,,Fructe de toamnă [609541]

1
UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

Imaginație și creativitate artistică prin cunoașterea
și valorificarea resurselor plastice

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: AUTOR,
CONF. UNIV. DR. PROF. – EDUC.
USACI DOINA POTLOGEA CLAUDIA

2

MOTTO :

“Lumea copilariei e stăpânită de demonul creației artistice.
Mai artist decât copilul cred că nu e nici un artist în lume . Să ai
inima să-l simți și minte să -l pricepi …”

I.Drăgan

(Scrisoare către pictorul N.N. Tonitza )

3

Cuprins
Introducere
Partea I. Cadrul teoretic

Cap.I Creativitatea –cerin ță și nevoie contemporană
I.1-Creativitatea – caracteristică individuală și socială a timpului nostru
I.2-Conceptul de creativitate -Identitatea creativității
I.3-Dimensiunea creativității
I.4-Poten țialul creativ și educarea creativității preșcolarului prin activitățile artistico -plastice

Cap.II Educa ția artistico -plastică în grăd iniță
II.1-Obiectivele educaționale artistico -plastice în ciclul preșcolar.Prevederi ale programei
II.2-Importanta educației estetice a copiilor de vârsta preșcolara. Vlorificarea resurselor plastice în
diferite tipuri de activități
II.3-Scopul activităților de desen, pictură în grădiniță

Cap.III Tehnici artistico -plastice folosite în învățământul pre școlar
III.1-Elemente de limbaj plastic -expresie și semnificatie –
III.2-Importanta cunoașterii elementelor de limbaj plastic în formarea deprinderilor de exprimare
artistico -plastica
III.3- Tehnici de pictură folosite în activitățile artistico -plastice specifice preșcolarității

Partea a II –a. Cercetare raportată la ,, Ima gina ție și
creativitate artistică prin cunoașterea și valorificarea
resurselor plastice''.

4
Cap. IV. Aspecte ale imaginației și creativității artistice prin
cunoașterea și valorificarea resurselor plastice.
IV.1.Obiectivele și ipoteza cercetării
IV.2. Lotul cercetării
IV. 3. Metodologia cercetării
IV.4 Desfășurarea experimentului
IV.5.Analiza și interpretarea datelor

Cap.V. Concluzii.
Bibliografie

5
INTRODUCERE

Începerea grădiniței reprezintă o schimbare majoră în viața copilului și a familiei cu o multiplă
motivație socială. Trebuie să ofere copilului șanse de viitor, să răspundă cerințelor de a asigura un
tineret bine pregătit, creativ, capabil să se adapteze oricărei situați, avănd in vedere c ă societatea de
azi in care trăim este intr -o permanentă schimbare .
Educația plastică intră în sfera cunoașterii și creativității, ea fiind educația acelor simțuri pe
care se bazează inteligența și gândirea creatoare a copiilor.
Arta plastică reprezintă modalitatea fundamentală de dezvoltare a capacității creatoare a
copiilor, stimulând flexibilitatea și spiritul critic ca funcții ale creativității.
Creația plastică face o legătură constructivă între gândire și imaginație, între realitate și
fantezie, de zvoltând în același timp puterea de analiză și sinteză. În aceste condiții, sarcina
educatoarei (institutorului) capătă o complexitate aparte, acesta trebuind să -și însușească un
vocabular plastic adecvat, unele tehnici de lucru și o metodologie modernă de predare a
problemelor de limbaj plastic.
Practica didactică a arătat că nu este suficient să -i faci pe elevi să observe anumite aspecte
frumoase din natură și din viață, că nu este de ajuns să se prezinte în fața lor lucrări artistice, ci
trebuie urmărite dobândirea de către copii a unor aspecte esențiale ale cunoașterii plastice, acesta
fiind obiectivul general al activitatilor de educație plastică.
Pedagogia – în totalitatea ei – trebuie să ia cunoștința și să încadreze în sistemul ei gândirea
creatoare, deoarece inteligența intelectuală a omului nu se poate realiza fără cultura vizuală, care leagă
omul de lumea vizibilă și abstracția artistică.
Educarea atitudinii față de frumos nu trebuie limitată doar la activitatile de educație plastică
ci dimpotrivă , acest lucru trebuie urmărit și în cadrul altor activități preșcolare, fiecare oferind o
gamă largă de contexte favorabile realizării acestui fapt.
Prin obiectele de învățământ gradinița dezvoltă gândirea, rațiunea. Prin activitățile
educative dăm un contur special tuturor trăsăturilor gândirii pusă în slujba frumosului pe care
faptele noastre îl cultivă întreaga viață.
De la cântecul de leagăn până la descoperirea marilor frumuseți ale naturii și artei, prin educație,
omul schimbă lumea și se schimbă pe el însuși.

6
Motivarea alegerii temei
Din cea mai fragedă vârstă copilul vine în contact cu lumea înconjurătoare prin intermediul
imaginii și cuvântului. Înainte de a înțelege imaginile și a descifra cuvântul, el vede imaginea pe care o
corelează și o subordonează lumii lui interioare. Cunoașt erea se întregește pe măsură ce cuvântul
capătă semnificații explicitate prin imagine.
Pentru echilibrul său intelectual și afectiv este necesar ca el să fie atras în forme de activitate,
prin care să nu fie forțat să se adapteze la o realitate străină lu i.
Așa cum menționează o serie de psihologi (J. Piaget, Ed. Claparede, etc.) asfel de forme de
activitate sunt jocul și desenul/pictura.
Între desenul/pictura copiilor și joc există multe trăsături comune care au fost evidențiate de
mulți profesori de dese n sau pedagogi. În acest sens, Al. Tohăneanu și Maria Ilioaia, în “Metodica
predării desenului”, subliniază faptul că desenul copiilor este în același timp un joc simbolic “cu
pronunțat caracter intelectual ”. În studiul “ Scopul și condițiile educației estetice”, Robert Graton
consideră desenul copiilor ca un joc de construcție în cadrul căruia copilul asamblează, combină,
modifică și creează.
Am ales această temă din perspectiva mai multor fațete:
 arta plastică este un joc de culori, simboluri, t răiri;
 modalități de destindere, deconectare, pătrunderea in lumi diferite, in lumini diferite;
 este un limbaj de comunicare, de cunoaștere al copilului ;
 m-a fascinat dintotdeauna imaginația și creativitatea preșcolarilor concretizate in creații
plastice (pictură);
 stimularea preșcolarului de a se exprima plastic cat mai liber și creativ duce l a obținerea unor
picturi originale și propii.
Din perspectiva opiniei mele personale, dă -i copilului libertatea să ,,zboare plastic‟‟și el se va
inălța.

7

,,Creativitatea reprezintă ansamblul de calități și
raporturi care duc la generalizarea noului, la
originalitate‟‟
GORDON ALLPORT

Cap.I Creativitatea – cerință și nevoie contemporană
I.1-Creativitatea -caracteristică individuală și socială a timpului nostru
Creativitatea constituie tot mai mult una din implicațiile umane esențiale ale culturii și civilizației
contemporane, ale orică rui progres social. Ea constituie una din cele mai importante valori umane,
sociale și educaționale. Este esența gândirii moderne, în mărimea în care se cere acestei funcții
psihice să definească și să revoluționeze problema, desemnează activitatea sau com portamentul
nou, original pe care orice om îl poate manifesta în grade diferite și la orice vârstă.
Complexitatea și dinamismul lumii contemporane presupune dezvoltarea creativității tinerilor în
vederea unei bune adaptări sociale și profesionale.Deoare ce cultivarea creativității individuale și de
grup constituie un deziderat major al educației în general, se consideră că trebuie stimulată și
încurajată de la cele mai fragede vârste.
După cum afirma Leon Țopa( ,,Creativitatea generală și specifică’’ Ed. Științifică și
Enciclopedică București,1981, pag.7’’): ,, concepem creativitatea ca o cale caracteristic umană prin
care personalitatea este scoasă din anonimat, se eliberează și participă în mod unic și irepetabil la
nașterea și înflorirea valorilor ma teriale, artistice, morale, tehnice, științifice etc.‟‟
Un număr tot mai mare de investigații psihopedagogice din ultima perioadă de timp se
îndreaptă asupra creativității având la baza următoarele argumente:

8
 potentialul creativ diferă de la individ la individ, fiind mai ridicat sau mai redus;
 sarcinile cu care omul se confruntă în timpul vieții se multiplică, se amplifică și se
diversifică solicitându -i acestuia într -o mai mare măsură sau mai mică creativitatea,
acționând direct asupra factorilor ca re o determina;
 fiecare om este solicitat să contribuie la locul său de muncă, în profesia sa, prin natura
postului pe care îl ocupa, cu un aport creativ, binenteles după posibilitățile sale;
 creativitatea poate fi estimată și educată la fiecare subiect uman ( în acest scop procesul
instructiv -educativ din grădiniță și școala poate contribui în mod deosebit);
 societatea, țara care va investi mai mult în creativitatea copiilor, va câștiga în timp,
competiția mondială cu celalalte tari ( dacă își va menține în interior valorile creatoare de
care dispune), etc.
În aceste condiții este evident faptul ca investigarea creativității decurge nu atât din nevoi de
ordin științific, teoretic , cât mai ales din rațiuni, din necesități de ordin practic – aplicativ.
Niciodată nu e prea târziu pentru cunoașterea, stimularea și educarea creativității. Dar, cu cât
aceasta începe la o vârstă mai mică și continuă de -a lungul anilor, cu atât va fi mai productivă ,
conducând la obținerea unor realizări creative mai va loroase. Este necesar să ne instruim în acest
sens, să punem un mare accent pe stimularea creativității, pe realizarea unui confort psihic și a
libertății necesare pentru creația copilului.
La fiecare nivel de vârstă, copilul trebuie să fie învățat cum să învețe și cum să se exprime
creator.
Creativitatea înseamnă îndrăzneală, tot ceea ce este nou este incert și nonconformist. Pentru a se
putea avânta în necunoscut, copilul trebuie să dispună de acea libertate interioară, de acel
sentiment de sigura nță, provenite din acea lume înconjurătoare.
Lipsa de creativitate se datorește însă unei insuficiențe înțelegeri a fenomenelor, lipsei
sentimentului de libertate interioară sau lipsei de stabilitate a conditilor externe. Creativitatea
înseamnă posib ilitatea de comunicare: copilul se află într -un contact continuu cu lumea sa
interioară și cu lumea să exterioară .
Atitudinea sa receptivă îi permite să înțeleagă și să intuiască problemele existente. Pe baza
corelațiilor stabilite cu lumea sa interioa ră se formează asociații cu fenomene cunoscute și trăite,
devenind astfel posibilă rezolvarea noilor probleme apărute.
Curiozitatea și setea de cunoaștere ne face receptivi față de lumea exterioară.Libertatea interioară
face posibilă folosirea cunoștiin țelor acumulate de către lumea trăirilor noastre subiective.

9
Copilul preșcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozități, a freamătului
permanent pentru a cunoaște tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada preșcolară imaginația
se exprima viu prin tot ceea ce face copilul la grădin iță la toate activitățile. Activitatea didactică
trebuie înțeleasă ca un act de creație, nu ca un șir de operații șablon, de rutină.
Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înțelegere a copiilor, să trăiască împreună
sentimente puternice, să cr eeze situații care să îmbogățească mintea copilului cu anumite
reprezentări și obișnuințe, să -și transforme ocupația într -o frumoasă minune.De ce este nevoie de
creativitate? Pentru a se putea desăvârși, realiza și actualiza, pentru a putea contribui activ la
modelarea lumii.
Înțelegând că viața nu este statică , ci un proces neantrerupt, individual izbutește să înțeleagă
viața ca un tot unitar. Acceptarea concepției că viața este un proces și un produs al propiei
creativități este un act de conștientă pe care individul îl poate realiza, numai dacă, în faza actuală a
procesului , care cuprinde și trecutul, el vede premisele viitorului.
Una din cele mai importante premise ale creativității constă în disponibilitatea de a relua totul de
la capăt, de a considera că nimic nu este definitiv, că nici un proces nu este încheiat pentru
totdeauna.
Nu există nici o situație conștientă care să nu permită o participare creativă și astfel că activitatea
creativă nu trebuie îngrădită sub nici o formă, ba mai mult decât atât trebuie a se țină cont că
niciodată nu este prea devreme pentru a se începe educarea creativității.

I.2-Conceptul de creativitate -Identitatea creativității
În ultimile decenii cercetările de creativitate au căpătat un caracter preponder ent experimental și
o amploare fără precedent, exprimat atât în numărul mare de studii cât și în varietatea de aspecte
abordate. Mulți autori sunt obligați să recunoască că noțiunea de creativitate este încă insuficient
definită, studiată. Această situație se explică prin complexitatea procesului creativ, dar și prin
diversitatea domeniilor în care se poate realiza creația.
După cum afirma P.P.Neveanu (Psihologie , Editura Didactică 1996, pag.182 ) ,,la creativitate
contribuie toate procesele psihice, î ncepând cu senzațiile și percepțiile și încheind cu afectivitatea
și voința; este deci o propietate a întregului sistem psihic uman, care se prezintă ca un laborator ce
prelucrează datele informaționale, astfel încât ajunge să elaboreze noi modele cognitiv e și
imagistice‟‟.

