. Fundamentarea Strategiei de Piata. Analiza Cifrei de Afaceri. Capacitatea de Productie Si Cerer

INTRODUCERE

Viziunea strategica a întreprinderii moderne este tot mai mult impusa de condițiile noi in care își desfășoară activitatea. Este vorba deopotriva de condițiile interne ale întreprinderii (tehnice, organizatorice și de altă natură) cât și de cele exterioare, între care: creșterea dimensiunilor întreprinderii, lărgirea spațiului său de acțiune, instabilitatea surselor de aprovizionare, multiplicarea interdependențelor cu mediul, ridicarea nivelului tehnic al activității, modificarea formelor de organizare și conducere, modificarea tehnologiilor, prelungirea duratei ciclului de fabricație, amplificarea efectelor colaterale ale activitații economice asupra mediului (economic, social, ecologic) și altele.

Orice întreprindere, indiferent de profil, dimensiune și de spațiul socio-economic în care activează, trebuie să-și probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurență si adaptare, performanța economico-financiară, aceasta cu atât mai mult cu cât mecanismele clasice ale economiei de piață se formează si urmează să funcționeze cu toate rigorile ce le presupun.

Sintetic, astfel de probleme își găsesc reflectarea în eficiența activităților care au la bază anumite determinări cantitativ-calitative ale factorilor producției – natura, munca și capitalul, randamente maxime ale utilizării lor (fără a ignora normalul în ceea ce privește impactul economico-social și de mediu). Aceasta este piatra unghiulară a redresării, înscrierii pe curbe ale ascensiunii, în jurul ei gravitează în esență cerințele contractului de management, însuși procesul de restructurare microeconomică.

O contribuție la realizarea unor astfel de obiective are analiza economico-financiară, care prin abordările și tehnicile ei concură la diagnosticarea stării diferitelor fenomene, a cauzei lor și implicit acțiunii de reglare si dezvoltare pe un orizont de timp.

În scopul cunoașterii fenomenelor, al desprinderii legăturilor cauzale apare necesară analiza, ca metodă de cunoaștere bazată pe descompunerea sau desfacerea unui obiect sau fenomen in părțile sale componente, precum și pe stabilirea factorilor care îl determină. Analiza apare ca instrument indispensabil in procesul cunoașterii în orice domeniu al activității umane, întrucât permite stabilirea structurii fenomenelor, a relațiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, a legilor formării si desfășurării lor, ceea ce constituie suportul formulării deciziilor privind activitatea în viitor.

Nici o știință nu se poate dispensa de instrumentul analizei ca metodă de cercetare. Dar, cerințele perfecționării acestui instrument metodologic, ale sporirii eficienței sale în procesul cunoașterii au impus apariția de discipline științifice independente de analiză în diferite domenii ale științei (matematică, chimie, fizica, biologie, economie, s.a.).

Analiza fenomenelor din natură și societate implică metode care să țină seama de natura deosebită a acestor doua categorii de fenomene. Fenomenele din domeniul social-economic se realizează prin intermediul voinței oamenilor, ceea ce face necesară studierea factorilor bio-psiho-sociologici, pe când fenomenele din natură se realizează independent de voința oamenilor. Din această trăsătura fundamentală rezultă și o serie de particularități ale analizei fenomenelor social-economice.

Pentru fenomenele naturii este posibilă microanaliza, reducând obiectul analizei la dimensiuni de laborator, fără a se altera concluziile analizei, ceea ce nu este posibil pentru fenomenele social-economice. Eșantioanele in cercetările social-economice au o mulțime de limite privind posibilitatea generalizării concluziilor.

Complexitatea studierii relațiilor cauză – efect este amplificată, în condițiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care deriva caracterul complex al analizei cauzale:

același efect poate fi produs de cauze diferite;

efecte diferite pot combina dând o rezultantă a complexului de acțiuni sau forțe;

complexitatea si intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat cât și calitatea lui;

Piața, ca mecanism de regalare a funcționării economiei, are un impact complex și permanent asupra deciziilor libere și autonome ale agenților economici privind opțiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii, eficiența utilizării lor în vederea asigurării marjei concurențiale, a viabilității. În acest context, s-a definit ca necesitate și utilitate analiza economico-financiară ca instrument de supraveghere a activității și performanțelor ei, inclusiv cu luarea în considerare a variabilelor probabile ale pieței.

De fapt, o asemenea necesitate și utilitate rezultă din concluziile de-a lungul timpului, ale marilor autori, care, în esență, subliniază că prin analiza economico-financiară trebuie să capete răspuns la întrebări de maniera următoare:

cum se apreciază structura utilităților și resurselor?

cum sunt asigurate echilibrele financiare de bază?

dacă întreprinderea probează o eficacitate suficientă în utilizarea resurselor economice și financiare?

Răspunsuri la astfel de întrebări, subordonat scopului și în limitele necesare, caută să obțină oricare utilizator al informației, fie el intern (structurile funcționale și conducerea întreprinderii), fie extern (bănci, organe fiscale, parteneri de afaceri). Ele se regăsesc în cuprinsul și sistematica presupusă de orice studiu de fezabilitate sau de evaluare economica a întreprinderii.

Evident, elementele primare ale patrimoniului actual conceptual-metodologic al analizei economico-financiare au apărut, cu peste două secole în urmă, o dată cu începutul revoluției industriale și au devenit tot mai largi și explicite prin lucrări ca: On the Economy of Machinery and Manufactures (Charles Babbage), Scientific Management (Frideric Taylor), Administration generale industrielle (Henry Fayoll) și zeci de autori consacrați ai secolului al XX-lea ca: Frank și Lillien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, Gerard Charreaux, E. Cohen ș.a., fără a exclude contribuția școlii economice românești, în principal prin catedra de Analiză economico-financiară din cadrul Academiei de Studii Economice, precum și a altor cadre din celelalte centre universitare.

Dezvoltarea analizei economico-financiare, mai ales în ultimii 20 de ani, își are originea în modificarea fundamentală a concepției și locului întreprinderii în societate. Indiferent de domeniul sau de activitate, întreprinderea este considerată astăzi, ca unul dintre actorii esențiali ai devenirii economiei naționale și, în același timp, un câmp al inițiativei personale și loc al inovării și promovării.

Principalele probleme ale bazelor teoretice – metodologice ale analizei economico-financiare sunt următoarele: analiza economico-financiară în mecanismele manageriale; factorii care determină schimbări de stare în funcțiunea sistemelor microeconomice; analiza diagnostic; rolul în evaluarea și reglarea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii; metode și tehnici ale analizei economico-financiare; sisteme organizaționale ale realizării analizei economico-financiare.

CAPITOLUL I

Fundamentarea strategiei de piața

Reușita strategiei de piața depinde, inainte de toate, de realismul ei, de măsura în care alegerea și formularea ei au fost bine fundamentate; aceasta condiție fiind îndeplinită, vor intra apoi în considerație mijloacele puse în mișcare pentru promovarea ei în practica.

Ca orice decizie, adoptarea strategiei de piața este rezultatul unei opțiuni dintr-o pluritate de variante. Drept termeni de referința servesc, pe de o parte, posibilitațile întreprinderii (factori endrogeni), iar pe de alta parte, particularitațile pieței in care întreprinderea își desfașoara activitatea (ori își propune sa-și desfașoare) activitatea (factori exogeni), strategia de piața urmărind tocmai punerea întreprinderii în legatura cu piața, fructificarea oportunitaților acesteia.

Solicitată sa-și formuleze o atitudine fața de toate problemele principale ale pieței, întreprinderea îsi va modela strategia în funcție de fiecare dintre acestea. Strategia globala va fi reprezentată nu de o atitudine “medie” ci va încorpora poziția întreprinderii fața de fiecare grup de aspecte pe care le ridica piața. Principalele variante strategice sunt:

1. Poziția întreprinderii fața de dinamica pieței. Fața de o piața a cărei capacitate potențială se inscrie într-o tendința clara – de dezvoltare, stagnare sau regres – întreprinderea își poate propune, în concordanta cu propriul său potențial, una dintre variantele următoare:

strategia creșterii, a dezvoltării activitații de piața, caracteristică întreprinderilor aflate in expensiune, cu o sinergie radicala și funcționând în cadrul unor piețe dinamice.

Strategia menținerii volumului activitații de piața, strategie indicată in condițiile in care piața este saturată sau potențialul întreprinderii este limitat, nepermintreprinderii este limitat, nepermțand extinderea activitații;

Strategia restrângerii activitații de piața, strategie de supraviețuire.

2. Poziția întreprinderii fața de structurile pieței este determinată de prezența unor segmente in cardul pieței, cu particularități evidente în privința sortimentelor și a articolelor solicitate de cumpărători. Se pot diferenția dupa acest criteriu:

strategie nediferențiata când firma se adreseaza pieței in mod global, fara a tine cont de eventualele segmentari existente în cadrul ei.

Strategie diferențiata când produsele firmei sunt specifice fiecarui segment de piața.

Strategie concentrata, când întreprinderea se raporteaza la un singur segment sau la un numar restrâns de segmente, adaptandu-se specificului acestora.

3. Pozitia întreprinderii fața de schimbarile pieței se referă la adaptarea firmei la evoluția cerințelor pieței, în ritmuri și direcții noi, neașteptate. Se diferențiaza:

strategie activa – întreprinderea intervine efectiv pentru influențarea sau modelarea pieței.

Strategie adaptiva – întreprinderea îsi propune să țina pasul cu schimbările pieței

Strategie pasiva – întreprinderea are un comportament de așteaptare fața de schimbarile pieței.

4. Poziția întreprinderii fața de exigențele pieței se refera la nivelul calitativ la care întreprinderea își propune să-și desfășoare activitatea. Se deosebesc următoarele strategii:

strategia exigenței ridicate presupune satisfacerea la un nivel cât mai înalt al exigentelor pienalt al exigentelor pieței, uneori chiar depașirea acestora.

Strategia exigenței medii, caracteristica întreprinderilor cu potențial mai redus.

Strategia exigenței reduse se plaseaza la periferia marketingului.

5. Poziția întreprinderii fața de nivelul competiției se bazeaza pe numărul si forța de acțiune a competitorilor. Exista doua variante:

strategie ofensiva (uneori chiar agresiva), urmată de întreprinderile puternice, cu poziții consolidate în cadrul pieței sau de întreprinderile nou venite care dispun de un avantaj competitiv deosebit. Se promoveaza, de fapt, strategia creșterii cotei de piață a întreprinderii respective.

