Functionarul Public Si Functia Publica

INTRODUCERE

Administrația publică într-un stat de drept este un instrument și o condiție necesară fară de care societatea se dezintegrează. Progresul întregii socetăți se datorează creării întregului organism social. Pentru exercitarea unei funcții publice legiuitorul a creat un cadru legal, reprezentat de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel că activitatea funcționarilor publici capătă o nouă dimensiune, fiind obligatorie și impunându-se o deosebită responsabilitate în exercitarea unei funcții publice.

Funcțiile publice sunt ocupate de către funcționari publici care vor respecta condițiile pentru a exercita o astfel de funcție în aparatul de stat.

Funcționarii publici stau la baza administrației publice, fară aceștia organele administrației publice nu ar exista.

Pentru satisfacerea nevoilor colectivității administrația publică trebuie să îndeplinească o gamă diversă a sarcinilor, astfel că și pregatirea profesională a funcționarilor trebuie să fie diversă. Datoria funcționarului public este servirea interesului general, acest aspect reiese și din etimologia cuvântului administrație ce vine din latinescu ,, administer” care înseamnă „ slujbaș, servitor”.

Potrivit art. 3 alin.1 din Legea privind Statutul Funcționarilor publici ,, Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor si resposabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării compentențelor sale”.

Drepturile si obligațiile funcționarilor publici sunt stabilite prin aceeași lege sau prin alte acte juridice emise în baza și în executarea legii.

Lucrarea urmarește aspecte privind regimul juridic al funcției publice si al funcționarului

public asa cum se regăsesc în legislația aferentă, precum și exercitarea rolului lor activ în viața

cotidiană a societății.

CAPITOLUL I. FUNCȚIA PUBLICĂ

1.1. SCURT ISTORIC PRIVIND REGLEMENTAREA NOȚIUNII DE FUNCȚIE PUBLICĂ

În România, primele reglementări referitoare la noțiunea de funcție publică le regăsim în Regulamentele Organice ale Moldovei și Munteniei. Au urmat apoi reformele legislative ale domnitorului A.I.Cuza care au vizat și funcționarii din administrația de stat.

Constituția din 1866, prevedea în art. 88 că regele avea competență să numească și să revoce miniștrii, și în același timp,numea sau confirma în “funcțiile publice” potrivit legii.

Constituția din 1923, prevedea în art.8 alin.(2) că toți românii sunt datori să contribuie la dările și sarcinile publice, făra deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie. Doar cetățenii români puteau să ocupe funcțiile și demnitățiile publice, civile și militare. Pe baza principiilor constituționale, la data de 19 iunie 1923 a fost publicată Legea pentru Statutul funcționarilor publici.

Această lege a fost abrogată o dată cu adoptarea Codului funcționarilor publici la 8 iunie 1940. Ulterior, materia a fost reglementată prin Legea nr.746/1946,care a fost abrogată prin Decretul nr.418/1948 întrucât, se afla în curs de legiferare primul Cod al muncii. Și Codul muncii din 1950 a fost abrogat prin Legea nr.10/1972 pentru aprobarea Codului muncii al R.S.R., dispozițiile lor fiind aplicabile tuturor categoriilor de ,,oameni ai muncii”, inclusiv “aparatului de stat”. În categoria ,,aparartului de stat” era inclus: personalul încadrat în ministere și alte organe centrale, personalul încadrat în organele locale ale administrației de stat, în justiție, procuratură și alte instituții .

Legea nr.10/1972 a produs efecte pană la data de 1 martie 2003, cand a fost abrogată de Legea nr.53/2003.

1.2. NOȚIUNEA DE FUNCȚIE PUBLICĂ

Noțiunea de funcție publică reprezintă noțiunea fundamentală a dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate, organ etc.

Funcția publică face parte dintr-un serviciu public, iar aceast serviciu cuprinde, în general, trei elemente:

competența;

mijloacele materiale;

personalul.

Personalul este structurat pe compartimente, linii ierahice și funcții, dintre acestea, numai unele apar ca fiind funcții publice, iar titularul unei funcții publice este denumit funcționar public.

Funcția publică apare ca o grupare de atribuții și de competențe în scopul de a satisface anumite interese generale, deoarece orice putere socială se legitimează numai prin finalitatea sa de interes public, neputându-se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale.

Conform doctrinei, funcția publică reprezintă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice învestite legal cu atribuții și responsabilități în realizarea competenței unei autorități sau instituții publice.

Potrivit Statutului funcționarilor publici, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administratia publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

1.3 TRĂSĂTURILE FUNCȚIEI PUBLICE

1. Funcția publică reprezintă un ansamblu de atribuții și responsabilități stabilite în temeiul legii. Din această trăsătură reiese că drepturile și obligațiile izvorăsc direct din lege și există independent de voința persoanei care ar deține o funcție publică.

2. Funcția publică poate fi creată doar prin lege sau alte acte normative emise pe baza legii.

3. Funcția publică are un caracter continuu și permanent, care rezultă din faptul că și nevoile societății sunt permanente și, în același timp, serviciul public pe care îl realizează este unul continuu.

4. Funcția publică nu poate fi stabilită prin contract, aceasta nu poate face obiectul unei convenții.

5. Funcția publică poate fi încredințată doar unei persoane fizice. Această persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă cetățenia română, ca unică cetățenie, și domiciliului obligatoriu în România;

b) să cunoască limba română;

c) să aibă vârsta de 18 ani împliniți;

d) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

e) să fie într-o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată prin examen medical de specialitate;

f) să nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice;

g) să câștige concursul sau să promoveze examenul organizat pentru ocuparea funcției publice.

6. Funcția publică este organizată în vederea realizării competențelor conferite administrației publice.

7. Finanțarea funcțiilor publice este asigurată de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

8. Atribuțiile stabilite prin lege sau potrivit legii dau competență celor care îndeplinesc funcțiile respective, ca în regim de drept administrativ, să facă acte juridice, operațiuni administrative sau materiale, în mod legal.

2.3. CLASIFICAREA FUNCȚIILOR PUBLICE

Legea nr. 188/1999 clasifică funcțiile publice în:

funcții publice generale și funcții publice specifice;

funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a;

funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, pentru realizarea competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilitățiilor cu caracter specific unor autorități și instituții publice, pentru realizarea competențelor lor specifice.

Funcții publice de clasa I- studii superioare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.

Funcții publice de clasa a-II-a- studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă.

Funcții publice de clasa a-III-a- studii medii liceale sau postliceale absolvite cu diplomă.

Funcțiile publice teritoriale- sunt funcțiile publice stabilite și avizate potrivit legii, în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Funcțiile publice locale- sunt funcțiile publice stabilite și avizate potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

Dupa nivelul atribuțiilor, funcțiile publice pot fi: funcții corespunzătoare înalților funcționari publici, funcții de conducere și functii de execuție.

Intră în categoria funcțiilor corespunzătoare înalților funcționari publici urmatoarele persoane:

– secretarul general al Guvernului și secretarul general adjunct al Guvernului;

– consilierii de stat;

– secretarul general și secretarul general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

– prefectul;

– subprefectul;

– secretarul general al prefecturii, secretarul general al judetului și al municipiului București;

– directorul general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Intra in categoria funcțiilor de conducere urmatoarele persoane:

secretarul municipiului, sectorului municipiului București, orașului și comunei;

directorul general adjunct, directorul și directorul adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

directorul executiv și directorul executiv adjunct ai servicilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale;

șeful de serviciu;

șeful de birou;

Funcțiile de execuție- acestea pot fi corespunzatoare gradelor profesionale: superior, principal, asistent, debutant.

În funcție de criteriul nivelului administrativ-teritorial unde se exercită, funcțiile publice se clasifică în:funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

Funcțiile publice de stat -sunt funcțiile publice stabilite și avizate potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome.

Funcțiile publice teritoriale- sunt funcțiile publice stabilite și avizate potrivit legii, în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Funcțiile publice locale- sunt funcțiile publice stabilite și avizate potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

2.4. PRINCIPIILE FUNCȚIEI PUBLICE

Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt următoarele:

legalitate, imparțialitate si obiectivitate;

transparență;

eficiență și eficacitate;

responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

orientare către cetățean;

stabilitate în exercitarea funcției;

subordonarea ierarhică.

CAPITOLUL II. FUNCȚIONARII PUBLICI

2.1. ISTORIC PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Noțiunea legală de “statut al funcționarilor publici” se întâlnește pentru prima dată în dreptul românesc în art 8 alin.4 din Constituția din 1923: “Legile speciale vor determina Statutul funcționarilor publici. Străinii nu pot fi admiși în funcțiile publice decât în cazuri excepționale și anume stabilite de legi”.

În temeiul acestor prevederi constituționale a fost adoptată, la 19 iunie 1923 Legea privind Statutul funcționarilor publici, iar la 19 noiembrie 1923 a fost adoptat Decretul nr. 5506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii Statutului funcționarilor publici, care stabilea în detaliu regimul juridic al funcționarului public din administrația de stat.

Statutul era format din două parți:

prima parte cuprindea măsurile generale aplicabile tuturor funcționarilor publici, condițiile de admisibilitate, de stabilitate, se referea la îndatoriri și răspunderi, indemnizații, concedii;

partea a doua cuprindea dispozițiile speciale cu privire la numiri, promovări, transferări și asigurarea disciplinei.

Pentru a fi funcționar public, candidatul trebuia să fie cetățean român, să fi împlinit vârsta minimă de 21 de ani, să fi fost apt din punct de vedere medical, să nu fi suferit nici o condamnare și să fi promovat examenul de capacitate.

