Fundamentele Teoretice Privind Gospodariile Cinegetice

CAPITOLUL I: FUNDAMENTELE TEORETICE PRIVIND GOSPODĂRIILE CINEGETICE

Considerații teoretice cu privire la gospodăriile cinegetice

Din relatările marelui comerciant venețian, Marco Pollo, întâlnim primele semnale privind protecția faunei de interes cinegetic. În urma călătoriilor în imperiul mongol a întâlnit suprafețe cultivate pentru hrana animalelor sălbatice și adăposturi necesare supraviețuirii în timpul perioadei reci a anului; a găsit unele reglemetări privind perioadele de prohibiție între lunile martie și octombrie; și a observat luarea unor măsuri de protecție a fondurilor cinegetice cu ajutorul unor paznici.

În Europa feudală, unele tradiții și obiceiuri de practicare a vânătorii au luat amploare favorizând aristrocrații, și clasa nobilă. Ideea de protecție și îngrijire lipsea totalmente, însă treptat, s-au pronunțat acțiuni de nimicire a carnivorelor, spre exemplu recoltarea lupilor, pisicilor sălbatice și a vulpilor etc.

În secolul XV și secolul XVI, în Europa, se insistă pe fortificarea legăturii faunei de interes cinegetic cu proprietatea funciară. Au fost create rezervații unde animalele sălbatice au fost protejate pentru a asigura partide de vânătoare nobilimii. Unele acțiuni efectuate în secolele XVI-XVIII erau destinate facilitării recoltei faunei de interes cinegetic, cât și în vederea asigurării condițiilor de reproducere a acestora. În Europa de Apus se observă reproducerea artificială și lipsa măsurilor de îmbunătățire a mediului, însă în Europa de răsărit măsurile de îmbunătățire a amediului erau prioritare și abia în secolul XIX se constată apariția primelor rezervații și gospodării cinegetice.

Conform literaturii de specialitate se cunoaște că la începutul sec.XX au apărut două concepții cu privire la proprietatea faunei de interes cinegetic și anume, în America fauna de interes cinegetic era administrată și gestionată de către stat, iar în Europa era prezentă autogestionarea și întreținerea de către proprietarul terenului. Diminuarea continuă a efectivelor de vânat a condus la îngrijorare, ceea ce a presupus conservarea faunei de interes cinegetic.

Președintele Americii T.Roosvelt era de părerea că resursele cinegetice necesită utilizarea rațională, astfel a lansat lozinca: „ocrotirea prin folosirea înțeleaptă”. Conform concepției americane era stabilit că resursele naturale constituie un tot întreg, o unitate, iar păstrarea lor se putea efectua prin folosirea rațională ca o responsabilitate publică, însă proprietatea privată asupra lor constituia o chestie de încredere publică, iar știința având rolul de instrument al responsabilității date. Strategia și politica americană de gestionare a faunei de interes cinegetic promovează ideea că fauna cinegetică a terenurilor forestiere are posibilitatea de a fi administrată de către autoritatea publică, însă terenurile deschise (pășuni, terenuri agricole ș.a) să fie gestionate de către proprietari privați, însă sub reglementarea statului.

Marele autor american A.Leopold este de părerea că „oamenii de știință, dar și vânătorii sportivi realizează că o conservare eficientă presupune pe lângă o bază legislativă, o conștientă administrare a mediului, care ar asigura într-o mare parte atât resurse de hrană, cât și adăpost pentru fauna de interes cinegetic”.

Diminuarea faunei de interes cinegetic, multitudinea transformărilor din structura vegetației, poluarea și industrializarea, în ultimul secol, în țările Europei de Vest, a condus la apariția grijilor care au stat la baza fundamentării unor legi mai stricte.

În Franța, în secolul XX, a fost constituit Planul de gestionare, care se preocupa de valoarea trofică a arboretelor pentru fauna cinegetică, spre exemplu au fost delimitate anumite suprafețe de cultură în vederea asigurării hranei animalelor sălbatice, cu semințe și fructe; plantarea arborilor fructiferi, realizarea unor suprafețe de lăstăruș, construirea locurilor de adăpat și a hrănitorilor etc.

