Funcționarul Public CU Statut Special DIN Cadrul Penitenciarelor

FUNCȚIONARUL PUBLIC CU STATUT SPECIAL DIN CADRUL PENITENCIARELOR

CAPITOLUL 1: Noțiunea de administrație publică și de funcționar public

Noțiunea de administrație publică

Administrația publică ar putea fi definită în următorul fel: folosirea teoriilor și proceselor manageriale, politice și juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative, executive și judecătorești pentru a asigura reglementările și serviciile pentru societate în ansamblu, cât și pentru segmentele acesteia.

Organizarea administrației publice are două laturi: una organică și una funcțională. Din punct de vedere funcțional, administrația este definită ca ansamblul activităților caracterizate printr-o mare diversitate: apărare națională, știință și cultură, educație, activități în domeniul protecției sociale, infrastructură publică, etc. Din punct de vedere organic, administrația este considerată ca fiind un ansamblu de instituții având personalitate juridică, cu competențe legale în funcție de specificul activității respectivei instituții: autorități publice de stat, autorități publice locale, autorități subordonate și servicii publice.

Administrația publică își propune să evidențieze momentele importante din istoria organizării și activității administrative, reliefând atât elementele autohtone cât și influențele exterioare atunci când ele au existat.

Sintetizând teoria clasică a separației puterilor în stat, se poate constata că în orice societate organizată în stat există trei funcții: funcția legislativă (de edictare de reguli juridice), căreia îi corespunde puterea legiuitoare, funcția executivă (de executare a regulilor juridice) ce are drept corespondent puterea executivă și funcția jurisdicțională (de judecare a litigiilor) căreia îi corespunde puterea judecătorească. Administrația publică este strâns legată de cele trei puteri ale statului.

Noțiunea de funcționar public

Noțiunea de „funcție publică”, tradițional, s-a impus ca o noțiune fundamentală a dreptului public, în principal a dreptului administrativ, fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate sau organ. S-a arătat că un organ de stat sau o autoritate publică, în general, structural, cuprinde trei elemente: a) competența; b) mijloace material-financiare și c) personalul, iar personalul, la rândul său, este structurat pe compartimente, linii ierarhice și funcții, dintre care numai unele ne apar ca fiind funcții publice. Titularul unei funcții publice, într-o formulare generică, poartă denumirea de funcționar public.

Trecând peste lipsa unei constanțe în ceea ce privește funcția publică în România, legislația și doctrina din dreptul administrativ actual conți expresii precum: „fonction publique” (funcție publică) și „civil service” (serviciu civil); cele două noțiuni nu se suprapun, ci dimpotrivă, se află într-o stare de contradictorialitate. Termenul francez evocă filozofia „etatică”, în timp ce „civil service” se îndreaptă către o direcție liberală, și nu una tradițională. În afară de termenii menționați, foarte des utilizate în doctrină sunt și noțiuni precum: agent public, funcționar de stat, manager public, etc.

Potrivit definiției de maximă generalitate a funcționarului public, aceștia constituie un grup heterogen format dintr-o mulțime de subgrupuri diverse. Din enumerarea orientativă a categoriilor de funcționari publici, apare evident că există grupuri de funcționari care prin natura lor exclud însăși ideea de profesiune. Avem în vedere, cu precădere, parlamentarii și membrii guvernului. Ei sunt aleși sau numiți pe criterii politice, motiv pentru care îi vom numi „funcționari publici”.

Etimologic vorbind, termenul de funcție provine din francezul „fonction” (latină – functio), desemnând executarea, săvârșirea unui fapt în serviciul cuiva. Atât în limba franceză, cât și în limba română, termenul de funcție desemnează profesia, meseria, activitatea unei persoane în cadrul societății sau a unui grup social, devenind sinonim cu noțiuni precum slujbă, carieră, etc.

Funcțiile publice se desfășoară în cadrul sectorului public, în timp ce funcțiile private sunt apanajul domeniul socio-economic privat. Diferența majoră dintre cele două tipuri de funcții este aceea că funcția publică presupune desfășurarea de activități în serviciul public, prin exercitarea prerogativelor de putere publică.

Noțiunea de „funcționar public” a fost definită atât în literatura de specialitate, cât și de legislația în domeniu. Anibal Teodorescu definește funcționarul public ca „persoane care, în schimbul unei remunerații, îndeplinește sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statutului județelor sau comunelor.”

Alexandru Negoiță consideră că funcționarul public este „persoana care îndeplinește aceste atribuții” ale administrației publice locale sau centrale, pe baza unei legi speciale de abilitare în acest sens.

Antonie Iorgovan a definit noțiunea de funcționar public astfel: „persoana fizică care este învestită în mod legal, prin actul de voință unilaterală a unui organ de stat, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcții de stat, în vederea realizării competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă".

