Fundamentarea Economica a Deciziei de Alocare a Factorilor de Productie la Sc

FUNDAMENTAREA ECONOMICĂ A DECIZIEI DE ALOCARE A FACTORILOR DE PRODUCȚIE LA S.C. BERSER S.A.

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………1

Capitolul 1 -Utilizarea factorilor de producție în exploatațiile agricole

1.1. Factorii de producție în exploatațiile agricole…………………………………………………..2

1.1.1. Delimitări conceptuale privind factorii de producție …………………………………….2

1.1.2. Utilizarea rațională a factorilor de producție în exploatațiile agricole……………….4

1.2. Eficiența economică a utilizării factorilor de producție în exploatațile agricole…………….10

1.2.1. Principalii indicatori de exprimare a eficienței…………………………………..10

1.2.2. Randamentul factorilor de producție…………………………………………….11

1.3. Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție…………………..12

1.3.1.Condiții de alocare optimă a factorului de producție-funcția monofactorială

1.3.2.Combinarea optimă a doi factori de producție-funcția bifactorială…….…..……14

Capitolul 2 -Diagnosticul economico-financiar la S.C. BERSER S.A.

2.1. Prezentarea S.C. BERSER S.A. …………………………………………………………….15

2.2. Analiza resurselor societății…………………………………………………………………17

2.2.1.Analiza resurselor materiale………………………………………………..……17

2.2.2. Analiza resurselor umane………………………………………………………..19

2.3. Analiza activității economice…………………………………………………………..…..21

2.3.1 Analiza veniturilor și cheltuielilor la S.C. BERSER S.A………………….…….22

2.3.2. Analiza rentabilității …………………………………………………..…..……24

Capitolul 3- Eficiența economică a utilizării factorilor de producție la S.C. BERSER S.A.

3.1. Eficiența economică a utilizării capitalului fix și circulant………………………………….27

3.1.1.Eficiența economică a uitlizării capitalului fix…………………………………….27

3.1.2. Eficiența economică a uitlizării capitalului circulant…………………………….29

3.2. Eficiența economică a utilizării forței de muncă ………………………………………………30

3.3. Eficiența economică a utilizării pământului ………………………………………..……….32

Capitolul 4- Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție

4.1. Metoda variantelor ……………………………………………………………………………35

4.2. Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție – funcția monofactorială ………………………………………………………………………………………………….…..40

4.3. Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție – funcția bifactorială ……………………………………………………………………………………………………….42

CONCLUZII……………………………………………………………………………….…46

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

In exploatațiile agricole, pentru a se obține bunuri agricole care să satisfacă cererea de pe piață pentru acestea, este necesar să se utilizeze, în procesul de producție , conform cerințelor în ceea ce privește momentul, dar și cantitățile alocate, anumite elemente cum ar fi de exemplu materii prime, materiale, umane, financiare etc.

Aceste elemente care sunt supuse transformării în timpul procesului de producție și creează bunuri , sunt cunoscute sub numele de resurse.

Resursele se pot defini ca surse susceptibile a putea fi valorificate la un moment dat. Cele care sunt integrate în procesul de producție și aflate în mișcare ca fluxuri în circuitul economic poartă denumirea de factori de producție.

Aceștia se pot defini ca fiind componente importante ale ansamblului de elemente care iau parte la producerea de bunuri agricole.

Activitatea economică din agricultură este strâns legată de factorii de producție, care pe lângă cei trei bine cunoscuți: munca, pământul și capitalul se mai adaugă neofactorii, reprezentați de tehnologii, abilitatea întreprinzătorilor, informația, cultura organizațională etc.

In agricultură ca și în orice domeniu de activitate, combinarea factorilor de producție este un proces foarte important pentru maximizarea profitului unei societăți cât și a eficienței sale. Pentru diferite exploatații agricole, funcționarea normală a activității lor este condiționată de abordarea sistemică a factorilor de producție, pentru crearea unui echilibru structural, calitativ cât și cantitativ.

Rolul fiecărui factor de producție este important în activitatea de producție a unei întreprinderi din domeniul agroalimentar, nici unul nu poate fi exclus în totalitate, ansamblul acestora făcând societatea profitabila și eficientă. Randamentul cu care sunt utilizați acești factori într-o exploatație agricolă condiționează la rândul lor rentabilitatea întreprinderii.

Funcționarea în condiții de eficiență economică a exploatațiilor agricole impune necesitatea dezvoltării lor pe baza principiului optimalității, adică determinarea celui mai bun echilibru între nivelul producției și factorii de producție utilizați, astfel încât să se maximizeze rezultatele obținute si să se minimizeze eforturile.

In tara noastră, folosirea rațională a resurselor agricole este o problemă cu caracter prioritar și de perspectivă lungă. Acestea sunt destinate să satisfacă cerințe de strictă necesitatea ale locuitorilor, chiar dacă mai au loc și modificări ale raportului cerere-ofertă și creșterea constantă a prețurilor produselor.

Capitolul 1

Utilizarea factorilor de producție în exploatațiile agricole

1.1. Factorii de producție în exploatațiile agricole

1.1.1. Delimitări conceptuale privind factorii de producție

Pentru a produce bunuri, întreprinzătorii își procură factori de producție. Resursele economice atrase in circuitul economic, aflate în mișcare ca fluxuri, constituie factorii de producție.

Noțiunea de factor de producție cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri și servicii și reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele , adică premisele activității economice de producție.

Prin factor, în general, se întelege un element care concură la un rezultat. Factorul de producție desemnează o componentă a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale, în cazul de față agricole, si de care depinde dezvoltarea producției.

In categoria factorilor de producție sunt cuprinse munca, elemente ale naturii (pământul, apa), echipamentele și instalațiile de producție, materiile prime si materialele supuse prelucrării, energia, combustibilului, cunoștințele științifice și în general informația, activitațile manageriale etc.

Dacă privim evolutiv activitatea productivă, observăm că la începuturile dezvoltării societații se foloseau doi factori de producție și anume, munca si pămantul (natura), motiv pentru care aceștia poartă denumirea de factori primari, originari sau primordiali. Mult mai tarziu, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului XX a apărut și s-a impus un nou și viguros factor de producție : capitalul.

Creatorul teoriei celor trei factori de producție, economistul francez Jean Baptiste Say arată că fiecare dintre aceștia în parte primeste o recompensă corespunzătoare serviciilor aduse, formându-se astfel venituri aferente fiecăruia dintre aceștia.

Cunoașterea tipologiei factorilor de producție are o mare importanță nu numai din perspectiva analizei economice, ci și din cea a sferei acestora care trebuie să se suprapună tot mai mult peste cea a resurselor economice.

Intrările de factori de producție în procesul economic și ieșirile de bunuri și servicii din cadrul acestuia constituie fluxurile reale care sunt însoțite de doua fluxuri monetare, respectiv unul de venituri și altul de cheltuieli.

Factorii de producție, asemenea bunurilor și serviciilor sunt marfuri. Aceștia se vând și se cumpără pe piețe specifice denumite piețe ale factorilor de producție a căror funcționare este supusă legilor cererii si ofertei. Factorii de producție formează o unitate se află în interdependența, acțiunea lor determinând particularitățile activităților economice și dimensionează aspectele ei cantitative, structurale și calitative. Experiența practică arată că dezvoltarea producției are loc atât prin atragerea unor cantități sporite de resurse economice, cât și prin îmbunătățirea calitativă a factorilor de producție.

Îmbunătățirea calitativă a factorilor de producție a fost întotdeauna, este și va fi permanent o necesitate obiectivă a dezvoltării economico-sociale, impusă de soluționarea contradicției dintre trebuințele umane nelimitate și resursele primare materiale și energetice disponibile care, în general au caracter limitat.

Pe măsura dezvoltării economice, factorii de producție se diversifică și se multiplică. Se poate observa că întotdeauna în activitățile economice acești factori, într-o masură diferită, într-o formă sau alta se regăsesc. Ceea ce diferă este felul cum se combină în procesul de producție și in cadrul combinațiilor locul și rolul ce revine fiecarui factor de producție.

Multiplicarea și diversificarea factorilor de producție are o dublă consecință : pe de-o parte se obține o sporire și diversificare a bunurilor de consum și a serviciilor, iar pe de altă parte are loc perfecționarea calitativă și structurală a resurselor economice, respectiv chiar a factorilor de producție.

În perioada modernă acest proces este puternic influențat de progresul tehnic. Întreaga civilizație are la bază multiplicarea și diversificarea.

În agricultură, modul în care sunt utilizați factorii de producție reprezintă o problemă decizională importantă. În cazul diferitelor exploatații, funcționarea normală a activitații este condiționată de abordarea sistemică a factorilor de producție, pentru a se creea un echilibru structural, calitativ și cantitativ. Cunoașterea impactului factorilor este esențială, mai ales datorită faptului că acest impact poate fi și negativ. Variația eficienței activității economice a unei exploatații agricole este de altfel condiționată de eficacitatea utilizării factorilor de producție.

Conexiunea între factorii de producție

Prețul plătit oricăruia dintre factorii de producție este egal cu valoarea produsului său marginal. Aceasta depinde insă de cantitatea disponibilă din factorul respectiv : un factor de producție a cărui ofertă este abundentă, va avea o valoare scăzută a produsului marginal și deci un preț scăzut și invers.

Cu alte cuvinte, atunci când oferta dintre un anumit produs scade, prețul de echilibru al factorului respectiv crește. Totuși, o modificare a ofertei unuia dintre factorii de producție influențează și piețele celorlalți factori. Aceasta, deoarece în procesul de producție resursele sunt folosite împreună în asa fel încât productivitatea fiecăruia depinde de cantitatea disponibilă din ceilalți factori.

O cantitate disponibilă mai mică din unul dintre factori (de exemplu : capitalul) va face ca prețul acestuia (dobânda) să crească, dar se va reduce produsul marginal al altui factor (de exemplu mâna de lucru), ducând astfel la scăderea cererii și deci a prețului său (salariul) de echilibru.

În concluzie, un eveniment care produce modificări ale ofertei dintr-un factor de producție poate determina modificări ale veniturilor tuturor celorlalți.

