Functia Publica Si Functionarul Public

INTRODUCERE

Dreptul la pregătirea profesională a funcționarilor publici este prevăzut atât de legea fundamentală, cât și de legislația în domeniu. Acest drept însă este în același timp o obligație, în cazul funcționarilor publici, care are drept scop pregătirea permanentă a acestora în vederea desăvârșirii pregătirii profesionale. Acest drept este prevăzut și de Codul muncii pentru ca statul are obligația de al susține pe funcționarul public și de a crea condiții favorabile în vederea pregătirii și perfecționării funcționarului public.

Pentru a ocupa o funcție publică o persoană trebuie să se prezinte la concurs și , de asemenea, să îndeplinească condițiile prevăzute de lege. Statul este obligat să ajute funcționarul public, sprijinind prin condițiile create ridicarea nivelului de pregătire profesională în raport cu nivelul progresului societății.

Funcționarul public poate să urmeze formele ale învățământului superior, beneficiază de concedii plătite sau fără plată pentru cursurile de perfecționare, atât în țara cât și în stainatate.

Funcționarii publici care obțin concedii de studii plătite pentru perfecționare, cu o durată mai mare de trei luni, în cursul unui an calendaristic, sunt obligați să se angajeze, în scris, că vor lucra cel puțin 5 ani în instituția publică respectivă sau în funcții publice.

În cazul încetării raportului de funcție din motive imputabile funcționarului public, acesta va achita cheltuielile suportate de instituție pe perioada perfecționării lui, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 5 ani.

Încă din cele mai vechi timpuri formarea profesională a reprezentat un proces care se desfășoară pe toată perioada carierei acestuia și este necesar pentru progresul administrației publice în special, dar și a societății în ansamblul său.

După cum am spus pentru funcționarul public formarea s-a profesională este și o obligație pentru ca acesta trebuie să ofere societății în care își desfășoară activitatea servicii cât mai bune, rapide și eficiente la nevoile acestora într-o epocă în continuă evoluție, transformare și dezvoltare.

Armonizarea legislației românești cu cea a Europena trebuie realizat într-un timp mai scurt astfel ca admnistrația publică are un rol foarte important în comunitate, același lucru se poate spuneși despre rolul funcționarului. Funcțiile publice sunt ocupate de către funcționari publici care vor respecta condițiile pentru a exercita o astfel de funcție în aparatul de stat. Funcționarii publici stau la baza administrației publice, fară aceștia organele administrației publice nu ar exista.

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

FUNCȚIA PUBLICĂ

Noțiunea de funcție publică

Autoritățile administrației publice pot fi definite ca acele structuri orgnizationale, ivestite cu personalitate de drept public, ce se înființează și funcționează potrivit Constituției, în scopul organizării și executării în concret a legii.

Desfășurându-și activitatea în cadrul aparatului de stat, personalul acestuia îndeplinește diferite funcții.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică centrală și locală.

În doctrina de specialitate, funcția publică are nenumărate definiții printre acestea Antonie Iorgovan definește ca fiind o unitate dialectică între raportul juridic de drept administrativ considerat raport cu terții și cel de drept al muncii în raport cu organul administrativ și precizează că prin funcție publică se înțelege situația juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează conținutul juridic compex dintre persoana fizică respecitva și organul care l-a investit.

Funcția publică în cadrul administrației publice, poate fi definită ca un ,,ansamblu de atribuții stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe bază și în executarea legii, atribuții pe care le îndeplinește o persona fizică angajată într-un organ al administrației publice și care are abilitarea legală de a îndeplini aceste atribuții ale administrației publice”.

Paul Negulescu definește funcția publica că fiind ,, complex de puteri de competențe organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulți), persoana fizică care, executând puterile în limitele competenței, urmărește realizarea scopului pentru care a fost creată funcțiunea”.

Potrivit literaturii de specialitate, funcția publică reprezintă un anumit post stabilit de lege, iar funcționarul public reprezintă persoana fizică învestită legal cu exercitarea funcției publice, prin care se realizează sarcinile și atribuțiile organului în cadrul căruia se exercită funcția respectivă.

Funcția publică este o noțiune fundamentală a dreptului administrativ, iar primele reglementări le găsim în Regulamentele Organice ale Moldovei și Munteniei.

Au urmat ulterior reformele legislative din perioada domnitoriului Alexandru Ioan Cuza, care au vizat și funcționarii din administrația publică. Constituția din 186 consacră în art. 88 principiul conform căruia regele avea competența să numească și să revoce miniștrii și de asemenea, să numească sau să confirme în funcțiile publice. Legea pentru Dtatutul funcționarilor publici din 19 iunie 1923, cu unele modificări ulterioare, a fost abrogată odată cu adoptarea Codului funcționarilor publici, la 8 iunie 1840.

Dispozițiile în aceste materii au mai fost în Legea nr.746 din 22 septembrie 1946, Codul Muncii din 8 iunie 1950, abrogat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972. Această lege a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003, actualul Cod al Muncii, modificat și completat.

În aceste acte normative se întâlnesc dispoziții cu caracter general aplicabile tuturor categoriilor de funcționari privitoare la recrutare, drepturi și obligații, incompatibilități și asigurări sociale etc.

După anul 1990 a fost reluat spiritul Constituției din 1923, revenindu-se conceptual la noțiunile de funcție publică și funcționar public. Până la adoptarea unor reglementări specifice se făcea trimitere la noțiunea de funcționar public ori de câte ori se punea problema calificării unei acțiuni sau inacțiuni a persoanei fizice numite sau alese într-o funcție. Astfel, referiri la noțiunile de funcție publică și funcționar public se regăsesc în legislația penală, civilă, administrativă a perioadei respective.

În mod clar, Constituția din 1923 a reprezentat un progress de reglementare, articolul 8 statund: ,,(1) Nu se admite în stat nici o deosebire de naștere sau de clase sociale; (2) Toți Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie sunt egali înaintea legii și datori a contribui fără osebire la dările și sarcinile publice; (3) Numai ei sunt admisibili în funcțiile și demnitățile publice civile și militare; (4) Legile special vor determina statutul funcționarilor publici; (5) Străinii nu pot fi admiși în funcțiunile publice decât în cazurile excepționale și anume statornice de legi”.

Sediul materiei în ceea ce privește reglementarea funcției publice îl regăsim în art. 16 și art. 73 alin. (3) lit. j) din legea fundamental și în legea organică privind statutul funcționarilor publici.

Legea nr.188/1999 face o distincție evidentă între noțiunea de funcție și noțiunea de demnitate publică, fără însă a o define pe aceasta din urmă. Astfel în acest text de lege se prevede doar ca persoanele numite sau alese în funcțiile de demnitate publică nu intră sub incidența Statutului funcționarilor publici, demnitarii publici ne beneficiind de stabilitate în funcție, aceștia fiind revocabili din funcțiile pe care le dețin.

Funcțiile publice sunt organizări instituționale abstracte, care însă au menirea de a realiza un triplu scop: să facă, să pregătească, sau să execute actele juridice. Întrucât actele juridice sunt manifestări de voința proprii doar indivizilor, ,,funcțiile publice trebuie să aibă titular persoane fizice care să exercite puterile atribuite functiunei, în limitele competenței determinate de legiuitor” adică aceste funcții publice sunt deținute de funcționari publici.

Analizând aspectele sintetizate în abordările conceptului de funcție publică, rezultă o serie de caracteristici ale funcției publice, respectiv:

a) funcția publică reprezintă un complex de drepturi și obligații care sunt conferite titularului ei. Prin aceste drepturi și obligați, titularul funcției publice dobândește un statut propriu și participă la realizarea competențelor organului administrației publice din care face parte;

b) atribuțiile ce alcătuiesc funcția publică au caracter legal. Astfel, funcția publică este o situație juridică reglementată legal, în sensul că drepturile și obligațiile care formează conținutul acesteia sunt stabilite unilateral, prin norme juridice, de către organele administrației publice;

c) funcția publică are caracter obligatoriu, în sensul că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care formează conținutul său nu reprezintă o facultate sau o posibilitate la aprecierea titularului funcției, acesta fiind obligat să intervină din oficiu sau la cerere, potrivit competenței sale. Ca atare, fiind rezultatul unui raport unilateral (legea sau alt act de autoritate), funcția publică nu poate face obiectul unei tranzacții sau cesiuni stabilite printr-un contract;

d) funcția publică are un caracter propriu, în sensul că aparține numai aceluia care este învestit într-o funcție publică. Acest caracter al funcției publice nu împiedică organele administrației publice să-și realizeze competențele sale prin îndeplinirea unor funcții identice sau similare de către mai multe persoane, cu delimitarea materială a activității fiecăreia dintre acestea;

e) funcția publică are un caracter continuu, în sensul că existent drepturilor și obligațiilor care formează conținutul său durează atâta timp cât se menține competența organului administrației publice pe care funcționarul public o realizează, fără întreruperi. Funcția publică încetează ca urmare a hotărârii aceluiași organ care a înființat-o;

f) în cadrul funcției publice, drepturile și obligațiile care formează conținutul acesteia sunt exercitate în regim de putere publică. Astfel, în cadrul unui organ al administrației publice, unde există o multitudine de funcții, vor putea fi diferențiate funcțiile publice care sunt exercitate în regim de autoritate, de putere publică, de funcțiile nepublice, care sunt exercitate la nivelul

compartimentelor funcționale care, la rândul lor, sunt exercitate în baza unor contracte de muncă și sunt legate de exercițiul puterii publice;

g) titularul funcției publice trebuie învestit legal, învestirea putând îmbrăca foram numirii. Regulă generală a învestirii prin numire este aceea că numirea este precedată de un concurs;

h) determinarea atribuțiilor funcției publice corespunde principiului specializării și profesionalizării serviciului public, asigurându-se un raport optim între atribuțiile de conducere și atribuțiile de execuție;

i) conținutul și atribuțiile funcției publice sunt preexistente ocupării acesteia. În acest sens, atribuțiile funcției publice sunt, concomitent, de autoritate (pentru funcțiile inferioare) și de subordonare (față de funcțiile superioare);

j) funcția publică presupune anumite incompatibilități. Incompatibilitatea presupune imposibilitatea exercitării anumitor funcții sau profesii de către un funcționar public, în condițiile prevăzute de lege.

Referitor la drepturile și îndatoririle care revin funcției publice Statutul nu le prevede, mai ales drepturile, în mod amănunțit pronindu-se de la premise ca ele oricum sunt evidentitate de statutele și regulamentele proprii, fiind detaliate prin fișa postului, diferențiindu-se de la o autoritate sau instituție publică la alta, dar și după cum funcțiile sunt de conducere ori de execuție, ori fac parte din autoritățile central sau teritorile ori locale, precum și după cum sunt vizate raporturile din interiorul autorității ori din afara acesteia.

