Functiile Controlului On Romania
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1
Organizarea, trăsăturile și funcțiile controlului în România
1.1. Organizarea controlului
1.2. Trăsăturile controlului
1.3. Funcțiile și rolul controlului
Capitolul 2
Conceptul de impozitelor indirecte
2.1. Taxele de consumație
2.2. Impozitele indirecte în România
2.2.1. Taxa pe valoarea adăugată
2.2.2. Accizele
2.2.3. Taxele vamale
2.2.4. Taxele de timbru
Capitolul 3
Studiu de caz privind controlul impozitelor indirecte la SC.SALIX.SRL
3.1. Prezentarea firmei
3.2. Desfășurarea controlului privind impozitele indirecte la SC.SALIX.SRL
3.2.1. Proces verbal
3.3. Controlul fiscal privind impozitele indirecte
3.3.1. Competențele inspectorilor fiscali
asupra controlului impozitelor indirecte
3.3.2. Drepturile și obligațiile societății
comerciale pe timpul desfășurării controlului
3.3.3. Organizarea controlului privind impozitele indirecte
3.3.4. Desfășurarea controlului privind taxa pe valoarea adăugată
3.3.5. Desfășurarea controlului privind accizele
3.3.6. Desfășurarea controlului privind taxele vamale și taxele de timbru
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
În societatea noastră controlul financiar este foarte important deoarece poate să ducă la prevenirea evaziunii fiscale, poate să ducă la recuperarea anumitor pagube produse de către contribuabili evazioniști și nu în ultimul rând poate să formeze contribuabilii în așa fel încât să respecte legislația în vigoare și să aibă o contribuție voluntară mult mai mare. Controlul tuturor impozitelor și taxelor este important, dar noi am ales să studiem impozitele indirecte care așa cum se știe sunt aplicate pe consumație și au un regim special ele fiind plătite într-un mod diferit față de impozitele și taxele directe. Dintre toate impozitele indirecte în cazul studiat de noi am dat atenție mai mare accizelor deoarece au ponderea cea mai mare la producerea și comercializarea băuturilor alcoolice și alcoolului etilic alimentar.
Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii conform legii a obligațiilor fiscale de către contribuabili. Sunt supuși controlului fiscal potrivit O.G nr. 70/1997, contribuabili persoane fizice și juridice, române și străine, precum și asociațiile fără personalitate juridică cărora le revin, potrivit reglementărilor în vigoare, obligații fiscale.
Funcția de control este cea mai importantă dntre funcțiile de conducere, ea finalizând critic procesul de conducere și furnizând informații necesare demarării unui nou ciclu managerial, prefigurând necesitatea fixării de noi obiective care să corespundă condițiilor în modificare, reorganizării și stabilirii programului de coordonare adecvat. Funcția de control se manifestă nu numai asupra activității social-economice ci și asupra mecanismului prin intermediul căruia se asigură conducerea, prin controlul realizării funcțiilor de prevedere, organizare și elaborare a deciziei. Funcția de control a conducerii acționează în interdependență cu celelalte funcții reprezentând un tot unitar care constituie procesul conducerii. Deși activitatea de control este atribuită unor organe specializate, acestea sunt lipsite de dreptul de decizie în sectorul supus controlului.
La societățile comerciale cu obiectul de activitate producerea și comercializarea băuturilor alcoolice și alcoolului etilic alimentar Direcția de Finanțe Publice are un delegat permanent care supraveghează contoarele ce contorizează cantitatea de alcool produs. Există sigilii care sunt aplicate de către reprezentantul Direcției de Finanțe Publice, respectiv Direcția Vamală Teritorială care supraveghează producerea alcoolului în așa fel încât să poată să fie accizat tot alcoolul care se produce.
CAPITOLUL 1
ORGANIZAREA, TRĂSĂTURILE ȘI FUNCȚIILE CONTROLULUI
ÎN ROMÂNIA
1.1. ORGANIZAREA CONTROLULUI
Controlul economico-financiar în România după decembrie 1989 se înfăptuiește de către puterea executivă prin intermediul Guvernului și a Curții de Conturi. Controlul administrației publice centrale de specialitate se realizează prin intermediul Ministerului Finanțelor care dispune de un aparat de control specializat, controlul financiar al statului fiind organizat în două compartimente:
– Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat;
– Garda Financiară înlocuită începând din 2013 cu Direcția Națională Antifraudă Fiscală.
Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 29 iunie 2013 Garda Financiară își încetează activitatea, iar toate atribuțiile sunt preluate de către Direcția Națională Antifraudă Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice ‐ Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Controlul în România se realizează de către:
– Curtea de Conturi;
– Ministerul Finanțelor;
– Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat;
– Garda Financiară (Direcția Națională Antifraudă Fiscală).
Aceste organisme realizează un control extrem în ceea ce privește obligațiile diferitelor instituții de stat, precum și un control intern al activității proprii. La rândul lor agenții economici organizează controlul financiar propriu necesar bunei gestionări a patrimoniului.
Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii conform legii a obligațiilor fiscale de către contribuabili. Sunt supuși controlului fiscal potrivit O.G nr. 70/1997, contribuabili persoane fizice și juridice, române și străine, precum și asociațiile fără personalitate juridică cărora le revin, potrivit reglementărilor în vigoare, obligații fiscale.
Obligațiile fiscale cuprind:
– obligația de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau după caz a impozitelor datorate;
– obligația de calculare, de înregistrare în evidențele contabile și de plată la termene legale a impozitelor, inclusiv cele care se realizează prin stopaj la sursă;
– orice alte obligații care revin contribuabililor în executarea și aplicarea legilor fiscale.
O.G. nr. 70/1997 definește impozitele ca fiind sume datorate bugetului de stat și bugetelor locale, precum și orice alte sume care constituie venituri de natură fiscală, a căror administrare revine Ministerului Finanțelor.
Controlul fiscal se exercită de către Ministerul Finanțelor și unitățile sale teritoriale prin aparatul fiscal și organele fiscale, reunite în cadrul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat organizat la nivelul județelor și al municipiilor. Angajații organelor fiscale îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Organizarea, competența teritorială și atribuțiile aparatului fiscal se aprobă de către Ministerul Finanțelor.
1.2. TRĂSĂTURILE CONTROLULUI
Controlul ca funcție esențială a conducerii activității socio-economice pentru a satisface dezideratele consolidării societății democratice se fundamentează pe un ansamblu de trăsături caracteristice:
a) Caracterul științific este dat de evidențierea necesității obiectivelor controlului, precum și locul și rolul acestuia în conducerea științifică a societății a imprimat controlului un caracter științific.
Înaintarea economiei de piață și consolidarea acesteia pe parcurs necesită în mod obiectiv îmbunătățirea permanentă a activității de conducere. Controlul este integrat în sistemul de conducere al societății, reprezentând o formă de cunoaștere a modului de orientare, organizare și desfășurare a activității economico-sociale. Controlul asigură cunoașterea de către societate a modului în care se manageriază avuția națională și se utilizează mijloacele materiale și financiare, a modului de îndeplinire a îndatoririlor ce le revin salariaților și în special cadrelor de conducere. Economia de piață se poate înfăptui numai prin respectarea și aplicarea legilor, ceea ce presupune un control permanent, sistematic și bine organizat în toate compartimentele economice și sociale și la toate nivelurile.
Controlul, ca latură componentă a conducerii științifice a societății, ca formă de perfecționare a activității socio-economice, implică antrenarea tuturor factorilor de răspundere în aplicarea cu fermitate a programelor elaborate de statul de drept democratic și social, a legislației înfăptuite de parlament, a hotărârilor de guvern și a altor organisme centrale și locale cu drept de decizie în vederea realizării și consolidării economiei de piață.
În condițiile economiei de piață, controlul ca latură componentă a conducerii științifice a societății se exercită de pe poziția intereselor generale ale acesteia, dat fiind faptul că organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiutoare a țării este Parlamentul. Astfel, controlul ca funcție a conducerii se caracterizează prin aceea că este real, general și universal, și faptul că se exercită asupra tuturor membrilor societății, indiferent de locul pe care îl ocupă în cadrul diviziunii sociale a muncii.
b) Caracterul profund democratic este dat de forma de manifestare a democrației autentice a poporului.
Caracterul democratic implică participarea acționarilor și a salariaților la realizarea controlului ca o condiție esențială pentru buna organizare și folosire a resurselor materiale și bănești, pentru îmbunătățirea activității economico-sociale la fiecare loc de muncă. Caracterul democratic asigură afirmarea exigenței, apărarea interesului general al societății și răspunderii sociale, colective și personale. Caracterul cu adevărat democratic al controlului rezultă atât din țelurile urmărite, cât și din exercitarea lui prin autoritățile publice prevăzute în Constituția României pe plan legislativ, executiv și judecătoresc.
Controlul ca latură permanentă a acesteia va cunoaște o adâncire tot mai largă a caracterului său democratic prin prezența tot mai mare în cadrul organismelor instituționalizate a controlului maselor asupra modului cum sunt organizate și administrate bunurile care aparțin agenților economici.
Controlul ca latură componentă a democrației autentice, asigură participarea la adoptarea deciziilor de la nivelul agenților economici la cel mai înalt nivel, cum ar fi parlamentul țării.
c) Controlul în concepția separării celor trei puteri (legislativă, executivă și judecătorească).
Constituția României stabilește că economia țării este o economie de piață, iar obligațiile statului sunt:
– asigurarea libertății comerțului, protecției concurenței loiale, creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
– protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;
– stimularea cercetării științifice naționale;
– exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național;
– refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;
– crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Potrivit prevederilor Constituției, Parlamentul adoptă legi ordinare, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar ministerele, în aplicarea legilor sau hotărârilor Guvernului, emit instrucțiuni, norme, regulamente. Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.
Constituția prevede că pentru a produce efecte, actele normative trebuie publicate în Monitorul Oficial, iar pentru respectarea principiului statului de drept, în efectuarea controlului trebuie plecat de la prezumția de nevinovăție a celui controlat, că persoanele împuternicite cu efectuarea controlului trebuie să fie foarte bine pregătite profesional în domeniul pe care îl controlează, că în calitate de funcționari ai administrației de stat sunt în slujba cetățeanului.
Fiecare dintre cele trei puteri își asumă răspunderile ce decurg din prevederile Constituției și a altor legi ce reglementează diversele lor domenii de activitate. Indiferent de domeniu (economic, financi mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;
– crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Potrivit prevederilor Constituției, Parlamentul adoptă legi ordinare, Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe, iar ministerele, în aplicarea legilor sau hotărârilor Guvernului, emit instrucțiuni, norme, regulamente. Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.
Constituția prevede că pentru a produce efecte, actele normative trebuie publicate în Monitorul Oficial, iar pentru respectarea principiului statului de drept, în efectuarea controlului trebuie plecat de la prezumția de nevinovăție a celui controlat, că persoanele împuternicite cu efectuarea controlului trebuie să fie foarte bine pregătite profesional în domeniul pe care îl controlează, că în calitate de funcționari ai administrației de stat sunt în slujba cetățeanului.
Fiecare dintre cele trei puteri își asumă răspunderile ce decurg din prevederile Constituției și a altor legi ce reglementează diversele lor domenii de activitate. Indiferent de domeniu (economic, financiar, juridic, social,) exprimarea corectă a adevărului, a dreptății și corectitudinii este posibilă în cadrul sistemului de organizare și conducere a vieții publice numai pe baza unor informații de cunoaștere precisă a realităților, a modului de aplicare absolut în toate sectoarele și domeniile de activitate a legilor statului. Un asemenea mecanism capabil să obțină o diversitate de informații, să le prelucreze și să le selecteze în vederea luării celor mai adecvate măsuri de soluționare a problemelor de către factorii de decizie, nu poate avea decât controlul, acesta fiind parte integrantă a celor trei puteri.
