Fundamentarea Bugetului de Venituri Si Cheltuieli la O Institutie Sanitara Publica

CUPRINS

CAPITOLUL I – Bugetul instituțiilor publice – prezentare generală……………………3

CAPITOLUL II – Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli bugetare………….9

2.1. Metode clasice de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare…………………………………………………………………….10

2.2. Metode moderne de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare…………………………………………………………………….11

2.3. Metode de fundamentare utilizate în procesul elaborării bugetelor instituțiilor publice din România…………………………………………..17

CAPITOLUL III – Studiu de caz privind fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli la o instituție sanitară publică……………………………….…..26

3.1. Prezentarea pe scurt a Institutului Clinic Fundeni…………………….26

3.2. Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli la Institutul Clinic Fundeni…………………………………………………………………….28

CAPITOLUL IV – Opinii, concluzii, propuneri………………………………………..44

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….……48

ANEXE………….………………………………………………………..………….……49

CAPITOLUL I – Bugetul instituțiilor publice – prezentare generală

Definirea instituțiilor publice

Instituțiile publice sunt unități patrimoniale create și organizate de stat pentru realizarea funcțiilor sale în domeniul administrației publice, în sfera acțiunilor social-culturale: apărare, ordine publică și siguranță națională, învățământ, sănătate, justiție.

Instituțiile publice sunt înființate prin Legi sau Hotărâri ale Guvernului, în care se precizează:

forma juridică, statutul și subordonarea ierarhică;

obiectul de activitate;

structura organizatorică;

patrimoniul atribuit pentru desfășurarea activității și realizarea serviciilor publice specifice.

Particularitățile instituțiilor publice izvorăsc din specificul activității acestora, din modul de finanțare, din statutul juridic. Ele sunt date prin legea de înființare a instituției în sarcina conducătorilor acestora, care îndeplinesc calitatea de ordonatori de credite.

Cheltuielile ocazionate de întreținere, funcționare și investiții, precum și cele pentru realizarea serviciilor de către instituțiile publice sunt finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale sub forma creditelor bugetare. Unele instituții publice dispun de o bază proprie de venituri care le permite să-și acopere prin autofinanțare o parte din volumul de cheltuieli.

Necesitatea întocmirii bugetului de venituri și cheltuieli la instituțiile publice

Bugetul public reprezintă documentul-program prin care statul prevede anual mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor din cadrul economiei publice.

Veniturile se înscriu după conținutul lor fiscal sau nefiscal și după sursa de proveniență, în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor.

Cheltuielile se înscriu după conținut și după destinația pe care o capătă (pe domenii de activitate, ramuri și subramuri), stabilindu-se nivelul acestora.

Necesitatea bugetului public decurge din faptul că, așa cum sublinia la vremea lui economistul George Leon, economia publică, fiind un mijloc de satisfacere a nevoilor colective „nu poate să lase nevoi nesatisfăcute, prin lipsa de prevederi suficiente, dar nici nu poate să prevadă mai multe venituri decât sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor colective, pentru că nu acumularea de bunuri este scopul primordial”.

Bugetul este expresia bănească a programelor de acțiuni ale instituțiilor reprezentând previziunea pe termen scurt a rezultatelor dorite, cu stabilirea și asumarea precisă a responsabilităților. Bugetul constituie, concomitent un instrument de punere în aplicare a planului, de gestiune și control. El permite să se asigure coerența diferitelor activități ce se desfășoară în întreprindere și să se echilibreze resursele cu rezultatele, ca și cheltuielile cu încasările.

Cele mai multe bugete sunt anuale, dar pot fi utilizate și alte perioade bugetare. Anumite bugete sintetice mai importante fac obiectul unei urmăriri lunare. Diferitele tipuri de bugete utilizate în practică pot fi împărțite în trei mari categorii: bugete de investiții, bugete de exploatare și bugete financiare.

Bugetele de investiții reflectă prevederile din programele de investiții ale instutuției referitoare la achiziționarea de utilaje, mașini, instalații, echipamente, în vederea reînnoirii parcului existent sau creșterii capacităților disponibile.

Bugetele de exploatare exprimă, sub forma valorică, previziunile tuturor elementelor care corespund unei ipoteze de exploatare dată pentru o perioadă determinată, în această categorie sunt incluse următoarele tipuri de bugete: bugetul vânzărilor, bugetul producției, bugetul aprovizionărilor, bugetul cheltuielilor generale.

Bugetele financiare includ: contul de rezultate previzional, bugetul de trezorerie și bilanțul previzional.

Un principiu de bază care se ia în considerare la stabilirea bugetelor este coerența. Sistemul bugetar trebuie să fie total, să nu omită nici un aspect al activității instituției. Coerența planurilor se exprimă prin înlănțuirea bugetelor, decurgând unele din altele. În asigurarea coerenței se disting două situații:

Atunci când instituția este în fața unei cereri limitate, previziunile bugetare trebuie să fie elaborate pornind de la realizările anterioare;

Atunci când instituția dispune de o capacitate mare care nu îi permite să facă față cererii se pornește de la bugetul realizărilor și apoi se elaborează celelalte bugete.

În concluzie, putem spune ca exista o anumita ierarhie bugetară. Astfel, din programele de realizări și de consumuri, decurg toate bugetele de exploatare, care la rândul lor, stau la baza elaborării bugetelor financiare.

Sub aspect juridic, bugetul de stat prevede și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele statului.

Sub aspect economic, bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească, ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și financiară ale fiecărei perioade.

Modul în care se înscriu și se detaliează indicatorii bugetari reflectă specializarea bugetară. Aceasta asigură condiții optime pentru analiza și cunoașterea în structură a finanțelor publice (reflectate în bugete) de către organele administrative, opinia publică, mass-media.

Relizarea procesului bugetar este guvernat de principiile bugetare. Acestea sunt norme orientative cu scopul de a preciza condițiile în care se face elaborarea și execuția bugetului public.

Principiile bugetare :

principiul universalității;

principiul unității;

principiul neafectării veniturilor;

principiul anualității bugetului public;

principiul specializării bugetare;

principiul unității monetare;

principiul publicității.

Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile și cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale, fără omisiuni și fără compensări reciproce. Veniturile și cheltuielile se includ în buget în sume brute sau totale. Scopul acestui principiu este de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între cheltuieli și venituri proprii.

Principiul unității bugetare presupune înscrierea tuturor veniturilor și cheltuielilor, în sumele lor globale, într-un singur document, rezultând un buget clar, care oferă informații de ansamblu privind resursele publice și utilizarea lor, permite aprecierea importanței relative a diverselor categorii de venituri și cheltuieli și facilitează nivelul soldului general al bugetului prevăzut pentru anul următor.

Principiul neafectării veniturilor bugetare interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat acoperirii unei anumite cheltuieli. Veniturile încasate la buget se depersonalizează, ele fiind utilizate pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanțate pe seama venitului special afectat nu se poate realiza o concordanță deplină.

Principiul anualității bugetare presupune ca veniturile și cheltuielile bugetare să fie aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exercițiului bugetar. Veniturile și cheltuielile unui an bugetar trebuie să fie reflectate în întregime în bugetul respectiv, chiar dacă ele nu se realizează integral în cadrul anului bugetar.

Potrivit principiului specializării bugetare, veniturile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe sursele de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli grupate după conținutul lor economic și destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.

Principiul unității monetare presupune că toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională.

Potrivit principiului publicității, după ce este supus dezbaterii și aprobării parlamentului, bugetul public trebuie adus la cunoștința opiniei publice prin mijloace de publicitate. Bugetul statului este cunoscut prin mass-media încă din faza de proiect și din timpul dezbaterilor parlamentare, existând un sistem bugetar deschis și transparent. După adoptarea ei de către Parlament, Legea bugetară se publică în Monitorul Oficial și în culegeri legislative

Instituțiile publice întocmesc bugete de venituri și cheltuieli sau bugete de cheltuieli, în funcție de sistemul de finanțare. Finanțarea cheltuielilor curente și de capital se asigură astfel:

integral din bugetul de stat

integral din bugetul local

integral din bugetul asigurărilor sociale de stat

integral din bugetele fondurilor speciale

din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz

integral din venituri proprii.

Bugetul instutuțiilor publice finanțate integral de la buget

Instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale întocmesc doar bugete de cheltuieli. Acoperirea cheltuielilor se realizează în exclusivitate din alocații de la bugetele mai sus menționate, după caz.

Veniturile proprii care sunt prevăzute în anexele bugetelor aprobate sunt aferente activităților finanțate integral din venituri proprii. Orice venit realizat de aceste instituții se face venit la bugetul din care se finanțează instituția respectivă.

Veniturile obținute provin:

fie din activitatea curentă a instituției

fie din venituri ocazionale; de exemplu donațiile și sponsorizările. Sumele în bani din aceste surse acordate instituțiilor publice finanțate integral de la buget se varsă în totalitate la bugetul din care se finanțează acestea. Utilizarea acestor sume se face cu respectarea prevederilor legale și cu respectarea destinațiilor stabilite de transmițător.

Bugetul de cheltuieli al instituțiilor publice finanțate integral de la buget respectă clasificația cheltuielilor stabilită de Ministerul Finanțelor Publice.

Cheltuielile sunt detaliate după:

clasificația funcțională pe părți, capitole și subcapitole;

clasificația economică pe titluri, articole și alineate.

Creditele bugetare prevăzute în bugetul instituțiilor publice de către ordonatorii principali sau secundari de credite însumează și creditele bugetare ce vor fi repartizate instituțiilor publice din subordine.

Instituțiile publice finanțate integral de la buget nu au dreptul să acorde salariaților tichete de masă. Aceste instituții vor întocmi bugete de venituri și cheltuieli dacă au organizate și activități finanțate integral din venituri proprii.

Bugetul instiutțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii

Instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale întocmesc bugetul de venituri și cheltuieli. La indicatorul venituri se cuprind toate veniturile, indiferent de proveniența lor, astfel:

veniturile curente se compun din diferite categorii de taxe percepute de instituție pentru serviciile prestate;

veniturile de capital cuprind veniturile din valorificarea unor bunuri ale instituției publice;

tre ordonatorii principali sau secundari de credite însumează și creditele bugetare ce vor fi repartizate instituțiilor publice din subordine.

Instituțiile publice finanțate integral de la buget nu au dreptul să acorde salariaților tichete de masă. Aceste instituții vor întocmi bugete de venituri și cheltuieli dacă au organizate și activități finanțate integral din venituri proprii.

Bugetul instiutțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii

Instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale întocmesc bugetul de venituri și cheltuieli. La indicatorul venituri se cuprind toate veniturile, indiferent de proveniența lor, astfel:

veniturile curente se compun din diferite categorii de taxe percepute de instituție pentru serviciile prestate;

veniturile de capital cuprind veniturile din valorificarea unor bunuri ale instituției publice;

subvențiile primite se concretizează sub forma alocațiilor de la bugetul de stat, bugetul local sau bugetele fondurilor speciale, în completarea fondurilor proprii.

