FUNDAMENTAREA TEORETICĂ (sa demonstrez cu argumente stiintifice) (abstract, notional, speculativ, conceptual) A PATRIMONIULUI TURISTIC ȘI RAPORTAREA… [301620]

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ (sa demonstrez cu argumente stiintifice) (abstract, notional, speculativ, conceptual) A PATRIMONIULUI TURISTIC ȘI RAPORTAREA LUI LA ACTIVITĂȚILE DIN DOMENIU (turistic)

http://www.ddbra.ro/forme-de-turism.php

file:///C:/Users/win.8/Downloads/23012-23031-1-PB.PDF

http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2012-08-10_centrala_cernavoda_studiuincdddrezumatromana.pdf

0.0.142.3026.30j2.32.0.gsnos%2Cn%3D13…0.11329j4760117j32..1ac.1.25.partner..29.3.345.EPmaq4arxiM#gsc.tab=0&gsc.q=rasova%20constanta%20specii%20de%20pesti&gsc.page=1

I. INTRODUCERE

Turismul este o formă de interacțiune a [anonimizat], nu ar influența semnificativ funcționarea ecosistemului. Turismul este o activitate de recreere și relaxare opuse antropizărilor forțate dictate de către economie și industrie. Totuși, ecosistemul deși poate fi prezervat prin legi stricte asupra cărora o [anonimizat], [anonimizat]. Astfel, turismul se modifică calitativ.

[anonimizat]:

1. Turism de odihnă și recreere. [anonimizat], [anonimizat]-a lungul coastei Mării Negre. [anonimizat], care însumate constituie o componentă importantă în realizarea turismului de recreere. [anonimizat].

2. Turism de cunoaștere (itinerant). Acesta este organizat individual sau în grupuri de obicei mici cu interes specific de explorare și învățare. Mijloacele de realizare sunt plimbările pe uscat sau luciul apei cu bărci propulsate în general manual pentru a permite observarea. Acesta este un tip de turism blând cu impact extrem de mic asupra ecosistemului.

3. [anonimizat] ([anonimizat], cercetători, studenți)

4. [anonimizat]

5. Turism rural cu implicația localnicilor pentru găzduirea și ghidarea turiștilor. Acest tip de turism a devenit o tradiție locală și aduce venituri importante în diferitele zone din Delta Dunării.

6. [anonimizat]

7. Turism pentru practicarea pescuitului și vânătorii sportive. Pescuitul sportiv se poate practica în orice sezon. Anual, Uniunea Vânătorilor și Pescarilor Amatori împreună cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării stabilesc zonele de pescuit. În general acestea ar fi în medie

În rest se pot pescui o [anonimizat], păstruga, crapul, șalăul, avatul, bibanul, obletele, roșioara, carasul, somnul, știucaIată.

Vânatoare sportivă vizează mai ales mistreții sau păsările permise de lege pentru a fi vânate.

În altă ordine de idei aduc spre atenție importanța ecosistemică a Luncii Dunării. [anonimizat] sistemic și funcției acestuia. Stabilitatea ecosistemică este dată de multitudinea și diversitatea componentelor și relațiilor acestuia, ceea ce îi conferă rezistență prin flexibilitate și capacitate de adaptare. Ecosistemele Luncii Dunării pot fi grupate în:

– ecosisteme acvatice;

– ecosisteme semiacvatice;

– ecosisteme antropizate;

– ecosisteme dominate de vegetație ierboasă;

– ecosisteme forestiere.

Subiectul lucrării nu poate fi tratat fără a se lua în considerație cadrul desfășurării acțiunii umane turistice, care este suma acestor ecosisteme, dar pe de altă parte subiectul este acțiunea turistică. Astfel, voi trata ecosistemele Luncii Dunării împreună și în mod analitic.

II. LOCURI TURISTICE ÎN LUNCA DUNĂRII

Unul din criteriile pentru care se stabilesc ariile care trebuie protejate prin lege este vechimea solului cu o cantitate mare fosilieră, pe lângă speciile endemice sau pe cale de extincție prezente. În imaginea de mai jos este prezentat solul conform vechimii în care se încadrează rezervațiile naturale din Lunca Dunării, porțiunea județului Constanța.

Prezentarea de mai jos ține seama de indicațiile rețelei Natura 2000. Aceasta este instrumentul principal al Uniunii Europene pentru conservarea naturii. Rețeaua cuprinde zone naturale sau semi-naturale, unde sunt specii de plante si animale vulnerabile dar și habitate naturale care trebuie protejate. Astfel se protejează biodiversitatea continentului european și din țară cu promovarea activităților economice. Se evită astfel declinul biodiversității. Se dorește ca rețeaua Natura 2000 să ocupe 20% din teritoriul UE. În România cam 17% din suprafața țării este cuprinsă în situri Natura 2000. Selecția unei astfel de zone recunoaște importanța acesteia la nivel european. Rețeaua Natura 2000 are la baza Directivele Uniunii Europene, și anume: „Directiva Habitate 92/43/EEC” și „Directiva Pasari”, directive transpuse în legislația din Romania prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 236/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 345/2006. Implicit, prin desemnarea acestor situri se promovează activitățile bioagricole, dezvoltarea turismului ecologic, atragerea finanțărilor speciale ale UE prin fonduri comunitare, cum sunt cele POS, pentru o agricultură sau silvicultură în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului respectiv, promovarea activităților tradiționale chiar înaintea altor proiecte de dezvoltare. Ariile protejate sunt desemnate ca SPA – sit de protectie speciala avifaunistica (se propune pentru speciile de pasari enumerate in „Directiva Pasari”) și SCI – sit de importanta comunitara (se propune pentru habitatele si speciile enumerate in „Directiva Habitate”).