Separarea puterilor în stat trebuie privită nu numai din punct de vedere strict al conlucrării, ci și ca o noțiune mult mai largă, în sensul independenței, pe baze democratice, în interesul poporului și sub controlul acestuia. Aflarea adevărului de către cele trei puteri în interesul poporului se condiționează reciproc, controlul fiind filtru de selectare a informațiilor cât și de soluționare a problemelor.
1.3. FUNCȚIILE ȘI ROLUL CONTROLULUI
Activitatea de control ține de o anumită predispoziție la rău a omului, față de semeni, de necesitatea proprietarilor de a-și urmări propriile interese infectate de neproprietari.
Funcția de control este cea mai importantă dntre funcțiile de conducere, ea finalizând critic procesul de conducere și furnizând informații necesare demarării unui nou ciclu managerial, prefigurând necesitatea fixării de noi obiective care să corespundă condițiilor în modificare, reorganizării și stabilirii programului de coordonare adecvat. Funcția de control se manifestă nu numai asupra activității social-economice ci și asupra mecanismului prin intermediul căruia se asigură conducerea, prin controlul realizării funcțiilor de prevedere, organizare și elaborare a deciziei. Funcția de control a conducerii acționează în interdependență cu celelalte funcții reprezentând un tot unitar care constituie procesul conducerii. Deși activitatea de control este atribuită unor organe specializate, acestea sunt lipsite de dreptul de decizie în sectorul supus controlului.
În procesul de conducere rolul controlului este acela de a:
– contribui la descoperirea și rezolvarea la timp a contradicțiilor ce apar în mecanismul funcțional la nivel de economie;
– instaurarea unui climat de ordine și disciplină riguroasă în toată activitatea economico-socială;
– respecta și aplica legea cu rigurozitate;
– crește eficiența activității social-economice;
– oferii instrumente pentru apărarea și dezvoltarea propietății publice, a celei particulare și mixte;
– preveni și înlătura eventualele greutăți și neajunsuri pentru asigurarea unei activități mai bune a mecanismului de funcționare a economiei;
– stimula organizarea mai eficientă a resurselor materiale, financiare și umane la nivel de țară.
De aici se desprind următoarele obiective:
– analizarea factorilor activității productive din punct de vedere economic și financiar pentru descoperirea și mobilizarea rezervelor de resurse pentru creșterea eficienței economice;
– verificarea normelor de constituire și utilizare a fondurilor la toate nivelurile economice;
– urmărirea îndeplinirii obligațiilor agenților economici față de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bănci, salariați;
– prevenirea angajării și utilizării resurselor financiare și materiale în neconcordanță cu programul de activitate și normele legale;
– verificarea riguroasă și sistematică a activităților desfășurate la toate nivelele, contribuind astfel la îmbunătățirea lor, la întărirea disciplinei economico-financiare și fiscale;
– determinarea conducerii agenților economici în luarea unor măsuri eficiente de apărare a avutului public și privat;
– descoperirea utilizării ilegale și inoportune a resurselor economice și a pagubelor cauzate statului trăgând la răspundere pe cei vinovați pentru recuperarea prejudiciilor cauzate;
– sprijinirea Consiliul de Administrație al agenților economici în lichidarea și preîntâmpinarea deficiențelor constatate, îndrumând salariații la cunoașterea legislației;
– verificarea modului de organizare și conducere a evidenței tehnico-operative și contabile.
Funcțiile controlului sunt:
– Funcția de reglare;
– Funcția corectivă;
– Funcția de prevenire;
– Funcția previzională;
– Funcția de evaluare a rezultatelor;
– Funcția de îndrumare, de sprijin;
– Funcția de constrângere.
a) Funcția de reglare constă în conducerea eficientă a unei activități ce presupune cunoașterea permanentă a modului cum se realizează obiectivele propuse și a stadiului lor de realizare. Controlul, prin măsurile stabilite pe baza analizei cauzelor care au determinat abateri permite relansarea activităților respective și coordonarea acestora în contextul parametrilor preconizați.
b) Funcția corectivă se realizează prin informarea organelor de decizie cu privire la abaterile semnalate în legătură cu nerealizarea obiectivului propus, încălcarea prevederilor legale privind mijloacele și metodele utilizate pentru realizarea acestuia, atunci când aceste abateri depășesc toleranțele admisibile. Funcția corectivă a controlului se manifestă atât în faza de elaborare a planului, cât și în cea de execuție a acestuia.
Spre deosebire de funcția de reglare care acționează permanent și presupune încadrarea continuă a activității în parametri prestabiliți, funcția corectivă se manifestă periodic și determină noi parametri de desfășurare a activității.
c) Funcția de prevenire constă în aceea că prin intermediul acțiunilor de control sunt depistate înainte de a se produce, și stopa totodată, acele activități ce urmează a se finaliza cu rezultate negative. Atunci când aceste activități sunt strict necesare, controlul elaborează complexul de măsuri ce are menirea de a contracara efectele negative inițiale.
d) Funcția previzională constă în faptul că abaterile semnalate în cursul acțiunilor de control stau la baza fundamentării deciziilor pentru viitoarele perioade.
e) Funcția de evaluare a rezultatelor și stabilirea măsurilor pentru corectarea lor presupune analiza riguroasă critică a situației existente în vederea sesizării operative a eventualelor tendințe de abateri de la normele prestabilite și a prevenirii lor.
Prin această funcție se apreciază modul în care se aplică legislația, se stabilesc lipsurile, deficiențele, abaterile în care își au izvorul factorii a căror acțiune au determinat acțiunile negative. Acțiunea este o funcție de apreciere completă, reală, exactă a activității controlate. Pe lângă apreciere, această funcție implică și sugestii, propuneri precum și stabilirea măsurilor pentru îmbunătățirea rezultatelor activității controlate.
Eficiența acestor funcții este condiționată de veridicitatea și operativitatea operațiilor pe care le furnizează atât conducerii cât și celor controlați. Pe baza acestor informații se iau măsuri de soluționare a problemelor apărute, de eliminare a neajunsurilor, a abaterilor înregistrate, atât de către manageri, cât și de executanți.
f) Funcția de sprijin înseamnă îndrumarea corectă la fața locului. Controlul ajută nemijlocit la creșterea cantității și calității întregii activități economice și sociale. Această funcție are caracter stimulativ, de generalizare a experienței pozitive.
g) Funcția de constrângere constă în măsuri legale și sancțiuni economico-sociale aplicate unității controlate sau persoanelor ce dovedesc neglijență și superficialitate în activitate, precum și în gospodărirea mijloacelor materiale și bănești care aduc pagube avutului public și privat.
Măsurile sau sancțiunile ce se aplică unităților controlate pot fi:
– blocarea fondurilor în cazul constatării abaterilor de la dispozițiile legale în gospodărirea lor;
– suspendarea executării măsurilor cu caracter economico-financiar luate de unitate când contravin dispozițiilor legale;
– dispoziții obligatorii pentru înlăturarea abaterilor de la normele legale pentru persoanele încadrate în muncă care au produs pagube avutului public și privat. Pentru persoanele încadrate în muncă care au săvârșit abateri în activitate sau au produs pagube în avutul public sau privat, pe baza constatării controlului, se pot stabili răspunderi materiale, disciplinare, contravenționale și penale, după caz.
CAPITOLUL 2
CONCEPTUL DE IMPOZITE INDIRECTE
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.
În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc prin formă și conținut. După trăsăturile de fond și de formă, impozitele pot fi grupate în:
– impozite directe;
– impozite indirecte.
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege, încasându-se direct de la subiectul impozitului. În cazul acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului sunt, în intenția legiuitorului, una și aceiași persoană, deși practic, uneori acestea nu coincid.
Impozitele indirecte se așează asupra vânzării bunurilor sau prestărilor de servicii și se percep de la toți cei care consumă bunuri sau servicii din categoria celor impuse. Spre deosebire de impozitele directe, care vizează existența venitului sau averii, impozitele indirecte, vizează utilizarea acestora, legea atribuind calitatea de plătitor al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestuia, introducând distincția dintre contribuabilul legal și contribuabilul real.
Baza de calcul la impozitele indirecte este prețul bunului, după caz, tariful serviciului prestat, calculul impozitului se face în cote proporționale sau în suma fixă pe produs. La impozitele indirecte nu se practică reduceri sau scutiri, ele fiind aceleași pentru toți consumatorii aceluiași bun sau serviciu.
2.1. TAXELE DE CONSUMAȚIE
Taxele de consumație sunt impozite cuprinse în prețul de vânzare al mărfurilor produse și realizate în interiorul țării. La plata acestora sunt supuse atât bunurile de consum cât și mijloacele de producție. Ele se aplică asupra prețurilor care intră în consum și pot fi avizate în două categorii:
– impozitele generale asupra consumului (TVA);
– impozite speciale de consumație (asupra unor produse cum sunt: alcoolul, carburanții auto și tutunul).
a) Taxele de consumație pe produs sau accizele (impozitele speciale pe consum) sunt cele mai vechi taxe de consum așezate asupra unor bunuri care intră în consumul celor mai largi categorii ale populației. Astfel de produse sunt: zahărul, uleiul, sarea, tutunul, dulciurile, băuturile, cafeaua, ceaiul, cerealele în unele țări, aparatele electrice, textilele, încălțămintea, anumite obiecte de lux, care se consumă în cantități mari și nu pot fi substituite ușor cu altele, având o cerere neelastică.
Accizele se stabilesc fie în sume fixe pe unitatea de marfă, fie în procente asupra prețului de vânzare. Produsele de import sunt supuse acelorași taxe, iar produsele de export, cu unele excepții, sunt scutite. Cât privește nivelul taxelor de consumație pe produs, se afirmă o tot mai pronunțată tendință de creștere. La unele bunuri, mai cu seamă la cele aflate sub incidența măsurilor de restrângere a consumului, cotele accizelor ating valori extrem de mari.
În calitatea lor de taxe speciale de consumație, actualmente, accizele se practică în asociere cu taxa pe valoare adăugată. Motivația acestei asocieri are în vedere că accizele se aplică și se percep în cazul unor produse sau bunuri care sunt considerate ca nefiind absolut necesare pentru consumul curent al populației. De aceea, având un asemenea conținut accizele preced taxa pe valoarea adăugată fiind incluse în baza de impozitare pentru calculul TVA.
Accizele sunt stabilite în sume fixe sau cote procentuale, baza de calcul este prețul negociat, în baza bunurilor din producția proprie, iar la produsele de import se aplică la valoarea în vamă.
b) Taxele generale de consumație (impozitele pe consum generale) se aplică asupra vânzării tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau elemente pentru producție.
Valoarea adăugată este plusul de valoare pe care bunul sau serviciul îl dobândește într-un anumit stadiu în urma prelucrării proprii. Cantitativ, este echivalentă cu diferența dintre prețul de vânzare a produsului după ce i s-a adăugat prelucrarea proprie și prețul de cumpărare a acestuia. Valoarea adăugată constă în diferența între valoarea unui bun obținut în urma vânzării și valoarea tuturor bunurilor și serviciilor care au fost achiziționate pentru a realiza acest bun. La nivel macroeconomic, valoarea adăugată a tuturor agenților economici reprezintă produsul intern brut. Valoarea adăugată poate fi calculată ca diferență între valoarea producției și a consumurilor intermediare.