Donațiile și sponsorizările sunt cuprinse separat, tot pe partea de venit și respectă destinația stabilită prin contractele încheiate.

Pentru cheltuieli se fundamentează un buget aferent veniturilor totale.

Bugetul activităților finanțate din venituri proprii

Instituțiile publice finanțate integral de la buget pot organiza anumite activități finanțate integral din venituri proprii. De obicei, aceste activități sunt legate de organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, valorificări de produse din activități proprii sau anexe, prestări de servicii, chirii percepute, studii, proiecte, publicarea și distribuirea unor reviste de specialitate, ori de anumite activități care puteau fi realizate de instituții publice finanțate integral din venituri proprii, dar numărul de personal sau amploarea activității nu justificau înființarea unei astfel de instituții.

Orice instituție publică finanțată integral de la buget și care are aprobată desfășurarea unei activități finanțate integral din venituri proprii deschide cont de disponibilități separat pentru aceste activități la unitatea Trezoreriei Publice la care este arondată.

CAPITOLUL II – Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli bugetare

Un rol deosebit în procesul de elaborare și execuție a bugetelor îl au ordonatorii de credite.

Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cărora le este acordat prin lege dreptul de a utiliza și repartiza credite bugetare, după caz.

Creditele bugetare reprezintă limita maximă până la care se pot angaja și efectua cheltuielile prevăzute în bugetul de stat, bugetele locale, în bugetele asigurărilor sociale de stat și bugetele activităților finanțate din venituri extrabugetare, de către ordonatorii de credite.

Procesul execuției bugetare este deosebit de amplu și de complex și antrenează participarea unui număr foarte mare de operatori bugetari: aparatul fiscal, cu toate structurile sale centrale și teritoriale, instituțiile bugetare de la ministere până la instituțiile publice operative – adică ordonatorii de credite bugetare.

După drepturile și atribuțiile pe care le au în procesul execuției bugetare, ordonatorii de credite bugetare se împart în trei categorii :

ordonatori principali de credite: sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale – agenții guvernamentale – din subordinea Guvernului.

ordonatori secundari de credite: sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică cu rol de conducere și coordonare din teritoriu ale ministerelor, cum ar fi Direcțiile de sănătate. Aceste instituții funcționează în subordinea ministerelor și au legătură cu ordonatorii principali de credite, privind creditele bugetare atât pentru acoperirea nevoilor proprii, cât și ale unităților ierarhice inferioare.

ordonatorii terțiari de credite: sunt conducătorii instituțiilor publice operative: spitale, muzee, unități militare, instanțe judecătorești etc., care primesc credite bugetare de la ordonatorii principali sau secundari.

Ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite bugetare răspund de:

utilizarea creditelor bugetare;

realizarea veniturilor previzionate;

folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau din bugetele fondurilor speciale;

integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduc;

organizarea și ținerea la zi a contabilității;

întocmirea și prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare;

organizarea auditului intern și controlul financiar preventiv.

Ordonatorii principali de credite bugetare pot delega dreptul de a aproba folosirea și repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor de drept.

2.1. Metode clasice de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare

În categoria metodelor clasice de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare se cuprind:

metoda automată;

metoda majorării (diminuării);

metoda evaluării directe.

Potrivit metodei automate iau drept bază pentru întocmirea bugetului pe anul următor (n+1) veniturile și cheltuielile penultimului an (n-1), în al cărui exercițiu a fost încheiat. Aceasta deoarece la întocmirea proiectului de buget pentru anul următor nu se cunosc încă realizările cercte ale bugetului pe anul în curs (n).

Această metodă prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje.

Dintre avantaje amintim:

este ușor de aplicat;

nu necesită un volum mare de lucrări.

Dintre dezavantaje amintim:

prevederile noului an bugetar nu corespund cu realitatea pentru că nu sunt luate în considerare modificările condițiilor economico-sociale, politice, etc., ce intervin între timp. Ce a fost existent în urmă cu doi ani nu se poate menține ca atare și în anul în care se elaborează proiectul de buget.

Metoda majorării (diminuării) constă în aceea că se iau în considerare rezultatele exercițiilor bugetare pe un interval de cinci sau mai mulți ani consecutivi din perioada premergătoare anului pentru care se elaborează proiectul de buget. Pe baza acestor date se determină ritmul mediu anual de creștere (sau descreștere) a veniturilor și cheltuielilor bugetare. Prin aplicarea acestui ritm asupra veniturilor și cheltuielilor anului bugetar în curs se determină nivelul veniturilor și cheltuielilor bugetului pe anul următor.

Determinarea veniturilor și cheltuielilor prin extrapolarea tendințelor rezultate din evoluția indicatorilor, aferenți perioadei considerate de bază este aproximativă, deoarece în fiecare an intervin factori noi care pot avea o influență mai mare sau mai mică asupra bugetului. În plus procedeul transpune în viitor influențele negative ale unor fenomene economico-financiare care s-au manifestat în ani care au servit drept bază de calcul.

Dezavantajele acestei metode sunt:

necesită un volum mare de lucrări;

prevederile noului an bugetar nu corespund cu realitatea pentru că noii factori nu sunt luați în considerare.

Metoda evaluării directe presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursă de venit și fiecare categorie de cheltuieli. În acest scop se au în vedere execuția preliminată a bugetului pe anul în curs și previziunile în domeniul economic și social pentru anul bugetar următor. La estimarea veniturilor aferente bugetului pe anul viitor se ține seama de nivelul acestora prevăzut pentru anul în curs, care se ajustează în funcție de eventualele modificări ce vor interveni în legislația cu privire la impozite și alte venituri, precum și influența unor factori de natură economică, socială și politică, ca și de conjunctură internațională. Metoda are avantajul exactității, dar presupune cheltuieli importante pentru efectuarea calculelor și estimărilor bugetare. Uneori, anumite prevederi bugetare au caracter orientativ; ca urmare, legislația din unele țări permite guvernului să modifice anumite credite bugetare aprobate de parlament, în momentul cunoașterii exacte a volumului cheltuielilor respective.

Metoda evaluării directe, deși este considerată a fi mai aproape de realitate, totuși nu asigură o dimensionare riguroasă a indicatorilor bugetari, impunându-se rectificări ale acestora în timpul execuției veniturilor și cheltuielilor publice.

2.2. Metode moderne de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare

Metodele clasice de fundamentare a indicatorilor bugetari bazate pe un volum limitat de informații și care nu vizau eficiența acțiunilor, au determinat necesitatea elaborării de noi metode care să pună accent pe eficiența utilizării banului public. Prin metodele moderne se realizează proiectarea bugetului în mai multe variante, dintre care se alege una, în funcție de rezultatele cuantificate în cadrul analizei specifice bazate pe criterii diferite de optimizare a raporturilor: costuri-avantaje, costuri-eficacitate sau alte criterii utilizabile.

Metodele clasice de evaluare a veniturilor și cheltuielilor bugetare prezintă anumite limite determinate de volumul insuficient de informații și de imposibilitatea previzionării și cuantificării efectelor unor factori ce vor influența în viitor economia reală și financiară a unei țări. În plus, metodele clasice nu vizează eficiența acțiunilor ce se vor realiza cu mijloace bugetare și nu urmăresc corelarea cheltuielilor la nivelul tuturor instituțiilor ce concură la realizarea unui anumit obiectiv din resursele bugetului de stat. Astfel, multe țări au renunțat la metodele tradiționale în favoarea celor moderne de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Metodele moderne sunt:

în S.U.A. metodele – P.P.B.S. (Planificare, programare și bugetizare) „Planning Programming Budgeting System”; M.B.O. (Management prin obiective) „Management By Objectives”; Z.B.B. (Bază Bugetară Zero) „Zero Base Budgeting”;

în Franța metoda R.C.B. (Raționalizarea Opțiunilor Bugetare) „Rationalisation des Choix Budgetaires”;

alte state (Canada, Marea Britanie, Japonia, Norvegia, Olanda, țări din America Latină, Israel) au elaborat metode proprii de raționalizare a opțiunilor bugetare adaptate la condițiile economico-sociale specifice.

Planificarea, programarea și bugetizarea este o metodă orientată spre programe, care studiază nevoile ce apar pe termen mediu sau scurt. Această metodă a fost propusă pentru prima dată de către Hoover, în anul 1949, în cadrul prezentării „Raportului privind bugetul” și cuprindea următoarele etape:

repartizarea programelor pe activități guvernamentale;

evaluarea performanțelor;

raportarea acestor performanțe.

Pe scurt. metoda P.P.B. ar putea fi redată prin trei termeni: strategia – elaborată pe baza anticipărilor privind securitatea națională; programele întocmite – pun în aplicare strategia; bugetul – realizează implementarea programelor.

Metoda „Planificare, programare și bugetizare” este diferită de procesul bugetar tradițional, care îl precedă, deoarece:

se bazează mai mult pe obiective, scopuri și alternative de realizare a acestora pe termen lung;

asigură unificarea planificării și bugetizării prin intermediul programelor, ce urmăresc o distribuire echitabilă a resurselor disponibile între programele posibile.

Între anii 1940-1950 au avult loc o serie de reforme ce au condus la reorientări și la nivelul procesului bugetar, eficacitatea având ca măsură estimarea performanțelor. Bugetul are la bază funcții, activități, proiecte.

În etapa de planificare se identifică nevoile, se elaborează strategiile, în etapa de programare planurile strategice sunt incluse în programe, etapa de bugetizare exprimă programul în termenii necesarului anual de finanțat.

În anul 1969, aplicarea P.P.B. presupunea parcurgerea a cinci etape, respectiv:

formularea obiectivelor generale ale programelor și a scopurilor instituțiilor și departamentelor publice; stabilirea priorităților în realizarea acestor obiective;

compararea alternativelor de programe care ar putea duce la obținerea acelorași rezultate, folosind eficacitatea lor drept criteriu de comparație;

determinarea eficienței fiecărui program prin compararea costurilor specifice cu beneficiile obținute prin aplicarea acestora;

selectarea programelor adecvate din punct de vedere al eficienței și eficacității, integrarea într-un program coerent și implementarea acestora;

determinarea rezultatelor obținute în urma aplicării programelor și evaluarea acestora pe baza criteriilor de performanță. Scopul acestei etape este verificarea modului de implementare a programelor și colectarea informațiilor necesare pentru adoptarea în viitor a unor decizii.

Implementarea P.P.B. presupunea adoptarea într-un timp foarte scurt a unui sistem de schimbări majore; ca urmare problemele nu au întârziat să apară și datorită pregătirii inadecvate a personalului, formulării inadecvate a programelor.

