Fundamente Teoretice Privind Functiunea de Productie

Actualitatea temei de studiu. În această perioadă a modificărilor continue permanent în continuă evoluție observăm că produsele capată cît mai multe caracteristici care în acest context vor contribui nemilocit la descoperirea unui avantaj competitiv.

Trăsăturile definitorii evidente ale economiei actuale (diversificarea și înnoirea rapidă a ofertei de produse în concordanță cu dezvoltarea științei și tehnicii, creșterea exigențelor societății/clienților) impun procesele de producție standarde prin care să se asigure competitivitatea produselor necesară pe o piață de desfacere practic mondializată.

Calitatea produselor, strâns legată de nevoile clienților, este o variabilă continuă dată de ansamblul caracteristicilor ce răspund nevoilor acestora, nevoi exprimate sau implicite.

Economia țării noastre vizează alinierea la standardele europene și, de aceea, are de realizat o cotitură radicală în domeniul organizării eficiente a producției și asigurării calității prin implicarea conștientă a tuturor participanților la acest proces.

Planificarea, controlul, comanda și reglarea proceselor economice printr-o activitate de management științific pot asigura optimizarea calitativă a acestora. Coordonarea activităților legate de managementul producției și al calității revine conducerii, însă concretizarea acestora se realizează la nivelul specialiștilor cărora trebuie să li se formeze competențe specifice privind organizarea muncii și asigurarea calității.

Rolul pe care îl joacă funcțiunea de producție în cadrul întreprinderii analizate este de a face față la maxim la toate dificultățile care au influențat negativ asupra evoluției favorabile a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.

Motivul alegerii temei: constă în analiza și cercetarea complexă a particularităților privind funcțiunea de producție în cadrul întreprinderii agricole “Melarux-Grup” S.R.L., deasemenea identificarea acelor elemente din punct de vedere productiv care sunt necesare de a fi îmbunătățite pentru că concurența în acest domeniu este foarte acerbă ca și în oricare domeniu va cîștiga cel mai puternic sau cel care va putea să fie viabil pe o piață în continuă mișcare. În mare parte analizînd în dinamică producția în cadrul firmei este stabile, iar în acest compartiment întreprinderea are încă multe de modificat pentru a se menține pe piață.

Relevanța științifică și gradul de noutate a temei: Tema aleasă ,,Modalități de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii” este o temă actuală pentru moment și care va persista datorită caracterului omenesc de a consuma în permanent, dar și nu numai a caracterului, ci și din incapacitatea de a exista fără de a consuma. Caracteristic producătorilor de aceleași mărfuri este concurența, fiecare dintre ei fiind nevoit să recurgă la unele politici, una dintre cele mai favorabile este reducerea costului de prducție care va minimaliza în cele din urmă costul produsului final. Pentru a reduce costul de producție se pot pune în funcțiune tehnică modernă care consumă mai puțin, astfel din acest context determinăm relevanța științifică care se stabilește între întreprindere și procesul de producție. Considerate două lucruri interdependente acestea contribuie la diminuarea problemelor cu privire la producția din cadrul firmei. Cum am menționat și mai sus oamenii cu abilități în domeniul producției continuu vor elabora noi metode de eficientizare a procesului de producție, este și firesc că fiecare își are avantajul lui din existența unui nou utilaj. Producătorul își va înregistra invenția și va avea beneficii financiare, iar cel care o va achiziționa va putea să reducă costul de producție.

Pentru realizarea scopului dat ne-am propus următoarele obiective:

Identificarea modalităților de eficientizare a funcțiunii de producției;

Fundamentarea trăsăturilor de bază ale managementului producției;

Definirea managementului producției;

Conturarea aspectelor generale ce țin de activitatea întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.;

Argumentarea esenței și indicatorilor eficienței economice ai producției;

Determinarea eficienței economice totale și comparativă a cheltuielilor;

Caracteristica elaborării programului de producție;

Analiza indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.;

Prezentarea tehnologiei de producere și structurii acesteia;

Caracteristica organizării producției și strategia de distribuire;

Prezentarea analizei SWOT a “Melarux-Grup” S.R.L.;

Evidențierea propunerilor de perfectare a sistemului de management în cadrul “Melarux-Grup” S.R.L.

Din obiectivele enumerate mai sus rezidă și sarcinile pe care ni le-am prestabilit de a le îndeplini și anume:

De a determina acele măsuri eficiente prin intermediul cărora să atingem obiectivele.

De a realiza această eficientizare a procesului de producție.

Scopul și obiectivele au determinat structura lucrării, care cuprinde: foaie de titlu, cuprins, introducere, 3 capitole, concluzie, bibliografie, anexe.

