Franciza Si Serviciile de Franchising In Turism
Introducere
Importanța deosebită a dezvoltării serviciilor turistice în economia oricărei țări decurge din faptul că acestea asigură creșterea nivelului de trai și ridicarea continuă a calității vieții, utilizarea mai eficientă a resurselor societății în satisfacerea variatelor nevoi de consum, stimularea creșterii și diversificării producției bunurilor materiale, creșterea eficienței economice și sociale a muncii, stimulând capacitatea creativă, folosirea mai bună a timpului de muncă și a timpului liber, îmbunătățirea stării de sănătate, condiții mai bune pentru formarea și perfecționarea profesională, culturală și științifică a membrilor societății, pentru promovarea tot mai susținută a științei și a tehnicii.
Dezvoltarea sectorului hotelier a trebuit să țină seama în primul rând de nevoia crescândă de servicii turistice a populației care a început să dispună de mijloace de transport din ce în ce mai rapide care permiteau ajungerea la destinațiile de vacanță într-un timp foarte scurt, de concedii de odihnă plătite, de venituri salariale în creștere.
Gradul de dezvoltare a sectorului hotelier într-o țară poate spune foarte mult despre țara respectivă, el este un adevărat barometru al calității vieții, al stabilității politice, al dezvoltării economice de ansamblu, al civilizației în general. Legătura dintre turism și industria hotelieră este complexă și se desfășoară în ambele sensuri. Pe de o parte, industria hotelieră se dezvoltă, se amplifică cantitativ și structural ca urmare a circulației turistice, iar pe de altă parte, dezvoltarea turismului este condiționată de existența spațiilor de cazare, a gradului lor de echipare, de calitatea și varietatea prestației oferite.
Industria hotelieră joacă un rol important și prin valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul economic a diferitelor zone, și aceasta deoarece zone bogate în obiective turistice pot rămâne în afara interesului turistic datorită echipării necorespunzatoare și invers. Cunoașterea relației turism – industrie hotelieră are o valoare deosebită pentru orientarea investițiilor și direcționarea dezvoltării sectorului hotelier. Atât la scară națională cât și la scară internațională, activitatea de cazare înregistrează o îmbunătățire continuă, o adaptare la cerințele mișcării turistice, de aceea procesul de modificare și de adaptare a formelor de organizare a activităților din acest domeniu trebuie corelate cu nivelul de dezvoltare al țării, cu structura organizatorică existentă într-o anumită etapă, cu evoluția formelor de proprietate.
Capitolul 1
Elemente de bază și delimitări conceptuale
1.1 Lanț hotelier, franciza hotelieră
1.1.1 Lanțuri hoteliere
Un prim punct de plecare în procesul de definire a conceptului de hotel este oferit de definiția dată de Organizația Mondială a Turismului (World Tourism Organization) și anume: „hotelurile sau unitățile asemănătoare se caracterizează prin amenajarea lor pe camere, respectând o limită minimă de camere, având o echipă managerială unică și furnizând servicii bine definite care includ serviciul de cameră, menținerea curățeniei, facilitățile sanitare etc.”
În al doilea rând, hotelul mai este definit ca “o organizație a cărei principală afacere este de a furniza facilități de cazare pentru publicul larg și care poate de asemenea să pună la dispoziția clienților unul sau mai multe din următoarele servicii: alimentație, curățenia camerei, servicii de primire, spălătorie sau utilizarea unor dotări specifice”. Un alt punct de vedere prezintă hotelul ca un stabiliment în care, cu condiția plății, voiajorii pot să se cazeze, precum și să se hrănească și să se distreze.
