Francmasoneria

Ce este francmasoneria?

Francmasoneria este în primul rând o asociație între oameni liberi de toate credințele și din toate orizonturile sociale bazată pe toleranță. Ea este îmbogățită de diversitatea confesională și socială care se unește într-o cauză comună, aceea de a-și urma calea spre autoperfecționare. Pentru aceasta, francmasoneria furnizează elemente simbolice și tradiționale oricărei persoane care dorește să se perfecționeze. Perfecționarea se poate obține numai prin experiența de viață și prin însușirea unui comportament moral.

„Tabloul din perioada Primului Imperiu Francez

prezentând atributele masonice”

Francmasoneria este o frăție care permite individului să se îmbogățească cu experiențele celorlalți și, în fața multitudinii de puncte de vedere, să răspunsă practic la problemele pe care epoca în care trăim le ridică. Modernitatea nu mai este asociată cu o idee monolitică, ci ia în considerare complexitatea și bogăția diverselor noastre relații.

Francmasoneria este un pas spiritual structurat atât într-o organizație, cât și într-un mod de viață. Organizația masonică există ca să asigure libertatea și independența în munca individului, precum și pentru a asigura sprijinul colectiv. Drumul este alcătuit din etape care permit progresul treptat, fără posibilitatea de a obține autoritate. Cu acest amestec de libertate individuală și tradiție care ar putea părea surprinzător, francmasoneria a reușit să supraviețuiască intactă din secolul al XVIII lea până acum, rămânând nechimbată și în același timp nedemodată.

Scurt istoric al francmasoneriei

Cuvântul „franmason” înseamnă „zidar liber”, iar franmasoneria sau masoneria este o societate secretă care poartă acest nume pentru că în organizața ei se servește de unelte de care se folosesc zidarii, precum: mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc. Masoneria interpretează aceste instrumente în chip simbolic și își împarte membrii în trei grade sau trepte cărora le dă numele de: ucenici, lucrători și maeștri.

„Uneltele”

Unii dintre francmasoni susțin că își trag originea de la Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Alții susțin că francmasoneria s-ar trage de la așa zișii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale și constructori ai domurilor monumentale din Evul Mediu. Există totodată și părerea că francmasoneria ar fi așa de veche ca și omenirea sau că ea și-ar avea originea în misterele religiei grecilor și egiptenilor sau în ordinul templierilor sau al crucii trandafirii (roza), însă această opinie nu poate justifica întru nimic numele de francmason sau întrebuințarea uneltelor masonice în masonerie.

Originea sigură a francmasoneriei datează din anul 1717 și țara în care s-a organizat întâia oară este Anglia. Odată cu introducerea reformei religioase implicarea credincioșilor și a comunității în înălțarea unor biserici monumentale a scăzut puternic. Acest lucru a avut ca urmare decăderea breslei zidarilor liberi care nu mai găseau de lucru aproape deloc. În aceste împrejurări critice pentru ei, Teofil Desaguliers, predicatorul reformat al Curții Regale, predicatorul James Anderson și arheologul George Payne își propuseră să dea breslei zidarilor liberi altă menire, astfel acest lucru a condus la zidirea unui templu spiritual în inima omului prin cultivarea a tot ceea ce este „bun, nobil și frumos”, cu alte cuvinte o moralitate fără religie, deci atee și întemeiată numai pe rațiune. Drept urmare, patru societăți de zidari liberi se întruniră în ziua de 24 iunie 1717, într-un restaurant din Londra, unde puseră bazele societății „of free States Masons„ și consimțiră să urmărească scopul propus de cei trei bărbați. Aceasta a fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau englezești ori începutul lojelor Sfântului Ioan, cum s-a mai numit ea în amintirea Sfântului Ioan Botezătorul a cui naștere se serbează în ziua de 24 iunie.

„Sigiliul marii loji din Londra, 1730”

Ideile masonice au prins avânt și s-au răspândit cu iuțeală în toate țările din apusul Europei, câștigând un mare număr de membri în special în pătura cultă a societății și chiar printre capetele încoronate. Cu timpul însă, în masonerie s-au amestecat principii dizolvate din Talmud, din Cabala și din magie, s-a dat simbolurilor cultului altă interpretare, adaptate adevăratelor scopuri criminale ale mișcării masonice. S-au introdus ca termeni de exprimare cuvinte evreiești și orientale, francmasoneria fiind transformată în curând în Sinagoga Satanei. Nu numai că s-a transformat radical francmasoneria originală, destul de hibridă de la primele ei începuturi, ci s-au înființat o puzderie de noi și felurite genuri de masonerie. Astfel în anul 1756, evreul Ștefan Morin puse în ordine cele 25 de grade ale masoneriei templierilor și le introduse din America, unde alți masoni, ca să poată crea venituri mai marii lojelor, le ridicaseră la 33, cum au rămas până astăzi. Un alt mason, celebru escroc Iosef Balsamo, cunoscut sub numele de graful Cagliostro (1795) a înființat francmasoneria coptică, cu 90 de grade , și a primit în loji și femei.