Strategie defensiva – caracteristică întreprinderilor cu o sinergie medie sau redusa și cu o poziție relativ modesta în cadrul pieței. Raportată la obiectivele urmărite de întreprindere, la perspectiva locului deținut în cadrul pieței, aceasta strategie se poate concretiza, la rândul ei in doua variante: strategia menținerii cotei de piață sau, când forța defensiva a întreprinderii este redusa iar concurența este foarte puternică, ea ar putea fi nevoită sa accepte chiar strategia restrângerii cotei de piață corelată, eventual, cu preocupări pentru păstrarea la același nivel a volumului absolut al activității de piață.

Recapitulând ansamblul variantelor strategice, care decurg din poziția întreprinderii față de diferitele laturi ale pieței, obținem o imagine globala a opțiunilor întreprinderii:

Adoptarea strategiei de piațla a opțiunilor întreprinderii:

Adoptarea strategiei de piața optime, se face in baza unei analize amanunțite a mediului intern si extern al firmei.

1. MEDIUL INTERN

Mediul intern al firmei va fi diagnosticat in principal cu ajutorul analizei cifrei de afaceri. Va fi analizata de asemenea si calitatea produselor fabricate.

1.1. ANALIZA A CIFREI DE AFACERI

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de o firmă într-o perioadă de timp determinată. Nu include veniturile financiare și excepționale. Interesul oricărui întreprinzător vizează o creștere a cifrei de afaceri pentru obținerea unui profit cât mai mare sau a unuia moderat, dar cu un grad de certitudine în viitor.

Problemele analizei diagnostic a cifrei de afaceri sunt: analiza dinamicii și structura cifrei de afaceri; analiza cifrei de afaceri în corelație cu capacitatea de producție și cerere; modele de determinare a cifrei de afaceri minime și probabile cu restricții date și, respectiv, probabile în funcție de variabila timp.

ANALIZA DINAMICII ȘI STRUCTURII CIFREI DE AFACERI

Indiferent de subiectul care efectuează analiza și de scopul ei, analiza cifrei de afaceri a unei firme trebuie să dea răspuns la mai multe întrebări:

care sunt sursele principale de venituri ale unei societăți comerciale?

care este evoluția lor în ultimii ani și cât de stabile sunt?

care este tendința de evoluție a acestor surse în viitorul apropiat?

cum sunt determinate veniturile și care este modul lor de măsurare? (o asemenea întrebare se pune din punct de vedere al fiscalității).

Pentru a-și diminua riscurile sau a-și reduce condițiile de incertitudine care apar pe segmentele de piață pe care activează, multe firme își diversifică oferta (de produse și activități) având astfel o structură variată a veniturilor.

În analiza surselor de venituri este important să se plece de la caracterizarea întreprinderii în funcție de modul ei de operare, respectiv, dacă operează pe o singură piață sau pe mai multe, întrucât, fiecare piață poate avea o evoluție proprie distinctă și specifică, cu influențe asupra rezultatelor obținute de firmă.

De aceea, în evaluarea potențialului de creștere a veniturilor, sunt necesare informații privind sursele de venituri, evoluția în ultima perioadă de timp, precum și modul lor de agregare pe diferite niveluri.

În cazul în care veniturile din activitatea de baza, care dețin ponderea principală în cifra de afaceri, sunt sub un anumit nivel prevăzut, trebuie precizate cauzele determinante care , de regulă, se circumscriu la:

supraevaluarea cererii și dimensionarea corespunzătoare a producției;

nerealizarea producției prevăzute, din diferite cauze;

scăderea cererii solvabile a potențialilor clienți;

apariția de noi produse etc.

Nerealizarea veniturilor din activitatea de bază poate fi, însă, compensată de cele provenite din alte activități, ducând la o evoluție a cifrei de afaceri ce se înscrie pe o curbă ascendentă.

Pentru activitatea de bază a firmei, utilizând datele contabile, analiza veniturilor poate fi efectuată și prin prisma gradului de încasare, în funcție de elementele componente ale acestora.

Analiza cifrei de afaceri poate fi detaliată până la nivelul produsului, grupelor de produse sau categoriilor de activități. Astfel, firma poate și trebuie să fie interesată să cunoască care dintre produse sunt mai mult solicitate, care este contribuția lor la formarea veniturilor, care sunt rentabile, etc. Asemenea elemente fiind absolut necesare pentru formularea strategiei firmei, iar în cadrul diagnosticării pentru evaluare, servesc la stabilirea capacității beneficiare (de a produce profit).

1.1.1. ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI

În afara analizei structurale și comparativă cu perioadele anterioare, cifra de afaceri poate fi analizată și din punct de vedere factorial, stabilindu-se astfel sistemul de factori care condiționează evoluția ei.

Un prim model de analiză factorială îl reprezintă exprimarea cifrei de afaceri în funcție de numărul de angajați, productivitatea muncii și gradul de valorificare a producției fabricate, respectiv:

Ca = N * * sau Ca = N * * * *

în care:

Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe;

Mf’ = valoarea medie a mijloacelor fixe productive (active).

Modificarea cifrei de afaceri în anul în curs față de anul precedent se poate datora influenței:

modificării numărului de salariați;

variației productivității muncii, la care poate fi:

influența gradului de înzestrare tehnică;

influența ponderii mijloacelor fixe productive (active);

influența randamentului mijloacelor fixe productive (active);

gradului de valorificare a producției fabricate.

Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri din activitatea de bază sau totală, în special în cazul firmelor mici și mijlocii, poate fi constituit în raport cu cantitățile vândute (q) și cu prețurile de vânzare (p). Respectiv:

Ca =

În consecință, modificarea cifrei de afaceri față de o bază de comparație se va explica prin influența celor doi factori:

cantitățile vândute:

–

prețurile unitare de vânzare:

–

În activitatea practică, cunoașterea mărimii și sensului influenței celor doi factori prezintă deosebită influență în formularea strategiei vânzărilor, vis-a-vis de firmele concurente. Totodată, mărimea cifrei de afaceri, prin sporirea cantităților de produse, poate constitui un aspect important în actul decizional al unor viitori parteneri de afaceri.

Din punct de vedere metodologic trebuie menționat faptul că primul factor conține și influența structurii fizice a producției vândute, care, prin intermediul prețului diferențiat pe produse, acționează asupra cifrei de afaceri. Dar această influență de structură poate fi determinată doar în cazul produselor omogene (exprimate în aceeași unitate de măsură).

În consecință, relațiile sunt.

influența volumului fizic (cantității):

–

în care p0 reprezintă prețul mediu de vânzare.

influența structurii producției vândute:

–

influența prețurilor de vânzare:

–

Dacă producția este omogenă, se pot forma grupe de produse (care să corespundă unor activități distincte) stabilindu-se astfel influența structurii pe grupe de produse (activități). Or, în cazul unor firme cu activități complexe cunoașterea contribuției fiecărei grupe de produse sau activități la evoluția cifrei de afaceri prezintă o deosebită importanță.

1.1.2 ANALIZA CIFREI DE AFACERI ÎN CORELAȚIE CU CAPACITATEA DE PRODUCȚIE ȘI CEREREA

În cifra de afaceri totală, realizată într-o anumită perioadă, rezultatele activității de bază sunt preponderente. Elementele principale care, sau în raport cu care se dimensionează volumul de activitate sunt: capacitatea de producție; resursele (materiale, umane, financiare), cererea de produse (piața).

Fiecare element poate constitui o restricție în formularea și aprecierea obiectivelor pentru o anumită perioadă, dar și un factor stimulator. De exemplu, dacă există cerere, producătorul, pentru a câștiga mai mult, va căuta să-și sporească capacitatea de producție. Dacă nu există cerere pentru un anumit produs și nu se folosește integral capacitatea de care dispune, atunci producătorul va proceda la modificări în structura producției în conformitate cu cererea. Desigur, mecanismele de reglare sunt mult mai complexe și implică timp de soluționare, luându-se în considerare și natura activității, specificul fiecărei ramuri de producție.

Urmărind un asemenea proces, la un moment dat (la sfârșitul unei perioade), fiecare producător se află într-o anumită situație în ceea ce privește concordanța dintre posibilitățile sale de producție și cerea solvabilă. Ignorarea unui asemenea impact are efecte pe termen lung, care pot să conducă la falimentul firmei.

De aceea, în analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază, în corelație cu capacitatea de producție și cererea, se are în vedere tocmai măsura în care prin deciziile adoptate s-a asigurat o asemenea concordanță care să valorifice într-o proporție corespunzătoare potențialul productiv al unității. Concluziile desprinse constituie informații de fundamentare a previziunilor pentru perioadele următoare, precum și a programelor pe termen lung, programe în cadrul cărora probleme ca cele referitoare la politica de investiții, cu tot ceea ce implică acestea, dețin o importanță deosebită.

Din punct de vedre metodologic, în analiză se utilizează următorii indicatorii:

capacitatea de producție;

producția fabricată;

cifra de afaceri din activitatea de bază;

cererea estimată la începutul intervalului,

gradul de folosire a capacității de producție;

gradul de satisfacere a cererii;

raportul dintre cifra de afaceri și producția fabricată.

În legătură cu cererea estimată la începutul intervalului se fac următoarele precizări:

poate să fie evaluată pe bază de studii de marketing și să se refere la cererea totală a gamei de produse care intră în profilul de fabricație al mai multor agenți economici;

poate să reprezinte segmentul propriu de piață, evaluată pe baza studiilor de piață, confirmată prin solicitări ale beneficiarilor pe bază de comenzi, acceptarea făcându-se prin contracte.

O anumită scădere a cererii poate fi determinată de cauze dependente de sau / și independente de activitatea firmei. Deci, aceasta presupune identificarea unor asemenea cauze și în raport cu natura lor să se întreprindă măsurile corespunzătoare. Ca situații posibile sunt prezentate următoarele:

pătrunderea pe piața proprie a firmelor concurente cu produse superioare din punct de vedere calitativ și cu prețuri mai avantajoase;

diminuarea cererii solvabile a populației pentru produsele care fac obiectul de activitate al firmei;

scăderea nivelului calitativ al produselor proprii (fenomen care poate să depindă de o mulțime de cauze).

