Fundamentarea Deciziei Manageriale de Investitii

INTRODUCERE

Tema acestei lucrări este “Fundamentarea deciziei manageriale de investiții”. Cercetarea se efectuează la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș.

Motivația alegerii temei. În orice societate, economiile și investițiile joacă un rol deosebit de important în activitatea economică, atât la nivel macroeconomic, cât și la nivelul fiecărei persoane fizice sau juridice – agent economic, de calitatea deciziei luate de o companie cu privire la un anumit proiect de investire depinde situația ei viitoare. Decizia de investire reprezintă un element de o importanță crucială pentru succesul afacerilor unei firme.

Obiectivele cercetării: investigația în domeniul procesului decizional; analiza critică a mediului intern și extern a S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș; concluziile analizei; evidențierea aspectelor pozitive și negative; strategia managementului de investiții; necesitatea investiției în proiectul „Echipamente curățare conducte”; analiza eficienței investițiilor.

Ipoteza cercetării: fundamentarea deciziei manageriale de a investi stă la baza creșterii profitului, a eficienței activității societății Transgaz, a exploatării și întreținerii în condiții de siguranță a conductelor magistrale.

Instrumentarul metodologic utilizat în cercetare: investigația; analiza și sinteza; modelul de analiză SWOT; modelul celor 5 forțe a lui Porter de analiză a mediului competițional; utilizarea indicatorilor de eficiență care stau la baza fundamentării deciziei manageriale de investiții.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, cuprinzând elemente teoretice și o aplicație practică.

Capitolul I, intitulat “Aspecte teoretice privind investițiile și fundamentarea deciziei de a investi”, prezintă aspectele teoretice introductive ale noțiunii de investiție, cu accent pe noțiunea de decizie de investiție la nivelul firmei. În primul subcapitol sunt definite investițiile din punct de vedere contabil și juridic, financiar și psihologic, precum și cele patru caracteristici ale investițiilor. Al doilea subcapitol prezintă managementul investițiilor și procesul decizional cu elementele sale componente. În al treilea subcapitol sunt prezentate cele trei situații decizionale: de certitudine, de incertitudine și de risc, precum și dimensiunile deciziei de investiții (dimensiunea strategică, dimensiunea investițională și dimensiunea financiară). În subcapitolul patru sunt prezentate criteriile care stau la baza fundamentării deciziei de investiții, fiind prezentat sistemul de tehnici de evaluare utilizat. Subcapitolul cinci prezintă două modele utilizate în analiza mediului extern și intern.

În capitolul II, intitulat “Analiza generală a managementului S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș”, este prezentată organizația la care se realizează cercetarea, cu descrierea principalelor activități în sectorul gazelor naturale, analiza mediului intern și extern al societății, fiind prezentate piața regională și piața locală a gazelor naturale. Pentru a analiza mediul extern am folosit modelul „Celor 5 forțe” al lui Porter. Prin activitatea de transport a gazelor naturale, Transgaz asigură legăturile între producători și furnizori pe de o parte, între distribuitori și consumatori pe de altă parte, rolul societății fiind unul deosebit de important pe piața energetică din România în general și pe piața gazelor în special. Sunt prezentate, de asemenea, principalele date economico – financiare din ultimii trei ani și analiza SWOT sau Relația mediu intern – mediu extern a societății.

Capitolul III, intitulat ”Procesul managerial de investiții la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș”, după prezentarea strategiei managementului de investiții a societății, arată necesitatea investiției în proiectul “Echipamente curățare conducte”, fiind necesar pentru intervențiile făcute în scopul asigurării bunei funcționări în condiții de siguranță și de continuitate a furnizării de gaze naturale. În subcapitolul trei am făcut analiza eficienței investițiilor, unde am folosit un sistem de tehnici de evaluare, interpretând și comparând rezultatele, pentru a alege varianta cea mai eficientă.

În cadrul “concluziilor”, am arătat că activitatea investițională fiind o activitate cu caracter continuu în cadrul S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș, nu se acordă suficientă importanță analizei eficienței economice, accentul punându-se pe criteriile de natură tehnică. Justificarea este dată de caracterul strategic al sectorului, în care o parte din investiții sunt absolut necesare pentru desfășurarea în condiții normale a activității economice și sociale. De asemenea am arătat că obiectivele stabilite pentru cercetare au fost atinse, confirmându-se și ipoteza cercetării.

Lucrarea mai conține “bibliografie” care cuprinde lista surselor informative utilizate pentru redactarea lucrării și “anexele”, care includ material informațional cum ar fi: organigrama societății, principalii indicatori economico – financiari, indicatorii de performanță, situația contului de profit și pierdere, etc.

Aportul propriu: analiza generală a managementului S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș; analiza mediului intern și a mediului extern al societății; concluziile analizei; procesul managerial de investiții la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș; analiza eficienței investițiilor în echipamente curățare conducte.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND INVESTIȚIILE ȘI FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE A INVESTI

1.1 Definirea și caracteristicile investițiilor

“Investițiile reprezintă un proces de decizii, luate astăzi pentru a obține rezultate necunoscute mâine și nu înseamnă altceva decât o renunțare la un consum imediat, pentru a obține probabil în viitor efecte pozitive sporite. Ca în orice proces managerial, investițiile sunt supuse incertitudinii, riscului și factorului timp, dar deciziile au ca scop obținerea eficienței capitalului investit. Managementul investițiilor se ocupă de maximizarea eficienței economice așteptate de investitori, de minimizarea riscului în decizii și de conducerea întregului proces decizional în domeniul investițiilor.

Investițiile sunt un mijloc de creștere economică ca rezultat al economisirii. Noțiunea de investiție pune accentul pe domeniul de aplicație, pe conținutul său. În acest context ea poate fi abordată din mai multe puncte de vedere:

Definirea contabilă și juridică este cea mai restrictivă deoarece reduce investiția la noțiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului. Această definire pune accent pe natura elementelor achiziționate, întrucât investițiile sunt considerate cheltuieli care se concretizează în achiziții de bunuri de folosință îndelungată. Din punctul de vedere al organizației, bunurile de folosință îndelungată sunt: imobilizări sau active corporale, financiare și necorporale (terenuri, construcții, echipamente, mijloace de transport, titluri de participare, brevete sau mărci și altele).

Pentru ca o cheltuială cu achiziționarea sau producerea unui bun sau serviciu să fie considerată investiție, trebuie ca acestea să intre, din punct de vedere juridic, în proprietatea agentului economic, iar consumul lor să se facă pe o perioadă mai lungă de timp, care depășește un exercițiu financiar. Din perspectiva juridică o cheltuială care nu are incidență patrimonială directă, nu este considerată investiție, chiar dacă aceasta sporește în timp potențialul și performanțele întreprinderii.

Definirea financiară (monetară) este cea mai cuprinzătoare, considerând investițiile ca fiind toate cheltuielile de resurse efectuate în vederea obținerii de venituri monetare în

viitor (cash flow). Investiția apare, la prima vedere ca o operațiune de modificare și de

¹Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine,București, 2008, p.9

creștere a patrimoniului inițial. La o analiză mai profundă, investiția este alocarea capitalurilor

economisite, în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate.

În sens finananciar, investiție înseamnă schimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranța obținerii unor venituri viitoare, superioare, probabile. Cea mai importantă problemă pentru investiție din punct de vedere financiar este asigurarea echilibrului între resurse și nevoi. În sens contabil, investiția reprezintă alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri și cheltuieli de exploatare.

Definirea psihologică a investițiilor pune accentul pe intenția organizației sau a managementului său de a decala în timp consumul și de a investi. Psihologic, o investiție reprezintă, renunțarea la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare. Din acest punct de vedere, întreprinzătorul se află în dilemă, fiind constrâns să renunțe la satisfacții imediate în speranța unor câștiguri viitoare mai mari.

În concluzie, investiția reprezintă o alocare permanentă de capitaluri, în achiziția de active fizice și/sau financiare care să permită desfășurarea unor activități rentabile, superioare ratei normale de rentabilitate acoperitoare pentru riscurile asumate.

Criteriile de grupare a investițiilor organizațiilor sunt multiple. La modul general, investițiile se împart în:

a) investiții de înlocuire, destinate înlocuirii (reproducției) bunurilor de capital scoase din funcțiune, ca urmare a uzurii lor fizice, a căror sursă este amortizarea;

b) investiții de dezvoltare sau nete destinate finanțării și sporirii volumului capitalului tehnic real, creșterii volumului producției, lansării de noi produse pe piață, sau diversificării strategice prin abordarea de noi sectoare de activitate.

Proiectele de investiții pentru lansarea de noi produse pe piață sau diversificarea activității sunt de regulă mai riscante și mai scumpe deoarece pe lângă elementele materiale presupun și acumularea de cunoștințe noi, cucerirea de noi segmente de piață.

Caracteristicile investițiilor

Orice investiție este definită de patru caracteristici: conținutul concret individualizat de resurse, factorul timp, eficiența sau efectul viitor al utilizarii resurselor în prezent și riscul investițiilor.

a) Conținutul concret individualizat de resurse

Investițiile reprezintă active patrimoniale. Acestea însă au corespondent în resurse.

Din acest punct de vedere investițiile sunt constituite din surse interne sau surse externe.

Principalele surse ale investițiilor sunt :

surse interne (autofinanțare): profit reinvestit, fond de rulment, dezinvestiții

surse externe: împrumuturi, finanțări nerambursabile, aport de capital, piața financiară

b) Factorul timp

Ca și în alte activități economice, în domeniul investițiilor timpul reprezintă un factor de o deosebită importanță deoarece procesul de materializare a investițiilor în capital fix și apoi procesul de obținere a producției dar și de recuperare a cheltuielilor este dinamic, se desfășoară pe o perioadă mare de timp. De aceea, efectele utile ale investițiilor vor fi puternic influențate de factorul timp. Progresul tehnic face să apară noi produse, tehnologii, soluții constructive, sau să le treacă în desuetudine pe cele existente, fapt ce va duce la modificarea costurilor de producție, prețurilor de vânzare sau chiar a pretențiilor subiective ale consumatorilor.

Legătura dintre investiții și timp se urmărește pe mai multe segmente ale procesului investițional, și anume: în programarea realizării investițiilor prin optimizarea funcției cost-durată; efectul economic al imobilizărilor de fonduri bănești și mijloace materiale necesare efectuării investițiilor; perioada de atingere a parametrilor proiectați; efectul uzurii morale; durata de funcționare a viitorului obiectiv etc. Timpul este, deci, un factor de legatură dintre investiții și progresul general al societații, timpul acționează ca un multiplicator al efectelor investiționale (el evoluează mai rapid decât efortul făcut). În mod concret timpii operatori în procesul investițional sunt: durata necesară pentru proiectarea și elaborarea documentației tehnico-economice, durata de execuție a lucrărilor de investiții pe șantier; durata atingerii parametrilor proiectați; durata de recuperare a fondurilor de investiții cheltuite; perioada stabilită pentru restituirea creditelor; durata de funcționare a obiectivului respectiv.

Procesul de realizare a investițiilor și de recuperare a fondurilor consumate se desfăsoară în timp, investițiile și efectele lor precum si nivelul eficienței, având un pronunțat caracter dinamic. Legatura dintre timp și investiții se manifestă pe multiple planuri, cel mai important fiind acela de multiplicare a investițiilor. Adică, resursele umane și materiale atrase din circuitul economic curent și imobilizate în procesul investițional își modifică valoarea pe măsură ce timpul de imobilizare crește. O abordare corectă a proceselor investiționale necesită analiza lor dinamică, ținând seama de influența multiplicatoare a factorului timp.

c) Eficiența sau efectul viitor al utilizării resurselor în prezent

Eficiența este atributul oricărei activități umane de a produce efectul dorit; este relația dintre cheltuielile de resurse și rezultatul obținut într-o activitate. Abordarea noțiunii de

eficiență are în vedere : performanțele și efectele în raport cu resursele consumate. Din punct de vedere cantitativ, corelația dintre efecte și eforturi se exprimă prin indicatori de eficiență. În analiza economică și financiară a proiectelor de investiții predomină abordarea dinamică a problemelor și, deci, utilizarea indicatorilor de eficiență calculați cu luarea în considerație a acțiunii factorului timp.

d) Incertitudinea și riscul

Luarea deciziei de a investi, pentru dezvoltarea obiectivelor existente sau realizarea unora noi, trebuie să ia în considerare incertitudinea și riscul implicate în proiect.

