Functionarii Publici cu Statut Special
LUCRARE DE LICENȚǍ
FUNCȚIONARII PUBLICI CU STATUT SPECIAL
Cuprins
I.FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC
1.Funcția publică
1.1 Noțiunea de funcție publică
1.2 Principiile funcției publice
1.3 Clasificarea și structura funcției publice
2.Funcționarul public
2.1 Noțiunea de funcționar public
2.2 Categorii de funcționari publici
2.3 Condiții de acces la funcția publică
2.4 Procesul de selectare a funcționarilor publici
2.5 Procedura de organizare și de desfășurare a concursurilor
2.6 Numirea funcționarilor publici
2.7 Procedura de stagiu a funcționarilor publici
2.8 Numirea în funcție a funcționarului public
2.9 Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu a funcționarului public
2.10Avansarea și evaluarea performanțelor individuale ale funcționarului public.
II.RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARULUI PUBLIC
1.Deontologia funcționarului public
2.Răspunderea disciplinară
3.Răspunderea contravențională
4.Răspunderea patrimonială
5.Răspunderea civilă
6.Răspunderea penală
III.CARIERA FUNCȚIONARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL(POLIȚIȘTII)
1.Noțiunea de funcționar public cu statut special (polițiști)
2.Categorii de funcționari publici cu statut special
3.Condiții de acces în funcția de polițist
4.Perioada de stagiu a funcționarului public cu statut special
5.Evaluarea performanțelor profesionale și individuale ale polițiștilor
6.Avansarea funcționarilor publici (polițiști)
7.Cariera polițiștilor.
IV.PROCEDURA PRACTICĂ DE ADMITERE ÎN STRUCTURILE MINISETRULUI APĂRĂRILOR ȘI INTERNELOR- SESIUNNEA IULIE-AUGUST 2014.
Introducere
CAPITOLUL I
1.FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC
1. Funcția publică.
1.1.Noțiunea de funcție publică
Noțiunea de funcție publică în conținutul ei este parte întregă a Suveranități,aceasta face parte din administrația publică. Funcția publică este constituită din competențe stabilite de lege,cuprizând atribuții necesare satisfacerii intereselor generale și scopurilor de interes public pentru care a fost creată,neputâdu-se folosi în scopuri personale, deoarece orice administrație publică se limitează numai prin finalitatea sa de servire a interesului public.
Astfel noțiunea de funcție publică este complexul de competențe organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general,destinată a fi ocupată în mod temporar, de unul sau mai multi titulari,persoane fizice, care exercită atribuțiile în limitele atribuțiilor legale,urmând realizarea scopului pentru care a fost creată funcția. În sens larg, notiunea de funcție publică include toate activitățile pe care le au cei care lucrează în organele administrației publice.
Conținutul de funcție publică poate cuprinde totalitatea persoanelor supuse unui stat de drept public, dar și o parte din persoanele supuse unui stat de drept privat. Ǐn perioada interbelică, funcția publică a fost definită ca reprezenând „ complexul de puteri si competențe” conferite de lege în mod temporar, unuia sau mai multor persoane fizice, în vederea satisfacerii unui interes general, scop în care a fost creată funcția.
Pornind de la reglementările aflate în vigoare anterioare adoptări Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, în doctrină funcția publică a fost dedinită drept „situația juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, ce constă în ansamblul drepturilor si obligațiilor ce formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care l-a investit”.
În cadrul legii nr.188/1999 art.2 funcția publică este definită drept ansamblul atribuțiilor și responsabilitațiilor stabilite în temeiul legii,în scopul realizări prerogativelor de putere publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrației publice autonome.
Comform articolului 7 din Legea serviciului public, funcța publică și statutul ei juridic se instituie de Parlament, de Președinte, de Guvern și de alte autoritați publice centrale sau locale,în limita competențelor stabilite de Constituție și de alte legi.
Radu Dimiu spune că “funcța publică era considerată ca o întreprindere particulară care se câștigă și se ocupă în schimbul unui preț plătit. Noțunea evoluând mai târziu cu un caracter contractual, dar concepția modernă a suveranității a înlăturat acest caracter și a dat instituției adevărata ei însemnătate, precizând și reglementând raporturile dintre funcționar și funcție.
Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritate sau instituția publică , în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.
Funcția publică este o instituție expres coordonată legislativ și exclude orice element arbritar. Statutul juridic al funcției publice se stabilește în depedență la nivelul organizatorico-juridic al autorității publice care angajează funcționarul, de asemenea în funcție de locul și rolul acestei funcții, în structura autorității publice, de caracterul și nivelul de competența profesională necesare pentru ocuparea funcției respective. Statutul juridic al funcției publice include drepturile și obligațiile, responsabilitatea, exigențele fața de pregătirea lui profesională.
Funcția publică se caracterizează prin anumite trăsături, acestea fiind comune tuturor funcțiilor publice:
Funcția publică reperezintă un complex de drepturi si obligații, care nu sunt facultativ,
ci obligații pentru persoana investită.
Are caracter de continuitate care decurg din însăși continuitatea existenței statului.
Funcția publică nu poate face obiectul unei întelegeri între părți; aceasta fiind rezultatul
unui act universal de voință prin investirea legală ce acordă persoanei care exercită funcția.
Funcția puiblică este accesibilă tuturor cetățenilor, în condițiile legi.
Concepții generale pe care le au funcționarii publici despre funcția publică:
– o meserie de contact cu publicul (funcțiile de ghișeu, funcții care se prestează în favoarea cetățenilor, funcții prin care se exercită controlul la muncă).
– o meserie tehnic, dificilă și în același timp periculoasă, deoarece funcționari publici sunt în raport direct cu publicul.
– mijloc de exprimare a autorități, funcție ce dă funcționarilor anumite satisfacții.
– funcția publică este privită ca o funcție socială; aceasta implică ca cel ce o exercită să aibă o veritabilă vocație de a se ocupa de cauza publică.
1.2. Principiile funcției publice
Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt:
Asigurarea promtă și eficientă, liberă de prejudecăți , corupție, abuz de putere și
presiuni politice a tuturor activitățiilor ocupate de funcționarii publici, ceea ce inseamnă căfuncția publică trebuie exercitată în mod obiectiv, fără discriminări, în scopul realizării intereselor generale ale membrilor societății.
Selectarea funcționarilor publici se face după criteriul competenței , ceea ce înseamnă
că recrutarea funcției publice se face pe baza competențelor fiecărui funcționar public.
Egalitatea șanselor la intrarea și promovarea în corpul funcționarilor publici, obligarea
autorităților publice să aplice un tratament nediscriminatoriu fată de toți cei care participă la concurs pentru ocuparea unei funcții publice.
Stabilitatea funcționarilor publici,acest principiu garantează depedența necesară
exercitării în condiții optime a funcționarii publice. Raportul nu poate fi modificat decât în condiții legale. Susperndarea sau eliberarea din funcție a funcționarilor publici pot fi efectuate doar din motive prevăzute de lege, iar transferul funcționarilor publici în interes de serviciu la o alta autoritate sau instituție publică se poate realiza doar cu acordul său.
1.3. Clasificarea și structura funcției publice
Potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, criteriile de clasificare a funcționarilor publici sunt următoarele:
După natura competențelor în raport de care funcțiile publice pot fi:
de execuție- acestea aduc la îndeplinirea deciziilor executori. A căror titulari desfășoară activități cu caracter prestator, de aplicare și executare a legii.
de conducere- are atribuția de a emite decizii administrative care sunt manifestări de voință cu scopul de a produce efecte juridice. Aceasta conferă titularilor dreptul de decizie, de conducere, coordonare și control.
Funcțiile de execuție și de conducere se împart și ele în mai multe funcții:
a)funcția de execuție
-funcția de execuție pur administrative și funcții de specialitate
-funcții de execuție civil,respectiv cu caracter militar
-funcții de execuție care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe bază de alegeri.
-funcția de execuție potrivit Statutul funcționarilor publici și funcției precizate prin statutele speciale.
b) funcția de conducere
-funcții care presupun toate elementele conducerii.
-funcții prevăzute numai în Constituție (demiteri și anumite funcții eligibile)
-funcția de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la nivelul organelor interne și la nivelul compartimentelor.
-funcții de conducere cu o natură exclusiv administrativă (ministru, director general, director, rector) și funcții de conducere disciplinare (inginer, șef control, șef).
-funcții de conducere retribuite și neretribuite.
B) După cerințele privind nivelul studiilor absolvite(gradul de pregătire profesională):
a) funcțiile publice de catedoria I- pentru care se cer studii superioare, de lungă durată, absolvită cu diplomă delicență sau echivalentă.
b) funcțiile publice de categoria a –II – studii superioare de scurtă durată, absolvită cu diplomă.
c) funcțiile publice categoria a-III – studii liceale sau post liceale adsolvită cu diplomă.
Structura carierii funcției publice cuprinde categorii, clase, grade. Fiecare clasă se împare în trei trepte. Structura ierarhică a treptelor este următoarea: treapta a III, treapta a II și treapta I, ca nivel maxim. Clasa reprezintă o etapă în evoluția carierei funcșionarilor publici avansarea facându-se în cadrul aceleiași categorii, începand cu clasa a III și terminându-se cu a I. Fiecare treptă corespunde unui nivel al salonului de bază din grila de salarizare. La randul lor fiecare din cele trei clase se împart în trei grade:gradul III, gradul II si gradul I, ca nivel maxim.
2.Funcționarul public.
2.1 Noțiunea de funcționar public
Originea funcționarilor publici o găsim în antichitatea greco-romană,regimul lor fiind un corolar al concepției privind binele comun,res-publică,proclamat ca principiu de coeziune politică și socială. Acest principiu dispare odată cu prăbușirea Imperiului Roman și implicit dispar funcționarii publici. Funcționarii publici reapar odată cu formarea statului suveran și evoluează pe parcursul edificării statului de drept public, care își asumă în final misiunea descifrării, formulării și realizării interesului general și a asigurăriserviciului public. Rezultă că istoria funcționarilor publici este o fațetă a istoriei statului și, ca atare, diferă de la țară la țară.
Ǐntr-o accepțiune simplă, persoana care ocupă o funcție publică în cadrul serviciului public se numește funcționar public. Funcționarul public este persoana care în conformitate cu dispoziițile actelor normative este numită de autoritatea publică competentă, repartizată sau alesă potrivit normelor legii și investită în mod legal ca titular al funcției și cu atribuțiile acestei funcții, prestând în mod permanent, o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a unui serviciu public, în schimbul salariului primit periodic.
Potrivit art.2 alin (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public reprezintă persoana numită în condițiile prezentei legi intr-o funcție publică.
Statutul funcționarilor publici și a altei legi speciale urmează a statua ca investirea funcționarului public, cu atribuțiile funcției are loc în urma depuneri juramantului.
Funcțcționar public
Originea funcționarilor publici o găsim în antichitatea greco-romană,regimul lor fiind un corolar al concepției privind binele comun,res-publică,proclamat ca principiu de coeziune politică și socială. Acest principiu dispare odată cu prăbușirea Imperiului Roman și implicit dispar funcționarii publici. Funcționarii publici reapar odată cu formarea statului suveran și evoluează pe parcursul edificării statului de drept public, care își asumă în final misiunea descifrării, formulării și realizării interesului general și a asigurăriserviciului public. Rezultă că istoria funcționarilor publici este o fațetă a istoriei statului și, ca atare, diferă de la țară la țară.
Ǐntr-o accepțiune simplă, persoana care ocupă o funcție publică în cadrul serviciului public se numește funcționar public. Funcționarul public este persoana care în conformitate cu dispoziițile actelor normative este numită de autoritatea publică competentă, repartizată sau alesă potrivit normelor legii și investită în mod legal ca titular al funcției și cu atribuțiile acestei funcții, prestând în mod permanent, o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a unui serviciu public, în schimbul salariului primit periodic.
Potrivit art.2 alin (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public reprezintă persoana numită în condițiile prezentei legi intr-o funcție publică.
Statutul funcționarilor publici și a altei legi speciale urmează a statua ca investirea funcționarului public, cu atribuțiile funcției are loc în urma depuneri juramantului.
Funcționarul public este acea persoană care își desfașoară activitatea în cadrul autorității publice centrale și locale, în funcție de statut,regulament și a unei legii care stabilește drepturile si obligațiile în virtutea îndepliniri sarcinilor funcției publice. Prin lege sunt stabilite drepturile si obligațiile funcționarilor publici a căror activitate are o serie de particularități față de activitatea funcționarilor privați.
Într-o accepțiune de maximă generalitate, prin funcționar public înțelegem persoana care prestează o activitate, mai mult sau mai puțin specializată, în cadrul unui serviciu public și care este remunerată din fonduri publice.
Serviciu public este un organism înființat prin lege sau pe baza legii, de către stat, județ sau comună, pentru satisfacerea intereselor generaleale comunității respective.
Sunt funcționari publici, în sens larg: parlamentarii, șeful de stat, membrii guvernului, magistrații, persoanele încadrate în administrația publică civilă centrală și locală, cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat, militarii,polițiștii, precum și alte categorii.
Se observă că, în această viziune, funcționarii publici constituie un grup cuprinzător, divizat într -o mulțime de subgrupuri, mai mari sau mai mici, cu misiuni specifice și regimuri juridice dintre cele mai diverse. În pofida marii diversități a atribuțiilor ce le revin și a diversității conținutului activităților pe care le desfășoară, toți funcționarii publici au o misiune generală comună. Ei trebuie să acționeze, într – o formă sau alta,pentru realizarea interesului general în cadrul unui serviciu public. În sens restrâns, prin „funcționar public” înțelegem funcționarii de carieră din administrația publică
Distincția dintre noțiunea de funcție publică și funcționar public se face în timp ce calitatea funcționarului public are o persoană fizică și funcția publică este unitatea primară a autorității publice, acestea determinând locul și rolul cetățenilor în munca socială, în sistemul serviciului public, drepturile și obligațiile exigente față de pregătirea profesională a funcționarului public.
Nu orice persoană care lucrează în administrația publică de stat face parte din categoria funcționarilor publici. Dar nici funcționari publici care în accesiunea Legii nr 188/1999 au fost numiți sau aleși în funcție de demnitate publică, de exemplu: parlamentarii, primarii, miniștri.
Funcționarii publici beneficiază de toate drepturile si libertățile fundamentale, prevăzute de Constituție, de care se bucură orice cetățean român, cu excepțiile și limitele stabilite de lege.
Drepturile funcționarilor publici sunt:
1.Dreptul la opinie- prevăzut în art.30 alin(1) din Constituțe ca “ libertatea de exprimare”, este una dintre libertățile fundamentale ale cetățeanului, ca dimensiune a librtății conștiinței. Funcționarul public cu ajutorul acestui drept capătă aspecte specifice în timpul serviciului cât și în afara orelor de serviciu. În timpul serviciului acesta trebuie să respecte o obligație de neutralitate care îi impune să dea dovadă de loialitate față de instituția căreia îi aparține și chiar față de Guvern, ca și sef instituțional al administrației publice. În afara serviciului, funcționarul public are îndatorirea să respecte o obligație de masură, să-și impună un auto control în exprimarea opiniilor, încât sa nu pună în pericol imaginea proprie și mai ales a instituției la care lucrează.
2.Dreptul de a fi informat-funcționarul public trebuie să fie informat în legătură cu deciile care se iau în aplicarea statutului funcționarului public și care îl vizează în mod direct.
3.Dreptul la asociere sindicală-este garantat tuturor funcționarilor publici, cu excepția inalților funcționari publici și a altor categorii de funcționari publici, expres prevăzute de lege.
4.Dreptul la grevă- prevăzut în art.43 din Constituție este restrâns pentru funcționarii publici, prin Legea nr.168/1999, ca lege specială care definește conflictele de interese și de drepturi, cât și categoriile de salariați cărora le interzice expres să declare grevă. Funcționari publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei.
5.Drepturile materiale-conține trei drepturi: dreptul la un salariu, drepul de alegere a profesiei și a locului de munca și dreptulla perfecționarea pregătirii profesionale.
6.Dreptul la protecția socială a muncii- cuprinde dreptul la concediul de odihnă, concedii medicale, dar și la plata orelor lucrate peste durata normală de lucru. Este de remarcat faptul că,pe perioada concediilor de boală, de maternitate, pentru creșterea și îngrijirea copilului, raporturilor de serviciu, nu încetează decât la cererea funcționarului public. Atunci când funcționarul public pleacă în concediu. Autoritatea publică este obligată să plătească o primă egală cu salariul de bază din luna anteruioară plecării în concediu. De asemenea în caz de deces al funcționarului public, membrii familiei sale care au dreptul la pensie de urmaș primesc pe o perioadă de trei luni, echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate.
7.Funcționari publici au dreptul de a fi numiți sau aleși într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legi.
Îndatoririle funcționarilor publici se împarte în două categorii:
1.Îndatoriri legate de îndeplinirea funcției.
Aceasta la rândul ei se împarte în trei grupe de îndatoriri:
-Îndatoriri pozitive;
-Îndatoriri negative sau de rezerve;
-Îndatoriri de supunere sau conformitate;
Îndatoririle pozitive se referă la obligațiile funcționarului public în îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conțtiincios a atribuțiilor de serviciu. Sunt îndatoriri generale menite să adigure continuitatea funcției publice dar, și executarea atribuțiilor generale ale autoritații din care aceasta face parte.
Dintre acestea amintim:
competențelor instituției din care fac parte și de a avea un component profesionist.
