Fundamentarea Proiectelor DE Investiții

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREȘ

Facultatea de: ȘTIINȚE ECONOMICE

Specializarea : ECONOMIA COMERȚULUI ,TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonatorul lucrării:

Conf. univ. dr. LAURA ELEONRA AVRAM

Absolventă:

CIONTOȘ ANDREEA-RAHANCA

Tîrgu-Mureș

2016

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREȘ

Facultatea de: ȘTIINȚE ECONOMICE

Specializarea : ECONOMIA COMERȚULUI ,TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

LUCRARE DE LICENȚĂ

FUNDAMENTAREA PROIECTELOR DE INVESTIȚII

Coordonatorul lucrării:

Conf. univ. dr. LAURA ELEONORA AVRAM

Absolventă:

CIONTOȘ ANDREEA-RAHANCA

Tîrgu-Mureș

2016

PLANUL LUCRĂRII DE LICENȚĂ

ABSTRACT………………………………………………………………..…………4

OBIECTIVELE (IPOTEZELE) LUCRĂRII………………………….….………5

METODOLOGIA ELABORĂRII LUCRĂRII……………………….…..……….7

CONȚINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE…………………………8

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI ESENȚIALE PRIVIND INVESTIȚIILE……………8

Definiția și conținutul investițiilor………………………………..………..8

Tipologia investițiilor………………………………………..……………9

Elementele unei investiții…………………………………………………16

CAPITOLUL 2. PROCESUL INVESTIȚIONAL – BAZA FUNDAMENTĂRII UNUI PROIECT DE INVESTIȚII…………………………………………………………19

2.1 Conținutul și etapele procesului investițional……………………………19

2.2 Stabilirea parametrilor proiectului de investiții..…………………………23

2.3 Indicatori de evaluare a eficienței economice a investiției…….…………29

2.4 Riscurile proiectelor de investiții…………………………..……………..34

CAPITOLUL 3. MECANISMUL FINANȚĂRII UNUI PROIECT DE INVESTIȚII – ELEMENT AL FUNDAMENTĂRII UNUI PROIECT……………………………37

3.1 Alocarea și nivelarea resurselor de investiții…….………………………37

3.2 Sursele de finanțare a investițiilor………….……………………………39

3.2.1 Sursele interne……………………..………………………………….40

3.2.2 Sursele externe…………………………………………………………42

CAPITOLUL 4. FUNDAMENTAREA UNUI PROIECT DE INVESTIȚII LA S.C. COFFEE TO GO S.R.L…………………………………………………………….49

Prezentarea proiectului de investiții……..…………………………………49

Descrierea activității de investiție………………………………………….51

Estimarea veniturilor și costurilor aferente activității de exploatare……….53

Estimarea cash-flow-urilor…………………………………………………59

Evaluarea proiectului pe baza criteriilor……………………………………61

CONCLUZII ȘI EVENTUALE IMPLICAȚII ALE LUCRĂRII……….……63

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..……….64

ABSTRACT

Investment projects are very important for the development of the company. Because they prepare future production capacities and conditions, these projects condition term competitiveness of the company and consequently the results and financial balance. Because investments committed significant financial resources in the long term, these projects present any particular risks, with the release of their most often irreversible. The choices made in terms of investment on essential aspects of company policy in general and of its financial management in particular and is one of the main determinants of its future development. This paper deals it is divided into 4 chapters and presents an analysis of the investment process. The first chapter presents the definition and classification of investments. The second chapter illustrates the basic foundations of an investment project. The third chapter shows the foundations of an investment project elements and sources through which it can be financed. And the last chapter presents the case study, the justification of an investments project when we will see if this business is viable from a financial standpoint.

OBIECTIVELE (IPOTEZELE) LUCRĂRII

Lucrarea pe care o prezint își propune să aducă în dezbatere unul din factorii dezvoltării economico-sociale și anume investițiile, cunoscut fiind de multă vreme, faptul că această dezvoltare nu poate avea loc fără un proces investițional susținut.

Lucrarea de licență conține o analiză a criteriilor determinante de fundamentare a proiectelor de investiții.

Lucrarea de licență este structurată pe 4 capitole, astfel :

Capitolul 1 intitulat „Noțiuni esențiale privind investițiile „ cuprinde elemente teoretice cu privire la investiții și anume : definiția, conținutul, tipologia și elementele unei investiții.

Capitolul 2 numit „Procesul investițional –baza fundamentării unui proiect de investiții”, este structurat pe 6 subcapitole. În primul subcapitol se face o analiză a procesului investițional sub aspectul definirii lui, a etapelor, a modului în care se desfășoară activitatea de investiție, ca activitate de sine stătătoare, a modului cum trebuie organizată și condusă astfel, încât să aibă o eficiență de înalt nivel, atât în desfășurarea propriu-zisă a ei, cât și în exploatarea ulterioară, ca obiectiv de producție.

Al doilea subcapitol prezintă documentația tehnico-economică a investițiilor, menită să fundamenteze necesitatea, oportunitatea, și eficacitatea viitorului obiectiv de investiții și să stabilească modul de cheltuire a resurselor. Documentația tehnico-economică constă într-o serie de lucrări descriptive, desene, calcule tehnice și economice prin care se definesc modalitățile tehnice, constructive, arhitectonice, economice și financiare de înfăptuire și fructificare a unei activități de investiții, această documentație fiind prezentată pe diferite suporturi și cu diferite mijloace de realizare.

Al treilea subcapitol prezintă etapele realizării unui proiect de investiții pornind de la pregătirea proiectului, evaluarea sa și terminând cu aplicarea lui. Pregătirea proiectului cuprinde acele măsuri interdependente care vizează traducerea în fapt a ideii de investiție și anume identificarea, selecția preliminară cu studiul de oportunitate(prefezabilitate), și formularea proiectului cu studiul de fezabilitate. Evaluarea proiectului este destinată să asigure fundamentarea tehnico-economică și financiară a deciziilor de investiție, să pună în evidență eficiența proiectului, iar aplicarea necesită un studiu ce cuprinde specificarea detaliată a mijloacelor de punere în operă a obiectivului proiectat.

Subcapitolul 4 cuprinde stabilirea parametrilor proiectului de investiții și anume :volumul de investiție, durata de realizare a investiției, venituri, costuri de exploatare, durata de viață, valoarea reziduală și de recuperare.

Subcapitolul 5 prezintă indicatorii de evaluare a eficienței economice a investiției :valoarea actuală netă, valoarea actuală netă ajustată, coeficientul rentabilității actualizate, raportul venit/cost actualizat, randamentul economic a investiției actualizate, rata internă de randament, durata de recuperare a investiției.

Subcapitolul 6 prezintă riscurile proiectului de investiții.

Capitolul 3 intitulat „Mecanismul finanțării proiectelor de investiții” este dedicat alocării și finanțării proiectelor de investiții, respectiv prezentarea principalelor surse de finanțare atît la nivel intern cât și extern.

Capitolul 4. Acest capitol este dedicat studiului de caz, care se referă la fundamentarea financiară a unui proiect de investiții la o societate care are principal obiect de activitate vânzarea produselor de cafea și alte produse răcoritoare sau de patiserie la pachet.

În cazul acestei societăți se analizează un proiect de investiții, de înființare a unui butic de cafea cu servire rapidă, cu ajutorul tehnicii moderne de calcul, în contextul actual, investiție estimată la suma de 16.487RON.

În finalul acestei lucrări se trasează principalele concluzii ale lucrării de licență.

METODOLOGIA ELABORĂRII LUCRĂRII

În orice economie, investițiile constituie un fenomen aparte, cu trăsături proprii, distincte în raport cu alte activități. Ele nu au însă o manifestare autonomă, fiind întotdeauna dependente și subordonate strategiilor și politicilor de dezvoltare ale firmelor, sectoarelor de activitate, comunităților, etc. La investiții se apelează numai în măsura în care obiectivele urmărite, referitoare la dezvoltarea producției și serviciilor în concordanță cu nevoile identificate, cu cererea previzionată, nu pot fi realizate altfel, în condiții avantajoase.

Strategia națională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, al cărui obiectiv principal îl constituie crearea unei economii de piață funcțională, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene, vizează în principal asigurarea uni creșteri economice durabile, promovarea unei politici economice coerente, crearea unui mediu de afaceri prielnic, modernizarea și dezvoltarea întregii vieți economico-sociale.

În acest context , rolul hotărâtor în atingerea obiectivelor îl au investițiile, ca motor al suplimentării, diversificării sau creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Nu se pot asigura sporirea capitalului fix sau circulant, suplimentarea numărului de locuri de muncă, creșterea randamentului utilajelor, sporirea productivității muncii, diversificarea producției,etc.,fără o judicioasă politică de investiții.

În condițiile economiei de piață, ale concurenței și ale existenței proprietății private, investițiile, privite ca o economie la fondul de consum, trebuie să fie cheltuite în așa fel încât să asigure o eficiență maximă, un nivel cât mai ridicat al efectelor pe unitatea de efort. Decizia de investiție trebuie să se bazeze pe determinări cantitative și calitative riguroase, care să asigure orientarea efortului, investind spre cele mai bune variante de proiect. Folosirea cât mai riguroasă a fondurilor disponibile se bazează pe o bună elaborare a deciziei investiționale.

CONȚINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI ESENȚIALE PRIVIND INVESTIȚIILE

DEFINIȚIA ȘI CONȚINUTUL INVESTIȚIILOR

Creșterea și dezvoltarea unei societăți comerciale se bazează în cea mai mare măsură pe creșterea capitalului fix de producție și comercializare. Creșterea menționată rezultă dintr-un ansamblu de „decizii de investiție”, fiind decizii financiare de cea mai mare importanță pentru societate și tot odată, sunt la originea creării de valoare pentru aceasta. De ele depind, în mare măsura, viitorul societății și sunt în general angajate pe termen scurt și au un caracter ireversibil.

Noțiunea de investiție poate avea diferite sensuri în funcție de punctul de vedere adoptat, fiind un termen larg utilizat.

Din punct de vedere economic, investiția constituie, în speranța obținerii unor rezultate viitoare superioare, renunțarea la o satisfacție sigură, investitorul asumându-și un risc în momentul procesului investițional. Ea se materializează prin realizarea sau achiziția de capital fix de producție sau comercializare care va conduce, în cele din urmă, la creșterea potențialului economic al societății și implicit al valorii acesteia. Astfel investițiile pot fi directe sau indirecte, prin preluarea controlului asupra altor societăți.

Din punct de vedere financiar investițiile reprezintă un ansamblu de cheltuieli, realizate în scopul achiziționării de active reale sau financiare, care în viitor vor genera, cel mai probabil, câștiguri. O astfel de concepție lărgește noțiunea de investiție și face referire nu numai la cheltuielile de creare a activelor fizice și financiare, ci la toate cheltuielile care nu contribuie direct și imediat la funcționarea societății.

Din punct de vedere contabil investiția se referă la clasa de imobilizate, distingându-se, după natura activelor trei categorii: investiții în active corporale corespunzătoare bunurilor fizice (mașini, utilaje, echipamente, etc); investiții în active necorporale sau imateriale (brevete, licențe, produse informatice, etc) și investiții în active financiare (acțiuni, obligațiuni, produse financiare derivate, etc).