Astfel în introducere se argumentează actualitatea temei de studiu, este formulat scopul și obiectivele generale ale temei, se analizează baza metodologică a lucrării, relevanța științifică și gradul de noutate a temei, instrumentele de colectare a datelor, titlul capitolelor și conexiunea dintre ele precum și limitele lucrării.

Strategia cercetării: Strategia aleasă pentru această temă este de dezvoltare a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L. Această tehnică va ajuta întreprinderea pentru a identifica acele puncte slabe cu care se confruntă și în cele din urmă pentru a le remedia.Vom analiza prin intermediul modelului SWOT astfel încît vom minimaliza cheltuielile de determinare a problemelor.

Obiectul lucrării îl constituie “Melarux-Grup” S.R.L., întreprindere care pe parcursul activității acesteia și-a modificat în permanență activitățile asigurînd pînă în prezent piața autohtonă cu produse de calitate și diversificate.

În capitolul I. “Fundamente teoretice privind funcțiunea de producție” se fundamentează trăsăturile de bază ale managementului producției și a funcțiunii de producție. Se analizează specificul întreprinderilor cu activitate de producție, de asemenea se analizează în mare parte atribuțiile direcțiilor strategice de dezvoltare, particularitățile precum și clasificarea funcțiunii de producție.

În capitolul II „Analiza economico-financiară a întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.” se face o caracteristică generală a “Melarux-Grup” S.R.L. și se analizează indicatorii economico-financiari ai întreprinderii date precum și date cu referință la istoricul întreprinderii, numărul de angajați, cota de piață, organigrama, contextual concurențial, apariția produselor de substituție, avantaje de productivitate precum și un alt ansamblu de elemente specific întreprinderii analizate.

În capitolul III „Proiect de eficientizare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii “Melarux-Grup” S.R.L.” se determină analiza cauzală a “Melarux-Grup” S.R.L. și se prezintă proiect de perfectare a funcțiunii de producție în cadrul întreprinderii date.

În încheiere se fac concluzii la capitolele analizate ce s-au propus în lucrare, care vor permite să se cunoască în prealabil dificultățile care parvin în activitatea antreprenorială, modul de soluționare a acestora în dependență de starea de risc.

Baza metodologică a lucrării. Ca suport teoretic am avut studiile autorilor autohtoni cît și a celor străini cum ar fi: Zahiu Letiția, Gheorghiță Mircea, Năstase Mircea Leonte Marie, Stoian Mirela, Ovidiu Nicolescu, Tatiana Gavrilă, Viorel Lefter, ș.a.

Drept bază metodologică a lucrării au constituit următoarele metode de analiză: analiza cauzală, observația, raționamentul, comparația, clasificarea, analiza, sinteza.

CAPITOLUL I

Fundamente teoretice privind functiunea de productie

Definirea funcțiunii de producție

Orice întreprindere, ca sistem de producție, interacționează cu mediul său ambiant intern și extern, prin intermediul unor acțiuni omogene, care definesc funțiunile sistemului productiv al întreprinderii. Prin funțiunea întreprinderii, se înțelege un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, desfășurate de personalul cu o anumita specializare, folosind metode și tehnici specifice cu scopul realizării obiectivelor întreprinderii. Această problemă a fost pusă în evidență, pentru prima dată de H.Fayol, care a delimitat, pentru întreprindere, șase funcții: tehnică, comercială, financiară, contabilă, securitate si administrativă. Evoluția de funțiune a evoluat, fiind influențat, în principiu, de doi factori: factorul tehnic, factorul social-economic.

Factorul tehnic a influențat prin determinarea structurii si complexității activității întreprinderii, iar cel social-economic – prin dezvoltarea componentei resurelor umane.

Funcțiunea este suportul de bază al procesului de management al întreprinderii. Ea este percepută ca un proces, în rezultatul căreia se prelucrează resursele și se realizează afacerea. O funcțiune poate și subdivizata in activități subordonate, mărind gradul de detaliere și definind mai bine munca depusă pentru îndeplinirea obiectivului în cauză. O activitate, interacționînd cu alte activități în procesul de business, transformă intrările (materialele și informațiile) în ieșirile, adică generează rezultatele și materializează forma produselor și informațiilor, ce sunt folosite de alte activități sau de rezultatul final.

Activitatea poate fi definită drept un ansamblu de operațiuni (atribuții) elementare, care conduc la producerea sau realizarea unei ieșiri, pornind de la un flux de intrări și destinat unui client intern sau extern. Lanțul valoric al unui produs sau serviciu este format din toate activitățile incluse în procesul de producție, care majoreaza sau contribuie la valoarea produsului.

Conceptul de funcțiune a constituit ulterior subiectul a numeroase studii si cercetări inițiate de specialiști, suferind repetate modificări.

