ,,da” sau ,,nu” , intrebari fictive realizate pe acceasi situatie de fapt, la care subiectul va raspunde cu ,,da” sau ,,nu” ,.
Testarea cu ajutorul vocii a consacrat mai multe tipuri de tehnici de examinare, printer care: tehnica varfului de tensiune, tehnica testului intrebarilor general, tehnica intrebarilor amestecate, tehnica testului sinceritatii fata de testul de minciunii, tehnica testului de compozitie pe zone, tehnica testului de simulare si altele.
Dupa realizarea testului in parallel cu poligraful, examinatorul pregati anumite intrebari fara incarcatura , cu incarcatura si fictive, pentru a continua testarea intr-o camera tratata fonic, punand intrebari la care subiectul va trebui sa dea raspunsul afirmativ sau negative in intregime.
De exemplu: intrebare: – Sunteti nascut in Targu Frumos?
raspuns : – Da, sunt nascut in Targu Frumos.
intrebare: – Sunteti nascut in Iasi?
raspuns: – Nu, nu sunt nascut in Iasi.
2.2.4.2. Etapa intervievarii subiectului si inregistrarii raspunsurilor
Atat intrebarile puse de examinator, cat si raspunsurile date de subiect sunt inregistrate pe banda de magnetofon.
Dupa terminarea testelor pentru poligraf, examinatorul ii pune intrebari suplimentare, la care subiectul va raspunde afirmativ sau negativ, Raspunsurile fiind intregistrate pe banda magnetica, se obtine astfel un material mult mai complet pentru punerea in evidenta a emotiei cu ajutorul vocii si vorbirii.
2.2.4.3. Etapa transcrierii pe vocograme si diagrame
Pentru transcrierea pe vocograme cu ajutorul sonografului se aleg urmatoarele categorii de pronuntii: raspunsuri cu ,,da” sau ,,nu” dat in mod sincer la intrebariel verificate, raspunsuri cu ,,da” sau ,,nu: in care subiectul a disimulat adevarul, raspunsuri cu ,,da” sau ,,nu” la intrebari cu incarcatura legate de fapta penala cercetate, propozitii sau fraze prin care a raspuns afirmativ sau negativ la inrebarile puse.
Transcrierea se face pe vocograme in banda ingusta si vocograme in banda lata, intrucat acestea pun in evidenta toate caracteristicile prezentate anterior.
Se vor proceda la traiectoria pe diagrame a aceluiasi raspuns cu ajutorul aparatului PSE, folosindu-se posibilitatile oferite de acesta pentru realizarea diagramelor de ansamblu si de detaliu.
2.2.4.4. Etapa interpretrii vocogramelor si a diagramelor
Intreruperea stiintifica a datelor oferite de vocograme trebuie facuta prin analiza tuturor caracteristicilor proprii emotiei.
In procesul interpretarii vocogramelor se procedeaza, in primul rand, la marcarea si stabilirea caracteristicilor mentionate pe vocogramele care contin raspunsurile data de subiect la intrebarile de control, la intrebarile cu incarcatura si la intrebarile fictictiv.
Examinarea comparativa prezinta o importanta deosebita si trebuie sa aiba in vedere: fregventa medie a tonului fundamental, fregventa minima si maxima a tonului fundamental, cresterea varfurilor ascandente ale fregventein tonului fundamental, discontinuitatile frecventei tonului funfamental de la o silaba la alta, prezenta unei fluctuatii rapide a frecventei tonului fundamental, pozitive sau negative, durata emisiunii vocalelor, durata emisiunii consoanelor, intensitatea consoanelro explozive, viteza de articulare, timpul de latenta.
Demonstratia concluziilor formulate se face prin marcarea datelor pe vocograma, pe diagrame si prin tabele sinoptice care sunt in masura sa evidentieze diferentele dintre raspunsurile cu sau fara incarcatura emotionala.
Pentru interpretarea stiintifica a diagramelor obtinute cu ajutorul PSE se vor identifica modelele specifice stresului (bolta, rombul sau dreptunghiul) si se vor marca si masura elementele pe care le oferă.
2.2.4.5. Formarea concluziei
Specialistul in tehnica stabilirii emoției in voce poate formula următoarele concluzii .
Certa pozitiva. De exemplu: ,,Numitul A. C. a prezentat modificari caracteristice stresului pshihologic la urmatoarele intrebari: ,, Aveti vriun amestec in comiterea furtului din cartierul..?”
Certa negativa. De exemplu: ,,Numitul C. V. nu a prezentat modificari caracteristice stresului psihologic la intrebarile cu relevanta pentru fapta infractionala”.
De imposibilitate. De exemplu: ,, Nu s epot stabili modificari caracteristice la testarea numitului L. C., intrucat acesta este bolnav psihic.”
2.2.5. Unele rezultate obținute pe plan mondial
Datele prezentate de literatura de specialitate cu privire la posibilitatile pe care le ofera vocea si vorbirea pentru detectarea conduitei simulate sunt destul de restranse.
In mod deosebit, asemenea date ofera literatura de specialitate din S.U.A., unde de fapt se intregistreaza o utilizare frecventa a testelor cu tehnica PSE. Retine atentia si faptul ca testarea cu PSE este utilizata nu numai in procesul penal, ci si in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni. Astfel, in unele state din S.U.A., suspendarea executarii pedepsei este pronuntata de instanta numai daca in urma testarii cu PSE inculpatii prezinta garantii ca nu intentioneaza sa comita alte fapte penale.
