Fundamentele Epistemologice ale Comunicarii de Masa

Cuprins:

Introducere

CAPITOLUL 1. Fundamentele epistemologice ale comunicării de masă

1.1. Comunicarea de masă – repere conceptuale

1.2. Tipuri și modele ale comunicării de masă

CAPITOLUL 2. Media în viața publică

2.1. Funcțiile sociale ale mass – media

2.2. Efectele mass-media

CAPITOLUL 3. Valori universale și valori relative. Omniprezenta valorilor în comunicare

3.1. Definirea valorilor: cadrul general

3.1.1. Elemente de tipologie

3.1.2. Definirea valorilor prin proprietăți

3.2. Valori românești vs. valori europene

3.3. Relații și rețele sociale

CAPITOLUL 4. Obiective și metodologie

4.1. Obiective

4.2. Metodologie

CAPITOLUL 5. Partea practică

5.1. Analiza datelor calitative. Perspectiva copiilor asupra media

5.1.1.Comportamente de timp liber: locul TV-ului în viața copiilor

5.1.2. Percepții și reprezentări ale diferitelor tipuri de media (TV, video, Radio, ziare, PC, Internet )

5.1.3. Comportamente de vizionare și preferințele copiilor

5.1.4. Concluzii

5.2. Perspectiva părinților asupra media

5.2.1. Locul televiziunii (mass-media) în viața copiilor

5.2.2. Comportamente de consum media

5.2.3. Concluzii

5.3. Analiza secundară de date cantitative.

Expunerea copiilor la programele TV și Radio (modele culturale ale comportamentului de consum)

5.3.1.Accesul la mass media

5.3.2. Comportamente de petrecere a timpului liber ale copiilor

5.3.3. Relația părinte – copil

5.3.4. Consumul TV. Comportamente și preferințe ale copiilor

5.3.5. Expunerea la conținuturi cu influență negativ

5.3.6. Internet. Comportamente și preferințe ale copiilor

5.3.7. Opinii și valori

Concluzii

Bibliografie:

Anexa 1. Ghid focus grup

Grilă Focus grup copii

Grilă Focus grup părinți

Anexa 2. Grafice analiză cantitativă

Introducere

Mass media, privită fie ca o realitate complexă cu rol central în viața cotidiană și mai ales în loisir, fie ca o piață de sine stătătoare, cu produse, servicii și actori specifici, cunoaște o dinamică extrem de ridicată atât în privința conținuturilor pe care le oferă, cât și în privința platformelor, a suporturilor prin care propune și oferă aceste produse, și implicit a modului în care tot acest complex modifică comportamentul publicului audient. Ultimele rapoarte cu privire la evoluția celui mai important segment al media, piața video, ne indică vectorii de schimbare,

larga disponibilitate a noului conținut digital și a aplicațiilor interactive și proliferarea platformelor digitale pentru distribuirea conținuturilor,

apariția de sisteme multifuncționale, care integrează mai multe funcții specifice (ex. telefonul mobil cu funcții video) care permit consumatorilor să devină creatorii propriului conținut, unic și original,

apariția unor noi jucători, în special cei care folosesc Internet-ul drept canal de comunicare, fapt care ajută la crearea unui nivel fără precedent de inovație și competiție.

În acest context, studiul consumului media în rândul copiilor, cei care intră într-un prim contact cu o nouă “ordine mediatică”, capătă o importanță deosebită, atât pentru a măsura modificările structurale apărute în consumul media, cât și pentru a putea surprinde efectele indirecte, influențele media asupra vieții de zi cu zi, asupra valorilor, atitudinilor și comportamentelor pe care copiii le adoptă.

Disponibilitatea indivizilor de a intercepta conținuturile comunicaționale, de a face parte, ca ultim actor în lanțul comunicațional, constituie premisa ipostazierii acestora în postura de audienți, ca atare devine esențial ca, înainte de a măsura audiența, să evaluăm posibilitatea populației de a deveni „audiență”, accesul acesteia la media, existența terminalelor (televizoare, aparate radio, computere, telefoane) și a platformelor (TV, radio, Internet, ziare) care difuzează conținut media.

Televiziunea a devenit cvasiprezentă în gospodăriile cu copii. În 97% din gospodării există cel puțin un televizor, mai mult, în 96% acesta redând color imaginea. Dacă în 2004 existau televizoare alb-negru în 23% din gospodării, în 2007 ponderea acestora s-a redus la circa 6%. O modificare semnificativă o întâlnim și în cazul numărului de televizoare din gospodărie: dacă în 2004 existau două sau mai multe televizoare în 36% din gospodării, în 2007 ponderea acestor gospodării a crescut, ajungând la 52%.

Prima parte constă în prezentarea conceptelor teoretice, comunicare si valori, iar a doua parte studiul de caz.

CAPITOLUL 1. Fundamentele epistemologice ale comunicării de masă

1.1. Comunicarea de masă – repere conceptuale

Încercarea elaborării unei definiții a comunicării, care să fie acceptată de către reprezentanții diverselor discipline (domenii) în care este folosit acest termen, a fost sortită eșecului. De aceea, înainte de a enunța o definiție, este necesar să se stabilească domeniul în care dorim ca aceasta să fie cât mai puțin confuză și să trezească cât mai puține controverse.

În cazul cel mai general, comunicarea are loc ori de câte ori un sistem – sursa – influențează alt sistem – destinatarul – prin utilizarea diverselor simboluri transmise prin canalul care leagă cele două sisteme. Deci, în termenii cei mai generali, comunicarea presupune un emițător, un canal, un mesaj, un receptor, o relație între emițător și receptor, un efect, un context, în care are loc comunicarea. Câteodată există o intenție, un scop al faptului de a „comunica“ și a „recepta“. Comunicarea poate avea loc într-una dintre următoarele posibilități, sau în toate la un loc: o acțiune asupra altora, o interacțiune cu alții și o reacție la alții.

În cazul comunicării umane subiecții sunt dotați cu conștiință, chiar dacă nu întotdeauna sunt conștienți de informația pe care o vehiculează. Pentru psihologi și sociologi una dintre definițiile cele mai vehiculate și mai puțin controversate ar fi cea avansată de Carl J. Hovland, Irving J. Jann și Horord H. Kelley: „Comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)“.

Actul comunicării presupune un proces de emisie-recepție a unor mesaje, sub formă de cunoștințe, sentimente, emoții, deprinderi și abilități. Este deci un proces de tip transacțional, ce presupune două procese suplimentare: codificarea și decodificarea. Codificarea, care este realizată de către emițător înseamnă traducerea mesajului într-un limbaj sau cod potrivit pentru mesajul de transmisie și receptorii avuți în vedere. Decodificarea înseamnă retraducerea mesajului, pentru a putea capta semnificația. Comunicarea umană are întotdeauna un scop, chiar și atunci când partenerii de comunicare nu-l conștientizează, acela de a-l face pe interlocutor să simtă, să gândească sau să se comporte într-un anumit fel.

Conceptul de feedback este parte integrantă a multor modele de comunicare. Acesta se referă la orice proces prin care comunicatorul obține informații, dacă și cum receptorul avut în vedere a receptat mesajul. Pentru cazul comunicării față în față, feedback-ul poate lua forma întrebărilor, gesturilor, răspunsurilor și așa mai departe, care pot modifica comportamentul celui care comunică.

O altă definiție, mai completă și mai flexibilă, datorită câtorva note distinctive, este cea elaborată de Louis Forsdale în care: „Comunicarea este un proces prin care un sistem este stabilit, menținut și modificat prin intermediul unor reguli“. Această definiție subliniază rolul integrator al comunicării, care prin interconectarea unor agenți până atunci izolați, generează configurații de nivele superioare, înzestrate cu proprietăți noi în raport ce cele ale unităților alcătuitoare, iar conservarea și evoluția în continuare a sistemului depinde de direcția în care se dezvoltă relațiile din cadrul său, de bunul mers al comunicării. De asemenea, această definiție adaugă ideea că raporturile dintre componentele sistemului sunt posibile numai prin utilizarea de semnale recunoscute de toți participanții la proces, adică pe un consens în ceea ce privește cadrul în care are loc transmiterea informațiilor. Deci, comunicarea există doar în măsura în care se emit și recepționează simboluti, semne și semnale ce poartă, la plecare, semnificația ce li se atribuie la sosire. Astfel, interlocutorii au în comun limbajul, contextul, canalul, mesajul și distorsiunile.

1.2. Tipuri și modele ale comunicării de masă

Pentru a putea accede și surprinde mai bine caracteristicile comunicării de masă, voi face o scurtă prezentare a celorlalte tipuri de comunicare socială, în funcție de numărul participanților și tipul de relație dintre aceștia.

Comunicarea intrapersonală, este dialogul interior pe care îl purtăm cu noi înșine, este „vocea interioară“ în care întrebările și răspunsurile sunt emise și receptate de același Eu. Comunicarea intrapersonală nu presupune codificarea și decodificarea mesajelor, este necesară pentru echilibrul psihic și emoțional al individului.

Comunicarea interpersonală diadică ocupă un loc aparte în cadrul tipurilor de comunicare, având calitatea de a influența opiniile, atitudinile și credințele oamenilor. Ea presupune strict doi participanți, ceea ce îi conferă o trăsătură specifică și anume importanța retroacțiunii, care este, de regulă, imediată. Un tip aparte de conexiune inversă, ce apare în acest caz, este autofeedback-ul, ce ne permite ajustarea pe parcurs a diverșilor parametri ai comunicării, de la cei verbali sau vizuali, până la aspecte de conținut.

Comunicarea de grup este o ipostază a comunicării interpersonale, dar cu mai mulți participanți, limita superioară fiind de cel mult zece, pentru ca legătura interpersonală și proximitatea spațială să nu fie grevată în nici un fel. De obicei, formarea grupurilor este rezultatul dorinței de cooperare în vederea atingerii unui țel comun.

Comunicare publică are ca și caracteristică principală prezența unui emițător unic și a unei multitudini de receptori. Evoluția concepțiilor despre comunicarea publică a urmat un traseu aparte: dacă pentru creatorii retoricii obiectul comunicării publice era persuasiunea, câștigarea publicului pentru acordul asupra unei teze sau teorii, în ultima perioadă, obiectivul acesteia este axat pe transmiterea cu maximă acuratețe și obiectivitate a unor informații corecte dintr-un domeniu. În ceea ce privește rolul celor care comunică, acesta diferă în funcție de obiectivul comunicării. Pentru retorică, rolul exclusiv îl deținea emițătorul, iar de abilitățile acestuia depindea succesul comunicării. A urmat apoi perioada în care rolurile trebuiau schimbate pe parcurs, feedback-ul devenind unul dintre factorii hotărâtori pentru bunul mers a comunicării. În ultima perioadă, comunicarea publică reprezintă două fluxuri informaționale continue și simultane, orientate în sensuri contrare, accentul fiind pus pe rolul interacțiunii.

Comunicarea de masă. Așa după cum am văzut, comunicarea (socială) poate avea diverse chipuri. Se naște însă întrebarea-cheie: ce modificări comportă procesul de comunicare pentru a deveni comunicare de masă? În primul rând, comunicarea de masă presupune prezența obligatorie a gate-keeper-ului, care se prezintă ca un producător instituționalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscuți. Deși îmbracă forme dintre cele mai diverse (presa scrisă, transmisii de radio și televiziune), acest tip de comunicare se caracterizează printr-o slabă prezență a feedback-ului, incomplet și mai mult întârziat comparativ cu cel din domeniile comunicării interpersonale sau publice. În comunicarea de masă, feedback-ul este obținut atât prin studiile de audiență, volumul vânzărilor, scrisori, telefoane primite, cât și prin aprecierile primite direct de la superiori, colegi, prieteni.

Mulți autori descriu comunicarea de masă în funcție de natura publicului. Un exemplu ni-l oferă definiția dată de Janowitz (1968): Comunicarea de masă cuprinde instituțiile și tehnicile prin care grupuri specializatei, în ultima perioadă, obiectivul acesteia este axat pe transmiterea cu maximă acuratețe și obiectivitate a unor informații corecte dintr-un domeniu. În ceea ce privește rolul celor care comunică, acesta diferă în funcție de obiectivul comunicării. Pentru retorică, rolul exclusiv îl deținea emițătorul, iar de abilitățile acestuia depindea succesul comunicării. A urmat apoi perioada în care rolurile trebuiau schimbate pe parcurs, feedback-ul devenind unul dintre factorii hotărâtori pentru bunul mers a comunicării. În ultima perioadă, comunicarea publică reprezintă două fluxuri informaționale continue și simultane, orientate în sensuri contrare, accentul fiind pus pe rolul interacțiunii.

Comunicarea de masă. Așa după cum am văzut, comunicarea (socială) poate avea diverse chipuri. Se naște însă întrebarea-cheie: ce modificări comportă procesul de comunicare pentru a deveni comunicare de masă? În primul rând, comunicarea de masă presupune prezența obligatorie a gate-keeper-ului, care se prezintă ca un producător instituționalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscuți. Deși îmbracă forme dintre cele mai diverse (presa scrisă, transmisii de radio și televiziune), acest tip de comunicare se caracterizează printr-o slabă prezență a feedback-ului, incomplet și mai mult întârziat comparativ cu cel din domeniile comunicării interpersonale sau publice. În comunicarea de masă, feedback-ul este obținut atât prin studiile de audiență, volumul vânzărilor, scrisori, telefoane primite, cât și prin aprecierile primite direct de la superiori, colegi, prieteni.

Mulți autori descriu comunicarea de masă în funcție de natura publicului. Un exemplu ni-l oferă definiția dată de Janowitz (1968): Comunicarea de masă cuprinde instituțiile și tehnicile prin care grupuri specializate folosesc mijloace tehnice (presă, radio, televiziune etc.), pentru a transmite un conținut simbolic către audiențe numeroase, eterogene și puternic dispersate. Publicul este numeros, eterogen, dispersat. În acest context eterogen înseamnă, că publicul poate fi divizat și distribuit după relațiile sociale, puțin omogene, în care oamenii trăiesc și activează.

Emițătorul, în comunicarea de masă, este întotdeauna parte a unui grup organizat, și adesea, parte componentă a unei instituții care are și alte funcții decât comunicarea. Receptorul este întotdeauna individul, dar organizația care transmite poate să se adreseze grupului sau unei colectivități cu anumite trăsături comune. Canalul nu mai comportă în relația socială, mijloacele de exprimare verbală și organe senzoriale, ci include mecanisme și sisteme tehnologice relativ avansate de difuzare pe scară largă. Aceste sisteme încă nu au o componentă socială, întrucât ele depind de reglementări legale, de obiceiuri la nivelul comunităților și de așteptări. Mijloacele folosite – cum sunt radioul și televiziunea – răspund cerinței ca mulți receptori să poată participa sincron la actul de comunicare. Mesajul în comunicarea de masă nu este un fenomen unic și tranzitoriu, ci o structură simbolică, adesea de mare complexitate produsă în proporții de masă și repetabilă în mod nelimitat. În ceea ce privește codificarea, aceasta se referă la transformările tehnice necesare pentru transmiterea semnalelor și la alegerea sistematică a cuvintelor, imaginilor și formatelor, în acord cu procedurile stabilite și evaluările privind experiența audienței.

Astfel, comunicarea de masă este orice formă de comunicare în care mesajele – având un caracter public (deci fără restricții și delimitări personale privind receptarea) și folosindu-se de o tehnologie de difuzare (media) – se adresează unei largi audiențe, într-un mod indirect (căci partenerii comunicării sunt distanțați în spațiu sau timp) și unilateral (ceea ce exclude inversarea rolurilor de emițător și receptor).

În realitate nu se poate vorbi de o singură formă universală de comunicare de masă, iar diversitatea pe care o întâlnim în viața reală explică și multitudinea de modele, care își propun să reprezinte procesul comunicării.

CAPITOLUL 2. Media în viața publică

O dată cu creșterea rolului social al comunicării mediatice se înregistrează o diversificare a teoriilor despre mass-media, despre semnificația, locul și funcția lor în societate. Mass-media fac perceptibile lumi îndepărtate în care nu este posibil întotdeauna să ajungi, facilitând milioanelor de oameni să preia sincronic informații despre universul lor social.

Considerațiile referitoare la funcțiile mediatice stau semnul unei teorii formulate la sfârșitul anilor ’40 în Statele Unite numite “teoria responsabilității sociale a presei”. Această teorie reprezintă o reacție la unele imputări aduse la adresa presei: fie că fi fost partinitoare, fie că ar fi servit exclusiv intereselor comerciale. Conform acestor teorii, libertatea presei trebuia să fie absolută

Lumea reală oferă însă un alt spectacol decât cel prescris de teorie. Datorită intereselor comerciale pe care le reprezintă, presa americană nu putea să fie în absolut toate situațiile o scenă ideală pentru dezbaterile publice. Astfel adevărul nu se impune de la sine, iar libertatea nelimitată își arată laturile negative. Aceasta a determinat o redefinire a funcției exercitate de presă în plan social

Mass-media sunt active în diverse sectoare ale vieții sociale și pot îndeplini mai multe sau doar una din funcțiile specifice:

Prin urmare funcțiile mediatice au o operativitate selectivă. În concluzie oferta mediatică privește mai degrabă domeniul politic decât cel economic sau cel cultural.

Îndeplinirea funcțiilor mediatice depinde de interacțiunea dintre presă, public și autorități. Aici fiecare dintre participanți ar trebui să acționeze mai întâi asupra sieși: presa ar trebui să-și asume mai evident responsabilitatea pe care o are în fața societății, publicul ar trebui să se distanțeze și să sesizeze neajunsurile presei, iar autoritățile ar trebui să prevină pe cale juridică abuzurile care se fac în numele libertății de expresie. Viziunea asupra responsabilității sociale presupune o mutație în accepția acordată libertății presei. O mutație care face parte dintr-un proces mult mai cuprinzător de reconsiderare a conceptelor de libertate și egalitate printr-o deplasare a accentului “de la drepturile individuale și private la dreptul public și social”. Conceptului de libertate a presei i se subliniază pozitivitatea: libertatea de a face ceva, nu libertatea de a se opune la ceva. În același timp schimbarea de viziune atrage după sine ideea că autoritățile pot juca un rol activ față de presă și celelalte mass-media. Rolul principal este acela de a asigura și sprijini libertatea presei, fără de care nu se poate realiza pluriformitatea mediatică, expresie a diversității sociale.