Conform Legii nr. 188/1999, art. 2 alin. (2), funcționarul public este desemnat ca „persoana numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică.”

Trăsăturile funcției publice, în conformitate cu reglementările în vigoare, sunt următoarele:

Funcționarul public este o persoană fizică cu cetățenie română și domiciliul în România;

Învestirea într-o funcție publică se face cu respectarea prevederilor legale, printr-un act de numire, în urma promovării unui concurs;

La numirea într-o funcție publică, dar și la încetarea raporturilor de serviciu, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legii, coducătorului autorității sau instituției publice declarația de avere;

Atribuțiile funcționarului public sunt stabilite în sensul realizării competenței autorității publice locale sau centrale în cadrul căreia funcționarul este numit;

Funcționarul public,în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, are anumite drepturi și obligații, expres prevăzute de lege.

CAPITOLUL 2: Funcționarul public cu statut special. Dispoziții generale

În cadrul instituțiilor publice, alături de funcționarii publici, își desfășoară activitatea și o altă categorie de personal salariat, cărora nu li se aplică Statutul Funcționarilor Publici, ci Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Spațiul de viață din penitenciar este unul închis, aceasta fiind de fapt caracteristica funcționării sale; este o întindere limitată ce desparte societatea în subiecți ai infracțiunii și subiecți de drept penal, aflați într-o relație de codependență.

Dreptul penitenciar reglementează următoarele aspecte:

Regimul și tratamentul din cadrul penitenciarelor;

Atribuțiile organelor care își desfășoară activitatea în penitenciare;

Regulamentele de ordine interioară

Legea 293/2004 prevede în art. 2 următoarele: „Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului”.

Art. 3 din aceeași lege, prevede că statutul special de funcționar public este conferit de „natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite. În exercitarea atribuțiilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, precum și în alte situații, temeinic justificate, funcționarul public din sistemul administrației penitenciare folosește, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare.”

Sistemul administrației penitenciare din țara noastră este condus și coordonat de un director general, sprijinit în exercitarea funcției de trei directori generali adjuncți. Directorul general se asigură de buna funcționare a următoarelor unități, servicii și compartimente:

Direcția pentru Prevenirea Criminalității în Mediul Penitenciar;

Direcția Management Resurse Umane;

Serviciul Cabinet;

Direcția Inspecție Penitenciară;

Compartimentul Managementului Situațiilor de Urgență;

Biroul Informații Clasificate.

De asemenea, directorul general poate înființa prin decizie, secții interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertatea aflate în diferite regimuri de executare, prestarea muncii, ori pentru respectarea cerințelor speciale de protecție ale anumitor categorii de persoane private de libertate, cât și secții speciale de arestare preventivă.

Directorul general adjunct este cel care coordonează activitatea următoarelor Direcții și Servicii:

Direcția Medicală;

Serviciul Juridic;

Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar;

Direcția Economico-Administrativă;

Direcția de Educație și Asistență Psihosocială;

Serviciul Cooperare și Programe;

Direcția Tehnologia Informației și Comunicații IT;

Serviciul Arhivă și Registratură Generală.

Clasificare unităților penitenciare este următoarea:

Penitenciare;

Penitenciare de minori și tineri;

Penitenciare – Spital;

Penitenciare de Femei – Târgușor;

Unități de Pregătire și Formare;

Centre de reeducare și formare;

Baza de aprovizionare Jilava;

Subunitate de Pază și Escortare Deținuți Transferați.

Din punct de vedere al mărimii acestora, penitenciarele din România au următoarea clasificare:

Penitenciare mari și foarte mari;

Penitenciare mijlocii;

Penitenciare mici.

În teoria și practica penitenciară modernă, se pune accentul pe penitenciarele mici și mijlocii, penitenciare care permit relații umane între deținuți, posibilități de contacte și cunoaștere ale acestora cu personalul de supraveghere și mai ales de către cel medical și educativ. De altfel penitenciarele mari impun o construcție și o amplasare corespunzătoare, deseori, în afara localităților, ceea ce semnifică o marginalizare evidentă a condamnaților față de societate.

Activitatea profesională a funcționarilor din sistemul administrației penitenciarelor se desfășoară în strictul interes al comunității și al persoanelor aflate în detențiune, astfel că orice manifestare în afara cadrului legal se sancționează administrativ, disciplinar sau penal.

Personalul din sistemul administrației penitenciare, dispune alin. (2) al art. 4 din lege, este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, prevederile reglementărilor interne și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.

Personalul din penitenciare, din punct de vedere organizatoric, din personal de conducere, personal de pază și supraveghere și personal de specialitate, al cărui principal rol este educarea personalul privat de libertate și reintegrarea acestuia în viața socială.