De asemenea, testarea se foloseste periodic si in cazul celor eliberati conditional, pentru a se verifica conduita lor.
CAPITOLUL III- Fundamentul științific al tehnicii poligraf
3.1. Secțiunea I- Considerații introductive
Abordarea regulilor tactice de ascultare a învinuitului sau a inculpatului nu poate fi lipsită de câteva referiri la unele dintre metodele tehnico-științifice cu care se încearcă, în prezent, să se stabilească since-ritatea sau nesinceritatea unei persoane, în calitatea sa de subiect principal al unuiraport juridic procesual penal. Despre aceste tehnici este necesar să fie corect informați viitorii anchetatori, magistrați sau apărători, chiar dacă utilizarea lor în justiție, în calitate de mijloace de probă, rămâne o chestiune de viitor, ele nefiind prevăzute ca atare de legislația noastră procesual penală ca mijloc de probă. Problematica tehnicii experimentale de detectare a comportamentului simulat, aeventualei minciuni, a fost tratată și în câteva dintre lucrările românești de psihologie,inclusiv de psihologie judiciară, precum și în unele de tactică criminalistică. Este necesar să reamintim că, încă de la apariția statului și dreptului sclavagist, cei chemați să administreze justiția au fost preocupați să găsească cele mai eficiente mijloace de probă, pentru stabilirea adevărului. Au sunt nici 300 de ani de când ordaliile și mai ales tortura erau printre cele mai importante mijloace deobținere a probelor, a mărturisirii, metode practicate de justiția ecleziastică, sistemul inchizitorial rămânând în istorie pentru cruzimea sa fără margini. Progresele realizate de științele exacte, începând în secolul XIX, au inFluențat într-un sens pozitivști sistemul judiciar, care a început să se bazeze tot mai mult în stabilirea adevărului petehnici și metode fundamentate științific, un rol deosebit în acest sens avându-l Criminalistica.
3.2. Secțiunea aII-a- Indicatorii psihofiziologici de depistare a nesincerității
Observația empirică milenară a evidențiat faptul, îndeobște cunoscut, constând în aceea că ori de câte ori se ascunde adevărul prin rostirea unei minciuni, acest fapt este însoțit de un întreg cortegiu de trăiri lăuntrice și de sentimentul stingheritor al vinovăției. “În strădania de a ascunde adevărul nu am simțit oare în unele ocazii o creștere bruscă a bătăilor inimii, urcarea sângelui în obraz, un impuls incontrolabil de a înghiți, sau alte astfel de fenomene rezultând din teama asupra posibilității că minciuna să fie descoperită? și nu ne-am întâlnit cu multe ocazii în care am putut decela minciunile altor persoane prin diverse manifestări ca roșirea, contractarea buzelor, strângerea ochilor, evitarea de a privi pe cel ce întreaba «drept în ochi», o monotonie specială a vocii, un «râs forțat», o contraîntrebare de «cine, eu?», o cerere inutilă de a se repeta întrebarea, mișcări ale mâinilor și picioarelor arătând o stare de stânjeneală, o activitate mărită a «mărului lui Adam» și multe alte reacții de natură asemănătoare?”
Deosebit de frecvent, asemenea manifestări se întâlnesc în domeniul psihologiei judiciare, oglindite concret în munca de urmărire penală, de ascultare a învinuiților și infractorilor. În marea majoritate a cazurilor, aceștia, profitând de lipsa unor probe hotărâtoare și țesând raționamente cu aspecte de verosimilitate, zădarnicesc aflarea adevărului și soluționarea justă a cauzelor. Dacă în plan rațional, logico-cognitiv (acela al dialogului dintre anchetator și infractor),manifestarea de voință a acestuia din urmă de a se apăra de acuzațiile aduse se desfășoară plenar, nestingherit, uneori dându-i chiar câstig de cauză, nu același lucru este posibil în sfera trăirilor emoționale și a reacțiilor psihofiziologice, unde, de obicei, autocontrolul voluntar rămâne fără efect.
“Persoana care a comis o infracțiune, în timpul ascultării se află într-o stare de excitațieemoțională puternică, în special atunci când există un pericol real de a face cunoscute fapte pe carevrea să le ascundă la o reacție emoțională puternică intervin modificări în presiunea sângelui, în forța și viteza de lucru ale inimii, în respirație (schimbarea ritmului), în reacția epidermogalvanică. Aceste modificări pot fi înregistrate pe aparate speciale, analizându-se mai apoi abaterile intervenite”.
