Fraude Bancare

FRAUDE BANCARE

IDENTIFICARE ȘI POSIBILITĂȚI DE CONTRACARARE A ACESTORA

Cuprins

Capitolul I – Istoric

Potrivit lui Jesús Huerta de Soto, în Grecia antică templele acționau ca niște bănci, acordând bani cu împrumut indivizilor și monarhilor și având propria miliție pentru a le apăra. Erau considerate cele mai sigure, din cauza importanței religioase. Cele mai importante temple, din punct de vedere financiar, erau Apollo din Delphi, Artemis din Efes și Hera din Samos.

În jurul anului 393 înainte de Hristos, Isocrate scrie într-una dintre cele mai importante lucrări ale sale despre sistemul bancar din Grecia antică, Trapezitica, un discurs în care apără interesele fiului regelui Bosforului. Acesta îl acuza pe un bacher atenian, pe nume Passio, că ar fi deturnat un depozit bancar ce i-a fost încredințat. Discursul lui Isocrate descrie o tentativă a lui Passio de a lua în posesiune depozite încredințate băncii sale, profitând de dificultățile deponenților, fără a ezita să înșele, să mituiască, să falsifice și să fure contracte.

Acest discurs ar fi prima atestare a unei fraude în domeniul financiar – bancar.

Revenind în zilele noastre putem aminti de sistemul piramidal inventat în anii 20 de Charles Ponzi, prin care a reușit să înșele mii de cetățeni din New England, convingându-i să investească într-o schemă de speculații cu mărci poștale. În acea perioadă dobânda anuală la conturile bancare era de 5%. Ponzi a promis că poate oferi un profit de 50% în numai 90 de zile. Pentru început, Ponzi a adus câteva cupoane poștale internaționale, spre a-și sprijini pe ele schema dar, după scurt timp, a început să-i plătească pe primii investitori din sumele depuse de cei mai recenți investitori. Acest sistem a căpătat numele de Schema Ponzi. Termenul de Schemă Ponzi se folosește îndeosebi în Statele Unite ale Americii, în timp ce în alte țări nu se face nicio deosebire între această schemă și alte scheme piramidale.

Alte fraude internaționale demne de menționat ar fi:

În 1991, BCCI – Banca de Credite si Comerț Internațional a fost sesizată de autorități după ce auditorii au raportat pierderi uriașe rezultate din împrumuturi ilegale. Banca s-a prăbușit în urma datoriilor. Suma: 16 miliarde de dolari.

În 1995, traderul Nick Leeson a provocat o pierdere de 850 de milioane de lire sterline băncii Barings, pentru care lucra în acel moment în Singapore. Acesta s-a implicat în operațiuni speculative cu banii clienților băncii, pierzând sume foarte mari și cauzând de unul singur falimentul unei importante bănci de investiții. Timp de trei luni, Leeson a cumpărat peste 20.000 de contracte futures, în valoare de circa 180.000 de dolari fiecare. Circa trei sferturi din pierderea de 1.3 miliarde dolari pe care a provocat-o băncii Barings au provenit din aceste contracte. Atunci când conducerea băncii a descoperit amploarea pierderilor, a informat Banca Angliei că Barings era falimentară.

În 1996, Yasuo Hamanaka, trader la Sumitomo Corporation, una dintre cele mai mari bănci japoneze a pierdut 2.6 miliarde de dolari pe piața de cupru. Hamanaka este cunoscut sub porecla de “Domnul 5%“, procentul din piață pe care îl controla.

Alt caz important de fraudă s-a derulat la sucursala americană a băncii Allfirst în 2002. Protagonistul fraudei a fost John Rusnak, trader specializat in devize. Acesta, printr-o schemă sofisticată, ce a acoperit aproape cinci ani, a pierdut 691 milioane dolari. Ca și în cazul Barings, a fost identificată o eroare legată de structura organizațională a departamentului de trezorerie Allfirst. Activitățile ilegale au început în 1997 și au avut ca scop acoperirea unor pierderi rezultate din cumpărarea de contracte forward pe yen. În plus, în 1999 Rusnak a încheiat acorduri preferențiale cu o serie de instituții financiare, printre care cu Bank of America și Citibank.

Toshihide Iguchi, dealer de mașini, a fraudat banca japoneză Daiwa timp de 11 ani. Suma: peste 1 miliard de dolari.

90.000 de investitori au fost lăsați cu buzunarele goale după ce Peter Young, administratorul fondului Morgan Grenfell, care administra 1.5 miliarde de lire a încălcat regulile și a investit în bunuri europene nelistate cu grad ridicat de risc.

Fraude petrecute în România în perioada 1991 – 2005

CREDIT BANK S.A

În cursul anului 1995, președintele băncii comerciale “Renașterea Creditului Românesc”, sau cum mai este cunoscută, CREDIT BANK S.A., Ivan Marcel, împreună cu vicepreședintele și juristul băncii, au organizat si desfășurat o activitate de fraudare a băncii, prin operațiuni contabile false, fapt ce a dus la crearea unei stări de insolvabilitate a băncii, dar și la înșelarea acționarilor cu privire la realitatea capitalului bancar existent.

CREDIT BANK S.A. și-a început activitatea cu un număr de 98 de acționari, persoane fizice, precum și 59 acționari, persoane juridice, aceștia având și calitatea de membri fondatori, în anul 1991.

Începând cu 1991, Marcel Ivan, urmărind sporirea fictivă a capitalului social, a efectuat o reevaluare a capitalului social existent, în acest fel realizându-se o sporire fictivă a acestuia de la 2.7 miliarde de lei la 3.4 miliarde de lei, astfel creându-se o nouă situație a acționarilor.

În 1993, a procedat în același mod, astfel realizându-se o nouă majorare ilegală de capital, lucru ce s-a făcut prin introducerea în evidența societății a 2 file de cec, în valoare de 11 milioane dolari SUA, sumă care nu a fost depusă în contul băncii, decât în mod fictiv, în cadrul bilanțului pe anul 1993. Bilanțul a fost refuzat atât de BNR cât și de Ministerul Finanțelor.

Suma de 11 milioane de dolari era depusă la o bancă în Israel și în realitate a reprezentat un depozit, nu o majorare de capital. A fost transferată imediat sub formă de credite către 4 firme străine.De asemenea, banca, prin intermediul celor 3, a acordat împrumuturi foarte mari, acestea depășind limitele prevăzute de lege, fără a fi constituite garanțiile corespunzătoare.

În urma investigațiilor efectuate, Ivan Marcel împreună cu vicepreședintele și juristul CREDIT BANK S.A. au fost condamnați, iar banca a fost lichidată prin cererea de declanșare a procedurii de faliment, cerere înaintată de BNR în anul 1996, aceasta fiind admisă de instanță la data de 09.11.2000.

BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR (BIR)

BIR a fost autorizată să funcționeze de BNR la 2 martie 1994. Situația financiară dificilă în care s-a aflat BIR, s-a datorat acordării de credite neperformante. Criza de lichiditate apărută datorită modului inadecvat de administrare a patrimoniului, a determinat Consiliul de Administrație al BNR, ca la 01.02.2000 să instituie supravegherea specială a acestei bănci, iar la data de 29.06.2000 a depus cererea de începere a falimentului.

Înainte de declanșarea procedurii falimentului, persoanele din conducerea băncii, pentru a-și păstra sumele de bani obținute în urma săvârșirii de infracțiuni, și-au golit conturile.

Administratorul de cont al BIR – Buzău, a fost reținut pentru savârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals. Acesta a sustras suma de 325 de milioane dolari SUA, din 13 depozite ale unor persoane fizice și agenți economici.

În anul 2000 a început urmărirea penală împotriva vicepreședintelui și directorului filialei București Nord a BIR, întrucât au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, vicepreședintele BIR a întocmit toată documentația necesară aprobării unui credit de 1 milion de dolari SUA către S.C. INVEST INTERNATIONAL SRL.

În baza documentației întocmite, la data de 20.05.1997, Comitetul Director al BNR a aprobat acordarea creditului.

La aceași dată, respectiv 20.05.1997, fostul director al filialei București Nord a BIR, a întocmit personal contractul de credit în cauză, iar la 21.05.1997 a acceptat plata sumei de 1 milion dolari SUA pe baza comunicării telefonice a aprobării, făcută de vicepreședinte, fără a face verificări privind legalitatea și temeinicia acordării împrumutului sau a garanțiilor necesare.

BANCOREX

Cea mai mare și mai puternică bancă românească a fost împinsă spre dezastru de politicile guvernamentale de subvenționare a industriei de stat, inclusiv prin importurile de țiței la prețuri dirijate, dar și prin manevre subterane abil instrumentate, al căror scop se pare că a fost eliminarea concurenței pe care banca o exercita în întregul sistem.

Conducerea BANCOREX a fost părtașă și la săvârșirea de infracțiuni cum ar fi acordarea de credite foarte mari, peste limitele prevăzute de lege, ignorând normele de prudență bancară, prin neconstituirea garanțiilor corespunzătoare, precum și alte numeroase infracțiuni ce au avut în final drept consecință aducerea băncii în pragul falimentului. BANCOREX a fost preluată în cele din urmă de Banca Comercială Română, iar conducerea ei a fost trimisă în judecată pentru faptele comise.

Un exemplu elocvent cu privire la acordarea unor astfel de credite a fost cazul lui I.A., căruia i s-a acordat un credit de 7 miliarde de lei și 2 milioane de dolari SUA, în ciuda faptului că acesta figura ca și debitor la CREDIT BANK cu un credit de 29 miliarde de lei. De menționat e faptul că I.A. era finul lui Ivan Marcel, nimeni altul decât președintele CREDIT BANK.

BANCA COMERCIALĂ UNIREA

Această bancă s-a confruntat cu probleme de lichiditate, în anul 2000, în urma retragerii de către acționarul majoritar a unei părți însemnate din participația anunțată la majorarea capitalului social.

Ca urmare a problemelor de lichiditate cu care s-a confruntat în anii anteriori, banca a constituit obiectul unei monitorizări speciale din partea BNR, pe tot parcursul anului 2001.

BANCA DACIA FELIX

Banca DACIA FELIX a fost înființată în anul 1991, ca societate pe acțiuni, având sediul în municipiul Cluj – Napoca.

Aparent banca și-a desfășurat activitatea în mod legal până în anul 1996, an în care BNR, la sesizarea făcută de I.G.P. a efectuat verificarea activităților desfășurate de această bancă, de la înființare și până în anul respectiv. În urma verificărilor s-a stabilit că organe din conducerea băncii au săvârșit ilegalități încă din anul 1993, fapte ce au produs prejudicii foarte mari băncii, banca ajungând astfel în pragul falimentului.