2.1. Funcțiile sociale ale mass – media

Conceptul de funcție mediatică este deosebit de important și revine constant în discuție. Abordarea funcționalistă a comunicării mediatice dispune de o lungă tradiție, începând cu studiile lui Laswell, care punea în discuție funcțiile mediatice și care a formulat trei funcții importante: supravegherea mediului social; corelarea părților componente ale societății și a reacțiilor specifice; transmiterea moștenirii sociale de la o generație la alta.

Funcțiile lui Laswell au fost mai târziu redate în alți termeni:

prezentarea actualității (culegerea de date referitoare evenimentele sociale curente);

cristalizarea opiniilor (diversele grupuri sociale ajung să-și asume punctele lor de vedere);

socializare (generației următoare i se transmite ceea ce s-a dobândit în plan social).

Sensurile pe care le are conceptul de funcție mediatică pot fi aprofundate printr-o referință la interacțiunea dintre mass-media și societate. În acest cadru funcția mediatică poate fi înțeleasă ca activitate de mass-media, în sensul de influență ce se exercită asupra întregii societăți sau doar asupra unei subdiviziunii a acesteia. Acțiunea este deosebit de diversă și poate fi privită din diferite perspective. Esențialul în definirea și sistematizarea funcțiilor mediatice este efectul, real sau potențial, asupra publicului. Astfel difuzarea știrilor – acțiune mediatică – poate fi privită în cadrul funcției informative, al cărei efect este formarea unui public la curent cu evenimentele zilei. Dar funcția de informare contrastează cu funcția de a amuza publicul. Întrebarea este însă, ce oferă mass-media publicului în sensul democrației și al pluriformității. Studiul variantelor de definire și clasificare a funcțiilor mediatice a condus spre un ansamblu de patru funcții:

Funcția informativă. În general, această funcție mediatică privește alimentarea publicului cu știri sau informații de acest tip despre evenimentele sociale și afacerile publice. Deși este definită în diferite feluri, informația, rămâne să aibă în toate aceste perspective un caracter faptic, mai mult sau mai puțin obiectiv.

Funcția interpretativă. Importante sunt în acest caz interpretarea și judecata de valoare la care sunt supuse evenimentele sau faptele publice. Granița dintre informație și opinie, dintre informație și comentariu, poate fi câteodată foarte precis trasată, dar de cele mai multe opri ea rămâne incertă, comentariul topindu-se în informație.

Funcția expresivă. Mass-media sunt din punct de vedere funcțional un forum în care indivizii sau grupurile sociale își pot face cunoscute opiniile și câștigă o identitate politică, culturală sau socială. Realizarea acestei funcții mediatice depinde de măsura în care diversele curente își găsesc cu adevărat expresia mediatică.

Funcția critică. Această funcție se referă la o categorie eterogenă de activități mediatice. Este vorba despre, în primul rând, de rolul tradițional de câine de pază pe care mass-media îl joacă, în numele publicului, față de aparatul de stat. În al doilea rând, de așa-numita investigative reporting, investigarea sau punerea în lumină a situațiilor sau aspectelor anormale din viața socială. În al treilea, funcția critică privește confruntarea curentelor divergente de gândire care se manifestă în sfera politicului, socialului sau economicului.

În aproape toate considerațiile pe marginea democrației, funcțiile mediatice sunt așezate la loc de frunte. O societate în continuă preschimbare nu poate corespunde preceptului de democrație fără a respecta dreptul publicului de a fi necontenit informat și confruntat cu diversitatea de idei, opinii politice. Democrația presupune participarea activă a tuturor cetățenilor la luarea deciziilor care se răsfrâng asupra societății în ansamblul ei. Participarea la viața politică depinde de două condiții, printre altele: condiția de a fi informat și condiția ca dezbaterile să fie deschise, să aibă un caracter public.

2.2. Efectele mass-media

Istoria cercetărilor cu privire la mass-media, în general și la influențele pe care diferitele media le exercită la nivelul câmpului social, în particular, a evidențiat existența a două paradigme: cea a efectelor puternice și cea a efectelor slabe, manifestate în perioade diferite și declanșate de probleme deosebite. Perioada interbelică a fost dominată de paradigma efectelor puternice, corespunzând șocului determinat de apariția noilor mijloace de comunicare, impactul acestora, dar și contextul social-economic care a generat fenomene de masă – societatea de masă, cultură de masă, comunicații de masă etc. După cel de-al doilea război mondial, paradigma efectelor slabe s-a impus cu mai multă forță, cercetările arătând că influența mass-media în societate, la nivelul grupurilor, indivizilor este mult mai redusă decât se considerase inițial. Anii ’70, care au însemnat dezvoltarea deosebit de accelerată și puternică a sistemelor private de televiziune, diversificarea lor – prin satelit, prin cablu, etc. –, apariția și extinderea industriei video, au adus din nou în prim plan paradigma efectelor puternice, însă nu în aceeași termeni.

În literatura de specialitate, se apreciază că mass-media pot influența receptorii, atât pe cei individuali cât și pe cei colectivi, prin apariția și manifestarea a trei procese: acordul, identificarea și internalizarea valorilor, conținuturilor și sensurilor transmise prin intermediul mesajelor mass-media. Dacă acordul semnifică “acceptarea conștientă a influenței unui mesaj”, având un caracter dinamic, limitat, conjunctural, lipsit de profunzime, identificarea are la bază “asumarea valorilor promovate de sau prin sursa mass-media” – conducând la procese de imitare a comportamentelor, cum se întâmplă adesea în sfera divertismentului – pe când internalizarea presupune “asimilarea valorilor, semnificațiilor și modelelor de comportament difuzate de sau prin mass-media”, considerată, în numeroase cazuri ca punct terminus al unui proces de influențare (persuasiune).

După cum subliniază Denis McQuail, efectele mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate. Se poate vorbi de efectele exercitate la nivelul instituțiilor sau colectivităților sau de efecte resimțite la scară individuală, de efectele cu acțiune lentă sau rapidă, de efectele obișnuite, normale și de efectele obținute prin acțiune dirijată, orientată, etc. (D. McQuail, 1977, p. 70-91).

Cele mai importante modele care ilustrează paradigma efectelor puternice sunt, în ordine cronologică, următoarele:

Modelul “glonțului magic”. Făcând o analiză a propagandei naziste, în anul 1939, psihologul S. Ciakotin acreditează ideea că un astfel de tip de propagandă este expresia unui “viol psihic” al mulțimilor. El pornește de la teoria reflexelor condiționate a lui Pavlov, considerând ca fundamente ale complexului psihic antrenat în acțiunea de influențare psihologică, instincte și afecte. Studiul lui S. Ciakotin, le Viol des foules par la Propagande politique (1952), evidențiază faptul că dresajul prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condițional șoc – în cazul naziștilor, simbolul politic, zvastica –, pe fundalul unor instincte și afecte deja constituite, astfel încât constituirea mulțimilor și dezvoltarea indivizilor în masă asigură reușita violului psihic. Prin utilizarea amenințărilor și seducției, prin vehicularea unor simboluri capabile să reîmprospăteze reflexul adeziunii inconștiente a sclavilor psihici sugestionați, s-a putut crea condiția fundamentală a genezei unor mișcări de masă pe baze iraționale. Astfel s-a conturat concluzia că mass-media sunt instrumente aproape infailibile pentru propagandă. Deși remediul pentru această propagandă apare, la Ciakotin, aproape utopic, asemănător psihagogiei la vechii greci, din opera sa se desprinde și ideea că propaganda, deși evidențiază anumite constante tehnice și practici universale, este bună sau rea, morală sau imorală, în funcție de ideile vehiculate, de conținutul și valoarea lor, de destinația acestora.

Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacție conduce la părerea că receptorii primesc direct mesaje, nemediate, nefiltrate de nici un factor. Această teorie mai este cunoscută și sub numele de “fluxul într-un singur pas” .

La rândul său, Melvin De Fleur propune teoria glonțului magic. De această dată, mass-media apar ca veritabile instrumente vrăjite, magice în modelarea receptorilor, a opiniei publice. Acționând ca un “declanșator infailibil de comportament social programat”, mass-media pot determina “orientarea în direcția dorită a atitudinii și comportamentului publicului”.

La o analiză critică, un asemenea model se înfățișează ca având un evident “caracter mecanicist și lipsit de subtilitate”, rezultat din acțiunea directă a mass-media asupra unor receptori pasivi și automatizați ce suportă efecte imediate și nemijlocite.

Modelul “hegemoniei” mass-media. Avându-și sorgintea în lucrări ale lui A. Gramsci, ale unor reprezentanți de seamă ai “teoriei critice a societății”, promovate de Școala de la Fankfurt, fiind dezvoltat, ulterior de intelectuali din jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane din cadrul Universității din Birmingham, acest model are la bază ideea potrivit căreia “clasele dominante își exercită putere, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât și prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic.” Utilizând mass-media și sistemul educațional, ele își impun propria ideologie, conferindu-i caracter universal valabil, promovând valorile ce le sunt specifice și încercând să le administreze și să le reproducă la nesfârșit. Astfel, mass-media devin “instrumentele unor tendințe hegemonice”, acelea ale deținătorului puterii, servind la impunerea unei ideologii speculative, utilizând o metodologie de studiu mai complexă și diversificată, modelul hegemonic se subsemnează paradigmei efectelor puternice, prin afirmarea ideii influenței semnificative a mesajelor transmise prin mass-media asupra publicului receptor.

Modelul “dependenței”. Versiune a paradigmei efectelor puternice ale mass-media, acest model, pus în circulație în anul 1976 de către Sandra Ball-Rokeatch și Melvin De Fleur, are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcționa în afara informațiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt, așadar, dependenți de datele oferite de mass-media pentru bunul mers al vieți lor, însă în perioadele de criză, schimbare socială rapidă, nesiguranță, teamă, audiența mass-media sporește considerabil. Este cazul, de exemplu, al dramaticelor evenimente din decembrie 1989 din țara noastră, când întregul sistem mass-media s-a bucurat de audiență maximă. În astfel de circumstanțe speciale, apar cu atât mai evidente responsabilitatea jurnaliștilor, necesitatea unei informări corecte, a unui comportament lucid, rațional, imparțial.

Modelul “spirala tăcerii”. Lansată în deceniul al șaptelea, de teoreticiana germană Elisabeth N.-Neuman, cercetător la Institutul de Demoscopie, teoria “spiralei tăcerii”, susține ideea că mass-media în general au o forță deosebită în influențarea opiniilor indivizilor, controlându-le de fapt comportamentul. Aserțiunile de la care se pornește în construirea teoriei sale sunt următoarele:

în general, indivizii nu vor să fie izolați, ci doresc să se integreze în grupurile care le sunt în preajmă;

sunt situații când unii indivizi aderă la norme și valori pe care nu le împărtășește și societatea; în aceste cazuri indivizii cu comportament deviant sunt marginalizați de către societate;

pentru a nu fi izolați, indivizii recurg continuu la o evaluare a situației opiniilor comune;

încercând permanent să se conformeze tendinței generale manifestate în grup sau societate, indivizii sunt obligați la continue aprecieri, evaluări, fiindu-le afectate, astfel reacțiile în spațiul public;

opinia publică majoritară se constituie și se menține printr-un joc continuu al proceselor de adecvare și renunțare la elementele distonante.

În general, oamenii consideră că mass-media exprimă ideile dominante, valorile majorității într-o societate. Astfel ei își raportează propriile atitudini și idei la acest reper central. “Cei care nu-și regăsesc punctele de vedere în conținuturile transmise de mass-media vor avea tendința să se retragă din dezbaterea publică, de teamă că, fiind contra curentului, vor fi marginalizați. Ei vor tăcea și cu cât opiniile transmise de mass-media vor fi mai diferite de părerile lor proprii, cu atât vor fi mai tăcuți, mai absenți alunecând astfel pe o spirală a tăcerii”.

Paradigma efectelor slabe sau limitatei este, la rândul său, ilustrată de mai multe modele. Toate au însă ca fundament afirmarea ideii că influența mass-media asupra receptorilor nu se exercită total și atotstăpânitor, ci este limitată de o serie de factori conjuncturali, uneori de o mare importanță. În acest sens formula lui B. Berelson: “Anumite tipuri de comunicare, cu privire la anumite condiții, pot produce anumite efecte” sintetizează cât se poate de clar elementele acestei paradigme.

Modelul “celor doi pași în comunicare” sau al “fluxului în doi pași”, evidențiază rolul surselor intermediare în procesul de comunicare, în particular, rolul liderilor de opinie. De această dată, mass-media nu mai influențează direct receptorii, ci indirect, mediat de liderii de opinie, persoane mai bine informate, care devin autorități în grupurile lor, capabile să selecteze și să interpreteze informațiile pe care le dețin, să asigure echilibrul grupului, având un rol reglator.

Prin urmare efectele acțiunii mass-media, exercitate asupra receptorilor, nu se resimt nici total, nici uniform și nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea, întărirea unor opinii și comportamente preexistente decât la schimbarea lor.

Modelul “cultivării”. Subsumat paradigmei efectelor slabe, modelul cultivării a fost promovat de sociologul american G. Gerbner, pentru care cultivarea semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă la mass-media. În asemenea circumstanțe, indivizii “ajung să depindă de acestea atât în cunoașterea mediului în care trăiesc, cât și în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare”. Efectele cultivării se manifestă însă diferit la nivelul diverselor grupuri, în funcție de o serie de factori ce diferențiază indivizii și grupurile.

Din perspectiva modelului “agendei”, teorie lansată de americanii M.McCombs și D.L. Shaw, în 1972, mass-media acționează ca o veritabilă creatoare de agendă; “agenda publică urmează agenda mass-media”; altfel spus, prioritățile fixate de mass-media le influențează pe cele asumate de indivizi.

Trebuie subliniat faptul că efectele de agendă acționează diferit, în funcție de tema aflată în dezbatere. În general, cercetările au arătat că, în timp ce în probleme vitale indivizii depind mai mult de factori conjuncturali, în chestiuni de ordin general, fără impact direct asupra lor, ei se lasă dirijați de reprezentările transmise prin mass-media.

CAPITOLUL 3. Valori universale și valori relative. Omniprezenta valorilor în comunicare

3.1. Definirea valorilor: cadrul general

Definirea valorii este destul de greu de facut , in conditiile in care pentru unii aceasta evoca filosofia iar altii se gandesc la partea materiala. Noi trebuie sa imbratisam termenul de valoare din punct de vedere sociologic. Valorile sunt in fapt relative la modul de definire a necesitatilor sociale si a principiilor generale ce structurează viața socială. Ele depind, prin urmare, de reprezentările indivizilor, despre nevoile pe care le au, despre obiectele si scopurile existentei umane. Fiecare valoare are un obiect (ceea ce este valorizat), care este calificat printr-un adjectiv ca pretios sau demn de dispret in functie de situatie. Pe urma valorile devin norme care reglementeaza conduitele, iar in final avem purtatorii de valori care pot fi individuali sau colectivi sau grupuri sociale.

Valorile unui individ sau a unei colectivitati nu sunt izolate , ele sunt legate unele de altele si formeaza un sistem care este dispus ierarhic formand o scara de valori. Valorile nu contin doar elemente cognitive ci si afective. Cu cat o valoare este mai putenic inradacinata cu atat ea ocupa un loc central in sistem.

3.1.1. Elemente de tipologie

Pentru a ne completa definitia trebuie sa vorbim de diferitele feluri de valori pe care le întâlnim:

Valorile centrale care alcatuiesc baza unui acord social: bunastarea, dezvoltarea personala, progresul, inovația, libertatea, proprietatea privată, știința, sănătatea etc, sunt cateva valori pe care le regasim în societatea în care trăim. Aceste valori pot să fie apreciate sau contestate în funcție de contextul dat. Societățile totalitare impun unanimitatea în domeniul valorilor.

Valorile structurante care ordoneaza ansamblul , creeaza ierarhia. Aici putem să enumeram: familia, dragostea, religia, reusita profesională sau alte valori predominante.

Valorile finale urmaresc anumite scopuri, în timp ce valorile instrumentale sunt necesare pentru a atinge acele scopuri.

Valorile globale trec peste diferitele etape ale vietii sociale, regasindu-se in toate relatiile umane.

Valorile sectoariale sunt limitate la o anumita sferă a societatii , intersectandu-se cu valorile structurante.

Valorile explicite ne sunt date spontan de către apărătorii valorilor, iar cele implicite se observă prin semne exterioare.

Mai avem valorile latente care în situatii exceptionale pot sa fie unele dintre cele mai importante.

3.1.2. Definirea valorilor prin proprietăți

Solutia alternativă de definire ar fi identificarea proprietatilor. Sunt cinci trasaturi pe care le si enumeram: caracterul latent, conceptii asupra dezirabilului care se relationeaza cu scale ierarhice de preferinte, relativa stabilitate, faptul ca se determina prin comportamente, atitudini si determinarea sociala a valorilor individuale.

Caracteristica cea mai importanta a valorilor este aceea ca ele nu pot fi observate , in acelasi timp fiind si principalul obstacol in studierea acestora. Latenta induce dificultati de constructie conceptuala a spatiului valorilor. O alta caracteristica este legata de stabilirea dimensiunilor spatiului valoric, mai ales in cazul in care valorile indivizilor pot lua orice valoare intre minim si maxim.

A doua trasatura acceptata a valorilor este proprietatea acerstora de a se constitui in conceptii despre dezirabil, care presupune ordonarea prioritatilor in scale ale preferintelor, ierarhizate de regula in mod incostient ( predispozitii latente).

Stabilitatea valorilor permite diferentierea fata de atitudini si opinii, cind atitudinile sunt mai stabile iar opiniile mult mai fluctuante.

Relativa stabilitate vizeaza cunoastearea valorilor prin analiza , fie atitudini , fie comportamente care pot fi expresia mai multor valori.

