Functionarea Limbii Romane In Sistemul Administrativ din Basarabia (1818 1828)
INTRODUCERE
Anul 1812, a intrat în istorie ca un eveniment esențial în soarta poporului român. Mutilarea teritorială pe care a suferit-o Țara Moldovei, în urma cedării Basarabiei de către Poarta Otomană Imperiului Rus, a fost continuată de schimbarea jugului otoman cu cel rusesc care s-a dovedit a fi cu mult mai odios și istovitor.
Actiunile noii puteri s-au rezumat la impunerea autoritatii ruse și exploatare in toate domeniile, fiind caracterizate de acțiuni de rusificare, unde in primul rând negarea existentei limbii române era esențială. Un prim pas întru îndeplinirea scopurilor anexioniste ale Imperiului Rus în Basarabia a fost controlul sistemului administrativ, înlocuirea funcționarilor români cu cei ruși, limitarea funcționalității limbii române, și ulterior înlocuirea acesteia cu limba rusă.
Deși deodată după anexare conducerea țaristă promitea menținerea limbii române în administrație, acest lucru nu s-a întîmplat, autoritățile susțineau contrariul, introducerea elementelor ruse și limba rusă în administrație. Cu menirea de a redresa situația, la 20 aprilie 1818 este publicat “Așezamântul obrazovaniei oblastei Bassarabiei” (Regulamentul asezamintului regiumii Basarabia) în limba română cu text paralel rusesc. Sarcina de a legifera întrebuințarea limbii românești în administrație și-a luat-o legea din 1818, care introduce în Basarabia autonomia administrativă și judecătorească, dar nu în totalitate.
Acestă atitudine de largă înțelegere a nevoilor provinciei a durat numai până la desființarea autonomiei la 29 februarie 1828 cînd este emis Așezămîntul pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei.
Deși au trecut deja 200 de ani de la acest eveniment , vibrațiile acestuia se mai simt și astăzi pe teritoriul basarabean. Politica de înstrăinare a limbii materne, înlăturarea ei din uz și înlocuirea ei cu limba rusă în perioada 1812-1918, a dus la știrbirea limbii române și la diminuarea semnificației valorilor naționale. Ca să înțelegem gravitatea problemei cu care se confrunta Basarabia, amintim că perioada dintre anii 1812-1828, a fost doar una de tranziție în domeniul administrativ, urmărindu-se cu vehemență înlocuirea limbii române cu cea rusă în acest sistem, obicei rămas pînă în prezent. Nu o dată s-a întîmplat să fim martorii că vorbitorii de limbă română aleg să aleg să scrie un act oficial în limba rusă.
Actualemente, o parte destul de mare din populația Republicii Moldova este vorbitoare de limba rusă, iar mai mult de jumătate din populație cunoaște limba rusă, comunicînd în una din limbi după situație.Cei 106 ani de dominație țaristă nu numai că au stagnat cultura românească și au secat izvorul de dezvoltare a limbii române în spațiul basarabean ci a și ”mutilat” a ceea ce era deja în uz, de exemplu: cuvîntul ”oxigen” era înlocuit cu vocabula ”chislorod”, cuvîntul ”colivie” a fost înlocuit cu vocabula ”cușcă”, ”nacazanie” în loc de ”pedeapsă”, ”uliță” în loc de ”stradă”, etc. Menționez că așa gen de cuvinte rusești țineau locul celor românești, deși aveau aceeași conotație semantică.
Chiar și acum, dacă e să analizăm comunicarea neoficială a românilor basarabeni vom deosebi o serie de schimonosiri ale cuvintelor, însoțite de greșeli gramaticale și semantice. Modul de exprimare în limba română vorbită actual în Basarabia își trage rădăcinile sale nu tocmai sănătoase încă din perioada țaristă.Cred că nu o singură dată ați observat diferențele unui discurs ținut de o persoană din Muntenia și o persoană din Basarabia. De exemplu: dacă munteanii vor cere un pahar cu apă, atunci acum multi dintre basarabeani va cere un ”stacan” cu apă. Dacă ne referim la întocmirea actelor în sistemul administrativ, atestăm la nivelul lexicului formule de tipul :
Îmrumuturi neadaptate :
,, 1815 aprilie 28. Pentru venitul contului prin tîrguri să se gătescă soobșcenie (înștiințare) unde se cuvine.”
,, Spre a se face știute hotărîrile giudecătorilor de pe la ținuturi, se vor rîndui de cătră Verhovnîi sfat (Consiliul Suprem) zile în fieștecare anu” (Așezămîntul obrazovaniei oblastei Bessarabiei, anul 1818)
,, … adeverez ca dreaptă casa mea cu tot locul împrejur ce o am aicea în oraș , în al doilea ceastie, pervoiu cvartal” (partea a doua, cartierul întîi)
,, voin” (ostaș),
”Carandaș” (creion)
Împrumuturi adaptate (cuvinte rusești adaptate):
”Izvodul pentru candidații aleși prin mulțime glasurilor, să înfățoșezi de cătră predvoditeliu dvoreansvii la nacialstva oblastii” (mareșalul nobilimii la conducerea regiunii) după cuviință (Așezămîntul obrazovaniei oblastei Bessarabiei, anul 1818)
Ocîrmuitorul Senat au ascultat raportul d. ministru de finansuri (de finanțe)
După cum se obervă, limba română în Basarabia în perioada țaristă, cu faza incipientă 1812-1828, a avut mult de suferit și a rămas mult în urmă de la normele corecte gramaticale fonetice și semantice. Fluxul ruși smelor în conversațiile basarabenilor era simțitor.Deși țărănimea și-a păstrat majoritar caracterul său etnic românesc,oricum sunt sesizate interferențele linvistice.
În prezent se vehiculează asupra subiectului ce limbă vorbim. După 25 de ani de independență, după o perioadă considerabilă, acceptată și recunoscută de majoritatea că limba vorbită este româna s-a revenit la termenul „moldovenească”, consecință a evenimentelor consumate deja de 200 de ani.
Și astăzi problema limbii române în Basarabia este destul de dificilă mai cu seamă când populația adesea nu face diferența între limba literară și limba vorbită. Un exemplu viabil este redat în 2003, cînd Vasile Stati, un promotor al argumentului „moldovenist“, a publicat un dicționar moldovenesc-român, cu o prefață virulentă și cu scopul declarat de a demonstra că în cele două țări se vorbesc limbi diferite.
Lingviștii Academiei Române au declarat că toate cuvintele moldovenești sunt de asemenea cuvinte românești. Și în Republica Moldova, șeful Institutului de Lingvistică din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Ion Bărbuță, a descris dicționarul ca fiind o „absurditate, servind scopuri politice“. Aceste reacții academice au fost catalogate ca tendințe expansioniste românești de către Stati, care a acuzat guvernul român de aceasta în fața forurilor internaționale.
Probabil ați mai remarcat atît la televizor , radio, precum și alte surse mass-media, acerbe discuții legate de glotonimul ”moldovenesc” , ”limbă moldovenească” vizavi de glotonimul ”românesc” , ”limbă română”. Iată această intenție demoldovenizre s-a dezvoltat odată cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, fapt care se va mai discuta mult timp pînă se va face lumină referitor la acest subiect.
”Soarta vitregăși brutalitatea muscălească ne-au răpit dela sînul patriei mume. Dar nici vitregia soartei, nici brutalitatea regimului rusesc începînd cu anul 1812 n-au putut smulge din noi nici amintirile unui trecut de glorie și libertate românească…”, astfel, desprindem un mesaj despre soarta Basarabiei trecută prin ”foc și sabie” a cărui ecouri care mai sunt simțite și astăzi. Anume acestă tentă patriotică m-a făcut să atrag atenția asupra subiectului cercetat.
Am ales tema ”Funcționalitatea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1828)” pentru a memora și comemora suferința poporului pe care-l reprezint – poporul român în trecutul îndepărtat din care strămoșii au ieșit cu cinste, păstrînd totuși valorile prin care ne definim ca neam. Un alt motiv ar fi predilecția mea către limba română – evoluția limbii române și interferența ei cu limba rusă, urmărind un interes separate pentru debutul exercitării administrației de tip rus în Basarabia. Mi-am propus să-mi clarific personal conflictul existent între părerile contradictorii asupra denumirii limbii noastre: moldovovenească, moldavă, română sau evaziv ”maternă” sau ”a noastră”. Consider că e datoria fiecărui dintre noi să cunoască trecutul istoric și să argumenteze obiectiv o atitudine civică.
În această lucrare intenționez să accentuez debutul exercitării administrației de tip rus în Basarabia, ce ordine, ce măsuri au fost luate odată cu semnarea Păcii de la București, cine au fost executorii reformelor administrative ,cum s-au implementat aceste reforme și care a fost impactul lor.
Am intenția de a urmări periodizarea evoluției limbii române în Basarabia anilor 1812-1828, examinarea cadrului politico-social de utilizare a limbii române, stabilirea pașiilor politicii țariste de înstrăinare a limbii materne din administrație, determinarea factorilor ce au influențat limitarea utilizării limbii române în acest spațiu, pentru a putea privi în ansamblu întreg spectrul de dominare rusă timp de 16 ani. Vom analiza sensul glotonimului românesc/moldovenesc în documentele din Basarabia anexată, vom caracteriza funcționabitatea limbii române în actele administrative din 1812 pînă în 1828.
Un alt scop este educarea tinerii generații afiliate la valori general-umane dar și naționale prin implimentarea conținuturilor istorice în baza curriculumului modernizat și aplicarea metodelor participativ-active la lecțiile de istorie. Posibilitatea de a aborda subiectul cercetat prin prisma unui studiu complex interdisciplinar, intradisciplinar și transdisciplinar.
În cercetarea subiectului ”Limba română în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1828)” m-am ghidat de mai multe mijloace și procedee elocvente, datorită cărora am putut descoperi, analiza, sintetiza și interpreta datele menționate în izvoarele istorice folosite, în baza cărora mi-am structurat lucrarea. Astfel, m-am axat pe următoarele metode: istorică, comparativă, statistică, etnografică, lingvistică, etc
Prin intermediul metodei istorice am reușit să descopăr, să critic și să interpretez izvoarele cu care am lucrat. Deși majoritatea izvoarelor căutate în arhivă au mai fost cercetate, totuși am reușit să observ anumite informații ce le comunică documentele cu care am lucrat. Acest fapt este unul absolut firesc, dat fiind faptul că fiecare cercetător deține punctul său de vedere.
Metoda comparativă mi-a servit un bun suport pentru putea construi analogii, tipologii, pentru a putea stabili deosebiri, a reda contraste sau nuanțe și neapărat a formula ipoteze și concluzii vizavi de tema cercetată. M-am axat în mare parte pe metoda dată, folosind atît comparația analogică dar și comparația antitetică, pentru a putea evidenția anumite trăsături caracteristice cum ar fi: situația lingvistică în administrația Basarabiei pînă în anul anexării (1812) și după anexare menționînd ce schimbări s-au produs; diferențele și analogiile dintre Regulamentul de la 1818 și 1828, care din ele promiteau un grad mai mare de autonomie a Basarabiei, etc. Metoda comparativă mi-a permis să sintetizez informațiile pînă la cel mai mic detaliu și neapărat să pot formula concluzii obiective. Câmpul investigațiilor istorice fiind foarte extins, valoarea comparației se poate proba prin felul în care rezultatele unei stfel de anchete se regăsesc în explicații sau teorii.
Deși lucrarea dată are un subiect analitic, am utilizat în cercetare și o metodă cantitativă. Astfel, prin intermediul metodei statistice am reușit să subliniez caracterele tipologice din administrația basarabeană în anii 1812-1828, alegînd din masa de fapte tot ce era reprezentativ funcționarilor ruși din Basarabia, cîți au fost aduși, cu ce scop.Astfel, am reușit să observ dimensiunea cantitativă a fenomenului dat , și să-l descompun pentru a-l putea cerceta mai bine.
În lucrarea dată am folosit și o metodă din antropologie, metoda etnografică. Această metodă era inevitabil în a o utiliza, dat fiind faptul că odată cu Anexarea Basarabiei, populația băștinașă a intrat în contact direct cu populația adusă din Imperiul Rus.
O metodă de bază în cercetarea efectuată s-a dovedit a fi metoda lingvistică. Datorită intercalării în tema de cercetare a două domenii de bază – istoria și limba română, este absolut necesar sprijinul acestei metode de cercetare. În așa mod am reușit să determin schimbările de ordin lingvistic, interferențele lingvistice produse în secolul al XIX în Basarabia, dar care se fac simțite și astăzi.
În cercetarea temei ”Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1828)” am utilizat diverse izvoare istorice scrise (acestea fiind inevitabile temei date), se prezintă izvoare edite, documentare (actele emise din activitatea instituțiilor de stat),juridice (legile și regulamentele impuse de către guvernarea țaristă);
Un prim izvor edit utilizat este scrisoarea boierilor moldoveni adresată lui Gavriil Bănulescu-Bodoni în 1814 : ”Privește cu ochi compătimitori numai cîte obiceiuri încalcă și nimicește poliția din Chișinău, numai cîte legiuiri străine nouă, sînt născocite, menite să asuprească locuitorii, și cît demult e jignit poporul de aici!” O altă scrisoare, dar cu aceeași idee de apărare a legilor și obiceiurile basarabenilor a fost adresată tot în 1814, de către boierii moldoveni lui Alexandru I : ”… întărește, Mărite Împărat, fericirea noastră,dăruiește-ne neîncălcarea obiceiurilor și legilor noastre… ”
La 20 aprilie 1818 estepublicat “Așezamântul obrazovanieioblastei Bassarabiei”, acestafiind un izvor juridic-documentar de mare importanță pentru cercetarea temei date. Regulamentul asezamintului regiunii Basarabia era scris în limbaromână cu text paralel rusesc.
Un izvor documentar, juridic, administrativ de valoare al temei date este actul de la 29 februarie 1828: Așezămîntul pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei, care pune capăt autonomiei juridico-administrative a Basarabiei și impune ca limbă oficială limba rusă, iar “după necesitate” se pot face traduceri și în limba română: ”Toate pricinile in locurile prisudstfiilor din oblastia Bessarabiei să lucrează pe limba rossienească iară cand va urma nevoie cu tălmacire și pe limba moldovenească (art. 62)”
Limba română din Basarabia după cum ne-o demonstrează textele scrise, înurma contactului lingvistic de 106 ani cu limba rusă a fost afectată de interferență la toate nivele: fonetic, lexial, grammatical șiortografic. De exemplu, Ștefan Ciobanu în 1918 în ,, Explicații de cuvinte” la manualul său de citire include printer cuvintele necunoscute copiilor basarabeni și pe următoarele : ,, colivie – cușcă” , ,,porumbei – golubii”, ” porumbiță – golubiță”, ” coșuleț – corzîncuță.”
Istoriografia problemei funcționării limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1828) este diversă și poate fi împărțită în istoriografia modernă – rusă, română; istoriografia sovietică – rusă și istoriografia contemporană – română
Unul dintre cercetătorii care s-a axat pe problema limbii române în Basarabia țaristă este Ștefan Ciobanu- un istoric și academician român, autor al unor lucrări importante despre literatura română veche, cultura românească în Basarabia sub ocupație rusească, demografia Basarabiei, susținător fervent al introducerii limbii române în școlile din Basarabia.
În lucrarea”Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă” , Chișinău, 1923, autorul caracterizează cu exemple concrete influența conducerii țariste asupra culturii române din Basarabia, care s-a răsfînt indubitabil asupra factorului lingvistic, aceasta fiind o politică anexionistă în regiune. Ștefan Ciobanu,un sustinător de mare talie a culturii românești, se axează mai mult rolul susținător al școlilor întru menținerea culturii românești,precum și lupta basarabenilor pentru obținerea unirii cu România;
Leon Boga în lucrarea sa ” Lupta pentru limba românească și ideea unirii la românii din Basarabia după 1812”, Chișinău, 1932 face un parcurs al politicii de înstrăinare a limbii române și înlocuirea ei cu limba rusă în administrații și alte sisteme prezentînd-o ca fapt dăunător și mîrșav.A promovat românismul, având convingerea că numai personalitățile autohtone, născute și educate în spirit românesc vor aduce adevărata prosperare a acestei provincii. A fost prieten mai vârstnic și spirit îndrumător pentru Alexandru David, pentru Emil Gane care activa la arhivele basarabene și pentru mulți alții.
Istoriografii sovietici l-au înscris fară ezitare în rândurile celor mai odioși dușmani ai puterii sovietice, dar el părea să facă abstracție de învinuirile ce i se aduceau, continuînd să descire în lucrările sale adevăratele politci de înstrăinare limbii române din sistemul administrativ și nu doar.
Alexandru David în colecția sa de documente ”Tipăriturile românești în Basarabia sub stăpînirea rusă (1812-1918)”, Chișinău 1934, prezintă o serie de informații colectate , documente ”salvate” de către autor și prezintă conținul acestora fără vreo intervenție oarecare.
Gheorghe Ivănescu în lucrarea sa ”Istoria limbii române”, Iași 1980 prezintă stirict din punct de vedere lingvistic influența limbii ruse asupra limbii române prezentînd tipologiile regionale ale Basarabiei.Autorul aduce exemple de cuvinte și expresii care au suferit o transformare radicală, în cele mai dese cazuri înlocuindu-se terminologia română cu cea rusească, sau schimonosirea vocabulelor românești cu prefixe, rădăcini sau sufixe rusești.
