Francmasoneria In Romania. Contributii

INTRODUCERE

Interesul specialiștilor și a publicului larg pentru Francmasonerie a crescut exponențial în ultimii ani, motiv pentru am decis să cercetez, să aprofundez și să public o lucrare consacrată istoriei Francmasoneriei din România într-un context european. Dincolo de speculațiile, acuzațiile și interpretările, clișeele și stereotipurile asociate Francmasoneriei și francmasonilor, rezultat al ignoranței, necunoașterii, și probabil, a relei voințe, Francmasoneria este o instituție și organizație fraternă, o frăție, cu o capacitate extraordinară de a se adapta unor medii sociale foarte diferite, la care membrii săi -„oameni liberi și de bune moravuri”- aderă în scopul de a se perfecționa moral și spiritual, având drept ideal cultivarea dragostei față de oameni și servirea binelui general. Pe de altă parte, „Francmasoneria este singura societate unde candidații trebuie să fie primiți legați la ochi, iar până când nu vor ajunge să urce în rang, puține fiind lucrurile pe care ei le pot cunoaște în această privință”. În acest sens, marchizul de La Fayette, el însuși un renumit mason, afirma că, „Masoneria este un Ordin a cărui primă stea este spiritul caritabil și ale cărei principii sunt virtutea, moralitatea și fidelitatea’. Definită drept o „societate de bărbați, reuniți în scopul de a practica toate virtuțile, de a exercita la scară universală dragostea față de semeni și de a se întrajutora în fața grelelor încercări ale vieții”, Francmasoneria se traduce din punct de vedere etimologic, drept o „asociație a zidarilor liberi”, fiind o societate secretă. În trecut, membrii săi aveau semne, vestimentație specială, un alfabet secret și erau organizați în trei grade: ucenic, calfă și maestru, care se întâlnesc și astăzi. Este firească păstrarea, conservarea și relevarea unor secrete doar membrilor masoni, adică celor inițiați, o reflectare absolute normală a frontierei dintre profani și inițiați. Nevoiți să se întâlnească în locuri și sedii secrete, francmasonii zilelor noastre au o activitate discretă, deși unele dintre sediile, templele și activităților lor sunt cunoscute marelui public, inclusiv prin intermediul mass mediei, atât de atentă, preocupată și de ce să nu recunoaștem, de insistentă în cazul unor astfel de societăți . Francmasonii lucrează în loji care, la rândul lor, formează Mari Loji sau Mari Oriente. Fiecare lojă cuprinde un consiliu și un președinte. (Maestru Venerabil), un Mare Consiliu și un Mare Maestru. „Francmasoneria este un Ordin inițiatic străvechi și respectat în întreaga lume, cu un caracter tradițional și simbolic. Ea este o frăție a oamenilor liberi, indiferent de religie sau de clasa socială. Întemeiată pe principiul toleranței, Francmasoneria se dezvoltă prin diversitatea sa confesională și socială, spre atingerea unui țel comun: urmarea propriului drum al fiecăruia dintre noi către perfecționarea de sine. De aceea, Francmasoneria oferă unelte simbolice și tradiționale oricui dorește să se perfecționeze. Oricine se poate autoperfecționa prin experiența vieții și o bună înțelegere a eticii. Masoneria este o frăție care permite fiecăruia să se îmbogățească din experiența celorlalți, devenind astfel capabil să răspundă în mod practic la multitudinea de probleme pe care le implică societatea contemporană. „Modernitatea” încetează să mai fie asociată unei idei monolitice, presupunând complexitatea și varietatea tuturor interacțiunilor noastre”. Istoria reține și menționează destinul și contribuția adusă umanității aparținând unor iluștri francmasoni precum Wolfang Amadeus Mozart, Wolfang Goethe, Voltaire, George Washington, Benjamin Franklin, Theodore Roosevelt, Thomas Garrigue Masaryk, Sir Winston Spencer Churchill, Harry S. Truman ș.a. Interesul specialiștilor și al cercetătorilor precum și al publicului larg pentru istoria și evoluția Francmasoneriei a devenit unul exponențial după 1990, fapt pe deplin explicabil prin tabuurile impuse acestei teme de către regimul totalitar comunist, respectiv de către decredibilizarea masivă, perfidă și violentă lansată de către propaganda totalitară. Evoluția istorică a Francmasoneriei Române a reprezentat pentru prea multă vreme, un subiect ocultat, distorsionat sau chiar evitat, ignorat cu desăvârșire în vremea regimului Ion Antonescu și ulterior, în regimul totalitar –comunist, atunci când lojile masonice intraseră în “adormire”, iar membrii lor au fost arestați și închiși în temnițele comuniste. „Adversarii Masoneriei au fost și sunt: ignoranța, reaua voință, obscurantismul cultural și ideologic, minciuna, lașitatea, ateismul, necinstea, falsificarea istoriei, totalitarismul și extremismul de orice fel. „Cunoaște-te pe tine însuți, iubește-ți aproapele, ajută-l, respectându-i demnitatea” – iată regula de aur a Masoneriei”. În fond, „adevărul fie că este exprimat în Masonerie, fie altundeva, este întotdeauna –scrie W. L. Wilmshurst – un adevăr deschis, dar care apare ca un stâlp de lumină pentru cei ce sunt pot să primească și să profite de pe urma lui, iar pentru ceilalți nefiind decât unul al întunericului și al neînțelegerii”.

Unii dintre masonii români au activat în emigrație, revenit după 1990 în România, refăcând vechile loji sau înființând altele noi. Mai puțin cunoscut marelui public – în pofida unei impresionante literaturi consacrate subiectului masonic după 1990 – pare a fi contribuțiile semnificative aduse statului român de către importante personalități membre ale masoneriei: Ion C. Brătianu și Dimitrie C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Asachi, Ion Ghica, George Moroiu, Alexandru Vaida Voevod, Ioan Nistor, Aristide Blanck, Ion Pangal, Mihail Sadoveanu, Nicolae Titulescu, Dimitrie Gusti, Onisifor Ghibu, Victor Cădere, Victor Antonescu, Pantelimon Halipa, Ion Inculeț, Gheorghe Solacolu, Horia Hulubei, Constantin Bellu, Marcel Schapira ș.a. Cercetarea unor fonduri arhivistice de prim rang precum fondurile Francmasoneria română 1921- 1945 și Iancu Flondor din cadrul Arhivelor Naționale Istorice Centrale precum și a Fondului Documentar aflat în custodia Arhivelor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, București ne-au adus în fața unor surse documentare care reflectă cu maximă fidelitate, evoluția, structura, precum și diversitatea preocupărilor masoneriei române. Alături de sursele primare am valorificat o vastă bibliografie pe această temă reprezentată de scrierile lui Nicolae Iorga, Radu Comănescu, Emilian I. Dobrescu, Ștefan Mâșu, Olimpian Ungherea, Horia Nestorescu Bălcești, Dan Nestorescu Bălcești, Dan Amedeo Lăzărescu, Mircea Deaca, Alexis Douatin, Daniel Beresniak, Christian Pacq, Joseph Fort Newton, Petre Dogaru, Alex Mihai Stoenescu, Teșu Solomovici, Vasile Dănacu, Nicolae Ioniță ș. a. Atenția noastră este concentrată în volumul de față asupra masoneriei din întreg spațiul românesc inclusiv Bucovina Istorică, un teritoriu cosmopolit aflat la interferența unor multiple influențe culturale și spiritual locuit de un număr ridicat de grupuri etnice și confesionale diferite, rezultând o atmosferă multiconfesională benefică și reprezentativă pentru acest spațiu cunoscut drept o punte între Orient și Occident. Dincolo de stereotipurile și clișeele inerente, rezultate fie din ignoranță, dezinformare, eroare și manipulare, trebuie de știut faptul că, în realitate, „Francmasoneria orientează individul către desăvârșirea faptelor bune, îl îndeamnă să le săvârșească tot timpul, ceea ce permite să fie definită ca o fraternitate de luptă contra răului, de credință în Ființa Supremă, ca „arhitect al Universului”. În concluzie, potrivit “Declarației de Principii” adoptate de către Marele Orient al României, „Francmasoneria este o asociație de oameni, care se angajează în mod solemn să cultive, să exercite principiile umanitare și să caute adevărul prin studiul științelor. Ea tinde la perfecționarea morală și intelectuală, precum și la dezvoltarea morală a tuturor oamenilor; învață caritatea și bunăvoința către cei slabi și își propune realizarea frăției universale. Principiile sale fondatoare sunt iubirea frățească, caritatea și adevărul; iar deviza sa este: Libertatea, Egalitatea și Frăție”. Nefiind decât o autentică abordare de ordin spiritual și filosofic, manifestând o deplină toleranță față de toate religiile, Francmasoneria încurajează, susține și respectă libertatea individuală și socială. Nutrim speranța că această lucrare va reprezenta o contribuție adusă la cunoașterea unui subiect semnificativ și atât de complex din istoria Francmasoneriei din România.

Rădăuți, 20 august 2015

Capitolul

I

EVOLUȚIA ISTORICĂ A FRANCMASONERIEI UNIVERSALE. UNELE CONSIDERAȚII

Problema Francmasoneriei a preocupat și atras dintotdeauna specialiștii și publicul profan, care au încercat să- desprindă sensurile și să-i developeze conținuturile plasând-o în sfera unei înțelegeri raționale, echilibrate, firești sau, orientând-o în contextul unor dezbateri emoționale, eclipsate de informații și date care i-au distorsionat imaginea și conținutul. Asta și pentru că, întotdeauna- scrie Luc Nefontaine, reputat specialist francez în problema Francmasoneriei – au existat masoni și antimasoni, dezvoltându-se o bogată teorie despre originile și scopurile acesteia. Până să aprofundăm unele dintre aspectele privitoare la originile Francmasoneriei, este util, credem, să stăruim succint asupra unor chestiuni legate de terminologia folosită. În general, istoriografia utilizează simultan sau succesiv, termenii de francmasoni, masonerie, cu referire la aceeași realitate: în limba latină termenul de machio sau matio înseamnă același lucru, adică constructori de ziduri sau tăietori în piatră în Evul Mediu. În limba franceză „macon” semnifică meșter pietrar sau zidar, artist, lucrător specializat. Termenul provine însă din limba engleză, „freemason”, prima sa datare fiind plasată în 1376. Termenul de freemason desemna un muncitor privilegiat, un sculptor și/sau un cioplitor în piatră („freestone”), tuf calcaros, piatră moale, nisipoasă, folosită la construirea ferestrelor cu rozetă și la bolțile ferestrelor cu rozetă (inclusiv la bolțile pivinițelor), în timp ce piatra dură de Kent, era lăsată pe mâna muncitorilor ceva mai puțin familiarizați cu această tehnică. Într-o altfel de abordare decât aceea menționată anterior, termenul de „freemason” înseamnă un bărbat liber, un muncitor diferit și deosebit de ceilalți, beneficiind de scutiri de taxe din partea Bisericii (Romano-Catolice-D.H.), sau a diverșilor suverani, liber în relația cu breslele, liber prin naștere. Atunci când ne gândim la activitățile prestate în Evul Mediu de un cioplitor în piatră, trebuie să-i avem în vedere, pe meșteșugarii foarte pricepuți care au transformat într-o adevărată artă, tehnica cioplitului în piatră, motiv pentru care aceștia erau prețuiți și cultivați de către Biserica și monarhi. Prin intermediul scrierilor lui Gherasim Clipa, slujitor al Bisericii Ortodoxe, varianta a pătruns și în universul limbii române. Clipa, episcop de Huși și mai apoi de Roman, a tradus din limba franceză lucrarea Taina francmasonilor, aparținând abatelui Gabriel Perau (1787). Primul dicționar analogic al limbii române include și termenul de farmazon și francmason originar din cuvântul francez franc-macon cu sensul de adunare, soțietate de zidari ca prin taină se chibzuie de ale arșitectoniei, arhitecturii, de ale meșteșugului lor. Farmazonie și Francmasonerie, adica tainica chibzuire a farmazonilor (Anexa 1). Conform opiniei unui renumit specialist, Albert G. Mackey, “francmasoneria este o știință a moralității ascunsă sub vălul alegoriei și ilustrată prin simboluri”. “Masoneria este un ordin inițiatic universal, tradițional, filosofic și progresist, care are ca scopuri principale căutarea Adevărului și perfecționarea Omului. Utilizând rituri, ritualuri, alegorii și simboluri, aceasta este o învățătură și un mod de viață esoteric, adresându-se, cu precădere, spiritului. Ea constituie o fraternitate de oameni liberi și de bune moravuri, din toate rasele, de toate credințele”. Wirth, afirmă că, ‘Francmasoneria nu apreciază oamenii decât după valoarea reală a calităților lor intelectuale și morale, orice altă diferență de credință, de rasă, de naționalitate, de avere, de poziție ori de rol social trebuind să se șteargă în cadrul reuniunilor masonice”. Pentru bucovineanul George Muntean, apreciat eminescolog, trecut în Orientul Etern, creatorul primului muzeu Masonic rural în localitatea natală suceveană Bilca, “Masoneria este un mijloc de a democratize lumea și de a promova valorile pe cât de poate autentice”. După Michel Baron, Masoneria este, înainte de toate, “o manieră de gândire, de simțire, de a trăi și de acționa”. Dan H. Nestorescu, identifică trei curente esențiale în evoluția Francmasoneriei și anume:

„Curentul caritabil. Se întâlnește, cu precădere, în Marile Loji din SUA, cu un mare potențial financiar.

Curentul social. Întîlnit mai ales în America Latină, Masoneria plasându-se în avangarda unor schimbări sociale, politice și de sistem profunde.

Curentul spiritual. Identificat în cadrul lojilor europene și pentru care pledează Ordinul Masonic Român”.

Dincolo de aceste considerații, Masoneria reprezintă un spațiu de întâlnire al unor idei generoase plasate în mod evident în slujba binelui umanității, dezvoltând o școală de gândire ezoterică așezată pe principii solide de fraternitate, toleranță și întrajutorare, evitând și resping implicarea în politică, sau în alte forme de schimbare socială, deși, în mod autonom, în anumite intervale temporale, au existat masoni legați de aceste schimbări. Implicarea acestora a fost însă o o opțiune personală, sau cel puțin așa lasă se înțeleagă textele și documentele studiate. Francmasoneria înseamnă și poate fi înțeleasă și ca Geometrie, însă aceasta într-un sens mai larg, și într-o strânsă legătură cu spusele lui Platon: Aici nu intră decât cei care studiază geometria. Așa cum se știe, în Evul Mediu se punea mare preț pe cele șapte arte liberale, adică Artimetica, Astronomia, Geometria, Gramatica, Logica, Muzica și Retorica. Geometria era definită și înțeleasă drept arta de a măsura orice lucru în cer și pe pământ, adică Francmasonerie. Masoneria echivalează cu Geometria – în tradiția sa operativă – iar Geometria plasată în slujba lui Dumnezeu reprezintă cea mai bună definiție a Artei Regale. Arta Regală- înțeleasă- conform definiției lui Jean Marie Ragon- drept chintesența Masoneriei, un ansamblu al cunoștiințelor simbolice conținute în învățătura masonică. În epoca medievală, scrie istoricul român Alex Mihai Stoenescu, apare sintagma de francmason cu sensuri multiple:

Profesional. Masonul era specialistul în tăierea și zidirea pietrei prelucrate artistic, ornamentale, pietrarul simplu așezând în construcție blocul brut de piatră. Masonul trebuia să dețină cunoștiințe superioare de geometrie, stilistică și edificare, unele dintre aceste informații, cunoștințe și deprinderi fiind moștenite/preluate din anchitate și aflate sub influența/acțiunea unor secrete bine păstrate și transmise. Șeful unui atelier masonic era în mod natural maestrul, statut dobândit numai după asimilarea progresivă a tehnicilor specifice construcțiilor și prin inițierea în secretele atelierului, procedură care avea loc concomitent în cadrul organizat al atelierului fiind însoțită de un ritual specific, riguros. Odată ajuns la nivelul superior al cunoașterii în tainele construcției, îi conferea și asigura maestrului statutul de venerabil, caracteristic altfel doar oamenilor bătrâni și înțelepți.

Varianta Speth. În limbile occidentale, Free-Mason, Freimetzer, Freimaurei, Vrijmetselaar, Liberi Muratori, sintagma de francmason îi desemna pe cei care, în calitate de membri ai unor ateliere au echipe itinerante, se aflau în afara controlului autorităților orașului în care activau. În această postură, francmasonii aveau libertatea de a contracta diverse servicii și puteau construi în mod liber, plasându-se în afara obligativității de a plăti taxe locale. Specialiștii indică de aici proveniența termenului de franciză, scutire de taxă. Francmason înseamnă în limba franceză om liber.

Varianta Begemann. Francmasonii erau specialiștii/meseriașii în prelucrarea pietrei necesare pentru construcția catedralelor gotice, piatră care beneficia de o prelucrare sofisticată, savantă, finalizată printr-o operă extrem de ingenioasă.

Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală. Potrivit DEX Francmasoneria este o “Asociație secretă răspândită în diverse țări, ai cărei membri, organizați în loji, sunt adepții principiului fraternității și se recunosc între ei prin semne și embleme; masonerie „Masoneria își îndreaptă eforturile spre perfectibilitatea omului, aproapele fiind considerat Frate; astfel, prin iubire poți deveni mai bun, mai luminat, mai drept, mai tolerant și deci mai folositor societății. Atunci când încerci să te perfecționezi, este important să găsești un grup de oameni, cu care poți să faci schimburi de idei, care să se sprijine reciproc și care să practice împreună virtutea toleranței. Francmasoneria este o frăție, ce există datorită eforturilor depuse împreună de un grup de oameni care lucrează uniți de același gând și conștientizează că în acest mod avansează pe drumul perfecționării de sine. Această frăție este o legătură profund conștientizată, care ne leagă de toți ceilalți, fie că sunt Masoni ori nu“. Francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, de credința într-o „Ființă Supremă“, un „Mare Arhitect al Universului“. Filosofia Masoneriei –în viziunea lui Albert Mackey- este constituită din două doctrine, a unicității lui Dumnezeu și a nemuririi sufletului.

I.1.Originile Francmasoneriei

Originile Francmasoneriei sunt foarte vechi, practicarea formalităților pentru primirea neofiților/profanilor în cadrul organizației, sugerând, prin conținutul și simbolistica lor, ceremoniile inițiatice păgâne practicate de către preoți în templele lor în cazul Indiei și mai ales, ale Egiptului antic. Cel mai vechi document masonic este considerat a fi, “Manuscrisul Regius”, datat în jurul anului 1390. Reprezintă, una dintre „Sarcinile Antice” sau „Constituțiile Gotice”, documentele de început ale Francmasoneriei ca organizație meșteșugărească. Au fost identificate 113 versiuni ale „Constituțiilor Gotice”, plasate cronologic între 1390 și 1850. Acestea îndeplineau rolul- menționează –S. Brent Morris- de veritabile regulamente ale organizației, stabilind modul în care trebuie să se organizeze și să se desfășoare meșteșugul, reglementa relațiile dintre meșteri și calfe, clarifica modul de în care trebuie să comporte un meșter zidar. Câteva dintre reguli, le redăm în cele ce urmează:

-“Un meșer zidar trebuie să fie statornic, de încredere și sincer.

-Un meșter zidar nu trebuie să înceapă nici o lucrare pe care nu o poate realiza pe lumină.

– Un meșteșugar trebuie să îl iubească pe Dumnezeu și Sfânta lui Biserică, pe meșterul și confrații lui.

– Meșteșugarii trebuie să se ajute unii pe ceilalți, instruindu-i pe cei fără cunoștințe în meserie.

– Meșteșugarii trebuie să se supună adunării zidarilor, sub pedeapsa de a fi obligați să se lepede de meserie și de a fi trimiși la închisoare.

Nu vorbi cu mâncarea în gută.

Nu te scobi la dinți la masă.

Nu îi sufla nasul în șervet, la masă”.

Istoria Francmasoneriei se împarte în trei mari perioade succesive;

Perioada operativă

Perioada de tranziție

Perioada speculativă

În cazul Francmasoneriei, folosirea simbolurilor, a codurilor, a unor atingeri și semne au o origine istorică similară, masonii răspândindu-se în lume în calitate de depozitari ai legii sacre, ai spiritului Evangheliei, ai științelor practicate și cunoscute de către filosofii Antichității.

Un om se plimba prin șantierul unei catedrale în construcție, zărește trei cioplitori în piatră și îi întreabă pe fiecare ce face:

-„Îmi câștig traiul”, spune cel dântâi.

-„Cioplesc o piatră”, răspunde al doilea.

-„Construiesc o catedrală”, spune al treilea.

Masonii, în calitatea lor de arhitecți sau simpli muncitori, au o contribuție deosebită la răspândirea cunoașterii adevăratului Dumnezeu la popoarele dintre cele mai barbare, au construit în Europa monumente religioase grandioase, au întreținut și cultivatul spiritul pentru artă și frumos, reprezentând Francmasoneria operativă. În Germania, Boemia, Elveția, Țările de Jos-scrie J. P. Dubreuil – sunt menționați 104 arhitecți (episcopi și constructori ai propriilor edificii religioase) care au evoluat extrem de profitabil între secolele XIV-XV. Membrii acestor societăți asociate cu clerul se numeau „francmasoni, maeștrii masoni și muncitorii se numeau Magistrici lapicides, sau Magistri fabricae, iar arhitecții, Rectores fabricae”. În Grecia reglementarea eteriilor/frățiilor profesionale a fost rezolvată încă din vremea lui Solon (593 î. Hr.). Colegiile de artiști și meseriași acordau o origine divină artei și meseriei pe care o profesau, această origine fiind simbolizată prin zei, eroi sau geniile invocate. Atenția comunităților era reținută de către confreriile de arhitectură și geometrie conduse de către Pitagora, unde în mod obișnuit se practicau ritualuri destinate Inițierii și pentru păstrarea secretului. Fiind o societate secretă, pitagoreicii și-au ales Steaua cu cinci colțuri/pentagrama ca simbol al armoniei și cunoașterii, preluată firesc și rațional ca simbol de către simbolistica masonică. În Roma antică, colegiile de meseriași/”Collegia Artifum” și „Collegia Fabrorum’’, datând din secolul a VII-lea î. Hr. au fost reglementate oficial în secolul I. d. Hr., aceștia fiind cunoscuți drept tingari, lucrători în lemn, dulgheri și tâmplari, sau/și lapidari, confecționeri în piatră, precum și marmores, professores și medici. Membrii aceluiași colegiu se considerau frați, fratibus suis, ei fiind ierarhizați în collegia și magisteri, aleși ca atare de către adunarea membrilor.

Francmasonii se recunoșteau între ei prin anumite semne și se iubeau cu dragoste fraternă, locul în care se întâlneau pentru a discuta și stabili afacerile organizației, fie pentru primirea unei novice, sau pentru a discuta planurile unui nou edificiu ce urma a fi construit, se numea Lojă. Marelui maestru al unei loje capitale-scrie J. P. Dubreuil- îi erau afiliate mai multe Loji. “Ritul de York” este considerat de către specialiști drept ritul cel mai vechi cunoscut. În realitate, datat 926, el conține 16 articole regulamentare al cărui autor a fost Adelstan, cel care a adus mai mulți arhitecți din Franța pentru a reconstrui mănăstirile și bisericile distruse în urma invaziei daneze în Anglia. Aceștia au fost numiți de către Adelstan, supraveghetori, masonii arhitecți aducând cu ei uzanțele și detaliile regulamentelor și ceremoniilor masonice moștenite încă din vremea romanilor. O contribuție deosebită la redactarea Constituției de York a avut-o prințului Edwin, fratele monarhului englez. De la această dată, York-ul a rămas locul emblematic al Masoneriei engleze. În 960 Mare Meșter a devenit Duntan, arhiepiscop de Cantebury, iar în 1041 însuși regele Edward Confesorul. În secolul al XIII-lea numărul calfelor și ucenicilor în Europa a crescut foarte mult pe fondul apariției stilului gotic și al modei catedralelor, încât au depășit numeric cinul călugăresc. Apar primii maeștri constructori laici, regrupați în jurul Ordinului Templierilor. În Germania, episcopul Wernher, a coordonat construirea de către fraternitatea masonică a catedralei de la Strasbourg a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1013. Fraternitatea masonică din Strasbourg prin simplitatea și primitivitatea ceremoniilor sale reprezintă și astăzi un model pentru Lojile Orient din Europa, elaborând statute pentru toate lojile masonice din Germania. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, mari loje sau Mare Orient (grupări de loji), ele însele compuse din loji albastre (zise și ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).

I.2.Francmasoneria și Ordinul Templierilor

Un rol aparte în evoluția istorică a Masoneriei l-au avut Ordinul Cavalerilor Templieri, rol care trebuie privit, înțeles și analizat în mod onest și echilibrat (asta pentru a nu genera și lansa în mod inutil, ipoteze eronate). Soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon (Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici- în lb. lat.) cunoscuți drept templieri sau Ordinul Templului, a fost unul dintre cele mai ordine militare călugărești romano-catolice. Interesați în mod deosebit în protejarea pelerinilor care călătoreau spre Locurile Sfinte, Templierii și-au constituit o structură organizatorică foarte bună, caracterizată printr-o disciplină și o uniformă specială, teritorii autonome împărțite în regiuni, un cod etic propriu, o simbolistică aparte, inclusiv parole speciale pentru a se distinge față de dușmani. Liderul lor era – evident- Marele Maestru. În egală măsură, ierarhia lor militară era foarte bine pusă la punct. Femeile, precum în Masonerie, nu erau admise să facă parte din Ordinul Templierilor, aspect asupra căruia vom reveni ulterior. Câteva detalii despre istoria și evoluția Ordinului Templului sunt desigur, binevenite: Ordinul Templului a fost înființat la inițiativa francezului Hughes de Payns la Ierusalim în 1119, cu scopul de a-i apărara pe pelerini creștini în Țara Sfântă. Începând cu 1163, toți membri erau obligați să depună un jurământ de supunere față de Marele Maestru, element preluat de către Masonerie. Templierii au devenit cunoscuți, renumiți și influenți dezvoltând o solidă infrastructură economică care a precedat sistemul bancar de mai târziu. Însă, bogățiile lor a atras interesul mai multor regi, dintre care Filip al IV-lea cel Frumos (1270-1314), rege al Franței (1285-1314) care, beneficiind de colaborarea papei Clement al V-lea, i-a acuzat de complot și le-a orchestrat un mare proces (1360). La 13 octombrie 1307, din ordinul lui Filip, majoritatea templierilor în frunte cu Marele Mastru Jacques de Molay, au fost arestați. Mulți dintre liderii templierilor au fost condamnați, iar patru conducători ai Ordinului în frunte cu Marele Maestru Jacgues de Mollay, au fost arși pe rug la Paris (18 martie 1314). Înainte de a fi ars pe rug, Marele Maestru i-a prezis regelui și papei că vor muri în acelaș an, 1314, lucru care s-a și întâmplat! Mulți templieri au părăsit Franța refugiindu-se în alte state, mai ales în Germania, în urma lor apărând rosacrucienii. Templierii au fost implicați în viața politică din Scoția precum și în tentativele de restaurare a dinastiei de Stuart în Regatul Unit, iar în Portugalia Ordinul Templului și-a schimbat denumirea în Ordinul lui Christos. O parte dintre Templieri, s-au regrupat în jurul Ordinului Cavalerilor Ioaniți, care au preluat ierarhia, ritualul și legendele acestora. În prezent, „inițierea în gradul 30 din ierarhia masonică perpetuează amintirea Cavalerilor Templieri, precum și dorința de a-i răzbuna“. Refugiul masonilor în rândurile meștugarilor și constructorilor, a reprezentat una dintre explicațiile aderării nobilimii europene la Masonerie în cursul secolului al XVIII-lea.

I. 3.Camaraderia

O altă societate/asociație secretă a fost reprezentată de către Camaraderia/La Compagnonnage (în limba franceză). Camaraderia este o asociație internațională a calfelor cu ritualuri, extrem de conservatoare, dezvoltând unele dintre treptele de inițiere, așa cum erau acestea practicate în antichitate. Dispuneau de două grade inițiere- ucenicul și calfa- prezente și astăzi în Masonerie. Camarazii foloseau între ei un limbaj codificat, secret, dispunând de o simbolistică proprie (echerul și compasul, se aflau printre ele), mituri aparte, parole și semne vestimentare distinctive (cântece de război și ritualuri funerare proprii). Majoritatea ucenicilor și calfelor din Masonerie, făcuseră anterior parte din Camaraderie. Multe din elementele simbolistice aparținătoarea Camaraderiei au fost preluate de către Masonerie (obiceiul de a da candidatului să bea dintr-o cupă cu băutură amară, apoi dulce, obiceiul de a stabili un naș secret al candidatului ș.a.). Calfele grupate în Camaraderie au format trei mari asociații: 1. Copii lui Solomon (supranumiți lupii), 2. Copii meșterului Iacob (cunoscuți drept vârcolaci și câini), 3. Copii moșului Soubise. Banchetele masonice și parțial, ritualul de doliu al Camaraderiei, au fost preluate de către Masonerie. Începând cu 1702 asociațiile Camaraderiei, persecutate în mod sistematic, s-au desființat. Metamorfozele intervenite în evoluția arhitecturii europene specifice secolelor XVI –XVII, stilul renascentist înlocuind stilul gotic, au determinat diminuarea dramatică a importanței breslelor de constructori. Aceste evoluții au contribuit, inevitabil, la reducerea drastică a Masoneriei operative, lojele având un număr foarte mic de membri. Astfel, în secolul al XVIII-lea cu Rozacrucienii, apare FrancMasoneria speculativă, cu o istorie complexă și fascinantă.Apariția masonilor în Europa Occidentală este direct legată de activitatea zidarilor operativi de a discuta în anumite loji diverse aspecte operaționale. Aceștia practicau ceremonii de inițiere, adoptând anumite semne secrete și cuvinte pentru a se demonstra acolo unde ajungeau, că au fost instruiți să devină masoni. Francmasonii operativi nu lasă nimic la voia întâmplării, desfășurându-și activitățile după reguli extrem de precise, pentru a putea astfel ajunge, la “sfera unei autentice spiritualități”. E de înțeles această rigoare și disciplină, francmasonii având – pe fondul unei temeinice cunoașteri a arhitecturii și a geometriei- de dus la bun sfârșit proiecte grandioase. Începând cu 1620 au fost acceptați și masoni neoperativi, aceștia preluând activitatea lojelor și le-au transformat din operative în libere și acceptate sau speculative. Acești membri se aflau în căutarea unei noi spiritualități și a unor dezbateri de de idei, fiind numiți masoni acceptați. Aceștia nu mai aveau nevoie să dezbată rafinamentele și secretele unor meserii și meșteșuguri, pe care altfel nu o practicaseră, participând la exploarea unor domenii absolut noi (alchimia, hermetismul, ocultismul, ezoterismul). Masoneria devenea – scrie Luc Nefontaine – o societate a gândirii, o societate speculativă. Uneltele masonilor au devenit simboluri destine să construiască/reconstruiască conștiințe, ciocanul, echerul și compasul adresându-se direct sufletelor masonilor acelor vremuri. În 1702, loja engleză Sfântul Pavel precizează într-un edict că” privilegiile masoneriei nu vor mai fi rezervate numai constructorilor deci, după cum se practică deja, acestea vor fi extinse pentru orice persoane care doresc să i se alăture”. Momentul 24 iunie 1717, Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, este cunoscut și definit drept istoria masoneriei moderne numită și masonerie “simbolică” sau ‘speculativă”. Cea mai veche inițiere în loja engleză îi aparține lui Elias Ashmole, în 1646, însă există referiri în istoriografia fenomenului francmasonic, la inițierea în loja din Edinburgh a lui John Boswell, un nobil scoțian, încă din 1600. În 1670 noii veniți au devenit majoritari în loja din Aberdeen. În 1688 irlandezii Regimentului Regal au întemeiat Loja Masonică din Franța, care l-au urmat pe James al II-lea al Angliei în exilul său francez, sub numele de La Parfaite Egalite din Saint Germain en Laye. Întemeietorul Francmasoneriei franceze a fost cavalerul scoțian Andre Michel de Ramsay ( 1686-1743). Înființarea riturilor filosofice practicate în templele masonice dezvoltă teze morale utile – scrie J. P. Dubreuil – fericirii umanității (cazul Trinosofilor din Paris). Masonilor li s-au alături savanți și oameni de renume, denumiți liber sau franc/adepți. Ocupându-se de reformele sociale, ei au intrat foarte curând în conflict cu Biserica Romano-Catolică (în Germania-„Rosacrucienii”- „Crucea și Trandafirul” și Valentin Andres, în Anglia-Asmole, Bacon ș.a.) determinând dezlănțuirea unor acțiuni represive îndreptate împotriva lor. La 24 iunie 1717- de ziua Sfântului Ioan Botezătorul- a luat ființă la Londra „United Grand Lodge of England”, prima mare lojă din istoria masoneriei. Această dată este una dintre cele mai importante din istoria Francmasoneriei universale, la 24 iunie 1717 câțiva masoni din patru loji londoneze s-au reunit într-o adunare solemnă. Aceste loji –scrie Christian Jacq- aveau obiceiul să lucreze în taverne cu nume evocatoare: „Gâsca și grătarul”, „Mărul” „Coroana, sau „Paharul și strugurii”. Adunarea generală s-a desfășurat la taverna cu denumirea de „Gâsca și grătarul”, situată în cartierul St. Paul Churchyard din Londra. Reunirea masonilor într-o tavernă era legată tomcai de “nevoia acestora de convivialitate și fraternitate”. În această zi, cei patru frați l-au ales prin ridicare de mâini pe Anthony Sayer, drept Mare Maestru. Vechile loji din Londra, York și Westminter nu i-au acceptat însă pe acești masoni noi, considerați și calificați drept moderni, păstrându-și apelativul de vechi. Al doilea Mare Maestru (24 iunie 1718-1719) a fost George Payne, gentleman, centralizând arhivele legilor. Al treilea Mare Maestru (24 iunie 1719-20), este Jean Théophile Desaguliers, un pastor anglican și fizician, apropiat al lui Isaac Newton. Al patrulea Mare Maestru este George Payne, reales (24 iunie 1720-1721). Al cincilea Mare Maestru este John, duce de Montagu, cel care l-a desemnat pe Anderson, cu scrierea celebrelor constituții.Al șaselea Mare Maestru (25 iunie 1722-1723) a fost ducele Philip de Wharton, avându-l pe J. T. Desssaguliers, drept Mare Maestru Adjunct. Între 1717-1723 numărul lojilor membre ale Marii Loji a Londrei a crescut de la 4 în 1717 la 24 în 1725. Momentul 1717, scrie Ștefan Mâșu, validează apariția în Francmasoneria Universală a unor concepte noi, precum cele de obediență (structură care grupează administrativ lojile unui teritoriu), regularitate, Marea Lojă a Londrei, asumându-și încă de la înființare, dreptul de a recunoaște ca titulari și autentici, Francmasonii din toată lumea, în virtutea dreptul biblic al vârstei. Ei creează o jurisdicție universală valabilă de acum încolo pentru toate lojile din lume, definind loja engleză drept Marea Lojă din Anglia ca lojă –mamă pentru toate celelalte. „Ea este cea care va acorda sau nu regularizarea”. "Masoneria Străveche și nealterată" ("Pure Ancient Masonry"), cum o denumește Marea Lojă Unită a Angliei (prima Mare Lojă din lume, motiv pentru care poartă și titlul de "Marea Lojă Mamă a Lumii"), cuprinde exclusiv gradele tradiționale de Ucenic, Calfă și Maestru, ce sunt întemeiate pe tradiția simbolică și esoterică a constructorilor de catedrale”. Christian Jacq scrie că „ într-o epocă în care libertatea de asociere era una dintre cele mai îngrădite, francmasoneria apărea ca unicul centru unde oamenii cu bune intenții puteau să se întrunească pentru a discuta în toată liniștea”. În 1717 s-a născut masoneria „speculativă”, anterior Dieta Imperială a suprimat printr-un decret autoritatea Marii Loji din Strasbourg asupra lojilor masonice germane. Actul din 24 iunie 1717 – ziua de naștere al Sfântului Ioan Botezătorul și a solstițiului de vară -este considerat drept certificatul de naștere al Masoneriei speculative, masonii nemaiconstruind la propriu, ei transmițând conceptele de construcție, edificiu, templu, atelier, cioplire și șlefuire a pietrei ș.a. demersuri plasate în zona speculativului. Primirea în Francmasonerie – scrie Ștefan Mâșu- are simbolul inițierii, conținând “o serie de probe specifice primului grad, de Ucenic, în care cel care bate la poarta Templului pentru a fi primit traversează călătorii simbolice în pământ (Cabinetul de reflecție), în aer, apă și în foc, trecând toate probele pe care aceste elemente le semnifică, aceste regăsindu-se atât în filosofia antică greacă cât și în conceptele de suflet ale budismului tibetan”. La începutul secolului al XVIII-lea Francmasoneria cunoștea doar două grade: ucenic și calfă (companion în Francmasoneria engleză). Ulterior, prin valorificarea moștenirii Templierilor, Rozicrucienilor și Hermetiștilor (adepții lui Hermes Trismegitos, astrolog, un erou civilizator egiptean), masonii vor crea rituri și grade superioare care vor ajunge la nr. 33. Astfel, au apărut diferențe de ritual între Marea Lojă din Londra și lojile continentale. În Franța se dezvoltă diferente consistente între „Consiliul Suveran al Împăraților Orientului și Occidentului”, „Sublima Lojă Mamă Scoțiană” pe de o parte, și „Foarte Respectabila Lojă Scoțiană”, pe de altă parte. În 1771, apare nouă obediență, Marele Orient. Atracția masoneriei este cu adevărat una irezistibilă în Franța; marea nobilime, oameni de știință, academicieni, oameni politici devin masoni. Este tipărită “Marea Enciclopedie Franceză”, este concepută și promovată „Declarația Drepturilor Omului”. Lozinca Revoluției Franceze: „Dreptate, Egalitate, Fraternitate”, este una masonică și a făcut, cum știm, o bogată carieră în istoria omenirii. Cu excepția lui Maximilien Robespierre, toți liderii revoluției franceze erau masoni. În 1816 la Paris au fost puse bazele Masoneriei Napoleoniene, ritualul fiind structurat pe trei grade: Cavaler, Comandor și Mare Ales. Primul Mare Maestru a fost ales generalul Bertrand. În ritual, toate referirile se făceau la Napoleon. Exemple: Câte mistere are Templul?

Opt.

Care sunt acelea?

Noe, Adam, Phaleg, Obal, Lamech, Eva, Orient și Naamah (inițialele numelului lui Napoleon).

Care este vârsta lor?

Am trăit numai zece ani, din 1804 până în 1814.

Uneltele unei calfe sunt „Echerul”, „Compasul”, „Foarfeca”, „Rigla”, „Ranga” („Pârghia”), „Mistria”, „Nivela” („Polobocul”), „Firul cu Plumbul”, folosite atât pentru a construi cât și pentru a se construi, iar unelte sale sufletești fiind partajarea și fraternitatea, solidaritatea și fraternitatea, având nevoie pentru a fi utilizate de „Ordine”, de „Concordie” și de „Justiție”. Masoneria simbolică sau albastră are două grade, și un al treilea, Măiestria, aparte, fără vreo legătură cu celelalte două. Este structura cea mai stabilă a Masoneriei Universale. Culoarea albastră era considerată de către sacerdoții sumerieni și egipteni drept culoarea Adevărului. Cu faimoasele sale Landmarkuri, Masoneria Albastră este veche și neschimbată de mii de ani, datând din vremea faraonului Akenaton (și )sau a înțeleptului Solomon. Cuvântul de Landmarks deseamnă borne, pietre de hotar, sau puncte de reper, însă în accepție masonică, înseamnă cu o valoarea tradițională continuă.

Există, potrivit lui A.G. Mackey, 25 de articole considerate de către el, a fi Landmarks-urile Francmasoneriei universale și anume:

„Existența modurilor secrete de recunoaștere masonică

Diviziunea Masoneriei Simbolice (Albastre) în trei grade: Ucenic, Calfă, Maestru.

Legenda Maestrului Hiram Abif, pentru gradul trei.

Conducerea unei Mari Loji (Obediențe) de către un Mare Maestru Ales.

Prerogativa Marelui Maestru de a conduce Ordinul.

Prerogativa Marelui Maestru de a acorda dispense.

Prerogativa Marelui Maestru de a conduce Ținutele Lojilor.

Prerogativa Marelui Maestru de a crea masoni la vedere (fără alte formalități)

Îndatorirea masonilor de a uni în loji

Conducerea Lojii de către un Maestru Venerabil și de către cei doi Supraveghetori

Obligația pentru orice Lojă instruită de a fi acoperită (păzită) cum se cuvine.

Dreptul oricărui mason de a participa la orice adunare generală (convent) a Ordinului și de a preda instrucțiuni.

Dreptul fiecărui mason de a face apel contra deciziei Fraților Săi din Lojă, la Marea Lojă (Obediență ).

Dreptul masonilor de a putea vizita orice lojă regulară și de a participa la lucrările ei.

Obligația masonilor de a se ajuta reciproc.

Autonomia deplină a lojii; nu are dreptul să se amestece în treburile altei loji și nici de a acorda grade Fraților din alte Loji.

Frații trebuie să se supună jurisdicției masonice a locului unde se își au reședința.

Un candidat la calitatea de mason trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții; să fie de sex bărbătesc, nemutilat, să fie un om liber și de bune moravuri.

Credința în Dumnezeu denumit generic Marele Arhitect al Universului.

Credința în nemurirea sufletului.

Prezența obligatorie a Cărții Legii Sacre în fiecare Lojă.

Egalitatea între toți frații masoni.

Păstrarea secretului masonic.

Existența simbolismului:cu deosebire a lui axat pe arcanele Templului lui Somon.

Supremul Landmark este acela că Landmarks-urile nu pot fi niciodată modificate”.

Dan H. Nestorescu analizează în mod critic această listă întocmită de către Mackey, descoperind câteva inadvertențe și recomandând “utilizarea unor variante corectate și legitime”.

Ritualurile Marelui Maestru Mason au fost inițial elaborate, pornindu-se de la Vechile Îndatoriri (Old charges) de la mitul lui Noe și de la descendenții săi după potop, transformat apoi în legenda lui Hiram. Potrivit corpusului de documente alcătuit de către masonii secolelor XIV-XVIII cunoscut sub denumirea de „Vechile Îndatoriri”, există trei precepte fundamentale a căror valabilitate a rămas nealterată inclusiv în zilele noastre:

„Să trăiți cu frica lui Dumnezeu –marele Arhitect al Universului.

Să dați onoare cuvenită regelui –prin rege se înțelege statul.

Să vă iubiți ca frații”.

Aceste sunt cunoscute-potrivit scrierii lui Dan . H. Nestorescu- drept cele trei mari principii ale Francmasoneriei. Fundamentul Ordinului Masonic este reprezentată de toleranță, respectul de sine și față de ceilalți, libertatea de conștiință. Un mason nu poate progresa dacă nu practică virtuțile esențiale precum cumpătarea, prudența, curajul și justiția. Etica masonică cuprinde, potrivit maestrului Olimpian Ungherea, 15 legi morale imuabile:

„Legea fraternității universale.

Legea iubirii fraterne.

Legea ajutorului fratern.

Legea egalității

Legea libertății

Legea adevărului

Legea toleranței

Legea curajului

Legea prudenței

Legea datoriei

Legea integrității morale

Legea progresului

Legea universalității

Legea simbolismului

Legea jurământului sacru”.

Într-o strictă legătură cu acestea s-a dezvoltat și fundamentat și un Cod Masonic.

În 1731 și 1732 două decrete au declarat ilegale confreriile de constructori. Între 1717–1723 pastorul Anderson și pastorul Jean Theopille Desaguliers au condensat Constituțiile, aprobate la 17 ianuarie 1723, de către Marea Lojă din Anglia. Acestea vor deveni model pentru întreaga francmasonerie europeană de rit scoțian, antic și acceptat.

Conform celei de a doua Constituții revăzute ale lui Anderson din 1738, se confirmă faptul că „Francmasoneria universală are trei grade: Ucenic, Calfă și Maestru Mason, inclusiv Mare Maestru al Arcului Regal”. Până în jurul anului 1725 sistemul cu două grade, avea un prim grad de Ucenic Primit sau Ucenic Intrat și un grad de Calfă sau Maestru (ambii fiind plasați la același nivel inițiatic, scrie Ștefan Mâșu). Ritualurile asociate gradului doi includeau și comunicarea celor cinci puncte ale calfei împreună cu un cuvânt Sacru. La prima sa inițiere, ca Ucenic, Masonul învață să asculte de cei care au parcurs deja drumul cunoașterii, ulterior devenind Calfă, studiază cele șapte arte liberale, apoi ajunge Maestru, caută Lumea pierdută, sămânța divină interioară, veritabilă sursă de pace, putere și înțelegere. Autor al unui documentar sintetic consacrat masoneriei române, Georges Pascal scrie următoarele: „Francmasoneria modernă, este, deci, speculativă, iar francmasonii numai sârguiesc pentru construirea de temple ci pretind a lucra numai pentru construirea unui templu ideal al umanității, loc de pace și fericire nu numai pentru francmasoni ci și pentru toți oamenii. Și, de aici înainte, ia naștere unul dintre aspectele masoneriei moderne, umanitarismul idealist și utopic, iar francmasoneria se numește de rit antic și acceptat, antic referindu-se la originea sa veche, iar acceptat la acceptarea de membri care nu au ca profesiune sacră, lucrările de construcție În Anglia, Masoneria modernă, înfrățiți inițial în mai multe loji, funcționează și azi unită, sub denumirea de Marea Lojă Unită a Angliei, având ca mare maestru, începând de la Eduard al VII-lea, care are ca substitut pe Ducele de Conaught. Influența sa, prin faptul că este un punct de onoare pentru un englez, bine născut și respectabil să facă parte din ordin, este considerabilă, fără ca în Loji să se discute, propriu zis vreo direcțiune” ( pentru organizarea Francmasoneriei universale și a Francmasoneriei române a se vedea Anexele 2-3). Începând cu Marea Lojă Unită a Angliei constituită ca Lojă Mamă a Lumii (1813), Anglia a devenit alături de Scoția și Irlanda, legănul Masoneriei Universale. Oricând când deveneau refugiați ale unor războaie și conflicte religioase, masonii englezi plecau în Franța, devenită o patrie primitoare a Francmasoneriei continentale, inspiratoare a multor Masonerii europene. În 1723 existau 30 de loje în Anglia, ulterior apărând loje în Irlanda (1725), Madrid (1728), Filadelfia (1730), Rusia (1731), Paris (1732), Boston (1733), Moldova (1733-1734), Lisabona (1735), Olanda și Scoția (1736), Hamburg (1737), Lausanne (1740). De la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, odată cu răspândirea Iluminismului au profilerat lojile în Italia, Olanda, Belgia, Austria, Ungaria, țările nordice, statele din estul și Sudul Europei. Dezvoltarea Masoneriei a fost susținută prin activitatea depusă în acest sens de către Francisc al III-lea, duce de Lorena, soțul împărătesei Maria Tereza și tata lui Iosif al II-lea. Frederic al II-lea al Prusiei, Charles de Hunde sau Jean Baptiste Willermoz. Un rol important l-au avut Ordinul Rozicrucienilor, Aleșii Cohen ( în idiș-Cohen înseamnă preot), „Iluminații din Bavaria”, Egiptenii (fondat de Cagliostro), la dată existau 47 de rituri, din peninsula Scadinavă până la frontierele Transilvaniei.

“Ordinul Iluminaților Bavarezi” a fost întemeiat la 1 mai 1775 sub titulatura de „Ordinul Secret al Iluminaților Bavarezi”. Membrii se apelau întrei ei cu denumirea de frați perfecționiști, conducător lor suprem purtând numele de Spartakus. Sediul lor central se afla la Ingolstadt/Germania. Ordinul era structurat în 13 cercuri concentrice corespunzătoare tot atâtor grade de inițiere, sugerând cele 13 trepte ale piramidei Masonice. Cercurile nu comunicau între ele decât din exterior către interior. Activitatea acestei organizații-notează Olimpian Ungherea – era una strict secretă. Unii membri dețineau funcția de patriarh, alții de sfetnici, de adepți sau de experți. Gradele se asemănau cu cele masonice: Novice, gradul I, Preparator, gradul II, Minerval/Maestru, Gradul III. Alte grade erau reprezentate de cele de „Illuminatus Minor”, „Illuminatus Major”, „Preot”, „Mag”, „Rege” ș.a. Fondatorul Ordinului, Adam Weishaupt a reușit să atragă numeroase personalități ale vremii, provenite din domenii foarte variate (comerț, industrie, educația, agricultură ș.a.). Membrii Ordinului au devenit veritabile eminențe cenușii pentru guvernele Germaniei, Angliei, Franței, Spaniei, Greciei, Italiei și Rusiei. Ordinul își propunea abolirea monarhiilor și regimurilor politice totalitare, promovarea devizei de inspirație masonică- „Libertate, Fraternitate, Egalitate”, unirea simbolică a tuturor religiilor sub un singur ‚Dumnezeu- Marele Creator al Universului”, implementarea și dezvoltarea spiritului caritabil, instaurarea toleranței, ca principiu fundamental, în relațiile interumane ș.a.

Masoneria engleză a manifestat trei tendințe: 1. Loji catolice și stuartiste.

2. Loji anglicane și hanovriene.

3. Loji stuartiste și scoțiene se vor răspândi pe continentul european, predilect în spațiul francez. Marchizul de Sade și Montesquieu au fost inițiați în Anglia. În 1738 apare Marea Lojă a Franței, prima mare obediență franceză de mare succes. În același an Mare Maestru al Masoneriei franceze a fost ales Pardaillan, duce de Antin (devenit personaj literar). Înainte de 1744 nu existau foarte multe loji masonice în Franța, decât în Bordeaux, Beaucaire, Luneville, Metz, Niort, Bayonne, Valenciennes. În 1773 a luat ființă loja rivală Marele Orient al Franței, având un mare impact și din cauza căreia a izbucnit o sciziune în cadrul Marii Loje provocate de marii maeștrii parizieni care au refuzat recunoașterea autorității obedienței. Luc Nefontaine, explică însă sciziunea, prin faptul că maeștrii se temeau că-și vor pierde – în urma alegerilor- funcțiile, cumpărate sub Vechiul Regim (o practică curentă în epocă). În fruntea Marelui Orient al Franței a fost instalat Ludovic-Filip (1747-1793), duce de Chartres, ulterior duce de Orleans, care își va lua în 1792 numele de Philippe Egalite. Masonii rămân oameni credincioși evoluând, de regulă, într-un spațiu filosofic creștin. Deismul pătrunde în Franța venind din Anglia. Deismul francez era unul mai puțin deschi și mai puțin tolerant față de religii, precum cel de factură engleză. Deismul francez era pus oricărei revelații supranaturale. În epoca Luminilor la mare preț este raționalismul, ateismul în rândurile masonilor fiind totuși, redus, excepțiile numindu-se Helvetius și Choderlos de Lacos. Charles de Montesquieu (1689-1755), renumit savant și enciclopedist (autorul lucrării “Spiritul legilor”), a fost inițiat în 1730 în loja „Horn Tavern” din Westminter. În scopul promovării artelor și științelor, în plină epocă a Luminilor, Jerome de Lalande întemeiază în 1776 la Paris, celebra lojă „Les Neuf Soeurs” („Cele Nouă Nurori”), primindu-l în rândurile sale cu câteva săptămâni înainte să moară, pe renumitul Francois Marie Arouet cunoscut sub numele de Voltaire. Acesta scria că “religia nu este instituită decât pentru menține oamenii supuși ordinii și a-i face să merite bunăvoința lui Dumnezeu prin virtute”. Deloc întâmplător, astronomul Lalande a scris articolul “Francmasonii” în ‘Encicopledia” lui Denis Diderot și d Alambert fără însă, ca această lucrare să fie una masonică). În accepțiunea sa, francmasonii reprezintă o “adunare de persoane alese care sunt legate între ele prin datoria iubirii fraterne, a întrajutorării la nevoie și a păstrării unei tăceri de nepătruns asupra a tot ceea ce caracterizează ordinul lor”. Se înțelege, că nu toți francezii sunt deiști și raționaliști. Joseph de Maistre (1754-1821) apără autoritatea Papei, alcătuind chiar o lucrare în acest sens intitulată „Despre papă”(1819) opunându-se vehement gallicanismului, interesat în crearea/consolidarea unei autonomii față de Roma. Cavalerul Ramsay devine un adept al arhiepiscopului Fenelon, pe care l-a întâlnit la Chambrai, convertindu-se la catolicism. El a publicat în 1720 o „Istorie a lui Fenelon”, în opinia sa rolul francmasonilor fiind acela de a realiza o reconciliere între toate religiile creștine. Masonii francezi ai perioadei deveniseră pasionați de esoterism, de mistere și tradiții oculte. Raționalismul și iluminismul combinau de fapt, cele două fețe ale Luminilor. Până la Revoluția Franceză, Francmasoneria va fi zguduită de ideile teosofice lansate de către Martines de Pasqually (1727-1774), un evreu convertit la catolicism. El a înființat – în tentativa de a da francmasoneriei un nou suflu mistic- un „Ordin al Cavalerilor Masoni Aleși Preoți ai Universului” („Aleșii lui Cohen”, cuvântul cohen desemnând în limba ebraică preot). Teosofia desemna- menționează Luc Nefontaine- “ansamblul doctrinelor care pretind că înțeleg și explorează lumea pornind de la religie. Teosofii se sprijină pe meditație și pe iluminarea interioară în descoperirea lui Dumnezeu și apoi a lumii înconjurătoare”. Teosofia- în accepția lui Antoine Fabre- „crede într-o revelație permanentă, reînnoită mereu de către profeți- dintre care face parte și el -și, care găsesc lumina în interiorul lor, datorită ascezei sau prin virtutea inițierilor”. Pasqually a fondat un nou rit masonic denumit “martinezism”. Doctrina sa despre reintegrare a fost expusă în opera (neterminată) intitulată “Tratat despre reintegrarea ființelor” (1772-1773). Pasqually susține că, „omul în calitate de emanație a lui Dumnezeu, însă el decade rapid (păcatul lui Adam) regăsindu-se ulterior, închis în materie. Devenind astfel, muritor, omului i s oferă o șansă de a se salva, obținând perfecțiunea interioară. Masonii membri ai “Aleșilor lui Cohen”, apelează la practici teurgice/magice, la diverse invocații în cadrul unui ritual, tocmai pentru a se încerca intrarea în legătură cu divinitatea sau cu intermediarii acesteia. În felul acesta, omul va putea să se reintegreze în starea sa originală”. Martinezismul a avut un mare impact în lojile franceze, Pasqually implantându-și sistemul la Paris, Lyon, Bordeaux, Marsilia și Avignon. Influența Ordinului său s-a diminuat considerabil înainte de moartea lui Pasqually. Doi dintre discipolii săi (Louis Claude de Saint Martin, 1743-1803 și Jean Baptiste Wilermoz, 1730-1824) au continuat să dezvolte ideile mentorului lor, însă în forme diferite ( Claude de Saint Martin se va detașa ușor de Francmasonerie iar Wilermoz va fi tot mai atras de ceremonii și ritualuri întemeind în 1778 un „Ordin al Cavalerilor Binefăcătorilor ai orașului Sfânt”). Solidaritatea masonică, în pofida unor dispute, se manifesta din plin în epocă: ofițerii lui Napoleon se cruțau pe câmpurile de luptă, fiind suficient să facă semnul masonic al disperării, împreunarea mâinilor deasupra capului cu palmele înainte, semn care semnifică ajutor, fii ai Văduvei. Deși rolul francmasonilor în Revoluția franceză pare a fi supralicitat, nu poate fi totuși, contestată, apartenența masonică a lui Denis Diderot, d”Alembert, Voltaire, Helvetius. Restabilită în timpul Directoratului, Masoneria franceză a avut un rol important în difuzarea pe plan european a unui anumit tip de ideal revoluționar prin intermediul lojilor militare franceze. Masoneria grupa nobili și burghezi, mult mai târziu, peste un secol fiind admiși în rândurile sale și proletarii. Totuși, în mod inevitabil, masonii se regăseau în diverse evenimente, inclusiv revoluții sau răsturnări de tronuri, fiind –până în zilele noastre- mai mereu prezenți în jocurile puterii. În 1737 masoneria a fost interzisă de un tribunal francez, locotenentul de poliție Herault confiscând dintr-o lojă diverse acte și documente. Decizia tribunalului a fost motivată prin cultivarea unor secrete de către masoni, respectiv, apropierea dintre oameni realizată de aceștia, indiferent de confesiuni și opțiuni politice. Interdicția nu a fost însă una foarte aspră, unele măsuri și atitudini antimasonice apărând în state precum Olanda (în 1744 la Amsterdam, loja orașului fiind jefuită, masoneria fiind interzisă), Portugalia (pe fundalul unei Inchiziții muribunde), Italia (în 1738, papa Clement al XII-lea îi excomunică pe francmasoni prin buna In Eminenti, 28 aprilie 1738) ș.a. Textul bulei papale consemna că, prevedea excomunicarea oricui ar fi aderat la această asociație pentru că, așa cum preciza papa, “ea reunea oameni din toate religiile și sectele sub aparența că se îndeplineau îndatoriri de etică a naturii, obligându-i prin jurământ și prin amenințarea cu pedepse să mențină secretul asupra a tot ce se hotăra în diferitele loji”. În 1801 Napoleon semnează Concordatul cu Vaticanul, unul dintre consecințele acestuia fiind aplicarea pe teritoriul francez a celor două acte pontificale de condamnare a masoneriei (în 1738 și în 1751). Mulți părăsesc masoneria, însă aceasta rămâne una utilă pentru Napoleon, fratele său Joseph fiind ales în 1805 Mare Maestru al Marelui Orient al Franței. Însă, atitudinea monarhilor Franței față de masonerie n-a fost una constantă: Ludovic al XVIII-lea a fost un monarh binevoitor, însă Carol al X-lea nu a ezitat să-i pună pe masoni sub urmărirea poliției. În 1849 Constituția Marelui Orient al Franței, proclama:” Francmasoneria, instituție esențialmente filantropică, filosofică și progresistă, are ca fundament existența lui Dumnezeu și nemurirea sufletului; ea are ca obiect binefacerea, studiul moralei universale, al științelor, artelor și practicarea tuturor virtuților; deviza sa a fost dintotdeauna; „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. După 1860 Francmasoneria franceză devine tot mai mult raționalistă și laică. Ea consideră „libertatea de conștiință ca un drept al fiecărui om și nu va fi nimeni exclus pentru credința sa”. A apărut astfel, ceea ce s-a numit „gâlceava cu privire la Marele Arhitect al Universului” , întrucât odată cu libertatea conștiinței, Constituțiile evocau în continuare existența lui Dumnezeu. În 1875 această problemă a fost tranșată întrucât Marele Orient al Franței a suprimat din textele Constituțiilor sale, obligativitatea de a crede în Dumnezeu și în nemurirea sufletului. Această inițiativă a divizat Masoneria în două blocuri care se excomunicau reciproc: pe de o parte, o masonerie teistă, care se pretinde a fi autentică și legitimă, iar pe de altă parte, o masonerie progresistă și laică, adesea agnostică sau ateistă. În timpul celei de a III-a Republici- consemnează Luc Nefontaine – masoneria a fost angajată în lupta republicană și a apărat idealurile sociale. Rolul public al Francmasoneriei franceze a devenit unul mai discret, variind de la o obediență la alta.

„Marele Orient al Franței” grupează 30. 000 de frați repartizați în 620 de loji. Sediul obedienței (Cadet 16- Paris 75 009) găzduiește un muzeu masonic la care publicul are acces. Masonii Marelui Orient al Franței se preocupă de chestiuni etice, sociale și politice, științifice, precum și formele de exprimare arptistică și culturală. Primul articol al „Constituțiilor Marelui Orient al Franței” menționează următoarele „Francmasoneria, instituție esențialmente filantropică și progresistă, are ca obiect căutarea adevărului, studiul moralei și practica solidarității. Ea acționează pentru amelioarea materială și morală, pentru perfecționarea intelectuală și socială a umanității. Are ca principii toleranța reciprocă, respectul față de ceilalți și față de sine, libertatea absolută a conștiinței. Considerând concepțiile metafizice un domeniu ce ține exclusiv de aprecierea fiecărui membru, ea refuză orice afirmație masonică”. Masonii din Marele Orient al Franței s-au regăsit în spațiul politic francez (Charles Hernu, Roland Dumas, P. Joxe ș. a.). În 1961 a fost creat (din inițiativa Marelui Orient al Franței și al Marelui Orient al Belgiei) un “Centru de relații și de informare al puterilor masonice” semnatar al apelului de la Strasbourg (CLIPSAS) regrupând obediențele iregulare, interesate de respectarea libertății absolutei și a conștiinței membrilor lor. Luc Nefontaine menționează 31 de obediențe cu precădere europene, precum Marea Lojă a Elveției, Marele Orient al Luxemburgului, americane și africane ș. a.

Marea Lojă a Franței grupează 18. 000 de frați repartizați în aproximativ 400 de loji, acționând pentru Gloria Marelui Arhitect al Universului, fără a impune credința în Dumnezeu.

Marea Lojă Națională Franceză cuprinde 10 400 de frați repartizați în 47 l (inclusiv cele aflate în Benin, Senegal și Coasta de Fildeș) . Este singura obediență regulară a Franței fondată în 1913.

Primele loje feminine au apărut în Franța în 1730. Ele s-au organizat definitiv în 1760, iar în 1774 au fost recunoscute de către masoneria mondială.

Marea Lojă Feminină a Franței nu admite decât femei în vederea inițierii, numărând 6000 repartizate în 160 de loji.

Federația Mixtă a Dreptului Uman este o obediență mixtă care numără aproximativ 4000 de frați și surori.

Există și alte obediențe minoritare sau marginale precum Ritul de la Memphis-Misraim, Loja Națională Franceză ș.a.

Belgia. Primul suveran al Belgiei (stat creat în 1830) Leopold I de Saxa Cobourg –Gotha (1790-1865) a fost inițiat la Berna, în 1813. În fruntea Marelui Orient al Belgiei a fost numit în 1833 baronul de Stassart. Episcopii belgieni au condamnat masoneria în 1837. Masonii au reacționat prin susținerea Partidului Liberal Anticlerical aflat în competiție cu Partidul Conservator Catolic. După 1880 în masoneria belgiană au fost acceptați atât liberali cât și socialiști. Obediențele belgiene se prezintă în felul următor: Marele Orient al Belgiei grupează 8000 de frați, repartizați în peste 80 de ateliere, având o orientare laică și liber-exaministă. Ea revendică separarea totală a Bisericii de stat.

