. Fundamentarea Deciziilor de Finantare Si Autofinantare de Catre Agentii Economici

Capitolul 1

POSIBILITĂȚI DE FINANȚARE A ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ȘI REGIILOR AUTONOME

Decizia de finanțare

Fundamentarea deciziei de finanțare presupune selectarea resurselor ce vor fi angajate în procesul decizional, astfel încât, satisfacția proprietarilor să fie maximă.

Prin fundamentarea deciziei de finanțare, se urmărește reținerea unui profit maxim posibil după ce se onorează obligațiile către ceilalți participanți la procesul decizional.

„Decizia de finanțare reprezintă opțiunea întreprinderii de a-și acoperi nevoile de finanțare a proiectelor avute în vedere fie prin fonduri proprii, fie prin împrumuturi, fie în participație”. Oricum ar fi ea, decizia de finanțare este proprie fiecărei întreprinderi și fiecărui proiect în parte. Nu există o decizie optimă pentru toate întreprinderile, indiferent de condițiile de loc și de timp.În toate cazurile însă, decizia de investire primează asupra deciziei de finanțare. Oricare ar fi structura financiară a unei întreprinderi, adică raportul dintre fondurile proprii și creditele utilizate, dacă ea este rentabilă nu poate avea greutăți de finanțare. Altfel spus, problema structurării financiare nu se pune dacă rentabilitatea obținută sau previzională este superioară costurilor de finanțare.

Adoptarea unei decizii de finanțare înseamnă a opta între fonduri proprii și credite bancare în vederea finanțării unui proiect oarecare sau adoptarea unei ponderi anumite a fondurilor proprii față de creditele bancare. Actul de decizie asupra finanțării aparține, evident, întreprinderii întrucât ea este cea mai interesată în folosirea cu eficiență a fondurilor și obținerea unor rezultate bune.

In același timp, decizia de finanțare nu depinde exclusiv de întreprindere, ci și de bancă, de facilitățile pe care le poate obține în negocierea creditelor sau de acționari și disponibilitatea acestora pentru a subscrie la creșteri de capital, de cererea și oferta pe piața capitalurilor de împrumut, de existența sau inexistența unor capitaluri libere, posibil de atras. Dacă remunerația sau costul capitalului propriu sau împrumutat au o pondere foarte mare în luarea unei decizii de finanțare, trebuie spus, totodată, că criteriul rentabilității proiectului este hotărâtor. O întreprindere rentabilă va găsi totdeauna capitaluri pentru finanțarea proiectelor sale, chiar dacă structura sa financiară este îndatorată. Mai mult chiar, efectul de îndatorare va acționa pozitiv asupra rentabilitații generale a întreprinderii dacă pe ansamblu rata rentabilității este superioară ratei dobânzii.

În ultimă instanță, toate sursele de finanțare tind către un cost unitar dacă avem în vedere factorul risc, așa încât alegerea proporției fonduri proprii / împrumuturi ar urma să aibă ioc în funcție de oportunitate. Dacă investiția este mai puțin rentabilă, adică pe ansamblu nu acoperă ușor costul împrumutului, capitalul propriu pare mai ieftin decât creditul. Această apreciere este adesea înșelătoare întrucât, renunțând la împrumut te poți priva de o creștere economică aducătoare de profit. Și, dimpotrivă, dacă investiția este rentabilă, capitalul propriu pare mai scump, întrucât, în acest caz, impozitul pe profit nu mai este diminuat cu cheltuielile financiare.

Pentru clarificarea alegerii între cele 2 căi de finanțare este indicat a se proceda la analiza câtorva indicatori precum rentabilitatea, solvabilitatea și lichiditatea astfel încât, calea ce urmează a fi aleasă să satisfacă creșterea acestora. Incidența respectivilor indicatori asupra deciziei de finanțare se prezintă în felul următor1:

=> dacă rentabilitatea scontată este superioară ratei dobânzii este oportună apelarea la împrumuturi, întrucât, în astfel de cazuri, îndatorarea contribuie Ia creșterea masei beneficiului și deci, creșterea randamentului capitalului propriu;

=> decizia de finanțare prin îndatorare are, de regulă, o influență pozitivă asupra solvabilității, numai că în cazul producerii unor pierderi solvabilitatea se degradează mult mai repede;

=> finanțarea prin îndatorare are o influență pozitivă și asupra lichidității. Având în vedere însă faptul că sursele primite prin îndatorare au un termen limitat, este necesar ca durata de trebuință a resurselor să nu depășească scadența sumelor împrumutate.

Recapitulând cele prezentate mai sus, putem prezenta decizia de finanțare, ca având trei mari direcții2:

alegerea proporției între capitalul adus de acționari și de către acționari și creanțieri, respectiv finanțarea din fonduri proprii sau prin îndatorare.

alegerea între reinvestirea surplusului de lichidități sau distribuirea lui ca dividend.

alegerea între finanțarea internă sau externă, respectiv între autofinanțare sau creșteri de capital.

Practic, aceste trei posibilități sunt interdependente. Spre exemplu, politica de autofinanțare (finanțare internă) conduce inevitabil la micșorarea sau chiar suspendarea distribuirilor.

Structura financiară, privită prin optica circuitului financiar, se prezintă sub forma1:

1) capitalurilor proprii aduse de acționari sau obținute prin reinvestirea profitului ;

2) datorii financiare.

Tab.1.Identificarea structurii financiare din bilanțul contabil

Din activul circulant se deduc datoriile pe termen scurt aflate sub forma creditelor bancare pe termen scurt și a creditelor comerciale obținându-se activul net de exploatare.

Datoriile financiare din pasiv cuprind atât împrumuturi bancare pe termen lung și mediu, cât și împrumuturi obligatare de care beneficiază întreprinderea și care comportă costuri explicite, fixate prin contracte, al căror nivel nu depinde, numai și în principal, de rezultatele activității.

Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă o decizie importantă de politică financiară. Dacă acoperirea financiară prin obligații pe termen scurt conferă o anumită suplețe pentru întreprinzător, în sensul că poate să dezvolte sau să reducă operativ volumul activității, finanțarea cu capitaluri permanente este mai puțin costisitoare și deci mai avantajoasă. Deși criteriul rentabilității este foarte important, decizia în ceea ce privește structura financiară ține seama, inevitabil, de natura diverselor trebuințe.

1.2. Asigurarea resurselor prin finanțare internă

Nevoile de fonduri ale întreprinderilor sunt variate; de la trebuințe de lungă durată și de o valoare ridicată, cum este cazul activelor imobilizate materiale, până la trebuințe de scurtă durată, al căror nivel variază frecvent în cursul anului în funcție de factori interni sau externi, cum este cazul activelor circulante.

Finanțarea pe termen lung a întreprinderilor presupune nevoi de fonduri, cu caracter permanent sau pentru perioade mari de timp, operațiune care se poate realiza în diverse forme, funcție de condițiile concrete ale întreprinderii și ale pieței financiare. Căile de finanțare pe termen lung sunt în strânsă legătură cu căile de investire, formând împreună cu acestea politica financiară a întreprinderii, respectiv gestiunea pe termen lung.

Din punct de vedere al apartenenței fondurilor, distingem finanțări din fonduri proprii (autofinanțarea, creșteri de capital prin noi aporturi în numerar sau în natură, creșteri de capital prin încorporarea rezervelor la capitalul social, creșteri de capital prin conversiunea datoriilor) și finanțări prin angajamente la termen (împrumuturi obligatare, credite bancare, credit-bail). Privite din punctul de vedere .al efortului depus pentru obținerea lor, sursele de finanțare pe termen lung pot fi grupate în două părți: finanțări interne (autofinanțarea) și finanțări externe (creșteri de capital și împrumuturi diverse).

Autofinanțarea; Finanțare internă

Prin Creșteri de capital prin noi

fonduri aporturi în numerar și în natură;

proprii Creșteri de capital prin

încorporarea rezervelor;

Creșteri de capital prin

conversiunea datoriilor

Finanțări pe Finanțare

externă

termen lung Împrumuturi

obligatare

Prin Împrumuturi de

angajamente la instituții fin.

la termen specializate

Credite bancare pe

termen mijlociu

Credit-bail

Fig. 1. Schema finanțării pe termen lung

Politica de autofinanțare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producție, comerciale și financiare, care orientează activitatea sa. Fluxul surselor de autofinanțare rezultă din performanțele economice și financiare, fiind grupate însă în funcție de posibilitățile repartizării beneficiilor, amortizării și de politica de îndatorare. Previziunile de finanțare internă joacă rolul principal în politica financiară a întreprinderii.

Deși autofinanțarea este o politică financiară sănătoasă și de dorit, nu este oportun să se exagereze în această direcție pentru ca, întreprinderea să nu fie ruptă de piața financiară și pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-și integral nevoile de creștere economică din surse interne, se poate ușor scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de împrumut, creându-se aparența înșelătoare că primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economică și financiară arată însă că, indiferent de proveniență, costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decât al celui împrumutat.

Procesul de finanțare internă (autofinanțarea) nu ține neapărat de voința întreprinderii, a acționarilor, ci și de anumite condiții externe și interne: de fiscalitate și alte reglementări juridice, de politica dusă de bănci față de creditarea agenților economici, de costul creditelor și, desigur, de gradul de rentabilitate ce se obține și intențiile de creștere economică ale întreprinderii.

1.2.1. Corelația dintre autofinanțare și împrumut

Obligațiile societăților decurgând din politica lor de îndatorare se traduc în plăți regulate de dobânzi care, împreună cu rambursările anuale, constituie cheltuieli financiare. Cu cât structura financiară este mai îndatorată, cu atât cheltuielile financiare anuale sunt mai mari, reducând beneficiul și, prin urmare, posibilitățile de autofinanțare.

Sub aspect financiar legătura între autofinanțare și îndatorare este mai complexă. Autofinanțarea este aproape întotdeauna o condiție necesară în vederea obținerii unui împrumut; ea constituie, în același timp, o garanție și un mijloc de rambursare. Pentru a aproba creditele solicitate, băncile cer întreprinderilor încadrarea în anumite limite de îndatorare, în cazul creditelor pe termen lung și mijlociu, condiția care se pune este ca datoria să nu depășească un anumit multiplu al capacității de autofinanțare1:

Cu cât crește capacitatea de autofinanțare, crește și posibilitatea apelării la credite, întreprinderile care folosesc credite speră să obțină efecte de îndatorare pozitive, astfel încât să permită nu numaiastfel încât să permită nu numai plăți de principal și dobândă, dar să rămână și un profit care să poată fi utilizat, eventual, pentru finanțarea unor noi proiecte, deci pentru sporirea posibilităților de autofinanțare. O asemenea perspectivă este realistă în cazul că rata rentabilității economice este mai mare decât rata dobânzii. Sub acest aspect, împrumutul apare ca o autofinanțare anticipată.

1.2.2. Corelația dintre autofinanțare și amortizare

Cheltuielile ocazionate de amortizarea activelor imobilizate măresc costurile, micșorează beneficiul și, prin urmare, și impozitul pe profit datorat statului. Ținând seama că cheltuielile cu amortizarea nu generează fluxuri financiare negative, rezultă că, fondul de amortizare obținut prin recuperarea acestor cheltuieli poate fi utilizat , pentru reinvestire și, alături de economia de impozit pe profit, ca urmare a micșorării bazei impozabile, să mărească gradul de autofinanțare.

În realitate, amortizarea are o influență neutră asupra autofinanțării: mărind costurile cu amortizarea, se micșorează profitul și invers, așa încât nu se poate conta pe un alt cuantum al resurselor de autofinanțare decât acela pe care-l poate genera exploatarea.

In schimb, politica de amortizare poate permite „modularea fluxurilor de autofinanțare”1 crescător sau descrescător, în funcție de scopurile urmărite de întreprindere. Aplicarea diverselor metode de amortizare, ca și posibilitatea întreruperii sau încetinirii ritmului de amortizare creează posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic. În cazul creșterii fondului de amortizare, scad fluxurile negative reprezentând impozit pe profit și, prin urmare, cresc fluxurile de autofinanțare.

Spre exemplu, aplicarea metodei de amortizare regresive „conduce la descreșterea de la un an la altul a cheltuielilor cu amortizarea”2; ca atare, în primii ani fluxurile de autofinanțare vor fi mai mari – întemeiat atât de volumul fondului de amortizare, cât și de economia de impozit pe profit – în timp ce, către sfârșitul duratei de funcționare a activelor imobilizate, fluxurile de autofinanțare vor fi mai mici, ca urmare a scăderii fondului anual de amortizare și, totodată, a creșterii vărsămintelor în contul impozitului pe profit.

1.3. Asigurarea resurselor prin finanțare externă

Structura financiară a întreprinderii reprezintă o compoziție “complexă și coordonată a diverselor surse de finanțare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finanțat”.1

La realizarea structurii financiare optime a întreprinderii contribuie, bineînțeles,într-o anumită măsură,și finanțarea externă,prin anumite căi ce le prevede, și care fac,de fapt, obiectul analizei acestui tip de finanțare.

1.3.1 Creșteri de capital prin noi aporturi în numerar

Orice constituire de societate comercială presupune un aport inițial de capital care permite începerea activității, efectuarea primelor cheltuieli de investiții și exploatare și, totodată, ca o condiție a apelării la credite bancare.Capitalul inițial al societății pe acțiuni este divizat în părți egale, concretizate în acțiuni, a căror valoare nominală este egală cu capitalul adus, supra numărul de acțiuni.

Creșterile de capital reprezintă un mijloc de finanțare prin fonduri proprii, ca și autofinanțarea. Deosebirea constă în faptul că, în timp ce autofinanțarea este, practic, o finanțare internă, realizată prin efortul propriu al societății comerciale, respectiv capitalizarea unei părți a beneficiului, creșterea de capital reprezintă o finanțare externă, prin fonduri proprii aduse în afara societății,de către acționari. Din acest punct de vedere creșterile de capital se aseamănă cu finanțarea prin îndatorare, care este tot o finanțare externă.

Creșterile de capital reprezentând aport de lichidități se mai pot analiza și ca vânzări de acțiuni. În schimbul disponibilităților lor bănești acționarii primesc acțiuni care le conferă dreptul de dividend, dreptul de vot, dreptul de coproprietari. Cumpărarea de acțiuni reprezintă o investiție pentru acționari, ei așteptând o rentabilitate viitoare sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului ca urmare a creșterii cursului acțiunilor pe piață.

Creșterile de capital, indiferent de forma în care au loc, conduc la întărirea fondului de rulment al societății și deci, la întărirea echilibrului financiar, întrucât creșterea capitalului permanent determinată de sporirea capitalului social nu este însoțită imediat de o sporire a activelor imobilizate. Această ameliorare a fondului de rulment este însă, tranzitorie pentru că, ulterior, fondurile se investesc și în active imobilizate. În cazul aportului în natură de noi capitaluri, sub forma unor active imobilizate, fondul de rulment rămâne inițial nemodificat, ceea ce nu înseamnă că nu va trebui majorat mai târziu, corespunzător creșterii activelor imobilizate.

