Functiiile Socio Culturale ale Mass Media

Capitolul I : Funcțiile socio-culturale ale mass-media

Comunicarea reprezintă schimbul de informații ce se realizează prin semne (vederea) și prin sunete (auzul) permițând stabilirea unei relații între persoane. Ea desemnează fie acțiunea de a comunica, de a înștiința, de a raporta, fie rezultatul acestei acțiuni.

Termenul “comunicare” apare pentru prima dată în limba franceză în secolul XIV-lea , având un sens apropiat de “comuniune”, “împărtășire”, “participare”. Începând din secolul al XVI-lea și mai ales al XVII-lea ,el devine sinonim cu “acces”, “trecere”. În secolul XIX-lea termenul capătă sensul de “transmitere”, acest lucru datorându-se dezvoltarii instrumentelor moderne de comunicare produse de progresele tehnologice. Însă abia în a doua jumătate a secolului XX cuvântul “comunicare” se întrebuințează mijloacelor de informare de masă , cum ar fi presa, cinematograful , radioteleviziunea.

Comunicarea de masă “este un proces prin care profesioniștii comunicării folosesc un suport tehnic pentru a difuza mesaje, într-o maniera amplă,rapidă și continuă, cu scopul de a atinge o audiență largă.” Astfel putem spune că aceasta comunicare de masă înfățișează o variantă de comunicare mediatizată.

Mass-media (provine din latinul „medium” , la plural “media”, adică mijloace) este definită ca și “suporturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separați”.

Conceptul de “mass-media” sau de “mijloace de comunicare de masă” pare tot mai puțin potrivit pentru a înțelege varietatea suporturilor. Însă de cele mai multe ori prin această expresie se înteleg instrumentele tehnice care servesc la transmiterea mesajelor între o serie de profesioniști ai comunicării și o audiență largă.

Mass-media “redă” trairile, reacțiile sociale, evenimentele ce captează atenția generală, exercită influențe asupra vieții sociale modificând acțiunile umane (individuale sau de grup), mass-media se lasă modelată de solicitările și asteptările celor ce formează publicul.Sistemul mass-media nu este un sistem static , el se află intr-o continuă modificare infățișând în esență evoluția societații.

Între teorie și practică exista o diferență vizibilă în sensul că teoria apelează la organizarea structurală a discursului în paradigme, în timp ce practica (realitatea) își schimbă mereu forma și conținutul ca rezultat al unor presiuni interactive desfașurate în spațiul relațiilor economice și sociale, dar mai ales acumulate în timp. Prin rațiunea ei de a fi , mass-media are ca prima funcție comunicarea lingvistică, valența pe care o satisface în cel mai înalt și cel mai general grad. Întrucât aceasta pare a se subîntelege , cercetatorii nu o mai pun in discuție.

Spre deosebire de toate celelalte tipuri de comunicare, cea lingvistică prezintă avantajul de a fi “operatorul” sau “mijlocul” celorlalte, așadar un fenomen sau un factor supraordonator. Nevoia de a comunica este mult mai mare decât nevoia de a afla noutăți. De altfel, o mulțime dintre faptele și lucrurile de care luam act pot fi deja cunoscute și nu mai au caracterul unor informații. Cu toate acestea le acceptam fără nici o rezervă.

Comunicarea este singurul lucru pe care îl au în comun oamenii, o funcție unică.

Cele mai recente structuri media se orientează spre realizarea unei comunicari cât mai ample , totale între indivizii planetei.

“După cum Galileo Galilei a spus că matematica este limbajul în care e scris universul (fizic), s-ar putea spune că scrisul și cuvântul articulat (comunicarea lingvistică) reprezintă singurul mod de autocunoaștere (și cercetare) al universului spiritual. “

Funcțiile presei scrise și audio-vizuale nu se confundă cu acelea ale comunicării. Funcțiile audio-vizuale le conțin pe cele ale presei scrise în combinații diferite,determinate de scopul și de mijloacele transmiterii mesajelor, de context și de interesele emițătorilor si receptorilor.

Mass-media are între trei și șapte funcții, sintetizate de Denis McQuail în două componente : a). funcții pentru societate în ansamblul ei (informare, corelare, organizare a continuitații , divertisment, mobilizare) si b). funcții pentru indivizi, cuprinzând informarea, stabilirea propriei identitați, integrarea în societate, divertismentul.

Și tot Denis McQuail consideră că în sfera comunicării de masa “ sintagma <<funcția de informare a presei>> se poate referi la trei lucruri foarte diferite : acela că presa incearcă să informeze oamenii (scop), acela că oamenii află ceva din presa (consecință) sau acela că presa poate să informeze oamenii (rezultat sau așteptare)” .

Leo Thayer , un sociolog american , identifica 7 funcții ale presei : de socializare, de identitate, de mitologizare , de compensare , de informare, de divertisment, de educație.

Michael Real pretinde că presa ajuta indivizii să se orienteze în activitățile lor zilnice , permite întărirea identității personale, întărește simbolurile și miturile unei culturi, facilitează implantarea noului în societate și totodată asigură perpetuarea moștenirii culturale.

Francis Balle rămâne fidel modelului bazat pe 3 funcții : de inserție socială, de recreere , de purificare sufleteasca.

M. Mathien preferă modelul cu 7 funcții : de evaziune, de coeziune socială, de distribuire a cunoștințelor, de depozitare a actualității, de ghid al actualității , de recreere , de purificare.

Malcom Wiley apreciază că presa îndeplinește 5 funcții : de a furniza informații, de a analiza aceste informații , de a da un cadru general de referința pentru cunoaștere, de a distra, de a difuza o cunoaștere enciclopedică.

Societatea umană apare ca un ansamblu integrat de elemente , ansamblu în care fiecare parte îndeplinește o activitate specifică, necesară menținerii în viață a întregului. Astfel mass-media, ca parte a ansamblului social, răspunde anumitor necesitați și îndeplinește anumite funcții.

Funcția de informare : Încă de la primele manifestări ale presei , cu mult înainte de constituirea sistemului mass-media, informația și comunicarea lingvistică constituie principiul dinamic al ei. În cadrul funcției de informare a mass-media , orizontul de așteptare se lărgea direct proporțional cu aparitia noilor mijloace de comunicare, nereușind niciodata să atingă saturația. Având o capacitate de absorbtie nelimitata, ceea ce a creat iluzia ca “mass-media au devenit în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte sisteme ale societații – sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. “

Sistemul mass-media vehiculează informații care pot fi structurate divers, în funcție de utilitatea lor imediată, de aria raspândirii sau chiar de semnificațiile pe care le pot avea în “complexul” informațional al societății contemporane. Alte tipuri de informații sunt corelate cu necesitățile consumatorilor, în timp ce ultimele utilități mass-media atrag atenția asupra spectrului informațional interactiv. Toate aceste informații pe lângă reprezentările simbolice și sistemele de valori dobândite prin alte canale și de alte experiențe duc la formarea unui ansamblu de cunoștințe și convingeri contribuite la crearea unei concepții despre lume pe care se intemeiază toate deciziile cotidiene ale indivizilor.

Funcția de informare cuprinde: informații cu utilitatea imediată, referitoare la programele cinematografelor și teatrelor, transportul în comun, starea vremii, valorile bursiere și valutare, anunțurile de mică publicitate,numite informații instrumentale și totodata mai cuprinde și informații generale și informații de prevenire.

Informațiile generale sunt proprietatea emițătorului care le organizează și centrează după o agendă proprie. Ele se conectează la complexitatea fenomenelor din societatea modernă și se refera la un tip de agenda intrata în conștiința opiniei publice. La informațiile foarte importante din viața de zi cu zi trebuie să aibă acces un număr cât mai mare de receptori. Accentul este pus pe generalitate, acea informație nespectaculoasă de care oamenii au nevoie în comunicarea lor cu instituțiile vitale din societatea contemporană , fie ele politice, economice, juridice, administrative.

Mass-media selectează, transformă și difuzează informații cu caracter general util. S-a creat chiar o dependența de mijloace de informare în masa, în sensul existenței unui flux continuu , cu mult mai bogat decât este necesar. Rolul individului riscă a se transforma într-unul de participant pasiv la fluxul de informații, dispus să preia necritic fapte, evenimente, întamplari ale caror semnificații nu se mai obosește sa le interpreteze. Această consecința, a individului de a trece de la o participare activă la o stare de cunoaștere pasivă , specialiști au denumit-o disfuncția de narcotizare.

Mass-media poate utiliza funcția de informare în mod distorsionat. Ea are controlul asupra unei cantități de informare mult mai mare decât ceea ce apare în mass-media și e posibil ca în acest imens conglomerat din care au fost selectate, să ofere informații părtinitoare, interesante, despre realitatea unor evenimente și conjuncturi social-politice. De exemplu în mass-media apar interpretări diametral opuse despre același eveniment denotă modul distorsionat și/sau distorsionant al funcției de informare. Din cauza numărului mare de informații acumulat mass-media nu mai lasă timp de reflecție , de verificare sau de analiză critică asupra versiunilor oferite.

De exemplu în deceniile al VII- lea și al VIII-lea, mass-media prezintă în mod insistent aventura umană a cuceririi spațiului cosmic, “un pas mic pentru om, dar mare pentru omenire” . Însa în urmatorii ani a scăzut brusc interesul mass-mediei pentru acest domeniu, al astronauticii, cu mici reveniri în actualitate, astfel a dat impresia că în acest domeniu nu se mai petrece nimic senzațional, că nu se mai înaintează, astronautica situându-se pe o spirala ascendentă mai lentă. Însa în realitate în acest domeniu cercetarile au continuat în același ritm.

Bernard Berelson urmărind reacțiile publicului a realizat că individul are nevoie de informații instrumentale și astfel o serie de produse mass-media au în centrul lor distribuirea acestor informații : posturile locale de televiziune și radio comunică starea vremii , situația circulației , zonele aglomerate sau chiar blocate , evoluții comerciale locale, rapoartele poliției, anunțurile primăriilor, evenimente culturale sau sportive. La fel se întâmplă și în presa scrisă, ziare, reviste care cuprind astfel de informații. Toate aceste produse mass-media dau individului sentimentul “investiției” , omul cheltuiește timp și bani pentru informații care au o valoare de utilizare imediată, concretă. Totodată de aici reiese și interesul pentru paginile consacrate “micilor anunțuri” – vânzări, cumpărări , închirieri, oferte de serviciu, decese, matrimoniale, rețete culinare, shopping.

Informațiile de prevenire sunt incluse în viziunea prospectivă a mass-media.

“Între acestea , deosebit de familiare și utile publicului larg sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele economico-financiare, informațiile vizând prevenirea unor boli, incendii sau a unor accidente rutiere, precum și mesajele prin care diferitele oficialități anunță schimbări ori perturbări în funcțiunea sistemelor sociale : noi numere de telefon sau noi adrese ale instituțiilor de interes public, noi legi, noi reglementări sau proceduri legale, noi trasee și orare ale transportului în comun”

Însă în realitate doar un segment foarte redus și având în întregime funcția de comunicat oficial poate intra în acest “tip” , toate celelalte exemple aduse în discuție fiind de fapt niste prelungiri ale infomației de serviciu. Astfel egalitarismul confirmă statutul de instrument al democratizării vieții sociale.

“În contact cu informațiile de prevenire oferite de mass-media, colectivitățileîn acest “tip” , toate celelalte exemple aduse în discuție fiind de fapt niste prelungiri ale infomației de serviciu. Astfel egalitarismul confirmă statutul de instrument al democratizării vieții sociale.

“În contact cu informațiile de prevenire oferite de mass-media, colectivitățile și indivizii nu adoptă întotdeauna comportamentul rațional scontat.” O dovada în plus că mesajele respective au fost primite și interpretate în ambele sensuri, fie cu pasivitate, fie prin crearea unei psihoze, ca mesaje de informare și nu ca informații de prevenire.

Funcția de interpretare : O stire nu este doar o sumă de informații. Conținutul unei știri sintetizează informațiile respective și semnificațiile atribuite lor. Dacă selectarea și ierarhizarea informației reprezintă forme directe și implicite de interpretare, punerea în context și comentarea știrilor constituie forme directe , asumate, de semnificare a evenimentelor.

La inceputurile ei presa a fost dominată de exprimarea opiniilor : revistele și ziarele se adresau unui public cultivat, care dorea să dezbată diverse teme (filosofice, morale, politice, artistice). Sociologul E. Shills în secolele XVIII și XIX observă că presa se situa în sfera “seriozității”, ziariștii se adresau “claselor gânditoare” care preluau mesajele lor , nu pentru a caută informații ori divertisment , ci pentru a gasi idei și dezbateri. Această funcție pare a fi granița dintre doua mari tipuri de presă, cea anglo-americană și cea europeană (în special franceză).

“Pentru englezi și americani, cum spune ziaristul englez G.P. Scott , editor la <The Guardian>, faptele sunt sacre, comentariile sunt libere. “

Prin aceasta funcție se înțelege necesitatea de a prezenta realitățile înconjuratoare după o anumită ierarhie și adecvând-o genurilor publicistice.Mass-media exercită aceasta aceasta funcție direct (articol de analiză) sau indirect (interviuri). În presa scrisă funcția de interpretare se manifestă prin editoriale, comentarii, cronici, pamflete. În media electronică , adică radio, televiziune, internet, funcția de interpretare se manifestă prin emisiuni documentare și dezbateri de idei. Coman ne spune că “genurile de opinie au fost marginalizate , iar în SUA chiar interzise de catre Comisia Federală de Comunicații”. Dacă respectarea cu strictețe a acestei reguli caracterizează jurnalismul englez și american , cel european își păstrează , prin tradiție, obiceiul de a furniza informația însoțind-o de opinii și comentarii, care implica, personalitatea jurnalistului, fără însă a denatura prin acestea realitatea prezentată. Însă au început și la noi să apară știri de televiziune care au” no comment” și astfel lasă spectatorul să își facă singur o opinie fără ca un jurnalist să comenteze știrea.