Obiectul taxei pe valoarea adăugată îl constituie în principiu operațiile cu plată și asimilate acestora, efectuate în mod autonom de persoane juridice sau fizice. Sunt asimilate acestora toate livrările de bunuri mobile, circulația bunurilor imobiliare, prestările de servicii și importul de bunuri și servicii. Asupra acestor operații se pot aplica scutiri, ca regulă generală, sunt exonorate exporturilor. Plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt toate persoanele juridice și fizice care efectuează operații supuse taxării. Suportatorii taxei sunt însă, consumatorii mărfurilor respective odată cu cumpărarea lor, ca în cazul oricărui impozit indirect.
Baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată o reprezintă prețul de vânzare a bunurilor sau tariful serviciilor prestate. Cum perioada de impunere este de obicei luna se stabilește volumul total al vânzărilor sau prestărilor la care se aplică cota de impozit. Principiul deductibilității face din taxa pe valoarea adăugată o taxă noncumulativă în comparație cu taxele în cascadă clasice.
2.2. IMPOZITELE INDIRECTE ÎN ROMÂNIA
Principalele impozite indirecte din sistemul fiscal românesc sunt: taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale și taxele de timbru.
2.2.1. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
Taxa pe valoarea adăugată este forma modernă de impozitare a vânzărilor, reprezentând taxa unică cu plata fracționată. Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în România în 1 iulie 1993 în locul impozitului pe circulația mărfurilor. Obiectul taxei pe valoarea adăugată îl constituie operațiunile cu plată și asimilate acestora, efectuate în mod independent de persoane fizice sau juridice. În această categorie intră livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobile între agenții economici și între aceștia și instituții publice sau persoane fizice și prestările de servicii. Livrările de bunuri mobile cuprind toate operațiunile prin care se realizează transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile corporale, indiferent de forma juridică prin care se realizează (vânzare, schimb, transferul proprietății bunurilor).
În categoria plătitorilor de TVA intră:
– regiile autonome;
– asociațiile și organizațiile cu scop lucrativ;
– liber profesioniștii autorizați;
– persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate să desfășoare activități economice pe baza liberei inițiative;
– unități teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Rezervelor Materiale;
– agenții economici;
– alte persoane juridice.
De asemenea, persoanele juridice, precum și persoanele fizice, indiferent dacă au fost înregistrate sau nu ca agenți economici, datorează TVA dacă produc sau comercializează bunuri sau servicii ce intră în sfera obiectului taxei. Nu se încadrează în categoria plătitorilor de TVA persoanele care nu acționează în mod independent (salariații și alte persoane angajate pe bază de contract de muncă sau convenție civilă sau artiștii, corespondenții de presă, voiajorii). De asemenea, nu intră în sfera taxei pe valoarea adaugată agenții economici care au o cifră de afaceri anuală de până la 50 milioane RON. Dacă agentul economic ajunge în cursul unui an fiscal la această cifră de afaceri el va fi plătitor de TVA indiferent de volumul cifrei de afaceri realizată în anii următori.
De la plata taxei pe valoarea adaugată sunt exonerate anumite livrări de bunuri, cât și prestări de servicii expres prevăzute de lege.
2.2.2. ACCIZELE
Alături de TVA, accizele reprezintă impozitele indirecte cele mai importante, la care statul apelează pentru a-și procura resursele necesare acoperirii cheltuielilor. Acestea se aplică asupra consumului și nu asupra rezultatelor și se deosebesc prin faptul că sfera lor de aplicare nu se extinde asupra majorității bunurilor și serviciilor, fiind mult mai restrânsă.
Accizele sunt taxe speciale de consumație care fac parte din categoria impozitelor indirecte aplicate asupra unor mărfuri și produse provenite atât din producția internă, cât și din import. Prin intermediul lor se urmărește atât colectarea unor venituri cât mai mari, cât și dirijarea consumului către anumite grupe de produse.
În România, produsele pentru care se datorează accize sunt:
– alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic;
– produsele din tutun;
– produsele petroliere;
– alte produse și grupe de produse.
Baza de impozitare a acestora este diferită, în funcție de felul produselor care se supun accizelor, precum și de proveniența lor care poate fi internă sau din import. Pentru anumite produse sunt stabilite prețuri minime și maxime.
Momentul datorării accizelor îl constituie: data efectuării livrării, pentru bunurile din producția internă; data efectuării livrărilor băuturilor alcoolice, pentru alcoolul etilic alimentar utilizat ca materie primă la realizarea acestora; data înregistrării declarației vamale de import, pentru importatori; data cumpărării pentru agenții economici achizitori; data vânzării bunurilor, pentru produsele ce se valorifică prin casele de amanet.
Sunt scutite de la plata accizelor anumite produse prevăzute în lege, iar în cazul în care agentul economic producător folosește ca materie primă produse supuse accizelor, el are dreptul de deducere a acestora.
2.2.3. TAXELE VAMALE
Taxele vamale reprezintă impozite indirecte percepute de către stat asupra bunurilor și serviciilor atunci când acestea trec granițele vamale ale României. Acestea reprezintă un instrument de politică comercială de natură fiscală, constituind o sursă de venit pentru buget, cu impact direct asupra prețului produselor care fac obiectul comerțului exterior.
În calitate de plătitori apar agenții economici, persoane juridice și persoane fizice române sau străine care introduc sau scot din țară bunuri ce intră sub incidența codului vamal.
În ceea ce privește bunurile importate ele pot intra în țară în regim vamal definitiv și în regim vamal suspensiv.
În ceea ce privește exportul, sunt anumite restricții cu privire la anumite produse, în special la anumite materii prime, care nu pot face obiectul exportului. În importul sau exportul de mărfuri trebuie întrunite anumite condiții și îndeplinite anumite formalități speciale. Se impune astfel obținerea unor autorizații speciale sau a unei licențe. Aceste licențe de import sau de export sunt nominale, transmiterea lor cu orice titlu atrăgând nulitatea lor absolută.
Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale stabilite procentual, prevăzute în tariful vamal al României.
La valoare în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preț, se include: cheltuielile de transport ale mărfurilor importate până la frontiera română; cheltuielile de încărcare, descărcare și de manipulare ale mărfurilor din import, aferente parcursului extern; costul asigurării pe parcursul extern.
Taxele vamale sunt stabilite sub forma unor cote procentuale proporționale diferențiate în funcție de bunurile importate sau sub forma unor sume fixe pe unitatea fizică de măsură a mărfii. Aceste cote sau sume fixe, precum și combinații ale lor sunt prevăzute de codul vamal. În calcularea taxelor vamale cuvenite bugetului de stat sunt necesare două elemente și anume:
– baza de impozitare;
– tariful vamal corespunzător categoriilor de mărfuri importate.
În România sunt anumite exonerări și scutiri de la plata taxelor vamale la anumite categorii de bunuri expres prevăzute de lege și la tranzacțiile cu țările din UE. Plata taxelor vamale la buget se face de importator sau de reprezentantul său în vamă în contul unității care a efectuat vămuirea, prin folosirea formelor și documentelor de dotare care asigură încasarea taxelor datorate. Termenul de plată și cuantumul taxei vamale datorate au la bază declarația vamală a importatorului, înregistrată de autoritatea vamală. În cazul regimului vamal suspensiv care nu se încheie în termen, datoria vamală devine exigibilă, se stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanției constituite, garanție ce se depune de către plătitor la intrarea mărfurilor cu acest regim în țară.
2.2.4. TAXELE DE TIMBRU
Alături de taxa pe valoare adăugată, taxele vamale, accizele, taxele de timbru sunt mobilizate la bugetul statului ca impozite indirecte. După cum sunt prezentate în legislația românească, taxele de timbru reprezintă plata serviciilor sau lucrărilor efectuate de diferite organe sau instituții de stat care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii sau rezolvă anumite interese legitime ale părților. Ca subiecți ai impunerii amintim persoanele fizice sau juridice care beneficează de serviciile incluse în categoria celor prezentate mai sus.
Fiind un impozit, taxele de timbru au un caracter obligatoriu și sunt preluate cu titlu nerambursabil. Totuși între taxele de timbru și impozite există o deosebire majoră. Astfel, dacă impozitele sunt preluate la bugetul statului fără o contraprestație din partea acestuia, taxele de timbru reprezintă, în majoritatea cazurilor, plăți nemijlocit legate de un anumit serviciu specific, realizat de o instituție publică sau de un organ al administrației de stat, precum și de un notar public sau alte organe, cu toate că, uneori, aceste taxe depășesc valoarea serviciului prestat de către acestea.
Taxele de timbru sunt stabilite în mod diferențiat, în funcție de natura și complexitatea serviciului prestat, de valoarea bunurilor sau de caracterul și de importanța actelor sau faptelor supuse taxării.
În ceea ce privește modul de taxare, taxele de timbru se pot prezenta sub forma unor taxe fixe pentru diferite servicii, precum și în cote procentuale.
CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ PRIVIND CONTROLUL IMPOZITELOR INDIRECTE LA SC.SALIX.SRL
3.1. PREZENTAREA FIRMEI
Societatea comercială SALIX.SRL a fost înființată în anul 1994 de către asociatul unic Harșianu Călin, fiind înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J06/1168/1994 și codul unic de înregistrare RO 6906250. Obiectul principal de activitate constă în producerea și comercializarea băuturilor alcoolice și alcoolului etilic alimentar, având codul CAEN 159. Secția de producție a societății se află în Bistrița, str. Tărpiului, nr. 9, jud. Bistrița-Năsăud. Conducerea firmei este dată în tabelul următor:
Tabelul 1.
De la înființarea sa până în prezent, societatea a desfășurat o activitate economică dinamică și eficientă, impunându-se în sfera de activitate ca o societate cu potențial ridicat de adaptabilitate la condițiile impuse de actuala situație economică.
Prin politica sa managerială societatea a reușit într-o perioadă redusă de timp să-și lărgească spectrul relațiilor cu clienții, realizând prin seriozitatea și calitatea serviciilor sale o rețea largă de parteneri de afaceri, aspect ce oferă societății un viitor stabil în circuitul economic actual.
Activitatea productivă este desfășurată în localitatea Bistrița, unde societatea deține un teren pe care sunt amenajate patru hale de prelucrare a alcoolului. Aceste hale de producție au dotările necesare desfășurării activității productive.
Organizarea programului de lucru pentru angajați este de 246 zile lucrătoare, două schimburi pe zi, opt ore pe schimb.
Un rol important pentru succesul firmei este cultura firmei. Cultura firmei se pune în evidență prin comportamentul angajaților: limbaj, stil vestimentar, ritualuri, posibilități de a rezolva o problemă și posibilitatea inovațiilor, structura organizatorică, istoria și dezvoltarea întreprinderii. Stilul vestimentar, rezolvarea problemelor, inovațiile sunt elemente ale culturii organizaționale care determină succesul societății. Limbajul ar fi un element care determină un insucces temporar al firmei.
Tabelul 2.
Date și indicatori financiari în anul 2013
Tabelul 3.
Date și indicatori financiari
Figura 1. Evoluția cifrei de afaceri
Figura 2. Evoluția veniturilor și cheltuielilor
3.2. DESFĂȘURAREA CONTROLULUI PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE LA SC.SALIX.SRL
La societățile comerciale cu obiectul de activitate producerea și comercializarea băuturilor alcoolice și alcoolului etilic alimentar Direcția de Finanțe Publice are un delegat permanent care supraveghează contoarele ce contorizează cantitatea de alcool produs. Există sigilii care sunt aplicate de către reprezentantul Direcției de Finanțe Publice, respectiv Direcția Vamală Teritorială care supraveghează producerea alcoolului în așa fel încât să poată să fie accizat tot alcoolul care se produce.
