Functionarul Public In Opinia Cetatenilor

PARTEA I. CERCETARE TEORETICĂ

I. FUNCȚIA ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

I.1. Funcția publică

Integrarea României în Uniunea Europeană presupune adoptarea unor norme europene în ceea ce priveste economia de piață, statul de drept și democrația, având astfel, repercusiuni și asupra funcției publice.

Legea nr. 188/1999, clasifică funcția publică ca fiind „ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală”.

În literatura româna de specialitate, noțiunea de funcție publică s-a bucurat de o atenție deosebită din partea autorilor încă din perioada interbelică.

Conform Verginiei Vedinaș, funcția publică este „situația juridică legal determinată a persoanei fizice în realizarea competenței unei autorități publice, în regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public” .

Emil Bălan definește administrația publică ca un ansamblu de funcții publice, organizate prin lege și încredințate funcționarilor publici.

Un alt autor afirmă că, noțiunea de funcție publică, tradițional s-a impus ca o noțiune fundamentală a dreptului public, în special a dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate, organ.

Funcția publică este un complex de atribuții specifice, prestabilite legal, cu care sunt dotate serviciile publice, atribuții exercitate în mod continuu de către persoane fizice legal învestite, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică locală și centrală.

Suntem de acord conform celor menționate mai sus că, nu se pune problema creării funcției publice pentru funcționari, ci pentru realizarea interesului public.

De asemenea, din definițiile de mai sus, putem desprinde astfel, câteva trăsături ale funcției publice și anume :

Funcția publică este creată pentru a satisface interesele generale și nu cele personale;

Funcția publică preexistă funcționarului public, crearea acesteia se face odata cu înființarea serviciului public;

Are un caracter permanent și continuu, neexistând o limită de timp, adică sunt create pentru a satisface interesele generale pe toată perioada existenței lor;

Atribuțiile funcției publice trebuie să aibă un caracter legal, să fie emise în baza legii, realizându-se astfel interesele generale;

În timp ce majoritatea funcțiilor publice au un caracter profesional, există și funcții publice cu caracter politic, precum cele deținute de către primari, miniștrii, secretari de stat etc;

Este creată prin lege prin act de putere unilateral ;

Funcția publică este un ansamblu de atribuíi adică de drepturi și obligații determinate și specializate care fac parte din sfera de competență a unei persoane administrative cu care este dotat un serviciu public, pentru realizarea sarcinilor de organizare și executare a legii;

Are un anumit grad de specializare, o competență determinată de lege;

Prin exercitarea efectivă a funcției publice este realizată, în general, competența insitutuției sau a serviciului public și în special a administrației publice;

Funcțiile publice sunt finanțate din fondurile bugetului de stat sau ale bugetelor locale;

Ceea ce au în componenta lor toate funcțiile este un ansamblu de atribuții, mai precis drepturi și obligații.

Putem afirma că, calitatea umană în administrația publică reprezintă o resursă importantă ce are ca scop satisfacerea intereselor publice și generale, fiind interzisă utilizarea în scopuri personale a funcției publice.

Eficientizarea sistemului administrației depinde de capacitatea profesională a persoanelor învestite în functii publice, fiind necesară o atenție sporită în recrutarea, formarea si motivarea personalului din administrația publică.

Este esențial pentru bunăstarea oamenilor ca funcția publică sa fie compusă din profesioniști și oameni de carieră, capabili să atragă și să conserve serviciile oamenilor talentați, angajați și imaginativi.

În baza Legii nr. 188/1999 art. 3 principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt :

Legalitate, imparțialitate și obiectivitate;

Transparența;

Eficența și eficacitate;

Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

Orientare către cetățean;

Stabilitate în exercitarea funcției publice;

Subordonare ierarhica;

I.1.1. Serviciul Public

Problematica serviciilor publice constituie o temă de mare actualitate pentru dreptul administrativ și științele administrative , cu atât mai importantă, cu cât conceptul de serviciu public, prin conținutul său, dar și prin modalitățile de organizare, reprezintă chintesența administrației publice.

Nu sunt suficiente doar interesele unei persoane pentru a fi creat serviciul public, ci doar acele interese ale unei colectivități determinate care îmbracă forma unor cerințe sociale, iar astfel serviciul social trebuie privit ca un mod de satisfacere a nevoilor umane, acționând în beneficiul colectivității locale ori naționale. Așadar, pentru înființarea serviciului public sunt necesare două condiții și anume cerințele sociale și legea, adică actul de voință a autorității legiuitoare.

Din punct de vedere material, serviciul public este o activitate de interes general care se desfășoară în administrația publică sau de către un particular autorizat în acest scop, iar din punct de vedere formal serviciul poate fi definit ca un ansamblu de structuri ale admnistrației publice sau de organisme private care desfășoară activități.

Serviciile publice sunt ansambluri de persoane și lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supusă autorității și controlului acestuia.

Pot fi definite și ca un sistem funcțional al cărei scop este deservirea unei colectivități indiferent dacă este națională ori locală, satisfacerea intereselor și nevoilor acesteia reprezentând un țel important al statului de drept și mai ales al societății umane.

Organele administrației publice, instituțiile publice și regiile autonome de interes local ori național reprezintă organizații care pot presta servicii publice.

Pentru a exista un serviciu public este obligatoriu să fie îndeplinite următoarele condiții:

– Să satisfacă interesele societății;

– Activitatea acestora trebuie să se desfășoare în realizarea autorității publice, astfel că o parte din personal are calitatea de funcționar public;

– Înființarea acestora trebuie să fie facută prin act de autoritate;

Serviciile publice sunt foarte importante întrucât activitatea acestora trebuie să funcționeze în mod continuu și regulat, ele dar și societatea putând aloca mijloace umane în vederea satisfacerii intereselor generale. Responsabilitatea, eficiența, transparența  și dedicația funcționarului public față de datoria pe care trebuie să  o îndeplinească  sunt priorități incontestabile ale unui serviciu public de calitate.

Crearea funcției publice se face, de regulă odată cu înființarea serviciului public și rareori, ulterior, în raport de noile interese publice, naționale sau locale.

Mircea Preda, susține că funcția publică nu se confundă cu serviciul public, care reprezintă tot un ansamblu de activități omogene între serviciul public și funcția publică, existând un raport de „gen-parte”, respectiv „întreg-parte”. Deci, un serviciu public cuprinde de regulă, mai multe funcții publice, având astfel un grad de „omogenitate” .

I.1.2. Clasificarea funcțiilor publice

În art. 8 și art. 9 din Statut sunt definite funcțiile publice menționate mai sus după cum urmează:

Funcțiile publice generale sunt atribuțiile și responsabilitățile cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice.

Funcțiile publice specifice sunt ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, pentru a realiza competențele lor specifice.

Funcțiile publice de stat sunt stabilite și avizate în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome.

Funcțiile publice teritoriale sunt stabilite și avizate în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate și ale celorlalte organe ale administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale.

Funcțiile publice locale sunt funcțiile stabilite și avizate în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

Funcțiile publice din clasa I cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă sau echivalentă.

Clasa a II-a cuprinde funcțiile pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă.

Clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diploma de bacalaureat.

Atunci când vorbim de studii, trebuie să precizăm că este vorba de studiile care sunt cerute pentru ocuparea funcției, și nu cele pe care le are persoana fizică. O persoană cu studii superioare poate ocupa o funcție pentru care se cer studii medii, însă persoana respectivă nu poate pretinde un salariu mai mare decât cel al funcției pe care o ocupă.

Conform art. 10 din Legea nr. 188/1999 după nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, acestea se împart în trei categorii:

funcții publice corespunzătoare înalților funcționari publici;

funcții publice corespunzătoare înalților funcționari publici de conducere;

funcții publice corespunzătoare înalților funcționari publici de execuție;

Din cele analizate mai sus, afirmăm că, principiul general al funcției publice este acela de a satisface interesele generale, neputând fi admisă ideea de a satisface interese personale.

Totodată, un alt lucru important în ceea ce privește funcția publică este egalitatea accesului la aceasta, astfel încât cei care îndeplinesc criteriile de selecție vor fi supuși unui concurs pentru a stabili funcția ocupantă.

Pentru ca România să se poată afirma ca un stat modern și democratic, este necesar să existe o bază comună de valori, principii și cerințe pentru ca funcția publică să reprezinte o transformare, mai precis un motor al accelerării inovației în sectorul public, într-o lume care se schimbă cu rapiditate, iar astfel de nevoi sunt mai mult decât necesare.

I.2. Funcționarul public

Funcționarul public are o importanță majoră la ora actuală în România deoarece, reprezintă un instrument important prin intermediul căruia administrația își îndeplinește atribuțiile și prerogativele de putere publică. Totodată, funcționarul public este și cel care, va contribui la esențial la transpunerea în practică a valorilor Uniunii Europene, la garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, după aderarea României la Uniunea Europeană.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public este definit ca fiind persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Funcționarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcții publice. Între funcție și funcționar, deci între situația juridică și titularul ei, există multiple legături și diferențieri.

Un alt autor definește funcționarii publici ca fiind resursele umane ale administrației publice, care alături de cele materiale și bănești, asigură condițiile de funcționare a acesteia.

Administrația publică nu este constituită numai din funcționari, ci au această calitate numai cei care sunt învestiți cu o funcție publică și sunt titularii unei funcții permanente.

