Fundamentarea Politicii de Finantare Prin Determinarea Costului Finantarii

Fundamentarea politicii de finanțare prin determinarea costului finanțării

Introducere

Am ales ca tema de disertație “fundamentarea politicii de finanțare prin determinarea costului finanțării”, plecând de la ideea că în cadrul oricărei economii naționale, investițiile și finanțarea acestora constituie premisele dezvoltării economico-sociale. Economia oricărui stat este caracterizată de un spațiu financiar care îi conferă instrumente și oportunități de care trebuie să profite, dar și de o serie de constrângeri.

Printre cele mai importante concepte folosite în cadrul managementului financiar, se numără și structura financiară. O definiție succintă o consideră ca fiind o combinare a modalităților prin care o societate își finanțează activitatea.

Prioritatea în cadrul politicii financiare, o constituie alegerea structurii financiare. Strategia generală a firmei, stabilită în funcție de realitățile conjuncturale și de domeniul de activitate, cuprinde și limitele în ceea ce privește politica de finanțare.

Politica financiara a firmei trebuie construită astfel încât să maximizeze valoarea de piață, scop convenabil atât pentru manageri, cât și pentru investitorii ei. Dacă obiectivul de maximizare a valorii firmei este urmărit pentru fiecare proiect de investiții ce se intenționează a se realiza, prin obținerea unor valori actualizate cât mai mari, firma considerată ca o sumă de proiecte de investiții, va spori în valoare.

Optimizarea structurii financiare presupune stabilirea combinației optime între capitalurile proprii și capitalurile împrumutate, definită în funcție de rentabilitate și risc. Devine esențial pentru firmă alegerea structurii financiare potrivite. Este greu de stabilit o structură financiară “ideală”.

Există, deci, o interdependență între costul capitalului și structura financiară și de aceea este deosebit de importantă optimizarea structurii, problema de management financiar strategic, diferențiată în funcție de eficiență și concurență.

După cum se știe, există o gamă variată de mijloace financiare, mai mult sau mai puțin substanțiale. Totuși, în cadrul țărilor dezvoltate această gamă este foarte diversificată, spre deosebire de țările în curs de dezvoltare, unde tehnicile financiare sunt limitate.

De-a lungul timpului, noțiunea de structură financiară echilibrată a cunoscut multe modificări:

În perioada anilor ‘50, firma cu structură financiară bună era considerată

cea cu o îndatorare scăzută;

Între anii 1960-1970, a apărut conceptul de îndatorare normală, care să nu

depășească nivelul capitalurilor proprii;

După anii ‘80, a fost introdusă mișcarea progresivă a îndatorării,

îmbunătățirea autofinanțării și a rentabilității financiare;

După anii ‘80, interesul față de îndatorare a scăzut, ca urmare a riscurilor

crescute suportate atât de împrumutat cât și de împrumutător. Există posibilitatea ca firma să nu poată face față obligațiilor de plată, ceea ce poate duce la insolvabilitate.

Alegerea modalității de finanțare depinde pe de-o parte de mediul său, iar pe de altă parte de preț și de structura financiară. Între cost și structura financiară există o legatură indisolubilă. O structură financiară se apropie de optim, pe măsură ce costul scade.

Referitor la structura financiară, trebuiesc menționate următoarele aspecte:

La o rentabilitate crescută, există posibilitatea ca firma să nu întâmpine

dificultăți, deși este foarte îndatorată;

La o rentabilitate redusă, indiferent de structura financiară, firma se va

confrunta cu mari probleme de trezorerie;

Adoptarea unei anumite structuri financiare este rezultatul unui proces decizional al firmei, care nu se poate realiza fără a ține seama de constrângerile rezultate din funcționarea pieței de capital, dat fiind faptul că orice formă de capital costă.

Astfel, structura capitalului este o variabilă care nu depinde numai de firma, de obiectivele sale de creștere economică, de rentabilitatea sau riscurile pe care și le asumă. Aceasta este influențată și determinată de acționari, de bănci, sau de alți împrumutători, de stat, ca și de conjunctura economico-financiară.

În ceea ce privește costul finanțării, atât managerii cât și investitorii, doresc minimizarea acestuia, în scopul maximizării valorii firmei. Deși au un scop comun, modalitatea prin care acționeaza este diferită.

Reducerea costului capitalului se poate realiza prin modificarea structurii capitalurilor, mai exact prin modificarea ponderii capitalurilor proprii sau a capitalurilor împrumutate.

CAPITOLUL I

Interdependența între costul capitalului și structura financiară

Printre cele mai importante concepte folosite în cadrul managementului financiar, se numără și structura financiară. O definiție succintă o consideră ca fiind o combinare a modalităților prin care o societate își finanțează activitatea.

În ceea ce privește decizia de finanțare, în funcție de interesul de a deține control asupra societății, sau de a urmări obținerea unui anumit nivel al ratei de rentabilitate, se axează fie pe utilizarea capitalurilor proprii, fie a celor împrumutate.

Pe plan financiar, național sau internațional, există la dispoziția întreprinderilor o gamă variată de mijloace de finanțare. Persoana responsabilă de alegere din opțiuni este managerul, care trebuie să asigure menținerea echilibrului financiar.

La alegerea surselor de finanțare trebuie să se țină cont de aspecte precum durată, autonomie și flexibilitate, dar în primul rând de cost.

Problema costului este destul de simplă în momentul determinării pe surse individuale, dar devine complexă în momentul determinării costului global, deoarece apar probleme în gestionarea fondurilor.

Politica financiară a firmei ar trebui constituită în așa fel încât principalul scop să fie maximizarea valorii firmei, aspect urmărit atât de către manageri, cât și de investitori. Managerii au ca princial obiectiv minimizarea costurilor la intrările de capital. Deși investitorii urmăresc același scop, calea prin care acționează este diferită. Investitorii încearcă să minimizeze costul de oportunitate, deci rentabilitate superioară ratei de actualizare celei mai bune de pe piață. Managerii doresc minimizarea costului capitalurilor mobilizate.

In structura capitalului se regăsește capitalul propriu și capitalul împrumutat, ceea ce înseamnă că o modalitate de optimizare a structurii financiare o reprezintă modificarea ponderii capitalurilor. Acesta este principalul argument pentru justificarea realizării concomitente a deciziei de investiții și a celei de finanțare.

Costul capitalului poate fi definit ca acea rată a rentabilității cerută de cei care dispun de capitaluri, iar pentru firmă reprezintă efortul financiar de procurare a capitalurilor necesare.

Analiza efectuată de investitori, începe cu precădere asupra politicii de finanțare utilizată de firmă: dacă firma se bazează mai mult pe utilizarea capitalurilor proprii, nivelul riscului financiar este scăzut, deci acționarii pot cere dividend mai mic și invers. Deși rentabilitatea firmei poate crește prin apel la împrumuturi, riscul crește și el.

Costul fiecărei surse de finanțare poartă denumirea de cost component al fiecărui tip de capital (propriu sau împrumutat), iar în cadrul firmei, există două componente ale structurii capitalului: capital propriu și capital împrumutat

Rezolvarea problemelor referitoare la costul capitalului aferent investițiilor, se face pe baza următoarelor elemente:

Capitalul are o structură complexă și se determină prin combinarea mai multor surse de finanțare

Orice sursă de finanțare implică cheltuieli, care reprezintă, în fapt, costul acelor surse

Costul surselor de finanțare se determină ca raport între cheltuielile totale legate de investiții și volumul surselor atrase;

1.2. Costul capitalului întreprinderii

1.2.1. Costul capitalului propriu

În ceea ce privește analiza costului capitalului propriu, în literatura de specialitate există mai multe definiții. In marea majoritate acesta vizează rata rentabilității cerute de acționari, sau într-o formă mai cuprinzătoare, acel nivel al ratei de rentabilitate pe care trebuie să îl atingă firma, astfel încât să își mențină valoarea ridicată.