Teoria financiară tradițională1 arată că obiectivul managementului financiar al întreprinderii îl constituie maximizarea bogăției acționarilor,care în cazul societăților pe acțiuni înseamnă maximizarea valorii de piață a acțiunilor. Dacă societatea este cotată la bursă putem vorbi de valoarea bursieră a acțiunilor denumită și capitalizare bursieră.Cursul acțiunilor la un moment dat, este valoarea actuală a fluxului de dividende D1, D2, …..Dt, pe care acționarii se așteaptă să-l încaseze în viitor, la finele fiecărei perioade de la 1 la t.Rata de actualizare k, care egalizează prețul acțiunii cu suita de dividende viitoare reflectă exigențele de randament ale acționarilor sau rata de randament cerută de acționari. Astfel, ipoteza privind comportamentul acționarilor se rezumă la următoarea relație2:

Pornind de le relația expusă, putem calcula costul aportului de capitaluri al acționarilor, cu condiția stabilirii unor ipoteze viabile privind distribuția dividendelor viitoare. O ipoteză viabilă ar fi cea a dividendelor constante, conform căreia acționarii se așteaptă să încaseze în viitor un dividend constant pe o durată nedefinită. Relația care exprimă comportamentul lor se poate scrie astfel3:

deoarece , prin aproximare putem scrie , unde:

D este dividendul constant, P0 este prețul de emisiune,K este rata de randament necesară, sau costul aportului de capital în această situație.

1.3.2. Creșteri de capital prin încorporarea rezervelor

Beneficiul anual raportat prin bilanț de către societățile comerciale este folosit, printre altele, și pentru constituirea și sporirea rezervelor. Când aceste rezerve ating un anumit nivel societatea poate decide încorporarea lor în capitalul social, emițând noi acțiuni care se distribuie gratuit acționarilor.

Prin urmare, conținutul acestei operațiuni constă în virarea la capitalul social a unor sume contabilizate anterior la contul de rezerve.

ct. Rezerve = ct. capital social

Creșterea de capital prin încorporarea rezervelor nu aduce resurse financiare noi pentru societatea comercială; ea este o operațiune fără flux financiar întrucât și până la încorporarea în capital social întreprinderea dispunea de sumele respective contabilizate la rezerve.

Fiecare acționar dispune, după încorporare, de mai multe acțiuni, însă beneficiul se va împărți în funcție de numărul acțiunilor, astfel că volumul dividendului pe acțiune, depinde de mărimea totală a beneficiului. Dacă beneficiul nu crește, se menține suma totală repartizată acționarilor ca dividend, dar scade randamentul pe acțiune; dacă crește masa beneficiului, sporește atât volumul total al dividendelor, cât și randamentul acțiunilor.

Sub aspect tehnic1, operațiunea de creștere a capitalului prin încorporarea rezervelor se poate realiza în două variante: prin creșterea valorii nominale a vechilor acțiuni sau prin emisiune de noi acțiuni, de aceeași categorie și valoare nominală cu cele existente anterior.

Oricare ar fi modalitatea tehnică, operațiunea de creștere de capital prin încorporarea rezervelor contribuie la consolidarea încrederii partenerilor de contract și a băncilor în întreprindere. Prin creșterea capitalului social întreprinderea își poate garanta mai bine creditele primite. Rezervele aparțin acționarilor și deci ar putea să fie distribuite acestora, dar aceasta ar echivala cu o micșorare a capitalului (restituire de capital) și, indirect, cu o reducere a capacității de rambursare a creditelor. Incorporarea rezervelor acționează astfel, ca o înghețare a capitalului total, cu consecințe favorabile asupra garantării creditelor.

1.3.3. Creșterea de capital prin conversiunea datoriilor

Creșterea de capital prin conversiunea datoriilor este proprie marilor societăți comerciale pe acțiuni care, anterior, au efectuat împrumuturi obligatare, emițând obligațiuni convertibile în acțiuni. Emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni se poate realiza numai de societățile care au cel puțin doi ani vechime și două bilanțuri aprobate. Cu prilejul emisiunii se stabilește termenul în care se poate face conversiunea și care, de regulă, nu depășește 5 ani din momentul emisiunii, precum și rația de conversie ce va fi utilizată. Prețul de emisiune a obligațiunilor convertibile în acțiuni nu poate fi mai mic decât valoarea nominală.

Obligațiunile convertibile au o remunerație mai slabă decât alte tipuri de obligațiuni. Emitentul le poate lansa pe piață la o rată a dobânzii mai scăzută decât la obligațiunile clasice, tocmai ca urmare a clauzei de conversiune; convertite în acțiuni deținătorii pot obține câștiguri mai substanțiale în eventualitatea că întreprinderea obține rentabilități ridicate.

Convertirea obligațiunilor în acțiuni provoacă o creștere de capital fără flux financiar pozitiv. Pe total, sursele societății rămân aceleași, numai că împrumutul obligatar devine acum capital social.

Obligațiunile convertibile în acțiuni sunt preferabile obligațiunilor simple căci permite deținătorului, după convertire, să beneficieze de eventuala creștere economică a societății comerciale, în același timp, obligațiunile convertibile sunt preferabile și acțiunilor, căci dacă nu sunt convertite rămân totuși obligațiuni aducătoare de cupoane1 anuale sigure.

Conversiunea se realizează cu prilejul unei creșteri de capital, când creanțierul pierde calitatea de obligatar, devenind acționar. Procesul financiar de constituire a resurselor începe cu o îndatorare la termen care, ulterior, are perspectiva de a se transforma în capital propriu prin conversiune.

Pentru emitent, obligațiunile convertibile prezintă avantajul că au o rată a dobânzii mai scăzută decât la împrumuturile obligatare clasice; dacă obligațiunile se convertesc, rezultă o creștere de capital fără flux financiar pozitiv.

1.3.4. Împrumuturi de la instituții financiare specializate

Apelul la organisme specializate specializate presupune efectuarea de împrumuturi pe termen lung sau mijlociu de la bănci și alte instituții specializate. De regulă, băncile comerciale se ocupă cu creditarea pe termen mediu și scurt având reticențe în a-și imobiliza capitalurile pentru perioade îndelungate, în aceste condiții, în multe țări operațiunile de creditare pe termen lung sunt preluate de stat, prin intermediul unor instituții financiare specializate sau chiar de către diverse instituții financiare private, nebancare.

Când statul este interesat să intervină direct în orientarea investițiilor diverșilor agenți economici, facilitează accesul acestora la surse obișnuite de capital sau împrumută din fondurile sale proprii dacă investițiile sunt de dorit pentru națiune. Este vorba de anumite investiții specifice, în scopul creșterii unor sectoare sau pentru creșterea productivității, pentru implementarea unor obiective în regiuni izolate, mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic etc.

Dacă împrumutul se realizează din fondurile publice statul poate crea facilități pentru împrumutați sub forma unor subvenții pentru echipamente speciale, pentru locuri izolate și cu condiții grele, ușurarea fiscalității, indemnizații de izolare etc. Dacă împrumutul se efectuează de la diverse organisme financiare specializate facilitățile oferite de stat se pot materializa în compensarea parțială a costului împrumutului, garantarea împrumuturilor efectuate de întreprinzători etc. Caracteristicile anunțate fac ca aceste împrumuturi să fie mai lejere, mai ușor de suportat decât împrumuturile bancare.

Împrumutul este unitar, nu fracționat ca în cazul obligațiunilor. Se stabilește un scadențar, prin contract, care poate prevedea și o perioadă de ”grație”1. Rambursarea se face de regulă, în rate anuale sau semestriale constante, deși este posibilă practicarea unor rate anuale regresive sau progresive. Dobânda se calculează la valoarea împrumutului nerambursat. Se practică garanții reale sau cauțiuni bancare. Cheltuielile de realizare a împrumutului sunt foarte scăzute, fapt pentru care costul actuarial al operațiunii de creditare este apropiat de rata nominală a dobânzii.

Instituțiile financiare specializate joacă un rol important, de intermediari, între piața financiară și întreprinderi. De cele mai multe ori întreprinderile mici și mijlocii n-au acces direct la piața financiară (piața obligatară); instituțiile se împrumută de pe piața financiară și, la rândul lor, împrumută întreprinderile mici și mijlocii, dirijează resursele către diverse sectoare prioritare.

Credite bancare pe termen mijlociu și lung

Băncile oferă în mod obișnuit credite pentru investiții pe termen mijlociu și mai rar pe termen lung, acestea din urmă fiind caracteristice altor instituții și organisme financiare. Creditele bancare se acordă pe bază de garanții ferme prezentate de debitori. De fapt, toate condițiile creditului se negociază între bancă și debitori: rata dobânzii, termenul de rambursare, eventuala perioadă de grație, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale etc. Nivelul dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de organismele financiare specializate. Mărimea ratei dobânzii se stabilește după criterii diferite, despre care ne vom ocupa într-un capitol următor.

Creditul bancar pe termen mijlociu, 2-7 ani, joacă un rol important în finanțarea societăților comerciale, fiind destinat acoperirii cheltuielilor de investiții în echipament de producție cu durate de funcționare relativ scurte, amenajări, construcții ușoare, cheltuieli pentru inovări, cercetări sau pentru operațiuni de export.

Creditele pe termen mijlociu mobilizabile se materializează în efecte financiare care se pot sconta la bancă sau resconta de către băncile comerciale la banca centrală. Astfel de credite pot să prevadă și o perioadă de grație de 1-2 ani acordată debitorului; dacă creditul este acordat pe un termen între 5-7 ani se numește credit pe termen mediu prelungit.

În această categorie se încadrează și creditele acordate pentru promovarea exporturilor, mai ales de utilaje și echipamente sau pentru executarea de lucrări. Practic, creditele se acordă ca un credit-furnizor sau ca credit-cumpărător.

Creditele pe termen mijlociu nemobilizabile au aceeași destinație ca și cele mobilizabile; banca nu mai primește nici un efect financiar din partea beneficiarului, în schimb dispune de garanții materiale constituite în gaj de către debitor sau de o garanție a unei instituții financiare specializate. Durata creditului se poate extinde până la 7 ani, orice bancă comercială putând acorda credit pe baza unui contract încheiat cu debitorul.

1.3.6. Leasing-ul

Leasing-ul sau credit contract de închiriere reprezintă o metodă de finanțare care, în esență, se poate asimila împrumutului, întreprinderea utilizatoare a obiectivelor de investiții ce se dobândesc nu are calitatea de proprietar, ci uzufructier, un fel de chiriaș în acest contract. Contractul de credit se încheie pentru o perioadă determinată – în general, până la amortizarea activului fix – în cursul căreia nici o parte nu poate rezilia contractul.

După cum am arătat, din punct de vedere contabil debitorul nu are calitatea de proprietar, bunul neapărând în activul său bilanțier. în același timp însă, angajamentele de leasing figurează obligatoriu în datorii extrabilanțiere (anexă la bilanț). Plățile făcute către proprietar sunt deductibile1 din impozitul pe profit datorat statului – ceea ce face ca acest credit să fie foarte avantajos. Plățile acoperă atât amortizarea împrumutului, cât și costul acestuia, adică remunerarea normală a capitalului adus de societatea de leasing.

Din punct de vedere economic, angajamentele ce decurg din creditul-contract de închiriere fac parte din datoriile pe termen mijlociu sau lung. întreprinderea obține utilizarea la început, apoi devine proprietar al activului fix, în schimbul plăților periodice (anuități de plată) și al cumpărării valorii reziduale.

Chiriile plătite periodic de utilizator se compun din contravaloarea amortizării, din costul capitalului imobilizat (dobânda), din prețul serviciilor (comisionul) furnizate de întreprinderea de credit-bail, precum și dintr-o primă de risc. De cele mai multe ori plățile periodice (redevențele) sunt stabilite după un barem regresiv anual, cu defalcări trimestriale, urmând ca în final suma totală a plăților să depășească cu 15-20% valoarea bunului închiriat.

Avantaje ale creditului-bail. Această modalitate de finanțare a cunoscut, în ultimul timp, o dezvoltare considerabilă mai ales în domeniul imobiliar.

Pe plan financiar, creditul-bail este o operațiune care nu modifică structura financiară a întreprinderii (îndatorarea), ci numai angajamentele de plată anuale. Capitalul propriu rămâne neangajat legal, ceea ce creează întreprinderii posibilitatea obținerii unor împrumuturi bancare.

Spre deosebire de creditul bancar, creditul-bail acoperă 100% valoarea bunului închiriat, întreprinderea putându-și rezerva capitalul propriu drept garanție pentru contractarea altor împrumuturi de dezvoltare.

Toate aceste surse de finanțare reprezintă, de fapt, pentru orice agent economic, instrumente ale realizării obiectivelor sale, realizare ce „implică amplasarea procesului de constituire și utilizare a capitalurilor într-o poziție de primă importanță, fapt ce obligă în mod necesar atingerea unor performanțe de ordin cantitativ și calitativ”1.

„Măsura în care o întreprindere realizează combinarea optimă a factorilor de producție, valorifică eficient potențialul său economic și dispune de capacitatea de adaptare la condițiile oferite de mediul înconjurător, îndeplinindu-și funcțiile sale, între care cea financiară ocupă o poziție prioritară, dovedește că este viabilă”2.

Capitolul 2

PARTICULARITĂȚI ALE ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE LA S.C.”CONSTRUCȚII FEROVIARE MOLDOVA” S.A. IAȘI

ȘI

INFLUENȚELE ASUPRA FINANȚĂRII ACTIVITĂȚII ACESTEIA

2.1. Prezentarea generală a societății

Societatea Comercială Construcții Feroviare ‘Moldova’ SA Iași este o unitate cu personalitate juridica, înființată pe baza HG nr. 692/01.10.1991 prin desprinderea IRCM 1 Iași din SNCFR București.

Sediul societății este în România, municipiul Iași, Șoseaua Naționala nr. 5.

Capitalul social al societății, la data privatizării în masă conform legii 55/1995 este de 23.923.494.000 lei, divizat într-un număr de 23.923.494 acțiuni a 1000 lei valoare nominală. Proprietatea asupra capitalului este mixtă: 60% proprietate privată și 40% proprietate de stat disponibilă pentru privatizare.

Structura organizatorică a societății studiate cuprinde:

structura de conducere – formată din Adunarea Generală a Acționarilor, Comisia de cenzori, Consiliul de Administrație și directorul general al societății;

structura funcțională – cu următoarele compartimente funcționale: resurse umane, relații sociale, organizare, normare, salarizare; marketing, ofertare; tehnic, proiectare-tehnologii; producție; CTC + laborator central; mecanizare și transport, producție industrială; aprovizionare; financiar, CFI; contabilitate; oficiu calcul; administrativ;

structura de producție cu următoarele subunități: șantierele CF – pentru execuția lucrărilor de construcții-montaj, lucrări de refacere linii și instalații feroviare, etc., organizate pe puncte de lucru și baze de producție; secția de utilaj transport (SUT) – constituită din exploatări, ateliere de reparații utilaje, balastiere precum și autobaza cu coloane auto și ateliere de reparații pentru prestări servicii de mecanizare a lucrărilor și transport pe șantierele de construcții ale societății sau pentru parteneri diverși pe bază de contracte.

Structura organizatorică a fiecărei subunități se aprobă de Consiliul de Administrație al societății în funcție de dispersia teritorială, volumul de lucrări și structura producției ce urmează a se realiza. În principiu, în structura organizatorică sunt cuprinse:

la șantiere – loturi și puncte de lucru cu program propriu, depozite, etc.

la secția utilaje și transport – exploatări utilaje, autocoloane și ateliere

ateliere și baze de producție pentru materiale, semifabricate și prefabricate

ateliere de reparații utilaje, auto și mijloace de mică mecanizare

gestiuni de materiale și produse

Conducerea punctului de lucru și a lotului este numită pentru realizarea integrală a contractelor încredințate de care răspunde până la lichidarea acestora.

Structura funcțională a acestor subunități este alcătuită din compartimente care pot fi organizate ca servicii sau birouri și coordonate în cadrul subunității de membrii conducerii operative (șef, adjunct, contabil șef). Compartimentele subunității desced ca activitate din compartimentele societății, de unde rezultă că fondul lor de atribuțiuni va fi în directă corelare cu a acestora.

Societatea are subunități în municipiul Iași (șantierul 61 CF, șantierul 64 RK, șantierul 65 instalații, SUT CF), în orașul Câmpulung Moldovenesc (șantierul 62 CF), în orașul Roman (șantierul 63 CF).