10
Al. Roșca este de părere că ,, mai frecvent, creativitatea este considerată ca fiind un proces care
duce la un anumit produs, caracterizat prin originalitate sau noutate și prin valoare sau utilitate
pentru societate.‟‟ ( apud. I. Căp alneanu, ,,Inteligentă și creativitate’’, Editura Militară 1978,
pag.116 ). Alți cercetători definesc creativitatea ca fiind ,,facultatea de a introduce în lume un lucru
oarecum nou‟‟( Moreno, apud. I.Căpâlneanu, ,,Inteligentă și creativitate’’,Editura Mi litară 1978,
pag.116). Din punctul de vedere al lui Maslow, individul creativ este cel care care își realizează în
chip autentic potențialul.
Creativitatea, arăta Al . Roșca ( Creativitatea generală și specifică , 1981, pag.16 ) este un
fenomen foarte co mplex ( sau un complex de fenomene?) cu multiple aspecte, fațete, laturi, sau
dimensiuni‟‟. Autorul citat definește creativitatea a fi activitatea sau procesul ce conduce la un
produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate. În sens larg,
creativitatea, se referă la găsirea de soluții, idei, probleme, metode , procedee, care nu sunt noi
pentru societate, dar la care s -a ajuns pe o cale independenta. În acest caz, produsul este nou,
numai pentru respectivul su biect sau pentru un grup restră ns.
Din punctul de vedere al Ursulei Ș chiopu creativitatea reprezintă o dispoziție de a crea și inventa
la orice vârstă, la orice persoană, indiferent de apartenență. Pentru Leboyer este o aptitudine de
inteligentă în funcție de fluiditate a ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive
și de personalitate, ca și în funcție de gândirea divergentă, în măsura în care ea favorizează
diversitate a soluțiilor și rezultatelor. Procesul creativ este favorizat de o atitudine cre ativă față de
ideile noi și neașteptate, și mai degrabă de dispersarea atenției decât concentrarea ei asupra
problemelor puse.
După cum afirmă și D.Usaci(,, Psihopedagogia creativitatii’’, Editura Universității
,,Transilvania’’din Brașov, 2002, pag. 10) ,, creativitatea reprezintă vârful construcției psihologice
a individului. Este rezultatul organizării optime a unor factori de personalitate foarte
diferiți:cognitivi, afectivi, motivaționali, aptitudinali si atitudinali‟‟.
Mak Kimon (1970) definește c reativitatea ,, un proces care se defasoara în timp și care se
caracterizează prin originalitate, spirit de adaptare și grijă pentru realizarea concreta‟‟ ( apud. Leon
Țopa, ,,Creativitatea’’, Ed. Științifică și Enciclopedică,1980, pag. 12).
Analiza c onotațiilor etimologice ale termenului de creativitate ne duce la cuvântul latin ,,
creare‟‟ – a naște, a făuri. Paternitatea cuvântului datează din anul 1973 și aparține lui G. W.
Gordon Alport cel care a optat din multiplele derivate posibile pentru cel de creativitaty
(creativitate).Termenul nu a avut însă o istorie comodă căci a trebuit să -și dispute legitimitatea în

11
competiție cu alți termeni ce aglomerează termenul : imaginație creatoare (Th. Ribot) ; experiența
imaginativă constructivă (A. Osborne ) ; inteligenta fluidă, direcționala, creatoare ( E. Hidgard).
Definitorie pentru creativitate este mai ales, momentul ,,problematizarii‟‟ elaborat de T. T.
Dillon, al ,,problematizarii‟‟ adică de găsire a problemelor și nu atât de rezolvarea lor.
I.A. Taylor consemnează că a întâlnit mai mult de o sută de definiții diferite ale noțiunii de
creativitate .Gama definirii se întinde de la înțelegerea creativității ca o atitudine, indiferent dacă
persoana care are o astfel de atitudine elaborează sau nu un produs creativ, până la identificarea
acesteia cu o producție creatoare de înalt nivel, cu realizări neobișnuite în diverse domenii.
Leon Țopa ( ,,Creativitatea’’, Editura Științifică și Enciclopedică,1980, pag.6 ) afirma că ,,
semnificația reală a creativității se afla în trăirea culturii și valorilor umane, pentru că
responsabilitatea demersului creator devine ,pe zi ce trece, o responsabilitate a întregii societăți, nu
numai a școlii, a familiei, întreprinderii; pentru că societatea trăiește și s e construiește tot mai mult
prin cultură, știința și valori spirituale. Ținând seama de aspectele axiologice ale creativității ca
pedagogie a societății în totalitatea ei și deci a fiecărei persoane în parte, punând în valoare rolul
personalității,concepem creativitatea ca o cale caracteristic umană prin care personalitatea este
scoasă din anonimat, se eliberează și participa în mod unic și irepetabil la nașterea și înflorirea
valorilor materiale, artistice, morale, tehnice, științifice, etc.‟‟
Adeseo ri, în literatura de specialitate se vehiculează alături de ,, creatie‟‟ termini ca : invenție,
inovație ,descoperire. Abordarea pe vertical a creativității reclama conjugarea a două idei , pe de -o
parte ca toți oamenii sunt într -o măsură oarecare creat ori în mod potențial, pe de altă parte că
există mai multe niveluri de structurare a creativității care în succesiunea dată de I. Taylor( apud.
LeonȚopa, ,,Creativitate’’, Ed. Stiintifică -Buc. , 1980, pag 54) sunt următoarele:
1.Creativitatea expresivă ce caracterizează universul copilăriei unde contează comportamentul în
sine și nu abilitatea sau calitatea produsului obținut.
2.Creativitatea productivă care se referă la dobândirea unor îndemânări pentru anumite domenii.
3. Creativitatea inventivă ce în seamnă capacitatea de a realiza conexiuni noi între elemente deja
cunoscute.
4. Creativitatea inovativă prezenta la un număr restrains de persoane, constă în găsirea unor
soluții noi, originale, cu rezonanță teoretică și practică.
5.Creativitatea emergenti vă, palierul cel mai înalt al creativității, specific doar geniilor care prin
contribuția lor au revoluționat toate domeniile.

12
Creativitatea este procesul prin care se focalizează într -o sinergie de factori ( biologici,
psihologici, sociali) întreaga pe rsonalitate a individului și care are drept rezultat un produs nou,
original cu sau fără utilitate și valoare socială.
Pentru creativitate, esențiale sunt aptitudinile gândirii divergențe ( cea a soluțiilor
multiple): fluiditatea, flexibilitatea, origin alitatea, elaborarea, sensibilitatea față de probleme,
redefinirea .
Fluiditatea reprezintă aptitudinea (capacitatea, calitatea gândirii) de a activă cu ușurință
cunoștințe din memorie, într -un mod divergent (cu răspunsuri multiple), sub forme diverse,
(cuvinte, idei, imagini,expresii), pe baza asociațiilor între baza de cunostiinte de care fiecare copil
dispune ( sistem cognitiv propriu) și stimulul receptat ( problema, fenomen, obiect), mărind
probabilitatea de a găsi o soluție adecvată ( pertinentă) l a problema dată.
Fluenta se manifestă sub următoarele forme:
 verbală
 ideativă
 asociativă
 expresională
Flexibilitatea este capacitatea de a adapta gândirea la situații noi, uneori neprevăzute, cu scopul
de a căuta și găsi soluții optime de rezolvare a problemelor ce apar în diverse domenii de
cunoaștere inclusive în cel al cunoașterii artistice.
Originalitatea prevede capacitatea individului de a adopta atitudini personale fără tendința de a
copia sau reproduce modelul de gândire al altuia.
Elaborarea gândirii este aptitudinea gândirii creative de a elabora structuri pe baza
informațiilor date, conducând la răspunsuri aplicabile, plauzibile; tendința de a veni cu precizări de
amănunt, cu detalieri uneori surprinzătoare, de a preciza, clarifica ideile altora etc. Elaborarea este
dată de numărul detaliilor unui produs creativ, al răspunsurilor, soluțiilor la o problemă care pot fi
identificate ca aplicabile, plauzibile, pe criteriul realității, al adecvării la realitate.
Sensivitatea înseamnă facultatea de a simti, de a fi sensibil. Profunzimea și aria sensibilității
depind de spiritul de observație care poate fi format, educat la copii prin exerciții dirijate de
pedagog.
Creativitatea, ca rezultantă cristalizată superioară personalităț ii, presupune cooperarea multiplă
dintre trei mari categorii de factori: psihologici (factori intelectuali, factori nonintelectuali,

13
aptitudini sociale, factori abisali), factori biologici( ereditate, vârstă, sex, sănătate mintală) și
factori sociali ( con diții socio -economice și culturale, condiții educative). Conceptul de creativitate
admite o mare contribuție a influențelor de mediu și a educației în formația creativă a fiecăruia.
Psihologii considera că oricare din activități poate fi desfășurată la un nivel înalt de creativitate.
În psihologie conceptual de creativitate are trei accepțiuni:
 de comportament și activitate psihică creativă;
 de structură a personalității sau stil creativ;
 creativitate de grup, în care interacțiunile și comunicarea m ijlocesc generarea de idei noi,
duc la efecte creative.
Factorii psihologici -intelectuali evidențiază prezența unui traseu ascendent care reduce
creativitatea la un singur factor: inteligenta. Una din cauzele pentru care mulți indivizi dotați nu
sunt creativ i rezidă din incapacitatea de a se dărui integral creației, de a face din această
îndeletnicirea lor cea mai de preț.Tenacitatea în munca este trăsătura comună pentru orice creator,
indiferent de domeniul său.
În afară de potențialul creativ general există și un potențial creativ specific care se referă la
ansamblul de aptitudini speciale, adică acel complex de însușiri care permite obținerea de
performanțe în domenii concrete : știință, artă, tehnică, matematică. Rezolvarea unei probleme este
socotit ă creativă în măsura în care satisface una sau mai multe din următoarele condiții:
1.Produsul gândirii prezintă noutate și valoare;
2.Gândirea este neconvenționala în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor acceptate
anterior;
3.Gândirea implic ă motivație și persistenă motivate, manifestată fie pe parcursul unei întinderi
considerabile de timp, fie la o intensitate înaltă;
4. Problema, așa cum a fost pusă ea inițial, fiind vagă și rău definită, o parte a sarcinii este însăși
formarea problemei.
,,Într -o formulare concluzivă, autorii spun că activitatea creatoare pare să fie o clasă specială
a activitatatii de rezolvare de probleme, caracterizată prin noutate, neconventionalitate, persistentă
și dificultate în formularea problemei‟‟ ( Al. R oșca, ,,Creativitate generală și specifică’’, Ed.
Academiei R.S.R. – Buc., 1981, pag. 18). În funcție de elementele preluate din literatură de
specialitate, creativitatea reprezintă cel mai înalt nivel comportamental uman, capabil de a antrena
și polariza toate celalalte niveluri de conduită, toate însușirile psihice ale unui individ ( gândirea,

14
memoria,atenția, voința, afectivitatea), în vederea realizării unor produse ce se caracterizează prin
originalitate și valoare socială. Când accentul este pus pe p ersoana, creativitatea este definită fie ca
o caracteristică a persoanei ( o performanță originală și de valoare), fie ca o facultate sau capacitate
de a inventa ( în tehnica), de a descoperi( în știință ) sau de a crea ( în artă și literatură), cu alte
cuvinte, de a realiza un produs nou și valoros.
Primul care a vorbit despre particularitățile personalității creative și le -a prezentat pe baza unui
anumit model a fost Guilford. El face distincție între particularități și aptitudini. Particularități le
sunt trăsături relativ durabile care deosebesc un individ de ceilalți; aptitudinea este o disponibilitate
individuală de a învăța anumite lucruri.Acea sta disponibilitate poate fi in ăscuta, determinată de
influențele mediului și de interacțiunea ambilor factori. În plus, Guilford, atribuie individului
aptitudini și însușiri care nu pot fi controlate.
Personalitatea creativă este caracterizată printr -un mozaic de aptitudini și însușiri: fluiditate,
flexibilitate, elaborare, originalitate, sensibilitate pentru probleme și redefinire. Relația dintre
creativitate și diferite tră sături de personalitate preocupă în prezent atât pe cercetători cât și pe
cadrele didactice din învățământul preșcolar și școlar. Cele mai multe cercetări abordează
creativitatea și inteligenta; creativitatea și conduita, creativitatea și limbajul.
Creativitatea este o completare a inteligenței. În ierarhia aptitudinilor umane ea reprezintă acea
capacitate care colectează informațiile și le folosește în situații diferite. Creat ivitatea pornește de la
această capacitate, pe care o lărgește însă, creând noi corelații între informații. Inteligenta cauta
răspunsul în elementele învățate și ne permite să adaptăm cunostiintele dobândite la diferite
situații. Creativitatea nu se mulțum ește cu adaptarea celor cunoscute. Creativitatea înseamnă
actualizare, realizarea capacităților potențiale corespunzător situațiilor date.
Pentru cercetătorul Leon Țopa ,, creativitatea este potențialul uman indefinit, fără de care
creația nu se produ ce și nu se valorifica , nu trăiește pentru că n -ar putea fi înțeleasă , nici
comparată nici depășită‟‟ (,,Creativitatea’’,Editura Științifică și Enciclopedică Bucuresti -1980,
pag. 9) . El structurează creativitatea pe mai multe paliere și anume:
1. Fo rmarea și autoformarea personalității creatoare prin educabilitatea originalității.
La acest nivel se poate avea exigenta noutății, a generării noului la modul absolut. De cele mai
multe ori, descoperirile copiilor și tinerilor nu sunt decât redescoperiri, noutăți relative ceea ce
prezintă nu valori pozitive, sub aspectul educativ, dar și unele neajunsuri. Este clar că bogăția
iscărilor copilăriei nu poate fi considerată creativitate la modul absolut și în viziune integrată
rămânând doar un mare , importan t dar inițial palier al creativității umane.

