Fraudă Comunitară ÎN Interesele Uniunii Europene

UNIVERSITATEA “NICOLAE TITULESCU” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

La disciplina

INFRACȚIUNI PREVĂZUTE DE LEGI SPECIALE

cu titlul

FRAUDĂ COMUNITARĂ ÎN INTERESELE UNIUNII EUROPENE

Coordonator:

Prof. univ. Dr.Mihai Hotca

Absolvent:

Zota Mădălina

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………….. 1

Titlul 1. Considerații generale privind Uniunea Europeană

CAPITOLUL 1. Scurtă retrospectivă referitoare la Uniune

§ 1.1 Scurt istoric despre Uniunea Europenă

§ 1.2 Principii generale

§ 1.3 Instituții și organisme

§ 1.4 Bugetul Uniunii Europene

CAPITOLUL 2. Fenomenul corupției

§ 2.1 Apariția și evoluția corupției

§ 2.2 Cauzele corupției

§ 2.3 Efectele corupției

§ 2.4 Combaterea și prevenirea corupției

§ 2.5 Principalele reglementări internaționale în materia corupției

Titlul 2. Legea nr.78/2000

CAPITOLUL 1. Dispoziții generale

§ 1.1 Scurt comentariu asupra prezentei legi

§ 1.2 Oficiul de Luptă Anti-fraudă(OLAF)

CAPITOLUL 2. Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de

persoane,în scopul prevenirii faptelor de corupție

CAPITOLUL 3. Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene

§ 3.1 Comentariu si analiza infracțiunilor

CAPITOLUL 4. Dispoziții procedurale

§ 4.1 Dispoziții speciale privind urmărirea infracțiunilor și descoperirea acestora

§ 4.2 Concluzii

CAPITOLUL 1

Introducere

Subcapitolul 1.1 Scurt istoric despre Uniunea Europenă

Subcapitolul 1.2 Principii generale

Subcapitolul 1.3 Instituții și organisme

Subcapitolul 1.4 Bugetul Uniunii Europene

Subcapitolul 1.1 Scurt istoric despre Uniunea Europenă

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de țări europene. Ea are o populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de lucru și aproximativ 150 de limbi regionale și minoritare.
Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1951 – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au unit pentru a pune capăt războaielor care au devastat continentul european și s-au înțeles să împartă controlul asupra resurselor naturale necesare în război (cărbunele și oțelul).
Membrii fondatori ai CECO, au stabilit că acest proiect european se va dezvolta nu doar pentru a avea resurse comune sau a preveni diverse conflicte în regiune. Așa că, Tratatul de la Roma din 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a consolidate relațiile politice și economice între cele șase state fondatoare.

De atunci până astăzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificări, iar aderarea altor state a făcut ca această uniune să crească și să se dezvolte în diverse domenii devenind Uniunea Europeană de astăzi.

Uniunea Europeană este unică. Nu este un stat federal, precum Statele Unite ale Americii, deoarece statele membre ale UE rămân națiuni suverane independente. De asemenea, nu este pur și simplu o organizație interguvernamentală, precum Organizația Națiunilor Unite, deoarece țările membre pun în comun o parte a suveranității lor și obțin, astfel, o mai mare putere și influență colectivă decât în cazul în care ar acționa în mod individual. Suveranitatea este pusă în comun prin adoptarea de decizii comune la nivelul unor instituții comune precum Parlamentul European, care este ales de cetățenii UE, și Consiliul European și Consiliul care, ambele, reprezintă guvernele naționale. Aceste instituții iau decizii pe baza propunerilor prezentate de Comisia Europeană, care reprezintă interesele UE în ansamblu.

Pe scurt, elaborarea și adoptarea legislației europene implică 3 instituții:

Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Președinția Consiliului este deținută, prin rotație, de statele membre.

Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.

Subcapitolul 1.2 Principii generale

Competențele Uniunii Europene sunt conferite printr-o serie de tratate internaționale pentru statele sale membre. Statele membre recunosc că, prin adoptarea și punerea în practica a acestor principii fiecare stat și-a asigurat și apărat propria suveranitate, dar și o prosperitate economic într-un mediu liniștit și sigur pentru cetățeni.

UE a avut la bază o serie de principii pe care toate statele membre trebuie să le respecte:

1.Respectarea principiilor democratice , a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

2.Respectarea și egalitatea în fața legii

3.Respectarea principiilor de suveranitate

4.Principiile economiei de piață libere

5.Principiilor bunei guvernări și de combatere a corupției

6.Principiile de protecție a mediul

7.Principiile păcii și stabilității la nivel regional și internațional

Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene.Conform legislației UE, legea se află deasupra politicii și a intereselor naționale, toate sunt supuse acesteia, inclusiv liderii naționali și politicienii.