Periodic, organele specializate ale Ministerului Economiei si Finanțelor și aparatul său teritorial efectuează controale la agenții economici plătitori de TVA și accize în baza legislației în vigoare privind regimul taxelor pe valoarea adăugată, accizelor și altor impozite și taxe indirecte. Rezultatele verificării se înscriu într-un act de control care se semnează de către persoana care a efectuat verificarea și de reprezentantul agentului economic, constituind titlu executoriu.
Constatările ce se înscriu într-un act de control trebuie să fie bazate pe date și documente expuse clar, eliminându-se orice element și descriere personală, inutilă și neconcludentă, care încarcă nejustificat conținutul procesului verbal. Neregulile constatate se vor consemna în procesul verbal în mod obligatoriu cu precizarea corectă a actelor normative încălcate și cu determinarea exactă a influențelor financiare, bugetare, fiscale și gestionare nefavorabile. Pentru fiecare abatere înscrisă în procesul verbal se vor înscrie măsurile luate operativ în timpul controlului, cu menționarea documentelor pe baza cărora s-au materializat sau măsurile ce urmează a fi luate în continuare cu indicarea termenului de executare.
3.2.1. PROCES VERBAL
Bistrița, 15 iunie 2013
Subsemnații Ionescu Florin și Bob Gheorghe în baza Ordinului Ministerului Finanțelor și a avizului de verificare, am efectuat controlul financiar-fiscal conform tematicii elaborate în acest sens de Ministerul Finanțelor la SC.SALIX.SRL, cu sediul în Bistrița, str. Tărpiunlui, nr. 9, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/1168/1994 și având codul fiscal RO 6906250.
Verificarea a fost efectuată în perioada 06.06.2013-15.06.2013 și a cuprins intervalul 01.01.2013-28.02.2013 urmărind modul de constituire și virare a obligaților fiscale.
Ultima verificare pe linia obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat a fost efectuată de organele de control ale Direcției Controlului Financiar Fiscal, Bistrița-Năsăud, conform Procesului Verbal nr. 69/31.01.2013.
În timpul controlului societatea a fost reprezentată de:
– domnul Harșianu Călin, în calitate de director general;
– doamna Mureșan Camelia, în calitate de director economic.
Obiectul principal de activitate constă în producerea și comercializarea băuturilor alcoolice și alcoolului etilic alimentar având cod CAEN 159.
Societate are descrise 8 puncte de lucru în Bistrița și în țară (inclusiv sediul social).
Cifra de afaceri pe anul 2012, conform bilanțului contabil înregistrat la DGFPCFS-Bistrița-Năsăud sub nr. 6392/19.03.2013, a fost de 15.766.168 RON.
Firma s-a înființat în 1994 și este înregistrată ca plătitoare de TVA începând cu data 01.09.1994 conform adeverinței eliberate de D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, Direcția Impozite și Taxe, nr. 729/08.09.1994.
Societatea este înregistrată ca plătitor de accize începând cu data de 03.09.1994 conform adeverinței eliberate de D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, nr. 8367/15.11.1994.
Capitalul social subscris și vărsat este de 1.200.000 RON, integral privat.
Modul de constituire și virare a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat
Așa cum am menționat în partea introductivă a actului de control, perioada supusă verificărilor cu privire la acest obiectiv a fost 01.01.2013 – 28.02.2013.
Prin urmare, s-a verificat modul de constituire și virare a următoarelor obligații fiscale:
– Taxa pe valoarea adăugată (TVA);
– Accize.
1. Taxa pe valoarea adăugată (TVA)
Din documentele contabile prezentate, rezultă că în perioada 01.01.2013 – 28.02.2013 societatea a constituit ca obligație de plată TVA în sumă de 582.836 RON, din care a achitat până la data controlului 392.734 RON, astfel încât la data de 31.03.2013 societatea înregistrează TVA de plată restantă în sumă de 190.102 RON.
Prin neplata în toate cazurile la termenele scadente prevăzute de legea TVA-ului, societatea a încălcat prevederile art. 25, lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 – republicată și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.
În conformitate cu prevederile art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 republicată și art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2000, am calculat majorări de întârziere în sumă de 62.934 RON având în vedere faptul că în intervalul 01.03-31.03.2013 societatea a achitat majorări de întârziere aferente lunii ianuarie 2013 în sumă de 29.847 RON care au fost calculate de organul fiscal, rezultă că agentul economic mai datorează majorări în sumă de 33.087 RON .
Majorările de întârziere au fost calculate pană la data de 10.04.2013, cota acestora fiind cea prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 345/1999 și Hotărârea Guvernului nr. 564/2000.
Față de datele prezentate mai sus, am constatat următoarele:
a) Din verificarea modului de derulare a relațiilor comerciale cu clienții, rezultă că sunt cazuri în care societății i se returnează marfa, pentru această marfă societatea emite facturi de stornare, dar acestea nu dețin în toate cazurile semnătura de primire a clientului. Prin urmare, societatea a încălcat prevederile art. 25, lit. b din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 republicată, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2000 și a pct. 11.7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2000. Consecința încălcării acestor prevederi legale este aceea că TVA colectat și stornat în sumă de 18.742.836 RON se constituie ca TVA determinat suplimentar de control.
În conformitate cu prevederile art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 republicată și art. 31 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2000 am calculat majorări de întârziere în sumă de 7.429.627 RON. Majorările de întârziere au fost calculate până la data achitării debitului suplimentar, respectiv 11.04.2013, cotele aplicate fiind menționate anterior.
b) În perioada supusă controlului, societatea s-a aprovizionat cu carburanți auto pentru mijloace de transport din dotare, de la diverși furnizori. Firmele furnizoare de carburant au eliberat în marea majoritate a cazurilor bonuri fiscale. Din verificarea datelor înscrise în documente, am constatat că pe unele din acestea nu a fost înscrisă denumirea contribuabilului cumpărător, respectiv SC.SALIX.SRL și nici numărul de înmatriculare al autovehicului. Deși lipsesc aceste date de pe bonurile fiscale, societatea a dedus TVA aferentă acestor cumpărături, contrar prevederilor art. 19 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 17/2000 privind TVA și ale pct. 10, 12 lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2000.
Așa cum rezultă din documentele verificate, contravaloarea carburanților achiziționați cu documente care nu îndeplinesc toate condițiile legale pentru a fi luate în calcul TVA deductibil este de 935 RON, iar TVA deductibilă aferentă este în sumă de 173 RON.
În conformitate cu prevederile pct. 10.6 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2000, societatea nu are drept de deducere pentru TVA în sumă de 2.842.739 RON. Prin urmare, TVA calculat suplimentar de control este de 176 RON.
În conformitate cu prevederile legale consumate la cazul anterior, am calculat majorări de întârziere de 74 RON. Majorările au fost calculate pană în data de 10.04.2013, când a fost achitat debitul.
Prin săvârșirea faptelor descrise la punctele a) și b), respectiv prin înregistrarea în contabilitate de documente care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi documente justificative (bonuri fiscale, facturi), directorul economic Mureșan camelia a încălcat prevederile art. 6, alin. (2) din Legea Contabilității nr. 82/1991 și ale art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997, referitoare la aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă
Faptele mai sus menționate constituie contravenție, conform prevederilor art. 38, lit. b) din Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată.
Totodată, calcularea eronată de către societate a TVA în perioada ianuarie – februarie 2013, cu consecința diminuării creanței fiscale cuvenite statului, constituie contravenție conform prevederilor art. 17, lit. c) din Legea nr. 87/1994, pentru combaterea evaziunii fiscale.
2. Accize
Modul de constituire și virare în cuantumurile și la termenele stabilite de lege a accizelor a fost verificat inclusiv pentru luna decembrie 2005 de către organele de control din cadrul Biroului Administrării Monopolului de Stat, comform procesului verbal încheiat în data de 30.01.2013.
Verificarea cuprinsă în acest act se referă la perioada 01.01.2013-28.02.2013. În urma verificării s-au constatat următoarele:
a) Baza de impozitare nu s-a determinat corect, care potrivit Legii nr. 42/1993, art. 6 reprezintă contravaloarea bunurilor livrate exclusiv accizele și anume costurile plus profitul agenților economici producători.
S-a procedat la aplicarea cotei procentuale asupra bazei de impozitare corectă și s-a determinat acciza datorată bugetului de stat care față de acciza determinată și evidențiată de societate este mai mare. Diferența de acciză stabilită în timpul controlului ca urmare a determinării incorecte a bazei de impozitare este de 18.238 RON.
Diferența de acciză în sumă de 18.238 RON a fost evidențiată în timpul controlului în contabilitatea societății cu nota contabilă nr. 6/10.06.2013.
b) Momentul datorării accizelor a fost respectat conform Legii nr. 42/1993, art. 7, lit. a).
c) SC.SALIX.SRL a consemnat accizele pe documentele legale întocmite la livrarea produselor supuse accizelor și a ținut evidența accizelor conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 42/1993.
d) Plata accizelor nu s-a făcut până la data de 25 a lunii următoare pe baza datelor înscrise în decontul de accize. Prin neachitarea la termenele scadente prevăzute de legea accizelor datorate, societatea a încălcat prevederile art. 49 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor. Pentru neplata accizelor la termen s-au calculat majorări de întârziere conform art. 11 din Legea 42/1993 în sumă de 43.829 RON, care au fost evidențiate în contabilitatea societății în timpul controlului, cu nota contabilă nr. 7/10.06.2013.
e) În cursul lunii februarie societatea a efectuat o companie de reclamă și publicitate în cadrul căreia se consumă o cantitate de 100 sticle a 1 litru fiecare de băuturi spirtoase cu o concentrație alcoolică de 60 grade alcoolice și pentru care nu se calculează, nu evidențiază și nu virează acciza aferentă. S-a stabilit acciza datorată conform Hotărârii Guvernului nr. 212/2000 în sumă de 297 RON.
Acciza stabilită în timpul controlului în sumă de 297 RON a fost evidențiată în contabilitatea societății cu nota contabilă nr. 9/11.06.2013.
Prin semnarea prezentului act se certifică faptul că documentele puse la dispoziția organelor de control au fost returnate sociatății verificate.
Prezentul act este întocmit în două exemplare din care un exemplar rămâne la SC.SALIX.SRL și un exemplar la D.G.F.P. Bistrița-Năsăud în cadrul Serviciului Controlului Fiscal, la dosar.
Împotriva celor dispuse, conform legii 105/1997, se pot face obiecțiuni în termen de cinci zile lucratoare la D.G.F.P. Bistrița-Năsăud, Serviciul Controlului Fiscal. Acestea vor fi însoțite de orice acte sau documente pe care le considerați relevante în susținerea cauzei.