Managementul prin obiective a fost adoptat în anul 1973 de administrația Nixon. Preluată din sectorul privat, această metodă presupunea specificarea obiectivelor și cuantificarea acestora, identificarea eventualelor probleme, precum și eficacitatea programelor.

Spre deosebire de metoda P.P.B. în care predomina partea economică și financiară, în cazul M.B.O. accentul cade mai mult pe aspectele administrative. Managementul prin obiective este o metodă de fundamentare a bugetului în cadrul căreia se identifică în ce măsură alocarea resurselor asigură realizarea obiectivelor fixate prin program. Această cuantificare este dificil de realizat, deoarece presupune, pe de o parte, măsurarea calității – cu referire la satisfacția oferită de consumul bunurilor sau serviciilor publice, estimarea productivității, a raportului cost-avantaje, iar pe de altă parte, sancționarea nerealizării obiectivelor incluse în program.

Bază bugetară zero constă în evaluarea tuturor programelor și după aceea se trece la elaborarea bugetului. Această metodă presupune ca evaluarea programelor și activităților desfășurate în fiecare an fiscal să se facă pornindu-se de la zero. Așadar programele în curs nu vor fi continuate în mod automat și în anul următor, ele fiind revizuite anual.

Acest sistem are la bază cinci etape:

stabilirea unităților decizionale (proiecte sau centre de cheltuieli);

determinarea pachetelor de decizii la nivelul fiecărei unități decizionale;

ordonarea pachetelor de decizii la nivel operațional în cadrul fiecărei instituții;

centralizarea;

alocarea fondurilor.

Termenul de pachet decizional este sinonim cu documentație și se utilizează pentru a descrie o unitate decizională împreună cu costurile pe care le implică activitatea sa. O dată pregătite toate modalitățile de acțiune posibile, acestea sunt ordonate în funcție de importanța acordată. Rezultatele obținute sunt transmise de manageri superiorilor lor și procesul continuă pe linie ierarhică, în ultimul stadiu realizându-se alocarea fondurilor la nivel de agenție sau departament.

În practică, acest sistem nu s-a bucurat de mare succes deoarece managerilor li s-a cerut să ierarhizeze programele în cadrul limitelor prestabilite de fondurile publice.

Metoda Raționalizării opțiunilor bugetare a rezultat ca urmare a necesității adaptării și înnoirii principiilor de bază ale elaborării deciziilor bugetare și ale gestiunii finanțelor publice. R.C.B. constă în identificarea și studierea obiectivelor, compararea soluțiilor alternative și adoptarea deciziei pe baza analizei cost-avantaje, precum și controlul rezultatelor. Metoda are menirea să completeze bugetul de mijloace cu un buget pe programe.

Eficacitatea cheltuielilor statului

Raționalizarea cheltuielilor se bazează pe următoarele elemente:

politica optimă și indicatorii de eficacitate;

analizele sistem și pe obiective;

principiile managementului bugetar.

Politica optimă și indicatorii de eficacitate – în cadrul metodei R.C.B. se folosesc indicatori de eficacitate a cheltuielilor publice elaborați în funcție de diferitele activități ale administrațiilor publice. Acești indicatori introduc, în formă generalizată, exigențele costului și randamantului în gestiunea serviciilor publice ale statului.

Analizele sistem și pe obiective – realizează confruntarea permanentă a obiectivelor și a mijloacelor între analiști și decidenți, deoarece obiectivele și mijloacele sunt într-o continuă mișcare, implicând refolmularea problemelor.

Principiile managementului bugetar :

planul strategic: este sistemul decizional prin care se stabilesc obiectivele accesibile și se realizează o programare.

direcționarea pe obiective: este modalitatea care asigură descentralizarea deciziilor bazată pe obiective precis conturate.

controlul bugetar al rezultatelor: presupune utilizarea indicatorului productivitate la nivelul administrației publice; rezultatele precise indică eficacitatea cheltuielilor publice.

sistemul informării și centralizării: reprezintă schimbul de date dintre unitățile administrației publice și globalizarea lor în vederea obținerii unor informații generale.

Procesele și metodele deciziei bugetare

Patru faze sunt fundamentale în cadrul mecanismelor și proceselor decizionale:

studiul care constă în identificarea obiectivelor și a mijloacelor de realizare a lor, în confruntarea soluțiilor alternative, precum și definirea clară a obiectivelor;

decizia care constă în alegerea programului cu efecte maxime, elaborarea bugetului-program și includerea în bugetul anual;

execuția reprezintă realizarea programului, efectuarea cheltuielilor și constatarea efectelor obținute;

controlul presupune determinarea indicatorilor de gestionare a resurselor și de execuție a programului, reevaluarea opțiunilor și reajustarea programelor.

Metodele de evaluare a efectelor directe și indirecte ale proiectelor sunt următoarele:

metoda costuri – avantaje;

metoda cost- eficacitate;

metode multicriteriale.

Metoda costuri-avantaje – se sprijină pe noțiunea de profit transpusă în sectorul public. Pentru ca o unitate privată să-si încheie activitatea cu profit, ea trebuie să realizeze venituri mai mari decât totalitatea costurilor înregistrate. Dacă statul dorește să realizeze un obiectiv (o acțiune, o operațiune) care să nu fie oneroasă pentru el, atunci caută o soluție care să maximizeze diferența dintre avantaje și costuri. Așadar statul nu trebuie să adopte soluția care costă cel mai puțin, nici pe cea care produce cel mai mult, ci pe cea care asigură cea mai mare diferență între venituri (avantaje) și costuri, evaluate în bani.

Atunci când costurile și efectele unor decizii nu pot fi exprimate în bani, ca de ex. prețul unei vieți omenești, nu se poate alica metoda costuri–avantaje.

În această situație se apelează la metoda cost–eficacitate, al cărui criteriu de evaluare este raportul avantaje/cost fără o evaluare monetară a avantajelor, în vederea estimării eficacității deciziilor publice.

Metoda cost–eficacitate se aplică în evaluarea programelor de sănătate, de apărare și din alte domenii, în care efectele nu se pot evalua în bani.

În domeniul sănătății, eficacitatea se exprimă prin numărul de vieți omenești salvate, numărul de îmbolnăviri prevenite sau de morți evitate, iar costul reprezintă suma actualizată a cheltuielilor de prevenire și de tratament și include cheltuielile de cercetare, de funcționare a unităților spitalicesti, precum și pe cele de investiții pentru procurarea de aparatură medicală de înaltă performanță, mobilier, construcții etc.

Metoda multicriterială se folosește în cazul în care atingerea unui anumit obiectiv se poate realiza pe mai multe căi și produce efecte diferite, care nu sunt susceptibile de a fi evaluate în bani.

Pentru evaluarea efectelor, se folosesc mai multe criterii stabilite de către persoane sau organe competente. Pentru fiecare criteriu se acordă mai multe note, astfel concepute încât să evidențieze avantajele și dezavantajele fiecarei variante.

Prin agregarea notelor atribuite de specialiști fiecărui criteriu, pentru fiecare variantă, se stabilește punctajul final pe baza căruia se fixează ierarhia variantelor, cea mai favorabilă dintre ele urmând a se aproba de factorii competenți.

2.3. Metode de fundamentare utilizate în procesul elaborării bugetelor instituțiilor publice din România

Bugetul este nu numai un document financiar ci reprezintă un important instrument managerial, care, în expresie financiară, asigură dimensionarea obiectivelor, cheltuielilor, acțiunilor ce pot fi finanțate din veniturile preconizate a se realiza, dar și evaluarea rezultatelor și eficienței economice a acestora.

În România, principiul de fundamentare a bugetelor este cel al metodei automate, orice buget având următoarea structură:

denumire indicator

cod indicator

realizări ale anului “n-2” (ultimul an care are finalizată execuția bugetară)

programul anului “n-1” (anul în care se elaborează bugetul și când nu se știe situația execuției bugetare decât până în acel moment)

propuneri anul “n”

estimări ale anului “n+1”

estimări ale anului “n+2”

estimări ale anului “n+3”

Pentru veniturile care se încasează la bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat și la bugetul fondurilor speciale, fundamentarea acestora se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice. Veniturile bugetelor locale sunt estimate de fiecare consiliu local/județean în parte. Veniturile proprii ale diferitelor instituții publice se stabilesc de ordonatorii de credite ai instituțiilor, care urmează să le realizeze cu avizul ordonatorilor de credite superiori, dacă este cazul.

Determinarea cuantumului veniturilor ține seama de:

estimările din bugetul anului anterior;

mutațiile care pot apărea în structura contribuabililor obiectelor impozabile în anul următor;

modificările de ordin legislativ, etc.

Fundamentarea cheltuielilor se face în mod similar cu fundamentarea veniturilor, însă în strictă concordanță cu nivelul veniturilor alocate. La instituțiile publice, fundamentarea cheltuielilor trebuie să țină cont de specificul activității desfășurate de toate compartimentele instituției.

În derularea procesului bugetar, prima etapă este elaborarea proiectului de venituri și cheltuieli, proces laborios și îndelungat deoarece întotdeauna cerințele de resurse bugetare sunt mai mari decât posibilitatea de acoperire a acestora.

Elaborarea proiectului de buget se fundamentează pe politici promovate de partidul de guvernământ, dar și pe analizele efectuate de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la posibilitățile de acoperire a cheltuielilor din resurse bugetare și extrabugetare.

Pornind de la obiectivele politicii financiare, problema centrală a elaborării proiectului de buget o constituie punerea în concordanță a cerințelor de resurse cu posibilitățile de asigurare a acestora, stabilirea acestei concordanțe putând impune chiar ajustarea programelor de activitate sau renunțare la unele acțiuni, în raport cu unele constrângeri de natură financiară.

În dimensionarea veniturilor și cheltuielilor ce se înscriu în buget se folosește metoda evaluării directe, prin efectuarea de calcule pentru fiecare sursă de venit și fiecare categorie de cheltuială. În acest scop, se are în vedere execuția preliminată pe anul în curs și o evaluare a cheltuielilor cu programe propuse a fi realizate în anul următor, ca și a surselor din care aceștia vor fi finanțați, conform prevederilor Legii finanțelor publice, care nu permit înscrierea în buget și aprobarea cheltuielilor fără stabilirea resurselor din care urmează a fi executate.

Indiferent de nivelul ierarhic la care se desfășoară, procesul de elaborare a bugetului de venituri cheltuieli se derulează în mai multe etape succesive:

Inventarierea bazei materiale, a serviciilor necesare și a numărului de personal care participă la executare bugetului de venituri și cheltuieli;

Elaborarea programelor de sănătate în domeniul medical;

Fundamentarea indicatorilor privind veniturile și cheltuielile astfel:

a) pentru venituri: surse de venituri, volum, baza legală;

b) pentru cheltuieli: destinații, nivel, baza legală.