În sensul cel mai larg al cuvântului, a investi înseamnă a angaja o importantă cheltuială imediată în scopul obținerii unui beneficiu viitor, în timp ce, în sens strict, a investi reprezintă o achiziție de capital fix. Galesne (1996) consideră că a face o investiție reprezintă pentru o societate „o angajare durabilă a capitalurilor sub diverse forme în speranța menținerii sau ameliorării situației sale economice și a valorii sale”.

Activitatea de investiție trebuie analizată din două puncte de vedere: atât din punctul de vedere al unui subiect pasiv în procesul de investiție, cât și din cel al unui subiect activ. În primul caz menționat, subiectul este investitorul, în timp ce al doilea este antreprenorul. Ceea ce se interpune între cei doi, este piața financiară, având rolul de a transfera resursele de finanțare spre diverse investiții productive, în același timp, asigurând o alocare cât mai eficientă a acestora. Proiectele de investiții sunt realizate și puse în practică de antreprenor prin achiziționarea de active reale cu scopul fabricării și comercializării de bunuri și servicii. Activitatea lui este justificată în măsura în care valoarea bunurilor și serviciilor pe care se așteaptă să o creeze, este superioară valorii activelor reale achiziționate.

TIPOLOGIA INVESTIȚIILOR

De-a lungul timpului s-au realizat diferite clasificări ale investițiilor după mai multe criterii. Cea mai importantă clasificare a investițiilor este după natura lor, iar din acest punct de vedere distingem următoarele:

1) Investiții industriale sau comerciale, sau investiții corporale, care îmbracă forma activelor fizice. Ele se împart în investiții propriu-zise și investiții asimilate.

Aceste investiții corporale reflectă cheltuielile legate de realizarea unor mijloace de muncă, utilaje, dotări, clădiri și instalații sub aspect constructiv, achiziționarea și/sau montarea lor. În sfera investițiilor s-au înglobat și unele acțiuni ce comportă cheltuieli a căror finanțare trebuie să aibă loc prin tehnici investiționale, precum realizarea împăduririlor, acest fapt fiind o excepție pe plan metodologic și practic. Putem distinge, astfel, investițiile asimilate și investiții propriu-zise.

Investițiile propriu-zise presupun efectuarea unor cheltuieli care se vor materializa prioritar în mijloace fixe, după caz, pot fi nou construite, modernizate, înlocuite, achiziționate, ele deținând o pondere mare în majoritatea proiectelor de investiții.

Investițiile asimilate sunt rezultatul naturii unor acțiuni sau sursei de finanțare sau fonduri de investiții. În structura lor sunt cuprinse:

Explorările, prospecțiunile, lucrările geologice și cercetările științifice pentru realizarea unor obiective cu caracter de investiții;

Cheltuieli de proiectare privind investițiile;

Lucrările de împădurire până la realizarea stării de masiv, realizarea perdelelor de protecție și a lucrărilor de îmbunătățiri funciare;

Cheltuielile cu salarizarea personalului de conducere și supraveghere a lucrărilor de investiții la obiectivele de investiții noi, în construcție și cheltuielile de formare-reformare a forței de muncă generate de înfăptuirea investițiilor;

Organizarea șantierelor de construcții-montaj;

Demontarea, transportul și remontarea mijloacelor fixe transferate, dacă aceste operațiuni nu necesită întocmirea unor proiecte;

Acțiunile privind schimbarea destinației terenurilor agricole pe care urmează a fi amplasate obiectivele de investiții (constând în despăgubiri, strămutări, demolări, defrișări, repunerea în circuitul agricol a unor noi suprafețe de teren și desigur prețul de cumpărare a terenului, etc);

Necesarul de fond de rulment aferent în urma punerii în funcțiune a investiției;

Înființarea și întreținerea plantațiilor pomi-viticole până la trecerea lor pe rod;

Creșterea animalelor tinere până la intrarea lor în turma de bază.

2) Investițiile financiare pot îmbrăca forma titlurilor financiare de participare la capitalul unei societăți sau a împrumuturilor pe termen lung.

Investiția financiară constituie orice plasament de capital efectuat de către un investitor, fie el persoană fizică sau juridică, în unul din sistemele investiționale oferite de economie, tranzacționate pe piața de capital.

3) Investiții necorporale, cuprind, pe de o parte activele necorporale, cum ar fi fondurile de comerț sau brevetele, iar pe de altă parte, cheltuielile de cercetare și dezvoltare sau cele de studii.

Din punct de vedere al modului în care se concretizează investițiile materiale se pot clasifica în:

– lucrări de construcții-montaj, care cuprind lucrări de construcții instalații, construcții speciale, pregătirea terenului, etc.;

– achiziții de utilaje care necesită montaj (fixarea în fundații, pe piloni sau postamente,etc.) sau care nu necesită montaj (mijloace de transport, tractoare, mașini agricole,etc.)

– lucrări și explorări geologice, în care se cuprind: prospecțiunile, explorările pentru conturarea și extinderea zăcămintelor în masiv, lucrările de foraj și explorare, studiile și cercetările geologice etc;

– alte cheltuieli de investiții în care se cuprind cheltuieli de proiectare, valoarea pieselor de schimb și obiectele de inventar reprezentând prima dotare, cheltuieli cu obținerea terenului, supravegherea executării lucrărilor, etc.

O altă clasificare, la fel de importantă este după obiectivul investiției, respectiv finalitatea industrială și/sau comercială a investiției. După acest criteriu se detașează cinci categorii de investiții: 1) Expansiune 2) Înlocuire 3) Modernizare 4) De prestigiu 5) Sociale

Investițiile de expansiune corespund proiectelor de extindere a activitații societății. Ele vizează fie creșterea capacității de producție a unui produs existent, fie lansarea în fabricație a unui nou produs.

Datorită progresului tehnic, investițiile de înlocuire sunt mai rare în momentul de față, presupunând înlocuirea unor echipamente uzate cu altele noi dar care au aceleași caracteristici.

Finalitatea creșterii productivității, ameliorarea calității produselor sau adoptarea unei noi organizații a producției sunt caracteristicile investițiilor de modernizare. Acestea permit societății reducerea costurilor unitare de exploatare.

Investițiile de prestigiu vizează imaginea de marcă a societății ele fiind greu de cuantificat datorită varietății factorilor determinanți și subiectivi.

Investițiile sociale vizează creșterea calității vieții și nu au un efect direct productiv, în această categorie încadrându-se și investițiile pentru protecția mediului sau cel de interes public.

După destinația lor, investițiile pot fi productive și neproductive. Cele productive se concretizează în mijloace fixe cu o destinație productivă, în timp ce investițiile neproductive sunt afectate de crearea modernizării sau înlocuirii unor mijloace fixe, destinate domeniilor social-culturale. Investițiile, fie ele productive ori neproductive, pot fi proprii atât sferei producției materiale, cât și celei nemateriale.

După modul și sursa de finanțare în contextul tranziției la economia de piață se pot distinge: – investițiile publice sunt cele care au ca scop promovarea serviciilor publice în domenii cum sunt: infrastructură, învățământ, sănătate, cultură și arte, apărare, administrație, fiind finanțate din bugetul de stat sau din bugetele locale;

– investiții autonome ale societăților comerciale și regiilor autonome,sunt, după caz, productive sau neproductive, materiale sau financiare, fiind finanțate din fondurile de investiții constituite de caste unități din resurse proprii și din împrumuturi bancare. În cazul regiilor autonome pot interveni complementar subvențiile bugetare;

– investiții private realizate de agenții economici cu capital privat care răspund intereselor economice ale acestora și sunt finanțate din fondurile proprii, constituite sau complementar din împrumuturi bancare;

– investiții realizate de persoane fizice, pot fi integrate în oricare din structurile anterioare și pot fi înfăptuite după caz:

a. prin participarea investitorului străin cu o cotă-parte de capital în vederea constituirii societății ori la finanțare unor proiecte;

b. prin acordarea unor împrumuturi de către organe financiar-bancare străine, investitorilor români;

c. ca investiții de portofoliu

d. ca investiții finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Având în vedere modul de realizare, investițiile se structurează în două grupe și ne referim în acest sens la următoarele:

– investițiile realizate în antrepriză, care privesc în general lucrările de natura construcții-montaj. Acestea dețin o pondere consistentă, realizându-se de acele societăți comerciale care sunt specializate în antrepriză de construcții-montaj.

– investițiile realizate în regie sunt cele care dețin o pondere aflată în creștere. Ele sunt realizate de investitorii cu propriile forțe, făcând referire la resurse, capacități de execuție și personal.

În funcție de complementaritatea proceselor investiționale H. Peumans structurează investițiile astfel:

– investiții induse, a căror realizare este impusă de factori economici obiectivi (schimbarea structurii activității, modificarea prețurilor, a productivității muncii, etc.)

– investiții autonome, care vizează cerințe ale creșterii economice și se referă la promovarea de noi tehnologii, produse noi, implicații demografice.

Cu privire la riscul aferent investițiile sunt structurate în următoarele grupe:

– investiții cu risc similar, risc normal celui atașat activității economice globale a unității, respectiv cele de înlocuire a echipamentelor și utilajelor uzate;

– investiții cu risc mediu, adică cele privind dezvoltarea, modernizarea, înnoirea unor capacități ale firmei, luând în seamă o piață cunoscută, sigură;

– investiții cu risc ridicat, care se referă la acțiuni de cercetare-dezvoltare și inovare reflectate în activități și obiective noi, ale căror efecte rămân incerte;

– investiții cu risc „alb”, care privesc ameliorarea condițiilor de muncă și ale căror efecte sunt greu de estimat:

– investiții „cu risc impus”, care sunt cerute investitorilor prin reglementări legale (și se referă la protecția mediului, securitatea și protecția muncii,etc.).

Cu privire la legătura dintre investiție și obiectivul principal prevăzut în proiect distingem următoarele tipuri de investiții:

– directe, în care se includ construcțiile, dotările cu echipamente și utilajele, care condiționează realizarea și funcționare obiectivului conform profilului stabilit ;

– colaterale în care se cuprind acele construcții și dotări anexe care favorizează funcționalitate obiectivului

– conexe care sunt impuse de investiția directă, dar se realizează în alte ramuri față de cea de referință.

Această clasificare este utilă din punct de vedere practic, privind evaluarea sferei de cuprindere a efortului de investiții și implicit, a unor indicatori de eficiență economică a investițiilor.

În statistica internațională investițiile sunt structurate în funcție de venituri din care se finanțează:

– investiții nete, adică lucrări noi datorate fondurilor de dezvoltare aferent creșterii nete;

– investiții brute, care cuprind atât investițiile nete, cât și pe cele de înlocuire finanțate din amortizare.

În ceea ce privește dezinvestiția, ne referim la acțiuni de recuperare a unor valori materiale și/sau bănești prin dezafectarea unor capacități sau obiective realizate anterior ca investiții; reinvestiția este acțiunea de fructificare a resurselor obținute prin dezinvestiție; investiția complementară; investiția marginală este cea care exprimă limita minimă a fructificării prin care se justifică opțiunea de investiții etc.