Conform Legii regnului animal Nr 439 din 27.04.1995 „gospodăria cinegetica constituie suprafața de teren de vânătoare îngrădit sau neîngrădit , cu o arie de peste 200 ha de teritoriu silvic sau agricol unde se desfășoara activități de gestionare a gospodoriilor cinegetice unde se creează remize, sărării, adăpătoare și alte instalații provizorii pentru dezvoltarea stabilă și durabilă a faunei cinegetice și în care se efectuează vânătoarea”. http://ru.scribd.com/doc/257378070/Management-Cinegetic-Si-Salmonicol-1-an-4-sem-1-O-Ionescu-Nu#scribd

In dictionarul explicativ „CINEGETICA” semnată de catre doctorul în filologie Tudor Colac, gospodăria cinegetică este definită ca „Fond cinegetic sau fond de vânătoare; unitate de gospodărie cinegetică cu aria de 5-10 mii de hectare, constituite pe toate categoriile de teren, indiferent de forma și modul de proprietate,delimitate astfel încât să asigure o cât mi mare stabilitate vânatului”.

În Republica Moldova cadrul legislativ care reglementează activitatea gospodăriilor cinegetice este :

Codul funciar, 1991;

Legea privind protecția mediului înconjurător, 1993;

Legea regnului animal și Regulamentul gospodăriei cinegetice, 1995;

Codul silvic, 1996;

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, 1998;

Convențiile internaționale referitoare la domeniul gospodăriei cinegetice, la care Republica Moldova a aderat:

Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979;

Convenția privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar, 2 februarie 1971;

Convenția privind diversitatea biologică, adoptată la Rio de Janeiro, 5 iunie 1994;

Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn, 23 iunie 1979;

Convenție asupra zonelor umede, de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar, la 2 februarie 1971, sub egida UNESCO și amendată prin Protocolul de la Paris, din 3 decembrie 1982;

Legea nr. 58/ 13.07.1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro, la 5 iunie 1992; [Sursa: 7,pag.14-15]

Gospodăria cinegetica este ramura de folosire, protecție și reproducere a fondului cinegetic de stat. Fondul cinegetic unic al Republicii Moldova este constituit din animalele sălbatice de interes cinegetic și terenurile de vânătoare, care constituie unitatea economică a gospodăriei cinegetice. Conform definiției pe care o întâlnim în Anexa nr.1 a legii cu privire la regnul animal „terenurile de vânătoare reprezintă terenurile fondului funciar, al apelor și cel silvic, care este habitatul animalelor aflate în condiții de libertate”. În figura ce urmează vom prezenta modul de divizare a terenurilor de vânătoare.

Figura Divizarea terenurilor de vânătoare

Pe teritoriul Republicii Moldova putem întâlni terenuri unde nu poate fi efectuată vânătoarea, aceastea sunt: rezervațiile științifice, peisagistice, parcurile naționale, monumente ale naturii etc.

Înființarea gospodăriilor cinegetice de importanță republicană se face doar prin hotărârea Guvernului, iar prin decizia autorităților administrației publice locale se înființează gospodăriile cinegetice de importanță locală. Anexa nr.1 la Legea Regnului animal

Cinegetica este știința despre bazele și metodele de administrare a gospodăriei cinegetice, care permit folosirea rațională a faunei de vânătoare. Ca știință separată s-a format la începutul secolului XX. O dovadă în plus ce denotă importanța cinegeticii în echilibrul biodiversității pe teritoriul republicii și faptul că problema în cauză se află în vizorul științei noastre. În anul trecut, bunăoară savanții în domeniu au început să lucreze asupra unui manual de vânătoare, care, sperăm, va apărea în 2012. Concomitent, Larisa Bogdea a susținut teza de doctor în științe biologice și ecologice referitor la speciile genurilor silvya și philoscopus, iar Larisa Plop a susținut teza de doctor în biologie la tema „Particularitățile biologice și comportamentul la specia triturus vulgaris în ecosistemele Rezervației Naturale „Codrii””. În aceeași ordine de idei, în anul 2011 s-au desfășurat simpozioanele științifice „50 de ani ai Institutului de Zoologie al AȘM”, „45 de ani ai Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice”, „40 de ani ai R.N. Codrii”.

Cinegetica contemporană elaborează probleme ce țin de ocrotirea faunei, sporirea productivității populațiilor speciilor de vânat (mamifere, păsări) și îmbunătățirea calității producției vânatului.