A cincea caracteristica fundamentala a valorilor este determinarea sociala a valorilor individuale.Individul cumuleaza norme specifice mai multor grupuri, la care se raporteaza cognitiv, evaluativ si afectiv, dezvoltind propriile valori.el poate sa le transmita mai departe transmormindu-se astfel in valori sociale.

3.2. Valori românești vs. valori europene

Pe parcursul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, s-a ridicat frecvent problema congruenței între valorile și mentalitățile românești și cele promovate în societățile europene. Întrucât țările Occidentale și cele din Europa Centrală și de Est au fost separate timp de patru decenii de ideologii diferite, de sisteme politice și economice rivale, analiștii sociali au urmărit în ce măsură valorile europene au rămas în mentalul colectiv și în statele ex-comuniste în ciuda transformărilor prin care acestea au trecut.

Eurobaromentrele din ultimii ani evidențiază că valorile moștenirii comune europene în Europa Centrală și de Est nu au fost distruse, deși factorii corelați cu bunăstarea sau gradul de satisfacție în viață ale indivizilor diferă față de cealaltă jumătate europeană. Valorile europene fundamentale la care se face referire își au originea în Renaștere și Umanism – auto-determinarea, demnitatea umană, libertatea alegerii, independența de autoritate, drepturi individuale etc. și sunt considerate moștenire europeană comună. Între aceste valori individul are o poziție privilegiată, centrală, glorificarea sa desemnând o trăsătură a civilizației și democrației.

Indicatorii în urma realizării Eurobarometrului din iunie 2005 de către Comisia Europeană arată că satisfacția în viață este destul de scăzută în societatea românească, cel mai puțin mulțumiți de viața lor fiind tinerii, mai precis categoria celor care studiază. Respondenții români sunt însă destul de optimiști privind ameliorarea calitatea vieții a următoarei generații (78%), aspect caracteristic națiunilor ex-comuniste, comparativ cu perspectiva mai curând pesimistă a indivizilor din statele membre europene (58%) sau decât procentul celor din țările avansate (40%-50%).

Studiul cantitativ realizat de IRSOP în anul 2005 pentru DC Communication a avut ca principale obiective analizarea modului în care se raportează românii la propriile valori, identificarea valorilor și idealurilor sociale din România, precum și a gradului de congruență între valorile europene specifice și orientările individuale spre valori. Rezultatele demonstrează că, în comparație cu populațiile altor țări europene, românii consideră că au mai puține trăsături pozitive, tinerii fiind cei mai critici. Din punctul de vedere al caracteristicilor negative, respondenții aceluiași sondaj apreciază că românii:

sunt destul de nepăsători față de ceilalți

au tendință spre agresivitate și autoritarism

preferă să urmeze pe alții decât să fie conducători

se situează la limita dintre comportamentul cinstit și cel necinstit

sunt destul de dezorganizați, superficiali, idealiști, conservatori.

Românii sunt de părere însă că valorile promovate la nivel european sunt destul de puțin respectate în întregime. În timp ce valorile politice (pluralismul, drepturile minorităților, egalitatea dintre bărbați și femei, democrația, libertatea …) sunt oarecum încetățenite, un procent considerabil din populația românească este de părere că valorile sociale, economice și umane (respectul pentru lege, justiția, demnitatea umană, drepturile omului etc.) lipsesc în societatea noastră.

Pentru locuitorii mediului urban din România prioritățile Guvernului ar trebui să fie lupta împotriva corupției, menținerea ordinii publice, oportunitățile pentru tineri, statul de drept, libertatea cuvântului etc., în timp ce în mediul rural se consideră că șomajul, dezvoltarea mediului rural, acordarea de șanse întreprinzătorilor privați, combaterea terorismului ar trebui să preocupe mai mult conducerea Statului.

Românii sunt destul de conservatori – preferă bărbații în viața politică, consideră studiile superioare mai importante pentru un bărbat decât pentru o femeie, au prejudecăți destul de mari și sunt foarte puțin toleranți în comparație cu media procentelor celorlalte țări europene. De asemenea, după aproape jumătate de secol de comunism, 95% din populația României crede în existența lui Dumnezeu, o proporție ridicată față de societățile occidentale unde se constată tendința indivizilor de a avea noi preocupări legate se sensul și scopul vieții.

Cât de răspândite sunt valorile “ne-europene”? DA NU

Răspândirea valorilor „ne-europene”

Sursa: IRSOP Market Research & Consulting Ltd., în Valorile și credințele românești și europene: la fel sau nu? Studiu cantitativ, iunie 2005 .

Unul dintre cele mai recente sondaje asupra valorilor – Eurobarometrul 69 (CE, 2008) a inclus o serie de itemi referitori la dimensiunea materialism / postmaterialism. În contextul în care la nivel european se constată o tendință de creștere a materialismului (32% în 2008 față de 31 % în 2005) și o scădere a postmaterialismului (9 % în 2008 față de 12 % în 2005), societatea românească înregistrează scoruri mult peste media europeană (M = 32%) în privința materialismului – 45% și foarte scăzute referitoare la valorile postmaterialiste (doar 3% comparativ cu 9 % – media europeană).

3.3. Relații și rețele sociale

Capitalul social, din punctul de vedere al rețelelor ce se formează între actori, poate fi evidențiat prin modul de relaționare primară între indivizi și membrii familiei, prietenii, vecinii sau colegii de la locul de muncă.

Studiile comparative internaționale arată că familia și prietenii sunt foarte importanți pentru majoritatea europenilor (în medie – 98%). În aceeași măsură, românii petrec mult timp în familie, aceasta având în continuare un rol deosebit de asigurare a nevoilor fundamentale de afiliere, securitate și integrare.

O analiză mai aprofundată asupra sociabilității românilor a permis identificarea anumitor categorii de persoane care acordă mai multă importanță timpului petrecut în compania prietenilor. Conform rezultatelor Diagnozei Calității Vieții (2006), nu s-a constat o diferențiere între bărbați și femei, dar s-a constatat că tinerii sunt semnificativ mai preocupați de calitatea relațiilor de prietenie comparativ cu persoanele mai în vârstă, tendința de izolare crescând odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, persoanele necăsătorite sunt mai dispuse să acorde mai mult timp liber întâlnirilor și distracției cu prietenii în comparație cu românii căsătoriți (mai ales în cazul celor provenind din familii numeroase).

Nivelul de educație și situația materială joacă un rol important asupra calității relațiilor cu prietenii. Astfel, persoanele cu studii superioare alocă prietenilor o proporție semnificativ mai importantă din timpul lor liber decât cele cu nivel scăzut de instruire. Rezultatele evidențiind corelația directă dintre situația materială și interesul pentru petrecerea timpului liber cu prietenii nu este surprinzătoare. Mai mult, este interesant de remarcat că românii cu mai multe locuri de muncă sunt mai dispuși să-și întâlnească frecvent prietenii.

În ultimul an, în medie, peste jumătate dintre europenii respondenți au discutat probleme personale cu prietenii, colegii, vecinii etc. și mulți dintre ei (43%) au ajutat pe alții la treburi casnice, grădinărit sau cumpărături, iar aproximativ o treime dintre ei au împrumutat bani sau alte bunuri de valoare (mașină, posibilitatea folosirii locuinței pe o perioadă de timp, aparate electrice costisitoare…) cunoștințelor.

În care dintre următoarele situații ați oferit ajutor prietenilor, colegilor, vecinilor sau altor cunoștințe în ultimele 12 luni?

Sursa: Grafic elaborat pe baza Eurobarometrului 69 (2008). Raport național pentru România, Comisia Europeană.

Aceste rezultate se află în relație directă cu importanța acordată timpului liber în societatea românească. 20% dintre români susțin că timpul liber nu este fundamental pentru ei, în contextul în care peste 90% dintre europenii chestionați susțin că loisir-ul este important. .

Cât de important este timpul liber în viața dvs.?

Sursa: Grafic elaborat pe baza Eurobarometrului 69 (2008). Raport național pentru România, Comisia Europeană.

Comparativ cu membrii statelor Uniunii Europene, românii se află frecvent în situația de a împrumuta bani persoanelor apropiate, dar împrumută mult mai rar obiecte personale de valoare și își arată mai puțin disponibilitatea de a îngriji persoane aflate în situație de dependență (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități etc. care nu se află în locuința respondenților), care au dificultăți legate de birocrație (documente legate de serviciile sociale) sau care sunt victime ale unor agresiuni, hărțuiri, abuzuri. Aceste diferențe de comportament se pot explica prin particularitățile economice și culturale ale societății românești, în care preocupările pentru asigurarea bunăstării materiale domină stilul de viață a celor mai mulți dintre membrii săi.

În privința relațiilor sociale, rezultatele studiului ICCV din 2006 – Diagnoza calității vieții, au indicat că românii se declară în mare măsură mulțumiți de relațiile din familie (82%) sau cu vecinii lor (73%). În schimb, 70% dintre ei susțin că relațiile generale în cadrul societății sunt nesatisfăcătoare, atribuind în același timp un nivel scăzut de încredere celor mai mulți dintre oameni.

În aceste condiții, în România, capitalul social de tip bonding este scăzut comparativ cu majoritatea societăților europene, în timp ce capitalul social de tip bridging se menține la nivel ridicat.

CAPITOLUL 4. Obiective și metodologie

4.1. Obiective

Există numeroși factori care influențează utilizarea mass media de către copiii și tinerii din România. Unii dintre acești factori caracterizează piața media: creșterea și diversificare suporturilor media, specializarea media (ex. apariția canalelor tematice, de nișă), apariția noilor media – noi tehnologii ale informării și comunicării, globalizarea produselor media. Se pare însă că cei mai importanți factori sunt cei legați de mediul social: familie, școală, grupul de “egali”, care sunt de asemenea și principali agenți de socializare. Media este considerată al patrulea agent al socializării copiilor.

Noile mijloace media, văzute fie ca o realitate complexă cu un rol central în viața de zi cu zi în special ca divertisment, sau ca și o piață în sine, cu produse, servicii, și actori specifici, care a cunoscut o creșetere spectaculoasă atât în ceea ce privește conținutul pe care îl oferă, suporturile pe care furnizează aceste produse cât și a modului în care aceste produse modifică comportamentul audienței. Ultimele rapoarte referitoare la evoluția pieței video, indică următorii vectori de schimbare:

Larga accesibilitate a noilor conținuturi digitale și a aplicațiilor interactive, precum și prolierarea platformelor digitale pentru distribuirea conținuturilor,

Emergența sistemelor multifuncționale care integrează mai multe funcții specifice (ex. telefoane mobile cu cameră video) care permite consumatorilor să devină creatori al coninutului lor, propriu și original,

Emergența noilor concurenți, în special a celor care utilizează internetul ca mijloc de comunicare, prin care se ajunge la un nivel de inovare și competiție neîntâlnit pană acum,

În acest context, studiul consumului media în rândul copiilor, a celor care au contact cu noua “ordine media”, câștigă o deosebită importanță, atât pentru a măsura schimbările structurale care au intervenit în consumul media, cât și pentru a analiza efectele indirecte, legate de influența media asupra vieții de zi cu zi, asupra valorilor, atitudinilor și a comportamentelor copiilor.

Acest studiu își propune să descrie și să explice modul în care copiii din România utilizează atât mijloacele media tradiționale cât și cele noi, luând în considerare factorii menționați mai sus. Unul dintre aspectele urmărite în anchetă este identificarea unor pattern-uri de utilizare media și a unor segmente de utilizatori printre copiii din România. Alte obiective constau în determinarea locului pe care media îl ocupă în viața de zi cu zi a copiilor, și a modului în care consumul de media influențează relațiile sociale între copii. De asemenea, acest studiu va determina ce rol joacă părinții cu privire la modul în care copiii lor utilizează media, și în ce măsură ei își protejează copiii față de conținuturile media care le pot afecta dezvoltarea.

Datorită complexității temei studiate, am căutat să surprindem informații rezultate dintr-o dublă perspectivă metodologică: cantitativă și calitativă.

Obiective specifice:

măsurarea consumului de media a copiilor între 6-15 ani,

evaluarea impactului media al reclamelor publicitare,

expunerea la conținuturi media cu potențial negativ,

opinii și valori ale publicului tânăr.

4.2. Metodologie

Datele cantitative au fost culese printr-o anchetă națională a companiei Metro Media Transilvania, realizată în 2007, reprezentativă pe 1250 gospodării cu copii între 6-15 ani; atât copiii, cât și părinții au fost intervievați putând fi observate atât auto-percepția copiilor cât și hetero-percepția cu privire la comportamentul față de media.

Temele chestionarului realizat face to face în gospodăria respondentului au fost:

profil socio-demografic

accesul la media

comportament de petrecere a timpului liber

relație copil –părinte (opiniile copiilor)

consumul radio al copiilor; comportamente și preferințe

consumul TV al copiilor; comportamente și preferințe

consumul de reclame; comportamente și preferințe

internetul; comportamente ale copiilor și preferințe

consumul radio al copiilor (opiniile părinților)

consumul TV al copiilor (opiniile părinților)

consumul media al părinților

consumul de publicitate al părinților

relația părinte – copil; opiniile părinților

date despre gospodărie

Cercetarea calitativă de tip focus-grup a vizat două grupuri-țintă, formate din copii între 6 și 14 ani și părinți care au copii de aceste vârste. S-au realizat patru focus-grupuri având următoarea structură:

În cadrul focus-grupurilor au fost urmărite teme comune și teme specifice fiecărei categorii de populație selectată.

Temele comune pentru părinți și copii, vizând comportamentul de consum TV al copiilor au fost:

Comportamente de timp liber. Comportamentul de consum TV și radio al copiilor (în timpul săptămânii, în week-end, în vacanță)

Nevoile și așteptările copiilor referitor la programele radio și TV;

Influența familiei și a prietenilor în privința consumul radio și TV;

Violența TV, a filmelor și a muzicii difuzate;

Expunerea la reclame privind țigări și produse alcoolice;

Eficiența programului de clasificare a emisiunilor TV, modul de receptare de către copii și modul de aplicare a acestui program de către părinți

Temele specifice pentru copii au fost:

Preferințele copiilor în privința canalelor TV și a programelor difuzate;

Modalități de vizionare a programelor TV (singuri sau împreună cu cineva) și care este modalitatea preferată;

Utilizarea informațiilor recepționate de la TV în discuții cu alții;

Percepții față de emisiunile TV în general, posturi TV, programe, prezentatori;

Relația copiilor cu calculatorul; utilizarea calculatorului, a jocurilor video și tv.

Temele specifice pentru părinți au fost:

Accesul copiilor la programele TV;

Luarea în considerare a semnelor (implementate acum 1 an) de clasificare a emisiunilor TV și opinia față de aceste semne;

Modalități de gestionare a consumului de teeleviziune al copiilor.

Modalități de control al expunerii copiilor la imagini violente și la publicitatea la țigări și produse alcoolice.

CAPITOLUL 5. Partea practică

5.1. Analiza datelor calitative. Perspectiva copiilor asupra media

5.1.1.Comportamente de timp liber: locul TV-ului în viața copiilor

Activitățile de timp liber ale copiilor constau în principal din: jocul în aer liber cu prietenii, plimbările cu părinții, discuțiile cu prietenii, vizionarea programelor TV, jocurile pe calculator, navigarea pe Internet, cititul, muzica.

Se observă că pe măsură ce copiii înaintează în vârstă televizorul ocupă un loc din ce în ce mai important în modalitățile de petrecere a timpului liber. Dacă copiii de 6-7 ani își petrec în mai mare măsură timpul liber jucându-se în aer liber, copii de 13-14 ani se uită la TV, se joacă pe calculator sau ascultă muzică.

Mai scriu, mai citesc, mai mă joc, ies un pic afară, când ies de la școală merg în parcul Cișmigiu unde mă joc cu colegele mele….. învăț… (Nicoleta, 9 ani)

Mai ies și pe afară…… vara când sunt în vacanță ies în fiecare zi afară (Cosmin, 7 ani)

Mă joc cu ăsta micu, mă joc cu mașinuțele, mă mai joc și singură cu păpușile mele… (Angelica, 8 ani)

Îmi place să mă joc afară seara cu prietenii mei, cu colegii mei. (Cristi, 7 ani)

Ori mă uit la televizor, ascult muzică, mă joc pe calculator, ies afară cu prietenii sau mă duc la film. Depinde. (Dan, 11 ani )

Mai mult mă joc pe calculator, mă uit la televizor, ascult muzică și o ajut și pe mama pe acasă cu treburi. (Iuliana, 11 ani)

Mă uit la televizor, la filme. Ies în parc cu părinții, prietenii. Mă joc, mă joc pe calculator și ascult și muzică. (Mihai, 11 ani)

Mie îmi place să mă joc pe calculator, să mă uit la televizor, să ascult muzică, să ies pe afară și să mă joc cu lego. (Bogdan, 11 ani)

Mă uit la Tv, uneori mai citesc, mă joc pe calculator și uneori mă mai duc afară.(Delia, 14 ani)

În special mă joc pe calculator, mai ies și afară mai spre seară pe la 8, apoi mă uit la TV.(Rareș, 13 ani)

Vinerea ies afară cu prietena mea, apoi ne uităm pe Acasă la telenovele, apoi pe MTV, programul nostru preferat.(Oana, 14 ani)

În ceea ce privește preferințele de petrecere a timpului liber se observă că la vârstele mici (6-10 ani) jocul este cel mai des menționat, fie că este vorba de joaca cu prietenii, colegii, jocul în parc, joaca în casă, dansul sau jocul pe calculator. O dată cu înaintarea în vârstă dimensiunea ludicului este în mai mare măsură circumscrisă interacțiunilor cu grupul de prieteni. Copiii își doresc să-și petreacă timpul cu cei de aceeași vârstă, în special înafară locuinței, cel mai des menționate fiind spațiile publice: cofetărie, discotecă, teren de fotbal.