Analiza de către organul ierarhic superior a propunerilor prezentate de ordonatorul subordonat, discutarea nivelului propunerilor și compararea cu varianta proprie a organului ierahic superior;

Definitivarea proiectului de buget, pe baza recomandărilor făcute de organul ierarhic superior, mai ales sub aspectul subevaluării veniturilor și supraevaluării cheltuielilor, în vederea obținerii unui volum mai mare de credite decât cel necesar.

În scopul elaborării unui buget de venituri și cheltuieli real, Ministerul Sănătății Publice emite către unitățile subordonate instrucțiuni cu privire la următoarele elemente:

respectarea normelor metodologice emise de Ministerul Finanțelor în legătură cu elaborarea proiectului de buget;

dimensionarea corecta și reală a cheltuielilor, conform normativelor legale în vigoare;

evaluarea veniturilor în mod distinct, ca venituri bugetare și extrabugetare.

Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli se face pentru cele două părți ale sale:

venituri;

cheltuieli.

La baza întocmirii părții de venituri a bugetului de venituri și cheltuieli stau următoarele criterii:

baza legală a veniturilor – veniturile nu se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli și nu se încasează decât dacă sunt reglementate expres printr-un act normativ și se cuvin unității respective;

execuția preliminară pentru anul de bază reprezintă execuția certă pe o anumită perioadă de timp + execuția probabilă până la sfârșitul anului, corectată cu eventualele influențe.

analiza și studierea comparativă a veniturilor realizate pe total, pe structură și în dinamică. Se realizează analiza și studii privind evoluția veniturilor pe intervale mai mari de timp, precum și compararea veniturilor realizate de unitatea sanitară.

Deosebit de importantă este analiza structurii veniturilor, având în vedere că subvenția bugetară se acordă în completarea veniturilor proprii, deci și dimensionarea volumului acesteia se realizează ținându-se cont de volumul veniturilor proprii obtenabile.

evoluția volumului în funcție de factorii producători de venituri – se fac calcule analitice pentru fiecare sursă de venit sau se utilizează o serie de indicatori privitori la veniturile medii realizate sau preliminate, corectați cu influențe ce vor apare în anul de plan.

În această etapă este importantă evaluarea corectă a veniturilor, prin efectuarea de studii și analize asupra factorilor ce pot influența realizarea și depășirea veniturilor sau nerealizarea lor. Acești factori trebuie analizați și prin prisma întinderii lor în anul în care se elaborează bugetul de venituri și cheltuieli: dacă baza de calcul sau veniturile se diversifică, volumul veniturilor anului viitor poate crește față de volumul veniturilor din anul de bază; dacă sursa de venituri dispare, veniturile se reduc până la neincluderea lor în bugetul de venituri și cheltuieli.

Fundamentarea cheltuielilor are la bază următoarele criterii:

baza legală a cheltuielilor – nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de venituri și cheltuieli sau finanțată prin acesta dacă nu este reglementată printr-un act normativ;

executia preliminară pentru anul de bază constă în execuția certă pe o anumită perioadă de timp + execuția probabilă la sfârțitul anului, corectată cu eventualele influențe;

analiza și studierea comparativă a cheltuielilor, atât pe total cât si pe structură și în dinamică. Este necesară realizarea de analize și studii privind evoluția pe o anumită perioada de timp, inclusiv compararea cheltuielilor unitaților sanitare între ele. Această analiza comparată se face și de către organul ierarhic superior, în etapa de analiză a proiectului de buget primit de la instituția subordonată;

prețurile și tarifele diferitelor servicii (servicii medicale, masă) care au repercusiuni directe asupra structurii și evoluției cheltuielilor. Acesta reprezintă, în ultimul timp, factorul cel mai imprevizibil în evoluția diferitelor categorii de cheltuieli, întrucât își pune amprenta caracterul inflaționist al economiei;

baremurile de cheltuieli sunt norme legale prin intermediul cărora anumite categorii de cheltuieli sunt stabilite la nivele maxime, ce nu pot fi depășite ( analize, investigații) și sunt actualizate periodic , în funcție de rata și creșterea prețurilor și tarifelor.

Clasificația bugetară

Clasificația bugetară se elaborează de Ministerul Finanțelor Publice, se aprobă prin Ordin al Ministrului finanțelor publice, apoi se publică în Monitorul Oficial, căpătând caracter obligatoriu pentru toate instituțiile publice.

Clasificația bugetară grupează veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul de stat astfel:

pentru venituri sunt prevăzute: capitole și subcapitole, grupate în funcție de sursa de proveniență și de felul veniturilor bugetare.

pentru cheltuieli sunt prevăzute: părți, capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate potrivit naturii și destinației lor.

Clasificația bugetară constituie un instrument de lucru în toate fazele procesului bugetar, începând cu întocmirea proiectului de buget, aprobarea bugetului, executarea bugetului, raportarea execuției bugetului și prezentarea dărilor de seamă.

Fiecare sumă încasată pentru buget sau plătită din credite bugetare trebuie încadrată obligatoriu într-o subdiviziune a clasificației bugetare corespunzătoare venitului realizat sau cheltuielii efectuate.

Clasificația bugetară asigură gruparea sistematică a veniturilor și a cheltuielilor bugetului de stat, permite cunoașterea conținutului acestora și face posibilă adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru încasarea la timp a veniturilor, facilitând efectuarea cheltuielilor potrivit destinațiilor aprobate de către organele competente, precum și luarea deciziilor în limitele competențelor stabilite prin lege, pentru modificarea pe parcurs a prevederilor, atunci când acestea se impun.

Clasificația bugetară a veniturilor și cheltuielilor constituie un suport pentru urmărirea disciplinei bugetare prin compararea permanentă a cererilor de cheltuieli cu prevederile aprobate.

Cuprinde două părți distincte:

clasificația funcțională grupează veniturile și cheltuielile pe părți, capitole și subcapitole;

clasificația economică grupează cheltuielile pe titluri, articole și alineate. Titlurile se referă la grupe mari de cheltuieli, din care trei sunt comune tuturor instituțiilor publice, și anume:

CHELTUIELI CURENTE

TITLUL I – Cheltuieli de personal

TITLUL II – Bunuri și servicii

CHELTUIELI DE CAPITAL

TITLUL X – Active nefinanciare

Articolele bugetare sunt subdiviziuni ale clasificației cheltuielilor bugetare, care desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acțiunea la care se referă.

Alineatele bugetare sunt subdiviziuni ale clasificației bugetare a cheltuielilor care indică destinația consumării creditelor bugetare.

Elementele ce stau la baza fundamentării bugetului unei instituții publice sunt următoarele:

1. Fundamentarea cheltuielilor de personal

O atenție deosebită se acordă fundamentării cheltuielilor de personal. Aceasta se face în funcție de numărul de posturi și funcții (guvernul aprobă baremele de salarizare a personalului bugetar). Numărul de personal este influențat de plecările și angajările de personal, de aprobarea unor noi posturi în raport cu ștatul de funcții și a unor detașări de personal.

Fundamentarea cheltuielilor salariale în bani

salarii de bază: salariile de bază pentru personalul de execuție și pentru personalul de conducere încadrat cu normă întreagă sau cu ½ normă, inclusiv treptele sau gradațiile cuvenite acestora potrivit statului de funcțiuni; salariile de bază acordate persoanelor încadrate temporar pe posturi vacante sau pe posturi ale personalului aflat în incapacitate temporară de muncă.

salarii de merit

indemnizații de conducere

spor de vechime: la nivelul compartimentului personal-salarizare se face un studiu prin care se evidențiază numărul salariațiilor care trec dintr-o categorie de venit în alta

sporuri pentru condiții de muncă: sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau condiții deosebite de muncă, pentru condiții grele de muncă, sporuri ce se acordă salariaților care lucrează potrivit contractului individual de muncă în mediul rural, în unități izolate stabilite de Ministerul Sănătății Publice, alte sporuri (spor de noapte, etc.) legate de condițiile și specificul de activitate al personalului ce sunt stabilite prin acte normative.

alte sporuri: drepturile cuvenite personalului angajat și plătit cu spor de ture, spor pentru nevăzători, control financiar preventiv și titlul de doctor, drepturi pentru orele lucrate în cadrul sărbătorilor legale, spor de gestiune, spor de 15% pentru utilizarea calculatorului.

ore suplimentare: drepturile cuvenite personalului angajat și plătit cu ora, precum și drepturile cuvenite pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție și de conducere pentru care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător orelor prestate peste programul de lucru, în limitele prevăzute de lege, inclusiv drepturile cuvenite personalului medical pentru gărzile efectuate în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază; plata drepturilor cuvenite membrilor comisiilor de licitație.

fond de premii: se cuprind premiile ce se achită din cota de 2%, respectiv 10% constituită lunar asupra fondului de salarii, premiile anuale ce se acordă personalului și alte premii ce se acordă potrivit prevederilor legale.

prima de vacanță.

fond pentru posturi ocupate prin cumul: drepturile cuvenite personalului angajat, în cazul cumulului de funcții.

fond aferent plății cu ora: drepturile cuvenite personalului medical pentru gărzi efectuate în cadrul unității unde are norma de bază.

indemnizații plătite unor persoane din afara unității.

indemnizații de delegare: diurna ce se acordă personalului în țară și/sau străinătate pentru deplasări, detașări și transferuri în interesul serviciului, aprobate și justificate.

indemnizații de detașare.

alocații pentru transportul la și de la locul de muncă.

alocații pentru locuințe.

alte drepturi salariale în bani: drepturile cuvenite salariaților aflați în concedii medicale și pentru care, potrivit legii, o parte din aceste drepturi se suportă din fondurile de salarii; drepturile acordate personalului ce lucrează în cadrul policlinicilor cu plată și care este plătit cu cote părți din încasări; drepturile salariale ce se acordă personalului trimis în străinătate și care se suportă de unitatea trimițătoare.

Cheltuieli salariale în natură: tichete de masă, norme de hrană, uniforme și echipament obligatoriu, locuința de serviciu folosită de salariat și familia sa, transportul la și de la locul de muncă, alte drepturi salariale în natură.

Contribuții: în calitate de angajatori, instituțiile publice suportă următoarele contribuții:

contribuții pentru asigurări sociale de stat

contribuții pentru asigurările de șomaj

contribuții pentru asigurări sociale de sănătate

contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale

prime de asigurare viață plătite de angajator pentru angajați

contribuții pentru concedii și indemnizații

contribuții la fondul de garantare a creanțelor salariale.

2. Fundamentarea cheltuielilor bunuri și servicii

Bunuri și servicii: cheltuieli pentru rechizite (creioane, cerneală, hârtie de scris și pentru imprimante, dosare, plicuri, note de angajare, transfer sau lichidare, adeverințe); materiale pentru curățenie; iluminat, încălzit și forță motrică; apa, canal și salubritate, carburanți și lubrefianți; piese de schimb; transport; poștă, telecomunicații, radio, tv, internet; materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional; alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare.

