Frauda Si Eroarea Ca Obiect al Auditului. Prevenirea Fraudei

Frauda și eroarea ca obiect al auditului .

Prevenirea Fraudei

CUPRINS

Introducere

Capitolul I.Conceptul de fraudă și eroare

1.1.Definitia auditului

1.2.Scopul activitatii de audit

1.3.Conceptele de fraudă și eroare.Definiție.Factori distinctivi

1.4.Standarde și reglementări contabile în domeniu

1.5.Atribuțiunile auditorului

1.5.1.Rolul auditului financiar contabil

1.5.2.Atributiunile auditorului financiar

1.6.Responsabilități în detectarea fraudelor și erorilor

1.6.1.Responsabilitatea celor însărcinați cu guvernanța și a conducerii

1.6.2.Responsabilitatea auditorului.

1.6.3.Scepticismul profesional

1.6.4.Chestionarea conducerii

1.7.Riscul auditului în descoperirea fraudelor și erorilor

1.7.1 Condițiile și evenimentele care sporesc riscul de fraude sau erori

1.7.2.Tipuri de riscuri în auditul financiar contabil

1.7.3.Factori de risc

1.7.4.Pragul de semnificație în audit

1.7.5.Proceduri utilizate în cazul în care circumstanțele indică existența unei posibile denaturări

1.8.Considerarea dacă o denaturare identificată poate constitui un indiciu de fraudă

1.9.Comunicarea.Declarațiile conducerii

Capitolul II.Riscul de frauda in abordarea auditului intern in cadrul societatii

2.1.Prezentarea societății

2.2. Rolul auditul intern in cadrul societatii

2.3. Desfasurarea auditului propriu-zis

2.3.1 Initierea auditului

2.3.2.Colectarea si preluarea informatiilor

2.3.3.Evaluarea riscurilor

2.3.4 Activitati de control ce pot fi efectuate

2.4. Constatarea si raportarea neregularitatilor

2.5 Verificarea rezultatelor masurilor corectoare

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Istoricul auditului este strans legat de evolutia contabilitatii, pe de-o parte , si a vietii economice , pe de alta parte.

Auditul, ca si contablitatea se numera printre cele mai vechi profesii din lume.

Din istoria antica a contabilitatii si auditului nu au ramas prea multe documente , dar unii cercetatori plaseaza aparitia contabilitatii si auditului inainte de inventarea scrisului, in jurul anului 8500 i. Hr.Potrivit lui Power , cele mai vechi forme de scris au fost chiar documente contabile.

Cangemi si Singleton sustin chiar ca unul dintre motivele pentru inventarea scrisului a fost nevoia de audit.

Papirusurile Zenon documenteaza efectuarea de audituri asupra proprietatilor egiptene ale conducatorului grec Ptolemeu au II-lea Philadelphus inca de acum 2500 de ani.

Scriitorii antici greci sau romani, precum Aristofan, Cezar sau Cicero au facut referire la contabili, auditori, auditare si spatii in care se desfasurau auditurile.In Antichitate, evidenta contabila avea ca obiectiv central sa protejeze integritatea averilor.Inca din acele timpuri se utiliza inventarierea periodica a averii.

La inceputuri, auditurile au avut o forma orala si o structura judiciara.Auditorul judeca partea care dadea de seama, de unde si nuanta initiala de ascultare detinuta de termenul de audit.

Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului în funție de categoria socială care ordona auditul, în funcție de auditori si de obiectivele auditului.

Dacă la început auditul era ordonat de regi, împarati, clerici si stat având un singur obiectiv: cel de pedepsire a hotilor pentru fraudă si prevenirea unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimoniul propriu al acelei entitați,pe masura trecerii timpului s-au produs schimbări majore în cea ce priveste persoanele responsabile de efectuarea auditului, obiectivele auditului si sfera sa de activitate.

Cangemi si Singleton mentioneaza auditul efectuat de Charles Snell in 1720, ca urmare a scandalului South Sea Bubble din Anglia, drept cel mai timpuriu audit extern efectuat de un expert independent.In registre au fost descoperite inregistrari fictive.Valoarea de piata totala a companiei South Sea Bubbles, infintata in 1710, a depasit in cele din urma valoarea tuturor disponibilitatilor banesti din Anglia. In consecinta , prabusirea acestei companii a fost un eveniment public extrem de semnificativ in economia Angliei si a creat un precendent in istoria auditului.

Auditorii sunt acei profesioniști contabili cu o pregătire teoretică superioară si de înalta probitate morală, obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii si reguli de evaluare) si a normelor de audit iar acțiunea sa se largește in sfera bancilor, a instituțiilor financiare si publice.

Standardul International de Audit 240 are ca scopul de a stabili reguli si de a furniza recomandari cu privire la responsabilitatea auditorilor de a avea in vedere fraudele si erorile intr-in angajament de audit al situatiilor financiare.Desi acest ISA se concentreaza asupra responsabilitatilor auditorilor cu privire la fraude si erori, responsabilitatea primara pentru prevenirea si detectarea fraudelor si a erorilor revine atat celor insarcinati cu guvernanta , cat si conducerii unei entitati.

Am tratat cu mult interes tema din prezenta lucrare cu dorința de a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu. Tema este incitantă, de noutate pentru mine, necesitând o laborioasă muncă de documentare, de coroborare și asamblare a informațiilor și cunoștințelor necesare dezvoltării ei.

Societatea la care am ales să-mi documentez lucrarea este o societate din ….. ce isi desfășoară activitatea in domeniul ………………

Prezenta lucrare iși propune sa se ocupe de aspectele și de etapele auditării ……… din cadrul unei societăți evidențiind principalele erori ce pot aparea in urma contabilizării tranzacțiilor ce au ca obiect …….., prin intermediul metodelor si procedeelor specifice auditului financiar.

În prima parte a lucrării am stabilit cadrul conceptual al erorii si fraudei in auditul financiar contabil, am prezentat standardele si reglementarile contabile in domeniu, atribuțiile auditorului și conceptul de risc in descoperirea erorilor și fraudelor.

Ultima parte a lucrării prezintă efectiv procesul de audit asupra ………………… ale societății …………. urmărind principalele obiective ale auditului financiar contabil.

Capitolul 1.Conceptul de fraudă și eroare

1.1.Definiția auditului

Etimologic, termenul audit își are izvorul în limba latină, provenind de la verbul „audire”, care înseamnă „a asculta”, mai târziu își găsește originea în limba engleză în verbul to audit, cu sensul de „a examina, a verifica”. Practic, auditul reprezintă un raționament profesional, ce se poate aplica în orice domeniu de activitate (vezi auditul mediului, auditul managementului, auditul calității etc.).

În altă ordine de idei, auditul financiar precizează coordonatele în care își desfășoară activitatea auditorii financiari, pe când profesia de auditor financiar reprezintă „cadrul care asigură desfășurarea procesului de audit financiar”

După cum o incursiune în istoria contabilității relevă utilitatea teoretică și practică a acestei discipline de studiu, în aceeași masură este de așteptat că studiul evoluției disciplinelor conexe contabilității – așa cum este auditul – să conducă la aceleași rezultate. Tehnicile și instrumentele contabile s-au dezvoltat ca răspuns la necesitățile practice pe care contextul socio-economic le-a ridicat într-un moment sau altul de timp. În aceeași masură, disciplinele conexe sau ramurile contabilității, care s-au creat în timp, au urmat ritmul de evoluție impus de contabilitate. Plecând de la aceasta premisă, auditul financiar, care utilizează cu predilecție informațiile produse de contabilitate, a urmat aceeași linie de dezvoltare impusă de necesități practice.

Auditul a fost definit în literatura de specialitate străină și națională la unison asupra opiniei motivate de îndeplinire a imaginii fidele asupra conturilor anuale.

Prin audit se înțelege examinarea profesională efectuată de o persoană autorizată, independentă, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele a situațiilor financiare anuale.

1.2.Scopul activitatii de audit

Se știe că o entitate patrimonială, care-și realizează evidența contabilă în conformitate cu prevederile Standardelor Internaționale de Contabilitate, are o activitate credibilă și corectă. Faptul că se efectuează verificarea activității de către un bun profesionist, cu calități profesionale și morale deosebite, duce la obținerea uneia dintre calitățile importante ale informației contabile și anume, credibilitatea ei.

În concluzie, importanța auditului financiar constă în sporirea credibilității informației din situațiile financiare, necesară pentru deciziile viitoare ale utilizatorilor acestora; iar faptul că informația a fost obținută și prezentată în conformitate cu standardele și principiile contabile general acceptate îi conferă un plus de credibilitate.

Astfel, am relatat faptul că auditul financiar armonizat cu Standardele Internaționale de Contabilitate oferă un plus de credibilitate informațiilor din situațiile financiare.

Scopul activității auditorilor este acela de a restabili o încredere rezonabilă între producători și utilizatori ai informației contabile. Astfel, auditorii contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari ai informației contabile, atunci când aceștia iau decizii economice.

Standardul Internațional de Contabilitate nr. 1 arată că „informația financiară are ca obiectiv furnizarea unei informații utile în luarea deciziilor economice și financiare“. Obiectivul de utilitate al informației este preluat în toate cadrele conceptuale de contabilitate. Deci între producători și beneficiari ai informației contabile se interpune auditorul, în calitatea sa de expert contabil. Expertul contabil este un profesionist de înaltă clasă cu o pregătire teoretică superioară, cu calități morale și etică profesională, o experiență practică îndelungată, recunoscut în domeniul respectiv ca persoană de mare competență și autoritate.

Situațiile financiare trebuie să furnizeze informații utile pentru adoptarea deciziilor economice, pentru a hotărî momentul de cumpărare sau vânzare a unei investiții de capital, a evalua deficiențele în răspunderea managerială, a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi, pentru a evalua garanțiile pentru credite acordate întreprinderii, a determina politicile de impozitare, pentru calculul profitului și distribuirea dividendelor, a elabora date statistice despre venitul național.