O altă categorie de dispoziții din Statutul funcționarilor publici din 1923, este cea referitoare la drepturile acestora, și anume: stabilitatea și inamovibilitatea. Art. 7 al Statutului declara că funcționarii publici definitivi, oricare ar fi categoria lor, în afară de cei declarați inamovibili de Constituție sau prin legi speciale beneficiază de stabilitate. Funcționarul care devenea stabil, nu putea fi pedepsit, transferat sau înlocuit decât cu respectarea anumitor formalități impuse de lege.

Legea privind Statutul funcționarilor publici din 1923 a rămas în vigoare, cu mici modificări, până la 8 iunie 1940, când s-a promulgat un nou act normativ “Codul funcționarilor publici”. El a fost abrogat în mod expres după 23 august 1944, când s-au adoptat noi reglementări. Astfel, la 22 septembrie 1946 a intrat în vigoare Legea nr.746 privind Statutul funcționarilor publici.

Schimbările politice și legislative (Constituția din 1948) care au generat un nou sistem economic și social în România au făcut ca în anul 1949, prin Decretul nr. 418 din 16 noiembrie 1949 să se abroge Legea nr. 746/1946 privind Statutul funcționarilor publici.

2.2. NOȚIUNEA DE FUNCȚIONAR PUBLIC

Titularul unei funcții se numește funcționar, iar cel al unei funcții publice se numește funcționar public. Titularul unei funcții publice care implică și exercițiul autorității se va numi funcționar public de autoritate. În acest fel operează discuția între funcționarul public,inclusiv cel de autoritate, și titularii altor funcții, chiar administrative, din cadrul unor societăți comerciale, regii autonome, inclusiv autorități și instituții care nu au atribuții executive, sunt încadrați cu contract de muncă și reprezintă așa-numitul personal neproductiv sau indirect productiv, numit și administrativ.

Potrivit art. 2 din Legea nr.188/1999, funcționar public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Nu au calitatea de funcționari publici, personalul contractual salariat din autoritățile și instituțiile publice care desfășoară activități de secretariat, activități administrative, protocol, gospodărie, întreținere și reparații. Acestor persoane li se aplică legislația muncii.

De asemenea, prevederile Legii nr.188/1999 nu se aplică:

personalului din cabinetul demnitarilor încadrat pe baza încrederii personale;

corpului magistratilor;

cadrelor didactice;

persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.

Pentru apărarea drepturilor funcționarilor publici au fost înființate organizații sindicale. Datorită acestui fapt, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții acestora. Aceste acorduri trebuie să conțină clauze privind:

fondurile destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;

sănătatea și securitatea în muncă;

programul zilnic de lucru;

perfecționarea profesională;

alte măsuri referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Dacă funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici din acea autoritate sau instituție publică.

Autoritatea sau instituția publică este obligată să furnizeze sindicatului sau reprezentanților funcționarilor publici informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu dintre unitatea respectivă și funcționari.

Potrivit Codului Penal, funcționar public,este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerat funcționar public, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investitat de autoritățile publice sau care supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Prin termenul public se ințelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

Comparând cele două accepțiuni constatăm că există diferențe,privind definirea aceluiași concept. În accepțiunea codului penal,pentru existența calității de funcționar public,nu are importanță titlul insărcinarii și nici modalitatea investirii (alegere, numire, repartizare ), ci este suficient ca subiectul activ al infracțiunii să exercite o însarcinare în serviciul unei autorități publice,instituții publice,sau altei persoane juridice de interes public.

2.3.CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI

În perioada interbelică, existau următoarele criterii, după care se clasificau funcționarii publici:

a) după regimul aplicabil se distingeau:

– funcționari permanenți ai statului;

-agenți angajați sau funcționari contractuali.

b) după caracterul funcției erau:

– funcționari de carieră

– funcționari politici

c) după obiectul activității,se putea vorbi de:

– funcționari de decizie

– funcționari de pregătire a deciziilor

– funcționari de executare a deciziilor.

Potrivit art.10 din Legea nr.188/1999 republicată și actualizată, funcționarii publici pot fi debutanți sau definitivi.

Pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

Pot fi numiți funcționari publici definitivi:

funcționarii publici debutanți, care au efectuat perioda de stagiu prevazută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare;

persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcției publice, de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite;

persoanele care au promovat programe de formare și perfecționare in administrația publică.

2.4. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI

2.4.1. Drepturile funcționarilor publici

Ca subiect al raportului de funcție reglementat de normele dreptului administrativ, funcționarul public este titular al unor drepturi necesare exercitarii atribuțiilor sale de serviciu, atribuții ce vizează realizarea interesului general.Trebuie precizat că drepturile funcționarului public nu există independent de obligațiile sale, ci ele se află într-un raport corelativ.

În literatura de specialitate, drepturile funcționarilor publici pot fi grupate în două categorii:

drepturi de funcțiune;

drepturi personale;

Drepturile de funcțiune sunt acele drepturi necesare unui funcționar pentru a putea îndeplini funcția cu care a fost învestit. Aceste drepturile sunt prevăzute de normele juridice de organizare și funcționare a organului din care face parte funcționarul, constituind un element component al funcției respective.

Rezultă de aici că funcțiile variază nu numai în raport cu o anume funcție din cadrul unui organ de stat, ci și în raport cu organul din care face parte funcționarul.

Fiecare funcționar beneficiază de o serie de drepturi care i-au fost acordate prin nașterea raportului de funcțiune, raport ce îl leagă de organul respectiv. Prin exercitarea acestor drepturi se realizează însăși acea funcție publică.

Exercitarea drepturilor decurgând din raportul de funcțiune este obligatorie pentru funcționarul public, deoarece atribuțiile ce i-au fost conferite, spre a fi exercitate, privesc desfășurarea de către funcționar a unei anumite activități, pe care el s-a obligat s-o îndeplinească prin contractual de muncă încheiat cu organul public respectiv.

O consecință a raportului de funcțiune constă în aceea că, funcționarul public este apărat în mod special față de toți acei care ar încerca în orice mod să aducă atingere exercițiului atribuțiilor acestuia.

Drepturile personale sunt acele drepturi oarecum comune tuturor funcționarilor publici și chiar tuturor celor care depun o muncă.

Potrivit Statutului funcționarilor publici, aceste drepturi sunt:

dreptul la opinie; este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice , de apartenență sindicală, convingeri religioase, entice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură;

dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct;

dreptul de asociere sindicală;

dreptul la grevă, exercitat în condițiile legii;

dreptul de a primi uniformă gratuită, dacă potrivit legii sunt obligați să poarte uniform în timpul serviciului;

dreptul la un salariu corespunzător potrivit funcției pe care o ocupă si sporuri pentru vechimea în muncă;

dreptul la o durată normală a timpului de lucru care este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână;

dreptul de a fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii;

dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii, în condițiile legii;

dreptul de a le fi încetate sau modificate raporturile de serviciu, decât din inițiativa funcționarului public în cauză, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor;

dreptul de a le fi asigurat de către autoritățiile și instituțiile publice condițiile normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotescă sănătatea și integritatea fizică și psihică;

dreptul de a beneficia de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii;

dreptul de a beneficia de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii;

în caz de deces al funcționarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaș, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public decedat;

dreptul de a beneficia în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii;

dreptul de a fi despăgubiți de către autoritatea sau instituția publică în situația în care au suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

2.4.2 Obligațiilor funcționarilor publici

Ca și drepturile, obligațiile funcționarilor publici pot fi clasificate în două categorii:

obligații de funcțiune;

obligații personale.

Obligațiile de funcțiune ale funcționarilor publici sunt, în general, prevăzute de normele juridice care reglementează organizarea și funcționarea organului de stat din care fac parte funcționarii respectivi.

Cele mai multe dintre aceste obligații sunt , totodată, și drepturi de funcțiune, întrucât exercitarea acestor drepturi constituie, în același timp, și obligații pentru funcționar.

Obligațiile personale ale funcționarilor publici sunt, de obicei, prevăzute de Codul muncii, precum și de regulamentele de ordine interioară.

Potrivit art 43-49 din Legea nr.188/1999, obligațiile funcționarilor publici sunt;

să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.

interdicția de a ocupa funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționeză pe lângă partidele politice.

în exercitarea atribuțiilor ce le revin, funcționarii publici trebuie să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.

răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.

interdicția de a solicita sau accepta, direct sau indirect, pentru el sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.

de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.

să respecte întocmai regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabiliate potrivit legii.

2.4. INCOMPATIBILITĂȚILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Incompatibilitatile reflecta acele situatii in care un oficial public ocupa mai multe functii în acelasi timp , deși acest cumul este interzis prin lege.

Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

Incompatibilitatea la funcționarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;

b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;

în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop

lucrativ din sectorul public;

în calitate de membru al unui grup de interes economic.

Se interzice functionarilor publici care, in exercitarea functiei publice, au desfășurat activități de monitorizare și control cu privire la societățile comerciale sau alte unități cu scop lucrativ, să desfășoare activități și să acorde consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani dupa ieșirea din corpul funcționarilor publici.

2.5. CONFLICTUL DE INTERESE PRIVIND FUNCȚIONARII PUBLICI

Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Potrivit Codului de conduită al funcționarilor publici, conflictul de interese este definit ca fiind acea situație sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al funcționarului public contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și imparțialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcției publice.

Principiile care conduc la prevenirea conflictului de interese în exercitarea demnității publice și a funcțiilor publice sunt:

– imparțialitatea;

– integritatatea;

– transparența deciziei;

– supremația intereslui.

Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:

este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționarii publici care au calititatea de soț sau rudă de gradul I;

interesele sale patrimoniale, ale soțuluisau rudelor de gradul I pot influența deciziile pe care să le ia în exercitarea funcției publice.

Ori de câte ori un funcționar public se află într-una dintre aceste situații îi revine, potrivit legii o dublă obligație și anume:

obligația de a se abține de la rezolvarea cererii, luarea decizie sau participarea la luarea unei decizii (obligația negativă, de ,,a nu face”).

obligația de a-l informa de îndată pe șeful ierarhic superior căruia îi este direct subordonat( obligația pozitivă de “a face” ), care trebuie să soluționeze situația de conflict, în termen de 3 zile de la luarea la cunoștință.

În ipoteza în care un funcționar public se află într-o situație de conflict de intrese,conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcționarul public în cauză, va desemna un alt funcționar public, cu aceeași pregătire și experiență pentru a putea soluționa problema respectivă.

Încalcarea de către funcționarii publici a normelor legale privind conflictul de interese are drept consecință antrenarea, după caz, a răspunderii disciplinare, administrative, civile ori penale.

Declarația de interese

În vederea prevenirii existenței unui conflict de interese, funcționarul public va depune la numirea în funcție o declarație de interese în care își va enunța eventualele situații ce se pot materializa într-un conflict de interese, așa cum este definit de lege.

2.6. DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC

2.6.1. Deontologia funcționarului public

Deontologia constituie, în sens larg, o ramură a eticii, care se ocupă cu studiul datoriei morale, iar în sens restrâns ,, o disciplină la granița dintre drept și morală, având ca obiect formarea conduitei profesionale, a relațiilor dintre persoanele care exercită o profesie și a raporturilor lor cu destinatarii exercițiului acelei profesii și cu terții.

Deontologia funcționarului public poate fi definită ca reprezentând totalitatea normelor care guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public, în virtutea statutului său de detentor al autorității publice.

Aceste norme sunt la rândul lor structurate în funcție de relațiile sociale care sunt avute în vedere, dupa cum urmează:

Relații din interiorul serviciului public

-cu șefii ierarhici;

-cu ceilați funcționari publici;

-cu întregul personal;

-cu subalternii.

Relații cu celelalte subiecte de drept, din afara instituției publice, beneficiari ai acțiunii funcționarului public.

Relații cu personalul unor instituții publice și alte persoane juridice cu care colaborează instituția unde este încadrat funcționarul public.

Relații cu societatea civilă, în ansamblul său.

Deontologia se aplică în interiorul unei profesii și reprezintă, adesea, o tradiție nescrisă care stabilește, prin consens, ,,ceea ce se face” și ,,ceea ce nu se face”.

Datoria primordială a unui funcționar public este servirea interesului general. Ca urmare, obligațiile de ordin moral ce trebuie respectate derivă din scopul exercitării funcției.

2.6.2. Izvoarele deontologiei funcționarului public

Noțiunea de izor al unei norme, indiferent de natura normei, că este o o normă juridică sau morală, semnifică sursa normei, de unde izvorăște aceasta.

Elementul de deosebire care a fost recunoscut constant între normele juridice și cele morale este acela că normele juridice sunt legiferate , ceea ce înseamnă că dacă nu sunt respectate de bunăvoie, statul le poate impune prin mijloace de care dispune, pe când normele morale nu sunt supuse legiferării, ele constituie produsul comunității sociale neinstituționalizate, fiind implantate de-a lungul timpului în cunoștința oamenilor, care le respectă în mod facultativ, fără a se putea recurge la un mod de impunere al lor.

Constituția României

Este principalul izor de drept al deontologiei funcționarului public. Aceasta pentru că, fiind legea supremă în stat, Constituția garantează stabilitatea unei comunități, dar asigură și evoluția acesteia într-un mod cât se poate de eficient.

În Titlul al-II-lea- ,,Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”, Constituția României precizează că nimeni nu este mai presus de lege, iar funcțiile și demnitățile publice, civile și militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară.

Articolul 54 din legea supremă proclamă cu titlu imperativ fidelitatea față de țară, care presupune că încredințarea unei funcții publice înseamnă, pe de-o parte că statul acordă încrederea persoanei respective, iar pe de altă parte că acea persoană are obligația de îndeplinire cu credință a tuturor cerințelor postului/funcției sale. Se menționează necesitatea depunerii jurământului de credință la numirea într-o astfel de funcție.

Art. 57 menționează că drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu bună credință, fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți.

Legea

Legea este principalul act al Parlamentului în cadrul căruia se concentrează reglementările dintr-un domeniu sau altul. În cazul deontologiei funcționarilor publici, se aduce în discuție atât Statutul funcționarilor publici, respectiv Legea nr.188/1999 cu modificările și completările ulterioare, cât și Codul de conduită al funcționarilor publici, respectiv Legea nr.7/2004, cu modificaările și completările ulterioare.

Alte categorii de acte normative

Intră în această categorie Hotărâri de Guvern, Ordonanțe de Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ, inclusiv Regulamentele de ordine interioară prin care se prescriu norme speciale privind o instituție determinată.

Acestor izvoare scrise poate să li se alăture și tratatul internațional, care potrivit art. 11 din Constituția României, prin ratificare de către Parlament devine parte integrantă a dreptului intern.

IZVOARE NESCRISE

Cutuma

Unii autori menționează cutuma în rândul izvoarelor deontolgiei funcționarilor publici, întrucât există funcții sau demnități publice pentru care sunt instituite norme cutumiare care au căpătat în timp, forță de lege (domeniul diplomației).

Jurisprudența

Se poate adăuga cutumei și juriprudența, sau practica instanțelor judecătorești, dreptul administrativ fiind socotit în țările din sistemul francofon, un drept esențialmente jurisprudențial, sau, cum se exprimă constant doctrina, făcut mai mult de judecător decât de legislator.

2.7. RAPORTUL DE SERVICIU AL FUNCȚIONARULUI PUBLIC

2.7.1. Noțiunea de raport de serviciu

Statutul funcționarilor publici, modificat și completat prin Legea nr. 251/2006, definește raporturile de serviciu ca fiind acele raporturi juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritațile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale.

Legiuitorul a consacrat această instituție urmărind să delimiteze două mari sfere de raporturi juridice:

-cele care au ca subiecte angajatorii pe de-o parte, și salariații care iși desfășoară activitatea prin încheierea unor contracte individuale de muncă, pe de altă parte.

-cele care au ca subiecte autoritățile și instituțiile publice, indiferent de nivel, pe de-o parte, și funcționarii publici, pe de altă parte.

Distincția dintre raporturile de muncă (ale salariaților) și raporturile de serviciu (ale funcționarilor publici) este utilă pentru delimitarea celor două categorii de persoane, însă, concomitent este de natură a crea confuzii și controverse cu privire la identificarea naturii juridice a raportului de serviciu.

În concluzie, prin raport se înțelege raportul juridic de muncă născut în urma realizării acordului de voință între autoritatea sau instituția publică și funcționarul public.

2.7.2. Modificarea raportului de serviciu

Prin modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se înțelege situația în care aceștia exercită în mod temporar sau permanent o altă funcție publică, în cadrul aceleiasși autorități publice sau într-o altă autoritate ori instituție publică.

În literatura de specialitate, se apreciază că modificarea raporturilor de serviciu poate surveni ca urmare a manifestării unilaterale de voință a autorității sau instituției publice, reprezentate prin conducătorul acesteia.

Ca regulă, funcționarul nu poate negocia drepturile și obligațiile ce formează conținutul raportului de serviciu în care se află și nici modificarea sau schimbarea lor ulterioară, deoarece cu privire la aceste aspecte decide în exclusivitate autoritatea sau instituția publică la care se află.

Această afirmație trebuie percepută în sensul că modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu se produc în baza unui act administrativ unilateral, emis de conducătorul autorității administrației publice dar, numai cu respectarea condițiilor ce urmează a fi prezentate.

Potrivit legii, funcționarilor publici le este garantată mobilitatea în cadrul corpului funcționarilor publici, care se poate realiza prin modificarea raporturilor de serviciu.

Modificarea raporturilor de serviciu poate fi dispusă de către conducătorul autorității și instituției publice pentru următoarele motive:

– pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice;

– în interes public;

– în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcția publică.

Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici de execuție și funcționarilor publici de conducere are loc prin:

– delegare;

– detașare;

– transfer;

– mutarea în cadrul altui compartiment sau structură fără personalitate juridca a autorității său instituției publice;

– exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere;

Delegarea

Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an, iar, cu acordul scris al funcționarului public, delegarea se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice.

Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații:

– graviditate;

– își crește singur copilul minor;

– starea sănătății, dovedită cu certificate medical, face contraindicate delegarea;

Detașarea

Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, perioadă care poate fi prelungită doar cu acordul scris al funcționarului public în cauză.

Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații:

graviditate;

își crește singur copilul minor;

starea sănătății, dovedită cu certificate medical, face contraindicată detașarea;

detașarea se face într-o localitate în care i se asigură condiții corespunzătoare de cazare;

este singurul întreținător de familie;

motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării;

Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.

În mod excepțional, detașarea se poate dispune și pe o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studiu și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. În acest caz, detașarea se dispune prin act administrative al persoanei care are competența legală de numire a funcționarilor publici care ocupă funcții publice din categoria înalților funcționari publici, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public detașat.

Transferul

Transferul poate avea loc după cum urmează:

în interesul serviciului

la cererea funcționarului public;

Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculate la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plată acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.

Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad professional cu funcția publică deținută de funcționarul public sau, într-o funcție publică de nivel inferior.

Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau, într-o funcție publică de nivel inferior, în urmă aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul.

Prin excepție, în cazul înalților funcționari publici,transferul la cerere se poate dispune de persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la solicitarea justificată a înaltului funcționar public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care se găsește funcția publică vacantă pe care urmează a fi transferat cu îndeplinirea condițiilor de studii și de vechime în specialitatea studiilor prevăzute pentru funcția publică respectivă și cu respectarea obligației publicității funcției publice vacante.

În cazul funcționarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcții publice de conducere de același nivel, sau, după caz,de nivel inferior, ale căror condiții de ocupare și experiență profesională necesară în vederea ocupării sunt similar cu cele ale funcției de pe care se efectuează transferul. Autoritățile sau instituțiile publice în care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiției de similaritate a condițiilor de ocupare și a experienței profesionale.

Autoritățile sau instituțiile publice au obligația de a asigura publicitatea funcțiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situația în care doi sau mai mulți funcționari publici solicită ocuparea unei funcții publice vacante prin transfer la cerere,selecția se face pe bază de interviu.

Mutarea funcționarului public

Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară.

Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se aprobă, cu acordul scris al funcționarului public, de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție vacanta, de aceeași categorie, clasă și grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului și a salariului acestuia.

Mutarea definitivă de poate face, fie din dispoziția conducătorului unității, fie la cererea justificată a funcționarului , cu aprobarea conducătorului unității.

Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.

Funcționarul public poate solicită mutarea temporară sau definitive în cazul în care starea sănătății lui, atestată prin certificat medical, nu îi permite desfășurarea activității în același compartiment.

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se realizează prin promovarea temporară, pe o funcție publică vacantă, a unui funcționar public care:

1. îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice;

2. nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile prezentei legi.

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se dispune de către persoana care are competența numirii în funcție publică, astfel:

cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru funcțiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală;

b) cu obligația înștiințării, cu cel puțin 10 zile înainte, a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru funcțiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică locală.

c) pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, care poate fi prelungită în mod excepțional, cu maximum 3 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dacă autoritatea sau instituția publică a organizat concurs de recrutare sau promovare și funcția publică nu a fost ocupată în condițiile legii.

Prin excepție, măsura se poate institui și pe o funcție publică temporar vacantă, caz în care se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, până la data încetării situației care a generat vacantarea temporară a funcției publice.

Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura decontarea cheltuielilor ocazionate de mobilitate,precum și locuința de serviciu, în condițiile legii.

Efectuarea stagiilor de pregătire practică

În vederea dobândirii de noi cunoștințe și abilități în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de execuție pot desfașura stagii de pregătire practică în alte autorități și instituții publice relevante din punctul de vedere al specificului activității.

Perioadele de stagiu pot fi organizate prin acordri instituționale între autoritățile și instituțiile publice și se desfășoară cu acordul funcționarului public, fără a putea depăși 15 zile lucrătoare anual.

Pe perioadă de desfășurare a stagiului de pregătire funcționarul public beneficiază de drepturile oferite prin lege în situația delegării, cu excepția indemnizației de delegare.

2.7.3. Suspendarea raportului de serviciu

Raportul de serviciu poate fi suspendat prin două modalități:de drept sau din inițiativa salariatului.

Suspendarea de drept a raportului de serviciu

Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații:

este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă;

este încadrat la cabinetul unui demnitar;

este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, pentru perioada respectivă;

desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii;

efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;

este arestat preventiv;

efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se află în concediu medical pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii;

se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii;

carantină, în condițiile legii;

concediu de maternitate, în condițiile legii;

este dispărut, iar dispariția a fost constată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;

forță majoră;

în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului, de fals, de corupție, ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care îl face incapabil cu exercitarea funcției publice, cu excepția cazului când a intervenit reabilitarea;

pe perioadă cercetării administrative, în cazul în care în care funcționarul care a săvârșit o abatere disciplinară, poate să influențeze cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;

în alte cazuri expres prevăzute de lege;

În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt. Neinformarea persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, cu excepția cazurilor în care funcțioarul public este arestat preventiv, se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, se află în concediu de maternitate, precum și în caz de forță majoră sau de carantină.

Suspendarea raportului de serviciu la inițiativa funcționarului public

Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public, prin cerere scrisă și motivată, în urmatoarele situații:

concediu pentru creșterea copilului cu vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii;

concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, în alte situații decât atunci când este desemnat de autoritatea publică;

pentru participarea la campania electorală;

pentru participarea la grevă, în condițiile legii.

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public și în altă situație când este în interes personal legitim al funcționarului pe o perioadă de la o lună la 3 ani. Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea.

Suspendarea raportului de serviciu se aprobă prin act administrativ al persoanei competente să numească în funcția publică. Reluarea activității se dispune prin act administrativ al persoanei competente să numească în funcția publică.

Actul administrativ prin care se aprobă suspendarea raportului de serviciu, precum și cel prin care se dispune reluarea activității de către funcționarul public se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la dată emiterii.

Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, de un funcționar public din corpul de rezervă. În situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplinească cerințele specifice, postul poate fi ocupat în baza unui contract individual de muncă pe o periodaă egală cu perioadă suspendării raporturilor de serviciu.

2.7.4. Încetarea raportului de serviciu

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții:

de drept;

prin acordul părților, consemnat în scris;

prin eliberare din funcția publică;

prin destituire din funcția publică;

prin demisie.

Raportul de serviciu încetează de drept:

la data decesului funcționarului public;

la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public;

dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile pentru a fi funcționar public;

la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, invaliditate sau pensionare anticipată a funcționarului public;

ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă penală, pe baza căreia s-a dispus și suspendarea raportului de serviciu, ori prin care s-a aplicat o sancțiune privativă de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcției, ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția;

la data expirării termenului pe care a fost exercitată, cu caracter temporar, funcția publică.

Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a constat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

Încetarea prin acordul părților

Încetarea raportului de serviciu a funcționarului public prin acordul părților reprezintă acea modalitate de încetare a raportului de servicu prin care, în acord cu voința lor, părțile convin încetarea oricăror consecințe legate de contractul de muncă încheiat.

Eliberarea din funcția publică

Aceasta se dispune de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, prin act administrativ care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.

Încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcția publică se poate face:

1. Din motive neimputabile funcționarilor publici, în următoarele cazuri:

– autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze;

– autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.

– ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate,

– de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea;

– funcționarul public nu mai îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

– starea sănătății fizice și/sau psihice a funcționarului, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute.

2. Din motive imputabile funcționarilor publici, pentru incompetența profesională în cazul obținerii calificativului “nesatisfăcător” la evaluarea performanțelor profesionale individuale.

În toate cazurile de eliberare din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, în perioadă căruia persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acordă celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.

Destituirea din funcția publică

Destituirea se dispune în mod unilateral, prin actul administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, în următoarele cazuri:

pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau abateri disciplinare care au avut consecințe grave;

dacă s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

Actul administrativ de destituire din functie se comunică funcționarului public, în termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii.

Demisia

Demisa constituie modalitatea de încetare a raportului de serviciu prin manifestarea unilaterală de voință a titularului unei functii publice. Aceasta se comunică instituției sau autoritatii publice după implinirea unui termen de preaviz.

Funcționarul public poate sa comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificata in scris conducatorului autorității sau instituției publice. Demisia nu trebuie motivată si produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul functionarului public de a face dovada acesteia prin orice mijloc de probă. Pe durata preavizului contractul de munca al functionarului public continua sa iși producă toate efectele. In aceasta perioada, funcționarul public are obligatia să-și exercite atribuțiile de serviciu si sa respecte normele cuprinse in regulamentul de organizare si functionare a institutiei respective.

Statutul functionarilor prevede ca la încetarea raporturilor de serviciu, prin oricare dintre modalitatile analizate mai sus, functionarul public are îndatorirea să predea lucrarile si bunurile care i-au fost incredintate pentru exercitarea functiei. El isi pastreaza drepturile pe care le-a dobândit în cadrul carierei, cu excepția situațiilor în care încetarea raportului de serviciu s-a facut din motive imputabile lui.

2.8. CARIERA FUNCȚIONARILOR PUBLICI

2.8.1. Recrutarea funcționarilor publici

Recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupație a funcțiilor publice.

În mod excepțional, autoritățile sau instituțiile publice pot organiza ori, după caz, pot solicita organizarea concursului și în alte perioade ale anului, în situația în care funcțiile publice se vacantează în cursul anului și nu au fost prevăzute ca funcții publice vacante în planul de ocupare a funcțiilor publice. În acest caz, concursul se organizează după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici, în condițiile legii.

Ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin: promovare, transfer, redistribuire,

recrutare sau alte modalități prevăzute expres de lege.

Modalitățile de organizare a concursului pot fi:

concursul de dosar- comisia verifică activitatea candidaților așa cum rezultă ea din documentele prezentate la dosar;

sistemul de testare sau al probelor practice- constă în stabilirea unor probe în vederea verificării cunoștințelor și aptitudinilor candidaților de către o comisie de specialitate.

Înainte cu cel puțin 30 de zile de data stabilită pentru proba scrisă, pe baza avizului sau, după caz, cu dovada înștiințării Agenției, autoritatea ori instituția publică organizatoare a concursului are obligația asigurării publicității concursului, în condițiile legii.
Anunțul privind concursul se publică de către autoritatea sau instituția publică organizatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru probă scrisă.

Cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă, condițiile de participare și condițiile de desfășurare a concursului, bibliografia, tematică și alte date necesare desfășurării concursului se afișează la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului. Dacă autoritatea sau instituția publică are pagină de internet, afișarea se face și pe această pagină, la secțiunea special creată în acest scop. Informațiile menționate se mențin la locul de afișare până la finalizarea concursului.

În situația în care autoritățile sau instituțiile publice consideră necesar, pot asigura publicarea anunțului și prin alte forme de publicitate suplimentare.

Principiile care stau la baza organizării și desfășurării concursurilor și examenelor sunt următoarele:

Competiția deschisă- prin asigurarea accesului liber de participare la concurs sau examen a oricărei persoane care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru ocuparea funcției publice.

Selecția pe bază de competență și merite personale- prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea funcției publice exclusiv pe baza rezultatelor admise pentru ocuparea funcției publice exclusiv pe baza rezulatelor obținute.

Asigurarea transparenței- prin punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la modul de desfășurare a concursului sau a examenului pentru ocuparea funcției publice.

Tratamentul egal- prin aplicarea în mod nediscriminator a unor criterii de selecție obiective și clar definite, astfel încât orice candidat să aibă șanse egale la ocuparea funcției publice.

Confidențialitatea- prin garantarea protejării datelor personale a candidaților în condițiile legii.

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

are cetățenia română și domiciliul în România;

cunoaște limba română, scris și vorbit;

are vârsta de minimum 18 ani împliniți;

are capacitate deplină de exercițiu;

are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;

îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervemit reabilitarea;

nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani

nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

Concursul de recrutare pentru functiile publice vacante din autoritatile si institutiile publice centrale este organizat astfel:
a) de către o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiți prin decizie a primului-ministru;
b) de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere generale și specifice;
c) de către autorități și instituții publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție generale și specifice.

În cazul concursurilor de recrutare pentru care competența de organizare aparține Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală, acestea au obligația să solicite avizul Agenției cu cel puțin 45 de zile înainte de data organizării probei scrise a concursului.

Solicitarea trebuie să cuprindă următoarele:
a) denumirea fiecărei funcții publice vacante, cu evidențierea clasei și gradului, precum și încadrarea acesteia în structura organizatorică a instituției;
b) probele stabilite pentru concurs;
c) condițiile de desfașurare a concursului, respectiv data până la care se pot depune dosarele de înscriere, data, ora și locul organizării probei scrise sau, după caz, a probei suplimentare și a probei scrise;
d) condițiile de participare la concurs, respectiv condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și alte condiții specifice prevăzute în fișa postului aferentă respectivei funcții publice;
e) bibliografia și, daca este cazul, tematica stabilită de către conducatorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate;

f) numele membrilor propuși pentru a face parte din comisia de concurs și din comisia de soluționare a contestațiilor, cu evidențierea funcției publice deținute de fiecare persoană în parte și a compartimentului în care iși desfășoară activitatea;

g) alte mențiuni referitoare la organizarea concursului sau la condițiile de participare la concurs.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate acorda:
a) aviz favorabil;
b) aviz favorabil cu observații, în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile legale sau nu sunt respectate principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei, iar efectele nerespectării acestora pot fi remediate fără a afecta desfășurarea procedurii în condițiile prevăzute de lege. În acest caz, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a-și însuși observațiile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
c) aviz nefavorabil, în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile legale sau nu sunt respectate principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei, iar efectele nerespectării acestora împiedică desfășurarea procedurii în condițiile prevăzute de lege. În acest caz autoritățile și instituțiile publice au obligația de a relua procedura privind organizarea concursului, cu respectarea prevederilor legale.

Agenția emite avizul solicitat în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Pentru a participa la concursurile organizate pentru intrarea în corpul funcționarilor publici, candidații trebuie să îndeplinească condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice prevăzute în fișa postului pentru care canidează, astfel:

un în in specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea functiilor publice de execuție de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional asistent din clasa a III-a;

2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea functiilor publice de conducere de: sef birou, șef serviciu și secretar al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora;

3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitarii funcției publice, pentru ocuparea functiilor publice de conducere, altele decat cele prevazute la lit. a);

5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional principal;

9 ani în specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, pentru ocuparea functiilor publice de executie de grad profesional superior.

2.8.2. Numirea funcționarilor publici

Ocuparea funcțiilor publice printr-una din modalitățile menționate (promovare, transfer, redistribuire, concurs sau alte modalități prevăzute de lege), se poate face în mod legal numai după numirea in funcție, etapă obligatorie în procedura de investire a funcționarilor publici.

Numirea în funcțiile publice de conducere și în cele de execuție se face prin actul administrattiv individual emis de către conducătorii autorităților și instituțiilor din administrația publică centrală sau locală.

Actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină:

temeiul legal al numirii,

numele funcționarului public,

denumirea funcției publice,

data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale,

locul de desfășurare a activității.

Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

2.8.3. Perioada de stagiu

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

Perioada de stagiu reprezintă etapa din cariera funcționarului public cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare și data numirii ca funcționar public definitiv.

Aceasta are ca scop:

confirmarea aptitudinilor profesionale ale funcționarilor publici debutanți în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice;

formarea lor practică;

însușirea specificului activității autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea, precum și a exigențelor administrației publice.

Perioada de stagiu este de:

12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I

8 luni pentru cei din clasa a II-a

6 luni pentru cei din clasa a III-a.

Candidații reușiți la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin sau dispoziție , după caz, a conducătorului instituției sau autorității publice în a carei organigramă se află postul vacant.

Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public debutant și a compartimentului de resurse umane.

Prin programul de desfășurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:

alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual;

planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunoștințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu;

cursurile de pregătire la care trebuie să participe funcționarul public debutant.

Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public debutant, se desfășoară sub îndrumarea unui funcționar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiași compartiment, denumit îndrumător.

Îndrumătorul are următoarele atribuții:

coordonează activitatea funcționarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu;

sprijină funcționarul public debutant în identificarea celor mai bune modalități de rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia;

supraveghează modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public debutant;

propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecționare profesională la care trebuie să participe funcționarul public debutant;

întocmește un referat în vederea evaluării funcționarului public debutant, la finalizarea perioadei de stagiu.

Evaluarea actitvității funcționarului public debutant se face în termen de 5 zile lucrătoare de la terminarea perioadei de stagiu, de regulă, de către conducătorul compartimentului în care iși desfășoară activitatea, denumit în continuare evaluator. Evaluarea se face pe baza:

raportului de stagiu întocmit de funcționarul public debutant, raport care cuprinde descrierea activității desfășurate de funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de sagiu, prin prezentarea atribuțiilor de serviciu, a modalităților de îndeplinire a acestora, precum și eventualele dificultăți întâmpinate;

referatul întocmit de îndrumător, care cuprinde descrierea activității desfășuratre de funcționarul public debutant, aptitudinile pe care le-a dovedit funcționarul public debutant în modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, conduita funcționarului public debutant în timpul serviciului și concluzii privind desfășurarea perioadei de stagiu și recomandări privind definitivarea acesteia;

interviul de evaluare cu funcționarul public debutant care reprezintă un schimb de informații care are loc între evaluator și funcționarul public debutant, în cadrul căruia se aduc la cunoștință funcționarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, respectiv se semnează și se datorează raportul de evaluare de către evaluator și de funcționarul public evaluat.

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va putea fi:

numit funcționar public de execuție definitv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite , în funcțiile publice prevăzute de lege, în gradul profesional asistent;

eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității calificativul “necorespunzător”, situație în care perioada de stagiu nu constituie vechime în funcția publică.

Funcționarul public definitiv trebuie să depună jurământul de credință în fața conducătorului instanței sau autorității publice și în prezența a doi martori, dintre care unul ca fi conducătorul compartimentului unde este numit, iar celălalt, un funcționar public din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice

Jurământul are următorul conținut:

,,Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit și să păstrez secretul profesional. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Jurământul se poate depune și fără formulă religioasă de încheiere, dar refuzul depunerii jurământului atrage după sine revocarea deciziei de numire în funcție.

Drepturile funcționarului public debutant

Funcționarul public debutant are următoarele drepturi specifice:

să fie sprijinit și îndrumat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe parcursul perioadei de stagiu;

să i se stabilească atribuții de serviciu al căror nivel de dificultate și complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;

să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice necesare exercitării unei funcții publice și să participe la formele de pregătire profesională organizate pentru funcționarii publice debutanți;

să i se asigure, prin grija autorității sau instituției publice, accesul la sursele de informare utile perfecționării sale.

Îndatoririle funcționarului public debutant

Corelativ, funcționarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:

să își perfecționeze pregătirea profesională teoretică și să își însușească deprinderile practice necesare exercitării unei funcții publice;

să îl consulte pe îndrumător pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului;

să participe la manifestări științifice și profesionale, în vederea desfășurii pregătirii profesionale;

să participe la formele de pregătire organizate pentru funcționarii publici debutanți.

Sancțiuni aplicabile funcționarului debutant

Funcționarul public debutant poate fi sancționat potrivit dispozițiilor Statutului funcționarilor publici. Pentru stabilirea sancțiunii disciplinare aplicabile funcționarului public debutant, comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu și pe îndrumător.

Promovarea funcționarilor publici

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superior vacante.

Legea nr. 188/1999 distinge între:

promovarea în clasă superioară,

promovarea în grad profesional,

promovarea într-o funcție publică de conducere.

Promovarea poate fi:

definitivă- atunci când funcția publică superioară se ocupă prin concurs sau examen, în condițiile prevăzute de lege.

temporară- atunci când funcția publică de conducere sau, după caz, funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se ocupă pe perioadă determinată, în condițiile legii.