Activitățile restricționate sau interzise în zona Luncii Dunării sunt:

1. ROSCI 0022 pentru Canaralele Dunării,

2. ROSCI 0053 pentru Dealul Allah Bair,

3. ROSPA 0002 pentru Allah Bair Capidava,

4. ROSPA 0017 pentru Canaralele de la Hârșova,

5. ROSPA 0039 pentru Dunăre-Ostroave, Reciful neojurasic de la Topalu,

6. Reciful fosilifer Seimenii Mari, Dealul Allah Bair, Ostrovul Soimul, Celea Mare-Valea lui Ene, Pădurea Cetate, Pădurea Bratca, Canaralele din Portul Harsova, Locul fosilifer Cernavoda, Punctul fosilifer Movila Banului.

Mai jos vor fi prezentate diferențiat rezervațiile naturale din Lunca Dunării.

1. Canaralele Dunării (ROSCI0022). Prin legea Nr.5 din 6 martie 2000 a fost delimitate ca rezervație naturală datorită calcarelor jurasice în format stâncos abrupt cu impresiuni și fosile de celenterate antozoare (corali calcaroși), bivalve, gasteropode, spongieri pe malul drept dunărean. Zona este traversată frecvent de păsări migratoare sau autohtone. Acest sit este și parte integrantă a rețelei Natura 2000 pentru protecția a 15 tipuri de habitate naturale, de importanță comunitară și de interes conservativ. În perimetrul sitului ”Canaralele Dunării” se află 23 specii sălbatice de floră și faună (alte grupe taxonomice decât păsări), de importanță comunitară și de interes conservativ, după cum urmează: – două specii de plante superioare (cormofite); – o specie de nevertebrat acvatic; – 15 specii de pești; – două specii de amfibian; – două specii de reptile; – o specie de mamife (Pîrvulescu Roman, Torok Liliana, Suciu Radu 2012).

http://www.geoecomar.ro/website/publicatii/Nr.19-2013/13_anitai_web_2013.pdf

Reciful neo-Jurasic Topalu (Bleahu et al., 1976), cu bioconstructuri coral-algale dezvoltate (Drăgănescu, 1976), este inclus în Canaralele Dunării (RO SCI 0022) pe bancul drept dunărean în sudul orașului Hârșova (N 44 ș24 ‚43‘‘, E 28°04‘48‘‘) aflat în regiunea biogeografică de stepă între Dobrogea centrală și Dobrogea sudică. Fauna corală fosilieră este dispusă pe 4 niveluri dintre care primele trei sunt stromatolitice în asociații corale variate și bogate, iar al patrulea nivel constituie un complex coral pseudostromatic (Roniewicz, 1976). Conform Drăgănescu (et al., 1976) specificul fosilier este microgranular, organogenic și deseori micritic cu fragmente de detritus. Situl este dominat de colonii de corali arborescenți printre care sunt colonii de corali lamelari și conici și polipi solitari sau subsferic-cilindrici. Situl de la Topalu este specific intervalului Oxfordianului superior-Kimmeridgianului inferior din Dobrogea.

La fel se pot găsi bureți cu unele specii endemice fosiliere (Ungureanu și Barbu, 2004) și celenterate hidrozoare. Reciful fosilier din Canaralele Dunării cuprinde 26,064 ha cu o altitudine maximă de 133 metri, fiind rezervație natural mixtă geologic și paleontologică în reciful lat de 12-20 m și lung de 1 km. În cadrul acesteia este o arie de 20,74 ha, monument natural geologic și paleontologic în sud-vestul Dobrogei central în Casimcea sinclinală. Geologic, sinclinalul aparține Jurasicului târziu ce constituie o platformă calcaroasă care acoperă fundamentul din Edicaran din Dobrogea centrală. În conformitate cu standardul Natura 2000, Canaralele Dunării SCI are o varietate de habitate hidrofilice până la xerofilice, care înclud câmpii, arbuști și păduri, ce constituie o arie importantă pentru migrația și reproducerea sturionilor și a altor specii de pești. Incluzând fluviul Dunărea în această rezervație, ea devine importantă pentru continuitatea și transportul organelor reproductive a multor specii de plante cum sunt semințele sau alți germeni reproductivi, ceea ce favorizează dispersia către nordul Dobrogei și Delta Dunării. Situl de la Topalu este specific intervalului Oxfordianului superior-Kimmeridgianului inferior din Dobrogea.

Fosilele reprezintă o sursă economică pentru această zonă dar există și amenințări ale habitatului prin lipsa indicatoarelor care să informeze pe călător de importanța locului și să-l responsabilizeze. Comportamentul celor care trec pe acolo lasă urme specifice inconștienței sau desconsiderării gen urme de foc amenajat, săpături, găuri etc. Mai mult există o centrală electrică cu turbine eoliene în zonă care modifică aspectul habitatului similar expozeului Platformei Năvodari la orizontul lungului plajei. În acest fel, semnele de poluare sunt din ce în ce mai evidente. În Allah Bair – Capidava” (ROSPA0002) se află 43 specii sălbatice de păsări.

1. Celea Mare-Valea lui Ene. Tipul acestei rezervații este mixtă, botanică și zoologică cu o suptafață de 54,1 ha în preajma localității Hârșova cu acces pe drumul Hârșova-Ghindărești dinspre DN2A Constanța-Hârșova. Rezervația Naturală Pădurea Celea Mare – Valea lui Ene a fost declarată arie protejată prin HG 2151/2004. (H.G. nr. 2151/2004). Rezervația aparține, din punct de vedere al încadrării teritorial administrative, de orașul Hârșova (jud. Constanța). Elemente specifice rezervației: elemente de patrimoniu geologic, paleontologic și peisagistic; asociațiile Gymnospermio altaicae – Celtetum glabratae și Agropyro brandzae – Thymetum zygioidi; speciile: Ornithogalum amphibolum, Gagea bulbifera, Jasminium fruticans, Celtis glabrata, Tadorna ferruginea, Aquila pomarina, Falco peregrinus, Buteo rufinus. Se întâlnesc 15 specii de plante incluse în Lista roșie națională, două specii din Lista roșie europeană și 52 specii de faună protejate prin Legea nr. 462/2001.