Alți trei masoni evrei, frații Bedaride din Avignon, au înființat francmasoneria numită Misraim, tot cu 90 de grade și cu idei cabalistice și cu totul bizare. Francmasoneria albastră, cu cele trei grade ale ei nu a mai mulțumit în curând mania gradelor, și a fost considerată ca un simplu noviciat care se pregătea pentru gradele superioare. Se înființa astfel o nouă francmasonerie numită scoțiana, care la rândul ei a fost considerată ca un grad intermediar între francmasoneria albastră și între gradele superioare. Acestea sunt trei:

Al templierilor, cu alte patru sisteme divizionare; sistemul capitolului de Clemont, sistemul strictei observante, sistemul clericalatului și sistemul suedez sau creștin.

Sistemul crucii trandafirii (roze)

Sistemul egiptean cu subdiviziunile: sistemul coptic, sistemul mistraim și sistemul sau mitul memfitic.

Francmasoneria nu este ceva care să impună prin vechimea sa, iar trecutul ei este pătat cu crimă și sânge. În țările catolice, mai exact în Franța, francmasoneria a luptat cu orice fel de arme împotriva Bisericii și a monarhiei. Enciclopediștii și mai toți făuritorii și capii marii revoluții au fost francmasoni.

Francmasoni celebri: Rene Decartes, Voltaire, George Washington, Mark Twain, Denis Diderot, Benjamin Franklin, Joseph Rudyard Kipling, Wolfgang Amadeus Mozard, Isaac Newton, Johann Wolfgang Goethe.

„Masonii operativi”

Organizarea francmasoneriei

Organizarea francmasoneriei variază puțin de la un fel de masonerie la altul și de la o țară la alta însă, în esență, ea se reduce la următoarele:

Unitățile în care sunt grupați membrii se numesc loji. În fruntea fiecărei loji stă un venerabil, ajutat de un consiliu. Mai multe loji formează o mare lojă, condusă de un mare maestru, înconjurat de venerabilii lojilor componente. Intrarea în masonerie se face prin primirea novicelui în lojă cu un anume ceremonial, sau în termeni masonici, potrivit ritualului novicele este introdus în încăperea numită templu, legat la ochi și numai după ce i se pun diferite întrebări, este dezlegat, ca un semn că, intrând în lojă, a trecut din întuneric la lumină. Aici se observă mai întâi un tablou care înfățișează cerul înstelat, un glob pământesc, un ghiveci cu o floare, un craniu omenesc, o carte deschisă, un echer și un compas. După interpretarea masonică, aceste lucruri ar avea urmatoarea semnificație: cerul, pământul cu floarea și craniul simbolizează natura de deasupra, dimprejurul și dedesubtul nostru și formează toate la un loc primul izvor al conștinței omenești. Cartea, care uneori este biblia, simbolizează știința. Dar pentru că știița din cărți e lucru mort, se pune în mâna novicelui un dreptar și un compas care simbolizează știința vie, a vieții sociale, și anume: echerul are să slujească la măsurarea dreptății, iar compasul la întinderea iubirii de oameni a noului francmason. După ce se mai săvârșesc unele acte simbolice și se supune la probe ciudate, ca să se vadă dacă are curaj și e statornic în hotărârea de a intra în francmasonerie, novicele depune jurământul de credință în masonerie și e proclamat membru al lojii.

„Templul masonic”

Ritualul acesta și simbolismul lucrurilor și faptelor din care el constă, variază la primirea celorlalte două grade ale francmasoneriei albastre (de lucrători și maestru), și se complică și se schimbă cu totul la gradele superioare, în special la primirea gradelor 18 și 33, spre a corespunde scopului ascuns al francmasoneriei și mijloacelor cunoscute numai de către membri acestor grade superioare.

Loja (Templul sau Atelierul)

Este celula organică a francmasoneriei. Ea reprezintă locul unde se iau hotărârile și se inițiază cei care urmează să se convertească. I.T. Ulic spune „condiția esențială este ca orice local de loje să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar permite accesul privirilor străine. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu se țin ședințe, se vor deschide seara ferestrele pentru curățenie și aerisirea localului.”