Fiecare din cazurile enumerate mai sus (și multe altele posibile) implică decizii de corecție specifice care trebuie adoptate de conducerea firmei. În cazul în care diagnosticarea vizează o acțiune de evaluare (pentru un anumit scop), elementele prezentate și altele de aceeași natură sunt luate în considerare cu semnificații corespunzătoare.

Atât în activitatea curentă de conducere, cât și în diagnosticul necesar evaluării unității, trebuie să se facă estimări asupra evoluției cifrei de afaceri, iar pe această bază și a celorlalți indicatori. În fundamentarea cifrei de afaceri și implicit a programului d fabricație pe lângă diagnosticul intern, stabilit pe baza analizei efectuate de firmă sau de către terți, trebuie avute în vedere piața și concurența. Astfel, în legătură cu piața, în special în studiile de fezabilitate se va face o analiză cantitativă, pentru a marca posibilitate de absorbție a produselor pe care le produce firma, precum și o analiză calitativă, care are drept scop cunoașterea gusturilor, nevoilor.

1.2. ANALIZA CALITATII PRODUSELOR SI A EFECTELOR ECONOMICO – FINANCIARE ALE MODIFICARII ACESTEIA

Îmbunătățirea calității producției reprezintă un obiectiv esențial al oricărei societăți comerciale în vederea creșterii eficienței activității economico-financiare, a competitivității pe piața internă și externă. Calitatea producției este o noțiune complexă, fiind definită ca măsura, gradul în care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale și de exploatare, satisface nevoia pentru care a fost creat.

Dată fiind varietatea caracteristicilor prin care se poate aprecia calitatea produselor, precum și natura acestora, pentru măsurarea și analiza calității se impune utilizarea unui sistem de indicatori, care pot fi clasați în funcție de mai multe criterii, cum ar fi:

procesele de formare a calității (fazele de execuție a produselor);

utilizarea produsului;

elementele definitorii ale calității produsului finit;

locul de apreciere al calității produsului (producător sau consumator).

Printre modalitățile de caracterizare și analiză a calității producției pot fi menționate:

Coeficientul echivalenței tehnice sau al parametrului unic, prin care însușirile calitative ale unui produs sunt reduse la una singură, aceea care interesează pe beneficiar;

Coeficientul de exploatare sau punctajului, care se utilizează în cazul produselor complexe și presupune următoarele etape:

stabilirea listei însușirilor calitative ale produsului;

definirea ordinii de importanță a fiecărei însușiri;

aprecierea fiecărei însușiri cu un anumit număr de puncte;

stabilirea coeficientului de exploatare sau a punctajului, conform relației:

K =

în care:

g = ponderea fiecărei însușiri calitative;

i = însușirea calitativă (numărul de puncte);

Dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor folosind ponderea produselor refuzate în totalul producției livrate sau numărul refuzurilor ce revin la 1 mil. lei livrări;

Dinamica reclamațiilor din partea beneficiarilor, folosindu-se numărul de reclamații, valoarea produselor reclamate sau numărul de reclamații ce revin la 1 mil. lei livrări;

Dinamica cheltuielilor cu remedierile în termenul de garanție exprimată ca sumă absolută sau nivel ce revine la 1 mil. lei producție;

Indicatorii tehnico-economici, specifici fiecărei ramuri (randamentul mașinilor, viteza de lucru, consumul de materii prime în procesul de exploatare, conținutul cu substanță utilă, puterea calorică, durabilitatea, comoditatea la prestare, gradul de finisare etc.).

O deosebită importanță o prezintă analiza calității producției diferențiată pe calități. Principalele criterii care stau la baza grupării produselor pe clase de calitate sunt:

calitatea materiei prime folosite;

procedeele tehnologice utilizate la prelucrarea materiei prime;

abaterile de la normele interne care reglementează parametrii de calitate ai produselor respective.

Pentru a efectua analiza calității la nivelul unui produs, se pot utiliza următoarele procedee:

Coeficientul mediu de calitate. Acest coeficient de calitate se stabilește conform modelelor:

a. sau

în care:

qi = cantitatea de produse din fiecare clasă (sort) de calitate;

gi = ponderea calității (a fiecărei clase sau sort) în totalul producției;

ki = cifra care indică clasa de calitate (I, II, III);

kei = coeficientul de echivalență.

În cazul în care se operează cu calități extra, super, etc. pentru calcularea coeficientului de calitate se impune o codificare convențională a fiecărei clase (sort) de calitate.

2. sau

Conform acestor procedee, cu cât valoarea coeficientului se apropie de 1 (calitatea I) situația este favorabilă; cu cât se depărtează de 1 situația este nefavorabilă.

3. Prin intermediul prețului de vânzare (ca preț mediu):

sau

2. MEDIUL EXTERN AL FIRMEI

2.1. CEREREA

Alocarea veniturilor bănești limitate pentru cumpărarea diferitelor bunuri necesare satisfacerii bunurilor de consum derivă din comportamentul consumatorilor, iar structura cheltuielilor de consum reflectă acest comportament. Preferințele personale ale consumatorilor se concretizează in structura acestora, cerere care se manifestă pe piața bunurilor de consum.

Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-o anumită marfă dorită, care poate fi cumpărată de un individ, intr-o perioadă determinată de timp, la un preț unitar dat.

Însumând cererea tuturor cumpărătorilor de pe piața unui anumit bun rezultă cererea totală de pe piață, a acelui bun. Această cerere exprimă raporturile în legătură cu: cantitatea maximă dintr-un anumit bun care, la un anumit preț, este dorită și poate fi cumpărată; prețul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantități din bunul dorit.

În funcție de natura bunurilor ce fac obiectul cererii se disting:

cererea pentru bunuri substituibile (de exemplu: uleiul de măsline și uleiul de floarea soarelui);

cererea pentru bunuri complementare (de exemplu: autoturisme si benzină);

cererea derivată (de exemplu: cererea pentru făină este determinată de cererea pentru făină).

Mărimea cererii pentru un anumit bun precum și dinamica acesteia sunt determinate de nivelul si dinamica prețului bunului respectiv care constituie cauza extinderii sau contracției cererii.

Modificarea prețului unitar in sensul reducerii sale, determină procesul de extindere a cererii, respectiv de creștere a cantității cerute, în timp ce creșterea prețului unitar determină contracția, respectiv scăderea cantității cerute pe piață a unui produs.

Raporturile de cauzalitate dintre modificarea prețului unitar al unui bun și schimbarea cantității cerute constituie conținutul legii generale a cererii.

Corespunzător acestei legi: creșterea prețului unitar al unui bun determină reducerea cantității cerute din bunul respectiv; reducerea prețului unitar al unui bun determină creșterea cantității cerute din bunul respectiv.

Legea generala a cererii se verifică în cazul bunurilor normale, precum și în cazul majorității bunurilor inferioare. Pentru unele bunuri inferioare, creșterea prețurilor este însoțită de o extindere a cererii, iar reducerea prețurilor, de o contracție a acesteia. “Paradoxul Giffen”, după numele celui care a studiat fenomenul, poate fi explicat pornind de la cele două efecte generale ale creșterii prețului unui anumit bun și anume:

creșterea cantității cerute din alte bunuri ale căror prețuri nu au crescut – efectul de substituire;

reducerea venitului real – efectul de venit. Pentru bunurile inferioare, între modificarea veniturilor reale și cantitatea cerută există o relație inversă, negativă. În cazul în care prețul unui bun inferior crește, iar efectul de venit este mai mare decât efectul de substituire, cantitatea crește.

În cadrul analizei cererii pieței, aceste excepții de la legea generală a cererii nu infirmă veridicitatea acestei legi, deoarece situațiile prezentate se întâlnesc rar in comportamentul consumatorilor, iar ponderea pe piață a bunurilor respective este redusă, nesemnificativă. Există unele situații care numai aparent contrazic legea generală a cererii. Astfel există posibilitatea ca unii cumpărători să cumpere mai mult de la unele firme chiar dacă practică prețuri mai înalte, pe motivul unei economii de timp. Fiind mai la îndemâna cumpărătorului, acesta preferă să plătească un preț mai mare, compensând diferența de preț prin alocarea timpului economisit altor activități. În această situație, legea cererii se verifică deoarece în prețul plătit este inclus și costul oportun al timpului economisit. De asemenea, în situația în care prețul și calitatea bunului sunt în relație directă, creșterea prețului poate fi însoțită de o sporire a cantității cerute, deoarece diferența de preț va fi compensată de diferența de calitate câștigată.

Totodată, creșterea prețului poate fi însoțită de o creștere a cantității cerute, deci de o extindere a cererii, în situația creșterii veniturilor, numărului de cumpărători, preferințelor, etc. Nici în astfel de situații, legea generală a cererii nu este contrazisă, ea exprimând relațiile de cauzalitate dintre preț și cantitatea cerută, făcând abstracție de ceilalți factori care influențează cererea, deci considerând ca fiind constante condițiile cererii.

Într-o perioadă determinată de timp, cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să se reducă, în funcție de evoluția unor factori care mai poartă denumirea de condițiile cererii, considerând că diferitele niveluri de prețuri nu se modifică. În această situație se schimbă cantitatea cerută la un anumit nivel al prețului unitar, spre deosebire de situația extinderii sau contracției cererii, când cantitatea cerută dintr-un anumit bun era diferită la niveluri de preț diferite.

Totodată, creșterea sau reducerea cererii poate determina, la o anumită ofertă, o modificare a prețului unitar al unui bun.

Principalii factori denumiți condițiile cererii care determină creșterea sau reducerea cererii pe piață a unui anumit bun sunt: modificarea veniturilor bănești ale consumatorilor, modificarea prețurilor altor mărfuri, numărul cumpărătorilor, preferințele cumpărătorilor, previziunile privind evoluția prețurilor și a veniturilor.

Modificarea veniturilor bănești ale consumatorilor. În cazul bunurilor normale, între evoluția veniturilor și cererea pentru aceste bunuri există o relație directă (pozitivă). Creșterea veniturilor va determina o creștere a cererii, iar scăderea veniturilor o reducere a cererii. În cazul bunurilor inferioare între venituri și cerere există o relație negativă, deoarece majorarea veniturilor va fi însoțită de o reducere a cererii iar scăderea veniturilor, de o creștere a cererii pentru aceste bunuri.

Modificarea prețurilor altor bunuri. În cazul în care bunurile A și B sunt substituibile, între modificarea prețului la bunul A și evoluția cererii pentru bunul B există o relație pozitivă.

În cazul în care bunurile x și y sunt complementare, între schimbarea prețului bunului x și evoluția cererii pentru bunul y există o relație negativă.