1.1.2. Utilizarea rațională a factorilor de producție în exploatațiile agricole

Activitatea economică nu este altceva decât un proces tehnico-economic de unire si combinare a factorilor de producție. Aceasta se realizează din două puncte de vedere :

din punct de vedere tehnic, combinarea factorilor de producție este specifică fiecărui proces de producție, deoarece obținerea oricărui bun presupune , de exemplu, unirea factorului muncă cu elemente de capital tehnic- mașini, instalații, materii prime, materiale specifice domeniului respectiv.

din punct de vedere economic, combinarea factorilor de producție înseamnă concretizarea ei în obiectivele minimizării costurilor de producție și, respectiv ale maximizării profitului.

Criteriul esențial de apreciere a raționalității și eficienței combinării este însăși activitatea ecii este însăși activitatea economică, de aceea, se adoptă acea combinare care asigură eficiența economică maxim posibilă, în condițiile date. Intreprinzătorul va combina, prin abilitatea sa, factorii de producție în așa fel încât să se poată adapta la exigențele pieței și să obțină un profit maxim.

Procesul de combinare a factorilor de producție în diferite activități economice este influențat de următoarele conditii :

Natura activității sociale- exprimă domeniile în care agenții economici își manifestă inițiativa combinând factorii de producție în vederea obținerii de bunuri și servicii. Procesul de separare a activităților agenților economici pe sectoare distincte de sine stătătoare dar independente se numește diviziunea muncii (industrie, agricultură, comerț etc.)

Nevoile de bunuri si servicii- sunt cele care determină volumul activităților economice într-un anumit domeniu sau sector de activitate. Satisfacerea acestora presupune existența si combinarea factorilor de producție în proporții corespunzătoare scopului propus. Nevoile de consum sunt nelimitate, pe când factorii de productie sunt rari si limitați, fapt ce presupune că agenții economici trebuie să-și mobilizeze eforturile în vederea maximizării producției de bunuri și servicii, cu un consum redus de factori de producție sau prin folosirea unor factori de producție mai ieftini, fără a fi afectată calitatea producției.

Condițiile tehnice de producție- reprezintă capacitatea tehnică a firmei, adică nivelul tehnologiilor, metodelor și tehnicilor inovatoare de care dispune pentru a realiza o combinare optimă a factorilor de producție.

Abilitatea întreprinzătorului- întreprinzătorul la origini era identificat cu o persoană fizică particulară, care își plasa capitalul într-o afacere (activitate economică) cu scopul obținerii de profit. În perioada contemporană, întreprinzătorul ca persoană fizică nu mai prezintă importanță în economie, rolul lui fiind preluat de firmă (întreprindere) sau mai concret de către structurile de conducere ale firmei (managementul firmei).

Munca

Munca este activitatea desfășurată de resursele umane ocupate în procesele de producție din agricultură. Ea pune în mișcare ceilalți factori de producție și reglează procesele transformatoare. Fără intervenția sa ar fi imposibilă asigurarea aportului altor factori la obținerea producției agricole.

De aceea, în abordările manageriale atenția este tot mai mult îndreptată spre resursele umane, formulându-se opțiuni noi cu referire la asigurarea, formarea profesională și motivația acestora.

Preponderența forței de muncă ocupate în exploatațiile familiale impune ca și aceasta să fie cuprinsă în procese de informare, de formare profesională, de consultanță, de creeare a unor organisme specifice care să apere interesele producătorilor, de îndrumare în ceea ce privesc tehnologiile ce trebuie aplicate sau de orientarea structurilor de producție către cerințele pieței. Toate aceste elemente potențează efectele muncii depuse,cei care lucreaza în exploatațiile familiale devenind mai productivi.

Cultura legumelor se caracterizează printr-un consum ridicat de forță de muncă, ajungându-se frecvent la 300-400 zo/ha. Munca se organizeazăpe echipe de 10-15 lucrători. Organizarea proceselor de muncă prezintă diferite particularități în funcție de natura sistemului de cultură : în camp, în solarii, în sere etc. Activitățile ce reclamă cel mai mare consum de forță de muncă sunt cele legate de producerea răsadului și recoltatul lui, rezultând că acestea sunt verigile esentiale ale tehnologiei în ceea ce privește organizarea proceselor de muncă. Este important a se releva faptul că, în cazul producerii răsadului, pe lângă un consum mare de forță de muncă se cere și o calificare și experiență corespunzătoare.

Plantatul se efectuează manual sau mecanic. In cazul plantatului manual se recomandă organizarea executării proceselor de muncă cu lucrători specializați pe operații sau grupe de operații pentru creșterea productivității muncii. In cazul plantatului mecanizat urmează să se aleagă agregatul specific speciei de plante care face obiectul culturii. Formația de lucru cuprinde: un tractorist, 4-5 muncitori alimentatori, 3 muncitori care pregătesc răsadul si 2 muncitori pentru transportul răsadului.

Datorită caracteristicilor muncii agricole și a greutăților existente în evaluarea acesteia, a creșterii gradului de mecanizare și prin urmare a eliberării forței de muncă, numărul salariaților a cunoscut o reducere drastică în toate țările pe seama membrilor familiei de agricultori. Prin urmare, managementul muncii agricole necesită abordări specifice față de alte domenii de activitate, în care munca salariată este dominantă.

Gradul de specializare al agricultorului este inferior altor categorii profesionale, deși activitățile care trebuie să le desfășoare impun o gamă variată de cunoștințe. Statutul agricultorului față de statutul muncitorului din industrie diferă datorită muncii, insecurității acesteia, a evaluării dificile a aportului muncii la obținerea produsului, influenței condițiilor naturale etc.

Pământul (resursă naturală)

Rolul pe care pământul îl are în producția agricolă este esențial, unic și de neînlocuit, iar pentru aceasta trebuie pus în valoare astfel încât să i se mențină și chiar să-i ridice potențialul productiv. In acest sens sunt necesare acțiuni de combatere a eroziunii solurilor, extinderea suprafețelor irigate prin aplicarea de metode moderne de cultivare a pământului și creștere a animalelor și prin repartizarea teritorială a producției agricole în raport cu cerințele naturale și economice.

Prin specificul său și prin componentele sale care se regenerează, stratul fertil de sol face posibilă obținerea produselor vegetale și, mai departe, prin utilizarea unora dintre acestea în creșterea animalelor, a produselor de origine animalieră, ceea ce condiționează perpetuarea vieții pe Pământ. Natura, care constituie cadrul de formare si de existență al omului, este factor de producție originar. Pământul cuprinde : solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc. și în sens restrâns solul (fondul funciar). Astfel, potrivit unui punct de vedere, capitalul pamânt, ca atare, este introdus, alaturi de capitalul îmbunatatiri funciare, capitalul constructii si capitalul plantatii în capitalul de exploatație ca parte a celui agricol .

Un alt punct de vedere consideră pământul drept capital funciar, încorporându-i: construcțiile, ameliorarile funciare (drumuri, drenaje, irigatii etc.) si plantațiile. Se menționează, însă, că există tendințe de a separa, din ce în ce mai mult, pământul propriu -zis care este un bun nereproductibil, limitat în spatiu, care nu se uzează, deci nu se amortizează, de alte elemente constitutive ale capitalului funciar, acestea fiind supuse uzurii, se amortizează si se pot reproduce.

Capitalul funciar apartine proprietarului, el confundându -se sau nu cu cel care îl utilizează, fiind vorba, dupa caz, de punerea în valoare directă a pamântului sau de recurgere la arendare sau la închiriere pentru a realiza acest proces.

Pământul costituie cadrul general, spatiul de desfășurare a tututror activităților umane, este sursa de elemente nutritive, apă si oxigen pentru plante, animale etc., reprezintă principalul factor de productie in agricultură și este singura sursă de producere a alimentelor si a unei game largi de materii prime de origine agrosilvică.

Pământul are un caracter limitat tinzând să devină restrictiv pentru activitatea economică și este regenerabil, astfel impunându-se conservarea și utilizarea lui rațională. Acesta are o valoare economică dar și socială, care rezidă, prin efectele pe care le generează, din contribuția la asigurarea securității alimentare a populației și la formarea PIB-lui.

Unitățile agroalimentare, mai puțin cele fară pământ, au nevoie pentru activitatea pe care o desfășoară de existența acestui factor de producție, de dorit, într-o suprafață de o anumită mărime și fertilitate cât mai bună.

Dispunând de el fie în proprietate fie în folosință când e vorba de arendare, unitățile urmează să asigure punerea lui în valoare, în scopul obținerii unor rezultate de producție și economice, asigurând însă și protejarea și ameliorarea sa, răspunzând și cerințelor ecologice, ceea ce constituie o componentă a unei agriculturi durabile. Aplicarea legii fondului funciar (18/1991) a făcut ca proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice să fie predominantă.

In condițiile noii structuri de proprietate, pământul apaține unor largi categorii de unități (agenți economici) care urmează ca, în contextul unei anumite politici agrare, să-l pună în valoare.

Organizarea si utilizarea vor fi corelate cu volumul și structura cererii de produse agricole vegetale, pornind de la funcția agriculturii referitoare la asigurarea consumului alimentar al populației.

Capitalul fix și circulant

În ceea ce priveste capitalul, el se regăsește, în unitățile agricole, sub forma de: capital funciar si capital de exploatare – fix si circulant. Capitalul funciar este reprezentat de pamânt. Fată de această situație exista puncte de vedere oarecum diferite care au fost prezentate mai sus.

Capitalul de exploatare este cel care permite să se folosească potentialul productiv al pământului.

Componentele capitalului fix (tractoare, mașini etc.) se constituie în factori ficși, a căror utilizare generează cheltuieli fixe. Elementele capitalului circulant (îngrășăminte, furaje, carburanți și altele) formează factorii variabili, utilizarea acestora în producție dând naștere la cheltuieli variabile.

Procesul de consumare a capitalului fix prezintă o anumită specificitate care constă în diminuarea treptată a calităților lui tehnice și economice. Aceasta se manifestă prin fenomenul uzurii care se prezintă sub două forme :

uzura fizică, respectiv deprecierea treptată a mașinilor, echipamentelor, instalațiilor ca urmare a folosirii lor în activitatea de producție sau a acțiunii factorilor naturali ;

uzura morală, deprecierea morală sau involuntară așa cum o numea J.M.Keynes este determinată de progresul tehnic care favorizează fabricarea unor mașini și utilaje noi cu performanțe superioare celor aflate în funcțiune sau reduce prețul la care poate fi cumpărat un echipament echivalent.