3.3. Secțiunea aIII-a Mecanismul psihofiziologic al producerii stării emoționale
În săvârsirea unei fapte penale (furt, tâlhărie, delapidare, omor etc.) subiectul (infractorul) participă cu întreaga sa fință, mobilizându-și pentru reușita infracțională întregul sau potențial volitivși cognitivo-afectiv.Punerea în act a hotărârii de a comite fapta prevazută de legea penală este precedată de o seriede procese de analiză și sinteză și de o luptă între motive, deliberarea și actele executorii antrenând profund întreaga personalitate a individului. Acest lucru face ca faptul infracțional să nu ramână ca oachiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței infractorului, ci să se integreze în aceasta sub formaunei structuri informaționale stabile cu conținut și încărcătura afectivemoțională specifică, cu un rolmotivețional bine diferențiat. Asimilarea faptei are loc în momentul savârșirii acesteia, în procesul perceperii și acțiunii nemijlocite cu obiectele și fenomenele din mediul (infracțional) înconjurător și alsedimentării semnificațiilor lor în experiența adaptativă în raport cu situația infracțională.
Psihologic, obiectele, fințele sau fenomenele percepute de infractor în timpul comiterii faptei(scule sau instrumente de spargere, arme, victima, martori, contextul spațio-temporal al desfășurăriifaptei etc.), în funcție de proprietățile lor fizico-chimice (intensitate, formă, mărime, culoare,dispoziție spațială, rezistență a victimei) sau de efectele acestora (țipăt de durere, strigăt, zgomot de împuscături etc.) determină trăiri și reacții emoționale pozitive sau negative ale subiectului. Subordonându-se caracteristicilor informaționale ale faptei, componentele experienței afective corespunzătoare se asociază, integrându-se în calitate de componentă a imaginii individuale sau categoriale despre fapta infracțională, conform principiului psihologic dupa care stabilizarea șiorganizarea sistemului de imagini implică și stabilizarea și organizarea substratului lor afectiv.Tehnicile poligraf, abordând în mod indirect planul constiinței subiectului, caută să evidențiezedacă acesta redă cu fidelitate și în mod sincer “ceea ce știe”, adică elementele de conținut ale “realitățiisubiective” pe care o poartă în planul conștiinței sale (elemente de timp și de loc legate de faptă, demodul de operare și de împrejurările care au declanșat comportamentul infracțional).
Stările emoționale iau naștere încă din momentul în care bănuitul este invitat pentru a da relațiilegate de faptă și, în general, cunosc urmatoarea dinamică în manifestare:
Starea inițială a constientizării pericolului (în cazul unui vinovat) de a fi identificat șidemascat introduce organismul uman, ca sistem autoreglator, într-o stare de vigilență crescută(alarmare ).
Această stare inițială are un caracter difuz, general, global, cu declanșare și realizareinvoluntare, pregătind (prin mecanismele autoreglării psihofiziologice) organismul pentrucontracararea pericolului. În cazul unei persoane nevinovate, de regulă, stările emoționale sunt slabevidențiate, având în general, un caracter stenic, pozitiv, motivat de curiozitate și interes pentru scopulchem.ării în fața anchetatorului. Ele se realizează, de asemenea, prin mecanismele psihofiziologiceinvoluntare, reflexe și au un caracter difuz general, fiind slab evidențiate.
Odată cu începerea chestionării bănuitului, conștientizarea mesajului informațional al întrebărilor ce i se adresează realizează în planul cognitiv al acestuia reactualizarea involuntară amomentelor informaționale obiectual afective care au însoțit comiterea faptei, prin declanșareareacțiilor funcționale ale memoriei intenționale și ale celei latente. Datorită factorului surpriză șielementului de neprevăzut al întrebărilor, representările despre faptă apar brusc, intempestiv,surprinzând compartimentul de analiză și decizie nepregătit, în deficit de date și subansambluri logiceîn fața pericolului iminent de demascare.
Concomitent, caracteristicile afective, stările emoționale șitrăirile care au întovărășit representările despre fapta inundă planul constiinței, dominându-l, învirtutea ineficienței asupra lor a controlului voluntar. La acest nivel, trăirea emoțională se integrează înstructura primară a instinctelor (instinctul de conservare), conștientizarea pericolului demascării declanșând trăirea stării de frică (uneori brusca blocare a unei funcțiuni motorii) , cu caracter bine precizat și distinct față de un pericol anume (rezultând din conținutul mesajului informațional alîntrebării) și însoțită de puternice descărcări neurohormonale declanșate pe cale reflexă.O sursă puternică de geneză a stărilor emoționale este (alături de “teama de detecție”,mai ales după testul cartonașelor de stimulare) și conflictul care apare în plan cognitiv și în procesul dedecizie, între domeniul datelor de cunoaștere ce fundamentează situația adevarată și domeniul datelor intenționale care fundamentează minciuna.
Disimularea adevărului făcută în mod conștient necesită un efort voluntar, care declanșeazăstări emoționale ușor decelabile în parametrii psihofiziologici. Dăcă negarea adevărului este posibilă în planul verbal al dialogului (în cursul anchetei libertatea de conștiință nefiind limitată în nici un fel),acest lucru nu este posibil în planul reacțiilor neurovegetative, unde conflictul capată proporții,instanta corticală conducând, prin structurile subordonate, centrii sistemului vegetativ cătredezechilibrări și reechilibrări succesive cu caracter adaptativ situației de pericol în care se aflăindividul. Plecând de la aceste date stiințifice fundamentate (în literatura românească de specialitate,Ion Ciofu, în cadrul Institutului de psihologie al Academiei, s-a impus prin cercetările asupracomportamentului simulat), tehnica poligraf nu face altceva dacât să depisteze emoția în mod indirect prin depistarea reacțiilor activatorii generale, care implică mecanisme fiziologice atât centrale, cât și periferice.