Ioan Alexandru afirmă că, în administrația publică există două categorii de salariați și anume o primă categorie a funcționarului public propriu-zis, care este purtător al autorității publice reprezentând legea și menit să o aplice, fiind funcționar de carieră se bucură de stabilitate, iar a doua categorie a personalului este angajat prin contrat civil.

Este necesar să se facă diferența între titularii unei funcții, care își desfășoară activitatea într-un regim de drept public, statuar și salariații obișnuiți care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului administrației publice, în aparatul organelor de stat sau al colectivităților locale, dar în regim de dreptul muncii, în baza unui contract individual de muncă.

În cazul în care un salariat, dorește să fie asimilat funcționarului, trebuie ca persoana juridică să exercite o activitate de interes public.

Din definițiile pe care le-am dat, evidențiem următoarele elemente și anume că, numai cetățenii români cu domiciliul în țară pot fi funcționari publici și că cetățeanul numit într-o funcție publică vacantă din cadrul unui serviciu public este funcționarul public, nu și cel ales.

Chiar dacă i-a încetat raportul de serviciu, funcționarul public își păstrează această calitatea, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcționarilor publici.

I.2.1. Clasificarea funcționarilor publici:

Din punct punct de vedere al regimului juridic aplicabil există funcționari statuari care se împart în două categorii și anume supuși statului general și supuși unor statute speciale;

Din punct de vedere al rigurozității disciplinei, sunt două categorii și anume funcționari publici civili și funcționari publici militari;

După natura autorității publice identificăm funcționari publici din structura autorităților autonome locale și funcționari publici care fac parte din structura unor autorități administrative autonome.

În funcție de nivelul studiilor :

Funcționari publici din clasa I cu studii superioare universitare de licență de lungă durată, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;

Funcționari publici din clasa a II-a cu studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă;

Funcționari publici din clasa a III-a cu studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diplomă;

După nivelul atribuțiilor, identificăm:

Înalți funcționari publici;

Funcționari publici de conducere;

Funcționari publici de execuție;

Cei care dețin funcții publice de conducere în cadrul sistemului administrației publice centrale de specialitate din administrația publică locală sau din unele compartimente ale acestora precum direcțiile generale, serviciile se numesc funcționari de decizie. În această categorie sunt incluși reprezentanți aleși sau numiți, ce dețin funcții de conducere precum miniștrii, prefect, primar, din administrațiile publice centrale și locale care au anumite atribuții și responsabilități.

Cei care participă la pregătirea deciziilor sunt stabiliți de lege și își desfășoară activitatea în sectoare diferite precum acelea de studii și documente adminstrative, reprezentații aleși fiind o categorie distinctă.

Funcționarii de execuție sunt cei care dețin funcții publice din instituțiile publice, iar principala lor sarcină este aceea de a aplica și/sau urmări executarea deciziilor administrative, pentru ca interesul general al persoanelor fizice și juridice sa fie satisfăcut.

Funcționarii publici din clase I și a II-a pot ocupa numai funcții de execuție.

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din urmatoarele funcții publice:

Secretar general al Guvernului și secretar adjunct;

Secretar general din ministere;

Prefect;

Subprefect;

Punerea în practică a unui corp de înalți funcționari publici se bazează pe crearea unui spirit de corp, conferit de valori ale serviciului public, iar unul din avantajele de punere rapidă în practică a unui asemenea corp constituie dezvoltarea unei dinamici favorabile reformelor din administrație.

După vechimea în specialitate:

Funcționari publici debutanți;

Funcționari publici definitivi;

Funcționari publici debutanți sunt acele persoane care au promovat concursul pentru ocuparea funcției publice dar care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

Funcționarii publici definitivi sunt acele persoane care au executat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultate corespunzătoare la evaluare, persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcției publice de minim 12, 8 și 6 luni, precum și persoanele care au promovat programe de formare specializată în administrația publică pentru numirea în funcția publică definitivă.

O altă categorie de funcționari publici este cea a funcției de manager public, reglementată de Ordonanța de Urgență nr. 92/2008, reglementând statutul special al funcționarilor publici numiți într-o funcție de manager, fiind o derogare de la Legea nr. 188/1999. Această categorie implică faptul că, managerul public trebuie să asigure sprijin pentru politicile de reformă ale Guvernului în ceea ce privește reforma administrației publice centrale și locale. Responsabilitățile managerilor publici sunt acelea că, trebuie să coordoneze programele, proiectele și activitățile ce vizează dezvoltarea capacității administrative, modernizarea administrației publice centrale și locale ce are ca scop creșterea calității actului administrativ și a serviciilor publice furnizate către cetățeni.

Paul Marinescu susține că, este obligatoriu să se facă distincția între funcția publică și funcția manageriala în administrația publică deoarece dacă prin funcția publică se înțelege ansamblul sarcinilor, competențelor și responsabilităților cu care sunt învestite persoanele titulare desemnate sau nu de un grup electoral, prin funcția manageriala sau de execuție se înțelege în managementul public ansamblul sarcinilor, competențelor și responsabilităților care revin persoanelor din sistemul administrativ pentru a realiza obiectivele precis definite ale compartimentului și/sau instituției publice.

În art. 5 din Legea nr. 188/1999 este menționat faptul că, persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publica nu intră sub incidența prezentei legi.

Emil Bălan reliefează în lucrarea sa, activitățile desfășurate de funcționarii publici după cum urmează:

Punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

Elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

Elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;

Consilierea, controlul și auditul public intern;

Gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

Colectarea creanțelor bugetare;

Reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfățoară activitatea;

Realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice;

În exercitarea funcțiilor publice, funcționarilor publici le este interzis să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice, să furnizeze sprijin logistic cadidaților la funcții de demnitate publică, să colaboreze în afara relațiilor de serviciu, cu persoane fizice sau juridice care fac donații ori sponsorizări partidelor politice și să afișeze, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, însemne ori obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora.

Demnitarii publici sunt aleși în urma alegerilor generale ori a celor locale, cum este cazul Președintelui României, primului-ministru, miniștrilor etc.; aceste funcții se obțin prin mandat direct, alegeri organizate, ori numire, în mod indirect. Un alt lucru important de menționat este acela că, demnitarii publici sunt revocabili din funcțiile pe care le dețin, nebeneficiind de stabilitate în funcție.

Suntem de acord că, funcționarul public trebuie să ducă la îndeplinire atribuțiile de serviciu din convingere, din datorie, cu reprezentarea că aceasta este menirea sa, și nu din temerea că dacă nu face acest lucru, va fi tras la răspundere.

I.2.2. Recrutarea, perioada de stagiu și numirea funcționarului public

Ocuparea funcțiilor publice se face prin promovare, transfer, concurs și redistribuire.

Pentru ca o persoană să poată accede la funcția publică ea trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume să aibă cetățenie română și domiciliul în România, să aibă minim 18 ani împliniți, să cunoască limba română scris și vorbit, să aibă o capacitate deplină de exercițiu, o stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical specializat, să aibă studii în specialitatea funcției și nu doar “studii” indiferent dacă sunt superioare sau medii, trebuie ca persoana care dorește să ocupe o funcție publică să nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu a desfășurat activități de poliție politică.

Recrutarea unei persoane pentru intrarea în corpul de funcționari publici se face pe bază de concurs, în limita funcțiilor publice disponibile. Principiile concursului sunt transparența, competiția deschisă și egalitatea accesului la funcțiile publice pentru oricare cetățean ce îndeplinește condițiile menționate mai sus.

Perioada de stagiu reprezintă verificarea aptitudinilor profesionale în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților funcției publice, formarea funcționarilor publici debutanți. Perioada de stagiu durează 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a. Pe baza rezultatului evaluării efectuate, la sfârșitul perioadei de stagiu, funcționarul public debutant va fi numit funcționar public de execuție definitiv.

Învestirea în funcție se face prin numire, pentru că aceasta presupune nu numai numirea, ci și repartizarea, alegerea.

Numirea în funcție reprezintă un proces important și obligatoriu în învestirea funcționarilor publici, ce este realizată numai de autoritatea publică, iar astfel funcționarul public dobândește un statul legal în care sunt scontate drepturile și obligațiile sale. De regulă aceasta se face prin concurs în ordinea descrescătoare a mediilor obținute.

Actul de numire are formă scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, locul de desfășurare a activității. Funcționarul public trebuie să depună jurământul de numire în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcția publică. Acesta se connsemnează în scris. Refuzul de a depune jurământul se consemnează de asemenea, în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

Pentru ca un cetățean să poată ocupa o funcție publică, aceasta trebuie să fie vacantă, altfel numirea este nelegală iar actul de numire devine nul. Numirea are loc în condițiile legii. Funcționarul public este numit în funcția publică de către lege și nu de către cel care l-a numit, în vederea satisfacerii interesului general.

I.3. Funcția și funcționarul public în context European

Funcția publică în Uniunea Europeană este, indiscutabil, segmentul sistemului politico-administrativ cel mai marcat de interferențele socio-culturale ale unei națiuni și mult mai puțin afectat de integrarea europeană. În sensul larg al termenului, funcția europeană desemnează atât persoanele învestite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituție sau un organism dar și funcționarii care desfășoară activitate în structurile administrației publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

I.3.1. Principiile funcției publice europene

Există o serie de principii care reprezintă acele idei călăuzitoare ce guvernează întreaga activitate a funcționarilor europeni și care sunt extrem de importane. Totodată, în Europa, una din rolurile esențiale ale instituțiilor este recrutarea funcționarilor cu înaltă calificare, exercitandu-se pe următoarele principii:

Principiul egalității la acces presupune o egalitate de tratament a tuturor celor candidează pentru un post de funcționar public european. În România, acest principiu este consacrat de prevederile statuale ale funcției publice.