Sediul central se află în Iași, amplasat In apropierea beneficiarului nostru principal, respectiv CN-CFR SA Regionala CFR Iași.

Procentul de piață deținut de SC CF ‘Moldova’ SA din piața construcțiilor feroviare pe țară este de 20%.

Resursele umane ale societății sunt constituite din 211 angajați TESA și 1489-personal muncitor.

Misiunea firmei este de a executa lucrări de construcții montaj si reparații capitale în domeniul căilor ferate, drumuri, poduri, construcții civile, construcții industriale și hidrotehnice, precum și pentru terți, atât în țară cât și în străinătate.

Veniturile societății sunt realizate prin intermediul următoarelor lucrări:

linii căi ferate (noi și reparații capitale) – 51%

consolidări terasamente, apărări maluri, regularizări albii – 20%

construcții clădiri cu instalații aferente – 15%

instalații feroviare – 8%

2.2. Analiza structurii resurselor angajate de întreprindere în finanțarea activității de investiții și de exploatare

În activitatea curentă, se folosește frecvent, termenul de “situație financiară”, cu referire la un anumit subiect care realizează operațiuni economice.

Situația financiar-patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului, din punct de vedere al existenței componentei materiale și a rezultatelor obținute.

În general, interesați în cunoașterea situației patrimoniale sunt:

proprietarii (acționarii), care vor să cunoască evoluția averii și câștigul pe care-l așteaptă. În funcție de situația dată, se vor adopta măsurile corespunzătoare referitoare la politica de investiții, dividende și nu în ultima instanță, la modul de administrare a firmei;

conducerea firmei, pentru detectarea unor eventuale situații de dezechilibru financiar care afectează securitatea financiară, cu consecințele ce decurg dintr-o astfel de stare;

băncile cu care firma este în relații, sunt interesate să cunoască bonitatea acesteia, în operațiuni de creditare, garanțiile pe care le prezintă în recuperarea împrumuturilor acordate;

partenerii de afaceri care sunt interesați să amplifice operațiile pe care le derulează, în măsura, în care le mărește propriul profit.

2.2.1. Analiza situației generale a patrimoniului S.C. „CONSTRUCȚII FEROVIARE-MOLDOVA” S.A. IAȘI pe baza structurii activului și pasivului bilanțului întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia precum și a raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația mijloacelor și surselor, determinate de activitatea desfășurată în cursul exercițiului.

În continuare, vom prezenta elementele cele mai importante ale bilanțurilor SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI , necesare analizei activității societății și a comparației diferiților indicatori ce îi determină:

Tab.2. BILANȚ SIMPLIFICAT – 1999, 2000, 2001

Trebuie precizat că sumele aferente fiecărui element patrimonial din anul 1999 și 2000 din bilanț și contul de profit și pierdere au fost deflatate sau actualizate, relația utilizată1, fiind următoarea:

unde, X – suma ce trebuie deflatată;

n – numărul de ani față de anul de referință

i – rata inflației în anul „n”, adică 30,3% cât a fost în 2001.

Se respecta, astfel, un principiu fundamental al calcului financiar, potrivit căruia nu pot fi comparate două sau mai multe valori monetare decât dacă acestea sunt omogene, adică sunt relative la unul și același moment2 de timp.

Fiecare pondere a elementelor patrimoniale și a surselor de finanțare are o anumită semnificație și importanță practică. În primul rând, trebuie subliniat, faptul că s-a înregistrat o creștere a activului firmei în anul 2001 față de 1999 cu 173%, iar față de 2000 cu 86%, ceea ce în principiu, constituie un rezultat pozitiv, aceasta marcând și dezvoltarea activității.

Referitor la elementele specifice firmei, se rețin faptul că s-au produs schimbări importante în structura elementelor patrimoniale. Se înregistrează, în cadrul situației patrimoniale a SCCF „Moldova” S.A. IAȘI, o scădere însemnată a ponderii activelor imobilizate, de la 55,6% în 1999 la 29,76% în 2001. Ea s-a produs ca efect al înregistrării deprecierii (amortizării) valorii activelor fixe corporale, în urma vânzării unor active devenite disponibile, în urma reevaluării activelor corporale.

Referitor la activele circulante, se remarcă o creștere a stocurilor, ca urmare a constituirii deliberate a unor rezerve de materii prime (ciment, balast, var lavabil), în condiții de creștere a prețurilor de aprovizionare.

De asemenea, un motiv al creșterii activelor circulante, îl constituie și formarea de stocuri de produse finite – blocuri de beton pentru zidărie, pentru penetrarea pe anumite piețe.

Reține atenția și majorarea creanțelor, paralel cu diminuarea disponibilităților (în 2001 față de 2000, acestea s-au diminuat cu 89,67%) ceea ce constituie un prim semnal asupra solvabilității firmei.

Referitor la pasiv, ca fenomen pozitiv, se remarcă sporirea, e adevărat, sensibilă, a capitalului propriu, în contrapondere, înregistrându-se o majorare a datoriilor totale ) au crescut în 2001 față de 1999 cu 450%, iar față de 2000 cu 151%), confirmând astfel, afirmația referitoare la solvabilitate.

De asemenea, din bilanțurile simplificate, urmărind datele din pasiv, se observă că raportând capitalurile proprii la pasivele totale, obținem o imagine a ratei autonomiei financiare globale care este de 42,6% în 2000 și 22,69% în 2001, deci, în scădere.

Extinzând puțin analiza și privind datele din bilanțurile firmei, constatăm următorul fapt: capitalul permanent = capitaluri proprii, de unde rezultă că, efectuând calculele referitoare la rata stabilității financiare = capitaluri permanente / pasiv total, constatăm că cele 2 rate sunt egale, ceea ce evidențiază clar că societatea nu a contractat nici un împrumut pe termen lung. De asemenea, se observă o scădere accentuată a ratei autonomiei financiare globale, din cauza creșterii exagerate a datoriilor din exploatare.

Din perspectiva strategiei de dezvoltare a întreprinderii, rata autonomiei financiare indică o perspectivă nefavorabilă concretizată, în special, prin imposibilitatea de a participa la unele licitații ce privesc, mai ales, obiective de interes public (magistrale feroviare, reparații capitale la calea ferată). Existența unor datorii mari către bugetul de stat limitează din start accesul la licitații pentru lucrări finanțate din bani publici sau prin programe internaționale. Pentru caracterizarea structurii financiare, a echilibrului financiar și a consecințelor lor asupra rentabilității financiare sunt analizate ratele de compoziție, de acoperire financiară și de lichiditate, în calitatea de indicatori tradiționali. Evoluția ratelor de compoziție a elementelor de activ și pasiv, precum și influența modificării acestora asupra rentabilității financiare, se poate aprecia analizând datele din tabelul următor.

Tab. 3. Evoluția ratelor de compoziție a activului și pasivului la SCCF „MOLDOVA” S.A. Iași

Astfel se poate observa modificarea progresivă a ponderii activelor circulante în totalul activului, de la 44,03% în 1999 la 70,23% în 2001, paralel cu diminuarea ponderii deținute de activele imobilizate în activul total ( de la 55,60% în 1999 la 29,76% în 2001). Cu toate că în structura activului SCCF „MOLDOVA” S.A. Iași s-au produs astfel de transformări, continuând să prevaleze în cadrul activului total imobilizările, putându-se vorbi la prima vedere de un grad de elasticitate mai scăzut al societății, apreciat prin reacțiile sale mai lente la modificările mediului extern.

Ratele de compoziție a pasivului, indică o anumită flexibilitate a acestuia, respectiv, de preponderența în structura pasivului a pasivelor circulante în raport cu capitalurile permanente (proprii). Această preponderență a ponderii pasivelor circulante în totalul pasivului se reflectă pozitiv asupra rentabilității financiare, în urma creșterii posibilității de acces a societății la sursele de finanțare puțin sau deloc costisitoare (credite furnizori).

Ca urmare a acestei analize, pentru conducerea firmei obiectivul principal ar trebui să-l constituie în următoarea perioadă, o reducere a stocurilor de produse finite și o accelerare a procesului de încasare a creanțelor, în vederea creării disponibilităților bănești, necesare achitării obligațiilor. Astfel, va trebui să apeleze la noi credite, care prin nivelul dobânzii, pot să afecteze, în continuare, situația financiară a firmei.

2.2.2 Analiza patrimoniului net (propriu) și a surselor financiare

Patrimoniul net al societății reprezintă averea acesteia la un moment dat.

Tab. 4. Evoluția patrimoniului net

Se observă o scădere față de anul 2000 a patrimoniului net cu 207 milioane lei (ceea ce reprezintă în jur de 1%) determinată, în principal, de amplificarea gradului de îndatorare al unității. Se poate spune, astfel că, averea întreprinderii a scăzut și astfel, o oarecare dificultate, în posibilitatea de acoperire a datoriilor pe care le are.

Referitor la modul de finanțare a patrimoniului net, acesta se prezintă astfel:

Tab. 5. Evoluția surselor de finanțare a patrimoniului net

Întregul patrimoniu net este finanțat din capitalul propriu, în cadrul căruia s-a înregistrat o creștere a ponderii rezervelor și a sumelor din repartizarea profitului.

2.2.3 Analiza corelației creanțe-obligații

Pentru orice firmă, este importantă cunoașterea evoluției corelației dintre creanțe și obligații, întrucât acestea influențează capacitatea de plată.

Creanțele reprezintă anumite drepturi bănești realizabile în termene diferite.

Opusul creanțelor îl reprezintă datoriile firmei către terți, formate în cadrul relațiilor acesteia cu furnizorii, acționarii, salariații.

În literatura de specialitate și practica economică se folosesc mai multe noțiuni, în ceea ce privește datoriile firmei:

obligații în care se includ datoriile firmei către terți persoane fizice sau juridice, inclusiv obligațiile fiscale;

datorii curente care să cuprindă obligațiile, împrumuturile pe termen scurt sau ratele scadente pentru împrumuturile pe termen mediu și lung;

datorii totale – respectiv datoriile curente împreună cu datoriile pe termen mediu și lung.

Evoluția creanțelor și obligațiilor se cercetează, de obicei, în raport cu cifra de afaceri, pentru a pune în evidență, raportul dintre imobilizarea capitalului firmei și cel care privește folosirea surselor atrase.

Tab.6. Evoluția creanțelor și obligațiilor în raport cu cifra de afaceri

Se observă, de aici, că raportul creanțe-obligații pentru ultimii 2 ani este subunitar, ceea ce obligă luarea unor măsuri de recuperare a creanțelor într-un timp, cât mai scurt. Deși creanțele și obligațiile au tendință crescătoare, ele sunt atenuate de faptul că cifra de afaceri crește, aproximativ în același ritm, influențând favorabil fluxul de disponibilități.

2.2.4 Analiza lichidității și solvabilității firmei

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț. Ar fi, astfel un raport între elementele de activ în sensul că se poate cât din valoarea activului se află sub forma lichidă în conturile de disponibilități bănești și cât pot să devină lichide imediat (creanțele, stocurile de produse finite).

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente. Aici intervine comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv disponibilități și obligații.

Determinarea lichidității se poate face astfel:

lichiditate curentă = Active circulante / Obligații curente;

lichiditate în sens larg, calculată astfel:

lichiditate în sens larg = (Active circulante – Stocuri) / Datorii curente.

Tab.7. Evoluția lichidității la SCCF „MOLDOVA” Iași

Observând evoluția lichidității curente se constată o oarecare dificultate, deoarece obligațiile curente nu au acoperire în active curente, observație susținută de faptul că, acest indicator este subunitar.

În ceea ce privește lichiditatea în sens larg, aceasta a înregistrat în 1999 o valoare unitară, ce contribuie la echilibrul financiar al firmei, pentru ca în ceilalți doi ani să înregistreze valori subunitare ce tind spre 1, aceasta reprezentând un lucru îmbucurător, deoarece orice operație de transformare a stocurilor în mijloace bănești impune anumite cheltuieli (de publicitate, transport, vânzare, care în condițiile unei lichidități subunitare, ar prejudicia echilibrul economic al întreprinderii.

Referitor la solvabilitate, în cadrul studiilor de evaluare economică, practica recomandă folosirea următorilor indicatori:

Solvabilitate generală = Capital propriu / Pasive totale

Băncile solicită, în general, un nivel al acestui raport de peste 20 – 30%.

Solvabilitate globală = (Active circulante + Active fixe) / Datorii totale >1

Tab.8. Evoluția solvabilității

Trebuie precizat că, activele fixe în cadrul imobilizărilor au reprezentat în 1999, valoarea de 25.712 milioane lei, în 2000, 26.651 iar în 2001, 27.812 milioane lei. Astfel:

Solvabilitatea globală 1999= (23.357+25.712)/20.362 = 2,40

Solvabilitatea globală 2000= (41.420+26.651)/44.560 = 1,52

Solvabilitatea globală 2001= (101.880+27.812)/20.362 = 1,15

Datele din tabel ne arată că, solvabilitatea SCCF „Moldova” Iași a scăzut de la un an la altul, ajungând ca, în anul 2001, întreprinderea să se găsească, din punct de vedere al solvabilității, la limita inferioară a acceptabilității, fără a fi alarmantă.

În perioada următoare trebuie să se facă eforturi pentru asigurarea disponibilităților necesare onorării obligațiilor.

Această grupă de indicatori este menită să ofere managerilor informații cu privire la nivelul de fructificare economică și financiară a capitalului.

a.

b.

Acești indicatori ne relevă câte unități bănești reprezentând profit, revine pe o unitate bănească încasată, ca urmare, a prestării serviciilor, de către SCCF “MOLDOVA” S.A. IAȘI.

Astfel, se observă că, în anul 2001, societatea a obținut o creștere reală a profitului cu 0,005 mil.lei pentru fiecare unitate bănească încasată.

c. Marja surselor destinate autofinanțării(m.a)2001

Acest rezultat reprezintă sursa pentru autofinanțare procurată din încasările proprii.

Rata rentabilității capitalului propriu(rc.p.)

Acest indicator se apreciază că are o tentă financiară, pură și este cel care dă, în fapt, expresie rentabilității capitalului.

În analiza financiară este considerat indicator sintetic, deoarece este rezultatul acțiunii multiplicate a mai multor indicatori:

Rata retabilității Marja profitului Productivitatea Efectul levierului

Capitalului financiar

În continuare, vom prezenta, evoluția acestui indicator, de-a lungul celor trei ani, luați în calcul:

Tab. 9. Evoluția rentabilității financiare

Se observă, o creștere în anul 2001, a rentabilității financiare față de 2000 cu peste 200%, ceea ce dovedește eficiența prestării serviciilor de către societate, și, mai ales, eficiența finanțării prin capitaluri proprii. Calculând și rentabilitatea economică,

obținem, %. Legătura dintre cele două rate ale rentabilității poate fi tradusă prin acțiunea, pe care o poate exercita efectul de levier financiar, redată de următoarea formulă:

unde, D= rata dobânzii pe piață;

Ținând cont, de faptul că, SCCF “MOLDOVA” S.A. IAȘI nu a mai contractat nici un împrumut pe termen lung, efectul de levier financiar este nul.

Indicatorii capacității de finanțare

A. Gradul de finanțare a activelor fixe pe seama resurselor financiare proprii(

Se observă, că activele fixe nu sunt acoperite, în totalitate, cu capitaluri proprii, fiind necesare și anumite credite, societatea orientându-se spre contractarea unor credite pe termen scurt, sau, mai exact, orientarea anumitor resurse temporare spre acoperirea unei nevoi permanente, ceea ce se poate traduce, printr-o instabilitate, în desfășurarea activității.

