Functionarea Parlamentului European

Drept

Functionarea Parlamentului European

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

Instituțiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a națiunilor europene în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilitățile Uniunii s-au largit, Instituțiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase și cu atribuții din ce în ce mai multe.

În ultimele decenii ale Uniunii, Parlamentul European a devenit o instituție ai cărei membri sunt aleși prin vot direct cu puteri lărgite și care are rolul de a apăra drepturile și interesele cetățenilor europeni.

Motivația alegerii acestei teme are la bază importanța atribuțiilor și funcțiilor dobândite de Parlamentul European între anii 1999 și 2009.

Scopul lucrării este de a scoate în evidență faptul că Parlamentul European este una din principalele instituții ale Uniunii Europene care și-a extins treptat atribuțiile, odată cu extinderea construcției europene.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În primul capitol am prezentat noțiuni generale despre Parlamentul European, făcând referire la apariția, evoluția și componența acestuia.

În al doilea capitol am prezentat organizarea și competența Parlamentului European.

În al treilea capitol am prezentat funcționarea Parlamentului European între anii 1999 și 2009.

În capitolul patru am prezentat o comparație a funcționării Parlamentului European între cele două mandate cuprinzand perioada 1999 și pană în 2009.

Am încheiat această lucrare cu prezentarea concluziilor desprinse din capitolele prezentate.

Capitolul I Noțiuni generale

Apariția și evoluția Parlamentului European

Parlamentul European reprezintă una din principalele instituții comunitare înființată odată cu, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului sub forma unei Adunări parlamentare, constituite din reprezentanți ai popoarelor statelor reunite în comunitate. Adunarea compusă din delegați desemnați de către parlamentele naționale nu a primit decât competențe de consultare și control.

În anul 1958 prin Tratatele de la Roma care au creat Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, numele de Adunarea Parlamentară Europeană. Această de numire se va menține până în anul 1962 când instituția își schimbă numele în Parlamentul European, conferit și în mod oficial în 1986 prin Actul Unic European. Membrii acesteia urmau să fie aleși în mod direct de către populația statelor membre, dar primele alegeri au fost organizate abia în anul 1979. Numărul de membri a crescut treptat de la 142 în 1958, când competențele sale au fost lărgite și asupra CEE și EURATOM , care au fuzionat cu CECO 7 ani mai târziu.Numărul de membri a crescut la 198 în 1973, odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și Marii Britanii, iar competențele sale au fost ușor sporite, conform Tratatelor semnate la Luxemburg în aprilie 1970 și Bruxelles în 1975.

În 1980, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a acordat o mână de ajutor Parlamentului european în lupta sa pentru întărirea prerogativelor legislative când prin două hotărâri adoptate în urma exercitării unei acțiuni în anulare, a anulat un regulament adoptat de Consiliu cu nesocotirea competențelor Parlamentului.Această hotărâre i-a conferit Parlamentului puterea de facto de prorogare, pe care o putea folosi pentru a putea negocia eventualele modificări, mai ales când era nevoie de o decizie rapidă.

La 1 iunie 1981 odată cu aderarea Greciei, numărul parlamentarilor a crescut la 434, iar din ianuarie 1986 după aderarea Spaniei și Portugaliei, la 518.

În urma semnării Tratatului de la Maastricht în 7 februarie 1992 s-au modificat competențele Parlamentului European. Pe lângă competențele consultative și de control a obținut și competențe legislative. Mai mult, a primit posibilitatea de a acționa în judecată celelalte instituții comunitare, în măsura în care acestea ar încălca prerogativele amintite.

În afară de aceste modificări, a crescut numărul domeniilor de aplicare ale procedurilor cooperării și avizării, respectiv au fost introduse procedura codeciziei și cea a informării. Totodată, Parlamentul European a primit posibilitatea ca prin vot majoritar să solicite comisiei să inițieze anumite proiecte de acte normative.

În urma aderării Germaniei numărul membrilor s-a ridicat la 567, iar din 1995 după aderarea Austriei, Suediei și Finlandei la 626 de membri.

Prin Tratatul de la Amsterdam în 1997 s-a simplificat procedura codeciziei, numărul procedurilor de legiferare posibile a scăzut de la 22 la doar 3 proceduri. Numărul mare de domenii în care se aplica procedura cooperării au trecut în domeniul codeciziei ajungând astfel de la 75 de domenii la 39. Parlamentul a mai dobândit competențe suplimentare în procedura de numire a Comisiei. Astfel, numirea președintelui Comisiei trebuie aprobată de Parlamentul European, viitorii membri sunt audiați în mod individual de Parlament, iar colectivul comisarilor trebuie aprobat de asemenea de către Parlament.

În urma semnării Tratatului de la Nisa care a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, s-a încercat demolarea deficitului democratic existent de decenii la nivelul Parlamentului European. Astfel s-a încercat reâmpărțirea locurilor de parlamentari în așa fel încât să se realizeze o reprezentare proporțională, respectiv să se extindă competențele legislative ale Parlamentului.

Parlamentul a mai suferit o modificare în urma tratatului de aderare încheiat cu România și Bulgaria care prevede cresterea numărului parlamentarilor cu 18 locuri pentru Bulgaria și 35 pentru România.

La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulți ani de negocieri pe tema aspectelor instituționale.Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatele CE (fără a le înlocui) și pune la dispoziția Uniunii cadrul legal și instrumentele juridice necesare pentru a face față provocărilor viitoare și pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului European competențe sporite la nivel legislativ, acesta având putere de decizie în aproape toate dosarele legislative. Procedura de codecizie a Parlamentului și Consiliului este extinsă cu peste 40 de domenii, incluzând agricultura, imigrarea legală și fondurile structurale. Parlamentul are ultimul cuvânt asupra bugetului UE. Mai multă putere implică mai multă responsabilitate. Parlamentul, singura instituție a UE aleasă în mod direct, va dispune de noi instrumente pentru ca Uniunea Europeană să poate răspunde mai bine nevoilor și preocupărilor cetățenilor europeni.

Componența Parlamentului European

Parlamentul European este singura instituție supranațională ai cărei membri sunt aleși în mod democratic, prin vot universal direct. Parlamentul reprezintă cetățenii statelor membre. Ales o dată la cinci ani, Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi care influențează viața fiecărui cetățean.

Parlamentul European este alcătuit din 736 de deputați aleși în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene extinse. Ca regulă generală, locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporțional cu populația fiecărui stat membru. Fiecare stat membru dispune de un număr fix de locuri, maximum 99 și minimum 5.

Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă și proporțională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulți deputați în Parlamentul European decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populațiile statelor respective. Configurația actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conține prevederi referitoare la echilibrul puterii și procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

Numărul de europarlamentari care revine în prezent fiecărui stat membru apare în tabelul nr.1:

Sursa: www.europarl.europa.eu

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, se modifică și structura Parlamentului: numărul deputaților europeni nu va depăși 751 (750 plus Președintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se va face după principiul proporționalității degresive.

Altfel spus, deputații din țările cu cei mai mulți locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetățeni decât deputații din țările cel mai puțin populate. Tratatul de la Lisabona mai precizează că fiecare stat membru va fi reprezentat în Parlament de minim 6 deputați și de maxim 96.

Conform Tratatului de la Lisabona numărul se modifică în felul următor:

Sursa: Boamfă Ionel, Parlamentul European, Editura PIM, 2008,p.23

Cei 18 noi europarlamentari din 12 state membre UE își vor prelua mandatul în Parlamentul European după ce un protocol, care confirmă creșterea numărului deputaților, va fi ratificat de toate statele membre UE.

În componența Parlamentului European avem:președintele, deputații, grupuri politice, comisii parlamentare, delegații, organe politice, secretariat general, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.

Capitolul II Organizarea și competența Parlamentului European

2.1 Organizarea Parlamentului European

Președintele și organele de conducere

Președintele este ales pentru o perioadă de doi ani și jumătate, adică jumătate din legislatura parlamentară, cu posibilitatea reânoirii mandatului. Anterior alegerii președintelui cel mai învârstă dintre deputații prezenți îndeplinește funcțiile de președinte cu titlul de decan de vârstă, până la proclamarea alegerii președintelui.

Președintele, vicepreședinții și chestorii sunt aleși prin vot secret. Candidaturile trebuie să fie prezentate cu acordul celor interesați. Ele pot fi prezentate numai de un grup politic sau de un număr de cel puțin 40 de deputați. Cu toate acestea în cazul în care numărul de candidaturi nu depășește numărul de locuri care urmează a fi atribuite, candidații pot fi aleși prin aclamare. Imediat după alegerea președintelui, decanul de vârstă îi cedează acestuia locul. Numai președintele ales poate pronunța un discurs inaugural. După alegerea președintelui se aleg vicepreședinții, iar după alegerea acestora se aleg cinci chestori, însă pe perioada ianuarie 2007 – iulie 2009 au fost 6.