15
2.În cel de -al doilea palier accentul cade pe dimensiunile gândirii creatoare , ,,productive‟‟, pe
inteligenta constructivă, pe evaluare și capacitate de anticipare a modelelor. Prin extindere și
diversificar e, conceptul de creativitate semnifica în corelație cu conceptele pedagogice noi și
exigente, educarea spiritului critic, educarea pentru răspundere , pentru individualitate și integrare .
Resorturile psihice angate sunt desebit de complexe: creativitatea omului adult se confruntă cu
lumea contrastelor și echilibrelor dintre preconștient și conștient, cu capacitatea de permeabilitate
a acestor resorturi, cu blocarea lor parțială și anihilatoare.
Se consideră că în elaborarea conceptului de creativitate, re lația ordine – dezordine, constient –
inconstient, constituie o cheie plină de surprize.
Palierul al doilea al notelor caracteristice conceptului de creativitate o apropie nemij locit de
procesul creației, ca un proces responsabil, angajat și evaluabil l a scara criteriilor social -istorice.
Nota dominantă la acest palier este relația directă dintre potențial și act efector, dintre creație și
creativitate.
Creativitatea primește caracter de universal itate, participă la toate procesele care fac posibilă
afirmarea omului, a personalității și inovării. Dar nu tot ce este nou, inedit și original este
semnificativ și valoros.
3.Cel de -al treilea palier al conceptului de creativitate extinde sensurile ei prin note
caracteristice ce țin de aria sociologiei, în special a sociologiei culturii și valorilor. O creativitate
lipsită de sensul valorilor vieții omenești, lipsită de garanția aplicării ei pentru umanitate și individ
își pierde sensul de creație socială și aspirație spiritual.
Creativitatea poate deveni în zilele noastre sursă a calamitaților produse de niște finiinte lipsite
de omenie sau de o veritabilă inteligenta evolutivă și constructivă . Creativitatea este o avuție
națională numai dacă este comunicata, recunoscută și valoroasă.
Încerca rea analitică întreprinsă de Leon Topa nu cuprinde toate procesele creative. Ea sugerează
totusi o modelare a creativității pe trei paliere distincte, cu posibilități de comunicare între ele :
identificăm creativitatea în sens de potențial uman spontan, ca racteristic vârstei copilăriei, dar
reantalnim acest potențial și la celalalte vârste, dar în special la anumite genii de creație și la
anumite categorii de creatori.
Distingem apoi creativitatea ca modalitate actualizată a originalității relative și absolute prin
metode și stiluri ale persoanelor sau colectivelor inventive, responsabile și apte de autodesăvarșire
și autocreație.

16
Se mai poate vorbi și de creativitatea înfățișată ca produs al dialogurilor valorilor, un dialog
intrinsec al procesulu i de creație, creativitate apreciată în condiții istorice determinate, tolerante
sau autoritare. În ultimile două decenii, cercetările asupra conceptului de creativitate s -au
intensificat mult dar, nu se poate spune că posedăm o stabilire precisă a unor ,, factori‟‟pe baza
cărora să se poată diagnostica în grădiniță, potențialitatea creativă a copiilor, iar în funcție de
specificul acesteia, mijloacele pedagogice de dezvoltare a ei. Dezvoltându -și cercetările, P.
Neveanu (,,Psihologie’’, Editura Didactică –Bucuresti 1996, pag. 182) ajunge la ideea unui
,,model bifactorial „‟ al creativității în care cele două categorii de factori sunt sunt:
vectori care desemnează stările și dispozitivele energetice ce incita la acțiune și raportare
preferențială și anume : trebuințele, motivele, scopurile, inclinațiile, aspirațiile, convingerile și,
sintetic atitudinile caracteriale;
operațiile și sistemele operatorii de orice fel, adică: aptitudinile, formulele logice noi , procedeele
imaginației.
Creativitatea nu este al tceva decât interacțiunea optimă între vectorii creativi și operațiile
generative. Observăm că vectorii ca energizori cu un anumit sens, așa cum se divid în pozitiv și
negativ, de atracție, incitație, sau de respingere și frânare, tot așa se divid în crea tive și noncreative.
Favorabile creativității sunt:
 trebuințele de creștere, de perfecționare și de performanță, în opoziție cu trebuințele
homeostazice strict utilitare;
 motivația intrinsecă de implicare în acțiune pentru plăcerea acțiunii, din înclinație sau
interes cognitiv, în opoziție cu motivația extrinsecă, indirectă cu influențele ei constructive și
presante;
 aspirațiile superioare, care facilitează drumul spre performanță, față de aspirațiile de
nivel scăzut, care nu permit o valorificar e optimă a propiilor personalități. La nivelul personalității
se dovedesc a fi creative atitudinile nonconformiste ( episistemic și pragmatic) față de atitudinile
conformiste și convenționaliste .
În mod asemănător, operațiile se împart în categorii de operații rutiniere, automatizate, cuprinse
în programe altgoritmice și care nu sunt generatoare de noi idei, deci, nu aduc contribuții creative
notabile precum și sisteme operatorii deschise de tip euristic. Așa cum afirma P.P. Neveanu
(Psihologie, Edi tura Didactică 1996, pag.183) ,, vectorii sunt cei care declanșează selectiv,

17
ciclurile operatorii și le pilotează într -un anumit sens‟‟. La nivelul persoanei se constituie blocuri
între vectorii atitudinali și acele sisteme de operații pe care le -au numit aptitudini. Același autor
afirma că : ,,considerată ca o structură de personalitate, creativitatea este, în esență interacțiunea
optimă dintre atitudinile predominant creative și aptitudinile generale și special de nivel
supramediu și superior. Nu este s uficient să dispui de aptitudini dacă acestea nu sunt orientate
strategic, prin motivație și atitudini, către descoperirea și generarea noului cu valoare de
originalitate. Faptul acesta a fost constatat experimental prin testarea inteligenței generale și a altor
aptitudini și testarea la aceeași subiecți a motivelor și atitudinilor positive, precum și a
performanțelor creative, în general. S -a dovedit că numai aptitudinile nu sunt suficiente . Există
persoane foarte inteligente dar prea puțin creative, într ucât nu sunt incitate de interese de
cunoaștere vor să fie exacte, dar nu sunt incitate de aventurile fanteziei și sunt în genere coformiste
și conservatoare. În schimb, prezenta vectorilor creativi este de natură să producă efecte creative
remarcabile și la persoane care nu dispun de aptitudini extraordinare.‟‟ ( Psihologie, Editura
Didactică 1996, pag. 183 -184)
I.3 –Dimensiunile creativității
Creativitatea este un fenomen extrem de complex, cu numeroase aspecte sau dimensiuni. Pentru
a putea fi delimi tate dimensiunile creativității, ea trebuie privită din mai multe perspective
determinate în cea mai mare parte de intențiile cercetătorilor. Spre exemplu, pentru specialiștii din
industrie, istoricii artei și oamenii de știință, creativitatea se exprimă p rin produsul creat.
Specialiștii în psihoterapie și mulți dintre artiști abordează creativitatea ca proces în timp ce
psihologii, pedagogii și educatorii pun accentul îndeosebi pe personalitatea creatoare .
Ca urmare se disting trei dimensiuni sau fațet e ale creativității,în literatura de specialitate:
 variabila de personalitate ;
 proces de creație;
 produs de creație.
Privită prin prisma personalității, creativitatea reprezintă capacitatea persoanei de a produce
idei sau lucruri originale sau utile .
Având în vedere că fenomenul creat or angajează și valorifica ,, ză camintele‟‟ întregii
personalități, acțiunea de educație a creativității centrată în acest perimetru trebuie să urmărească
nu numai exersarea subsistemelor implicate ci și personalitatea ca rezultanta integrativă
armonioasă a lor.

18
Cercetările efectuate la un institut al Universității californiene din Berkeley, încearcă să
determine pe baza unor procedee metodice participările specifice personalității creatoare. Sub
conducerea lui Barr on (1952) și Mak Kennon(1961) aceste participări au fost studiate pe bază mai
multor teste pentru cercetarea creativității și a personalității .Aceste cercetări au ajuns la concluzia
că cele mai importante premise ale creativității ar fi originalitatea și receptivitatea față de lumea
înconjurătoare.
Barron a elaborat următoarele ipoteze:
 Indivizii creativi preferă fenomenele complexe.
 Psihodinamica indivizilor creativi este mai diferențiată și complexă.
 Indivizii creativi au o mai puternică conștiință de sine.
 Inivizii creativi sunt mai independenți în elaborarea judecaților.
 Indivizii creativi se opun oricărei oprimări, dominații și îngrădiri.
În abordările tradiționale, personalitatea văzută din punct de vedere psihologic cuprinde numai
aptitudin ile, temperamentul și caracterul. Treptat s -a adăugat motivația, atitudinea și sentimentele (
privite mai ales ca forme ale motivației).Ansamblul acestor însușiri se prezintă într -o structură și
ierarhie unică prin care se diferențiază un individ de altul .
Când se studiază un raport al personalității, el trebuie raportat la personalitate în ansamblul ei, la
rolul ce -i revine în sistemul relațiilor sale complexe cu mediul.
Stimularea creativității înseamnă dezvoltarea personalității deoarece procesul d e creație are ca
element constitutiv inteligenta, gândirea creatoare, factori și trăsături de personalitate.
Studiind raportul inteligenta –creativitate –personalitate, P.P. Neveanu ajunge la concluzia că
dincolo de un nivel mediu al inteligentiei, ro lul decisiv în determinarea performanței creative îl
dețin factorii de personalitate denumiți sintetic ,,atitudine creativă „‟.
După opinia autorului definirea aferentă personalității trebuie privită ca interacțiunea optimă,
generatoare de nou, dintre atitudini și aptitudini. De fapt, aptitudinile, nu sunt creative prin ele
însele, ci devin astfel în manierea în care sunt activate și valorificate prin motivație și atitudine
creative.
Dat fiind că în calea oricărei activități creatoare pot apărea o bstacole numeroase, se consideră
că atitudinea activă în față dificultăților este o trăsătură de caracter de cea mai mare importanță în
activitatea de creație.

19
Procesul de creație care este aspectul psihologic interior al acțiunii creatoare, cuprinde toate
momentele, mecanismele și dinamica psihologică internă, de la generarea problemei sau a ipotezei
până la realizarea produsului creativ.
În acest proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma
informația iniția lă și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective
și a factorilor de personalitate.
Actul creativ poate să fie de scurtă durată dar adeseori poate să dureze luni sau chiar ani. Pe
lângă greutatea de a de a face , , vizibila‟‟ activitatea psihică interioară a subiectului creator,
cercetarea este îngreunata și de perioadele lungi în care cercetătorul poate să aibă posibilitatea unei
cunoașteri nemijlocite a celui care creează, să facă observații pertinente, dacă este posibil și prin
cercetare experimentală.
Se mai adaugă că studiul procesului de creație se referă la literatură de specialitate, aproape în
exclusivitate la creația individului, dar sunt tot mai numeroase cercetările care demonstrează
realitatea cre ativității colective.
Numeroși psihologi și specialiști din alte domenii au încercat să surprindă actul creator în optica
lor, iar apoi să -l prindă în anumite ,, modele operaționale și functionale‟‟.
În acest fel s -a ajuns la conturarea unor sta dii, etape sau faze ale procesului de creație .Două
dintre modelele elaborate au devenit clasice și generatoare de noi căutări.Primul model circumscris
rezolvării de probleme, aparține lui Deroly și datează din 1910. Renumitul psihopedagog american
stabile ște cinci etape pe care le parcurge gândirea în rezolvarea de probleme:
 sesizarea problemei;
 localizarea și definirea ei;
 sugerarea soluțiilor posibile ;
 anticiparea consecințelor adoptării unor soluții alternative;
 acceptarea sau respingerea soluției.
Cel de-al doilea model axat explicit pe procesul creației aparține lui G. Wallas și datează din 1926
( apud. P. P. Neveanu, Psihologie‟‟, Ed. Didactica -Buc.1996, pag. 185). Acest model delimitează
patru etape sau stadii ale procesului:
 pregătirea;
 incubația;
 inspirația sau iluminarea ;