Managementul orientat spre obiective ca una din cele mai veritabile metode manageriale utilizate în instituțiile publice, penitenciarul în activitatea sa trebuie să asigure îndeplinirea obiectivelor din acest domeniu.

Personalul de pază și protecție reprezintă ponderea cea mai mare în rândul angajaților, și constituie puntea de legătură între penitenciar și social, între lumea de afară și aceasta „microsocietate”. De aceea este vitală asigurarea unei bune instruiri a acestuia, precum și a unei remunerații corespunzătoare.

De asemenea, principalele atribuții ale angajaților din cadrul sistemului penitenciar, sunt responsabilizarea și transparența. Aceștia au numeroase competențe, cum ar fi: punerea în executare a pedepselor și măsurilor privative de liberate, crearea unui climat relațional favorabil tuturor, în interiorul spațiului carceral, menținerea ordinii și disciplinei în rândul persoanelor private de libertate.

Codul deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare

O categorie importantă de funcționari publici cu statut special este reprezentată de funcționarii din sistemul administrației penitenciare, al cărui rol principal este apărarea ordini publice și siguranței naționale, precum și garantarea drepturilor și libertăților persoanelor aflate în detențiune.

Aceste norme de conduită, principii și valori nu trebuie respectate doar în cadrul exercitării profesiei, la locul de muncă, ci și în cadrul vieții sociale; Codul deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare a fost aprobat prin ordinul nr. 2.794 din 8 octombrie 2004, Ministerul de Justiție.

Principiile guvernante după care funcționarii publici având acest statut special trebuie să își desfășoare cariera sunt cuprinse în art. 2 al Codului prezent. Printre acestea, cele mai importante sunt:

Supunerea deplină față de lege;

Respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile legii;

Egalitatea șanselor;

Responsabilitate și imparțialitate;

Eficacitate în serviciul intereselor generale ale societății;

Eficiență în utilizarea resurselor;

Respectarea ierarhiei organizatorice și funcționale.

Cu privire la conduita ce trebuie adoptată de funcționarul public ce își desfășoară activitatea în penitenciare, aceasta descrie o serie de restricții și obligațiuni:

Respectarea și cunoașterea Constituției României, a legilor țării și aplicarea dispozițiilor în legătură cu atribuțiile de serviciu;

Să adopte un comportament civilizat, lipsit de excese și extravaganțe, indiferent de contextul social sau profesional în care se află;

Să constituie un exemplu demn de urmat atât față de subordonați, cât și față de colegi și de persoanele aflate în detenție;

Să nu aducă atingere, prin comportamentul lor, prestigiului instituției;

Să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, atribuțiile ce îi revin și să dovedească, în toate împrejurările, cinste, corectitudine, disciplină și respect față de șefii ierarhici, colegi și subalterni;

Să se prezinte la serviciu într-o manieră corespunzătoare, conform programului de lucru, să utilizeze resursele materiale și financiare numai în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu;

Să nu încalce prevederile privitoare la incompatibilități și interdicții;

Să nu interzică sau să nu împiedice exercitarea libertăților publice și a drepturilor sindicale ale funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor;

Să respecte și să asigure protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor deținute, în limitele legii;

Să trateze în mod egal toate persoanele private de libertate, indiferent de rasă, sex, religie, convingeri politice, etc.;

Să acționeze pentru influențarea pozitivă a comportamentului persoanelor private de libertate, atât prin exemplul personal, cât și prin încurajarea acestora de a-și asuma răspunderea pentru faptele comise și de a participa la activități specifice astfel încât, la punerea în libertate, să se poată reintegra în societate.

CAPITOLUL 3: Structura carierei funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor

Conform art. 7 din Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, funcționarii publici se clasifică în două mari categorii: debutanți și definitivi.

Art. 8 din Lege definește în mod clar funcționarii cu statut special, având calitatea de debutat și care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului administrației penitenciare: aceste persoane sunt formate din funcționarii care ocupă, în urma promovării unui concurs sau examen, o funcție de demnitate publică în cadrul ANP sau a unităților subordonate acesteia, până în momentul definitivării.

Conform alin. 1 al art. 9, funcționarii din sistemul administrației peniteciare sunt grupați în două categorii, în raport cu nivelul studiilor necesare, dupcă cum urmează:

categoria A – Corpul ofițerilor constituit din funcționarii publici cu studii superioare

categoria B – corpul agenților care cuprinde funcționari publici cu studii gimnaziale, profesionale, liceale sau postliceale.

Corpul ofițerilor din cadrul penitenciarelor este format din:

chestor de penitenciare;

comisar șef de penitenciare;

comisar de penitenciare;

subcomisar de penitenciare;

inspector principal de penitenciar;

inspector de penitenciar;

subinspector de penitenciar.

