. Fundamentarea Si Finantarea Nevoii de Fond de Rulment (s.c. Xyz S.a.)
Introducere
O cerință fundamentală a asigurării și menținerii funcționalității normale a mecanismului întreprinderii o reprezintă existența echilibrului financiar. Astfel, apare justificată necesitatea, în condițiile tranziției la economia de piață, de a găsi mijloace și modalități cele mai adecvate pentru a caracteriza calitatea activității financiare și prin prisma modului în care se realizează acest deziderat, atât în ipostaze de program, cât și în execuție. În contextul în care, prin legislație se statutează tranziția la economia de piață, se stabilește, ca obiectiv de bază al activității financiare din întreprindere, asigurarea și menținerea echilibrului financiar.
Fundamentarea nevoii de fond de rulment este o etapă importantă în planificarea echilibrului financiar pe termen scurt, întrucât ne furnizează informații privind mărimea investițiilor de capital în active circulante. Totodată este necesar să se stabilească resursele de capitaluri circulante posibile de mobilizat pentru acoperirea nevoii de fond de rulment.
Determinarea nevoii de fond de rulment urmărește realizarea aceluiași obiectiv de creștere a rentabilității întreprinderii și de diminuare a riscului. Astfel, necesarul va fi mai mare sau mai mic, în funcție de conducerea întreprinderii (politică defensivă sau agresivă).
Necesarul de finanțare a ciclului de expoatare exprimă nevoia totală de capitaluri pentru procurarea stocurilor și determină desfășurarea eficientă a ciclului de exploatare.
Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare în determinarea fondurilor bănești acoperitoare.
Funcționarea normală și continuă a ciclului de exploatare necesită existența unor stocuri de mijloace circulante în toate fazele activității economice din întreprindere. Stocurile de mijloace circulante înglobează materii prime și materiale aflate în diferite stadii de prelucrări, precum și sub forma produselor finite, a mijloacelor de decontare și disponibilități în casă și în bancă.
Importanța deosebită a mijloacelor circulante în structura economică a întreprinderii constă în faptul că acestea devin pe parcursul procesului de producție depozitarul valorii cedate de celelalte elemente ale structurii cum ar fi: personalul, mijloace fixe, informațiile, mediul.
Stocurile se exprimă fizic și valoric dar pot fi determinate și în numărul de zile.
Din punct de vedere fizic, stocurile reprezintă cantitățile de materiale, de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere) pentru a dirija desfășurarea continuă și ritmică a acesteia. Necesitatea constituirii stocurilor derivă din caracterul continuu al producției (sau al desfacerii lor) în raport cu caracterul discontinuu al aprovizionărilor.
Mărimea financiară a stocurilor este dată de mărimea capitalurilor necesare pentru constituirea și păstrarea lor. Capitalurile alocate nu pot fi recuperate decât după ce stocurile respective parcurg întreg ciclul de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor sau serviciilor realizate de întreprindere. Pe toată această durată de imobilizare capitalurile rămîn blocate fără posibilitatea de a fi utilizate în alte plasamente rentabile. Se poate desprinde de aici ideea, cel puțin la prima vedere, că procesul de exploatare cel mai economic ar fi acela care s-ar desfășura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă, o activitate de exploatare fără stocuri, cu aprovizionare în timp real (gestiunea stocului zero) determină o creștere considerabilă a cheltuielilor de aprovizionare. Cheltuielile cu aprovizionarea continuă pot fi atât de mari, încât este mai economică organizarea aprovizionării în mod discontinuu. Automat va apare necesitatea constituirii de stocuri care să asigure alimentarea producției între cele două reaprovizionări succesive. Există și alternativa de a constitui stocuri sufient de mari pentru a reduce numărul aprovizionărilor.
Capitolul I. Fundamentarea și finanțarea nevoii de fond de rulment a întreprinderii
Fundamentarea nevoii de fond de rulment a întreprinderii este o etapă importantă în planificarea echilibrului financiar pe termen scurt întrucât ne furnizează informații privind mărimea investițiilor de capital în activele circulante. Totodată este necesar să se stabilească resursele de capitaluri circulante posibile de mobilizat pentru acoperirea nevoii de fond de rulment.
Determinarea nevoii de fond de rulment urmărește realizarea aceluiași obiectiv de creștere a rentabilității întreprinderii și de diminuare a riscului. Astfel, necesarul va fi mai mare sau mai mic în funcție de conducerea întreprinderii.
Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare în determinarea fondurilor bănești acoperitoare.
Funcționarea normală și continuă a ciclului de exploatare necesită existența unor stocuri de mijloace circulante în toate fazele activității economice din întreprindere. Stocurile de mijloace circulante înglobează materii prime și materiale aflate în diferite stadii de prelucrări, precum și sub forma produselor finite, a mijloacelor de decontare și disponibilităților în casă și în bancă.
Fundamentarea nevoii de fond de rulment. Conținutul activelor de exploatare
Desfășurarea oricărei activități economice necesită utilizarea nu numai a mașinilor, utilajelor, clădirilor și a altor instrumente ci și asigurarea materiilor prime și materialelor necesare, sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor, a stocurilor de semifabricate și producția neterminată în diferite stadii, în vederea desfășurării continue a activității precum și deținerea și stocarea pe anumite intervale de timp a produselor finite pentru realizarea ridmicității livrărilor către beneficiari. Totodată, în urma livrării produselor finite, întreprinderea înregistrează creanțe față de clienți sau este beneficiara unor titluri de credit încasabile la termen sau scontabile la băncile comerciale. În urma activității economico-financiare desfășurate, întreprindera înregistrează în conturile sale disponibilitățile bănești necesare reluării activității și onorării obligațiilor față de stat.
Dar procurarea materiilor prime, materialelor și a resurselor energetice, plata salariilor datorate pentru munca prestată, precum și efectuarea celorlalte cheltuieli legate de procesul de fabricație și realizarea produselor preced momentul încasării creanțelor de la clienți. Drept urmare, întreprinderea are nevoie de o sumă determinată de resurse bănești pe seama cărora să-și poată constitui stocurile de valori materiale pentru producție și să acopere toate cheltuielile de producție, depozitare, livrare până în momentul încasării prețului sau tarifului produselor vândute, lucrărilor executate, serviciilor prestate. Pe măsura încasării prețului produselor expediate, întreprinderea recuperează capitalurile bănești avansate pe care le reavansează într-un nou proces economic, adică își reconstituie stocuri de valori materiale pentru producție, lansează noi comenzi în fabricație efectuează noi cheltuieli de prelucrare, expediază alte loturi de produse către beneficiari. Această parte a capitalurilor bănești utilizată în întreprindere formează conținutul activelor circulante ale acestuia.
Activele circulante sunt capitaluri bănești constituite prin diverse modalități în scopul finanțării activității curente de producție.
Activele circulante se individualizează prin următoarele trăsături caracteristice:
sunt capitaluri bănești a căror necesitate este impusă de asigurarea continuității fabricației și a căror mărime este influențată de parametrii proceselor de aprovizionare, producție, desfacere;
spre deosebire de altă parte a capitalului întreprinderii (fondul surselor proprii, fondul de participare la profit), activele circulante nu se consumă, nu dispar după momentul efectuării cheltuielilor, ci se metamorfozează dintr-o formă materială în alta și rămân în permanență în circuit cu puțin la nivelul inițial determinat;
forma de utilizare a activelor circulante o constituie avansarea și recuperarea, apreciate ca acte ce se repetă necontenit până în momentul încetării activității întreprinderii;
reprezintă o parte considerabilă a avuției naționale plasată pe termen scurt în vederea folosirii ei cât mai eficient. Din acest punct de vedere, activele circulante se aseamănă cu activele imobilizate, dar spre deosebire de acestea din urmă, durata plasamentului este mai scurtă încadrându-se într-un circuit economic.
Ca fonduri bănești destinate finanțării activității umane, activele circulante se folosesc prin avansări și recuperări repetate. Pornind de la faza ințială de disponibilități bănești, ele se transformă prin intermediul decontărilor cu furnizorii în stocuri de valori materiale pentru producție. Prin consumul treptat al stocurilor și plata salariilor și a celorlalte cheltuieli de producție, activele circulante trec în procesul creării de noi valori materiale și se regăsesc la sfârșitul fiecărui interval de timp sub forma stocurilor de producție neterminată. Pe măsura finisării produselor activele circulante trec în sfera circulației sub forma stocurilor de produse finite.
Efectuarea neîntreruptă a circuitelor în concordanță cu caracterul continuu a proceselor de producție determină fenomenul de rotație a activelor circulante caracterzat ca un lanț de fenomene globale. În cadrul fiecărui circuit nu există pauze într-unul sau altul din momentele lui. Activele circulante nu trec în totalitate și în același timp din forma bănească în forma productivă și de aici în forma marfă spre a ajunge în totalitate și în acelși timp din nou în forma de disponibilități bănești. Nu există în niciun fel situația în care activele circulante să fie în totalitate într-o singură formă pentru ca celelalte să fie vide; în permanență se lansează comenzi în fabricație, se consumă stocuri de valori materiale dar se și reconstituie stocurile, se finisează produsele și se livrează beneficiarilor.
Structura activelor circulante este influențată de o serie de factori externi și interni. Astfel, întreprinderile industriale prelucrătoare au în structura activelor circulante stocuri de materii prime, producție neterminată și produse finite, elemente care lipsesc în întreprinderile prestatoare de servicii, acestea din urmă având cel mult stocuri de combustibili, lubrifianți și materiale de întreținere și reparare. În întreprinderile cu specific comercial ponderea în activele circulante o reprezintă stocurile de marfă și ambalaje, lipsind stocuri de materii prime sau producție neterminată, produse finite.
În mod practic, activele circulante se concretizează în diferite forme materiale ce se află într-o strânsă condiționare reciprocă ca urmare a transformării permanente din una în cealaltă.
Astfel, în sfera producției, activele sunt avansate în următoarele forme materiale:
stocuri de materii prime;
stocuri de materiale consumabile;
stocuri de semifabricate;
stocuri de producție neterminată;
soldul cheltuielilor anticipate.
În sfera circulației, activele circulante se concretizează în următoarele stări:
stocuri de produse în magazie;
stocuri de produse expediate, neîncasate;
stocuri de mărfuri și ambalaje;
creanțe din decontări neîncheiate;
soldul disponibilităților bănești.
Activele circulante în sfera producției au un caracter complex și eterogen. Ele cuprind în primul rând stocurile pentru producții care sunt numai potențial productive. Simpla acumulare de stocuri de materii prime și materiale consumabile nu reprezintă un indiciu al forței productive a activelor circulante. Obiectele de inventar, echipamentul de lucru, piesele de schimb nu sunt obiect al muncii ca materiile prime și materialele, ci mijloace de muncă de natura mijloacelor fixe. Însă, datorită faptului că asemenea active sunt extrem de numeroase s-a apreciat că ele ar trebui să devină elemente ale activelor circulante.
Stocurile de producție neterminată cumulează fondurile bănești avansate pentru prelucrare, salar în totalitate și în același timp din forma bănească în forma productivă și de aici în forma marfă spre a ajunge în totalitate și în acelși timp din nou în forma de disponibilități bănești. Nu există în niciun fel situația în care activele circulante să fie în totalitate într-o singură formă pentru ca celelalte să fie vide; în permanență se lansează comenzi în fabricație, se consumă stocuri de valori materiale dar se și reconstituie stocurile, se finisează produsele și se livrează beneficiarilor.
Structura activelor circulante este influențată de o serie de factori externi și interni. Astfel, întreprinderile industriale prelucrătoare au în structura activelor circulante stocuri de materii prime, producție neterminată și produse finite, elemente care lipsesc în întreprinderile prestatoare de servicii, acestea din urmă având cel mult stocuri de combustibili, lubrifianți și materiale de întreținere și reparare. În întreprinderile cu specific comercial ponderea în activele circulante o reprezintă stocurile de marfă și ambalaje, lipsind stocuri de materii prime sau producție neterminată, produse finite.
În mod practic, activele circulante se concretizează în diferite forme materiale ce se află într-o strânsă condiționare reciprocă ca urmare a transformării permanente din una în cealaltă.
Astfel, în sfera producției, activele sunt avansate în următoarele forme materiale:
stocuri de materii prime;
stocuri de materiale consumabile;
stocuri de semifabricate;
stocuri de producție neterminată;
soldul cheltuielilor anticipate.
În sfera circulației, activele circulante se concretizează în următoarele stări:
stocuri de produse în magazie;
stocuri de produse expediate, neîncasate;
stocuri de mărfuri și ambalaje;
creanțe din decontări neîncheiate;
soldul disponibilităților bănești.
Activele circulante în sfera producției au un caracter complex și eterogen. Ele cuprind în primul rând stocurile pentru producții care sunt numai potențial productive. Simpla acumulare de stocuri de materii prime și materiale consumabile nu reprezintă un indiciu al forței productive a activelor circulante. Obiectele de inventar, echipamentul de lucru, piesele de schimb nu sunt obiect al muncii ca materiile prime și materialele, ci mijloace de muncă de natura mijloacelor fixe. Însă, datorită faptului că asemenea active sunt extrem de numeroase s-a apreciat că ele ar trebui să devină elemente ale activelor circulante.
Stocurile de producție neterminată cumulează fondurile bănești avansate pentru prelucrare, salariile plătite și toate celelalte cheltuieli bănești determinate de procesul de fabricație.
Activele circulante din sfera circulației se materializează în stocurile de produse finite în depozit, în soldurile de produse expediate și în disponibilitățile bănești în cont și în numerar.
Ca urmare a deficiențelor ce survin fie în procesul realizării, fie în fazele anterioare ale gestiunii stocurilor sau plății drepturilor de personal ori pe planul decontărilor cu bugetul statului, activele circulante mai staționează în diferite debite. Asemenea creanțe asupra terților care nu provin din desfășurarea normală a circuitului activelor circulante reprezintă un plasament total ineficient care îngreunează situația financiară a întreprinderii.
Activele circulante reprezintă alături de activele imobilizate condiția financiară esențială a asigurării continue și în cadrul parametrilor prestabiliți a programului de producție. Deci, în industrii, comparativ cu activele imobilizate, ponderea lor în totalul capitalurilor utilizate este mai mică datorită vitezei de rotație relativ accelerată precum și multitudinea de forme materiale pe care le îmbracă în cursul circuitului lor, activele circulante dețin rolul esențial în buna funcționare a mecanismului financiar al întreprinderii. De aceea se pune problema evaluării lor corecte.
Necesitatea evaluării are un caracter obiectiv și decurge din dubla ipostază pe care o îmbracă activele circulante: capitaluri bănești necesare finanțării activității de exploatare și stocuri de valori materiale, producție neterminată, produse finite pentru formarea cărora se avansează capitalurile bănești. În ipostaza de resursă, suma activelor circulante este limitată pe când nevoile de capitaluri cerute de activitățile economice sunt mai mari. De aceea se pune problema selectării nevoilor strict necesare desfășurării continue a activității ceea ce constituie obiectul procesului de evaluare a necesarului de active circulante. Întrucât toți factorii procesului economic sunt supuși activității de programare și activele circulante ca factor corelat se supun acestui proces.
Evaluarea activelor circulante îmbracă două mari forme în funcție de momentul efectuării ei.
Astfel, necesitățile de active circulante cu caracter de permanență pe toată durata anului și previzibile încă de la începutul anului, se evaluează prin determinarea necesarului financiar de active circulante sau necesarului de fond de rulment.
Necesitățile cu caracter temporar apărute pe parcursul exercițiului se dimensionează pe feluri de active circulante și se evaluează prin metode specifice activității bancare întrucât cel mai adesea acoperirea financiară se realizează prin credite bancare.