Funcția de legătură : Această funcție se refera la oportunitatea creată prin intermediul canalelor media, ca mulțimi de oameni să fie conectate în același timp la un eveniment care le desparte în timp și spațiu.

Funcția de legătură creează o biosferă informațională de contacte directe, refăcând un dialog altfel imposibil.Presa se dovedește a fi o “creatoare de public” , o făuritoare de rețele sociale, mai ample, mai active decât cele uzuale.

Funcția de legătură poate fi menținută numai prin stimuli specifici dialogului dintre emițător și receptor pe un subiect comun, furnizat de mass-media. Fenomenul privește presa sub toate cele trei aspecte mai importante ale ei.

Datorită presei oamenii descoperă că împartașesc aceleași valori , că se pot mobiliza pentru aceleași scopuri, adică fac parte dintr-o comunitate umană de dimensiuni infinit mai complexe decât acelea ale comunității în care își desfașoară viața și activitatea de zi cu zi. Astfel mulți cercetatori consideră că cea mai importanta funcție a mass-media este aceea de a crea un public, o “comunitate imaginară”.

Presa exercită o acțiune de coagulare a societății. Cât privește multimedia , cele bazate pe calculator, dialogul este realizat în variante diferite : între emițator și mai mulți receptori, între mai mulți emițători și un singur receptor, sau între mai mulți emițători și mai mulți receptori , concomitent. Toți , în cele trei variante posibile refac dialogul interpersonal, individual sau de grup, în cazul lor funcția de legatură fiind inclusa direct în cea de comunicare.

Funcția de culturalizare : Această funcție este privită de o parte a specialiștilor cu multă suspiciune. Majoritatea cercetatorilor consideră că mesajele presei au funcția de a întări normele unei societăți, chiar și atunci când prezintă comportamente deviante și acțiuni de încălcare a normelor curente.

Media trebuie să apeleze la un mesaj exprimat prin intermediul unui limbaj posibil de a fi înțeles de toată lumea, formulându-se idei cu forța persuasivă , prin acea mediere între emițător și receptorii posibili. Se consideră bun acel ziar care poate fi citit atat de academician cât și de un gunoier , de oameni cu înzestrări intelectuale geniale și de către oameni obișnuiți, cu nivel intelectual modest , dar ca și unii și ceilalti pot gasi informații demne de interes , exprimate într-un limbaj clar și perfect inteligibil. Televiziunea, radioul, presa(cu excepția celei de strictă specialitate) nu sunt instrumente de cultură pentru o restrânsă categorie umană (a caror profesiune este cultura). Aceștia reprezintă elita culturală și nu lor li se adresează emisiunile, filmele, informațiile, chiar dezbaterile cu subiecte culturale. Publicului larg, destul de numeros (la acesta se face apel prin termenul “de masă” , din sintagma “mass-media” ) i se face , pe de o parte , educație culturală, pe de alta i se furnizeaza informație culturală.

“O data cu apariția și creșterea ponderii mass-media, o mare parte a activităților de transmitere a valorilor și modelelor culturale, de formare a gândirii și comportamentului au fost preluate de mesajele presei. În prezent , prin conținuturile distribuite de mass-media , circulă și se fixeaza normele de comportament general acceptate, altfel spus convențiile tacite ale societăți.

Presa răspunde astfel nevoii indivizilor și comunității de perpetuare a valorilor comune și de identificare cu acele modele pe care o comunitate le considera a fi repere de acțiune . “

De exemplu personajul Rambo poate fi catalogat de o anumită colectivitate drept un individ care conduce la violență, cu un comportament negativ, însa totodata el poate fi un subiect de imitație pentru o altă categorie.

Un alt exemplu , în filmul de success “Batman” producatorii arătau întotdeauna cum eroul își lega centura de siguranță de fiecare dată când se suia în faimosul său “batmobil”. Acest gest ,insignificant în planul acțiunii filmului , avea menirea de a educa publicul, de a-l învata (printr-o aluzie simbolică) să se protejeze împotriva accidentelor prin folosirea centurii de siguranță.

În ultima vreme se face simtiță tendința mass-media de a plia agresiv pe inducerea unor fenomene de grup sub denumirea de evenimente culturale sau mediatice.

Funcția de divertisment : Mass-media promovează noul pentru a combate plictiseala. Funcția de divertisment are tendința de a ocupa prim–planul multora dintre ofertele mass-media. Această funcție răspunde nevoii oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene.

Ea pornește de la posibilitatea oamenilor de a avea tot mai mult timp liber, pe de o parte , iar pe de alta din avantajul scăderii drastice a prețurilor bunurilor culturale difuzate prin mass-media. În ansamblul sistemului mass-media , ponderea mesajelor de divertisment este diferită de la un canal la altul, de la un tip de institutie la alta , de la un produs la altul.

Numeroși specialiști vorbesc despre procrearea unei societăți numită fie a “spectacolului” (M. de Certeau, G. Auclair) , fie a “divertismentului” (N. Postman), fie a “efemerului” ( G. Lipovetski) , fie a “hedonismului” (G. Maffessoli).

Atât televiziunea cât si radioul au atribuit ,încă de la începuturile lor , spații importante emisiunilor de divertisment , care după emisiunile de știri înregistrează cea mai mare audiență. De exemplu episodul “Cine l-a împușcat pe J.R?” din serialul “Dallas” , a fost urmărit , în 1977 , de 83 de milioane de telespectatori.

“În publicațiile cotidiene sau în posturile consacrate distribuirii de știri, divertismentul ocupa o poziție marginală . Totuși el nu dispare cu totul : conform unor statistici, în ziarele din SUA , 12% din conținut vizează divertismentul (jocuri, horoscoape, caricaturi , umor, etc) , dacă integram aici și sportul, atunci acest procent urcă la 26% “

Consumul de divertisment satisface dorința de relaxare și refacere, după o zi obositoare, și nevoia omului de a scapă de sub presiunea cotidianului , de a evada și de a găsi refugiu într- o lume imaginară.

Jean Cazneuve susține că prin divertisment omul se refugiază într-o lume artificială care permite evadarea din cotidian și totodata oferă “o doză ușoară de informare”. Prin asumarea unor asemenea experiențe imaginare indivizii se eliberează de frustări, nemulțumiri, proiectându-și suferințele sau visurile în lumile imaginare oferite de mesajele mass-media.

Abraham Moles apreciază că noua cultură a lumii contemporane , numită “cultura mozaicată” reprezintă faptu că fiecare individ și fiecare colectivitate se poate regăsi în produse spectaculoase, variate, accesibile și neobositoare.

Divertismentul atrage publicul.

Capitolul II : Radioul –mijloc de comunicare

Ce este radioul?

Cum ați defini radioul?

Unii îl definesc prin “unde electromagnetice”, ca pe o invenție a lui Guglielmo Marconi, iar alții îl caracterizează ca pe un simplu receptor de programe de radiodifuziune sonoră.

Eu însă l-aș defini ca pe un mijloc de comunicare de care nu te poți lipsi pentru că este prezent peste tot: acasă, la birou, în autobuz sau mașină,ceea ce înseamnă că radioul are un grad înalt de accesibilitate. Totodată și pentru faptul că reușește să transmită informațiile cu rapiditate, de cele mai multe ori având prioritate în ceea ce privește difuzarea știrilor față de celelalte canale mass-media ,astfel conferindu-i credibilitate.

Publicul percepe informațiile fără să depună un efort prea mare. De cele mai multe ori ascultarea radioului este o practică strâns legată de diversele activități cotidiene, este o activitate secundară, adică un fond sonor pentru altă activitate. Ascultăm radioul dimineața când ne pregătim să plecăm , când luăm micul dejun, când suntem în drum spre școală sau servici.

Tinerii văd în radio prietenul care le oferă muzica pe care vor s-o asculte. Ei percep radioul ca un loc unde câteva voci interesante oferă mai mult decât un tonomat. Se creează astfel simpatii cât și antipatii.În zilele noastre radioul a devenit mult mai apropiat de ascultător din cauză că îl face pe acesta să participe, să intre în direct, să câștige concursuri,să își spună părerea în legătură cu ceva. S-a creat astfel acea intimitate mult așteptată.

Raportul asupra Comunicării în Lume (UNESCO, 1990) preconiza că nivelul de echipare a locuințelor cu un aparat de radio depășește 90% din țările cele mai bogate , cam 99% în Statele Unite, 98% în Franța , 60% în Africa.

Conform dicționarului de media radioul reprezintă mulțimea procedeelor și tehnicilor permițând transmisia instantanee și la o distanță mai apropiată sau mai îndepărtată a sunetelor, oricare ar fi ele, după analiza, codificarea și transformarea lor în unde.

Radioul este un mediu pasiv , nu unul activ , așa cum este ziarul. Maniera în care il folosim este strâns legată de instinctul nostru , de trupul nostru. Faptul că radioul se ghidează după senzații îl face pe acesta să devină un “mediu al stomacului”.

“Opțiunea pentru un anume program de radio este ghidată instinctual. Iar acest instinct își are sorgintea <în stomac>.“ La început ne creem în mintea noastră niște imagini, niște sisteme raționale și abia după aceea ne gândim cum să trezim , prin radio, sentimente. Ziarul este un mijloc de comunicare predominant adaptat cu mintea. Este dificil să citești un ziar și să faci în paralel și altceva.

Una dintre cele mai puternice tensiuni existente astăzi în mass-media nu este între director și redacție ci între producătorii de programe și cel care cercetează audiența. Aproape niciodată nu vom putea întâlni un post de televiziune preferat, în schimb în cazul radioului în atenție se află postul în totalitatea sa, iar selecția se efectuează pe baza unor sentimente.

Așadar radioul reacționează ca o ființă, este un mediu de senzație, un mediu al simțământului. Postul de radio desemnează o ființă sentimentală.

Consumatorul de informație și divertisment nu optează doar pentru un mijloc de comunicare , radio sau televiziune , ci recurge la un cocteil mass-media. În cadrul acestui cocteil ,ziarele, televiziunea și radioul se află într-un fel de raport de suprapunere, astfel consumatorul are nevoie de o individualizare a acestor mijloace de comunicare. Cu alte cuvinte posturile de radio se află într-o concurență directă. Un criteriu esențial al selecției este sentimentul pe care ascultătorul îl dezvoltă față de postul său de radio, în comparație cu celelalte existente pe piață.

O mare deficiență a radioului este efemeritatea. Un fapt auzit este mai greu de reținut decât unul citit. Singurul remediu al acestei lipse rămane repetarea știrilor.

Dacă radioul este un mijloc de informare bazat pe sentiment , atunci posturile de radio pot fi un organism. Un post de divertisment nu trebuie să semene cu un post axat pe informație , prin el se vor satisface alte tipuri de nevoi, alte sentimente, asta nu înseamnă că este mai bun sau mai rău , este, pur și simplu, altfel.

Am mai putea defini radioul ca pe un teatru al minții. Un teatru este compus din scenariu, regie și reprezentație , iar radioul este compus din conținuturi, structuri și o prezentare corespunzatoare. Chiar dacă radioul nu are o componentă optică el totuși poate produce impresii vizuale, cu un efort de percepție minim și mijloace mult mai simple decât în cazul teatrului sau al televiziunii.

Acest presupus dezavantaj al radioului , acela de a nu dispune de imagini , poate să fie în același timp unul dintre cele mai mari avantaje ale sale pentru că astfel poate crea imagini mentale individuale pentru mii de ascultători.

Așadar radioul este un spectacol fictiv creat în minte, limitat în imaginația fiecăruia.

Ce cuprinde un post de radio?

Postul de radio cuprinde diverse sectoare, diverse domenii de activitate.

Acestea sunt : format-teme/difuzare/programe ; reclamă ; anunțuri de interes public ; autopromovare ; prezentare/programe ; magazin/rubrici ;inserturi ; sectorul informațional (știrile) ; muzical ; producție ; promovare ; sectorul tehnic și ultimul domeniu , cel care influențează echipa este direcția/directorul general/directorul de programe/șeful de producție/redactorul-șef. Într-un post de radio mic nu vom întâlni chiar toate domeniile de activitate , însă le vom regăsi pe cele esențiale.

Secția format-teme/difuzare/programe are una dintre cele mai mari influențe asupra comenzilor de spoturi publicitare, spoturi de autopromovare, spoturi promoționale, asupra amplasării subiectelor în interiorul programelor tip magazin. Aici se coordonează funcționarea întregului organism (tocmai am spus mai sus că posturile de radio le putem considera un organism). Sarcina acestei secții este să stabilească în emisiuni raporturi armonioase între fluxurile verbale și cele muzicale. Din punct de vedere redacțional , aici se decide ce, când, de ce și cât de des urmează să se difuzeze.

Postul de radio este poziționat în contextul pieței datorită secției producție. Acest sector este cel care orientează întregul organism. Multe organisme , posturi de radio difuzează cam același tip de muzica, cam același tip de informații, însă sunt puține acelea care reușesc să-si contureze o imagine bine definită .

Departamentul tehnic creează premisele pentru ca redacțiile să își poată îndeplini sarcinile, prin urmare acest departament ar trebui să fie foarte bine „împăturit” pe necesitățile programului.

Sectorul ce formează frontul spre exterior se numește relații publice și promovare, este ca un detector ce caută cele mai bogate regiuni în „vânat” .