2. Dealul Alah Bair (ROSCI0053). http://biodiversitate.mmediu.ro/rio/natura2000/view?doc_id=ROSCI0053. Zona de 10 ha este protejată prin Legea 5/2000 – privind planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a arii protejate de interes național (cod arie protejată 2367). Situl este alcătuit din pajiști ameliorate 25%, alte terenuri arabile 3% și păduri mixte 72% și cuprinde multe specii petrofile de plante pontice, balcanice și chiar mediteraneene. Vegetația este de stepă cu sol calcaros. Prin Directiva Consiliului 92/43/CEE, Campanula romanica, Potentilla emilii-popa și Pulsatilla grandis sunt declarate specii de plante protejate. Campanula romanica și Agropyron cristatum ssp. Brandzae sunt specii endemic. Ca sit geologic și geomorfologic, zona fosilieră cuprinde urme și fosile de protozoare, din toate încrengăturile de nevertebrate, bureți, celenterate, viermi, moluște, artropode, echinoderme și vertebrate acvatice. Zona este amenințată prin pășunatul excesiv și turismul nesupravegheat. Zona se aglomerează cu ocazia sărbătorilor naționale și religioase. Izvorul Tămăduirii este vecin sitului.

2. Punctul fosilier Movila Banului este Rezervația naturală în Lunca Dunării de 4 ha stabilită prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000. Caracteristicile acestei rezervații sunt conglomeratele de calcare în care se pot găsi impresiuni fosiliere marine miocenice de tipul gasteropodelor, amoniților, bivalvelor, brachiopodelor și echinodermelor.

IMPORTANȚA ECOLOGICĂ A ECHILIBRULUI CANTITATIV ȘI CALITATIV AL APEI DUNĂRII-

I. CARACTERUL STRUCTURAL AL APEI

Molecula apei este asimetrică electronic cu distribuția electtronilor mai mult către atomul de oxigen. În acest fel, se formează doi dipoli ai moleculei dintre care unul cu sarcină negativă spre atomul de oxigen și unul cu sarcină pozitivă spre cei doi atomi de hidrogeni. Momentul dipol determină atracția intermoleculară și legarea moleculelor de apă prin punți de hidrogen, cele mai tari legături fizice. Deși legăturile fizice de hidrogen sunt mult mai slabe decât legăturile electrostatice chimice, totuși prin multitudinea lor intermoleculară, determină starea apei de la gazoasă, spre lichidă și în final înghețată. Forțele intermoleculare puternice ale apei se datorează distribuției specifice a electronilor în interiorul moleculei, ceea ce conferă asimetria electronică moleculei, și de cât de multe legături de hidrogen se stabilesc între moleculele acesteia.

Prin suprapunerea orbitalilor s ai hidrogenilor cu doi orbitali hibrizi sp3 de la oxigen se formează unghiul legăturii H-O-H de 104,5 grade cu media lungimii legăturii dintre hidrogen și oxigen de 0,0965 nm. Atomul de oxigen atrage electronii de la atomii de hidrogen, dezgolindu-i parțial. Astfel, apare un moment dipol cu sarcină parțial pozitivă la atomii de hidrogen și sarcină parțial negativă la atomul de oxigen. Momentul dipol intramolecular crează posibilitatea atracției intermoleculare cu stabilirea de legături slabe electrostatice între oxigenul supraîncărcat de electroni cu sarcină parțial negativă de la o moleculă de apă cu un atom de hidrogen, parțial dezgolit de electroni și cu sarcină parțial pozitivă de la altă moleculă de apă. Deși aceste legături de hidrogen sunt slabe, totuși sunt multe pentru a menține starea lichidă a apei. Stabilirea legăturii de hidrogen impune necesitatea redistribuirii electronilor la ambele molecule pentru a crește semnificativ atracția intermoleculară. Prin aranjamentul tetraedric al electronilor în jurul atomului de oxigen, fiecare molecullă de apă este capabilă să formeze legături de hidrogen cu 4 molecule de apă vecine. Se naște astfel o rețea de coeziune intermoleculară.

Legăturile de hidrogen au lungimi specifice în funcție de geometria structurală și distribuția electronilor în moleculele între care se face legătura. În cazul gheții, lungimea fiecărei legături este de 0,177 nm. Legăturile de hidrogen deși relativ slabe în comparație cu cele covalente (110 kcal x mol-1 pentru legătura H-O), cu o energie de doar 4,5 kcal x mol-1, ele sunt multe și devin mai puternice când cele două grupări care interacționează sunt orientate în sensul realizării unei atracții electrostatice maxime.

Stabilitatea și forma structurii intermoleculare depinde de temperatură. Astfel, sub 0 grade, legăturile intermoleculare devin rigide într-o structură hexagonală, rămânând spații goale între hexagoane, ceea ce face ca volumul apei să crească cu 10% iar densitatea invers proporțional scade cu 10%. La 0 grade, primul punct de topire a apei, agitația termică determină desfacerea unor legături de hidrogen pentru scurt timp suficient la această temperatură ca să se refacă altele noi. La 0 grade apa are cam 15% dintre legăturile de hidrogen desfăcute. La 40 de grade C, al doilea punct de topire a apei, sunt peste 50% de asemenea legături desfăcute ceea ce face ca structura cristalină să se destrame. Temperatura critică specifică celui de-al doilea punct de topire explică spre exemplu necesitatea temperaturii homeotermelor sub 40 de grade, în jur de 37-38 grade pentru că apa la temperaturi superioare de 40 de grade nu își mai poate îndeplini toate funcțiile biologice.

La gheața de tip I, forma obișnuită, o moleculă de apă este legată prin legături de hidrogen cu 4 molecule de apă vecine într-o rețea regulată cu distanța medie O-O de 0,276 nm. În apa lichidă la 0 grade, fiecare moleculă de apă formează legături de hidrogen cu o medie de 3,6 molecule de apă iar distanța O-O medie este puțin mai mare decât în cazul gheții, fiind la 15 grade de 0,29 nm și de 0,305 nm la 83 grade. La gheață, doar 10% dintre legăturile de hidrogen se distrug prin topirea ei la 0 grade ceea ce face ca apa să aibă o structurare mai mică. În cazul vaporilor, conform căldurii de evaporare și constantei dielectrice, încă sunt multe legături de hidrogen.