Punerea în aplicare a dispoziiților legale, în conformitate cu cu atribuțiile ce le revin,cu
respectarea eticii profesionale;
Apărarea prestigiului instituției în care iși desfășoara activitatea, precum și abținerea de
la orice act care poate produce prejudici imagini sau intereselor legale ale acesteia;
Respectarea demnității funcției publice deținute, corelând libertatea dialogului cu
promovarea intereselor instituției în care își desfășoară activitatea;
Respectarea limitelor mandatelor de reprezentare încredințat de conducătorul
instituției, atunci când sunt desemnați să participe la activități sau dezbateri publice în calitate oficială;
Adoptarea unei atitudini imparțiale și justificate pentru rezolvarea clară și eficientă a
problemelor cetăcenilor.
Folosirea timpului de lucru și a bunurilor aparținând instituțiilor publice numai pentru
desfășurarea activitaților aferente funcției publice deținute.
Îndatoririle negative sau de rezervă reprezintă o condiție generală de abținere de la
orice faptă ce poate aduce atingere autorității ori poate aduce prejudicii acesteia.
Funcționari publici le este interzis:
Să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea
instituției, cu politicile și strategiile acesteia;
Să dezvăluie informați care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute
de lege;
Să solicite ori sa accepte foloase materiale sau avantaje în interes personal orice
producere de prejudicii materiale sau morale a altor persoane;
Să promită luarea unei decizii de către instituția publică, de către alți funcționari
publici, precum și îndeplinirea artibuțiilor în mod privilegiat;
Să favorizeze sau să defavorizese accesul ori promovarea în funcția publică pe criterii
discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii nelegale;
Să folosească poziția oficială pe care o dețin sau relațiile pe care le-au stabilit în
exercitarea funcției publice pentru a influența anchetei interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri;
Să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor
lor publice, să nu favorizeze vrun partid politic și să nu participe la activități politice în timpul programului de lucru;
Să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice;
Alte interdicții prevăzute de lege
Îndatoriri de supunere sau de conformitate are în vedere ierarhia funcților publice, sub aspectul conformității față de dispozițiile funcționarului ierarhic superior sau de conducere.
2.Îndatoriri legate de viața lor privată
Această îndatorire nu este prevăzută în mod expres în lege, însă, ea reiese, în mod implicit, din interpretarea art 41, unde sunt enumerate și alte îndatoriri care privesc nu numai activitatea din timpul serviciului, și pe cea din afara serviciului, și anume: „obligația de a se abține de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea”.
2.2 Categorii de funcționari publici
Funcționari publici se clasifică astfel:
1) Din punct de vedere al statutului juridic aplicabil:
-funcționari supuși statutului general;
-funcționari supuși unor statute speciale;
2) În raport cu natura funcției:
-funcționari publici militari- a căror disciplină este strictă;
-funcționari publici civili- polițiști, judecători, profesori, medici;
3) Din punct de vedere a felului activitătii proprii:
-funcționari publici generali- reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilitățiilor cu caracter general și comun a tuturor autoritățiilor și instituțiilor publice în vederea realizării competențelor generale;
-funcționari publici specifici- reprezintă ansamblul atribuțiilor si responsabilitățiilor cu caracter specific unor autorității și instituții publice;
4) După natura autorității publice
-funcționari publici care fac parte din structura unor autorităti de natura statală;
-funcționari publici din structura autorităților autonome locale;
-funcționari publici care fac parte din structura unor autorități administrative autonome;
5)În funcție de nivelul studiilor:
– funcționari publici din clasa I;
-funcționari publici din clasa a II-a;
-funcționari publici din categoria a III-a;
6)După nivelul atribuțiilor:
-înalții funcționari publici- cuprinde secretari generali din ministere, prefectul, secretar general ajunct din ministere, subprefectul, inspector guvernamental;
-funcționari publici de conducere- din care fac parte: directori generali și director ajunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor, secretar al unității administrativ-teritoriale, șef serviciu, șef birou;
-funcționari publici de execuție acestea se împarte în trei categorii:
a)funcționari publici de execuție clasa I;
b)funcționari publici de execuție clasa a II-a;
c)funcționari publici de execuție clasa a III-a;
7)În funcție de statutul lor:
-funcționari publici debutanți;
-funcționari publici definitivi;
8)După natura funcției pe care o ocupă:
-funcționari publici care ocupă o funcție publică de stat;
-funcționari publici care ocupă o funcție publică teritorială;
-funcționari publici care ocupă o funcție publică locală.
2.3 Condiții de acces la funcția publică
Comform Constituției Romaniei, modificată prin legea nr.429/2003, aprobată prin referendum în decembrie 2005, prevede că accesul la funcția publică este deschisă în mod egal, pentru toți cetățeni români care au domiciliu în țară, fără prejudicii și fără discriminări, în condiții stabilite de lege.
Prin Legea nr.188/1999 republicată prin statutul funcționarilor publici regulă generala, pentru ocuparea unei funcții publice vacante este că aceasta se face prin: promovare, transfer sau redistribuire.
Modalitatea cea mai corectă și mai transparentă pentru ocuparea unei funcții publice este concursul, deoarece prin publicarea sa el antrenează participarea mai amplă a celor interesați și face totodată, posibilă și exercitarea unui anumit control al opiniei publice asupra modului cum sunt ocupate funcțiile din administrația publică, organizarea și funcționarea concursului se realizează diferențiat în funcție de nivelul funcției publice, astfel:
pentru înalți funcționari publici, de către o comisie formată din cinci persoane specializate în acel domeniu, la propunerea ministrului administrației;
– pentru funcționari publici de conducere, concursul se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP);
– pentru ocuparea funcțiilor de șef birou și șef serviciu, cât și pentru funcțiile de execuție, concursul se organizează de către autoritățiile si instituțiile publice din administrația centrală și locală cu avizul Agenției Națională a Funcționarilor Publici.
Condiții generale de acces la funcția publică, prevăzute în Legea nr.188/1999 republicată:
1. Candidatul trebuie să aibă cetățenia română și domicilul în România. Această condiție presupune că o persoană nu poate ocupa o funcție publică dacă nu are cetățenia română sau are și altă cetățenie decât română. Presupune fidelitatea față de țară, și îndeplinirea sarcinilor cu credință. De asemenea condiția de domiciliu este foarte importantă deoarece are în vedere un caracter permanent și de continuitate în administrația publică;
2. Candidatul trebuie să cunoască limba română scris și vorbit. Conform art.13 din Constituție, limba oficială este limba română. Există o excepție pentru autoritățile administrativ-teritoriale Legea administrației publice locale nr. 215-2001, în art 90 alin(2) în care cetățenii aparținând minorităților au o pondere de peste 20% din numaărul locuitorilor, se introduce folosirea în raporturile cu aceștea și a limbi române;
3. Candidatul trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți. Această condiție este în conformitate cu principiul general al capacității juridice;
4. Candidatul trebuie să îndeplinească capacitatea deplină de exercițiu;
5. Candidatul trebuie să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează,atestată pe baza examenului medical de specialitate. Fiind inclusă în sfera mai largă privind condițiile de aptitudine fizică;
6. Candidatul trebuie să îndeplinescă condițiile de studiu prevăzute de lege pentru funcția aleasă. Este necesară pentru selectarea funcționarilor publici după criteriul competenței;
7. Candidatul nu trebuie să fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împedică înfăptuirea justiției, de fals sau a unor fapte de corupție, care o face incompatililă cu excepția situației în care a investit reabilitarea;
8. Candidatul nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare, in ultimii 7 ani;
9. Candidatul nu trebuie să fi desfășurat activitate de politică publică;
10. Candidatul trebuie să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență;
11. Candidatul trebuie să aibă vechime 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
12. Candidatul trebuie să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriilor înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar;
13. Candidatul a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici;
2.4 Procesul de selectare a funcționarilor publici
Prin art.11 alin(1) din Hotărârea Guvernului nr.611/2008 pentru abordarea noremelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici , intrarea în corpul funcționarilor publici se face prin concurs de recrutare, organizat potrivit prevederilor prezenței sau potrivit regulilor stabilite pentru persoanele care ocupa în condițiile legii, o funcție publică specifică de manager public și prin transformarea posturilor ocupate în regim contractual în funcții publice.
Art.14 alin(4), în situația în care concursul se recrutare se organizează în vederea ocupării, pe o perioadă determinată a unei funcții publice de execuție cu grad profesional debutant, candidatul declarat admisîi va fi aplicabil funcționarilor ocupării funcției publice.
Potrivit art. 17 alin (1) din Hotărârea de Guvern nr.611/2008 recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcționarilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.
Art.16 din Hotărârea de Guvern nr.611/2008 prevede că organizarea concursului presupune derularea etapelor cuprinse între solicitarea avizului respectiv înștiințarea Agenției și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a a anunțului privind concursul de recrutare a funcționarilor publici.
Art 18 din Hotărârea de Guvern nr.611/2008,concursul de recrutare organizat pentru ocuparea unei funcții publice poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile generale prevăzute de lege și condițiile specifice stabilite pentru ocuparea respectivei funcții publice.
În art.58 alin.(1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici concursul de recrutare pentru funcțiile publice vacante din autoritățiile și instituțiile publice centrale este organizat în condițiile legii astfel:
de către comisia pentru înaltii funcționari publici, secretarul tehnic al comisiei se
asigură de Agenția Natională a Funcționarilor Publici;
de către autorității și instituții publice cu avuzul ANFP pentru ocuparea funcției
publice de execuție generale si specifice;
de către ANFP pentru ocuparea funcților de conducere generale si specifice.
Alin (2) concursul de recrutare pentru funcțiile publice vacante din autoritățiile publice și instituțiile publice, administrația publică este organizată în condițiile legii astfel:
de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru funcția publică de
conducere din următoarele domenii: protecția copilului ,evidența informatizată a persoanei, audit public intern, financiar contabil urbanism și arhitectură, resurse umane.
de către autoritățiile și instituțiile publice.
Principii care stau la baza desfășurării și organizării concursurilor pentru ocuparea unei funcții publice:
Un primu principiu ar fi competența- la baza acestui principiu stă cunoștințele și
aptitudinile pe care o persoană trebuie să le aibă pentru a putea să promoveze sau să accedă la o funcție publică.
Al doilea principiu este egalitatea de sine prin recunoasterea vocației la carieră în
funcția publică a unei persoane care ăndeplinește condițiile stabilite de lege.
Al treilea principiu este profesionalismul, în care executarea funcției publice se face cu
respectarea principiilor prevăzute de lege.
Motivarea este cel de-al patrulea principiu și are în vedere dezvoltarea carierei,
autorităților și instituțiilor publice, în schimb acestea au obligația să identifice și să aplice, în condițiile legii, instrumente de motivare orală și materială a funcționarului public precum și sprijinirea inițiativelor privind dezvoltarea profesională individuală a acestora.
Un alt principiu este asigurarea transparenței care obligă autoritățile publice și
instituțiile publice să pună la dispoziție tuturor celor interesți informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică.
Un alt principiu important este asigurarea transparenței, aceasta se aplică în mod
nediscriminatoriu, cu criterii de selectare bine și clar, definite astfel încât cei care candidează să aibă șanse egale la ocuparea funcției publice.
Principiul confidențialității presupune garantarea protejării datelor personale ale
candidaților în condițiile legii.
2.5 Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor
Organizareacon cursurilor pentru funcțiile vacante se dau publicității, prin grija compartimentelor de resurse umane cu cel puțin 30 de zile de la data stabilită pentru proba scrisă , pe baza avizului sau cu dovada inștiințări Agențiti.
În art. 39 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru adoptarea normelor privind organizarea și desfășurarea carierei funcționarului public anunțul privind concursul se publică de către autoritatea sau instituțiia publică organizarea în Monitorul Oficial al României Partea a III-a , într-un cotidian de largă circulație cu cel puțin 30 de zile de la data stabilită pentru proba scrisă.
Documente necesare,pentru publicarea anunțurilor privind concursurile pentru posturi vacante:
adresa oficială;
anunțul de concurs pentru ocuparea funcției vacante, ștampilat și semnat de
reperezentantul autorizat;
copie după Avizul Național a Funcționarului Public;
raportul cuprizând numărului de semne în vederea calculării taxei de publicare;
datele de contact ale instituției.
Pentru participarea la concurs, candidații depun un dosar de înscriere care conține în mod obligatorie:
copie după actul de identitate;
formularul de înscriere;
copie după diplomele de studii și alte acte care atestă efectuarea unor specializări;
copie după carnetul de muncă;
adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
declarația pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de poliție publică;
cazier judiciar;
copie după fișa de evaluare a performanțelor profesionale a individului din anul anterior , recomandare sau caracterizare;
Dosarul de înscriere cu toate documentele necesare se depunde de către candidat în termen de 12 zile de la data publicări anunțului privind organizarea concursului, la secretariatului comisiei de concurs.
Comisia de concurs trebuie să verifice dosarele și să întocmeze listele cu candidați care vor participa la concurs în 5 zile de la data expirării termenului de depunere a dosarului de înscriere. Candidații care nu sunt deacord cu rezultatele respective pot depunde contestații , în termen de 5 zile de la data afișări listei. Aceste contestații vor fi soluționate în 2-3 zile de la expirarea termenului menționat anterior.
Concursul se desfășoară în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, iar nota acestor probe se face prin note de la 1 la 10. Nota finală a concursului este reprezentată din media aritmetică a notelor finale acordate la cele două probe. Proba scrisă constă în redactarea, în prezența comisiei de concurs , a unei lucrări scrise sau în completarea unui test grilă. De regulă interviul se susține, în aceiaș zi cu proba scrisă, dar nu mai târziu de 3 zile de la proba scrisă. Nota minimă la concurs este 7.
2.6. Numirea funcționarului public
Candidații care au promovat concursul, pentru funcțiile publice sunt numiți în funcția publică prin ordin sau dispoziție de către conducătorul autorității sau instituției publice în termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru soluționarea contestaților. Candidați admiși în acest termen, au obligația de a depune actele neceare în vederea numiri în funcția publică.
Numirea în funcțiile publice de conducere pentru care concursul se organizează de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs în condițiile art. 58 alin. (1) lit. c) (de către autorități și instituții publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție generale și specifice) se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală care au organizat concursul.
Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității. Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public. La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Depunerea jurământului se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică. Obligația de organizare a depunerii jurământului aparține persoanei care are competența legală de numire.
În cazul în care candidatul admis nu depune actele necesare sau a neprezentări în vederea numiri , conducătorul autorității sau a instituției publice va alege următorul candadat din lista cu rezultatele finale. În situația în care următorul candidat nu a obținut nota minimă de promovare, postul ramâne vacant, urmând să se organizese un nou concurs.
2.7. Perioada de stagiu a funcționarului public
Perioada de stagiu reprezintă etapa carierei funcționarului public, cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în corpul funcționarilor publici de carieră și data numirii ca funcționar public definitiv.
Comform art 60 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici , perioada de stagiu are ca obiectiv verificarea aptitudinilor profesionale în deplinirea atribuțiilor și responsabilitățiilor unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acestora.
Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționari publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și de 6 luni pentru cei din clasa a III-a.
Perioada de stagiu se bazează pe un program în care se stabilesc următoarele:
alocarea a doua ore din programul normal de lucru pentru stadiul individual.
planificarea activitățiilor ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunostințelor teoretice dobândite în perioada de stagiu .
cursurile pentru care candidatul debutant să participe .
Funcționarul public debutant își desfășoară activitatea pe parcursul perioadei de stagiu
alături de un funcționar public definit în cadrul aceluiași compartiment.
Potivit art. 61 alin (1) din legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici la terminarea perioadei de stagiu , pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi numit funcționar public de execuție definit în clasa corespunzătoare studiilor absolvite.
Funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de stagiu are de indeplinit unele îndatoriri si drepturi cum ar fi:
Drepturile:
să fie sprijinit și îndrumat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe parcursul perioadei de stagiu;
să i se stabilească atribuțiile de serviciu al cărui nivel de dificultate și simplexitate să crească gradul pe parcursul perioadei de stagiu;
să i se acorde timpul necesar pentru pregătirea individuală, în scopul dobândirii cunostințelor teoretice și adeprinderilor practice necesare executării unei funcții publice;
să i se asigure accesul la sursele de informare utile perfecționarii sale.
Îndatoririle:
să își perfecționeze pregătirea profesională teoretică;
să îl consulte, pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului pe funcționarul public sub îndrumarea căreia își desfășoară activitatea;
să participe la maifestări științifice și profesionale în vederea desfășurării profesionale.
să participe la formele de pregătire organizată de autoritatea sau instituția publică și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
2.8 Numirea în funcție a funcționarului public.
Numirea în funcție a funcționarului public se face de către conducătorul sutorității sau instituției publice respective. Numirea în funcția publică constituie o procedură de drept public înfăptuită printr-un act administrativ. Funcționarul public este investit de Administrație, de un statut legal în care sunt prevăzute atribuțiile, drepturile și obligațiile acestuia, situația juridică a funcționarului public fiind statutară.
La începutul secolului XX, concepția contractuală a funcționarului public era cronată, deoarece intrarea în funcția publică nu se făcea pe baza unui contract, ci a unui act unilateral de numire.
Potrivit art.62 alin.(6) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public ,funcționarul public la intrarea in corpul funcționarilor publici depunde jurământul de credință în termen de 3 zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definită. Formula jurământului: “Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile și fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile tării, să îndeplinesc în mod conștiincios îndatoririle ce imi revin în funcția publică în care am fost numit, să pastrez secretul profesional, și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.Refuzul depuneri jurământului se va consemna în scris atrăgând revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.