Președintele are următoarele atribuții:

Reprezintă Parlamentul în afacerile juridice, în relațiile externe și cu celelalte instituții comunitare.

Se pronunță cu privire la toate problemele internaționale majore și face recomandări menite să consolideze Uniunea Europeană.

Coordonează toate lucrările parlamentului și ale organelor sale constitutive, precum și dezbaterile din ședințele plenare.

Se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului și garantează prin arbitrajul său, buna desfășurare a tuturor activităților acestei instituții și ale organelor sale constitutive.

Prezintă în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului european , punctul de vedere și preocupările acestei instituții referitoare la subiectele specifice și la punctele înscrise pe ordinea de zi.

Semnează în urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură, acesta devenind astfel operațional

Semnează alături de președintele Consiliului toate actele legislative adoptate prin procedura de codecizie.

Vicepreședinții înlocuiesc președintele atunci când acesta nu-și poate exercita funcțiile sau când dorește să participe la dezbaterile parlamentare, dar îndeplinesc și unele funcții specifice delegate de președinte.

Biroul Parlamentului este alcătuit din președinte, 14 vicepreședinți și chestori.

Conferința Președinților este compusă din președintele Parlametului și din președinții grupărilor politice.

Conferința Președinților Comisiilor este constituită din președinții tuturor comisiilor permanente și temporare și este condusă de un președinte ales de aceștia.

Conferința Președinților Delegațiilor este alcătuită din președinții tuturor delegațiilor interparlamentare permanente.

Conferința Președinților este organul politic al Parlamentului european respesta nu-și poate exercita funcțiile sau când dorește să participe la dezbaterile parlamentare, dar îndeplinesc și unele funcții specifice delegate de președinte.

Biroul Parlamentului este alcătuit din președinte, 14 vicepreședinți și chestori.

Conferința Președinților este compusă din președintele Parlametului și din președinții grupărilor politice.

Conferința Președinților Comisiilor este constituită din președinții tuturor comisiilor permanente și temporare și este condusă de un președinte ales de aceștia.

Conferința Președinților Delegațiilor este alcătuită din președinții tuturor delegațiilor interparlamentare permanente.

Conferința Președinților este organul politic al Parlamentului european responsabil de:

Organizarea lucrărilor Parlamentului și programarea legislativă

Stabilirea competențelor și componenței comisiilor și delegațiilor

Relațiile cu celelalte instituții ale UE, cu Parlamentele naționale și cu țările terțe

Pregătirea calendarului Parlamentului și a ordinelor de zi a ședințelor plenare

Repartizarea locurilor în hemiciclu.

Comisiile și intergrupurile parlamentare

La propunerea Conferinței președinților, Parlamentul constituie comisii permanente. Alegerea membrilor acestor comisii are loc în timpul primei perioade de sesiune a Parlamentului nou ales și din nou la încheierea unei perioade de doi ani și jumătate. Prin aceeași procedură se pot constitui în orice moment comisii temporare, ale căror atribuții, componență și mandat sunt stabilite în același timp cu decizia de constituire a acestora, mandatul este de cel mult 12 luni cu posibilitatea de prelungire. Există 20 de comisii parlamentare permanente. O comisie este alcătuită din 28 până la 78 de deputați și are un președinte, un birou și un secretariat. Comisiile parlamentare se întrunesc o data sau de două ori pe lună la Bruxelles. Dezbeterile acestora sunt publice. În cadrul comisiilor parlamentare, deputații elaborează, modifică și adoptă propuneri legislative și rapoarte din proprie inițiativă.

De asemenea Parlamentul poate constitui subcomisii și comisii temporare pentru gestionarea unor probleme specifice. Președinții de comisie coordonează lucrările acestora în cadrul conferinței președinților de comisie.

Există 23 de intergrupuri înregistrate dar neoficial numărul lor ajunge la 40. Această formă de cooperare prezintă mai multe avantaje cum ar fi: posibilitatea de a se concentra pe chestiuni de interes național, personal sau ale circumscripțiilor, stabilirea de contacte într-o manieră mai puțin formală decât în comisii, oferirea de noi roluri și responsabilități participanților. Nu sunt puține nici dezavantajele deoarece intergrupurile pot rivaliza cu activitățile parlamentare oficiale, determinând o participare redusă în comisii, respectiv există pericolul ca terții să confunde activitatea lor cu cea parlamentară.

Secretariatul General

Parlamentul European este asitat de un Secretariat General numit de Biroul cu sediul la Luxemburg și la Bruxelles. Secretariatul General își desfășoară activitatea sub autoritatea unui Secretar General. Biroul stabilește organigrama secretariatului general și reglementările privind situația administrativ financiară a funcționarilor și a altor agenți. Numărul funcționarilor îl depășește pe cel al deputaților într-un raport de șapte la unu, însă nu trebuie uitat că sunt 23 de limbi oficiale în și din care se fac traduceri și trei sedii unde trebuie deserviți deputații. Pe lângă secretarul general există și un director pentru relațiile cu fracțiunile politice.

Alte organe aflate în legătură cu Parlamentul European

1.Ombudsmanul

Ombudsmanul este ales de Parlament pe durata unui mandat de 5 ani și cercetează plângerile cetățenilor prin care aceștia reclamă abuzuri ale instituțiilor și organelor comunitare.

La începutul fiecărei legislaturi, imediat după alegerea sa președintele lansează un apel de prezentare de candidaturi în vederea numirii Ombudsmanului și stabilește termenul de prezentare al acestora. Apelul se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Votul este secret iar decizia se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate. O yecime dintre deputații Parlamentului pot solicita destituirea Ombudsmanului pe motiv că nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau pentru că a comis o abatere gravă. Mandatul acestuia se poate reînnoi. Ombudsmanul este ales dintre personalitățile care sunt cetățeni ai Uniunii, se bucură de toate drepturile civile și politice, prezintă toate garanțiile de independență și îndeplinesc condițiile necesare în țara de origine pentru exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale sau posedă o experiență și o competență recunoscute pentru îndeplinirea funcțiilor de Ombudsman. Sediul Ombudsmanului este sediul Parlamentului European.

Ombudsmanul informează Parlamentul cu privire la cazurile de administrare defectuasă pe care le descoperă, iar comisia competentă poate întocmi un raport în legătură cu acestea.

2. Controlor european pentru Protecția Datelor Personale

Pe baza art. 286 din Tratatul CE modificat la Amsterdam, Consiliul trebuia să instituie un organ independent de control însărcinat cu supravegherea aplicării actelor comunitare referitoare la protecția persoanelor fizice cu ocazia stocării, prelucrării datelor personale și a liberei circulații a acestor date de către instituțiile și organele comunitare. Astfel în 2002 a fost înființat postul de Controlor european pentru Protecția Datelor Personale, ca autoritate independentă de control care are obligația de a supraveghea modul de aplicare al actelor normative comunitare de peotejare a datelor personale ale persoanelor fizice cu ocazia stocării, prelucrării, comunicării acestora.

Controlorul își are sediul a Bruxelles și din punct de vedere al statutului și salarizării este asimilat judecătorilor de la CJCE.

3. Mediator al Parlamentului european pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți.

Funcția de Mediator al Parlamentului european pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți se regăsește în art. 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Funcția a fost creată în anul 1987 pentru a veni în ajutorul copiilor proveniți din căsătorii internaționale destrămate care au fost răpiti de unul dintre părinți.

Rolul mediatorului este acela de a încerca la ajungerea unui acord voluntar între părintele răpitor și celălalt părinte, interesele copiilor fiind primordiale.

2.2 Competența Parlamentului European

În conformitate cu art.192 din Tratat, în măsura în care acesta din urmă prevede, Parlamentul European participă la procesul ce duce la adoptarea de acte comunitare, exercitând atribuțiunile sale în cadrul procedurilor definite la art. 251 și art 252, precum și elaborând avize conforme și dând avize consultative. El poate, la solicitarea majorității membrilor săi să ceară Comisiei să-i prezinte orice propunere corespunzătoare asupra problemelor care par să necesite elaborarea de acte comunitare pentru punerea în aplicare a Tratatului.