La rândul lor, agenții de penitenciare sunt constituiți din:

agent șef principal de penitenciare;

agent șef de penitenciare;

agent șef adjunct de penitenciare;

agent principal de penitenciare;

agent de penitenciare.

Potrivit alin. (1) al art. 10, în sistemul administrației penitenciare sunt utilizate următoarele funcții: funcții publice de conducere și de executare specifice sistemului de administrație și funcții de execuție de specialitate specifice altor sectoare de activitate sau comune sectorului bugetar.

CAPITOLUL 4: Selecția, numirea, evidența, evaluarea, avansarea, pregătirea și perfecționarea funcționarului public cu statut special

În conformitate cu art. 11 din prezenta lege, pot deveni funcționar public cu statut special, din cadrul sistemului administrație penitenciare, persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții:

a) au cetățenie română și domiciliul în România; în cazul în care există o dublă cetățenie, este necesar ca una să fie română;

b) trebuie să cunoască foarte bine limba română;

c) îndeplinesc condițiile privind studiile și vechimea;

d) au capacitate deplină de exercițiu și sunt apte, atât fizic cât și psihic, pentru îndeplinirea funcției;

e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni;

f) îndeplinesc cerințele pentru fiecare post în parte;

g) nu au fost eliberate sau destituite din funcție dintr-un motiv imputabil în ultimii 7 ani;

h) nu îndeplinesc cerințele de conduită

j) nu au efectuat activități de poliție politică.

ANP este responsabilă pentru selectarea funcționarilor publici cu statut special, prin aplicarea principiilor de egalitate, merit, transparență și capacitate profesională.

Numirea funcționarilor publici cu statut special

Pentru admiterea în sistemul administrației penitenciare, persoanele care urmează să fie numite în funcții publice, prevede art. 13, sunt selecționate prin concurs organizat de ANP și unitățile din subordinea acestora, in limita posturilor vacante.

Încadrarea candidaților admiși prin examen se face ca debutant, cu o perioadă de stagiu de 1 an, constituind muncă și vechime în specialitate. Aceștia urmează o perioadă de stagiu precum și cursuri de specializare organizate de ANP; după finalizarea perioadei stagiare, activitatea este evaluată de șeful ierarhic, care decide printr-un răspuns negativ sau pozitiv numirea în funcție.

Funcționarul debutant din sistemul penitenciar care, în urma evaluării, nu corespunde funcției din diverse motive, este declarat necorespunzător, iar raporturile de muncă încetează.

În momentul numirii, acesta depune jurământul de credință, în prezența a doi martori: conducătorul compartimentului și un funcționar public definitiv. Refuzul depunerii jurământului se consemnează într-un proces verbal și atrage revocarea din funcție.

Jurământul depus se semnează de funcționarul public care l-a depus, de directorul general al ANP sau directorul general al unităților subordonate, depunându-se la dosarul profesional. În conformitate cu art. 20 din Lege, numirea ăî funcții publice de director general,director general adjunct și director în sistemul administrației penitenciare se realizează la ordinul ministrului justiției, iar în cazul celorlalte funcții de conducere din ANP și unitățile subordonate, prin decizie a directorului general.

În cazul ofițerilor, aceștia sunt numiți în funcție cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult două grade față de cele pe care le dețin deja: numirea ofițerilor în funcții cu mai mult de două grade se realizează doar cu acordul ministrului justiției.

Evidența funcționarului public din cadrul administrației penitenciare

Pentru o bună gestionare și coordonare a evidenței personalului constituit din corpul funcționarilor publici cu statut special, se întocmește și gestionează câte un doar pentru fiecare funcționar în parte; acesta este confidențial, dar funcționarul are acces la informațiile din acesta, iar la cerere i se pot elibera copii de pe actele din dosar.

Art. 22 alin. (5) instituie că: „emiterea, folosirea, evidența și gestionarea legitimațiilor de serviciu pentru personalul din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției și libertăților cetățenești.”

Evaluarea activității profesionale

Evaluarea activității profesionale din sistemul administrație penitenciare, dispune art. 21, se realizează în mod anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de ANP și aprobate prin ordin al ministrului justiției. Conducătorii de compartimente ai ANP și ale unităților subordonate sunt obligați să completeze și să noteze anual, în fișa de evaluare a activității, performanțele profesionale individuale obținute în anul precedent de fiecare funcționar public din subordine.