Investițiile joacă un rol important în constituirea capitalului. Ele sunt de doua tipuri :

investiții nete, finanțate din venit și folosite pentru formarea de noi bunuri de capital sau de modernizarea celor existente;

investiții brute care sunt finanțate din venit și din fondul de amortizare.

Datele statistice demonstrează că în unele țări dezvoltate, contribuția amortizării la susținerea investițiilor brute depășește 60% din suma lor totală.

Neofactorii de producție

In categoria noilor factori de producție este inclusă, în primul rând, tehnologia, care este constituită din ansamblul regulilor si metodelor de combinare si transformare a materiilor prime în produse finite. Tehnologia este rezultatul proiectarii și are rolul de a defini riguros și explicit conținutul și succesiunea fazelor de prelucrare parcurse de materiale și semifabricate în cazul fabricării unui anumit produs.

Respectarea disciplinei tehnologice reprezintă o condiție de bază pentru realizarea unor produse având calitatea proiectată, in condițiile eficienței prevăzute. Tehnologiile disponibile la un moment dat formează « stocul de tehnologii » care cuprinde brevetele, licențele, proiectele, prototipurile, diagramele de flux, specificațiile operațiilor, programele pentru asistarea producției de către calculator.

Noile tehnologii sunt o sursă majoră de profit si competitivitate pentru firmele care reușesc sa le implementeze rapid si eficient.

Progresul tehologic constă în ameliorarea performanțelor producției, ca urmare a perfecționarii operațiilor de prelucrare, a gestiunii si eficienței factorilor de producție, având ca rezultat final produse care au caracteristici funcționale si estetice imbunatațite.

Ca urmare, firmele producătoare alocă sume importante pentru cercetare-dezvoltare, deoarece numai inovarea si modernizarea pot asigura competitivitate produselor asigurate.Tehnologia este în stransă corelație cu ceilalți factori de producție si în mod deosebit cu informatiile.

Trecerea de la societatea industrială la societatea informațională, legitimează recunoașterea informației ca factor de producție cu un rol deosebit de important în cazul producției asistate de calculator. Informatia de intrare într-un proces de producție este constituită din : fișe tehnice, desene de execuție, standarde, norme de consum, instrucțiuni de lucru, documentațiile privind invențiile și inovațiile, proiecte de organizare, studii de fezabilitate, rapoarte de consultanță etc.

Resursele informaționale furnizate de sectorul cuaternar au un rol fundamental în progresul economiei țărilor dezvoltate. Datorită valorii și particularității informațiilor sunt utilizate reguli specifice de gestionare, acces si protecție in concordanță cu normele internaționale.

Abilitatea intreprinzătorilor este un neofactor de producție în economiile bazate pe concurență și liberă inițiativă. În general, intreprinzatorul are capacitatea de a iniția o noua afacere sau de a iniția schimbări majore unei afaceri în curs de desfășurare, pentru a organiza crearea de produse și servicii.

Cu ajutorul abilităților sale, întreprinzatorul gestionează factorii de producție si efectuează, in funcție de scopul urmărit, alegerea, activarea si utilizarea combinată a factorilor in procesul de producție aflat sub controlul său.

Întreprinzatorul este un personaj principal la nivel microeconomic, care se caracterizează prin comportamentul său activ si inovator, precum și prin aptitudinile de administrator, investitor, manager, comerciant, negociator si supervizor. Abilitățile îi permit intreprinzătorului să sesizeze tendințele, șansele și riscurile, să elaboreze proiecte fezabile, să aibă initiativă de a promova și gestiona noi afaceri.

Libera initiativă este un factor de progres în economia contemporană, care trebuie cultivat și motivat de societate, oferind întreprizătorului șanse egale.

O societate care integrează spiritul întreprinzător în ierarhia valorii sale superioare va cultiva în mod programatic condițiile care favorizează dezvoltarea și afirmarea acestei abilități ; validând succesele, ea trebuie să fie tolerantă la eșec, oferind întreprinzătorilor șanse egale și o incitație suficient de ridicată de a-și relua tentativele de fructificare a resursei de progres care este libera inițiativă.

Proprietățile factorilor de producție :

Divizibilitatea reflectă posibilitatea factorului de producție de a se împărți în unități simple, în subunități omogene fără a fi afectată calitatea factorului de producție.

Adaptabilitatea reprezintă capacitatea de asociere a unei unități dintr-un factor de producție cu mai multe unități din alt factor de producție.

Complementaritatea reprezintă procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative ale factorilor de producție care participă la producerea unui anumit bun economic.

Substituibilitatea reprezintă posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producție printr-o cantitate determinată dintr-un alt factor, în condițiile menținerii aceluiași nivel al producției.

1.2. Eficiența economică a utilizării factorilor de producție în exploatațiile agricole

1.2.1 Principalii indicatori de exprimare a eficienței în exploatațiile agricole

Productivitatea marginală- exprimă sporul de producție obținut prin creșterea cu o unitate a factorului respectiv, în condițiile când ceilalți factori de producție rămân nemodificați.

Productivitatea marginală se calculează ca raportul dintre sporul de producție obținut(ΔQ) și creșterea cu o unitate a factorului respectiv (ΔX)

Randamentul marginal al factorilor de producție- reprezintă producția maximă ce poate fi obținută prin sporirea unui factor de producție în condițiile în care ceilalți factori de rpoducție rămân nemodificați.

Rata marginală de substituție (substituire) între doi factori de producție- reprezintă cantitatea dintr-un anumit factor necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor astfel încât producția să rămână nemodificată. Aceasta se poate calcula ca raport între diferența în plus din factorul x necesară compensării și diferența în minus care arată reducerea factorului y. Substituirea factorilor de producție într-o activitate economică trebuie făcută asfel încât producția să fie realizată cu costuri mai mici, în condițiile în care calitatea trebuie să se mențină sau să se amelioreze. Rata marginala de substituire mai poate fi calculată și ca raport între productivitatea marginală a factorului care se substituie și productivitatea marginală a factorului substituit.

Producția fizică medie pe unitatea de factor(PFM) PFM= yi/xi

Coeficientul tehnic (CT) CT = xi/yi

Producția marginală (PM) PM= yi- yi-1

Productivitatea marginală a factorului de producție: PVM= ( yi- yi-1)/ ( xi- xi-1)

Producția totală valorică (Vi) pe unitatea care produce (hectare)- este prețul valorificării produselor Vi= yi * pv

Cheltuieli totale (Ch)

Producția marginală valorică (PVM) PVM= Vi-Vi-1

Cheltuieli marginale la hectar (Chm): Chm= Chi –Chi-1

Profitul total la hectar (Pi) Pi= Vi – Chi

Rata profitului resurselor consumate Rpi= Pi/ Chi * 100

1.2.2.Randamentul factorilor de producție

Datorită interesului său de a câștiga cât mai mult, întreprinzătorul compară permanent rezultatele obținute cu factorii de producție utilizați, pentru a stabili randamentele (productivitatea) lor.

Prin productivitatea factorilor de producție se întelege eficiența cu care sunt utilizați în activitățile create de bunurile economice.

In general, productivitatea (eficiența) se determină raportând rezultatul obținut într-o perioadă de timp (an, lună, zi, oră) exprimat în unități fizice sau valorice la efortul depus, reprezentat de volumul factorilor de producție utilizați, măsurat fizic sau valoric.

Nivelul productivității se determină pentru o unitate de timp precizată, pe un muncitor sau pe un factor la nivelul subunității, unității, ramurii și al întregii economii.

Prin creșterea productivității ca urmare a îmbunătățirii calificării, organizării sau a tehnologiei, se obțin efecte mai mari cu aceleași eforturi, se reduce costul unitar, crește competitivitatea firmei și mărimea veniturilor obținute de posesorul factorilor de producție. Mărirea productivității pe ansamblul economiei naționale, are ca rezultat creșterea bunăstării națiunii, îmbunătățirea competitivității produselor, reducerea duratei timpului de muncă, creșterea nivelului de trai etc.

In general, nivelul și evoluția productivității depinde de calitatea factorilor de producție, de abilitatea întreprinzătorului, de organizarea activității economice, de motivarea și calificarea lucrătorilor și de condițiile naturale. Productivitatea globală exprimă eficiența tuturor factorilor de producție implicați în obținerea unui rezultat, în timp ce productivitatea parțială se referă la un singur factor.

La rândul său, productivitatea fiecărui factor de producție poate să fie medie, când se raportează producția la mărimea factorului avut în vedere sau marginală, dacă se împarte modificarea absolută a producției la modificarea factorului.

Legea randamentelor neproporționale : dacă o producție oarecare reclamă utilizarea a doi sau mai mulți factori de producție și dacă se adaugă progresiv aceeași doză, respectiv cantitate folosită dintr-un factor, în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbă, productivitatea marginală a factorului variabil crește până la un punct.

Pornind de la acest punct, productivitatea marginală descrește iar producția totală continuă să crească, dar cu cote din ce în ce mai mici.

1.3. Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție

In fundamentarea economică a folosirii factorilor de producție, printre instrumentele metodologice utilizate se găsesc și funcțiile de producție.

Pentru procesul de alocare și consum de factori de producție este nevoie să se cunoască acea corelație care se stabilește între factor și producție, la niveluri diferite de alocare a acestuia.

Acestă corelație poate fi privită din două puncte de vedere, și anume : din punct de vedere tehnic (producția maximă- punctul de maxim tehnic) și din punct de vedere economic (nivelul producției la care se obține cel mai mare profit în condiții date de preț al factorului și al produsului).

Aceasta înseamnă că trebuie stabilit punctul optim economic, adică limita optimă de alocare a factorului.

In acest capitol se vor studia condițiile optime de alocare și de combinare a unor factori de producție ținându-se cont de influența pe care o are consumul acestora asupra nivelului producției pe hectar, a costului la care se obține o unitate din fiecare produs și în final a profitului.

Trebuie avute în vedere următoarele probleme : alocarea optimă a unui factor de producție, combinarea optimă a doi factori de producție și repartizarea optimă a uni factor de producție, aflat în calitate limitată între mai multe produse.

Se urmărește determinarea acelui nivel de alocare a unui factor sau de combinare a doi dintre factori care să asigure cel mai mare nivel al profitului. In rândul factorilor de producție care ocupă un loc important la creșterea producției se află îngrășămintele chimice. Necesitatea uitilizării optime a acestora apare ca un proces obiectiv și având un conținut economic bine determinat.