1.Atribuții legislative

Parlamentul European are în primul rând competențe normative care se exercită cu respectarea următoareloe reguli:

Parlamentul european nu are drept de inițiativă directă, dar în mod indirect poate solicita Comisiei să introducă un proiect de act normativ la Consiliu. Această împuternicire a fost reglementată de Tratatul de la Maastricht. Comisia nu are obligația de a da curs cererii formulate.

Acordă aviz consultativ la adoptarea unor acte normative de către Consiliu. Lipsa îndeplinirii acestei formalități atrage după sine nulitatea actului normativ.

Acordă aviz conform la aderarea, asocierea unor state terțe sau la încheierea unor tratate internaționale cu statele terțe și organizații internaționale.

Adoptă bugetul împreună cu, Consiliul UE și în mod exclusiv în privința cheltuielilor neobligatorii.

Participă la procedura cooperării având atribuția de a interveni în procesul legislativ desfășurat de Consiliu. Votul negativ al Parlamentului atrage după sine votarea cu unanimitate de către Consiliu.

Procedura codeciziei rezervă în favoarea Parlamentului atribuții legislative veritabile, votul negativ al acestuia ducând la neadoptarea actului normativ în cauză.

2.Atribuții de numire

Parlamentul european are importante atribuții în numirea Comisiei, Ombudsmanului, organului însărcinat cu protecția datelor personale, membrilor Comitetului director al Băncii Centrale Europene și membrilor Curții de Conturi. Cea mai importantă atribuție de numire vizează desemnarea membrilor Comisiei, procedura concretă derulându-se după cum urmează:

După ce Consiliul a convenit asupra unei propuneri în vederea desemnării președintelui Comisiei, președintele Parlamentului îl invită pe candidatul propus să facă o declarație și să – și prezinte orientările politice în fața Parlamentului.

Această declarație este urmată de o dezbatere la care este invitat și Consiliul.

Parlamentul aprobă sau respinge persoana propusă cu majoritatea voturilor exprimate în secret.

În cazul în care candidatul este ales, președintele informează Consiliul cu privire la aceasta, invitându-l să propună de comun acord cu președintele ales, candidații pentru diferitele posturi de comisari.

În cazul în care Parlamentul nu aprobă persoana desemnată, președintele invită Consiliul să desemneze un nou candidat.

Președintele, după consultarea președintelui ales al Comisiei invită candidații propuși pentru diferitele posturi de comisari să se prezinte în fața diferitelor comisii parlamentare, în funcție de domeniul lor probabil de activitate, pentru audieri care sunt publice.

Președintele ales prezintă colegiul comisarilor și programul acestuia în cadrul unei ședințe a Parlamentului la care sunt invitați toți membrii Consiliului. Această declarație este urmată de o dezbatere.

La încheierea dezbaterii orice grup politic sau un număr de cel puțin 40 de deputați pot depune o propunere de rezoluție.

După votarea propunerii de rezoluție, Parlamentul alege sau respinge Comisia cu majoritatea voturilor exprimate. Se votează prin apel nominal.

Președintele informează consiliul cu privire la alegerea sau respingerea Comisiei.

3.Competențe de control

Atribuțiile de control asigură parlamentului posibilitatea exercitării moțiunii de cenzură împotriva Comisiei, constituirea unor comisii temporare și de anchetă. Totodată Parlamentul are dreptul la acțiune în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazul în care consideră că anumite state membre sau organe comunitare au încălcat dreptul comunitar. Membrii Parlamentului pot adresa întrebări Consiliului, Comisiei și Băncii Centrale Europene.

Moțiunea de cenzură la adresa Comisiei poate fi depusă de o zecime dintre membrii care compun Parlamentul la președintele acestuia. Moțiunea de cenzură trebuie să fie motivată. Aceasta se transmite Comisiei. Dezbaterea moțiunii are loc la ce puțin 24 de ore după anunțarea deputaților cu privire la depunerea unei moțiuni de cenzură. Votarea moțiunii de cenzură se face prin apel nominal la cel puțin 48 de ore după încetarea dezbaterii. Moțiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din totalul voturilor exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.

În termenele stabilite de tratate și de statutul Curții de Justiție pentru acțiunile introduse de instituții ale UE sau de persoane fizice sau juridice, Parlamentul examinează legislația comunitară și măsurile de executare pentru a se asigura că tratatele au fost respectate în totalitate în ceea ce privește prerogativele. Comisia competentă prezintă un raport Parlamentului, dacă este necesar oral în cazul în care se presupune existența unei încălcări a dreptului comunitar. Președintele introduce o acțiune în anulare la Curtea de Justiție în numele Parlamentului european, în conformitate cu recomandarea comisiei competente. Președintele poate sesiza adunarea plenară cu privire la decizia de menținere a acțiunii la începutul următoarei perioade de sesiune. În cazul în care adunarea plenară se pronunță cu majoritatea voturilor exprimate împotriva acțiunii, președintele retrage acțiunea. În cazul în care președintele introduce o acțiune împotriva recomandării comisiei competente, acesta sesizează Adunarea plenară cu privire la decizia de menținere a acțiunii la începutul următoarei perioade de sesiune.

Parlamentul european poate introduce o acțiune în constatarea abținerii nejustificate în cazul abținerii de a acționa a Consiliului, după aprobarea poziției comune în conformitate cu art. 252 din Tratatul CE, Parlamentul nu a respins sau modificat poziția comună a Consiliului, iar Consiliul nu adoptă legislația propusă în conformitate cu poziția comună, președintele acționând în numele Parlamentului, după consultarea comisiei competente pentru chestiunile juridice poate introduce o acțiune împotriva Consiliului, în temeiul art. 232 din tratatul CE.

Pe lângă aceste forme de control specifice dreptului comunitar Parlamentul european deține atribuții de control parlamentar clasice constând din interpretări care necesită răspunsuri scrise sau orale.

Parlamentul european dispune și de o competență de control în domeniul economic și monetar. Președintele, vicepreședintele și membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene trebuie să obțină aprobarea Parlamentului European înainte de a fi numiți de către Consiliu. Președintele BCE prezintă raportul anual în fața Parlamentului european, reunit în ședință plenară.

4.Petiții

Atribuții în soluționarea petițiilor depuse de cetățenii uniunii. Exercitarea acestor atribuții are loc prin Comisia parlamentară pentru petiții, respectiv prin intermediul Ombudsmanului european. Fiecare cetățean european are dreptul de a adresa o petiție Parlamentului și de a solicita remedierea unor probleme care țin de domenii din sfera de activitatea a UE. Parlamentul european are de asemenea competența de a numi comisii de anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului comunitar de către statele membre.

5.Alte competențe

Parlamentul dezbate rapoartele și dările de seamă ale altor instituții sau organe comunitare în mod public. În concret aceste rapoarte sunt:

Raportul anual al Comisiei privind funcționarea comunităților

Raportul anual al Comisei privind execuția bugetului

Raportul BCE privind politica monetară

Raportul Curții de Conturi

Raportul Ombudsmanului

Raportul Consiliului UE despre situația drepturilor omului, respectiv politica externă

Darea de seamă a președinției Consiliului UE

Prin examinarea acestor rapoarte, Parlamentul își poate exercita de fapt altfel de competențe de control, decât cele directe .

În pilonul II al UE, potrivit art. 21 din Tratatul CE: Președinția consultă Parlamentul european asupra aspectelor principale și în legătură cu opțiunile fundamentale în domeniul politicii externe și de securitate comună și se îngrijește ca punctele de vedere ale Parlamentului să fie luate în considerare în mod corespunzător. Parlamentul poate interpela Consiliul și îi poate adresa recomandări. Anual în Parlament are loc o dezbatere privind progresele realizate în domeniul implementării politicii externe și de securitate comună.

În cadrul pilonului III, Consiliul înainte de a adopta decizii cadru sau de a încheia convenții, consultă Parlamentul european. Parlamentul emite un aviz într-un termen care poate fi stabilit de Consiliu, dar care nu poate fi mai scurt de trei luni. Dacă avizul nu este dat în acest termen, Consiliul poate să adopte măsura respectivă. Potrivit aret.39 alin (2) și (3) din Tratatul UE Președinția și Comisia informează cu regularitate Parlamentul european asupra activităților desfășurate în domeniile în care fac obiectul prezentului titlu. (Titlul VI Dispoziții asupra cooperării judiciare și polițienești în materie penală.). Parlamentul european poate interpela Consiliul și îi poate adresa recomandări. Anual în Parlament are loc o dezbatere privind progresele obținute în domeniile care fac obiectul prezentului titlu.