Timp de secole întregi, obiectivul primar al auditului a constat în descoperirea fraudelor și erorilor. În ultimul secol de practică, obiectivul auditului s-a mutat treptat de la detectarea fraudelor și erorilor către stabilirea măsurii în care situațiile financiare respectă obiectivul de imagine fidelă.

1.3.Conceptele de frauda și eroare.Definiție.Factori distinctivi.

În planificarea și efectuarea auditului pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil de scăzut, auditorul trebuie să ia în considerație riscul unor denaturări semnificative în situațiile financiare, datorate fraudei.

Denaturările din situațiile financiare pot apărea din fraude sau erori. Factorul care face diferența între fraudă și eroare este dacă acțiunea fundamentală care a avut ca rezultat o denaturare a situațiilor financiare este intenționată sau neintenționată.

Noul Dictionar Explicativ al Limbii Romane defineste eroarea astfel:

„Incalcare incostienta sau involuntara a unui principiu, a unei norme, a unui adevar”.

Termenul de eroare este definit in cadrul glosarului de termeni din Manualul de standarde internationale de audit si control de calitate astfel: „O greseala neintentionata in situatiile financiare,inclusiv omiterea unei valori sau neprezentarea acesteia”

Din aceste definitii transpare clar ideea ca actele de eroare sunt acte involunare, delimitandu-se de orice alt act voit sau intentionat.

Atat IAS 8 Politici contabile , modificari ale or săi, pentru a evalua garanțiile pentru credite acordate întreprinderii, a determina politicile de impozitare, pentru calculul profitului și distribuirea dividendelor, a elabora date statistice despre venitul național.

Timp de secole întregi, obiectivul primar al auditului a constat în descoperirea fraudelor și erorilor. În ultimul secol de practică, obiectivul auditului s-a mutat treptat de la detectarea fraudelor și erorilor către stabilirea măsurii în care situațiile financiare respectă obiectivul de imagine fidelă.

1.3.Conceptele de frauda și eroare.Definiție.Factori distinctivi.

În planificarea și efectuarea auditului pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil de scăzut, auditorul trebuie să ia în considerație riscul unor denaturări semnificative în situațiile financiare, datorate fraudei.

Denaturările din situațiile financiare pot apărea din fraude sau erori. Factorul care face diferența între fraudă și eroare este dacă acțiunea fundamentală care a avut ca rezultat o denaturare a situațiilor financiare este intenționată sau neintenționată.

Noul Dictionar Explicativ al Limbii Romane defineste eroarea astfel:

„Incalcare incostienta sau involuntara a unui principiu, a unei norme, a unui adevar”.

Termenul de eroare este definit in cadrul glosarului de termeni din Manualul de standarde internationale de audit si control de calitate astfel: „O greseala neintentionata in situatiile financiare,inclusiv omiterea unei valori sau neprezentarea acesteia”

Din aceste definitii transpare clar ideea ca actele de eroare sunt acte involunare, delimitandu-se de orice alt act voit sau intentionat.

Atat IAS 8 Politici contabile , modificari ale estimarilor contabile , cat si OMFP nr.3055/2009 abordeaza eroarea prin prisma momentului in care a fost descoperita raportat la momentul in care aceasta a denaturat situatiile financiare, se dilimiteaza astfel erori ale perioadelor anterioare si erori ale perioadei curente.Totodata din punct de vedere al gradului de semnificatie ,standardele sau reglemetarile contabile delimiteaza erorile semnificative de erorile semnificative.Erorile includ efecte ale erorilor matematice, greseli in aplicarea politicilor contabile, neglijarea sau interpretarea gresita a faptelor si fraude.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste frauda astfel:

„Inselaciune, act de rea-credinta savarsit de cineva , ca obiect pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia, hotie, etc. ”

O definitie asemanatoare intalnim si in Dictionarul Enciclopedic Hachette:

„Frauda-1.Actiune facuta cu rea-credinta pentru a insela.

2.Falsificare pedepsita de lege”

Codul penal din Romania nu defineste frauda ca atare,in schimb , in cadrul Titlului II. Infractiuni contra patrimoniului, legifereaza o serie de termeni precum:gestiune frauduloasa, furt, inselaciune,bancruta, etc.

IFAC defineste frauda drept un act intentionat comis de unul sau mai multi indivizi din cadrul conducerii, persoanelor insarcinate cu guvernanta, angajatilor, sau unor terte parti care implica utilozarea inselaciunii pentru a obtine un avantaj injust sau ilegal.

Deși frauda este un concept juridic vast, auditorul este preocupat de acțiunile frauduloase care cauzează o denaturare semnificativă în situațiile financiare. Este posibil ca denaturarea situațiilor financiare să nu fie obiectul unor fraude. Auditorii nu stabilesc din punct de vedere legal dacă frauda a apărut sau nu. Frauda care implică unul sau mai mulți membri din conducere sau din structura însărcinată cu guvernanța este denumită „fraudă managerială”; frauda care implică numai angajații unei entități este denumită „fraudă cu asocierea angajaților”. În oricare din cele două cazuri, pot exista asocieri cu terțe părți din afara entității în vederea săvârșirii fraudelor.

Există două tipuri de denaturări intenționate care sunt relevante :

denaturări apărute în urma raportării financiare frauduloase și

denaturări apărute din delapidarea activelor.

Raportarea financiară frauduloasă presupune denaturări sau omisiuni intenționate ale valorilor sau prezentărilor de informații în situațiile financiare, în scopul inducerii în eroare a utilizatorilor. Raportarea financiară frauduloasă poate implica:

Fapte de înșelăciune, cum ar fi manipularea, falsificarea sau modificarea înregistrărilor contabile sau a documentelor justificatoare pe baza cărora sunt întocmite situațiile financiare.

Interpretarea eronată sau omiterea intenționată a evenimentelor, tranzacțiilor sau altor informații semnificative în situațiile financiare.

Aplicarea greșită în mod intenționat a politicilor contabile aferente evaluării, recunoașterii, clasificării, prezentării sau descrierii de informații.

Delapidarea activelor presupune furtul activelor unei entități. Delapidarea activelor poate fi realizată printr-o varietate de modalități (incluzând chitanțe frauduloase, furt de active fizice sau necorporale sau determinarea unei entități să efectueze o plată pentru bunuri și servicii nerecepționate). Delapidarea este adesea însoțită de înregistrări sau documente false ori care induc în eroare, cu scopul de a tăinui lipsa activelor.

Frauda presupune motivația de a săvârși o fraudă și oportunitatea evidentă de a face astfel. Indivizii pot fi motivați să delapideze active deoarece, de exemplu, au tendința de a cheltui mai mult decât își pot permite. Raportarea financiară frauduloasă poate fi comisă deoarece conducerea este supusă presiunilor, din exteriorul sau interiorul entității, de a atinge o țintă de câștiguri preconizată (și poate nerealistă) – în special având în vedere că, pentru conducere, consecințele în cazul neîndeplinirii obiectivelor financiare pot fi semnificative. O oportunitate evidentă pentru raportarea financiară frauduloasă sau pentru delapidarea activelor poate exista atunci când un individ crede, de exemplu, că se poate eluda controlul intern, deoarece individul respectiv se află într-o poziție de încredere sau are cunoștință despre existența unor carențe specifice la nivelul sistemului de control intern.

Factorul distinctiv între fraudă și eroare este dat de acțiunea fundamentală care are ca rezultat denaturarea din situațiile financiare, și anume dacă această acțiune este intenționată sau neintenționată. Spre deosebire de eroare, frauda este intenționată și presupune, de regulă, tăinuirea deliberată a faptelor. Deși auditorul poate fi capabil să identifice potențiale oportunități de săvârșire a fraudelor, este dificil, dacă nu chiar imposibil, ca auditorul să determine intenția, în special în probleme care implică raționamentul conducerii, cum ar fi estimările contabile și aplicarea corespunzătoare a principiilor contabile.

1.4.Standarde și reglementări contabile în domeniu

Normele specifice pentru desfășurarea unui audit se grupează în doua categorii:

-standarde de audit ,ca norme professionale de lucru și de raport a opiniilor aspra situațiilor financiare.Pentru efectuarea auditului financiar în Romania ,Camera Auditorilor din Romania ,în baza legii a hotarat aplicarea Cadrului General al Standerdelor Internationale de Audit.

– reguli de comportament profesional stabilite prin “Codul privind condita etica și profesionala în domeniul financiar”.

Unul dintre standarde, Standardului Internațional de Audit 240 se refera și eroare.Scopul Standardului Internațional de Audit 240 (ISA 240 ) este de a stabili regului și de a furniza recomandări cu privire la responsabilitatea auditorilor de a avea în vedere fraudele și erorile într-un angajament de audit al situațiilor financiare și dezvoltă modul în care standardele și îndrumările din ISA 315 „Cunoașterea entității și mediului său și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă” și ISA 330 “Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile evaluate” urmează să fie aplicate în relație cu riscurile unor denaturări semnificative datorate fraudei. Standardele și îndrumările din ISA se intenționează a fi integrate în procesul general de audit.

ISA 200, „Obiectiv și principii generale care guvernează un angajamente de audit al situațiilor financiare”, obiectivul unui audit al situațiilor financiare este să permită auditorului exprimarea unei opinii cu privire la situațiile financiare, mai exact dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară. Un audit desfășurat în conformitate cu ISA este menit să furnizeze o certificare rezonabilă cu privire la faptul că situațiile financiare, considerate ca întreg, nu conțin denaturări semnificative cauzate de fraude sau erori. Faptul că se desfășoară un audit poate acționa ca un mod de prevenire a acestora, dar auditorul nu este și nu poate fi considerat responsabil pentru prevenirea fraudelor și erorilor

ISA 400 descrie evaluarea riscului inerent și a riscului de control de către auditor, și modul în care aceste evaluări afectează natura, durata și întinderea procedurilor de audit. Pentru efectuarea acelor evaluări, auditorul in în considerare modul în care situațiile financiare pot fi denaturate semnificativ ca urmare a fraudelor sau erorilor.

