Functii ale Literaturii Pentru Copii In Lumea Povestilor de Ion Vlasiu

Literatura pentru copii are un rol deosebit de important in formarea personalitatii viitorilor dascali, in formarea unor deprinderi si abilitati necesare “pentru a face fata cerintelor societatii si economiei bazate pe cunoastere si pentru a facilita accesul post-scolar la invatarea pe toata durata vietii” (Memorandumul asupra invatarii permanente, 2002).

In opinia mea, literatura pentru copii reprezinta totalitatea operelor literare care sunt utilizate in procesul de invatamantdin etapa prescolara, primara si gimnaziala. Deoarece sunt educatoare de 15 ani, literatura pentru copii in aceasta etapa consider ca este deosebit de importanta. Povestile si poeziile folosite in cadrul activitatilor ii ajuta pe copii sa-si consolideze competentele de comunicare, indispensabile in lumea contemporana: sa se exprime clar, corect si coerent, sa asculte, sa inteleaga si sa produca mesaje orale in diverse situatii de comunicare, le dezvolta vocabularul.

Povestile furnizeaza copiilor cunostinte cu privire la cele mai variate aspecte de viata si domenii de activitate, ii familiarizeaza cu natura inconjuratoare. Povestile contribuie la formarea constiintei morale, a unor trasaturi pozitive. Prin intermediul povestilor, basmelor, copiii desprind:

-necesitatea unor bune deprinderi igienice si de comportare civilizata (“Sortuletul”, “Ce a uitat Fanuca sa spuna”, “Maricica” etc.);

-consecintele neascultarii (“Scufita Rosie”, “Capra cu trei iezi”etc.);

-frumusetea prieteniei, a ajutorului reciproc( “Manusa”, “Ridichea uriasa”);

-dragostea nemarginita si grija parintilor fata de copii, bunatatea si sacrificial lor (“Nuielusa de alun”, “Inima mamei”, “Lebedele”etc.);

-necesitatea de a munci, dragostea de munca (“Fata babei si fata mosneagului”, “Fierarul nazdravan”, “Cenusareasa” etc.).

Povestile educatoarei exercita o influenta multilaterala asupra personalitatii prescolarului, contribuind la educarea cognitiva, etica si estetica a acestuia.

Prin intermediul poeziilor ascultate si invatate, copiii isi largesc treptat orizontul de cunoastere. Poezia are influenta asupra tuturor laturilor personalitatii prescolarilor, constituie un mijloc pretios de cunoastere, de educare a limbajului, de cultivare a sentimentelor estetice si morale, de exersare a memoriei si de stimulare a imaginatiei creatoare.

Conceptul de literatura pentru copii a fost de multe ori pus in discutie. Toate interventiile subliniaza ca literatura pentru copii este parte integranta a literaturii nationale si universal. George Calinescu subliniaza un adevar psihologic fundamental -copilaria ca stare sufleteasca este o permanenta a vietii noastre: “Copilul se naste curios pe lume si nerabdator de a se orienta in ea. Literatura, care ii satisface aceasta dorinta il incanta. Ca sa fie opera de arta, scrierile pentru copii trebuie sa intereseze si pe oamenii mari si instruiti. Copilaria nu dispare niciodata din noi, este izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.”

Literatura pentru copii este arta pe care multi scriitori au abordat-o in opera lor. Mari scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creanga si-au intors privirea spre aceasta minunata perioada a omului, denumita si “varsta frageda”, “varsta inocentei”.

Intocmai ca aerul sau apa, copilaria este pretutindeni, este fluviul cu cei mai multi afluenti, minunea nicicand secatuita. Ea intretine in lume basmul, gingasia, zambetul, este puntea cu care tentam posteritatea si prin care, totodata, prezentul ne ispiteste in chipul cel mai staruitor. Traim-orice am face si la orice varsta-intre copii, intr-o continua fraternitate cu lumea lor.