Referindu-ne la republica noastră putem doar menționa că primii pași de activitate în domeniul cinegetic țin de începutul aclimatizării și reaclimatizării unor specii de mamifere și păsări, prin anii ’50 ai secolului XX. Acest proces revine perioadei 1950-1954, când în zona Codrilor Centrali au fost aduși 369 de câini enot. Se presupunea obținerea unui profit din blana acestui carnivor, însă nu s-a ținut cont de faptul că în condițiile cu ierni blânde, blana câinelui enot își pierde calitatea, iar animalul devine un element străin faunei noastre care aduce pagube lumii animale.

După dispariția cerbului nobil, pe la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, între anii 1954-1977 a fost adus maralul de Ascania, un hibrid al mai multor subspecii de cerb nobil, în număr de 99 animale și pus în libertate în zona Codrilor Centrali. În aceeași perioadă (1959-1983) în Codrii Centrali au fost puși în libertate 156 de cerbi cu pete din Extremul Orient. Ulterior în aceeași zonă a fost colonizat și cerbul nobil, în număr de 169 de indivizi.

Ce se putea de așteptat de la acest amalgam de forme, care populau în unele și aceleași ecosisteme silvice sau în apropiere una de alta? Analiza retrospectivă a procesului de naturalizare a cerbilor a demonstrat că amestecul acestor trei forme are loc odată cu mărirea efectivului de cerbi. Primele informații despre hibridizare au fost obținute de la pădurari și paznici de vânătoare. Ei întâlneau cerbul nobil însă cu pete și alte semne improprii speciei. Acest proces a fost confirmat și de noi, pe teritoriul rezervațiilor științifice „Codrii” și „Plaiul Fagului”. Fenomenul a apărut în rezultatul aclimatizării nechibzuite a diferitor forme de cerbi și gestionarea neprofesională a gospodăriei cinegetice.

Republica Moldova nu este atât de bogată în păduri ca să ne permitem să colonizăm câteva forme de cerbi. Prin urmare, necesitatea de a avea o populație viabilă de cerb nobil și retragerea celorlalte forme de cerbi din zona Codrilor Centrali este evidentă.

Dintre păsări a fost aclimatizat fazanul. În anii 1949-1961 în gospodăria de vânătoare de la Copanca au fost puși în libertate 510 fazani. După înființarea fazanariului de la Talmaza, cu concursul Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova, a apărut posibilitatea aclimatizării acestor păsări. Implementând metodele recente de creștere a acestei specii, gospodăria a devenit cunoscută în Europa. Fazanul poate deveni o specie principală de vânat cu pene în zonele de Sud și de Centru ale republicii.

Iepurele-de-câmp este specia principală de vânat pe tot teritoriul republicii. Modalitatea de vânătoare, când fiecare câmp însămânțat, pârloagă, plantație multianuală (vii, livezi), arătură, sunt cutreierate de diferite grupe de vânători în lung și în lat de câteva ori, unde să se mai ascundă bietul iepure? Dacă dorim să avem o densitate de cca 100-150 de iepuri la 1000 ha e necesar să începem cu organizarea zonelor de protecție pe cca 30% din suprafața moșiei comunei, să vânăm o singură dată pe an terenurile destinate pentru vânătoare, să efectuăm combaterea braconajului și a animalelor dăunătoare, să controlăm folosirea erbicidelor și îngrășămintelor minerale în agricultură etc.

Articol Andrei Munteanu, dr. în biologie, profesor universitar

Modul de administrare și gestionare a gospodăriilor cinegetice

Pe parcursul istoriei cinegetice, princiipiile și normele ce stau la baza administrării și gestionării fondurilor cinegetice au fost supuse unor schimbări de amploare, astfel în cele ce urmează vom desfășura modul de administrare și gestionare a gospodăriilor cinegetice la nivel internațional.

ITALIA – Legea în care este indicat modul de gestionare și administrare a gospodăriilor cinegetice este Legea Nr.157 din 1992, aceasta este o Lege – Cadru pe care toate regiunile din Italia au aprobat-o elaborând propriile legi. Conform Legii Nr.157 din 1992 fauna „constituie patrimoniul indispensabil al statului și este păstrată în interesul comunității naționale și internaționale”. Practicarea vânătorii este autorizată „cu condiția că ea să nu fie un impediment în conservarea faunei sălbatice și să nu provoaece pagube reale producției agricole”, din acest considerent toate spațiile naturale trebuie să facă obiectul unor prognozări și administrări a vânătorii.