Funcțiunea reprezintă domeniul în care se exercită un ansamblu de activități omogene și/sau complementare specializate prin care se urmărește atingerea uneia sau mai multor obiective derivate din obiectivele generale ale organizației. Funcțiunile sunt subdiviziuni cuprinzătoare ale sistemului organizației, reprezentând anumite grupuri ale tuturor activităților care se desfășoară în cadrul sistemului într-un anumit domeniu inclusiv a activităților care au legătură cu mediul ambiant.[1,52 ]

Funțiunea poate fi definită prin ansamblul activităților orientate spre realizarea unor obiective derivate, rezultate din obiectivele generale ale întreprinderii. O anumita funcțiune se prezintă în practică ca o grupare concretă de activități omogene, specializate. [2,89]

După Ov. Nicolescu, funcțiunea întreprinderii este o componentă a organizării procesuale, un ansamblu de activități omogene și/sau complementare, desfășurate de personal de o anumita specialitate, folosind metode și tehnici specifice, cu scopul realizării obiectivelor stabilite. [3,144]

Funțiunea de producție cuprinde totalitatea activităților legate nemijlocit de realizarea bunurilor (produse, lucrări, servicii) în care este specializată firma. [2,92]

Funcțiunea de producție antrenează activități de producție la întreprindere, gestionează transformarea materiei prime în produse finite prin coordonarea și organizarea tuturor proceselor de produție, atît a celor de bază, cât si a celor auxiliare și de deservire. [4,162]

Funcțiunea de producție poate fi definita ca ansamblul proceselor de munca din cadrul întreprinderii prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate și servicii și se creează nemijlocit condițiile tehnico-materiale, organizatorice și de deservire necesare desfășurării fabricației în condiții bune. [5,74]

Funcțiunea de producție reprezintă ansamblul activităților de pregătire, de bază, auxiliare, de servire și anexe, desfășurate în vederea asigurării condițiilor tehnice și material necesare fabricației. [5,77]

Functiunea de producție reprezinta ansamblul de activitati de baza, auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor, prestari de servicii în cadrul întreprinderii. [6,132]

Criterii de delimitare a funcțiunilor:

criteriul identității activităților grupate într-o funțiune;

criteriu de complementaritate, care cere gruparea într-o funțiune a unor activități între care se află relații de completare reciprocă sau de auxiliaritate;

criteriul convergenței, care cere gruparea într-o funcțiune a unor activități diferite, orientate însă spre realizarea acelorași obiective.

Procesele de producție ce se desfășoara în cazul firmelor industriale se pot clasifica în funcție de mai multe criterii.

Din punctul de vedere al participării la transformarea obiectelor muncii în produse finite, semifabricate și servicii procesele de producție se clasifică în procese de bază, auxiliare și de deservire.

În cadrul proceselor de bază, obiectele muncii suferă în mod nemijlocit transformări ce duc la crearea produselor finite ale unității industriale în care aceasta este specializata. Se poate afirma deci că procesle de bază constituie conținutul principal al proceselor de producție. De exemplu, prelucrarea barelor de oțel într-o întreprindere constructoare de mașini. La rîndul lor, în cadrul proceselor de baza se pot delimita mai multe categorii: pregătitoare, montaj-finisaj și încercare- probă, ce pot constitui și obiectul de activitate al unor întreprinderi specializate.

Spre deosebire de procesele de baza, procesele auxiliare nu contribuie în mod nemijlocit la transformarea obiectelor muncii în produse finite, semifabricate și servicii. Prin procesele auxiliare în cadrul firmei se asigură condițiile tehnico-materiale necesare desfășurării normale a proceselor de bază.

Dintre procesele auxiliare tipice menționăm:

executarea;

întreținerea;

repararea sculelor, modelelor și matrițelor;

repararea și întreținerea mașinelor și instalațiilor;

producerea energiei termice, electrice etc.

Procesele de deservire sunt menite să asigure celelalte condiții, în special organizatorice, necesare derulării adecvate a proceselor de bază și auxiliare din cadrul societății comerciale sau regiei.Din aceasta categorie fac parte:

-transportul obiectelor muncii

-transportul semifabricatelor și produselor finite

-aprovizionarea locurilor de muncă cu scule, dispozitive, matrițe, semifabricate etc.

Procesele de producție se mai pot clasifica și in funcție de alte criterii:

gradul de înzestrare tehnică

caracterul materiei prime

modul de desfășurare în timp.