În acest sens există corelații directe între viața psihică și modificările cardiovasculare.Accelerarea ritmului cardiac în timpul emoției a fost bine cunoscută cu mult timp înainte ca problemasa fie analizată stiințific (Bîkov). Experimental s-a obținut tahicardie în cursul aplicării unei baterii deteste care au introdus o stare de stress (Thiessen), la asteptarea șocului electric (Kransogorski), chiar dacă această așteptare se întinde pe zeci de minute (Lundberg), stabilindu-se că în timpul imediatanterior, cât și după acțiunea aceluiași stimul nociv, anxietatea provoacă o descreștere a acestui ritm.Emoția de teamă, de frică este, deci, legată de intercepția cardiacă, relație exprimată perfect declinicianul Brown: frica este o “proprietate esențială a psihismului cardiac”. Un alt parametru alactivității cordului în emoție îl constituie modificările vasculare. Observațiile, mai întâi clinice(Psonic), au stabilit că are loc o dilatare a vaselor sanguine cerebrale în timpul stărilor afective de orice fel (Franck), în durere și rușine (Mosso) sau în neliniște (Negel)
Totodată, emoția este însoțită și de o creștere a tensiunii arteriale. Legat de activitateaaparatului cardiovascular amintim și efectele glandulare decelabile în emoție. În emoția puternică(mânie) are loc o activare a sistemului nervos simpatic, însoțită de un exces de adrenalină. Ca rezultatapare un întreg cortegiu de reacții fiziologice care pregătesc organismul pentru a putea face față situției(Canon, Funkenstein); respirația devine mai profoundă, ritmul cardiac mai frecvent, tensiunea arterialăcrește, apare afluxul de sânge către inimă și mușchi, procesele din canalul alimentar se diminueazăs.a.m.d.; ficatul se dilată și secretă provizii de zahăr în sânge, iar acesta din urmă coagulează mai rapid(Ruch, Bîkov). În tensiunea psihica, cum ar fi cea provocată de frică, sunt secretați diverși hormoni pelânga adrenalină: noradrenalină, serotonina, aceticolina, care, la un loc, constituie un mecanism de “agitație vegetativă” (Kreindler).
Emoțiile determină prin sistemul nervos vegetativ și modificări electrice în piele, atât derezistența electrică, cât și de potențial. Încă de la primele cercetări ale aplicării tehnicii cutanogalvanice (Pierron, Camppellman) s-a stabilit dependența relației emotierezistența și potențialelectric nu numai de caracterul de noutate a excitării organismului, de caracterul de efort fizic sau intelectual, ci, în foarte largă măsură, și de stările afective în care rezistența electrodermica (RED) este deosebit de activeă.
Folosind o metodă poligrafică au fost obținute schimbări de potențial în raportcu încărcătura emoțională a cuvântului stimul (Kreindler). Paralel cu reacția electrodermografică areloc o intensificare a activității glandelor sudoripare. În emoție este prezenta mai ales transpireția palmara. Aceasta poate fi eficient detectată în stresul emoțional (Funk Hausser).
Modificarea caracteristicilor normale de respirație sub influența emoției.
Sufocarile, înghițirea aerului, gâfâiala și îngreuierea respireției sunt printre schimbărilerespireției care se pot produce în cazul unei emoții. Impulsurile sistemului simpatic dilate bronhiile pulmonare sporind schimbarea oxigenului și bioxidului de carbon.
De obicei, după un răspuns mincinos al infractorului, în traseul ritmului respirator fie că seevidențiaza una, două unde rapide cu o amplitudine mărită, fie că respireția se blocheaza un momentsau capătă un caracter scalariform (ceea ce operatorii de poligraf denumesc “în trepte”).În timpul anchetei,ofițerul experimentat poate, desigur, să descopere și să demaște comportamentul simulat al infractorului, uzând de o logică impecabilă și fisurând sistemul defensiv alacestuia prin evidențierea caracterului contradictoriu și uneori absurd al unor afirmații care-i aparțin.
De asemenea, gama largă de întrebări care surprind infractorul, supunându-l la raționamente imprevizibile și generează un comportament caracteristic în mimică, gestică, intonație, nu face decâtsă ofere o serie de indicii ce reliefează nesinceritatea și încercările de a induce în eroare.
Deși aceastăcale de investigare dă uneori rezultate bune, descoperirea simulării se face incert la unii indivizi, la alții fiind chiar imposibilă, datorită unui autocontrol mărit în manifestările exterioare ale comportamentului simulat, obținut printr-un antrenament oarecare sau prin obișnuința la infractorii recidiviști, înrăiți. De aceea, calea cea mai utilizată și mai sigură pentru detecție o constituie sondarea simulării prin indicatori fiziologici, mai ales prin aceia care evidențiază comportamentul inaparent.