D.G.F.P. Bistrița-Năsăud SC.SALIX.SRL
3.3. CONTROLUL FISCAL PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE
Ministerul Finanțelor prin organele specializate ale acestuia pune în aplicare politica guvernamentală în domeniul impozitelor și taxelor. Prin intermediul controlului fiscal, organele Ministerului Finanțelor urmăresc, analizează și verifică, pe baza raporturilor lunare, trimestriale, precum și prin deplasări la fața locului, modul de realizare a veniturilor bugetare formate din impozite și taxe pe total și pe fiecare sursă în parte, a debitelor create în anul curent și a creanțelor restante. Astfel, controlul fiscal la SC.SALIX.SRL urmărește:
– respectarea prevederilor legale privind stabilirea, evidențierea și plata integrală și la termen a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat;
– respectarea dispozițiilor legale de organizare și desfășurare a activităților economice producătoare de venituri impozabile sau bunurile supuse impozitelor și taxelor;
– confiscarea, în condițiile legii, a bunurilor sustrase de la plata impozitelor și taxelor, precum și sumele în RON și valută dobândite în mod ilicit;
– soluționarea sesizărilor adresate Ministerului Finanțelor în legătură cu faptele de evaziune fiscală, abaterile de la disciplina financiar-valutară și contabilă;
– verificarea organizării și conducerii evidențelor contabile în vederea stabilirii înregistrării și plății impozitelor și taxelor;
– identificarea și combaterea evaziunii fiscale;
– realizarea altor atribuții, stabilite potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanțelor și care fac obiectul controlului fiscal.
Controlul fiscal, asupra modului de realizare, de stabilire și de plată a impozitelor și taxelor datorate de către persoanele fizice și juridice bugetului de stat, se realizează prin personal specializat, salariat al direcțiilor de control financiar-fiscal din cadrul direcțiilor finanțelor publice și controlului financiar de stat de la județe, administrațiile financiare și percepțiile rurale. Controlul se execută inopinat sau în baza unui program stabilit și aprobat la nivelul conducerii direcției în care sunt menționați toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, principalele obiective ca și termenele de efectuare a verificărilor planificate. Se pot realiza controale și la cererea contribuabililor, cazuri mai rar întâlnite. În plus față de obiectivele de control financiar contabil, stabilite prin programele de control, personalul desemnat să aplice măsurile de executare silită are dreptul să cerceteze toate locurile sau incintele în care cuntribuabilul își depozitează sau păstrează bunurile materiale, și să solicite orice document sau element material care pot constitui probe în stabilirea cu exactitate a întregii averi a acestuia.
Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea sincerității declarațiilor, precum și verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii conform legii, a obligațiilor fiscale de către contribuabili.
Sunt supuși controlului fiscal, contribuabilii persoane fizice și juridice, române sau străine, precum și asociațiile fără personalitate juridică, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligații fiscale.
Controlul fiscal se exercită de către Ministerul Finanțelor și unităților sale teritoriale, prin aportul fiscal și organele de control financiar abilitate de lege, denumite în continuare organe fiscale.
Angajații organelor fiscale îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Organizarea, competența teritorială și atribuțiile aparatului fiscal se aprobă de către ministerul finanțelor.
3.3.1. COMPETENȚELE INSPECTORILOR FISCALI ASUPRA CONTROLULUI IMPOZITELOR INDIRECTE
Este cunoscut faptul, și inspectorii fiscali trebuie să fie conștienți în orice moment că succesul impozitelor indirecte și în special a taxei pe valoarea adăugată depinde, în mare măsură de cooperarea agențiilor economici. Sistemul TVA a fost suprapus sistemului economic și este esențial ca inspectorii să înțeleagă cum își desfășoară activitatea agenții economici și care sunt constrângerile inerte la care sunt supuși.
Atunci când un agent economic este înregistrat ca plătitor de TVA și accize și are obligația de plată a altor impozite indirecte, este confruntat pentru prima oară cu legislația în materie. Legea taxei pe valoarea adăugată impune un număr de obligații și de cheltuieli suplimentare din cauza faptului că trebuie de acum înainte să acționeze ca plătitor de impozit în contul Guvernului. Înregistrarea ca plătitor acordă agentului economic anumite drepturi, printre care cel mai important este dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătită furnizorului. Multe societăți nu țin cont de această caracteristică a taxei pe valoarea adăugată, care constituie un adevărat drept și nu o concesie. Deseori, este posibil să se obțină o respectare mai bună a obligaților din partea unui plătitor dacă îi este explicat corespunzător acest lucru.
În general, controalele sunt de multe ori singurele contacte ale plătitorului cu serviciul de impozite și atitudinea lui față de responsabilitățile în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată și nu numai, poate fi influențată pozitiv de atitudinea adoptată de inspectorii în timpul controalelor, mai ales atunci când plătitorul are impresia că inspectorii vor să-l ajute și îi înțeleg problemele. În consecință, atunci când se face un control inspectorii trebuie să știe cum trebuie să se comporte în prezența plătitorului sau a reprezentantului acestuia, cum trebuie să reacționeze la diversele atitudini ale plătitorului. Orice inspector trebuie să fie întotdeauna politicos, gata să ajute ferm, dar echitabil și integru, discret, el trebuie să respecte drepturile agenților economici, să fie conștient de responsabilitățile sale ca reprezentant al Ministerului și să evite în măsura posibilităților orice confruntare. În toate cazurile atitudinea inspectorilor trebuie să fie naturală, ei nu trebuie să presupună, în prealabil, că agentul economic pe care urmează să-l controleze este un evazionist sau că a făcut un fals sau altceva necinstit.
Asupra controlului societății comerciale SALIX.SRL (și nu numai) inspectorii fiscali au datoria:
– să cunoască foarte bine atât partea teoretică, cât și juridică a impozitelor indirecte, a obligațiilor și formalităților, a drepturilor acordate prin lege și reglementărilor în materie. Aceasta presupune că orice inspector trebuie să fie la curent cu evoluția legislației, a reglementărilor și a jurisdicției în materie de impozite.
– să trateze agentul economic fără nici o discriminare, indiferent de mărimea sau importanța lui și fără a face presupuneri premature de fraudă, evaziune sau orice altă infracțiune;
– să știe de unde poate obține informațiile de care are nevoie pentru a face controlul, la ce trebuie să acorde atenție specială în timpul controlului, cum trebuie să judece datele, informațiile și constatările care se produc înainte, în timpul sau după control, cum trebuie să-și întocmească raportul;
– să urmeze instrucțiunile în materie de control;
– să aibă o bună cunoaștere a operațiilor comerciale desfășurate de agentul economic. Trebuie să cunoască mai ales actele și documentele folosite în mod curent de SC.SALIX.SRL, să posede cunoștiințe suficiente ale sistemului contabil folosit, a practicilor curente folosite între agenții economici în materie de rabat, credite și plăți;
– să acționeze în sensul că toate întrebările tehnice pe care i le pune plătitorului în timpul unui control să primească un răspuns în timpul controlului, în scris;
– să întocmească proces verbal de verificare;
– să programeze eficient controalele a căror execuție le-a fost încredințată și timpul pe care îl petrec în afara biroului.
Pentru o programare eficientă a controalelor se au în vedere următoarele:
– timpul scurs de la ultimul control să nu depășească 5 ani pentru ca debitele datorate statului să nu intre în prescripție;
– se extrag din fișa plătitorului impozitele și taxele datorate statului.
Activitatea de control fiscal presupune capacitatea de a observa și interpreta evenimentele și faptele de o manieră inteligentă, un spirit alert și analitic de bun simț. De asemenea, în timpul unui control inspectorii pot să-și facă o idee despre credibilitatea documentelor și deconturilor lunare privind impozitele numai prin simpla observare a activităților desfășurate sub ochii lor, atunci când controlul se desfășoară pe teren. Ei trebuie să fie atenți mai ales la evenimentele și datele care aparent nu sunt în concordanță cu natura și volumul afacerii și să consemneze în raport toate informațiile semnificative care le sunt date sau care pot fi obținute.
3.3.2. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE SOCIETĂȚII COMERCIALE PE TIMPUL DESFĂȘURĂRII CONTROULULUI
Drepturile societății comerciale SALIX.SRL sunt următoarele:
– dreptul de a fi înștiințat despre acțiunea de control cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acțiunii de control, printr-un aviz de verificare. Numai în cazul unui control cu caracter inopinat, tematic sau care se desfășoară în vederea soluționării unor cereri ale contribuabilului, transmiterea avizului nu este obligatorie;
– dreptul de a solicita, pentru motive întemeiate, modificarea datei de începere a controlului, cu maxim 30 de zile lucrătoare;
– dreptul de a verifica o singură dată pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă verificării. Numai în situații în care apar elemente noi, necunoscute organului fiscal la data controlului și care modifică rezultatele acestuia, conducătorul organului fiscal poate decide reverificarea unor anumite perioade;
– dreptul de a primi dovada scrisă în cazul reținerii unor documente sau elemente materiale;
– dreptul la informare asupra neclarităților apărute pe toată perioada desfășurării controlului fiscal;
– dreptul de a beneficia de asistență de specialitate;
– dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal și de a cunoaște rezultatele controlului;
– dreptul de a formula obiecțiuni, contestații și plângeri la actul de control conform prevederilor legale.
Obligațiile societății comerciale SALIX.SRL sunt:
– obligația de a permite accesul organului de control fiscal în orice incintă de afaceri, depozite, birouri;
– obligația de a pune la dispoziția organelor fiscale orice fel de documente care au stat la baza calculării corecte a impozitelor datorate;
– obligația de a păstra și arhiva documente contabile într-un mod adecvat și de a le păstra la sediul social declarat;
– obligația de a furniza în scris organului fiscal toate informațiile solicitate în termen de maximum 3 zile;
– obligația de a se prezenta la sediul organului fiscal, la data și ora stabilită de acesta;
– obligația de a achita, în termen de 15 zile de la comunicarea rezultatului controlului, diferențele de impozite și taxe, majorările de întârziere și penalitățile stabilite cu ocazia controlului.
3.3.3. ORGANIZAREA CONTROULULUI PRIVIND IMPOZITELE INDIRECTE
Conform O.G. 70/1997 aprobată prin legea nr. 64/1999 și H.G. 886/1999 pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a prevederilor O.G. 70/1997, cu cel puțin 15 zile înainte se înștiințează agentul economic prin trimiterea unui aviz de verificare. Agentul economic prin motive bine întemeiate poate să ceară în scris amânarea controlului, dar această amânare să nu depășească o lună. De asemenea, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, atunci când agentul economic are sume de rambursat, acesta poate fi verificat în urma unei cereri de rambursare depusă la organul fiscal.
Rambursarea diferenței de taxă se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza documentației stabilite prin ordin al Ministerului Finanțelor și a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale.
În funcție de gravitatea faptelor controlul poate dura maxim 3 luni. Aceasta implică următoarele etape și demersuri pe care inspectorul trebuie să le parcurgă succesiv:
a) Examinarea și determinarea, pentru fiecare control, a distanței până la locul unde se va desfășura controlul, a mijloacelor, a timpului estimat a fi necesar pentru efectuarea lui și a circumstanțelor în care alți inspectori trebuie să se deplaseze în apropiere.
b) Să se facă împreună cu plătitorul un plan provizoriu al controalelor ce urmează a fi efectuate, să prevadă câteva date alternativr pentru fiecare control pentru a facilita un acord cu plătitorul în ceea ce privește data definitivă.
c) Contactarea societății înainte de control pentru:
– a-i propune o dată sau o oră pentru control;
– să se pună de acord asupra unei date alternative dacă este necesar;
– să explice scopul vizitei, punând accent pe faptul că în cadrul controlului înregistrărilor și documentelor vor răspunde și la problemele ridicate de plătitor în legătură cu modul de aplicare a taxei;
– să-i întrebe dacă au probleme deosebite în ceea ce privește impozitele;
– să le aducă la cunoștiință de o manieră generală care sunt înregistrările și documentele pe care trebuie să le controleze și care sunt persoanele pe care trebuie să le controleze și care sunt persoanele care trebuie să fie în timpul controlului, insistând pe faptul că prima persoană cu care dorește să ia legătură trebuie să fie o persoană de autoritate în cadrul întreprinderii;
– dacă este necesar, să ceară informații în legătură cu probleme, cu accesul sau securitatea.
d) Notează și clasează în dosar data și ora stabilită și toate celelalte informații obținute. După stabilirea datei de control se întocmește un planul de muncă, realizat lunar de șeful serviciului Control fiscal și se aprobă de organul ierarhic superior. Planul de muncă trebuie pregătit de fiecare inspector separat, în două exemplare. Originalul este reținut de inspector și o copie este trimisă șefului de serviciu. Dacă se fac modificări, acestea trebuie semnalate și consemnate pe original.