Descrierea atribuțiilor funcțiunii de producție

Funcțiunea de producție cuprinde totalitatea activităților legate nemijlocit de realizarea produției. Transformarea materiei prime se realizează cu participarea factorilor complementari:muncă, capital stabilindu-se o anumită relație între cantitatea factorilor utilizați și cantitatea de producție obținută potrivit funcției:

P=f(T*K) unde

P-producția

T-munca

K-capitalul

Activitățile incluse în funcțiunea de producție din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor se împart în:

Activități de pregătire a producției

Activități legate de executarea propriu zisă a produselor

Sistemul de producție poate fi schematizat astfel

Figura 1.1. Structura sistemului de producție

Volumul activităților funcțiunii de producție este influențat de următorii factori:

Profilul întreprinderii;

Înzestrarea tehnică;

Caracteristicile materiilor prime ale materialelor;

Complexitatea produselor.

Costul de producție se stabileste după proiectarea produsului stabilirea tehnologiei a utilajelor a standartelor de calitate a normelor de consum și ținînd seama de achizitionarea utilajelor. [6,52]

Din punct de vedere organizatoric, adică al naturii obiectivelor urmărite și al proceselor care o alcătuiesc, funcțiunea de producție din firma industrială se poate grupa în cinci activități principale:

programarea, lansarea și urmărirea producției;

fabricația sau exploatarea;

controlul tehnic de calitate;

întreținerea și repararea utilajelor;

producția auxiliară de energie, aburi etc.

În afara acestora, în cadrul funcțiunii de producție există și un grup de atribuții cu caracter general, exprimări organizatorice ale unor procese de muncă ce vizează două sau mai multe din activitățile enumerate, între acestea menționăm organizarea utilizării într-o măsură cât mai mare a capacității de producție, reducerea consumurilor specifice, aplicarea normelor de protecție a muncii etc.

Programarea, lansarea și urmărirea producției în cadrul acestei activități sunt reunite atribuțiile prin care se determină cantitățile de produse și servicii ce trebuie realizate în perioade reduse, pe locuri de muncă, cu respectarea anumitor condiții de calitate și consum de muncă vie și materializată, precum și comunicarea lor executanților și verificarea obținerii acestora.

Această etapă este necesar de a fi realizată cu strictețe deoarece de îndeplinirea rezonabilă a acestor etape depinde și viitorul organizației.

Programarea este un proces complex deoarece presupune o serie de lucrari referitoare la:

detalierea și repartizarea sarcinilor de fabricație pe secții, ateliere și fiecare loc de muncă;

determinarea termenelor de începere și încheiere a fabricației produselor, loturilor de produse, comenzilor;

stabilirii ordinii  (succesiunii) de lansare și execuție a fiecărui produs, lot sau comanda;

calculul necesarului de fabricat;

calculul și verificarea încărcării cu capacitatea (balanța capacităților).

Programarea este un proces dificil datorita faptului ca toate elementele enumerate mai sus trebuie „combinate”, corelate, conduse cu eficiență.

Programarea este un proces dinamic datorită caracterului dinamic al însăși producției, acesta depinzînd de o multitudine de factori interni (mai ales factori umani, dar nu numai), și externi întreprinderii. Datorită acestor factori perturbători, de cele mai multe ori, în practică, se procedează la reprogramarea fabricației.

Astfel conchidem că programarea procesului de producție este un proces atît de complicat care necesită de efectuat măsuri strategice care să soluționeze acele probleme care sunt actuale dar concomitent și cele care pot interveni pentru perioadele viitoare.

Obiectivul acestei activități este eșalonarea realizării planurilor de producție în condițiile utilizării cît mai eficiente a resurselor incorporate în secțiile de producție, care se realizează, în principal prin atribuțiile cuprinse în tabelul reprezentat mai jos.

Tabelul 1.1.

Atribuții de programare, lansare și urmărire a producției

Sursa: Ovidiu Nicolescu, Verboncu Ion, Management, 1997

Principala perfecționare necesară în condițiile tranziției la economia de piață este creșterea flexibilității programării, lansării și urmăririi producției astfel încît să se răspundă prompt la schimbările intervenite în volumul, structura și eșalonarea cererii pentru produsele firmei.

Fabricația reprezintă componenta principală a funcțiunii de producție în cadrul căreia se utilizează masa principală a resurselor unității industriale în medie între 80-90% este fabricația.

În fapt, fabricația implică o singură atribuție principală executarea produselor și serviciilor programate din obiectele muncii asigurate prin activitatea de aprovizionare, conform cerințelor de calitate, de cantitate și termenelor stabilite anterior.

Evident, în desfășurarea fabricației preocuparea principală constă în realizarea unei eficiente cât mai ridicate în domeniul producției în acest scop, managementul trebuie să ia măsuri în cele mai variate domenii: tehnic, organizatoric în care sunt implicate și celelalte activități ale societății comerciale sau regiei autonome.