II. CALITATEA APEI

Apa este un solvent mult mai bun decât majoritatea lichidelor din natură și de aceea multe săruri minerale cristalizate și substanțe ionizate se dizolvă ușor în apă, dar care sunt insolubile în alte soluții de substanțe nepolare sau substanțe nepolare cum sunt benzenul și cloroformul, ceea ce poate fi una din metodele de alterare a mediului acvatic din luncă prin infestare ecologică cu asemenea substanțe. Condiția de dizolvare a apei este ca atracția electrostatică a dipolilor moleculei de apă și ionii substanței solvite cu formarea ionilor solitari sau a unor compuși hidratați să depășească forțele electrostatice care mențineau cristalul solvit, cu compuții rezultați stabili. Aceasta conferă și calitatea mediului biotopic acvatic la care se adaugă viteza de curgere a debitului apei în luncă. Tendința de compensare a atracției electrostatice a moleculelor de apă față de ionii pozitivi și negativi poate fi prezentată prin formula constantei dielectrice D de mai jos. Forța de atracție dintre ionii de sodiu și clor, în cazul sării solvite, la o anumită distanță în apă este de 40 de ori mai mică decât în benzen, ceea ce duce la dizolvarea mult mai ușoară în apă decât în benzen.

Pe de altă parte, compușii neionici polari cum sunt glucidele, alcoolii, aldehidele, cetonele și acizii carboxilici cu catenă hidrocarburică mică sau cu multe funcții organice, pot fi și ei ușor dizolvați în apă datorită susceptibilitățiigrupelor funcționale polare, cum sunt grupările hidroxil ale glucidelor, alcoolilor și acizilor carboxilici sau a atomului de oxigen carbonilic al aldehidelor și cetonelor de a forma legături de hidrogen cu moleculele de apă.

Pe lângă proprietatea de dizolvare, apa dispersează în micelii compușii cu grupări puternic nepolare sau puternic polare, respectiv a moleculelor amfipatice. De fapt, această proprietate a apei contribuie la menținerea membranelor biologice sau celulare din fosfolipide. Sarea de sodiu a acidului oleic este o moleculă amfipatică cu o singură grupare carboxil polară ce se poate hidrata ușor și un lanț lung hidrocarbonat nepolar și insolubil în apă, datorită căruia dispersează ân apă sub formă de micelii cu partea hidrocarburică protejată față de apă la interiorul structurii multimoleculare. Același lucru este și în cauza fosfolipidelor membranare la care apa le obligă să stea în structuri multimoleculare de membrană biologică și celulară. Partea cu sarcină electrică negativă a acestor structuri plurimoleculare orientată către exterior stabilește legături de hidrogen cu moleculele de apă. Micelele de săpun au sarcină puternic negativă și astfel rămân suspendate datorită respingerii electrostatice cu moleculele de apă.

Prezența substanțelor dizolvate modifică structura și proprietățile apei, aceasta având altă organizare și stabilitate asociativ-electrostatică în jurul ionilor. Se modifică proprietățile coligative ale soluțiilor care depinde de concentrația particulelor dizolvate ceea ce determină creșterea presiunii osmotice. Substanțele dizolvate scad punctele critice de înghețare, fierbere și presiunii de vapori. Aceste puncte critice ale apei Dunării se modifică în inundații și după acestea.

Ceea ce este important de menționat este că nu există și este dificil de întocmit o reglementare legală privind concentrația ionilor sau a particulelor provenite din activitatea umană în mare măsură și pentru că Dunărea este o apă curgătoare și deci aceste tulburări calitative pot avea cauze dinspre amonte. Ca o primă viziune, raportul concentrațiilor Ca2+ și Mg2+ trebuie să fie de 5:1. Ambii ioni sunt importanți pentru creșterea și dezvoltarea faunei acvatice care se poate reflecta și în productivitatea de pește. Desigur că zonal, lipsa acestor ioni sau nerespectarea raportului lor poate afecta potențialul zonei privind dezvoltarea pescuitului sportiv prin afectarea variabilă a stadiilor embrionar, larvar, alevin și puiet. Un alt raport important este cel al NO3 – / PO4 3-, optim de 4:1. Afectarea raportului afectează zooplanctonul și fitoplanctonul ce constituie sursa principal de hrană pentru stadiile juvenile de pește. Variația ambelor rapoarte afectează și stadiile externe de reproducere ale peștilor (fecundarea, eclozarea și dezvoltarea stadială a puietului), ceea ce este extreme de important mai ales pentru speciile cu valoare economică.

III. INFLUENȚA ECOLOGICĂ A DEBITULUI APEI

Deși regimul de apă al Dunării variază, acesta nu afectează echilibrul trofic de la an la an pentru că nu sunt diferențe foarte mari. Totuși nu se poate spune același lucru atunci când regimul de apă variază în cadrul aceluiași an sau sezon. Când nivelul apei scade, sunt favorizați peștii prădători, păsările prădătoare și orice fel de prădător iar peștii fitofagi sau animalele situate la nivelurile inferioare trofice sunt defavorizate. Chiar și pescuitul este favorizat pentru că peștii sunt prinși mai ușor. Invers, când regimul de apă scade, fitofagii, animalele situate la nivelurile inferioare trofice sunt favorizate pentru că pot scăpa mai ușor de prădători. Sub acest aspect, variația regimului apei pe parcursul aceluiași an oferă aceste alternative care nu sunt propice pentru diversitatea faunei acvatice dacă sunt extreme. Apoi pentru că apa este un bun conductor termic, ea se află în echilibru relativ termic cu aerul. Pe parcursul anilor, menținerea acestui echilibru a ajutat stabilitatea relațiilor dintre specii ori modificarea bruscă a debitului apei modifică și temperatura acesteia. Astfel, variabilitatea speciilor se modifică cu atât mai mult dacă sunt în perioada de înmulțire. Defrișările din amonte din zona luncilor râurilor care alimentează Dunărea permit creșterea bruscă și necontrolată a debitului apei pe Dunăre.