“Literatura pentru copii si tineret reprezinta ceea ce un lector desemneaza drept cartile inceputului de drum, cartile pe care se construieste intreaga sa cultura generala, nu atat in cunostinte, cat mai ales in valori si in comportamente fundamentale”.(Rogojinaru, 1999)

Cartile sunt un univers minunat in care copilul isi poate da frau liber imaginatiei si creativitatii. Intr-o epoca in care tehnologia pare sa preia controlul asupra tututor intereselor copiilor, lumea cartilor pare sa sufere in taina.

Nu este nicicand prea devreme sa ii oferi unui copil o carte. La varsta de 2-3 ani, copiii descopera independent si doresc sa exploreze cam tot ce ii inconjoara. Ei vor sa dobandeasca déjà o usoara autonomie in miscari si sa detina controlul asupra cat mai multor lucruri ce-o vizeaza. Folosirea literaturii in aceasta perioada este un mod fantastic de a-l ajuta pe copil sa-si descopere si sa-si inteleaga emotiile, precum si cum sa le exprime intr-un mod adecvat.

Cartile care-l incurajeaza pe copil sa se vada ca o persoana reala, nu imaginara, ajuta la accentuarea si dezvoltarea capacitatilor pe care copilul le detine déjà, dar fara afi inca exploatate.

Chiar daca nu stiu sa citeasca, micutilor le poate fi insuflat gustul pentru carti inca de la varste fragede. Cartile cu povesti ilustrate sunt de obicei primele care intra in viata copilului. Urmarind succesiuni de imagini care construiesc firul narativ, copilul va fi capabil, prin exercitiu si cu ajutorul unui adult, sa inteleaga povesti si sa faca cunostinta cu eroi pe care ii va indragi. Este bine sa alegem carti cat mai viu colorate si frumos ilustrate pentru a le atrage atentia. O varianta placuta pentru cei mici o reprezinta si cartile cu modele 3D sau cu efecte muzicale, atunci cand sunt deschise. In acest mod, cartile pot fi percepute si ca modalitate de joc, destindere.

Un prescolar care a intrat de mic in contact cu lumea cuvintelor si a informatiilor se va integra mai usor in peisajul scolar si va fi mai familiarizat cu numeroase notiuni cu care va trebui sa opereze. Obiceiurile bune se formeaza de timpuriu; alocand timp zilnic pentru a-I citi copilului, exista sanse mari ca, mai tarziu, cand poate citi de unul singur, acesta sa aleaga lectura, in fata altor modalitati de petrecere atimpului liber.

Lectura in scoala contribuie la realizarea finalitatilor educationale contemporane:

-educarea progresiva a elevilor pentru a deveni personalitati ce detin o cultura comunicationala si literara de baza si care sunt capabili sa comunice si sa interactioneze cu semenii, exprimandu-si ganduri, stari, sentimente si opinii.

J. Appleyard identifica mai multe tipuri de cititori, corespunzatoare particularitatilor de varsta:

-La varsta de 8-12 ani copilul citeste de buna voie mai ales aventuri si tinde sa se identifice cu eroii fictionali, apoi preluand modelele comportamentale din lumea povestilor(clasele a V-a si a VI-a). Avem de-a face cu cititorul ca erou/eroina.

-La varsta de 13-15 ani, cititorul ca ganditor incepe sa reflecteze asupra caracterelor fictionale. Ulterior, cititorul va deveni un interpret al textului literar, ca la maturitatea deplina sa devina un cititor pragmatic.

In volumul “In lumea povestilor”, Ion Vlasiu alcatuieste povesti noi din franturi de povesti vechi, inventeaza istorioare pe care le conduce spre o incheiere sau le lasa suspendate, iar cititorul e invitat sa preia pe cont propriu refacerea, completarea, incheierea rotunda si mereu provizorie a povestii.

In cele mai multe dintre povesti, inving cei isteti, cei care stiu mai multe si astfel se pot adapta mai bine unor situatii neprevazute.

Sfatos, glumet sau reflexiv, povestitorul atrage atentia asupra puterii mintii iscoditoare si a calitatilor umane fundamentale: harnicie, generozitate, cinste, curiozitate, simt al umorului, chibzuinta.

Ion Vlasiu spune povesti in care se ascunde mereu un miez de tristete. Dar e multa, multa frumusete in jur, asa ca nu-I nimeni speriat, ci numai trezit de povestile acestea.