Formele fundamentale de exploatare (operare) sunt hotelurile independente și lanțurile hoteliere integrate; la rândul lor, hotelurile independente pot adera la lanțuri hoteliere voluntare, pot încheia contracte de management hotelier sau de franciză în cadrul lanțurilor hoteliere integrate ori rămân cu un statut de independență neștirbită, sub numele de hoteluri tip exploatare individuală. În ciuda fenomenelor de concentrare și grupare a ofertei hoteliere din ultimele decenii, în lume, hotelurile tip exploatare individuală sunt majoritare.Independența se referă la autonomia juridică, financiară și patrimonială a întreprinderii hoteliere, ca entitate de sine stătătoare. Exista doua categorii principale de lanțuri hoteliere:
a) Lanțuri hoteliere voluntare
Fenomenul lanțurilor hoteliere voluntare (asociații de hoteluri independente) a luat avânt odată cu intrarea în deceniul al optulea, ca reacție de apărare la extinderea lanțurilor integrate, expresia generalizată folosită fiind “hotellerie – regrouper on mourir”.
Lanțul hotelier voluntar reprezintă uniunea liber consimțită a hotelierilor independenți care se reunesc sub o marcă comună în scopul creării unei sinergii a acțiunilor promoționale și logisitice.
Lanțul hotelier voluntar este definit și ca o uniune/asociere având caracter voluntar între hotelieri independenți, în scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, informării și comercializării în comun a produselor.
Aderenții acceptă norme stabilite de comun acord privind gestiunea unităților și a acțiunilor promoționale, se afiliază unei centrale de rezervări hoteliere și afișează o marcă unică alături de denumirea anterioară a hotelului. Produsul hotelier oferit este relativ tipizat deoarece sunt definite un număr de criterii obligatorii, mai mult sau mai puțin restrictive. Multe dintre lanțurile voluntare existente reușesc să definească un produs tip, diferențiat în special după tematică, ceea ce le conferă o poziționare comercială distinctă. De exemplu, în Franța, Logis de France – caracter familial, de 1-2 stele, cu amplasamente în mediul rural sau localități mici.
Fiecare aderent își păstrează independența juridică și financiară. Esența acțiunilor întreprinse vizează adoptarea și aplicarea unei strategii promoționale și comerciale comune. De altfel, uneori, lanțurile voluntare au fost numite lanțuri de publicitate. Totuși, de regulă, hotelurile își păstrează numele inițial, adăugându-și însă, la vedere, noua emblemă.
Din punct de vedere juridic, la nivelul fiecărui lanț se creează o societate comercială sau asociație fără scop lucrativ, ca entitate juridică distinctă de fondatori.
Calitatea de aderent la un anume lanț nu este ceva imuabil; anual se înregistrează noi hoteluri care aderă, tot așa cum se înregistrează și retrageri sau sancțiuni, soldate cu excluderea hotelurilor care nu se conformează exigențelor. Se apreciază că succesul în realizarea obiectivelor specifice se bazează tocmai pe o politică riguroasă, cu controale severe.
Coerența politicilor comerciale și serviciile propuse aderenților diferă de la un lanț la altul. Unele lanțuri au mijloace restrânse de acțiune ca urmare a unui număr insuficient de aderenți, notorietate limitată (pe care o imagine favorabilă nu poate să o compenseze), credibilitate aproximativă. Altele însă creează produse cu temă și desfășoară o activitate apropiată de cea a lanțurilor hoteliere integrate: impun norme, întreprind acțiuni de marketing direct (mailing), întocmesc și utilizează fișiere de clienți, efectuează controale de calitate, dispun de agenți de vânzări, pun la dispoziție produse de primire cu siglă (săpun tip turist etc.).
Cu privire la „verigile” lanțului, dacă un număr insuficient limitează mijloacele de acțiune, nici un număr foarte mare nu se dovedește neapărat benefic. În acest caz, produsul hotelier oferit va fi puțin omogen, iar imaginea de marcă mai puțin coerentă.
Toate acestea dau conținut unui principiu de bază al structurilor de lanț, anume utilizarea în comun a serviciilor specializate. Totuși, un număr destul de mare de lanțuri hoteliere voluntare nu oferă structuri de reprezentare complexe, precum: birou de rezervări, forțe de vânzare (agenți de vânzări), campanii promoționale, profesioniști (specialiști) care să facă parte din rândul responsabililor la nivel de lanț în afara hotelierilor aleși.