Incertitudinea se referă la îndoiala pe care o creează apariția unui eveniment viitor.

Riscul este o noțiune socială, economică, politică sau naturală a carei origine se află în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierderi datorită informațiilor incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenței unor raționamente de tip logic.

Riscul există atunci când o mulțime de consecințe nefavorabile este asociată unor decizii posibile și se poate cunoaște sau determina șansa apariției acestor consecințe. Când această șansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităților, analiza se face numai în sfera incertitudinii. În general, decizia economică ia în considerare caracterul relativ al informației disponibile și probabil al desfășurării evenimentelor în viitor. Incertitudinea este generată de evoluția pieței și a prețurilor, în corelare cu deciziile privind sortimentele și cantitațile de produse/servicii oferite pentru un anumit mediu economic.

În lumea afacerilor nu există concepția de investiții fără risc. Orice proiect de investiții este purtător de risc, se caracterizează printr-un grad mai mic sau mai mare de risc și decizia va depinde de gradul de risc acceptabil pentru investitor. Teoretic (și convențional), după comportamentul lor și atitudinea față de risc, se disting trei tipuri de investitori (oameni de afaceri):2

a) cu reacție de aversiune, care se tem de riscuri și caută să le evite;

b) cu reacție favorabilă riscului, care caută și acceptă evident riscul;

c) cu reacție neutră, cărora riscul le este indiferent.

Nivelul de risc asociat proiectului determină, deci, decizia de investiții. La alegerea proiectelor se va căuta să se asigure un echilibru adecvat, o corespondență satisfăcătoare între nivelul / gradul de risc al proiectelor și mărimea beneficiilor și rentabilității așteptate pe seama capitalului alocat. Un proiect de investiții trebuie să ofere / asigure o rentabilitate comparabilă cu gradul său de risc: cu cât va fi mai mare riscul asociat proiectului, cu atât rentabilitatea scontată a investiției respective trebuie să fie mai ridicată. Deci, investitorii nu vor alege

2Andreica, M., Pârvu, D., Pârgaru I., Eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Cibernetica MC, București, 2003, p.183

dintre oportunitățile / proiectele posibile pe cele mai riscante.

Principalele tipuri de risc care influențează riscul investițional pot fi: riscul economic

și financiar, riscul tehnologic, riscul organizațional, riscul de piață și riscul de mediu.

1.2 Managementul investițiilor, procesul decizional

Managementul investițiilor este o componentă a managementului strategic. Decizia de investiții sau de dezinvestiții este adoptată în contextul viitor, ca o alternativă strategică de adaptare a organizației la mediul său în scopul obținerii avantajului competitiv. Prin urmare, “managementul investițiilor reprezintă procesul decizional de amânare a consumului prezent de resurse strategice ale organizației și utilizarea acestora în investiții cu scopul obținerii unui consum viitor mai mare”.3

Managementul investițiilor este un proces și nu o colecție de bunuri și ia în considerare riscul de a nu obține în viitor rezultatele așteptate. Investiția reprezintă o alocare permanentă de capitaluri în achiziția de active imobilizate și/sau financiare, care să permită
creșterea rentabilitații în condiții de risc asumat. Investiția este totalitatea cheltuielilor cu caracter ireversibil care se fac pentru cumpărarea de bunuri de capital. Achiziția și modernizarea capitalului fix și a tehnologiilor, ca și perfecționarea metodelor de organizare a producției sunt politici manageriale de creștere a eficienței economice a organizației. Întrucât resursele financiare ale organizațiilor sunt limitate, în scopul constituirii de fonduri financiare suplimentare, managementul caută să atragă investitori din afara organizației. Dezinvestiția este parte a mangementului investițional.

Procesul managerial de investiții cuprinde următoarele etape (figura 1.1):

– planificarea investițiilor în termeni de nevoi, resurse (capacitate) și atitudine față de risc;

– cercetarea pieței pentru a se analiza șansele de câștig și riscurile (include culegerea informațiilor privind rata inflației, rata dobânzii, indicatori de eficiență);

– fundamentarea deciziilor de investiții prin evaluarea activelor de capital disponibile și selectarea variantei optime;

– realizarea investiției prin sistemul de tranzacții;

– controlul managerial al realizării investițiilor;

– evaluarea performanțelor prin măsurarea eficienței economice a investiției sau a randamentului său.

3Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine,București, 2008, p.50

Fig.1.1 Procesul managerial al investițiilor

Sursa: Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine,București, 2008, p.51

Procesul decizional în investiții

Prin demersul pe care-l presupune, precum și prin efectele ei, decizia este cel mai caracteristic mod de exprimare al cadrelor de conducere, însăși măsura nivelului calitativ al pregătirii și talentului lor.

Procesul decizional poate fi definit prin ansamblul etapelor și fazelor parcurse în pregătirea, adoptarea, aplicarea și evaluarea consecințelor deciziei manageriale.

Desfășurarea unui proces decizional și elaborarea unor decizii fundamentate științific, reduce riscul apariției unor consecințe cu abateri semnificative față de cele evaluate inițial și restrânge sfera incertitudinii. Calitatea deciziilor adoptate de manageri poate fi apreciată prin

amplitudinea abaterilor rezultatelor obținute, prin materializarea în practică a acestuia și

nivelul evaluărilor inițiale.

Decizia economică reprezintă linia de acțiune aleasă în mod conștient, în procesul de

conducere a întreprinderii, dintr-un număr oarecare de posibilități, în scopul atingerii unor obiective în condiții de eficiență maximă. Decizia, în general, este luată de o singură persoană, dar necesită o activitate de pregătire și elaborare la care participă un număr mare de compartimente și de persoane.

Managementul urmărește îmbunătățirea deciziilor manageriale. În cazul ideal se ajunge la decizii care conduc la cel mai înalt grad de productivitate (situație optimă). De regulă, dintr-o decizie nu trebuie să lipsească: obiectivul urmărit; modalitatea practică (sau modalitățile) de acțiune; locul și responsabilul aplicării ei; perioada de valabilitate, dacă este cazul; momentul de când se aplică, dacă este cazul; sursa de finanțare; resursele puse la dispoziție; rezultatele parțiale urmărite; decidentul.

Elementele componente ale procesului decizional și a factorilor de influență a calității deciziilor sunt prezentate în figura 1.2:

Procesul decizional Procesul decizional în investiții

Fig.1.2 Elementele procesului decizional în investiții
Sursa: Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine,București, 2008, p.56

Decidentul – este principalul element component al procesului decizional, care prin activitatea sa în procesul de elaborare a deciziilor, bazându-se pe anumite criterii, va alege una din variantele elaborate. Decidentul poate fi o persoană care în virtutea funcției pe care o ocupă, are dreptul de a decide, sau un organism de management investit cu asemenea atribuții.

Mediul decizional – constă în corelarea tuturor circumstanțelor în care își desfășoară activitatea unitatea economică. Toți factorii care se află în afara unității fac parte din mediul său și care influențează cu o frecvență și intensitate diferită. Unii factori ai mediului au o influență hotărâtoare iar alții se manifestă numai în anumite împrejurări.

Obiectivul sau obiectivele urmărite de decident prin adoptarea deciziilor – presupune sporirea randamentului la unitatea de producție, creșterea productivității muncii, creșterea rentabilității fiecărui produs sau serviciu etc.

Mulțimea variantelor posibile de adoptat în vederea realizării obiectivului propus. Particularitățile tehnice și economice ale fiecărui unități își pun amprenta asupra procesului decizional și amplifică elementele necesare de luat în considerare.

Mulțimea criteriilor posibile de luat în considerare pentru aprecierea variantelor de decizie. Aceste criterii pot fi de natură economică, tehnică etc., fiecăruia îi corespunde unul sau mai mulți indicatori. Unele criterii au un caracter obligatoriu la care trebuie să răspundă fiecare variantă luată în considerare, iar altele au un caracter relativ, exprimat de elementele prin care se realizează diferențierea variantelor și aprecierea lor.

Mulțimea consecințelor variantelor – fiecărei variante îi corespund consecințe concretizate în nivelul indicatorilor și parametrilor stabiliți pentru aprecierea acestora. Alegerea variantei optime înseamnă optarea pentru cea căreia îi corespund consecințele cele mai avantajoase în raport cu scopul urmărit.

1.3 Situații decizionale și dimensiunile deciziei de investiții

Situația decizională de certitudine

Desfășurarea procesului decizional în condiții de certitudine presupune: păstrarea unui flux informațional considerat normal, elementele implicate sunt de tipul variabilelor controlabile, iar evoluția lor poate fi anticipată cu precizie. În acest caz decidentul este sigur că evenimentele vor evolua astfel încât odată declanșată acțiunea, ea va coincide întru totul cu un anumit model informațional pe care el și l-a însușit înaintea declanșării acțiunii. Aceasta

înseamnă că evenimentului anticipat i se atribuie probabilitatea 1(unu), de apariție, adică are loc o apariție certă sau probabilitatea 0 (zero), în cazul în care apariția evenimentului dat este imposibilă. În consecință, fiecărei strategii îi coincide un anumit rezultat, dificultatea constă numai în alegerea criteriului de elaborare a soluției.

Situația decizională de incertitudine

Alegerea proiectelor sau variantelor de proiect, când nu se cunosc probabilitățile apariției în viitor a diferitelor situații privind condițiile obiective determinate asupra eficienței, face parte din clasa de decizii în condiții de incertitudine.

Starea de incertitudine înseamnă îndoială cu privire la apariția unui fenomen ale cărui coordonate sunt necuantificabile. Incertitudinea este rodul unui complex de cauze neidentificate, sau imprevizibile ca moment de apariție sau formă de manifestare. Uneori chiar dacă sunt identificabile, sunt foarte instabile astfel că nu pot fi evaluate probabilistic și nu li se poate atașa nici o probabilitate.

Cauzele incertitudinii sunt independente de agentul economic, fiind imprevizibile și de cele mai multe ori necunoscute acestuia. Lipsa de informații privind probabilitatea de apariție a fenomenelor nedorite face imposibilă luarea unor măsuri asiguratorii împotriva incertitudinii.

Situația decizională de risc

Dacă pentru diversele situații posibile din viitor se pot stabili probabilitățile apariției lor și există suficientă încredere în valoarea acestora, alegerea proiectelor de investiții se încadrează în clasa de decizii în condiții de risc. În acest caz, un anumit risc al deciziilor de investiții este explicat prin aceea că nu este exclusă posibilitatea modificării mărimilor adoptate în calcule, privind probabilitățile apariției diverselor situații obiective în viitor. Cu privire la atitudinea decidenților față de risc există o mare varietate individuală, la extreme plasându-se deciziile excesiv de prudente și excesiv de riscante.

Decidenții care adoptă decizii excesiv de prudente se caracterizează prin tendința de a evita cel mai mic risc, de a recurge numai la procedeele cunoscute ca fiind foarte sigure sau de a înlătura în totalitate inițiativa.

La polul opus se află decidenții care adoptă decizii excesiv de riscante, se caracterizează nu atât prin acceptarea unor riscuri mari, deși în final la aceleași consecințe se

ajunge, cât mai ales prin neluarea în considerare a probabilităților de apariție a diferitelor stări ale naturii, supraestimarea propriilor însușiri, cunoștințe, posibilități etc.

Orice decizie de investiții trebuie să fie fundamentată întotdeauna și de o analiză a

riscului asociat proiectului respectiv. Alegerea variantei celei mai eficiente de proiect va lua

în considerație, în mod obligatoriu, exigențele de rentabilitate, de eficiență economică și

financiară, de lichiditate și solvabilitate, dar și riscul asociat, specific acelui proiect.

Indiferent de situația decizională (de certitudine, incertitudine sau de risc), decizia de investiții comportă trei dimensiuni: dimensiunea strategică, dimensiunea investițională și dimensiunea financiară.

Dimensiunea strategică are în vedere, pe de o parte stabilirea sau actualizarea strategiei pe termen lung și mediu, iar pe de altă parte, analiza fiecărui proiect de investiții comparativ cu această strategie. Deciziile strategice vizează acțiuni de mari proporții privind dezvoltarea viitoare a întreprinderii.