Organele din conducerea băncii care au săvârșit ilegalități au fost M.H.H., care era vicepreședinte al băncii, și S.M., care era acționar majoritar al societății „Astra Română Capital SAH Luxemburg” și „SITA INVESTMENT ZURICH”, dar și membru în consiliul de administrație al băncii DACIA FELIX.

Prima activitate ilegală s-a efectuat în 1993, între banca DACIA FELIX, prin intermediul reprezentanților săi și societatea Astra Română. Pe parcursul anului 1993 banca a transferat societății Astra Română suma de 5 milioane dolari SUA în trei tranșe, sumă din care societatea Astra Română a transferat băncii 3.5 milioane dolari SUA, sumă cu care a cumpărat acțiuni la banca DACIA FELIX, rămânând în cont 1.5 milioane dolari. În concluzie societatea Astra Română a vărsat băncii suma de 3.5 milioane dolari, bani care în fond erau ai băncii DACIA FELIX.

În anul 1994 participarea societății Astra Română la capitalul băncii DACIA FELIX a ajuns la aproximativ 7 milioane dolari, prin intermediul acelorași operațiuni ilegale.

O altă ilegalitate, a fost deschiderea unui cont curent de către M.H.H., vicepreședinte al băncii DACIA FELIX, la FONDO SOCIALE DI COOPERAZIONE EUROPEA SRL MILANO-ITALIA, angajând astfel prin semnătura sa interesele băncii ale cărei vicepreședinte este.

M.H.H. a depus la contabilitatea băncii DACIA FELIX un ordin de plată și un extras de cont fără număr, în sumă de 50 milioane dolari. Cele două documente purtau antetul FONDO SOCIALE, iar din redactarea lor rezultă că ordonator al contului curent este societatea Astra Română. Aceste două documente au fost înregistrate în contabilitatea băncii DACIA FELIX, iar din suma totală de 50 milioane dolari, aproximativ 6 milioane dolari au fost înregistrați ca aport la majorarea de capital social su, angajând astfel prin semnătura sa interesele băncii ale cărei vicepreședinte este.

M.H.H. a depus la contabilitatea băncii DACIA FELIX un ordin de plată și un extras de cont fără număr, în sumă de 50 milioane dolari. Cele două documente purtau antetul FONDO SOCIALE, iar din redactarea lor rezultă că ordonator al contului curent este societatea Astra Română. Aceste două documente au fost înregistrate în contabilitatea băncii DACIA FELIX, iar din suma totală de 50 milioane dolari, aproximativ 6 milioane dolari au fost înregistrați ca aport la majorarea de capital social subscris de Astra Română la banca DACIA FELIX, însă în realitate suma respectivă nu a fost vărsată efectiv, iar întreaga sumă de 50 milioane dolari nu exista în contul curent deschis la FONDO SOCIALE, totul fiind un fals.

Aceeași faptă s-a realizat prin intermediul societății SITA INVESTMENT ZURICH, societate ce figurează cu suma de 21 milioane dolari ca aport la capitalul social al băncii DACIA FELIX, sumă ce există numai fictiv.În realitate această sumă nu a fost vărsată, iar înregistrarea în contabilitate a acesteia s-a făcut pe baza unor documente fictive.

Astfel, prin intermediul ingineriilor efectuate prin cele 2 societăți, respectiv SITA Investment Zurich și Astra Română, s-a realizat decapitalizarea băncii DACIA FELIX, aceasta ajungând să fie controlată de S.M., care a primit de la banca DACIA FELIX 7 milioane dolari, sumă cu care a cumpărat acțiunile băncii, a înregistrat fictiv un aport de capital de aproximativ 6 milioane dolari aflat la FONDO SOCIALE, a mai înregistrat fictiv un aport de capital de 21 milioane dolari pe numele societății sale SITA, bani aflați în contul băncii DACIA FELIX deschis la DISKONT.

De altfel, conducerea băncii DACIA FELIX a încălcat și toate regulile în vigoare privind acordarea creditelor. Astfel au fost acordate credite lui S.M., persoană care era membru în consiliul de administrație; nu s-au solicitat beneficiarilor de credite garanțiile corespunzătoare, care erau necesare pentru recuperarea acestora; patrimoniul băncii a fost angajat doar prin singura semnătură a lui M.H.H., deși potrivit legislației în vigoare erau necesare 2 semnături; s-au încheiat contracte de management și de mandat în condiții dezavantajoase pentru bancă, cum ar fi dobânzi mai mici decât cele practicate în mod curent, nefixarea termenelor de rambursare a ratelor scadente etc.

În urma constatării acestor ilegalități, BNR a introdus la data de 05.07.2000 cererea de începere a falimentului băncii DACIA FELIX, iar cei doi infractori, S.M. și M.H.H. au fost arestați și condamnați, însă prejudiciul creat de aceștia nu s-a recuperat în întregime nici pînă astăzi.

Capitolul II – Cadrul Legislativ

Întrucât termenul de fraudă se refera la mai multe tipuri de fapte ilicite ce afectează serviciile financiare și implică utilizarea unui vast areal de instrumente de plată, nu se poate emite un singur act normativ pentru a acoperi toate spețele.

Astfel, în funcție de fapta săvârșită, infracțiunea se poate încadra la spălare de bani, evaziune fiscală, deturnare de fonduri, delapidare, etc.

Fiecare speță în parte este acoperită de un articol de lege sau de un alineat parte a unei legi.

Astfel, pentru infracțiunea de spălare de bani, prevederile legale sunt reglementate în “Legea 656/2002 republicată 2012 pentru prevenirea și sacționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism“.

Legea nr. 656/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003;

Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003, cu modificarile și completările ulterioare;

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 4 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare;

Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare;

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.128 din 30 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 230/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 15 iulie 2005;

Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 135/2005 pentru modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 7 octombrie 2005 (aprobată cu modificari și completări prin Legea nr. 36/2006, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 3 martie 2006);

Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.151 din 19 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare;

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.150 din 19 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 450/2006 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 23 noiembrie 2006;

Legea nr. 305/2007 privind modificarea anexei la Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălarii banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 19 noiembrie 2007;

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 și rectificatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010;

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și a altor acte normative, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2010 (aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 231/2010, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 10 decembrie 2010).

Pe scurt, Legea definește infracțiunea de spălare de bani ca fiind schimbarea sau transferul de bunuri ce provin din acțiuni ilicite, cu scopul de a ascunde proveniența acestor bunuri. De asemenea, stabilește măsurile de prevenire și combatere a spălării banilor și trasează diferite dispoziții cu privire la procedurile de identificare ale clienților și de prelucrare a informațiilor referitoare la spălarea banilor precum și răspunderile și sancțiunile atrase de către încalcarea legii.

Tot în Legea 656/2002 republicată 2012, găsim regulamentul de funcționare al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În ceea ce privește evaziunea fiscală, Legea care traseaza dispozițiile legale privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale este “Legea 241/2005 actualizată 2013”.

Legea nr. 241/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 627 din 27 iulie 2005 și ulterior a mai fost modificată și completată prin:

Ordonanța de urgență nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale (modifică art. 2, art. 4, art. 7)

Legea nr. 50/2013 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

Legea specifică faptele ce se încadreaza la infracțiunea de evaziune fiscală precum și cauzele de nepedepsire și cauzele de reducere a pedepselor.

De asemenea se menționează faptul că la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă:

Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare;

Art. 280 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificările ulterioare;

Art. 188 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

Deturnarea de fonduri este definită în Art. 3021, Cod Penal drept schimbarea destinației fondurilor bănești sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale. Dacă fapta a cauzat o perturbare a activității economico – financiare sau a produs pagubă unui organ sau unei instituții de stat sau unei alte unități dintre cele care se refera la Art. 145, Cod Penal, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă fapta a avut consecințe deosebit de grave, atunci pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În anul 2004, a existat un proiect de Ordonanță de Urgență ce reglementează înțelesul, prevenirea, descoperirea, combaterea și sancționarea formelor de fraudă fiscală și stabilește cadrul juridic general pentru inițierea negocierilor administrative și efectele acestora asupra sancțiunii penale. În prezenta ordonanță, frauda fiscală se consideră delict dacă fapta săvârșită îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a avut ca rezultat păgubirea bugetului beneficiarului cu o sumă cuprinsă între 10.000 și 1.000.000 EUR în echivalentul monedei naționale;

au fost folosite intenționat mijloace și tehnici fiscale care au indus în eroare organele fiscale.

Organizații internaționale anti – fraudă

FATF – Financial Action Task Force

A fost înființată în 1989 de către grupul G7 (G7 reprezintă grupul miniștrilor de finanțe ale celor mai puternice 7 țări din lume, din punct de vedere al avuției nete, adică S.U.A, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Canada și Japonia) cu scopul de a dezvolta și promova un program internațional împotriva spălării banilor.Din Octombrie 2001, are atribuții și privind combaterea finanțării terorismului.

În prezent este alcătuită din membrii ai 34 de țări și 2 organizații regionale (Comisia Europeană și Consiliul de Cooperare din Golf).

FATF reunește experți din domeniul legal, financiar și juridic pentru a putea crea politici și regulamente în ceea ce privește atât activitatea de combatere a spălării banilor cât și cea de combatere a finanțării terorismului.

Principaleleatribuții în ceea ce privește activitatea de combatere a spălării de bani, sunt:

monitorizarea progresului membrilor săi în implementarea măsurilor anti spălare de bani

revizuirea și raportarea noilor metode de spălare de bani precum și a măsurilor ce pot fi luate pentru combaterea acestora

promovarea adoptării și implementării standardelor anti – spălare de bani, pe plan global

IMoLIN – International Money – Laundering Information Network

IMoLINeste o rețea internațională ce cuprinde informații de la mai multe organisme ce au ca atribuții lupta împotriva spălării de bani.

A fost înființată în 1998, de către Națiunile Unite, cu scopul de a oferi informații despre reglementările anti – spălare de bani specifice fiecărei țări. Prin informațiile pe care le oferă, ajută la îmbunătățirea legislației, a măsurilor și a cooperării internaționale.

MONEYVAL

Moneyval este un comitet de experți din cadrul Consiliului Europei care se asigură că toate statele membre ale Uniunii Europene au implementate ultimele măsuri de politici anti – fraudă în domeniul financiar și juridic.

Rapoartele Moneyval oferă recomandări detaliate privind îmbunătățirea politicilor anti – fraudă a statelor membre și se asigură că între acestea există o bună colaborare în acest domeniu.

De asemenea, susține seminarii în care se discută noile metode de fraudă și posibilități de contracarare ale acestora. Ultimul astfel de seminar a avut loc în Tel Aviv, Israel, în Noiembrie 2011.

