Fundamentarea Strategiei de Dezvoltare a Productiei

Fundamentarea strategiei de dezvoltare a producției

CUPRINS

CAP. I – Concepte de baza ale managementului producției agroalimentare

1.1 Locul si rolul industriei alimentare in economia României

1.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de productie

1.3. Structura industriei alimentare

1.3.1. Industria de prelucrare a cărnii

CAP. II – Evoluția societății comerciale și diagnosticul acesteia

2.1. Obiecul de activitate

2.2. Obiectivele proiectate

2.3. Capacitatea de productie

2.4. Profilul de producție

2.4.1 Producția realizată

2.4.2. Productia prognozata

2.4.3. Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

2.5. Justificarea necesitatii si oportunitatii realizarii productiei proiectate

CAP. III – Stabilirea amplasamentului și dimensiunii unei intreprinderi agroalimentare

3.1 Stabilirea dimensiunilor suprafețelor de producție și de depozitare

3.2. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru productie

3.3. Etapele procesului de amplasare

3.4. Metode de amplasare

3.5. Fundamentarea elaborării planului general de organiazare a firmei

CAP. IV – Alegerea și descrierea schemei adoptate și de analiză a factorilor de producție

4.1. Schema tehnologică a salamului semiafumat Kosarom

4.2. Descrierea procesului de fabricație

4.3. Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare și ale produslui finit

CAP. V – Optimizarea producției cu ajutorul metodelor economice

5.1. Programare liniara

5.2. Metoda PERT

5.3. Metoda CPM (metoda drumului critic) Metoda CPM (metoda drumului critic)

5.4. Metoda „Just in Time” (J.I.T)

5.5. Arborele de decizie

CAP. VI – Concluzii

CAP. VII – Bibliografie

CAP. I – Concepte de baza ale managementului producției agroalimentare

Locul si rolul industriei alimentare in economia României

Industria alimentară este ramura cu cea mai largă arie de repartiție pe suprafața globului, fiind singura ramură industrială care nu lipseste în niciun sat, chiar dacă uneori este vorba de o dezvoltare rudimentară. Pentru un număr mare de state în curs de dezvoltare, industria alimentară deține locul principal în volumul total al industriei.

Industria alimentara asigură păstrarea și conservarea produselor alimentare, având ca scop, perfecționarea continuă a tehnicilor de prelucrare, dar și asigurarea calitatii superioare a produselor.

Indiferent de teoriile economice acceptate de-a lungul timpului, știința economică pune în evidență importanța industriilor agroalimentare și agroindustriale în antrenarea ramurilor din amonte și din avalul agriculturii în demarajul economic, relevând rolul central al acestora în dezvoltarea țărilor care posedă oportunități pentru expansiunea sectorului agricol și industrial – materii prime și forță de muncă relativ ieftină.

Sectorul agroalimentar românesc, văzut prin prisma a doar două din componentele sale, agricultura și industria alimentară, deține un rol important în economia națională, atât sub aspectul populației ocupate cât și al valorii adăugate create. Dacă luăm în considerare întreg sectorul agroindustrial, care include ca ramuri primare agricultura, silvicultura, pescuitul și exploatarea forestieră, împreună cu industriile prelucrătoare adiacente, este evident că acesta deține circa jumătate din populația ocupată și peste o treime din valoarea adăugată obținută. Dezavantajul este dat de faptul că poziția majoritară în aceste structuri revine ramurilor primare și în mod deosebit, agriculturii.

După anul 1990 numărul întreprinderilor private din acest sector a crescut la aproximativ 20.000 unități prelucrătoare, înregistrate la Registrul Comerțului. Ponderea întreprinderilor private în totalul producției alimentare a crescut continuu, în prezent industria alimentară fiind formată, în principal, din întreprinderi mici (peste 80% dintre ele angajând mai puțin de 10 persoane), doar 3-4% din întreprinderi având mai mult de 250 de angajați.

Producția fizică a sectorului în cauză a scăzut însă constant după 1990, situație explicată prin reducerea cererii interne, competitivitatea scăzută a industriei alimentare pe piața internă și externă și oferta redusă de produse agricole materii prime. Reducerea subvențiilor la consumatori și declinul general al puterii de cumpărare a populației au contribuit la reducerea cererii iar produsele alimentare românești s-au confruntat cu concurența produselor importate (zahăr, ulei rafinat, produse lactate și carne).

În mod evident, în privatizarea industriei alimentare s-a văzut soluția optimă de

eficientizare a sectorului

Industria alimentară din România înregistrează o cifră de afaceri de aproape zece miliarde de euro anual, are o contribuție de 8% în Produsul Intern Brut (PIB) și asigură locuri de muncă pentru aproape 200.000 de angajați, potrivit datelor Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta

Industria alimentară în România

Pe aceasta structura a sectorului agricol ce avantajeaza Romania si o pozitioneza alaturi de state ale Uniunii Europene precum Franta, Polonia, Spania si Italia, s-a construit o industrie alimentara bine articulata in perioada economiei socialiste, aceasta fiind principala contribuitoare la plata integrala a datoriei statului roman pentru imprumuturile externe din anii 70.

Din nefericire, aceasta industrie se prabuseste imediat dupa 1989 urmarind de aproape faramitarea marilor exploatatii agricole de stat, subfinantarea incurajarii lucrarii individuale a loturilor si a neincurajarii procesului de asociere libera a acestora. Primele care se vor prabusi vor fi depozitele de cereale plasate de obicei in apropierea garilor, urmate de pepinierele pomicole si statiunile de cercetare, ambele care vor accelera declinul contributiei agriculturii si industriei alimentare in PIB. Au urmat céntrelele de morarit din mediul rural, sectoarele industriale de panificatie si conservare a fructelor si legumelor.

Industria alimentara din Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproape 9,76 miliarde de euro in 2010, avand o contributie de 8% in Produsul Intern Brut (PIB) si asigurand locuri de munca pentru aproape 185.000 de angajati, potrivit datelor Federatiei Patronale Romane din Industria Alimentara – Romalimenta. Ramura de procesare a carnii detine cea mai importanta contributie in sectorul industriei alimentare, cu o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro, urmata de panificatie, cu 1,1 miliarde de euro, si de bauturile racoritoare nealcoolice, cu un miliard de euro. De asemenea, cu o pondere de 840 de milioane de euro in total industrie alimentara se afla ramura de productie a carnii, iar produsele lactate inregistreaza o cifra de afaceri de 800 de milioane de euro.

1.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de productie

Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul economiei nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara activitatile de productie specifice profilului ei.

Întreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea de profit.

Scopul principal al unei întreprinderi consta în fabricarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui context relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joaca alternativ unul sau altul din aceste roluri.

Privita în ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, întreprinderea este atât utilizatoare de resurse, cât si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice.

Prin obiectul activitatii ei, o întreprindere industriala are rolul de a administra cu eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmica si integrala a productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor de productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor.

În contextul noilor abordari ale conceptului de întreprindere în economia de piata, aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, în vederea oferirii pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai.

În functie de profilul activitatii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub forma de:

bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie, echipamente de productie etc.)

bunuri materiale pentru consum individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinta îndelungata s.a.)

lucrări (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura)

servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).

ATRIBUTIUNILE ÎNTREPRINDERILOR MODERNE DE PRODUCTIE

Rol activ al întreprinderii industriale în procesul de dezvoltare a economiei nationale se realizeaza prin atributiile sale în domeniile prezentate în figura 1.2 .

Fig.1.2 – Principalele atribuții ale întreprinderilor în cadrul economiilor moderne

Referitor la aceste atribuții. facem urmatoarele precizari:

1) În domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executarii si controlului îndeplinirii lor, atributiile se împart în doua mari grupe:

Privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, unde întreprinderea

realizeaza dimensionarea judicioasa a economiei, tinând seama de misiunea ei si obiectivele

strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, întreprinderea asigura:

studierea si cunoasterea temeinica a pietei interne si externe;

contractarea întregii productii;

valorificarea la maximum a potentialului productiv prin utilizarea integrala a capacitatii de productie;

asigurarea folosirii rationale a fortei de munca si largirea profilului de fabricatie;

elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme si stabilirea sarcinilor ce revin subunitatilor de productie, sectiilor, atelierelor s.a.

b) Privind executia indicatorilor economici, întreprinderea:

urmareste îndeplinirea ritmica si integrala a acestora;

tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca si a celorlalti indicatori

.

2) În domeniul productiei, întreprinderea:

organizeaza si asigura îndeplinirea programelor de productie în conditii de eficienta ridicata;

asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor în corelare cu termenele contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare în productie;

asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti;

organizeaza controlul tehnic de calitate;

ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori materiale si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase;

foloseste rational, întretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe;

asigura încarcarea optima a capacitatilor de productie;

aplica normele de protectie si igiena muncii s.a.

3) În domeniul comercial, întreprinderea are atributii ce se pot încadra în trei grupe:

Aprovizionarea tehnico-materiala. Întreprinderea are ca atributii:

elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala;

asigurarea bazei materiale necesare realizarii în bune conditii a sarcinilor de plan;

încheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare;

elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare;

ia masuri pentru preîntâmpinarea formarii de stocuri supranormative si pentru valorificarea operativa a celor disponibile;

asigura receptia materialelor, depozitaretie, sectiilor, atelierelor s.a.

b) Privind executia indicatorilor economici, întreprinderea:

urmareste îndeplinirea ritmica si integrala a acestora;

tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca si a celorlalti indicatori

.

2) În domeniul productiei, întreprinderea:

organizeaza si asigura îndeplinirea programelor de productie în conditii de eficienta ridicata;

asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor în corelare cu termenele contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare în productie;

asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti;

organizeaza controlul tehnic de calitate;

ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori materiale si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase;

foloseste rational, întretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe;

asigura încarcarea optima a capacitatilor de productie;

aplica normele de protectie si igiena muncii s.a.

3) În domeniul comercial, întreprinderea are atributii ce se pot încadra în trei grupe:

Aprovizionarea tehnico-materiala. Întreprinderea are ca atributii:

elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala;

asigurarea bazei materiale necesare realizarii în bune conditii a sarcinilor de plan;

încheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare;

elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare;

ia masuri pentru preîntâmpinarea formarii de stocuri supranormative si pentru valorificarea operativa a celor disponibile;

asigura receptia materialelor, depozitarea si conservarea lor s.a.