Principiile funcției publice

Indiferent de natura funcției publice pe care o ocupați, activitatea desfășurată în cadrul entităților publice are impact direct asupra comunității în ansamblul său și, de aceea, este esențial ca întreaga activitate pe care o desfășurați să fie ghidată de o serie de principii, redate în Statutul funcționarilor publici:

Legalitate, imparțialitate și obiectivitate;

Transparență;

Eficiență și eficacitate;

Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

Orientare către cetățean;

Stabilitate în exercitarea funcției publice;

Subordonare ierarhică.

Principiul legalității, al imparțialității și obiectivității, potrivit căruia funcționarii publici au obligația de a asigura servicii publice către cetățeni în mod egal și imparțial;

Principiul transparentiei, care presupune asigurarea cunoașterii de către cetățeni a activităților de interes public desfășurate de funcționarii publici;

Principiul eficienței și eficacității, acestea fiind concept preluate din sectorul economic; principiul are la baza considerentul potrivit căruia factorul reprezintă elementul cheie al activității și performantelor în sectorul public, de folosirea eficientă a personalului și de eficiență și eficacitatea muncii lui depinzând însăși calitatea și eficiența activității din administrația publică;

Principiile responsabilității și orientării către cetățean, acestea fiind elemente ale bunei guvernări aflate într-o strânsă legătură cu principiile transparenței, eficienței și eficacității; concret, exercitarea funcției publice implică răspundere și deschidere pentru cetățean, satisfacerea nevoilor acestuia fiind scopul primordial al administrației publice;

Principiul stabilității în exercitarea funcției publice, potrivit căruia functionarii publici nu pot fi transferați decât cu acordul lor scris, iar delegarea și detașarea pot fi dispuse numai pe durata și în condițiile stabilite de lege;

Principiul subordonării ierarhice a funcționarilor publici, acesta derivând din caracteristicile administrației publice, însăși, aceasta fiind prin esența ei ordonată și ierarhizată.

Clasificarea și structura funcției publice

Art. 7 din Legea 188/1999 clasifica funcțiile publice după trei criterii:

După natura atribuțiilor și resposabilitatilor;

După cerințele privind nivelul studiilor absolvite;

După nivelul atribuțiilor

După natura competențelor

Literatura de specialitate mai distinge însă și alte criteria de clasificare a funcțiilor publice:

După actul normative prin care sunt create;

După natura juridical și constituția funcției;

După modul în care pot fi ocupate;

După modul de retribuire.

După natura atribuțiilor și responsabilităților, Legea nr. 188/1999 clasifică funcțiile publice în :

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, stabilite în vederea realizării competențelor lor specifice, sau care necesită competențe și responsabilități specifice. 

După cerințele privind nivelul studiilor absolvite, funcțiile publice pot fi:

clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu

diplomă de licență sau echivalentă; 

clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;

clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

După întinderea competențelor:

funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul autorităților administrative autonome. 

funcțiile publice teritoriale sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. 

funcțiile publice locale sunt funcțiile publice stabilite și avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora. 

După nivelul atribuțiilor:

funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice: 

abrogat, OUG nr. 3/2009 

secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; 

prefect;

secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; 

subprefect; 

inspector guvernamental. 

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;

Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcții publice: 

director general și director general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora; 

director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora; 

secretar al unității administrativ-teritoriale; 

directorul executiv și directorul executiv adjunct în cadrul instituției prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;

șef serviciu, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia; 

șef birou, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia. 

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție. 

După actul normativ prin care sunt create distingem :

funcții prevăzute numai de Constituție;

funcții prevăzute în legi, inclusiv în statute;

funcții prevăzute în acte subordonate legii.

După natura juridică și conținutul funcției putem vorbi despre:

funcții politice;

funcții de specialitate.

După modul în care pot fi ocupate:

funcții ocupate numai prin alegeri;

funcții ocupate prin numire.

După modul de retibuire, funcțiile publice pot fi:

salarizare;

funcții pentru care se prevăd indeminizatii;

nesalarizate.

Fiecărei funcții de conducere îi corespunde o funcție publică de execuție. Funcția publică de execuție corespunzătoare funcției publice de conducere de secretar general al Guvernului, secretar general al Senatului, secretar general al Camerei Deputaților, secretar geneal adjunct al Guvernului, secretar general adjunct al Senatului, secreatr general adjunct al Camerei Deputaților este funcția publică de consilier clasa I gradul I sau consilier juridic clasa I, după caz, din cadrul autorităților sau instituțiilor publice respective.

FUNCȚIONARUL PUBLIC

Noțiunea de funcționar public

Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

De asemenea, legislația în vigoare, precizează că este funcționar public și persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici, iar aceasta își păstrează calitatea de funcționar public.

Prin noțiunea de funcționar public înțelegem persoana numită, într-o funcție publică și învestită în mod legal cu atribițiile acesteia, persoană titulară de drepturi și obligații chemată să le exercite în scopul realizării competenței autorității publice său instituției publice din care face parte.

În afară de funcționarii publici, cărora li se aplică prevederile legii cadru, există funcționari publici care beneficiază de un statut special, ca de exemplu funcționarii publici care își desfășoară activitatea în:

structurile de specialitate ale Parlamentului României;

structurile de specialitate ale Adiministrației Prezidențiale;

structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

structurile diplomatice și consulare;

autoritatea vamală;

alte servicii publice stabilite prin lege.

Potrivit art. 175 Codului penal alin.(1) funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent său temporar, cu său fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive său judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică său o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură său împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic său al unei persoane juridice cu capital integral său majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice său care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Literatura de specialitate face deosebirea între funcționarii publici și salariații serviciilor publice care activează pe baza unui contract de muncă pe durată determinată său nedeterminată și care sunt supuși regimului prevăzut de dreptul muncii.

Nu au calitatea de funcționarii publici personalul contractual salariat din autorităție și instituțiile publice care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere și reparații. Acestor persoane li se aplică legislația muncii.

Categorii de funcționari publici

Categoria înalților funcționari publici

Pentru categoria înalților funcționari publici, în art. 15 al Legii nr. 188/1999, au fost stabilite drept condiții, alături de condițiile generale de acces la o funcție publică menționate deja anterior în lucrare, următoarele:

– să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență său echivalentă;

– să fi absolvit programe de formare specializată și perfecționare în administrația publică său în alte domenii specifice de activitate organizate, după caz, de Institutul Național de Administrație său de alte instituții specializate, desfășurate în țară său în străinătate, ori să fi dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției publice respective.

Categoria funcționarilor publici de conducere

Ocuparea funcțiilor publice vacante se face prin promovare, transfer, redistribuire și concurs.

Poate fi funcționar public persoana care, conform art. 50 din Statutul funcționarilor publici, îndeplinește următoarele condiții:

– are cetățenia română și domiciliul în România;

– cunoaște limba română, scris și vorbit;

– are vârsta de minimum 18 ani împliniți;

– are capacitate deplină de exercițiu;

– are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

– îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică;

– îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;

– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului său contra autorității, de serviciu său în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție său a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

– nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;

– nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.

a) director general;

b) director general adjunct

c) director și director adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice asimilate acestora;

d) secretar al unității administrativ-teritoriale;

e) director executiv și director executiv ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în cadrul instituției prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora;

f) șef serviciu, precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia;

g) șef birou, precum și funcțiile publice specifice asimilate acesteia;

Categoria funcționarilor publici de execuție

Activitatea administrației publice centrale și locale este realizată de două categorii de funcționari, respectiv: funcționari publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999, cu drepturile salariale reglementate prin O.G. nr. 6/2007 și funcționari cu statut de personal contractual în sector bugetar, cu drepturile salariale reglementate prin Legea nr. 154/1998, modificată prin O.G. nr. 10/2007

1.2.3 Accesul la funcția publică

Raporturile juridice dintre serviciile publice și funcționarii publici care ocupă funcții publice sunt raporturi juridice speciale de drept administrativ, și anume raporturi de serviciu său de funcție publică (art.1 din Legea nr. 188/1999).

Aceste raporturi nu sunt raporturi juridice contractuale, nu sunt raporturi juridice de dreptul muncii, deși dispozițiile Statutului funcționarilor publici se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementări de drept civil său penal, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Funcționarul public ocupă o funcție publică în urma promovării concursului, fiind numit întotdeauna printr-un act administrativ de numire (ordin, decizie etc.) de către conducătorul serviciului public în care există funcția publică vacantă. Prin urmare, funcționarul public exercită atribuțiile și responsabilitățile ce dau conținut funcției publice ocupate nu în temeiul unui contract de muncă său al unui contract de prestări servicii, ci în baza raporturilor speciale de funcție publică în care este subiect, mai precis direct în temeiul legii.

1.2.4. Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor

Ocuparea unei funcții publice se face prin concurs. Condițiile de participare și procedurile de organizare a concursului se stabilesc prin lege.

Anunțul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a și, într un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului. Termenul poate fi redus pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție temporar vacante.

În cazul funcțiilor publice de execuție, condițiile de vechime în specialitate sunt:

– un an pentru funcțiile de asistent din clasa a I-a, 8 luni pentru asistent din clasa a II-a, 6 luni pentru asistent clasa a III-a;

– 5 ani pentru funcția de grad professional principal;

– 9 ani pentru funcția de grad profesional superior.

În cazul funcțiilor de conducere condițiile sunt:

– 2 ani pentru șef de birou, șef seriviciu și secretar al comunei, ori pentru funcțiile asimiliate acestora;

– 5 ani pentru alte funcții de conducere.

De asemenea, pentru funcțiile de conducere, candidații trebuie să fi absolvit studii de master său postuniversitare în domeniul administrației publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării acelei funcții publice.

În cazul înalților funcționari publici, recrutarea candidaților se face de către o comisie, al cărei mod de organizare și funcționare este stabilit prin hotărârea de Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Comisia are caracter permanent și este alcătuită din 7 membri, numiți pe o perioadă de 10 ani și 6 luni, prin decizia primului ministru. Membrii comisiei nu pot fi numiți pentru un nou mandate.

Pentru ocuparea funcțiilor de conducere, concursul este organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care poate delega autorităților și instituțiilor publice competenta de a organiza concursul.

Pentru organizarea funcțiilor de execuție, concursul este organizat de către autoritățile și instituțiile publice, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Ocuparea funcțiilor publice se face prin:

promovare;

transfer;

redistribuire;

recrutare, de regulă concurs;

alte modalități prevăzute expres de lege.