Dintre principalele avantaje, respectiv servicii ce pot fi oferite hotelurilor aderențe de către un lanț voluntar, pot fi menționate următoarele:
realizarea de campanii promoționale și editarea de ghiduri cuprinzând toate hotelurile aderente, aceste materiale fiind difuzate pe scară largă în hotelurile aderente, aceste materiale fiind difuzate pe scară largă în hotelurile lanțului, prin agenții de voiaj etc.;
birou de rezervări informatizat;
asocierea la lanțul hotelier a unor societăți furnizoare de echipamente sau de produse alimentare și obținerea de prețuri preferențiale în relațiile cu furnizorii agreați;
constituirea de liste cu furnizorii agreați;
acordare de asistență tehnică și de consultanță de gestiune din partea specialiștilor angajați la nivelul lanțului;
obținerea de finanțări în condiții mai avantajoase;
spălarea lenjeriei etc.
Multe dintre lanțuri reușesc să definească un produs – tip suficient de diferențiat prin tematică, ceea ce le conferă o poziționare comercială distinctă. Dintre cele aproximativ 40 de lanțuri hoteliere voluntare din Franța, majoritatea includ între 20 și 200 de hoteluri. În același timp, aproape 20% dintre hotelurile aderente fac parte, în același timp, din mai multe lanțuri hoteliere voluntare.
Costurile de aderare depind de serviciile oferite. În general, este vorba de o taxă de intrare, la care se adaugă o redevență anuală de 0,5-1% din cifra de afaceri, în funcție de lanț. Sistemele de afiliere voluntară reprezintă o expresie a adaptării la exigențele cu care se confruntă în prezent activitatea de cazare mondială și reprezintă o soluție viabilă pentru a face față concurenței exercitată de coloșii hotelieri, respectiv grupurile hoteliere integrate. Alegerea unui lanț hotelier voluntar trebuie făcută prin raportare la criterii precise.
Principalele aspecte care trebuie cunoscute înaintea luării deciziei de aderare la o rețea sunt:
importanța lanțului și evoluția sa (număr de radieri și de aderări);
originea centralei de rezervare (vechime, evoluția rezervărilor, principalele țări ai căror cetățeni sunt atrași pe această cale, locul de amplasare al centralei etc.);
nivelul gradului de ocupare sau a cifrei de afaceri;
discuție cu alți aderenți din regiune;
acțiuni comerciale realizate sub marca respectivă (reprezentanți la saloane, acțiuni de promovare etc.);
servicii propuse ( centrală de aprovizionare, formare, etc.);
cunoașterea zonei de exclusivitate geografică;
studiu de impact al potențialului în raport cu localizarea hotelului și cu natura clientelei;
simularea contului de exploatare pe trei ani ținând cont de redevențe și de creșterea cifrei de afaceri;
obligațile față de rețea;
omogenitatea clientelei.
Este foarte importantă informarea și solicitarea de informații precise înaintea luării deciziei, deoarece se dovedește că, cu excepția anumitor rețele bine organizate, multe nu urmăresc cifrele cu precizie și necesită aplicarea de tablouri de bord precise și de anchete regulate.
b) Lanțuri hoteliere integrate
Un lanț hotelier, în general, este un ansamblu de unități operaționale (hoteluri), care se adresează unui segment de clientelă determinat, sub o aceeași marcă și în cadrul unei logistici comerciale comune. Spre deosebire de lanțurile voluntare care constituie „simple” înțelegeri între exploatanți independenți, mai mult sau mai puțin artizanali lanțurile hoteliere integrate oferă un produs coerent și omogen, sub direcția unui „stat major” unic. Acest stat major de direcție planifică extinderea lanțului, politica de înființare de noi hoteluri, structura organizatorică, angajarea personalului, pregătirea profesională și asigură un sistem comun de gestiune.