Marketing si desfacere. Întreprinderea:

încheie contracte economice si urmareste executarea întocmai a acestora;

urmareste livrarea produselor la termenele si în condtiile prevazute în contracte;

participa la prospectarea pietei interne si externe în scopul cunoasterii cerintelor consumatorilor;

asigura reclama, participa la expozitii si târguri, elaboreaza si difuzeaza cataloage comerciale;

ia masuri pentru introducerea în fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea prin contracte sau comenzi ferme;

rezolva reclamatiile referitoare la calitatea productiei, cantitatea si termenele de livrare s.a.

c) Comertul exterior si cooperarea economica internationala.Întreprinderea:

încheie contracte cu beneficiarii externi, asigurând fundamentarea indicatorilor economici pentru export pe baza de contracte, contracte-cadru, comenzi sau conventii;

actioneaza pentru asigurarea necesarului de comenzi si contracte pe perioade cât mai lungi, intrarea în raporturi de cooperare cu întreprinderi si firme din alte tari;

se ocupa cu organizarea corespunzatoare a productiei destinate exportului, de realizarea si livrarea fondului de marfa destinat beneficiarilor externi;

urmareste permanent cresterea eficientei financiar-valutare a operatiilor de comert exterior;

4) În domeniul financiar-contabil, atributiile se încadreaza în doua grupe:

Întocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli. Întreprinderea:

elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute cheltuielile si sa obtina beneficii;

stabileste nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse;

ia masuri pentru executarea întocmai a bugetului de venituri si cheltuieli si crearea resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor de productie si de circulatie, desfasurarea normala a activitatii economice, constituirea fondurilor proprii, rambursarea creditelor bancare precum si mentinerea echilibrului între venituri si cheltuieli.

Alte atributii. Întreprinderea:

organizeaza si exercita controlul financiar-preventiv si controlul gestionar de fond asupra gospodaririi mijloace-lor materiale si banesti;

organizeaza si conduce contabilitatea, întocmind bilantul contabil si situatia principalilor indicatori economico-financiari;

stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile executate;

face inventarierea bunurilor din patrimoniul întreprinderii s.a.

5) În domeniul cercetarii si dezvoltarii, atributiile întreprinderii se împart în trei grupe:

Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introduce-rea progresului tehnic.Întreprinderea:

elaboreaza în colaborare cu institutele de cercetare si proiectare de profil:

planuri proprii de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de introducere a progresului tehnic;

studii, documentatii si proiecte privind realizarea de produse noi si modernizarea celor existente, dezvoltarea si modernizarea utilajelor, reutilari, extinderi de capacitati, perfectionari de tehnologii s.a.;

aplica în productie si valorifica studiile si cercetarile stiintifice;

organizeaza activitatea de inventii si inovatii;

asigura informarea, documentarea si propaganda tehnico-stiintifica.

b) Investitii si constructii. Întreprinderea:

elaboreaza planurile de investitii, de finantare si creditare a acestora;

încheie contracte de antrepriza si contracte de livrare a utilajelor, corelate cu termenele devpunere în functiune;

urmareste realizarea obiectivelor de investitii si aproba receptia investitiilor care intra în componenta sa.

c) Organizarea conducerii, a productiei si a muncii. Întreprinderea asigura:

organizarea pe baze stiintifice a activitatii de conducere si de productie;

efectuarea de studii privind perfectionarea structurii organizatorice;

aplicarea celor mai moderne si eficiente metode de organizare, programare si urmarire, de optimizare a fluxurilor de fabricatie;

îmbunatatirea organizarii si normarii muncii, organizarea rationala a locurilor de munca si a muncii pe schimburi;

aplicarea studiilor si proiectelor de organizare s.a.

6) În domeniul activitatilor de personal, întreprinderea:

organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, încadrarea în munca si promovarea personalului;

stabileste indicatorii referitori la asigurarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca pe meserii si specialitati;

organizeaza perfectionarea pregatirii personalului muncitor;

asigura salarizarea personalului, aplicarea formelor de stimulare materiala;

ia masuri pentru îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca, folosirea rationala a fortei de munca si respectarea disciplinei muncii;

ia masuri pentru organizarea activitatii cu caracter administrativ, pentru înfiintarea de cantine, crese, gradinite, grupuri sociale, pentru asigurarea asistentei medicale, a spatiului locativ, a bazei materiale pentru actiuni cultural-sportive, întocmirea dosarelor de pensii, luarea de masuri fata de persoanele care au comis abateri s.a.

Dupa cum subliniaza unii autori, schimbarile manifestate în productia contemporana au

avut consecinte asupra cresterii semnificatiei factorului uman, ceea ce a propulsat managementul personalului în primul plan al activitatii manageriale din cadru întreprinderilor moderne.

1.3. Structura industriei alimentare

În cazul industriei alimentare exista subramuri. Acestea se diferentiaza în functie de:

Materii prime

Procesele tehnologice utilizate

Produsele finite obținute

Industria alimentară cuprinde mai mult de 20 de subramuri (fig.1.3)

Fig. 1.3– Structura industriei alimentare

1.3.1 Industria de prelucrare a cărnii și a produselor din carne

Piata produselor din carne este determinata de rolul carnii ca aliment de baza pentru populatie, carnea continand mai multe componente importante pentru viata omului. Cresterea consumului de carne este direct proportionala cu cresterea nivelului de trai al populatiei, consumul crescand si paralel cu progresele inregistrate in sectorul zootehnic.

Pentru mai multe state, comertul cu carne si produse din carne a devenit o directie principala a comertului exterior.

În consumul alimentar se foloseste carenea diverselor specii de animale, acestea fiind preferate de catre populatie in functie de conditiile naturale, obiceiuri, traditii, nivelul veniturilor.

Sacrificarile de animale si pasari din unitatile industriale, in perioada 2012 – 2013

Tab.1.3.1

În anul 2013, sacrificările de bovine în unități industriale specializate, după numărul de capete, au crescut față de anul precedent cu 4,4%, iar sacrificările de porcine au crescut cu 6,9%. Față de anul precedent, producția de carne de bovine a crescut cu 2,3%, iar cea de porcine a crescut cu 7,2%.

Numărul de ovine și caprine sacrificate în unitățile industriale specializate a scăzut față de anul precedent cu 46,8%, iar producția de carne de ovine și caprine a scăzut, de asemenea, cu 41,7%.

Numărul de păsări sacrificate în abatoare a crescut față de anul 2011 cu 9,1%, iar producția de carne de pasăre a crescut cu 6,8%.

CAP. II – Evoluția societății comerciale S.C. KOSAROM S.A. Pașcani și diagnosticul acesteia

2.1. Obiecul de activitate

Denumirea firmei: Grupul de firme S.C. KOSAROM S.A. ,societate comerciala pe actiuni, cu capital integral privat romanesc.

Domeniu de activitate principal : producator in sectiunea carne din domeniul alimentatiei.

S.C. "KOSAROM" S.A. a devenit o companie care desfasoara o activitate extrem de complexa intr-un lant de productie integrat: producerea de furaje concentrate, reproductia, cresterea si ingrasarea animalelor si pasarilor, abatorizarea si industrializarea carnii, comercializarea carnii si a produselor din carne, devenind dupa cei 14 ani de existenta o prezenta marcanta in toate segmentele activitatii economice in care este prezenta.

GRUPUL DE FIRME KOSAROM – se imparte in 6 divizii:

KOSAROM S.A. PAȘCANI -pentru procesarea carnii de porc ;

SUINPROD S.A. ROMAN -pentru cresterea porcilor ;

AVITOP S.A. IASI -pentru cresterea si procesarea pasarilor ;

AGRICOLA TG. FRUMOS -pentru productia vegetala si cresterea bovinelor si ovinelor ;

FABRICILE DE NUTRETURI COMBINATE – TOMESTI (IASI) si ROMAN (NEAMT) pentru producerea furajelor necesare celor doua sectoare zootehnice.

KOSAROM CONSULTING S.A. IASI -ofera servicii in sectiunea Resurse Umane & recrutare din domeniul Servicii.

S.C. "KOSAROM" S.A. PAȘCANI

Obiectul de activitate al societașii este industrializarea carnii si sacrificarea animalelor (porcine), comert cu ridicata si amanuntul.

2.2. Obiectivele proiectate

Obiective pe termen lung

Obiectivul principal îl reprezintă dorința de a deveni lider pe piața europeană, acest lucru vizând introducerea în fabricație a noi produse și alocarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare de cel puțin 5% din veniturile brute.

Un alt obiectiv pe care firma își propune să-l realizeze este producerea celor mai calitative, igienice, sigure și apreciate produse comparativ cu cele ale concurenței. De asemenea, KOSAROM dorește să-și mărească de două ori spațiile necesare desfășurării activității de producție, precum și extinderea centrelor de distribuție în toată țara.

Obiective pe termen mediu

Pe termen mediu KOSAROM își propune să dispună de un personal calificat, orientat spre cooperare, comunicare, motivație și rezultate. Pentru aceasta este dispus să aloce 3% din veniturile brute ca investiție în calificarea și dezvoltarea personalului. KOSAROM aspiră la obținerea unui profit anual de minim 8%.

2.3. Capacitatea de productie

În prezent, capacitatea de productie a firmei S.C. KOSAROM S.A PAȘCANI, este următoarea: – 7.500 ÷ 8.000 tone/an carne taiata

4.000 ÷ 4.500 tone/an preparate

2.4. Profilul de producție

2.4.1 Producția realizată

Abatorizare:

7.500 ÷ 8.000 tone/an carne taiata.

Sacrificare : 800 porci/ 8 ore

Tranșare : 50 tone/ 2x 8 ore

Preparate si semipreparate din carne :

4.500 ÷ 5.000 tone/an.

30 tone / zi

2.4.2 Producția programată

Se doreste marirea capacitatii de productie de la :

800 porci / 8 ore → 1300 porci / 8 ore

30 tone/ zi → 50 tone / zi

2.4.3. Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

Activitatea de reducere a costurilor poate fi desfășurată numai acolo, unde există rezerve în acest sens, respectiv numai atunci când se cunosc natura și volumul acestor rezerve, precum și factoriicare ar putea conduce la mobilizarea lor.