Promovarea în clasă superioară

Funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați , în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care iși desfășoară activitatea.

Concret, la examenul de promovare în clasă a funcționarilor publici pot participa funcționarii publici încadrați pe funcții publice cu nivel de studii inferior, care au absolvit o formă de învățământ superior de lungă durată, studii universitare de licență sau o formă de învățământ superior de scurtă durată, în specialitatea în care își desfășoară activitatea.

Funcționarii publici în cauză trebuie să prezinte diploma de absolvire sau, după caz, adeverința care să ateste absolvirea unei forme de învățământ superior de lungă durată, de scurtă durată sau a studiilor universitare de licență, precum și o cerere de înscriere la examenul de promovare în clasă.

Promovarea în grad profesional

Concursul sau examenul pentru promovare se organizează în limita funcțiilor publice vacante rezervate în scopul promovării prin planul de ocupare a funcțiilor publice sau pentru funcțiile publice care devin vacante în cursul anului.

Legea nr. 188/1999 distinge următoarele situații:

Examenul de promovare în grad profesional

Examenul de promovare în grad profesional este organizat anual, prin transformarea postului ocupat de către funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.

Pentru a putea participa la examnul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;

să fi obținut cel puțin calificativul A«bineA» la evaluarea performanțelor profesionale individuale în ultimii 2 ani calendaristici;

să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentei legi.

Concursul de promovare rapidă în gradul profesional

Funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile de vechime pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deținut, pot participa la concursul organizat, în condițiile legii, în vederea promovării rapide în funcția publică. Concursul de promovare rapidă se organizează anual de către Agentția Națională a Funcționarilor Publici, în limita numărului de posturi prevăzute prin planul de ocupare a funcțiilor publice.

Promovarea în clasă și promovarea în grade profesionale nu sunt condiționate de existența unui post vacant.

Promovarea într-o funcție publică de conducere

Funcționarii publici pot promova într-o funcție publică de conducere vacantă, modalitatea fiind aceea a concursului de promovare.

Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie absolvenți de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;

să fie numiți într-o funcție publică din clasa I (corespunzătoare studiilor de lugă durată);

să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului;

să îndeplinească condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere;

să nu aibă în cazierul administrativ o sancțiune disciplinară neradiata în condițiile prezentei legi.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Răspunderea disciplinară

Răspunderea disciplinară intervine în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, definită de lege ca reprezentând încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege.

Prin abatere disciplinară se înțelege abaterea săvârșită, în general, de la îndatoririle de serviciu, din culpa funcționarului și care nu constituie o infracțiune, fiind sancționată, de regulă, de către organele administrative și nu de către instanțele judecătorești.

Astfel, în primul rând, abaterea disciplinară este o încălcare a obligațiilor pe care le are funcționarul în cadrul raportului de funcțiune.

Un alt element constitutiv al abaterii disciplinare este vinovăția funcționarului, indiferent că aceasta îmbracă forma intenției sau a culpei.

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) întarzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor;

c) absențe nemotivate de la serviciu;

d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervențiile sau staruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care iși desfășoara activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu;
j) încalcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției publice și funcționarilor publici.

Din analiza faptelelor calificate de Statut ca fiind abateri diciplinare, se constată că unele dintre ele vizează îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu, în timp ce altele se referă la conduita, comportamentul funcționarilor publici în cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și în afara acesteia, în relația cu cetățenii și societatea civilă.

Funcționarilor publici le sunt aplicate următoarele sancțiuni disciplinare, ierarhizate în funcție de gravitate, astfel:

a) mustrare scrisă;

b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de până la un an.
e) destituirea din funcția publică.

La individualizarea sancțiunii disciplinare, trebuie să fie luate în considerare următoarele aspecte:
1. cauzele și gravitatea abaterii disciplinare;

2. împrejurarea în care a fost săvârșită abaterea disciplinară;

3. gradul de vinovăție și consecințele abaterii;

4. comportarea generală a funcționarului public respectiv;

5. existența în antecedentele acestuia a altor sancțuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi.

Aplicarea sancțiunilor diciplinare de natura mustrării scrise se poate face de către conducătorul autorității sau instituției publice în care funcționează persoana sancționată, la propunerea șefului compartimentului în care funcționează persoana în cauză. Dacă sancțiune ce ar trebui aplicată este alta decât mustrarea scrisă, acest lucru poate fi făcut numai de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea comisiei de disciplină.

Comisiile de disciplină sunt organisme ce se constituie în cadrul fiecărei autorități publice, ele fiind competente să cerceteze fiecare abatere săvârșită de funcționarii publici din instituția sau autoritatea publică respectivă și să propună modalitatea de sancționare a persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea vreunei abateri disciplinare. Aceste organisme au dreptul doar de a face propuneri cu privire la oportunitatea sancționării și la modalitatatea de sancționare, decizia aparținând conducătorului autorității ori instituției publice respective.

Constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii se face în scris, prin ordin sau dispoziție de sancționare emisă de către conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea comisiei de disciplină. În cazul în care funcționarul public este nemulțumit de sancțiunea ce i-a fost aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, putând să solicite fie anularea, fie modificarea ordinului sau deciziei de sancționare.

Sancțiunile disciplinare nu se pot aplica funcționarilor publici decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea acestora care trebuie consemnată în scris.

Răspunderea contravențională

Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Din definiție se desprind trăsăturile esențiale ale contravenției:

fapa să aibă un anumit grad de pericol social

Săvarșirea de contravenții împiedică desfășurarea normală a vieții economice în plan imediat. Indirect afectează întreaga viață social-politică a unei țări. Contravențiile se pot săvârși atât prin acțiuni (calcularea eronată a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor, cu consecința diminuării valorii creanței fiscale cuvenite statului), cât și prin inacțiuni (nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice) ce pun în pericol buna desfășurare a activității de formare și administrare a banului public.

În evaluarea gradului de pericol social al unei contravenții, o importanță deosebită o are aprecierea urmărilor faptei ilicite. Astfel, contravențiile financiare au un grad ridicat de pericol social, întrucât ele protejează valori deosebit de importante pentru bunul mers al întregii societăți.

contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție

Contravenția există numai dacă este săvârșită cu vinovăție. Există vinovăție atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpă. Contravenția se sancționează indiferent de forma vinovăției. Nesancționarea faptelor săvărșite din culpă, ca excepție, trebuie să fie prevăzută în mod expres în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția respectivă.

contravenția este o faptă prevăzută și sancționată prin acte normative emise de organele competente

O persoană poate fi trasă la raspundere contravențională numai dacă fapta comisă este prevăzută și sancționată ca atare în mod expres într-o lege, o ordonanță, o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a autorităților administrației publice locale.

Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor contravenționale se face printr-un proces-verbal. Procesul-verbal trebuie să respecte condițiile de fond și formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii, funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul public sancționat.

Plângerea suspenda executarea.

Concursul de fapte contravenționale

O problemă deosebită care apare în cazul răspunderii contravenționale este atunci când o persoană comite mai multe contravenții fie prin încălcarea mai multor prevederi ale aceluiași act normativ, fie prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative, fără să fi fost sancționat pentru vreuna din ele. În această situație ne aflăm în prezența concursului de contravenții.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenți, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție în parte. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității.

În cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat.

Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul:

legitimei apărări

stării de necessitate

constrângerii fizice sau morale

cazului fortuit

iresponsabilității

beției involuntare complete

erorii de fapt

infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.

Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au împlinit 14 ani minimul și maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancționat cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată.

Sancțiunile contravenționale

Există două categorii de sancțiuni contravenționale: principale și complementare.

sancțiunile contravenționale principale sunt:

avertismentul;

amenda contravențională;

obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

sancțiunile contravenționale complementare sunt:

confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

suspendarea sau anularea, după caz a avizului, a acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități;

închiderea unității;

blocarea contului bancar;

suspendarea activității agentului economic;

retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior temporar sau definitiv;

desființarea lucrării și aducerea terenului în starea inițială.

Pentru una și aceiași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală. Sancțiunile contravenționale principale nu pot fi cumulate, ele se aplică în funcție de pericol social al faptei comise, în schimb sancțiunile contravenționale complementare care se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei pot fi cumulate cu sancțiunile contravenționale principale. O sancțiune contravențională principală se poate cumula cu una sau mai multe sancțiuni contravenționale complementare.

Răspunerea civilă

Răspunderea civilă intervine în situația în care funcționarii, în exercitarea funcției lor produc un prejudiciu material.

Răspunderea civilă a funcționarilor publici se bazează pe principiul potrivit căruia , oricine cauzează altuia un prejudiciu, prin greșeala sa, este obligat să îl repare.

Răspunderea civlă a funcționarului public operează în următoarele situații:

pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.

pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.

pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.

Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Actul administrativ de imputare poate fi atacat la instanța de contencios administrativ.

Răspunderea penală

Răspunderea penală este cea mai gravă formă de răspundere aplicabilă funcționarilor publici.

Răspunderea penală intervine atunci când funcționarul public a comis fapte prevăzute de Codul penal sau alte legi speciale. Acest tip de răspundere poate fi justificat de două categorii de fapte culpabile:

fapte prin care se încalcă obligațiile izvorâte din raportul de funcție, și atunci instituția răspunderii aparține prin faptele care o generează, dreptului administrativ și penal, iar prin regimul sancționator specific, dreptului penal;

fapte prin care se încalcă obligațiile care nu izvorăsc din raportul de funcție, ci care sunt săvârșite în calitate ce cetățean, și în aceasă situație ne aflăm în sfera dreptului penal.