Având în vedere faptul că mărimea capitalurilor proprii depinde de nivelul profitului, precum și de hotărârea AGA referitoare la distribuirea dividendelor, costul se determină pe total capitaluri proprii, indiferent de originea acestora.

Apare aici conceptul de cost de oportunitate, respectiv valoarea sacrificiilor alegerilor făcute, în condițiile resurselor date. Atunci când rata de rentabilitate este inferioară costului de oportunitate, valoarea firmei scade, pe când în situația în care rata de rentabilitate este superioară costului de oportunitate, valoarea firmei crește.

Referitor la conceptul menționat anterior putem lua următorul exemplu: faptul ca pe o perioadă de 4-5 ani îți continui studiile, pierzi tot atâția ani în care ai fi câștigat salariu, dar cu speranța că acesta va fi echivalent studiilor. Realitatea este însă alta. Deși „valoarea” exprimată în acest caz prin cunoștințele dobândite, crește, posibil să avansezi doar pe plan personal. Evoluția părții financiare este discutabila.

Diferența apare atunci când vine vorba despre firme. Investiția în utilaje noi, în alte domenii de activitate decât obiectul de bază, le poate determina pierderi, sau dimpotrivă profit mai mare, comparativ cu investirea acelorași sume în activitatea firmei.

În vederea determinării costului capitalului propriu, de-a lungul timpului s-au conturat mai multe metode, printre care enumerăm: metoda dividendelor actualizate (DDM), care cuprinde modelul creșterii constante a dividendelor, modelul creșterii zero a dividendelor, modelul creșterii multiple a dividendelor și modelul cu două, respective trei stadii, precum și metoda de evaluare a activelor financiare (CAPM)

Devine necesară o scurtă prezentare a metodelor specificate.

Modalitatea tradițională de evaluare a costului capitalului propriu, ce are la bază dividendele actualizate, o reprezintă metoda dividendelor actualizate. Principalul inconvenient, îl reprezintă faptul că nu se ia în considerare riscul. Are la bază prețul, sau cursul actual al acțiunii (P0), care este egal cu valoarea actualizată a cash flowurilor viitoare pe care aceasta le generează: dividend și preț sau curs de revânzare.

Rata de actualizare utilizată este rata de rentabilitate așteptată de acționari:

(1)

Unde,

= dividendul pe acțiune anticipat pentru anul i

= prețul de revânzare al acțiunii la finele celor n ani

n = numărul anilor de previzionare

= rata rentabilității așteptate de acționari

Această formulă mai poartă denumirea de formula fundamentală a lui Irving Fisher, iar derivata acesteia, respectiv , cunoaște numele de modelul dividendelor actualizate (Dividend Discounted Model).

Modelul creșterii constante a dividendelor (Gordon și Shapiro)

Are ca și caracteristici următoarele ipoteze restrictive:

absența fiscalității și a costurilor de tranzacționare a titlurilor;

creșterea perpetuă a dividendelor cu o rată constantă;

amortizarea este egală cu investițiile de menținere a capacității de producție a firmei;

investițiile sunt realizate numai din reinvestirea profitului net;

durata de viață infinită a firmei emitente;

Formula simplificată:

Unde,

g creșterea dividendului pe acțiune;

Unde,

b cota de profit capitalizată

rentabilitatea financiară;

Modelul creșterii zero a dividendelor

Atunci când valoarea dividendelor rămâne constantă, nu înregistrează nici o creștere, se aplică modelul creșterii zero.

În acest caz, formula devine: , cu n∞, și după simplificare:

Modelul creșterii multiple (supranormale sau inconstante)

În eventualitatea în care pe parcursul anilor se înregistreaza o creștere variabilă a dividendelor, respectiv :

Modelul cu două și respective trei stadia

Acest model caracterizează situațiile în care se înregistrează o creștere cu o rată constantă g1 până în anul p, urmată de o creștere cu o rata constant g2.

Modelul de evaluare a activelor financiare (CAPM)

Modelele prezentate anterior, se bazau pe untilizarea unui număr de variabile, folosind metode actuarial și în cadrul lor, un loc important l-a ocupat modelul lui Gordon și Shapiro. Pe lângă avantaje, acestea prezintă și dezavantaje.

Din încercarea de a elimina aceste limite, a luat naștere modelul de evaluare a activelor financiare CAPM, sau MEDAF. Se bazează pe utilizarea a trei variabile: rata rentabilității unui active fără risc, rata rentabilității medii pe piața financiară și coeficientul de risc, numit risc sistematic al activului.

Acest model evidențiază legătura dintre nivelul rentabilității și nivelul riscului și evaluează prima de risc pentru investitori, conform următoarei relații:

Unde,

rata costului capitalului propriu

rata rentabilității activului fără risc sau rata fără risc

prima de risc a investiției

coeficientul de sensibilitate

prima de risc sistematic

rata rentabilității medii pe piață.

1.2.2. Costul capitalului împrumutat

Capitalul firmei este structurat în capital propriu și capital împrumutat. De cele mai multe ori, capitalurile proprii se dovedesc ca fiind insuficiente pentru acoperirea nevoii de finanțare a firmei, ceea ce o determină să apeleze la alte mijloace precum: credite bancare pe termen mediu și lung, sau pe termen scurt, credite comerciale furnizori și alte datorii din exploatare.

De regulă, sumele obținute din credite pe termen mediu și lung sunt destinate finanțării operațiunilor de achiziționare a activelor imobilizate și a celor circulante, iar capitalurile obținute din îndatorarea pe termen scurt, pentru finanțarea nevoilor de exploatare temporare

Costul capitalului împrumutat corespunde cheltuielilor suportate de firmă, ca urmare a recurgerii la împrumuturi. În categoria acestor cheltuieli sunt incluse dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli financiare efectuate pentru aceste operațiuni de finanțare.

Costul de finanțare în general se determină pe baza următoarei formule:

Unde,

flux de încasări

flux de plăți

a rata de actualizare

n durata împrumutului

Costul creditului pe termen mediu și lung

Ținând cont de riscurile pe care și le asumă băncile prin acordarea creditelor, condițiile de eligibilitate ale firmei care accesează creditul sunt foarte stricte și necesită o documentație tehnico-economică bine fundamentată și garanții temeinice.

Documentația tehnico-economică solicitată de bănci pentru acordarea unui credit cuprinde:

Cererea de credit;

Documente juridice de constituire a societății (certificatul de înregistrare, contractul societății, statutul societății);

Documente financiare:

Situații financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie) pentru ultimii 2-3 ani;

Balanțele de verificare pe ultimele 3 luni, situația patrimoniului și rezultatele financiare pentru trimestrul următor;

Bugetele de venituri și cheltuieli și cele de investiții pentru anul în curs și pentru perioada viitoare;

Plan de afaceri (autorizații și avize necesare funcționării, cereri de produse și servicii de la principalii clienți, oferte de la furnizori pentru achiziționarea de echipamente, materii prime)

Modalitatea de garantare a creditelor contractate de către firme diferă în funcție de

tipul de credit, dar în general includ:

Ipoteca, aplicată asupra bunurilor immobile prin definiție (clădiri, construcții, terenuri, etc.) sau bunuri immobile prin destinație (instalații fixe în spațiu, furnale, forje, cuptoare, etc.);

Gajul, aplicat asupra bunurilor mobile fără deposedare (mașini, utilaje) aflate în proprietatea împrumutatului, valorificabile pe piață sau cu deposedare (acțiuni, obligațiuni, metale prețioase);

Cesiunea de creanță privind drepturi de încasat rezultate din contracte ferme de livrare a produselor către parteneri cu bonitate recunoscută de bancă;

Cesiunea drepturilor de despăgubire din asigurările care constituie o garanție suplimentară a băncii pentru bunurile ipotecate sau gajate;

Garanții personale: scrisoare de garanție bancară, avalizarea titlurilor de credit, garanții emise de fonduri de garantare, cauțiunea, garanții emise de statul român, etc;

În momentul în care are loc contractarea unui credit pe termen mediu și lung de sumă D, firma se obligă la rambursarea anuităților , i1, n.