În mod normal, implementarea soluțiilor de reducere a costurilor necesită eforturi,care,la rândul lor,se concretizeazăîn consum de resurse. Prin urmare,un alt criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească soluțiile de reducere a costurilor este eficiența, adică să implice un efort a cărui cost să fie justificat de efectul obținut în termeni de creștere a raportului resurse consumate/valoare creată.

Elemente esențiale în activitatea de reducere a costului

Firma în vedere următoarele:

a)      iși alege procesul de producție cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci și economic și ecologic;

b)      urmăreste să cumpere factori de producție, pe cât posibil, la prețurile cele mai mici, fără  a neglija calitatea și să reducă costurile de funcționare a lor;

c)      micșorarea consumului de factori de producție pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor;

d)     asigurara reducerea costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci și în fazele de cercetare și proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii;

e)      realizareaza obiectivelele stabilite, ținând seama de resursele disponibile, de condițiile de producție existente, în contextul restricțiilor de ordin economic;

f)       identifica produsele care generează consumuri energetice mari și a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activității de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul și evidență.

Micșorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecționarea echipamentelor tehnice de producție, a tehnologiilor de fabricație, a activității de administrare, de gestiune și conducere, stimulare materială, creșterea productivității etc.

Metode de reducere a costurilor

Costurile de productie sunt influențate factori interni, dependenți de activitatea producătorului, și de factori externi, independenți de activitatea acestuia. Printre factorii externi care inf1uentează costurile sunt: prețurile de cumpărare ale factorilor de producție si prețurile vânzare ale mărfurilor.

Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a costurilor:

Metode clasice sau hard

reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil și apă

cresterea productivitatii muncii

folosirea deplină a capacităților de producție și a spațiilor de producție

retehnologizare

dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare

reducerea costurilor calității

reducerea costului prin proiectare (design)

renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii

reducerea cheltuielilor administrativ-gospodărești

micșorarea prețurilor de desfacere

dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama

reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs

Stabilirea prețului

În cadrul politicii de preț, stabilirea prețurilor și concurența reprezintă principala problemă cu care se confruntă majoritatea firmelor. Deciziile luate în acest domeniu de către firma KOSAROM condiționează reușita firmei, pentru că incidența prețurilor poate fi observată în trei puncte cruciale:

-prețul care va fi reținut va infuența decisiv nivelul cererii și va determina volumul cifrei de afaceri;

– prețul de vânzare va determina nivelul profitului firmei, inclusiv celelalte elemente specifice: marja de piată, prețul unitar și altele;

– prețul de vânazare afișat pentru un produs infuentează percepția globală a clientului față de produs. Un preț ridicat va fi atașat imaginii de calitate, iar un preț moderat va face o impresie opusa.

Prețurile produselor agricole sunt influențate semnificativ de caracterul sezonier al producției agricole, în special al producției vegetale. Variațiile înregistrate la nivelul prețurilor îndecursul unui an, sunt determinate de perioada în care produsul se găsește pe piață, de abundența sau după caz de raritatea sa, de posibilitatea de stocare, de caracterul sezonier al consumului pentru anumite categorii de produse, precum și de existența unor produse substituibile.

Prețurile practicate de S.C. KOSAROM S.A. se situează peste media produselor din carne din România, deoarece brandul s-a poziționat încă de la început pe un nivel premium.Astfel, strategia de preț vine în completarea strategiilor de promovare (și invers) .Prețurile pe care le practică susțin aceste avantaje și ne oferă un profil al cumpărătorului – persoane care sunt atente la ceea ce mănâncă, preocupate de sănătatea lor și a familiei și care sunt dispuse să plătească mai mult pentru consuma produse de bună calitate.

2.5. Justificarea necesitatii si oportunitatii realizarii productiei proiectate

Necesitatea realizarii productiei proiectate intervine in primul rand din aspectul aconomic al unei afaceri care are o mare acoperire pe piata, cu posibilitati de extindere.

Grupul de firme Kosarom a devenit brand-ul numarul 1 al Regiunii de Nord-Est a Romaniei.

Conform unei cercetari cantitative realizate de ISRA Center Marketing Research,referitoare la piata mezelurilor din Romania, Kosarom ocupa primul loc ca marca moldoveneasca in topul preferintelor consumatorilor. La nivel national, produsele Kosarom ocupa locul al cincilea in clasamentul preferintelor producatorilor de mezeluri. Potrivit aceluiasi studiu, Kosarom este cea mai cunoscuta marca moldoveneasca de mezeluri la nivel spontan.

Calitatea deosebita a produselor Kosarom deriva si din sistemul integrat implementat de grupul de firme, care are in componenta unitati proprii de crestere a porcilor si pasarilor de carne, unitati furnizoare de materie prima („SUINPROD" Roman, AVI – TOP SA Iasi) si unitati de productie a cerealelor si furajelor (Agricola Tg. Frumos, Fabrica de Nutreturi Combinate Roman, Fabrica de NutreturiCombinate Tomesti).

Principalele criterii de care se tine cont la cumpararea mezelurilorsunt gustul si termenul de valabilitate, acestea fiind urmate de pretul produsului sirenumele producatorului.

CAP. III – Stabilirea amplasamentului și dimensiunii unei intreprinderi agroalimentare

3.1 Stabilirea dimensiunilor suprafețelor de producție și de depozitare

Tab 3.1.1

Datele de baza necesare elaborarii planului general:

Profilul de fabricare a intreprinderii;

Procesul tehnologic;

Fluxurile tehnologice;

Structura constructiilor intreprinderii;

Nivelul de specializare si cooperare;

Perspectivele de dezvoltare a intreprinderii.

Cunoasterea profilului de fabricare a intreprinderii este punctul de plecare a analizei pentru elaborarea planului general. Pentru aceasta, e necesar sa se cunoasca exact nomenclatorul produselor ce urmeaza a fi executate, cantitatea de executat din fiecare produs, precum si calitatea produselor.

Pe baza datelor referitoare la programul de productie al intreprinderii se elaboreaza procesul tehnologic si se apreciaza fluxurile de materiale si de oameni. Prin planul general de organizare, pe langa procesul tehnologic general, se vor elibera si procese tehnologice partiale sau de detaliu.

Procesul tehnologic general poate fi definit ca reprezentand totalitatea operatiilor necesare de prelucrare a materiilor prime, din momentul iesirii din depozit si intrarii in procesul de prelucrare si pana in momentul iesirii din fabricatie sub forma de produs finit.

Procesul tehnologic partial sau de detaliu reprezinta totalitatea operatiilor care se efectueaza in interiorul unei sectii sau al unui atelier, deci pe o anumita faza a procesului tehnologic.

Prin planul general de organizare, procesul tehnologic este reprezentat grafic printr-o schema a procesului tehnologic sau schema a fabricatiei, care va arata drumul pe care il parcurg materiile prime, semifabricatele si produsele finite in procesul de fabricatie, precum si legaturile functionale care se stabilesc intre diferitele unitati de productie ale intreprinderii.

Caracteristica esentiala a unei astfel de scheme de fabricatie o constituie faptul ca ea reprezinta grafic numai procesul tehnologic pe faze, fara a implica si desfasurarea spatiala, concreta pe teritoriul intreprinderii, sau a reprezenta la o anumita scara, unitatile de productie.

Elaborarea planului general necesita, de asemenea, cunoasterea si precizarea fluxurilor tehnologice si de oameni.

Fluxul tehnologic este drumul parcurs de diferite materiale in decursul prelucrarilor. In raport cu specificul procesului tehnologic pot fi adoptate trei tipuri de fluxuri tehnologice:

flux tehnologic orizontal;

flux tehnologic vertical;

flux tehnologic mixt.

Zonarea terenului intreprinderii

Proiectarea intreprinderii industriale necesita zonarea teritoriului acestora pe baza unor criterii unitare:

asemanarea operatiilor cerute de procesul tehnologic;

asemanarea mijloacelor de transport folosite;

asemanarea instalatiilor sau retelelor de instalatii energetice;

identitatea conditiilor de paza contra incendiilor;

identitatea conditiilor sanitare si de tehnica securitatii muncii.

Se pot deosebi:

Zona de productie;

Zona de intretinere;

Zona energetica;

Zona depozitelor;

Zona social – administrativa.

Zona de productie cuprinde acele cladiri sau constructii, unde se desfasoara procesele de productie de baza. In raport cu specificul acestor procese, aceasta zona se imparte la randul ei in zona de prelucrare la cald si zona de prelucrare la rece.

In cadrul zonei de prelucrare la cald, sunt amplasate acele unitati de productie, sectii, ateliere, sectoare, care dau nastere la mari degajari de fum, scantei, gaze, pericol mare de incendiu, motiv pentru care se recomanda a se amplasa cat mai izolat de celelalte unitati de productie.

Zona de prelucrare la rece grupeaza cladiri sau constructii, in cadrul carora se desfasoara restul activitatii de baza: procese de prelucrare, montaj, finisare, confectii, etc. Aceasta zona se recomanda a se amplasa in apropierea intrarilor in intreprindere, deoarece aici lucreaza majoritatea personalului.

Zona de intretinere grupeaza cladirile sau constructiile unde se desfasoara activitati de reparatii, confectionarea sculelor, etc. Aceasta zona se recomanda a fi amplasata in apropierea zonei de fabricare.

Zona energetica cuprinde cladirile sau constructiile unde sunt grupate unitatile pentru producerea energiei electrice, aburului, aerului comprimat sau statiile de transformare si depozitele de combustibil. Aceasta zona fiind o zona cu pericol de incendiu si o zona de mare trafic, trebuie amplasata tinand cont de directia vanturilor, pentru a se evita deplasarea degajarilor spre cladirile proprii sau spre cartierele de locuit. Pentru reducerea lungimii retelelor energetice sau de transport, se recomanda ca aceasta zona sa fie situata in apropierea principalilor consumatori, a depozitelor de combustibili si a cailor principale de transport.

Zona depozitelor cuprinde constructii si amenajari folosite pentru depozitarea materiilor prime, materialelor, produselor finite, etc. Se amplaseaza de-a lungul cailor de transport rutiere sau de cale ferata, necesitand un mare trafic si, de asemenea, se amplaseaza cat mai aproape de unitatile de productie pe care le deservesc.