20
 verificarea.
Modelul lui G. Wallas a rămas în circulație până în zilele noastre, el fiind reluat și și dezvoltat
de numeroși psihologi care amintesc pe J. Rossman (1931), A. Osbome (1953), R.
Thomnson(1967) și alții.
Pregă tirea (preparația) în esență este în primul rând o etapă de acumulare a
,,materialului brut‟‟ , (A. Taylor , 1959), faza inițială și obligatorie, care are în vedere colectarea
informației necesare actului creator. Prepararea se subdepartajeaza după cum u rmează: sesizarea
problemei, analiza și definiția problemei, acumularea materialului necesar și formularea ipotezelor
cu schițarea primelor soluții.
Incubația – este o etapă în care, de obicei persoană creatoare rămâne într -o stare de
confuzie cognitive și cu un profund sentiment de frustare. În general, această etapă se
caracterizează printr -o permanentă revenire spontană asup ra problemei și prin tensiune ca stare de
cercetare.
I.P. Guilford (1967) afirma că incubația este mai degrabă o condiție a creației decât o fază a ei.
Unii autori atribuie incubației o structură de natură inconștienta ( S. Freud, o. Kant, C. G. Jung, G.
Walles) sau preconstienta ( L. S. Rubie , A. D. Mor re , s. a. ).
Iluminarea ( inspirația) este momentul apariției ideii sau soluției care se manifestă ca o iluminare
bruscă a conștiinței, ca o intuiție instantanee. În general, inspirația este rezultatul unei intense stări
de conștiință sau de mobilizare intensă a eforturilor cognitive. Ea poate fi provocată însă și de o
întâmplare, în timp ce efortul cognitiv al individului este orientat în altă direcție.
,,Când activitatea gândirii ia un start fals, persoana respectiva alunecă într -un făgaș din care nu
poate ieși pentru moment. Perseverentă în direcția respectivă îi limitează sectorul activității
exploratoare și atâta vreme cât perseverează nu poate scăpa de presupunerile cu care a început. În
schimb, adeseori, reușește dacă revine la problema după o anumită pauză sau un interval de timp și
în condiții de absență a oboselii cerebrale.
În legătură cu cazul concret în care se produce iluminarea, R. K. Merton ( 1965) vorbește de
apariția întâmplătoare a soluției într -un moment în care nu polariza e xplicit atenția creatorului.
Sunt cunscute cazurile lui Helmolz, Edison, s. a. care au avut revelația soluției în moment de
relaxare.Nu mai puțin interesante sunt cazurile de găsire a soluției în timpul somnului : Mendeleev,
Descartes, s. a. Rolul hazard ului în creație este amplu comentat în legătură cu celebrele cazuri ale
lui Arhimede ( legea care -i poartă numele), Columb ( descoperirea Americii) , Newton ( legea

21
atracției universale), Fleming (penicilină), soții Curie ( radioul), Coandă ( efectul cu ac elași nume )
s. a. Așadar hazardul poate fi generos pentru neobosiții exploatatori care știu să îl sesizeze și să îl
fructifice.
Se poate spune, din perspectiva lui Pasteur, că întâmplarea ajută numai o minte pregătită. De
cele mai multe ori, în sp atele binecuvântatei inspirații se desfășoară luni , poate chiar ani istovitori
de trudă, de îndoială de căutări, de aplicare febrilă și încordare asupra problemei respective.
Verificarea este etapă care desăvârșește procesul creator, după traseul parcurs în stadiile
anterioare.Pentru ca să poate candida la circuitul social de valori, noile cuceriri subiective ale
creatorului trebuie traduse în forme obiective, accesibile confruntărilor din universal culturii.
Când fermentația aceasta tainică s -a termi nat, atunci trebuie să intervină voința ta hotărâtă,
stăruitoare, încăpățânată, adică munca creației cu bucuriile și ostenelile ei, pragmatică, asiduă. Fără
muncă, opera ar rămâne în stare embrionară în sufletul creatorului .
Verificarea este prin e xcelență o activatoare etapă ce se manifestă în toate momentele sale. Se
poate spune, în același timp, ca verificarea întruchipează, încununează sărbătoarea intelectului.
Pe întreg parcursul procesului de creație este implicate atât gândirea convergen ta cât și gândirea
divergentă. în strânsă unitate, rolul conducător revenind gândirii divergențe, creative îndeosebi
aspectului ei de flexibilitate, care permiye o modificare rapidă a modului de abordare a situației, în
raport cu noile situații ivite.
Produsul creației este considerat criteriul cel mai eficient de apreciere a calității
omului.Produsul creativ se definește prin două însușiri esențiale:originalitate și utilitate socială. În
funcție de specificul domeniului de activitate socială ( științ a, artă, filozofie) originalitatea
dobândește diferite dimensiuni cum ar fi: noutate, imprevizibilitate, surpriză, unicitate. Noutatea se
definește prin criteriul cronologic în sensul că nou este un lucru, o idee sau o soluție care apare
prima dată .
Caracterul de imprevizibilitate presupune că produsul realizat să nu fie rezultatul unor produse
logice obișnuite ci așa numitei, la realitate de ,, gândiri laterale „‟.
Utilitatea socială a produsului creat desemnează măsura în care acesta este relevant, adică
răspunde unei nevoi practice sau este adecvat realității.
Utilitatea produsului este de fapt un criteriu introdus pentru a distinge rezultatul imaginatiei
aplicate de producțiile aberante și rupte de realitate din timpul viselor sau stă rilor de alterare a
conștiinței.

22
Văzută prin prisma personalității, creativitatea capăta sensul de potențial creativ de suma de
însușiri sau factori psihologici ai unor performanțe creatoare. Toate condițiile virtual existente în
om, dar nu neapărat u tilizate, care ar putea contribui la succesul actului creativ alcătuiesc
creativitatea potențială a persoanei, spre deosebire de facultatea creativă care presupune
posibilitatea reală, actualizata, de a crea.
Prin potențial creativ se înțelege adese ori factorii psihologici ai unor performanțe creatoare
viitoare, într -un domeniu sau altul al activității omenești.
Pot exista oameni care posedă însușirile necesare creativității, aptitudinile dar acestea nu au
fost actualizate. Potențialul creat iv nu este tot una cu manifestarea creatoare, după cum aptitudinea
nu este identică cu capacitatea. Se pune problema dacă există un potențial creativ pe lângă
potențialitățile specifice și care este raportul dintre acestea.
În opinia cecetatoarei Ana Stoica numitorul comun al potențialului creatorului din știința și
activități tehnice constă într -o dublă dimensiune : gândire creativă ( cu inteligenta ca aptitudine
generală) și trăsăturile constructive ale personalități unde motivația este punctual de rezisatenta.
Orice act de gândire presupune o doză de creativitate și prin forța lucrurilor admițând că orice
persoană normală , manifestă un grad, oricât de redus al gândirii, situație și potențial creative.
Potențialul creativ, în general , este ant renat în cele mai variate activități creative permițându -ne
să admitem caracterul de transponibilitate a l acestuia în situații diverse și implicit ide ea de transfer
a capacităților creative.
Diferența între potențialități specifice este realizată de imixtiunea aptitudinilor special e. Când
cultivăm capacitate de creație nu mizăm pe un transfer generalizat la nivel de capacitate
intelectuale sau de aptitudini, ci la scară mai largă, de operativitate creativă.
Ceea ce este dobândit prin învățare cre atoare are mai multe șanse la situații noi. Putem spune că
posibilitatea transferului e reală chiar cu rezerva anumitor limite și în măsura în care tehnicile
practice îl confirmă.
I.4-Potențialul creativ și educarea creativității preșcolarului prin activ itățile artistico -plastice.
Rezultanta întregii personalități o constituie creativitatea. O analiză a personalității creative este
dificilă deoarece știința cât și arta valorizează în mod diferit însușirile de personalitate . Ana Stoica
(,,Creativitat ea elevilor‟‟ -posibilitati de cunoaștere și educare -, E.D.P, București, pag. 6) afirma că
,,fiecare persoană creatoare vine de fapt cu nota să proprie, având o dominantă specifică, în funcție
de înzestrarea sa,de experiența acumulată, de nivelul creativit ății, de domeniile de manifestare și de
multe alte condiții. Există o infinitate a formelor particulare de structuri psihice pe care le pot

23
căpăta persoanele creatoare; nu se poate vorbi de un tip al creatorului ci de diferite tipuri, ba mai
mult încă,de i ndividualități specifice creatorului. Așa se explică de ce unii cercetători au găsit ca
definitorie prezența unui factor în timp ce alții au găsit semnificativă tocmai absenta acelui factor”.
Usaci Doina(“Psihopedagogia creativității”,Editura Univers ității “Transilvania”din Brașov
2001, pag.11)afirma: ,, din perspectiva personalității creativitatea capăta sensul fie de potențial
creativ fie de facultate creatoare‟‟. Astfel potențialul creativ este perceput ca un ansamblu de
însușiri sau factori psihol ogici ai viitoarei performante creatoare, reprezentând toate condițiile
virtual existente care ar putea contribui la succesul actului creativ. Facultatea creativă, presupune
posibilitatea reală, actualizată de a crea și se probează printr -o performantă rea lizată.
Factorii psihologici răspunzători de creație:
factorii cognitivi
factorii noncognitivi sau vectoriali de personalitate
Factorii cognitivi includ trei dimensiuni:
 gândirea divergentă;
 gândirea convergentă;
 stilul perceptiv (aprehensiunea).
Gândirea divergenta , ca noțiune psihologică, a fost introdusă de J. P. Guilford, prin modelul
tridimensional al intelectului, fiind o dimensiune din categoria operațiilor și descrisă fiind o
gândire de tip multidirecționat, care include aptitudinile: fluiditate, flexibilitate, originalitate,
elaborare, sensibilitate, redefinire.
Gândirea convergenta are rolul ei, de asemenea, în derularea demersului creativ, întrucât
reprezintă principalul mijloc de asimilare al informațiilor, esențial pentru asig urarea unui nivel
corespunzător mecanismului creativ.
Aprehensiunea sau stilul perceptiv este o dimensiune stilistică a intelectului care reflectă
modalitatea de reacție a proceselor cognitive la problemele ce urmează a fi rezolvate.
Factorii neco gnitivi menționați în literatura de specialitate sunt: motivația, caracterul,
afectivitatea, temperamentul, rezonanță intimă.
Motivația este esențială pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea, susținând
efortul creatorului . Dintre formele motivației, cea intrinseca este foarte importantă pentru

24
demersul creator, deși T. Amabile crede că și motivația extrinsecă are rolul ei, mai ales pentru
sarcinile pe termen lung.
În opinia lui G. R. de la Grace ( apud. Gabriela Popescu, Ed. Universitatea ,,Spiru Haret‟‟,
2007, pag. 30 ) principalele fenomene motivaționale ce stimulează creativitatea sunt: nevoia de
ordonare a complexității, de senzații tari, de a excela, ten dința de asumare a riscului.
Din perspective lui V. Pavelcu, pentru înțelegerea actului creator, acesta nu se poate dezvălui
decât în contextul și dinamica motivaționala a personalității. O trăsătură comună a creatorilor este
tenacitatea în muncă, i ndiferent de domeniul în care lucrează.
Afectivitatea asigura energizarea și valorificarea dimensiunilor caracteriale, a celor cognitive, a
aptitunilor speciale .
Temperamentul nu este un factor ce diferențiază indivizii creative de cei mai puț in creativi, deci
nu se poate vorbi de existența unui tip comportamental nepotrivit pentru creativitate, ci poate
exista o adecvare după natura domeniului respectiv. De asemenea se poate spune că temperamental
influențează mai ales stilul activității creat oare, continuu sau în salturi, care poate influența
productivitatea și eficientă.
Rezonanță intimă reprezintă un factor stilistic al personalității, ce conturează modul în care
experiențele trăite se reflectă la nivel individual, și cele două categor ii care pot exista sunt tipul
centrifugal, orientat spre mediul exterior.
După cum afirma Ioan Capalneanu ( ,,Inteligentă și Creativitate , Ed. Militara -Buc. 1978,
pag.204) : ,,Necesitatea educării inteligenței și creativității este determinată atât d e imperativul
dezvoltării în toate planuril, a științei și tehnologiei, cât și de cel al utilizării în mod creator a
exploziei informaționale. Posibilitatea educării inteligenței și creativității este încurajată de
constatările făcute de numeroși oameni de știință din care rezultă că resursele biologice ale
creierului uman și cele psihopedagogice ale învățământului sunt departe de a fi epuizate‟‟.
Preșcolaritatea este apreciată ca vârstă ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență
educațională din viața unei persoane; pe parcursul ei înregistrăm ritmurile cele mai pregnante în
dezvoltarea individualității umane și unele dintre cele mai semnificative achiziții ce vor avea
ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. De aceea n u se poate face abstracție
de una din dimensiunile esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a personalitatii –
creativitatea.
Făcând referire la atitudinea creatoare a copilului , orice rezolvare de situații problematice,
constituie o manifestare a creativității gândirii lor .