M-aș zbengui prin casă tot timpul, adică să alerg prin casă. (Cristi, 7 ani)

Mie mi-ar plăcea să ies în Herăstrău. Să ies cu fetele… așa cu toatele, să facem un grup de fete. (Nicoleta, 9 ani)

Eu aș dansa și aș cânta. (Lori, 8ani)

Mi-aș chema toți prietenii acasă și am asculta muzică ori ne-am juca pe calculator. R…:Aș sta de dimineața până seara cu băieții pe afară. (Alin, 11 ani)

Aș vrea să ies cu prietenii mei cei mai buni undeva, la o discotecă. (Alexandra, 13 ani)

M-aș uita la tv, aș ieși afară cu prietenii, să povestesc despre filme, desene. (Oana, 14 ani)

Aș ieși cu prietenii în oraș, la o cofetărie, la un suc, m-aș plimba prin tot orașul. (Cristi, 13ani)

Complementar activităților de petrecere a timpului liber cu prietenii, activitățile desfășurate „pentru a scăpa de plictiseală” sunt desfășurate de obicei acasă: vizionarea emisiunilor TV, audiții muzicale, jocul pe calculator.

Dau muzica la maxim la calculator. (Cosmin, 7 ani)

Dacă Paula e plecată, mama are treabă, tata se duce la muncă…..eu mă joc așa de una singură, mai iau cărțile de școală și mă uit la televizor, la Fox Kids. (Nicoleta, 9ani)

Mă întind în pat și ascult muzică. (Bogdan, 11 ani)

O. când mă plictisesc în casă, nu îmi place ce e la t,v mă duc afară. (Oana, 14 ani)

R. Când mă plictisesc de tv ies cu prietenii. (Rareș, 13 ani)

5.1.2. Percepții și reprezentări ale diferitelor tipuri de media (TV, video, Radio, ziare, PC, Internet )

Răspunsurile copiilor la întrebările „Care este primul lucru care vă vine în minte când vă gândiți la televizor / radio / ziare / cărți / video / DVD / calculator / Internet / jocuri electronice?” configurează reprezentările pe care le au copiii în ceea ce privește diferitele tipuri de media. Încă de la această vârstă copii surprind elementele definitorii specifice ale tipurilor de media, definirea acestora fiind asociată în general cu modalitățile distincte de divertisment sau informație oferite.

Televizorul

Primele lucruri care le vin în minte copiilor, indiferent de vârstă, atunci când se gândesc la televizor sunt în principal elemente cuprinse în dimensiunea divertismentului TV: filme, muzică, desene animate. Există o serie de răspunsuri care fac referință directă la elementele definitorii ale aparatului TV: culoare, cutie, negru.

Cosmin: Cutie

Cristi: color

Alina: negru

R…: La filme.

Bogdan: Filme.

R…: Muzică.

R…: Desene animate.

R…: Emisiuni.

Bianca: La filme.

Luiza: Tot la filme, la muzică.

Radu: Filme

Radu I.. Muzică

Oana. Telenovele

Rareș: fotbal

Rareș I. Muzică

Cristi: Emisiuni

Pentru a detalia imaginea pe care o are televizorul în mintea copiilor, aceștia au fost puși în situația ipotetică de a descrie televizorul unui marțian. Răspunsurile copiilor se structurează pe următoarele dimensiuni: televizorul ca obiect (o cutie cu imagini, care are funcționează pe bază de curent electric, telecomandă, DVD, video); televizorul ca imagine (culoare), funcții ale televiziunii: informare (informații de actualitate (știrile), informații generale (afli ce se întâmplă în lume), divertisment (programe, emisiuni, jocuri).

Este color, unele sunt alb – negru, e mare….să nu stai prea aproape de el ca-ți strică vederea. (Lori, 8 ani)

Este o cutie cu un tub la care te uiți, vezi ce se mai întâmplă în țară, cum mai e vremea (Florin, 6 ani)

E diferite mărimi. Poate fi de mașină, de cameră. Are video. Jocuri pe tv. DVD. Merge pe curent. (focus, 12-14 ani)

Culori, o cutie în care vezi imagini. (Oana, 14 ani)

Are multe cabluri Are telecomanda. Merge mai tare sau mai încet, mai colorat. (Radu, 13 ani)

I-aș spune că este un mijloc prin care se anunță știrile, ce se mai întâmplă prin lume, că este un lucru prin care poți afla multe lucruri interesante și te poți informa. (Alina, 11 ani)

Mai întâi i l-aș prezenta apoi i-aș spune că este un mijloc de comunicare. (Alin, 11 ani)

I l-aș arăta și apoi aș începe să-i explic ce vede lumea la televizor, știrile. (Felicia, 11ani)

Arată viața unor persoane, ce se petrece în viața de zi cu zi. Un mod de a cunoaște lumea înconjurătoare. Un mod de a afla lucruri noi și interesante. Un mod de a vedea întâmplări. Poți afla lucruri pe care nu l-ai știut. (focus, 12-14 ani)

Că te uiți la el, te joci la el, te uiți pe desene…. (Cosmin, 7 ani)

Programe. Ne prezintă niște oameni mai celebrii. Un mod de destindere, să nu ne plictisim. Poți asculta muzică. Programe de râs. (focus, 12-14 ani)

Imaginile se mișcă, vorbesc, fac acțiuni, sunt personaje înăuntru. Prezintă viața de zi cu zi. (Oana, 14 nai)

Radio

Radioul este descris în general prin raportarea la televizor/televiziune: ca un obiect („un televizor fără imagini”, cu antenă), definit prin sunet (spre deosebire de Tv care este definit prin culoare, imagine în mișcare) și oferă informații (știri) și divertisment (muzică).

Un televizor fără imagini. Un dispozitiv care scoate sunete. Are o antenă, poate fi pe baterii sau la curent, are mai multe programe. (focus, 12-14 ani)

Muzică, Știri. (Lori, 8 ani)

Muzică, informații. (Felicia, 11 ani)

Muzică și informații. (Bogdan, 11 ani)

Ziare

Când se gândesc la ziare primele lucruri care la vin în minte copiilor sunt:

hârtie (focus 6-8 ani),

informații, evenimente, știri, lucruri critice pe care le spun ziariștii (focus 9-11 ani),

știri sportive, viața de zi cu zi, horoscopul, multe scandaluri, anunțuri, sport (focus 12-14 ani).

Cărți

Lectura, ca activitate impusă dar și ca un exercițiu cognitiv complex, este percepută ca fiind obositoare și plictisitoare, orientată spre teme care constituie rar teme de conversație cu cei apropiați. Cărțile sunt descrise ca neinteresante, plictisitoare și sunt asociate cu temele, obligațiile școlare.

La cărți de joc și la cultura noastră generală și despre lecțiile de la școală. Mihai:

Eu când aud cuvântul cărți îmi aduc aminte de cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată și care se numește Singur pe lume. (Bianca, 11 ani)

Cărțile îmi aduc aminte de școală. De școală și de învățat. (Alin, 11 ani)

Plictiseală (Radu, 13 ani)

Depinde de carte, acțiune. (Ovidiu, 14 ani)

Lecturi, modul în care gândește autorul. (Delia, 14 ani)

Nu mă interesează, mi se par plictisitoare. (Cristi, 13 ani)

Plictiseală. (Rareș, 13 ani)

Când avem teme de vacanță, pentru școală. (Alexandra, 13 ani)

Coli scrise. Nu are rost să le citească că sunt plictisitoare. (Radu I, 13 ani)

Video & DVD

Video este asociat în mare măsură cu amintirile, filmul, distracția, iar DVD-ul cu filmul și muzica.

Fun, filme, comedie, amintiri, distracție, amintirile pe care le pot vedea. (focus 12-14 ani)

Casete, filme, amintiri. (focus, 9-11 ani)

Și muzică poate să fie la DVD. Și muzică. Dar să fie muzică cu video clipuri. (Dan, 11 ani)

Calculator

Calculatorul este asociat în mare măsură cu distracția: jocurile, filmele, muzica, internetul și mai puțin cu învățarea, utilizarea în scopuri educative.

Să scriu pe el și să desenez……….. Joc(Florin, 6 ani)

… jocuri și informații.( Mihai, 11 ani)

Jocuri, pot să pun filme, informații de pe Internet, muzică.( Felicia, 11 ani)

Muzică și jocuri.(Bianca, 11 ani)

Muzică, jocuri, intru pe Internet. (Iuliana, 11 ani)

Muzică, jocuri, filme, Internet. înregistrez pe calculator. (Dan, 11 ani

Jocuri, Internet, programe, muzică. (focus 12-14 ani)

Internet

Pentru majoritatea copiilor internetul înseamnă în primul rând comunicare (posibilitatea de a comunica rapid și ieftin cu prietenii, de a discuta cu alți tineri) și apoi informare (site-uri).

Comunicare, prieteni, oamenii pe care de abia îi cunoști, muzică, referate. (focus 6-11 ani)

Mesaje, Facebook, Hi 5, lucruri noi. Yahoo, Ferrari.com (focus 12-14 ani)

Comunicăm cu prietenii care sunt la distanță, prin scrisori, prin telefon e mai scump. (Oana, 14 ani)

Mai văd lucruri noi care au apărut, mașini noi. (Rareș, 13 ani)

5.1.3. Comportamente de vizionare și preferințele copiilor

În acest capitol am analizat comportamentele de vizionare și preferințele copiilor: programe generale vs. programe dedicate, contextul social al vizionării (individual vs. colectiv), ascultare atentă/dedicată sau indiferentă, motivații ale alegerii diferitelor tipuri de media.

Motivații ale utilizării media

Întrebând copii care sunt motivele pentru care se uită la televizor răspunsurile variază de la: distracție, relaxare, un mod plăcut de a-și petrece timpul liber, informare, învățare. Destinată petrecerii timpului liber, consumul media reprezintă însă de cele mai multe ori un loisir de conjunctură, un „surogat”, fiind prezent în absența altor activități de petrecere a timpului liber, un mod de a alunga plictiseala, în special pentru preadolescenți.

Sunt desene animate din astea care îmi plac. (Cristi, 7 ani)

Îmi place, dar nu tot timpul să mă uit la televizor…dacă e un circ să spunem, mi-ar plăcea cum fac acrobații, cum fac clovnii….sunt animale dresate. (Lori, 8 ani)

Câteodată e foarte distractiv și câteodată nu e chiar așa, e foarte plictisitor. (Iuliana, 11 ani)

În afară de faptul că strigă părinții „lasă televizorul mai încet”, mi se pare un mod de relaxare și de distracție în același timp. (Alin, 11 ani)

Eu mă uit la televizor pentru a afla lucruri despre animale, despre … să văd la ce se referă documentele făcute pentru noi despre animale, pentru filme, pentru lucruri noi pe care noi nu le știm încă și trebuie să le aflăm până la o anumită vârstă. (R, 11 ani)

Să nu ne plictisim. (Radu I, 13 ani)

Să aflăm lucruri noi. (Radu, 13 ani)

Ca hobby. (Oana, 14 ani)

Îmi place să ascult muzică. (Alexandra, 13 ani)

Comedii, horror. (Rareș, 11 ani)

Este un mod de a ocupa timpul liber. (Delia, 14 ani)

Să nu mă plictisesc. (Rareș, 11 ani)

Se observă că preferințele copiilor de a-și petrece timpul liber este orientat în principal spre televiziune. Astfel, televizorul este preferat radioului pentru imagine, diversitatea canalelor, videoclipuri muzicale.

Televizor versus radio

Interesul pentru imagine, ca sursă de informații mai complexă decât sunetul, fac ca atuul televiziunii, imaginea, să domine punctele tari asociate radioului: programele muzicale și informațiile de interes general (știri, starea vremii).

Îmi place și la radio, mai dă pe radio muzică, mai vorbește….. cum e știrile, cum e vremea…. (Nicoleta, 9 ani)

Televizorul mai mult, ai mai multe posturi, canale, sunt desene, muzică. (Lori, 8 ani)

Televizorul, pentru că mie îmi plac desenele. (Cristi, 8 ani)

Pentru că televizorul are mai multe posturi. (Florin, 6 ani)

Televizorul deoarece la televizor se pot vedea lucrurile în timp ce la radio doar le asculți și nu te poți bucura de imagine. (Alina, 11 ani)

Deoarece la televizor poți să vezi, să și înveți despre animale. (Mihai, 11 ani)

Îmi place mai mult la televizor pentru că la el poți vedea și imagini față de radio unde doar auzi. (Felicia: 11 ani)

Mie îmi place mai mult televizorul deoarece radioul mi se pare plictisitor, nu prea are lucruri frumoase. Adică, nu știu. Nu îmi place pur și simplu. (Bianca, 11 ani)

Televizor versus cărți

Se observă că la vârstele mici 6-11 ani, copii sunt interesați de cărți, de posibilitățile de cunoaștere pe care le oferă, spre deosebire de copiii de 12-14 ani, care asociază cărțile cu un mod plictisitor de a petrece timpul liber, preferând TV-ul.

Pentru că înveți din ele, afli mai multe povești…., sunt povești multe, sunt mai multe cărți de colorat, înveți din ele poezii,… Eu cred că poveștile sunt un lucru foarte bun, că mereu zici uite ce poveste frumoasă, … afli despre istorie, despre Mihai Viteazu, … despre geografie (Nicoleta, 9 ani)

Știi să te exprimi mai bine, să povestești mai bine (Lori. 8 ani)

Pentru că au mai multe poze. (Alina, 6 ani)

Tot cărțile. Sunt mai frumoase, au povestirile mai plăcute decât emisiunile. La emisiune îți spune doar ce face, de exemplu, un animal dar într-o carte îți povestește unde s-a dus, cum s-a simțit. (Alex, 11 ani)

La televizor sunt unele emisiuni cum ar fi documentarele de pe Discovery, te relaxezi. (Radu, 13 ani)

Televizorul îl prefer. Păi la televizor mă uit la filme, la … ascult muzică, mă mai uit și la desene, nu așa de mult. (Dan, 11 ani)

Modalități de vizionare (dimensiune temporală, loc, angajament)

Dimensiunea temporală

Întrebați cât timp petrec cu diferite tipuri de media (TV, video, DVD, ziare, calculator, Internet, jocuri electronice) copiii menționează, la nivelul timpului de vizionare, televiziunea ca fiind cea mai populară, ea fiind urmată de muzică, jocurile pe computer, navigarea pe Internet, lectura.

În timpul unei săptămâni obișnuite, când au școală, copiii petrec aproximativ două ore pe zi la Tv (în general seara, dar se uită și dimineața sau la prânz), în week-end timpul de vizionare a programelor Tv ajungând la circa 4 ore pe zi.

Mă uit aproape tot timpul sera de la 8 până la 9-10 în week-end mult mai mult, ascult muzică. (Delia, 14 ani)

Seara m ă uit de obicei, cam 2-3h și pe week-end cam tot așa. (Alexandra, 14 ni)

Cam 2-3h mă uit la tv. (Radu, 13 ani)

Una-două. Poate mai mult în week-end două ore și (R, 11 ani)

Eu mă uit pe zi două ore. O oră dimineața și o oră seara deoarece noi plecăm dimineața la școală și ne întoarcem seara și nu prea avem timp. Și în week-end mă uit maxim trei ore.(Alina, 11 ani)

Cam patru ore mă uit la televizor pe zi. Cam două de dimineață și două și ceva seara. (Bogdan, 11 ani)

În general mă uit cam trei ore, patru. Odată două depinde de cât timp liber am. (Mihai, 11 ani)

Cu cine se uită?

Majoritatea copiilor intervievați au televizor în camera lor și, contextul vizionării variază, fiind menționate relative egal vizionarea individuală și cea colectivă, respectiv cu frații sau/și părinții.

Când mama are treabă și fratele meu doarme, și tata e la muncă, atunci mă uit singură. (Lori, 8 ani)

Dacă e un film bun, mă uit împreună cu fratele meu. Avem televizor în cameră. (Delia 14 ani)

Programele de muzică le văd singură pentru că mamei nu îi place. La telenovele, filme de acțiune ne uităm împreună. (Oana, 14 ani)

De obicei mă uit singur pentru că am tv la mine în cameră, părinții au în camera lor 2 tv, fiecare cu televizorul lui și nu prea ne deranjăm. (Rareș, 13 ani)

Mă uit împreună cu tata, discutăm. (Radu I, 13 ani)

În urma interviurilor cu copiii am constatat că aceștia discută cu prietenii despre ceea ce văd la Tv: filme, muzică, documentare, desene animate, jocuri pe computer. Televiziunea constituie, încă de la aceste vârste o sursă de informație utilizată atât pentru dezvoltarea propriului volum de cunoștințe cât și în relaționarea cu ceilalți.

Starea de spirit

Copiii spun că, în general, se uită la televizor atunci când sunt deprimați, plictisiți, triști sau când vor să învețe ceva. Aceste afirmații susțin ideea conform căreia televizorul constituie cel mai adesea o activitate de loisir conjuncturală, de plan secund, caracterizată de accesibilitate, fiind performată îndeosebi ca substitut al altor activități de petrecere a timpului liber evaluate mult mai dezirabil (jocul, interacțiuni cu prietenii, etc.)

Eu cel mai mult mă uit la televizor când sunt deprimată, mai ales, când mă plictisesc, când nu am loc să mă … să îmi dezvolt ideile care îmi trec prin cap. (Alina, 11 ani)

Mă uit când sunt deprimat, sunt trist, când nu am ce face și pentru a mă informa, pentru a mă distra uneori. în unele cazuri. (Alin, 11 ani)

Eu mă uit când sunt plictisită, uneori chiar supărată și așa îmi trece. (Iuliana, 11 ani)

Eu mă uit atunci când sunt supărată deoarece televizorul mă mai înveselește.(Bianca, 11 ani)

Lori: când mă plictisesc.

Alina: Când sunt supărată.

Și când suntem veseli și când suntem triști. (focus 12-14 ani)

Nu am o emisiune preferată, nu prea mă uit că mă plictisesc. (focus 12-14 ani)

Preferințe media

Programe Tv preferate

Temele de interes ale copiilor sunt, conform mențiunilor lor: desenele animate, muzica, știri, comediile, science-fiction-ul, natura, animalele, horror-ul. Alături de acestea, băieții au menționat sportul, iar fetele telenovelele. Desenele animate se află în topul preferințelor copiilor mici, iar interesul pentru informare este mai mare în rândul grupelor mari de vîrstă, copii de 12-14 ani fiind mai interesați de filme documentare de cultură generală. Ca posturi Tv preferate, cel mai des sunt menționate: Fox Kids, Cartoon Network, Minimax, MTV, HBO, Animal Planet, Discovery, National Geografic, Atomic, Acasă, PRO-TV.