Fundamentarea acestui tip de decizii presupune o muncă complexă și vastă desfășurată cu ajutorul metodelor științifice și având la bază un bogat volum de informații obținute prin căi dintre cele mai diverse, inclusiv cercetări de piață. Deciziile din această categorie sunt incluse în planurile pe termen lung și/sau mediu ale întreprinderilor.

Mai trebuie menționat, de asemenea, faptul că aceste decizii se iau la cel mai înalt nivel ierarhic din întreg sistemul de conducere al unei organizații. Un exemplu tipic de decizie strategică este hotărârea luată la nivelul bordului întreprinderii de a atinge o anumită cotă de piață în termen de "N" ani.

Dimensiunea strategică cuprinde următoarele etape:

a)   stabilirea obiectivelor generale ale întreprinderii și ale mijloacelor de realizare sau politicilor care să pună în funcțiune angrenajul întreprinderii pentru îndeplinirea misiunii: structura formală, sistemul de gestiune, sistemul și stilul de conducere, programele pe domenii.

b) alegerea definitivă a proiectelor de investiții și a programelor de finanțare. Acestă etapă este o rezultantă a operațiunilor de analiză asupra dimensiunii investiționale și a celei financiare și se constituie într-o finalitate a procesului decizional, chiar dacă urmează o etapă de control pe parcursul exploatării obiectivului.

Se consideră că etapa de control ține preponderent de ciclul de exploatare al întreprinderii și se răsfrânge în sfera deciziilor operative și tactice precum : dimensionarea

outputului, analiza și calculul costurilor, gestiunea stocurilor, gestiunea trezoreriei, adaptarea politicii de promovare a vânzărilor etc.

Dimensiunea investițională include următoarele etape:

a) gruparea tuturor dosarelor de proiecte pe care întreprinderea le-a stabilit pe termen mediu: formularea proiectelor, estimarea primară a fluxurilor de lichidități;

b) evaluarea individuală a proiectelor prevede calcularea valorii nete actualizate, indicele de

profitabilitate, durata de rambursare actualizată, anuitate echivalentă, rata de rentabilitate financiară internă și rata de rentabilitate globală;

c) luarea în considerare a riscului, care presupune: apreciererea riscului atașat la fiecare proiect și adoptarea criteriilor de evaluare a riscului;

d) selecția proiectelor ținând seama de diferite restricții (tehnică, concurențială, financiară): prin clasament, prin programare matematică, prin simulare și prin aproximări succesive;

Dimensiunea financiară constituie de cele mai multe ori piatra de încercare a deciziei de investiții. Destul de multe studii teoretice analizează investiția ca un proces în sine, limitat doar la fluxurile materiale și fluxurile informaționale cu parametrii de eficiență tehnică și eficiență economică. Într-o asemenea viziune, arealul proiectelor profitabile este nelimitat și în consecință, firma ar putea să investească oricât dar realitatea dezice o argumentație pro-domo. Marea majoritate a firmelor dispun de resurse financiare limitate ceea ce determină intervenția operațiunii de raționalizare a capitalurilor. Această raționalizare înseamnă stabilirea unei corelații stricte între rata de randament a investițiilor și costul ultimei unități disponibile de capital. Dimensiunea financiară are o importanță covârșitoare în actul investițional și prezintă următoarele aspecte:

a)  inventarierea surselor de finanțare disponibile potențial și a costului lor: capitaluri proprii, capitaluri împrumutate, capacitatea de autofinanțare a firmei.

b) determinarea structurii capitalurilor permanente sau a structurii financiare a firmei: analiza financiară prin metoda statică a rațiilor, analiza financiară dinamică prin metoda fluxurilor financiare de lichidități, cash-flow, capacitatea de îndatorare, capacitatea de autofinanțare, fond de rulment global, necesar de fond de rulment, etc.

c) estimarea costurilor capitalurilor permanente: costul capitalului propriu, costul capitalurilor împrumutate, costul mediu ponderat al capitalurilor permanente sau funcție de influența investiției asupra structurii capitalurilor (costul marginal).

1.4 Decizia de a investi și fundamentarea ei

Activitatea unei companii se poate derula prin obținerea unei finanțări din mai multe surse, ce se investește mai apoi în bunuri reale, de genul echipamentelor, bunuri financiare, acțiuni ale altor companii sau împrumuturi acordate, dar și în îmbunătățirea imaginii companiei și dezvoltarea resurselor umane. Astfel, se poate considera că decizia de investiții

afectează toate compartimentele firmei.4

În cadrul unei companii pot apărea o serie de propuneri de proiecte de investiții ce

trebuie analizate în profunzime pentru a selecta pe cel mai rentabil. Decizia de a alege un

proiect de investiții cade în sarcina analistului financiar al firmei, ce va trebui să compare proiectele și să-l aleagă pe cel mai bun.

Buna desfășurare a activității unei companii presupune nevoia de a decide asupra investirii în anumite proiecte. Procesul decizional este unul complex, deoarece pot apărea mai multe proiecte cu caracteristici asemănătoare. În funcție de cel care ar putea decide asupra portofoliului de proiecte, pot apărea o serie de situații. Astfel, o persoană de la producție ar alege proiectul care ar reduce costul pe unitate în limitele păstrării limitelor de calitate și cantitate, în schimb ce o persoană care se ocupă cu partea financiară ar fi preocupat de maximizarea rentabilității capitalului.

O categorie de investiții este aceea ce apare în urma evoluției tehnologice la nivel mondial ce duce la dezvoltarea de noi produse prin tehnici avansate. De asemenea, pot apărea situații când firma dorește să înlocuiască un echipament din cauza deteriorării sau învechirii.

Proiectele sunt supuse unei analize detaliate pentru a le ierarhiza în funcție de cât de rentabile sunt în mediul în care își desfășoară activitatea întreprinderea. Investițiile realizate pot afecta și fluxurile monetare, astfel întâlnim următoarele tipuri de proiecte:

– proiecte ce necesită o mărime clară a cheltuielilor inițiale și a încasărilor ce se obțin la o anumită dată;

– proiecte ce presupun o mărime exactă a cheltuielilor inițiale dar și încasări eșalonate;

– proiecte ce se caracterizează prin cheltuieli inițiale eșalonate și încasări realizate la o anumită dată;

– proiecte ce presupun că atât cheltuielile inițiale cât și încasările să fie eșalonate.

În vederea stabilirii proiectului de investiții care se potrivește cel mai bine este nevoie

ca managerul financiar să estimeze sursele viitoare de bani dar și cheltuielile ce pot apărea pe

parcurs.

În cazul deciziilor financiare pe termen scurt, ce implică datorii pe termen scurt, nu se

aplică aceleași concepte complexe ca în cazul deciziilor financiare pe termen lung. Se consideră că deciziile pe termen scurt sunt mai ușoare ca cele pe termen lung, însă nu mai

puțin importante.

Decizia de investiții, fiind parte a procesului managerial strategic, se bazează pe

4Căruntu, R.C., Decizia de investiții. Criterii ce stau la baza deciziei de a investi, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr.3./2011, p.189

evaluarea proiectelor cu ajutorul unor metode sau tehnici de evaluare pe baza cărora se pot

compara proiectele din portofoliu astfel încât să poată fi ierarhizate în funcție de rentabilitate. Aceste metode sau tehnici de evaluare se referă la valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate, indicele de profitabilitate dar și termenul de recuperare.

De cele mai multe ori, în evaluarea proiectelor de investiții se utilizează toate aceste tehnici, care se completează reciproc, utilizând și următorii indicatori economico – financiari, formând un sistem de tehnici de evaluare:5

– angajamentul de capital

– veniturile și cheltuielile actualizate în valoare absolută, precum și raportul dintre acestea

– cursul de revenire

Valoarea netă actualizată (VNA) sau venitul net actualizat (VNta)

Valoarea netă actualizată (VNA) sau venitul net actualizat (VNta) constituie un indicator fundamental pentru evaluarea economică și financiară a unui proiect de investiții, caracterizând, în valoare absolută, aportul de avantaj economic al unui proiect dat de investiții, câștigul, răsplata sau recompensa investitorului pentru capitalul investit în proiectul respectiv, exprimate sub formă de cash flow sau flux de numerar în valoare actuală sau ca valoare netă actualizată. Indicatorul se mai numește și valoarea netă actualizată (VNA) totală

sau cumulată. Acest indicator pune în evidență surplusul total de cash flow în raport cu costul de investiții necesar, toate exprimate în valori actuale.

VAN poate fi interpretată astfel :

dacă VAN>0, încasările generate de investiție sunt mai mari ca rata de actualizare. Prin comparație cu un alt proiect ce are încasări egale cu rata de actualizare, putem concluziona că primul proiect aduce un câștig adițional egal cu VAN ;

b) dacă VAN=0, investiția generează fluxuri financiare egale cu rata de actualizare, ce presupune că proiectul nu aduce câștiguri adiționale;

c) dacă VAN<0, fluxurile financiare generate de investiție sunt sub rata de actualizare, ceea ce înseamnă că proiectul generează o pierdere egală cu VAN.

În cazul în care mai multe proiecte înregistrează VAN pozitivă se va alege proiectul cu cea mai ridicată valoare actualizată netă.

5Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine,București, 2008, p.192

= venit net anual

a = coeficientul de actualizare

= venit net anual

a = coeficientul de actualizare

d = durata de execuție a lucrărilor de investiții

D = durata eficientă de funcționare a obiectivului

= venituri anuale

Ih = investiția anuală

Ch = cheltuieli anuale

Rata internă de rentabilitate (RIR)

Rata rentabilității interne este definită drept rata maximă a dobânzii ce poate fi suportată de un împrumutat care finanțează proiectul în totalitate sau ca rată minimă admisă pentru valorificarea capitalului propriu destinat investirii.

Rata internă de rentabilitate reprezintă o metodă des întâlnită în determinarea nivelului maxim de rentabilitate pe care un proiect îl poate genera și apare atunci când valoarea actualizată netă este 0. Se poate spune că atunci când rata de actualizare crește, atunci valoarea actualizată netă scade.

În cazul în care RIR este mai mare sau egală cu costul capitalului, investiția se poate realiza deoarece aceasta poate genera fluxuri financiare pozitive, iar în cazul în care RIR este negativă, investiția se respinge. În situația în care este nevoie să se aleagă între 2 proiecte de investiții pe baza ratei interne de rentabilitate, se va alege proiectul cu RIR mai mare și care depășește costul capitalului inițial.

unde:

= rata de actualizare pentru care venitul net actualizat este pozitiv

= rata de actualizare pentru care venitul net actualizat este negativ

= venitul net actualizat corespunzător lui

= venitul net actualizat corespunzător lui

si = rata mai mică, respectiv rata mai mare de actualizare folosite pentru calculul venitului net actualizat

Indicele de profitabilitate sau rentabilitate (IP)

Indicele de profitabilitate reprezintă randamentul net pe unitatea monetară investită și constituie forma relativă de exprimare a valorii adăugate nete. Acest indice se calculează ca

raport între fluxurile financiare viitoare și cheltuielile inițiale. Indicele de profitabilitate permite selectarea variantelor eficiente de proiect la care Ip > 1 și ordonarea acestora după valoarea descrescătoare a indicelui Ip. Cu cât indicele este mai mare, cu atât proiectul este mai eficient.

= investițiile totale actualizate

Termenul de recuperare a investiției (T)

Acest indicator realizează o corelație între efortul de capital investit și efectul obținut sub forma profitului anual.

Termenul de recuperare a investiției se calculează pentru trei variante de investiții:

În cazul construcției de obiective noi.

unde:

= valoarea capitalului investit;

= profitul anual.

Acest indicator se calculează pentru determinarea perioadei de timp în care se recuperează capitalul investit din profitul anual obținut.

În cazul modernizării, dezvoltării sau retehnologizării unor obiective existente.

Spre deosebire de varianta construcției de obiective noi, în acest caz corelația se realizează între capitalul investit și sporul de profit anual obținut în urma modernizării, dezvoltării sau retehnologizării obiectivului.

unde:

= valoarea capitalului investit pentru modernizarea, dezvoltarea, retehnologizarea unui obiectiv existent;

= profitul anual obținut în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării obiectivului existent;

= profitul anual obținut de obiectivul existent înainte de realizarea investiției pentru modernizare, dezvoltare, retehnologizare.

În cazul comparării variantelor de investiții.