FIU – Financial Intelligence Unit

În cursul anilor, au fost create agenții guvernamentale specializate în lupta împotriva spălării banilor și a combaterii finanțării terorismului.

Pe scurt, un FIU este o organizație ce obține rapoarte financiare, pe care apoi le procesează și le oferă guvernelor pentru a le asista în lupta împotriva spălării de bani. Sunt capabile sa facă schimb de informații rapid, protejând în același timp informațiile confidențiale ale celor nevinovați.

FIU-urile se identifică prin două mari atribuții:

implementarea de măsuri anti spălare de bani alături de organismele juridice deja existente

punerea la dispoziție a unui birou pentru centralizarea și prelucrarea datelor financiare și transmiterea rezultatelor către autoritățile competente

FIU-urile funcționează după următoarele modele:

modelul judiciar – este în strânsă legatură cu Ministerele de Justiție astfel încât investigațiile să implice organele judiciare din țara respectivă pentru situații în care sunt necesare acțiuni de poprire, sechestru pe bunuri, percheziții, interogatorii, etc.

modelul administrativ – este un model centralizat, independent, ce primește informații de la sectorul financiar și pune la dispoziție rezultatele autorităților judiciare din țara respectivă în vederea punerii sub acuzare a inculpaților. Funcționeaza ca un tampon între sectorul financiar si cel judiciar

Organizații naționale anti – fraudă

DIICOT –Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Înființată în anul 2004, prin Legea nr. 508/2004, în scopul destructurării grupurilor infracționale organizate, frontaliere și transfrontaliere.

Funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este unica structură din cadrul Ministerului Public specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.

Are în componență mai multe servicii printre care și Serviciul de prevenire și combatere a criminalității economico – financiare și Serviciul de prevenire și combatere a criminalității informatice.

Sub Serviciul de combatere a criminalității economico – financiare găsim Biroul de combatere a criminalității economico – financiare și spălării banilor, iar sub Serviciul de combatere a criminalității informatice, găsim Biroul de combatere a infracțiunilor cu cărți de credit și alte mijloace de plată electronică.

DIICOT efectuează investigații în materia infracțiunilor grave, definite de Legea nr. 39/2003.

ANAF – Agenția Națională de Administrare Fiscală

A fost înființată la 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, prin Ordonanța de Guvern nr. 86/2003. Începând cu anul 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică.

În cadrul ANAF funcționează, de asemenea, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

ANAF are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societății prin colectarea și administrarea eficientă a impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului general, dar are ca orientare și combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate și orientat mai mult spre sectoarele cu risc ridicat de fraudă.

Curtea de Conturi

Înființată la 24 ianuarie 1864, are ca scop exercitarea funcției de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, punând la dispoziția Parlamentului, autorităților și instituțiilor publice și contribuabililor rapoarte privind utilizarea și administrarea performantă a acestora.

Capitolul III

Frauda bancară

Apariția și evoluția sistemului financiar – bancar au determinat în mod automat evoluția fenomenului de fraudă bancară, sau criminalitate bancară, cele două fiind inseparabil legate una de cealaltă.

Termenul de fraudă bancară se referă la fapte ilicite care afectează băncile, serviciile financiare și care implică instrumente de plată, dispoziții de plată, cecuri, cambii, bilete la ordin.

Frauda e considerată suma acțiunilor ilegale derulate de bancheri prin instituția bancară, care este prejudiciată în mod direct prin transferul clandestin a unor surse, în beneficiul direct al bancherilor sau al altor persoane.

Orice semnalare negativă cu efect păgubitor pentru sectorul bancar, denumită „fraudă bancară”, trebuie să constituie în permanență un semnal de alarmă pentru poliție, care are principala atribuție investigarea unor asfel de fapte.

Fraudele financiar – bancare au pătruns și s-au accentuat în România, în special în perioada imediat următoare revoluției de la 1989, când în domeniu nu existau prevederi legislative exacte, existând multe lipsuri și multe portițe ce au dat posibilitatea infractorilor să săvârșească numeroase infracțiuni, lucru care s-a și realizat, cota infracțiunilor atingând în scurt timp un nivel alarmant.

Aceste infracțiuni se refereau în special la acordarea de credite bancare fără acoperire, folosirea depozitelor bancare în mod fraudulos, avantajarea unor agenți economici privați în dauna unităților cu capital de stat, emiterea de documente de plată false fără acoperire în cont, semnificative în acest sens fiind fraudele descoperite și cercetate la Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Columna, Banca Albina, Bancorex, Banca Internațională a Religiilor, Banca Turco – Română, Bankoop, Banca de Scont, Banca Dacia Felix etc.

Aspecte deosebite a înregistrat criminalitatea în domeniul instituțiilor bancare netradiționale. Sunt de notorietate societățile de întrajutorare din perioada 1991-1994 de tip Caritas, o veritabilă nebunie a câștigurilor multiplicate, iar după prăbușirea acestora s-au pus bazele unui sistem mai sofisticat, mai serios și mai generos: fondurile de investiții care și-au demarat activitatea în lipsa oricărui control. Proliferarea instituțiilor nebancare (societăți de asigurare, fonduri de pensii, case de ajutor reciproc, fonduri de investiții, burse de valori) au cauzat un puternic recul băncilor prin atragerea de la populație a unor sume mari de bani în schimbul unor condiții atractive.

Toate aceste infracțiuni săvârșite într-o perioadă delicată și relativ scurtă, au creat mari prejudicii statului, fapt ce a determinat o reacție a organelor abilitate să adopte o serie de acte normative astfel încât să se evite pe viitor săvârșirea unor infracțiuni asemănătoare, obligația statului pentru realizarea acestui obiectiv fiind aceea de a ține pasul, prin intermediul instituțiilor specializate în acest domeniu, cu evoluția fenomenului infracțional.

Cauze ce determină comiterea de infracțiuni în domeniul financiar – bancar

Criminalitatea ca fenomen social trebuie analizată în contextul realităților economice, politice, sociale, spirituale, demografice și juridice specifice unei societăți date, într-o perioadă determinată.

Criminalitatea exprimă fizionomia și starea generală a unei societăți; este barometrul care indică gradul de sănătate socială a comunităților, dezechilibrele și derapajele componentelor economice, politice, spirituale și juridice exprimate în corupție, violență, fraudă, toate fiind expresie a crizelor ce s-au petrecut în realitate.

Analiza dimensiunii și formelor de manifestare a criminalității economico – financiare în România din ultimii 20 – 30 de ani evidențiază faptul că acest fenomen a fost determinat de sistemul economic, social și politic, de starea economiei, de structura socială, de stadiul de dezvoltare și de gradul de stabilitate a societății. Schimbările care au avut loc în aceste domenii au influențat conținutul și formele de manifestare a criminalității economico – financiare. Au apărut noi forme de delicvență, după anul 1990 înregistrându-se o veritabilă agresiune asupra proprietății de stat materializată în delapidări și furturi de proporții uriașe, o industrie a contrabandiștilor, o dezlănțuită epidemie a jocurilor piramidale, devalizarea celor mai importante bănci, a finanțelor publice și prăbușirii dezastruoase a unor fonduri de investiții.

Până în anul 1991, an în care a fost adoptată prima lege postdecembristă care reglementa activitatea bancară, băncile își desfășurau activitatea în baza actelor normative emise în anii ’70, prin adaptarea acestora la noile situații existente în economia românească.

Profitând de situația existentă, băncile, prin intermediul reprezentanților lor, au căutat să-și facă cât mai mult simțită prezența în viața economică a României, urmărind să-și întărească poziția dobândită. Aceste bănci au intervenit în economia românească prin sprijinirea sectorului privat, precum și a întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinire ce s-a făcut prin acordarea de credite, ce se făceau prin perceperea de către bancheri a unor comisioane importante (10-20% din creditul acordat).

În această perioadă, beneficiind de pe urma situației favorabile în care se aflau băncile, nu a mai fost necesar decât un singur pas până la crearea și dezvoltarea relațiilor infracționale dintre unii funcționarii ai băncilor și anumiți oameni de afaceri. Un rol foarte important în accentuarea acestor relații infracționale l-au avut reglementările privind secretul bancar, reglementare prin intermediul căreia funcționarii pătați au încercat să îngreuneze cît mai mult accesul organelor de control la verificarea operațiilor derulate.

Sistemul bancar din România, așa cum a funcționat în perioada de după revoluția de la 1989, respectiv 1990-2006, a constituit un factor important de inițiere și amplificare a criminalității economico – financiare.

De-a lungul întregii perioade de tranziție, principala problemă pentru sistemul bancar a constituit-o calitatea portofoliului de credite și managementul expunerii. La fel ca și în aproape toate celelalte țări din zonă, băncile românești nu au fost capabile să sesizeze pericolele creditării în condițiile unei economii în tranziție.

Un rol foarte important în cadrul activității bancare îl are secretul bancar, prevăzut în Legea nr.58/1998 republicată, la articolele 49 – 55.

Investigațiile și cercetările efectuate în dosare penale privind fraude bancare pun în evidență preocuparea constantă a conducătorilor entităților bancare de a secretiza la maximum operațiunile, invocând secretul profesional spre a bloca orice intenție a autorităților de aplicare a legii, de a investiga și cerceta activitățile ilegale (delapidări, corupție, spălare de bani).

Aceste prevederi au rolul declarat de a proteja interesele titularului de cont, dar practica judiciară penală a demonstrat că nu puține au fost cazurile în care în spatele acestui „secret profesional” s-au săvârșit fraude de mari proporții, încheiate cu falimentul băncilor.

În baza acestor dispoziții, banca va păstra confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților ori informații referitoare la conturile clienților, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții (art.49 din legea 58/1998 republicată).

Această obligație de a păstra secretul bancar revine oricărui membru al consiliului de administrație al unei bănci, ori angajaților acesteia sau oricărei persoane care participă la conducerea, administrarea sau activitatea băncii. Aceste persoane nu au voie să folosească sau să dezvăluie, nici în timpul activității și nici după încetarea acesteia, fapte care dacă ar deveni publice ar dăuna intereselor sau prestigiului unei bănci sau al unui client al acesteia.

Având drept paravan reglementările legii nr.58/1998 republicată cu privire la secretul bancar, atât clienții cât și personalul din conducerea băncilor au căutat să ascundă infracțiunile săvârșite, iar în ceea ce privește băncile păgubite, acestea nu au apelat la organele de poliție abilitate astfel încât să se ia măsurile imediate, ci au căutat să-și rezolve singure problemele, pentru ca imaginea lor să nu fie afectată. În concluzie, putem spune că accesul organelor judiciare la identificarea mecanismelor bancare nelegale, generatoare de prejudicii în dauna băncilor sau a clienților, este vizibil îngreunat de prevederile legii nr.58/1998 republicată, privind secretul bancar.

