Frazeologia Limbii Romane din Perspectiva Interdisciplinara

Frazeologia limbii române din perspectivă interdisciplinară

Partea I

Activitatea mea științifică, desfășurată timp de mai bine de trei decenii, a avut trei direcții majore: cercetarea frazeologiei românești din perspectivă interdisciplinară, studierea unor aspecte care se manifestă în lexicul românesc actual și optimizarea predării limbii române ca limbă străină.

Primele mele cercetari în domeniul frazeologiei au avut în vedere rudimentele influenței franceze și romanice asupra frazeologiei românești. În studiul Arhaisme frazeologice de proveniență franceză, publicat în Limbă și literatură, III, 1982, pp. 312 – 317, am pus în evidență faptul că influența franceză masivă asupra lexicului și frazeologiei românești, manifestată cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost precedată de o perioadă de selecție și de adaptare a unor forme și variante, unele dintre acestea abandonate de uzul actual, deși au fost înregistrate în o serie de lucrări lexicografice până în perioada interbelică. În același studiu, am susținut ideea că inflența franceză asupra frazeologiei românești s-a manifestat, evident indirect, înaintea contactului cultural intens dintre români și francezi din prima jumătatea a secolului al XIX-lea. Teoria a fost confirmată de constatările și concluziile formulate în Dicționarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche, autori Chivu Gheorghe, Emanuela Buză și Alexandra Roman Moraru apărut doisprezece ani mai târziu în 1994.

O altă ipoteză, afirmată și demonstrată în acest studiu, este că limbă franceză utilizată de români cu începere din secolul al XIX-lea a avut un carcter livresc și ușor desuet, aspect explicabil prin faptul că românii deprindeau această limbă după lecturi din literatura clasică sau romantică și mai puțin în urma contactului cu franceza vorbită în perioada respectivă. Ideea a fost reluată în studiul Expresii franțuzești vechi și învechite folosite în româna contemporană în Lucrările celui de al doilea simpozion internațional de lingvistică (București, 28 -29 noiembrie 2008), editori Nicolale Saramandu, Manuela Nevaci și Carmen Ioana Radu, București, Editura Universității din București, 2009, pp. 235 – 242 în care am arătat că unele expresii frazeologice încă utilizate în româna de azi au fost abandonate de uzul limbii franceze încă din secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea : a vedea totul în alb ‘a fi optimist’ după fr. voir tout en blanc; a conduce pe cineva la altar ‘cununie religioasă’ (DA, I, partea I, A – B, p. 124), după fr. conduir, mener quelque’un à l’autel; a bate câmpii ‘a vorbi altele decât ceea ce e în chestiune, a ieși din subiectul vorbirii, a bâigui, a vorbi într-aiuri’ (DA, I , partea I, litera A – B, p. 520, fără atestări), după fr. battre les champs ‘divaguer, être fou’; a arunca pisica ‘a arunca responsabilitatea asupra cuiva; a produce cuiva dificultăți’, după fr. jeter le chat (au jambes de quelqu’un) etc.

În studiul Variante ale unor unități frazeologice de proveniență franceză, publicat în Limbă și literatură, I, 1984, pp. 14 – 18, am insistat asupra faptului că frazeologia românească, inclusiv lexicul românesc, a suferit un proces de (re)romanizare, astfel că româna dispune în limba literară de construcții frazeologice care pot fi întâlnite în prinicipalele limbi romanice actuale, franceză, italiană, spaniolă, portugheză (a cădea de acord, a fi privat de ceva, nivelul mării, execuție judiciară,a face eforturi, a fi absent, a fi prezent, monedă curentă, după toate aparențele, liberul arbitru, a pune în ordine, a face amendă onorabilă, a face o scenă cuiva, a face act de prezență, a vorbi în cunoștință de cauză, a da carte albă, a face caz de ceva, afacere clasată, a nu fi cazul, a lăsa câmp liber etc.).

Modernizarea frazeologiei românești s-a realizat în mod evident prin calc, prin imitarea structurii interne a unor îmbinări de cuvinte cu precădere din franceză, iar de felul în care a fost imitat modelul frazeologic din franceză sau din italiană a depins și existența în română a unor variante frazeologice.