În condițiile privatizării și restructurării economiei, ale realizării reformei economice ce vizează construcția economiei de piață în România, direcțiile prioritare de acțiune în domeniul activității de fabricație sunt:

acordarea unei atenții primordiale fabricării unor produse de calitate ridicată pentru a răspunde cererilor clienților și a face față concurenței produselor importate;

concentrarea asupra creșterii productivității muncii, fundamentul economic al asigurării unor produse și servicii competitive pe piața internă și externă;

diminuarea costurilor pe produs, în special a celor materiale, prin reducerea rebuturilor, eliminarea risipei și furturilor, perfecționarea tehnologiilor etc.

modernizarea ambalării produselor, element cu pondere majoră mai ales în societățile comerciale ce fabrică produse destinate populației, pentru a face față concurenței autohtone și îndeosebi internaționale.

Controlul tehnic de calitate reprezintă activitatea de control tehnic de calitate reunește ansamblul proceselor prin care se compară caracteristicile calitative ale resurselor materiale a unității industriale și ale produselor executate în cadrul ei cu standardele și normele de calitate, asigurându-se pe această bază încadrarea prevederile ultimelor. Controlul tehnic de calitate sau C.T.C., denumirea sa uzuală – are deci, caracter cuprinzător: începe cu achiziționarea materiilor prime și materialelor și continuă până în faza de exploatare sau consum a produselor finite, așa cum rezultatul din atribuțiile înscrise în tabelul urmator.

Tabelul 1.2.

Atribuții controlului tehnic al calității

Sursa: Ovidiu Nicolescu, Verboncu Ion, Management, 1997

De remarcat că, în perioada actuală, în societățile comerciale și regiile autonome cresc ponderea și rolul controlului de calitate între elementele care determină această tendință menționăm sporirea gradului de complexitate și precizie a produselor, intensificarea competiției internaționale în vederea creșterii eficienței controlului de calitate managementul întreprinderilor trebuie să acționeze în mai multe direcții:

trecerea de la concepția de control al calității la concepția șl abordarea managementului calității;

certificarea calității conform standardelor internaționale ISO-900, ISO-14000 etc;

folosirea pe o scară cât mai largă a metodelor, tehnicilor și formelor moderne de promovare a calității produselor, cum ar fi metoda ,,zero defecte", cercurile de calitate etc., asigurarea calității (AQ), managementul total al calității (TMQ);

creșterea nivelului de dotare cu aparate de măsură și control pentru activitatea de C.T.C.;

îmbunătățirea integrării organizatorice a colectivului C.T.C., astfel încât statutul său (forma organizatorică, subordonarea, încadrarea cu personal) să ofere premisa organizatorică și prestigiul necesar conceperii și desfășurării unui eficient control, întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe. Activitatea de întreținere și reparare a utilajelor reunește ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii menite să asigure menținerea echipamentelor de producție și a celorlalte dotări în stare de funcționare normală, prin preîntâmpinarea și eliminarea efectelor uzurii fizice și, în măsura posibilului, morale.

Producția auxiliară în cadrul acestei activități sunt reunite procesele de muncă prin care se asigură, din surse interne ale întreprinderii, energia electrică, termică, aburul, apa necesare desfășurării în bune condiții a proceselor producției de bază și a celorlalte procese de muncă din cadrul organizației. Principalele atribuții aferente producției auxiliare sunt cuprinse în următorul tabel:

Tabelul 1.3.

Atribuții privind producția auxiliară

Sursa: Ovidiu Nicolescu, Verboncu Ion, Management, 1997

Principala problemă care se ridică în conceperea și desfășurarea activității de producție auxiliară este diminuarea la maximum posibil a consumului de energie.Considerăm că pentru menținerea procesului de producție de bază este necesar interconectarea procesului de bază cu cel auxiliar și totodată este evident că reducerea consumurilor pentru întreținerea procesului de producție dar totodată pentru a reduce costul de producție, e și normal că în acest caz vom avea avantaj competitiv față de alți producătri de același gen.