Marea Lojă a Belgiei grupează 2500 de membrii și aproape 30 de ateliere. Această obediență a apărut în 1959 printr- o sciziune produsă în sânul Marelui Orient al Belgiei. În 1965 loja a devenit regulară, pierdută însă în anii 70, ceea ce semnifică, scrie Luc Nefontaine, că, pentru ea, „Marele Arhitect al Universului a devenit un simbol lipsit de o semnificație teistă obligatorie”. De aici și schisma în Marea Lojă și crearea unui obediențe-Marea Lojă Regulară a Belgiei creată și recunoscută de către Marea Lojă Unită a Angliei în 1979 ( 900 de frați repartizați în 20 de ateliere).

Federația Belgiană a Dreptului Uman grupează 3700 de membri repartizați în aproximativ 50 de loji.

Marea Lojă Feminină a Belgiei înființată în 1981 cuprinde 500 de surori repartizate în șapte loji.

Rusia. Primul mason rus a fost chiar țarul Petru I Romanov admis în loja din Amsterdam de către masonul englez John Vern. Țarul Petru ar fi înființat-conform unor surse- o lojă la Moscova, la întoarcerea sa din Olanda, condusă ulterior, de către F. Lehort. Având drept obiectiv iluminarea societății ruse, apariția unei loji masonice a fost primită cu rezerve de către aristocrație și clerul. În 1775 a fost înființat Congresul masonic din Braunschweig, în 1782 –la Wilhembad, iar în 1785 la Paris. Crearea Statelor Unite ale Americii, au reflectat grandoarea și puritatea idealurilor Franc-Masoneriei. Acestea se ghidau în activitatea lor după „Carta Statutelor” a lui Anderson.

Austria. Masoneria a început să lucreze în Austria încă din 1742. Marea Lojă a Austriei a luat ființă în 1784. Unele ateliere activau în Innsbruck și Salzburg. Wolfang Amadeus Mozart (1756-1791) a fost inițiat în loja vieneză "Zur Wohltätigkeit", /Binefacerea (14 decembrie 1784). În aprilie 1785 era deja Mare maestru. Opera cunoscută sub numele de „Flautul Fermecat” (1791) are multiple rezonanțe masonice. Mozart a scris și muzică de scenă pentru o piesă masonică Thamos, König in Ägypten, fiind implicat și într-un proiect melodramatic, Semiramos, care însă n-a fost finalizat. În vremurile lui Mozart, a te ideintifica lui Masoneria- scrie Paul Johnson- însemna a te alinia progresului și Iluminismului, reforma sistemului fiscal, reforma codului penal, guvern reprezentativ, constituții scrise, extinderea educației. Goththold Ephraim Lessing, Johann Wolfang von Goethe, Friedricht Klopstrock și Johann Gottfried von Herder erau de asemenea masoni. În fapt, Masoneria a fost adevăratul motiv pentru care Mozart s-a deplasat la Viena.La Berlin, Frederic cel Mare era mason și prin urmare, protector al Masoneriei.

În aceeași perioadă, compozitorul austriac Joseph Haydn (1732-1809) a fost primit în loja “Adevărata Concordie.” Piesa lui Pierre de Beaurmarchais, Nunta lui Figaro are de asemenea serioase accente masonice.

Germania. În Germania, Luminile s-au manifestat prin mișcarea cunoscută sub numele de “Aufklärung” (echivalentul curentului francez deist și raționalist). Modelul este oferit de către Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781), inițiat la Hamburg în 1771. În opinia sa, francmasoneria trebuia să regrupeze oameni „eliberați de toate prejudecățile religioase ale țărilor noastre”. Lessing propovăduia o mare toleranță religioasă. Reacția la „Aufklarung” este cunoscută sub denumirea de „ “Sturm und Drang”, care propăvăduia întoarcerea la sentiment, la subiectivitate, la spiritualitatea interioară, spre un trecut considerat mai bun. Pentru Herder, „Francmasoneria a învins sectarismul și va readuce epoca vârstei de aur, care trăiește în inima noastră, a tuturor”. Francmasoneria a avut puternic de suferit în timpul regimului nazist (1933-1945). Naziștii au dezlănțuit un adevărat război împotriva celor care făceau parte din Francmasonerie. Aceasta, deși naziștii au fost implicați în ocultism.

Ungaria. În Ungaria prima lojă a fost menționată în 1740. Doi ani mai târziu, masoneria lucra și în Cehia și Principatele Române. În cazul Greciei, masoneria a “început să lucreze în insula Corfu” (1750).

Anglia. În 1813 în Anglia a fost fondată Marea Lojă Unită a Angliei (United Grand Lodge of England), ducele de Sussex (1773-1843) fiind ales Mare Maestru. În mod succesiv, marii maeștri au aparținut familiei regale, cazul prințului de Galles (1874) viitorul rege al Angliei sub numele de Eduard al VII-lea, sau ducele de Kent după 1969. Pentru elita engleză apartenența la Masonerie semnifica legătura cu un anumit „standing”. Politicienii, în mod preponderent cei de orientare conservatoare, diplomații, oamenii de afaceri precum și o parte a episcopatului anglican, în afară de membrii Curții Regale, fac parte din Masonerie. Sir Winston Spencer Churchill a fost unul dintre cele mai cunoscute personalități engleze care au făcut parte din Masonerie. Marea Lojă a Angliei interzice discuțiile politice sau religioase în interiorul său, însă în afara acesteia, membrii săi pot aborda orice tip de subiecte. Masoneria engleză și-a dezvoltat în mod vizibil latura sa filantropică: a înființat și susținut diverse instituții de învățământ, forme de întrajutorare între frați, inclusiv un mare spital. Sediul Marii Loji Unite a Angliei cunoscut drept Freemason s Hall se află pe strada Great Queen din Londra, numărând aproximativ 75. 000 de membrii organizați/repartizați în 8000 de loji. În 1972 Marea Lojă a Scoției număra 60. 000 de membri, în timp ce Marea Lojă a Irlandei (cu sediul la Dublin) cu o autoritate distribuită asupra lojilor din nordul și sudul țării numără 100 000 de membri. Marea Lojă Unită a Angliei se autolegitimează de a recunoaște drept „regulară”, adică legitimă și autentic masonică, orice obediență din orice țară. În 1929, ea a definit noțiunea de „regulară” (conform cu regulile stabilite) în cele opt „Principii fundamentale de recunoaștere a Marilor Loji”. Pentru a accede în rândurile acesteia orice om trebuie să creadă într-un Dumnezeu care și-a relevat voința oamenilor și să depună jurământ pe cartea sfântă a religiei de care acesta aparține: Biblia pentru creștini, Coranul pentru musulmani. Trebuie respectate landmark-urile (granițele). Acestea – în accepția Masoneriei- reprezintă elemente esențiale ale francmasoneriei, care nu pot fi suprimate fără a altera în mod grav natura Ordinului, și fără a cădea în „iregularitate”. Dintre aceste principii se cuvin a fi menționate secretul, simbolismul templului lui Solomon, legenda lui Hiram și credința în Dumnezeu. După 1929 într-o directă legătură cu landmark-urile și cu principiile, au fost recunoscute drept regulare mai multe obediențe din lume (cazul masoneriilor nordice și din SUA), astfel încât masoneria „regulară” este majoritară. Aproximativ șase milioane (dintr-un total de șapte milioane de masoni) de masoni din întreaga lume sunt masoni „regulari”).

Elveția. În 1844 a fost înființată Marea Lojă Elvețiană Alpina (14 loji). În 1983 ea regrupa 3645 de frați. Alături de aceasta funcționa o Mare Lojă Elvețiană Unită și Independentă (Geneva și Lausanne), o Mare Lojă feminină a Elveției, precum și loji ale Dreptului Uman și loji ce țin de obediențe franceze.

Francmasoneria în alte țări

În Luxemburg Marea Lojă este regulară, iar Marele Orient al Luxemburgului reprezintă curentul laic. În Germania întâlnim Marea Lojă a masonilor vechi, liberi și acceptați din Germania, neregulară, înființată în 1949. În perioada regimului național-socialist al lui Adolf Hitler, lojiile vor intra în adormire, ele fiind redeșteptate în 1945. În 1958 obediențele creștine și regulare au înființat Marile Loji Unite ale Germaniei. În 1919 a apărut o Mare Lojă regulară a Austriei. După cel de al doilea război mondial, a apărut Marea Lojă a Greciei (în 1867 fusese înființată Marele Orient al Greciei), Marele Orient al Italiei a fost înființată în Italia în 1862. Din 1910 funcționează Marea Lojă a Italiei. Marele Orient al Italiei militează pentru laicizarea statului. Prezent în memoria publică este încă scandatul uriaș provocat de către loja Propaganda Due/P2, izbucnit în 1981. În centrul scandalului s-a aflat Licio Gelli, membru al lojii P2 aflată sub obediența Marelui Orient al Italiei, care avea înscrise mai multe persoane angajate în domenii profesionale precum administrația și finanțele. Publicarea listei membrilor lojii P2 în 1981 a provocat demisia guvernului condus de către A. Forlani, trei cunoscuți membri aparținând amintitei loji. Pata pe obrazul Francmasoneriei italiene a fost atât de mare, încât în 1987, Marele Orient al Italiei a fost nevoit să declare că masoneria italiană este absolut apolitică și că lucrările și riturile lojilor sunt total discrete, dar nu secrete. În Spania și Portugalia evoluția masoneriei a fost influențată de regimurile politice autoritare, în timp ce în spațiul scandinav reprezintă un bloc omogen, de spiritualitate creștină regulară. În Suedia și Danemarca prinții și regii merg până la îndeplinirea funcției de Mare Maestru al Marii Loji Naționale. În Polonia, masoneria a fost interzisă până în 1938, iar în Cehoslovacia masoneria a dobândit bază legală în 1929. Situația a devenit extrem de dificilă după destrămarea statului cehoslovac în 1938 și instaurarea regimului totalitar comunist în 1945. Situația a fost una oarecum similară în Iugoslavia și Bulgaria, unde masoneria a fost interzisă după 1941. Regimurile totalitare de extremă dreapta au dezvoltat plecând de la falsul cunoscut drept „Protocoalele Înțelepților Sionului“, o puternică acțiune antimasonică.

Masoneria în America de Nord

Intrată în spațiul nord american pe filieră engleză, Masoneria americană a devenit prin structură și numărul de membri, numărul unu în lume. George Washington, primul președinte la Statelor Unite ale Americii (1732-1799) a fost mason, poate cel mai celebru din acest punct de vedere, inițiat în 1752 la Frederickburg în Virginia. În America, masoneria este prezenta încă din 1730. Cea mai celebră construcție masonică din lume a fost construită în SUA, în Washington DC numărul 1733, nord-vest, pe colțul dintre străzile 16 și S. Este vorba despre Casa Templului, sediul Consiliului Suprem, 33 grade pentru jurisdiscția sudică. A fost proiectată de către renumitul arhitect John Russell Pop, fiind inspirată de Mausoleul din Halicarnas, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Începută în 1911, construcția a fost finalizată în 1915.

În Canada, prima lojă a fost înființată în anul 1738. O prima lojă este fondată la Philadelphia, în 1731. Urmeaza apoi Boston, Savannah si Charleston. Treisprezece președinti ai Statelor Unite au fost masoni. Thomas Jeferson (1743-1826) a fost un strălucit exponent al Iluminismului în spațiul american. Există diferențe între denumirile Marilor Loji din S.U.A. Unele poarta numele A. F. A. M. (Masonerie Acceptata Libera și Antică), iar altele F.A.M. (Masonerie Acceptata si Liberă). Cauza acestor diferențe a fost conflictul dintre doua facțiuni diferite la momentul înființării Marilor Loji. O facțiune a adoptat titulatura de Antica, cealalta grupare considerându-se Modernă. Diferentele de titulatura care există în S.U.A. nu au legături logice cu nici unul dintre acesti termeni sau cu originile Marilor Loji americane. În istoria masoneriei se disting două linii de bază: cea franceză – Marele Orient al Frantei cu sediul la Paris, și cea britanică – Ritul de York cu sediul la Londra. Prima dintre ele a dat naștere masoneriilor de pe continent, generând astfel doua importante linii secundare, care la rândul lor s-au individualizat si au generat alte loji nationale în țările Europei: masoneria italiană și cea germană. A doua linie principală, cea născută în insulele britanice – numită și masoneria albastră, a generat lojile de peste ocean sau din afara continentului: SUA, Canada si Japonia (pentru a controla Extremul Orient). Masoneria rusă are un statut aparte, la constituirea ei contribuind ambele rituri, si cel francez, si cel englez.Francmasoneria americană- scrie Luc Nefontaine- au practicat discriminarea rasială, negrii nefiind admiși în loji. Din acest motiv, a apărut în 1808 Marea Lojă Prince Hall, neregulară, care grupează 36 de loji în SUA, alături de alte loji în Canada, Bahamas, Hawai, Liberia, Santo Domingo.

În Canada există Mari Loji depinzând fie de Marea Lojă Unită a Angliei, fie de Marea Lojă a Scoției (cazul Terrei Nova). Marea Lojă din Ontario a fost creată în 1867, cu sediul la Hamilton ( în 1872 avea 122 000 de membri). În 1869 a fost fondată Marea Lojă a Quebec-ului, cuprinde 40 de loji la Montreal, iar la Quebec numai patru. În 1979 pe fondul unei poziționări a Bisericii Catolice, trei loji francofone au fondat Marea lojă mixtă a Quebec-ului. Mari Loji au fost întemeiate în Columbia britanică (cu sediul la Vancouver), în Mannitoba (cu sediul la Winnipeg). În Canada zilelor noastre estimările avansează cifra de 250 000 de frați angajați în activități de tip caritabil și filantropic.

În cazul Mexicului, masoneria s-a implicat în laicizarea țării, având o serioasă implicare și în politică, mulți din președinți fiind masoni ( Benito Suarez, 1806-1872). În spațiul sud-american, masoneria a fost implicată în spațiul transformărilor sociale și politice- cazul lui Simon Bolivar (regimul lui Fidel Castro interzicând masoneria). În Columbia dar mai ales în Argentina și Chile (Salvator Allende, 1908-1973) , mai mulți președinți au fost masoni.

Francmasoneria este prezentă și în state precum Turcia și Israel (Marea Lojă a Israelului, regular își are sediul la Tel Aviv). În Iran și Irak, pe fondul unor evoluții politice și ideologice cunoscute, francmasoneria este interzisă (invocându-se „Protocoalele Înțelepților Sionului). Francmasoneria indiană este de obediență anglo-saxonă, cele 211 loji funcționând în Calcutta, Bombay și New Delhi. Jumătate dintre masonii japonezi sunt de origine americană, în China francmasoneria a fost interzisă după 1949, iar în Birmania și Thailanda, funcționează câteva ateliere înființate de către Marea Lojă a Scoției. Francmasoneria funcționează în Maroc și în Egipt (unde nu sunt primiți membrii evrei), iar în Tunisia și Alger ea este interzisă. Englezii sunt cei care au creat loji în Zimbabwe, Tanzania, Uganda și Nigeria. În partea francofonă a Africii masoneria este activă în Benin, Togo și Gabon. În Zair funcționează un Mare Orient fondat în 1973, cu trei ateliere.

Tabel nr. 1. Repartizarea masonilor în lume

Principalele obediențe Efectivele

Sursa: Luc Nefontaine, Francmasoneria, București, Editura Diogene, 1998, p. 60- 61.

Datele Francmasoneriei la nivelul anului 1928 dau următoarele cifre:

Total francmasoni în Europa – 4.455. 879 repartizați astfel”:

Germania- 75. 328

Anglia- 350.00

Austria-1.834

Belgia- 4.800

Bulgaria -4.800

Danemarca-7.945

Scoția-59.000

Spania Marele Orient-2.700

Spania-Marea Lojă-987

Finlanda-250

Franța Marele Orient-31. 700

Marea Lojă-17.500

Grecia-4000

Ungaria-suprimată

Irlanda- 50.000

Italia-suprimată

Luxemburg-110

Norvegia- 11. 102

Țările de Jos- 7. 932

Polonia-302

Portugalia-3000

România-4.700

Suedia-23.101

Elveția-5000

Cehoslovacia-2000

Turcia-2000

Iugoslavia-850

Total-666. 691

Asia- 6.402

Africa – 4. 500

USA -3.278.752

Mexico -8.898

Total- 3.492.141

America Centrală- Total- 30. 254

America de Sud- 54. 942

Oceania- 200.949

Total general- 4.455. 879

I. 4.Organizații internaționale de influență masonică

Grupul Bildenberg

În societatea contemporană s-a manifestat dintotdeauna o puternică dezbatere – niciodată încheiată – despre rolul unor organizații internaționale în cadrul Francmasoneriei, printre acestea aflându-se „Grupul Bildenberg”, Comisia Trilaterală, Consiliul Relațiilor Externe ș.a. Aceste organizații influente mondiale sunt considerate, sau sunt asociate cu elita masonică precum Grupul „G8“ al celor mai puternice industrializate state din lume are la vedere simbolistica masonică, litera G din numele „G8“ reprezentând sigla emblemelor masonice. Astfel, G8 semnifica grupul „Celor 8 masonerii“, cele mai puternice din lume. Grupul Bilderberg, a fost înființat în mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Denumirea sa provine de la Hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei regine Beatrix a Olandei. Numele complet al monarhului suedez era Bernhard Julius Coert Karel Godfried Pieter. Fondatorii Grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Prima sa întrunire desfășurată pe pământ american a avut loc în februarie 1957, pe insula Saint Simons de lângă insula Jekyll, Georgia. Președinții ai SUA precum Thomas Woodrow Wilson sau Bill Clinton au fost asociați – într-un fel sau altul – cu Grupul Bildenberg. Părintele fondator al Grupul Bildenberg este considerat a fi doctorul Joseph Hieronim Retinger, supranumit ’’părintele fondator al Clubului Bildenberg’’, membru de vază al masoneriei suedeze. El a fost adus în SUA de către Averell Harriman (membru al Consiliului pentru Relații Externe). Astfel, a apărut ideea unor reuniuni la care i-au parte, oameni de afaceri, politicieni, bancheri, educatori, patroni ai unor societății mass media de mare influență, lideri militari importanți din lume. Retinger a decedat în 1960. Viitorii fondatori ai Grupului Bilderberg au fost implicați în planul de ajutorare al Europei de după cel de al doilea război mondial (1946), cunoscut după numele inițiatorului său,”planul Marshall” (realizat în cadrul War and Peace Study Groups-Grupul de Studii al Războiului și al Păcii). În paralel, Grupul “Bildelberg” a susținut și lansat prin intermediului lui David Rockfeller, proiectul creării Europei Occidentale a Cărbunelui și a Oțelului (1952), ulterior apărând Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului. Pe fondul și în interiorul acestor preocupări s-au plasat și dezvoltat proiectul unei Europe federale, asociat unor nume grele din cadrul Grupului Bilderberg: John McCloy (CFR, Chase Manhattan Bank, primul președinte al Băncii Mondiale), William Averell Harimann (CFR, Pilgrims, Skull&Bones), George Franklin (CRF, Comisia Trilaterală), William Wiseman (asocial al Băncii Khun&Loeb), M. Leffingwelle (asociat al Băncii Morgan), Nelson și David Rockfeller. Începând cu 1943, în urma acestor dezbateri și preocupări a luat naștere uniunea vamală cunoscută sub denumirea de Benelux (Belgia, Țările de Jos și Luxemburg). Grupul Bildenberg este puternic legat de familia regală britanică. Din 1991 președinte la Grupului a fost ocupată de către lordul Peter Carrington, fost secretaru general al NATO și președinte al Institutului Regal pentru Afaceri Internaționale. Dintre membrii influenți ai Grupului Bildenberg îi menționăm pe George Ball, Dean Acheson, Dean Rusk, Christian Herter, Zbigniew Brzezinski, Robert McNamara, J. William Fulbright, Henry Ford al II-lea, Georges –Jean Pompidou, Helmuth Schmidt, Edmond de Rotschild, baron francez. Clubul Bilderberg este mai mult “un fel de Consiliul pentru Relații Externe cu caracter neoficial, extins la scară mondială”, afirmă Neal Wilgus. Grupul Bildenberg este unul puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. În mod oficial, Grupul Bilderberg este asociat eforturilor de consolidare și de apărare a democrației în toate țările din lume, fiind prezent și puternic implicat-inclusiv în România- în toate proiectele asociate democratizării globale. Neoficial, Grupul Bilderberg este asociat unui guvern global, care acționează de mare distanță și impune norme și reguli planetare, urmărind parcă, instaurarea unei Noi Ordini Mondiale. Bancherul James P. Warburg, a declarat că: Fie că vreți, fie că nu vreți, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune e dacă va fi acceptat sau impus.” În definiția Enciclopediei Brittanica, Grupul Bildelberg reprezintă: ”Întrunirea anuală de trei zile, la care participă o sută dintre cei mai influenți bancheri, economiști, oameni politici și funcționari de stat din Europa și Statele Unite. Această conferință are loc în fiecare an în altă țară occidentală și în cel mai strict secret. Ea oferă un climat de intimitate neprotocolară, în care cei ce influențează politicile internaționale se simt în largul lor”.

În 1998 reuniunea „Grupului Bildenberg” a avut loc în hotelul Turnberry de lângă Glasgow, Scoția, iar în 2002 întâlnirea s-a desfășurat la Chantilly, în Virginia, lângă Washington. În 2004, Grupul s-a reunit la “Grand Hotel des Iles Borromees”, în Stresa, Italia. Întrebarea fundamentală este dacă Grupul Bildenberg vrea, sau nu, să conducă lumea? Între timp, Grupul Bildenberg indică printre reușitele sale, criza de credit din 2008, UE, NAFTA, extinderea NATO, “corporațiile internaționale, colapsul sancționării imigrației în Statele Unite și internaționalizarea activităților bancare”. „Dacă Grupul Bildenberg nu este o conspirație oarecare, atunci el este unul condus și se poartă astfel încât să semene remarcabil de bine cu una”, scria ziaristul C. Gordon Tether, de la publicația londoneză “Financial Times”.

Comisia Trilaterală

Comisia Trilaterală a fost înființată în 1970, la inițiativa Zbigniew Brzezinski, pe atunci șeful Departamentului de Studii Ruse din cadrul Universității Columbia. Acesta era convins de necesitatea unei apropieri și a unei colaborări mai strânse între Europa, Asia și Africa. Comisia Trilaterală este o organizație secretă care grupează inițiați din SUA, Japonia și Uniunea Europeană. În fruntea sa s-a aflat David Rockfeller. Între 23 – 24 iulie 1972, cu aprobarea Grupului Bildenberg și a Consiliului pentru Relații Externe, s-a desfășurat activitatea Comisiei Trilaterale, pe proprietatea familiei Rockfeller din Pocantico Hills (o suburbie a orașului Tarrytown din New York). La această întrunire au luat parte Rockfeller, Brzezinski, Henry Owen, directorul Departamentului de Studii de Politici Externe de la Institutul Brookings, Mc George Bundy, Robert Bowie, Karl Karstens, Kiichi Miyazawa, Saburo Ikita, Tadashi Yamamoto. Comisia Trilaterală a fost înființată la 1 iulie 1973, Zbigniew Brezinski fiind numit director fondator, iar David Rockfeller, președinte. Printre alți membrii fondatori, îi regăsim pe Jimmy Carter, John B. Anderson (congresmen și candidat la președinția SUA), Hedley Donovan (redactor șef la influenta publicație Time), Giovanni Agnelli, Raymond Barre (vicepreședinte din partea Franței a Comisiei Comunităților Europene), 300 de membrii în total, atent selectați. Comisia Trilaterală și-a redactat propria publicație, intitulată „Trialogue”. Are sedii la New York, Paris și Tokio. Conducerea este asigurată de un Comitet format din 35 de persoane. Suportul financiar-generos- provine din partea unui fundații precum „Rockfeller Brothers”, „Ford”, „Lilly”, „German Marshall” sau corporații precum „Time”, „Bechtel”, „Exxon”, „General Motors”, „Wells –Fargo”, „Texas Instruments’. Întrunirile sale, rămân secrete, ele nefiind accesibile publicului, speculându-se că, ea reprezintă o extensie a Consiliului pentru Relații Externe.

Consiliul pentru Relații Externe

Consiliul pentru Relații Externe/Council of Foreign Relations (CFR) a fost înființat în 1919, la Paris, ca filială a Institutului Regal de Afaceri din Londra. Acest Consiliu nu a apărut odată cu Comisia Trilaterală sau Grupul Bildenberg, bazele sale fiind puse mult mai devreme, înainte de sfârșitul Marelui Război, în ianuarie 1917. Atunci, la inițiativa lui Edward Mandell House, consilier de încredere al lui Thomaw Woodrow Wilson, au fost convocați la New York la o întâlnire, aproximativ 1000 de persoane, în scopul dezbaterii situației postbelice. Această întâlnire-pare-se- a stat la baza faimoasele Paisprezece Puncte lansate într-un discurs magistral de către Wodroow Wilson, președintele în exercițiu al SUA, rostit în Congresul american la 13 decembrie 1918. Unii specialiști consideră cele 14 Puncte drept globalizante, prin măsurile și schimbările pe care le enunțau. În timpul desfășurării Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920), președintele SUA a propus reorganizarea Europei într-o formulă cunoscută drept Noua Europă, susținând și crearea Ligii/Societății Națiunilor. Actele și tratatele semnate de către SUA nu au fost ratificate de către Congres, drept un semn de neîncredere față de politica dusă de către Wilson și în validitatea organizațiilor supranaționale. La 21 iulie 1921 Consiliul pentru Relații Externe a devenit de sine stătător cu sediul la Washington. Prevederea conform căreia, oricine dezvăluia detalii de la aceste întâlniri putea fi exclus, i-au conferit un caracter secret. Până în 1945 Consiliul și-a avut sediul în Harold Pratt House, New York. Dintre membrii săi fondatorii merită developată personalitatea colonelului Edward Mandell House, consilierul președintelui Thomas Woodrow Wilson, așa cum precizam în rândurile de mai sus. Scopul esențial al CFR este promovarea globalizării, eliminarea urii de rasă, libertatea, egalitatea și fraternitatea să devină simple fapte de viață. Ilustru reprezentant la Francmasoneriei române, Olimpian Ungherea, scrie că, sub controlul CFR, s-ar afla reputate instituții de presă precum Reuters, Associated Press, United Press. În aceeași zonă de influență/control al CFR, s-ar afla și influente ziare americane precum Wall Street Journal, New York Times, Washington Press, dar și posturi de televiziune precum ABC, CNN, CBS și RCA, și bănci- Morgan, Schiff, Raiffeisen, Baruch și Warburg. Dintre membrii CFR îi menționăm pe Bill Clinton, Tony Blair, Kofy Annan, Juan Carlos, H. Chirac ș.a.

În 1997, președintele Consiliului de Conducere al CFR, Peter G. Peterson, recunoștea faptul că , consiliul este o organizație exclusivistă, deschisă numai elitei liberale newyorkeze, însă declara că acesta își extinde activitatea în SUA, avânt un număr tot mai mare de membrii care trăiesc în afara arealelor New York și Washington.

Specialiștii sunt de părere că, aceste organizații sunt implicate în “vastul proces al globalizării și mondializarii, al topirii granițelor nationale și al transformării progresive a umanității în masă de manevra supusă unui Centru, o patura superpusă, o elită cu valențe și pretenții aristocratice ce înlocuiește vechile monarhii”. Adesea organizațiile mai sus menționate au fost implicate mai mult sau mai puțin, în anumite conspirații.

I.5.Loja, riturile, simbolurile

Loja

Loja reprezintă centrul vieții masonice, entitatea fundamentală a Francmasoneriei Universale, “locul unde masonii lucrează”. Etimologic, cuvântul de lojă provine din germana veche (laubja, 1277) însemnând colibă de lemn. Ea reprezintă locul unde se întâlnesc masonii, și, simultan, ansamblul masonilor care se reunesc în respectivul loc. În accepția masonilor, loja înseamnă „Templul însăși, sau o adunare de masoni, ea dispărând odată cu încheierea reuniunii masonice”. Primele adunări masonice, așa cum am menționat, aveau loc în tavernele englezești cărora le-au preluat numele: Gâsca și Grătarul, Coroana, Taverna mărului și Taverna cupei, Ciorchinele de struguri. Prima Lojă operativă ar fi apărut în Anglia, în 1212 apoi în Franța, 1221 (Amiens). După denumirea lor lojilor pot fi împărțite în următoarele :

Lojă simplă sau Triunghi.

Lojă Justă (cele cinci lumini; Maestrul Venerabil, Primul Supraveghetor, al Doilea Supraveghetor, Orator și Secretar).

Lojă Perfectă ( cu șapte Maeștri-aleși).

Lojă de adopție- Lojă specială exclusiv pentru femei sau mixtă.

Loja de Sus, sau Loja de la Orientul Etern.

Loja Mamă-loja unde masonul și-a făcut inițierea.

Loja de Cercetare-atelierul a cărui vocație este studiul Francmasoneriei.

Loja Sălbatică sau Independentă, care nu are nici o legătură cu nici o Obediență.

Fiecarea Lojă are un nume, și un număr de înregistrare în registrul Matricol al Marii Loji sau al Marelui Orient din care face parte, spre exemplu, Horus, Pitagora, Alexandru I, Coloana Înțelepciunii, Coroana lui Ștefan cel Mare, Toleranța, Fii României ș. a.

Loja scrie Luc Nefontaine reprezintă un „microcosmos, cu dimensiuni definite simbolic: lungimea sa este de la apus la răsărit, lățimea de la nord la sud, înălțimea de la nadir la zenit”. „Loja are o formă dreptunghiulară. Zenitul se oprește în tavanul templului, o boltă azurie înstelată. La răsărit stă Venerabilul lojii, titular al gradului de maestru. El este însărcinat cu deschiderea și închiderea lucrărilor, cu prezidarea ședințelor sau a sesiunilor. Deși are un rol esențial, Venerabilul nu se poate dispensa de ajutorul ofițerilor (persoane care îndeplinesc anumite oficii în cadrul lojii) lojii, dintre care îi reținem pe Primul Supraveghetor și al Doilea Supraveghetor, primul având misiunea de a îndruma calfele, al doilea de a instruii ucenicii. Expertul sau Marele Expert cunoaște ritualurile care trebuie asigurate cu ocazia fiecărui eveniment.Trezorierul încasează cotizațiile și girează contabilitatea lojii. Primitorul primește donațiile destinate masonilor aflați în dificultate și vizitează bolnavii. Maestrul de ceremonii prezintă ofițerii și conduce vizitatorii la locul lor. Paznicul, este cel care închide loja, asigurându-se că templul este bine acoperit, adică ferit de profani. Membrii unei loje se întâlnesc cel puțin o dată pe lună, sau mai des, o dată la 15 zile, alteori de mai multe ori. Exceptându-i pe ofițeri care ocupă locuri fixe, frații sunt așezați pe două rânduri dispuse față în față, unul la nord, celălalt la sudul templului. La apus ,pe fiecare ușă a templului, se găsesc două coloane denumite J și B – inițialele numelor biblice Jakin și Boaz. Fiecare supraveghetor stă în apropierea unei coloane. Coloana desemnează totalitatea fraților care se regăsesc pe banchetele de la nordul și de la sudul templului. Ucenicii și calfele sunt așezați în părți diferite, în timp ce maeștrii se pot instala în oricare parte. Fiecare frate se poate exprima în mod liber fără a fi întrerupt, ucenicul putând vorbi doar în momentul în care va ajunge calfă și numai cu permisiunea prealabilă a supraveghetorului. Atmosfera este astfel una destinsă, chiar și în timpul discutării unor subiecte mai delicate. „Lojile masonice-scrie Daniel Beresniak- instituie o anumită formă de sociabilitate care atribuie eterogenității o valoare pozitivă, până atunci ea fiind privită doar ca un izvor de conflicte sociale”. Științele cultivate de către egipteni, gnostici sau cabalistiști aduse în Europa de către cruciați, nu au fost practicate în adunările secrete, nu s-a păstrat -scrie J. P. Dubreuil- decât numele lor, ele fiind rezervate unui număr foarte restrâns de aleși. În ordinele superioare, se comemorau științele chimiei și mineralogiei, care –i ajutau pe masoni să se perfecționeze în activitatea lor. Transmis pe cale exclusiv orală, secretul a contribuit la păstrarea dogmelor și științelor tradiționale, al cărei scop era perfecționarea speciei umane”. Pentru a se putea desfășura lucrările unei loji este nevoie de prezența a șapte Frați. Aceștia își asumă sarcina ofițerilor principali ai atelierului. Cinci dintre ei trebuie să fie maeștri (cele cinci lumini) în timp de doi, pot, în mod excepțional, să fie și Companioni (Expertul și Maestrul de Ceremonii). În Ritul Scoțian Antic și Acceptat loja este descrisă în felul următor:

– „Care este forma lojii voastre?

Un pătrat lung.

Care este lungimea sa?

De la Orient la Occident.

Lărgimea?

De la Miazăzi la Miazănoapte.

Înălțimea?

De la Zenit la Nadir.

Ce semnifică aceste dimensiuni?

Că Francmasoneria este universală.

Ritul Scoțian Rectificat.

Care este figura Lojei?

Un pătrat lung.

Ce lungime are?

De la Orient la Occident.

Dar lărgime?

De la Nord la Sud.

Ce adâncime are?

De la suprafața Pământului până în centru.

Ce înălțime are?

Nenumărați coți.

Ce înțelegi prin asta?

Că Francmasoneria cuprinde întreaga natură și că toții masonii răspândiți pe pământ formează împreună doar una și aceeași Lojă”.

Sursa ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 12.

Obediența înseamnă o federație/asociație de de loji care sunt de acord să aibă aceleași principii, rituri și valori. Obediența este o putere masonică, o entitate administrativă, iar loja reprezintă o comunitate vie alcătuită dintr-un anumit număr de frați. Pentru a fi în mod valabil constituită, o lojă trebuie să cuprindă minimum șapte frați, care au cel puțin, gradul de maestru. Membru lojii trebuie anual să plătească o cotizație.

Obediența- menționează Luc Nefontaine- face cunoscute regulile generale, propune teme de reflecție și de activitate în cadrul lojilor, ocupându-se în același timp, și de relațiile cu lumea profană. În cazul în care, jurisdicția sa se extinde asupra lojilor care conferă primele trei grade, obediența se denumește Marele Orient sau Mare Lojă. Poartă denumirea de Consiliu Suprem sau Mare Consiliu atunci când administrează ateliere cu grade înalte (deși, scrie Nefontaine, poate diferi de la țară la alta).

O Mare Lojă are obligația de a-și menține în permanență regularitatea fără nici un fel de abatere, pentru a fi recunoscută de celelalte Loji, Puteri Masonice regulare ale lumii, și să respecte în mod obligatoriu următoarele principii fundamentale:

-credința în Marele Arhitect al Universului și în voința sa relevată.

Toți inițiații să păstreze jurământ cu mâna stângă pe Cartea Legii Sacre, deschisă.

În compunerea Marii Loji și a fiecăreia dintre lojile sale să fie numai bărbați și nicio Lojă să nu întrețină nicio relație masonică, de orice natură cu Lojile mixte sau cu lojile masonice care admit femei drept membrii.

-Marea Lojă exercită o jurisdicție suverană asupra Lojilor supuse controlului ei, adică este un organism responsabil, independent și complet autonom, care posedă o autoritate unică și incontestabilă asupra acestor grade și nici nu împarte autoritatea sa cu altă putere masonică.

-toate cele trei Lumini sacre ale Francmasoneriei (Cartea Legii Sacre, Echerul și Compasul) sunt mereu expuse în timpul lucrărilor Marii Loji sau ale Lojilor din obediența ei, principala Lumină fiind Cartea Legii Sacre.

-Discuțiile de ordin religios, politic sau afaceri sunt interzise în Lojă.

-Principiile din Landmarks-urile vechi, cutumele și practicile Masoneriei trebuie să fie respectate.

Principalii demnitari ai Marii Loji sunt aleși de către Conventul respectivei instituții, pentru un interval temporal de trei ani. Aceștia sunt Marele Maestru, Pro Marii Maeștrii, Marele Prim Supreveghetor, Marele al Doilea Supraveghetor, Marele Orator, Marele Trezorier, Marii Secretari (Interne și Externe). Ceilalți Demnitari și Mari Ofițeri sunt numiți pe trei ani de către Marele Maestru.

În cazul în care un mason a săvârșit acte sau acțiuni incompatibile cu calitatea sa este exclus sau radiat din rândurile Confreriei, operațiunea fiind numită “arderea între coloane”. Arderea între coloane se poate aplica și Lojilor. Masonul ars între coloane numai poate fi primit în nici o Lojă regulară. O serie de personalități masonice din România precum Mihail Sadoveanu, Vladimir Boanță, Dan Amedeo Lăzărescu ș.a.

În viața unui mason, Loje sau Obediențe intervin momente precum încetarea activității temporare sau definitive cunoscută sub denumirea de adormire. Din starea de adormire se iese prin redeșteptare, adică prin respectarea procedurilor masonice în astfel de cazuri parcurgând etapele de reaprindere a Luminilor.

Esoterismul. Desemnează ceva secret, ascuns, rezervat doar celor inițiați. Se deosebește de erudiție și ocultism, referindu-se la acele cunoștiințe dobândite în urma inițierii.

Obediență. Reprezintă structura administrativă în care se inserează ritul.

Ritul, semnifică sistemul masonic în privința sale de grade și a ritualurilor aferente fiecăruia.

Ordin, are semnificația unei trimiteri la unitatea elementelor componente.

Lojile, atelierele, templele, reprezintă unități masonice de bază.

Loji Albastre sau Simbolice. Desemnează atelierele francmasonice din primele grade: ucenic/discipol, calfă/companion, meșter/maestru.

Riturile și gradele

Ritul reprezintă un ansamblu de ritualuri (ritualul reprezentând un element al ritului). În cadrul unei obediențe se pot reuni loji care practică rituri diferite. De ritul practicat depind desfășurarea ceremoniilor: inițierea, deschiderea și închiderea lucrărilor lojilor, trecerea de la un grad la altul, instalarea unui nou atelier, banchetul, vizita unui profan, căsătoria, unui frate, decesul său ș.a. Temelia fiecărui rit masonic este oferit de primele trei grade, ucenic, calfă, maestru. În timp, au apărut o mulțime de alte grade, unele , așa cum scrie S. Brent Morris, fiind chiar “amuzante”. Cele mai importante rituri practicate în prezent sunt următoarele:

Ritul Scoțian Vechi și Acceptat (REEA). A fost întemeiat în Franța secolului al XVIII-lea. Cuprinde 33 de grade. Primele trei grade reprezintă masoneria simbolică sau masoneria albastră. Urmează gradele înalte repartizate în ateliere de perfecționare cunoscute și ca loji roșii (de la 14), consilii (de la 15 la 18), aeropaguri sau ateliere filosofice (de la 19 la 30), tribunale (gradul 31), consistorii (gradul 32), și un Consiliu Suprem care numără de la 9 la 33, toți de gradul 33, și care este prezidat de un Mare Comandor. Anumite grade sunt oferite prin comunicare, altele presupun o anumită inițiere, practicile fiind diferite de la o țară la alta. Ierarhia gradelor înalte reflectă progresul făcut în cercetare. Ritul Scoțian Vechi și Acceptat, reprezintă o particularitare a francmasoneriei franceze, ritul scoțian dezvoltându-se în Franța. Trăsăturile sale sunt oferite de gradele înalte, în număr de 7, inițial, doar în Franța și apoi în Germania. Caracteristica sa este reprezentată și de faptul că, gradele tradiționale au fost mărite la 33 ale unei masonerii speculative. „REEA este ritul cel mai practicat în lume”, scrie Luc Nefontaine.

Cele 33 de grade ale Ritului Vechi și Acceptat

“Lojă Simbolică (Loji Albastre):

1. Ucenic

2. Calfă

3. Maestru

Loja Perfecțiunii:

4. Maestru al Secretului

5. Maestru Perfect

6. Secretar Intim

7. Magistrat și Jude

8. Intendent al Clădirii

9. Maestru Ales al Celor Nouă

10. Ilustru Ales al Celor Cincisprezece

11. Sublim Cavaler Ales (Prinț Ameth)

12. Mare Maestru Arhitect

13. Cavaler al Arcului Regal al lui Solomon

14. Mare Ales

15. Mason Sublim și Perfect

Capitul Rozacruce:

16. Cavaler al Orientului sau al Spadei

17. Prinț al Ierusalimului

18. Cavaler al Orientului și Occidentului

19. Cavaler Rozacruce

Consiliul Kadoshilor:

20. Mare Pontif

21. Mare Maestru al Tuturor Lojilor Simbolice

22. Patriarh Noahit

23. Prinț al Libanului

24. Șef al Tabernacolului

25. Prinț al Tabernacolului

26. Cavaler al Șarpelui de Bronz

27. Prinț al Îndurării

28. Cavaler Comandant al Templului

29. Cavaler al Soarelui

30. Mare Cavaler Scoțian al Sf.Andrei

31. Cavaler Kadosh

Consistoriul:

31. Mare Inspector Inchizitor Comandor

32. Sublim Prinț al Secretului Regal și Mare Suveran

33. Suveran Mare Inspector General”.

Ritul Scoțian Rectificat sau Regimul Scoțian Rectificat (RER) a fost fondat în secolul al XVIII-lea și provine din Stricta Observanță Templieră și din ordinele lui Pasqually și Willermoz. Cuprinde, potrivit lui Luc Nefontaine, loji masonice ale Sfântului Ioan ce reunesc masoni având primele trei grade, loji simbolice ale Sfântului Andrei, formate din Mari Maeștri Scoțieni ai Sfântului Andrei și ai Prefecturilor în care se regăsesc Scutierii Novici și Cavalerii Binefăcători ai Orașului Sfânt. Atașat creștinismului cu multiple referiri la tradiția biblică. Este practicat mai mult în Elveția și în Franța.

Ritul Emulației este cel mai practicat rit al masoneriei anglo-saxone. Este practicat și de către Masoneria regulară franceză.

Ritul de York sau American, practicat în SUA, cuprinde în afara primelor trei grade, grade capitulare reunite în consilii (Mark Master, Past Master, Most Excellent Master, Royal Arch) , grade criptice acordate în cadrul consiliilor (Royal Master, Select Master). În Marea Britanie, Royal Arch/Arcul Regal este un grad complementar celui de maestru.

Ritul Francez sau Ritul Modern sau Ritul Francez Modern, reprezintă un sistem de șapte grade instituit de Marele Orient al Franței în 1786. El cuprinde după primele trei grade, Primul Ordin al Rozcrucienilor-Maestru Ales ( gradul 4), al Doilea Ordin al Rozcrucienilor – Maestru Scoțian (gradul 5), al treilea Ordin al Rozcrucienilor sau Cavaler al Orientului (gradul 6), și Prinț Suveran Rozcrucian (gradul 7). Este practicat de Marele Orient al Franței și de diferite obediențe neregulare.

Ritul de Memphis –Misraim a luat ființă în 1899 prin unificarea ritului de Memphis cu ritul de Misraim. Ritul de Memphis a apărut în Franța în 1815, fiind practicat de membrii misiunii care-l însoțea pe Napoleon Bonaparte. Ritul de Misraim (Egipt, în ebraică), cu caracter templier, a apărut pentru prima dată în 1788. Cuprinde 95 de grade. Are un caracter deist, fiind practicat în America de Sud.

Ritul Memphis a fost precedat de ritul Misraïm, revendicându-se din vechile ritualuri egiptene, conținând grade de inspirație evreiască, nemaîntâlnite în istoria masoneriei. Ritul a ajuns la 95 de grade ( Giuseppe Garibaldi a devenit unul dintre hierophanti mondial, decedat în 1882).

2.Sursa; ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 12.

Ritul Suedez se bazează pe o ierarhie de 12 grade (de la ucenic la Maestru-stăpân). A fost fondat de către regele Carol al XII-lea la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Simbolurile

În ceea ce privește simbolurile masonice, “Marele Maestru Rodiger Templin spune că ele provin din istoria masoneriei. Când analizezi istoria noastră, la început au fost acei pietrari, acei zidari care foloseau acele instrumente pentru a avea o clădire perfectă care să stea în picioare sute de ani și care să nu se dărâme.[…] Au folosit anumite materiale și anumite instrumente pentru munca lor și au transferat aceste proceduri în etica lor filosofică. Aceste simboluri sunt folosite în prezent pentru a îmbunătăți un om, așa cum au folosit acele instrumente pentru a construi. Simbolistica se bazează pe importanța acelei perioade de la început, pe filosofia acelei perioade. Compasul arată unghiul corect, adică un stil de viață corect, echilibrat, un anumit echilibru. Vorbim despre un tată de familie care asigură un echilibru, datoria lui de a face lucrurile cât mai bine. Este o filosofie întreagă și este vorba despre valori care sunt transmise societății. Sunt simboluri care provin din istoria noastră și sunte mândri de asta.”, explică Marele Maestru Rodiger Templin, adăugând că Masoneria este o organizație care există de 300 de ani și este cea mai veche organizație non-politică din lume.

Ritualurile masonice par desprinse din vechile școli mistice din Egipt, Grecia și Orientul Apropiat. Sunt mărturie referirile dese la Templul Regelui Solomon, la analogia dintre ierarhizarea breslelor care au construit Templul și organizarea unei loji masonice.

Maeștrii, calfele și ucenicii care compun o lojă sunt pilonii unei fraternități ce a dăinuit în secret sute de ani, de la arderea pe rug a cavelerior templieri și până la ieșirea lor la lumină”.

Prima Mare Lojă a Francmasoneriei s-a constituit la Londra, pe 24 iunie 1717. Curând, curentul ideilor iluministe promovate de masoni duce la mari revoluții; cea americană, în 1776, apoi cea franceză, în 1789. Principii masonice precum “Libertate, Egalitate, Fraternitate” au dus apoi la germenii revoluțiilor anului 1848.

„Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini” (Echerul, Compasul și „Volumul Sfintei Legi”) precum si litera „G” scrisă în interiorul unui echer și al unui compas, reprezentand inițiala cuvintelor „God” (zeu), geometrice, generare, geniu, gnoza. În Evul Mediu, echerul și compasul reprezentau, cum, știm emblema unor corporații, în mod tradițional, echerul evoca materia și pământul, iar compasul simboliza spiritul și cerul. Mistria, folosită pentru a cimenta pietrele, reprezintă simbolul unității, a frăției masonice, desemnând în egală măsură, funcția reconciliatoare a Francmasoneriei: francmasonul este obligat să depășească toate obstacolele contribuind astfel, la apropierea oamenilor.

3.Dumnezeu, cu compasul în mână ( miniatură din secolul al XIII-lea), ca Mare Arhitect al Universului. Luc Nefontaine, Francmasoneria. Secretele Frăției, București, Editura Univers, 2007.

Latina conține termenul de „machinator’”, de la „machia”, desemnând șeful ce echipă care activa și coordona declanșarea mecanismelor de construcție. „G”, scrisa in interiorul unui echer și al unui compas, care reprezinta de fapt inițiala cuvintelor „God” (zeu), „geometrie, generare, geniu, gnoza”…

4.

Albert Mackey considera ca masonii au fost învățați că "masoneria și geometria sunt sinonime" si ca "simbolurile geometrice care se gasesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămașițele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede ca s-au pierdut". Geometria ocultă, denumită uneori "geometrie sacră", folosește de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice și filozofice. Geometria ocultă folosește de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, pentru ilustrarea unor idei metafizice si filozofice”. Printre simbolurile masonice se regăsesc :

„Obiectul, Corpul

Cele două coloane ale Templului B. (Boaz) J. (Jakin). Simbolul: Forța. Grația/Frumusețea

Steaua în cinci colțuri care radiază Simbolul: Lumina, Inteligența și știința.

Compasul. Simbolul:Spiritul.

Ciocanul de lemn (maiul). Simbolul: Voința.

Ramurile de acaccia. Simbolul: reînnoirea, Metamorfoza, Inocența.

Două mâini strânse. Simbolul: Unirea.

Soarele. Simbolul: Rațiunea.

Luna. Simbolul: Imaginația.

Sfânta Treime

Tatăl. Simbolul: Esența.

Mama. Simbolul: Substanța.

Fiul. Simbolul: Viața

Numerele.

Unu. Simbolul: Întregul.

Doi. Simbolul: Cele două extreme.

Trei. Simbolul: Ființa, Realitatea, Adevărul”.

Miturile

Mitologic, originile Francmasoneriei se plasează în secolul al X-lea î. Hr. Fiind strâns legate de construirea Templului lui Solomon, „cel mai grandios al vremii întru slava lui Dumnezeu”, cum inspirat scrie Ștefan Mâșu într-o excelentă sinteză consacrată fenomenului francmasonic.Tragicul destin al arhitectului Templului lui Solomon, din care astăzi a mai rămas doar Zidul Plângerii – a inspirat și recompus ulterior toate încercările prin care trebuie să treacă un mason pentru a ajunge la gradul de mare maestru. Templul lui Solomon, simbolul central al Francmasoneriei, a fost construit sub coordonarea lui Hiram Abif, cunoscut drept Maestrul Hiram (asta pentru a nu fi confundat cu Hiram, regele Tyr-ului vecin). Maestrul Hyram a fost asasinat de trei calfe care doreau să-i smulgă secretul măiestriei sale, cele trei calfe lovindu-l succesiv cu uneltele lor, după care l-au îngropat. Informat și îngrijorat de dispariția lui Hita, regele Solomon a trimis slujitorii să-l caute pe Hiram, acesta fiind în cele din urmă identificat după vlăstarul de acacia răsărit pe mormântul lui. Lecția acestui mit este oferită prin faptul că secretele masonice sunt incomunicabile prin însși natura lor. Cei trei tovarăși care l-au asasinat cu atâta cruzime pe Maestrul lor, simbolizează în fapt, trei defecte care sunt nedemne pentru una adevărat mason: ignoranța, ambiția, fanatismul. Ramura de acacia/salcâm care a furnizat elementul esențial în descoperirea cadavrului lui Hiram, simbolizează incoruptibilitarea și înnoirea, el trăind în inima fiecărui nou maestru în carul procesului de identificare. Învățămintele lui Solomon au fost preluate de către francmasoni, devenind astfel cărămizile unui alt Templu Interior, Templu Etern, Templu ezoteric din mintea și sufletului oricărui Francmason. Întrucât Biblia îl prezintă pe Hiram Abif drept fiul unei văduve, Francmasonii s-au autodenumit ei însăși “Fii Văduvei”. Fiul lui Solomon, Roboan, care a preluat puterea în urma morții acestuia, a fost confruntat cu luptele fracticide dintre Nord și Sud. Peste patru secole, Templul lui Solomon a fost distrus de armatele regelui Nabucodnosor al Babilonului (586 î. Hr.). Zorobabel, guvernatorul Iudeei, a reușit să reconstruiască Templul, după modelui celui dintâi, cu ajutorul evreilor întorși din exil. Însă, spre marea decepție a evreilor, celui de al doilea Templu, îi lipsea lădița, cufărul de lemn de accacia care conținea legile lui Moise, aceasta nemaifiind găsită niciodată deși a fost întotdeauna căutată. În 20 î. Hr. al doilea Templu devine al treilea Templu, întrucât regele Irod a decis reamenajarea sa, mărindu-i vestibulul/Ulam, sanctuarul/Heckam, interzicând zidarilor/Masoni să atingă debirul/Sfântul Sfinților. Însă marele plafon de la Debir s-a prăbușit cu stâlpi cu tot acoperind cu ruine Altarul cu parfum. La 10 august 70 d. Hr., împăratul roman Titus a distrus Templul, el nemaifiind niciodată reconstruit. Începuturile creștinismului a însemnat și dezvoltarea unui întreg comportament și a unei adevărate simbolistici prin care credincioșii se recunoașteau și comunicau între ei pentru a nu fi prinși și pedepsiți.

Inițierea

Pentru a deveni membru al unei loji masonice, trebuie să fii ales, acceptat apoi inițiat. Procedura inițierii, una sobră, desemnează procesul prin care, un tânăr, primește pe firul lanțului educațional, din partea părinților și educatorilor săi, acele tipuri de secrete care-l ajută să devină o ființă socială. În accepțiunea francmasoneriei, omul are parte de un plan al inițierii sale, care se realizează prin iluminare. Inițierea, în fond, semnifică “un nou început (initium), o îndepărtare de noua metodă și de vechiul stil de viață și intrarea într-o viață nouă, cu o mai mare cunoaștere de sine, ce adâncește înțelegerea și întârește virtutea”. În acest caz, inițierea inițierea constă în transmiterea unei influențe spirituale printr-un rit practicat de o persoană calificată, într-un cadrul organizat în care se continuă o muncă metodică prin care se obține o realizare efectivă a ceea ce inițial a fost transmis doar virtual. Profanul devine astfel un om nou, în urma unui ritual complicat și desigur, foarte bogat în semnificații. Desigur, candidatul trebuie să fie un om alb, un veritabil candidus, un om alb, în interior. Cunoașterea de sine (Cunoaște-te pe tine însuți!) reprezenta porunca așezată deasupra vechilor temple de inițiere. Companionajul este o formă inițiatică și colectivă bazată pe practicarea unei meserii, cazul breslelor, ghildelor, în general, a tuturor organizațiilor profesionale medievale care funcționau în aceată formulă inițiatică. „Profanul care bate la ușa Templului –scrie Xavier Coadic- este însă impregnat de lumea exterioară, de ideile pe care le-a primit de la aceasta, de lipa lui de dragoste frățească. I se va cere într-un mod ritual, să se lepede de metalele sale. Acestea din urmă reprezintă simbolic tot ce este superficial și înșelător, imagini ale lumii profane și prejudecăți. Platon obișnuia să spună „Tot ceea ce știu e că nu știu nimic”, în timp ce Rabelais afirma că „Știința fără conștiința înseamnă ruina sufletului”. În situația masoneriei operative, este vorba de cazul particular de inițiere colectivă bazată pe practicarea meșteșugului de zidar și pietrar, manifestare care a luat amploare atunci când francmasoneria a devenit ordinul terțiar al Templierilor, promovând o artă numită gotică, fără însă a avea legătură cu goții. Un profan poate deveni prin inițiere un mason. Înainte de asta, candidatul va trebui să fie acceptat în prealabil de o lojă, fie prin cooptare sau prin nășire de către unul sau mai mulți dintre frați, fie prin depunerea candidaturii sale la sediul obedienței. El va fi supus- în oricare dintre variantele de mai sus- la o anchetă prealabilă. Timp de mai multe luni, el va fi examinat și interogat de către frați, fiind chestionat cu privire la motivele care l-au determinat să solicite să devină mason, ce crede despre familie și societate, despre munca sa, despre relațiile sale, despre morală ș. a. În final, loja va decide prin vot, admiterea candidatului prin vot secret sau deschis. Ceremonia inițierii variază de la o lojă la alta, ritul dezvoltându-se în jurul a trei momente principale care se succed: pregătirea, moartea inițiatică, apoi renașterea. Este vorba – desigur – de moartea vieții profane și începerea/renașterea unei vieți noi. Inițierea propriu-zisă are loc în lojă, candidatul fiind condus în camera de meditație, o încăpere mică prevăzută numai cu o masă și un scaun, loc destinat reculegerii. Aici este interpelat de Expert care-l informează că va susține proba pământului, sugerându-i-se să renunțe la orice iluzii trecătoare. Candidatul va preda Expertului –la solicitarea acestuia- să predea toate metalele prețioase pe care le-ar avea asupra sa, și care simbolizează strălucirea trecătoare. Supunându-se, candidatul va proceda ulterior, la întocmirea testamentului filosofic, răspunzând la trei întrebări: care sunt îndatoririle omului față de sine însăși, față de familia sa și față de umanitate ? (formulându-și ultimele dorințe). Apoi, candidatul este pregătit fizic- i se acoperă ochii și se dezvelesc brațul stâng, sânul stâg, genunchiul drept și piciorul stâng. Însoțit de Expert, este condus în fața ușii templului. Auzind ciocănitul în ușă, Venerabilul, care se află în interiorul templului, exclamă: „Cine îndrăznește să înterupă lucrul? Frate Paznic, vezi cine bate. Fraților, luați-vă săbiile pentru a apăra acest locaș de orice profanare”. Odată primit în lojă, candidatul va fi supus la tot felul de probe simbolice, la finalul cărora va deveni mason. În realitate, inițierea nu reprezintă altceva decât un punct de plecare. Pentru a trece la gradul unul la al doilea, de calfă, ucenicul va trebuie să facă o lucrare pe o temă stabilită. Maeștrii vor fi cei care vor aprecia. Aceasta comportă cinci călătorii, în timpul cărora ucenicul va primi uneltele constructorului: ciocanul de lemn cu două capete, foarfeca, firul de plumb, nivela, echerul, rigla și pârghia. Această trecere se realizează în jurul mitului hiramic.

Tabel nr. 1. Tabloul interpretării sensului Călătoriilor, în spiritul Ghidului Masonilor Scoțieni (1801) pentru Ritul Scoțian Antic și Acceptat și al Îndreptarului Masonului (1801) pentru Ritul Francez.

Sursa: Ștefan Mâșu, De la ucenic la calfă în Francmasonerie, București, Editura Rao, 2010, p. 119.

Tabel nr. 2. Semnificația conținutului celor 5 Călătorii pentru Ritul Scoțian Antic și Acceptat

Sursa: Ștefan Mâșu, De la ucenic la calfă în Francmasonerie, București, Editura Rao, 2010, p. 120.

Prima călătorie

Simțul

Cele cinci simțuri – auzul, vederea, mirosul, gustul și pipăitul- au fost deja încercate de către Ucenicul Mason în momentul desfășurării probelor Inițierii cu cele patru elemente: Pământul, Apa, Aerul și Focul. Simțurile sunt receptorii noștrii de informații iar rafinarea lor reprezintă calea spre o dezvoltare calitativă a percepțiilor spre spiritualizarea și exaltarea lor. Omul este un Microcosmos care, prin intermediul celor cinci simțuri va putea să intuiască și să cuprindă Macrocosmosul. Cele cinci simțuri îi permit Omului să cuprindă lumea exterioară, să o studieze, să o evalueze, să o înțeleagă, provocând prin intermediul mentalului, toate reacțiile individuale emoționale: dorință, poftă, anxietate, mânie ș.a. Cele cinci simțuri activează patimile, perturbă echilibrul mental, introduce emoții negative. Platon afirmă că, prin contamplarea vizuală a frumosului în sens profan, omul accede, treptat, la iubirea de frumos, de frumusețe divină.

Tabel nr. 3. Corespondența Simțurilor cu Elementele.

Sursa: Ștefan Mâșu, De la ucenic la calfă în Francmasonerie, București, Editura Rao, 2010, p. 120.

Auzul

Este primul și ultimul simț care se manifestă (fătul aude, nou-născutul aude, recunoscând vocea mamei, inclusiv o persoană aflată în comă distinge vocile din jurul său).

Văzul

Cum învățământul Masonic-scrie Ștefan Mâșu- este în mare parte vizual, un rol important revine simțului văzului. Vederea face parte din mișcarea inițiatică, pentru a permite accesul la cunoașterea distinctivă la cunoașterea intuitivă, de la analiză la sinteză. Specialiștii amintesc de cel de al treilea ochi, denumit și ochiul inimii, după Inițiere, Ucenicului Mason i se ridică bandoul de pe ochi și poate contempla, pentru prima dată, acest ochi central în Delta Luminos. În India, cel de al treilea ochi este cunoscut drept Ochiul lui Shiva, în Egiptul Antic, este asimilat Ochiului lui Horus, șoimul solar. Viața este până la urmă, Lumină.

Gustul

Reprezintă simțul prin care sunt percepute savorile, având limba drept organ receptor. Gustul poate fi definit drept inclinație care atrage spre ceva au spre cineva. Bunul gust și prostul gust sunt asimilate drept echivalentele armoniei și dizarmoniei.

Pipăitul/Atingerea

Acest simț permite un contact nemijlocit cu cineva, sau cu ceva, prin intermediul mâinii. Mâna este partea cea mai mobilă a corpului, ea atinge, pipăie, evaluează, discerne o formă au un volum. Atingerile-scrie Ștefan Mâșu- în Francmasonerie sunt semnalate prin pipăit, prin care se cere Cuvântul Sacru sau se recunoaște un Frate. Mâna stângă este Inima iar mâna dreaptă este Rațiunea, împreună în Lanțul de Unire.

Mirosul

Cu ajutorul nasului primim percepția sensibilă a mirosurilor. Flerul-figurativ vorbind- reprezintă un miros, care simte simpatia și antipatia, orientează cuvintele, dorințele, atitudinile și adesea, dorințele.

A doua Călătorie

Arhitectură și stiluri

Reprezintă Călătoria Candidatului în lumea Arhitecturii, a stilurilor sau ordinelor de arhitectură. În acest sens, pledează istoria operativă a Francmasoneriei în perioada sa de glorie-scrie Ștefan Mâșu- construcția de catedrale gotice, când Masoneria s-a confundat cu Arhitectura, și amândouă cu Geometria. Este perioada în care atât Calfele cât și Ucenicii își dedicau o mare parte din viața lor activităților de pe șantier. O Viață, o Catedrală, o Lojă. Arhitectura reprezintă o temă de mare importanță în simbolistica masonică. Orice tip de construcție ridicat între Cer și Pământ presupe calcule, cifre, greutăți, figure geometrice, arta de a construi a fost și rămâne o Artă Regală. Calfa devine în acest spirit o Coloană vie, ancorată pe picioarele sale și orientată spre Cer. Coloanele au fost tocmai acelea, care, prin raportul dintre înălțimea și diametrul trunchiului, prin estetica și detaliile capitelului, prin armonia de ansamblu, au constituit criterii de încadrare și de definire a ordinelor de arhitectură. Încă din 1723, un chestionar masonic, Mason s Examination, prevedea:

Î.Câte ordine sunt în Arhitectură?

R.: Cinci: Toscan, Doric, Ionic, Corintic și Compozit.

La ce corespund Ele?

R. Ele corespund Bazelor, Perpendicularei, Diametrului, Circumferinței și Pătratului.

A treia călătorie

În timpul acestei Călătorii, Candidatul de întâlnește cu un anacronism aparent, cele șapte arte liberale care au format baza învățământului și a Cunoașterii în Evul Mediu, predilect în epoca înfloritoare a Catedralelor.

Tabel nr. 4. Tabelul corespondenței artelor liberale.

Sursa: Ștefan Mâșu, De la ucenic la calfă în Francmasonerie, București, Editura Rao, 2010, p. 120.