Titlul volumului sugereaza ca este vorba de tinutul poveștilor, e culcușul mai multor povești care se țes în armonie unele cu altele. O poveste o spune Cristiana Radu, care ilustrează volumul deschizând, în pagină, orizontul delicat al unui sat românesc liniștit, luminos, curat. Dincolo de gardurile de lemn se văd copacii, câmpurile – e loc de respirat peste tot.

Cartea se deschide cu o poveste cu talc, in care ne arata ce crede povestitorul despre Taramul Fanteziei. Ne spune despre nevoia de povesti a omului, despre inima pe care o poti pierde printre oameni rai si prosti, dar pe care o poti regasi cand iti ies in cale sau te inconjoara oameni dornici sa asculte intamplari din tinutul miraculous al imaginatiei, acolo unde se implinesc toate dorintele.

Ion Vlasiu este copilul gangav care primeste glasul de la o turturica singura pe lume, care vrea sa moara. Pruncul insa ii propune un targ:”Turturica, turturea,

Iti dau tie scufita mea

Si leganutul ti-l dau tie,

Ca m-ai scapat de gangavie.”

Pruncul sare din leagan, metamorfozat in voinic si pleaca in cautarea unei lumi, departe, “in care soarele nu arde, vantul nu va bate…”, unde-I va gasi pe aceia capabili sa pretuiasca inima lui curata si povestile pe care le duce cu sine:”Esti bine-venit frumosule voinic, i-au spus oamenii aceia. Nu te intrebam de unde ai venit, cine esti. Aici toate ti se implinesc dupa voie, e destul sa gandesti frumos, sa visezi frumos, sa-ti faci sperante frumoase.(…) Poti avea tot ce visezi, tot ce-ti trece prin minte ti se da intr-o clipita, fiindca aici e lumea povestilor.” Singura conditie impusa este de a crede in povesti si de a le rosti.

In povestea “Trei iezi si lupul” lupul este pacalit si pedepsit de iezi. Ion Vlasiu nu ii da nici o sansa lupului cel rau, fiindca iezii sunt informati, au citit “Capra cu trei iezi” a lui Creanga. Ei stiu mai multe decat lupul si au forta si superioritatea pe care ti le da stiinta de carte. De aceea, la intrecerea in povesti si ghicitori, ei il inving pe lupul fioros care a venit sa-I manance. Pentru ca au citit povesti iezii cei mici il pun in dificultate pe lupul cel prostanac si analfabet.

In “Uac,uac” brostimea incerca sa scape de un somn urias. O broscuta mica il va infrange pe pestele cel mare si rau, fiindca e inteligenta:cere imprumut foarfecele racului-racilor, dar e inghitita inainte sa taie coada pestelui; racul-racilor cere ajutor unui pescar, care prinde pestele momindu-l cu un licurici si spinteca burta pestelui, eliberand broscuta. O minte isteata poate fi mai utila in lupta vietii decat forta fizica fara minte.

In povestioara “Zabaluta” este ilustrata patania pisicii lacome si mincinoase care primeste o lectie de buna purtare din partea mezinului puilor de vrabie. Reusita lui Zabaluta vine dup ace fratii i-au fost mancati de prefacutul motan. De aceea povestea introduce un nou mod de depasire a necazurilor: prudenta. Pisica scapata din cursa jura ca “pe viitor n-o sa mai stea la sfat cu vrabiile, o sa le manance si gata”. Ea nu-si schimba naravul, n-a invatat nimic din intamplare.

In “Greierasul cantaret” povestitorul reface fabula “Greierele si furnica” Vara intreaga , greierasul le canta florilor din gradina. Insa, cand se aseaza bruma si greierasul vine sa le ceara florilor cate o samanta cu care sa-si astampere foamea, descopera ca peste tot au trecut furnicile si au adunat toate boabele. O pala de vant il arunca intr-o oala veche, langa un manunchi uscat de patrunjel si acolo crede ca isi va gasi sfarsitul. Dar o gospodina induiosata de cantecul greierasului il salveaza aducandu-l in casa unde poate canta cu bucurie.