Reparații curente: costul materialelor procurate pentru lucrări de întreținere la clădiri – zugrăveli interioare și exterioare, revopsirea tâmplăriei, reparații la zidărie, acoperișuri, pardoseli, precum și la instalații, utilaje, mobilier.

Hrana pentru oameni și animale: alimente ce se acordă în limita alocațiilor zilnice de hrană, furaje, nutrețuri, grăunțe, etc. pentru hrana animalelor de tracțiune și de experiență.

Medicamente și materiale sanitare: medicamente (seruri și vaccinuri, medicamente, costul izotopilor și a preparatelor dietetice utilizate în alimentația copilului sugar, soluții perfuzabile, sânge), materiale sanitare (truse sanitare, vată, tifon, seringi, pansamente sterile, electrozi și hârtie EKG), reactivi utilizați pentru efectuarea analizelor medicale, dezinfectanți.

Bunuri de natura obiectelor de inventar: uniforme și echipament, lenjerie și accesorii de pat, alte obiecte de inventar.

Deplasări, detașări, transferări: deplasări interne, detașări, transferări și deplasări în străinătate.

Materiale de laborator; Cercetare-dezvoltare; Cărți, publicații și materiale documentare; Consultanță și expertiză; Pregătire profesională; Protecția muncii; Cheltuieli judiciare și extrajudiciare pentru interesele statului; Tichete cadou; Alte cheltuieli.

Determinarea nivelului previzional al cheltuielilor se face în funcție de nivelul cheltuielilor din anul de bază, evoluția prețurilor, noi elemente de cheltuieli materiale și servicii.

3. Fundamentarea cheltuielilor de capital

Construcții; Mașini, echipamente și mijloace de transport; Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale; Alte active fixe; Reparații capitale aferente activelor fixe.

La fundamentarea cheltuielilor de capital se au în vedere investițiile în curs, noi investiții ce vor fi realizate, achiziții de imobile, cheltuielile cu studiile de prefezabilitate, fezabilitate, determinări seismologice, costul documentației tehnice.

CAPITOLUL III – Studiu de caz privind fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli la o instituție sanitară publică

3.1. Prezentarea pe scurt a Institutului Clinic Fundeni

Institutul Clinic Fundeni, unul dintre cele mai cunoscute institute de profil din țară, cu personal medical înalt calificat este unitate sanitară în subordinea Ministerului Sănătății Publice și are ca atribuții și obiective principale:

activitatea de asistență medicală de specialitate (activitatea de diagnostic și tratament medical de mare performanță),

învățământul medical universitar și postuniversitar (formarea și specializarea profesională),

cercetarea științifică,

managementul.

Întreaga activitate a spitalului se bazează pe criterii profesionale recunoscute a căror eficacitate este permanent evaluată și aliniată la standardele științifice naționale și internaționale.

“Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care furnizează servicii medicale. Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare și/sau paleative. Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populației”.

Spitalul trebuie să îndeplinească condițiile de autorizare sanitară de funcționare și, după caz, de acreditare prevăzute de lege. De asemenea este obligat să dețină sau să obțină autorizația sanitară de funcționare în termenul prevăzut prin norme elaborate de Ministerul Sănătății Publice, altfel i se suspendă activitatea parțial sau total.

Conducerea Institutului Clinic Fundeni este asigurată de un un comitet director, format din: managerul spitalului, directorul medical; directorul administrativ; directorul financiar – contabil; directorul de îngrijiri medicale.

Ocuparea funcțiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului. În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.

Secțiile, laboratoarele și serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un șef de secție, șef de laborator sau, după caz, șef de serviciu. Aceste funcții se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condițiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății publice. În spitalele publice funcțiile de șef de secție, șef de laborator, farmacist-șef, asistent medical șef sunt funcții de conducere si vor putea fi ocupate numai de către medici, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști sau, după caz, asistenți medicali, cu o vechime de cel putin 5 ani în specialitatea respectivă.

Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: secții, laboratoare, servicii de diagnostic și tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice și administrative, serviciu de asistență prespitalicească și transport urgențe, structuri de primiri urgențe și alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătății publice.

Prin regulamentul de organizare și funcționare a spitalului și fișele posturilor aprobate de conducerea spitalului, se stabilesc activitățile, modul de oragnizare, funcționare, atribuțiile și responsabilitățile personalului.

Spitalul are în componența lui structuri care acordă servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociază și se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terți în cadrul asistenței medicale spitalicești sau din fondurile alocate pentru serviciile respective. Serviciile medicale furnizate în ambulatoriu de spital cuprind: consultații, investigații, stabilirea diagnosticului, tratament medical și/sau chirurgical, îngrijiri, recuperare, medicamente și materiale sanitare, proteze.

Activitățile organizatorice și funcționale cu caracter medico-sanitar din Institut sunt reglementate și supuse controlului Ministerului Sănătății Publice, autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate publică. Activitatea profesională precum și respectarea manoperelor și a procedurilor medicale sunt supuse reglementărilor în vigoare. Problemele de etică și deontologie profesională sunt de competența, după caz, a Colegiului Medicilor din România, a Colegiului Famaciștilor din România sau a Ordinului Asistenților Medicali din România.

Serviciile publice în cadrul spitalului sunt furnizate de către centrele medicale ce aparțin acestuia deoarece obiectivul serviciului public în cazul Institului îl constituie actul medical. Volumul serviciilor publice furnizate de spital este condiționat de numărul de paturi existente și complexitatea cazurilor tratate. Calitatea serviciilor publice este condiționată de pregătirea resurselor umane, de dotările materiale și tehnice existente (aparatura medicală).

Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli la Institutul Clinic Fundeni

În vederea asigurării finanțării activității specifice, spitalul a elaborat bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercițiul bugetar al anului 2007 pe baza principiului specializării bugetare, astfel încât veniturile au fost înscrise pe surse de proveniență, iar cheltuielile pe categorii de cheltuieli, după natura lor economică și destinație, grupate pe capitole, subcapitole, articole și alineate, potrivit clasificației bugetare.

Elaborarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2007 a avut la bază propunerile formulate de secțiile, laboratoarele medicale din cadrul instituției și a compartimentelor funcționale responsabile pe specialitățile medicale de activitate.

S-a avut în vedere, pe de o parte nivelul estimat al veniturilor de realizat din prestații medicale spitalicești și ambulatoriu contractate cu CASMB, al veniturilor din activitatea de cercetare științifică, al veniturilor din închirieri – concesiuni, a altor categorii de venituri din activități proprii, și pe de altă parte, nivelul preconizat al cheltuielilor ce urmează a fi efectuate pentru asigurarea finanțării potrivit obiectivelor și activităților specifice (medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți, materiale și servicii cu caracter funcțional, materiale și servicii de întreținere și gospodărești necesare funcționării instituției), precum și prioritățile stabilite pentru desfășurarea activității curente.

Bugetul de venituri și cheltuieli definitivat al spitalului a fost elaborat și aprobat după semnarea contractului de furnizare de servicii medicale spitalicești cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Pe parcursul anului 2007 acest buget poate suferi rectificări, modificări explicate de către instituție prin note de fundamentare întocmite către Ministerul Sănătății Publice, cu respectarea restricțiilor referitoare la cheltuielile de personal care au fost angajate și efectuate în limita fondurilor aprobate pe această destinație și a numărului maxim de posturi din schema de personal aprobată.

Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli se face conform Ordinului nr.434 din 7 martie 2007 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr.896/2006. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 279/26.04.2007.

Fundamentarea indicatorului Venituri totale

Veniturile proprii ale Institutului se realizează din:

– veniturile din contractele cu casa de asigurări de sănătate, inclusiv actele adiționale;

– veniturile din subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații;

– venituri proprii realizate de spital;

– venituri din cercetare;

– venituri din donații și sponsorizări .

Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului cu Casa de Asigurări de Sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli. Acesta se negociază de către conducerea spitalului cu conducerea CASMB, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale. Spitalele clinice și universitare se finanțează diferențiat, avându-se în vedere complexitatea serviciilor medicale și a activităților de învățământ, pe baza normelor elaborate de către Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Educației și Cercetării și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Din derularea contractului încheiat de instituție cu CASMB având ca obiect furnizarea de servicii medicale în asistență medicală spitalicească în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate precum și a actelor adiționale încheiate, Institutul Clinic Fundeni a încasat venituri totale din această sursă la nivelul sumei de 103.762.500 lei, reprezentând 70,92 % din totalul veniturilor proprii realizate.

Componența veniturilor încasate de la CASMB in anul 2007 se constituie, după caz, din următoarele :

1. Furnizarea de servicii medicale spitalicești, inclusiv servicii medicale efectuate în camera de gardă: suma aferentă serviciilor medicale spitalicești a căror plată de face pe bază de tarif pe caz rezolvat (DRG) pentru afecțiunile acute și suma aferentă serviciilor medicale de tip spitalicesc efectuate în regim de spitalizare de zi.

Finanțarea corespunzătoare a unui spital pe baza sistemului DRG presupune printre altele corectitudinea tarifelor per DRG, codificarea datelor clinice ale pacienților, colectarea și raportarea electronică corectă a datelor.

Codificarea necorespunzătoare a diagnosticelor tratate în spital conduce la nerecuperarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale efectuare.

Ce este sistemul DRG?

Sistemul de clasificare în grupe de diagnostice (Diagnostic Related Groups) reprezintă o schemă de clasificare a pacienților în funcție de diagnostic. El realizează o fotografie a rezultatelor spitalului. Grupele de diagnostice sunt de două tipuri, medicale și chirurgicale, în funcție de prezența sau absența unei intervenții chirurgicale. Fiecare pacient externat este încadrat intr-o grupă de diagnostice pentru care s-a stabilit un tarif care va fi plătit spitalului indiferent de nivelul resurselor consumate cu pacientul respectiv.

Dacă pentru un anumit DRG avem costuri mai mari decât tariful stabilit se vor pierde resurse la acea categorie de pacienți, iar dacă acele costuri sunt mai mici decât tariful stabilit, se vor câștiga resurse la acea categorie de pacienți. Pentru a se putea economisi resurse și a le folosi pentru dezvoltarea și ameliorarea calității serviciilor trebuie păstrate costurile la un nivel inferior tarifelor pe fiecare tip de pacienți. Tarifele per DRG reprezintă un punct sensibil; în plus trebuie evaluată și calitatea serviciilor și definite clar serviciile foarte costisitoare care sunt acoperite de aceste tarife (de ex. RMN).

2. Furnizarea de servicii medicale de hemodializă. Modalitatea de plată a serviciilor de hemodializă este tarif pe serviciu medical. Acesta include toate cheltuielile aferente acestui serviciu, inclusiv medicamente și materiale sanitare specifice, transportul dializaților de la/la domiciliul asiguratului, cu excepția cheltuielilor aferente serviciilor de transport al copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, în vederea efectuării dializei în unitățile sanitare situate în alte județe decât cel de domiciliu al copilului, de la și la domiciliu. Pentru hemodializa în insuficiență renală cronică, CASMB nu decontează mai mult de 3 ședințe pe săptămână pe bolnav.