…ca să văd desene, mă uit pe Minimax și mă mai uit când la un desen preferat Poli Oli. (Cosmin, 7 ani)

Mai puțin pe Fox Kids și mai mult pe Minimax. La … Robocop, Tom și Jerry, Scooby Doo

( Cristi, 7 ani)

Doar la desene și mă mai uit la Pro TV și la alte emisiuni, la știri…..și mă mai uit la filme cu bătaie. (Cosmin, 7 ani)

La Animal Planet mă despre pești, despre animale, despre delfini…. cu ce se hrănesc. La Național Geografic descopăr despre oameni din ăștia care trăiesc… cum trăiesc ei în țări depărtate. (Nicoleta, 9 ani)

Eu mă uit la desene și la știri. Eu mă uit la Acasă, la telenovele, la MTV, la muzică și la sport la balet și la patinoar și înot. (Lori,8 ani)

Eu mă uit la filme, muzică și mă uit la emisiuni care sunt mai interesante. De exemplu, Te pui cu blondele, mai așa mai vesele, pline de viață, nu plictisitoare. (R., 11 ani)

La filme de acțiune, filme cu mașini, astea îmi plac cel mai mult, cel mai mult, cu motociclete. (Dan, 11 ani)

Mă uit la muzică, filme, unele seriale dacă sunt care îmi plac. Discovery pentru documentare, Animal Planet, National Geographic. ( 13 ani)

Emisiuni pentru copii și filme pentru copii cu animale.(Iuliana, 11 ani)

MTV, Acasă, HBO, Animal Planet. (focus 13-14 ani)

Filme, documentare, muzică. (focus 13-14 ani)

Acasă la telenovele, apoi pe MTV, programul nostru preferat. (Oana, 14 ani)

Comedii, horror. (Cristi, 13 ani)

Desene animate, Știri. (Radu, 13 ani)

Personaje preferate

Personajele preferate sunt: din lumea desenelor animate, vedete din muzică, sport, actori, prezentatori Tv.

Andreea Bănica, Cream, Simpu, Mihaela Radulescu. (Nicoleta, 9 ani)

Denis, Bobby. (Paula, 7 ani)

Jean Claude Van Damme. (Florin, 6 ani)

Scooby Doo, Cip și Dale. (Cristi, 7 ani)

De muzică: Shakira, Beyonce. (Felicia, 11 ani)

Nicholas Cage, Pierce Brosnan, Bruce Willis și din fotbal mai am, jucătorii de la Rapid îmi plac. Țin cu Rapid. (Dan, 11 ani)

Mie ca vedetă îmi place cel mai mult Andra pentru stilul ei de a fi și pentru că îmi place muzica ei foarte mult. (Bianca, 11 ani)

Mie îmi place Leonardo DiCaprio și la sport, Nadia Comăneci și la emisiuni pentru copii, nu știu mai mulți. (Iuliana, 11 ani)

Trupa Simplu care ne place la toți de aici aproape și este solistul, Smiley, care e foarte favorit și mai este unul Piticul. Ei doi sunt favoriții mei din lumea muzicii. (Alin, 11 ani)

Carcotasii, îmi plac pentru că descopera tot felul de gafe. (Radu I, 13 ani)

Cârcotașii, își bat joc de oameni, prezintă faze interesante. (Cristi, 13 ani)

M. Schummacher să cer autograf (Radu, 13 ani)

Adrian Mutu sau să îl întâlnesc, să îmi dea un autograf. (Rareș, 13 ani)

Preferințe Radio

La Radio emisiunile preferate ale copiilor sunt: muzica, știrile, poveștile.

Muzică, Știri

Afli știri noi, asculți muzică. (Florin, 6 ani)

Seara se mai dau și povești… mai sunt povești pe radio. (Lori, 8 ani)

Muzică, informații. (Felicia, 11 ani)

Da deoarece atunci când să zicem televizorul s-a stricat sau unele melodii te plictisesc poți să dai drumul la radio dacă sunt melodii care îți plac. (Alina, 11 ani)

… pentru muzică îmi place radio….(Iuliana, 11 ani)

Radioul, în general, îl ascult pentru muzică. Cam așa, altceva la radio nu găsesc prea des ceva care să te relaxeze. Muzica mi se pare cea mai interesantă la radio. (Alin, 11 ani)

Kiss Fm, Radio Zu, farsele care le fac. (Radu I, 13 ani)

Jocuri preferate

Jocurile sunt preferate pentru distracție, pentru posibilitatea de a se implica activ. Spre deosebire de programele de televiziune la care copiii sunt pasivi, spectatori, atunci când se joacă se simt personaje active implicate în scenariu.

Distracție.

Ca un fel de acțiune în care ești și tu implicat.

Un film în care ai fi tu un personaj, tu controlezi personajul, tu îl duci unde vrei, dar la film numai asiști la ce face.

Ne enervăm când nu câștigăm. (focus, 12-14 ani)

Mario, Star Craft, Hercules, Cu mașini, cu bombe. (focus, 12-14 ani)

… cel mai mult îmi plac jocurile de cărți. Revolt, Hunter. (R, 11 ani)

mașini teleghidate. (Dan, 11 ani)

NFS 7 underground, Cuunter Strike 1516, Carter Strike, Revolt, NFS Underground, Navisil, Prepelix. (focus 9-11 ani)

De obicei copiii se joacă acasă, singuri iar uneori cu părinții. Atunci când se joacă la școală sau în Internet-cafe preferă jocurile în rețea, jocuri care pe lângă abilitățile de bun jucător, dezvoltă și spiritul de competiție, de joc colectiv.

Acasă și la sălile de jocuri și la bunici. Acasă mă joc singur și la sală mă joc cu mai mulți. (Dan, 11 ani)

Eu tot acasă mă joc, mă joc și singură și cu prietenii.( Iuliana, 11 ani)

Mă joc acasă și joc în sălile de calculatoare. De ce? Pentru că nu am Internet și nu am cum să trag. Adică am Internet dar nu vreau să trag cu cineva și Carter Strike mă leg cu cineva pe sală și joc. (Alin, 11 ani)

Mai mult în săli merg și la școală. Da sau ori la școală, ori lângă blocul meu e o sală de computere și acolo mă joc.(Luiza, 11 ani)

Imitarea unor situații, comportamente sau personaje văzute la TV

În general, copiii imită comportamentul unor vedete TV, în special din lumea muzicii. Fetele sunt interesate de a învăța să danseze, așa că imită unele vedete precum: Andreea Bălan, Shakira,Hannah Montana. Băieții de obicei imită sportivi (Mutu, Chivu) sau actori din filme de acțiune. Este menționată frecvent performarea unor comportamente violente, agresive, ceea ce sugerează nu doar accesul copiilor emisiuni și programe cu conținut violent, dar și influențe în plan comportamental al acestor emisiuni.

Îmi plăcea trupa Andree și eu cu o fată imitam muzica, versurile și câteva mișcări din dans. (Lori, 8 ani)

Eu o imitam pe Mihaela Radulescu. Prezentam emisiunea ei, făceam glume, imitam stilul ei. (Nicoleta, 8 ani)

Îi imit pe ăia care se luptă…. la școală. M-am bătut cu mulți la școală. (Cristi, 7 ani)

Am imitat-o pe Andra împreună cu încă trei colege, tot la serbare dar altfel noi … dansez eu și mai cânt în camera mea în timpul liber. (R, 11 ani)

Alin: Vreau să spun că am văzut niște băieți mai mici, cred că erau în clasa a treia sau a patra, nu mi-am dat seama prea bine care erau foarte, le plăcea foarte mult Războiul Stelelor. Se considerau doi, acolo, doi luptători, nu știu, am văzut și eu filmul …?… luau niște bețe, le făceau mai ascuțite și începeau să se bată cu bețele ca și cum s-ar fi bătut cu săbiile. Nu știu ce. Asta …?… Eram, râdeam de numai puteam. Mai eram cu niște fete, cu niște colege, niște prieteni pe afară.

Eu am, să spun așa, idolii în lumea muzicii având în vedere faptul că acum un an, în clasa a patra, la o serbare, în clasa noastră s-au făcut trupe de muzică. Chiar am devenit niște mici vedete ca să spunem așa. Pe muzică am încercat să dansăm sau să imităm trupe de muzică. Aici cei mai mulți nu sunt toți care am fost la serbare. (Alin, 11 ani)

Eu cu încă câteva colege de la mine din clasă am imitat-o pe Andreea Bălan, o colegă de la noi din clasă a cântat iar altele au dansat. (Felicia, 11 ani)

Radu imită ce vede în desene animate. (Oana, 14 ani)

Îl imit pe Grim Rypel, am luat paltonul unei colege și am făcut pe Grim Ryple, Satana.

Un prieten când eram în excursie pe tren, a început să facă ca Marilyn Manson, striga după oameni, își punea cuțitul la gât. (Radu I, 13 ani)

Ce le-ar lipsi cel mai mult?

Calculatorul, cel mai important suport de comunicare, divertisment și informație din universul media, este cel căruia i se simte cel mai mult lipsa, fiind urmat de către televizor.

Calculatorul, el e prietenul meu cel mai bun, pe el mă joc. (Cosmin, 11 ani)

Calculatorul pentru comunicare, jocuri și mi se pare foarte important calculatorul. (Alin, 11 ani)

Că mă uit des la televizor și am ce vedea. Sunt multe emisiuni de interes. (Bogdan, 11 ani)

Mie dvd-ul. Acolo când mă uit la dvd mă relaxez cel mai mult, mă distrez, îmi povestesc părinții de când erau mai mici, când s-au căsătorit, întâmplări hazlii din tinerețe. (Iuliana, 11 ani)

Mie calculatorul pentru că atunci când sunt plictisită n-aș mai avea cu cine să vorbesc și așa pot să vorbesc cu prietenii pe Internet.( Felicia, 11 ani)

Cărțile deoarece ele sunt cea mai bună companie a mea în afară de prieteni. (Alina, 11 ani)

Calculatorul acolo sunt toate, muzică, filme. (Radu, 13 ani)

Calculatorul și radio. (Radu, 13 ani)

Televizorul pentru că ne informăm în legătură ce se întâmplă în lume. (Alexandra, 14 ani)

Calculatorul și chiar m-aș bucura să dispară cărțile. (Radu I, 13 ani)

Controlul vizionării TV

În general copiii sunt nemulțumiți de controlul exercitat de către părinți asupra programului de vizionare TV, interdicția de a viziona anumite emisiuni. Dar în situația în care părinții au un program de muncă încărcat, acest control este minim, astfel încât copiii pot viziona fără interdicții emisiunile TV. Există exercitată și din partea copiilor o anumită „auto-cenzură”, o anumită selectivitate în privința emisiunilor vizionate, în multe situații emisiunile care nu le sunt recomandate sau le sunt interzise necorespunzând interesului lor sau, pur si simplu, unii copii acceptă caracterul prohibit al acestora și refuză vizionarea.

Nu am voie să mă uit la din alea cu bătăi și cu sex. (Cristi, 7 ani)

Nici eu nu am voie să mă uit la alea. Și chiar dacă mi-ar da voie nu m-aș uita

(Lori, 8 ani)

Deci eu stau la bunici și nu sunt chiar așa de liber uneori să mă uit la tot ce vreau la televizor, mi se mai impun câteva reguli dar nu mi se par prea stricte. (Alin, 11 ani)

Eu nu prea am timp să butonez televizorul, canalele televizorului deoarece tata nu prea mă lasă să mă uit la seriale că zice că nu sunt educative și în primul rând nu mă uit prea mult și am timp să mă uit la ce vreau dar când sunt cu mama sau singură, când vin de la școală. (R, 11 ani)

Mama nu mă lasă după 9-10 noaptea și mă uit la filmele care încep după „Observator” doar dacă sunt frumoase, dacă sunt drame sau altceva, cu ucigași, cu … nu mă uit. (Iuliana, 11 ani)

Pe mine mama mă lasă doar să mă uit la anumite programe care arată jos AP, deci nu cu dramă sau să arate jos 16 ani. Doamne ferește! Nu. (R, 11 ani)

Mama mea are un serviciu foarte stresant și se culcă mai devreme, în jur de 8.30-9 pentru că se scoală de dimineață și eu am timp să mă uit până la zece, să zicem așa zece-zece jumate, am timp să mă uit la televizor singur dar cu mama mă uit ori la programele culturale ori să spun acum, mamei îi plac telenovelele. (Alin, 11 ani)

Eu aveam restricții pe la 9-10 ani când după ora 12 trebuia să închid televizorul. (Oana, 14 ani)

Pe la 10 ani țineam cont de bulinuțe. (Delia, 14 ani)

Când trec pe hol, se vede lumină de la tv părinții îmi spun să închid TV-ul. (Radu, 13 ani)

Nu, dar când eram mai mici și ne uitam împreună și erau secvențe mai așa, schimbau pe alt post.

5.1.4. Concluzii

Copiii explorează încă de mici universul media în toată diversitatea sa, interesul pentru divertisment, achiziția de noi cunoștințe și comunicare modificând treptat comportamentul de consumator și orientarea spre anumite surse de informație mediatică. Privite ca activități de loisir, vizionarea emisiunilor de televiziune sau audiția radio reprezintă pentru copii alternative în lipsa altor activități – jocul în aer liber, discuțiile sau activitățile desfășurate împreună cu prietenii – și sunt performate de obicei în cadrul gospodăriei, individual sau împreună cu ceilalți membri ai familiei.

Deși respectate în general, normele de protecție a copiilor față de violența prezentă în anumite emisiuni TV sunt eludate adesea datorită imposibilității exercitării unui control permanent al părinților asupra programului de vizionare TV al copiilor, imposibilitate cauzată de anumite consecințe ale unui stil de viață modern: programul de muncă încărcat al părinților, numărul mai mare de aparate TV din gospodărie.

5.2. Perspectiva părinților asupra media

5.2.1. Locul televiziunii (mass-media) în viața copiilor

Paleta activităților de loisir ale copiilor, în opinia părinților, cuprinde: vizionarea programelor TV, audiția radio, utilizarea calculatorului, navigarea pe Internet, activități în aer liber. În opinia părinților, comportamentele de loisir efectuate cu o frecvență mai mare de către copii sunt vizionarea emisiunilor posturilor de televiziune și jocurile pe calculator.

Îi place să iasă și afară, dar e dependent de tv și calculator, când se trezește deschide tv, radio nu ascultă așa mult, combina muzicală să asculte orice, aici intră și manelele care mie nu îmi plac. Se uită foarte mult la Tv, totuși mai iese și afară, se joacă fotbal cu copiii de la bloc, în rest mătură pe acolo scările, se mai joacă seara ascunsea. Mai schimbă Cd-uri între ei. C.M.

Al meu nu iese afară, în casă tv și calculator. Este destul de comod și spune că el așa se simte bine. Mai merge la înot, în rest stă în casă, se joacă în casă, și acum se joacă cu Lego, puzzle. OM.

Fetița depinde de tv și de calculator, norocul este că am un copil mai mic și a început să se ocupe de el și atunci se mai joacă împreună. Dar înainte de a se juca cu băiețelul stătea foarte mult pe telenovele. Calculatorul, nu în mod special, muzica care o are pe calculator, și redactează textele. Radio nu prea ascultă, dar i-ar plăcea, de multe ori când este singură își pune pe radio, pe programe de muzică, Radio Zu. Nu citește ziare, reviste pentru fete, revista Cool Girl, nu pierde nici un număr. C.L.

În timpul liber face fotbal, face calculator. Calculator, muzică, internet.

Muzica îi place foarte mult, ascultă și radio, îi place mai mult Radio Romantic. Face schimb cu băieții, Eminem, Simplu, Alex. T.D.

Cam toți au aceleași preocupări, desene, calculator și dacă mai rămâne timp își fac și temele. (A)

De 3 ori pe săptămână merge la judo, face judo de performanță. Vara mai ieșea pe afară la un fotbal, altfel nu prea iese, mai stă câte 1h la discuții cu colegii.

Îi plac foarte mult desenele, când se trezește dimineața dă drumul la Tv, în vacanță sau pe week-end că în timpul școlii nu are timp. De multe ori am observat că de multe ori televizorul merge și nu neapărat se uită. Îi place foarte mult la calculator, dar nu este dependent de calculator, poate să stea și 3-4 zile calculatorul închis, are momente când se joacă foarte mult. C. I.

De citit, numai strictul necesar și redus la maxim, nici ce e obligatoriu nu vrea, se uită la desene, are vreo 2 seriale pe care le urmărește. Se joacă lego, mai iese și afară, se joacă cu role, cu bicicletă. (A)

Modalitățile de petrecere a timpului liber de către copii sunt în bună măsură configurate de bugetul redus de timp liber al părinților. Pentru a asigura veniturile necesare traiului zilnic părinții au redus din timpul de loisir în favoarea timpului de muncă. În această situație, copiii petrec mult timp singuri acasă, iar în acest mediu, televizorul sau calculatorul sunt cele mai atractive modalități de petrece a timpului liber. În timpul unei săptămâni de lucru obișnuită, părinții petrec puțin timp cu copii și atunci discută despre cel întâmplate la școală sau se uită la televizor. În week-end sau în concediu, părinții preferă să petreacă timpul liber cu copii în aer liber (plimbări în parc, la picnic)

Poate că ăsta este și unul dintre motivele pentru care stau foarte mult la tv că sunt mai mult singuri. Atunci se simt singuri și au găsit refugiu în televizor sau în calculator, mai puțin în carte.

Sâmbăta, duminica sunt mai mult zile pentru noi. Am impresia că duc dorul de a sta mai mult cu noi și atunci stă cu mine în bucătărie, mă ajută să fac mâncare și atunci nu se uită la tv.

