Fundamentarea Pretului Masei Lemnoase la Nivel de Ocol Silvic

Fundamentarea pretului masei lemnoase la nivel de ocol silvic

Capitolul I :Delimitari conceptual ale notiunii de fond forestier

1.1 Fond forestier-[NUME_REDACTAT] forestier reprezinta totalitatea padurilor si a terenurilor care sunt destinate impaduririi,iazurile si terenurile neproductive care sunt incluse in baza de date a ocolurilor silvice pentru a fi amenajate conform legii 26/1996 dn [NUME_REDACTAT].

Fondul forestier (Padurea) este proprietatea agricola, folosita pentru cresterea copacilor care nu pot fi plantati intr-o livada si care sunt plantati periodic, in decursul unor perioade lungi (10-20 ani sau chiar mai mult). Sunt considerate ca fiind proprietati agricole deoarece produc o recolta, de exemplu lemnul, chiar daca aceasta recolta necesita o perioada mai lunga de crestere.

1.2 Organizare teritoriala a padurilor in cadrul sistemului de amenajare

România deține cea mai mare suprafață de pădure de fag din arealul euro-asiatic – aproximativ 2.000.000 ha., care reprezintă peste 30% din suprafața împădurită a țării. Pe teritoriul României, pădurile de fag s-au extins acum aproximativ 3.000 de ani și cuprind anumite specii rare, endemice (printre care și specii ocrotite: mierea-ursului, crucea voinicului, brusture negru), care imprimă o notă regională distinctă.

Fagul poate depăși 40 de metri înălțime, un diametru de peste 1,5 metri, și o vârstă de 300 de ani, în cazuri excepționale putând să trăiască și 500 de ani. Acest arbore produce o cantitate mult mai mare de oxigen decât bradul, molidul sau pinul.

Pădurile de fag adăpostesc o biodiversitate valoroasă, care cuprinde peste 40 de specii de faună, printre care: cerb, urs brun, jder, râs, veveriță, mistreț, pisică sălbatică, ciocănitoare, gaiță, huhurez, uliul păsărar, botgrosul, salamandra, șarpele de alun, vipera și altele.

În perioada 1929-2004, suprafața pădurilor de fag și amestec de fag, s-a redus cu circa 400.000 ha, adică cu 20 %, iar agresiunea continuă, de aceea este foarte importantă protejarea lor. 

Modul functional si structural al ecosistemelor din natura este constituit de padure ,deoarece nici o alta entitate de lucru din biosfera nu uneste toate elementele intr-o asemenea masura precum padurea.

Padurea este un ecosistem care se caracterizeaza prin: stabilitate, integralitate,autoreglare si echilibru dinamic.

Avem 3 tipuri de unitati teritoriale care care determina organizarea teritoriala a padurilor:

Unitati teritoriale forestiere natural(padurea,masiv forestier,trup de padure,arboret)

Unitati teritoriale administrative(ocolul silvic,brigazi,districte,cantoane silvice)

Unitati teritoriale amenajistice(parcela,subparcela,unitatea de productie)

Ocolul silvic este o unitate care are ca scop administrarea padurilor si asigurarea serviciilor silvice,indiferent de forma de proprietate pe care o detine fondul forestier.

Organizarea teritoriala a padurilor se face in fuctie de conditiile sociale, naturale si economice in care se afla acestea.Organizarea teritoriala se realizeaza prin 2 etape:

1.Recunoasterea generala(prin folosirea hartilor ,fotogramelor etc)

2.Proiectarea solutiilor de organizare teritoriala

Amenajarea padurilor pe ocoale silvice, impusa in practica in restul Europei inca din secolul al XIX-lea, a fost adoptata, din motivele aratate anterior, si in tara noastra incepand cu anul 1960, in locul amenajarii pe mari unitati forestiere. Din motive de ordin practic, insa, unitatile de productie au fost  pastrate ca unitati teritorial amenajistice de baza, pentru care se reglementeaza functiile padurii si se elaboreaza un proiect de amenajare.

Unitatile de productie se pastreaza,de regula, in limitele lor actuale tocmai pentru a putea urmari realizarea continuitatii. In situatia in care, in situatia unitatiilor de productie s-au produs schimbari care afecteaza profund reglementarile existente, atunci se procedeaza la reconstituirea limitelor unitatiilor respective.

La reconsiderarea limitelor se vor avea in vedere urmatoarele:

–          limitele sa fie, pe cate posibil, naturale evidente in regiunile de munte si deal si artificiale permanente ( eventual naturale ) in regiune de campie; aceastea pot fi limite de proprietate, acolo unde acesta se impune;

–          tipurile de padure care alcatuiesc unitatea de productie sa fie cat mai omogene din punct de vedere al conditiilor naturale.