Cauzele și condițiile ce au permis producerea unor fraude financiar – bancare grave au fost:

intervenția tardivă a BNR în reglementarea unor situații negative, cum ar fi declararea în incapacitate de plată a unităților bancare cu reale dificultăți financiare; acceptarea unor situații neloiale și nelegale din partea unor fonduri de investiții ce desfășoară într-o proporție majoritară activități de creditare în condiții de risc total și pentru satisfacerea unor interese ale membrilor fondatori, au permis opiniei publice să-și exprime neîncrederea în funcționalitatea și seriozitatea sistemului bancar;

formalismul demonstrat de BNR și de Ministerul Finanțelor Publice în verificări și în avizarea bilanțurilor anuale ale băncilor, permițându-le acestora să raporteze date nereale cu privire la solvabilitatea lor;

existența unui anumit gen de relații între diferiți funcționari ai băncii și clienți;

incompetență

existența unor instituții „fragede”, nou – înființate în domeniul financiar – bancar și care au foarte puțină experiență în acest domeniu;

acordarea de credite substanțiale, fără constituirea unor garanții materiale minime, unor agenți economici în care funcționarii băncii aveau interese directe. O lungă perioadă de timp, până la începutul procesului de privatizare a băncilor, statul a deținut monopolul asupra creditelor cu dobânzi subvenționate, care erau dirijate preferențial către unele categorii de beneficiari (situație al cărui rezultat a fost săvârșirea unor mari fraude în domeniu);

o altă cauză poate fi considerată și eroarea BNR care în loc să facă o analiză a cauzelor prejudiciilor create, a injectat capital acelorași beneficiari frauduloși;

gradul ridicat de fiscalitate impus (taxe, accize, impozite) reprezintă o cauză care, de asemenea, a favorizat dezvoltarea evaziunii fiscale și a actelor de contrabandă. Corupția, abuzurile și fraudele fiscale au fost încurajate de intervenția rigidă și excesivă a statului în domeniul reglementării stricte a exporturilor și importurilor prin sistemul de licențe;

băncile nu au intervenit ferm pentru a stopa utilizarea frauduloasă, ilegală a creditelor acordate

Un rol deosebit de important în creșterea numărului de infracțiuni în acest domeniu, l-a avut și conducerea defectuoasă a băncilor, care se clasifică în 4 categorii:

greșeli tehnice de conducere, care pot să apară prin înființarea unei bănci noi, cu o conducere nouă sau prin preluarea băncii sub control de noi proprietari. Atunci când o bancă se dovedește a fi incapabilă să-și planifice activitatea din timp, atunci când este iminentă o schimbare sau nu reușește să înteleagă că situația se deteriorează și trebuie să ia măsurile necesare, poate însemna de asemenea o eroare tehnică de conducere.Aceste greșeli tehnice cuprind o întreagă gamă de politici și practici neadecvate. Cele mai relevante sunt: supraextindere, credite proaste, lipsa unui control intern sau planificarea necorespunzătoare în ceea ce privește sfera de activitate și conducerea propriu-zisă.

conducerea cosmetizată, reprezintă situația în care profiturile reale ale unei bănci scad din pricina erodării patrimoniului de pierderi ascunse, iar dividentele sunt în pericol. În loc să schimbe conducerea și să-și injecteze capital, pe fondul lipsei de control exigent, banca va încerca să-și ascundă pierderile.De regulă se apelează la provizioane mai mici decât cele legale, se consideră dobânzile care nu mai pot fi încasate venituri, se reevaluează activele, se reeșalonează creditele în loc de a le considera neperformante (cazul Credit Bank și al Băncii Dacia Felix care au acordat credite mari unor societăți la care erau interesate persoane din conducerea băncilor. Valoarea acestor credite nu a fost utilizată în scopul declarat, ci a fost transferat în conturile unor bănci din SUA, Franța, Italia, Elveția, Luxemburg fiind folosite în interes personal. Aceste credite au fost acordate fără garanții materiale minime).

conducerea disperată, desemnează situația când bancherii sunt în faza când trebuie să declare o pierdere de capital sau să plătească dividende mai mici sau chiar deloc. Se apelează la operațiuni speculative, la plata unor dobânzi peste cea a pieții, la depozite și perceperea de dobânzi mari de la debitori. Acestea nu fac decât să adâncească criza și să grabească falimentul.

frauda este considerată drept suma acțiunilor ilegale și manoperelor derulate de către bancheri prin care entitatea bancară este prejudiciată în mod direct, prin transferul clandestin a unor sume în beneficiul direct al bancherilor sau al altor persoane (cazul Bancii Române de Dezvoltare unde 75 miliarde lei au fost transferați prin plăți necuvenite unui număr de 15 societăți comerciale aparținând aceleași persoane).

Tabloul cauzalității criminalității economico – financiare este completat de existența unui vid legislativ. Sistemul juridic și legislativ, așa cum a funcționat după 1990, nu a făcut decât să prelungească tranziția globală a societății, el însuși fiind un sistem al supraviețuirii. Multă vreme au continuat să fie în vigoare reglementări tipice societății socialiste, situație care a afectat starea generală de legalitate. Absența, vreme îndelungată a unor acte normative fundamentale pentru noul tip de economie, a condus inevitabil la proliferarea criminalității în domenii precum: evaziunea fiscală, protecția dreptului de proprietate intelectuală, concurența, regimul monopolului de stat, protecția consumatorului, combaterea corupției etc.

Aceste domenii au fost reglementate abia în anii 1994 – 1996, iar problematica privitoare la spălarea banilor, criminalitatea informatică, prevenirea criminalității organizate, statutul funcționarului public, abia după anul 1998.

Componentele criminalității bancare

Criminalitatea economico – financiară s-a accentuat, nivelul ei ridicat fiind influențat nu numai de situația economică, dar și de maniera de intervenție a statului asupra celor mai importante domenii ale economiei. Datorită rolului esențial pe care îl au băncile în economia unei țări, apariția și creșterea numărului de infractori și de infracțiuni în acest domeniu, a fost inevitabilă.

Specialiștii în materie sunt de acord cu faptul că, de la o zi la alta, crește numărul de infracțiuni de natură economică ce se derulează sau se desăvârșesc prin utilizarea sistemelor bancare. Cu alte cuvinte, circuitele bancare sunt din ce în ce mai mult integrate criminalității afacerilor.

Datorită importanței pe care o au, aceste bănci și-au creat un sistem impenetrabil, având la bază reglementările privind secretul bancar, precum și confidențialitatea operațiilor derulate; însă prin intermediul acestui sistem este imposibilă cunoașterea adevăratei dimensiuni a criminalității din acest domeniu.

Criminalitatea în domeniul bancar are două elemente componente:

infracțiuni comise de persoane din afara băncii, iar banca este victima activităților frauduloase folosite de infractori;

infracțiuni comise în cadrul băncilor de către personalul acestora, personal care este sau nu în complicitate cu persoane din exteriorul băncii (în majoritatea cazurilor aceștia sunt în complicitate).

Dintre numeroasele metode de fraudare folosite de infractori în domeniul bancar, cele mai des folosite sunt următoarele:

folosirea ilegală, falsificarea sau contrafacerea cecurilor și a cărților de credit;

retragerile efectuate de către funcționarii băncilor, a unor sume de bani din conturile clienților, lucru care e posibil prin falsificarea semnăturilor clienților;

nerambursarea creditelor ce au fost date unor clienți, prin nesocotirea regulilor prudențiale și a celor privind constituirea de garanții;

o altă modalitate de a săvârși ilegalități e legată de plățile în avans, acestea producându-se întrucât există persoane care nu pot obține credite de la bănci. Infractorul, în situația în care ia la cunoștință de nevoile acestor persoane, le promite obținerea sumelor dorite, însă vor trebui să-i acorde o anumită sumă pentru a realiza împrumutul. Din momentul în care primește banii solicitați, acesta se face dispărut;

ilegalități comise în legătură cu acordarea de credite cu dobândă subvenționată de către stat; aceste infracțiuni se comit, în complicitate, de către bancheri, care de obicei sunt corupți și de cei care beneficiază de aceste credite. De menționat e faptul că acești beneficiari, în mod normal, nu pot obține credite cu dobândă subvenționată de către stat, pentru că nu desfășoară tipul de activități de natura celor subvenționate, dar prin modificarile făcute în contractele de credit obțin creditele respective. Prin aceste modificări se trec acele activități pentru care se pot obține creditele respective, însă creditele sunt folosite în alte scopuri.

prezentarea de documente false de către persoanele fizice sau societățile comerciale, cu ocazia acordării creditelor de către băncile comerciale, în complicitate cu funcționarii bancari sau profitând de neglijența acestora la primirea documentelor respective;

folosirea activelor băncii în folosul propriu al funcționarilor, precum și săvârșirea de acte de corupție la acordarea creditelor;

fraudarea activelor băncii de către proprii angajați în complicitate cu alte persoane interesate din exterior etc.

Spălarea banilor prin sistemul bancar

Reorganizarea vieții sociale și a economiei românești pe principiile statului de drept și relațiile economiei de piață este însoțită de o creștere a criminalității în general și a celei din domeniul economico – financiar în special.

Se poate spune că fenomenul infracțional al spălării banilor este strâns legat de sistemul bancar, întrucât modalitatea cea mai eficientă de deplasare a banilor negrii și de spălare a acestora este prin utilizarea sistemului bancar, căci riscurile ca aceștia să fie depistați sunt mult mai reduse decât prin folosirea altor căi. În România, spălarea banilor a atins cote maxime mai ales în perioada imediat următoare revoluției de la 1989, când sistemul bancar nu avea norme stricte care să interzică astfel de practici.

Fenomenul spălării banilor nu este unul de noutate în țara noastră și se datorează atât unor cauze de natură externă, cum ar fi globalizarea economică, ce a condus la fuziunea piețelor financiare naționale într-un sistem mondializat și care rulează anual mii de miliarde de dolari, cât și unor cauze de ordin intern care țin de funcționabilitatea și complementaritatea instituțiilor abilitate să prevină și să combată acest flagel.

Un lucru este sigur, niciodată, nimeni nu va întâlni sau va descoperi un cont bancar care să conțină următoarele specificații: Nume – Osama bin Laden, Profesia – Terorist, Adresa – Kabul, întrucât grupurile criminale găsesc mereu metode tot mai ingenioase prin care spală bani în întreaga lume, chiar dacă autoritățile bancare au înăsprit regulile astfel încât să îi prindă pe infractori.