Constiința vinovăției, a fricii, mobilizatoare a unei stări emotive care poate fi mascată cudificultate, îl determină pe individ să reacționeze emoționat ori de câte ori i se prezintă vreun obiectsau i se enunță vreun cuvând în legătură cu infracțiunea comisă. Indicatorul cardiac și ceilalțiindicatori vegetativi reacționează vizibil, chiar dacă infractorul nu minte efectiv, ci tăinuiește doar adevarul, încercând să eludeze eficiența testului, să-l învingă (“to beat the test”). Efortul de a tăinuieste însă inutil. După cum bine probează Mandsley, tristețea (ca una din manifestările emoției), dacănu se manifestă în lacrimi, obligă în schimb organele interne să “plânga”.
Detectorul de minciuni (poligraful) exploatează tocmai această posibilitate științifică fundamentată de a înregistra modificările fiziologice surprinse în ritmul respirator, tensiune, puls și RED, concomitente stărilor emoționale corelate cu negarea adevărului și starea de frică resimțită de infractor fată de posibilitatea demascării sale.
3.4. Secțiunea a IV-a Criterii ce stau la baza folosirii poligrafului
3.4.1 “Detectoarele de minciuni”
Acest termen de largă circulație, desemnează de fapt, aparatura poligraf de înregistrare a unor reacții psihofiziologice caracteristice stărilor de tensiune emoționala. La baza folosirii tehnicii poligraf stau următoarele criterii:
Funcționarea acestor aparate se bazează pe faptul că o minciună spusă conștient, pe lângăefortul mintal pe care îl necesită, produce și o anumită stare de tensiune emoțională (teamă);
Producerea tensiunii emoționale își are originea în declanșările involuntare ale sistemuluineurovegetativ concomitent conștientizării pericolului și în trezirea prin aceasta a instinctului deautoconservare;
Prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului,care-și conservă toate calitățile sale volitive și rațional-afective;
Folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului și consimțământul apărarii. Fărăconlucrarea subiectului, un test nu se poate efectua;
Metodologia de testare nu este interzisă de lege, nefacând parte din categoria mijloacelor prohibitive; ea își aduce contribuția la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzelor. Testarea la poligraf poate fi făcută atât în scopul stabilirii nevinovăției unei persoane, cât și înscopul dovedirii vinovăției sale.Tehnicile poligraf înregistrează, în principal, modificările indicilor psihofiziologici oglindite înurmătoarele diagrame: diagrama puls-tensiune arterială, diagrama ritmului respirator, diagrama rezistenței electrodermice.
3.4.2. Rolul tehnicii ,, Lie detector” pholigraph
Organele de cercetare penală, pe de o parte, sunt direct interesate de a găsi cea mai scurtă calespre descoperirea autorilor de infracțiuni, deoarece rămânerea în libertate a acestora prezintă un pericol social, iar pe de altă parte, acestea sunt interesate să folosească mijloace legale, cât maieficiente și în același timp riguros științifice care să conducă la obținerea mijloacelor de probă.
Totodată trebuie subliniat faptul că organele de cercetare penală în activitatea lor complexă deascultare a părților implicate în procesul judiciar, de efectuare a reconstituirilor, a recunoașterilor dingrup etc. sunt interesate în aflarea adevărului de care depinde orientarea tuturor celorlalte activitățispecifice.
Mai mult decât atât, părțile implicate în procesul judiciar sunt persoane cu interese diferite în acăror structură intră cele două tipuri clasice de comportamente – respectiv cel aparent și cel inaparent.
Marele interes al celor chemați să înfăptuiască justiția este însă aflarea adevărului cuprins încomportamentul inaparent (ascuns).Datele obținute în urma examinărilor poligraf permit: excluderea suspecților neimplicați în cauzele cercetate, prevenindu-se erorile judiciare, pierderile de timp prin verificări inutile și evitarea implicării cadrelor de poliție în activități ineficiente; identificarea autorilor de infracțiuni indiferent de gen; verificarea veridicității declarațiilor persoanelor implicate în procesul judiciar; stabilirea sincerității apărărilor formulate de către persoanele implicate în comitereaunor infracțiuni (cauze care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, starea de necesitate,eroarea de fapt, constringerea fizică sau morală ); stabilirea imprejurărilor care califică sau agravează unele fapte penale; depistarea caracterului calomnios al unor denunțuri sau plângeri penale;-soluționarea contradicțiilor ce apar între declarațiile persoanelor constituite ca părți în procesul penal, când procedeul clasic al confruntărilor nu a dat rezultate.
In practica judiciară pot să apară și alte aspecte care vizează stabilirea adevărului, astfel încâttehnica poligraf poate fi folosită și adaptată oricăror situații.
3.5. Secțiunea a V-a Eventualele posibilități de eroare în folosirea tehnicii poligraf
O posibilitate de eroare rezidă în raționarea excesivă și pledarea până la autoconvingere anevinovăției, situație pe care, teoretic, literatura de specialitate o semnalează în legătură cu aceleinfracțiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă foarte severă. Explicația psihologică constă în aceeacă întreaga activitate psihică este comutată asupra conștientizării pericolului, lasând în conul de umbrăaspectele legate de fapta comisă. Teama față de sentința ce va fi pronunțată este în acest caz, un factor cu mult mai predominant decât teama că minciuna ar putea fi detectată .