Un program de investiții este constituit dintr-un ansamblu de proiecte de investiții. În funcție de relațiile care există între acestea, pot fi independente sau dependente. Proiectele sunt independente în momentul în care rentabilitatea fiecărui proiect din programul de investiții nu este influențată de realizarea sau nonrealizarea celorlalte. În cazul proiectelor dependente, pot exista două situații:

Proiecte incompatibile sau exclusive.

Proiecte complementare.

Din punct de vedere cronologic Lutz (1951) a identificat trei tipuri de investiții:

Investiții de tipul point-input – point-output: corespunde situației în care investiția a fost făcută în totalitate la un moment, ea antrenând un singur flux pozitiv după o anumită perioadă de timp.

Investiții de tipul continous-input – point-output: corespunde situației în care investiția a fost făcută de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, ea antrenând un singur flux pozitiv la sfarșit.

Investiții de tipul point-input – continous-output: corespunde situației în care investiția a fost făcută în totalitate la un moment, ea antrenând mai multe fluxuri pozitive pe o perioadă lungă de timp, acest tip fiind printre cel mai frecvent întâlnit în practică.

ELEMENTELE UNEI INVESTIȚII

Alegerea investițiilor este un domeniu al finanțelor care se împarte în două mari direcții. În ceea ce privește finanțele întreprinderii, alegerea investiției constă în identificarea celui mai rentabil proiect de investiție, iar în finanțele de piață alegerea acesteia constă în evaluarea activelor financiare pentru a decide alocarea resurselor.

Crearea de valori reprezintă principiul de bază în alegerea investiției pentru finanțatori. În cazul investițiilor directe, materiale și/sau nemateriale, procesul de alegere a investiției presupune parcurgerea anumitor etape:

identificarea investiției;

identificarea elementelor investiției;

utilizarea criteriilor de alegere a proiectului de investiție dintr-un program de investiție;

luarea deciziei.

Făcând referire la identificarea investiției, trebuie menționat faptul că aceasta este subordonată necesităților și oportunităților de dezvoltare a societății și se va încadra într-una din categoriile de investiție enumerate în paragraful de mai sus.

Indiferent de natura unui proiect de investiții, el se caracterizează prin elemente enumenrate mai jos:

cheltuielile de investiții

încasările nete de trezorerie (cash-flow net)

durata de viață economică

valoarea reziduală a investiției

Fluxurile nete de trezorerie ale unui proiect de investiție sunt formate de cheltuielile de investiție, încasările nete de trezorerie, valoarea reziduală a investiție. În cea mai mare măsură, decizia de investiție este cea care influențează modul în care sunt estimate intrările și ieșirile de numerar.

Cheltuielile de investiție

Cheltuielile de investiție reprezintă cheltuiala totală pe care o suportă societatea pentru realizarea proiectului de investiție și desfășurarea sa optimă. Acestea sunt formate din cheltuieli de achiziție și/sau construcție a obiectivului de investiție și din cheltuielile suplimentare, fiind generate de creșterea necesarului de fond de rulment, ca rezultat al exploatării investiției.

Încasările nete de trezorerie

Încasările nete de trezorerie sau cash-flow-ul disponibil reprezintă diferența dintre încasări și plăți din perioada de exploatare a investiției. Determinarea cash-flow-ului disponibil al proiectului de investiție este reprezentat de estimarea cifrei de afaceri ca urmare a exploatării investiției. Cifra de afaceri fără taxe sau suma netă a cifrei de afaceri rezultă din tot ce este vândut de către o anumită societate.

Excedentul Brut din Exploatare se obține scăzând din cifra de afaceri cheltuielile de exploatare fixe și variabile. Acesta corespunde cu rezultatul economic brut, fiind legat de activitatea operațională a societății și permite realizarea de comparații semnificative, nefiind afectat de politicile de amortizare și provizioane și de modul de finanțare.

Prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea din excedentul brut din exploatare se obține rezultatul de exploatare, putând fi utilizat în compararea proiectelor de investiții exclusive.

Rezultatul curent înainte de impozitare sau profitul brut se obține prin scăzând din rezultatul de exploatare a cheltuielilor financiare. Prin scăderea profitului brut din impozitul pe profit rezultă profitul net sau rezultatul net.

Cash-flow-ul disponibil, necesar în evaluarea unui proiect de investiție, se determină pe două căi, după relațiile:

CFD = EBE – Ch F – IP sau CFD = RN + Amo

Durata de viață

Durata de viață utilă a unui proiect de investiție nu este întotdeauna una egală cu durata de viață contabilă a investiției propriu zise. Aceasta poate fi apreciată în funcție de uzura potențială a obiectivului de investiție, caz în care vorbim de durata fizică sau tehnologică, sau în funcție de considerente economice, atunci vorbim de durata economică. Dintre toate acestea durata cea mai scurtă trebuie reținută ca durata de viață utilă.

Valoarea reziduală a investiției

Valoarea reziduală a unui activ este valoarea pe care o are acesta la sfârșitul duratei de viață. În cele mai multe cazuri aceasta este una pozitivă, însă pot exista situații în care ea este nulă sau chiar negativă. În acest sens, scoaterea din funcțiune a unei capacități de producție poate antrena cheltuieli de demontare semnificative.

CAPITOLUL 2. PROCESUL INVESTIȚIONAL –BAZA FUNDAMENTĂRII UNUI PROIECT DE INVESTIȚII

2.1. CONȚINUTUL ȘI ETAPELE PROCESULUI INVESTIȚIONAL

Făcând referire la conceptul de investiții, înțelegem un mod de folosire a unui capital, prin utilizarea acestuia în scopuri viitoare, iar prin analiza procesului investițional se urmărește o analiză a modului în care se desfășoară activitatea de investiții, fiind o activitate de sine stătătoare, dar și modul cum trebuie organizată și condusă, în acest sens să aibă o eficiență de înalt nivel, referindu-ne atât în desfășurarea propriu-zisă a ei, cât și în exploatarea ca obiectiv de producție.

Procesul investițional reprezintă o serie de etape consecutive și acțiuni de desfășurare a întregii activități investiționale. Desfășurarea procesului investițional depinde și este în corelație cu obiectul investirii. Un investitor nu va investi capital într-un anume obiectiv, fără a cunoaște, în prealabil, direcția pe care o are acest tip de investiții și ceea ce îi pregătește viitorul în exploatarea obiectivului respectiv. Astfel, posibilitățile care îi sunt oferite vor fi analizate de organe specializate în această direcție, în vederea obținerii informațiilor necesare înainte de a trece la luarea deciziei de investire.

Fiecare proces investițional se va desfășura diferit, în funcție de obiectiv, care va necesita, la rândul său, executarea unor operații bine determinate, cu parametrii ce nu pot fi modificați în primă fază. Tipurile de investiții vor predetermina și delimitarea etapelor procesului investițional.

Necesitatea creării anumitor condiții economice, politice, sociale, financiare și de altă natură prielnice activității investiționale sunt datorate necesității derulării procesului investițional într-un mod adecvat atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.

Drept subiecți ai procesului investițional pot fi: investitori și intermediari: bănci, instituții de proiectare, organele de supraveghere de stat, experți, companii de asigurare etc.

Subiecții procesului investițional pot fi clasificați după următoarele criterii:

După forma organizatorico—juridică :

Persoane juridice,

Persoane fizice,

Organe de stat

Organe publice locale

După destinația activității de bază:

Investitori individuali

Investitori instituționali.

După forma de proprietate a capitalului investit

Investitori privați

Investitori de stat

Investitori municipal

După mentalitatea comportamentului investițional

Investitori conservativi

Investitori relativ – agresivi,

Investitori agresivi.

După scopul investirii

Investitori strategici,

Investitori de portofoliu

După apartenența rezidențială

Investitori autohtoni

Investitori străini.

La nivel macroeconomic, în ceea ce privește procesul investițional, putem menționa faptul că subiecții pot fi investitorii, care joacă rolul fie de titulari, fie de beneficiari ai investiției. Pentru coordonarea activității de investiții la nivelul titularilor se organizează diverse direcții sau servicii specializate pe problemele de planificare, dezvoltare a investițiilor, care constau în efectuarea unor studii a ramurii, sectoarelor; stabilirea posibilităților de amplasare a viitoarelor obiective; furnizarea informațiilor, declanșarea procesului investițional la unitățile subordonate.

Antreprenorii, pot fi persoanele, întreprinderile sau companiile, iar oferta este acceptată de către beneficiar. Acesta îndeplinește următoarele funcții:
– organizarea locului de muncă;
– deschiderea frontului de lucru pentru subantreprenori;
– construcția și darea în exploatare a obiectivului proiectat.

Decidenții sunt cei care au calitatea de a lua decizii referitoare la desfășurarea procesului investițional și direcția în care acesta o va lua. Aceștia pot fi conducătorii întreprinderilor sau doar organe implicate în procesul investițiilor.

Băncile comerciale participă la constituirea și păstrarea resurselor, acordarea creditelor, decontarea investițiilor, recuperarea surselor împrumutate, în timp ce furnizorii contribuie la continuitatea procesului investițional și efectuarea unor livrări.

Elementele componente ale procesului investițional sunt :

cererea de investiții – apariția unei nevoi de bunuri sau servicii pentru a cărei satisfacere este necesară o capacitate suplimentară de producție ce poate fi asigurată prin dezvoltarea capacității existente sau construirea de noi capacități ;

capacitatea economică de investire – existența resurselor materiale, financiare și valutare ce pot fi alocate pentru investiții ;

decizia de investiții – este o decizie strategică pe termen lung datorită caracterului de durată a procesului investițional precum și caracterul de unicitate, de decizie, deoarece situațiile ce se crează prin aducerea la îndeplinire a deciziei respective nu mai poate fi corectată decât prin rezolvarea unei alte probleme de decizie dar în alte condiții decât cele inițiale ;

planificarea investiției – se referă la elaborarea documentației tehnico- economice, la programarea în timp a realizării investiției și la corelarea cu alte planuri sau programe de activități ;

alocarea resurselor – cuprinde constituirea fondurilor financiare necesare și repartizarea acestora pe etapele de realizare a investiției ;

realizarea obiectului de investiții – presupune construirea obiectului de investiție, achiziționarea de mijloace fixe, montarea acestora adică realizarea practică, concretizarea obiectivului de investiție ;

punerea în funcțiune a obiectului de investiție și atingerea parametrilor proiectați;

funcționarea proiectului în regim proiectat pe o perioadă de timp în care se obțin efectele globale și nete pentru care s-a construit obiectivul ;

scoaterea din funcțiune a obiectului după expirarea duratei economice de funcționare datorate uzurii fizice și morale .

Din acest proces decizional rezultă trei caracteristici fundamentale:

durata care rezultă din etalarea de-a lungul unui interval de timp a efortului și a efectelor procesului ;

rentabilitatea (profitabilitatea) în sensul că orice decizie de investiție trebuie să asigure recuperarea fondurilor investite și obținerea unui venit net (câștigurile viitoare vor trebui să acopere atât efortul de investiție din perioada de execuție, cât și cel al producției din perioada de funcționare);

riscul datorat desfășurării investițiilor pe o perioadă lungă de timp, risc ce depinde atât de natura investiției cât și de mărimea acesteia.

