Frecventa Gradinitei de Catre Copii

Frecventarea grădiniței de către copii face ca aceștia să dezvolte achiziții sub raport fizic, mental si emoțional; în această perioadă preșcolarii pun bazele învățării, dobândind primele comportamente intelectuale, intră în contact cu primele conținuturi științifice organizate.

Pregătirea pentru școală constă în dobândirea unor capacități, priceperi și deprinderi, abilități absolut necesare școlarizării.

„Este esențială dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu însușirea unui volum mare de cunoștințe îl face pe copil apt pentru activitatea școlară, ci dobândirea unor capacități, abilități si operații intelectuale necesare actului de cunoaștere specific învățării.” În grădiniță, activitatea specifică preșcolarului este jocul, ce se va transforma în învățare atunci când preșcolarul va deveni școlar; învățarea “impune comportamente specifice și precise de adaptare începute încă de la grădiniță.”

Trecerea la școlaritate a preșcolarului generează o serie de dificultăți, a căror pondere este invers proporțională cu experiența dobândită prin frecventarea grădiniței. Cu cât copilul a frecventat grădinița în mod constant, adaptarea acestuia la școlaritate este mai de scurtă durată și fără prea multe dificuntăți. Adaptarea se va realize prin raportarea caracteristicilor mediului școlar la caracteristicile mediului din grădiniță.

Din acest punct de vedere consider că trecerea grupei pregătitoare la școală și includerea ei în învățământul obligatoriu, este una din schimbările benefice impuse în sistemul de învățământ românesc. Organizarea acestei clase în care se îmbină elemente din cadrul grădiniței cu elemente școlare, nu face decât să faciliteze adaptarea copiilor la mediul școlar. Înainte exista o prăpastie între mediul grădiniței și cel școlar. Din lumea basmelor și a jocului, preșcolarul era brusc “aruncat” într-un mediu sumbru cu alt decor, alt cadru didactic, alt mobilier și altă metodologie. Abordarea de acum de la clasa pregătitoare este mai mult decât benefică, activitățile desfășurate fiind integrate ca la grădiniță , iar mediul ambiant este ca o continuare a mediului din grădiniță .

Socializarea și comunicarea dezvoltate în cadrul grădiniței sunt cele care au cel mai mare rol în adaptarea copilului în mediul școlar, dezvoltarea psihică realizându-se și prin socializare. De aceea copilul care a frecventat grădinița constat și are experiență , pășește spre școală favorizat de comportamentele de socializare si comunicare deja formate.

Tot în cadrul grădiței copilul preșcolar își dezvoltă și capacitatea de a relaționa cu ceilați, acest lucru ajutându-l să stabilească relații optime cu noua învățătoare și noii colegi.

În plan afectiv, frecventând grădinița, copii exersează despărțirea temporară, și atunci când vor merge la școală nu vor fi cuprinși de teamă. Copii ce nu exeperiența dobândită la grădiniță pot fi cuprinși de teamă, au sentimentul că sunt abandonați, iar acest lucru nu e benefic adaptarii la școala a acestora.

“Limbajul constituie modalitatea de bază prin care preșcolarul ia în stăpânire mediul înconjurător și asimilează experiențe de cunoaștere, pregătindu-se astfel pentru o integrare optimă în viața socială și implicit, în noul mediu, cel școlar.”

Activitățile desfășurate în cadrul grădiniței urmăresc pe toată durata preșcolarității, dezvoltarea capacității de orientare și concentrare a atenției, rezistența la efort voluntar, interesul pentru învățarea organizată. Acești indicatori, nivelul lor de dezvoltare, determină gradul de maturitate școlară, ei determinând adaptarea și integrarea preșcolarului la școlaritate.

În perioada preșcolarității, prin activitățile din cadrul grădiniței și cu ajutorul familiei , se pun bazele disponibilităților generale pentru a învăța, acest mecanism fiind determinat în achizițiile școlare viitoare, în gradul, viteza și ritmul progresului psihic al formării calităților intelectului.

Principalul parametru al dezvoltării mentale a copilului este capacitatea de a învăța .

“Totodată, însușirile (calitățile) intelectului sunt particularități integrative stabile ale personalității. În planu genezei, ele sunt aliaj multinivelar al particulatităților calitative ale gândirii și ale activității de gândire, care presupun o stimulare continuă și un nivel înalt de autoreglare”

“Pregătirea copilului pentru școală nu se referă la a-l învăța pe acesta să scrie, să citească sau să socotească mai devreme, ci presupune a-l pregăti pentru o nouă modalitate de dobândire a unor cunoștințe si experiențe, a-l ajuta să atingă o stare de disponibilitate pentru activitatea de învățare, stare psihologică pozitivă necesară momentului de debut școlar”

Experiențele intelectuale si psihosociale acumulate de preșcolar frecventând grădinița reprezintă nivelul de pregătire al acestuia în ceea ce privește integrarea școlară. Preșcolarul intră în posesia unor strategii cognitive, își creeaza o bază de date, de informații necesare adaptării la școlaritate.

Frecventând grădinița copii nu dobândesc cunoștițe matematice sau de limbă română de bază, ci se pregătesc pentru a înțelege cu ușurință noțiunile științifice.

Tot la grădiniță se formează si alte capacități ale gândirii: înțelegerea sarcinii de către copil, găsirea de soluții pentru rezolvarea sarcinii, ordonarea etapelor de revolvare a sarcinii didactice , conștientizarea rezultatului obținut, acceptarea corectării eventualelor greșeli de către cadrul didactic.

Grădinița este etapa pregătitoare pentru școală care îl pune pe copil în situația de a rezolva sarcini sub formă de joc similare celor școlare, amplifică disponibilitățile intelectuale ale preșcolarului, îl activează mental și motivațional, pregătind psihologic copilul în vederea începerii școlarității în condiții optime.

Într-o reforma structurata a invatamantului romanesc , pe baza noilor reglementari legislative