Răspunderea penală a funcționarilor publici este angajată în cazul în care aceștia săvârșesc, în exercitarea funcției lor, o infracțiune.

Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Fapta, pentru a fi infracțiune, este necesar să întrunească cumulativ următoarele condiții:

să fie prevăzută de legea penală;

să fie săvârșită cu vinovăție;

să nu fie justificată;

să fie imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Vinovăția

Vinovăție există atunci când fapa este comisă cu intenție, din culpă sau cu intenție depășită.

Intenția este o formă de vinovăție și există atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, ori, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestuia.

O faptă este săvârșită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, deși putea și trebuia să îl prevadă.

Intenția depășită (praeterintenția) este o formă specifică de vinovăție , care se constituie însă din elemente caracteristice atât intenției, cât și culpei și poate fi tratată ca o formă autonomă de vinovăție, alături de cele două forme tipice de vinovăție (intenția și culpa).

Cauzele justificative

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

Cauzele justificative sunt:

legitima apărare;

starea de necesitate;

exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații;

consimțământul victimei.

Cauzele de neimputabilitate

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.

Cauzele de neimuptabilitate sunt:

constrângerea fizică;

constrângerea morală;

excesul neimputabil;

minoritatea făptuitorului;

iresponsabilitatea;

intoxicația;

eroarea;

cazul fortuit.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcționarul public poate savârși:

infracțiuni de corupție;

infracțiuni de serviciu;

falsuri în înscrisuri.

Infracțiunile de corupție pe care funcționarul public le poate savârși sunt următoarele:

luarea de mită;

darea de mită;

traficul de influență;

cumpararea de influență.

În cadrul infracțiunilor de serviciu pe care le poate săvârși funcționarul public, regăsim:

delapidarea;

purtarea abuzivă;

abuzul în serviciu;

neglijența în serviciu;

violarea secretului corespondenței.

Falsurile în înscrisuri pe care funcționarul public le poate săvârși sunt:

falsul material în înscrisuri oficiale

falsul intelectual.

AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

Agenția Națională a Funcționarilor Publici este organul de specialitate al administrației publice centrale care realizează managementul funcției publice și al funcționarilor publici, pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost înființată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ca un organ central de specialitate al administrației publice cu competențe în domeniul managementului funcțiilor și funcționarilor publici, în subordinea Guvernului.

În prezent, modul de organizare și funcționare al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr.1000/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici administrează evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, pe baza datelor transmise autoritățile și instituțiile publice.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului administrației publice. În exercitarea atribuțiilor care îi revin, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici emite ordine cu caracter normativ și individual.

Agenția îndeplinește atribuții în următoarele domenii:

reglemenatarea funcției publice;

managementul funcției publice și al funcționarilor publici;

perfecționarea profesională a funcționarilor publici;

gestionarea de programe în domeniul funcției publice;

monitorizarea și controlul activității referitoare la funcția publică și la funcționarii publici;

reprezentarea.

Președintele Agenției conduce aparatul propriu al Agenției, numește și eliberează din funcție personalul acesteia, în condițiile legii. De asemenea, președintele reprezintă Agenția în raporturile cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte autorități și instituții publice centrale și locale, cu persoane juridice și fizice române sau străine, precum și în justiție.

CAPITOLUL III. FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC ÎN CONTEXTUL EUROPEAN

ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA FUNCȚIA PUBLICĂ EUROPEANĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC EUROPEAN

În Uniunea Europeamnă există două categorii de funcții publice:

funcționari care lucrează în cadrul instituțiilor comunitare

funcționari care își desfășoară activitatea în administrația proprie a fiecărui stat

În ceea ce privește reglemenatarea funcției publice, în țările Uniunii Europene există două concepții de funcții publice:

cu statut legal: drept public

cu statut contractual: drept privat.

Este funcționar al Comunităților, orice persoană care a fost numită în condițiile prevăzute în statut, într-o funcție permanentă într-una din instituțiile Comunității, printr-un act emis de autoritatea învestită cu puterea de numire de această instituție.

Definiția se aplică și persoanelor numite de organisme ale Comunității, denumite generic ,,agenții.”

Din această definiție reiese că dobândirea statutului de funcționar european este determinată de existența unui act de numire emis de autoritatea competentă. Această autoritate este evocată prin formula prescurtată A.I.P.N., care semnifică ,,Autoritatea învestită cu puterea de numire”.

Autoritatea care va exercita “puterea de numire” este desemnată de către fiecare organism al Comunității. Ca regulă, președintele fiecărei instituții reprezintă, pentru instituția respectivă autoritatea învestită cu puterea de numire.

Regimul juridic al actului de numire într-o funcție comunitară

Actul de numire într-o funcție publică comunitară este actul juriduc unilateral emis de autotritatea învestită cu puterea de numire, care conferă persoanei vizate o situație juridică statutară și reglementară respectiv calitatea de funcționar public comunitar.

Din conținutul prevederilor Statutului, se desprind următoarele concluzii cu privire la regimul juridic al actului de numire într-o funcție publică:

reprezintă un act juridic cu caracter unilateral;

este emis de autoritatea învestită cu puterea de numire ( A.I.P.N.);

actul de numire va trebui sa precizeze data la care începe să producă efecte juridice, și care, nu poate fi anterioară momentului în care persoana interesată intră efectiv în funcție;

actul de numire conferă funcționarului comunitar o situație juridică statutară și reglementară;

orice numire nu se poate face decât cu privire la un post vacant.

Trăsăturile funcționarului public European

Funcționarul public al Comunităților Europene are următoarele trăsături:

funcționar public este persoana care ocupă o funcție publică în cadrul instituțiilor Comunităților Europene;

permanența funcției;

pentru dobândirea statutului de funcționar public european, persoana trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Statut.

actul de numire într-o funcție a Comunităților este emis de autoritatea învestită cu puterea de numire;

statutul se aplică în egală măsură personalului Comunităților cât și personalului numit în cadrul acestor organisme ale Comunității, care poartă denumirea tradițională de agentii, precum și personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Comitetului Economic și Social, Comitetul Regiunilor, Mediatorul Uniunii Europene.

CATEGORII DE FUNCȚIONARI PUBLICI EUROPENI

Funcționarii publici europeni sunt împărțiți în doua categorii:

categoria funcțiilor administrative ( AD)

categoria de funcții și de asistenți (AST)

1. Categoria funcțiilor administrative (AD)

Această categorie cuprinde 12 trepte, de la AD 5 la AD 16, corespunzătoare atribuțiilor administrative, de consultare, lingvistice și stiințifice.

Pentru numirea în treptele AD5 și AD6 de funcții administrative este necesar a fi îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate de cel puțin trei ani și atestate prin diplomă sau,

acolo unde se justifică prin interesului serviciului, pregătire profesională la un nivel echivalent.

Pentru numirea în treptele AD 7-AD 16 de funcții administrative este necesar a fi îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate și atestate prin diplomă, atunci când perioada normală de studii universitare este de 4 ani sau mai multe sau,

un nivel de educație care să corespundă studiilor universitare încheiate și atestate prin diplomă și experiență profesională adecvată de cel puțin un an atunci când perioada normală de studii universitare este de 3 ani sau,

acolo unde se justifică prin interesul serviciului, perfecționare profesională la un nivel echivalent.

Categoria de funcții de asistenți (AST)

Cuprinde 11 trepte corespunzătoare atribuțiilor executive, tehnice și de birou.

Pentru numirea în funcții de asistenți (AST) sunt necesare următoarele condiții:

un nivel de educație post-liceal atesatat prin diplomă, sau,

un nivel de educație liceal, atestat prin diplomă, care poate fi urmat de un nivel post-liceal și experiență profesională specifică de cel puțin 3 ani, sau,

dacă este justificat de interesele seriviciului, pregătire profesională sau experiență profesională la un nivel echivalent.

RECRUTAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI EUROPENI

Recrutarea funcționarilor comunitari

Recrutarea personalului se face prin concursuri, cu probe scrise și probe orale, organizate de fiecare instituție.

Principiile care guvernează recrutarea funcționarilor publici europeni sunt următoarele:

Primul principiu privește selecția celor mai competente persoane, ale căror calități ca urmare a educației și instrucției dobândite până la data recrutării vor oferi randamente deosebite în cadrul postului în care sunt recrutați.

Al doilea principiu se concretizează în selecția acelor persoane care să posede cele mai înalte calități privind integritatea necesare dobândirii statutului de funcționar al unei instituții eurpene.

Cel de-al treilea principiu prevede ca recrutarea să se facă pe baze geogarafice suficient de largi, astfel încât să se asigure accesul la funcțiile europene a cât mai multor resortisanți din statele membre ale Uniunii Europene.

Cel de-al patrulea principiu îl constituie nediscriminarea.

Condiții cerute pentru funcționarii comunitari

La recrutarea unui funcționar european, se iau în considerație două categorii de condiții:

condiții fixate

condiții variabile

Condițiile fixate sunt aceleași pentru toți candidații, și anume:

naționalitatea, care impune ca persoana respectivă să fie resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene.

condiția referitoare la exercițiul drepturilor civile.

condiția de prestare a serviciului militar pentru bărbați.

garanțiile de moralitate, care se deduc din cazierul judiciar și din prezentarea unor recomandări sau referințe.

aptitudinile fizice care exclud existența unor infirmități sau maladii care pot stânjeni exercițiul funcției.

condiția ca persoana să facă dovada cunoașterii, în mod aprofundat, a uneia dintre limbile Comunităților și a cunoașterii satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităților, necesară pentru exercitarea funcțiie pe care este chemată să o exercite.

alte condiții.