ISA 260, „Comunicarea problemelor de audit celor însărcinați cu guvernanța”

Când auditorul a obținut probe că frauda există sau este posibil să existe, este important ca probleme să fie adusă în atenția unui nivel al conducerii corespunzător.

Acest lucru se întâmplă chiar dacă problema ar putea fi considerată lipsită de importanță

(de exemplu, o delapidare minoră făcută de un angajat situat la un nivel scăzut în structura organizatorică a entității).

Stabilirea acelui nivelul de conducere care este adecvat este afectată, de asemenea, în aceste circumstanțe, de probabilitatea existenței asocierilor secrete sau a implicării unui membru din conducere.

Auditorii financiari își exprimă o opinie referitoare la gradul de conformitate a

raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar.

Raportul auditorilor financiari cuprinde:

a) menționarea situațiilor financiare anuale care fac obiectul auditului financiar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;

b) o descriere a ariei auditului financiar, respectiv a standardelor de audit conform cărora a fost efectuat auditul financiar;

c) o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari potrivit căreia situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară și, după caz, dacă situațiile financiare anuale respectă cerințele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau, dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii;

d) o referire la aspectele asupra cărora auditorii financiari atrag atenția, printr-un

paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;

e) o opinie privind gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar.

Raportul se semnează de către auditori financiari, persoane fizice, în numele acestora sau al auditorilor persoane juridice autorizate, după caz, și se datează.

Atribuțiunile auditorului

1..Rolul auditului financiar contabil.

Auditul financiar contabil este orientat spre:

a)verificarea respectarii cadrului conceptual al contabilității(postulate ,principii,norme și reguli de evaluare), general acceptat , a procedurilor interne stabilite de conducerea agentului economic.

b) verificarea și certificarea reflectarii în contabiliate a situațiilor financiare ,imaginea lor fidelă, clară și completă pe întreg exercițiul financiar.

Auditorul trebuie sa urmareasca daca procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine stabilite și daca se aplica în permanenta.

Campul de aplicatii nelimitat al contabilității militează în favoarea unei deontologii profesionale care raspunde la trei imperative: prudenta, regularitatea și sinceritatea situațiilor financiare . aceasta presupune o imagine fidelă a patrimoniului ,a contului de profit și pierdere și a fluxurilor de trezorerie.

2.Atribuțiunile auditorului financiar

Conform ISA 240(Standardul international de audit care se refera la Frauda și Eroare) Atribuțiunile auditorului sunt:

-sa efectueze proceduri pentru a obține informatii care să fie folosite pentru a identifica riscul unor denaturări semnificative datorate fraudei

-să identifice și să evalueze riscurile unor denaturări semnificative datorate fraudei la nivelul situațiilor financiare și la nivel de aserțiune; iar pentru acele riscuri evaluate care ar putea avea ca rezultat o denaturare semnificativă datorată fraudei, să evalueze proiectarea controalelor interne aferente ale entității, inclusiv activitățile relevante de control și să determine dacă au fost implementate

-să determine răspunsurile globale pentru a aborda riscurile unor denaturări semnificative datorate fraudei la nivelul situațiilor financiare și să ia în considerație desemnarea și supravegherea personalului; să ia în considerație politicile contabile folosite de entitate și sa includă un element de neprevazut în selectarea naturii, momentului și întinderii procedurilor de audit care urmează să fie efectuate

-să proiecteze și să efectueze proceduri de audit pentru a răspunde riscurilor unor evitări ale controalelor de către management

-să determine răspunsurile pentrua aborda riscurile semnificative privind denaturări semnificative datorate fraudei

-să ia în considerație dacă o denaturare identificată poate arăta ca este vorba de o fraudă

-să obțină declarații în scris de la management cu privire la fraudă.

-să comunice cu managementul și cu cei însărcinați cu guvernanța.

-să ofere îndrumări referitoare la comunicările cu autoritățile de reglementare și de implementare

-să ofere îndrumări, dacă drept rezultat al unei denaturări care rezultă din fraudă sau suspiciiune de fraudă,

-stabilește cerințele de documentare

Responsabilități în detectarea fraudelor și erorilor

1Responsabilitatea celor însărcinați cu guvernanța și a conducerii

Responsabilitatea primară pentru prevenirea și detectarea fraudelor și erorilor aparține atât celor însărcinați cu guvernanța, cât și conducerii unei entități. Responsabilități ce revin celor însărcinați cu guvernanța și, respectiv, conducerii pot varia în funcție de entitate și de la o țară la alta. Conducerea, sub supravegherea celor însărcinați cu guvernanța, trebuie să instituie un climat adecvat, să creeze și să mențină o cultură de onestitate și înalte standarde de etică și să fixeze controale corespunzătoare pentru prevenirea și detectarea fraudelor și erorilor din cadrul entității.

Cei însărcinați cu guvernanța unei entități au responsabilitatea să garanteze, prin intermediul supravegherii conducerii, integritatea sistemelor contabile și de raportare financiară ale unei entități și să se asigure că există controale adecvate, inclusiv pentru monitorizarea riscului, pentru controlul financiar și de conformitate cu legislația în vigoare.

Conducerea unei entități este responsabilă de stabilirea unui mediu de control și de menținerea politicilor și procedurilor care să ajute la realizarea obiectivului de asigurare, în condiții cât se poate de bune, a desfășurării ordonate și eficiente a activităților entității. Această responsabilitate include implementarea și asigurarea funcționării continue a sistemelor contabile și de control intern care sunt menite să prevină și să detecteze fraudele și erorile. Astfel de sisteme reduc, dar nu pot elimina riscul apariției denaturărilor, fie că acestea sunt cauzate de fraude sau de erori. În consecință, managementul își asumă responsabilitatea pentru orice risc rămas.

2.Responsabilitatea auditorului.

Caracterul de fraudă al unei operațiuni nu se poate stabili decât în instanță. Asfel, din moment ce auditorul nu are responsabilitatea de a demonstra fraudele din punct de vedere juridic, preocuparea sa este direcționată mai curând către acțiuni suspecte de fraudă, decât către fraude dovedite. Prin urmare, auditorul trebuie să facă diferența dintre o “fraudă prezumată” și o “fraudă dovedită”. Se consideră “fraudă prezumată” când exista circumstanțe care sugerează o acțiune frauduloasă și care ajung la cunostința auditorului pe parcursul misiunii de audit.

Un auditor nu poate obține o certificare absolută cu privire la faptul că denaturările semnificative din situațiile financiare vor fi detectate. Datorită limitărilor inerente ale unui angajament de audit, există un risc inevitabil ca unele denaturări semnificative ale situațiilor financiare să nu fie detectate, deși auditul este planificat și desfășurat corespunzător, în conformitate cu ISA. Un angajament de audit nu garantează că toate denaturările semnificative vor fi detectate, datorită unor factori ca: utilizarea raționamentului profesional, utilizarea testelor, limitările inerente ale controlului intern și faptul că multe dintre probele disponibile auditorului au o natură mai degrabă persuasivă, decât conclusivă. Din aceste motive, auditorul este capabil să obțină numai o certificare rezonabilă cu privire la faptul că denaturările semnificative din situațiile financiare vor fi detectate.

Riscul de a nu detecta o denaturare semnificativă cauzată de fraude este mai mare decât riscul de a nu detecta o denaturare semnificativă cauzată de erori, datorită faptului că fraudele implică acțiuni sofisticate și atent organizate ce au ca scop tăinuirea acestora, cum ar fi falsurile, neînregistrarea deliberată a tranzacțiilor sau declarațiile incorecte intenționate făcute auditorului. Astfel de încercări de tăinuire pot fi chiar și mai dificil de detectat atunci când sunt însoțite de o asociere în vederea săvârșirea fraudelor. Aceste asocieri îl pot determina pe audit să creadă că probele de audit sunt persuasive când, de fapt, acestea sunt false. Capacitatea auditorului de a detecta o fraudă depinde de factori cum ar fi aptitudinile preparatorului, frecvența și mărimea actelor de manipulare, gradul de asociere implicat și nivelul de conducere la care se situează cei implicați. Procedurile de audit care sunt eficiente pentru detectarea unei erori se pot dovedi ineficiente la detectarea fraudelor.

Mai mult decât atât, riscul ca auditorul să nu detecteze o denaturare semnificativă apărută din frauda managerială este mai mare decât în cazul fraudei săvârșite cu asocierea angajaților, deoarece acele persoane care sunt însărcinate cu guvernanța și conducerea se află adesea într-o poziție care le presupune integritatea și le permite să nu ia în calcul procedurile de control anterior stabilite. Anumite nivele ale conducerii se por afla în poziția în care să nu țină cont de procedurile de control menite să prevină fraudele similare săvârșite de alți angajați, de exemplu, dictând subordonaților să înregistreze incorect tranzacțiile sau să le tăinuiască. Dată fiind poziția de autoritate în cadrul unei entități, conducerea are capacitatea fie să dicteze angajaților să facă un anumit lucru, fie să le solicite implicarea la săvârșirea unei fraude, cu sau fără cunoștința angajaților.

Opinia auditorului asupra situațiilor financiare este bazată pe conceptul de obținere a certificării rezonabile; astfel, într-un angajament de audit, auditorul nu garantează faptul că denaturările semnificative, apărute fie din fraude, fie din erori, vor fi detectate. Prin urmare, descoperirea ulterioară a unei denaturări semnificative a situațiilor financiare rezultată din fraudă sau eroare nu reprezintă, în sine:

Incapacitatea de a obține o certificare rezonabilă,

O planificare, desfășurare sau un raționament neadecvat,

Absența competenței profesionale și a diligenței cuvenite sau

Incapacitatea de a fi în conformitate cu ISA.