Manifestările românești din Basarabia țaristă au fost studiate de către Alexandru Boldur în lucrarea ”Istoria Basarabiei”, Chișinău, 1992, aici autorul întrunește caracterul de conservare a limbii romîne de către țărănime și o parte a nobilimii și face o scurtă datare a evenimentelor ce țin de acest subiect.Alexandru Boldur cuprinde în lucrarea sa întregul spectru de imagini a Basarabiei în anii de dominație țaristă. Acesta prezintă în aspect amplu viața basarabenilor de după 1812. Autorul caracterizează administrația în intervalul anilor 1812-1828, ca fiind una influențată în totalitate de factorul de rusificare, care s-a răsfrînt asupra populației din Basarabia.
Dinu Poștarencu atrage atenția asupra ”Calvarul limbii române în Basarabia,sub dominație țaristă” în articolul său cu aceeași denumire publicat în magazinul literar- artistic și de opineie ART-EMIS Academy, 18 martie 2013;prin prisma colecției sale de documente ”O istorie a Basarabiei în date și documente:1812-1940”,Chișinău 1998 dar și monografiei”Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus”,Chișinău, 2006. Dinu Poștarencu aduce în lucrarea sa exemple viabile prin care se interzicea vorbirii limbii române în viața publică dar și utilizării acesteia în actele oficiale. În cartea sa, autorul a analizat și sintetizat toți factorii pe care i-a întreprins guvernarea țaristă în Basarabia de la 1812 și până la unirea din 1918. O altă lucrare de căpătîi pe care am utilizat-o se numește ”Destinul românilor basarabeni sub dominația țaristă”, Chișinău, 2012. Conținutul acesteia se bazează în mare parte pe cercetarea documentelor de arhivă. Astfel, autorul a reușit să prezinte clar și argumentat funcționarea limbii române în administrația basarabeană a anilor 1812-1828.
Gheorghe Platon rezervă un loc în lucrarea sa ”Românii în veacul construcției naționale”, București, 2005, problemei Basarabiei sub stăpânire țaristă unde face explicații asupra conceptului de ”moldovenizare” și ”moldovofilism”. Autorul ne comunică despre tendința izolaționistă din Basarabia, folosindu-se apelative de moldoveni și limbă moldovenească. Autorul prezintă cazuri concrete în care conducerea țaristă impetuos neagă existența limbii române ca limbă de comunicare oficială.
Anton Moraru cercetează în lucrarea sa ”Evolutia Basarabiei sub regimul de ocupație a Ruși ei Țariste 1812-1917” , Chișinău, 2013 regimul sîngeros instaurat după 1812 și negarea limbii române în capitolul dedicat luptei românilor basarabeni împotriva regimului colonial de ocupație al Ruși ei țariste. Acesta ne comunică despre faptul că populația era împotriva folosirii limbii ruse și înlocuirii limbii române cu cea rusă, mai mult majoritatea oamenilor nu știau deloc limba rusă.
Lidia Colesnic-Codreanca în lucrarea sa ”Limba Română în Basarabia 1812-1918”, Chișinău, 2003 prezintă analitic situația lingvistică, fiind prezente exemple clare de interferențe lingvistice, exprimându-se limitarea utilizării limbii române în instituțiile publice. Autoarea susține folosirea forțată de către Imperiul Rus a gltonimului ”moldovenesc” în loc de ”românesc”, precum și consecințele politicii de rusificare în sistemul administrativ.
În lucrarea dată m-am axat pe cercetarea și analizarea gradului de funcționare a limbii române în administrația din Basarabia în de la anexare (1812) și pînă la instituirea Regulamentului de la 1828, cînd limba română este eliminată din sistemul administrativ. În așa mod, am structurat conținutul în 2 capitole și o anexă. Primul capitol se numește
”Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1818)”, iar al doilea are denumirea ”Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1818-1828)”. În ambele capitole am scos în evidență măsurile întreprinse de puterea țaristă întru limitarea funcționalității limbii române în sistemul administrativ, precum și insistența românilor din Basarabia de a-și păstra graiul matern în toate sfere vieții.
În anexă am tratat subiectul tezei de licență sub aspect didactic. Astfel, am propus integrarea temei date în cadrul disciplinei de istorie, limbă română, educație civică,etc. dar și în cadrul activităților extracurriculare, prin prisma legăturii interdisciplinare și intradisciplinare. Această abordare reușește să integreze într-o ambianță pragmatică competența-cheie de comunicare în limba maternă, dar și competența specifică de a înțelege și a utiliza adecvat limbajul de specialitate. Toate aspectele practice de predare la elevi a acestui subiect, le-am exemplificat prin utilizarea a două metote: „Masa Rotundă” și ”Cubul”. Tema „Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia (1812-1828)”, se axează pe dezvoltarea unei atitudini civice și patriotice, bazată pe valori etern-umane. Așadar în cele descrise în proba aplicativă de didactică am tins spre respectarea standardelor de eficiență ale învățării, centrînd pe elev activitățile de familiarizare cu subiectul dat.
CAPITOLUL I
FUNCȚIONAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SISTEMUL ADMINISTRATIV
AL BASARABIEI 1812-1818
Situația lingvistică din Basarabia țaristă necesită o tratare aparte în istoria spațiului dintre Prut și Nistru. Funcționarea limbii române a avut multe piedici și bloacaje parcursul a 106 ani de cîrmuire țaristă. Toate eforturile de înlocuire a limbii române în acest spațiu s-au rezumat la o glotopolitică inumană mînuită cu mult zel de către Imperiul Rus.
Anul 1812, a intrat în istorie ca un eveniment esențial în soarta poporului român. Prin tratatul din București, din (16) 28 mai 1812, s-a stipulat între Padișahul Turciei și Împăratul Ruși ei, că ”Prutul, din locul unde intră în Moldova pînă la gurile sale și de acolo, malul stîng al Dunării , pînă ”la Chilia și vărsarea ei în Marea Neagră, formează frontiera celor două împărății” (art.4); ”partea din Moldova, așezată pe malul drept al Prutului este abandonată și dată Sublimei Porți” (art. 5), iar Înalta Poartă Otomană cedează Curții imperiale rusești pămînturile din stînga Prutului.
Imperiul Rus, fără nici un drept istoric, etnic sau politic a ,,sfâșiat” jumătate din teritoriul Moldovei. Iar ,,complicitatea Rusiei la violarea unui contract de drept internațional, – menționa N.Titulescu,- nu poate creadreptul”.Prin iscălirea tratatului de la București nu si-au respectat obligațiile față de Moldova nici puterea ,,suzerană”, nici cea ,,protectoare”.
Astfel, Moldova, așezată pe malul stîng al Prutului, a trecut sub Imperiul Rus, dar nu ca o ”valoare intrinsecă, ca un scop definit , ci ca o etapă , dintr-o serie de proiecte, visuri și combinații politice”, care, în unele momente, făceau să fie socotită ca o simplă monedă de schimb.
Mutilarea teritorială pe care a suferit-o Țara Moldovei, în urma cedării Basarabiei de către Poarta Otomană Imperiului Rus, a fost continuată de schimbarea jugului otoman cu cel rusesc care s-a dovedit a fi cu mult mai odios și istovitor. Actiunile noii puteri s-au rezumat la impunerea autoritatii ruse și exploatare in toate domeniile, fiind caracterizate de acțiuni de rusificare, unde in primul rând negarea existentei limbii române era esențială.
A declara în fața Occidentului, și, mai cu seamă în fața lumii creștine ortodoxe din Balcani anexarea pe față a unei părți din Moldova, subjugarea și transformarea în ”supuși ruși” a unor creștini ortodocși, era neplăcut pentru spiritul liberal din acel timp al lui Alexandru I. De aceea s-a vorbit numai de” eliberarea unui teritoriu de sub jug otoman și acestui teritoriu i s-a dat numele de Basarabia, pentru a nu se putea vorbi de Moldova dezmembrată”
În primii ani de ocupație, oficialitățile ruse, în scopul asigurării unei tranziții temperate de la un sistem de administrare la altul, au instituit în Basarabia un regim administrativ provizoriu, care avea multe afinități cu cel al Moldovei. Menținerea, până la o anumită limită, a similitudinii cu sistemul administrativ moldovenesc era un procedeu ce se înscria perfect în albia politicii administrative promovate tradițional de autoritățile ruse în provinciile anexate.
Principalul scop politic al administrației provizorii, impus de oficialitățile rusești, era de a convinge populația crestină aflată sub dominația otomană de avantajele stăpânirii pravoslavnice rusești, simpatia popoarelor vecine trebuind să faciliteze expansiunea Imperiului rus în Balcani. Sistemul administrativ constituit în regiune, conceput pentru un timp limitat și care era o copie rusificată a modelului administrativ moldovenesc, s-a dovedit a fi inoperant.
Reacția de răspuns a populației basarabene nu a întîrziat să apară. Era simțitoare primejdia care se apropia. Astfel, la sfîrșitul anului 1812 a început emigrarea basarabenilor în Moldova, era o fugă în masă, plecau țăranii la Prut, trecînd pe malul drept rămas sub suveranitate turcească. Emigrarea era o formă de protest a poporului împotriva anexării la ”pravoslovnicul liberator”, Imperiul Rus.
P.V.Ciceagov a fost abilitat de autoritățile rusești să organizeze administrația civilă a Basarabiei. După iscălirea păcii de la București, el i-a ordonat lui I.Capodistrias să elaboreze regulamentul de administrare provizorie a Basarabiei.
La 23 iulie 1812, comandantul-șef al armatei ruse de la Dunăre, amiralul P.V. Ciceagov, care, prin împuternicirile ce i-au fost acordate de împărat, reprezenta oficialitățile de la Sankt Petersburg, a semnat Regulamentul privind constituirea administrației provizorii în Basarabia – primul act legislativ rus referitor la partea amputată a Principatului Moldovei.
Prin acest regulament, autoritățile imperiale ruse de ocupație au stabilit denumirea oficială a teritoriului românesc încorporat în mod abuziv – regiunea Basarabia.
Astfel, teritoriul cuprins între râurile Prut și Nistru a fost numit de autoritățile rusești ,,Basarabia”, extinzându-se, în mod intenționat, numele propriu doar părții de Sud-Est a Moldovei. ,,Se lua sub numele unui ținut tătăresc teritoriul de trei ori mai mare, al ținuturilor românești de peste Prut” – constata N.Iorga. E necesar de remarcat faptul, că în textul tratatului de la București nu apare toponimul ,,Basarabia” pentru teritoriul răpit de la Moldova, el fiind definit doar prin limitele care trebuiau să-l separe de Moldova. ,,Basarabia”, înainte de 1812, desemna doar partea de sud a Moldovei răsăritene, situație confirmată și de D.Cantemir.
Motivul care a determinat extinderea toponimului ,,Basarabia” asupra teritoriului anexat este de natură politică. Rusia a încercat să acrediteze idea existenței unei țări distincte – Basarabia, deosebită de Moldova propriu-zisă. Pretinzând că a luat Basarabia de la Imperiul Otoman, autocrația rusă încerca să creeze o motivare ideologică pentru raptul teritorial săvârșit pe seama Moldovei.
Suportul juridic al sistemului de administrare implementat în Basarabia în primii ani de ocupație rusească l-au constituit următoarele acte normative: ,,Constituirea administrației provizorii în Basarabia”, ,,Instrucțiunile amiralului P.V.Ciceagov către S.Sturdza” și legea din 2 februarie 1813 ,,Despre instituirea a două departamente și a adunării lor comune”.
Regulamentul a fost elaborat ținându-se cont de modul anterior de administrare a Basarabiei, fiind menținute, în mare măsură, particularitățile și instituțiile administrative locale. Autoritățile centrale rusești, care pregăteau terenul pentru noi intervenții în Balcani au încuviințat-o astfel de abordare a problemei. În memoriul său către amiralul P.V.Ciceagov, Alexandru I menționa: ,,Organizarea care a-ți acordat-o Basarabiei este excelentă și eu nu voi modifica absolut nimic”.
La 2 august 1812, proiectul este semnat de către țar și e pus în aplicare cu titlul ,,Constituirea administrației provizorii în Basarabia”. Legea avea următoarea structură: preambulul, în care a fost determinată structura teritorial administrativă a noii provincii; prima parte, care conținea cinci articole ce reglementau situația autorităților militare; a doua parte, în cele șaisprezece articole ale sale se referea la administrația civilă a regiunii; a treia parte, conținea, în două articole, ,,privilegiile regiunii Basarabia”.
În postul de guvernator civil al Basrabiei a fost numit Scarlat Sturza. Învestindu-l în funcție, comandantul-șef i-a remis primului diriguitor al Basarabiei Regulamentul din 23 iulie 1812. Regulamentul prevedea în articolul 19 din capitolul Cu privire la administrația civilă: „Actele se vor întocmi în limbile rusă și moldovenească”. În așa mod, deși abia anexată,în Basarabia – ”partea amputată Principatului Moldovei” urmau să funcționeze oficial în administrație două limbi: rusă și română. Prin acest regulament instituit se prezintă clar, chiar de la bun început intențiile strategige de rusificare ale Imperiului Rus în regiunea proaspăt anexată.
Potrivit prevederilor Regulamentul din 23 iulie 1812, guvernatorul civil al Basarabiei avea obligația să se ocupe de alegerea funcționarilor atât pentru cancelaria sa, pe care trebuia s-o organizeze neîntârziat, cât și pentru desemnarea în posturile din cadrul celor două departamente ale administrației civile care aveau să fie deschise.
S-a declarat menținerea în Basarabia a legilor locale și a ,,limbii moldovenești,” care putea fi folosită în administrație și justiție de rând cu cea rusă. Referitor la menținerea limbii române în circuitul administrativ și juridic e necesară o remarcă. Limba localnicilor era admisă, dar în paralel cu cea rusă. În condițiile în care la organizarea administrativă a Basarabiei au participat mulți funcționari ruși , care serviseră în administrația civilă a comandamentului
armatei dunărene, iar mai tărziu au venit și alții din guberniile centrale, limba română a fost pusă în condiții de inferioritate față de cea rusă. Fiind proverbială ignoranța birocrației ruse, lucru confirmat și de numeroase surse istorice, afirmăm cu certitudine că funcționarii ruși veniți aici n-au manifestat nici cea mai mică dorință de a vorbi românește. Astfel, pretinsa menținere a
,,limbii moldovenesti” nu a fost decât un bluf.
Numirea lui S.Sturdza în funcția de guvernator civil n-a fost incidentală. Numind un localnic în această funcție importantă se creea iluzia perpetuării în regiune a formelor vieții locale. S-a mizat și pe faptul că pilda lui S. Sturdza îi va influența și pe ceilalți boieri moldoveni să nu părăsească regiunea și să colaboreze cu noile autorități. Doleanțele noilor autorități au fost intuite de Mitropolitul Gavriil, care într-o pastorală a sa afirma: ,,Vă știe nu numai limba, ci și pravilele și obiceiurile pământului și pentru aceea întru toate este gata a vă ajuta și a vă mângâie”. Numirea unui boier localnic în cea mai înaltă funcție administrativă a provinciei, după aranjamentele guvernanților ruși , trebuia să atenueze nemulțumirea populației băstinase, generate de starea de incertitudine în care se pomenise după dezmembrarea Moldovei.
Scarlat Sturdza a funcționat doar un singur an, din 1812 pînă în 1813. Odată venit la conducere, ”Sturza a instituit în mod oficial Cancelaria Guvernatorului Civil al Basarabiei pe data de 4 decembrie 1812, când a desemnat în cadrul ei următorii funcționari: Piotr Somov, în calitate de șef al cancelariei, Aleksei Iușnevski – secretar, Kotov – ajutor al secretarului, Piotr Repe – traducător, Kohanovski – casier, Marseanka – registrator, Gulak – arhivar, Krasnoleadov și Șirkevici – funcționari de cancelarie. ” Astfel s-a începutera numirii funcționarilor algloți în Cancelarie, fapt care a devenit o obișnuință în scurt timp.
Sub conducerea lui Sturdza s-au instituit organe de poliție de tip rusesc în orașele provinciei, funcția de polișmaistru revenindu-i în data de 2 octombie 1812 lui Ioan Dicesculov . Pentru a lua jurămîntul de la persoanele obligate să-l presteze a fost necesar de detașat la poliție un preot care posedă limbile română și rusă pentru a efectua traducerile solicitate. Astfel, la această cerere Dicastria Exarhală apus această sarcină pe seama preotului Ilie Gorițîn de la Catedrala Sf. Arhanghel Mihail și Gvriil din Chișinău. Acesta urma să se ocupe de traduceri pentru a putea soluționa cazurile pe bună dreptate.
Dicesculov nu s-a reținut mult în această funcție, în data de 24 octombrie 1812, S. Sturza l-a numit în postul de șef al poliției pe locotenent- colonelul Poltavțov, căruia, peste două zile,
i-a pus la dispoziție o instrucțiune prin intermediul căreia sunt introducă legi rusești în cadrul orașelor basarabene, fapt ce vine contrar Regulamentului privind constituirea administrației provizorii în regiunea Basarabia din 23 iulie 1812, care stipula că „locuitorilor Basarabiei le sunt lăsate legile proprii”, S. Sturza a introdus legile rusești în cadrul orașelor basarabene.
Numirea în funcții administrative a funcționarilor alogloți marchează o nouă formă conturată de intervenție a conducerii ruse. În calitate de ispravnic al ținutului Bender a fost desemnat A. Satovski, care a fost recomandat de către amiralul P.V. Ciceagov. Nevorbitori ai limbii române au fost incluși și în componența Guvernului Regional al Basarabiei, inaugurat la 2 februarie 1813, în conformitate cu stipulațiile Regulamentului privind constituirea administrației provizorii în Basarabia. S-a considerat necesar de a organiza guvernul după modelul divanului Moldovei, format din două departamente, pentru ca trecerea la rânduielile rusești să fie mai puțin sesizabilă.
În proiectul de organizare a administrației civile a Basarabiei din februarie 1814 este notat că în ambele departamente actele se întocmesc în limbile rusă și moldovenească, de aceea fiecare departament are două cancelarii: una rusească, cu funcționari ruși, și alta formată din funcționari moldoveni.