STABILIREA PARAMETRILOR PROIECTULUI DE INVESTIȚII

Evaluarea unui poiect de investiții depinde de parametrii săi principalii și ne referim aici la volumul de investiții, costuri de exploatare sau venituri, durată de viață. Munca cea mai importantă înainte de aplicarea criteriilor de decizie este reprezentată de pregătirea informațiilor asupra acestor elemente. „Esența problemei de evaluare a unuei investiții nu este metoda de calcul, ci estimarea elementelor necesare calculului”.

În ceea ce privesc parametrii care fac referire la producția, nevoile de investiție, mâna de lucru, factorii producției etc, ei vor fi definiți mai clar după ce este realizat procesul de prefezabilitate și fezabilitate.

Valoarea capitalului pentru investiție

Realizarea unui proiect de investiție presupune existența unor capitaluri. Mărimea lor este determinată, în principiu, de cheltuielile de achiziție a utilajelor, de cele pentru construcția clădirilor, cumpărarea terenurilor, precum și de cheltuielile accesorii necesitate de punerea în funcțiune a echipamentului, de instalare și montaj. Sunt incluse cheltuieli preliminarii pentru studii dar și servicii de consultanță pentru formarea personalului, pentru licențe, brevete etc. În același timp se stabilesc sumele de capital pentru a acoperii costurile de exploatare pe perioada de demaraj și pe cea de funcționare la întreaga capacitate.

Datele referitoare la volumul investiției sunt reunite într-un tabel, grupate astfel:

Tabelul nr. 2.1

Nevoia de creștere a fondului de rulment apare în procesul investițional, în momentul în care se asimilează produse noi. În situația în care un proiect de investiție diminuează necesarul de fonduri de rulment suma investițiilor va fi micșorată.

Rezultatul unui caștig sau unei pierderi poate fi determinată de procesul înlocuirii anumitor echipamente, de exemplu, de tip utilaje. De acest lucru este necesar a se ține seamă în momentul determinării sumei inițiale de investiții.

Realizarea unei investiții de modernizare-dezvoltare antrenează o serie de cheltuieli, care practic sunt niște „ieșiri de bani”, înfățișate, din punct de vedere contabil, în două nivele:

în conturile de activ: imobilizări, valori de exploatare disponibile și realizabile pe termen scurt;

în conturi de exploatare generală, la care se iau în considerare reducerile obligațiilor fiscale.

Durata de realizare a investiției și eșalonarea în timp a cheltuielilor

Execuția lucrărilor de construcții-montaj se desfășoară pe parcursul unei perioade specifice. Ea este stabilită în funcție de condițiile tehnice și tehnologice deja existente și de modul de organizare a activității pe șantier. Aceasta este apreciată ca fiind o durată normală de execuție. În cazul în care se adoptă unele măsuri de execuție mai rapidă, acestea pot implica cheltuieli suplimentare.

Între perioada normală de execuție și perioada de timp cea mai scurtă posibilă, există o durată de execuție optimă din punct de vedere economic. Ea se obține pe baza măsurilor de grăbire a execuției acelor lucrări.

Executarea investițiilor pe etape este una din metodele folosite pentru reducerea perioadei de timp dintre momentul demarării investiției și cel al obținerii rezultatelor. Asta înseamnă amânarea unei părți din cheltuielile pentru investiția inițială, fără a fi afectată sarcina satisfacerii cererilor de produse și/sau servicii, pentru care s-a preconizat investiția.

Posibilități de construcție a capacităților de producție:

Cantitatea de C D

produse ce G

trebuie oferite F

E Nivelul producției

previzionate

A B

1 2 3 4 5 ani

Figura nr. 2.1

Varianta BC a proiectului de investiție este probabil mai rentabilă, din punct de vedere economic, decât varianta BE, FG. Cel mai probabil se va aleage a doua variantă, deoarece capitalurile rămase disponibile în anii 1 și 2 ar putea fi folosite mai eficient în cazul în care apare nevoia finanțării unui alt proiect de investiție.

În ceea ce privește această executare în etape, există diverse avantaje. În acest sens ne referim la reducerea duratei de imobilizare a cheltuielilor de investiții; reducerea cheltuielilor de exploatare; adaptarea mai bună în timp a capacităților de producție ale întreprinderii la volumul sporit al cererii de piață; mărirea suplimentară a volumului producției.

Pe lângă acestea, executarea investiției în etape prezină și anumite dezavantaje, printre care creșterea cheltuielilor unitare de investiții și de exploatare. Modul de executare a lucrării trebuie stabilit în urma unei analize economice.

Durata de viață a proiectului (perioada de exploatare)

Randamentul economic a proiectului, succesul sau eșecul acestuia depinde, într-o oarecare măsură de durata de viață a proiectului. În funcție de principalele bunuri de investiție, această durată se poate împărți în durata de viață tehnică și durata de viață economică.

Lungimea duratei de viață tehnică se stabilește în funcție de momentul ivirii uzurii fizice a utilajelor și echipamentelor, care vor duce la creșterea costurilor de întreținere și reparații. Durata de viață astfel fixată reprezintă o durată maximă în care aceste echipamente pot fi utilizate.

Mărimea duratei de viață economică depinde de uzura morală (de deprecierea calitativă a utilajelor) datorită progresului tehnic și este mai redusă decât durata de viață fizică. Practic, se stabilește orizontul economic, limita de timp de funcționare eficientă a utilajelor și a echipamentelor.

Stabilirea fluxului de numerar

Proiectele de investiții se întemeiază pe conceptul de flux de numerar (cash flow) și nu pe cel de beneficiu sau profit cu care operează contabilitatea, și sunt evaluate be baza aceluiași principiu.

Fiecare proiect este de fapt sursa unei mișcări de fonduri duble și opuse: un flux de ieșiri de bani (cheltuieli) și un flux de intrări de bani (încasări). Diferența dintre acestea reprezintă fluxul de numerar.

O investiție presupune, în primă fază, cheltuieli pentru cumpărarea de utilaje/echipamente, pentru construirea de clădiri, cheltuieli de exploatare, iar în a doua fază, va rezulta încasarea de venituri din vânzarea producției, vânzarea clădirilor și instalațiilor rămase la încheierea funcționării. Diferența între încasări și cheltuieli apare ca fluxuri de numerar.

Însumarea acestor fluxuri anuale are loc sub forma:

în care: — venitul net;

— încasările;

— costurile de producție;

d — durata de execuție a obiectivului;

— durata de exploatare;

n — anul în care se fac cheltuielile sau se obțin venituri.

În cazul acestei formule, costurile nu conțin stingerile de datorii, din motivul de a nu calcula de două ori aceeași cheltuială; o dată sub forma investiției, iar altă dată sub forma amortizării.

Se poate folosi și calea contabilă pentru calculul venitului net, adică să scădem din încasări costurile de producție care conțin și amortizarea. În cazul acesta trebuie utilizată următoarea formulă:

Avantajul ultimei formule este că diferența dintre încasări și cheltuieli reprezintă an de an venit (beneficiu), în schimb, prima formulă ne redă acest venit numai pe întreaga perioada, iar în fiecare an venitul este cumulat cu amortismentul.

Fluxul de numerar este diferitde la an la an. Astfel, este determinat profil al repartiției lor pe durata de funcționare. De cele mai multe ori, primele fluxuri de numerar sunt negative. În decursul perioadei de funcționare fluxurile devin pozitive, însă acest lucru diferă de la un proiect la altul. Cele mai avantajoase sunt cele cu sumele mai mari la începutul perioadei de exploatare.

Valoarea reziduală și valoarea de recuperare

Datorită fapului că elementele de capital fix cuprinse în proiect sunt diferite (clădiri, mașini și utilaje,terenuri etc.) se determină durata lor de viață, care sunt mai mici sau mai mari față de duratele de exploatare a proiectului. În cazul celor cu durată mai mare trebuie luată în considerare valoarea reziduală, fiind luată în calcul în ultimul an al fluxurilor de numerar, prin adăugare la acestea.

Mărimea reală concretă a valorii reziduale se va cunoaște abia după scoaterea din funcțiune a clădirilor, mașinilor, etc., care, ajunse la limita uzurii ies din procesul investițional.

Unele întreprinderi omit considerarea valorii reziduale în calculele de investiții, decoarece aceasta este, mai întâi, o valoare teoretică, stabilită prin aproximație, apoi, este o valoare foarte îndepărtată în timp, la sfârșitul duratei de viață a proiectului și, deci, foarte redusă prin efectul actualizării.

INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENȚEI ECONOMICE A INVESTIȚIEI

Valoarea actuală netă (VAN)

VAN reprezintă suplimentul de valoare obținut prin investiție. Aceasta este determinată ca fiind diferența între fluxurile de trezorerie viitoare și actualizate la rata dobânzii de piată, respectiv valoarea lor actuală, pe de o parte, si capitalul investit pe de altă parte. Principiul de actualizare constă în a evalua valoarea fluxurilor viitoare ținând cont de costul de oportunitate.

Relatia de calcul pentru VAN este:

Unde:

CFi — valoarea cash-flow-urilor, inclusiv a valorii reziduale

I — cheltuielile inițilale de investiții

a — rata de actualizare

n — numărul de ani de viața a investiției

Eficianța proiectului de investiții este determinat de veniturile actualizatem care ar trebui să fie mai mari decat capitalul investit. Maximizarea VAN este riteriul utilizat pentru selecția proiectelor de investiții. Ne referim aici la un VAN maxim ce se poate obține din randamentele descrescatoare ale investițiilor, in comparație cu rata medie de dobândă. Când rata marginală de rentabilitate a ultimelor proiecte de investiții devine egala cu rata dobânzii de piață, este atins nivelul optim al alocărilor de capital.

La o dobândă de piață “a”, toate proiectele care vor avea VAN pozitiv sunt preferabile plasamentelor monetare. Între acestea, proiectul de investiții cu VAN maxim este cel mai bun, determinând creșterea maxim posibilă a profiturilor.

O valoare actuala neta pozitivă înseamnă că rentabilitatea investiției este superioară costului de capital. O valoare actuala neta nula înseamnă că suma fluxului, actualizată cu costul de capital a permis nu numai să se recupereze suma inițială, dar de asemenea să se ramburseze capitalul investit.

Aplicarea metodei VAN întâlnește doua dificultăți:

previziunea cash-flow-urilor viitoare pe care le va genera investiția, fiind necesare studii tehnice, economice si comerciale prealabile evaluării financiare a investiției.

— alegerea ratei de actualizare, fiind extrem de sensibilă la variațiile ratei de actualizare iar stabilirea acestei rate este esențială.

Valoarea actual netă ajustată (VANA)

Aceasta este calculată ca un efect al manifestării pieței imperfecte. Constă în calcularea a 2 VAN (VAN economică și VAN financiară) ale proiectului după formula:

Unde: ― suma împrumutului la rata bonificată (încasată la timpii 0)

D ― anuității nete (partea de rambursare a capitalului și partea de cheltuieli financiare după impozit) pentru fiecare an „t”

n ― durata împrumutului care poate coincide cu durata de viață a proiectului

r ― rata de actualizare

I ― rata dobânzi la împrumutul de referință

T ― rata impozitului de societate

VAN financiară „realizează” două elemente în demersul actualizării la rata de împrumut de referință:

a) valoarea actuală a ecartului între rata de referință și rata privilegiată;

b) valoarea actuală a economiilor fiscale pe cheltuielile financiare asociate împrumutului la rata bonificată.