Autopromovarea cuprinde anunțurile promoționale ce îndeplinesc sarcina relațiilor publice pe piață. Anunțurile promoționale sunt spoturile, reclamele ce prezintă avantajele respectivului post de radio.

Anunțurile de interes public beneficiază de un tratament similar cu cel al spoturilor publicitare. Aceste informații de interes general , de exemplu anunțurile din partea Crucii Roșii sau anunțurile legate de spectacole, ar trebui programate cu mai multe difuzări în program, astfel ascultătorul va beneficia de informațiile importante în domeniul social.

Serviciul vânzări/marketing/publicitate a primit denumirea de „tub digestiv”,definiție acceptată de majoritatea posturilor publice și private de radio . O soluție indispensabilă pentru aprovizionare cu „hrana” sunt acei bani proveniți din calupurile publicitare. Publicitatea prin radio nu înfruntă doar provocările din interiorul ramurei căreia îi aparține ci și din partea celorlalte mijloace de publicitate selective.

Acest mijloc de comunicare produce si plăcere așa că la primul contact un post de radio va fi apreciat pe baza învelișului său muzical („tonul face muzica”) și apoi datorită calității conținuturilor sale.

Domeniul actualități (știri/sport/informații utile) cuprinde redacțiile în care se realizează radio-magazinele, diversele rubrici de divertisment, cu subiecte informative, efecte speciale.

Conducerea unui post de radio reprezintă managementul postului , echipa formată din directorul general, directorul de programe, directorul executiv, directorul tehnic, redactorii-șefi, aceștia fiind responsabili pentru echilibrul postului, impunând direcția.

Larry Barker spunea în cartea sa „Communication” „The most important tool of radio performers is their voice” ceea ce se traduce prin : cea mai importantă arma a unui prezentator de radio este vocea sa .

Vocea umana și muzica fac din radio un mijloc de comunicare viu.

Epoca radioului

Istoria timpurie a radioului

„Radioul înseamnă senzație!” era unul din sloganele anului 2000.

Radioul a devenit fundal pentru desfășurarea multor activități în cele mai diverse locații , cum ar fi : domiciliu, restaurant, mașină, autobuz, servici, internet cafe-uri.

Știința care a permis apariția radioului are o lunga istorie ce cuprinde activitățile scoțianului James Clerk Maxwell (1831-1879) ce fondase în 1864 o teorie de ansamblu asupra undelor electromagnetice, dovedind strânsa lor legătură cu undele luminoase.

În 1887 germanul Heinrich Hertz (1857-1894) a realizat primele experiențe producând unde hertziene , ce demonstrau teoriile lui Maxwell.

Edouard Branly (1844-1940) ,în 1890 în Franța , creează un aparat detector de unde hertziene , ce se prezenta sub forma unui tub de pilitura legat la o baterie, care sub numele de radio conductor sau de coeror va simboliza un instrument vital tuturor cercetătorilor în anii ce vor urma.

Englezul Olivier Lodge a fost primul care a descoperit , în condiții de laborator, cum pot fi undele hertziene percepute la o distanță de 36 de metri.

În Rusia , în anul 1894 Aleksandr S. Popov (1852-1906) a realizat o antenă ce detecta furtunile.

Italianul Guglielmo Marconi (1874-1937) a coordonat tehnicile puse la punct din epoca sa în așa fel încât să realizeze în 1894 primele experiențe probatoare lângă Bologna. În 1895 au avut loc schimburi de semnale hertziene pe o distanță de 400 de metri, apoi de 2000 de metri.

Marconi a ajuns în Marea Britanie în iunie 1896 pentru a demonstra ceea ce el numea : „ îmbunătățiri în transmiterea impulsurilor si a semnalelor electrice” În același an el a reușit un schimb de semnale morse prin telegrafia fără fir pe o distanta de 3 km. În anul 1897 schimbul de semnale morse a ajuns la 25 km , iar în 1899 la 160 km.

Pe 28 martie 1899 Marconi a realizat o legătură între Douvres și Vimereux lângă Boulogne , 46 km.

Tot în anul 1899 Marconi a acceptat o comandă plătită din partea proprietarului ziarului New York Herald , James Gordon Bennett Jr., de a transmite cursele de iahting de la Cupa Americii.

Guglielmo Marconi și-a perfecționat modelul asigurându-i concordanța între antenele receptoare și antenele emițătoare , astfel pe 12 decembrie 1901 el a realizat prima legătură transatlantică între Poldhu (Cornwall) și Newfoundland, la 2000 de mile. Însă legătura permanentă transatlantică a fost asigurată abia în anul 1907.

Un alt pionier al radioului este Eugene Ducretet , care în septembrie 1898 , în Franța, a asigurat o legătură între Turnul Eiffel și Panteon , pe o distanță de 4 km.

În 1904 , radioul a captat atenția populației fiind folosit pentru a relata arestarea doctorului Crippen , un asasin care fugea împreuna cu iubita sa din Anglia spre Canada.

Telegrafia fără fir trebuia să servească la completarea telegrafului electric, astfel naufragiul Titanicului de pe 15 aprilie 1912 a accelerat aceasta mișcare. În acest an stația Marconi din Long Island a fost cea care a receptat mesajele S.O.S de pe Titanic și a înștiințat Casa Albă.

În anul 1913 în Europa existau 330 de stații de telegrafie fără fir deschise publicului pentru a face legătură regiunilor izolate cu rețeaua telegrafică clasică și pentru a trimite radiograme către vapoare.

În 1906 a avut loc la Berlin cel de-al doilea Congres mondial al telegrafiei fără fir, primul avusese loc în 1903.

Punctul culminant al istoriei comunicațiilor în secolul al XIX – lea este radioul fără fir care atunci era considerat un suplinitor al telegrafiei cu fir , așa cum automobilele, punctul de maxim al istoriei transporturilor în secolul al XIX –lea, erau considerate trăsuri fără cai , adică doar oamenii care deja dețineau o trăsură își puteau dori și un automobil. Faptul că mesajele transmise de către radio, toate erau în morse , puteau fi preluate de oameni cărora nu le erau destinate , astfel capacitatea sa de a difuza nu era considerată o calitate ci un serios dezavantaj.

Majoritatea „radioamatorilor” foloseau aparate ieftine cu cristale de producție proprie , însă între anii 1908 și 1911 s-a descoperit că unele tipuri de cristale pot fi listate și clasificate însă așa fel încât pot funcționa ca detectoare ale undelor radio.

Radioul a pătruns în casele oamenilor , mai întâi în Statele Unite , apoi în Marea Britanie și Olanda, chiar înainte să se creeze instituții care să ofere programe radiofonice. Acești entuziaști ai radioului , numiți radioamatori ( persoană care, ca amator, stabilește legături între o stație de radio proprie și o stație de radio străină, cu scopul de a comunica în bune condiții cu aceasta, de la o distanță cât mai mare) , creaseră legături naționale și internaționale bazându-se pe alfabetul morse , iar unii foloseau și telefonia.

Primele posturi , primele programe de radio :

Radioul a adus schimbări semnificative legate de evoluția comunicării prin impulsionarea cererii de produse auditive noi. Acest lucru a făcut posibilă trecerea de la comunicarea punctuală ("de la punct la punct"), în sensul că leagă în mod direct pe cel care trimite mesajul cu cel care-l primește, spre o comunicare de masă (o listă de discuții, cum este un dialog, comunicarea în grup).

Radioul în America :

În Statele Unite, în 1919 s-a constituit organizația Radio Corporation of America (RCA) , „ o versiune civilă a monopolului militar care controlase radioul în timpul războiului” RCA a luat în primire toate brevetele lui Guglielmo Marconi, fiind o companie autorizată de guvern , ce avea legături cu AT&T , și aparținea lui Westinghouse Electric and Manufacturing Company , ce produceau și radiouri pentru public.

Conform prevederilor legii radioului din 1912 , adoptată în Statele Unite , mesajele „radioamatorilor” erau restricționate la lungimi de unde de 200 de metri sau mai puțin. Această limită a fost ridicată în unele state , în anul 1915, la 425 de metri.

Radiodifuziunea s-a lansat în America într-un mod diferit luând Statele Unite prin surprindere. Din cauza avântului radiofonic memorabil din 1922, au apărut numeroase stații radio , unele asociate cu orașele, altele cu școlile, universitățile, iar altele cu firmele de vânzări cu amănuntul, radiouri ale trusturilor de presă (lanțul „Hearst”, „Chicago Tribune”, „ Detroit News ”).

Ministerul Comerțului acordase până în mai 1922 peste 300 de licențe de transmisie. Se consideră că una dintre stații a fost KDKA din Pittsburgh în 1920.

Pe 2 noiembrie 1920 , postul KDKA din Pittsburgh a transmis un reportaj despre alegerile prezidențiale ale republicanului Warren G. Harding , ceea ce reflectă apariția radiodifuziunii ca mijloc de informare politică. În iulie 1921 tot printr-o stație RCA a fost difuzat, la Honoken, meciul de box Dempsey – Carpentier , ceea ce astfel lega radioul de sport. Omul care a stat la originea stații KDKA a fost Frank Conrad , inginer la Westinghouse. Compania Westinghouse a devenit interesată atunci când a descoperit că discurile de gramofon pe care le punea Conrad în „concertele sale radio” se vindeau mult mai bine în magazin ca rezultat al transmisiunilor lui.

Frank Conrad poate fi considerat primul Dj, unul dintre precursorii măsurării audienței pentru că el își construise deasupra garajului o stație de emisie echipată cu un transmițător puternic. Vecinii săi recepționau semnalele și îi spunea astfel raza de acțiune cerându-i furnizarea anumitor melodii. Frank emitea de două ori pe săptămână programe muzicale diversificându-le cu ajutorul fonografelor (aparat folosit pentru înregistrarea și reproducerea mecanică a sunetelor).

La 16 august 1922 AT&T, care se retrăsese din RCA, lansase prima stație finanțată de către agenția publicitară WEAF din New York , emisiunile sale erau patronate de 25 de societăți , prin urmare ea a alcătuit primul lanț de posturi de radio, numindu-se “rețeaua rosie”, numărând 26 la Boston , Washington, Philadelphia, Pittsburgh, Kansas City. Însă în 1926 aceasta rețea a cedat, vânzând posturile lui NBC.

RCA-ul a constituit la începutul anului 1926 o “rețea albastră” răscumpărând numeroase posturi emițătoare. Astfel cele două rețele au format primul mare lanț de posturi emițătoare NBC ( National Broadcasting Corporation) , lansată de Sarnoff ca “serviciu public”.

NBC a fost fondată în 1926 de către General Electric, Westinghouse și RCA, având sediul în imensul Radio City din New York. NBC este prima rețea înființată prin uniunea dintre corporația stației americane de radio din Newmark(New Jersey), WJZ și o stație din Schenectady (New York), cele trei difuzând simultan aceleași programe.

Astfel NBC cuprindea două rețele, una alcătuită din stațiile deținute de RCA, iar cealaltă din stațiile cumpărate de la AT&T, cele două erau numite rețeaua albastră și rețeaua roșie.

În anul 1943, din cauza legii antitrust, NBC a cedat rețeaua cumpărată de la AT&T, cuprinzând 168 de posturi de radio, care a devenit ABC (American Broadcasting Company).

În acest an deja 127 de stații erau afiliate NBC-ului și 97 CBS-ului (Columbia Broadcasting System) care a fost fondată în anul 1927 și preluată în 1928 de către William S. Paley. Inițial CBS a fost numită United Independent Broadcasters schimbându-și numele după ce a fost preluată de managerul unei firme de țigări, William S. Paley.

Un al doilea Radio Act , din februarie 1927, primul avusese loc în 1912, a legat radioul de Primul Amendament și a creat Federal Radio Commission (FRC), compusă din 5 membri, numiți de președintele Statelor Unite.

Stațiile conduse de WGN, din Chicago si WOR, din New York au creat un nou model de rețea, MBS (Mutual Broadcasting System),în 1934, devenind cea mai extinsă rețea din punct de vedere al numărului de posturi, ajungându-se la 107 agenții în anul 1939. Spre deosebire de NBC si CBS, stațiile afiliate la rețeaua Mutual nu erau obligate să difuzeze programe pe care nu le doreau.

Stațiile de Broadcasting se înmulțeau , 30 la sfârșitul anului 1921 , 451 în 1922 , iar la sfârșitul anului 1922 , începutul lui 1923 numărul licențelor ajunsese la 572. La început toate foloseau aceeași lungime de undă , de 360 de metri.

Programele radiourilor cuprindeau o mare diversitate, unele stații se adresau unor categorii de ascultători foarte bine definite , fermierilor, categoriilor de emigranți, în propriile lor limbi.

Ziarele și periodicele publicau suplimente radio, încurajând publicul să cumpere radioreceptoare. În 1922 s-au vândut în jur de 600.000 de receptoare, în 1925 numărul a crescut la 4 milioane, aproape jumatate din totalul din lume, la 6 milioane și jumătate în 1927 și la 10 milioane în 1929.

Radioul în afara Americii :

Posturile de emisie și programele regulate existau încă din 1925 în 19 țări din Europa, ca și în Argentina , din 1922, Australia , din 1923.

Conform prevederilor Legii telegrafiei fără fir din 1904 din Marea Britanie , toți receptorii de semnale radio trebuiau să dețină o autorizație din partea Poștei.

Writtle , de lângă Chelmsford era primul post de radio al companiei Marconi care oferea concerte de o jumătate de ora. Primul concert a fost transmis pe 14 februarie 1922, iar ultimul pe 17 ianuarie 1923. Peter Eckersley , directorul acestui post , devenea în toamna anului 1922, atunci când se închidea postul Writtle, primul inginer-șef de la BBC (British Broadcasting Company). Poșta a oferit licență BBC-ului, care s-a format sub conducerea lui John Reith, abia în ianuarie 1923 , chiar dacă primele programe au fost transmise pe 14 ianuarie 1922.