Zona social – administrativa cuprinde diferite cladiri cu caracter administrativ sau destinate activitatilor social – culturale.

Pentru a asigura reducerea deplasarii personalului ocupat in aceasta activitate, pe teritoriul intreprinderii, se recomanda amplasarea acestei zone in imediata apropiere a intrarii principale a intreprinderii, iar pentru diferite blocuri de locuinte sau cladiri ce adapostesc (cantina, club, gradinita), se recomanda amplasarea lor in afara incintei, dar foarte aproape de aceasta. Pentru a asigura o functionalitate optima si, de asemenea, pentru a reduce cheltuielile de investitii pentru cladiri sau investitii, este necesara ori de cate ori este posibil, gruparea diferitelor unitati in blocuri constructive, pe baza unor criterii:

asemanarea proceselor tehnologice;

asigurarea conditiilor de paza contra incendiilor;

reducerea fluxului tehnologic, de transport, etc.

Pentru determinarea locului de amplasare a unitatilor de productie si a locurilor de munca in cadrul cladirilor de productie, se folosesc o serie de tehnici de calcul pe calculator. Dintre acestea, cea mai des folosita este tehnica Craft, care poate asigura o amplasare optima pentru circa 40 centre de activitate. Pentru solutionarea problemelor, programul Craft necesita ca date de intrare, fluxul intre sectoare si cheltuielile de manipulare a materialelor, impreuna cu o reprezentare schematica pentru planul existent la o anumita data, sau pentru o anumita amplasare.

3.2. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru productie

In vederea dimensionarii suprafetelor necesare activitatii viitoarelor intreprinderi se folosesc urmatoarele metode:

A. metoda prin calcul;

B. metoda prin transpunere;

C. metoda prin elaborarea unui proiect sumar;

D. metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor;

E. metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.

A.Metoda prin calcul – este cea mai exacta metoda de dimensionare a spatiilor si consta in stabilireanecesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj in parte. Petotal, pentru toate utilajele, pe baza normativelor de suprafata existente, se determina suprafetele necesarepentru servicii de intretinere, depozitare, circulatie a materialelor, etc. Suprafata totala se obtine adaugand lasuprafetele de productie, suprafetele necesare serviciilor auxiliare, suprafetele destinate administratiei, etc.

Folosirea metodei de proiectare a suprafetei de productie pe baza de calcul, necesita stabilirea, inprealabil, a unui inventar al masinilor, utilajelor si echipamentelor necesare.Necesarul de masini si utilaje se poate calcula prin metode adecvate, sau poate rezulta din gradul deproiectare tehnologica, pentru instalatiile sau agregatele unitare, constituite intr-un flux continuu defabricatie. Celelalte date referitoare la dimensiuni, performante, etc. se gasesc in fisele tehnice ale acestorasau ale unor utilaje asemanatoare. Determinarea numarului necesar de masini, utilaje sau instalatii se faceutilizand relatii de calcul care tin cont de caracteristicile tehnice, de exploatare, normele tehnico –economice, de timpul disponibil de functionare, etc.

B. Metoda prin transpunere – consta in aceea ca se pleaca de la marimea suprafetelor afectate diferitelormasini sau sectoare de activitate, de la un proiect similar existent, care se ajusteza tinand cont de necesitatilenoii intreprinderi si se corecteaza cu anumiti coeficienti de multiplicare, in raport cu cerintele ce se urmarescpentru obiectivul proiectat.

C.Stabilirea suprafetei dupa un proiect sumar – consta in aceea ca se elaboreaza un prim proiect de detaliucu caracter sumar, care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare, in raport cu solutiile adoptate,precum si asupra proportionalitatii spatiului intre zonele de activitate si echipamentele respective, urmand cape parcurs sa se faca ajustarile necesare in functie de necesitatile noii intreprinderi.

D.Metoda pe baza normativelor de utilizare a spatiilor se foloseste in mod frecvent in cazul in careanumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. Pentru aceasta categorie se stabilesc anumitenormative sau standarde, care vor fi folosite la fundamentarea suprafetelor necesare. Exemplu: normativepentru tipuri de masini, suprafete auxiliare, spatii administrative.

E.Metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii – se pot stabili o serie de coeficienti utilipentru proiectare: raporturile dintre suprafetele ocupate de constructii si cea a terenului, raporturile dintresuprafetele ocupate de constructii si suprafata utila sau coeficientul care exprima raporturile dintre spatiu sifunctiune.Suprafata necesara pentru o anumita activitate se poate calcula pe baza unor astfel de coeficienti siprin extrapolare, tinand seama de tendinta valorii acestora in viitor.

3.3. Etapele procesului de amplasare

Fundamentarea amplasării sistemului de producție necesită rezolvarea următoarelor probleme:

alegerea zonei economice;

alegerea locului de amplasare în cadrul zonei economice.

Alegerea zonei economice trebuie să ia în considerare două categorii de factori și anume factori tehnico-economici și factori sociali.

Factorii tehnico-economici sunt:

apropierea de sursele de materie primă. Acest factor are o pondere însemnată în situația în care procesul de producție necesită un volum mare de materiale, al căror transport este costisitor;

existența resurselor de combustibil. Locul de amplasare va fi stabilit în raport cu locul și capacitatea de extragere a combustibilului, în funcție de distanța de la punctul de extragere la locul de prelucrare, de caracteristicile combustibilului și de costurile specifice;

posibilitatea alimentării cu energie electrică sau cu alte forme de energie. Se va urmări reducerea distanței față de furnizorii de energie electrică, abur, aer comprimat.

existența unor resurse suficiente de apă industrială și costul aprovizionării. Se va stabili: necesarul de apă, sursele de alimentare, costul unui m3 de apă, investițiile necesare conectării la sursa de apă și costul rețelelor proprii de alimentare cu apă. Analizele vor lua în considerare resursele locale de apă, apele de suprafață, pânzele subterane. Se vor efectua cercetări hidrologice, topografice, sanitare și altele.

posibilități de transport. Se urmărește amplasarea sistemului industrial cât mai aproape de calea ferată, rețeaua de transport auto sau transport pe apă.

resursele de forță de muncă existente. Se va avea în vedere reducerea șomajului din zonă și evitarea fluctuațiilor de personal în unități deja existente.

piața de desfacere a produselor, care este un criteriu important în special în cazul produselor finite cu caracter perisabil.

3.4. Metode de amplasare

Lucrarile de specialitate prezinta mai multe metode prin care decizia de amplasare poate fi optimizata:

tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

metoda utilitatilor aplicata analizei amplasarilor

analiza dimensionala a amplasarilor

metoda pragului de rentabilitate

metoda centrului de greutate

programarea lineara, algoritmul de transport.

Tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

Tab 3.4.1

Metoda utilitatilor

Utilitatea se exprima prin gradul de satisfactie pe care-l înregistreaza decidentul optând pentru o cale sau alta de rezolvare a problemei de conducere în raport cu interesele si obiectivele sale si ale organizatiei . Teoria utilitatii a fost elaborata de John Newman si Oscar Morgenstein în 1944, formulând functiile, proprietatile si modul în care se poate aplica în procesul decizional.

Utilitatea este un indicator adimensional si permite ca valorile diferitelor caracteristici ale unei variante decizionale sa fie însumate.

Atât în cazul produselor, proceselor cât si în cel al amenajarilor utilitatea evalueaza gradul de satisfactie dupa mai multe criterii sau caracteristici care au fiecare o pondere în definirea utilitatii de ansamblu, pondere stabilita de un decident sau un grup de lucru dupa o serie de metode care elimina subiectivismul sau partizanatul.

Teoria utilitatilor se dovedeste a fi deosebit de elastica pentru ca permite includerea în analiza atât a factorilor cantitativi, fiecare exprimat prin unitati de masura specifice, cât si a factorilor calitativi exprimati prin valori relative apreciate în functie de un etalon prestabilit.

Etapele de lucru în metoda utilitatilor:

1.  Se nominalizeaza variantele de amplasare Vi, i = (1..m).

2.   Se dezvolta lista factorilor relevanti Fj, j = (1..n) care reprezinta criteriile de apreciere a variantelor de amplasare.

3.  Se aloca fiecarui factor un coeficient de importanta Kj în functie de obiectivele propuse. Se prefera ca suma acestora sa fie egala cu 1; ∑Kj = 1

4.    Se determina consecintele criteriilor de apreciere asupra fiecarei variante si se construieste matricea consecintelor. (tab. 3.4.2) astfel încât pentru fiecare amplasare Vj sunt nominalizate consecintele aij în functie de fiecare criteriu Fj.

Tab.3.4.2

Se precizeaza ca în matricea consecintelor se regasesc valorile reale exprimate în unitatile de masura caracteristice si cele calitative apreciate în valoarea lor relativa. Tabelul centralizeaza consecintele fara a tine cont de unitatea de masura specifica fiecarui criteriu de apreciere.

5.      Se alege o scara de nivel pentru a transfera consecintele în utilitati, de obicei de la 1 la 10, pentru a aprecia adimensional consecintele detasându-le de unitatile de masura.

6.    Se transforma consecintele în utilitati. Pentru fiecare factor de influenta se va identifica consecinta cea mai nefavorabila careia i se va acorda nivelul de utilitate 1, iar pentru cea mai favorabila nivelul de utilitate 10. Pentru valorile intermediare, utilitatile pot fi determinate prin interpolare sau cu relatia:

Unde :

uij – reprezinta utilitatea corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul j

aij – consecinta corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul j

(aj)u=1 – consecinta cea mai nefavorabila la nivelul factorului j

(aj)u=10 – consecinta cea mai favorabila la nivelul factorului j

7.     Se construieste matricea utilitatilor similara cu cea a consecintelor.

În tabelul 3.4.3 se vor nominaliza si valorile coeficientilor de importanta pentru fiecare criteriu de apreciere Kj.

Tab.3.4.3

8.     Se calculeaza utilitatea totala aferenta fiecarei variante de amplasare cu formula:

adica ponderând utilitatile cu coeficientii de importanta alocati si în final efectuând suma utilitatilor ponderate pe fiecare varianta de amplasare.

9.   Se face recomandarea de amplasare conform variantei cu utilitatea totala maxima.

Avantajele metodei:

–   în analiza pot lua în considerare atât factori calitativi cât si factori cantitativi de care depinde eficienta amplasarii;

–   metoda este logica si usor de aplicat si are un grad de generalizare remarcabil.