3.Scepticismul profesional

Auditorul planifică și desfășoară un angajament de audit cu o atitudine de scepticism profesional, în concordanță cu ISA 200, „Obiective și principii generale care guvernează un angajament de audit al situațiilor financiare”. O astfel de atitudine este necesară auditorului pentru a identifica și evalua cu corectitudine, de exemplu:

Aspecte care sporesc riscul de apariție al unor denaturări semnificative în situațiile financiare, rezultate din fraude sau erori (de exemplu, caracteristicile conducerii și influența acesteia asupra mediului de control, condițiilor specifice sectorului de activitate și caracteristicilor de funcționare, și stabilitatea financiară).

Circumstanțele care îl determină pe auditor să suspecteze că situațiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ.

Probele obținute (inclusiv cunoștințele auditorului din angajamentele de audit anterioare) care pun în discuție credibilitatea declarațiilor conducerii.

În procesul de planificare a auditului, auditorul trebuie să discute cu alți membri ai echipei de audit vulnerabilitatea entității la denaturări semnificative în situațiile financiare, ca urmare a unor fraude sau erori.

Astfel de discuții ar presupune luarea în considerare, de exemplu, în contextul acelei anumite entități, a locurilor în care este cel mai probabil să se producă erori sau a modului în care poate fi săvârșită frauda. Pe baza acestor discuții, membrii echipei de audit pot obține o mai bună înțelegere a potențialului de denaturări semnificative din situațiile financiare rezultate din fraude sau erori în acele domenii specifice ale auditului care le-au fost desemnate, și a modului în care rezultatele procedurilor de audit pe care le desfășoară pot afecta alte aspecte ale auditului. Se pot lua decizii, de asemenea, cu privire la membrii echipei de audit care vor desfășura anumite investigații sau proceduri de audit și la modul în care vor fi împărțite rezultatele acelor investigații și proceduri.

4.Chestionarea conducerii

Atunci când planifică activitatea de audit, auditorul trebuie să recurgă la chestionarea conducerii:

Pentru a obține o înțelegere a:

Evaluării făcute de conducere a riscului ca situațiile financiare să fie denaturate semnificativ ca urmare a unei fraude; și

Sistemelor contabile și de control intern pe care conducerea le-a stabilit în scopul abordării unui astfel de risc;

Pentru a obține cunoștințe referitoare la înțelegerea conducerii cu privire la sistemele contabile și de control intern stabilite pentru prevenirea și detectarea erorilor;

Pentru a determina dacă managementul este la curent cu orice fraudă cunoscută care a afectat entitatea sau cu orice fraudă suspectată pe care entitatea o investighează; și

Pentru a determina dacă managementul a descoperit orice erori semnificative.

Riscul auditului în descoperirea fraudelor și erorilor.

Pentru informarea cu privire la situațiile finaniare ,auditorul utilizează proceduri care ii permit sa obtina un grad rezonabil de certitudine ca acestea au fost corect intocmite în toate punctele lor esențiale.

Având în vedere existența unor limite inerente auditului,precum și a oricarui sistem de audit intern,exista riscul inevitabil ca unele inexactitati semnificative sa nu fie descoperite.Atunci când când auditorul are indicii ca ar exista fraude sau erori care conduc la aparitia unor inexactitati semnificative ,el trebuie sa-și extinda procedurile de control în scopul comfirmarii sau infirmarii dubiilor sale.

1.Condițiile și evenimentele care sporesc riscul de fraude sau erori

Se referă în principal la funcționarea sistemelor de contabilitate și control intern, sau la neconcordanțele controalelor intene. În afara acestora, se mai pot adauga:

Integritatea sau competența indoielnică a conducerii. O asfel de situație poate genera, în ultimă instanță, inclusiv retragerea auditorului din respectiva misiune; indiciile care denotă o astfel de situație pot fi:

O persoană sau un grup de persoane domină conducerea companiei auditate și nu există un control eficient exercitat de acționari asupra acestora;

Constatarea unui eșec continuu în funcționarea sistemului de control intern sau în corectarea principalelor slăbiciuni ale structurii controlului intern;

Există schimbări frecvente în structura personalului “cheie” din compartimentul financiar-contabil sau schimbări frecvente ale juriștilor și auditorilor companiei.

Existența unor presiuni neobișnuite în cadrul unei entitați sau asupra conducerii sale, cum ar fi:

Scăderea semnificativă a profitului, în măsura în care aprecierea performanțelor conducerii și, implicit, veniturile acesteia sunt legate de evoluția profitului;

Calitatea veniturilor se deteriorează, de exemplu, prin creșterea riscurilor asumate din vânzările pe credit, modificarea derulării activității sau utilizarea politicilor contabile alternative care îmbunătățesc nivelul veniturilor;

Adoptarea unei politici agresive de expansiune, care generează o insuficiență a capitalului de lucru (fondului de rulment);

Realizarea unor produse sau servicii care impun un ritm accentuat al investițiilor;

Entitatea este dependentă, într-o măsură semnificativă, de unul sau câteva produse sau clienți;

Presiuni financiare asupra managerilor la nivelul ierarhic superior;

Personalul din compartimentul financiar-contabil este presat să elaboreze situațiile financiare într-un timp neobișnuit de scurt.

Existența unor tranzacții neobișnuite, care pot genera fraude sau erori ca urmare a faptului că acestea fie nu sunt prinse în sistemul de control intern, fie sunt atât de complexe încât, în mod inevitabil, sunt greșit înțelese sau contabilizate. Exemple de asfel de tranzacții ar putea fi urmatoarele:

Tranzacții neobișnuite care au loc în perioada închiderii exercițiului financiar cu un impact semnificativ asupra profitului;

Tranzacții sau tratamente contabile complexe, tranzacții cu părți afiliate;

Plăți neobișnuit de mari pentru unele servicii (cum ar fi către consultanții juridici).

Dificultăți în obținerea de probe de audit suficiente și corespunzătoare – conducerea sau persoanele din alte categorii de angajați ai companiei auditate refuză colaborarea sau induc, cu bună știință, auditorul în eroare. Astfel de dificultăți apar în situații în care auditorul sesizează:

Registre contabile necorespunzatoare – cu omisiuni, ajustări prea mari, modificări excesive în conturi și registre, dosare incomplete, modificari excesive în conturi și registre, tranzacții neînregistrate în concordanță cu procedurile normale și conturi de control cu sold etc.;

Documente justificative insuficiente sau neadecvate, lipsa autorizărilor corespunzatoare, modificări ale documentelor;

Un număr neobișnuit de mare de diferențe între înregistrările contabile și confirmările terților, probe de audit divergente și modificari inexplicabile ale indicatorilor referitori la exploatare.

Oferirea de către conducerea entitații auditate a unor răspunsuri evazive sau nerezonabile, în timpul auditului.

În cazul unui sistem de date informatizat, există, deasemenea, condiții care favorizează riscul de fraudă și eroare, astfel:

Incapacitatea de a obține informații din fișiere datorită lipsei documentației asupra conținutului înregistrărilor sau programelor;

Existența unui număr mare de modificări ale programelor informatice care nu sunt documentate, aprobate sau testate;

Existența unui raport inadecvat între tranzacțiile computerizate și bazele de date, pe de o parte, și conturile financiare, pe de altă parte.

Deși existența unor sisteme eficiente de contabilitate și de control intern reduce probabilitatea înregistrărilor eronate în cadrul situațiilor financiare, cauzate de fraude și erori, va exista întotdeauna un anumit risc de nefuncționare, conform parametrilor stabiliți, a sistemului de control intern. În plus, orice sistem de contabilitate și de control intern poate să se dovedească ineficient în fața fraudei care implică asocierea angajaților pentru săvârșirea acesteia sau a fraudei realizate de conducere. Anumite nuveluri ale conducerii pot fi într-o poziție care să le permită ignorarea controalelor care ar putea preveni fraude similare ale altor angajați; de exemplu, prin solicitarea înregistrării incorecte a tranzacțiilor de către subordonați sau prin ascunderea tranzacțiilor, sau a unor informații referitoare la acestea.

2.Tipuri de riscuri în auditul financiar contabil.

Riscul de audit: ISA 400, „Evaluarea riscului și controlul intern”, afirmă că „riscul de audit” este riscul ca auditorul să exprime o opinie de audit neadecvată atunci când situațiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ. Astfel de denaturări pot rezulta din fraude sau din erori. ISA 400 identifică cele trei componente ale riscului de audit și furnizează îndrumări cu privire la modul în care trebuie evaluate aceste riscuri: riscul inerent, riscul de control și riscul de nedetectare.

Riscul inerent și riscul de control: Atunci când se evaluează riscul inerent și riscul de control în conformitate cu ISA 400, „Evaluarea riscului și controlul intern”, auditorul trebuie să considere modul în care situațiile financiare pot fi denaturate semnificativ ca urmare a fraudelor sau erorilor. Atunci când se ia în considerare riscul de apariție a unor denaturări semnificative rezultate din fraudă, auditorul trebuie să aibă în vedere dacă sunt prezenți factori de apariție a riscului de fraudă care să indice posibilitatea existenței fie a raportării financiare frauduloase, fie a delapidării activelor.

Faptul că frauda este de obicei tăinuită o poate face foarte dificil de detectat. Cu toate acestea, folosind cunoștințele pe care le are despre afacerea clientului, auditorul poate identifica evenimente sau condiții care oferă oportunitatea, motivul sau mijloacele de săvârșire a fraudei, sau indică faptul că frauda este posibil să fi apărut deja. Astfel de evenimente sau condiții sunt denumite „factori de apariție a riscului de fraudă”. De exemplu, poate să lipsească un document, un registru jurnal poate să nu conțină solduri sau o procedură analitică poate să nu aibă sens. Totuși, aceste condiții pot fi rezultatul unor circumstanțe, altele decât frauda. Prin urmare, factorii de apariție a riscului de fraudă nu indică în mod necesar existența fraudei, totuși, ei au fost adesea prezenți în împrejurările în care s-au produs fraudele. Prezența factorilor de apariție a riscului de fraudă poate afecta evaluarea riscului inerent și a riscului de control de către auditor.