Un prim grup de variante frazeologice, specifice secolului al XIX-lea, este format din unități frazeologice existente și azi în limbă, dar care aveau în trecut și o altă formă, care, deși a circulat uneori pentru o perioadă de timp în paralel cu varianta impusă astăzi, chiar până pe la jumătatea secolului al XX-lea, a ieșit în cele din urmă din uz. Astfel unele îmbinări frazeologice care traduceau total sau parțial modelele din franceză sau în care cel puțin un element alcătuitor era un calc după corespondentul său franțuzesc au fost concurate de variantele în care elementul component respectiv a fost împrumutat. De exemplu: casă de îndreptare < fr. maison de correction, cf. it. casa di corezzione, cu varianta care s-a impus casă de corecție în care cel de-al doilea termen este împrumutat și nu tradus ca în primul caz. În SDLR apar ambele variante cu sensul „un fel de închisoare pentru copii“; circumstanțe ușurătoare < fr. circonstances atténuantes, cf. it. circonstanza attenuante, cu varianta circumstanțe atenuante, în care al doilea termen este de asemenea împrumutat etc.

A existat și situația inversă: o îmbinare frazeologică de proveniență franceză care conținea un cuvânt împrumutat a avut o variantă adoptată în cele din urmă de uz în care elementul component respectiv a fost tradus cu un cuvânt cu o circulație mai mare în limbă și acceptat de uzul general. Este cazul următoarelor îmbinări frazeologice: clasă dirigentă < fr. la classe diregeante, cf. it. la classe direigente, îmbinare frazeologică înregistrată în CADE și SDLR, dar absentă în DN3, NDN sau DEX2, astăzi fiind în uz varianta clasă conducătoare;

Studiile Arhaisme frazeologice de proveniență franceză și Variante ale unor unități frazeologice de proveniență franceză au fost citate în bibliografia lucrării Lexikon der Romanistishen Linguistik (LLR), Band/Volume III: Die einzelnen romanischen Sprachen und Sprachgebiete von der Renaissance bis zur Gegenwart. Rumänisch, Dalmatisch/Istroromanisch, Friaulisch, Ladinisch, Bündnerromanisch. Les différentes langues romanes et leurs régions d'implantation de la Renaissance à nos jours. Le roumain, Dalmatico/Istroromano, Friulano, Ladino, Le romanche, Michael Metzeltin și Christian Schmitt (editori),Tübingen, Niemeyer, 1989.

O altă cercetare importantă în domeniul frazeologiei, făcută din perspectivă diacronică, este și studiul „Momente ale constituirii fondului frazeologic al limbii române literare”, publicat în Limbă și literatură, I, 1993, pp. 46 – 54. În acest studiu am demonstrat cu numeroase exemple că așa cum în vocabular, morfologie sau sintaxă se poate face o distincție între aspectul popular și cel literar și în frazeologie există posibilitatea de a defini un fond frazeologic al limbii populare și unul al limbii literare. Fondul frazeologic popular se definește în linii generale prin caracterul expresiv-afectiv al construcțiilor idiomatice care reflectă aspecte ale vieții sociale românești, mentalități, obicieiuri, tradiții și superstiții ale poporului român. În schimb, fondul frazeologic al limbii române literare are ca trăsături lipsa expresivității celor mai multe construcții, caracterul modern și uneori livresc al acestora, numărul foarte mare al unităților frazeologice calchaite cu precădere după modele romanice, mai cu seamă franțuzești, prezența unor împrumuturi frazeologice din diverse limbi clasice sau moderne. Evoluția fondului frazeologic literar poate fi urmărită în fiecare perioadă a îndelungatului proces de constituire a limbii române literare. În studiul citat, am putut pune în evidență trăsăturile frazeologiei românești din perioada veche și din perioada modernă.

În perioada veche se poate constata că modelele frazeologice ale limbii populare predomină în ciuda eforturilor unor cărturari de a moderniza sau de a estetiza fondul frazeologic al limbii literare. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea nu se întrevede o distincție clară între un fond frazeologic literar și unul popular, introducerea elementelor de limbă vorbită fiind un fenomen general la scriitorii din această perioadă. Chiar și în textele traduse, autorii par să nu rămână tributari în totalitate modelelor frazeologice străine și fac apel, de multe ori, la resursele fondului frazeologic autohton.

După 1780 se poate vorbi de perioada modernă a limbii române, inclusiv a frazeologiei românești. Se disting câteva perioade importante: perioada de început (1780 – 1830), perioada acceptării definitive a influenței romanice (1830 – 1880), perioada stabilizării influenței romanice (după 1880 până la sfârșitul secolului al XX-lea) și perioada actuală (de la sfârșitul secolului al XX-lea până astăzi). Fiecare dintre aceste perioade a avut trăsături specifice, dar nota dominantă este impunerea treptată a modelelor frazeologice romanice în special de origine franceză și italiană, dar și de proveniență englezească. Adoptarea acestor modele a fost urmată de un proces de adaptare din punctul de vedere al formei și al sensului.