Numărul de cumpărători. Între numărul cumpărătorilor și cererea pentru un anumit bun există o relație pozitivă.

Preferințele cumpărătorilor. Dacă preferințele cumpărătorilor pentru un anumit bun se accentuează, cererea pentru bunul respectiv va crește și invers, în situația în care se înregistrează o diminuare a preferințelor. Un rol important în crearea și îmbunătățirea preferințelor pentru anumite bunuri pe piață o are reclama.

Previziunile privind evoluția prețului și veniturilor. În situația în care se prevede o creștere a prețului unui anumit bun, cererea prezentă pentru bunul respectiv crește și invers, cererea se reduce dacă se prevede o scădere a prețului. În cazul în care se prevede o creștere a veniturilor bănești, cererea prezentă pentru un anumit bun crește, iar dacă se prevede o reducere, cererea prezentă scade, presupunând că toate celelalte condiții nu se schimbă. Dacă se cunoaște proporția, fracțiunea sau procentul influenței fiecărui factor, însumarea algebrică a acestora modificarea totală a cererii la un nivel al prețului.

Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea prețului sau a altei condiții a cererii.

Coeficientul elasticității cererii arată gradul, fracțiunea sau procentul modificării cererii în funcție de schimbarea prețului sau a altei condiții a cererii. El se determină pe baza raportului dintre modificarea cererii (variabila dependentă) și modificarea unui factor al cererii (variabila independentă).

În funcție de mărimea acestui coeficient, cererea pentru diferite bunuri poate înregistra următoarele forme:

cerere elastică, când Ecp > 1

cerere inelastică, când Ecp < 1

cerere cu elasticitate unitară, când Ecp = 1

cerere perfect elastică, când Ecp

cerere perfect inelastică, când Ecp = 0

Dacă Ecp > 1 și venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru marfa x în cheltuielile totale va crește;

Dacă Ecp < 1 și venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru marfa x în cheltuielile total se reduce.

2.2. OFERTA

Dimensiunile și dinamica ofertei de pe piața unui anumit bun derivă din comportamentul economic al producătorilor.

Oferta reprezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un vânzător intenționează să o vândă într-o perioadă determinată de timp, la un anumit preț.

În funcție de nivelul cererii, cantitatea vândută poate fi diferită de cantitatea oferită. Dacă pe piața unui bun se însumează cantitățile oferite, la același preț, de către toți vânzătorii, rezultă oferta de piață. Ea exprimă relații în legătură cu:

cantitatea maximă dintr-un anumit bun, pe care vânzătorii doresc să o vândă la un anumit preț unitar;

prețul unitar minim acceptat de vânzători pentru o cantitate dintr-un anumit bun pe care ei doresc să îl vândă.

În funcție de natura bunurilor se pot distinge următoarele forme de ofertă:

oferta de bunuri independente (de exemplu: oferta de calculatoare, autoturisme, confecții, etc.);

oferta complementară când din producția unor bunuri principale (de exemplu: producția de carne, de miere) rezultă unele bunuri secundare;

oferta mixtă când mai multe bunuri oferite satisfac o anumită cerere (de exemplu: cafea, ceai, lapte).

Modificarea prețului de pe piața unui bun determină extinderea sau contracția ofertei, în așa fel încât fiecărui nivel de preț îi va corespunde o anumită cantitate oferită. Dacă prețul crește, oferta se va extinde, adică va crește cantitatea oferită, iar dacă prețul se va reduce, oferta se contractă, adică se reduce cantitatea oferită.

Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea prețului și cantitatea oferită constituie conținutul legii generale a ofertei.

Corespunzător acestei legi:

creșterea prețului determină creșterea cantității oferite;

reducerea prețului determină reducerea cantității oferite.

Presupunând că ceilalți factori care determină modificarea ofertei și care constituie condițiile ofertei, nu se schimbă, rezultă că între evoluția prețului și cantitatea oferită există o relație directă, pozitivă.

Considerând că într-o perioadă de timp, pe piața unui anumit produs, diferitele niveluri de prețuri nu se modifică, oferta poate crește sau poate să se reducă în raport cu cantitatea oferită inițial la un nivel dat al prețului.

Modificarea cantității oferite la același nivel al prețului este determinată de o serie de factori care mai poartă denumirea de condițiile ofertei și care sunt: costul producției; prețul altor bunuri; numărul firmelor care produc același bun; taxele și subsidiile; previziunile privind evoluția prețului; evenimentele social – politice și naturale.

Costul producției. Între nivelul costului și cantitatea oferită există o relație negativă. Reducerea costului de producere a unui bun determină creșterea cantității oferite iar creșterea costului, scăderea ofertei. Schimbarea costului unui bun depinde în primul rând de tehnologiile de producție. Îmbunătățirea tehnologiilor, înlocuirea celor învechite cu altele noi conduc la sporirea eficienței utilizării tuturor resurselor economice, creșterea producției obținute cu același nivel de resurse, rezultatul fiind reducerea costurilor pe unitatea de produs. În al doilea rând, mărimea costului depinde de mărimea prețului factorilor de producție. La același nivel al eficienței economice dacă salariile cresc, sau prețul materiilor prime, materialelor, energie etc. sporește, costul va crește iar oferta se va reduce.

Costul de producție reprezintă cel mai important factor care determină modificarea ofertei.

Prețul altor bunuri. O cantitate determinată de resurse economice poate fi utilizată în aceleași condiții de eficiență pentru obținerea a două bunuri, de exemplu x și y. Dacă prețul bunului x se reduce, o parte mai mare din volumul de resurse sau chiar din întreaga cantitate va fi folosită pentru producerea bunului y al cărui preț nu s-a schimbat, sau pentru producerea bunului x dacă prețul acestuia crește. În aceste condiții modificarea prețului bunului x va determina o creștere sau o reducere a ofertei pe piață a bunului y.

Totodată, din producția unor bunuri principale (de bază) rezultă o serie de produse secundare din a căror vânzare rezultă venituri care pot avea o pondere importantă în veniturile totale încasate. Dacă prețul bunului principal crește, celelalte condiții rămânând neschimbate, oferta de pe piața bunului secundar va spori și invers, dacă prețul se va reduce, oferta de pe piața bunului respectiv va scădea.

Numărul firmelor care produc același bun. Într-o anumită industrie își pot desfășura activitatea mai multe firme. Dacă producția acestor firme nu se modifică intr-o anumită perioadă de timp și noi firme vor intra în industria respectivă, oferta va crește. În situația în care unele din firmele respective vor de faliment, oferta se va reduce.

Taxele și subsidiile. Majorarea taxelor pe profilul firmelor dintr-o anumită industrie va determina o reducere a ofertei, iar reducerea taxelor, o creștere a ofertei.

În același timp, unele firme și industrii pot beneficia de subsidii din bugetul statului rezultând astfel o creștere a ofertei, celelalte condiții rămânând neschimbate.

Previziunile privind evoluția prețului. Orice firmă își desfășoară activitatea atât pe o piață prezentă cât și pe o piață viitoare. În situația în care una sau mai multe firme dintr-o anumită industrie prevăd că în viitor prețul bunului va crește, oferta prezentă se va reduce, iar dacă se așteaptă ca prețul să scadă oferta de pe piața prezentă va crește, celelalte condiții rămânând constante.

Evenimentele social – politice și naturale. Producția oricărui bun presupune anumite condiții – social politice și naturale. Cadrul social – politic și juridic prezintă o importanță deosebită pentru asigurarea oricărei activități economice. În unele domenii de activitate (agricultură, construcții, industrie minieră, etc.) importante sunt și condițiile naturale.

În condiții social – politice și naturale favorabile, ceilalți factori rămânând neschimbați, oferta crește, iar o înrăutățire a unora sau altora din aceste condiții va determina o reducere a ofertei.

Prin însumarea algebrică absolută sau relativă a influenței fiecărui factor va rezulta modificarea totală a ofertei unui anumit bun la un nivel dat al prețului.

Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul modificării ofertei în funcție de schimbarea prețului sau a oricăreia dintre condițiile ofertei. Elasticitatea ofertei poate fi evidențiată prin coeficientul elasticității ofertei.

În funcție de nivelul coeficientului elasticității ofertei la preț, formele ofertei se prezintă astfel:

ofertă elastică, când unui anumit procent de modificare a prețului unitar îi corespunde o modificare mai mare a ofertei. În acest caz, Eop este mai mare decât 1.

ofertă cu elasticitate unitară, când unui procent în modificarea prețului îi corespunde unul similar în schimbarea ofertei. Deci Eop = 1.

oferta este inelastică când procentul modificării ofertei este mai mic decât procentul modificării prețului. Deci Eop < 1.

oferta perfect elastică reprezintă un caz extrem, un concept teoretic care nu există în realitate și care presupune ca la un preț dat, oferta să crească la infinit. Deci Eop = .

2.3. CONCURENȚA

Manifestarea cererii și a ofertei se întemeiază pe libera inițiativă generată de proprietate particulară. Forma activă a liberei inițiative este însăși concurența, trăsătură esențială a economiei de piață, al cărei mecanism este concurențial.

Concurența reprezintă confruntarea specifică dintre agenții economici vânzători-ofertanți pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători-solicitanți). Ea exprimă comportamentul specific, interesat al tuturor subiecților de proprietate în condiții economice de piață.

Producătorii autonomi și specializați vizează profitul, în timp ce consumatorii își manifestă opțiunile lor pentru bunurile și serviciile oferite de primii. Orientând spre producerea a ceea ce este necesar, dorit și cerut de consumatori, la costuri cât mai reduse în condițiile date, concurența asigură producătorilor profiturile așteptate, iar consumatorilor satisfacerea nevoilor resimțite de ei și întemeiate pe realizarea economică.

Concurența este o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia vânzătorii și cumpărătorii învață, printr-un proces continuu de “tatonări și erori” să-și amelioreze situația pe piață și prin piață. De aceea, adesea, concurența este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanților la viața economică.

Instrumentele luptei în concurență sunt de natură economică, cât și de natură extraeconomică. Principalele căi economice: reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenților; reducerea prețurilor de vânzare; ridicarea calității bunurilor materiale și serviciilor; acordarea unor facilități clienților. Printre instrumentele extraeconomice se include: furnizarea de informații generale pentru toți clienții; sponsorizarea unor acțiuni sociale de interes local sau național etc. În unele condiții, unii agenți economici folosesc în confruntarea cu clienții lor presiunile morale, speculând cu promptitudine situațiile critice (războaie, crize) și eludând legile țării.