Candidații care au fost admiși la concurs sunt numiți funcționari debutanți prin ordin său, după caz, prin dispoziția conducătorilor unității în a cărei organigrama se afla postul scos la concurs.

Aceștia trebuie să parcurgă o perioadă de stagiu, cu o durată de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I-a, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

Prin perioada de stagiu se urmărește verificarea aptitudinilor profesionale ale debutantului în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților funcției respective, formarea lor practică, cunoașterea specificului activității în acea unitate.

La terminarea stagiului, funcționarul public debutant redactează un rapost de stagiu.

Funcționarii publici debutanți pot fi definitivați numai după terminarea perioadei de stagiu.

Intrarea în corpul funcționarilor publice de cariera direct după absolvirea studiilor se face numai pe funcția publica de debutant.

Cei care revin în corpul funcționarilor publici, după părăsirea acestuia, pentru motive care nu le sunt imputabile, vor fi încadrați în funcția deținută în momentul plecării, la care se pot adăuga, prin examen, clase corespunzătoare timpului cât au lucrat în alte sectoare.

La sfârșitul perioadei de stagiu pot apărea două situații:

funcționarul public debutant este numit funcționar public definitive în clasa corespunzătoare nivelului de studii în gradul profesional asistent;

concedierea debutantului pentru incompententa profesională, dacă a obținut calificativul ,, necorespunzător”.

Actul administrativ de numire are forma scrisă și trebuie să conțină:

temeiul legal al numirii;

numele funcționarului;

denumirea funcției;

dată la care urmează să se exercite funcția;

drepturile salariale;

locul de desfășurare a activității.

La actul de numire se anexează fișa postului respectiv.

1.2.5. Numirea funcționarilor publici

Ocuparea funcțiilor publice printr-una din modalitățile menționate (promovare, transfer, redistribuire, concurs său alte modalități prevăzute de lege), se poate face în mod legal numai după numirea în funcție, etapă obligatorie în procedura de investire a funcționarilor publici.

Numirea în funcțiile publice de conducere și în cele de execuție se face prin actul administrattiv individual emis de către conducătorii autorităților și instituțiilor din administrația publică centrală său locală.

Actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină:

temeiul legal al numirii,

numele funcționarului public,

denumirea funcției publice,

data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale,

locul de desfășurare a activității.

Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

1.2.6. Perioada de stagiu a funcționarilor publici

Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră direct după absolvirea studiilor se face numai pe o funcție publică de debutant. Astfel, candidații reușiți la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin său, după caz, dispoziție a conducătorului autorității său instituției publice în a cărei organigramă se află funcția publică vacantă. Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

În multe state selecția realizată în urma concursului nu atrage în mod automat numirea într-un post și aceasta numire presupune existența unei perioade pe proba.

Cu mici excepții în Europa, persoanele care au promovat concursul își pastraza statutul de candidați, dar de data aceasta sunt candidați pentru a ocupa o funcție publica definitivă.

Pentru a putea obține statutul de funcționar definitiv, ei trebuie să parcurgă o anumită perioadă, denumită perioada de probă său perioada de stagiu,la expirarea căreia, în urma unei evaluări (iar în unele state chiar în urma unor examene) vor fi titularizați în funcția respectivă.

Și în dreptul comunitar al funcției publice, o persoană care a fost selecționata prin concurs este ținută, de regulă, să efectueze un stagiu, înainte de a fi titularizata.

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigentelor acesteia.

Perioadă în care o persoană a urmat și a promovat programe de formare specializată în administrația publică, pentru numirea într-o funcție publica definitivă, este asimilată perioadei de stagiu.Scopul stagiului, astfel cum se desprinde el din textul legal, consta în următoarele:

a)       Confirmarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice;

b)       Formarea practică a unor asemenea aptitudini, pornindu-se de la teza ca oricât de bine este însușita teoria, ea se cuvine să fie completată prin exercițiu practic, care să atragă formarea unor deprinderi concrete inerente îndeplinirii unei anumite funcții publice;

c)       Cunoașterea de către funcționarii publici a specificului administrației publice și a exigentelor acesteia.

     Durata stagiului este variabilă, în funcție de clasa de funcționar public, și anume:

–     12 luni pentru funcționarii publici din clasa I;

–    8 luni pentru funcționarii din clasa a II-a ;

– 6 luni pentru funcționarii din clasa a III-a.

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi:

a)       numit funcționar public de execuție definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcțiile publice prevăzute la art 13, în gradul profesional asistent;

b)       eliberat în funcția publică, în cazul în care a obținut la evalurea activității calificativului „necorespunzător”.

În cazul prevăzut la art. 53 alin. (1) lit.b), precum și în situația nepromovării programelor de formare specializată în administrația publică, pentru numirea într-o funcție definitivă, perioada de stagiu nu constitue vechime în funcția publică.

La terminarea perioadei de stagiu, funcționarul public debutant redactează un raport de stagiu. Raportul trebuie să cuprindă descrierea activității desfășurate,modul în care să adaptat cerințelor locului, încadrarea sa în spiritul de echipă, modalitatea de a se purta cu solicitanții.

Perioada de stagiu prezintă o importanță deosebită, pentru că de rezultatele sale depinde încadrarea propriu-zisă într-o funcție definitiva.

1.2.7. Numirea în funcție a funcționarilor publici

Odată realizată recrutarea și selecția celor care vor dobândi calitatea de funcționar public urmează încadrarea pe post și numirea în funcție. Fiecare candidat urmarește sa ocupe un anumit post pentru care a candidat. Pentru aceasta autoritatea competentă trebuie să emită ordinul de numire, act administrativ unilateral, cu caracter individual prin care fostul candidat a reusit la fazele de selecție și verificare a condițiilor profesionale urmează a dobândi calitatea de funcționar public. Actul de numire poate lua mai multe forme, din punct de vedere juridic în raport de specificul funcției și al modului de selectie.

Astfel pentru cei aleși, actul de numire este în fapt confirmarea, validarea alegerii, iar depunerea jurământului, reprezintă actul de începere efectivă a exerciării funcției.

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

Perioada de stagiu reprezintă etapă din cariera funcționarului public cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare și data numirii ca funcționar public definitiv.

Aceasta are ca scop:

confirmarea aptitudinilor profesionale ale funcționarilor publici debutanți în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice;

formarea lor practică;

însușirea specificului activității autorității său instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea, precum și a exigențelor administrației publice.

Perioada de stagiu este de:

12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I

8 luni pentru cei din clasa a II-a

6 luni pentru cei din clasa a III-a.

Candidații reușiți la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin său dispoziție , după caz, a conducătorului instituției său autorității publice în a cărei organigramă se află postul vacant.

Perioada de stagiu se desfășoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autoirtății său instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public debutant și a compartimentului de resurse umane.

Prin programul de desfășurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:

alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului individual;

planificarea activităților ce urmează să fie desfășurate, în funcție de nivelul cunoștințelor teoretice și al deprinderilor practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu;

cursurile de pregătire la care trebuie să participe funcționarul public debutant.

Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public debutant, se desfășoară sub îndrumarea unui funcționar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiași compartiment, denumit îndrumător.

Îndrumătorul are următoarele atribuții:

coordonează activitatea funcționarului public debutant pe parcursul perioadei de stagiu;

sprijină funcționarul public debutant în identificarea celor mai bune modalități de rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia;

supraveghează modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul public debutant;

propune conducătorului compartimentului cursurile de perfecționare profesională la care trebuie să participe funcționarul public debutant;

întocmește un referat în vederea evaluării funcționarului public debutant, la finalizarea perioadei de stagiu.

Evaluarea acitviății funcționarului public debutant se face în termen de 5 zile lucrătoare de la terminarea perioadei de stagiu, de regulă, de către conducătorul compartimentului în care își desfășoară activitatea, denumit în continuare evaluator. Evaluarea se face pe bază:

raportului de stagiu întocmit de funcționarul public debutant, raport care cuprinde descrierea activității desfășurate de funcționarul public debutant pe parcursul perioadei de sagiu, prin prezentarea atribuțiilor de serviciu, a modalităților de îndeplinire a acestora, precum și eventualele dificultăți întâmpinate;

referatul întocmit de îndrumător, care cuprinde descrierea activității desfășuratre de funcționarul public debutant, aptitudinile pe care le-a dovedit funcționarul public debutant în modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, conduita funcționarului public debutant în timpul serviciului și concluzii privind desfășurarea perioadei de stagiu și recomandări privind definitivarea acesteia;

interviul de evaluare cu funcționarul public debutant care reprezintă un schimb de informații care are loc între evaluator și funcționarul public debutant, în cadrul căruia se aduc la cunoștință funcționarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, respectiv se semnează și se datorează raportul de evaluare de către evaluator și de funcționarul public evaluat.

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va putea fi:

numit funcționar public de execuție definitv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite , în funcțiile publice prevăzute de lege, în gradul profesional asistent;

eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității calificativul “necorespunzător”, situație în care perioada de stagiu nu constituie vechime în funcția publică.

Funcționarul public definitiv trebuie să depună jurământul de credință în fața conducătorului instanței său autorității publice și în prezența a doi martori, dintre care unul ca fi conducătorul compartimentului unde este numit, iar celălalt, un funcționar public din cadrul aceleiași instiutuții său autorități publice

Jurământul are următorul conținut:

,,Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit și să păstrez secretul profesional. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Jurământul se poate depune și fără formulă religioasă de încheiere, dar refuzul depunerii jurământului atrage după sine revocarea deciziei de numire în funcție.

1.2.8. Incompatibilități ale funcționarilor publici

Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

Incompatibilitățile reflecta acele situații în care un oficial public ocupa mai multe funcții în același timp , deși acest cumul este interzis prin lege.

Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate său neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților său instituțiilor publice;

b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;

c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public;

d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.

Se interzice funcționarilor publici care, în exercitarea funcției publice, au desfășurat activități de monitorizare și control cu privire la societățile comerciale său alte unități cu scop lucrativ, să desfășoare activități și să acorde consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici.

CAPITOLUL II. CONSIDERAȚII PRIVIND RAPORTURILE DE SERVICIU ALE FUNCȚIONARULUI PUBLIC

2.1. NOȚIUNE

Unul din drepturile fundamentale ale persoanei încadrate în muncă este stabilitatea în muncă, contractul de muncă neputând să înceteze decât în cazurile prevăzute de Codul muncii.

Funcționarul public se bucură nu doar de stabilitate, având un regim special față de cazul salriatului, ci chiar de inamovibilitate în condițiile legii.

Regimul proguitor de care beneficiaza funcționarul public statuar a generat preocuparile din ultimele decenii, prin care și statul și institutiile publice să-și protejeze propriile interese, să se creeze un echilibru al protecțiilor, exprimandu-se diferite mijloace juridice. Intelegem astfel că și modificarea raportului de serviciu nu se poate realiza decat în cazurile expres și limitative prevazute de lege.