Activitățile la care se referă această funcțiune sunt:

Programarea și lansarea producției;

Fabricarea și exploatarea care constă în transformarea obiectelor muncii în produse servicii lucrări care fac obiectul de bază al activității întreprinderii;

Control tehnic de calitate al materiilor prime semifabricatelorsubansamblurilor de întregul flux de fabricație, precum și al produselor finite, potrivit metodelor, frecvenței și cu mijloacele prevăzutte în documentația tehnică;

Întreținerea și repararea utilajelor în vederea menținerii acestora în stare de funcționare a preîntimpinării și evitării pe cît posibil a efectelor uzurii fizice și morale ale acestora;

Exploatarea instalațiilor și agregatelor energetice;

Aplicarea normelor de producție și igienă a muncii, precum și penrtu prevenirea și combaterea poluării mediului înconjurător;

Organizarea și controlul producției sub toate aspectele realizarea ritmică a producției realizarea de produse de calitate superioară reducerea consumurilor specifice de materiale optimizarea stocurilor;

Transportul și manipularea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, produselor, pe parcursul fabricației și magazie în vederea livrării mărfurilor;

Urmărirea realizării producției și a celorlalte activități auxiliare .[1,72]

În legătură cu desfășurarea acestor activități de către compartimente din cadrul funcțiunilor de cercetare dezvoltare producție și comercială se pot face următoarele precizăridocumentația elaborată de compartimentele de cercatare dezvoltare conține desenele pieselor respective , nomenclatorul acestor piese și fișa tehnologică.În cadrul fișei tehnologice sunt prevăzute gamele de operații tipul utilajului timpii de muncă pentru fiecare operatie.

1.3. Activitățile funcțiunii de producție

Din punct de vedere organizatoric, adică al naturii obiectivelor urmărite și al proceselor care o alcatuiesc, funcțiunea de producție din firma industriala se poate grupa in cîteva activități principale:

a) Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției:

pregătirea utilajelor, instalațiilor pentru executarea sarcinilor programate;

asigurarea condițiilor necesare respectării tehnologiilor de fabricație;

organizarea aprovizionării ritmice a locurilor de muncă cu materiale, piese etc.

Este influențată de gradul de noutate a produsului ce urmează a se fabrica – produs nou asimilat, produs modernizat sau a cărui fabricație se repetă.

b) conducerea operativă a producției:

„defalcarea” în timp și spațiu a sarcinilor cuprinse în planul de producție;

întocmirea de grafice operative de producție pe perioade scurte de timp și pe subunități;

-asigură cadrul informațional necesar lansării și controlului îndeplinirii programelor de fabricație, etc.

c) activitatea privind executarea (fabricația) propriu-zisă:

aplicarea metodelor de organizare corespunzătoare producției executate;

aplicarea metodelor de muncă corespunzătoare procesului de producție;

utilizarea adecvată a resurselor materiale și umane, etc.

controlul tehnic de calitate (CTC):

stabilirea formelor și metodelor de control tehnic de calitate;

organizarea controlului inter-operațional și inter-fazic;

organizarea activității laboratoarelor, standurilor de probă, etc.;

verificarea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și subansamblelor, precum și a produselor finite, etc.

e) întreținerea și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe:

organizează activitatea din compartimentele de întreținere și reparații;

elaborează și fundamentează planul de revizii și reparații;

stabilește numărul de intervenții tehnice;

organizează activitatea de modernizare a utilajelor, etc.

f) producția auxiliară:

determină necesarul de utilități (energie, combustibil, unelte, etc.) și corelarea acestuia cu necesarul secțiilor de bază;

organizează activitățile din subunitățile proprii.

Programarea, pregătirea, lansarea și urmărirea producției

În cadrul acestei activități sunt reunite atribuțiile prin care se determină cantitățile de produse și servicii ce trebuie realizate în perioade reduse, pe locuri de muncă, cu respectarea anumitor condiții de calitate și consum de munca vie și materializată, precum și comunicarea lor executanților și verificarea obținerii acestora.

Principala perfecționare necesarîă în condițiile tranziției la economia de piață este creșterea flexibilității programării, lansării si urmăririi producției, astfel încât să se răspundă prompt la schimbările intervenite în volumul, structura și eșalonarea cererii pentru produsele și serviciile firmei.

Fabricația

Componenta principală a funțiunii de producție, în cadrul căreia se utilizează masa principală a resurselor unității industriale – în medie între 80-90% – este fabricația.

De fapt, fabricația implică o singură atribuție principală-executarea produselor și serviciilor programate din obiectele muncii asigurate prin activitatea de aprovizionare, conform cerințelor de calitate, de cantitate si termenelor stabilite anterior.

Evident, în desfășurarea fabricației preocuparea principală constă în realizarea unei eficiențe cât mai ridicate în domeniul producției. În acest scop, managementul trebuie sa ia măsuri în cele mai variate domenii : tehnic, organizatoric etc., în care sunt implicate și celelalte activități ale societății comerciale sau regiei autonome.