Modul de determinare a costului imprumutului include utilizarea costului actualizat, care ajută la optarea pentru una din posibilitățile de împrumut, dar și determinarea costului mediu ponderat al capitalului firmei.

Costul actualizat al împrumutului, este dat de acea rată de actualizare , care permite egalarea sumei datoriilor contractate D, cu anuitățile actualizate cu această rată, astfel:

Având în vedere momentul în care se face rambursarea creditului, dar și incidența impozitului, există următoarele situații:

Fără incidența impozitului

Cu rambursarea întregii sume la sfârșitul celor n ani:

Cu rambursare neuniformă în timp

Unde,

d rata nominal a dobânzii (în procente);

amortizarea din anul I (rata de rambursat anuală);

suma din credit rămasă de rambursat la începutul anului i;

Între și există următoarele relații:

D

– D –

…

Cu rambursare proporțională în timp

Relația devine:

Sub incidența impozitului:

În această situație, dobânzile sunt deductibile din profitul impozabil și sarcina reală suportată de firmă este mai mică, adică dacă firma debitoare este profitabilă, dobânda pe care o va vărsa în fiecare an creditorului său îi permite să realizeze economii de impozit.

Cu rambursarea întregii sume la sfârșitul celor n ani:

Cu rambursarea neuniformă în timp:

Cu rambursarea proporțională în timp:

În relațiile prezentate mai sus, și reprezintă dobânzile plătite și cele suportate de firmp.

Atâta timp cât rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă, aceasta are o influență deosebită asupra fluxurilor de dobânzi. În prima situație, fluxurile de dobânzi sunt cunoscute de la început, iar în cel de-al doilea caz, acestea pot fi estimate doar cu un anumit grad de probabilitate.

Pe lângă anuitățile de suportat de către debitor, apar și unele cheltuieli legate de gestionarea împrumutului. Valoarea creditului este diminuată cu aceste cheltuieli, care deși nu sunt suportate efectiv din credit, au legătură direct cu acesta. Pentru a se cunoaște cu exactitate costul unui împrumut, trebuie să se țină cont de acestea.

1.3. Costul mediu ponderat al capitalului firmei

(weighted average cost of capital – WACC, în limba engleză)

Formula de determinare a CMPC este următoarea:

Unde,

rata costului capitalului propriu;

rata costului capitalului împrumutat, determinată în funcție de costul probabil al împrumuturilor după impozitarea firmei; acest cost, atunci când vorbim de un singur împrumut, reprezintă rata dobânzii pentru creditul obținut, r, din care se scade economia de impozit (r*T) care rezultă datorită faptului că dobânda este o cheltuială deductibilă în scop fiscal;

suma capitalurilor proprii, care sunt fie de natură internă, fie de natură externă;

suma datoriilor;

Se consideră faptul că atât costurile specifice fiecărei surse de finanțare cât și ponderile lor au un caracter istoric și adoptarea de investiții noi nu modifică semnificativ aceste variabile.

Costul mediu ponderat al capitalului, în prezența fiscalității, este mai redus la întreprinderea îndatorată, datorită reducerii dobânzii din profitul impozabil. În acest mod, se înregistrează economii fiscale, care fac să crească valoarea întreprinderii.

La calculul costului mediu ponderat al capitalului, se utilizează costuri omogene, pe surse de capital, fie înainte de impozitare, fie nominale, fie reale.

Dificultatea apare în momentul alegerii sistemului de ponderi ale surselor de capital. Există două variante: valori de piață sau valori contabile.

CMPC reprezintă principalul element luat în calcul la determinarea valorii actualizate nete și constituie rata de acceptare sau de respingere a noilor proiecte de investiții.

Având în vedere faptul că proiectele de investiții sunt finanțate pe baza capitalului propriu sau a celui împrumutat, CMPC surprinde în structura sa ambele tipuri de cost.

Se poate afirma ca CMPC reprezintă un cost marginal, deoarece se referă la costul incremental al fondurilor necesare pentru finanțarea unui proiect de investiții. Se recomandă pentru păstrarea echilibrului financiar, ca fondurile obținute să fie parțial din capital propriu și parțial din capital împrumutat.

1.4. Finanțarea investițiilor

O dată luată decizia de investiții, devine necesară problema posibilităților de finanțare pe care întreprinderea le are la dispoziție. Decizia de finanțare, care stă la baza formării capitalului, este asumată în cea mai mare parte de conducerea firmei.

La nivel național și internațional, sistemul financiar-bancar pune la dispoziția firmelor o largă diversitate a mijloacelor de finanțare. Optarea pentru una sau mai multe dintre acestea, dar și combinarea, reprezintă două aspecte importante ale deciziei de finanțare. Posibilitățile de finanțare sunt grupate în două categorii:

Finanțare internă;

Finanțare externă;

1.4.1. Mijloace de finanțare internă

În ceea ce privește finanțarea internă, principala modalitate o reprezintă autofinanțarea.

Acest concept exprimă capacitatea de acumulare internă a unei firme care, după ce și-a achitat datoriile față de furnizori, salariați, contribuții și impozit, înregistrează un profit utilizat atât pentru remunerarea capitalurilor angajate, cât și pentru finanțarea unor investiții care să contribuie la menținerea sau creșterea competitivității firmei.

Autofinanțarea înregistrează o serie de avantaje:

Majorarea interesului întreprinderii în vederea autodezvoltării;

Siguranță în acoperirea financiară a necesităților;

Întărește independența sau autonomia, prin libertatea de acțiune;

Motivare în obținerea de rezultate financiare superioare;

Considerând ca element de bază conținutul, autofinanțarea poate îmbrăca două forme: brută și netă.

Autofinanțarea brută are în structură atât profitul capitalizat, dar și amortismentul. Deoarece amortizarea este folosită în practică pentru înlocuirea mijloacelor fixe uzate, ea nu contribuie la sporirea capitalului social, ci numai la modificarea structurii acestuia.

Autofinanțarea netă constă doar în utilizarea unei părți din profitul anual pentru finanțarea activelor imobilizate, sau circulante. Spre deosebire de autofinanțarea brută, cea netă contribuie la creșterea capitalului social, prin majorarea valorii pe acțiune, valoare repartizată gratuit acționarilor.

Un alt element în funcție de care se poate prezenta autofinanțarea, îl constituie scopul. Din acest punct de vedere, autofinanțarea poate fi de menținere sau de dezvoltare.

Autofinanțarea de menținere utilizează doar amortismentul pentru refacerea capacității de producție. Autofinanțarea de dezvoltare, pe lângă partea din profit, utilizează și o parte din rezervele constituite, deși într-o pondere mai mică.

Se consideră că oricare ar fi posibilitățile de autofinanțare ale unei firme, acestea nu trebuie epuizate în cadrul unui proces investițional, pentru a nu afecta capacitatea de plată a societății, și cea de reacție la modificările mediului economic, necesitățile de fonduri pentru investiții urmând a fi acoperite din investiții.