Factorii de apariție a riscului de fraudă sunt exemple de astfel de factori cu care se confruntă în mod obișnuit auditorii într-o largă gamă de situații. Totuși, factorii de apariție a riscului de fraudă enumerați mai jos sunt doar exemple; nu toți acești factori este probabil să se regăsească în toate angajamentele de audit financiar și nici lista nu este în mod necesar exhaustivă. Mai mult, auditorul exercită raționamentul profesional atunci când ia în considerare, fie individual, fie combinați, factorii de apariție a riscului de fraudă, și dacă există controale specifice care să reducă riscul.

Riscul de nedetectare: Pe baza evaluării făcute de auditor a riscului inerent și de control (inclusiv a rezultatelor oricăror teste ale controalelor), auditorul trebuie să proiecteze teste detaliate de audit care să reducă până la un nivel acceptabil de scăzut riscul ca denaturările rezultate din fraude și erori și care sunt semnificative pentru situațiile financiare în ansamblul lor, să nu fie detectate. Pentru proiectarea testelor detaliate de audit, auditorul trebuie să se concentreze pe factorii de apariție a riscului de fraudă pe care i-a identificat ca fiind prezenți.

3.Factori de risc.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați denaturărilor rezultate din raportarea financiară frauduloasă

Factorii de apariție a riscului de fraudă asociați denaturărilor rezultate din raportarea financiară frauduloasă pot fi grupați în următoarele categorii:

Caracteristici ale conducerii și influențe asupra mediului de control

Condiții specifice sectorului de activitate

Caracteristici operaționale

Pentru fiecare dintre aceste trei categorii, exemplele de factorii de apariție a riscului de fraudă asociați denaturărilor ce apar din raportarea financiară frauduloasă sunt enumerate mai jos.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați caracteristicilor conducerii și influenței asupra mediului de control

Acești factori de risc se raportează la capacitățile, presiunile, stilul și atitudinea conducerii asociate controlului intern și procesului de raportare financiară.

Există motivații pentru care conducerea se poate angaja într-o raportare financiară frauduloasă. Indiciile specifice pot include următoarele:

Un procent semnificativ din remunerarea conducerii este reprezentat de prime, acțiuni, sau alte stimulente, a căror valoare depinde de atingerea de către entitate a unor ținte neobișnuit de înalte în ceea ce privește rezultatele exploatării, poziția financiară sau fluxurile de numerar.

Există un interes excesiv al conducerii pentru menținerea sau creșterea prețului acțiunilor sau a câștigurilor entității prin utilizarea de practici contabile nejustificat de agresive.

Conducerea se angajează față de analiști, creditori și alte terțe părți să realizeze ceea ce par a fi prognoze nejustificat de agresive sau în mod cert nerealiste.

Conducerea este interesată de practicarea unor mijloace necorespunzătoare pentru minimizarea rezultatului reportat în scopuri fiscale.

Conducerea înregistrează un eșec în a prezenta și comunica o atitudine corespunzătoare în ceea ce privește controlul intern și procesul de raportare financiară. Indiciile specifice vor include următoarele:

Conducerea nu comunică și nu susține eficient normele și valorile etice ale entității, sau comunică valori și norme necorespunzătoare.

Conducerea este dominată de o singură persoană sau de un grup mic de persoane fără a exista un control compensator, cum ar fi supravegherea eficientă de către cei însărcinați cu guvernanța.

Conducerea nu monitorizează în mod adecvat controalele semnificative.

Conducerea nu reușește să corecteze în mod oportun carențele semnificative cunoscute în controlul intern.

Conducerea fixează obiective financiare și așteptări exagerat de agresive și nerealiste pentru personalul din exploatare.

Conducerea manifestă o lipsă de respect evidentă pentru autoritățile de control.

Conducerea continuă să angajeze personal ineficient în departamentele de contabilitate, tehnologie a informației sau audit intern.

Conducerea non-financiară participă excesiv la, sau este implicată în selectarea principiilor contabile sau determinarea estimărilor semnificative.

Există o rotație masivă în rândul conducerii, al membrilor consiliului sau al membrilor consiliului de administrație.

Există o relație tensionată între conducere și auditorul prezent ori anterior. Indiciile specifice pot include următoarele:

Dispute frecvente cu auditorul prezent sau anterior pe probleme de contabilitate, audit financiar sau de raportare.

Cerințe care nu sunt rezonabile în ceea ce-l privește pe auditor, printre care termene nerezonabile referitoare la finalizarea auditului sau emiterea raportului de audit.

Restricții formale sau informale impuse asupra auditorului care limitează în mod neadecvat accesul auditorului la anumite persoane sau informații sau limitează capacitatea auditorului de a comunica eficient cu cei însărcinați cu guvernanța.

Comportament dominator din partea conducerii față de auditor, mai ales în ceea ce privește încercările de a influența sfera activității auditorului.

Există antecedente legate de încălcări ale normelor de securitate, plângeri împotriva entității sau a conducerii legate de fraudă sau încălcări ale legislației

Structura guvernanței corporative este slabă sau ineficientă, fapt ce poate fi evidențiat, de exemplu, de următoarele:

Lipsa membrilor care sunt independenți față de conducere

O atenție redusă acordată de către cei însărcinați cu guvernanța aspectelor legate de raportarea financiară și de sistemele de contabilitate și control intern.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați condițiilor specifice sectorului de activitate

Acești factori de apariție a riscului de fraudă implică mediul economic și de reglementare în care operează entitatea.

Noi cerințe contabile, statutare sau de reglementare care pot deteriora stabilitatea financiară sau profitabilitatea entității.

Un nivel ridicat al competitivității sau al saturării pieței, însoțit de marje descrescătoare.

Un sector de activitate în declin, cu tot mai multe falimente ale agenților economici și cu descreșteri semnificative la nivelul cererii.

Modificări rapide în sectorul de activitate, cum ar fi vulnerabilitatea crescută față de schimbările rapide în tehnologie sau uzura rapidă a produselor.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați caracteristicilor operaționale și stabilității financiare

Acești factori de apariție a riscului de fraudă depind de natura și complexitatea entității și tranzacțiilor sale, de condiția financiară a entității și de profitabilitatea acesteia.

Incapacitatea de a genera fluxuri de numerar din exploatare, deși se raportează venituri și creșterea acestora.

O presiune majoră în a obține capital suplimentar necesar pentru ca entitatea să rămână competitivă, luând în considerare poziția financiară a entității (inclusiv nevoia de fonduri pentru a finanța cheltuieli majore cu cercetarea și dezvoltarea sau cheltuieli de capital).

Active, datorii, venituri sau cheltuieli bazate pe estimări semnificative care implică raționamente neobișnuit de subiective sau incertitudini, sau care fac obiectul unor schimbări semnificative pe termen scurt într-o manieră care poate avea efecte dezastruoase asupra entității (de exemplu, colectarea finală a creanțelor, momentul recunoașterii veniturilor, gradul de realizare a instrumentelor financiare bazate pe evaluare subiectivă a colateralului sau a surselor de rambursare dificil de stabilit, sau o amânare semnificativă la nivelul costurilor)

Tranzacții semnificative cu părți afiliate care nu fac parte din desfășurarea normală a activității.

Tranzacții semnificative cu părți afiliate care nu sunt auditate sau sunt auditate de o altă firmă.

Tranzacții semnificative, neobișnuite sau cu un grad înalt de complexitate (mai ales cele derulate în apropiere de sfârșitul anului) care ridică întrebări dificile în ceea ce privește respectarea principiului prevalenței economicului asupra juridicului.

Conturi bancare importante sau operațiuni cu filiale sau sucursale din paradisuri fiscale pentru care nu există nici o justificare economică clară.

O structură organizațională excesiv de complexă care implică entități cu statut juridic numeroase sau neobișnuite, linii manageriale de autoritate sau înțelegeri contractuale care nu au nici o justificare economică evidentă.

Dificultăți în determinarea organizației sau persoanei (persoanelor) care controlează entitatea.

Profitabilitate sau creștere neobișnuit de rapidă, în special raportat la alte societăți din același sector de activitate.

Vulnerabilitate excesiv de mare în ceea ce privește modificările ratelor dobânzii.

Un grad neobișnuit de mare de dependență de datorii, o capacitate marginală de a face față cerințelor de rambursare a datoriilor sau convenții de împrumut care sunt dificil de respectat.

Vânzării sau programe de stimulare a profitabilității nerealist de agresive.

Amenințarea de faliment, evacuări sau preluări ostile iminente.

Consecințe nefavorabile legate de tranzacțiile semnificative așteptate (cum ar fi combinările de întreprinderi), dacă sunt raportate rezultate financiare slabe.

O poziție financiară slabă sau în curs de deteriorare, atunci când conducerea a garantat personal pentru datorii semnificative ale entității.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați denaturărilor rezultate din delapidarea activelor/

Factorii de apariție a riscului de fraudă care sunt asociați cu denaturările rezultate din delapidarea de active pot fi grupați în următoarele două categorii:

Susceptibilitatea activelor expuse delapidării

Controale.

Pentru fiecare din aceste două categorii, exemple de factori de apariție a riscului de fraudă asociați cu denaturările rezultate din delapidarea activelor sunt discutați în continuare. Măsura în care auditorul va lua în considerare factorii de apariție a riscului de fraudă ce se înscriu în categoria 2 este influențată de gradul în care sunt prezenți factorii de risc din categoria 1.