Principiul concursului public reprezintă o modalitate nediscriminatoare pentru candidații aspiranți iar procedura de derulare a concursurilor este stabilită de legi speciale ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

Principiul independenței scoate în evidență aceea că, funcționarul comunitar nu trebuie să-și exercite atribuțiile în slujba statului a cărui cetățenie o poartă, ci acționează în vederea atingerii idealurilor comunitare, în calitate de cetățean european. Acest fapt nu înseamnă că, funcționarul european nu va mai răspunde în fața instituției sau autorității din care face parte si pentru care desfășoară activitatea.

Principiul competenței. Are două perspective și anume prima este aceea că, competența servește drept element al funcției publice, iar a doua este că, se referă la obligația funcționarului de a oferi înalte calități morale și profesionale, în acord cu postul ocupat și atribuțiile acestuia.

Principiul randamentului. Atât funcționarul public în general cât și functionarul european au misiunea de a perfecționa, îndeplini sarcinile de serviciu într-un mod cât mai corect și să realizeze parametrii de calitate și rentabilitate pe postul pe care îl ocupă. Prin dezvoltarea carierei funcționarului și prin avansarea sa la un nivel superior îi sunt recunoscute realizările sarcinilor de serviciu.

Principiul integrității are legătura cu moralitatea funcționarului, adică acesta trebuie să respecte regulile de conduită care se încadrează în registrul etic, mai degrabă decât în latura strict normativă a laturilor de serviciu. Calitatea funcționarului public reprezintă, în primul rând obligația acestuia de a respecta pe cei în slujba cărora lucrează, iar în același timp presupune și învestirea acestuia cu autoritate publică. În mod obligatoriu funcționarii publici trebuie să se abțină de la orice conduită care ar putea prejudicia valorile etice și morale.

Principiul dispersiei teritoriale. Pe fondul acestui principiu se urmărește accesul în posturile administrative la nivel european pe criteriul reprezentării numerice în mod proporțional cu populația fiecărui stat membru. În ceea ce privește țara noastră, acest principiu este deja transpus în practică, populația României fiind determinată pentru a asigura un avantaj celor care acced la funcții europene.

Principiul stabilității în funcția publică. Una din principalele elemente esențiale ale funcției europene este stabilitatea. Unele categorii de funcționari beneficiază și de inamovibilitate în funcție, iar un exemplu ar fi Germania, unde funcționarii sunt numiți pe viață. Funcționarul reprezintă un element de referință permanent pentru buna sau reaua desfășurare a activitățiilor serviciului public respectiv. Totodată, apare ca o consecință a continuității funcției publice. Deoarece, în toate țările din Uniunea Europeană se practică două sisteme și anume cel al carierei și sistemul angajării, principiul stabilității se aplică doar în prima situație.

Atunci când vorbim de un sistem de carieră, fundamentele acestuia sunt bazate pe concepte de continuitate și stabilitate, fie în interiorul unui corp de funcționari, fie prin trecerea de la un corp la altul. Prin integrarea într-o anumită poziție a funcționarului public în corpul de profesioniști, acesta poate rămâne toată viața în corpul respectiv, dezvoltându-și astfel cariera.

Sistemul de carieră aduce beneficii funcționarului public european, o formă de apreciere constantă a activității desfășurate dar și anumite drepturi în ceea ce privește evoluția sa.

În România, din păcate, se pune prea puțin accent în aplicarea prevederilor legale instituite pentru a face din funcția publică o carieră. Deși există toate aceste disfuncționalități în aplicarea legii, cadrul reglementativ român nu este străin de termenul de carieră a funcționarului public. În statutul funcționarului public sunt incluse reglementări totuși, ce fac o ierarhizare a funcțiilor publice și stabilesc posibilitatea promovării unui funcționar public în structurile instituției în care este încadrat. Transformarea funcției de prefect într-o funcție de carieră și cea a corpului prefecților într-un corp profesional reprezintă alți pași pentru transpunerea în practică a stabilității funcției publice.

I.3.2. Funcționarul public european

Aspectele esențiale referitoare la funcționarul public din țările Uniunii Europene sunt următoarele:

Se constituie într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar;

Temeiul legal al încadrării se regăsește în lege, facându-se o delimitare de personalul contractual care se supune legislației muncii;

Numirea în funcția publică se face în temeiul legii, prin voința autorităților publice;

Există anumite condiții speciale pentru eliberarea sau destituirea din funcție a funcționarilor publici;

Activitatea funcționarilor publici este foarte bine reglementată, având un rol constituțional și strategic;

Stabilitatea pe funcție este o cerință pe care toate instituțiile o respectă;

Obligativitatea funcționarilor de a nu avea apartenență politică;

Profesionalism în exercitarea funcțiilor publice;

Cei care lucrează în cadrul unor organisme și instituții comunitare au calitatea fie de funcționari publici europeni, fie de agenți contractuali, adică persoane care lucrează în baza unui contract de muncă sau contract de colaborare.

O deosebire între funcționarul public și agentul contractual este că cel din urmă nu se bucură de stabilitate, nu beneficiază de dreptul la carieră, nu participă în mod direct la prestarea serviciului public și nu sunt învestiți cu autoritate publică.

În cadrul sistemului carierei, funcționarul intră în serviciul administrației pe un post de începător, la cel mai jos nivel al unei cariere pentru care sunt cerute cunoștințe și o pregătire suficientă; funcționarul este promovat în funcție de un sistem reglementat. Funcționarul face, în general, carieră până la pensionare.

Majoritatea statelor Uniunii Europene solicită ca persoanele care aplică pentru încadrarea pe un anumit post în serviciu, să dețină diplomă, cu excepția țărilor în care selecția se face în baza cerințelor postului ori funcției publice.

Pentru a accede la statutul de funcționar public european, cetățeanul trebuie să îndeplinească o serie de condiții precum naționalitate, este obligatoriu ca orice aspirant la titlul de funcționar european să fie cetățean european, să aibă o capacitate de exercițiu deplină, un nivel înalt de corectitudine, trebuie să cunoască o limbă oficială a Comunității; adică deși cetățeanul european cunoaște limba maternă, el este obligat să știe la un nivel satisfăcător oricare altă limba oficială a statelor membre, trebuie să promoveze concursul organizat pentru ocuparea postului vacant, aptitudinile fizice reprezintă o altă condiție importantă ca și în România deoarece toți salariații ori funcționarii trebuie să prezinte un certificat medical care să ateste starea de sănătate. Situația militară este o altă condiție importantă deoarece cetățeanul trebuie să aibă reglementată această situație.

Concursul este extern pentru cei care vor să acceadă la titulatura de funcționar public european și trebuie să îndeplinească criteriile minime de vârstă și pregătire. Este organizat pentru a recruta personal din afara funcției publice pentru posturile de acces la o carieră într-un anumit corp.

Candidații nu sunt numiți direct în funcția publică ci trebuie să parcurgă o perioadă de probă, aceasta fiind necesară; perioada de instruire are o durată diferită de la o țară la alta. În toate țările memebre UE, candidații care au cazier judiciar, nu pot fi recrutați pentru a ocupa o funcție publică. De asemenea, starea corespunzătoare fizică și psihică reprezintă o condiție esențială pentru ocuparea unei funcții publice.

Pentru ca funcția publică să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor, aceasta trebuie să îndeplinească principiile și cerințele ce sunt un element important pentru a exista o performanță în ceea ce privește modernizarea sa.

Calitatea resurselor umane din sectorul public reprezintă un factor critic pentru realizarea interesului general prin furnizarea de servicii de calitate, deoarece funcționarul public este cel care pune în practică valorile Uniunii Europene și garantează drepturile cetățenilor. Profesionalismul și performanța unei entități publice depinde în întregime de competența, integritatea și nu în ultimul rând de profesionalismul resurselor umane angajate.

II. REFORMA FUNCȚIEI PUBLICE

II.1. Managementul funcției publice și a funcționarului public

Procesul de reformă a sistemului administrativ constituie o realitate incontestabilă a perioadei de după 1990, și ca orice alt proces de reformă structurală, el nu poate fi considerat încă încheiat, sistemul de administrație publică din România aflându-se într-o perioadă de continuă schimbare și modernizare. Managementul funcției publice și al funcționarilor publici are ca scop dezvoltarea unui corp profesionist de funcționari publici ce trebuie să contribuie la îmbunătățirea relațiilor dintre administrația publică și societatea civila dar și la creșterea eficienței sistemului administrativ pe baza principiilor următoare: legalitate, imparțialitate, transparență, eficiență, obiectivitate.

Îmbunătățirea managementului resurselor umane este definită prin câteva elemente importante:

elaborarea la nivelul fiecărei instituții a propriei strategii a resurselor umane și includerea acestora în strategia instituției ca o componentă prioritară;

elaborarea de strategii în ceea ce privește resursele umane de la nivelul fiecărei instituții în concordanță cu principiile și liniile directoare înscrise în strategia cadru;

punerea accentului pe creativitatea și flexibilitatea în gândire și acțiune a funcționarului public;

profesionalizarea managerilor din administrația publică pentru asigurarea eficienței, eficacității și calității serviciilor publice.

În România, întâmpinăm însă anumite probleme în ceea ce privește actualul sistem de management al funcției publice deoarece nu asigură pe deplin corectitudinea procesului de recrutare, promovare și evaluare a funcționarilor publici.