Coeficientul rentabilității actualizate a investiției ()

Este denumit și indicele rentabilității investiției, fiind în fapt un indicator de eficiență economică cu caracter dinamic. Este raportul dintre valoarea actuală a excedentelor nete de exploatare și valoarea capitalului investit conform relației de mai jos:

Relația de mai sus este relevantă pentru ipoteza în care capitalul se investește într-un singur an, însă, dacă investiția este eșalonată pe o perioadă de execuție egală cu d ani, coeficientul rentabilității actualizate al investiției impune următoarea relația:

în care: ― coeficientul rentabilității actualizate a investiției

― durata de funcționare a obiectivului

d ― durata de realizare a investiției

h ― anul de referință

4. Raportul venit/cost actualizat ()

Pune în coreleție fluxul de venituri actualizate (încasări) ale proiectului, de fluxuri de cheltuieli (costuri) nete actualizate în cadrul releției de calcul:

în care: ― raportul venit/cost sactualizat

Am ― amortizarea

De remarcat faptul că ambii indicatori exprimă rentabilitatea investiției dar mărimile de calcul diferă. Coeficientul rentabilității actualizate a investiției este mai sintetic decât raportul venit/cost actualizat dar ambii indicatori cpmportă o interpretare similară, și anume:

― pentru valori mai mici decât 1 proiectul se respinge întrucât fluxul de venituri nete actualizate nu acoperă valoarea capitalului investit, în primul caz, respectiv costurile totale nete actualizate, în al doilea caz;

― pentru valori egale sau mai mari decât 1, proiectul este acceptabil întrucât fluxul efectelor valorice actualizate, din exploatare, egalează.

Randamentul economic al investiției actualizate ()

Reflectă diferența între fluxul de venit net din exploatare actualizat și valoarea investiției actualizată raportată la valoarea investiției actualizate. Este constituit, astfel, raportul dintre efectul net actualizat și valoarea capitalului investit, actualizat, conform relației:

Condiția esențială este ca proiectului de investiție să aibă un randament actualizat mai mare decât zero, la o rată de actualizare a parametrilor luați în calcul care să devanseze cel puțin costul capitalului.

Rata internă de randament (RIR)

Este definită ca fiind rata de actualizare care asigură egalitatea dintre fluxurile de încasări sperate actualizate și cheltuielile de investiții. Rata internă de randament (RIR), practic, poate să fie găsită rezolvând ecuația următoare, în care necunoscuta este RIR:

Pornind de la egalitatea: obținem

Din această relație, rezultă că rata internă de randament este rata de actualizare care face ca valoarea netă actualizată să fie 0.

Rata internă de randament trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu rata medie a dobânzii de piață sau cu costul mediu ponderat al capitalului. În alegerea proiectelor de investiție este preferabil să se combine criteriul ratei interne de randamnet cu criteriul valorii nete actualizate.

Durata de recuperare a investiției ()

Aceasta se referă la numărul de ani acceptat de întreprindere pentru recuperarea investiției inițiale (I). Recuperarea se realizează atunci când cash-flow-ul cumulat, degajat de investiție, este egal cu investiția. În cazul în care sumele anuale de cash-flow sunt egale pe durata de recuperare, se folosește relația următoare:

și

unde: ― durata de recuperare a investiției

― fluxurile de încasări anuale (cash-flow)

― fluxurile de încasări cumulate pentru perioada „i” din durata de recuperare a investiției.

În cazul în care suma anuală de cash-flow este diferită, calculul termenului de recuperare se face în două etape:

― în prima etapă se calculează, la sfârșitul fiecărui an, investiția nerecuperată (), după relația:

― în etapa a doua, atunci când suma recuperata este mai mică decât fluxurile de încasări din anul următor (), pentru a stabili timpul necesar recuperării ()se determină raportul dintre suma investiției rămase de recuperat () și cash-flow anului următor folosind relațiile:

dacă:

rezultă:

Pentru a folosi acești indicatori, întreprinderea își fixează o durată maximă de recuperare a investiției, în intervalul căreia se va alege proiectul cu termenul de recuperare cel mai mic.

RISCURILE PROIECTELOR DE INVESTIȚII

Riscul este un eveniment viitor și incert; reprezintă posibilitatea de pierdere, un pericol, o primejdie posibilă, cu o anumită probabilitate de apariție în timp.

În domeniul investițiilor riscul poate fi definit ca orice situație în care nu se cunosc cu certitudine caracteristicile unui eveniment viitor, dar în care se cunosc cel puțin numărul de alternative posibile ale valorilor respective și posibilitatea de apariție a fiecăreia dintre ele.. În abordarea riscului în investiții se pune problema faptului dacă există un raport de corelație între investiție și risc. Răspunsul comport anumite formulări graduale după cum urmează:

investiția este generată de nevoi și trebuințe individuale și social-umane;

investiția este o cheltuială prezentă pentru satisfacerea unor nevoi și trebuințe viitoare;

investiția este o cheltuială prezentă, certă, relativă la un viitor incert;

investiția este o cheltuială prezentă, reală, subiectiv sau obiectiv fundamentată pe un scop virtual – speranța satisfacerii nevoilor și trebuințelor, obținerea unui câștig, acoperirea cererii de mărfuri, bunuri și servicii, reflectată pe piață de nevoia individual și social;

investiția reflect, în fapt, o formă a ofertei care întâmpină cererea manifestată pe piață;

investiția, prin conținutul său și prin modul de înfăptuire, constituie ea însăși un purtător de risc.

Pe de altă parte, abordarea riscului în investiții impune luarea în considerare a formelor sale prin prisma raportului de cauzalitate, respectiv: riscul de proiect, riscul de avarie, riscul politic, riscul economic-financiar.

Riscul de proiect se referă la probabilitatea apariției unor erori cu privire la soluțiile date printr-un anume proiect, responsabilitatea, în acest caz, fiind în sarcina entităților de proiectare. Efectele unui asemenea risc pot fi identificate pe parcursul executării investițiilor sau pe parcursul perioadei de exploatare.

Riscul de avarie este un risc cu efecte de stadiu fizic și este generat de calamități ale naturii (incendiu, trăsnet, furtună, cutremur etc.) sau de culpa unui terț (subcontractori, furnizori). Manifestarea unui sa vizează obiectivul de investiții în curs de realizare sau finalizat. Protecția, în acest sens, este posibilă prin asigurarea lucrărilor în la societățile de asigurare care au în structura portofoliului o formă de asigurare potrivită proiectului în care s-a investit.

Riscul politic, în cazul investițiilor, se referă la cele realizate de investitori sau de antreprenori în străinătate. Cauzele care generează un asemenea risc sunt diverse, referindu-ne aici la diverse măsuri luate de statul respectiv care pot bloca derularea lucrărilor de investiții, interdicția valorificării investițiilor aflate în curs de execuție sau a decontării lor, blocarea transferului valutei, interzicerea readucerii de către investitor a mașinilor, și multe altele. Un astfel de risc nu poate fi prevenit, însă e necesar a se cunoaște legislația statului în care se dorește a se desfășura diferite procese investiționale..

În cazul riscului economic-financiar, sunt cauze și manifestări complexe. Cele mai frecvente cauze de risc putem menționa erorile în analiza oportunitățior de investiții; evaluarea greșită a cadrului social-economic în care se încadrează investiția; supradimensionarea proiectului; imprevizibilitatea mersului economic; estimarea incorectă a parametrilor proiectului; evoluția cursului valutar, a ratei dobânzii, a fiscalității și a altor factori. Implicațiile sub aspect financiar ale riscului în investiții se remarcă în mod deosebit. Un proiect de investiții poate produce modificări ale parametrilor economici ai firmei și asupra performanțelor financiare, însă nu poate reorienta mersul economic general în sectorul respectiv, din cauza unor factori exogeni pe care nu-i poate anihila.

Prevenirea sau evitarea unor riscuri ale investițiilor sunt dependente de capacitatea de autofinanțare, variația valorii în timp a banilor, costul resurselor sau de costul capitalurilor permanente.

CAPITOLUL 3. MECANISMUL FINANȚĂRII UNUI PROIECT DE INVESTIȚII – ELEMENT AL FUNDAMENTĂRII UNUI PROIECT

3.1. ALOCAREA ȘI NIVELAREA RESURSELOR DE INVESTIȚII

Referitor la rezolvarea unor probleme mai complexe, precum alocarea și nivelarea resurselor investiționale, se poate aplica analiza drumului critic.

În ceea ce privește managementul investițiilor, alocarea și nivelarea lor reprezintă un domeniu de maximă importanță, datorită faptului că în practică trebuie permanent gestionată relația dintre resursele necesare și resursele disponibile private pe scara timpului. Astfel, în diferite etape investiționale pot aparea ori necesități mai mari decât posibilitățile de procurare a resurselor de investiții, ori, contrar, pot exista resurse disponibile, folosite insuficient.

Din punct de vedere matematic se utilizează două noțiuni:

─ intensitatea unei resurse, care reprezintă cantitatea dintr-o resursă, aferentă unei unități de timp (mil.lei/lună, număr muncitori/zi, capacități ale unor utilaje exprimate în t/oră, mp/zi etc.)

─ profilul resurselor, obținut prin cumularea intensităților activităților și care se reprezintă printr-o diagramă a evoluției necesităților și disponibilităților de resurse pe scara timpului.

În fond, operațiile de alocare și nivelare a acestora urmăresc să înscrie profilul necesităților în profilul disponibilităților, în același timp cu optimizarea economico-financiară a profilului acestor necesități și disponibilități.

Alocarea resurselor, prin analiza drumului critic, urmărește să stabilească un program calendaristic care să conducă la o durată minimă de execuție. Acest lucru trebuie să fie posibil fără a se depăși resursele disponibile existente sau care sunt posibil de procurat. Practic, în ceea ce privește operația de alocare, prioritare sunt activitățile critice, iar secundare activitățile cu cele mai mici rezerve de timp, cu duratele de realizare cele mai mici, dar și activitățille cu termenele minime de începere.

Nivelarea resurselor urmărește stabilirea unui program calendaristic cu o repartizare a resurselor, de data aceasta cât mai uniformă, astpel încât să se evite diferențele foarte mari de la o etapă la alta. Trebuie să urmărească, pe cât posibil, și nedepășirea duratei drumului critic. De obicei, uniformizarea sau aplatizarea profilului resurselor necesare sau disponibile se realizează cu prețul prelungirii duratei totale de execuție a unei investiții.

Rezolvarea problemelor de alocare și de nivelare, cel mai adesea, se face cu ajutorul unor procedee euristice. Procedeele euristice stabilesc soluții prin încercări repetate, ajungând la o variantă care se consideră că este cea mai convenabilă, apropriată de soluția optimă.