Astfel, în prima etapă se vor determina combinațiile și dozele optime de îngrășăminte pentru fiecare cultură de legume, în funcție de anumite criterii : maximizarea producției, a beneficiului și minimizarea costurilor, dar și în condiții specifice date.

In a doua etapă se va optimiza repartizarea îngrășămintelor chimice, care se va face atât în funcție de dozele optime de îngrășăminte stabilite pe fiecare cultură în partecât și în funcție de celelalte condiții restrictive pe care procesul de producție îl impune.

1.3.1. Condițiile de alocare optimă a factorului de producție (îngrășăminte)- funcția monofactorială

Se poate spune că, la nivelul exploatațiilor agricole, procesul de fertilizare va depinde, în general de trei factori, (deoarece unitățile lucrează pe principiul de autogestionare economico-financiară) :

de prețurile de cumpărare a îngrășămintelor

de cantitățile de îngrășăminte care sunt puse la dispoziția agricultorilor de către celelalte ramuri ale producției materiale sau din import

de resursele materiale care sunt alocate de către fiecare exploatație agricolă în scopul acesta

Funcția de producție se folosește de regulă pentru rezolvarea problemelor legate de utilizarea unui factor de producție, iar în acest caz, de utilizarea rațională a îngrășămintelor chimice.

Funcțiile de producție exprimă legături funcționale care se stabilesc între producție și factorii care o determină, modul de comportare a producției la diferite niveluri de alocare a factorilor de producție, permițând atingerea nivelului optimal acestui proces, astfel încât să se realizeze un profit maxim, pentru a cărui determinare este necesară recurgerea la utilizarea funcțiilor economice- de cost și de profit. Funcția de producție, privită din punct de vedere sistemic, arată relația care apare între input reprezentat de consumul de factori precum și cheltuielile corespunzătoare acestuia si output adică producția fizică, profitul obținut. Vor exista următoarele notații :

x1, x2, …………, xn- factorul de producție(îngrășăminte)

y- rezultatul obținut

Relația funcțională dintre cele două se exprimă astfel :Y= f(x1, x2, …………, xn) cu

y- variabilă dependentă și xi- variabile independente

Se va lua un singur produs din toată gama de produse ale societății pentru care se va face analiza.

Fie un produs la care un factor – x1 este folosit într-o măsură variabilă, iar cantitățile din alți factori sunt fixe – x2,x3…………,xn.
y= f(x1/x2, x3…………, xn) expresia pe care o are funcția, unde:

y- producția fizică totală pe unitatea care produce (ha)

x1- cantitatea dintr-un factor de producție (îngrășăminte)

Pentru utilizarea funcției monofactoriale este nevoie de următoarele elemente :

factorul utilizat

cultura la care se utilizează factorul de producție

producția obținută în condiții experimentale, corespunzătoare diferitelor cantități din factorul utilizat 

costul unei unități din factorul utilizat

prețul de vânzare pe unitatea de produs

Studierea efectelor de producție și economice pe care le generează diversele doze administrate la hectar se va face înainte de utilizarea funcției de producție, de cost și de profit pentru determinarea punctului optim de alocare a factorului.

1.3.2. Combinarea optimă a doi factori de producție- funcția bifactorială

In cazul utilizării a doi factori, funcția de producție permite analiza posibilităților de combinare a lor în vederea obținerii unui anumit nivel al producției și profitului.

Dependența volumului producției (y) fațã de cei doi factori considerați variabili (x1,x2), se exprimă cu ajutorul funcției :y= f(x1,x2,/x3,….,xn), în care toti ceilalti factori ce influențeazã producția ( x3, ….., xn), sunt considerați constanți.

Pentru a evidenția acțiunea a doi factori asupra producției de castraveți, se va folosi funcția bifactorială care are forma: Y (x1,x2) = a+ b1x 1+ b11x12 + b2x 2+ b22x22 + b12x1x2 Unde:

Y- producția obținută
a – nivelul producției în condițiile neutilizării factorilor

b1b2- creșterea producției ca urmare a utilizării factorilor

b11 b22- descreșterea producției în raport cu pătratul cantităților de factori

b12- influența acțiunii conjugate a celor doi factori

Numeroasele combinarii de factori si preturile diferite ale acestora conduc la obtinerea diverselor niveluri ale producției cu costuri, desigur, diferite.

Capitolul 2

Diagnosticul economico-financiar la S.C. BERSER S.A.

2.1. Prezentarea S.C. BERSER S.A.

Denumire : S.C. BERSER S.A.

Cod fiscal/cod unic de înregistrare: R 11071651

Număr din Registrul Comerțului: J 40/9997/1998

Conducerea executivă :

director general : ing. RUSU CRISTIAN

director economic : ec. DUMITRAȘCU-NICU GHEORGHE

director mecano-energetic :ing. NIȚU VICTOR

Administratorii societații:

președinte: RUSU CRISTIAN

membru: VLAD LUMINIȚA- reprezentant S.C. LEADER INTERNATIONAL S.A.

membru: POTÂRNICHE MIRCEA-reprezentant ADS

Scurt istoric:

S.C. BERSER S.A. a luat ființă în anul 1998 prin HG620/1998 în cadrul programului de restructurare, retehnologizare și reformă lansat la nivel național în vederea rentabilizării unităților productive. Prin protocol au fost preluate de la Regia Autonomă din care s-au desprins atât dotările fixe și mobile specfice activității de producție agricolă cât și creanțele, datoriile și creditele bancare legate de activul preluat.

Serele Berceni au fost construite în anii 1968-1969 de o firmă olandeză, în 1988 acestea fiind preluate de Institutul de Cercetări Horticole pentru o perioadă de zece ani, când a demarat privatizarea la această societate.

S.C .BERSER S.A. a fost privatizată integral la finele lui 2001, firma SC LEADER International fiind in prezent actionarul majoritar, cu 82,65% din actiuni, ADS – 17,34% si 0,0008 % fiind deținute de patru persoane fizice.

Societatea a avut de la înființare statutul de societate pe acțiuni cu capital 100%de stat, acționariat sub care a funcționat până în anul 2001.

La ora actuală. S.C.BERSER S.A. este societate pe acțiuni COD 05 cu forma de proprietate majoritar privată (capital social privat românesc peste 50%) și cu capital de stat COD 26.

Obiectul de activitate al acestei societății este:

producerea de legume și flori cultivate în sere

prelucrarea produselor de seră în condiții de industrie alimentară și comercializarea acestora

vânzarea en-gros și comercializarea directă a produselor de seră

prestări de servicii privind producerea de răsaduri pentru culturi de seră și de câmp, la solicitarea producătorilor din țară

prestări de servicii de transport auto cu mijloace proprii

efectuarea de lucrări și servicii de informatică

exportul direct de produse de seră cu aprobările prevăzute de lege

Activitatea de bază a societații constă în producerea de legume în sere cu caracter intensiv COD CAEN 0112.

Produsele de bază realizate sunt tomatele și castraveții.În statutul societății este prevăzută și activitatea de producere de răsaduri de legume pentru culturi de sere și de câmp la solicitarea producătorilor din țară.

Pentru o utilizare eficientă și productivă a solului, procesul tehnologic se desfășoară în două cicluri anuale. Se aplică tehnologii moderne, cu utilizare de soiuri și hibrizi productivi, cu administare de îngrășăminte și substanțe fito-sanitare de ultimă oră.

Cultura în sere este menținută prin asigurarea parametrilor interiori optimi pentru fiecare soi cultivat în funcție de faza de dezvoltare și condițiile climatice exterioare.

Capital social în anul 2005 este prezentat în tabelul de mai jos:

Tabel nr.1

Capitalul social al SC BERSER SA în anul 2004

Cele 11 blocuri de seră existente în societate au fost date în exploatare în anii 1970-1974. Datorită folosirii îndelungate, uzura instalațiilor funcționale creează condiții de disconfort interior pentru culturi.

În această situație, societatea a dispus remedierea punctelor nevralgice pentru a se putea asigura o cultură cu un potențial productiv ridicat. Datorită tehnologiilor aplicate precum și dotărilor de care dispune, producția obținută în ultimii trei ani se înscrie pe o curbă evolutivă.

Cifra de afaceri realizată în perioada 2003-2005 se prezintă în tabelul următor :

Tabel nr.2

Cifra de afaceri în perioada 2003-2005 la SC BERSER SA

Pentru 2006 s-a realizat o creștere a cifrei de afaceri cu circa 20%, pană aproape de 150 de miliarde lei, si, conform datelor preliminare, o dublare a profitului brut, de la 7 miliarde anul trecut la 15 miliarde lei în 2006.

II.2. Analiza resurselor societății

II.2.1. Analiza resurselor materiale

S.C BERSER S.A. dispune de amplasamentul din București- sector 4 unde este situat și sediul central și unde desfășoară cea mai mare pare parte a activității pe 29,9 ha sere calde. Societatea comercială mai are în exploatare și Punctul de sere de la Ișalnița din județul Dolj comuna Almaj unde sunt amplasate 3,15 ha sere reci.

Suprafața de teren de 49,3 ha atribuită la înființare prin H.G. 620/1998 are următoarele categorii de folosință :

Tabel nr.3

Suprafața de teren pe categorii de folosință la SC BERSER SA

Suprafața de 33,05 ha sere este utilizată 100% lucrând în regim de :

Sere calde (București) – 2 cicluri anuale

Sere reci (Ișalnița) – 1 ciclu prelungit

Suprafața de 7,53 ha teren cu alte destinații agricole este utilizată :

Ogor 6,18 ha (București) pregătit pentru culturi de câmp

1,35 ha (Ișalnița) ocupat cu spații de deservit a serelor : alei, rețele, canale pluviale etc

Pentru amplasamentul din București, societatea dispune de toate dotările necesare unei desfășurări fluente a procesului tehnologic, și anume :

11 trupuri de seră totalizând 29,9 ha din construcție metalică cu închideri de sticlă prevăzute cu instalații de încălzire centralizată, instalații de irigare prin picurare automatizate, ventilație și iluminat

4 sedii de fermă amenajate cu birouri, vestiare, grupuri sanitare

hală de sortare cu stocare temporară la frig

depozite de ambalaje

ateliere mecanice

corpuri administrative

sector fitochimizare

cantină sicială cu sală de mese, spații pregătire, depozitare frigorifică

De asemenea, se dispune de toate sursele de utilități necesare întreținerii procesului tehnologic precum urmează :

centrală termică proprie automatizată cap. 80GCal/h

posturi de transformare cu consumuri de energie electrică contorizată cap. 2×630 KVA+ 1 x 400 KVA

rezervoare de acumulare apă industrială pentru irigarea culturilor cap. 2 x 500 mc + 1 x 1000 mc racordate la rețeaua orășenească și la foraje proprii și prevăzute cu stații de pompare

racorduri la rețelele orășenești de gaze naturale, apă potabilă și canalizare

Pentru o bună organizare a lucrărilor agricole s-a completat parcul de mașini și utilaje specifice domeniului de activitate, echipându-se toate sectoarele cu dotări dotări moderne cu randament superior. Se dispune la ora actuală de : tractoare agricole, tractoare universale, mașini de săpat solul, mașini de mărunțit solul, mașini de combatere, remorci de tractor și auto, presă balotat paie, macara, încărcător hidraulic.