A patra Călătorie

Această Călătorie lipsește în Ritul Emulation și în Ritul Scoțian Rectificat, unde ritualul prevede numai trei Călătorii.

A cincea Călătorie: Glorificarea Muncii

Termenii work/travail au sensul de Muncă/Lucrare.

Capitolul II

Personalități rosacruciene

Printre personalitățile rosacruciene ale masoneriei universale îl regăsim pe celebrul arhitect grec Apolodor din Damasc (60-125) care a trăit în timpul domniilor împăraților romani Traian (98-117) și Hadrian. El a realizat podul de la Dunăre la Drobeta Turnu Severin (lung de 1135 metri și lat de 14, 55 metri) alături de Columna lui Traian. Roger Bacon (1214-1292), filosof și naturalist englez, a fost călugăr franciscan, roiscrucian. Intrat de timpuriu în Ordinului Sf. Francisc a studiat matematica la Oxford și Paris. După întorcerea în Anglia, el s-a consacrat în totalitate studiului filosofiei și al gramaticilor diverselor limbi. A realizat progrese importante în cunoașterea astronomiei, matematicii și chimiei.

Unul din cei mai renumiți pictori renascentiști italieni Sandro Botticelli (1445-1510) autor al unor tablouri de inspirație divină (“Nașterea lui Venus”) sau alegorică (“Primăvara”) a fost cavaler templier. Considerat drept părinte al limbii literare italiene, Dante Alighieri (Durante Alighieri pe numele său real,1265-1321), autorul “Divinei Comedii”, se regăsește în ierarhia celor mai importanți poeți italieni ai lumii, luând parte – în tabăra guelfilor albi – la luptele politice din Florența natală. A murit în exil, la Ravenna. În concepția lui Alighieri, fiecare “cer” reprezintă un grad de inițiere: Infernul este lumea profană, Purgatoriul cuprinde încercările inițiatice, iar Paradisul este lumea perfecților. Dante Alighieri a fost membru al Ordinului Roiscrucian.

Michelangelo Buonarotti (1475-1564), sculptor, pictor, arhitect, inginer și poet italian, este considerat, pe bună dreptate, unul dintre savanții Renașterii. Opera sa include sculpturi realizate cu o multă măiestrie și de o expresivitate rară, precum Moise, David, Gânditorul, Pieta, ansamblul funerar al familiei Medici, cele patru alegorii-Aurora, Amurgul, Ziua și Noaptea, picturi- Judecata de Apoi, Crucificarea Sf. Petru, bolta Capelei Sixtine. În calitate de arhitect, el s-a implicat în realizarea fațadei Bisericii San Lorenzo din Florența, pentru piața Capitoliului din Roma, machete cupolei Bazilicii San Pietro din Roma, Biblioteca Laurenziana din Florența. Cavaler roiscrucian.

Dimitrie Cantemir (1673–1723) Cărturar, compozitor, savant poliglot, umanist și domn al Moldovei (1710–1711) A fost membru al Academiei Regale de Științe și Litere din Prusia și al Academiei de Științe din Berlin (1714). A fost rosicrucian. Potrivit unei legende, capul său a fost luat după moarte pentru a fi îngropat într-un cimitir rosicrucian din Scoția.

Sir Isaac Newton (1642-1727), matematician, astronom și fizician englez, membru și ulterior, președinte al Societății Regale de Științe. Autor al metodei inductive („eu nu fac ipoteze”, celebra sa butadă). În 1667 a descoperit legea gravitației, în 1668 a inventat telescopul, a emis teoria corpusculară a luminii, și a dat formula binomului care astăzi îi poartă numele. A înțeles că “universul fizic este guvernat de legi mecanice și că acestea emanau de la Marele Arhitect al Universului, creatorul lumii, Dumnezeu. Concepția sa a fost adoptată ulterior de către masonii englezi“. Și-l imagina pe Dumnezeu drept un mare arhitect care a creat lumea. A prezidat Societatea Regală, majoritatea membrilor acesteia între 1723-1730 fiind masoni.

Cavaler rozicrucian. Heinricht Khunrath (1560-1605), declara că deține secretul Pietrei filosofale sub forma de radical umed al elementelor purificate și aduse în stare de supremă stabilitate (cazul principiilor de bază al lucrărilor alchimice). Lucrarea sa fundamentală este Amfiteatrul înțelepciunii eterne, 1598, dezvoltă teoria Microcosmosului și a Macroscosmului, autorul declarându-se posesorul cheii Apocalipsei. Jakob Boehme (1575-1624), cunoscut drept “Philosofus teotonicus”, s-a născut într-o familie de confesiune luterană în Silezia. Discipol al lui Paracelsus, se considera un inspirit care scria după dictarea lui Dumnezeu. Era adept al conceptului de androginie primară al lui Adam. Tomasso Campanella (1568-1639), discipol al lui Paracelsus, autor al celebrei lucrări „Cetatea Soarelui” a cultivat cu multă frenezie metoda experimental fiind acuzat inevitabil, de erezie de către Biserica Romano-Catolică. Johann Valentin Andreas (1586-1654), este considerat autorul manifestului „Nunțile Chimice” ale lui Christian Rosenkreutz, absolvind cu brio Teologia la Tubingen. Și-a adus o contribuție consistentă la dezvoltarea rozencrucianismului publicând o serie de opere precum „Scrisorile lui Hercule „Creștinul” (1615), „Invitație la frăția lui Hristos” (1617), Mitologia creștină” (1519) și „Theophilus” (1649) ș.a.

CAPITOLUL III

FRANCMASONERIA ROMÂNĂ

Contribuția Francmasoneriei Române la constituirea și modernizarea națiunii și statului român a fost una semnificativă și consistentă, aceasta jucând esențialmente, un rol de neignorat și de neevitat pentru orice efort de scriere/rescriere a Istoriei Românilor/României . Masoneria a jucat un rol important în drumul societăților europene și americane în cursul secolelor XVIII și XIX determinând apariția unor micșcări politice înnoitoare sau chiar distructive. În prezent, rolul Masoneriei este analizat, regândit și reevaluat – în și – de către istoriografie, tocmai pentru a plasa în mod onest, locul acestei organizații oculte constituită și întemeiată pe principii generoase și universale. În general, se consideră că bazele Francmasoneriei românești au fost puse în 1733 de către Anton Maria del Chiaro, fost secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), la a doua venire sa la curtea lui Constantin Mavrocordat (1733). În unele texte tipărite precum și în unele documente este indicat eronat un anume italian Carra, în realitate, Jean Louis Carra. Acesta era francez, la data indicată –scrie Horia Nestorescu Bălcești- el nefiind nici măcar născut. Carra a sosit în Principatele Române odată cu domnitorul Alexandru Ghica (1764 – 1767, 1777 în Moldova și 1768–1769 în Țara Românească). În 1734–1735, Jean Louis Carra a „creat la Galați („Loggia di Galazzi”) și Iași primele loje masonice din istoria Moldovei. Dintre membrii lojii de la Galați îi menționăm pe Georgio Lanciani, Pietro Anassagara, Giovanni Marteli, Scarlat Ghica-Venerabil, Alecu Codreanu, Costache Racliș, Gheorghe Cârtan, Antioh Jara, Sandu Sturza, Costache Razu, Dumitru Popovici. Prima mențiune despre conducătorul lojei masonice din Moldova datează din anul 1735, când, domnitorul de atunci, Constantin Mavrocordat, a fost numit Maestru Venerabil al uneia din lojile ieșene (“Moldova”, condorm anumitor scrieri). Pe parcursul domniilor sale (1733–1735, 1741–1743, 1748–1749, 1769) acest domnitor a efectuat o serie de reforme în domeniul justiției, armate și a introdus salariul pentru funcționarii de stat. În ziarul „Mercure de France” (iulie 1742) reformele lui sunt numite “Constituția lui Mavrocordat”). Pentru perfecționarea sistemului de conducere a statului și centralizarea acestuia el a reorganizat sfera învățământului și a contribuit la dezvoltarea activității tipografice. Loja din Iași îl avea pe Constantin Mavrocordat drept Maestru Venerabil, iar în calitate de membri pe următorii: Vasile Balș, Iordache Dulgherul, Lupu Bogdan, Constantin Ruset, Iordache Cantacuzino, Sandu Sturza, preotul Ursu Cocâltan, Costache Razu, Aristach Chriscoscoliu.

1.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 26.

În 1738 papa Gregorie al XI-lea aflând de existența Masoneriei care reunea membri ai tuturor sectelor și confesiunilor, a emis o „Bulă” de excomunicare a acesteia. Țările Române, fiind însă, majoritar de confesiune ortodoxă, s-au plasat în afara efectelor bulei papale. În 1739 cardinalul Firras a recomandat evitarea înscrierilor în Francmasoneriei a credincioșilor romano-catolici. La 14 ianuarie 1739 se făceau intervenții pe lângă sultan pentru a-l determina să închidă lojile masonice din Iași-Suceava-Roman-Vaslui. Vasile Balș, caimacamii Iordache Cantacuzino și Sandu Sturza, au încercat să obțină restituirea Olteniei către Muntenia prin pacea de la Belgrad. Mutat din Moldova pe tronul Munteniei, Constantin Mavrocordat a început – ajutat de Maria del Chiaro, secretarul său- să înființeze loji masonice. Istoricul M. Ragon consideră anul 1740 drept anul introducerii în Moldova a ritului scoțian. În documentele anului 1740 în calitate de conducători ai lojei ieșene sunt numiți căpitanul Vasile Balș, urmașii căruia au devenit marele vornic Iordache Dulgheru (1741), caimacami (domnitori temporari) Iordache Cantacuzino (1742) și Sandu Sturdza (1743). Totodată trebuie de recunoscut, că denumirile acestor loje și momentul creării lor au rămas necunoscute până astăzi. Prima lojă, despre care s-au păstrat în arhive informații detaliate, a fost „Augustina”, fondată în 1742 la Iași, avându-l drept Mare Venerabil pe caimacamul Sandu Sturza ( membri: vornicul Ion Neculce-Supraveghetor I, Marele Căpitan Vasile Balș-Supraveghetor II, Toader Paladi- Expert-Ștrașnic, Kiriță Dracul-Expert Ajutor, Iordachi Ruset-Bastan-Vistiernic, Ion Mavrocordat-secretar, Ștefăniță Roset-Maestru de ceremonie, Aristach Hriscoloie- ospitalier, Iordache Canta-diacon, Costache Razu-armaș, Ion Bogdan-econom, Alecu Cucută-arhivar, Gheorghe Peltechi- tălmaci. În 1750 francezul Louis Lavin a creat, sub oblăduirea „Marelui Orient al Franței” la Iași și București, încă 2 loje. La Iași a luat ființă loja Zeul Martie, Mare Maestru Venerabil- generalul-maior Petre Meloziuc. Membri-colonel Chris Peterson-supraveghetor I, Const, von Woronzow-supraveghetor II, colonelul Peter Prince of Mezinkoff-expert ajutor, lt. colonelul Hermann Herffst-tezaurar, maiorul Gottlieb Fride-secretar, lt. colonelul- John Wilde-orator, Fred Berkman-maestru de ceremonie. Dintre masonii cunoscuți ai acestei perioade îi menționăm pe următorii: Scarlat Ghica (domnitor al Moldovei în 1757–1758), care a fost și Maestru Venerabil al Lojei Loggia di Galazzi; Lascarache Ghemet, cel care a devenit în 1756 Maestru Venerabil, iar mai târziu – Marele Închizitor al unei loje ieșene; Leința, marele sulger al Principatului (în rândurile masonilor este menționat în 1757), marele vistiernic Stavarache (menționat în documentele de la 1760) ” ș. a. Anatemele papilor Benoit al XIV-lea (1751) și Ferdinand al IV-lea n-au reușit să oprească înființarea și extinderea lojilor masonice în Moldova și Țara Românească.

Membrii lojii „Augustia”, Iași (fondată în 1744)

Caimacanul Sandu Sturdza, Venerabil.

Vornicul Ion Neculce, I. Supreveghetor.

Marele căpitan Iordache Balș, II Supraveheghetor.

Toader Paladi, Expert strașnic.

Kiriță Dracul, Expert ajutor.

Iordachi Roset-Bostan, Vistiernic.

Ion Mavrocordat, secretar.

Biv-vel Vornicul Iordache Dulgherul-Orator.

Ștefăniță Roset-Maestru de Ceremonii.

Aristarh Hrisolcolie-Ospitalier

Iordache Cantacuzino-Diacon.

Iordache Canta-Diacon.

Costache Razu-Armaș.

Ion Bogdan-Econom.

Alecu Cucută-Arhivar.

Gheorghe Peltechi, Tălmaci.

În 1758 în Moldova erau patru loje (Iași, Galați, Fălticeni, Roman) iar în Muntenia, cinci (două la București, Buzău, Râmnicu Sărat, Ploiești) care au intrat în Confederația lojilor de la Neapole. Potrivit unui studiu descoperit în ACNSAS, un anume boier Dărmănescu ar fi încercat în 1787 „introducerea Francmasoneriei în Modova, însă a fi fost refuzat și combătut de către boierul Iordache Balș”.

Loja „Moldova”

Loja „Moldova” din Iași îi cuprindea pe Sf. Episcop Leon, administratorul eparhiei Hușilor, Ioan Cantacuzino, Iordache Balș, Matei Cantacuzino, Ilie Catargi, Neculai Balș, Coste Papazil, Manolache Bogdan, Ion Cuza, Gheorghe Zara, Ion Ghenea, Alecu Bogdan, Ion Apostol, Iordachi Aleazi. Mare Orator al acestei Loji a fost în 1803, paharnicul Toma Cara (jurisconsult), Venerabil- marele boier Iordachi Rosseti Roznovanu.

2.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 63.

3.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 63.

Marii boieri refugiați la Brașov și Sibiu, au trimis marilor puteri după înăbușirea mișcării lui Tudor Vladimirescu, o serie de memorii, redactate în limba franceză de către Claude Coutin, preceptorul familiei Câmpineanu. În aceste memorii, boierimea a cerut respectarea regimului Capitulațiilor cu Înalta Poartă, instituirea regimului regulamentar, desființarea monopolului economic otoman asupra Principatelor, liberalizarea absolută a comerțului. În interiorul masoneriei moldovene s-a afirmat în 1822 un curent mai democrat condus de către Ionică Tăutu, redactorul Constituției cărvunarilor, fostul venerabil al lojii ieșene în 1813. Țarul Alexandru I al Imperiului Rus a interzis printr-un ucaz dat în 1 august 1822 activităților masonice astfel încât a fost închisă loja „Ovidiu” din Chișinău. În aceste condiții, lojele din spațiul românesc au preluat modelul grecesc funcțional între 1789-1821, în fapt o „triplă organizare” precum „Marele Orient Francez” de la înființarea lui în 1773. Cărturarul Dinicu Golescu a luat inițiativa reorganizării activităților masonice la un triplu nivel. Reîntors în țară, Golescu s-a asociat cu alți boieri (printre ei, frații Câmpineanu), Ion Heliade Rădulescu, Stanciu Căpățâneanu ș.a. În 1827 a fost înființată la București „Societatea literară”. Francezul Jean Vaillant-sosit în București la 4 noiembrie 1829- devenit profesor la Colegiul Sf. Sava s-a implicat activ în formarea unei generații de tineri educați și formați în spiritul idealului național.

4.Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

5.Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

Expulzat din Muntenia, Vaillant a pus bazele unei societăți secrete în care i-a inițiat pe câțiva dintre tinerii români. Opera lui Vaillant developează formația și spiritul unui intelectual francez legat profund de istoria și evoluția românilor spre modernitate, prezentând în paginile volumelor scrise de el („La Roumanie ou Histoirie, angue, Litterature, Orografie, Statistique des peuple de la langue d-or Ardialins, Valaques et Moldaves”, Paris, 1843, trei volume masive) romanitatea incontestabilă a locuitorilor dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră. Jean Vaillant și-a consacrat toate energiile în folosul promovării romanității românilor susținând cu multă determinare renașterea națională. La 9 iunie 1841 Vaillant a fost arestat la Galați. În 1843 Vaillant a fost admis în loja pariziană „La Rose du Parfait Silence”. El a susținut inițierea unor români în loja susmenționată precum C.A. Rosetti, Constantin Daniel Rosenthal, Adolf Grunau ș.a.

Membrii Lojii „Prutul”, Iași ( fondată 1 iulie 1810):

Banul Petrache Cazimir, Venerabil

Banul Atanase Iosan, I Primul Supreveghetor

Giuseppe Bayardi, II Supraveghetor

Spătarul Dimitrie Beldiman, Orator

Marele Vistiernic Iordache Balș, Tezaurar

Serdarul Mihail Ganea, Maestru de ceremonii

Căminarul Gheorghe Hermeziu, Maestru Expert

Sulgerul Costache Burghele, Ospitalier

Căminarul Anastase Scorțescu, Diacon

Căminarul Constantin Carp, Armaș

Gheorghe Ursache, Econom

Dumitru Aroneanu, Tălmaș

Gheorghe Cimpală, Custode

Banul Toader Carp, Fost Venerabil

Loja „Memphis”, Iași , 1807 (obediența de Constantinopol):

Principele Alexandru Moruzi, gradul 3

Marele Postelnic, G. Brăescu, 3

Giuseppe Bayardi, 3

Paharnicul Toma Carra, 3

Petrache Sturza, 3

Poetul Ion Tăutul, 3

La 1811, în urma intervenției la Constantinopol al Marelui Iordache Roseti Roznova se redeschide Loja Memphis:

Marele Postelnic G. Brăescu, 3

Paharnicul Toma Carra, 3

Poetul Ion Tăutul, 3

Dimitrie Albineț, 3

Vornicul Teodor Balș, 3

Beizadea Dimitrie Moruzi, 3

Ioniță Sturza, 3

Costache Pomir, 3

Alexandru Dima, 3

Serdarul Ion Stavăr, 3

Giuseppe Bayardi, 3

Dimitrei Aroneanu, 3

Loja “Neamul Nostru”, Iași, 1847 (fondată în 10 ianuarie 1846):

Logofătul Costache Sturza, 18

Alexandru Cozadin, 18

D. Filipescu, 3.

V. Alecsandri, 3.

A. Mavrocordat 3

Răducanu Roseti, 3.

C. Rola, 3.

N. Catargiu, 18.

Alecu Romalo, 3.

Neculai Negruți, 3.

Anastase Panu, 3.

Vasile Ghica, 3.

Ion Cuza, 2.

Iordache Voinescu, 2.

Manolache Epureanu 3

Alexandru Miclescu 2

Constantin Robescu 1

Petrache Cazimir 3

Alecu Moruzi 3

Zaharia Moldovanu 1

Membri de onoare:

D. Bolintineanu

C. E. Nicefor

A. S. Nistor

D. Stăncescu

Ioan A. Filipescu

C. Bazianu

Al. Plajino

I.Petrovanu

I. Mincu

A. Ciulei

I. Hermeziu

I. Ghica

Loja „Steaua Dunării”, Iași (2 iunie 1862) în 1867:

Lewandowski Jules, funcționar

Nicolae Satzo, rentier

Alex Ventura, fost prefect

Nicolae Cantacuzino, fost prefect

Goldhamm Solomon, bancher

Leon Negruzzi, procuror

Nicolae Gany, magistrat

Constantin Cazimir, avocat

Gregoire Sturza, general

Emil Max, doctor

Louis Iordan, profesor

A doua Lojă „Memphis”, București, 1825:

Giuseppe Bayardi, 3

Marele Postelnic, G. Brăescu, 3

Vornicul Gh. Filipescu, 3

Banul Grigore Brâncoveanu, 3

Hatmanul Alexandru Vilara, 3

Ghiță Cuțui, 3

În 1865 după incendierea lojii „Steaua Dunării” ‚și a Lojii „Înțelepții din Heliopolis”, o parte dintre membrii săi-scrie I. T. Ulic- se afiliază Lojii „Memphis”.

În 1867 sunt detașati din loja „Etoile de Roumanie” pentru formarea unei alte loji, următorii:

I.Mladian Manoescu, căpitan.

Capșa Charles, funcționar.

Mavrocordat Nic, general.

Panaite Mangeron, Prefect Fălticeni

Alexandru Mavrocordat, colonel.

De Cihac, doctor.

Teodor Văitoianu, funcționar.

Vasile Foulguirer, director Telegraf.

Jacques Negruzzi, doctor în Drept.

Alexandru Livaditi, funcționar.

Petru Pallady, judecător.

Krugler Charles, arhitect.

Detașați din loja „Etoile du Danube” Iași, pentru formarea unei alte loji:

Petre Carp, proprietar

Alex Soutzu, proprietar

Maioresscu Tite-live, profesor

Jean Melic, profesor

Demetre Sturza, proprietar

Edoaurd Caudella, proprietar

Nicolae Culiano, profesor

Constn. Carp, militar.

Bernard Tauzig, doctor.

Dimitrie Mangeron, advocat.

Leon Daniel, bancher.

Nicolai Callimachi Catargi, proprietar.

Francois Caudella, profesor.

Lascăr Ciurea, judecător.

Membrii lojii “Farul Ospitalier”, Brăila, fondată la 16 august 1864:

Adolf Erfling, gradul 30, vicenconsul

Argintoianu-18, șef Telegraf

Gaetano Cezar-3, industriaș

Ed. Silberstein-3, comerciant

Constantin. Vretto-3, comerciant

Vic Sgardelli-3, comerciant

Cosmovici-18, casier comunal

Harman -3, comerciant

E.Stuart-2

Doctor Roza-30, consul

Zaiga Levi-3, comerciant

Th. Theodorescu-3, comerciant

G.B. Serem-18, consul Olanda

P. Pestemagioglu-18, tipograf

Fr. Rodocanato-30, comerciant

G. O. Basarabeanu-18, comerciant

V.C. Marinescu-18, comerciant

N. Gheorghidiu-1

H. Debitski-3, arhitect

Lorenzo Cosea-3, comerciant

Sgardelli-3, comerciant

M .A. Cociaș-3

M. Bailes-2

Osias Silberstein-18

Constantinescu

C.Papa Mihale-3

I.Blosch-3

B. Zazarides-3

H. E. Bechinhagen-3

Simion Cociaș-2, proprietar

Theorodride-18, armator

Veibli-inginer

Josif Grunbaum-3, curtier

.I.T. Ulic-18, căpitan

Spiro Rosalimos-1

Marcu Roster-1

Vasile Ștefănescu-1, comerciant

Em. Mirtenbaum-1

Alex Valberg-1

Peter Fabiust-1, advocat

Victor Dickhim-1, comerciant.

„Ordinul Martinist” constituie ramura theretică și filosofică a Francmasoneriei, coordonat de către Supremul Consiliu (21 de membri), Paris. Are o revistă lunară „ L I” Initiation” un jurnal săptămânal „Le Vaille de Isis”.

Primii Martiniști în România,Galați.

Doctor Nebunelli.

A.Băjescu, căpitan.

a. De l “Orso, bancher.

C. Ialovitski, locotenent.

D. Pastia, proprietar.

Locotenent I. T. Ulic.

Jean Miclescu, Pochișcani.

Preotul Vasile Gheorghiu.

Tabela de onoare

Ordinul Martinist

T. Ulic

Cincinat Pavelescu, magistrat, inspectorul lojilor

Alexandru Sturza, publicist

Dimitrie Pastia, proprietar

Adolf Erfling, consul Brăila

B. P. Hasdeu, profesor universitar

Constantin Moroiu, gradul 33

Mișu Cantuniari, funcționar

Arhimandrit Teofilact Dima

Doctor C. Istrati, profesor universitar

G. Grigorescu, președinte Tribunal Brăila

I. Ralet, profesor, Iași.

Medic colonel Dima Georgescu.

A Dal 0rso, bancher, Iași.

Locotenent, C. Ialovistski.

Dimitrie Gherman, șef diriginte Poștă.

Căpitan Păuculescu.

Anatole Magrin, consul, Constanța.

Profesor Rachtivan, Focșani.

Doctor Nebunelli, Galați.

N. Ștefan Velescu, profesor.

G. Bibescu, funcționar.

A. Naum, profesor, Iași.

Membrii Lojii „Papus” Galați ( 3 mai 1897):

Colonel I. T. Ulic, delegat Supremul Consiliu

Cincinat Pavelescu, Inspector

Dimitrie Pastia, Philosoph Inconnu

Adolf Erfling, Marechal

G. Grigorescu, Marechal

Locotenent Ialovitski, Secretaire

Medic Colonel Dima Georgescu, Orateur

Doctor Nebunelli, Tresorier

Maior Alexandru Cerchez, Expert

Colonel Iarea, Maître de Ceremonie.

I.Constantinescu

A. Macri

P. Malaxa

Spiru Rosalimos

P. Pestemangioglu

S. Dumitrescu

D. Boteanu

P. Zaharia

D. Cozlovschi.

În 1833 câțiva fii de boieri români întorși de la studii din Franța au întemeiat la București, sub inspirație francmasonică, o „Societate filarmonică”, pe care intenționau s-o folosească drept paravan pentru a lupta împotriva turcilor și rușilor. Printre membrii acesteia se regăseau, Ion Heliade Rădulescu, Costache Aristia, Grigore Cantacuzino, Iancu Filipescul ș.a.. Încă din 5 iunie 1829 tânărul român Ioan Deivos, foarte activ în viitoarea revoluție de la 1848 avea să fie inițiat în cadrul lojei „Les disciples de Saint Vincent de Paul, din Paris”. În 1839 a fost înființată la Paris “Societatea pentru învățătura poporului român” (în realitate, o societate politică, pan românească mijlocind legătura tot mai strânsă dintre moldoveni și munteni). Ion Câmpineanu-inspirat de ideile revoluționare franceze- a întocmit un Act de unire și independență și o Constituție. „Societate filarmonică”, a luat legătura și a stabilit contacte cu loja masonică poloneză de la Paris condusă de către prințul Adam Czartoryski (fiind primiți de către acesta la reședința sa de la Hotelul Lambert). Colonelul Ion Câmpineanu a fost trimis de către loja masonică din care făcea parte la Londra, Paris și Constantinopol, cu misiunea de a obține sprijinul puterilor europene pentru înlăturarea protectoratului rus și a Regulamentele Organice. Câmpineanu a luat legătura cu lordul Palmerston, cu Mole, contele francez și cu Adam Czartoryski despre care am amintit în rândurile de mai sus. Un Raport al Consiliului Administrativ înaintat domnitorului Mihail Sturza la 9 iunie 1941, atrăgea atenția acestuia asupra pericolului reprezentat de către “Loja Nordului”, care avea un caracter complotist, îndreptat împotriva guvernului, instituțiilor statului și ordinii publice. Domnia autoritară a lui Mihail Sturza în Moldova și acțiunile subversive ale Ohranei ruse au lovit puternic în Masonerie. În Țara Românească, însă trei intelectuali de vază precum Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Thell au pus bazele unei societăți secrete “Frăția”, constituită după cel mai autentic model a lojilor masonice franceze având drept lozincă Dreptate și Frăție. Principiile Frăției, conform mărturisirii lui Dumitru Brătianu făcute lui Paul Bataillard, erau calchiate după Constituția Republicii Franceze instituite în februarie 1848. Inițiatorii “Frăției” s-au plasat pe linia deschisă de către marele logofăt Dinicu Golescu, a celei inaugurate de către J. A. Vaillant, care i-a atras pe Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Ioan Ghica, C.A. Rosetti, Eftimie Murgu, Cezar Bolliac, Marin Serghiescu (Naționalul), Gheorghe Telegescu. Acești intelectuali masoni vor fi direct implicați în evenimentele revoluționare de la 1848-1849 și se vor afla în directă legătură cu Edgar Quinet, Jules Michelet și Adam Mickiewicz, membri de vază ai masoneriei franceze.

6.Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

Revoluțiile europene de la 1848-1849 s-au dovedit a fi revoluții masonice, ideile de „Liberté, Egalité”, Fraternité”/ „Libertate, Egalitate și Fraternitate” fiind preluate inclusiv de revoluțiile naționale inclusiv din Principatele Române. Revoluția română de la 1848-1849, parte a concertului european al popoarelor, a antrenat și implicat profund boierimea cu vederi liberale, meșteșugari, cărturari din întreg spațiul românesc. Un rol important l-au avut Nicolae Bălcescu, cel supranumit „apostolul Frăției’, poetul macedonean Dimitrie Bolintineanu, maiorul Ion Voinescu II, Cezar Bolliac, locotenentul de pompieri Ion Deivos, căpitanul Alexandru Christofi, poetul Iancu Văcărescu, membrii ai societății secrete „Dreptate-Frăție”.

7.Sursa: Cornelia Bodea, Fața secretă a mișcării prepașoptiste române. Unitatea națională, București, Editura Academiei Române, Editura Nestor, 2004.

Dezvoltând modelul anterior, asociația națională secretă „Dreptate-Frăție” a înființat o societate literară care a început să desfășoare activități publice, finanțând burse în străinătate pentru tinerii români, având misiunea de a stabili legături cu masoneria franceză. În această perioadă, Franța l-a trimis în Principatele Române pe contele Bois de Comte, redactor al celebrului Grand Project de Polignac. Unul dintre tinerii fii de boieri care au studiat în universitățile pariziene a fost Nicolae Kretzulescu, primul boier român devenit doctor în medicină al Universității din Paris. Gheorghe –Grigore Cantacuzino, va deveni în 1862 doctor în drept al Universității din Paris, în 1865 îl regăsim în loja bucureșteană „Înțelepții din Heliopolis”, în calitate de orator. Un alt român, moldoveanul Dimitrie Caramfil se afla în 1842 drept membru al lojii pariziene “La Rose du Parfait Silence”. În loja pariziană „Athenee des Etranges” au fost inițiați în 1846- scrie Dan Amedeo Lăzărescu- Ion C. Brătianu și Dumitru C. Brătianu. În cazul lui Nicolae Bălcescu, se pare că acesta a fost inițiat în loja “La Rose du Parfait Silence” , unde s-a împrietenit cu Paul Batailard, Egide Armand Pillete, Nicolae Crețeanu (inițiat în gradul de discipol la 23 decembrie 1846). În 1848, loja, scrie, Dan Amedeo Lăzărescu, avea 48 de frați. În același an, frații Ion și Dimitrie Brătianu, primesc succesiv gradele de companion (24 februarie) și de maestru (14 iulie). Încă din 1 ianuarie 1847 Nicolae Bălcescu avea să țină o impresionantă cuvântare românilor aflați la Biblioteca română din Paris. El –scrie Dan Berindei- a lansat ideea regenerării naționale „Patrie! Fraternitate! Libertate! Ținta noastră, domnilor, socotesc că nu mai poate fi alta decât Unitatea națională a românilor. Unitatea mai întâi în simțâminte, care să aducă mai apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni, din moldoveni, din basarabeni, din cuțovlahi, să facă un trup politic , o nație română, cu un stat de șapte milioane de români”. În toamna anului 1847 s-au regrupat în cadrul unei altei asociații având drept scop apărarea învățământului în limba națională în Moldova și în Țara Românească, membrii săi angajându-să nu mai folosească între ei, decât limba română. Revoluționarii munteni au reușit să ardă – cu binecuvântarea mitropolitului Neofit – pe Dealul Mitropoliei textul autentic al Regulamentului Organic și al Arhondologiei (6/18 septembrie 1848)

8.Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

Alegerea princepelui Louis Napoleon Bonaparte drept președinte al celei de a doua Republici Franceze (10 decembrie 1848) i-a derutat pe emigranții revoluționari români din Paris. În iunie 1850 revoluționarul mason italian Giuseppe Mazzini a întemeiat, din inspirație masonică și radicală- un Comitet Democratic European, din care făceau parte Ledru Rollin, pentru masoneria franceză, Arnold Ruge, pentru cea germană, Albert Daradsz, pentru cea poloneză, Lajos Kossuth, pentru cea maghiară și Dimitrie C. Brătianu, pentru masoneria română. În același timp, la Londra a luat ființă un Comitet Revoluționar al Europei Răsăritene, unde românii erau reprezentanți de către membrii asociației secrete „Dreptate-Frăție” (octombrie 1843), Nicolae Bălcescu, Alexandru C. Golescu (Arăpilă) și Ion Ghica (1816-1897) (acesta din urmă, însă numai prin procură, întrucât se afla în continuare, la Constantinopol). Manevrele și acțiunile violente, sângeroase întreprinse de către Luis Napoleon Bonaparte i-au nemuțumit profund pe revoluționari, Ion C. Brătianu implicându-se în ceea ce s-a numit Complotul de la Hipodrom, respectiv lichidarea celui care tocmai se proclamase împărat sub titlul de Napoleon al III-lea. Arestat, judecat și condamnat de către Tribunalul Senei la 16 ianuarie 1864, la o pedeapsă de trei ani detenție și la plata unei amenzi de 3000 franci francezi, Ion I. C. Brătianu, va fi internat în urma unor intervenții pe lângă Napoleon al III-lea în casa de sănătate din Paris aparținând doctorului Blanche, din cartierul Passy. Pledoariile renumitului avocat parizian Jules Favre, n-au putut convinge instanța să-i de-a o altă sentință.

9.Simboruri masonice. Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

Loja „Steaua Dunării”

La 1 iulie 1856 a fost înființată „Steaua Dunării”, prima lojă masonică românească, patenta fiind emisă de către „Marele Orient al Franței”. Primul său Venerabil Mare Maestru a fost Ion I. C. Brătianu (1821-1891), asistat de fratele său Dimitrie și de către C. A. Rosetti. Membrii acestei loji masonice erau străini stabiliți în București, francezi, un italian, un belgian și un rus. În același an 1856 (după unii specialiști, 1857) se fondase o lojă masonică cu denumirea de ‘”Steaua Dunării” la Iași, capitala Principatului Moldova.

Ședința de constituire a fi avut loc după Viorel Danacu – la 6 octombrie 1856, Maestrul Venerabil-Auguste Clarence, Primul Supraveghetor- Amedee Marin, Al Doilea Supraveghetor- Francois Marie Damour, Orator- Hypollite Jacob, Secretar-Auguste Augie. Loja a intrat în adormire în 1861. S-a păstrat steagul lojii din 1857 cu înscrisul L. Cop./ Loje Capitulaire, însemnând că loja putea conferi grade până la treapta a 18-a inclusiv (cavaler de Roza-Cruce sau Cavaler al Vulturului și al Pelicanului).

Ulterior, lojile masonice au proliferat în spațiul moldav și valah. Printe membrii de vază ai acestora îi regăsim pe Petrache Poenaru, în calitate de venerabil, C.M. Burlan, profesor de filosofie, Ion Zalomit, rector al Universității din București (1871-1875), Dimitrie Iancu. În Moldova îi regăsim în calitate de venerabili pe Constantin Negruzzi, Scarlat Rosseti, Simion Bărnuțiu, Dimitrie Gusti și pe Constantin Bozianu. În 1857 revoluționarii români întorși din exil, aparțineau unor cunoscute loji masonice: Vasile Alecsandri, Anastase Panu, G. E. Nicefor. În campania electorală, Ion C. Brătianu stăruia în fața alegătorilor să-i voteze pe cei care “au primit Lumina masonică.”

La 1/13 iunie 1859 ia naștere Marea Lojă a României, Ion C. Brătianu luându-și titlul de Mare Maestru al „Ordinului Masonic Român”. Sediul era în București, strada Băilor nr. 20. La 26 septembrie/8 octombrie al aceluiași an- scrie Dan Amedeo Lăzărescu- a fost inițiat în lojă Matei Millo, boier și actor moldovean. Prezența, tot mai numeroasă, în lojă a românilor va conduce la excluderea lui Auguste Clarence în vara anului 1860, loja intrând în adormire în decembrie 1860. Auguste Carence, oficial negustor, vine în Valahia, nu se știe când, iar din anul 1856 se activează în domeniul masonic unde are o activitate de-a dreptul prodigioasă. În 1874, la câțiva ani după căderea lui Napoleon al III-lea, Marele Orient de Franța îl repudiază total, pretinzând că Auguste Carence n-a fost niciodată împuternicit să facă loji ori să inițieze masoni, ori să reprezinte Marele Orient în România, ceea ce era praf în ochii proștilor, căci în perioada cât activase Carence nu exista titulatura oficială de România. În fapt, Carence a fondat și a instalat multe loji, în numele Marelui Orient de Franța. Aproape toate sunt nume celebre în istoria țării noastre: Steaua Dunării, Înțelepții din Heliopolis, Steaua României. Pentru lucrarea de față, este însă importantă povestea apariției Lojii Steaua Dunării. În 1860 se petrece un alt eveniment straniu în legătură cu Auguste Carence: Loja L’Étoile danubienne îl radiază, pe motiv că favoriza inițierile românilor. Deoarece Carence era Venerabil, acest act a dus la trecerea în adormire a entității. În schimb, Marea Lojă “Steaua Dunării” nu pare afectată de atare evenimente, căci îi are ca Mari Maeștri pe Ion Brătianu până în 1861, apoi pe Ion Heliade-Rădulescu, informație respinsă de către Viorel Danacu. În 1969 Loja „Steaua Dunării” se redeștepta în Germania ( Bremen) sub denumirea de Donaustern. Mare Maestru-Aristide Basarab, urmat de până la intrarea în adormire (1979) de Nicolas Haimovici-Hastier. Aceștia erau reprezentanți ai „intelighenției”, cu studii efectuate la Paris unde au fost inițiați în tainele francmasoneriei. Dintre tinerii inițiați în tainele francmasoneriei îi menționăm pe: Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, boierii din familia Balș, generalul Constantin Barozzi, I.A. Bassarabescu, Ioan Bălăceanu, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuțiu, Emanoil Băleanu, Gheorghe D. Bibescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Dumitru Brătianu, Ion C. Brătianu, George Gr. Cantacuzino, Petre P. Carp, Ion Câmpineanu, Carol Davila, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dinicu Golescu, Ștefan Golescu, Dimitrie Gusti, Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Magheru, Titu Maiorescu, Matei Millo, Eftimie Murgu, Costache Negruzzi, Iacob Negruzzi, Anastase Panu, Petrache Poenaru, Eufrosin Poteca, Emanuel Pache-Protopopescu, C.A. Rosetti, Alecu Russo, Ioan Strat, Dimitrie A. Sturza, Ioniță Sandu Sturza, Nicolae Șuțu, Barbu D. Știrbey, Ionică Tăutu, Christian Tell.

În urma unei analize serioase și profunde a evoluției istorice a Francmasoneriei în spațiul românesc, istoricul Alex Mihai Stoenescu consideră “Frăția” drept prima societate masonică serioasă, înființată, așa cum o știm, de către Ion Ghica, Nicolae Bălcescu și Christian Tell, formată după o tipologie de tip carbonar, însă dezvoltând un caracter și un conținut adecvat realităților autohtone.

În 1843 în Țara Românească frații erau organizați în grupe de câte 10 persoane, fiecare frate cunoscându-și doar șeful său imediat, diacon, preot sau arhiereu, cel care –l catechisise, adică îl inițiase, sau de la care și prin primea ordine și instrucțiuni, căruia, firește, îi datorau ascultare și supunere cu pericolul vieții și al averii, păstrând secretul absolut. Sunt bine-cunoscuți consulii de la Iași și de la București, Victor Place și Louis Béclard. Thomas Victor Place (1818 – 1875) diplomat și arheolog, consul al Franței la Iași (1855 – 1863). La rândul său, Victor Place îi scria lui Walewski: L’élévation du colonel Cuza à la principauté este certainement le triomphe le plus éclatant de la politique française . Totuși, în corespondența oficială datată 24 ianuarie 1859, el afirmă: Această alegere are încă o parte interesantă: că, deși este un triumf complet al politicii franceze, a avut ceva așa de neașteptat, ceva chiar atât de improvizat, încât nici cea mai vădită rea-voință nu poate acuza agenții francezi că ar fi lucrat la reușita ei . Cunoscând nu mai departe decât istoricul activităților lui Victor Place în Moldova am rămâne uimiți de nonșalanța cu care acest francez entuziast putea să mintă. De fapt, însă, consulul transmisese altceva Parisului, o informație extrem de interesantă: faptul că nu există nicio dovadă care i-ar fi legat pe agenții francezi de alegerea lui Cuza. Și astfel, oficial, dar involuntar, el ne certifică existența unor agenți francezi pe teritoriul Principatelor române în perioada premergătoare Unirii. Însuși faptul că această din urmă entitate, “Steaua Dunării”, care în unele documente e numită Lojă-Mamă, se transformă în iunie 1859 în Mare Lojă, indică existența unor pretenții de teritorialitate asupra întregului teritoriu al Principatelor, ceea ce susține ipoteza lui Șerbănesco și Ligou. Așa cum afirmă Stoenescu “metodologia revoluționară a Frăției era inspirată și asigurată de curentul francmasonic speculativ occidental”. Refugiați la Paris, revoluționarii din Principatele Române (Nicolae Bălcescu, Ioan Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, frații Golescu, frații Brătianu ș.a.) au pătruns în cea mai republicană lojă franceză a momentului (Athenee des Etrangeres- Templul Străinilor). În opinia lui Daniel Beresniak, domnitorul Alexandru Ioan Cuza ar fi fost ales, înainte de a deveni domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, Venerabil al lojii „Steaua Dunării”, succedându-i deci, lui Ion Brătianu și benefiicind de sprijinul masonilor români și francezi pentru a deveni domnitor. Întrucât Cuza, a intrat în conflict cu unii membrii ai lojii „Steaua Dunării”, el a dispus în 1865 (cu doar un an înainte de a fi silit să abdice) dizolvarea acesteia. Istoricul Dan Berindei, autor al unei lucrări foarte bine primite de către Francmasoneria Română, neagă însă apartenența la masonerie a lui Alexandru Ioan Cuza, invocând cercetările efectuate în arhivele unor loji masonice din România și din Franța. "Înțelegerea aceea a ieșit din necesitatea de a fi evitat un război civil, precizează academicianul Dan Berindei. "În așteptarea prințului străin" soluția Cuza, apărută în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, a fost o punte. Atmosfera era supraîncălzită și printre cei care nu aveau drept de vot. O atmosferă de 22 decembrie 1989 a fost timp de cinci-șase ani în Principate. Unirea a avut o priză mare. Toți vedeau în ea o cheie. A fost ca aderarea la Uniunea Europeană.  Era o națiune – și nu o populație – care s-a implicat la vârf între anii 1857- 1962. Prin Cuza s-a ajuns la reformă și modernizare."  Implicarea masonilor în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domn al Moldovei pare, totuși, o mențiune supralicitată în opinia academicianului Dan Berindei. "Povestea meritelor francmasoneriei în alegerea din 24 ianuarie e puțin povestea cu cocoșul roșu, glumește istoricul. Teza că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Principatelor Române fiind venerabilul Lojii «Steaua Dunării» nu ține. Întâi pentru că la București, loja aceea era franțuzească. Alcătuită din componenți ai Consulatului Franței la București, profesori și negustori francezi… nu erau români în ea. De altfel, Cuza n-a făcut parte niciodată din acea lojă. Mai târziu, «Steaua Dunării» s-a transformat în «Înțelepții din Heliopolis» și i-a strâns pe toți oponenții lui Cuza care au pregătit răsturnarea lui. O lojă care-și răstoarnă un frate… ar fi ciudat. La Paris sunt arhivele a 400 de loji masonice iar eu am cercetat dosarele a 80. I-am găsit pe Rosetti, pe Brătianu, pe mulți dintre pașoptiști. Pe Cuza, încă nu. Căci nu-i exclus să fi fost și Cuza mason. Dar povestea cu venerabilul lojii «Steaua Dunării» e sigur făcătură. Aproape toți pașoptiștii au fost legați însă de francmasonerie. Aici au învățat regulile democrației și au stabilit relații utile pentru toată viața. Pentru ei și pentru țară. După intrarea în adormire a acestei loji, la 4 mai 1865 a luat ființă la București loja „Înțelepții din Heliopolis”. Loja “Steaua Dunării” a fost înființată la Bruxelles în 1850 de către „frații farmazoni“ – cum îi numea Nicolae Iorga – aflați într-un refugiu impus de evenimentele ulterioare revoluției de la 1848-1849 desfășurată în Principatele Române sub tricolorul albastru- galben-roșu, însemnând „libertate, dreptate, frăție“, principii de bază ale francmasonilor.

În 1850 la Londra a luat ființă “Comitetul Democratic European” condus de către Giuseppe Mazzini, din care făcea parte și Dimitrie Brătianu. Acesta avea în stricta sa subordonare, Comitetul Europei Răsăritene în structurile căruia figurau din partea românilor Ion Ghica, Nicolae Bălcescu și Alexandru G. Golescu. Cele două Comitete funcționau în baza unei obediențe francmasonice politizate, urmărind impunerea unui proiect European de mare anvergură sub forma Statelor Unite ale Europei. Francmasoneria română va fi reconfigurată după Conferința de Pace de la Paris din 1858. În 1864 Iuliu Barasch, rivalul lui Cuza, a devenit Mare Maestru al lojii “Steaua Dunării”. În 1863 la București Auguste Clarence a fondat Loja “Înțelepții din Heliopolis”, în ritul Memphis aflată în obediența Marelui Orient al Franței. Printre membrii săi se regăseau actorul Matei Millo și Jean Joseph Coulovrin, ca supraveghetori,d dr. Severin, orator, F. A. Gattineau, actor, maestru de ceremonii. Între masonii din această Lojă, s-au regăsit numeroși boieri și militari ostili lui Alexandru Ioan Cuza (între aceștia bancherii Hilel Manoah, Sabateu, Halfon și Jacques Cohen).

La București a luat ființă ( 14/16 iunie 1863) – sub obediența Marelui Orient al Franței – loja “Înțelepții din Heliopolis”, adoptând ritul de Memphis. Din rîndurile acestei loji îi menționăm pe Hilel Hanoah, Sabatay Halfon și Jacques Cohen, lideri liberali radicali, considerați nucleul “monstruoasei coaliții” care-l vor înlătura pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza (10–11 februarie 1866).

Membrii Lojii “Zeul Marte”, Iași

Petre Meloziuc, Venerabil

Christ Peterson, I. Supraveghetor

Simion Const. Von Worontow, II . Supraveghetor

Peter Prince of Mezincoff, Expert Ajutor

Hermann, Hersfft, Tezaurar

Gottlieb Friede, secretar

John Wilde, Orator

Fred Brickmann, Maestru de Ceremonii

Membrii

Nic Rogmanoff, maior

S. Puskin, căpitan

Mih. Kamenski, locotonent

And. Arsenieff, locoteneet

Peter Saradovski…

Gotl. Metenzell, maior

Peter Prince of Adnewsky, amior

Charles Chamblers, colonel

John Lewis, lt. colonel

Peter Mardinoff, maior

John Durnava, brigsdier

Nicol Suchatin, căpitan

Christ Berg, maior

Membrii lojii ”Egalitatea”, București, 10 septembrie 1871

Dimitrie Sturza, Venerabil

Poenaru Bordea, I. Supraveghetor

Carol Davilla, II. Supraveghetor

Vasile Missir, Orator

Dimitrie Stoenescu, Secretar

Dimitrie Ananescu, Maestru de Ceremonii

Petre Clucerescu, Maestru-Expert

Emil Pake Protopopescu, Ospitalier

Algiu, Tezaurar

Argintoianu

Gheorghe Stelarian

Bujoreanu

Elie Bozian.

C.A.Roseti, fost Venerabil.

Francmasonii au înființat în 1825 ’’Societatea Filarmonică”. Frații Golești, Brătienii, Ioan Voinescu II, I. Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C. Alecsandri, C. Negri, Ion Ghica, Iuliu Barasch numiți uneori, în derâdere, desigur, „bonjuriști’, sau „cărvunari”, au fost inițiați încă din 1820 în loja masonică pariziană „l” Athenes des Etrangeres”. La 4 august 1964 mai multți frați au înființat loja masonică „ Înțelepții din Heliopolis” plasată sun obediența Marelui Orient al Franței. În noapte de 7-8 octombrie sediul lojei a ars, însă arhiva sa a rămas neatinsă. Doi ani ani mai târziu, ea se mută într-un local nou, după ce a primit din partea guvernului de a amplasa pe fațadă însemnele masonice. În 1867, activitatea lojii a fost brusc, din motive necunoscute, întreruptă, însă, în 1876, 16 frații au decis reactivarea sa. A. Costiescu a fost ales președinte, B. Vermont, I. Bujoreanu, A. Berger, St. M. Șoimărescu, Haim Levy, I. Algiu ș.a. Au fost strânși 10 . 000 de lei. Loja și-a fixat drept obiective;

O Policlinică

Un birou juridic

Un comitet de instrucție prin care se urmărea înființarea unei școli de Arte și Meserii, editarea unui buletin Masonic, culegerea de date în vederea publicării unui Monument al Istoriei Masoneriei Române.

Înființarea unui biblioteci

Acordarea unor burse pentru elevii merituoși.

În 1874 demnitarii lojii erau reprezentați de către personalități precum Al. Costiescu, M. Ascher, Sergiu Conescu, Em. Pake-Protopescu, Dr. Dimitrescu Severeanu, C. Dumitrescu, N.A. Danielopol, Maior Al. Tavernier, A. Berger, Cpt. Naiman, Dr. Ștefănescu Sache, Ad. Deutsch, El. Butoianu, H.A. Lewy, D. Staicovici, Cpt. Mihăiescu, Dr. Severin, Zottescu ș. a. La începutul lunii iunie 1874 dr. Carol Davilla, a fost ales, președinte al lojii, cu unanimitate de voturi. La 14 septembrie Davilla a participat la Paris la întrunirea Președinților, desfășurată sub auspiciile Marelui Orient al Franței. În București funcționau în același timp, lojile masonice Egalitatea și Fraternitatea înființate-ambele- în 1874. Elita masonică era reprezentată, printer altele, de către August Treboniu Laurian, dr. Bernath, D. Stoenescu, Dr. Georgescu Dima, Christophe Czerlenti, Anton Mănescu, prof. E. Ludwig, maior E. Nicolescu, I.M. Râmnițeanu, I.Stern, I. Cronberg, T.D. Costin, C. Feldescu, dr. L. Fiala, E de Hertz, Iul. Szekulicz, Lateiner, Em. Grunwald, Israelo Preciado, Fr. Gunther, Iul. Schein, Iul Weisz, Topler, dr. Ludwig șa.

10.Ion Ghica și Costache Negri. Sursa: Revoluția română de la 1848. Catalog, Craiova, 2008.

În 1875 a fost înființată la inițiativa lui Ștefan M. Șoimescu–sub obediența Marelui Orient al Italiei- loja “Armonia”. Dintre membrii fondatorii îi menționăm pe P. Borș, Pantazi Ghica, lt. col. Sarandi, Alex Trișcu, T. Gâlescu, N. Georgescu, G. L. Lăzărescu ș.a. Loja a fost instalată în martie, la eveniment luând parte masoni bucureșteni Ion Moescu, Thierry, dr. Rosenthal, A. Calmy, Baidac Cica, Bucșan, Angel Ionescu, Ion Groper, Sokolowski, Kirițescu, Păucescu, Ștefan Periețeanu, Meneslas Dedu și Cair. În decembrie 1875 loja Armonia a deschis o clinică pentru săracii Capitalei (casa Sommer din str. Trei Scaune), la care funcționau patru medici (dr. Danielopol, dr. Popescu, dr. Arivan și dr. Georgescu). În ianuarie 1876 loja “Egalitatea” a deschis și ea clinică în centrul Lojii din Pasajul Român deasupra la Caffe Francais (consultații și medicamentele fiind gratuite). În aprilie 1876 au apărut în București și Vaslui două loji noi, respectiv, loja Alexandru Ioan I-iu (col. Calotescu, P. Lungeanu, Ion Ciuflea, G. Georgescu) și loja cu denumirea Victor Emanuel (D.S. Donici, Alex Pericle, Eugen Donici, N. Ciurea, Ted. Antonescu ș.a.)

Marea Lojă Națională a României

Marele Orient al României înființat la 7 mai 1879 (desființat la 15 decembrie 1880), avea următorii membrii:

Th. Roseti, Venerabil-Mare Maestru.

Doctor Carol Davila, Supraveghetor-Maestru II.

Ștefan Șoimescu, Supraveghetor II.

Colonel Costiescu, Cancelar.

Louis Basset, Secretar.

Doctor L.Fiala, Secretar.

P.Borș, Orator.

B.C. Livianu, Șef Cancelarist.

Componența Marii Loje Naționale la 1880:

S. W. Capitol Steaua Dunării-București.

Suv. Capitol Hyram-Brăila.

Loja Steaua Dunării, București.

Loja Ilfov, București.

Loja Socrate, București.

Loja Oltul, Slatina.

Loja Aurora, Focșani.

Loja Concordia, Roman.

Loja Preponderența, Buzău.

Loja Hyram, Brăila.

Loja Progresul, Brăila.

Loja Traian, Turnu Severin.

Loja Armonia, Pitești.

Loja Prahova, Ploiești.

Marea Lojă Națională din România” (constituită la 8/20 septembrie 1880-MLNR), activând în baza Constituției din 5/17 noiembrie 1880, forma “Puterea Masonică” pentru administrarea gradelor 1-3. Aceasta avea în obediență următoarele loji: “Steaua Dunării”, “Hyram”, “Cuza Vodă”, “Progresul”, “Aurora”, “Armonia”, “Traian”, “Farul”, ‘Steaua Sudului”, “Concordia”, “Carpatina”, “Unire și Fraternitate”. La 15 ianuarie 1883, pe teritoriul României, în afara obedienței Puterii Masonice Suverane Naționale, activau și alte loji simbolice, însă aflate sub obediență diverse: franceză (“Marele Orient de Franța”), italiană (“Marele Orient de Roma”) și portugheză (“Marele Orient Lusitan Unit”). Doritori de a stabili un stat de drept, bazat pe principiile democrației parlamentare și ale dreptului pământean, francmasonii români au înființat numeroase societăți și reviste literare (“Junimea”), asociații filantropice sau chiar societăți revoluționare secrete (“Frăția”). Între 1865-1876 la Galați a apărut Loja Discipolii lui Pitagora, la Brăila- Farul Ospitalier, la Pitești- Coroana lui Mihai Viteazul, la București- Alexandru Ioan Cuza. În 1874 la București apare „Mistria”, primul periodic francmasonic din România, urmat peste doi ani de periodicul „Armonia”. În 1880 este fondată loja Marea Lojă Națională din România, căpitanul Constantin Moroiu, fiind Marele Maestru.

Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 63.

2.Sursa; ANIC fond Francmasoneria Română 1921-1945, dosar 12.

În 1881 este înființat și Supremul Consiliu din România, dată de la care – scrie Teșu Solomovici- începe istoria Ritului Scoțian Antic și Acceptat în România. Unii francmasoni din Moldova refuză să recunoască obediența Marii Loji Naționale din România, preferând să se subordoneze Marelui Orient din Roma (Italia). Este ales Mare Maestru Anton Costiescu. Se înființează Supremul Consiliu de Rit Scoțian din România. La 1 ianuarie 1883, Ordinul Masonic Român se organizează după cum urmează:

Marea Lojă Națională din România activa în baza Constituției din 1880, formează Puterea Masonică pentru administrarea gradelor 1-3, având în obediență lojile Steaua Dunării ( în adormire), Hyram, Cuza Vodă, Progresul, Aurora, Armonia, Traian, Farul, Steaua Sudului, Concordia, Carpatina (în adormire), Unire și Fraternitate (în adormire), Concordia-Română (în neregulă).

În afara acestei obediențe activau lojile simbolice (gradele 1-3).

Sub obediență franceză (Marele Orient al Franței), lojile: Înțelepții din Heliopos (București), Farul Ospitalier (Brăila), Discipolii lui Pitagora (Galați), Unirea (Pitești), Sages d” Heliopolis (București), Steaua lui Sever (Turnu Severin), Progresul Dobrogei (Tulcea), capitelul Discipolii lui Pitagora (Galați), Uhribus Unitis, Ghica Vodă, Cernăuți, Libertatea Chișinău, Fraternitatea, Orhei.

Sub obediență italiană (Marele Orient de Roma, lojile: Costache Negri (Bacău), Steaua Bârladului (Bârlad), Coroana României (Bârlad), Lumina (Buzău), Unirea (Focșani), Bistrița ( Piatra Neamț- desființată în 1882), Ștefan cel Mare (Roman), Pionul (Neamț) și capitolul Costache Negri (Bacău). Sub obediență portugheză (Marele Orient Lusitan Unit), lojile : Steaua Dunării (București), România (Iași), Farul Giurgiului (Giurgiu), Hyram ( Tr. Severin). Este ales Mare Maestru Vasile Liveanu.

În februarie 1881, Marea Lojă, scrie Vasile Dănacu, schimbă „Garanții de Amiciție cu 11 Mari Puteri Masonice, Adunarea Generală din 4 martie 1881 ale un nou birou al Marii Loji și C. Moroiu este numit sau mai bine zis se alege Mare Maestru pe termen de 3 ani. Tot acum se hotărăște baterea unei medalii care a fost acordată tuturor Marilor Maeștri care făceau parte din Marea Lojă până la data de 4 martie 1881. Se alege un Comitet și se hotărăște mutarea într-un local nou în acest scop și în acest scop, în 1 mai se mută în str. Sf. Apostoli nr. 2”.În 1883 Albert Pike este numit de către Constantin Moroiu membru de onoare al Supremului Consiliu pentru România. La 1 ianuarie 1883 avea loc organizarea, pe plan național, a “Ordinului Masonic Român. În aprilie 1886 are loc la Iași, constituirea Lojii Steaua Dunării (Etoile de la Roumanie) de către principele Gheorghe M. Șuțu, sub obediența Marelui Orient al Franței (drept față avea Societatea literară Junimea, întemeiată în iarna anului 1863-primăvara anului 1864). La 22 martie 1883, s-a constituit Suprema Mare Lojă și Templu al Ritului Swedenborgian din România. În fruntea Lojii, se afla C. Moroiu (gradul șapte, ultim). Costantin Moroiu, începe „lupta împotriva celorlalte loji din România, care erau sub obediențe străine încercând a le forța să intre sub Obediența Marii Loji invitându-le la Adunarea Generală din 8/20 sept. 1881 când se va sărbători un an de la înființare”. În 1875 un număr de frați, scrie Vasile Dănacu, „ au fost ridicați în urma propunerii Suveranului Mare Comandor la gradele 32, 30, 18. Acest Suprem Consiliu de 33 de grade se ocupă de Ritul Egiptean Reformat și Ritul Scoțian Antic și Acceptat”. La 8 septembrie 1881 este fondat Supremul Consiliu pentru Ritul Scoțian Antic și Acceptat și pentru Ritul Egiptean Reformat. În cursul anului 1881, s-au fondat o serie de loji:

Capitolul Hiram în Valea Brăilei.

Loja Capitulară din Vâlcea.

Loja Oltul, Slatina.

Loja Prahova din Orientul Ploiești. Acestea lucrau sub Obediență Portugheză, și s-au unit cu Marea Lojă.

Loja “Prahova” , Ploiești ( 1802-1887), avea următorii membrii:

V. A. Poyer Coafeaux, plecat în Franța

Colonel M. Capșa, militar, gradul 18.

Negoescu Alexandru, funcționar, gradul 3.

Christu Negoescu, profesor, gradul 3.

Bucur Spirescu, funcționar, gradul 3.

Martin Klee, inginer, gradul 2.

Ion Reghius, artist, gradul 3.

Heury Bueck, profesor, gradul 3.

D. Constantinescu, amploait, gradul 3.

Emanuel Tadeu, pictor, gradul 3.

Arhimandrit Teofilact Dima, gradul 3.

Rizea Panaiot.

Coalt Wiliam Dombel.

Nicolai Paratin, gradul 1.

George Popescu, gradul 1.

C. Filitis, rentier, gradul 1.

Gr. Corlătescu, militar, gradul 3.

George Bureția, funcționar, gradul 3.

G. Alexandrescu, funcționar, gradul 3.

Nicolae Steriade, funcționar, gradul 3.

Semtov Semro, bancher, gradul 3.

Const. Savopol, profesor, gradul 3.

Zaharie Artinescu, profesor, gradul 3.

Vasile Mărdărescu, funcționar, gradul 3.

C. Homoriceanu, maior, gradul 3.

Barbu Băltineanu, gradul 18.

Barbu Bolintineanu, căpitan în retragere, gradul 3.

Samuel Smekan, farmacist, gradul 18.

Const. Ruban, funcționar, gradul 18.

N. Garoflid, doctor, gradul 18.

Iuliu Aroneanu, profesor, gradul 3.

Jacques Ochs, negociant, gradul 30 ( plecat în New York, ajuns Secretar al Masoneriei din SUA ).

3.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 63.

La 14 decembrie 1881 Constantin Moroiu, a fondat un Suveran Sanctuar al României, pentru Ritul Antic Primitiv de Memphis. La 22 noiembrie 1881 a fost fondată Loja “Uniune și Fraternitate”, în “Orientul Rusciuk”, în 29 noiembrie-Loja “Progresul” în Craiova, în “Ritul Memphis”, la 14 decembrie Loja Armonia în Pitești, Loja “Traian” în Turnu Severin și Loja “Socrate” în București. La 20 decembrie 1882 este convocat un Congres General al tuturor Lojilor Române cu scopul de a uni Lojile din România cu Marea Lojă, însă fără Constantin Moroiu. Între timp, la 15 noiembrie 1882, acesta introduce un nou Rit, Ritul “Royal Arch’. La sfârșitul aceluiași an, Moroiu este combătut de Loji precum “Suveranul Capitoliu”, “Steaua Moldovei” și Loja “Concordia” din Roman, “Steaua Dunării” din Ilfov, “Socrate” din București,” Aurora”, Focșani, ‘Traian”, Turnu Severin ș.a. Pentru a preveni acțiunile împotriva, Moroiu a declarat la 15 ianuarie 1883 printr-o circular trimisă tuturor Lojilor din țară, că el va demisiona în momentul în care acestea se vor uni cu Marea Lojă. Ulterior, el a suspendat câțiva Maeștrii Venerabili, a declarat unele Loji iregulare (Concordia din Iași și Steaua Moldovei din Roman, Ilfov din București), a suspendat Loja Steua Dunării din București (Decretul nr. 14 02 1883), pune în adormire lojile Socrate din București și Traian din Turnu Severin, a trecut câteva Loji din Ritul Francez la “Ritul de Memphis”, a fost Loji în Ritul Scoțian, lojile Oltul, Preponderența și Prahova au fost transformate în Loji Capitulare de Rit Memphis, iar lojile “Farul”, ‘Progresul’ și Lojile colegiale, au fondat o nouă Lojă în ‘Ritul Memphis”. În acest fel, la ziua de 20 martie 1883 a devenit una gravă pentru Lojile Române, acestea intrând pentru o bună perioadă de timp, într-o criză profundă.

4.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 8.

5-6. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 63.