II.1.1. Managementul calității

Conform unui autor, în acord cu cerințele impuse de procesul de modernizare al administrației publice și al integrării europene, una din prioritățile pentru reformarea administrației publice este reforma funcției publice ce are în vedere asigurarea unui corp performant de funcționari, stabil și neutru din punct de vedere politic, prin implementarea unui cadru legislativ unitar și coerent și dezvoltarea unor strategii de management al resurselor umane și de instruire profesională.

Funcția își propune să contribuie la creșterea profesionalismului la nivelul administrației publice locale din România și să asigure separarea celor două paliere și anume cel politic și cel administrativ.

În administrația publică din România s-au făcut pași importanți în introducerea instrumentelor managementului calității, iar pentru a asigura și consolida managementul calității au fost cuprinse în documentele strategice anumite măsuri coerente, mai ales cu privire la îmbunătățirea calității serviciilor publice precum:

Introducerea unor standarde de calitate pentru monitorizarea și evaluarea serviciilor publice și a activității profesionale a funcționarilor publici;

Stabilirea unui numar fix de funcționari publici în conformitate cu standardele de calitate stabilite pentru fiecare serviciu public;

Stabilirea unui sistem de planificare strategică pentru fiecare autoritate publică în conformitate cu serviciile publice oferite;

Fixarea anumitor scheme motivaționale în vederea creșterii calității serviciilor publice și pentru a stimula inovarea;

Atunci când vine vorba de managementul calității, țelurile principale sunt diminuarea birocrației, profesionalizarea funcției publice pentru introducerea calității în serviciile publice, oferirea de servicii publice de înalt profesionalism și modernizarea structurilor instituționale pentru dezvoltarea unei administrații orientate către cetățean.

Prin aderarea la Uniunea Europeană, introducerea calității în administrația publică este un cadru de referință, întrucât fiind bazată pe standardele UE este considerată a fi o piatră de temelie pentru exercitarea eficientă a acesteia. Datorită standardelor europene cadrul legal va fi mai puțin arbitrar iar corupția mai scăzută, pentru cetățeni însemnând servicii eficiente, un sistem de informații mai transparent, dar și un personal profesionalizat.

Monitorizarea și controlul au rolul de a împiedica existența erorilor în aplicarea deciziilor și de a le elimina atunci când ele există, de a îmbunătăți în mod permanent activitatea întrucât să corespundă nevoilor sociale.

Monitorizarea managementului funcției publice și funcționarului public este tocmai sistemul de supraveghere, prognoză, avertizare și intervenție, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale funcției și funcționarului public, în scopul cunoașterii stării de calitate și semnificației administrației publice.

Așadar, fiind un instrument de aplicare a legii, administrația publică s-a transformat într-o formă de organizare ce trebuie să participe la viața cotidiană a cetățenilor și să rezolve problemele sociale, comunicarea interumana fiind un factor important pentru transmiterea de informații. Astfel, funcționarul public nu mai este doar un specialist în legislație, ci trebuie să înteleagă problemele cetățenilor, aptitudinile sale pentru buna desfășurare a administrației publice reprezintă principala sa calitate.

II.1.2. Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Instituțiile responsabile pentru reforma funcției publice sunt Agenția Naționala a Funcționarilor Publici pentru managementul funcției publice și Institutul Național de Administrație pentru formarea continuă a funcționarilor publici.

Conform art. 21 alin. (1) din legea nr. 188/1999, pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial se înființeaza, în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.

Așadar, cu alte cuvinte, misiunea acesteia este aceea de a crea un corp profesionist de funcționari publici stabil și neutru din punct de vedere politic. Agenția este condusă de un președinte ce are rangul de secretar de stat este numit de primul-ministru și este ajutat de un vicepreședinte cu rangul de subsecretar. Agenția este finanțată de la bugetul de stat.

Art. 22 din legea nr. 188/1999 precizează atribuțiile acesteia și anume:

Elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției și al funcționarilor publici;

Elaborează și avizează proiecte de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici;

Monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice;

Elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici;

Elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici;

Stabileste criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici;

Centralizează propunerile de instruire a funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici;

Colaborează cu Institutul Național de Administrație la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializata în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici;

Întocmeste și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici;

Aprobă condițiile de participare și procedura de organizare a recrutării și promovării pentru funcțiile publice pentru care organizează concurs, avizează și monitorizează recrutarea și promovarea pentru celelalte funcții publice, în condițiile prezentei legi;

Realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

Acordă asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;

Participă la negocierile dintre organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici și Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

Colaborează cu organisme și cu organizații internaționale din domeniul său de activitate;

Elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, planul de ocupare a funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;

Întocmeste raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului;

Constată contravenții și aplică sancțiuni, în condițiile legii;

Art. 25 din legea nr. 188/1999 consacră evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici după cum urmează:

Pentru a asigura o gestionare eficientă a resurselor umane dar și pentru urmărirea carierei funcționarului public, se face întocmirea unui dosar profesional, care reprezintă un instrument important pentru fiecare funcționar public de către autoritățile și instituțiile publice.

Funcționarul are dreptul, la cerere, de a i se elibera copii de pe actele existente în dosarul său profesional. La propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin hotărâre de Guvern se stabilește un format standard al evidenței funcțiilor publice, precum și al dosarului profesional al fiecărui funcționar public. Cei care răspund de întocmirea și actualizarea dosarelor profesionale și asigură păstrarea acestora în condiții de siguranță sunt autoritățile și instituțiile publice, iar în caz de transfer sau încetare a raportului de serviciu una dintre cele două autorități competente păstrează o copie și înmânează dosarul original funcționarului public în baza unei semnături.

Cei care au acces la dosarul profesional al funcționarului public și la datele curpinse în evidența națională a funcției și funcționarilor publici sunt obligați să păstreze confidențialitatea în limitele legii.

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în situația funcționarilor publici.

La solicitarea funcționarului public, autoritatea sau instituția publică este obligată să elibereze un document care să ateste un document activitatea desfășurată de acesta, vechimea de muncă, în specialitate și în funcția publică.

Ca urmare a monitorizării procesului de implementare a legislației din domeniul funcției publice și al formării continue a funcționarilor publici, dar și a evoluției managementului funcției publice și formării continue la nivel european, s-au constat unele probleme în dezvoltarea funcției publice din țara noastră. S-au identificat atât probleme de ordin legislativ, cât și unele probleme privind gestionarea funcției publice, iar astfel în anul 2003 s-a impus modificarea cadrului legislativ și întărirea rolului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Misiunea de implementare a unor instituții juridice europene în sistemul administrativ românesc revine Agenției Naționale a Funcționarilor Publici al cărei rol conduce la întărirea capacității administrative a autorităților și instituțiilor publice.

II.2. Pregătirea profesională a funcționarului public

Prin perfecționarea resurselor umane, înțelegem un complex de procese prin care angajații își imbogățesc tehnicile de lucru, comportamentele, aptitudinile și cunoștințele pentru realizarea sarcinilor și obiectivelor la un nivel superior. Paul Marinescu afirmă în lucrarea sa, că fără îndoială personalul care își desfășoară activitatea în sistemul administrației de stat trebuie să aibă o anumită pregatire, deoarece eficiența serviciilor publice din administrația statutului este determinată și de nivelul de pregătire al funcționarului publici implicați în desfășurarea activităților.

Noțiunea de corp al funcționarilor publici este definită ca fiind “totalitatea funcționarilor publici din cadrul autorităților administrative autonome și din cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică”. Suntem de acord că, funcționarii publici nu au voie să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici și de asemenea, au datoria de a își exercita datoriile de serviciu în mod profesionist.

Cu toate că, administrația publică deține resurse financiare și materiale există un ansamblu de funcționari publici nepregătiți profesional și managerial, sistemul administrației publice nu își poate realiza funcțiile, irosind astfel resursele existente. Adesea, în România, este neglijată pregatirea profesională și managerială a funcționarilor publici, păstrând un număr mai mult decât necesar, predominând cantitatea și nu calitatea. Pentru exercitarea funcției publice este necesară o pregătire specială, dobândirea cunoștințelor fundamentale nu este suficientă.

Una din problemele majore ale administrației românești, la ora actuală, este identificarea aspectelor prioritare în ceea ce privește activitatea de formare continuă a funcționarilor publici, având în vedere următoarele elemente: modelele și studiile de formare utilizate de instituții europene prestigioase, în domeniul formării continue a resurselor umane ale administrației publice și legislația existentă privind cariera funcționarului public și în general statutul funcționarului public.

Autorul Gabriel Moinescu precizează că, la nivel național, sistemul de formare continuă a funcționarilor publici se confruntă cu disfuncționalități majore și în special, cu lipsa totală a unui sistem de reglementare a pieței de formare care să funcționeze pe baza unor mecanisme funcționale.

Deși perfecționarea reprezintă un drept și o obligație a funcționarilor publici, în România, la momentul actual, administrația publică se confruntă cu unele constrângeri, cele mai importante fiind insuficiența resurselor în paralel cu o creștere și o diversificare permanentă a cerințelor cetățenilor și a mediului economic și social.

