Functia Respiratorie

Funcția respiratorie

Respirația reprezintă ansamblul formelor fizice, chimice și biologice prin care se asigură schimburile de gaze dintre organism și mediu, necesare proceselor de oxidare tisulară. Respirația este asigurată prin activitatea coordonată de deplasare a aerului prin sistemul de conducte aeriene cu sistemul hemodinamic de mișcare a sângelui spre capilarele pulmonare.

Aparatul respirator are 2 componente:

 Căile respiratorii

o superioare – reprezentate de segmentul nazal, cavitatea orală, faringe;

o inferioare -reprezentate de laringe, trahee și arborele bronșic.

 Plămânii – situați în cavitatea toracică, separată de cavitatea abdominală prin mușchiul diafragm. Cutia toracică participă la ventilație prin modificarea diametrelor transvers și anteroposterior. În inspirație, coloana vertebrală constituie punct fix, pe când in inspirația forțată va efectua o extensie, accentuând orizontalizarea coastelor și creșterea suplimentară a volumului cutiei toracice. În expirația forțată, coloana va efectua o mișcare de flexie, proporțională cu profunzimea expirației, contribuind la micșorarea dimensiunilor cutiei toracice.

Plămânul nu este aderent anatomic la cutia toracică, însă, datorită pleurilor, el urmează cu fidelitate mișcările respiratorii ale acesteia. În raport cu fazele respirației, valorile vidului pleural sunt de (-6) mm Hg până la (-8) mm Hg, în inspirație și de (-2,5) mm Hg până la (-8) mm Hg în expirație.

Plămânul este un organ cu dublă vascularizație sangvină:

 nutritivă – ce aparține marii circulații – asigurată de vasele bronșice

 funcțională – care formează mica circulație – asigurată de vasele pulmonare

În timp ce volumul circulant din arterele bronșice reprezintă 1-2% din debitul cardiac, circulația pulmonară este unicul circuit sangvin care primește debitul cardiac în totalitate (5 l/min). Deși arterele pulmonare sunt scurte comparativ cu circuitul sistemic, timpul de tranzit nu este diferit, datorită suprafeței capilare enorme. Comparativ, presiunile din circulația pulmonară reprezintă ⅙ din valorile presionale aortice.

Presiunea arterială pulmonară are valori medii de cca 15 mm Hg. În capilarele pulmonare, presiunea medie este de 7-10 mm Hg, iar presiunea oncotică este de 25 mm Hg (ceea ce împiedică filtrarea – trecerea în intestițiul pulmonar și în alveole).

În trunchiul arterei pulmonare, viteza de circulație a sângelui este aceeași cu cea din aortă (cca 40 cm/sec) și scade rapid, pentru a crește din nou în venele pulmonare mari. Aerul intră și iese din plămâni datorită diferenței de presiune ce se creează între aerul atmosferic și interiorul plămânilor ca urmare a variației de volum a cutiei toracice.

Factorii care contribuie la ventilația pulmonară sunt:

 mișcările de expansiune (inspirație) și retracție (expirație) ale cutiei toracice;

 presiunea negativă interpleurală si tracțiunea hidraulică;

 elasticitatea plămânilor, care le conferă posibilitatea de a urma în mod pasiv pereții toracelui;

 elasticitatea toracelui, care îi permite revenirea la forma inițială, după ce contracția mușchilor inspiratori a încetat.

Prin ventilație pulmonară, aerul alveolar este în permanență îmbogățit de O2 și sărăcit în CO2. Aerul expirat este aer atmosferic.