Nevoile unei mai bune organizări a activității dintr-o instituție publică, anumite interese ale colectivității pe care o deservește serviciul public respectiv sau pur și simplu anumite interese ale funcționarului public pot determina modificarea raportului de funcție publică.

Întelegem prin modificarea raportului de funcție publică sau raportul de serviciu trecerea salariatului pe un alt post sau pe un altul similar, în aceeași instituție publică sau în alta, în mod vremelnic sau definitiv.

Raportul de funcție publică se naște dintr-un act de numire, care reprezintă un act juridic cu caracter unilateral, neexercitându-se un consimțământ, o acceptare din partea titularului.

Însa din principiu în cazul funcționarului public nu poate fi pusa în discuție forma de modificare a raportului de funcție publică prin acordul parților, în sens de conversație, de contact.

Modificarea unilaterala este interzisă, de principiu, ca putând interveni numai în cazurile și condițiile prevazute de lege.

Delegarea și detașarea

Legiuitorul a înteles să cuprindă unele dispoziții și cu privire la aceste instituții clasice ale raporturilor generale de munca.

Funcționarii publici pot fi delegați și detașati de către conducatorul unității in care sunt încadrati, să îndeplinească unele activități în afara acesteia.

Delegarea de deosebește de detașare prin urmatoarele:

detașarea este dispusă în interesul unității în care este încadrat cel detașat, în timp ce detașarea este dispusă în interesul unității în care cel detasat urmează să-și desfășoare activitatea;

detașarea durează cel mult 60 de zile calendaristice într-un an, iar pentru o perioadă mai mare numai cu acordul scris al funcționarului.

Delegarea presupune în cele mai multe situații desfășurarea activității, într-o altă localitate și evident o altă instituție publică.

Delegarea are caracter obligatoriu, temporar, limitată ca timp. Deoarece presupune schimbarea locului de desfășurare a activității specifice, se impune acordarea unor drepturi speciale, compensatorii pentru cel în cauza, constând din contravaloarea transportului legal efectuat, cazare și o indeminizatie de delegare echitabilă. Indeminizația de detasare este egală cu salariul cuvenit pentru 8 ore de munca.

Delegarea poate fi refuzată în urmatoarele situații:

graviditatea;

funcționarul își creste singur copilul;

starea sanatății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.

Pe timpul delegarii funcționarul public își pastrează funcția și salariul, iar autoritatea (instituția) publică ce îl delega este obligată să suporte costul legal al trasportului, cazării și al indeminizației de delegare.

Detășarea poate fi refuzată în urmatoarele situații:

graviditate;

funcționarul îsi creste singur copilul minor;

starea sanatății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detasarea;

detașarea se face într-o localitate unde nu i se asigura condiții corespunzatoare de cazare;

este singurul întretinator de familie;

motive familiale temeinice justifică refuzul de a accepta detasarea.

În timpul detașării, costul transportului, al cazarii si al indeminizației de delegare, care este egală cu salariul pentru 8 ore de munca, sunt suportate de unitatea ce îl delegă pe funcționar, iar funcționarul își pastrează funcția și salariul.

În cazul detașării, aceste cheltuieli, inclusiv cele de transport, dus și intors, o dată pe luna, în cazul detașării într-o alta localitate, sunt suportate de unitatea beneficiară a detașării, iar daca salariul corespunzator funcției publice pe care este detasat este mai mare, el are dreptul la acel salariu, pastrându-și însa funcția și salariul în unitatea care l-a detasat.

2.2. TRĂSĂTURILE ȘI ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE RAPORTURILOR DE SERVICIU

2.2.1. Drepturile care decurg din funcția publică

În îndeplinirea funcției pe care o dețin funcționarii publici beneficiază de o serie de drepturi recunoscute de lege. În îndeplinirea funcțiilor publice, cetățenii beneficiază de o deplină egalitate în drepturi.

Ca subiect al raportului de funcție reglementat de normele dreptului administrativ, funcționarul public este titular al unor drepturi necesare exercitării atribuțiilor sale de serviciu, atribuții ce vizează realizarea interesului general.Trebuie precizat că drepturile funcționarului public nu există independent de obligațiile sale, ci ele se află într-un raport corelativ.

În literatura de specialitate, drepturile funcționarilor publici pot fi grupate în două categorii:

drepturi de funcțiune;

drepturi personale;

Drepturile de funcțiune sunt acele drepturie necesare unui funcționar pentru a putea îndeplini funcția cu care a fost învestit. Aceste drepturile sunt prevăzute de normele juridice de organizare și funcționare a organului din care face parte funcționarul, constituind un element component al funcției respective.

Rezultă de aici că funcțiile variază nu numai în raport cu o anume funcție din cadrul unui organ de stat, ci și în raport cu organul din care face parte funcționarul.

Fiecare funcționar beneficiază de o serie de drepturi care i-au fost acordate prin nașterea raportului de funcțiune, raport ce îl leagă de organul respective. Prin exercitarea acestor drepturi se realizează însăși acea funcție publică.

Exercitarea drepturilor decurgând din raportul de funcțiune este obligatorie pentru funcționarul public, deoarece atribuțiile ce i-au fost conferite, spre a fi exercitate, privesc desfășurarea de către funcționar a unei anumite activități, pe care el s-a obligat s-o îndeplinească prin contractual de muncă încheiat cu organul public respective.

O consecință a raportului de funcțiune constă în aceea că, funcționarul public este apărat în mod special față de toți acei care ar încerca în orice mod să aducă atingere exercițiului atribuțiilor acestuia.

Drepturile personale sunt acele drepturi oarecum comune tuturor funcționarilor publici și chiar tuturor celor care depun o muncă.

Potrivit Statutului funcționarilor publici, aceste drepturi sunt:

dreptul la opinie; este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice , de aparteneță sindicală, convingeri religioase, entice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială său de orice altă asemenea natură;

dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului stătut și care îl vizează în mod direct;

dreptul de asociere sindicală;

dreptul la grevă, exercitat în condițiile legii;

dreptul de a primi uniformă gratuită, dacă potrivit legii sunt obligați să poarte uniform în timpul serviciului;

dreptul la un salariu corespunzător potrivit funcției pe care o ocupă și sporuri pentru vechimea în muncă;

dreptul la o durată normală a timpului de lucru care este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână;

dreptul de a fi aleși său numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii;

dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii, în condițiile legii;

dreptul de a le fi încetate său modificate raporturile de serviciu, decât din inițiativa funcționarului public în cauză, în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor;

dreptul de a le fi asigurat de către autoritățiile și instituțiile publice condițiile normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotescă sănătatea și integritatea fizică și psihică;

dreptul de a beneficia de asistență medical, proteze și medicamente, în condițiile legii;

dreptul de a beneficia de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii;

în caz de deces al funcționarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaș, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcționarului public decedat;

dreptul de a beneficia în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii;

dreptul de a fi despăgubiți de către autoritatea său instituția publică în situația în care au suferit, din culpă autorității său instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

2.2.2. Îndatoririle care decurg din funcția publică

Ca și drepturile, obligațiile funcționarilor publici pot fi clasificate în două categorii:

obligații de funcțiune;

obligații personale.

Obligațiile de funcțiune ale funcționarilor publici sunt, în general, prevăzute de normele juridice care reglementează organizarea și funcționarea organului de stat din care fac parte funcționarii respectivi.

Cele mai multe dintre aceste obligații sunt , totodată, și drepturi de funcțiune, întrucât exercitarea acestor drepturi constituie, în același timp, și obligații pentru funcționar.

Obligațiile personale ale funcționarilor publici sunt, de obicei, prevăzute de Codul muncii, precum și de regulamentele de ordine interioară.

Potrivit art 43-49 din Legea nr.188/1999, obligațiile funcționarilor publici sunt;

să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea adduce prejudicii persoanelor fizice său juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici,

interdicția de a ocupa funcții de conducere în structurile său organele de conducere, alese său numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor său ale fundațiilor ori asociațiilor care functioneza pe lângă partidele politice.

în exercitarea atribuțiilor ce le revin, funcționarii publici trebuie să se abțină de la exprimarea său manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic său vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.

răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.

interdicția de a solicita său accepta, direct său indirect, pentru el său pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri său alte avantaje.

de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.

să respecte întocmai regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabiliate potrivit legii.

2.3. CAZURILE DE ÎNCETARE A RAPORTULUI DE SERVICIU AL FUNCȚIONARLUI PUBLIC REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 188 /1999 PRIVIND STATUTUL FUCȚIONARULUI PUBLIC

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții:

a) de drept;

b) prin acordul părților, consemnat în scris;

c) prin eliberare din funcția publică;

d) prin destituire din funcția publică;

e) prin demisie.

Raportul de serviciu existent încetează de drept:

a) la data decesului funcționarului public;

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public;

c) dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 50 lit. a), d) și f);

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare;

e) ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;

f) când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 50 lit. h) său prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare; g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei său funcției, ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția;

h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcția publică.

Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

CAPITOLUL III. FORMAREA PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

3.1. CADRU NORMATIV PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI

La modul general, putem afirma faptul că în literatura de specialitate conceptul de formare profesională, deși este definit extrem de variat, este privit, de cele mai multe ori, ca fiind un proces (în mare parte planificat) de dezvoltare de deprinderi și cunoștințe în rândul angajaților din organizații.

Într-un prim înțeles, care este cel curent formarea profesională reprezintă activitatea desfășurată de o personă înainte de încadrarea sa în muncă, în scopul de a dobândi cunoștiințele de cultură generală și de specialitate, necesare pentru exercitarea unei profesii său meserii. Într-o asemenea accepțiune formarea profesională este echivalentă califiicării profesionale.

Putem afirma că formarea profesională a funcționarilor publici se definește ca fiind un proces planificat de modificare a atitudinilor, comportamentului său a cunoștințelor și deprinderilor angajaților din instituțiile publice, care are drept scop dezvoltarea abilităților profesionale individuale pentru a satisface nevoile prezente și viitoare ale organizației.

Potrivit doctrinei de specialitate, prin formarea profesională, în sens larg, se înțelege și perfecționarea acestei pregătiri, adică dobândirea de cunoștiințe noi.

Dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1066/2008 se aplică tuturor autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora își desfășoară activitatea funcționari public.

Funcționarii publici care ocupă funcții publice corespunzătoare unei anumite categorii pot participa la programe de formare destinate unei alte categorii, finanțate integral de la bugetul autorității său instituției publice, doar în măsura în care acest lucru are ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor, abilităților și competențelor necesare în exercitarea funcției publice deținute. 