Același autor menționat mai sus susține că, anumite probleme, privind gestiunea resursei umane rezultă și din strategia Guvernului de accelerare a reformei administrației publice, care a stabilit ca principale puncte slabe în organizarea și derularea activităților instituțiilor publice următoarele:

dificultăți de comunicare internă care generează o anumită rezistență la schimbare;

lipsa unui sistem de comunicare electronică, securizat care să fluidizeze circulația documentelor sau informațiilor;

deficiențe între delimitarea atribuțiilor între structuri;

posibilități reduse de motivare financiară a personalului și de atragere în corpul funcționarilor publici și a personalului cu pregătire profesională corespunzătoare;

insuficiența resurselor financiare destinate perfecționării profesionale a funcționarilor publici;

O altă problemă des întâlnită în România este aceea că, pilele sunt considerate de către funcționari foarte importante la angajare, iar angajarea într-o instituție precum precum primăriile este influențată în mod direct de afilierea funcționarului la un partid politic.

Așadar, pentru îmbunătățirea performanțelor de lucru ale funcționarilor publici și profesionalizarea managementului public trebuie să se asigure un nivel înalt al serviciilor publice prin creșterea performanței activității agenților publici iar procesul de pregătire a funcționarilor publici este complex și continuu. Un sistem administrativ poate funcționa într-un mod corespunzător atunci când se atinge un nivel înalt al performanței.

Pentru a exista un corp profesionist de funcționari publici este obligatoriu ca vechimea, experiența, poziția în ierarhie sau orientarea politică să nu existe, ele fiind abordări limitative în procesul de promovare și perfecționare.

În primul rând trebuie schimbată mentalitatea cadrelor superioare din administrația publică în ceea ce privește introducerea unui principiu ce duce la obligativitatea de a nu tolera randamentul inferior unei norme calitative.

Prin stimularea concurenței, a managementului calității, separarea funcțiilor de prestare a serviciilor, dar și prin inovarea procesului în ceea ce privește activitățile și descentralizarea procesului decizional este astfel condiționată creșterea calității serviciilor. Serviciul public are un impact important asupra cetățeanului datorită elementelor sale precum punctualitatea, accesibilitatea sau avantajele materiale, caracter agreabil dar și simplificare administrativă.

De asemenea, stabilirea anuală a normelor de formare și perfecționare dar și motivarea acestora, învestirea cu autoritate și obligațiile necesare pentru prestarea unui serviciu public eficient în ceea ce privește funcționarul public, reprezintă o condiție de bază a succesului reformei administrației publice pentru promovarea eficientă a carierei.

Guvernul are un rol extrem de important deoarece trebuie să simplifice structura posturilor și a grupurilor profesionale, să adopte un regim ce este bazat pe principiul primirii într-un rang deosebit în funcția publică a celor ce urmează cursuri de perfecționare și trebuie să reducă structurile autorităților publice. Totodată, el trebuie să insiste în perfecționarea reformei administrative prin perfecționarea funcționarilor de nivel superior.

Calitatea umană și capacitatea profesională a funcționarilor publici depinde de eficiența autorităților publice în vederea realizării sarcinilor ce le revin, o atenție sporită în recrutarea, formarea și motivarea personalului din administrația publică fiind obligatorie. Obiectivele ce trebuie urmărite sunt instruirea și dezvoltarea profesionalismului, dezvoltarea carierei, condițiile de serviciu, toate acestea ducând la problema renumerării funcționarului public și lupta constantă împotriva corupției.

Schimbările în rândul persoanelor din administrația publică, reprezintă pentru România una din principalele probleme care ar trebui rezolvate fiind necesari funcționari publici stabili ce pot contribui la realizarea unei administrații ce poate juca un rol esențial în procesul de integrare în Uniunea Europeană.

În concluzie, pentru ca reforma administrativă să aibă succes și pentru a câștiga încrederea cetățenilor trebuie ca promovarea eficientă a carierei să devină o condiție fundamentală.

III. CARIERA FUNCȚIONARULUI PUBLIC

Noțiunea de carieră este un act complex, deci noțiunea de continuitate adică de stabilitate sau inamovibilitate trebuie sa fie completată cu cea de promovare pentru a exista o imagine completă a dreptului la carieră.

Dreptul la carieră este totodată un factor important, pentru că asigură o motivare interioară funcționarului public, reprezintă un mijloc de asigurare a independenței față de factorul politic al administrației publice, este un instrument de fidelitate și creștere a atașamentului în ceea ce privește funcția publică și autoritatea publică.

Necesitatea stopării amestecului crescând al politicii în administrație și crearea unei independențe a funcționarilor publici față de politică, pentru buna funcționare a serviciului public, au determinat reglementarea principalelor elemente componente ale dreptului la carieră: stabilitatea, inamovibilitatea și promovarea

După cum am menționat în capitolele anterioare, numirea în funcție se face de regulă pe perioadă nedeterminată fiindcă acest element asigură funcționarului public stabilitatea în funcție și eventual inamovibilitatea. Prin numirea cetățeanului într-o funcție publică pe perioadă nedeterminată, poate face din aceasta o carieră.

III.1. Stabilitatea în funcția publică

Stabilitatea personalului în administrația publică este o problemă de mare actualitate, ce privește în special funcționarii publici de specialitate de nivel superior și mediu, urmărind eliminarea fluctuației existente.

Atâta timp cât funcționarul public nu își neglijează funcția, își îndeplinește cu succes atribuțiile și nu cauzează daune ce i-ar determina conflicte de interese, afectând atât imaginea sa publică cât și a organului din care face parte, se bucură de stabilitate în funcție. Acest principiu a fost creat pentru dezvoltarea în timp a unui corp profesional de funcționari bine pregătiți cu experiență în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și a competențelor din funcția din care face parte.

Stabilitatea prezintă interes și pentru buna funcționare a serviciului public dar și pentru salariat care este apărat în acest mod de eventualele abuzuri ale conducerii organului din care face parte și care nu îl va putea sancționa, transfera, înlocui din funcție decât în condițiile strict și limitativ reglementate de lege.

Numirea cetățeanului în funcția publică, pe o perioadă nedeterminată are influențe puternice în ceea ce privește evoluția sa până la cele mai înalte funcții din administrația publică, crescând astfel, atașamentul față de funcția publică, devotamentul dar și randamentul în activitatea pe care o desfășoară. Deci, în cazul funcționarului public raportul de serviciu public se află sub semnul continuității, adică nu trebuie exclusă numirea sa pe o perioadă nedeterminată, chiar pe durata întregii sale vieți.

Activitatea funcționarului public implică totodată și asumarea sentimentului de vinovăție atunci când regulile impuse și ordinea prestabilită sunt înfrânte și când treaba nu merge bine. Spiritul de responsabilitate este cel care trebuie să caracterizeze activitatea unui funcționar public.

Legislația trebuie să creeze cadrul adecvat prin care să se asigure stabilitatea în funcție indiferent de schimbările de natură politică. Din păcate însă, schimbările politice duc la numeroase schimbări în rândul funcționarilor publici în special ocupanții funcționarilor publici de conducere. Deși teoretic este asigurată stabilitatea, asistăm din patru în patru ani la migrări masive ale funcționarilor publici, mai ales în sectorul privat, din cauza nivelului scăzut de salarizare din administrația publică din România, perspectiva unei cariere fiind mult prea îndepărtată.

Ca și în celelalte țări europene, întâlnim și în România două mari categorii de serviciu public și anume sistemul de tip post, și sistemul de tip carieră.

Sistemul de tip post reprezintă un ansamblu de funcții, în care funcționarii sunt numiți, în una din aceste funcții, la început, iar apoi pot fi numiți în alta funcție fără a beneficia de stabilitate. Mobilitatea funcționarilor de la o administrație la alta este foarte mare.

Sistemul de tip carieră este definit de conceptul de continuitate în funcție, de stabilitate, în interiorul aceluiași corp profesional permițând accesul la un anumit număr de funcții, fie trecând de la un corp la altul. În acest sistem avem de-a face cu un serviciu public împărțit într-un anumit număr de corpuri, în care se intră prin transfer sau concurs, și în care funcționarul poate rămâne pe toată durata vieții sale active, prin sistemul promovării în funcție.

Educația adminitrativă, condițiile bune de desfășurare a activității dar și o pregătire de specialitate, sunt elemente care, asigură funcționarului stabilitate în funcție.

Dreptul la stabilitate al funcționarilor publici presupune imposibilitatea ca funcționarul public să poată fi eliberat sau suspendat din funcție, detașat sau transferat în afara situațiilor și a condițiilor strict reglementate de lege.

Suntem de acord că, pe parcursul carierei funcționarului public pot fi situații când el este trecut temporar în unele funcții cu caracter predeterminant, dar nu reprezintă o regulă și nu are ca scop încălcarea stabilității acestuia.

Existând o situație sigură și stabilă în funcție, funcționarul public se va dedica serviciului public din atașament, manifestând mai multă conștiinciozitate și pasiune față de funcția pe care o deține.

III.2. Inamovibilitatea funcției publice

Inamovibilitatea reprezintă ca și stabilitatea, o garanție pe care statul o acordă funcționarului său, că nu va fi suspendat sau revocat decât pentru cauze disciplinare, ea se deosebește de stabilitate prin aceea că funcționarul inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes de serviciu, nici măcar prin avansare.

Inamovibilitatea este o situație mai consolidată decât stabilitatea, deoarece funcționarul inamovibil nu poate să fie mutat fără asentimentul său nici măcar în interes de serviciu.

Putem face distincția între stabilitate și inamovibilitate prin aceea că, funcționarul inamovibil este legat cu gradul și cu locul, pe când cel stabil este legat doar cu gradul. Deci, putem spune că inamovibilitatea reprezintă o treaptă superioară a stabilității.