Formula folosită în acest caz este:

unde:

Ii = capitalul investit în varianta i de investiție

Ij = capitalul investit în varianta j de investiție

Phi = profitul aferent variantei i

Phj = profitul aferent variantei j

Angajamentul de capital

Exprimă costurile totale inițiale de investiții, pentru construirea capacităților de producție proiectate și a costurilor ulterioare punerii în funcțiune, pentru exploatarea acestora, exclusiv amortizarea, exprimate în valoare actuală, la un moment de referință, de regulă momentul începerii lucrărilor de investiții. În general, se urmărește minimizarea angajamentului de capital la un nivel dat al capacitații de producție, de venituri totale și avantaje economice totale. Angajamentul de capital se recomandă a fi folosit ca și criteriu de alegere a variantelor la proiectele de investiții realizate în domeniile de interes public, finanțate de la buget.

= anagajamentul total de capital actualizat la momentul n

= investițiile totale actualizate la momentul n

= costurile totale actualizate la momentul n

g = durata de proiectare

Veniturile și cheltuielile actualizate în valoare absolută, precum și raportul dintre acestea

Analiza venituri-costuri reprezintă concepția fundamentală a evaluării economice și financiare a proiectelor de investiții. Încă de la începutul pregătirii deciziei, se acordă o mare atenție calculului și analizei raportului venituri/costuri pe variante de proiecte și alternative. Diferitele modele de comparare a veniturilor cu costurile au ca scop stabilirea legăturii dintre acești doi parametri ai proiectului, lucru foarte important pentru măsurarea eficienței, dar și din punctul de vedere al posibilităților de a asigura fondurile necesare finanțării, al costurilor mari ale acesteia sau ale altor resurse deficitare.

De = durata de funcționare eficientă

= venituri anuale

= capitalul angajat anual

= raportul venituri – costuri

Varianta cea mai eficientă este cea care asigură o valoare maximă a indicatorului raportului dintre venituri totale și costuri totale actualizate:

δa=

Cursul de revenire net actualizat sau testul Bruno

Cursul net actualizat este utilizat pentru a compara investiția dintr-o țară, realizată în moneda națională, cu cele realizate într-o altă monedă, pe baza cursului de schimb între cele două monede. Altfel spus, indică ce profit în monedă convertibilă se realizează cu un efort investițional în monedă națională. Acest test permite evitarea deciziilor de investiții care

asigură obținerea/economisirea de valută externă cu un cost intern prea mare.

= durata de execuție și exploatare a obiectivului

= angajamentul de capital în moneda națională

= fluxul de numerar actualizat în valută

= rata de actualizare a valutei

Un proiect este acceptabil dacă este mai mic sau egal decât cursul oficial de schimb al valutei.

1.5 Modele utilizate în analiza mediului extern și intern

Avantajul competitiv reprezintă rezultatul unei strategii în măsură să atingă și să mențină o poziție favorabilă a organizației pe piață. Analiza mediului extern se axează pe trei direcții principale: analiza macromediului; analiza micromediului; analiza contextului de

dezvoltare a strategiei. Mediul extern al organizației poate fi divizat în două mari categorii:

micromediul cuprinde componentele de mediu extern cu care organizația intră în relații directe pentru atingerea obiectivelor sale: clienți, concurenți, furnizori, organisme publice;

macromediul se constituie ca o sursă de factori de influență de ordin general, pe care

organizațiile îi influențează însă într-un mod nesemnificativ: ecologici, demografici, politici.

Unul din modelele utilizate în analiza mediului extern, este modelul „Celor 5 forțe”, propus de Porter. Modelul este prezentat schematic în figura 1.3. Competiția se desfășoară în cadrul unei „industrii”, definită ca un grup de firme ce realizează produse similare sau produse ce se află în relații de substituție. Intensitatea competiției poate fi determinată cu ajutorul acestui model. Rezultanta acestor forțe determină performanțele potențiale într-o industrie, măsurată în indicatori de profitabilitate. În funcție de această rezultantă se pot formula strategii în vederea îmbunătățirii competitivității pe piață.6

Cele 5 forțe ale modelului Porter sunt:

amenințarea noilor intrați care încep să concureze firmele deja existente într-o industrie sau care pot intra în competitie. Acestea sunt dornice de câștig, însă se confruntă cu o serie de bariere grupate în următoarele categorii: economia de scară, curba de învățare, curba experiențe, diferențierea produselor, capitalul necesar, costuri independente de mărimea producției, politicile guvernamentale.

amenințarea produselor de substituție care se pot utiliza în locul unui anumit produs. Substituția trebuie analizată în primul rând prin raportul performanță – preț și prin apoi prin prisma elasticității prețurilor pentru fiecare produs în parte.

puterea de negociere a furnizorilor se poate manifesta prin controlul asupra prețurilor sau calității produselor livrate și este dependentă de gradul de importanță a resurselor oferite, de caracteristicile pieței și de importanța relativă a beneficiarului în ansamblul afacerii.

6Doval, E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine,București, 2009, p.66

puterea de negociere a cumpărătorilor care pot exercita presiuni asupra firmei, în

special când este vorba de intermediarii distribuitori – angrosiști sau detailiști, beneficiarii

industriali, dar și în cazul grupurilor de cumpărători.

nivelul rivalității caracterizează intensitatea concurenței într-o anumită industrie

pentru ocuparea unui anumit segment de piață. Rivalitatea este cu atât mai intensă când pe

piață există numeroși competitori de puteri apropiate, în condițiile unei piețe suprasaturate.

Fig.1.3 Modelul “celor cinci forțe” al lui Porter

Sursa: Doval, E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009, p.67

Mediul intern al organizației cuprinde totalitatea elementelor asupra cărora, în mod teoretic, aceasta deține controlul total. Studiul mediului intern al organizației vizează stabilirea resurselor necesare și disponibile în contextul formularii unei anumite strategii. Pentru analiza diferitelor categorii de resurse se utilizează în mod frecvent clasificarea acestora după conținutul lor (umane, materiale, financiare) sau după modul de utilizare functională în

interiorul organizației (producție, finanțe, personal, comerț, cercetare si informatică). Prin cunoașterea modului în care resursele sunt transformate în produse și servicii și particularitățile acestora, se definesc capabilitățile sau competențele organizației.

Definirea celor două categorii de mediu (intern și extern), se face în mod complementar, în funcție de posibilitățile de influențare aflate la îndemâna organizației. fiind necesară analizarea situației strategice ca rezultat al acțiunii simultane a factorilor interni și externi.

O analiză eficientă a competențelor organizației se poate realiza pe baza modelului SWOT sau Relația mediu intern – mediu extern, care constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înțelegerea poziției strategice a unei organizații. S trengths (puncte tari) – reprezintă acele competențe ce oferă organizației avantaje concurențiale pe piață. Weaknesses (puncte slabe) – reprezintă competențele ce generează dezavantaje competiționale. Opportunities (oportunități) – reprezintă elementele de mediu extern ce pot aduce avantaje organizației. Threats (amenințări) – reprezintă elementele de mediu extern ce pot aduce dezavantaje organizației. Modelul SWOT poate fi utilizat în mod calitativ sau cantitativ. Abordarea calitativă presupune listarea principalilor factori ce se constituie ca forțe sau slăbiciuni, respectiv ca oportunități sau amenințări. Abordarea cantitativă presupune acordarea unor ponderi, pe categorii, funcție de importanța relativă a acestora, agregarea lor și reprezentarea grafică utilizând conceptele pereche SW, respectiv OT.

CAPITOLUL II

ANALIZA GENERALĂ A MANAGEMENTULUI SOCIETĂȚII S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. MEDIAȘ

2.1 Obiectul de activitate, organizare, funcționare

S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a fost înființată în temeiul HG nr. 334/2000 și este succesorul legal al fostei S.N.G.N. ROMGAZ S.A., care s-a divizat în cinci societăți comerciale independente, persoane juridice, constituite pe obiectul principal de activitate respectiv: explorare – producție, transport – tranzit – dispecerizare, respectiv înmagazinare și distribuție gaze.

S.N.T.G.N. Transgaz S.A. este înregistrată la registrul comerțului sub nr. J32/301/2000 și deține în certificatul de înregistrare fiscală – cod fiscal RO13068733.

Sediul social este în Mediaș, Piața C.I. Motaș nr. 1, jud. Sibiu, România.

Acțiunile S.N.T.G.N. Transgaz S.A. se tranzacționează la Bursa de Valori București.

În urma restructurării S.N.G.N. Romgaz, Transgaz a devenit operator al sistemului de transport al gazelor naturale, corespunzător separării activității de transport și tranzit internațional al gazelor naturale, respectiv de dispecerizare a gazelor naturale, de activitățile de producere, achiziție, depozitare, distribuție și furnizare de gaze naturale.

Ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din iulie 2007, Transgaz s-a reorganizat, cele 9 Regionale de Transport devenind Exploatări Teritoriale (ET Arad, ET Brăila, ET Brașov, ET Bacău, ET București, ET Cluj, ET Mediaș, ET Craiova, ET Constanța) și Exploatarea Teritorială de tranzit (Constanța).

Domeniul de activitate al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. este Cod CAEN 495 Transporturi prin conducte, iar obiectul principal de activitate este : Cod CAEN 4950 – Transporturi prin conducte.

S.N.T.G.N. Transgaz S.A. desfășoară următoarele activități principale în sectorul gazelor naturale:

– transportul de gaze naturale;

– tranzitul internațional de gaze naturale pe teritoriul României;

– dispecerizarea rețelelor și sistemelor de alimentare cu gaze naturale;

– furnizarea gazelor naturale care reprezintă contravaloarea serviciului de tranzit pentru transportul internațional;

– cercetarea și proiectarea pentru activitatea de transport.

Activitatea de transport al gazelor naturale

Exploatarea SNT (Sistemul Național de Transport) se realizează prin Departamentul de exploatare care este organizat în 9 exploatări teritoriale: Mediaș, Cluj, Arad, Brașov, București, Bacău, Brăila, Constanța și Craiova. În cadrul exploatărilor teritoriale sunt organizate 48 de sectoare.

Potrivit Legii gazelor nr. 351/2004, serviciul de transport al gazelor naturale se prestează în regim de monopol natural, respectiv de către un singur operator pentru o zonă determinată. Potrivit Acordului de concesiune și Licenței de transport, Transgaz are dreptul exclusiv de a exploata și de a desfășura activitatea de transport a gazelor naturale folosind bunurile concesionate la nivelul întregii țări.

Activitatea de tranzit a gazelor naturale

Activitatea de tranzit constă în transportul prin SNT și/sau prin conducte magistrale dedicate acestui scop peste teritoriul României, cu sau fără transbordare, al gazelor naturale provenite din alt stat și destinate unui stat terț.

Tranzitul gazelor naturale desfășurat prin SNT este activitate reglementată, în timp ce tranzitul gazelor naturale prin conducte magistrale dedicate este o activitate nereglementată care se supune regimului stabilit prin acordurile internaționale în baza cărora acestea au fost realizate.

Activitatea de dispecerizare a gazelor naturale

Dispecerizarea reprezintă activitatea specifică de corelare și echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale intrate și respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamități naturale, avarii majore și altele asemenea, prin folosirea de mijloace specifice.

Activitatea de furnizare a gazelor naturale

Activitatea de furnizare a gazelor naturale realizată de Transgaz se rezumă la

comercializarea cantităților de gaze naturale primite ca plată pentru serviciile de tranzit.

Activitatea de cercetare și proiectare pentru activitatea de transport

Transgaz desfășoară activitatea de cercetare și proiectare pentru activitatea de

transport al gazelor naturale. În vederea desfășurării unor activități specifice de proiectare,

Transgaz deține autorizații specifice în funcție de condițiile și parametrii tehnici ai lucrărilor de proiectare, emise de către Autoritatea de Reglementare.

Capitalul social

Capitalul social al Transgaz S.A este de 117.738.440 lei, subscris si vărsat integral de acționarii societații, din care 117.218.360 lei, reprezentând 99,558275 % din capitalul social al Transgaz S.A. aport în numerar și 520.080 lei, reprezentând 0,441725 % din capitalul social al Transgaz S.A. aport în natură. Capitalul social este împărțit în 11.773.844 acțiuni nominative, emise în forma dematerializată. Valoarea nominală a unei acțiuni Transgaz S.A. este de 10 lei.