În 1905 situația Marii Loje Naționale este redată mai jos:

7-7-7-9.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

În 1906 la București a fost publicată lucrarea “Francmasoneria” în care erau specificate condițiile de acceptare în Masonerie. O serie de personalități ale vieții politice românești cu apartenență masonică vor deveni premieri în guvernele românești ( Ion și Dimitrie Brătianu, Theodor Rosseti, George Gr. Cantacuzino, Dimitrie Sturza, Petre P. Carp, Titu Maiorescu). În 1911 Constantin Moroiu, ajuns la vârsta de 77 ani, s-a retras din fruntea Francmasoneriei române. Conducerea va fi împărțită între prințul Gheorghe Bibescu, Mare Maestru și lt. col. I. T. Ulic, ca Maestru Hierofant pentru riturile Misraim-Memphis, depozitar al Sacrei Tradiții. Intelectuali cunoscuți și apreciați precum Gheorghe Bogdan –Duică și Nicolae Paulescu ( inventatorul insulinei) s-au lansat în atacuri virulente împotriva evreilor și a Francmasoneriei. În 1916 Francmasoneria românească a intrat în adormire.

10.Registrul Matricol al Marelui Orient al României (MOAR). Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 41.

Loja Marele Orient al României (MOAR) dezvoltate relații externe cu Grand Orient de France, Grand Orient de Espanol, Grande Lodge de Luxembourg, Grand Lodge Lusitano Unita, Grand Loje de Thecoslovague, Grand Lodge Palarstjernen- Norvegia, Grand Lodge de Turquie, Grand Lofge de Wiene, Grand Loge de Hamburg, Grand Loge Zur Sonne ș. a.

Transilvania

Transilvania a reprezentat un spațiu distinct, multicultural și pluriconfesional, aflat sub administrație maghiară și ulterior, austro-ungară. În Transilvania, Francmasoneria începe să funcționeze în loji din 1740, pe fondul unei tradiții urbane încurajate de funcționarea breselor și a confreriilor, stimulate ulterior, de atmosfera europeană a Iluminismului, încurajată de prezența trupelor militare austriece precum și de inițierea în tainele masonice ale unor lideri la Viena. Gabriel Bethlen, a fost primul demnitar cunoscut inițiat în Francmasonerie la 19 septembrie 1742, investit, mai apoi, în înalta demnitate de președinte al Cancelariei Aulice a Transilvaniei. În anul următor, la 7 martie, au mai fost inițiați frații Ioan și Ladislau Kemeny, precum și baronul Samuel von Bruckenthal, una dintre cele mai importante, complexe și fascinante personalități produse vreodată de spațiul transilvan. La 15 mai 1767 opt tineri reîntorși de la studii academic efectuate în spațiul universitar german, în frunte cu Simon Friedrich von Baussnern, au pus –în secret- bazele lojii „Sf. Andrei la cele trei frunze de nufãr” (“St. Andreas zu den drei Seeblättern”- “Sf. Andrei la cele trei frunze mari”). După 1765 o parte din patrimoniul lojii a fost transferat unei alte joi, cunoscută sub denumirea de „Cele trei turnuri” din Brașov. Între 1767-1790, perioada sibiană a lojii, aceasta a fost frecventată, în spiritul unei toleranțe masonice desăvârșite, de 147 de romano-catolici, 73 evanghelici, 8 ortodocși și doi unitarieni. Succesorul lui Samuel von Bruckenthal, a fost Gheorghe Bánffy, cel care va deveni în 1782, președintele Capitlului Provincial al Transilvaniei, cea mai importantã structurã masonicã a provinciei. în 1767 la Sibiu este menționată loja ‘Sfântul Andrei” ( St. Andreas zu den 3 Seebletfern”, aflată în legătură cu diferite loji din Iași și București între anii 1767-1792). În cadrul acestei loje activau “medicul oculist Ioan Piuariu Molnar și prințul Alexandru Moruzi, alături de Samuel von Bruckenthal, Franz Müller von Reichenstein, superintendent al minelor, furnalelor și salinelor din Transilvania, cel care a descoperit, în laboratorul sãu din Sibiu, un element chimic necunoscut pânã atunci: telurul; Phillipp Collignion, patronul hotelului „Împãratul Romanilor”, denumit astfel de el însuși în cinstea împãratului Iosif al II-lea, care i-a fost oaspete în 1781, Johann Valentin Günther, fost secretar de cabinet al împãratului; Johann Karl Ederl” ș.a. Aflat într-o înaltă demnitate masonică precum și al administrației Habsburgice a Transilvaniei, Gheorghe Bannfy, scrie Tudor Sălăgean, specialist în Francmasonerie, “De pe aceastã poziție, Bánffy a sprijinit înființarea, în 1782, a primei loji clujene, aflatã sub conducerea baronului Francisc Fritsky Fekete. Printre membrii acesteia se numãrau atât reprezentanți ai înaltei aristocrații, cum erau baronul Farkas Bánffy, contele Adam Teleki, contele János Esterházy, contele G. Bethlen, contele Ladislau Teleki, baronul Anton Domokos, cât și intelectuali de prestigiu, între care dramaturgul și animatorul cultural György Aranka, pianistul Johann N. Schneider, profesorul de filosofie Jozsef Pákay, matematicianul Pál Sipos sau poetul János Gyöngyössy. Activitatea culturalã promovatã de-a lungul timpului de membrii lojii clujene a fost una remarcabilã. György Aranka a susținut înfiinþarea primului teatru permanent din Cluj (1792), găzduit în impozantul palat al familiei Rhedey, din piaþa centralã a orașului. A fost înfiinþatã o „Societate pentru cultivarea limbii” și o „Societate de editare a manuscriselor”. Contele Gheorghe Bánffy este cel care a ridicat cel mai important palat al Clujului, palatul Bánffy (în prezent Muzeul de Artă). Este posibil ca arhitectul Johann Eberhardt Blaumann (1733-1786), constructorul palatului Bánffy din Cluj, dar și a turnului bisericii franciscanilor minoriți (în prezent Catedrala greco-catolicã „Schimbarea la Fațã”, de pe str. Eroilor) sã fi fost de asemenea mason. Contele Adam Teleki, un alt component al lojii clujene, a finanțat, la rândul sãu, construcția reședinței sale de pe strada Lupilor (în prezent Mihail Kogălniceanu), cunoscutã sub numele de palatul Teleki”. Monarh luminat, împăratul Imperiului Habsburgic, Iosif al II-lea, a creat Marea Lojă Națională a Austriei, formată din șapte loji provinciale între care Marea Lojă Provincială a Austriei. Așadar, în 1782 a luat ființă prima lojă din Cluj sub conducerea baronului Fritsky Fekete, în cadrul căreia activau baronii Farkas Banffy și Domokos Anton, conții Adam, Ioan Esterhazy, G. Bethlen, Ladislau Teleki, matematicianul Paul Sipos ș.a. În 1790 după moartea lui Iosif al II-lea, pe tronul Imperiului Habsburgic a urcat împăratul Leopold al II-lea, a cărui atitudine a fost diametral opusă precedesorului său. Românii aflați în lojile masonice vor duce o luptă energică pentru apărarea identității românești, majoritatea celor care vor publica “Supplex Libellus Valachorum” în 1791, fiind francmasoni. În 1795 activitatea masonică prin decret imperial a fost interzisă pe întreg teritoiul Imperiului Habsburgic. La 30 ianuarie 1870, ‘luase deja ființã Marea Lojã Simbolicã a Ungariei (a Sfântului Ioan), prima organizație masonicã federalã de pe teritoriul Ungariei, aceasta fiind urmatã, la 22 iulie 1873, de constituirea Marelui Orient al Ungariei. Unificarea celor douã mari loji a avut loc pe data de 21 martie 1886, din fuziunea lor rezultând Marea Lojă Simbolică Maghiară, al cãrei prim mare maestru, Ferenc Pulszky, a fost succedat în anul 1893 de György Joannovics, reputat om politic și fost mare maestru al Marelui Orient. În acest nou cadru organizatoric, numãrul lojilor de pe teritoriul Ungariei a crescut, pânã în 1914, la 80, 12 dintre acestea funcþionând în Transilvania. Dupã discuții îndelungate, Marea Lojă Simbolicã Maghiară a decis sã adopte ritul Schroeder, o variant simplificatã a ritului englez care fusese adoptatã de Marea Lojã Provincialã a Saxoniei Inferioare încã din anul 1801 și care se fusese preluatã apoi, cu unele modificãri, de o mare parte a lojilor provincial din Germania. Creatorul acestui rit, Friedrich Ludwig Schroeder, considera cã francmasoneria se corupsese datoritã multiplicării luxuriante a gradelor, și a impus revenirea la simplitatea iniþialã a ritului britanic prin reducerea numãrului de grade la cele trei inițiale. Adoptarea acestui rit simplificat a subliniat una dintre caracteristice activitãții masonice din Ungaria și Transilvania în aceastã perioadã: implicarea substanțialã în activitãți sociale și filantropice, înființarea și gestionarea unor instituþii caritabile care s-au dovedit, de multe ori, mai bine organizate și mai eficiente decât oricare alte instituþii de profil. Nici în Transilvania și în părțile sale vestice francmasonii nu au așteptat decretul din 1873 pentru a se organiza. Astfel, cea dintâi lojă bănățeană, „Cei trei crini albi” (Három Fehér Liliom) s-a înființat încã din anul 1869, iar în ianuarie 1871 a publicat primul număr al primului ziar masonic de pe întregul teritoriu al Ungariei de atunci, intitulat „Union”, al cãrui director era chiar maestrul venerabilal lojei timișorene. Atelierul a funcționat fãrã întreruperi pânã în anul 1892, însã și-a încetat în mod surprinzãtor activitatea într-o perioadă în care alte centre masonice din Transilvania, Banat și pãrțile vestice se aflau în plinã ascensiune1. În aceeași perioadã (1870-1871) au apãrut, la Arad, lojile „Széchenyi” și „Fraternitas”, cea dintâi afiliatã Marii Loje a Sfântului Ioan, iar cea de-a doua Marelui Orient al Ungariei.

11.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 26.

Cele două loji s-au concurat reciproc, între ele manifestându-se o rivalitate localã care transpunea în teritoriu relaþiile dintre cele douã organizații masonice naționale. Activitatea publicã a celor douã loji a constat în organizarea de activități caritabile și educaționale, însã rțiunile economice le-au obligat pe ambele sã își încheie activitatea la un deceniu de la înființare. Cu toate acestea, la Arad, a rãmas un nucleu alcãtuit din 7 oameni care au jurat solemn în fața reprezentantului Marii Loji Simbolice a Ungariei cã nu vor renunța la practicarea artei regale. Cei șapte membri s-au reunit anual timp de 7 ani, între 1881 și 1888, pânã la reluarea activitãții și francmasonice regulare în orașul de la vărsarea Mureșului. În obediența Marii Loji Ioanite s-au mai înfiinþat lojile „Petõfi” din Aradul Nou (1870), „Concordia” din Lipova (1872), „Glückauf” din Oravița (1873), „Regele Ladislau” din Oradea (1876), „Tisza” din Sighetul Marmaþiei (1877) și, dupã anul 1877, se va reconstitui loja „Cele Trei Turnuri” din Brașov. O lojă în subordinea Marelui Orient al Ungariei, a cărei activitate a fost puțin mcunoscutã pânã acum, a funcționat dupã 1871 la Gherla, ea intrând însă în adormire dupã mai puțin de un deceniu de existențã’’. Specialist, așa cum aminteam anterior, în problema complexă a Francmasoneriei transilvane, Tudor Sălăgean, identifică, “existența a patru perioade distincte în istoria francmasoneriei transilvãnene din epoca modernã: a) cea din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, de afirmare a francmasoneriei de influențã iluministã; b) prelungirile acesteia din primele decenii ale secolului al XIX-lea, în tradiþiile francmasoneriei iluministe au fost continuate prin dezvoltarea societãților și instituțiilor culturale; c) etapa societãților secrete revoluționare de la mijlocul secolului, care a culminat prin revoluția de la 1848-1849; d) etapa de dezvoltare accelerate din ultimele trei decenii ale secolului, în care idealurile revoluþionare au fost adaptate noului cadru legal și realitãților sociale ale epocii, iar lojile masonice au devenit, în cea mai mare parte a lor, factori activi ai transformãrii societãții în spiritul principiilor libertãții, egalitãții și fraternitãții’.

Personalități

Literatura de factură masonică indică apartenența la Francmasonerie a lui Horea (Vasile Nicola, zis Ursu), inițiator și lider al răscoalei din 1784 în Transilvania. Horea s-a aflat de patru ori la Viena unde a prezentat doleanțele românilor împăratului Iosif al II-lea, iar la 23 februarie 1783 susține la loja adevărata înțelegere din Viena un discurs în limba română care “abundă de înțelesuri francmasonice”. Ștefan Mateș susține ideea că Horea ar fi făcut parte din loja “Frăția de Cruce” de la Viena. Afirmațiile legăturii lui cu lojile masonice s-au făcut din 1786, la doi ani după răscoală, de literatura vieneză și mai târziu de cea maghiară (1886) și cea germană (1908). Cea mai mare personalitate a sașilor transilvăneni este fără îndoială, baronul Samuel von Bruckenthal (această apreciere nu-l include deocamdată pe Klaus Werner Johannis, sas trasilvănean apreciat însă pe scara politicii, ales în înalta demnitate de președinte al României). Bruckenthal a beneficiat de o educație aleasă (Viena, Halle, Jena), demonstrând o mare aplecare spre cultură, pasionat de numismatică și un mare sprijinitor al culturii și al Hermannstadt/Sibiului în perspectivă. Samuel von Bruckenthal (n. 26 iulie 1721, Nocrich – d. 9 aprilie 1803, Hermannstadt /Sibiu), a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele.

12.Samuel von Bruckenthal. Sursa. Aurelia Cozma, Monica Vlaicu, Samuel von Bruckenthal, Homo Europaeus 1721-1803, Sibiu/Hermannstadt, 2006.

Din 1692 Hermannstadt devenise capitala Principatului Transilvaniei. Aici își avea sediul- scriu Aurelia Cozma și Monica Vlaicu, Universitatea săsească, cel mai înalt gremiu politic, juridic, economic și administrativ al sașilor funcționa tot în această localitate, precum și conducătorul provinciei Cibiniensis. În 1785 Hermannstadt avea 14. 720 locuitori, dintre care 10. 818 locuiau în 1.145 de case, în interiorul zidurilor de fortificații. Restul restul locuiau la periferii. În 1790 numărul locuitorilor ajunge la 15. 000 persoane. La Sibiu – oraș aflat într-o permanent schimbare – funcționau numeroase bresle (38 la nivelul anului 1748), apăreau numeroase ateliere meșteșugărești, simțindu-se influențele europene în modă, mentalitate, construcții, viața publică. În această atmosferă s-a afirmat și format Samuel von Bruckenthal, născut într-o străveche localitate săsească -Nocrich- care și-a păstrat profilul și amprenta până în zilele noastre. Redăm mai jos câteva rînduri din textul muzeografului Adrian Georgescu. ”La data de 2 martie 1743 Samuel von Brukenthal, la 22 de ani, este primit în rândul lojei francmasonice Aux Trois Canons; desigur, inițierea a fost pregătită din timp, pentru că în mod normal un candidat nou nu era admis în rândul artei regale decât fie la recomandarea altor membri fie după un „examen” prealabil. În ciuda existenței scurte, de numai 6 luni, loja vieneză Aux Trois Canons a jucat un rol important în perioada de început a francmasoneriei austriece, nu atât pentru faptul că a fost prima lojă înființată la Viena cât mai ales pentru faptul că a influențat puternic viitorul membrilor săi, printre care se număra și Samuel von Brukenthal”, arată muzeograful Adrian Georgescu în catalogul ”Colecția de obiecte masonice a Muzeului Național Brukenthal”, apărut în anul 2011 . În 1762 a numit de către împărăteasa Maria Tereza guvernator al Transilvaniei. n 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. Intrat în conflict cu împăratul Josif al II-lea, Bruckenthal s-a pensionat la 7 ianuarie 1787. A fost singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcție atât de înaltă ( exceptându-l pe Klaus Johannis, cum aminteam în rândurile de mai sus). În 1779 a construit la Sibiu palatul, care astăzi îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Spațiul fastuos al acestei reședințe, ce adăpostea seratele muzicale și literare patronate de baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe si biblioteca, a reprezentat un nucleu spiritual de excepție pentru Transilvania. Colecțiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre, din Paris. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal. Gimnaziul a preluat fundația.. Bruckenthal l-a adus și promovat ca bibliotecar al colecțiilor sale pe Christian Fr. Hahnemann (1755-1843), întemeietorul homeopatiei, folosindu-l în același timp, și ca medic personal. . La 16 octombrie 1777 el a fost inițiat în Loja “St. Andreas” din Sibiu. Atât baronul Samuel von Bruckenthal cât și medicul Christian Friedricht Hahnemann au beneficiat- în spiritul Iluminismului vremii- de avantajele cunoașterii limbii franceze, folosită în mod obișnuit de către masonii din spațiul german.

13.Christian Friedrich Samuel Hahnemann. Sursa. Aurelia Cozma, Monica Vlaicu, Samuel von Bruckenthal, Homo Europaeus 1721-1803, Sibiu/Hermannstadt, 2006.

Ioan Aron Florian (1805-1887). Istoric, profesor și publicist. Studii gimnaziale la Blaj și universitare la Budapesta. Propagator al ideilor Școlii Ardelene în Țara Românească. Solicitat de Dinicu Golescu (și el mason), începe să predea din 1830 la școala acestuia din Golești. Profesor la Colegiul Național „Sf. Sava“ din București (1832–1847), membru al Societății Filantropice, participant la Revoluțiile de la 1848 din Țara Românească și Transilvania, profesor, din nou, la Colegiul Național Sf. Sava (1857) și Universitatea București (1864). A colaborat la “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, “România” – primul cotidian românesc, și “Telegraful român”. A fost printre primii care a subliniat necesitatea cunoașterii istoriei naționale, în lucrarea sa “Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești”, 3 volume. În 1838 era orator într-o lojă bucureșteană, iar după 3 ani, Venerabil.

Piuariu Molnar (1749, Sadu – Sibiu, 1815) Om de știință și cărturar iluminist. Primul medic titrat român (1774). Chirurg al Universității din Viena, medic la Sibiu și profesor de oftalmologie la Școala medico-chirurgicală din Cluj. Autor al celei dintâi gramatici româno-germane, al unei istorii universale și al unui dicționar român-german. A inițiat prima publicație științifică medicală, „Sfătuire către studenții în chirurgie“ (1793) și a colaborat la redactarea lui Supplex Libellus Valachorum. Inițiat în Loja sibiană St. Andreas, la 16 septembrie 1781. Gradele de Companion și Maestru le-a primit în aceeași lojă, la 17 aprilie 1783 și, respectiv, 13 octombrie 1784.

Simion Bărnuțiu (1808, Bocșa, Sălaj–1864, Hida, Sălaj) Om politic și gânditor. Profesor de filosofie la Blaj și participant activ la Revoluția de la 1848 din Transilvania. Exilat la Viena după înfrângerea Revoluției, își termină studiile în drept (1852), susținându-și doctoratul la Universitatea din Pavia, Italia (1854). Revine în țară ca profesor la Academia Mihăileană și apoi la Facultatea de Drept din Iași, unde a fost primul profesor de filozofie. A predat cursuri de psihologie, pedagogie și drept, fiind un adept al dreptului natural. Gândirea sa socială și filosofică are ca teme libertatea și independența națională, dreptul tuturor popoarelor la viață și propășire, posibilitățile omului de a cunoaște lumea. Autor al mai multor lucrări: O tocmeală de rușine și o lege nedreaptă (1842), Raporturile românilor cu ungurii și principiile libertății naționale (discurs rostit în Catedrala din Blaj la 2/14 mai 1848), Dreptul public al românilor (postum, 1867), Dreptul natural public (postum, 1870), Pedagogia (postum, 1870), Psihologia empirică și logica (postum, 1871), Estetica (postum, 1972), precum și al mai multor cursuri universitare de metafizică, etică și istoria filosofiei. În 1856 participa la lucrările unui atelier din Iași.

Masoneria în Bucovina

Bucovina reprezintă partea de nord-vest a Moldovei, anexată de către Imperiul Habsburgic în 1774 (tratatul de la Palamutca), devenită provincie austriacă, colonizată cu grupuri etno-confesionale extrem de diversificate și modernizată în spiritul reformelor iluministe promovate de către împăratul Iosif al II-lea (1780–1790). Lojile create în acest spațiu au avut o obediență austriacă. La 29 aprilie 1772 la Sadagura, o colonie înființată lângă Cernăuți de către un general rus, a fost emisă o medalie care atestă înființarea lojii militare “Marte”. Aceasta avea inscripția, în limba italiană, de cel mândru nu mă tem, pe cel smerit nu-l disprețuiesc. Membrii acestei loji erau ofițeri ruși staționați în Bucovina, veneral fiind baronul Peter von Gartenberg-Sadogurski (după alte informații, nepotul acestuia, generalul Peter Mellozino, care a fost și fondatorul acestei curți monetare). Prima lojă înființată în Bucovina este considerată a fi loja „Minerva”, condusă în 1776 de către Johann A. I. Doring, Maestru Venerabil. Dintre demnitari, sunt menționați: Constandinus, prim supraveghetor, Johann Stockmann-al doilea supraveghetor, Adam Fiese- orator, Johann Mahn-secretar, Johann Christof von Lowe și Gabriel Renat Kroker, primul și al doilea ospitalier, Kristian Willish, maestru de ceremonii. Johann Doring a încercat –scrie Horea Nestorescu Bălcești- o apropiere de lojile Mars/Marte din Iași, condusă de către Petre Gartenberg și de loja din Zalesczycki, Zu den Tugendhaften Weltburgen (La cetățenii virtuoși ai lumii). În 1777 loja intră sub obediența Marelui Orient polonez în timpul mandatului Marelui Maestru, von. Bruhl. În 1795 se desființează. La Zalesczycki, căpitanul Jacob Ferraris, din cadrul Regimentului Baden-Durlach, înființează la 24 iunie 1777 loja „Zum Goldenen Stuck” (La Bucata de aur). Loja se afla în obediența Marii Loji din Praga. În 1778, Johann Ferraris, predă primul ciocan tânărului Clemens. El va părăsi însă loja, un an mai târziu, punând loja Zum Goldenen Stuck în adormire. La Prelipcea funcționa loja „Zu den Tugendhaften Weltburgen” („La cetățenii virtuoși ai lumii”), aflată sub obediența (1782) Marii Loji Provinciale a Transilvaniei. Mare Maestru Venerabil al lojii era un anume Braun, șeful poștei din localitate. Așa cum afirmam în rândurile de mai sus, loja a pendulat între Marile Loji din spațiul polonez, ceh și transilvănean, o stare de fapt specifică Francmasoneriei din Imperiul Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). De la monetăria din Sadagura au rezultat primele medalii francmasonice din spațiul românesc. În 1848 la Mamornița, Ludwig Bruderkerte („Pentru Fraternitate”) aflată în obediență italiană („Marele Orient al Italiei”). Din 1886 se va denumi „La Philantropique:”/Binefacerea”. În 1885 avea 40 de membrii, majoritatea comercianți evrei. Printre membrii săi se afla avocatul Alois von Tabory, inginerul Gustav Pilz, Hugo Steinbach, venit din Indiile Olandeze. În timpul lui Max Goldenberg, numărul membrilor crește spectaculos ajungând la 42 în 1891. Tot la Mamornița a fost înființată loja cu denumirea de Carol I, ulterior cu numele de „Zur Nachtenliebe” („Dragostea față de aproapele nostru”), ritul având loc pentru cei 42 de membri în limba germană. În 1891 loja se unifică cu loja „La Philantropique”, Mare Maestru fiind Max Goldenberg. Ea va activa sub denumirea de ”Menschliebe/Dragostea” (Templul va fii în localitatea Cârlibaba). Avea 100 de membri și se afla sub obediența Marii Loji Simbolice a Ungariei. La 22 octombrie 1893 datorită unor atitudini al unor membri care aduceau atingere imagii lojii, 88 de membri au fost radiați. La 23 martie 1896 loja s-a autodizolvat. Unele mențiuni documentare fac referire la activitatea lojii “Menschliebe” în obediența italiană sub denumirea de „Amiciția”. Templu era la Mihăileni. Avea 30 de membri. La 1 februarie 1895 „Marele Orient al Italiei”-pe fondul inactivității acesteia – o „pune în adormire”. În 1890 a fost înființată în localitatea Herța loja „Humanitas zur Eineigkeit”/”Humanitas” întru eternitate. Un an mai târziu, loja se afla sub obediența Marelui Orient al Franței. În 1895 loja „Humanitas zur Eineigkeit” a intrat în adormire.

Personalități

Zamfir C. Arbore (Cernăuți, 14. XI. 1848– București, 02.04. 1933), scriitor și ziarist militant de frunte al mișcării socialiste din România. Are o contribuție deosebită în mișcarea anarhistă, ulterior, socialistă din România unde de stabilește definitiv în 1879. A colaborat la ziarele „Adevărul”, „Dimineața”, „Dunărea de Jos”, „Galați, „Lupta”, „Minerva”, „Munca”, „Românul, Social-„Țărănismul”, „Telegraful”. A scris cărți precum „Temniță și exil”-1894, „Nihiliștii”-1895, În temniță”-1897, „În temnițele rusești”-1923, „În pușcăria Petro-Pavlosk”-1924, „Basarabia” în secolul XIX-1898, „Dicționarul geografic al Basarabiei” –1904, „Dicționarul literaturii române”-1979. Inițiat în 1872 (nu se știe însă, de cine), la 27 decembrie 1922 urmare regularizării efectuate de către Mihail Noradunghian, Supremul Consiliu al Franței îi emite certificatul de recunoaștere al gradului 33 (nr. 289). Maestru Venerabil al lojii Drepturile Omului ( București). Mare Maestru la Primul Convent al Marii Loji Naționale din România (29 aprilie 1924), funcție deținută până în 1928. La 5 martie 1923 semnează Înaltul Decret prin care se publică Constituția, Statutele și Regulamentele Generale ale Ritului Scoțian, Antic și Acceptat din România. 1929- Mare Orator al Supremului Consiliu din România. 1930 Venerabilul lojii „Drepturile Omului (București), apoi în loja„ Cavalerii Steagului (București) din obediența Marii Loji Naționale. 1930— Mare Maestru Venerabil ad-vitam al Marii Loji Naționale din România. 3 aprilie 1933, înmormântarea sa a fot depusă o coroană e flori de către Jean Pangal, din partea Marii Loji Naționale din România.

Unul dintre cei mai cunoscuți iluminiști bucovineni a fost boierul Vasile Balș. În activitatea sa în cadrul Administrației Bucovinei- notează reputatul cercetător rădăuțean Mihai Ștefan Ceaușu- Vasile Balș a primit un sprijin deosebit din partea “Asociației Secrete”/”Geheime Assozation” (al cărui membru era). Acest sprijin este criticat și nerecunoscut de către regretatul academician Radu Grigorovici, un ilustru bucovinean, ajuns vicepreședinte al Academiei Române.

“Asociația Secretă”/”Geheime Assozation” fusese înființată în 1791 de către profesorul Joseph Enrst Mayer (1752–1814) de la Universitatea din Viena și de către colegii săi (Leopold Alois Hoffmann, 1760-1806 și Joseph Heinrich Wateroth, 1756–1819), având în prealabil, aprobarea împăratului Leopold al II-lea de Habsburg. Baronul Vasile Balș figura printre inițiații Asociației Secrete. În 1792 baronul Balș a fost numit în funcția de Căpitan al Districtului Bucovinei.

Iuliu Barasch (Brody-Galiția, 25 martie 1815– 31 martie 1863), medic, naturalist, filosof, studii talmudice profunde. Unul dintre fondatorii medicinei românești. S-a implicat cu multă energie și folos în viața comunităților evreiești. A lăsat moștenire o operă voluminoasă adunată în 22 de volume, rămasă în manuscris.1. Iunie 1857– membru fondator al Marii Loji „Steaua Dunării”, cu titlul de Mare Maestru. 1865- după intrarea în adormire a lojii Steaua Dunării, trece în loja „Memphis” (București).

14.Iuliu Barasch.

Samson Bodnărescu (Voitinel, 27 iunie 1840–Pomârla, Botoșani, 3 martie 1902), a fost scriitor. Școala primară a efectuat-o la Vicovu de Jos, liceul la Rădăuți și Cernăuți. O vreme a funcționat ca pedagog la Universitatea din Iași. Membru al societății Junimea condusă de către Titus Maiorescu. Studii de filosofie în Germania/Giessen (1868– 1870). A devenit bibliotecar, succedându-i în acest post lui Mihai Eminescu, prietenul său.

Bretfeld Eduard, între 1933–1934 figura membru al lojii „Fraternitatea” din Cernăuți.

Brucăr Iosif (Bosanci-Suceava, 1888-București, 1960), filosof, profesor, avocat. Studii solide în Drept și Filosofie la București, Jena și Leipzig. A predat psihologia la Universitatea din București, fiind autor al unor volume precum Filosofia lui Spinoza (1930), Probleme noi în filosofie (1931), Filosofi și sisteme (1933), Despre neant (1938), Psihologie (1947). Inițiat în loja C A Rosseti (18 februarie 1925), la propunerea Marelui Maestru Venerabil, I. Iosif. La 27 iunie 1935- diploma de Mare Maestru nr. 65. A mai făcut parte din lojile „Libertatea” și „Mircea”. Redeșteptat în loja „Steaua Dunării” II (1 septembrie 1944).

Max Diamant (Cernăuți, 1878-m. în Siberia), avocat și publicist. Activist al Organizației Internaționale Evreiești de Calificare Profesională. Deputat de Storojineț (1931– 1932) în Parlamentul României Întregite. 1932-loja “Înfrățirea”, București. Exclus pentru neplata cotizației.

East Herman, profesor, Cernăuți, activa în loja „Fraternitatea”, având gradul 3 în 1832.

Economu Radu (Dorohoi, 1917– București), economist, autor al unor lucrări valoroase consacrate Istoriei Bucovinei-vezi volumul „1918. Unirea Bucovinei cu România”, București, 1991. Inițiat în loja „Solidaritatea” din București nr. 11.

Gewolb Bernard, din Cernăuți, în 1932 figura membru al lojii „Fraternitatea” din Cernăuți.

Gheorghiu Vasile (Câmpulung Moldovenesc, 28 iunie 1872-Cut-Neamț, 29 noiembrie 1959), preot, profesor. Obține doctoratul în Teologie (1897) la Cernăuți ( studii liceale la Suceava și universitare la Cernăuți). Studii postdoctorale în Teologie la Viena, Bonn, Breslau, Leipzig. Președinte al Consistoriului Central din București (1925-1927), director al Internatului de pe lângă Institutul Teologic din Cernăuți. Profesor până la pensionare la Institutului Teologic din Cernăuți. Membru de onoare al societăților arboroasa, Bucovina, Dacia, Moldova. Membru al „Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina” (1921-1929). Autor al lucrării „Fracmasoneria. Originea, dezvoltarea, organizația, doctrina și tendințele ei” (1935). Posibil membru în tinerețe al unui grup de studii ezoterice, fără să fie mason.

Guttman Abraham (Suceava, 12 februarie 1882-?), farmacist și droghist. Locuia în Cernăuți (str. Mitropolit Silvetru nr. 2), ulterior, în București (str. Orhei nr. 12). 1931-loja „Fraternitatea”, Cernăuți.

21. februarie 1947-regularizat și acordat, în aceeași zi, gr. 3 în loja „România Unită” nr. 1 (București).

Heinrich Herschmann (Cernăuți, 17.05. 1979-?), farmacist. A locuit la Cernăuți-Mitropolitul Silvestru nr. 2, apoi în București, Lucaci nr. 6.

1932– gr.3, loja „Fraternitatea”, Cernăuți.

1933-1934-cenzor în loja „Fraternitatea”.

21.02. 1947– regularizat și acordat, în aceeași zi, gr. 3 în loja „România Unită” nr. 1 (București).

Emil Kanarski, directorul Băncii „Bucovina” (Cernăuți, Regele Ferdinand nr. 10), mare industriaș, proprietarul unei tipografii cernăuțene.

1932-gr.3, loja „Fraternitatea”, Cernăuți. Diploma de Maestru.

1933-1934, demnitar în loja „Fraternitatea’.

Kenberg Sigmund, medic generalist, Cernăuți.

1932– gr. 3, loja „Fraternitatea”.

Erick Kapralik.

Katz Adolf.

Nikolaus Kunzle.

Klaz Salo.

Martin Kreindler.

Leon König, proprietarul unei tipografii și a unei edituri în Cernăuți.

Norbert Kipper, lider al germanilor bucovineni, arhivar al lojii Fraternitatea, Cernăuți. Făcea parte și din Comitetul literar al lojii, alături de Fernbach, Chajes și dr. Wiegler. În Comitetul pregătitor al fraților figura alături de Edmung Luttinger, Glasner, Prosche, Brandmann și Willig. În 1926 conform Dării de Seamă a lojii Fraternitatea Cernăuți, au fost inițiați frați noi precum Erich Kipper, Mathias Roll, Max Miseles, Michael Friedlander, Hermann Last, Gustav Sckeler și Leon Neaciuc. La finele anului 1926, lanțul masonic al lojii Fraternitatea număra 73 de membri, fiind înaintați frați companioni dr. Chajes, Fernbach, Schaffer, dr. Walter Kipper, dr. Wiegler și dr. Katz. Solda cu maestru primeau din 1926 Otto Gottlieb, dr. Katz și Dankner. Loja avea o frecvență destul de bună, 35 de frați de lucrare. La 4 decembrie 1926 au fost prezenți la lucrări 44 de frați. Au fost primiți în calitate de musafiri- fratele Goldstein, Viena, Wyeze-Nymergen, Grunberg, Friedlander-Viena, Schachter, Berlin, J. C. Barolin-scriitor vienez, Wilhem Klitsch-autor de tragedii. Au fost ținute 26 de lucrări-una de gradul al III-lea și 20 de gradul I. La lucrarea din 3 februarie a luat parte Marele Maestru Victor Sterea. E a fost înaintat la rangul de membru de onoare al lojii Fraternitatea, Cernăuți. În activitățile de binefacere s-a pus accentul pentru susținerea materială a unei cantine populare pentru nevoiașii Cernăuțiului.

Kipper Walter, medic specialist. Locuia în Cernăuți, Iancu Zotta nr. 2. 1932–gr. 3, loja „Fraternitatea”, Cernăuți.

Richard Keller.

Georg Rossignon.

Mathias Roll, cunoscut bancher cernăuțean.

Iacob Rubel.

Otto Gottlieb.

Josef Proske.

15.Sursa. ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 19/1932.

Basarabia

Sintagma de Basarabia desemnează, în înțeles general, partea Moldovei Istorice plasată geografic între Prut și Nistru. Lumea științifică are rezerve însă față de utilizarea acestei sintagme pentru întreg spațiul aflător între cele două râuri, mai sus menționat, întrucât din punct de vedere al adevărului istoric, este vorba de un spațiu mult mai restrâns, reprezentat de partea de sud a provinciei. Vom folosi, totuși, sintagma de Basarabia în înțelesul său comun, utilizat în prezent. Intrată în zona de influență rusă, Basarabia va prelua multe din influențele marii culturi slave, inclusiv în ceea ce privește înființarea, organizarea și funcționarea unor loji francmasonice.

16.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

În 1821 a fost fondată Loja “Ovidiu” din Chișinău în cadrul căreia activa poetul rus Pușkin, aflat în acel moment în exil în capitala Basarabiei.

„B nai Brith”

„B nai Brith” („Fiii Legământului”) este o Asociație evreiască înființată la 13 octombrie 1843 în SUA cu scopul promovării culturii și tradițiilor iudaice, respectiv, “idealurile fundamentale ale poporului evreiesc”. Misiunea „B nai Brith” derivă din cuvintele lui Abraham” Să fii o binecuvântare”. Caritate, iubire frățească și armonie, reprezintă principiile fundamentale pe care se întemeia activitatea „B nai Brith”. ‘Când un străin vine în cortul nostru , el îl găsește iluminat de idealurile, de credința, dreptate și pace, caritate, ajutorare, cooperație și adevăr. Menorach cu șapte brațe transformă corpul nostru într-un templu.” „B nai Brith” nu are un caracter politic, însă se implica în cazurile de persecuție îndreptate împotriva evreilor. Ordinul avea un caracter filantropic, implicându-se relațiile sociale dintre membrii săi. Dimensiunea sa literară este reflectată dev preocuparea sa de a promova literatura și cultura ebraică. Existența „B nai Brith” se dorește a fi o “chezășie” pentru reclădirea Palestinei. Membrii săi nu au însă nimic în comun cu Masoneria, cu toate că se autodenumesc întrei ei frați, se reunesc în loji, și, parțial, folosesc un vocabular împrumutat de la masoni. „B nai Brith” dispunea de o bună organizare, fiind prezent în diferite state: Germania, Cehoslovacia, Austria, deținea o bună reprezentare. Funcționau câte trei – patru loji „B nai Brith” în Berlin, Franfurt am Main, Viena, Hamburg. În fiecare comunitate, lojile dispuneau de o clădire proprie denumită Logenheim/Căminul lojei. Alte loji funcționau în Danemarca, Olanda, Elveția, Polonia, România, Serbia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Siria și Palestina și Canada. În spațiul românesc activitatea „B nai Brith” este strâns legată de acțiunile lui Benjamin Peixotto, consul al SUA la București. Unul dintre conducătorii Bnai Brith România a fost regretatul academician Nicolae Cajal. O serie de frați, Abraham Cohen, Mayer Marcus, N. C. Popper au creat o vastă rețea de loji în Moldova. O lojă „Bnai Brith” a funcționat la Cernăuți (Orient nr. 669). Membrii „B nai Brith” pot deveni masoni, nu și invers. În 1937 odată cu ordinul lansat de către regele Carol al II-lea privind interzicerea lojilor masonice, loja „B nai Brith” din Cernăuți a fost și ea închisă, iar sediul ei a fost sigilat de către Chestură. Gestul autorităților a fost taxat de către medicul Josef Ohrenstein, directorul Spitalului Evreiesc din Cernăuți și președintele lojii „B nai Brith” din capitala Bucovinei Istorice. Loja Orient „B nai Brith” Cernăuți a fost înființată de către comunitatea evreiească în 1911, având un caracter eminamente caritativ. În 1924 ea s-a înregistrat la Tribunalul Cernăuți, pentru a obține personalitate juridică, având denumirea de Societatea Umanitară Israelită Orient „B nai Brith”. Ea a fost închisă în baza ordinului Direcțiunii Generale a Poliției (9251/1937), măsura fiind aplicată și altor societăți. Medicul Josef Ohrestein a redactat și înaintat un Memoriu Chesturii Cernăuți, argumentând că faptul că, în fond, „B nai Brith” Cernăuți, nu era nicidecum o loja masonică, chiar dacă adăugarea în titulatura acesteia a cuvântului loja, ar fi putut sugera acest lucru. În realitate, „B nai Brith” nu era o lojă masonică, statut despre care autoritățile române nu erau deloc convinse, iar membrii săi erau exclusiv evrei. Din acest motiv, la 11 decembrie 1937, Inspectoratul Regional de Poliție Cernăuți era invitat să-și expună punctul de vedere de către Ministerul de Interne. Răspunsul Inspectoratului Regional de Poliție Cernăuți transmis printro radiogramă Direcției Generale a Poliției București, la 12 decembrie, menționa faptul că, “organizațiunea internațională „B nai Brith” cu sediul la Viena are în acelați timp, un caracter filantropic și masonic, cu un ritual mai redus”. În Statutul Societății funcțiuni care nu apăreau în cazul unor organizații filantropice propriu zise, precum “Mentor”, „Mareșal” și „Gardian”. În cazul dizolvării „B nai Brith” averea și patrimoniul acesteia revenea comunității evreiești din Cernăuți. „B nai Brith” Cernăuți a fost definitiv închisă de către autorități. Decizia purta semnătura lui Armand Călinescu, Ministru de Interne. În timpul comunismului au avut de suferit. „B nai Brith” funcționează din nou în zilele noastre.

17.„B nai Brith”, 1911-1931.

Francmasoneria și Marea Unire din 1918

Francmasonii au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în Consiliile naționale din Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Ardeal și Basarabia (Sfatul Țării), unde au militat pentru o unire necondițională cu Vechiul Regat, cât și la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), pentru recunoașterea noilor granițe, iar în Parlamentul României Întregite, pentru extinderea în vechiul Regat a anumitor noi legi care aveau rolul de consolida regimul politic democratic, (reforma agrară, învățământ obligatoriu pentru toate gradele, dreptul de vot pentru ambele sexe sau cetățenia fără discriminări de ordin confesional sau de limbă. Alexandru Vaida Voevod (1872–1950), medic și om politic transilvănean s-a înscris în loja intelectuală “Ernest Renan” în cursul primelor luni ale anului 1919. Prestația ilustrului om politic ardelean în Parlamentul de la Budapesta, luările sale de cuvânt au reflectat influența ideilor constituției masonice a lui Anderson din 1723, iar activitatea sa ulterioară, va certifica deschiderea lui Vaida Voevod spre principiile masonice. La 14 mai 1919 șase români –membri ai delegației de pace de la Paris la Conferința Păcii (Al.Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Mihai Șerban, Gh. Crișan, Ion Pillat, Traian Vuia și Voicu Nițescu – au solicitat inițierea de către Loja “Ernerst Renan”. La 24 mai 1919 Marcel Huart, redactor la “Le Temps” scria către Marele Orient al Franței, că „acești profani nu sunt decât de puțină vreme la Paris. Ei se vor reîntoarce după încheierea definitivă a păcii cu România, unde anumite societățin secrete funcționează, dar unde francmasoneria nu există și unde, admiși în ordinal nostru, ei se vor grăbi să constituie unul sau mai multe ateliere affiliate Marelui Orient al Franței (…) vă rog deci a binevoi să autorizați Loja Ernest Renan să scurteze pentru acești profane procedura de anchetare înaintea inițierii.. (….) de a li se conferi rapid și în acord cu Ordinul Consiliului, gradele succesive de companion și maestru”. La 7 iulie 1919 solicitanții au fost invitați la sediul Marelui Orient al Franței (Paris, Cadet, 16). La 29 iulie 1919 venerabilul Lojii Ernest Renan ia confirmat lui Alexandru Vaida Voevod acceptul primirii românilor în masonerie. Odată admis, Vaida- Voevod a avut acces și întâlniri semnificative cu personalități de seamă ale Republicii Franceze.

1.Alexandru Vaida Voevod.

Academicianul Dan Berindei, un fin și apreciat cunoscător al acestor împrejurări, scrie că: „La Conferința de Pace din 1919, Alexandru Vaida-Voevod (întâi șeful delegației Transilvaniei, apoi al delegației României și prim-ministru după retragerea lui Brătianu) și-a dat seama că are nevoie de sprijin mason. S-a sfătuit cu Ionel Brătianu, apoi cu Maniu. Cu dezlegarea lor, a luat legătura cu Loja «Ernest Renan» alcătuită în principal din jurnaliști. Nu întâmplător a ales-o. A intrat în ea cu toată delegația transilvană și cu Ion Pillat, omul de legătură și nepotul lui Brătianu. Întâlnirile lor cu jurnaliști organizate prin venerabilul lojii au făcut lobby României Mari".   Vaida Voevod îndeplinea înalta misiune de președinte al delegației României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920), urmărind să obțină recunoșterea internațională din partea Înaltelor Puteri Aliate și Asociate reunite în capitala Franței. La 20 septembrie 1919 Alexandru Vaida Voevod a luat parte la ședința de închidere a Marelui Orient al Franței. El a avut șansa să discute și să pledeze cauza României în fața lui George Clemenceau și David Lloyd George în alte condiții decât a făcut-o Ionel Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și cel mai de seamă lider politic al României interbelice. În 1928 Alexandru Vaida Voevod a fost ales Mare Orator Adjunct (la 21 iunie 1923 el fusese ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al României, având gradul 33).

“Rotary Club”

“Clubul Rotary” a fost înființat în România la 17 aprilie 1929 având 31 de membrii fondatori și purtând numărul de 3146. Au apărut în decurs de doar un an, cluburi la Timișoara, Cernăuți, Câmpina, Iași, Ploiești și Brașov. Prima Convenție Rotariană din România a avut loc la București (10-11 octombrie 1931), fiind deschis de către renumitul matematician Gheorghe Țițeica. Următoarele Convenții ale rotarienilor români au avut loc la Brașov (1932) , Iași (1933) , Constanța (19340, Cernăuți (1935), Arad (1936) , Sinaia (1937), Cluj ( 1938). “Rotary Club Internațional” a fost interzisă de către regele Carol al II-lea în 1939. Activitatea sa a fost reluată în 1992, primul club din București primind charta din mâinile președintelui de atunci al “Rotary Club International”, Excelența Sa S. Sabou. Rețeaua “Cluburilor Rotary” s-a reinventat după 1990, când au fost înființate în Timișoara, Cluj, Arad, Mangalia, Alba Iulia, Iași, Bacău, Târgu Mureș, Sibiu, Galați, Brăila, Buzău, Ploiești, Vaslui, Alexandria, Călărași, Suceava ș.a.

2.Sursa: ANIC fond MPN-Presă externă, dosar 281.

Capitolul IV

Francmasoneria română în perioada interbelică (1919-1939)

Interbelicul românesc reprezintă pentru unii specialiști, o pagină frumoasă a istoriei României, iar pentru alții o perioadă complexă, dificilă, asociată unor mari abuzuri, violențe, populism, demagogie, naționalism, antisemitism, slabe performanțe economice și sociale. Pentru un analist atent, obiectiv, aplecat asupra realității perioadei interbelice românești, distingem o evoluție inegală sub raportul performanțelor economice, cu puternice convulsii sociale în anii “20 și 1929-1933, datorită crizei economice imediat în primii ani de după încheierea Marelui Război și ulterior, a crizei economice de supraproducție mondiale. În 1938 economia Regatului Român a atins nivelul său de dezvoltare cel mai înalt (la care, în permanență s-au raportat ulterior, specialiștii totalitarismului comunist), nivelul de trai al românilor plasându-se peste cel al bulgarilor, iugoslavilor, grecilor și foarte aproape de cel al polonezilor, maghiarilor și cehoslovacilor. Străinii veniți în România, erau suprinși să vadă circulând pe străzi mărci renumite de automobile aparținând unor firme celebre în epocă, dincolo de tradiționalismul și conservatorismul lumii rurale. Acest tablou reflectă o Românie aflată la confluența Orientului cu Occidentul, în care se regăseau ușor influențele culturii austro-germane, maghiare și franceze, alături, firește, de profunzimea spiritualității românești de filiație greco-orientală, romano și greco- catolică, mozaică, luterană de confesiune augustană și mahomedană. Unul dintre aspectele cele mai relevante pentru sănătatea democrației românești interbelice îl reprezintă situația minorităților naționale, în mod predilect pentru cazul de față, acela al evreilor (aceștia fiind mai toți de confesiune mozaică, excepțiile fiind desigur, extreme de puține). Un simbol clasic al alterității, evreii din Bucovina (integrați în cultura austro-germană a provinciei) purtători ai culturii și civilizației germanice, cei din Basarabia (integrați în cultura rusă) și cei din Transilvania, mulți dintre aceștia asimilindu-se culturii maghiare, considerându-se maghiari, au reprezentat o problemă de integrare pentru Regatul Român, ei fiind în ochii autorităților “străini”. Fenomenul nu era deloc nou, în fapt un curent antisemit a caracterizat elitele societății românești din Vechiul Regat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Numărul mare al studenților evrei de la anumite specializări din cadrul universităților din Cernăuți, Iași, Cluj au îngrijorat autoritățile și au alimentat atitudini dușmănoase din partea studenților români, inclusive din partea unor lideri politici ai vremii în frunte cu A. C. Cuza, Nechifor Crainic, Octavian Goga ș.a. Aceștia au solicitat guvernului măsuri sub forma introducerii unor restricții pentru studenții evrei denumite “numerus clasus” sau “numerus nullus”. De la moartea elevului evreu cernăuțean David Fallik în 1926 urmare a unor violențe declanșate de confruntările dintre români și evrei cu prilejul nemulțumirilor elevilor minoritari de la Cernăuți cu prilejul examenului de bacalaureat, s-a ajuns la numeroase acțiuni antievreiești organizate de către antisemiți în cadrul centrelor universitare din România, culminând apoi cu o adevărată operă antisemită legiferată de către guvernările Goga- Cuza și finisată în timpul lui Ioan Antonescu (14 septembrie 1940-23 august 1944). Între timp, asociată statelor care au pregătit și organizat Holocaustul/Șhoahul, România a deportat în Transnistria, în timpul dictaturii antonesciene, între 250. 000 – 300. 000 de evrei ( alături de țigani/romi), contribuind astfel la înjumătățirea dramatică a comunității mozaice trăitoare pe teritoriul său. Cealaltă jumătate a evreimii din România, a emigrat (alia) în Eretz Israel, dezamăgită de realitățile regimului totalitar comunist. Caleidoscopul etnic și confesional al Regatului Român includea un număr apreciabil de maghiari, germani, ucraineni, turci, tătari, ruși, bulgari, cehi, slovaci, polonezi, armeni, italieni, francezi ș. a. Guvernările Regatului Român a încercat să le “românizeze” printr-o legislație și măsuri specifice, determinând reacții prin intermediul unor adunări, reclamații trimise Societății Națiunilor (Comitetului Celor Trei), articole publicate în presa de limbă română sau maternă, declarații și acțiuni parlamentare de protest specifice ș.a. Situația minorităților naționale a devenit constant una tot mai dificilă, agravată profund de ascensiunea naționalismului, xenofobiei și a antisemitismului, precum și de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Odată cu deportările, repatrierile, emigrările și/sau migrațiile minorităților sale naționale, România a pierdut iremediabil o parte importantă a populației sale, statul român devenind unul mai omogen din punct de vedere etnic și confesional, însă mai sărac. Marota generației naționaliste de la 1922, a fost reprezentată de către Francmasonerie. O serie de studii pe această temă reflectă din plin aceste preocupări, ele aparținând lui Nicolae C. Paulescu și studentului său, Florin Becescu.

1.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 26.

Francmasoneria Românească era ea însăși o expresie a europenității și modernității societății românilor, a funcționării regimului politic democratic, a pluralismului și diversității, familiarizați cu tainele limbii lui Voltaire și Goethe, educați la prestigioase universități europene, legați profund și iremediabil la rădăcinile culturii și civilizației bătrânei Europe.

2-4.Atentate asupra unor loji masonice prezentate în presa vremii. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

Democrația parlamentară românească interbelică a avut fără îndoială relative numeroase merite, datorate Constituției adoptate în 1923, care preluase mare parte din prevederile Constituției de la 1866, consacrând drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români, pluralismul și pluripartidismul politic, principiul separării puterilor în stat, votul universal (deși numai pentru bărbați), libertatea presei, a conștiinței ș.a. Dincolo de aceste aspecte, care, cel puțin pentru un neavizat, pot lesne configura imaginea unei democrații funcționale, trebuie menționate numeroasele abuzuri, violențele din timpul campaniilor electorale (unele cu știința guvernului și ale autorităților în materie), și mai ales, ascensiunea fermă a antisemitismului, a naționalismului, în contrapondere cu o reacție slabă, ineficientă din partea autorităților. Demagogia și populismul liderilor politici, slaba cultură politică a cetățenilor, ulterior, manevrele regelui Carol al II-lea de slăbire deliberată a partidelor politice, au reprezentat câteva dintre motivele scăderii încrederii electoratului Regatului Român în liderii politici și chiar în monarhie.

În 1919 Ioan (Jean) Pangal a fondat cu delegația Marii Loje din Ucraina, Supremul Consiliu de 33 al Regatului României Mari, recunoscută în decembrie 1922 de către Marele Orient al Franței. În 1921 a fost fondată Marea Lojă Americană din România, neregulară. În același an, Pangal a fondat Loja România Mare ( septembrie 1921), București, care se transform apoi în România Unită ( 12 mai 1922) și Lumina în Turnu Severin (18 august 1921), Venerabil avocatul Balasie, Patria, București ( 29 septembrie 1921). În Basarabia, Loja Libertatea era inactivă, iar la Orhei a fost fondată la 8 martie 1922 Loja Fraternitatea de către ceasornicarul Simon Goldenberg.

În 1922 Mihail Noradunghian, etnic armean refugiat din Turcia, mason gradul 33, împreună cu Ion Arapu, Ion Peretz, D. Cantea ș.a. au înființat și instalat Supremul Consiliu din România. Ritul Scoțian Antic și Acceptat a devenit în mod oficial, prin Patenta Supremului Consiliu de Franța, cel mai important Rit din România.

La 1 aprilie 1923 Francmasoneria Română se compunea din Supremul Consiliu de 33, Marea Lojă Națională din România, Marea Lojă Districtuală a Marii Loji din New York, Marele Orient al Franței, 18 loji simbolice de Rit Ioanit care au aparținut Marii Loji Simbolice din Ungaria, 1 lojă de adopție (feminină) și mici grupuri și inițiați liberi din Ordinul Martinist (561 membri).

5-7.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

La 29 aprilie 1923, se fondează Marea Lojă Națională din România. La 12 noiembrie 1925 a fost fondat Marele Orient al României care cuprindea 14 loji; “Acacia” (Bârlad), “Dreptatea” (Brașov), “Unirea”, “Die Arbeit”, “Română”, “Steaua Dunării”, “Redeșteptarea”, “Solidaritatea”, “Înfrățirea”, “Umanitatea”, “C. A. Rosseti” (București), “Fraternitatea” (Cernăuți), “Discipolii lui Pitagora” (Galați), “Libertatea” (Ploiești). Mare Maestru- Gh. Gheorghian, Victor Sterea- mare secretar, Leo Salzman- mare secretar adjunct, Marin Rogan- mare trezorier, Th. Stânceanu- mare trezorier adjunct. MLNR avea 8 loji simbolice cu 300 de membri, “România Unită” și “Drepturile Omului” (București), “Farul Ospitalier” (Brăila), “Înfrățirea Neamului” (Cluj), “Libertatea” (Chișinău), “Fraternitatea” (Orhei), “Egalitatea” ( Timișoara), “Lumina” (Tr. Severin). Ion Pangal- Mare Maestru, Jean Arapu, Jean Peretz- mari maeștri adjuncți, Zamfir C. Arbure- mare orator, Alexandru Vaida Voevod- mare orator adjunct, Vasile Roaită- mare secretar, A. Theodoridi-trezorier. Marele Orient al României a purtat tratative de unificare cu MLNR Transilvania.

În 1928 au intrat în Francmasonerie Mihail Sadoveanu, prințul Valentin George Bibescu, Constantin Argetoianu, Erast Pez ș.a. În 1930 MLNR condusă de către Marele Maestru George Valentin Bibescu și de către Constantin Argetoianu este recunoscută de către Marea Lojă Unită din Anglia. Ea avea 45 de loji. În același an, studenți cu vederi extremiste au organizat un atentat cu bombă la sediul MLNR din str. Ion Câmpineanu din București ( ecouri din presa vremii au fost inserate în rândurile de mai sus). La 15 februarie 1930 Marea Lojă Simbolică din România/Lojile Ungare din noile teritorii românești au aderat la MLNR. În 1932 Mihail Sadoveanu, o personalitate uriașă a vieții culturale românești, a aflat ales Mare Maestru al MLNR. Apartenența lui Mihail Sadoveanu la Francmasonerie, reprezintă un aspect despre care a început să se scrie în ultimii ani, cu precădere de către specialiștii în Francmasonerie, precum Horia Nestorescu Bălcești sau Alexandru Paleologu. Altfel, în principiu, activitatea și personalitatea lui Mihail Sadoveanu, este una binecunoscută cititorilor și inițiaților masivei sa opere literare și politice. Se cunosc mai puțin anumite date și detalii despre activitatea masonică a acestuia. Sadoveanu a avut o ascensiune și un parcurs realmente fulminant în viața literară, științifică, politică și mai târziu, chiar în Francmasonerie, dovadă a unui pragmatism neobișnuit. A fost un scriitor extrem de prolific, publicând o operă impresionantă, pentru care astăzi se luptă moștenitorii în justiție. Mihail Sadoveanu a fost implicat, paradoxal, atât în evenimentele care au premers Unirea din 1918, cât și cele specifice, de mai târziu, ale instaurării regimului totalitar de esență comunistă, el fiind autorul sloganului ”Lumina vine de la Răsărit”. Sadoveanu a gustat “suficient din dulceața politicii dâmbovițene”, fiind ales deputat în Parlament, candidând pe listele Partidului Agrar (1926). A deținut și un mandat de senator ajungând chiar președinte al Senatului (1931). Adevărata carieră politică a lui Sadoveanu a fost consacrată abia după 1945, când renumitul scriitorul a acces la vârful puterii proaspăt instalate cu “ajutorul de neprețuit al Armatei Roșii”. Mihail Sadoveanu a devenit membru al Prezidiului Adunării Deputaților (1947), vicepreședinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1961), conducătorul delegației României la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949), membru în Consiliul Mondial al Păcii. Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale. “Între 1927 și 1930 a fost Venerabilul Lojii ieșene “Dimitrie Cantemir”, iar din 1932 al Lojii Moldova, din același Orient. Între 1930 și 1935 a îndeplinit următoarele demnități masonice: „Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naționale din România (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR și Mare Maestru al Francmasoneriei Române Unite. Sadoveanu ar fi fost inițiat prin intermediul bunului său prieten, Grigore Ghica, foarte bun prieten, “care îl introduce în ianuarie 1927 în loja "Dimitrie Cantemir", constituită la Iași, avându-i alături, printre alții, pe confrații scriitori Mihai Codreanu și Păstorel Teodoreanu. În anii 1928-1929 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. Sadoveanu a ajuns într-un timp foarte scurt în vârful ierarhiei interne masonice: într-un singur an, din februarie până în mai 1929, trece de la gradul 18 la gradul 33 și devine membru activ al Supremului Consiliu de Grad 33 și Ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România. Mihail Sadoveanu devine o prezență din ce în ce mai pregnantă în viața masonică din România”. Parcursul său profesional, social și politic a fost unul de excepție, expresie a unui spirit de orientare deosebit, culegând laurii din fiecare domeniu în care s-a implicat. Implicarea sa în Francmasonerie i-a adus demnități și responsabilități înalte, finalizate însă cu o cădere la fel de mare. Mihail Sadoveanu a fost “ars între coloane” de către Francmasonerie, pentru faptele, acțiunile și inițiativele sale care au condus la încălcarea Constituției și Statutelor francmasonice.

8.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

Jurnalistul și istoricul Teșu Solomovici, scrie despre distribuția forțelor masonice din România la acel moment: „MLNR”- Templul, str. Ion Câmpineanu nr. 45, București, 40 de loji și 14 triunghiuri. „Concordia (Arad), „Farul Ospitalier (Brăila), „Zu den drei Saulen și Aurora (Brașov), „Steaua Dunării, „Die Arbeit, „România Unită, „Solidaritatea, „Patria, „Iubirea de Patrie, „Meșterul Manole, Coroana României, Garda masonică, „Cavalerii Steagului, „Dragoș Vodă, „Isis, „Pitagora, Eleusis, Fraternite-București, „Costache Negruzzi, „B. P. Hașdeu-Chișinău, „Unio, Înfrățirea Neamului Liber și Labor-Cluj, Ovidiu-Constanța, Mihai Viteazul, Oltenia-Craiova, „Dimitrie Cantemir, „Vasile Alecsandri, Dr. Mârzescu, Moldova-Iași, Bihor-Oradea, „Mihail Kogălniceanu-Roman, „St. Andreas-Sibiu, „Bethlen Gabor, Renașterea-Tg. Mureș, „Pax-Timișoara, „Aprodul Purice-Vaslui. Mihail Sadoveanu-mare maestru, Erast Peretz, mare trezorier.

Marele Orient al României. Templu-str. Știrbey Vodă nr. 23, 18 loji cu 2.200 de membri. Cuprindea următoarele loji:

„Acacia, „Bărlad, „Dreptatea, „Brașov, „Die Arbeit, „Redeșteptarea, „Română, Solidaritatea, Steaua Dunării, Înfrățirea, C. A. Rosseti, „Profesor Dimiu, „Unirea, „Phoenix, „Minerva, „General dr. Carol Davilla- București, „Fraternitatea-Cernăuți, Discipolii lui Pitagora-Galați, Libertatea –Ploiești, „Egalite-Timișoara. General Gh. Solacolu, Mare Maestru de onoare, Emil I. Papiniu, președintele Consiliului Ordinului, dr. D. Petrescu, vicepreședintele Consiliului Ordinului, avocat C. Mihăilescu-mare secretar, S. Poplien jr. -Mare Trezorier, avocat Alfred Paucher, Mare Orator. În 1933 Jean Pangal nu a obținut acceptul să devină membru al Asociației Masonice Internaționale de la Geneva, pe motiv că Francmasoneria România nu era unită. La finele anului va fi semnat Conventul de Unire de către MLNR și Federația Lojilor Simbolice de Rit Ioanit din România (Brașov). Documentul a fost semnat de către prințul George Valentin Bibescu din partea MLNR și de către Ludovic Servatius din partea FLSR.

9.M.M. Gh. Solacolu.

10.Sursa. ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 1/1931.

11.Situația Masoneriei Naționale Române, 31 decembrie 1932. Sursa; ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

Comunicat

“Se aduce la cunoștiința fraților următoarele:

Marea Lojă Națională Română, autonomă și suverană, pe baza Constituției votată în Conventul de la 2 decembrie 1932, având sub Obediența sa o Federație de Loji de Rit Scoțian A…și A…, și o Federație de Loji de Rit Ioanit, adunându-se în Convent extraordinar la 2 iulie acest an, în București, a luat, între altele, următoarele deciziuni:

A ratificat ruperea relațiilor cu Supremul Consiliu Scoțian ca o protestare împotriva silniciilor și încălcărilor de drepturi pe care acest Supr. Cons. le-a încercat și făptuit repetat împotriva M.L.N.R . Această Obediență continuă să lucreze repetat și independent de SC al Ritului Sc. A… și A… și în virtutea rezoluțiunilor Cons. Federal de la 5 februarie 1933, a legilor și a drepturilor sale, și-a refăcut întreaga sa suveranitate și autonomie.

A ratificat Convenția de Amiciție cu Marele Orient al României și schimbul de Garanți de Amiciție.