În cadrul unei conferințe de la Viena pe probleme de securitate bancară, s-au prezentat mai multe forme de spălare de bani, de la primitivul transport de cash peste graniță (care de cele mai multe ori sunt bancnote cu valoare mare – 500 de euro), la metode mai sofisticate, care presupun angajarea unor profesioniști ai finanțelor ce stabilesc o rețea complexă de corporații fictive care trimit bani spre și dinspre paradisurile financiare de tip „offshore".

Cei mai mulți reprezentanți ai băncilor prezenți la Viena și-au exprimat frustrările privind costurile implementării procedurilor anti – spălare de bani, care efectiv însemnau urmărirea pas cu pas a celor trecuți pe "lista neagră".

Reguli anti – spălare de bani există deja, dar vizează numai anumite grupuri profesionale, cum ar fi: avocați, contabili, agenți imobiliari, dealeri de artă și cazinouri, însă vor fi extinse pentru oricine primește plăți cash mai mari de 15.000 de euro. Regulile anti – spălare vin întotdeauna cu un pas în urma infractorilor, care sunt foarte flexibili, și găsesc metode cât mai sigure, cum ar fi:

folosirea contabililor și a avocaților;

utilizarea paradisurilor fiscale "offshore";

transportul fizic de cash;

cardurile bancare cu valoare pre – stabilită;

Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internațional, spălarea banilor prin sistemele financiare internaționale a ajuns la ordinul trilioanelor de dolari, adică la aproximativ 10% din Produsul Intern Brut global.

Cei care spală bani se încadrează în patru categorii: corporațiile internaționale implicate în acțiuni de fraudare; guverne corupte și politicieni care acceptă mită; criminalitatea organizată care practică traficul de droguri și de alte substanțe ilegale și, nu în ultimul rând, terorismul.

"Lumea paradisurilor fiscale" este folosită de instituții pentru operațiuni legale, dar și acțiuni ilicite. Banii sunt spălați prin trecerea lor din cont în cont. Teroriștii profită din plin de sistemul bancar. Mici sume de bani, strânse, “pentru cauze umanitare” nu atrag atenția băncilor sau poliției, chiar dacă, adunate, se constituie în totaluri impresionante.

Sumele de bani obținute din afaceri ilegale, numite simbolic și „bani murdari”, pentru a putea fi folosite fără a ridica suspiciuni asupra provenienței lor, licită sau ilicită, trebuie să fie „spălate”, acest lucru realizându-se prin folosirea sistemului bancar.

Procesul de spălare a banilor reprezintă o activitate complexă care se realizează în trei etape, putându-se manifesta sub forma mai multor tipologii:

Plasarea

În aceasta etapă infractorii introduc profiturile obținute ilegal în sistemul financiar prin împarțirea sumelor mari de numerar în sume mai mici și mai puțin suspecte, care sunt depozitate direct într-un cont bancar sau sunt folosite în cumpărea de instrumente financiare (CEC-uri, bilete la ordin, etc.) prin intermediul cărora sumele de bani sunt transferate în conturi dintr-o altă locație și chiar altă jurisdicție.

Stratificarea

Reprezintă procesul de mișcare a banilor între diferite conturi cu scopul de a le ascunde originea ilicită.

În această etapă spălătorii de bani efectuează o serie întreaga de transferuri bancare pentru a îndeparta fondurile de sursa din care provin.

Fondurile pot fi îndreptate către o serie de conturi din diverse bănci de pe întreg globul, sub diverse motivații cum ar fi plata unor bunuri și servicii, dându-li-se astfel o aparență legitimă. Scopul este separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor operațiuni complexe de tranzacții financiare, inițiate pentru a induce în eroare agențiile de aplicare a legii și pentru a asigura anonimatul.

Integrarea

După ce produsul infracțiunii a fost supus primelor două etape, spălătorul de bani trece la cea de-a treia etapa – integrarea – în care fondurile ilicite sunt introduse în circuitul economic legal.

Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare asigură reinserția în circuitul economic a fondurilor ilicite, creând aparența provenienței lor din activități legale.

Cele trei etape se pot constitui în faze separate și distincte, dar pot apărea și simultan sau se pot suprapune.

Pentru documentarea activității infracționale în cazurile de spălare a banilor prin intermediul sistemului bancar, organele de cercetare penală urmăresc principalele aspecte cum ar fi:

Starea financiară:

conturi deschise în lei sau valută (curente sau de depozit);

rulajul conturilor;

tipurile de operațiuni efectuate (creditări/debitări bancare și intrabancare, transferuri externe, operațiuni cu numerar: retrageri/depuneri, schimb valutar, etc).

Respectarea prevederilor referitoare la cunoașterea clientelei:

verificarea documentației depuse cu ocazia deschiderii conturilor sub aspectul concordanței identității persoanei ce se prezintă la ghișeu cu datele de identificare menționate în documente;

certificarea copiilor dupa actele de identitate de către funcționarii bancari;

analizarea concordanței actelor autentice prezentate de clienți (procuri, delegații) cu datele de identificare ale celor menționați în documente;

înregistrări de imagini video cu privire la persoanele care efectuează operațiunile.

Modul de întocmire și respectare a circuitului documentelor aferente operațiunilor bancare efectuate:

verificarea specimenelor de semnătură;

identificarea conform normelor de cunoaștere a clientelei a persoanelor care se prezintă să efectueze operațiunile;

dacă instrumentele de plată prezentate îndeplinesc în totalitate condițiile stabilite de lege pentru a putea fi operate;

analizarea operațiunilor efectuate pentru a se stabili dacă acestea intră în categoria tranzacțiilor suspecte.

Investigarea și cercetarea infracțiunilor de spălare a banilor se realizează în funcție de formele concrete de manifestare a acestui complex de infracțiuni, care poate cunoaște următoarele tipologii:

spălarea banilor obținuți din contrabandă și evaziune fiscală, prin intermediul sistemului bancar de către grupuri infracționale organizate, specializate în înființarea și folosirea firmelor fantomă, pentru a transfera ilegal în străinatate fondurile obținute din astfel de activități ilegale, pe baza unor documente financiar – bancare false.

transferarea succesivă a unor mari sume de bani, în baza unor operațiuni comerciale nereale, din conturile curente ale societăților comerciale ce desfășoară activități aparent legale, în contul unor firme fantomă, în scopul diminuării veniturilor impozabile.

crearea de circuite financiare și comerciale fictive prin folosirea de societăți fantomă, în scopul obținerii de rambursări ilegale de TVA.

însușirea în mod ilegal de la bugetul statului a TVA-ului, prin supraevaluarea prețurilor unor mărfuri exportate sau prin evidențierea în documentele contabile a unor operațiuni fictive de export.

debitarea conturilor curente aparținând societăților comerciale, prin realizarea de retrageri în numerar de către administratorii sau reprezentanții unor firme prin folosirea unor documente de identitate false sau a unor documente justificative întocmite în fals.

ascunderea provenienței sumelor în valută prin obținerea unor credite garantate cu astfel de sume, care ulterior nu sunt rambursate și sunt urmate de executarea sumelor constituite drept garanție.

spălarea de mari sume de bani prin metoda creditării firmelor proprii de către administratori, urmată de “restituire credit asociat” și schimbarea în valută.

Activități investigative în domeniul bancar

Pentru combaterea fraudelor bancare se impune în primul rând cunoașterea fenomenului infracțional și analiza modului în care este organizată și se desfășoară practic activitatea poliției de investigarea fraudelor. Cunoașterea fenomenului infracțional presupune cunoașterea reală a acestui fenomen, locurile în care acesta se produce, formele concrete de manifestare, persoanele implicate, cauzele și factorii care determină sau favorizează dezvoltarea fenomenului, efectele acestuia, tendințele fenomenului infracțional.

Un rol foarte important din activitatea ofițerului de investigarea fraudelor îl constituie informația. Fără aceasta orice polițist este neutralizat, el neputând să facă nimic. Se poate spune că informația este elementul de bază al activității unui ofițer de poliție, iar în lipsa acesteia este foarte greu, dacă nu chiar imposibil ca infracțiunile în general, dar și cele din domeniul bancar să poată fi descoperite și cercetate, iar infractorii să fie trași la răspundere pentru faptele săvârșite.

Documentarea informativă a faptelor infracționale se realizează atât în faza actelor premergătoare, dar și după începerea urmăririi penale, in rem sau in personam.

În întreaga activitate de documentare a fraudelor comise de persoanele suspecte, în faza efectuării actelor premergătoare, a ridicării de documente și înscrisuri, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:

convertirea sau transformarea valorilor, dacă se știe că acestea constituie produse ale infracțiunilor, în scopul disimulării sau ascunderii originii lor ilicite, precum și posibila ajutorare a oricărei persoane care este implicată în comiterea unor astfel de infracțiuni, astfel încât să scape de consecințele juridice ale faptelor sale;

disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, mișcării sau proprietății reale a bunurilor și valorilor persoanelor urmărite, despre care autorul știe că sunt produsul infracțiunii;

achiziționarea, deținerea sau folosirea bunurilor și valorilor despre care cel ce le obține sau le folosește, știind în momentul în care le primește, că acestea constituie produsul unei infracțiuni;

participarea și altor persoane la comiterea infracțiunii sau orice altă asociere.

În desfășurarea activităților de investigare, ofițerii de investigarea fraudelor trebuie să aibă în vedere identificarea unor aspecte specifice care să evidențieze faptul că banca respectivă se află într-o situație financiară delicată, rezultat al unei activități manageriale deficitare, sau ca urmare a unor grave încălcări ale legislației în vigoare. Astfel de aspecte sunt, după cum urmează:

banca oferă dobânzi pentru depunerile la termen, cu mult peste dobânda medie a pieței;

banca refuză restituirea imediată a depozitelor în lei sau în valută ale clienților persoane fizice, sau refuză/întârzie plata în valută a unor importuri realizate de unii agenți economici;

banca funcționează fără autorizația BNR, iar unele persoane din conducerea băncii nu au fost confirmate pentru acele funcții, întrucât nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege;

banca funcționează deși BNR i-a retras autorizația;

banca nu și-a constituit provizioanele de risc, la nivelul stabilit de către BNR;

banca nu respectă normele minime de prudențialitate;

banca refuză să prezinte BNR, la termenele stabilite, bilanțul și contul de profit și pierderi;

banca prezintă BNR date eronate privind volumul creditelor neperformante, valoarea provizioanelor de risc etc;

banca nu întocmește și nu păstrează documentele și evidențele cerute de lege;

banca efectuează frecvent transferuri în conturi deschise în statele și teritoriile cunoscute ca fiind paradisuri fiscale;

Dificultățile înregistrate în administrarea probelor, în cazul infracțiunilor comise în bănci, teama de repercusiuni a persoanelor de bună – credință, lipsa în general a probelor materiale, înțelegerea prealabilă a subiecților, impun ca actele premergătoare necesare documentării activității lor ilicite să fie efectuate în toate cazurile de ofițeri specializați în acest domeniu, care răspund de acest sector și cu consultarea permanentă a procurorului.