25
Principala caracteristică a gândirii creative la preșcolari este noutatea sau originalitatea soluției
găsite, a ideii emise . Nu se poate vorbi în etapa preșcolară de existența unei creativități deosebite a
gândirii pr eșcolarului ci despre un potențial creativ, care permite dezvoltarea ulterioară a
creativității.
Copiii preșcolari adoptă o atitu dine creatoare, atunci când, puși în fața unei probleme, îi
restructurează datele, descoperă căile de rezolvare într -un mod personal.
Dialogul viu dintre educatoare și copii, utilizarea problematizării, modelarii și algoritmizării în
diferite etape ale procesului instructiv -educativ, solicita sistematic și progresiv copilul.
Atitudinea creatoare este favorizată de mediul școlar, caracterizat prin atmosfera permisivă, de
înțelegere, încurajare.
Este suficient să menționăm că un cadru didactic, prin întrebări, poate incita gân direa copiilor (
deductive, intuitive, comparație, descoperirea de relații cauzale), poate antrena gândirea în diverse
direcții( gândirea divergenta, gândirea convergentă, gândirea probabilistică).
Despre preșcolar se poate spune, astfel, c ă acesta e ste creativ și mai puțin creator. Rezolvarea
unor probleme în mod propiu reprezintă noul la nivel de individ (copil) ; aceasta nu înseamnă că
este un creator pentru societate unde trebuie să revoluționeze într -un domeniu sau altul, dar este
creator din per spectiva subiectivă, pentru lumea sa de copil. Poa te fi ,,creator‟‟ căci realizează o
pictură, un modelaj, un dese n , o construcție, etc.
Termenul de creativitate, cum am mai spus î și are originea în cuvântul latin ,, creeare‟‟ care
înseamnă ,, a ză misli‟‟, ,,a făurii‟‟, a creea „‟, ,,a naș te‟‟. Însuși etimologia cuvântului
demonstrează că termenul de creativitate definește un act dinamic, un proces care se dezvoltă, se
desăvârșește și își cuprinde atât originea cât și scopul. Psihologii susțin, în gen eral, că a fi creativ
înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la
viața, a cauza, a genera , a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate,
expresivitate și este imaginativ , generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.
Problema dezvoltării creativității s -a pus cu câteva decenii în urmă, în special în cadrul
pedagogiei și psihologiei. S -au făcut cercetări și s -a studiat dezvoltarea creativității mai mult
pentr u ciclul primar, gimnazial și mai puțin pentru cel preșcolar, însă, procesul instructiv – educativ
din grădiniță , prin conținuturile sale, satisface și dezvoltă curiozitatea copiilor, dorința de
investigație, de explicație. Tocmai prin aceasta, conținutul acestui proces este un mijloc foarte
important de activare și dezvoltare, de stimulare permanentă a potențialului creativ.Toate

26
domeniile de activitate, începând cu jocul liber și terminând educația fizică constituie tot atâtea căi
de stimulare a creativit ății .
Copilul, care -și manifestă permanent mirarea și surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii ,
neinfluențat încă de educația rutinieră, este considerat prototipul creativității. Teama față de orice
deviere de la normă (convenție, tradiție) sau conformismul social are ca efect dispariția
originalității, fiind capcană în care eșuează creativitatea multor indivizi.
Preșcolarii creativi se diferențiază de obicei de restul grupului prin diferite comportamente
specifice și, dacă li se permit e aceste lucru, își dezvoltă în mod liber creativitatea . Ei sunt foarte
curioși, vin cu soluții neobișnuite , cu idei originale , au inițiativa și un spirit de observație foarte
bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nici o legătură, pu n întrebări adecvate,
cauta alternative și explorează noi posibilități, manipulează și controlează simultan mai multe idei,
învața rapid și ușor, au o memorie bună, un vocabular foarte bine dezvoltat, găsesc căi neobișnuite
pentru soluționarea problemelor, au o imaginație vie și o capacitate deosebită de a crea.
În educarea acesteia există numeroase disponibilități psihice și cognitive ale copilului: nevoia
de lărgire a experienței cognitive, curiozitatea și interesul pentru cunoaștere, dezvoltarea
competentelor lingvistice, constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice, câștigarea de
abilități, apariția competitivității, ca factor catalizator al tuturor activităților desfășurate și ca
expresie a creșterii implicării în colectiv.
Exist ă multiple posibilități de de formare a unei personalități creative. Consider că una din cele
mai eficiente este dezvoltarea creativității prin diverse exerciții artistico -plastice:desen, pictura,
modelare, aplicare.
În contextul mijloacelor de st imulare a creativității generale și a celei artistice -plastice, arta
este un mijloc esențial fără a fi, însă, singurul. În studiul creativității s -a emis idea că
personalitatea creativă se caracterizează prin anumite trăsături comune, iar procesul creație i este
identic atât în arta cât și în știință. Tot ce există în jurul nostru se prezintă ca un un ivers de semne
care ne comunică ceva din ceea ce le este propiu : culoare, formă, sunet, lucrurile devin reale
pentru cei ce le percep, le simnt și le descop eră. Apropierea copilului de modelul cunoașterii
active a acestor semne prin explorare dar și prin optica executării practice induce o dezvoltare de
potențial imaginative creator.
Referindu -se la creativitatea artistică, M. Ralea consideră că psiholo gia artistului este psihologia
anumitor trăsături, abilități, atitudini ale tuturor oamenilor, manifestate însă, într -un grad mai înalt
și îmbrăcând forme extreme de personale.

27
Activitățile artistico -plastice oferă copilului veritabile limbaje de e xprimare a sinelui, a
trăirilor și impresiilor puternice provocate de realitatea înconjurătoare . Arta reprezintă astfel un
mijloc prețios de comunicare la o vârstă la care abilitățile sunt încă limitate.
Educația plastică în grădiniță se referă la achiziția unor deprinderi instrumentale și tehnici de
expresie plastică prin desen, pictură, modelaj, dar și la dezvoltarea capacității de percepție a
realității înconjurătoare. Efectele pe termen lung ale unor achiziții determina dezvoltarea
sensibilități i estetice, a expresivitatiii și creativității , activează funcțiile cognitive. În grădiniță
aceasta trebuie să înceapă de la experiențe de observare a formelor, culorilor și mișcării. Este
important ca activitatea în sine să se desfășoare într -un mediu s timulativ, care să invite la
observarea , aprecierea, redarea creativă a realului, la acumularea de impresii privind realitatea
înconjurătoare, dezvoltarea sensibilității față de variatele ei forme de obiectivitate.
Perioada preșcolară este prima per ioadă în viața omului în care copilul manifesta aptitudini și
abordează cu destulă ușurin ță și succes domenii ca : muzica , desenul, pictura, colajul, modelajul.
Dorința, de a da activ ităților artistico -plastice o formă cât mai eficientă, de -a realiza obiec tivele
vizând stimularea creativității preșcolarilor s -a materializat în variante personale de organizare și
desfășurare a acestor trei activități pe trei dominante ale acestora:
 Dezvoltarea gândirii artistico -plastice;
 Dezvoltarea mâinii pentru scris;
 Dezvoltarea sensibilității și gustului estetic.
În acest context, rolul activităților artistico – plastice este de a călăuzi pe fiecare copil în parte spre
manifestarea activă a libertății personale de a gândi, simți și acționă potrivit nevoilor, inclinaț iilor,
intereselor capacităților și posibilităților individuale ale fiecăruia, care, vor duce la expansiunea
energiilor creatoare existente în fiecare copil .
Activitățile din grădiniță oferă copiilor posibilitatea de a -și valorifica talentele și int eresele
pentru un anumit domeniu . Copiii își pot învești o parte din timpul petrecut în grădiniță pentru a -și
dezvolta abilitățile pe care le posedă, sub îndrumarea atentă a educatoarei, sub diferite forme.
Rolul educatoarei este de a favoriza în fiecare copil capacități și aptitudini creative drept
componente structuraleale personalității acestuia, în procesul său de formare și dezvoltare.
Manifestarea potențialului de creativitate trebuie să înceapă cu inițierea copilului în stăpânirea
elementelo r de limbaj plastic, în dezvoltarea spiritului de observație, în dezvoltarea imaginației și
cu stimularea formelor de expresie potrivit disponibilităților de vârstă și temperament.

28
Dezvoltarea predispozițiilor creatoare la vârstele copilăriei este fa vorabilă începerii unui
antrenament prin exerciții care să urmărească atingerea factorilor intelectuali ai creativității :
flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea, elaborarea, sensibilitatea, intuiția, care să determine un
comportament imaginativ creat iv și care se cer a fi aplicate în specificul activității centrului de
interes ,,Arta‟‟ , folosind lucrul cu copiii în grupuri mici .
Limbajul plastic este cel care îl atrage cel mai mult pe copil și îl ajută să -și exprime trăirile,
nedumeririle și modul în care percepe el realitatea. Eventualele rețineri ale copilului aflat în fata
foii de hârtie provin din neștiință folosirii instrumentelor artei plastice. Instrumentarea copilului cu
principalele elemente ale limbajului plastic îl va conduce spre dezvoltarea unor acțiuni ce dau la
iveală aptitudini artistice, creativitatea ,( ce poate fi asemuită unor nevoi biologice generale,
comună tuturor) sau creația (este marea pasiune pentru artă, o înzestrare de excepție ).

29
Cap.II Ed ucația artistico -plastică în gră dință. Valorificarea
resurselor plastice în cadrul diferitelor tipuri de activități.
II.1-Obiectivele educaționale artisico -plastice în ciclul preșcolar. Prevederi ale programmei.
Evoluția societății românești conduce către o nouă optică în didactica educației
plastice,orientată spre receptarea critică a culturii vizuale și pe producția de compoziții plastice cu
rol formativ. În acest context, educația plastică este una din căile importante de receptare, apreciere
și integrare , a valorilor artistice în viața tinerei generații.
Prin statutul său, obiectul de studiu educație plastică definește condițiile necesare pentru
însușirea elementelor de limbaj plastic, a culturii plastice , în scopul comunicării cu opera de artă ,
în procesul cultivării prin artă a sensibilității și promovează formarea și dezvoltarea judecaților de
valoare față de esteticul autentic din arta , viața, ambient.
În funcție de nivelul de vârstă, respectiv de fiecare grupă a ciclului preșcolar, obie ctivele cadru
stabilite vizează formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor corespondente între
diferitele elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător (natura, artă și viața
socială); stimularea expresivității și creat ivității prin desen, pictură și modelaj.
A desfășura educație plastică înseamnă a cultiva gustul pentru frumos în rândul preșcolarilor.
De asemeni se dorește a se stimula imaginația și creativitatea prin variate metode. În această
perspectivă, în cadrul procesului instructiv educativ din grădiniță de copii, un rol foarte important
îi revine educatoarei.
A fi creator înseamnă a avea o imaginație bogată care punctează și finalizează produse ale
actului creator.Prin intermediul imaginației sfera cognitivă a preșcolarului se lărgește, a cesta fiind
capabil de a realiza unitate între prezent, trecut și viitor. În lipsa imaginației nu ar ști să se
orienteze precis, ci fragmentar , sacadat, cu stagnări și erori până la obținerea unui rezultat
oarecare.
Imaginația interacționează cu toa te procesele și funcțiile psihice, îndeosebi cu memoria,
gândirea, limbajul . De asemeni, dezvoltarea imaginației este într -o anumită măsură dependenta de
nivelul limbajului . Condiții activatoare și energizante ale imaginației sunt emoțiile și atitudinile
afective. O receptivitate crescută pentru anumite elemente ale realului sunt motivele și trăirile
affective; acestea permit aducerea elementelor din real în prim plan, reliefarea lor după alte criterii
decât cele ale gândirii, generează legături și restr ucturări noi. Se știe că momentele de intensă trăire
afectivă sunt urmate de un maximum al productivității imaginative.

30
Din perspectiva actului creației , se poate spune că imaginația interacționează strâns cu
gândirea reproductivă și mai ales cu ce a productivă sau divergentă , pe care le completează și le
depășește.
,, Dacă spunem că gândirea este necesară , dar nu suficientă pentru creație același lucru este
adevărat și pentru imaginatie‟‟. ( P. P. Neveanu, Manual Psihologie, Editura Didactica -1996 , pag.
98). Astfel poate aluneca cu ușurință în eroare creația în lipsa gândirii. Cea care fundamentează,
verifică și evaluează rezultatele imaginației este gândirea.
Raportându -ne la valorificarea resurselor plastice, aceasta se poate realiza în ca drul
diferitelor tipuri de activitate din procesul instructiv –educativ. În următoarele exemplificări voi
valorifica elementele de limbaj plastic ( punctul, linia, pata, formă, tehnici de pictură) pentru a
executa diferite sarcini didactice .

Ex.:

A.L.A.(Activități Liber Alese)
Tema anuală,,Cine sunt/suntem?‟‟
Tema săptămânală: ,, 1 Decembrie‟‟ -Ziua Națională a Romaniei‟‟
Aria de stimulare: ,,Arta’’
Sarcina didactică (din fisa): ,,Decorează costumul național folosind semnele grafice invatate’’
,,Dacă ai termin at mai repede , poți decora și ș ervetelul’’

31

Fig.II.1
Sd. : ,,Decorează vasul combinând linii și puncte’’

Fig.II.2

32
Tot în cadrul ariei de stimulare , ,Artă’’ , se pot folosi elementele limbajului plastic prin
intermediul fișelor individuale de muncă :
Sd.: ,, Steagul Romaniei’’ -dactilopictură –

Fig.II.3

Prin folosirea tehnicii învățate , în cadrul activităților commune, copiii, folosind degetul arătător,
vor umple cu culoare spațiul delimitat al steagului României , folosind culorile corespunzătoare .
În cadrul ariei de stmulare ,,Știință’’ , copiii vor primi fișe individuale de muncă, unde vor
trebui să identifice și să încercuiască oastea romana, orientându -se după steagul României;
combinând liniile orizontale și cele oblice vor realiza săgețile războinicilor.

Sd. : ,,Încercuiește oastea română și desenează săgețile celor două osti’’
Tot la sectorul ,,Știință ’’ se pot valorifica grafismele. Prin intermediul sarcinii didactice se
descoperă direcția din care șulfa vântul , după care se desenează în direcția corectă picăturile de
ploaie .

Sd.,,Desenează p icăturile de ploaie după cum bate vantul’

33

Fig.II.4
Aria de stimulare ,,Construcții’’:
 ,, Castele‟‟
 ,,Cetăți‟‟
 ,,Steagul Romaniei‟‟, etc.
Prin folosirea bețișoarelor, figurilor geometrice, copiii realizează construcții plane, recurgând la
reprezentările însușite în cadrul activităților comune anterioare, făcând apel la imaginație și
creativitate.