Îi place să vină să ne uităm împreună la tv. (A)

Mai mult în week-end, închiriem un DVD, depinde și de lectura pe care o are de citit pentru școală ca să vedem ce diferență este între ce s-a scris și ce s-a ecranizat. De obicei zice că mai bine se uită la tv decât să citească. La 8,30 este în pat și o jumătate de oră discutăm despre ce a făcut la școală, pe cine a mai bătut. În week-end ieși în parc sau la pădure, nu prea stăm acasă pentru că nici nu prea ai la ce să te uiți la tv. Mai merge afară cu bicicleta. T.D.

Știrile și seara Discovery, la filme nu am răbdare, pe HBO mă mai uit câteodată C.L.

Soțul se uită cu el la fotbal, eu că îmi mai trec timpul cu el mă mai uit la desene, la filme. Mie îmi plac filmele, mă uit pe mai multe canale odată. Băiatul nu vine la noi în cameră, nu se uită cu noi la tv. C.M.

5.2.2. Comportamente de consum media

Modalități de vizionare (dimensiunea temporală și spațială )

Părinții apreciază că timpul de vizionare al programelor TV de către copii variază de la două la patru ore pe zi, însă se mai întâmplă ca televizorul să meargă fără să fie vorba de vizionare dedicată.

Cam 4h și își face temele tv-ul merge,

De când vine de la școală, tv-ul e deschis, chiar dacă nu se uită la el tot timpul, nu neapărat se uită, ascultă. OM.

Nu îl las eu, cam 2h, până la 9. de citit cu greu, doar lectura obligatorie și trebuie să stau lângă el.

Maxim 2h se uită șa tv, pe calculator trebuie să tragă un meci de fotbal după ce termină de scris.

În week-end se trezește la 7 dimineața să vadă niște seriale de desene animate.(A)

Majoritatea părinților intervievați spun că în camera copiilor este amplasat un televizor. Astfel copiii pot urmării ce programe doresc, monitorizarea de către părinți a emisiunilor, programelor vizionate find redusă.

Are tv în camera lui, ușa se închide. E și dezavantaj chestia asta, fiecare cu camera lui, că nu mai ești parcă așa apropiat, ușile se închid și nu ne deranjăm. Eu mai intru să văd la ce programe se uită, să văd ce desene animate ce vede.

Avantaje: că nu stau pe capul tău toată ziua, altfel ar fi tot timpul peste noi și te-ar sufoca.

Eu încerc să văd la ce se uită, dar de multe ori vin obosită de la servici și îl trimit în camera lui numai să mă lase în pace. Concediul îl petrecem împreună și când mai ieșim undeva, dar acasă prea puțin stăm de vorbă. C.M.

Programe preferate

Emisiunile preferate ale copiilor sunt: desene animate, documentare, filme, muzică, telenovele, emisiuni de tipul „știi și câștigi”.

Desene animate, , începând cu Pawer girls, Tom si Gery. Se uită mai mult pe Fox. MTV și filme cu bătăi.

La tv se uită la discovery, la desene, știe foarte multe lucruri de la discovery, de asta i-am și dat voie să se uite pentru că învață multe lucruri. OM.

Stătea foarte mult pe telenovele. Asta am încercat să scot, cât am putut de mult telenovelele, mai are și astăzi una preferată, dar înainte le vedea pe toate. Calculatorul, nu în mod special, muzica care o are pe calculator, și redactează textele.

Radio nu prea ascultă, dar i-ar plăcea, de multe ori când este singură își pune pe radio, pe programe de muzică, Radio Guerilla.

Muzica îi place foarte mul, ascultă și radio, îi place mai mult Radio Romantic. Face schimb cu băieții, Eminem, Simplu, Alex..

La tv îi plac și desenele, dar îi plac foarte mult emisiunile de la Discovery, de știință, tehnică. Animal planet. Îl interesează, discută foarte mult cu taică-su pe domeniul tehnic și dacă nu înțelege ceva întreabă.

Se uită la filme științifico-fantastice, Discovery și desene animate. Se mai uită la câte un film pe alte programe, dar să fie științifico-fantastice. Se uită împreună cu taică-su și pe calculator se joacă împreună, sunt în competiție. Învață și jocurile la calculator, dacă îi spun să nu se mai joace și să meargă afară spune că nu se simte bine și asta este plăcerea lui. O.M

Programele nu sunt destul de atractive ca să îi intereseze, îi place „Vrei să fii miliardar”, dar emisiunea s-a scos, abia aștepta să înceapă îi plăcea să ghicească răspunsul, o atrăgea. C.L.

Influența părinților în utilizarea media

Una din temele discutate cu părinții a fost modalitățile prin care ei controlează vizionarea programelor TV de către copii (durată de vizionare, ore de vizionare, programe, conținuturi). Strategiile folosite de părinți pentru a monitoriza vizionarea programelor de televiziune de către copii sunt: vizionarea programelor TV împreună cu copii, activități de timp liber alternative televizorului (sport, cursuri de limbi străine, dansuri), reguli stricte de interdicție a vizionării anumitor programe după o anumită oră.

Restricțiile de programe sau de ore sunt relative atunci când copiii au televizor în cameră. În aceste situații părinții consideră că impunerea unor reguli stricte nu ar avea efectul scontat și apelează la o ghidare evaluativă explicită (aceasta implică discutarea programelor cu copii ajutându-i să evalueze emisiunile vizionate) sau una implicită (aceasta implică discutarea programelor fără intenția explicită de a influența punctul de vedere al copiilor). Cel mai des părinții încearcă să îi facă pe copii să înțeleagă diferențele dintre programele de televiziune și viața reală, prin raportare la ceea ce e bine și ceea ce e rău. De asemenea, apreciază că discuțiile în legătură cu ceea ce văd la televizor pot influența copii în alegerea programelor tv.

Dacă are camera lui și nu ai timp să îl supraveghezi s-ar putea ca și la 12 noaptea să deschidă tv-ul și să vadă tot felul de filme. C.M.

Se uită la Animal Planet, Discovery, îi las să se uite după ce își fac temele, după ce își fac curățenie în cameră. Am stabilit niște reguli, nu se pot uita oricând, numai după ce și-au făcut temele. O.A.

Mie mi-a spus că dacă vrea să vadă vede, dacă vrea să afle tot află din altă parte, nu poți să îi interzici. Nu este un copil violent chiar dacă s-a uitat la toate filmele și nici limbaj vulgar nu are, nu cred că l-a influențat negativ. O.M

Nu cred că sunt bune restricțiile, am văzut și copiii care sunt cu restricții și nu mi-au plăcut cum reacționează și când scapă sunt scăpați.

La noi nu prea există restricție, sunt pe principiul că dacă vrea să se uite la tv oricum se uită, eu nu pot să stau 24 din 24 de ore lângă el ca să văd dacă se uită sau nu și atunci mă duc pe ideea că eu obosită pe la ora 10 adorm și ei având tv în cameră pot să îi dea drumul și atunci să nu fie chestia „gata, te-am prins, nu e voie” i-am lăsat să filtreze ei chiar dacă se uită la un film, care a scris că e sub 16 ani, să înțeleagă că dacă e bulina aia înseamnă că e ceva ce nu este privit ca lumea, înseamnă că dacă a văzut niște scene, nu neapărat anormale, pentru că trebuie să fim absurzi să zicem că un act sexual este anormal, trebuie să fim absurzi să zicem că un act sexual este ceva anormal, dar nu este normal să povestim de el. Din câte am observat, nu sunt ahtiați, nu le caută, dac ă nu le-au fost interzise nu îi mai pasionează. C.I.

Copiii imită și comportamentul părinților, dar pentru că este foarte greu să stai acasă cu ei și stau foarte mult singuri, există șansa să îi pierzi. În perioadele când suntem împreună contează foarte mult cum îi abordăm, să fim cât mai mult prieteni cu ei și atunci nu vor depăși limitele, nu trebuie neapărat restricționați de la ceva sau constrânși. Trebuie vorbit cu ei foarte mult, să devenim prieteni înainte de a fi părinte și copil. C.L.

Chiar dacă vede ceva urât la Tv sau un film urât sau o secvență urâtă și vine și povestește cu tine nu i se mai pare o catastrofă, trebuie mult comunicat. C.L.

Părinții intervievați consideră că semnele introduse nu îi ajută prea mult în controlul programelor urmărite de copii iar acest lucru se întâmplă pentru că, pe de o parte, unele filme care seara se difuzează numai cu acordul părinților sunt date în reluare dimineața când părinții nu sunt acasă și pe de altă parte, de multe ori nu sunt corespunzătoare cu conținutul emisiunii.

C.L. sunt multe filme care seara sunt interzise minorilor, dar dimineața le dau în reluare. Ori este interzis și se dau seara când copii dorm, dar să nu se mai dea dimineața în reluare.

C.M. este foarte multă violență, indiferent pe ce program.

A. sunt filme pe care eu nu înțeleg de ce le pun numai cu acordul părinților

T.D. sunt filme chiar numai pentru copii și apare bulina „cu acordul părinților”

Violența TV

Este pasionat de discovery, Animal Planet. Pe Discovery acum sunt filmele cu primul, al II-lea război mondial, este istorie, dar și acolo este tot violență. Este violență astăzi, la zi și chiar dacă a fost violență în trecut o aducem la zi, tot numai război, război. Nu le interzic, băiatul se uită, nu știu dacă se uită ca la un film istoric și atunci nu te interesează partea de violență, te interesează tactica, armamentul și atunci nu se vede numai violență.

Îi place foarte mult Vandam, Rambo, și încearcă să imite. Eu l-am trimis la carate și când a văzut că bătăile cu picioarele și săriturile nu sunt același lucru ca în film, că este o disciplină și atunci și-a dat seama că nici Vandam nu bate așa că are el chef să bată. I s-a explicat că nu ataci că așa ai chef, dacă omul ți-a făcut un rău, dacă vrei să te aperi. Atunci a zis că nu se mai duce și s-a liniștit. Se bate mai ales când este înjurat, nu suportă chestia asta. T.D.

Ascultă muzică, manele, hip-hop, am auzit poziția 69. M-am dus să îi cumpăr o casetă și am rugat să pună caseta, nu mi-a venit să cred când am auzit ce prostii sunt. Nu i-am cumpărat caseta, dar tot aude de la alții. C.M..

Una din temerile părinților privind influența media, în special privind programele de televiziune, este posibilitatea de imitare a comportamentului violent de către copii. Opinia părinților este că urmărirea unor emisiuni de televiziune cu un grad ridicat de violență (verbală sau fizică) îi face pe copii să adopte un comportament violent.

E prea multă violență și cred că îi influențează. Am mers pe la el la școală și îi vedeam că și fetițele și băiețeii erau la bătaie, se împingeau. Se jucau carate, doar toată clasa mergea la carate. C.M.

Este prea multă violență, dar depinde și de copil, sunt copii care asta caută și atunci aia găsește, se uită la știri și îi explică vecinului că ăla i-a tăiat gâtul la celălalt. C.M.

Acum s-au învățat cu Batman și povestesc între ei. Poate că nu au răbdare să vadă desene cu animăluțe, dar dacă ar fi mai multe și părinții s-ar zbate să le deschidă dragostea spre altceva. Așa nu aud decât bun, pac, merge la școală în trage un pumn colegului că el îi nu știu cine.

De multe ori când fetița vede că a fost omorât copilul, că a intrat cineva în casă, este traumatizată, se gândește ce ar face în situația respectivă. C.L.

Cred că la modul general i-a afectat pe toți, sunt mai arțăgoși, mai bătăuși. Rapid sar la bătaie, sunt la ordinea zilei. C.M.

Reclame TV

Părinții apreciază că reclamele TV nu influențează copii în ce privește consumul de țigări, cafea sau băuturi alcoole, însă îi influențează în consumul unor produse alimentare (dulciuri, chip-uri, băuturi răcoritoare).

C.L. le știu pe de rost și sunt sufocante

C.M. depinde de ce fel de copil este și dacă le explici de ce nu e bine să facă acel lucru

A. reclamele la snacks-uri, trebuie să le încerce. Totdeauna când apare trebuie să încerce pentru că toți colegii au încercat și să vadă și el, dar după ce l-a încercat și nu sunt bune, nu mai vrea.

C.L. îi influențează în prima fază, după ce le experimentează nu. Știu toate promoțiile la toate reclamele.

Atitudinile părinților față de media

Atitudinile părinților în privința emisiunilor preferate ale copiilor, variază de la mulțumiri legate de urmărirea unor emisiuni, apreciate ca având o valoare educativă ridicată (cu referire directă la documentare) până la dezaprobări și încercări de descurajare a urmăririi unor emisiuni (telenovele, unele desene animate, filme, muzică). Astfel, părinții ar încuraja difuzarea în mai mare măsură a unor emisiuni: de cultură generală, jocuri, concursuri, emisiuni pentru copii, filme pentru copii, filme istorice, emisiuni care să sensibilizeze copii. În ce privește emisiunile pe care le-ar interzice sau le-ar difuza în mai mică măsură se menționează: știri foarte violente, desene animate violente, filme violente.

În privința emisiunilor de știri, este remarcată violența anumitor imagini, violență care nu este semnalată prin codul de clasificare introdus (buline), dar care depășește uneori violența din filme.

C.I. emisiuni de cultură generală, ceea ce copii nu au, la un nivel mediu, nu la un nivel foarte științific. Erau mai de mult acele lecții, au mai rămas ceva de limbi, dar erau de fizică, de chimie, probleme. De citit nu vor să citească, dar să îi stimulăm cu niște emisiuni cu ce fac ei la materiile de la școală. Dar să fie emisiuni gen educație, lecții, nu la nivel de școală. Dacă ar fi un film legat de ce au ei la școală și ar găsi o emisiune pe care să o poată urmări. Televeziunile astea particulare, locale ar putea să difuzeze astfel de programe.

A. era pe Fox Kids ceva emisiune cu familia De ce? O emisiune cu dinozauri, animale cu teme de cum este făcut sistemul solar, cum este pământul, despre corpul omenesc. A învățat multe de acolo, dacă îl întrebi ceva știe de la familia „De ce?”

T.D. cred că foarte mulți copii tind să le placă un animal. Să fie mai multe concursuri. Au fost și concursuri, se putea suna, dar prea putine.

C.M. aș introduce emisiuni de cultură generală, Genul asta de emisiuni, care să îi atragă. Emisiuni gen întrebări răspunsuri legate de o educație sexuală pentru că la școală nu prea fac multe lucruri pentru că nouă ne pun întrebări și nu știi să explici un lucru care ți se pare normal ca să îl înțeleagă. Acum întreabă pentru că la școală se discută pe teme sexuale și este foarte greu să te pui în mintea unui copil fără să îl minți sau să îi dai o explicație total aiurea și să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor.

O.M. cred că ar fi interesați copiii de filmele istorice, pe băiatul meu îl pasionează, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, cu dacii. Acum am văzut că au început să dea pe România internațional, dar la ore foarte târzii când copiii dorm.

C.M. nu există nici un fel de emisiuni care să îi sensibilizeze, să încerce să îi facă buni.

C.I. știrile sunt foarte bune, dar nu ne interesează că ăla i-a dat al altul în cap, violuri, s-au întâmplat, dar știrile de după-masa sunt foarte violente, ar trebui să ne informeze ce s-a întâmplat din punct de vedere economic, politic, dar nu cine pe cine a înjunghiat. Nu ajută, nu îi ajută nici pe copii și nici pe noi, creează o atmosferă de violență chiar mai ridicată decât filmele violente.

O.A. aș interzice din filme

T.D. aș interzice Fox-ul, sunt desene foarte violente

C.L. aș interzice telenovelele, le urăsc

Alături de educația dată în familie, părinții consideră că în structurarea preferințelor copiilor un rol important în au grupul de prieteni și educația școlară. Nevoia de a se relaționa cu alți copii de vârsta lor, de a se integra într-o colectivitate duce la structurarea preferințelor și în funcție de ceea ce urmăresc cei de o vârstă cu ei. Vizionarea acelorași emisiuni înseamnă subiecte de discuție comune, preocupări comune, iar acest lucru conturează sentimentul de apartenență la grup.

La școală povestesc telenovelele, dacă nu urmăresc și nu știu despre ce este vorba se simt excluse și atunci vrea să se încadreze în acest tipar. De asta contează foarte mult și anturajul, există clase unde sunt pasionați de un anumit program. Contează foarte mult și colegii din jur pentru că îl influențează. C.L.

Este foarte important anturajul, mediul, colegii, absolut tot îi influențează, apoi părinții dacă ai văzut că vine acasă și folosește limbaj obscen pentru că aude peste tot. C.M.

Degeaba îl ferești, îl ții ca într-o coajă de ou, dar iasă și el, ajunge la liceu, o să se sperie de fiecare adiere de vânt. O să audă înjurături, poate să le ia de bune sau de rele și fiecare ia ce crede el că e bine. Dacă nu îl lași pe copil să aleagă să își formeze un stil de viață pentru că fiecare are personalități diferite, nu poți să îi impui ce să facă pentru că până la urmă va zice că nu îi place ceea ce îi dai tu. T.D.

Exemplul din casă contează foarte mult, mai mult decât toate programele tv pe care le urmăresc. În funcție de cum reacționăm noi în casă își construiesc și ei preferințele în materie de programe tv. Niciodată un copil care vede că în casă se discută cu calm nu va prefera violența. L.C.

Important este cum îi văzut ceea ce se prezintă pentru că același lucru poate di perceput în diverse moduri și dacă noi familia, educatorii reușesc să îi facă să filtreze ceea ce nu este bine, cred că influența negativă pe care poate să o aibă mass media putem să o atenuăm. C.I.

Acum copii nu știu să se joace, se joacă 5 minute și apoi îl împachetează. Nu există un program religios care să sensibilizeze copii să fie mai buni, să se roage, nu să fie un om îndoctrinat, dar să fie mai sensibili. Dar la tv nu vezi nimic în afară de faptul că unu ia aparatul de sudură și îl taie pe față.

Imitarea unor comportamente / situații /personaje TV

În ce privește comportamentul de imitare, părinții spun că au observat imitarea unor personaje Tv de către copii. Copiii imită modul de a se îmbrăca vedetele din lumea muzicii, imită comportamente violente, limbaj și atitudini obscene.