2.9 Modificarea, suspendarea, încetarea raportului de serviciu al funcționarului public.
Modalitatea raportului de serviciu al funcționarului public reprezintă metoda prin care se realizează mobilitatea în cadrulcorpului funcționarilor publici.Prin mobilitate în corpul funcționarilor publici se înțelege eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, acesta realizându-se în interes public, dar și în interesul funcționarului public, care are în plan dezvoltarea carierei în funcția publică.
Atunci caând mobilitatea slujește un interes public, funcționarul public nu poate realiza detașarea sau mutarea în cadrul altui compartiment sau structură, cu excepția situațiilor de la atr. 87, alin (3), respectiv gravitatea,cresterea unui copil minor, starea sănătății, imposibilitatea asigurări unor condiții corespunzătoare de cazare, motive familiare sau când este singurul întreținător al familiei.
Deși prin doctrină, legea reglementează mobilitatea în funcția publică drept o modalitate de modificare a raportului de serviciu al înaltului funcționar public, în practică este tratată ca o veritabilă situație de încercare a raportului de serviciual înaltului funcționar public , respectiv ca o nouă situație de încetare a raportului de serviciu al înaltului funcționar public sau ca o nouă situație de intrare într-un rapot de serviciu, cu un alt angajator. Funcționari publici pot fi delegați, detașați, transferați sau mutați în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice.
Delegarea se dispune în interesul instituției publice în care funcționarul public este încadrat pe o perioadă de 30 de zile consecutive, dar să nu depășească 60 de zile într-un an. În timp ce funcționarul public este delegat, acesta își păstrează funcția și salariul, în timp ce instituția publică este obligată să suporte costul legal al transportului cazării și al indemnizațieide delegare, egală cu salariul cuvenit pentru 8 ore de muncă zilnic.
Detașarea se realizează în interesul instituției publice în care funcționarul public urmează să-și desfășoare activitatea într-o perioadă de cel mult 3 luni. Funcționarul public poate fi detașat într-un an mai mult de 6 luni , numai cu acordul său scris. Pe parcursul detașări acesta își păstrează funcția și drepturile salariale, dar poate ocupa și o funcție mai înaltă, cu un salariu mai mare. În cazul în care funcționarul public se detașează în altă localitate, instituția publică beneficiară, are obligația să-i suporte funcționarului public detașat costul legal al transportului, dus și întors, cel puțin odată pe lună , al cazării și al indemnizației de detașare. Detașarea se poate realiza numai în condiții prevăzute de lege.
Transferul poate avea loc atât în interesul serviciului, cât și la cererea funcționarului public. Transferul în interesul serviciului se poate realiza numai într-o funcție publică de aceiaș categorie, clasă sau grad profesional. Transferul la cerere de către funcționarul public se face într-o funcție publică de aceiași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție la nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului de către conducătorul autorității sau instituției publicela care se solicită transferul.
Mutarea în cadrul altui compartiment poate fi definită sau temporară. Mutarea definită în cadrul altui compartiment se poate realiza la dispunerea conducătorului unei autorități sau instituții publice, la solicitarea justificată a funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice sau în alte situații prevăzute de lege.Mutarea temporară se realizează atunci când funcționarul public este promovat temporat. Îndeplinind condițiile de studiu și vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate.
Suspendarea raportului de serviciu este de două feluri: de drept și din inițiativa persoanei interesate.
Suspendarea de drept intervine atunci când funcționarul public se alfă într-una din situațiile următoare:
a) este numit sau ales într-o funcție publică sau de autoritate publică pentru perioada respectivă;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar, primar, președinte al consilului județene sau la cancelaria prefectului;
c) este desemnat pentru o misiune diplomatică sau în cadrul unor organisme internaționale;
d) desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută de legea suspendări;
e) desfășoară stagiul militar, stagiul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectuiază tratament medical în străinătate sau însoțește soția sau o rudă de gradul I inclusiv;
h) este în concediu pentru capacitate temporară de muncă în condițiile legi;
i)carantină în condițiile legi;
k) este dispărut, iar dispariția este contestată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;
l)forță majoră;
m) în care a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura celor prevăzute de în art.54 lit h);
n)pe perioada cercetării administrative, în situația în care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă la propunerea comisiei de disciplină;
o)alte cazuri prevăzute de lege.
Suspendarea la inițiativă a funcționarului public:
concediu pentru creșterea copilului până la 2 ani sau până la 3 ani pentru copii cu handicap;
concediu pentru îngrijirea copilului de până la 7 ani, sau copilului cu handicap până la 18 ahni;
desfășurarea de activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale;
participarea la campania electorală;
participarea la grevă.
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc în următoarele condiții:
Demisia – funcționarul public poate cere încetarea raportului de serviciu prin demisie .Demisia produce efecte după 15 zile de la înregistrare, iar la funcționari publici de conducere după 30 de zile de la înregistrare.
Transferul- în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat, desigur cu păstrarea clasei, gradului și a treptei de salarizare sau poate trece o treaptă superioară.
Eliberarea din funcție- a funcționarului public poate fi dispusă de conducătorul instituției publice în următoarele cazuri:
sa ivit un motiv legal de incompatibiliate;
instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu vrea să o urmeze;
dacă funcționarul public nu acceptă trecerea pe o funcție inferioară, după ce în ultimi 2 ani a fost notat cu calificativul “nesatisfăcător”
instituția publică iși reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcționarul public în cauză.
Destituirea din funcție se dispune ca o sancțiune disciplinară , în cazul săvârșirii
repetate a unor disciplinare sau atunci când funcționarul public a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definită.
2.10 Avansarea si evaluarea performantelor individuale ale functionarilor publici.
Funcționari publici au dreptul de a avansa în funcție. Aceștia au dreptul de a anavnsa în grad și clasă și să primească recompense morale și materiale.
Avansarea în gradul superior se face în cadrul aceleiași clase. Pot fi avansați în grad numai funcționari publici care au obținut în ultimi doi ani consecutivi, la evaluarea anuală a performanțelor profesionale infividuale cel puțin calificativul “bun” și care au o vechime de minim 2 ani în gradul din care sunt avansați. Vechimea în grad este necesară avansării și poate fi redusă în mod excepțional la un an pentru funcționarul public care a obținut la evaluarea anuală o performanță profesională individuală calivicativul “excepțional”.
Avansarea se face de la gradul I al clasei din care a avansat funcționarul public la gradul al III-lea al clasei imediat superioare. Cei care beneficiază de avansare în clasă sunt funcționari publici care sunt înscriși în tabelul de avansări care se întocmește și se completează annual în cadrul fiecărei autorității sau instituții publice. Chiar dacă funcționarii publici sunt înscriși în acest tabel nu este neapărat să fie avansați.
Funcționari publici pentru a fi avansați trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume:
să aibă o vechime de 3 ani în clasa din care dunt avansați;
să fi obținut la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale din ultimi 2 ani ulteriori înscrierii în tabelul de avansați cel puțin calificativul “foarte bine”.
În mod excepțional funcționarul public la care promovarea gredelor clasei a III-a și a
primului grad al clasei a II-a au obținut calificativul “excepțional”, pot fi înscriși în tabelul de avansări, în vederea avansării directe în gradul al III-lea al clasei I. Avansările în clasă se fac în funcție de înscrierile în tabelul de avansări, în limita de posturi vacante, fără a depăși numărul maxim de titulari pentru fiecare clasă, stabilite annual în condițiile legi. Numărul maxim de clase se stabilește annual de către Hotărârea de Guvern sau Consilul județean, în raport cu efectivul total al funcționarilor publici din cadrul fiecărei autorității sau instituți publice.
Avansările aprobate de autoritățiile sau instituțile publice vor fi communicate în tremen de 30 de zile Agenției naționale a funcționarului puiblic. Avansarea în categorie a funcționarului public se face în urma dobândiri de către acesta a unei diplome de studii la nivel superior, la care vor fi numiți în noua funcție publică, potrivit pregătirii profesională, în clasa și gradul care le asiguă cel puțin salariul de bază avut în categoria inferioară.
Evaluarea performantelor profesionale individuale ale fncționarilor publici se aplică pentru funcționari publici care sunt definitiv în sistemul autoritățiilor sau instituților publice cu atribuțiuni în domeniul siguranței naționale. Evaluarea profesională a performanțelor individuale ale funcționarilor publici se face în condițiile Legi nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, pe baza Metodologiei de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarului public.
Metodologia de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarului public stabilește cadrul general pentru:
colerarea obiectivă dintre activitatea funcționarului public și cerințele funcției publice;
aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale stabilește cu rezultatele obținute în mod obiectiv.
asigurarea unui mod motivațional prin recrutarea funcționarilor publici care a obținut rezultate deosebite, care să determine creșterea performanțelor profesionale individuale ;
identificarea necesitățiilor de instruire a funcționarului public pentru îmbunătățirea rezultatelor activității, în scopul îndepliniri obiectivelor stabilite.
Procedura de evaluare cuprinde trei etape:
1. Completarea raportului de evaluare de către evaluator pentru a putea completa raportul de evaluare , evaluatorul desfășoară următoarele acțiuni:
– analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate;
– notează criteriile de performanță plecând de la importanța acestora;
– stabilește calificativul final de evaluare;
– consemnează rezultatele deosebite ale funcționarului public, dificultățiile obiective întâmplinate de acesta în perioada evaluată;
– stabilește obiectivele individuale, termenele de realizare.
Notarea de performanță se face de la 1 la 5.Calificativul final al evaluării se stabilește pe baza notei finale astfel intre : 1.00- 1.50- nesatisfăcător; 1,51- 2.50- satisfăcător; 2.51- 3.50- bun; 3.51- 4.50- foarte bun; 4.51- 5.00- excepțional.
2. Interviul reprezintă punctul de vedere a funcționarului public, un schimb de informații între evaluator și funcționarul public. În cadrul interviului, funcționarului public I se aduce la cunoștintă evaluarea consemnărilor din raportul de evaluare, în cazul în care există contraziceri între evaluatori și funcționarul public se va stabili un punct de vedere comun, iar evaluatorul poate modifica raportul de evaluare conform celor stabilite cu funcționarul public.
3. Consemnarea raportului de evaluare privește înaintarea raportului de evaluare a funcționarului public ierarhic superior evaluatorului pentru a fi consemnat.
Funcționarul public care a fost notat în anul inferior cu calificativul “satisfăcător” sau “nesatisfăcător” nu mai poate fi avansat în anul viitor. Dacă funcționarul public în ultimi doi ani a fost notat cu calificativul “nesatisfăcător”acestuia i se propune trecerea într-o funcție inferioară, în cazul în care acesta refuză, va fi eliberat din funcție.
Capitolul II
RASPUNDEREA FUNCTIONARULUI PUBLIC
1.Deontologia funcționarului public
Cuvântul deontologie provine din cuvintele latinești “deon”, “deontos”, care înseamnă ceea ce se cuvine și “logos” care inseamna stiință.
Primul filozof care a identificat deontologia a fost Jeremy Bentham, în lucrarea “ Deontologia sau stiința morale”, aceasta fiind structutată pe două parți, prima parte “ teoria virtutei”, iar cea de-a doua parte “practica virtutei”.
Deontologia este o ramură a Eticii, o știință care studiază obligațiile și comportamentul celor care practică o anumită profesie. Deontologia are la bază datoria morală, o stiință aplicată sau aplicabilă. Prin urmare, obligațiile de ordin moral ce trebuie respectate derivă din scopul exercitării funcției publice, anume slujirea societății și a cetățenilor. În măsura în care actele normative stipulează expres aceste obligații morale, ele dobândesc dimenșiune profesională. Dimensiunile morale a normelor pe care oamneni ar trebui să le respecte a fost subliniată și de Immanuel Kant care a arătat că “ Legea însași trebuie să fie scopul unei voințe morale bune, pentru că interesul moral este un interes pur, care nu depinde de simțuri”.
Verginia Vedinaș definește deontologia ca fiind “totalitatea normelor care guverneazăcomportamentul profesional și privat al funcționarului public, în virtutea statutului său dedetentor al autorității publice” și subliniază că relațiile sociale vizate sunt următoarele:
relațiile din interiorul serviciului public(cu șefii ierarhici, cu ceilalți funcționari publici, cu întregul personal și cu subalternii);
relațiile cu ceilalți subiecți, din afara instituției publice, beneficiari ai acțiuniifuncționarului public;
relații cu personalul unor instituții publice și alte persoane juridice cu carecolaborează instituția unde este încadrat funcționarul public;
relații cu celelalte instituții ale statului din sfera celor 3 puteri clasice;
relații cu societatea civilă, în ansamblul său.
Deontologia poate fi definită ca ansamblu normelor care conturează un anumit tip de comportament professional sau privat.Deontologia ca un obiectiv de cercetare se află la granița dintre drept și morală. Ea resprezintă ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament professional sau privat. Aceasta poate fi considerată și o punte între științele juridice (dreptul) și etică, putănd fii studiată sub două aspect: acela al reglementărilor date în temeiul “principiului legalității” coroborat cu principiile morale.
În domeniul funcției publice,scopul deontologiei este reprezentat de realizarea eficinței serviciului public si satisfacerea nevoilor cetățeanului. Eficiența serviciului public nereprezentând nu numai un rezultat bun al organizări și conduceri unei activități ci și obținerea unei eficiențe maxime depinde și de gradul conștinciozitate ale atitudinei constiincioase față de îndatoriirile de serviciu a funcționarului public.
Dacă funcționarul public prezintă o situație juridică bine stabilită și îi sunt asigurate toate drepturile care îi permite asigurarea unui trai decent, acesta se va putea dedica în totalitate activităților autorități, așa va putea să își ducă la bun sfârșit toate sarcinile serviciului cu bine și va putea pune în exercițiu funcției toate cunoștinșele și calitațiile sale. Prin prisma modului de abordare comparate a funcției și a funcționarului public, nu putem să nu urmărim evoluția reglementării fără a face referire la Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa , abordat prin consens de Convenția Europeană la 13 iunie și 10 iulie 2013 în care găsim reglementări explicite a noțiunii de “funcționari publici”, cu trimitere la comisarii europeni în art III-251 “alte funcții”, se prevede că , la preluarea funcției acesteia se angajează solemn să respecte pe durata mandatului de 5 ani și după încetarea acestuia, obligațiile care decurg din sarcina lor, în special obligația de onestitate și de prudența, în a accepta, după încetarea mandatului anumite funcții sau avantaje.
Dacă funcția sar realiza cu un exercițiu onest, aceasta ar putea fi definită ca o realizare cu fidelitate și corectitudine a îndatoririlor de serviciuși a obligațiilor raporturilor de serviciu. Acest exercițiu devenind un principiu fundamental al raportului de serviciu și pe cale de consecință, o modalitate de realizare a acestuia.
Deontologia funcționarului public presupune totalitatea normelor care guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public, în virtutea statului său , de detentor al autorității publice.
Onestitatea o latură a funcționarului public, presupune conform normelor morale, îndeplinirea în mod fidel, correct a îndatoririlor de serviciu, permite a identifica ca principalele elementede conținut urmatoarele:cinstea, corectitudinea, solicitudinea, buna-credință, loialitatea, ordinea și prudența.
Vasile Izbrailăprin lucrearea “Buna-cuviință.Politete.Comportament”, prezintă buna credință gradual:
-buna-credință reprezintă omul adevărat;
-politețea atributul omului civilizat;
– eticheta atributul omuluimanierat.
Pornind de la cele treiaccesiuni ale deontologiei și anume: “ceea ce trebuie făcut “, “doctrina morale profesionale”, și “ansamblul normelor de conduită și a obligațiilor “ deontologia poate fi definită ca “ ansamblul normelor juridice și normele aferente funcției publice, ca element intrisec serviciului public, statuat obiectiv, la un moment dat în scopul efiencizării serviciilor publice de către cei chemați a îndeplini funcția public.
Din definiția prezentată anterior, putem identifica următoarele trăsături ale deomtologiei funcționarului public:
– cuprinsul său are în vedere atât normele juridice cât și morale;
– normele de confuită au în vedere funcția punlică menită a realizascopul autortății sau instituției publice;
– determinarea obiectivă prin lege acestor norme;
– are în vedere atât comportamentulpublic, cât și cel privat a funcționarului public;
– investiția cu autoritate publică, prin ocuparea funcțieipublice și depunerea jurământului;
– scopul deontologiei funcției publice este acela de a satisface nevoile generale ale cetățenilor , scopul servicilor publice în general.
M.T.Oroveanu identifică ca obligații morale ale funcționarului pbllic urmatoarele:
– de a se consacra funcției publice;
– de discreție profesională;
– de rezervă;
– de neutralitate și împarțialitate;
– de supunere;
– de fidelitate;
– de compartiment professional corespunzător;
– de perfecționare continuă a pregătirii profesională;
În conținutul său, deontologia funcționarului public are în vedere, conduit morală, profesională a acestuia, de natură să asigure realizarea serviciului public în interesul general al beneficiarului. Dacă drepturile și îndatoririle funcționarului public sunt determinate și consuratefuncției de serviciile sale, care alcatuiesc conținutul raportului de serviciu, elementele de deontologie- conduită, atitudinea față de autoritate, profesionalismul, responsabilitatea, morala sunt aspect care contribuie laevaluarea finală a fiecărui funcționar public și funcției de care putemaprecia modul în care este asigurat prestigiulautorității. Orice manifestare ilegală, imorală făcută de funcționarul public în interesul sau în afara serviciului aduc prejudicii atât demnității funcționarului respective, cât și asupra activității prestigiului instituției puiblice.