Capitalul social este deținut astfel:

– Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (sau de succesorii acestuia potrivit legii), un număr de 8.654.917 acțiuni, cu o valoare totală de 86.549.170 lei, reprezentând 73,5097 % din capitalul social;

– S.C. Fondul Proprietatea S.A., un număr de 1.764.620 acțiuni cu o valoare totală de 17.646.200 lei, reprezentând 14,9876 % din capitalul social;

– Alți acționari, reprezentând 11,5027 % din capitalul social din care:

a. persoane fizice, un număr de 532.597 acțiuni, cu o valoare totală de 5.325.970 lei, reprezentând 4,5236% din capitalul social;

b. persoane juridice, un număr de 821.710 acțiuni, cu o valoare de 8.217.100 lei, reprezentând 6,971% din capitalul social.

Principalele activități generatoare de venit pentru companie sunt reprezentate de transportul și tranzitul gazelor naturale, tariful pentru prestarea serviciului de transport fiind reglementat de ANRE datorită faptului ca societatea se află în poziția de monopol natural. Societatea operează SNT (Sistemul Național de Trasport-Gaze Naturale), conductele magistrale și racordurile de alimentare cu gaz din componența sistemului de transport totalizând peste 13.110 km. Dreptul de exploatare a SNT a fost obținut în urma acordului de

concesionare încheiat cu statul român pe o perioadă de 30 de ani, pentru acest drept societatea

fiind nevoită să platească echivalentul a 10% din veniturile obținute din activitatea de

transport și tranzit. Transgaz deține o cotă de 85 – 90% din piața locală a transportului de gaze naturale.

Acțiunile Transgaz au fost admise la tranzacționare pe piața reglementată a BVB în

luna ianuarie 2008, după ce societatea a desfășurat în perioada noiembrie-decembrie 2007 o ofertă publică inițială primară de vânzare acțiuni. Acțiunile oferite prin intermediul IPO (Ofertă Publică Inițială) reprezintă 10% din capitalul social al Transgaz. Oferta publică desfășurată de companie a doborât mai multe recorduri, printre care se numără: cea mai mare valoare a acțiunilor puse în vânzare (226 milioane lei), cea mai mare cerere de acțiuni puse în vânzare (oferta a fost suprasubscrisă de peste 28 de ori) și prima ofertă care a avut atașate drepturi de alocare.

Structura organizatorică a societății Transgaz este prezentată în anexa nr. 1

2.2 Analiza mediului extern

Piața regională a gazelor naturale

România este membră a Uniunii Europene și participă la efortul de construire a unei piețe unice a energiei. Documentele programatice ale Consiliului European și ale Comisiei Europene arată că diversificarea surselor de alimentare cu energie primară este o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană, dată fiind prognoza unei dependențe de 70% a Uniunii Europene de sursele externe în anul 2030.

Principalele surse de aprovizionare cu gaze naturale ale Uniunii Europene sunt Federația Rusă, țările din Africa de Nord și Norvegia. Cantități mai mici sunt importate din Africa de Vest și Venezuela.

Unul din proiectele de maximă importanță este proiectul Nabucco, pentru care Consiliul European a decis nominalizarea unui Coordonator European, numind în același timp acest proiect printre cele 6 proiecte prioritare în domeniul rețelelor de energie trans-europene.

S.N.T.G.N. Transgaz S.A. participă la realizarea Proiectului Nabucco alături de companiile Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria) și RWE (Germania), fiecare asociat deținând în momentul de față o cotă egală de

participare la capitalul social al companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC)

de 16.67%. Această cotă poate fi modificată ca urmare a atragerii unor noi asociați în proiect.

Ruta acestui proiect accentuează încă o dată rolul Transgaz drept compania care

operează cel mai dezvoltat sistem de transport în zonă, fiind operatorul celei mai mari piețe de gaze naturale din zonă.

Proiectul Nabucco este declarat prioritar la toate nivelurile de decizie din

Uniunea Europeană ca și din Comunitatea Energetică a Europei de Sud-Est. În același timp

însă, Federația Rusă este preocupată să ocupe o cotă de piață cât mai ridicată pe piața

Europei de Sud-Est, unde consumul este în creștere rapidă. În prezent zona balcanică este

alimentată cu gaz provenit din Federația Rusă pe două rute:

– prin conductele care tranzitează teritoriul României mergând către Bulgaria, Turcia și Grecia.

– prin conducta Blue Stream, care pornește de pe litoralul rusesc al Mării Negre, traversează Marea Neagră și iese pe coasta nordică a Turciei.

La nivel regional, România este membră a Comunității Energetice Sud-Est Europene (ECSEE – Energy Community of South East Europe), o inițiativă politică ce are ca scop replicarea cerințelor acquis-ului comunitar al Uniunii Europene în zonă. Documentul fundamental este Tratatul Comunității Energetice („Energy Community Treaty”) semnat la Atena la 25 octombrie 2005, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2006.

Participanții la această inițiativă sunt: Austria, Grecia, Ungaria, Italia, Slovenia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), România, Serbia, Muntenegru, Turcia, UNMIK (United Nations Interim Administration Mission in Kosovo). Republica Moldova este observator.

Piața locală a gazelor naturale

Numărul de participanți pe piața gazelor naturale din România a crescut constant pe măsură ce piața a fost liberalizată, mai ales în sectorul distribuției și furnizării de gaze naturale, cuprinzând, la sfârșitul anului 2010:

un operator al Sistemului Național de Transport – S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș;

8 producători: Romgaz, OMV Petrom, Amromco Ploiești, Amromco New York, Aurelian Oil&Gas, Lotus Petrol, Foraj Sonde;

2 operatori pentru depozitele de înmagazinare subterană: Romgaz, Depomureș;

39 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi, cei mai mari fiind GDF Suez Energy Romania și E.ON Gaz România;

37 de furnizori care activează pe segmentul concurențial al pieței de gaze naturale.

Piața internă a gazelor naturale este formată din:

a) segmentul concurențial care cuprinde comercializarea gazelor naturale între furnizori (piața engros) și între furnizori și consumatorii eligibili (piața liberă). În segmentul concurențial, prețurile se formează liber pe baza cererii și a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale și în baza unor contracte negociate;

b) segmentul reglementat care cuprinde activitățile cu caracter de monopol natural și furnizarea la preț reglementat (stabilit de ANRE și publicat in Monitorul Oficial al României, partea I) și în baza contractelor- cadru, elaborate de ANRE.

Unul dintre modelele utilizate în analiza mediului extern, este modelul „Celor 5 forțe”, propus de Porter. Cele 5 forțe ale modelului Porter sunt: amenințarea noilor intrați; amenințarea produselor de substituție; puterea de negociere a furnizorilor; puterea de negociere a cumpărătorilor; nivelul rivalității. Cele 5 forțe ale modelului Porter, pentru a analiza mediul extern al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș:

Amenințarea noilor intrați

S.N.T.G.N. Transgaz nu este amenințată de noii intrați în această industrie, deoarece:

Pentru intrarea pe piață sunt necesare o serie de investiții, în special pentru activitatea promoțională și pentru crearea rețelei de distribuție. În plus, apar o serie de riscuri de piață ce pot descuraja chiar și firmele care posedă capitalul necesar. Costuri independente de mărimea producției. Firmele existente pe piață beneficiază de o serie de avantaje – poziție solidă pe piață, posesia unor brevete, experiență etc. care se constituie ca bariere în calea celor care doresc să intre pe piață. Politicile guvernamentale pot limita sau interzice intrarea pe piață prin acordarea unor licențe sau impunerea unor standarde de calitate.

Serviciul de transport al gazelor naturale se prestează în regim de monopol natural. Potrivit Acordului de concesiune și Licenței de transport, Transgaz are dreptul exclusiv de a exploata și de a desfășura activitatea de transport a gazelor naturale folosind bunurile concesionate la nivelul întregii țări, activitate considerată serviciu public de interes național.

Transgaz deține o cotă de 85 – 90% din piața locală a transportului de gaze naturale fiind singurul operator al Sistemului Național de Transport, ocupându-se și de echilibrarea și coordonarea fluxului de gaze naturale prin rețeaua națională de conducte magistrale pe care o concesionează de la stat.

Amenințarea produselor de substituție

În prezent, ponderea energiei produse din resurse regenerabile, în total energie consumată, este de aproximativ 29%, cea mai mare parte fiind produsă pe baza resurselor hidro în unități de mare putere. În Romania, gradul de valorificare a resurselor regenerabile de energie (cu excepția resurselor hidro-energetice valorificate în centrale cu putere instalată mare) este redus ca urmare a costurilor de investiții ridicate. Resursele regenerabile de energie ar putea duce la scăderea efortului financiar pentru achiziționarea surselor de energie primară (combustibili fosili: carbune, gaz, petrol), precum și la avantaje privind mediul înconjurător (energie verde). România dispune de cinci tipuri principale de resurse regenerabile de energie: eoliene, hidro-energetice,solare, bio-masă și resurse geo-termale.

Cu toate că gradul de diversificare al acestor resurse este ridicat, până în prezent s-au exploatat într-o foarte mică măsură alte resurse regenerabile decât cele hidro-energetice, iar acestea din urmă nu au fost valorificate suficient fiind în unități hidro cu putere instalată mică. Deci, nu se pune problema amenințării produselor de substituție.

Puterea de negociere a furnizorilor

Transgaz este singurul deținător de licență de transport și de acord de concesiune asupra bunurilor aferente SNT deținand o cotă de 85 – 90% din piața locală a transportului de gaze naturale fiind singurul operator al Sistemului Național de Transport al gazelor naturale din Romania. În România sunt 8 producători: Romgaz, OMV Petrom, Amromco Ploiești, Amromco New York, Aurelian Oil&Gas, Lotus Petrol, Foraj Sonde. Prin activitatea de transport al gazelor naturale se asigură legăturile necesare între producători și furnizori pe de o parte, între distribuitori și consumatori pe de altă parte.

Tranzitul gazelor naturale desfășurat prin SNT este activitate reglementată, în timp ce tranzitul gazelor naturale prin conducte magistrale dedicate este o activitate nereglementată care se supune regimului stabilit prin acordurile internaționale în baza cărora acestea au fost realizate. Contractele de tranzit sunt bazate pe acorduri interguvernamentale.

Puterea de negociere a cumpărătorilor

Statul român este acționarul majoritar al Transgaz, exercitând control asupra societății.

Tariful pentru prestarea serviciului de transport este reglementat de ANRE datorită faptului că societatea se află în poziția de monopol natural.

În Romania sunt 39 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi, cei mai mari fiind GDF Suez Energy Romania și E.ON Gaz România.

Piața românească prezintă un risc mai mare decât piețele țărilor cu o economie dezvoltată și cu sisteme juridice și politice mature. Acest risc este determinat de necesitatea adaptării sistemului legislativ în scopul crearii unor instrumente eficiente atât din punct de vedere al implementării, cât și economic pentru asigurarea unui cadru stabil și predictibil. Strategia energetică a României are în vedere alegerea unui mix de resurse energetice echilibrat, cu accent pe utilizarea cărbunelui, energiei nucleare și resurselor energetice regenerabile.

Ca umare a acestei orientări strategice guvernamentale este posibil ca cererea de gaze naturale să nu crească sau chiar să stagneze, afectând astfel semnificativ activitatea, situația financiară și rezultatele operaționale ale Transgaz.

Nivelul rivalității

Transgaz deține o cotă de 85 – 90% din piața locală a transportului de gaze naturale fiind singurul operator al Sistemului Național de Transport, avand dreptul exclusiv de a exploata și de a desfășura activitatea de transport a gazelor naturale folosind bunurile concesionate la nivelul întregii țări.

În aceste condiții, nu se pune problema concurenței pe piața de transport, ci numai a reglementării care să permită acoperirea costurilor de exploatare.

Modelul celor 5 forțe al lui Porter, adaptat la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș, este sintetizat în figura 2.1:

Fig. 2.1 Modelul celor 5 forțe al lui Porter, adaptat la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș

2.3 Analiza mediului intern

Rolul Transgaz pe piața energetică din România în general și pe piața gazelor în special, este unul deosebit de important, având în vedere faptul că prin activitatea de transport al gazelor naturale se asigură legăturile necesare între producători și furnizori pe de o parte, între distribuitori și consumatori pe de altă parte. Transgaz operează un monopol natural, SNT, fiind singurul deținător de licență de transport și de acord de concesiune asupra bunurilor aferente SNT și serviciului public de transport al gazelor naturale din România.