1.4.2. Mijloace de finanțare externă

Pe lângă autofinanțare, care rămâne principala sursă de finanțare a investițiilor într-o economie de piață, firmele mai dispun și de alte posibilități de procurare a capitalului necesar, printre care regăsim:

Creșterea capitalului social prin emisiune suplimentară de acțiuni;

Creditul obligatar;

Creditul bancar;

Leasingul;

Finanțări din partea grupului;

Alocații de la buget sau din fondurile speciale de investiții (fonduri pentru modernizarea punctelor de lucru la vamă, fonduri pentru modernizarea drumurilor și podurilor, a sistemului energetic)

În continuare, voi prezenta succint, fiecare dintre modalitățile de finanțare externă:

Constituirea și sporirea capitalului social

Noțiunea de capital social este inseparabilă de înființarea unei societăți. Acesta se constituie printr-un număr de acțiuni, iar produsul dintre numărul de acțiuni și valoarea nominală a acestora, determină capitalul social al firmei.

Pe parcursul desfășurării activității, se poate proceda la sporirea capitalului, fie dintr-un aport în numerar, fie printr-o simplă regularizare contabilă, fără mișcare de fonduri în cazul încorporării rezervelor firmei.

Există mai multe modalități de sporire a capitalului social, printre care regăsim:

Emisiunea de noi acțiuni;

Încorporarea rezervelor sau profiturilor nerepartizate;

Conversia datoriilor;

Plata dividendelor în acțiuni;

Fuziunea prin absorbirea altei firme.

Îndatorarea

În funcție de timp, îndatorarea îmbracă următoarele forme:

Îndatorare pe termen mediu și lung;

Îndatorare pe termen scurt;

Prin îndatorarea pe termen mediu și lung se urmărește asigurarea disponibilității capitalurilor permanente, în vederea adoptării unei strategii de dezvoltare pe o perioadă de timp îndelungată.

Se aplică prin intermediul următoarelor instrumente: creditul bancar pe termen mediu și lung, creditul obligatar și leasingul.

Având în vedere ca aspectele referitoare la creditul bancar le-am menționat într-unul din capitolele anterioare, voi trece la creditul obligatar.

Legea din România, permite societăților pe acțiuni să emită obligațiuni la purtător și nominative, pentru o sumă care să nu depășească ¾ din capitalul social.

Ca și definiție, obligațiunile reprezintă titluri de valoare, negociabile, reprezentând un drept de creanță asupra capitalurilor împrumutate unei societăți. Obligațiunile dau dreptul deținătorului la obținerea unei dobânzi anuale.

În funcție de necesitățile de finanțare, se stabilește mărimea împrumutului obligatar, valoarea de emisiune a unei obligațiuni putând fi egală cu valoarea nominală, sau mai mica, ceea ce le face și mai atractive.

Diferența între valoarea de emisiune și valoarea nominală poartă numele de primă de emisiune, iar diferența între valoarea rambursată (mai mare) și valoarea de emisiune, poarta numele de primă de rambursare.

Posibilitățile de rambursare a împrumutului obligatar sunt următoarele:

Amortizarea normală a împrumutului;

Amortizarea cu clauze de rambursare anticipată;

Împrumutul obligatar, pentru societatea împrumutată, prezintă ca avantaj faptul că suma capitalului împrumutat se afla la dispoziția acesteia pe toată perioada de acordare, însă, compania capitalizează acumularea brută realizată din exploatarea investiției.

Prin vânzare la Bursa de Valori;

Este interesantă pentru societatea împrumutată atunci când cursul bursier scade sub nivelul valorii de rambursat;

Conversia în acțiuni, la scadență.

Ca și avantaje, creditul obligatar prezintă: costul redus și comoditatea.

Pe lângă avantaje, prezintă și inconveniente:

Doar societățile pe acțiuni au dreptul la emisiune;

Emisiunile sunt interzise societăților al căror capital nu a fost vărsat în întregime;

Societățile emitente trebuie să furnizeze garanții materiale (ipoteci, cauțiuni, amanetări);

Leasingul

Esența leasingului constă în aceea că la cererea unei societăți comerciale, un organism specializat achiziționează un anumit tip de utilaj, pe care îl dă apoi în locație firmei solicitante, pe o anumită perioadă. Leasingul trebuie perceput ca o modalitate modernă și eficientă de finanțare, întrucât capitalul este foarte scump, iar afacerile care necesită mult capital propriu nu sunt cele mai eficiente din punct de vedere financiar.

Presupune parcurgerea mai multor etape, ca urmare a caracterului complex:

Analiza piețelor interne și externe. Beneficiarul cercetează toate ofertele disponibile, o alege pe cea mai convenabilă și negociază prețul;

Negocierea contractului de leasing. Pe baza prezentării următoarelor documente: bilanțul, inclusiv anexele, raporturile de gestiune, ultima balanță, situația fluxurilor de numerar, clientul intră în tratative cu societatea de leasing;

Livrarea bunurilor de la furnizor direct beneficiarului;

Opțiunea beneficiarului la finele contractului de achiziție sau prelungire a contractului

Fiind o tehnică complexă, leasingul presupune participarea mai multor parteneri:

Locatorul (finanțatorul, cumpărătorul);

Locatarul (chiriașul, utilizatorul);

Furnizorul (vânzătorul bunului, care poate fi producătorul sau firma distribuitoare);

Societatea de asigurări

Leasingul este un contract de închiriere cu opțiune de cumpărare și comportă trei faze: contractare, cumpărare și înlocuire și implică relații între parteneri

Subvențiile

De regulă, firmele cu capital majoritar de stat sau regiile autonome beneficiază de finanțare de la bugetul statului sub formă de subvenții. Însă, pe lângă acestea, pot beneficia și firmele private, într-o proporție mai mică și în condiții mai stricte. Subvențiile vizează în primul rând firmele cu domenii de activitate considerate prioritare de economia românească, care încearcă să se adapteze cererii naționale, în defavoarea importurilor.

Subvențiile pot îmbrăca două forme: cele aferente activelor, care au ca scop construirea sau cumpărarea de active și cele aferente veniturilor, includ restul subvențiilor.

Organismele care acordă subvenții sunt: guvernul, agențiile guvernamentale și alte instituții similare naționale sau internaționale.

În afară de subvenții, sumele aprobate ca scutiri sau înlesniri de impozite, prime, sunt considerate tot surse de finanțare pentru întreprindere.

Finanțarea nerambursabilă prin programe europene

Procesul de accentuare a interdependențelor economice, a început în cea de-a doua jumătate a secolului XX și a pornit de la intensificarea treptată și susținută a schimburilor internaționale de bunuri și servicii și intențiile statelor de liberalizare progresivă a conturilor curente din balanțele de plăți externe. Progresul tehnic, însoțit fiind de dezvoltarea tehnologiilor informaționale, a condus la liberalizarea circuitului financiar internațional, cu influențe asupra ratei dobânzii.

CAPITOLUL II

2.1. Prezentarea de ansamblu a SC Denta Med SRL

2.1.1. Scurt istoric

SC DENTA MED SRL este de 11 ani un partener de încredere în comercializarea en-gros și en-detail de consumabile, aparatură stomatologică și tehnică dentară.

Aparută pe piață încă din 2004, politica firmei este de a satisface cerințele crescânde ale clienților, medici stomatologi și tehnicieni dentari.

Denta Med a reușit în cei 11 ani de activitate să devină partenera a numeroase companii producatoare de echipamente și materiale stomatologice dintre care: Spofa Dental – A Kerr Company, Perfect Medical Instruments, Dochem Industries, Messa Di Sala Giacomo, Strauss&Co Industrial Diamonds, Coxo Dental, Ziann Medical Apparatus, Woson Medical Instruments, Gapadent, Kenda, Tanchy Instruments, Dispoxx, Gipsodent, Lucstar si altele, importând și distribuind produsele acestora, dar și să dezvolte parteneriate cu alte firme importatoare din România, venind astfel în întâmpinarea cererii pieței de aparatură de cabinet și laborator, pastrând în același timp un nivel al prețurilor adaptate mediului medical românesc.