Deși Scarlat Sturza a guvernat Basarabia un timp scurt, a reușit să fie fidel intereselor Imperiului Rus, prin instituirea funcționarilor ruși și legilor rusești, ceea ce a declanșat nemulțumirea populației autohtone: ”polițmaistrul orașului Chișinău a ținut să-i comunice lui Sturza, prin raportul din 3 noiembrie 1812, că locuitorii urbei nu dau ascultare dispozițiilor polițienești. Evident, din cauza că poliția acționa în baza unor legi străine și într-o altă limbă”
Succesorul lui Sturza devine general-maiorul Harting, cu el începe adevărata administrație rusă în Basarabia. Numirea unui om care stă departe de boierii moldoveni, a fost provocată numai de dorința guvernului de a avea un reprezentant mai energic la Chișinău, dar și de evidenta tendință de a apropia administrarea Basarabiei de structura statului rus. Aceasta a fost misiunea reală a tuturor guvernatorilor. Pentru împlinirea ei de la început Harting a cerut pentru Basarabia o organizare gubernială, ca cea generală rusească.
Autoritățile rusești considerau că I.M.Harting, fiind în relații de rudenie cu boierimea locală s-ar bucura de sprijinul acesteia. E necesar de menționat că Harting a fost căsătorit cu Elena Sturdza (1785-1831), fiica marelui logofăt Grigore și a Mariei, născută Callimachi, soră și mamă a ultimilor domnitori ai Moldovei.
Pe parcursul guvernării sale, el și-a permis, în unele situații, să neglijeze legile locale, lăsate locuitorilor în virtutea Regulamentului privind constituirea administrației provizorii în Basarabia din 23 iulie 1812, dispunând să fie aplicate cele rusești, ignora statutul oficial al limbii române, acordat prin același regulament. Concomitent, el a urmărit scopul de a introduce tipul rusesc de administrare, în pofida faptului că Alexandru I, prin decretul din 31 mai 1813, a ordonat: „În forma actuală de administrare a Basarabiei să nu intervină nici o schimbare până la emiterea unui decret”.
Sistemul administrativ constituit de autoritățile ruse prin structura sa, continua să aibă o anumită similitudine cu instituțiile administrative ale Moldovei. A fost asigurată și predominarea numerică a boierimii locale în instituțiile administrative. În adunarea comună a departamentelor raportul dintre funcționarii locali și cei ruși era de sapte la cinci, dar cele mai
importante posturi aparțineau, totuși, funcționarilor ruși .
Au fost menținute instituțiile administrative de nivel local și vechea divizare administrativ-teritorială în ținuturi, care, inițial, erau în număr de 12. Au fost păstrate și vechile denumiri ale ținuturilor, cu toate că ținutul Iasi, de exemplu, reprezenta doar o parte din vechiul ținut a cărei resedință rămase dincolo de Prut.
Chiar de la bun începutul guvernării lui Harting se observă tendința de înlocuire a funcționarilor băștinași cu funcționari ruși. La 21 mai 1813, proaspătul guvernator civil l-a pus în fruntea Direcției a III-a a Departamentului al II-a pe Lugovski, Harting a majorat numărul funcționarilor ruși din cadrul Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei. La 1 august 1813, el a înștiințat Departamentul al II-lea despre următoarea sa decizie: „Având în vedere sporirea în ultimul timp a activității Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei, din cauza sosirii și expedierii unui număr mare de hârtii oficiale doar în limba rusă, comparativ cu perioada de odinioară, când pe lângă guvernatorul civil funcționa o cancelarie deosebită de limba moldovenească, și fiind numărul actual de funcționari insuficient pentru a face față volumului mare de lucru, am considerat necesar să angajez suplimentar în cancelarie doi funcționari, pe Vitoșevski și Pripaltov, care să fie retribu-iți anual fiecare cu suma de 500 de lei”. În plus, i-a mai angajat pe Belklimov și Puha.
Înlocuirile nu s-au rezumat doar la acești patru funcționari ruși. Cu trei ani mai tîrziu, în iunie 1816, tot personalul Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei era constituit doar din funcționari alogeni. Ulterior, Harting a lichidat Cancelaria Moldovenească a Guvernatorului Civil al Basarabiei, limitînd astfel sfera de influență a funcționarilor autohtoni, și a limbii române.
Neînțelegerile pe acest subiect nu au întîrziat să apară. Un caz relevant întîmplat chiar la începutul guvernăriilui Harting îl prezintă ispravnicul ținutului Greceni cu numele de Panait Catargi. Acestuia i s-a aplicat o mustrare aspră din următorul motiv: „Departamentul I m-a
informat că Dumneavoastră ați înapoiat Departamentului patru decrete trimise spre executare din cauza că nu cunoașteți limba rusă șu nu aveți nici traducător, nici pisar rus. Deși pentru această desconsiderare a dispozițiilor date de conducere trebuie să fiți supus, conform legii, unei amenzi, eu, însă, dorind inițial să vă avertizez în privința acestei fapte, vă aplic o mustrare aspră și vă poruncesc să depuneți toată străduința pentru a respecta ordinele autorităților. Să exercitați permanent funcția, în caz contrar, după cele întâmplate, veți fi neapărat supus amenzii. Totodată, vă atrag atenția că, la fel ca și ceilalți ispravnici, trebuie să aveți traducător sau pisar rus.”
I.M.Hartingh, fiind sprijinit de forțele proimperiale trimite câteva rapoarte autorităților centrale, în care, ponegrind legile și instituțiile administrative locale, optează pentru lichidarea formelor locale de administrare și insist asupra introducerii legilor și a instituțiilor administrative rusești.
Solicitarea lui Harting de a-i judeca pe funcționarii moldoveni în baza legilor rusești, expusă în comunicarea oficială din 10 decembrie 1813 adresată Ministerului Justiției, a devenit cunoscută boierilor moldoveni, care au intrat în posesia unei copii a documentului respectiv, obținută de către ei, după cum consideră Iustin Frățiman, „în mod, probabil, nu prea cinstit”.
Evident, conținutul acestei adrese i-a deranjat mult pe boieri și a provocat nemulțumirea lor, ceea ce i-a determinat să caute modalități pentru a opune rezistență în fața tentativelor lui Harting. Menționa și Alexis Nacco în acest sens: „În timp ce Harting, dorind să introducă în Basarabia legislația rusească, purta corespondență cu Petersburgul, opoziția s-a neliniștit de-a binelea pentru privilegiile sale și limba sa moldovenească. Temându-se că va fi înlăturată de la putere odată cu introducerea limbii ruse, ea s-a decis să ia măsuri urgente pentru a preveni catastrofa”.
Eforturile rusificatoare ale guvernatorului I.M.Harting au provocat nemulțumiri în rândurile boierimii locale. Ei, pentru a îngrădi abuzurile guvernatorului, la 7 octombrie 1813,
i-au adresat un demers în care cereau instituirea postului de procuror gubernial ca garant al respectării situației instituționalizate în Basarabia. Demersul a fost iscălit de consilierii D.Râscanu, F.Basotă, I.Rusu, M.Donici, Filactachi și de alți boieri. La 12 octombrie 1813, Hartingh e nevoit să aducă la cunostința ministrului justiției conținutul demersului nobililor basarabeni.
Așadar, alarmați, boierii i-au adresat lui Gavriil Bănulescu-Bodoni rugămintea să le fie apărător și mediator în raporturile cu organele central imperiale, deoarece, precum au consemnat ei în scrisoarea pe care i-au înmânat-o, „de la veacurile cele nepomenite a ființăi neamului moldovenesc, mitropolitul arhipăstoriul țării purure a fost după cum cap legii, asămine și întăiul întru cele pământești, razămănul obiceiurilor și a pravililor celor moldovenești, lucrătoriul cel priincios al cuviințăi întru toate și întâiul șăzător în al divanului”.
Întru soluționarea disesiunilor create între funcționarii ruși și cei români, neînțelegerile din sistemul administrativ și nu numai, Gavriil Bănulescu-Bodoni se implică în administrarea civilă a Basarabiei.La 31 octombrie 1813, el i-a comunicat oberprocurorului Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, A.N. Golițân, că nu poate privi cu indiferență totul ce se întâmplă în provincie, din care motiv este foarte necesar de a ameliora administrarea civilă de aici; mai cu seamă, este trebuincios un guvernator, care să posede toată informația cu privire la problemele administrării civile, deoarece de calitatea administrării civile depinde, ținând seama de aflarea la frontieră, și sporirea populației în această provincie, și scăderea acesteia, prin urmare, și folosul sau prejudiciul pentru stat, deci, pentru binele acestei regiuni și ca interesul de stat și devotamentul față de Imperiul Rus al popoarelor învecinate să nu suporte pagube, mitropolitul a propus să fie desemnat, fără întârziere, un guvernator civil capabil, adresându-i lui Golițân rugămintea să intervină în această privință.
Totodată, Bănulescu-Bodoni l-a recomandat pe general-maiorul Ilie Catargi pentru a fi numit în postul de guvernator civil al Basarabiei, caracterizându-l astfel: „Nu o singură dată am fost martor ocular al devotamentului său adevărat față de Rusiași interesele statale; am remarcat la el, având un comportament cinstit, capacitatea de a conduce această regiune din toate punctele de vedere; pe lângă aceasta, el cunoaște limba locuitorilor de aici, întrucât face parte din boierii moldoveni de prim rang, fiind demult în supușenia și serviciul Ruși ei”. După cum l-a mai informat mitropolitul pe Golițân, la acea dată I. Catargi exercita funcția de comisar de frontieră, iar doi fii ai săi, ofițeri, și ginerele, în grad de general, erau înrolați în armata rusă.
În articolul lui Dinu Poștarencu este prezentată insistența populației basarabene de a-și redobîndi legile și limba, fiind descrise avțiunile boierilor întru soluționarea acestei probleme: ”Boierii care au apelat la concursul mitropolitului pentru a interveni pe lângă autoritățile de la Sankt Petersburg i-au remis acestuia trei petiții spre a fi transmise, respectiv, împăratului, ober-procurorului Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse și Comitetului de Miniștri. Petițiile conțineau, ca un fir roșu, cererea să le fie lăsate locuitorilor Basarabiei legile proprii.
Primind aceste trei acte, mitropolitul le-a expediat la Sankt Petersburg împreună cu o scrisoare din partea sa, redactată, la 12 februarie 1814, în rusește și adresată ober-procurorului, principelui A.N. Golițân, în care a considerat îndreptățite plângerile boierilor, de aceea, zicea el, nu a fost în stare să se eschiveze în a-i ajuta pe acești „noi supuși ai Ruși ei de aici". Deși mitropolitul, precum i-a mai scris acesta lui Golițân, le-a declarat boierilor să se adreseze, în caz de necesitate, direct ministerului, potrivit regulii stabilite, aceștia, însă, i-au răspuns că, „fiind obișnuiți să cinstească și să aibă ca protector al națiunii și apărător pe lângă Tronul Monarhului, în problemele lor cele mai mari, pe mitropolitul local, au dreptul să-mi ceară intervenția și roagă, cu lacrimi, să nu fie lipsiți de ultima bucurie de a se folosi de obiceiurile strămoșești, de a se bucura de încrederea păstorilor bisericești".
La 28 februarie 1814, ober-procurorul, la rândul său, a prezentat petițiile boierilor președintelui Comitetului de Miniștri, N.I. Saltâkov, informându-l, concomitent, despre faptul că șeful administrației civile basarabene i-a solicitat ministrului Justiției permisiunea de a-i judeca pentru abuz de putere pe funcționarii moldoveni conform legilor rusești, în timp ce boierii, socotind această solicitare drept o insultă, l-au rugat pe mitropolitul Gavriil să intervină în favoarea lor. În petiția adresată împăratului, datată cu 12 februarie 1814, se menționează:
„de-ne buna viețuire, dăruiești-ne nestricare obiceiurilor și a pravililor, miluiești-ne cu mărime sufletului și a iubirei tale de oameni, și dacă din oareșcare râvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici cătră ministerul că moldovenii nu ar ave pravili și că ar fi din fire porniți întru urmări nepriincioase, și că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greșalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sânt plini de credință" și ei „așteaptă acum noianul îndurărilor tale, și adogire, și întărire pronomiilor și a pravililor care au de patru vacuri acum". După aceasta, gruparea boierească de opoziție i-a adus la cunoștință împăratului cele două solicitări ale lor, formulate în scrisoarea remisă lui Bănulescu-Bodoni:
Mitropolitul să fie, ca pe vremuri, cap al legii și întâiul „șăzător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege" a Moldovei.
Să fie rânduit un cârmuitor civil dintre moldovenii pământeni, credincios tronului Ruși ei, care „cunoaște persoanele, pronomiile, pravilele noastre și împrejurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstrăinându-să din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri și ne deznădăjduiesc de bună viețuire ce neîncetată, cum mai ales văzând și streine arătări cătră însuși împărătescul tău minister".
Astfel, boierii și-au exprimat dorința de a-l avea drept cârmuitor pe Ilie Catargi. În încheiere i-au scris împăratului că jaloba a fost expediată prin intermediul mitropolitului Gavriil, pe care „cu lacrimi" l-au rugat s-o primească și s-o trimită „la picioarele pragului Măriii Voastre", apoi „prea plecații și credincioșii supuși" și-au depus semnăturile, aceștia fiind următorii: sfetnicul curții Iordachi Milo, spătarul Ioan Bașotă, consilier Bașotă, Iordachi Bucșănescu, paharnicul Neculai, serdarul Pavel Măcărescu, paharnicul Petrachi, paharnicul Neculai Doni, serdarul T. Măcărescu, Ioan Străjescu, vtori postelnicul Pavel Măcărescu, slugerul Iordachi, pitarul Ilie Botezatu, vtori comisul Constantin Iancul, polcovnicul Ioan Ilie.
Prin petiția datată tot cu 12 februarie 1814, aceeași semnatari ca și în cazul celei adresate împăratului au declarat Comitetului de Miniștri că ei sunt cuprinși de întristare din cauza „arătării ce s-a făcut de aice" către ministrul Justiției, „spre defăimarea neamului moldovenesc că nici am ave pravile și că am fi din fire plecați spre răle urmări, și s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greșalelor neamului", ceea ce i-a cutremurat, i-a înspăimântat. Din acest motiv, „cu cele mai multe glasuri", ei au înaintat „marelui ministerium" rugămintea să arunce „ochiul cel pătrunzătoriu" al său și să privească „cu milostivire că pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu niște streine urmări și închipuiri călcătoare legiuirilor și a obiceiurilor firii noastre, încât neamul jidovesc prin polițăe Chișinăului obidește lege creștinească". Zi de zi, se mai tânguiau ei, sunt încălcate și alte obiceiuri pământești, provocând întristare. „Dar acum nu cerem de la Monarhul nostru nimică altă până vor veni și închinătorii pragului său din partea obștii ca să dobândească întărire și înmulțire pronomiilor, fără numai cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăție a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii și a nu să hotărî zaconuri de pedeapsă pentru neamul boieresc". Ei au mai cerut ca mitropolitul să fie, precum a fost de secole în Moldova „întâiul șăzător în divanul ocârmuirii politicești" și să fie rânduit un pământean în postul de „șef politicesc" al regiunii, propunându-l în această calitate pe general-maiorul Ilie Filipovici Catargiu.
În memoriul transmis ober-procurorului A.N. Golițân, reprezentanții societății civile basarabene și-au motivat, mai întâi, demersul pe care l-au întreprins pe lângă puterea centrală, după care au opinat asupra situației Basarabiei în contextul politic al Imperiului Rus. Semnatarii memoriului i-au comunicat ober-procurorului că ei cunosc „cu pătrundere adâncimea" datoriei lor față de tronul Ruși ei și „preputernicu și milostivnicul nostru Monarh, care cu pajura puterii sale ne-au scos de supt giugul celor de alt neam și ne-au primit supt umbrirea schiptrului său".
Dar pentru fericirea pe care a așteptat-o „norodul Moldavii în curgere de un întreg viac, și cari ne-am învrednicit noi acum a o câștiga, datori am fost și sântem să aducem la pragul Monarhicescului său prestol, mai întâi decât oricari alti mișcări, plecatile noastre mulțămiri". Însă, explicau ei, întârzierea împlinirii acestei „neapărate datorii" s-a produs, pe de o parte, din pricina care mai persista la acea oră și care i-a împiedicat „de a o săvârși îndată" (adică, absența împăratului din capitala Ruși ei), iar, pe de altă parte, împletirea întâmplării „mai gios însămnate, aducându-ne în îngrijări", i-a silit să alerge, „prin această plecată a noastră jalobă, la apărarea luminării voastre și cu umilință să cerem sprijin". După ce „cu norocire s-au lipit" la Rusia„toată Basarabia și cu o parti din Moldavia", își continuau ei firul expunerii, amiralul P.V. Ciceagov i-a dat guvernatorului civil o instrucțiune „înalt întărită, cuprinzătoare de chipul cu care să cuvine a să ocârmui norodul" Basarabiei, pe temeiul căreia Scarlat Sturza a alcătuit „o obrezovanie de chipul ocârmuirii" (adică, Guvernul Regional al Basarabiei).
Această vremelnică „obrezovanie", după cum se înțelege de la sine, „nu are toati înplinirile cuviincioase, și pentru aceasta nu rămâne îndoială că lipsurile obrezovanii au putut să aducă neîntocmiri în chipul ocârmuirii și să pricinuiască sminteli la liniștea și odihna obștii. Pe lângă aceasta, prin aceiaș instrucție", s-a înștiințat că preaputernicul „nostru monarh a binevoit cu milostivire a ni le dărui pravilile, privileghiile și obiceiurile pământului nostru. Însuși ființa însă acestor pravile și obiceiuri au cerșit neapărat să li fi lămurit și să li fi discoperit în pre larg arătări D. gheneral Sturza precum i s-au și poroncit. Dar excelența sa sau din slăbiciunea sănătății, sau din alti pricini necunoscuti noă, n-a înplinit această neapărată datorie, fără cari iarăși de sine să înțălege că nu poati să se înființăză buna orânduială și odihna norodului".