Calificativele ce pot fi acordate în urma evaluării anuale sunt: „execepțional”, „foarte bun”, „bun”, „satisfăcător” și nesatisfăcător” va fi trecut, cu acordul preliminar al funcționarului, într-o funcție inferioară de către conducătorul unității care l-a numit în funcție; refuzul acestuia de a se supune deciziei atrage eliberarea din funcție ca necorespunzător profesional. Dacă după un an de la trecerea în funcția inferioară, în urma unei noi evaluări, funcționarul public obține calificativul „nesatisfăcător” din nou, nu va mai putea profesiona ca funcționar public cu statut special, în temeiul art. 57 lit. c).

Avansarea funcționarului public din administrația penitenciare

Potrivit art. 24 alin. (1) în urma rezultatelor obținute la evaluarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, aceștia au dreptul de a avansa în grade profesionale sau în cadrul funcțiilor.

Avansarea în funcții publice superioare de execuție a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege se face, dispune alin. (2), după care, pe bază de concurs sau examen, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare.

Avansarea în grade profesionale, dispune alin. (3) al aceluiași articol, se face de către:

a) Președintele României, pentru inspector general șef, inspector general principal și inspector general, la propunerea ministrului justiției;

b) ministrul justiției, pentru ceilalți ofițeri, la propunerea directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor;

c) directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru agenți, la propunerea directorilor unităților subordonate.

Dacă au împlinit stagiul minim de pregătire profesională, funcționarul public din sistemul administrației penitenciare pot fi avansați în gradul următor, și dacă au obținut în ultimii doi ani calificativul „foarte bun” sau „excepțional”. Pentru avansarea în gradele profesionale de inspector general șef, inspector principal și inspector general este necesară promovarea unui examen.

Conform art. 27, „Stagiul minim în gradele profesionale este:

A: Corpul ofițerilor de penitenciare:

a) comisar șef de penitenciare 3 ani;

b) comisar de penitenciare 3 ani;

c) subcomisar de penitenciare 4 ani;

d) inspector principale de penitenciare 3 ani;

e) inspector penitenciar 3 ani;

f) subinspector de penitenciare 4 ani:

B: Corpul agenților de penitenciare:

a) agent șef de penitenciare 4 ani;

b) agent șef adjunct de penitenciare 4 ani;

c) agent principal de penitenciare 4 ani;

d) agent de penitenciar 4 ani.

Avansarea în cadrul funcțiilor de conducere se face prin ordin sau decizie, iar competența revine celor prevăzuți la art. 20 din prezenta lege.

Pregătirea și perfecționarea profesională

Pregătirea și perfecționarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, prevede art. 30, se realizează pe baza cerințelor generale ale practicii administrației penitenciare și a cerințelor specifice necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu corespunzătoare funcțiilor din sistemul administrației penitenciare.

Metodologia privind pregătirea funcționarilor publici cu statut special din cadrul administrației penitenciarelor și modul de evaluare a activității sunt stabilite prin decizia ministrului justiției și libertăților cetățenești.

În cazul în care pregătirea profesională se desfășoară în altă localitatea decât cea a domiciliului, funcționarul public beneficiază de drepturile de delegare. Pentru pregătirea personalului în afara țării, organizate sau finanțate de ANP, funcționarii publici susțin un concurs, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 34 din Legea 394/2004 prevede că: „Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează o formă de pregătire sau perfecționare profesională cu o durată ce depășește 3 luni care primesc, în această perioadă drepturile salariale vor semna un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în sistemul administrației penitenciare, după terminarea formelor de pregătire sau perfecționare profesională.”

Funcționarul public care dorește să părăsească locul de muncă din motive ce îi sunt imputabile, este obligat la plata cheltuielilor de întreținere și instruire, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani.

CAPITOLUL 5: Drepturile, condițiile de muncă și îndatoririle funcționarilor publici cu statut special

Conform art. 34, funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare, au dreptul la:

a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit;

b) ajutoare și alte drepturi bănești ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;

c) uniformă și echipamente specifice, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente și proteze, în mod gratuit, stabilite prin hotărâre a Guvernului;

d) locuințe de serviciu și de intervenție, în condițiile legii;

e) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului;

f) o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu;

g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani;

h) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

i) pensii, în condițiile stabilite prin legi speciale;

j) indemnizația de instalare, de mutare, de delegare sau detașare, precum și delegarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite de lege;

k) decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interes de sreviciu, în cazul mutării în altă localitate și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului;

l) încadrarea activității în codiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii;

m) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;

n) asigurare de viață, sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

o) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin Hotărâre a guvernului;

p) asistență juridică asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării sale pentru fapte comise în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Asocierea sindicală le permite funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare să își apere interesele profesionale, economice, sociale și culturale.

Art. 36 alin. (1) prevede că funcționarii publici cu statut special vor fi sprijiniți pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe proprietate personală, o singură dată, în localitatea în care profesează; funcționarii care au o vechime de minim 10 ani, pot cumpăra locuința respectivă.