În fruntea BBC-ului se afla un consiliu de 7 guvernatori , numiți de guvern, și un director general.

Publicitatea la radio a fost interzisă, așa că veniturile inițiale ale companiei BBC, desemnată monopol printr-o decizie a guvernului, nu erau din reclame , ci din drepturile derivate din vânzarea aparatelor de radio și din licențe.

Capitalul British Broadcasting Company aparținea în proporție de 60% , celor 6 mari companii de producție de material radioelectric : Marconi.Co , Thompson Houston, General Electric, Metropolitan Vickers (legată de Westinghouse Co) , Western Electric și Radio Communication Co , restul de 40% era reprezentat de vreo 200 de mici fabricanți.

Primele emițătoare au fost construite la Manchester și la Birmingham , Londra. În anul 1925 existau 22 de stații , dintre care una de mare putere , la Daventry, licența de emisie îi fusese acordata abia la 18 ianuarie 1923.

În Germania , Hans Bredow este cel care a facut înainte de război experiențe de difuzare a muzicii și a cuvântului , însă abia în 1923 a obținut de la guvern autorizarea emisiunilor publice de radio. În 1924 licențele de emisie au fost acordate altor 8 societăți din Leipzig, Munchen, Frankfurt, Hamburg, Stuttgart, Breslau, Koln si Konigsberg. La sfârșitul anului 1925 existau 1 milion de licențe de aparate și peste 2 milioane în 1927.

Reichsrundfunk Gesellschaft , RRG, a fost constituită în mai 1925 și cuprindea 9 societăți regionale. Apoi a fost constituită Unda Germana, Deutsche Welle, care difuza din ianuarie 1925 emisiuni educative în toată Germania.

În Franța, Emile Girardeau , care obținuse autorizarea de a emite pe 6 noiembrie 1922, a inaugurat primul post privat , Radiola (care urma să devină Radio-Paris), avându-l ca speaker pe Marcel Laporte, Radiolo.

Totuși începuturile radioului în Franța sunt legate de experiențele armatei , care a emis regulat din turnul Eiffel, începând din februarie 1922.

Din 24 noiembrie 1923 posturile private erau autorizate printr-un decret destul de ambiguu dorindu-se favorizarea industriei radioelectrice. Posturile private, autorizate sau nu, au început să emită la Lyon , la Agen, la Fecamp în 1924 și în 1925 la Bordeaux, la Toulouse, la Montpellier.

Din 1922 , Maurice Privat , de la postul din turnul Eiffel, a fost autorizat să difuzeze „radio-concerte” și să introducă și o revistă a presei, care a devenit regulată din 1924, în fiecare seară , la ora 18:30. Maurice Vinot devine în 1922 director la postul de radio Radiola și începe să dezvolte reportaje sportive și un serviciu de informații , în colaborare cu agenția Havas.

În Belgia , primele experiențe au avut loc încă din 1914, iar în 1923 a fost creată o societate autorizată de radiodifuziune , Radio-Belgique.

Încă din 1920, în Olanda, radioul a fost utilizat la Amsterdam pentru difuzarea cursurile de la Bursă. În anul 1924 , la Hilversum, societatea producătoare de material radioelectric, Philips, este cea care a lansat primul emițător , și asociația AVRO se ocupa de emisiuni.

Prima stație din Elveția a fost creată la Lausanne, în august 1922. În august 1924 a fost înființată o altă stație la Zurich, în februarie 1925 la Geneva, în noiembrie 1925 la Berna. În februarie 1931 a fost constituită o confederație numită SSR ce reunea toate stațiile elvețiene.

În anul 1923, în Austria , o stație experimentală a fost autorizată la Viena , Radio-Hekophon. Spania a cunoscut încă din 1922 dezvoltarea radioului, însă cu toate acestea , numărul de receptoare era foarte scăzut.

În Italia, primele stații existau încă din octombrie 1924, la Roma și la Milano. Însă începutul radioului este reprezentat de crearea EIAR, în octombrie 1927.

Încă din 1918, în Rusia , guvernul relansase experiențele de radiotelefonie, susținute de Lenin. Radioul era conceput ca mijloc de propagandă și de educare a maselor și totodată răspundea necesității de a depăși problemele de distanță. De pe 17 septembrie 1922, în Moscova, au început primele programe organizate de sindicate și de comisarul poporului însărcinat cu educația.

Primele stații din Danemarca au apărut în octombrie 1922; în 1923 în Cehoslovacia și Finlanda; în 1924 în Suedia ; în 1925 în România, Norvegia, Polonia și Ungaria; în 1926 în Iugoslavia; în 1929 în Bulgaria și la sfârșitul anilor’30 în Grecia și Turcia.

„La inițiativa lui Reith (BBC) și a lui Rambert (Radio-Geneve), în aprilie 1925, a fost creat, la Geneva, Uniunea Internațională a Radiodifuziunii (UIR), grupând , încetul cu încetul, toate țările europene( cu excepția URSS-ului și a Luxemburgului)”

Radioul era puțin dezvoltat în afara Europei și a Americii de Nord, iar introducerea lui a fost mereu legată de imperialismele occidentale.

În 1949 radiodifuziunea nu se extinsese decât foarte puțin în Africa și în Asia, cu excepția Japoniei, Israelului și Orientului Apropiat. La sfârșitul anilor `40 existau doar 10.000 de aparate pe Coasta-de-Aur (la Accra), 12.000 în Kenya, 1.300 în Tanganyka, 44.000 în Malaezia. Existau doar 14.000 de receptoare în Ghana (independentă din 1957) în anul 1959. În 1960 Nigeria deținea 143.000 (4 la mia de locuitori) de receptoare , iar Kenya , la aceeași data, 57.000.

Egiptul ,în 1949, avea 5 emițătoare pe unde medii și un emițător pe unde scurte și 238.000 de receptoare; în 1961 el deținea 28 de emițătoare, dintre care 13 pe unde scurte și 1.750.000 de receptoare.

În 1948 , în Republica Indiana, existau doar 230.000 de receptoare, multe dintre ele fiind instalate de către guvernele din provincii pentru a permite o ascultare colectivă. Încă din 1949 radioul devine un important mijloc de informare; All India Radio ( AIR) difuza știri în 24 de limbi. În 1961 numărul receptoarelor se ridica la 2,6 milioane.

Cu toate că există inegalități și rivalități în stăpânirea tehnicilor, statele sunt solidare în ceea ce privește progresele realizate. Ascultătorii văd în radio un instrument de divertisment sau de cultură mai mult decât un mijloc de informare, însă atitudinea lor se va schimba în anii următori.

Radioul în România :

Oamenii au intrat în radiodifuziune din diverse motive. Producătorii doreau un agent care să le vândă produsele , magazinele doreau publicitate și universitarii considerau că acest mijloc de comunicare va ajuta în educație.

Primul post radiotelegrafic a fost înființat la Herăstrău de către inginerul Nicolae Vasilescu Karpen. Acesta avea o putere de 150 kw cu lungimea de undă de 11.000 m. În anul 1920 a fost înlocuit cu un post de emisie cu arc electric.

În anul 1925 se constituie ”Asociația Prietenilor Radiofoniei” sub conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu , care își propune să accelereze formarea societăților de difuziune și să lărgească numărul radioamatorilor. Sub conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu au loc emisiuni experimentale la Institutul electrotehnic al Universității din București și la Școala Politehnică.

În septembrie 1925 apare publicația “Radio-Român” ( care în 1928 își încheie activitatea din motive financiare ) , iar o lună mai târziu apare o altă publicație numită “Radiofonia” (1925-1927 și reeditată în anul 1928), sub egida Asociației.

“ După cum se vede, ca mijloc constituit de comunicare și influențare , presa a contribuit masiv la statornicirea pe meleagurile noastre a ceea ce avea să devină marele său concurent.”

În anul 1925 este adoptată “Legea pentru instalarea și folosința stațiunilor radioelectrice” ce reglementa dreptul de audiție și prevedea constituirea “Societății de difuziune radiotelefonică din România”. Din cauza lipsei de fonduri aceste prevederi nu au putut fi aplicate.

Înainte de votarea legii radiofoniei , comerțul cu radioreceptoare era întâmplător , fiind alcătuit din piese și aparate introduse în țară de persoane particulare și mai rar de comercianți. Începând cu toamna anului 1925, odată cu înființarea firmei "Radionel" și a întreprinderii "Radio-Electrica", se poate astfel vorbi de un comerț cu radioreceptoare.

La data de 2 decembrie 1925 are loc transmisia radiofonică pe 600 m lungime de undă a unui program experimental ce a cuprins “cântece interpretate de d-na Feraru, acompaniată de d-l Ackerman”.

Primul Congres al Radiofoniștilor români , care militează pentru constituirea societății de radiodifuziune și pentru crearea unui post național, a fost inaugurat în București pe 13 iunie 1926.

În anul 1927 se înființează societatea SAR Philips ce comercializa produsele firmei “Philips” din Olanda, ducând la o creștere a numărului de persoane ce dețin radio-receptoare (în jur de 2000 în luna ianuarie ).

Comerțul radiofonic a început să se dezvolte rapid, asemenea țărilor din vest, după ce a fost dată în folosință stația de la Băneasa și după reglarea problemei tarifului vamal datorită căruia prețurile aparatelor și pieselor radio erau peste puterea de cumpărare a publicului mijlociu.

La 3 mai 1928 se înființează Societatea Română de Radiodifuziune, iar în iulie, același an debutează primele transmisiuni ale postului de radio București, cu un program emis zilnic cu un post Marconi de 120 w antena, instalat provizoriu în clădirea de pe strada General Berthelot nr. 60.

Primul program radiofonic se difuza zilnic între orele 17:00-19:00 și 20:30 – 24:00 cuprinzând :

La 1 noiembrie 1928 , ora 17:00 a avut loc inaugurarea emisiunilor oficiale de radio – “Aici Radio București” rostită de Dragomir Hurmuzescu . Consiliul ce alcătuia programele era format din : Dragomir Hurmuzescu, I. Al. Brătescu-Voinești , D. Gusti, T. Alesseanu, M. Jora.

Aceste emisiuni au continuat pâna în octombrie 1929 când s-a pus în funcțiune postul Marconi de 12 Kw antena de la Băneasa. Tot în anul 1929, mai exact pe 28 octombrie a avut loc prima transmisiune de la Ateneu difuzată la radio.

În februarie 1929 încep să se difuzeze cursuri de limba franceză și germană și în iunie “Ora satului”.

“Cei mai de vază oameni de cultură ai timpului își încredințează mesajele fidelității inexorabile a microfonului. Printre aceștia se pot cita – cu arbitrariul inerent oricărei trunchieri – Nicolae Iorga , Tudor Arghezi , Liviu Rebreanu, Gala Galaction , V. Voiculescu, Tudor Vianu, Perpesicius, Paul Zarifopol, Iosif Nădejde, George Topârceanu, Ion Minulescu, Alfred Moșoiu , s.a” Arghezi spunea despre radio : “ Nu este departe ziua când conștiente de lărgirea parlamentelor până la fruntariile țării, guvernele vor propune legile, reformele și inovațiile la microfon.”

În buletinele statistice se arată că , în anul 1939, în România existau două posturi de radio, Radio România și Radio București, cu un volum de 8.700 ore de program adresate celor aproximativ 300.000 de abonați (la 2 noiembrie 1925 erau 175 de abonați).

În anul 1949 a luat ființă fabrica “Radio Popular”, devenită mai târziu “Electronica” , ce realiza aparate de radio.

Începând din 1954 posturile centrale au trecut la difuzarea zilnică a două programe paralele pe parcursul a zece ore.

În anul 1956 a fost introdusă emisia prin modulație în frecvență , invenție experimentată de americanul Edwin Armstrong încă din anul 1933. Stația experimentală a fost realizată de un grup de tehnicieni de la Institutul Politehnic din București. În anul 1957 a intrat în funcțiune și cea de-a doua stație construită de un colectiv de specialiști ai postului de radio București. În 1960 existau 1.283.000 de abonați, ajungând în 1970 la 2.240.948 de abonamente.

În anul 1974 fabrica “Tehnoton” din Iași a început să producă o gama diversificată de radioreceptoare portabile și staționare, în special pentru consumul intern.

Radioul devenise o realitate prezentă în toate colțurile lumii.

Reclama radiofonică :

În radio, autorul se bucură de libertatea de creație a scenelor de teatru desenând imagini în mintea ascultătorului , cu ajutorul sunetului.

În ciuda lipsei de elemente vizuale radioul poate fi vizual făcând mintea ascultătorului să realizeze o imagine interioară. Instrumentele aflate la dispoziția autorului de reclame radiofonice sunt cuvintele, efectele de sunet și muzica. Muzica poate fi un instrument puternic pentru a asigura memorabilitatea produselor.

Cea mai mare limitare este reprezentată de faptul că autorul de reclame radiofonice se află , întotdeauna, sub presiunea timpului. Autorul de reclame radiofonice are datoria de a controla imaginația ascultătorilor și de a o îndrepta spre o reacție pozitivă care să fixeze în memorie mesajele direcționate și să conducă la reacția corespunzătoare.

Când se realizează o reclamă , ideile principale nu ar trebui să se repete, ci mai important este ca reclama să fie simplă și să se concentreze pe o singură idee principală, încât marca și mesajul să fie reținute. Puterea unei reclame radiofonice este dată de idee, de imaginea sugerată.