Pentru a putea contracara marile fraude și acțiuni criminale, se impune crearea uni model de anchetă ce exclude acțiunea investigativă a unui singur polițist, procuror, și care are la bază aspectele esențiale ale grupului criminal.

De asemenea, o regulă foarte importantă o constituie orientarea activității de culegere a informațiilor spre acele persoane care au dirijat din umbră faptele respective, dar și înspre complicii acestora.

O astfel de anchetă va avea rezultatele dorite dacă este bazată pe interacțiunea și colaborarea permanentă între structurile specializate în culegerea, analiza și prelucrarea informațiilor, precum și a celor în investigarea cazurilor și cercetarea penală a infractorilor.

Persoanele care vor furniza date și informații organelor cu atribuții în acest sens, aleși în domeniul bancar trebuie să aibă o pregătire generală și de specialitate în domeniu, să cunoască specificul infracțiunilor caracteristice, care sunt persoanele cărora pot să le câștige încrederea, dar și locurile favorabile săvârșirii de infracțiuni.

În sistemul bancar, persoanele suspecte de comiterea unor infracțiuni pot proveni din rândul conducătorilor băncilor sau sucursalelor, administratori de cont, economiști, analiști programatori, casieri, contabili, directori, cenzori, șefi de direcție, servicii,birouri, compartimente, juriști etc.

În vederea tragerii la răspundere a persoanelor ce au săvârșit infracțiuni în sistemul bancar, informația furnizată trebuie să se refere la o serie de aspecte cum ar fi:

dacă s-au acordat credite bancare în mod ilegal;

prezentarea drept garanții a unor bunuri ce nu se află în proprietatea solicitantului;

identificarea persoanelor ce pot fi folosite ca martori în procesul penal;

determinarea destinației creditului;

emiterea unor cecuri fără acoperire în bancă;

dacă există conturi fictive în bănci;

dacă se fac documente contabile false;

identificarea obiectelor și înscrisurilor ce pot fi folosite ca probe și locul unde sunt ascunse;

C

Capitolul IV – Studiu de caz

Procurorii DIICOT au efectuat, în 13 decembrie 2012, 48 de percheziții în București și trei județe, într-un dosar în care sunt incriminați directori din BRD, directori de sucursale bancare, notari publici și oameni de afaceri.

Anchetatorii au constatat un prejudiciu de 85 de milioane de euro. BRD a anunțat în acea zi că DIICOT efectua percheziții la sediile a două unități bancare din București, în cadrul investigațiilor ce vizau obținerea în mod ilegal de credite. Au fost perchezițonate sucursalele BRD Dorobanți, Unirii, sediul central. Cea de-a doua bancă implicată este Volksbank.

"Gruparea a fost susținutăși sprijinităîn diferite faze de mai multe persoane, care au acționat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structura determinată, clarăși roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului", susțin procurorii Directiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizatăși Terorism (DIICOT) în referatul cu propunerea de arestare.

Potrivit documentului, directorii BRD au implementat la nivelul instituțiilor bancare a căror activitate o coordonau de pe pozițiile manageriale deținute, un mod de lucru prin care au determinat mai multi funcționari subordonați ierarhic săîncalce în mod repetat prevederile legale și normele bancare în vigoare cu privire la activitatea de acordare și prelungire a unor credite.

Sistemul implementat și întreținut de aceștia, menit a frauda banca și a le permite să-și însușească nelegal sumele de bani astfel obținute, în participație cu ceilalti membrii ai grupului, pentru impunerea căruia și-au folosit întreaga expertiza în domeniu, dar mai ales puterea de decizie conferită de poziția pe care erau încadrați, constăîn creditarea succesivă a unor societăți, mare parte neeligibile, în condițiile în care erau constituite garanții supraevaluate reprezentând proprietăți imobiliare, îndeosebi terenuri și garantarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), care, pe principiul consacrat drept suveica, utilizau o parte din banii obținuți pentru a plăti dobânzi exigibile și în unele situații chiar pentru a rambursa parte din creditele scadente obținute anterior de alte firme controlate de grupul infracțional, evitând trecerea simultana la categoria neperformante a tuturor creditelor, și în acest fel generarea de suspiciuni privind existența fraudei bancare.

Scopul constituirii grupului infracțional organizat a fost acela de a obține importante beneficii financiare ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni economice cu consecințe deosebit de grave în dauna instituțiilor bancare și ale statului, reprezentat de FNGCIMM (Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii).

"Fraudarea instituției bancare a fost posibilăși s-a realizat datorită puterii decizionale pe care o aveau doi dintre liderii grupării infracționale în cadrul celor două grupuri din subordinea BRD, respectiv directorul general al BRD – Grup Unirea și directorul comercial al BRD – Grup Dorobanți, calitate în care cei doi au coordonat întreaga activitate infracțională din interiorul instituției pe care o conduceau", susțin anchetatorii.

De asemenea, ei afirma că, la activitatea de fraudare s-a alaturat și un alt reprezentant al instituției bancare ce făcea parte din comitetul de aprobare a creditului din centrala BRD – GSG – Romania, care a permis ca prin activitatea sa de "sfătuitor" al președintelui BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. "să-l informeze doar parțial pe acesta cu privire la un credit nelegal ce urma să fie acordat".

În acest fel, în perioada ianuarie 2008 – decembrie 2011, un număr de 34 de societăți comerciale, au facut obiectul unor creditări ilegale. Martis și Nanu, în calitățile deținute, au coordonat strict procedurile de selecție a firmelor ce urmau să realizeze activitatea infracțională, procedurile de avizare pentru risc, de aprobare a creditelor la nivelul comitetului din cadrul grupului sau de insușire a situației acestora în condițiile asumării responsabilității pentru corectitudinea și autenticitatea datelor prezentate și propunerea aprobării lor la nivelul comitetului de aprobare din Centrala BRD.

"Extinzând pe termen lung și în sistem piramidal modul de fraudare, potrivit căruia paguba se localiza la FNGCIMM, iar în măsura în care nu exista garantarea Fondului, la bancăși la garanții ipotecări, inculpații au obținut beneficii pe două paliere principale: pe de o parte au obținut sume substanțiale pentru sine, reprezentând propria "parte" din rezultatul infracțional, pe care o primeau de la membrii grupului specializați în retragerea în numerar a banilor din conturile unor societăți după transferarea lor succesiva pentru a se pierde urma, iar, pe de altă parte, au creat impresia unei activități legale prodigioase, ca urmare a menținerii creditării la un nivel ridicat, fapt care a fost bonificat corespunzător potrivit normelor băncii", susțin anchetatorii în documentul citat.

Pentru realizarea scopului infracțional în condiții de păstrare a confidențialității, Martis ar fi racolat ca membru al grupării infracționale pe consilierul de clientelă, inculpata Claudia Peter – persoana care se afla în cercul foarte apropiat de relații al lui Vasile Creștin și care executa întocmai dispozițiile date de către cei doi.

Prin intermediul Claudiei Peter se promovau în vederea creditarii la BRD – Grup Unirea, societățile pe care inculpatul Vasile Creștin le controla prin persoane interpuse, firme care nu erau eligibile a obține credite bancare și pentru care nu se efectuau verificările în condiții de rigurozitate cerute de normele interne ale băncii, sens în care Peter și Martis au cunoscut în permanență că aceste societăți fac parte dintr-un grup de firme și ar fi trebuit tratate ca atare, date fiind normele de supraveghere prudențială ale BNR cu privire la activitatea de "customer due diligence" pe care banca trebuia să le implementeze și să le respecte.

Totodată, Peter se asigura că documentele primite de la membrii grupului nu iși urmau circuitul firesc în bancă, în sensul că cererile de înregistrare nu erau datate, semnate corespunzător, pentru a nu se putea verifica ordinea întocmirii și cronologia primirii documentelor.

"Pentru a putea gestiona corespunzător activitatea zecilor de societăți care erau prezentate la bancăîn vederea creditării sau care erau folosite pentru crearea de circuite financiare și comerciale reale sau fictive cu aparența de legalitate, în scopul realizării transferului banilor obținuți din credite și al retragerii lor în numerar ori al creditării conturilor unor societăți din țară sau din Bulgaria în vederea stratificării lor, Vasile Creștin beneficia de serviciile lui Tipa Sava, persoană responsabilăîndeosebi cu partea de întocmire a documentațiilor, în special așa – numiteleplanuri de afaceri și evaluarea garanțiilor în condiții de supraevaluare, precum și ale lui Cătălin Rusitoru, persoana care coordona diferiți interpuși ce acționau pentru identificarea de bunuri ce urmau a fi aduse în garanție și persoane care să fie interpuse drept reprezentanți legali, respectiv Andrei Suditu, care era responsabil cu retragerea în numerar a banilor la dispoziția coordonatorilor", arată procurorii.

"Datorită perpetuării modului de lucru impus" de Martis și Nanu în cadrul celor două grupuri ale BRD – Unirea și Dorobanți – s-a ajuns în situația în care mare parte dintre cei care aprobau sau propuneau spre aprobare creditele să aibă cunoștiință despre faptul că societățile cărora le sunt aprobate creditele sunt coordonate de aceleași persoane, deși acestea nu apăreau ca deținătoare ale unor calități oficiale în aceste societăți.

Totodată, cei doi profitând de pozițiile de decizie deținute în cele două sucursale BRD au impus cu privire la aceste credite acordate nelegal, ca garanțiile imobiliare aduse de ceilalți membrii ai grupării să fie supraevaluate, deși era de notorietate faptul că piața imobiliară se afla în declin din cauza crizei economice care a afectat toate domeniile de activitate.

"Cu toate acestea, inculpații Claudia Peter, Cosmin Dinu și alți consilieri de clientelă au semnat contracte de ipotecăîn calitate de reprezentanți ai BRD – Grup Unirea și ai BRD – Grup Dorobanți și au luat la cunoștiință faptul că aceste garanții sunt constituite nu prin adevăratul proprietar al bunului imobil, ci prin mandatari ai acestora, în multe situații fiind vorba de persoane care apar în situații frecvente, în relație cu banca în calitate de asociat, administrator, garant ipotecar, mandatar ai garanților ipotecari, precum: Constantin Irinel Militaru, Daniel Sandu, Tănase Radu, Marian Radu și alții, în marea lor majoritate persoane cu o situație materială precarăși lipsite de instruire", susțin procurorii.