Nr.bolnavi * Nr.ședințe * Tarif negociat = Suma Stabilită

3. Finanțarea subprogramelor din cadrul programelui național cu scop curativ:

P.N. – Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie și tratamentul cu chelatori de fier al bolnavilor cu talasemie;

P.N. – Tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncologice.

Sumele alocate sunt stabilite în funcție de numărul de bolnavi tratați și de costul mediu pe bolnav. Medicamentele și/sau materialele sanitare specifice ce se acordă în spital și în ambulatoriu, după caz, în cadrul subprogramelor se asigură prin farmacia unității sanitare. Eliberarea acestora se face pe bază de prescripție medicală (condică de medicamente sau rețetă medicală).

Institutul răspunde de organizarea evidenței electronice a bolnavilor tratați: CNP bolnav, diagnostic specific concordant cu subprogramul, medicul curant (cod parafă), medicamentele eliberate, cantitatea și valoarea de decontat conform schemei terapeutice prescrise.

Separat de veniturile realizate din contractele încheiate cu CASMB, din serviciile medicale oferite contracost pacienților, spitalul este finanțat și de la Ministerul Sănătății Publice, din două surse: buget de stat și venituri proprii (accize). Valoarea totală încasată este de 30.075.000 lei, reprezentând 20,55 % din totalul veniturilor proprii realizate.

Prin fila de la bugetul de stat se prevăd:

1. Acțiuni de sănătate în valoare de 167.000 lei – reprezintă suma stabilită pentru plata medicilor, farmaciștilor și medicilor dentiști rezidenți și stagiari.

2. Desfășurarea activităților cuprinse în programele naționale de sănătate – program de prevenire și control al bolilor netransmisibile – suma este de 1.355.000 lei:

Prevenire și control în patologia oncologică – pentru activitatea de prevenire a cancerului colo-rectal și activitatea de prevenire a cancerului de prostată;

Prevenție și control a hemofiliei și talasemiei – pentru prevenția manifestărilor clinice și a complicațiilor hemofiliei și talasemiei ;

Transplant de organe, țesuturi și celule- pentru testarea imunologică și virusologică a potențialilor donatori și a receptorilor (inclusiv cross-match), coordonarea activității de transplant, menținerea în condiții fiziologice a donatorilor aflați în moarte cerebrală. Sumele alocate se distribuie între centrul de chirurgie urologică și transplant renal, centrul de chirurgie generală și transplant hepatic, clinica de hematologie și transplant medular, secția ATI , laboratorul de diagnostic, imunologie și virusologie.

3. Aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență – suma este de 543.000 lei

4. Investiții, în condițiile legii – suma este 2.100.000 lei.

5. Reparații capitale – suma este de 80.000 lei.

Prin fila venituri proprii (accize) se prevăd:

1. Programe naționale de sănătate – se finanțează subprogramele de posttransplant și transplant de organe și țesuturi – suma este de 16.726.000 lei.

2. Dotări – pentru aparatura medicală de înaltă performanță – suma este de 8.654.000 lei.

3. Infrastructură sanitară – pentru reparațiile capitale – suma este de 450.000 lei.

Fig. 3.2.1 Structura Fondurilor primite de la Ministerul Sănătății Publice

– Fila Buget de stat –

Fig.3.2.2 Structura Fondurilor primite de la Ministerul Sănătății Publice

– Fila Venituri proprii (accize) –

Veniturile din donații și sponsorizări sunt încasate pe baza de contracte încheiate între instituție și persoane fizice sau juridice române sau străine . Pentru anul 2007 valoarea acestora este de 35.000 lei.

Veniturile proprii se realizează din:

– concesiuni și închirieri – constau în taxele stabilite pentru spațiile închiriate în incinta spitalului pentru bufet, aparatele de cafea, standuri pentru expunerea unor cărți și reviste din domeniul medical. Nivelul acestora a fost preliminat având în vedere contractele încheiate anterior, estimarea chiriei, respectiv redevenței anuale. Veniturile din închirierea spațiilor comerciale sau concesionări se realizează pe bază de contracte de închiriere sau concesiune. Pentru închirierea spatiilor comerciale nu este permisă schimbarea destinației acestora.

Indicatorii de calcul sunt:

suprafața disponibilă pentru închiriere;

tarif pe m pătrat. Se stabilește prin licitație deschisă.

Prevederea pentru anul 2007 este în sumă de 690.000 lei.

– venituri din prestări de servicii – prevederea este de 1.156.770 lei:

– servicii acordate persoanelor fizice (diferite analize medicale, examene radiologice, taxe de îmbălsămare și investigații medicale efectuate contracost – prestații medicale pentru persoane neasigurate sau consultații la cerere, investigații necuprinse in contractul cu C.A.S.M.B. – tarifele pentru aceste servicii medicale au fost stabilite de secțiile și laboratoarele spitalului, funcție de costurile aferente și în corelație cu tarifele prevăzute în O.M.S. nr. 681/2006 prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate);

– venituri din exploatarea cantinei; se calculează pe baza încasării medii zilnice pentru servicii de alimentație ( se corelează cu cheltuielile de hrană, la care se adăugă o cotă de regie de 10% ). În stabilirea tarifelor se iau în calcul cheltuielile de întreținere a blocului alimentar ( iluminat, încălzire, apă, canal, salubritate, etc.) și cheltuielile cu salariile personalului care îl deservesc.

– acces auto; se previzionează în funcție de numărul de locuri de parcare și prețul pe loc parcare.

– vânzarea documentației de atribuire a contractelor pentru participare la procedurile de achiziții desfășurate de spital;

– apă potabilă – datorită faptului că Institutul Clinic Fundeni este un mare consumator de apă potabilă s-a ajuns la concluzia de a investii în realizarea unor puțuri pentru apă și astfel s-a ajuns la o diminuare a cheltuielilor. Institutul furnizează apă potabilă și altor consumatori cu care își majorează veniturile spitalului.

Chiar dacă au venituri proprii, instituțiile sunt subordonate unui ordonator de credite principal sau secundar, deci instituția publică nu este autonomă.

Veniturile din cercetare – pot proveni din contracte de cercetare încheiate cu persoane juridice (Agenția Națională de Știință, Agenția Aerospațială și alte persoane juridice interesate). Pentru anul 2007 valoarea contractelor este de 10.600.000 lei. Cea mai mare parte din aceste fonduri este utilizată pentru achiziționarea de echipamente și aparatură medicală, instalații tehnice, mobilier, aparatură birotică.

Sursele de finanțare a activității medicale provin și din soldul anilor precedenți care reflectă rezultatul financiar al perioadelor precedente, stabilit ca diferență între veniturile și cheltuielile din execuția anilor precedenți. Poate lua forma excedentului sau deficitului, în funcție de următoarele situații:

dacă veniturile au fost mai mari decât cheltuielile, exercițiul precedent s-a încheiat cu un excedent concretizat în imobilizări de stocuri, în debitori sub formă de creanțe de încasat sau sume nedecontate la termen;

dacă cheltuielile au fost mai mari decât veniturile, exercițiul precedent s-a încheiat cu deficit concretizat în cheltuieli angajate și neachitate, deci obligații de plată neonorate, datorii față de terți sau furnizori;

Soldul din anii precedenți se constituie într-o sursă de finanțare numai dacă îmbracă forma excedentului reflectat în imobilizări financiare sau materiale. Atunci când apare deficitul anual, dacă nu poate fi acoperit din excedentul anilor precedenți, grevează asupra veniturilor anului curent, ce vor fi dirijate cu prioritate pentru plata obligațiilor provenind din anul precedent și a penalizărilor aferente.

Analizând procentual structura veniturilor proprii, se observă următoarele:

veniturile din contractele cu CASMB reprezintă 70,92 % ;

veniturile din subvenții (fonduri MSP) reprezintă 20,55 % ;

veniturile din cercetare reprezintă 7,24 %;

veniturile proprii realizate de instituție reprezintă 1,26 % ;

venituri din donații și sponsorizări reprezintă 0,03 %.

Fig. 3.2.3 Structura veniturilor proprii realizate în anul 2007

Fundamentarea indicatorului Cheltuieli totale

Fundamentarea cheltuielilor preconizate a fi efectuate în exercițiul bugetar 2007 s-a făcut având la bază destinațiile stabilite în conformitate cu sursele de finanțare și a normativelor privind cheltuielile de personal, bunuri și servicii, și cheltuieli de capital.

Cheltuielile pentru sănătate prezintă o tendință de creștere, datorită unor factori, cum sunt: amplificarea nevoilor de ocrotire a sănătății ca efect al creșterii numărului populației și al modificării structurii sale (îmbătrânirea populației); accentuarea factorilor de risc și apariția unor noi tipuri de îmbolnăviri; creșterea prestațiilor medicale ca urmare a introducerii în practica medicală a unor noi mijloace de investigație, tratament, medicamente, a sporirii numărului cadrelor medicale.

La nivelul Institutului Clinic Fundeni cheltuielile se împart in:

cheltuieli curente;

Titlul 10 – Cheltuieli de personal

Titlul 20 – Bunuri și servicii

cheltuieli de capital;

Cheltuieli de personal

La fundamentarea cheltuielilor de personal pentru anul 2007 s-au luat în calcul: numărul persoanelor încadrate cu contract de muncă conform statului de funcțiuni aprobat, salariile de încadrare, sporurile și indemnizațiile ce se puteau acorda personalului angajat în condițiile prevăzute de OG nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din unitățile sanitare publice, precum și creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007.

De asemenea s-au avut în vedere cheltuielile cu salariile aferente liniilor de gardă aprobate de Ministerul Sănătății Publice, în baza prevederilor OMS nr.870/2004 pentru aprobarea regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor.

Instituția acordă sporuri pentru condiții de muncă (8,75% din totalul cheltuielilor salariale în bani) ca urmare a :

– un spor de 100% din salariul de bază pentru personalul de specialitate care lucrează la morgi, necropsii și în prosecturi din unitățile sanitare;

un spor de până la 100% din salariul de bază pentru personalul de specialitate care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, persoanelor din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din laboratoarele medicale care lucrează teste HIV/SIDA, cele care lucrează la histopatologie și în celelalte compartimente din serviciile de anatomie patologică precum și cele din blocul operator și în unitățile de dializă;

un spor de 25% din salariu de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din compartimentele de terapie intensivă;

un spor de 15% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din structurile ambulatorii de specialitate – chirurgie toracică, hemodializă, oncologie medicală precum și personalului din laboratoarele și compartimentele de analize medicale;

un spor de până la 15% din salariul de bază pentru personalul de specialitate care își desfășoară activitatea cu surse de radiații sau generator de radiații;

un spor de 10% din salariul de baza pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile, secțiile și compartimentele cu paturi din specialitatea pediatrie;

un spor de 7% din salariul de bază pentru personalul sanitar care lucrează permanent la dezinfecție, dezinsecție și deratizare;

un spor de 5% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din ambulatoriu ginecologie.