Reclamele radiofonice sunt mai ieftine în comparație cu reclamele de televiziune, atât din punct de vedere al CPM (costului de producție mediu) cât și al producției.

Crearea reclamei :

Reclamele sunt realizate în urma unui proces de gândire similar celor folosite în cazul altor mijloace de publicitate. Creatorul trebuie să se asigure că mesajul este credibil și să se întrebe dacă mesajul întărește poziția mărcii și care este locul pe care dorește să îl ocupe în mințile consumatorilor.

Radioul are flexibilitate, capacitate de comercializare și de promovare. O reclamă radiofonică durează cam 60 de secunde.

Timpul este un important factor de constrângere în procesul de producție al reclamelor radiofonice. Majoritatea posturilor de radio acceptă următoarele dimensiuni pentru reclamele prezentate în direct:

10 secunde , 25 cuvinte

20 secunde , 45 cuvinte

30 secunde , 65 cuvinte

60 secunde , 125 cuvinte

În reclamele pre-înregistrate se pot folosi orice număr de cuvinte în cadrul limitei de timp. Totuși dacă sunt folosite mai mult de 125 de cuvinte pentru o reclamă de 60 de secunde , reclama va trebui să fie citită atât de rapid încât s-ar putea să sune nenatural sau chiar neinteligibil. Dacă sunt introduse efecte de sunet va trebui , probabil, să fie redus numărul de cuvinte. Dacă sunt introduse zgomote de pași care durează cinci secunde , va trebui să se taie 10-12 secunde.

Elementele de bază pentru realizarea reclamelor radiofonice eficiente sunt cuvintele. Sunt folosite pentru a descrie produsele, a atrage atenția, a crea interese și dorințe și a evoca un răspuns din partea ascultătorului.

Sunetul trebuie să transmită un mesaj special sau un obiectiv; trebuie să atragă atenția și să fie complementar cuvintelor. Folosit corespunzător, el poate elibera imaginația ascultătorului și crea sentimente. Sunetul este folosit pentru a realiza aproape orice atmosferă dorită, poate crea suspans, încordare, furie.

Efectele de sunet folosite trebuie să fie necesare și identificabile. Efecte manuale – sunt acelea care sunt produse în direct, fie cu personaje în direct, fie cu elemente de susținere din studio (ex : uși deschizându-se , zgomote de pași, un corn în care se sulfă).

Efecte înregistrate – sunt disponibile din înregistrări, casete și librării de sunet profesionale (ex: câini lătrând, pisici mieunând, frunze căzând, trăsnete).

Efecte electronice – sunt sunete produse în mod electronic cu echipamente speciale din studio. Orice sunet creat prin folosirea unui instrument care generează un impuls electric sau un alt sunet electronic este un efect electronic.

Muzica este utilă pentru a atrage atenția ascultătorului și a crea sentimente. Astfel ea a fost numită “limbajul universal”. O notă minoră este mai tristă decât una majoră, un ritm mai rapid creează o senzație de anticipare. Reclamele au , deseori, un fond muzical, format din melodii compuse în mod special pentru ele sau adaptate dintr-un cântec cunoscut.

Câteva secvențe ale unor melodii distinctive, cântate suficient de des pot servi la identificarea imediată a produsului. (de ex pentru McDonald’s a fost preluată o melodie interpretată de Justin Timberlake “I’m lovin’ it” , sau pentru Kandia cu dragoste a fost preluată o parte din melodia Shivaree “Goodnight moon”). Când nu există imagini materiale, sunetele creează o imagine în ochiul minții.

Scrierea reclamei :

Unele agenții au un director creativ , însărcinat special cu publicitatea radiofonică. Reclama radiofonică , ca și reclama de televiziune, are ca element de bază promisiunea unui avantaj sau a unei poziții semnificative și distinctive. Modurile de însuflețire a mesajului sunt:

Simplicitatea. Cheia spre producerea unei reclame radiofonice bune este realizarea sa în jurul unei idei centrale. Trebuiesc folosite cuvinte cunoscute, expresii scurte, o structură simplă a propoziției. Mesajul trebuie să fie redat în limbajul de zi cu zi.

Claritatea. Trebuie menținut firul gândirii pe o linie dreaptă. Mesajul trebuie să fie clar și concis.

Coerența. Mesajul trebuie să curgă în secvențe logice, de la primul cuvânt la ultimul, folosind cuvinte și expresii de tranziție potrivite pentru a fi ușor de ascultat.

Raportul direct. Mesajul trebuie spus cu un ton cald, personal , ca și când ați vorbi cu una sau două persoane. Trebuie folosit frecvent cuvântul “tu”. Adresați-vă ascultătorilor în termeni amuzanți pe care i-ar folosi ei înșiși.

Plăcerea. Nu este necesar să fiți amuzant de dragul amuzamentului, dar nu aveți de ce să fiți posomorât sau respingător. Căutați o “cale de mijloc” amicală, vorbiți despre produs sau servicii ca și când v-ați adresa unui prieten.

Credibilitatea. Fiecare produs are punctele lui bune. Spuneți adevarul despre el. Evitați exagerările evidente.Fiți direct.

Interesul. Produsele și serviciile nu sunt fascinante prin ele însele ci modul în care sunt prezentate le va face interesante. Încercați să oferiți consumatorului unele informații utile, ca o recompensă că a ascultat.

Distinctivitatea. Mesajul trebuie să sune diferit de alte reclame. Folosiți orice tehnică posibilă, o abordare nouă, o expresie muzicală, o calitate a vocii deosebită sau un efect de sunet special pentru a da reclamei un caracter distinct.

Elementele unei reclame radiofonice bune :

Trebuie urmarită o singură idee. Trebuie făcută o listă de priorități ale mesajului pe care vreți să îl transmiteți dumneavoastră. Nu cereți consumatorului să primească prea multe informații dintr-o dată.

Studiați produsul sau serviciul dumneavoastră. Mulți clienți urmăresc activitatea concurenței, însă rareori își raportează caracteristicile și beneficiile la date concrete. Datele statistice semnificative pot oferi un sprijin substanțial mesajului dumneavoastră.

Raportați-vă la consumator. Când vă spuneți povestea consumatorilor, raportați întotdeauna marca la dorințele și nevoile lor.

Generați efecte de multiplicare. Determinații pe consumatori să preia expresii din reclamă și să le folosească. O expresie sau o execuție inteligentă poate duce la situații în care consumatorii întreabă alte persoane dacă au auzit reclama , în care persoanele solicită ca reclama să fie difuzată la radio, chiar cu dedicații de la dj.

Produceți un răspuns fizic, emoțional sau mental imediat. Râsete , o strângere de inima sau exerciții mentale ale consumatorilor în timpul unor reclame radiofonice contribuie la fixarea în memorie și reținerea mesajului.

Folosiți limba obișnuită , de conversație. Fiți o persoana care comunică clar. Nu vă forțați personajele să facă declarații nenaturale.

Tipuri de reclamă radiofonică :

Sunt trei tipuri pure de reclame pentru radio , numite în engleză : pitch, situation și song.

În pitch , o voce furnizează informații despre produs , indică motive de achiziționare a lui, încearcă să stabilească o relație cu ascultătorii (care merge până la îndemnul de a acționa). Plictiseala care se poate aduna la ascultarea unei singure voci se poate reduce sau risipi cu ajutorul efectelor sonore.

În situation (dialog) , discuția între două sau mai multe voci face loc produsului căruia, încă o dată , i se rezervă rolul de instrument magic : va oferi soluția unei probleme. În diferite țări sunt vestite perechi de personaje care schimbă replica într-o situație de viață rezolvată de produs ( în SUA, în anii 1980 erau vestiți Bob și Ray).

Song este un format în care textul este pus pe note și cântat de un solist , un cor, o orchestră.

Creatorii de reclame pentru radio realizează numeroase combinații , fiecare cu un nume.

Un bed combină un pitch cu un song : o voce citește un text în timp ce pe fundal se aude o melodie. Principala dificultate este armonizarea textului cu muzica (de pildă, cuvintele de început, comice, le corespunde de obicei o muzică veselă , antrenantă); variațiile în volum ale muzicii se pot întinde de la tăcere totală până la acoperirea vocii care citește textul.

Un donut are la extremități un song , în centru are un pitch. Un tag are două părți : un song și un pitch .

Orice alte combinații sunt acoperite de termenul vignette (în aceste combinații sunt posibile mai multe momente de song sau pitch sau combination) .

Într-un pitch pauzele conferă importanța cuvintelor următoare. Repetiția creează ritm și pune accente. Utilizarea aceluiași tipar sintactic pentru construirea mai multor propoziții ajută la ritmarea discursului.Un text spus repede provoaca excitare, un text spus rar semnalează importanța ideilor sau o atitudine calmă, prietenească.

Vocile dintr-o situation trebuie să aibă contrast tonal; zgomote de fond pot accentua senzația de viață. Instrumentele trebuie să lase vocii propriul ei spațiu, să o învăluie și să o susțină, nu să i se suprapună.

“În comunicare , trebuie să fiți preocupat de ceea ce oameni simt față de reclama dumneavoastră.”

Radioul finanțat din reclamă :

Radioul privat se deosebește în bazele sale economice de cel public-național prin faptul că unicele sale surse de venituri sunt momentele de reclamă vândute. Radiourile publice-naționale au ca principală sursă de venit taxele radio și pot folosi momentele de reclamă ca sursă suplimentară.

“Fluctuațiile survenite pe piața reclamei și concurența se răsfrâng asupra posturilor de radio private cu mult mai drastic decât în cazul posturilor public-naționale, influențând politica firmei.”

Publicitatea la radio ,având sarcina de a genera noutățile către public, reprezenta în anul 1930 o cifră de afaceri de 60 milioane de dolari. Prețurile reclamei de radio diferă în funcție de numărul de ascultători, corespunzător fiecărui moment al zilei.

În radio, obișnuitul Prime-Time , care reprezintă acel moment în care se înregistrează cel mai mare număr de ascultători, este între orele 6-8 dimineața. Astfel spațiul pentru reclamă va fi rezervat orelor de maximă audiență, adică prime-time-ului, în vreme ce restul momentelor din zi , cu un număr redus de ascultători, sunt neatractive.

Numărul scăzut de ascultători poate duce atât la o reducere a profitului radioului căt și,în anumite împrejurări,la eliminarea completă a unui post din planificarea mass-media a agențiilor. Lipsa unor reclame, controlate de firmele puternic financiare,ce nu poate fi înlocuită de micii clienți locali, duce la faliment.

Pentru posturile private , muzica, informațiile și alte elemente din program sunt mijlocul prin care se obține profit pentru vinderea timpului de reclamă. Însă la posturile publice-naționale , răspândirea largă a informațiilor, luarea în considerație a opiniilor minorităților și formarea și perfecționarea ascultătorilor constituie un motiv pentru care taxele radio le asigură baza economică.

Dintre prețul de reclamă pe secundă și numărul de ascultători se calculează preț la mia de ascultători CPM (cost per mile). Prețurile pe secundă se pot compara în mod real doar cu ajutorul CPM statistic. Astfel un moment de reclamă scump în prime-time –ul unui post federal poate deveni mai ieftin decât un preț pe secundă convenabil la un post local, care ajunge doar la cațiva ascultători.

Mereu fondurile existente pentru reclamă se îndreaptă dinspre presa scrisă înspre piața televiziunii în detrimentul reclamelor radiofonice.

Indicatorii de eficiență ai promovării :

În prezent, în România este posibilă efectuarea unei cuantificări a efectelor publicității numai pentru televiziune și radio, iar pentru presă și publicitatea exterioară fiind folosite rezultatele sondajelor de opinie sau alte măsurători destul de primitive. Pentru emisiunile radio , măsurarea eficienței publicității se realizează aproximativ pe același principiu ca pentru televiziune.

În publicitatea prin radio principalii indicatori de media sunt :

Universul audienței media indică ansamblul de indivizi cu anumite caracteristici dintr-o anumită regiune care au acces la programele de radio.

Grupul țintă (target-ul) este publicul vizat de campania publicitară.

Acoperirea (reach-ul, coverage-ul) este dat de numărul de persoane diferite care intră în contact cel puțin odată cu mesajul publicitar. Se exprimă în procente.

Nivelul de audiență (rating-ul) reprezintă numărul de persoane sau gospodării care , la un moment dat, urmăresc un anumit program de radio.

Gross Rating Points (GRP) este acel procent din audiența totală care poate fi expus mesajului publicitar. El mai este definit și ca target , ca suma rating-urilor obținute din spoturile unei campanii publicitare fiind exprimat în mii persoane sau procent din grupul țintă. “GRP’s se calculează în raport cu același univers al audienței media, are în vedere același grup țintă specific și poate depăși 100 de procente (audiență duplicată) pentru că însumează rating-urile tuturor programelor folosite în transmiterea mesajului publicitar, neținând cont de duplicări sau expuneri repetate ale aceluiași individ la vehiculele media.”

Contacte (contacts, impressions) redă numărul real de persoane ce ascultă un vehicul media în timpul transmiterii mesajului publicitar. Se măsoară în mii persoane.

Frecvența (frequency) calculează numărul mediu de expuneri a audienței la mesajul publicitar. Ea se calculează pentru patru săptămâni. Frecvența = GRP’s/Acoperire.

Cost per Thousand (Cost per mie CPT) Nu se pot compara CPT-uri pentru grupuri țintă diferite. CPT=

Cost per Point (Cost per punct CPP) = Total buget cheltuit / Total rating campanie. Are în vedere efortul financiar necesar pentru a obține un punct de rating.