Dezavantajele metodei:

–   se induce un anumit grad de subiectivism în etapele de stabilire a factorilor si a importantei acestora în functie de obiectivul sau obiectivele propuse;

–   varianta optima rezultata nu concorda întotdeauna cu anumite considerente majore care nu au fost luate în calcul si deci varianta optima nu poate fi aplicata datorita acestor restrictii (securitatea oamenilor, riscuri etc.).

3.Analiza dimensionala în amplasarea întreprinderilor

În general când avem de rezolvat o problema multidimensionala se poate utiliza metoda elaborata de Bridgeman [4]. Sa presupunem ca avem de ales între mai multe variante de amplasare i = (1..m) carora putem sa le asociem o serie de costuri de tip scor datorate unor factori de influenta j = (1..n). Aceste costuri sunt echivalente cu Oi1, Oi2, ., Oij, ., Oin.

Fiecare factor are un coeficient de importanta de tipul W1, W2, ., Wj, Wn.

Meritul, sau valoarea, pentru fiecare varianta de localizare se obtine prin formula:

În aceste conditii se compara variantele doua câte doua:

Concluzia este stabilita de rezultatul raportului:

–   daca MA/MB>1 se alege varianta B.

–   daca MA/MB<1 se alege varianta A.

4.Metoda pragului de rentabilitate

Universalitatea pragului de rentabilitate face posibila utilizarea analizei cantitate – cost si pentru a compara economic alternativele de amplasare.

Problema se poate rezolva grafic sau algebric si comporta etape bine precizate:

1.            Se determina CF – costurile fixe si CV – costurile variabile pentru fiecare varianta de amplasare. În faza initiala pentru fiecare varianta de amplasare se determina costurile fixe CFi care sunt independente de cantitatea executata si costurile variabile CV = cV x Ng dependente de cantitatea executata Ng.

Apoi vom determina CT costurile totale pentru fiecare varianta i.

2.            Pe o diagrama cumulativa vor fi reprezentate variatiile cheltuielilor totale CTi pentru amplasamentele propuse.

3.            Printr-o analiza a rezultatelor obtinute se selecteaza localizarile care au costurile totale cele mai scazute asociate unei productii precizate. Se obtin mai multe variante fezabile în functie de cantitatea de produse executate, rezultate care vor fi interpretate si valorificate dupa o procedura logica.

5.Metoda centrului de greutate

Metoda centrului de greutate reprezinta o abordare matematica de identificare a unei localizari centrale pentru întreprindere în functie de localitatile de la care se aprovizioneaza sau la care distribuie produse finite.

Metoda ia în considerare cantitatea de produse transportata, costurile depinzând de volumul sau greutatea marfii transportate si determina centrul de greutate care corespunde cheltuielilor minime aferente transporturilor luate în considerare.

Metoda comporta urmatoarele etape:

1.                  Se identifica centrele de aprovizionare si/sau desfacere ca pozitie geografica si cantitate transportata.

2.                  Se plaseaza centrele într-un sistem de coordonate xOy. Originea este relativa iar scala arbitrara, însa centrele vor fi plasate corect fata de origine si conform scalei alese.

3.                  Se calculeaza centrul de greutate pe cele doua directii Ox si Oy cu formulele:

în care:

–                     Cx, Cy sunt coordonatele centrului de greutate

–                     dix, diy sunt coordonatele x si y pentru centrul i

–                     Wi este volumul de produse transportate de la centru la i

Desigur, coordonatele obtinute trebuie analizate faptic: ele pot localiza o zona mlastinoasa, un vârf de munte, o prapastie, un desert în care nu se gasesc drumuri sau alte utilitati. Optiunea va fi aleasa aproape de centrul de greutate determinat, dar care sa ofere conditiile necesare functionarii întreprinderii.

3.5. Fundamentarea elaborării planului general de organiazare a firmei

Odata stabilit locul de amplasarea al viitoarea intreprinderi, se trece la proiectarea lucrarilor de contructii- montaj si de instralatii, precum si la proiectarea tehnologica si de productie. In ambele cazuri se ridica probleme specificare care .de regula sunt rezolvate de grupe diferite de specialisti dar intre aceste grupe se strabileste un flux permanent de relatii si conditionari proprii tehnologiei de proiectare si de exceptie a viitoare intreprinderi.

Din asnsablum problemelor solutionate , in procesul de proiectare a viitoare intreprinderi, cele privind organizarea si amenajarea spatiala a nivelului intreprinderii sunt cuprinse si rezolvate in cadrul planului general de organizare a intreprinderii.

Planul general de organizare a intreprinderii este lucrarea de proiectare prin care se stabileste desfasurarea spatiala a porcesului de productie, amplasarea caldirilor, constructiilor si instalatiilor in stransa coordonare cu relieful, cu necesitatile de amenajare a terenului si cu sistemul de transport intern ce vor fi lolosite intr-un tot unitar tehnic si arhitectural in vederea functionarii eficiente a viitoarea intreprinderi.

Elaborarea unui plan general de organizare a intreprinderii preiznta o importata economica deosebita. Astfel, decalitatea solutiilor adoptate prin intermediul acestuia depinde atat realizarea in bune conditii a activitatii de proiectare si constructie a intreprinderii respective, cat si modul de desfasurare a proiectiei si eficienta economica a activitatii productive a intreprinderii dupa punerea sa in functiune.

Planul general de organizarea a intreprinderii este format din planuri care solutineaza mai multe grupe de probleme care privesc :

Incadrarea in zona sau platforma industriala

Zonificarea teritoriului intreprinderii

Asigurarea unei retele de transport adecvate

Lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;

Instalatii sanitare, de alimentare cu apa, canalizare etc;

Instalatii energetice;

Instalatii electrice;

Instalatii si amenajari speciale;

Spatii verzi, plantatii, zone de protectie, locuri de odihna;

Organizarea lucrrilor de executie;

Amenajari privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul intreprinderii;

La elaborarea planului de organizare a intreprinderii trebuie avute in vedereanumite difereniteri, cum sunt cele date de felul ramurii din care face parte intreprinderea, de gradul de integrare al acesteia, de tipul de productie, de gradul de concentrare si specializare,cooperare sau combinare, de natura proceselor tehnologice desfasurate.

De asemenea pentru elaborarea unui plan general eficient este necesar sa se tina seama de o serie de elemente de baza, care pot fi grupate dupa continutul lor in urmatoarele categorii care se refera la:

Procesul tehnologic .Prin proiectarea viitoare intreprinderi trebuie sa se prevada folosirirea celor mai avansatesi eficiente procedee si echipamentte tehnologice si sa asigure un grad ridicat de mecanizare, automatizare si robotizare a procesului de productie;

Circulatia materialelor si a oamneilor pe teritoriul intreprinderii. Este necesar ca fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurte posibil si sa se evite intoarcerile sau strangularile de flux. Fluxurile de oameni pe teritoriul intreprinderiitrebuie sa fie cat mai scurte, fara a exista incrucisari ale acestora cu fluxurile de materiale.

Alimentarea cu diferite utilitati. Se impune stabilirea unei structuri si amplasari rationale a instalatiilor si retetelor energetice necesare pentru asigurarea diferitelor forme de energie (electrica, termica, abur etc) atat in afara cat si in interioru intreprinderii

Conditiile naturale, climatice, geologice, hidrologice si topografice. Amplasarea constructiilor si caldirilor intreprinderii trebuie facuta tinand seama de pozitia fata de punctele cardinale, asigurandu-se o iluminare naturala optima si de directia si frecventa vanturilor dominante in regiunea reswpectiva, pentru a se evita imprastierea diverselor degajari (fum, gaze etc)pe teritoriul intreprinderii.

Elementele de ordin arhitectonic, urbanistic si constructiv. Solutiile de proiectare trebuie sa asigure incadrarea intreprinderii in stilul arhitectural al zonei, diferitele claddiri sau constructii trebuind grupate in anumite zone in raport cu specificul productiei, cu conditiile sanitare si cu gradul de nocivitate.

Protectia contra incendiilor. Aceasta cerinta impune respectarea unor distante minime intre calridisi constructii i functie de gradul de pericol de incendiu al procesului tehnologic care se desfasoara in interiorul acestora, amplasarea in zone izolate a subunitatilor care prezinta un pericol ridicat de incendiu.

Conditiile tehnico-sanitare. In functie de natura procesului tehnologic care se desfasoara in cadrul intreprinderii, prin planul general de organizare se prevad solutii de amplasare care tin sema de cerintele de ordin tehnico-sanitar.

CAP. IV – Alegerea și descrierea schemei adoptate și de analiză a factorilor de producție

4.1. Schema tehnologică salamului semiafumat Kosarom

Fig.4.1 – Schema tehnologica a salamului afumat Kosarom

4.2. Descrierea procesului de fabricație

Tranșarea cărnii

Tranșarea cărnii de porc pentru salamul semiafumat Kosarom trebuie efectuată cât mai corect, deoarece calitatea salamului semiafumat Kosarom depinde în mod direct de calitatea materiei prime , el fiind un salam crud( prelucrat numai prin afumare la rece și maturare uscată, deci fără tratamente termice), de durată.

Operația de bază în pregătirea materiei prime pentru salamul semiafumat Kosarom este alesul deoarece trebuie să se înlăture complet fragmentele de oase, flaxurile, porțiunile sângerate, ganglionii și stampilele de la marcarea cărnii , cât și eventualele părți murdare.

Pentru fabricarea salamului semiafumat Kosarom se folosesc semi carcasele de porc provenite de la porci a căror greutate în viu a fost peste 130 kg aparținând raselor Mangalița sau altor rase de porci de grăsime sau de carne , obligatoriu degresate și refrigerate minimum 72 ore.

Carnea pentru salamul semiafumat Kosarom poate proveni dintr-o tranșare integrală a carcasei sau din carne rezultată după îndepărtarea unor specialități.Când există posibilitatea valorificări superioare a cantității de cafa și a cranii de pe coastă (dezosata sau nu), rezultatele din tranșare, ele nu se introduc în carnea pentru salamul semiafumat Kosarom, deoarece conțin multă slănină moale și sunt foarte greu de ales.

Tranșarea se realizează în săli cu temperatura de 12 ˚ Celsius, iar carnea aleasă se taie în bucăți de 100-150g fără a se admite abateri și de asemenea trebuie amestecată la capătul de bandă.