În esență, distincția lanț voluntar – lanț integrat are la bază noțiunea de strategie: dacă strategia comună se reduce la un șir de acțiuni concertate, este vorba de un lanț voluntar; lanțurilor hoteliere inten regiune;
acțiuni comerciale realizate sub marca respectivă (reprezentanți la saloane, acțiuni de promovare etc.);
servicii propuse ( centrală de aprovizionare, formare, etc.);
cunoașterea zonei de exclusivitate geografică;
studiu de impact al potențialului în raport cu localizarea hotelului și cu natura clientelei;
simularea contului de exploatare pe trei ani ținând cont de redevențe și de creșterea cifrei de afaceri;
obligațile față de rețea;
omogenitatea clientelei.
Este foarte importantă informarea și solicitarea de informații precise înaintea luării deciziei, deoarece se dovedește că, cu excepția anumitor rețele bine organizate, multe nu urmăresc cifrele cu precizie și necesită aplicarea de tablouri de bord precise și de anchete regulate.
b) Lanțuri hoteliere integrate
Un lanț hotelier, în general, este un ansamblu de unități operaționale (hoteluri), care se adresează unui segment de clientelă determinat, sub o aceeași marcă și în cadrul unei logistici comerciale comune. Spre deosebire de lanțurile voluntare care constituie „simple” înțelegeri între exploatanți independenți, mai mult sau mai puțin artizanali lanțurile hoteliere integrate oferă un produs coerent și omogen, sub direcția unui „stat major” unic. Acest stat major de direcție planifică extinderea lanțului, politica de înființare de noi hoteluri, structura organizatorică, angajarea personalului, pregătirea profesională și asigură un sistem comun de gestiune.
În esență, distincția lanț voluntar – lanț integrat are la bază noțiunea de strategie: dacă strategia comună se reduce la un șir de acțiuni concertate, este vorba de un lanț voluntar; lanțurilor hoteliere integrate le este caracteristică adoptarea unei strategii comune propriu-zise, impuse cu strictețe de centrul unic de decizie de la nivelul grupului indiferent de organizarea efectivă, respectiv dacă societatea mamă și-a înființat sau nu societăți specializate.
Lanțurile hoteliere integrate au ca scop crearea și comercializarea unui produs hotelier standardizat. Controlul exercitat asupra hotelurilor de către statul major are la bază participarea financiară directă.
Lanțurile hoteliere integrate prezintă anumite caracteristici specifice, și anume:
deținerea controlului societăților – fiice de către societatea – mamă;
fiecare grup de societăți poate da naștere la unul sau mai multe lanțuri hoteliere;
din structura juridică a unui mare grup de societăți hoteliere pot face parte: societatea financiară, de gestiune națională și internațională, societatea de studii și dezvoltare, societatea pentru finanțarea investițiilor ș.a.;
un hotel poate beneficia de gestiune directă din partea grupului prin intermediul societății de gestiune, încheind cu aceasta un contract de management;
hotelul independent poate semna un contract de franciză;
oferă un produs hotelier omogen sub direcția unui stat major unic, care impune o strategie comună la nivelul grupului;
sunt prevăzute norme și standarde specifice încă din faza proiectului tehnic;
pentru lanțurile hoteliere de categorie superioară concepția unică de arhitectură, amenajare interioară este particularizată pentru fiecare hotel în parte. Fiecărui hotel i se atribuie o identitate proprie.
Lanțurile hoteliere integrate presupun concentrarea orizontală în industria hotelieră, integrarea deplină a hotelurilor în lanțuri cu un unic centru de decizie. Concentrarea pe orizontală se realizează între organizații care acționează în același stadiu al procesului de producție sau pe aceeași treaptă a lanțului de distribuție: comercializare (agenție de voiaj sau touroperator), transport, hotelărie etc. Componentele lanțului integrat sunt controlate de un centru unic de decizie; ele oferă un produs omogen, comercializat sub aceeași marcă, utilizând tehnici de lucru apropiate; de asemenea, ele au o strategie de dezvoltare comună.
Din punct de vedere juridic, de regulă, lanțurile hoteliere integrate sunt structurate sub formă de grupuri de societăți. Un mare grup de societăți poate să creeze chiar mai multe lanțuri hoteliere, fiecărui corespunzându-i unei mărci.