Având în vedere că necesitățile de active circulante cu caracter de permanență dețin ponderea în totalul capitalurilor bănești utlizate de întreprindere reiese că necesarul financiar de active circulante deține locul central în procesul evaluării activelor circulante.
Necesarul financiar este definit ca limita până la care se pot plasa capitalurile bănești în condițiile date ale proceselor de aprovizionare, producție și desfacere, în diferitele stocuri de valori de exploatare pentru asigurarea continuității proceselor economice.
Determinarea necesarului financiar se poate realiza prin două metode: metoda analitică și metoda sintetică.
Metoda analitică presupune determinarea necesarului financiar pe elemente de stocuri, de materii prime și materiale, de producție neterminată, de produse finite, iar în cazul elementelor de stocuri calculul analitic se desfășoară pe fiecare material sau produs nominalizat și pe fiecare fel de stoc. Prin însumarea acestora se determină necesarul de fond de rulment pe întreprindere.
Având în vedere numărul mare al produselor introduse în fabricație și numărul și mai mare al valorilor materiale pentru realizarea lor, metoda analitică implică un volum mare de muncă și un timp de execuție îndelungat și astfel se folosește numai în anumite cazuri:
în situații de modificări structurale considerabile ale activității întreprinderii;
numai pentru determinarea nevoii de finanțare medii anuale a stocurilor, urmând ca pentru nevoia trimestrială de finanțare să se utilizeze metodele sintetice.
Metoda sintetică pornește de la premiza că în doi ani consecutivi nu pot să apară modificări structurale esențiale în economia întreprinderii și se bazează pe luarea în considerare a unui singur factor de cauzalitate și anume evoluția producției exercițiului. Metoda sintetică constă în reflectarea în calcule a corelației strânse dintre variația necesităților de active circulante și variația volumului producției. Prin această metodă, nevoia de fond de rulment se determină direct pe total active circulante și presupune un volum redus de operațiuni, ceea ce îi conferă calificativul de metodă operativă.
Prin însumarea necesarelor financiare pe elemente (materii prime și materiale consumabile, producție neterminată, produse finite) determinate prin metoda analitică se determină necesarul anual și pe trimestre pe total valori de exploatare.
Determinarea necesarului financiar direct pe total valori de exploatare se realizează, mai simplu, la întreprinderile aflate deja în funcțiune și la care este stabilită o corelație între volumul de activitate și volumul de active circulante utilizate pentru acesta, prin metoda sintetică sau globală;
În principiu, prin metoda sintetică se ia în considerare doar un singur factor de influență, și anume evoluția producției exercițiului sau cifrei de afaceri în doi ani consecutivi și numai dacă este cazul, influențelor determinate de modificările intervenite în condițiile de aprovizionare, producție și desfacere.
Baza de calcul o constituie costul complet al producției exercițiului, cost pentru acoperirea căruia întreprinderea avansează active circulante.
Operatorul utilizat pentru calculul necesarului financiar și care trebuie să exprime într-o formă sintetică condițiile de utilizare a activelor circulante în anul anterior este viteza de rotație, fie sub forma duratei în zile a unei rotații.
Pentru determinarea necesarului financiar prin metoda globală trebuie parcurse următoarele etape:
– se determină viteza de rotație în zile, din anul de baza ( V z ) după următoarea relație de calcul:
în care:
N0 = necesarul financiar de active circulante din anul de bază;
PE0 = producția exercițiului exprimată în cost complet din anul de bază.
2) – se corectează viteza de rotație din anul de bază cu modificările previzibile în anul de plan în condițiile de aprovizionare, producție și desfacere conform relației:
în care:
V zc = viteza de rotație din anul de bază corectată;
Ci = corecțiile exprimate în zile ce se aplică vitezei de rotație realizate în anul de bază;
Aceste corecții pot fi:
a) influența generată de înlocuirea unor materiale:
în care:
n1= necesarul financiar pentru materialul ce se utilizează în anul curent;
n0= necesarul financiar al materialului înlocuit, utilizat în anul de bază.
b) influența eliminării stocurilor fără mișcare înregistrată în anul de bază:
în care:
= stocul mediu al materialelor fără mișcare în anul de bază.
În cadrul acestei influențe, trebuie făcută o menționare specială și anume aceea că eliminarea stocurilor fără mișcare influențează întodeauna, viteza de rotație în sensul accelerării ei. Prin urmare, chiar dacă din calcul se va obține întodeauna o valoare pozitivă, c2 se va lua în calculul lui Vzc cu semnul minus.
c) influența înlocuirii unui produs în fabricație cu altul nou:
Înlocuirea unui produs influențează în două direcții:
influența datorată modificării necesarului financiar cu materiale ca urmare a înlocuirii produsului:
în care:
n1 = necesarul financiar aferent materialelor pentru fabricarea noului produs;
no = necesarul financiar aferent materialelor necesare în fabricarea produsului înlocuit.
influența modificării valorii producției exercițiului ca urmare a înlocuirii:
în care:
V1= valoarea producției exercițiului la noul produs;
V2= valoarea producției exercițiului la produsul înlocuit.
d) influența modificării condițiilor de aprovizionare la unul din materialele folosite:
în care:
i1= intervalul de aprovizionare în anul de plan;
i0= intervalul de aprovitionare în anul de bază;
p= ponderea necesarului financiar al materialului respectiv în totalul necesarului financiar pentru materii prime și materiale.
e) influența modificării ciclului de fabricație la un produs ca urmare a schimbării tehnologiei:
în care:
= durata ciclului de fabricație după introducerea noilor tehnologii;
= durata ciclului de exploatare înaintea schimbării tehnologiei;
p = ponderea necesarului financiar pentru producție neterminată la produsul la care se schimbă tehnologia în totalul necesarului financiar pentru producția neterminată.
3) Se determină necesarul financiar anual al valorii de exploatare în anul curent conform relației:
în care:
PE1= producția exercițiului în cost complet programată pentru anul curent.
4) Se diferențiază necesarul financiar anual pe trimestre în funcție de variația producției exercițiului pe trimestre față de media trimestrială:
K=I, II, III, IV.
5) Se defalcă necesarul financiar anual și pe trimestrul pe elemente de valori materiale (stocuri de materii prime, stocuri de obiecte de inventar, echipament de lucru și protecție, stocuri de piese de schimb, stocuri de producție neterminată, stocuri de producție finită) în funcție de structura activelor circulante din bilanțul anului de bază.
1.1.2 Plasamente în active de exploatare
Dimensionarea stocurilor prin metoda analitică și sintetică reprezintă o etapă importantă în determinarea nevoii de fond de rulment, dar în cadrul activelor de exploatare se include și creanțele sau imobilizări de capital în cursul perioadei și din decontări neîncheiate cu bugetul statului, adică taxa pe valoarea adaugată deductibilă.
Creanțele față de terțe persoane fizice sau juridice au o serie de implicații în situația financiară a oricarei întreprinderi. Ele sunt generate de faptul că agentul economic, indiferent de domeniul din care face parte, își desfășoară activitatea în contextul unui sistem foarte complex de relații de decontare stabilite cu terții persoane fizice sau juridice. Volumul și diversitatea acestor relații, sunt influențate, în mare măsură, de natura și complexitatea activităților desfășurate, care impun existența unor colaborări permanente cu numeroși furnizori și beneficiari sau alte întreprinderi, cu unități bancare, cu bugetul statului și cel privind asigurările și protecția socială, cu acționarii sau asociații și angajații, etc.
Creanțele reprezintă drepturi actuale ale întreprinderii, rezultate din evenimentele trecute și prin decontarea cărora se așteaptă să rezulte o intrare de resurse, care să încorporeze rezultate economice.
Criteriile cumulative pentru recunoașterea creanțelor sunt:
– probabilitatea unei intrări de resurse, purtătoare de beneficii economice;
– evaluarea să se poată face în mod credibil.
Evaluarea creanțelor se face ținând cont de cele patru momente principale: recunoașterea inițială, evaluarea la inventariere, evaluarea în bilanț și evaluarea la decontare.
1. Astfel, atunci când sunt recunoscute inițial, creanțele sunt cuantificate la valoarea nominală (valoarea istorică), ce reprezintă valoarea echivalentelor obținute în schimbul obligației sau valoarea care se așteaptă a fi încasată în numerar sau echivalente de numerar la decontarea lor. Mai poate fi recunoscut initial și la valoarea actualizată, care reprezintă valoarea viitoarelor intrări de numerar, necesare pentru decontarea creanțelor. Actualizarea se face utilizând rata de actualizare cea mai adecvată tipului respectiv de finanțare.
2. La inventariere, se determină valoarea de inventar, sau valoarea actuală, a elementelor componente ale bilanțului. În acest sens, valoarea de inventar este valoarea de decontat la scadență, sau valoarea actualizată a fluxurilor de numerar, conform normelor de inventariere, evaluarea la inventar se face, de regulă, la valoarea lor probabilă de încasat sau de plată, constituindu-se, după caz, provizioane pentru deprecierea creanțelor.
3. Pentru întocmirea situațiilor financiare, valoarea actuală (valoarea de inventar) a creanțelor, se compară cu valoarea de intrare și se determină eventualele deprecieri de valoare sub forma provizioanelor. O serie de creanțe monetare (în valută, venituri în avans, etc) trebuie ajustate la inflație, prin aplicarea variatiei indicelui general al prețurilor (sau alt indice) din momentul apariției creanței și data raportării financiare.
Există o mare diversitate de creanțe care pot fi grupate după următoarele criterii:
1) După natura operațiilor care le generează, distingem:
– creanțe comerciale (rezultate din o serie de operații de vânzare-cumpărare);
– creanțe financiare (acorduri de împrumuturi, etc);
– alte creanțe.
2) După obiectul sau conținutul economic al creanțelor distingem:
-creanțe asupra clienților pentru produsele vândute, lucrări cxecutate și servicii prestate; – creanțe asupra furnizorilor generate de avansuri și aconturile acordate anticipat de către cumpărător;
-creanțe asupra creditorilor diverși;
-creanțe generate de deținerea unor efecte comerciale;
-alte creanțe.
3) După criteriul exigibilități, deosebim:
– creanțe curente;
– creanțe pe termen scurt.
4) În funcție de destinația bunurilor și serviciilor comercializate, respectiv prestate, distingem:
– creanțe din vânzări-cumpărări de stocuri;
– creanțe din vânzări-cumpărări de servicii;
– creanțe din vânzări-cumpărări de imobilizări.
Un alt element al actvelor de exploatare este taxa pe valoare adaugată deductibilă care reprezintă taxa pe valoare adaugată aferentă valorii bunurilor, serviciilor sau lucrărilor executate. Taxa pe valoare adaugată deductibilă se înregistrează în facturile de aprovizionare a materiilor prime și materialelor consumabile de la furnizori.
1.2 Fundamentarea nevoii de fond rulment. Conținutul pasivelor de exploatare
Pasivele de exploatare care se iau în calculul nevoii de fond de rulment sunt reprezentate de taxa pe valoare adaugată colectată, datorii față de furnizori, salariați, bugetul asigurărilor sociale.
Taxa pe valoare adaugată colectată evidențiază sumele datorate de întreprindere bugetului statului, reprezentând taxa aferentă vânzărilor de bunuri, prestărilor de servicii sau executării de lucrări.
Datorii față de furnizori sunt generate de diverse și multiple operații economice. Ele izvorăsc din cumpărări (aprovizionări) de active imobilizate sau active circulante (stocuri), din executări de lucrări, din prestări servicii și alte asemenea operații. Operațiie de vânzare-cumpărare se efectuează pe bază de facturi în care sunt precizate: bunurile livrate sau serviciile prestate și lucrările executate, mărimea netă de plătit furnizorului de către cumpărător, etc. Mărimea propriu-zisă a datoriilor față de furnizori nu coincide întotdeauna cu prețul sau tariful negociat, datorită faptului că pot apărea o serie de reduceri (diminuări) acordate clienților de către furnizor.
În practică se găsesc două categorii de reduceri:
– reduceri de natură comercială, care au o influență directă asupra mărimi nete a unei facturi, între care menționăm: rabat, remiză, risturn (reducerea anuală sau reducere globală);
– reduceri de natură financiară care mai poartă denumirea și de sconturi.
Reducerile comerciale nu se acordă în mod automat, ele rezultând ca urmare a negocierilor între părți și se găsesc stipulate în contracte.
Rabatul reprezintă reducerea practicată, în mod excepțional asupra prețului de vânzare convenit anterior între furnizor și client, ținându-se seama de unele defecte de calitate.
Remiza reprezintă o reducere practicată, în mod excepțional, asupra prețului curent de vânzare, ținându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanța cumpărătorului în clientela vânzătorului.
Risturnurile reprezintă acele reduceri de preț calculate aupra ansamblului operațiilor efectuate de același cumpărător pe o perioadă determinată3.
În ceea ce privește reducerile financiare, acestea intervin cu ocazia achitării datoriei din cumpărări pe credit de către client, înainte de termen.
Salariile sunt definite ca fiind toate veniturile în bani și/sau natură deținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Potrivit prevederilor codului muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator persoană fizică sau juridică, în schimbul unei renumerații denumite salariu.
Salariul individual, negociat și înscris în contractul individual de muncă, nu poate fi mai mic decât salariul de baza minim brut pe economie (în anul 2007 acesta este de 330 lei).
Din punct de vedere structural veniturile salariale sunt formate din:
– salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar;
– sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază brut sau sume fixe;
– sumele plătite din fondul de salarii pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, zile de sărbători, întreruperi din lucru din motive neimputabile salariaților, etc);
– sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie, plătite din fondul de salarii;
– premiile anuale și cele din cursul anului sub diverse forme;
– drepturile în natură acordate salariațiilor sub formă de remunerație;
– sumele plătite din fondul de salarii conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religie, etc);
– alte adaosuri la salarii plătite din fondul de salarii.
În fondul de salarii mai sunt incluse:
– drepturile cuvenite personalului ce lucrează, pe o perioadă determinată sau nedeterminată pe baza contractului individual de muncă cu timp parțial;
– drepturile cuvenite personalului, calificat și/sau necalificat, pentru munca prestată temporar.
În strânsă legatură cu munca prestată și salarizată funcționează și sistemul de asigurări și protecție socială (de stat sau privat), care are ca scop garantarea unor drepturi ale personalului întreprinderii ca urmare a muncii prestate, asistență medicală gratuită, indemnizațiile pentru incapacitate de muncă de lungă durată, pensiile și alte prestații posterioare perioadei de muncă, existența și funcționarea unui astfel de sistem de asigurări și protecție socială a impus instituirea unor contribuții ce trebuie suportate, atât de întreprindere, în calitatea ei de angajator cât și de salariați.
În țara noastră constituirea surselor necesare plăților ulterioare în cadrul sistemului de asigurări și protecție socială se realizează în cadrul următoarelor bugete, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat:
– bugetul sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări la care contribuie atât angajatorii cu cotizații diferențiate în funcție de grupa de muncă în care sunt încadrați angajații, cât și din contribuții ale angajațiilor care își desfășoara activitatea pe baza contractului individual de muncă, pe perioadă determinată sau nedeterminată;
– bugetul asigurărilor pentru șomaj, constituit atât din contribuții ale angajatorilor cât și din contribuții ale angajaților;
– bugetul Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate, care se constituie atât din contribuții ale angajatorilor, cât și din contribuția angajaților.
A. Contribuția pentru asigurări sociale
Conform legislației privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sunt considerați contribuabili persoanele asigurate prin efectul legii (denumite de lege asigurați) și angajatorii acestora (acolo unde este cazul).