Diminutivul din titlu ne avertizeaza déjà de simpatia autorului. Greierasul e si el artist, el canta si bucura cu cantecele sale pe toata lumea, chiar si pe harnicele furnici, care trudesc toata vara adunand provizii pentru iarna. Cantaretul e si el harnic in felul sau, cantecul sau face un bine comunitatii, aduce placer, un folos, fie el si nepipaibil. De aceea merita sa fie rasplatit pentru truda sa.

In “Puiul de veverita” este amendata lacomia. Un pui de veverita mic si prostut roaga un cioban necajit sa-I sparga o aluna. Acesta spargandu-i-o gaseste un margaritar si desi nu era un om rau si-l insuseste din lacomie. Apare in plin plan lupul, care desi mancase toate oile ciobanului, ar vrea sa-l manance sip e cioban spre bucuria veveritei. Lupul nereusind sa-l manance pe cioban pacaleste puiul de veverita . Intr-un final se salveaza iar cerbul restabileste oranduirea fireasca a lucrurilor:ii da veveritei un cleste sa-si poata sparge singura alunele, ciobanul primeste margaritarul pentru a-si cumpara oi, iar lupul aspru pedepsit pentru lacomie smulgandu –i-se coltii.

Despre faptele bune care pot vindeca rani si tristeti aflam si in “Motanasul schiop”. Ni se povesteste despre singuratatea unei babute care le impleteste tuturor ciorapi; in schimb primeste toate cele de trebuinta:lemne de foc, faina, lapte, branza si altele. Cand insa in casuta ei isi fac rostul niste soareci, viata bietei batrane se schimba. Ei ii rod firele si ea nu mai poate impleti ciorapii asa de frumosi care ii faceau pe tineri sa ii calce pragul. Ramane deci singura si saraca pana cand se iveste un motanel alb, plin de cenusa si schiop de un picior. Mangaierile babutei si uleiul din opait ii vindeca ranile, somnul adanc si-un pic de lapte ii redau puterile, iar descantecele soptite in taina fac din motanas un erou capabil sa starpeasca soricimea obraznica si lacoma. In casa batranei incep sa intre iar tineri. Copiii vin sa se joace cu motanasul caruia baba i-a impletit ciorapii verzi. Insa nu averi si ranguri inalte cucereste motanasul acesta, ci linistea, tihna, pacea unui suflet singur, care-I bucuros sa si-I apropie pe ceilalti.

O poveste despre rasplatirea faptelor bune si inimoase intalnim in “Norocul” sau in “Cocosul prietenos” Despre binele pe care se cuvine sa-l astepti mai ales de la cei de-o seama cu tine aflam in “Revelionul veveritei”

In “Povestea fluierului” povestitorul prelucreaza legenda “Ciobanului care si-a pierdut oile”. Ciobanul cel batranisi pazeste oile ajutat de cainele lui credincios. El are un fluier fermecat, mostenit din mosi stramosi. Ciobanul cel tanar, Ionica, primeste incantat fluierul si asculta invatatura celui batran promitand sa-l slujeasca toata viata. Insa, prea mandru de minunatiile sonore pe care le varsa fluierasul lui peste vai si peste munti, Ionica nu vrea sa le faca partase maiestriei sale pe ciocarlii si pe privighetori, se inchide in fala lui si uita ce inseamna frica si prevederea. Va pierde fluierul si, o data cu el, turma, care se rataceste, dar si toata bucuria vietii. Trecand printr-un sir lung de incercari, va invata sa deosebeasca binele si raul. In cele din urma, fluierul canta din nou sub degetele lui Ionica si lucrurile intra in fagasul pasnic, etern, pe care doar povestile il pot promite:”Si mai spune povestea ca pe locurile pe unde trecea Ionica, chiar si astazi se mai aud cantecele lui. Apele si vantul le canta incet in noptile cu luna, iar cel care le aude nu le mai uita in veci.

Povestile lui Ion Vlasiu au o puternica valoare formativa, modelatoare dar si etica, morala. In “Lumea Povestilor” descoperim ca putem ramane fara inima daca avem in jur oameni rai si prosti, dar daca ne inconjuram de oameni frumosi la suflet, daca credem in povesti, putem fi fericiti, putem considera ca am descoperit un taram magic, in care dorintele se transforma in realitate.