Audiența radioului :

Radioul a fost primul mijloc de presă atât pentru public cât și pentru cei care își făceau publicitate. Importanța atât a televiziunii cât și a radioului a crescut considerabil de mult în ultimii ani încât audiența lor le face să devină , în momentul de fața, lideri în domeniul comunicațiilor , ducând la o scădere semnificativă a importanței presei scrise.

A avea audiență înseamnă a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros.Nivelul de audiență se referă la numărul de persoane sau de gospodării care la un moment dat urmăresc un anumit program de televiziune sau un post de radio. Nivelul de audiență mai poartă numele și de rating , care reprezintă o unitate de măsură a audienței pentru un program de radio sau de televiziune , folosită pentru a stabili politica de prețuri față de un canal media.

Radioul este mijlocul de publicitate ales pe parcursul unei zile (Luni-Vineri 6-18). Sursa : Ghidul de Marketing al Radioului și Registrului de Date pentru Realizatorii de Publicitate din 1997 ( 1997 Radio Marketing Guide and Fact Book for Advertisers), o publicație a Biroului de Publicitate al radioului , p.2

(Durata medie petrecută cu mass-media : 4 ore, 54 minute); Obiectivele mass-media 2000 (Media Targeting 2000): Analiza consumatorilor Arbitron/RAB , 1995

Metodele de măsurare a publicului de radio sunt ratele de audiență și cota de audiență. Astfel publicul și programele de radio fac ca evaluările să fie utilizate diferit față de cum se practică în televiziune. Aceste diferențe sunt :

evaluările din radio sunt mai puțin sigure pentru că auditorul radioului este mult mai mic decât cel al posturilor de televiziune.

cei care își fac reclamă la radio sunt mai mult interesați de formatele mai extinse decât de cele prezentate mai amănunțit.

evaluările din radio tind să masoare numărul ascultatorilor în decursul unor perioade mai lungi , pe când evaluarea din televiziune se referă la programe individuale.

este greu să obții informații exacte cu privire la evaluările pentru programele de radio la nivel național, care să includă un număr mare de posturi.

Evaluările de audiență radio folosesc două limite geografice pentru a oferi informații cu privire la publicul radioului:

metro survey area – zona metropolitană de anchetă (MSA) – cuprinde un oraș sau mai mult orașe mari a căror populație este considerată a fi cea a orașului central împreună cu cea a districtului din care face parte.

total survey area – zona totală de anchetă (TSA) – reprezintă o arie geografică care include MSA și anumite districte din afara MSA.

Majoritatea ascultătorilor unui post provin din MSA.

Cercetarea audienței media audiovizuale și cea a publicului presei scrise utilizează metode atât calitative , cum sunt interviul, observația, focus-grupul, cât și metode cantitative, precum ancheta și experimentul. Cercetarea audienței media este dinamică. Cercetarea actuală diferă total de primele tentative de analiză a publicului prin anii 1925-1935 când măsurarea audienței consta în numărarea scrisorilor trimise de publicul fidel al unui program.

Particularitățile radioului din perspectiva analizei audienței sunt:

Este mai greu ca ascultătorii radioului să își reaminteasca ceea ce au audiat la radio pentru că de cele mai multe ori radioul este folosit ca un “însoțitor”, ascultătorii sunt mai mult în mișcare în timp ce ascultă un program de radio.

Transmisia radio este mai greu de divizat în “tranșe” orare pentru că nu există un grup compact de programe , ele “curg continuu”.

Există un număr foarte mare de stații radio față de cele de televiziune, ceea ce duce la segmentarea pieței posturilor de radio.

Posturile de radio investesc mult mai puțin în cercetarea audienței lor comparativ cu alte mijloace de comunicare de masă.

Cea mai importantă metodă a analizei audienței radio este ancheta. Principalele metode de cercetare sunt :

Metoda “amintirii sistematice” este de fapt ancheta de tip “față-în-față”, pe bază de chestionar.Subiectul trece în revistă ziua anterioară și identifică conținutul ascultării radio.

Metoda “jurnalelor” – subiecții trebuie să completeze zilnic un “jurnal/ chestionar” ce cuprinde întrebări despre modalitatea în care ei ascultă programele posturilor de radio într-un interval de timp , o săptămână sau mai mult de o săptămână. Anchetele acestei metode sunt de mai multe tipuri : “față-în-față” sau prin poșta.

Metoda “obiceiuri generale” – subiecții trebuie să completeze un chestionar ce cuprinde întrebări generale despre perioadele în care ascultă radioul, care sunt programele și emisiunile preferate.

Metoda “intervievarii coincidentiale” este o anchetă prin telefon ce cuprinde întrebări referitoare la programele de radio pe care subiecții le ascultă chiar în momentul în care sunt anchetați.

În radio, numărul ascultătorilor este dat de estimările medii la sfertul de oră (AQHE) sau de estimările cumulative.

Average quarter –hour estimates (AQHE) , adică estimări medii la sfertul de oră reprezintă maniera în care sunt prezentate ratele de audiență ale transmisiilor radiofonice. AQHE cuprinde : numărul mediu de ascultători pe sfertul de ora (persoane AQH) , audiența medie la sfertul de oră (evaluarea AQH) și cota medie pe sfertul de oră (cota AQH).

Estimările cumulative sunt utilizate pentru a determina numărul persoanelor care urmăresc un post de radio pe parcursul a mai multor sferturi de oră. Acestea cuprind : persoanele cumulate și evaluarea cumulată , care reprezintă procentul de persoane distincte care ascultă un post de radio pe durata mai multor sferturi de oră.

“Lupta pentru audiență se duce pentru fiecare ascultător în parte.”

Radioul ajunge la 77% din totalul consumatorilor în fiecare zi și la 95% în fiecare săptămână.

Sursa: Ghidul de Marketing al Radioului și Registrului de Date pentru Realizatorii de Publicitate din 1997 ( 1997 Radio Marketing Guide and Fact Book for Advertisers), o publicație a Biroului de Publicitate al radioului , p.1

Surse: Aria de acoperire zilnică, în medie :Radar 53, primăvara anului 1996 , Copyright Statistical Research , Inc (Luni-Duminică, 24h, pe baza cumularilor zilnice); Aria de acoperire săptămânală, în medie : estimarile achizițiilor din primăvara anului 1996, cumulate în baza naționala de date a companiei Arbitron , pe baza celor 94 de piețe evaluate neîntrerupt de Arbitron.

Capitolul III : Reclama radiofonică la “Radioul cu pupici”

Radioul românesc a cunoscut în ultimii 17 ani o vastă diversificare, chiar dacă nu a avut momente revoluționare precum presa scrisă sau televiziunea.

În anul 1990 în clădirea Facultății de Arhitectură lua naștere un radio cu personalitate un produs "premium" destinat unui public "premium", peste medie ca instruire cât și ca statut social, pe numele său de Radio Contact. Cum belgienii îi aduseseră un steag mare și frumos cu un delfinaș pe el, acesta rămăsese simbolul lui.

Radio Contact era unic pe piața româneasca la aceea vreme prin simplul fapt că se adresa unui public larg, peste 16 de ani, dar cu ținta către categoria 20-45 de ani, persoane educate, active, cu statut social ridicat. Era unicul post de radio cu format: adult contemporary hit radio (combina muzica și divertismentul cu informațiile și știrile cotidiene), era unic prin oferta sa muzicală și prin timpul mediu de ascultare (mult mai mare decât media zilnică a celorlalte stații fm).

Radio Contact a fost prima stație de radio privată din România. L-a avut ca fondator pe liberalul Călin Popescu Tăriceanu (devenit premier în decembrie 2004). Însă pe 5 noiembrie 2003 stația de radio a început să emită sub un nou nume , KISS FM. Alexandru Radu, director de marketing KISS FM spune că s-a renunțat la brandul Contact și s-a adoptat un nou brand pentru că “este mult mai greu și costisitor să renovezi o casă, decât să conștruiești una nouă. Contactul, într-adevar, avea un awareness bun, dar era oarecum latent. Toata lumea știa de acel delfinaș care apărea obsesiv pe panouri, pe mașini, dar nu mai mult de atât.[…] KISS FM a preluat infrastructura Radio Contact, rețeaua Radio Contact, care era foarte mare, și o mare parte din oamenii Radio Contact. Trebuie să recunoaștem, Radio Contact a fost o școală de radio foarte bună.”

În prezent KISS FM este un post de radio românesc cu acoperire națională, care emite din București în peste 40 de stații locale, cu un model impus format din hituri asurzitoare, lavaj cerebral și mai ales o antenă care asigură o emisie bună în aria de acoperire, ce se pare că domină piața din România.

Radio KISS FM își are sediul în strada Splaiul Independenței nr. 202 A, sector 6, București. Număr de telefon : 318.80.00 ; Fax : 021.312.53.46 . Având o difuzare națională și o frecvență în București de 96,1 FM, acesta este coordonat de directorul general Nora Marcovici și de redactorul șef Ana Maria Naie.

KISS FM România are o stație locală în Chișinău, capitala Republicii Moldova, care transmite pe 100,9 FM programele de la București, cu ferestre de programe locale.

Target-ul principal al radioului “cu pupici” se află în intervalul 15-29 de ani. La nivel național, KissFM are cel mai mare număr de ascultători, 2.463.300 de români cu vârsta peste 11 ani. Datorită campaniilor foarte diferite adoptate, KISS FM a înregistrat o creștere de la 26,7 în 2004, la 28,5, în ceea ce priveșe target-ul. În timp ce Radio 21 a scăzut de la 20,6 la 17,8, cu toate că ei se regăsesc pe un interval de vârstă mai înaintat, peste 30 de ani, unde au câștigat mai mulți ascultători.

În prezent, în target-ul comercial (15-44 ani) KissFM se detașează net față de competitori, cum ar fi Radio21 (1.153.600 daily reach și 11,7% market share), având 1.882.000 de ascultători zilnic și o cotă de piață de 20,1%.

Printre DJ-ii Kiss FM se numără : Șerban Huidu , Mihai Găinușă ,Andreea Berghea , Cristi Nitzu , Vali Bărbulescu , Ovidiu Stănescu , Giulia, Andu Câmpu , Sorin Mocanu , Emanuel David , Virgil Batistă , Dana Nicula , dr. Cristian Andrei , Silviana Marin , Dezbrăcatu’ , Puștiu’ , Adrian Eftimie , Alina Vancia.

Partenerii “Radioului cu pupici” sunt : Cronica Cârcotașilor, webprodevelopment.com – CMS Engine & Scripting, avante.ro – Concepție grafică, www.banknews.ro – Stiri si informatii financiar-bancare, www.theagency.ro – Trupe pentru baluri, www.djadrianeftimie.ro – Site-ul oficial DJ Adrian Eftimie, www.25h.ro .

Formatul muzical este contemporary hit radio (CHR). Conceptul de Contemporary Hit Radio consideră că informația construită în “materiale tip bloc” determină ascultătorii să caute alte programe.Astfel informația este prezentată tip flash, iar în cazul buletinelor de știri durata difuzării acestora nu depașeste 3 minute.

În radio muzica contează 70%, de aceea muzica KISS FM este aleasă extrem de bine. Piesele care intră sunt supuse unui studiu atent din partea ascultătorilor, se fac niște focus group-uri, niște sondaje, niște teste – pe care specialiștii le numesc auditorii – și dacă o piesă trece testul intră pe post, dacă o piesă nu trece testul nu intră.

Structura programelor :

Radioul KISS FM este un post comercial , iar pilonii pe care se sprijină programul sunt : muzică, știri și divertisment. Emisiunile adoptate la cerințele publicului țintă sunt : “Ascultă live, ascultă Kiss cu portofelul desKiss” ; “Înregistrările concursurilor” ; “Farse la Kiss FM” ; “Fresh Top 40” . Noutățile sunt : “Hot on Kiss” ; “Concursuri” ; “Kiss Blitz” ; “Hot Events” ; Evenimentele Kiss Fm cuprind : “Kiss Fun” ; “Kiss’n’ Dance” ; “Sensation Tour” ; “CârcoPoza” ; “Kiss Live” ; “House Experience” ; “Kiss FM în Ibiza”; “Kiss Unlimited “ ; “Kiss 4 Love” ; “Kiss by Kiss on Tour” ; “Kiss 4 Music” .

Mediul instituțional :

Mediul instituțional al Radioului KISS FM cuprinde : legea nr.48 Legea Audiovizualului publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 25 mai 1992 prevede în capitolul I , dispoziții generale :

Art.1. -1. Libera exprimare a ideilor și a opinilor , precum și libera comunicare a informațiilor prin mijloacele de radiodifuziune și de televiziune sunt garantate prin lege , în spiritul drepturilor și libertăților constituționale.

Art. 3. Publicitatea radiodifuzată sau cea televizată trebuie concepută astfel încât să poată fi distinsă cu ușurință de alte programe.

Capitolul II. Comunicația audiovizuală pe cale radioelectrica prevede în cadrul art. 12-2 licența de emisie se eliberează de Consiliul Național al Audiovizualului, în urma unui concurs la care pot participa solicitanții care au obținut avizul tehnic prealabil al Ministerului Comunicațiilor. Avizul se dă în cel mult 30 de zile de la solicitare.

Difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicția României se poate face numai în baza licenței audiovizuale și, dupa caz, și a licenței de emisie (Legii audiovizualului nr. 504/2002).

“Licența audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât și în cel al televiziunii. Termenul curge de la data obținerii autorizației tehnice de funcționare, în cazul difuzării pe cale radioelectrica terestră; de la data obținerii deciziei de autorizare audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicații. Licența poate fi prelungită pentru o perioadă de încă 9 ani, în condițiile stabilite de Consiliu.”