Deontologia funcționarului public exprimă la rândul ei ansamblul normelor referitoare
la comportamentul profesional și moral al funcționarului public în serviciu și în afara serviciului, având în vedere că este purtătorul autorității publice. Unele precepte morale sunt consacrate juridic, devenind norme juridice, putând fi aduse la îndeplinire, în cazuri extreme, prin forța de coerciție a statului, pe când alte reguli morale rămân de domeniul normelor etice, sancționate doar de opinia public. Pentru a fi pusă în aplicare legea trebuie înțeleasă și interpretată în litera și spiritul ei. Adesea cetățenii cărora li se adresează legea nu o cunosc sau nu sunt de acord cu conținutul ei sau cu înțelesul acesteia și, în acest caz, se creează un conflict între cei cărora li se aplică legea și cei care o aplică.
În timp ce beneficiarii serviciilor publice doresc uneori ocolirea legii, funcționarii publici trebuie să o aplice întocmai (fără însă ca puterea discreționară cu care este abilitată Administrația Publică să-și permită a depăși limitele legii, ci doar a alege dintre mai multe variante prevăzute de lege, pe cea care corespunde cel mai bine situației date, cerinței beneficiarului). Întrucât în acțiunile sale funcționarul se exprimă pe sine trebuie totuși ca în exercitarea funcției publice să nu uite că este pus în slujba cetățenilor, a interesului public, căruia trebuie să-i dea satisfacție cu întâietate.
În cazul în care functionarul public are o situație juridică bine stabilită și îi sunt asigurate unele drepturi care să-i permită desfășurarea activității în bune condiții și asigurarea unui trai decent, el se va putea dedica întru totul activității autorității sau instituției publice din care face parte. În aceste condiții, el își va îndeplini cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu și va pune în exercitiul functiei toate cunostintele si calitătile sale.
Pentru că funcționarii publici sunt purtătorii puterii discreționare a administrației publice, și adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor, este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional și moral al funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relațiile sale în interiorul serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât și cu beneficiarii activitățiisale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituții ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.
Întrucât în acțiunile sale functionarul se exprime pe sine trebuie totuși ca în exercitarea funcției publice să nu uite că este pus în slujba cetățenilor, a interesului public, căruia trebuie sâ-i dea satisfacție cu întăietate.Pentru că funcționarii publici sunt purtătorii puterii discreționare a administrației publice, și adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor, este necesar ca normele ce privesc comportaentul profesional și moral al funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relațiile sale în interiorul serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât și cu beneficiarii activității sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituții ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.
În literatura de specialitate sa sesizat unele ambiguități din administrația publică în ceea ce privește granițele dintre lege și etică, pe de o parte, și între etică și corupție, pe de altă parte. Astfel, unii autori consideră necesară studierea problemelor legale, cum ar fi conflictul de interese și evitarea atragerii răspunderii în fața legii, în timp ce alții aduc în discuție „gradul” de etică al unor decizii luate de funcționarii publici, care nu sunt acoperite din punct de vedere legal.
Funcționarii publici acționează pe baza unei varietăți de principii și percepte. Anumite
percepte etice sunt implicite, altele sunt explicite, unele dintre ele fiind chiar contradictorii. Oricum, toate aceste principii au la bază etica văzută ca virtute și responsabilitate.
Iată câteva din aceste precepte:
• Integritatea fiscală. Un semn important al comportamentului etic este reprezentat de modul în care cineva se raportează la problema banilor.
• Susținerea teoriei pluraliste. Sistemul politic reprezintă echilibrul de putere între grupurile economice, profesionale, religioase, etnice și geografice. Fiecare din aceste grupuri caută să-și impună voința în politica publică, dar fiecare este limitat în capacitatea de a înfăptui aceasta deoarece trebuie să se adapteze cerințelor celorlalte grupuri. O etică administrativă completă înseamnă slujirea consecventă a interesului publicului larg. În locul regulii majorității, pluralismul recunoaște conducerea minoritară.
• Acceptarea dihotomiei. În ultimul timp administrația publică a ajuns să fie privită ca o extensie managerială a aparatului politic. Politica intră în activitatea puterii legislative și executive, în timp ce administrația este activitatea unei clase profesionale de manageri publici care organizează executarea și execută legile cât mai eficient posibil.
Atributele unui politician sunt de o altă natură decât cele ale unui funcționar public. Esența politicii este de a lua poziție, de a-și asuma responsabilități pentru deciziile luate și de recunoaștere a naturii tanzitorii a rolului politic, în timp ce esența administrației este de a executa legea. Așadar, moralitatea funcționarului public constă în respectarea deciziilor luate pe linia serviciului public.
Așa cum am spus anterior, trebuie analizată problema responsabilității funcționarilor publici față de funcționarii politici aleși în mod democratic. Politica și administrația nu se exclud reciproc, ele sunt două aspecte ale aceluiași proces. Politicile publice sunt elaborate pe măsură ce sunt puse în aplicare și viceversa, sunt puse în aplicare pe măsură ce sunt elaborate. Nu se poate spune exact care din cele două are o pondere mai mare, dar se poate afirma că politica are un rol mai mare în procesul de elaborare, iar administrația în cel de implementare.
Cei care își desfășoară activitatea într-un serviciu public nu trebuie să-și stabilească singuri sarcinile. Ei sunt responsabili în fața oficialităților alese de cetățeni, deci acestea sunt în măsură să stabilească detaliat planurile de acțiune. În literatura de specialitate s-a spus că un comportament etic rezultă din neutralitatea administrativă deoarece funcționarii publici sunt liberi să aplice principiile managementului pentru realizarea nevoilor cetățenilor.
Atunci când dihotomia descurajează funcționarul public de la efectuarea de judecăți, acestuia îi este oferită o poziție relativistă care presupune că normele etice sunt probleme de referință arbitrară și că nu se pot face afirmații obiective și valabile. Astfel, se pun următoarele întrebări: acesta este modul în care se desfășoară activitatea administrativă, este responsabilitatea morală posibilă fără discreție administrativă? Partizanii preceptului de dihotomie spun că răspunsul la aceste întrebări nu contează deoarece regulile reprezintă prin ele însele niște finalități, iar mijloacele de acțiune ale administrației au justificare morală.
Respingerea dihotomiei. Partizanii acestei idei susțin că, într-o anumită măsură, funcționarul public reprezintă un inițiator de valori, neputând fi niciodată complet guvernat de alții. Se poate afirma chiar că în procesul de luare a unei decizii una din etape o constituie alegerea variantei optime.
Menținerea ordinii constituționale. Constituția desemnează explicit și implicit rolul funcționarilor publici care sunt chemați să slujească valorile statului. Baza în care face acest lucru, conform acestui precept, îl constitui imperativul moral al jurământului. Funcționarul public a intrat într-un angajament solemn cu cetățenii pe care îi servește, angajament pentru onorarea obligației de a oferi oportunități egale tuturor. Această profesiune obligă, în baza principiilor constituționale și statutare la satisfacerea și menținerea în mod prioritar a interesului public față de toate interesele particulare cu care intră în competiție.
Izvoarele deontologiei funcționarului public sunt:
1. Principalul izvor de drept al deontologiei funționarului public este Constituția. Aceasta fiind legea supremă în stat, în care se găsesc multe principii care fundamentează comportamentul fundamental al funcționarului public.
2. Cel de-al doilea principiu este Legea. Este un act juridic al Parlamentului și are în vedere reglementarea cadrului în materie, legea organică privind statutul funcționarului public.
3. Alte categorii de acte normative cum ar fii: hotărâri de Guvern, Ordonanțe de Guvern ,alte acte administrative cu caractere normative, reglementate de ordin intern, prin care se prescriu norme special privind o instituție determinată.
4. Izvoare nescrise-cutuma-existând funcții sau demnități publice care sunt instituite norme cutumiare care au capatat în timp forță de lege.
La baza deontologiei funcționarului public stau două principii:
1.Principiul la rang constituțional.
– egalitatea de tratament față de toți beneficiarii serviciului public (art.4 și art.16 din Constituție).
– apararea de către funcționarii publici, în activitatea sa, a principiului supremației Constituției și respective a legii.
– apărarea și respectarea demnitățiilor beneficiariilor serviciilor publice, respectarea și ocrotirea vieții intime sau private a acestora (art26 din Constituție).
– exprimarea credinței și fidelității față de țară (art.54 alin(1)).
2. Principii legale.
– respectarea normelor de conduită, profesională și civică prevăzută de lege.
– apărarea prestigiului Corpului funcționarilor publici și evitarea producerii de prejudicii personale fizice sau juridice.
– manifestarea discreției profesionale cu privire la informațiile de care ia cunoștință în exercițiul funcției sale.
– abordarea unui comportament neutru din punct de vedere politic în exprimarea atribuțiilor de serviciu.
– valorificarea de către funcțoionarul public de conducere a propunerilor și inițiativelorfuncției de execuție care contribuie la îmbunătățirea actitivității autoritățiilor instituțiilor publice.
– interdicția de a obține beneficii materiale patrimoniale din exercitarea funcției.
În concluzie, nu se poate vorbi de o deontologie a funcționarilor publici, în general, dar s-ar putea vorbi de deontologii ale diverselor categorii de funcționari publici care constituie grupuri profesionale, grupuri care pot fi invocate sub denumirea de “corpuri de funcționari”. Acestea au o deontologie, în sensul strictal termenului, dacă sunt întrunite elementele constitutive care au fost deja enumerate, și anume: organizarea corpului este prevăzută de lege; organele corpului au competența de a stabili norme deontologice și de a sancționa încălcarea acestora; corpul posedă un drept deontologic .
2.Răspunderea funcționarului public
Răspunderea reprezintă efectul nerespectării de către salariat a regurilor de disciplină dintr-o unitate , instituție. Indiferent de formele care le îmbracă, răspunderea este determinată de comiterea unei fapte ilicite, de încălcarea sistemului de valori, iar cel care încalcă dreptul, este firesc să răspundă pentru fapta sa deoarce “ dreptul este reprezentantul unui ideal sacru, este purtătorul aspirațiuni celei mai înalte pe care societatea o posedă, aceea de justiție și de moralitate”.
Pornind de la materia răspunderii, autorii interbelici analizau răspunderea statului și a funcționarilor ca niste forme de manifestare a responsabilității în dreptul administrativ. Se pornea de la inițiativa că activitatea administrației poate fi de mai multe ori o cauză de daune pentru pentru particulării care nu vin în contact cu ea.
În doctrina intrebelica, răspunderea statului și a funcționarilor săi era privită ca una din formele de manifestare a responsabilității în dreptul administrativ. Se pornea de la teza că activitatea administrației poate fi de multe ori o cauză de daune pentru particularii care vin în contact cu ea, ceea ce atrăgea intervenția unei răspunderi materiale a acestora, alături de cea disciplinară, atrasă de înalcarea unor norme de comportament profesional, de ordine și disciplină într-un serviciu public.
În sfera cercetarii fenomenul răspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost realizate mari progrese în ultimele decenii, atât în ceea ce privește analiza formelor răspunderi juridice, cât și în planul, mai larg, al relației dilectice dintre responsabilitatea socială și răspunderea socială. Din această perspectivă, cercetarea răspunderii juridice, ca institutie complexă a dreptului, a formelor sale ca instituții ale diferițelor ramuri de drept, trebuie să depășească tradiționalele cadre ale tehnici juridice, realizându-se o deschidere mai mult spre filosofie, praxiologie, psihologie sociologie, etc.
Regimul juridic al funcției publice include și problema răspunderii acestuia, a cărui menire este reprimarea greșelilor comise de agenții publici, aspect care reprezintă doar unul din scopurile răspunderii. Prin intermediul răspunderii se relizeaza atât scopul preventiv, cât și cel sancționator, cărora ar trebui să li se adauge potrivit doctrinei actuale, și cel educativ.
Răspunderea cuprinde două finalității:
-să stabilească ordinea de drept încălcată, determinând revenirea la starea de egalitate.
– să exprime o reacție negativă din partea autorității față de autorul faptei ilicite, cu scopul de a-l determina pe acesta să-și conștientizeze semnificația faptei, să o regrete și pe viitor să nu o mai repete, să o elimine din comportamentul său.
Prin intermediul răspunderii, se poate realiza atât scopul preventiv cât și scopul sancționator, analizate constant atât de lucrările de teoria generală a dreptului, cât și de alte ramuri de drept. În cazul funcționarului public, răspunderea este strâns legată de responsabilitate,aceasta presupune respectarea de către individ a sistemului de valori instituite la nivel global sau la nivel microsocial, acest sistem dacă este respectat, omul va trăi în armonie cu sine însăși și cu ceilalți, cu societatea în ansamblul său. Atunci când sistemul de valori este negat, omul încetrează să mai fie responsabil el devenind răspunzător pentru comportamentul său ilicit. Funcționarul public terebuie să facă să prismeze, în comportamentul său responsabilitatea, pentru acesta nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea cu o convingere reiesită dinînțelegerea rațională a fenomenelor și a serviciilor sale.
Prin urmare, a vorbi despre responsabilitate în cazul funcționarilor publici înseamna, ca să folosim terminologia stiinței administratiei, existența unei atitudini pline de solicitudine față de problemele cetățenilor, implicarea lor cu obiectivitate și profesionalism în realizarea sarcinilor funcțiilor lor, funcții înțelese ca adevarate misiuni sociale. Formarea unor asemenea funcționari în condițiile societății moderne reprezintă o preocupare permanentă nu numai a teoreticienilor de stiință administrativă, dar și a legiuitorilor și guvernantțlor, în unele țări fiind vorba de un adevarat cult pentru funcția publică și funcționarul public.
Funcționarul public trebuie să-și ducă la bun sfârșit atribuțiile, nu pentru că așa I se impune, ci fiincă e convins că ele reprezintă rostul său profesional. Raspunderea funcționarului public are în vedere funcționarii supși regimului statutaral unui regim juridic, constituând obiectul prestări lucrări.
Orice persoană care se considera vătămată într-un drept al sau sau într-un interes legitim, se poate adresa instanței judecătorești, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. În cazul în care acțiunea se admite și se constată vinovația functionarului public, respectivul funcționar va fi obligat la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.
Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituția publice în care își desfăsoară activitatea.
După sfera lor aplicabilă există două mari tipuri de răspundere și anume: un prim tip îl reprezintă răspunderea generală a funcționarilor publici, în care se regăsesc norme și principii cu caracter general, aplicabile tuturor categoriilor de funcționari publici, care urmează a fi consacrată de statutul general al funcției publice, un alt tip de răspundere ar fi răspunderile specifice, întâlnite la anumite categorii de funcționari publici ce urmează s fi consacrate prin norme speciale care reglementează statutul particular al funcției publice respective, de exemplu răspunderea membrilor Guvernului.
Potrivit Statutului funcționarului public, încalcarea de către funcționarii publici, cu vinovație, a îndatoririlor de serviciu, atrage răspunderea disciplinară, contraventională, civilă sau penala, dupa caz.
Formele răspunderii funcționarului public sunt:
răspunderea disciplinară
răspunderea contravențională
răspunderea patrimonială
răspunderea civilă
raspunderea penală.
1.Răspunderea disciplinară
Răspunderea disciplinară intervine atunci când sa săvâșit o abatere disciplinară , definită prin lege ca reprezentând încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesionale și civică prevăzută de lege.
Prin lege răspunderea disciplinară este definită ca reprezentând “ fapta săvârșită cu vinovăție de către funcționarul public prin care acesta încalcă obligațiile ce-I revin din raportul de serviciu, sau în legătură cu aceasta și care afectează statutul său socio-profesional și normal”.
Răspunderea disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care reglementeza actele și faptele (acțiunile și inacțiunile) săvârșite de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor sale sau în legătură cu acestea, sancțiunile care se aplică și normele procedurale corespunzătoare.
Prin răspunderea disciplinară a funcționarului public înțelegem răspunderea juridică a funcționarului public stabilite de autoritatea ierarhic superioară sau autoritate administrativă. Răspunderea disciplinară a funcționarului public este o instituție juridică indepedentă de răspunderea de drept penal sau civil a funcționarului public. Aceasta izvorăște din raportul juridic de subordonarea ierarhică, raport de drept administrativ ce poate coexista cu raportul juridic de drept penal. În cazul săvârșiri de infracțiune cu autor calificat, funcționarul public se angajează de răspunderea disciplinară a acestuia
Comform alin.2 al art. 77 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public sunt enumerate faptele care prezintă abateri disciplinare și anume:
fapte care privesc nerespectarea programului de activitate;
fapte care privesc modelul de îndeplinire a sarciniilor de serviciu;
fapte care sancționează încălcarea exigenților privind comportamentul profesional al funcționarului public, deontologia funcționarului;
fapte care sancționează încălcarea anumitor obligații ale funcționarului public cărora legiuitorul le-a rezervat un regim special.
Răspunderea disciplinară a funcționarilor publici apare în momentul în care aceștia săvârșesc o abatere disciplinară. Prin abatere disciplinară se înțelege abaterea săvârșită, în general, de la îndatoririle de serviciu, din culpă funcționarului și care nu constituie o infracțiune, fiind sancționata de regulă, de către organele administrative, iar nu de către instanțele judecătorești. Astfel, în primul rând, abaterea disciplinară este o încălcare a obligațiilor pe care le are funcționarul în cadrul raportului de funcțiune. Abaterea disciplinară prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea. De aceea abaterile disciplinare nu sunt sancționate de către instanțele judecătorești, ci de către organele sau funcționarii care au în competența lor supravegherea disciplinei muncii și aplicarea de sancțiuni pentru nerespectarea acesteia.