O analiză a lanțurilor hoteliere la nivel mondial efectuată de către experții de la publicația “Hotel’s 325” este redată în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1 Clasamentul celor mai importante lanțuri hoteliere
la nivel mondial (2011)
Tabelul 1.1 Clasamentul celor mai importante lanțuri hoteliere
la nivel mondial – continuare
Sursa: www.hotelsmag.com September 2011 HOTELS
Figura 1.1 Topul primelor 5 lanțuri hoteliere la nivel mondial (2011)
Clasamentul după numărul de hoteluri și numărul de camere al celor mai mari lanțuri hoteliere în anul 2011, plasează Best Western ca fiind pe locul 1. Best Western deține un număr de 4.038 hoteluri și 308.692 camere. Pe poziția secundară se regăsește operatorul hotelier Holliday Inn cu un număr de 1.241 hoteluri și 227.225 camere, urmat de lanțul Marriott Hotels & Resorts ce are în gestiune un număr de 554 hoteluri cu 204.019 camere. Chiar dacă lanțul hotelier Holiday Inn Express deține un număr de 2.075 hoteluri la nivel mondial, este plasat pe locul 5 în acest clasament datorită numărului restrâns de camere – 191.228.
1.1.2 Franciza hotelieră
În multe cazuri, hotelurile sunt conduse chiar de proprietar, dar în unele hoteluri conducerea se află în sarcina unui grup de personae deoarece, unii proprietari nu au experiența necesară sau dorința de a se implica în conducerea hotelului. În aceste cazuri ei încheie un contract de management cu o companie specializată în conducerea unităților hoteliere.
În alte cazuri hotelurile sunt francizate. Aceasta înseamnă că, deși ele aparțin unei companii funcționeză sub titulatura unei alte companii hoteliere de reputație internațională (cum ar fi de exemplu Holiday Inn). În aceste cazuri, proprietarul va plăti francizorului o sumă de bani pentru a-i putea folosi numele și tehnologia de conducere. De asemenea, va trebui să plătească francizorului un procent stabilit de comun acord, fie din profituri fie din cifra de afaceri (redevență).
În schimbul acestor cheltuieli pe care le face, proprietarul hotelului va primi:
dreptul de a folosi numele binecunoscut al grupului hotelier;
beneficiile rezultate în urma creșterii vânzărilor;
beneficiile realizate ca urmare a implementării politicii de marketing a grupului;
asistență inițială și eventual pe parcursul derulării afacerii, în lansarea și conducerea operațională a sistemului.
Franciza hotelieră a permis reînnoirea capacităților hoteliere, în special în sectorul hotelurilor încadrate la categoriile 1și 2 stele. Acest sistem prezintă un dublu avantaj pentru francizor și pentru francizat.
Francizorul aduce normele sale, firma, experiența și reputația sa. Societatea de franciză este o societate comercială (în general o societate anonimă) pentru care hotelierul este un client, dar și un asociat. Societatea de franciză aduce francizatului ajutorul său tehnic și financiar pentru a “monta” investiția, ea ajută la administrare, prin serviciul său comercial și de rezervare centralizat și informatizat, prin publicitate și prin consiliere în materie de echipament și gestiune.
Francizatul aduce capitalul său personal de ordinul a 30% din investiție și își asumă riscul financiar pe ansamblul investiției hoteliere. Hotelul său beneficiază de criteriile de standardizare și rentabilizare ale lanțului.
Contractul de franciză se referă la administrarea unității. El cuprinde concesiunea mărcii, promovarea și comercializarea, rezervarea centrală, coerența explaotării și, gestiunea completă pentru investitorii care o doresc. În contrapartida acestor servicii, francizatul trebuie să adopte criteriile lanțului în materie de confort și servicii și să achite redevențele prevăzute.