B. Rata finanțării activelor circulante pe seama creditului furnizori()

Din această rată se poate observa că activele circulante vor fi finanțate în proporție de 42,8% din datoriile față de furnizori, urmând ca cealaltă parte să fie finanțată din surse financiare pe termen scurt, deoarece fondul de rulment este negativ.

2.2.6. Capacitatea de îndatorare

Exprimă posibilitățile unei societăți comerciale de a primi credite care să fie garantate și a căror rambursare, inclusiv, plata dobânzilor, să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.

Coeficientul îndatorării globale(CIG):

; ;

Coeficientul îndatorării la termen(CIT):

;

În anul 2001, SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI înregistrează următoarele valori referitoare la acești indicatori: ; ;

Se observă, analizând valorile acestor indicatori, că SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI a depășit cu mult acești indicatori, ceea ce va determina dificultăți foarte mari în obținerea unor credite pe termen lung.

2.2.7. Finanțarea activității la SCCF „Moldova” S.A. Iași

Există două tipuri de finanțări, pentru orice societate, dacă privim din punct de vedere al domeniilor pe care le vizează aceste finanțări: finanțarea activității de investiții și cea a activității de exploatare. Ne vom opri mai întâi asupra activității de investiții a societății din două motive:

pentru că presupune un studiu și o analiză mai complexă;

este foarte importantă dacă dorim o vizualizare rezonabilă a perspectivelor și posibilităților de extindere a activității societății.

Înainte de a sublinia unele aspecte teoretice cu privire la finanțarea activității de investiții și a studia posibilitățile de optimizare a finanțării acestei activități, vom prezenta pe baza datelor din documentele financiar-contabile ale S.C. C.F „Moldova” S.A. Iași (bilanțul prezentat în subcapitolul I și contul de profit și pierdere – anexa 1) principalele surse potențiale de a acoperi necesarul finanțării investițiilor și a activității de exploatare.

Principalele surse care vor fi urmărite sunt reprezentate de: profit, amortizări, alte surse de finanțare, credite, pe anii 2000 și 2001, în milioane lei, respectiv ponderea fiecărui element în totalul surselor de finanțare.

Tab.10. Evoluția principalelor surse de finanțare

Se observă o creștere reală, față de anul 2000, la nivelul fiecărui element prezentat, exceptând „Alte fonduri” un rol principal în creșterea surselor totale potențiale acoperiri reale a deciziilor de finanțare într-un domeniu sau altul, avându-l creditele bancare pe termen scurt, la care societatea a apelat în anul 2001. Evident, cea mai preferabilă și, în același timp, cea mai ieftină modalitate de finanțare o reprezintă repartizările din profit, repartizări pe care le regăsim în bilanțul oricărei societăți comerciale, sub denumirea „surse proprii de finanțare”.

Observăm că în anul 2000, societatea S.C. CF „Moldova” S.A. Iași a alocat din profit la capitolul „Surse proprii de finanțare” suma de 394 milioane lei, pentru ca în anul 2001, suma alocată să crească cu peste 200%, ajungându-se la 1.185.877 milioane lei, evident și ca urmare a creșterii mărimii profitului în anul 2001 față de 2000, cu 190% (2,9 ori). Evident, cele prezentate anterior nu reprezintă altceva, decât posibilități de autofinanțare, posibilități ce pot fi exprimate cu ajutorul unui indicator, denumit capacitate de autofinanțare.

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune (partea din profit repartizată pentru constituirea rezervelor și a fondului de dezvoltare) și de menținere sau reînnoire (prin amortizări, ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare. Capacitatea de autofinanțare, după distribuirea dividendelor, reprezintă autofinanțarea globală (totală).

Autofinanțare globală = Capacitate de autofinanțare – Dividende distribuite

În cele ce urmează, pe baza contului de profit și pierdere (structura simplificată) a S.C. Construcții Feroviare „Moldova” S.A. Iași, vom determina capacitatea de autofinanțare a societății, după ce în prealabil, vom calcula și elementele componente ale tabloului soldurilor intermediare de gestiune, în care este inclus excedentul brut al exploatării, parte constitutivă și indispensabilă pentru calculul capacității de autofinanțare, din punct de vedere deductiv.

De altfel, asupra tabloului SIG, vom reveni, mai amănunțit, într-un subcapitol următor, referitor la echilibrul financiar.

Tab.11. Tabloul S.I.G.

I Determinarea CAF prin metoda deductivă

II Determinarea CAF prin metoda adițională – milioane lei –

Autofinanțarea globală = CAF – Dividende distribuite = 5.072 – 0 = 5.072 milioane lei

Observând mărimea obținută pentru indicatorul capacitate de autofinanțare de 5.072 milioane lei și calculând raportul

Datorii financiare (Credite bancare pe termen scurt)2001 / CAF2001 = 4845/5072 = 0,95, observăm disponibilitatea, sau mai exact, capabilitatea sau posibilitatea S.C. Construcții feroviare „MOLDOVA” IAȘI, de a putea apela la noi credite, inclusiv credite pe termen lung. Se observă că raportul anterior este mai mic ca 4, ceea ce face să fie îndeplinită, una din condițiile pe care băncile le impun, pentru a aproba creditele solicitate.

Pentru a surprinde într-un mod cât mai analitic și mai fidel influențele care intervin în determinarea capacității de autofinanțare, în cei 3 ani luați în calcul, vom recurge la analiza factorială. Pentru că în determinarea capacității de autofinanțare, prin procedeul aditiv, e indispensabilă prezența sau determinarea rezultatului net , vom realiza, mai întâi, analiza factorială pentru rezultatul net, urmând ca pe baza acestuia și a amortismentelor și provizioanelor, tot prin analiză factorială, să stabilim într-un mod cât mai exact, cum a fost influențată capacitatea de autofinanțare. Analiza se va realiza prin compararea anului 2001 cu 1999 și a anului 2001 cu 2000, prin calcularea unor diferențe absolute și relative și a unor influențe absolute și relative.

Rezultatul net este calculat astfel:

Rn = Rexp + Rf + Rexcepț – Imp

Rexp = Vexp – Chexp

Rf = Vf – Chf

Recepț = Vexcepț – Chexcepț

Pentru a efectua analiza, vom realiza un tabel(anexa 2), în care vom regăsi calculate aceste diferențe și influențe. Pentru a surprinde cât mai fidel modul de calcul al acestora, vom exemplifica cu un element concret, care va exercita influența asupra rezultatului net, de exemplu, rezultatul de exploatare calculat astfel:

Rezultat de exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru exploatare

Analiza se va face comparând anul 2001 notat cu anul 1 și 2000, notat cu anul 0.

Diferența absolută Rexpl. = Rexpl1 – Rexpl0

Diferența relativă Rexpl. = (Diferența absolută Rexpl / Rexpl.0) * 100

Influența absolută Rexpl. se va face în funcție de factorii care o determină: venituri din exploatare și cheltuieli din exploatare, calculându-se mai întâi influențele absolute ale acestora. Astfel:

Infl. absolută Vexpl = Vexpl.1 – Ch.expl.0 – (Vexpl.0 – Ch.expl.0)

Influența absolută Ch.expl. = Vexpl.1 – Ch.expl.1 – (Vexpl.1 – Ch.expl.0)

Însumându-se aceste 2 influențe se va obține influența absolută:

Influența relativă Rexpl. = (Influența absolută Rexpl. / Rezultatul net)*100

Analizând comparativ datele din anul 2001 cu cele din 2000, putem semnala o majorare a rezultatului net al exercițiului financiar 2001 în raport cu 2000 cu 875 milioane lei, contribuind cu 199,77% la creșterea acestuia față de 2000.

Această evoluție a rezultatului net s-a datorat influenței exercitate de următorii factori:

rezultatul de exploatare a crescut în exercițiul financiar 2001 față de 200 cu 1.873 milioane lei, respectiv cu 608,11%, exercitând influență favorabilă asupra rezultatului net care s-a majorat cu 1873 milioane lei, adică cu 427,62%.

Influențe nefavorabile directe asupra rezultatului de exploatare și indirecte asupra rezultatului net al exercițiului au exercitat cheltuielile pentru exploatare care s-au majorat cu 127.597 milioane lei în 2001 față de 2000, în principal datorită creșterii componentei cheltuieli materiale și a celor privind lucrările și serviciile executate de terți, ca în anul 2001 față de 2000, cu 128%, respectiv cu 261,95%.

Acest fapt a antrenat reducerea rezultatului net al societății cu 127.597 milioane lei, respectiv cu 29.131,73%.

Deși veniturile din exploatare s-au majorat în 2001 față de 2000 cu 129.470 milioane lei, adică cu 120,48% (în principal, datorită majorării cu 127% a cifrei de afaceri, în anul 2001 față de 2000) ele au fost antrenate de creșterea cheltuielilor de exploatare, dar într-o proporție mai mică.

Concluzia este că, veniturile din exploatare au influență pozitivă asupra rezultatului net, traducându-se printr-o creștere a acestuia cu 129.470 milioane lei, adică cu 29.559,36%.

rezultatul financiar a scăzut în anul 2001 față de 2000 cu 969 milioane lei, adică cu 2111,57%, aceasta influențând negativ rezultatul net cu 969 milioane, respectiv 221,23%. Pierderea financiară s-a produs, în primul rând datorită creșterii cheltuielilor financiare cu 921 milioane lei, adică cu 45,4% și, în special a cheltuielilor cu dobânzile, ce au crescut cu 40% în 2001 față de 2000, având o influență negativă asupra rezultatului net, materializată în scăderea sa cu 921 milioane lei, adică 210,27%.

Influența nefavorabilă asupra rezultatului net, în exercițiul financiar 2001 față de 2000, au exercitat și veniturile financiare, acestea suportând o diminuare cu 48 milioane lei, respectiv cu 1,92%, în principal, datorită reducerii veniturilor din dobânzi cu 4,64% în anul 2001 față de 2000.

rezultatul excepțional s-a diminuat în anul 2001 față de 2000 cu 372 milioane lei, respectiv cu 130,06%, influențând negativ rezultatul net al exercițiului care s-a diminuat cu 84,93% în 2001 față de 2000. Pierderea excepțională s-a datorat acțiunii indirecte a doi factori: cheltuieli excepționale ce au crescut cu 165 milioane, reducând astfel rezultatul net cu 37,67% și venituri excepționale ce au scăzut cu 207 milioane lei, influențând rezultatul net cu 47,26%.

În concluzie, observăm că rezultatul net al exercițiului s-a majorat în anul 2001 față de 2000 cu 875 milioane lei, respectiv cu 199,77%, influențând pozitiv capacitatea de autofinanțare cu 875 milioane lei, respectiv cu 199,77%.

Capacitatea de autofinanțare mai este influențată și de amortismente și provizioane ce au crescut în 2001 față de 2000 cu 383 milioane lei (respectiv 11,34%), influențând capacitatea de autofinanțare cu 87,44%.

Finanțarea ciclului de exploatare

Decizia de finanțare a ciclului de exploatare finalizează echilibrul financiar dintre nevoia de finanțare a activelor circulante și sursele mobilizate pentru finanțarea acesteia.

Alegerea între sursele proprii, atrase și împrumutate, se va face în condiții de optimizare a relației rentabilitate-risc.

Sursele proprii – reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor pentru asigurarea continuității producției și ritmicității vânzărilor, determină o nevoie de capital cvasipermanentă. Astfel, se pune problema existenței unor surse permanente pentru finanțarea acestor nevoi. Această sursă este fondul de rulment. El reprezintă surplusul de resurse permanente degajat din finanțarea pe termen lung a nevoilor permanente, pentru realizarea echilibrului financiar al ciclului de exploatare și al trezoreriei.

Acest surplus reprezintă o marjă de siguranță pentru activitatea de exploatare care beneficiază de o sursă sigură de capital mobilizat pe un termen lung, și pentru care nu există preocupare de a fi reînnoită.

Fond de rulment global (FRG) = (Capitaluri proprii + Datorii financiare(pe termen lung) – Imobilizări.

Font de rulment propriu (FRP) = Capitaluri proprii – Imobilizări

Fond de rulment împrumutat (FRÎ) = FRG – FRP.

În gestiunea activelor circulante trebuie să existe preocupare de a fundamenta o mărime optimă a fondului de rulment, adică o mărime strict necesară care să angajeze costuri de capital minime (dividende pentru FRP și dobânzi pentru FRÎ) și să ofere siguranța echilibrului financiar.

Sursele atrase

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe sursele temporar atrase de la terți în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea și recepția materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor) și cel al scadenței plății.

Întrucât activele circulante reprezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumită durată de lichiditate), vor admite în compensare anumite decalaje de plăți favorabile (caracterizate de o durată de exigibilitate). Se urmărește deci, echilibrul între durata de lichiditate a activelor circulante și durata de scadență a datoriilor de exploatare (pasivelor circulante).

O gestiune eficientă a pasivelor circulante ar fi aceea care realizează un volum al decalajelor de plăți favorabile superior decalajelor de încasări, aceasta pentru că datoriile întreprinderii către terți reprezintă până la scadența lor surse de capital atrase gratuit, de către aceasta, în timp ce decalajele de încasări, reprezentând capitaluri interne atrase gratuit de către clienți, sunt nefavorabile întreprinderii.

În previziunea pasivelor se urmărește soldul minim, permanent al datoriilor care conferă acestora un caracter stabil, astfel că resursele atrase mai sunt denumite și pasive stabile.

În concluzie, pasivele circulante sunt o manifestare a fenomenului de utilizare a unor disponibilități ce aparțin altora pentru acoperirea unor plăți corespunzătoare, mijloacelor circulante (pasive de tipul I) sau a creditului comercial de care beneficiază unitatea (pasive de tipul II)1.

Pasivele de tipul I reprezintă datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plății și cu termene fixe de plată. Aici se includ datoriile rezultate din salarii, impozit pe salarii, contribuții la asigurări sociale, datorii din gaze naturale, energie.

Cele stabile de tipul II reprezintă datorii cu sold variabil și cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de zile. Acestea sunt reprezentate de datoriile față de furnizorii de materii prime, materiale, piese de schimb, de datoriile pentru constituirea de rezerve, garanții, preliminări pentru plata concediilor și pentru reparații. Pasivele stabile din prima categorie se fundamentează printr-o metodă analitică ce presupune însumarea soldurilor zilnice, parcurgând următoarele etape:

alegerea trimestrelor cu activitatea minimă, iar calculul se va face pe o singură lună din acest trimestru.

Nivelul minim al pasivelor calculate pentru acest trimestru se vor regăsi cu siguranță de-a lungul întregului an.

determinarea datoriei medii zilnice pe fiecare element prin raportarea obligațiilor trimestriale la numărul de zile standard dintr-un trimestru (90 zile).

determinarea soldurilor inițiale, respectiv soldurile la începutul lunii de calcul din trimestrul minim.

Acest sold inițial depinde de zilele de plată stabilite pentru fiecare datorie de exploatare și de modalitatea de plată imediată sau amânată.

Pasivele stabile din categoria II au mărimi specifice în fiecare trimestru. Previzionarea lor se face pentru fiecare trimestru al anului de plan, utilizând metoda sintetică, în funcție de nivelul trimestrial total al acestor datorii și de perioada de amânare legală a plăților către furnizori:

Nr. Zilelor de întârziere a plăților în mod legal

Sursele împrumutate

Dacă sursele proprii și atrase sunt insuficiente pentru finanțarea stocurilor și cheltuielilor de exploatare, întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt (de trezorerie sau de scont).

Necesarul trimestrial de credite de trezorerie = (stocuri + alte active + cheltuieli pentru realizarea producției) – (fond de rulment + surse atrase + încasări din vânzarea producției).