Condiții variabile

În această categorie intră, de regulă: titluri, diplome, nivel de experiență.

La baza selecției se află două criterii:

criterul material, care se stabilește în funcție de natură, de calificativele pe care le-au primit funcționarii.

pe lângă merit, în selecția agenților europeni, se au în vedere și alte elemente, cum ar fi vârsta, vechimea în muncă, vechimea într-un anumit grad etc.

DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

Drepturile și libertățile funcționarului comunitar

Funcționarii comunitari au următoarele drepturi:

libertatea de opinie și de expresie

Funcționarului public comunitare îi este recunoscut un drept de opinie și de exprimare, însă acesta trebuie exercitat cu respectarea obligației de fidelitate față de instituția comunitară căreia îi apartine.

dreptul la asociere

dreptul la grevă

dreptul la concediul anual de odihnă, care are o durată de 24 de zile lucrătoare, la care se adaugă un număr de zile suplimentare, care se stabilește în funcție de diferite criterii

dreptul de a candida la funcțiile elective

dreptul la carieră

dreptul la pensie

dreptul la perfecționarea pregătirii profesionale

dreptul de a fi remunerat pentru activitatea prestată

dreptul la ajutor și asistență de la comunitate

dreptul de a-i fi comunicată în scris orice decizie cu caracter individual care îl privește pe funcționar .

Jurispridența în materie arată ca reclamanta B.I în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

În motivare, reclamanta a arătat că prin dispoziția contestată i s-au imputat drepturile bănești aferente anilor 2008-2010 reprezentând sporul de confidențialitate acordat fără temei legal și inclus în salariul de bază, indemnizația pentru concediul de odihnă, prima de vacanță, prima de Crăciun, sporul de loialitate și fidelitate, prima de Paști, precum și foloasele nerealizate.

Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2012 reclamanta B.I. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X să se dispună anularea dispoziției nr. 658 din 30 decembrie 2011, suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin dispoziție.

Aceste drepturi și sporuri au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă/ acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Local al comunei X. Personalul salariat al Primăriei X este afiliat Sindicatului Liber al funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean X ce a încheiat aceste contract cu ordonatorul de credite – Primarul comunei X în calitate de angajator, contractul fiind înregistrat sub nr.2780 din 9 iunie 2008.

Îndatoririle funcționarilor comunitari

În concordanță cu documentele comunitare, cu practica Uniunii și cu jurisprudența Curții Europene, funcționarul are următoarele obligații:

îndatorirea de independență și neutralitate a funcționarului față de orice altă autoritate decât organizația care l-a angajat.

Această obligație se concretizează în mai multe aspecte:

interdicția de a solicita sau accepta instrucțiuni de la alt guvern, autoritate, organizație sau persoană exterioară instituției.

interdicția de a accepta din partea unui guvern sau sursă exterioară instituției căreia îi aparține o disticție onorifică, un dar, un favor, o remunerație de orice natură, fără autorizarea expresă a autorității învestită cu puterea de numire.

Există și o excepție, situația în care plata vizează plata unor servicii prestate înainte de numirea sa, alt serviciu militar sau național din categoria celor prevăzute de statut.

interdicția de a conserva sau primi, de la instituțiile supuse controlului instituției comunitare căreia îi aparține, sau care se află în relație cu aceasta, interese de natură și cu o semnificație care să-i compromită independența în exercițiul funcțiilor sale.

regimul activităților desfășurate de funcționar în afara instituției căreia îi aparține.

îndatorirea de independență nu îl vizează doar pe funcționar, ci vizează și familia acestuia.

conservarea independenței funcționarului comunitar impune abținerea de la orice activitate care ar putea să-i compromită această independență.

îndatorirea de rezervă și de discreție.

Funcționarului comunitar îi este interzis să publice sau să facă să fie publicat, singur sau în colaborare, orice text al cărui obiect vizează activitatea Comunităților, fără să aibă autorizarea emisă de autoritatea învestită cu puterea de numire.

Această obligație subzistă atât în timpul exercitării funcției, cât și după încetarea raportului de funcție publică comunitară.

îndatorirea de a se achita de sarcinile funcției cu maxim de conștiință profesională.

Funcționarii comunitari trebuie să fie prezenți la serviciu, nefiind acceptată absentarea decât în cazuri de boală sau accident.

Orice absență a funcționarului comunitar, alta decât cea cauzată de boală sau de accident, trebuie să fie aprobată de funcționarul ierarhic.

obligația de supunere

Supunerea față de șeful ierarhic este o obligație a funcționarului comunitar care rezultă din organizarea funcției publice și corespunde ideii de subordonare ierarhică.

obligația de fidelitate

În toate țările din Uniunea Eurpeamnă există obligația funcționarului public de a fi loial națiunii pe care o slujește, instituțiilor democratice ale acesteia si instituției în care este numit.

Ei îi corespunde obligația de a se abține de la orice act care poate aduce atingere demnității funcției sau care este de natură să prejudicieze, material sau moral, otganizația unde lucrează.

obligația unui comportament profesional corespunzător

obligația de rezidență

Funcționarii comunitari trebuie să locuiască în locul în care se află instituția în care este încadrat, iar excepția o constituie posibilitatea locuirii și în altă parte, dar cu condiția ca acest lucru să nu îl afecteze în exercițiul funcției sale.

obligația de a repara prejudiciile cauzate Comunității prin faptele sale personale grave.

îndatorirea de moralitate.

Această obligație se află în strânsă legătură cu obligația prin care funcționarului comunitar îi este interzis să săvârșească vreun act sau să se exprime în public într-o manieră care poate afecta demnitatea funcției sale.

efectuarea controlului medical anual reprezintă o obligație a fiecărui funcționar comunitar.

CONCLUZII

Societatea romanească este într-o continuă transformare și evoluție, fapt ce a determinat probleme, chiar și de ordin administrativ. Această evoluție se caracterizează și prin apariția funcției publice și a funcționarului public care trebuie să ducă la îndeplinirea și buna înfaptuire a sistemului administrativ creat.

Fără acest sistem administrativ dezvoltarea rapidă și satisfacatoare a societății de-a lungul timpului nu ar fi fost posibilă.

Această evoluție a fost posibilă plin implementarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care este legea cadru a funcției publice în Romania.

Titularul funției publice poartă denumirea de funcționar public, acesta prin diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit în administrația publică realizează satisfacerea nevoilor societății, organizând anumite acțiuni în favoarea populației.

Potrivit legislației, funcționarul public este persoana numită de către autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit legii și învestită în mod legal cu atribuțiile unei funcții publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a unui serviciu public.

Statul este preocupat ca funcționarii publici să fie capabili să satisfacă nevoile și binele public. Sunt extrem de importante si calitățile funcționarului public, deoarece acesta intră in contact direct cu publicul.

Așa cum deseori se menționează, rolul pe care îl au funcționarii publici în administrația publică este unul foarte important, prezența lor fiind pretutindeni în structurile administrative, ei constituie o categorie socială ce poate reprezenta, pentru societatea civilă romanească, elementul ce oferă stabilitate.

În exercitarea atribuțiilor, funcționarii publici nu trebuie să uite că sunt în slujba cetățenilor, a interesului public.

De multe ori s-a spus ca eficiența administrației publice si implicit a funcției publice depinde în mare măsură de capacitatea umană a celor care alcătuiesc aceste organe.

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MANOGRAFII

Brezoianu Dumitru, Drept administrativ roman, Editura All Beck, București, 2004.

Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ. Partea generală, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009.

Dumitrescu Cristian, Drept administrativ. Partea generală, Ediția a-II-a revizuită, Editura Sitech, Craiova, 2013.

Geagiu Sonia, Iftene Cristi, Funcția și funcționarul public în România, Editura Dobrogea, Constanța, 2005.

Opre Anca, Drept administrativ. Partea generală. Curs universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2010.

Pascu Ilie, Uzlău Andreea Simona, Drept penal. Partea Generală, Ediția a-3-a, Ed. Hamangiu, 2013, p.226.

Popescu Agata Mihaela, Drept administrativ. Partea generală, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Postelnicu Romeo-Paul, Statutul funcționarilor publici, Editura Universitară ,,Carol Davila”, București, 2006.

Rusu Marcel Ioan, Funcționarul public și corupția, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2008.

Santai Ioan, Drept administrativ și știința administrației, Volumul I, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.

Savenco Iulian, Deontologia funcționarului public, Editura Zigotto, Galați, 2011, p.25.

Tomescu Mădalina, Deontologia funcționarului public, Ediția a-III-a, revizuită și adaugită, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Tabără Vasile, Ioan Santai, Funcția și funcționarul public, Sibiu, 2007.

Vedinaș Virginia, Constanța Călinoiu, Statutul funcționarului public european, Ediția a-II-a, Editura Universul Juridic, București, 2007.

LEGISLAȚIE

Cod penal

Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici-republicată și actualizată

Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei-actualizată.

Legea nr.7/2004 privind Codul de conuita al funcționarilor publici actualizată.

Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor-actualizată.

Hotărâre Nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici –actualizată.

Hotărâre Nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici –actualizată.

JURISPRUDENȚĂ

Sentința Nr.3094/2012 a Tribunalul Gorj.

ALTE SURSE

Simpozionul Internațional, Funcționarul public în Contextul European, Editura TREND, 20 mai 2010.

Regulamentul CE și EURATOM din 22 martie 2004.

Ghidul privind incompatibilățile și conflictele de interese.