Funcționarii publici pot fi detașați și delegați numai cu acordul acestora; dacă drepturile salariale acordate în timpul delegării sau detașării sunt mai mari decât cele pe care acesta le primește în mod normal, funcționarul va primi acele drepturi; dacă aceste drepturi sunt mai mici, va primi drepturile salariale pe care le primește în mod normal.

Îndatoririle funcționarilor publici din sistemul penitenciarelor

Prezentă în toate ramurile dreptului, instituția răspunderii juridice asigură eficacitatea ordinii de drept, stimulează activitatea de respectare a legii, stabilitatea si menținerea ordinii sociale.

Răspunderea disciplinară a fost definită ca o instituție specifică dreptului muncii și constă într-un ansamblu de norme legale privind sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție, deoarece persoana în-cadrată, indiferent de funcție sau de postul pe care îl ocupă, a obligațiilor asumate prin contractul de muncă, aceste fapte fiind numite abateri disciplinare.

Conform Codului Muncii, art.39, salariatul are obligația de a respecta disciplina muncii.

În consecință, disciplina muncii reprezintă o obligație juridică, având caracter de sinteză, deoarece însumează și rezumă, în esență, totalitatea îndatoririlor de serviciu asumate de persoana respectivă prin încheierea contractului individual de muncă.

Art. 263 din Codul Muncii prevede că: „angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.”

Observăm deci că această recunoaștere legală a unei puteri private unilaterală și punitivă în favoarea angajatorului, constituie o excepție de la relațiile normale dintre părțile unui raport contractual caracterizat printr-o logică paritar – egală. Ori explicația acestei specificități a contractului individual de muncă se explică tocmai prin prisma raportului de subordonare a salariatului față de angajator.

Condițiile de muncă a funcționarilor publici

Durata normală a timpului de lucru, prevede alin. (1) al art. 43, este, de regulă, de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul în care, dispune alin. (2), pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale.

Orele prestate în mod suplimentar de către funcționarii publici se recompensează cu timp liber; în cazul în care această recompensare nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, aceste ore efectuate suplimentar se vor remunera cu un spor din salariu de bază:

75% din salariul de bază pentru primele două ore depășite a programului normal de lucru;

100% din salariul de bază pentru orele următoare și pentru orele efectuate în timpul zilelor dedicate repaosului sau în celelalte zile declarate libere prin lege.

Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare la serviciu se stabilesc, prevede art.44, prin regulamentele de ordine interioară, elaborate – și aprobate de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia.

CAPITOLUL 6: Modificarea, punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și încetarea raporturilor de serviciu

Dispoziții comune

Funcționarii publici cu statut special care își desfășoară activitatea în cadrul penitenciarelor au dreptul la stabilitatea raporturilor de serviciu; acestea se pot modifica, pot înceta sau pot fi suspendate numai în condițiile expres prevăzute de lege; aceste raporturi de serviciu sunt subordonate ierarhic.

Modificarea raporturilor de serviciu

Potrivit alin. (1) al art. 50m personalul din sistemul administrației penitenciare, care are calitatea de funcționar public din sistemul administrației penitenciare, poate fi delegat de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de activități în interesul unității unde este încadrat (numit), în aceeași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 60 de zile într-un an. Detașarea funcționarilor publici pot fi delegați pe o perioadă mai mare de 60 de zile numai cu acordul scris al acestuia.

Detașarea personalului care are calitatea de funcționar public în cadrul administrației publice, se dispune numai în interesul instituției publice în care urmează să-și desfășoare activitatea funcționarul respectiv; acesta poate fi detașat la o altă unitate în acceași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Detașarea funcționarului pentru o perioadă mai mare de 6 luni se realizează numai cu acordul scris al acestuia.

Trecerea temporară în altă muncă se poate dispunem potrivit alin. (2) al aceluiași articol, fără acordul funcționarului public din sistemul administrației penitenciare în caz de forță majoră, ca măsură de protecție a funcționarului public din sistemul administrației penitenciare ori ca sancțiune disciplinară.

Punerea la dispoziție și suspendarea din funcție

Potrivit Legii 293/2004, art. 58 indică faptul că „funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare s-a început urmărirea penală, menținerea sa in activitate se hotărăște după soluționarea definitiva a cauzei, cu excepția situației in care a comis si alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinara obișnuită.”; alin. (2) din cadrul aceluiași articol prevede că, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, funcționarul public este pus la dispoziția organelor abilitate, îndeplinind sarcinile și atribuțiile de serviciu stabilite î scris de către conducătorul unității, beneficiind de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional corespunzător.