Disocierea dintre dreptul de vânătoare și dreptul de proprietate este prezentă încă din anii 1930. Dreptul de vânătoare îi aparține statului, iar în caz de necesitate îl acordă persoanelor solicitante care îndeplinesc cerințele prevăzute în Legea Nr.157 din 1992. Conform articolului 842 al Codului Civil: „proprietarul unui teren nu este în drept să împiedice exercitarea vânătorii decât dacă terenul este împrejmuit conform reglementărilor prevăzute de Legea vânătorii”.

Vânătorii italieni sunt reprezentați de către Federația Italiană de vânătoare, care a fost creată în anul 1900 și recunoscută în anul 1928. Aceasta are personalitate juridică de drept privat, iar în anul 2000 a modificat statutul și a fost creată Federația asociațiilor vânătorești regionale și provinciile afiliate (Fldc), și totodată a fost creată Federația sportivă (Fidasc) care este recunoscută pentru toate activitățile de vânătoare la care aderă peste 1000 de societăți din Italia.

În Italia sunt prezente diverse categorii de fonduri de vânătoare. În legătură cu faptul că Legea cu privire la vânătoare obligă regiunile să elaboreze planuri teritoriale de vânătoare și să repartizeze toate spațiile naturale în:

Tabel

Repartizarea spațiilor naturale în Italia

Deținătorul unui permis de vânătoare are acces la un singur fond de vânătoare, doar în urma depunerii unei cereri. Planifcarea fondului de vânătoare, deși este aprobată la nivelul provinciei intră în componența regiunii dar decizia finală este luată de către autoritățile regionale în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului, precum și cu părțile interesate, cum ar fi vânători, agricultori și apărători ai mediului etc. VPR Nr.10/Octombrie 2011 pag.14 -15 Botezat Bianca

GERMANIA – este o țară cu o multitudine de tradiții și obiceiuri vânătorești, total diferite de cele latine. Aceasta se datorează faptului că o mare parte din suprafața teritoriului Germaniei este acoperită de păduri.

Legislația în domeniul cinegetic se supune Legii federale care este cea a Landurilor și vizează macroregiunile. În Germania sunt cunoscute două tipuri de fonduri de vânătoare:

Tabel

Terenuri de vânătoare existente în Germania

Pentru deținerea fondurilor de vânătoare trebuie respectate două condiții obligatorii, și anume, prima ar fi ca suma parcelelor în întregul ei să reprezinte o suprafață superioară unei limite stabilite prin lege, iar a doua condiție stipulează că în aceste fonduri să se poată aplica toate metodele de conservare, repopulare, prelevare a vânatului într-un mod responsabil. Legea Federală stabilește posibilitatea de a diviza un fond colectiv în mai multe ternuri de vânătoare distincte, în cazul în care fiecare din ele depășeșete 250 ha, însă nu trebuie să fie exclus faptul că norma minimă este de 150 ha pentru un fond de vânătoare.

Landurile (macroregiunile) pot cere modificări la unele specii stabilite de Legea Federală. În practică Ministerul competent în acord cu Consiliul Federal (Bundesrat) emite anual o ordonanță simplă și clară în baza datelor deținute, iar datele sunt transmise de la centrul din teritoriu intermediate de landuri, unde stabilește un calendar de vânătoare în care sunt indicate speciile ce fac obiectul vânătorii și perioadele de vânătoare. VPM Nr.8 (50) august 2014 pag.10 – 11 A.Iancu VPR

ROMÂNIA – Fondurile de vânătoare sunt administrate la nivel național și județean prin organisme abilitate. Reglementarea legislativă a activităților de vânătoare este efectuată de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Administrarea vânătorii din cadrul ministerului este realizată de către Direcția Fond Forestier și Cinegetic, având următoarele atribuții:

Elaborează strategia privind fondul cinegetic al României;

Elaborează metodologia de evaluare a efectivelor de vânat, de calcul al cotelor anuale de recoltare și reglementări de organizare și practicare a vânătorii;

Aprobă propunerile de populare a fondurilor de vânătoare cu noi specii de vânat;

Verifică activitatea cinegetică la toate nivelurile

Acordă licența de funcționare a gestionarilor fondurilor de vânătoare etc.