Din cauza acestei „începiri fără temeliile cuviincioase" apar probleme, „foarti supărătoare pentru un norod mai ales spăimântat de feliuri de întâmplări a prefacerii vremilor" și care trebuie aduse „în știința locurilor celor înalte". De aceea, ei au cugetat să trimită „deputați din partea obștii a oblastului Basarabiei, și spre a înplini neapărata datorie care mai sus s-a pomenit, și pentru discoperirea și arătarea pre larg cari sânt pravilile și privileghiile pământului acestuia". Știut este, mai declarau ei, că în puterea tratatului încheiat „cu norociri între pre puternica înpărpție a Rosii și între poarta othomanicească îndătoriți am fost a disfaci toati averile noastre mișcătoare și nemișcătoare ce avem din dreapta Prutului, cari aceasta nu s-au putut faci fără multă prelungire. Tot întru această vremi ni-am aflat încunjurați de carantinile așăzate pentru paza năprasnicii boali a ciumii ce s-au ivit la multi locuri. Pe lângă acestea, am așteptat cu bucurie din ceas în ceas ce desăvârșită sdrobire și supunere supt picioarele preputernicului nostru Monarh a tuturor vrăjmașilor acelor ce cutează a tulbura odihna Măririi Sale. Și dar nu s-a putut din aceste pricini trimiti până acum după datorie deputați".
Finalizând expunerea, semnatarii acesteia i-au dat asigurări că toată obștea „oblastului" Basarabia, toate stările de aici năzuiesc „la apărarea Luminărei voastre" și, cu cele mai „falnice glasuri, ne rugăm să fii milostiv asupra unui întreg norod cari la toati prilejurile au fost și esti cu sufletească supunire și râvnă către prestolul Rosii, și să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să se dea hotărări soartii noastre, pără nu să vor înfățoșa deputații din partea obștii". Memoriul este semnat de un număr impunător de persoane (peste o sută de semnături), acestea fiind boieri și reprezentanți ai altor categorii sociale.
Cerea lui Gavriil Bănulescu Bodoni nu a fost ascultată, I. M. Harting rămînînd în funcția de Guvernator al Basarabiei pînă în anul 1816 și continuînd cu același zel să conducă această fîșie de pământ ruptă din sînul patriei sale.
Eforturile de discreditare a instituțiilor și funcționarilor locali deveniseră o preocupare permanentă a funcționarilor ruși , indiferent de funcție și grad. La început se insista asupra deficiențelor instituțiilor administrative, apoi se constata lipsa totală a legilor în provincie, după aceea, funcționarii locali erau calificați ca inculți, amorali și lipsiți de aptitudinile necesare pentru exercitarea funcțiilor administrative.
Boierii moldoveni erau foarte incomozi pentru generalul I.M.Harting, de altfel, asa cum au fost și pentru ceilalți guvernatori care l-au succedat. Nu numai pentru faptul că doreau să-si mențină privilegiile și poziția lor în societate, dar și pentru că insistau ca legile, obiceiurile și limba să le fie respectate. În 1814, Harting a acuzat neîntemeiat câțiva boieri moldoveni de
faptul că ar fi trecut marfă de contrabandă peste Prut și că ar fi comandat pecetea nobilimii basarabene cu stema Moldovei și inscripții moldovenesti. Câțiva boieri, la insistența guvernatorului, au fost expulzați în Rusia.
Probabil, că ura lui I.M.Harting față de boierii moldoveni era rezultatul unor complexe de inferioritate, pe care generalul le avea în prezență și încontactele cu nobilii basarabeni, care erau mai apropiați de civilizația și cultura occidentală decât nobilimea rusă. În afară de perfidia guvernatorului Harting, o explicație cât de cât rezonabilă a afirmațiilor sale, e greu de găsit.
De altfel, istoricul Gh. Bezviconi afirma că la baza conflictului lui Harting cu nobilimea locală ar fi fost o ceartă în familie cu soția sa; el, îndepărtându-se de soȚie, a intrat în conflict cu întrega boierime.
Ducele de Richelieu, care din 1803 se afla în serviciul Rusiei remarcase următoarele despre boierii moldoveni: ,, mi s-au părut a fi foarte departe de starea de prostie, la care pretind rușii că ar fi, cu siguranță, pentru a justifica aroganța și tratamentul mizerabil la care-i supun și pe care acestea nu par deloc să-l merite”.
Insinuările autorităților administrative rusești la adresa funcționarilor locali sunt o dovadă indubitabilă a faptului că administrația rusă a depus eforturi să se transforme într-o castă privilegiată, separată de populația băștinașă și închisă pentru reprezentanții ei.
Harting nutrea o atitudine josnică față de românii din basarabia, caracterizînd ca fiind nesăbuită atît populația de rînd cît și boierii. Deși era căsătorit cu o româncă, Harting nutrea o antipatie față de funcționarii autohtoni. Manifestând, astfel, exces de zel față de imperiu, în al cărui serviciu se afla, generalul se situa pe poziția unui promotor al politicii șovine.Un martor al timpului scrie:”În general boierii moldoveni, pe care i-am văzut și cu care am putut să mă întrețin, mi-au părut foarte departe de acea stare de ignoranță și de stupiditate, la care rușii fac să mă creadă că sunt reduși, pentru a justifica fără îndoiala și relele purtări cu care îi tratează și pe care boierii nu par a le merita”.
Deși opinia majorității e descrisă la fel, Harting prezintă basarabenii foarte rău: ”Moldovenii nefiind niciodată în astfel de funcții și nedeprinși cu ordinea de serviciu, nu numai rusească, dar nici moldovenească, avînd majoritate de voturi, calcă justiția. Sînt (însă) în greutate să enumăr actele lor nesăbuite și contrarii cu bunul lor simț.”. Ei, moldovenii, ascund situația exactă și împrejurările locale și stăruite ca rușii să aibă mai puține funcții și dimpotrivă moldovenii să fie mai mulți”.Din partea lor boierii stăruiau ca legile și și limba moldovenească să fie păstrate, rugîndu-se la împărat: ”dăruiește-ne nouă un ocîrmuitor civil din moldoveni născut, bărbat care să cunoască familiile boierești de aici, obiceiurile și legile noastre”.
Neținînd seama de aceste protestări, Harting a adus în Basarabia un număr mare de funcționari ruși, motivîndu-i ca fiind jusți și fideli puterii ruse iar înlocuirea funcționarilor moldoveni cu cei ruși e un lucru absolut necesar.
Un exemplu viabil se prezintă în data de 27 februarie 1814, cînd principele A.B. Kurakin, care își avea sediul în orașul Tulcin, i-a expediat lui Hartihg următoarea dispoziție:
„Comitetul de Curățare din Basarabia, căruia i-am poruncit să inspecteze cordoanele instituite la hotarul Basarabiei cu posesiunile turcești, mi-a raportat că vigilența a fost remarcată numai la ispravnicii desemnați din rândul funcționarilor ruși. Moldovenii, însă, având rude în posesiunile turcești, urmăresc doar interese personale, fiind indiferenți cu totul față de exercitarea dispozițiilor date de șefi de a contracara pătrunderea molimei în Basarabia. De aceea, rog Excelența Voastră ca în posturile de ispravnic ale ținuturilor care se învecinează cu posesiunile turcești să fie numiți dintre funcționarii de încredere ruși, iar moldovenii în nici un caz să nu mai ocupe aceste funcții în ținuturile de frontieră.
Despre această dispoziție a mea i-am adus la cunoștință Majestății Sale Imperiale”. Iar Harting, la rândul său, a transmis-o spre executare, la 8 martie, Departamentului al II-lea. „În virtutea dispoziției principelui Aleksei Borisovici Kurakin, cunoscută deja departamentului”, se menționează în ordinul din 9 martie1814 dat de Harting Departamentului al II-lea, au fost operate două remanieri în cadrul isprăvniciilor: consilierul titular Țivinski, funcționar în Cancelaria Guvernatorului Civil al Basarabiei, a fost numit în calitate de ispravnic al ținutului Iași, în locul slugerului Ciuhureanu, iar secretarul gubernial Andrei Nepeipivo, care, aflat la Chișinău, nu deținea nici un post, – în calitate de ispravnic al ținutului Codru, în locul serdarului Pavel Măcărescu.
Printr-un alt ordin, emis tot la 9 martie 1814, Harting l-a înlocuit pe ispravnicul ținutului Greceni, Ioan Cantacuzino, cu funcționarul rus Ivan Marcenko, motivând astfel: „Funcția de ispravnic al ținutului Greceni implică multe obligații foarte dificile ce țin de transportarea proviziilor ale statului, livrarea lemnelor sau a stufului în Ismail și satisfacereaaltor cerințe, înaintate de către unitățile militare, obligații care cu mult mai bine le poate executa un funcționar rus, cu experiență”.
E necesar, însă, de menționat faptul că majoritatea posturilor de ispravnic erau deținute de funcționari ruși . Aici apare o întrebare firească – e vicioasă instituția ca atare, sau funcționarii ce exercitau această fincție, care nu cunosteau și nici nu vroiau să cunoască legile și limba
localnicilor și care veniseră în Basarabia animați de o singură idee – de a-si meliora situația materială.
Chiar de erau foarte insistenți alogloții, unii funcționari moldoveni din cadrul isprăvniciilor dădeau dovadă de nesupunere față de ispravnicii ruși.” La 1 iulie 1814, ispravnicul ținutului Codru, Nepeipivo, i-a raportat din târgul Leova lui Harting în privința sameșului Ioan Tăutu că nu-i dă ascultare pe linie de serviciu, că a plecat la Chișinău fără să-l pună la curent și, revenind de acolo, fără să i se prezinte, adună de la oameni informații și îi îndeamnă să înainteze reclamații împreună cu călărașii. Imediat după numirea sa ca ispravnic, mai semnala Nepeipivo în raportul său, sameșul Tăutu l-a tratat cu ură. Deși poruncise ca Tăutu să fie luat sub pază, Departamentul al II-lea l-a scutit de această pedeapsă. Peste scurtă vreme, Ioan Tăutu a fost demis din funcție.
Prin ordinul din 31 august 1814, Harting l-a desemnat în postul de ispravnic al ținutului Soroca pe funcționarul de clasa a VI-a Andrei N. Pizani, în locul căpitanului Minozzi, care obținuse gradul militar fiind angajat în serviciul Ruși ei.” Ne supunerea funcționarilor români celor ruși crea mari disesiuni și neplăceri în desfășurarea activității administrative, generînd furia rușilor din Basarabia. Dar analiza surselor istorice ne convinge de culpabilitatea funcționarilor ruși în administrarea defectuoasă a Basarabiei. ,,Era greu de apreciat, afirma L.Casso, care categorie de funcționari era mai periculoasă pentru interesele țării: moldovenii localnici, care ocupau un șir de funcții în Basarabia sau funcționarii veniți din guberniile rusești”.
Demnitarii ruși , care veneau în Basarabia erau însoțiți de ,,o adevărată armată de ,,oameni de încredere” sau mai exact de vânători de slujbe si, mai cu seamă, de pescuitori în ape tulburi,pe care ei se socoteau datori să-i plaseze în posturi cât mai avantajoase”. Era și firesc faptul că acesti funcționari, numiți chiar de Alexandru I ,,funcționari nesatisfăcători, ruși nedoriți, recrutați după nevoile timpului, cu mare grabă”, și care nu cunosteau legile, limba și tradițiile locale aveau o atitudine ostilă față de sistemul administrativ moldovenesc.
Odată ce numărul funcționarilor ruși creștea și legile ruse erau mai insistent impuse, era necesar de inclus în munca de secretariat pisari ruși.” La 8 martie 1814, ispravnicul ținutului Tomarova, Makarov, care își avea sediul în târgul Reni, i-a comunicat lui Harting că nu reușește să facă față tuturor sarcinilor, în situația când isprăvnicia, purtând o corespondență intensă, avea în state un sameș,care executa lucrările de secretariat în limba română. Din această cauză, sublinia el, este stringentă nevoie de un pisar rus. Dând curs solicitării lui Makarov, Harting imediat a dispus Departamentului al II-lea să stabilească salariu pentru un pisar rus în acest ținut.
Rugămintea de a-i pune la dispoziție un pisar rus i-a adresat-o lui Harting, la 7 mai 1814, și ispravnicul ținutului Greceni, Marcenko, a cărui reședință se afla în satul Frumoasa.”
Drept consecință, la mijlocul anului 1815, din numărul de 14 ispravnici câți erau prevăzuți în conformitate cu statutul de funcții, 9 erau funcționari ruși, pe lângă care, în calitate de subalterni, activau și alți funcționari ruși.
Era vizibil că funcționarilor ruși nu le convenea faptul că în posturile de ispravnici se aflau boieri moldoveni, „care niciodată nu au activat în serviciul de stat al Rusiei” și cărora le era „dezavantajos să se conformeze unei anumite ordini și să respecte legile rusești în cazul examinării și soluționării proceselor și în decursul tuturor acțiunilor întreprinse în cadrul ținuturilor sale.
În primii ani de ocupație țaristă dat fiind faptul că sistemul administrativ a fost constituit în baza particularităților locale, s-a declarat menținerea în administrație a limbii, oboceiurilor și legilor locale. Însă, din cauză că purta un caracter provizoriu, s-au generat anumite probleme si dificultăți în activitatea practică a instituțiilor administrative.
Prin intermediul funcționarilor alogeni, instalați în funcții administrative ale Basarabiei, a început să se producă poluarea cu rusisme a mediului lingvistic românesc din provincie, ceea ce se poate constata în baza actelor de cancelarie scrise în limba română. Actele, pe alocuri, sunt împestrițate cu rusisme. Funcționarii alogeni, evident, nu cunoșteau nici obiceiul pământului, nici limba română, din care motiv se agravau relațiile dintre ispravnicii ruși și funcționarii români din cadrul isprăvniciilor. Totodată, se diminuau contactele între cei dintâi și locuitorii ținuturilor. Ca urmare, această împrejurare, inclusiv alți factori,provocau dezordini în cadrul provinciei răpite.”Dacă privim din punctul de vedere al invadatorului, atunci este firesc că acesta neapărat își instalează pe teritoriul acaparat personalul său administrativ și desfășoară insistent acțiuni de asimilare a populației autohtone. Noi însă, cei care locuim pe spațiul rupt, la 1812, din trupul românesc, privim din punctul de vedere al repercusiunilor nefaste cauzate de ocupația țaristă.”
Deși au fost sesizați, prin petițiile boierilor, asupra agravării situației social-politice în Basarabia, guvernanții imperiali nu au reacționat cu promptitudine în vederea operării unor remanieri în cadrul conducerii superioare a provinciei acaparate, ci, mai întâi, au socotit de cuviință să deplaseze aici un funcționar pentru a examina situația pe teren.
În așa mod a fost trimis un angajat al Ministerului Afacerilor Externe, Pavel Svinin, cu sarcina de a trece în revistă administrarea existentă în Basarabia și, în general, de a descrie această regiune. Vizita lui P. Svinin a durat șapte luni de zile, din septembrie 1815 pînă în martie 1816. În tot acest timp a realizat o descriere amplă a celor văzute:„Este incorect să afirmi că Moldova nu are legile sale, deși se poate deduce aruncând o privire asupra guvernului moldovenesc, unde voia suveranului este lege, unde dreptul celui puternic are preponderență, unde justiția se adaptează la împrejurări și rangurile persoanelor, dar nu la adevăr; însă aceasta e un spirit al despotismului turcesc și nu un cusur în legi. Dimpotrivă, poporul are legi bune, care pot să favorizeze prosperarea societății și au la bază obiceiurile și drepturile locale”.
Raportul lui P.P.Sviniin a dejucat planurile guvernatorului I.M.Harting și a susținătorilor săi. Pavel Svinin a mai menționat că Harting se comportă inadecvat generînd nemulțumirea și sfierea populației: „În genere, moldovenii au un caracter liniștit, blând și bun; oamenii care aparțin păturii de mijloc și de jos sunt simpli, ospitalieri, neclintiți în ceea ce privește credința și fidelitatea, docili față de autorități; dar, în urma neîncetatelor violențe, ei au devenit sfioși și neîncrezători în guvern”.
Prin urmare, nu lipsa „organelor necesare ale puterii” a creat o situație de incertitudine în Basarabia, ci introducerea bruscă în sistemul administrativ al provinciei răpite a unor elemente străine acestuia, de sorginte rusă, precum și a limbii ruse. Pe deasupra, la sporirea acestei nesiguranțe a contribuit și modul autoritar, șovin de guvernare a Basarabiei de către Harting, atitudinea lui disprețuitoare față de funcționarii autohtoni, precum și exigența înaintată acestora de a dispune de traducători de limba rusă .În urma mai multor cercetări și analize referitoare la politica dusă de Harting, acesta a fost demis, și în locul său e numit guvernatorul guberniei Ecaterinoslav, I.H.Calagheorghi.
Demiterea lui Harting nu a însermnat respectarea și menținerea de către autoritățile centrale rusești a vechii organizări administrative și a legilor locale, ci o neînsemnată modificare de ordin tactic. Numirea lui I.H.Calagheorghi în această funcție urmărea scopul de a reabilita imaginea autorităților administrative ruse, deteriorată grav de administrația Harting și ameliorarea relațiilor cu nobilimea locală.