Tabelul 1.2 Clasamentul primelor 10 lanțuri hoteliere care operează în franciză (2011)
Sursa: HOTELS, September 2011 / www.hotelsmag.com
Contractul de franciză este o formă relativ recentă a contractului de concesiune, prin care o întreprindere producătoare sau prestatoare de servicii denumită cedent sau francizor concesionează altei întreprinderi denumită cesionar, francizat sau beneficiar în schimbul unei remunerații, marca sa de produs sau de serviciu, împreună cu asistența tehnică și ansamblul mijloacelor și metodelor de comercializare, apte să asigure gestiunea în cele mai bune condiții de rentabilitate.
Contractul de franciză seamănă cu un contract de afiliere sau de adeziune, iar elementele sale esențiale constau în:
beneficiarul care este hotelier independent și francizorul sunt independenți din punct de vedere financiar – juridic;
beneficiarul utilizează în interesul său marca francizorului;
beneficiarul își desfașoară activitatea pe baza know – how-ului;
franciza este însoțită, de regulă, de o garanție de neconcurență;
remunerația francizorului constă într-o taxă de afiliere, urmată de redevențe de exploatare a hotelului.
Hotelierul independent este cel ce exploatează fondul de comerț, pe riscul său; societatea de gestiune a grupului își rezervă dreptul să supravegheze calitatea serviciilor și conformitatea cu imaginea sa de marcă.
În condițiile în care independența financiar-juridică este asigurată deopotrivă, integrarea totală este cea care diferențiază un hotel francizat făcând parte dintr-un lanț hotelier integrat, de un hotel aderent la un lanț hotelier voluntar. Cu cât ponderea hotelurilor francizate în totalul hotelurilor unui lanț este mai mare, cu atât încadrarea în prevederile normelor ridică mai multe probleme și implică proceduri riguroase de control.
1.2 Industria hotelieră
1.2.1 Evoluții ale industriei hoteliere pe plan European
După doi ani de declin (2008-2009) în industria hotelieră, debutul anului 2010 a adus o ușoară redresare în serviciile turistice. În anul 2011, numărul total de nopți petrecute de turiști în hotelurile europene au fost aproximativ egale cu cele din 2007, înainte de criza mondială care a afectat toate sectoarele industriei, inclusiv și cel al industriei hoteliere.
Un stiudiu realizat de Eurostat arată că la nivelul Uniunii Europene, creșterea numărului de nopți petrecute în anul 2011 s-a reflectat în cifre naționale în toate statele membre (figura 1.2). Numărul de nopți petrecute de către persoanele nerezidente a continuat să crească într-un ritm mai alert (7.3%) comparativ cu numărul de nopți petrecute în hoteluri de către persoane nerezidente (1.2%). Acest fapt demonstrează că turismul internațional a fost mult mai agreat de turiști față de turismul național, iar numărul persoanelor nerezidente a crescut în toate statele membre ale Uniunii Europene la nivelul anului 2011.
Din perspectiva cererii, indiferent de tipul de cazare, numărul călătoriilor efectuate de către persoane rezidente din Uniunea Europeană au indicat o ușoară scădere în anul 2011 (- 0.3%). Acestă scădere s-a datorat în principal datorită călătoriilor interne (0.5%) comparativ cu cele în străinătate care au înregistrat o creștere de numai 0.1%. În schimb, procentul nopților petrecute de turiști în călatorii interne a fost de 1.5% spre deosebire de călatoriile externe unde procentul înnoptărilor a fost de 2%, fapt ce demostrează că, în anul 2010 europenii au făcut mai puține și mai scurte excursii interne în comparație cu cele internaționale.
După o creștere cu 3.6% în anul 2010 comparativ cu anul 2009, numărul nopților petrecute în hoteluri și alte unități de cazare în Europa a continuat să crescă la nivelul anului 2011 cu 3.8%. Numărul nopților petrecute de persoane nerezidente a avut o creștere mai accentuată (7.3%) comparativ cu anul 2010 (5.5%).
Figura 1.2 Evoluția înnoptărilor în hoteluri și alte unități de cazare la nivel european (2011)
Rata de creștere a înnoptărilor a fost de peste 15% în Bulgaria (19.5%), Lituania (19,3%), Estonia (16,0%) și Letonia (15,4%). Spania, țara cu cei mai mulți turiști străini, a înregistrat în anul 2011 o creștere de 14.7% comparativ cu anul 2010.