Legile UE afectează anumite aspecte ale suveranității statelor membre.Cu toate acestea,în toate aceste cazuri,statele membre au transferat în mod voluntar părți din suveranitatea lor către instituțiile europene pentru a construi o Europă mai puternică și mai eficientă. Statele UE recunosc că le este mai bine să lucreze împreună decât ca state independente și în afara UE.

Inima UE, este piața unică europeană.Aceasta este o zonă economică cu politici comune privind reglementarea produselor, precum și libertatea de mișcare a bunurilor, capitalului, serviciilor și forței de munca.Acest lucru a adus avantaje semnificative pentru întreprinderile europene prin asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru toți și un set de norme și standarde comune.

De fapt, această piață unică se extinde dincolo de UE și include alte trei state care nu sunt membre:Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Subcapitolul 1.3 Instituții și organisme

Scurtă prezentare a instituțiilor UE

Parlamentul European

Consiliul European

Consiliul Uniunii Europene

Comisia Europeană

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)

Banca Centrală Europeană (BCE)

Curtea Europeană de Conturi

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)

Comitetul Economic și Social European (CESE)

Comitetul Regiunilor (CoR)

Banca Europeană de Investiții (BEI)

Ombudsmanul European

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD)

Organisme interinstituționale

UE beneficiază de un cadru instituțional unic în lume, în care:

prioritățile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reunește liderii naționali și europeni

deputații europeni, aleși prin vot direct, reprezintă interesele cetățenilor în cadrul Parlamentului European

interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai cărei membri sunt desemnați de guvernele naționale

guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului Uniunii Europene.

Stabilirea agendei

Consiliul European stabilește direcția politică generală a UE, însă nu are putere de legiferare. Este condus de un președinte (în prezent, de Donald Tusk) și este format din șefii de stat sau de guvern și președintele Comisiei. Se reunește pe parcursul câtorva zile de cel puțin 2 ori într-un interval de 6 luni.

Adoptarea legislației europene

Elaborarea și adoptarea legislației europene implică 3 instituții:

Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Președinția Consiliului este deținută, prin rotație, de statele membre.

Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.

Împreună, aceste trei instituții elaborează politicile și legislația care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul și Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia și statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislația europeană este corect aplicată.

Alte instituții și organisme ale UE

Două alte instituții europene joacă in rol important:

Curtea de Justiție garantează respectarea dreptului european

Curtea de Conturi controlează modul de finanțare a activităților Uniunii.

Atribuțiile și responsabilitățile acestor instituții sunt prevăzute în tratate, acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele și procedurile pe care instituțiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către șefii de stat și/sau de către prim-miniștrii statelor membre și ratificate de către parlamentele naționale.

UE dispune și de alte instituții și organisme interinstituționale specializate:

Banca Centrală Europeană răspunde de politica monetară europeană

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, funcție deținută în prezent de Federica Mogherini. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe și trasează direcțiile politicii externe și de securitate comune, asigurând, în același timp, consistența și coordonarea acțiunilor desfășurate de UE pe plan extern.

Comitetul Economic și Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii și salariații

Comitetul Regiunilor reprezintă autoritățile regionale și locale

Banca Europeană de Investiții finanțează proiectele de investiții ale UE și sprijină întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiții

Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituțiile și organismele UE

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) are rolul de a asigura protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor

Oficiul pentru Publicații publică informații despre UE

Oficiul European pentru Selecția Personalului recrutează personal pentru instituțiile și organismele UE

Școala Europeană de Administrație organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru personalul instituțiilor UE

numeroase agenții specializate și organisme descentralizate desfășoară o serie de activități de natură tehnică, științifică sau de gestionare

Subcapitolul 1.4 Bugetul Uniunii Europene

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an, cheltuielile și veniturile acesteia. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a obținut puteri egale de decizie cu Consiliul Uniunii Europene în privința întregului buget anual al UE și are ultimul cuvânt de spus în legătură cu acesta.

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanțarea ansamblului activităților și intervențiilor comunitare. În funcție de acesta pot fi observate în fiecare an prioritățile și orientările politice comunitare. Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar de șapte ani cunoscut sub numele de „perspectivă financiară”. Perspectivele financiare sunt stabilite de Comisia Europeană și necesită aprobarea în unanimitate din partea statelor membre și negocieri care să fie urmate de acordul Parlamentului European. Bugetul Uniunii a fost aproximativ 140 miliarde € în 2011, suma bugetelor naționale celor 27 de state a fost peste 6.300 miliarde €.

Procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie a fiecărui an premergător anului pentru care se stabilește bugetul.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale stabilite în Cadrul financiar multianual denumirea nouă pentru „perspectivele financiare multianuale”. Comisia Europeană pregătește un proiect preliminar de buget, pe care îl transmite Consiliului Uniunii Europene.