De asemenea, pledarea până la autoconvingere (în susținerea nevinovăției), duce în timp la oraționalizare “la rece” a faptelor și la o descărcare afectivă, care provoacă diminuarea sentimentuluivinovăției (efectul obișnuinței trăirii, fapt realizabil uneori și printr-o interogare excesivă înainte detest). Uneori, subiecții supuși testării cu poligraful se abat de la instructțiunile primite și, în dorința dea se sustrage detectării vinovăției, se dedau la o serie de tentative de a denatura reprezentările grafice(Reid, Inbau, H.J. Eysenk).Ceea ce asemenea indivizi nu cunosc, este faptul că acest comportament, diferit de cel indicat prin instructaj, devine semnificativ pentru minciuna lor, traseele diagramelor fiind de o regularitate șio lipsă de naturalețe care trezesc suspiciuni examinatorului.
De altfel, indivizii din aceasta categorierecurg la o serie de tactici defensive, în scopul sustragerii de la examenul poligraf (oboseală excesivă,consum de medicamente, de alcool etc.). Nu rare sunt și cazurile când, în funcție de cunoștințeleștiințifice pe care le posedă, subiecții încearcă să denatureze rezultatele prin diferite eforturi deautocontrol.Respirația controlată este o altă posibilitate de eroare. Ea se evidențiază în regularitateanefirească a ritmului sau în diferențele dintre caracteristicile respireției la testul cartonașelor față detestul de bază. Mișcările musculare și acuzarea jenei create de aparatura de detecție, atunci când apar laaplicarea testului de bază și sunt absente în testul de cartonașe, sunt indicii ale unor tentative deeludare a detectiei vinovăției.
CONCLUZII
Deschiderea de mare anvergură a criminalisticii spre domeniile conexe acesteia a determinat specialiștii implicați în activitățile umane puse în slujba ideilor de adevăr, dreptate și justiție să adopte pentru această disciplină denumirea de „Investigarea științifică a comportamentului simulat". Astfel s-a ajuns la crearea unui statut propriu acestei discipline, la elaborarea unui sistem conceptual- operațional al metodelor și tehnicilor de investigare.
În mod normal oamenii nu au așteptat constituirea unei științe psihologice juridice sau judiciare pentru a-și pune problema modului în care aspectele psihologice pot penetra practica juridică sau practica judiciară. Astfel „Codul Legilor lui Mânu" elaborat în India antică stabilește un sistem de excludere a acelor martori care nu prezintă garanții de „sinceritate și de credibilitate". Deși nu se bazează pe cercetări psihologice riguroase, condițiile stabilite de aceste coduri antice au meritul că aduc în discuție faptul că nu orice mărturie poate fi considerată infailibilă și că nu orice martor este un martor de bună credință.
Dezvoltarea psihologiei științifice a creat premisa unor aplicații de anvergură în domeniul juridic și judiciar prin descrierea, predicția, explicarea și controlul aspectelor psihologice care influențează practica juridică.
Fenomenul infracțional, prin complexitatea în care se manifestă, nu poate fi explicat și înțeles fără aportul psihologiei judiciare și a științelor adiacente. Factorul determinant al comportamentului infracțional este de natură subiectivă întotdeauna, dar acest aspect nu poate fi izolat de contestul în care se manifestă: social, economic, juridic, cultural, etc.
Din perspectiva psihologiei judiciare, persoana trebuie acceptată ca fiind o ființă care în mod obișnuit acționează rațional, dar uneori automat și chiar irațional. Psihologia judiciară cercetează comportamentul sub toate aspectele, deschide largi perspective explicației științifice a mecanismelor și factorilor cu rol favorizant, permițând o fundamentare realistă manifestărilor acestuia.
Proba valorii reale a unei tehnici științifice o reprezintă rezultatele concrete pe care le oferă, dar și evidențierea limitelor pe care le presupune.
În ultimul deceniu, datorită rezultatelor excepționale obținute în investigarea comportamentului simulat cu tehnica poligraf, numărul țărilor care utilizează aceste tehnici este în continuă creștere. Astfel, sfera de utilizare s-a diversificat, ajungându-se în prezent la utilizarea poligrafului atât în domeniul investigațiilor judiciare, cât și în alte domenii ale vieții sociale (selecție și evaluare de personal, verificarea loialității angajaților). Așa cum susțin adepții tehnicii poligraf experimentarea continuă și perfecționarea specialiștilor este modalitatea prin care se pot elimina imperfecțiunile ce mai există în folosirea acestor tehnici.
Tot mai mulți specialiști din domeniul judiciar sunt convinși că investigarea comportamentului simulat prin aceste tehnici este de o valoare incontestabilă și apelează din ce în ce mai mult la serviciile acestora, contribuind astfel la generalizarea metodei.
Faptul că tehnica poligraf este considerată o metodă de investigare extrajudiciară, că rezultatele testării nu sunt prevăzute de lege printre mijloacele de probă, nu constituie un impediment pentru folosirea sa în procesul judiciar
Tehnica poligraf se integrează organic în activitatea de anchetă judiciară, dobândindu-și statutul de metodă științifică intensivă, multifuncțională, de mare eficiență împotriva criminalității.
Datorită faptului că testarea la poligraf determină recunoașteri, asigurând mărturisiri de o reală forță probatorie, metoda ca atare ar putea deveni un mijloc de probă, rămânând la latitudinea legiuitorului să prevadă expres această posibilitate, iar practica judiciară să-i consolideze valabilitatea științifică, în prezent recunoscută doar în anumite limite.