Cat priveste suprafata unitatii de productie, a carei marime nu este reglementata de normele de amenajare actuale datorita marilor schimbari care au loc in aceste momente in ceea ce priveste proprietatea asupra padurilor, ar fi de preferat sa se incadreze, pe cat posibil, in urmatoarele limite:

–          600- 1500 ha in [NUME_REDACTAT];

–          1000-2500 ha in zona de campie;

–          2000-4000 ha in zona de deal;

–          4000-6000 ha in zona de munte.

Pentru padurile tratate in codru gradinarit, marimea unitatiilor de productie ar fi de preferat sa nu depaseasca 1000 ha, indiferent de zona fitoclimatica.

In cadrul [NUME_REDACTAT] , unitatiile de productie poarta indicative numerice si denumiri proprii.Ex: Unitatea de Productie ( U.P.) II Goranu.

Limitele unitatiilor de productie se marcheaza pe arbori prin doua linii verticale cu vopsea rosie in ulei.

[NUME_REDACTAT] din consecintele firesti ale faptului ca padurea nu este amenajata o constituie imposibilitatea orientarii.Orizontul limitat, lipsa vizibilitatii, imposibilitatea stabilirii unor repere, fac ca oricare punct sa semene cu altul si, in consecinta, sa nu poti stabili la un moment dat locul in care te gasesti.

Acest lucru a facut ca gospodaria silvica sa creeze un sistem de referinta, menit sa asigure conditiile necesare orientarii in padure. Acest mijloc il constituie impartirea padurii in parcele. Parcela reprezinta, deci, o subunitate teritorial-amenajistica a unei paduri, creata prin divizarea acesteia in scopul asigurarii, in interiorul ei , a conditiilor proprii fde orientare in desfasurarea lucrarilor de cultura, exploatare si protectie. Limitele parcelelor pot fi naturale ( culmi, naturale sau artificiale cu caracter permanent, drumuri, cai ferate etc)

Impartirea padurii in parcele se realizeaza prin fixarea, pichetarea sau deschiderea unui sistem de linii, denumit linii parcelare.Totalitatea parcelelor astfel constituite poarta denumirea de parcelar.

De mentionat ca limitele parcelare nu servesc numai la orientare ci constituie, impreuna cu drumurile, schletul pe care se sprijina proiectarea si desfasurarea tuturor lucrarilor silvice.

Limitele parcelare separa parcelele intre ele si pot fi , dupa cum aratam mai sus, pichetate sau deschise.

In situatia in care limitele parcelare sunt numai pichetate, aceasta operatiune se realizeaza prin marcarea cu vopsea rosie in ulei pe arborii a unei linii verticale.Aceasta se pozitioneaza pe trunchiul arborelui la aproximativ inaltimea pieptului operatorului, se executa dupa netezirea scoartei arborelui si are diametrul de 20-25 cm inaltime si 5 cm latime.

In cazul deschiderii liniior parcelare, latimea castora poate fi :

–          3 in cazul padurilor de foioase tratate in carng sia celor din [NUME_REDACTAT] si 4 cm in cazul padurilor de rasinoase si foioase tratate in codru ( linii parcelare secundare, obisnuite);

–          8 cm ( linii parcelare secundare, somiere);

–          10-15 cm (linii de vanatoare).

Liniile parcelare se deschid, de regula, in zona de ses, unde uniformitatea terenului permite acest lucru.

Dupa natura liniilor, parcelarul se numsete natural, artificial sau combinat. Intrucat, dua proiectarea parcelarului si fixarea lui pe teren, pe harti si descrierile si planurile amenajistice, orice schimbare in acest sistem provoaca dezorientare, parcelele si numerotarea lor au un caracter permanent.

1.3 Organizarea lucrarilor de amenajare a padurilor si desfasurarea acestora in Romania prin intermediul [NUME_REDACTAT]

Amenajamentul silvic reprezintă o preocupare complexă, tehnico-economică și ecologică, cu importante implicații sociale. În esență, amenajamentul este instrumentul tehnic de organizare cu continuitate a producției pădurilor și a recoltării produselor acestora, cu scopul satisfacerii în prezent și viitor a nevoilor locale și generale. Amenajamentul silvic trebuie să asigure organizarea și conducerea pădurilor spre starea lor de maximă eficacitate polifuncțională, în conformitate cu multiplele obiective ecologice și social-economice ale silviculturii, bazate pe conceptul zonării funcționale și promovarea conceptului sistemic în gospodărirea pădurilor. Amenajarean pădurilor este reglementatp de [NUME_REDACTAT].