Cu scopul de a oferi Basarabiei o conducere mai echilibrată și stabilă la 1 aprilie 1816, Alexandru I a emis pe numele mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni un rescript pentru a fi tradus în limba română și prezentat populației. Esența acestuia era dăruirea Basarabiei o conducere civilă bazată pe tradițiile și legile ei, dar și decizia de a trimite un funcționar de stat întru îndeplinirea măsurilor necesare pentru prosperarea regiunii date. Astfel A. N. Bahmetev a fost instituit postul de resident plenipotențiar al împăratului în Basarabia.
Ținând cont de îndrumările formulate în acest memoriu imperial, A.N. Bahmetev a restructurat administrația la nivel provincial și ținutal și a cârmuit Basarabia până la 29 aprilie 1818, când Alexandru I a confirmat un nou regulament cu privire la organizarea administrativă a Basarabiei. Servindu-i lui Bahmetev drept reper pe durata a aproape doi ani de conducere a provinciei, directivele memoriului, în mare parte, au avut menirea să pregătească terenul pentru implementarea Regulamentului din 1818.
A.N. Bahmetev a preluat conducerea Basarabiei pe data de 29 iunie 1816. Pentru a comunica populației schimbarea efectuată, a fost tipărit un anunț cu text paralel în două coloane, în limbile română și rusă. Titlul anunțului în română este următorul: înștiințare dela cel de plin împuternicit namestnic, către locuitorii Basarabii. Prin intermediul avizului, Bahmetev le aducea la cunoștință locuitorilor că „pre milostivul Domn al Nostru Împarat, […] m-au trimis pe mine aice ca între voi să așăz soarta și să alcătuesc o deplină Obrazovanie pentru această din nou alăturată către Rossia oblastie”.
Bahmetev și-a exprimat intenția sa mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni bazîndu-se pe organizarea administrativă a provinciei cu participarea reprezentanților boierimii locale. „Pentru aceasta, misiunea de a da dispoziții în cadrul regiunii, bazate pe legile și obiceiurile pământului, va fi lăsată pe seama Comitetului Provizoriu Regional, constituit sub președinția unui funcționar din partea coroanei și patru nobili, care se disting prin merite și încredere. În postul de președinte îl numesc pe guvernatorul civil al guberniei Ekaterinoslav, funcționarul de clasa a IVa, Kalagheorghe, iar alegerea celor din urmă o las la discreția acestei categorii sociale”. Informându-l pe mitropolit despre această intenție a sa, rezidentul plenipotențiar i-a adresat rugămintea să convină cu boierii în privința alegerii din rândul lor a persoanelor care urmau să fie incluse în componența comitetului.
Creat și supravegheat de rezidentul plenipotențiar al Basarabiei, Comitetul Provizoriu Regional al Basarabiei a fost menținut în sistemul administrativ al provinciei până la 1 iulie 1818, când activitatea acestei instituții cu caracter temporar a fost sistată. Deciziile Comitetului, aprobate de A.N. Bahmetev, erau obligatorii pentru Guvernul Regional al Basarabiei.
A.N.Bahmetiev îsi începe activitatea în Basarabia prin înlocuirea funcționarilor locali cu cei aduși de dînsul de la Kameneț-Podolsk . La nivel local, lucrul acesta s-a realizat mai subtil, menținându-se, un timp, funcționarii locali. La 24 iunie 1816, Bahmetev i-a confirmat în funcții pe căminarul Z. Rale – serdar de Orhei, Iamandi – pârcălab de Hotin, paharnicul N. Done –ispravnic de Bender, Vasilache – ispravnic de Iasi, Leonard – ispravnic deSoroca, Costachi Russu – ispravnic de Codreni. ținutul Hotărniceni a fost desființat, numărul ținuturilor reducându-se la opt.
Sub conducerea lui Bahmetev s-a majorat numărul ispravnicilor autohtoni, însă a introdus în sistemul administrativ al ținuturilor o instituție nouă – cea a revizorului din partea coroanei, cu sarcina de a supraveghea acțiunile ce se produceau în limitele ținutului, aceștia urmând să se călăuzească de instrucțiunea pusă lor la dispoziție.” Rezidentul plenipotențiar i-a explicat astfel
împăratului în ce constă competența revizorului: Fără a interveni în administrarea ținutului, revizorul are obligația să supravegheze ordinea,să fie martor în timpul executării însărcinărilor date ispravnicilor și să raporteze despre acestea conducerii.”
În iulie 1816, în ținuturi, au fost numiți următorii revizori: Ivinski (Hotin), Stepanov (Soroca), Popovski (Orhei), Ghembici (Bender), Lugovoi (Iasi), Voliscin (Codru), Macovski (Greceni), Pizani (Ismail).
Instituirea funcției de revizor și numirea în aceste funcții doar a funcționarilor ruși , în situația în care și ceilalți funcționari ai administrației ținutale erau tot funcționari ruși , au limitat substanțial accesul basarabenilor în administrația ținutală și a redus aria de aplicare a legilor și uzanțelor locale în administrarea regiunii.
Instituirea revizorilor din partea coroanei a știrbit din libertatea acționării ispravnicilor, aceștea nu erau în stare să-și desfășoare activitățile nu doar în corespundere cu legea dar și spiritului uman. Drept consecință, în cadrul isprăvniciilor s-a produs o divizare sub raport lingvistic și al mentalității: pe de o parte, ispravnicii și ceilalți angajați ai isprăvniciilor de etnie română, cu sentimente patriotice, iar pe de altă parte, revizorii ținutali, cei câțiva ispravnici alogeni, instalați încă de Harting, și pisarii ruși, cu mentalitate imperială. Este evident că o asemenea asociere nicidecum nu favoriza o colaborare eficientă dintre cele două elemente ale administrațiilor ținutale: română și rusă. Acest fapt a limitat colaborările constructive dintre aceste instituții.
Funcționarea limbii ruse în aministrația Basarabiei îi obliga pe ispravnicii români să dispună de posesori ai acestei limbi. Astfel, la 19 august 1816, Bahmetev a anunțat Isprăvnicia ținutului Greceni despre următoarele: „Luând în considerație raportul din 8 august ce mi-a fost expediat de către ispravnicul acestui ținut, sulgerul Gheorghe Tudor, despre necesitatea de a dispune de un angajat pentru efectuarea lucrărilor de cancelarie în limba rusă, recomandându-l înaceastă funcție pe funcționarul de clasa a XII-a Goronim Svircinski, care a exercitat funcția de pisar în cadrul Isprăvniciei fostului ținut Hotărniceni, eu îmi exprim acordul în această privință”. Necesitatea de traducere a actelor furau mult din timpul destinat activităților administrative, întîlnindu-se adesea anumite neclarități.
Dorința elitei locale de a păstra legile, obiceiurile și limba moldovenească a fost susținută de Bahmetev, care la 18 august 1816 a informat „nobilimea” din Basarabia că a examinat memoriul ce i-a fost prezentat.
El a fost de acord cu opinia exprimată în memoriu că aceste privilegii solicitate sunt legitime. „Națiunea, le declara el, având fericirea de a se învrednici de atenție imperială spre a fi confirmate aceste privilegii ale sale, totdeauna se va bucura de ele cu neclintire”. Acest răspuns a bucurat mult așteptările ”nobilimii”, permițînd corectarea ”greșelilor” comise de către predecesorul guvernator, Harting.
În luna august 1816 a restructurat Guvernul Regional al Basarabiei, care era compus în continuare atît de funcționari ruși, cît și boieri moldoveni. Acesta conținea Departamentul I (de Ordonare) și Departamentul II (Judiciar), Adunarea Generală a ambelor departamente forma Consiliul Suprem al regiunii Basarabia, sub președinția rezidentului plenipotențiar. Departamentul de Ordonare era compus din președinte doi consilieri din partea coroanei, doi consilieri din partea boierimii și casierul regional. Departamentul Judiciar consta din două instituții: Civilă și Penală. Instituția Civilă era alcătuită din președinte și patru consilieri aleși de către boierime, ședințele în cadrul acestei instituții urmând să se desfășoare în limba română, conform dreptului local.În componența instituției penale au fost incluși funcționari ruși din motivul că e necesar de personae apte, care cunosc și manevrează cu legile ruse.
Aceste mișcări de înlocuire a funcționarilor români cu cei ruși au continuat și în anii următori, iar pe măsură ce se avansa atitudinea conducerii ruse de înțelegere a băștinașilor se diminua simțitor, pregătindu-se astfel terenul pentru instituirea unui nou Regulament al organizării administrative în Basarabia.
Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia a fost diminuată și din cauza popularizării regiunii cu colonizatori ruși, fapt ce inhiba viața cotidiană a autohtonilor. P.Sviniin a constatat că din Basarabia au fugit peste Prut 3000 de familii, iar starea deplorabilă a regiunii a fost confirmată și de P.Kiselev, care comunica țarului Alexandru I: ,,Ca să Vă dovedesc cât de nefastă este dministrarea de azi din Basarabia, aș dori ca M. V. să dea ordin pentru a face calcule din care să se vadă câți locuitori au fost la încheierea păcii, câți bulgari au trecut atunci la noi, câți au rămas mai apoi și câți dintre ei au plecat înapoi, preferând guvernarea turcească în locul guvernării noastre. ”.
O altă mărturie elocventă referitoare la primii ani de activitate a administrației ruse în Basarabia este scrisoarea lui Manuc Bei Mirzoian către contele I.Capodistrias. Manuc Bei, personalitate cunoscută a acelor vremuri,care s-a impus prin ,,frumusețea, deșteptăciunea de diplomat și cunostințele sale largi”, a oferit anumite servicii Ruși ei în timpul războiului din 1806-1812 și, ca recompensă Țarul Alexandru I i-a acordat cetățenia rusă. În anul 1815 el se stabileste cu traiul în Basarabia. Lui i-a fost acordat gradul de consilier de stat și posibilitatea de a contacta direct cu țarul și ministrul de externe, pentru a-i informa despre situația din Principate, Turcia și Basarabia.
Importanța scrisorii sale constă în veridicitatea și imparțialitatea cu care autorul reflectă starea de lucruri din Basarabia la trei ani după anexare. Exodul populației se explică prin ,,modul de administrație”, care e ,,cauza că mai mult de 5000 de familii au emigrat din Basarabia în Moldova”. Hartingh ,,nu este în stare să conducă asemenea treburi. Necunoscând nici
organizarea interioară a guvernului său, nici buna manieră de a se comporta cu lumea…”. El insista asupra menținerii în regiune a limbii și tradițiilor și obiceiurilor locale, recomandând ca în fruntea celor două departamente ale guvernământului local să fie numiți doi boieri localnici și anume: Bocsănescu și Basotă, care sunt caracterizați ca oameni competenți și onești.
A apreciat foarte dur activitatea administrației Hartingh și contele I.Capodistrias, care în scrisoarea sa către A.N.Bahmetiev din 4 iunie 1816, constata că tot ce s-a făcut până la acel moment în administrarea Basarabiei e imperfect și vicios, iar mai târziu îi recomanda revocarea funcț ionarilor care au servit sub Harting. ,,În loc să atragă oamenii, constata I.Capodistrias,
administrația i-a făcut să emigreze și pe băstinași”. Chiar și țarul Alexandru I, a recunoscut: ,,Spre cea mai adâncă durere sunt informat, în mod absolute sigur, că toate intențiile mele nu sunt realizate și că dezordinea, de la un timp încoace, a ajuns la apogeu”. Starea de tensiune între nobilimea locală și funcționărimea rusă, abuzrile si haosul ce domneau în activitatea administrației, situația deplorabilă a locuitorilor care, nemaiputând suporta ororile noii stăpânirii emigrau peste Prut, au provocat neliniste autorităților centrale. Informațiile primite din Basarabia, precum și raportul lui P.P.Sviniin au confirmat starea destul de complicată ce se crease în Basarabia.
La 30 decembrie 1817, guvernator civil al Basarabiei e numit C.A.Catacazi, care a exercitat această funcție până în august 1825. Una din sarcinile principale a Comitetului provizoriu era elaborarea unui nou regulament de administrare a Basarabiei. Boierii moldoveni membri ai Comitetului, chiar de la bun început au adoptat o atitudine pasivă față de această sarcină și cu orice prilej căutau să se eschiveze de la acest lucru. Acest fenomen se explică, prin suspiciunile boierilor că noul regulament ar putea să lichideze particularitățile locale în administrație și să priveze nobilii locali de drepturile și privilegiile lor. Poziția boierilor moldoveni a fost clar exprimată în scrisoarea boierului M.Krupenski către contele I.Capodistrias din 18 iunie 1817, în care se insista asupra păstrării ,,limbii moldovenesti” în instituțiile administrative ale Basarabiei.
Boierii basarabeni erau convinsi că dacă va fi menținută limba română în administrația regională,
vor fi respectate și legile și tradițiile locale. Menținerea limbii române în instituțiile administrative era o garanție a accesului nobililor basarabeni la diferite funcții în sistemul administrativ al regiunii și a posibilității de a influența procesul de administrare a regiunii. Deoarece elaborarea noului regulament de administrare a Basarabiei decurgea foarte anevoios, sarcina aceasta a fost transmisă adunării comune a departamentelor. Dar și aici lucrurile n-au mers mai bine și proiectul, în final, a fost elaborat de seful cancelariei namesnicului P.Krinițki.
Proiectul noului regulament administrativ a fost discutat de guvernul regional și cu unele modificări a fost aprobat. La începutul anului 1818, varianta în limba rusă a proiectului a fost semnată de namesnic, guvernator și consilierii ruși , iar varianta în română de către consilierii moldoveni, astfel a fost trimis spre aprobare la Petersburg.
În urma celor expuse, subliniez următoarele idei: În primii ani ai ocupației rusești nobilimea basarabeană constituia o forță relativ unită, aptă să se ridice în apărarea valorilor naționale, limbă și legi autohtone; Deoarece în secolul XIX, privilegiul de a servi în instituțiile administrative îl aveau doar reprezentanții nobilimii, acest fapt era semnificativ pentru menținerea în regiune a tradițiilor administrative moldovenești și limbă română; Oficialitățile rusești, pentru care Basarabia nu era un scop, ci un mijloc de realizare a planurilor expansioniste în Balcani au ținut cont de situația creată și au luat în considerație doleanțele nobilimii de a menține structurile administrative naționale. Basarabia, care conform planurilor rusești trebuia să devină un loc de atracție pentru popoarele vecine, în primii ani de stăpânire rusească, a fost transformată într-o zonă dominată de samovolnicie si fărădelegi. Situația creată contravenea intereselor de politică externă ale Rusiei si nu contribuia deloc la crearea unei mai bune imagini a Ruși ei ca ocrotitoare a crestinității. De aceea, volens nolens, se impunea luarea unor măsuri ce ar fi redresat situația.;
Ca rezultat al reorganizării sistemului administrativ provizoriu s-a realizat o mai mare centralizare a puterii în regiune și tot odată a fost deschis accesul în Basarabia a legislației, instituțiilor și a practicii administrative rusești. Reorganizarea structurilor administrative regionale și locale au pregătit terenul pentru introducerea în 1818 a unui nou regulament de administrare a Basarabiei.
În concluzie pot afirma că de la semnarea Păcii de la București datată cu 6 (28) mai 1812 și pînă la semnarea Regulamentului de la 29 aprilie 1818, Basarabia a parcurs o primă etapă în ceea ce privește rusificarea acestei regiuni. Supusă politicilor de înstrăinare a legilor proprii, Basarabia s-a pomenit a fi ”captivă” la ea acasă. O țintă sigură în care ”a lovit”politica rusească a fost sistemul administrativ, insistîndu-se asupra introdcerii limbii ruse pe lîngă cea română inițial, iar ulterior să se dea o preponderență accentuată limbii ruse. Atît guvernatorul Scarlat Sturza cît și Ivan Harting au îndeplinit ordinile venite de sus, Harting ba chiar și-a depășit atribuțiile funcției date, promovînd insistent politica de rusificare, mai cu seamă că era motivat de idei șovine și subestima poporul român dintre Prut și Nistru. E de menționat faptul că populația avea o atitudine nemulțumită și se revoltau împotriva abuzurilor administrației locale.
Caracterul provizoriu al sistemului administrativ implementat în Basarabia a declansat polemici referitoare la administrarea ulterioară a regiunii. Acest sistem a fost calificat atât de nobilimea locală, cât și de funcționărimea rusă ca o etapă tranzitorie spre un sistem de administrare mai desăvârșit.Deosebirea consta în faptul că fiecare din părți interpreta lucrurile în felul său. Autoritățile rusești insistau asupra lichidării particularităților locale și a uniformizării administrației din Basarabia cu cea din guberniile rusești.
Nobilimea locală opta pentru menținerea structurilor și instituțiilor administrative constituite pe principiile administrative locale și pentru folosirea legilor moldovenesti și a limbii române în toate domeniile de activitate. De fapt,clasa nobiliară din Basarabia nu era omogenă; după aspirațiile sale ea se diviza în două tabere: tabăra națională și tabăra rusofilă, nereprezentativă, dar care era susținută de administrația rusă. Politica antinațională promovată de administrația rusească a generat o miscare de rezistență a nobilimii basarabene pentru apărarea legilor, structurilor administrative, a limbii și tradițiilor naționale. O urmare a administrării
inoperante a regiunii a fost exodul masiv al populației peste Prut. Starea tensionată creată în regiune, rezultatele inspecțiilor efectuate la fața locului, aprecierile oficialilor ruși , date administrației Hartingh, au determinat oficialitățile rusești să reorganizeze sistemul administrativ al Basarabiei atât la nivel regional, cât și la cel local. În rezultatul acestei reorganizări sistemul
administrativ al regiunii a fost completat cu instituții și funcții noi
CAPITOLUL II
FUNCȚIONAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SISTEMUL ADMINISTRATIV DIN BASARABIA (1818-1828)
În anul 1818 Alexandru I sosește în Basarabia, iar cu această ocazie promulgă Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818– unul dintre principalele acte legislative, adoptate de administrația imperială rusă privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia, ce urmărea scopul consolidării regimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I indică direct în scrisoarea adresată rezidentului plenipotențiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că guvernul va păstra în provincie componența națională (deși s-a intervenit în categoria boierimii, suprimându-se rangurile boierești și încadrarea ei în componența nobilimii ruse) și va asigura un mod deosebit de administrare a acesteia.