Potrivit legii, contribuția la sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se datorează, atât de angajator, cât și de angajat, în situația persoanelor care:
– desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative sau judecatorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate cu ale personalului care desfășoară activității pe baza contractului individual de muncă;
– desfășoară activitate exclusiv pe baza contractului individual de muncă cu timp parțial,
la unul sau mai mulți angajatori, și care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cinci salarii medii brute pe economic.
Potrivit prevedrilor art. 98 alin.(l), din Legea 19/2000, persoanele asigurate în sistemul public au drepturi în afară de pensie și la anumite prestații care se plătesc de angajator asiguraților și care se suportă, integral sau numai parțial, în anumite limite sau condiții de către angajator, iar diferența este suportată din contribuțiile de asigurări sociale datorate pentru luna respectivă.
Angajatorul suportă:
– indemnizația pentru incapacitatea temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau accidente în afara muncii, pentru un anumit număr de zile, în funcție de numărul de angajați avut la data ivirii acesteia, iar diferența de indemnizație pentru restul zilelor de concediu medicl diminuează contribuția unității la asigurările sociale, astfel: din a 7-a zi, în cazul întreprindreilor care au un număr de 20 de salariați; din a 12-a zi, în cazul întreprinderiilor cu un număr de 21 până la 100 de salariați; din a 17-a zi, în cazul întreprinderilor cu un număr de peste 100 de salariați;
– prestații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă;
– indemnizația pentru maternitate;
– indemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav;
– ajutorul de deces.
Conform legislației, în anul 2007, cotele de contribuție de asigurări sociale sunt următoarele: pentru condiții normale de muncă 29%; pentru condiții deosebite de muncă 34% și pentru condiții speciale de muncă 39%. Aceste cote procentuale însumează atât contribuția angajaților cât și angajatorilor. Contribuția datorată de angajator se stabilește ca diferență între cotele de contribuții de asigurări sociale aprobate anual, pentru fiecare dintre cele trei categorii de muncă și cota de contribuții individuale de asigurări sociale datorată de angajat. Astfel, pentru anul 2007, contribuțiile suportate de angajator sunt: pentru condiții normale de muncă, cota datorată de angajator este de 24,0% (9,5% este cota datorată de angajat); pentru condiții deosebite de muncă, cota procentuală este de 29,0% și pentru condiții speciale de muncă, cota procentuală este de 34,0%.
Baza de calcul a contribuției angajatorului la asigurările sociale, se limitează superior la un plafon maxim determinat prin ponderarea numărului mediu al asiguraților din luna pentru care se efectuează calculul și valoarea corespunzătoare a cinci salarii medii brute pe economie. Salariul mediu brut lunar pe economie pentru anul 2007 este de 1270 lei
Contribuția de asigurări sociale datorată de angajator se determină astfel:
– se compară fondul de salarii realizat lunar cu plafonul maxim stabilit de lege, înmulțind numărul mediu de salariați cu de 5 ori salariul mediu brut lunar prognozat pe economie;
– dacă nivelul fondului de salarii brut realizat în luna respectivă este inferior plafonului stabilit de lege, se aplică cota de contribuție la asigurări sociale, corespunzătoare condițiilor de muncă (24,0%, 29,0%, 34,0%) la fondul de salarii brut; în cazul în care întreprinderea a realizat un fond de salarii mai mare decât plafonul maxim, atunci se aplică procentul legal la acest plafon.
B. Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate
Începând cu 1 ianuarie 1998, persoanele juridice și fizice care angajează personal salariat și nesalariat au obligația să calculeze și să înregistreze contribuția la fondul special pentru asigurările sociale de sănătate.
Contribuția angajatorului la asigurările sociale de sănătate, la nivelul anului 2007 s-a determinat prin aplicarea cotei procentuale de 6% asupra fondului de salarii brut efectiv realizat de către angajații cu contract individual de muncă, inclusiv indemnizațiile pentru plata concediilor medicale, suportate de unitate, începând cu prima zi și până în ziua a 7-a, a 12-a, și respectiv a 17-a de incapacitate temporară de muncă (în funcție de numărul de angajați ai întreprinderii), precum și asupra veniturilor cuvenite colaboratorilor care desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă cu timp parțial.
C. Contribuția pentru protecția socială a șomerilor
Contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj se datoreză lunar și se calculează prin aplicarea cotei procentuale de 2,5% asupra fondului total de salarii brut lunar realizat de persoanele asigurate, obligatoriu, prin efectul legii. Angajatorul care încheie cu persoane fizice contracte individuate de muncă cu timp parțial pentru desfășurarea unor anumite activități (pentru colaboratori) nu au obligația de a contribui la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în raport cu drepturile bănești plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiat un contract individual de muncă.
D. Contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale este obligatorie pentru toți cei ce utilizează forță de munca angajată cu contract individual de muncă.
Fondul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se constituie din contribuții diferențiate în funcție de risc. Cotele de contribuție datorate de angajatori, în funcție de clasele de risc se vor situa în limita unui procent minim de 0,5% și a unui procent maxim de 4%, aplicat asupra fondului brut de salarii.
1.3. Dimensionarea nevoii de fond de rulment
1.3.1. Determinarea nevoii de fond de rulment de exploatare
Dimensionarea prin metoda analitică sau sintetică a stocurilor de valori de exploatare necesare desfășurării continue a activității curente, de exploatare a întreprinderii, în condiții de utilizare judicioase a capitalurilor bănești constituite din surse interne sau din afară este o etapă hotărâtoare în aprecierea necesarului de capitaluri pentru ciclul de exploatare (NFRE).
Însă, NFRE are în vedere în cadrul activelor de exploatare nu numai plasamentele de capitaluri în stocuri ci și în alte elemente de active circulante. Astfel, o parte a capitalurilor este imobilizată în creanțe față de terți evidențiate fie în contul ,,Clienți", pe bază de facturi de expediere a produselor sau de executare a lucrărilor, prestare a serviciilor, fie în efecte comerciale de primit, respectiv efecte comerciale acceptate de întreprindere, titluri care reflectă politica de credit comercial acordat de întreprindere. Dacă, creanțele față de debitorii întreprinderii sunt, în general imobilizări ineficiente de capital, fiind expresia pagubelor și daunelor aduse întreprinderii, o parte a lor pot avea un oarecare caracter de permanență. Astfel de debite provin din echipamentul de lucru, cota parte de suportabilitate convenită salariaților fiind virată, de regulă, în rate, pe un anumit interval de timp. De asemenea, întreprinderea înregistrează imobilizări de capitaluri în cursul perioadei (lunii) și din decontări neincheiate cu bugetul statului. Este vorba, în principal, de taxa pe valoarea adaugată deductibilă înregistrată în facturile de aprovizionare a materiilor prime și materialelor consumabile de la furnizori.
Totodată, NFRE ia în calcul și pasivele de exploatare, reflectate în datorii minime și permanente (stabile) ale întreprinderii față de terți (alți agenți economici, salariații proprii, bugetul statului și bugetul asigurărilor sociale) amânate la plata față de momentul datorării, datorită sistemului de decontări a plaților practicat în economie sau a termenelor fixe de plată legiferate prin acte normative adoptate de puterea legislativă sau executivă a țării. În mod corect, pasivele stabile provin din modul de plată a salariilor, asigurărilor și protecției sociale aferente. a impozitului pe profit și taxei pe valoare adaugată colectată în facturile de expediere a produselor sau a facturilor de lucrări și servicii prestate clienților, a decontărilor prin plăți planificate pentru consumurile de energie electrică, energie termică, apă, gaze naturale când aceste consumuri sunt însemnate, toate aceste datorii fiind cu termene fixe de plată stabilite prin convenții, contracte sau acte normative.
De asemenea, pasivele stabile provin și din obligații cu termene aleatoare de plată, și anume: datorii față de furnizori pentru aprovizionări, din modul de preliminare a fonduriior pentru plata concediilor de odihnă la întreprinderile cu producție sezonieră, în special, din modul de preliminare în costuri a fonduriior pentru efectuarea reparațiilor capitale sau din modul de primire și cheltuire a garanțiilor pentru efectuarea reparațiilor la bunurile de folosință îndelungată în perioada de garanție în contul furnizorului. Dacă întreprinderea utilizează titlurile de credit pentru plata obligațiilor față de furnizor, pasivele stabile din aprovizionări reflectă creditul comercial primit de întreprindere.
În funcție de caracterul termenelor de plată a obligațiilor, fixe sau întâmplătoare, deteminarea pasivelor stabile se face prin două metode:
– pasive stabile determinate prin metoda soldurilor zilnice;
– pasivele stabile determinate direct pe elemente de datorii.
Metoda soldurilor zilnice se utilizează pentru pasivele stabile din datorii cu termen fixe de plată. În acest caz pentru determinarea pasivelor stabile se alege termenul cu activitatea minima previzionată, calculul reducându-se în stabilirea la nivelul unei luni din acesta a sumei soldurilor minime zilnice de plata față de terți, suma care caracterizează prin extrapolare fiecare zi a anului
Utilizarea acestei metode presupune parcurgerea următoarelor etape:
-se stabilește pentru fiecare obligații de plată cota medie zilnică, astfel:
;
în care: dz= datoria medie zilnică;
D = suma trimestrială de plată aferentă fiecarei obligații;
Z = numărul de zile din trimestru (90 de zile).
– se determină pentru fiecare obligație, rezerva existentă la începutul lunii ( Ri) în funcție de datoria medie zilnică și numărul de zile de la ultima plată în luna precedentă celei pentru care se face calculul și până la finele acesteia ( nz):
Ri = dz*nz
– în cursul lunii de calcul se determină pentru fiecare evoluția soldului zilnic al acesteia (Sz), astfel:
Sz= SZ-1+ dz – pz
în care:
Sz-1 =sodul la sfârșitul zilei precedente;
pz = plata zilnică efectuată.
– pentru fiecare zi se stabilește suma soldurilor zilnice a datoriilor:
, în care i=l, 2, 3,…..,n reprezintă numărul datoriilor cu termen fixe de plată luate în calcul.
– se urmărește evoluția în cursul lunii a sumei soldurilor zilnice, a datoriilor, stabilindu-se suma minimă, care este pasivul stabil valabil pentru întregul an.
Metoda calculului direct, pe fiecare element de datorie cu termene aleatoare de plată conduce la determinarea pasivului stabil pe fiecare trimestru, pe baza următoarei relați de calcul:
în care:
Di= suma trimestrială programată a aprovizionărilor (A1k), a fondului de salarii (FS1k) și a garanțiilor de primit de la întreprinderile specifice (G1k);
Z =1) numărul de zile de întârziere a plății pentru aprovizionărilor de materii prime stability la o medie aritmetică ponderată pentru anul de bază în funcție de aprovizionările valorice relizate într-un interval (trimestru) și numărul de zile efective de întârziere calculate ca diferență între data recepției materialelor în întreprindere și data plății acesteia.
2) numărul minim de zile din anul de bază pentru care s-au preliminat sume de plată a concediilor de odihnă sau au fost primate garanții calculate astfel:
în care:
Pl0min = soldul minim lunar al preliminărilor pentru plata concediilor de odihnă în anul de
bază;
FS0 = fondul de salarii plătit în anul de bază;
Sl0min = soldul minim lunar al garanțiilor primite pentru efectuarea reparațiilor;
G0 = valoare garanțiilor totale prirnite în anul de bază.
Pentru pasivele stabile din modul de preliminare și cheltuiri a fondurilor pentru reparații capitale ( ), calculul se realizează trimestrial astfel:
în care:
K = trim I, II, III, IV;
Rk-1= preliminarile în costuri existente la finele trimestrului anterior;
Pl = suma lunară preliminată în costuri de regulă egală pe toată durata anului;
Cl = cheltuiala lunară programată pentru lucrările de reparații capitale.
Deci, nevoia de fond de rulment reprezintă necesarul de finanțat ca urmare a decalajului temporar dintre plăți și încasări și în speță, dintre fluxurile de exploatare și fluxurile datoriilor față de furnizori .
Se exprimă prin relația de calcul:
NFRE =Ae – Pe
în care:
Ae = active de exploatare, respectiv plasamentele de capitaluri în stocuri de materii prime, producție neterminată, produse finite precum și în creanțe față de terți (creditul comercial acordat clienților, TVA deductibilă);
Pe = pasive de exploatare (pasive stabile).
În urma efectuării operației de calcul, nevoia de fond de rulment poate avea o valoare pozitivă sau negativă. O valoare pozitivă indică un surplus de nevoi temporare.
Dacă acest surplus se datorează unei politici de investiții privind activele imobilizate, sau datorită creșterii vânzărilor, se consideră ca fiind o situație normală.
În cazul în care necesarul de fond de rulment este pozitiv, ca urmare a decalajului nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, se apreciază situația ca fiind nefavorabilă deoarece la nivelul întreprinderii se manifestă o încetinire a încasarilor și o urgentare a plăților.
O valoare negativă a necesarului de fond de rulment indică un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare.
Acestă situație se apreciează ca fiind normală, dacă este rezultatul angajării unor datorii cu scadență mai mare sau accelerarii vitezei de rotație a activelor, sau anormală când este rezultatul unor activități de reînnoire a stocurilor.
Determinarea NFRE se poate face direct sub formă valorică sau în zile din cifra de afaceri.
Determinarea NFRE în formă valorică se poate realiza într-un model simplificat în care plasamentele se efectuează în stocuri și creanțe, iar obligațiile se concretizează în datorii față de furnizori, salariați, bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului pentru TVA, conform următorului tabel:
Tabel 1.1 Calculul valoric al NFRE
= consumul de materii prime în anul curent și respectiv în anul de bază;
= durata medie de stocare a materiilor prime în anul de bază;
= stocul mediu de materii prime în anul de bază;
= producția exercițiului în cost complet în anul curent, de bază;
durata medie de stocare a produselor finite în anul de bază;
= stocul rnediu de produse finite în anul de bază;
= producția vândută în preț de vânzare fără și respectiv cu TVA în anul current;
PV0 , PV0 • 1,1 9 = producția vândută în preț de vânzare fără și respectiv cu TVA în anul de bază;
= durata de rotație a clienților; numărul mediu de zile de acordare a creditului comercial clienților;
= soldul mediu al clienților în anul de bază;
= durata de rotație a furnizorilor; numărul mediu de zile de primire a creditului comercial de la furnizor;
= fondul mediu al furnizorilor în anul de bază;
fondul de salarii lunar;
c = cota de asigurări și protecție socială în funcție de grupa de ramuri în care se încadrează întreprinderea.
Determinare NFRE în zile din cifra de afaceri se poate realiza într-un model simplificat, considerând plasamentele și obligațiile aceleași ca în modelul valoric, conform tabelului 1.2:
Tabelul 1.2 Calculul NFRE în zile din cifra de afaceri
în care:
= cifra de afaceri previzionată pentru anul de plan exprimată în costuri și în preț de vânzare fără TVA;
Notă: celelalte notații sunt explicitate după tabelul 1.1.
Odată ce s-a stabilit o corelație între NFRE și CA pentru exercițiile viitoare dacă nu intervin modificări structurale esențiale în conținutui cifrei de afaceri, nevoia de fond de rulment din exploatare va reprezenta cota procentuală din cifra de afaceri sau se determină în funcție de cifra de afaceri zilnică previzionată și nevoia de fond de rulment în zile din cifra de afaceri.
1.3.2 Determinarea nevoii de fond de rulment în afara exploatării
În afara nevoii de fond de exploatare, nevoia de fond de rulment globală (NFRG) mai cuprinde și nevoia de fond de rulment aferentă activității financiare și activităților excepționale sau nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE).