În aceste condiții, nu se pune problema concurenței pe piața de transport, ci numai a reglementării care să permită acoperirea costurilor de exploatare și în special finanțarea programului de investiții care să aducă SNT la standarde europene.

Prestarea serviciului de transport desemnează ansamblul de activități și operațiuni desfășurate și în legătură cu rezervarea capacității de transport și transportul prin SNT a cantităților determinate de gaze naturale. Transportul cantităților de gaze naturale se realizează de la punctele de predare / preluare comercială de la intrarea în SNT până la punctele de predare / preluare comercială de la ieșirea din SNT. Principalele categorii de beneficiari ai serviciilor de transport gaze naturale sunt:

societățile de furnizare și distribuție licențiate: 48%

societățile de furnizare gaze naturale licențiate: 29%

consumatorii eligibili: 23%

Ponderea deținută de beneficiarii serviciilor de transport gaze naturale, este reprezentată grafic în figura 2.2:

Fig.2.2 Principalele categorii de beneficiari ai S.N.T.

În vederea asigurării unui cadru organizat privind alocarea în regim echitabil și nediscriminatoriu a gazelor naturale din producția internă și din import, a fost înființat Operatorul de Piață, organizat în cadrul Dispeceratului Național de Gaze Naturale București,

din structura SNTGN Transgaz SA Mediaș. În acest sens, actualul Operator de Piață:

– stabilește lunar cotele procentuale cantitative ale amestecului de gaze naturale din producția internă și necesarul de import pentru toți furnizorii/distribuitorii de gaze licențiați, precum și pentru consumatorii eligibili;
– monitorizează zilnic achizițiile/consumurile de gaze intern/import;
– întocmește lunar raportul privind achizițiile de gaze naturale din producția internă și din import de către fiecare operator de pe piața de gaze din România și de către fiecare consumator eligibil, transmițându-le acestora dozajul import/total consum, în vederea facturării gazelor;

– realizează legătura între producătorii interni și externi de gaze naturale și furnizorii, distribuitorii, rezervele și consumatorii finali interni;

transportă în medie 85-90% din gazele naturale consumate intern, ocupându-se și de echilibrarea și coordonarea fluxului de gaze naturale prin rețeaua națională de conducte magistrale pe care o concesionează de la stat. Transgaz plătește către stat o taxă de concesiune de 10% din veniturile din transportul gazelor;

în medie, 11% din veniturile totale anuale au ca sursă vânzarea de gaze și alte activități; veniturile din tranzitul gazelor reprezintă 20-30% din veniturile totale;

este supusă reglementării ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei).

Fig.2.3 Evoluția cantităților de gaze naturale vehiculate și transportate prin S.N.T.

Prin serviciile de transport contractate pe perioada anului 2011 s-a realizat transportul cantității totale de 136.133.151 mwh (12.820.532 mii mc), capacitatea rezervată în acest scop fiind de 40.441 mwh/oră (3.811 mii mc/oră). Evoluția cantităților de gaze naturale vehiculate și transportate prin sistemul național de transport gaze naturale (SNT) precum și a consumului tehnologic, în perioada 2009 – 2011, este reprezentată grafic în figura 2.3.

Activitatea de transport gaze naturale prin SNT, desfășurată de către Transgaz, vizează peste 89% din gazele naturale consumate în România și din acest motiv se poate considera că:

nu se confruntă cu situații concurențiale în domeniu;

nu depinde în mod semnificativ de un client sau un grup de clienți din portofoliul său.

Întrucât valorile mobiliare ale SNTGN Transgaz SA sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și datorită depășirii criteriilor de mărime impuse de reglementările contabile, societatea întocmește situații financiare anuale care cuprind:

a) bilanț;

b) cont de profit și pierdere;

c) situația modificărilor capitalului propriu;

d) situația fluxurilor de numerar;

e) note explicative la situațiile financiare anuale.

În anul 2011 Transgaz a avut un număr de 4962 angajați cu contract individual de muncă, din care 4936 pe perioada nedeterminată și 26 pe perioadă determinată. Evoluția numărului de angajați ai societății în perioada 2009 -2011, este reprezentată grafic în figura 2.4:

Fig.2.4 Evoluția numărului de angajați în perioada 2009- 2011

Principalele date economico-financiare din ultimii 3 ani

În calitate de unic operator licențiat al SNT, profilul financiar al companiei este solid.

Activitatea economico-financiară a Transgaz în perioada 2009 – 2011 s-a desfășurat în baza indicatorilor cuprinși în bugetele de venituri și cheltuieli anuale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor.

Performanțele Transgaz în perioada analizată se reflectă și în evoluția următorilor indicatori, conform anexei nr.2.

a) indicatori de profitabilitate

– EBITDA

– Rata profitului brut

– Rata rentabilității capitalului

b) indicatori de lichiditate

– indicatorul lichidității curente

– indicatorul lichidității imediate

c) indicatori de risc

– indicatorul gradului de îndatorare

– rata de acoperire a dobânzii

d) indicatori de activitate

-viteza de rotație a debitelor client

-viteza de rotație a creditelor furnizori

Rata profitului brut a crescut în anul 2011 față de 2010 cu 0,02%, de la 34,39 % la 34,41%.

Rata rentabilității capitalului a scăzut în anul 2011, de la 14,55% la 11,63%, micșorarea fiind de 2,92%.

Indicatorii de lichiditate au înregistrat o ușoară creștere față de anii 2009 și 2010, de la 1,57 la 1,92.

Indicatorii de risc au scăzut față de anul 2010, indicatorul gradului de îndatorare scăzând de la 3,04 la 2,21, datorită rambursării creditelor contractate. Rata de acoperire a dobânzii a crescut de la 83,66 la 50,87.

În ultimii ani la nivelul indicatorilor de activitate se constată o evoluție favorabilă, după cum urmează: viteza de rotație a debitelor – clienți a crescut de la 97,18 în 2010 la 102,55 în 2011; viteza de rotație a creditelor – furnizori a crescut de la 37,09 în 2010 la 39,15 în anul 2011.

Principalii indicatori economico-financiari realizați în perioada 2009-2011 sunt prezentați în anexa nr.3, iar situația contului de profit și pierdere pentru această perioadă, este redată în anexa nr.4. Veniturile totale realizate în 2011 reprezintă 106,27% față de realizările anului 2010, înregistrându-se o depășire de 86.395 lei. Veniturile au fost influențate în principal de următorii factori:

cantitatea de gaze transportate, mai mare față de anul 2010 cu 5.127.529 mwh (513.980 mii mc), cu o influență pozitivă de 38.009 mii lei;

veniturile din serviciile de tranzit internațional gaze naturale, care au înregistrat o scădere de 9.133 mii lei datorată scăderii cursului mediu de schimb leu/USD față de cursul anului precedent;

creșterea altor venituri din exploatare cu 32.555 mii lei, determinată, în principal, de încasarea unor amenzi și penalități;

creșterea veniturilor financiare din diferențe de curs favorabile și dobânzi cu 24.965 mii lei.

Cheltuielile totale reprezintă 108,17% față de anul 2010, nivelul acestora fiind cu 75.639 mii lei mai mare.

Cheltuielile de exploatare s-au realizat în proporție de 106,95%, nivelul acestora fiind cu 62.524 mii lei mai mare.

Profitul brut la nivelul anului 2011 este mai mare față de anul precedent cu 10.756 mii lei (2,38%), iar profitul net cu 3.219 mii lei (0,86%).

2.4 Concluziile analizei

Analiza SWOT sau Relația mediu intern – mediu extern a S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș

Analiza SWOT constituie cea mai importantă tehnică managerială utilizată pentru înțelegerea poziției strategice a unei organizații. În considerarea analizei SWOT, a situației privind activitatea de transport gaze naturale se vor lua în considerare următoarele aspecte:

Puncte tari

Compania deține monopolul pe piața transportului de gaze naturale în România;

Tradiție îndelungată în activitatea de transport gaze naturale;

Infrastructură complexă și diversificată a rețelei de transport gaze naturale, ce conferă SNT un grad înalt de flexibilitate;

Cadru instituțional și legislativ adaptat la principiile pieței interne de gaze naturale din Uniunea Europeană;

Potențial ridicat și semnificativ de înmagazinare;

Capacitate relativ ridicată de interconectare a sistemului de transport gaze naturale;

Grad mic de îndatorare;

Profitabilitatea ridicată rezultată în urma activității de tranzit de gaze naturale.

Puncte slabe

O serie de instalații învechite și depășite tehnologic, cu consumuri și costuri de exploatare mari;

Durata normală de funcționare depășită pentru o mare parte din conductele de transport gaze naturale și o parte din stațiile de reglare – măsurare;

Insuficiente investiții în utilaje specifice sectorului

Nivelul scăzut al surselor de finanțare, comparativ cu necesitățile de investiții în infrastructura Sistemului Național de Transport gaze naturale;

Nerespectarea parametrilor fizici și calitativi ai gazelor naturale la unele puncte de intrare în SNT.

Oportunități

Metodologia de stabilire a veniturilor de tip plafon generează un nivel stabil al veniturilor obținute din activitatea de transport al gazelor naturale;

Poziție geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de magistrale pan – europene de gaze naturale;

Posibilitatea de acces la piețele regionale de gaze naturale;

Accesare a fondurilor structurale și de altă natură (redresare economică) ale Uniunii Europene pentru proiecte în domeniul energiei;

Capacitate disponibilă totală a Sistemului Național de Transport gaze naturale, ce poate asigura preluarea solicitărilor existente ale utilizatorilor.

Amenințări

Rezerve economice exploatabile de gaze naturale limitate, în condițiile în care nu vor fi descoperite noi zăcăminte;

Necesitatea suplimentării și diversificării capacităților de import gaze naturale;

Lipsa unor contracte pe termen lung pentru importul de gaze naturale; unele incertitudini privind modul de continuare a contractelor de tranzit gaze naturale pe teritoriul României;

Cotractele de tranzit încheiate în prezent au o valabilitate limitată, iar cursul de schimb poate influența decisiv câștigurile pe această filieră a activității;

Profitabilitatea poate fi afectată în cazul în care costurile din activitatea de transport depășesc costurile recunoscute de Autoritatea de Reglementare;

Posibilitatea redusă de îmbunătățire a profitabilității activității de transport a gazelor naturale.

CAPITOLUL III

PROCESUL MANAGERIAL DE INVESTIȚII LA S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. MEDIAȘ

3.1 Strategia managementului de investiții

În contextul noii politici energetice europene, S.N.T.G.N. Transgaz are în vedere atât creșterea siguranței energetice – prin asigurarea capacităților de transport al gazelor naturale în scopul satisfacerii cererii de consum din economia națională, sporirea eficacității prin modernizarea Sistemului de Transport al gazelor naturale (SNT), asigurarea compatibilității operării acestuia în corelare cu sistemele de transport similare europene și creșterea flexibilității în operarea SNT cât și implementarea principiilor de dezvoltare durabilă prin modernizarea sistemelor de odorizare a gazelor naturale, dezvoltarea activității de cercetare științifică și proiectare în domeniul transportului de gaze naturale, instituirea zonelor de protecție și siguranță aferente componentelor din SNT.

Activitatea investițională este direcționată în principal spre modernizarea și dezvoltarea Sistemului Național de Transport în vederea îmbunătățirii eficienței, creșterii capacității acestuia și a dezvoltării de noi zone de consum.

Satisfacerea cerințelor standardului de performanță a serviciului de transport, a regulamentului de măsurare a gazelor naturale și nu numai, impune investiții în dotări cu echipamente moderne, stații de odorizare performante și alte asemenea elemente care permit reducerea cifrei specifice de personal și implicit reducerea cheltuielilor specifice de exploatare.

Valoarea programată a cheltuielilor de investiții pentru anul 2011 a fost de 183.000 mii lei, valoarea realizărilor fiind de 128.136 mii lei, care include și suma de 30.385 mii lei ce reprezintă instalații de racordare la Sistemul Național de Transport.

În anul 2011, Ministerul Economiei, proprietarul celor mai importante companii de stat printre care se află Romgaz, Nuclearelectrica sau Hidroelectrica, a realizat pentru prima dată un bilanț al investițiilor realizate de firmele din subordine în perioada 01.01.2009 – 31.12.2011.