A fost publicat textul Regulamentului în limbile rusă și română, exemplarele scoase urmând să fie distribuite tuturor instituțiilor de stat. Tipăritura în română paralel celei ruse era intitulată astfel: ”Așezămвntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei”.
Prin „Așezământul” organizării Basarabiei din 29 aprilie 1818 s-a decis ”constituirea unui sistem administrativ-juridic bazat, în special, pe legile rusești (atunci când era vorba de activitatea Judecătoriei regionalepenale, procurorului regional și procurorilor ținutali, a arhitectului șihotarnicului regional, a hotarnicilor ținutali), dar care aplica legilemoldovenești la examinarea litigiilor civile referitoare la proprietate. Încazul litigiilor ce implicau statul, Judecătoria civilă regională se conducea de legile rusești”.
A fost elaborată o procedură deosebită de conlucrare a instituțiilor administrative din Basarabia cu cele centrale. Pornind de la faptul că ,,Asezământul” fusese promulgat cu titlu provizoriu, autoritățile centrale rusești au dispus ca toate instituțiile și funcționarii aflați în raporturi de serviciu cu organele centrale de stat să se adreseze acestor instituții prin intermediul secretarului de stat I.Capodistrias.
Regulamentul emis de Alexandru I prevedea instituirea Consiliului Suprem al Basarabiei. Aceasta era o instituție specială, organizată într-o nouă formulă, constituită din președinte, patru membri ai Guvernului Regional și șase deputați. Postul de președinte urma să-l dețină Bahmetev, iar în calitate de membri: guvernatorul civil, viceguvernatorul, doi președinți ai Tribunalelor Civil și Penal și șase deputați aleși din partea nobilimii pe un termen de trei ani și confirmați de guvernatorul militar general. ”Consiliul Suprem al Basarabiei avea sarcina de a dirija toate activitățile din cadrul regiunii, și anume: de ordonare, executive, financiare și economice; de asemenea, să examineze cazurile de apel, penale și de anchetă, precum și procesele civile cu privire la orice avere mobilă și imobilă și la delimitarea proprietăților funciare.”
Conform regulamentului Consiliul Suprem avea obligația de a executa activitatea în ambele limbi, atît rusă cît și română. Astfel, activitățile de ordonare, financiare, penale și de anchetă – în limbile rusă și moldovenească, respectând legile Imperiului Rus și menținând drepturile și obiceiurile pământului referitoare la protejarea proprietății private, pe când procesele civile și de hotărnicie se vor realiza doar în limba moldovenească și vor fi judecate în baza legilor și obiceiurilor moldovenești.
Sarcina de a legifera întrebuințarea limbii românești în administrație și-a luat-o legea din 1818, care introduce în Basarabia autonomia administrativă și judecătorească.
În Sfatul Suprem figurau ambele limbi după necesitate. ”În Sfatul Suprem, organ ce conducea atunci Basarabia, un fel de mic parlament regional cu preponderența nobilimii, afacerile se făceau în ambele limbi în chestiuni, unde era interesat și statul (afacerile penale, de instrucție și fiscale) și într-o singură limbă moldovenească –afacerile litigioase particulare și de hotărnicii. Iar în guvernul provincial afacerile se făceau în limba rusă și moldovenească după necesitate.”
În cazurile care afectau interesele statului se aplicau legile de procedură rusești și hotărârea judecății era dublată și în limba rusă. Judecătoria civilă trebuia să se conducă în activitatea sa de dreptățile și obiceiurile moldovenesti si va lucra…în singură aceeasi moldovenească limbă.
În ce privește judecata, legeaface distincție între afacerile civile și penale.În litigiile civile atît procedura, cît și hotărîrea trebuiau să fie exprimate numai în limba moldovenească.” În afacerile penale și de instrucție această limbă avea următoare sferă de aplicație:
Interogarea băștinașilor moldoveni, se făceaîn limba moldovenească, iar în procesul-verbal se dresa în limbile rusă și moldovenească;
Hotărîrea se citea justițiabililor în limba moldovenească.
Membrii tribunalului penal, găsind dificultăți în a-și expune părerea în limba rusă, aveau dreptul să o scrie în limba lor maternă, moldovenească.”
Deși regulamentul stipula ca toate lucrările să fie realizate în ambele limbi, nereguli s-au întîmplat chiar de la bun început. În 1818, spătarul Vasile Ruset și-a șters semnătura de pe un proces-verbal al Înaltului Sfat, motivându-și acțiunea prin necunoașterea limbii ruse: „Cetind jurnalul ci era închiet în limba rusască, care foarte puțin o înțăleg și pentru care de îndestuli ori în putere obrazovaniei am pus înainte sovetului să se contenească o așa lucrare în singur limba rusască, dar nu am avut ascultare”.
Referitor la sfera de activitate în limba română, ”Înaltul Sfat”a repartizat 3 zile din săptămînă în care se lucrează în limba rusă și trei zile din săptămînă în care figurează limba română.
Consiliul Suprem se conducea după următorul program de lucru: „Pentru examinarea cauzelor civile, care se realizează în limba moldovenească, sunt fixate zilele de luni, miercuri, joi și sâmbătă. În aceste zile, rolul de președinte îl are mareșalul provincial al nobilimii și asistă cinci deputați aleși de nobilime și doi membri din partea coroanei. Pe când în zilele de marți și vineri se examinează chestiunile în limba rusă; este prezent rezidentul, guvernatorul, viceguvernatorul și ambii președinți: în acest caz, adunarea este completă și se ocupă de problemele executive și financiare”. Acest fapt l-aș clasa ca fiind inpragmatic, ce creează disesiuni în desfășurarea activităților de ordin administrativ.
Discrepanțe lingvistice nu au întîrziat să apară.Potrivit lui Dinu Poștarencu:” prin Regulamentul privind constituirea administrației provizorii în Basarabia din 1812 puterea imperială a oficializat în provincial încorporată limbile română și rusă, pentru a funcționa paralel în instituțiile publice, Regulamentul din 1818 conține specificări în acest sens: în textul lui este stipulată folosirea acestor două limbi doar în cadrul unor instituții, în timp ce relativ la alte organe Regulamentul nu include nici o prevedere despre limbă sau se menționează că acestea se vor conduce de legile rusești și, evident, vor utiliza numai limba rusă (guvernatorul civil, procuratura, arhitectul provincial, inginerii cadastrali, poliția urbană). ” Generalizînd aceasă specificare se observă că, în 1818, limbii ruse i s-au acordat, în unele privințe, o arie de funcționare deosebită în raport cu limba română.
Regulamentul din 1818 conținea și anumite goluri în această privință.” Pe lângă aceasta, „legiuitorii nu au stabilit modalitățile concrete de transpunere în viață a principiilor juridice cu privire la funcționarea” acestor două limbi și, drept consecință, „mecanismul relațiilor dintre instituțiile ce funcționau în baza limbii române și a celor care activau numai în baza limbii ruse” s-a dovedit a fi confuz. Acest fapt relevă, în mod repetat, „iscusința notorie a demnitarilor imperiali de a-și camufla tendințele centraliste și ruși ficatoare prin etalarea unor intenții nobile.” Acest fapt a creat mai multe neclarități și impedimente în activitatea organelor administrative dar și în viața cotidiană a populației autohtone.
Un exemplu viabil în acest sens îl prezintă Gh. Negru în urma cercetării Raportului Judecătoriei ținutale Orhei din 29 mai 1919 (nr. 855),adresat Consiliul Suprem al Basarabiei, referitor la instrumentarea dosarelor penale doar „în dialectul rusesc”. Din raportul Judecătoriei ținutale Orhei din 29 mai 1919 (nr. 855),adresat Consiliul Suprem al Basarabiei, aflăm că pe 26 martie 1819 judecătoria din Orhei sesiza Consiliului Suprem că „procesele penale începute aici rămân fără o examinare și continuare necesară, deoarecese efectuează numai în dialectul rusesc și, în lipsă de traducător, nu există posibilități pentru a fi traduse.” Însă pe marginea acestui raport nu a urmat nici o hotărâre. Deși judecătoria a dispus ca isprăvnicia ținutului și poliția din Chișinău să prezinte, potrivit prevederilor„Așezământului”, dosarele cu traducere, pentru a înlesni cercetarea lor, ambele instituții au raportat că nu au o atare posibilitate. Astfel stând lucrurile, judecătoria, informează Consiliul că, în consecință, acuzații implicați în procese, sunt ținuți timp îndelungat în închisoare. Pentru a nu fi trecută răspunderea asupra membrilor ei, conform datoriei, judecătoria anunță din oficiu Consiliul asupra acestui lucru important șiroagă, cu tot respectul, „să se găsească o soluție".
De fapt, rapoartele din 26 martie și 29 mai 1819, redactate de funcționarii judecătoriei ținutale din Orhei, nu-și aveau nici un rost și sunt o mostră tipică a ineficienței și neputinței organului principal al autoguvernării basarabene, Consiliul Suprem. Or, acesta, la 7 mai 1819, discutase și adoptase deja o hotărâre care, deși nu soluționa în totalitate, din cauza volumului prea mare de lucru, problema traducerii în "instituțiile de stat" din Basarabia, oricum era mai mult decât ar fi dorit să accepte instanțele superioare rusești. Iată hotărârea respectivă: „Conform rapoartelor instituțiilor ținutale de stat, trimise Consiliului, referitor la dificultățile întâmpinate de acestea în soluționarea litigiilor ce se examinează în dialect rusesc, pe care membrii moldoveni nu-l cunosc, și în lipsa traducătorilor la instituțiile ținutale de stat, continuarea proceselor și soluționarea litigiilor nu sunt posibile. Cosiliul Suprem, considerând că este corect și absolut necesar de a avea la toate judecătoriile ținutale, isprăvniciile și polițiile orășenești din regiune câte un traducător, cunoscător al limbiii ruse și moldovenești, a propus în hotărârea din 7 mai anul curent ca în fiecare din instituțiile sus-menționate să fie numit câte un traducător cu un salariu anual de 140 ruble de argint”.
Examinând propunerea Consiliului Suprem „cu privire la dificultățile apărute în cadrul corespondenței întreținute de către judecătoriile ținutale cu isprăvniciile și polițiile orășenești, din cauza necunoașterii de către unele dintre aceste instituții a limbilor rusă și moldovenească”, Bahmetev a acceptat-o doar parțial. Din punctul lui de vedere, expus în adresa trimisă, la 16 iulie 1819, Consiliului Suprem, „acest inconvenient poate fi înlăturat prin folosirea traducătorilor numai în judecătoriile ținutale, unde există necesitatea de a traduce. Acești traducători vor fi obligați să traducă atât hârtiile care sosesc, cât și cele expediate, deoarece între polițiile ținutale (isprăvnicii – D.P.) și cele orășenești asemenea dificultăți nu apar”.
La încurajarea lui Bahmetev, instituțiile care, conform Regulamentului din 1818, aveau dreptul să întrebuințeze numai limba rusă – în special, polițiile urbane – căutau să impună această limbă în sistemul administrativ al provinciei.
În acest scop, drept mijloc a servit și numirea în posturi a funcționarilor ruși. Concludent în acest sens este cazul funcționarului rus Sancikov, numit ca secretar la Isprăvnicia ținutului Hotin. Acesta, bineînțeles, executa lucrările în rusește. Sesizat despre aceasta prin raportul membrilor aleși, ispravnicul ținutului Hotin, Filodor, trimite Înaltului Sfat al Basarabiei un raport datat cu 6 martie 1820, în care a relatat că, potrivit raportului membrilor ei, Stoian Solomon, Mihalache Ciomârtan și Vasile Mohorâtu, în această Isprăvnicie „purure de la o vreme încoace lucrare hârtiilor să urmiază în limba rusască și puțină știință ce i-ar agiuta de a înțălege cuprindere lor, până acum de au și iscălit niscaiva hârtii lucrate, pre cu multă îngrijiri, în nădejde pre milostivului și voitoriului de bine al nostru părinte în cari deși vreo greșeală să va întâmpla, vor câștiga ertăciune. Apoi fiindcă acum, din oarișcare hârtii văzându-le isprăvnicia întoarsă înapoi cu vigovor și ștrafuri însămnați de la locurile cele mai înalte, din care cugetul
mustrându-i, ca din pricina nelucrării hârtiilor în limba moldovenească pătimesc aceste, asămenea și cele ce să ating prin țânutu, de a lor îndatorire a să lucra negreșit în limba nații sale aducu ostanovcă la săvârșire și lucrarea lor, punând nainte că milostivul monarh a dăruit oblastii aceștia ce din nou cătră Rosăia alăturată a sale vechi obiceiuri și pravile, precum și în obrazovania înalt înbunătățită să cuprinde, că la toate locurile de prisudstvii să se lucreze toate hârtiile în nația moldovenească. Pentru aceea, în temeiul bunii voinți, aleargă cătră această isprăvnicie, rugându-se ca să mijlocească prin locul ci să cuvine ca și canțălăria acestii isprăvnicii să se întemeieză lucrare ei în limba moldovenească , precum a fost și mai înainte, ca nu cumva după vreme să rămâie în vreo răspundere. S-a hotărât să să raportuiască înaltului sfat i excelenței sale d. gubirnator politicesc al oblastii Basarabii și ocârmuirii expediției înplinitoare, arătându-să pre largu toate celi cuprinsă și în locul săcrătarului Săncikov să să cei a să să rândui săcritariu pi dumnialui dvorianinul Ioan Boțan, ca unu ci au mai slujit țănutului acestuia și ari știință de carte și de lucrare hârtiilor ci să atingu de datoria unui săcrătariu. Căci întru acestea urmând și ucazul giudecătorii țănutului cătră isprăvnicie ca toate hârtiile să să lucreze în dialectal moldovenescu, după ucazu ci au primit și giudecătoria țănutului acesta de la giudecătoria politicească a oblastii Basarabiei”.
Acestă neclaritate din ținutul Hotin a fost soluționată în defavoarea lui Sancikov, acesta fiind înlocuit cu Ioan Boțan, așa cum și se cerea. În așa mod limba română a reintrat în drepturile sale la Isprăvnicia ținutului Hotin, dar nu pentru multă vreme, căci, din anul 1824, ispravnicii ținuturilor nu mai erau aleși de boierime, ci au început să fie numiți. Aceast fapt a micșorat din numărul funcționarilor români în administrația publică, majoritatea fiind înlocuiți cu cei ruși, urmărindu-se prevalarea limbii ruse asupra celei române.
O altă inițiativă a funcționarilor ruși se referea la schimbarea reședinței regionale. Cu toate că instituțiile administrative regionale și mitropolia se aflau la acel moment în Chisinău, unii funcționari ruși erau contra amplasării aici a resedinței regionale. Ei optau pentru orașul Bender, aflat în posesia statului si care, fiind situat pe malul Nistrului, era mai aproape de orasele portuare Odesa si Akerman.
Problema a fost rezolvată definitiv odată cu promulgarea ,,Așezământului’’ care a determinat ca oras – resedință a provinciei Chisinăul. Oficialii ruși au preferat, totusi, acest oras datorită insistenței manifestate de mitropolitul G.Bănulescu-Bodoni, afluxului de nobili și comercianți locali și străini în oras, așezării sale în centrul geografic al regiunii și la intersecția
căilor comerciale. Conform înțelegerii prealabile a autorităților cu mănăstirea Galata, Chisinăul a fost transmis în mod gratuit în posesia statului rus.
La doar doi ani de la instituirea Regulamentului organizării Basarabiei de la 1818, puterea centrală a efectuat mai multe schimbări conținute în mai formulări organizatorice, la 20 martie 1820, împăratul a vizat o nouă lege cu privire la instituirea Consiliului Suprem al Basarabiei,prin care a fost modificat numărul de membri, astfel încît raportul dintre ruși și români să incline spre cei dintîi.
O modificare minusculă, dar extrem de importantă a avut loc în privința utilizării limbilor rusă și română în cadrul Consiliului Suprem. Schimbarea constă în faptul că ” a fost păstrată formularea cuprinsă în textul Regulamentului din 1818, doar că în loc de conjuncția și a fost scrisă conjuncția sau: „Lucrările în Consiliul Suprem se vor executa în limbile rusă sau moldovenească”.
Această diferență, care a introdus o ambiguitate asupra modului de funcționare a limbilor în cadrul Consiliului Suprem, înclina balanța în favoarea limbii ruse. Astfel, dacă în cazul conjuncției și, după cum se poate interpreta, exista posibilitatea de a folosi paralel ambele limbi, apoi în cel al conjuncției sau una dintre limbi o excludea pe cealaltă ca alternativă. Desigur, prioritate avea limba rusă, pe care o posedau majoritatea membrilor Consiliului.” Acestă schimbare imperativă a produs o serie de nemulțumiri din partea autohtonilor, mai cu seamă că era lipsă de traducători apți care să cunoască ambele limbi, dar le era cu neputință a schimba ceva, puterea centrală s-a dovedit a fi mult mai insistentă în această privință.
Bahmetev s-a aflat la cîrmuirea Basarabiei pînă la 15 iunie 1820.