În funcție de instrumentele luptei de concurență, aceasta a fost departajată în loială și neloială.

Concurența neloială constă în mărimea artificială a propriilor produse, în stimulente deosebite acordate clienților, în utilizarea unor mijloace extraeconomice de pătrundere și menținere pe piață, etc.

În țările cu economie de piață, s-au adoptat reglementări specifice care incriminează actele de concurență neloială, cum sunt: faptele de natură a crea confuzie în legătură cu activitatea industrială sau comercială a unui concurent, afirmațiile false în exercitarea comerțului de natură a discredita produsele concurentului etc. De aceea, concurența neloială este cunoscută și sub denumirea de concurență incorectă sau nelegală.

În economia de piață, concurența, prin funcțiile ei generale, îndeplinește un rol deosebit de important. Adesea, concurența este apreciată ca legea economică cu cel mai mare rol în realizarea progresului tehnico – economică, a egalității între oameni.

Mecanismul concurențial are virtuți incontestabile.

În primul rând concurența stimulează progresul general. Prin emulația și competiția pe care o întreține între parteneri, ea deschide perspective de profituri convenabile pentru toți participanții, favorizându-i pe cei abili și eliminându-i pe cei care nu au mobilitatea necesară de adaptare la noile cerințe.

În al doilea rând, concurența duce la reducerea prețurilor de vânzare, ea fiind potrivnică scumpirii. Binecunoscutele raporturi între cantitățile vândute și prețurile de vânzare practicate fac ca profitul mai mare să rezulte mai ales din sporirea masei desfacerilor. Or, calea de creștere a vânzărilor este diminuarea prețului, nu ridicarea lui. Un preț mai redus, accesibil pentru cei mulți, orientează sporirea cererii și posibilitatea de a produce în serie mare.

În al treilea rând, mecanismele concurențiale contribuie la egalizarea progresivă a veniturilor, a condițiilor de viață. Progresul general al țărilor dezvoltate economic, în care concurența s-a desfășurat din plin, nu poate fi contestat.

În anumite condiții și pentru unii dintre agenții economici, virtuțiile mecanismului concurențial se transformă în contrariul lui. Pentru acest motiv s-a apreciat că procesul reflectă nu doar libertatea de opinie a subiecților economici, dar și lupta pentru existență a multora dintre ei. Ca urmare, în lupta de concurență, unii întreprinzători procedează la deteriorarea calității produselor, la poluarea mediului înconjurător. De asemenea, procedând la reducerea costului de producție, unii agenți economici reduc îndeosebi costul salarial; dacă acest lucru nu est posibil datorită poziției ferme a sindicatelor, atunci ei se orientează spre ridicarea prețului de vânzare care va duce la o scumpire a bunului. Existența în țările avansate economic a unui număr însemnat de oameni care trăiesc la limita sărăciei atestă că procesul concurențial, prin el însuși, nu asigură egalizarea condițiilor de viață.

Mecanismele concurențiale diferă de la o perioadă la alta, de la o țară la alta, de la o piață la alta, etc. Factorii și condițiile care fac să se contureze mai multe tipuri de concurență sunt: numărul și puterea economică a participanților la tranzacții; gradul de diferențiere a bunului care satisface o anumită nevoie umană; facilitățile acordate sau limitele (restricțiile) ridicate în calea acelora care intenționează să intre intr-o ramură, pe o anumită piață; gradul de transparență a pieței; nivelul general al dezvoltării economice; raportul dintre oferta și cererea de bunuri; complexitatea și funcționalitatea rețelei piețelor într-o țară sau alta, pentru o marfă sau alta; conjunctura politică internă și internațională.

Concurența perfectă sau pură presupune un asemenea raport de piață, încât, pe de o parte, toți vânzătorii (producătorii) să-și vândă toată producția, toate mărfurile oferite la prețurile pieței fără ca vreunul dintre ei și toți împreună să-l poată influența hotărâtor, pe de altă parte compărătorii să poată cumpăra ceea ce au nevoie și cât doresc din fiecare bun la același preț al pieței, de asemenea fără a-l putea modifica după dorința lor.

Concurența perfectă se bazează pe existența simultană a mai multor premise: atomicitatea participanților la tranzacții, adică un număr mare de agenți economici (vânzători și cumpărători) de talie sau de putere concurențială egală sau apreciată, astfel că nici unul dintre ei să nu poată influența în favoarea sa cantitățile oferite sau cerute., respectiv prețul; omogenitatea bunurilor, agenților economici fiindu-le aproape indiferent de la care din vânzători se aprovizionează; intrarea liberă, accesibilitatea noilor producători din una sau alta dintre ramuri; elasticitatea, respectiv adaptarea fără restricții a ofertei la cerere și invers, a cererii la ofertă, fluiditatea ambelor laturi ale pieței (cererea și oferta) în raport de raport cu modificarea prețului; transparența perfectă a informațiilor pieței privitoare la cantitățile oferite și cerute, la calitatea bunurilor, la prețurile lor etc.

Acest tip de concurență nu a existat și nu există în realitate. Concurența perfectă a servit însă și mai poate servi ca model teoretic de analiză a mecanismului pieței concurențiale.

O variantă a pieței concurențiale este concurența monopolistică. Această formă de piață păstrează toate trăsăturile concurenței perfecte cu excepția omogenității produselor, care este înlocuită cu diferențierea produselor. Într-o asemenea situație, cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care și-l doresc (dintr-o anumită categorie), iar vânzătorii pot să-și impună prețul și chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.

Concurența imperfectă se manifestă în acea situație de piață în care agenții economici – vânzători și cumpărători pot să influențeze, prin acțiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea și oferta de mărfuri, ca și prin nivelurile prețurilor, în intenția de a obține profituri mari și stabile.

Acest tip de piață se prezintă în numeroase forme, ele diferențiindu-se, în primul rând, în funcție de categoria agenților economici de piață – producători (vânzători) și consumatori (cumpărători). Ea constă în acea stare distorsionată între vânzători și cumpărători când, fie unii fie alții, reușesc să-și impună interesele în raport cu ceilalți.

Dacă un vânzător domină în relațiile sale cu consumatorii, impunându-și condițiile de preț sau de calitate față de ei, relația de piață este numită monopol.

În situația în care piața este dominată de doi vânzători care oferă bunuri similare unui număr mare de cumpărători relativ egali ca putere economică aceasta se caracterizează prin duopol.

Cele mai răspândite forme de piețe imperfecte sunt cele de gen oligopol, care sunt dominate de câțiva producători – vânzători, de regulă aceștia fiind de talie mare. Aceste piețe sunt cele mai răspândite în țările cu economie de piață.

Piața poate fi dominată și de anumiți cumpărători puternici – unul, doi, câțiva – piețele imperfecte respective fiind, după caz, desemnate prin termenii de monopson, duopson, oligopson.

CAPITOLUL II

Fundamentarea strategiei de piața S.C. ROFEP S.A.

1. PREZENTAREA SC ROFEP SA, RESURSE MATERIALE, UMANE, FINANCIARE

SC ROFEP SA (numele reprezinta prescurtarea cuvintelor RO-mania, Fe-rite si P-erii) se afla pe sos. Bucuresti-Urziceni, km 57,5 cod postal 8230, jud. Ialomita.

Compania ROFEP SA a fost înființată în anul 1991 în baza Legii nr. 15/1990 prin Hotărârea de guvern nr. 139/25.02.1990, prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Întreprinderi de Ferite Urziceni (I.F.U.), fondată în anul 1967 și care a funcționat inițial sub licența PLASSEY – Anglia pentru gama de ferite moi.

Societatea este înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie Județul Ialomița – Oficiul Registrului Comertului cu nr. j21/105/1991. Codul de înregistrare fiscală emis de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Capitalul social la data de 30.06.1999 era de 29.347.350 mii lei și este subscris astfel:

– număr: 1.173.894 acțiuni

– tip: nominative

– valoare nominală: 25.000 lei

actiunile sunt repartizate astfel:

FPS: 50,98%

SIF Oltenia-Craiova: 41,20%

Altii: 7,82%

Societatea va fi privatizata conform programului PSAL (vezi anexa I)

OBIECTUL DE ACTIVITATE AL SC ROFEP SA

Obiectul de activitate al societății, conform statutului este:

fabricarea și comercializarea de ferite, elemente de circuit magnetic, perii colectoare pentru motoare electrice și alte produse carbonice;

producerea de utilaje și S.D.V.-uri în domeniu;

activități de import – export, pregătire personal, informatică, cercetare în domeniu;

activități cu caracter social în favoarea salariaților.

Dreptul de proprietate

TEREN:

SC ROFEP SA dispune în prezent de o suprafață totală de 63.461 mp pentru care deține Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M03 nr. 0904 emis de Ministerul Industriei și Comerțului la data de 04.03.94.

Valoarea terenului este inclusă în capitalul social înregistrat la Registrul Comerțului.

Nu există revendicări ale unor terțe părți privind proprietatea SC ROFEP SA asupra terenului.

MIJLOACE FIXE:

Societatea are drept de proprietate asupra bunurilor imobiliare, acestea figurând în evidența contabilă.

Nu exiată revendicări ale unor terțe părți.

Construcțiile nu sunt amenințate de demolări din considerente de ordin public.

Societatea nu deține active luate în chirie de la societăți comerciale sau persoane particulare.

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ:

Societatea deține brevete, invenții, drepturi de autor, licențe, mărci, desene industriale.

Participații, asocieri:

SC ROFEP SA nu deține titluri de participații la societăți mixte sau alte societăți și nu are încheiate contracte de asociere cu alte societăți.

IMPRUMUTURI, OBLIGAȚII ANGAJATE:

Pentru activitatea curentă, SC ROFEP SA operează numai pe bază de credite pe termen scurt, angajate de societate cu Banca Română de Dezvoltare și Banca Comercială Română.

Creditele sunt garantate cu elemente din patrimoniu

DREPTUL COMERCIAL:

Întreprinderea are încheiate contracte comerciale cu clienții, cu furnizorii de materiale și utilități, etc., contracte încheiate în conformitate cu prevederile și normele legale care reglementează activitatea comercială.

SITUAȚIA LITIGIILOR:

SC ROFEP SA are în prezent 6 litigii de diverse naturi (executare silită, economic, economic contravaloare marfă, economic proprie) în calitate de reclamant.