Dacă funcționarul public este arestat preventiv, are loc suspendarea în funcție și nu beneficiază de nici un drept din cele prevăzute de lege în legătură cu serviciul. În cazul scoaterii de sub urmărire achitare sau a achitării, funcționarul public va fi repus în situația anterioară și i se vor plăti drepturile și salariile restante.

Încetarea raporturilor de serviciu

Raporturile de serviciu ale funcționarului publici (art. 54) din sistemul administrației penitenciare pot înceta prin: demisie, transfer, eliberare din funcție, destituire din funcție, pensionare în condițiile legii și decesul constat de către organele medicale sau printr-o hotărâre judecătorească.

Demisia se realizează de către funcționarului public în scris și produce efecte după 15 zile lucrătoare dacă nu s-a convenit alt termen. În cazul funcționarilor ce îndeplinesc funcții de conducere termenul este de 30 de zile de la data înregistrării cererii de demisie.

Funcționarul public poate reveni asupra deciziei de demisie, dar numai până la data în care demisia începe sa producă efecte.

Transferul se realizează la cererea funcționarului în cauză sau în interesul serviciului. Transferul în interesul serviciului se realizează numai cu acordul scris al funcționarului, iar transferul în interesul serviciului beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

Funcționarii publici din administrația penitenciarelor pot fi eliberați din funcție în următoarele situații:

Se află într-o situație referitoare la interdicții;

Unitatea s-a desființat sau a fost reorganizată în altă localitate, iar funcționarul nu este dispus să își schimbe domiciliul;

Sunt declarați necorespunzători profesional, în urma evaluărilor;

Au avut loc anumite disponibilizări în cadrul unității, iar funcționarul nu dorește să ocupe o funcție inferioară;

Nu mai au capacitate deplină de exercițiu, nu mai sunt apți din punct de vedere medical sau psihologic (fapt constatat printr-o anchetă de specialitate);

Au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Potrivit art. 58, destituirea din funcție a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare se dispune ca sancțiune disciplinară, în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, precum și în cazul unei condamnări prin hotărâre judecătorească definitivă.

CAPITOLUL 7: Dispoziții tranzitorii și finale

Răspunderea funcționarilor publici cu statut special

Răspunderea disciplinară a fost definită ca o instituție specifică dreptului muncii și constă într-un ansamblu de norme legale privind sancționarea faptelor de încălcare cu vinovăție, deoarece persoana în-cadrată, indiferent de funcție sau de postul pe care îl ocupă, a obligațiilor asumate prin contractul de muncă, aceste fapte fiind numite abateri disciplinare.

Abaterea disciplinară în cazul funcționarilor publici din administrația penitenciarelor, se concretizează, în principal prin următoarele trăsături :

este o răspundere de drept public, spre deosebire de răspunderea disciplinară de dreptul muncii, care este una de drept privat;

intervine numai în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme de drept public, deci în cadrul unor raporturi de drept public;

subiectul activ este un funcționar, iar subiect pasiv este autoritatea sau instituția publică la care acesta este încadrat;

abaterile și sancțiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme exprese, prevăzute ca atare în Statutul funcționarului public din administrația penitenciarelor;

procedura la constatare, aplicare și contestare a săvârșirii unor asemenea fapte este supusă unor norme speciale.

Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate funcționarilor publici sunt:

a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinita cu 5 – 10% pe o perioada de 1-3 luni;
c) amânarea avansării in grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioada de la 1 la 2 ani;
d) trecerea intr-o funcție inferioara pana la cel mult nivelul de baza al gradului profesional deținut;
e) revocarea din funcția de conducere;
f) destituirea din sistemul administrației penitenciare.

Conform legii 293/2004, constituie abateri disciplinare săvârșite de funcționarii publici cu statut special din cadrul administrației penitenciare, următoarele:

a) manifestările care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
b) neglijența și superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată și nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori manifestarea unui comportament necorespunzător față de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului;
e) absența nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu;
f) părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru, de natură a perturba activitatea compartimentului de muncă;
g) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Administrației Naționale a Penitenciarelor;
h) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
i) nerespectarea prevederilor jurământului de credință;
j) imixtiunea ilegală în activitatea altui funcționar public cu statut special;
k) intervenția pentru influențarea soluționării unei cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane;
l) nerespectarea prevederilor referitoare la incompatibilități, conflicte de interese și interdicții;
m) interzicerea sau împiedicarea exercitării libertăților publice și a drepturilor sindicale ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare;
n) atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici față de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonați;
o) efectuarea în timpul programului de lucru a unor activități ce nu au legătură cu îndatoririle de serviciu;
p) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 48.