Povestile lui Vlasiu cuprind ansamblul valorilor spirituale si materiale ale comunitatii din Ardeal. Povestitorul nu condamna instinctele natural in sine(instinctul de conservare sau instinctul matern) si nici starile care decurg din acestea (foamea, setea, somnul, grija), ci opusul lor denaturat, mai ales lacomia si zgarcenia.

Cea mai frecvent amendata este lacomia, atat pe pamant (nu numai lupul-din “Trei iezi si lupul”, “Taranul si lupul” sau “Puiul de verita”, cat si pisica-din “Zabaluta”, furnicile-din “Greierasul cantaret” sau soarecii din “Motanelul schiop”), cat si in ape(somnul din “Uac, uac”) sau in aer(cucul, albinele sau viespile din “Greierasul cantaret”).

Una din invatamintele povestilor lui Vlasiu este sa te cunosti pe insuti, sa iti intelegi conditia, cu tot ce decurge din rostul ei natural, in bine sau in rau. Numai astfel este posibila pastrarea “rostului soricesc” al pisicii, cat si acela al existentei rozatoarelor sau al zburatoarelor( “Zabaluta”, “Motanasul schiop”), atat intelegerea rostului domestic al animalelor de curte (“Cocosul prietenos”) cat si lupta pentru supravietuire a animalelor salbatice, cruzimea libertatii naturale (“Taranul si lupul”).

Povestile lui Iona Vlasiu au o dubla morala: una explicita(ceea ce se intelege de regula) si una implicita( ceea ce maitrebuie inca sa se inteleaga, pe langa mesajul direct).In ordinea moralei implicite se inscriu majoritatea invataturilor despre modestie, ca hotar intre fericire si nefericire, despre fericire, despre dreptate si nedreptate, despre respectarea sau nerespectarea cuvantului dat, a intelegerii sau a promisiunii facute la nevoie si, mai ales despre recunostinta si nerecunostinta: recunostinta fata de semeni, ca si fata de emisarii inaltului (“Norocul”), respective nerecunostinta fata de acestia (Povestea fluierului) sau recunostinta gresit inteleasa(“Taranul si lupul”, “Cocosul prietenos”). Atfel ca atat in “Taranul si lupul” cat si in “Cocosul prietenos” nu lacomia si viclenia lupului, a dihorului, a vulpii reprezinta cele mai grave amenintari asupra carora suntem preveniti, ci mai ales credulitatea, naivitatea, slabiciunea celor care nu recunosc relele intentii din spatele ipocriziei si se grabesc sa creada in promisiuni obtinute sub constrangere sau in inselatoare recunoasteri a greselilor.Asadar recunoasterea lacomiei nu e acelasi lucru cu inlaturarea ei sau cu vreo indreptare morala, care din cause naturale nici nu e posibila. Concluzia este ca nu trebuie sa avem mila pentru cel rau, nici legaturi de prietenie,nu e posibila nici o intelegere cu el, pur si simplu nu trebuie sa avem de-a face cu el.

Textul literar are valente formative-educative pentru ca modeleaza gustul estetic al elevilor, prin formarea gustului pentru lectura, in aceeasi masura contribuie la crearea si consolidarea unui sistem de valori si principii morale, prin atasamentul fata de ceea ce inseamna bine, adevar, frumos.

Familiarizarea elevului cu textul literar si stimularea lecturilor sale este realizata de invatator si, ulterior de profesorul de limba si literature romana.

“Profesorul citeste si stie sa citeasca bine. Daca vrea sa ii faca pe elevi sa iubeasca lectura, este necesar sa nu-si satisfaca gustul sau, ci sa se osteneasca sa gaseasca carti construite in jurul probelor de atractie ai actiunii si imaginatiei. Profesorul poate sa procedeze ca mama lui Proust, adica sa decupeze din stofa atator carti costumul potrivit pentru elevul sau, avand mereu in minte ca cele doua dimensiuni ale acestui costum sunt imaginatia si actiunea.”-Padellaro, Nazareno.