Scopul Hotărârii Guvernului nr. 1066/2008 îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a cadrului general necesar derulării procesului de îmbunătățire continuă a pregătirii profesionale, abilităților și competențelor necesare exercitării prerogativelor de putere publică, în vederea dezvoltării unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.

Formarea profesională este un proces ce se desfășoară în două faze: prima se derulează în timpul școlarizării, iar cea de-a doua are loc în timpul activității profesionale. Aceasta din urmă fază, reglementată de legislația muncii, are o importanță deosebită în condițiile actuale, când procesele tehnologice și științifice cunosc o dezvoltare accentuate, ceeea ce are ca efect și necesitatea perfecționării, reclificării și adaptării salariaților la noile condiții de muncă.

Formarea profesională care ca regulă, precede încadrarea în muncă, este o instituție juridică complexă.

Ea este reglementată prin mai multe ramuri de drept și anume dreptul administrativ, dreptul fiscal, dreptul civil, dreptul muncii. Dreptul administrativ , reglementează înființarea, organizarea, funcționarea unităților de învățământ și dormarea profesionalaș dreptul fiscal, constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești necesare funcționării acestor unitatiș; dreptul civil- raporturile dintre formatori și cei ce formează, în cazul instituții de învățământ private, precum și răspunderea absolvenților pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin convenția de școlarizare.

Dacă, raporturi juridice privind formarea profesională inițială sunt, în principal, raporturi juridice de muncă, cele privind formarea continua sunt, de regulă incluse în aceste raporturi.

Însă noi ne vom referi la cea de-a doua fază a formării profesionale și aceasta în cazul funcționarilor publici

Formarea profesională a funcționarilor publici se va realiza prin:

Programe de formare organizate și desfășurate de către furnizorii de formare profesională, finalizate cu certificat de participare său, după caz, diploma de absolvire. Acestea sunt programe de formare specializată său programe de perfecționare și pot fi desfășurate cu participarea directă a beneficiarilor, la sediul furnizorului, în alte locații său la sediul beneficiarului, ori prin intermediul mijloacelor electronice.

Programe de formare organizate și desfășurate său, după caz, aprobate de angajatori în cadrul autorităților și instituțiilor publice. Acestea pot fi desfășurate ca specializare la locul de muncă, ca stagii practice, în cadrul autorităților și instituțiilor publice, la nivel național și internațional, său ca participare la conferințe, seminarii, ateliere de lucru și alte tipuri de evenimente similare din țara său din străinătate, în domeniile care se regăsesc în

fișa postului.

Programe de formare organizate și desfășurate în cadrul implementării de proiecte cu finanțare externă.

Alte forme de pregătire profesională prevăzute de lege.

Participarea la programele de formare profesională a funcționarilor publici se finanțează, după caz, din bugetul autorității său instituției publice, din sumele special prevăzute în acest scop, său din alte surse.

 Pentru programele de formare urmate la inițiativa ori în interesul autorității său al instituției publice în domeniile care se regăsesc în fișa postului, care au fost identificate ca necesare la evaluarea performantelor profesionale individuale și se regăsesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, precum și pentru cele rezultate din nevoia de instruire ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale cadrului normativ său instituțional, finanțarea se asigura integral din bugetul autorității său al instituției publice.

 Pentru fiecare dintre programele de formare urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității său al instituției publice, în domenii care se regăsesc în fișa postului, dar care nu au fost identificate ca necesare la evaluarea performantelor profesionale individuale și nici nu se regăsesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, finanțarea se asigura din bugetul instituției, în limita fondurilor disponibile. În funcție de resursele financiare disponibile și de gradul în care programul de formare este în interesul autorității său al instituției publice, funcționarului public i se poate solicita suportarea unei părți de până la 50% din taxa de participare. 

Pentru programele de formare urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității său instituției publice, în alte domenii decât cele care se regăsesc în fișa postului și cele identificate ca necesare la evaluarea performantelor profesionale individuale și care nici nu se regăsesc în planul anual de perfecționare elaborat și aprobat în condițiile legii, finanțarea se asigura integral de către funcționarul public participant. 

Funcționarii publici vor beneficia, pe perioada în care urmează forme de perfecționare profesională, de toate drepturile salariale cuvenite. Funcționarii publici care vor urma, într-un an calendaristic, programe de formare organizate în țara său în străinătate, cu o durată cumulată mai mare de 90 de zile, finanțate din bugetul instituției, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică o perioadă determinată, proporțional cu numărul zilelor de formare.

Persoanele care urmează, într-un an calendaristic, programe de formare specializată organizate în țara său în străinătate, finanțate de la bugetul de stat său bugetul local, pe o perioadă mai mare de 90 de zile, în scopul intrării în corpul funcționarilor publici său, după caz, intrării într-o categorie a funcției publice superioare celei din care face parte funcția pe care o ocupa la momentul începerii programului, vor fi obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică o perioadă determinată de la terminarea programelor, proporțional cu numărul zilelor de formare, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută prin lege o altă perioadă.

Perioadă determinată pentru care funcționarul public se va angaja să lucreze în administrație se stabilește de către autoritatea său instituția publica și poate fi cuprinsă între 2 și 5 ani.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ se va aproba, la propunerea Institutului Național de Administrație și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, strategia privind formarea profesională a funcționarilor .
Prevederile hotărârii se vor aplică tuturor autorităților și instituțiilor publice în cadrul cărora își desfășoară activitatea funcționari publici.

Din punctul de vedere al scopului urmărit, pentru instituțiile publice (locale și centrale) considerăm că obiectivele formării profesionale rezidă în următoarele:

contribuie la dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și deprinderilor individuale

ale angajaților din cadrul instituțiilor publice (funcționarii publici);

contribuie la satisfacerea necesităților curente și viitoare ale organizației în

domeniul resurselor umane și de personal;

contribuie la creșterea eficienței și eficacității activităților din cadrul instituțiilor

publice și implicit la creșterea performanțelor instituției.

Obiectivele principale ale formarii profesionale constau în:

obținerea unei calificări profesionale;

adaptarea salariatului la cerințele postului său ale locului de muncă;

actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specific postului său locului de muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază;

reconvensia profesională determinate de restructurări socio-economice;

dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee modern, necesare pentru realizarea activităților profesionale;

prevenirea riscului șomajului;

promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare reprezintă cadrul normativ general aplicabil funcției publice și funcționarilor publici, perfecționarea profesională a funcționarilor publici reprezentând o secțiune importantă a acesteia, instituind totodată atât dreptul cât și obligația funcționarilor publici de a-și îmbuntății continuu pregătirea profesională și de a dobândi noi abilități și competențe.

În anul 2008, în vederea punerii în aplicare a prevederilor actului normativ sus-menționat, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici. În vederea asigurării unei raportări unitare la nivelul instituțiilor administrației publice a datelor și informațiilor privind perfecționarea profesională a funcționarilor publici a fost emis Ordinul Președintelui ANFP nr. 13601/2008 pentru aprobarea termenelor și a formatului standard de transmitere a datelor privind planul anual de perfecționare profesională și fondurile alocate în scopul instruirii funcționarilor publici, act normativ în baza căruia autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au competența de a-și planifica procesul de formare și perfecționare profesională precum și obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici datele și informațiile privind la planul anual privind perfecționarea profesională a funcționarilor publici.

În anul 2009, urmare a centralizării domeniilor de perfecționare profesională identificate ca urmare a datelor primite de la autorități și instituții publice, precum și prin raportare la documentele programatice și la Programul de Guvernare 2009 – 2012 a fost elaborat Ordinul Președintelui ANFP nr. 1233/2009 privind stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcționari publici care ocupă funcții publice generale de conducere și execuție, precum și funcții publice specifice asimilate acestora.

Urmare a intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1373/2009 pentru reglementarea unor aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare stabilite de Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici domeniile existente au fost completate cu domeniul “formării profesionale în administrația publică”, respectiv: asigurarea formării continue pentru diferite categorii de funcționari publici, coordonare metodologică a centrelor regionale, elaborare, monitorizare și evaluare a implementării strategiei de formare continuă a funcționarilor publici, organizare și programe de formare specializată și a programelor de perfecționare.

În Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare este detaliată procedura de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, aceasta reprezentând o sursă nemijlocită de informație, necesară identificării necesarului de instruire a funcționarilor publici pentru anul următor evaluării.

Relevanța menționării Hotărârii Guvernului nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective ca act normativ cu implicații în procesul de implementare a prevederilor legale privind formarea profesională, este dată de obligativitatea solicitării avizului comisiei paritare, de către toate instituțiile și autoritățile publice. Rolul comisiei paritare în raport cu procesul de perfecționare profesională este reglementat de prevederile art. 13, alin. (1), lit. b) din actul normativ sus-menționat, una din atribuțiile principale ale comisiei fiind analizarea și avizarea planului anual de perfecționare profesională, precum și a oricărei măsuri privind pregătirea profesională a funcționarilor publici, în condițiile în care aceasta implică utilizarea fondurilor bugetare ale autorității său instituției publice.

Principiile care guvernează sistemul de formare profesională a funcționarilor publici sunt:

Principiul eficienței – principiul potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura atingerea obiectivelor formării cu un consum rațional de resurse;

Principiul eficacității – principiul potrivit căruia beneficiarii de formare au dreptul de a obține rezultate superioare resurselor alocate;

Principiul coerenței – principiul potrivit căruia regulile instituite prin H.G. nr. 1066/ 2008 sunt general aplicabile în cadrul procesului de asigurare a respectării dreptului și îndeplinirii obligației de formare și perfecționare profesională a funcționarilor publici;

Principiul egalității de tratament – principiul potrivit căruia, în contractarea serviciilor de formare, părțile contractante au obligația de a nu face discriminări între categoriile de beneficiari, respectiv între categoriile de furnizori de formare;

Principiul gestionării descentralizate a procesului de formare – principiul potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au deplină competență în planificarea formării, achiziționarea serviciilor de formare, monitorizarea și evaluarea formării funcționarilor publici;

Principiul liberului acces la servicii de formare – principiul potrivit căruia furnizorii de formare au acces liber în procedura de achiziție a serviciilor de formare, în condiții de concurență și egalitate de tratament în relația cu beneficiarii de formare;

Principiul planificării – principiul potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au obligația de a iniția anual procesul de identificare a nevoilor de formare a funcționarilor publici și de a stabili prioritățile în achiziționarea serviciilor de formare, pe baza nevoilor de formare identificate și a resurselor disponibile;

Principiul transparenței – principiul potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au obligația de a pune la dispoziția tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la formarea profesională a funcționarilor publici.