Comparând nevoia de capitaluri circulante (N) cu resursele (R) de capitaluri circulante rezultă un deficit sau un excedent de trezorerie, după cum nevoile sunt mai mari sau mai mici decât resursele.

Deficitul de trezorerie va fi acoperit prin solicitarea de noi credite (dacă plafonul aprobat de bancă permite) în trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.

Excedentul de trezorerie constituie volumul creditelor care se vor rambursa în trimestru următor. Dacă excedentul de trezorerie este superior creditelor angajate anterior, atunci diferența se va plasa eficient pe piață.

În continuare, vom prezenta mecanismul determinării surselor de finanțare a ciclului de exploatare în anul 2001, la S.C. Construcții feroviare „MOLDOVA” S.A. IAȘI.

Determinarea surselor proprii (Fondul de rulment)

FR = (Capitaluri proprii + Datorii financiare pe termen lung) – Imobilizări nete

Sau

FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Determinarea FR, se face pe baza datelor din bilanțul contabil încheiat la 31–XII-2001, la S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, prezentat în capitolul I.1.

Fond de rulment = 32.921 – 43.169 = -10.248.

Fondul de rulment net negativ astfel calculat, exprimă un deficit potențial de lichidități pe termen scurt față de exigibilitățile pe termen scurt. O astfel de situație poate fi rezultatul unei corelări nefavorabile în termeni de lichiditate, ceea ce înseamnă că S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI nu este în măsură să facă față tuturor scadențelor pe termen scurt și, mai ales, să dispună de un stoc-tampon de lichidități potențiale destinate să anihileze eventualii factori nefavorabili la vânzarea activelor, în viitor sau la onorarea datoriilor pe termen scurt.

Determinarea pasivelor stabile

Situația principalelor datorii legate de salarii, impozit pe salarii, contribuția la asigurări sociale, șomaj, energie, TVA, impozit pe profit, la S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, în anul 2001 se prezintă astfel:

Tab.12. Situația datoriilor în anul 2001

Metoda folosită pentru determinarea pasivelor stabile este „metoda însumării soldurilor zilnice”.

Trimestrul cu activitatea minimă pentru anul 2001 este trimestrul I, iar calculul se va face pe luna februarie, când cheltuielile cu salariile=2714,40 milioane lei, termenele de plată fiind de 25 ale lunii curente pentru chenzina I-a și 10 ala lunii următoare pentru chenzina a II-a,

impozit pe salarii, CAS, șomaj = 5997,48 milioane lei, termen de plată 10 ale lunii următoare;

TVA = 4475,11 milioane lei, termen de plată pe 25 ale lunii următoare;

Impozit pe profit = 62,33 milioane lei, termen de plată pe 25 ale lunii următoare.

Calculul pasivelor stabile – I din salarii:

cheltuieli cu salariile pe luna februarie = 2714,40 milioane lei;

cheltuieli medii zilnice: 2714,40/90 = 30,16 milioane lei;

soldul inițial: 30,16 milioane lei * 15 zile = 452,4 milioane lei;

soldul zilnic al salariilor și pentru celelalte categorii de cheltuieli, datorii, se prezintă astfel:

Tab. 13. Calculul pasivelor stabile-2001

În ziua a 10-a pentru salarii: 723,84+30,16-452,4=301,6

În ziua a 25-a pentru salarii: 723,84+30,16-452,4=301,6

Valoarea 941,27 reprezintă soldul minim, permanent al datoriilor care conferă acestora un caracter stabil, un nivel constant al acestora, din fiecare trimestru.

Pentru calculul pasivelor stabile – II, trebuie să precizăm că S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, practică în relațiile cu furnizorii de materii prime, materiale, o întârziere la plată de 12 zile, în medie:

PS-II=Nr. Zilelor de întârziere legală la plăți

În anul 2001, la S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, valoarea furnizorilor de materii prime (ciment alb, ipsos, balast, pietriș, dale beton, oțel beton, etc.), de materiale auxiliare (bitum, vopsea, cherestea, țeavă fier, țeavă zinc), de piese de schimb necesare activității de construcții-montaj, s-au cifrat la valoarea de 43.202 milioane lei, repartizată pe trimestre astfel:

trimestrul I – 9.936,46 milioane lei;

trimestrul II – 10.800,5 milioane lei;

trimestrul III – 10.800,5 milioane lei;

trimestrul IV – 11.664,54 milioane lei.

Trimestrul I: PSII =milioane lei.

Trimestrul II: PSII =milioane lei.

Trimestrul III: PSII =milioane lei.

Trimestrul IV: PSII =milioane lei.

Total pasive stabile:

Trimestrul I = PSI+PSII = 941,27+1324,86=2266,13 milioane lei.

Trimestrul II = 2381,33 milioane lei.

Trimestrul III = 2381,33 milioane lei.

Trimestrul IV = 941,27+1555,27 = 2496,54 milioane lei.

Pentru a putea urmări evoluția creditelor de trezorerie în anul 2001 la S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, vom prezenta în continuare, un plan de trezorerie, realizat de către unitate:

Tab.14. Plan de trezorerie – anul 2001

Se observă din tabel că, în trimestrul I al anului 2001, se obține un deficit de trezorerie de 5.506,35 milioane, ce constituie nivelul noilor credite pe care trebuie să le contracteze S.C. CF „MOLDOVA” IAȘI, în trimestrul respectiv, astfel încât, creditele de trezorerie în sold pentru trimestrul II vor deveni 5.506,95. Trimestrul II urmează același parcurs, astfel că, soldul creditelor de trezorerie pentru trimestrul III al anului 2001 va fi egal cu 5.506,95+560,72=6.067,67 milioane lei.

În concluzie, soldul creditelor de trezorerie la începutul trimestrului I a fost preluat din bilanțul contabil la 31-XII-2000, an bază, fiind egal cu 0, iar la începutul trimestrelor următoare este influențat în plus, mai întâi cu 5.506,95, iar apoi cu 560,72 milioane lei, adică deficitul de trezorerie din trimestrul I, respectiv trimestrul II. În trimestrul III, necesarul devine egal cu resursele, iar în trimestrul IV se obține un deficit de 572,01 milioane.

Posibilități de îmbunătățire a finanțării activității

S.C. „CONSTRUCȚII FEROVIARE – MOLDOVA” S.A. IAȘI

În luarea deciziilor de investiții și de finanțare, orice societate comercială trebuie să-și facă anumite calcule, să realizeze anumite analize, folosindu-se de anumite pârghii cum ar fi:

costul capitalurilor pentru a se putea realiza o opțiune eficientă între a utiliza resurse proprii sau resurse obținute prin împrumut;

fondul de rulment pentru a putea stabili, în orice moment, starea financiară a firmei, de echilibru sau dezechilibru;

levierul de exploatare și levierul financiar pentru o analiză a riscurilor de exploatare și financiar, la care poate fi supusă orice societate.

De altfel, exprimarea „posibilității de îmbunătățire a finanțării” se reduce la modul în care societatea reușește, pe baza acestor pârghii să ia respectivele decizii de finanțare, într-un mod cât se poate de oportun, care să-i aducă maximum de beneficiu.

2.3.1. Costul capitalurilor

Costul capitalului este un indicator a cărui măsurare obiectivă și riguroasă nu este posibilă. Această rată de oportunitate a capitalului exprimă, simultan, situația întreprinderii din punctul de vedere al pieței și al strategiei de investiții și de finanțare, pe care ea a ales-o. Costul capitalului apare sub forma unei rate medii ponderate. Această rată este numită și istorică și este fondată pe structura capitalurilor din pasivul bilanțului, constatat la un moment dat. Întreprinderile folosesc surse de finanțare diverse. Pentru autofinanțare se folosesc ca surse: beneficiul propriu, fondul de amortizare, rezervele constituite. Pentru finanțări externe se deosebesc, ca surse, capitalul social adus de acționari, împrumuturi obligatare, credite bancare. Toate sursele de finanțare comportă costuri sub forma dividendelor, dobânzilor și altor cheltuieli pentru intermediari. Dacă ar fi să studiem acest cost al capitalurilor, trebuie delimitată analiza, încă de la început, pe trei mari categorii: costul autofinanțării sau costul beneficiilor reinvestite, costul capitalului propriu prin capitalul social adus de acționari și costul capitalului împrumutat prin credite bancare pe termen scurt, mediu și lung, împrumuturi obligatare.

Costul autofinanțării – orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funcție de rentabilitatea pe care o degajă profitul reinvestit. Numai atunci când rentabilitatea investițiilor acoperite prin autofinanțare este mai mare decât remunerația cerută de acționari, autofinanțarea are un efect pozitiv pentru întreprindere, în sensul că va crește valoarea financiară a acesteia.

Pentru a determina costul real al beneficiilor reinvestite de societatea comercială trebuie să ținem seama de incidența fiscală, adică de faptul că societatea este impozitată pentru profitul reinvestit, iar pe de altă parte, acționarii sunt impozitați pentru veniturile obținute din dividende.

Luând în considerare incidența fiscală, costul beneficiilor reinvestite se calculează astfel:

unde:

Analizând bilanțul S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, încheiat la 31-XII-2001, observăm că societatea nu a distribuit nici un dividend pentru acționarii săi, ea preferând o redistribuire a profitului net în rezerve (într-o măsură foarte mică – 73 milioane lei) și surse proprii de finanțare, într-o măsură mai mare, 1185 milioane lei, surse care reprezintă, de fapt, obiectul autofinanțării.

Vom putea determina, astfel, un cost orientativ al autofinanțării, pe baza formulei anterioare, după ce, în prealabil, vom stabili valoarea sau procentul rentabilității economice în anul 2001. Una din formulele de calcul ale rentabilității economice este următoarea:

Rentabilitatea economică = Rezultatul exploatării / Capital economic.

Pentru S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, Re2001 = 2182 / (32*921) * 100 =6,62%. În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică mai mare decât 25%, ceea ce înseamnă că în maxim 4 ani, întreprinderea își poate reînnoi capitalurile angajate prin excedentul său brut de exploatare1. În condițiile economiei noastre, ce înregistrează durate medii de rotație ale activelor economice mult mai mari de 4 ani, pragul minim al rentabilității economice va fi mult mai mic decât cel din economiile occidentale.

Așadar, având în vedere că impozitul pe venituri din dividende plătit de acționari este de 5 %, iar impozitul plătit de societate pentru profitul reinvestit este de 25%, costul beneficiilor reinvestite =6,46%*(1-5%)/(1-25%)=7,22%. Acesta este costul pe care trebuie să îl suporte întreprinderea dacă reinvestește profitul, în loc să distribuie dividende, adică acea valoare în plus pentru dividende, așteptată de către acționari ca urmare a reinvestirii profitului. Dacă rata rentabilității interne, indicator folosit pentru a studia eficiența efectuării unei investiții (rentabilității ei), este mai mare ca acest cost, atunci crește valoarea întreprinderii. Pentru acest profit reinvestit, S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI nu poate acorda acționarilor remunerații sub forma dividendelor mai mari de 7,22%, iar acționarii nu pot pretinde mai mult.

b) Costul capitalului propriu

Acesta apare sub forma dividendului dar nu poate fi direct comparat cu costul altor surse de finanțare. Costul explicit suportat de societatea comercială pentru aprovizionarea cu capitaluri proprii exprimă, desigur, un flux financiar negativ. Toate aporturile de capital din afara întreprinderii ocazionează costuri explicite întrucât investitorii nu-și plasează lichiditățile lor decât contra unei remunerații care, pentru întreprindere, este un cost explicit.

Costul explicit al capitalului propriu se poate exprima sub forma unor indicatori, cum ar fi:

Dividend pe acțiune = Suma dividendelor de plată / Numărul acțiunilor emise.

Rata distribuirii dividendelor = Volumul dividendelor plătite / Beneficiul net.

Randamentul pe acțiune (cost) = Dividendul cuvenit unei acțiuni / Cursul acțiunii.

Pentru estimarea rentabilității capitalurilor proprii ale întreprinderii se recurge la următoarea relație de calcul:

Rentabilitate financiară = Profit net / Capitaluri proprii.

(costul capitalurilor proprii)

Cum S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI nu a mai distribuit dividende în ultimii ani, o analiză concretă a costului capitalului propriu devine imposibilă, sau mai exact, nefundamentată, dar totuși, o analiză a sa o vom prezenta ulterior, într-un exemplu care să înglobeze toate costurile referitoare la capitaluri.

c) Costul capitalului împrumutat

Acesta cuprinde costul datoriilor pe termen lung și mediu precum și, costul creditului pe termen scurt.

Costul datoriilor contractate de întreprindere nu necesită calcule deosebite, deoarece rata dobânzii nominale este clar precizată întreprinderii de către creanțierii săi.

Dar această rată este influențată contradictoriu de două elemente: pe de o parte, de cheltuielile administrative ce se adaugă dobânzilor și sporesc costul real al finanțării, iar pe de altă parte, de fiscalitate care, dimpotrivă, diminuează lunar costul întreprinderii beneficiare, fiecare leu dobândă plătită diminuând rezultatul impozabil cu un leu și impozitul cu procentul ce-l reprezintă din leul respectiv, determinând astfel o economie de impozit.

În cazul S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, se constată că aceasta nu a mai contractat în ultimii 2 ani, nici un credit pe termen lung, un lucru la prima vedere, benefic, dar analizând mai amănunțit, constatăm că în lipsa acestor credite pe termen lung, nici economiile de impozit nu se pot acumula, dar mai presus de toate, se observă inexistența unor planuri investiționale viitoare, care să impună contractarea unor astfel de credite și pe baza acestor împrumuturi, care să finanțeze aceste obiective de investiții foarte bine fundamentate, adică rata rentabilității investiției > rata dobânzii creditelor, să se obțină niște fluxuri pozitive care să contribuie la extinderea și dezvoltarea activității.

Se observă, astfel, că tendința din politica întreprinderii este de a contracta numai credite pe termen scurt, pentru anumite investiții de înlocuire și modernizare a unor utilaje, din parcul tehnologic, sau mai grav pentru acoperirea unor obligații stringente ajunse la scadență, fie la bugetul statului, fie la terți.

Costul creditului pe termen scurt presupune adăugarea la rata negociată a dobânzii a unor comisioane bancare și extinderea timpului de calculare a sumei dobânzii cu așa – numitele zile de bancă sau zile-valoare, pentru care, banca calculează remunerația sa. Pot fi cerute comisioane pentru confirmarea scrisă a creditului deschis în contul curent, comisioane de mișcare sau de cont curent care se aplică pentru fiecare operațiune făcută în cont curent.

De exemplu, să luăm un credit în cont curent cu dobânda de 14%, pe 15 zile (10-24 septembrie). În conformitate cu uzanțele bancare, banca înregistrează creditul pe 9 septembrie

la acordare și pe 25 septembrie la închidere, deci perioada de calculare a dobânzilor este de 17 zile.

Rezultă: – costul aparent (nominal) al creditului este de 14%;

– costul real al creditului este de 14*(17/15) = 15,86%.

Costul tuturor datoriilor și costul capitalurilor proprii, inclusiv costul autofinanțării, stau la baza determinării costului mediu ponderat al capitalului (CmpK).

Relația de calcul este:

în care:

Ps – ponderea fiecărei surse de capital în total resurse;

Cs – costul procentual al fiecărei surse de capital.

Considerăm că în anul 2002, S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI dorește să finanțeze o investiție de extindere în valoare de 6.000 milioane lei. Ne vom baza pe date reale reprezentând anul 2001:

autofinanțarea la sfârșitul anului 2001 era de 5.072 milioane lei, iar profitul net 1.313 milioane lei;

capitaluri proprii 32.921 milioane lei, iar datoriile pe termen scurt sunt de 4,845 milioane lei, la o rată anuală a dobânzii de 12%. Noile credite vor fi acordate la o rată anuală a dobânzii de 15%.