Pentru sortarea și ambalarea produselor de seră, societatea este dotată cu :

mașină de sortat castraveți

mașină de ambalat castraveți

mașină de sortat tomate

transpalete electrice

cântare basculă

electrostivuitoare

motostivuitoare

Atât construcțiile și instalațiile precum și dotările tehnologice au fost folosite la maximum în ultimii 3 ani.

Starea tehnică a principalelor elemente primordiale este bună prin folosirea lor corectă și prin întreținerea specifică efectuată.

2.2.2. Analiza resurselor umane

Expresia resurse umane adecvate se referă la persoanele dintr-o organizație care își aduc o importantă contribuție la indeplinirea obiectivelor sistemului de management.

Această contribuție este reprezentată de productivitatea pe care o au in posturile pe care le dețin. Resursele umane adecvate sunt persoanele dintr-o organizație care își aduc o importantă contribuție la indeplinirea obiectivelor sistemului de management.

Pe categorii socio-profesionale și din punct de vedere al pregătirii, situația înregistrată la S.C. BERSER S.A. este următoarea:

Tabel nr.4

Situația personalului la SC BERSER SA pe categorii de studii

Viabilitatea economica a firmei este dependentă de volumul, structura si eficiența utilizării resurselor materiale, financiare si umane.

Resursele umane pot fi abordate din doua puncte de vedere, pe de o parte cel de mărime si structură și pe de alta parte, de pe poziția eficienței utilizării personalului.

În tabelul următor se prezintă structura personalului pe categorii de salariați în funcție de vârstă și sex.

În vederea utilizării raționale a forței de muncă și realizarea unor indici superiori ai productivității muncii la S.C. BERSER S.A. numărul total de persoane calificate și necalificate este stabilit în funcție de volumul de producție ce urmează a fi obținut, de nivelul de înzestrare tehnică a muncii, de calitatea materiilor prime utilizate în procesul de producție etc.

Tabel nr.5

Structura personalului în funcție de vârstă și sex la SC BERSER SA

Din acest tabel se observă că cea mai mare pondere, de 59,7% în totalul personalului o ocupă grupa de vârstă 31-40 ani, iar cea mai mică pondere o au persoanele cu vârstă mai mare de 60 ani.

Pentru asigurarea cu forță de muncă calificată această unitate pregătește lucrători în rețeaua de învățământ existentă întocmind contracte în acest sens.

Cu tot specificul profesional al personalului care lucrează în acestă societate, indiferent de numărul lor, gruparea pe anumite categorii se aliniazã normelor din celelalte ramuri naționale.

2.3. Analiza activității financiare

Din tabelul de mai jos, în care se prezintă structura activului bilanțier la S.C. BERSER S.A. se observă o scădere a acestuia în perioada analizată, de la 80.008.154 mii lei în 2003 la 78.815.432 mii lei ( cu 98,5%), scăderea fiind de 1.192.722 mii lei datorită modificării valorii stocurilor de la 21.675.434 mii lei în anul 2003 la 15.932.945 mii lei în anul 2005 adică 5.742.489 mii lei ( cu 73,4%).

Tabel nr.6

Structura activului la SC BERSER SA -mii lei-

Din tabelul următor în care este prezentată structura pasivului bilanțier al S.C. BERSER S.A., se observă o scădere a datoriilor, de la 78.676.498 mii lei cât erau în anul 2003 la 70.659.600 mii lei adică 8.016.898 mii lei în anul 2005.

Și capitalurile proprii s-au modificat, astfel că de la 1.331.656 mii lei în 2003 au ajuns la 8.155.832 mii lei în anul 2005, crescând cu 6.824.176 mii lei.

Tabel nr.7

Structura pasivului la SC BERSER SA -mii lei-

2.3.1. Analiza veniturilor și cheltuielilor la S.C. BERSER S.A.

Aprecierea eforturilor, efectelor și a eficienței economice de ansamblu ale activității oricărui agent economic este redată prin intermediul cheltuielilor, veniturilor și a profiturilor.

Tabel nr.8

Evoluția veniturilor și a cheltuielilor la S.C. BERSER S.A. -mii lei-

Cheltuielile totale au avut o evoluție în prețuri curente, proporțională cu evoluția veniturilor.

Se observă o evoluție ascendentă a veniturilor societății în perioada analizată 2003-2005 astfel că de la valoarea de 99456332 mii lei a celor totale, se ajunge în anul 2005 ca nivelul acestora să fie de 116413292 mii lei, crescând cu 17%.

Veniturile din exploatare într-o societate agricolă au proporția cea mai mare în totalul veniturilor, fiind de 88890582 mii lei în 2003 și ajungând în 2005 la valoarea de 100746352 mii lei, o creștere de 13%.

Dacă în totalul veniturilor ponderea cea mai mare o au veniturile din exploatare, la fel se întâmplă cu cheltuielile pentru exploatare, fiind de 52564342 mii lei în 2003 și ajungând la 80165332 mii lei în 2005.

Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor o au cheltuielile de exploatare, apoi cheltuielile excepționale si în cele din urmă cele financiare.

Pentru a se pune în evidență faptul că societatea a lucrat în câștig în perioada analizată 2003-2005, se va calcula nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale:

Tabel nr.9

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri

Din tabel se observă că societatea cheltuit mai mult în anul 2005 fata de anul 2003 deoarece cheltuielile totale la 1000 lei venituri au crescut cu 226,2 lei.

Profitul brut precum si cel net al exercițiului la S.C. BERSER S.A. pentru perioada 2003-2005 sunt prezentate în următorul tabel:

Tabel nr.10

Profitul brut și net la S.C. BERSER S.A. -mii lei-

Profitul brut în anul 2005 ar fi fost mult mai mare față de anul 2004, dar societatea a avut de achitat laAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAS) o sumă de 4,4 miliarde lei în urma achiziției unei centrale termice.

Investițiile realizate de SC Berser SA în 2005 au atins aprope 5.000.000 mii lei, fiind destinate cu precădere modernizării sistemelor de ventilație și etanșeizare, pentru modernizarea spațiilor de depozitare si de prerăcire a marfii destinate exportului, dar și pentru achizitionarea de mașini si utiliaje de combatere a dăunătorilor.

Pentru anul 2006 au investit peste 10.000.000 mii lei în stațiile de climatizare, vaporizare si de producere a bioxidului de carbon.

2.3.2. Analiza rentabilității la S.C. BERSER S.A.

Acestă analiză se va efectua pe baza următorilor indicatori de rentabilitate :

marja de profit (Mp):

Mp= *100

rata rentabilității financiare (Rrf):

Rrf= *100

rata rentabilității activelor totale (Rrat):

Rrat=*100

rata rentabilității generale (Rrg):

Rrg= *100

Tabel nr.11

Structura indicatorilor de rentabilitate la SC BERSER SA -%-

Nivelul maxim pe care marja de profit îl are este în anul 2004, de 54,61%, scăzând în anul 2005 la 5,98 datorită scăderii profitului net. Societatea a utilizat acest câștig pentru a schimba structura de producție, a realizat investiții pentru modernizare și retehnologizare.

Deși cheltuielile totale au crescut constant în cei 3 ani de analiză, în anul 2004 s-a înregistrat o diminuare importantă a ratei rentabilității generale față de nivelurile anilor 2003 și 2002. Astfel, că de la 30,8% cât era în anul 2003, a devenit 49,7% în 2004, ca în anul 2005 să fie de 6,9%. Cu toate acestea, în 2003, rata rentabilității generale a înregistrat valoarea cea mai înaltă în perioada analizată.

Pe piata romanească a legumelor de seră, societatea deține o cotă de 14-15% in momentul de față, principalii competitori fiind SC Leoser, SC Sere Codlea, Sc Sere Brasov, RAAPS-Pipera.

Structura producției la S.C. BERSER S.A. pentru perioada analizată 2002-2004 se prezintă în tabelul urmator :

Tabelul nr.12

Structura producției la SC BERSER SA

Evoluția producției totale de legume la S.C. BERSER S.A. este prezentată în imaginea următoare  :

Diferența de suprafată 1,5 ha care apare în fiecare an al perioadei analizate este folosită la cultivarea răsadurilor (1,24 ha) și pentru cultivarea florilor in ghivece si a plantelor de apartament (0,26 ha).

In perioada actuală se dorește renuntarea la la cultivarea acestora, suprafața fiind menținută pentru cultivarea florilor precum fresia, strelizia si crizanteme.

Din tabel se poate observa o evoluție ascendentă a producției totale de legume pentru perioada analizată, astfel că de la 5.932,4 tone cât era în anul 2003 a ajuns la 6633,8 tone în anul 2005.

Pentru anul 2006, S.C. BERSER S.A. a avut o producție totală de legume în jur de 7500 tone, creșterea fiind de peste 800 tone fată de anul 2005.

Capitolul 3

Structura factorilor de producție utilizați la S.C.BERSER S.A.

3.1. Eficiența economică a utilizării capitalului

În calculul eficienței economice în cadrul unei întreprinderi, de o deosebită importanță este eficiența utilizării capitalului fix și a capitalului circulant.

Analiza eficienței capitalului într-o exploatație agricolă se realizează prin urmărirea productivității celor două componente ale acestuia și anume : capitalul fix și capitalul circulant.