BIOCENOZA LUNCII DUNĂRII

Printre speciile de plante cu interes comunitar sunt Campanula romanica și Moehringia jankae. Ca nevertebrat se poate da exemplu Anisus vorticulus. Speciile de pești sunt diverse. Ele constituie un tezaur ecologic care poate fi exploatat turistic pentru pescuitul sportiv. Conform datelor din Formularul Natura 2000, dimensiunea populațiilor locale pentru speciile de pești nominalizate mai sus care se regăsesc in perimetrul sitului ROSCI0022 “Canaralele Dunării” reprezintă cca 2% din efectivul național al fiecarei specie menționate mai jos. Prin aceasta se profilează potențialul zonei pentru promovarea turismului pentru pescuit, aici fiind o diversitate de specii de pești. Astfel avem:

Alosa pontica denumită și A. immaculate (scrumbie de Dunăre) bine reprezentată în zona Seimeni. În amonte de gura de vărsare în Dunăre a canalului de evacuare a apei de răcire de la CNE Cernavodă, categoria tânără a subpopulației care se reproduce este afectată;

Alosa tanaica (rizeafcă). Larvele de rizeafcă și scrumbie de Dunăre se găsesc împreună. Aceeași situație și pentru rizeafcă în amonte din cauza deversării apei de răcire dinspre CNE Cernavodă;

Aspius aspius (avat) mai ales la Rasova, Seimeni și Capidava;

Cobitis taenia (zvârlugă) întâlnită frecvent la Rasova, Seimeni și Capidava;

Gobio albipinnatus / Romanogobio vladykovi (porcușor de șes) întâlnită frecvent la Seimeni și Capidava;

Gobio (Romanogobio) kessleri (porcușor de nisip) întâlnită frecvent la Rasova, Seimeni și Capidava;

Gymnocephalus baloni (ghiborț de râu) întâlnită frecvent la Seimeni și Capidava;

Gymnocephalus schraetzer (răspăr) întâlnită peste tot;

Misgurnus fossilis (țipar) în multe locuri din luncă;

Pelecus cultratus (sabiță) în multe locuri din luncă;

Rhodeus amarus (boarță) frecvent la Rasova, Seimeni și Capidava;

Zingel zingel (pietrar) întâlnită peste tot;

Zingel streber (fusar) întâlnită în toata lunca;

Sabanejewia aurata (bulgarica – dunăriță) frecvent întâlnită la Rasova;

Eudontomyzon mariae (cicar) la Seimeni, Rasova și Capidava;

Esox lucius (știucă) frecventă unde densitatea de pești este mai mare.

Somn

Crap

Biban

Caracudă

Lin

Păstrugă,

Șalău

Avat

Biban

Oblete

Roșioară

Caras

Știucălată

Suprafețele de pescuit sunt anual stabilite de către Uniunea Vânătorilor și Pescarilor Amatori și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Pe lângă pești, în luncă sunt și mulți amfibieni ale căror larve sunt sursă de hrană pentru pentru pești. Printre amfibieni menționez:

Triturus dobrogicus (cod Natura 2000: 1993) care este o specie considerată periclitată la nivel național și este de interes comunitar (Anexa 3 a O.U.G. 57/2007) și strict protejată (Anexa 2 a Legii 13 / 1993);

Bombina bombina (cod Natura 2000: 1188) numită și buhai de baltă cu burtă roșie considerată la nivel național aproape amenințată și este de interes comunitar (Anexa 3 a O.U.G. 57/2007) strict protejată (Anexa 2 a Legii 13 / 1993);

Pelobates fuscus numită și broasca săpătoare brună este specie vulnerabilă de interes comunitar (Anexa 3 a O.U.G. 57/2007) și strict protejată (Anexa 2 a Legii 13 / 1993).

Reptilele de interes comunitar printer altele sunt:

Emys orbicularis numită și țestoasa de apă (cod Natura 2000: 1220) considerată specie vulnerabilă de interes comunitar (Anexa 3 a O.U.G. 57/2007) strict protejată (Anexa 2 a Legii 13 / 1993). Țestoasa de apă este întâlnită între Ostrov și Hârșova și în amonte de Cernavodă;

Testudo graeca numită și țestoasa dobrogeană (cod Natura 2000: 1219) considerată la nivel național specie periclitată de interes comunitar (Anexa 3 a O.U.G. 57/2007) și strict protejată (Anexa 2 a Legii 13 / 1993). Țestoasa dobrogeană este înregistrată și în zona canalului cu ape de răcire de la C.N.E. Cernavodă și în partea superioară a falezei dintre localitatea Dunărea și localitatea Capidava.

Pentru mediul de apă mai jos este arătată rețeaua trofică. Lumina zilei ajunge din ce în ce mai filtrată spre adâncime dar totuși este necesară pentru fitoplancton și vegetația submersă care sunt primele verigi de la care începe fluxul energetic în ecosistem. Fitoplanctonul oferă sursa de carbon bacteriilor, iar acestea organismelor zooplanctonului, melcilor și scoicilor. Zooplanctonul astfel are ca surse principale de carbon și energie fitoplanctonul și bacterioplanctonul. Epifitonul și vegetația în general submersă sunt sursă de hrană pentru fauna fitofilă. Resturile organice ale tuturor acestor organism se depun pe fundul Dunării și constituie sursa de carbon și energie pentru organismele din această zonă. Rețeaua trofică are ca pol opus razelor de lumina peștii fitofili și prădători care primesc sursele dinspre zooplancton, scoici, faună fitofilă nevertebrată mai ales și vertebrată atât de la suprafață cât și de la adâncime.

În Lunca Dunării există o varietate există o varietate de păsări printre care speciile de păsări de interes comunitar conform listelor din versiunile actualizate ale formularelor standard aferente Hotărârii Guvernului nr. 971/2011) ale siturilor ROSPA0002 (Allah Bair – Capidava) și ROSPA0017 (Canaralele de la Hârșova) rezultă că în acestea sunt nominalizate în total 44 specii de păsări sălbatice pentru a căror protecție este necesară prin desemnarea Ariilor de Protecție Specială Avifaunistică.