Capitolul V Licențe și autorizații. Art. 57-1 . Licența audiovizuală se retrage de către Consiliu dacă titularul nu începe difuzarea serviciilor de programe , în condițiile stabilite prin licență, în termen de 12 luni de la obținerea licenței audiovizuale, sau atunci când titularul încetează să difuzeze serviciul de programe mai mult de 45 de zile , pe motive tehnice și mai mult de 96 de ore pentru orice alte motive, sau ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietății în audiovizual , până la încadrarea în cota de piață admisă.

Producerea reclamei radiofonice la KISS FM :

Reclama de radio face apel la imaginația receptorilor , stimulându-le capacitatea de reprezentare mentală prin sugestie și sunete ambientale. Din cauza poluării sonore la care este supusă populația din ziua de astăzi , o pauză completă la radio, o lipsă totală de sunet, este sesizată imediat. Astfel unele reclame au stârnit curiozitatea debutând printr-un interval de liniște absolută.

Primul stadiu în producția radiofonică este acela că o agenție sau o companie numește un producător. Acesta estimează un cost , apoi alege un studio de înregistrări.Cu ajutorul directorului de distribuție, în cazul în care este necesar, producătorul distribuie rolurile reclamei.

Dacă trebuie inclusă muzica, producătorul va alege un director muzical și va selecționa muzica sau muzica de arhivă. Dacă este necesar se vor face repetiții. Un alt stadiu în producția radiofonică este atunci când studioul va înregistra muzica și sunetul în mod separat. După care acesta va combina muzica și sunetul cu vocile.

Ultimul stadiu are loc atunci când producătorul va avea grijă ca materialul – pilot să fie pregătit pentru distribuție pe casete și expediat posturilor de radio.

Elaborarea unei reclame la radio cuprinde trei etape : preproducție, producție și postproducție.

În etapa de producție se va ține cont de regulile ce trebuiesc respectate la scrierea subiectului reclamei , adică : mesajele trebuie să fie simple,clare , fără cuvinte ce nu își au rostul , prepozițiile sunt scurte, cuvintele ușor de pronunțat și fără vreun sens ascuns, se vor folosi mai repede verbe decât adjective, vor fi folosite sunete familiare care vor ajuta la crearea unor imagini vizuale, astfel imaginiile vor fi pictate cu ajutorul cuvintelor.

În ultima etapă , aceea de postproducție se va urmări: identificarea programelor cu cea mai mare audiență și a programelor ascultate de potențialii cumpărători, se vor determina momentele din zi ce oferă cel mai mare număr de cumpărători potențiali și totodată se va determina și costul unui program oferit la fiecare 1000 de oameni țintă. Apoi are loc negocierea și plasarea.

Frecvența spoturilor publicitare este stabilită de către clienți, iar variantele obișnuite sunt minim 2 și maxim 8.

Amplasarea calupurilor publicitare se face în mod obișnuit după un grafic : înainte de știri, la ora fixă , la și jumătate.

Ca și celelalte radiouri , și radio Kiss FM leagă amplasarea reclamei de o “momeală” ce trebuie să îi determine pe ascultători să nu schimbe postul la începutul calupurilor publicitare.

Drept “momeala” pot fi știrile ale căror subiecte de senzație sunt anunțate înainte de calupul publicitar sau două , trei melodii extreme de cunoscute și apreciate anunțate înainte de reclame. Însă aceste practici nu trebuiesc exagerate, publicul nu este chiar atât de naiv.

Tehnici și metode de difuzare a reclamelor folosite la radio KISS FM :

Radioul, mai mult decât orice alt mijloc de comunicare , se bazează mult pe arta de a scrie mesajele cu un impact puternic. Printre tehnicile și formatele utilizate se numără umorul, emoția, muzica, efectele de sunet, sexul, spațiile albe, dialogul, anunțurile directe și combinarea.

Umorul este o tehnică folosită mai mult pentru domeniul serviciilor și distribuția cu amănuntul. Pentru că întotdeauna consumatorii leagă o reclamă doar de compania care își face publicitate, nu și de agenția de care a realizat-o , astfel , umorul poate prezenta o companie ca fiind prietenoasă, placută și cu care se poate negocia ușor o vânzare. De exemplu : în mesajul adresat “generației X” Sprite s-a amuzat cu succes pe seama publicității la băuturi răcoritoare și pe seama a ceea ce produsul face pentru consumator.

Tom Little , director de departament creativ care a facut parte din multe jurii pentru premierea reclamelor radiofonice , spune “ umorul este deseori potrivit pentru produsele ambalate ieftin, produsele pe care oamenii le cumpără pentru distracție , produse care se adresează în special gustului sau produse sau servicii care au nevoie de publicitate prin schimbarea ritmului, datorită concurenței puternice. “

Emoția este folosită pentru a stimula răspunsul din partea publicului țintă. De exemplu : donațiile, îngrijirea sănătății, siguranța, familia și produsele și serviciile similare.

Muzica / efectele de sunet : muzica crează atmosferă , iar efectele de sunet crează imagini în mințile consumatorilor. Cântecelele pot fi ușor de memorat și eficiente când se raportează direct la produs sau serviciu.

Sexul s-a vândut, se vinde și probabil se va vinde și de acum încolo foarte bine.

Spațiile albe în radio sunt foarte convingătoare. De exemplu o reclamă de 60 de secunde poate atrage atenția ascultătorilor dacă începe cu o muzică sau un efect de sunet, sau pur și simplu un blank , un gol, o lipsa de sunet, timp de 45 de secunde , fără ca mesajul să fie difuzat, făcându-i pe consumatori curioși și gata să accepte un mesaj provocator.

Dialogul este o tehnică importantă. Are un succes mai mare atunci când compania care își face publicitate are un produs care se adresează atât bărbațiilor , cât și femeilor, astfel reclama se va adresa ambelor categorii de public-țintă.

Anunțurile directe : un crainic sau o personalitate prezintă întregul scenariu , însă succesul depinde de mesaj, de căldura și credibilitatea persoanei care prezintă reclama. De cele mai multe ori cea mai simplă abordare funcționează cel mai bine.

Combinarea : se poate combina umorul , cu muzica , cu efectele de sunet , cu o personalitate și așa mai departe.

O reclamă radiofonică poate fi difuzată astfel :

Reclama difuzată în direct. Crainicul radioului , un Dj, prezentatorul de știri sau o altă personalitate a postului citește un scenariu pregătit de compania care își face publicitate. Reclama este uneori revizuită pentru a se potrivi cu stilul crainicului. Unele reclame sunt parțial pre-înregistrate și parțial transmise în direct. Avantajul unei astfel de reclame este acela că ascultătorii tind să accepte sfatul unei persoane pe care o plac. Un alt avantaj este că de obicei crainicii transmit reclama fără costuri suplimentare pentru interpreți.

Reclama radiofonică difuzată prin intermediul crainicului postului. “Pentru o campanie care se referă la o ofertă cu amănuntul, ale cărei elemente se modifică în mod frecvent, companiile folosesc deseori serviciile unui crainic al postului, care citește mesajul publicitar scris de agenție. Acesta este înregistrat pentru client la postul de radio, pe gratis – uneori având ca fundal chiar tema muzicală a clientului. Acest tip de difuzare permite schimbări frecvente ale mesajului, fără costuri suplimentare.”

Reclama pre-înregistrată . Deoarece companiile care își fac companie publicitară la nivel regional sau național nu pot cunoaște stilul , calitățile crainicilor locali și astfel ele nu pot scrie câte un scenariu pentru fiecare crainic în parte.

Audiența radioului “cu pupici” :

Evaluările pentru radio sunt mult mai dificil de obținut decât cele pentru televiziune din cauza numărului de posturi, varietății de programe și auditoriului relativ redus raportat la fiecare post. Reamintirea comportamentului de ascultare este foarte dificilă pentru că majoritatea ascultătorilor , spre deosebire de telespectatorii posturilor de televiziune, nu beneficiază de programe planificate cu regularitate, care să le reamintească obiceiurile de audiere.

Radioul este din ce în ce mai mult un mijloc de comunicare situat în afara casei, ceea ce înseamnă că este greu de calculat numărul curent al ascultătorilor din mașini. Problema ce apare în legătură cu evaluările din radio este auditoriul, care este mare și în creștere. Se estimează că doar 45% din totalul ascultătorilor urmăresc programele radiofonice de acasă.

Radioul își are publicul său fidel, care migrează mai puțin decât în cazul televiziunii și cu atât mai mult al internetului.

Fidelitatea este un element-cheie pe care se bazează radiourile, pentru că le facilitează accesul către clienții de publicitate și, automat, le cresc veniturile din advertising.

Ascultarea radioului este deosebit de constantă în timpului anului, în timp ce vizionarea televiziunii fluctuează cu până la 25% din toamna până în vară. Telespectatorii urmăresc un anumit program o jumătate de oră sau o oră și apoi trec pe un alt post, la o altă emisiune, pe când auditoriul radioului tinde să-și demonstreze loialitatea pentru un post, pentru tipul de muzică, sport sau informațiile pe care le difuzează.

Perioada de ascultare de vârf este de la 7 dimineața la 10 dimineața , cu o medie de la 31 la 24.5 % din auditoriu intrând pe frecvență în sferturile de oră următoare. Pe când vizionarea televizorului înregistrează perioadele de maximă audiență între orele20-22, cu un auditoriu mediu pe sfertul de oră în jurul procentului de 50%. Totodată radioul se diferențiază de televiziune și în ceea ce privește sezonalitatea nivelurilor de audiență.

Clasificări în funcție de timp – părțile zilei :

Ziua de transmisie este împărțită în perioade de timp numite părți ale zilei după cum urmează :

Sursa : Kleppner’s Advertising Procedure (Manual de publicitate) , J.Thomas Russel, W. Ronald Lane , pag 323.

Majoritatea spațiilor pentru spoturile radiofonice sunt vândute în unități de 60 de secunde. Costul v-a varia în funcție de partea zilei în care se difuzează .Reclama standard costă între 220 și 280 de euro, în funcție de pachet sau dacă distribuția este regională sau națională.

Lupta pentru audiențe se reduce, ca și pe celelalte piețe media, la veniturile din publicitate. Însă din păcate veniturile din reclamă pe spectrul Fm nu înregistrează creșteri spectaculoase.

Datele de audiență, creșterea rate-card-urilor ,drept urmare creșterea veniturilor realizate din publicitate , toate acestea dovedesc faptul că posturile de radio românești emit bine.

Potrivit Alfa Cont Mediatrack rate-card piața radio a atras 81 de milioane de euro în 2006, însă veniturile reale se cifrează în jur de 25 milioane de euro, potrivit lui Claudiu Dumitrescu, director de vânzări Regie Radio Music (RRM), care vinde spațiul de reclamă al Europa FM și Radio 21. Tot cifrele la rate-card arată că, deși numărul de spoturi publicitare a scăzut, veniturile au crescut de la 15,4 milioane de euro pe primul trimestru al lui 2006 la 19,7 milioane în primul trimestru a lui 2007, ceea ce înseamnă o creștere a tarifelor brute. Kiss Fm si Radio 21 având cele mai mari sume.

În prezent, cei mai importanți jucători din piață, după volumul de publicitate atras, sunt grupul Lagardère (Europa FM și Radio 21), SBS Broadcasting Group (KISS FM și Magic FM), Realitatea-Cațavencu (Radio Guerilla) și trustul MediaPro, care deține prin Compania de Radio Pro posturile InfoPro și Pro FM. Primul loc în clasamentul bugetelor de publicitate atrase în 2006 este ocupat de KISS FM (24 de milioane de euro) urmat de Europa FM (18 milioane de euro) și Radio 21 (15,8 milioane de euro). La extrema inferioară a topului se găsesc Radio Total, Romantic FM și România Actualități.

Cele aproapre doua sute de posturi FM  de radio din România se luptă pentru o piață care s-a situat în anul 2002 între 6 și 7 milioane de dolari.

“Conform valului de măsurare corespunzător perioadei 4 septembrie – 29 octombrie 2006, la nivel național conduce topul Radio România Actualități, cu o cotă zilnică de piață de 17.2%, urmat de Europa FM (15.9%), Kiss FM (14.5%), Radio 21 (8.3%), Pro FM și Antena Satelor (ambele cu 6.1%)…..În ceea ce privește posturile "de nișa", acestea au crescut ușor, dar sigur: Romantic a ajuns la 1.1%, Magic FM la 0.9%, iar Radio România Cultural la 0.5%.”

La Bucuresti cota zilnică de piață cea mai mare o deține Radio 21 – 20.3%, urmat de RRA – 18.9% și Kiss FM – 15% , Pro FM crescând de la 7.7% la 8.7% .

Nora Marcovici, General Manager KissTV, KISS FM și MagicFM consideră că ascultătorii sunt din ce în ce mai greu de cumpărat cu promoții și concursuri, și pun mai mult accentul pe conținutul programelor, iar segmentarea vine odată cu creșterea forței unor stații , dar mai ales cu mărirea numărului acestora.

KISS FM a ajuns lider pe piața radioului din București la o jumătate de an de la lansare și a reușit să își mențină poziția.

În 2004 Kiss Fm avea 17,3 market share (referitor la toată populația Bucureștiului, nu doar target-ul), în 2005 a ajuns la 17,8. Totodată și competitorul principal, Radio 21, a crescut de la 13,5 la 14,3. Însă cea mai dramatică scădere a înregistrat-o ProFm-ul, celălalt post de radio cu care Kiss Fm se „certă”, care de la 15,4 a ajuns la 10,5.