1. Factori de apariție a riscului de fraudă asociați susceptibilității existenței unor active ce pot fi delapidate.

Acești factori de risc depind de natura activelor entității și de gradul în care sunt expuse furtului.

Sume importante de numerar în casă sau provenite din încasări.

Caracteristici ale stocurilor, cum ar fi dimensiune redusă combinată cu valoare și cerere mari.

Active convertibile ușor, cum ar fi obligațiuni la purtător, diamante sau chip-uri de calculator.

Caracteristici ale mijloacelor fixe, cum ar fi dimensiunea redusă combinată cu vandabilitatea și cu lipsa identificării proprietarului.

Factori de apariție a riscului de fraudă asociați controalelor

Acești factori sunt legați de lipsa controalelor menite să prevină sau să depisteze delapidarea activelor.

Lipsa supravegherii corespunzătoare de către conducere (de exemplu, supravegherea inadecvată a locurilor retrase).

Lipsa procedurilor de monitorizare a celor care aplică pentru a ocupa poziții în entitate, mai ales acolo unde aceștia vor avea acces la active care pot fi delapidate.

Evidența inadecvată a activelor ce pot fi delapidate.

Lipsa unei separări corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu sau a controalelor independente.

Lipsa unui sistem corespunzător de autorizări și aprobări pentru tranzacții (de exemplu achizițiile).

Slabă pază a numerarului, investițiilor, stocurilor sau mijloacelor fixe.

Lipsa unei documentări periodice și corespunzătoare în legătură cu tranzacțiile (de exemplu, creditele pentru bunuri returnate)

Lipsa concediilor obligatorii pentru angajații care desfășoară funcții de control cheie.

4.Pragul de semnificație în audit:

Prin prag de semnificație se intelege nivelul,marim al unei sume ,peste care auditorul considera ca o eroare ,o inexactitate sau o omisiune poate afecta atat regularitatea și sinceritatea conturilor anuale , cat și imaginea fidala a rezultatului, a situației finanziare și a patrimoniului intreprinderii.

Esista o corelatie stransa intre pragul de semnificație și riscul de audit.Pragul de semnificație a fost definit în “Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare ” al Comitetului pentru Standarde internationale de Contabiliate astfel:

“Informatile sunt semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor , luate pe baza situațiilor finanziare.Pragul de semnificație depinde de marimea elementului sau a erorii judecate în imprejurarile specifice ale omisiunii sau declararii eronate. Astfel pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită ,decat o caracteristica caritativa primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila ”.

Intr-o prima faza a misiunii sale ,auditorul trebuie sa stabileasca un prag de semnificație global pentru o buna orientare și planificare a misiunii.

5.Proceduri utilizate în cazul în care circumstanțele indică existența unei posibile denaturări

Atunci când auditorul întâlnește astfel de circumstanțe, natura, durata și întinderea procedurilor ce trebuie desfășurate depind de raționamentul auditorului cu privire la tipul fraudei sau al erorii indicate, posibilitatea de apariție a acesteia și posibilitatea ca un anumit tip de fraudă sau eroare să poată avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare. În mod obișnuit, auditorul este capabil să desfășoare suficiente proceduri pentru a confirma sau infirma o suspiciune conform căreia situațiile financiare sunt denaturate în mod semnificativ ca urmare a unei fraude sau erori. Dacă acest lucru nu este posibil, auditorul ia în considerare efectul asupra raportului de audit.

Auditorul nu poate presupune că un caz de fraudă sau eroare constituie o apariție izolată și, prin urmare, înainte de concluzia auditului, auditorul ia în considerare dacă evaluarea componentelor riscului de audit, efectuată pe parcursul planificării activității de audit, are nevoie să fie revizuită și dacă natura, durata și întinderea celorlalte proceduri ale auditorului trebuie reconsiderate . De exemplu, auditorul are în vedere:

Natura, durata și întinderea testelor detaliate de audit.

Evaluarea eficienței controalelor interne, dacă riscul de control a fost evaluat sub nivelul ridicat.

Desemnarea membrilor echipei de audit care pot fi potriviți în circumstanțele date.

6.Considerarea dacă o denaturare identificată poate constitui un indiciu de fraudă

Dacă auditorul a stabilit faptul că o denaturare este, sau poate fi, rezultatul fraudei, auditorul evaluează implicațiile, în special pe acelea referitoare la poziția deținută în organizație de persoana sau persoanele în cauză. De exemplu, frauda care presupune sustragerea de bani dintr-un fond de cheltuieli mărunte are, în mod normal, o importanță redusă pentru auditor atunci când acesta evaluează riscul de apariție al unei denaturări semnificative rezultate din fraudă. Aceasta deoarece atât modul de operare, cât și fondul și dimensiunea redusă a acestuia au tendința să stabilească o limită asupra valorii pierderii potențiale, iar custodia unor astfel de fonduri este încredințată, de regulă, unui angajat cu un nivel scăzut de autoritate. În mod contrar, atunci când problema implică managementul cu un nivel mai mare de autoritate, deși valoarea în sine nu este semnificativă pentru situațiile financiare, ea poate indica o problemă mai pătrunzătoare. În astfel de circumstanțe, auditorul reconsideră credibilitatea probelor obținute anterior, din moment ce pot exista îndoieli cu privire la exhaustivitatea și veridicitatea declarațiilor făcute și la autenticitatea înregistrărilor contabile și a documentației. Auditorul ia în considerare, de asemenea, asocierile secrete cu angajații, membri ai conducerii sau terțe părți atunci când verifică din nou credibilitatea probelor de audit. În cazul în care conducerea, în special la cel mai înalt nivel, este implicată în fraudă, este posibil ca auditorul să nu fie capabil să obțină probele necesare finalizării auditului și raportului asupra situațiilor financiare.

7..Comunicarea

Normele de audit precizează că auditorul trebuie să comunice constatările sale conducerii cât mai curand posibil, în cazul în care:

auditorul suspectează existența unei fraude, chiar dacă efectul potențial asupra situațiilor financiare e nesemnificativ;

a fost descoperită existența unei fraude sau erori nesemnificative.

Comunicarea trebuie facută ținând cont de persoanele care ar putea fi implicate în comiterea fraudei respective, fie în mod direct, fie în mod indirect. Astfel, este de preferat că aceste constatări să fie raportate la un nivel al conducerii superior celui care are în subordine directă persoane implicate în comiterea sau favorizarea fraudei respective. În situația în care exista dubii asupra persoanelor care au raspunderea finala în ceea ce privește conducerea entitații în ansamblul sau, auditorul, în mod normal, va apela la consultanță juridică pentru a determina procedurile care trebuie urmate.

Dacă auditorul consideră că frauda sau eroarea poate avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare, auditorul trebuie să aplice proceduri modificate sau proceduri suplimentare corespunzatoare.

Măsura în care sunt folosite astfel de proceduri modificate sau suplimentare depinde de aprecierea auditorului referitoare la:

tipul de frauda sau eroare indicat;

probabilitatea apariției lor;

probabilitatea că un anumit tip de fraudă sau eroare să aibă un efect semnificativ asupra situațiilor financiare.

Dacă circumstanțele nu indică cu claritate contrariul, auditorul nu poate presupune că un caz de fraudă sau de eroare reprezintă o întâmplare izolată. Dacă este necesar, auditorul procedează la modificarea naturii, duratei și gradului de cuprindere a procedurilor de fond.

În mod obișnuit, aplicarea unor proceduri modificate sau proceduri suplimentare permite auditorului să confirme sau să infirme suspiciunea de fraudă sau eroare. În cazul în care suspiciunea de frauda sau eroare nu dispare, auditorul trebuie să discute problema cu managementul companiei auditate și să analizeze dacă aceasta problemă a fost reflectată sau corectată corespunzator în cadrul situațiilor financiare. Auditorul trebuie să aibă în vedere impactul posibil al unei astfel de probleme asupra raportului sau. Astfel, se pot contura două situații:

în cazul în care auditorul concluzionează că frauda sau eroarea are un efect semnificativ asupra situațiilor financiare și că nu a fost reflectată corespunzator sau corectată în situațiile financiare, auditorul trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie contrară.

În situațiile în care auditorul este împiedicat de companie să obțină probe corespunzătoare și suficiente de audit în vederea evaluării posibilităților de apariție a unor fraude sau erori care să influențeze semnificativ situațiile financiare, atunci acesta trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau chiar să declare imposibilitatea exprimării unei opinii asupra situațiilor financiare, din pricina limitării ariei de aplicabilitate a auditului.

În mod normal, obligația auditorului de a păstra confidențialitatea îl împiedică să raporteze fraudele sau erorile unor terți. Totuși, în anumite circumstanțe, prin statut, lege sau hotărâre judecatorească se poate decide renunțarea la confidențialitate (de exemplu, în unele țari, auditorul trebuie să raporteze autoritaților de supraveghere, fraudele sau erorile înregistrate în situațiile financiare). În astfel de circumstanțe, auditorul poate apela la consultanță juridică, luandu-se în considerare responsabilitatea auditorului față de interesul public.

Auditorul poate concluziona că este necesară retragerea din angajament în cazul în care entitatea nu întreprinde acțiunile de remediere referitoare la fraude, pe care auditorul le consideră necesare în circumstanțele respective, chiar dacă fraudele nu sunt semnificative pentru situațiile financiare. Implicarea celei mai înalte autoritați din cadrul entitații poate afecta concluzia auditorului, situație în care încrederea în declarațiile conducerii este, de asemenea, afectată, putând fi afectat și auditorul dacă acesta continuă asocierea cu entitatea. Auditorul trebuie să documenteze factorii de apariție a riscului de fraudă identificați ca fiind prezenți pe parcursul procesului de evaluare făcută de auditor și să documenteze răspunsul auditorului la orice astfel de factori. Dacă pe parcursul desfășurării auditului se constată că factorii identificați de apariție a riscului de fraudă îl determină pe auditor să creadă că sunt necesare proceduri de audit suplimentare, atunci auditorul trebuie să documenteze prezența unor astfel de factori de risc și răspunsul auditorului la acești factori.