Nemijlocit, direcțiile de cercetare și organizare a muncii, în cadrul lucrărilor de amenajare, sunt orientate spre: analiza implementării planificărilor amenajamentelor silvice; descrierea arboretelor; lucrări de ridicare în plan și raportări grafice; inventarierea arboretelor; tipologie forestieră, pedologie forestieră; desfășurarea recepțiilor tehnice intermediare și finale; participarea la conferințele I și II de amenajare a pădurilor; lucrări de proiectare a amenajamentelor silvice, asamblări grafice, tehnoredactarea proiectelor, elaborarea și verificarea hărților etc.

 Analiza, prelucrarea, prezentarea și editarea informației privind lucrările de amenajare a pădurilor este posibilă grație existenței unui cadru tehnologic informațional dezvoltat. Pe parcursul ultimelor decenii calculatoarele și echipamentul pentru procesarea informației au devenit elementul principal al automatizării și un instrument necesar de stocare și dirijare a informației în activitatea de amenajare a pădurilor și silvicultură în general.

Obiectivele curente ale cercetării amenajistice se pot referi la:

cunoașterea structurii și a potențialului protective și productiv al pădurilor în dinamica lor realizată prin intermediul lucrărilor de descriere a ecosistemelor forestiere;

cercetarea particularităților de regenerare a pădurilor afectate de chiciură, cercetarea stării și productivității arboretelor, în funcție de caracterul și intensitatea lucrărilor silvotehnice aplicate;

cercetarea biodiversității vegetale și animale, stabilirea și optimizarea vârstei de exploatabilitate la cvercinee, furnizarea informației privind structura, starea, evoluția și productivitatea fondului forestier;

integrarea eficientă a studiilor obținute ca rezultat al activității de amenajare a pădurilor în managementul și marketingul resurselor forestiere, etc.

Principiile amenajarii padurilor sunt:

– asigurarea continuitatii functiilor de productie si de protectie a padurilor, prin: gospodarirea, valorificarea tuturor produselor si utilizarea rationala a padurilor; continuitatea lucrarilor de gospodarire. 

– marirea continua a productivitatii: prin practicarea permanenta a lucrarilor de amenajare (obiective, specii forestiere, dimensiunile de realizat, regimul aplicat si tratamentele adecvate).

– imbunatatirea continua a rolului de protectie al padurilor, asigurarea echilibrului biocenotic in vederea conservarii si ameliorarii mediului.

– valorificarea integrala a resurselor.

– estetica mediului forestier.

Reglementarea lucrarilor de cultura si exploatare se realizeaza prin: elaborarea conceptiei de organizare si conducere structural-functionala a padurii; planificarea strategica a lucrarilor necesare pentru atingerea obiectivelor de baza ale gospodaririi; planificarea tactica a lucrarilor in timp si spatiu pentru fiecare obiect (arboret), pe o perioada de 10 ani; urmarirea si controlul realizarii planificarilor, masurilor si solutiilor adoptate scopurilor gospodaririi silvice, scopuri diferentiate in raport cu grupele functionale.

Modul de gospodarire a fondului forestier proprietate publica se reglementeaza prin amenajamente silvice.

Amenajamentele silvice se elaboreaza, in concordanta cu prevederile planurilor de amenajare a teriroriului, pe ocoale silvice si unitati de productie, cu respectarea metodologiei unitare si a prevederilor normelor tehnice de amenajare a padurilor, prin care se urmareste asigurarea continuitatii functiilor ecologice si social-economice specifice padurilor.       

Dupa zonarea functionala si prevederile Codului silvic, padurile se clasifica, in raport cu functiile pe care le indeplinesc, in doua grupe:

– paduri cu functii speciale de protectie (22 %): a apelor; a terenului si solului; contra factorilor climatici si industriali daunatori; de recreere; de interes stiintific si de conservare a fondului genetic forestier.

– paduri cu functii de productie si protectie (78 %), care realizeaza in principal masa lemnoasa de calitate superioara, ale produse forestiere si simultan protectia calitatii factorilor de mediu; subgrupele functionale sunt: paduri destinate pentru productia de lemn; paduri destinate pentru dezvoltarea intensiva a vanatului si productia de lemn.

Impartirea padurilor pe grupe functionale are loc in functie de sarcinile gospodaririi silvice, cu ocazia lucrarilor de amenajare, pe baza cartarii functionale a arboretelor din unitatea de amenajament.

Etajele de vegetatie dintr-o padure normala sunt: arboret (arbori); subarboret (arbusti); lastaris (semintis); patura vie (erbacee).