La aceasta se adaugă promoțiile și ofertele speciale, precum și posibilitatea de a negocia direct prețurile pentru volume mari sau pentru servicii de aprovizionarea constantă.

2.1.2. Principalele produse și servicii

Produsele comercializate de SC Denta Med SRL se împart în două categorii:

Destinate cabinetelor stomatologice;

Destinate laboratoarelor;

În fiecare din aceste categorii, produsele sunt clasificate în funcție de scop sau destinație așa cum sunt prezentate în continuare:

Produsele destinate cabinetelor stomatologice cuprind următoarele:

Produse de unică folosință și igienă dentară: protecție, dezinfectanți, profilaxie, consumabile generale, consultație;

Restaurări coronare: provizorii, demineralizare, sisteme adezive, compozite, finisare și lustruire, diverse cimenturi, ionomeri de sticlă, hidroxizi de calciu, pivoți

Protetică: amprentare, cimentări provizorii, cimentări definitive, materiale pentru reparații;

Instrumentar: consultație, detartraj, extracții, obturații, chirurgie, implantologie, sterilizare;

Cosmetică dentară: bijuterii dentare, albire;

Endodonție: instrumentar dezinfectare, accesorii consumabile;

Instrumente rotative: freze diamantate, freze extradure, accesorii;

Mobilier: mobilier mic, module;

Echipamente: unituri dentare, compresoare, lămpi foto, camere intraorale, piese de mână, lasere, radiologie, lupe, aparate detartraj;

Parodontologie;

Produsele destinate laboratoarelor de tehnică dentară cuprind următoarele:

Modele din ghips ce se împart în:

Echipamente: articulatoare, arzătoare, bonturi mobile, modelare ceară, soclu;

Materiale: gipsuri, ceruri, lacuri, lacuri, pini, diverse;

Instrumentar;

Tipare-turnare ce se împart in:

Echipamente: cuptoare de încălzire, măsuțe vibratoare, sablatoare, topire și turnare, vacuum malaxoare;

Materiale: tije turnare, mese de ambalat, aliaje dentare, discuri/pietre, soluții, lipitură, ambalare/duplicare;

Prelucrare ce se împart în:

Echipamente: micromotoare, paralelografie;

Instrumente rotative: discuri diamantate, discuri abrazive, pietre, freze, mandrine, discuri pentru zirconiu;

Diverse;

Mobilier;

Placare ce se împart în:

Echipamente: cuptoare ceramică, cuptoare fotopolimerizare, cuptoare termobare, determinarea culorii;

Materiale: acrilate, foto, metalo-ceramică, opaquere/adezivi, plăci ceramice, ceramică presată, ceramică pentru zirconiu;

Lustruire-finisare ce se împart în:

Echipamente: polizoare, electroliză;

Materiale: perii, flituri, pufuri, polipanți, paste;

Instrumentar;

Proteze mobile: linguri individuale, garnituri dinți;

Diverse: aspiratoare, băi ultrasonice, microscoape/lupe, aparate gutieră, steamere, altele;

Ca și produse noi, uniturile dentare și autoclavele s-au dovedit a fi un real succes. Pornind de la modelul clasic al unitului ce conține următoarele caracteristici: două motoare silențioase, două poziții presetate, braț pe stânga sau pe dreapta, măsuța asistentei cu 3 poziții, sistem de aspirare chirurgicală, sistem aspirație pe apă, o seringă aer/apă, dispenser pentru pahare, scaunul medicului, masa de lucru care este prinsă de unit printr-un braț articulat, prevăzută cu 4 terminale: spray aer/apă, 3 furtune turbină/micromotor cu 4 găuri, negatoscop, o dată cu evoluția tehnologică, a avansat și posibilitatea medicilor de a-și dota aparatul de lucru, conform propriilor dorințe. Adăugarea unei lămpi de fotopolimerizare, a unui aparat de detartraj, ii conferă medicului stomatolog confortul de care are nevoie. În funcție de dorința medicului, există posibilitatea de avea brațele poziționate pe sus, sau pe jos, pe stânga sau pe dreapta.

Autoclavul, destinat sterilizării oricărui tip de material (sticlă, plastic, cauciuc, metal), corpuri cavernoase (turbine, aspiratoare) și materiale poroase, este indispensabil cabinetului stomatologic. Noile sisteme de încălzire a apei duc la reducerea fazei de presterilizare. Tehnologia a făcut posibilă sterilizarea automată, fără a mai fi necesară asistența manuală.

2.1.3. Concurența

Pe plan local, numărul concurenților este redus și cuprinde:

Medica M3

Tehnodent Poka

Dentotal

Westdental

2.2. Analiza principalilor indicatori economico-financiari

În mod obișnuit, analiza de ansamblu a evoluției indicatorilor economico-financiari, reprezintă prima etapa în caracterizarea activității întreprinderii. Modificările și tendințele cifrei de afaceri, ca indicator de referință în cadrul indicatorilor economico-financiari, dar și restul indicatorilor, au un rol deosebit de important.

Tabel nr. 2.1. Evoluția cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Grafic nr. 2.1. Evoluția cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani

După cum se poate remarca, cifra de afaceri oscilează foarte mult. În perioada 2012-2013, înregistrează o tendință crescătoare, cu o sumă considerabilă, aproximativ 50.000 de lei, ca urmare a creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor. Începând cu anul 2014, cifra de afaceri înregistrează un trend descrescător, sub nivelul înregistrat în anul 2012.

Tabel nr. 2.2. Analiza profitului net

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Grafic nr. 2.2. Evoluția profitului net în perioada 2012-2014

În ceea ce privește evoluția profitului net, se poate observa influența deciziilor manageriale, de foarte slaba calitate. În intervalul celor 3 ani, se ajunge la înregistrarea unei pierderi, care reprezintă cu aproximație valoarea profitului din 2012, însă cu semnul minus în față.

Tabel nr. 2.3. Analiza capitalului propriu

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Grafic nr 2.3. Evoluția capitalului propriu în perioada 2012-2014

Ca și evoluția cifrei de afaceri, capitalurile proprii urmează aceeași direcție, cresc iar apoi scad. Ponderea cea mai mare o deține profitul reportat, care cu siguranță începând cu anul 2015, va fi utilizat pentru acoperirea pierderii.

Tabel nr. 2.4. Situația veniturilor și cheltuielilor în perioada 2012-2014

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Grafic nr. 2.4. Situația veniturilor și cheltuielilor în perioada 2012-2014

Începând cu anul 2013, veniturile și cheltuielile au scăzut, dar în ritm diferit. După cum se poate observa, în anul 2014, firma înregistrează pierdere, veniturile scăzând sub nivelul cheltuielilor.

Situația salariului mediu în perioada 2012-2014

La 31.12.2012, societatea avea înregistrat la Camera de Muncă, un număr de 6 salariați cu contract individual de muncă. Cheltuielile cu salariile aferente anului 2012, însumează 105.620 lei, la care se adaugă cheltuielile cu asigurarile și protecția socială în sumă de 26.952 lei, urmând ca în anul 2014, acestea să crească la 130.633 lei. Creșterea cheltuielilor cu salariile este justificată de majorarea salariului minim pe economie, cu menținerea relativ constantă a numărului de salarați.

Ratele de structură financiară

Ratele de structură se obțin în urma analizei pe verticală a bilanțului și pun în evidență câteva caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt etc.