Atragem atențiunea fraților îndeosebi asupra acestuia din urmă, care constituie, în istoria masoneriei române un eveniment important. Pentru întâia oară, în Țara noastră, Organizațiile Masonice ies din izolare și din atitudinea lor de indiferență și chiar de ostilitate una față de alta, și -și întind o mână frățească, stabilind raporturile firești care trebuie existe totdeauna între inițiați. Considerații de ordin profan, de care cei interesați vor avea a răspunde în fața istoriei Ordinului, au oprit până acum această primă lucrare frățească pe care cu toții o datorim Instituției. Această operă s-a realizat în seara zilei de 27 iun. 1933 când, în urma mai multor întrevederi conducătorii ambelor Obediențe Ffr. Mihail Sadoveanu și Emil A. Papiniu au semnat Actul de Prietenie. Ca răspuns frățescului gest al MLNR care a fost reprezentată la Conventul din 3 și 4 iunie prin Il. Fr. N. Dianu, MOAR care a fost reprezentat la Conventul Extraordinar al MLNR din ziua de 2 iulie 1933 de Ilf. FFr. Dr. Titi Petrescu, vicepreședinte al Consiliului Ordinului, Alfred Paucher, Mare Orator și dr. Șt. Anastasiu, Consilier, însoțiți de de Garanții de Amiciție respectivi. După ratificarea actului, s-au auzit glasurile purtătorilor de cuvânt frățesc și s-a cimentat legătura de voință pentru înfăptuirea istoricului Act ce stă la temelia noului Templu de Amiciție, în care bunele intenții vor desăvârși opera începută. Textul acestui comunicat a fost adresat Lojelor și Demnitarilor Ambelor Obediențe”.

MLNR MOAR

M.M Emil I. Papiniu

M.M.Mihail Sadoveanu

La 24 ianuarie 1934 s-a constituit Franc-Masoneria Română Unită, formată din Federația Marii Loji Naționale din România (facțiunea Mihail Sadoveanu) și Marele Orient al României (Emil I. Papiniu), având în obediență aproximativ 50 de loji. Mihail Sadoveanu a devenit Mare Maestru iar Emil Papiniu, Mare Secretar General. Marii Demnitari ai Lojii erau următorii; 1. Marele Maestru. 2. Pro-Marele Maestru. 3. Primul Mare Supraveghetor. 4. Secundul Mare Supraveghetor. 5. Marele Orator. 6. Marele Orator adjunct. 7. Cei trei Mari Secretari Adjuncți. 8.Marele Tezaurar. Marele Tezaurar Adjunct. 9. Marele Maestru de Ceremonii. 10. Marele Păstrător de Sigilii. 12. Marele Acoperitor.

Marele Colegiu al Riturilor –autoritatea supremă a Federației FRMU- este păstrătorul tradiției Riturilor și el trebuia consultat permanent de către organele de conducere în materie de Rituri, Tradiții Masonice și Îndrumări Spirituale. Acesta organiza și coordona Atelierele Superioare (Lojile de Perfecțiune, Capitolele, Aeropagele, Consistoriile ș.a). Prin comparație cu FMRU, Marea Lojă a României avea doar trei grade simbolice ( Discipol, Companion și Maestru). Supremul Consiliul al MLNR nu recunoștea nici o altă autoritate masonică superioară sau egală cu el de pe teritoriul României. Numai Supremul Consiliu avea dreptul de a conferi toate gradele ritului. El poate singur crea Consistorii, Tribunale, Curți, Aeropagii, Consilii, Capitole, Loji de Perfecțiune și Loji Simbolice, precum și toate celelalte Corpuri Masonice ale Ritului Scoțian, Antic și Acceptat. Atelierele MLNR erau împărțite astfel:

’’Lojile simbolice, lucrând de la gradul 1 la 3.

Loji de perfecțiune, lucrând de la gradul 4 l 14.

Capitolele, lucrând de la gradul 15 la 18, sau de la 4 la 18.

Aeropagiile, lucrând de la gradul 19 la 30.

Tribunalele Comandorilor Închizitori de gradul 31.

Consistorii de gradul 32.

Supremul Consiliu de gradul 33.

Un Consistoriu al Principiilor Secretului Regal.

Un Tribunal al Marilor Inchizitori Comandori.

Un Aeropag al Cavalerilor Kadosh.

O Mare Loje de Cavaleri Scoțieni ai Sfântului Andrei

Un sanctuar al Cavalerilor Soarelui.

O Confrerie a Principilor Milei.

Un Colegiu al Cavalerilor Royal-Hache.

Un Capitol al Cavalerilor Roza-Cruce.

O Lojă Simbolică”.

Francmasoneria română a calificat și un Tribunal al Marilor Inchizitori Comandori care funcționa pe lângă Supremul Consiliu, la București. Infracțiunile foarte grave și grave săvârșite de frați erau:

‚’”Trădarea sau complicitatea la trădarea Ordinului și a Ritului în general.

Trădarea față de Supremul Consiliu sau șeful suprem Suveranul Mare Comandor, Mare Maestru al Ritului.

Trădarea față de Ateliere.

Sperjurul.

Rebeliunea contra autorității și persoanei Suveranului Mare atât Comandor Mare Maestru al Ritului sau contra Supremului Consiliu.

Divulgarea misterelor și secretelor masonice sub orice formă atât profanilor, cât și a masonilor de grade inferioare în ceea ce privește misterele gradelor superioare.

Divulgarea numelui masonilor față de profani.

Atacurile împotriva Marilor Constituțiuni, Statutelor, Regulamentelor Generale ale Ritului, precum și orice violare sau nerespectare a Tradițiilor Constituțiilor, Statutelor și Regulamentelor Ordinului.

Calomnia și difamațiunea unui Mason fie în lumea masonică, fie în lumea profană, precum și intrigile împotriva fraților masoni sau Loji.

Formarea de partide sau comploturi cu scopul de a produce desunire și discordie între frați.

Infracțiuni grave

Divulgarea față de profani a oricăror obiecte, reguli sau lucrări masonice care nu sunt însă propriu-zis mistere sau secrete masonice.

Tipărirea și răspândirea oricărei lucrări Masonice fără autorizația Supremului Consiliu.

Nesupunerea sau insubordonarea sub orice formă față de autoritatea F. F. de grade superioare.

Orice manifestare a semnelor sau cuvintelor de recunoaștere în afara Templelor Masonice’’.

12.Membrii Marelui Colegiu al Marii Loji Alpina în grădina Hotelului Excelsior ( 15 iunie 1936). Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 37, f. 64 v.

Capitolul V

Regimul carlist și “intrarea în adormire a Francmasoneriei române”

Între cele două războaie mondiale, Francmasoneria din Regatul Român a fost adesea, ținta unor atacuri venite din partea Mișcării Legionare, formațiune naționalistă, de extremă dreaptă și de nuanță totalitară, desprinsă din Liga Apărării Național Creștine (L. A. N. C.) în 1923 sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihai, din 1927 Garda de Fier, și mai apoi, Partidul Totul pentru Țară. Liderul acestei formațiuni politice naționaliste, a fost Corneliu Zelea Codreanu, cel care, în repetate rânduri, a asociat Francmasoneria cu evreii, utilizarea clișeului de “iudeo-masoni” regăsindu-se frecvent în discursurile și textele aparținând liderilor legionari. După asasinarea – din ordinul lui Carol al II-lea – a lui Corneliu Zelea Codreanu (30 noiembrie 1938), conducerea formațiunii a fost preluată de către profesorul de filosofie Horia Sima, originar din Lugoj, discursul și mai ales, acțiunile antisemite și antimasonice au continuat cu o deosebită intensitate, finalizându-se cu evenimentele sângeroase cunoscute sub sintagma de rebeliunea legionară din 21 – 23 ianuarie 1941. Alegerile din decembrie 1937 au reflectat criza de ansamblu a democrației românești interbelice, rezultatele alegerilor consemnând pentru prima dată, pierderea lor de către partidul politic aflat la putere, Partidul Național Liberal. Demagogia, populismul, corupția, politica și mai ales, ales prestația și manevrele depuse către regale Carol al II-lea au adus democrația interbelică românească într-unul din cele mai nefericite momente ale evoluției sale. În pofida rezultatului alegerilor, regele Carol al II-lea a preferat desemnarea la putere a unui partid mic, ale cărui rezultate în alegerilor din decembrie 1937 (9,15%) s-au situate mult sub scorurile obținute de către Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc (20, 4%). Democrația românească interbelică a intrat într-o criză profundă, atacurile și mai ales, acțiunile antisemite și naționaliste reflectând dimensiunile unui regim politic șubrezit, Carol al II-lea pregătind cu multă inteligență, instaurarea unui regim de autoritate personală (10 februarie 1938 – 5 septembrie 1940). În acest context, Francmasoneria Română a ales “intrarea sa în adormire”, urmare a unei înțelegeri între regele Carol al II-lea și Marele Maestru Jean Pangal. Miron Cristea (18 iulie 1868, Toplița, Harghita -6 martie 1939, Cannes, Franța), primul patriarh al Bisericii Române Ortodoxe, apare în unele lucrări, chiar în dosarele studiate la ACNSAS, drept membru al Francmasoneriei Române. La 26 februarie 1937, în fața sa, la Palatul Patriarhiei Române, conducătorii Marii Loji Naționale din România și ai Supremului Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat au făcut declarația solemnă de trecere în adormire a Francmasoneriei Române de Rit Scoțian.

Sursa: ACNSAS fond Documentar dosar 16501.

1-2.Sursa: ACNSAS fond Documentar dosar 16501.

Capitolul VI

Francmasoneria în timpul celui de al doilea război mondial

Izbucnirea celui de la doilea război mondial a avut loc la 1 septembrie 1939 prin atacul Germaniei lui Adolf Hitler executat asupra Republicii a II-a Polone, Marea Britanie și Franța declarând și ele război la 3 septembrie 1939, celui de Al Treilea Reich. Regatul Român a acordat ajutor refugiaților polonezi, printer aceștia aflându-se un anumit număr de evrei, ulterior, situația Țării devenind una tot mai delicată și sensibilă, culminând cu cedările teritoriale din vara anului 1940, de care au profitat, așa cum știm, Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria. La 6 septembrie 1940 generalul (ulterior, mareșalul) Ion Antonescu a preluat puterea, regale Carol al II-lea abdicând în favoarea fiului său Mihai, devenit rege al României sub numele de Mihai I (6 septembrie 1940- 30 decembrie 1947). Între 14 septembrie 1940 – 27 februarie 1941, România a devenit “Stat Național-Legionar”, generalul Ion Antonescu, ulterior mareșal, fiind proclamat “Conducător al Statului”, conducând Țara împreună cu legionarii conduși acum de către profesorul Horia Sima. În acest interval temporal, au fost desfășurate numeroase acte de violență și crime împotriva celor considerați drept adversari ai Legiunii, unele dintre personalitățile ucise la Jilava 26-27 noiembrie 1940, fiind cunoscute și apreciate dincolo de frontierele României. Evreii s-au regăsit printre țintele regimului, fiind victimele numeroaselor crime, masacre și violențe dezlănțuite împotriva lor de către legionari, fiind deposedați de bunuri și internați în ghetouri, amenajate în diferite județe din România, deportați ulterior, în lagărele din Transnistria. La 27 februarie 1941, Ioan Antonescu a pus capăt într-un mod violent “mariajului” eșuat cu legionarii, preluând puterea și conducând efectiv România până la 23 august 1944. Masoneria, deși în mod oficial, intrată în adormire, s-a implicat în numeroase acțiuni, știute și neștiute, precum ajutorarea refugiaților și evreilor să plece din România în Turcia (Istanbul) folosind portul Constanța (mulți masoni erau angajați în Serviciul Maritim Român), cazul tragic al navei „Struma“, reprezentând unele dintre exemplele cele mai cunoscute. Marele Maestru Ioan (Jean) Pangal a fost implicat împreună cu Jan Kowalewski și maiorul Jurawski în ajutorarea fostului rege al României, Carol al II-lea și al Elenei Lupescu de a obține dreptul de ședere în Portugalia (în baza relațiilor de rudenie între Casa Regală de Hohenzollern și familia regală a Portugaliei). Încă din 1926 Jean/Ioan Pangal fusese ambasador al Regatului Român în Portugalia. Abdicând la tronul României la 6 septembrie 1940, Carol al II-lea își căuta un loc unde să se stabilească, o vreme locuind în Brazilia împreună cu Elena Lupescu, metresa sa. Carol al II-lea și notat în Jurnalul său, “Ernest (Urdăreanu-D.H.) insistă, cu orice preț, să mergem în Portugalia. Și au dori să fiu cât mai devreme în Europa, dar condițiile trebuie să fie demne și nu mă pot preta la o tragere pe sfoară a guvernului portughez”. În 1941 la București a fost organizată o expoziție anti iudeo-masonică, fiind expuse o serie de documente și simboluri masonice La sfârșitul anului 1944 cu autorizația CA (S) și cu permisiunea BOR a fost reluată, pentru o scurtă perioadă, activitatea Francmasoneriei. La sfârșitul anului 1945 a fost constituită prin implicarea generalului Pandele și a lui Mihail Sadoveanu a fost înființată Francmasoneria Unită a României, însă mulți dintre liderii acestei s-au refugiat în Occident, activând în exil. În România, masoneria a fost de doua ori interzisă: prima oară în anul 1940, din ordinul mareșalului Ion Antonescu, a doua oară de comuniști, în 1948, despre care vom relata în capitolul următor.

Capitolul VII

Francmasoneria și instaurarea regimului totalitar comunist

Izbucnirea celui de la doilea război mondial, a determinat o serie de acțiuni îndreptate împotriva Francmasoneriei, pe fondul unor acțiuni antisemite și naționaliste concertate, a orientării antimasonice a regimului mareșalului Ion Antonescu (1940-1944). Ulterior, Francmasoneria va cunoaște represiunile comuniste, reprezentate de închisori, colonii de muncă forțată, anchete brutale soldate cu victime combinate cu “diverse tipuri de traume psihice” ș. a. Mulți dintre francmasonii evrei au fost uciși, maltratați, hărțuiți sau deportați în iadul lagărelor amenajate în Transnistria (cazul lui Wilhem Fildermann ș.a). La 23 august 1944, regimul de dictatură militară al lui Ion Antonescu, a fost înlăturat, Constituția din 1923 fiind repusă parțial în aplicare, permisă activitatea partidelor politice, eliminată întreaga legislație antisemită adoptată în România începând din vremea guvernării Goga-Cuza. Evreii supraviețuitori au început să se întoarcă din lagăre, începând procesul de reîntregire a familiilor, de refacere a comunităților și de recuperare a bunurilor confiscate în timpul regimului Ion Antonescu. Odată cu 23 august 1944, a început și procesul de comunizare a României, în frunte cu “minusculul” Partid Comunist Român (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraș ș.a.)., sprijinit de către Armata Roșie care a rămas în Țară până în 1958, și de Uniunea Sovietică prin intermediul Comisiei Aliate de Control.

Regimul comunist instaurat în România nu a recurs – spre deosebire de alte cazuri – la scoaterea Francmasoneriei în afara legii, imediat după preluarea puterii. În decembrie 1944 a avut primul Mare Convent de după înlăturarea regimului Ion Antonescu. Mulți dintre masoni erau fideli noilor realități sociale și politice din România, dovedindu-se prin urmare, utili. A fost inițiat un Comitet în cadrul MLNR (generalul Pandele, profesorul Hulubei, doctorul Antoniu, ziaristul N. D. Cocea) care sprijinea înființarea a noi loji. Regimul dorea controlarea activității masonice în propriul interes, valorificând astfel, solidaritatea universală a “fraților”. Ulterior, Ana Pauker a numit în posturi cheie din diplomație, persoane din rândurile “tovarășilor de drum”, iar numirea lui Mihail Ralea la Washington, s-a bucurat de un real succes, multă lume punând acest lucru pe seama apartenenței acestuia la Francmasonerie.

La 11 martie 1945 a fost reconstituit Supremul Consiliu din România, care îi cuprindea pe Costantin Bellu, Isac Grassiany, Erast Peltz, Preda Frundățeanu, Mircea Ciupercescu și Nubar Bohceli. Au fost confirmați, cu acest prilej, în gr. 33, următorii: Mircea Ciupercescu, Constantin Pomponiu, Alexandru Bilciurescu, Alfred Cerchez, Nubar Bohceli și Serope Bohceli. Întrucât Pangal se afla în străinătate, Mihail Noradunghian a fost ales Suveran Mare Comandor provizoriu, Constantin Bellu, Locotenent Mare Comandor, Eratz Peltz, Mare Secretar, Isaac Grassianny, Mare Tezaurar, Preda Fundățeanu, Mare Prior, Mircea Ciupercescu, Mare Supraveghetor, George Grigoriu, Mare Orator. În 1946 a avut loc Conventul Marii Loji Naționale din România. În același an au fost primiți 100. 000 de dolari de către Mihail Noradunghian din partea lui John Cowles, urmare a unei solicitări anterioare. La 15 iulie 1948 s-a întrunit Consiliul Federal al MLNR care l-a ales pe inginerul Pavel Bunescu, gr. 18, directorul Monitorului Oficial, drept Mare Maestru. Acesta a fost susținut de Semo (față care existau anumite opinii ostile, fiind considerat un om al guvernului), Taverniciuc, I. Brănișteanu, Noradunghian, Arțăreanu fiind suspendat. La 22 iulie în loja din Sărindar a fost inițiat ministrul Iranului la București. Anterior, la 18 aprilie, la Paris, a fost inițiat prințul Nicolae. Bunescu și-a informat frații despre dorința Partidului Muncitoresc Român-PMR- ca Francmasoneria să se dizolve singură. În cercurile masonice- Noradunghian, Boccelian, Antoniu, Grigoriu, Brătășanu, Grazziani- erau speriați de faptul că urmau să fie arestați și condamnați de către autoritățile comuniste ( a se vedea Anexele 4-15). Punctele geometrice ale Francmasoneriei erau reprezentate de către Hotelul Capșa (pentru gradele superioare), și în cabinetele particulare, bodega de pe lângă fostul bloc Carlton, Peristeri, str. Lipscani (mai rar), la Leul și Cârnatul în salon. Suveranul Sanctuar era format din Noradunghian, Mare Comandor-ad interim ( I. Pangal, fiind absent), Paul Brătășanu, prim locotenent Mare Comandor, Constantin Bellu, al doilea locotenent Mare Comandor, Eratz Peretz, Mare Secretar al Suveranului Sanctuar și al Supremului Consiliu 33 din România, Fundățeanu, membru al Suveranului Sanctuar, Mircea Ciupercescu, membru al Suveranului Sanctuar. Supremul Consiliu 33 din România- Mihail Noradunghian, Paul Brătășanu, Constantin Bellu, Erastz Peretz, Preda Fundoianu, Mircea Ciupercescu, Gică Grigoriu, Boccelian, Licuță Polizu, Cociu, Paul Goma, Alex Bilciurescu, Ștefan Șoimescu, Alfred Cherchez, Izu Grassiani. Întrucât nu participau la lucrări, Constantin Argetoianu și Victor Eftimiu nu erau considerați membrii activi. Consiliul de Venerabili era format din Al. Bilciurescu-Loja Osiris, M. Arțăreanu-Loja Iubirea de Patrie, Tancu-Loja Isis, Hiotu-Loja Les Freres Ecosses, Cociu-Loja România Unită, Brănișteanu-Loja Steaua Dunării, Cioc-Loja Steaua Polară, Mihail Constantinescu- Loja Meșterul Manole, Radu Cioculescu- Loja Meșterul Manole.

În fruntea Siguranței a revenit după 1945, Romulus P. Voinescu, el însuși mason, care nu putea lua măsuri punitive împotriva fraților săi. El este și cel care a luat arhivele Francmasoneriei salvându-le astfel, de la o iminentă distrugere. Măsurile punitive îndreptate împotriva Francmasoneriei au fost adoptate gradat – târziu după 30 august 1948 -, după înființarea Departamentului Securității Poporului (cum a fost ea numită). Ideologia comunistă exclude Francmasoneria, considerând-o o activitate de tip burghezo-moșieresc, care nu cadra, în nici într-un fel, cu principiile comunismului. Francmasonii se înscriau oricum în recomandările, sarcinile și ordinele transmise organelor Securității Poporului, unde se specifica clar, că, trebuie urmăriți îndeaproape acele persoane care au fost membri ai partidelor politice reacționare, PNȚ, PNL, au frecventat sau frecventează bibliotecile (sic!), concertele și reprezentațiile teatrale, au diverse relații cu legațiile statelor imperialiste, Franța, SUA, Marea Britanie ș.a. Inițial, lupta împotriva Francmasoneriei se plasa în contextul lichidării moștenirii burgheze, apoi a agenților imperialismului și ai sionismului. Mihail Norandunghian, Mircea Ciupercescu și alți lideri ai Francmasoneriei Române s-au aflat tot timpul sub supravegherea serviciilor de informații. “Totul s-a schimbat începand cu anul 1949 – scrie cercetătorul Nicolae Ioniță cand a fost reținut "grupul" Stănciulescu-Tomescu și cu arestarea, în 1951-1953, a întregii conduceri a francmasoneriei române, în frunte cu Constantin Bellu. Cu aceasta ocazie a fost confiscată și o parte a arhivei lojilor din Romania și s-a reusit înspăimântarea tuturor francmasonilor din țară, rămași încă în libertate, într-o măsura suficientă încât să nu mai reia activitățile "masonice". Cu toate acestea, aflându-se, din unele surse, ca unii din masonii rămași liberi din București și din provincie mai aveau încă întalniri ocazionale sau de prietenie, în cursul cărora discuta și comentează evenimente politice interne și internationale, în favoarea țărilor capitaliste, Direcția a III-a a Securității hotărăște, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidență în problema francmasoneriei, pentru luarea în evidență a elementelor francmasonice mai principale [sic!] și a fi  lucrate informativ in vederea stabilirii activității ce eventual o desfășoară”. În 1948, “după arestarea multor francmasoni cunoscuți sau descoperiți (în parte mulțumită listelor întocmite de legionari), comuniștii au decis desființarea francmasoneriei în România. Unul dintre liderii primului interval al regimului totalitar comunist a fost doctorul Petru Groza, un personaj cu o educație înaltă și supriză, coleg în Masonerie cu Alexandru Vaida Voevod”. Oportunist, Mihail Sadoveanu, a trecut definitiv de partea regimului, textul său Lumina vine de la Răsărit, contrazicând flagrant simbolistica masonică. O “circulară a Ministerului de Interne, din 18 iunie 1948, cere conducerii Marii Loji închiderea provizorie a lojilor pentru a permite membrilor să-și îndeplinească obligațiile lor cetățenești în cadrul brigăzilor de muncă de folos obștesc. Toate lojile mai vechi au intrat „în adormire”, N. D. Cocea desființează lojile procomuniste, iar sediile, bunurile lojilor și arhiva Masoneriei sunt confiscate – cu excepția documentelor ascunse de unii francmasoni din țară, sau scoase peste hotare de cei emigrați”. Începând cu 1949, mii de francmasoni au fost aruncați în închisori, sau în colonii de muncă precum cele din Bărăgan, Gâldău, Măzăreni, Movila, Olaru, Rubla ș.a. Printre cei arestați s-au numărat Leon Rădulescu, condamnat la 6 luni de închisoare, numai pentru că “a frecventat Biblioteca Franceză”, dr. Constantin Tavernier, a fost internat administrativ patru ani de muncă silnică pentru motivul că “a participat la ședințe ilegale cu caracter filosofic”. A fost confiscată arhiva Lojilor din România, francmasonii fiind intimidați. Condamnarea masonilor a fost mascată sub diverse acuzații, specific epocii. Până la grațierea generală din 1964 mulți francmasoni au murit în detenție, fie în timpul anchetelor. Nicolae Antoniade, a murit după 41 zile de detenție, Alexandru Lepădatu, după trei luni, Nicolae Maratha, Kiva Orestein, Alexandru Tomescu au murit și ei în timpul anchetelor. Alții, cazurile lui Ioan Rădulescu și Constantin Tonegaru, au decedat la scurt timp după eliberare. Potrivit lui Gheorghe Andrei Neagu și Bogdan Constantin Dogaru “: În aprilie 1951, după moartea lui Mihail Noradunghian, fostul Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru România, mai mulți membri ai Consiliului (Constantin Bellu, Mihail Arțăreanu, Vladimir Leonida, Cristea Atanasiu, Scarlat Rădulescu, Radu Racoviceanu, Spiru Vretos etc.) se întrunesc în casa lui Vladimir Leonida și, după mai multe ședințe, hotărăsc reconstituirea Supremului Consiliu și alegerea lui Constantin Bellu în funcția de Suveran Mare Comandor. Brusc, Securitatea identifică în Francmasonerie un dușman și reacționează în consecință: la mai puțin de o lună de la alegerea sa drept Suveran Mare Comandor, pe 15 mai 1951, Constantin Bellu este arestat. Urmează arestarea lui Constantin Ștefănescu (14.12.1951), Mircea Ciupercescu, George Grigoriu, Paul Brătășanu, (16.12.1951), Mihail Arțăreanu, Atanasiu Cristea, Vladimir Leonida, Nubar Bohcelli (19.12.1951), Alfred Cerchez (20.12.1951), Gheorghe Popovici (28.02.1952), Tiberiu Vulpe (17.04.1952), Henry Vogtberg, Alexandru Devechi (4.06.1952), Preda Fundățeanu (6.08.1952), reținerea tuturor celor de mai sus făcându-se pentru „activitate de trădare și spionaj desfășurată pe teritoriul Republicii Populare Române în cadrul francmasoneriei și în favoarea statelor imperialiste S.U.A., Anglia, Franța, precum și pentru crimă de amenințare a păcii popoarelor”. La finalizarea cercetărilor, acuzațiile aduse celor amintiți mai sus, formulate în rechizitoriul Procuraturii, vor fi modificate în”: acuzații de înaltă trădare și complicitate de înaltă trădare, uneltirii contra orânduirii sociale, omisiunea denunțării și de instigare publică. Potrivit Referatului întocmit de către Georges Pascal, la 7 iulie 1951, “: Peste țară a trecut războiul criminal în care a fost târâtă de Antonescu și clica moșierilor și capitaliștilor. Au provocat ruine, au cotropit și, încetul cu încetul, însuși moralul țării a căzut în ruină. Victoria Uniunii Sovietice ne-a scăpat însă, și de ruina materială, dar mai cu deosebire de ruina morală. Acceptarea încetării focului, la 23 august 1944, a reprezentat și pentru francmasonerie, momentul unei posibile reluări a activității, ceea ce s-a și făcut. De data aceasta, sub conducerea de fapt, a lui Bellu Const. și de drept, a lui Mihail Noradunghian, deoarece Jean Pangal, plecase din țară încă din 1938. Masoneria și-a reluat activitatea exclusiv sub forma ritului scoțian, foștii membrii ai Marelui Orient intrând, în mare majoritate, la Marea Lojă. Masoneria română numai are însă, de la 1944 până la 1948, tendința de captare de elemente active și proeminente în politică, finanțe, industrie sau armată, ci se mărginește mai mult sub influența foștilor membri ai Marelui Orient, la recoltarea unui număr cât mai mare de neofiți. Conducerea Marii Loji (frații Grigoriu și grupul industriașilor mari de la UGIR) caută, de la 1944 la 1947, când a fost înlocuită, să-și consolideze – în mod sectar- situația prin obligarea fraților de a le da concurs și ajutor, pe plan material și de a strânge legături cu masoneriile străine și în special cu masonii anglo-americani, iar conducerea Supremului Consiliu, navighează între tendința sănătoasă și dorința de a așeza masoneria pe baze sănătoase de activitate (un oarecare progresism, prin opunerea la tendințele net reacționare ale grupului de la Marea Lojă). Prin 1946, se naște la Marea Lojă, o opoziție mergând pe linia Supremului Consiliu și condusă de Mihail Arțăreanu. Lupta a durat aproape doi ani, și în noiembrie 1947, Adunarea Generală anuală a Marii Loji, a înlocuit conducerea prin alegerea lui A. Antoniu și Mihail Arțăreanu, Președinte Mare Maestru, dându-și, cu anticipație demisia pe data de 7 iunie 1948, când al doilea a devenit, automat, Mare Maestru. Pe data de 10 iunie 1948, Arțăreanu a fost arestat, așa încât d-nul Antoniu a continuat gira șefia Marii Loji Naționale încă 2-3 săptămâni, după care, întreaga activitate a masoneriei a fost suspendată. Încercarea de suspendare a activității Marelui Consiliu și a Marii Loji mai fusese făcută și în 1947, de către frații Alex și George Grigoriu, dar se loviseră de opoziția lui Arțăreanu, care susținuse că nu se poate suspenda activitatea însinuându-se că regimul politic aflător la cârma țării a creat un climat impropriu unei libere activități, când, dimpotrivă, guvernul tolera activitatea masonică. După arestarea lui Arțăreanu, s-a revenit, însă, la asalt, și, de această dată, cu succes. De la 1948, până în primăvara lui 1951, activitatea s-a redus, din nou, la ținerea de legături, sporadice, cu masoneriile străine (prin frați care părăseau țara) sau de „conciliabule” asupra componenței conducerii Supremului Consiliu. Pe de o parte , Bellu și majoritatea fraților, pe de altă parte grupul Grigoriu, Brătășanu, Cerchef, etc. Aceasta până la 15 martie 1951, când Bellu a reconstituit Supremul Consiliu, în componența următorilor: C. Bellu, D. Cantea, general Victor Radovitz, Al. Polizu, Brătășanu Paul, Mihai Arțăreanu, dr. Leonida Vladimir, Radu Racoviceanu, Spiru Vretos, col. C. Atanasiu, Mircea Ciupecescu etc. Toți aceștia constituiesc Supremul Consiliu de grad 33 și ultim, iar Brătășanu și Ciupercescu sunt trecuți cum a declarat Bellu spre a nu se alătura clicei lui Grigoriu. Se pare că Bellu a făcut (sau a încercat) comunicări despre această reconstituire, Supremelor Consilii din Franța, Elveția și USA. În cursul lunii mai, Bellu a fost arestat și ca, urmare, întrunirile fraților reprezentând Supremul Consiliu, se face din când în când într-un mod cu totul timorat.Tendințele de viitor ale Masoneriei Universale nu sunt ușor de descifrat. Temeiul, numeric și din punct de vedere al activității îl constituie masoneria SUA cu tendințe reacționare, antidemocratice și cu predominarea netă a elementelor marelui capital. Pe linie mare, însă, în ultimii ani s-au petrecut evenimente de o remarcabilă însemnătate și anume, stabilirea unității de lucru”. În cazul liderilor Francmasoneriei Române, rechizitoriul Procuraturii Militare, a reținut acuzațiile de spionaj în favoarea SUA și a Marii Britanii în dreptul lui Mihail Noradunghian (decedat în 1951) și Mircea Ciupercescu. Mai mulți frați ar fi luat legătura încă din 1943 cu Intelligence Service, fiind menționat numele lui Ted Marsterson, presupus ofițer britanic, care ar fi luat legătura la Istanbul cu Mircea Ciupercescu, aflat în misiune oficială în calitate de director al CF.R.-ului. “Din 1945, Ted Masterson vine în România sub acoperirea de colonel în cadrul Misiunii Militare Britanice de la București, ceea ce ar fi constituit un bun prilej pentru strângerea legăturilor sale cu masonii din țară. Potrivit Securității române, chiar „redeșteptarea” lojilor din 1944 și reorganizarea masoneriei românești s-ar fi desfășurat sub directa conducere a serviciului de spionaj englez, reprezentat prin agenții săi, M. Noradunghian și M. Ciupercescu. În anii care au urmat, Constantin Bellu, M. Ciupercescu, Paul Brătășanu, M. Noradunghian (până în 1949, când acesta suferă un atac cerebral), M. Arțăreanu, G. Popovici, Atanasiu Cristea, George Grigoriu, C. Ștefănescu ar fi furnizat informații economice, politice și militare colonelului T. Masterson, căpitanului Stacy și colonelului Folly, din cadrul Misiunii Militare Britanice din România și generalului Gryer, șeful Intelligence Service din Balcani, precum și secretarului Legației SUA la București, Melbourne. Ar fi existat contacte de aceeași natură cu membri ai Misiunii Militare a SUA din România, precum colonelul Anderson, John Lowell și Lester Barnes, dar lucrurile nu se opresc aici : „Acuzații din prezentul dosar nu s-au mulțumit numai cu solda primită de la imperialiștii anglo-americani pentru informațiile culese și transmise, ei au devenit slujbași odioși și ai serviciilor de spionaj francez și italian”.Se citează, în acest sens, cazul lui Alfred Cerchez, George Grigoriu și P. Brătășanu, care ar fi fost recrutați ca spioni de Henri Prost, atașat comercial la Legația Franței din București, căruia aceștia i-ar fi furnizat informații până în 1950, precum și cel al lui M. Arțăreanu, care oferea informații din domeniul industriei petroliere lui Boniver Clemente, fost atașat comercial la Legația Italiei din România și lui Lorenzo Romani, fost director al Băncii Italo-Române. În ceea ce privește genurile de informații transmise de acuzați, acestea difereau în funcție de domeniul de activitate în care lucraseră fiecare din ei . Astfel, s-ar fi furnizat informații despre: Uzinele Hunedoara, uzinele de armament și muniții Ucea, minele de aur ale Societății Mica, fabrica de armament de la Mărgineanca (unde C. Bellu era director, permițând chiar vizitarea acesteia, în 1947, de colonelul american Anderson, însoțit de Ion Gigurtu), constituirea Sovrompetrol, trupele sovietice din România, dislocarea chiaburilor din zona de frontieră cu Iugoslavia, incidentele de la granița cu Iugoslavia, naționalizarea industriei, starea de spirit a populației etc. Relațiile masonilor arestați cu statele „imperialiste” nu s-au mărginit, în opinia anchetatorilor, numai la furnizarea de informații privind situația din România, ci au constat și în sprijinul cerut puterilor occidentale (în special SUA) pentru diversele lor proiecte politice după 1945. Astfel, potrivit declarațiilor date de Constantin Bellu și ceilalți arestați în timpul anchetei, s-ar fi solicitat inițial, prin intermediul secretarului Legației Statelor Unite, Melbourne, sprijinul SUA pentru readucerea pe tron, în 1945, a regelui Carol al II-lea. Ulterior se renunță la această inițiativă, dar, în 1946, Constantin Bellu și George Popovici îi înaintează lui Melbourne o propunere de constituire a unei Uniuni Sud-Est Mediteraneene, alcătuite din România, Bulgaria, Grecia, Siria, Palestina și Iugoslavia, care să se formeze sub egida SUA, împiedicându-se astfel extinderea influenței sovietice în regiune. Pe lângă spionajul în favoarea statelor occidentale, francmasonii arestați în 1951-1952 erau învinuiți de sprijinirea grupărilor de rezistență anticomunistă din România – concret, se invoca ajutorul acordat grupării „Sumanele Negre”, constând într-o sumă considerabilă de bani – precum și de nedenunțarea unui fugar (Șerban Cosac, legionar, participant la rebeliunea din 1941, membru din 1946 al unei organizații subversive, care se ascunsese în casa lui Mircea Ciupercescu și îi cunoscuse astfel pe toți masonii arestați). La toate acestea se adăuga delictul de instigare publică, care consta în aceea că „prin viu grai și în public au adus injurii la adresa Partidului și Guvernului, au făcut agitație în legătură cu începerea unui nou război, din care vor ieși învingătoare țările imperialiste”. Pentru toate aceste acuzații, un grup de 17 persoane – din totalul de 38 arestați – este trimis în judecată în fața Tribunalului Militar Teritorial București, instanță care va care va pronunța cu o repeziciune remarcabilă, în data de 19.11.1953 ( la doar 15 zile distanță de data la care a fost finalizat rechizitoriul procurorului), sentința în ceea ce a fost denumit ulterior „procesul francmasonilor”. În urma acesteia Constantin Bellu a fost condamnat la muncă silnică pe viață, transformată în temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare și delictul de uneltire contra ordinii sociale Mircea Ciupercescu, Paul Brătășanu și Mihail Arțăreanu – la muncă silnică pe viață, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare și delictul de uneltire contra ordinii sociale, George Grigoriu – 20 de ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare și delictul de uneltire contra ordinii sociale, Alfred Cerchez – aceeași pedeapsă pentru crima de înaltă trădare, George Popovici – 15 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare, Constantin Ștefănescu și Tiberiu Vulpe – aceeași pedeapsă pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Popescu Nicolae și Nubar Bohcelli – 10 ani de muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru complicitate la crima de înaltă trădare, Atanasiu Cristea – 15 ani muncă silnică, transformată întemniță grea, 10 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Vladimir Leonida – 2 ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică, Vogtberg Henry și Devechi Alexandru – 2 ani închisoare corecțională pentru delictul de omisiunea denunțării și agitație publică, Cosac Șerban – 7 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și 500 lei amendă pentru delictul de uneltire ontra ordinii sociale și Fundățeanu Preda – 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și 300 lei amendă pentru uneltire contra ordinii sociale și agitație publică. În urma executării pedepselor, o parte din cei condamnați în cadrul acestui proces au decedat în închisoare, iar alții au ieșit din închisoare la expirarea pedepsei (este cazul lui Leonida Vladimir, de exemplu) sau odată cu aplicarea decretului de grațiere din 1964 Constantin Bellu). Cât despre corectitudinea desfășurării anchetei și a procesului, este suficientă precizarea că dosarul de anchetă este bazat în cea mai mare parte pe declarațiile celor arestați (majoritatea smulse prin constrângere), probele materiale lipsind aproape cu desăvârșire. Se mai poate aminti, în plus, faptul că, după terminarea anchetei, organele Securității au efectuat anchete pe teren pentru a se constata dacă obiectivele industriale, despre care francmasonii declaraseră în anchetă că furnizaseră date spionilor străini, chiar existau, iar dacă existau, dacă era posibil ca cei care se învinovățiseră singuri să aibă acces la datele pe care susțineau că le-au vândut străinilor…”

Loja masonică “Lanțul de Unire” (Max Auschnitt, Aristide Blank, Nicolae Malaxa, Carniol ș.a.) era considerată de către Securitatea română drept nucleul activităților de sabotaj și spionaj, care au acționat după 23 august 1944 împotriva regimului democrat. Într-un Documentar alcătuit de către Securitate, se menționa faptul că Max Auschnitt ar fi finanțat unele acțiuni organizate de către legionari, iar Supremul Consiliu Masonic ar fi organizat loja “Les freres eccosais”/”Frații scoțieni”, format din frați diplomați acreditați la București și români, avându-l drept Maestru Venerabil pe Hiottu. Mihail Arțăreanu, Venerabi al lojii “Iubirea de Patrie”, i-ar fi introdus în loja mai sus menționată, pe americanii Barnes și Anderson, ofițeri superiori în cadrul Misiunii Militare SUA de la București, precum și pe britanicul George Martin, Legația Marii Britanii acreditată la București. Aproximativ 31 de loji au fost redeșteptate după 1945 (“Iubirea de Patrie”, „Meșterul Manole”, „România Unită” ș.a.) activitățile având loc în locația MLNR. Scenariul unei răsturnări de regim politic instaurat în România la 6 martie 1945 era pe deplin explicat în viziunea Securității: Constantin Bellu a strâns suma de 50 milioane de lei pe care a transmis-o prin intermediul unui frate în străinătate unde trebuia luată legătură cu Pangal (rămas la Lisabona) și alți masoni care trebuiau să ia parte la acțiunea de răsturnare a regimului popular din România. Doi ani mai târziu, Bellu l-a contactat pe Anderson, pentru a ‚facilita o intervenție militară americană care să înlăture eliminarea regimului comunist și instaurarea unui guvern masonic” (sic!). Prin urmare, specialiștii regimului democrat aveau dreptate atunci când identificau rapid în diverse forme de rezistență anticomunistă implicarea Francmasoneriei: “Mișcarea Națională de Rezistență”, „Organizația Sumanele Negre”. În 1948 Supremul Consiliu a semnat un act de intrare în adormire a lojilor, de care –scrie căpitanul de securitate Dumitru Oproiu – nu s-a ținut cont, activitățile specifice masonice dezvoltându-se în continuare. Asta, cu toate că, Constantin Bellu, a declarat în timpul anchetelor că, “între 1948-1950, francmasoneria nu a mai ținut ședințe în loji”. În 1947 Nicolae Munteanu și avocatul Vasile Stănciulescu, fost legionar, intrat în Francmasonerie după 23 august 1944, au fost recrutați prin intermediul Ambasadei SUA de la București de către serviciile americane de spionaj. Aceștia obțineau informații pe care le retransmiteau, ulterior, Stănciulescu intrând în legătură cu Alexandru Toma, venerabilul lojii “Zamolxis”. A urmat arestarea și inculparea „grupării Stănciulescu-Toma”, prilej cu care, Securitatea a conchis că „Francmasoneria este o organizație cladenstină bazată pe principii conspirative. Conspirativitatea este păzită de masoni sub pedeapsa cu moartea. Masoneria ținea trează iluzia reîntoarcerii regimului trecut”. În aprilie 1951, după moartea lui Mihail Noradunghian, Constantin Bellu a preluat inițiativa reconstituirii Supremului Consiliu, intenționând inclusiv redeșteptarea lojilor.

VII.1. Represiunea împotriva Francmasoneriei

Odată cu înlăturarea monarhiei (30 decembrie 1947), realizarea înțelegerii Stalin –Churchill prin care s-au stabilit împărțirea sferelor de influență (13 septembrie 1944), Europa de Est fiind abandonată Moscovei (în România, URSS obținuse 90%), regimul comunist de esență stalinistă al lui Gheorghe Gheorghiu –Dej, a trecut în mod tranșant, la o represiune cruntă, sângeroasă îndreptată împotriva tuturor celor care nu erau membri de partid, sau considerați într-o măsură sau alta, “dușmani ai poporului”. Prezența Armatei Roșii în România (până în 1958) a ajutat procesul deliberat și încurajat de către Moscova, de sovietizare României. Justiția fiind epurată și aservită puterii comuniste a devenit un instrument care a contribuit în mod direct și implicit la comunizarea Țării. Acest fapt a făcut posibil, condamnarea ( noiembrie 1953), de Tribunalul Militar București a “17 masoni cu grade superioare la pedepse cuprinse între 2 ani de inchisoare și munca silnică pe viață”. Interesant, pedepsele fuseseră adaptate locurilor ocupate de către aceștia în ierarhia masonică. Șeful „lotului francmasonic“, Constantin Bellu, figura în evidențele Securității drept „Mare comandor al masoneriei RPR“, ( oficial de Suveran Mare Comandor al Masoneriei Române și deținuse funcția de Mare Tezaurar al Supremului Consiliu), iar de la moartea lui Mihai Noradunghian, în 1951, preluaase conducerea masonilor. Între 1937-1945, sursele pe care le-am consultat, reflect preocuparea Francmasoneriei în susținerea readucerii pe tronul României a fostului monarh Carol al II-lea, susținerea financiară a organizației „Sumanele Negre“, constituirea unei “Uniuni Sud-Est Mediteraneene”, :care să unească statele balcanice și cele din sud-estul mediteraneean prin masonerie, urmând ca această Uniune sa fie pusă sub egida SUA”. Proiectul a fost abandonat, Ioan Pangal Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu), părăsind România, dupa ce i-a ordonat, în “1937, succesorului său, Mihail Noradunghian, să închidă masoneria de frica legionarilor, intrați în puternica coliziune cu Carol al II-lea datorită subordonării acestuia rețelei evreiești prin Elena Lupescu”. Securitatea constata creșterea influenței Francmasoneriei în rândurile emigrației românești din Anglia, SUA, Israel, Italia, Franța, RFG, Austria și folosirea acesteia împotriva regimului comunist din Țară. Atragerea de noi membri în rândurile Francmasoneriei din rîndurile artiștilor, scriitorilor, a oamenilor de cultură ș.a. Crearea de nuclee francmasonice și disimularea activității lor în alte tipuri de activități, evident dușmănoase pentru regim. Determinarea unor personalități din domeniile științelor, culturii, sportului să se stabilească în străinătate pentru a se afirma pe un plan superior. Identificarea și scoaterea din țară a arhivelor francmasonice.

1-1-10.Francmasoni sub lupa Securității: ACNSAS fond Documentar, dosar 16501.

VII. 2.Operațiunea “Oculta”

În general, sursele documentare și literatura de specialitate consultată, reflectă un interes deosebit manifestat de către Securitatea regimului naționalist-comunist al lui Nicolae Ceaușescu pentru depistarea și anihilarea oricăror tip de activități masonice. Nefiind specializați în acest domeniu, securiștii au întreținut convingeri de tip comunist sau animați de prejudecăți și clișee prin care asociau activitățile masonice unor acțiuni îndreptate spre răsturnarea regimului comunist. Din acest motiv, în perioada comunismului orice inițiativă sau activitate care să fie sugerat cât de cât, o acțiune francmasonică era supravegheată îndeaproape, membrii fiind arestați și condamnați. „Francmasoneria este o organizație cu caracter internațional, care desfășoară o activitate ocultă (secretă), bazată pe o doctrină idealistă. Organizațiile francmasonice cuprind ca membri elemente recrutate din rândurile burgheziei celei mai reacționare, capitaliști cu rol de conducere în economia țării, persoane care dețin funcții importante în conducerea statului burghez. […] În zilele noastre, francmasoneria este una din cele mai puternice arme ale imperialismului american, pusă în mod nemijlocit în slujba planurilor de dominație mondială ale ațâțătorilor la un nou război mondial”. Organizarea, scopurile și caracterul Francmasoneriei, precum și originea socială a membrilor acesteia justificau, în concluzie, atenția pe care trebuia să i-o acorde organele Securității Statului :„ În țara noastră, organizația francmasonică – prin membrii săi – a desfășurat și desfășoară o activitate cu caracter contrarevoluționar, încercând să se opună din răsputeri cuceririlor și realizărilor oamenilor muncii pe drumul construirii unei vieți libere și fericite. Pericolul pe care îl prezintă pentru securitatea statului nostrum existența organizațiilor francmasonice și activitatea desfășurată de acestea este cu atât mai mare, cu cât, în activitatea lor criminală, francmasonii sunt sprijiniți, pe de o parte, de elementele exploatatoare doborâte de la putere, iar pe de altă parte, de către organizațiile francmasonice din statele imperialiste”. Ideea de bază pe care și-o formaseră cadrele Securității în anii “80 asupra Francmasoneriei poate fi rezumată și astfel: „francmasoneria a fost și continuă să fie o organizație de inspirație evreiască”. Securiștii erau formați în problema Francmasoneriei, operațiunea purtând numele de cod “Oculta” (se pare că aceasta era denumirea folosită în perioada interbelică de către Siguranța Regală Română în aceeași problemă, a de vedea Anexa 16). Detaliile acestei operațiuni organizată și supervizată de către Securitatea regimului Nicolae Ceaușescu, le-am identificat în cursul a mai multor stagii de cercetare efectuate în Arhivele Consiliului pentru Studierea Securității, București. Acestea conțin repere clare și precise în acțiunile desfășurate împotriva Francmasoneriei Române, masonii fiind considerați de către comuniști dușmani de moarte ai regimului, atât prin natura activităților desfășurate cât mai ales, prin relațiile și legăturile internaționale pe care le dezvoltau. “Urmărirea informativă a persoanelor bănuite de apartenența la francmasonerie sau de întreținerea de legături cu diferiti membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importantă activitate desfășurată de Securitate în problema "Oculta". În 1981 un puternic scandal politic a izbucnit în Italia, care a plecat de sinuciderea lui Licio Gelli, un important bancher, membru al lojii masonice italiene "Propaganda Due" (P2). Declarațiile lui Aldo Bozi, președintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de anchetă a Parlamentului italian în cazul lojei "P2", care afirma ca, în Romania, s-ar gasi membri ai lojei amintite. În acest context, Securitatea lui Nicolae Ceaușescu, a fost pusă pe jar, fiind făcute tot felul de ipoteze și asocieri între Francmasonerie, activitățile anticomuniste ale emigrației românești, precum și unele presupuse acțiuni de spionaj. Spionajul în favoarea statelor imperialiste reprezenta “noua fantasmă a Securității lui Nicolae Ceaușescu” în raport cu statutul Francmasoneriei din România. Unul dintre cazurile invocate în acest domeniu, a fost reprezentat de cazul Willy, lider francmason, intrat, în mod firesc în legături cu frații săi, în cursul unor vizite efectuate în RSR. În atenția Securității a intrat și Marcel Schapira, preocupat să-și ajute frații mai vârstnici, rămași în Țară. Atragerea în rândurile Francmasoneriei a tinerilor din centrele universitare din Iași, Bacău, Craiova, Timișoara precum și aderarea unor cetățeni români la Ordinul Rozacrucienilor reprezentau elemente aflate pe agenda Securității în anii 80. Intelectuali de seamă cu nume de cod precum “Micloș”, “Marian” și “Scriitorul” beneficiau de dosare serioase din partea instituției mai sus amintite. În mod evident, în această logică, Francmasoneria a avut un rol important (și) în înlăturarea regimului Nicolae Ceușescu.

Capitolul VII

Elite ale Francmasoneriei din România

Francmasoneria prin elitele sale și-a adus o importantă contribuție la consolidarea unui stat românesc, modern, funcțional, precum și la consacrarea regimului politic democratic al României interbelice. O mare parte din elitele masonice au fost reprezentate de către personalități care activau în diplomație, un domeniu extrem de complex, care-și punea amprenta inconfundabilă asupra indivizilor solicitând caracter, demnitate, loialitate, responsabilitate precum și o foartă bună pregătire profesională. Diplomația reprezintă o preocupare nobilă, pusă în slujba interesul național, implicând cultivarea unor relații și valorificarea unor calități personale, plasate mult deasupra intereselor personale sau de grup restrâns. Acest tip de relații au fost puse în slujba statului român, în momentele cruciale ale existenței acestuia, aspect asupra cărora am insistat succint în cadrul acestui volum. Activând în acest domeniu și benefiicind de relațiile și legăturile specific create, dezvoltate și întreținute prin intermediul lojilor masonice, Francmasoneria din România s-a putut implica în realizarea unor obiective mari, de rezonanță pentru statul român. Acest lucru explică, desigur, numărul mare de diplomați români, cu apartenență la Francmasonerie. Între numele cele mai semnificative, de mare rezonanță îi regăsim pe Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, frații Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Vaida Voevod, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Constantin Vișoianu, Victor Cădere, Jean Pangal ș.a. Importante personalități afirmate și consacrate în diverse științe, literatură, artă, oameni politici autentici de mare anvergură cu vederi și convingeri democratice autentice, au decis să se înscrie în Francmasonerie. Importanți membrii ai Casei Regale au făcut parte din Francmasonerie (cazul prințului Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea), monarhii în exercițiu ai României (Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I) cultivând relații apropiate cu Francmasoneria. Perioada interbelică a consacrat în planul vieții profesionale, culturale, științifice, spirituale o mulțime de intelectuali a căror destin a fost într-o măsura mai mare sau discretă, legată de Francmasonerie. În mod evident, interbelicul românesc a gravitat între democrație și naționalism, Francmasoneria fiind direct interesată și preocupată în construirea și consolidarea unui regim autentic democratic. În mod constant, discursul naționalist i-a avut în obiectiv pe membrii Francmasoneriei asociați cu evreii (este drept, că ponderea evreiască în cadrul Francmasoneriei era și ea, una semnificativă). Pe de altă parte parte, odată cu maturizarea unui regim politic democratic în cărui consolidare s-a implicat și Francmasoneria, în Regatul Român, asemeni altor state europene, s-au dezvoltat curentele extremiste care au șubrezit în mod constant și consistent, eșafodajul democratic interbelic care a alunecat spre instaurarea unui regim totalitar de esență comunistă după cel de al doilea război mondial. Elita Francmasoneriei române a fost aruncată în închisori, hăituită, decimată. În legătură cu aceste aspecte, am anexat câteva dintre documentele depistate în cursul cercetărilor de arhivă efectuate în timpul stagiilor de cercetare în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Arhivelor Naționale, București. În urma depistării și valorificării unor surse primare și secundare am alcătuit, în mod selectiv o listă de personalități aparținătoare Francmasoneriei române, așezate într-o ordine alfabetică. (vezi Anexa). Primul din această listă, este desigur, marele poet, scriitor și om politic moldovean Vasile Alecsandri (1818 sau 1821– 1890). Cariera profesională a lui Alecsandri a fost una extrem de bogată și de complexă, adaptată contextului politic în care “bardul de la Mircești’” și-a derulat tumultoasa sa existență. Reprezentat de seamă al elitei moldovenești, Vasile Alecsandri a plecat la Paris, în bunul mers al vremii, în capital Franței urmând cursurile Facultăților de Medicină și Drept din Paris (1834– 1839). A revenit din capitala Franței pentru a prelua funcția de director al Teatrului Național (1840-1842). Alecsandri s-a implicat activ în timpul revoluției de la 1848, ulterior regăsindu-se prin cei nominalizați la candidatura pentru scaunul de domnitor al Principatului Moldovei, propunere la care a renunțat într-un mod foarte elegant, în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. S-a consacrat reprezentării diplomatice a României, “îndeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice în Italia și Franța (1859), respectiv la Paris (1885– 1890”). Documentele precum și bibliografia consultată conțin puțin elemente ale activității și identității masonice a lui Vasile Alecsandri.

Grigore Alexandrescu (1810– 1885) , este cunoscut în cultura română mai mult prin talentul său poetic, desigur unul incontestabil, și mai puțin, pentru apartenența sa la Masonerie. Inițierea sa în Masonerie s-ar fi produs în 1848 într-o lojă din București.

Constantin Argetoianu (1871– 1955), unul dintre cei mai longevivi și mai activi oameni politici români, născut în Breasta/Dolj. Autor al unor memorii valoroase și savuroase, atât prin conținut, valoare documentară, precum prin detaliile, datele și informațiile redate, care acoperă o perioadă foarte lungă din istoria României. Colecția funcțiilor și demnităților publice de către Constantin Argetoianu în decursul unei neobișnuit de lungi cariere politice, este una impresionantă : “Ministru de Justiție (1918), Finanțe (1920), Interne (1920– 1921), Agricultură (1927– 1928), Industrie și comerț (1928) și prim-ministru (28 sept. – 24 nov. 1939). Mare Maestru și Mare Patron al Ordinului Masonic Român”. S-au făcut speculații despre accesul său la funcțiile amintite mai sus, precum și la altele nemenționate aici, într-o strânsă legătură cu apartenența sa la Francmasonerie. Despre calitatea sa de mason, Argetoianu nu s-a pronunțat decât foarte rar, evitând detaliile tranșante. În 1929, el recunoștea în mod public că: “exclusiv prin relațiile noastre Masonice, am putea schimba în bine atmosfera ostilă a Statelor Unite la adresa României și am obținut concursul acelei mari puteri la stabilizarea noastră monetară. De asemenea, prin Masonerie, am putut obține, din mai toate mari țări, prețioase informații pe care le-am pus apoi la dispoziție celor din fruntea statului român”. Am identificat în cursul cercetărilor mai multe documente care confirm apartenența indubitabilă a lui Argetoianu la Masonerie Română, el deținând gradul de Mare Maestru gr. 33 în M.L.N.R.

Constantin Angelescu (Craiova, 10. 06. 1869 – București, 14. 09. 1948), doctor și om politic cunoscut, apreciat și căutat, despre care informațiile documentare mărturisesc, fără echivoc, că “a fost cunoscut drept unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației Naționale în perioada interbelică”. Portofoliul său profesional, include obținerea unei licențe în Medicină obținută la Paris, urmată de obținerea doctoratului (1897). A profesat în calitate de medic chirurg la Spitalele “Brâncovenesc” și “Filantropia” din București. Profesor și director al Clinicii Chirurgicale a Facultății de Medicină din București (1903). Asocierea cu Partidul Național Liberal (1901) i-au adus lui Angelescu o serie de funcții publice, pe care le-a înnobilat prin prestațiile sale de excepție: “Ministru Plenipotențiar la Washington (ianuarie-decembrie 1918), Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice (12 decembrie 1918–27 septembrie 1919) și ad-interim la Ministerul Comunicațiilor (14–24 ianuarie 1922), Ministrul Instrucțiunii Publice (22 iunie 1927–3 noiembrie 1938), Cultelor și Artelor (14 noiembrie 1933–3 ianuarie 1934), Președinte al Consiliului de Miniștri al României (29 decembrie 1933-3 ianuarie 1934), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor (5 ianuarie 1934–18 noiembrie 1937), Ministrul Educației Naționale (18 noiembrie- 28 decembrie 1937), Ministru Secretar de Stat (10 februarie-30 martie 1938), consilier regal (din 30 martie 1938), președinte al Ligii Culturale. A fost unul dintre fondatorii Partidului Renașterii Naționale, înființat de către regele Carol al II-lea. A devenit, recunoaștere incontestabilă a meritelor sale, membru al Academiei Române. “La noiembrie 1929 este ridicat la gradul 33 în Masonerie și a devenit membru al Primului Consiliu din România (24 noiembrie 1929). La 7 februarie 1948 a devenit membru Emerit al Supremului Consiliu din România”.

Despre Victor Antonescu, sursele consultate, menționează relativ lapidar faptul că, acesta s-a născut la 3 septembrie 1871, în comuna Antonești, județul Teleorman (a decedat la 22 august 1947 în București). Domeniile de activitate profesională în care a activat, n-au avut nici un fel de filiație sau vreo înrudire perceptibilă, dacă poate exista o filiație cât de cât, între finanțe și diplomație. Victor Antonescy a fost profesor de Drept Civil și de Constituțional la Universitatea din București, director al Băncii Naționale a României. Ministru plenipotențiar la Paris ( 10 oct. 1917-20 dec. 1919), ministru plenipotențiar pentru Spania și Portugalia (de la 1 aprilie 1922), ulterior la Geneva. După ce a fost timp de un an ministru de Justiție (14. Nov 1933-3 ian. 1934, 5 ian. 1934- 1 febr. 1935), a preluat Ministerul de Finanțe (1 febr. 1935-30 august 1936) , Victor Antonescu a devenit succesor al lui Nicolae Titulescu la Ministerul Afacerilor Străine (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937), în guvernul condus de către Gheorghe Tătărăscu. Momentul era unul foarte delicat, Regatul Român partizan loial al sistemului securității colective, se apropiase prin intermediul lui Nicolae Titulescu, de Uniunea Sovietică, nemulțumind și neliniștind Polonia, stat vecin și aliat. Victor Antonescu a reprezentat o soluție acceptată în detensionarea relațiilor cu Polonia. Deși nu se cunoaște data inițierii lui Victor Antonescu în Masonerie, l-a identificat în “Repertoarul General al Masoneriei”, în M.L.N.R. avansat la gradul 30.

Auschnit Max (1888-1959), industriaș, politician, a fost ales în Parlamentul României Mari. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena. Președinte al Asociațiunii Generale de Industrie din Banat, vicepreședinte al UGIR, al companiei St. EG Viena și al Companiei Europene al participațiunilor industrial Monaco ș.a. Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați industriați ai României interbelice, cu relații apropiate cultivate cu înalta societate în frunte cu regele Carol al II-lea, printre a cărui apropiați figura. Arestat și închis după abdicarea lui Carol al II-lea ( 6 septembrie 1940). A încercat să susțină financiar o acțiune de contracarare a acțiunii PCR.

1.Foto, Daniel Hrenciuc, Lugoj, iulie 2015.

Iuliu Barasch (1815-1863), medic, naturalist, gazetar, considerat drept unul dintre întemeietorii medicinii românești. A studiat la universitățile din Leipzig și Berlin, stabilindu-se după absolvire, în România, considerată a doua sa patrie. Barasch și-a adus o contribuție semnificativ la organizarea și modernizarea vieții comunitare evreiești. Este autorul unei opere impresionante, rămase, din păcate, în manuscris.

Dan Bădărău, ieșean prin naștere și formație profesională, și-a început studiile în Filosofie la Iași continuându-se apoi la renumita universitate franceză Sorbona. După instaurarea regimului comunist, cariera sa universitară și științifică a continuat, fiind ales membru corespondent al Academiei Române (1967). Datele și informațiile documentare la care ne raportăm, fac referiri succinte la apartenența și activitatea sa în Francmasonerie, fără a oferi însă, prea multe detalii.

Nicolae Bălcescu (1819–1852), om politic, istoric, economist, scriitor, reprezintă unul dintre cei mai reprezentativi revoluționari și oameni politici români, implicat activ în evenimentele care au reașezat bazele României moderne. A fost unul dintre membrii de bază ai societății secrete de influență masonică “Frăția”, alături de Ion Ghica și Christian Thell (1840). După înfrângerea revoluției de la 1849-1849 a fost exilat în Italia unde, conform opiniei lui Horia Nestorescu-Bălcești, „militează alături de Giuseppe Mazzini și de ceilalți membri ai Comitetului Central Democratic European de la Londra, pentru revoluția viitoare“. Bălcescu a murit la Palermo, Sicilia, într-un hotel obscur, în condiții mizere și evident, nemeritate.  Repunerea scrierilor sale precum și a personalității sale în circuitul științific reprezintă un demers actual și de foarte bun augur pentru istoria României și a Francmasoneriei Române, inclusive prin intermediul unei strălucite monografii aparținând istoricului mason Horia Nestorescu Bălcești.  

George G. Bibescu (1834–1902), fiul domnitorului Gheorghe Bibescu. Studii militare solide la prestigioasa Academie militară franceză Saint Cyr (1856–1857). Combatant la războiul din Mexic (1862), revenit în țară (1863) primește gradul de căpitan, pentru a servi timp de patru ani în armata franceză în timpul războiului din Algeria. Participant la războiul franco-prusian (1870). În 1888 conduce delegația României la Expoziția Universală de la Paris. În 1902 era Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.

2.Sursa. ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 6/1924.

George Valentin Bibescu (1890–1941) Pilot. “Fiul lui George G. Bibescu. Promotor al aviației sportive și al automobilismului în România. A înființat Clubul Aviatic Român (1909) și Liga Națională Aeriană (1912). Fondatorul Automobil Clubului Român (1904). Principe, mare industriaș, președinte al Federației Internaționale Aeronautice (1930). Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), Mare Maestru Onorific al acesteia (1925)” etc.    

Alexandru-George Bilciurescu (1901— 1987), cunoscut în spațiul public în calitate de avocat și de scriitor. Documentele publicate până acum, cu predilecție sursele primare (încă nepublicate) vădesc o activitate bogată și ocuparea unor demnități importante în Francmasonerie.

Blank Aristide (fiul lui Mauriciu Blank), de formație bancher, a demonstrat calități literare și un simț artistic deosebit. A înființat și susținut financiar editura Cultura Națională. Director general al “Marmorosch –Blank & Co” până la criza economică mondială din 1929-1933. A întemeiat (1920) prima linie aeriană directă Paris-București (CIDNA) cu prelungire până la Istanbul. Autor ai unor studii și articole cu tematică preponderent economică, publicate în ziarele vremii. A părăsit România în 1941, împreună cu membrii Legației Marii Britanii din București.