NFRAE=Aae-Pae
Aae = active în afara exploatării;
Pae = pasive în afara exploatării;
Aae= Diverse creanțe + Capital subscris apelat și nevărsat + Valori mobiliare de plasament;
Pae= Datorii privind imobilizările + Datorii fiscale + Alte datorii + Venituri înregistrate în avans.
Deci, nevoia de fond de rulment globală reprezintă suma dintre nevoia de fond de exploatare și nevoia de fond de rulment în afara activității de exploatare.
NFRG = NFRE + NFRAE
1.4 Finanțarea nevoii de fond de rulment
Nevoia de fond de rulment se finanțează pe seama mai multor surse, care, în raport cu patrimoniul întreprinderii, se pot grupa în:
– surse endogene care există în mecanismul financiar al întreprinderii;
– surse exogene, din afară în completarea celor interne.
Sursele interne cuprind:
– fondul de rulment;
– sumele afectate din profitul net finanțării activelor circulante;
– alte surse (sumele aferente unor fonduri proprii și dividende constituite din profitul net până la consumarea pe distincția corespunzătoare). Sursele externe cuprind:
– creditele bancare pe termen scurt;
– creditele pe bonuri de trezorerie sau bonuri de casă;
– subvențiile de la bugetul pentru regii autonome;
– credite sau sume primite de la grupul de întreprinderi din care face parte întreprinderea;
– alte surse și anume avansuri de la clienți pentru realizarea de produse, sumele de care beneficiază întreprinderea ca înlesniri sau scutiri de impozite, prime pentru export.
1.4.1. Fondul de rulment – sursa de finanțare a nevoii permanente de active circulante
Nevoia de fond de rulment se determină ca diferență între activele de exploatare ce reprezintă imobilizarea capitalurilor bănești în diferitele categorii de stocuri, creanțe și decontări neîncheiate cu bugetul statului și pasivele de exploatare ce reprezintă datorii ale întreprinderii amânate, în mod obiectiv, la plată.
Ca regulă generală, putem spune că fiecărui element de activ îi este asociat un grad de lichiditate și fiecărui element de pasiv îi este asociat un grad de exigibilitate.
Asigurarea echilibrului financiar presupune realizarea concordanțelor între lichiditatea activului și exigibilitatea pasivului. Verificarea globală a acestei concordanțe este greu de controlat în realitate, datorită faptului că modificările de echilibru sunt continue, datoriile și creanțele transformându-se permanent.
Astfel, în practică, se procedează la compararea elementelor bilanțiere al căror grad de lichiditate sau de exigibilitate este mai scăzut.
Activele imobilizate a căror durată de existență în întreprindere este mai mare de un an și care au un grad de lichiditate scăzut trebuie să fie finanțat din resurse stabile pe termen lung, care au un grad de exigibilitate redus (este vorba de capitalurile proprii și împrumuturile pe termen mediu și lung).
Fondul de rulment este acea parte a capitalurilor permanente rămasă după finanțarea activelor imobilizate afectată finanțării ciclului de exploatare, respectiv activelor circulante. Fondul de rulment este o marjă de siguranță ce reflectă capacitatea întreprinderii de a-șj finanța ciclul sau de exploatare din capitaluri stabile.
Fondul de rulment se determină astfel:
FR= Cp-Ain
în care:
FR= fondul de rulment;
Cp= capitalurile permanente;
Ain= active imobilizate nete (la valoarea rămasă neamortizată).
Conform acestei modalități de calcul, fondul de rulment reflectă excedentul resurselor stabile față de utilizările durabile.
Având în vedere egalitatea bilanțieră a activului și pasivului întreprinderii, fondul de rulment se calculează și ca diferență între activul circulant și datoriile pe termen scurt, relația de calcul fiind următoarea:
FR = Ac-Dts
în care:
Ac= activele circulante;
Dts= datoriile pe termen scurt.
Bilanțul contabil se descompune în posturi bilanțiere, astfel:
IMOBILIZĂRI NETE CAPITALURI PROPRII
150 130
FOND DE RULMENT CREDITE PE TERMEN
30 MEDIU ȘI LUNG
50
ACTIVE CIRCULANTE FOND DE RULMENT
120 30
DATORII PE TERMEN SCURT
90
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
270 270
Cele două modalități de calcul a fondului de rulment sunt ilustrate de această descompunere a bilanțului. Dar, adevărata semnificație a acestuia este reflectată de prima modalitate, adică ca exedent de resurse stabile care permite finanțarea acelei părți a activelor circulante care deși cere o durată de rotație scazută, prin reînnoirea constantă a acestora sunt asimilate utilizărilor durabile.
Prima condiție a echilibrului financiar este ca întreprinderea să aibă un fond de rulment pozitiv, adică să existe o marjă de siguranță financiară pentru aceasta. Marja de siguranță există dacă activele circulante sunt mai mari decât exigibilul pe termen scurt sau când activele imobilizate sunt mai mici decât capitalurile permanente.
Nivelul fondului de rulment nu poate fi apreciat decât prin compararea cu nevoia de fond de rulment al întreprinderii. Astfel, relația fundamentală este:
NFR = FR + Credite de trezorerie
În consecință, când analiza fondului de rulment se face prin cea de-a doua modalitate, comparând activele de exploatare cu datoriile pe termen scurt, trebuie să se țină cont de gradul de lichiditate al activelor sub un an și de gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
Fondul de rulment poate fi exprimat în sumă absolută și în raport cu volumul de activitate. Un fond de rulment estimat în valoare absolută are relativ o mică semnificație economică, de aceea este necesar să fie măsurat și în raport de volumul activității și mai ales în număr de zile din cifra de afaceri, după cum urmează:
a. în raport cu volumul de activitate, relația de calcul este:
Fond de rulment *100
Cifra de afaceri
în număr de zile cifra de afaceri, relația este:
Fond de rulment *360
Cifra de afaceri
Prima relație permite să se analizeze nivelul fondului de rulment în raport cu cifra de afaceri, iar a doua reprezintă viteza de rotație, exprimată în zile a fondului de rulment.
Analiza nivelului fondului de rulment trebuie să țină seama de specificacitatea, de natura activității întreprinderii. Analiza situației financiare a întreprinderilor nu se poate face fără a le situa în mediul economic și social de care aparțin și la nivelul activității căruia contribuie.
Reducerea necesarului financiar al exploatării și deci a fondului de rulment reclamă aplicarea a numeroase acțiuni asupra nivelului stocurilor, clienților și furnizorilor. Este bine să se reducă stocurile la minimum necesar bunului mers al întreprinderii, deoarece fondul de rulment ar putea să fie mai mic cu cât acestea se transformă mai repede în lichidități, cu mențiunea că gradul de lichiditate depinde de viteza de rotație, viteză ce se convine a fi accelerată prin aplicarea unor metode stințifice de gestiune.
Acțiunile asupra clienților se referă la reducerea numărului acelora care achită contravaloarea mărfurilor și serviciilor la termene îndepărtate.
Acțiunile asupra furnizorilor constau în prelungirea termenelor de plată a mărfurilor și serviciilor furnizate de către acestia.
În legătură cu nivelul fondului de rulment se pot adopta următoarele strategii:
– stabilirea medie a fondului de rulment în acoperirea necesarului financiar al exploatării, iar pentru diferențele în plus față de necesarul de vârf și diferența în minus față de necesarul perioadei cu volumul de activitate cel mai redus să se apeleze la credite de trezorerie și respectiv să se replaseze excedentul de lichidități pe termen scurt;
– stabilirea fondului de rulment la un nivel superior mediei necesarului financiar al exploatării, ceea ce înseamnă o atitudine prudentă a întreprinderii, deoarece execedentul, care este un fel de rezervă, poate fi utilizat la o eventuală creștere a necesarului. Această strategic dă naștere unor lichidități prea mari;
– stabilirea fondului de rulment la un nivel inferior mediei necesarului financiar al exploatării, ceea ce presupune a creditelor de trezorerie. Această strategie nu ține seama de riscul de a nu avea lichidități pentru efectuarea plăților.
Fondul total de rulment, după originea resurselor din care s-a format, se împarte în fond de rulment străin și fond de rulment propriu, iar după gradul de stabilitate a resurselor financiare se poate împărți în fond de rulment permanent și obligații pe termen scurt.
Fondul de rulment propriu se determină ca diferență între fondul de rulment total și obligațiile pe termen scurt și pe termen mediu și lung.
Fondul de rulment străin este format din obligațiile pe termen scurt și cele pe termen mediu și lung.
Fondul de rulment permanent se determină ca o diferență dintre fondul total de rulment și obligațiile pe termen scurt.
Fondul de rulment total se folosește pentru a stabili rata fondului de rulment, care nu reprezintă altceva decât rata solvabilității globale a societății comerciale.
Rata fondului de rulment într-o societate comercială este următoarea:
Fondul de rulment total
Obligațiile pe termen scurt
Dacă rata fondului de rulment este mai mică decât unitatea, îseamnă că societatea comercială nu-și mai poate achita datoriile, având o situație financiară grea. O rată mai mare ca unitatea exprimă măsura în care societatea comercială își poate achita datoriile pe termen scurt, prin transformarea în lichidități a activelor sale circulante, fără a diminua însă stocurile indispensabile desfășurării normale a activității.
O creștere mai mare a fondului de rulment se înregistrează dacă nu sporesc în perioada analizată activele imobilizate și nu se diminuează creanțele. Societățile comerciale trebuie să aibă un fond de rulment pozitiv din care să finanțeze stocurile necesare circuitelor economice.
Urmărirea creșterii fondului de rulment este una din regulile care trebuie să fie respectate, alături de regula finanțării stabile a activelor imobilizate, pentru realizarea echilibrului financiar.
Toate activele imobilizate trebuie să fie finanțate de capitalurile care rămân în întreprindere pe o durată cel puțin egală cu durata de întrebuințare a activelor imobilizate. Acest principiu al echilibrului financiar se realizează prin finanțarea activelor imobilizate din capitaluri permanente, adică din capitalul propriu și din împrumuturile pe termen mediu și lung.
Fondul de rulment este totodată și un indicator de lichiditate: cu cât fondul de rulment este mai mare, cu atât mai mari vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanțarea activelor circulante.
Din punct de vedere al conținutului, fondul de rulment poate fi de patru feluri:
a) fond de rulment brut (FRB);
b) fond de rulment net (FRN);
c) fond de rulment propriu (FRP);
d) fond de rulment străin (FRS).
Fondul de rulment brut se mai numește și fond de rulment total și desemnează toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani în termen mai mic de un an, să efectueze cel puțin o rotație;
Fondul de rulment brut, ca ansamblu al elementelor de activ caracterizate prin lichidități pe termen mai mic de un an, se compune din:
– stocuri diverse;
– creanțe – clienți;
– avansuri acordate furnizorilor;
– disponibilități bănești în casă;
– disponibilități bănești în cont;
– disponibilități bănești în carnete de cecuri eliberate.
Fondul de rulment net reprezintă cea mai mare însemnătate din punct de vedere operațional și sub aspectul analizei economice.
Fondul de rulment net reprezintă acea parte din capitalul permanent care poate fi utilizat pentru finanțarea activelor circulante, adică excedentul de capital permanent față de activele imobilizate, sau excedentul activelor circulante cu lichidități mai mici de un an față de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.
Fondul de rulment propriu definește excedentul capitalului propriu față de activele imobilizate și semnifică autonomia de care dispune o întreprindere în materie de finanțare a investițiilor.
Fondul de rulment străin se poate interpreta ca fiind egal cu datoriile la termen sau cu diferența dintre fondul de rulment net și fondul de rulment propriu.
Între activele circulante (Ac), resursele de trezorerie (Rt) și fondul de rulment net (FRN) există posibilitatea unei triple corelații din care să rezulte fond de rulment pozitiv, neutru sau negativ, după cum urmează:
Ac= Rt FRN = 0 FRN neutru
Ac> Rt FRN > 0 FRN pozitiv
Ac<Rt FRN < 0 FRN negativ
În cazul FRN neutru solvabilitatea pe termen scurt pare asigurată, însă există riscul diferit al elementelor de activ sau pasiv care face ca acest echilibru (Ac = Rt) să fie fragil. Realizarea viitoare a lichidității elementelor de activ poate fi compromisă ușor din diferite cauze:
-stocurile nu pot fi vândute din cauza unor conjuncturi nefavorabile;
-din cauza supraevaluării sau forța majoră.
Aceleași probleme pot apărea și în cazul creanțelor. Orice dereglare care se produce în raport cu lichiditatea anticipată a activelor sau cu exigibilitatea anticipată a pasivelor poate afecta echilibrul. De aceea, este necesară formarea unor lichidități suplimentare care să joace rolul unei marje de siguranță:
MS=FRNG-NFRE
În cazul FRN pozitiv se constată un excedent potențial al lichidității pe termen scurt, față de exigibilitățile potențiale pe termen scurt. În această situație întreprinderea poate să facă față tuturor scadențelor pe termen scurt și să dispună încă de un stoc tampon de lichidități destinate să anihileze eventualii factori nefavorabili privitor la vânzarea activelor în viitor sau la onorarea datoriilor pe termen scurt.
În cazul folosirii fondului de rulment negativ, lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale ceea ce înseamna dificultăți previzibile sub aspectul echilibrului financiar pe termen scurt. Putem spune că:
-un fond de rulment net pozitiv indică o solvabilitate bună;
-un fond de rulment net negativ indică o insolvabilitate;
-un fond de rulment net neutru indică o solvabilitate fragilă.
Calculul fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în considerare gradul de lichiditate al activelor circulante și gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Există întreprinderi cu FRN negativ care manifestă o vitalitate reală și solvabilitate permanentă, dar pot exista și întreprinderi cu un FRN pozitiv care se dovedesc în incapacitate de plată.
Fondul de rulment net global (FRGN) reprezintă excedentul resurselor permanente în raport cu activele imobilizate:
FRGN = Capitaluri proprii + Amortizări și provizioane + Datorii financiare – Active imobilizate brute
Resursele permanente sunt constituite din capitaluri proprii, amortizări și provizioane, datorii financiare (cu excepția creditelor bancare curente).
În ce privește activele imobilizate, acestea corespund imobilizărilor din bilanț exprimate în valori brute, adică deducerea amortizărilor și provizioanelor.
În practica țării noastre, FRGN se determină astfel:
FRGN = Capitaluri permanente + Provizioane pentru deprecierea activelor circulante – Active imobilizate nete
Înțelegând prin capitaluri permanente capitalurile proprii la care se adaugă provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, precum și datoriile pe termen lung.
1.4.2 Creditul bancar – mijloc operativ de finanțare a nevoii complementare de fond de rulment
Dacă comparăm nevoia de fond de rulment cu fondul de rulment al întreprinderii, rezultă trezoreria care poate fi pozitivă sau negativă.
În cazul unei trezoreri pozitive, fondul de rulment este suficient de mare pentru acoperirea necesarului de fond de rulment și pentru asigurarea unei trezorerii care să permită valorificarea sumelor nefolosite în activitatea curentă a firmei. Astfel, prin plasarea disponibilităților bănești pe piața financiară, se urmărește un randament cât mai ridicat al plasamentului.
În cazul în care nevoia de fond de rulment este superioară fondului de rulment net, atunci trezoreria este negativă, întreprinderea înregistrând deficit de resurse.
În acest caz, întreprinderea caută surse de acoperire, cea mai utilizată posibilitate de finanțare a deficitului fiind creditul bancar pe termen scurt. Creditele bancare pe termen scurt se acordă de către bănci pentru activități de aprovizionare, producție și comercializare, pe o perioadă de până la un an, acelor firme care prezintă garanții ferme, au un cont în bancă și lucrează rentabil.