Latura obiectivă a abaterii disciplinare se referă la salariat sau chiar la funcționarul public , elementul obiectiv reprezentativ fiind fapta ilicită, ale cărui efecte se răsfrâng negativ asupra bunului mers și ordinii interioare din instituția sau autoritatea respectivă. Se mai poate preciza ca în cazul funcționarilor publici poate fi lezat nu doar echilibrul interior, cât și modul în care acesta este apreciat în exterior, de societatea civilă, imaginea sa în contextul în care fapta funcționarului are un conținut specific.
Abaterea salariatului încalcă obligații deduse din normele dreptului munci, cum ar fi în cazul răspunderii disciplinare:
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unor obligații izvorâte din norme de drept administrativ, aceasta fiind regula;
încălcarea în mod excepțional, a unor norme de drept penal, care prezintă un grad de pericol social redus, cees ce îndreptățește aplicarea unor sancțiuni de natură administrativă (art.91 din Codul penal).
Latura subiectivă a abaterii disciplinare este vinovăția. Aceasta este o răspundere care se bazează pe culpă, lipsa acestui element, înlătură posibilitatea intervenției acestei forme de răspundere în cazul funcționarului public sau al salariatului. Vinovăția cuprinde conștiința încălcării regulilor de conduită obligatorii, iar pe de altă parte voința de a le învinge. În dreptul penalvinovăția are două forme:intenția directă sau indirectă și culpla care îmbracă forma ușurinței și nesocotința.
Trecerea de la răspunderea disciplinară la una penală și invers este determinat de necesitatea întăririi disciplinei și ordinii de drept, precum și de nivelul conștiinței funcționarilor într-un moment dat, ceea ce se reflectă în normele juridice care califică o anume fapta că infracțiune sau abatere disciplinară.
Spre deosebire de infracțiuni care sunt prevăzute expres de normele juridice, cu toate elementele lor, inclusiv sancțiunea respectivă, abaterile disciplinare sunt arătate de toate elementele lor inclusive sancțiunile respective, abaterile disciplinare sunt arătate de multe ori într-un mod foarte general, fără să se facă precizări pentru fiecare în parte. În ceea ce privește categoriile de funcționari care sunt obligați să respecte o disciplină mai severă, răspunderea disciplinară a acestora este reglementată de statutele disciplinare speciale, pentru fiecare categorie. Acestea conțin norme juridice derogatorii de muncii și care prevăd regulile pe care trebuie să le respecte funcționarii respectivi, precum și sancțiunile ce li se pot aplica în cazul încălcării acestora, sancțiuni deosebite în oarecare măsură de cele prevăzute, de obicei, de Codul muncii și regulamentele de ordine interioară. Aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie să se facă după o justă și prealalbila cercetare a cazului, cu ascultarea obligatorie a funcționarului care a săvârșit abaterea.Împotriva sancțiunii disciplinare se poate face o contestație, în termenul și la organul prevăzut de actul care reglementează constatarea abaterii și aplicarea sancțiunii. Sancțiunea disciplinară nu se trece în cartea de muncă a funcționarului respectiv, ci numai în dosarul personal al acestuia.
Răspunderea disciplinară cuprinde următoarele sancțiuni:
sancțiuni disciplinare cu caracter moral, în această categorie se include mustrarea scrisă;
sancțiuni cu caracter precumpănitor material, scăderea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de 1- 3 luni;
sancțiuni care afectează cariera funcționarului public;
sancțiuni care detrmină încetarea raportului de funcție publică , destituirea din funcție.
Răspunderea disciplinară a funcționarului public se caracterizează prin următoarele trăsături:
răspunderea juridică a funcționarului public este o răspundere juridică de drept public deoarece întrunește toate trăsăturile acesteia;
răspunderea disciplinară a funcționarului public este o materializare a responsabilității disciplinare;
răspunderea disciplinară a funcționarului public se angajează numai pe o abatere de la disciplina funcției, care poate să fie unică sau în concurs cu o faptă penală sau civilă;
răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială prevăzută de lege;
răspunderea disciplinară se înfăptuiește numai dacă nu există cauză care să impedice aceasta, de exemplu prescripția cazul fortuit, legitima apărare;
răspunderea disciplinară a funcționarului public se angajează pentru simpla încălcare a competenței funcționarului public sau a interdicțiilor impuse de legiuitor prin stabilirea incompetențelor funcțiilor.
Răspunderea disciplinară cuprinde cinci mari principii și anume:
Un prim principiu care guvernează dreptul disciplinar al salariatului sau funcționarului public este principiul non bis in idem, acest principiu interzice cumulul a două sancțiuni administrativ disciplinare principale pentru aceiași pedeapsă.
Principiul nerectroactivității, acest principiu este activ și nu retroactiv cu unele excepții, este o sancțiune administrativ disciplinară, care nu poate produce efecte decât în momentul în care a fost adusă la cunoștință funcționarului.
Principiul cercetării prealabile, sancțiunea disciplinară în acest principiu se poate aplica doar după investirea prealabilă a faptei din săvârșirea careia este acuzat funcționarul, se presupune audierea funcționarului, aceasta fiind consemnată în scris.
Principiul individualizării, acest principiu impune să se țină cont de împrejurările în care fapta a fost săvârșită de latura obiectivă și subiectivă a acesteia, de consecințele faptei și de comportamentului general al funcționarului public inclusiv existența unor antencedente disciplinare în trecutul său profesional.
Principiul comunicării,acest principiu prevede obligativitatea comunicări în 30 de zile de la data când cel din drept să aplice sancțiunea, a luat la cunoștință de săvârșirea abaterii.
Regula comunicării dosarului este una din legile de “fier” și în cazul răspunderi disciplinare a funcționarului public. Ea reprezintă o aplicare în sfera disciplinarului a respectării dreptului de apărare, înscris în art. Alin (1) din Constituția României.
Condiții necesare funcționarului public pentru existența răspunderii disciplinare sunt:
abateria disciplinară a funcționarului public trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea administrativă, referitoare la subiect, obiect, latură obiectivă și latură subiectivă;
abatrea disciplinară trebuie să fie în cadrul raportului juridic de subordonare ierarhică;
atât subiectul pasiv, cât ți subiectul activ, sunt subiecte de drept de drept administrativ în mod obligatoriu, funcționarul public trebuie să funcționar public de drept, iar autoritatea care aplică sancțiunea trebuie să fie împuternicită legal în acest sens;
sesizarea, contatarea, cercetarea, judecarea, aplicarea și radierea sancțiuni disciplinare a funcționarului public, se face numai după o procedură specială de drept administrativ și numai în lipsa acestor reglementări și a principiilor de drept administrativ se aplică prevederile Codului de procedură civilă;
este necesar să existe intenția de a sancționa funcționarul public vinovat de săvârțirea unei abateri disciplinare.
2.Răspunderea contravențională
Răspunderea contravențională a funcționarului public se aplică în situația în care acesta a săvârțit o contravenție în timp sau în legătură cu serviciul.
Unii autori văd răspunderea contravențională ca o formă a răspunderii administrative “contravenția fiind la o oră actuală o formă de manifestare a ilicitului administrativ, forma cea mai gravă a acestuia , iar regimul său juridic este predominant un regim al dreptului administrativ”.
După părerea mea răspunderea contravențională, este o formă a răspunderi administrative, propusă de autoritatea competentă, după procedura specifică dreptului administrativ pentru persoanele vinovate de săvârșirea contravențiilor. Contravenția reprezintă o faptă săvârșită cu vinovăție care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea, fiind prevăzută și sancționată ca atare prin acte normative.
Răspunderea contravențională a funcționarului public, fiind o responsabilitate înfăptuită, fundamentul acestuia îl constituie legea supremă, adică Constituția și legiile care ăi aparțin acesteia în mod deosebit Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarului public, inclusiv actele normative emise de aotoritățiile publice abilitare în domeniul rezervat acestora de lege, în procesul de organizare a executării în concret a legii.
Temeiul răspunderii contravenționale a funcționarului public, constituie trei mari elemente cumulative și anume:
săvârșirea cu vinovăție, de către funcționarul public a unei abateri contravenționale;
legea și actele normative emise de organle abilitate în sectorul desemnat în baza și executarea legii, care reglementează responsabilitatea contravențională a funcționarului public, pentru abaterile contravenționale săvârșite de aceasta în legătură cu serviciul.
actele autorității publice sau instituției publice de constatare și sancționare a contravenției, precum și de soluționarea contravenților, executarea sarcinilor și măsurilor administrativ dispuse.
Răspunderea contravențională a funcționarului public pentru a putea exista trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
abateria funcționarului public trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, referitor la subiect, obiect, latură obiectivă, și latură subiectivă, necesare pentru existența unei abateri contravenționale.
abaterea contravențională a funcționarului public trebuie să fie o abatere de la normele care regelementează raportul de subordonare ierarhică în situația în care abaterea corespunde normelor care reglementează raportul de subordonare, atunci abaterea contravențională a funcționarului public nu se deosebește cu nimic de abaterea săvârșită de orice persoană fizică.
abaterea contravențională poate să fie și o abatere de la normele care reglementează raportul de subordonare, dar numai dacă acestea sunt în legătură cu modul de exercitare a competenței funcționarului public.
subiectul pasiv, cât și cel activ sunt subiecte de drept administrativ. Subiectul pasiv fiind întotdeuna funcționarul public, iar subiectul activ este subiect de drept administrativ împuternicit de lege în acest sens, cu excepția cazurilor în care acesta poate să fie instanța de judecată.
combaterea, sesizarea, aplicarea sancțiunii contravenționale și a măsurilor complementare pentru funcționarul public se face numai după procedura prevăzută de lege.
funcționarul public trebuie să indeplinească condițiile generale necesară pentru existența răspunderii administrative.
nu trebuie să existe o cauză prevăzută de lege care înlătură caracterul contravenționala acesteia.
autoritatea care constată și sancționează abaterea contravențională săvârșită de funcționarul public să fie împuternicită în mod expres de lege în acest sens.
Sancțiunile contravenționale ce se pot aplica funcționarului public sunt:
Avertismentul-reprezintă o sancțiune contravențională care constă în atragerea atenției
făptuitorului asupra faptului că prin acțiunea sau infracțiunea sa , a săvârșit o faptă prevăzută și sancționată de normele legale ca fiind contravenție.Această sancțiune se poate aplica numai în cazul în care este prevăzută în actul normativ de stabilitate și de sancționare a contravențiilor .Avertismentul conține două forme:avertismentul scris și avertisment publicat.Avertismentul scris face dovada la o eventuală repetare a uneia din faptele ce constituie contravenție.Aplicarea avertismentului publicat produce consecințele arătate de avertismentul scris și acela de informare a clienților respectivilor agenți economici, asupra faptului că în activitatea acestora din urmă s-au săvârșit încălcării ale legiice au fost sancționate contravențional.
2.Amenda-reprezintă o sancțiune contravențională care îl obligă pe făptuitor să plătească o sumă de bani. Amenzile ca sancțiune contravențională se stabilesc prin lege, prin hotărări, ori ordonanțe ale Guvernului și hotărâri ale Consilior județene precum și ale Consiliilor locale, municipale, comunale.
3.Închisoarea contravențională- reprezintă o sancțiune contravențională, care constă în privarea de libertate pe o anumită perioadă de timp a celui ce a săvârșit abaterea contravențională, pentru care legea prevede această sancțiune.
3.Răspunderea patrimonială
Răspunderea a funcționarului public se aplică în cazurile în care prin acțiunile și inacțiunile unui funcționar public sau creat serviciul public în care își desfășoară activitatea. Răspunderea patrimonială intervine numai atunci când funcționarul public a săvârșit un delict.Funcționarul public nu răspunde de eventualele pagube asupra patrimonului unității în care funcționează dacă acesta se încadrează în limitele legale, dacă sunt provocate de cazuri neprevăzute și nu pot fi înlăturate, ori în alte asemenea cazuri în care pagubele se înscriu în riscul normal al serviciului care sunt provocate de forța majoră.
Funcționarul public mai răspunde patrimonial și în următoarele condiții:
pagubelor produse cu vinovăție patrimonului autorității sau instituției publice în care funcționează
nerestituirea în termenul legal a sumelor ce s-au acordat necuvenit.
daunelor plătite de autoritate sau instituție publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Raspunderea patrimoniala a functionarilor publici cu statut special se angajeaza daca sunt intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii:
există o pagubă reală și certă, determinata cantitativ și valoric;
paguba s-a produs printr-o faptă cu caracter ilicit săvârșită de catre un funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, constand în încalcarea ori neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ce îi reveneau prin actele normative în vigoare, regulamente sau fișa postului;
încalcarea ori neîndeplinirea obligațiilor de serviciu stabilite prin actele normative în vigoare, regulamente sau fișa postului s-a produs cu vinovăție;
între fapta cu caracter ilicit și paguba materiala produsa exista un raport de cauzalitate;
cel vinovat avea calitatea de funcționar public cu statut special în sistemul administratței penitenciare la data săvârșirii faptei cu caracter ilicit.
4. Răspunderea civilă
Răspunderea civilă a funcționarului public este angajată pentru pagubele produse cu vinovăție patrimonului autorității sau instituției publice pentru nerestituirea în termen legal a sumelor acordate necuvenit și pentru daunele plătite de autoritatea sau instanța publică, în calitate de comitent unor terțe persoane în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Răspunderea civilă intervine printr-o faptă ilicită în legătură cu, ori în momentul executării atribuțiilor de serviciu, funcționarul public cauzează un prejudiciu direct serviciului public în care îți desfășoară activitatea
Răspunderea funcționarului public, se analizată sub două aspecte: primul aspect este legat de răspunderea funcționarului public pentru pagubele cauzate celor vătămați în drepturile lor, recunoscute de lege, desigur că prin emiterea unui act administrativ ilegal, ori prin refuzul nejustificat de a le rezolva cererile referitoare la un drept recunoscut de lege. Cel de-al doilea aspect îl constituie răspunderea funcționarilor publici pentru încălcarea dispozițiilor prinse în hotărârile instanțelor specializate de contencios administrativ.
Sub primul aspect, răspunderea privește atât pe funcționarul public care a emis actul sau care a refuzat rezolvarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, cât și pe funcționarul ierarhic superior al acestuia.
Sub al doilea aspect, răspunderea funcționarului public este angajată și pentru nerespectarea dispozițiilor cuprinse în hotărârea instanței de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată a înlocui sau a modifica actul administrativ, să emită un act administrativ, ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris în termenul prevăzut în hotărîre sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă în hotărâre nu este prevăzut astfel de termen. În caz că termenul prevăzut în hotarâre sau cel de 30 de zile, nu sunt respectate, instanța va aplica conducătorului autorității publice o amendă pentru fiecare zi de întîrziere, iar dacă reclamantul solicită și dovedește că, datorită nerespectării termenelor prevăzute în hotărâre sau cel de 30 de zile, i s-a cauzat prejudicii, instanța va acorda repararea daunelor pentru întârziere.
Comform art.84 din Legea nr. 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru: pagubele produse cu vinovăție patrimonului autorității sau instituției publice la care funcționează, pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotărâri judecatoresti definitive si irevocabile.
5.Răspunderea penală a funcționarului public
Răspunderea penală a funcționarului public survine în cazul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni, adică a unei fapte (acțiuni sau inacțiuni) prejudiciabile, prevăzute de legea penală, săvârșite cu vinovăție și posibile de pedeapsă penală.
Răspunderea penală a funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care le ocupă se angajează potrivit legii penale. Este vorba de infracțiuni precum:luare de mită, primirea de foloase necuvenite, abuzul în serviciu contra intereselor personale, abuzul în serviciu prin îngradirea unor drepturi, abuzul în servicu contra intereselor generale, neglijența în păstrarea informațiilor, secrete de stat. Subiectul principal și activ, în cazul acestor infracțiuni trebuie să fie funcționarul public, astfel cum este reglementată de Codul penal, chiar dacă accepțiunea este mult mai largă decât cea stabilită de Satutul funcționarului public.
Menționam faptul că, dacă acțiunile funcționarului, legate de îndeplinirea obligațiilor de serviciu, întrunesc elementele componente ale infracțiunii, conducătorul autorității publice este obligat să prezinte materialele respective organelor de urmărire penală și în baza deciziei acestora, să-1 înlăture de la exercitarea obligațiilor de serviciu cu suspendarea salariului. însă, durata înlăturării din funcție nu poate depăși termenele stabilite de legislație pentru urmărire penală sau judecare a cauzei. În același timp, dacă în urma urmăririi penale se constată că decizia de înlăturare din funcție nu este legitimă, ea se anulează, iar funcționarului public i se plătește salariul mediu lunar pentru întreaga perioadă de înlăturare.
Prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.
Legea prevede că în cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru una din faptele prevăzute de art. 54 lit h), conducătorul autorității sau instituției publice va lua măsura de suspendare a funcționarului public pe care o deține.
Regimul procedual al răspunderii penale a fost impunătățit prin Legea nr. 251/2006 cu norma potrivit căreia, este la momentul încetării urmăririi penale, persoana care are competența numirii în funcție publică are obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică atunci cănd apreciază că funcționarul care face obiectul cercetări poate influența cercetarea.
Răspunderea penală a funcționarului public este angajată, atunci când aceștia săvârșesc în exercitarea funcției o infracțiune. Infracșiunile pe care le pot săvârși funcționari publici sunt prevâzute de Codul penal în partea specială.