Din momentul în care controlul prevăzut a fost confirmat, inspectorii pregătesc, pentru control, interviul inițial cu plătitorul sau delegatul său. Această pregătire trebuie să valorifice informațiile culese în timpul pregătirii astfel încât să cuprindă următoarele: cine trebuie intervievat; pregătirea unei liste de întrebări; atribuirea de sarcini fiecărui inspector, cine pune întrebările și cine va lua notița; estimarea timpului necesar pentru interviu.
3.3.4. DESFĂȘURAREA CONTROLULUI PRIVIND TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
Desfășurarea unui control depinde de un număr de factori, aici fiind cuprinși și mărimea întreprinderii, frecvența controalelor, complexitatea contabilității, numărul documentelor, înregistrărilor; depinde de plătitor și de reputația sa în ceea ce privește respectarea obligațiilor sale fiscale. Se verifică înregistrarea ca și plătitor de TVA și toate actele de înființare a firmei, registrele obligatorii ce trebuiesc deținute de un plătitor de TVA:
– Jurnalul de cumpărări – unde se trec în ordine cronologică și la zi toate facturile aferente intrărilor de marfă, materiale și servicii;
– Jurnalul de vânzări – unde se trec în ordine cronologică și la zi toate facturile aferente ieșirilor de marfă, materiale și servicii;
– Balanța de verificare – întocmită conform Legii contabilității nr. 82/1991;
– Decontul de TVA.
În același timp există un număr de proceduri de bază care trebuiesc parcurse întotdeauna de către inspectori. Succesiunea acestor proceduri este foarte importantă.
SC.SALIX.SRL trebuie să țină la dispoziția inspectorilor înregistrările și documentele la sediul unde își desfășoară principalele activități, controlul trebuind să se desfășoare în acest loc. În mod excepțional dacă sunt motive valabile contabilitatea poate fi examinată în altă parte, de exemplu, la biroul contabil al societății. În același timp, chiar și în acest ultim caz, trebuie însă vizitate toate locurile unde societatea își desfășoară activitatea.
De la începutul vizitei inspectorii trebuie să se informeze privind existența eventualelor măsuri speciale de securitate, pentru a le respecta pe parcursul întregului control.
După orientarea inițială, vizita trebuie în mod normal să înceapă cu un interviu cu cu delegatul societății. Acest interviu inițial este foarte important și trebuie pregătit cu grijă și condus cu tact și politețe. Importanța primordială în privința interviului este că persoana intervievată să dețină autoritatea de a angaja plătitorul.
Înregistrările și documentele contabile trebuie puse la dispoziția inspectorilor.
În acest stadiu al controlului, inspectorii trebuie să se asigure că toate înregistrările, conturile, documentele au fost puse la dispoziția lor. De ce anume înregistrări, documente și deconturi este vorba acestea diferă în funcție de complexitatea afacerilor societății, dar trebuie să includă cel puțin:
– copiile tuturor facturilor emise de client, clasate în ordinea numerelor;
– bonurile de comandă și bonurile de livrare;
– copiile tuturor notelor de credit sau debite stabilite, în ordine cronologică;
– corespondența referitoare la tranzacțiile comerciale;
– jurnalele de vânzări și cumpărări;
– toate facturile de cumpărări de la furnizori;
– toate notele de credit și debit primite de la furnizori;
– copiile documentelor vamale de import și de export;
– chitanțele primite pentru plata TVA;
– extrasele de cont.
Aceste documente pot să conțină:
– detalii privind nivelul taxei pentru fiecare livrare făcută sau primită;
– detalii privind bunurile produse și expediate;
– un document care grupează toate datele necesare pentru completarea decontului lunar;
– jurnalele sau documentele care justifică veniturile zilnice din vânzări;
– bilanțul anual, inclusiv contul de profit și pierderi;
– documentele privind producția bunurilor;
– inventarele bunurilor din stoc;
– situațiile pe calculator.
Atunci când inspectorii găsesc situațiile, jurnalele, documentele nesatisfăcătoare se vor strădui să găsească maximum de elemente care să le permită stabilirea obligației de plată a plătitorului.
Verificarea bazei de impozitare presupune:
– compararea deconturilor lunare de TVA depuse de SC.SALIX.SRL cu principalele conturi ținute de acestea;
– verificarea sistemului contabil și conținutul principalelor conturi;
– verificarea conturilor bancare ale societății;
– verificarea facturilor de cumpărare;
– verificarea deducerilor făcute de SC.SALIX.SRL;
– verificarea facturilor de vânzare;
– verificarea valorii impozabile și aplicarea cotei;
– verificarea notelor de credit primise și emise;
– verificarea scutirilor (parțiale) aplicate și activităților nesupuse taxei;
– examinarea informațiilor primite și alte verificări.
Verificarea de bază trebuie făcută în cadrul fiecărui control de rutină. De asemenea un număr mare de documente ce trebuie examinate vor fi alese la întâmplare. Inspectorii trebuie să folosească cunoștințele lor în ceea ce privește întreprinderea și activitățile desfășurate de aceasta, cât și experiența în munca cu plătitorii în general și cu plătitorul controlat în special, pentru a determina numărul de documente ce trebuie verificate.
Datele din fiecare decont lunar sunt comparate mai întâi cu cifrele financiare speciale pe care plătitorul le utilizează pentru TVA, pentru a fi sigur că datele se referă la situația din întreprindere.
Inspectorii verifică dacă conturile sunt ținute de o manieră convenabilă și dacă ele conțin informațiile cerute. Ei trebuie să semnaleze plătitorului toate neregulile și omisiunile constatate și să-i explice cum să procedeze pe viitor.
Cifrele din conturile speciale trebuie comparate cu cifrele corespunzătoare care se găsesc în jurnalele contabile cum ar fi jurnalul de vânzări, jurnalul de cumpărări. Această verificare este necesară pentru a se asigura că cifrele din conturile speciale sunt reale și nu fantezii create în scopul completării decontului de TVA. Compararea cifrelor arată că există într-adevăr o procedură internă de verificare care poate fi urmărită pe parcursul întregii contabilități, a operațiunilor care rezultă din cifre și care se regăsesc în deconturile lunare.
Inspectorii trebuie să examineze sistemul contabil de bază pentru a se asigura că l-au înțeles și că pot să urmărească operațiunile din cadrul sistemului pentru a le compara cu cele descrise în dosarul plătitorului. Dacă este vorba de un prim control la plătitor inspectorii trebuie să determine sistemul de o manieră succintă într-o notă pe care o vor clasa în dosarul plătitorului. Dacă este necesar inspectorii pot face apel la asistența plătitorului atunci când pregătesc această descriere.
Pentru o mai bună înțelegere a metodei în contabilitate, câteva elemente relative la taxa datorată și taxa deductibilă din jurnalele principale și suplimentare sunt comparate cu cifrele corespunzătoare găsite în facturi, bonuri de comandă și în conturi. Câteva facturi de cumpărare și de vânzare sunt selecționate pentru a verifica dacă au fost bine înregristrate în conturi la momentul intrării, respectiv ieșirii. În principiu, aceste verificări trebuie făcute relativ la o singură perioadă.
Relativ puțin timp trebuie consacrat la verificarea calculelor din jurnale și conturi, mai ales atunci când aceste conturi și jurnale fac regulat obiectul unui control extern, dar nu trebuie pierdut din vedere posibilitatea existenței unor erori aritmetice sistematice mai ales în cazul marilor întreprinderi.
În acest prim stadiu al controlului inspectorii trebuie să examineze care sunt conturile din banca pe care plătitorul le folosește pentru tranzacțiile comerciale și trebuie făcute verificări simple pentru a se asigura dacă nivelul sumelor din jurnale și conturi corespund cifrelor din conturile bancare ca depuneri, transferuri și retrageri.
Facturile de cumpărare trebuie examinate pentru a stabili că:
– bunurile sau serviciile au legătură cu activitățile desfășurate de societate;
– facturile conțin toate datele cerute de legislație;
– taxa datorată a fost calculată convenabil, utilizând cota și baza de impozitare corectă.
Atunci când se găsesc erori sau omisiuni se întocmește un aviz de constatare.
Pentru taxa pe valoarea adăugată dedusă în deconturile examinate trebuie verificate dacă:
– nu s-a dedus TVA, în cazul în care deducerea este exclusă sau în care bunurile sau prestările de servicii nu sunt utilizate pentru activități impozabile;
– nu are drept de deducere pentru TVA plătit înainte de înregistrarea agentului economic ca plătitor;
– plătitorul nu a utilizat facturi pentru a deduce taxa din amonte;
– deducerea este aferentă unui document similar unei facturi de comparare cum ar fi o declarație vamală de import sau un document constatator privind livrarea către sine.
Atunci când este vorba de un plătitor care are și activități scutite sau nesupuse la TVA, trebuie verificat dacă taxa pe valoarea adăugată deductibilă a fost calculată conform normelor în vigoare. Dacă se constată diferențe trebuie propuse regularizării.
Facturile de vânzare emise de SC.SALIX.SRL trebuie examinate pentru a se verifica baza de impozit, cota și calculele și pentru a calcula dacă există rabat sau returnări acordate întreprinderilor beneficiare. De asemenea trebuie să se verifice dacă:
– facturile conțin toate datele cerute de legislație;
– sunt numerotate corect mai ales cu numerele atribuite de societate;
– facturile au fost stabilite prin referire la faptul generator corect al taxei;
– au fost înscrise în jurnalele și conturile corespunzătoare corect și fără întârzieri.
Dacă SC.SALIX.SRL pregătește mai multe copii ale facturilor de vânzare, inspectorii trebuie să determine scopul și destinația fiecărei copii și să confirme că copiile pot să fie distinse clar de original.
Verificarea valorii impozabile și aplicarea cotei se va verifica, comparând câteva facturi de vânzare, dacă prețurile pentru produse sau servicii identice nu sunt diferite de la o factură la alta, și într-un asemenea caz trebuie cerute explicații plătitorului. De asemenea pentru câteva facturi, alese la întâmplare, se verifică dacă baza de impozitare este conform legii.
Dacă plătitorul este un comerciant care vinde produsele în aceeași stare în care le cumpără, se va căuta să se afle pentru unele din produsele vândute care a fost prețul de cumpărare pentru a se determina beneficiul brut. Dacă plătitorul vinde un sortiment limitat de produse, inspectorii pot astfel calcula cifra de afaceri aproximativă pentru perioada controlată adăugând la valoarea cumpărărilor valoarea adăugată. Dacă rezultatul este diferit de cifra de afaceri declarată de plătitor în deconturile sale, constatarea constituie o indicație serioasă pentru existența unei evaziuni fiscale sau a unui caz de fraudă. În toate cazurile, inspectorii trebuie să continue controlul așa cum a fost prevăzut efectuând toate verificările și lucrările planificate, urmând ca la sfârșitul controlului să revină asupra acestui punct și să ceară explicații plătitorului. Dacă acesta nu are o explicație satisfăcătoare pentru incoerența cifrelor, vor reface calculele de o manieră mai precisă și completă, și normal rezultatele vor constitui o probă suficientă pentru justificarea unor regularizări. De subliniat că inspectorii nu trebuie să încerce calculul cifrei de afaceri după metoda prezentată aici decât în cazul în care plătitorul vinde un sortiment redus cu probleme. Metoda nu trebuie utilizată atunci când plătitorul este producător sau prestator de servicii.