1. Accipiter brevipes (cod Natura 2000: A402) – uliu cu picioare scurte;

2. Alcedo atthis (cod Natura 2000: A229) – pescăraș albastru;

3. Anthus campestris (cod Natura 2000: A255);

4. Aquila pomarina (cod Natura 2000: A089);

5. Botaurus stellaris (cod Natura 2000: A021);

6. Bubo bubo (cod Natura 2000: A215);

7. Burhinus oedicnemus (cod Natura 2000: A133);

8. Buteo rufinus (cod Natura 2000: A403);

9. Calandrella brachydactyla (cod Natura 2000: A243);

10. Caprimulgus europaeus (cod Natura 2000: A224);

11. Chlidonias hybridus (cod Natura 2000: A196);

12. Chlidonias niger (cod Natura 2000: A197);

13. Ciconia ciconia (cod Natura 2000: A031);

14. Ciconia nigra (cod Natura 2000: A030);

15. Circaetus gallicus (cod Natura 2000: A080);

16. Circus aeruginosus (cod Natura 2000: A081);

17. Circus cyaneus (cod Natura 2000: A082);

18. Circus macrourus (cod Natura 2000: A083);

19. Circus pygargus (cod Natura 2000: A084);

20. Coracias garrulus (cod Natura 2000: A231);

21. Dendrocopos medius (cod Natura 2000: A238);

22. Dendrocopos syriacus (cod Natura 2000: A429);

23. Dryocopus martius (cod Natura 2000: A236);

24. Emberiza hortulana (cod Natura 2000: A379);

25. Falco peregrinus (cod Natura 2000: A103);

26. Falco vespertinus (cod Natura 2000: A097);

27. Ficedula albicollis (cod Natura 2000: A321);

28. Ficedula parva (cod Natura 2000: A320);

29. Haliaeetus albicilla (cod Natura 2000: A075);

30. Hieraaetus pennatus (cod Natura 2000: A092);

31. Lanius collurio (cod Natura 2000: A338);

32. Lanius minor (cod Natura 2000: A339);

33. Larus minutus (cod Natura 2000: A177);

34. Lullula arborea (cod Natura 2000: A246);

35. Melanocorypha calandra (cod Natura 2000: A242);

36. Milvus migrans (cod Natura 2000: A073);

37. Oenanthe pleschanka (cod Natura 2000: A533);

38. Pelecanus onocrotalus (cod Natura 2000: A019);

39. Pernis apivorus (cod Natura 2000: A072);

40. Phalacrocorax pygmeus (cod Natura 2000: A393);

41. Picus canus (cod Natura 2000: A234);

42. Sterna hirundo (cod Natura 2000: A193);

43. Sylvia nisoria (cod Natura 2000: A307);

44. Tadorna ferruginea (cod Natura 2000: A397).

Specii de mamifere de interes comunitar din Formularul standard Natura 2000 al sitului ROSCI0022 (Canaralele Dunării) este nominalizată Lutra lutra.

HABITATE VEGETALE

A. Habitate de apă dulce:

1. Ape stătătoare, oligotrofe-mezotrofe cu vegetația din Littorelletea uniflorae și/sau din Isoeto-Nanojuncetea (cod Natura 2000: 3130) care poate fi afectată de apele de răcire de la Cernavodă în dreptul localității Seimeni;

2. Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetația bentică de Chara spp. (cod Natura 2000: 3140);

3. Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition (cod Natura 2000: 3150);

4. Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubri și Bidention (cod Natura 2000: 3270). Acest tip de habitat în dreptul localității Seimeni poate fi afectat de apa de răcire de la CNE Cernavodă.

B. Habitate de tufărișuri din zona temperată:

1. Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice (cod Natura 2000: 40C0).

C. Habitate cu formațiuni ierboase naturale și seminaturale (de pajiște):

1. Stepe ponto-sarmatice (cod Natura 2000: 62C0*);

2. Comunități de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin (cod Natura 2000: 6430);

3. Pajiști aluviale din Cnidion dubii (cod Natura 2000: 6440);

4. Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sangiusorba officinalis) (cod Natura 2000: 6510).

D. Păduri:

1. Vegetație forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos (cod Natura 2000: 91AA);

2. Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris) (cod Natura 2000: 91F0);

3. Vegetație de silvostepă eurosiberienă cu Quercus spp. (cod Natura 2000: 91I0);

4. Păduri balcano-panonice de cer și gorun (cod Natura 2000: 91M0);

5. Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba (cod Natura 2000: 92A0) care se află și în sectorul Dunării în care se deversează apa de răcire de la CNE Cernavodă cât și pe ostroavele aflate în aval de localitatea Seimeni;

6. Galerii ripariene și tufărișuri, Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae (cod Natura 2000: 92D0).

AMENINTARI OSTROV

1. Deteriorarea mediului prin supraexploatare și neglijență

Fiecare specie sau populație are un nivel critic numeric necesar propagării existenței în timp ca o necesitate ca și componentă ecosistemică. Dispariția unei verigi biocenotice duce la modificarea genofondului biocenozei, ecofondului și corelațiilor ecologice într-un mod nedefinit în timp dar care va afecta în mod sigur comportamentul uman, starea de sănătate și chiar preocupările economice din zonă. Supraexploatarea mediului prin excesul pescuitului, vânătorii sau prin suprapășunat este accentuată de neglijența omului fașă de ecosistemul unde trăiește. La Cochirleni sunt lăsate epave de ambarcațiuni pe mal ceea ce afectează și estetica zonei dând un aspect industrial părăsit. În imaginile de mai jos se observă o abundență de deșeuri de tot felul de compoziții chimice, în general cu grupare esterică de tip polietilentereftalat (PET), polibutilentereftalat (PBT), polimetilentereftalat (PMT) sau polipoxibenzoat (PPB). Toate acestea au stabilitate chimică de zeci și sute de ani în mediu. Toate aceste substanțe rezistente în condiții normale, pot fi degradate mai ușor în condiția în care mediul este poluat în alte moduri, termic, cu soluții concentrate de acizi sau baze, tetraclorură de carbon (CCl4), hidrocarburi aromate halogenate, esteri și cetone, ceea ce desigur nu este un lucru bun. Această situație din dreptul localității Ostrov se datorează pescuitului nesupravegheat, probabil și fără să se țină seama de perioada de reproducere a peștilor. În aceste condiții, este de presupus ca potențialul oncogenic ecosistemic să se amplifice în generația următoare.