Etapele unui procedeu euristic sunt următoarele:

─ întocmirea programului inițial, inclusive prin optimizarea funcției cost-durată, prezentat într-un grafic Gantt și care ține seama de resursele necesare, de intensitate resurselor pe toate unitățile de timp, identificând activitățile critice și necritice cu rezervele lor de timp;

─ suprapunerea profilului resurselor necesare din programul inițial peste profilul resurselor disponibile sau posibile de procurat, stabilind etapele și activitățile pentru care disponibilitățile sunt depășite sau, dimpotrivă, sunt neutilizate;

─ reordonarea activităților din graficul Gantt, prin încercări repetate, în ordinea crescătoare a termenelor minime de începere, potrivit condiționărilor dintre activități și având permanent în vedere prioritățile activităților și profilul resurselor necesare și disponibile.

Concret, dacă procedeul euristic utilizează rezervele de timp, atunci se redesenează profilul resurselor necesare fără a se depăși nici durata drumului critic, nici profilul resurselor disponibile. În cazul în care ele sunt “glisate”, dar și activitățile critice, atunci se va modifica și se va prelungi durata de execuție. Toate aceste operații, bazate pe analiza drumului critic sunt de un real folos pentru managementul modern al investițiilor.

3.2. SURSELE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR

Într-o economie de piață, sursele principale de finanțare ale investițiilor sunt fondurile proprii și fonduri împrumutate, care pot fi pe termen lung și mediu. Din punctul de vedere al efortului depus în ceea ce privește obținerea lor, sursele de finanțare pe termen lung pot fi grupate în finanțări interne (autofinanțarea) și finanțări externe (creșteri de capital, împrumuturi diverse). Toate resursele de finanțare a investițiilor se reflectă într-o secțiune de previziune financiară denumită „fondul de dezvoltare” și este un buget de finanțare a investițiilor sau un plan anual de finanțare a acestora.

Sursele principale de finanțare ale investițiilor

Figura nr. 3.1.

3.2.1. Sursele interne

Autofinanțarea este principiul răspândit cel mai mult de finanțare. În acest sens, întreprinderea își asigură dezvoltarea datorită forțelor proprii, folosind drept surse de finanțare o parte a profitului obținut din exercițiul anterior și fondul de amortizare și acoperă, astfel, atât nevoile de înlocuire a activelor imobilizate, cât și creșterea activului economic. In cadrul surselor proprii, care formează fondul de dezvoltare, sunt incluse următoarele:

Profitul

Fondul de amortizare

Sume din lichidarea și vânzarea activelor fixe

Alte resurse proprii

Autofinanțarea, spre deosebire de celelalte căi de finanțare, creează avantaje atât pentru acționari cât și pentru societatea comercială ca persoană juridică.

Astfel, acționarii sunt avantajați deoarece prin capitalizarea unei părți a profitului va crește valoarea bursieră a întreprinderii, crește cursul acțiunilor deținute de ei și implicit profitul lor. Având în vedere că profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplică reduceri substanțiale de impozit, vor fi create posibilități mai mari de reinvestire.

În ceea ce privește avantajul autofinanțării pentru întreprindere, ca și persoană juridică, ne putem referi la faptul că aceasta nu mai este nevoită să apeleze nici la acționari, nici la piața financiară pentru a obține acele fonduri de care are nevoie pentru dezvoltare. În același timp, va crește autonomia financiară a întreprinderii față de bănci.

Politica de autofinanțare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producție, comerciale și financiare, care orientează activitatea sa. Fluxul resurselor de autofinanțare rezultă din performanțele economice și financiare, fiind grupate însă în funcție de posibilitățile repartizării beneficiilor, amortizării și de politica de îndatorare. Previziunile de finanțare interne joacă un rol principal în politica financiară a întreprinderii.

Desi autofinanțarea este o politică financiară mai sănătoasă și mai dorită, comparativ cu împrumuturile bancare, nu este indicat să se exagereze nici în această direcție pentru ca întreprinderea să nu fie ruptă de piața financiară. Dacă se acoperă integral nevoile de creștere economică din surse interne, există riscul de a scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu cel împrumutat, creându-se aparența înșelătoare că primul ar fi oarecum gratuit.

Orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funcție de rentabilitatea pe care o degajă profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanțare este egala cu rentabilitatea reclamată de acționari, politica de autofinanțare este neutră pentru întreprindere. Atunci când rentabilitatea investirilor acoperite din autofinanțare este mai mare decât remunerația cerută de acționari, autofinanțarea are un efect pozitiv pentru întreprindere în sensul că va crește valoarea financiară a acesteia. În acest sens, autofinanțarea contribuie la creșterea mijloacelor financiare ale întreprinderii însăr nu permite creșterea beneficiilor pentru reinvestire decât dacă va crește rata rentabilității noilor proiecte peste pretențiile de remunerație ale acționarilor.

Costul autofinanțării este egal cu costul fondurilor proprii externe in ideea în care acționarii așteaptă aceeași rentabilitate de la beneficiile reinvestite, ca si de la aporturile de numerar realizate de ei cu prilejul creșterilor de capital. Autofinanțarea apare, ca un mijloc de finanțare costisitor.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus monetar care se obține ca rezultat al tuturor operațiunilor de încasări și plăți efectuate de întreprindere, într-o anumită perioadă de timp, luând în calcul și incidența fiscală. Nu totalitatea capacității de autofinanțare rămâne la dispoziția întreprinderii pentru nevoi de finanțare internă, ci mai puțin beneficiile distribuite acționarilor sub formă de dividende și participații la beneficii ale salariaților.

3.2.2. Sursele externe

Finanțările externe pot fi realizate:

Sub formă directă, prin care agenții economici cu necesități de finanțare se împrumută pe piața finaciară direct de la cei care au lichidități de plasat.

Sub formă indirectă, când între deținătorii de lichidități și cei cu necesități de finanțare apar intermediari financiari sub forma băncilor și altor instituții financiare nebancare.

Sursele de finanțare externe

Figura nr. 3.2.

Împrumutul obligatar

Reprezintă o formă de îndatorare a întreprinderii prin emisiunea de obligațiuni. Emisiunea unui credit obligatar, comportă unele etape, cum ar fi: definirea împrumutului, informarea acționarilor despre modalitățile de realizare și plasare propriu-zisă a titlurilor de credit.

În acest prospect de emisiune se precizează următoarele: prețul de emisiune; suma împrumutului; durata acestuia, numărul de titluri și valoarea nominală a titlului, rata dobânzii; prețul de rambursare; modalitățile de rambursare și plata dobânzilor curente deținătorilor.

În ceea ce privește valorea obligațiunilor și a cursului acestora, cele care conttribuie la perceperea lor sunt clauzele și convențiile contractului de împrumut obligatar, lagate de așteptările investitorilor în legătură cu nivelul ratelor dobânzii și aprecierile despre gradul de risc al activității întreprinderii.

Împrumuturi de la instituții publice specializate (BIRD – BERD)

În momentul actual, resursele financiare interne ale statului sunt insuficiente, raportate la nevoile mari de investiții, iar în acest sens, antreprenorii fapt pentru care apelează și la împrumuturi externe și investiții directe de capital străin, pentru a-și satisface nevoile de redresare și retehnologizare a economiei.

Creditele externe se împart mai multe categorii, și anume: credite guvernamentale – în spatele cărora se află statul, credite bancare – unde riscul este exclusiv al băncilor, credite acordate de instituții internaționale – precum Fondul Monetar Internațional, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Creditul internațional se remarcă datorită diversității de structură, indiferent dacă ne referim la participanții care acționează sub formă de debitori sau creditori externi, sau în ceea ce privește multitudinea de obiecte sau a categoriilor de credit, a tehnicilor de realizare a operațiunilor, a costului creditului, a mecanismului de asigurare și de garantare a creditului.

Finanțarea investițiilor prin credite BERD

Rolul principal al BERD este de a finanța diferite proiecte. În funcție de dimensiunea proiectului de investiție, banca va putea oferi fie capital social și/sau direct sau indirect prin intermediari financiari, fie împrumuturi .

Instrumentele de finanțare directe sunt:

împrumuturile – se rambursează în mod normal între 5 și 7 ani începând după o perioadă de grație care durează de la 1 la 2 ani.Termenii sunt negociabili. Împrumuturile se acorda pe baza capacității proiectului de a genera fluxuri de numerar și pe baza abilității clientului de a efectua plata după o anumită perioadă agreată. Majoritatea împrumuturilor sunt garantate cu un set din activele și/sau creanțele clientului.

capitalul social – investițiile minoritare de capital social sunt făcute sub diferite forme

incluzând subscrierea de acțiuni ordinare sau preferențiale.

facilitațile comerciale

În acest caz, investițiile de capital social sunt făcute pentru a sprijini proiectul în stadiile sale inițiale iar planul de finanțare trebuie să indice clar cum și unde va fi vândută în viitor participarea Băncii (strategie de ieșire).

În ceea ce privește finanțarea indirectă, BERD acordă linii de credit băncilor locale și participă la capitalul social al fondurilor de risc, pentru a asigura finanțarea IMM (Întreprinderi Mici și Mijlocii), care sunt prea mici pentru a fi finanțate direct de către BERD. Aceste bănci și fonduri, numite Intermediari Financiari (IF), iau decizii independente de acordare a unor împrumuturi sau investiții, decizii supuse însă anumitor cerințe care reflectă politica de investiții a BERD.

Împrumuturi bancare

Se pot solicita băncilor comerciale în situația în care resursele proprii destinate finanțării investiției sunt mai mici decât cheltuielile de investiție. Ca atare, comparând resursele proprii programate a se mobiliza cu cheltuielile pentru investiții, pot rezulta următoarele situații:

când resursele pe total an și pe trimestre sunt egale cu cheltuielile pentru investiție pe total an și trimestre, caz în care nu apare necesitatea creditelor bancare;

când resursele pe total an sunt agale cu cheltuielile pentru investiție, dar pe trimestre există diferență. În acest caz datorită necorelării mobilizării resurselor trimestriale cu cheltuielile de efectuat, pentru completarea resurselor mai mici se apelează la credite bancare pe termen scurt. Creditele petermen scurt pentru decalaj între resursele și cheltuielile trimestriale se vor acorda până la sfârșitul anului calendaristic, rambursarea lor efectuându-se poe măsura acumulării resurselor proprii programate;

când resursele pe total an sunt mai mici decât cheltuielile cu investiția. În acest caz, întreprinderea poate să apeleze la credite bancare pe termen mediu și lung.

Asemenea credite se stabilesc prin contracte încheiate de către bancă cu respectiva întreprindere și privesc durata de până la 5 ani pentru creditele pe termen mediu și peste 5 ani pentru creditele pe termen lung.

Solicitarea creditului se face în baza unei documentații depusă băncii, care cuprinde:

cererea de credite;

documentația tehnico-economică, formată din studiile tehnico-economice; proiectul de execuție; memoriul de necesitate în cazul dotărilor cu utilaje;

studiul de fezabilitate, care face o analiză a propriei activități, precum și a perspectivelor sale;

bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs;

programul tendinței resurselor financiare și modul de de utilizare a lor până la rambursarea integrală a creditului;

bilanțul încheiat la sfârșitul anului precum și ultimul bilanț pe anul în curs, inclusiv situația contului de profit și pierdere;

ultima balanță de verificare întocmită.