Scurgerea

Scurgerea are drept scop reducerea umidității cărnii. Bucățile de carne rezultate de la ales sunt aduse cu cărucioarele din sala de tranșare și așezate în grunduri cu manta perforată sau pe priciuri etajate perforate ,care se încarcă cu ajutorul unui dispozitiv de ridicat cărucioare.

Atât pe granduri cât și pe priciuri se așează o pânză de în albă cu ajutorul căreia se acoperă complet carnea care este așezată astfel :

în granduri într-un strat mai înalt pe margini și mai puțin gros în mijlocul grundului, scurgerea durând circa 48 ore cu o întoarcere acărnii .

pe priciuri într-un strat uniform, dar numai pe jumătatea din față, care este perforată, în acest caz scurgerea durând circa 20 ore, făcându-se totodată și o întoarcere a cărnii.

Scurgerea cărnii de porc se face 48-72 de ore la temperaturi cuprinse între +2-+4 oC, umezeala relativă a aerului de 85-90%, la o viteză a aerului de 0,5 m/s. Pierderile de suc la scurgere sunt de 6-7%.

Zvântarea

Zvântarea are același scop ca și scurgerea, adică , de reducere a umidității cărnii.Carnea scursă este trecută din granduri în camera cu priciuri, unde este întinsă într-un strat subțire și lăsată la zvântat cu o întoarcere de la intervale regulate de timp , sau se întinde pe întreaga suprafață a priciului, inclusiv pe jumătatea din spate neperforata.

Zvântarea ( se realizează la temperaturi cuprinse între -3 și 0 ˚ C, la o umezeală relativă a aerului de 85% cu viteza aerului de 0,8 m/s timp de 12 ore.

Această operație se realizează tot pe priciuri sau tăvi din inox în straturi de 5-8 cm , pierderile de umiditate fiind de 2-3 %.În acest timp carnea se întoarce de cel puțin 2 ori. În timpul zvântării volumul aerului din încăpere trebuie schimbat aproximativ de 50 de ori

Întărirea cărnii

Întărirea cărnii are drept scop formarea consistenței cărnii, necesară unei bune mărunțiri, precum și reducerea temperaturii acesteia pentru a evita încălzirea compoziției în timpul mărunțirii.

Întărirea se realizează la temperaturi de -5…-7 ˚ C, la o umezeală a aerului de 80-85% și o viteză a aerului de 1 m/s timp de 12 ore. Întărirea slăninii tăiate în cuburi de 3-4 cm de face prin congelare la aer = -10 ˚ C, timp de 2-3 zile, astfel că temperatura acesteia să ajungă la -5…-7 ˚ C. Pierderile de umiditate sunt de 2-3% .

Amestecul de condimente

Amestecul de condimente se face poate face după diferite rețete, conform cerinței beneficiarul. Exemplu :

80,24 kg sare

0,912 kg ienibahăr

2,440 kg NaNO3

5,49 kg zahăr

8,24 kg piper alb

2,13 kg resturi

Din acest amestec se folosesc aproximativ 33kg la 100 kg compoziție, 100 kg compoziție echivalează cu 94 kg carne zvântată plus 6 kg slănină.

Tăierea slăninii în cuburi și congelarea slăninii

Tăierea poate fi executată atât manual, în secția de tranșare, în acest caz operația fiind anevoioasă și necesitând manopera multă , sau direct din secția producătoare a salamului semiafumat Kosaom , cu ajutorul unei mașini speciale pentru tăiat slănină în cuburi. În ambele cazuri dimensiunile cuburilor trebuie să fie de 3-4 cm ; atât dimensiunile mai mari cât și cele mai mici influențează negativ operația de tocare.

Slănina astfel pregătită se transporta cu ajutorul cărucioarelor în depozitul special pentru congelat slănină. Congelarea se face într-o cameră frigorifică , cuburile de slănină fiind așezate pe tăvi de aluminiu sau inox , perforate sau neperforate, dar cu margine cât mai joasă pentru că prin circulația să aerul să spele suprafața cuburilor.

Pentru realizarea congelării, temperatura aerului trebuie să fie de -8…-10 ˚ C, făcând posibilă atingerea în masă de slănină a temperaturii de -5…-6 ˚ C,timpul necesar fiind de minimum o zi putând ajunge la max. 3 zile.

În tot acest timp slănină trebuie periodic întoarsă pentru a evita formarea unui bloc compact din cuburile de slănină.Astfel congelate, cuburile pot fi puse în saci de polietilena și depozitate la temperatura de -15 ˚ C, unde pot fi păstrate în stoc.

Formarea amestecului pentru tocare.Tocare.Omogenizare

Formarea amestecului când carnea de porc este aleasă la ≪ roșu ≫se face prin cântărirea a 70% carne de porc și 70% slănină, astfel că produsul uscat până la 30% umiditate să nu depășească procentul de 42-45% lipide. Dacă însă se folosește carne de porc din diferite porțiuni anatomice, deci cu diferite conținuturi de grăsime , atunci la formarea compoziției se adoptă tehnica preamestecării și se prelevează probe la care se determină conținutul de lipide și proteine iar componentele se determina prin calcul sau aplicând pătratul lui Pearson.

Tocarea ( mărunțirea) materiilor prime se face la cutere care au un motor foarte puternic și cu turație mare.În tocări, temperatura nu trebuie să depășească 2 ˚ C. În cazul unor temperaturi mai mari bucățile de carne și slănină pot avea muchiile bine reliefate iar secțiunea produsului nu va avea un desen adecvat.

Mărunțirea se face până la mărimea unui bob de orez ( aprox. 4 mm) , cu introducerea materiilor prime și auxiliare în următoarea ordine : slănină, carne de porc, amestec de sărare, amestec de condimente. Amestecul de ingrediente se adaugă către sfârșitul tocării, când pasta a ajuns aproape de granulația dorită și nu la început, odată cu carnea deoarece consistența tare obținută în faza de întărire și congelare a componentelor s-ar modifica , înmuindu-se datorită acțiunii sării asupra apei înghețate, care o topește.În acest fel nu se mai poate obține o mărunțire fină, granulata.

Umplerea și legarea batoanelor

Pasta obținută se trece din cuva cuterului cu ajutorul descărcătorului cuterului în dispozitivul de presare cu melc (presa), în care se realizează o dezaerare a pastei. Pasta dezaerată și comprimată se introduce în cilindrii liniei de umplere K-G, care rulează apoi, fiind cuplați la mașinile de umplut hidraulice ale liniei K-G.

Cilindrii umpluți cu pastă trebuie goliți imediat prin umplerea în membrane. Membranele au diametrul de 60-85 mm și sunt legate în prealabil la un capăt și nmuiate în apă călduță circa 30 minute înainte de utilizare. Ele trebuie să fie bine scurse de apă. Pregătirea membranelor, înmuierea și bobinarea sforii cât și pregătirea etichetelor de urmărire a lotului se fac într-o cameră specială.

Muncitorul care deservește operația trebuie să facă legarea batoanelor la capătul liber, după umplere, punându-le apoi pe banda de transport ce alimentează posturile de legare.Batoanele se leagă la capete, longitudinal ( 2 legături) și transversal (circular) tot 2 legături.

Umplerea se face în membrane cu φ=20-120 mm, legate la un capăt și înmuiate în apă caldă la 40-50oC.Batoanele cu φ = 60-75mm se leagă la capătul deschis, apoi cu două legături transversale( circulare) și cu două legături longitudinale.Batoanele cu φ=85-100 mm se leagă la capătul deschis cu 3-4 legături transversale și cu patru legături longitudinale.

Mai nou legătura cu sfoară este înlocuită cu clipsarea .Pentru că produsul să se așeze bine , fiecare baton se stufuiește( înțeapă) și se masează cu mâna chiar și după legare. După legare, batoanele se agață pe bețele rastelului cărucior.

Afumarea la rece

Scopul afumării la rece este de a mări rezistenta produsului la păstrare și se execută la următorii parametrii : temperatura de 9-12 ˚ C (15 ˚ C) , durata de 4-10 zile.Pierderile în greutate la afumare sunt de aprox. 10 %.O variantă aplicată în România implica : liniștire 24 de ore, la 10-12 ˚ C și φ=90-75% ; zvântare la aceeași parametrii ; afumarea intercalată cu zvântare 4 zile la 10-12oC și φ=95-75% ( 8 ore zvântare și 16 ore afumare).

În concluzie la început se țin 12 ore la temperatura de 6 ˚ C pentru zvântarea membranei.Se afuma , în primele 2 zile la temperatura fumului de 8-10oC, iar în următoarele 6-8 zile se ridică temperatura la 12oC.Umiditatea aerului în afumătorie este de 80-90%, iar circulația aerului realizează 30 de schimburi pe oră.

În timpul afumării, umiditatea salamului trebuie să scadă până la aproximativ 45%.După afumare se lasă salamul fără fum , 12 ore, după care se trece în depozitul de maturare –uscare unde după 80-110 zile, umiditatea produsului trebuie să scadă la 30%. Pentru o afumare corespunzătoare trebuie să se asigure permanent debitul de fum necesar.Operația se execută în boxe de afumare cu foc direct sau în afumătorii cu generatoare de fum care pot fii turnuri de afumare sau tunele de afumare.

Salamul după afumare primește o culoare roșiatică deoarece membranele se usucă , iar prin suprafața semitransparentă se vede umplutura.

Maturarea –Uscarea.