Cheltuielile salariale în bani reprezintă 71,59% din totalul cheltuielilor de personal.

Corespunzător fondului de salarii preliminat au fost calculate contribuțiile angajatorului pentru: asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, asigurări sociale de sănătate, asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, concedii și indemnizații, fondul de garantare a creanțelor salariale. acestea reprezintă 23,34% din totalul cheltuielilor de personal.

Numărul de posturi, structura acestora și cheltuielile cu salariile se aprobă ca anexă la bugetul de venituei și cheltuieli al instituției. Numărul de posturi aprobat prin buget nu poate fi depășit. De regulă, cuantumul cheltuielilor de personal nu trebuie să fie mai mare de 60% din totalul cheltuielilor cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli.

Instituția acordă personalului încadrat tichete de masă, numărul maxim al acestora fiind 20. Cheltuielile salariale în natură – tichete de masă – reprezintă 5,07% din totalul cheltuielilor de personal.

Ca regulă generală, numărul de angajați trebuie corelat cu necesarul strict de forță de muncă pentru realizarea serviciilor medicale și a celorlalte activități legate de acordarea actului medical, urmărindu-se eficientizarea activităților prin optimizarea serviciilor medicale și paramedicale, raționalizarea serviciilor utilitare, externalizarea acestora, precum și alte măsuri, în cazul în care se realizează servicii de mai bună calitate și cu costuri mai reduse.

Fig. 3.2.4 Structura cheltuielilor de personal pe anul 2007

Cheltuieli bunuri și servicii

Fundamentarea cheltuielilor materiale și servicii a avut în vedere consumurile realizate în perioada precedentă și stocurile existente la 31.12.2006, creșterile de preț și tarife estimate pentru anul 2007, după cum urmează:

– art. 20.03 „Hrană” – se elaborează atât pentru hrana bolnavilor cât și pentru cea a animalelor aflate în studii de cercetare (furaje și nutrețuri). Este evaluată în funcție de necesarul de alimente, stabilit ca urmare a pacienților internați, precum și a solicitărilor primite pentru asigurarea hranei personalului din unitate.

Aflarea necesarului pentru acest articol bugetar s-a stabilit în funcție de numărul previzionat de internări, de durata medie de spitalizare, și alocația de hrană pe secții specializate publicată în Monitorul Oficial, ținându-se cont și de eventualele modificări de preț din timpul anului.

– art. 20.04 „Medicamente și materiale sanitare” – volumul cheltuielilor s-a stabilit în funcție de valoarea medicamentelor, materialelor sanitare, reactivilor de laborator, dezinfectanților, realizată în anul precedent, precum și de numărul previzionat de internări, număr intervenții chirurgicale, transplant și alte tratamente și proceduri medicale, precum și prețurile de achiziție estimate. În cadrul acestui articol bugetar prevederea este direct influențată de sumele primite prin programele naționale de sănătate, atât de la CASMB cât și de la MSP. Fundamentarea acestora se face înmulțind numărul de pacienți cu costul mediu pe pacient din anul precedent. Totodată se ține cont și de gravitatea și complexitatea cazurilor apărute care duc la un cost mai mare pe pacient. La începutul anului fiecare secție își previzionează necesarul în funcție de care se întocmește planul de achiziții și bugetul.

art. 20.01 „Bunuri și servicii” – s-au determinat în funcție de valoarea contractelor încheiate cu furnizorii de servicii pentru energie electrică, termică, apă, canal, salubritate, poștă, telecomunicații, internet, carburanți. De asemenea s-a avut în vedere necesarul de imprimate medicale (foi de observație, registre de consultații și internări, rețete, bilete de trimitere, bilete de internare, buletine de analiză), de furnituri de birou și materiale pentru curățenie, valoarea contractelor pentru diferite prestări de servicii (de ex.dezinfecție și dezinsecție, servicii ascensor, de pază și protecție, etc.); transportul bolnavilor care necesită ședințe de dializă; cheltuieli cu animalele de experiență și de laborator; cheltuieli cu primele pentru asigurarea autovehiculelor – salvări, a altor bunuri.

Încălzit:

total suprafață radiantă;

consumul de agent termic\m cub;

număr ore încălzire;

tariful pentru 1 gigacal;

b) Iluminat și forță motrică;

– număr ore iluminat și funcționare aparatură;

– număr corpuri de iluminat, aparatură;

– consum de energie electrică;

– tariful pentru 1 kw.

c) Apă, canal, salubritate:

– consum apă;

– tariful pentru 1l apă potabilă;

– tariful pentru servicii salubritate;

– tariful pentru servicii de canalizare.

Institutul Clinic Fundeni utilizează apa potabilă de care are nevoie din propriile puțuri de mare adâncime, existând și situații când se apelează la rețeaua orașului în caz de defecțiune a pompelor.

d) Poșta, telefon, telex, fax, radio, televizor, internet :

cheltuieli cu corespondența internă și externă;

număr impulsuri convorbiri telefonice și alte servicii telefonice;

tariful pentru abonament servicii telefonice, telex, fax, alte servicii;

abonamentul pentru radio și TV.

internet

– art. 20.02 „ Reparații curente” – preconizate a fi realizate la instalațiile electrice, sanitare, igienizare a spațiilor de spitalizare. Se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli pe baza devizelor estimative de reparații întocmite de serviciile de specialitate sau de executantul lucrării.

art. 20.05 „Bunuri de natura obiectelor de inventar” – s-au stabilit cheltuielile ținându-se seama de gradul de uzură al echipamentului și necesarului de mobilier specific activității medicale și de instrumentar pentru sălile de operație și cabinetele de specialitate din ambulatoriul spitalului (valoarea unui produs nu poate să depășească 1800 lei), necesar de uniforme (echipament ce se acordă celor internați în unitățile sanitare – pijamale, cămăși de noapte, halate, capoade, papuci), lenjerie și accesorii de pat (saltele, cearceafuri, fețe de pernă, paturi).

art. 20.06 „Deplasări, detașări, transferări” – sumele alocate deplasărilor în străinătate provin din contractele de cercetare derulate prin spital.

art. 20.09 „Materiale de laborator” – volumul de cheltuieli s-a determinat proporțional cu necesarul de consumabile pentru laboratoare: eprubete, lame, vacutainere, etc.

art. 20.11 „Cărți, publicații și materiale documentare” – procurări de cărți pentru biblioteca spitalului, costul abonamentelor la Monitorul Oficial, Colecții de acte normative, standarde.

– art. 20.14 „Protecția muncii” – cheltuielile ocazionate cu protecția muncii, inclusiv echipamentul de protecție, dozimetrie, laptele antidot acordat în mod obligatoriu personalului care lucrează la anatomie patologică, laboratoare de analiză medicală, radiologie.

– art.20.30 „Alte cheltuieli” – chirii pentru aparatură, cheltuieli pentru contracte de cercetare științifică.

Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor cu bunuri și servicii o reprezintă indicatorul medicamente și materiale sanitare, cu 77,54% din total.

Cheltuieli de capital

La cheltuielile de capital s-a prevăzut efectuarea acestora potrivit necesităților instituției pentru dotarea cu aparatură medicală și echipamente, precum și valoarea estimată a lucrărilor de consolidare și reparații capitale planificate a fi efectuate în anul 2007.

Cheltuielile de capital se înscriu în lista de investiții ce constituie anexă la bugetul de venituri și cheltuieli, conform ordunului ministrului finanțelor nr.2.487/1996

În cadrul cheltuielilor de capital se evidențiază distinct cheltuielile din Fondul de dezvoltare al spitalului, instituția întocmind concomitent și Bugetul fondului de dezvoltare al spitalului. Acesta se utilizează pentru dotarea spitalului și se constituie din următoarele surse:

sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum și din cele casate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;

sponsorizări cu destinația „dezvoltare”;

o cotă de 20% din excedentul bugetului de venituri și cheltuieli înregistrat la finele exercițiului financiar;

sume rezultate din închirieri, în condițiile legii.

cota-parte în procent de până la 5% din amortizarea calculată lunar pentru activele fixe, exclusiv clădirile.

Suma calculată se reține din excedentul anului precedent.

Sumele neutilizate la finele anului din fondul de dezvoltare al spitalului se reportează în anul următor, cu aceeași destinație.

Institutul Clinic Fundeni a prevăzut din aceste fonduri achiziționarea unei mașini, a echipamentului necesar instalației de sonorizare a amfiteatrului din spital și a unui software multifuncțional pentru îmbunătățirea activității desfășurate: financiar – contabilitate, administrativ, aprovizionare – achiziții, birou statistică, birou internări – externări.

Analizând procentual structura cheltuielilor totale, se observă următoarele:

cheltuielile de personal reprezintă 27,36 % ;

bunuri și servicii reprezintă 62,42 % ;

cheltuieli de capital reprezintă 10,22 %.

Fig.3.2.5 Structura cheltuielilor totale în anul 2007

După definitivarea proiectului bugetului pe total de către managerul spitalului, acesta este prezentat spre aprobare organului ierarhic superior; Ministerul Sănătății Publice împreună cu documentele:

bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului;

situața privind numărul de posturi și structura acestora;

bugetul fondului de dezvoltare a spitalului;

nota de fundamentare a bugetului ce va cuprinde enumerarea surselor de venituri și a sumelor corespunzătoare fiecărei surse de venit.

Bugetul de venituri și cheltuieli al instituției intră în execuție după aprobarea lui în forma definitivă de către Ministerul Sănătății Publice. Prevederile capitolului „Venituri” constituie limite minime, iar cele ale capitolului „Cheltuieli’, limite maxime.

Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de către ordonatorul principal de credite se depune la trezoreria statului la care instituția are deschise conturile de disponibil, care procedează la verificarea operațiunilor de încasări și de plăți, potrivit normelor în vigoare.

Angajarea și aprobarea cheltuielilor de către ordonatorul terțiar de credite se efectuează în limita prevederilor bugetului propriu de venituri și cheltuieli, pe baza documentelor legal întocmite, cu respectarea dispozițiilor în vigoare.

Sumele rămase neutilizate la finele anului se reportează în anul următor și se utilizează pentru cheltuieli curente și de capital. Sumele ce se decontează în luna ianuarie a anului următor, aferente serviciilor medicale acordate în luna decembrie în baza contractelor încheiate cu C.A.S.M.B., inclusiv regularizările aferente anului precedent, se includ în bugetul de venituri și cheltuieli și reprezintă venituri ale anului curent.

Finanțarea investițiilor se efectuează pe baza listelor de investiții prezentate trezoreriei statului, întocmite potrivit normelor metodologice aprobate prin Ordin al ministerului finanțelor.