O categorie de funcționari publici care beneficiază de inamovibilitate sunt magistrații.

În România, judecătorii numiți de Președinte sunt inamovibili, iar procurorii și judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.

În strânsă legătură cu stabilitatea și inamovibilitatea funcționarilor publici, există și instituția imunității. Președintele României se bucură de imunitate el neputând fi tras la răspundere pentru alte fapte penale ce le-ar săvârși în timpul exercitării mandatului său, în afara infracțiunii de înaltă trădare.

Funcționarul public inamovibil nu poate fi revocat, suspendat sau transferat chiar și prin promovare contra voinței sale.

Textele de lege care statuau inamovibilitatea funcționarilor publici, au fost adesea criticate dat fiind faptul că funcționarii publici ca și magistrații, odată declarați inamovibili puteau abuza de acest fapt sau manifestau dezinteres în activitate, datorită garanției stabilității în funcția pe care o oferea inamovibilitatea.

III.3. Motivarea funcționarilor publici prin salarizare

Este cunoscut faptul că, în funcția publică, nu toate obiectivele sunt posibil de măsurat cu precizie, astfel aprecierea eficacității unui funcționar este, de multe ori, mai mult o problemă subiectivă, decât obiectivă

În prezent nu există un sistem de salarizare specific funcționarilor publici, utilizându-se reglementări tranzitorii.

Salarizarea actuală a funcționarilor publici este inconsistentă, discreționară și lipsită de transparență. Actualul sistem de salarizare se caracterizează prin: nivelul scăzut al funcționarilor publici, lipsa unor instrumente de motivare alternative, lipsa transparenței cu privire la veniturile salariale ale unor categorii de funcționari publici, inexistența unor compensații.

De exemplu , sistemul de salarizare în țări precum Germania, Franța, Anglia, s-a renunțat treptat la sistemul de creștere a salariilor în funcție de vechimea funcționarului public, având un caracter extrem de performant, în ceea ce privește performanțele obținute de funcționarii publici, contrar sistemului de creștere a salariilor în funcție de vechime.

În funcția publică britanică, exista înainte un sistem de evaluare a competențelor profesionale ce punea accent mai mult pe aptitudini, decât pe rezultatele obținute la locul de muncă. Procesul de evaluare a competențelor profesionale din administrația publică britanică pune accent, în prezent, pe introducerea renumerației în funcție de performanță.

În România, evaluarea activității funcționarilor publici, în ceea ce privește salarizarea, se realizează în baza criteriilor de performanță efectuate de ANFP, dar pentru a crea un sistem de salarizare ce este bazat pe performanța reală a individului, ar trebui implentate anumite măsuri precum: evaluarea performanțelor funcționarilor publici să fie realizată în mod cât mai obiectiv, creșterea motivării prin conceperea unor măsuri alternative ale sistemului de salarizare.

Pentru a putea exista un corp profesionist de funcționari publici, trebuie ca evaluarea performanțelor funcționarilor publici în ceea ce privește activitatea pe care aceștia o desfășoară, să fie efectuate de o comisie de evaluare mixtă, formată din reprezentanți din cadrul insituției sau autorității unde va avea loc procesul de evaluare, să fie cunoscători în ceea ce privește sectorul public, iar din afara instituției să fie buni cunoscători ai metodelor și tehnicilor de evaluare. Un astfel de proces de evaluare individuală, cât mai transparent și obiectiv, asigură imparțialitatea și transparența pentru îmbunătățirea rezultatelor funcționarilor publici, și motivarea acestora printr-un sistem de salarizare corespunzător.

Un factor important în administrația publică românească ar fi îmbunătățirea sistemului de recompense la care să se adauge și alte instrumente de motivare și anume indemnizații, prime, în vederea recrutării unor funcționari publici și performanți în vederea creșterii gradului de activitate din cariera publică. Pentru a crea un sistem de salarizare bazat pe performanța individuală, în administrația publică din România trebuie îndeplinite mai multe condiții: recompensarea materială să reprezinte un factor stimulant pentru toată lumea, sistemul de evaluare a performanțelor profesionale individuale să fie cât mai obiectiv și să inspire încredere funcționarilor publici.

Obiectivele sistemului de salarizare sunt, în primul rând atragerea, menținerea și motivarea funcționarilor publici care să realizeze scopurile urmărite ce se au în vedere pentru reformarea administrației publice din România, dezvoltarea instituției sau autorității publice pri atragerea funcționarilor publici, recunoașterea valorii muncii, obținerea unei eficiente maxime de la funcționari.

În concluzie, suntem de acord cu Mihaela Sava care afirmă că, promovarea eficienței în sistemul funcției publice se poate asigura prin realizarea și publicarea de rapoarte anuale privind modul în care sunt percepuți funcționarii și că prin urmare, efectele profesionalizării funcției publice trebuie să se regăsească în calitatea muncii, în rezultatele obținute și în serviciile prestate, în cultura administrativă, în stabilitatea și neutralitatea politică a funcționarilor publici.

PARTEA A II-A. CERCETARE APLICATIVĂ

FUNCȚIONARUL PUBLIC ÎN OPINIA CETĂȚENILOR

I. Introducere

Abordarea acestei teme evidențiază funcționarul public care joacă un rol extrem de important în administrația publică, iar modul în care acesta îsi exercită atribuțiile în vederea îndeplinirilor serviciilor publice este un pion important în ceea ce privește relațiile cu cetățenii.

După cum am menționat în capitolele anterioare, adoptarea unui statut în ceea ce privește funcționarul public este un factor important întrucât crearea și dezvoltarea unui corp de profesioniști reprezintă o condiție esențială pentru ca, România să se ridice la nivelul standardelor europene.

Creșterea calității serviciului public este asigurat de conduita funcționarilor publici, exercitarea atribuțiilor trebuie să se exercite în interes de serviciu, să vină ân slujba publicului.

În prezent, în România, administrația publică se confruntă cu lipsa reglementărilor în domeniul eticii, neexistând un document oficial care să clarifice termenul de „etică”, și când trebuie aplicată în administrația publică.

II. Metodologie

Nu este suficient, să tratăm un concept doar din punct de vedere teoretic, ci trebuie să analizăm și manifestarea exterioară, raportată la cazul concret.

Pentru analizarea comportamentului și procesului unor actori, am ales ca metodă de cercetare chestionarul.

A fost construit un eșantion la nivelul cetățenilor din Constanța cu vârsta cuprinsă între 18-44 ani.

În realizarea acestui chestionar s-au luat în considerare măsurarea opiniei cetățenilor în ceea ce privește funcția și funcționarul public, profesionalizarea funcționarului public, serviciile oferite de acesta. Am inclus 15 întrebări care să reflecte ceea ce publicul crede despre funcționarii publici din România și de asemenea, dacă odată cu integrarea României în Uniunea Europeană se pune accent pe pregătirea profesională a acestora și se alocă resurse financiare în vederea pregătirii lor.

După cum putem observa, preponderența raspunsurilor la această întrebare este „da” în proporție de 87%, ceea ce înseamnă că, funcționarul public în administrația publică este indispensabil deoarece el este cel care oferă cetățeniilor serviciile de care aceștia au nevoie.

Din datele colectate putem deduce că, posibilele răspunsuri pentru care cetățenii apelează la serviciile funcționarilor publici sunt pentru rezolvarea unor probleme legate de casă, pentru a plăti taxe și impozite, pentru întocmirea unor documentații, cum ar fi revendicarea unor terenuri, construcții, modernizări, atribuirea de ajutoare sociale, depunererea unor cereri legate de pensii, eliberarea certificatelor de naștere, deces, cununie, divorț. Aceștia au obligația de a oferi publicului servicii de calitate pentru a câștiga încrederea acestuia.

Un exemplu concret este acela că asistăm la un complex de programe cum ar fi cele pentru oferirea unor locuințe, de către primărie, aici fiind obligatoriu pentru cetățeni de a intra în contact cu funcționarul public în vederea obținerii unor documente precum avize, certificate.

Așadar majoritatea oamenilor, în special cei tineri, în ziua de azi apelează cel putin o dată la un funcționar public în vederea satisfacerii unor cerințe, sau pentru a satisface interesele generale ale publicului.

Cetățenii au răspuns predominant în proporție de 52.6% cu „nu”. Din datele obținute se remarcă o apreciere negativă. Un posibil răspuns ar fi acela că cetățenii stau la cozi interminabile în rezolvarea unei probleme, lucru care poate fi frustrant din cauza funcționarilor slab pregătiți, a lipsei totale de interes, mijloacelor de comunicare dar mai ales lipsa unor instrumente și a unor baze de date puse la dispoziția funcționarului pentru ca astfel de probleme să nu mai existe.

Conduita profesională este un factor obligatoriu pentru funcționarul public, deoarece codul de conduită urmărește să asigure creșterea calității serviciului public, o bună administrare și să contribuie la eliminarea birocrației.

Principiul după care trebuie să se guverneze funcționarii publici în relația cu cetățenii este acela că, funcționarii trebuie să asigure egalitatea la tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice.

Din păcate însă, egalitatea la tratament a tuturor cetățenilor nu există în administrația publică românească, fapt ce deteriorează atitudinea cetățenilor față de aceasta.

Tratarea cu indiferență a problemelor oamenilor este un alt aspect negativ întrucât pot lua naștere conflicte între cele două persoane, cetățean-funcționar public, ajungând să se utilizeze cuvinte jignitoare și vulgare.