3.1.1. Eficiența economică a utilizării capitalului fix

Pentru a exista o bună organizare a lucrărilor agricole în cadrul societății s-a completat parcul de mașini și utilaje specifice domeniului de activitate, astfel ca, s-au achipat toate sectoarele cu dotări dotări moderne si randament superior.

In prezent, S.C. BERSER S.A. dispune de următoarele utilaje : tractoare agricole, tractoare universale, mașini de săpat solul, mașini de mărunțit solul, mașini de combatere, remorci de tractor și auto, presă balotat paie, macara, încărcător hidraulic ; iar pentru sortarea și ambalarea produselor de seră, societatea este dotată cu :mașină de sortat castraveți, mașină de ambalat castraveți, mașină de sortat tomate, transpalete electrice, cântare basculă, electrostivuitoare, motostivuitoare.

In perioada analizată, 2003-2005, S.C. BERSER S.A. a folosit construcțiile și instalațiile precum și dotările tehnologice la maximum, iar starea tehnică a principalelor elemente primordiale este bună prin utilizarea lor corectă și întreținerea specifică efectuată.

EKF= * 100

Eficiența (productivitatea ) utilizării capitalului la S.C. BERSER S.A., calculată ca raport între valoarea producției obținută și valoarea capitalului fix pentru perioada 2003-2005 este prezentată în tabelul de mai jos :

Tabelul nr.13

Eficiența utilizării capiatalului fix la SC BERSER SA -mii lei-

Evoluția productivității capitalului fix la acestă societate este prezentată în imaginea de mai jos :

Se observă o creștere a productivității capitalului fix deoarece producția totală a crescut în anul 2005 cu 701400 kg fata de anul 2003, iar capitalul fix a fost menținut aproape la aceleași valori in perioada analizată.

Eficiența capitalului fix se mai poate calcula si folosind formulele din următorul tabel :

Tabelul nr.14

Eficiența utilizării capitalului fix la SC BERSER SA – mii lei –

Avand în vedere eforturile financiare solicitate de creșterea înzestrării tehnice, ca si nivelul cheltuielilor de exploatare pe care le generează este necesar să se urmărească folosirea eficientă a tractoarelor și mașinilor agricole, și în general, a întregului capital fix.

3.1.2. Eficiența utilizării capitalului circulant

Orice întreprindere pentru a-și desfășura activitatea, necesită pe lângă capitalul fix și capital circulant. În acest sens activele circulante reprezintă plasamentele de capital pe termen scurt, mai mic de un an, în elemente necesare desfășurării neîntrerupte a procesului de producție sau comercializare a unității economice.

Mijloacele circulante se epuizează pe perioada unui ciclu economic iar sumele investite se recuperează prin vânzarea și încasarea producției și vor fi reintroduse în următorul ciclu economic.

Activele circulante cuprind stocurile, creanțele, titlurile de plasament și valori de încasat, disponibilități bănești în conturi la bănci și în casierie.

În tabelul următor se prezintă evoluția eficienței activelor circulante în funcție de profitul brut și net pe perioada studiată:

Tabel nr.15

Eficiența capitalului circulant la SC BERSER SA – mii lei –

In imaginea de mai jos este prezentată evoluția pe care a avut-o eficiența netă a activelor circulante la societatea analizată:

În calculul eficienței economice în cadrul unei întreprinderi, de o deosebită importanță este eficiența utilizării capitalului fix și a capitalului circulant.

Astfel, eficiența utilizării capitalului fix se calculează prin raportarea profitului brut sau net la valoarea medie anuală a capitalului fix înmulțit cu 1000. In acest caz eficiența capitalului fix reflectă profitul brut sau net ce revine la 1000 lei capital fix.

3.2. Eficiența utilizării forței de muncă

Productivitatea în toate organizațiile este influențată de modul in care interactionează și se combină resursele umane pentru a folosi toate celelalte resurse ale sistemului de management. Factori cum ar fi pregatirea, varsta, experienta la locul de muncă si nivelul de educație formală joacă un rol în stabilirea compatibilității persoanei cu o anumită organizație.

Structural, numărul de personal a înregistrat următoarea situație la S.C. BERSER S.A.:

Tabel nr. 16

Structura personalului și productivitatea acestora la SC BERSER SA

Evoluția productivității totale a muncii la S.C. BERSER S.A. este prezentată mai jos:

Se observă că în intervalul de timp 2003-2005 a crescut numărul personalului angajat la S.C. BERSER S.A., astfel că de la 278 angajați în anul 2003, s-a ajuns ca în anul 2005 să fie 349 angajați, astfel crescând numarul lor cu 71 de persoane.

Productivitatea muncii, atat cea totală cât și cea a muncitorilor direct productivi este în scădere în perioada analizată datorită faptului că a crescut numărul de persoane angajate, dar producția obținută nu a avut o evoluție direct proporțională cu trendul lor.

Analiza productivității muncii la SC BERSER SA mai poate fi făcută și prin utilizarea producției exercițiului calculată pe muncitor (respectiv pe o persoană), cât și pe unitatea de timp de muncă.

După cum se cunoaște, indicatorii productivității muncii, calculați pe timpul de muncă, reflectă o legătură directă între efect și masa timpului consumat (efort).

Indicatorii calculați ca raport al producției exercițiului la numărul de muncitori sau personal sunt afectați de gradul de utilizare a fondului de timp de muncă.

Tabel nr.17

Indicatori ai productivității muncii

Din comparația indicilor productivității muncii la nivel de muncitor și de persoană, se poate observa că primul are o valoare mai mare, ceea ce atestă preocupările permanente ale conducerii exploatației pentru creșterea gradului de mecanizare și tehnologizare a proceselor de producție, pentru perfecționarea organizării producției și a muncii, pentru perfecționarea actului de conducere în sine etc., și pe această bază a reducerii timpului de muncă necesar efectuării diverselor lucrări agricole, precum și a numărului de muncitori (mai ales zilieri).

Productivitatea muncii, calculată pe baza producției în expresie valorică,permite reflectarea integrală, la scară de exploatație, atât a nivelului mediu general al său, cât și a gradului de eficiență economică a forței de muncă, respectiv timpul de muncă total consumat într-un exercițiu financiar – ca efort, și producția valorică realizată în această perioadă – ca efect economic legat prin mecanismele specifice agriculturii de acest efort.

Concluzia care se desprinde este aceea că managementul exploatației s-a preocupat pentru raționalizarea și eventual reducerea unor elemente componente ce se „interpun”.

Indicele productivității zilnice a muncii nu este mai mare decât cel al

productivității orare a muncii, ceea ce înseamnă că nu au existat pierderi de ore de muncă în timpul zilelor de muncă (pe o zi persoană) datorită unui management și unui sistem informațional bine definit care pot contribui la o sporire corespunzătoare a volumului producției exercițiului și vândute, iar pe această cale, și la o creștere a productivității muncii.

Creșterea productivității muncii în exploatațiile agricole presupune asigurarea condițiilor optime de utilizare a resurselor umane și materiale în conformitate cu structura și tehnologiile proiectate în vederea realizării obiectivelor propuse .

3.3.3. Eficiența utilizării pamântului

Cel mai important factor de producție în agricultură îl constituie pământul. La S.C. BERSER S.A.

Fondul funciar care aparține societății este de 29,90 ha sere pentru București. Din acesta, diferența de suprafată de 1,5 ha este folosită la cultivarea răsadurilor (1,24 ha) și pentru cultivarea florilor in ghivece si a plantelor de apartament (0,26 ha) la care în perioada actuală se dorește renuntarea la la cultivarea acestora, suprafața fiind menținută pentru cultivarea florilor precum fresia, strelizia si crizanteme.

Cunoscând cantitatea de legume produse de societate și suprafața pe care se cultivă acestea, se poate calcula productivitatea fondului funciar.

Astfel, avem tabelul următorul tabel în care este prezentată productivitatea pământului la S.C. BERSER S.A.:

Tabel nr.18

Productivitatea pământului

Din tabel , precum și din imaginea de mai sus se observă o modificare ascendentă a productivității pământului, ceea ce este un lucru satisfăcător pentru societate, astfel de la 198308,02 kg/ha ce puteau fii obținute în 2003, s-a ajuns ca în anul 2005 să se obțină 221866,22 kg/ha, fiind o crestere cu 23558,2 kg.

Productivitatea pământului într-o exploatație agricolă este foarte important deoarece aceasta reflectă cât de eficient este fondul funciar al sociatății, iar dacă este scăzută , la fel va fi si producția, respectiv profitul.

Pentru a crește producția și a folosi eficient utilajele si forța de muncă, S.C. BERSER S.A. realizează o fertilizare corespunzătoare a culturilor.

Cele mai utilizate îngrășăminte sunt cele pe bază de azot deoarece au acțiune rapidă asupra plantei, fapt pentru care acestea sunt administrate cu puțin timp înainte de semănat cât și în perioada de vegetatie a plantelor.

Se va continua și in 2006 menținerea la cote ridicate a calității legumelor de la Berser SA, acestea fiind cultivate pe sol, cu ingrășământ natural, acreditate de laboratoarele de specialitate, cota de compuși reziduali (nitrați și nitriți) fiind intre 10-30 % din limitele admise de normele romanesti si cele internationale.

Neofactorii la SC BERSER SA : progresul tehnic, inovația, resursele informaționale.

Aceștia nu pot fi separați de factorii “clasici” întrucât acționează prin intermediul și împreună cu aceștia potențându-i și îmbunătățindu-le substanțial performanțele.

Dintre modalitățile de creștere a performanțelor economice se numără:

Îmbunătățirea stucturii de producție

Imbunătățirea calității produselor prin realizarea de investiții, ceea ce s-a și realizat la această societate

Perfecționarea personalului

Reducerea cheltuielilor prin folosirea rațională a factorilor de producție

Printre punctele forte ale societății se află: utilizarea semintelor și răsadurilor de bună calitate, respectarea stictă a tehnologiilor specifice fiecărei culturi de legume, recoltarea la timp și stocarea acestora în locuri special amenajate care să le pastreze în condiții optime pentru consum și procesare și asigurarea condițiilor pentru o desfacere rapidă legumelor obținute.