În procesul de constituire a frazeologiei românești moderne au acționat o serie de fenomene lingvistice generale precum contaminația sau analogia cu forme echivalente deja existente în limba română. Se poate vorbi de o categorie aparte de calc imperfect în română ilustrată de numeroase situații, descrise în studiul „Calcuri frazeologice imperfecte în româna actuală”, publicat în Actele celui de al 6-lea Colocviu al Catedrei de Limba Română (29-30 noiembrie 2006): Limba română – stadiul actual al cercetătii., coordonator Gabriela Pană Dindelegan, Editura Universității din București, 2007, pp. 543 – 546. De exemplu unele construcții genitivale din modelele frazeologice franțuzești au fost reproduse în română cu construcții prepoziționale sau echivalate cu un adjectiv. De exemplu, româna a adoptat formele cântec de lebădă < fr. chant du cigne și corp delict < fr. le corp du délit, cf. lat. corpus delicti. Se poate semnala și situația inversă în care o construcție cu prepoziția de din modelul frazeologic francez a fost echivalată în română cu o construcție genitivală: pasărea paradisului < fr. l’oiseau de paradis. Varianta pasăre de paradis a fost abandonată de uz, cu toate că expresia de paradis cu sensul „foarte frumos, minunat” este înregistrată în dicționarele explicative de uz curent actuale s.v. paradis. Mai pot fi amintite și constucții genitivale din franceză reproduse în română prin variante de tipul cheia de boltă / cheia bolții, calcul de probabilități / calculul probabilităților, șeful de cabinet/șeful cabinetului etc. Concluzia acestui studiu este că formele multor unităților frazeologice impuse în română sunt rezultatul adaptării unor modele și nu neapărat imitarea servilă a acestora. Acest aspect este mult mai evident în cazul asimilării relativ recente a unor modele din engleză (fișier atașat < engl. attached file; memorie extinsă < engl. extended memory; poștă electronică < engl. electronic mail, centru de servicii < engl. service center (dar și centru servicii, precum și spațiu servicii < engl. service area); spațiu de parcare < engl. parking space; vânătoare de capete< engl. head-hunting etc.).

Aspecte ale creativtății și expresivității lingvistice manifestate în frazeologia românească au fost analizate în cercetarea „Surse inedite ale frazeologiei românești”, publicat în Lucrările celui de al treilea simpozion internațional de lingvistică (București, 20 – 21 noiembrie 2009), editori Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, Carmen Ioana Radu, București, Editura Universitații din București, 2010, pp. 241 – 247. Frazeologia românească nu este alcătuită exclusiv din tipare frazeologice transmise neschimbat de-a lungul timpului, ci și din modele impuse în uz realtiv recent. Este vorba de mediatizarea discursului repetat prin care sunt puse în circulație o serie de construcții frazeologice al căror sens nu are neapărat legătură cu subiectul evenimentului respectiv, ci doar cu denumirea în sine: titluri de emisiuni de televiziune (Viața bate filmul, Copiii spun lucruri trăsnite, O dată-n viață etc.); titluri de filme de lung metraj sau de seriale de televiziune (Bâlciul deșertăciunilor, Departe de lumea dezlănțuită, Prea mic pentru un război atât de mare, Ghici cine vine la cină ? Dosarele X etc.) ; replici din filme sau din scenete umoristice difuzate la televiziune (Nu trage dom’ Semaca, sunt eu Lacărică, N-am găsit altă rimă, C’așa-i în tenis etc.); refrene și frânturi din cântece la modă (Căsuța noastră, cuibușor de nebunii, Pușca și cureaua lată, Hai vino-n gara noastră mică etc.); vorbe celebre, sloganuri politice și publicitare (iarna nu-i ca vara, Rămâne cum am stabilit, Prietenii știu de ce, Să trăiți bine !). Se poate constata că prin mass-media se conturează astăzi, mai mult ca în trecut, un fond comun cultural destul de larg răspândit, un amestec de oral scriptural și de scris oralizat, ale cărui elemente, utilizate ca unități funcționale de sine stătătoare, pot fi decodate cu ușurință de interlocutori prin referință implicită la fenomenle sau la sursele care le-au generat.