KISS FM se diferențiază de celelalte posturi de radio prin simplu fapt că este tot timpul primul , lucru ce se poate observa și în sondaje.Întotdeauna încearcă să fie cu un pas înainte și să aducă mereu ceva nou. Cele două atuuri ale radioului sunt : au o imagine extraordinar de bună și cifrele care vorbesc de la sine.

Campaniile publicitare de la KISS FM :

Specialiștii consideră că publicitatea în radio este copilul mai puțin dezvoltat al advertisingului.

Reușita pentru radio depinde de :

– cunoașterea programelor ce interesează și a structurii lor.

– cunoașterea organizatorilor de programe , a editorilor, echipelor de investigații și a corespondenților de specialitate.

– dezvoltarea unor unghiuri de abordare potrivite – locale sau de specialitate, destinate diferitelor segmente ale publicului.

Campaniile realizate de KISS FM au ținut cont de faptul că nu ar trebui să facă rabat de la nimic,strategia lor bazându-se pe “totul să fie ca afară”, lucru ce le-a adus un plus față de alte posturi de radio.

Printre primele campanii ale radioului a fost și campania “cutiei negre”, care a șocat, fiindcă lumea nu știa la ce să se aștepte. Aceasta campanie s-a integrat perfect cu imaginea radioului , o imagine un pic trăsnită, un pic altfel decât celelalte radiouri.

Se știe că posturile de radio își întețesc activitatea în perioada măsurătorilor, iar această campanie a fost realizată în toamna anului 2004, fiind extrem de bine văzută de public fiindcă a fost nouă, inedită, ascultătorii au fost foarte încântați, le-a plăcut ideea de cutie în care nu știi ce este și totodată a fost interactiv, că au putut să-și dea cu părerea asupra premiului, au ascultat indiciile date de KISS FM și au încercat să ghicească ce este înăuntru.

O mașină atrăgătoare, o excursie într-o insula exotică, o vilă, un echipament modern sunt premiile obișnuite în astfel de campanii, însă radioul “cu pupici” a ales drept premiu un post de președinte onorific la un radio foarte cool cu un salariu de 7000$, plus niște cumpărături în valoare de 3000$, oferite de Orhideea.

O altă campanie a avut loc în primăvara lui 2006 fiind o reeditare a campaniei din 2004 – KISS Smart. Aceasta a durat mai mult, perioada de înscriere a durat o lună, față de două săptămâni cât a durat campania originală, iar premiul oferit a fost de două ori mai valoros, o mașină foarte frumoasă, scumpă, cool ce îți oferă o senzație unică. Campania s-a adresat mai mult publicului tânăr, ambițios, având un final ciudat pentru piața românească, să stai să săruți o mașină pentru patruzeci si ceva de ore. În aceasta campanie au fost cuprinse 21 de orașe ,în afară de București, care a fost cel de-al douăzeci și doilea oraș.

La efectuarea campaniilor participă oamenii interni ai radioului, care vin cu idea și la partea de vizual, de printuri, de branding radioul a colaborat întotdeauna cu agenția de publicitate McCann.

Campaniile realizate de Radio KISS FM se diferențiază de campanile celorlalte posturi de radio prin simplul fapt că ei știu să facă diferența între o campanie puternic comunicată vizual și o campanie bazată mai mult pe idee. Campaniile acestui radio se bazează pe conceptul de idee, de noutate.

“O idee nouă sunt convins că poate aduce un rezultat mult mai bun decât o idee veche, chiar dacă este comunicată foarte agresiv”declară Alexandru Radu.

În perioada 13 martie 2006-14 mai 2006 a fost realizat Studiul de Audiență Radio de către IMAS – Marketing și Sondaje SA și Mercury Research SRL. În cadrul cercetării s-a măsurat audiența posturilor de radio la nivel național, urban și în București.

Eșantionul a avut un volum de 11.888 de persoane, cu o eroare de eșantionare de +/- 0.9%. Cercetarea s-a desfășurat prin interviu direct, asistat de operator, conform metodologiei day after recall, recomandată de EBU și ESOMAR.

Rezultatele Studiului de Audiență Radio la nivel național:

Rezultatele Studiului de Audiență Radio la nivel urban :

Rezultatele Studiului de Audiență Radio în București :

În perioada 5 martie – 6 mai 2007 a fost realizat valul de primăvară al Studiului de Audiență Radio de către IMAS – Marketing și Sondaje SA și Mercury Research SRL.În cadrul cercetării s-a măsurat audiența posturilor de radio la nivel național, urban, în orașul București și în orașul Timișoara.Eșantionul național a avut un volum de 11.173 de persoane, cu o eroare maximă de eșantionare de +/- 0.9%.

La nivel urban, în target-ul său principal (15-29 ani) KISS FM este campion absolut.

Cota de piață : Market share la nivel urban :

Concluzii :

Radioul oferă realizatorului de publicitate prilejul de a stabili un contact “de la om la om” cu potențialii clienți, are posibilitatea datorită combinațiilor reușite de cuvinte , datorită muzicii, vocii, efectelor sonore să capteze atenția ascultătorilor și să le trezească emoții convingându-i să reacționeze.

Radioul “se poate adresa prin diverse formate concepute în funcție de categoria stilului de viață și este mai eficient decât orice altă componentă media din punct de vedere al costului și al producției . Drept urmare , numeroase agenții de publicitate își transferă părți tot mai mari din buget spre radio. Legătura locală strânsă a radioului cu ascultătorii săi este de bun augur pentru realizatorii de publicitate care au văzut alte mijloace din acest domeniu îndepărtându-se tot mai mult de publicul pe care și l-au format.”

Acest canal de comunicare , fiind cel mai răspândit dintre toate mijloacele de publicitate, are capacitatea inegalabilă de a furniza atât niveluri înalte de frecvență și acoperire , cât și segmente înguste de piață stabilite ca țintă.

Radioul este un mijloc de comunicare cu aspecte multiple datorită ariei totale mari de acoperire și a capacității sale de a oferi numeroase formate.

Din cauza costului său de producție relativ redus , realizatorii de publicitate sunt capabili să își adapteze reclamele la diferitele posturi pe care le achiziționează, o strategie care în mod normal ar fi extrem de scumpă în televiziune.

Realizatorii de reclame radiofonice preferă ca reclamele lor să fie anunțate de către vedetele postului local asigurând astfel legătura între reclame și formate.Unul dintre avantajele radioului este ușurința în schimbarea textului reclamelor.

Cea mai mare parte dintre încasările industriei radiofonice vine de la cei care folosesc radioul ca mijloc de publicitate secundar.

Radioul ,fiind un mijloc de comunicare de sprijin , este utilizat pentru a sprijini alte mijloace de comunicare, precum publicitatea prin poștă, televiziunea sau în presă.

Mobilitatea radioului și audiența sa imensă din afara casei îi atribuie un avantaj de care nu se mai bucură decât puține alte mijloace de publicitate.

Un alt avantaj al radioului este acela că poate transmite un mesaj de vânzare personal, creat special pentru un anumit segment țintă.

Natura personală a radioului , flexibilitatea, creativitatea sa și faptul că reclamele radiofonice , chiar și cele mai complexe, sunt realizate , de regulă, pentru numai câteva mii de dolari , face ca radioul să fie ales pentru numeroase categorii de produse. Caracterul direct și simplitatea radioului a făcut din el o parte însemnată a strategiei de publicitate pentru multe firme.

Realizatorii de publicitate se confruntă cu o problemă fundamentală , aceea a lipsei elementului vizual . Radioul a utilizat timp îndelungat un număr de tehnici creative pentru substituirea ochiului cu urechea , încercând să demonstreze că imaginile cu care consumatorii sunt familiarizați din reclamele televizate pot fi transmise mai departe pe calea radioului.

Unul dintre dezavantajele radioului este acela că mesajul este efemer, consumatorul nu poate relua mesajul dacă dorește. Și mesajul este limitat de segmente de timp restricționate.

Statistical Research ,Inc (SRI) a arătat că transferul de imagini are o eficiență foarte mare atunci când se utilizează aceleași piste sonore sau unele similare atât pentru reclamele televizate , cât și pentru cele radiofonice. “Cercetarea transferului de imagini reprezintă o metoda care măsoara aptitudinea ascultătorilor radioului de a descrie corect principalele elemente vizuale ale unor reclame de televiziune analoage.”

Argumente pro :

Radioul este un mijloc de comunicare mobil.

Radioul este un mijloc de informare personal.

Radioul este cel mai important mijloc pentru transmiterea mesajelor unor segmente înguste de public. De exemplu : radioul este popular în special în rândul tinerilor.

Radioul are costuri de producție relativ reduse , are un caracter direct și poate reacționa cu rapiditate la condițiile în schimbare ale pieței.

Radioul este un mijloc suplimentar excelent pentru a crește gradul de penetrare și frecvența pentru anumite piețe-țintă specifice.

Argumente contra :

Radioului îi lipsește impactul din cauza absenței componentei vizuale. Mulți dintre ascultători folosesc radioul ca “zgomot de fundal” , neacordându-i o atenție deplină.

Audiența medie scăzută a majorității stațiilor de radio necesită o frecvență ridicată pentru a atinge un grad acceptabil de penetrare.

Studii adecvate privind audiența nu sunt mereu disponibile. Este greu să se calculeze audiența exactă a persoanelor ce ascultă radio în mașini, pe străzi, în magazine.

Bibliografie

Albert Pierre, Tudesq Andre-Jean, Histoire de la radio-television, Istoria Radioteleviziunii, (trad. de Geangalău Bogdan, prefață de Nistor Cristina), Ed. Institutul European, Iași, 2003.

Bakenhus Norbert, Radioul local – ghid practic pentru jurnaliști, (trad. de Arghir Daniela), Ed. Polirom, Iași. 1998.

Balle Francis, Dicționar de media, Larousse, (trad. Vasilescu Lucreția și Constantinescu Mihaela, completări privind media românești Vasilescu Lucreția), Ed. Univers Enciclopedic, București, 2005.

Barker Larry L., Communication – 3rd edition, Auburn University, Ed. Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1984.

Bertrand Claude-Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, (trad. coordonată de Lazăr Mirela), Ed. Polirom, Iași, 2001.

Briggs Asa, Burke Peter, Mass-media, o istorie socială de la Gutenberg la internet, Ed. Polirom, Iași, 2005.

Câmpeanu Pavel, Radio, televiziune, public, Ed. Științifică, București, 1972.

Chișu Lucian, Introducere în mass-media, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Filosofie și Jurnalistică, Ed. Fundației României de Mâine, București, 2002.

Coman Cristina, Relații publice și mass-media, (ediția a doua revăzută și adăugită), Ed. Polirom, Iași, 2000.

Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Ed. Polirom, Iași, 1999.

Coman Mihai, Manual de jurnalism – tehnici fundamentale de redactare, volum I, Ed. Polirom , Iași, 1997.

Craia Sultana, Teoria comunicării, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Filosofie și Jurnalistică, Ed. Fundației României de Mâine, București, 2000.

Dobrescu Paul, Bârgoanu Alina, Mass-media, Ed. Comunicare.ro, București, 2003.

Haas Michael H., Frigge Uwe, Zimmer Gert, Radio management – manualul jurnalistului de radio, (trad. Stoican Mariana), Ed. Polirom, 2001.

Haineș Ion, Introducere în teoria comunicării, Universitatea Spiru Haret, Ed. Fundației România de Mâine, București, 1998.

Jeanneney Jean-Noel, O istorie a mijloacelor de comunicare. De la origini și până astăzi, (trad. de Calcan Mihaela, prefața de Ghiu Bogdan), Ed. Institutul European, Iași, 1997.

Joanescu Irene, Radioul modern : tratarea informațiilor și principalele genuri informative, Ed. All, București, 1999.

Marinescu Valentina, Metode de studiu în comunicare, Ed. Niculescu, București, 2005.

Mcquail Denis, Comunicarea, (trad. de Rusu Daniela, prefață de Drăgan Ioan, postfața de Popescu Iulian), Ed. Institutul European, Iași, 1999.

Newsom Doug, Carrell Bob, Redactarea materialelor de relații publice, (trad. de Ilin Dana Ligia), Ed. Polirom,Iași, 2004.

Papuc Mihai, Tehnici promoționale, (ediție revăzută și adăugită), Ed. Sylvi, București, 2002.

Petre Dan, Nicola Mihaela, Introducere în publicitate, (cursuri universitare), Ed. Comunicare.ro, București, 2004.

Popa Dorin, Mass-media, astăzi, Ed. Institutul European, Iași, 2002.

Popescu Costin, Introducere în publicitate, Ed. Universității din București, 2005.

Rhoads B. Eric, Looking back at radio’s future, vol 7, nr. 3, Ed. Media Studies Journal, New Jersey, vara anului 1993.

Ridgway Judith, Practical media relations, Relații cu media, (trad. Chera Tatiana, prefață la editura în limba română Ardeleanu Dan), Ed. Codecs, București, 2001.

Russel J. Thomas, Lane W. Ronald, Kleppner’s Advertising Procedure, Fourteenth Edition, Manual de publicitate. Cele mai moderne tehnici, teorii și metode din domeniul publicității, (trad. de Bălănescu Dan), Ed. Teora, București, 2002.

Sfez Lucian, Comunicarea, (trad. de Samoilă Margareta, prefață de Lungu Dan), Ed. Institutul European, Iași, 2002.

Vanslyke Turk Judy, Kruckeberg Dean, Totul despre relații publice, (trad. coordonată de Coman Cristina), Ed. Polirom, Iași, 2003.

Wells William, Burnett John, Moriarty Sandra, Advertising. Principles and Practice, second edition, Ed. Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1992.

*

* *

http://www.mykiss.ro/kissfm/

http://www.zf.ro/

http://www.cna.ro/

http://www.iqads.ro/