Ceea ce trebuie schimbat în administrația românească în ceea ce îl privește pe funcționarul public, este în primul rând atitudinea. În relațiile cu publicul acesta trebuie să păstreze o atitudine binevoitoare, profesionistă, respectuoasă și calmă, pentru a nu rezulta conflicte care să afecteze publicul și implicit relația dintre aceștia. Funcționarul public nu trebuie să catalogheze persoanele în funcție de religie, sex, etnie, ceea ce la noi în țară din nefericire se întămplă.

În al doilea rând rapiditatea cu care acesta își desfățoară activitățile și atribuțiile în cel mai scurt timp este un alt factor ce ar trebui să fie obligatoriu, deoarece la ora actuală , aceasta reprezintă principala problemă din cauza căreia populația este nemulțumită, de aici datorăndu-se cozile interminabile de la ghișee, survenind o impresie neplacută din partea oamenilor asupra funcționarilor.

Putem afirma astfel că, din datele obținute constatăm o dezamăgire a populației în ceea ce privește funcționarul și atitudinea acestora, iar o schimbare în această privință este mai mult decăt necesară deoarece funcționarul public reprezintă imaginea și stâlpul administrației publice. Deși serviciul public este departe de a fi euforic, atunci când e vorba despre funcționarul public, optimismul trebuie să primeze pentru garantarea unei relații benefice între cetățeni și funcționari.

Din datele colectate, constatăm că, calitatea serviciilor oferite cetățenilor de către funcționarii publici este una slabă, rezultatul fiind pe o scară de la 1 la 10 de 6,13.

Cetățeanul este din ce în ce mai informat, are un nivel cultural mai ridicat și este conștient de faptul că el susține statul prin plata impozitelor, taxelor și de accea cerințele sale sunt mai ridicate. Cetățeanul pretinde să primească servicii de calitate.

Serviciile pot fi rezultatul muncii vii, muncii materializate , sau rezultatul unor factori naturali, cele materiale fiind indispensabile omului, dar care de cele mai multe ori necesită intervenția omului.

Posibilele răspunsuri în ceea ce privește rezultatul slab cu privire la calitatea serviciilor oferite de către funcționari ar fi:

lipsa unor resurse tehnologice de înaltă calitate precum cele informatice;

persoana care prestează serviciul nu este o persoană abilitată în domeniul respectiv;

prestarea serviciilor ce durează mai mult decât este preconizat;

atunci când se efectuează serviciul, cetățenii pot fi tratați cu lipsă de respect de către funcționarii publici;

neplăcerile produse de un serviciu care nu sunt rezolvate cu promptitudine;

Dacă nu intervin obiective ce urmăresc reforma administrației și implicit a serviciilor publice precum creșterea calității serviciilor oferite, reducerea duratei de rezolvare a solicitărilor, oamenii vor fi în continuare nemulțumiți.

Un serviciu de calitate trebuie să se bazeze pe cererile ți nevoile cetățenilor.

Așadar, pentru îmbunătățirea serviciilor publice trebuie să se apeleze la inovație și investiții pentru a susține transformările, dar și la reducerea birocrației în exces, acestea neimplicând costuri, ci dimpotrivă încurajează angajații și îmbunătățește procesul de reformă.

Cu toate că, perfecționarea este un drept și o obligație a funcționarilor publici, remarcăm că, publicul a răspuns cu „nu”, în proporție de 63.2%, la întrebarea daca se pune accent pe pregătirea profesională a funcționarilor publici.

Deși creșterea performanțelor profesionale cu privire la sectorul public este legată de formarea continuă a personalului din administrația publică, răspunsul cu privire la această întrebare este acela că, în administrația publică românească există unele constrângeri, cele mai importante dintre ele fiind insuficiența resurselor materiale, cerințele cetățenilor dar și mediul social și economic.

Alte răspunsuri posibile cu privire la lipsa pregătirii profesionale a funcționarului public sunt următoarele:

– cursurile de perfecționare de scurtă durată se finalizează prin acordarea diplomelor de participare în cel mai scurt timp, ceea ce duce la lipsa de implicare a cursanților;

– calitatea seminariilor, prelegerilor de perfecționare dar și condițiile cu care acestea sunt desfășurate lasă de dorit din cauza lipsei unor standarde în domeniu;

– lipsa evaluării rezultatelor în urma obținerii participării la aceste programe de perfecționare;

– faptul că instituțiile de învățământ au o implicare limitată survine în mod negativ în procesul de pregătire profesională;

– reducerea costurilor perfecționarii, însă soluțiile alternative și programele de perfecționare sunt aproape inexistente;

Obiectivele care ar trebui urmărite în acest sens, pentru îmbunătățirea procesului de pregătire profesionala a funcționarilor publici ar fi în primul rând alocarea de resurse financiare pentru acoperirea costurilor de formare și identificarea unor oportunități de finanțare externă.

În al doilea rând pe langă pregătirea profesională alocată de anumite instituții specializate, funcționarul public trebuie să aloce importanță pregătirii individuale, timpului studierii aprofundate a literaturii de specialitate.

În vederea pregătirii aprofundate ar fi de dorit ca în instituțiile publice să existe biblioteci în care să se regăsească manuale, cărți, tratate, cursuri și alte documente de specialitate.Un alt factor important care ar putea îmbunătăți acest proces ar fi acela ca pregătirea administrativă să se exercite înca din liceele de specialitate.

Pentru că admnistrația publică din România este în continuă transformare, trebuie să se pună foarte mare accent pe pregătirea profesională a funcționarilor publici prin implementarea unor programe de specialitate, alocarea resurselor financiare, dar și introducerea unor instituții specializate în domeniu. Capacitatea de inovare a funcționarului public trebuie să reprezinte un obiectiv major, pentru a îndeplini cerințele unei administrații publici moderne dar și cerințele cetățenilor.

În proporție de 89.5% răspunsul a fost unul negativ, privind evaluarea funcționarilor publici.

Posibilele răspunsuri ar fi acelea că obiectivele care trebuie să corespundă acestor cerințe nu sunt îndeplinite. Aceste obiective ar trebui să fie după cum urmează:

– să fie în primul rând realiste adică să reflecte valoarea funcționarului public;

– să îndeplinească termenele de realizare;

– să aibă o formă concretă, să implice finalitate, să aibă un rezultat măsurabil;

Ar trebui să se aibă în vedere măsurarea obiectivă în timp de către personal, fundamentarea posibilităților de promovare a personalului și justificarea unor decizii de reducere sau redistribuire a personalului.

De asemenea, un sistem de evaluare externă ar fi necesar pentru ca obiectivismul să ia locul subiectivismului întrucât anumiți funcționari publici sunt favorizați față de alții deți nu au studii în domeniu, apărând un sentiment de frustrare pentru ceilalți, aceștia nemaifiind la fel de dedicați muncii și dornici să își îndeplinească atribuțiile cu succes.

Trebuie să existe o inițiativă de implentare a unor instituții care să se ocupe în mod cat mai corect, transparent și obiectiv de recrutarea, promovarea și evaluarea funcționarilor.

Media răspunsurilor în ceea ce privește elementele de schimbare a evaluării funcționarilor publici este de 97.4% ceea ce înseamnă că publicul optează pentru implentarea unor sisteme de evaluare obiective, cu persoane specializate în domeniu, evaluatori externi.

Renunțarea la sistemul de evaluare nu reprezintă o soluție întrucât ar însemna un regres privind calitatea muncii funcționarilor publici, felul în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile și tocmai de aceea, sistemul de evaluare are rolul de a analiza și evalua cât mai obiectiv angajații din administrația publică din România.

Un avantaj important este acela că, evaluatori externi sunt cât mai obiectivi, obiectivitatea fiind un instrument extrem de util în metodele de evaluare pentru a sesiza în cât mai scurt timp efectele nedorite asupra grupurilor de oameni, dar și să âncurajeze elementele pozitive ale proiectelor și programelor. Scopul unei evaluări externe este acela de a colecta sistematic informații despre rezultate și administrarea proiectelor pentru îmbunătățirea și generarea unor decizii performante în viitor.

Criteriile evaluatoritorilor se bazează pe relevanță, eficacitate, eficiență, impact.

Prin urmare, astfel de metode de evaluare externă sunt un beneficiu pentru administrație deoarece se implementează un sistemul calitativ și nu cantitativ în ceea ce îi privește pe funcționari.

Din datele colectate constatăm că, părerea publicului privind această problemă este aceea că, Guvernul este de vină privind activitățile din sectorul public.

Se presupune că, Guvernul este responsabil cu delegarea resposaibilităților, asigurarea unor resurse financiare alocate administrațiilor publice. Ministerul Finanțelor este cel responsabil cu alocarea de resurse financiare către administrații și desigur are un rol important în susținerea financiară a măsurilor privind reforma funcției publice. Ministerul Administrației și Internelor este responsabil cu crearea și operaționalizarea de structuri specializate precum Institutul Național de Administrație și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Un răspuns posibil referitor la vina Guvernului ar fi că localitățile mici nu se bucură de servicii de înaltă calitate oferite de la nivel central. Apare sentimentul de frustrare din cauză că există, în România, administrații publice sarace care nu dispun de resurse financiare pentru activitățile desfășurate de funcționari. Deci, o problemă majoră este lipsa resurselor financiare.