Raportul psihologic de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat, elaborat de specialiști în tehnica poligraf din România este supus liberei aprecieri a celor care instrumentează cauza penală, potrivit atât intimei convingeri, cât și conștiinței lor juridice. Același lucru se poate spune și despre indicatorii obținuți și înregistrați prin tehnica hipnozei, aceștia constituind simple informații orientative pentru anchetă și nu probe în instanță.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Anghelescu D., Tehnici de identificare a comportamentului simulat, 1984
ANIȚEI MIHAI -Psihologie experimentală, Ed. Polirom, Iași, 2007
BUTOI TUDOREL- Detecția comportamentelor infracționale simulate, București, 1997
BUTOI TUDOREL – Psihologie judiciară, Curs universitar, București.
BUTOI TUDOREL, BUTOI IOANA-TEODORA -Tratat univeritar de psihologie judiciară, București,2003
BUTOI TUDOREL G. STOLOJESCU, C.E. ȘTEFAN- Analiza comportamentală în procesul penal, București,2014
BUTOI TUDOREL- Psihologie judiciară, Curs universitar
BUTOI BADEA TUDOREL, BUTOI TEODORA , ALEXANDRU B.T-Psihologie judiciară- Victimologie, București,2011
BUTOI TUDOREL- Crimă sub lupa detectorului de minciuni, Investigația conduitelor simulate( Lie detector), București,1997
BUȘ IOAN – Psihologie Judiciară, Ed. Pres Clujeană, Cluj-Napoca, 1997
BUȘ IOAN – Psihodetecția comportamentului simult, Ed. Ingram, Cluj- Napoca, 2000
BUȘ IOAN – Intervenție psihologică în practica judiciară, Ed. Presa Universitară, Cluj-Napoca,1999
CIOFU IOAN – Comportamentul simulat, Ed. Științifică și Tehnică, București, 1978
CARJAN LAZĂR – Tratat de criminalistică, Ed. Pinguin Book, Bucuresti, 2005;
CERNOSCHI MARCEL– Detectia comportamentului simulat. Prezent si perspective in psihologia judiciara si criminalistica, www.psihologiaonline.ro;
DUȚU ADELINA OANA – Psihologie Judiciară, Universul Juridic, București, 2013
– EYSENCK HANS, Sense and nonsense in psychology, Penguin Books
GOLU MIHAI, DICU-AUREL Introducere în psihologie, Ed. Științifică, București, 1972
IFTNIE VALENTIN, DERMENGIU DAN – Medicina legală, Ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2014;
INBAU SEE FRED, REID JON, JOSEPH BCKLEY- Truth and deception, Ed. William&Ailkins, Baltimore, 1996
LĂPĂDUȘI VASILE, ȚÎRU GABRIEL-Detectorul de minciuni, București, 2008
MORGAN C.T.- Physiological psychology, Mergraw-Hill BOOKS, 1965
MITROFAN NICOLAE, DRENGHEA VOICU, BUTOI TUDOREL– Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa -Sansa- S.R.L, Bucuresti, 1994;
OLTEANU I. GABRIEL, MARIN RUIU – Tactica criminalistică, Ed. AIT Laboratories, Bucuresti, 2009;
PAUL EKMAN – Telling Lies. Clues to Deceit in the Marketplace, Politics and Marriage, W W Norton& Company, New York, London, 2001;
PAUL EKMAN – Emotions Revealed. Recognizing Faces and Feelings to Improve Communication and Emotional Life, Times Books, New York, 2003; 1972;
PINATEL JEAN- “El detector de metiras”, Mundo-Policial, nr. 25/1974, Buenos Aires
REID E.J, INBAU E.R. – Truth and Deception, The polygraph ( Lie-detector) Techique, The Williams and Willams Comp. Baltimore, SUA, 1966
ROȘCA ALEXANDRU – Metodologii și tehnici experimentale în psihologie,Ed.Stiințifică,București,1971
ROȘCA ALEXANDRU- Psihologia martorului,Cluj- Napoca, 1934
SICOT MARCEL- A la barre de l’Interpol, Paris, 1961
STANCU EMILIAN – Tratat de Criminalistică, Ed. a V-a Universul Juridic, București, 2010
STANCU EMILIAN – Criminalistică, Ed. Actami, București, 1995
TIBERIU BOGDAN- Probleme de psihologie judiciară, Ed. Științifică, 1973
TIBERIU BOGDAN – Psihologia judiciară, Ed. Științifică, București, 1956
TIBERIU BOGDAN, BUTOI TUDOREL- Constatarea stresului psihologic cu ajutorul poligrafului, Tratat practic de criminalistică vol. II, București,1978
TURNER C.- “Detection scientifique du mensonge dans l’Armee Americane”, în “Revue Moderne de la Police”,nr. 61-1963
WILLIAMS & STEVENS, Emotions and Speech: Some Acoustical Correlates, vol. 52, 1972
ALTE SURSE
REVISTA de Criminologie, Criminalistică și Penologie nr.1/2009
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 3/ 2007;
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 4/ 2008;
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 5/ 2014;
REVISTA Politia Romana nr. 10/ 1999
SURSE WEB
www.psihologiaonline.ro
www.psiho-crime.ro
https://antipolygraph.org/lie-behind-the-lie-detector
https://books.google.ro/
http://www.researchgate.net/
www.polygraph.org
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Anghelescu D., Tehnici de identificare a comportamentului simulat, 1984
ANIȚEI MIHAI -Psihologie experimentală, Ed. Polirom, Iași, 2007
BUTOI TUDOREL- Detecția comportamentelor infracționale simulate, București, 1997
BUTOI TUDOREL – Psihologie judiciară, Curs universitar, București.