Cu ajutorul costurilor capitalurilor, trebuie să alegem sursele pentru finanțarea investiției, între:

surse proprii interne și în completare surse proprii externe;

surse proprii interne și pentru diferență surse împrumutate.

Surse proprii interne – autofinanțate = 5.072 milioane lei.

Cele externe (creșteri de capital)= 6000 – 5072 = 928 milioane lei (ÎK).

Rj(Ck) =

Cmpk=

Autofinanțarea = 5072 milioane lei

Credit bancar pe termen lung = 928 milioane lei.

Criteriul de alegere al surselor optime de finanțare îl reprezintă minimul Cmpk. În cazul analizat, finanțarea investiției prin surse proprii interne și creșteri de capital externe, oferă costul minim.

2.3.2. Analiza echilibrului financiar

Este de maximă însemnătate pentru funcționalitatea și perenitatea întreprinderii ca „echilibrul economic, exprimat printr-un înalt grad de rentabilitate, să coexiste cu echilibrul monetar, tradus prin constanța lichidității și solvabilității”.

Bilanțul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar, al întreprinderii la încheierea exercițiului, de reflectare materială (prin active) a modului de utilizare a capitalurilor proprii și împrumutate.

Fig.2. Bilanțul financiar

Cele două părți ale bilanțului financiar, cuprinzând elemente de A în strânsă corespondență cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen lung, partea de sus, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

Conform unui principiu financiar clasic, activele imobilizate ale oricărei întreprinderi trebuie acoperite din surse permanente. Atunci când, sursele permanente depășesc nevoile permanente, întreprinderea dispune de o marjă de siguranță. Surplusul de resurse permanente, astfel rezultat poate fi rulat pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor, el mai fiind definit și ca „fond de rulment”.

Fondul de rulment (FR) poate fi determinat în două moduri, fie ca diferența între capitalurile permanente (CP) și activele imobilizate nete (AIN), fie ca diferența între activele circulante (AC) și resursele de trezorerie sau datoriile pe termen scurt (DIS):

FR=CP-AIN;

FR=AC-DTS.

Prima relație permite aprecierea modului de finanțare a investițiilor, pe termen lung, în timp ce a doua relație creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe termen scurt, care rezultă după confruntarea între lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor, reflectând necesarul de fond de rulment.

Fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, reprezintă principalii indicatori ai analizei echilibrului financiar, pe baza de bilanț.

Din confruntarea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment, se poate degaja un excedent financiar care reprezintă trezoreria netă a întreprinderii (TN). Ea se poate calcula ca diferența între disponibilitățile existente și imediate (C+D) și pasivele curente sau datoriile pe termen scurt (PC), purtând numele de marjă de trezorerie.

Vom prezenta, în continuare, evoluția fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment și a trezoreriei nete, la SCCF „Moldova” S. A. Iași, în perioada 1999-2001,pe baza bilanțului prezentat în subcapitolul 2.1.1.

Fondul de rulment

FR1999=Capital propriu–Imobilizări nete=32.680–29.495=3.185. mil lei

FR2000=33.128–36.268=-3.140 mil. lei

FR2001=32.921-43.169=-10.248

Pentru anul 1999 se poate observa că activele circulante ar putea fi finanțate, în cadrul SCCF „Moldova” S. A. Iași, din capitaluri permanente, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Se poate observa, ca prin acest nivel al FR, societatea ar putea face față tuturor scadențelor pe termen scurt.

În următorii doi ani, 2000 și 2001, FR se constituie într-o valoare negativă, ce reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente.

Acest fond de rulment negativ, poate dăuna, în special, firmelor industriale și celor prestatoare de servicii, atât sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au finanțat parțial imobilizările, înainte ca acestea să intre în funcțiune, sau înainte de degajarea surplusului monetar din vânzări, servicii (corespunzător amortizării imobililor respective), cât și sub aspectul costului ridicat de procurare al creditelor pe termen scurt renegociate în mod constant, uneori în condiții de dobândă, rambursare dezavantajoase.

Necesarul de fond de rulment:

NFR1999=Activ circulant-datorii pe termen scurt (DTS)=23.357-20.362=2.995 mil. lei

NFR2000=41.420-44.560= -3.140 mil. lei

NFR2001=101.880-112.128= -10.248 mil. lei

Atunci când, necesarul de fond de rulment este pozitiv, situația firmei poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. Altfel, NFR poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor și creanțelor, pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de o parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.

Referitor la o valoare negativă a NFR, se poate aprecia situația ca fiind favorabilă, dacă s-au urgentat încasările și s-au relaxat plățile, respectiv nefavorabilă, dacă s-au realizat anumite întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producție.

Se poate observa că în anul 1999, NFR a înregistrat o valoare pozitivă, în timp ce, în anii 2000, 2001, acesta a înregistrat valori negative, însă pentru a putea aprecia aceste situații, ca fiind, favorabile sau nefavorabile, vom calcula o serie de indicatori, meniți să redea o interpretare mai clară și mai exactă, asupra acestor valori ale NFR:

indicele de rotație a creanțelor clienți (IRc) – ce exprimă în ce măsură creanțele clienți se pot reînnoi prin efectul vânzărilor.

Indicele de rotație a debitelor furnizorii (IRf) reflecta de câte ori datoriile față de furnizori pot fi plătite, prin efectul vânzărilor, deoarece se consideră că cifra de afaceri trebuie să asigure reînnoirea capitalului investit și plata datoriilor.

Termenul de recuperare a creanțelor clienți (TRc) – reflectă perioada de timp în care creanțele clienți devin lichide.

Termenul de plată a datoriilor către furnizori (TPf) – exprimă perioada de timp în care datoriile față de furnizori devin exigibile.

Tab. 15. Indicatori ai fondului de rulment

i%=ponderea încasărilor în cifra de afaceri

m%=ponderea datoriilor în CA

i%1999=; i%2000=; i%2001=

m%1999=; m%2000=; m%2001=

Datele din tabelul anterior, arată că gradul de reînnoire a creanțelor+clienți este cel mai mare în anul 1999, grad care a scăzut și în 2000 și în 2001, totuși el fiind compensat, atenuat de creșterea vitezei de rotație a stocurilor în anul 2001, după ce în 2000, aceasta cunoscuse o micșorare considerată.

Referitor la indicele de rotație a debitelor furnizate, se observă, așadar, că datoriile față de furnizori putea fi plătite de circa 1,7 ori din cifra de afaceri obținută în anul 1999, exercițiul luat bază de referință.

Ulterior, valoarea indicelui s-a diminuat cu 70,4%, ca urmare a majorării datoriilor către furnizori cu 47,4% în anul 2000 față de 1999. în anul 2001 se înregistrează același parcurs, valoarea indicelui diminuându-se față de anul 2000 cu 60%, în timp ce datoriile față de furnizori au crescut cu 352%.

Se observă că de-a lungul celor 3 ani, incluși în analiză, TRc>TPf ceea ce bineînțeles influențează negativ, trezoreria unității, în sensul că nu pot fi acumulate resurse atrase pentru finanțarea activității curente. Totuși, se poate constata o ameliorare în anul 2001, în sensul că TPf se apropie foarte mult de TRc.

Pe ansamblu, însă, calculând viteza de rotație a activelor circulante:

respectiv viteza de rotație a pasivelor circulante (datorii pe termen scurt):

Putem observa următoarele:

în anul 1999, , ceea ce semnifica un dezechilibru, compensat, însă de un fond de rulment care este pozitiv în anul 1999.

În următorii 2 ani, 2000 și 2001, superioritatea vitezei de rotație a activelor circulante față de cea a pasivelor circulante (curente) arătă că SCCF „Moldova” S. A. Iași, realizează mai repede lichidități, fiind posibil, un echilibru financiar, pe termen scurt, chiar în condițiile unui fond de rulment negativ, înregistrat în anii 2000 și 2001.

Această analiză a fondului de rulment și a necesarului de fond de rulment care fac obiceiul analizei echilibrului financiar, au o mare importanță, pentru conducerea unei unități, în cazul luării anumitor decizii de finanțare, în fundamentarea lor, dar, mai ales, oferă o imagine clară asupra posibilelor riscuri cu care s+ar putea confrunta societatea, îndeosebi. Riscul de faliment. Totuși, o ilustrare cât de fidelă, a riscului de faliment, trebuie corelată cu analiza anumitor rate: ratele de solvabilitate și ratele de structură financiară de pasiv, pe acre le vom trata într-un capitol următor.

În cadrul analizei financiar-patrimoniale, diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă (TN).

TN1999=3185 mil. lei – 2.995 mil. lei=190 mil. lei

TN2000= -3140 – (-3-140)=0

TN2001= -10.248 – (-9.396)= -852 mil. lei

Se observă că, în anul 1999, TN corespunde unei situații în care fondul de rulment a fost suficient de semnificativ pentru a asigura nu numai finanțarea ciclului de exploatare, ci și o îmbogățire a trezoreriei, valori disponibile pentru efectuarea anumitor plasamente. Totuși, există riscul ca valoarea pozitivă a trezoreriei, înregistrată după ce capitalul angajat a finanțat investițiile în imobilizări și necesarul de fond de rulment, să fie un semnal de utilizare insuficientă a resurselor de care dispune unitatea. Aceasta se întâmplă, în conjuncturi economice caracterizate prin rate ale dobânzii la credite, foarte mari, ce descurajează proiectele de investiții și determină întreprinderile să-și orienteze resursele spre plasamente în active curente, lucru întâlnit, și în politica SCCF „Moldova” S. A. Iași, având însă o justificare obiectivă legată de obiectul de activitate al societății, servicii și construcții feroviare, ce necesită obținerea sau deținerea în permanență a unor stocuri de materii prime, piese de schimb pentru a face față în orice moment, necesităților generate de serviciile prestate.

Menținerea unei astfel de situații ar putea compromite posibilitățile care concură la obținerea unei autofinanțări suficiente, ca și remunerarea capitalurilor avansate și rambursarea viitoare a datoriilor pe termen mediu și lung.

Anul 2000 se remarcă printr-o trezorerie neutră, ce reflectă faptul că, întreprinderea a practicat o gestiune financiară echilibrată, fără a recurge la împrumuturi, după cum, se poate observa din bilanț.

În anul 2001, se constată, o trezorerie netă negativă, practic, o imposibilitate a societății de a finanța nevoile de fond de rulment cu resurse financiare pe termen lung. Rezultă un deficit de rulment cu resurse financiare pe termen lung. Rezultă un deficit monetar ce poate fi acoperit numai prin angajarea de noi credite pe termen scurt, fenomen observat în bilanțul societății din anul 2001, unde nivelul creditelor bancare pe termen scurt a crescut cu 70% față de anul 1999. în acest caz, se urmărește obținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite: credite de trezorerie, credite de scout.

Starea de echilibru financiar a unei societăți comerciale poate fi exprimată și prin determinarea unor indicatori valorici, privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii, pe baza contului de rezultate, a contului de profit și pierdere. Acești indicatori valorici se regăsesc sub denumirea de solduri intermediare de gestiune.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune redă un plus de informație cu privire la structura rezultatului net al societății analizate, la proveniența sa și la cauzele reale care au generat modificarea lui, de la un exercițiu la altul, în cadrul perioadei analizate.

Tab.16. Tabloul SIG la SCCF „Moldova” S. A. Iași

Marja comercială, a SCCF „Moldova” S. A. Iași, pentru anii luați în calcul, înregistrează fluctuații, în sensul că aceasta scade, în 2000 față de 1999 cu 28,3%, pentru ca în anul 2001, aceasta să înregistreze o creștere față de 2000 cu 63,9%. Putem să afirmăm, astfel că, marja comercială înregistrată, în ultimul an, reprezintă un flux al activității pozitiv, contribuind în mod favorabil la formarea rezultatului net al societății.

Producția exercițiului a înregistrat o evoluție ascendentă pe tot parcursul anilor luați în calcul, ajungând ca în 2001, aceasta să înregistreze o creștere cu 19,2% față de 1999. aceasta este consecința ocupării integrale a capacității lor disponibile ale societății și a adaptării rapide a ofertei sale la capacitatea de absorbție a pieței.

Pentru a extinde analiza și o reflectare mai fidelă a acestei consecințe se poate face analiza dintre indicii valorici ai producției exercițiului și cei ai producției vândute.

Tab.17. Indici valorici ai producției exercițiului

Astfel, se poate observa, că pe baza elementelor din 2000 și 1999, indicii calculați, reflectă, faptul că, ceea ce se poate traduce printr-o majorare a stocurilor, lucru de altfel, reflectat și de faptul că, producția stocată a crescut în 2000 față de 1999 cu 67%, în timp ce, producția vândută a crescut cu 30%.

Ceilalți indici calculați, raportând anul 2001 la anii de bază, reflectă o situație inversă, adică, o diminuare a stocurilor, o corelare foarte bună între cererea pieței pentru astfel de serviciu, ce implică elementele aflate în stoc și potențialul productiv al societății analizate.

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție și reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii.

Acest indicator a manifestat o tendință crescătoare, atingând în anul 2001 și 114% decât în 1999, în principal, datorită creșterii marjei comerciale ân 2001 față de 2000, cu peste 639%, adică de 7,39 ori.

Valoarea adăugată se poate determina și printr-un procedeu aditiv, respectiv, prin însumarea următoarelor elemente: cheltuielile cu personalul, impozitele și taxele, amortizarea și profitul aferent.

Este posibilă determinarea unor indicatori, care exprimă, fie contribuția fiecărui factor la formarea valorii adăugate, fie a câta parte din valoarea adăugată va fi destinată remunerării acestor elemente.

Indicatorii se prezintă astfel:

Contribuția factorului uman la formarea VA:

Salarii+Elemente aferente/VA

Contribuția activelor imobilizate la formarea VA:

Amortizarea aferentă perioadei/VA

Gradul de integrare pe verticală: VA/Cifra de afaceri.

Tab.18. Indici structurali ai valorii adăugate la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI

Cifra datelor înscrise în acest tabel, partea din VA care a fost destinată remunerării salariaților și acoperirii deprecierii activelor imobilizate are tendință descrescătoare, ceea ce reprezintă un lucru benefice se va reflecta pozitiv asupra rezultatului net al exercițiului. Dacă privim tabloul SIG, observăm că rezultatul net al exercițiului s-a diminuat în 2000 față de 1999 cu peste 81,7%, lucru foarte bine ilustrat și de indicii structurali ai valorii adăugate, referitori la remunerarea salariaților și acoperind deprecierii activelor imobilizate, care s-au majorat în 2000 față de 1999. referitor, la gradul de integrare a activității societății, se observă că este în scădere, ceea ce arată că întreprinderea trebuie să recurgă și la serviciile altor întreprinderi, pentru executarea unor lucrări sau furnizarea unor subansamble.

Excedentul brut de exploatare s-a menținut pozitiv, în toți cei trei ani luați în calcul, înregistrând o diminuare semnificativă în anul 2000 cu peste 46%, urmată de o creștere în 2001 cu 60% față de anul 2000. diminuarea excesivă a EBE în 2000, deși valoarea adăugată s-a menținut pozitivă, a fost generată de creșterea valorii impozitelor și taxelor plătite cu peste 216% față de 1999, fenomen care continuă și în 2001, când aceste impozite și taxe cresc față de 2000 cu 128%. Însă aici, acest fenomen este atenuat de către majorarea valorii adăugate în 2001 cu peste 75% față de 2000, aceasta contribuind la creșterea indicatorului EBE.

Concluzia este că, EBE a urmat un curs ascendent în ultimul an, ceea ce face, ca SCCF „Moldova” S. A. Iași poate să își mențină potențialul productiv, are capacitatea să remunereze capitalurile avansate și, totodată, poate să onoreze obligațiile fiscale.

Pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, problema echilibrului financiar, se reduce, la modul, în care, se va acționa asupra activelor circulante, prin intermediul datoriilor pe termen scurt.

Indicatorii utilizați în aprecierea capacității de finanțare a activelor circulante sunt:

Rata finanțării activelor circulante pe seama fondului de rulment();

Rata finanțării activelor circulante pe seama creditului furnizori();

Rata finanțării activelor circulante pe seama împrumutului bancar();

Pentru a ne putea face o imagine asupra modului, în care va putea fi realizată finanțarea activelor circulante, va trebui făcută o previzionare a fondului de rulment,datoriilor față de furnizori, credite bancare pe termen scurt, active circulante, cu ajutorul funcției de trend liniare: , unde și .

Mai întâi,vom analiza fondul de rulment, a cărui evoluție se va prezenta în felul următor:

mil. lei

Tab.19. Evoluția fondului de rulment – ajustare

; , de unde rezultă, previziunea următoare:

= -3401+2*( -6716,5)= -16834; = -23550,5; = -30267 mil. lei

În continuare, vom prezenta evoluția datoriilor față de furnizori:

mil.lei

Tab.20. Evoluția datoriilor față de furnizori– ajustare

; ; de unde rezultă, previziunea următoare:

= 60266; = 81241; = 102216 mil. lei.

Creditele bancare pe termen scurt au evoluat, astfel:

mil.lei

Tab.21. Evoluția creditelor bancare pe termen scurt– ajustare

; ; de unde rezultă, previziunea următoare:

= 5641,3; = 7134,8; = 8808,3 mil. lei.

În ceea ce privește, activele circulante, acestea vor evolua, astfel:

mil.lei

Tab.22. Evoluția activelor circulante– ajustare

; ; de unde rezultă, previziunea următoare:

= 134075,33; = 173336,83; = 212598,33 mil. lei.

mil.lei

Tab.23. Previziunea evoluției activelor circulante

Se observă, în acest grafic,ca, de altfel, și în tabelul anterior, o evoluție crescătoare a activelor circulante în perioada luată în calcul, necesitând, astfel, și o analiză a surselor de finanțare necesare.

Analiza indicatorilor de finanțare a activelor circulante este prezentată în tabelul următor:

mil.lei

Tab.24. Evoluția indicatorilor de finanțare a activelor circulante în perioada

2001-2003 la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI

Din tabelul și graficul anterior, se pot desprinde următoarele:

fondul de rulment va continua să fie negativ crescător, ceea ce va determina o rată de finanțare a activelor circulante negativă, neputând acționa, în mod pozitiv asupra activității de exploatare;

datoriile față de furnizori vor contiua, potrivit previziunii, să fie o sursă importantă, în finanțarea activelor circulante, lucru foarte clar ilustrat și de grafic;

referitor la creditele bancare pe termen scurt, previziunea ne arată o stabilizare a lor în 2003, ceea ce reprezintă un lucru îmbucurător și de urmărit de către societate.

2.3.3. Analiza riscului

În teoria economică, este tot mai frecvent aereditată ideea că echilibrul financiar este respectat dacă rentabilitatea unui agent economic compensează riscul asumat, risc dependent în mod egal de factori economici și de politica financiară a firmei. Rentabilitatea nu poate fi apreciată decât în funcție de riscul suportat și invers.

În concordanța cu formele pe care le îmbracă riscul, problematica analizei poate fi structurată astfel:

Analiza riscului economic (de exploatare);

Analiza riscului financiar;

Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului. Mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare.

Cuantificarea variabilității rezultatului se realizează cu ajutorul levierului de exploatare (LC). acesta exprimă variația relativă a rezultatului activității de exploatare () în corespondență cu variația relativă a volumului de activitate (), într-un interval de timp oarecare:

Această relație reflectă cu cât crește rezultatul atunci când volumul de activitate al întreprinderii sporește cu o unitate.

Riscul de exploatare se manifestă, atunci când, unei creșteri cu o unitate a volumului de activitate îi corespunde o sporire mia mică decât unitatea rezultatului derivat din activitatea de exploatare.

Pentru orice societate este importantă cunoașterea acelui volum al producției valorificate (Q) începând de la care întreprindere deține profit, volum care corespunde punctului de echilibru se pleacă de la ecuația de forma:

unde:

Q=cantitatea producției vândute

P=preț de vânzare unitar

CV=cost variabil unitar

CF=costuri fixe totale

P=profitul (rezult. de exp)

Pentru ca în punctul de echilibru trebuie să se stabilească relația de egalitate între cifra de afaceri și costurile totale, profitul va fi nul, iar ecuația anterioară, va deveni:

Metoda marjei de contribuția consideră că punctul de echilibru reprezintă valoarea cifrei de afaceri pentru care costurile fixe totale sunt egale cu marja de contribuția totală asupra costurilor variabile.

(1)

M=marja de contribuție totală

CV=costurile variabile totale

Relația (1) ne arată că întreprinderea va înregistra un profit atunci când marja de contribuție totală este superioară costurilor fixe și se va afla în stare de echilibru când marja de contribuție totală va egaliza costurile fixe totale.

(2)

Conform relație (2), levierul de exploatare va deveni:

Deci, levierul de exploatare a devenit:

Factorii care intervin în relația ce redă efectul levierului de exploatare arată că riscul de exploatare al întreprinderii este dependent de Variabilitatea volumului de activitate, structura costurilor și proximitatea cifrei de afaceri de punctul de echilibru.

Tab.25. Analiza și evoluția levierului de exploatare la SCCF „Moldova” S. A. Iași

Levierele de exploatare calculate pentru cei trei ani semnifică faptul că unei creșteri cu o unitate monetară a cifrei de afaceri, îi va corespunde, în 1999, o creștere cu 1,07 unități monetare a profitului aferent, în anul 2000, o creștere cu 1,08 unități pentru ca, în 2001, creșterea să fie de 1,03 unități.

Toate acestea, semnifică, că atâta timp, cât variația cifrei de afaceri nu a determinat o variație a profitului derivat din activitatea de exploatare a SCCF „Moldova” S. A. Iași nu a fost supusă unui risc evident.

O viziune asupra unei potențiale declanșări a acestui tip de risc, o vom putea face numai după realizarea, unei anumite previziuni a cifrei de afaceri cu funcția de trend liniară: , unde ; ;

mil.lei

Tab.26. Evoluția cifrei de afaceri – ajustare

; ;

=276946; =350718,5; =424491;

Se observă, că cifra de afaceri va înregistra o evoluție crescătoare, ceea ce va determina un efect de levier de exploatare pozitiv și supraunitar, îndepărtând posibilitatea realizării unui risc economic.

2.3.3.2. Analiza riscului financiar

Influența structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model simplu, cunoscut sub numele de efect de levier financiar, care facilitează analiza corelației dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi și capacitatea sa de a remunera capitalul de risc prin intermediul rentabilității financiare. Așadar, creșterii gradului de îndatorare îi corespunde o creștere a riscului financiar, ceea ce determină reacția acționarilor de a solicita o rentabilitate superioară a capitalurilor proprii, pentru remunerarea creșterii riscului.

Astfel, orice întreprindere poate opta pentru diminuarea sau majorarea gradului său de îndatorare, după cum rata rentabilității economice este superioară ori inferioară ratei dobânzii aferente împrumuturilor contractate.

În determinarea și analiza levierului financiar, se procedează, mai întâi, la calculul ratei rentabilității economice (ROI) sau a randamentului rezultat după utilizarea capitalului angajat în activitatea de exploatare, exprimată ca raport între rezultatul de exploatare (Rexp) și capitalul permanent (CP). De aici, rezultă că, Rexp=ROI*CP=ROI(Cpr+D), unde:

D=capital împrumutat.

Ținând cont de faptul că suma cheltuielilor financiare ocazionale de contractarea împrumuturilor (Chf)

Chf=ROD*D unde:

ROD=rata medie a dobânzii pentru capitalul împrumutat (), rezultă că, rezultatul rămas după plata dobânzilor (Rn),

Rn=Rexp-Chf=ROI*Cpr+(ROI-ROD)*D

Această ultimă expresie permite stabilirea ratei rentabilității capitalului propriu, astfel:

Diferența dintre rata rentabilității economice (ROI) și costul capitalului împrumutat (ROD), reprezintă efectul de levier, care bineînțeles, poate avea valori pozitive, negative sau nule.

În ceea ce privește cazul concret al SCCF „Moldova” S. A. Iași, trebuie precizat, în primul rând, că societatea nu a mai contactat în ultimii ani, nici un credit pe termen lung, ceea ce face ca analiza efectului levierului financiar, practic, să nu poată fi realizată.

Totuși, pentru a observa modul în care levierul financiar acționează asupra rentabilității financiare, vom considera, că, în anul 2001, SCCF „Moldova” S. A. Iași, a contractat un împrumut pe termen lung pe 3 ani=10000 milioane lei, cu o rată a dobânzii de 60% pe an.

Astfel, vom calcula, rata rentabilității economice:

Raportul gradului de îndatorare

Pe baza acestor rezultate, vom calcula rata rentabilității financiare:

Acest rezultat ne permite să constatăm că efectul de levier va exercita o influență negativă asupra rentabilității capitalului propriu (-1658,99%) în perioada analizată. Acest efect negativ al levierului asupra Rf, își are explicația, în primul rând, în nivelul înalt al ratei medii a dobânzii. Așadar, nu gradul de îndatorare, care este de departe de a atinge limita de saturație a îndatorării societății, determină influența nefavorabilă asupra rentabilității capitalului de risc, ci rata medie a dobânzii corelată cu capacitatea societății de a rentabiliza capitalul investit numai până la un nivel al rentabilității economice de 5,08%.

Modelul levierului financiar poate fi considerat un instrument utilizat în fundamentarea deciziilor de politică financiară, menit să contribuie la alegerea unei structuri echilibrate a capitalului și la menținerea unei situații economice satisfăcătoare, prin amplificarea ecartului dintre rata rentabilității economice și rata medie a dobânzii, de asemenea, levierul financiar contribuie la eficacitatea alegerii surselor de finanțare alternative, totdeauna însă în corelație cu perspectivele activității de exploatare.

În continuare, interesant de observat, ar fi evoluția sau previzionarea rentabilității economice pe următorii 3 ani la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI și pe baza acesteia,stabilirea modalității de exercitare a deciziei de finanțare, în favoarea creșterii capitalului propriu sau a celui împrumutat.

Această previzionare a ratei rentabilității economice o vom face cu ajutorul factorilor determinanți ale ei, rezultatul de exploatare și capitalul permanent pe care îl vom considera egal cu capitalul propriu, prin utilizarea unei funcții de trend liniară: , unde:

și . Extrapolarea pentru următoarele perioade se obține dând variabilei timp(t), valorile 2,3 și 4.

mil.lei

Tab.27. Evoluția rezultatului de exploatare- ajustare

; ;

=2727,66 – 2* 1756,50= -785,34;

= -2541,84;

= -4298,34;

Pe baza acestor rezultate, se va obține următoarea previzionare:

mil.lei

Tab.28. Previziunea rezultatului de exploatare

La fel, se va proceda și pentru previzionarea capitalului propriu.

mil.lei

Tab.29. Evoluția capitalului propriu – ajustare

; , de unde rezultă, previziunea următoare:

=32909,66+2*120,5=33150,66; =33271,16; =33391,66 mil. lei

mil.lei

Tab.30. Previziunea capitalului propriu

Se observă, din această previziune, că rentabilitatea economică este negativă, ceea ce va marca imposibilitatea SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, de a contracta în următorii ani, credite pe termen mediu și lung și menținerea, probabil, pe aceeași linie, a contractării de credite pe termen scurt, a reinvestirii întregului profit și renunțarea la dividende, precum și creșteri de capital prin emisiunea de noi acțiuni.

Concluzii și propuneri

Fundamentarea deciziei de finanțare pentru orice societate și implicit, pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, presupune realizarea unei structuri financiare optime.

Crearea acestei structuri financiare optime presupune pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, corelarea și înfăptuirea a trei condiții esențiale:

alegerea între creșterea capitalului propriu sau a celui împrumutat, prin compararea costului respectivului capital cu rata rentabilității economice pentru evidențierea costului mai mic, mai redus.

urmărirea realizării echilibrului financiar printr-o gestionare cât mai eficientă a resurselor necesare finanțării activelor imobilizate și a celor circulante, adică, respectarea principiului economic, la nevoi permanente este necesară utilizarea surselor permanente(resurse proprii și împrumuturi pe termen lung, respectiv, pentru nevoi temporare(active circulante) utilizarea surselor temporare(împrumuturi pe termen scurt) neexcluzând aici, nici pe cele permanente. Dimpotrivă, reușirea acestui lucru, ar reprezenta pentru societate, o garanție a realizării unei activități cât se poate de eficiente.

a treia condiție se referă la protecția împotriva riscurilor, SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, reușind prin anumite calcule de previziune, urmărirea evoluției anumitor indicatori, cum ar fi cifra de afaceri, rata rentabilității economice pentru a putea surprinde, un eventual risc economic,respectiv, financiar și a putea lua în timp util sau oportun, măsurile necesare asanării unor astfel de dificultăți.

Dacă ar fi să ne referim la prima condiție, practic, a fundamenta, o decizie de finanțare, nu reprezintă altceva, decât a opta, într-un mod inspirat, speculatoriu și eficient pentru finanțarea proiectelor avute în vedere, între fondurile proprii și cele împrumutate. Aceste surse de finanțare tind către un cost unitar, dacă avem în vedere factorul risc, astfel încât, alegerea proporției foduri proprii/împrumuturi trebuie să aibă loc în funcție de oportunitate.

Aceste fonduri proprii sau împrumutate comportă anumite costuri ce le suportă societatea, cel mai riscant dintre ele fiind costul capitalului împrumutat, oricare ar fi rentabilitatea întreprinderii.

Din această cauză, orice societate trebuie să fie foarte atentă în alegerea unei anumite structuri financiare, comparând rata rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat, cost care se obține, utilizând relația: = r(1-T), unde, r = rata dobânzii; T = cota impozitului(25%);

În anul 2002, rata medie a dobânzii pe piață la credite a fost de 32%, în timp ce, în anul 2001, aceasta a fost de 44%, astfel încât, costul capitalului împrumutat ar putea deveni:

=32%( 1-25%)=32%*0,75=24%; = 33%;

Referitor la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, voi încerca, în continuare, o prezentare clară a structurii financiare adoptate în anul 2001 și, apoi o previzionare, a modului în care societatea, ar trebui, să-și orienteze deciziile în alegerea unei anumite opțiuni, între creșterea capitalului propriu,respectiv împrumutat.

Astfel, în anul 2001, situația se prezintă, astfel:

Cap. Propriu = 32921 mil.lei; Cap.împrumutat =0

Cap. investit =0

; =33%;

La totalul capitalului investit se obține un profit de: 32921* 6,62%= 2179,37 mil. lei.

Dacă ar fi să comentăm, decizia întreprinderii, de a nu apela la credite pe termen mediu și lung, consider că ea a fost corectă, deoarece se observă, că rata rentabilității economice =6,62% este mai mică decât costul capitalului împrumutat=33%, ceea ce ar fi dus în eventualitatea contractării unor credite, la un efect de îndatorare negativ sau nefavorabil.

Urmărind previziunea realizată în capitolul doi al lucrării, referitoare la rata rentabilității economice a SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI pe următorii trei ani, observăm că, rentabilitatea economică este negativă, ceea ce va marca imposibilitatea SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, de a contracta în următorii ani, credite pe termen mediu și lung și menținerea, probabil, pe aceeași linie, a contractării de credite pe termen scurt, a reinvestirii întregului profit și renunțarea la dividende, precum și creșteri de capital prin emisiunea de noi acțiuni.