Acestea pot fi clasificate în: rate de structură a elementelor de activ și rate de structură a elementelor de pasiv, după cum sunt prezentate în continuare.

Ratele de structura a elementelor de active

Tabel nr. 2.5. Analiza ratelor de structură a elementelor de activ

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Rata activelor imobilizate, înregistrează valori diferite de la o întreprindere la alta, în funcție de ramura și sectorul de activitate unde funcționează.

Analiza strategiei ce vizează dezvoltarea întreprinderii, se efectuează prin intermediul ratei imobilizărilor corporale și financiare. Prima rată este preponderentă în raport cu cea de-a doua, deoarece firma urmărește dezvoltarea potențialului tehnic intern.

În ceea ce privește valoarea activelor imobilizate, se observă trendul crescător pe care îl urmează. Modificările au avut loc ca urmare a creșterii cheltuielilor cu instalații tehnice și mașini, cu suma de 38.780 lei și a cheltuielilor cu amortizarea cu 22.725 lei.

Tabel nr. 2.6. Analiza ratelor de structură a elementelor de activ

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Rata stocurilor, înregistrează valori ridicate deoarece firma își desfășoară activitatea în domeniul distribuției.

În ceea ce privește creanțele, se observă o tendință descrescătoare, ca urmare a modificării termenelor de plată pe care firma le acordă clienților săi.

Nivelul disponibilităților în anul 2012 și 2014, respectă valoarea de 3-6% din activele circulante. În anul 2013, datorită investițiilor foarte mari, disponibilitățile au fost reduse.

Grafic nr. 2.6. Evoluția elementelor de activ, în perioada 2012-2014

Ratele de structură a elementelor de pasiv

Rata stabilității financiare

x 100

Valorile ridicate, comparativ cu rata activelor imobilizate, sugerează faptul că finanțarea prin resurse permanente, nu reprezintă principal modalitate de finanțare a activelor imobilizate.

Rata de îndatorare globală

x 100

2012

2013

2014

Rata de îndatorare globală este o rată complementară ratei autonomiei financiare globale și se constituie prin raportarea datoriilor totale la capitalul total.

Analiza principalilor indicatori economico-financiari

Indicatori de lichiditate și solvabilitate

Tabel nr. 2.7. Indicatori de lichiditate și solvabilitate

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Lichiditatea, face referire, în mod nemijlocit, la structura activelor circulante. Variația ratelor de lichiditate se încadrează în limitele normale. Se apreciază ca nivel normal al lichidității, valorile mai mari de 1.

În ceea ce privește lichiditatea imediată, aceasta ar trebui să înregistreze valori mai mari de 75%. Conform datelor preluate din situațiile financiare anuale, firma nu are lichiditatea imediata peste acest nivel, deoarece stocurile au crescut foarte mult.

Forma concretă de manifestare a echilibrului static al societății este solvabilitatea, care reflect capacitatea acesteia de a face față tuturor obligațiilor asumate prin contracte sau care i s-au impus în virtutea legii, pe seama fondurilor existente în circuitul său economic.

Rata solvabilității generale măsoară capacitatea entității de a face față datoriilor față de creditori,, respectând termenele de plată stabilite. O altă definiție o descrie ca fiind securitatea de care se bucură creditorii din partea firmei.

Această rată înregistrează valori sub 150%, dar apropiate.

Valoarea minimă acceptată a ratei solvabilității patrimoniale este de 30%, iar nivelul normal depășește 50%. Pe parcursul celor 3 ani, se remarcă valori apropiate nivelului considerat minim, cu încercări de creștere.

Grafic nr. 2.6. Evoluția indicatorilor de lichiditate și solvabilitate

Indicatori de echilibru financiar

Tabel nr. 2.8. Indicatori de echilibru financiar

*firma nu înregistreaza datorii pe termen mediu și lung

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Rata autonomiei financiare arată măsura în care firma își utilizează capitalurile proprii și arată dependența față de creditori. Cu cât raportul între capitalurile proprii și cele permanente este mai mic, cu atât firma este mai dependentă de creditori. Rata autonomiei financiare este favorabilă atunci când are valori apropiate de 1. Pe parcursul primilor 2 ani, nivelul 1 arata ca firma are un grad înalt de independență. În anul 2014, ca urmare a transformării liniei de credit în credit pe termen mediu și lung, dependența față de bancă, a crescut.

Acest indicator înregistrează valori reduse, cu trend descendent, ca urmare a creșterii stocurilor, care implică o serie de cheltuieli greu de acoperit de firmă.

Se determină ca raport între datoriile totale si activele totale. Ca urmare a valorilor înregistrate, stabilitatea firmei nu este una prea bună

Pe baza valorilor înregistrate, se remarcă faptul că resursele se dovedesc a fi suficiente pentru finanțarea activelor imobilizate. Principala modalitate de finanțare o constituie capitalurile proprii.

Grafic nr. 2.7. Evoluția indicatorilor de echilibru financiar

Indicatori de gestiune

Tabel nr. 2.9. Indicatori de gestiune

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Rotația activelor circulante, este indicatorul care arată cât de satisfăcătoare și profitabilă este activitatea firmei. Prin valorile supraunitare înregistrate, acest indicator ne arată că ciclul de rotație al activelor are trend descrescător, ca urmare și începerea înregistrării de pierderi.

Diferența între Cifra de afaceri și activul total este semnificativă și indică o bună gestionare a resurselor firmei.

Graficul nr. 2.8. Evoluția indicatorilor de gestiune

Indicatori de rentabilitate

Măsura rentabilității este dată de un system de rate explicative de eficiență, determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute și eforturile depuse pentru obținerea lor.

Tabel nr. 3.0. Indicatori de rentabilitate

*rezultate obținute prin prelucrarea datelor din situațiile financiare anuale

Măsoară performanța activului total al firmei, indiferent de sistemul fiscal sau de modalitatea de finanțare. În perioada 2012-2013, valorile înregistrate de acest indicator sunt foarte apropiate. Începând cu anul 2014, firma a înregistrat pierdere, deci valorile ratelor de rentabilitate devin negative.

Prin creșterea performanței activităților de exploatate și financiare, ceea ce ar determina o mai buna valorificare a distribuției, va crește și rentabilitatea economică

Măsoară performanța capitalului propriu și oportunitatea menținerii acestuia în afaceri. În perioada analizată, apar valori descrescătoare, care devin negative începând cu anul 2014.

În măsura în care firma și-ar diminua gradul de îndatorare, astfel încât să reducă și cheltuielile financiare, rata rentabilitatii financiare ar trebui să se redreseze.

Rata rentabilității resurselor consumate prezintă tendință de creștere în perioada 2012-2013, urmând ca apoi să înregistreze valori negative. O mai mare rentabilizare a vânzărilor firmei ar putea fi realizată printr-o mai bună adaptare a portofoliului de produse la cerințele consumatorilor.

Grafic nr. 2.9. Evoluția ratelor de rentabilitate, în perioada 2012-2014

2.3.4Analiza costului finanțării

Firma a început să se confrunte cu dificultăți în momentul în care firmele concurente au adaptat produsele și serviciile la cerințele consumatorilor. S-a ajuns la concluzia că prețurile nu sunt singura armă în combaterea concurenței și era necesar sa inoveze.

Pe plan local, conducerea a considerat ca uniturile sau scaunele stomatologice reprezintă o necesitate pentru cabinete, însă ofertele sunt reduse. Drept urmare, în urma prezenței la o serie de conferințe în domeniu, s-a încheiat un parteneriat cu o firma japoneză, producătoare de aparatură de cabinet.

Costurile au fost uriașe, comparativ cu încasările firmei, drept urmare, acea linie de credit a devenit o necesitate.