PREGĂTIREA PROFESIONALĂ-PREMISĂ A CONSTITUIRII ȘI DEZVLTĂRII CARIEREI FUNCȚIONARULUI PUBLIC

O asemenea cerință este de permanentă actualitate dacă avem în vedere faptul că în administrația publică își desfășoară activitatea un număr important de funcționari, cu profesii și nivel de studii foarte variate, cu grade diferite de înțelegere și conștientizare a rolului social deosebit pe care îl are funcționarul public.

La unii funcționari din administrația publică se manifesta atitudinea de formalism și birocrație, de comoditate și plictiseala în exercitarea unor atribuții ale funcției lor.

Activitatea de pregătire și perfecționare profesională are totodată drept scop actualizarea și îmbunătățirea nivelului cunoștințelor de specialitate ale funcționarilor publici pentru a evita ca ei să fie depășiți profesional iar eficienta lucrărilor pe care le fac să aibă о calitate îndoielnica.

Activitatea de executare în concret a legii și a celorlalte acte normative, cu toată problematica și complexitatea pe care о comporta, nu se poate realiza fără о pregătire temeinică de specialitate a funcționarilor publici pentru obținerea și aprofundarea cunoștințelor de baza corespunzătoare sarcinilor și nivelului dezvoltării actuale a administrației publice.

Pregătirea de specialitate a funcționarilor din administrația publică este asigurată, de regulă în școli de specialitate său în unele cazuri, prin activități organizate chiar în cadrul organelor administrației publice ori unităților subordonate acestora. Prin aces 242c28c tea se asigura formarea cadrelor cu pregătire medie. Cadrele cu pregătire superioară se formează în facultăți și institute de învățământ superior.

Ținând seama de multitudinea și varietatea problemelor ce se rezolvă în domeniul administrației publice, întâlnim funcționari cu studii superioare, precum și funcționari cu pregătire de nivel mediu care ocupa în special posturi de referenți său realizează munci auxiliare din care unele, până nu de mult, puteau fi ocupate din lipsă de personal cu studii corespunzătoare, și de absolvenți ai școlii elementare, cu experiența verificată și condiția ca într-un termen determinat să-și termine liceul la cursuri serale său fără frecvența.

Legea prevede condițiile de studii în specialitate cerute pentru ocuparea unor funcții publice, pentru unele prevăzându-se studii medii, pentru altele studii superioare. De altfel, nu ar fi rațional și nici posibil ca toate posturile din administrație să fie ocupate numai de funcționari cu studii superioare.

Practica demonstrează că funcționarii cu studii medii de specialitate său scoli postliceale, fac față cerințelor posturilor de la nivelurile pe care le ocupa. Din acest punct de vedere situația va fi îmbunătățită când în administrație vom avea și funcționari absolvenți ai colegiilor de profil, recent înființate.

Pentru о bună pregătire a funcționarilor superiori și de conducere, opiniile converg în sensul că pe lângă studii superioare care, în prezent, se regăsesc într-o măsură, în programele facultăților de științe juridice și administrație, candidații său titularii funcțiilor respective au nevoie și de cursuri postuniversitare, în care accentul se pune pe dezvoltarea abilității de orientare în principiile administrative și în probleme de baza economice, sociale, juridice, care apar în administrația publică.

Datorită transformărilor și dezvoltării rapide în toate domeniile de activitate, funcționarii publici, chiar și cei cu studii superioare, au nevoie de continuarea pregătirii profesionale, de anumite cursuri de perfecționare, întrucât cunoștințele teoretice, dacă nu sunt completate și actualizate permanent, devin insuficiente său perimate, cu consecințe negative asupra activității funcționarilor și implicit a instituțiilor în care muncesc.

Împrospătarea cunoștințelor în perfecționarea sistematică a pregătirii profesionale constituie о obligație legală pentru funcționarii publici. El trebuie să fie preocupat pentru ridicarea continua a cunoștințelor profesionale și însușirea a tot ceea ce este nou în sectoarele lor de activitate.

Răspunderea pentru organizarea perfecționării pregătirii profesionale revine ministerelor, celorlalte organe ale administrației publice centrale și locale și instituțiilor publice. Cerința de bază este ca orice formă de perfecționare, urmată de funcționarii publici să se reflecte în îmbunătățirea exercitării funcțiilor pe care aceștia le ocupa.

Un element de bază care stă la promovarea unui funcționar public îl constituie sistemul de evaluare al acestuia. Evaluarea este considerată drept un mecanism necesar pentru crearea unui instrument performant de gestiune a resurselor umane. Astfel, personalul nu-i considerat doar un factor al costurilor și o sursă de probleme. Din contră, noțiunea de dezvoltare a resurselor umane este studiată tot mai profund, ea fiind în raport cu reușită și eficacitatea serviciului public.

Așadar, gestiunea personalului se prezintă ca un instrument de gestiune bazat pe principiul legăturii dintre eficacitatea acțiunii și calitatea și performanță agenților. De la notare stricto senso se trece la evaluare, care tinde mai puțin de a judeca meritele funcționarului, decât a măsura performanțele sale în scopul gestionarii serviciilor.

Această nouă concepție își propune să asigure o tranziție a serviciului public de la procedura strictă de notare la un sistem de gestiune a resurselor umane, adică la un mecanism de gestiune a performantelor și/său a competentelor.

Evaluarea are scopul de a motiva personalul și de a-l stimula să-și optimizeze rezultatele. Evaluarea formează o parte integrantă esențială a unui sistem managerial cooperativ. Obiectivele evaluării se referă la funcția de selectare, evaluarea având scopul de a identifica aptitudinile profesionale ale funcționarului, identificarea necesitaților de formare, evaluarea performantelor scoate la iveală lacunele, mărirea motivării, evaluarea trebuie să aibă o funcție de orientare și de comunicare.

            Adică, ea trebuie să amelioreze relațiile profesionale și cooperarea dintre funcționar și superiorul său ierarhic prin intermediul unei comunicări deschise (convorbire de evaluare și convorbire individuală).

            Măsurarea performantelor și adoptarea deciziilor de selectare prevede ca  evaluarea permite identificarea punctelor puternice și cele slabe ale evaluatului (pentru o eventuală modificare, delegare, mutație său, în cazuri foarte rare, concediere), iar funcția de promovare prevede ca rezultatele evaluării sunt importante pentru cariera funcționarului atât în plan administrativ, cât și financiar.

Un sistem eficient de evaluare se caracterizează printr-o structură simplă, care se aplică ușor și evita cheltuielile administrative mari, toți superiorii ierarhici și membrii personalului evaluat trebuie să poată utiliza sistemul repede, fără a cheltui mult timp pentru a-l studia, este flexibil și susceptibil de a se adapta rapid la noile situații, este completat de convorbiri individuale, are legături indirecte cu sistemul de remunerare și promovare, mărește disponibilitatea tuturor agenților implicați de a atinge obiectivele trasate, evita inflația notelor, garantează obiectivitatea procedurii.

            Activitatea de executare în concret a legii și a celorlalte acte normative, cu toată problematica și complexitatea pe care о comporta, nu se poate realiza fără о pregătire temeinică de specialitate a funcționarilor publici pentru obținerea și aprofundarea cunoștințelor de baza corespunzătoare sarcinilor și nivelului dezvoltării actuale a administrației publice.

Satisfacția în munca se referă la monitorizarea și evaluarea gradului în care funcționarii publici sunt mulțumiți cu condițiile în care își desfășoară activitatea, de climatul social la locul de muncă, de implementarea procedurilor de managementul resurselor umane etc., respectiv adoptarea unor măsuri de creștere a satisfacției în munca în funcție de rezultatele anchetei.

Formare și dezvoltare se referă la dezvoltarea competentelor funcționarilor publici prin diferite metode.

Învățarea și perfecționarea continua este o parte componentă a culturii organizaționale.Fiecare funcționar public trebuie să fie conștient de necesitatea actualizării cunoștințelor și competentelor proprii.

Formarea se face prin instruire în cadrul cursurilor organizate de instituții specializate și prin specializare la locul de muncă. Acestea trebuie completate prin studiu individual.

Dezvoltarea competentelor funcționarilor publici este rezultatul unei colaborări active și continue între funcționarii publici și șefii ierarhici. Funcționarii publici de conducere au responsabilitatea îndrumării și sprijinirii funcționarilor publici din subordine oferindu-le oportunități de învățare, feedback și coaching. În acest scop organizația pune la dispoziția funcționarilor publici de conducere programe și resurse care sprijină funcționarii publici să urmeze cursuri de perfecționare și să-și îmbunătățească abilitățile.

Funcționarii publici de conducere sunt sprijiniți în această activitate de compartimentul de resurse umane care oferă sprijin și suport prin interpretarea și explicarea procedurilor, prin punerea în evidență a metodelor de formare și dezvoltare cele mai adecvate, prin organizarea de evenimente de formare.

Managementul performantei se referă la întregul proces de creștere a performantei de la stabilirea obiectivelor pentru anul următor până la evaluarea realizării lor la sfârșitul perioadei.

Managementul performantei are ca scop motivarea funcționarilor publici să contribuie la atingerea obiectivelor A.N.F.P., îmbunătățirea performantelor și dezvoltarea competentelor. Este un proces complex care demarează cu stabilirea obiectivelor pentru anul următor, continua cu feedback, sprijin și coaching din partea șefului ierarhic în cursul îndeplinirii obiectivelor, participarea funcționarului public la programele de formare, și se termină cu evaluarea performantelor.

Trebuie să se bazeze pe dialog sincer între șeful ierarhic și funcționarul public subordonat. Feedback-ul să fie fundamentat cu fapte și date obiective și să fie îndreptat spre viitor, spre îmbunătățirea rezultatelor și dezvoltarea competentelor. Să abordeze cu sinceritate și obiectivitate atât rezultatele pozitive cât și cele negative.

Obiectivele de atins trebuie stabilite de comun acord pe baza obiectivelor defalcate compartimentului din care face parte funcționarul public, domeniilor de competenta ale funcționarului public, respectiv scopul și atribuțiile funcției publice.

Consecințele posibile ale evaluării performantelor pot fi: includerea în planul de formare, propunerea pentru promovare rapidă, acordarea de premiu etc.

Dezvoltarea carierei se referă la procesul de avansare al funcționarului public în cadrul organizației prin dobândirea de noi competențe și promovare.

Dezvoltarea carierei are dublu scop în organizație: să asigure satisfacerea nevoilor de personal, atât la nivelul funcțiilor publice de execuție, cât și la nivelul celor de conducere și să ofere funcționarilor publici cu potențial de dezvoltare posibilitatea de avansare în carieră.

Principiile pe care se bazează dezvoltarea carierei sunt: competentă, competiția, egalitatea de șanse, profesionalismul, motivarea, transparenta.