Creditele bancare pe termen scurt diferă prin obiect, modalități de acordare, garantare, rambursare, durată și cost, existând mai multe tipuri de credite.
Astfel, în Franța, există următoarele tipuri de credite pe termen scurt:
– credite pentru finanțarea exporturilor;
– credite generate de nevoia participării întreprinderii la comenzile publice;
– credite așezate pe creanțe comerciale pe termen scurt:
– credit de scont;
– credit de mobilizare a creanțelor comerciale;
– finanțarea prin borderou;
– credite motivate de nevoia de finanțare a activului circulant:
– facilități de casă;
– descoperirea de cont (fără garanție);
– credite releu;
– credit de trezorerie sau credit global de exploatare;
– avansuri în devize;
– credite de stocaj prin warrant;
– credite documentare
– credite oferite de Societățile de Factoring, societăți care realizează transferul de creațe comerciale de la titularul lor la un organism care asigură reacoperirea lor.
În România, agenții economici pot beneficia de următoarele tipuri de credite pe termen scurt:
– creanțe comerciale (creditul de scont și operațiunile asimilate; factoringul, alte creanțe comerciale);
– credite de trezorerie (creditul global de exploatare; creditele pentru finanțarea stocurilor; creditele garantate cu valori financiare; credite acordate nerezidenților; alte credite de trezorerie);
– credite pentru export (credite garantate cu creanțe asupra străinătății; credite furnizori; credite comerciale acordate nerezidenților; alte credite de trezorerie).
Creditul de scont se acordă prin scontarea de către băncile comerciale a efectelor comerciale ale firmei înainte de scadență.
Scontarea este operațiunea bancară specifică economiei de piață care constă în plata de către o bancă comercială a unui efect comercial (cambie, bilet la ordin) înainte de ajungerea lui la scadență, către beneficiarul acestuia, reținând din valoarea nominală prevăzută în cadrul efectului comercial dobânda corespunzătoare până la scadență (scontul), precum și un comision.
Prin această plată cu anticipate a contravalorii efectului comercial, unitatea bancară acordă clientului sau un credit garantat cu efectele comercial scontate, transformându-le în mijloace bănești lichide necesare atât activităților de producție cât și de circulații.
Titlurile, pe care băncile comerciale le primesc la scontare, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– posesorul trebuie să fie client al băncii;
– titlul să fie acceptat legal la plată;
– intervalul de timp dintre momentul prezentării spre scontare și scadența titlului să nu depășească un an.
La scadență, în baza drepturilor cambiale, banca încasează de la debitor sau tras suma încasată în cambie.
Stabilit ca procent din valoarea efectului comercial, scontul poartă denumirea de taxa scontului.
La rândul lor, băncile comerciale pot să resconteze efectele comerciale la banca centrală în același mod. Rescontul se referă la relațiile dintre băncile comerciale și banca centrală, pe când scontul se referă la relațiile dintre băncile comerciale și firme, producători și comercianți particulari.
Factoringul este o activitate atât comercială cât și financiară cunoscută în țările anglo-saxone de multă vreme. Acesta reprezintă un contract prin care o bancă numită factor se obligă să plătească imediat clientului său, numit aderent, în totalitate sau în parte, valoarea facturilor prezentate la încasare în schimbul unui comision. Rolul factorului îl pot juca atât băncile cât și firmele specializate în acordarea acestui tip de finanțare.
Rolul esențial al societăților de factoring este de a substitui firma în operații ce nu țin, în mod exclusiv, de domeniul comercial. Astfel, societatea de factoring, în baza preluării facturilor și a contractului încheiat cu firma respectivă, va urmări încasarea facturilor și apoi, va încasa datoria în nume propriu. Activitatea lor se manifestă în mai multe direcții:
– eliberează firma de riscul de neplată a facturilor, riscul fiind preluat de factor;
– asigură alimentarea trezoreriei firmei, plătind imediat creanțele cedate, după deducerea unei dobânzi, comision și eventual, un depozit colateral creat de factor;
– poate cumpăra cu titlu irevocabil creanțe;
– ca un efect imediat, factoringul poate să diminueze îndatorarea firmei pe termen scurt, transformând o vânzare la termen într-o vânzare în numerar;
– efectuează alte servicii: informarea clientelei sale asupra eventualilor cumpărători, asupra piețelor posibile, asupra dificultăților ce pot să apară într-o țară străină (riscul politic, riscul de schimb valutar etc.).
Contractul de factoring trebuie să cuprindă:
– suma care se achită imediat la prezentarea facturilor, aceasta poartă denumirea de finanțare imediată sau factoring disponibil și este în jurul a 80% din valoarea facturilor;
– suma care se achită la încasarea facturilor poartă numele de factoring indisponibil;
– comisionul de factoring care cuprinde dobânda și comisionul propriu-zis al operațiunii;
– garanția pe care clientul trebuie să o constituie drept depozit colateral la factor.
În situația în care factorul cumpără ferm factura, comisionul de factoring este mult mai mare, dar firma nu va fi responsabilă de neplata facturii.
În țara noastră factoringul este mai puțin cunoscut.
Creditele de trezorerie sunt destinate asigurării echilibrului trezoreriei curente. Acestea se acordă de către bănci pentru finanțarea nevoii globale de fond de rulment, fără a avea un obiect nominalizat, în contul curent, în limita unui plafon stabilit anterior.
Creditele de trezorerie se acordă pe baza planului de trezorerie care se întocmește și se depune trimestrial la banca finanțatoare asigurând reactualizarea creditelor acordate în trimestrul anterior, în funcție de nevoile trimestrului pentru care se elaborează.
Creditele de trezorerie se determină ca diferență între activul corectat din situația patrimoniului trimestrului anterior, plus cheltuielile pentru realizarea producției contractate în trimestrul pentru care se întocmește planul, preluate din bugetul de venituri și cheltuieli, pe de o parte, și totalul pasivului din aceiași situație, plus încasările programate a se realiza în cursul trimestrului, preluate din bugetul de venituri și cheltuieli, pe de alta parte.
Activul se corectează cu activele circulante necreditabile stabilite de inspector cu ocazia verificării garanției creditelor (stocuri de materii prime fără mișcare, degradate, dezasortate, desperecheate, stocuri de producție neterminată din comenzi sistate, stocuri de produse finite fără desfacere). Din activ se deduc totodată, stocurile și cheltuielile creditate special și, în contrapartidă, din pasiv se deduc creditele acordate special.
Atunci când activele și cheltuielile sunt mai mari decât pasivele și încasările programate se înregistrează deficit de trezorerie care va fi acorperit prin solicitarea de noi credite în trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.
Excedentul de trezorerie constituie volumul creditelor care se vor rambursa în trimestrul următor. În situația în care excedentul de trezorerie este superior creditelor angajate, atunci diferența va fi plasată pe piață cât mai eficient posibil.
Soldul creditelor de trezorerie la începutul trimestrului I se preia din bilanțul contabil la încheierea exercițiului, iar la începutul fiecărui trimestru este influențat în plus sau în minus cu deficitul, respectiv excedentul de trezorerie din trimestrul anterior.
Acordarea creditelor bancare și nivelul dobânzii negociat cu banca se realizează în funcție de bonitatea financiară a agentului economic.
Bonitatea este verificată de organele bancare din surse directe de informare (bilanț contabil sau situații trimestriale ale indicatorilor financiari și patrimoniali, balanța de verificare, cont de profit și pierdere) sau, în mod indirect, prin informări de la partenerii de afaceri ai firmei în privința regularității onorării obligațiilor.
Firma trebuie să ataseze la planul de trezorerie trimestrial și modul de calcul al coeficienților ce caracterizează bonitatea financiară:
– coeficientul lichiditații patrimoniale, de fapt coeficientul capacității de plată;
– coeficientul solvabilității patrimoniale;
– coeficientul rentabilității.
Din categoria creditelor de trezorerie se disting:
– creditul global de exploatare;
– credite pentru finanțarea stocurilor;
– credite garantate cu valori financiare;
– credite acordate importatorilor;
– alte credite de trezorerie.
Creditele pentru export se acordă pentru acoperirea nevoilor apărute ca urmare a operațiunilor de export de bunuri și servicii. În această categorie distingem: credite garantate cu creanțe asupra străinătății, credite furnizori, credite comerciale acordate nerezidenților, alte credite de trezorerie.
Creditele garantate cu creanțe acordate asupra străinătății reprezintă credite acordate exportatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității curente, în situația în care aceștia au acordat clienților lor din străinătate facilități în ceea ce privește termenele de plată. Acordarea acestor credite se face prin scontarea efectelor de comerț aferente creanțelor exportatorilor asupra străinătății.
Creditele furnizori sunt credite acordate exportatorilor rezidenți pentru exportul de bunuri și servicii. Acordarea acestui tip de credite se face, de regulă, prin scontarea cambiilor trase de furnizorul exportator asupra clientului importator sau a biletelor la termen emise de clientul importator.
Credite comerciale acordate nerezidenților reprezintă acele credite acordate direct firmelor cumpărătoare din străinătate pentru a putea plăti firmele exportatoare din Romania, aceștia din urmă fiind clienți ai băncii care a acordat creditele.
În categoria alte credite pentru export se încadrează acele tipuri de credite pentru export care nu se regăsesc în cadrul celor prezentate anterior.
Rambursarea creditelor bancare pe termen scurt nu se bazează pe rentabilitatea viitoare a firmei, cum este cazul creditelor bancare pe termen mediu și lung din care se finanțează activele imobilizate, ci pe disparițaia cauzei care a determinat nevoia de finanțare. Astfel, dacă creditul este acordat pentru constituirea unui stoc temporar de materii prime aduse din import în cantități care asigură necesarul de consum pe o perioadă îndelungată, datorită optimizării cheltuielilor de transport, rambursarea este posibilă după încorporarea acestora în produse finite și valorificarea acestora la client. Rambursarea acestui tip de credite este asigurată prin deznodământul operațiunilor de exploatare.
Cap II. Fundamentarea și finanțarea NFR pe exemplul SC Magnetto Wheels Romania SA
2.1 Prezentarea societății SC MAGNETTO WHEELS ROMANIA SA
Magnetto Wheels Romania este o societate cu o experiență de peste 25 de ani de ani în producția de jante și roți de oțel.
Scurt istoric
Magnetto Wheels România a fost înființată în anul 1981 și se numea „ Fabrica de Jante Auto Drăgășani”, prin transferul liniilor de fabricație jante de la DACIA. În același an au fost achiziționate încă două linii Grontes (SUA) pentru fabricația de jante, precum și demararea exportului de jante în SUA.
În anul 1985 s-au achiziționat 2 linii de prese Zdass (fosta Cehoslovacie) și ERFURT (RDG) demarându-se astfel producția de roți. Tot în acest an s-a pus în funcțiune și o instalație de grunduire anaforetică.
În anul 1990 denumirea se modifică din „F.J.A.D” în „SC ROȚI AUTO SA” prin HG 1176/1990.
În anul 1997 se obține certificatul de asigurare a calității conform standardului ISO 9001, prin TUV Rheiland.
În anul 2000, liderul producătorilor de roți de oțel, MAGNETTO GROUP-ITALIA devine (prin firma sa Fergat S.p.a Italia) devine acționar majoritar al firmei prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni (50,87%).
Din anul 2001 începe procesul de reengineering al societății printr-un program de investiții în valoare de 21 milioane EURO. Acest proces a culminat cu obținerea certificatului ISO 9001: 2000 (TUV Rheiland) și obținerea calificativului furnizor clasa A pentru Renault.
În prezent se pregătește instalarea unei noi linii de grunduire și extinderea capacității de producție ca urmare a faptului că societatea a devenit unul dintre furnizorii principali de jante pentru majoritatea companiilor europene, cât și din SUA producătoare de autoturisme, alături de celelalte divizii ale grupului Magnetto Italia.
În momentul actual Magnetto Wheels România este cel mai important producător de roți din Centrul și Estul Europei.
Creșterea calității activității de fabricație și comercializare roți a dat posibilitatea promovării produselor și pe piețele externe, ponderea exportului în cifra de afaceri crescând continuu.
Pe linia asigurării calității s-a obținut de curând certificatul ISO 16949 și ISO 14001. Pentru obținerea acestor calificative s-a investit în laboratoare performante pentru testarea roților.
Capitalul social subscris și vărsat a suferit modificări în data de 31.12.200 în sensul majorării de la 80.776.689 mii lei la 116.415.039 mii lei, respectiv cu 35.638.360 mii lei.
Majorarea capitalului a fost efectuată prin aport de capital în sumă de 1.425.534 Euro la cursul de 25 000/euro, curs mediu de schimb valabil pentru perioada de executare a dreptului de referință.
Capitalul social vărsat în sumă de 116.415.039 mii lei este format din 57.883.389 mii lei și 2.443.014 EURO, împărțit în 116.415.039 acțiuni cu o valoare nominală de 1000 lei fiecare acțiune.
În urma majorării, structura capitalului social este următoarea:
1. Fergat SpA- deține un număr de 87.979.184 acțiuni în valoare nominală de 1000 lei fiecare din care 29.447.534 mii lei și 2.443.014 EURO ponderea deținută în totalul acțiunilor fiind de 75,574%.
2. SIF Oltenia deține un număr de 13.371.927 acțiuni în valoare nominală de 1000 lei fiecare, integral liberate, ponderea fiind de 11,486% din total a capital social.
3. Broadhurst Investements Limited – deține un număr de 935.029 acțiuni în valoare nominală de 1000 lei fiecare, integral eliberate, ponderea fiind de 0,803% din valoarea totală a capitalului social.
4. Alți acționari dețin împreună un număr de 14.128.899 acțiuni în valoare nominală de 1000 lei fiecare, integral eliberate, ponderea fiind de 12,137 % din valoarea totală a capitalului social.
Număr salariați
În prezent în cadrul societății lucrează 258 salariați, grupați pe direcții, servicii și ateliere de producție.
Direcțiile principale de urmat au fost formulate de Președintele Consiliului de Administrație al Magnetto Wheels România astfel: „CALITATE, EFICIENȚĂ, EDUCAȚIE”.
Amplasarea societății
Societatea Magnetto Wheels România este amplasată în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, respectiv central pentru piața țintă central și estic europeană și vecină cu clienții din Ungaria, Polonia, Turcia, Serbia, Slovacia și apropiată de celelalte țări central europene și chiar vestice Franța.
Clienții
În țară ocupă de asemenea o poziție centrală față de clienții importanți: Renault Dacia Pitești, Daewoo Craiova, Aro Câmpulung, precum și către alte companii din Occident datorită prețurilor acceptabile practicate.
De asemenea, așa cum s-a precizat și în introducere încă din anul 1982 societatea livrează jante pentru companiile din SUA.
Rețeaua de distribuție a produselor proprii, a serviciilor se poate desfășura eficient existând posibilitatea de a comunica rapid: telefon, internet, cale ferată industrială și locomotivă proprie. Nu sunt înregistrate restanțe la plată din partea clienților.
Disponibilități
Forța de muncă existentă în Magnetto Wheels România este în marea ei majoritate originară din împrejurimi, având și state vechi de lucru de peste 20 de ani in această fabrică. În prezent mai lucrează și personal din Polonia.
Relația de transport este de asemenea dezvoltată, având la dispoziție autoturisme și autocamioane pentru transport și delegații personale.
Societatea are sursă proprie de apă necesară procesului de fabricație, fiind racordată la rețeaua de gaze naturale și alimentându-se cu energie electrică prin stații zonale.
S-au făcut de asemenea investiții în modernizarea compresoarelor pentru aer comprimat, încălzirea și ventilarea spațiilor, electrostivuitoare,etc.