În topul companiilor cu cele mai mari bugete de investiții în această perioadă, Transgaz este pe locul 8 cu 634,4 mil lei. În anul 2010, transportatorul de gaze naturale, a fost firma de stat care a înregistrat al doilea profit ca valoare, fiind totodată compania care a înregistrat cea mai mare marjă de profit, de aproape 29% (marja de profit= profit net/cifra de afaceri).

Proiecte majore:

Conducta de interconectare strategică a SNT cu sistemul de transport din Ungaria, pe ruta Arad‐Szeged, în lungime totală de 109 km, din care 62 km pe teritoriul României;

Proiectul de interconectare strategică cu Bulgaria pe direcția Giurgiu‐Russe, cu o capacitate proiectată de 1,5‐3 mld.mc/an, pentru care s‐a încheiat un Memorandum de înțelegere și au loc întâlniri bilaterale în vederea analizării stadiului proiectului și a măsurilor posibile de realizare a acestuia;

Proiectul pentru implementarea fluxului reversibil la stațiile de măsurare gaze naturale de la Isaccea și Negru Vodă în vederea îmbunătățirii siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a României și Bulgariei;

Proiectul Nabucco, în care Transgaz este acționar al NIC (Nabucco International Company) cu 16,67% din capitalul social al acesteia, alături de alte 5 țări.

Nabucco pe teritoriul României:

– lungimea totală pe teritoriul României : 469 km;

– traseul străbate 5 județe : Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad;

– instalații tehnologice:

– o stație de comprimare cu o putere instalată de 31-37 MW;

– una sau două stații de import gaze ;

– o stație comercială de măsurare gaze (în zona Arad);

– două stații de lansare-primire PIG inteligent;

– preluări gaze de către România: 3,5 – 6 mld. mc/an.

Contribuția Transgaz aferentă cotei de participare de 16,67% la capitalul social al NIC este potrivit estimărilor actuale de aproximativ 400 milioane euro. Transgaz va contribui la finanțarea Nabucco cu capitalul propriu, iar pentru partea ce‐i revine (cca.933 milioane euro) din creditele contractate de NIC pe perioada construcției conductei, Transgaz va solicita garanții guvernamentale.

Susținerea financiară a acestor proiecte este asigurată atât prin resursele financiare proprii ale companiei cât și prin sprijinul financiar de la UE prin Programul Energetic pentru Redresare Economică prin acordarea de asistență financiară comunitară nerambursabilă proiectelor din domeniul energiei – EERP.

Printre proiectele aprobate pentru cofinanțare se numără și proiectele depuse de Transgaz, care au obținut următoarele cofinanțări: ‐ 200 mil.euro – pentru Nabucco, 16,6 mil.euro – pentru interconectarea cu Ungaria, din care România va primi 8,279 mil.euro; 8,929 mil.euro – pentru interconectarea cu Bulgaria (suma urmând a fi defalcată în funcție de valoarea investiției pe teritoriul fiecărei țări); 1,560 mil.euro – pentru implementarea fluxului reversibil( reverse flow) la SMG Isaccea și Negru Vodă.

3.2 Necesitatea investiției în proiectul “Echipamente curățare conducte”

Pentru nevoia generatoare de investiții se identifică diferitele variante investiționale, diferențiate pe baza costului investiției, a structurii tehnico-constructive, a parametrilor tehnici și economico – financiari aferenți.

Pentru variantele selectate se întocmește studiul de fezabilitate detaliat, conform reglementărilor în vigoare și se realizează analiza economică și financiară. Rezultatele analizei economice sunt completate cu cele de natură tehnică, socială, impact asupra mediului etc. și se adoptă decizia prin prisma tuturor criteriilor considerate, pe baza unui model multicriterial.

În vederea menținerii capacității de transport a S.N.T. în condiții de eficiență,  randament și securitate, programul de mentenanță al S.N.T.G.N. Transgaz S.A., prevede și lucrări de curățire a cavității interioare a conductelor, operațiuni foarte complexe, de o mare responsabilitate și cu grad ridicat de risc.

Dacă până acum câțiva ani se înlocuiau tronsoane întregi de conductă pe baza unui istoric de incidente, la ora actuală se alocă resurse semnificative diagnosticării stării tehnice a conductei în vederea înlocuirii numai a porțiunilor care prezintă defecte semnificative. A avut loc un transfer al focalizării de pe investiții în înlocuiri de conducte sau reparații capitale către lucrări de mentenanță punctuale care să permită obținerea aceluiași efect (prelungirea duratei de viață a conductei la parametri operaționali de proiect), cu cheltuieli mult inferioare. În acest scop a fost organizată și finanțată activitatea de pregătire a conductelor pentru a permite inspecția prin metode moderne. În acest mod se urmărește ca toate conductele să devină apte pentru inspecție mecanizată.

Echipamentul denumit “Active Cleaning” este specializat pentru îndepărtarea “Prafului Negru” termen ce desemnează depunerile din interiorul conductelor, în special ale oxizilor și sulfaților de fier, impurități care pot genera fenomene de coroziune și implicit de uzură asupra pereților conductelor iar prin antrenarea lor de fluxul de gaze, pot afecta echipamentele aflate în instalațiile tehnologice de filtrare și măsurare.

Implementarea proiectului investițional “Echipamente curățare conducte” are ca obiectiv cumulativ curățirea interioară a conductelor, cu influență directă asupra creșterii siguranței în exploatare, respectiv menținerea la parametrii proiectați a capacităților de transport, eliminarea poluării mediului datorată accidentelor tehnice sau deversărilor accidentale de lichide. Cu ajutorul acestui echipament se fac intervenții în scopul asigurării bunei funcționări în condiții de siguranță și de continuitate a furnizării de gaze naturale, precum și întreținerii în condiții de siguranță a conductelor magistrale, mărind eficiența și randamentul lor.

3.3 Analiza eficienței investițiilor

Conducerea S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a hotarât să investească în echipamentul de pregătire si curățare conducte, pentru godevilare, denumit “Active Cleaning” (dispozitiv care se poate deplasa în interiorul unei conducte pentru a o curăța sau a o inspecta). Acest dispozitiv de curățare este conceput pentru a facilita eliminarea sedimentelor. Este eliberat în conductă de către o gară de lansare și preluat din nou la o gară de primire. Când a trecut printr-o conductă, dispozitivul de curățare evacuează sedimente ca nisip, nămol, apă și alte resturi din conducte.

Pentru aceasta, există două variante de echipament, de la doi producători, cu caracteristici tehnice diferite. Se va alege oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic.

Mai jos, sunt prezentate cele două variante.

Varianta I, Euro System SRL

Valoarea investiției este de 440 mii lei, cheltuieli anuale de exploatare de 160 mii lei, dutata de funcționare este de 7 ani, iar veniturile anuale estimate sunt de 350 mii lei. Termenul de garanție este de 24 luni de la data punerii în funcțiune. Perioada de asigurare service post-garanție este de 36 luni după expirarea perioadei de garanție. Perioada de asigurare a pieselor de schimb post-garanție este de 36 luni după expirarea perioadei de garanție. În perioada de garanție se asigură repararea sau înlocuirea oricărei componente defecte, toate costurile aferente (piese, transport, montaj, verificare) fiind suportate de ofertant (tabel 1).

Varianta II, Rosen Europe B.V. Olanda

Valoarea investiției este de 600 mii lei, cheltuielile anuale de exploatare de 180 mii lei, durata de funcționare este de 7 ani, iar veniturile anuale estimate sunt de 450 mii lei. Termenul de garanție este de 24 luni de la data punerii în funcțiune. Perioada de asigurare service post-garanție este de 48 de luni după expirarea perioadei de garanție. Perioada de asigurare a pieselor de schimb post-garanție este de 36 luni după expirarea perioadei de garanție (tabel 1).

Tabel 1

Evaluarea variantelor proiectelor de investiții se face folosind următorii indicatori tehnico – economici ( rata de actualizare este a = 12% ):

Angajamentul de capital actualizat ( Kta) reprezintă cheltuielile totale cu realizarea si exploatarea obiectivului pe durata de funcționare eficientă, exprimate în valoare actuală la momentul începerii lucrărilor de investiții (tabel 2 și tabel 3).

(3.1)

Ih = investiția anuală

Ch = cheltuieli anuale

a = rata de actualizare

D = durata eficientă de funcționare

Varianta I

Tabel 2

Kta = 1122,08 mii lei

Varianta II Tabel 3

Kta = 1356 mii lei

Raportul dintre veniturile totale actualizate și angajamentul de capital actualizat (δa)

δa= (3.2)

= venituri actualizate

= capital actualizat

Acest raport permite comparația între suma încasărilor pe întreaga durată de funcționare a obiectivului și cheltuielile totale efectuate pentru realizarea și exploatarea obiectivului (tabel 4 și tabel 5).

Varianta I Tabel 4

δa = =1,51

Valoarea netă actualizată (VNA sau venitul net actualizat (VNta) exprimă efectele nete obținute după recuperarea cheltuielilor cu investiția (tabel 6 și tabel 7).

(3.3)

VNh = venitul net anual, care se calculează ca diferență între veniturile anuale și angajamentul anual de capital

VNh = Vh – ( Ih + Ch ) = Vh – Kh

Varianta I

Tabel 6

VNta = 473,92 mii lei , pe baza sumei algebrice a valorii nete actualizate.

Varianta II

Tabel 7

VNta = 696 mii lei, pe baza sumei algebrice a valorii nete actualizate.

Indicele de profitabilitate sau rentabilitate ( Ip ) caracterizează nivelul raportului dintre VNta si fondurile de investiții care stau la baza proiectelor de investiții și generează acel volum de VNta.

(3.4)

Varianta I

Investiția actualizată = 440 x 0,892 = 392,48

Ip = =2,20

Varianta II

Investiția actualizată = 600 x 0,892 = 535,20

Ip = =2,30

Rata internă de rentabilitate ( RIR ) este rata de discontare la care firma nu obține profit, veniturile actualizate fiind egale cu costurile actualizate. Acest indicator exprimă procentual capacitatea investiției de a obține profit și de recuperare a cheltuielilor cu investiția și exploatarea. În vederea determinării RIR, se calculează VNta corespunzătoare la diverse rate de actualizare, alese întâmplator. Din aproape în aproape, se stabilește care este acea rată de actualizare care conduce la anularea VNta.

În final, pentru determinarea cu exactitate a RIR, se folosește relația :

(3.5)

si = rate de actualizare

VNta + = venitul net actualizat aferent lui

VNta – = venitul net actualizat aferent lui

în care și = rata mai mică, respectiv rata mai mare de actualizare folosite pentru calculul VNta. Diferența admisă între ele trebuie să fie de maxim 5 puncte procentuale (tabel nr.8, tabel 9 și tabel 10).

Varianta I

Tabel 8

Tabel 9

= 72

= 74

RIR = 72 + ( 74 – 72 ) x =73,13%

Varianta II Tabel 10

= 78

= 80

RIR = 78 + ( 80 – 78 ) x =78,93%

Termenul de recuperare a investițiilor ( T ) exprimă perioada de timp în care se recuperează investiția din profit, în urma realizării obiectivului de investiții. Formula de calcul pentru obiectivele noi, este :

(3.6)

I = investiția totală

Ph = profitul anual obținut

Ph = Vh – Ch,

unde: Vn = venituri anuale

Ch = cheltuieli anuale

Varianta I

T = = 2,31 ani

Varianta II

T = = 2,22 ani

Termenul de recuperare actualizat la momentul luării deciziei (tabel 11 și tabel 12)

Varianta I

Tabel 11

Termenul de recuperare se află în anul în care VNA cumulat egalează investiția actualizată.

Între anul 3 și 4, VNA cumulat = investiția actualizată

∆ = ( 3.7)

∆ = 10,05

(3.8)

t = = = 10,54

Perioada de recuperare a investiției este de 3 ani și 11 luni.

Varianta II

Între anul 3 și 4, VNA cumulat = investiția actualizată

∆ = 14,28

t = = = 8,96

Perioada de recuperare a investiției este de 3 ani și 9 luni.