Pentru executarea bugetului de venituri și cheltuieli, ordonatorii de credite ai instituției sanitare îndeplinesc atribuțiile ordonatorilor terțiari de credite, prevăzute în legea 500/2002 privind finanțele publice.

Încasarea veniturilor și efectuarea plăților potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat se asigură de către insituțiile sanitare prin conturi deschise la trezoreria statului.

Bugetul de venituri și cheltuieli al instituției sanitare se poate modifica, în acest sens întocmindu-se o listă cu virări de credite ce se depune spre aprobare Ministerului Sănătății Publice.

În cazul în care se constată nereguli în gestionarea fondurilor publice, Ministerul Sănătății Publice va dispune sistarea finanțării de la buget până la intrarea în legalitate și eliminarea neajunsurilor.

Soldurile rămase la sfârșitul anului din execuția bugetului prevăzut în contractul instituțional, precum și soldurile aferente cercetării științifice și veniturilor proprii se reportează la cheltuieli în bugetul pe anul următor, având aceeași destinație. La sfârșitul anului, sumele primite de la M.S.P. și rămase neutilizate se restituie acestuia prin ordin de plată.

Instituția sanitară are obligația ca, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, să asigure contabilitatea execuției bugetului de venituri și cheltuieli, precum și gestionarea și păstrarea valorilor patrimoniale.

Întocmirea, semnarea, depunerea și publicarea situațiilor financiare privind execuția bugetară se vor efectua potrivit normelor metodologice emise de către Ministerul Finanțelor Publice.

CAPITOLUL IV – Opinii, concluzii, propuneri

Pentru îmbunătățirea activității și atragerea de venituri suplimentare, Institutul Clinic Fundeni și-a propus pentru următorii ani realizarea unor obiective fundamentale atât pe plan medical cât și administrativ, ca de exemplu:

pe plan medical:

reducerea mortalității în spital;

dezvoltarea programelor de transplant renal, hepatic și medular;

c) creșterea venitului prin fundamentarea și negocierea unui tarif pe caz ponderat corespunzător activității reale desfășurate;

d) dezvoltarea serviciilor de spitalizare de zi pentru toate secțiile;

e) posibilitatea dezvoltării serviciilor private.

pe plan administrativ:

finalizarea lucrărilor de consolidare și renovare a spitalului;

crearea unui cadru igienico-sanitar în încăperi și saloane care să corespundă exigențelor și standardelor europene;

diminuarea impactului de mediu în ceea ce privește evacuarea deșeurilor cu efect biologic nociv;

reducerea cheltuielilor privind utilitățile (energie electrică, căldură, gaze);

în prezent hrana acordată bolnavilor internați este pregătită la bucătăria spitalului, instituția având în vedere pentru următorii ani asigurarea unei rețele de pregătire și servire igienică a meniurilor pe bază de rețete prin privatizarea blocului alimentar;

reproiectarea sistemului decizional – descentralizarea procesului de luare a deciziilor. În proporție de peste 90%, deciziile, chiar și cele curente, sunt formulate de către manager. Este necesar ca șefii de servicii să-și asume responsabilitatea luării de decizii și în același timp recunoașterea acesteia prin delegare din partea directorilor în sarcinile cărora cad respectivele decizii în prezent. În felul acesta se va eficientiza procesul de luare a deciziilor, acestea putând fi mai bine analizate și emise într-un timp mai scurt.

creșterea gradului de informatizare a preceselor decizionale prin folosirea pe scară largă a calculatorului electronic.

Principala sursă de venit pentru spital o reprezintă contractul de furnizare de servicii medicale încheiat cu C.A.S.M.B. și care se stabilește astfel:

Nr.pacienți pt.anul în curs * Tariful pe caz ponderat * ICM

Prin Case-mix trebuie să înțelegem totalitatea tipurilor de pacienți tratați într-un spital, în funcție de diagnostic și gravitate (complexitatea cazurilor și nivelul consumului de resurse). Altfel spus, este o metodă optimă pentru a măsura cât de bolnavi sunt pacienții dintr-un spital.

Indicele case-mix evidențiază resursele necesare spitalului în concordanță cu pacienții externați.

ICM = total nr.cazuri ponderate/total nr.cazuri rezolvate

Tariful pe caz ponderat reprezintă valoarea de rambursare a unui caz ponderat la nivel de spital. De aceea se impune o atenție mărită codificării diagnosticelor.

La o analiză a Institutului distingem atât puncte tari cât și puncte slabe și anume:

– în categoria punctelor tari amintim:

buna reputație a spitalului;

dotarea corespunzătoare;

personal medical înalt calificat;

medici cu supraspecializări și competențe;

activitatea de cercetare științifică desfășurată în spital;

servicii medicale de înaltă calitate, unele unice în țară;

posibilitatea dezvoltării serviciilor private (de exemplu dezvoltarea programelor de transplant contra cost – pacienți din alte țări care să își plătească costurile spitalizării și ale tratamentelor de care beneficiază);

adresabilitate mare – activitatea medicală se desfășoară în următoarele centre: centrul de gastroenterologie și hepatologie, centrul de hematologie și transplant medular, centrul de chirurgie generală și transplant de organe, centrul de urologie și transplant renal, centrul de anestezie și terapie intensivă, centrul de pediatrie, centrul de medicină internă și nefrologie, centrul de radiologie, imagistică medicală și medicină nucleară, centrul de hemodializă. Secțiile medicale au în subordine compartimente, laboratoare și cabinete de specialitate. Institutul primește bolnavi din tot Bucureștiul, dar o proporție importantă de aproximativ 66,7% este din toată țara, inclusiv din mediul rural (adică 29% din pacienții internați).

– în categoria punctelor slabe amintim:

finanțarea necorespunzătoare a subprogramului de transplant de organe și țesuturi și de hemofilie și talasemie;

insuficienta dezvoltare a spitalizării de zi, inclusiv a serviciilor chirurgicale de zi;

deficit de personal de îngrijire pe anumite secții;

inexistența unui sistem informatic integrat necesar și pentru realizarea decontului la nivel de pacient și colectarea unică a datelor; este obligatorie crearea unei baze de date centrale a spitalului;

codificarea necorespunzătoare a diagnosticelor tratate în spital conduce la nerecuperarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale efectuate. Aceasta este responsabilitatea medicului curant. Cazurile invalide pot fi corectate și retrimise, pentru acestea spitalul primind banii la regularizarea trimestrială;

tariful pe caz ponderat neconform cu tipul de servicii oferite (complexitatea și cheltuielile reale ale pacienților tratați) și implicit subfinanțarea unor servicii;

cheltuieli cu utilitățile și de prestări servicii mari pentru întreținerea aparatelor radiologice, precum și a celor în care se prelucrează analizele medicale.

Volumul serviciilor publice furnizate de spital este condiționat de numărul de paturi existente și complexitatea cazurilor tratate, iar calitatea serviciilor publice este condiționată de pregătirea resurselor umane, de dotările materiale și tehnice existente (aparatura medicală de înaltă performanță din blocurile operatoare, ATI și laboratoarele de analiză și imagistică conduce la costuri ridicate cu energia electrică și asigurarea service-ului).

Pacienților incluși în subrogramul de transplant li se pot deconta, în limita fondurilor repartizate, costul investigațiilor, spitalizării, intervențiilor chirurgicale, medicamentelor și materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii.

Instituția se obligă să gestioneze eficient mijloacele materiale și bănești, să organizeze evidența cheltuielilor pe fiecare subprogram și pe subdiviziunile clasificației bugetare, să furnizeze tratamentul adecvat, achiziționarea produselor specifice făcându-se în condițiile legii. De asemenea, lunar se trimit casei de asigurări raportările privind sumele utilizate pe fiecare program, indicatorii realizați, costul mediu pe bolnav, evidența nominală și în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii care beneficiază de medicamente și materiale sanitare specifice prescrise și eliberate în cadrul subprogramelor.

Programul de transplant și hemofilie implică cheltuieli foarte mari, iar dacă aceste cheltuieli nu sunt decontate integral, se pune întrebarea: spitalele să-și cunoască tipurile de pacienți pentru care pierd resurse (și să intervină în procesele care se desfășoară pentru a reduce cheltuielile) și pacienții care aduc un beneficiu financiar (și să încerce să atragă cât mai mulți pacienți de acest tip)?

Reducerea cheltuielilor nu trebuie să afecteze calitatea actului medical. Pentru a crește eficiența tehnică, pentru a avea beneficii pe termen scurt nu trebuie să se facă rabat de la calitatea serviciilor furnizate.

În cadrul Institutului Clinic Fundeni procesul de comunicare prezintă două direcții:

comunicarea internă prin care se urmărește eficientizarea activităților derulate în cadrul instituției prin îmbunătățirea imaginii pe care angajații o au despre instituția în care lucrează și prin dezvoltarea unui sentiment de apartenență la această instituție;

comunicarea cu pacienții – cea dintre instituție și pacient prin oferirea de servicii medicale de calitate; între medic și pacient prin determinarea tratamentului medical de urmat, prin recomandări asupra modului de viață ce trebuie adoptat.

Suport al acestei strategii de comunicare îl constituie programele de perfecționare profesională pe care le urmează personalul medical, dotările cu aparatură medicală modernă de care a beneficiat spitalul în ultimii ani, lucrările de modernizare care au făcut ca pacienții să suporte mai ușor zilele de spitalizare.

Rezultate preconizate:

Aprobarea unui tarif pe caz ponderat corespunzător activității și cheltuielilor

Existența unui sistem informațional integrat, care să ofere managerilor tabloul de bord.

Creșterea ICM-ului Institutului față de valorile actuale, prin îmbunătățirea codificării.

Cel puțin 10% din cazuri să fie spitalizate în sistem de zi, începând cu anul 2008.

Redirecționarea fondurilor economisite și/sau atrase pentru dezvoltarea spitalului.

BIBLIOGRAFIE

Deaconu Petre, Bugetul și finanțele instituțiilor publice, Note de curs-platforma Blackboard Academic Suite, Universitatea SPIRU HARET.

Ionescu Luminița, Reforma bugetului public și a contabilității publice în România, Editura Economică, București, 2005.

Ionescu Luminița, Bugetul și contabilitatea instituțiilor publice, Editura Fundației România de Mâine, 2001.

Moșteanu Tatiana, Buget și Trezorerie Publică, Editura Universitară, București, 2004.

Moșteanu Tatiana, Buget și Trezorerie Publică, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1997.

Roman Constantin, Gestiunea financiară a instituțiilor publice, vol.2, Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Economică, București, 2004.

Legea 95/2006 – Reforma în domeniul sănătății

Ordinul nr. 896/20.07.2006 publicat în Monitorul Oficial nr.676/07.08.2006.

Ordinul nr. 1903/02.11.2007 publicat în Monitorul Oficial nr.788/20.11.2007