Alte posibile răspunsuri privind această temă ar fi:

– numărul mic a aplicațiilor informatice specializate existente;

– lipsa unui sistem de management al documentelor;

– lipsa unui sistem informatic integrat care să resupundă într-un timp real privind problemele instituționale;

– lipsa evaluărilor periodice;

– insuficiența numerică a personalului în raport cu activitățile desfășurate;

– mijloace reduse de motivare financiară a personalului;

– lipsa atragerii în corpul funcționarilor publici a unui personal tânăr;

– lipsa spațiilor adecvate și a echipamentelor;

Alte puncte slabe ar fi lipsa unor instrumente pentru punerea în aplicare a legislației în ceea ce privește managementul public și capacitatea redusă de formare continuă a funcționarilor publici.

Pentru accelerarea reformei administrației publice este necesară descentralizarea anumitor servicii publice pentru a se reduce cheltuielile si a se întări capacitatea managerială în admiministrațiile publice locale.

Descentralizarea reprezintă transferul de autoritate și responsabilități administrative și financiare de la nivelul administrației publice centrale la nivelul autorităților locale.

Ca măsuri de rezolvare ar fi să se pună accent pe o descentralizare fiscală care are în vedere mărirea controlului autorităților locale asupra resurselor financiare. În procesul de descentralizare, descentralizarea fiscală este un element important deoarece autoritățile publice locale dețin majoritatea informațiilor în baza cărora pot lua decizii justificate față de organele de specialitate de la nivel central privind problema alocării banilor pentru o organizare cât mai eficientă.

Trebuie să existe un echilibru între autoritate și resursele necesare exercitării respectivei autorități.

Statisticile arată că perfecționarea funcționarilor nu se ridică la nivelul Uniunii Europene.

Dacă în țările Uniunii Europene se pune accent pe formarea profesională continuă, în România nu se întâmplă acest lucru. Formarea profesională continuă în vederea creșterii performanțelor profesionale este un proces extrem de important în gestiunea resurselor umane.

În statele membre ale UE sunt stabilite sisteme al căror scop este să asigure perfecționarea funcționarilor publici, deosebit de important în asigurarea dezvoltării unor standarde înalte profesionaled dar și de performanță. Totodată, și păstrarea personalului din sectorul public este un obiectiv.

Pentru a se ridica la nivelul UE, autoritățile trebuie să aibă inițiativă prin implementarea unor sisteme de formare profesională, pentru ca sectorul public să funcționeze la un nivel înalt:

– trebuie să se aloce resurse financiare conform nevoilor identificate;

– ar fi de dorit să se organizeze cursuri gratuite de perfecționare a funcționarilor publici la nivelul fiecărui județ, de către reprezentanții Consiliului Județean sau de Prefectură;

– crearea unor baze de date la nivel național cu tematici și cursuri pe ariile în care activează funcționarii;

– prioritizarea pregătirii profesionale prin urmarea de cursuri ECDL, prin alocarea de fonduri necesare;

– posibilitatea de a se organiza aceste programe în cadrul instituțiilor specifice, cu resurse proprii;

Pentru ca România să se ridice la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește pregătirea funcționarilor publici, trebuie rezolvată mai întâi, în mod obligatoriu, problema alocării resurselor financiare deoarece numai așa se pot organiza programe de specializare, biblioteci de specialitate și ca instituțiile a căror arie de specialitate vizează sectorul public să organizeze de cel puțin două ori pe an cursuri cu tematici specifice funcționarilor publici în vederea pregătirii acestora.

Desigur că, autoritățile și instituțiile au un rol în această privință deoarece, ele sunt cele care trebuie să aloce resursele financiare și să vină cu inățiativa implementării unor sisteme de specializare.

Observăm că, încă o dată se pune problema lipsei resurselor financiare. În proporție de 78.4%, oamenii consideră că acest factor influențează în mod negativ administrația publică, dar și serviciile oferite cetățenilor întrucât un funcționar public nepregătit suficient nu își poate exercita cu succes atribuțiile ceea ce duce la nemulțumire cetățenilor.

Am putea spune că lipsa resurselor financoare ar afecta satisfacerea nevoilor generale ale colectivităților, modificări ale funcțiilor organelor din sectorul public, furnizarea de servicii într-un sistem divizat, ceea ce duce la o sistematizare ineficientă, managementul insuficient al resurselor umane.

După cum am menționat mai sus este important să se continue procesul de descentralizare fiscală, asta însemnând ca autoritățile publice locale să poată decide într-un mod cât mai bine justificat în ceea ce privește alocarea de resurse financiare, deoarece acestea dețin cele mai multe informații decât organele de specialitate de la nivel central.

Statisticile arată că motivarea funcționarilor se realizează într-o masură nesemnificativă, în proporție de 41.9% astfel având efecte negative în ceea ce privește comportamentul, personalitatea, condițiile sociale, experiența. Pentru administrație, în special, motivarea salarială este într-o continuă competiție cu sectorul privat referitor la atragerea și menținerea personalului calificat.

Posibilele efecte negative ar fi:

– descurajarea absolvențílor de a participa la cursurile organizaíonale;

– performanțe reduse ale funcționarilor publice;

– rezistența la schimbare a funcționarilor publici;

– funcționarii publici nu sunt încurajați să își desfășoare activitatea cât mai eficient;

– funcționarii care nu știu limbi străine nu pot opera pe programele de pe calculator;

– randament scăzut al funcționarilor publici;

De vină pentru această problemă sunt lipsa instrumentelor de motivare alternative, transparența inexistentă privind anumite categorii de funcționari publici, inexistența unor compensații pentru a asigura un trai decent. Toți acești factori conduc la creșterea corupției în administrația publică și creează o imagine negativă a corpului funcționarilor publici.

Alte probleme puse în discuție sunt acelea că salarizarea nu a evoluat din cauza restricțiilor bugetare iar reducerea numărului de angajați din sectorul public nu se aduce în discuție. Vorbim aici de personalul care nu are o pregătire specializată în domeniul administrativ.

Din cauza lipsei motivării funcționarilor publici prin salarizare, tot mai mulți funcțioanri migrează către sectorul privat.

Un rol important au și managerii care deși nu au mijloace materiale și financiare la dispoziție, ei trebuie să găsească soluții alternative pentru păstrarea personalului.

Soluțiile care ar putea fi implementate sunt crearea unui sistem de salarizare simplu și transparent care să reflecte importanța și adevăratele rezultate ale activității depuse ca să permită atragerea și menținerea personalului calificat.

Crearea unui sistem de salarizare unitar necesită:

– alcătuirea unor opțiuni referitoare la sistemul de salarizare și aroximarea costurilor financiare;

– elaborarea unui metodologii de evaluare a posturilor;

– implementarea legilor privind sistemul de salarizare;

De asemenea, ar putea fi utilizate și alte metode alternative de motivare precum politețea, aprecierea, atenția acordată muncii, implicarea în muncă, realizarea unui echilibru între angajați, condițiile de muncă dar și competiția în realizarea sarcinilor.Deci motivarea salarială este poate cel mai important factor deoarece influențează performanțele indivizilor și servește la recrutarea, menținerea și motivarea personalului

Potrivit răspunsurilor publicului, faptul că funcționarii publici nu sunt motivați de sistemul de salarizare îi determină să migreze către sectorul privat. Desigur se mai adaugă și alți factori precum lipsa condițiilor de muncă, lipsa pregătirii profesionale, lipsa creării de cursuri specializate în instituțiile administrației.

Insuficiența salarizării duce totodată și la corupție. Sistemul scăzut de salarizare are ca efecte calitatea slabă a serviciilor, un nivel scăzut de productivitate.

Necesitatea unui amplu proces de modernizare, presupune un rol mai activ al administrațiilor publice atât centrale cât și locale. Este mai mult decât obligatoriu, repararea materială cât și morală în privința salariilor ale funcționarilor.

Acest proces trebuie stimulat prin instrumente motivaționale precum prime, bonusuri, avantaje precum și prin împlinirea profesională. Pentru ca administrația să evite migrarea funcționarilor către sectorul privat trebuie să fie încurajate atitudinile privind responsabilitatea funcționarilor dar și stimularea lor pentru ca aceștia să rămână fideli locului de muncă, dar și oferirea de bonusuri salariale.

Alte aspecte privind evitarea acestei probleme ar fi ca programul de lucru, siguranța locului de muncă, dotarea tehnică să fie puse la dispoziția funcționarilor pentru crearea unui corp performant de funcționari publici.

Cu siguranță dacă s-ar realiza un program de motvare al funcționarilor publici adaptat la nevoile acestora ar putea conduce la efecte pozitive în administrația românească precum satisfacerea nevoilor de recunoștință și crearea unei experiențe pozitive a recompensei, crețterea productivității funcționarilor publici dar cel mai important oferă valoare angajaților.

Remarcăm un răspuns destul de îngrijorător din partea publicului, deoarece aceștia sunt de părere că fenomenul corupției este unul foarte ridicat în administrația din România.

Cu siguranță nu doar România se confruntă cu acest fenomen, dar și celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Posibilele răspunsuri în ceea ce privește corupția și ce conduce la aceasta sunt:

– lipsa motivației salariale, după cum am menționat mai sus, este factorul determinant al acestei mari probleme

– cadrul legislativ care favorizează apariția corupției în special la nivelul instituțiilor locale

– moralitatea funcționarilor publici este un aspect cu pondere scăzută față de alți factori dar totuși se înregistrează la un număr mare de angajați din administrație din cauza unor culturi organizaționale reduse dar și a unor mentalități care nu se conformează cerințelor societății