În condițiile privatizării și restructurării economiei, ale realizarii reformei economice ce vizeaza construcția economiei de pe piata R.M., direcțiile prioritare de acțiune in domeniul activității de fabricație sunt:

acordarea unei atenții primordiale fabricării unor prduse de calitate ridicată pentru a răspunde cererilor clienților și a face față concurenței produselor importate;

concentrarea asupra creșterii productivității muncii, fundamentul economic al asigurării unor produse și servicii competitive pe piața internă și externă;

diminuarea costurilor pe produs, în special a celor materiale, prin reducerea rebuturilor, eliminarea risipei și furturilor, perfecționarea tehnologiilor etc.

modernizarea ambalării produselor, element cu pondere majoră mai ales în societățile comerciale ce fabrica produse destinate popuației, pentru a face față concurenței autohtone și indeosebi internaționale.

Conducerea operativă a producției

Funcțiile Conducerii Operative a Producției:

Funcția de informare cuprinde o serie de acțiuni legate de evoluția (cunoașterea evoluției) cererii, a condițiilor tehnice și materiale necesare executării producției, mărimea costurilor, cauzele care generează anumite abateri, etc..

Funcția de elaborare și fundamentare a programelor operative de producție: cuprinde lucrări (activități) care au ca scop asigurarea unui echilibru între sarcinile operative stabilite și potențialul tehnico-productiv existent în perioada respectivă.

Funcția de fundamentare a parametrilor Conducerii Operative a Producției: cuprinde funda- mentarea lotului de fabricație, durata ciclului de producție, mărimea stocurilor, etc..

Funcția de control a îndeplinirii programelor.

Realizarea acestor activități ce compun funcțiile Conducerii Operative a Producției este dependentă de condițiile concrete din întreprinderile industriale. Indiferent însă de acestea, realizarea lucrărilor ce compun Conducerea Operativă a Producției trebuie să fie subordonată îndeplinirii unor principii (reguli de bază) și anume:

Toate activitățile și fenomenele din întreprindere trebuie să fie exprimate în unități de timp calendaristi-ce. În acest fel aceste fenomene diferite sunt aduse la același numitor comun având aceeași unitate de exprimare (timpul).

Începerea lucrărilor C.O.P. se face având la bază termenul de livrare contractuală a produselor. Pe lângă acestea se pot stabili termene intermediare care vot constitui și criterii de apreciere a continuității procesului de producție.

Programarea C.O.P. trebuie să asigure paralelismul în execuție a diferitelor sarcini în vederea reducerii perioadei de imobilizare a capitalului aflat sub forma producției neterminate.

Prin programarea producției trebuie să se asigure concordanța între sarcinile stabilite repartizate și potențialul tehnico-productiv a fiecărei subunități sau grupe de mașini.

Conducerea Operativă a Producției trebuie să aibă la bază criteriul optimalității care presupune elaborarea mai multor variante și alegerea variantei optime.

Controlul tehnic de calitate

Activitatea de control tehnic de calitate reunește ansamblul proceselor prin care se compară caracteristicile calitative ale resurselor materiale ale unității industriale și ale produselor executate în cadrul ei cu standardele și normele de calitate, asigurându-se pe această bază încadrarea în prevederile ultimelor.

De remarcat că, în perioada actuală, în societațile comerciale și regiie autonome cresc ponderea și rolul controlului de calitate. Între elementele care determină această tendință menționăm sporirea gradului de complexitate și precizie a produselor, intensificarea competiției internaționale etc.

În vederea creșterii eficienței controlului de calitate managementul întreprinderilor trebuie să acționeze în mai multe direcții:

trecerea de la concepția de control al calității la concepția și abordarea managementului calității;

certificarea calității conform standardelor internaționale ISO-9000, ISO-14000, ISO-22000, ISO- 27000 etc;

folosirea pe o scară cât mai largă a metodelor, tehnicilor și formelor moderne de promovare a calității produselor, cum ar fi metoda “zero defecte”, cercurile de calitate etc., asigurarea calității (AQ), managementul total al calității (TMQ);

creșterea nivelului de dotare cu aparate de măsură și control pentru activitatea de control tehnic al calității;

îmbunătățirea integrării organizatorice a colectivuluicontrolului tehnic al calității, astfel încât statutul său (forma organizatorică, subordonarea, încadrarea cu personal) să ofere premisa organizatorica și prestigiul necesar conceperii și desfășurării unui eficient control.

e. Întreținera și repararea utilajelor și a celorlalte mijloace fixe

Activitatea de întreținere și reparare a utilajelor reunește ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii menite să asigure mentținerea echipamentelor de producție și a celorlalte dotări în stare de funționare normală, prin preîntâmpinarea și eliminarea efectelor uzurii fizice și, în masura posibilului, morale.

Importanța activității de întreținere și reparații decurge din valoarea crescândă a pierderilor ocazionate de întreprinderile în funcționarea utilajelor, ca urmare a sporirii sensibile a costurilor și randamentelor echipamentelor. În legatură cu aceasta, o problemă majoră este asigurarea efectuării operațiilor de întreținere și reparații la calitatea și termenele optime.