Capitolul 4

Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție

Pentru realizarea otimizării procesului de alocare și combinare a factorilor de producție la S.C. BERSER S.A. se vor folosi cele trei metode cunoscute și anume :

Metoda variantelor

Funcția monofactorială (analiza influenței unui singur factor de producție asupra nivelului producției de castraveți lungi obținuți la hectar)

Funcția bifactorială (analiza influenței a doi factori de producție asupra cantității de castraveți obținuti la hectar)

4.1. Metoda variantelor

Studierea efectelor de producție și economice pe care le generează diversele doze administrate la hectar se va face înainte de utilizarea funcției de producție, de cost și de profit pentru determinarea punctului optim de alocare a factorului.
Se consideră următoarele doze de îngrășăminte chimice, și anume azot, pentru cultura castravetelui, în scopul observării producției obținute după ce acestea au fost administrate.

Tabel nr.19

Administrarea îngrășămintelor și producțiile obținute

Se observă că în sere consumul de îngrășăminte este ridicat, și datorită faptului că în perioada rece se consumă multă energie termică pentru încălzire.

Prețul de cumpărare al factorului x este : PX= 6000 lei/kg

Prețul de vânzare al produsului castraveți lungi este : PY= 10.000 lei/kg

Se pot studia mai întâi de a trece la utilizarea funcției de producție, cost și profit, efectele de producție și economice pe care le generează diversele doze administrate la hectar .

De aceea, se vor calcula :

Producția fizică medie pe unitatea de factor- PFM

PFM=

Coeficientul tehnic (CT)

CT =

Producția marginală (PM)

PM= yi- yi-1

Productivitatea marginală a factorului de producție:

PVM= ( yi- yi-1)/ ( xi- xi-1)

Producția totală valorică (Vi) pe unitatea care produce (hectare)- este prețul valorificării produselor

Vi= yi * pv

pv- prețul de vânzare pe unitatea de produs (10.000 lei/kg)

Cheltuieli totale (Ch):

Ch1= 612000000 lei

Ch2= 657000000 lei

Ch3= 1010000000 lei

Ch4= 1220000000 lei

Ch5= 1278000000 lei

Ch6= 1212000000 lei

Ch7= 1170000000 lei

Producția marginală valorică (PVM)

PVM= Vi-Vi-1

Cheltuieli marginale la hectar (Chm):

Chm= Chi –Chi-1

Chi- cheltuieli la hectar aferente variantei i

Chm1= 0 lei

Chm2= Chm3= Chm4= Chm5= Chm6= Chm7= 14000000

Profitul total la hectar (Pi)

Pi= Vi – Chi

Rata profitului resurselor consumate

Rpi= Pi/ Chi * 100

Tabel nr.20

Indicatori ai efectelor aplicării dozelor de îngrășăminte :

Prin metoda aceasta a variantelor trebuie determinate nivelurile maxime ale producției, profitului și ratei profitului.

Evoluția producției fizice medii este exprimată în imaginea următoare :

Astfel producția maximă este de 687,5 kg/ ha castraveți lungi, obținându-se un profit la hectar de 372000 mii lei / ha și o rată a profitului de 27,1 %.

Din acestă analiză a evoluției indicatorilor calculați, reies rezultate pozitive obținute în urma aplicării primei doze de îngrășământ, iar apoi urmează o creștere a acestora într-o proporție mai mică însă.

Producția fizică medie atinge nivel maxim 687,5 kg castraveți lungi atunci când se aplică a cincea doză de îngrășământ, si anume 240 kg N/ha, după care începe să scadă. Producția marginală atinge nivelul maxim de 35000 kg castraveți lungi atunci când doza de aplicare a îngrășământului este de 125 kgN /ha după care scade.

In fucție de producțiile fizice medii se obțin următoarele evoluții ale veniturilor:

Profitul la hectar are nivelul cel mai ridicat la aplicarea dozei de 175 kg N/ha, având valoarea de 372000 mii lei/ ha, iar nivelul cel mai scăzut al acestuia se găsește în dreptul valorii de 0 kg/ha de îngrășăminte, obținându-se 178000 mii lei/ha.

Evoluția profiturilor la hectar în urma aplicării dozelor de îngrășăminte de azot:

Prin metoda aceasta a variantelor trebuie determinate nivelurile maxime ale producției, profitului și ratei profitului.

In tabelul de mai sus aceste valori maxime apar în dreptul aplicării dozei de îngrășăminte de 175 kg/ha pentru castraveții lungi.

Din analiza evoluției celor doi factori rezultă rolul foarte important pe care îl are aplicarea dozelor ascendente de îngrășământ, creșterea acestora scăzând utilitatea acestui factor de producție , lucru pe care îl arată și rezultatele viitoare.

Profitul la hectar are nivelul cel mai ridicat la aplicarea dozei de 240 kg N/ha, având valoarea de 372000 mii lei/ ha, iar nivelul cel mai scăzut al acestuia se găsește în dreptul valorii de 0 kg/ha de îngrășăminte, obținându-se 178000 mii lei/ha.

In concluzie, se apreciază că aplicarea dozei de 60 kg/ha îngrășăminte pentru cultura castraveților este benefică pentru acesta, însă, rezultatele economice cele mai importante se obțin în momentul aplicării dozei de 240 kg/ ha de îngrășământ.

Aceasta rezultă din analiza acestor indicatori care arată importanța pe care o are utilizarea rațională a factorului reprezentat de îngrășământul chimic pe baza de azot.

Se mai poate observa și faptul că la valoarea dozei unde profitul este cel mai mare nu se oferă posibilitatea determinării riguroase a acestuia.

4.2. Optimizarea procesului de alocare și combinare a factorilor de producție- funcția monofactorială

In acest caz se va recurge la utilizarea funcției de producție, și apoi, a celei a costului și profitului. Reprezentarea grafică a datelor din tabelul de mai jos va folosi la determinarea tipului de funcție ce caracterizează acestă situație.

Tabel nr.21

Administrarea îngrășămintelor și producțiile aferente acestora

Curba care apare reprezentată în graficul de mai sus se poate aproxima sub forma unei parabole exprimată printr-o funcție de gradul al doilea având următoarea expresie:

Y= a + bx +cx2

Folosind metoda celor mai mici patrate se vor determina valorile parametrilor a, b, c.

Se va rezolva următorul sistem de ecuații:
na + bΣx + cΣx2= Σy

aΣx + bΣx2 + cΣx3 = Σxy

aΣx2 + b Σx3+ cΣx4 = Σx2y

Din acest sistem au rezultat următoarele valori ale parametrilor:

a=120179

b= 12130

c= -25,5

Astfel, funcția va fi următoarea:

Y= 120179+ 12130x – 25,5 x2

Acestă funcție se va analiza , urmărindu-se astfel aflarea dozei care asigură cea mai mare producție la hectar – maximul tehnic MT și a celei care permite obținerea celui mai mare profit- optim economic OE.

Maximul tehnic se obține prin anularea derivatei întâi a funcției deoarece factorul se va aloca până când producția marginală este 0.

Aceasta înseamnă că alocarea în continuare a factorului nu mai duce la creșterea producției.

Y’= 0

12130–51x = 0

x =237,81 kg N/ha

Aceasta este cantitatea de factor care asigură cel mai mare nivel al producției la hectar.

YMT=158319,3 kg/ha

Pentru a analiza funcția din punct de vedere economic , acesta se transformă din expresie fizică în expresie valorică, prin înmulțirea cu prețul unitar al produsului.

Py = 10000 * (120179+ 12130x – 25,5 x2)

Py = 1201790000 +1213000000 x – 362000 x2

(Py )’=1213000000 – 255000 x

Se va egala expresia cu prețul de achiziție a factorului de producție:

(Py )’= 6000

1213000000 –510000 x = 6000

x= 238,99 kg N/ha

Acestă valoare reprezintă doza de îngrășământ corespunzătoare optimului economic, adică nivelului cel mai ridicat al profitului.

Pentru a se calcula profitul (P) în punctul de optim economic se scrie funcția acestuia:

P = Ypy – Cht unde:

Ypy- funcția de producție exprimată valoric

Cht- funcția cheltuielilor

Cht= x1 * p x1 +K

K- cheltuielile cu factorii de producție constanți

P = (1201790000 +1213000000 x – 255000 x2) – (6000x + 78000000)

P’ = – 2200 x2 + 4026000 x + 1119964000

P’= 4026000 – 4400 x

P’= 0

Pentru x= 238,99 kg N/ha profitul va fi următorul:

P = 1461859000 lei

Din tabelul anterior se observă că, odată cu depășirea nivelului de 240 kg N/ha rezultatele economice încep să scadă datorită folosirii iraționale ale acestui factor de producție.

Se aplică legea randamentelor neproporționale și anume: dacă o producție oarecare reclamă utilizarea a doi sau mai mulți factori de producție și dacă se adaugă progresiv aceeași doză, respectiv cantitate folosită dintr-un factor, în timp ce cantitatea altor factori nu se schimbă, productivitatea marginală a factorului variabil crește până la un punct. Pornind de la acest punct, productivitatea marginală descrește iar producția totală continuă să crească, dar cu cote din ce în ce mai mici.

4.3.Combinarea optimă a doi factori de producție- funcția bifactorială

In cazul utilizării a doi factori, funcția de producție ne permite analiza posibilităților de combinare a lor în vederea obținerii unui anumit nivel al producției și profitului.

Astfel, pentru S.C.BERSER S.A. se vor avea în vedere aceleași valori la dozele pentru îngrășăminte chimice la care se va adăuga apa pentru irigat, care în combinație cu azotul crește producția.

Dependența volumului producției (y) fațã de cei doi factori considerați variabili (x1,x2), se exprimă cu ajutorul funcției :

y=f(x1,x2,/x3,….,xn), în care toti ceilalti factori ce influențeazã producția ( x3, ….., xn), sunt considerați constanți.

Pentru a evidenția acțiunea îngrășămintelor pe bază de azot combinate cu apa pentru irigații asupra producției de castraveți, se va uitliza funcția bifactorială care are forma:

Y (x1,x2) = a+ b1x 1+ b11x12 + b2x 2+ b22x22 + b12x1x2

Irigarea castraveților se realizează aproape săptămânal , pentru această cultură fiind necesari 8000 l/ha.

Numeroasele combinarii de factori si preturile diferite ale acestora conduc la obtinerea diverselor niveluri ale productiei cu costuri, desigur, diferite.