Furnizori
Furnizorii de tablă din oțel sunt:
SIDEX MITTAL STEEL – furnizorul din România care din păcate nu este competitiv având prețuri de cca 500 USD/to franco furnizor Galați în rulori;
CLN – firma mamă care a dezvoltat prețuri de 515 EURO/to în inele debitate livrate în Drăgășani, calitatea fiind foarte bună (de reținut că prețul este unul politic în sensul susținerii proiectului Magnetto Wheels România);
USS KOSICE (Slovacia) – un furnizor competitiv cu prețuri de 480 EURO/to franco Drăgășani și o calitate bună;
Wuppermann – companie austro-olandeză.
Pentru grund furnizorul este PPG Italia, furnizor tradițional al Magentto Wheels, iar pentru vopsea BASF din Germania.
Pentru substanțele utilizate pentru procesul de pregătire a suprafețelor înainte de grunduire (degresare- activare- fosfatare), furnizorul este Henkel.
Acești furnizori sunt evaluați permanent și supuși unui benchmarching insistent, existând furnizori alternativi de rezervă.
La fel și pentru ESAB- furnizorul de sârmă de sudură sau alți furnizori pentru amestecul de gaze, ambalaje, MAILLIS.
De specificat că nu există restricții vamale de import pentru materiile prime utilizate.
Concurenții
La intern nu există concurență.
Protecția mediului
Problemele legate de protecția mediului sunt tratate cu seriozitate de către Magnetto Wheels România. Începând cu anul 1999, societatea are o politică de mediu. Din 2002 se aplică proceduri de mediu și proceduri de recoltare diferențiată a deșeurilor. Tot din acel an există un contract de vânzare pentru toate tipurile de deșeuri prezente și viitoare, precum și un proiect pentru neutralizarea și epurarea apelor uzate. Apele care ies din Magnetto Wheels România respectă normativa A a Comunității Europene. În 2004 s-a certificat sistemul de management al protecției mediului în conformitate cu ISO 14001.
Scurtă descriere a procesului de fabricație
Produsul roata se compune din două subansamble: disc și janta.
Pentru execuția acestora prin procedeul de deformare plastică la rece sunt necesare:
2 linii de prese pentru execuție disc;
scule și dispozitive de control;
2 linii de rulare jante;
scule și dispozitive de control;
2 linii de asmblare;
scule și dispozitive;
mașini de sudat în cordon;
scule și dispozitive;
instalație de grunduire cataforetică automată;
instalație de vopsire automată.
Procesul de execuție roata presupune o documentație tehnică și de execuție pentru a cărei elaboare se folosesc programe informatice specializate (proiectare avansată). Magnetto Wheels România dispune de o echipă de ingineri proiectanți cu o pregătire de top și își propune ca obiective:
capacitate proiectată 5.000.000 roți, ținta comercială 4.000.000 roți;
calitate de top în Grupul Magnetto;
flexibilitate maximă în Grupul Magnetto;
eficiență maximă.
Pentru procesele speciale de sudură și acoperire cataforeică sunt necesare calificări speciale ale personalului direct implicat, începând de la proiectare procese și finalizând cu execuție și control.
Pentru a răspunde cerințelor pieței și garantarea produsului final roata, acesta este certificat printr-un sistem al calității ISO 9001/2000, care este auditat periodic, iar produsele sunt omologate cu Registrul Auto Român, respectiv pentru Europa de către clienți, TUV sau KBA (omologul german al RAR).
2.2 Nivelul și dinamica principalilor indicatori economico-financiari ai SC Magnetto Wheels Romania SA
1. Indicatori de structură a activului
a) Rata activelor imobilizate necorporale reflectă ponderea imobilizărilor necorporale în activul total al întreprinderii.
Lei
R.a.i.n2004=
R.a.i.n2005=
În 2005 rata activelor imobilizate necorporale a crescut cu 0,15% față de anul 2005, datorită faptului că imobilizările necorporale au crescut în anul 2006 față de anul 2004 cu 270544 mii lei.
b) Rata activelor imobilizate corporale reflectă ponderea imobilizărilor corporale în activul total al firmei.
Lei
R.a.i.c2005=
R.a.i.c2006=
În anul 2006 rata activelor imobilizate corporale a crescut cu 6,96% față de anul 2005 ca urmare a creșterii cu 47431822 mii lei.
c) Rata activelor circulante arată ponderea activelor circulante în activul total al întreprinderii.
Lei
R.a.c2005=
R.a.c2006=
În anul 2006 activele circulante reprezintă 41,77% din totalul activului, iar în 2005 ele reprezintă cu 7,26% mai puțin datorită faptului că au scăzut activele circulante ca urmare a creșterii activelor imobilizate.
d) Rata stocurilor reprezintă ponderea stocurilor în activul total.
Lei
R.c2005=
R.c2006=
În anul 2006 stocurile au scăzut cu 4,09% față de anul 2005 ca urmare a scăderii producției în curs de execuție , ceea ce demonstrează existența unei ineficiențe economice.
e) Rata creanțelor reflectă ponderea creanțelor întreprinderii în activul total al întreprinderii.
Lei
R.cr2005=
R.cr2006=
Rata creanțelor a crescut în anul 2006 față de anul 2005 cu 4,18% datorită faptului că au crescut creanțele comerciale și alte creanțe față de anul 2005.
f) Rata disponibilităților bănești reflectă ponderea disponibilităților bănești în activul total al întreprinderii.
R.d.b2005=
R.d.b2006=
În anul 2006 rata disponibilităților bănești a scăzut cu 7,35% față de anul 2005 datorită faptului că au scăzut disponibilitățile bănești în casă și în conturi la bănci.
2. Indicatori de structură a pasivului:
a) Rata stabilității financiare reflectă legătura dintre capitalul permanent, aflat în mod stabil la dispoziția întreprinderii și patrimonial total.
Capital permanent = Capital propriu + Credite pe termen mediu și lung
Total pasiv = Capitaluri + Provizioane pentru riscuri și cheltuieli + Venituri înregistrate în avans + Datorii
Lei
R.sf2005=
R.sf2006=
În anul 2006 s-a înregistrat o scădere de 15,76% a ratei stabilității financiare față de anul 2005 ca urmare a scăderii capitalului permanent.
b) Rata de îndatorare globală măsoară ponderea obligațiilor totale în patrimoniul întreprinderii.
Lei
R.î.g2005=
R.î.g2006=
Rata de îndatorare globală înregistrează un nivel bun dacă are o valoare de până la 60%, un nivel satisfăcător dacă valoarea sa este cuprinsă între 60-100% și un nivel necorespunzător dacă are o valoare peste 100%.
Gradul de îndatorare a crescut cu 33,11% în anul 2006 față de anul anul 2005 și în ambii ani înregistrează niveluri corespunzătoare, respectiv un nivel bun în anul 2005 și un nivel satisfăcător în anul 2006.
Creșterea ratei de îndatorare semnifică scăderea autonomiei financiare.
3. Indicatori de structură a bilanțului
a) Lichidarea generală măsoară gradul de acoperire al datoriilor pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante.
L.g2005=
L.g2006=
Lichiditatea generală se apreciază ca fiind favorabilă atunci când are o mărime supraunitară(cuprinsă între 2 și 2,5). Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât întreprinderea este pusă mai bine la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțieriilor.
Rata lichidității generale la S.C. Magnetto Wheels Romania SA a scăzut de la 2,08 la 1,14 și deși înregistra un nivel bun, în 2006 este sub limita minimă de 1,5.
b) Lichidarea imediată exprimă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.
L.i2005=
L.i2006=
În teoria economică se apreciază că o rată cuprinsă între 0,8 și 1 reprezintă situația optimă.
Atât în anul 2005 cât și în anul 2006, SC Magnetto Wheels Romania SA a înregistrat o rată a lichidității imediate favorabilă, deoarece valoarea sa este în anul 2005 în intervalul 0,8-1 și în anul 2006 peste limita acestui interval.
c) Rata solvabilității generale reprezintă capacitatea generală a întreprinderii de a transforma toate activele sale în cash pentru plata tuturor datoriilor.
R.s.g=
R.s.g2005=
R.s.g2006=
Întreprinderea înregistrează o situație favorabilă pentru că rata solvabilității generale are un nivel supraunitar în ambii ani.
Indicatori de gestiune
1. Rotația activelor circulante (viteza de rotație în zile a activelor circulante) exprimă numărul de zile în care activele circulante se transformă în capital lichid.
Rotația activului total=
V.a.t=
V.a.t2005= zile
V.a.t2006= zile
În anul 2005 viteza de rotație a activelor circulante a crescut față de anul 2004, această evoluție crescătoare fiind nefavorabilă, dinamica cifrei de afaceri fiind depășită de dinamica activelor circulante.
2) Rotația activului total (viteza de rotație în zile a activului total) exprimă numărul de zile în care activele totale se transformă în capital lichid.
Rotația activului total=
V.a.t=
V.a.t2005= zile
V.a.t2006= zile
Viteza de rotație a activului total înregistrează în anul 2006 o evoluție crescătoare față de anul 2005, ceea ce ilustrează o situație favorabilă. Viteza de rotație a activului total a crescut în anul 2006 față de anul 2005 ca urmare a creșterii activelor totale într-un ritm superior cifrei de afaceri.
3) Durata medie de recuperare a creanțelor (viteza de rotație în zile a creanțelor) reprezintă numărul de zile în care se recuperează creanțele.
Durata medie de recuperare a creanțelor=
V.cr2005= zile
V.cr2006= zile
Evoluția crescătoare a indicatorului este nefavorabilă semnificând un decalaj mediu în zile de la data facturării până la data încasării facturii mai mare.
4) Perioada de plată a datoriilor către furnizori reprezintă numărul de zile în care se vor efectua plățile către furnizori.
P.d.f=
Lei
P.d.f2005= zile
P.d.f2006= zile
În anul 2006 nivelul acestui indicator s-a îmbunătățit prin scăderea numărului de zile în care întreprinderea își achită obligațiile față de furnizori. Nivelul acestui indicator s-a îmbunătățit datorită faptului că dinamica cifrei de afaceri a depășit dinamica datoriilor față de furnizori.
Indicatorii de analiză ai echilibrului financiară
1. Fondul de rulment total se determină ca diferență între activele totale și activele imobilizate ale întreprinderii.
FRt= Total activ – Active imobilizate
FRt2005= 112941243 – 57558548 = 55382695 lei
FRt2006= 181243469 – 105531458 = 75712011 lei
Atât în anul 2005 cât și în anul 2006, SC Magnetto Wheels Romania SA a înregistrat un fond de rulment total pozitiv ceea ce indică o situație favorabilă.
2. Fondul de rulment permanent se determină astfel:
FRperm= Capital propriu + Împrumuturi și datorii pe termen mediu și lung – Total active imobilizate
FRperm2005= 82156760+3941625-57558548=28539837 lei
FRperm2006= 98885773+10728014-105531458=4082329 lei
Atât în 2005 cât și în 2006, întreprinderea a înregistrat un fond de rulment permanent pozitiv ceea ce reprezintă o situație favorabilă.
3. Fondul de rulment propriu se determină astfel:
FRpr. = Capital propriu total – Total active imobilizate
FRpr.2005= 82156760-57558548= 24598213 lei
FRpr.2006= 98885773- 105531458 = -6645685 lei
În 2005 întreprinderea a înregistrat un fond de rulment propriu pozitiv, ceea ce reprezintă o situație favorabilă, iar în 2006 un fond de rulment negativ ceea ce ilustrează o situație de disconfort financiar.
4. Gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu se determină raportând fondul de rulment propriu la fondul de rulment total
5. Necesarul de fond de rulment reprezintă necesarul resurselor de finanțat ca urmare a decalajului temporar dintre încasări și plăți și deci și dintre fluxurile de exploatare și fluxurile datoriilor față de furnizori.
NFR= (Stocuri+Creanțe)- Datorii curente
NFR2005= (18007754+11596811)- 26572173= 3032392 lei
NFR2006= (21490100+26188258)- 65994124= -18315766 lei
În ultimul an NFR are o valoare negativă ceea ce indică un surplus de resurse în raport cu nevoile temporare.
6. Fondul de rulment net global se determină ca diferență între capitalul permanent și activele imoblizate ale întreprinderii. Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent care depășește valoarea activelor imobilizate și care acoperă o parte a activelor circulante.
FRglobal= Capital permanent- Active imobilizate
FRglobal2005= (82156760+3941625)- 57558548= 28539837 lei
FRglobal2006= (98885773+10728014)- 105531458= 4082329 lei
7. Trezoreria netă reflectă necesitățile de finanțare a activității de exploatare, respectiv a stocurilor și creanțelor.
TN= FRglobal – NFR
TN2005= 28539837- 3032392= 25507445 lei
TN2006= 4082329- (-18315766)= 22398095 lei
8. Rata autonomiei financiare este dată de raportul dintre capitalul propriu și capitalul permanent al întreprinderii.
Acest raport oglindește măsura în care firma își utilizează capitalurile proprii și exprimă gradul său de independență față de creditorii permanenți. Din considerente impuse de normele bancare, în relațiile de credit cu întreprinderea acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 0,5.
Cu cât acest raport este mai mic, cu atât întreprinderea depinde mai multe de creditorii săi și cu cât este mai mare cu atât gradul de independență financiară este mai ridicat.
= 95,42%
Atât în anul 2005 cât și în anul 2006, SC Magnetto Wheels Romania SA a înregistrat o rată a autonomiei financiară bună.
9. Rata datoriilor financiare (datorii pe termen mediu și lung) este o rată complementară cu rata autonomiei financiare și este dată de raportul dintre datoriile pe termen mediu și lung și capitalul permanent.
Rata datoriilor financiare s-a înrăutățit în anul 2006 față de anul 2005 crescând datorită faptului că au crescut datoriile pe termen mediu și lung.
10. Rata datoriilor este o rată care ține cont de ansamblul datoriilor și este dată de raportul dintre datoriile totale și activele totale ale întreprinderii.
În anul 2006 rata datoriilor a crescut cu 5,32% față de anul 2005 ca urmare a creșterii datoriilor.
11. Rata de finanțare a stocurilor arată modul în care stocurile sunt acoperite din fondul de rulment.
Datorită faptului că fondul de rulment este pozitiv la SC Magnetto Wheels Romania SA, stocurile sunt acoperite integral din acesta.
12. Rata capitalului propriu față de activele imobilizate exprimă condițiile de finanțare a imobilizărilor.
SC Magnetto Wheels Romania SA a înregistrat în primul an o valoare supraunitară a acestui indicator ceea ce ilustrează o situație favorabilă, iar în anul 2006 indicatorul înregistrează o situație nefavorabilă, deoarece rata capitalului propriu față de activele proprii trebuie să aibă o valoare supraunitară.
13. Rata de rotație a obligațiilor se determină ca raport între cifra de afaceri și datoriile totale
Viteza de rotație a obligațiilor a crescut în anul 2006 față de anul 2005 ca urmare a scăderii dinamicii cifrei de afaceri față de dinamica datoriilor totale.
D. Indicatorii de rentabilitate
Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie.
Rata rentabilității economice exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit din întreaga sa activitate economico-financiară.
Lei
Rata rentabilității economice este negativă deoarece întreprinderea a înregistrat în ambii ani pierdere.
2. Rata rentabilității resurselor consumate se determină ca raport între profitul net și cheltuielile totale ale întreprinderii.
În ambii ani, întreprinderea înregistrează pierderi.
3. Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența politicii comerciale, reflectând mai ales politica de prețuri practicată de întreprindere.
În ambii ani întreprinderea înregistrează pierdere.
4. Rata rentabilității capitalului avansat și ocupat se determină raportând rezultatul curent al exercițiului la suma dintre activele fixe și activele circulante ale întreprinderii.