În vederea luării deciziei de creditare, banca va efectua o analiză amănunțită a activității economico-financiare a întreprinderii, pe baza documentației depuse și a verificărilor propriu-zise, urmărind în special echilibrul financiar al clientului prin indicatorii de solvabilitate, lichiditate și capacitate de plată.

Împrumuturi acordate de stat

În situația țărilor cu economie de piață s-au conturat diverse modalități de intervenție a statului în economie: subvenții, subvenții rambursabile, participații, exonerării fiscale, garanții,etc.

Subvenția reprezintă un transfer nerambursabil de la bugetul statului către un agent economic, comensurată în funcție de pierderile previzionate și care se acordă într-o singură tranșă sau eșalonat în timp, în funcție de producerea efectivă a pierderilor. Aceasta are scopul de a menține capacitatea productivă a respectivei întreprinderi care nu poate recupera integral costurile prin prețurile de vânzare practicate.

Participația statului cu capital la o anumită operațiune economică, alături de întreprinzătorul privat, urmărește completarea fondurilor necesare ducerii la un bun sfârșit a unui proiect, ceea ce reprezintă un ajutor dat agentului privat care, altfel, n-ar procura fondurile necesare. În același timp însă, participația presupune și un interes financiar din partea statului care ia parte la repartizarea profiturilor.

Exonerări fiscale, reduceri sau amânări ale plăților în contul impozitelor și taxelor datorate de către agenții privați. Înlesnirile fiscale practicate de stat au rolul de a permite agenților economici accesul la credite, acționând ca factori care compensează volumul dobânzilor înalte plătite.

Garanția statului, dată băncilor, pentru ca agenții econmici să poată obține credite bancare.

Garanțiile, în acest caz, au rolul de a acoperi riscul băncilor, total sau parțial.

Prin aceste tehnici utilizate, statul urmarește raționalizarea ajutorării agenților economici, dar și evitarea caracterului generalizat, obligatoriu sau permanent al intervențiilor sale. În general, se stabilește un sistem de legiferare a condițiilor în care se pot acorda ajutoare din partea statului, se stabilesc criterii precise care sunt publicate pentru ca toate întreprinderile să ia la cunostință, astfel încat doar cele care întrunesc condițiile pot beneficia automat de ajutor din partea statului.

Creditul furnizor

Creditul furnizor este un credit bancar acordat exportatorului (de unde și denumirea sa), atunci când acesta consimte partenerului sau o amânare de plată pentru marfa livrată în străinătate, fiind un credit pe termen lung sau mediu. Astfel, operațiunea presupune două relații diferite de creditare:

Un credit în marfă, acordat de exportator importatorului prin acceptarea efectuării plații la un anumit termen de livrare.

Un credit în bani, acordat de bancă exportatorului pentru finanțarea operațiunii de export.

Creditul furnizor presupune trei documente:

― Contractul comercial internațional (exportator – importator)

― Convenția de creditare (exportator – bancă)

― Polița de creditare ( exportator – instituția de asigurare)

Leasing (credit-bail)

Leasingul sau creditul de tip contract de închiriere reprezintă o altă metodă de finanțare. O întreprindere utilizatoare a unor obiective de investiții, nu are calitatea de proprietar, ci un fel de chiriaș în acest tip de contract. Contractul de credit se încheie pentru o perioadă determinată în cursul căreia nici o parte nu poate rezilia contractul.

Creditul-bail este o operațiune de finanțare care permite întreprinderii să dispuna de un bun după cum crede de cuviință, fără a fi necesar să-și constituie fond de investiții, ci plătind o anumită chirie.

Din punct de vedere financiar, creditul-bail este o operațiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii în ceea ce privește îndatorarea, ci există doar numai angajamentele de plată anuale. Capitalul propriu rămâne neangajat legal, oferind, astfel, întreprinderii posibilitatea unor împrumuturi bancare.

Comparativ cu creditul bancar, leasingul acopera 100% valoarea bunului închiriat, întreprinderea putându-și rezerva capitalul propriu drept garanție pentru contractarea altor împrumuturi de dezvoltare. Acest creditul-bail va permite accelerarea dezvoltării fără a pune în pericol autonomia financiară a întreprinderii.

Ca și dezavantaj în acest sens, creditul-ball va afecta inevitabil autofinanțarea viitoare ca urmare a obligațiilor periodice de plată, însă nu grevează îndatorarea, în sensul că nici un împrumut de acest gen nu apare în bilanț. Rentabilitatea trebuie sa fie, astfel, acoperitoare în ceea ce privește restul cheltuielilot, ținând cont de faptul că aceste rate vor fi cumulat cu chiria, comisionul de serviciu si cota de risc.

CAPITOLUL 4. FUNDAMENTAREA UNUI PROIECT DE INVESTIȚII LA S.C. COFFEE TO GO S.R.L.

4.1. PREZENTAREA PROIECTULUI DE INVESTIȚII

Denumirea și tipul proiectului de investiții

S.C. COFFEE TO GO S.R.L. este o firmă nou înființată care urmărește deschiderea unui butic de cafea care să ofere servicii și produse de calitate la prețuri medii, reușind astfel să-și creeze o clinetelă stabilă care să recomande produsele și altor clienți. Coffee to go dorește să creeze o rețea națională de module închise cu servire asistată (kiosk-uri), a căror formă, urmărește principiul conform căruia “ambalajul vinde produsul”. Astfel, forma unică de pahar de cafea devine atât simbol al conceptului cât și un avantaj competitiv. „Paharele de cafea” supradimensionate se vor putea găsi în fiecare oraș al țării, fiecare cartier, fiecare zonă de birouri și în principiu peste tot acolo unde există nevoia unei cafele de calitate, la un preț românesc.

Obiectivele proiectului de investiții

Obiective generale

Crearea unui lanț de buticuri de cafea extins în Tg-Mureș și în alte orașe ale țării

Obiective specifice

Crearea unei afaceri profitabile

Recuperarea investițiilor făcute într-un orizont de maxim 1 an

Misiunea proiectului de investiții

Crearea unui butic de cafea care să ofere servicii și produse de calitate la prețuri medii, crearea acestui butic are misiunea de a servii clienții care nu dispun de timp într-un mod rapid oferind produse de calitate bine preparate. Clienții obișnuiți sunt persoane cu vârsta între 18 și 50 de ani, care apreciază produsele și serviciile de calitate, dar și care nu au timp să savureze o cafea într-un local și doresc ceva rapid și la pachet.

Viziunea proiectului de investiții

Dorim să avem un număr cât mai mare de clienți zilnic, să ne extindem în toată țara cât mai repede și să devenim un brand național.

Obiectul, mărimea și originea investiției

Valoarea totală a proiectului de investiție propus este de 14.007,20 lei.

Implementarea acestuia necesită următoarele operațiuni:

Închirierea unui spațiu pentru desfășurarea activității ;

Achiziția aparaturii precum aparate de cafea, frigidere etc. ;

Cheltuieli cu aprovizionarea produselor necesare ;

Cheltuieli cu utilitățile ;

Cheltuieli cu personalul ;

Lista achizițiilor făcute

Tabelul nr. 4.1

Așa cum se observă din tabelul nr. 1 costul total al investiției se ridică la 14.007,20 Lei. Cheltuielile implicate de realizare a proiectului sunt evidențiate în tabelul nr. 2 .

Costurile totale ale proiectului (Lei)

Tabelul nr. 4.2

Costurile totale generate de invetiție se ridică la 16.977,20 Lei care se vor realiza în principal în prima lună de activitate așa cum se poate urmări în graficul de realizare a proiectului propus în continuare.

Graficul de realizare a proiectului de investiție propus este următorul:

Data estimată de declanșare a proiectului de investiție:01.01.2016 ;

Data estimată de finisare a proiectului și de începere a exploatării acestuia: 01.01.2016 ;

Durata estimată de realizare a investiției este de 1 lună ;

4.2. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII PROIECTULUI DE INVESTIȚIE

Date privind piața potențială și promovarea produselor

Descrierea pieței pentru produsele rezultate în urma implenentării proiectului:

Produsele noastre se adresează populației care locuiește în orașul Tg-Mureș , dar și persoanelor care sunt în vizită în acest oraș. Aceste produse sunt oferite din nevoia consumului de cafea și produse alternative acesteia și nevoia de servire rapidă pentru persoanele grăbite care vor o cafea la pachet.

Firma dorește să ofere următoarele tipuri de produse:

Cafea și ceai

Băuturi răcoritoare

Produse de patiserie

Concurența

În urma studiului concurenței în prezent asemenea produse se regăsesc în cafenelele tipice care au o servire mai lentă, deoarece sunt preferențiați clienții care stau să savureze o cafea sau nu au posibilitatea să ofere cafea la pachet.

Suntem unici pe piață.

Promovarea produselor

În vederea promovării produselor se vor utiliza următoarele metode:

mass-media locală: ziare și radio

pliante

târguri și evenimente locale

online: pe site-uri de socializare

Bugetul mediu anual destinat realizării activității de publicitate pentru primul an a fost prevăzut circa 500 Euro.

Furnizori

Principalii furnizori de produse și ponderi deținute de aceștia sunt prezentate în tabelul nr. 3.

Materii prime utilizate și furnizori

Tabelul nr. 4.3

ESTIMAREA VENITURILOR ȘI COSTURILOR AFERENTE ACTIVITĂȚII DE EXPLOATARE

Orizontul de prognoză considerat în vederea efectuării estimărilor este de 5 ani.

Estimarea veniturilor de exploatare:

Veniturile din exploatare aferente proiectului de investiție analizat au fost estimate pe baza următoarelor variabile:

Dimensiunea cererii pentru produsele oferite ;

Prețul foarte avantajos pentru serviciile oferite ;

Cererea:

Estimarea cererii produselor rezultate în urma implementării noului proiect s-a realizat ținându-se cont de următoarele aspecte:

Nevoia de a consuma cafea, care în prezent este nelipsită din alimentația majorității populației

Nevoia de a primi servicii rapide și de calitate din cauza presiunii timpului

Din studiile efectuate rezultă că 4 % din venitul lunar al unui român se duce pe cafea, ceea ce este destul de mult. Acest segment de piață este în continuă creștere. Toate studiile efectuate până în prezent în mediul urban s-a constatat că 76% din populație consumă cafea.

Din prelucrarea informațiilor obținute rezultă o piață potențială de circa 200 de produse vândute/ zi sau 100 clienți/zi.

Prețuri:

Prețurile medii estimate pentru produsele oferite sunt următoarele:

Cafea : 5 RON

Ceai: 5 RON

Răcoritoare: 5 RON

Patiserie 1,5 RON

Venituri din exploatare

Venituri estimate

Tabelul nr. 4.4

Din datele prezentate rezultă o valoare medie a veniturilor lunare de circa 23.100 Lei pe lună, ceea ce înseamnă o valoare de 277.200 Lei pe an (tabelul nr. 4)

Estimarea costurilor totale de exploatare:

-estimarea costurilor cu amortizarea:

Calculul costului cu amortizarea (Lei)

Tabelul nr. 4.5

Estimarea costurilor cu amortizarea s-a efectuat pe baza valorilor de intrare ale mijloacelor fixe respective și a duratelor normale de amortizare a acestora. Regimul de amortizare utilizat este cel liniar. Calculul amortizării este evidențiat în tabelul nr. 5.