Pe baza acestuia, Consiliul Uniunii Europene întocmește un proiect de buget, pe care îl transmite Parlamentului European pentru o primă lectură. Parlamentul modifică proiectul în funcție de prioritățile sale politice și îl retrimite Consiliului, care, la rândul său, poate să îl modifice înainte de a -l retransmite Parlamentului European. Parlamentul adoptă sau respinge bugetul modificat în a doua lectură.

Bugetul UE este finanțat din surse care includ un procent din venitul național brut al fiecărui stat membru. Acest buget este orientat către domenii foarte diferite, cum ar fi creșterea nivelului de trai în regiunile mai sărace sau garantarea siguranței alimentare. Euro este moneda comună a celor mai multe țări ale Uniunii.

Din bugetul UE sunt finanțate diverse activități, de la dezvoltare rurală și protecția mediului, până la promovarea drepturilor omului și asigurarea protecției la frontierele externe. Comisia, Consiliul și Parlamentul sunt instituțiile care au un cuvânt de spus în stabilirea și alocarea bugetului. Însă Comisia și statele membre răspund de cheltuirea efectivă a fondurilor.

CAPITOLUL 2. Fenomenul corupției

"Lupta împotriva corupției nu este doar o bună guvernare. Este autoapărare. Este patriotism."
Joe Biden

Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii.

Cea mai cunoscuta definiție este cea emisa de Transparency International (TI): corupția este folosirea abuziva a puterii publice incredințate, pentru obținerea de beneficii personale.

Uniunea Europeana, in Comunicarea Comisiei catre Consiliul European, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social cu privire la strategia comprehensiva a UE impotriva corupției (2003), adopta definiția corupției folosita de Programul Global al Națiunilor Unite impotriva corupției:”abuzul de putere pentru caștig privat”.

Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.

În ceea ce privește reglementarea internă,în Codul nostru Penal nu există o definiție a corupției, ci sunt incriminate infracțiunile: conflictul de interese, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență în cadrul capitolului referitor la infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pentru a se respecta reglementările internaționale, ar mai trebui incluse și infracțiuni precum represiunea nedreaptă (art. 283), arestarea nelegală și cercetarea abuzivă (art.280),încercarea de a determina mărturia mincinoasă (art.272) etc.

§ 2.1 Apariția și evoluția corupției

Coruptia apare cand cineva distribuie preferential bunurile altor persoane. Daca ar distribui bunurile sale, nu ar avea nici un castig sa favorizeze pe cineva. Distribuirea bunurilor altor persoane apare necesara doar intr-un context social, in care anumiti membrii devin imputerniciti sa imparta bunuri.

§ 2.4 Combaterea și prevenirea corupție

Coruptia este o parte inerenta a organizarii sociale, in sensul ca nu poate fi niciodata eradicata complet. La limita, orice decizie luata intr-un sistem social nu poate fi 100% echitabila, in primul rand din cauza ca nu pot fi evaluate niciodata toate argumentele si efectele, si apoi din cauza subiectivismului inerent. Totusi, pastrarea unui nivel suportabil al coruptiei este o conditiei a functionarii oricarui sistem social.

Cu cat coruptia este mai mica, cu atat economia este mai sanatoasa iar membrii societatii sunt mai multumiti, in sensul ca exista un numar mai mare de membrii care se incadreaza peste fiecare nivel de bunastare dat.
Cativa "potentiali" corupti nu ar mai avea acelas nivel de bunastare ca intr-o societate corupta in care ar reusi sa se impuna, dar in acelasi timp are avea o situatie mai securizanta pe palierul lor "corect" de bunastare.

Explicatia sta in faptul ca dintre potentialii corupti doar cativa pot ocupa paliere superioare nivelului lor "corect" de bunastare, marea majoritate ocupand intr-o societate corupta un nivel de bunastare mai mic decat daca ar ocupa nivelul "corect" intr-o societate mai putin corupta. Este mai preferabil sa fii corect intr-o societate fara coruptie decat unul dintre multii "corupti ratati" intr-o societate corupta.

Eu cred ca prin natura lor oamenii ar fi mult mai multumiti si fericiti daca ar trai fara sa fie corupti, intr-un sistem social pe care il percep ca fiind relativ "corect" si "echitabil". Securitatea de a trai fara frica de a fi prins cred ca merita renuntarea la un posibil castig nemeritat.

Contracararea corupției este un proces de lungă durată. Acest fenomen nu poate fi extirpat, însă poate fi și trebuie diminuat printr-un control riguros, prin aplicarea unor măsuri de prevenire, care să vizeze factorii criminogeni și înlăturarea condițiilor care generează corupția, cît și prin depistarea nemijlocită a actelor de corupție, tragerea la răspundere juridică a vinovaților, în temeiul legislației. Este absolut necesară completarea măsurilor de prevenire și contracarare cu acțiuni de educare a populației în spiritul intoleranței față de actele de corupție și de obținere a sprijinului ei în campania anticorupție promovată de autoritățile publice. Toate elementele strategiei trebuie să acționeze cumulativ și să fie eficient coordonate pentru a fi realmente interdependente, astfel încît efectul pozitiv al unuia dintre ele să le fortifice pe celelalte și invers.