Terenurile aduse în garanție erau identificate de către executanți ai lui Cătălin Rusitoru în special, printre aceștia cel mai activ dovedindu-se a fi Alexandru Ploscaru care identifica proprietarii, îi îndruma pentru încheierea actelor notariale la notarii învinuiți Damiela Camelia Pop, Janina Rațiu și Liuba Alexandrescu, unde în loc să se încheie contracte de vânzare cumpărare conform interesului vânzătorilor, îi determina săîncheie antecontracte de vânzare, dar cu plata integrală a bunului, și două procuri, una prin care promitentul cumpărător era împuternicit să reprezinte proprietarul în vederea vânzării ulterioare și alta prin care era împuternicit să ipotecheze terenul la bancăîn vederea obținerii unor credite.

Procedura respectivă a fost aleasă ca mod de lucru de membrii grupului infracțional pentru a se putea realiza evaluarea terenurilor aduse în garanție la prețuri mult supraevaluate, întrucât prețurile de vânzare la data încheierii antecontractelor erau cele reale și se situau mult sub nivelul la care ele erau evaluate prin rapoartele de evaluare, iar prin această modalitate antecontractele cu prețul real mult mai mic nu mai ajungeau la dosarul de creditare și în marea majoritate a cazurilor nici adevărații proprietari nu semnau contractul de credit ca garanți ipotecari în nume propriu intrând în contact direct cu banca, ci prin mandatari, membrii ai grupului infracțional, evitând în acest fel o eventuală suspiciune de deconspirare a situației reale.

Notarii Damiela Pop, Janina Ratiu și Liuba Alexandrescu au încheiat și autentificat contracte de vînzare – cumpărare ce aveau ca obiect terenuri arabile cu un anumit prețși în aceeași zi, respectiv la un interval de câteva zile, au încheiat contracte de ipotecăîn favoarea BRD – ului ce priveau aceleași terenuri, dar la valori cu mult mai mari decât cele pentru care încheiase contractele de vânzare –cumpărare, situație în care cumpărătorul și garantul ipotecar au fost aceeași persoană.

Totodată, gestionarea dosarelor în vederea creditării evidenția faptul căîn marea lor majoritate societățile erau firme care nu aveau istoric în relație cu BRD și care aveau reprezentanți legali care dobândiseră calitatea de asociat cu puțin timp înainte de obținerea creditării și care în mare parte apăreau cu diferite calități în mai multe situații de creditare.

Societățile la care s-au schimbat acționari/administratori mandanți la BRD – Grup Dorobanți și Unirea sunt: SC STAR GRUP BĂNEASA SRL, SC PROSERV COMPANY SRL, SC AMB PRO INVEST TRANSGROUP SRL, SC SCORPIO BECCO GRUPPO SRL, SC AGROCEREAL IMPORT EXPORT SRL, SC PROMETAL IND SRL, SC XENIX IMPEX SRL, SC TURBO TAZ SRL, SC FARMASAN SRL, SC ANRO ART. SRL, SC SAN FINANCE SRL, SC PROD ILFORNO SRL si SC BLITZ TRANSPORT SRL.

Au existat situații când societățile care au beneficiat de credite în mod ilegal nu aveau sediul social sau un alt punct de lucru pe raza județului în care activeaza unitatea bancară teritorială, în pofida faptului că este una dintre condițiile pe care un grup trebuie să le respecte pentru a putea acorda credite unui client: SC AB PETROL SRL, SC AMB PRO INVEST TRANSGROUP SRL, SC INO OIL SRL, SC MALYTEX GROUP SRL.

Dintre societățile enumerate și-au schimbat acționariatul/administratorul înainte de prelungirea creditului: SC AMB PRO INVEST TRANSGROUP SRL si SC AGROCEREAL IMPORT EXPORT SRL, SC TURBO TAZ SRL.

"A existat o situație când acționarul majoritar, inculpatul Vasile Creștin, în considerarea căruia a fost acordat creditul de investiții de 6,4 milioane de euro, a cesionat părțile sociale în aceeași zi în care administratorul societății a semnat contractul de creditare, în acest caz este vorba de SC PETRO INVEST SERV SRL", arată DIICOT în referat.

În continuare, procurorii notează că Martis și ceilalti membrii ai grupului infracțional au racolat și persoanele care în calitate de evaluatori autorizați ANEVAR, pentru a îndeplini dispozițiile date de coordonatorii grupului și atingerea scopului infracțional, întocmeau rapoarte de evaluare la valori mult peste pretul de circulație al terenului la data respectivă, pentru terenurile ipotecate în favoarea băncii, la data creditării.

Mai mult decât atât, evaluatorii au fost în mare măsură colaboratori apropiați ai BRD-ului sau foști angajați, ale caror servicii au fost în timp externalizate și care primeau în cele mai multe cazuri dispoziția de a realiza în mod nelegal evaluarea direct de la funcționarii bancari membrii ai rețelei infracționale (Nanij Andrei – director comercial BRD – Grup Dorobanți cu expertul evaluator Ghiorghe Ionuț Orlando).

"În acest context, s-a ajuns la situații anacronice potrivit caroră, în plină criză economică, în luna februarie 2009, un teren intravilan cu destinație agricolă– arabil, care a fost achiziționat cu 150.000 de euro potrivit contractului de vanzare/cumpărare, să fie evaluat de expertul evaluator Ghiorghe Orlando la suma de 5.300.000 de euro și depus drept garanție la creditul de 2.900.000 de euro, acordat SC GFR GRAND LOGISTIC SRL. Această vădită discrepanță putea fi sesizată cu ușurință de catre funcționarii bancari, dar aceștia au preferat să pastreze o situație de nelegalitate cunoscutăși acceptată de toată lumea, deoarece tocmai asta era modalitatea de a duce la îndeplinire scopul infracțional", precizează procurorii DIICOT.

Evaluatorii racolați de catre Martis au fost Ghiorghe Orlando, Gireadă Diana Mihaela și Bezdedeanu Georgeta.

"Faptul ca evaluatorii menționați au întocmit numeroase rapoarte de evaluare, din care rezultăîn mod vădit supradimensionarea prețului terenurilor raportat la valoarea reală de piață a acestora și care cuprind chiar mențiuni contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă fără dubii din declarațiile vânzătorilor și antecontractele încheiate cu aceștia. Mai mult decât atât, a rezultat din actele premergătoare administrate că evaluatorii Orlando Ionuț Ghiorghe, Georgeta Bezdedeanu și ceilalți nu au efectuat verificări în teren așa cum era firesc întocmind rapoartele de evaluare din birou", mai arată procurorii.

Capii grupului de fraude bancare au impus un plafon al creditelor, ca frauda sa nu fie descoperita

Capii grupului de fraude bancare, Vasile Creștin, Adrian Martis și Andrei Nanu le-au impus executanților ca solicitarea inițiala de creditare să fie efectuatăîntr-un anume cuantum tocmai pentru a nu putea fi descoperită frauda bancară, arată DIICOT în referatul cu propunere de arestare.

Pe parcursul derulării activității infracționale, "au fost acordate credite cu un plafon maxim de 3.000.000 de euro și din acesta s-au plătit o parte din creditele acordate unor societăți comerciale controlate de membrii grupării infracționale, pentru a nu se descoperi frauda bancarăși pentru ca aceste credite să nu fie trecute la categoria creditelor neperformante, pentru care trebuiau să fie constituite provizioane".

"Garanțiile instituite în favoarea băncii, ipoteci de grad I și II, erau schimbate într-un timp relativ scurt cu altele a căror valoare era supraevaluată. Datorită faptului că transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor implică cheltuieli suplimentare efectuate de catre membrii grupării, creditele nu erau plătite la timp și, pentru a nu putea fi descoperită frauda bancarăși pentru a se optimiza profiturile bancare, s-a apelat la o altă formă de garantare prin care de această dată liderii grupării au urmărit fraudarea bugetului de stat prin păgubirea Fondului național de garantare pentru IMM-uri", se aratăîn referat.

Procurorii DIICOT afirmă că "pentru a se putea îndeplini scopul infracțional în vederea obținerii resurselor financiare nelegale", Vasile Creștin l-a racolat pe Niculae Sandu, inculpat și el în acest dosar, "despre care știa că are nevoie urgentă de importante sume de bani pentru a continua activitatea comercială la una din societățile sale".

Pe parcursul desfășurării activității infracționale, la rândul său, Niculae Sandu a determinat patru persoane să semneze contractele de creditare și facturile pe baza cărora au fost retrași nelegal banii din creditele acordate, iar la scurt timp de la retragere, au fost cesionate părțile sociale unor persoane ce fuseseră racolate de ceilalți membrii ai grupării infracționale.

"Datorită faptului că Niculae Sandu nu a obținut suma de bani pe care Adrian Martis și Vasile Creștin o promiseseră că va fi creditată, acesta nu a mai plătit creditele pe cele 8 societăți coordonate de el. În acest context Vasile Creștin și-a continuat activitatea infracțională prin intermediul lui Andrei Suditu, persoana de încredere în cadrul grupului infracțional și care figurează ca acționar la PROSERV COMPANY SRL și BLITZ TRANSPORT SRL, mandatar la SC AGROCEREAL IMPORT EXPORT și SC BLITZ TRANSPORT SRL, director general la SC ARTHUR J CONSULTING SRL, persoană de contact la SC GFR GRAND LOGISTIC SRL, mandatar ipotecar la SC SCORPIO BECCO GRUPO SRL, SC TURBO TAZ SRL, SC PROSERV COMPANY SRL și SC AGROCEREAL IMPORT EXPORT SRL, proprietar al garanțiilor ipotecate în favoarea băncii la: SC PROSERV COMPANY SRL, SCL BLITZ TRANSPORT SRL și SC AMERICAN BUILDING CLASSIC SRL", se mai aratăîn referatul procurorilor.

Pentru a nu fi descoperită activitatea infracțională, sumele de bani provenite din obținerea în mod fraudulos a creditelor erau transferate din conturile societății beneficiare, având ca justificare facturi fictive, ulterior retragerile efectuându-se succesiv în numerar pe baza unor borderouri de achiziții fictive.

O societate controlata de Vasile Creștin i-a dat lui Locic bani folosiți apoi la mituirea lui Voicu

Procurorii DIICOT aratăîn referatul cu propunerea arestării preventive a 13 persoane și a altor 3 în lipsăîn cazul fraudării unor bănci, că o societate controlată de Vasile Creștin i-a dat lui Marius Locic bani care ulterior au fost folosiți pentru mituirea senatorului Cătălin Voicu.

Anchetatorii DIICOT aratăîn documentul citat, că "societatea Agrocereal a fost folosită de Vasile Creștin pentru a efectua plăți în contul lui LOCIC Imobiliare, bani ce au fost folosiți de Marius Locic pentru mituirea senatorului Voicu Cătălin".