Creativitatea intenționată, căutată, este cultivată de iubitorii de calambururi, de glume lingvistice sau chiar a devenit „un stil” caracteristic unor publicații periodice (vezi Academia Cațavencu). Este vorba uneori de creații de laborator ale unor scriitori sau ziariști, care constau în recombinarea intenționată a unor expresii frazeologice. Creatorul unor asemenea forme noi intervine voit și conștient asupra modelului inițial amuzându-se și încercând să-și amuze interlocutorii în același timp. Cu cât recombinările formelor inițiale sunt mai insolite, dar, în același timp și mai reușite, cu atât efectul stilistic, afectiv este mai puternic și mai apreciat de vorbitori („Cei din urnă vor fi cei dintâi”; „Mica pudicitate”; „Cortina de fler”; „Palama Mater”; „Dura plex sed lex”; „Cifrații Karamazov”; „Aurolacul lebedelor”; „Medicina cea de taină”; „Uricariu cu boi”; „Biblioteca din Alexandrion”;„Câine și circ”; „Episcopul scuză mijloacele”; „Reforma fără fond”; „Ciumara lui Caragea”; „Mahabharata inflației”; „Bursucul gastric”; „Birmania persecuției”; „Sidromul remaniaco-depresiv”;„Prost factum”; „Bătrânul și marea conspirație”; „Fumăritul oprit”; „Proștii și câștigi”;„Secretari de stat degeaba”;„Ferma animalelor politice“; „Insula Paștelui Cailor”; „Primarul discordiei”; „Câinii care egolatră nu mușcă”; „Imobile și durere”; „Afinități selective”).

Spre deosebire de creativitatea intenționată, căutată, elaborată, creativitatea spontană este favorizată de organizarea complexă a limbii. Relațiile care se stabilesc firesc între formele și senurile unor cuvinte oferă uneori posibilitatea realizării unor noi unități frazeologice, fiind un fel de invitație la creativitate (semi)spontană. De data aceasta vorbitorii urmează firesc un model existent, fără a mai interveni aparent conștient și intenționat, completând formele care par să lipsească (amenda e ruptă din rai, bătaia e ruptă din stabor, cf. bătaia e ruptă din rai; a fugi de-i scapără crampoanele, cf. a fugi de-i scapără călcâiele; a face vilă bună cu cineva, cf. a face casă bună cu cineva; ca la ușa Orientului, cf. ca la ușa cortului etc.). Distincția creativitate intenționată/creativtate spontană este utilă pentru studiul originii și evoluției unităților frazeologice interesând evident etimologia frazeologică. Au șanse să se impună creațiile care sunt făcute în spiritul limbii sau care sunt susținute de anumite aspecte extralingvistice.

Tot dintr-o perspectivă compartiv-istorică au fost redactate și studiile referitoare la unele paralele frazeologice franco-române: „Parallélismes phraseologiques franco-roumains. Le cas des expressions demander l’aman et faire des salamalecs”, în Revue de lingustique romane, tome 60, nr 239 – 240, Strasbourg, 1996, pp. 403 – 412 și „Créations phraséologiques parallèles par changement sémantique: fr. arriver comme mars / marée en carême, roum. ca martie / nunta în post” în Revue de lingustique romane, tome 65, nr. 257 – 258, Strasbourg, 2001, pp. 223 –228. În prima cercetare am arătat că paralelismul frazeologic a fost determinat de contactul pe care l-au avut în mod independent românii și francezii cu populațiile musulmane, turcii, respectiv arabii. Observând obiceiurile acestor populații în privința salutului sau a acordării iertării, în română și în franceză au apărut expresii frazeologice similare ca formă și sens : rom. a zice aman, fr. demander l’aman, respectiv a face salamalecuri, fr. faire des salamalecs. În a doua cercetare parlelismul s-a produs printr-o evoluție semantică indepndentă în cele două limbi: numele lunii martie, asociat cu postul Paștelui, și-a modificat sensul în română de la „nelipsit” la „inoportun, nepotrivit”, iar în franceză de la „nelipsit”, la „binevenit, oportun” ceea ce a determinat apariția unor forme de felul rom a fi ca nunta în post și fr. arriver comme marée en carême.