8.Declarațiile conducerii

Auditorul trebuie să obțină declarații scrise de la conducere, conform cărora:

Conducerea confirmă responsabilitățile sale referitoare la implementarea și operarea sistemelor contabile și de control intern care sunt menite să prevină și să detecteze fraudele și erorile;

Conducerea consideră că efectele acelor denaturări necorectate ale situațiilor financiare colectate de auditor pe parcursul auditului sunt nesemnificative, atât individual, cât și cumulate, pentru situațiile financiare în ansamblul lor. O sinteză a unor astfel de elemente trebuie inclusă în declarațiile scrise sau atașată acestora;

Conducerea a prezentat auditorului toate faptele semnificative asociate oricăror fraude sau fraude suspectate cunoscute de conducere care ar fi putut afecta entitatea; și

Conducerea a prezentat auditorului rezultatele evaluării proprii a riscului ca situațiile financiare să fie denaturate în mod semnificativ ca rezultat al existenței fraudelor.

Datorită faptului că managementul este responsabil cu ajustarea situațiilor financiare în scopul corectării denaturărilor semnificative, este important ca auditorul să obțină declarații scrise din partea conducerii conform cărora orice denaturări necorectate rezultate fie din fraude, fie din erori, sunt, în opinia conducerii, nesemnificative, atât individual, cât și cumulate. Astfel de declarații nu substituie obținerea probelor de audit suficiente și adecvate. În unele circumstanțe, conducerea poate să nu considere anumite denaturări necorectate ale situațiilor financiare colectate de auditor pe parcursul auditului ca fiind denaturări. Din acest motiv, conducerea poate dori să adauge în declarațiile scrise formulări ca „Nu suntem de acord că elementele … și … constituie denaturări, deoarece [se prezintă motivele].”

7. Auditul imobilizarilor corporale la SC.AGROTEH SA.

Prezentarea societații.

Denumire:

Forma juridică de proprietate:

Proveniența capitalului:.

Scurt istoric:

Firma SC AGROTEH SA a fost inființata în mai 1997 și a devenit una dintre cele mai cunoscute firme de distribuție a tractoarelor, combinelor, pieselor de schimb, mașinilor și utilajelor agricole românești și din import, fiind prezentă in mai multe judete ale tarii

Produsele sunt distribuite prin rețeaua comercială proprie și se adresează atât firmelor de profil agricol cu mare potențial economic și financiar cât și producătorilor agricoli individuali.

Societatea practică vânzarea produselor mai sus menționate atât în sistem de plată integrala la livrare cât și in sistemul de rate sau leasing.

SC AGROTEH SA este distribuitor autorizat pentru majoritatea  firmelor producătoare de tehnică agricolă din România, dar și din import::

Mecanica Ceahlău

MAT Craiova

Tehnofavorit Bonțida,

Mecanica Marsa

MUM Medgidia

Deutz-Fahr

Abramo Mason

Etc..

AGROTEH SA. dispune de patru locații, din care trei sunt în Constanța, Tulcea și Brăila, acoperind partea de sud-est a României. Sediul social al societații este in București.

Dacă în primul an de activitate a avut o cifră de afaceri de circa 5 miliarde lei și doar 5 salariați, în prezent, după un deceniu de activitate, cifra de afaceri a SC AGROTEH SA a ajuns la 115.072.962 și are deja 40 de salariați.

Organizarea contabilității este conform normelor metodologoce în vigoare, a principiilor generale specifice contabilității.

Societatea întocmește anual și semestrial Situații Financiare. Formularele, documentele și registrele utilizate sunt cele aprobate de Ministerul de Finante .

Orice operațiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care stă la baza inregistrarilor in contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la societatea AGROTEH SA revine directorului economic si contabilului. În baza documentelor justificative se întocmesc note contabile care sunt trecute succesiv în :

-jurnalul de înregistrere

-fișa sintetica “sah”

-balanța de verificare

-bilanț

Forma de organizare a contabilității este centralizată la nivelul unității, iar la nivelul centrelor se efectuează lucrări contabile primare . La nivelul unității, pe baza datelor primite de la centre, se întocmesc balanțe analitice și sintetice ale tuturor conturilor .

Verificarea operatiilor contabile și întocmirea foilor de lucru.

Sabilirea paragului de semnificatie:

Am stabilit pargul de semnificație la valoarea de: 2.395.056lei.

Metode si tehnici de audit folosite:

Documentele contabile ce vor fi verificate sunt urmatoarele:

-factura de achiziție

-factura de vânzare

-Proces verbal de intrare-receptie

-bon de predare-transfer

-jurnal de cumparari

-jurnal de vânzari

-liste de inventariere

-fișa de magazine

Observația:

Am verificat dacă metodele de amortizare utilizate de întreprindere au aprobarea AGA, dacă respectă normele legale, dacă sunt in concordanța cu IAS 16 și IAS 4.

Am verificat dacă metodele de amortizare au fost corect aplicate, consecvent utilizate si dacă amortizarea s-a făcut începând cu perioada corectă.

Tehnica inventarierii

am solicitat și am participat la efectuarea inventarului fizic asupra imobilizarilor corporale aflate în patrimoniul societații.

Inspecția

Ne-am asigurat de substanța economica reală a operțtiilor verificate. Concret, am urmarit justificarea economică a vânzarilor, prețul la care s-au efectuat acestea, existența facturilor de cumpărare și a celor de vânzare, a proceselor verbale de recepție, a proceselor verbale semnate de comisia de casare în cazul casărilor, deciziile de imputare si procesele comisiei de inventariere, in cazul lipsurilor la inventar.

Refacerea calculelor

am verificat acuratețea aritmetică a ecuațiilor contabile pe baza documentelor justificative.

Tehnica sondajului

Am cerut și obtinut un tabel al intrărilor pe baza căruia am verificat prin sondaj înregistrarea achizițiilor

Am cerut și oțtinut un tabel al ieșirilor pe baza căruia am verificat prin sondaj înregistrarea ieșirilor.

Am cerut și obținut un tabel al amortizarilor pe baza căruia am verificat prin sondaj înregistrarea amortizarii.

Din evidențele clientului s-au extras urmatoarele informații:

1. În luna februarie.2008 societatea AGROTEH SA cumpără un sistem de securitate conform facturii 2267/25.02.2008, în următoarele condiții; preț de achiziție sistem de alarmă 7400 lei; stație video 3600 lei; cheltuieli de transport 300 lei, TVA 19%. Pentru punerea în funcțiune a sistemului necesită lucrări de montaj efectuate în perioada 01-15 martie 2008 de către o firmă de specialitate. Factura nr. 2671 privind lucrările de montaj prezintă următoarele date: costul lucrărilor 1400 lei, TVA 19%. Pe data de 15 martie are loc și recepția finală și punerea în funcțiune a sistemului.

Înregistrarea intrarii în patrimoniu a sistemului de securitate:

Costul de achiziție = 7 400 + 3 600 + 300 = 11 300

% = 404 Furnizori 13 447 lei

231 Imobilizări corporale în curs 11 300 lei

4426 TVA deductibil 2147 lei

Înregistrarea cheltuielilor de montaj efectuate de unitatea specializată conform facturii 2671/15.03.2008:

Cost lucrare 1400 lei

+TVA deductibil 266 lei

TOTAL Factură 1666 lei

% = 401 Furnizori 1666 lei

628 Alte cheltuieli cu serviciile

executate de terti 1400 lei

4426 TVA deductibil 266 lei

Punerea în funcțiune a utilajului pe data de 15.03.2007:

2131 Echipamente tehnologice = 231 Imobilizări corporale în curs 11 300 lei

2. În cursul anului 2008 societatea a efectuat lucrări de extindere a clădirii de birouri.Lucrările s-au ridicat la valoarea de 135 000.Pe lângă aceste lucrări, societatea a efectuat și lucrări de zugrăveli interioare asupra întregului imobil în valoare de 15.000 lei, TVA 19%.

Lucrările efectuate asupra clădirii au fost contabilizate de catre societate astfel:

% = 404 Furnizori 178 500 lei

212 Construcție 150 000 lei

4426 TVA deductibil 28 500 lei

3.Societatea AGROTEH SA a achizitionat pe 01.05.2007 o instalație de erbicidat in valoare de 80.000 lei care a fost pusă în funcțiune pe 03.05.2007.Durata de viața a utilajului este de 10 ani iar medoda de amortizare utilizata este cea lineara.

La data de 31.12.2008 utilajul figureaza cu valoarea de 64.000.

Am2007 = 80.000/10 = 8.000

6811=281..2000

VNC = 80.000 – 8.000 = 72.000

Am2008 = 8.000

VNC = 72.000 – 8.000 = 64.000

4. Societatea AGROTEH SA casează în luna iulie un utilaj în valoare de 200.000 lei, amortizat 90%. Scoaterea din funcțiune realizată de societate se prezinta astfel:

2813 Amortizarea instalațiilor, mijloacelor = 2131 Echipamente 180.000 lei

de transport, animalelor și plantațiilor tehnologice

5. În luna august, societatea vinde unui client o instalație de irigat cu prețul de 378.000 lei, plus TVA. Valoarea instalației în evidența contabilă este de 300.000 lei, amortizat complet.