Astfel, elementele strategiei sunt: contracararea corupției prin aplicarea efectivă și eficientă a normelor penale; prevenirea corupției prin eliminarea oportunităților ei din sistemele și procedurile instituțiilor publice și de drept; educarea tuturor categoriilor de populație în spiritul intoleranței față de corupție și încurajarea unei susțineri active din partea cetățenilor în activitatea de prevenire și contracarare a corupției.

Diminuarea efectelor corupției asupra sectorului privat

In acest sens se impune modificarea legislației fiscale și vamale întru reducerea poverii fiscale și sporirea responsabilității în caz de evaziune fiscală. Se va elabora un mecanism de combatere a fenomenului economiei subterane și de reintegrare a mijloacelor ei în economia legală. Se vor întreprinde măsuri în vederea facilitării activității agenților economici (la înregistrare, licențiere, la calcularea și plata impozitelor, la întocmirea dărilor de seamă financiare, statistice, fiscale etc). Intensificarea cooperării instituțiilor publice cu societatea civilă

Un obiectiv major al politicii de prevenire a corupției îl constituie implicarea societății civile în acțiunile de prevenire a corupției și informarea opiniei publice cu privire la cauzele și consecințele corupției, la paguba pe care o aduce. Dezvoltarea cooperării interinstituționale și a relațiilor cu societatea civilă se va axa pe: facilitarea cooperării între instituțiile cu atribuții în domeniul prevenirii corupției, precum și între acestea și societatea civilă; coordonarea eforturilor acestor instituții prin facilitarea schimbului de informații, încurajarea desfășurării în comun a unor acțiuni, obținerea de resurse umane sau tehnice necesare unor acțiuni de amploare, identificarea și eliminarea principalelor impedimente apărute în practică; oferirea unei imagini complete și coerente a eforturilor autorităților în acest domeniu.

Rolul organizațiilor neguvernamentale

Rolul organizațiilor neguvernamentale (ONG-urilor) în prevenirea și combaterea corupției va fi extins prin antrenarea acestora la formularea, promovarea și implementarea diverselor activități anticorupție, realizarea unor măsuri organizatorice și practice concrete întru facilitarea cooperării cu organele guvernamentale; organizarea periodică de întruniri comune ale organelor de drept, ale altor organe abilitate cu funcții de combatere a corupției cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale pentru examinarea rezultatelor activității comune de combatere a corupției.

§ 2.5 Principalele reglementări internaționale în materia corupției

 Instrumente ale Transparency International (TI)

TI este unul dintre cei mai importanți actori în domeniul corupției pe plan mondial. Fondată în 1993, este cea mai mare organizație internațională non-guvernamentală dedicată combaterii corupției, punând la aceeași masă societatea civilă, oameni de afaceri și instituții în cea mai puternică coaliție globală, generând practic o mișcare anticorupție. Prin secretariatul său (cu sediul la Berlin) și peste 90 de filiale independente în întreaga lume, activează la nivel național și internațional pentru a frâna cererea și oferta în domeniul corupției: la nivel internațional, TI desfășoară campanii cu privire la efectele dăunătoare ale corupției, susține politicile de reformă, activează pentru implementarea convențiilor multilaterale de către guverne, corporații și bănci; la nivel național, filialele desfășoară activități pentru creșterea nivelului de responsabilitate și transparență, monitorizând performanța principalelor instituții, făcând presiuni pentru reformele necesare într-o manieră non-politică și adunând laolaltă persoanele îngrijorate de corupția din țara lor.

TI a fost implicată în redactarea celor mai importante instrumente internaționale anticorupție, cum ar fi Convenția ONU împotriva Corupției, Convenția Africană împotriva Corupției, Convenția OECD pentru combaterea mitei. TI a dat o nouă conotației mitei, incluzând în corupție acceptarea de cadouri și conflictele de interese.

Titlul 2. Legea nr.78/2000

CAPITOLUL 1. Dispoziții generale

Legea nr 78/2000,cu modif ulterioare(primele modificări de amploare privitoare la regimul juridic aplicabil faptelor de corupție au fost operate prin Legea nr.78/200,care a fost la rândul ei substanțial modificată prin Legea nr.161/2003

Art.5 din Legea nr.78/2000 prevede patru categorii de infracțiuni:infracțiunile de corupție,infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni in legătura directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora și infracțiuni contra intereselor financiare ale Comunităților Europene,care constituie tema principală a acestei lucrări.

§ 1.1 Scurt comentariu asupra prezentei legi