34
Joc de masă: – puzzle –
 ,,Din bucățele întregul „‟ – se reconstruiește imaginea sol datului roman prin asamblarea
pieselor puzzle pe care sunt desenate cu ajutorul liniilor și punctelor, părți componente ale
soldatului roman.
 ,,Harta țării noastre‟‟ -se asamblează piesele alcătuind conturul țării. ( linia curbă închisă).
Aria de stimular e ,,Bibliotecă’’ recurge la semne grafice învățate realizând combinații ale
acestora în aranjamente sugerate și nu numai ( copilul este liber să să combine la libera alegere
grafismele cunoscute).
Sd. : ,,Colorează desenele. Desenează alte modele’’

Fig.II.5

Sd. : ,,Decorează ulciorul și vaza cu flori și colorează’’
,, Scrie linii și puncte după modelul da t‟‟

35

Fig.II.6
Alte modele de fise

Fig.II.7 Fig.II.8

Activități pe Domenii Experiențiale
DS (Domeniul Experiențial Știință) – Activitate matematică –

36
Tema matematică: Numerația în limitele 0-10
Sd. : ,, Desenează atâtea steluțe, în grupa alăturată, câți norișori vezi’’
Obiective operaționale:
 să numere norișorii din fișă ;
 să deseneze tot atâtea steluțe câți norișori sunt;
 să execute lucrarea în stil propiu și original;

Sd.: ,,Desenează flori vesele, cu una mai mult decât ghivecele’’
Obiective operaționale:
 să identifice numărul de ghivece ;
 să redea grafic imaginile unor flori vesele, conform propiei imaginații;
 să deseneze flori cu una mai mult decât ghi vecele;
 să execute corect și cu acuratețe fișa de lucru.

Sd. : ,,Realizează cifrele folosind punctele ajutatoare’’
Obiective operaționale:
 să folosească elementul de limbaj plastic –linia-, pentru a realiza cifrele 1 -7;
 să manifeste int eres și plăcere pentru lucrul individual;
 să ve rbalizeze cele executate în fișă folosind limbajul matematic corespunzător;
 să lucreze în ordine și disciplină .

Sd. : ,,Desenează cerculețe sub norii de mare înălțime și triunghiuri sub norii de joasă
inaltime’’
Obiective operaționale:
 să stabilească conceptele de ,,mare inaltime‟‟ și ,, mică înălțime;
 să reușească să facă asocierea și coresponden ța necesară ( cerculete -nori de mare înălțime,
triunghiurinori de joasă înălțime;
 să se folosească de reprezentări ale unor figure geometrice și elemente de limbaj plastic
pentru a executa cerința;

37
 să execute fișa în mod original și propiu.

Sd: ,,Desenează atâtea obiecte (ce îți dorești) cât îți indică cifra’’
Obiective operaționale:
 să recunoască și să denumească cifrele:5, 6, 7;
 să recurgă la elamente plastice învățate și reprezentări pentru a realiza imaginile unor
obiecte , ființe;
 să redea maginea unor obiecte , prin desen, în mod original și propiu;
 să raporteze cantitatea la cifră;
 să ducă la bun sfârșit lucrul început.

Sd:,, Desenează un peisaj în care să folosești șapte obiecte( ființe); completează și tu rândul
cu cifra 7’’
Obiective operaționale
 să creeze , prin intermediul desenului, un peisaj care să conțină 7(șapte) obiecte;
 să numere și să numească obiectele din peisaj;
 să manifeste creativitate și interes pentru fișa matematică;
 să ducă la bun sfârșit lucrul început.

Sd.: ,,Desenează și creează o problemă ‘’ –lim.1 -10
Obiective operaționale
 să-și imagineze o problemă și să o transpună grafic, valorificând elementele de limbaj
plastic;
 să asocieze exercițiul problemei cu desenul realizat;
 să verbalizeze cele executate, folosind limbajul mathematic corespunzător;
 să manifeste interes și dorința de realizare a fișei individuale de muncă .
Exemple de alte fise,în care se valorifică elementele de limbaj plastic:

38

Fig.II.9

Fig.II.10
DS(Domeniul E xperiențial Știință ) -Cunoașterea me diului
Tema: ,,Fructe de toamnă‟‟
Sd.: ,,Desenează în aer, cu degețelul, un fruct de toamnă ;arată -mi pe hăinuța ta sau a
colegului culoarea fructului tău – joc exercitiu –
Sd.: ,,Încercuiește fructele de primăvară ; colorează -le pe cele de toa mnă – fișa individuală de
muncă care se da copiilor la sfârșitul activității pentru fixarea cunoștiințelor transmise –

39

Fig.II.11
Sd.: ,,Deseneză atâtea semne grafice ( la alegere) câte fructe de toamnă vezi în coș; desenează
și tu un coș, folosind numai cercuri’’
DLC(Domeniul Experiențial Limbă și Comunicare)
Tema: ,,Iedul cu trei capre‟‟
Sd. : ,,Desenează o scenă din povestea ascultată’’sau
,,Desenează un alt final pentru povestea ascultată’’ ( sarcini care se dau la sfârșitul
activității pentru fixarea poveștii ascultate)’’.
Tema: ,, Primavara‟‟ -memorizare poezie –
Sd. : ,, Cum crezi că arată copăcelul din poezie?;desenează -l ‘’ sau
Sd.: ,, Desenează fenomenul care apare în poezie’’
Sd.: ,, Creează o poezie prin desene la libera ta alegere’’

Tema : ,,Sunete, silabe, cuvinte, propozitii‟‟
Sd. : ,, Combinăm semne grafice pentru a realiza litere’’
,,Trasează linie continuă pe linia punctată; ce litere ai descoperit?’’

40
,, Reprezintă grafic propoziția după modelul din fișa sau după cum vrei tu cu ajutorul
elementelor de limbaj plastic’’

DEC(Domeniul Estetic și Creativ)
Tema: ,,Animale domestice‟‟
Sd. :,,Animalul meu preferat’’ –pictura prin tehnica dactilopicturiii’’
Obiective operaționale:
 să redea plastic imaginea unui animal, folosind tehnica dactilopicturii;
 să respecte părțile corpului și proporțiile corespunzătoare ;
 să respecte indicațiile aferente tehnicii dactilopicturii;
 să realizeze creația plastică în mod creativ și original.

Sd. : ,,Pict ăm boabe pentru gaini’’ – tehnica ștampilării cu dop de plută’’
Obiective operaționale:
 să redea, prin pictură, imaginea plastică a boabelor de porumb;
 să folosească tehnica stampilării și să respecte etapele corespunzătoare;
 să mânuiască cu atenție materialele de lucru ;
 să facă aprecieri obiective asupra propiilor lucrări cât și a colegilor.

Sd. : ,,Ferma cu animale ‘’ – pictură prin tehnica decolorării cu pic’’
Obiective operaționale:
 să redea plastic imaginea fermei cu animale;
 să folosească corect tehnica decolorării cu pic;
 să lucreze corect , ordonat și disciplinat;
 să dovedească acuratețe în execuția lucrării;
 să picteze în mod creativ și personal .

Tema: ,,Zână Iarna‟‟ –caracteristicile anotimpului iarna –

41
Sd. : ,, Artificii’’ -pictura prin tehnica suflării cu paiul –
Obiective operaționale:
 să realizeze artificii prin tehnica suflării cu paiul , artificii;
 să asculte cu atenție indicațiile date verbal de educatoare;
 să observe cu atenție demonstrarea modelului educatoarei;
 să mânuiască cu atenție materialul de lucru.

Sd. :,,Fulgii de zapadă’’ -pictură prin tehnica tamponării cu material tex til sau hârtie
mototolită –
Sd.:,, Pădurea cu brazi’’ -stampile –
Obiective operaționale:
 să redea plastic imaginea fulgilor de zăpadă ;
 să execute corect tehnica stampilării, conform indicațiilor primite;
 să folosească culorile corespunzătoare;
 să facă aprecieri asupra propiei lucrări cât și ale colegilor.

Sd.: ,,Ninsoarea’’ – pictură prin tehnica stropirii –
Obiective operaționale:
 să asculte cu atenție indicațiile educatoarei;
 să observe demonstrația educatoarei cu atenție ;
 să pict eze ninsoarea folosind tehnica stropirii cu paiul;
 să mânuiască cu atenție materialul de lucru;
 să realizeze lucrarea plastică cu acuratețe și originalitate.

DEC(Educație Muzicală)
Tema: cântec:,, Orășelul‟‟ – mișcări sugerate de textul cântecului:
 orășelu l –linie curbă închisă
 turnulețul combinație de linii verticale, orizontale, oblice
 geam –combinatie de linii orizontale și vertical

42
Tema :cântec : ,,Ciupercuțele‟‟
Sd. :,,Desenează ciupercuțele și fetițele din cantec’’
ADP(Activități de Dezvoltare P ersonală)
ID ( Întâlnirea de dimineață)
Tema: ,,1 Decembrie‟‟
Sd. : ,,Privește această ie și descoperă linii, puncte, cercuri, etc’’
Tema: ,,Legume de toamna‟‟
Sd. : ,, Ghicește ce legume desenez cu degetul, în aer’’
Sd. : ,,Desenează în palmă un cartof/ castravete, etc.

Prevederi ale programei preșcolare referitoare la educația artistico -plastică
Reorganizarea învățământului preșcolar românesc se înscrie în actuala reforma care , în
specificul ei aparte, stă sub semnul timpului istoric pe care îl parcurgem. Este un timp alschimbării
radicale și de amploare, este un moment de ruptură decisivă cu trecutul ultimelor decenii
Societatea , din punct de vedere politic, economic, social, cultural, administrativ, s e transformă .
Este normal să asistăm la transformări esențiale în domeniul educației, al învățământului.
De altfel, ciclul preșcolar reprezintă partea cea mai stabilă a învățământului românesc , cel mai
vechi sub raport istoric, bine verificat în p ractică, dar deschis spre inovare .
În acest context, și învățământul preșcolar intră într -o necesară reconsiderare, iar importanța sa
trebuie restabilită . Acesta nu este nivelul la care se predau cunoștiințe ,,elementare‟‟cum se
considera de obicei, ci nivelul însușirii cunoștiințelor de bază, pe care se clădesc restul
cunoștiințelor.
Cele mai importante schimbări s -au produs la nivelul programelor de învățământ. Este vorba de
compartimentele formative, care au acum un contur mai clar și permi t trecerea la o nouă concepție
privind relația informative – formație.
Anul școlar 1998 -2000 a reprezentat un moment de debut al aplicării în grădinițele românești al
Curriculum -ului Național. Acesta reprezintă ansamblul experiențelor de învățare pr in care instituția
preșcolară asigura realizarea idealului educațional și al finalităților învățământului.

43
Pentru învățământul preșcolar finalitățile sistemului de învățământ sunt:
 Asigurarea educației elementare pentru toți copii;
 Formarea personalității copilului, respectând nivelul și ritmul sau de dezvoltare ;
 Înzestrarea copilului cu alte cunostiinte, capacitate și atitudini care să stimuleze raportarea
afectivă și creativă la mediul social și cultural și să permită continuarea educației .
Educația plastică, alături de educația muzicală face parte dintr -un anumit domeniu experiențial
al segmentlui preșcolar și anume : Domeniu Estetic și Creativ. Aceasta pune accent pe:
 receptarea critică a culturii artistce;
 simularea disponibilități i de expresie artistică;
 formarea sensibilității artistce.

II.2-Importanta educați ei estetice a copiilor de vârstă preșcolară
Prin educație estetică se urmărește familiarizarea treptată a preșcolarului cu frumosul din
realitate ( natura, viața socia lă) și din creațiile artistice, formarea percepțiilor și sentimentelor
estetice, a gustului pentru frumos și a unor deprinderi artistice.
Frumosul oglindit în artă, ca și frumosul din viața de toate zilele, influențează copiii și
contribuie la dezvol tarea lor multilaterală.
Arta are o mare forță educativă. Valoarea imaginii artistice constă în faptul că face apel la
sentimentele copilului , antrenează activ latura afectivă a psihului său. Se știe că la vârsta
preșcolară gândirea are un pronunțat caracter concret, iar emoțiile joacă un mare rol. Arta
inobilea ză simțămintele copilului preșcolar, le dirijează spre aspectele pozitive ale vieții.
Valoarea educativă a artei este cu atât mai mare, cu cât ea folosește mijloacele cele mai
adecvate pentru a reflecta frumusețea morală a oamenilor, cu cât pune mai clar în fața copilului
idealul concret și précis spre care să tindă atât în comportare, cât și în întreaga lui simțire. Pe altă
parte, prin intermediul artei li se prezintă copiilor tipuri negative, dezvoltându -le o atitudine de
repulsie față de ele, de d ezaprobare. Astfel, prin mijloace concrete și atrăgătoare, copiii învață și pe
această cale să facă distincția dintre bine și rău, precum și dintre ceea ce este fumos și urât în viața
oamenilor.
Diversele forme ale artei oglindesc frumosul în relații le dintre oameni. Este vorba despre forme
pe care copiii de vârsta preșcolara nu ar putea să le perceapă în mod direct în viața de toate zilele .