În tehnologia salamurilo semiafumate Kosarom procesul de uscare decurge în trei subfaze și anume :

faza I : 9-13 zile, temperatura de 8-12 ˚ C, umiditatea relativă a aerului de 85-90%.În această subfaza producția din depozit se însămânțează cu spori de mucegai nobil. După însămânțare, depozitul se lăsă în repaus 24 de ore , după care se practică sistemul de ventilație de 16 ore și 8 ore repaus.După aproximativ 10-15 zile de la însămânțare , batoanele sunt acoperite cu miceliu verde de mucegai și , în acest caz, se reduce φ la 85%, pentru că mucegaiul să sporuleze și să fie apt de perie, operație care se face după 35-40 de zile de la însămânțare ,adică în sub faza a II-a.

faza a II-a 30-40 zile, temperatura de 12-14 ˚ C , umiditatea relativă a aerului de 75-85%.Instalația de condiționare lucrează în regim de 12 ore /zi și 12 ore/zi repaus.În această fază cu 4-5 zile înainte de periere φ se reduce la 75-80% și apoi are loc perierea , timp de 2-4 zile prin insuflare de aer comprimat.După periere pe suprafața salamului rămâne un strat de mucegai alb uscat ce dă aspect specific salamului semiafumat Kosarom (acest mucegai , prin enzimele pe care le conține, va contribui la formarea gustului și aromei salamului semiafumat Kosarom; acest mucegai nu este toxic și este nobil) și tot atunci depozitul se ventilează o zi și apoi se lăsă în repaus 2-3 zile la 12-14oC și φ= 84-85, după care se mențin parametrii menționați anterior până la terminarea fazei.

faza a III-a : 30-40zile, temperatura de 14-16 ˚ C , umiditatea relativă a aerului de 85%.Agregatul de condiționare funcționează 10 ore/zi, 14 ore/zi va fi repaus.

Pierderile în greutate pe toată faza uscării vor fi de 30-34%.Durata procesului

de maturare-uscare este de 110 zile .

Etichetarea și ambalarea

Ambalarea salamului impune o atenție deosebită, deoarece greșelile de ambalare pot provoca deteriorări calitative considerabile. Pregătirea pentru ambalare constă din tăierea sforii cu care batoanele au fost legate la umplere( în cazul livrării la export) sau numai a sforii pentru formarea perechilor ( în cazul livrării la intern) și perierea mucegaiului de pe

suprafața batonului.

Ambalarea se execută în încăperi separate în care temperatura trebuie să fie de max. +15…+16 oC și să fie bine uscate și ventilate. Ea constă în legarea batonului cu sfori comerciale (tricolora pentru export) și etichetarea fiecărui baton.

Ambalarea batoanelor în lăzi sau cutii se face alternând un rând de batoane cu un strat de talaj astfel ca să nu se atingă unele de altele sau de pereții ambalajului.

La introducerea în lăzi trebuie multă atenție pentru că batoanele să nu fie comprimate deoarece pasta se poate fisura iar după tăierea lui aerul pătrunde în fisuri și locurile respective capătă o culoare cenușie. Ambalajele astfel pregătite și umplute se închid prin baterea capacelor și balotarea lor sau prin lipirea lor cu bandă adezivă( în cazul celor de carton).

4.3. Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare și ale produslui finit

Datorită posibilităților de a crea condiții artificiale de climat acest produs se poate fabrica în toate părțile țării, pe toată durata anului.Salamul semiafumat Kosarom face

parte din categoria salamurilor din carne crude-maturate.

Materia primă utilizată este carnea de porc și slănină. Carnea de porc trebuie să îndeplinească următoarele condiții :

să fie salubră, să aibă grad de contaminare redus, să fie corect refrigerata, să

nu provină de la animale prea tinere sau prea grase

să prezinte un anumit raport apa/proteină și grăsime/proteină, să fie bogată în compuși heminici (mioglobina)

să aibă o cantitate redusă de țesut conjunctiv, să aibă o capacitate de reținere a apei optimă(se exclud cărnurile PSE și DFD).

Nu se admite carnea de vier, scroafe gestante sau animale hrănite cu oleaginoase sau faină de pește.

Slănina utilizată trebuie să îndeplinească de asemenea unele condiții :

să nu aibă trama proteică fragilă și abundentă, să nu fie ≪ uleioasă ≫,

să aibă grad de prospețime ridicat(să nu fii suferit procesul de lipoliză).

Materiile auxiliare folosite sunt : NaCl, glucono δ-lactona, glucide, acid ascorbic/ascorbati, acizi organici alimentari(citric, lactic, tartric), condimente(sare, piper alb, enibahăr, usturoi, zahăr), culturi starter.Fiind un produs de durată nu se folosește NO2.

Pentru ambalare sunt folosite membrane artificiale proteice sau mațe naturale. Se impune respectarea riguroasă a parametrilor tehnologici de la recepție până la livrare pentru a nu apărea rebuturi.

CAP. V – Optimizarea producției cu ajutorul metodelor economice

5.1. Programare liniara;

Programarea liniara este folosita in optimizarea alocarii resurselor.Aceasta metoda de optimizare a productiei tine cont de doua elemente :

obiective

restrictii

Programarea liniara poate fi folosita in gestiunea productiei pentru rezolvarea unor probleme :

de repartizarea a productiei pe diferite masini in conditiile maximizarii profitului

privind transportul produselor intre locurile de munca si intre acestea si punctele de distributie

de determinare a cantitatilor din diverse bunuri ce trebuie produse.

Conditiile care stau la baza utilizarii acestui model sunt urmatoarele :

– variabilele modelului trebuie sa fie cuantificabile (in unitati naturale, valorice sau temporale)

– relatiile dintre variabile trebuie sa fie liniare, adica o schimbare petrecuta intr-o anumita variabila provoaca o modificare proportionala in alta variabila;

– relatiile dintre variabile trebuie exprimate sub forma de ecuatii matematice;

– ecuatiile sunt insotite de restrictiile pe care trebuie sa le respecte variabilele decizionale;

– variabilele si relatiile dintre ele sunt cunoasute si controlabile de catre decident;

– trebuie maximizat sau minimizat un singur obiectiv cuantificabil;

5.2. Metoda PERT ((Program Evaluation and Review Technique – Tehnica Evaluării

Repetate a Programului)

Se aplică în cazul producției de unicate complexe și de mare importanță, la care operațiile succesive trebuie realizate prin respectarea restricțiilor de prioritate și de termene.

Diagrama PERT conține informații despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de timp pe care se întind, și dependențele dintre ele. Forma grafică este o rețea de noduri conectate de linii direcționale (numită și “rețeaua activităților”). Nodurile sunt cercuri sau patrulatere și reprezintă evenimente sau borne (“milestones”) din proiect. Fiecare nod este identificat de un număr. Liniile direcționale, sau vectorii care leagă nodurile reprezintă sarcinile proiectului, iar direcția vectorului arată ordinea de desfășurare a sarcinilor. Fiecare sarcină este identificată printr-un nume sau printr-un indice, are reprezentată durata necesară pentru finalizare, și, în unele cazuri, chiar numărul de persoane responsabile și numele lor (figura5.2.1).

Fig.5.2.1- Reprezentare a diagramei PERT

Modul de folosire al analizei PERT:

Cel mai important concept al analizei PERT este drumul critic.

Drumul critic = acel drum de la începutul la sfârșitul rețelei, a cărui activitate însumează un total de timp mai mare decât orice alt drum din rețea.

Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece durata totală a unui proiect nu poate să fie mai mică decât timpul total al drumului critic.

Totodată întârzierile în activitățile componente ale drumului critic pot pune în pericol

întregul proiect. De aceea este necesar ca acestor activități să li se acorde o atenție mult mai mare.

Etapele în analiza PERT:

1. Planificarea:

– identificarea sarcinilor și estimarea necesarului de timp pentru acestea

– aranjarea sarcinilor și a evenimentelor într-o secvență fezabilă

– desenarea diagramei

2. Încadrarea în timp:

– stabilirea, acolo unde este posibil, a datelor de început și de sfârșit

3. Analiza:

– calcularea datelor minime posibile, a datelor maxime permise și a marjelor de timp pentru fiecare eveniment. Acest lucru se face lucrând de la stânga la dreapta și apoi de la dreapta la stânga diagramei ;

– evaluarea oportunității planificării propuse și, dacă este necesar, revizuirea ei;

Metoda CPM (metoda drumului critic)

Principiul analizei drumului critic constă în divizarea unui proiect (acțiuni complexe) în părți componente, la un nivel care să permită corelarea logică și tehnologică a acestora, adică să facă posibilă stabilirea interacțiunilor între părțile componente. Aceste părți componente sunt activitățile unor acțiuni complexe.

La definirea listei de activități specialistul care participă la această operație folosește experiența sa pentru a răspunde, pentru fiecare activitate la întrebările:

”ce alte activități succed sau preced în mod necesar această activitate ?”;

”care este durata activității ?”.

Ia naștere în acest fel un tabel care conține activitățile proiectului, intercondiționările

între activități și duratele acestora.

Un astfel de tabel trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente:

activități: în această coloană se enumeră activitățile proiectului, fiind puse în evidență printr-o denumire sau printr-un simbol (codul activității);

condiționări: se precizează, pentru fiecare activitate, activitățile imediat precedente, prin simbolurile lor; activitățile de start nu au activități precedente, în căsuță fiind trecută o liniuță;

durata: pentru fiecare activitate se precizează durata de execuție, într-o anumită unitate de măsură. Durata unei activități este o constantă.

Modelele de analiză a drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului printr-un graf, elementele tabelului asociat acestuia fiind suficiente pentru a construi graful corespunzător.

În tabelul 5.3 este prezentat un proiect, activitățile fiind notate prin litere mari A, B, C, …. Activitățile A și B sunt activitățile de început ale proiectului. Activitatea A este direct precedentă activității C. De asemenea, activitatea C este direct precedentă activităților E și F.

Tab.5.3

Printre avantajele metodei CPM (și în general ale analizei drumului critic) evidențiem:

determinarea cu anticipație a duratei de execuție a proiectelor complexe;

pe timpul desfășurării proiectului permite un control permanent al execuției acestuia;

explicitarea legăturilor logice și tehnologice dintre activități;

evidențierea activităților critice;

evidențierea activităților necritice, care dispun de rezerve de timp;

permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;

oferă posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui proiect, după criteriul costului;

reprezintă o metodă operativă și rațională care permite programarea în timp a activităților ținând seama de resurse.

Dezavantajele acestei metode sunt în principal:

greutatea desenării grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate

condiționările din proiect, în condițiile în care acestea sunt foarte complicate

iar desenul trebuie să fie destul de simplu și clar încât să fie inteligibil și deci

util;

chiar dacă se respectă toate regulile de construire a grafului, rămân încă

destule variante de desenare astfel încât două reprezentări ale aceluiași

proiect făcute de doi indivizi pot să nu semene aproape deloc.

din cele de mai sus se vede că reprezentarea este greoaie chiar dacă toate

condiționările ar fi de tipul "terminare – început" cu precedență directă,

încercarea de a forma graful în condițiile existenței și a celorlalte tipuri de

interdependențe ducând foarte repede la un desen extrem de încărcat și greu

de folosit.