În considerarea prezumției de nevinovăție ar fi fost mai potrivit în această fază, ca măsura suspendării din funcție să fie doar facultativă urmând să aibă caracter obligatoriu numai dacă s-a dispus arestării preventive, situație în care nevinovația funcționarului public se bazeazî pe probleme mai consistente.
Regimului răspunderii penale consacrat dreptului comun, se adugă instituția suspendării funcționarului public care va fi dispusă de conducatorul autorității sau instituției publice în mod obligatoriu, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de Statut.
În situația în care un funcționar săvârsește o faptă care se apreciază că ar avea un caracter penal, organul de stat din care face parte acel funcționar are sarcina de a face o serie de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu gravitatea unei infractiuni. În cazul în care se ajunge la concluzia că fapta savarșită de funcționar întrunește trăsăturile caracteristice unei infracțiuni, trebuie sesizate organele de cercetare penală, în vederea începerii anchetei penale. În cursul acesteia, organul unde a fost săvârșită fapta are datoria de a pune la dispoziția organelor care cercetează sau judecă pe funcționar toate datele, informațiile și actele necesare soluționării cazului. De asemenea, organul din care face parte funcționarul aflat în anchetă penală, mai exact spus cel care a angajat pe funcționarul respectiv, poate să dispună suspendarea acestuia din funcție, evident fără plată salariului, până la soluționarea cazului.
Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masură necesară pentru ca prestigiul organului și chiar însăși activitatea sa nu aiba de suferit. În cazul în care se constată nevinovația funcționarului în cauză, acesta urmeză să fie repus în funcție, plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat. În situația în care funcționarul este condamnat la o pedeapsa privativă de libertate, organul din care face parte acesta este obligat și singurul competent sa desfacă contractul de munăa al funțtionarului.
CAPITOLUL III
CARIERA FUNCȚIONARULUI PUBLIC CU STATUT SPECIAL
1.Noțiunea de funcționar public cu statut special
Așa cum funcționarul public, este definit ca persoana fizică investită cu o funcție publică, cu caracter de permanență în serviciile autorității centrale și locale, ori în instituțiile publice care aparțin acestora, caracterul de statut principal al funcționarului public ar putea fi dat de faptul că acesta este investit și poartă de regulă uniformă așa cum reiese din art.1 alin (1) din Legea nr.360/2002 privind statutul polițiștilor.
Statutul funcționarului public reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționari publici și stat sau administrația publică locală, ca instituție realizată a statului.
Definiția statului funcționarului public este dată de art 1 alin (1) din Legea nr.360/2002 privind statutul polițiștilor care prevede că polițistul este funcționar public civil, care are statut special, înarmat, care poartă uniformă și exercită atribuțiile stabilite de Poliția Română, prin lege ca instituție realizată a statului.
Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite de portul de armă și de celălalte diferențieri prevăzute în prezentul stat.Activitatea profesională a polițiștului este desfășurată numai în interesul persoanei comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității și gradualității.
Statutul special este conferit de natura și condițiile speciale de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, de riscurile misiunilor îndeplinite, care pot afecta viața și integritatea fizică și psihică a polițistului, siguranța sa și a familiei sale, de obligațiile, îndatoririle, restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, incompatibilitățile și sistemul de carieră specifice.
Autoritatea publică cu care este învestit polițistul se exercită exclusiv în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și asigurării respectării legii și drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și Statului Român, în limitele legii.
Prin art.4 alin (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățiile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor față de serviciu și să îndeplinească ordinile și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
Pot beneficia de statut special:
structurile de specialitate ale Parlamentului României;
structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
structurile de specialitate ale Consilului Administrativ;
structurile de specialitate ale serviciilor diplomatice și consulare;
autoritatea vamală;
poliția și alte structuri ale Ministerului Apărărilor și Internelor;
alte structuri administrative stabilite prin lege.
Comform art.28 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, polițistul are dreptul
la:
salariul lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporurii, premii, prime, ale căror cuamtumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător uncției îndeplinite, gradul profesional deținut, gradele, sporurile pentru misiunea permanentă, indemnizația de conducere și salariul de merit;
ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
uniforme, echipamente specifice, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, proteze precum și medicamente gratuite, în condiții stabilite prin Hotărâre de Guvern;
locuință de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz în condițiile legi;
condiții de odihnă, condiții de studiu și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin Hotărâre de Guvern;
condiții medicale pentru: caz de boală, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, accidente produse în timpul și din cauya serviciului, condiții de maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, îngrijirea copilului îână la varsta de 2 ani;
bilete de odihnă, tratament și recuperare;
pensi în condițiile stabilite de lege.
indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau ed detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare în condițiile stabilite de lege;
decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localității și o dată pe an pentru efectuarea concediuluide odihnă, precum și în alte situații în condițiile stabilite prin Hotărâre de Guvern;
încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de munca, potrivit legi;
portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal în condițiile legi;
asigurarea de viață , sănătate și bunuri, în condițiile stabilite prin Hotărâre de Guvern;
tratament medical în strainătate și afecțiuni contractate în timpul executării profesiei, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Guvernului;
consultanță juridică asigurată de unitate, la cerere.
Așa cum polițistul beneficiază de drepturi, acesta are și unile îndatoririi comform art. 41
din Legea nr.360/2002, privind statutul polițidtului și anume:
să fie loiali instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației
să dovedească solicitudine și respect față de orice altă persoană, în special pentru grupurile vulnerabile, să iși consacre activitatea profesională îndepliniri cu competență, integritate corectitudine și conștiinciozitate a îndatoriirilor specifice de serviciu prevăzute de lege;
să își perfecționeze continu nivelul de instruire profesională și generală;
să fie disciplinatși să dovedească probitate profesională și moralăîn întreaga activitate;
să fie respectos, cuvincios și corect față de sefi, colegi sau subalterni;
să acorde sprijin colegiilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
să informeze șeful ierarhic și celălalte autorității abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat la cunoștință;
prin întregul său compartiment , să se arate demn de considerația și încrederea împuse de profesia de polițist.
Polițiștii sunt obligații:
să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării activității în condițiile legii;
să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în așa fel încât să nu beneficieze și nici să nu lase impresia că beneficiază de date confidențiale obținute în calitatea sa oficială;
să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice țși asupra problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competențelor legale stabilite;
să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte;
Polițistului îi este interzis:
să facă parte din partide, formații sau organizații politice, ori să desfășoare propagandă în favoarea acestuia;
să exprime opini sau performanțe politice la locul de muncă sau în public;
să candideze pentru autoritățiile administrației publice locale, Parlamentul României, Președinte al României;
să exprime în public opinii contrare intereselor României;
să de clare sau să participe la greve, mituri, demonstrații;
să adere la secte, organizații religioase sau alte organizații interzise de lege;
– să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retrinuit, cu excepția funcțiilor didactice în cazul instituțiilor de învățământ.
Comform art.4 al Legii Statutului polițistului, profesia de ofițer de poliție are la bază următoarele principii:
a) principiul legalității;
b) principiul egalității în fața legii;
c) principiul onoarei, demnității și corectitudinii;
d) principiul gradualității și proporționalității;
e) principiul echilibrului, imparțialității, nediscriminării și echidistanței;
f) principiul transparenței;
g) principiul disponibilității;
h) principiul supremației interesului public;
i) principiul profesionalismului;
j) principiul confidențialității, integrității profesionale și loialității;
k) principiul stabilității în funcție.
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) cariera ofițerului de poliție – ansamblul situațiilor și efectelor juridice care intervin de la data nașterii raportului de serviciu, până la data încetării acestuia, potrivit actelor normative în vigoare și opțiunilor individuale ale ofițerului de poliție, în funcție de nevoile instituției, de cunoștințele, aptitudinile, abilitățile, experiența și motivațiile profesionale și personale;
b) familia ofițerului de poliție – soțul/ soția acestuia, precum și copiii și părinții aflați în întreținerea legală a polițistului;
c) norme de competență – norme privind gestiunea resurselor umane în MAI.
d) program de lucru – intervalul orar în care ofițerul de poliție își desfășoară activitatea și îndeplinește sarcinile și atribuțiile de serviciu potrivit prevederilor fișei postului;
e) sursă externă – sursă de recrutare a ofițerilor de poliție, cuprinzând absolvenți ai unor instituții de formare profesională, altele decât cele ale MAI sau care formează personal pentru nevoile MAI;
2.Categorii de funcționari publici cu statut special
Funcționari publici cu statut special (polițiști) se clasifică după următoarele criterii.
După cum au fost sau nu definiți, polițiștii pot fi debutanți sau definitivi.
polițiștii definitivi sunt funcționari publici cu statut special, care la sfârșitul perioadei de stagiu au fost numiți printr-o decizie a conducătorului autorității sau instituției publice și sau depus jurământului de credință.
Polițiști debutanți sunt persoanele care ocupa pe durata perioadei de stagiu un post în cadrul poliției Române.
După nivelul studiilor necesare, funcționarii publici se împart în două categorii:
categoia A- ofițerilor de poliție, cuprinde ofițeri de poliție cu studii superioare , de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă. Aceștea desfășoară următoarele activității: aplicarea șă executarea legiilor, studii, control, consiliere, coordonare, conducere, elaborare de reglementării, luarea deciziilor, sau alte activități care necesită cunoștințe superioare de specialitate.
Corpul ofițerilor de poliție cuprinde:
Chestor general de poliție;
Chestor șef de poliție;
Chestor principal de poliție;
Chestor de poliție;
Comisar șef de poliție;
Comisar de poliție;
Subcomisar de poliție;
Inspector principal de poliție;
Inspector de poliție;
Subinspector de poliție.
Categoria B- corpul agenților de poliție, cuprinde agenți de poliție cu studii liceale sau post-liceale cu diplomă. Funcționari publici din această categorie desfășoară activități privind aplicarea și executarea legilor și a altor reglementări, care necesită o cultură generală, medie și cunoștințe tehnice sau priofesionale.
Categoria B- corpul agenților de poliție cuprinde:
Agent-șef principal de poliție;
Agent-șef de poliție;
Agent șef adjunct de poliție;
Agent principal de poliție;
Agent de poliție.
Gradele profesionale de chestor, comisar șef și comisar pot fiobținute numai de către ofițeri cu studii superioare de lângă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
Acordarea gradelor profesională se face prin avansare de către:
Președintele României- către ofițerii de poliție la gradul de chestor de poliție, chestor principal de poliție, chestor șef de poliție la propunerea Ministerului Administrației și Internelor.
Ministerului Administrației și Internelor pentru ceilalți ofițeri de poliție, la propunerea inspectorului general al Poliției Române.
Pentru a obține gradul profesional polițistul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut sa să-l împlinească în cursul anului calendaristic respectiv, cu excepția comisarilor-sef de poliție cu o vechime medie de 2 ani în gradul profesional care au îndeplinit cel puțin 5 ani funcții cu gradul profesional de chestor de poliție.
Să fi fost apreciat în ultimi 2 ani ai stagiului minim în grad cu calificativul ”excepțional”, iar în celalți ani ai stagiului, cel puțin cu calificativul “bun”.
Pentru a obține gradul profesional de chestor-șef , sufcomisar și agent-șef, polițistul este obligat să urmeze un curs de capacitate profesională, acesta fiind organizat și desfășurat pentru fiecare categorie prin ordin al Ministerului Adimistrației și internelor, iar pentru obținerea gradului profesional de chestor este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.
Polițiști care si-au pus viața în pericol în timpul îndatoririlor de serviciu I se acordă post-mortem, gradul de subinspector de poliție, pentru agenți de poliție și gradul următor pentru ofițeri de poliție.
3.Condiții de acces în funcția de polițist.
Comform art. 8 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului prevede că “profesia de polițist poate fi exercitată numai de către persoana care a dobândit această calitate, în condițiile legii”.
Polițiștii de regulă provin din rândul absolvenților instituților de învățământ al Ministerului Administrației și Internelor. Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenși, cu diplomă sau licență ai instituților de învățământ superior de lungă durată sau scurtă durată al Ministerului Administrației și Internelor sau a altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialitățiilor necesare poliției, stabilite prin ordinal Ministerului Administrației și Internelor.
La concursul de adminitere poate participa orice persoană indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie,avere sau origine socială, care îndeplinește pe lângă condițiile generale prevăzute pentru funcționari publici și următoarele condiții generale:
să fie apt din punct de vedere medical, fizic și psihic;
să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate.
să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
să cunoască limba română scris și vorbit;
să aibă capacitate deplină de exercițiu;
să fie declarați „apt” din punct de vedere medical, fizic și psihic; verificările privind
starea de sănătate medicală, fizică și psihică vor fi efectuate de către structurile de specialitate ale Ministerului Administrației și Internelor;
să aibă vârsta de minim 18 ani împliniți, iar în cazul candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor să-i împlinească în cursul anului în care participă la concurs;
să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează, iar candidații la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverință din care să rezulte faptul că a susținut și promovat examenul de bacalaureat;
să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situațiilor în care a intervenit reabilitarea;
să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;
să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului („candidații care au promovat concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor, precum și persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliție nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic”);
să îndeplinească condițiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcției publice cu statut special.
4. Perioada de stagiu în funcția de polițist
Perioada de stagiu a funcționarului public cu statut special (polițistul) reprezintă etapa carierei profesionale cuprinsă între numirea și definitivarea în funcție, respectiv definitivarea în profesie în care beneficiază în mod corespunzător potrivit dispoziiție legale specifice.
În perioada de stagiu se urmărește confirmarea aptitudinilor profesionale ale polițiștilor debutanți în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilitățiifuncției, formarea lor practică , cunoașterea specificului activitășii unității în cadrul cărora își desfășoară activitatea precum și a exigenței funcției.
Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru duncționari publici din categoria A, ofițerii de poliție, la absolvirea Facultății de Drept, din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”a Ministerului Apărărilor și Internelor, precum și cei care au absolvit alte facultăți de lungă durată încadrați în sursa externă. Polițistului i se acordă gradul de profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant timp de 8 luni pentru cei din categoria A, pentru ofițeri care a absolvit studii universitare de scurtă durată. Cei din categoria B sunt încadrați pentru 6 luni ca debutanți, la absolvirea scolii de formare a agenților de poliție, sau încadrați în sursa externă în funcția de agenți de poliție, polițistului acordându-i-se gradul profesional de agent de poliție, fiind încadrat ca debutant iar în această perioadă de stagiu este luată în considerare la calculul vechi în funcție.
Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program foarte bine definit în care se stabilesc următoarele condiții:
alocarea a două ore zilnic în timpul normal de lucru pentru studiul individual;
asistență în îndeplinirea atribuțiilor de servicu;
participarea la diferite forme de pregătire organizate de către inspectorul general/ comandamentul de armă;
specificarea materialelor necesare și a competențelor profesionale vizate de a fi dobândite pentru fiecare activitate planificată.
Stagiul minim în gradele profesionale este:
I. Categoria A- Corpul ofițerilor de poliție
Chestor șef de poliție 2 ani;
Chestor principal de poliție 2 ani;
Chestor de poliție 2 ani;
Comisar șef de poliție 3 ani;
Comisar de poliție 3 ani;
Subcomisar de poliție 4 ani;
Inspector principal de poliție 3 ani;
Inspector de poliție 3 ani;
Subinspector de poliție 4 ani
II.Categoria B- Corpul agenților de poliție.
Agent-șef de poliție 5 ani;
Agent șef adjunct de poliție 5 ani;
Agent principal de poliție 5 ani;
Agent de poliție 5 ani.
Funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de stagiu este îndrumat de un tutore (polițist)în cadrul aceluiați compartiment, denumit îndrumător. În cazul în care în acea unitate nu există posibilitatea numirii unui tutore profesional care să aibă aceiași specialitate sau profesie cu cea necesară ocupării postului pentru care se exercită tutela, sau care să lucreze în acelaș domeniu de activitate, acesta se poate îndeplini doar de către inspectorul general sau dacă nu există personal specializat în domeniu la acest nivel de către unuitatea aparatului centaral care coodronează comportamentul în care lucreayă persoana tutelă.
La terminarea perioadei de stagiu, absolventul trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a putea fi pus în funcție:
să fie apreciat cu calificativul “ excepțional”;
să promoveze examenul de definitivare organizat potrivit metodologiei.
În cazul în care polițistul nu îndeplinește condițiile de mai sus, acesta este destituit din
poliție, comform competențelor de gestiune a resurselor umane. Polițistul care a promovat examenul este încadrat în gradul profesional obținut, după care depune jurământul în fața șefului instituției de învățământ sau a șefului unității de poliție și în prezența a doi polițiștii.Jurământul de credință are următorul conținut:” Jur să respect Constituția, dreptul și libertățiile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legiile țări, să-mi îndeplineasc cu răspundere și bună credință îndatoririlor ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”Jurământul de credințăse semnează de către polițistul sau absolventul încadrat direct și după caz, de către șeful instituției de învățământ sau de șeful unității de poliție, precum și de polițiștii asistenți. Jurământul de credință este contrasemnat de Ministerul Administrației și Internelor și se păstrează la dosarul personal al polițistului. Semnătura jurământului de credință presupune și acordul implicit al polițistului pentru testarea fidelității și integrității sale profesionale prin efectuarea unor verificări de specialitate în condițiile legii.
5.Evaluarea performanțelor personale și individuale ale polițiștilor.
În baza evaluării activitățiilor profesionale pregătirii și conduitei individuale pentru polițiști stă elaborarea fișei raportului de evaluare a personalului. Fișa raportului de evaluare reprezintă singurul document care atestă rezultatele activității desfășurate, competența profesională, procedura pentru perfecționare a pregătirii, potențialul profesional, conduita și profilul moral al personalului.