Prin posibilitățile de dezvoltare a carierei instituția urmărește motivarea și reținea în cadrul organizației a funcționarilor publici competenți, cu performanțe superioare.

            Șeful ierarhic al funcționarului public are un rol cheie în dezvoltarea carierei acestuia. Este sprijinit în această activitate de către specialistul de resurse umane.

Funcționarul public trebuie să fie motivat și interesat să își dezvolte cunoștințele și competentele, să aibă atitudine activa în procesul de dezvoltare și de descoperire de posibilități de avansare în carieră.

Principalul instrument prin care se realizează dezvoltarea carierei este promovarea. 

Comunicare internă cuprinde toate procesele de transmitere a informației în cadrul organizației.

Transparenta și onestitatea sunt cerințe de bază în comunicarea internă eficientă și deschisă cu scopul de a transmite și a schimba informații și cunoștințe. Comunicarea înseamnă mai mult decât transmiterea de informații și informare.

Presupune flux de informații în ambele direcții, consultarea funcționarilor publici în cadrul unor evenimente organizate în acest scop său prin ancheta bazată pe chestionar, ce se realizează în mod regulat odată pe an.

Funcționarii publici sunt consultați în legătură cu satisfacția cu condițiile de muncă, relațiile interpersonale în cadrul organizației, comunicarea internă, teme profesionale, etc.

Egalitatea de șanse acesta este un domeniu transversal care poate viza toate domeniile și procesele de managementul resurselor umane. Din această cauză se poate introduce ca un element în celelalte politici specifice.

Se păstrează ca domeniu separat al politicii de resurse umane în cazul în care e nevoie să se sublinieze aplicarea principiului, său e necesar pentru formarea imaginii instituției.

Organizația nu permite nici un fel de discriminare bazată pe naționalitate, vârsta, sex, orientare sexuală, handicap, stare civilă, religie în aplicarea procedurilor de managementul resurselor umane.

Creșterea și menținerea la un nivel înalt a satisfacției în munca a funcționarilor publici din cadrul organizației este o preocupare permanenta fiind un factor de bază al angajamentului, implicării, motivației și calității muncii prestate.

Instituția se preocupă să ofere funcționarilor publici condiții de munca bune și dotarea necesară îndeplinirii atribuțiilor. Comunicarea internă deschisă, în ambele direcții ale ierarhiei, permite exprimarea opiniilor funcționarilor publici.

3.3.CONȚINUTUL PROCESULUI DE FORMARE PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARLUI PUBLIC

Funcționarii publici au drepturi și obligații care, în raport cu alte categorii profesionale îi pot avantaja sau nu, după caz. Aflându-se în raport de funcție, funcționarul public are obligația realizării necondiționate a atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii, neputând uneori să demisioneze pentru a nu fi prejudiciat interesul general. Funcțiile publice din stat și din fiecare insitutie a administrației publice sunt organizate ierarhic, ceea ce creează și o ierarhie a funcționarilor publici pe crieteriul competenței funcției. De aceea, fiecare funcționar, are tentinta morală și juridică de a ajunge pe funcții aflate cât mai aproape de vârful ierarhiei, prin această crescând-I competență, salariul, puterea de decizie și totodată scade numărul funcțiilor și funcționarilor de care funcționarul depinde și li se subordonează. Accesul la funcții cât mai înalte presupune asigurarea unei stabilități a funcționarului- stabilitatea presupune siguranță funcționarului dedusă de lege, că exercitându-și competență în limitele legale, cu o pregătire profesională bună în condițiile cerințelor postului, acesta nu poate fi înlocuit din funcție. Această siguranță, credință, îi asigura un mai mare atașament față de interesele serviciului, în servirea interesului general .

Dreptul la carieră este dreptul recunoscut funcționarului public, că atâta timp cât își exercită competențele cu profesionalitate, onesitate și operativitate, siguranță postului sau nu este afectată.

Funcțiile publice administrative au un grad de specializare ridicat, în comparative cu funcțiile din camera parlamentului sau din alte domenii. De aceea, pregătirea profesională nu este o problem ace trebuie lăsată la aprecierea diferiților ,,șefi” din administrația publică, ci ea trebuie să constituie o problema de politică administrativă, pe termen lung. Pregătirea profesională interesează atât din perspecitva dreptului administrative cât și a științei administrației, a sociologiei, psihologiei sau a altor științe ce analizează fenomenul administrative.

Pregătirea profesională privește atât pregătirea generală cât și pe cea de specialitate, administrativă sau de altă natură. Complexitatea problemelor ce apar în față administreatiei impune o pregatireadministrativa adecvată pe lângă alte specializări ale funcționarului ceea ce presupune regândirea la nivelul factorilor esențiali de decizie, a sistemului administrative. Pregătirea administrative trebuie privită că o acțiune continuă pe tot parcursul exercitării funcției publice .

Potrivit jurisprudenței în domeniu este gresita interpretarea conform careia termenul de 5 zile prevazut de lege pentru depunerea contestatiei administrative se calculeaza de la data la care functionarul evaluat a luat la cunostinta de calificativul acordat, aceasta contravenind dispozitiilor cuprinse în art.120 din H.G. nr.611 2008, care stabileste ca functionarul public poate contesta "rezultatul evaluarii", ca etapa finala a procesului de evaluare.

Faptul ca aceasta trebuia sa fie si interpretarea data de instanta de fond rezulta si din posibilitatea prevazuta de art.119 alin.1 din acelasi act normativ potrivit caruia raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei contrasemnatarului.

Prin urmare, numai rezultatul final al evaluarii poate fi contestat de functionarul public evaluat.

Prin sentinta nr.1762 din data de 10 decembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul nr.2516 63 2009 s-a respins actiunea formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUN. BAILESTI

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca art.7 alin.1 din Legea nr.554 2004 instituie, ca o conditie de admisibilitate a cererii în contencios administrativ, obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile de contestare a actului administrativ pe care o persoana îl considera vatamator, la autoritatea publica emitenta sau la cea ierarhic superioara acesteia.

În cauza, legea prevede o procedura administrativa prealabila de contestare a calificativului acordat cu ocazia evaluarii performantelor.

În acest sens, s-a retinut ca art.120 alin.1 si 2 din HG nr. 611 2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, prevede ca "functionarii publici nemultumiti de rezultatul evaluarii pot sa îl conteste la conducatorul autoritatii sau institutiei publice", contestatie ce "se formuleaza în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunostinta de catre functionarul public evaluat a calificativului acordat_ ".

Reclamanta a formulat o contestatie la raportul de evaluare întocmit la data de 19.02.2009 (fila 87), dar prin adresa nr.5412 20.02.2009 i s-a comunicat ca aceasta este tardiva, fiind depusa dupa termenul de 5 zile prevazut de art.120 alin.1 din H.G.nr.611 2008.

S-a apreciat ca depunerea unei contestatii tardive la autoritatea publica emitenta echivaleaza cu lipsa unei astfel de contestatii si cu neparcurgerea în termen procedurii administrative prealabile. De aceea, înainte de a se pronunta asupra admisibilitatii actiunii în contencios administrativ formulate si înainte de a intra în cercetarea în fond a actului administrativ atacat, se impune ca instanta sa verifice legalitatea modului de solutionare a contestatiei în procedura prealabila, în speta sa analizeze legalitatea solutiei de respingere ca tardiva a contestatiei formulata de reclamanta cu privire la calificativul acordat în urma evaluarii activitatii sale profesionale.

Asa cum s-a aratat, termenul de contestare al rezultatului evaluarii este, potrivit art.120 alin.2 din H.G.nr.611 2008, de 5 zile calendaristice si curge de la data la care functionarul public evaluat a luat cunostinta de calificativul acordat.

În cauza, reclamanta a luat cunostinta de calificativul acordat la data de 09.02.2009, astfel cum se mentioneaza în cuprinsul raportului de evaluare si cum recunoaste, de altfel, chiar reclamanta în cuprinsul cererii introductive. Raportat la aceasta data, contestatia adresata de ea Primarului Municipiului Bailesti, depusa la 19.02.2009, conform rezolutiei de primire, este tardiva, fiind formulata peste termenul de 5 zile prevazut de art.

Nu a putut fi primita sustinerea reclamantei în sensul ca, la verificarea termenului de formulare a contestatiei, trebuia avuta în vedere data comunicarii raportului de evaluare final respectiv la 18.02.2009.

Este adevarat ca evaluarea si întocmirea raportului de evaluare presupune mai multe etape reglementate de art.114 -119 din H.G.nr.611 2008, dar art.120 din acelasi act normativ prevede expres ca rezultatul evaluarii poate fi contestat în termen de 5 zile calendaristice de la data la care functionarul public evaluat ia la cunostinta de calificativul acordat si nu de la data comunicarii raportului de evaluare final.

S-a apreciat ca din succesiunea textelor de lege rezulta ca momentul luarii la cunostinta de calificativul acordat este plasat în cea de-a doua faza a procesului de evaluare, aceea a interviului. art.116 alin.1 lit a din H.G.nr.611 2008 dispunând ca "interviul, ca etapa a procesului de evaluare, reprezinta un schimb de informatii care are loc între evaluator si functionarul public, în cadrul caruia se aduc la cunostinta functionarului public evaluat consemnarile facute de evaluator în raportul de evaluare_ " acesta fiind momentul de la care potrivit art.120 alin.2 începe sa curga si termenul pentru formularea contestatiei la calificativul acordat. S-a mai retinut ca acest text de lege, ca si cel reglementând stabilirea calificativului final al evaluarii ( art.117 ) sunt plasate înaintea articolelor care se refera la contrasemnarea raportului de evaluare ( art.118) si la întocmirea si comunicarea catre functionarul public a raportului final de evaluare ( art.119 din H.G.nr.611 2008), astfel ca nu se poate sustine ca momentul aducerii calificativului acordat la cunostinta functionarului public evaluat coincide cu cel al comunicarii raportului de evaluare final, contrasemnat si eventual modificat de contrasemnatar.

Având în vedere aceste considerente, instanta a apreciat ca, în mod corect, a fost respinsa ca tardiva contestatia formulata de reclamanta împotriva rezultatului evaluarii, aceasta fiind depusa peste termenul de 5 zile calendaristice de la data la care reclamanta a luat la cunostinta de calificativul acordat, astfel ca este întemeiata exceptia invocata de pârâta prin întâmpinare, în raport de disp.art.7 alin.1 din Legea nr.554 2004, instanta neputând proceda la examinarea în fond a actului administrativ contestat, cât timp nu a fost urmata procedura prealabila, prin formularea în termen a unei contestatii la conducatorul autoritatii publice emitente.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, recurenta reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a aratat ca în mod gresit prima instanta a solutionat cauza pe exceptia neîndeplinirii procedurii prealabile, fara a pune aceasta exceptie în discutia partilor.