Parlamentul are atribuții în legătură cu activitatea Consiliului european deoarece fiecare reuniune la nivel înalt începe cu o declarație a Președintelui Parlamentului european care expune principalele poziții ale instituției pe care o reprezintă cu privire la diversele subiecte care vor fi abordate de către șefii de stat și de guvern respectiv la sfârșitul fiecărei reuniuni la nivel înalt, Președintele Consiliului european prezintă Parlamentului un raport privind rezultatele și inițiază o dezbatere cu deputații europeni.

Capitolul III Funcționarea Parlamentului European

3.1 Noțiuni generale

Timpul în care își desfășoară activitatea membrii Parlamentului European se măsoară în alte unități decât timpul cotidian. Aceste unități sunt: legislatura, sesiunea, perioada de sesiune și ședința.

Legislatura reprezintă durata mandatului colectiv al Parlamentului. Potrivit art 126 alin.1 din Regulamentul Parlamentului European, legislatura coincide cu durata mandatului deputaților (5 ani).

Sesiunea reprezintă o formă organizatorică de lucru a Parlamentului constând într-o perioadă de un an calendaristic în care Parlamentul se reunește pentru a delibera în ședințele plenare.

Raportat la instituțiile dreptului constituțional în funcționarea Parlamentului European se mai distinge și perioada de sesiune. Potrivit art 126 alin. (3) din Regulament, perioada de sesiune reprezintă reunirea pe care Parlamentul o organizează lunar, ca regulă generală și care are ca subdiviziune temporală ședința.

Ca regulă ședința este forma de instruire efectivă, plenară și în principiu publică a membrilor Parlamentului pentru a delibera asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi. Regulamentul prevede că ședințele plenare ale Parlamentului European care au loc în aceeași zi se consideră o singură ședință.

Sesiunile Parlamentului European

Cele mai importante texte comunitare care reglementează modul de desfășurare a sesiunilor Parlamentului European sunt Tratatul CE și Regulamentul parlamentului.

Potrivit art. 196 din Tratatul CE Parlamentul european ține o sesiune anuală. El se reunește de plin drept în a doua zi de marți a lunii martie. Parlamentul European se poate reuni în sesiune extraordinară la cererea majorității membrilor săi, a Consiliului sau a Comisiei.

Datorită libertății Parlamentului european în fixarea calendarului de muncă, distincția între sesiune ordinară și sesiune extraordinară este mult estompată în practică, fiind mai degrabă vorba despre o sesiune permanentă sau în termenii Regulamentului, despre o succesiune de perioade de sesiune afectate de întreruperi de durată valabilă și cu titlu excepțional de sesiune extraordinară. În anii în care sunt programate alegeri pentru fotoliile parlamentare, Parlamentul se reunește de drept în prima zi de marți a lunii ce urmează datei alegerilor parlamentare.

Posibilitatea Parlamentului european de a decide în mod suveran cu privire la durata întreruperii sesiunii îi oferă acestuia o mai mare autonomie în raport cu parlamentele naționale. Durata acestor întreruperi ale sesiunii poate fi modificată printr-o decizie motivată a Conferinței Președinților luată cu cel puțin cincisprezece zile înainte de data stabilită anterior de parlament pentru reluarea sesiunii, fără ca aceasta să poată fi amânată cu mai mult de cincisprezece zile.

Calendarul anual de activități al Parlamentului european se stabilește pe baza unei propuneri din partea Conferinței președinților. Configurația actuală a activităților europarlamentare cuprinde:

12 perioade de sesiune de câte patru zile, la Strasbourg și 6 perioade suplimentare de sesiune de câte 2 zile la Bruxelles

2 săptămâni pe lună pentru reuniunile consiliilor parlamentare și ale delegațiilor interparlamentare

O săptămână pe lună pentru reuniunile grupurilor politice

O săptămână pe an dedicată exclusiv activității și prezenței deputaților europeni în circumscripțiile lor electorale

De regulă ședințele plenare ale Parlamentului european sunt organizate lunar timp de o săptămână la Strasbourg. La acestea se adaugă câte două zile suplimentare de reuniuni la Bruxelles de șase ori pe an.

Perioada de sesiune de la Strasbourg

În principiu lucrările se desfășoară pe durata a patru zile de luni până joi.

Reuniunile Parlamentului European încep în după-amiza zilei de luni cu reuniuni scurte ale grupurilor politice care se concentrează asupra modificărilor de ultimă oră ale ordinii de zi și chestiuni referitoare la lucrările din ziua respectivă. Lucrările care se desfășoară în plen încep la ora 17.00 cu diferite anunțuri și alte declarații procedurale rostite de Președintele Parlamentului. După definitivarea ordinii de zi a săptămânii urmează dezbaterile pe teme particulare, de regulă ședințele de luni se încheie la ora 19.00 însă mai pot avea loc reuniuni ale comisiilor parlamentare până la ora 21.00. Ședințele din zilele de marți durează de la ora 9.00 până la ora 13.00, de la 15.00 la 19.00 și de la 21.00 până la miezul nopții. Acestea debutează cu votarea cererilor adresate de Comisie și Consiliu de aplicare a procedurii de urgență în cazul unor acte legislative. Dacă aceste cereri sunt acceptate de Parlament subiectele respective vor fi incluse în ordinea de zi și dezbateri cu privire la rapoartele de activitate ale Consiliului și ale Comisiei. La prânz este rezervat un interval pentru votarea chestiunilor în cazul cărora rapoartele au fost dezbătute, iar în intervalul 18.30 – 21.00 se adresează întrebări Comisiei. Grupurile politice se reunesc din nou marțea și miercurea în intervalul 18.30- 21.00. În mod excepțional Comisiile pot organiza reuniuni marțea în intervalul 17.30 – 19.00.

Programul de miercuri este asemănător cu cel de marți. Însă există o diferență importantă: între 11.30 și 12.00 cu posibilitatea de prelungire până la 13.00, este intervalul în care trebuie atinsă cota maximă de prezență în sală a deputaților întrucât atunci au loc cele mai importante votări, respectiv cazurile în care trebuie atinsă majoritatea absolută. Perioada între orele 17: 30 și 19.00 este consacrată întrebărilor adresate Consiliului. Tot în ziua de miercuri pot avea loc și ședințele oficiale. Ziua de joi începe la ora 10.00 și se încheie după finalizarea votărilor.

Din anul 2000 nu se mai desfășoară reuniuni ale Parlamentului european în diminețile de vineri.

Perioada de sesiune de la Bruxelles

Ședințele care se desfășoară la Bruxelles sunt consacrate de obicei reuniunilor comisiilor parlamentare și au loc de șase ori pe an miercurea și joia. Acestea încep miercurea la ora 15.00 cu o declarație din partea Comisiei și durează până la miezul nopții. A doua zi reuniunile respective se reiau dimineața și se încheie cu procesul de votare de la amiază. Grupurile politice se întrunesc miercurea între 11.00 și 13.00 dacă este necesar, ele se reunesc și înaintea ședinței de joi.

Ședințele Parlamentului European

În sala de ședințe au acces numai deputații Parlamentului european, membrii Comisiei și ai Consiliului, secretarul general al Parlamentului, membrii personalului care îi deservește pe aceștia, experții și funcționarii Uniunii.

Întocmirea ordinii de zi reprezintă apanajul aproape exclusiv al Parlamentului european, stăpânul propriului orar de lucru. În elaborarea ordinii de zi pot fi distinse două etape, întocmirea proiectului ordinii de zi și adoptarea acelui proiect. Ordinea de zi poate fi modificată numai în următoarele situații:

Dezbaterea în regim de urgență a unei propuneri care face obiectul consultării Parlamentului

În cazul în care se respinge o moțiune de procedură având ca obiect modificarea ordinii de zi, aceasta nu poate fi reintrodusă în aceeași perioadă de sesiune.

La propunerea Președintelui Parlamentului

Adoptarea actelor Parlamentului European

Voința unui organ colegial se determină în urma unei opțiuni de cuantificare a opiniilor membrilor organului respectiv. Această operațiune poartă denumirea de votare și reprezintă actul care permite asupra fiecărei probleme litigioase să se degaje o majoritate a cărei opinie în sensul regulii democratice anulează opinia majorității și se impune față de terți. Pentru validitatea votului se impun a fi întrunite cvorumul și majoritatea prescrise de către normele legale.

3.2 Funcționarea Parlamentului European între 1999 – 2004

În perioada 1999 – 2003 Parlamentul European a funcționat conform Tratatului de la Amsterdam. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997. A intrat în vigoare la 1 mai 1999.