Factorii utilizati: îngrășăminte pe bază de azot și apă de irigații

Produsul la care se utilizează factorii respectivi: castraveți

Producția obținută, corespunzătoare diverselor combinații ale factorilor:

Tabel nr. 22

Combinarea celor doi factori și producțiile obținute

Costul unei unități din factorul:

Ingrășăminte chimice pe bază de azot este 6000 lei/kg (x 1)

Apa pentru irigații: 7800 lei/m3 –( x2)

Prețul de vânzare al unui kg de castraveți este 10000 lei.

Forma funcției de producție este:

Y (x1,x2) = a+ b1x 1+ b11x12 + b2x 2+ b22x22 + b12x1x2

Unde:

Y- producția obținută

a – nivelul producției în condițiile neutilizării factorilor

b1, b2- creșterea producției ca urmare a utilizării factorilor

b11, b22- descreșterea producției în raport cu pătratul cantităților de factori

b12- influența acțiunii conjugate a celor doi factori

In urma calculelor temeinice care s-au efectuat, a rezultat următoarea funcție de producție pentru evidențierea acțiunii celor doi factori asupra culturii castraveților:

Y= 112000 + 1,871* x 1 – 0,2*x12 + 3,5* x 2 – 0,00009* x22 + 0.007* x1x2

Se vor determina cantitățile din cei doi factori care asigură din punct de vedere tehnic cea mai mare producție (MT).

Maximul tehnic se atinge atunci când derivatele parțiale ale funcției în raport de x 1 și x 2 sunt nule:

y

–– = 0

x1

y

–– =0

x2

Rezolvând sistemul se obțin valorile lui x1 si x2 care asigurã MT. ,și anume :

x1= 238,7 kg N/ha

x2= 2553 m3 / ha

Prin înlocuirea lor în forma concretã a funcției se stabilește producția în punctul de MT.

Producția maximă va fi următoarea după înlocuirea celor doi factori:

Y= 164326,98 kg/ ha

Funcția veniturilor :

Y*py= 10000 *(38000 + 18,71* x 1 – 0,2*x12 + 3,5* x 2 – 0,00009* x22 +

+ 0.007* x1x2)

Y*py= 380000000+ 187100 x 1+ 2000 x12+ 35000 x 2+ 0,9 x22+ 70 x1x2

Din punct de vedere economic, se determinã cantitãtile din cei doi factori ce asigurã profitul maxim.

Acest lucru are loc atunci când derivatele partiale în raport cu x1 si x2 ale functiei în expresie valoricã sunt egale cu pretul factorilor x1, respectiv, x2:

y

–– x py= p x1

x1

y

–– x py= p x2

x2

3748200 + 8000 x 1+ 140 x2 = 6000

700000 + 31,6 x2 + 140 x1 = 7800

x1= 236,8 kg N/ha

x2= 2543,27 m3/ ha

Producția în acest punct va fi :

Y= 160736,34 kg/ ha

Rezolvand sistemul se obțin valorile lui P care asigura OE .

Prin înlocuirea lor în expresia fizică a funcției se obține producția în punctul de OE.

Pentru calculul profitului se scrie funcția acestuia:

P= Venituri- Cheltuieli

P = f(x1,x2) • py – (px1 • x1 + p x2 • x2 + k), în care:

f(x1, x2) • py -functia de productie în expresia valoricã;

py – prețul unității de produs;

(px1 • x1 + px2 •x2+k) – functia cheltuielilor;

px1 , px2 – prețul unitar al factorului x1,respectiv al lui x2.

P= 2240000000+ 374200 x 1+ 4000 x12+ 70000 x 2+ 1,8 x22+ 140 x1x2

– (6000 x 1+ 7800 x 2 + 9800000 )

P= 19267088 lei/ha

Din analiza efectuată în acest subcapitol , se observă faptul că, cantitățile din factorii de producție alocate : îngrășăminte chimice pe bază de azot și apa pentru irigații, x1 respectiv x2 sunt mai mari în cazul maximului tehnic x1= 238,7 kg N/ha și x2= 2553 m3 / ha decât în cel al optimului economic și anume : x1= 236,8 kg N/ha x2= 2543,27 m3/ ha.

Producția care corespunde maximului tehnic 164326,98 kg/ ha este mai mare decât cea care corespunde optimului economic : 160736,34 kg/ ha.

Aceste relații au rezultat bine și trebuie să se păstreze în cazul tuturor situațiilor practice deoarece , în cazul optimului economic mai sunt luate în considerare și costurile care sunt ocazionate de utilizarea celor doi factori de producție.

CONCLUZII

Impactul factorilor de producție la S.C. BERSER S.A. se realizează din punct de vedere economic astfel:

Cand asupra culturii castraveților lungi nu se alocă apă și îngrășăminte chimice, producția este de 38000 kg castraveți /ha neînregistrând nici o sporire a ei

La administrarea îngrășămintelor chimice azot în combinație cu apa pentru irigat se înregistrează pentru primele doze aplicate 60 și 120 kgN/ha, respectiv norma de 2000 respectiv 2200 m3 apă/ha în toată perioada de vegetație a acestei culturi o creștere a producției din ce în ce mai mare

Producția atinge punctul de maxim tehnic de 164326,98 kg/ha când cantitatea de azot administrată este în jur de 238,7 kgN/ha , iar norma de apă pentru irigații corespunzătoare este de 2553 m3/ha

După ce se atinge punctul de maxim tehnic, producția la ha de castraveți lungi începe să scadă, existând o suprasaturare a solului cu acești factori: apă și îngrășăminte chimice afectând astfel și cultura castravetelui, degradând pe lângă cultură și solul

Răspunsul pe care întrebarea : cum să producă o societate? Se reduce de fapt la stabilirea combinației optime de resurse utilizate în procesul producției.

In mai multe situații anumite resurse se pot substitui intre ele, deci managerul unei exploatații agricole trebuie să ia anumite decizii asupra înlocuirii unora cu altele.

Este foarte importantă studierea combinației optime a resurselor intersubstituibile, deoarece producătorul urmărește:

maximizarea producției în condițiile unui nivel dat al cheltuielilor de producție

maximizarea profitului

minimizarea cheltuielilor de producție necesare atingerii valorii prestabilite a producției

Principiul optimalității este foarte important pentru funcționarea în condiții de eficiență economică a exploatațiilor agricole, acesta presupunând alegerea programată a unei modalități de acțiune în funcție de relațiile existente între producție și factorii care contribuie la obținerea acesteia.

Din ultimul capitol s-a observat faptul că îngrășămintele care au fost aplicate solului, în special cele cu azot, favorizează dezvoltarea aparatului vegetativ al plantelor,oferind posibilitatea bioconversiei în cadrul procesului de fotosinteză a unei cantități mai mari de energie.

A rezultat că prin utilizarea îngrășămintelor, cheltuielile nu sunt proporționale cu nivelul recoltei, deoarece pe măsură ce doza de îngrășăminte chimice depașea cantitatea maximă pe care cultura o putea tolera, sporul de recoltă devenea tot mai mai scăzut.

Astfel, pentru a se asigura o producție ridicată la hectar fară a afecta mediul înconjurător și securitatea alimentară a populației este necesară alocarea suficientă și nu exagerată a îngrășămintelor chimice, cât și combinarea acestora în condiții de eficiență, de exemplu, apă de irigație cu azot , așa cum a fost prezent în ultimul capitol.

Diminuarea consumului de îngrășăminte chimice aplicate unei culturi la hectar ar conduce în mod inevitabil spre o penurie de produse agricole și alimentare.

De aceea este foarte important a se analiza contribuția pe care acestea o au la creșterea producției, iar randamentele obținute înregistrând un trend crescător.

Deciziile de alocare și combibare a factorilor de producție , condițiile de aplicare a acestora țin în exclusivitate de modul în care acționează cel care gestionează exploatația agricolă.

In economia exploatației agricole, abordarea aspectelor legate de fundamentarea economică a utilizării factorilor de producție, inclusiv prin recurgerea la alte domenii de stiință precum matematica, statistica, cercetarea operaținală etc. ocupă un loc remarcabil , pornind de la ideea că în procesul de utilizare a factorilor de producție se formează structura și nivelul costurilor unitare ale fiecărui produs a cărui influență este însemnată.

Consumurile de factori, prin intermediul muncii omului și a factorilor naturali se transformă în produse obținându-se de cele mai multe ori ceea ce s-a dorit.

Veniturile obținute vor trebui să coreleze cu cheltuielile generate de utilizarea factorilor.

Bibliografie

Angelescu Coralia, colab – „Economie – ediția a V a ”, Editura Economică, București, 2000

Bran Mariana, Dincu Ion – „Agrofitotehnie comparată”, Editura ASE, București, 2000

Ciucur Dumitru, colab. – „Economie- manual universitar”, Editura Economică, București 1999

Mihăescu E., colab – „Irigarea culturilor ”, Editura Tehnică Agricolă, București, 1990

Marcela Ștefan,B.Mănescu -„Sisteme horticole comparate, Editura ASE, București 2003

Nicolae David, Istudor Nicolae -‘‘Asigurarea cu resurse a agriculturii’’, Editura ASE, București , 1999

Pană Viorica,colab – ‘‘Pământul și folosirea lui în agricultură’’, Editura CERES, București 1994

Rădulescu Valentina Carmen -‘‘Dezvoltarea durabilă și implicațiile economico- financiare ale organizării exploatațiilor agricole’’,Editura Economică, București 2001

Stelian Iordache,Costinel Lazăr -‘’Curs de economie politică’’, Editura economică, București 1999

Toader Moga, colab – ‘‘Management’’ , Editura ASE, București 2004

Vincze Maria -‘‘Economie agroalimentară- teorii și realități’’, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2002

Voicu Radu, Dobre Iuliana – ‘‘Organizarea și strategia de dezvoltare a unităților agricole’’, Editura ASE, București 2003

Voicu Radu, colab – ‘‘Organizarea și strategia dezvoltării unităților agricole- caiet de lucrări aplicative’’, Editura ASE, București 2003

Voicu Radu – ‘’Economia și managementul exploatației agricole’’, Editura tribuna economică, București 2000

Zahiu Letiția, Năstase Mircea -‘‘Economia întreprinderii’’ , Editura ASE, București 2002

Margareta Marian, colab – ‘’Introducere în managementul exploatației agricole’’, Editura IntelCredo, Deva 1994

xxx – Dicționar Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic București, 1996

xxx – www.stiri.rol.ro

xxx – www.adevarulonline.ro