În cercetare „Despre pragmateme în frazeologia limbii române”, publicată în Actele celui de al 7-lea Colocviu internațional al Catedrei de Limba Română (7-8 decembrie 2007): Limba română – dinamica limbii, dinamica interpretări, coordonator Gabriela Pană Dindelegan, București, Editura Universității din București, 2008, pp. 625 – 628, am abordat frazeologia românească din perspectiva pragmaticii evidențiind diferența dintre frazeologismele cu valoare denominativă și cele cu valaore de pragmateme. În cazul pragmatemelor sau al frazemelor pragamatice se poate vorbi de un caracter „figé” al construcțiilor respective doar în raport cu o anumită situație de comunicare. Definiția strict lexicografică a construcțiilor frazeologice de acest tip nu poate fi dată și este nevoie de o descriere a situațiilor de comunicare în care acestea funcționează ca unități lingvistice specifice. În categoria pragmatemelor reperabile în frazeologia românească pot fi incluse formulele de salut, expresiile-salut, răspunsurile la salut, urările precum și de așa-numitele non-saluturi,non-urările, formulele-jurământ, răspunsurile de întărire, non-răspunsurile, formulele de exprimare a superstițiilor.

Am abordat problema mult discutată în lingvistica românească a distincției dintre locuțiuni și expresii în studiile: „Despre locuțiuni și expresii”, apărut în Limbă și literatură, II, 1990, pp. 139 – 145, „Despre conceptul de unitate frazeologică”, publicat în Analele Universității București, XLIII, 1994, pp. 52 – 64, „Despre alte modalități de clasificare și descrieire a locuțiunilor” în Studii de gramatică. Omagiu Doamnei Profesoare Valeria Guțu Romalo, editori Rodica Zafiu, Blanca Croitor și Ana-Maria Mihail, București, Editura Universității din București, 2009, pp. 99 – 104. (ISBN : 978-973-737-706-7). Deși conceptele respective par să nu poată fi descrise riguros și satisfăcător din perseptivă strict lingvistică, am propus o abordate interdisciplinară arătând că termenii locuțiune și expresie, în ciuda dificultății de a fi definiți sunt utili și ocupă un loc important, chiar central în lexicologie, morfosintaxă, în stilistică, în terminologie, în pragmatică și în paremiologie. Frazeologia poate fi abordată în sens foarte larg, dar și în sens (sensuri) special (specializate), raportul fiind, de fiecare dată, cel dintre gen și specie. În sens foarte larg, frazeologia cuprinde în termeni coșerieni elemente ale discursului repetat, iar în sensul special, atribuit de Bally 1905, 87, este doar o „parte a vocabularului” în care pot fi grupate doar acele grupuri de cuvinte care interesează lexicul, modul de organizare a acestuia din perspectiva unei anumite modalități de a percepe și de a interpreta realitatea specifice unei limbi sau grup de limbi. Astfel am avansat ideea că definirea conceptului de unitate frazeologică trebuie să țină seama de aceste aspecte. În sens larg, o unitate frazeologică este orice semn lingvistic complex, supraordonat cuvântului susceptibil de a căpăta într-o limbă dată una sau mai multe valori funcționale la nivelul enunțului. În sens restrâns, o unitate frazeologică este un semn lingvistic complex, descriptiv sau logic, acceptat ca atare de uzul limbii, integrabil în enunț ca parte a acestuia și implicit într-o categorie lexico-gramaticală, codificat sau nu semantic, care interesează organizarea vocabularului ca mulțime sau ca ansamblu. De exemplu, rom. coadă de topor este o unitate frazeologică în sens larg, dacă avem în vedere că acest grup de cuvinte se poate actualiza cu valorile de colocație, colocație terminologică, dar și de expresie idiomatică, de fapt aforistico-literară, dacă se face referire la opera care a contribuit la răspândirea acestui grup de cuvinte cu înțelesul de „trădător“. În sens restrâns, coadă de topor reprezintă o unitate frazeologică, dacă este luată în considerare valoarea de „expresie“ deja amintită. Unele grupuri de cuvinte sunt interpretabile ca unități frazeologice în sens larg, dar și în sens restrâns, în timp ce altele sunt interpretabile numai în sens restrâns: colocație, colocație terminologică, locuțiune, expresie, expresie proverbială. Deoarece de multe ori situarea în limitele acestor distincții a unor grupuri de cuvinte este greu de precizat, în lucrarea de față am preferat să folosim cu precădere termenul de unitate frazeologică și numai în anumite cazuri atunci când a fost necesar, termenii colocație, colocație terminologică, locuțiune frazeologică, expresie frazeologică pentru a indica actualizarea unui grup de cuvinte cu o anumită valoare.