După alegerile pentru Parlamentul European din 13 iunie 1999, acesta a devenit grupul cel mai numeros cu 233 de parlamentari (din totalul de 626 parlamentari) reprezentând partide conservatoare și creștin-democrate din cele 15 state ale Uniunii Europene.

Parlamentul European are sediul la Strasbourg și este singura instituție ai cărei membri sunt aleși prin vot direct exprimat de către cetățenii Uniunii. Acesta este motivul pentru care Parlamentul exprimă, teoretic, voința politică a cetățenilor statelor membre. Din 1979 deputații europeni au mandat de 5 ani. Această instituție nu deține întreaga putere legislativă, însă participă la procesul legislativ prin controlul asupra executivului. Desemnarea Președintelui Comisiei Europene trebuie aprobatǎ de cǎtre Parlament. Numǎrul membrilor Parlamentului European nu poate fi mai mare de 700.

Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în sensul coparticipării acestuia la procesul decizional. Procesul codecizional fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht, aducând parlamentul la același nivel cu Consiliul de Miniștri. Prin Tratatul de la Amsterdam dreptul parlamentului de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile în care Consiliul de Miniștri hotărăște cu o majoritate calificată. Excepție face de la această regulă politica agrară – domeniul cel mai costisitor al UE.

Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de desemnare a membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să fie de acord cu numirea membrilor acesteia, ci și cu numirea președintelui comisiei.

Au mai rămas totuși anumite deficite din punsct de vedere democratic, fiindcă parlamentul – singurul organ la UE ales direct de populație – nu are încă nici un drept inițiativ în elaborarea proiectelor de lege. Acest drept îl are în continuare numai Comisia Europeană. În plus, comisia răspunde și de aplicarea legislației europene, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separației puterii legislative de cea executivă. Acest lucru se va schimba însă odată cu intrarea în vigoare a Constituției Europei.

Principalele modificări care au afectat Parlamentul European după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam au fost:

Simplificarea și extinderea codeciziei la 32 baze legale

Dreptul de a aproba Președintele Comisiei

În data de 10 -13 iunie 1999 au loc alegeri pentru Parlamentul European, în urma cărora Nicole Fontaine din Franța devine președintele Parlamentului European. Un alt președinte al Parlamentului European ales în 2002 a fost Pat Cox din Irlanda.

Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei sedinte si deliberari sunt publice. Dezbaterile, avizele si rezolutiile acestuia sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile internationale, prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului precum si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor.

Biroul este organul de reglementare in ale carui atributii intra bugetul Parlamentului si problemele administrative, organizatorice si de personal.

Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii gruparilor politice si este organul politic al Parlamentului. Conferinta Presedintilor stabileste ordinea de zi a sedintelor plenare, fixeaza calendarul activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabileste competentele comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum si numarul membrilor acestora.

Parlamentul are trei functii esentiale:

1. alaturi de Consiliul Uniunii Europene, are atributii legislative, adica adopta legislatia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;

2. imparte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. In ultima instanta, adopta bugetul in intregime;

3. exercita un control democratic asupra Comisiei. Aproba desemnarea membrilor Comisiei si are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercita un control politic asupra ansamblului institutiilor.

În perioada 2003-2004 conform primului mandat Parlamentul European a funcționat conform Tratatului de la Nisa.

Parlamentul se întâlnește în sesiuni ordinare lunare de câte o săptămână cu excepția lunii august și în sesiuni extraordinare. De asemenea o mare parte a activității se desfășoară în comitete parlamentare câte două săptămâni pe lună la Bruxelles.

La 1 mai 2004: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia (reprezentând împreună peste 100 milioane de cetățeni) aderă la Uniunea Europeană. Parlamentul European numără 732 Membri și 20 limbi oficiale.

Prin Tratatul de la Nisa a fost consolidat rolul de colegislator al Parlamentului European, procedura de codecizie urmând să fie aplicată și în domeniile: lupta împotriva discriminărilor, coeziune economică și socială, vize, azil, imigrație.

Domeniile în care Parlamentul poate sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene au fost, de asemenea, extinse.

Tratatul de la Nisa asigură o bază juridică partidelor politice din statele membre prin definirea unui statut care să permită mai ales stabilirea unor reguli asupra modalităților de finanțăre a acestora.

A fost stabilit un număr maxim de 732 de mandate în Parlamentul European (în loc de 626, cum prevedea Tratatul de la Amsterdam). Prin Tratatul de la Nisa, numărul locurilor în Parlamentul European s-a redus pentru unele state. De exemplu, Franța are, conform Tratatului de la Nisa, 72 de locuri în Parlament, în timp ce înainte de intrarea în vigoare a Tratatului avea 87.

În 2004 este ales un nou președinte din Spania – Josep Borrell Fontelles.

În timpul acestui mandat s-au adoptat următoarele proiecte legislative:

S-a adoptat directive prinvind energia regenerabilă: 27 sep.2001: Directiva privind utilizarea surselor regenerabile de energie a stabilit un obiectiv de 12% consum energetic în Uniune în baza surselor de energie regenerabilă, până în 2010; o dată cu extinderea Uniunii cu încă 10 State Membre, obiectivul general al Uniunii a devenit 21% – utilizare de surse de energie regenerabile – ca parte esențială din măsurile necesare pentru realizarea Protocolului de la Kyoto.

Interzicerea testelor pe animale: 27 feb.2003: Deputații au aprobat o directivă ce interzice testarea pe animale a produselor cosmetice, pe tot teritoriul Uniunii, începând cu 2004. Ei au votat pentru interzicerea gradată a testelor pe animale cu ingrediente ale produselor cosmetice;

20 Nov 2003: Deputații au respins – cu 209 pentru, 229 împotrivă și 16 abțineri – textul propus de comitetul de conciliere privind liberalizarea serviciilor portuare. Parlamentul European a respins directiva serviciilor pentru a doua oară la 18 ianuarie 2006;

S-a înființat Comisia temporară pentru îmbunătățirea siguranței în transportul maritim: 21 apr. 2004: După dezastrul produs de eșuarea petrolierului Prestige pe coasta de vest a Spaniei, Parlamentul European a decis să înființeze o comisie temporară de anchetă. În raportul lor final, Deputații au cerut crearea unei zone Europene maritime de siguranță, care să funcționeze respectând: interzicerea transportului navelor care nu îndeplinesc standardele cerute de siguranță, stabilirea unor protocoale comune de acțiune în eventualitatea unor dezastre, introducerea unui sistem de îmbunătățire a condițiilor de viață și de muncă pentru marinari;

3.3 Funcționarea Parlamentului European între 2004 – 2009

În perioada 2004 – 1 decembrie 2009 Parlamentul European a funcționat conform Tratatului de la Nisa.

Parlamentul se întâlnește în sesiuni ordinare lunare de câte o săptămână cu excepția lunii august și în sesiuni extraordinare. De asemenea o mare parte a activității se desfășoară în comitete parlamentare câte două săptămâni pe lună la Bruxelles.

Ședințele sunt publice, la ele pot participa și membrii Comisiei europene în timp ce prezența membrilor Consiliului UE este obligatorie, la sesiunile în plen. Deciziile sunt adoptate în principiu cu majoritatea absolută a membrilor și au forma unor rezoluții.

Când se supune la vot este necesar un cvorum de o treime dintre parlamentari, iar în cazul în care 32 de deputați nu îi cer președintelui să constate absența cvorumului este valabil votul individual oricare ar fi numărul participanților.

Pentru pregătirea sesiunilor plenare ale Parlamentului European deputații sunt repartizați în 20 de comisii permanente, fiecare comisie având un domeniu de activitate precis. O comisie este alcătuită de la 28 până la 86 de deputați și are un președinte, un birou și un secretariat. Componența politică a comisiilor o reflectă pe cea a ședinței plenare.

Pentru rezolvarea unor probleme specifice competențele sunt asumate de subcomisiile sau comisiile temporare ori de comisiile de anchetă.

După 1 ianuarie 2007 când Bulgaria și România aderă la Uniunea Europeană. Parlamentul își mărește numărul deputaților la 785, până la alegerile Europene din 2009. Populația Uniunii ajunge la 492,8 milioane de locuitori. Activitatea se desfășoară în 23 limbi oficiale.

În 2007 este ales un nou președinte al Parlamentului European din Germania – Hans-Gert Pöttering.