44
Operele artistice îi ajută pe copii să sezizeze aceste aspecte și apoi să le transpună în jocurile
lor, pentru ca treptat, – la o vârstă mai mare, să le aplice în propia lor viață.
Formele artei se reflectă în conștiința copiilor îndeosebi pe calea simțurilor ( văzul, auzul ,
pipăitul). Influența artei asupra proceselor de cunoaștere, asupra perfectării funcționale a
analizatorilor, constă în primul rând în dezvoltarea capacității de percepere. Arta, fiind o formă de
cunoaștere prin intermediul imaginilor artistice, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere, la
perceperea cât mai completă și mai cuprinzătoare a realității. Apelând la afectivitatea copilului, la
emoțiile sale față de tot ce este frumos, cunoașterea devine mai accesibilă, mai largă. Copilul
poate să observe aspecte ale realității pe care nu le -ar sesiza dacă acestea nu i s -ar ofer i într -o
formă artistică plastică.
Prin intermediul operelor de artă, copilul dobândește o serie de cunostiinte despre culorile și
formele obiectelor, despre relațiile dintre ele. Cunostiintele însușite de copii în procesul perceperii
artei au o tr ăinicie mai mare deoarece, în momentul înregistrării lor, afectivitatea copilului
participa mai intens. Asocierea reprezentărilor sau percepțiilor cu diferite emoții și sentimente
contribuie la lărgirea și îmbogățirea imaginilor despre lumea reală.
Rolul artei este de asemenea important în dezvoltarea imaginației creatoare și a gândirii. Operă
de artă fiind un produs al activității creatoare a omului, influențează în mod direct posibilitatilatile
creatoare ale copiilor .
Nenumărați artiști au me nționat în amintirile lor că trăirile vii, intensitatea impresiilor din
copilărie, bagajul de cunostiinte acumulat au format fondul principal de sprijin pe care s -a
dezvoltat talentul lor.
Operele de artă, în măsura în care sunt accesibile, pot cons titui un stimulent în formarea
aptitudinilor artistice, a posibilitatiloe creatoare ale copilului. Coloritul armonios al unui tablou îl
stimulează pe copil să -l redea în desenul său.
Literatura, în mod special, poate favoriza apariția unor imagini ar tistice, care vor constitui
materialul concret pentru prelucrările și combinațiile creatoare ale copilului, în diferite lucrări. Cu
cât este mai valoroasă și mai accesibilă , arta influențează mai puternic dezvoltarea posibilităților
creatoare ale copilul ui și, în același timp, contribuie în mod direct la dezvoltarea gândirii copiilor.
În mod direct, toate formele artei influențează asupra bunei dispoziții. Starea de plăcere și
mulțumire pe care le -o creează copiilor frumosul constituie un permanen t stimulant al activității
întregului organism.

45
De asemenea, conținutul de idei al operelor de artă adevate vârstei preșcolare antrenează procesele
de gândire ale copiilor, contribuind astfel la dezvoltarea lor intelectuală.
II.3-Scopul activităților de desen, pictură în grădiniță
Studiile întreprinse, ca și în experiența practică, evidențiază faptul că aceste activități exercită o
influență benefică asupra formării personalității preșcolarului nu numai pe plan estetic, ci și pe
plan moral, afectiv , intelectual etc.
Ca atare, obiectivele cadru (,,Curiculum pentru învățământul preșcolar, 3 -6/7 ani, Editura
M.E.C. -2008, Pag. 6) ale activității artistico -plastice în grădiniță urmăresc:
 Cunoașterea și î nțelegerea frumosului din natură , artă și vi ața socială ;
 Formarea deprinderilor tehnice de desen, pictura și modelaj;
 Stimularea expresivității și creativității prin desen, pictură, modelaj.
Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referință aferente, cum ar fi:
 Să redea liber teme plastice s pecific desenului;
 Să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specific picturii;
 Să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul
înconjurător;
 Să cunoască șiș a diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și sa aplice
reguli de utilizare a acestora;
 Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete;
 Să compună în mod original și personal spațiul plastic;
 Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice.
Experienta didactică demonstrează că activitățile plastice sunt foarte îndrăgite de preșcolari . La
această vârstă copiii sunt atrași de culoare, de varietatatea instrumentelor tehnice, își dovedesc
spont aneitatea , dând frâu liber imaginației și fanteziei.
Educatoarea trebuie să îndrepte atenția copiilor numai spre ceea ce este frumos, să -i învețe să
combine formele, să alăture culorile în așa fel încât să obține efecte cât mai plăcute ochiului, să
combine culorile pentru a obține nuanțe etc. Prin intermediul activităților de desen, pictura copilul
trebuie învățat să -și termine lucrul început, deci să -și atingă scopul propus, chiar dacă pentru
aceasta el trebuie să depună un efort îndelungat, dezvolt ându -și răbdarea și perseverența .
Activitățile plastice desfășurate în grădiniță au de asemenea un rol important în pregătirea
copiilor pentru școală. Prin acest gen de activități se realizează coordonarea oculomotorie,
dezvoltarea muschiilor mici a i mâinii, dezvoltarea sensibilității cromatice, a spiritului de

46
observație, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea spațial. Pe toate acestea se sprijină
activitatea de scriere din clasa I.
Având în vedere legătura dintre desen, culoare și personalitate, activitățile plastice pot fi
adevărate surse de cunoaștere și evaluare a dezvoltării personalității copiilor.
Reușind să se afirme în cadrul activităților plastice, copiii timizi și cei mai puțin activi capăta
curaj și încredere în fo rțele propii, ceea ce poate conduce la obținerea de rezultate pozitive și în
cadrul altor activități.
Exercițiile și jocurile senzoriale măresc capacitatea de percepție a copiilor, le dezvolta acuitatea
vizuală astfel încât ei pot devein apți să perc eapă expresivitatea formelor și a culorilor.
Tehnicile de lucru folosite la nivelul preșcolar sunt acele elemente de noutate care, introduse
progresiv, stârnesc interesul și curiozitatea față de activitățile plastice .
Astfel, în cadrul activi tăților artistico -plastice( desen, pictură), se urmărește:
 cultivarea intereselor copiilor pentru activitățile de desen, pictura stimulând posibilitățile
acestora de exprimare plastică, liberă, spontană a impresiilor, emoțiilor și sentimentelor
trăite în d iferite experiențe de viață, manifesterea creativității expresive;
 familiarizarea copiilor cu unele elemente de limbaj plastic și tehnici de realizare practică a
acestora( culorile de bază și nuanțele lor; punctual, linia, pata de culoare; valorile: albul și
negru);
 redarea în picturi, desene, a reprezentărilor subiective ale copiilor despre variate aspecte
concrete ale realității înconjurătoare, folosind posibilitățile expresive ale elementelor de
limbaj plastic;
 formarea deprinderii de organizare a compoz iției plastice și de redare expresivă a imaginii
unor obiecte, ființe, fenomene ale naturii, acțiuni, a unor sentimente, stări, motive, idei,
ținând seama de legile compoziționale ;
 antrenarea copiilor în practirea desenului și picturii artistice, ajutând u-i să identifice , să
descopere și să exprime, în lucrările lor, posibilitățile și semnificația expresivă a fiecărui
element de limbaj plastic în parte;
 cultivarea spiritului de observație, a percepțiilor vizual și tactil – kinestezice, a
sensibilităților artistice în observarea naturii și schimbării ei, a activității și muncii
oamenilor, a jocurilor copiilor, în genere, a vieții din mediul înconjurător accesibil;
 cultivarea gândirii și imaginației creatoare a copiilor în alegerea și realizarea subiectelor în
lucrările lor artistice -plastice; stimularea fluentei, flrxibilitatii și a originalității gândirii
creatoare în realizările lor;

47
 stimularea spiritului critic al copiilor în analizarea și interpretarea lucrărilor personale și ale
altor copii din grupa (c omparații, selecționări de lucrări originale, mai deosebite), cu
prilejul evaluării colective a rezultatelor activității lor de ,,creație plastica‟‟;
 educarea spiritului de ordine și acuratețe în organizarea și desfășurarea lucrărilor plastice,
în utilizar ea și reașezarea, la locul lor, a instrumentelor, accesoriilor și materialelor folosite
de copii în activitățile de pictura, desen.
În concluzie desenul , pictura pot fi utilizate în scop educativ -formativ, în procesul de educare
a personalității în forme adecvate categoriilor de preșcolari.

48
Cap. III Tehnici artistico -plastice folosite în învățământul preșcolar
III.1. Elementele de limbaj plastic – expresie și semnificație
Arta plastică are o gramatică cu morfologie și sintaxă ale ei proprii, o limbă “ universală” , care
nu e “ maternă “și nu se învață “ de la sine “o dată cu articularea primelor cuvinte, nefiind înțeleasă
în adevăratul ei sens decât prin cultură și medita ție.
În grădiniță, se învață elementele cele mai simple ale acestui limbaj, ca de exemplu punctul,
linia, pata, legile culorilor -deci componenta realistă, exactă a disciplinei educație plastică. În
același cadru, se educă și se dezvoltă o serie de p rocese psihice, intelectuale, cu pondere de
creativitate și imaginație, care constituie componenta ei umanistă.
Puterea de a recepta operă de artă se dobândește prin educație, de aceea, chiar la vârsta
preșcolară, copiii trebuie să învețe să descifr eze și să înțeleagă limbajul specific artei, fapt care
accentuează latura formativă a educației plastice desfășurate în ciclul preșcolar.
Pentru a reuși în realizarea obiectivelor instructiv – educative ale educației plastice,la grădiniță
este necesa r, ca în abordarea problemelor de conținut, în funcție de particularitățile desenului
infantil (faza mâzgalelilor -până la 3 ani, faza realismului intelectual -desen ideoplastie până la 7
ani, faza realismului vizual -desen fizioplastie până la 11 ani) să se țină cont de felul în care copilul
gândește, simte în perceperea realității ceva diferit față de adult. Astfel, semnificațiile fenomenelor
și obiectivelor se leagă la copil de experiența sa de viață, de trăirile sale afective și motivaționale,
ele necoresp unzând întocmai cu cele reale.
În activitatea sa institutorul trebuie să evite că obiectivul lecției să fie “ memorarea
“elementelor de limbaj plastic de către copil, asigurând folosirea conștientă a mijloacelor plastice
în descoperirea unor aspect e noi ale mediului înconjurător, pe care să le poată recombina,
încorpora, transforma creativ, deci să valorifice atât afectivitatea cât și inteligența copiilor prin
dezvoltarea capacității lor de cunoaștere artistică.
Se constată că la această vârstă copiii nu reușesc să obțină expresivități deosebite dacă nu sunt
îndrumați corespunzător. De cele mai multe ori așează puncte sau trasează linii în mod automat,
urmărind numai cantitatea sau culoarea, obținând astfel lucrări inexpresive. Dirijați însă de
institutor li se poate forma capacitatea de a înțelege expresivitatea elementelor de limbaj plastic
dintr -o lucrare pentru că mai apoi, prin exersare repetată, să devină capabili să le utilizeze pentru a –
și exprima trăirile și ideile, de a comunica cu ajut orul lor.
Pornind de la exerciții joc, menite să conducă la însușirea unor cunoștințe de bază și
continuând cu realizarea unor compoziții simple, care solicită în primul rând gândirea , capacitatea

49
de analiză și sinteză , se încearcă permanent îndrumar ea copilului în încercările sale de cunoaștere a
lumii, dar și a tehnicilor de creație, pentru a putea exprima și găsi soluții noi și originale.

III.2. Importanța cunoașterii elementelor de limbaj plastic în formarea deprinderilor de
exprimare artistico plastică
“Limbajul formelor și al culorilor este un domeniu care trebuie explorat mereu .” G.Rouault
Un rol important în procesul educației artistico plastice îl are cunoașterea elementelor de limbaj
plastic .Pentru aceasta este necesar că subiectele date copiilor să -i familiarizeze treptat, cu funcțiile
fundamentale ale elementelor de limbaj plastic și cu modalitățile practice de aplicare a acestora. Cu
ajutorul lor, copiii își pot contura mai clar, viziunea în exprimarea artistico – plastică.
Elementele artistico -plastice ( punctul, linia, pata și formă ) își completează expresivitatea prin
limbajul plastic al valorii, al ritmului plastic, al expresivității cromatice prin dominanță, contrast și
armonie, prin semnificație și simbol.
Punctul , ca element plastic, va căpăta mărimi, valori și tensionări diferite, în funcție de nevoile
de structurare în raport cu celelalte elemente.
Punctul plastic poate fi orice formă mai mică sau mai mare, care are un centru și care
dimensionată succesiv în a celași spațiu plastic sugerează, în funcție de ritmul deschis, stări naturale
ca ordine – dezordine, concentrat – dispersat, aglomerat – aerat, mic -mare sau mult -puțin.
Punctul are o semnificație cosmogonică. Urmărind o anume intenție de compunere a punc tului
în spațiul plastic ne putem referi atât la micro, cât și la macro ca stare a materiei. Funcțiile
punctului plastic în elaborarea unei idei artistico -plastice pot fi multiple, atât ca volum, suprafață,
cât și ca valoare sau culoare.
Linia definită convențional ca fiind urma lăsată de un punct în mișcare, posedă aceleași stări
spațiale, ca și acesta. Linia ca mijloc de exprimare plastică, își pierde din funcția științifică,
devenind în spațiul plastic un vector sentimental al trăirilor celui ce o fo losește în creații sau în
conturul formelor cu expresivitatea lor din compoziția plastică.
Linia este o invenție umană care nu poate fi găsită în natură decât încorporată în diferite forme.
Linia plastică – duct în diferite ipostaze și diferite tipuri – este element de sine stătător sau linie de
contur a unor forme, putând să exprime mișcare, energie, spațialitate sau stări psihice.