Încercarea de dezvoltare a potențialului tehnic intern, dar și de creștere a vânzărilor, însoțită deci de creșterea cheltuielilor cu personalul, a dus la apariția dificultăților în plata datoriilor.

În anul 2012, ca urmare a dificultăților apărute la plata datoriilor către furnizori, conducerea a stabilit să contracteze o linie de credit în sumă de 250.000 lei.

Analizând ofertele disponibile pe piață, au ales ca fiind cea mai avantajoasă linia de credit Professional Extra`ROL oferită de ING Bank.

Limita maximă a liniei de credit este de 450.000 lei și ajută la susținerea activității curente, la acoperirea cheltuielilor neprevăzute sau la refinanțarea unei linii de credit de la o altă bancă, acordată în condiții comerciale mai puțin avantajoase

Perioada inițială de creditare este de 12 luni, cu posibilitate de prelungire, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.

Sumele acordate prin intermediul liniei de credit pot fi utilizate prin transfer manual în contul curent Cont`ROL, sau în eventualitatea în care sumele din contul curent nu sunt suficiente, se va intra automat în linia de credit.

În ceea ce privește rambursarea ratei, aceasta se va face cu frecvență lunară și se debitează automat din contul curent. Data realimentării este selectată de firmă și poate fi schimbată ori de câte ori se consideră necesar.

Uniturile achiziționate s-au dovedit a fi un real succes, rezultatul fiind și creșterea profitului în anul 2013.

Însă, din a doua jumătate a anului 2013, firma a început să întâmpine dificultăți și mai mari și a ajuns să nu mai îndeplinească condițiile de eligibilitate pentru menținerea liniei de credit.

Reprezentanții băncii, după îndelungi negocieri cu managerul, a considerat optimă transformarea liniei de credit în credit pe termen mediu și lung, cu prelungirea duratei de rambursare, astfel încât firma să poată suporta lunar rata.

Valoarea creditului este de 15.000 lei, pe o durată de 4 ani, rambursabil în rate lunare egale, având o rată a dobânzii de 11%.

Determinarea anuităților pentru împrumut

Ca urmare a nevoii de finanțare a unor proiecte generale, firma a mai contractat un credit în sumă de 20.000 de lei. Contractul a fost semnat în ianuarie 2014, pe o perioadă de 5 ani, cu o rată a dobânzii de 12%.

Determinarea anuitaților pentru al doilea împrumut

Determinarea anuităților pentru cele două împrumuturi

Se determină rata costului capitalului împrumutat, prin încercări succesive, pornind de la relația:

35.000

Pentru 4%

4.935,69 + 9.982,12 + 8.935,08 + 7.954,85 + 4.037,15 + 3.487,77

34.832,77 – 35.000 – 167,23

Pentru 5%

4.886,90 + 9.786,54 + 8.674,13 + 7.648,68 + 3.844,79 + 3.290,51

36.131,55 – 35.000 1.131,55

De unde rezultă ca 4,92%

2.4. Optimizarea structurii financiare a intreprinderii

În vederea optimizării structurii financiare a firmei, este necesară o analiză fiabilă a punctelor tari și a punctelor slabe, ale permisivității sau, dimpotrivă ale adversivității și a mediului economic în care aceasta funcționează.

Analiza financiară efectuată pe baza datelor din situațiile financiare, oferă informații prețioase pentru stabilirea stării de sănătate a firmei.

Am considerat necesară și determinarea indicatorilor de echilibru, care prezintă următoarea evoluție:

168.330 – 43.906 124.424

251.051 – 59.970 191.081

203.352 – 77.039 126.313

Prin compararea capitalului permanent cu activele imobilizate nete, se poate concluziona faptul că firma își asigură echilibrul financiar.

401.331 + 176.553 – 486.017 91.876

545.374 + 161.247 – 520.528 186.093

426.808 + 67.018 – 399.291 94.535

Nevoia de fond de rulment, înregistrează tendință crescătoare în primii doi ani, ca urmare a creșterii stocurilor și reducerii creanțelor, urmând ca în anul 2014 să scadă.

TN 2012 124.424 – 91.876 32.548

TN 2013 191.081 – 186.093 4.988

TN 2014 126.313 – 94.535 31.778

Valoarea descrescătoare a trezoreriei nete în primii ani, sugerează faptul că urmează un dezechilibru. Ca urmare a contractării creditelor bancare, firma deși îndatorată, începe să se redreseze.

Concluzii

Această&lucrare&se&concentrează&în&mod&obișnuit&asupra&modalităților&de& optimizare&a&structurii&financiare&a&întreprinderii,&având&ca&obiectiv&principal&costul& capitalului.

Una&din&condițiile&de&existență&a&întreprinderii&o&reprezintă&schimburile&de& mărfuri&și&de&capitaluri,&ce&au&loc&între&agenții&economici.

&Instrumentul&prin&intermediul&căreia&se&efectuează&schimburile&îl&constituie& factorul&monetar&și&are&ca&rezultat&corespondentul&fluxului&real&de&bunuri&și&servicii,& respectiv&fluxul&financiar.

Condiția&fundamentară&a&înființării&și&funcționării&unei&societăți,&o&reprezintă& capitalul.

În&primul&capitol&am&expus&aspecte&esențiale&referitoare&la&costul&capitalului.& Costul&capitalului&este&rata&cerută&de&investitori&care&pentru&întreprindere&reprezintă,& eforul&financiar&depus&pentru&aprovizionarea&sa&cu&capitalul.

Am&continuat&cu&interdependența&dintre&costul&capitalului&și&structura&financiară.

Structura&financiară&o&variabilă&care&nu&depinde&exclusiv&de&rentabilitatea& scontată,&implicit&riscurile&asumate&de&întreprindere,&ci&depinde&și&de&presiunea& acționarilor,&a&creditorilor&și&de&conjunctura&economică&națională.

Costul&capitalului&întreprinderii&este&determinat&de&costurile&specifice&fiecărei& surse&de&capital.&Costul&fiecărei&surse&de&financiare&se&numește&cost&component&al& fiecărui&tip&de&capital&(propriu&sau&împrumutat).&Costul&capitalului&propriu&reprezintă&înprincipiu,&costul&suportat&de&firmă&pentru&plata&dividendelor&către&acționari.&În&structuracapitalului&propriu,&sunt&cuprinse&următoarele:&acțiuni&preferențiale,&acțiuni&comune&și& profituri&reinvestite.&

În&ceea&ce&privește&capitalul&împrumutat,&acesta&prezintă&mai&multe&surse:&credit bancar,&credit&obligatar&și&leasing.&

Pe&lângă&costul&capitalului&propriu&și&a&celui&împrumutat&devine&necesară& definirea&costului&capitalului&total&care&apare&ca&un&cost&mediu&ponderat&(costul&fiecăreisurse&de&finanțare&și&ponderea&fiecăreia&în&capitalurilor&investite).

Bineînțeles&cea&mai&bună&modalitate&de&finanțare&o&constituie&autofinanțarea,&dar nu&întotdeauna&întreprinderea&poate&face&apel&la&acesta.&Apare&astfel&problema&alegerii,&eventual&al&combinării&dintre&mai&multe&surse&de&finanțare,0urmărind0maximizarea&valoriide&piață.&

Pentru&alegerea&sursei&de&finanțare,&se&analizează&în&primul&rând&costul&sursei,& dar&și&structura&financiară&a&întreprinderii,&adică&raportul&între&finanțare&pe&termen&scurtși&finanțare&pe&termen&lung.

O&structură&financiară&stabilă&este&principalul&aspect&luat&în&considerare0în&deciziade&finanțare.&În&măsura&în&care&finanțarea&din&capitalurile&proprii&este&mai&costisitoare,&finanțarea&pe&termen&lung&asigură&o&mai&mare&flexibilitate&a&volumului&activității&la& nevoile&aferente&fiecărei&perioade.