Metoda „Just in Time” (J.I.T)

Aceasta metodă este considerată de specialiști ca o condiție importantă pentru obținerea unei organizări superioare a producției, iar aplicarea ei contribuie la reducerea costurilor de producție aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese și subansambluri. Ea a apărut ca o replică la metodele clasice de organizare, care au la bază existența stocurilor tampon, constituite în vederea contracarării diferitelor evenimente cu caracter negativ care pot să apăra în derularea producției (opriri accidentale ale utilajelor, absența personalului, desincronizări între ateliere, defecte de calitate etc.)

La baza metodei J.I.T. stă principiul reducerii la minimum sau eliminarea stocurilor de materii prime, materiale, piese, subansamble și producție neterminată și implicit reducerea globală a costurilor aferente acestor stocuri, indiferent de volumul producției. Minimizarea tuturor categoriilor de stocuri se face concomitent cu creșterea calității produselor. Conform acestei metode trebuie să se producă numai ce se vinde și exact la timp.

Implementarea metodei J.I.T. presupune realizarea a șase acțiuni fundamentale:

amplasarea rațională a verigilor organizatorice cu scopul de a reduce costurile aferente operațiilor care nu creează valoarea ( în principal operațiile de transport);

reducerea timpilor de pregătire-încheiere în scopul realizării unui timp optim de schimbare a seriei;

realizarea unei fiabilități maxime a mașinilor în scopul reducerii costurilor aferente staționării determinate de căderile accidentale ale acestora;

realizarea unei producții de calitate superioară; realizarea activității de control al calității după principiul „control total în condițiile controlului selectiv”

realizarea unei relații de parteneriat cu furnizorii;

educarea și formarea forței de muncă utilizând cele mai eficiente metode.

Metoda J.I.T. se bazează pe principiul numit „producția cu fluxuri trase” conform căruia toate comenzile de fabricație trebuie transmise ultimului loc de muncă al procesului

tehnologic (de regulă montajul general), acesta transmițând necesarul de piese și subansambluri locului de munca precedent și așa mai departe. Prin acest mod de lucru, metoda J.I.T. se deosebește de sistemele clasice de producție, care se bazează pe principiul „producția de fluxuri împinse” conform căruia piesele realizate la primele locuri de muncă sunt împinse înainte, fără să intereseze daca ele vor intra imediat în fabricație sau se vor stoca în magazii intermediare.

Metoda J.I.T. oferă multiple avantaje, care pot fi grupate astfel:

reducerea costurilor prin reducerea stocurilor, reducerea rebuturilor,

reducerea timpului de munca și reducerea modificărilor fată de proiectul inițial;

creșterea veniturilor prin îmbunătățirea calității produselor și creșterea

volumului vânzărilor.

reducerea investițiilor, atât prin reducerea spațiilor de depozitat cât și

prin minimalizarea stocurilor;

îmbunătățirea activității de personal; forța de muncă este foarte bine pregătită, motivată material, atașată firmei și responsabilă față de rezultatele muncii; toate aceste trăsături determină creșterea productivității muncii.

Arborele de decizie

Arborii de decizie sunt instrumente utile pentru reprezentarea problemelor decizionale cu mai multe stadii. Acțiunile posibile din orice moment sunt prezentate ca ramuri care pornesc dintr-un punct decizional, reprezentat de un pătrat mic. Diversele rezultate posibile ale unei acțiuni apar ca ramuri ce pornesc dintr-un punct șansă, marcat printr-un nod sub forma unui cerc, la capătul ramurii corespunzătoare unei acțiuni. Fiecărei ramuri îi este asociată o probabilitate de la un punct șansă spre un rezultat. Valorile asociate fiecărui rezultat sunt reprezentate la capătul ramurilor corespunzătoare.

Fig.5.5 – Structura generala a agborelui de decizie

După construirea arborelui, se poate identifica derularea acțiunii prescrisă de criteriul valorii așteptate, prin folosirea metodelor de înfășurare înapoi și retezare (elagaj). Înfășurarea înapoi constă în calcularea valorii așteptate pentru fiecare nod. Se începe cu nodurile care nu au succesori, cele mai îndepărtate în viitor. Pentru un nod decizional fără niciun succesor de tip șansă nu există incertitudine la alegerea acțiunii. Valoarea nodului decizional reprezintă profitul acțiunii respective. Unui nod șansă fără niciun succesor de tip decizional i se atribuie valoarea așteptată a profiturilor asociate ramurilor care ies din el.

Pentru un nod decizional ai cărui succesori șansă au fost evaluați, se alege acțiunea care conduce către nodul șansă cu cel mai mare profit. Toate celelalte acțiuni posibil asociate respectivului nod decizional nu mai sunt luate în considerare, ramurile fiind retezate. Nodului decizional i se atribuie valoarea pe care o are nodul șansă aflat la capătul acțiunii selectate. Pentru un nod șansă ai cărui succesori decizionali au fost evaluați, se calculează valoarea așteptată a tuturor nodurilor decizionale succesoare.

Acest proces se repetă în mod sistematic până când se evaluează nodul decizional aflat în rădăcina arborelui, ce reprezintă decizia care se va lua. Acele părți ale arborelui de decizie care pot fi atinse pornind din rădăcină și urmând ramurile care nu au fost retezate oferă o soluție completă a problemei multi-decizionale.

Concluzii si recomandari

Pozitia importanta intre producatorii de carne si preperate din carne, a fost obtinuta acordand o atentie deosebita calitatii. Intregul personal isi da concursul pentru obtinerea acestei calitati, iar toata munca depusa de KOSAROM este orientata in scopul deschiderii si dezvoltarii relatiei de colaborare cu clientii.

Conditiile in care se desfasoara procesul de fabricatie respecta in totalitate cerintele igienico-sanitare, fiind in conformitate cu cele mai riguroase standarde occidentale, implementarea sistemului de management al calitatii si al igienei ISO 9001 si HACCP, certificat de organismul TUV CERT THURINGEN din Germania, a venit ca un pas firesc in evolutia companiei.

Succesul clientilor lor este o marime clara a calitatii produselor si muncii lor, aceasta influentand calitatea vietii consumatorilori. Ei stiu ca atunci cand vine vorba despre alimentatia noastra si a familiilor noastre alegem cu grija carnea si produsele din carne pe care le cumparam. Suntem atenti la prospetimea si calitatea lor pentru a fi  siguri ca noi si cei dragi noua beneficieaza de o hrana sanatoasa si gustoasa, produse in conditii de igiena sila cele mai inalte standarde de fabricatie, de aceea ei doresc sa observam ca la baza tuturor actiunilor lor stau principiile specifice organizarii unei familii, in care fiecare veriga este la fel de importanta si care se afla intr-o relatie de interdependenta pentru a obtine cele mai bune rezultate.Politica privind calitatea la nivel de organizatie promoveaza trei valori fundamentale care stau la baza activitatii firmei, parte integranta a personalitatii acesteia. Aceste valori sunt:

-etica si integritate in relatiile de afaceri ;

-atingerea excelentei in tot ceea ce facem si crearea de valori superioare in

ochii clientilor nostri;

-atingerea inovare si independenta in adoptarea de noi abordari in conditii de libertate si actiune.

Forta companiei lor se bazeaza pe profesionalismul si daruirea colectivului care s-a format in timp, pe respectul relatiilor interumane, pe asumarea deplina a responsabilitatii actiunilor lor, pe abordarea performantei in tot ceea ce întreprind, incurajul si increderea in actiunile pe care le desfasoara pentru a depasi obstacolele inerente in obtinerea excelentei in afaceri.

În România întâlnim o fragmentare destul de ridicată a marketingului agricol și alimentar, care creează mari dificultăți procesatorilor și comercianților de produse alimentare, astfel că apare ca o necesitate obiectivă integrarea proceselor de producție și comercializare a produselor agricole și agroalimentare, care ar contribui la reducerea importurilor și la relansarea agriculturii românești.

Alegerea mixului de marketing, produs, preț, plasament, promovare, trebuie corelată cu influența factorilor exogeni și endogeni, fapt ce impune cunoașterea, înțelegerea și alinierea la evoluția acestora.

Prin gama tot mai mare de metode și tehnici de studiere și anticipare a schimbărilor pieței, de servicii logistice, de tehnici și metode promoționale, agromarketingul poate deveni o instituție care să orienteze structura producției agricole și alimentare în funcție de nevoile de consum și în același timp să recomande momentele, locurile și metodele de valorificare a producției în cele mai bune condiții, atât pentru producători și procesatori, cât și pentru consumatorii efectivi și potențiali.
În următorii ani, S.C. KOSAROM S.A. Pașcani va trebui să adopte o politică și o strategie de piață care să conducă la creșterea cotei de piață în zona Moldovei și la nivel național, iar prin calitatea și siguranța produselor oferite să militeze pentru pătrunderea pe unele segmente ale pieței europene.

Pentru analiza indicatorilor tehnici și economico-financiari, S.C. KOSAROM S.A.Pașcani va trebui să-și consolideze sistemul organizatoric și informațional privind alcătuirea bazei de date, care să permită accesul în orice moment atât la polul integrator, cât și la firmele integrate.

În strategia de promovare, S.C. KOSAROM S.A. Pașcani va trebui să diversifice

activitățile promoționale, fapt ce necesită proiectarea unui buget promoțional, care să conducă la creșterea vânzărilor și, implicit, a profitabilității economice.

Pentru a atingerea obiectivelor publicității, S.C. KOSAROM S.A. Pașcani trebuie să investească mai mult în activitățile specifice marketingului întrucât produsele din carne sunt percepute de către consumatori ca fiind similare, diferențierea realizându-se fie prin preț, fie prin acțiunile de promovare. Deoarece piața de referință este piața țintă premium, unde prețurile se situează la același nivel, strategiile de marketing constituie singura modalitate de diferențiere a produselor.

Bibliografie:

George Ungureanu – Managementul procesării și conservării producției agricole, Ed. ALFA , Iași – 2011

http://www.kosarom.com/

Bibliografie:

George Ungureanu – Managementul procesării și conservării producției agricole, Ed. ALFA , Iași – 2011

http://www.kosarom.com/