RELAȚIILE CU SALARIAȚII:

există contracte individuale și contract conlectiv de muncă încheiate între conducere și salariați;

salariații sunt constituiți în sindicat liber afiliat; numărul membrilor afiliați reprezintă 50% din numărul total;

echipa de conducere manifestă disponibilitate în rezolvarea solicitărilor personalului, eventualele divergențe fiind soluționate pe cale amiabilă;

salariile și celelalte drepturi bănești, inclusiv sporurile sunt plătite integral;

atitudinea salariaților este favorabilă privatizării.

Organizarea procesului de fabricație

Activitatea de producție a SC ROFEP SA se desfășoară în hale pentru procesul tehnologic uscat și umed și în hale etajate pentru procesele tehnologice aferente pregătirii materialelor pulverulente.

Activitatea direct productivă este organizată pe ateliere și formații de lucru specializate pe produse sau operații specifice astfel:

atelier ferite dure;

atelier ferite moi;

atelier magneți;

atelier perii colectoare.

Activitatea indirect productivă este reprezentată de:

atelier mecano-energetic;

atelier autoutilare;

atelier sculărie;

sector metrologie;

sector C.T.C.

Montajul produselor este realizat de formații de lucru din cadrul atelierelor care preiau și activitatea de service în cazul în care este se solicită intervneția.

Echipamente de producție

SC ROFEP SA are în dotare utilaje și echipamente tehnologice caracteristice domeniului de activitate și anume:

mașini unelte: strunguri, mașini de frezat, mașini de rabotat, mașini de rectificat, mașini de prelucrat prin elecroeroziune;

echipamente de debitat: ghilotine, fierăstraie mecanice;

echipamente pentru deformare: valțuri, mașini de îndoit, prese mecanice, prese hidraulice, ciocane forjare liberă, concasoare;

echipamente de tratemente termice: cuptoare îngropate orizontal, cuptoare îngopate vertical, cuproare la sol, atomizoare, malaxoare;

instalații de măcinat: mori cu bile, mori cu ciocane, instalații de măcinat și sortat granulometric;

standuri de control specifice pe produs: verificare perii electrice și carbonice, verificare ferite dure și moi, încercări nedistructive;

mijloace de ridicat și transport: posuri rulante, electrocare, instalație transport span, etc.

Utilajele, echipamentele și instalațiile din dotarea existentă sunt în majoritate de fabricație românească, cu performanțe tehnico-funcționale medii și cu un grad de uzură de peste 50%.

Management, organizare, resurse umane

Management

SC ROFEP SA este administrată de un Consiliu de Adminstrație, compus din patru membrii, al cărui președinte este directorul general al societății.

Conducerea executivă actuală a întreprinderii este formata din decembrie 1997 și are în componență patru persoane de formație tehnică și economică.

Titlul de conducere este centralizat și pe obiective, respectându-se limitele de competență la fiecare nivel.

Organizare

Structura organizatorică actuală este de tip piramidal și a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor din 26.09.1997.

Managerul general al societății este verificat în activitate de către Adunarea Generală a Acționarilor și Comisia de Cenzori.

Resurse umane

Potențialul uman al societății este dat de numărul, structura și calificarea acestuia.

În momentul realizării acestei analize, ROFEP SA își desfășoară activitatea cu un nr. de 855 de salariați.

În funcție de specificul locului de muncă, vechime, schimb, salariații beneficiază de unele facilități:

durată redusă a timpului de muncă;

spor de salariu;

spor de concediu;

echipament de protecția muncii;

echipament de lucru;

examen medical periodic;

alimentație specială, etc.

Salariații sunt constituiți în sindicat liber afiliat; numărul membrilor afiliați reprezintă 50% din numărul total.

În perioada 1995-1999 nu s-au înregistrat greve, conflicte majore, litigii, toate diferentele rezolvâdu-se pe cale amiabilă.

2. MEDIUL INTERN AL FIRMEI ROFEP SA

2.1. ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Pentru diminuarea riscurilor și reducerea condițiilor de incertitudine, este necesară o analiză a surselor veniturilor, a evoluției lor în ultima perioadă de timp, precum și a modului lor de agregare pe diferite niveluri.

– mii lei –

Pe baza datelor prezentate în tabelul de mai sus, se poate analiza evoluția veniturilor întreprinderii ROFEP S.A. Rezultă, așa cum era și de așteptat, că procentul veniturilor provenite din activitatea de bază (producția de ferite dure și moi) în total venituri îl depășește pe cel al veniturilor provenite din alte activități (79,1% față de 20,9 % in anul 1999). Rata medie de creștere din ultimii ani (s-au luat în considerare rezultatele ultimilor 3 ani) se reflectă in creșteri continue a veniturilor, per total și pe componente. Această creștere însă nu este în totalitate reală dacă este luată în calcul și inflația, care, desigur, și-a pus amprenta destul de puternic în evoluția prețurilor de vânzare.

2.1.1 ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI

Unul dintre cele mai utilizate modele pentru analiza factorială a cifrei de afaceri îl reprezintă exprimarea cifrei de afaceri în funcție de numărul de angajați, productivitatea muncii și gradul de valorificare a producției fabricate. Pentru aceasta sunt necesare informațiile prezentate în tabelul de mai jos:

– mii lei –

Modificarea cifrei de afaceri de 12.988.373 mii lei în sensul creșterii, în anul 1999 față de 1998, se datorează influenței:

Numărului de salariați:

(N1 – N0) = -50 * 17451*0,882 = – 769589,1 mii lei

Productivității muncii:

N1 ( – ) = 855 (37408 – 17451) * 0,882 = 15049773 mii

lei

din care:

influența gradului de înzestrare tehnică:

N1( – = 855(3408.35 – 3285.8)*0,675 * 7,867 * 0,882 = +490750,7 mii lei

influența ponderii mijloacelor fixe productive:

N1() = 855 * 3408,35*(0,673 – 0,675)* 7,867 * 0,882 = -40440,64 mii lei

influența randamentului mijloacelor fixe productive (active):

N1* = 855 * 3408,35 * 0,673 (16,298 – 7,867)*0,882 = +14583877 mii lei

Gradul de valorificare a producției fabricate:

N1( – ) = 855 * 37408 (0,842 – 0,882) = – 1279353,6 mii lei

Creșterea cifrei de afaceri din activitatea de bază s – a realizat prin sporirea cantității de produse fabricate, ca urmare a creșterii productivității muncii. Dar, comparativ cu rezultatele perioadei precedente gradul de valorificare a a scăzut, ceea ce are influență negativă asupra vitezei de recuperare a fondurilor investite, pentru creșterea gradului de înzestrare tehnică a muncii în vederea intensificării forței productive. În fapt, gradul de înzestrare s-a diminuat, cautele fiind multiple.

Un alt element care a influențat cifra de afaceri din activitatea de bază, in sensul reducerii ei, a fost scăderea numarului de angajati în perioada curentă față de periada anterioară, de la 905 salariați la 855 salariați.

Concluzia finală, care trebuie să constituie baza deciziilor care urmează a fi adoptate, este accea că firma și-a mărit cota de piață, dar cu eforturi nerecuperate în totalitate. Deciziile de care s-a amintit trebuie să se finalizeze cu efecte materializate în scurtarea termenului de recuperare a capitalului investit.

2.1.2. ANALIZA CIFREI DE AFACERI ÎN CORELAȚIE CU CAPACITATEA DE PRODUCȚIE ȘI CU CEREREA

În cifra de afaceri totală, realizată într-o anumită perioadă de timp, rezultatele activității de bază sunt preponderente. Elementele principale care, sau în raport cu care se dimensionează volumul de activitate sunt:

capacitatea de producție;

resursele (umane, materiale, financiare);

cererea de produse (piața).

Fiecare dintre aceste elemente poate constitui o restricție în formularea și aprecierea obiectivelor pentru o anumită perioadă, dar și un factor stimulator.

De aceea, în analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază, în corelație cu capacitatea de producție și cu cererea, se are în vedere tocmai măsura în care prin deciziile adoptate s-a asigurat o asemenea concordanță care să valorifice într-o proporție corespunzătoare potențialul productiv al societății.

În legătură cu cerea estimată la începutul perioadei, acesata a fost realizată în cadrul Departamentului de Marketing a S.C. ROFEP S.A. pe baza unui studiu de marketing și se referă la cererea totală a gamei de produse care intră în profilul de fabricație al mai multor agenți economici.

Din studiul de marketing la care se face referire mai sus rezultă o cerere potențială bazată pe cereri de ofertă, pentru piața externă de cca.:

Segmenți 2.070 tone / an

Magneți inelari 17,5 – 134 mm 1.450 tone / an

Magneți inelari 134 – 260 mm 3.950 tone / an

TOTAL 7.470 tone / an

Capacitatea de producție existentă a ROFEP S.A., pe respectivele grupe de produse, este următoarea:

– Segmenți 240 tone / an

– Magneți inelari 17,5 – 134 mm 240 tone / an

– Magneți inelari 134 – 260 mm 720 tone / an

TOTAL 1.200 tone / an

Se remarcă dimensiune cererii potențiale, care, în anul 1999, era de aproximativ 6 ori mai mare decât capacitatea de producție existentă a S.C. ROFEP S.A.

Pentru analiza cifrei de afaceri în corelatie cu cererea și cu capacitatea de producție a S.C. ROFEP S.A. se utilizează datele din tabelul de mai jos:

– mii lei –

Realizările din perioada anterioară, media acestora, precum și cele din perioada curentă atestă faptul că cererea nu a fost satisfăcută ceea ce înseamnă că piața nu constituie o restricție, ci, dimpotrivă, un factor stimulator. Creșterea gradului de satisfacere a cererii în perioada curentă contituie un semnal care trebuie luat în considerare.

Gradul de folosire a capacității de producție pune în evidență, pe lânga rezultatele relativ bune, rezervele existente pentru sporirea producției fără investiții suplimentare.

O altă concluzie este accea că S.C. ROFEP S.A. s-a preocupat, în general, de reducerea imobilizărilor în stocuri de produse finite și facturi neîncasate, fapt atestat de evoluția raportului dintre cifra de afaceri din activitatea de bază și producția fabricată.

Modelul de determinare a cifrei de afaceri minime. Deosebit de important este determinarea cifrei de afaceri minimă deoarece aceasta asigură existența, supraviețuirea companiei, situație în care beneficiul (profitul) este zero.