Pe Vladut l-a imitat. Mi-a făcut salată de fructe într-o zi, a bătut frișca și toată bucătăria era numai frișcă pe pereți. A luat rețeta de acolo și a vrut să îmi facă o surpriză. T.D.

Nu a imitat, dar nu știu dacă din telenovelele alea nu devine mai iubăreață. C.L.

A început să se îmbrace cu pantaloni ca la trupele de hip hop. C.M.

Băieții imită ținutele și comportamentul băieților, pentru fete este o adevărată tragedie dacă s-au îngrășat pentru că toate solistele arată foarte bine și atunci fetele încearcă să le imite și încearcă să ajungă la standardele respective. C.L.

În fața noastră nu vorbește prostii, dar l-am auzit afară spunând și el. Atunci este cu gașca și s-ar simți exclus. Asta e viața nu poți să îl ții închis, idilic, e și cu prostii. C.M

5.2.3. Concluzii

Părinții copiilor cu vârste între 6 și 14 ani resimt responsabilitatea ce le revine ca agenți cu rol formator în educația copiilor, încercând în primul rând să le cunoască paleta de activități extra-școlare, activități de petrece a timpului liber și să exercite o influență pozitivă în formarea unor comportamente sau preferințe, inclusiv în privința consumului mediatic. Deși este sesizată o ușoară divergență în privința a ceea ce urmăresc copii la TV (părinții menționează în mai mare măsură decât copiii emisiuni cu caracter educativ-formativ, cel mai probabil din motive ce țin de dezirabilitate), părinții cunosc caracteristicile emisiunilor urmărite de copii și discută cu aceștia despre eventualele consecințe negative (adoptarea unor comportamente indezirabile, violente). Sunt remarcate situații care impun compromisuri, fiind menționată relația cu grupul de prieteni, unde trebuie adoptate anumite comportamente sau un limbaj mai puțin dorit.

Controlul vizionării emisiunilor TV nerecomandate sau interzise este exercitat în mare măsură deși este considerat mai puțin util, fiind remarcate și lacunele cadrului normativ ( emisiunile de știri unde violența nu este semnalizată, reprogramarea filmelor interzise la ore la care copiii sunt singuri).

5.3. Analiza secundară de date cantitative.

Expunerea copiilor la programele TV și Radio
(modele culturale ale comportamentului de consum)

5.3.1.Accesul la mass media

Disponibilitatea indivizilor de a intercepta conținuturile comunicaționale, de a face parte, ca ultim actor în lanțul comunicațional, constituie premisa ipostazierii acestora în postura de audienți, ca atare devine esențial ca, înainte de a măsura audiența, să evaluăm posibilitatea populației de a deveni „audiență”, accesul acesteia la media, existența terminalelor (televizoare, aparate radio, computere, telefoane) și a platformelor (TV, radio, Internet, ziare) care difuzează conținut media.

Televiziunea a devenit cvasiprezentă în gospodăriile cu copii. În 97% din gospodării există cel puțin un televizor, mai mult, în 96% acesta redând color imaginea. Dacă în 2004 existau televizoare alb-negru în 23% din gospodării, în 2007 ponderea acestora s-a redus la circa 6%. O modificare semnificativă o întâlnim și în cazul numărului de televizoare din gospodărie: dacă în 2004 existau două sau mai multe televizoare în 36% din gospodării, în 2007 ponderea acestor gospodării a crescut, ajungând la 52%.

Computerul personal a devenit și el un instrument prezent în mai mult de jumătate din gospodăriile cu copii (52%). Dacă în 2004 el penetrase numai 27% din gospodării, în numai trei ani a reuși să își dubleze numărul de gospodării în care e utilizat. Consolele de jocuri sunt la fel de prezente în 2007 ca și în 2004, reprezentând o tehnologie ajunsă la un platou în privința penetrării în rândul consumatorilor.

5.3.2. Comportamente de petrecere a timpului liber ale copiilor

Loisir-ul copiilor se împarte în principal, ca pondere la nivelul întregii populații, între vizionarea programelor de televiziune (98%), jocul și petrecerea timpului liber cu prietenii (89%) și temele pentru școală (78%). Un al doilea set de activități performate în timpul liber, ca pondere, e constituit de ajutorul acordat părinților la muncă (61%), jocul și petrecerea timpului liber singur (60%), cititul (56%) și audițiile muzicale (53%).

Selectând din paleta de activități numai cele care presupun utilizarea media, și distingând între mediile „tradiționale” și cele „noi”, observăm că instanțele media „tradiționale” cele mai utilizate sunt televiziunea (98% ), cititul (56%) și audițiile muzicale (53%), în comparație cu mediile noi, firesc, mai puțin utilizate: jocurile video sau cele pe calculator (45%), utilizarea calculatorului (39%), utilizarea Internet-ului (30%) și vizionarea de filme la video / DVD (28%).

În opinia copiilor părinții îi încurajează să facă în principal activități intelectuale, să citească (63%) și să își facă temele (60%), ambele puternic conexate cu procesul educațional. Doar un copil din 7 declară că părinții îl încurajează să îi ajute la muncă în timp ce mai numai unul din 10 menționează o activitate de relaxare (vizionarea emisiunilor TV, jocul cu prietenii, desenatul).

Relativ la dimensiunea educațională, atunci când vor să învețe ceva nou copiii aleg, dincolo de citit (48%) și temele școlare (32%), și televizorul (32%), informația audiovizuală fiind considerată complementară celei oferite de informația obținută prin lectură sau din rezolvarea de probleme.

Distracția și modalitățile de a scăpa de plictiseală sunt segmente de loisir cărora copiii le oferă soluții cvasi-identice, vizionarea emisiunilor TV și jocul cu prietenii, în proporții relativ egale. Totuși distracția e ușor mai asociată cu jocul în timp ce emisiunile TV sunt mai degrabă alese de către copii pentru a nu se plictisi. Audițiile muzicale și jocul pe computer sunt apreciate ca activități secundare în ierarhia celor performate pentru distracție sau pentru a alunga plictisul.

Cei mai mulți copii petrec timpul liber cel mai adesea cu grupul de prieteni (40%), familia (32%), unul dintre cei mai buni prieteni (16%) sau singur (10%). Comparativ cu 2004 a scăzut ușor, cu câte 3 puncte procentuale, ponderea celor care petrec timpul liber în compania prietenilor sau a familiei dar a crescut cu 4 puncte ponderea celor care se află singuri în timpul liber.

Prietenii reprezintă un grup de parteneri de timp liber într-o mai mare măsură pentru băieți decât pentru fete, aspect datorat și unui pattern tradiționalist de socializare. Familia devine pentru copii, pe măsură ce cresc ca vârstă, un grup mai puțin interesant pentru petrecerea timpului liber.

5.3.3. Relația părinte – copil

Interacțiunea cotidiană părinte – copil, privită din punct de vedere al frecvenței cu care aceștia fac diverse lucruri împreună, se desfășoară, în cele mai multe cazuri, în cadrul meselor luate împreună, situație întâlnită în 85% din gospodăriile accesate. Problemele importante sau vizionarea unor emisiuni TV îi aduc pe circa jumătate dintre părinți și copii împreună în aproape fiecare zi. Jocul reprezintă liantul relației cotidiene dintre părinte și copil în circa 34% din cazurile investigate în timp ce discuțiile pe marginea celor văzute la televizor tind să se producă cu o frecvență ceva mai redusă.

Opinia părinților e una cvasisimilară cu cea a copiilor în multe din aspectele menționate mai sus, principala excepție constituind-o discuțiile cu privire la problemele de interes sau la cele vizionate la TV, apreciate de părinți ca fiind mai frecvente. În general părinții, probabil ca reflex al rolului asumat, menționează într-o mai mare măsură că interacționeză în fiecare zi cu copiii.

În general se confirmă ipoteza conform căreia în familiile cu un status social scăzut interacțiunea părinte-copil e mai frecventă în situații ritualizate precum masa sau vizionarea emisiunilor TV, în timp ce în gospodăriile cu un status social ridicat interacțiunea de natură verbală, comunicațională, e una mai des întâlnită.

La nivel motivațional, lipsa discuțiilor cu părinții e motivată de copii în principal prin lipsa de timp și agenda cotidiană încărcată. Dorințele copiilor cu privire la ceea ce și-ar dori să discute cu părinții vizează teme precum școala, problemele personale, desenele animate sau emisiunile TV.

Consumul TV. Comportamente și preferințe ale copiilor

Televizorul ocupă locul central în peisajul surselor media utilizate de copii, fenomenul televizual putând fi considerat generalizat la nivelul tuturor categoriilor de copii.

Preferințele copiilor sunt în principal desenele animate (50% din mențiuni), urmate de filmele artistice (17%), muzica (10%) și telenovelele (4%). Dar preferințele se schimbă semnificativ odată cu vârsta, după 12 ani filmele reprezentând principala atracție televizuală pentru copii:

Firesc, și opiniile în legătură cu ceea ce ar dori să vadă la TV reproduc în linii mari preferințele actuale (desene animate, filme, muzică, emisiuni pentru copii, telenovele).

Personajele favorite ale copiilor provin în principal din rândul personajelor de desene animate (Tom și Jerry, Scooby Doo, Spioanele, Dexter, Powerfull Girls), în timp ce principalele personaje „reale” sunt cele interpretate de artiști sau prezentatori: Atela Popescu, Andreea Marin, Cârcotașii și Nicolae Gută.

Motivația acestor preferințe e una asociată cu conținutul difuzat: desene animate multe și frumoase, filme multe și bune, emisiuni frumoase, noi sau haioase, distractive.

Vedetele apreciate de copii, modele cu rol de socializare anticipativă și regulator normativ – axiologic al conținuturilor, provin, la nivelul de vârf al ierarhiei, din rândul prezentatorilor – Andreea Marin și Andreea Esca, al actorilor – Adela Popescu sau al vedetelor de muzică – Nicolae Guță și Andra.

Emisiunile preferate de copii au și ele story-uri diferite, unele având ca numitor comun umorul (Trăzniți în NATO, Cronica Cârcotașilor), altele cu un conținut emoțional încărcat și semnificativ pentru copii (Super Nanny, Schimb de mame, Surprize-surprize). Motivația alegerii acestor emisiuni o constituie umorul și faptul că sunt frumoase sau interesante.

Circa 52% dintre copii vizionează singuri emisiunile preferate. Dintre ceilalți, 46%, aproape jumătate le vizionează cu mama (49%), 29% cu tata, 21%-22% cu frații sau surorile. Vizionarea TV de unul singur e mai frecvent întâlnită la copiii din mediul urban (61%) decât la cei din rural (43%), la copii de vârste mai mari, 12-15 ani, (56%) sau la cei care au un televizor în cameră (55%).

Însingurarea, tendința de a refuza compania în cazul vizionării emisiunilor TV, reiese și din faptul că o treime dintre copiii care declară că urmăresc emisiunile TV „cu altcineva” și-ar dori, de fapt, să le urmărească singuri.

În privința modului în care părinții percep comportamentul de vizionare TV al copiilor, datele anchetei ne indică o aceeași ușoară tendință de supraestimare a acestuia în privința numărului de ore dedicat. Astfel părinții consideră că, în timpul săptămânii, copiii lor vizionează emisiunile TV, în medie, 150 minute iar în weekend circa 215 minute, păstrându-se diferența de o oră între cele două perioade de măsurare.

Deși nu menționează o atât de mare diversitate de emisiuni vizionate de către copii, așa cum o fac aceștia din urmă, părinții menționează, la nivelul întreg eșantionului, în mod corect ierarhia principalelor emisiuni urmărite de către copii: Trăzniți în NATO, Super Nanny, Cronica Cârcotașilor, Surprize-surprize și Schimb de mame.

Și ierarhia posturilor TV urmărite de către copii este corect nominalizată de părinții acestora, diferențele dintre auto și heteroapreciere fiind destul de mici: (Cartoon Network – 30% dintre cei ai căror copii se uită la TV, Minimax – 24%, Jetix – 20%), urmate de posturile generaliste (Pro TV – 22%, Acasă TV – 17%, Prima TV – 16%, Antena1 și Taraf TV – 10%).

Două treimi (67%) dintre părinți admit faptul că uneori copiii lor vizionează singuri emisiunile TV în timp ce 44% declară că în mod obișnuit copilul lor vizionează numai singur emisiunile TV. Și în acest caz concordanța răspunsurilor copil-părinte e destul de ridicată.

Expunerea la conținuturi cu influență negativ

Emisiunile TV cu conținuturi capabile să dezvolte o influență negativă sunt, prin legislația audiovizualului, marcate corespunzător. Dar, conform opiniilor copiilor, numai în circa 61% din gospodării acest fapt generează o reacție din partea părinților, în timp ce în 22% aceștia nu le spun nimic copiilor cu privire la interdicția de a viziona aceste emisiuni iar în 14% din gospodării copiii nu vizionează aceste programe. Din cele 61% situații în care părinții semnalizează copiilor interdicția de vizionare, în trei sferturi avertizarea este urmată de interzicerea vizionării.

Dacă analizăm datele și din perspectiva celor două praguri de avertizare, 12 ani și 15 ani, constatăm diferențe în privința reacției părinților, aceștia fiind mult mai permisivi în cazul copiilor cu vârsta de 12 ani și peste atunci când emisiunile sunt însoțite cu signalectica „15”.

13% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au vizionat un film porno, procent în scădere față de cel de acum 3 ani (22%). Suportul utilizat pentru a viziona un asemenea film e, în continuare, televizorul (mai exact televiziunea), urmat de calculator, Internet și casetele video / DVD.

În privința signalecticii de avertizare, părinții sunt mult mai fermi în a declara eficiența reacțiilor lor în momentul apariției avertizărilor. Astfel circa două treimi declară că nu îi lasă pe copii să vizioneze emisiuni marcate cu semnele „12” / „15”. La nivelul grupei de vârstă 6-11 ani ponderea acestora e mult mai mare (72%) decât la grupa de vârstă 12-15 ani (50%).

Părinții declară, în proporție de 71%, că nu și-ar lăsa copiii să vizioneze la televizor o emisiune sau un film care are scene de violență, sex și dialoguri obscene, în timp ce numai 24% fie nu reacționează la un asemenea conținut, fie își recunosc neputința în a interzice copiilor să îl vizioneze. Dar, deși o proporție mare declară că pot controla conținuturile TV vizionate de copiii lor, numai 28% dintre părinți au stabilit pentru copiii lor programe sau emisiuni la care aceștia nu au voie să se uite, aceste programe / emisiuni provenind din sfera celor cu conținut erotic și cu sexual explicit sau care conțin scene de violență și agresivitate.

Internet. Comportamente și preferințe ale copiilor

73% dintre copii au auzit de Internet iar dintre aceștia trei sferturi l-au utilizat sau au văzut pe cineva utilizându-l, cel mai adesea, acasă, la școală sau la prieteni sau rude. 44% dintre copii utilizează Internet-ul, 74% dintre aceștia făcând-o cel puțin o dată pe săptămână. Internet-ul este utilizat într-o mai mare măsură de către copiii de la oraș, de către cei cu vârste de mai mari (12-15 ani) de către cei care provin din familii cu cel puțin un părinte absolvent de studii superioare, din familii cu venituri ridicate sau care dețin un calculator în gospodărie.

Jocul (50% dintre cei care utilizează Internet-ul), discuțiile cu alte persoane (chat, messenger) (47%), muzica (38%), e-mail-ul (33%) sau căutarea de diverse informații (31%) sunt principalele preocupări ale copiilor atunci când utilizează Internet-ul.

Opinii și valori

Analizând orientările axiologice ale copiilor, în contextul consumului media, constatăm că, pentru copii, cel mai important lucru în viață e să ai o familie fericită (38%). Realizarea personală, dimensionalizată prin bani (25%) și o slujbă interesantă (11%), constituie următoarele obiective importante. Educația devine un element secundar în structura valorică a copilului, ne fiind percepută ca o țintă importantă în viață.

E interesant de remarcat faptul că în familiile cu părinți a căror educație e ridicată, dorința de a avea o educație ridicată în rândul copiilor nu e mai mare decât în celelalte familii. De asemenea, dorința de a avea mai mulți bani e mai ridicată în familiile cu un capital material sau educațional redus.

Televizorul, calculatorul și Internet-ul sunt principalele lucruri cărora copiii le-ar resimți lipsa, dacă nu ar exista. Radioul sau tipăriturile sunt medii cu o redusă priză la publicul tânăr, ca atare lipsa lor nu ar îngrijora foarte mulți copii.

Testând o serie de concepte – valori prin triada școală – familie – televiziune, pentru a afla sursa care le oferă celor mai multe informații despre ele, datele ne permit o grupare a acestor concepte în seturi consistente, omogene din punct de vedere al corespondențelor pe care le au cu acea sursă.

Așadar familia le oferă copiilor cele mai multe elemente cu privire la respect, compasiune, generozitate, adevăr, valori cu un rol esențial în relțaionarea cu „celălalt”, în viața socială, școala le oferă cultura civică, libertatea de expresie, arta, creativitatea, succesul, performanța, competența, eroismul patriotismul, valori individuale fundamentale, puternic pozitivate, iar televiziunea le oferă „reversul medaliei”, vedetismul, senzaționalul, sexualitatea, plăcerile vieții agresivitatea, violența, lipsa de scrupule, îmbogățirea, minciuna, un set de elemente cu o încărcătură negativă, respinse la nivel societal.

Concluzii

Mass media, privită fie ca o realitate complexă cu rol central în viața cotidiană și mai ales în loisir, fie ca o piață de sine stătătoare, cu produse, servicii și actori specifici, cunoaște o dinamică extrem de ridicată atât în privința conținuturilor pe care le oferă, cât și în privința platformelor, a suporturilor prin care propune și oferă aceste produse, și implicit a modului în care tot acest complex modifică comportamentul publicului audient. Ultimele rapoarte cu privire la evoluția celui mai important segment al media, piața video, ne indică vectorii de schimbare:

larga disponibilitate a noului conținut digital și a aplicațiilor interactive și proliferarea platformelor digitale pentru distribuirea conținuturilor,

apariția de sisteme multifuncționale, care integrează mai multe funcții specifice (ex. telefonul mobil cu funcții video) care permit consumatorilor să devină creatorii propriului conținut, unic și original,

apariția unor noi jucători, în special cei care folosesc Internet-ul drept canal de comunicare, fapt care ajută la crearea unui nivel fără precedent de inovație și competiție.