Rata rentabilității capitalului avansat și ocupat este negativă în anul 2006 deoarece întreprinderea a înregistrat pierdere.
2.3 Determinarea nevoii de fond de rulment la SC MAGNETTO WHEELS ROMANIA SA
La S.C Magnetto Wheels Romania SA, nevoia de fond de rulment se determină conform relației:
NFRE = Ae-Pe
Activele de exploatare sunt reprezentate de plasamente de capitaluri în stocuri de materii prime, producție neterminată, produse finite, precum și creanțe față de terți.
Pasivele de exploatare sunt reprezentate de datoriile față de salariați, față de bugetul statului, datoriile față de furnizori, TVA colectată.
Determinarea NFRE în formă valorică:
Determinarea activelor de exploatare(Ae):
1.Se determină stocul de materii prime și materiale consumabile (Smp) în funcție de consumul de materii prime în anul curent și durata medie de stocare a materiilor prime în anul de bază.
Stocul mediu de materii prime și materiale în anul de bază 2005 a fost 6793717 lei, iar consumul de materii prime în 2006 a fost de 42484903 lei.
Consumul de materii prime în anul 2005 este de 58587174.
lei
2. Stocul de produse finite se calculează în funcție de producția exercițiului în anul curent și durata medie de stocare a produselor finite în anul 2004.
PE= Producția imobilizată + Producția vândută + Producția stocată
Lei
Stocul mediu de produse finite în anul de bază a fost de 42484903 lei, iar producția exercițiului în anul de bază a fost de 89315168 lei.
3. Creanțele față de terți se determină în funcție de producția vândută în preț de vânzare cu TVA în anul curent 2006 și durata de rotație a clienților care în anul 2006 este de 82,91 zile (a fost determinată în capitolul anterior).
4. TVA deductibilă se determină astfel:
Deci Ae= Smp + Sp + Cl + TVAded
Ae= + + + 773025,21
Ae= 46377442,784 lei
Determinarea pasivelor de exploatare (Pe):
TVA colectată se determină astfel:
2. Datoriile față de furnizori se calculează în funcție de consumul de materii prime în anul curent și durata de rotație a furnizorilor.
În anul 2006 numărul mediu de zile de primire a creditului comercial de la furnizori este de 14,38 zile.
3. Datoriile față de salariați
Se menționează faptul că la SC Magnetto Wheels Romania SA salariile se plătesc chenzinal.
Cheltuielile cu personalul includ fondul de salarii și asigurările și protecția socială. Cheltuielile cu personalul la SC Magnetto Wheels Romania SA în anul 2006 au fost de 30042759 lei.
Cota de asigurare și protecție socială este de 29%.
FS1+0,29FS1= 30042759 lei
1, 29*FS1= 30042759 lei
4. Asigurările și protecția socială se determină astfel:
A+ PS=
A+PS =
Deci:
Pe= TVAcol + F + S + (A+PS)
Pe=1474572, 86 + 2784876, 22 +970373, 35 + 562816, 54
Pe= 5792638, 97 lei
Astfel
NFRE= Ae-Pe
NFRE2006= 46377442,784 – 5792638, 97 = 40584803,81lei
Determinarea FR
FR= Cp- Ain=109613787 -105531458=4082329 lei
Determinarea trezoreriei
T= FR-NFRE= 4082329 – 40584803, 81= -36502474, 81 lei
Întreprinderea înregistrează o trezorerie negativă ceea ce evidențiază un dezechilibru financiar; necesarul de fond de rulment nu poate fi finanțat din resurse permanente, apelându-se la credite pe termen scurt.
Cap III. CREATIVITATE
3.1 Optimizarea stocurilor – etapă principală în dimensionarea NFR
Prima fază în determinarea necesarului financiar pentru stocurile de materii prime și materiale consumabile o reprezintă dimensionarea stocurilor.
În legătură cu gestiunea stocurilor se utilizează două noțiuni:
stoc de securitate;
stoc maxim.
Stocul de securitate este cantitatea de materii prime și materiale stocate suficientă pentru a satisface cererea de consum în orice moment, fără a înregistra întreruperi în procesul de fabricație. Nivelul stocului de siguranță poate fi constant dacă aprovizionările sunt regulate sau fluctuant în situația în care acestea sunt sezoniere.
Stocul maxim. Din rațiuni de siguranță stocurile deținute de întreprindere trebuie să fie cât mai ridicate posibil, deci peste nivelul stocului de securitate pentru a preveni orice incident în aprovizionarea și obținerea ritmică a producției.
Însă volumul stocurilor este limitat de două restricții:
o restricție financiară, adică orice creștere de stoc peste nivelul stocului de securitate dacă întreprinderea are deschisă o linie de credit bancară antrenează și creșterea volumului creditului angajat care angrenează și cheltuielile financiare suplimentare: dobânzi, comisioane sau alte cheltuieli bancare. Dacă întreprinderea are un excedent de trezorerie care își finanțează creșterea de stoc pe cont propriu, fără cheltuieli financiare, dar pierde ocazia de a-și plasa lichiditățile sub altă formă pe piața financiară și de a le utiliza cu randament sporit;
o restricție fizică, deoarece întreprinderea conservă stocul său înainte de a fi consumat și cheltuielile de depozitare sunt în funcție de cantitatea stocată.
Stocul maxim are un comportament complex și îndeplinește mai multe funcții, printre care și aceea de a asigura continuitatea fabricației pe intervalul dintre două aprovizionări consecutive. Frecvența reaprovizionărilor nu coincide cu frecvența consumului și în consecință se constituie un stoc care asigură nevoile curente ale exploatării, respectiv stocul curent (Sc); constituirea unei rezerve pe seama căreia să se asigure continuitatea fabricației și în cazurile în care furnizorii nu își respectă obligațiile contractuale sau anumite cauze obiective fac imposibilă aprovizionarea normală și se constituie astfel un stoc de siguranță (Sd).
Alte tipuri de stocuri ce se constituie la dispoziția anumitor întreprinderi sunt: stocul de condiționare (Scd), stocul de transport interior (Sti) și stocul de iarnă (Si).
Stocul de condiționare (Scd) exprimă cantitatea de materii prime și materiale necesare continuității producției în perioada operațiilor de condiționare necesare impuse de procesul tehnologic și prevăzute în formele tehnice.
Stocul pentru transport interior (Sti) exprimă cantitatea de materii prime necesare continuității fabricației pe perioada transportului de la un depozit central la locurile de consum sau de vânzare în cazul mărfurilor.
Stocul de iarnă (Si) cuprinde cantitatea de materii prime și materiale în scopul asigurării continuității procesului pe perioada în care datorită condițiilor climatice nu este posibilă exploatarea și transportul unor materiale de masă.
Mărimea stocului maxim (Smax) este dată de relația:
Smax= Sc+Sd+Scd+Sti+Si
Datorită faptului că întreprinderile nu pot consuma stocul de siguranță și cel de condiționare decât în anumite condiții, suma lor reprezintă stocul minim (Smin):
Smin= Sd+Scd
În dimensionarea corectă a necesarului financiar pentru stocurile de materii prime o importanță deosebită o are optimizarea nivelului stocului curent ca cea mai nobilă componentă a stocului maxim de materii prime. Optimizarea stocului presupune determinarea acelui nivel de stoc pentru care cheltuielile de stocare și cele de emitere a comenzilor și aprovizionare să fie minime.
Costurile de stocare cuprind următoarele elemente:
amortismentul sau chiria pentru clădirea depozitului;
cheltuielile cu personalul manipulant (salarii, asigurări și protecții sociale);
cheltuielile de întreținere (materiale de întreținere);
cheltuieli de electricitate;
cheltuieli de asigurare (prime de asigurare);
cheltuieli de evidență și inventariere.
Aceste cheltuieli sunt în mod normanl, fixe, deși anumite elemente variază în funcție de mărimea stocului. Astfel, dacă din rațiuni tehnice sau comerciale întreprinderea își dublează stocurile, ea riscă să-și dubleze și cheltuielile de stocare. Întreprinderea trebuie să închirieze două depozite în loc de unul, trebuie să-și dubleze și personalul manipulant, să mărească cheltuielile de electricitate, asigurări, etc. În consecință se poate admite ideea conform căreia cheltuielile de stocare trebuie evaluate într-un proces din valoarea stocurilor, stabilit pe bază de date statistice din anii precedenți.
La costurile de stocare se adaugă cheltuielile administrative determinate de funcționarea ciclului de aprovizionare, respectiv costul de emitere a comenzilor care cuprind următoarele elemente de cheltuieli:
salariile serviciului de aprovizionare și cele de asigurări și protecție socială;
cheltuielile de deplasări (diurne, trnsport, cazare);
cheltuielile administrative de emitere a comenzilor (PTT, fax, imprimate, rechizite, etc);
cheltuielile de recepție a materialului.
Costul unei comenzi poate fi astfel ridicat.
Funcția obiectiv de optimizare este următoarea:
F: (costul de emitere a comenzilor+costul de stocare)minim
Cei doi parametrii ai funcției obiectiv evoluează în sens invers. Astfe, cu cât numărul de comenzi este mai mare și costul de emitere este ridicat, dar volumul stocului este mic și, în consecință, și costul de stocare scade. Este necesară determinarea punctului în care se minimizează simultan și costul de stocare și costul de emitere a comenzilor.
Modelul de optimizare aplicat este cunoscut sub numele de metoda Wilson.
Dacă se notează cu:
x = numărul de comenzi optime anuale;
C = consumul anual valoric de materii prime;
b = costul de emitere a unei comenzi;
p = cota cheltuielilor de stocare;
Y1= costul de emitere a comenzilor;
Y2= costul de stocare;
= stocul mediu.
F= (Y1+Y2) minim
Y1 =bx
Y2 =p
Deci:
minim
Punctul de extrem (de minim) se obține prin anularea primei derivate:
;
Reprezentarea grafică a funcției de optimizare are în vedere faptul că costurile de emitere
a comenzilor sunt reprezentate de o dreaptă cu punctul de plecare din origine, iar curba costurilor de stocare este o hiperbolă echilaterală, astfel (figura l.l.):
Costul
Y1=bx
Y2=
Optim Nr.de comenzi
Figura 1.3. Metoda Wilson
În continuare se va analiza dimensionarea stocurilor de valori de exploatare prin metoda sintetică (globală).
3.2 Corelația FR-NFR. Echilibru financiar
Dimensionarea nevoii de fond de rulment este un element important în aprecierea stării de echilibru financiar a întreprinderii prin abordarea funcțională a echilibrului financiar.
În această abordare, mărimea fondului de rulment are o importanță relativă deoarece echilibrul financiar este definit prin relația acestuia cu nevoia de finanțare a exploatării, respectiv nevoia de fond de rulment.
Această concepție antrenează, deci:
– o nouă definiție a trezoreriei în termenii de utilizări-resurse, în loc de încasări-plăți. Trezoreria este diferența între resursele avansate și nevoile de resurse antrenate de activitate;
– o nouă percepție a bilanțului, astfel:
– o nouă abordare a echilibrului financiar, astfel:
T=FR-NFR
În care:
T= trezoreria;
FR= fond de rulment;
NFR= nevoia de fond de rulment.
Abordarea funcțională se bazează pe teoria ciclurilor, un ciclu definindu-se ca o secvență de operațiuni având o anumită regularitate și corespunzând unei funcțiuni a întreprinderii. Se disting astfel: ciclul operațiunilor de investiții, ciclul operațiunilor curente (de exploatare) și ciclul operațiunilor de trezorerie. Rezultă, deci, că bilanțul funcțional regrupează posturile bilanțiere în raport cu aceste cicluri evidențiind pentru fiecare utilizările, resursele și indicatorii astfel:
Transpunerea bilanțului contabil într-un bilanț funcțional presupune următoarele retratări:
– posturile de active sunt luate cu valorile lor brute și, în contrapartidă, în pasiv la capitalurile proprii sunt adăugate amortismentele și provizioanele pentru depreciere. În acest fel, imobilizările reflectă investițiile efectuate;
– activele fictive concretizate în capitalul subscris și nevărsat sau în cheltuielile înregistrate în avans sunt eliminate din activ și, în contrapartidă, deduse din capitalurile proprii;
– diferențele de conversie sunt anulate, toate operațiunile în devize fiind reflectate la valoarea în funcție de cursul istoric;
– dividendele de plată nu micșorează capitalurile proprii deoarece în accepțiunea funcțională ele sunt obligații ce pot fi amânate;
– nu se poate face o categorisire a activelor și pasivelor după criteriul mai mic sau mai mare de un an.
Bilanțul funcțional se compune din următoarele mase:
1. utilizări durabile – resurse stabile;
2. active circulante brute de exploatare – pasive circulante de exploatare;
3. active financiare și excepționale – pasive financiare și excepționale;
4. trezorerie pozitivă – trezorerie negativă.
Prin compararea lor rezultă:
Resurse stabile – Utilizări durabile = FRNG
Active circulante brute de exploatare – Pasive circulante de exploatare = NFRE
Active financiare și excepționale – Pasive financiare și excepționale = NFRAE
NFRG = NFRE + NFRAE
T = FRNG – NFRG
În care:
FRNG = fond de rulment net global;
NFRE = nevoia de fond de rulment de exploatare;
NFRAE = nevoia de fond de rulment în afara exploatării;
NFRG = nevoia de fond de rulment globală;
T = trezoreria.
Analiza funcțională situează în centrul preocupărilor finanțarea NFR și apreciază echilibrul financiar prin prisma situației de trezorerie. Într-un bilanț funcțional, utilizările sunt reprezentate de capitalul investit concretizat în active imobilizate brute și NFRE. Echilibrul financiar este reprezentat atunci când resursele stabile acoperă imobilizările brute și NFRE. Se poate atunci calcula marja de securitate (MS) ca o diferență între resursele stabile și activele imobilizate brute plus nevoia de fond de rulment, sau:
MS = FRNG – NFRE
Pentru a fi completă, analiza echilibrului financiar trebuie continuată prin calcularea și interpretarea și a altor instrumente, respectiv a diverselor categorii de rate.
Astfel, pe baza bilanțului – lichiditate se determină ratele lichidității (generală, imediată) și rata autonomiei financiare, iar pe baza bilanțului funcțional, ratele de dezechilibru (trezoreria în zile din cifra de afaceri, marja de securitate în zile din cifra de afaceri, creditele bancare în zile dim cifra de afaceri, raportul procentual dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment sau între creditele bancare și nevoia de fond de rulment) și ratele de rotație (nevoia de fond de rulment de exploatare în zile din cifra de afaceri, durata creditului comercial acordat clieților, durata creditului comercial primit de la furnizori, ratele rotației stocurilor de materii prime, produse finite, et.).
Întrucât, activele imobilizate sunt finanțate de capitaluri permanente, problemele echilibrului financiar al întreprinderii se reduce, până la urmă, la asigurarea concordanței între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.
Un interes aparte, însă, îl reprezintă cunoașterea stării financiare, respectiv a excedentului de resurse sau a dezechilibrului pe parcursul perioadei.
Pentru aceasta vom reprezenta garfic situația unei întreprinderi a cărei cifră de afaceri crește regulat, creștere care poate fi reală sau, într-un anumit grad, fictivă dacă avem în vedere procesul inflaționist.
FRN y5=CA
Analiza pe baza bilanțului lichiditate.
În care:
y1 = FRN la sfârșitul anului precedent;
y2 = FRN = nevoia de fond de rulment medie;
y3 = NFR;
y4 = FRN în cursul perioadei;
y5 = CA.