CA =

în care:

CA = cifra de afaceri minimă;

= suma totală a cheltuielilor variabile;

F = cheltuielile fixe totale.

Deci cifra de afaceri minimă pentru care S.C. ROFEP S.A. nu va obține profit dar nu va lucra nici în pierdere este egală cu:

CA = 7886664 mii lei + 1506051 mii lei = 9392705 mii lei

2.2. ANALIZA CALITĂȚII PRODUSELOR ȘI A EFECTELOR ECONOMICO-FINANCIARE AL MODIFICĂRII ACESTORA

Îmbunătățirea calității producției reprezintă un obiectiv esențial al oricărei societăți comerciale în vederea creșterii eficienței activității economico-financiare, a competitivității pe piața internă și externă. Calitatea producției este o noțiune complexă, fiind definită ca măsura în care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice sociale și de exploatare, satisfae nevoia pentru care a fost creat.

Astfel, o deosebită importanță o reprezintă analiza calității producției diferențiată pe calități. Pentru realizarea acestui tip de analiză sunt necesare datele sintetizate în tabelul următor:

După cum s-a observat, informațiile prezentate în tabel se referă la produsul “Segmeți”. S-a ales acest produs spre analiză datorită, pe de o parte a cererii foarte mari pe piața internațională, dar și pentru profitul pe care îl obține S.C. ROFEP S.A. în urma comercializării lui (100%).

Pentru analiza calității la nivelul produsului respectiv este necesară utilizarea coeficientului mediu de calitate ().

= sau =

unde: qi = cantitatea de produse din fiecare clasă de calitate;

gi = ponderea calității (a fiecărei clase) în totalul producției;

ki = cifra care indică calitatea (I, II, III)

Deci,

o = = 1,67

1 = = 1,68

I = * 100 = = 100,6%

Cum

1 > 0 situația produsului, din punct de vedere a calității lui, este favorabilă.

Pentru calcularea coeficientului mediu de calitate se mai poate utiliza și prețul mediu de vânare, caz în care formula de calcul este următoarea:

= sau =

Deci

0 = = 56520 lei

1 = = 59720 lei

I = = 105,66 %

Cum

> rezultă că produsul analizat (segmenți, din grupa feritelor dure) a suferit, în perioada analizată, o îmbunătățire din punct de vedere calitativ.

3. MEDIUL EXTERN

3.1 OFERTA

SC ROFEP SA, conform statutului propriu, are ca obiect principal de activitate producerea și comercializarea componentelor electronice (ferite), componenete electrotehnice (perii electrice carbonice), subansamble electromagnetice (circuite magnetice, seturi fișe antiparazitare, banda magnetică plastoferita), subansamble mecanice (închizatori magntici), utilaje specifice (atomizoare, mori cu bile, cuptoare tratamente termice, etc.), S.D.V.-uri, alte servicii auxiliare.

SC ROFEP SA produce în prezent 19 tipuri de materiale din ferită, după cum urmează:

FERITE DURE: 8 tipuri de materiale, din care:

5 tipuri din ferita de Bariu (codificate FB-1, FB-2.1., FB-3 și FB-4)

3 tipuri din ferita de Stronțiu (codificate FS-4.1., FS-4.2., FS-5)

FERITE MOI: 11 tipuri de materiale, din care:

8 tipuri din Mangan-Zinc (codificate MZ-1 … MZ-8)

3 tipuri din Nichel-Zinc (codificate NC-4, NC-5, NC-6)

Energia maximă (BH)max pentru ferite dure este de 3,1 – 4,5 MgsQe și pot opera până la temperaturi de 2500 C, cu excepția materialelor tip FB-3 și FB-4 care operează până la temperaturi de 1000C.

La sfârșitul anilor ’80, SC ROFEP SA a dezvoltat un nou profil de fabricație, respectiv fabricarea de perii colectoare pentru motoare electrice și alte materiale cărbunoase, în patru tipuri de materiale, și anume:

materiale – grafit (codificate MGR)

electrografit (codificate EGR)

bachelit – grafit (codificate BGR)

carbon – dur (codificate CDR)

Gama de produse a SC ROFEP SA cuprinde, în principal următoarele sortotipodimensiuni de ferite:

Ferite dure:

Magneți anizotropi paralelipipedici, cu aplicații în circuitele magnetice:

ferite de bariu azinotropic (FB-2.1. și FB-2.2.), 42 tipodimensiuni cu:

L = 100,3 1604,2 mm

I = 60,3 1042,7 mm

h = 6,50,1 150,15 mm

ferite de stronțiu anizotropic (FS-4), 41 tipodimensiuni cu:

L = 10,30,3 1654,2 mm

I = 6,10,2 1062,7 mm

h = 6,50,1 150,15 mm

Magneți cilindrici și inelari anizotropi cu aplicații pentru difuzoare, din ferite de bario anozotrope (FB-2.1. și FB-2.2.), 82 tipodimensiuni cu:

Dext = 17,50,5 2205,5 mm

Dint = 7,5-0,3 1023 mm

h = 30,1 230,15 mm

Ferite moi:

miezuri tip antenă pentru radioreceptoare

miezuri tip E pentru lămpi

miezuri tip U și jugular pentru TV

miezuri tip oală pentru telefonie

PUNCTELE FORTE din punct de vedere al produselor realizate sunt următoarele:

La magneții inelari mici (D = 17,5 134), deși concurența este mare pe piața internațională, prețul de cost se încadrează în eficiența zonei europene, în somparație cu media, China, Taiwan, Koreea.

Sistemul de livrare este via terra, cu termen de livrare 15 zile.

Durata medie de producție este de maxim 30 zile (inclusiv livrarea). Pentru comenzi bazate pe desene speciale, termenul poate fi de 60 de zile (la temă, inclusiv matrițe).

Pentru magneți inelari cu diametru de peste 134 mm, societatea este al 3-lea producător din lume și singurul din zona est-europeană pentru ferite dure / magneți inelari cu diametrul de 260 mm.

PUNCTELE SLABE din punct de vedere al produselor realizate sunt direct legate de limitările tehnologice existente, care au următoarele implicații:

Amestecul elementelor componente de bază / pulberi este neomogen din cauza lipsei dozatoarelor;

Nu se controlează granulația amestecului de pulberi și ne se asigură astfel separarea granulelor într-o anumită plajă, ceea ce influențează parametrii magnetici ai produsului final.

Implicațiile neomogenități granulației se reflectâ în întreg procesul tehnologic astfel:

la presare, fiind mediu umed, în matrițe cu hârtie absorbantâ, apa nu este îndepărtată în mod omogen și nu se asigură omogenitatea granulației;

la calcinare, neomogenitatea granulației conduce la densități diferite a elementelor componente, ceea ce conduce la un câmp magnetic inconstat pe toată masa produsului și astfel magnetul realizat nu asigură parametrii magnetici ceruți prin comandă.

Pe de altă parte, cuptoarele fiind vechi (cărămidă spartă), nu există posibilitatea controlului automat al temperaturii de calcinare;

La rectificare (urmare a calcinării necontrolate, apar tensiuni și cca 40% din piesele prelucrate prin rectificare crapă);

Controlul final evidențiază forma geometrică inconstantă (conform cu normele Philips) și parametrii magnetici neconformi cu comanda.

Din cele prezentate mai sus rezultă necesitatea implementării controlului interoperațional, pe flux, precum și necesitatea dotării cu aparatură modernă a acestuia, cât și a controlului final în scopul asigurării unei calități constante a produselor realizate.

3.2. CEREREA

Analiza situatiei actuale a S.C. ROFEP S.A. a relevat că activitatea de bază a societății este concentrată pe producție, profilul principal de fabricație, pe grupe de produse, fiind următorul:

ferite dure, care cuprind segmenți și magneți inelari;

ferite moi;

alte produse.

Structura și evoluția ponderilor diferitelor grupe de produse în vânzările totale ale societății, în perioada 1995 – 1999, se prezintă astfel:

Ca structură, se remarcă creșterea ponderii vânzarilor de ferite dure de la 45,2% in anul 1995 la 71% in anul 1999.

Ponderea în vânzari a feritelor moi a scăzut în perioada de referință de al 24,2% în anul 1995 la 10% in anul 1999.

Din punctul de vedere al segmentării pe destinații a vânzărilor, în perioada de referință se constată un volum important destinat exportului, astfel:

Creșterea ponderii exportului în vântările societății de la 16% în anul 1995 la 64% în anul 1999, indică capabilitatea societății de a se adapta exigențelor clienților străini.

Din puncul de vedere al segmentării geografice a vânzărilor, situația din anul 1999 se prezintă astfel:

Total export 100%

din care:

Europa Centrală și de Vest 99,6%

S.U.A. 0,04%

Se constată orientarea preponderentă a exporturilor spre Europa Centrală și de Vest, distanțele relativ mici cu implicații directe în costuri reprezentând un argument în atragerea clienților respectivi.

Societatea practică exportul direct către clienții externi și exportul prin comisionari.

Principalele obiective ale strategiei de marketing pentru piața externă sunt următoarele:

menținerea piețelor externe acuale și dezvoltarea volumului de vânzari;

pătrunderea pe noi piețe în cadrul C.E.E.;

asigurarea de materii prime și materiale superioare calitativ, pe baza resurselor obținute din export;

3.3. Clienții

Produsele societății sunt destinate în principal fabricanților de difuzoare, motoare, bunuri de larg consum, automobile, etc.

Se apreciază că societatea deține un portofoliu de clienți numeroși și stabili. Principalii clienți în anul 1999 au fost următorii:

Pondere in

La intern: vânzări totale

Automobile Dacia S.A. – Pitești 10%

Actic S.A. – Găești 4%

ElectroArgeș S.A. – Pitești 3%

Electromagnetica – București 2%

La export:

B&C Speakers – Italia 27%

Tonsil – Polonia 17%

Ilies – Germania 17%

R.C.F. – Italia 3,5%

I.M.I. – S.U.A. 3,4%

Anstoss – Austria 3,2%

Vânzarea produselor către clienți se realizează pe bază de comenzi și contracte comerciale care prevăd condițiile de livrare, calitate, garanție și plată.

3.4. Piața potențială

Dată fiind orientarea preponderentă a vânzărilor societății din perioada ultimilor ani către segmentul de piață care solicită ferite dure și către export, în principal Italia, Germania și S.U.A., se prezintă în continuare cererea potențială de astfel de produse, segmentate în magneți inelari și segmenți.