Optimizarea&structurii&financiare&presupune&obținerea&acelei&combinații&între& capitalurile&proprii&și&cele&împrumutate&care&să&asigure&maximizarea&valorii&de&piața.& Noțiunea&de&„structură&financiară&ideală”&a&unei&firme,&este,&însă&greu&de&stabilit.

În&cel&de-al&patrulea&subcapitol,&am&abordat&modalitățile&de&finanțare&a& investițiilor,&care&se&împart&în&finanțare&externă&și&finanțare&internă.&Pe&lângă& autofinanțare,&care&rămâne&principala&sursă&de&finanțare&a&investițiilor,&la&dispoziția& societăților&financiare&există&și&alte&procedee&de&procurare&a&capitalului&necesar,&cum&arfi:&constituirea&si&sporirea&capitalului&social,&subvențiile,&dar&și&finanțarea&nerambursabilăprin&proiecte&europene.

În&cadrul&celui&de-al&2&capitol&am&expus&aspecte&esențiale&referitoare& la&S.C.&DENTAMED&SRL.&

Cu&experiență&de&11&ani&în&domeniul&distribuției&de&produse&stomatologice&și& tehnică&dentară,&firma&a&reușit&în&permanență&să&se&adapteze&cerințelor&consumatorilor.

În&momentul&în&care&conducerea&a&realizat&că&nu&doar&prețul&este&arma&de& combatere&a&concurenței,&au&început&să&pună&accentul&pe&importuri.&În&urma&participăriila&conferințe&în&domeniul&stomatologic&au&reușit&să&încheie&parteneriate&cu&o&firmă& japoneză.

Însă,&orice&decizii&de&investiții&trebuie&corelată&cu&decizia&de&finanțare.&

Întrucât&capitalurile&proprii&sau&dovedit&a&fi&insuficiente,&firma&a&fost&nevoită&să&apeleze&la&oferte&disponibile&pe&piața&de&credit.

Pe&baza&unei&mai&atente&analize,&s-a&considerat&a&fi&mai&avantajoasă&linia&de& credit&ING&Proffesional&extra`ROL.&Ca&orice&firmă&au&apărut&dificultățile&financiare,&și&firma&s-a&văzut&nevoită&să&transforme&linia&de&credit&în&credit&pe&termen&mediu& și&lung.

Am&pus&accentul&în&continuare&pe&analiza&economico-financiară&a&rezultatelor& firmei.&Am&început&o&analiză&a&structurii&financiare,&prin&prezentarea&evoluției&cifrei&de afacere,&profitului&net,&capitalului&propriu,&situația&veniturilor&și&cheltuielilor&și&a& salariului&mediu.

În&urma&analizei&se&poate&observa&că&ponderea&semnificativă&în&structura&cifrei& de&afaceri&o&dețin&veniturile&din&vânzarea&mărfurilor.&Pe&parcursul&primilor&2&ani& analizați&firma&înregistrează&o&tendință&crescătoare&a&cifrei&de&afaceri&urmând&ca& începând&cu&anul&2014,&datorită&pierderii&înregistrate&nivelul&cifrei&de&afaceri&să&scadă.

În&intervalul&analizat&numărul&salariaților&firmei&a&fost&relativ&constant,&însa&a& avut&loc&o&majorarea&a&cheltuielilor&cu&personalul,&ca&urmare&a&creșterii&a&salariului& minim&pe&economie.

Am&continuat&cu&prezentarea&ratelor&de&structură&financiară&care&cuprind&ratele& de&structură&a&elementelor&de&activ&și&ratele&de&structura&a&elementelor&de&pasiv.&În& ceea&ce&privește&structura&activului,&principalele&modificări&au&fost&aduse&de&creșterea& cheltuielilor&cu&instalații&tehnice&și&mașini.

Referitor&la&pasiv,&prin&valorile&înregistrate&de&rata&stabilității&financiare,& sugerează&faptul&că&finanțarea&prin&resurse&permanente,&nu&reprezintă&principala& modalitate&de&finanțare&a&activelor&imobilizate.

Am&continuat&cu&ratele&de&lichiditate&care&trebuie&să&depășească&100%,&această& cerință&fiind&îndeplinită&în&cei&3&ani.

Prin&analiza&ratelor&de&solvabilitate,&am&concluzionat&faptul&că&întreprinderea&își&desfașoară&activitatea&în&parametrii&normali.

Cea&de-a&doua0categorie&a&indicatorilor&analizați&o&constituie&indicatorii&de& echilibru&financiar.&Modificările&intervenite&cuprind:&apariția&datorilor&pe&termen mediu&și&lung&ca&urmare&a&transformării&liniei&de0credit,0creșterea&anormală&a&stocurilor,neînsoțită&însă&de&creșterea&vânzărilor&și&modificări&în&structura&capitalului&permanent.

Rentabilitatea&prezintă&o&importanță&deosebită&și&exprimă&raportul&între&efectele& obținute&și&eforturile&depuse.&Începând&cu&anul&2014&firma&înregistrează&perdere,&deci& nu&mai&este&rentabilă.

Am&considerat&importantă&prezentarea&evoluției&indicatorilor&de&echilibru&financiar,&precum:&fond&de&rulment,&nevoie&de&fond&de&rulment&și&trezorerie&netă.

În&urma&analizei&se&poate&remarca&că&firma&se&află&în&echilibru&financiar,&iar&începând&cu&anul&2014&depune&eforturi&în&speranța&de&al&menține.

Ca&și&concluzii&se&poate&afirma&că&firma&a&făcut&o&investiție&bună&prin& achiziționarea&de&unit-uri,&acesta&fiind&principalul&motiv&pentru&care&a&supraviețuit& în&perioada& de&criză.

Consider&că&dezechilibrele&au&apărut0ca0urmare0a0unor0carențe&ale&managementului.Nu&toată&lumea&cunoaște&faptul&că&o&investiție&mare,&implică&și&un&risc&mare.

Faptul&că&a&supraviețuit&condițiilor&pieței,&îl&reprezintă&numărul&mare&al&cliențilorfideli&care&păstrează&o&relație&bună&încă&de&la&înființare.&Printre&aspectele&favorabile&senumără&reducerile&și&acordate&în&funcție&de&cantitate&și&de&fidelitate.

Firma&depune&eforturi&și&deși&înregistrează&pierderi&din&ce&în&ce&mai&mari&își& achită&datoriile&la&zi&și&își&păstrează&imaginea&încă&de&la&înființare.

Bibliografie

Lucrări de specialitate și manuale universitare

Berceanu D.

Berceanu D, Ciurezu T., Bălună R.,

Bușe L., Siminică M., Cîrciumaru D.,

Bremond J. Geledan A.

Constantinescu D., Nistorescu T., Meghișan Gh.

Sichigea N.

Sichigea N., Drăcea N.,

Siminică M.,

Spulbăr C.

Bratu Șt.

Surse internet

www.ing.ro

www.dentamed-stomatologice.ro

www.volksbank.ro

Deciziile financiare ale firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2006

Evaluarea firmei, Ed. Universitaria, Craiova 2010

Analiza economico-financiară a firmei, Ed. Sitech, Craiova 2009

Dicționar economic și social, Ed. Expert, București, 1995

Economia întreprinderii, Ed. Economica, București, 2000

Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2010

Management financiar, Ed. Universitaria, Craiova, 2012

Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Sitech, Craiova, 2010

Management bancar, Ed. Sitech, Craiova, 2011

Piața financiară internațională sub impactul globalizării economice, Ed. Universitaria, Craiova, 2012