„Loja ca încăpere”

Loja este compusă din trei camere:

Vestibulul (sala pașilor pierduți), este un fel de anticameră.

Camera de reflecție (obscură sau de chibzuință).

Loja propriu zisă (Templul sau Atelierul).

De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă masoneria. Ușa are două butoane de sonerie, dinte care unul este cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii în timp ce celălalt este vizibil și pentru profani.

Planul lojii.

Camera de reflecție se află totdeauna departe de templu pentru ca profanul să nu poată vedea la momentul primirii interiorul templului. Ea este vecină cu vestibulul pentru că, de aici, prin mecanismul secret pe care îl posedă loja, se lucrează în camera de reflecție, si anume: se vorbește prin gura craniului, se mișcă scheletul și se urmăresc mișcările profanilor. Clanța dinăuntru se coate ca profanul să nu poată ieși singur de aici, iar pentru sigutanță se închide ușa cu un zăvor pe dinafară.

Vestibulul sau sala pașilor pierduți este camera de unde se mânuiesc instrumentele în sala obscură.

Loja este sala importantă a sediului. Trebuie să fie cât mai impunătoare, majestuasă, pentru a impresiona cât mai mult. Ea este aranjată în felul următor: la răsărit tronul cu trei-cinci scări al venerabilului (marele maestru) al lojei. În spatele venerabilului este platforma pentru vizitatori. Bineînțeles nu pot fi primiți în vizită numai masoni. De o parte și de alta în fața tronului sunt locurile secretarului și marelui orator. În mijlocul templului este altarul lojei, pe un tron cu tri trepte, iar împrejurul lui sunt tri lumini în formă de triunghi. Pe partea de nord și sud se află câte o coloană, în dreptul cărora se îșiruie frații. În dreptul celor două coloane se află primul și al doilea supraveghetor așezați pe tronuri cu două trepte, tot aici se mai află o piatră brută, reprezentându-l pe profan înainte de inițiere, și o piatră cioplită înfățișându-l purificat după ridicarea din coșciug. Apoi trei ciocane pentru venerabil și pentru cei doi supraveghetori, un glob terestru, două echere, bande negre pentru inițiere, șorțuri din piele, cordoane, un buzdugan pentru maestrul de ceremonii, o sabie mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalți, două urne pentru votat cu bile albe și negre, un port voce pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac pentru a colecta bani), sacul de propuneri, triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul înstelat, iar pereții taăisați în roșu sau negru.

Fiecare persoană și obiect din cele prezentate mai sus are un rol bine determinat în funcționarea mecanismului masonic. Venerabilul va conduce întotdeauna lucrările ajutat de supraveghetor.

Simbolistică

Elementele care se regăsesc și pot fi studiate în francmasonerie sunt împărțite în opt grupuri diferite:

Simboluri: cifre și numere simbolice

Figuri: triunghiuri, steaua arzătoare (pentagonul), pecetea lui Solomon (hexagonul), tabloul lojilor.

Legende: legenda lui Hiram, legenda lui Solomon, legenda lui Iuri, istoria lui I. De Molay.

Unelte: ciocan, nivelă, echer, compas, cub, sabie, pumnal.

Cuvinte: parole de trecere ebraice și latine, cuvinte ale limbii profane a inițiatului.

Semne: atingeri și strângeri după grade.

Podoabe: bijuterii și eșarfe.

Limba secretă: scriere cu diferite cifruri.

Cele trei mari principii ale francmasoneriei

De la începuturile sale, francmasoneria a urmat și urmează cu consecvență cele trei mari principii, respectiv:

Iubirea fraternă: aceasta înseamnă că fiecare francmason adevărat va manifesta toleranță și respect față de opinile semenilor săi și se va comporta în orice împrejurare cu bunătate și înțelegere față de orice ființă umană.

Într-ajutorarea: aceasta înseamnă că toți francmasonii sunt învățați să manifeste această virtute, nu numai pentru membrii familiei sale ci și față de membrii societății în care trăiesc, principiu ce trebuie urmat prin eforturi individuale. Cică soarta orfanilor, suferinzilor și a celor vârstnici a constituit din cele mai vechi timpuri o preocupare permanentă a membrilor ordinului.

Adevărul: constituie pentru francmasoni piatra de încercare a instruirii lor, acest principiu trebuind să prevaleze în orice împrejurare s-ar afla.