Odată cu evaluarea personalului se urmărește rezultatele obținute în activitate:
promovarea, retrogradarea în/din funcție;
eliberarea din funcție;
înscrierea în tabelul de avansări pentru funcționarii publici;
recompensare a personalului;
identificarea nevoilor de pregătire profesionale și dezvoltare a personalului;
proiectarea măsurilor de motivare a a personalului;
validarea programelor de recrutare, selecție încadrare, pregătire profesională și dezvoltare a carierei profesionale;
facilitatea dialiogului între șef/comandant și subordonat în vederea creșterii performanței profesionale;
acordarea altor drepturi stabilite de actele normative în vigoare.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale se bazează pe aprecierea în mod
sistematic și obiectiv a randamentului a calității munci a comportamentului, a inițiativei, a eficienței și creativității, pentru fiecare salariat.
A.Evaluare anuală
Evaluarea anuală de regulă se realizează între data de 1 decembrie al anului anterior evaluării și 1 decembrie al anului în curs, aceasta se face pentru toate categoriile de personal, cu excepția personalului didactic și auxiliar, pentru care evaluarea anuală este corespunzătoare anului de învățământ. Evaluarea anuală se produce atunci cănd personalul a desfășurat o activitate profesională pe o perioadă de 6 luni în structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Pentru persoanele care debea au debutat în profesie evaluarea anuală se realizează după încheierea perioadei de stagiu sau de probă.
Performanțele profesionale individuale și conduita ofițerului de poliție sunt evaluate anual, iar aprecierile se consemnează în evaluarea anuală de serviciu. Nu sunt evaluați anual ofițeriide poliție ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate și cei a căror prezență la serviciu, într-un an calendaristic, însumează o perioadă de până la 6 luni. (discuție la acordarea gradelor profesionale) Organizarea evaluării și metodologia privind evaluarea anuală a ofițerului de poliție se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne. Evaluările anuale de serviciu pentru ofițerii de poliție suspendați de drept din activitatea profesională, pentru desfășurarea activităților sindicale, se fac de către organizațiile sindicale din care fac parte și se depun la dosarul personal de ofițer de poliție.
B.Evaluarea parțială
Evaluarea parțială se produce în următoarele situații:
este produs pentru acordarea gradului profesional următor;
a urmat un curs de pregătire, conduită cu o durată mai mare de 4 săptămâni în sistem compact într-o instituție;
a absentat, cel mult 6 luni într-un an calendaristic, pentru motivemedicale sau pentru îngrijirea copilului;
când raporturile de serviciu încetrează;
în situația detașări sau delegării;
și alte situații, privind reglementărilor în vigoare.
Evaluarea personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și
absolvenților instituților de încățământ ale Ministerelor Internelor și Reformei Administrative- curs zi, în anul finașizării studiilor, se transmite în fișele/ rapoartele de evaluare.
Calificativele se acordă pentu evaluarea polițiștilor și absolvenților, instituțiile de învățământ și anume: excepțional (E), foarte bun (FB), bun (B), satisfăcător (S), nesatisfăcător (NS)
6.Avansarea funcționarilor publici (polițiști)
În cariera profesională, în urma rezultatelor obținute la evaluarea activității profesionale, funcționarii publici cu statut special au dreptul de a avansa în funcție și în grad profesional comform prevederilor prevăzute de lege. Avansarea funcționarilor publici cu statut special, se face pe baza concursurilor în limita posturilor vacante în statele de organizare, în limitele prevăzute de lege. Funcționarul public cu statut special care este avansat în funcție, dar în acelaș compartiment se face fără examen, pe baza criiterilor stabilite prin ordin al Ministerului Justiției și a libertății cetățenilor.
Avansarea polițiștilor este de două feluri:
Avansarea în funcție
Avansarea în funcție, aceasta se face de către șeful ierarhic superior prin numire, în cazul în care funcția este cotată la același coeficient de salarizare sau mai mic și prin concurs dacă funcția este cotată la un coeficient de salarizare ca cel avut.
Avansarea în grad
Avansarea în grad, se face conform legi după cum urmează:
cu ocazia zilelor armelor, precum și a zilei Naționale ale României, 1 decembrie;
la absolvirea instituțiilor de învățământ din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a altor instituții în care au fost pregătiții pentru nevoile Ministerului;
la încadrarea în sursa externă;
la trecerea agenților de poliție în corpul ofițerelor de poliție;
la pensionare;
post morten.
Personalul încadrat în poliție în sursa externă, în funcție cu specializările prevăzute în fișa
postului pentru studiile absolvite și care a lucrat efectiv înainte de încadrarea în asemenea specializări, I se poate acorda grade profesionale în funcție de vechimea în specialitate.
7.Cariera polițistilor
1.Noțiuni de cariera.
Deși în limbajul curent noțiunea de carieră este larg folosită, conceptul de carieră are numeroase întelesuri. Până în prezent nu este o definiție oficială, unanim acceptată, care sa întrunească consensul specialiștilor. În literatura de specialitate sunt cunoscute diferite formulări și numeroase opinii. În general, intelesul popular al termenului de carieră este asociat cu ideea de mișcare ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obține mai mulți bani, mai multă responsabilitate sau de a dobaâdi mai mult prestigiu si mai multă putere. Pentru a defini cariera trebuie să avem în vedere următorii factori:
-contribuția individului la dezvoltarea propriei cariere;
-contribuția organizațiilor în care evoluează;
-contextele pe care le intersectează;
-calitatea legislației specifice și maniera de aplicare a acesteia.
Cariera este o succesiune de activități și poziții profesionale pe care o persoana le atinge, ca și atitudinile, cunoștintele și componentele asociate, care se dezvoltă de-a lungul timpului.
Cariera reprezintă o succesiune de funcții, în ordinea crescatoare a prestigiului prin care trece un individ în mod ordonat, dupa o regulă previzibilă. De fapt, cariera constă în acea succesiune de posturi într-o ierarhie, acea succesiune de experiente, separate, corelate între ele prin care orice persoana trece de-a lungul vietii. Dezvoltarea carierei sau cum mai este numită dezvoltarea profesională este un proces mai complex decât pregătirea profesională, având drept obiectiv insusirea cunoștințelor utile, atât în raport cu poziția actuală, cât și cu cea viitoare. O carieră poate poate dura mai mult sau mai puțin, iar un individ poate avea mai multe cariere, una dupa alta sau în același timp. Cariera individuală include atât viața profesională și familială cât și legăturile dintre ele. În dorința de a controla viața profesională cât și pe cea familială, orice persoana își dezvoltă un concept propriu prin care își auto evaluează calitățile și valorile . Acest proces este dinamic și are loc pe parcursul întregii vieți. Cariera individuală se dezvoltă prin interacțiunea dintre aptitudinile existente, dorința de realizare profesională a individului și experiența în munca pe care o furnizează organizația. Individul se va dezvolta și va fi mulțumit de cariera sa în masura în care organizația va putea furniza căi pe care individul să avanseze în diferite poziții și niveluri, în care să-și pună în valoare cunoștințele și să-și dezvolte aptitudinile.
Sunt trei elemente importante pentru a întelege ce este aceea o carieră:
A.Cariera este un proces dinamic în timp, care are doua dimensiuni:
Cariera externă: succesiunea obiectivă de poziții pe care individul le parcurge în timp;
Cariera internă:interpretarea pe care o dă individul experiețtelor obiective prin prisma subiectivității sale.
B.Cariera presupune interacțiunea între factorii organizaționali și cei individuali. Percepția postului ca și poziția adoptată de către individ, depinde de compatibilitatea între ceea ce concepe individul potrivit pentru sine (aptitudini, nevoi, preferințe), și ceea ce reprezintă postul de fapt (constrângeri, oportunități, obligații).
C.Cariera oferă o identitate ocupațională; profesia, poziția ocupată, organizația încare lucrează facând parte din identitatea individului. Oamenii sunt diferiți între ei dar, în același timp, putem determina și lucruri pe care le au în comun. Utilizând sisteme de clasificare se pot identifica asemănări și diferențieri în orientarea carierei. Orientarea carierei este deci, acel tipar relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor și activităților ocupaționale. Orientarea carierei a unui individ este importantă atunci când o raportăm la profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor două rezultă consecințe importante pentru individ, pentru comportamentul și atitudinile sale la serviciu, cât și pentru starea sa de echilibru și satisfacție:este esențial ca individul să își aleagă cu atenție profesia;trebuie să se gândească pe termen lung ce ar însemna mai concret, care sunt activitățile specifice, tipurile de organizații, oportunitățile, posibilitățile de ași valorifica potentialul natural; este posibil să existe o diferentă între percepția despre ce înseamna profesia respectivă din afara, și ceea ce presupune de fapt. Formalizat, acest lucru este cuprins într-un model care cuprinde: orientarea în carieră și mediul profesional.
2.Cariera funcționarului public.
Un lucru foarte important care trebuie menționat este apariția în tara noastră a legislației în domeniul dezvoltării carierei funcționarilor publici. Astfel în 2003 Guvernului Romaniei a emis Hotărârea nr. 1209 din 14 octombrie 2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei functionarilor publici.
Respectivul act normativ reglementează organizarea și dezvoltarea carierei fucționarilor publici. În conformitate cu acest act normativ cariera în funcția publică este definită astfel: „Cariera în funcția publică cuprinde ansamblul situațiilor juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii”.
Tot aici sunt prevăzute și modalitățile de dezvoltare a carierei: „modalitățile de dezvoltare a carierei în funcția publică sunt promovarea într-o funcție publică superioară și avansarea în gradele de salarizare.
Legea mai enumeră și principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei în funcția publică:
– competența, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcție publică trebuie să dețină și să confirme cunoștințele și aptitudinile necesare exercitării funcției publice respective;
-competiția, principiul potrivit căruia confirmarea cunoștințelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții publice se face prin concurs sau examen;
-egalitatea de sanse, prin recunoașterea vocației la cariera în funcția publică a oricărei persoane care îndeplinește condițiile stabilite potrivit legii;
– profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcției publice se face cu respectarea principiilor prevăzute de lege;
-motivarea, principiu potrivit caruia, în vederea dezvoltării carierei, autoritățile și instituțiile publice au obligația să identifice și să aplice, în condițiile legii, instrumente de motivare morală și materială a funcționarilor publici, precum și să sprijine inițiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora ;
-transparența, principiu potrivit caruia autoriățile și institțiile publice au obligația dea pune la dispoziție tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică. În conformitate cu aceasta lege managementul carierei în funția publică se asigură de catre:
-Agenția Natională a Funcționarilor Publici, prin elaborarea cadrului legal și a instrumentelor necesare organizării și dezvoltării carierei în funcția publică;
-autoritățile și instituțiile publice, prin aplicarea principiului egalității de șanse și a motivării, funcționarul public, prin aplicarea consecventă a principiilor competenței și al profesionalismului, în vederea dezvoltării profesionale individuale.
Un alt lucru prevăzut de catre această normă legislativă este și promovarea funcționarilor publici care este definită astfel: „Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare vacante”. Promovarea poate fi:
a)definitivă, atunci când funcția publică superioară se ocupă prin concurs sau examen, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre;
b)temporară, atunci când funcția publică de conducere sau, după caz, funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se ocupă pe perioadă determinată, în condițiile legii. Practica managerială în domeniul resurselor umane dovedește ca pe parcursul îndeplinirii programelor de dezvoltare a carierei pot apărea unele probleme destul de dificile.
În general, organizațiile care au preocupări în domeniul planificării resurselor umane inițiază si programe de dezvoltare a carierei, deoarece se apreciază ca nu are sens să previzionăm nevoile de resurse umane fără a avea un program de dezvoltare a carierei care să susțină cererea respectivă. De asemenea, inițierea unor programe de dezvoltare a resurselor umane trebuie să aibă învedere oportunitățile organizației de a asigura posturile adecvate. O prima cauza a dificultăților de integrare a eforturilor din domeniile menționate o constituie faptul că activitățile respective sunt realizate, în multe situații, de specialiști diferiți (economiști, ingineri, analiști de sistem, psihologi etc.) a căror pregătire de bază sau cunoștințe de specialitate creează posibile bariere în realizarea unei comunicări eficiente. O a doua cauză a insuccesului de integrare a eforturilor privind dezvoltarea carierei și planificarea resurselor umane este legată de structura organizatoriă, deoarece, în unele situații, activitățile menționate sunt realizate în unități distincte. Eventualele insuccese în atingerea scopurilor carierei pot duce la unele reevaluări privind scopurile, posturile sau programele de pregătire, ceea ce va influența pozitiv performanța și continuarea carierei.
3.Ghidul carierei polițistului
Comform art.1 din Ghidul carierei polițiștilor și cadrelor militare din Ministerul Administrației și Internelor cariera reprezintă: Cariera polițiștilor și cadrelor militare din Ministerul Administrației și Internelor, denumit în continuare MAI, cuprinde ansamblul situațiilor juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, potrivit actelor normative în vigoare și opțiunilor individuale, în funcție de nevoile instituției, cunoștințele, aptitudinile, abilitățile, experiența și motivațiile profesionale și personale.Ghidul carierei polițiștilor și cadrelor militare din MAI, denumit în continuare ghid, stabilește modalități și reguli de evoluție în cariera profesională pentru ofițerii și agenții de poliție, precum și pentru ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din MAI.
Regulile generale care stau la baza managementului carierei polițiștilor și cadrelor militare în MAI vizează:
a) numirea în prima funcție în structurile MAI;
b) acordarea/avansarea în unele grade profesionale/militare, potrivit legii;
c) schimbarea locului de muncă sau/și a profilului de muncă și a specialității;
d) trecerea pe anumite niveluri ierarhice;
e) trecerea într-o altă categorie profesională, precum și în corpul profesional superior;
f) ocuparea unor funcții de conducere.
(2) Regulile generale de evoluție în carieră constau, după caz, în:
a) absolvirea unor cursuri de carieră;
b) promovarea examenelor de carieră;
c) îndeplinirea criteriilor de vechime în anumite funcții sau/și specialități;
d) îndeplinirea normelor de performanță profesională și conduită într-o anumită perioadă de timp.
În sensul prezentului ghid, termenii de mai jos se utilizează cu următorul înțeles:
a) managementul carierei reprezintă ansamblul activităților desfășurate de către MAI în vederea asigurării planificării și dezvoltării carierei profesionale a polițiștilor și cadrelor militare;
b) planificarea carierei este activitatea desfășurată individual de către fiecare polițist și cadru militar în vederea dezvoltării propriei cariere profesionale;
c) regulile de evoluție în carieră reprezintă condițiile minime obligatorii stabilite de către MAI prin prezentul ghid pentru intrarea și evoluția în carieră a polițiștilor și cadrelor militare;
d) specializarea este o modalitate aprofundată de dobândire a cunoștințelor și competențelor definitorii pentru un domeniu de studiu – de exemplu, ordine și siguranță publică;
e) profilul de muncă reprezintă un domeniu de activitate distinct în cadrul specializărilor – de exemplu, poliție de frontieră, poliție, jandarmerie, pompieri și protecție civilă;
f) specialitatea reprezintă aprofundarea unei specializări sau calificări, pentru care polițistul/cadrul militar a dobândit pregătirea necesară exercitării ocupațiilor specifice MAI – de exemplu, investigații criminale, poliție rutieră, servant-pompieri, pirotehnician;
g) ocupația reprezintă un ansamblu de activități, sarcini sau obligații de serviciu stabilite pentru a fi executate de o persoană.
Pentru o mai bună gestionare a dezvoltării a carierei politiștilor, și aplicarea acesteia într-un mod unitar pe întreg teritoriul tării Ministerul Internelor si Reformei Administrative a aprobat Ghidul carierei personalului Ministerului Internelor si Reformei Administrative . Acest ghid stabilește regulile care stau la baza managementului carierei personalului in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, cu privire la ocuparea unor funcții, promovarea, avansarea în anumite grade profesionale, schimbarea locului de muncă/ categorii de activități desfășurate și trecerea pe anumite niveluri ierarhice, precum și reguli distincte de evoluție în cariera profesională pentru ofiterii de polție, agenții de politie, subofițerii, militarii angajați pe baza de contract și personalul contractual.
Deasemeni Gestiunea carierei funcționarilor publici din Ministerul Administratiei și Internelor se realizeaza în mod unitar prin intermediul compartimentelor specializate ale instituției în conformitate cu legislația specifică și cu normele stabilite de Agenția Natională a Funcționarilor Publici. Activitățile de recrutare, selecționare, încadrare, promovare, definitivare în profesie, mutare, transfer, evaluare/apreciere a personalului pe care le presupune aplicarea prevederilor enunțate mai sus se realizează potrivit procedurilor în domeniul resurselor umane prevăzute de actele normative în vigoare.
Actualul ghid stabilește că Direcția Management Resurse Umane din Ministerul Administrației și Internelor asigură managementul general al carierei personalului instituției, iar Inspectoratele generale și unitățile din structura acestora asigură prin compartimentele de resurse umane aplicarea normelor privind managementul carierei personalului subordonat.