Activitatea lui A.N.Bahmetiev a provocat nemulțumiri în rândurile nobililor și funcționarilor basarabeni. Funcționarii superiori ruși , din contra, îl învinuiau că a acordat prea multă libertate nobilimii locale și în iunie 1820 el a fost concediat.
În locul lui a fost desemnat, cu statut de interimar, general-locotenentul Ivan Inzov. Noul rezident plenipotențiar s-a aflat în acestă funcție doar un singur an, iar pe parcursul acestei perioade nu a prezentat o atitudine serioasă, mai cu seamă că mai avea și alte răspunderi înalte.
Pe măsură ce numărul funcționarilor ruși creștea, tot mai multe instituții funcționau în baza legilor rusești. În orașul Chisinău a fost instituit oficiul postal regional, iar în orașele resedință de ținut – expediții postale. Ele funcționau în baza legilor rusești și foloseau doar limba rusă. Angajații instituțiilor poștale erau desemnați în funcții de Guvernul regional cu aprobarea guvernatorului general militar al Podoliei. Veniturile provenite din activitatea postei erau vărsate în bugetul regional. Funcțioarea oficiilor poștale doar în limba rusă a stîrnit multe discrepanțe în rîndul populației. Acest fapt leza drepturile românilor din Basarabia și promova elementul rusesc în toată regiunea.
Cu toate încercările de impunere a administrației rusești în Basarabia, totuși opoziția nobilimii locale crea un blocaj în acest sens.Văzînd cei de la Petrograd că încercările făcute cu administrația Basarabiei n-au dat rezultate recurg la un mare demnitar,contele Voronțov care e numit ”general-gubernator al Noii Ruși i și vice-rege (namestnic) al Basarabiei” (a guvernat de la 1823 pînă în 1844) , căruia I.N. Inzov i-a predat ambele funcții la Chișinău, în ziua de 28 iulie 1823.
Sub ocîrmuirea lui Voronțov s-au schimbat șapte guvernatori, Casso caracterizînd situația din Basarabia sub conducerea acestora specifică :”Călătorii ruși dintre anii 1820-1830 scriau că: starea Basarabiei era mai bună sub gospodari, decît după 15 ani de administrație sub sceptru rusesc”. În arhivele contelui Voronțov se găsește scrisoarea lui Longhinov, din 4 august 1824, din Chișinău cu următoarea notă: ”Aici este o regiune barbară, unde oamenii fără vină sunt înăbușiți în închisori, sînt prădați,bătuți și arși”. ”Acum 11ani am fost în Basarabia, dar de atunci n-am găsit nici îmbunătățire”, scria la 1829 Mihailovski-Danilesky.
Voronțov era un adept ferm al concepției lichidării particularităților locale și a introducerii în Basarabia a instituțiilor și structurilor administrative ruse. Chiar de la începutul activității sale, Voronțov a efectuat mai multe vizite în instituțiile din provincie unde a depistat o serie de nereguli în organele de poliție, isprăvnicii, temnițe și alte instituții. Cu scopul de a corecta situația întîlnită în instituțiile administrative,Voronțov întreprinde o serie de remanieri.
Aceste schimbări pe care le efectua Voronțov, din păcate purtau un caracter șovin, se opta pentru înlăturarea elementelor locale. Prin dispoziția sa din 8 august 1823, M.S.Voronțov a cerut Consiliului Suprem să ia măsuri pentru lichidarea deficiențelor depistate. Înainte de plecarea la Odesa, el a constituit un comitet de revizie sub presedinȚia sa cu scopul de a supune reviziei conturile administraȚiei precedente. În septembrie 1823 M.S.Voronțov, pentru faptul că a ,,insultat” un nobil rus îl demite, în mod abuziv, pe secretarul Consiliului Suprem Basotă. Cu toate că Consiliul Suprem s-a opus, funcționarul basarabean a fost destituit și în locul lui a fost numit funcționarul rus F.Vighel.
Acesta ulterior a devenit viceguvernator al Basarabiei si s-a făcut cunoscut prin atitudinea sa ostilă față de boierii și funcționarii locali, ulterior însuși a recunoscut mai târziu că boierii moldoveni, din cauza activității sale șovine l-au declarat dusman și nu-l salutau. ,,Dacă oameni cu situații ca aceea a lui Hartingh sau acea încă a lui Vighel, menționa A.Crihan, îsi permiteau ieșiri …împotriva moldovenilor, îsi poate închipui oricine de ce erau în stare să facă și mai cu samă să spună ceilalți, adică cei mai mici în grad ca ei si, deci, fără să aibă și răspunderile lor. ”
O altă măsură menită să lichideze particularitățile locale și funcționarea limbii române în administrația Basarabiei a fost anularea dreptului nobilimii locale de a alege ispravnicii si asesorii în administrația ținuturilor, privilegiu acordat nobilimii în baza prevederilor ,,Așezământului” din 1818. În demersul său, înaintat Comitetului de ministri, M.S.Voronțov îi acuza pe ispravnicii și asesorii alesi de nobilime că nu sunt onesti și nu cunosc limba rusă. Funcționarii alesi sunt etichetați ca oameni de neîncredere, incapabili de a-si îndeplini obligațiile de serviciu. Principiul eligibilității funcționarilor, după părerea sa, nu este convenabil, fiindcă funcționarii destituiți din funcții sunt înlocuiți cu alții care nu sunt mai demni. M.S.Voronțov considera trecerea la numirea funcționarilor în administrația ținutală drept început al procesului de anulare a prevederilor ,,Asezământului” din1818.
Cu scopul de a înlocui ispravnicii români cu cei ruși, Voronțov prezintă puterii centrale mai multe fapte negative care chipurile s-au produs în isprăvnicii sub mânuirea ispravnicilor români, iar pentru a nu se mai repeat astfel de întîmplări, Voronțov a cerut să i se permită înlocuirea ispravnicilor români cu cei ruși.
Astfel, propunerea s-a bucurat de sprijinul Comitetului de Miniștri, iar la 2 septembrie 1824, ea a fost vizată de împărat. Drept consecință, necunoscătorii legilor ruse și ai limbii ruse au fost privați de dreptul de a ocupa slujbe în cadrul isprăvniciilor și, în modul acesta, limba română a fost exclusă din instituțiile respective. Această acțiune a lui Voronțov a sporit nelegiuirile din isprăvnicii, populația autohtonă avînd de suferit mult din această cauză.
Nemulțumirea populației nu a întîrziat să apară, moldovenii și-au propus să protesteze împotriva schimbării ordinii de numire a ispravnicilor, îndepărtându-i, astfel, de la administrarea ținuturilor. „Pentru a-și exprima nemulțămirea, ei au hotărât să înainteze un memoriu, în care au voit să explice că, întrucât sunt lipsiți de dreptul de a alege funcționarii isprăvniciilor, nobilimea renunță și la dreptul de a alege casierii ținutali, ca, în caz de irosire a banilor de către aceștia, să nu poarte nici o răspundere pentru ei”. Acest memoriu nu a mai fost expediat din cauza mai multor probleme organizatorice ale puterii centrale.
Subalternii ispravnicilor nu au fost înlocuiți odată cu ispravnicii români. Din lipsa personalului care posedă ambele limbi, subalternii ispravnicilor au fost obligați să învețe limba rusă într-un timp foarte scurt, în caz contrar fiind demiși și înlocuiți cu funcționari ruși. Acest fapt marchează procesul de rusificare a funcționarilor români din cadrul instituțiilor ținutale. De aceast succes, Voronțov s-a dovedit a fi foarte mîndru în fața puterii centrale.
Comitetul de ministri al Rusiei, constatând că , nobilimea locală, alcătuită în mare parte din boieri neînsemnați, mulți dintre care nu și-au demonstrat proviniența lor nobilă și care nu posedă cunostințele și deprinderile necesare pentru angajarea în serviciul de stat, a luat decizia de a permite în regiunea Basarabia numirea ispravnicilor și a asesorilor ținutali din partea coroanei, cu aprobarea namesnicului plenipotențiar . La 2 septembrie 1824, decizia a fost sancționată de țar. Aceste măsuri au îngrădit accesul nobilimii locale la funcții administrative și au redus mult posibilitățile băștinasilor de a participa la administrarea Basarabiei.
Eforturile rusificatoare a funcționarilor ruși din provincie erau susținute de instituțiile administrative centrale. În ședința Comitetului de ministri din 12 august 1824 la care a fost examinată problema administrării Basarabiei s-a ajuns la concluzia că administrarea acestei regiuni trebuie înfăptuită de rând cu celelalte gubernii ale Ruși ei, cu subordonarea directă a instituțiilor administrative și judiciare ale regiunii ministerelor centrale și Senatului.
Fenomenul de rusificare se mai explică și prin ordinul viceguvernatorului V.V. Petrulin, de a completat cadrele Direcției Financiare a Guvernului Regional al Basarabiei cu colaboratori de naționalitate rusă. Un alt exemplu este desființarea Biroului Moldovenesc din cadrul Guvernului Regional al Basarabiei, cu motivul că această structură e inutilă. În adresa din 30 septembrie 1824, expediată Consiliului Suprem al Basarabiei se prezintă hotărîrea excluderii limbii române din cadrul Guvernului: „Deoarece continuarea unui asemenea mod de executare a lucrărilor în cadrul acestui Guvern, experimentat timp de mai mulți ani, este socotit foarte nepotrivit, Guvernul Regional a considerat necesar să lase această problemă la aprecierea Consiliului Suprem și, dacă binevoiește, să obțină prin demers pe lângă conducerea superioară permisiunea de a executa toate lucrările în cadrul Guvernului numai în limba rusă, cu excepția publicațiilor aduse la cunoștința publică, care trebuie trimise prin ținuturi în ambele limbi. Totodată, Guvernul are onoarea să raporteze că efectuarea lucrărilor în cadrul Guvernului în ambele limbi este considerată nu numai dificilă, dar, se poate spune în mod sigur, chiar imposibilă, judecând după numărul mare de hârtii care intră și ies din Guvern”.
Către începutul anului 1825 a fost elaborat proiectul unui nou regulament de administrare a Basarabiei. La 22 mai 1825 Comitetul miniștrilor a discutat problema modificării regimului de administrare a Basarabiei. S-a constatat că Basarabia până în acel moment s-a administrat în baza unei legi provizorii si sistemul ei administrativ nu corespunde celui aplicat în restul Rusiei. Comitetul miniștrilor a decis că e necesar ca după 12 ani de la încorporarea Basarabiei ar
fi util de a o administra ca și pe celelalte gubernii centrale ale Rusiei. Comitetul a susținut proiectul lui M.Voronțov, care prevedea lichidarea autonomiei Basarabiei și instituirea administrației de tip gubernial.
La 16 martie 1826 ministrul afacerilor interne V.Lanskoi aducea la cunostința lui M.S.Voronțov că în mai 1825, de către dînsul a fost propus spre examinare Comitetului de miniștri proiectul noii organizări administrative a Basarabiei, iar după 23 februarie 1826 a fost transmis Consiliului de stat. M.Voronțov, care s-a hotărât să termine pentru totdeauna cu sistemul de autoadministrare, în timpul aflării sale la Petersburg din noiembrie 1826 până în martie 1828, a avut suficient timp pentru a convinge persoanele din anturajul țarului de necesitatea schimbării modului de administrare a Basarabiei.
La insistența lui Voronțov majoritatea actelor erau traduse în limba rusă sau figurau doar în limba rusă, lucru care solicita foarte mulți traducători și funcționari care posedă ambele limbi. Concomitent, luându-se în considerație prevederile Regulamentului din 1818, unele acte oficiale, inclusiv anunțurile destinate pentru public erau tipărite și în limba română, paralel cu textul rusesc. De exemplu, în conformitate cu ordinul din aprilie 1824 al contelui Voronțov, la Tipo grafia Dicasteriei Duhovnicești din Chișinău au fost imprimate în limbile română și rusă 869 de exemplare, după numărul de biserici din regiune, a anunțului către locuitorii Basarabiei despre scopul adevărat al recensământului populației realizat în provincie de către autorități.
La începutul anului 1825, tot la această tipografie au fost tipărite în ambele limbi 890 de exemplare a anunțului rezidentului plenipotențiar al Basarabiei despre învoirea imperială de a schimba existentul sistem împovărător de percepere a impozitelor, pentru a fi citit în biserici. Publicarea actelor oficiale și anunțurilor în ambele limbi, textul în limba română parallel cu cel rusesc, nu era un obicei sistematic, pentru că de cele mai multe ori traducerea actelor oficiale în limba română lipsea.
Ca rezultat al desemnării ispravnicilor din partea coroanei, care erau alogeni, s-au creat stări conflictuale de ordin lingvistic între isprăvnicii și judecătoriile ținutale. Un exemplu de asemenea situație a avut loc în ținutul Bender, cînd în data de 24 ianuarie 1825 , isprăvnicia ținutului Bender a informat conducerea Basarabiei că ea, în repetate rânduri, primește de la Judecătoria Ținutală Bender diferite ordine în limba română, care, spre a fi executate, nu pot fi însărcinate ocolașilor,ci numai comisarilor. Cazul a fost soluționat în favoarea isprăvniciei, guvernatorul a cerut judecătoriei Bender pe viitor să nu mai trimită ordine în limba română, sau să se conțină traducerile de vigoare.
Deși regulamentul de la 1818 dădea o doză de existență și limbii române, nu doar celei ruse, faptele întreprinse de funcționarii ruși prezintă un alt tablou iar conducerea nu se simțea deranjată de acest fenomen, ba chiar îl încuraja. Regulamentul din 1818 a fost în vigoare timp de 10 ani, dar, subliniem, fără a fi aprobat în mod definitiv. Pe parcurs, s-a intervenit în textul lui, modificările introduse fiind în defavoarea autonomiei limitate ce fusese acordată Basarabiei.
Un viitor frumos al funcționării limbii române nici nu se prevedea, panslavismul era susținut cu ardoare, în ciuda faptului că majoritatea cetățenilor nu aveau cunoștințe în domeniul limbii ruse sau cunoșteau minimal această limbă străină. Tempoul eliminării limbii române din sfera administrativă a prins avînt în anul 1828, cînd împăratul Nicolae I, a promulgat ”Așezămîntul pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei”, prin care a fost abolită bruma de autonomie acordată provinciei în baza Regulamentelor din 1812 și 1818, ieșind la iveală adevăratele aspirații ale puterii ruse în acest teritoriu ocupat pe nume Basarabia.
Lichidarea particularităților locale în administrarea Basarabiei a fost o preocupare constantă a funcționarilor și a autorităților administrative ruse de toate nivelurile. Prin promulgarea la 29 februarie 1828 a ,,Asezământului pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei” asupra regiunii au fost extinse prevederile legislației ruse referitoare la gubernii. Deci, cu toate că, formal,Basarabiei i-a fost menținută titulatura de regiune, aici a fost instaurat un
regim administrativ de tip gubernial.
Spre deosebire de ,,Asezământul” din 1818, care fusese introdus cu titlu provizoriu, noul ,,Asezământ”, după cum se menționa în preambul, constituia decizia finală a autorităților centrale rusești.
Schimbarea atitudinii puterii centrale față de Basarabia a fost determinată și de influența țarului Nicolai I, domnia căruia s-a bazat pe ideea că pentru a fi un bun administrator e necesar de a strânge mai tare hățurile cârmuirii. Astfel era necesar a controla administrația Basarabiei în totalitate, a înlătura limba română din uz și de a promova și implimenta legile rusești.
În 1828, odată cu suprimarea autonomiei administrative a Basarabiei,sistemul juridic tradițional, cât și legislația locală, practic, au fost scoase din folosință. ,,De la această dată, constata P.Cazacu, s-a introdus și organizația, si legislația, și limba rusească în justiție, păstrându-se numai unele legi civile.
Astfel, marea masă a fost lipsită, prin lege și organizare, de o justiție bună, prin introducerea alteia mai proaste, chiar numai prin faptul că se făcea într-o limbă neînțeleasă, dacă nu și prin organizare și legislație, care nu erau superioare celor moldovenesti”.
S-a menținut folosirea legilor locale în cazurile civile. Dar se specifica, că acolo unde aceste legi sunt insuficiente pentru examinarea cazurilor să se aplice legile rusești. Legile locale nu erau folosite în județele Ismail si Akkerman ,,fiindcă într-însele nu sunt moldoveni”.Către momentul introducerii ,,Asezământului” din 1828 în Județul Akkerman locuiau peste 12.000, iar în județul Ismail mai mult de 16.000 moldoveni.
Trebuie menționat faptul că în pofida tuturor eforturilor intreprinse de administrația rusă de a elimina dreptul local din instanțele judecătoresti ale regiunii, unele norme ale dreptului moldovenesc au fost aplicate pe parcursul întregii perioade de stăpânire țaristă.
Doza de autonomie acordată Basarabiei în anii 1812 și 1828 s-au dovedit a fi, „experimentul democratic al țarismului rus, prin care se urmărea să fie influențate efectiv popoarele balcanice, fiind un joc fals de-a autonomia de stat, înscenat, în 1818, în Basarabia pentru a induce în eroare masele regiunii, în 1828 a eșuat definitiv”. Acesta a fost un scenariu laș și ipocrit al misiunii funcționarilor alogloți din Imperiul Rus jucat cu atîta fast în Basarabia și prezentat puterilor occidentale sub denumirea de ”adevărații salvatori ai creștinătății”.