BUTOI TUDOREL, BUTOI IOANA-TEODORA -Tratat univeritar de psihologie judiciară, București,2003
BUTOI TUDOREL G. STOLOJESCU, C.E. ȘTEFAN- Analiza comportamentală în procesul penal, București,2014
BUTOI TUDOREL- Psihologie judiciară, Curs universitar
BUTOI BADEA TUDOREL, BUTOI TEODORA , ALEXANDRU B.T-Psihologie judiciară- Victimologie, București,2011
BUTOI TUDOREL- Crimă sub lupa detectorului de minciuni, Investigația conduitelor simulate( Lie detector), București,1997
BUȘ IOAN – Psihologie Judiciară, Ed. Pres Clujeană, Cluj-Napoca, 1997
BUȘ IOAN – Psihodetecția comportamentului simult, Ed. Ingram, Cluj- Napoca, 2000
BUȘ IOAN – Intervenție psihologică în practica judiciară, Ed. Presa Universitară, Cluj-Napoca,1999
CIOFU IOAN – Comportamentul simulat, Ed. Științifică și Tehnică, București, 1978
CARJAN LAZĂR – Tratat de criminalistică, Ed. Pinguin Book, Bucuresti, 2005;
CERNOSCHI MARCEL– Detectia comportamentului simulat. Prezent si perspective in psihologia judiciara si criminalistica, www.psihologiaonline.ro;
DUȚU ADELINA OANA – Psihologie Judiciară, Universul Juridic, București, 2013
– EYSENCK HANS, Sense and nonsense in psychology, Penguin Books
GOLU MIHAI, DICU-AUREL Introducere în psihologie, Ed. Științifică, București, 1972
IFTNIE VALENTIN, DERMENGIU DAN – Medicina legală, Ed. a II-a, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2014;
INBAU SEE FRED, REID JON, JOSEPH BCKLEY- Truth and deception, Ed. William&Ailkins, Baltimore, 1996
LĂPĂDUȘI VASILE, ȚÎRU GABRIEL-Detectorul de minciuni, București, 2008
MORGAN C.T.- Physiological psychology, Mergraw-Hill BOOKS, 1965
MITROFAN NICOLAE, DRENGHEA VOICU, BUTOI TUDOREL– Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa -Sansa- S.R.L, Bucuresti, 1994;
OLTEANU I. GABRIEL, MARIN RUIU – Tactica criminalistică, Ed. AIT Laboratories, Bucuresti, 2009;
PAUL EKMAN – Telling Lies. Clues to Deceit in the Marketplace, Politics and Marriage, W W Norton& Company, New York, London, 2001;
PAUL EKMAN – Emotions Revealed. Recognizing Faces and Feelings to Improve Communication and Emotional Life, Times Books, New York, 2003; 1972;
PINATEL JEAN- “El detector de metiras”, Mundo-Policial, nr. 25/1974, Buenos Aires
REID E.J, INBAU E.R. – Truth and Deception, The polygraph ( Lie-detector) Techique, The Williams and Willams Comp. Baltimore, SUA, 1966
ROȘCA ALEXANDRU – Metodologii și tehnici experimentale în psihologie,Ed.Stiințifică,București,1971
ROȘCA ALEXANDRU- Psihologia martorului,Cluj- Napoca, 1934
SICOT MARCEL- A la barre de l’Interpol, Paris, 1961
STANCU EMILIAN – Tratat de Criminalistică, Ed. a V-a Universul Juridic, București, 2010
STANCU EMILIAN – Criminalistică, Ed. Actami, București, 1995
TIBERIU BOGDAN- Probleme de psihologie judiciară, Ed. Științifică, 1973
TIBERIU BOGDAN – Psihologia judiciară, Ed. Științifică, București, 1956
TIBERIU BOGDAN, BUTOI TUDOREL- Constatarea stresului psihologic cu ajutorul poligrafului, Tratat practic de criminalistică vol. II, București,1978
TURNER C.- “Detection scientifique du mensonge dans l’Armee Americane”, în “Revue Moderne de la Police”,nr. 61-1963
WILLIAMS & STEVENS, Emotions and Speech: Some Acoustical Correlates, vol. 52, 1972
ALTE SURSE
REVISTA de Criminologie, Criminalistică și Penologie nr.1/2009
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 3/ 2007;
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 4/ 2008;
REVISTA Romana de Criminalistica nr. 5/ 2014;
REVISTA Politia Romana nr. 10/ 1999
SURSE WEB
www.psihologiaonline.ro
www.psiho-crime.ro
https://antipolygraph.org/lie-behind-the-lie-detector
https://books.google.ro/
http://www.researchgate.net/
www.polygraph.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Fundamentul Stiintific AL Tehnicii Poligraf (ID: 140553)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.