Inspectorii verifică aplicarea corectă a cotei zero în facturi și jurnale, în cazul cotei zero pentru un export, inspectorii examinând dacă plătitorul este în posesia unui ansamblu de documente care constituie o probă convingătoare a realității exportului; este vorba de documente vamale validate, de bonurile de comandă, avizele de expediție, documentele de transport, documentele bancare privind plata bunurilor exportate, scrisorilor de credit și toată corespondenta cu clientul străin privind exportul. Dacă aplicarea cotei zero este bazată pe alte dispoziții ale ordonanței, inspectorii verifică dacă au fost respectate condițiile specifice. În aceste condiții aplicarea cotei zero trebuie justificată cu certificate și autorizații emise de Ministerul Finanțelor sau de alte ministere. Dacă plătitorul nu poate prezenta probe satisfăcătoare care să justifice aplicarea cotei zero datorată, trebuie inclusă într-un decont de regularizare.
Notele de credit trebuie să intre în atenția specială a inspectorilor. SC.SALIX.SRL trebuie să-și contabilizeze notele de credit pe care le emite clienților săi pentru a asigura exactitatea deconturilor lunare. Inspectorii trebuie să se asigure că fiecare notă de credit emisă de plătitor este veridică și trebuie să selecteze câteva note, mai ales cele cu sume mari pentru a vedea dacă TVA calculată pe factură este corespunzătoare livrării și ca plată către buget a fost executată; în acestă privință inspectorii trebuie întotdeauna să ia în considerare posibilitatea de fraudă cu credite false.
Atunci când un furnizor acordă un credit unui plătitor de TVA, dreptul celui din urmă la deducere este redus pe perioada în care acesta a primit credit. Este deci locul pentru inspectori să confirme clientului că a primit nota de credit pentru care nivelul taxei deductibile a fost diminuat în consecință.
În timpul pregătirii controlului, inspectorii au verificat deja dacă societatea are activități scutite sau nesupuse taxei. Dacă această verificare arată că SC.SALIX.SRL are asemenea activități, inspectorii trebuie să confirme această informație și dacă această informație este confirmată, ei trebuie să fie atenți la următoarele:
– societatea a identificat corect bunurile sau prestările de servicii care nu sunt supuse taxei, a celor scutite și serviciile impozabile;
– societatea a contabilizat livrările impozabile scutite separat pentru fiecare perioadă;
– societatea a înțeles bine aplicarea sistemului de deducere prevăzut de lege și îl aplică corect ;
– societatea înțelege exact ce taxă nu trebuie dedusă, anume TVA relativ la bunurile și serviciile care sunt utilizate pentru activități impozabile;
– sunt recunoscute toate elementele pentru calculul corect a deducerilor și este făcută aceasta în mod corect și ușor de verificat.
Inspectorii trebuie să aprecieze diferența între operațiile comerciale și operațiile personale ale plătitorului. Dacă este necesar trebuie făcută o regularizare în acestă privință.
Regimul TVA este un sistem de control automat provenit din faptul că taxa pe valoarea adăugată percepută de un plătitor devine pentru acesta din urmă o taxă deductibilă. Fiecare tranzacție între plătitori trebuie normal înscrisă în contabilitatea fiecăruia dintre ei. În teorie, este posibil să se verifice fiecare deducere făcută de un plătitor prin simpla verificare a contabilității furnizorului. În practică, experiența a demonstrat că această metodă este incomodă și că rezultatele ei sunt pe măsura efectului considerabil necesar pentru aplicarea ei sistematică. În același timp această particularitate a sistemului TVA poate fi utilizată într-o măsură limitată. Atunci când se găsesc într-un control inspectorii vor nota facturile de cumpărare găsite la plătitorul controlat și vor comunica detaliile la echipa care are sarcina să controleze furnizorul astfel încât aceștia să poată controla dacă detaliile comunicate corespund intrărilor găsite în contabilitatea furnizorului. Această tehnică este utilă mai ales pentru a verifica dacă cota aplicată a fost corectă.
Totuși, chiar în cazul utilizării de o manieră limitată, procedura cere timp și efort considerabil și inspectorii nu trebuie să o utilizeze decât sporadic. Astfel un aviz de constatare trebuie pregătit de fiecare dată când în cursul unui control sunt motive să se creadă că:
– una sau mai multe facturi sunt aparent trucate;
– taxa pe valoarea adăugată percepută pe o factură a fost calculată cu o cotă eronată sau la o bază de impozitare clar eronată sau incorectă;
– documentul pe baza căruia s-a efectuat o deducere nu corespunde formei stabilite prin lege;
– nu s-a perceput taxa pe valoarea adăugată la o livrare impozabilă;
– există un motiv întemeiat în ceea ce privește onestitatea plătitorilor implicați.
Având în vedere cele de mai sus inspectorii vor pregăti un aviz de constatare. Vor completa un formular, separat pentru fiecare agent economic.
Atunci când o asemenea informație este primită de destinatar, ea este mai întâi verificată pentru a stabili pe baza criteriilor enunțate, dacă este cazul sau nu să programeze un control imediat la plătitor. Un control urgent este întotdeauna făcut atunci când biroul care a trimis formularul cere în mod expres un control imediat, cerând să fie ținut la curent cu rezultatele acestuia. Controlul care va fi efectuat nu se va limita la informația care l-a determinat, ci se va desfășura ca un control de rutină obișnuit. Dacă urgența nu a fost cerută sau nu s-a considerat pe baza criteriilor că este cazul unui control urgent, atunci formularul va fi clasat în dosarul plătitorului urmând să fie utilizat la următorul control.
Atunci când inspectorii găsesc în dosatul plătitorului formulare provenite de la colegii lor trebuie să examineze atent fiecare caz semnalat. De fapt, fiecare constatare trebuie tratată ca o dovadă a unei contravenții și din această cauză trebuie examinată îndeaproape.
Atunci când se constată erori, inspectorii trebuie să evalueze consecințele, să ia măsuri pentru ca plătitorul să înțeleagă mai bine procedura corectă și să evite pierderile suplimentare la buget. În acest caz, inspectorii trebuie să țină cont de rezultatul controlului la întocmirea decontului de regularizări. În toate cazurile ei vor menționa pe scurt pe fiecare formular ceea ce au făcut în legătură cu informația în cauză.
Recurgerea la notele de constatare este o tehnică foarte utilă mai ales pentru educarea plătitorului în privința utilizării corecte a facturilor cât și pentru efectuarea regularizărilor. În același timp, abuzând de acest sistem prin trimiterea unui număr mare de note de constatare, se poate ajunge la lipsa de productivitate și deci se impune folosirea acestora numai în cazurile absolut inevitabile. Astfel, când un dosar conține un număr mare de note de consternare, inspectorul trebuie să ceară limitarea numărului acestora.
O atenție specială trebuie acordată operațiilor de import și export, mai ales pentru a verifica dacă documentele vamale au fost validate corect de serviciul vamal. Dacă inspectorii descoperă că o valoare inferioară a fost utilizată în cazul unui import, ei întocmesc un aviz de constatare care este trimis la Direcția Generală a Vămilor. În ceea ce privește regularizarea taxei pe valoarea adăugată într-un asemenea caz se reamintește că în cazul unui importator care este plătitor, este vorba de TVA deductibilă.
Bilanțurile anuale și alte conturi anuale complete de la controlul precedent trebuie examinate și dacă se consideră util se vor face copii care se vor de pune la dosar.
Din momentul în care s-a stabilit că deconturile depuse reflectă imaginea întreprinderii așa cum rezultă din examinarea principalelor înregistrări, este necesar să se verifice contabilitățile printr-o verificare a documentelor secundare. Realizarea acestui obiectiv depinde de timpul disponibil; inspectorii vor trebui să utilizeze cunoștiințele și experiența lor pentru a se asigura că își folosesc timpul cel mai eficient posibil.
Pentru stabilirea corectitudinii contabilității, este necesar să se examineze și să se noteze sistemul de evidență utilizat de plătitor. Normal, nu este posibil să se facă acest lucru pentru toate evidențele în timpul unui singur control și va fi necesar să se decidă care dintre evidențe este cea mai importantă din punct de vedere a taxei pe valoarea adăugată. Dacă se consideră că evidența vânzărilor este cea mai importantă, aceasta va face obiectul unui control de fond. O altă evidență va fi examinată la următorul control și așa mai departe. În special în cazul marilor întreprinderi, fiecare control va trebui să includă și analiza unei evidențe.
Fiecare bilanț anual depus de la ultimul control trebuie examinat și depuse extrase la dosarul plătitorului.
Se va face o descriere suficient de detailată pentru fiecare evidență examinată și se va nota pe un formular special. Aceste descrieri vor rămâne la dosarul plătitorului pentru viitoarele controale.
Este important să fie urmărită constant credibilitatea deconturilor depuse de plătitor, ceea ce este valabil și pentru contabilitate. Toate aspectele conturilor ținute trebuie să fie credibile atunci când sunt comparate cu alte aspecte: astfel este important să se examineze bilanțul anual pentru a vedea dacă detaliile sunt în concordanță cu informațiile obținute prin analiza evidențelor, a notelor și a situațiilor livrărilor care trebuie să acopere volumul total al vânzărilor, bonurile de comandă pentru materii prime trebuie să fie în concordanță cu volumul bunurilor fabricate; volumul materiilor de ambalaj trebuie să fie corespunzător volumului bunurilor expediate. Va fi necesar să se realizeze comparații asemănătoare pentru toate întreprinderile sau pe tipuri de întreprinderi și inspectorii vor trebui să-si utilizeze cunoștințele și experiența acumulată.
În orice moment în timpul controlului trebuie să noteze tot ceea ce fac și în principal trebuie să noteze cu exactitate toate informațiile de care vor avea nevoie pentru a pregăti decontul de regularizare sau pentru a rezolva problemele deosebite care pot fi întâlnite.
Dacă se va face un decont de regularizare la sfârșitul vizitei este necesar să fie controlată situația financiară a întreprinderii. Aceasta va facilita munca serviciilor de colectare și urmărire în cazul în care plătitorul nu va plăti la timp.
La sfârșitul vizitei este recomandabil ca inspectorii să vorbească cu persoana pe care au intervievat-o la începutul controlului, pentru a o informa de natura erorilor întâlnite în cursul controlului. În orice caz inspectorii trebuie să mulțumească acestei persoane pentru cooperarea sa și a personalului întreprinderii.
Dacă la sfârșitul controlului se constată că este necesar să stabilească un decont de regularizare, inspectorii discută întâi rezultatele controlului împreună cu superiorii lor, apoi redactează raportul dacă este necesar și îl supun aprobării șefului de serviciu. Din momentul în care acesta îl aprobă se întocmește decontul de regularizare preluând datele rezultate în urma controlului. Acest decont este supus aprobării șefului de serviciu sau directorului sectorului sau județului, în funcție de caz, și apoi se comunică agentului economic. Din momentul în care decontul a fost pregătit, prevăzut și aprobat, expedierea la plătitor trebuie făcută în cel mai scurt timp posibil.