2.Tipuri de carieră
Există două teorii importante in domeniul carieră:
Prima este teoria lui Holland care identifică șase tipare distincte de orientare în carieră: convențional, artistic, realist, social, intreprinzator și investigativ. Urmează să analizam detaliat pe fiecare dintre acestea:
A. Persoana care aparține tipului convețional preferă in general activități ordonate,în care există reguli. Este vorba de obicei de activități ce presupun organizarea informației scrise sau numerice, analize ce utilizează algoritmi și în general proceduri standard stabilite dinainte cu precizie. Acest tip presupune persoane conformiste, ordonate, eficiente ăi practice; acestea fiind părțile pozitive. Cealaltă fată a acestui tip de persoană, și care completează prima parte, presupune: lipsa de imaginție, inhibitiă, inflexibilitatea. Ca și domeniu, este vorba probabil despre contabilitate și finanțe.
B. Persoana ce aparține tipului artistic este total opusă ca și personalitate tipului conventional. Astfel, acesti oameni preferă activitățile ambigue și nesistematice ce implica forme expresive de scriere si exprimare verbală sau vizuală. De cele mai multe ori sunt oameni imaginativi, intuitivi, independenți; în același timp sunt dezordonați, emotivi, nepractici. Cele mai probabile sunt grafica și reclama.
C. Tipul de persoana realist presupune implicarea în activități de manipularea fizică a obiectelor. Calitățile pozitive caracteristice sunt: spontaneitate, stabilitate, simt practic. Părțile mai puțin bune sunt: timiditate, conformism, lipsa de intuitie. Domeniile compatibile cu acest tip de persoana sunt cele în care se cer puține prestțtii sociale, negocieri, persuasiuni.
D. Tipul opus celui realist, este tipul social. Persoanele aparținând acestui gen se implică în activități ce presupun informare, ajutorare, dezvoltarea altora. Sunt persoane sociabile, prietenoase, amabile, diplomatice de aceea este puțin probabil să se simta bine în medii profesionale ordonate, sistematizate, cu reguli rigide și activități structurate, previzibile.
E. Persoanele ce aparțin tipului intreprinzator sunt oameni ce preferă lucrul cu alți oameni, dar au tendința de a-i controla și conduce – fără să ajute și să înțeleagă – focalizați fiind pe obiectivele organizaționale și economice. Privind aspectele pozitive, găsim: încredere în sine, ambiție, energie, extroversie. Partea mai puțin placută înseamnă dominare, sete de putere și impulsivitate.
F. Tipul opus, este cel investigativ. Persoanele de acest gen sunt orientate spre activități de observare și analiză. Urmăresc în general să-și dezvolte propria cunoaștere și intelegere. Cele doua fețe ale acestui tip de persoană sunt: originalitatea și independența pe de o parte, dezordinea, lipsa sițului practic, impulsivitatea pe de alta parte. Astfel este total nepotrivit ca acest tip de persoană să se orienteze spre activități repetitive sau de tipul vânzarilor. Potrivite sunt pozițiile de cercetare, dezvoltare, consultanță.
Cele șase tipare sunt tipuri ideale, toate însușirile potrivindu-se între ele eliminând astfel tensiunile, dualitățile de orice fel, orientarea individului fiind foarte clara.
O a doua teorie folosită este teoria ancorelor carierei a lui Schein, sunt identificate cinci tipare distincte de talente, scopuri, nevoi și valori în percepția proprie, care apar în urma primelor experiențe profesionale:
-competența tehnică/funcțională,
-competența manageriala,
-competența sigurantă, autonomia și creativitatea.
Termenul “ancora” este folosit pentru a desemna nuclee consistente specifice individului ce fac parte din identitatea ocupațională a individului și cu timpul se manifestă ca niste ancore. Urmează să vedem ce presupune fiecare dintre aceste “ancore”.
A.Cei ce au dezvoltat o competenta tehnică/funcșională sunt orientați spre carieră în continuare, în funcție de conținutul efectiv al muncii și nu se pot transfera într-un domeniu care se îndepartează de domeniul de bază.
B.Persoana care a dezvoltat o competentă managerială este orientată să ajungă în poziții care îi oferă responsabilități pe masură. Importanța este perspectiva pe care o oferă poziția ocupată, nu conținutul activității. Contează oportunitatea de a dezvolta abilități analitice, competente interpersonale, si alte experiențe utile unui viitor manager.
C.Siguranța este o ancora care actionează prin orientarea spre o poziție stabilă,sigură din toate punctele de vedere. Evoluția viitoare este clar stabilită profesional cât și salarial.
D.Cei ce au dezvoltat autonomia ca și ancora nu vor rămâne mult timp într-un domeniu specializat, nu vor ține să rămână nici într-un loc în care lucrurile sunt clare și planificate pe termen lung, în care schema de avansare este stabilită și inflexibilă. Acest gen de persoana are nevoie de libertate și de un mediu fără constrângeri. Independența și libertatea sunt mai importante chiar decât avansarea.
E.Recrutarea se manifestă ca și ancora prin aceea ca indivizii de acest tip sunt focalizați pe a crea ceva care să reprezinte realizarea lor exclusivă; sentimentul de satisfacție vine numai din posibilitatea de a construi, a inventa ceva nou, inedit. Aceste ancore, pe măsură ce se formează determină influențe puternice în orientarea carierei. Diferețtele ce rezultă din aceste teorii care identifică tipare sunt de natură să evidențieze faptul că oamenii nu sunt la fel și atunci sloganul “toți trebuie tratațti la fel”trebuie regândit. Un comportament egal poate sa impiedice valorificarea resurselor atât de diferite la fiecare. Ceea ce pentru un individ înseamna o șansă (sarcina de a concepe și a implementa un sistem,) poate însemna o ocazie de frustrare și de senzație de neputință . La fel, nu toți oamenii au capacitatea și dorința de a conduce pe alti; puși într-o astfel de situație cei ce nu au astfel de abilități, vor fi frustrați și incapabili să îndeplineasca rolul așteptat de ceilalți de la el. Se impune astfel tratarea diferită a oamenilor în organizție, si anume:
-întelegerea și identificarea diferentelor individuale;
-identificarea posturilor cheie și factorilor situationali congruenți;
-dezvoltarea căilor de acomodare a oamenilor la factorii mediului professional congruent.
Din acest punct de vedere este important ca în fiecare organizație, managerii dacă doresc să păstreze oamenii valoroși, să folosească ce au ei mai bun în folosul organizației, dându-le și lor posibilitatea să se dezvolte și să fie satisfăcuți profesional trebuie să analizeze atent atât nevoile organizației cât și pe cele ale fiecărui individ în parte. Mentionăm că managementul carierei presupune implicarea individului, a organizației și a contactelor.
Atât oamenii cât și carierele lor sunt în permanență în schimbare. Individul trece printr-o succesiune de stadii ale vieții biosociale; există comportamente, așteptări, nevoi specifice fieărui stadiu, acest fapt influentând și raportarea la cariera a individului. Stadiile sunt momente stabile; acestea sunt însă reconsiderate, urmând o tranziție si trecerea la stadiul urmator.
3.Examene și cursuri de carieră
Examenele de carieră organizate în Ministerul Administrației și Internelor reprezintă acele puncte obligatorii de trecere în cariera profesionala 17 a caror promovare permite obținerea/acordarea, în condițiile legii, a gradului profesional de chestor de poliție, a gradului de general de brigadă, respectiv a gradului de agent șef principal, plutonier adjutant si a gradului de maistru militar clasa I.
Examenele în vederea obținerii gradului profesional chestor de poliție, respective în vederea acordării graduilui de general de brigadă se organizează de către Direcția Management Resurse Umane din Ministerul Administrației și Internelor.
Examenele în vederea acordării gradului de maistru militar clasa l si gradului: de plutonier adjutant de către inspectoratele generale/similare, respectiv unitățile aparatului central al ministerului pentru personalul propriu și, pe linie de specialitate, pentru personalul uniăților coordonate funcțional.
Comform art 6 alin. (4) Examenul de absolvire a cursului pentru inițierea în carieră cuprinde următoarele probe:
a) probă practică la pregătirea militară/polițienească specifică inspectoratului general/similar sau/și structurii în care au fost încadrați cursanții, din care în mod obligatoriu trageri cu armamentul;
b) test scris la pregătirea de specialitate;
c) test-grilă din legislația aplicabilă inspectoratului general/similar sau/și structurii în care au fost încadrați cursanții
Cursurile de carieră în Ministerul Administrației și Internelor sunt urmatoarele:
a) cursuri pentru inițierea în carieră;
b) cursuri pentru dezvoltarea carierei.
a)Cursurile pentru inițierea în carieră sunt activități de formare profesională inițială potrivit specificului funțiilor/ posturilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru urmatoarele categorii de personal:
– personalul de specialitate încadrat din sursa externă;
-personalul încadrat din sursa externă în posturi/funcții a căror exercitare presupune obținerea altor calificări decât cele deținute;
-absolvenții instituțiilor proprii de învățământ care desfășoară stagiul de pregătire de specialitate în scolile de aplicație;
-personalul mutat la un alt inspectorat general /similar pe linii de muncă diferite și pentru situațiile în care mutarea presupune schimbarea specializării.
Cursurile pentru inițierea în carieră se organizeaăa pentru personalul de specialitate încadrat din sursa externă; absolvenții instituțiilor proprii de invățământ care desfășoară stagiul de pregatire de specialitate în scolile de aplicație și personalul mutat la un alt inspectorat general /similar pe linii de muncă diferite și pentru situațiile în care mutarea presupune schimbarea specializării, de regulă în primul an de la ocuparea postului, în vederea lărgirii competețelor profesionale ale personalului conform cerințelor profilului de muncă și au durata de minimum 4 săptămâni.
Cursurile pentru initierea în carieră se organizează pentru personalul încadrat din sursa externă în posturi/funcții a căror exercitare presupune obținerea altor calificări decâ t cele deținute, în perioada de stagiu/tutelă profesională, în vederea calificării personalului, respectiv pentru dobândirea de competențe profesionale care permit lucrătorului să desfășoare activități specifice unei ocupații sau profesii necesare Ministerului Internelor și Reformei Administrative care au o durată de minimum 8 săptămâni, pentru personalul încadrat în functți prevăzute cu studii medii și de minimum 12 săptămâni pentru personalul încadrat în funcții prevăzute cu studii superioare.
Durata cursurilor pentru personalul încadrat din sursa externî în posturi/funcții a cîror exercitare presupune obținerea altor calificări decât cele deținute se stabilește pentru personalul propriu de către inspectoratele generale care le organizează iar competeța de organizare a cursurilor revine înspectoratelor generale/similare pentru personalul din subordin, precum și Direcției Management Resurse Umane din Ministerul Administrației și Internelor și unităților centrale de specialitate pentru personalul din aparatul central al ministerului și unitățile subordonate acestuia.
Cursurile pentru dezvoltarea carierei constituie puncte obligatorii de trecere în carieră care dau dreptul absolvenților acestora de a ocupa unele categorii de funcții sau posturiși de a înainta în a li se acorda unele grade profesionale/militare, potrivit actelor normative în vigoare.
Aceste cursuri sunt :
1.cursuri de capacitate /pentru acordarea unor grade profesionale/militare;
2.cursuri de management;
3.cursuri pentru schimbarea specialității/profilului de muncă;
4.alte cursuri de actualizare, specializare, perfectionare sau largire a competentelor profesionale, numai dacă acestea sunt necesare îndeplinirii atributiilor postului.
1.Cursurile de capacitate/pentru acordarea unor grade profesionale/militare potrivitlegii sunt urmatoarele:
a) cursul de capacitate în vederea obținerii gradului profesional de comisar sef de poliție;
b) cursul de capacitate în vederea obținerii gradului profesional de subcomisar de poliție;
c) cursul de capacitate în vederea obținerii gradului profesional de agent sef de poliție;
d) cursul de capacitate în vederea acordarii gradului de colonel;
e) cursul de perfectionare în specialitate în vederea acordării gradului de maior;
f) cursul de carieră în vederea acordării gradului de maistru militar clasa I;
g) cursul de carieră în vederea acordării gradului de plutonier adjutant.
Competența de organizare a acestor cursuri revine inspectoratelor generale/similare pentru personalul din subordine, precum și Direcției Management Resurse Umane din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și unităților centrale de specialitate pentru personalul din aparatul central al ministerului și unitățile subordonate acestuia, iar durata cursurilor nu poate fi mai mica de 2 săptăâani la forma de zi, în sistem compact, aceasta fiind majorata în mod corespunzator pentru celelalte forme de învățământ, respectiv cu frecventa redusă ori la distanță.
2.Cursurile de management se organizează de Direcția Management Resurse Umane din Ministerul Internelor și Reformei Administrativei pentru dezvoltarea abilităților manageriale de bază și specifice funcțiilor de conducere, de regulă pe domenii /profile de activitate.
Cursurile de management absolvite în afara ministerului pot fi echivalate de catre structurile de resurse umane ale inspectoratelor generale/similare pentru personalul propriu, potrivit procedurilor în domeniul resurselor umane prevăzute de actele normative în vigoare, iar pentru unitățile aparatului central și ale celor subordonate acestora, fără structuri de resurse umane, de către Direcția Management Resurse Umane din Ministerul Internelor și ReformeiAdministrative, potrivit procedurilor în domeniul resurselor umane prevăzute de actele normative în vigoare.
3.Cursurile pentru schimbarea specialității/profilului de muncă se organizează în vederea calificării personalului într-o nouă ocupație ori categorie de activități pentru care este necesară formarea profesională în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acestea desfăsurându-se prin programe de pregătire compacte sau modulare, la forma de zi, ori la distanță. Cursurile pentru schimbarea specializării/profilului de muncă organizate de catre inspectoratele generale/similare pentru personalul propriu se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la numire, iar durata acestora nu poate fi mai mică de 2 săptămâni la forma de zi, majorată în mod corespunzator pentru celelalte forme de învățământ, respectiv cu frecvență redusă ori la distanță, în cadrul cărora cel puțin 2 săptămâni se vor desfășura în instituții de învățământ ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
4. Reguli de evoluție în carieră a personalului.
Regulile de evoluție în cariera politistului se face diferit după cum acestia fac parte din categoria A ( corpul ofițerilor, ) sau din categoria B ( corpul subofițerilor).Ofițerilor de poliție, li se aplică urmatoarele reguli de evoluție în carieră:
-ofițerii încadrați din sursă externă urmează un curs pentru inițierea în cariera instituțiilor de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor;
-ofițerii de poliție proveniți din alte structuri prin mutare/transfer urmează, după caz, cursul pentru schimbarea specialității/profilului de muncă sau cursul de initiere în carieră;
-numirea în funcții de conducere privind condițiile minimale pentru ocuparea unor funcții de conducere ;
-ofițerii de poliție identificați ca având un potențial deosebit vor fi sprijiniți pentru accelerarea evoluției profesionale și personale, prin includerea în programe de dezvoltare a carierei, potrivit procedurilor de resurse umane. Agenților de poliție li se aplică urmatoarele reguli de evoluție în carieră:
-agenților de poliție încadrați din sursa externă urmează cursul de inițiere în carieră ;
-agenți de poliție proveniți din alte structuri prin mutare/ transfer urmează, cursul pentru schimbarea specialității/ profilului de muncă sau cursul pentru initiere în carieră.
5.Strategiile carierei.
Putem defini stadiile carierei ca tipare generale ale progreselor, obligațiilor esențiale și schimbărilor din activitățile rolului profesional. Aceste stadii succesive sunt :explorarea, stabilizarea, avansarea, menținerea, finalul carierei.
Explorarea reprezintă confruntări între viziunile nerealiste formate în adolescență și lumea reală. Individul cunoaște și alege din rolurile explorate. În acest timp își descoperă și dezvoltă talente, abilități, interese, valori.
Este un moment important în formarea identității profesionale și alegerii unui domeniu.Cateva din elementele importante în aceasta perioadă sunt: reteaua sociala, mentorul, discipolul. Rețeaua socială este grupul de colegi care oferă feed-back și informații generale despre organizație și activități.
Mentorul este o persoană mai în vârstă din organizție și care joacă un rol important pentru cel af1at la începuturile carierei. Mentorul este persoana competentă nu numai în ceea ce priveste continutul activitpții, dar întelegand mai mult, avand o viziune de ansamblu, și avand calitățile personale necesare, poate transfera stiița de a face lucrurile către cineva mai tânăr. Nu este vorba numai de a-i rezolva sarcinile și de a-l ajuta, ci de a-1 învăța să facă acest lucru singur în cele din urmă. Mentorul constituie un model pentru discipol. Pentru a fi mentor sunt necesare calități personale rare, acest proces de învățare, de transfer de ‘know-how” are loc într-un mod natural.
Este nevoie de înțelepciune, de flexibilitate și, în plus, de compatibilitate între mentor și discipol. Avansarea și menținerea urmează după stabilizarea în diverse roluri ocupaționale și presupune focalizarea pe obiectivele cheie, realiste ale carierei. Finalul carierei poate să însemne o perioadă de creșteri continue în statut și influeță în organizație, sau o perioadă petrecută în cel mai înalt nivel de responsabilitate și statut. Un concept tot mai folosit este cel de “carieră elastică”; se referă la permanenta preocupare a individului pentru cariera sa, fie mereu activ, să cunoască care suntcompețentele sale ca si oportunitățile pentru cineva cu pregatirea și experiența sa așa încât să se afle mereu în zona în care este îndreptățit să se af1e. În același timp trebuie să evolueze și să crească continu din punct de vedere profesional. Se vorbește chiar despre managementul carierei ca despre administrarea unei afaceri proprii.
STUDIU DE CAZ
IV.PROCEDURA PRACTICĂ DE ADMITERE ÎN STRUCTURILE MINISETRULUI APĂRĂRILOR ȘI INTERNELOR- SESIUNNEA IULIE-AUGUST 2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Functionarii Publici cu Statut Special (ID: 127971)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.