Scoaterea din gestiune a fost realizata la costul de 378.000

6. Societatea deține o instalație evaluată la intrare, în anul 2005 la valoarea de 20.000 lei, având durata de viață utilă de 10 ani, fiind amortizată liniar. La sfărșitul anului 2008 are loc prima reevaluare a activului, stabilindu-se o valoare justă de 15.750 lei. Utilizând metoda valorii nete, valoarea netă contabilă la sfârșitul anului 2008, înainte de reevaluare este de 14.000 lei. Rezultă o diferență din reevaluare pozitivă de 1.750 lei. La 31 decembrie 2008 societatea a contabilizat reevaluarea in urmatorul fel:

Înregistrarea diferenței pozitive din reevaluare:

213 Instalații tehnice, mijloacelor de = 105 Rezrve din reevaluare 1.750 lei

transport, animale și plantații

La 31 decembrie 2008 se înregistreză amortizarea aferentă (15.750 / 7 ani = 2.250)

6811 Cheltuieli de exploatare privind = 2813 Amortizarea instalațiilor, 1.250 lei

amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport, animalelor

și plantațiilor

7. Conform facturii 0001299/12.06.2009 s-a vândut o semanătoare la un preț de vânzare de 115.000 um ,iar pe NC numarul 6028/06.07.2008 s-a efectuat scoaterea din gestiune ,în luna iulie.

8.Factura numărul 1679/10.08.2006 de achiziție a unui laptop în valoare de 3.000 um nu a fost înregistrată în august datorită rătăcirii ei la departamentul de aprovizionare .

9.În luna septembrie s-a achiziționat o mașina pentru transport in valoare de 84 400 cu o durata de viața de 6 ani și s-a pus in funcțiune în luna decembrie.Amortizarea a fost calculată începand cu luna octombrie.În luna noiembrie mașina a fost transferata de la sediul central din București la sediul din Constanața.

10. In urma inventarierii s-au desprins urmatoarele informatii :

Raport de audit

Noi am auditat bilanțul, contul de profit și pierdere, situația modificarilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, politicile contabile și notele asupra situațiilor financiare ala S.C AGROTEH S.A intocmite la data de 31 decembrie 2009.

Răspunderea întocmirii acestor situații financiare în conformitate cu reglementarile contabile românești si anume ale Legii nr.82/1991 legea Contabilitații cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea regelementărilor contabile conorme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr 75/16.12.2005 ale Președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare privind aprobarea Reglemantărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Nationala A Valorilor Mobiliare și cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, revine conducerii societații.

Responsabilitatea noastra constă în a eprima o opinie asupra acestor situații financiare pe baya auditului nostru.

Noi am efectuat auditul situțiilor financiare în conformitate cu Standardele Internaționale de audit(ISA) și a reglementșrilor contabile in vigoare în România.Aceste standarde ne cer sa planificăm și să efectuăm auditul astfel încât sa obținem suficiente asigurări că situațiile financiare nu contin erori semnificative.Un audit constă în eaminarea, pe bază de teste, a documentelor prin care se justifică sumele si preyentările cuprinse in situațiile financiare.Un audit constă, de asemenea, în aprecierea principiilor contabile folosite și a estimărilor semnificative făcute de conducere, precum și în evaluarea prezentării în ansamblu.Considerăm că auditul pe care l-am efectuat constituie o bază suficientă pentru opinia noastră de audit.

La sfârsitul lunii februarie auditorul a constatat denaturări ale echipamentelor tehnologice

în valoare de 1400 lei, în sensul subevaluarii.Această sumă se datorează neincluderii în costul de achiziție al sistemuli de securitate a cheltuieloror cu montajul.În urma acestei operațiuni a fost afectată si amortizarea sistemului pentru partea ce s-ar fi supus amortizării din valoarea de 1400 lei.

Clădirile au fost în schimb supraevaluate cu valoarea de 15 000 datorită înglobarii în costurile de modernizare a cheltuielilor cu zugrăvelile, reprezentând cheltuieli curente.

Utilajele au fost supraevaluate cu o valoare de 20 000 iar instalațiile cu o valoare de 75 000, datorită descărcării necorespunzătoare din gestiune.In realitate, utilajul nu trebuia sa mai existe în gestiunea societăiții însa el apare la o valoare de 20 000, iar conform listelor de inventariere inaintea vanzării instalației, aceasta se regăsea la valoarea de 300 000, valoarea corecta la care aceasta trebuia sa fie descarcată din gestiune.

Amortizarea imobilizărilor se regăsește in documentele contabile cu o diferență de 72.000 lei în plus fața de valoarea la care ar fi trebuit înregistrată în realitate.Acest lucru se datoreză inregistrărilor în conturile de imobilizări a unor valori incorecte, a modului incorect de aplicare a amortizării liniare în cazul achiziției instalației de erbicidat și a omiterii înregistrării ei in cazul reevaluării si descărcării din gestiune.

În cazul societatii AGROTEH ,imobilizările reprezintă un post important din bilanțul contabil.Mijloacele fixe sunt depozitate în diferite amplasamente ,ceea ce a dus la complicarea controlului fizic și inventarierii lor.Un alt factor care a ingreunat inventarierea imobilizărilor a fost diversitatea articolelor.

În urma auditului efectuat s-a constat ca situațiile financiare nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare la 31.12.2009 .

Concluzii

Personal, consider că realizarea acestui proiect a reprezentat o experiență ce s-a constituit ca o reală sursă de beneficii profesionale din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, domeniul abordat este unul deosebit de interesant, intrigant și de permanentă actualitate. Contextul actual impune ca o necesitate obiectivă atenția către măsuri reale și imediate privind elaborarea și implementarea de metode de auditare cu scopul descoperirii fraudelor și erorilor din ce în ce mai dificil de depistat.

În timpului realizării acestui proiect am avut posibilitatea de a veni în contact cu literatura de specialitate, în special cu standardele internaționale folosite în acest domeniu dar a trebuit să mă familiarizez și cu unele metode mai vechi dar consacrate.

În al doilea rând, în timpul realizării proiectului a trebuit să mă ocup de aspectele și de etapele auditării unei societăți – toate acestea făcându-se cu urmarea indicațiilor oferite de conducătorul științific.

Agenții economici din România nu au atins încă gradul de conștiință necesar sau, în unele cazuri, nu au interes să recurgă la serviciile profesionale de audit financiar. Astfel se explică lipsa generală de interes a acestora pentru auditul financiar, ca mijloc de reflectare a modului de respectare a prevederilor Standardelor Internaționale de Contabilitate și a prezentării corecte a rezultatelor financiare obținute.

În concluzie, auditarea situațiilor financiare anuale, de către auditorul financiar, reprezintă o activitate complexă și sistematică, ce implică anumite responsabilități ale participanților. Finalitatea activității de audit financiar constă, pe de o parte, în comunicarea rezultatelor, cu respectarea anumitor rigori profesionale sub aspectul redactării raportului de audit și exprimării clare a opiniei formulate, iar pe de altă parte, înțelegerea de către beneficiari a responsabilităților viitoare.

Bibliografie

1. M. Cangemi, T. Singleton(2003), Managing the Audit Function, A Corporate Audit Departament Procedures Guide, John Wiley & Sons, p.6

2. M. Power(1997), The Audit Society, Rituals of Verification, Oxford University Press.

ISA 240 – „Fraud and error”.

A. Arens, J. Loebbecke – „Auditul: o abordare integrată”, Ed. Arc, 2003.

A. Morariu, E. Țurlea – „Audit financiar contabil”, Ed. Economică, 2001.

A.Stoian – „Audit Financiar – contabil”, Ed.Economica, 2001

CAR – „Audit financiar 2000”, Ed. Economică, București, 2000

E. Ghizari, Gh. Rusu – „Auditul situațiilor financiare în entitățile economice”,

Regia Autonomă, Monitorul Oficial, București, 2006.

M. Boulescu – „Segmente privind riscul de fraudă” , Tribuna Economică, nr. 23.

<http://www.tribunaeconomica.ro/index.php_revista=&mod=arhiva>

V. Munteanu – „Control și audit financiar contabil”, Ed. Lumina Lex, 2003.

ISA 110 – „Glossary of Terms”

ISA 400 – „Risk Assessments and Internal Control”

ISA 580 – „Mamagement Representations”

ISA 320 – „Audit Materiality”

ISA 700 – „The Auditor’s Report on Financial Statements”

Fraud Auditing: < http://faculty.ncwc.edu/TOConnor/350/350lect05.htm >

Stock Fraud – Inventory Record Frauds<http://www.worrells.net.au/community/Fraud/stock_inventory_record.htm >

Bibliografie

1. M. Cangemi, T. Singleton(2003), Managing the Audit Function, A Corporate Audit Departament Procedures Guide, John Wiley & Sons, p.6

2. M. Power(1997), The Audit Society, Rituals of Verification, Oxford University Press.

ISA 240 – „Fraud and error”.

A. Arens, J. Loebbecke – „Auditul: o abordare integrată”, Ed. Arc, 2003.

A. Morariu, E. Țurlea – „Audit financiar contabil”, Ed. Economică, 2001.

A.Stoian – „Audit Financiar – contabil”, Ed.Economica, 2001

CAR – „Audit financiar 2000”, Ed. Economică, București, 2000

E. Ghizari, Gh. Rusu – „Auditul situațiilor financiare în entitățile economice”,

Regia Autonomă, Monitorul Oficial, București, 2006.

M. Boulescu – „Segmente privind riscul de fraudă” , Tribuna Economică, nr. 23.

<http://www.tribunaeconomica.ro/index.php_revista=&mod=arhiva>

V. Munteanu – „Control și audit financiar contabil”, Ed. Lumina Lex, 2003.

ISA 110 – „Glossary of Terms”

ISA 400 – „Risk Assessments and Internal Control”

ISA 580 – „Mamagement Representations”

ISA 320 – „Audit Materiality”

ISA 700 – „The Auditor’s Report on Financial Statements”

Fraud Auditing: < http://faculty.ncwc.edu/TOConnor/350/350lect05.htm >

Stock Fraud – Inventory Record Frauds<http://www.worrells.net.au/community/Fraud/stock_inventory_record.htm >