S-a mai precizat ca instanta de fond a încalcat principiul egalitatii de tratament, neacordându-i reclamantei posibilitatea de a-si formula aparari pe aceasta exceptie.

În privinta exceptiei tardivitatii formularii contestatiei s-a sustinut ca aceasta a fost eronat admisa de prima instanta întrucât termenul de 5 zile, prevazut de art.120 alin.1 din HG nr.611 2008 curge de la data luarii la cunostinta de catre functionarul public a rezultatului evaluarii si nu de la data întocmirii raportului de evaluare.

În drept au fost invocate prevederile art.3041 C.P.C.

La data de 24.03.2010, intimatul pârât Primarul Municipiului Bailesti a formulat întâmpinare, în cuprinsul careia a sustinut ca recursul este nefondat si a solicitat respingerea acestuia si mentinerea ca fiind temeinica si legala a sentintei atacate.

INTERESUL PUBLIC ÎN FORMAREA PROFESIONALĂ A FUNCȚIONARLUI PUBLIC

În vederea asigurării unei reglementări unitare a formării profesionale a funcționarilor publici, respectiv a reglementărilor și procedurilor aplicabile de autoritățile și instituțiile publice în acest domeniu, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat cadrul normativ specific precum și un set de principii, în prezent susținând implementarea politicilor previzionale de formare profesională continuă, precum și de monitorizare și evaluare a acestui proces.

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene există stabilite sisteme menite să asigure perfecționarea funcționarilor publici, existând concepția că un sistem puternic de perfecționare a funcționarilor publici este deosebit de important în asigurarea dezvoltării unor înalte standarde profesionale și de performanță, precum și a păstrării personalului din serviciul public la același nivel cu schimbările care au loc frecvent în mediul înconjurător.

Deși, în general, sistemele funcției publice rezultă din tradiția administrativă, un anumit număr de factori influențează organizarea generală a sistemelor de formare: structura guvernamentală (stat centralizat, stat federal), sistemul aplicabil personalului funcției publice (sistemul carierei, sistemul caracteristicilor structurale diferite), statutul personalului (statutul funcționarului, statutul contractual) condițiile de acces la funcția publică (selectarea prin concurs, selectarea prin intermediul candidaturii) nivelul de educație impus prin recrutare (formarea inițială generală, formarea inițială specializată), structura formării, strategiile formării. De asemenea, alți factori care influențează acest sistem se referă la obiective, cadru normativ, finanțarea activității de perfecționare, instituții și conținutul cursurilor de perfecționare. Similar cu situația României, perfecționarea profesională reprezintă în același timp un drept, precum și o obligație a funcționarilor publici.

În statele Europei Occidentale întâlnim de asemenea instituții responsabile de managementul funcției publice (inclusiv perfecționare profesională), subordonate fie ministerelor de interne cum e cazul Olandei sau Germaniei, fie celor care se ocupă de reforma administrativă cum este cazul Italiei (Ministerul administrației publice și inovației). În Spania funcția publică este gestionată de Ministerul președinției, care asigură legătura între executiv și legislativ. În cazul Regatului Unit al Marii Britanii întâlnim „Civil Service Commission”, iar unele state au acordat o importanță deosebită funcției publice, creând portofolii distincte; este cazul Belgiei – Ministerul funcției publice și al întreprinderii publice (având în subordine Serviciul de personal și organizare), Austriei – Ministerul pentru promovarea femeii și al serviciului public. În Suedia, există o agenție pentru dezvoltarea personalului (Swedish Agency for Administrative Development, SWAD) care elaborează o strategie de oferte de formare.

De asemenea, în Franța și Spania de exemplu au fost încheiate acorduri colective, în care sunt cuprinse și prevederi referitoare la perfecționarea profesională.

Modalitățile de finanțare sunt fie descentralizate (fondurile sunt alocate la bugetul instituției angajatoare care va administra fondurile pentru perfecționarea propriului personal și va plăti furnizorii de formare), fie centralizate (fondurile sunt alocate comisie pentru funcționari publici sau furnizorilor de formare. Așadar, perfecționarea profesională este efectuată fără costuri pentru instituția angajatoare).

Majoritatea guvernelor aplică un sistem mixt de finanțare a cursurilor de perfecționare profesională.

CONCLUZII

Administrația publică reprezintă imaginea statului prin funcționarii săi. Astfel ca statul este preocupat să formeze funcționarii publici capabili care să satisfacă cât mai eficient interesul public.

Se impune ca administrația publică să asigure funcționari publici: onești, corecți și pregătiți standardelor actuale, asfel că este foarte importantă pregătirea lor profesională atât la începutul activității cât și în cursul carierei acestora.

Formarea profesională a funcționarilor este definit ca fiind un proces în care aceștia deprind cunoștințe, îmbunătățesc comportamentul pentru o mai bună eficientă a modului în care aceștia lucrează, satisfice nevoile curente și viitoare ale organizației în domeniul resurselor umane și crește performanțele instituției.

Din punctul nostrum de vedere, fiecare program de formare profesională îmbunătățește activitatea funcționarilor publici care nu îndeplinesc anumit standard de performanță.

Societatea este în continuă evoluție, fapt ce determina de cele mai multe ori să fie împiedicata bună înfăptuire a sistemului administrativ. Funcționarul public este obligat să satisfacă rapid și bine nevoile publice, deoarece acesta intră în contract direct cu publicul. Capacitatea umană fiind primordială în activitatea acestora.

Legislația în vigoare prevede ca formarea profesională a funcționarilor publici nu este numai un drept cum este în cazul altor salariați, ci este și o obligație scopul fiind Acela de creștere a randamentului activității sale.

O asemenea cerință este de permanentă actualitate dacă avem în vedere faptul că în administrația publică își desfășoară activitatea un număr important de funcționari, cu profesii și nivel de studii foarte variate, cu grade diferite de înțelegere și conștientizare a rolului social deosebit pe care îl are funcționarul public.

La unii funcționari din administrația publică se manifesta atitudinea de formalism și birocrație, de comoditate și plictiseala în exercitarea unor atribuții ale funcției lor.

Activitatea de pregătire și perfecționare profesională are totodată drept scop actualizarea și îmbunătățirea nivelului cunoștințelor de specialitate ale funcționarilor publici pentru a evita ca ei să fie depășiți profesional iar eficienta lucrărilor pe care le fac să aibă о calitate îndoielnica.

Răspunderea pentru organizarea perfecționării pregătirii profesionale revine ministerelor, celorlalte organe ale administrației publice centrale și locale și instituțiilor publice. Cerința de bază este ca orice formă de perfecționare, urmată de funcționarii publici să se reflecte în îmbunătățirea exercitării funcțiilor pe care aceștia le ocupa.

Învățarea și perfecționarea continua este o parte componentă a culturii organizaționale.Fiecare funcționar public trebuie să fie conștient de necesitatea actualizării cunoștințelor și competentelor proprii.

Formarea se face prin instruire în cadrul cursurilor organizate de instituții specializate și prin specializare la locul de muncă. Acestea trebuie completate prin studiu individual.

Dezvoltarea competentelor funcționarilor publici este rezultatul unei colaborări active și continue între funcționarii publici și șefii ierarhici. Funcționarii publici de conducere au responsabilitatea îndrumării și sprijinirii funcționarilor publici din subordine oferindu-le oportunități de învățare. În acest scop, statul pune la dispoziția funcționarilor publici de conducere programe și resurse care sprijină funcționarii publici să urmeze cursuri de perfecționare și să-și îmbunătățească abilitățile.

Funcționarii publici de conducere sunt sprijiniți în această activitate de compartimentul de resurse umane care oferă sprijin și suport prin interpretarea și explicarea procedurilor, prin punerea în evidență a metodelor de formare și dezvoltare cele mai adecvate, prin organizarea de evenimente de formare.

Putem spune astfel, că atât funcționarii publici cât și statul trebuie să se îngrijească de eficiența cu care administrația publică trebuie să funcționeze în societate.

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MANOGRAFII

Alexandru Ioan, Tratat de administrație publică, Editura Universul Juridic, București.

Alexandru Ioan, A. Negoita, Drept administrativ, Editura Omnia, Brașov, 1999.

Alexandru Ioan, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2005.

Brezoianu Dumitru, Drept administrativ roman, Editura All Beck, București, 2004.

Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009.

Coman-Kund Florin, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București, 2009.

Corbeanu Ion, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002.

Ghimpu Sanda, Ion Traian Ștefănescu, Șerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Tratat de dreptul muncii, Volumul III, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.

Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București, 2002.

Ion Alexandru, Drept administrativ, Ediția a III-a, Editura Universal Juridic, București, 2007.

Nedelcu Iulian, Livia A. Nicu, Drept administrativ, Editura Themis, Craiova, 2002.

Nedelcu Iulian, Drept administrativ și elemente de știință administrației, Editura Universul Juridic, București, 2009.

Negulescu Paul, Tratat de drept administrativ, Ediția a-IV-a, Editura Marvan, 1934.

Opre Anca, Drept administrativ, Pro Universitaria, București, 2010.

Popescu Agata Mihaela, Drept administrativ, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Popescu Slănicenu Ion, Teoria funcției publice, Editura Evrika, Brăila, 1999.

Raboca Horia, Formarea profesională a funcționarilor publici din cadrul instituțiilor public locale din regiunea de nord-vest, Revista Transilvană de Științe Administrative nr.26/2010.

Rusu Marcel Ioan, Funcționarul public și corupția, Editura Universității ,,Lucian Blaga”, Sibliu, 2008.

Tabără Vasile, Ioan Șantai, Funcția și funcționarul public, Editura Universității ,, Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

Tomescu Madalina, Deontologia funcționarului public, Ediția a III-a, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Țiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii, Ediția a VII-a, Editura Universul Juridic, București, 2013.

Verdinas Verginia, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public cu modificările ulterioare, republicata, ediția a III-a , București, 2004.

LEGISLAȚIE

Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012.

Legea nr.188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Hotărârea nr.1066/2008 din 10 septembrie 2008 privind formarea profesională a funcționarilor publici intrată în vigoare la 24 septembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Ghidul privind incompatibilățile și conflictele de interese.

Legea nr. 161 privind Incompatibilitățile funcționarilor publici.

ALTE SURSE

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_13202/Norme-pentru-formarea-profesionala-a-functionarilor-publici.html vizitat pe data de 23.03.2016.

Ghidul funcționarilor publici nou intrați în sistemul administrației publice.

Simpozionul Internațional, Funcționarul Public în Context European, Editura Trend, Pitești, 2010.