A fost una dintre personalitățile apropiate regelui Carol al II-lea, numele său fiind adesea asociat cu membrii camarilei regale. A părăsit România în împrejurările nefaste ale anului 1941, stabilindu-se la Paris. Activitatea sa a fost urmărită îndeaproape de către Securitatea regimului comunist, fiind considerat de către aceștia drept “un element dușmănos regimului nostru”.

Dimitrie Bolintineanu (1819– 1872) Scriitor, gazetar și om politic cu origini macedonene. În 1859 primește gradul al treilea în Loja “Steaua Dunării” din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția. A demonstrate și confirmat cu prisosință atașamentul față de Țară, printr-o vie și consistentă activitate pe tărâm național. După 1864 s-a retras din spațiul public, dedicându-se în exclusivitate literaturii”.

Ion Borcea (1878–1936) Naturalist, în plan politic membru al Partidului Național Țărănesc, partid în numele căruia a susținut în Parlamentul României răspunsul la Mesajul regal (octombrie 1927).

Membru corespondent al Academiei Române (1919), membru fondator al Academiei de Științe din România (1935) și al unor societăți de științe din țară și străinătate. Director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași și al Stațiunii Zoologice Marine de la Agigea, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1919-1920), ministru ad-interim la Comerț. Demnitar al Lojii “Dimitrie Cantemir” din Iași, pe care a reprezentat-o la ședința solemnă de la Iași a Francmasoneriei Române Unite.

Paul Brătășanu. A ocupat funcții și demnității publice importante, precum : director al Direcției Generale a Valorificării Bunurilor Statului din Ministerul Industriilor și Comerțului (1925-1928), consilier la Președinția Consiliului de Miniștri, membru în Consiliul de Administrație al CFR (1932-1933), director în Ministerul Economiei Naționale (1940) și a fost ales de mai multe ori deputat din partea PNȚ. Intrarea în Masonerie a avut loc în 1923, atras de vărul său, Jean Pangal, A ajuns la gradul 33 – Locotenent Mare Comandor cu drept de succesiune la conducere. A fost arestat, judecat și condamnat de către autoritățile și justiția comunistă la mai mulți ani de închisoare.

Ion C. Brătianu (1821– 1891), unul dintre românii care și-a consacrat viața, adevăratului interes național, fiind implicat în toate evenimentele semnificative din evoluția României moderne. Inițiat ca și Dumitru C. Brătianu, în 1846 la Paris, în Loja “Ateneul Străinilor”; tot aici se afiliază Lojii “Trandafirul Perfectei Tăceri”, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul de “Maestru”. În 1848 era afiliat Lojii bucureștene “Frăția”, după care se reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câțiva ani, sub acuzația că ar fi participat la atentatul eșuat împotriva lui Napoleon al III-lea. Reîntors la București, a înființat alături de alți colegi, în 1857, Loja “Steaua Dunării”. A participat la acțiunea de înlăturare de la conducerea țării a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, și ulterior, la aducerea în țară și înscăunarea lui Carol de Hohenzollern pe tronul României.

Brătianu I. Gheorghe ( George). Fiu al lui Ionel Brătianu, student al lui Nicolae Iorga, de care s-a distanțat mai apoi, devenind un membru de bază al școlii critice, Gheorge/George Brătianu a devenit unul dintre cei mai seamă istorici români, cu solide preocupări mai ales în medievistică, ffind autorul unor studii și monografii apreciate în lumea științifică românească și internațională. A intrat în politică, înființând Partidul Liberal Georgist, fiind unul dintre apropiații regelui Carol al II-lea. Odată cu instaurarea regimului comunist, a fost arestat și condamnat, decedând în închisoarea de la Sighet (1953).

Petre Petrache Carp. (28 iunie 1837, Iași– 19 iunie 1919, Țibănești, Vaslui) Om politic, de un mare caracter, rămas celebru prin replicile date domnitorul ( apoi regelui) Carol I. Membru fondator al Societății literare “Junimea” (în realitate, o societate masonică), ministru de Externe (1870), al Instrucțiunii Publice și Cultelor (1876), al Domeniilor, ministru de Finanțe și prim-ministru (1900– 1901 și 1910–1912), P.C. Carp, a devenit președinte al Partidului Conservator (1891–1895), ulterior, fiind ales senator pentru mai multe mandate (1895– 1910). A făcut parte din gruparea germanofilă care a susținerea intrarea Regatului Român în Marele Război alături de Puterile Centrale ( România semnase în 1883 un tratat secret de alianță cu un caracter defensiv cu Imperiul Austro-Ungar). Carpa, a fost inițiat la 21 octombrie 1867 în Loja “Steaua României” din Iași, iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion.

Eugeniu Carada, este considerat întemeietorul Băncii Naționale a României, el fiind și liderul grupării din PNL cunoscută sub denumirea de “Oculta”. Născut la Craiova la 29 noiembrie 1836, efectuându-și studiile ulterior, la Paris, Institutul Raymond și vestitul College du France, întorcându-se apoi în Țară, unde s-a implicat în înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza și aducerea lui Carol de Hohenzollern. S-a aflat la originea ideei de înființare a BNR alături de Ion C. Brătianu, bunul său prieten. A condus destinele BNR până la moartea sa, săvârșită în 1910.

Barbu Cioculescu (1901– 1962). A absolvit Facultatea de chimie la Cluj, Dreptul la Iași, Științele sociale la Munchen și Institutul de muzică la Viena. A fost șef de lucrări la Academia de agricultură, subdirector al Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie și subsecretar de stat la Ministerul Comerțului. În 1934 este numit redactor la “Revista Fundațiilor Regale”, iar în 1935 ajunge secretar general al PEN-Clubului Român. Olimpian Ungherea îl prezintă astfel în “Katabasis”: „A fost un erudit. Vorbea fluent cinci limbi de largă circulație”. Începând cu anul 1930 a activat ca membru al Lojii Meșterul Manole.

Șerban Cioculescu (1902— 1988) Critic și istoric literar. Profesor la Facultatea de Filologie din Iași, Institutul Pedagogic din Pitești, Facultatea de Limba și Literatura Română din București, redactor-șef la „Viața românească“ și director al Bibliotecii Academiei Române. Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale.  

N. D. Cocea (1880– 1949) Scriitor și publicist. În decembrie 1944 a făcut parte din „comitetul“ care a convocat toți frații de la gradul 3 în sus, pentru reaprinderea luminilor Masoneriei în România. Activitatea sa masonică mai cunoscută este cea dintre anii 1945-1948. În iunie 1948, este cel care îi informează pe frați în legătură cu intrarea în adormire a Masoneriei românești, impusă de comuniști.

Constantin Bellu a fost unul dintre cei cunoscuți francmasoni din România, ajuns chiar Mare Maestru al Marii Loji Naționale a României. A intrat în atenția Securității –constituită la 30 august 1948-.

Carol Davila (pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila) (1832, Parma— 1884, București) General, medic și farmacist român de origine franceză, născut în Italia (la Parma). Căsătorit cu Anica Racoviță, născută Golescu. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în Loja bucureșteană “Înțelepții din Heliopolis”. “Inițiat la 4 iunie și ales Venerabil al lojii la 14 iunie. În același an, a participat la Paris la o adunare a Venerabililor lojilor aflate sub obediența Marelui Orient francez. Pentru prima dată în istoria Franc-Masoneriei autohtone, lojile  au fost reprezentate de un Venerabil la o întâlnire internațională. În 1879 era membru în “Comitetul Central al Masoneriei Române” și, începând din acel an, timp de nouă ani, primul Pro Mare Maestru al Marelui Orient al României. De asemenea, a fost garant de amiciție al lojii sale, pentru Lojile “Zeloșii Filantropi” din Paris, “Tăcerea” din Barcelona și “Pacea” din Port Louis, Insulele Mauritius. Un nepot al său, Carol (Cita) Davila, mason român, a fost ministru plenipotențiar la Washington în secolul trecut”.

Danielopol, Alexandru (1916–post 2008). Diplomat român, implicat în acțiunile de salvare a evreilor deportați în Transnistria, primind pentru meritele sale deosebite titlul de Drept între Popoare. A avut un rol important în negocierile cu Uniunea Sovietică, reușind să salveze un număr semnificativ de cetățeni români expuși pericolului de a fi trimiși în URSS. Alexandru Danielopol, a fost unul dintre juriștii care au negociat cu Uniunea Sovietică, reușind prin competența sa profesională, talentul, energia, caracterul și elocința sa să salveze de la deportarea în Uniunea Sovietică sute de români. Considerat de către autoritățile comuniste aflate sub obediența totală a Moscovei, drept un element dușmănos de către regimul comunist.

Ion Gheorghe Duca (1879– 1933), jurist, publicist și om politic. Licențiat în drept la Paris (1903). A intrat în magistratură ca ajutor de judecător la Râmnicu Vâlcea. Fruntaș al Partidului Liberal, ministru la Agricultură și Domenii (1918– 1919), Externe (1922– 1926), Interne (1927– 1928) și prim-ministru (14 noiembrie–29 decembrie 1933); asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia. Inițiat, probabil, când se afla la studii în Franța.

Victor Eftimiu (1889– 1972) Scriitor român de origine albaneză, om de aleasă cultură și mare talent. În 1932 primește Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Române. În 1935 obține gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene “Meșterul Manole”. În actul I din opera sa, “Meșterul Manole” reproduce aproape “cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea – cel de Maestru”. Considerat a avea “manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist”..

Wilhem Filderman, 1882, București-1963, Paris. Avocat și președinte al Uniunii Evreilor din România, cu o contribuție serioasă la apărarea, promovarea și salvarea acestora în vremurile dramatice ale regimului antonescian. A ocupat diverse funcții de conducere după 1945 în cadrul FUCER, implicându-se constant în promovarea intereselor evreilor din România, în anii tulburi ai instaurării regimului totalitar comunist. Emigrat în SUA, a murit la Paris, în 1963.

Radu Flondor (Cernăuți, 1900-?), diplomat, ministru plenipotențiar, provenit din una dintre cele mai apreciate și reprezentative familii din Bucovina Istorică, implicată în evenimentele determinate din evoluția acesteia în frunte cu Unirea cu Regatul Român (15/28 noiembrie 1918). Doctor în Drept al Universității din Cernăuți. Intră în diplomație: secretar de legație la Sofia (1924-1929), în Administrația Centrală (1930-1934), secretar de legație (1934-1941), consilier la Tokyo (1941), reprezintă România în Comisia Europeană a Dunării (1941), consul la Viena (1943). Internat pentru o scurtă perioadă în lagărul de la Viena. Arestat în România (4 martie 1949) și condamnat de către Tribunalul Militar Galați la cinci ani muncă corecțională. Pedeapsă executată în tribunalele Galați și Aiud. Internat pentru 12 luni în Colonia de Muncă de la Bicaz. Redeșteptat în loja „Iubire de Patrie” (București, 28 mai 1947). Este ales Mare Maestru al lojii „Dacia” nr. 20, București, la 10 octombrie 1947. 01. Martie 1948, Maestru Venerabil de Onoare al Lojii. Șerban Flondor, figura în 1930 printre demnitarii lojii „Ghica Vodă” din Cernăuți.

3-5.Sursa: ANIC fond Iancu Flondor, dosar 32.

Nicolae Gane (1 februarie 1838, Fălticeni – 16 aprilie 1916, Iași). Descendent al unei vechi familii boierești, fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. Studiile primare le-a urmat la Fălticeni sub îndrumarea părintelui Nicoale Scriban. Înscris la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, ulterior studiază Dreptul la Paris. S-a afirmat în calitate de scriitor, magistrat și om politic. A fost membru fondator al “Societății literare și masonice Junimea”, membru corespondent (1882) și apoi titular (1908) al Academiei Române, vicepreședinte al Biroului Academiei Române (1912). Nu se cunosc locul și data inițierii sale. La 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja “Steaua României” din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Octavian Goga, poet și militant naționalist ardelean încă dinainte de 1916, anul intrării Regatului Român în război de partea Antantei (14 august 1916). Recunoscut, apreciat și respectat pentru poeziile sale, “poetul de la Rășinari” s-a implicat în politica românească interbelică înființând Partidul Naționalist Creștin-P.N.C.. Considera problema națională drept “cea mai importantă din prioritățile României interbelice”, manifestând un “simț și un spirit sociologic deosebit”. Apropiat regelui Carol al II-lea, Goga a pus bazele alături de antisemitul AC. Cuza, unei guvernări de tristă amintire, cunoscută drept guvernarea celor 44 de zile. Măsurile adoptate în timpul acestei scurte guvernări, multe din ele cu un pronunțat caracter antisemit au provocat panică printre evreii din România, nemulțumind profund marilor democrații occidentale Marea Britanie și Franța. Nu se cunosc date despre inițierea și activitatea sa în Francmasonerie.

Dimitrie Gusti (1880-1955), a fost un ilustru sociolog, filosof, estetician, om politic și de stat român, celebru prin excursiile sale tematice pe care le organiza împreună cu studenții săi. A demonstrat un acut simț al organizării, inițiativei și acțiunii. Profesor de Sociologie și de Etică la Universitatea din Iași și la Universitatea din București. A înființat la Iași (1918) Societatea pentru studiul sociologiei, devenită mai apoi, Institutul Social Român, al cărui director a fost până în 1948. Director al Fundațiilor Regale Principele Carol. Rudă apropiată cu Elena Lupescu, amanta regelui Carol al II-lea, aflată permanent în centrul atenției formațiunilor politice naționaliste și antisemite în frunte cu Legiunea Arhanghelului Mihai, având sentimente anglofile, Dimitrie Gusti a ajuns să regrete faptul că se întorsese din SUA. Apropiat Partidului Național Țărănesc, Gusti a ocupat fotoliile de ministru al Instrucțiunii, Cultelor în Artelor (1932-1933), în guvernările Iuliu Maniu și Alexandru Vaida Voevod. Fondatorul școlii monografice din București. Membru al Academiei Române. Membru corespondent (10 octombrie 1918) și membru titular (4 iunie 1919) al Academiei Române. Vicepreședinte (6 iunie 1923–11 iunie 1925; 1 iunie 1943–2 iunie 1944) și președinte (2 iunie 1944–8 iunie 1946) al Academiei Române. Pensionat, din oficiu, din învățământ, la 1 septembrie 1947. A fost repus în drepturi, ca membru titular al Academiei Române, la 3 iulie 1990.

Paul Goma, basarabean, unul dintre cei mai reputați scriitori și eseiști contemporani, stabilit, nevoit de împrejurări, la Paris, unde-și are domiciliul în prezent. Autor al unor scrieri rafinate, profunde și tranșante. Autoexilat din cauza vexațiunilor regimului comunist, reprezintă una dintre cele mai autorizate-în opinia mea- voci ale exilului românesc. După 1989 acțiunile de recunoaștere a meritelor sale în anii grei ai comunismului s-au tradus mai ales, prin publicarea operelor sale, mai puțin prin acțiuni oficiale ale autorităților de la București.

Pantelimon Halippa (1883–1979), publicist și om politic basarabean. A contribuit la conservarea și promovarea identitarismului românesc în Basarabia, implicându-se activ și decisive în Unirea acesteia cu Regatul Român ( 27 martie/9 aprilie 1918) . Deputat permanent (din 1918), președintele Sfatului Țării din Basarabia, de mai multe ori ministru, deținător a diverse portofolii. Refuzând colaborarea cu comuniștii sovietici, a fost închis, deportat, marginalizat. Membru corespondent al Academiei Române (din 1918). Marginalizat și uitat în timpul regimului comunist, însă urmărit în permanență de către Securitatea regimului Nicolae Ceaușescu.

6.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 6/1940.

Bogdan-Petriceicu Hașdeu (1838-1907) Scriitor, lingvist, folclorist și istoric, o personalitate enciclopedică, de un uriaș dinamism și capacitate intelectuală. Director al Arhivelor Statului din România, a fost unul dintre susținătorii Unirii, cu preocupări dintre cele mai diverse de la literatură la istorie, filosofie și spiritism (vezi castelul de la Câmpina ridicat în memoria fiicei sale Iulia, moartă prematur) .    

Ion Heliade –Rădulescu (1802–1872). Scriitor, lingvist, gânditor și om politic. Fondator al „Societății Literare“ (1827), al „Societății Filarmonice“ (1833), director al Arhivelor Statului, membru al Guvernului Provizoriu și al Locotenenței Domnești de la 1848, deputat (1864).    Conform datelor prezentate de Horia Nestorescu-Bălcești, „se zice că pe Eliade, în 1833-1835, l-ar fi introdus în lojă, dr. Alcibiad Tavernier (G. Bogdan-Duică); după tradiția familiei Eliade, Lazăr l-a introdus pe Eliade în tainele Masoneriei. În 1843 făcea parte din Loja bucureșteană Frăția; în 1859, având gradul 18, participă la aprinderea luminilor Lojii bucureștene “Steaua Dunării”, al cărei Mare Maestru se pare că a devenit în 1861.

Horia Hulubei (1896–1972). Fizician. În decembrie 1944 “făcea parte, alături de generalul Pandele și jurnalistul N. D. Cocea,  din Comitetul care a hotărât convocarea Conventului privind reaprinderea luminilor masonice în România. În perioada 1945-1948 a fost „membru al Comitetului de reorganizare și conducere a Franc-Masoneriei «progresiste» române, acceptată și controlată de Partidul Comunist“ (Horia Nestorescu-Balcești). Considerat un element dușmănos de către regimul democrat.

 Garabet Ibrăileanu (1871–1936), s-a remarcat și consacrat în calitate de critic și istoric literar, publicând unele romane apreciate și gustate de către cititorii, unele dintre acestea (Adela) fiind ecranizate. În 1912 este numit profesor de istorie la Universitatea din Iași, fiind ales postmortem membru de onoare al Academiei Române . Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale.

Ion C. Inculeț (1844–1940), a fost unul dintre liderii politici din Basarabia cu merite recunoscute și apreciate în Unirea provinciei cu Regatul Român ( 27 martie/9 aprilie 1918). A urmat seminarul teologic la Chișinău și studii universitare la Juirev (Rusia).. A avut parte de o carieră politică însemnată în Regatul Român, după 1918. A decedat într-un an fatidic pentru destinul neamului românesc, România cedând -în urma unui ultimatum adresat la 26 iunie 1940- Basarabia și nordul Bucovinei ( la care s-a adăugat și Ținutul Herța) Uniunii Sovietice ( la 28 iunie 1940). Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale. A fost, conform documentelor avute la îndemână, Mare Maestru al Francmasoneriei române.

Ionescu, Dumitru (Take, Tache) (1858–1922). Jurist, avocat, publicist, om politic și de stat român. Doctorat în drept la Paris (1881). Membru al Partidului Naflional Liberal. Deputat (din 1884). A colaborat succesiv la ziarele „Românul“ și „Timpul“. A condus ziarul „La Liberté Roumaine“ (1889–1890). Membru al Partidului Conservator (1886). Lider al Partidului Conservator și Democrat (1908), al Partidului Conservator Națlionalist, al Partidului Conservator Democrat Unionist. De mai multe ori ministru: al Cultelor și Instrucțiunii (27 noiembrie 1891–3 octombrie 1895; 11 aprilie 1899–9 ianuarie 1900); de Finanfle (9 ianuarie–7 iulie 1900; 22 decembrie 1904–12 martie 1907; 17 decembrie 1921– 17 ianuarie 1922); de Interne (14 octombrie 1912–31 decembrie 1913); ministru de stat (11 decembrie 1916–10 iulie 1917); al Afacerilor Străine (13 iunie 1920–17 decembrie 1921); de Justiție ad°interim (9 decembrie 1920–1 ianuarie 1921). Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (10 iulie 1917–26 ianuarie 1918). Prim- ministru (17 decembrie 1921–17 ianuarie 1922). Adept energic și convins al intrării României în ræzboi alæturi de Antanta. În 1918, a plecat la Paris pentru a susține interesele naționale. Președinte al Consiliului Național al Unității Române (din 3 octombrie 1918). A colaborat la ziarul „La Roumanie“. Inițiator au unui proiect cunoscut drept Mica Înțelegere, botezat în derâdere de către maghiari, Mica Antantă..

Mihail Kogălniceanu (1817-1891) Istoric, scriitor, publicist și om politic. Studii la Luneville și Berlin. Profesor de istorie națională la Academia Mihăileană (1843). În cuvântul de deschidere la acest curs, a afirmat printre primii ideea potrivit căreia cunoașterea istoriei patriei este o chezășie a afirmării naționale. A fost de mai multe ori ministru: de Interne (1863, 1868–1870, 1879–1880), de Externe (1876, 1877–1878) și prim-ministru (1863–-1865).. Încă din 1844 era Venerabilul unei loji bucureștene. Fiul său, Vasile M. Kogălniceanu (1863-1941) a fost, de asemenea, francmason.

Alexandru Lapedatu (1876-1954), istoric clujean, plasat după valoarea operei sale în eșalonul secund al istoriografiei românești interbelice, ales însă membru al Academiei Române (1918), ministru al Cultelor, a susținut separarea Bisericii de către Stat. Unul dintre cei care au acționat în favoarea Unirii Transilvaniei cu Regatul Român, cu o activitate științifică recunoscută și apreciată. A decedat în înhisoarea miniștrilor de la Sighet. Repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române. Române la 3 iulie 1990. Nu deținem date sau informații despre implicarea sa în Francmasonerie.

Ștefan A. Lupașcu (1909–1988) Filosof și om de știință. Stabilit la Paris. Licențiat în Litere și Științe la Sorbona. Cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris și membru al Societății Franceze de Filosofie. Obține doctoratul la Sorbona, cu lucrarea « Du devenir logique et de l’affectivite ».. Istoria masonică a reținut numeroase date, legate de participarea sa la diverse evenimente ale Ordinului (preluare după Horia Nestorescu-Bălcești): delegat al Marii Loji Naționale din România (MLNR), la aprinderea luminilor Lojii “Dimitrie Cantemir” din Iași (1928), membru al Lojii bucureștene Fraternitatea Aliată și semnatar al Convenției de unificare a Marii Loji Simbolice de Rit Ioanit din Transilvania, cu MLNR (1930), membru al Lojii bucureștene Sever Pleniceanu, reprezentant al acesteia la Conventul Solemn de la Iași, al Franc-Masoneriei Române Unite (FMRU) și șef al Secretariatului general al Consiliului Federal Suprem al FMRU (1935); în același an, a fost garant de amiciție pe lângă FMRU al Masoneriei din Turcia, îndeplinind aceeași funcție în loja sa, din partea Marilor Loji Parahyba (Brazilia) și Cuscathan (San Salvador). A murit în 1988 la Paris.

7.Diploma de Onoare oferită lui Ștefan Lupașcu de către Marea Lojă din New Jersey, SUA. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 6/1940.

Nicolae Malaxa (1884-?), industriaș, a înființat în 1919 la București, Atelierele unite. Cunoscut industriaș și om de afaceri, coleg de școală cu princepele Mihai, viitorul rege al României, 1940-1947. Malaxa a creat un adevărat model de om care se realizează prin propriile sale calități, ceea ce americanii numesc un ‘self made man”. A fost cu adevărat un Giovanni Agnelli a timpurilor sale, viața și destinul său meritând o adevărată operă monografică care să-i pună în lumină toate calitățile și dimensiunile personalității sale.

Mihail Manoilescu (1891-1950) Inginer, economist și om politic român, teoritician al corporatismului.. Considerat a fi unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România. Absolvent la Școlii de Poduri și Șosele din București (1915), a ocupat succesiv o serie de demnități publice: subsecretar de stat la Finanțe (1926-1927), ministru al Comunicațiilor și Lucrărilor Publice (1930), al Industriei și Comerțului (1930-1931), guvernator al Băncii Naționale (1931). Ministru de Externe în guvernul Ion Gigurtu (1940). Apropiat al regelui Carol al II-lea, ministru în mai multe guverne. A fost sub presiunea Germaniei, unul dintre dintre cei care au semnat –la 30 august 1940-cedarea părții de N-V a Transilvaniei către Ungaria. A murit în închisoarea de la Sighet. “Însemnări zilnice. Memorii (București, 1993).Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale. “După trecerea în adormire a Masoneriei românești de către Ion (Jean) Pangal, înainte de plecarea acestuia în străinătate (1941), Manoilescu a preluat de la el listele cu toți frații români”.

Ion Minulescu (1881-1944). Poet simbolist, prozator și dramaturg. A fot primit în rândurile fraților în 1940, același an în care a fost inițiată și soția sa, Claudia Millian-Minulescu.

George Muntean a fost un cunoscut apreciat eminescolog, înființând la Bilca, localitate bucovineană din județul Suceava, un Muzeu Rural al Francmasoneriei Române. Cercetător la Institutul de Teorie și Istorie Literară G. Călinescu al Academiei Române din București. Personalitate publică cunoscută și apreciată pentru activitatea sa în plan intern și extern. A urcat treptele cunoașterii masonice, ajungând Prim Mare Supraveghetor și Purtător de Cuvânt al MLNR.

Ion I. Nistor, istoric și academician român. Ministru al Bucovinei (18 dec. 1918-2 mai 1920, 20 ian. 1922-30 mart. 1926), al Basarabiei ( 14 febr. -27 sept. 1919), al Lucrărilor Publice (22 iun. 1927-16 nov. 1928), ministru de stat (14. Nov. 1933-9 iun. 1934), al Muncii (9 iun.- 23 sept. 1935), al Muncii și Sănătății (23 sept. 1935-august 1936), ministru al Muncii între august 1936-28 dec. 1937), și al Cultelor și Artelor (24 nov. 1939-4 iul. 1940). Activitatea științifică a lui Ion Nistor a fost una de excepție, el fiind în același timp și rector al Universității Caroline din Cernăuți, precum și un apropiat al regelui Carol al II-lea. A fost arestat la 5 mai 1950 și depus în închisoarea de la Sighet, unde a stat până la 8 iulie 1955, fără să beneficieze de judecată sau condamnare în baza unor legi. A trăit în condiții mizere până la moartea sa din 1962. Nu se cunosc date certe asupra ințierii sale în Francmasonerie, activând conform surselor avute la îndemână, în loja “Meșterul Manole”.

Alexandru Paleologu (1919–2008). Eseist, scriitor, un foarte fin și apreciat gânditor, autoproclamat după 1989, pe fondul evenimentelor, “ambasador al golanilor’. Licențiat în drept (1941), consilier al Comisiei române pentru Aplicarea Armistițiului (1944), atașat de legație în Franța (1946-1947). A colaborat la revistele “Gândirea”, “Universul literar”, “Duminica”. Prieten cu Emil Cioran, Nicu Steinhardt, Eugen Ionescu, Constantin Noica ș.a. Urmărit de către Securitatea comunistă s-a ascuns în diferite locații, având numele Ion Crăifăleanu a trăit în vreme într-o casă din Câmpulung Muscel, în apropierea lui Constantin Noica. Condamnat la închisoare la 14 ani de muncă silnică, a fost implicat ulterior, ca martor, în procesul lui Ion Negoițescu. Detenția a efectuat-o în închisoarea de la Jilava, lagărele de muncă forțată de la Salcia, Brăila și Botoșani unde avea loc acțiunea de reeducare. Eliberat în 1964, a rămas un model de demnitate și de libertate interioară, păstrându-și opțiunile promonarhice și opunându-se cu demnitate autorităților neocomunist instaurate în România după 1990. Senator în Parlamentul României (1992-2004) din partea Alianței Civice, figurând printer membrii fondatori, ulterior din partea Partidului Național Liberal. În 2000 a primit Premiul de Excelență în Cultura Română. Nu se cunosc (încă) data și locul inițierii sale. În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România, cu sediul în exil la Paris. Ulterior, a renunțat la activitățile francmasonice, dedicându-se scrisului.

Emil I. Papiniu. Inițiat în Loja “Libertatea” din Ploiești (data încă nu se cunoaște). Între 1929 și 1936, desfășoară o vie activitate masonică, având următoarele demnități (după Horia Nestorescu-Bălcești): Mare Orator al Marelui Orient al României (1929), președinte activ al Consiliului Ordinului Marelui Orient al României (1930-1932), garant de amiciție al Marii Loji a Sârbilor, Slovacilor și Croaților pe lângă Marele Orient al României (1930), respectiv al Marelui Orient al Franței și al Marii Loji din New York pe lângă Franc-Masoneria Română Unită (1935), Mare Maestru al Marelui Orient al României (1933), Mare Secretar Federal al Franc-Masoneriei Române Unite (1935) ș. a.

8.M.M. Em. Papiniu.

Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 53.

Ion/Jean Pangal, ziarist și publicist (1893-1948). Secretat al Consiliului Național al Unității Românilor (1918). Unul dintre întemeietorii Partidului Țărănesc. Mare Comandor al Marelui Orient al României. Din 1932 unul dintre liderii Uniunii Agrară, devenită Partidul Agrar (1936). Director al ziarului ”La Roumanie” , ministru subsecretar de stat al Presei și al Informațiunilor (27 iun. 1931-6 iun. 1932), ministru plenipotențiar în Portugalia (1939-1944). Rechemat în Țară de către Ion Anonescu, a ales să rămână în străinătate.

Vasile Pogor (1833-1906) Scriitor și jurist. Licențiat în drept la Paris, prim-președinte al Curții de Apel din Iași, prefect și primar de Iași, membru fondator al „Junimii“, președinte al „Societății pentru încurajarea junimei române studioase“, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1870). Inițiat la 14 martie 1866, în Loja ieșeană Steaua României, într-o lună de zile primind gradele de Companion și Maestru al aceleiași loji. La 5 noiembrie 1866, Marele Orient al Franței îi eliberează o diplomă, prin care îi recunoaște gradul 18.

Mihai Ralea (01. 05.1896- Berlin, 17.08. 1964) Sociolog, psiholog, eseist și om politic. Studii primare la Huși, Liceul Internat din Iași (1907-1914), universitare la Litere, Filosofie și Drept București (1914-1916) și Iași (1917). Devine doctor în Drept ( 1922). Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale, petrecută, probabil, în timpul studiilor în Franța. În 1937 figura drept membru al Lojii România Unită (București). În acelaș an, la punerea în adormire a lojii din Iași, figura cu gradul 9. Ținând seama de apartenența sa masonică, guvernul României condus de către dr. Petru Groza l-a numit ambasador în S.U.A. (supranumită atunci, “Regatul Masoneriei”); mai mult chiar, la solicitarea Anei Pauker (ministru de Externe în același guvern), a fost ridicat în grad de la Maestru (gradul 3) la Cavaler Rosicrucian (gradul 18). Ralea fusese oricum, caracterizat într-un Raport SSI, drept o persoană grata a noului regim politic comunist. Ulterior, într-un Raport, avea să precizeze următoarele: „Reușita mea în America nu s-a datorat faptului că sunt un veritabil democrat sau că sunt cunoscut ca atare, nici pentru că sunt ministru plenipotențiar, ci, pentru calitatea mea de mason“. În 1946, înaintea plecării sale în SUA, a primit din partea –la cererea sa- o scrisoare de recomandare din partea lui C. Bellu. Valentin Lipatti, colegul său de la Ministerul Afacerilor Externe, îl caracteriza astfel: „Gândea în fraze scurte, punând accentul pe verbe și mai puțin pe epitetul ornant. Extrema sa mobilitate spirituală îi îngăduia să meargă, cu același grad de siguranță, de la expunerea de idei la notarea de impresii, în senzorialitatea lor cea mai directă. Ralea a fost unul dintre gânditorii români cei mai originali, care a înțeles să-și clădească întreaga creație pe experiența unei existențe trăite cu pasiune.

Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851) Pictor și revoluționar pașoptist. A pictat tablouri de inspirație romantică, celebre fiind “România revoluționară” și “România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății”, precum și portrete (“Elena Negri”). A participat la Revoluția de la 1848 din Țara Românească și Transilvania, fiind arestat în timpul unei „misiuni secrete“. S-a sinucis, se pare, în închisoarea din Pesta, unde fusese transportat în vederea interogatoriului. Membru al Lojii bucureștene Frăția (1844). După datele prezentate și comentate de Horia Nestorescu-Bălcești, în anul următor este inițiat, din nou, în Franța, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, inițierea bucureșteană fiind considerată „sălbatică, neregulară“. În 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeași lojă din capitala Franței.

Constantin A. Rosseti ( 2 iunie 1816, București- 8 aprilie 1885, București) Scriitor și om politic. Participant activ la Revoluția de la 1848 din Țara Românească este eliberat de Ana Ipătescu, împreună cu ceilalți membri ai Guvernului Provizoriu alături de care fusese închis. După înfrângerea revoluției, pleacă în exil la Paris, unde este unul dintre conducătorii emigrației române și publică revista “România Viitoare” și ziarul “Republica Română”. Revine în țară, ocupând, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, postul de ministru al Instrucțiunii Publice (1860), iar după înlăturarea acestuia de la tron, aceeași funcție în 1866, președintele Camerei (1876), ministru de Interne (1878, 1881-1882), președinte adinterim al Consiliului de Miniștri (în absența lui I. C. Brătianu). Ca lider al grupării liberal-radicale a promovat și idei antimonarhice, democratice, susținute în ziarul “Românul”, pe care l-a editat începând din 1857. A fost admis în 1844, în Loja “Trandafirul Perfectei Tăceri” din Paris, primind toate gradele, până la gradul 18 în 1847, tot în această lojă. În 1848 ia parte la înființarea Lojii bucureștene “Lumina”. În 1923, numele său a fost acordat unui atelier din București. Este printre puținii masoni români prezentați în “Dicționarul Francmasoneriei” realizat sub coordonarea lui Daniel Ligou.

Victor Slăvescu (1891- 1977) Economist și om politic. După ce a obținut doctoratul în științe economice și financiare la Halle, devine funcționar la Banca Românească și director general la Societatea Națională de Credit Industrial. Membru corespondent (1936) și membru titular (1939) al Academiei Române. Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale. A ajuns în ierarhia gradelor masonice până la al 30-lea (Cavaler Kadosch). Arestat și condamnat, considerat drept dușman al clasei muncitoare.

 Ion D. Strat (1836, Roman -20 octombrie 1879, București). Economist și om politic. Licențiat în drept la Berlin (1859). În 1860 inaugurează la Universitatea din Iași, cu prilejul deschiderii acesteia, prima Catedră de economie politică. A predat după 1864, “Tractatu completu de economie politică” și la Universitatea din București. A ocupat portofoliile ministeriale la Finanțe (1865, 1876), Culte (1866-1867) și a fost agent diplomatic la Paris și Istanbul (după 1870).Nu se cunosc (încă) locul și data inițierii sale. În 1863 devenit membru fondator al Lojii “Înțelepții din Heliopolis”, din “Orientul București”.

Ioan Șoneriu (Herța, 1896-) . Studii de Drept și de Medicină la Iași și București. Doctor în Drept al Universității din Paris. Stabilit în străinătate după 1944. În perioada interbelică, după doctoratul în drept, susținut la Paris, ocupă câteva funcții importante în administrație și în politică: șef de cabinet la Ministerul de Justiție, director al închisorilor, avocat în Contenciosul Statului, membru al Paridului Poporului al lui Averescu, senator și deputat, secretar general la Ministerul de Interne (1931), în același an fiind primit în Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. Delegat al României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pe lângă Crucea Roșie Internațională, la Geneva, în Elveția. După datele prezentate de Horia Nestorescu-Bălcești, se pare că a intrat în Masonerie în 1944. După 1947 a fost membru al unei loji a românilor emigrați. 1978- gr. 33 Mare Comandor de onoare al Supremului Consiliu pentru România în exil. Membru al Marelui Magister de la Roma al Ordinului Cavalerilor de Malta, ambasador pe lângă UNESCO al acestui Ordin, iar din 1992, ambasador al Ordinului în țara noastră.

Barbu Dimitrie Știrbei (1799-1869) Domn al Țării Românești (1849-1853 și 1854-1856). Membru al unei familii de boieri valahi, al cărei întemeietor, Cernică Izvoranul, poreclit Știrbei, l-a slujit pe Constantin Brâncoveanu (1688-1714). La 18 ani pleacă la studii în Franța, revenind după patru ani. Ocupă funcții administrative, precum sameș al Vistieriei (1829), vornic al Poliției, membru al Comitetului care a redactat Regulamentele Organice, secretar al statului (1831), logofăt al „Trebilor bisericești“ (1833-1841) și al Justiției (1837). Candidat la tronul Țării Românești în 1834 și 1842 și ministru de Interne (1844-1847), în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Între 1847 și 1849 a stat la Paris. S-a preocupat de construirea Teatrului Național din București, amenajarea grădinilor Cotroceni și Cișmigiu, modernizarea administrației, învățământului, armatei și domeniului agrar.   Inițiat în 1819, când se afla la studii la Paris.

Christian Tell (1807-1884) General și om politic pașoptist. Ofițer de la reînființarea oștirii Țării Românești (1830). Participant la Revoluția de la 1848. Membru al Guvernului Provizoriu și al Locotenenței Domnești de la 1848. Exilat până în 1857, a revenit în țară participând la pregătirea Unirii Principatelor. Membru al Divanului ad-hoc și de mai multe ori ministru: al Cultelor (1862-1863), de Război (1871), al Cultelor și Instrucțiunii Publice (1871-1874), de Justiție (1873) și de Finanțe (1876). În activitatea sa politică a trecut de la sprijinul deschis acordat domnitorului și, probabil, fratelui Alexandru Ioan Cuza, la conservatorism. Între 1834-1837 membru fondator al lojii Regenerațiunea din București. În 1843, împreună cu “frații Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, aprinde luminile Lojii bucureștene Frăția”. A susținut în 1857, alegerea deputaților masoni pentru Divanul ad-hoc. Inițiat –scrie Horia Nestorescu Bălcești- în 1843, membru în 1857 al lojii Steaua Dunării din București.

 Viorel Virgil Tilea (Sibiu, 6.04. 1896- Londra, 27. 09. 1972). Avocat, doctor în drept, diplomat. Secretar personal al lui Iuliu Maniu. Secretar în delegația României la Conferința de la Londra (1919-1922). Ministru al României la Londra (ina. 1939-iul. 1940) Unul dintre cei mai buni și valoroși diplomați români, nepot după mamă al lui Ion Rațiu și rudă cu Iuliu Maniu, ministru plenipotențiar al României la Londra (1938, vezi “cazul Tilea”). Subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri pentru Presæ și Informații (6 iunie–10 august 1932; 11 august–17 octombrie 1932). A pus bazele organizației „Free Romanian Movement“ (9 aprilie 1941), care s-a pronunțat împotriva alianței României cu statele Axei. I s-a retras cetățenia română de către regimul antonescian, hotărâre reconfirmată de regimul comunist. A rămas în emigrație. Membru dinamic al Ligii Românilor Liberi (create la New York în 1950), organizație a emigrației anticomuniste românești. A devenit în 1937 membru al lojii “Unirea” din București. A încetat din viață la 27 septembrie 1972, la Londra.

Nicolae Titulescu (Craiova, 04.03.1882-Cannes, 17.03.1941), unul dintre cei mai buni diplomați pe care i-a avut vreodată România, ales consecutiv în 1931 și 1932, președinte al Adunării Ligii Națiunilor. Ministru al Afacerilor Străine al Regatului Român, a inițiat și reușit reluarea relațiilor diplomatice cu Uniunea Sovietică ( 9 iunie 1934) debarcat de regele Carol al II-lea de la conducerea diplomației române tocmai când negocia intens cu Macsim Litivinov, omologul său de la Moscova, un Protocol între România și Uniunea Sovietică care a fi adus clarificări importante în problema Basarabiei. Nicolae Titulescu a devenit –se pare- în 1941 membru al Marelui Orient din Paris.

Trancu Grigore-Iași (Târgu Frumos, 23.X. 1873-București, 07.01. 1940), avocat, om politic, profesor universitar și ministru. 1927- orator al lojii “Steaua Dunării” (București). La 17. 09. 1929, a participat la “ținuta solemnă în care Constantin Argetoianu a fost proclamat mare patron al Ordinului Masonic Român’. La 6 iunie 1933, a fost ales membru onorific al Consiliului Ordinului Marelui Orient Român. În 1936 – făcea parte dintr-o lojă aflată în obediența Francmasoneriei Române Unite.

Capitolul IX

Biserica și Francmasoneria

Relațiile dintre Biserică și Francmasonerie, s-au dovedit a fi în timp, unele dintre cele mai complicate, delicate și sensibile. Mulți membri ai Bisericii Ortodoxe Române au făcut în timp, sau fac parte din Francmasonerie, cel mai cunoscut fiind desigur cazul lui Miron Cristea, primul patriarh ortodox al României Întregite. Unii ierarhi s-a manifestat deschis împotriva Francmasoneriei fie prin intermediul predicilor, sau al unor texte (articole, studii, cărți) publicate care au avut un puternic ecou la vremea respectivă. Poziția Bisericii Ortodoxe Române- a ortodoxiei, în general-față de Francmasoneriei a fost tranșată și prezentată credincioșilor și opiniei publice. Mai puțin, se cunosc activitățile și predilect, demnitățile ocupate în ierarhia BOR de către înalți ierarhi precum mitropolitul Moldovei, Melchisedec Ștefănescu, sau episcopul E. Gheuca ș. a. În cazul Bisericii romano-catolice sau a celei protestante poziția față de Francmasonerie s-a modificat în timp, unii papi condamnând prin enciclice succesive apartența la Francmasonerie a unor slujitori ai Domnului, interzicându-se tranșant acest lucru, inclusiv prin intermediul soluției excomunicării. Este cazul papei Clement al XII-lea care a recurs prin intermediul bulei In Eminenti ( 28 aprilie 1738) la soluția excomunicării celor care făceau parte din Francmasonerie. Excomunicarea francmasonilor din Biserica romano-catolică a fost proclamată și de papa Benedict al XIV-lea (1740-1758). Aceasta ca și altele n-au știrbit din puterea și prestigiul francmasonilor. Odată cu papa Ioan Paul al II-lea excomunicarea a fost abolită prin noul drept canonic. În timp, unii dintre membrii de vază ai Bisericii au intrat în Francmasonerie, având un rol important. Este cazul celui care a purtat numele de mirean Mihail, ajungând episcopul Melchisedec, s-a născut pe 15 februarie 1823 în comuna Gârcina, de lângă Piatra Neamț. Descindea dintr-o familie de preoți, având mai multe rude care au ales monahismul. Studiile și le-a făcut la Seminarul de la Socola, apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 – 1851), unde a obținut titlul de „magistru în teologie și litere”. Activitatea didactică și-a desfășurat-o ca învățător în Șerbești – Neamț (1841-1842), apoi la Seminarul de la Socola unde a fost profesor timp de 10 ani, iar între 1856 – 1861 a fost profesor și director la Seminarul din Huși. În această perioadă a publicat numeroase manuale didactice, majoritatea prelucrate după cele rusești. Legătura episcopului Melchisedec Ștefănescu cu francmasoneria apare în perioada pașoptistă și a Unirii Principatelor, când în Moldova și Țara Românească se înființau loje în care activau politicieni, istorici, scriitori. Prima lojă s-a înființat la Iași în 1742, iar în 1744 s-a inființat Loja “Moldova” condusă de către Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Hușilor și Mitropolit între 1786 și 1788. El a deschis drumul, fiind primul dintr-un șir de episcopi care au ales să se alăture masoneriei și mișcării sociale, în special celei religioase.

Apartenența la Francmasonerie a unor înalți ierahi ai Bisericii Ortoxe Române a reprezentat o realitate ținută departe de spațiul public, în spiritul unei discreții tradiționale.

Iată poziția oficială a BOR despre masonerie, document semnat de Patriarhul Miron Cristea în 1937: Temei Nr. 785/1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.

Sfântul Sinod însușindu-și concluziile din referat hotărăște:

1. Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:

1. Francmasoneria învață pe adeptii ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu rațiunea lor. Ea propagă astfel necredința și lupta împotriva creștinismului ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulți intelectuali să și-i facă membri și obișnuindu-i pe aceștia să renunțe la credința creștină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică, și având în vedere influența însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de așteptat ca necredința să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În fața propagandei anticreștine a acestei organizații, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.

2. Francmasoneria propagă o concepție despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.

3. Din raționalismul și naturalismul său, Francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laică, un învățământ laic, reprobând orice principiu moral “heteronom” și orice educație ce rezultă din credința religioasă și din destinația omului la o viață spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel cras în toate acțiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei.

4. În lojile francmasone se adună la un loc evreii și creștinii și Francmasoneria susține că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalță deasupra celorlalți oameni. Aceasta însemnează că creștinismul nu dă nici un avantaj în ce privește cunoașterea adevărului și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dușmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerați într-o situație superioară creștinilor din punct de vedere al cunoașterii adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii.

5. Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreștine. Chiar dacă unii adepți nu dau nici o însemnătate acestui cult se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forță quasi-religioasă. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci și creștinismului.

În afară de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are în considerare și motive de ordin social când întreprinde acțiunea sa contra Francmasoneriei.

6. Francmasoneria este un ferment de continuă și subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că își face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităti pământesti decât aceleia care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Ii face unelte în mâna unor factori nestiuti încă nici de ei, având să lupte pentru idei și scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate; niciodată nu există siguranță în viața Statului și în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna și întunerecul. Împotriva jurământului creștinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un jurământ păgânesc.

7. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor și le-a ajutat să-și dobândească libertatea și să-și mentină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii.

Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dușman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale și al natiunei, sunt următoarele:

1. O acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și a activității nefaste a acestei organizații;

2. Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, «Frăția Ortodoxă Română» extinsă pe toată țara va fi îndemnată să izoleze pe cei ce preferă să rămână în loji.

Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căiesc.

De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești.

3. Preoțimea va învăta poporul ce scopuri urmărește acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaților ce apartin lojilor.

4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti și asociatiile religioase se va strădui să convingă Guvernul și Corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz că Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va îngriji să fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentară.

2. Întreg referatul împreună cu concluziile se va tipări în brosură prin Consiliul Central Bisericesc și se va întrebuința ca mijloc de propagandă împotriva francmasoneriei.

Î.P.S. Patriarh prezintă declaratia făcută în fața Sa, a delegaților lojei francmasone naționale în frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostință că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient și spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale și creștine. El – d. Pangal – în numele delegatilor declară că toți membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe.

Sf. Sinod ia act cu satisfacție de declarația d-lui Ion Pangal și a celorlalți conducători ai masoneriei nationale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c. în fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anunță că aceasta organizație se autodizolvă. Este prin urmare de sine înțeles că hotărârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat și prin urmare nu mai există.

La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridică ședința, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineața.

Președinte, (ss) Miron
Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu

Francmasoneria Română n-a intrat în adormire în 1938 decât pentru o scurtă perioadă: în 1944 ea a fost redeșteptată pentru un interval temporal scurt, pentru a intra din nou în adormire în 1948. În continuare, relația Biserică-Francmasonerie are un caracter complex și delicat, care impune fără îndoială, inițiative semnificative de o parte și de cealaltă. Într-o recent apariție editorial consacrată fenomenului francmasonic se afirmă următoarele: ‘”Francmasoneria, de-a lungul timpului a avut trei dușmani redutabili: 1. Biserica, 2. Dictatura 3. Ignoranța. Biserica s-a temut de concurență, dictatura s-a temut de adevăr iar ignoranța s-a temut desigur, de lumina științei. În decursul vremii, dușmănia bisericii s-a cam domolit, dictatura s-a compromis iar ignoranța, deși n-a fost eradicată în întregime, s-a restrâns semnificativ”. Ambele entități s-au regăsit, de multe ori, în susținerea libertăților fundamentale ale indivizilor, fără a dezvolta –din perspective diferite- proiecte comune. Secolul XXI reprezintă din acest punct de vedere, o provocare profundă care ar putea reconfigure și reface întreaga perspectivă…

1-20. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 6, 261940.

20-27. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

28. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 26.

29. Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 26.

30.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

31.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

32.Sursa : ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

33.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

34.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

35.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

36.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

37.Sursa: ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 12.

Concluzii

Evoluția istorică a Francmasoneriei, conținutul și sensul activităților sale, a reprezentat un subiect de mare audiență în rândurile specialiștilor, inițiaților și a profanilor, reprezentând un fenomen care continuă să preocupe și să determine în mod constant inepuizabile dezbateri contemporane. Începuturile Francmasoneriei Române continuă să suscite interesul și atracția specialiștilor, alimentând o dezbatere, benefică, până la urmă, pentru stabilirea adevărului… O imensă cantitate de literatură antimasonică difuzată și republicată în mod constant inclusiv după 1990, solicită atenția unui public interesat și format în spiritul respectului față de adevăr. Reconsiderarea acestor tipuri de texte, alături de valorificarea accesului la sursele primare, asigură contextul necesar elaborării unor scrieri valabile în problema Francmasoneriei. Beneficiind de o elită formată la cele mai prestigioase universități occidentale, în mod preponderent la cele franceze, Francmasoneria Română a fost organizată și consolidată dinspre spațiul occidental, elitele societății românești pregătind și dezvoltând revoluția de la 1848-1849 desfășurată sub generoasa siglă de inspirație masonică europeană “Libertate-Egalitate-Fraternitate”. Inițiați și formați în Loji Masonice de prestigiu, elitele românești au avut o implicare profundă, determinantă în modernizarea societății pregătind în perspectivă, Unirea Principatelor, Independența, Marea Unire și înfăptuirea unor reforme profunde în toate domeniile vieții sociale, politice, culturale, științifice și culturale românești. O societate românească precum aceea modernă, evoluând între profunde și argumentate paradigme de inspirație europeană. Exponentă a unor idealuri umanitare generoase, de inspirație universală, Francmasoneria română s-a implicat și regăsit în momentele esențiale care au definit și reconfigurat identitatea opțiunilor societății românești, în contextul unor ample evoluții sociale, politice, ideologice, culturale ale României. Între cele două războaie mondiale, afectată de numeroase sciziuni și neînțelegeri, Francmasoneria română s-a implicat în procesul de dezvoltare a democrației românești, fiind puternic afectată de apariția și mai ales, acțiunile antimasonice organizate de către exponenții partidelor și formațiunilor politice extremiste. Instaurarea unor regimuri de nuanță autoritară cu tente totalitare, a pus Francmasoneria în fața unor opțiuni tranșante, precum intrarea în adormire și emigrarea membrilor săi în alte state (desigur, democratice). Unii dintre membrii și liderii de vază ai Francmasoneriei Române au luat parte la înființarea unor loji masonice în Occident. Alții au așteptat probabil, momentul reaprinderii Luminii în România eliberată de totalitarismul comunist. Redeșteptată după evenimentele din 1989, Francmasoneria Română a reintrat într-o altă etapă a tumultoasei și complexei sale existențe, identică altfel, cu evoluția societății românești postdecembriste în ansamblul ei.

ANEXE

Anexa 1

ANIC fond Francmasoneria Română, dosar 4, 9.

Anexa 2

Notă sumară asupra Francmasoneriei universale cât și asupra Francmasoneriei românești

Inițial, denumirea de Francmasoni era apanajul breslei cioplitorilor în piatră, care construiau templele și în special catedralele.

Pentru a încuraja această artă care constituia un sprijin puternic pentru expansionismul papalității, papii scutiră (francisară) de taxe și impozite pe zidarii (masonii) care se dedicau învățării artei construcției.

Privilegiul acesta al Francmasonilor îi făcură să se transforme într-o adevărată castă, închisă și geloasă de secretele ei de lucru. Aceasta este originea diferitelor semne de recunoaștere și a limbajului convențional și secret.

Ne referim al acest aspect european al Francmasonilor, cu toate că aceștia în dorința de a uimi și de atrage neofiți, își însușesc, de cele mai multe ori, origini cât mai îndepărtate în timp.

Astfel, se arată, chiar la chaldeeni, semnul, semnătura constructorilor era un triunghi echilateral cu vârful în sus, semn și al masoneriei moderne.

Se arată apoi, existența breslelor organizate cam la fel cu cele din evul mediu european, în China antichității, Egipt, Siria, cât și cu Grecia (unde la 715 înaintea erei noastre Numai Pompilius organizase legal, corpul acelor pontifes dionisieni), pentru a se ajunge la Roma, unde legiutorul constituise colegiile constructorilor, corporații care aveau autonomie și beneficiau de însemnate privilegii.

După apariția creștinismului și, mai ales, după accentuarea intoleranței creștine, meșterii –zidari adoptară, aparent, unitar, noua credință. Întrunirilor lor, însă, cu oarecare caracter profesional, ei începură să profeseze un indiferentarism sesctar, datorită căruia au construit și pentru creștini, și pentru copți și pentru musulmani, etc.

Aici se plaseasă momentul când întrunirile francmasonilor, lipsite de mari riscuri prin secretul discuțiilor prin limbajul convențional, încep să depășească caracterul strict profesional.

Francmasonii profesioniști încep să-și păzească nu numai secretul profesional dar și secretul opiniilor, exprimate numai în lojă.

Pentru a-i ține cât mai legați de tronul pontifical și pe cât posibili mulțumiți materialamente, s-au acordat astfel, franșizele (scutirile) despre care am vorbit mai sus, privilegii acordate de papa Nicolae III în 1277 și Benedict al XII-lea în 1334.

Francmasonii, pentru a nu părăsi vechile obiceiuri păgâne de serbare ale solstițiilor, și-au ales ca zile de sărbătoare cele două zile de Sf. Ioan, care coincid cu soltițiile. Astfel nu li se putea imputa nici un păgănism de către papalitate. De aicil, lojile au luat numele de loji ale Sf. Ioan.

În ce măsură, se întreabă Wirth, un cunoscut scriitor francmason modern, au putut influența stările sufletești ale constructorilor Evului Mediu, reminiscențele antichității? În tot cazul, ei erau însuflețiți de o stare de spirit ciudată de plină de frondă, iar instruirea discipolilor în arta construcțiilor se întregește cu o inițiere de caracter filosofic.

Trecând prin epoca francmasonilor practicând alchimia, Cabala, Raza Crucianismului, ajungem, în preajma secolului al -lea e. n. când spiritul de frondă, libertatea de discuție și secretul întrunirilor, pe deoparte, și revolta burgheziei împotriva privilegiilor nobilimii și ale abuzurilor regalității, pe de altă parte, au constituit fermentul transformării radicale a masoneriei.

Căutând frați de idei și locuri de întrunire, călăuziți de ideile propagate de enciclopediști, intelectualii timpului au început să de înflirteze în loji, în special în Franța. Acești noi membri, nu făceau parte de bună seamă, din antica profesiune, ci erau doar acceptați în lojile masonilor. Încetul cu încetul, ei deveniră majoritatea, lojile își pierdură caracterul profesional (operativ) și deveniră asociațiuni cu caracter filosofic și politic (speculativ).

Francmasoneria modernă, este, deci, speculativă, iar francmasonii numai sârguiesc pentru construirea de temple ci pretind a lucra numai pentru construirea unui templu ideal al umanității, loc de pace și fericire nu numai pentru francmasoni ci și pentru toți oamenii. Și, de aici înainte, ia naștere unul dintre aspectele masoneriei moderne, umanitarismul idealist și utopic, iar francmasoneria se numește de rit antic și acceptat, antic referindu-se la originea sa veche, iar acceptat la acceptarea de membrii care nu au ca profesiune sacră, lucrările de construcție.

Francmasoneria modernă a fost codificată, în 1717, de către fratele pastor Anderson, din însărcinarea Marii Loji Unite a Angliei.

De la această dată, francmasoneria își ia un avânt considerabil în Franța, Anglia și apoi, cu și mai multă putere, în Statele Unite ale Americii.

În Anglia, Masoneria modernă, înfrățiți inițial în mai multe loji, funcționează și azi unită, sub de denumirea de Marea Lojă Unită a Angliei, având ca mare maestru, începând de la Eduard al VII-lea, care are ca substitut pe Ducele de Conaught. Influența sa, prin faptul că este un punct de onoare pentru un englez, bine născut și respectabil să facă parte din ordin, este considerabilă, fără ca în Loji să se discute, propriu zis vreo direcțiune.

Influența sa –cu caracter conservator- este în relație de raporturile personale ale membrilor.

Diversele rituri care acționează și având ca unică bază a disensiunilor dintre ele numai deosebiri ritualice, nu contează în ceea ce linia de conduită a Marii Loji Unite a Angliei care numără azi cca. 700 000 membri.

În Franța masoneria modernă, ființează sub cele două aspecte ale sale (Marele Orient-indiferentism religios și anticlericalism și Ritul Scoțian antic și acceptat-Marea Lojă-teistă), încă din anul 1723.

Până la 1789, a luat, în Franța o mare extensiune. Noile idei, după cum am mai spus, s-au sălășuit sub formele ritualice masonice, ordinul servind propagandei cu caracter politic.

Acolo (în loji) se făceau denunțările indirecte, dar totuși reale și continue, a nedreptăților, a mizeriilor și ordinii sociale existente. Era o propagandă în acțiune, o predică vie…spune Louis Blanc, în Histoire de la Revolution Francaise.

Masoneria, se mândrește în Franța, și pentru perioada până la 1789, cu nume ilustrate: Voltaire, Helvetius, Mirabeau, Garat, Camille Desmouluis, Danton, Condarcet, etc.

După Revoluția franceză, masoneria trece prin diferite stadii de dezvoltare, prosperitate și decadență.

Tendințele sale devin din ce în ce mai mult o replică a idealurilor burgheze până în 1925/1926, când Marele Orient, este pus în fața unor probleme ridicate de cei care credeau sincer în progresismul pragmatic al Masoneriei.

Problema care s-a pus atunci fățiș, a fost: dacă regimul capitalist, prin dezvoltarea sa organică normală, atrage în domeniul economic, juridic, politic și social, abuzuri inacceptabile pentru o conștiință curată și contrarii principiilor filosofice fundamentale ale masoneriei, pentru că duc la o tot mai mare exploatare a omului de către om.

Conventul Marelui Orient al Franței, adoptă atunci ( la 24 sept. 1926), la propunerea Comisiunilor prezidate de Aubertie și Buisson (președintele Camerei Deputaților), o rezoluție condamnând abuzurile organice ale regimului capitalist și considerând ca datorie esențială pentru toți masonii să pregătească prin acțiune și prin educație morală și civică, instaurarea unui nou regim social, în care aceste abuzuri ale exploatării omului de către om vor fi cu neputință.

De la această dată, însă, Masoneria franceză nu a mai avut nici o tresărire de adevărată realizare a situației reale sociale.

Conducerea sa, compusă în majoritate din radical-socialiști (Herriot, Daladier, Chautemps etc.) sau socialiști de dreapta (de tipul lui Leon Blum) nu a mai arătat (și era de așteptat din partea acestora) nici o dorință de a face ca instituția să se plaseze pe alt plan decât cel al filantropiei și solidarității burgheze.

În 1940, în Lojile masonice franceze, și din colonii sau Protectorate se numărau 800. 000 de frați.

În Danemarca, Marea Lojă fondată în 1747, este prezidată –prin tradiții- de către rege. Ea număra circa 2000 membri, numai creștini, după sistemul suedez.

În Norvegia, Masoneria cu cca. 3000 de membri, nu practică nici o deosebire religioasă.

În Suedia, Masoneria fundată în 1795, practică un ritual special, deschis numai creștinilor, având ca șef tradițional și efectiv pe regele Suediei, numără cca. 10. 000 membri.

În Germania, cu diverse rituri, unele plutind între fantezie și impostură, număra la venirea lui Hitler, cca 75. 000 membri.

Austria, nu îngăduia, înainte de 1914, activitatea masonică. Masonii austrieci activau în lojile maghiare, unde erau primiți.

În Ungaria, practicându-se Ritul Scoțian, erau, la 1940, cca. 14. 000 de membrii.

În Italia, până la dictatura mussoliniană, care a interzis masoneria, erau cca. 70. 000 membri acceptați.

Masoneria italiană de fălește cu prezența în rândurile sale, a mulți oameni care au jucat un rol însemnat în viața politică a țării, de pildă Garibaldi, care a fost un mare maestru.

După 1944, masoneria italiană și-a reluat activitatea, se pare cu multă însuflețire (ajutată fiind de USA).

În Turcia, până la venirea la putere a lui Kemal, au fost diferite Loji (scoțiene sau Marele Orient) grupând cca. 3000 de membri.

În Grecia, Marele Orient al Greciei, are 6000 de membri.

În Elveția, o organizație masonică independentă, denumită Marea Lojă Alpină, practică un fel de socialism burghez și are cca. 8000 de membri.

În Belgia, quasianexă a masoneriei franceze, Marea Lojă are 5000 de membri.

În Olanda și coloniile olandeze, masoneria are ca scop politic pacifismul (sentimental și propagat din amvon). Are cca. 30. 000 de membri. Lojile sunt active foarte bogate.

În Spania, masoneria a avut înainte de Franco, cca. 15. 000 de membri. Lojile erau active și de idei progresiste fără ataca însă Biserica.

În Portugalia, Marele Orient Lusitan, număra în 1920, cca. 120 de Loji, foarte puternice. Nu am informații asupra situației de azi.

În Statele Unite ale Americii, masoneria de rit scoțian, este condusă de trei supreme consilii, dintre care cel de la Washington, este denumit Supremul Consiliu-mamă al tuturor consiliilor supreme din lume, care se consideră complet indepedente, dar, depind ca legitimitate, de recunoașterea din partea Consiliului Suprem din Washington. Întreaga viață politică a Statelor Unite ale Americii este în mâna fraților care au manifestat și manifestă un constant conservatorism politic. Președinția Statelor Unite ale Americii de la 1880 până astăzi, a fost în mâna exclusiv a Fraților de grad 99 inclusiv H. Truman.

Influența asupra opiniei publice este urmărită cu tenacitate și cu mari mijloace materiale (Supremele Consilii ale SUA finanțează cca. 800 ziare și reviste). Se poate spune că masoneria din SUA, reprezintă o adevărată mafie și are cca. 4. 500 000 membri, plus cca. 300. Masoni canadieni. Menționăm că negrii nu sunt primiți decât în Loji negre, care nu sunt acceptate la Adunări Generale ale Masoneriei Americane.

În America de Sud, masoneriile importante sunt:

În Cuba ( 200. 000 de membri), Puerto Rico (6000 membri), Haiti (12. 000 membri), Brazilia (70. 000 membri), Peru (6500 membri), Chile (10. 000 membri), Argentina ( 25. 000 membri). Menționez că Bolivia a înființat în 1814, prima lojă importantă Lautaro.

În Africa. În Egipt (cca. 2000 membri). În Israel cca. 50 Loji cu 3000 de membri. Unele dintre Loji țin ședințe în limba română (președinte I. Grassiany, 33 din România).