Francmasonii cred cu tărie că transpunerea acestor 3 principii este singura cale de atingere a celor mai înalte standarde comportamentale ale vieții fiecărei ființe umane.

Rituri

Diversele rituri, datorate fie fanteziei unora dintre masoni, fie ambiției de a parveni cu ajutorul ei s-au răspândit în țările unde organizarea francmasoneriei era mai aproape de obiceiurile și felurile de viață al poporului respectiv.

Cele mai imoportante rituri sunt:

Ritul scoțian, antic și acceptat

Ritul francez

Ritul martinist

Ritul memphis-misraim

Deosebirea între aceste rituri este numai formală, constând fie în adoptarea de semne și simboluri diferite, fie având un număr mai mic sau mai mare de grade. Oricare ar fi însă ritul, conducerea lor este unitară, deoarece actul constitutiv al francmasoneriei proclamă că: „francmasoneria este una singură pe tot globul” (constitution de Bordeaux de 1762).

Cel mai important și mai răspândit rit este cel „scoțian, antic și acceptat”, pe care Domenico Margirotta îl definește ca „adevărata masonerie”.

Sub forma acestui rit a activat masoneria și în România, prin cele două organizații superioare: supremul consiliu de grad 33, reprezentând conducerea supremă administrativă și legăturile cu străinătatea, și Marea Lojă Națională Română, care grupează lojile simbolice de grad mai mic.

Actul cel mai important și cel mai solemn al masoneriei este inițierea. Profanul care vrea să fie inițiat este introdus într-un loc retras unde trebuie să depună obiectele metalice pe care le are asupra sa. Este trecut apoi în cadrul sinistru al camerei de reflecție cu scheletul care se mișcă, craniul care vorbește, sub privirile masonilor care privesc efectul avut asupra profanului, din spatele ferestrei secrete.

Aici trebuie să-i scrie „testamentul” simbolizând înmormântarea pentru totdeauna a vieții profane, pentru a intra în viața veșnică a masoneriei.

După o oră de „petrecere” în acest loc, urmează scena cea mare a inițierii, a „primirii luminii”, cum zic masonii. Înainte de a fi introdus în templu, profanul este legat la ochi cu o bandă neagră, inima și umărul stâng precum și genunchiul drept îi sunt dezvelite, iar piciorul stâng descâlțat.

Astfel dezbrăcat este primit să bată la ușa templului. Marele maestru îl întreabă dacă vrea să devină mason, la care răspunde „da”. Ușa templului se deschide și trebuie să treacă pragul târându-se pe jos. Aceasta simbolizează umilința de care trebuie să fie pătruns profanul la prmirea în masonerie, umilință ce trebuie să fie veșnică în raporturile lui cu masoneria.

Cu ochii legați în așa fel ca să nu vadă nici o rază de lumină este introdus în templu. Dacă nu poate să vadă, profanul poate totuși să simtă, și pentru aceasta i se dă în mână o sabie pe care o ține cu vârful sprijinit pe piept în dreptul inimii. Aceasta simbolizează cât de aproape este moartea de inima aceluia care va trăda tainele masoneriei. Intrat în loje, neofitul trebuie să facă trei ocoluri ale templului numite „călătorii”. Prima călătorie mergând cu ochii legați, căutând terenul în dreapta și în stânga, în întunericum pătruns în care se află, acesta simbolizând neantul și haosul în care plutesc cei fără lumina masonică (profanii). În timpul călătoriei supraveghetorii produc zgomote confuze și misterioase, pentru a înspăimânta mai mult pe neofit. A doua călătorie începe cu botezul masonic care simbolizează venirea profanului în lumea nouă a masoneriei. Pornit la drum, zgomotele stranii din prima călătorie sunt înlocuite acum cu zăngănit de arme. I se arată prin aceasta forța de neînvins a masoneriei. A treia călătorie (proba focului) este cea mai importantă. În mijlocul focului, inițiatul trece prin chinuri demne de infernul lui Dante. Aceasta simbolizează purificarea de viață a profanului și primirea în „raiul masonic”. Numai cei care rezistă acestei probe pot fi primiți în masonerie, căci secretele pe care le au de păstrat, cer caracter și nervi neobișnuit de tari. Simbolul reprezentat prin această probă este sfârșitul care așteaptă pe cei care vor ridica mâna împotriva masoneriei.