Estimarea costurilor cu serviciile de contabilitate:

Cheltuieli cu servicii de contabilitate (Lei)

Tabelul nr. 4.6

Onorariul privind serviciile contabile este negociat în funcție de numărul de operațiuni efectuate în decursul unei luni.

Cheltuieli cu personalul

Cheltuieli cu personalul

Tabelul nr. 4.7

Cheltuielile privind personalul se ridică la suma medie lunară de 1.750 Lei și anuală 21.000 Lei.

Cheltuieli cu chiria

Cheltuieli cu chiria

Tabelul nr. 4.8

Cheltuielile privind chiria se ridică la suma de 720 Lei lunar și 2.100 Lei anual.

-alte cheltuieli

Alte cheltuieli (Lei)

Tabelul nr. 4.9

Cheltuieli privind utilitățile și serviciile de birotică și hosting se ridică la suma lunară medie de 770 Lei și anuală 9.240 Lei.

Cheltuieli cu aprovizionarea de marfă

Cheltuieli cu aprovizionarea

Tabelul nr. 4.10

Cheltuielile privind aprovizionarea se ridică la suma medie lunară de 7.867,20 Lei și anuală de 94.406,40 Lei.

Cheltuielile totale de exploatare sunt evidențiate în tebelul nr. 11

Estimarea cheltuielilor totale de exploatare (Lei)

Tabelul nr. 4.11

Având în vedere tabelul anterior, estimarea cheltuielilor totale de exploatare se reduce semnificativ odată cu trecerea timpului.

ESTIMAREA CASH-FLOW-URILORE

Cash-flow-ul inițial

Implementarea proiectului de investiție prezentat necesită achiziții de aparatură, aprovizionarea cu marfă, promovarea produselor, amenajarea locului de desfășurare a activității.

Calculul cash-flow-ului inițial (Lei)

Tabelul nr. 4.12

Elementele componente ale cash-flow-ului inițial al proiectului de investiție sunt prezentate în tabelul nr. 12 . După cum se observă, valoarea totală a acestuia se ridică la 16.977,20 Lei.

Cash-flow-urile generate de-a lungul duratei de viață a proiectului de investiție:

Calculul acestor cash-flow-uri s-a realizat pornind de la profitul net din exploatarea previzionat, prin utilizarea următoarei formule:

CFt=PNt + At+Dt± ∆NFR t (2)

Unde: PNt = profitul net previzionat pentru anul t

At = amortizarea estimată pentru anul t

Dt = dobânzi estimate pentru anul t

∆NFRt = variația estimată a fondului de rulment pentru anul t

Estimarea profitului net afferent noii investiții s-a realizat pornindu-se de la previziunile efectuate în privința veniturilor și cheltuielilor din exploatare.

Calculul profitului net este prezentat în tabelul nr. 13.

Calculul profitului net (Lei)

Tabelul nr. 4.13

Calculul cash-flow-ului pornind de la profitul net estimate a fi degajat de proiectul investițional este reflectat în tabelul nr. 14.

Calculul cash-flow-urilor pe baza profiturilor nete previzionate (Lei)

Tabelul nr. 4.14

EVALUAREA PROIECTULUI DE INVESTIE PE BAZA CRITERIILOR VAN, IR, DR

Valoarea Actualizată Netă (VAN): exprimă surplusul de câștig generat de proiectul în care s-a investit, surplus care rezultă după recuperarea capitalului avansat și remunerarea acestuia prin intermediul ratei de rentabilitate solicitate. Formula de calcul VAN este următoarea :

Unde: I= costul investiției ;

CFi= cash-flow-ul aferent anului i;

r = rata de actualizare

Calculele de actualizare a cash-flow-urilor în vederea determinării VAN sunt prezentate în tabelul nr. 15.

→ VAN = 1.256.091,99 – 14.007,20 = 1.242.084,79 Lei

Calculul cash-flow-urilor actualizate

Tabelul nr. 4.15

Conform tabelului nr. 15 cash-flow-ul a fost actualizat cu un factor de actualizare de 0,05.

Indicele de Rentabilitate (IR): exprimă mărimea totală actualizată a fluxului de lichidități obținută pe unitate monetară de capital investit.

Formula de calcul al IR este următoarea:

Înlocuind datele în formula indicelui de rentabilitate, se obține :

Durata de recuperare (Dr): termenul de recuperare reprezintă perioada de timp (exprimată în ani , luni) necesară în vederea recuperării costului investiției pe baza fluxului de lichidități actualizate degajate de aceasta.

Comparând valoarea investiției cu cea a cash-flow-urilor anuale actualizate, se observă că întreprinderea își recuperează capitalul avansat în circa 1 lună.

CONCLUZII

Pornind de la aspectele teoretice prezentate în lucrare, am ales S.C. COFFEE TO GO S.R.L. , ca bază de realizare a unui studiu de caz, care s-a referit la realizarea unui proiect de investiție, ce constă în implementarea unei societăți care are ca principal obiect de activitate vânzarea produselor de cafea și alte produse răcoritoare sau de patiserie la pachet.

S-a analizat potențialul tehnico-economic și financiar al societății pentru a determina oportunitatea și eficiența unui asemenea proiect de investiții.

În urma calculelor realizate se poate concluziona că o asemenea investiție este oportună și chiar rentabilă deoarece se constată o creștere a veniturilor anuale cu cel puțin 25% pe an, implicit o creștere a profitului firmei începând din primul an cu 140.238,60 RON.

Valoarea pozitivă semnificativă a VAN de 1.242.084,79 Lei și cea supraunitară a indicelui de rentabilitate de 88,67 evidențiază faptul că proiectul de investiție analizat se dovedește a fi rentabil.

Termenul de recuperare actualizat al investiției evidențiază faptul că recuperarea valorii acesteia pe baza cash-flow-urilor actualizate se realizează într-un interval de 1 lună.

Concluzia care se desprinde este aceea că, potrivit calculelor efectuate , proiectul de investiție este rentabil, fiind justificată implementarea lui.

Pentru evitarea unor situații neplăcute, societatea trebuie să adopte niște măsuri cum ar fi:

Folosirea cât mai corectă a instalațiilor și aparatelor astfel încât să scadă cheltuielile cu mijloace circulante, precum și o scădere a cheltuielilor cu reparațiile;

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie selectivă:

Avram, Laura Eleonora, „Eficiența economică a investițiilor”, Editura Dimitrie Cantemir Târgu -Mureș, 2005

Cistelecan, Lazăr M., „Economia, eficiența și finanțarea investițiilor”, București, Editura Economică, 2002

Bierman, Harold Jr. „An introduction to acounting and managerial finance. A merge of equals”. Cornell University, USA, 2010

Despa, Radu, Zirra, Daniela, Munteanu, Andreea, Avrigeanu, Alina, Nedelescu, Mihai, „Eficiența investițiilor”, Editura Universitară București, 2010

Nistor, Ioan, Avram, Laura, „Finanțele Firmei”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș, 2006

Pârvu, Dumitru, „Eficiența investițiilor”, București, Editura Lumina Lex, 2003

Popa,Ana , Nicolae,Anghel, Cristea, Mirela, „Eficiența investițiilor”, Craiova, Editura Universitaria, 2000

Pârvu, Dumitru, Dimitriu, Maria, „Investiții”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995

Prelicean, Gabriela, Lupan, Mariana, „Strategii investiționale în afaceri”, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava, 2009

Todea, Alexandru, „Investiții”, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Stiință, 2006

Surse electronice, articole și reviste:

Bodie, Zvi, Treussard, Jonathan, Willen, Paul, „The theory of life-cycle saving and investing”, în Public Policy. Discussion Papers, no. 07-3. Disponibil: https://www.bostonfed.org/economic/ppdp/2007/ppdp0703.pdf

Botea, Dănuț Nicolae, „Cum să îți optimizezi costurile fiscale ale afacerii”, în România – Avocat.net, Disponibil: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_24177/Cum-sa-iti-optimizezi-costurile-fiscale-ale-afacerii.html

Business Disctionary, Disponibil: http://www.businessdictionary.com/definition/autonomous-investment.html

Dex Online, Disponibil: https://dexonline.ro/definitie/subven%C8%9Bie

Diaconu, Aurelia, Ursache, Alexandru, Aspecte specifice în definirea conceptului de investiții, în Revista Română de investiții – Supliment nr. 10/2015, Disponibil: http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2015/10/RRSS_10_2015_A04RO.pdf

Golosoiu, Ligia, „Finanțarea pe termen mediu și lung”, Disponibil: http://www.ligiagolosoiu.ro/content/curs04.pdf

Golosoiu, Ligia, „Garanția bancară”, Disponibil: http://ligiagolosoiu.ro/content/MVII/capX.pdf

Lezeu, Dorina, Zăpodeanu, Daniela, „Fluxurile de trezorerie – utilizări în diagnosticul financiar”, Oradea, p. 365-366, Disponibil: http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2005/finante-contabilitate-banci/22.pdf

„Lucrare clarificatoare nr. 3. Valoare reziduală”, Disponibil: http://old.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/Documente_Suport/Studii/0_Studii_Instrumente_Structurale/Pag.3_ACB/10_Valoarea_reziduala.pdf

Marples, Lucy, „Understanding Social Investment”, în ACEVO, 2010, Disponibil: http://www.thesocialinvestmentbusiness.org/fileadmin/tsib_users/Campaign_page_files/Understanding_Social_Investment.pdf

Năstase, Gabriel, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Universitatea Creștin „Dimitrie cantemir”, Facultatea de finanțe bănci și contabilitate, Disponibil: http://file.ucdc.ro/cursuri/F_3_N39_Gestiunea_Financiara_a_Intreprinderii_Nastase_Gabriel.pdf

Nelson, „The difference between productive and non-productive assets”, îm Financial Uproar, August, 2014, Disponibil: http://financialuproar.com/2014/08/21/difference-productive-non-productive-assets/

Petrescu, Silvia, „Performanță și risc în analiza financiară”, Canalele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004/2005, p. 122, Disponibil: http://anale.feaa.uaic.ro/anale/resurse/16%20Petrescu%20S-Performanta%20si%20risc%20in%20analiza%20financiara.pdf

Preduț, Marius Cătălin, „Credit furnizor”, în Euroavocatura, Disponibil: http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3762/Credit_furnizor

„Relațiile cu instituțiile financiare bancare”, Monisterul Finanțelor Publice, Disponibil: http://www.mfinante.ro/relatiainternat.html?pagina=domenii

Sorin, M. Mark, „Autofinanțarea întreprinderii”, în Scribd, Disponibil: https://www.scribd.com/doc/300622042/Autofinantarea-Intreprinderii

Șestacovscaia, Angela, „Esența economică și conținutul activității investiționale a întreprinderii”, în Sudia Universitatis, Revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2012, nr. 2(52), p. 181, Disponibil: http://usm.md/wp-content/uploads/2012/09/st_exacte/2012/1/Articole/29.%20p.178-185.pdf

Zhan, James, „The role of public investment in social and economic development”, Geneva, 2009, Disponibil: http://unctad.org/en/Docs/webdiae20091_en.pdf