Nu mai puțin important este marginea habitatului locuibil până aproape de marginea apei. În lungul liniei apei trebuiau să fie păduri și nu locuințe. Inexistența pădurilor duce la eroziunea solului cu risc de inundație. Pădurile au tocmai acest rol de împiedicarea eroziunii solului și echilibrarea hidrologică, climatică, estetică, sanitar-igienică și recreativă. Refacerea solului se realizează greu în timp, perioadele fiind chiar de sute de ani. Frunzișul copacilor reține apa precipitațiilor, ceea ce atenuează impactul mecanic al picăturilor asupra solului. Acest lucru nu se întâmplă pe porțiuni mari din luncă după cum se observă în imaginile din dreptul localității Ostrov. Pe de altă parte, litiera reține multă apă în sol, împiedicând scurgerile către suprafață cu echilibrarea alimentării cu apă a pânzelor freatice. Acest fenomen este de maximă importanță în cazul apelor curgătoare, mai ales cu debit mare cum este Dunărea. Astfel, regimul viiturilor este moderat și este împiedicată colmatarea lacurilor din zona luncii. De asemeni și cheltuielile scad în cazul viiturilor.

În imaginile de mai jos se observă că activitatea turistică din Ostrov este vecină cu zona poluată.

II. Deteriorarea mediului prin poluare termică

Poluarea termică este specifică mai ales apelor continentale preponderent prin efectul producției industriale și activității centralelor termoelectrice și atomonucleare de unde provine apa de răcire deversată în mediu. Centralele funcționeaza prin turbine puse în mișcare de forța aburilor, care apoi trebuie răcit pentru a evita supraîncălzirea instalației. Apa condensată și răcită se transform iar în aburi și ciclul se reia. Răcirea și condensarea aburilor se face prin foarte multe țevi prin care apa de răcire este pompată dntr-un lac sau râu unde revine prin deversare. În general, apa se încălzește în medie cu 8-11 grade peste temperature inițială și a mediului când apa este circulată prin sistemul țevilor de răcire. Debitul apei încâlzite deversate în mediu depinde de puterea centralei și frecvent apa este tratată cu clor pentru a nu se dezvolta culturile de microorganisme în sistemul de răcire.

În acest sens, exemplul este Centrala Nucleară de la Cernavodă amplasată lângă malul Dunării. Evacuarea apei prin tunelul de răcire în Dunăre de la cele patru unități nucleare de lucru se face printr-un circuit alcătuit din casete, tunele, canal deschis betonat, canal deschis din pământ cu debusare în Dunăre. Debitul apei deversate în Dunăre este de 100 m3/s pentru fiecare tunel și un debit de 200 m3/s pe canalul betonat. Sistemul de deversare a apei dinspre Centrala Nucleară din bazinul de sifonare I se face prin subtraversarea Văii Cișmelei, dealul dinspre Valea Cișmelei și Văii Seimeni, apoi pe la baza versantului stâng al Văii Seimeni, traversează șoseaua Cernavodă-Hârșova și după care canalul străbate Lunca Dunării pentru a debusa în Dunăre la km 296.

Conform Avizului de Gospodire a Apelor nr.35/2011, capitolului 4, au fost construite dispozitive necesare deversării apei în Dunăre:

1. Tronsoane de casetă fundate indirect pe calcar, prin intermediul coloanelor forate sau fundate direct pe rocă, în Valea Cișmelei și în Valea Seimeni;

2. Bazinul de sifonare casa de vane Valea Cișmelei și cele două fire de tunele, care la ieșirea din tunele fac legătura cu casa de vane Valea Seimeni;

3. Lângă casa de vane din Valea Cișmelei este un deversor capabil să evacueze 54 m3 /s (în cazul circuitului de evacuare spre Dunăre), în bieful I al Canalului Dunăre-Marea Neagră, iar în cazul avarierii ambelor circuite de debusare a apei calde: în Dunăre și în Canalul Dunăre – Marea Neagra (bief II);

4. Pe malul stâng al Văii Cismelei se găsește amplasat căminul de golire al casetelor din subtraversarea sifonată (Valea Cișmelei) cu două pompe EPEG 100;

5. Casa de vane Valea Seimeni care face legatura dintre fiecare fir de tunel și canalul betonat;

6. Canal betonat, la baza versantului stâng al Văii Seimeni, cu lungime de 2.500 m, având lățimea la bază de 12,00 m;

7. Traseul canalului betonat se înscrie de-a lungul versantului Seimeni, la baza acestuia. Versantul este amenajat pentru a nu colmata canalul datorită eroziunii;

8. Pentru văile care intersectează canalul s-au amenajat, în zona de intersectie, uvraje de descărcare în canal. A fost necesară amenajarea în amonte a acestor văi, deoarece au un caracter torențial. În perioadele cu ploi abundente aduc material solid, care poate colmata canalul;

9. Deversorul Văii Seimeni, care face racordul dintre canalul betonat la canalul de pământ, este o contructie din beton cu rolul de a separa biefurile amonte și aval în perioadele de ape mari ale Dunării concomitent cu evacuarea debitului maxim pe canal;

10. Canalul de pământ care străbate Lunca Dunării cu o secțiune cu baza de 29 m;

11. Pe malul drept există drum de acces și circulație care are un pinten din piatră spartă de protecție înspre canal și un pinten drenant la baza taluzului aval;

12. Trecerea de la canalul betonat la canalul de pământ s-a făcut prin intermediul unui deversor și al unui disipator de energie.