"Participația lui Marius Locic la activitatea infracțională a grupului constăîn faptul că societatea la care era administrator, LOCIC Imobiliare, a fost beneficiară a mai multor sume de bani efectuate prin transfer bancar, sume ce aveau ca și justificare facturi fictive întocmite de către membrii grupării infracționale pentru a se putea justifica așa zisa relație comercială dintre societățile care au fost beneficiare în mod ilegal ale creditelor acordate de către BRD GRUP UNIREA.Din contul societății Agrocereal a fost transferată suma de 25.000 de euro în contul lui LOCIC Imobiliare, bani ce ulterior au fost dovediți că au ajuns în posesia senatorului Voicu Cătălin, pentru a fi folosiți ca mită la magistrații de la ICCJ (dosar care se afla în curs de soluționare pe rolul Tribunalului București)", mai notează anchetatorii DIICOT în document.

Senatorul Cătălin Voicu și omul de afaceri Marius Locic au fost condamnați de un complet de trei judecători al instanței supreme la pedepse cu închisoarea. Recursurile făcute de catre inculpații din dosarul senatorului Voicu, dar și de DNA, au avut termen la completul de cinci judecatori al aceleiași instante, care este instanța superioarăîn acest caz.

Capitolul V – Rolul băncilor în combaterea fraudelor

Întrucât în ultimii ani volumul și viteza de procesare a tranzacțiilor a crescut simțitor, a devenit necesar ca principalul actor în lupta de contracarare a fraudelor să fie chiar băncile.

Există departamente speciale în cadrul băncilor care au experți ce se documentează cu activitățile infracționale în trend, pentru a putea pune în practică sisteme și practici de contracararea fraudei.

Pe lângă acestea, băncile au propriul departament de control (Departamentul de Control Intern) care are ca atribuții organizarea periodică de audit în agențiile băncii pentru a se asigura că sunt respectate atât normele de funcționare interne ale instituției, cât și normele BNR în vigoare. În afară de organizarea de controale de audit, Departamentul de Control Intern cere rapoarte periodice privind situația conturilor și a tranzacțiilor din banca respectivă, pe care le analizează în vederea depistării anumitor comportamente financiare ce pot indica spre o posibilă fraudă.

În plus față de auditul intern, băncile sunt obligate să primească periodic auditori de la firme externe instituției, pentru a face procesul de audit cât mai transparent cu putință. De asemenea, sunt obligate să trimită periodic rapoarte ce au un anumit standard către BNR si ANAF. Unele dintre aceste rapoarte sunt de mare importanță, iar netrimiterea lor în mod corespunzător sau în timp util, poate atrage după sine amenzi destul de mari.

Odată cu apariția de produse bancare noi, cum ar fi Internet Banking sau cardurile, și metodele de fraudare au cunoscut o dezvoltare la fel de acerbă. Vom prezenta în cele ce urmează câteva dintre metodele de fraudă noi apărute, precum și modalitățile prin care ne putem feri de ele:

Phishing

Phishingul reprezintă trimiterea de email-uri sau mesaje SMSfalse, cu scopul de a obține informații confidențiale sau de natura secretului bancar.

Email phishing: mesajul fals este trimis către mii de persoane, expeditorul având intenția ca persoanele care-l primesc să creadă că este trimis din partea băncii. În mesaj, de regulă, se cere introducerea datelor personale și financiare pe un website fals.Email-urile conțin de obicei mesaje sub forma “URGENT! Dacă nu răspundeți în 24 de ore, contul dumneavoastră va fi închis/blocat!”

SMS phishing:mesajele false SMS trimise au ca scop convingerea clienților că sunt transmise din partea băncilor și solicită persoanelor care le primesc contactarea Departamentului de Relatii cu Clientii la un numar de telefon fals, în vederea deblocării contului sau a ridicării unui premiu, sau accesarea unui website fals în vederea introducerii de informații confidențiale.

Cum ne putem da seama dacă email-ul sau sms-ul reprezintă o încercare de fraudă:

Banca nu va solicita niciodată prin email sau sms să transmiteți datele personale – user, parola, PIN, număr card, etc.

Email-urile falsificate sunt impersonale, nu conțin numele și prenumele clientului și ajung de cele mai multe ori în secțiunea Bulk/Spam a căsuței de mail.

Website-ul fals nu are certificat de validitate digital si nu este securizat, adică în link nu este trecut formatul ”https://”

Dacă vi se cere prin sms să accesați vreun site, întodeauna trebuie accesat site-ul autorizat

Fraudele cu carduri de debit/credit

Cardurile sunt instrumente de plată rapide si flexibile și sunt extrem de utilizate în zilele noastre în situații foarte diferite. Însă aceste avantaje pot fi ușor anulate în momentul în care datele stocate pe banda magnetică sau PIN-ul intră în posesia unor persoane rău intenționate.

Cele mai multe cauze de fraudă prin intermediul cardului, la nivel mondial, se datorează skimming-ului.

Skimming-ul reprezintă copierea datelor stocate pe banda magnetică a cardului, folosind dispozitive electronice speciale.

ATM Skimming

ATM skimming-ul se realizează prin fixarea unui dispozitiv de copiere pe fanta de introducere a cardului, pentru copierea informațiilor de pe banda magnetică. În anumite cazuri se mai pot utiliza și tastaturi false care au rolul de a reține PIN-ul.

ATM-urile care pot avea astfel de dispozitive sunt instalate în locuri mai retrase, de aceea se recomandă doar folosirea ATM-urilor din interiorul băncilor.

POS Skimming

În cazul POS-urilor, skimming-ul se realizează prin trecerea cardului printr-un dispozitiv asemănător unui POS, care are rolul de a copia informațiile de pe banda magnetică.

Se recomandă ca în momentul în care se efectuează o plată la POS, să nu lăsați niciodată cardul nesupravegheat. Acoperiți tastatura în momentul introducerii codului PIN și solicitați comerciantului chitanța pentru fiecare tranzacție.

Băncile au lansat diverse servicii, pentru a veni în sprijinul clienților în ceea ce privește protecția tranzacțiilor efectuate prin intermediul cardului. De exemplu, pentru tranzacțiile ce depășesc 200 de lei,clientul primește un mesaj de tip sms ce conține valoarea tranzacției, comerciantul la care a fost efectuata plata și soldul disponibil în cont. Un alt tip de serviciu poate fi contactarea telefonică din partea băncii pentru aprobarea tranzacției, atunci când tranzacția este efectuată în străinătate.

Pe lângă diferitele servicii pe care le oferă, băncile investesc în diverse programe computerizate ce au rolul de a monitoriza tranzacțiile și a avertiza banca în caz de apariție a unei eventuale fraude.

Unul dintre cele mai complexe soft-uri de acest gen este Mantas. Mantas are capacitatea de a monitoriza atât on-line cât și off-line toate tranzacțiile ce au loc în decursul unei perioade și pe baza unor șabloane definite de bancă să emită atenționări în ceea ce privește clienții ce au un tip de comportament financiar care poate rezulta intr-o eventuală fraudă (de exemplu, retragerea aceleași sume de bani de la ATM, la același interval de timp). Întrucât infractorii încearcă tot timpul să păcălească astfel de sisteme, inventând scheme cât mai complicate care la prima vedere nu par să aparțină unui șablon, Mantas dispunde de funcția de “Data Mining”, funcție ce îi permite descoperirea de șabloane dintr-un set foarte mare de date.

O altă modalitate prin care băncile încearcă să se protejeze este simpla colectare de date despre client. KYC sau Know Your Customer, așa cum se numește mai nou această procedură, presupune colectarea cât mai detaliată a informațiilor despre clienții băncii, în vederea realizării unui profil cât mai aproape de adevăr. Aceste informații sunt folosite în viitor pentru efectuarea cu ușurință a profilului unui eventual infractor.

Concluzii

Lupta anti – fraudă este și va fi un demers continuu, întrucât oricât de avansate și sofisticate vor fi sistemele și politicile anti – fraudă, în fiecare caz intervine factorul uman, iar cu timpul s-a demonstrat că infractorii pot fi extrem de inventivi și controalele pot fi făcute cu superficialitate.Nu degeaba fraudele în domeniul financiar – bancar sunt supranumite “Fraudele gulerelor – albe”.

Câteodata infractorii pot chiar surprinde băncile, existând cazuri în care persoane care au fost învinuite pentru diverse fapte, desfășoară în prezent activități de contracarare a fraudelor.

Revenind la studiul nostru de caz, frauda de la BRD, deși mecanismul folosit a fost destul de bine pus la punct, o mai bună organizare și o verificare minuțioasă a documentelor ar fi putut ajuta la depistarea fraudei la un moment incipient.

Un exemplu care ar fi putut trage un semnal de alarmă poate fi impunerea de către cei doi directori de la BRD a supraevaluării garanțiilor imobiliareaduse de ceilalți membri, în condițiile în care piața imobiliare era în declin în acea perioadă.

De asemenea, o lege care să schimbe reglementările privind secretul bancar ar fi de mare utilitate organelor judiciare, pentru că nu ar mai intâmpina dificultăți in investigațiile pe care le conduc. Un număr destul de mare dintre fraudele petrecute în sistemul bancar se produc sub aripa secretului bancar, iar anchetatorilor le este aproape imposibil să obțină informațiile necesare.

Bibliografie

Internet

Codul Penal

Frauda în domeniul financiar, bancar și al pieței de capital

C.Voicu, F.Sandu, I.Dascălu – București, Ed. Trei, 1998

Investigarea criminalității financiar – bancare

C.Voicu, G.Ungureanu, A.Voicu – București, Ed. Polipress, 2003

România și măsurile UE pentru combaterea criminalității economico – financiare

P.P.Fudulu, Baboi, L.Albu

Constituția României

Reglementări actuale privind instituțiile de credit

D.Bondarici – București, Ed.Lucman

www.anaf.ro;

www.diicot.ro;

www.gardafinanciară.ro;

Bibliografie

Internet

Codul Penal

Frauda în domeniul financiar, bancar și al pieței de capital

C.Voicu, F.Sandu, I.Dascălu – București, Ed. Trei, 1998

Investigarea criminalității financiar – bancare

C.Voicu, G.Ungureanu, A.Voicu – București, Ed. Polipress, 2003

România și măsurile UE pentru combaterea criminalității economico – financiare

P.P.Fudulu, Baboi, L.Albu

Constituția României

Reglementări actuale privind instituțiile de credit

D.Bondarici – București, Ed.Lucman

www.anaf.ro;

www.diicot.ro;

www.gardafinanciară.ro;