Clienți și cereri potențiale:

Din cele prezentate rezultă o cerere potențială bazată pe cereri de ofertă, pentru piața externă de cca.:

Segmenți 2.070 tone / an

Magneți inelari 17,5 – 134 mm 1.450 tone / an

Magneți inelari 134 – 260 mm 4.250 tone / an

TOTAL 7.770 tone / an

Capacitatea de producție existentă a ROFEP S.A., pe respectivele grupe de produse, este următoarea:

– Segmenți 240 tone / an

– Magneți inelari 17,5 – 134 mm 240 tone / an

– Magneți inelari 134 – 260 mm 720 tone / an

TOTAL 1.200 tone / an

Se remarcă dimensiune cererii potențiale, care, în anul 1999, era de aproximativ 6 ori mai mare decât capacitatea de producție existentă a S.C. ROFEP S.A.

3.5. CONCURENȚA

Pe piața internă, S.C. ROFEP S.A. este producător unic pentru majoritatea produselor.

Într-o mică măsură, concurenți pe plan intern sunt:

S.C. AFERO S.A. – București, pentru produsele tip ferită, cu aplicații speciale, obținute prin microproducție bazată pe cercetări proprii și utilizate în producția de apărare / radiolocație;

S.C. UMEB S.A. – București, pentru perii electrice carbonice, necesare propriei producții de motoare electrice.

Pe piața externă, principalii producători și concurenți ai ROFEP S.A., structurați pe grupe de produse, sunt:

Ferite dure – segmenți:

T.D.K – Germania, Japonia și țări din Extremul Orient;

PHILIPS – Germania, Polonia, Franța;

USINE CARBON – Franța;

PACIFIC METALS – Coreea de Sud;

HITACHI METALS EUROPE – Japonia / Germania.

Ferite dure – magneți inelari:

Grupa 17,5 – 134 mm

DMGC MAGNETICS – China;

GP ELECRONICS LTD – India;

HITACHI METALS EUROPE – Japonia / Germania;

PHILIPS – Polonia;

SUPERGAUSS – Brazilia;

BEC PRODUKT – Germania;

ITACA – Italia;

PRAMET – Bulgaria;

NEW FAVOR INDUSTRY CO. LTD – Taiwan.

Grupa 134 – 260 mm

HITACHI METALS EUROPE – Japonia / Germania;

SUPERGAUSS – Brazilia;

BEC PRODUKT – Germania;

PRAMET – Bulgaria;

NEW FAVOR INDUSTRY CO. LTD – Taiwan

PACIFIC METALS – Coreea de Sud.

Petru ferite moi concurența este mai puternică, firmele importante fiind SIEMENS – Germania, PHILIPS – Olanda, THOMPSON, T.D.K. – Germania, precum și firme mai puțin performante din Rusia, India, Taiwan, Coreea de Sud.

Pentru a putea face față competiției, firma practică prețuri corelate cu calitatea, cu diferențieri în funcție de client, calitate, etc.

Astfel,

prețul mediu oferit și practicat de ROFEP S.A. pentru segmenți este de 5 USD / Kg. cu profit 100%. Prețul mediu practicat pe piața internațională este de 7 – 10 USD/Kg., în funcție de tipodimensiuni, calitate, cantitate, furnizor / client.

magneți inelari grupa 17,5 – 134 mm, prețul mediu practicat de ROFEP S.A. este de 1,2 – 1,4 USD / Kg., cu profit mediu de 3 – 5 %, in timp ce prețul de pe piața internațională este de 0,9 – 1,2 USD/Kg., funcție de tipodimensiuni, calitate, client, etc.

magneți inelari grupa 134 – 260 mm, prețul mediu cerut de ROFEP S.A. este de 1,6 – 1,9 USD / Kg., în timp ce competitorii externi practica 2 – 4 USD/Kg., în funcție de tipodimensiuni, calitate și producător / client.

III

CONCLUZII

Se face necesară, la finele acestei lucrări, conturarea unei imagini de ansamblu, atât a contextului economic cât a rezultatelor, per ansamblu, ale societății ROFEP S.A.. Acest lucru sta la baza adoptarii strategiei de piata optime.

O strategie de piață completa este rezultatul îmbinarii unui ansamblu de cinci variante strategice (sau mai multe, daca se iau in considerație si alte fațete ale pieței), respectiv cate una din fiecare grupa, desemnând poziții ale întreprinderii fața de diferitele aspecte ale pieței.

In condițiile în care, nu se intrevede prea curând o infuzie de capital, pentru aceasta firmă, strategia de piață va trebui sa fie destul de rezervată.

Strategia de piața propusa pentru aceasta firma este cea care îmbina urmatoarele variante strategice: menținerea pe piața, strategie diferențiata in ceea ce priveste structura pieței, adaptiva la schimbari, strategia exigenței medii fața de piața si defensiva fața de nivelul competiției.

Strategia defensiva va presupune mentinerea pentru moment a cotei de piața existente. O strategie ofensiva va putea fi adoptata in momentul obtinerii de fonduri pentru retehnologizare.

Ceea ce atrage atenția și trebuie încă o dată subliniat, este cadrul deosebit de privilegiat în care își desfașoară activitatea S.C. ROFEP S.A.. Concurenta aproape inexistentă pe plan local, cererea foarte mare pe plan internațional (depășește cu mult capacitatea de producție a companiei) influențează în mod pozitiv activitatea de producție a întreprinderii.

Cu ajutorul institutelor romane de cercetare si datorita cercetarilor facute de intreprindere insasi, au fost asimilate noi tipuri de materiale, din care sunt produse ferite pentru echipamente radio-Tv si de telecomunicatii.

In scopul cresterii nivelului de integrare a produselor, Rofep SA va dezvolta productia de: inchizatori magnetici, aparate pentru tratamentul magnetic al apei, separatori magnetici, aparate pentru magnetoterapie.

Echipamentele existente pot fi usor adaptate pentru o mare varietate de produse.

Diversificandu-si gama de produse si imbunatatind calitatea acestora, Rofep va putea deveni unul dintre cei mai importanti producatori de ferite (in principal de magneti pentru difuzoare de mare capacitate) din Europa. Volumul productiei pentru export va reprezenta aproximativ 80% di totalul productiei de ferite si aproximativ 50% din productia totala. Produsele vor fi exportate in: Italia, Germania, Polonia, Austria, Anglia, Bulgaria, U.S.A.

În legătură cu rezultatele obținute de S.C. ROFEP S.A. în ultima perioada se observă o creștere per ansamblu, dar, în același timp se face simțită o investiție în echipamente și tehnologii noi care:

să amelioreze calitatea produselor, în primul rând datorită concentrării spre piața externă;

să sporească per total și pe sortimente capacitatea de producție a societății.

Cu ajutorul implementării unor tehnologii noi se vor putea elimina și punctele slabe, din punct de vedere al produselor realizate:

amestecul elementelor componente de bază / pulberi este neomogen din cauza lipsei dozatoarelor;

nu se poate controla granulația amestecului de pulberi și nu se asigură astfel separarea granulelor întro anumită plajă, ceea ce influențează parametrii magnetici ai produsului final.

cuproarele fiind vechi (cărămida spartă), nu există posibilitatea controlului automat al temperaturii la calcinare.

S.C. ROFEP S.A. va trebui să-și concentreze activitatea de producție spre realizarea de ferite dure (segmenți, magneți inelari) a căror cerere internațională este în continuă creștere.

Indicatorii de rezultate obținuți de întreprindere în perioada 1997 –1999, cum ar fi producția exercițiului, cifra de afaceri din activitatea de bază, sau valoarea adăugată, au înregistrat o creștere din punct de vedere valoric. Nu trebuie uitat că în anii 1998 și 1999 inflația înregistrată a depașit 40%, ceea ce a cotribuit la o creștere falsă a acestor indicatori.

În ceea ce privește cifra de afaceri, se poate observa ca valoarea înregistrată in anul 1999 depășește cu mult cifra de afaceri minimă (care asigură obținerea de profit zero).

Scăderea numărului de salariați, reducerea timpului mediu de muncă pe un salariat, valoarea adăugată medie la 1 leu producție a exercițiului au influențat în mod negativ evoluția valorii adaugate. Se observă o creștere deosebită a productivității medii orare 154% în anul 1999 față de anul 1998.

Analiza activității de producție pe utilizând indicatorii – coeficient mediu de sortimet și coeficient mediu de structură – relevă faptul că programul de producție a fost realizat și depășit pe total, dar la unul din sortimente (ferite moi) nu s-a realizat nivelul prevăzut. Explicația este faptul că cererea pentru ferite moi este în scădere pe piața internațională, iar pe piața românească este redusă. Acest lucru duce la propunerea unei strategii de piața de tip diferentiat.

Punctele forte, din punct de vedere al rezultatelor realizate, și care este necesar să fie puse în evidență sunt:

la magneți inelari mici deși concurența este puternică pe piața internațională, prețul de cost reprezintă un avantaj deosebit, încradându-se în eficiența zonei europene, în comparație cu media, China, Taiwan, Coreea.

pentru magneți inelari mari, societatea este al 3-lea producător din lume și singurul din zona est-europeană pentru ferite dure / magneți inelari cu diametrul 260mm.

În concluzie, investiția în tehnologii de vârf de face necesară tot mai puternic, cu atât mai mult cu cât S.C. ROFEP S.A. reprezintă unul din punctele pe obținere de profit în industria românească, cu o imagine internațională favorabiă și deja formată, cu o cerere pentru produsele realizate foarte mare. Se va putea, astfel, elimina punctele slabe, ajungându-se și la situația de a reuși respectarea standardelor internaționale impuse de cel mai puternic competitor – Philips.

BIBLIOGRAFIE

C. Florescu, V. Balaure, St. Boboc, I. Catoiu, V. Olteanu, N.Al.Pop: “Marketing”, Grup Academic de Marketing si management, Bucuresti 1992.

Dumitru Margulescu: “Analiza economico-financiara a societatilor comerciale”, Ed. Tribuna Economica, 1994

Academia de Studii Economice – cartedra de Economie Politica: “Economie Politica”, Bucuresti 1992

Pierre – Luis Dubois, Alain Jolibert:” Marketing”, Ed. Economica 1994

D. Patriche “Economia Comertului”

Bilant Contabil 1999 – Contul de profit si pierderi al SC Rofep SA.

Monitorul Oficial