Arboretul, este notiunea silviculturala cu un pronuntat continut ecologic care constituie elementul structural de baza al fondului de productie si se caracterizeaza prin particularitati structurale si calitative, astfel:

– particularitatile structurale se refera la: compozitie (ponderea speciilor componente, speciile se vor inscrie prin denumirea populara prescurtata iar repartitia lor se exprima in zecimi sau unitati intregi; speciile sub 1/10 participare se numesc diseminate -dis); consistenta (starea desimii redata prin gradul de apropiere a coroanelor); desime (se calculeaza in functie de numarul real de arbori la ha si numarul de arbori din tabelul de productie pentru un arboret cu aceeasi compozitie, masa productiva si varsta); densitate (este raportul dintre suprafata de baza reala la ha si suprafata de baza normala rezultata din tabele); gradul de umbrire fata de sol; diametrul mediu; etajarea arboretului   (unul sau mai multe etaje); profil; inchidere.

– particularitatile calitative sunt: originea arboretului (virgine, cvasivirgine, cultivate, naturale, artificiale); provenienta arboretului (samanta, lastari, mixta); varsta (echiene-aceeasi varsta si fructificatie; pluriene-varste si provenienta diferite; multiple-multe generatii); clasa de productie (sunt 5 clase de productie; reprezinta capacitatea de productie si este diferita in functie de specie, varsta si inaltime la speciile echiene si in functie de inaltimea la diametrul de referinta la speciile pluriene); calitatea (este apreciata dupa indicele de utilizare a masei lemnoase); starea de vegetatie (luxurianta, foarte activa, activa, lanceda).

Distributia fondului forestier pe niveluri altitudinale

(dupa  Rucareanu N.,1982)

Categoriile de folosinta a terenurilor din fondul forestier

Protectia fondului forestier national, indiferent de forma de proprietate, cuprinde urmatoarele aspecte esentiale: protectia impotriva taierilor ilegale; reconstructia ecologica; regenerarea si ingrijirea  padurilor; protectia impotriva poluarii; protectia impotriva bolilor si a daunatorilor; protectia fondului cinegetic si piscicol.

Unitatile forestiere naturale sunt formate din: masiv forestier, padure, trup de padure si arboret. Deoarece sistemul natural de impartire nu corespunde necesitatilor gospodaresti, au fost formate unitati teritoriale, astfel pentru necesitatile administrative s-a constituit ocolul silvic, iar in cadrul acestuia s-au format districte, brigazi si cantoane silvice. Pentru amenajarea padurilor sunt necesare si se constituie unitati teritoriale amenajistice ca: unitatea de gospodarire, parcela, subparcela.

Capitolul II:Componenta ecologica-act de decizie in gestiunea fondului forestier

2.1Gestionarea durabila a padurilor in contextual conceptului de dezvoltare durabila

Padurile din Romania au un potential important din punctul de vedere al utilizarii multifunctionale a terenurilor, reprezentand o sursa de bunuri de natura sociala, economica si de mediu. Gestionarea durabila a padurilor si dezvoltarea sectorului forestier trebuie sa devina un element esential in strategia nationala de prevenire a inundatiilor.

Circa 52% din padurile din Romania sunt clasificate ca avand functii speciale de protectie (protectia solului, protectia apelor, protectia climei, conservarea faunei salbatice si functii sociale), in timp ce restul au functii de productie si protectie.

Padurile joaca un rol important in regularizarea debitelor cursurilor de apa, in asigurarea calitatii apei si in protejarea unor surse de apa importante pentru comunitatile locale fara alte surse alternative de asigurare a apei. Este cazul padurilor situate in perimetrele de protectie a resurselor de apa subterane sau de suprafata, precum si a padurilor situate pe versantii aferenti lacurilor naturale si de acumulare.

Padurile au un rol important in mentinerea stabilitatii terenurilor, inclusiv pentru controlul eroziunii, alunecarilor de teren sau avalanselor.

Scopul si obiectivele strategiei nationale in domeniul forestier sunt cele de asigurare a gestionarii durabile a padurilor, respectand principiile continuitatii, eficacitatii functionale, conservarii si ameliorarii biodiversitatii. Prin functiile de natura ecologica, sociala si economica, padurile furnizeaza si alte bunuri si servicii pentru societate, cum ar fi produsele lemnoase si nelemnoase, spatiu de recreare, infrumusetarea peisajului, etc.

Suprafata de teren ocupata cu paduri si alta vegetatie forestiera in Romania este de 6.391.000 ha, reprezentand 26,80 % din suprafata tarii. Suprafata de padure/om in Romania este de 0,28 ha, putin sub media europeana de 0,32 ha.