Decontul de regularizare este făcut în conform normelor în vigoare. El conține calculul taxei datorate ca urmare a rezultatelor controlului, stabilită ca diferența între taxa datorată declarată de plătitor în decontul lunar și nivelul taxei datorate calculate în urma controlului plus amenzile aplicate plătitorului.
Decontul de regularizare trebuie să conțină referiri la dispozițiile legale și reglementările care nu au fost respectate și care justifică astfel regularizarea impusă și el trebuie bazat întotdeauna pe elemente care trebuie dovedite – nu poate fi făcut pe baza unor supoziții sau la întâmplare. Acest principiu va sta la baza oricărui efort de colectare a impozitului.
Pentru întocmirea raportului unui decont de regularizare trebuie să se știe:
– atunci când un decont de TVA nu a fost depus;
– atunci când nu poate fi determinat nivelul exact al TVA datorat pentru că plătitorul de TVA nu a făcut înregistrări și nu a ținut contabilitatea operațiunilor efectuate și în consecință taxa datorată trebuie estimată de către inspectori;
– atunci când se constată o eroare identificabilă care a fost comisă de un plătitor de TVA și pe aceasta se poate stabili taxa datorată.
La sfârșitul controlului și în anumite cazuri după trimiterea decontului de regularizare trebuie executate următoarele acțiuni:
– datele și orele controlului trebuie indicate în dosarul plătitorului;
– toate modificările privind datele de identificare ale plătitorului trebuie înregistrate în dosarul plătitorului;
– descrierile sistemelor examinate în timpul controlului trebuie înregistrate și modificate pe formularul taxei pe valoarea adăugată;
– o notă care enumeră sfaturile și întrebările puse și răspunsurile date plătitorului în cursul controlului, în cazul în care acestea nu au fost menționate în raport;
– în anumite cazuri se va atașa la dosarul plătitorului o notă cu probleme neexaminate în timpul controlului, dar care merită atenție în cadrul unui control ulterior;
– formularele conținând constatările făcute în timpul vizitei în legătură cu alți plătitori trebuie prezentate șefului și apoi clasate în dosarul plătitorului sau trimise biroului competent.
3.3.5. DESFĂȘURAREA CONTROLULUI PRIVIND ACCIZELE
În desfășurarea controlului fiscal, în ceea ce privește accizele, principalele obiective ale controlului sunt:
a) Verificarea dacă:
– SC.SALIX.SRL s-a inregistrat ca plătitor de accize;
– SC.SALIX.SRL deține autorizația de funcționare și comercializare, eliberată de Ministerul Finanțelor;
– acciza să fie înscrisă în facturi fiscale speciale.
b) Verificarea determinării corecte a accizei:
– produsele care intră în sfera accizelor să fie consemnate în facturi sau avize de însoțire a mărfii speciale potrivit legislației în vigoare;
– cota de impozitare să fie cea în vigoare;
– se verifică dacă accizele preced taxei pe valoarea adăugată și s-au calculat o singură dată prin aplicarea cotei de impozitare asupra bazei de impozitare;
– calcularea accizei.
c) Verificarea respectării momentului datorării accizei, acesta fiind costituit de:
– data efectuarii livrării, pentru bunurile din producția internă;
– data efectuării livrărilor băuturilor alcoolice, pentru alcoolul etilic alimentar utilizat ca materie primă la realizarea acestora;
– data înregistrării declarației vamale de import, pentru importatori;
– data cumpărării, pentru agenții economici achizitori;
– data vânzării bunurilor, pentru produsele ce se valorifică prin casele de amanet.
d) Verificarea documentelor și a evidenței contabile prin care se urmărește:
– înscrierea corectă a documentelor de livrare în jurnalul de vânzări;
– corelarea datelor din jurnalul de vânzări cu înregistrările în contabilitatea unității;
– dacă evidențierea în contabilitatea unității a accizelor s-a efectuat corspunzător.
e) Verificarea întocmirii corecte și depunerea în termen a decontului de accize la organele fiscale:
– reflectarea corespunzătoare în decont a datelor din jurnalul de vânzări;
– stabilirea corectă a sumei datorată la bugetul de stat;
– preluarea corectă a sumei datorate și neachitate din soldul lunii precedente.
f) Verificarea îndeplinirii celorlalte obligații ale SC.SALIX.SRL de accize:
– verificarea realității existenței societății;
– verificarea evidenței și gestionării documentelor fiscale speciale;
– verificarea corectei declarații a subunităților societății.
Verificarea accizelor achitate în vamă de către agenții economici importatori funcționează pe aceleași principii, excepție făcând următoarele particularități:
– importatorii de alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice, cafea, țigări, la livrare întocmesc documente fiscale speciale;
– determinarea accizei se face prin aplicarea cotei de impozitare stabilită conform legii în sume fixe sau cote procentuale asupra bazei de impozitare;
– momentul datorării accizei este data înregistrării declarației de import;
– documentele justificative ce stau la baza evidențierii accizelor sunt declarațiile vamale de import și ordinul de plată cu care se face dovada achitării accizei în vamă;
– baza de impozitare pentru produsele la care cota de acciză este stabilită în cote procentuale este valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale și alte taxe speciale.
Virarea la buget a accizelor datorate lunar, are termenul tot de 25 a fiecărei luni pentru activitatea din luna precedentă. Decontul de accize se depune până în data de 25 a fiecărei luni.
3.3.6. DESFĂȘURAREA CONTROLULUI PRIVIND TAXELE VAMALE ȘI TAXELE DE TIMBRU
În ceea ce privește taxele vamale, acestea nu fac obiectul controlului fiscal. În desfășurarea controlului se urmăresc doar aspecte ce privesc:
– documentele vamale și dacă acestea au fost validate de serviciul vamal;
– încasarea și virarea potrivit destinațiilor legale, a sumelor reprezentând taxele vamale;
– utilizarea documentelor cu regim special și corecta completare a acestora;
– respectarea termenelor legale de virare a sumelor reprezentând drepturile vamale și drepturile cuvenite bugetului de stat;
– modul de evidențiere în contabilitatea unităților.
Taxele de timbru, așa cum am mai precizat într-un capitol anterior, reprezintă plata unor servicii sau lucrări efectuate de diferite organe sau instituții de stat. Astfel, dacă acestea nu sunt plătite de către societate, prestarea serviciilor și efectuarea lucrărilor nu are loc. Plata taxelor de timbru se face în majoritatea cazurilor anticipat. În cursul controlului fiscal se urmărește:
– modul de evidențiere în contabilitatea unității;
– dacă acestea reprezintă cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal;
– sumele reprezentând taxele de timbru sunt stabilite conform legislației în vigoare.
CONCLUZII
Controlul financiar reprezintă o modalitate prin care statul, ca actor principal pe piața economică, reușește să cunoască cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare de către societățile comerciale, să asigure echilibrul financiar și realizarea eficienței economico-financiare. Controlul financiar reprezintă și un mijloc de prevenire a faptelor nelegale, de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru stabilirea legalității. În vederea realizării acestor obiective statul dispune de un întreg ansamblu de pârghii și de organe care contribuie în mod direct sau care doar înlesnesc înfăptuirea activității financiare, organe prin care se aplică politica financiară a statului și care formează aparatul financiar al acestuia.
Pârghiile pe care statul le folosește pentru implicarea în economie sunt reprezentate de ansamblul de politici economice, monetare, fiscale, ansamblu care se concretizează în marea lui parte în actuala legislație din acest domeniu.
În mod normal contribuabilii trebuie să ajungă la o conștiință în așa fel încât să își plătească toate obligațiile voluntar, dar cum aceasta nu se întâmplă întotdeauna este necesar controlul fiscal.
Controlul, după cum este bine știut, determină o nouă atitudine a oamenilor față de muncă, de proprietate, stimulează spiritul de inițiativă și răspundere de muncă, stimulează cinstea și corectitudinea.
În consecință, tratarea cu indiferență a controlului de către factorii de răspundere ar aduce imense pagube economiei naționale și ar putea aduce serioase dezechilibre economico-financiare.
Producerea alcoolului este o activitate cu risc ridicat din punct de vedere fiscal deoarece valoarea accizei este foarte mare. Este monopol fiscal de stat, valoarea accizei se mărește periodic pentru a crește veniturile statului și pentru că alcoolul în sine nu este un aliment și dăunează sănătății. În perioada de după revoluție s-au aplicat mai multe metode de supraveghere asupra producerii alcoolului, dar după părerea mea cea mai eficientă supraveghere este cu delegat permanent din partea statului care să răspundă de contorizarea alcoolului produs. Până acuma s-a practicat cu sigilarea numai la pornire și la oprire, dar aceasta nu cred că este cea mai eficientă deoarece din punct de vedere tehnic întotdeauna se găsesc soluții ca să nu contorizezi întreaga calitate de alcool produs.
În concluzie, se poate spune că metodele controlului economico-financiar prezintă unele trăsături specifice care constau în sesizarea unor fapte cu caracter general și specific din structura internă a unității prin intermediul cercetării directe a fenomenelor, ca: stabilirea legalității, necesității, oportunității, sincerității și realității operațiunilor, stabilirea modului de îndeplinire a indicatorilor calitativi și cantitativi, cunoașterea faptelor care au determinat rezultatele.
Controlul financiar nu se limitează însă în a constata rezultatele negative, abaterile, lipsurile, ci el se consideră încheiat atunci când se elimină deficiențele constatate, luându-se o serie de măsuri pentru stabilirea situației și îmbunătățirea activității în dorința de a ajunge la rezultate performante.
BIBLIOGRAFIE
1. Bălan E., Administrarea Finanțelor Publice Locale, Editura Lumina Lex, București, 1999.
2. Berea A. O., Alexandru C., Finanțe Publice, Editura Bren, București, 2005.
3. Cătinianu F., Finanțe publice, Editura Marineasa, Bistrița-Năsăud, 2003.
4. Cătinianu F., Donath L., Șeulean V., Finanțe publice, Ediția a II-a, Editura Mirton, Bistrița-Năsăud, 1997.
5. Ilieși S., Economia firmei, Editura ALTEEA, Timișoara, 2002.
6. Ilieși S., Politici financiare ale întreprinderii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
7. Ilieși S., Finanțe publice, Editura Mesagerul, Bistrița-Năsăud, 2010.
8. Moșteanu T., Finanțe Publice, note de curs și seminar, Editura Tribuna Economicǎ, București, 2002.
9. Talpoș I., Finanțele României, Ed. Sadona, Timișoara, 1995.
10. Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu Gh., Moșteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001.
BIBLIOGRAFIE
1. Bălan E., Administrarea Finanțelor Publice Locale, Editura Lumina Lex, București, 1999.
2. Berea A. O., Alexandru C., Finanțe Publice, Editura Bren, București, 2005.
3. Cătinianu F., Finanțe publice, Editura Marineasa, Bistrița-Năsăud, 2003.
4. Cătinianu F., Donath L., Șeulean V., Finanțe publice, Ediția a II-a, Editura Mirton, Bistrița-Năsăud, 1997.
5. Ilieși S., Economia firmei, Editura ALTEEA, Timișoara, 2002.
6. Ilieși S., Politici financiare ale întreprinderii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006.
7. Ilieși S., Finanțe publice, Editura Mesagerul, Bistrița-Năsăud, 2010.
8. Moșteanu T., Finanțe Publice, note de curs și seminar, Editura Tribuna Economicǎ, București, 2002.
9. Talpoș I., Finanțele României, Ed. Sadona, Timișoara, 1995.
10. Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu Gh., Moșteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Functiile Controlului On Romania (ID: 140469)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.