În iunie 2009 au loc alegeri Europene. După alegeri, Parlamentul va avea 751 deputați, între care Președintele conform intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, iar repartizarea locurilor pe state membre se va face dupa principiul proportionalitatii degresive. Altfel spus, deputatii din tarile cu cei mai multi locuitori vor reprezenta un numar mai mare de cetateni decat deputatii din tarile cel mai putin populate. Tratatul mai precizeaza ca fiecare stat membru va fi reprezentat in Parlament de minim 6 deputati si de maxim 96.

Tratatul de la Lisabona sporește competențele Parlamentului European din domeniul legislativ, crescând numărul domeniilor politice în care Parlamentul European trebuie să aprobe legislația UE alături de Consiliu. Noile domenii includ agricultura, energia, imigrarea, justiția și afacerile interne, sănătatea și fondurile structurale.

Deciziile luate în Parlament vor influența într-un mod semnificativ viețile cetățenilor europeni. În toate activitățile sale, Parlamentul va proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni, înscrise în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ce este inclusă în Tratatul de la Lisabona.

Deputații europeni vor avea un nou rol în relațiile dintre Uniunea Europeană și instituțiile sale. Noul tratat va introduce o legătură directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerea candidaților pentru președinția Comisiei Europene. Parlamentul va trebui să aprobe colegiul Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate.

Parlamentul European va avea o mai mare putere în adoptarea bugetului datorită eliminării distincției care se face, în prezent, între cheltuielile obligatorii și cheltuielile neobligatorii. Parlamentul și Consiliul vor avea astfel un rol echilibrat în adoptarea bugetului.

Rolul legislativ și bugetar al Parlamentului European crește prin extinderea codeciziei la 85 de baze legale.

Procedura de codecizie dintre Consiliu și Parlament este extinsă în mod substanțial (așa cum e prevăzut în tratatul constituțional) și devine procedură legislativă ordinară. Deosebit de importantă este extinderea procedurii de co-decizie în domeniul agriculturii, pescuitului, transportului și a fondurilor structurale – în completarea celor cuprinse în pilonul trei, cel al justiției și afacerilor interne. Parlamentul European devine astfel legislator co-egal pentru aproape toate legile europene. Noua procedură bugetară asigură paritate deplină între Parlament și Consiliu pentru aprobarea întregului buget anual (deosebirea dintre cheltuielile obligatorii și neobligatorii în sectorul Politicii Agricole Comune este anulată). Cadrul financiar multianual, care devine obligatoriu din punct de vedere legal, trebuie de asemenea aprobat de către Parlament.

Președintele Comisiei este ales de PE, în baza propunerilor Consiliului European, care ia în considerare alegerile pentru Parlamentul European.

Parlamentul European va trebui să-și dea avizul conform asupra acordurilor internaționale negociate de Uniune, în domenii precum comerțul internațional.

În timpul acestui mandat s-au adoptat următoarele proiecte legislative:

Lista neagră a companiilor aeriene: 16 nov.2005: Parlamentul, aprobând un raport în primă lectură cu 577 voturi pentru, 16 împotrivă și 31 abțineri, a dat undă verde stabilirii unei liste negre Europene cu toate companiile aeriene ce nu îndeplinesc cerințele de siguranță.

Directiva Serviciilor: 15 nov.2006: a fost aprobată de Parlamentul European în a doua citire. Obiectivul său constă în asigurarea celei de-a patra "libere circulații" a integrării Europene (după libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a capitalului), și a drepturilor lucrătorilor;

REACH: 13 dec.2006: Proiectul de regulament privind REACH (Înregistrarea, Evaluarea și Autorizarea Produselor Chimice) a fost aprobat în a doua lectură cu majoritate covârșitoare. Deputații au reușit să includă în prevederi înlocuirea substanțelor periculoase cu substanțe alternative, recunoașterea responsabilității producătorilor și promovarea unor alternative la testările pe animale;

CIA: 14 feb. 2007: Raportul final privind activitățile ilegale ale CIA în Europa, aprobat cu 382 voturi pentru, 256 împotrivă și 74 abțineri, deplânge pasivitatea unor State Membre în fața operațiunilor ilegale ale CIA, la fel lipsa de cooperare din partea Consiliului de Miniștri al Uniuni Europene;

Roaming: 29 mai 2007: Regulamentul a fost adoptat cu majoritate covârșitoare în acord de compromis în primă lectură, pentru a asigura consumatorii că pot beneficia de tarife mai ieftine de roaming;

În această legislatură Parlamentul European a adoptat definitiv 142 de directive și 145 de regulamente în următoarele domenii: piața internă, politica industrială, protecția mediului și consumatorii, transporturile, libera circulație a lucrărilor și serviciilor.

Capitolul IV Compararea celor două mandate

Legile adoptate de Parlamentul European au o influență reală asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor europeni. Aceasta se simte uneori direct și imediat; alteori, regulile europene sunt filtrate prin sistemul legislației naționale. În toate cazurile însă, Parlamentul European aduce o schimbare.

Parlamentul European este, prin natura sa, unica instituție reprezentativă comunitară supranațională de bază a Uniunii Europene. De aici, odată cu dezvoltarea multilaterală a Uniunii Europene, trebuie să evolueze obiectiv și instituția Parlamentului, axându-se pe un model inedit contemporan de organizare a activității autorității legislative.

Competențele Parlamentului European au crescut cu fiecare revizuire a Tratatelor. În prezent, Parlamentul decide împreună cu Consiliul Uniunii Europene în privința legislației comunitare și a bugetului Uniunii și are, de asemenea, un rol de control.

Modificările privind mandatele Parlamentului European în perioada 1999 – 2004 au loc în urma integrării noilor state membre în UE și în urma adoptarii Tratatelor de la Amsterdam, Nisa și Lisabona.

Odată cu intrarea sa în vigoare în mai 1999, procedura de codecizie a fost simplificată, iar domeniul său de aplicare a fost extins. Parlamentul avea acum dreptul de a aproba Președintele Comisiei.

Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană anexat la Tratatul de la Amsterdam a oficializat această situație și a incorporat-o în dreptul comunitar primar. Protocolul încurajează parlamentele naționale să participe mai intens la activitățile Uniunii și să își exprime opiniile cu privire la temele care le afectează în mod deosebit. În acest sens, se preconizează o transmitere mai rapidă a documentelor Comisiei și un termen de șase săptămâni, înainte de momentul în care Consiliul poate demara dezbaterea pe marginea unui text.

Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile legislativă și de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite.

Noua repartizare a locurilor în Parlament a fost regândită în perspectiva unei Uniuni extinse la 27 de state membre. Aceasta va fi aplicată începând cu anul 2004, anul viitoarelor alegeri la nivel european. Dacă Tratatul de la Amsterdam prevedea limitarea locurilor în Parlament la 700, Tratatul de la Nisa a decis un număr-plafon de 732 de locuri. Repartizarea exactă a locurilor nu este conformă unui sistem bine determinat, ci derivă din rezultatul obținut de Consiliu în materie de ponderare a voturilor. Numărul locurilor atribuite actualelor state membre a fost diminuat cu 91, la cele 535 de locuri adăugându-se 197 atribuite potențialelor state membre ale unei Uniuni Europene extinse la 27 de tari. Numai Germania, cu 99 de parlamentari, și Luxemburgul, cu 6 parlamentari, își menține numărul actual de locuri.

Tratatul de la Amsterdam modifică, într-un sens favorabil, pentru PE procedura de codecizie, extinzându-i câmpul de aplicare. Se menționează ca Tratatul de la Nisa avantajează această procedură.

De asemenea, Parlamentul European joacă un rol principal în definirea politicii de dezvoltare regională, a programelor de sprijin pentru cercetare, educație și cultură, precum și în promovarea sănătății publice. De exemplu, deputații europeni au facilitat recunoașterea reciprocă a diplomelor și a calificărilor profesionale de către statele membre: în prezent, este mult mai simplu decât în trecut să vă exercitați profesia într-un alt stat membru al UE. Deputații europeni au contribuit și la adoptarea unor norme mai stricte în materie de securitate și etichetare a produselor: acum este mai simplu să vă orientați, în magazine, printre diferitele produse provenite din întreaga Europă.

De asemenea, Parlamentul European a reușit să întărească drepturile pasagerilor din avioane, fără a uita persoanele în vârstă și pe cele cu mobilitate redusă care, de acum înainte, pot solicita asistență atât în aeroport, cât și la bordul aeronavelor. Au fost susținute măsuri de combatere mai eficientă, în întreaga Uniune Europeană, a practicilor comerciale frauduloase și au fost definite reguli care fac ca plățile transfrontaliere să fie mai sigure și mai ușor de realizat.