Frazeologia este, în sens larg, domeniul în care sunt reunite grupurile de cuvinte caracterizate printr-o selecție preferențială în uzul unei comunități lingvistice, iar în sens restrâns, domeniul în care sunt cuprinse doar grupurile de cuvinte apropiate de lexic prin valoarea lor funcțională. Colocațiile și colocațiile terminologice interesează într-o măsură relativ mică organizarea vocabularului și privesc frazeologia înțeleasă în accepția largă a termenului. Locuțiunile și expresiile frazeologice interesează într-un grad mare organizarea vocabularului și acoperă sensul restrâns al termenului frazeologie. În felul acesta frazeologia poate fi abordată atât din punctul de vedere al tradiției apărute în practica însușirii limbilor clasice, și în general a oricărei limbi străine, dar și a teoriei lingvistice moderne care își propune descrierea și clasificarea grupurilor de cuvinte dintr-o limbă dată din diverse perspective. Și în domeniul frazeologiei se poate vorbi de procedee exterene de îmbogățire și de procedee interne. Substantivarea frazeologismelor verbale în limba română, de care m-am ocupat în studiul „Aspecte ale substantivării frazeologismelor verbale în limba română actuală”, publicat în Journal of East European Studies, Seul, 2000, pp.337 – 349, are un carcter sistematic și constituie un procedeu intern de îmbogățire a frazeologiei românești și de organizare a acesteia în familii frazeologice. Deoarece la unele formații frazeologice substantivate mai vechi se constată tendința aglutinării elementelor componente, substantivarea frazeologismelor verbale interesează în egală măsură și procedeul compuneii ca mijolc de îmbogățire a vocabularului (vezi, de exemplu, formațiile de tipul lasă-mă-să-te-las, fuieră-vânt, linge-blide etc., dar și creațiile mai noi, sau relativ ami noi, de felul știați-că-uri sau un dă-te mai încolo).

De la aceeași unitate frazeologică verbală se pot obține mai multe frazeologisme substantivale. Dacă se folosesc aceleași mijloace, de exemplu mijloace gramaticale, se pot obține frazeologisme substantivale echivalente (luare peste picior = luatul peste picior; ușă trântită = trântire de ușă). Dacă se folosesc atât mijloace gramaticale, cât și lexicale se pot obține frazeologisme substantivale cu valor distincte (să se compare sfori trase cu trăgător de sfori, ambele provenite de la a trage sforile).

Frazeologismele verbale nu își pierd caracterul expresiv, figurat, afectiv în urma substantivării, dar capătă un sens mai abstract și într-un anumit fel mai general (să se comapare a lua tautul de coarne, a da în vileag, a bate palma etc. cu luarea taurului de coarne, dare în vileag, batere de palmă).

Fenomenul substantivării frazeologismelor verbale se poate constata atât la unități frazeologice vechi și formate în română (a-și călca pe inimă, a trage pe sfoară, a bate apa în piuă, a căsca gura), cât și la unități frazeologice neologice, calcuri frazeologice mai ales după modele franțuzești, unele chiar livrești (a pune pe tapet, a regla conturile, a arunca mănușa).

Dintre mijloacele implicate în fenomenul substantivării frazeologismelor verbale par să fie mai productive mijloacele gramaticale, elipsa constituind o situație aparte, deoarece în puține cazuri se poate stabili cu certitudine baza frazeologică derivativă.

Din punct de vedere teoretic orice frazeolgism verbal este suscceptibil să se substantiveze prin diferte mijloace, gramaticale și lexicale, însă acest fapt este doar o situație virtuală pe care o au la îndemână vorbitorii limbii române în calitate de utilizatori, dar și de creatori ai acesteia. Din multiplele posibilități virtuale, uzul selectează doar anumite construcții care pot fi, eventual, adoptate de limbă devenind un model, un tipar frazeologic.

Terminologiile sau vocabularele de specialitate au constituit subiectul articoleleor „Despre terminologiile științifice din perspectiva frazeologiei”, publicat în Analele Univerității ”Dunărea de Jos” din Galați, fascicula XXIV, anul IV, nr 1. (5), 2011, pp. 132 – 134 și „Despre determinologizarea unor frazeologisme cu valoare de unități terminologice”, publicat în Actele celui de al 11-lea Colocviu internațional al Departamentului de lingvistică Limba română: direcții actuale în cercetarea lingvistică. The Romanian Language: Current Paths in Linguistic Research, București, 9-10 decembrie 2011; București, Editura Universității din București, vol II (ISBN: 978-606-16-0199-8). Am demonstrat că fiecare domeniu de activitate are o frazeologie proprie și că numeroase colocații sau unități terminologice migreză spre lexicul comun fiind înregistrate de lucrările lexicografice de uz curent.