Producția auxiliară

În cadrul acestei activități sunt reunite procesele de muncă prin care se asigură, din surse interne ale întreprinderii, energia electrică, termică, aburul, apa etc. Necesare desfășurării în bune condiții a proceselor producției de bază și a celorlalte procese de munca din cadrul organizației.

Principala problemă care se ridică în conceperea și desfășurarea activității de producție auxiliara este diminuarea la maximum posibil a consumului de energie.Aceasta cu atât mai mult cu cât în Repuclica Moldova pentru realizarea unei unități de venit național se consumă adesea o cantitate dublă de combustibil convențional comparativ cu statele avansate economic.

Organizarea activității de bază

Organizarea procesului de producție dintr-o întreprindere ține seama de particularitățile concrete ale tipului de producție executat, de procesele tehnologice și de muncă prin utilizarea diferitor modalități de organizare specifice fiecărei întreprinderi în parte.

În funcție de specificul fiecărei întreprinderi modalitatea de organizare a producției poate fi de două mari categorii:

modalitatea de organizare a producției în flux

modalitatea de organizare a producției pe comenzi sau pe „grupe omogene de mașini și utilaje”.

În practică, între cele două modalități de organizare a producției există diverse legături, în sensul că în unele cazuri întreprinderile care execută o varietate mare de produse pot să utilizeze modalitatea de organizare a producției în flux prin elaborarea anumitor metode și tehnici corespunzătoare.

Organizarea producției în flux reprezintă o formă superioară de organizare a procesului de producție, creând condiții pentru mecanizarea și automatizarea completă a întreprinderii și poate fi utilizată eficient în condițiile în care poate fi permanentizată executarea unei operații tehnologice sau a unui număr restrâns de operații tehnologice, necesare fabricării unui produs prin amplasarea locurilor de muncă în ordinea succesiunii executării operațiilor și a utilizării mijloacelor de transport intern adecvate.

Modalitatea de organizare a producției în flux are următoarele trăsături de bază:

– operațiile tehnologice sunt divizate în mod egal pentru a fi obținute aceleași rezultate la intervale de timp egale;

– operațiile tehnologice sunt repartizate pe fiecare loc de muncă în parte, ce sunt specializate în executarea acestora;

– amplasarea locurilor de munca se face în ordinea impusă de succesiunea executării operațiilor tehnologice;

– procesele de producție se desfășoară concomitent la toate locurile de muncă de pe acea linie de flux;

– deplasarea produselor se face cu ajutorul mijloacelor de transport corespunzătoare, respectiv cu flux continuu (benzi rulante, planuri înclinate).

Organizarea producției in flux prezintă o serie de avantaje și neajunsuri. Printre avantaje se pot enumeră:

se reduc mult distanțele de deplasare, numărul depozitărilor intermediare și volumul manipulărilor;

se reduce durata ciclului de fabricație;

se asigură o mai bună continuitate și ritmicitate a procesului de producție;

se creează premize favorabile pentru creșterea calității execuției;

se asigură un control eficient al producției, etc.

Neajunsurile prezentate de respectiva modalitate de organizare se referă la:

existența unei flexibilități reduse atunci când se trece de la un sortiment la altul;

ca urmare a executării acelorași operații tehnologice apare monotonia în muncă;

atunci când se defectează anumite mașini sau lipsesc anumite materiale este mai greu de menținut continuitatea procesului de producție, etc.

Organizarea producției pe comenzi se bazează pe gruparea utilajelor conform principiului specializării tehnologice, de unde și denumirea în unele surse bibliografice de organizare a producției pe grupe omogene de mașini sau organizarea funcțională a producției și este specifică tipului de producție individuală sau de serie mică, ceea ce implică respectarea unor cerințe și principii determinate, utilizarea unor utilaje cu caracter universal și o forță de muncă policalificată.

Organizarea producției pe comenzi este caracterizată prin următoarele trăsături de bază:

– secțiile de bază sunt organizate după principiul tehnologic, fiecare secție executând o anumită fază a procesului tehnologic;

– utilajele sunt amplasate conform principiului grupelor omogene de mașini;

– utilajele sunt universale (care pot executa o varietate mare de operații tehnologice), fiind deservite de o forță de muncă policalificată;

– mijloacele de transport intern utilizate sunt cele cu flux discontinuu (electrocare, motostivuitoare, cărucioare, etc.);

– deplasarea produselor se face de obicei în loturi mici.

Modalitatea de organizare a producției pe comenzi prezintă o serie de avantaje, printre care s-ar enumeră:

– executarea unei varietăți mari de produse permite întreprinderii de a se adapta mai ușor