Prin Parlamentul European nu se exercită în sistemul politic UE, decât parțial puterea legislativă.Parlamentul European exprimă o relație juridică și politică directă între Uniune și cetățenii ei.

Pentru a fi un veritabil legiuitor Parlamentul European ar trebui să aibă mai multă autonomie față de Consiliul UE.

Rolul Parlamentului European pe plan legislativ, în afară de a democratiza viața legislativă din Uniune este de a construi o contrapondere a Consiliului, de a evita posibilitatea unui abuzz de putere a acestuia.

În ceea ce privește implicarea Parlamentului European în revizuirea tratatelor comunitare pe baza art, 48/ TUE, aceasta este cu mult limitată datorită faptului că inițiativa de revizuire poate aparține doar Comisiei sau guvernelor statelor membre excluzând posibilitatea pente Parlamentul European de a declanșa formal procedura și obligându-l să recurgă la mijloacele sale de presiune asupra Comisiei, în această situație el este doar consultant asupra proiectului cu privire la revizuirea tratatului.

Rolul Președintelui Parlamentului European devine important în ipoteza în care un deputat European este arestat sau libertatea sa de circulație îi este limitată, astfel acesta după ce consultă raportul comisiei respective și pe președintele acestuia, poate lua inițiativa de a apăra privilegiile și imunitățile deputatului în cauză.

În ceea ce privește partidele politice reprezentate în Parlamentul European, le-a fost recunoscut dreptul de a avea un statut și au fost instituite reguli privind propria lor finanțare. Parlamentul va putea formula pe viitor recurs în anulare în raport cu actele celorlalte instituții, fără să fie condiționat de expunerea unui interes particular. Câmpul codeciziei a fost extins, iar avizul conform al Parlamentului este necesar pentru inițierea unui raport de cooperare întărită într-un domeniu în care deciziile se supun acestei proceduri. De asemenea, Parlamentul este acela care trebuie să se pronunțe în cazul în care Consiliul semnalează existenta unui risc clar de violare a drepturilor fundamentale.

În ceea ce priveste partidele politice reprezentate în Parlamentul European, le-a fost recunoscut dreptul de a avea un statut si au fost instituite reguli privind propria lor finantare. Parlamentul va putea formula pe viitor recurs în anulare în raport cu actele celorlalte institutii, fara sa fie conditionat de expunerea unui interes particular. Câmpul codeciziei a fost extins, iar avizul conform al Parlamentului este necesar pentru initierea unui raport de cooperare întarita într-un domeniu în care deciziile se supun acestei proceduri. De asemenea, Parlamentul este acela care trebuie sa se pronunte în cazul în care Consiliul semnaleaza existenta unui risc clar de violare a drepturilor fundamentale.

Functiile Parlamentului se confrunta cu o rasturnare la nivelul importantei acestora: functia de control democratic a Parlamentului este preeminenta în raport cu functia legislativa. Alegerile pentru Parlament nu vor mai avea loc simultan, ci vor fi cuplate cu alegerile nationale.

La nivelul procesului de luare a deciziilor, cea de-a doua Camera a Parlamentului se va ocupa de redistribuirea voturilor în Consiliu si stabilirea numarului membrilor Comisiei.

Augustin Fuerea în lucrarea „Instituțiile Uniunii Europene” constată că fiecare instituție comunitară reprezintă un principiu determinat, are un fundament politic și sociologic distinct și exprimă, fiecare,olegitimareproprie.

Din acest considerent, atenția asupra activității Parlamentului European este sporită, deoarece putem constata că prevederile legate de organizarea și funcționarea Parlamentului European prezente în dreptul Uniunii Europene sunt comune prin intermediul viziunilor, a concepțiilor, teoriilor, doctrinelor și tradițiilor tuturor europenilor, constituindu-se într-un limbaj juridic comun, influențând, în mare măsură cultura juridică și atribuind rolul de arbitru în zilele noastre în Comunitatea Europeană.

Activitatea Parlamentului European trebuie organizată pe solide baze științifice,ținând cont de principiile juridice verificatepeparcursulevoluției UE. De la această activitate pornește deschiderea Comunității Europene spre colaborare și spre o adevărată democrație.

Alegerile pentru Parlamentul European din 10-13 iunie 2004 au generat o schimbare a situației politice la nivel continental, de natură a aduce noi perspective pentru procesul aprofundare a integrării și pentru continuarea extinderii Uniunii. Deși nu au existat schimbări radicale la nivelul partidelor transnaționale, modificările în raporturile de forțe la nivel național și regional au fost semnificative.

În privința distribuției pe grupe de partide nu s-au înregistrat schimbări majore. Astfel, Partidul Popular European (EPP-ED) a înregistrat o ușoară creștere a ponderii sale, de la 37%, în legislature 1999-2004 , la 38%. Partidul Socialiștilor Europeni (PES) a înregistrat un ușor regres, de la 28% la 27%. Grupul Liberalilor, Democraților și Reformiștilor (ELDR) a înregistrat o ușoară creștere, de la 8,3% la 9%. Uniunea Stângii Europene și a Stângii Nordice (EUL /NGL) a cunoscut un regres important, de la 7,8% la 5,3%. Grupul Verzilor (Verzii /EFA) a cunoscut, de asemenea, o scădere, de la 7,2% la 5,6%. Uniunea pentru o Europă a Națiunilor (UEN) a stagnat la circa 3,7%, iar Mișcarea pentru o Europă a Diversității (EDD) a înregistrat un ușor regres, de la 2,7% la 2%. Dacă în privința principalelor partide, popular și socialist, procentajele nu au variat prea mult, una din principalele tendințe ale acestui scrutin a fost scăderea procentajelor pentru stânga excomunistă și ecologiști, tendință explicabilă prin slăbiciunea acestor partide în noile țări membre din Europa Centrală. Cu toate acestea a existat o excepție, Cehia, unde foștii comuniști i-au depășit net pe social-democrați Însă tendința cea mai importantă a fost creșterea fără precedent a procentajului de reprezentanți neafiliați, care reprezintă populația eurosceptică. Astfel, grupul respectiv a devenit al treilea grup ca pondere, cu un procentaj egal cu cel al liberalilor. Această tendință ar trebui să dea de gândit oficialilor europeni, pentru că reflectă creșterea sentimentului unei părți importante a populației europene, anume acela că Uniunea nu are nici un impact pozitiv asupra situației lor personale. Totuși, tendința este explicabilă și prin succesul surprinzător al Partidului Independenței din Marea Britanie, care a obținut un procent important prin opoziția sa față de adoptarea unei Constituții Europene.

O ipoteza majora pe care consideram necesar sa o abordam in ceea ce priveste perspectivele de dezvoltare institutionala ale Uniunii din “etapa post-Nisa” se refera la crearea unui compromis intre ipoteza sustinand o Uniune care si-a dezvoltat latura interguvernamentala (implicit si institutiile politice reprezentand o asemenea latura – “Consiliile”) si ipoteza favorabila unei evolutii UE catre un supranationalism consolidat si democratic (prin Parlamentul European).

Dintotdeauna au existat doua viziuni asupra Parlamentului European. Cei care cred intr-o Europa a natiunilor considera ca acesta are un rol de supraveghere a Comisiei, dupa modelul Adunarilor Parlamentare NATO sau a Consiliului Europei. Pentru federalisti insa, Parlamentul European nu este nici mai mult, nici mai putin decat Legislativul suprem al Europei.

Daca in Tratatul de la Nisa in domenii precum energia sau justitia si afacerile, deciziile se luau strict de Consiliu, noul tratat acorda Parlamentului European drept de "codecizie" egal cu al Consiliului. Scepticii ar putea sustine contrariul. In domeniile in care Parlamentul European a avut acest drept si in trecut, exista si cazuri de politizare excesiva a unor directive propuse de Comisie, astfel incat, pe parcursul procesului de codecizie – un ping-pong de amendamente intre Parlament, Consiliu si Comisie -, textul nu mai semana deloc cu planul initial. Un exemplu in acest sens este Directiva Serviciilor, cunoscuta si sub numele de Directiva Bolkestein, dupa comisarul olandez care a propus-o initial si care dorea crearea unei piete unice UE in domeniul serviciilor, similara cu cea a bunurilor, care exista in prezent. Liberalizarea si accesul liber pe piata serviciilor din alte tari ar fi fost pasi importanti pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona adoptate in 2000 de catre UE.