Organismul de avizare și consultare în domeniul cinegetic pe lângă autoritatea publică centrală este Consiliul Național de Vânătoare, și are următoarele atribuții:

Avizează propunerea de acte administrative ale autorităților publice centrale;

Propune măauri de popularizare și de cunoaștere a activității cinegetice ș.a.

În România, gestionarea și administrarea fondurilor cinegetice de vânătoare este reglementată în Legea Fondului cinegetic și a protecției vânatului, nr.103 din 27 septembrie 1996. Fondul cinegetic este compus din unități de gospodărie cinegetică numite fonduri de vânătoare. Din fondurile de vânătoare fac parte totalitatea categoriilor de teren indiferent de proprietar, delimitate într-un mod eficient pentru a asigura stabilitatea vânatului.

Un fond de vânătoare trebuie să aibă suprafața de cel puțin 5000 ha la câmpie și în Delta Dunării, iar 1000 la munte și 7000 ha la deal. Suprafața minimă necesă pentru un membru vânător este de:

150 ha în zona de câmpie și în Delta Dunării;

350 ha în zona de deal;

400 ha în zona de munte.

Diagrama Suprafața minimă necesară pentru diverse zone

Fondurile de vânătoare pot fi atribuite spre gestionare și administrare organizațiilor vânătorești legal constituite din România, unităților de învățământ, administratorului pădurilor statului, unităților de cercetare științifică cu profil cinegetic denumiți gestionari ai fondurilor de vânătoare. Enciclopedie practică de vânătoare sub conducerea lui Pasca Durantel, Editura Aquila 93, Oradea, 2002

Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoana juridică de utilitate publică ce asigură îndeplinirea atribuțiilor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în scopul gestionării durabile a vânatului din fondurile de vânătoare atribuite în gestiune organizațiilor afiliate potrivit legii.

REPUBLICA MOLDOVA – Conform Anexei 1 a Legii cu privire la regnul animal „gestionarea gospodăriei cinegetice în fondul silvic de stat și controlul departamental asupra acesteia sunt efectuate de către autoritatea silvică centrală (Agenția Moldsilva)”, iar „gestionarea gospodăriilor cinegetice pe teritoriul preponderent neîmpădurit se efectuează de către Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova”.

Figura Gestionari ai gospodăriilor cinegetice naționale

Agenția „Moldsilva” este autoritatea administrativă centrală din domeniul silviculturii și cinegeticii care efectuează lucrări de majorare, regenerare și conservare, folosire rațională și eficientă a resurselor forestiere, paza, protecția și îmbunătățirea fondului forestier și a fondului cinegetic național. Aceasta este direct subordonată Guvernului Republicii Moldova și își desfășoară activitatea în baza Hotărârii Guvernului Nr.150 din 02.03.2010.

Actualmente, terenurile de vânătoare din fondul forestier gestionat de către Agenția „Moldsilva” are în subordine 24 de unități silvice, dintre care:

Diagrama Unități silvice aflate în gestiunea Agenției „Moldsilva”

Conform ordinului ASS „Moldsilva” nr.38-P din 16.02.2000 „cu privire la crearea fondurilor de vânătoare”, terenurile de vânătoare din fondul forestier cuprindeau și alte terenuri agricole sau cu altă destinație pe o rază de 500 m de la marginea pădurii. Acest ordin s-a bazat pe Concepția de dezvoltare a gospodăriilor cinegetice naționale.

Ordinul nr.96 din 14.05.2013 „cu privire la crearea fondurilor de vânătoare provizorii gestionate de Agenția Moldsilva și cele atribuite în arendă, precum și aprobarea efectivelor optime pentru principalele specii de vânat” suprafața acestor fonduri de vânătoare a fost revizuită și adaptată la structura administrativ – teritorială actuală. Fondurile de vânătoare au fost reconstituite în baza suprafețelor gestionate de ocoalele silvice, iar limitele acestora se suprapun în întregime pe limitele de fond forestier de stat administrat de că tre Agenția „Moldsilva”. Au fost reconstituite 86 de fonduri de vânătoare provizorii cu o suprafață de 336 474 ha dintre care o suprafață de 330 562,3 ha este gestionată de către unitățile silvice, și o suprafață de 5 911,7 ha de către arendași.