50
Linia dreaptă exprimă raționalul, linia orizontală exprimă stabilitate, iar cea verticală
ascensiune. Ea poate fi trasată mai groasă sau mai subțire, în duct sau întreruptă, exprimând stări
de mișcare lentă, accelerată sau stare de repaos. Linia sugerează imaginile care se vor naște,
anticipând formă.
Pata de culoare este așezarea cu pensula sau prin alte mijloace, precu m: stropirea, scurgerea,
amprenta (dactilopictura) pe un suport. Pata în sine este plană, dar prin alăturarea, întrepătrunderea
sau înlănțuirea ei cu alte pete de forme, mărimi și intensități diferite poate crea volum, relief sau
expresie spațială.
Pata de culoare poate fi plată sau picturală. Pata plată are forme și mărimi diferite, putând fi
cromatică sau acromatică. Petele cromatice sau acromatice, sub formă regulată, pot fi grupate
ordonat, sugerând diferite semnificații, stabilitate, măreție sau mo bilitate.
Între petele cromatice se stabilesc contraste de culoare, de valoare și de formă. Într -o lucrare
exprimată cromatic, pata plată poate fi folosită ca mijloc de reprezentare, ca semn plastic sau ca
centru de interes. Pata de culoare are forma subie ctului, fiind modelată cu pensulă.
Pata plată are efect termodinamic și este folosită ca pasaj de valoare sau culoare. Aceasta poate
fi vibrată prin suprapunerea grafică a unor linii și puncte.
Pata spontană de culoare este asimetrică, la întâm plare. Pata de culoare poate fi opacă,
transparentă sau translucidă.
Pata picturală este o suprafață vibrată factural, valoric sau cromatic. Are diferite semnificații,
datorită modului în care a fost realizată prin culorile folosite și relațiile cu pet ele din jur. “ Ne
servim de culori , dar pictăm cu sufletul ” spunea pictorul Chardin.
Forma naturală ( nori, frunze etc.) poate fi plană sau spațială. Formă spontană poate fi naturală
sau artificială, iar forma elaborată plastic constituie un prilej de invitație la creativitate. Prin
procedeul monotipiei se pot obține forme diferite care pot sugera elemente naturale. Tot prin acest
procedeu se poate obține formă simetrică – pată sau contur. Formele obținute astfel dau satisfacția
imediată de reușită a u nei forme naturale – animale, insecte etc.
Formă geometrică plană sau spațială ( pictată sau modelată ) a devenit un element plastic prin
excelență datorită capacității acesteia de a se compune în spațiul plastic său natural. Urmărind
relații de compun ere ale elementelor, punct, linie, pată se poate folosi, prin specificul investirii
acestora, formă geometrică plană.

51
Sculptorul H. Moore spunea că: „ forma rămâne expresia cea mai concretă a vieții și este limbajul
plastic caracteristic tuturor vremurilo r.
Expresivitatea elementelor de limbaj plastic

Expresivități plastice
Reprezentare
Definiție

Punctu
l
Mărime: mic, mijlociu,
mare
Calitate: gol, plin
Forme: cerc, triunghi,
pătrat
– nonculoare
Tehnici, instrumente
-culoare
Decorativ: ritm plastic

Contactul
instrumentu
lui de lucru
( creion, cariocă,
pensulă, deget) cu
spațiul plastic.

Linia
Forme, mărimi, poziții
Calitate: subțire,
groasă

Ornament, structură

Incizie, amprentă

Mișcare, ritm

Urma lăsată
de un punct
în mișcare.

Pata
Spontană, elaborată
Decorativă ( plată )

Picturală ( vibrată )
Cromatică, acromatică

O densitate de linii
( puncte ) foarte
apropiate între ele
care accidental se
pot suprapune

52

Transparentă, opacă
Juxtapuse, suprapuse

Forma
Spontană, creată
Plană, spațială

Suprafețe, corpuri
geometrice
Simetrie, distorsiune

Modulară (plană,
spațială)

Spațiul
delimitat de
o linie
continuă
închisă.
(Atlas cu elemente de limbaj plastic, Ed. Aramis – Buc., 2007, pag.6)

Configurații ale elementelor de limbaj plastic

Desen
Culoare
Modelaj

Punctul

Linia

53

Pata

Forma

(Atlas cu elemente de limbaj plastic, Ed. Aramis – Buc. , 2007, pag. 7)

III.3. Tehnici de pictură folosite în activitățile aretistico -plastice specifice prescolaritatii
Tehnica desenării pe aracet constă în aplicarea pe suportul de hârtie a unui strat de aracet. Peste
stratul de aracet se aplică stratul de culori (acuarele) iar apoi cu ajutorul unui bețișor de chibrit se
desenează diferite forme .

Fig. III.1 Peisaj de toamnă
În arta plastică nu poți avea doar idei. Ele trebuie și realizate, adică să primească un trup
material, o formă specifică. Forma este dată de materia pentru care optează artistul, care la rândul
ei cheamă tehnici specifice. Opțiunea artistului către una sa u alta dintre tehnici e dată de
expresivitatea fiecăreia dintre ele, aleasă în funcție de conceptul ce stă la baza operei de artă.

54
Henry Focillon remarca faptul că semnificațiile formelor se schimbă în funcție de tehnica folosită,
căci fiecare tehnică cu m aterialele specifice are o serie de calități pe care artistul le exploatează
expresiv.
Artistul cunoaște posibilitățile expresive ale fiecărei tehnici și în funcție de mesajul său,
sentimentul, emoția, ideile sale, face alegerea care -i convine. Reiese clar că nu este indiferentă
tehnică aleasă. Tehnicile artelor plastice sunt mijloace în mâna artistului și nu un scop în sine.
Desenul poate fi redus la elementele de bază: punctul, linia, pata. Tehnică folosită în funcție de
scopul urmărit de către artis tul desenator îi va oferi o paletă largă de expresii.
Punctul poate deveni elementul constructiv al imaginii. Linia delimitează forma dar are valoare
și în sine cu valențe emoțional -energetice. Din combinații și intersectări de linii se formează
hașur ile ce sugerează volumul, lumina și umbra dacă urmăresc formele. Suprapuneri de hașuri dau
structuri și texturi diverse. Culoarea vine să îmbogățească cadrul desenului și să -l amplifice. Pentru
a rămâne în categoria desenului, culoarea va trebui să i se su bordoneze.

Tehnica picturii cu ceară constă în desenarea cu ceară brută, solidă a formelor plastice pe hârtie,
după care se aștern culorile de apă (acuarelă, guașă diluată) în funcție de subiectul compoziției, sau
în prima fază se poate realiza un fond c olorat peste care se desenează cu o bucată de ceară, iar apoi
se acoperă cu o culoare întreaga suprafață.

Fig. III.2 ,,Mingii''
Tehnica amprentei și a ștampilei : ștampilele se confecționează din diferite materiale (plastilina,
guma de cauciuc, cartof, plută etc.), prin gravarea desenului pe suprafața materialului respectiv.

55
Ștampila se acoperă cu o culoare umedă, după care se așează pe suprafața de hârtie prin p resare
urmărind anumite rețele compoziționale. Tehnica amprentei se referă la imprimarea unor structuri
ușor denivelate din natură. Suprafața structurată se acoperă cu un amestec fluid de culoare și apoi
se presează cu fața colorată peste foaia de desen, urmărind intenția compozițională.

Fig.III.3 – ,,Grădina cu flori ‟‟ Fig. III.4 -,, Omuleti’’

Tehnica decolorării cu pic constă în acoperirea întregii suprafețe de hârtie cu cerneală, apoi cu
vârful unei pensule subțiri sau a unui bețișor ascuțit înmuiat în soluția de pic, se desenează
deasupra o compoziție plastică. Soluția de pic decolorează cerneala și desenul apare deschis,
aproape alb, pe fondul acesteia. Se poate folosi picul și sub formă de pulbere presărată neuniform
peste cerneala umedă cu care a fost acoperită o compoziție mai veche.

Fig. III.5 Peisaj de iarnă
Dactilopictura
Dactilopictura este o tehnică des folosită de copii în grădiniță, încă din grupa mică(3 ani).
Până se obișnuiesc cu pensulele, încearcă pastilele de culoare frumos colorate cu degetul arătător
de la mâna dreaptă (de obicei), înmuindu -l mai întâi în apă, atingându -l ușor de culoare.

56
Surpriză apare abia când am prenta colorată de pe deget rămâne pe foaia de hârtie (albă sau
colorată), realizând: ,,Șiraguri de mărgele colorate”, ,,Mâncare -grăunțe pentru puișori”, ,,Boabe de
struguri”, ,,Buline pe umbreluță” etc.

Fig.III.6 ,,Rochița papusii’’

Le-am explicat copiilor că în momentul când degetul atinge foaia se apasă ușor pe el, fără a -l
mișca, apoi se ridică repede; operațiunea se repetă. În felu l acesta, desenul va ieși curat, fără urme
sau pete. Dactilopictura este cea mai îndrăgită tehnică de lucru la toate grupele de vârstă și se poate
combina cu succes împreună cu celelalte tehnici cunoscute de copii .
Tehnica picturii cu pastă de dinți
Institutoarea își planifică diferite teme de pictură și în funcție de anotimpul în care au loc
diferite fenomene ale naturii sau evenimente. De exemplu, primăvara, anotimpul înfloririi pomilor,
oferă prilejul de a preda copiilor o tehnică mai rar utilizat ă: cea a picturii cu pastă de dinți.Dacă
activitatea se desfășoară la grupele mici, copiii primesc foile de desen pe care educatoarea a trasat
deja imaginea copacilor.
Copiii au ca sarcină să picteze, înmuind degetul arătător de data aceasta – nu în p astilele de
culoare ci în căpăcelul cu pastă albă sau roz de dinți reprezentând florile ieșite din mugurașii

57
copacilor. Tehnica este asemănătoare cu cea a dactilopicturii, iar copiii primesc aceleași indicații
privind modul de execuție și păstrarea acurate ței foii.
Copiii pot lucra și folosi pensule cu părul mai aspru și scurt. Urma lăsată de pastă de dinți este
frumos conturată. Cu pastă de dinți copiii pot lucra și pe foi negre diferite teme: ,,Ninge cu fulgi
mari”, ,,Orașul iarna‟‟.

Fig.III. 7 ,, Fulgi de zăpad’’

Tehnica monotipiei prin tamponare cu buretele sau deșeuri textile
Această tehnică este mult preferată de copii deoarece le dă posibilitatea acoperirii unei suprafețe
mai mari într -un timp relativ scurt.
Astfel: în locul pensulei, copiii folosesc bucăți mici de burete moale. Îl țin cu trei degete ca
pe orice instrument de scris, îl umezesc cu apă și tamponează foaia colorând -o cum doresc,
folosind: acuarele î n ulei, tempera sau guașa. Copiii vor lucra de sus în jos și vor orna de exemplu:
,,Rochițe” sau vor picta pe fond verde ,,Câmp cu flori multe”.
Tehnica de lucru este asemănătoare cu cea în care se folosește pensula: după fiecare culoare
utilizată, burete le se clătește în apă, se stoarce cu trei degete și se introduce în culoarea dorită,
îmbibându -l cu nuanța respectivă, rotindu -l ușor pe suprafața culorii. Atingerea foii se face ușor,
fără să mai mișcăm în alte direcții buretele.
La fel se procedează și când lucrăm cu bucățele mici de materiale textile (de preferință din
deșeuri de bumbac). Dacă am realizat un desen cu pensula, putem umple suprafețele rămase albe
folosind această tehnică.

58

Fig. III.8 ,,Tricoul băiatului’’

Tehnica picturii folosind forme decupate
Se decupează diferite forme care se așeză pe o foaie de hârtie. Separat se colorează suprafața
unei unei coli cu pensula și se așea ză pe formele presând cu mâna în toate direcțiile. Se ridică
suprafața colorată și se înlătură formele decupate.

Fig. III.9 ,, Batista’’

Tehnica stropirii
În executarea acestei tehnici, pe suportul umed sau uscat se stropește puternic cu pensula
încărcată de culoare sau cu alt instrument – periuța de dinți , stilou, etc. Pe suportul umed se
remarcă modul în care culoarea se împrăștie, se întinde pe suprafața.

59

Fig.III. 10 ,,Câmp cu flori’’

Tehnica suflării cu paiul
Pe o foaie de hârtie se așeaz ă puncte, pete de culoare fluidizată. Prin suflarea cu paiul ( sau
liberă) , în diferite sensuri, se obțin forme spontane care pot înfățișa diferite obiecte, fenomene, în
funcție și de imaginația copilului.

Fig.III. 11 ,,Artificii’’

Tehnica sforii sau atei îmbibate
Este un procedeu în care se folosește o bucată de sfoară sau ata îmbibată în culoare și cât de
cât ghemuită sau aglomerată , care se așează pe o hârtie, ce mai apoi se va plia , având grijă să se
lase unul dintre capetele firului necolorat să atârn e în afara foii. În timp ce se presează hârtia cu cu
o mână, cu cealaltă se trage de capătul firului ( sforii) rămas liber, până când firul va părăsi în
totalitate fila îndoită. Desfăcând fila, se va observa o formă obținută.

60

Fig III. 12 ,,Vartejuri’’

Tehnica picturii cu spumă de râs și tempera
Pentru a realiza lucrări prin această tehnică avem nevoie de: spumă de râs, o foaie de placaj,
tempera, coli de hârtie.
Se pune spumă de râs pe o bucată de placaj sau pe orice alt material (sticlă, plastic).Peste ea se
pune cul oare din tuburile de tempera. Se poate folosi o singură culoare sau mai multe culori, în
funcție de tema propusă. Se desenează diverse forme cu degetul înmuiat în amestecul de spumă
colorată. La sfârșit se ia o coală de hârtie, se așează peste desenul real izat și se apasă.

Fig.III.13