Așezămîntul pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei, pune capăt autonomiei juridico-administrative a Basarabiei și impune ca limbă oficială limba, rusă iar “după necesitate”se pot face traduceri și in limba romană:”Toate pricinile in locurile prisudstfiilor din oblastia Bessarabiei sa lcreaza pe limba rossienească iară cand va urma nevoie cu tălmacire și pe limba moldovenească (art. 62)”
Însă populația a fost foarte nemulțumităde această restrîngere a drepturilor și de neglijarea completă a intereselor ei, 1829 de către locțiitorul mareșalului nobilimii, care , bazîndu-se pe faptul că mulți din locuitorii Basarabiei nu știu încă limba rusă, cere guvernatorului plenipotențiar să fie ”permis populației a înainta cereri în limba moldovenească și hotărîrile să fie publice în ambele limbi”. Aceata s-a admis. Însă nobilimea privea aceasta numai ca un prim început spre a deschide larg ușa întrebuințării limbii. Ea cerea ca toate afacerile în provinciile să se facă numai în limba moldovenească. Primind refuz, ”unii din boierii nemulțumiți au părăsit Basarabia, trecând Prutul pentru a se repatria în Moldova ” .
Nemulțumirile populației nu s-au oprit doar aici, cazuri în care se cere reîntroarcerea la legile vechi și la funcționarea oficială a limbii române au fost multe, de exemplu : “În 1830 mai mulți boieri basarabeni au cerut de la administrația țaristă să le permită folosirea limbii române în organele administrative de stat”. Nelegiuirea dată producea un haos simțitor în sistemul administrativ, era nevoie de un effort considerabil pentru a traduce actele.
Deși în Regulament era stipulat că, în caz de necesitate, se va realize traducerea în limba română, organele administrative nu aveau traducători, de aceea ele apelau la ajutorul instituțiilor în care activau cunoscători ai limbii române. Bunăoară, la 31 ianuarie 1829, Cârmuirea Regională a Basarabiei a adresat Dicasteriei Duhovnicești din Chișinău următoarea rugăminte: „Viceguvernatorul, în calitatea sa de guvernator civil interimar al Basarabiei, a trimis Cârmuirii Regionale a Basarabiei instrucțiunea cu privire la eradicarea ciumei bovine care bântuie în regiune, întocmită de Serviciul Sanitar al Basarabiei, pentru a fi tipărităla Tipografia Regională în limbile rusă și moldovenească. Deoarece în cadrul Cârmuirii Regionale nu există traducător de limba moldovenească, trimitem această instrucțiune Dicasteriei, cu rugămintea ca ea să fie transmisă Seminarului Teologic spre a o traduce în limba moldovenească”.
Se întîlnesc cazuri cînd apar tipărituri în limba românănă cu text parallel rusesc, iar în situații mai cînd se tipărește doar în limba română. Se observă cu ochiul liber că de obicei se tipărește doar în limba română atunci cînd e o informație stridentă, care trebuie să ajungă la tot poporul : În 1829 este tipărită doar în română o „înștiințare dila Pământescul Nacialnik de Uezdu Orheiului” privitoare la măsurile contra răspândirii ciumei în județul Orhei. Boșura, având șase pagini, începe astfel: „Previderat esti tuturora de obștie silința Nacialstfii ci o ari a dizrădăcina boala ciumii, ce cu necontiniri să ivești în aciastă Oblasti”.Tipărirea anunțurilor în limba română era un lucru salutat de către românii din Basarabia.
Prin toate mișcările de limitare a autonomiei Basarabiei era vădită tendința de rusificare forțată, populația fiind stingherită și manipulată de către Imperiul Rus. Referitor la menținerea funcționalității limbii române în sfera administrativă se ivește o excepție: ”Regulamentul din 1828 nu conține nici o stipulație cu privire la Biroul de Hotărnicie al Basarabiei, care, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, și-a continuat activitatea în baza Regulamentului din 1818, având deci libertatea de a utiliza limba română. Sesizând această excepție de ordin lingvistic menținută în sistemul administrativ al regiunii, guvernatorul militar al Basarabiei a ținut neapărat să-l pună la curent despre existența ei pe împărat prin intermediul raportului anual referitor la Basarabia pe anul 1842: „Biroul de Hotărnicie, împreună cu comisiile de hotărnicie din județe execută lucrările în limba moldovenească, în temeiul Regulamentului din 29 aprilie 1818”. Deși Biroul de Hotărnicie a Basarabiei deținea dreptul de a-și desfășura activitatea în limba română, nu schimba cu mult situația critică instalată de puterea centrală.
Evenimentele din 1812 pînă în 1828, au influențat cu precădere funcționarea limbii române în Basarabia, iar populația autohtonă a avut de suferit considerabil. Mulți dintre ei preferau să-și schimbe locul de trai pentru a obține respectarea drepturilor general-umane. Drept exemplu la 11 iunie 1833 Kiselev scrie lui Voronțov: ”Îmi zugrăviți un tablou foarte trist din Basarabia. Moldovenii se grăbesc să-și vîndă moșiile, pe cînd în Bucovina proprietarii plătesc 30% impozite, dar laudă ordinea și cinstea administrației. V-au ajutat rău gubernatorii care s-au schimbat în Chișinău și acei funcționari care sunt drojdia Ruși ei și a Moldovei.”
E clar faptul că funcționarii ruși au posedat o atitudine șovină, chiar într-un rescript al Împăratului Alexandru se vorbește despre ”funcționarii nesatisfăcători, Ruși nedoriți , culeși după nevoile timplului, cu mare grabă. Svinin trimis de la Petrograd pentru anchete în Basarabia, notează: ”Greșelile în administrație se explică nu prin greșelile boierilor, ci mai curînd prin vina guvernatorului”. Iar Storojenco scire: ”Nu se vede că populația să fi progresat, dimpotrivă, cînd la 1806 au venit armatele noastre, starea ei era înfloritoare, guvernatorii nu fac nimic decît abuzuri. Oamenii voiesc să vorbească limba lor.”
Scopurile anexioniste ale Imperiul Țarist au fost urmărite cu multă atenție de către funcționarii ruși iar înlăturarea limbii române din administrație în favoarea celei ruse s-a reușit într-o mare parte, însă acestă schimbare nu s-a putut menține definitiv: ”În administrația civilă a Basarabiei limba românească s-a păstrat mai puțin timp, totuși, cu toate că Basarabia a fost inundată de funcționari ruși, și în această ramură a vieții găsim date care dovedesc, că limba românească a putut fi scoasă din circulație cu foarte multe greutăți.”
Concluzii
Funcționarea limbii române în sistemul administrativ din Basarabia a întîlnit multe piedici odată cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Actul din 1812, a constituit un gest arbitrar de expansiune și cotropire. Prin iscălirea tratatului de la Bucuresti nu si-au respectat obligațiile față de Moldova – nici Turcia, nici Rusia, stabilindu-se un nou hotar dintre Principatul Moldova si Imperiul Rus pe râul Prut. În așa mod puterea țaristă rusă, fără nici un drept istoric, etnic sau politic a ,,sfâsiat”jumătate din teritoriul Moldovei.
Actiunile noii puteri s-au rezumat la impunerea autoritatii ruse și exploatare in toate domeniile, fiind caracterizate de acțiuni de rusificare, optîndu-se pentru înlăturarea legilor locale, instituirea celor rusești, dar și înlăturarea limbii române din uz și introducerea limbii ruse, ca limbă oficială.
Pentru a fi cît mai lejeră tranziția de la un sistem de administrare la altul, oficialitățile ruse au instituit un regim provizoriu, ce avea multe analogii cu sistemul administrativ al Moldovei. Această tactică ascundea în sine țelurile adevărate ale Rusiei în această regiune. Prezentîndu-se în maniera de ”salvatori” ai creștinătății, se dorea ca Basarabia să devină o gubernie rusească, adică să fie unită organic cu Rusia și să nu se mai afle în centrul atenției și agitației românești, iar populația să fie familiarizată cu limba rusă,Pompei Batiușkov, unul dintre ideologii țarismului accentua în acest sens:”să-i facem măcar prin limbă pe jumătate ruși”. Obiectivele de ordin politic ale Rusiei impuneau discreditarea instituțiilor si a practicilor administrative locale în scopul înlocuirii lor treptate cu cele rusesti.
Una dintre primele personalități ce s-au ocupat de proaspăta regiune a fost P.V. Ciceagov, care, prin împuternicirile ce i-au fost acordate de împărat, reprezenta oficialitățile de la Sankt Petersburg, a semnat Regulamentul privind constituirea administrației provizorii în Basarabia –primul act legislativ rus referitor la partea amputată a Principatului Moldovei.
În legea provizorie din 1812, ce a fost publicată de comandantul armatei de la Dunăre, Ciciagov, despre limbă se vorbește foarte vag: ,,toate afacerile trebuiesc rezolvate în limbile rusă și moldovenească”. Prin acest regulament instituit se prezintă clar, chiar de la bun început intențiile strategige de rusificare ale puterea rusă în regiunea proaspăt anexată.
Referitor la menținerea limbii române în circuitul administrativ și juridic e necesară o remarcă. Limba localnicilor era admisă, dar în paralel cu cea rusă. În condițiile în care la organizarea administrativă a Basarabiei au participat mulți funcționari ruși , care serviseră în administrația civilă a comandamentului armatei dunărene, iar mai tărziu au venit și alții din guberniile centrale, limba română a fost pusă în condiții de inferioritate față de cea rusă
Unul dintre primii promotori ai politicii de rusificare a fost Scarlat Sturza, susținînd introducerii în administrație a funcționarilor ruși precum și convingerea funcționarilor autohtoni să se situeze de partea rusă. Astfel, 1812, Basarabia a fost invadată de numerosi funcționari rusi care nu cunoșteau nici limba, nici legile si nici tradițiile si obiceiurile locale. Funcționarii rusi, de diferite ranguri si niveluri, atribuiau starea deplorabilă a administrației din Basarabia exclusiv legilor, instituțiilor si funcționarilor moldoveni. . Fiind proverbială ignoranța birocrației ruse, lucru confirmat și de numeroase surse istorice, afirmăm cu certitudine că funcționarii ruși veniți aici n-au manifestat nici cea mai mică dorință de a vorbi românește. Ba din contra a sporit înmulțirea elementelor rusești în Basarabia. Tot sub conducerea lui Sturdza s-au instituit organe de poliție de tip rusesc în orașele provinciei. Aceste mișcări de introducere a „forței” ruse în Basarabia a condus la limitarea funcționării limbii române în administrația basarabeană chiar de la începutul anexării.
Caracterul provizoriu al organizării administrative implementate în Basarabia era impus de situația în care se afla Rusia în acel moment. Incontestabil, implantarea în mod abuziv, a sistemului de administrare rusesc într-un teritoriu cu o populație majoritară română, care avea tradiții administrative si juridice seculare si o clasă nobiliară dispusă să mențină individualitatea poporului său, era o sarcină foarte complicată.
Deși se dorea cît mai rapid de insistat asupra limbii și legilor rusești, e evident că în aceste condiții s-a ținut cont de starea de spirit antirusă a populației, mai ales a nobilimii, care a fost foarte mult afectată de dezmembrarea Moldovei. Țarismul rus, fiind constrâns de aceste realități, a fost nevoit să-si modifice politica administrativă tradițională si să tolereze în teritoriul cotropit un sistem administrativ asemănător, măcar formal, cu cel existent anterior.
Succesorul promotorului politicii de rusificare în Basarabia a fost Harting, cu el începe adevărata administrație rusă în Basarabia. Numirea unui om care stă departe de boierii moldoveni, a fost provocată numai de dorința guvernului de a avea un ”reprezentant mai energic” la Chișinău, dar și de evidenta tendință de a apropia administrarea Basarabiei de structura statului rus. Aceasta a fost misiunea reală a tuturor guvernatorilor. Pentru împlinirea ei de la început Harting a cerut pentru Basarabia o organizare gubernială, ca cea generală rusească. Din această cauză se naște un conflict dintre nobilimea locală și guvernator.
Pe parcursul guvernării lui Harting, el și-a permis, în unele situații, să neglijeze legile locale, lăsate locuitorilor în virtutea Regulamentului privind constituirea administrației provizorii în Basarabia din 23 iulie 1812, dispunând să fie aplicate cele rusești, ignora statutul oficial al limbii române, acordat prin același regulament. Concomitent, el a urmărit scopul de a introduce tipul rusesc de administrare, în pofida faptului că Alexandru I, prin decretul din 31 mai 1813, a ordonat: „În forma actuală de administrare a Basarabiei să nu intervină nici o schimbare până la emiterea unui decret”.Insistența cu care reprezentanții autorităților rusesti în regiune atentau la
sistemul de administrare instituit în Basarabia a îngrijorat nobilimea locală. Starea conflictuală a fost alimentată și de răspândirea zvonului despre insistența lui Hartingh de a obține permisiunea autorităților centrale pentru supunerea boierilor basarabeni pedepselor corporale.29
În așa mod, reacția de răspuns din partea boierilor moldoveni a fost nenumăratele cereri de respectare a drepturilor , ca într-un final, să fie trimisă o scrisoare către coroană de către Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni în 1814. Deși trecuseră doar doi ani de la anexare, boieri moldoveni au sezizat riscul la care se expune limba românească, tradițiile și obiceiurile, dorind neimplicarea rușilor în viața Basarabiei, fapt confirmat în scrisoarea boierilor moldoveni adresată lui Gavriil Bănulescu-Bodoni în 1814 : ”Privește cu ochi compătimitori numai cîte obiceiuri încalcă și nimicește poliția din Chișinău, numai cîte legiuiri străine nouă, sînt născocite, menite să asuprească locuitorii, și cît demult e jignit poporul de aici!” O altă scrisoare, dar cu aceeași idee de apărare a legilor și obiceiurile basarabenilor a fost adresată tot în 1814, de către boierii moldoveni lui Alexandru I : ”… întărește, Mărite Împărat, fericirea noastră.dăruiește-ne neîncălcarea obiceiurilor și legilor noastre… ” La aceste cereri se mai adaugă și cererea de a-l înlocui pe Harting cu Ilie Filipovici Catargiu, o personalitate ce va apăra limba română și legile autohtone.
Cerea lui Gavriil Bănulescu Bodoni nu a fost ascultată, I. M. Harting rămînînd în funcția de Guvernator al Basarabiei pînă în anul 1816 și continuînd cu același zel să conducă această fîșie de pământ ruptă din sînul patriei sale.
Prin intermediul funcționarilor alogeni, instalați în funcții administrative ale Basarabiei, a început să se producă poluarea cu rusisme a mediului lingvistic românesc din provincie, ceea ce se poate constata în baza actelor de cancelarie scrise în limba română. Actele, pe alocuri, sunt împestrițate cu rusisme. Funcționarii alogeni, evident, nu cunoșteau nici obiceiul pământului, nici limba română, din care motiv se agravau relațiile dintre ispravnicii ruși și funcționarii români din cadrul isprăvniciilor. Totodată, se diminuau contactele între cei dintâi și locuitorii ținuturilor.
A.N. Bahmetev a preluat conducerea Basarabiei pe data de 29 iunie 1816. Instituirea funcției de revizor și numirea în aceste funcții doar a funcționarilor ruși , în situația în care și ceilalți funcționari ai administrației ținutale erau tot funcționari ruși , au limitat substanțial accesul basarabenilor în administrația ținutală și a redus aria de aplicare a legilor și uzanțelor locale în administrarea regiunii.
Caracterul provizoriu al sistemului administrativ implementat în Basarabia a influențat substanțial funcționalitatea sa. Acest sistem, care prin însăsi natura sa era unul temporar, era departe de perfecțiune si aplicarea lui în practică a scos la iveală foarte multe deficiențe si imperfecțiuni. Starea de provizorat a administrației, care presupunea o existență limitată în timp a provocat animozități între boierimea locală si protipendada rusă în problema administrării ulterioare a Basarabiei.
Sarcina de a legifera întrebuințarea limbii românești în administrație și-a luat-o legea din 1818, care introduce în Basarabia autonomia administrativă și judecătorească. În Sfatul Suprem figurau ambele limbi după necesitate. ”În Sfatul Suprem, organ ce conducea atunci Basarabia, un fel de mic parlament regional cu preponderența nobilimii, afacerile se făceau în ambele limbi în chestiuni, unde era interesat și statul (afacerile penale, de instrucție și fiscale) și într-o singură limbă moldovenească –afacerile litigioase particulare și de hotărnicii. Iar în guvernul provincial afacerile se făceau în limba rusă și moldovenească după necesitate.”
Pe măsură ce numărul funcționarilor ruși creștea, tot mai multe instituții funcționau în baza legilor rusești și în limba rusă. Deși regulamentul de la 1818 dădea o doză de existență și limbii române, nu doar celei ruse, faptele întreprinse de funcționarii ruși prezintă un alt tablou iar conducerea nu se simțea deranjată de acest fenomen, ba chiar îl încuraja.
Regulamentul din 1818 a fost în vigoare timp de 10 ani, dar, fără a fi aprobat în mod definitiv. Pe parcurs, s-a intervenit în textul lui, modificările introduse fiind în defavoarea autonomiei limitate ce fusese acordată Basarabiei și limbii române.
Ajungînd conducerea pe mâinile lui Voronțov –o altă figură rusofilă ce a promovat legea și limba rusă în regiune, a optat ca majoritatea actelor să fie traduse în limba rusă sau să figureze doar în limba rusă, lucru care solicita foarte mulți traducători și funcționari care posedă ambele limbi.
Lichidarea particularităților locale în administrarea Basarabiei a fost o preocupare constantă a funcționarilor și a autorităților administrative ruse de toate nivelurile. Prin promulgarea la 29 februarie 1828 a ,,Asezământului pentru ocârmuirea oblastei Bessarabiei” asupra regiunii au fost extinse prevederile legislației ruse referitoare la gubernii. Deci, cu toate că, formal,Basarabiei i-a fost menținută titulatura de regiune, aici a fost instaurat un regim administrativ de tip gubernial iar funcționarea limbii române în sistemul administrative a fost limitată considerabil.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Functionarea Limbii Romane In Sistemul Administrativ din Basarabia (1818 1828) (ID: 151131)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.