Padurile din Romania nu sunt uniform distribuite pe cele trei forme de relief. Din totalul padurilor: 52% sunt in zona de munte; 37 % sunt in zona de deal si 11% sunt in zona de campie.

Volumul de masa lemnoasa pe picior este de circa 1.341 milioane mc, reprezentand aproximativ 218 mc/ha. Speciile de rasinoase acoperă 29,3% din suprafata padurilor, in timp ce fagul acopera 31,65% iar stejarul 16,96%.

Distributia padurilor pe clase de varsta este prezentata in imaginea urmatoare: 23% intre 1-20 ani; 19% intre 21-40 de ani; 18 % intre 41-60 ani; 15% intre 61-80 de ani; 10% intre 81-1000 de ani; 15% peste 100 de ani.

In prezent, aprox.65% din suprafetele de padure (respectiv, 4,2 milioane ha) se afla in proprietate publica si sunt gospodarite de [NUME_REDACTAT] a Padurilor – ROMSILVA, restul aflandu-se in proprietate privata. Suprafata padurilor proprietate privata din România a crescut in ultimii 16 ani ca urmare a restituirilor catre fostii proprietari, estimandu-se ca suprafata padurilor proprietate privata si proprietate publica locala, va fi de aproximativ 65% din suprafata totala a padurilor, la sfarsitul procesului de retrocedare.

In prezent, sectorul forestier contribuie cu peste 9% la exporturile tarii, reprezentand 3,5% din PIB. Sectorul de procesare a lemnului dispune de un potential de crestere important, desi prezinta o serie de constrangeri semnificative, legate de capacitatea tehnologica. Cea mai mare parte (75%) din totalul de 15.761 mii mc recoltati in 2005 a fost comercializata, restul de 25% fiind destinat consumului propriu. Principalul utilizator al materiei prime este sectorul de procesare primara a lemnului.

Cresterea suprafetelor impadurite contribuie la indeplinirea obiectivelor globale cu privire la reducerea emisiilor de CO2 si pentru atenuarea schimbarilor climatice. Se preconizeaza ca in decursul perioadei 2007-2013, doar prin masurile prevazute in Programul national de [NUME_REDACTAT] 2007-2013suprafata paduroasa a tarii sa creasca cu 49.348 ha.

2.2 Regenerarea si extinderea padurilor

Regenerarea și extinderea suprafețelor acoperite cu păduri este o prioritate a sectorului forestier național. Vegetația forestieră poate reduce din influența negativă a factorilor industriali și climatici dăunători.

În perioada 1950-1990 au fost împădurite terenuri neproductive, degradate și inapte pentru agricultură. Printr-un efort comun al silvicultorilor și întregii societăți, suprafețele acoperite cu vegetație forestieră în această perioadă au fost extinse cu circa 200 mii ha. 

Extinderea suprafețelor forestiere a fost încetinită în anii 1990-2000 din cauza schimbărilor social-politice și economice în țară și regiune. Extinderea a fost apoi relansată, iar în perioada 2002-2008 [NUME_REDACTAT] a efectuat lucrări de plantare pe circa 60000 ha, în special pe terenurile autorităților publice locale. Aceste activități au contribui mult la reducerea eroziunii solului și a emisiilor gazelor cu efect de seră, fapt ce a demarat un inteers din partea organismelor internaționale pentru sequestrarea carbonului (vezi proiectele Dezvoltarea pădurilor comunale și Conservarea solurilor)

În perioada 2006-2012 activitățile de regenerare și extindere a pădurilor au cuprins suprafața de 54,2 mii ha (Tabelul 1), din care 36 mii ha reprezentă culturi silvice, iar 19,2 mii ha au fost cuprinse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale. Activități de extindere a suprafețelor împădurite din contul terenurilor degradate au fost efectuate pe o suprafață de 28,5 mii ha. Ponderea importantă a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale se datorează faptului că, în perioada de referință, au fost efectuate tăieri de produse principale prioritar în arborete de salcâm (circa 81%), la care asigurarea continuității s-a realizat în majoritate prin provocarea drajonării. Totodată, diminuarea volumelor de împădurire la sfârșitul perioadei de referință se explică prin suspendarea finanțării lucrărilor respective de la bugetul de stat, precum și stopării practice a procesului de alocare de către primării a terenurilor degradate în scopul îndeplinirii Programului de valorificare a terenurilor noi și de sporire a fertilității solurilor. 

                                 Tabelul 1. Suprafața parcursă cu lucrări de regenerare și extindere a pădurilor

Capitolul III