Această tendință de diminuare la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, a finanțării pe seama capitalului permanent este întâlnită, tot mai mult și în practica firmelor occidentale, deci, o reducere a fondului de rulment, prin suplinirea acestuia pe seama unor împrumuturi pe termen scurt.

Explicația constă în aceea că pe măsură ce se reduc dimensiunile fondului de rulment, practic, crește rentabilitatea, datorită faptului că, dobânda plătită pentru împrumuturile contractate de întreprindere pe termen scurt este mult mai mică decât cea aferentă celor contractate pe termen lung. Nu avem în vedere aici, împrumuturile de urgență contractate pe termen scurt și foarte scurt, reclamate de trezorerie , care sunt extrem de oneroase, ci pe cele considerate normale, și care permit întreprinderii o mai mare flexibilitate în manevrarea surselor de finanțare.

Ca urmare, la o sumă egală, costul capitalului bazat pe împrumutul bancar pe termen lung este mult mai mare, decât a celui bazat pe împrumutul pe termen scurt, ceea ce face ca acesta din urmă, să fie preferat.

Efectul favorabil al unei astfel de operațiuni în finanțarea activității de exploatare are un efect nefavorabil concretizat în creșterea riscului de insolvabilitate a întreprinderii.

Fenomenul se poate explica prin aceea ca prin creditul pe termen scurt, care substituie fondul de rulment, se finanțează practic, nevoi de exploatare ce prezintă un caracter de permanență, deci, valori ce etalează un grad scăzut de lichiditate.

Dacă prin folosirea creditului pe termen scurt nu se poate asigura permanența reânnoirii sale, pe lângă faptul că, se periclitează finanțarea nevoilor cu caracter permanent, SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI se va confrunta cu faptul că, nu va putea să regleze în mod corespunzător compatibilitatea necesară între plasamente și creanțe.

Va înregistra, în această situație, o lipsă acută de lichidități cu efecte nefavorabile în privința onorării obligațiilor și va ajunge în incapacitate de plată.

Situația va putea fi rezolvată, doar prin apelul la credite bancare cu regim de urgență, dobânzile suplimentare aferente acestor împrumuturi, cât și diminuarea credibilității întreprinderii, va putea duce,chiar, la scăderea cursului acțiunilor sale pe piață,reprezentând costul aferent creșterii riscului de insolvabilitate.

Practic, acest cost al creditului pe termen scurt, în anul 2001, la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI poate fi calculat ca raport între dobânzi plătite și total datorii.

În anexa 1, reprezentând „Contul de profit și pierdere” observăm că în anul 2001,dobânzile plătite=2865mil.lei. Astfel, costul nominal al creditului().

Costul real al creditului() se calculează, luând în considerare,influența fiscală. Astfel, , unde T= cota de impozit;

Se observă, așadar, că procentul reprezentând costul îndatorării SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI se cifrează într-o proporție foarte mică, de fapt, contractarea acestor credite pe termen scurt a avut ca destinație, doar plata anumitor datorii către anumiți furnizori tradiționali ai societății sau, mai exact, indispensabili derulării procesului de producție la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI.

Practic, apelarea la aceste credite pe termen scurt nu este consecința, decât, a acelui cerc vicios în care se învârte societatea, situație care o împărtășesc, destul de multe, societăți din România.

Astfel, problema începe de la încasarea creanțelor-clienți, clienți care în majoritatea lor sunt cu capital de stat, de exemplu, „Regionala CFR IAȘI.Odată câștigată o licitație pentru realizarea unei lucrări, și odată, începută activitatea, după o perioadă de timp, SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, trimite o situație de lucrări executate la beneficiarul lucrării pentru decontare. De aici, va începe totul, beneficiarul serviciului întârziind decontarea sumelor din acea situație de lucrări. Întârziind această plată, se va crea automat decalajul și întârzierea plății furnizorilor de către societate, și mai grav, întârzierea plății datoriilor către stat, pentru care se vor percepe penalități. În momentul, în care se încasează clienții, societatea va iniția,în primul rând, plata datoriilor către stat și a salariilor, urmând ca partea rămasă să fie utilizată pentru plata furnizorilor. Partea rămasă reprezentând imposibilitatea plății integrale a datoriilor către furnizori se va acoperi, cum spuneam, cu ajutorul creditelor pe termen scurt.

O altă implicație, privind neîncasarea la timp, a clienților, privește profitul net, în sensul că, întârziindu-se plata respectivelor sume, acestea s-au devalorizat datorită inflației, afectând, în mod negativ, profitul net.

Referitor la a doua condiție, pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, problema echilibrului financiar, se reduce, la modul, în care, se va acționa asupra activelor circulante, prin intermediul datoriilor pe termen scurt.

SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI folosește pentru aceasta, pentru aprecierea capacității de finanțare a activelor circulante, trei indicatori, și anume: rata finanțării activelor circulante pe seama fondului de rulment(); rata finanțării activelor circulante pe seama creditului furnizori(); rata finanțării activelor circulante pe seama împrumutului bancar().

Din previziunea realizată asupra elementelor necesare calculului acestor indicatori s-au putut observa, sau mai exact, desprinde următoarele:

fondul de rulment va continua să fie negativ crescător, de la -10248 mil.lei, în anul 2001 la –16834 mil. lei în 2002, ceea ce va determina o rată de finanțare a activelor circulante negativă, neputând acționa, în mod pozitiv asupra activității de exploatare;

datoriile față de furnizori vor contiua, potrivit previziunii, să fie o sursă importantă, în finanțarea activelor circulante, lucru foarte clar ilustrat și de grafic, ele înregistrând o creștere de peste 38% în anul 2002 față de anul 2001.

referitor la creditele bancare pe termen scurt, previziunea ne arată o creștere a acestora în perioada 2001-2003, însă la nivelul ratei de finanțare a activelor circulante se observă o stabilizare a lor în 2003, ceea ce reprezintă un lucru îmbucurător și de urmărit de către societate.

Privind în ansamblu, bilanțul societății în 2001 se pot face unele remarci cu privire la activul și pasivul societății.

Referitor la activ, se observă, în continuare, prevalarea imobilizărilor în totalul său, putându-se vorbi la prima vedere de un grad de elasticitate mai scăzut al societății, apreciat prin reacțiile sale mai lente la modificarea mediului extern.

Referitor la pasiv, se observă o preponderență în structura pasivului a pasivelor circulante în raport cu capitalurile proprii(permanente). Această preponderență a pasivelor circulante se reflectă pozitiv asupra rentabilității financiare, în urma creșterii posibilității de acces a societății la surse de finanțare puțin sau deloc costisitoare(credite furnizori).

Deși, utilizarea acestei surse, creditul furnizori, se observă, că se manifestă, preponderent, în realizarea finanțării activelor circulante pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, aceasta reprezentând un lucru favorabil în desfășurarea procesului de producție(construcție), totuși, pe viitor, trebuie să se urmărească reducerea ponderii în care se finanțează activele circulante pe baza datoriilor față de furnizori și urmărirea, pe viitor, a unei finanțări mai mari, pe baza fondului de rulment, dar aceasta, se va putea produce, numai printr-o încasare rapidă a clienților, ceea ce va duce la o derulare rapidă și eficientă a activității de exploatare, de aici, decurgând automat și o creștere a ratei rentabilității economice, care va fi garanția posibilității de a apela și a putea contracta împrumuturi pe termen lung, care bineînțeles, vor suplimenta fondul de rulment, determinând la rândul său, stabilitatea și înfăptuirea echilibrului financiar.

Bineînțeles, că aceasta, ar fi foarte bine să se întâmple, dar, având în vedere, profilul activității și faptul că, firma lucrează pe bază de avansuri și beneficiază de o serie de facilități în privința plăților către furnizorii lor, în sensul amânării plății, putem spune despre fondul de rulment, deși este negativ, că reprezintă ceva normal.

Astfel, deși, în 2000 și 2001, fondul de rulment este negativ, făcând corelație cu viteza de rotație a activelor circulante și cea a pasivelor curente, observăm superioritatea celei dintâi, ceea ce ne arată că SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI realizează mai repede lichidități, fiind posibil, un echilibru financiar, pe termen scurt, chiar în condițiile, acestui fond de rulment negativ.

Consider că, în stabilirea de către SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI, a politicii sau a strategiei, în domeniul fondului de rulment, trebuie să se țină cont, în primul rând,de un indicator reprezentativ, cum este cel al cifrei de afaceri. Relația dintre creșterea cifrei de afaceri și necesitatea finanțării activelor curente este directă și apropiată. Pe măsură ce cifra de afaceri crește, firma trebuie să aibă mai multe stocuri și efecte comerciale de primit, și este posibil să fie nevoită să-și mărească și contul curent. O creștere a cifrei de afaceri și după cum, am văzut din previziune,ea este posibilă, produce o necesitate imediată pentru stocuri suplimentare și poate pentru mai mult numerar disponibil. Toate aceste necesități trebuie să fie finanțate, orice creștere a unei poziții din activul bilanțului trebuie să fie reflectată de o creștere similară a unei poziții din partea de pasiv. Totuși, necesarul de finanțare la SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI este influențat de capacitatea sa de a întârzia plățile, prin cumpărarea de materii prime(ciment, ipsos, var lavabil) pe credit sau prin plata salariilor după ce munca, pentru care muncitorii sunt plătiți, a fost deja efectuată.

Ca o propunere pentru viitor, SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI ar trebui să țină cont sau să aibă în vedere mai mult acel principiu al concordanței, conform căruia, pentru a minimiza atât riscurile, cât și costurile de finanțare, societatea trebuie să stabilească o concordanță între perioada de maturitate a pasivelor și timpul pentru care fondurile sunt necesare.

Astfel, sub nici o formă,ea nu trebuie să utilizeze creditele pe termen scurt, pentru, să spunem, construirea și echiparea unui spațiu de producție, deoarece fluxurile de numerar provenite din această investiție nu vor fi suficiente pentru rambursarea datoriei la sfârșitul acelei perioade scurte de timp pentru care a fost acordat creditul, astfel încît, acel împrumut trebuie să fie refinanțat, iar dacă aceasta se va întâmpla, firma va intra într-o etapă, în care va fi expusă la risc.

Ea va trebui să caute noi surse de finanțare, banca finanțatoare putând refuza refinanțarea creditului, astfel că vor apărea noi costuri de tranzacționare, pe care firma va trebui să le suporte(de exemplu, penalități pentru datoriile neplătite în termen către bugetul de stat).

Inexistența sau imposibilitatea obținerii unor împrumuturi pe termen lung, va trebui să constituie , pentru SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI , un motiv de a continua pe aceeași linie, în ceea ce privește finanțarea, cea a speculării surselor spontane de fonduri(salariile și impozitele de plătit, creditul comercial pe care firmele și-l oferă una alteia), precum și a obținerii unor credite pe termen scurt la cel mai mic cost posibil.

Aceste efecte comerciale pot constitui un instrument util de finanțare a activității curente a societății, doar dacă la nivelul societății sunt dezvoltate proceduri amănunțite de lucru cu clienții și furnizorii astfel încât, din această relație să se obțină permanent un credit comercial avantajos.

Este adevărat că în condiții de inflație, cu o piață nesigură și dominată de monopoluri, sau mai concret, în cazul SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI ,dominată de relații cu firme cu un capital majoritar de stat, este dificil de luat deciziile optime, dar a renunța la sistemul informațional în domeniu ar fi o greșeală majoră.

Referitor la cea de-a treia condiție, cea privind riscurile, după cum am observat, și în subcapitolul destinat urmăririi acestui fenomen, se pot desprinde următoarele.

În ceea ce privește, riscul economic sau de exploatare, s-a putut observa că SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI a obținut un levier de exploatare supraunitar în cei trei ani luați în calcul. Corelând acest fapt și cu previziunile efectuate asupra cifrei de afaceri și observând că variația cifrei de afaceri nu a determinat și nu va determina o variație a profitului subunitară, deoarece previziunea ne arată că cifra de afaceri va crește, putem trage concluzia că activitatea de exploatare a SCCF „MOLDOVA” S.A. IAȘI nu a fost supusă și nu va fi supusă unui risc evident.

Referitor la riscul financiar, am observat că efectul de levier financiar a exercitat o influență negativă asupra rentabilității capitalului propriu, în perioada celor trei ani luați în calcul și va rămâne negativ, deoarece previziunea ratei rentabilității economice în perioada următoare ne arată că aceasta va înregistra valori negative.

Acest efect negativ al levierului asupra rentabilității financiare, își are explicația, în primul rând, în nivelul înalt al ratei medii a dobânzii.

Așadar, nu gradul de îndatorare, care este departe, de a atinge limita de saturație a îndatorării societății, determină influența nefavorabilă asupra rentabilității capitalului de risc, ci rata medie a dobânzii corelată cu capacitatea societății de a rentabiliza capitalul investit, numai până la un nivel, să spunem, nesatisfăcător al rentabilității economice.

BIBLIOGRAFIE

1. Adochiței, M., Finanțele întreprinderii, Editura Sylvi, București, 2000.

2. Aftalion, F., Dubois, B., Malkin, J., Theorie financiere de l’ enterprise, Presses Universitaires de Frances, Paris,1976.

3. Bistriceanu, Gh., Adochiței, M., Negrea, E., Finanțele agenților economici, Editura Economică, 2001.

4. Bran, P., Finanțele întreprinderii, Editura Chișinău “Logos”, București, 1995.

5. Bucătaru, D., Capitalurile Firmei,Editura Sedcom Libris, IAȘI, 1999.

6. Cocriș, V., Ișan, V., Economia afacerilor, Editura Graphix, vol. 3, IAȘI, 1995.

7. Colasse, B., Gestion financiere de l’ entreprise, PUF, Paris, 1987.

8. Filip, Gh., Viabilitatea financiară a întreprinderii și îndatorarea, în Dimensiunea financiară a întreprinderii, Editura Eco’Art, 1995.

9. Giurgiu, I.A., Mecanismul financiar al întreprinderii, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1995.

10. Giurgiu, I.A., Finanțele firmei, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.

11. Manolescu, Gh., Management financiar, Editura Economică, București, 1995.

12. Mihăescu, S.V., Controlul Financiar Bancar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2001.

13. Mironiuc, M., Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Edit Junimea, Iași, 1999.

14. Neagoe, I., Finanțele întreprinderii, Edit. Ankarom, Iași, 1997.

15. Pinches, G. E., Financial Management, Harper Collins Publichers, 1990.

16. Stancu, I., Finanțe, Editura Economică, București, 2001.

17. Stancu, I., Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 1994.

18. Stănescu, C., Ișfănescu, A., Băicuși, A., Analiza economico-financiară, Ed. Economică, București, 1996.

19. Ștefura, G., Buget și evidență bugetară, Iași, 1984.

20. Toma, M., Alexandru, F., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Edit. Economică, 1998.

21. Toma, M., Chivulescu, M., Ghid pentru diagnostic și evaluare a întreprinderii, Corpul experților contabili din România, București, 1994.

22. Văcărel, I., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999.

23. Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Edit. Didactică și Pedagogică, R.A, București, 1997.

24. ***Dicționarul explicativ al limbii române- Edit. Academiei, București, 1975 . 25. ***Probleme economice, nr. 30-31-32, Editura Centrul de Informare și Documentare Economică, București, 2001.

=== Anexe 1 ===

Conturi profit și pierdere comparate la SC CONSTRUCȚII FEROVIARE MOLDOVA S.A. IAȘI

=== Anexe 2 ===

Analiza factorială a rezultatului net și capacitatea de autofinanțare la S.C. CF „MOLDOVA” S.A. IAȘI