În India, unde masoneria a reușit, spun unii, ca în templele sale să facă să fraternizeze castele atât de separate, masoneria numără cca. 25. 000 de membri.

În Australia, sub influența Marii Loji britanice (engleză, scoțiană și irlandeză) cc.a 90. 000 de membri.

În România, masoneria speculativă își începe activitatea prin anii 1710/1730 sub domnia fraților Nicolae și Constantin Mavrocordat, prin inițiativa, se spune, a lui Carra, un italian, pripășit ca secretar la Curtea Domnitorilor. O Loje a fost identificată la Iași, alta la Tg. Neamț și alta la București. Fapt cert este că la 20 iulie 1739, cardinalul Ferraro, dă un Edict, la Roma, prin care ordonă închiderea Lojilor din Moldova și Valahia, edict care rămâne fără eficacitate, desigur, deoarece la 1 noiembrie 1751, papa Benedict al XIV-lea dă încă un edict prin care reînnoiește porunca din 1739. Din puținele documente păstrate nu se poate face un istoric al masoneriei române până la 1859, și nici nu s-ar putea afirma că tărie existența nucleelor masonice denumite Loji, dacă, nu ar exista actele de autoritate ale papalității. Într-adevăr, la 28 iunie 1814, papa Pius al al VII-lea dă și el un edict pentru închiderea Lojilor din Moldova și Valahia. Începând de la 1848, Francmasoneria română începe să existe, însă, cu oarecare strălucire, prin personalitățile care au activat: N. Bălcescu, I. Brătianu, C. A. Rosseti, Frații Golescu, Ion Heliade Rădulescu, General Tell, General Magheru, etc.

Aceștia și mulți alții, au debutat prin a fi socialiști sub influența ideilor generoase tinzând spre atitudinea lui A. I. Herfeu, sau după cum spune V. I. Lenin, spre un socialism care reprezintă una din formele și varietățile socialismului burghez, atât de numeroase în 1848. În fond nu era un socialism, ci frape umflate și visuri fericite, cu care își înveștmintau spiritul lor revoluționar de atunci, democrația burgheză, cât și proletariatul, supus însă influenței sale.

Momentul 1848-1877 al Masoneriei române are aspectul arătat mai sus. După 1877 și mergându-se, accentuat, până în zilele noaste Ordinul numai reprezintă decât oglindirea epocii istorice în care spiritul revoluționar al democrației burgheze se stinsese, în timp ce se aprindea, din ce în ce mai puternic, spiritul revoluționar al proletariatului.

Izvorâtă din revoluționarismul burghez care, la acea dată reprezenta o realitate, Masoneria își pierde și ea aspectul ei revoluționar, rămânând, până la urmă (nu numai la noi, ci în toată lumea) doar o unealtă a burgheziei și a capitalismului.

Organizatoric, în România, nu a existat o autoritate centrală masonică, până în anul 1880, când se întemeiază o Mare Lojă de rit scoțian, și Memfis, ținând loc și de Suprem Consiliu, sub conducerea lui Gh. Bibescu, și care funcționează până în preajma anului 1916, în lupta cu Lojile formate de Marele Orient al Franței, pentru legitimitate și ocupare a teritoriului.

Din acea masonerie făceau parte cca. 300 de membri, majoritatea negustori și câțiva mari proprietari rurali. Personalități politice, însă foarte puține, și nu de primul plan.

În 1922, se înființează un nou Consiliu Suprem al Masoneriei de rit scoțian, după ce, încă din 1919, a început să activeze Marele Orient al Franței, sub denumirea nouă și centralizatoare, a filialelor sale, de Marele Orient al României.

De la început s-au evidențiat deosebiri importante, care au culminat prin supremația Supremului Consiliu și Marii Loji de rit scoțian, asupra Marelui Orient și, în special, în ceea de privește recrutarea aderenților: în timp ce Marele Orient recruta pe orice neofit dornic să intre în Ordin și respecta spectrul Masoneriei dinainte de 1916, Supremul Consiliu și Marea Lojă scoțiană, punea accent în mod hotărât pe politicieni, mari industriași și mari comercianți, chiar intelectualitatea nefiind apreciată decât ca o anexă a firmelor categorii (cazul lui Mihail Sadoveanu, exclus pentru vina de a fost democratul și marele scriitor Sadoveanu!).

Ioan Pangal, înființatorul Supremului Consiliu, după ce și-a luat binecuvântarea (sub formă de Patentă) din partea Supremului Consiliu al Franței, cât și recunoașterea, ca succesor legitim, din partea lui Gh. Bibescu, a pornit o acțiune de influențare de membri influenți.

Astfel, în scurt timp, în Lojile scoțiene, s-au întâlnit în frățeasca colaborare partidele național țărănesc și liberal (aparent în mare dușmănie) cât și micile grupări ale lui C. Argetoianu, Al. Averescu, Titel Petrescu etc.

Se întâlneau în Loji, C. Argetoianu, prințul Valentin Bibescu, prof. dr. Constantin Angelescu, Al. Vaida Voevod, Ghiță Pop, Victor Slăvescu, general Traian Moșoiu, dr. Aurel Dobrescu, George Brătianu, George Cuza, Titel Petrescu, Alexandru Tell comandant legionar), Ion Gigurtu, Mihail Ghelmegeanu, Mihail Ralea, Emil Ghilezan, Eugen Titeanu, dr. Ni Zigre ș.a. ca și o sumă de militari activi, sau mari industriași și comercianți (N. Malaxa, Eugen Buchmann-secretarul exregelui Carol al II-lea, Mircea Ionescu (Petroșani), Alfred Cerchez, Aușnit, etc. De asemenea polițiști (în special din Siguranță) ca Romulus Voinescu, Vasile Florescu, George Kintescu (grad 33) și alții.

Aceasta era, situația, rezumativ, până în 1937, când pe cale să devină o mafie, masoneria își încetează activitatea, printr-o ceremonie cu totul neuzitată, petrecută la Patriarhie. Ioan Pangal, împreună cu cea mai mare parte din conducerea Marii Loji și a Supremului Consiliu de rit scoțian, au abjurat și au dezlegat pe ceilalți frați de jurământul masonic, în fața Patriarhului, a mitropoliților catolic și unit și a unui mare număr de alți clerici. Gestul acesta a fost explicat, formal, ca fiind o recunoaște a greșelii, față de tradițiile religioase și politice ale țării, a întemeierii unui nucleu al Ordinului masonic, cu caracter internațional și progresist. În fond, spuneau conducătorii masoneriei, după 1944, gestul lui Ion Pangal din 1937 a fost o înțeleaptă punere la adăpost a fraților, față de pericolul huliganismului cuzist și a intrasigenței criminale a legionarilor și naziștilor.

Peste țară a trecut războiul criminal în care a fost târâtă de Antonescu și clica moșierilor și capitaliștilor. Au provocat ruine, au cotropit și, încetul cu încetul, însuși moralul țării a căzut în ruină. Victoria Uniunii Sovietice ne-a scăpat însă, și de ruina materială, dar mai cu deosebire de ruina morală. Acceptarea încetării focului, la 23 august 1944, a reprezentat și pentru francmasonerie, momentul unei posibile reluări a activității, ceea ce s-a și făcut. De data aceasta, sub conducerea de fapt, a lui Bellu Const. și de drept, a lui Mihail Noradunghian, deoarece Pangal, plecat din țară la 1938, nu s-a mai înapoiat, până în toamna anului 1950, când a încetat din viață la Barcelona. Masoneria și-a reluat activitatea exclusiv sub forma ritului scoțian, foștii membrii ai Marelui Orient intrând, în mare majoritate, la Marea Lojă. Masoneria română numai are însă, de la 1944 până la 1948, tendința de captare de elemente active și proeminente în politică, finanțe, industrie sau armată, ci se mărginește mai mult sub influența foștilor membri ai Marelui Orient, la recoltarea unui număr cât mai mare de neofiți. Conducerea Marii Loji (frații Grigoriu și grupul industriașilor mari de la UGIR) caută, de la 1944 la 1947, când a fost înlocuită, să-și consolideze – în mod sectar- situația prin obligarea fraților de a le da concurs și ajutor, pe plan material și de a strânge legături cu masoneriile străine și în special cu masonii anglo-americani, iar conducerea Supremului Consiliu, navighează între tendința sănătoasă și dorința de a așeza masoneria pe baze sănătoase de activitate (un oarecare progresism, prin opunerea la tendințele net reacționare ale grupului de la Marea Lojă).

Prin 1946, se naște la Marea Lojă, o opoziție mergând pe linia Supremului Consiliu și condusă de Mihail Arțăreanu. Lupta a durat aproape doi ani, și în noiembrie 1947, Adunarea Generală anuală a Marii Loji, a înlocuit conducerea prin alegerea lui A. Antoniu și Mihail Arțăreanu, Președinte Mare Maestru, dându-și, cu anticipație demisia pe data de 7 iunie 1948, când al doilea a devenit, automat, Mare Maestru.

Pe data de 10 iunie 1948, Arțăreanu a fost arestat, așa încât d-nul Antoniu a continuat gira șefia Marii Loji Naționale încă 2-3 săptămâni, după care, întreaga activitate a masoneriei a fost suspendată. Încercarea de suspendare a activității Marelui Consiliu și a Marii Loji mai fusese făcută și în 1947, de către frații Alex și George Grigoriu, dar se loviseră de opoziția lui Arțăreanu, care susținuse că nu se poate suspenda activitatea însinuându-se că regimul politic aflător la cârma țării a creat un climat impropriu unei libere activități, când, dimpotrivă, guvernul tolera activitatea masonică. După arestarea lui Arțăreanu, s-a revenit, însă, la asalt, și, de această dată, cu succes.

De la 1948, până în primăvara lui 1951, activitatea s-a redus, din nou, la ținerea de legături, sporadice, cu masoneriile străine (prin frați care părăseau țara) sau de conciliabule asupra componenței conducerii Supremului Consiliu. Pe de o parte Bellu și majoritatea fraților, pe de altă parte grupul Grigoriu, Brătășanu, Cerchef, etc.

Aceasta până la 15 martie 1951, când Bellu a reconstituit Supremul Consiliu, în componența următorilor: C. Bellu, D. Cantea, general Victor Radovitz, Al. Polizu, Brătășanu Paul, Mihai Arțăreanu, dr. Leonida Vladimir, Radu Racoviceanu, Spiru Vretos, col. C. Atanasiu, Mircea Ciupecescu etc.

Toți aceștia constituiesc Supremul Consiliu de grad 33 și ultim, iar Brătășanu și Ciupercescu sunt trecuți cum a declarat Bellu spre a nu se alătura clicei lui Grigoriu. Se pare că Bellu a făcut (sau a încercat) comunicări despre această reconstituire, Supremelor Consilii din Franța, Elveția și USA.

În cursul lunii mai, Bellu a fost arestat și ca, urmare, întrunirile fraților reprezentând Supremul Consiliu, se face din când în când într-un mod cu totul timorat.

Tendințele de viitor ale Masoneriei Universale nu sunt ușor de descifrat. Temeiul, numeric și din punct de vedere al activității îl constituie masoneria SUA cu tendințe reacționare, antidemocratice și cu predominarea netă a elementelor marelui capital.

Pe linie mare, însă, în ultimii ani s-au petrecut evenimente de o remarcabilă însemnătate și anume, stabilirea unității de lucru.

De la 1737-1738, papa Clement al XII-lea, dând cunoscuta Bulă In eminenti Apostolas Specula, a pornit lupta împotriva francmasonilor pe față, luptă care dura însă, ca fapt încă din 1312 când Clement al V-lea a desființat Ordinul Templierilor, stabilind ca linie a Vaticanului, combaterea oricărei organizații care vântură o idee sau un program cu pretenții de universalism. Lupta continuă prin Constituția apostolică Providas dată de Benedict al XIV-lea în 1751, Bula Ecclesiam a Jesu Christo a lui Pius al VII-lea, din 1821, Constituția apostolică Quo graviora a lui Leon al XII-lea din 1825 etc.

Este evident că masoneria, apărea Vaticanului drept o concurență la universalismul care trebuia păstrat numai bisericii romano-catolice!

Iată însă, că, după 1919, apare marea realizare a Marii Revoluții din Octombrie proletare și că această idee concretizată a URSS-ului, ia, de îndată, caracterul de universalitate.

Fără a avea, și, în fond, neputând avea obiectivitatea și pătrunderea necesară stabilirii momentului istoric, politic și economic care face ineluctabilă revoluția mondială, Papalitatea crede că se poate lupta, cu vechile arme, împotriva noilor idei în progres.

De aceea, apreciind importanța adversarului, Papalitatea își dă mâna cu adversara de veacuri, francmasoneria, în lupta comună împotriva comunismului. Fără ca nimic formal să fi intervenit, informații din surse diverse, ne fac să credem că tratativele au fost duse prin Byrnes (pe atunci-ministru secretar de stat în USA), Perron (președintele Argentinei) și, în special, prin I. Pangal, pe de o parte și însăși papa actual ( Menționăm că Pangal care, până în 1947 și chiar 1948, ducea o viață plină de expediente și avea în permanență nevoie de bani pentru existență, începe o viață de lux și de mare opulență, îndată după ce se duce la Roma, de unde apoi, în Spania, unde încetează din viață în 1950).

Lipsită de caracterul laicismului și anticlericarismului (două atitudini care, desigur, vor fi abandonate în urma acordului cu Vaticanul). Masoneria modernă izvorâtă din necesitățile revoluționarismului burghez și mic burghez, își va pierde și ultimele justificări ideologice.

Va rămâne, însă, un timp, ca o asociație de ajutor reciproc, pe de o parte, și ca suport al societății burghezo capitaliste, în agonie, pe de altă parte, în special Anglia și mai ales în SUA, situată pe o linie antiprogresistă și antiproletariană.

Georges Pascal, 7. VII. 1951

Sursa: ACNSAS fond Documentar dosar 016501, vol. 2, f. 1-12.

ANEXA 3

Francmasoneria în România

Din analiza activității desfășurată, atât în țara noastră cât și în străinătate, de Francmasonerie, rezultă constatarea că această asociație este de natură secretă, are o organizare și o ierarhie proprie între membrii săi, desconsiderând pe cea bazată pe criterii obiective, practică un ritual special sub diferite variante, dar având principii comune, inspirate și bazate pe cultul mozaic, are în principal pe lângă scopurile declarate și care sunt în general neglijate, filantropice, umanitarism, etc. altele ascunse, de natură politică, urmărind răsturnarea ordinii sociale existente și instaurarea uneia în care primatul să fie în cele din urmă al evreilor, iar ca alte acțiuni, manifestate constant în tot decursul istoriei sale, nu a cruțat nici un mijloc înfăptuind revoluții și crime, atunci când interesele ei erau contrazise.

Având o asemenea structură și astfel de scopuri Francmasoneria a început în ultimele două decenii să fie interzisă important de state ca Italia, Ungaria, Germania, Portugalia, Japonia, Franța, etc. care s-au sesizat de pericolul reprezentat prin funcționarea acestei societăți.

La noi în țară, Francmasoneria are o vechime- după versiuni autentice susținute de masoni- de aproximativ un secol și jumătate.

Autodizolvarea sa din februarie 1937 a constituit un simulacru impus de împrejurări, activitatea masonică continuând prin legăturile membrilor săi în același spirit ca până atunci, mai puțin practicile rituale.

Această activitate desfășurată pe plan politic și în spiritul principiilor masonice este consecvent supravegheată, rezultatele urmând a fi ulterior mai amplu comunicate.

În general, principiile și operele Francmasoneriei sunt următoarele:

Principii

De organizare

Secretul, care se află la baza organizării și activității masonice, prin însăși existența sa dovedește că Francmasoneria are de ascuns anumite lucruri.

În ceea ce privește argumentul adus de masoni că acest secret este o consecință a dorinței izvorâtă dintr-o înaltă ținută morală de a nu fi cunoscute de toată lumea acțiunile de filantropie și umanitarism ale asociației, asemenea afirmațiuni nu pot fi întemeiate, întrucât după cum s-a arătat în mod public, chiar și în plin Parlamentul țării noastre, fără a se putea face dovada contrariului, Francmasoneria nu a cheltuit nimic pentru operele de filantropie.

Pe de altă parte este de notat că sunt înconjurat de secret însăși lucrările masonilor de grad superior față de cei de grad inferior, ceea ce evidențiază faptul că în compartimentarea masonică nu se poate cunoaște adevăratul aspect al asociației decât de către un individ care a fost timpul îndelungat verificat și supus la un număr de anchete, jurăminte și obligațiuni (Anexele 1, 2, 3 și 4) mereu reînnoite ca să nu capete certitudinea că nu va dezvălui nimic din secretele Francmasoneriei, pentru a nu prejudicia astfel existența organizației.

Odată admis în Masonerie, noului frate i se alcătuiește un dosar personal detailat ( Anexele 5 până în 12) iar orice abatere este pedepsită ( Anexa 13).

Ierarhia. Membrii Masoneriei (frații) sunt împărțiți în general într-o serie de 33 de grade- la unele rituri masonice numărul gradelor fiind și mai mare- dintre care primele trei se numesc respectiv ucenic, calfă și meșter.

Lucrurile asociației au loc în loji sau ateliere care sunt de diferite grade (Anexele 14-17), după gradul participanților la lucrări. Masonii de grad superior pot participa la lucrările lojilor inferioare, pe cânde cei de grad inferior nu pot lua parte la lucrările lojilor superioare reduse ca număr și despre ale căror lucrări cei din lojile inferioare nu au nici o știință.

Marea majoritate a gradelor superioare și în special în țările cu puternică organizație masonică, care dictează organizațiilor similare din alte țări cu forțe masonice mai mici, este formată din evrei, aceștia deținând în special grade din masonerie ultra-secrete.

Mai multe loji de grupează în jurul unui centru mai important, obediență, din care la noi în țară sunt: Marea Lojă Națională, Marele Orient, Federația Lojilor Simbolice Ioanite (maghiaro-iredentistă), Francmasoneria Română Unită, Federația Lojilor Simbolice din România și Ordinul B”nei Brith, exclusiv evreiesc ( a se vedea schema, harta și și lista lojilor alăturate).

Cu privire la ierarhie este de relevat că întrucât membrii superiori ai Masoneriei sunt îndrumătorii celor inferiori, și cum etajarea masonică este independentă de situația sau funcția socială a membrilor, se creează situații în care subordonații din viața normală de toată zilele sunt superiori șefilor lor, fapt deosebit de important atunci când este cazul militarilor sau al funcționarilor statului ( Anexele 18 și 19).

De asemenea este de notat că Masoneria, desconsiderând prerogativele regale își permite să confere decorații și medalii ( Anexele 20 și 22).

Ritualul despre care masonii afirmă că este rezultatul unei îndelungate tradiții având legături cu zidirea Templului lui Solomon, este format dintr- serie de gesturi ilogice, ca săltarea într-un picior, aplecări ale corpului, culcarea în coșciug ( la unele ritualuri) , arderea unei păpuși de ceară, călcarea în picioare a semnelor creștine, statul în anumite poziții comice, vorbitul în șoaptă la comandă, gesturi ridicole de cunoaștere, etc., constituind o gimnastică de lojă și totodată o familiarizare cu acțiuni degradante obișnuind pe cei care le practică cu supunerea și dresajul spiritului care în complexul său formează o pedagogie a depersonalizării în scopul ca cel asupra căruia de exercită o asemenea acțiune să nu mai opuie nici o rezistență morală față de ordinele lojei. În asemenea condiții, un mason integrat în ierarhia specială a asociației, cu o numeroasă și de cele mai multe ori nerecunoscută serie de superiori este pregătit printr-un ritual care-i anihilează activitatea , devine instrumentul unor interese și de scopuri despre a căror existență nu posedă nici un detaliu, decât poveștile de pseudotradiționalism ce-i sunt spuse de către îndrumătorii săi masonici ( Anexele 23 și 24).

De doctrină

Politice. În mod consecvent fruntașii Masoneriei susțin că această asociație nu urmărește scopuri politice, recunoscând totuși că sunt frați, care luptă în arena politică (Anexele 25 și 26). Este un fapt îndeobște cunoscut că Masoneria a dirijat din umbră o serie de curente politice și că, pentru a da un exemplu mai apropiat, Frontul Popular din Franța a fost larg sprijinit și chiar încadrat de masoni.

În general, Masoneria a inițiat și dirijat toate curentele politice având la bază principii de așa zis umanitarism, pacifism și de democratism internațional, culminând în Liga Națiunilor, socotită apogeul creației masonice în politică.

Pentru a se releva caracterul internaționalist al Masoneriei este de amintit că în afară de pașapoartele eliberate de fiecare Stat, marile obediențe eliberează pașapoarte masonice (Anexele 27-31) care slujesc titularilor lor în călătoriile internaționale ce le întreprind și pentru realizarea nu numai a afacerilor privind asociația, dar și în cele de ordin personal, afaceri, etc.

Din formatul și textul acestor pașapoarte reiese clar că formularele utilizate de către Masoneria din România copiază fidel pe cea din străinătate, fapt care se mai evidențiază și din similitudinea legitimațiilor eliberate de organizațiunile masonice din țară cu cele din străinătate ( Anexele 32-35).

Antimonarhismul masonic, cu toate încercările făcute de unii masoni de a-l ascunde prin diferite interpretări, toate accentuând asupra sensului pur simbolic al ritualului, se evidențiază în numeroase afirmațiuni făcute de fații masoni de grad superior din țări unde nu au existat motive de oportunitate pentru că Masoneria să încerce a apărea ca o instituție monarhistă. De altfel, în această privință este de remarcat faptul că deviza Masoneriei este aceea a revoluției franceze, Libertate, Egalitate, Fraternitate (Anexele 28-31).

Antitradiționalism. Având pretenția că în ritualul său practică o serie de presupuse tradiții esoterice, Masoneria a căutat și caută cu perseverență să ducă o luptă susținută împotriva tradițiilor și forțelor naționale organice ale fiecărui popor pentru a le înlocui cu cele masonice, artificiale și care nu se leagă de moștenirea trecutului, neamului. În afară de acestea este de relevat că în tot ritualul practicat, Masoneria trădând astfel baza și scopurile sale, utilizează obiecte și termeni din cultul mozaic ca Menorah, butalcani, bohaz, iakin etc., iar că semnul său principal este steaua iudaică a lui David.

Pe de altă parte, calificând culturile religioase ca și tradițiile drept superstiții și forme înapoiate de viață, Masoneria caută să înlocuiască religia creștină printr-o religie deistă, protestantă, lipsită de conținut spiritual și metafizic, cu practici macabre (cranii de mort, coșciuge etc.) și nelegiuite (ospăț în Săptămâna Patimilor), în care Atotputernicul nici nu se mai numește Dumnezeu ci Marele Arhitect al Universului.

Morala laică. Ca o consecință a acestor forme religioase Masoneria desconsideră morala creștină, căutând să propage una nouă, întemeiată pe religia masonică și care se integrează în moralele de ordin laic, cu toate formele de degenerescență etică pe care le poate îmbrățișa.

II- Opera Francmasoneriei.

Secretă și având o ierarhie în afara celei selectate de merite obiective, utilizând un ritual degradant în scopul depersonalizării și transformării masonilor în instrumente oarbe, fără voință, pacifistă pentru adormirea vigilenței naționale, democratică internaționalistă și antinațională, antimonarhistă și luptând împotriva structurii firești a fiecărui popor în vederea unei generale uniformizări masonice, operele Francmasoneriei –după mărturisile nedesmințite ale tuturor cercetătorilor acesteia cât și din declarațiile unor masoni de grad superior din alte țări cu regim republican democratic- sunt următoarele:

Revoluții, cea engleză (Cromwell era mason și a reușit datorită imensului concurs dat de loji împotriva regelui și catolicismului de la curte) cea franceză (pregătită în toate lojile masonice care se înmulțiseră în Franța și care câștigaseră numeroși aderenți în armată-fără excepție revoluționarii francezi erau masoni), abdicarea domnitorului Cuza ( după de fusese ales și se sprijinise pe masoni, a încercat eliberarea de sub tutela acestora și a ordonat chiar dărâmarea la pământ a unei loji ), cea rusă din 1905 și din 1917 (revoluționarii atât menșevici cât și bolșevici erau înițiați în diferite loji și s-au bucurat de concursul acestora, iar Rasputin era membru al ordinului masonic martinist) etc.

Asasinate. Celor care au trădat secretele masonice, sau care s-au opus secretelor acestora, Francmasoneria nu i-a cruțat, răzbunându-se prin crime.

În acest sens, se citează următoarele asasinate: Principesa de Lomballe, Abatele de le Frane, Philippe Egalite, Saint –Blamont, gen. Quesnel, ducele de Berry, William Morgan, Emilliani și Lazonoseschi, contele Rossi, mareșalul Prim, Garcia Moreno, atentatul de la Sarajevo ( asupra asasinului evreu s-au găsit însemne masonice), iar mai recent regele Alexandru al Iugoslaviei, Prince din afacerea Staviski și însuți acesta etc.

Spionaj. Pe lângă ascultarea fără rezerve a ordinelor date de superiorii masonici, Francmasoneria propagă principiul că orice frate masonic nu trebuie să aibă secrete față de masonerie.

Sub acest aspect Masoneria devine un mediu excelent pentru culegerea diferitelor informațiuni, masonii fiind educați atât cât să nu aibă rezerve față de frații lor, și că ordinea masonică este superioară celei a Statului.

Pe de altă parte, noțiunea de depersonalizare a individului exercitată de pedagogia masonică constituie un auxiliar prețios în recrutarea ca informator a unui frate mason, pentru interese contrarii propriei sale țări. În această privință în țara noastră este un caz edificator în persoana trădătorului maior Vărzaru membru al lojii Arbeit.

În afară de aceasta este de relevat că există lucrări voluminoase și numeroase susținând legătura intimă dintre conducătorii Serviciului Secret Britanic și Francmasonerie.

Submasonerii ( a se vedea schema alăturată).

Acolo unde Masoneria nu a putut pătrunde direct, a utilizat diferite forme de camuflare, a căror expunere mai detaliată va constitui obiectul unor comunicări separate.

Printre diferitele forme de camuflare, submasonerii, cele mai importante sunt următoarele:

Esperanto, organizată sub forma cercurilor răspândite în întreaga lume, urmărind ca prin introducerea unei limbi mondiale, convenționale, creată de evreul Zamenhof, să se înlăture una din piedicile prinicipale din calea internaționalismului, limba diferitelor popoare.

Rotary Club, asociație internațională grupând în general oameni cu preocupări pozitive, ca financiari, economiști, industriași, etc., care nu ar putea accepta prin pregătirea și profesiunea lor tot carnavelescul ritualului Masonic, dar care sub înfățișări simplificate și sub aspect pozitivist sunt educați și devin promotorii internaționalismului de formă umanitaristă.

Slavofia, asociație germană compusă din intelectuali cu ritual paseist luat din evul mediu, ci titluri și forme de trecut, având ca preocupări de asemenea filantropia și umanitarismul.

YMCA și YWCA, asociațiuni de organizare a tineretului mondial în spirit tot internaționalist și protestant ca și Masoneria.

Secte religioase, urmărind dezagrarea religiei ca bază a societății naționale, în diferite straturi și sub forme corespunzătoare acestora ca mistice, raționaliste, protestante și filosofice.

I.O. G. P. –Bunii Templieri, asociație internațională având ca scop crearea unui ascetism laic și desfășurarea unei propagande deghizat ate.

Teosofia, care prin subtilități de interpretare cât și prin crearea unei noi religii mondiale, inițiată de de pseudo-indianul Krishnamurti, despre care sunt anumite indicațiuni că ar fi evreu, să submineze religii naționale, producând curente schismatice.

Loja Drepturilor Omului, asociație care se consideră reprezentanta actuală a principiilor revoluției franceze masonice de la 1789. Conducătorii săi, ca Barbusse (azi decedat) se recrutează exclusiv dintre masoni, iar legăturile sale cu Moscova și mișcarea comunistă sunt notorii.

Lista Lojilor Masonice din România

Marea Lojă Masonică

Farul Ospitalier –Brăila

Propaganda-București

Steaua Dunării nr. 2- București

Steaua Dunării- București

Ilfov- București

Steaua Polară București

România Unită București

Solidaritatea – București

Drepturile Omului- București

Fraternitatea Aliată- București

Patria- București

Iubirea de Patrie – București

Prometeu – București

Meșterul Manole- București

Păstorul Bucur – București

Garda Masonică- București

Unio Dacorum – București

Uribus Unitis – București

Cavalerii Steagului- București

Orpheu – București

Coroana României – București

Dragoș Vodă-Cernăuți

Ghica Vodă – Cernăuți

Libertatea –Chișinău

Înfrățirea neamului- Cluj

Ovidiu- Constanța

Mihai Viteazu –Craiova

Dimitrie Cantemir –Iași

Vasile Alecsandri-Iași

Zorile-Iași

Paza Dunării-Oltenița

Mihail Kogălniceanu-Roman

Fraternitatea –Orhei

Renașterea-Tg. Mureș

Lumina- Turnu Severin

Marele Orient

Acacia-Bârlad

Dreptatea-Brașov

Unirea- București

Die Arbeit- București

Redeșteptarea – București

Română- București

Steaua Dunării- București

Solidaritatea – București

Înfrățirea – București

C.A. Rosetti- București

Prof. Dimiu- București

Phoenix – București

Minerva- București

Carol Davilla- București

Fraternitatea – București

Discipolii lui Pytagora- București

Libertatea- București

Egalitatea – Timișoara

Lojontzi- Timișoara

Pax-Timișoara

Zur Bruderlichkeit- București

Concordia-Arad

Aurora-Brașov

General-Solacolu- București

Umanitatea– București

Munca– București

Mare Lojă Simbolică

Osertorts –Arad

Honzeretet-Baia

Pannoia-Brașov

Aurora-Brașov

Traian-Brașov

Zu den 3 Saulen-Brașov

Hunyad-Deva

Oriens-Caransebeș

Unio-Cluj

Dacia Felix-Cluj

Înfrățirea Neamului-Cluj

Del-Lugoj

Bihor-Oradea

Zsilzolyy-Petroșani

Pax-Timișoara

Tisza-Sighetul Marmației

Bethlen Gabor-Tg. Mureș

Banat-Timișoara

Kolcscey Ferenc-Sătmar

Tziculia-Sf. Gheorghe

B nei Brith

1.Fraternitatea nr. 380- Cernăuți

2. Peizotto nr. 381- Brăila

3. Bien nr. 382-Galați

4. Viitorul nr. 387- Buzău

5. Egalitatea nr. 393-Ploiești

6. Concordia nr. 394-Moinești

7. Menorah nr. 395 –Piatra

8. Lumina nr. 534– București

9. Samoil nr. 583-Iași

10. Orient nr. 609-Cernăuți

11. Solomon nr. 1025-Cluj

12. Humanitas nr. 1081-Brașov

13.Progresul nr. 1083-Roman

14. Noua Fraternitate– București

15. Ahava nr. 1081-Brașov

Tabel de membrii lojilor masonice

Hartă cu organizarea Francmasoneriei în România.

Sursa: ACNSAS fond Documentar dosar 16 501, vol. I, f. 107-137.

ANEXA 4

Referat

Se supun forurilor superioare de partid cele mai de jos cu privire la pericolul pe care-l reprezintă extinderea activității masonice în România.

Cu prilejul procesului de evacuare intentat de către fosta Eforie a Spitalelor Civile din București societății Capitol Roxy S.A.R. București (Cinema Capitol) proces nedrept, determinat de legăturile personale dacă nu chiar inavuabile, dintre Fostul Inspector Financiar Tăutu și Prof. Dr. Lupu care, în fosta sa calitate de Prim Efor, a condus acest proces prin Dr. I. David, fostul Secretar General al Ministerului Justiției, acesta din urmă exercitând teroare asupra tuturor magistraților de la toate instanțele care au avut de soluționat acest litigiu, s-a făcut de către dl. N. Melbert unul dintre cei trei componenți ai susnumitei societăți, următoarele destănuiri:

Că atitudinea d-lui I. David, manifestată de la intentarea acestui proces în noiembrie 1946 , a devenit foarte curioasă și chiar suspectă în cursul defășurării procesului, căci dl. I. David devenind cam în decembrie 1946, mason în aceeași Mare Lojă Națională din care făceau parte dl. N.Melbert și V. Sukyas (cel de al doilea component al aceeași societăți) era dator, în virtutea principiului ce stă la baza oricărei loji masonice să-i ajute, iar nu să meargă contra intereselor unui frate, cu atât mai mult într- o chestiune dreaptă, ceea ce îi făcea pe d-nii N.Melbert și V. Sukyas să bănuiască că comportarea d-lui I. David era determinată de anumite interese de ordin material, mai ales că deja după primirea sa în lojă i s-a atras atențiunea de către gradele superioare ale masoneriei că trebuie să ajute pe frații N.Melbert și V. Sukyas, totuși a continuat să se amestece, ba mai mult și-a repartizat recursul societății la secția 4-a a Curții de Apel București ( în timpul când, încetând de a mai fi Secretarul General al Ministerului, ținea locul Primului Președinte al Curții de Apel) unde domnia sa funcționa ca Președinte, recurs care a și fost respins:

Că era inexplicabilă și atitudinea fostului Ministru al Justiției L. Pătrășcanu care era în curent cu procedeele d-nului I . David și chiar le sancționa, ceea ce l-a făcut pe N.Melbert să nu-i de-a mâna și să-i întoarcă spatele cu prilejul primirii d-nului L. Pătrășcanu în aceeași lojă masonică cam în ianuarie sau februarie 1947.

Cu prilejul procesului de sabotaj (Trib. Ilfov sect. 2 pen. Instanța a II-a Sabotaj, dosar nr. 588/1948) au ieșit la iveală toate posibilitățile de care dispune această lojă masonică în țată.

În urma controlului făcut la laboratorul cinematografic CineFilm din București, șos. Mogoșoaia, lângă depozitul Distribuția de către inspectorul I. Iftode de la Direcția Generală a Controlului Economic, au fost reținuți preventiv în ziua de 19 februarie 1948 și trimiși în judecată : V. Sukyas , directorul general al societății Cinegrafia Română S.A., proprietara menționatului laborator, Gheorghe Posmantir, acești doi în arest , și Andrei Balog, contabilul acestei societăți, primii doi având calitatea de reprezentanți legali ai societății sus amintite. Li se aducea învinuirea depășirii de preț la autocalcularea prețului pentru executarea unor lucrări de filme cinematografice. În fapt nu există nici o depășire de preț, prețul perceput nefiind cu nimic mai mare față de prețul tuturor celorlalte întreprinderi similare din țară. După actele dosarului rezultă însă o oarecare depășire de preț după metoda autocalculării întrebuințată de susnumiții, după cum rezultă și o inferioritate de preț dacă ar întrebuințat cealaltă metodă legală de autocalculare. Deci, în fapt, s-a practicat un preț mediu între cele două metode legale. De reținut de asemenea, că, contabilul A. Balog după propria recunoaștere și declarație a inspectorului I. Iftode, n-a avut nici o vină în fapt și nici o răspundere de preț.

Declanșându-se această afacere, intră în scenă cumătrul lui V. Sukyas, dl. Nubar Bahgelian, azi Beheeli, prin schimbarea numelui cu ocazia naturalizării, ambele obținute în timp record cu concursul aceluiași I. David pe vremea când era Secretar General în Ministerul Justiției, N. Bahgelian fiind unul dintre gradele superioare ale aceleași loji masonice (se pare așazisul grad 33 și chiar secretarul general plin sau adjunct al lojii).

În prima zi de 18 sau 19 februarie 1948, N. Bahgelian- care pretinde că este și membru marcant al Partidului Comunist Armean din România- se adresează domnului Ciprian Rațiu la Ministerul Justiției, care după destănuirea lui Bahgelian este de asemenea mason. C. Rațiu i-ar fi cerut să-i comunice care magistrat delegat la Direcția Generală a Controlului Economic ar instrui afacerea. Abia după interogarea celor doi magistrați Bahgelian află de la cumnatul său numele magistratului, dar inexact. Numai după audierea contabilului află că este vorba de magistratul Al. Rădulescu. Atunci Bahgelian se adresează d-lui Daniel Rădoiu, președintele Secției a II-a Penale a Tribunalului Ilfov, de asemenea mason după destănuirea lui Bahgelian, care duce la Al. Vasilescu, dar tardiv: încheierea fost dată și mandatele de arestare emise. Bahgelian pretinde să se repartizeze pricina lui D. Rădoiu, adică la Instanța 2 Sabotaj, ceea ce se obține cu concursul interesat al tov. Pitiș , Registratorul General al Trib. Ilfov, în primele zile ale lunii martie 1948. Rădoiu fixează termenul într-o vineri, când de obicei nu intră în ședință, dar de data aceasta intră el, iar ca procuror d-nul M. Solomon, de asemenea mason după destănuirea lui Bahgelian. Se admit totuși probele cerute în apărare (acte, martori și expertiză tehnică și contabilă), iar procesul se amână pentru joia următoare, ziua în care de obicei intră de obicei D. Rădoiu. În adevăr și la acest al doilea termen de judecată intră ca prezident D. Rădoiu unul din aceeași asesori și tot procurul M. Solomon

(acesta din urmă a intrat de mai multe ori în răstimpul dintre primul și al doilea termen). Se respinge aproape instantaneu cererea de amânare formulată de Minister pentru a lua la cunoștiință de rapoartele de expertiză depuse în dimineața procesului, se judecă procesul în fond, se amână pronunțarea pe vineri pentru a se da posibilitatea Ministerului de a depune note scrise iar apoi pe sâmbâtă când se condamnă: societatea la o amendă de 40. 000 lei, cei doi arestați la câte o amendă de 30. 000 lei fiecare, iar contabilul la o amendă de 20 000 lei, N. Bahgelian, făcând indiscreții în incinta Tribunalului, chiar înainte de pronunțare, că așa se înțelese cu D. Rădoiu și M. Solomon spre a tăia Ministerului posibilitatea declarării recursului, declarațiunii pe care dealtfel făcuseră și avocații inculpaților chiar în sala de ședință, imediat după terminarea dezbaterilor ( cu privire la oportunitatea amenzilor față de achitarea completă). Această hotărâre nu a fost atacată cu recurs decât de către toți inculpații.

În tot cursul duratei procesului, aproape zilnic, N. Bahgelian se ducea la cabinetul d-nului Rață , devenit prin ultima mișcare în magistratură, Procuror General al Casației chiar contrar sfatului dat de Rădoiu de a nu se mai duce la Rațiu, întrucât va fi servit.

Se mai semnalează:

În prima zi a aducerii arestaților de la Tribunal, N. Bahgelian se duce cu avocatul Segalescu la Parchet în căutarea fraților săi pentru ajutor. Intră într-un cabinet cu mai mulți procurori. Mai mulți dintre ei se scoală drepți ca la militărie în fața superiorului. Dintre procurorii din acest cabinet sunt identificați doi: Ispir și Radu Economu. Bahgelian se destănuiește că și aceștia sunt masoni, precum și încă unul care lucrează în același cabinet cu procurorul G.B. ( de arestați).

Bahgelian a pretins, și așa și de părere și Rădoiu, ca în orice caz în proces să pledeze avocatul Mihail Arțăreanu, care desemenea este unul din gradele superioare masonice.

Sediul central al acestei loje pare că se află pe str. Sărindar sau Constantin Mille, având telefonul 3.04. 03.

Unul dintre sediile scestei loje este și pe str. Bursei, în imobilul Creditului Funciar Urban, aripa extremă, ultimă spre localul Băncii Anglo-Cehoslovace fostă Franco-Română ( ușa de intrare spre stradă abia perceptibilă) , iar ședințele se pare că au loc lunea miercurea a. m.

După destănuirile lui Bahgelian din această lojă fac parte oameni marcanți politic (cum se pare Mihail Sadoveanu, M. Ghelmegeanu) , cum și unii membrii proeminenți ai guvernului, nici un nume nefiind pronunțat de Bahgelian, afară ce cele două.

Deasemenea, după destănuirile lui Bahgelian, numai grație lojei și obligațiilor ce are față de ea C. Rațiu, ca membru al ei, s-ar fi obținut condamnarea lui Kazazian, membru și el al lojei, numai la 3 luni, egal cu prevenția făcută de acesta.

Din lojă de asemenea fac parte și Salviu Ionescu, procuror al Trib. Ilfov procuror comprimat. Poate drept preț al reintegrării ar face mărturisiri interesante.

N.B. Se subliniază că Magistratul Delegat Al. Vasilescu, a fost și este cu totul străin de toate mașinațiunile de mai sus.

Sursa: ACNSAS fond Documentar dosar 16 501, vol. I, f. 87-89.

Anexa 5

Referat

Informatorul Ionel care lucrează pe linia Masoneriei, solicită numirea sa într-un post, de preferință într-o societate care se ocupă cu comerțul extern sau cu exporturi. Ionel motivează această cerere prin faptul că în ultimele luni nu a mai putut încheia nici un fel de tranzacție cu străinătatea, din care cauză este nevoit să vândă diferite obiecte de preț, pentru a asigura existența familiei sale, compusă din trei membri. Menționăm că în tot timpul cât a activat pentru Serviciu, Ionel a furnizat informațiuni judicioase, care au fost confirmate și de celelalte surse, care lucrau în Masonerie. Față de cele de mai sus, vă rog a aprecia și a dispune.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p.2, f. 1.

Anexa 6

Ref. M.L.N.R.

În ultimele două săptămâni, de la 15 august și până în prezent, după cum v-am raportat fie verbal fie telefonic s-au petrecut evenimente care au determinat încetarea activității pentru un timp nelimitat al M.L.N.R. precum și a S.C. din R.

După scandalul provocat de I. Semo în loja sa Victoria, continuat apoi în două ședințe ale Consiliului Federal, scandal menit a compromite pe Ffr. Noradunghian, Boccelian, Antoniu etc. și ai sili astfel să plece de la conducerea masoneriei, a urmat o serie de măsuri luate de cuplul armean spre a zădărnici planurile lui Semo.

V-am arătat la timp cum Semo a încercat să forțeze mâna lui Noradunghian spre a-i conferi gr. 33. și a-I da un loc în Supr. Consiliu. Graba și șantajul încercat a determinat pe Noradunghian să găsească un frate de gr. 9 spre a-i încredița demnitatea de pro mare maestro în persoana tov. Bunescu, directorul Monitorului Oficial și care se bucură de o situație mult superioară în PCR.

De asemenea pentru a completa locurile libere în gr. 33 ( patru la număr) a ridicat în grabă pe Ffr. Daia, Dr. Antoniu, Melinte și gen. Tetrat la acest grad, arătând că nu se poate peste vechimea în grad a acestora.

Acum 10 zile a avut loc într-un cerc restrâns în localul din str. Bursei inițierea profanului Abas…ministrul pentru Balcani ai Persiei, fiu și nepot de masoni, la care au luat parte toți membrii Supr. Consiliu agreați de Noradunghian, cu care ocazie s-a putut vedea prezența lui Grigoriu care a condus lucrările precum și a amicilor săi Polizu și Ciocu, în semn de simpatie pentru ridicarea echitabilă a celor 4 frați citați mai sus, precum și în semn de adeziune pentru lecția dată lui Semo. După această ședință de inițiere, a avut loc o masă la Bordei, oferită de Ministrul Persiei. La dineu a luat parte și tov. Bunescu care dădea semne de mare nervozitate. Într- adevăr a fost primul care a plecat, însoțit fiind de Ffr. Grigoriu, Antoniu și Daia.

Cu acest prilej, aflu că s-a pus la cale închiderea ( intrarea în adormire a Masoneriei) pentru un timp nelimitat, lucru care urma să se discute peste două zile (imediat a doua zi am telefonat de câteva ori pentru a vă pune la curent, dar nu a fost chip să vă găsesc).

A urmat o întrevedere între fr. Bunescu și Noradunghian. Acesta din urmă a arătat tov. Bunescu perspectivele cele mai ispitoare dacă îl scapă de Semo ( care se pare că amenință acum grupul armean cu dezvăluirea afacerilor lor întunecate făcute pe spinarea Masoneriei, inclusiv irosirea celor 14 .000 de dolari) , și dacă își ia asupra sa ducerea pe mai departe a masoneriei cu asentimentul PCR. Probabil că tovarășului Bunescu pe care îl cred un om cinstit, i-a făcut aceeași penibilă impresie, ca și tov. Rațiu când i s-a cerut cu luni în urmă de către Norad., arestarea lui Arțăreanu pentru a scăpa de el.

Rezultatul: tov. Bunescu a plecat fără să de-a nici un răspuns și odată plecat a trimis o scrisoare prin care își dădea demisia arătând în termeni foarte tari că nu înțelege să stea mai departe alături de anumiți oameni.

Vâzând că a pierdut ultimii doi oameni pe care mai conta (Semo și Bunescu) spre a-și face loc la adăpostul așa zisei treceri pe care el bănuia că acești doi ffr. o au pe lângă PCR, afacerile cele necurate, încearcă o ultimă strategie: Îl chemă pe Semo și-i spune că prin pierderea cetățeniei lui Pangal propune de două ori să i se facă diploma, la care Noradunghian răspunde că au alte lucruri de discutat și că aceasta se va face. Nu voia să-i de-a încă în mâna siguranța lui Semo nefiind că după aceasta Semo nu-i va cere chiar locul de Suv. Mare Comandor. Văzând probabil că gestul lui față de Semo nu-l va avansa prea mult s-a decis în grabă împreună cu acoliții săi să procedeze la trecerea în adormire a Masoneriei, el putând ca și ceilalți să- păstreze calitățile masonice respective.

Până vineri Grigoriu, Cociu și Polizu nu semnase încă procesul verbal, voind ca să mai treacă un alineat și anume: ca în tot timpul încetării activității sale Suv. Comandor să nu aibă dreptul de a face inițieri sau avansări de frați la el acasă așa cum obișnuia Noradunghian. Deși cred că a admis acest punct, cunosc câteva cazuri ale unor fr. de gr. 2. unde li s-a propus gr. 18 în schimbul unei sume de 100. 000 lei. Se pare că nici unul nu a acceptat dat fiind importanța sumei și procedeul necurat.

De la data acestui protocol, arhivele au fost strânse în lăzi și mobilierul scos la vânzare, spre a face impresia unei …lichidări.

În procesul verbal se arată că se încetează activitatea din lipsa unui local în care se țină ședințele masonice, localul din Bursei fiind rechiziționat iar cel din Sărindar insuficient.

După cum v-am arătat în trecut, când am discutat oportunitatea continuării activității Lojilor, era foarte ușor de a supraveghea orice mișcare atâta timp cât se lucra în loji și ffr. aveau un sediu. De acum frații continuă să se vadă, poate discuta și mai liber diverse grupuri se întâlnesc fie la Noradunghian acasă, fie la Fotograful Julietta și așa mai departe.

Creed că va fi necesar ca frații devotați PCR și care au avut o atitudine imparțială în masonerie să viziteze cât mai des pe toți ffr. din Suv. Sanctuar Cons. Supr. Cons. precum și demnitari M L. de asemenea un contact cu permanent cu toți venerabilii de loji. Descătușati de oareacare disciplină masonică și răspundere nu se știe ce căi vor apuca.

Prof. Mihăileanu

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p.2, f. 3-4.

Anexa 7

București, 11 mai 1948

Dacă timp de o lună n-am înaintat nici un raport, aceasta se datorește faptului pe deoparte că, nimic important nu a survenit până la 9 V în sânul Supremului Consiliu din România sau la Marea Lojă, afară de cele semnalate în ultimul meu raport, iar pe de altă parte faptului că Serviciul nu mi-a mai dat nici un semn prin persoanele de legătură, așa cum obișnuia în trecut.

Deși reorganizarea pe baze noi și solide a instituției pe care o conduc, cât și vegherea ca dezvoltarea ei grabnică pe plan cultural și ideologic să devie o înfăptuire, îmi ocupă o mare parte din timp, totuși nu am uitat nici o clipă de datoria pe care o am de a fi în permanență atent la tot ce ar putea surveni și ar putea avea consecințe în sânul Masoneriei române.

Mi-am explicat faptul că Serviciul, dacă nu mi-a dat nici un semn, timp de trei-patru săptămâni, aceasta se datorește tocmai absenței unor evenimente de seamă. Înainte de a trece la semnalarea unor fapte mai semnificative, țin totuși să vă comunic și cele câte însemnări pe care mi le-am făcut în legătură cu MLR.

La mijlocul lunii aprilie Fratele Grassiani 33., la un dejun intim cu un Frate de același grad a afirmat următoarele: “ În câteva rânduri s-a prezentat la Suv. Mare Comandor Mihail Noradunghian un oarecare Cazacu , de la Serviciul Secret cu care a avut diverse convorbiri și că el trage concluzia, că lojile vor fi închise pe curând.

Cu acest prilej, Fr. Grassiani și-a exprimat temerea că, Norandunghian, Boccelian, Antoniu, Grigoriu, Brătășanu ș el (Grassiani) ar putea fi arestați. Cu această ocazie, Grassiani a mai afirmat că, și la el s-ar fi prezentat cineva din partea Serviciului, pentru acele liste de masoni, dar că el ar fi refuzat să le de-a sub un motiv oarecare.

A mai adăugat că s-a întâlnit într-una din zile cu un vechi Fr. anume Haffner , membru influent în Partidul Comunist și care l-a întrebat, dacă se mai lucrează la M.L. La răspunsul lui afirmativ, Haffner a răspuns că nu mai fi de durată această activitate.

După cum am comunicat domnului director A. puțin timp după meu raport Fratele Semo nu s-a mai pomenit de plecarea sa la Paris. Probabil obiectivul acestul zvon lansat și l-a atins.

Față de anumite persoane cărora le datorează bani, Semo adoptă politica amânării, susținând că din veniturile sale de la Titan-Nădrag-Călan, care se cifrează la suma de 105.000 lei lunar, nu-și poate opri pentru nevoile sale decât 28. 000 lunar, restul vârsându-l regulat la PCR.

În joia dinaintea Paștelui s-a ținut ședința regulată la Capitolului Sf. Gheorghe a Cavalerilor de Roza Cruce. Cu acest prilej s-a ținut mascarada inițierii, nici mai mult nici mai puțin, decât 60 de Fr. de diferite grade, în block, la gradul 18, lucru nemaipomenit în toată istoria masoneriei. Explicația: Colectarea unor sume extrem de importante, ca taxe de inițiere pentru toate gradele intermediare, inclusiv gradul 18 precum și contribuții de la caz la caz, cu sume nepublicate, pentru aceste favoruri, în beneficiul firmei Norandunghian-Boccelian.

Noradunghian a ținut să asiste la acest ceremonial și se putea citi în strălucirea ochilor săi acea satisfacție pe care o avea pe vremuri bătrânul Dragomir Niculescu, când își vedea prăvălia plină cu mușterii.

După ce s-a încredințat că nici un frate n-a renunțat la onoarea de a deveni Principe al Vulturului și al Pelicanului, a părăsit ședința scuzându-se cu starea sănătății sale precare. Joia următoare, în continuare, Capitolul de Roza Cruce a procedat la alegerile anuale. Grigoriu care prezida în calitate de mare înțelept, și-a exprimat dorința ca după zece ani de activitate în calitate de președinte al acestui Capitoliu și în alți zece de Masonerie, să lase locui altuia. Totuși Loja l-a votat cu majoritate. La insistențele sale de a renunța la această onoare, Fr. Arțăreanu care ocupa locul de prim Mare Gardian s-a ridicat și a rugat loja să aclame pe fr. Grigoriu Președinte Ad Vitam al acestui Capitoliu. Zis și făcut. Au urmat discursuri, salam-alecuri și îmbrățișări. S-a procedat la alegerea demnitarilor – balotaj- ora înaintată fiind, amânată pentru joi 13. V. când s-a primit de la Grigoriu, de la Arțăreanu absent și care fusese ales în locul lui Grigoriu, Președinte activ, o scrisoare prin care cerea anularea alegerilor pe motiv că se neglijase prevederile unui articol din Constituția Masonică, care prevede abținerea de la vot ale unor membri,cu mai puțin de trei luni vechime în Ordinul Cavalerilor.

După cum vă semnalam în ultimul meu raport, fr. Erast Peretz, 33, Mare Secretar al Supremului Consiliu și Marele Cancelar Păstrător al Sigiliului al Suveranului Mare Sanctuar, era împiedicat de a-și îndeplini înaltele funcțiuni, din cauză de boală urmată de boală grea. Ceea ce nu mărturisea nimeni, ce am ghicit însă atunci, s-a adeverit întru totul astăzi, și anume:

Fr. Bocellian, chemat a îndeplini temporar funcțiunile Fr. Peretz, s-a obișnuit cu mânuirea ștampilei, care s-a dovedit a fi o sursă bună de venituri și și-a zis: J y suis, J y reste! Contase prea mult la trecerea la Orientul Etern cum i se zice în limbaj masonic ortului popei, a bunului săi prieten Erast Peretz. Apoi avea și exemplul viu dat și de patronul său Noradunghian, când a fost cu trecerea de la interimat la definitivat.

Erast Peretz, în pofida socotelilor lui Bocellian s-a însănătoșit și își cere sigiliul precum și libertatea mânuirii lui. Noradunghian, beneficiar al unei bune părți din beneficiile recoltate de Boccelian, nu vede cu ochi buni reîntoarcerea celui ce are dreptul să ocupe acest post. Figura devenită clasică: Fr. Bocelian a comunicat celor în drept după o vizită făcută lui “Ana” ( cum zice el), că dorința Partidului este ca Postul de Mare Secretar să fie ocupat de un comunist.

Fratele Peretz s-a plâns la cei mai apropiați prieteni ai lui, arăând că nu este decât o murdară și interesantă mașinărie, ce se urmărește prin scoaterea lui, imposibilitatea ca pe viitor Supremul Consiliu să mai fie la curent cu corespondența Supremului Sanctuar cu puterile masonice străine, astfel că Noradunghian-Boccelian, care se ocupă puțin și de spionaj, și pentru unii și pentru alții, vor putea nestingheriți să activeze pe cont propriu.

Deocamdată Fr. Peretz, stă deoparte însă refuză de a ceda locul. De aici frământările acute din Supremul Consiliu.

Certurile de moștenire masonică, pe care le prevăzusem în ultimul meu raport, de asemenea vin astăzi se se confirme în totul. La începutul acestei săptămâni, Noradughian a avut o criză de inimă, timp de 40 de ore. Au fost chemați în grabă Bocellian și Belu arătându-le un plic, spunându-le: “vedeți, aci este testamentul meu Masonic! ” Și, adresându-se Fr. Bellu: “ Pe tine te-am desemnat să-mi urmezi în mare demnitate de Suprem Mare Comandor! “ I-a luat jurământ separat că-l va duce la îndeplinire. Dar cum se vede, că-și dă seama de slăbiciunile Fr. Bellu, l-a desemnat le Fr. Nubar Boccelian controlor al îndeplinirii acestui testament.

Odată cu potolirea crizei cardiace a lui Noradunghian s-a potolit pentru moment și problema succesiunii, menită să aducă frământări grave în sânul ambițioșilor conducători.

Boccelian, după afirmațiile lui Eratz Peretz, frecventează și azi cercurile anglo-americane, care însă îl socotesc spion al P.M.R. De la soția atașatului comercial al Legației americane a aflat Fr. Peretz, că anglo-americanii ar dori să aibă relații cu particularii români, însă li s-a atras atenția, că românii care ar încerca o apropiere s-ar expune la mari disagremente, iar cei care au libertatea s-o facă, sunt toți în solda Min. de Interne. Aceasta confirmă informația pe care v-am dat-o în luna ianuarie 1948.

Fr. Rațiu fost secretar general al Ministerului Justiției, ce ocupă actualmente un loc important în magistratură, a cerut și căpătat punerea sa în adormire, în urma unei pretinse cereri a d-nului ministru Bunaciu. A urmat plecarea din Masonerie a tuturor magistraților activi. Boccelian a profitat de acest lucru și a lansat 2 zile după aceea, informația că el a luat contact personal imediat cu prietena sa “Ana” , care i-a spus, că nu este o măsură a guvernului, ci dispoziția ca toți magistrații să se retragă din masonerie este o inițiativă personală a d-nului Bunaciu.

Astăzi, 15. V., comentându-se în parvizul unei Loji, plecarea magistraților și a altor funcționari publici, care vor să se pună în gardă o oră mai devreme, un frate cu aerul de bine informat a spus că, guvernul a cerut punerea în adormire a întregii Loji Naționale Române, dar că tovarășa Ana Pauker s-a opus cu hotărâre acestei inițiative , arătând că s-ar da naștere la complicațiuni internaționale (nici mai mult nici mai puțin.

Prof. Mihăileanu

Aseara primind vizita întămplătoare a unui demnitar al masoneriei și întrebându-l ce părere are de zvonul tot mai insistent al închiderii a Marii Loji mi-a răspuns că părerea celor mai maturi nu dă dreptate acestor zvonuri, deoarece evident, în situația actuală guvernul dispune cu siguranță de mijloace suficiente de control a activității masonice, control care l-ar scăpa din mâna în clipa interzicerii activității, care desigur n-a încetat niciodată cu totul sub forma clandestină a unor întruniri particulare.

Trecând apoi la o eventuală vacanță a locului de Suv. Mare Comandor, acest ilustru frate se întreabă dacă fr. Brătășescu care este indicat să ocupe acest loc fiind I -ul Locotenent Mare Comandor, va ceda și de data aceasta. Se întreabă în același timp, care va fi soarta Masoneriei române, când în fruntea ei va fi numit un om ca fr. Bellu, lipsit de inteligență și pătrundere, ambițios fără măsură, impulsive și foarte influențabil. Cum va putea Masoneria să dăinuiască în acest caz, când fr. Bellu este bine cunoscut pentru activitatea sa politică prăpăstioasă de la 23 august și până azi cu concursul prof. Șoimescu , matadorul străjeriei, tovarăși nedezlipiți a tuturor ședințelor de spiritism din Capitală, activist a reuniunilor teosofice etc?

Îmi reamintește acest lucru acest ilustru frate, de anumite demersuri pe care le făcuse cuplul Bellu-Șoimescu pentru aducerea în Masonerie a fostului monarch. De asemenea îmi reamintește de nenumăratele misive trimise de Bellu lui Pangal pe care îl implora să roage pe Cowels, în care se va instaura regimul comunist în România, să obțină prin intermediul SUA, Angliei și Franței permisiunea ca un număr de 500 de masoni să poată părăsiȚara împreună cu familiile lor și să se poată stabili în Canada sau Australia.

De asemenea ședințele făcute de fr. Bellu cu intimii săi prin 1945, în care venea cu un proiect al unui guvern de masoni. Se știe că la permanentele ședințe de spiritism la care a aderat mai târziu și Gigurtu, medium-ul era prof. Șoimescu, care în ședință a sugerat Fr. Bellu că el ar fi reîncarnarea tânărului Bellu mort de mulți ani. Mișcat Bellu atunci l-a ridicat de la gr. 3 la 33. Tot Șoimescu, căzut în transă, l-a convins atunci pe Bellu că spiritul îl desemnează pe el a forma un guvern de masoni…pentru salvarea Țării etc. etc.

Mi-am reamintit atunci de materialul prezentat Serviciului cu doi-trei ani în urmă, și care reiese clar că ilustrul frate cu care am avut această conversație nu este departe de adevăr.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 5 – 9 .

Anexa 8

Ref. M.L.N.R.

Situația de la Marea Loje și de la Supr. Cons. așa cum apare în luna martie 1948

Conducerea este asumată, de la ultimul Convent și până astăzi, de Fr. Noradunghian și de prietenii săi cei mai apropiați. Abuzurile și traficurile cu decernarea gradelor superioare sunt în floare. Se face prozelitism pe scară largă. La începutul anului trecut erau cc. 600 de membri, astăzi s-a depășit numărul de 1.500.

Taxele de inițiere care erau acum un an erau de cca. 500 lei , sunt majorate la lei 5000. În afară de aceasta se încearcă cu noii inițiați a li cere pentru scopuri filantropice sume care variază de la 1000 la multe zeci de mii. Noradunghian împreună cu oamenii lui și-au făcut din Masonerie o profesie foarte rentabilă.

Fr. Boccelian 33, a fost de curând primit în forul cel mai înalt și anume: în Suveranul Sanctuar spre nemulțumirea, în primul rând, a membrilor acestui for. Fr. B. este considerat un om lipsit de calități, și un farsor patent cât privește trecerea sa, mult trâmbițată pe lângă PCR și pe lângă personalități marcante ale guvernului.

Actualmente, Fr. Boccelian deține și funcțiunea de Mare Secretar al Suveranului Sanctuar, precum și pe acela de Mare Păstrător al Sigiliului MLNR în lipsa Fr. Eratz Peretz 33, care se află bolnav la Sanatoriul Brâncoveanu , pe cale de a fi supus unei intervenții chirurgicale.

Primii nemulțumiți (membrii ai Suv. Sanct.) sunt Fr. Bellu 33, al II-lea Lt. Mare Comandor, care trage nădejde, găsindu-se în grupul de membri care au răsturnat fosta conducere, să ia locul Fr., Noradunghian fie ca acesta să decidă să treacă la Orientul Etern (adică să moară), fie se zice f. bolnav, fie că scormonindu-se chestia irosirii importantelor fonduri trimise anul trecut de Fr. Cowels (Suv. Mc. Din USA) ( cca. 14 . 000 de dolari) se va decide singur să se retragă.

Deși locul lui Noradunghian ar reveni de drept (lăsând la o parte pe Pangal) lui Paul Brătășanu 33, fiind I-ul Mare Comandor, de acesta nu se teme Fr. Bellu, fiindcă aparține grupului Grigoriu.

Teama sa cea mai mare este de acum Fr. Boccelian astfel că moștenirea locului de S.M.C. ar putea deveni armeană ( sau cel puțin locul lui Eratz Peretz).

Fr. Grassiani 33, prieten vechi și devotat al lui Bellu, nutrește aceleași sentimente și aceleași speranțe pentru prietenul său. El se arată foarte îngrijorat.

Fr. Ciupercescu 33, deși nu cu mult mai deștept decât Boccelian, socotindu-se unul dintre membrii fondatori ai Supremului Consiliu, aspiră și el la ceea ce aspiră Bellu, și ar dormi liniștit dacă s-ar numi Ciupercian.

Grupul Grigoriu, rămâne totuși f. unit, dar care nu se mai agită pentru temeiurile arătate în trecut, șoptește printre prietenii lor, criticile aduse lui Noradunghian și a grupului său.

Aceasta este atmosfera actual din sânul Supremului Sanctuar.

Ref. Supr. Cons.

Nu s-a ținut încă de la Convent încoace nici o ședință a Supremului Consiliu, de teamă că s-ar putea isca un scandal. Toate problemele au rămas în aer și atât cei mulțumiți cât și cei nemulțumiți evită să se întrunească.