În acest context, studiul consumului media în rândul copiilor, cei care intră într-un prim contact cu o nouă “ordine mediatică”, capătă o importanță deosebită, atât pentru a măsura modificările structurale apărute în consumul media, cât și pentru a putea surprinde efectele indirecte, influențele media asupra vieții de zi cu zi, asupra valorilor, atitudinilor și comportamentelor pe care copiii le adoptă.

Studiul de față și-a asumat ca o serie de obiective generale:

– analiza consumului media în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani,

– evaluarea impactului media sau publicitar,

– expunerea la conținut media cu potențial negativ,

– opinii, valori si modele ale publicului tânăr.

Ca obiective specifice am urmărit:

măsurarea consumului de media a copiilor între 6-15 ani,

evaluarea impactului media al reclamelor publicitare,

expunerea la conținuturi media cu potențial negativ,

opinii și valori ale publicului tânăr.

Datele cantitative au fost culese printr-o anchetă națională a companiei Metro Media Transilvania, realizată în 2007, reprezentativă pe 1250 gospodării cu copii între 6-15 ani; atât copiii, cât și părinții au fost intervievați putând fi observate atât auto-percepția copiilor cât și hetero-percepția cu privire la comportamentul față de media.

Temele chestionarului realizat face to face în gospodăria respondentului au fost:

profil socio-demografic

accesul la media

comportament de petrecere a timpului liber

relație copil –părinte (opiniile copiilor)

consumul radio al copiilor; comportamente și preferințe

consumul TV al copiilor; comportamente și preferințe

consumul de reclame; comportamente și preferințe

internetul; comportamente ale copiilor și preferințe

consumul radio al copiilor (opiniile părinților)

consumul TV al copiilor (opiniile părinților)

consumul media al părinților

consumul de publicitate al părinților

relația părinte – copil; opiniile părinților

date despre gospodărie

Cercetarea calitativă de tip focus-grup a vizat două grupuri-țintă, formate din copii între 6 și 14 ani și părinți care au copii de aceste vârste. S-au realizat patru focus-grupuri având următoarea structură:

În cadrul focus-grupurilor au fost urmărite teme comune și teme specifice fiecărei categorii de populație selectată.

Temele comune pentru părinți și copii, vizând comportamentul de consum TV al copiilor au fost:

Comportamente de timp liber. Comportamentul de consum TV și radio al copiilor (în timpul săptămânii, în week-end, în vacanță)

Nevoile și așteptările copiilor referitor la programele radio și TV;

Influența familiei și a prietenilor în privința consumul radio și TV;

Violența TV, a filmelor și a muzicii difuzate;

Expunerea la reclame privind țigări și produse alcoolice;

Eficiența programului de clasificare a emisiunilor TV, modul de receptare de către copii și modul de aplicare a acestui program de către părinți

Temele specifice pentru copii au fost:

Preferințele copiilor în privința canalelor TV și a programelor difuzate;

Modalități de vizionare a programelor TV (singuri sau împreună cu cineva) și care este modalitatea preferată;

Utilizarea informațiilor recepționate de la TV în discuții cu alții;

Percepții față de emisiunile TV în general, posturi TV, programe, prezentatori;

Relația copiilor cu calculatorul; utilizarea calculatorului, a jocurilor video și tv.

Temele specifice pentru părinți au fost:

Accesul copiilor la programele TV;

Luarea în considerare a semnelor (implementate acum 1 an) de clasificare a emisiunilor TV și opinia față de aceste semne;

Modalități de gestionare a consumului de teeleviziune al copiilor.

Modalități de control al expunerii copiilor la imagini violente și la publicitatea la țigări și produse alcoolice.

Copiii explorează încă de mici universul media în toată diversitatea sa, interesul pentru divertisment, achiziția de noi cunoștințe și comunicare modificând treptat comportamentul de consumator și orientarea spre anumite surse de informație mediatică.

Părinții copiilor cu vârste între 6 și 14 ani resimt responsabilitatea ce le revine ca agenți cu rol formator în educația copiilor, încercând în primul rând să le cunoască paleta de activități extra-școlare, activități de petrece a timpului liber și să exercite o influență pozitivă în formarea unor comportamente sau preferințe, inclusiv în privința consumului mediatic. Deși este sesizată o ușoară divergență în privința a ceea ce urmăresc copii la TV (părinții menționează în mai mare măsură decât copiii emisiuni cu caracter educativ-formativ, cel mai probabil din motive ce țin de dezirabilitate), părinții cunosc caracteristicile emisiunilor urmărite de copii și discută cu aceștia despre eventualele consecințe negative (adoptarea unor comportamente indezirabile, violente). Sunt remarcate situații care impun compromisuri, fiind menționată relația cu grupul de prieteni, unde trebuie adoptate anumite comportamente sau un limbaj mai puțin dorit.

Controlul vizionării emisiunilor TV nerecomandate sau interzise este exercitat în mare măsură deși este considerat mai puțin util, fiind remarcate și lacunele cadrului normativ ( emisiunile de știri unde violența nu este semnalizată, reprogramarea filmelor interzise la ore la care copiii sunt singuri).

Instanțele media „tradiționale” cele mai utilizate sunt televiziunea (98% ), cititul (56%) și audițiile muzicale (53%), în comparație cu mediile noi, firesc, mai puțin utilizate: jocurile video sau cele pe calculator (45%), utilizarea calculatorului (39%), utilizarea Internet-ului (30%) și vizionarea de filme la video / DVD (28%).

Activitățile de timp liber ale copiilor constau în principal din: jocul în aer liber cu prietenii, plimbările cu părinții, discuțiile cu prietenii, vizionarea programelor TV, jocurile pe calculator, navigarea pe Internet, cititul, muzica.

Relativ la dimensiunea educațională, atunci când vor să învețe ceva nou copiii aleg, dincolo de citit (48%) și temele școlare (32%), și televizorul (32%), informația audiovizuală fiind considerată complementară celei oferite de informația obținută prin lectură sau din rezolvarea de probleme.

Prietenii reprezintă un grup de parteneri de timp liber într-o mai mare măsură pentru băieți decât pentru fete, aspect datorat și unui pattern tradiționalist de socializare. Familia devine pentru copii, pe măsură ce cresc ca vârstă, un grup mai puțin interesant pentru petrecerea timpului liber.

Interacțiunea cotidiană părinte – copil, privită din punct de vedere al frecvenței cu care aceștia fac diverse lucruri împreună, se desfășoară, în cele mai multe cazuri, în cadrul meselor luate împreună, situație întâlnită în 85% din gospodăriile accesate. Problemele importante sau vizionarea unor emisiuni TV îi aduc pe circa jumătate dintre părinți și copii împreună în aproape fiecare zi. Jocul reprezintă liantul relației cotidiene dintre părinte și copil în circa 34% din cazurile investigate în timp ce discuțiile pe marginea celor văzute la televizor tind să se producă cu o frecvență ceva mai redusă.

Televizorul ocupă locul central în peisajul surselor media utilizate de copii, fenomenul televizual putând fi considerat generalizat la nivelul tuturor categoriilor de copii.

Preferințele copiilor sunt în principal desenele animate (50% din mențiuni), urmate de filmele artistice (17%), muzica (10%) și telenovelele (4%). Dar preferințele se schimbă semnificativ odată cu vârsta, după 12 ani filmele reprezentând principala atracție televizuală pentru copii.

Personajele favorite ale copiilor provin în principal din rândul personajelor de desene animate (Tom și Jerry, Scooby Doo, Spioanele, Dexter, Powerfull Girls), în timp ce principalele personaje „reale” sunt cele interpretate de artiști sau prezentatori: Atela Popescu, Andreea Marin, Cârcotașii și Nicolae Gută.

Motivația acestor preferințe e una asociată cu conținutul difuzat: desene animate multe și frumoase, filme multe și bune, emisiuni frumoase, noi sau haioase, distractive.

Vedetele apreciate de copii, modele cu rol de socializare anticipativă și regulator normativ – axiologic al conținuturilor, provin, la nivelul de vârf al ierarhiei, din rândul prezentatorilor – Andreea Marin și Andreea Esca, al actorilor – Adela Popescu sau al vedetelor de muzică – Nicolae Guță și Andra.

Emisiunile preferate de copii au și ele story-uri diferite, unele având ca numitor comun umorul (Trăzniți în NATO, Cronica Cârcotașilor), altele cu un conținut emoțional încărcat și semnificativ pentru copii (Super Nanny, Schimb de mame, Surprize-surprize). Motivația alegerii acestor emisiuni o constituie umorul și faptul că sunt frumoase sau interesante.

În privința modului în care părinții percep comportamentul de vizionare TV al copiilor, datele anchetei ne indică o aceeași ușoară tendință de supraestimare a acestuia în privința numărului de ore dedicat. Părinții menționează, la nivelul întreg eșantionului, în mod corect ierarhia principalelor emisiuni urmărite de către copii: Trăzniți în NATO, Super Nanny, Cronica Cârcotașilor, Surprize-surprize și Schimb de mame.

Emisiunile TV cu conținuturi capabile să dezvolte o influență negativă sunt, prin legislația audiovizualului, marcate corespunzător. 13% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au vizionat un film porno, procent în scădere față de cel de acum 3 ani (22%). Suportul utilizat pentru a viziona un asemenea film e, în continuare, televizorul (mai exact televiziunea), urmat de calculator, Internet și casetele video / DVD.

Părinții declară, în proporție de 71%, că nu și-ar lăsa copiii să vizioneze la televizor o emisiune sau un film care are scene de violență, sex și dialoguri obscene, în timp ce numai 24% fie nu reacționează la un asemenea conținut, fie își recunosc neputința în a interzice copiilor să îl vizioneze.

Analizând orientările axiologice ale copiilor, în contextul consumului media, constatăm că, pentru copii, cel mai important lucru în viață e să ai o familie fericită (38%). Realizarea personală, dimensionalizată prin bani (25%) și o slujbă interesantă (11%), constituie următoarele obiective importante. Educația devine un element secundar în structura valorică a copilului, ne fiind percepută ca o țintă importantă în viață.

Televizorul, calculatorul și Internet-ul sunt principalele lucruri cărora copiii le-ar resimți lipsa, dacă nu ar exista. Radioul sau tipăriturile sunt medii cu o redusă priză la publicul tânăr, ca atare lipsa lor nu ar îngrijora foarte mulți copii.

Familia le oferă copiilor cele mai multe elemente cu privire la respect, compasiune, generozitate, adevăr, valori cu un rol esențial în relțaionarea cu „celălalt”, în viața socială, școala le oferă cultura civică, libertatea de expresie, arta, creativitatea, succesul, performanța, competența, eroismul patriotismul, valori individuale fundamentale, puternic pozitivate, iar televiziunea le oferă „reversul medaliei”, vedetismul, senzaționalul, sexualitatea, plăcerile vieții agresivitatea, violența, lipsa de scrupule, îmbogățirea, minciuna, un set de elemente cu o încărcătură negativă, respinse la nivel societal.

Anexa 1. Ghid focus grup

Grilă Focus grup copii

De obicei, cum vă petreceți timpul liber?

Ce vă place cel mai mult să faceți în timpul liber?

Dacă ați fi putut să vă petreceți ziua de ieri cum ați fi vrut, ce ați fi făcut?

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la televizor? (detaliat) R.

Dacă ar trebui să descrieți televizorul unui marțian ce i-ați spune?

Ce părere aveți despre televizor ca mijloc de petrecere a timpului liber?

Cum este în comparație cu „ieșitul afara” sau a-si petrece timpul cu prietenii?

Cum este în comparație cu computerul?

Cum este în comparație cu ziare, cărți?

Vă uitați la televizor? De ce/Pentru ce se uită la televizor?

Când vă uitați la televizor? (nu doar dimensiunea temporală, ci si locul in programul obișnuit al zilei, starea de spirit)

La ce vă uitați? Ce vă place cel mai mult să vedeți la televizor?

Cum vi se par programele de televiziune?

Cum alegeți la ce vă uitați? Puteți să vă uitați la ce doriți, când doriți, cît timp doriți? Dacă nu, cine/ce influențează alegerile?

Care sunt personajele/vedetele voastre favorite? Ce vă place cel mai mult la acestea?

Puteți da exemple de situații, în care voi sau prietenii/colegii vostri au imitat, personaje/vedete, situații, comportamente văzute la televizor?

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la cărți? Citiți? Ce? Când? De ce? (scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la video? Dar DVD? Le folosiți? Pentru ce? Cu cine? (scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la calculator? Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la internet? Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la jocuri electronice? Preferințe (tv games sau calculator, acasă sau săli, singuri sau în grup, care sunt jocurile favorite)

Grilă Focus grup părinți

De obicei, ce fac copiii dvs. în timpul lor liber? (în timpul săptămânii, sâmbăta și duminica, vacanțe).

Comportamente de consum media: tv., radio, ziare si reviste, cărți, calculator, internet

Puteți da exemple de activități pe care membrii familiei dvs. le fac împreună?

Ce înseamnă televizorul pentru familia dvs. ? Dar pentru copiii dvs.?

Ce părere aveți despre televizor ca mijloc de petrecere a timpului liber de către copii dvs.?

Cum este în comparație cu „ieșitul afara” sau a-si petrece timpul cu prietenii?

Cum este în comparație cu computerul, ziare, cărți, radio?

La ce vă uitați cel mai adesea la televizor? Ce vă place cel mai mult să vedeți la televizor?

Când se uită la televizor copiii dvs.? (timp, locul in programul obișnuit al zilei, stare de spirit)

Care unt avantajele și dezavantajele propriei camere cu tv?

La ce se uită? Care sunt programele lor preferate?

Controlați în vreun fel vizionarea programelor de televiziune de către copiii dvs. (ore de vizionare, durată, programe, conținuturi)? În ce fel?

Unii părinți nu permit copiilor să se uite la emisiuni sau filme cu multă violență. Alți părinți nu pun copiilor nici un fel de interdicții în vizionarea unor astfel de emisiuni. Dvs. cum procedați?

În ceea ce privește copiii dvs., ce vă place, respectiv ce vă deranjează referitor la consumul de televiziune.

Ce vă place?

Ce nu vă place?

Dacă ați putea lua decizii în ceea ce privește conținutul programelor de televiziune accesibile copiilor, ce ați difuza in mai mare măsură decât acum? De ce?

Si ce ați difuza in mai mică măsură sau ați interzice? De ce?

Anexa 1. Ghid focus grup

Grilă Focus grup copii

De obicei, cum vă petreceți timpul liber?

Ce vă place cel mai mult să faceți în timpul liber?

Dacă ați fi putut să vă petreceți ziua de ieri cum ați fi vrut, ce ați fi făcut?

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la televizor? (detaliat) R.

Dacă ar trebui să descrieți televizorul unui marțian ce i-ați spune?

Ce părere aveți despre televizor ca mijloc de petrecere a timpului liber?

Cum este în comparație cu „ieșitul afara” sau a-si petrece timpul cu prietenii?

Cum este în comparație cu computerul?

Cum este în comparație cu ziare, cărți?

Vă uitați la televizor? De ce/Pentru ce se uită la televizor?

Când vă uitați la televizor? (nu doar dimensiunea temporală, ci si locul in programul obișnuit al zilei, starea de spirit)

La ce vă uitați? Ce vă place cel mai mult să vedeți la televizor?

Cum vi se par programele de televiziune?

Cum alegeți la ce vă uitați? Puteți să vă uitați la ce doriți, când doriți, cît timp doriți? Dacă nu, cine/ce influențează alegerile?

Care sunt personajele/vedetele voastre favorite? Ce vă place cel mai mult la acestea?

Puteți da exemple de situații, în care voi sau prietenii/colegii vostri au imitat, personaje/vedete, situații, comportamente văzute la televizor?

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la cărți? Citiți? Ce? Când? De ce? (scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la video? Dar DVD? Le folosiți? Pentru ce? Cu cine? (scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la calculator? Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la internet? Îl folosiți? Când? Pentru ce?(scurt)

Care este primul lucru ce vă vine în minte când vă gândiți la jocuri electronice? Preferințe (tv games sau calculator, acasă sau săli, singuri sau în grup, care sunt jocurile favorite)

Grilă Focus grup părinți

De obicei, ce fac copiii dvs. în timpul lor liber? (în timpul săptămânii, sâmbăta și duminica, vacanțe).

Comportamente de consum media: tv., radio, ziare si reviste, cărți, calculator, internet

Puteți da exemple de activități pe care membrii familiei dvs. le fac împreună?

Ce înseamnă televizorul pentru familia dvs. ? Dar pentru copiii dvs.?

Ce părere aveți despre televizor ca mijloc de petrecere a timpului liber de către copii dvs.?

Cum este în comparație cu „ieșitul afara” sau a-si petrece timpul cu prietenii?

Cum este în comparație cu computerul, ziare, cărți, radio?

La ce vă uitați cel mai adesea la televizor? Ce vă place cel mai mult să vedeți la televizor?

Când se uită la televizor copiii dvs.? (timp, locul in programul obișnuit al zilei, stare de spirit)

Care unt avantajele și dezavantajele propriei camere cu tv?

La ce se uită? Care sunt programele lor preferate?

Controlați în vreun fel vizionarea programelor de televiziune de către copiii dvs. (ore de vizionare, durată, programe, conținuturi)? În ce fel?

Unii părinți nu permit copiilor să se uite la emisiuni sau filme cu multă violență. Alți părinți nu pun copiilor nici un fel de interdicții în vizionarea unor astfel de emisiuni. Dvs. cum procedați?

În ceea ce privește copiii dvs., ce vă place, respectiv ce vă deranjează referitor la consumul de televiziune.

Ce vă place?

Ce nu vă place?

Dacă ați putea lua decizii în ceea ce privește conținutul programelor de televiziune accesibile copiilor, ce ați difuza in mai mare măsură decât acum? De ce?

Si ce ați difuza in mai mică măsură sau ați interzice? De ce?