Se constată, deci, că nevoia de fond de rulment medie crește în același ritm cu cifra de afaceri în situația utilizării normale a activelor circulante.
Fondul de rulment determinat ca diferență între capitalurile permanente și activele imobilizate la valoarea contabilă netă va crește într-un ritm superior cifrei de afaceri și nevoii de fond de rulment medii, deoarece o parte din profitul net realizat în cursul perioadei nu este repartizat pe destinații, repartizare care se face numai la sfârșitul perioadei.
La încheierea exercițiului, punctul B, societatea distribuie dividende acționarilor ceea ce exprimă căderea FR.
Să analizăm situația financiară în cursul timpului:
– în punctul 0, începutul exercițiului, echilibrul financiar este asigurat pentru că FR este egal cu NFR (punctul A);
– de la 0 la B, FR crește mai repede decât NFR, datorită creșterii capacității de autofinanțare (pe seama amortismentului și profitului). Întreprinderea cunoaște, deci, o creștere echilibrată pentru că dreapta FR este totdeauna deasupra dreptei NFR. Întreprinderea este, deci, suprafinanțată.
– în punctul B, întreprindera distribuie dividende. Această distribuție se ridică la nivelul exprimat de dreapta CD. Se constată că dreapta FR este sub dreapta NFR. Întreprinderea este pe viitor în dezechilibru financiar. Dacă fondul de rulment va continua să crească mai repede decât CA și în consecință, mai repede decât NFR, dreapta y4 va tăia apoi, depăși dreapta y2 și întreprinderea va fi din nou în echilibru. Se constată, totuși, că la sfârșitul perioadei nu tot profitul a fost distrbuit și o parte este capitalizat și atunci și dreapta FR static urcă de la nivelul G la nivelul D. distribuirea maximă luată în considerare pentru a nu fi niciodată în dezechilibru este CF.
Întrucât așa cum au fost distribuite dividendele, FR este insuficient, întreprinderea trebuie să-și crească masa capitalurilor permanente fie prin emiterea de noi acțiuni, fie prin împrumuturi pe termen lung. Soluția imediată este angajarea de credite de trezorerie.
Prima fază în determinarea necesarului financiar pentru stocurile de materii prime și materiale consumabile, o reprezintă dimensionarea stocurilor.
În legătură cu gestiunea stocurilor se utilizează două noțiuni:
– stoc de securitate – este cantitatea de materii prime și materiale stocate, suficiente pentru a satisface cererea de consum în orice moment , fără a se înregistra întreruperi în procesul de fabricație.
– stoc maxim – stocul existent peste nivelul stocului de securitate.
Volumul stocurilor este limitat de două restricții:
– o restricție financiară – orice creștere de stoc peste nivelul stocului de securitate, dacă întreprinderea are deschisă o linie de credit bancară, antrenează și creșterea volumului creditului angajat, care angrenează și cheltuielile financiare suplimentare;
– o restricție fizică – cheltuielile de depozitare a stocurilor sunt în funcție de cantitatea stocată.
O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de”Metoda ABC”, care împarte stocurile de active circulante în trei grupe:
– grupa A („puține dar valoroase”): articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de măsură, dar cu pondere mică în numărul total de acticole;
– grupa B: articole de active circulante de valoare medie și cu pondere medie în numărul total de articole;
– grupa C („multe dar mărunte”): articole de valoare mică pe unitatea de măsură, dar cu pondere ridicată în numărul total de articole.
Metoda ABC permite:
– o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A și B și o determinare a mărimii matematice optime a acestora;
– o urmărire globală a stocurilor din grupa C (materiale și produse diverse) care se vor aproviziona în loturi mari, pentru perioade mari de timp, pentru a reduce, în acest fel, cheltuielile de transport – aprovizionare.
3.3 Indicatorii de eficiență a folosirii activelor circulante
Eficiența utilizării activelor circulante se poate aprecia cu trei categorii de indicatori:
– indicatorii vitezei de rotație;
– indicatorii rentabilității utilizării activelor circulante;
– indicatorii intensității utilizării activelor circulante.
1. Indicatorii vitezei de rotație utilizați în previziune și analiză sunt:
– coeficientul vitezei de rotație (Kvr);
– durata în zile a unei rotații (Vz).
a) Coeficientul vitezei de rotație se stabilește ca un raport între volumul de activitate și suma medie a activelor circulante prevăzute a se utiliza, adică:
În care:
CA(PE) = cifra de afaceri sau producția exercițiului, după caz;
= suma medie a activelor circulante.
b) Durata în zile a unei rotații sau viteza de rotație în zile este inversul coeficientului de rotație pe un interval de timp și se determină astfel:
În care:
T = numărul de zile al perioadei pentru care se efectuează calculul (trimestru sau an).
Orice creștere a coeficientului de rotație atrage după sine reducerea corespunzătoare a duratei de de rotație și orice scădere a coeficientului de rotație echivalează cu creșterea duratei în zile a unei rotații. De aceea când este vorba de viteza de rotație, fenomenul pozitiv se exprimă prin noțiunea de accelerare și nu de creștere, iar fenomenul negative prin noțiunea de încetinire.
Indicatorii vitezei de rotație se fundamentează în bugetul de venituri și cheltuieli și se determină în realizări pe baza bilanțului contabil, constituind instrumente semnificative ale ale analizei financiare.
2. Indicatorii rentabilității utilizării activelor circulante exprimă capacitatea activelor circulante de a crea profit. Ei se determină cu ajutorul următoarelor relații:
În care:
R(AC) = rentabilitatea activelor circulante prevăzute a se utilize sau utilizate;
Pb(n) = profitul brut sau net;
R(kvr) = rentabilitatea pe un circuit a activelor circulante.
3. Indicatorii intensității utilizării activelor circulante exprimă relația între volumul de activitate realizat și volumul de active circulante folosit și se calculează cu ajutorul următoarelor relații:
În care:
AC/1000leiPE = active circulante la 1000 lei producție exercițiu;
AC/1000leiCA = active circulante la 1000 lei cifră de afaceri.
Comparațiile care se fac între indicatorii de intensitate din perioade diferite, reliefează, în mod direct, aspectele legate de folosirea rațională sau nerațională a activelor circulante reflectă în eliberări de capitaluri din circuit sau în imobilizări de capitaluri în circuit.
Fondul de rulment reprezintă surplusul de resurse permanente degajate din finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente, pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare și al trezoreriei. Acest surplus reprezintă o marjă de siguranță pentru activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital mobilizat pe un termen lung și pentru care nu există preocupare de a fi reînnoit.
Fondul de rulment mai poate fi definit și ca “o mărime ce caracterizează stabilitatea financiară pe termen scurt a întreprinderii”.
Concluzii
În funcționarea unei întreprinderi activele circulante dețin un rol important, fiind condiția financiară esențială a asigurării continue și în cadrul parametrilor prestabiliți a programului de producție.
Evaluarea activelor circulante îmbracă două forme: necesitățile de active circulante cu caracter de permanență, care se evaluează prin determinarea nevoii de fond de rulment și necesitățile cu caracter temporar care se evaluează prin metode specifice activității bancare.
Necesarul financiar reprezintă limita până la care se pot plasa capitalurile bănești în diferite stocuri de valori de exploatare pentru asigurarea continuității activității economice.
Determinarea necesarului financiar se determină prin două metode: metoda analitică, care constă în determinarea necesarului financiar pe fiecare fel de valoare pentru exploatare și metoda sintetică care se folosește pentru determinarea necesarului financiar pe total active circulante luând în considerare evoluția producției exercițiului.
Prima etapă în determinarea necesarului financiar o reprezintă dimensionarea stocurilor. Dimensionarea stocurilor este strâns legată de noțiunea de optimizare a stocurilor care presupune determinarea acelui nivel de stoc pentru care cheltuielile de stocare și cele de emitere a comenzilor și aprovizionare să fie minime.
Necesarele financiare pe elemente (materii prime si materiale, produse în curs de execuție, produse finite) determinate prin metoda analitică se însumează și se determină astfel, necesarul anual și pe trimestre pe total valori de exploatare. Determinarea necesarului financiar pe total valori de exploatare se realizează prin metoda sintetică sau globală care ține cont de evoluția producției exercițiului sau cifrei de afaceri în doi ani consecutivi. Determinarea necesarului financiar prin metoda globală are în vedere: determinarea vitezei de rotație a activelor circulante în anul de bază, corectarea acestei viteze de rotație, determinarea necesarului financiar anual al valorilor de exploatare în anul curent se diferențiază necesarul financiar anual pe trimestre, se defalcă necesarul financiar anual și pe trimestre pe elemente de valori materiale.
În determinarea nevoii de fond de rulment nu se are în vedere numai dimensionarea stocurilor ci și alte active circulante, în cadrul cărora se includ și creanțele față de terți și decontări neîncheiate cu bugetul statului, respectiv taxa pe valoarea adaugată deductibilă. De asemenea, în calculul nevoii de fond de rulment se iau în calcul și pasivele de exploatare ce provin din modul de plată al salariilor, asigurărilor și protecției sociale, a impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adaugată colectată, din datoriile față de furnizori.
Nevoia de fond de rulment aferentă activității de exploatare se calculează ca diferență între activele de exploatare și pasivele de exploatare și se determină în forma valorică sau în zile din cifra de afaceri. În afară de nevoia de fond de rulment de exploatare se calculează și nevoia de fond de rulment în afara exploatării care se determină ca diferență între activele în afara activității de exploatare și pasivele în afara activității de exploatare.
Prin însumarea nevoii de fond de rulment de exploatare și a nevoii de fond de rulment în afara exploatării se determină nevoia de fond de rulment globală.
Decizia de finanțare a ciclului de exploatare finalizează echilibrului financiar dintre nevoia de finanțare a activelor circulante și sursele mobilizate pentru finanțarea acestora. Sursele de finanțare a ciclului de exploatare sunt: surse proprii, surse atrase, surse împrumutate. Alegerea surselor proprii atrase sau împrumutate se va face în condițiile de optimizare a relației rentabilitate-risc.
Reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor pentru asigurarea continuității producției și ritmicității vânzărilor determină o nevoie de capital cvasipermanentă. În acest context, se pune problema existenței unor surse permanente pentru finanțarea acestor nevoi. Această sursă este fondul de rulment.
Fondul de rulment reprezintă surplusul de resurse permanente degajat de finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare și al trezoreriei. Acest surplus reprezintă o marjă de siguranță pentru activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital mobilizat pe un termen lung și pentru care nu există preocupare de a fi reînnoită.
În gestiunea activelor circulante trebuie să existe preocuparea de a fundamenta o mărime optimă a FR, adică o mărime optimă stict necesară care să angajeze costuri de capital minime și să ofere siguranță echilibrului financiar.
Odată cu reînnoirea stocurilor se produce și reînnoirea în proporții aproximativ egale a datoriilor de exploatare (salariați, furnizori, stat, etc.). Caracterul reînnoibil al stocurilor și creantelor, pe de o parte, și al datoriilor, pe de altă parte face ca nevoia de capitaluri pentru finanțarea ciclului de exploatare să se manifeste la nivelul nevoii de fond de rulment. Pentru aceasta nevoie suplimentară, cvasipermanentă ar trebui să existe un fond de rulment acoperitor (care permite și degajarea unei trezorerii nete pozitive la sfârșitul exercițiului viitor). Mărimea fondului de rulment pentru anul viitor se poate aprecia în funcție de previziunile bugetului producției.
Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe sursele temporar atrase de la terți în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea și recepția materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor, etc.) și cel al scadenței plății. Întrucât activele circulante reprezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumită durată de lichiditate) vor admite în compensare anumite decalaje de plăți favorabile (caracterizate de o durată de exigibilitate). Se urmărește deci, echilibrul între durata de scadență a datoriilor de exploatare. O gestiune eficientă a pasivelor circulante ar fi aceea care realizează un volum al decalajelor de plăți favorabile superior decalajelor de încasări, aceasta pentru că datoriile întreprinderii către terți reprezintă până la scadența lor surse de capital atrase gratuit de către aceasta, în timp ce decalajele de încasări, reprezentând capitaluri interne atrase gratuit de către clienți sunt nefavorabile întreprinderii. Caracterul neoneros al datoriilor ar determina trezorierul întreprinderii să crească, atât mărimea lor, cât și intervalul cuprins între apariția și plata acestora. Însă, depășirea termenelor legale de plată privind obligațiile fiscale fiind însoțită de amenzi și penalități semnificative, întreprinderile sunt tentate să amâne datoriile față de furnizori. Totodată, poziția întreprinderilor românești favorabilă la o întârziere de plăți este atenuată de poziția ei defavorabilă la încasări, care vor fi întârziâte din aceeași cauză a resurselor financiare limitate. Pe ansamblu, efectele decalajelor de plăți se vor concretiza în încetinirea rotației capitalurilor, cu consecințe nefavorabile asupra rentabilității acestora.
Sursele atrase sunt o manifestare a fenomenului de utilizare a unor disponibilități ce aparțin altora pentru acoperirea unor plăți corespunzatoare mijloacelor circulante sau a creditului comercial de care beneficiază unitatea în cauză. Pasivele stabile reprezintă datorii ale întreprinderii către terți.
Dacă sursele proprii și atrase sunt insuficiente pentru finanțarea nevoii de fond de rulment întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt (de trezorerie sau de scont). Creditele de trezorerie se acordă întreprinderilor de către băncile comerciale în limita unui plafon convenit anterior.
Necesarul creditelor de trezorerie se stabilește trimestrial ca diferență între soldul stocurilor și cheltuielilor, pe de o parte, și totalul resurselor proprii, atrase și încasărilor, pe de altă parte.
Comparând nevoia de capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante rezultă un deficit sau un excedent de trezorerie.
Deficitul de trezorerie va fi acoperit prin solicitarea de noi credite (daca plafonul aprobat de banca permite) în trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.
Excedentul de trezorerie constituie volumul de credite care se vor rambursa în trimestrul următor.
Dacă excedentul de trezorerie este superior creditelor angajate anterior, atunci diferența se va plasa eficient pe piață.
În situația în care banca nu mai acordă credite de trezorerie, pentru acoperirea deficitului de trezorerie întreprinderea poate mobiliza alte surse cum ar fi:
-creditul de scont;
-creditul de factoring.
Selectia unuia sau altuia dintre credite are la baza cel mai redus cost real al procurării acestora.
Bibliografie
LAvare, Ph.; Legros, G; Ravari, L; Lemonier, P. Gestiune și analiza financiară, editată în
limba romană coordonată de: Niculescu,
M; Burland A. Ed. Economică,
București, 2002
B. Sărbăcioru, V. Sandu, M.. Domnișoru Contabilitate financiară, vol.11, Ed. Sitech,
Craiova, 2004
Berceanu D. Deciziile financiare ale întreprinderii,
Ed. Universitaria, 2003
Bran P. Finanțele întreprinderii, Ed. Economică,
București, 1997
Brezeanu P. Gestiunea financiară a întreprinderii în
economia de piață, Ed. Fundației
"România de mâine", București,1999
Constantinescu D., Nistorescu C., Economia întreprinderii, Ed. Economică,
Tumbăr C., Meghișan Gh București, 2000
Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 2000
Matei Gh. Finanțe publice, Ed. Universitaria, 2003
Sichigea N., Berceanu D., Giurcă Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.
Vasilescu L., Puiu C. Universitaria, Craiova, 2003
Spulbar M.. Management bancar, Ed. Sitech, Craiova,
2003
Tomiță I.., Băndoi A. Prețuri și politici concurențiale, Ed.
Universitaria, Craiova, 2005
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Fundamentarea Si Finantarea Nevoii de Fond de Rulment (s.c. Xyz S.a.) (ID: 132250)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.