Războiul dintre cele două grupuri, care se credea a sfârșit nu a încetat. Se duce ca de la începutul lui invizibil.

Grigoriu se plânge la prietenii săi intimi că Noradunghian lansează acum zvonul că cei 10 sau 14. 000 de dolari ar fi fost mâncați de el (Grigoriu) (?).

Să fie oare a manevră a lui Bellu, pentru a redeschide această problemă?

Lucrul nu ar fi exclus; este o figură cunoscută de jucătorii de șah. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în viitor, fiind cunoscută ambiția nemăsurată și înclinația sa mare spre intrigă.

Fr. Semo 32, continuă a trage mereu polițe asupra marii sale treceri la PCR . Încă nu a fost ales 33, tocmai fiindcă nu s-a întrunit încă Supremul Consiliu . Se pare însă că de la prima ședință a Supr. Consiliu se va pune în mod categoric chestiunea avansării la gr. 33 în primul rând ffr. de gr. 32 cu vechime normală, apoi de abia se va examina propunerea pentru avansarea lui Arțăreanu, ing. Cioc și Semo.

Fr. Semo, care în 1946 avea gr 3, obișnuit cu ascensiunea rapidă și nerăbdător de a păși pe ultima treaptă, presează pe Noradunghian de a găsi o formulă urgentă, întrucât el se pleca foarte curând de la soc. Titan-Nădrag-Călan, și va fi numit Ministrul României la Paris. Acolo va putea în calitatea sa, să obțină de la Raymond Suv. Ma. Comand. recunoașterea Supremului Consiliu din România și va putea fi într-adevăr un exponent al Supr. Cons. din România pe lângă alte Supr. Cons. Străine ( afirmații ale fr. Grassiani).

Un bun cunoscut al lui Semo afirmă că numai în calitatea aceea, ar putea Semo intra în Franța, bucurându-se de imunitatea C. D. , întrucât la Paris există un cazier penal al susnumitului. De asemenea se crede că Pangal, care este avertizat nu va întârzia de a-i face o atmosferă dezagreabilă acolo.

Din partea lui Semo se constată de câtva timp o atitudine diametral opusă celei avute în trecut față de Grigoriu și prietenii lui. Tot fr. pomenit mai sus, susține că acesta vrea să obțină o introducere pe lângă Pangal prietenul lui Reymond, căci altfel nu va fi primit la Marea Loje din Franța nici ca simplu frate de gr.1.

Ceilalți pretind că această atitudine a lui Semo se datorește influenței crescânde a propagandei reacționare americane din ultimul timp, și că s-ar teme să nu se schimbe situația. Se zice că și la Societatea unde lucrează își dă aerul unui om care vrea să protejeze interesele lui Max Auschnitt iar față de reacționari spune clar că Auschnitt l-a rugat să-i țină locul, și că speră să stea pe curând de vorbă cu el în străinătate.

De această plecare eventuală a lui Semo vorbește doar un grup restrâns de prieteni ai lui și am auzit că unul mai glumeț ar fi spus că Semo cu franțuzeasca lui va fi un fel de Zăroni al Corpului Diplomatic!

Prof. M.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 10 – 12 .

Anexa 9

Ref. M.L.N.R.

În ultimul moment mi se aduce la cunoștiință următoarele:

La una din inițierile făcute de fr. Boccelian 33, când s-a pus discret întrebarea neofitului Manukian ce înțelege să dăruiască pentru operele de binefacere a Lojii, acesta a răspuns tot discret pentru că donează 200 de perechi de pantofi. Între timp Manukian a fost urgent ridicat la gradul 18, a luat un pașaport masonic și a părăsit România. Fr. Calavrezo, a început acum să se agite pe această chestie și se întreabă de ce s-au făcut acești pantofi și dacă nu au luat calea celor 14. 000 de dolari.

Tot acest Fr. se plânge că în graba de a face cât mai mulți adepți nu se mai face nici un fel de triere și mi-a semnalat cazul unui legionar notoriu Brătulescu pentru care se insista să fie primit și care numai grație intervenției sale din ultimul moment a fost respins chiar în ziua inițierii.

În urma criticilor repetate în ceea ce privește prozelitismul din ultimul timp s-a format zilele acestea o comisie de epurare la MLNR din care fac parte Semo și Raul Vasiliu.

Măsurile care s-au luat de curând de a nu se mai ține ședința la templul din str. Sărindar a dat naștere la bănuieli că se pregătește punerea în adormire a Masoneriei Române.

Toate atelierele care lucrau în str. Sărindar au fost trecute în str. Bursei unde lucrează câte patru ateliere în aceeași ședință și numai o dată la două săptămâni.

Pentru conf. prof. M.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 13.

Anexa 10

S.S.I.

Secția a III-a 28 ianuarie 1948

S-D

A.1. S.

Notă,

În cadrul acțiunii informative duse de profesorul Mihăilescu în cursul anilor 1945-1946, dat fiind faptul că acesta nu putea să cuprindă întreaga activitate, a cerut aprobarea Serviciului pentru a introduce o serie de elemente de partid, verificate, pentru a-l ajuta în acțiunea sa informativă. Printre aceia pe care i-am utilizat în această acțiune a fost Spiru, fostul administrator al Operei Române, care a fost introdus de Mihăilescu, -în acest scop- în masonerie.

Spiru a furnizat în mai multe rânduri informații asupra activității lojelor. Ulterior această problemă nemainteresând, Spiru a încetat să mai frecventeze lojele masonice.

Între timp, Spiru, în calitatea sa de administrator al Operei Române, sesizând anumite acțiuni ale lui Massini, acesta a căutat și a reușit să-l înlăture din post. Printre învinuirile care i se aduc, ar fi și aceea că ar fi intrat în lojile masonice, -unde el a lucrat din ordin.

Situația și actele lui Spiru se află la tovarășul Levanovici.

Pentru lămurirea întregii chestiuni, Spiru a făcut memorii scrise, dar n-a fost audiat niciodată. El roagă insistent- și Mihăilescu, din obligația morală și din prietenie, se face interpretul acestei rugăminți, de a i acorda o audiență la tov. Chișinevschi, pentru ca pe baza lămuririi complete a cazului, să poată fi reabilitat pe linie de partid, deoarece nu are altă revendicare de nici un ordin.

Comunicat

D-lui consilier Zaharia

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 14.

S.S.I.

Secția a III-a 28 ianuarie 1948

S-D

A.1. S.

Anexa 11

Notă,

Profesorul Mihăilescu a primit recent din partea lui O., o scrisoare, prin care acesta îi mulțumește pentru imnul trimis cu ocazia sărbătorilor Crăciunului.

De asemenea cu ocazia unei vizite făcute la S.N., secretarul lui O., i-a exprimat lui Mihăilescu mulțumiri pentru imnul trimis și l-a rugat să scuze pe O., că nu l-a putut primi până în prezent, deoarece a avut obligațiuni multiple, dar în curând speră să-l primească.

Comunicat

D-lui consilier Zaharia

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 15.

Anexa 12

14 decembrie 1947

S-D A.1.

Ref. M.L.N.R.

În ziua de 6 decembrie a.c. a avut loc al treilea convent al MLNR de la redeschiderea lejilor după 23 august.

Deși, ca întotdeauna s-a anunțat în toate atelierele că toți ffr. de la g. 3 nu pot participa la lucrările Conventului în prima zi a lucrărilor, prin diferite mijloace ffr. au fost împiedicați de a participa. Intrarea obișnuită din str. Bursei a fost închisă iar fraților pe care se putea conta, li s-au indicat vechea intrare prin curtea imobilului Creditului Urban. Celor care au putut totuși pătrunde, li s-a spus ( vorbesc de indezirabili) de către anumiți frați care se găseau în parvis că în ședința deocamndată pot intra numai delegații lojilor.

Astfel primul convent în care aveau să se petreacă serioase transformări, a fost niciodată foarte puțin populat.

În Orient prezida Mihail Noradunghian, secondat de C. Bellu, Boccelian, Grassiani I., Ciupercescu M., Șoimescu și Paul Goma ( pe care în văd prima dată de la redeschidere) precum și dr. Antoniu .M.M. ad. Inter. Prezenți pe coloana de Nord Al. Bilciurescu, M. Arțăreanu, Dr. Tavernier, N. D. Cocea, I. Semo, Gigurtu ș.a. De asemenea, câte doi delegați de fiecare loji.

Scaunul de Mare Secretar era ocupat Fr. E. Peretz 33 secondat de Fr. gen. Pandele.

Pe coloana de sud rezervată vizitatorilor, nu erau decât câțiva fr. care au putut forța consemnul sau care au fost admiși, atrăgându-li-se atenția că nu au dreptul să ridice cuvântul nefiind delegați. Pe această coloană este remarcat și Dr. Novac 33, pe arh., Costinescu și Theodoru gr. 30 precum și pe prof. Daia 32.

S-a procedat la deschiderea conventului, făcându-se apelul delegaților.

S-a remarcat lipsa întregului grup Grigoriu, lucru neîntâlnit încă la un convent. Au lipsit o mare parte din demnitari ca: Polizu 33, Cerchez 33, Grigoriu 33, fratele său 33, Brătășanu 33, Cociu 33, G-neral Sturza 33, Tartrat 33, Fundo 27, Melinte 30, Mirceescu 30, etc. etc.

S-a trecut apoi la alegerea Marelui Maestru și a Pro Mare Maestru: Noradunghian a propus ( vonform înțelegerii prealabile) alegerea prin aclamație și toți fr. votanți au fost de acord. S-a ridicat fr. Arțăreanu (după ce și-a dat seama că tot grupul Grigoriu lipsește) și a spus că e mai bine așa să se facă votul secret conform constituției. Norandunghian propune alegerea .M.M. în persoana lui dr. Antoniu și Pro M.M. în aceea a lui Arțăreanu, fără să se mai indice contracandidați. Alegerea acestor doi s-a făcut aproape în unanimitate. De asemenea alegerea lui Eratz Peretz ca mare secretar. Toate acestea într-o mare grabă, de teamă ca între timp grupul Grigoriu să nu se răzgândească și să nu vină la vot.

Tot, în grabă, s-a dat descărcarea conducerii interimare precum și M. Tezaurar și M. Ospitalier.

S-a procedat apoi la alegerea consilierilor federali alegeri suis generis, listele fiind dinainte date (scrise la mașină) fără a se arăta contracandidați. Același lucru pentru demnitarii M. Loji.

La despuirea scrutinului Fr. Bellu se ridică și spune:” fraților, să nu mai dăm citire fiecărui nume în parte, ca să vedem câte voturi a întrunit fiecare, întrucât 48 de liste din 56 sunt absolut în întregime votate “(?) Așa a și fost.

N.B. Vă alătur o listă așa cum s-a distribuit fraților votanți

După terminarea votării consilierilor fraților federali, Supr. Consiliu prin Fr. Noradunghian a citire a încă câțiva demnitari, numiți direct de Supr. Cons. conform unui articol din constituție, în calitate de consilieri federali și unii cu atribuțiuni speciale de ex. Fr. Daia este numit consilier federal și membru al comisiei relațiilor cu străiniătatea, dat fiind relațiile ce le are în afara granițelor precum și a experienței sale masonice. Fr. Periețeanu are aceeași calitate, fr. gen. Pandele, cons. federal și ajutor de M. Secretar.

Această comisie pentru relațiile exterioare are ca președinte pe Noradunghian și mai e format din Boccelian, Periețeanu, Galmegian, Cocea și Daia. S-a mai propus ca din această comisie să facă parte și Fr. Ralea, dar s-au ridicat de către fr. Florin Popovici, obiecțiuni , fr. Ralea fiind în străinătate.

Înainte, ca fr. M.M.. Antoniu să fie investit, conform înțelegerii, a depus un jurământ că nu a făcut și nu va face politică niciodată.

Întrucât Constituția prevede ca un M.M. și un Pro. MM trebuie să ai aibă o vechime de cel puțin 3 ani de masonerie. Fr. Noradunghian a dat dispensă lui Antoniu și lui Arțăreanu care au mai puțin de doi ani și jumătate.

În cuvântul rostit de fr. Noradunghian asupra activității MLNR pe anul încheiat adus în special omagii Suv. M. Comandor Cowels USA arătând interesul și prietenia lui față de poporul și Masoneria Română și prietenia pe care i-o poartă lui personal.

Cred că a făcut acest lucru ca să nu fie condamnat în darea de seamă, care nu va întârzia să fie cunoscută Supr. Cons. din USA, să se creadă acolo că această pomenire date în legătură cu …cu marea sumă în dolari trimisă de Cowels, dar despre care nu mai vorbește de atunci.

În schimb s-a dat cuvântul unui fost prieten al lui Grigoriu, care a arătat că a donat în diverse rânduri sume care totalizează lei 180. 000. 000 nestabilizați pe care fr. Grigoriu i-a primit pentru achiziționarea unui local propriu Templului Masonic și care nu au fost contabilizate nicăieri.

O avalanță de injurii a pornit de la fr. Bellu și de la fr. Semo. Fr. Semo s-a ridicat și a strigat contabilizarea acestor sume se vor găsi la Mon Jardin unde Grigoriu a irosit aceste sume. S-a amânar discuția pe a doua zi, ea fiind înaintată.

Fr. Semo deși în calitatea sa de mare orator trebuia trebuia să se rezerve pentru clipa când ar fi avut dovezile în mână. Avea însă o poliță de plătit fr. Grigoriu pentru faptul de a-l fi trimis în judecata forurilor masonice pentru excrocherii patenta în dauna fr. Giulley și alți. Procesul care nu s-a ținut niciodată , fr. Giulley are inspirația să moară între timp. Fr. Bellu, fiind și el solidar răspunzător pentru maltrapazlâcurile lui Semo, a făcut spume la gură, acuzând pe Grigoriu.

Toți ffr. erau costernați și scârbiți , pe drept cuvânt, aflând că cel care a condus aproape trei destinele M.L. este un delapidor de rând. În acest spirit a luat sfârșit prima zi a Conventului. S-a anunțat că în continuare se va ține a doua zil dimineața o ședință scurtă a primei zile de convent, după care se va ține ședința festivă.

Deși se hotărâse o foartă scurtă ședință a doua zi, aceasta a durat peste două ore, în care acuzații peste acuzații au fost aduse fr. Grigoriu. În sfârșit se dă citire raportului depus de marele ospitalier cu două zile înainte de și care arăta în continuare până la centimă manipularea sumelor încasate și cheltuite până la stabilizare.

Un singur lucru nu reieșea- suma de 180 milioane semnalată de fr. Fl. Popovici. Au urmat discuțiuni aprinse. Fr. Semo cerea ca fr. Grigoriu să fie dat în judecată etc.

În mijlocul acestui tumult apare fr. Haravon, fost mare ospitalier, care este imediat interogat de fr. Noradunghian și Bellu asupra unor mari sume care nu au fost contabilizate fără să se precizeze. Fr. Haravon calm, a spus că nu poate răspunde decât la precizări și că nu înțelege tonul isteric al celor care îl interoghează.

Fr. Semo se ridică furios și spune lui Haravon, că o sumă de 4-5 sute de milioane, ar fi fost primită de M.M. Grigoriu în formă de donații către M.L. și trebuiau să figureze în raportul lui ca ospitalier al ML.

Fr. Haravon a spus că nu cunoaște existența unor atari sume, dar că există o sumă de 180. 000. 000 de care trebuia să de-a socoteala, deoarece i-a fost încredințată la timp de fratele Grigoriu, dar că nu poata da această socoteală conventului ci numai fr. Noradunghian în calitatea sa de Suv. Mare Comandor.

Fr. Noradunghian, atunci spune fratelui Haravon, că îi dă autorizația de a da socoteală în fața Conventului de aceste sume. Deși Haravon atrage din nou atenția lui Noradunghian că este foarte delicat și că dorește să-i de-a lui personal socoteala, Noradunghian, însă, scontând pe înfundarea lui Grigoriu, insist să de-a conventului socoteala.

Haravon arată atunci cu date precise că această sumă a fost primită de fr. Grigoriu nu în scopul construirii templului, problema fiind perimată atunci,ci ca un ajutor dat de fr. Florin Popovici M. L. pentru binefaceri și ajutoare pe care M.M. Grigoriu le va găsi de cuviință, astfel la data de … o sumă de 50. 000. 000 este dată fr. Ghintascu, care în situația actual este în mare nevoie. La diverse date s-au cumpărat câteva medalii care la 15 august au fost schimbate la BNR și depuși în lei stabilizați la CEC cu chitanța pe care fr. Haravon o depune Suv. M.C. Noradunghian.

Efectul a fost a unui duș rece. Noradunghian palid, și-a mușcat limba și spus că este la curent, dar că i-a scăpat din memorie și a cerut în grabă descărcarea fr. Haravon care a fost făcută în unanimitate și cu ovațiuni.

Fratele Florin Popovici, căruia i s-a dat un scaun de consilier federal, în schimbul acuzațiilor de mai sus, a cerut cuvântul cerând mea culpa și arătând că destinația acestor sume erau exacte precum le-a arătat fr. Haravon.

Fr. Noradunghian, închizând ședința, întreabă dacă este vreun frate din Loja România Unită, cum însă nu era a rugat să se comunice fr. Grigoriu că îl felicită căci loja România Unită a câștigat cursa, prin alegerea fr. Antoniu, care a primit lumina în această lojă. Fiind un membru al ei, consider cu ironie și zânbetul sub cioc că e un success al acestui atelier, deci și o continuare a conducerii lui Grigoriu.

La ora 12 s-au deschis ușile și au început ședința festivă a conventului. Fr. Arțăreanu s-a ridicat și a cerut ca prin aclamațiile Subl. Fr., Daia să fie și în al treilea an reales mare organist al MLNR lucru pe care l-a făcut.

S-a dat tuturor fraților rezultatul alegerilor, luând Noradunghian, Antoniu, Cocea și Brănișteanu.

Fr. Semo i s-a dat cuvântul în calitate de Mare Orator. E a arătat că Masoneria trebuie să nu mai izoleze de ceea ce se petrece în afara ei și să ia parte activă la binefacerea socială… să intre în arena politică , etc. etc. ( Fr Semo, care deși nu mai este un vorbitor de talia predecesorului său, căutând prin presiuni să arate că aceasta are demnitatea care ar fi pe placul guvernului și pe care trebuie să o ocupe el). În urma cuvântării sale, toții frații au plecat cu impresia că alegerea lui se datorește vreunei presiuni din partea P.C. care vrea să aducă în arena politică o instituție care a declarat că lucrează în afara problemelor politice sau religioase.

P.S. În ședința de sâmbătă, fr. Brănișteanu, care demult se zbate să fie ridicat în rang și care are o loje puternică (fost de partea lui Grigoriu) a fost ridicat de către Noradunghian la gr. 30 punându-l și pe lista consilierilor federali.

De asemenea, fr. Noradunghian, vorbind de activitatea din anul trecut, arată că a dat personal autorizație Triunghiului R. Unită Timișoara, să funcționeze având un număr de 12 Maeștri, de asemenea unei loji la Galați. Fraților ioaniți din Cernăuți li s-a dat autorizația de a se afilia la M.L. București.

A urmat o seară banchet la Cafeneaua Elite din str. Lipscani unde se pare că Noradunghian a toastat și petnru Grigoriu.

Pt. conf. prof. Mihăilescu

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 16-21.

Anexa 13

Strict Confidențial. Urgent

18. octombrie 1947

Ref. M.L.N.R.

De la 1929 încoace MLNR, recte Supremul Consiliu din România nu a mai participat la un congres Masonic internațional al Confederației Supremelor Consilii. Acest congres unic, de la declararea războiului încoace, nu s-a mai produs. La 28 octombrie a.c. el va fi ținut în USA cu un vast program de lucru. Vor lua parte numai reprezentanți ai tuturor supremelor consilii existente și lucrările se vor ține la ritualul 33, făcându-se imposibilă orice transpirare din afară. Supremul Consiliu din România a fost invitat să-și trimeată delegatul, sau delegații săi.M. Noradunghian a desemnat pe Fr. Nubar Boccelian 33 al III-lea delegate pe I. Grassiani 33 al II-lea delegat al și pe C. Bellu delegat. Singurul însă care se pare că avea șanse să obțină un pașaport era Boccelian, care mai avea și mijloacele materiale și căruia I s-a pus problema ca prin relațiile sale să obțină un pașaport și pentru Grassiani, Bellu renunțând pentru faptul că ar fi avut nevoie, trebuind să plece cu avionul, de cc. 5000 dolari. În ultimul timp, Grassiani s-a plâns că Boccelian în dorința lui de a rămâne, prin delegat, n-a făcut nimic pentru obținerea pașaportului lui și că “acest Boccelian prostuț și bâlbâit, va sta ca vițelul… în fața marilor problem internaționale.” În clipa de față se pare că nici Boccelian nu mai poate să plece, deși el speră totuși că în ultima clipă va putea s-o facă. Suv. Comand. Reflectează în clipa de față la posibilitatea de a da delegație unui fr. de gr. 33. Rezident la New York (Boncescu), pentru reprezenta S.C. de România, dacă altă posibilitate nu se găsește aci. Își dă seama, cu amărăciune că are o ocazie unică de a lua contact cu vârful masoneriei uuniversale, acest șef de orchestră invizibil pentru restul milioanelor de membri ai acestui ordin universal. Este doar în tradiția ordinului ca să se adopte o unitate de gândire, chiar sub decrete izolate, o unitate de acțiune, chiar dacă aceasta îmbracă haine diferite. Nici un Suv. M. Comand. nu poate neglija sugestiile acestui centru ocult, care se află în spatele tuturor M.L. din lume. Dacă studiem însă îndeaproape organizația internațională masonică, îți apare ca imposibilă această direcție unică. Prea multe invidii, prea multe gelozii și ură între ateliere și obediențe. Ne întrebăm cum se poate ca o armată așa de divizată să se poată înțelege?

Ipoteza uuni Centru semipotent, unic, supranațional este deci menită a fi exclusă…și totuși trebuie să nu uităm puterea din ce în ce mai mare a Supremelor Consilii din lumea întreagă. Conventele internaționale Asociația Masonică Internațională, această osatură internațională cu sediul la Geneva și altele, nu sunt decât părticele dintr-o asociație secretă internațională atotputernică; o universalitate masonică cum o numesc puținii inițiați și care este corpul confederat al Supremelor Consilii, această formidabilă putere care dirijează din umbră întreaga turmă de naivitate ale celor două emisfere. Pentru a vedea mai clar să facem apel la istoria Fr. M. Universale:” La 31 ami 1801, la Charleston, în Carolina de Sud a Americii de Nord, cei șase deputați inspectori ai Ritului de Perfecțiune care lucrau până la gr. 25 (supreme grad fiind acesta până atunci), s-au întrunit și au convenit ca Ritul va fi mărit cu 8 grade (adică la gradul 33); au decis de asemenea înființarea Primului Consiliu de Rit Scoțian Antic și Acceptat. Aceasta a fost prima piatră a imensului edificiu care acoperă în mod ocult cele două emisfere. Astfel, după cum și pomenește ritualul gradului 33:” Dacă nu există un Suprem Consiliu în jurisdicția unde lupt masoni, va trebui de îndată să se constituie unul, așa fel ca să se poată asigura victoria masonică. De asemenea va fi cazul de a se opera constituția de față sub auspiciile Supremului Consiliu existent. Aceasta explică felul cum s-au multiplicat Supremele Consilii existente de la 1801 încoace : asistăm astfel la crearea de SC în toate țările străine și iată cum s-a efectuat această multiplicare: Suveranii mari inspector generali din Charleston au creat direct:

Supremul Consiliu al Franței, la 22 septembrie 1804.

Al Italiei, la 5 martie 1805 (reconstituit în 1875)

Al Spaniei, la 4 iulie 18111.

Al Boston-ului, la 5 august 1913.

Al Irlandei, la 11 iunie 1926.

Supremul Consiliu al Franței creă la rândul său :

Al Belgiei, la 11 mai 1817.

Al Scoției, la 6 mai 1846.

Al Ungariei, la 25 noiembrie 1871 (suprimat).

Supremul Consiliu al Belgiei creă la rândul său:

Al Braziliei la 16 noiembrie 1829.

Supremul Consiliu al Braziliei creă la rândul său:

Al Portugaliei, la 8 mai 1842.

Al Uruguay-ului, la 20 septembrie 1856.

Supremul Consiliu de Uruguay crează:

Supremul Consiliu al Argentinei la 15 decembrie 1858.

Supremul Consiliu al Italiei inființează:

Al Egiptului la 25 ianuarie 1878 (reconstituit la 1807).

Al Tunisului la 11 mai 1880.

Supremul Consiliu de Boston constituie:

Al Angliei în 1845.

Supremul Consiliu al Angliei constituie:

Al Canadei la 14 octombrie 1874.

Mai există încă următoarele Supreme Consilii:

Supremul Consiliu al Peru, fondat în 1830.

Al Columbiei, fondat în 1833.

Al Centrului Americii, 1 fondat în 839.

Al Mexicului, fondat în 1860.

Al Republicii Dominicane, 1861.

Al Venezuelei, fondat în 1865.

Al Costa Rica, fondat în 1870.

Al Chile, fondat în 1870.

Al Greciei, fondat în 1872.

Al Turciei, fondat în 1909.

Al Ecuador, fondat în 1910.

Supremul Consiliu al Serbiei, fondat în 1912.

Al Iugoslaviei, fondat în 1912.

Al Olandei, fondat în 1913.

Al Panama, fondat în 1918.

Al Cehoslovaciei, fondat în 1922.

Al României fondat în 1923 (creat de Supremul Consiliu al Franței. N.B. După o săptămână din ordinal Suv. M. Comand. M. Noradunghian, și-a anulat noua constituție, revenindu-se la aceea din 1923 ( elaborată la Charleston la 1801) lucru comunicat în toate atelierele MLNR.

Al Austriei, fondat în 1923 (creat de SC din Franța).

Germania, fondat în 1930 ( acum în adormire).

Numai număt toate SC înființate de Anglia în toate dominioanele, coloniile și protectoratele ei.

Unul din evenimentele de căpetenie din viața acestor S.C. a fost Conventul din Lausanne de la 1875. Ideea a fost al SC. Din Franța, care din 1873 crease SC Elvețian și care a avut idea atunci de a invita toate Supremele Consilii din lume.

Rezoluții capitale nu au fost luate atunci și rezultatele considerabile. În primul rând au fost modificate marile constituții de la 1876 și stabilit așa zisul tuileur de Lausanne, care a devenit de atunci Charta ritului scoțian mondial și cimentarea internaționalismuluii Masonic. Cu acest prilej, uunl din delegați, Ilustrul Suv. Mare Inspector General de la Baiteux rezumă spiritul Conventului în felul următor :” Nous avons la conviction que les Supremes Conseils qui n etaient pas representes a Lausanne adhereront au traite de la confederation. Danc ces conditions, la Macconerie Ecossaise, obeisant. Librement a une meme loi, devient une force immense. Elle seule, peut-etre se trouve en masure aujord-hui, par son organization universelle, de lutter avantaugesement de l esprit antiliberal qui menace les conquetes legitimes de la societe modern”.

Tim de treizeci de ani rezultatele păreau mediocre, totuși am văzut că Supremele Consilii nu ședeau inactive ci din contră, împânzeau continentele cu cât mai multe S. Consilii…..Nici o reuniune nu a avut loc în acest răstimp, deși se prevăzuse una pentru anul 1885.

În 1889, la Paris cu ocazia Expoziției Universale, o manifestație importantă consacră excelentelot relații dintre diversele S.C.

În 1907, a avut loc în Belgia, o importantă reuniune care decide și confirmă conferințele cincinale între diversele Supreme Consilii.

În 1912 o a doua Conferință a Supremelor Consilii s-a ținut la Washington; erau 21 de reprezentanți. O altă conferință a avut loc la Lausanne cu 19 Supreme Consilii, cu care ocazii s-au luat importante rezoluții.

În 1929, s-a ținut la Paris o importantă Conferință a căror rezultate au fost remarcabile. Au luat parte atunci 29 Supreme Consilii reprezentate și două scuzate. Toată Europa și toată America au fost prezente.

Așadar vedem clar importanța Ritului Scoțian: un scop unic de doctrine care pornește de la primul grad simbolic și merge până la 33. O confederație de Supreme Consilii, care redactează ritualurile sale și care formează cimentul relațiilor exterioare : relațiile politice mai bine zis.

Celelalte rituri din ritul francez al MO, ritul Drepturile Omului, diverse rituri engleze, nu sunt decât derivate ale Marelui Rit Scoțian: ” care reprezintă astăzi singura mare putere masonică care domină, spiritualicește, toate masoneriile din lume.

Ca și în trecut, când în Franța numărul demnitarilor masoni era covârșitor în Parlament și în funcțiunile de căpetenie în Stat, de asemenea cei ce reprezentau țările diferite la Societatea Națiunilor, în mare parte ocupau locuri importante în Masoneriei etc. etc. tot astfel astăzi în ONU în diverse parlamente, comisiuni internaționale, etc. rezoluțiunile sunt pregătite mai dinainte de către Cond. Unic a Supr. Cons. Mas. Oare nu este condiționat alegerea președintelui Statelor Unite de calitatea de mas. Gr. 33, deci membru al unui Suprem Consiliu?

O informare amănunțită asupra celor care se vor discuta în USA cu ocazia congreselor Supremelor Consilii este de o importanță capital nu numai pentru România, ci pentru întreaga politică internațională. Un alt congres asemănător va avea loc doar în 1952.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 22-28.

Anexa 14

Referitor la B nai Brith 27 octombrie 1947

Din conversația ce am avut cu un membru al acestei Loji reiese că această asociație își are sediul central în USA.

A împrumutat de la ritualul Masonic cele trei grade simbolice și nu se vorbește la aceste adunări de o asociație apolitică de ajutor mutual, ci de o asociație francmasonică internațională.

De curând această Lojă a primit sume importante din Statele Unite și de asemenea se strâng sume destul de mari de la membrii de aci.

La întrebarea mea dacă această lojă este sionistă, mi s-a răspuns că, loja vede cu ochi buni sionismul și-l sprijină, dar că ajută pe toți evreii care se pot stabili în țările din apus și în special America de Nord și de Sud.

Am întrebat cine este conducătorul lor (Marele Maestru) aci și mi s-a indicat avocatul Hornstein. Am mai întrebat dacă Joint-ul American face parte din lojă, și mi-a răspuns că nu crede, totuși mi s-a afirmat că dr. Schwartz, președintele Joint –ului de la Paris, actualmente în București, face parte din asociația B.B.

Mai mult n-am putut deocamdată să aflu, în cadrul unei conversații generale și mai ales că persoana nu are decât primul grad/discipol/ în această asociație internațională.

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 29.

Anexa 15

Ref. M.L.N.R

Grupul Noradunghian –Arțăranu-Bellu- Grassiani-Semo-Bilciurescu, etc., continuă cu înființarea de cât ami multe loji din sânul celor existente. Domnește o mare febrilitate în aducerea de cât mai mulți noi membrii și sporiri de grade la cei vechi. Sediul și l-au ales la Templul din str. Sărindar.

Ancheta cerută de grupul Grigoriu nici nu a început și se crede că nici va avea loc. Grupul Noradunghian așteaptă să se scurgă timpul până la convent pentru a impune o majoritate.

Grigoroiu, probabil după sugestiile lui Pangal, face totul ca să evite o sciziune. Ea vrea să procedeze la înființarea de noi loji, găsind că această luptă electoral nu se împacă cu doctrina și spiritul Masonic. De asemenea amenințările ce le primește prin diverse persoane și sfaturile de a sta deoparte se pare că l-au convins, fiindcă în loja sa România Unită unde este venerabil de onoare și unde avea obiceiul să țină de fiecare dată o cuvântare, ieri vineri anunțat că va vorbi pentru ultima oară, cerându-și un concediu de câteva luni.

Întâmpinarea trimisă Suveranului Marelui Comandor Noradunghian pe care v-am semnalat-o în penultimul meu raport, se pare că nici nu a fost luată în seamă de acesta.

E posibil ca Grigoriu a semnat-o numai ca să nu-și dezamăgească prietenii și partizanii, nu este exclus ca să fi avut loc vreo înțelegere între el și Noradunghian.

Ar fi interesant de cunoscut textul aprobării de funcționare a MLNR eliberat de Ministerul de Interne și reînființarea ei, în vederea unor sugestii personale. De asemenea o copie după aceaastă cerere de reînființare.

Prof. Mihăileanu

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dos. 014441, vol I, p. 2, f. 30-31.

Anexa 16

Documentar

Cu privire ale situației operative perioada 01.01. 1986-30.06.1987

Problema: Oculta

Ministerul de Interne

Departamentul Securității Statului

Centrul de Informare și Documentare

Nr. 00681892 din 13.07. 1987

Strict Secret

Ex. 1

SINTEZA

Asupra datelor de interes operativ referitoare la problema “Oculta” rezultate din prelucrarea automată, pentru perioada 01.01. 1986-30.06.1987

Baza de lucru

1.Dinamica bazei de lucru

La 30 iunie 1987, dinamica bazei de lucru în problema “Oculta” cuprindea 92 de persoane, dintre care 29 în urmărire informativă și 63 în supraveghere informativă.

Comparativ cu începutulul anului 1986, pe ansamblu baza de lucru a crescut cu 19 persoane (de la 73 la 92) , din care la urmărire informativă s-a menținut la același nivel (29), iar la supraveghere informativă numărul persoanelor aflate în lucru a crescut cu 19 ( de la 44 la 63).

Pe profiluri de muncă, situația se prezintă astfel:

Contraspionaj -58 persoane în supraveghere informativă și 23 în urmărire informativă.

Informații interne-una persoană în supraveghere informativă și 4 în urmărire informativă.

Contrainformații în sectoarele economice-2 persoane în urmărire informativă.

Cele mai multe persoane aveau în baza de lucru: Securitatea municipiului București 13, din care 4 în urmărire informativă, securitățile județene: Timiș 13 (4), Iași 12 (4), Cluj 9 (6), Alba 5 (1), Bihor 4 (1), Sibiu 4 (1) și Constanța 3 (1). Direcția a III-a avea 10 persoane în baza de lucru, din care 2 în urmărire informativă.

În perioada 01. Ianuarie 1986-30 iunie 1987 nu a avut nicio persoană în baza de lucru de la problema “Oculta” următoarele securități județene: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. La finele lunii iunie 1987 nu am avut nicio persoană în baza de lucru, deoarece cazurile au fost finalizate în cursul perioadei de referință, următoarele securități județene: Bacău, Brăila, Buzău, Galați, Giurgiu și Suceava.

În perioada analizată 11 persoane au fost incluse în urmărire informativă și 32 în supraveghere informativă.

Situația înregistrărilor în baza de lucru a persoanelor care fac obiectul problemei “Oculta” la nivelul profilurilor de muncă pentru perioada 01. Ianuarie 1986 – 30 iunie 1987 se prrezintă astfel:

Contraspionaj-37 de persoane, din care 8 în urmărire informativă.

Informații interne- 2 persoane, din care una în urmărire informativă.

Contrainformații în sectoarele economice-2 persoane în urmărire informativă.

Contrainformații militare -2 persoane în urmărire informativă.

Mai multe persoane au inclus în baza de lucru: securitățile județene Iași și Timiș câte 8, din care câte 2 în urmărire informativă, Securitatea municipiului București 5, din care una în urmărire informativă și securitatea județeană Sibiu 4, din care una în urmărire informativă. În aceeași perioadă, Direcția a III-a nu a înregistrat în baza de lucru la problema “Oculta” nicio persoană.

Au fost soluționate 11 dosare de urmărire informativă, din care pe profilurile contraspionaj 8 și informații interne 3 dosare, iar modurile de soluționare au fost următoarele: măsuri operative 8 ( contraspionaj 5 și informații interne 3), materiale de mică importanță, plecare definitivă din țară și decesul urmăritului câte un caz.

La supraveghere informativă au fost soluționate 12 cazuri, din care pe profilurile contraspionaj 10 și contrainformații în sectoarele economice 2 cazuri, iar modurile de soluționare au fost următoarele: măsuri operative 7 (contraspionaj 5 și contrainformații în sectoarele economice 2), materiale de mică importanță 3, neconfirmare și decesul persoanei câte un caz.

Rezultă că pe ansamblul celor două forme de lucru, la nivelul problemei, 65 % ( 15 din 23) din cazuri au fost soluționate prin măsuri operative.

Mai multe cazuri au finalizat: securitatea municipiului București 4, din care prin măsuri operative 3, securitățile județene Cluj 3 (3), Iași 3 (1) și Timiș 3 (1), de asemenea au finalizat câte un caz prin măsuri operative securitățile județene: Bacău, Botoșani, Constanța, Hunedoara, Mureș, Sibiu și Suceava.

Atrage atenția faptul că Direcția a III-a nu a finalizat în perioada 01. Ianuarie 1986- 30 iunie 1987, nici un caz.

2. Vechimea celor 29 de dosare de urmărire informativă care erau în lucru la 30 iunie 1987 era următoarea: 10 dosare până la un an, 8 între 1-2 ani, 10 între 2-3 ani și 1 peste un an.

Cele 19 de dosare de urmărire informativă cu vechime de peste un an sunt în lucru pe profilurile contraspionaj 15 și contrainformații în sectoarele economice 4, iar la nivelul unităților de securitate situația se prezintă astfel; securitățile județene Cluj 4, Iași și Timiș câte 3, Securitatea municipiului București 2, Direcția a III-a 2 și securitățile județene Alba , Arad, Bihor, Constanța și Hunedoara câte un dosar de urmărire informativă.

3. Despre cele 92 persoane aflate în lucru la 30 iunie 1987 s-au obținut următoarele informații specific problemei “Oculta” pentru care se acționează prin măsuri informativ-operative pentru cunoașterea, depistarea, prevenirea, controlarea și contracararea acțiunilor ostile țării noastre preconizate de francmasonerie:

33 semnalați că au preocupări, idei, tendințe, ori practice oculte de nuanță francmasonică.

29 suspecți că au legături cu organizații sau elemente francmasonice din exterior.

16 suspecți că au foslt racolați la activitatea francmasonică.

7 străini cunoscuți că fac parte din francmasonerie.

2 străini suspecți că au venit cu sarcini din partea unor organizații francmasonice.

2 persoane cunoscute cu antecedente politice reacționare, luate în lucru pentru verificarea poziției prezente.

1 străin suspect că lucrează în instituții, firme, etc., folosite ca acoperire organizațiile francmasonice.

1 suspect de deținere, redactare sau difuzare de materiale de propagandă reacționară.

Descendent suspect că asupra lui se desfășoară activitate de influențare.

4.Structura bazei de lucru.

– după antecendentele politice reacționare : sunt cu antecedente 23, din care francmasoni 14, legionari 1, PNȚ,3 PNL, 1, foștii membrii ai unor partide naționaliste maghiare sau germane 2, alte antecedente 2.

După antecedentele penale: sunt cu antecedente 6, din care condamnați pentru infracțiuni contra securității statului 5 și infracțiuni de drept comun 1.

După cetățenie: baza se prezintă astfel: români 77 (din care după naționalitate români 65, maghiari 8, germani 2 și evrei 2) și străini (din care RF. Germania, SUA ȘI Italia câte 2, Marea Britanie și Austria câte 1 etc,).

După domiciliu : cu domiciliul în R.S. România 79 (din care în mediul urban 5 și rural 4) și străinătate 13.

După sex: bărbați 66 și femei 26.

După studii: pondere mai mare au persoanele cu studii superioare 58 și liceale 26 etc.

După ocupație pentru cetățeni români: pondere mai mare au pensionarii 23, inginerii-subinginerii 12 și cadrele didactice 10 etc.

După calitatea în care au venit în țară cetățeni străini: turiști 9, studenți 4, altă calitate 2.

Alte date de interes operativ.

La 30 iunie 1987 erau fișate și preluate în evidență automată 135 informații operative text referitoare la problema “Oculta” (din care în semestrul I /1987 s-au primit numai 3 informații fișate de la securitățile județene: Constanța 2 și Sibiu 1).

Cele 135 de informații fișate sunt structurate astfel:

31-referitoare la legături cu organizații sau elemente francmasonice din exterior.

30- la persoane semnalate că au preocupări, idei, tendințe filosofice ori practici oculte de nuanță francmasonică.

28-referitoare la străinii care au venit cu sarcini din partea unor organizații francmasonice.

23-referitoare la persoanele suspecte că au fost racolate în activitatea fracmasonică.

20-referitoare la străinii cunoscuți că fac parte din francmasonerie.

3-referitoare la străinii care lucrează în instituții, firme, cluburi etc. folosite ca acoperire de organizațiile francmasonice.

Cele mai multe informații au fișat și transmis până în present securitatea județeană Iași 44, Direcția III-a 22, securitatea județeană 16, Securitatea municipiului București 8, securitățile județene Constanța 6, Arad și Bacău câte 5.

Nu au fișat nici o informație operativă securitățile județene: Alba, Brăila, Caraș Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Galați, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Neamț, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Șeful Centrului

Lt. Col.

Nicolici Dan

Sursa: ACNSAS fond Documentar, dosar 014918, vol. 7, f. 1-10.

FREEMASONRY IN ROMANIA. CONTRIBUTIONS

Summary

Freemasonry, through its elites, has made an important contribution to strengthening the Romanian state and making it functional and modern as well as consecrating a democratic political regime during interwar Romania. A great part of Masonic elites were represented by personalities who worked in diplomacy, an extremely complex domain which required of its individuals character, dignity, loyalty, responsibility and very good professional skills. Diplomacy is a noble pursuit, in the service of the national interest, involving the cultivation of relationships and capitalizing certain personal qualities, placed far above narrow personal or group interests. Such relations were put at the service of the Romanian state, in crucial moments of its existence, aspect on which we have insisted briefly in this volume. Working in this field and benefitting from specific relationships and connections created, developed and maintained by Masonic lodges, Freemasonry in Romania has been involved in achieving some great objectives for the Romanian state. This explains, of course, the large number of Romanian diplomats, with membership in Freemasonry. Among the most significant names of great resonance we can find Vasile Alecsandri, Nicolae Balcescu,the Bratianu brothers, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Vaida Voivod ,Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Constantin Vișoianu, Victor Cadere, Jean Pangal etc. Important personalities affirmed and recognized in various sciences, literature, art, authentic high profile politicians with authentic democratic views and convictions, decided to enroll in Freemasonry. Senior members of the Royal Family were part of Freemasonry (such as prince Nicholas, brother of King Charles II), the incumbent monarchs of Romania (Carol I, Ferdinand I, Charles II and Michael I) cultivating close relationships with Freemasonry. The interwar period has consecrated professionally, culturally, scientifically and spiritually lots of intellectuals whose destiny was to a greater extent or in a more discrete way linked to Freemasonry. Clearly, interwar Romania was torn between nationalism and democracy and Freemasonry was directly interested and concerned in building and consolidating a genuine democratic regime. Consistently, the nationalist rhetoric has had Freemasonry members associated with Jews (it is true that the share of Hebrew in Freemasonry was also a significant one). On the other hand, with the maturation of the democratic regime to which Freemasonry contributed in the United Romania, like in other European countries ,extremist currents developed steadily and consistently eroded the democratic scaffolding which gave way to the establishment of a totalitarian communist after the Second World War. The Elite of the Romanian Freemasonry was thrown in jail, harassed, decimated. In connection with these issues, I attached some of the documents found during the investigations carried out during internships archival research in the Archives of the National Council for Studying the Securitate Archives and the National Archives, Bucharest. With an elite formed at the most prestigious Western universities, predominantly French, the Romanian Freemasonry was organized and consolidated following the Western elites who prepared and developed the Romanian Revolution of 1848-1849, held under the generous European Masonic-inspired logo "Freedom-Equality-Fraternity ". Initiated and trained in Masonic Lodges, the prestigious Romanian elites had a deep, crucial involvement in preparing the modernization of the society, preparing the Union of the Principalities, the Independence, the Greater Union and extensive reforms in all areas of social, political, cultural, scientific and cultural Romanian fields of activity. In a Romanian society such as the modern one, evolving from deep European-inspired paradigms, exponent of generous humanitarian ideals of universal inspiration, the Romanian Freemasonry was involved in the key moments that have defined and reshaped the identity of the options of the Romanian society in the context of broader social , political, ideological and cultural developments in Romania. Between the two world wars, affected by many divisions and disagreements, the Romanian Freemasonry was involved in the development of Romanian democracy and was strongly affected by the emergence of anti-Masonic actions organized by representatives of extremist political parties. The establishment of authoritarian regimes left no other choice to Freemasonry but put it to sleep or emigration to other countries. Revived after the events of 1989, the Romanian Freemasonry is back in a new phase of its complex existence, otherwise identical to the post-revolutionary developments of the society as a whole.

Translated by Natalia Cosovanu

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. IZVOARE

1. INEDITE :

Arhivele Naționale Centrale – București (A.NI.C.): fondurile: Francmasoneria Română 1921-1945

Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității –București (ACNSAS), fond Documentar

2. EDITE

Ambelain, Robert, Templieri și Rozi +Crucieni. Documente ale Istoriei Iluminismului, Prefață de Serge Caillet, București, Editura Nestor, 2013

Banu Florian (editor), Și nu ne duce pe noi în ispită…România și războiele minții. Manipulare, propagandă și dezinformare (1978-1989), Studiu introductiv, selecția documentelor și indice de nume de Florian Bnau, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2013

Cartea Albă a Securității. Istorii literare și artistice 1969-1989, Serviciul Român de Informații, București, Editura Cartea Românească, 1996

România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, F-0, vol. II, București, Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului, 2012,

Ghica, Ion, Scrisori către V. Alecsandri, București, Editura Minerva, 1976

Ghica, Ion, Scrisori către Vasile Alecsandri, ediție îngrijită de Radu Gârmacea și ilustrată de Rareș Ionașcu, București, Editura Humanitas, 2014

Grigorovici, Radu, Bucovina între milenii. Studii și documente, Cuvânt înainte de academician Dimitrie Vatamaniuc, București, Editura Academiei Române, 2006

Ioanițiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste. Arestați, întemnițați, uciși. Dicționar N-O, Lucrare revizuită de DR. Mihaela Andreiovici, Filip Lucian –Iorga, București, Editura Mașina de scris, 2005

Mitrokhin, Vasili, Andrew, Christopher, Arhiva Mitrokhin. KGB-ul în lume, vol, II, traducere Anca Ionescu, București, Editura Orizonturi, 2006

Partiturile Securității. Directive, ordine, instrucțiuni (1947-1987). Documente editate de Cristina Anisescu, Silviu B. Moldovan și Mirela Matiu. Studii și note de Cristina Anisescu și Silviu B. Moldovan, Glosar de termeni de Cristina Anisescu, București, Editura Nemira, 2007

Ungherea, Olimpian, DEX Masonic, volumul I, A-L, Editura Phobos, 2007

Șarambei, Johanna, Șarambei, Nicolae, Dicționar. Personalități ale lumii antice, ediția a IV-a, București, Editura Artemis, 2012

Voevod, Alexandru, Vaida, Scrisori de la Conferința de Pace. Paris-Versailles 1919–1920, Ediție studiu introductiv Mircea Vaida Voevod, Cluj Napoca, Editura Press Internațional, 2003

Varta, Ion, Varta, Tatiana, Moldova și Țara Românească în timpul domniilor regulamentare. Documente inedite din arhivele Federației Ruse, Ucraina și a R. Moldova, Chișinău, Editura Cartdidact, 2012

Wexler, Theodor, Popov, Mihaela, Anchete și procese uitate. 1949-1960. Documente, vol. I- II, București, Fundația Wilhem Filderman, 2000

Memorii

A fost odată George Muntean. Remember, ediție alcătuită de Adela Popescu, București, Editura Palimpsest, 2008

Maria, Regina României, Povestea vieții mele, vol. III, București, Editura Rao, 2013

Memoriile Princepelui Nicolae Șuțu, mare logofăt al Moldovei, 1798-1871, Traducere din limba franceză, introducere, note și comentarii de Georgeta Penelea Filitti, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997

III. PUBLICAȚII

1. REVISTE

„Caietele C.N.S.A.S.” (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), București, 2008

Oglinda literară”, revista de cultură, civilizație și atitudine, Focșani, 2013

„ Securitatea”, București, 1987

IV. LUCRĂRI GENERALE ȘI SPECIALE

Anton, Fabian, Biserica și masoneria. Slujitori ai cultelor religioase în masoneria română. Mic dicționar, Pitești, Editura Paralela 45, 2007

Idem, Personalități ale Francmasoneriei din România, Onești, Editura Magic Print, 2013

Bălcești, Horia, Nestorescu, Ordinul Masonic Român, București, Casa de Presă și Editură Șansa, 1993

Idem, Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. I-III, Centrul Național de Studii Masonice, Editura Phobos, București, 2005

Idem, Scurte povestiri masonice, București, Centrul Național de Studii Masonice, 2006

Berg, A., Scott, Wilson, traducere de din limba engleză de Carmen Dumitrescu, Cuvânt Înainte de George Cristian Maior, București, Editura Rao, 2014

Beresniak, Daniel, Francmasoneria în Europa de Est, traducere și cuvânt înainte de D. A. Lăzărescu, București, Editura Nemira, 1992

Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei. De la Imperiul Roman la Europa (secolele V-XIV), vol. II, ediția a II-a, Iași, Institutul European, 1998

Berindei, Dan, Românii și Europa. Istorie, societate și cultură, vol. I, Secolele XVIII-XIX, București, Editura Museion, 1991

Idem, Cultura națională română modernă, București, Editura Eminescu, 1986

Idem, Epoca Unirii, București, ediție revăzută și adăugită, Editura Corint, 2000

Black, Jonathan, Istoria secretă a lumii, traducere din limba engleză de Adriana Bădescu, București, Editura Nemira, 2008

Bodea, Cornelia, Fața secretă a mișcării prepașoptiste române. Unitatea națională, București, Editura Academiei Române, Editura Nestor, 2004

Burnett, Thom, Games, Alex, Cine conduce, de fapt, lumea? Războiul dintre globalizare și democrație, București, Editura Rao International Publishing Company, 2009

Bruja, Radu, Florian, Carol al II-lea și partidul unic: Frontul Renașterii Naționale, Iași, Editura Junimea, 2006

Idem, Radu Florian Bruja, Extrema dreaptă în Bucovina, Prefață de Gh. Buzatu, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012

Căpușan, Andrei, Alexandru, Diplomați români de elită. O istorie –incompletă- a diplomației române prin diplomați, vol. I-II, Evul Mediu, Epoca Modernă, Ediția a II-a, București, Editura Ars Docendi, 2009

Chivu Carmen, Albu, Mihai, Dosarele Securității. Studii de caz, Iași, Editura Polirom, 2007

Ceaușu, Mihai, Ștefan, Un iluminist bucovinean: Vasile Balș (1756–1832), Iași, Editura Junimea, 2007

Comănescu Radu, Dobrescu, Emilian, I., Istoria Franc-Masoneriei Universale (962–1960), Istoria Franc-Masoneriei Române (1734–1991), Editura Tempus, București, 1992

Coadic, Xavier, Enciclopedia Francmasoneriei. Istorie, personaje, simboluri, traducere din limba franceză-Nina Bercan, București, Editura Niculescu, 2010

Cosma, Ela, Sași, austrieci, slavi în Transilvania și Banat (biografii de secol XIX și din vremea revoluției pașoptiste), București, Editura Academiei Române, 2009

Dănacu, Viorel, Francmasoneria. Așa cum a fost, București, Editura Paco, 2014

Deaca, Mircea, Douatin, Alexis, Marele Orient al României. Cine suntem? Cum? De ce? Fundația Culturală Libra, 2008

Dobrescu, Emilian,   Iluștri francmasoni, București, Editura Nemira, 1999

Dobre, Dumitru, O istorie în date a exilului și emigrației românești ( 1949-1989), Cuvânt înainte de Dinu Zamfirescu, București, Editura Militară, 2013

Dogaru, Petre, Casa regală, femeile fatale, masoneria și dictatorii secolului XX, București, Editura Aldo Press, Editura Tritonic, 2002

Dogaru, Bogdan, Constantin, Francmasoni în fruntea Arhivelor Statului, în “Oglinda literară”, revista de cultură, civilizație și atitudine, Focșani, XII nr 134/ februarie 2013

Dubreuil, J., P., Istoria francmasonilor, traducere de Gabriel Avram, București, Editura Blasssco, 2013

Goff, Jacques, Le, Civilizația Occidentului medieval, cu o prezentare de M. Beza, traducere și note de Maria Holban, București, Editura Științifică, 1970

Fandarac, Marcel, Francmasoneria și clasa politică, București, Editura Corrida, 2000

Favier, Jean, Templierii sau insuccesul bancherilor cruciadei, în Cruciadele, Introducere de Robert Delort, Traducere de George Miciacio, București, Editura Artemis, 1998

Hastier, Nicolas, Haimovici, Steaua Dunării. Donaustern. L Etoile Du Danube, Geo=politică și Francmasonerie. Cronica destinului excepțional –unic în istoria Francmasoneriei universale al unei loji consacrate și instalate pe pământ românesc în 1857. Loji masonice în exil, București, Centrul Național de Studii Francmasonice, 2013

Jacq, Christian, Francmasoneria. Istorie și inițiere, fotografii și desene de Francois Brunier, traducere de Silvia Turza, București-Brașov, 1994

Hrenciuc, Daniel, Dilemele conviețuirii: Evreii în Bucovina (1774–1947), Iași, Editura Pim, ediția a doua, revăzută și adăugită, 2013

Jeffers, H., Paul, Conspirația Bildenberg. În culisele celei mai puternice societăți secrete din lume, traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu, București, Editura Meteor Press, 2012

Ionescu, Romeo, O pagină din istoria Francmasoneriei Române, București, 1931

Ioniță, Nicolae, Problema “Oculta”. Securitatea și masoneria în anii ’80, în “Caietele CNSAS”, 1 /2008, 1,

Isar, Nicolae, Imaginea modernă a românilor. Imaginea societății românești în Franța (1774-1848), București, Editura Universității, 1992

Lăzărescu, Dan, A., Românii în francmasoneria universală, Note și bibliografie de Horia Nestorescu-Bălcești, București, Centrul Național de Studii Francmasonice, 1997

Leadbeater, Charles, W., Francmasoneria. Rituri și inițiere, traducere din limba franceză Victoria Comnea și Dan Dumbrăveanu, București, Editura Herald, 2014

Lecca, Octav, George, Familiile boierești române. Istorie și genealogie (după izvoare istorice autentice), cu adnotări, completări și desene de Mateiu Caragiale, Ediție de Alexandru Condeescu, Fundația Culturală Libra, Editura Muzeului Literaturii Române, București, f. a

Mackey, Albert, G., Legendele, miturile și simbolurile Francmasoneriei, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, ediția a doua revăzută, București, Editura Herald, 2013

Mainguy, Irène, Simbolurile gradelor de perfecție și ale Ordinelor de Înțelepciune. În Ritul Scoțian Antic Acceptat și Ritul Francez sau perfecționarea maeștrilor, traducere din limba franceză Cristina Săvoiu, București, Editura Rao Publishing Company, 2011

Mamina, Ion, Bulei, Ion, Guverne și guvernanți, 1866-1916, București, Editura Silex, 1994

Mâșu, Ștefan, Marele Arhitect al Universului. Tratat de cosmologie și antropologie, București, Editura Rao, 2012

Idem, De la ucenic la calfă în Francmasonerie, București, Editura Rao, 2010

Marrs, Jim, Guvernarea din umbră. Istoria secretă care leagă Comisia Trilaterală, Francmasoneria și Marile Piramide, Traducere din limba engleză de Nicolo Della Pupa, București, Editura Curtea Veche, 2009

Moldovan, Silviu, B., “Partiturile represiunii”, în Partiturile Securității. Directive, ordine, instrucțiuni ( 1947-1987). Documente editate de Cristina Anisescu, Silviu B. Moldovan și Mirela Matiu. Studii și note de Cristina Anisescu și Silviu B. Moldovan, Glosar de termeni de Cristina Anisescu, București, Editura Nemira, 2007

Mooney, Brian, Mari lideri din antichitate până în prezent, traducere Liviu Mateescu, București, Editura Lider, 2008

Neagu, Gheorghe, Andrei, Dogaru, Bogdan, Constantin, Marcel Schapira, Francmasoneria și Securitatea, Focșani, Supliment Oglinda Literară, 2012

Nefontaine, Luc, Francmasoneria, București, Editura Diogene, 1998

Idem, Francmasoneria. Secretele Frăției, București, Editura Univers, 2007

Nestorescu, Dan, H., Francmasoneria. 100 de întrebări și răspunsuri, București, Editura Centrului Național de Studii Masonice, 2003

Newton, Joseph, Fort, Constructorii. O cercetare a istoriei și filosofiei masoneriei, traducere din limba engleză Mariana Buruiană, București, ediția a 2-a, Editura Herald, 2012

Nicolescu , Adrian, Istoria civilizației britanice, Volumul I. Din preistorie până în secolul al XVII-lea. Cu un cuvânt înainte de Excelența Sa Christopher Crabbie, CMG Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Iași, Institutul European, 1999

Oproiu, Dumitru, Unele aspecte ale activității ostile desfășurate de organizația Francmasonică în România, în „ Securitatea”, București, 1 (77), /1987

Vasile, Pascu, Regimul totalitar comunist în România (1945-1989), Volumul I, București, Editura Clio Nova, 2007

Pelin, Mihail, Opisul emigrației politice. Destine în 1222 de fișe alcătuite e baza dosarelor din arhivele Securității, București, Editura Compania, 2002

Platon, Gh., V., Cristian coord., Istoria Universității din Iași, Iași, Editura Junimea, 1985

Rosetti, Radu, Acțiunea politicii rusești în Țările Române povestită de organele oficiale franceze, cu o prefață de Florin Constantiniu, București, Editura Cartea Românească, 2000

Taguieff, Pierre, André, Iluminati. Esoterism. Teoria complotului. Extremism, traducere din limba franceză de Cristina Zăvoiu, București, Editura Rao Publishing Company, 2007

Țaralungă, Ecaterina, Enciclopedia identității românești. Personalități, București, Editura Litera, 2011

Tănase, Stelian, Sadoveanu mason, în Sfera Politicii, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/145/art12-arhiva.html

Riasanovski, Nicholas, V., O istorie a Rusiei, Iași, Institutul European, traducere de Anca Voroniuc, ediție îngrijită și note de Mihai Cojocariu, 2008

Roth, Harald, Mică istorie a Transilvaniei, traducere de Anca Fleșeru și Thomas Șindilariu, Prefață de Ovidiu Pecican, Târgu Mureș, Editura Pro Europa, 2006

Rotman, Liviu, Evreii din România în perioada comunistă 1944-1965, Iași, Editura Polirom, 2004

Stan, Apostol, Putere politică și democrație în România 1859–1918, București, Editura Albatros, 1995

Stan, Florin, C., Situația evreilor din România între anii 1940-1944, Cluj Napoca, Editura Argonaut, 2012

Stoica, Stan ( coordonator), Dicționar biografic de istorie al României, Cuvânt înainte de academician Dinu C. Giurăscu, București, Editura Meronia, 2008

Stănel, Ion (coordonator), Personalități străine în istoria României. Dicționar biografic, Cuvânt înainte, acad. Dan Berindei, București, Editura Meronia, 2008

Stoenescu, Alex, Mihail, Istoria revoluțiilor de stat în România 1821–1999. Volumul I, Revoluție și Francmasonerie, București, Editura Rao, 2002

Solomovici, Teșu, România masonică – „Copii Văduvei”, II, ediție nouă, completată, București, Editura Teșu, 2012

Șevcenco, Ruslan, Masoneria: istorie și idei, Chișinău, Editura Notograf Prim Srl, 2012

Șerban, Stelu, Elite, partide și spectrul politic în România interbelică, București, Editura Paidea, 2006

Zeev, Aviv, Ben, Ghidul xenofobului. Israelienii, traducere din limba engleză de Mihai –Dan Pavelescu, București, Editura Nemira, 2009

Zub, Al., Istorie și istorici în România interbelică, Iași, Editura Junimea, 1989

Wilmshurst, W., L., Masoneria și înțelesul său tainic, traducere din limba engleză: Ilie Iliescu, București, Editura Herald, 2012

V. Resurse Internet

http://ro.wikipedia.org/wiki/Francmasonerie

http://dexonline.ro/definitie/francmasonerie

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/societi-secrete/6963-rozacrucienii-parintii-uniunii-europene-nr394-sapt18-24-oct-2012.html

http://www.freemasons-freemasonry.com/mozart_freemasonry.html

http://www.liberale-grossloge.at/index.php?pageID=17&lang=en

http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4232650-grupul-bilderberg-adevaratii-conducatori-ai-americii;http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/doua-organizatii-oculte-grupul bilderbergsi-consiliul-pentru-relatii-externe-vin-astazi-la-bnr-3532

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ritul_Sco%C8%9Bian_Antic_%C8%99i_Acceptat

http://stiri.tvr.ro/cine-sunt-masonii-si-ce-este-masoneria–marii-maestri-ai-lojilor-din-romania-si-germania–la-tvr_29551.html#sthash.mJ4u4dH1.dpuf

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/a-fost-cuza-voda-francmason-533590.html

http://masoneriesibiserica.blogspot.ro/2009/10/inceputurile-francmasoneriei-in-romania.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Samuel_von_Brukenthal

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Piuariu-Molnar

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/a-fost-cuza-voda-francmason-533590.html

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/francmasoneria-securitatea-regimul-comunist,site

http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Controversele din viaţa masonului Schapira

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul

I

EVOLUȚIA ISTORICĂ A FRANCMASONERIEI UNIVERSALE. UNELE CONSIDERAȚII

I.1.Originile Francmasoneriei

I.2.Francmasoneria și Ordinul Templierilor

I.3.Camaraderia

I.4.Organizații internaționale de influență masonică

I.5.Loja, riturile, simbolurile

CAPITOLUL II

Personalități rosacruciene

CAPITOLUL III

FRANCMASONERIA ROMÂNĂ

Transilvania

Bucovina

Basarabia

„B nai Brith”

Francmasoneria și Marea Unire din 1918

Rotary Club

Capitolul IV

Francmasoneria română în perioada interbelică

Capitolul V

Regimul carlist și “intrarea în adormire a Francmasoneriei române”

Capitolul VI

Francmasoneria în timpul celui de al doilea război mondial

Capitolul VII

Francmasoneria și instaurarea regimului totalitar comunist

VII.1.Represiunea anti-Francmasonerie

VII. 2.Operațiunea “Oculta”

VII.3.Marcel Schapira și destinul Francmasoneriei Române

.

Capitolul VIII

Personalități ale Francmasoneriei din România

Capitolul IX

Biserica și Francmasoneria

Concluzii

Anexe

Rezumat

Bibliografie