După încheierea acestei probe, neofitului i se dă să bea un lichid care, la început fiind dulce, se transformă deodată într-o mare amărăciune. Este totuși silit să bea întreg paharul pentru a dovedi, odată în plus, tăria si persistența de a fi primit printre masoni. Apoi el este invitat să intre în „lanțul de unire” al fraților. Aceasta se face prin donarea unei sume de bani din partea inițiatului și cu cât suma este mai mare cu atât este un mai bun adept. Scopul acestei colecte, de care niciun inițiat nu scapă, este tot atât de ocult ca și scopurile instituției însăși. Ulterior realizării acestei donații neofitul este condus în fața altarului lojei prin trei pași făcuți într-un anumit mod fiind obligat să presteze următorul jurământ: „jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor altei persoane decât unui frate de loje și în prezența venerabilului Mare Maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea să fie străpunsă, iar corpul meu să fie zdrobit și transformat în cenușă pentru a fi aruncată în vânt, ca prin această pedeapsă să de piardă amintirea că eu am fost membru al societății francmasone.”

Cu imaginea jurământului în suflet legătura este luată de la ochi, în timp ce o lumină orbitoare este concentrată asupra lui. După atâta timp fără să fi zărit o rază de lumină, se trezește înconjurat de o mare de joc, încetul cu încetul, ochii săi se obișnuiesc cu lumina. Atunci zărește toate săbiile masonilor ascunși în umbră îndreptate asupra sa. Este paroxismul amenințării. O voce ca de tunet îl face să înțeleagă că tot ceea ce vede este în realitate și nu în vis: „dacă vreodată ne vei trăda săbiile noastre nenumărate te vor lovi oriunde vei fi”.

În acest mod se finalizează ritualul inițierii.

Ritul descălțării sau al descoperiri picioarelor la apropierea de un pământ sacru provine din cuvântul latin „discalceare”, a-ți scoate încălțămintea, a te descălța. Uzanța are de partea ei prestigiul antichității și al universalității.

Autorii antici ne furnizează dovezi abundente despre existența acestui obicei la toate popoarele, atât evrei cât și păgâni. Mare parte din ele sunt ciudate și interesante.

Iustin Martirul ne spune că acelora care veneau să se închine în sanctuarele și templele păgânilor, preoții le porunceau să se descalțe.

Mahomedanii atunci când își desăvârșesc ritualurile devoționale își lasă întotdeauna papucii la intrarea în moschee. Druizii aveau același obicei ori de câte ori ăți celebrau riturile lor sacre, iar despre vechii peruvieni se spune că îți lăsau întotdeauna încălțările la intrarea în magnificele temple consacrate adorării soarelui. Astfel putem ajunge la următoarea teorie: încălțările sau sandalele erau purtate în general pentru a te proteja de pângărirea pământului. În aceste condiții, a continua să le porți într-un loc sfânt ar fi fost o insinuare că acolo pământul este la fel de viciat și capabil să producă pângărire. Dar cum caracterul unui loc sfânt și consacrat exclude ideea de pângărire sau impuritate, recunoașterea acestui fapt este transmisă în mod simbolic, prin lipsirea picioarelor de orice protecție în locurile sfinte. Ritul descălțării este așadar un simbol de respect. El semnifică, în limbaj simbolic, că locul de care te apropii în acest mod umil și respectuos este consacrat unor scopuri sfinte.

Pentru acest motiv, francmasonii obișnuiesc să efectueze ritualurile specifice desculți.

Francmasoneria în România și masoni celebri

Data precisă a introducerii francmasoneriei în România nu este bine strabilită. După legenda răspândită de masoni, ea ar fi fost adusă în România de un marinar italian cunoscut sub numele de Carra.

Constatările ulterioare au stabilit, că masoneria română reorganizată în Marea Lojă Națională, este o filială a lojilor din Ucraina și a fost creată din ordinul acelei loji condusă de Serghei Marcotun.

Supremul consiliu de 33 din România, prin decretul său din 3 ianuarie 1923 a înființat Marea Lojă Națională Română pe data de 1 martie 1923.

Francmasoni români celebri: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu, Sever Frențiu, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Titu Maiorescu, Ion Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Sadoveanu, Nicolae Titulescu, Alexandru Vaida Voevod.

Bibliografie:

Albert G. Mackey, Legendele, Miturile și simbolurile francmasoneriei, Editura Herald, 2008, București

Gregorian Bivolaru, Francmasoneria, misterele dezvăluite, Editura Shambala, Paris, 1995

Juan Carlos, Daza, diccionario de francmasoneria, Ediciones Akal, Madrid 1997

Extras din „Teologia luptătoare” de preot Irineu Mihălcescu, București, 1941