Procedura aplicării sancțiunilor disciplinare

În cadrul aplicării sancțiunilor disciplinare se va avea în vedere individualizarea acestora, luându-se în considerare factori precum: gravitatea abaterii, împrejurările în care abaterea s-a petrecut, gradul de vinovăție, exista unor alte antecedente în acest sens.

Sancțiunea disciplinară se poate aplica numai cu efectuarea obligatorie a cercetării prealabile a faptei și a împrejurărilor în care aceasta a avut loc, precum și audierea funcționarului în cauză.

Audierea funcționarului public este obligatorie și se consemnează în scris. Lipsa funcționarului la audiere nu împiedică continuarea cercetării prealabile, putându-se aplica sancțiunea disciplinară. În acest sens se încheie un proces verbal.

Sancțiunea disciplinară se aplică în termen de 60 de zile de la data comunicării, iar funcționarul public sancționat poate contesta decizia la directorul general al ANP sau la directorul unității în care a fost numit în funcție.

CONCLUZII

Statutul special al funcționarului public din sistemul administrației penitenciare, dispune alin. (2) al art. 3 este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite. În exercitarea atribuțiilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, precum și în alte situații temeinic justificate, funcționarul public din sistemul administrației penitenciare folosește, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare.

Svetlana Rusnac caracterizează mediul penitenciar ca un spațiu penal, deci existența lor este determinată de prescripțiile legii penale; penitenciarul include doua mari categorii de persoane: persoanele private de libertate și personalul administrativ.

Gheorghe Florian, psiholog la Institutul Național de Criminologie din România, definește mediul penitenciar prin următoarele caracteristici:

Susținerea afectivă și morală este minimă;

În urma primei experiențe penitenciare, persoana devine resemnată, este greu de apreciat că acesta se va mai putea adapta în societate, de unde și recidiva ulterioară;

Sentimentul inutilității este atât de pregnant încât generează crize existențiale majore ce duc de multe ori la suicid.

Personalul angajat trebuie să cunoască reguli ale comunicării, să posede instrumente specifice unei comunicări inter-personale eficiente, să cunoască strategii de relaționare, să adopte o atitudine umană și decentă în relațiile cu deținuții, să-și perceapă munca ca pe o vocație și nu ca pe o simplă sursă de câștigare a existenței. Însușirile esențiale ale oricărui angajat în sistemul penitenciar ar trebui să fie paciența și comprehensiunea. Stabilirea unor relații constructive cu deținuții trebuie să fie identificată de asemenea, ca o caracteristică fundamentală a acestei vocații.

BIBLIOGRAFIE

ALEXANDRU Ioan; CĂRĂUȘAN Mihaela; BUCUR Sorin, Drept Administrativ Ediția a III a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009.

ALBU Emanoil, Deontologia Funcției Publice, Editura România de Mâine, București, 2009.

COMAN-KUND Liviu, Deontologia și Statutul Funcționarului Public, Universitatea Dunărea de Jos Galați, 2008.

CRAIOVAN Ion, Teoria Generală a Dreptului, Editura Militară, București, 1997.

CREȚU Dragu, Organizarea sistemului penitenciar, Editura Universitară Danubius, Galați, 2008.

IORGOVAN Antonie, Tratat de Drept Administrativ, Volumul I, Ediția 4, Editura All Beck, București, 2005.

NEGRUȚ Vasilica, Drept Administrativ, Curs Universitar, Editura Universitară Danubius Galați, 2010.

POPESCU Sofia, Teoria Generală a Dreptului, Editura Lumina Lex, București, 2001.

PRISĂCARU I. Valentin, Funcționarii Publici, Editura All Beck, București, 2004.

PREDA Mircea; STECOZA Gabriel, Unele considerații și observații asupra statutului funcționarilor publici, Revista Dreptul Românesc nr. 8/2000.

ȘTEFĂNESCU Ion Traian, Tratat de Dreptul Muncii, Editura Lumina Lex, București, 2000.

ȘTEFĂNESCU Ion Traian, Trăsăturile fundamentale ale raportului juridic de muncă în lumina noii reglementări privind organizarea și disciplina muncii, Revista Română de Drept, nr.12/2004.

TEODOPRESCU Anibal, Tratat de Drept Administrativ, Volumul I, București, 1929.

VIOREL Mircea, Istoria Administrației Publice, Curs Universitar, Universitatea Dunărea de Jos Galați, 2004.

Legea nr.53 din 24.01.2003 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.345 din 18.05.2011.

Legea 188/1999, Legea și Statutul Funcționarului Public, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 29.05.2007, cu modificările și completările ulterioare.

Legea 293/2004 privind Statutul Funcționarului Public din Administrația Națională a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.581 din 30.06.2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul nr. 2.794 din 08.10.2004, Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr.1098 din 25.11.2004, cu modificările și completările ulterioare.