13. Canalul are anexat stația de pompare pentru evacuarea apei captate prin drenurile amplasate la baza taluzului canalului;

14. Stațiile de pompare amplasate pe traseul evacuării la Dunăre pentru golirea circuitului hidro sunt amplasate în Valea Seimeni, una la ieșirea din tunele, amonte de casa de vane și folosește la golirea tunelelor și casetelor cu refulare în canalul Ramadan, iar cealaltă amplasată pe malul stâng al acestuia.

Orice fel de centrală, inclusiv cea de la Cernavodă cauzează efecte ecosistemice, după cum urmează

1. Efectul mecanic de pompare a apei în mediu cu viteze mari și la presiune crescută în bazin duce la distrugerea zooplanctonului;

2. Modificarea factorilor abiotici modifică rețeaua trofică din zonă;

3. Creșterea temperaturii apei mai ales în zona de deversare de unde apa caldă se răspândește. Amestecul apei calde cu cea mai rece a unei ape curgătoare și implicit a Dunării nu poate fi estimată precis.

Iarna, apa încâlzită dinspre Centrala Nucleară împiedică înghețul și permite automat menținerea unui număr mai mare de specii în zonă. Vara când crește temperatura mediului, creșterea în surplus cu 5-10 grade atinge pentru unele specii pragul de toleranță. Astfel, în primul rând, se produc modificări în structura fitoplanctonului unde diatomeele sunt înlocuite de algele verzi cu capacitate mai mare de fotosinteza dar apoi și acestea sunt înlocuite la rândul lor de cianoficeele cu capacitate totală de fotosinteza mai mică decât cea a algelor verzi. În zonă este afectată producția primară de masa organică care conform succesiunii fitoplanctonice crește după care scade. Apar condițiile de eutrofizare în zonă cu accentuarea proceselor de mineralizare bacteriană ce cauzează distrugerea zooplanctonului. O notă specială este în cazul peștilor la care hemoglobina lor și structura hematiilor nu permite afinitatea și transportul oxigenului molecular în mod satisfăcător, aceștia având și un sistem circulator primitiv, ceea ce îi face să fie sensibili la o creștere mică a mediului apei de temperatură, fiind afectați desigur și de impactul mecanic al apei deversate dinspre centrală în Dunăre. Nu în ultimul rând, orice specie din Dunăre necesită un anumit cumul de temperaturi zilnice pe o anumita perioada precis delimitată în funcție de specie pentru ciclul de existență. Creșterea temperaturii din Dunăre duce la satisfacerea cerințelor vitale mult mai repede și intens care mai departe cauzează scurtarea ciclului de existență și automat la modificarea dimensiunii organismelor, schimbarea structurală a populației, mai ales după criteriul vârstei, a dimensiunii numerice a populației speciei și concret schimbarea perioadelor de ecloziune a larvelor, apariției adulților, a metamorfozei speciilor de artropode din zona apei etc. Riscul creșterii temperaturii apei permite ecloziunea vremelnică a unor specii când temperatura mediului e încă scăzută ceea ce pune în pericol reproducerea acestor specii. La fel și în cazul poikilotermelor acvatice, acestea scad în dimensiuni pe clase de vârstă cu scăderea biomasei ceea ce afectează lanțurile trofice cum se întâmplă la chironomide și Dreissena polymorpha. Aceeași situație se produce la nevertebratele fitofile când le scade biomasa cantitativ. Se produce o desincronizare ecosistemică și ineficiență de flux energetic prin lanțurile trofice.

III. Deteriorarea mediului prin poluare chimică cu pesticide și metale grele

Poluarea cu metale grele este mereu o problemă actuală din ce în ce mai accentuată datorită activităților industrial de-a lungul râurilor care alimentează Dunărea pe tot parcursul ei cât și chiar în lungul Dunării afectând ecosistemul luncii pe mai multe direcții. Conform observațiilor lui Angheluța Vădineanu făcute pentru Delta Dunării, concentrațiile metalelor grele Cu, Pb, Zn, Cr, Cd, Mn, Fe și Zn în Deltă au tendință crescătoare, ori acestea provin în mare măsură prin curgerea Dunării pe tot traseul ei.

Accentul pus pe agricultura intensivă de foarte mulți ani de-a lungul cursului dunărean, prin spălarea solului sau drenare, a dus la îmbogățirea apei cu diverse substanțe chimice sau ioni. Îngrășămintele în principal sunt pe bază unor macroelemente cum sunt K,N sau P. Îngrășămintele conțin impurități solubile în apă și toxice pentru organismele animale și implicit și pentru om. Nu există un mod de monitorizare precisă de câtă cantitate de îngrășământ folosește o fermă sau un gospodar care economic au tot interesul pentru o producție cât mai mare. Astfel, îngrășământul neutilizat de către plantă este spălat prin precipitații și ajunge în apa freatică care are relația cu apa curgătoare a Dunării. Cauzalitatea nu privește doar zona județului Constanța ci tot cursul apei până la județul Constanța. Un exemplu este în cazul superfosfaților impuri cum sunt As, Cd, Cr, Co, Cu, Pb, Se, Ni, Va și Zn. La fel, azotații folosiți excesiv, prin deversare sau spălarea solului, fac să crească în apă nitriții și nitrații care permit eutrofizarea apei acolo unde Dunărea are viteză mai mică de curgere pe marginea fluxului spre mal (Botnariuc N. și Vădineanu A., 1982). Nitrații preluați de către om prin alimentație sunt reduși în intestine la nitriți care se pot combina cu hemoglobin formând methemoglobina care nu poate fixa oxigenul pentru a fi transportat către țesuturi similar anemiei, ceea ce cauzează organismului o insuficiența respiratorie tisulară. Nitriții și nitrații pot genera mai departe oxizi de azot cu potențial oncogen și efect de îmbătrânire premature cu slăbirea corpului față de cauzalitatea altor afecțiuni.

BIBLIOGRAFIE

-Vădineanu Angheluța (2001) – Lower Danube Wetlands System (LDWS) – Observatorio Medioambiental, número 4, 373-402;