Tratatul de la Lisabona îmbunătățește capacitatea Parlamentului și a Uniunii de a acționa. Când Europa și restul lumii întâmpină probleme precum globalizarea, schimbarea climatică, siguranța energiei și terorismul, niciun stat nu le poate face față singur. Doar acționând într-o manieră eficientă, transparentă și coerentă va putea Europa răspunde preocupărilor și nevoilor europenilor. Tratatul pregătește Parlamentul pentru provocările prezente și viitoare. De asemenea, Parlamentul, ales direct de către cetățeni, va avea dreptul de a revizui tratatul.

Odată cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European va avea mai multe puteri în conturarea Europei. Prin extinderea procedurii de codecizie la alte 40 de domenii, Parlamentul va avea o poziție de egalitate cu Consiliul de Miniștri. Agricultura, siguranța energiei, imigrarea legală, justiția și afacerile interne, sănătatea și fondurile structurale sunt câteva din domeniile în care Parlamentul a obținut autoritate. Deciziile sale vor avea un impact mai puternic asupra vieții europenilor

Actele juridice adoptate în procedura legislativă constituie acte legislative.Ele sunt adoptate în :

1.Procedura legislativă ordinară – Parlamentul European și Consiliul adoptă împreună un regulament, o directivă sau decizie, la pronunțarea Comisiei

2.Procedura legislativă specială: Parlamentul European cu participarea Consiliului adoptă în cazurile specifice prevăzute de către tratate un regulament, o directivă sau o decizie.

3.Anumite acte legislative pot fi adoptate la inițiativa unui grup de state member sau a Parlamentului European la recomandarea Băncii Centrale Europene sau la solicitarea Curții de Justiție sau a Băncii Europene de investiții.

Procedura legislativă ordinară conferă competențe Parlamentului European de a adopta acte împreună cu, Consiliul, ceea ce constituie de fapt procedura de codecizie.

Sistemul co-deciziei între Consiliu și Parlament este extins substanțial și devine procedura legislativă ordinară, cu majoritate calificată în Consiliu. Dacă înainte de Tratatul de la Lisabona Parlamentul era implicat doar uneori în legiferare, acum Parlamentul devine co-legiuitor în aproape toată legislația comunitară. Procedura legislativă ordinară a fost extinsă la unele domenii esențiale, cum ar fi agricultura, pescuitul, transportul, fondurile structurale. Domenii cum sunt fiscalitatea, securitatea socială, politica externă, apărarea, etc. vor necesita unanimitate în Consiliu. Cum Parlamentul primește atribuții legislative noi alături de Consiliu, procedura bugetară este modificată pentru a include Consiliul, cu egalitate decizională alături de Parlament.

Domeniul de aplicare a procedurii ordinare cuprinde mai mult de 73 de materii, în urma extinderii.

Parlamentul și Consiliul vor avea roluri echilibrate în aprobarea bugetului general al UE și a cadrului financiar multianual. Cele două instituții vor stabili împreună toate cheltuielile, eliminând astfel distincția dintre cheltuielile obligatorii (aproximativ 45% din bugetul UE), de exemplu ajutoarele agricole directe sau acordurile internaționale, și cheltuielile neobligatorii.

Parlamentul European poate respinge bugetul dacǎ i se pare neconform cu nevoile reale ale Uniunii Europene. In acest caz, procedura bugetarǎ este reluatǎ.

Parlamentul European va decide nu doar asupra acțiunilor întreprinse și bugetului necesar, dar și asupra liderilor care conduc UE. Parlamentul va alege președintele Comisiei Europene, pe baza propunerii Consiliului European, dar care trebuie să ia în considerare rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European. De asemenea, Parlamentul trebuie să consimtă numirea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate, care va deține totodată și funcția de vice-președinte al Comisiei Europene

Orice putere presupune o responsabilitate. Ales prin vot direct, Parlamentul va avea noi instrumente care vor proteja drepturile și libertățile cetățenilor și care le va permite acestora să ia parte la procesul politic comunitar. Parlamentul va trebui să se asigure că noua cartă incluzând drepturile civile, politice, economice și sociale ale cetățenilor europeni – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – este implementată într-un mod eficient. Tratatul va adăuga, de asemenea, inițiativa cetățenilor, prin care un milion de cetățeni provenind din mai multe state membre vor putea prezenta o propunere legislativă în domenii care țin de competența Uniunii. Nu în ultimul rând, Parlamentul va apăra drepturile parlamentelor naționale de a obiecta la propunerile legislative la nivel comunitar, dacă acestea consideră că a fost încălcat principiul subsidiarității

Parlamentul poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative.
Parlamentul joacă un rol real în crearea de noi texte legislative: el examinează programul anual de lucru al Comisiei și indică actele care dorește să fie adoptate.

Deputatul în Parlamentul European întocmește, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană, singura instituție care are drept de inițiativă legislativă. Comisia parlamentară votează acest raport și, eventual, îl modifică. Parlamentul își exprimă poziția prin revizuirea și adoptarea în ședință plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcție de tipul de procedură și de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul.

Parlamentul european va avea de asemenea un rol sporit în procedura de revizuire a tratatelor; desemnarea persoanelor pentru pozițiile decizionale importante ale UE; încheierea acordurilor internaționale în general – art. 218 alin. 6 TFUE și îndeosebi încheierea acordurilor de asociere și a acelor acorduri care au implicații bugetare sau instituționale; procedura de delegare a puterilor către COM (procedura comitologiei) – art. 290-291 TFUE – CONS și PE vor avea puteri egale în a decide modalitatea de control al delegării și al actelor de implementare a legislației europene; adoptarea acțiunilor de combatere a discriminării (art. 19 TFUE) și de consolidare a drepturilor cetățenilor UE (art. 25 TFUE) sunt condiționate de obținerea aprobării PE;

Numărul membrilor PE se reduce de la 785 și 751.

Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în sensul coparticipării acestuia la procesul decizional. Procesul codecizional fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht, aducând parlamentul la același nivel cu Consiliul de Miniștri. Prin Tratatul de la Amsterdam dreptul parlamentului de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile în care Consiliul de Miniștri hotărăște cu o majoritate calificată. Excepție face de la această regulă politica agrară – domeniul cel mai costisitor al UE.

Drepturile Parlamentului European au fost extinse și în procesul de desemnare a membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să fie de acord cu numirea membrilor acesteia, ci și cu numirea președintelui comisiei.

Au mai rămas totuși anumite deficite din punct de vedere democratic, fiindcă parlamentul – singurul organ la UE ales direct de populație – nu are încă nici un drept inițiativ în elaborarea proiectelor de lege. Acest drept îl are în continuare numai Comisia Europeană. În plus, comisia răspunde și de aplicarea legislației europene, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separației puterii legislative de cea executivă. Acest lucru se va schimba însă odată cu intrarea în vigoare a Constituției Europei.

Orice parlament este investit cu putere legislativă. Deciziile Parlamentului European afectează viața cetățenilor Uniunii, mediul în care trăiesc, educația pe care o primesc, sănătatea, protejarea lor în calitate de consumatori, de lucrători sau de cetățeni pur și simplu. Dacă prin tratatele fondatoare Parlamentul era doar consultat de Consiliu, astăzi poate modifica propuneri legislative în favoarea cetățenilor pe care îi reprezintă. Prin procedura de codecizie, introdusă în Tratatul de la Maastricht, Parlamentul votează legislația comunitară împreuna cu Consiliul.

O propunere legislativă este adoptată după maximum trei lecturi, timp în care proiectul este analizat atât de Parlament, cât și de Consiliul Uniunii Europene. Fiecare din cele două instituții are dreptul de a aduce modificări. Daca nu ajung la un acord, după a doua lectură se creează un Comitet de Conciliere, format din membri ai Consiliului și ai Parlamentului, care încearcă sa conceapă o formă comună a textului. În cazul în care Comitetul de Conciliere nu ajunge la un text comun, sau dacă Parlamentul sau Consiliul nu îl aprobă, actul legislativ nu este adoptat.

Parlamentul European participǎ la definirea viziunii politice a Europei: este consultat de Consiliu în aspectele cheie ale Politicii Externe și de Securitate Comune. La rândul sǎu, Parlamentul poate adresa interpelǎri Consiliului și poate face recomandǎri.

În ceea ce privește aderarea unui nou stat membru și majoritatea acordurilor internaționale, aprobarea Parlamentului este obligatorie.

Concluzii și propuneri

În sistemul instituțional al Uniunii Europene în forma stabilită prin Tratatul de la Maastricht și consolidată prin Tratatele de la Amsterdam, Nisa și Lisabona, Parlamentul European este instituția politică reprezentând vocea popoarelor Europei, singura instituție din acest system politic complex care se reunește și își ține dezbaterile în public.