Coeficientul de eficiență economică ( e ) exprimă profitul anual ce se obține la un leu investit și se calculează ca inversul termenului de recuperare.

e = = (3.9)

e = coeficientul de eficiența economică

Ph = profitul anual

I = investiția totală

T = termenul de recuperare

Varianta I

e = = = 0,43 lei profit anual la 1 leu investit

Varianta II

e = = = 0,45 lei profit anual la 1 leu investit

Cheltuielile recalculate ( Che ) exprimă efortul total cu investiția și cheltuielile anuale de exploatare.

Che = I + Ch x T (3.10)

Che = cheltuieli recalculate

I = investiția

Ch = cheltuieli anuale de producție

T = termenul de recuperare

Varianta I

Che = 440 + 160 x 2,31 = 809,6 mii lei

Varianta II

Che = 600 + 180 x 2,22 = 996,6 mii lei

Randamentul economic al investițiilor ( R ) asigură comparabilitatea între profitul final obținut în urma realizării obiectivului de investiții și efortul investițional ( lei profit final, după recuperarea investiției, la 1 leu investit).

R = (3.11)

R = randamentul economic al investiției

Pt = profitul total

I = investiția

Pt = Vt – Ct

Varianta I

R = 1 = 2,02 lei profit final, după recuperarea investiției, la 1 leu investit

Varianta II

R = 1 = 2,15 lei profit final, după recuperarea investiției, la 1 leu investit

Interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea variantelor proiectelor de investiții și fundamentarea deciziei (tabel 13)

Tabel 13

Angajamentul de capital

Fiind un indicator de efort, nu se poate vorbi de eficiența economică a proiectelor de investiții, în funcție numai de valoarea acestui indicator.

Raportul dintre veniturile totale actualizate și angajamentul de capital actualizat

Cu cât mărimea ratei de actualizare este mai mică ( a → 0 ), cu atât crește valoarea raportului venituri – costuri și a avantajului net ( Vta – Kta ).

Raportul venituri – costuri este utilizat de multe ori în calitate de criteriu de decizie în investiții.

δa=

Proiectul sau varianta cea mai eficientă, este cea care asigură o valoare maximă a indicatorului raportului dintre venituri totale și costuri totale actualizate. Din punct de vedere al eficienței, acest raport trebuie să fie mai mare ca 1, astfel încât cheltuielile cu investiția și

exploatarea să fie acoperite cu veniturile realizate. Deci, firma iși acoperă cheltuielile din veniturile realizate, indiferent de varianta aleasă. Varianta cea mai bună, este varianta II.

Valoarea netă actualizată ( VNA ) sau venitul net actualizat ( VNta )

Cu cât VNta este mai mare, cu atât și rentabilitatea proiectului este mai mare. Deci, se preferă proiectele care se caracterizează prin VNta maxim, varianta II fiind preferată.

Indicele de profitabilitate sau rentabilitate ( )

Indicele de profitabilitate permite selectarea variantelor eficiente de proiect, la care > 1 și ordonarea acestora după valoarea descrescătoare a indicelui . Cu cât indicele este mai mare, cu atât proiectul este mai eficient. Deci, varianta mai eficientă este varianta II.

Rata internă de rentabilitate ( RIR )

La nivelul ratei interne de rentabilitate, se ajunge atunci când VNta (a) = 0 și dacă RIR = a. Din punct de vedere economic, dacă RIR = a, acest lucru semnifică faptul că proiectul degajă un cash –flow egal cu capitalul investit și că pe durata de viată economică, el asigură o rentabilitate anuală a a capitalului încă neamortizat, existent la începutul fiecărui an.

Varianta cea mai bună este varianta II.

Termenul de recuperare a investițiilor ( T )

În funcție de acest indicator, ambele variante sunt eficiente, investiția recuperându-se aproximativ în același timp, varianta II având o durată de recuperare puțin mai mică.

Coeficientul de eficiență economică ( e )

Varianta II este mai eficientă față de varianta I, deoarece asigură un profit mai mare la 1 leu investit.

Cheltuieli recalculate ( Che )

Varianta I este mai eficientă deoarece prezintă un efort total mai mic decât varianta II.

Randamentul economic al investițiilor ( R )

Varianta II are un randament economic mai mare.

În prezentarea și rezolvarea cazurilor propuse s-a urmărit, mai cu seamă, modul de interpretare a rezultatelor în vederea fundamentării corecte a deciziei finale.

În concluzie, analizând și comparând rezultatele, în vederea achiziționării echipamentului necesar pentru curățarea conductelor, varianta optimă este varianta II, deși investiția inițială este mai mare.

CONCLUZII

Sectorul energetic în România se află într-un proces complex și contradictoriu de transformări generate de încercarea de construire a unui sistem energetic sigur și eficient, compatibil cu standardele precizate prin politica Uniunii Europene în domeniu. Elaborarea și aplicarea unei strategii de dezvoltare în sectorul energetic implică eforturi financiare deosebite exprimate sub forma investițiilor de natură diversă, realizate atât la nivelul producției, cât și la nivelul transportului sau al distribuției de energie, dar pentru a asigura sursele necesare de investiții sunt necesare măsuri pentru crearea unui cadru adecvat de atragere a acestora, precum și a unor metodologii corespunzătoare pentru evaluarea proiectelor și gestionarea corectă a fondurilor insuficiente de investiții.

Activitatea investițională este o activitate cu caracter continuu în cadrul S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș, spre deosebire de alte firme unde investițiile de capital sunt ocazionale și planificate cu mult timp înainte, de aceea este necesară realizarea unei metodologii cât mai complete destinate adoptării deciziei de investiții. Fiind o activitate cu caracter continuu, nu se acordă suficientă importanță analizei eficienței economice, accentul punându-se pe criteriile de natură tehnică. Justificarea este dată de caracterul strategic al sectorului, în care o parte din investiții sunt absolut necesare pentru desfășurarea în condiții normale a activității economice și sociale.

În lanțul energetic ce se formează de la sursa de energie primară și până la ultima transformare utilă a energiei, consumatorii joacă un rol esențial, fiind beneficiarii tuturor proceselor de conversie și transport a energiei. Ei determină cererea de pe piața energiei, care trebuie echilibrată prin oferta asigurată de producătorii din cadrul sistemului energetic.

Trăsăturile specifice ale relațiilor de pe lanțul producător – transportator – furnizor de energie și consumator au implicații asupra procesului decizional, în general, și a celui referitor la investiții, în special, ceea ce impune necesitatea unei abordări corelate pe ramură.

Elementul care declanșează procesul investițional este reprezentat de identificarea nevoii de investiție, de alegerea din lista de investiții propuse prin strategia investițională a aceleia care se impune a fi realizată datorită caracterului său obligatoriu pentru buna desfășurare a activității economico-sociale sau datorită faptului că se dispune de surse de finanțare suficiente.

Pentru investiția respectivă se întocmește mai întâi un studiu de oportunitate, al cărui

scop este să demonstreze cât de necesară este realizarea investiției și să furnizeze date generale despre aceasta. Dacă încă din această fază reiese că investiția nu poate fi evitată (de exemplu anumite lucrări de înlocuire a unor instalații cu grad mare de uzură a căror funcționare periclitează desfășurarea activității sau chiar viața oamenilor) și că nu există mai multe variante de proiect de investiții, atunci practic decizia este automat luată chiar dacă calculele de eficiență economică sunt nefavorabile; în acest caz se întocmește direct studiul de fezabilitate.

Importanța investiției apare prin prisma participării la procesul dezvoltării evoluției companiei, și a deveni o afacere prosperă și prestigioasă. Analiza costurilor implicate în efectuarea unor operații sau etape/module din cadrul unei lucrări de mentenanță se face încă din faza de proiectare a tehnologiei pentru lucrarea respectivă.

Variantele tehnic posibile de efectuare a unor operații sau etape tehnologice se pot supune unei analize multicriteriale, în care cerințele tehnice și economice sunt luate în considerare diferențiat, prin acordarea de grade de importanță, pe baza cărora se decide care este varianta tehnico – economică cea mai avantajoasă și care trebuie inclusă în tehnologia de mentenanță.

Deși baza Sistemului National de Transport ( SNT) este destul de învechită, starea tehnică se menține la un nivel corespunzător ca urmare a faptului că exploatarea se desfașoară pe baza unui sistem de mentenanță preponderent preventiv, planificat și corectiv, și pe baza unor programe de modernizare fundamentate conform normelor tehnice privind mentenanța SNT, pentru exploatarea și întreținerea în condiții de siguranță a conductelor magistrale.

Tendința generală este de scădere a numărului de defecte cauzate de corodarea conductelor și, respectiv, a numărului de accidente tehnice, a optimizării capacității de transport și creșterea siguranței în exploatarea conductelor de transport gaz, optimizarea consumurilor tehnologice și limitarea pierderilor de gaze naturale din Sistemul Național de Transport.

Obiectivele stabilite pentru cercetare au fost atinse: am făcut analiza critică a mediului intern și extern a S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș; am realizat concluziile analizei SWOT, evidențiind aspectele pozitive și negative; am demonstrat necesitatea investiției în proiectul „Echipamente curățare conducte”; am făcut analiza eficienței investițiilor, folosind indicatorii de eficiență, pentru fundamentarea deciziei manageriale.

Confirmarea ipotezei cercetării. Se confirmă ipoteza cercetării, aceea că fundamentarea deciziei manageriale de a investi stă la baza creșterii profitului, a eficienței activității societății Transgaz, a exploatării și întreținerii în condiții de siguranță a conductelor magistrale.

Aportul propriu: analiza generală a managementului S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș; analiza critică a mediului intern și a mediului extern al societății, folosind modelul de analiză SWOT, modelul celor 5 forțe a lui Porter de analiză a mediului competițional; analiza eficienței investițiilor în echipamente curățare conducte, utilizând indicatorii de eficiență care stau la baza fundamentării deciziei manageriale de investiții.

BIBLIOGRAFIE

Andreica, M., Pârvu, D., Pârgaru I., Eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Cibernetica MC, București, 2003

Căruntu, R.C., Decizia de investiții. Criterii ce stau la baza deciziei de a investi, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr.3./2011

Doval, E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009

Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Ioniță, E., Fundamentarea deciziei de investiții prin includerea riscului în calculele de eficiență, Revista Informatica Economică, nr. 2 (18)/2001,

Moga, T., Rădulescu C.V., Fundamentele managementului, cursuri în format digital, www.biblioteca-digitală.ase.ro

Stoian, M., Gestiunea investițiilor, cursuri în format digital, www.biblioteca-digitală.ase.ro

Ștefănescu, C., Metodologia cercetării științifice în management, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2007

www.anre.ro

www.biblioteca.ase.ro, Ene, C.N., Adoptarea deciziei de investiții în sectorul energetic, Revista economică 1-2/ 2002

www.enero.ro, Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020

www.kmarket/rapoarte/ipo_transgaz.pdf

www.mediasinfo.ro

www.ssifbroker.ro, Transgaz Mediaș-Raport de analiză

www.store.ectap.ro, Strategia de reglementare în domeniul gazelor naturale

www.tradeville.eu

www.transgaz.ro

www.zf.ro

BIBLIOGRAFIE

Andreica, M., Pârvu, D., Pârgaru I., Eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Cibernetica MC, București, 2003

Căruntu, R.C., Decizia de investiții. Criterii ce stau la baza deciziei de a investi, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr.3./2011

Doval, E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009

Doval, E., Managementul investițiilor, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Ioniță, E., Fundamentarea deciziei de investiții prin includerea riscului în calculele de eficiență, Revista Informatica Economică, nr. 2 (18)/2001,

Moga, T., Rădulescu C.V., Fundamentele managementului, cursuri în format digital, www.biblioteca-digitală.ase.ro

Stoian, M., Gestiunea investițiilor, cursuri în format digital, www.biblioteca-digitală.ase.ro

Ștefănescu, C., Metodologia cercetării științifice în management, Editura Fundației România de Mâine, Bucuresti, 2007

www.anre.ro

www.biblioteca.ase.ro, Ene, C.N., Adoptarea deciziei de investiții în sectorul energetic, Revista economică 1-2/ 2002

www.enero.ro, Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020

www.kmarket/rapoarte/ipo_transgaz.pdf

www.mediasinfo.ro

www.ssifbroker.ro, Transgaz Mediaș-Raport de analiză

www.store.ectap.ro, Strategia de reglementare în domeniul gazelor naturale

www.tradeville.eu

www.transgaz.ro

www.zf.ro