Figura 1.3 Numărul nopților petrecute în hoteluri și alte unități de cazare la nivel European
(2008-2010)
La nivelul Uniunii Europene, s-a constatat o scădere a numărului de nopți petrecute de persoane rezidente în aproximativ 10 din statelele membre.
O contradicție semnificativă s-a constatat între numărul de nopți petrecute în hoteluri și alte unități de cazare la nivelul anilor 2008-2009 comparativ cu anul 2010 (figura 1.3). În timp ce la nivelul anului 2009 evoluția era una defavorabilă, înregistrându-se cu două treimi mai puține înnoptări față de anul precedent, în anul 2010 nivelul de ocupare al hotelurilor a fost mai mare decât cel din perioada de dinainte de criza globală.
În ceea ce privește procentul de ocupare al hotelurilor pe parcursul anului, s-a constatat că numărul înnoptărilor este relativ constant. În anul 2011 numărul persoanelor nerezidente care au fost cazate în hoteluri și alte unități de cazare a fost mai pronunțat în prima jumătate a anului (8.2%) comparativ cu numărul persoanelor rezidente(6.2%) (figura 1.4). În perioada ianuarie – iunie 2011, numărul înnoptărilor de către persoane rezidente a crescut cu 0.5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Figura 1.4 Procentul de ocupare al hotelurilor pe parcursul anului 2011
1.2.2 Evoluții ale industriei hoteliere în România
Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare sau clasificare al structurii de primire turisticã cu funcțiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate. Sunt luate în calcul numărul de locuri din structurile existente la 31 iulie, din anul respectiv.
Capacitatea de cazare a hotelurilor este condiționată încă din faza construcției, de mărimea cererii turistice și de perspectiva dezvoltării turismului într-o regiune dată. În orașele mici, de-a lungul unor căi de circulație secundare, hotelurile au o capacitate mijlocie și mică. Hotelurile mari sunt situate în general în principalele orașe și în stațiunile turistice de anvergură. Dacă mărimea hotelurilor este un factor ce selectează cantitativ cererea turistică, confortul operează la nivelul calității acesteia.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică exprimă relația între capacitatea de cazare în funcțiune și utilizarea efectivă a acesteia de către turiști, într-o perioadă determinată.
În luna ianuarie a anului 2012, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 16,8% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de luna ianuarie 2011. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2012 s-au înregistrat la hoteluri ( 20,1%) și la sate de vacanță (18,3%) .
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2012 au însumat 405,8 mii, în creștere cu 16,0% față de cele din luna ianuarie 2011. Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în luna ianuarie 2012 79,7 % din numărul total de sosiri, în timp ce turiștii străini au reprezentat 20,3 % din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna ianuarie 2011.
Sosirile în hoteluri dețin în luna ianuarie 2012 o pondere de 75,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare. Față de luna ianuarie 2011, sosirile în hoteluri în luna ianuarie 2012, sunt în creștere cu 16,7% (tabelul 1.2).
Tabelul 1.2 Sosiri și înnoptări în hotelurile din România
(ianuarie 2011- ianuarie 2012)
Sursa: Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr. 44/2012
Înnoptările înregistrate în hotelurile din România în luna ianuarie 2012 au însumat 813,4 mii, în creștere cu 16,0% față de cele din luna ianuarie 2011. Înnoptările turiștilor români în hoteluri din luna ianuarie 2012 au însumat 79,4% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 20,6%.
Figura 1.5 Evoluția numărului de sosiri și înnoptări în hotelurile din România
(ianuarie 2011-ianuarie 2012)
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2012 a fost de 16,8% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de luna ianuarie 2011. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2012 s-au înregistrat la hoteluri ( 20,1%) și la sate de vacanță (18,3%).
Conform datelor prezentate în tabelul 1.3, evoluția numărului de sosiri ale turiștilor români și străini în perioada 2008-2010 înregistrează valori descendente. Dacă la începutul perioadei, numărul sosirilor totalizau 5.250.988, în anul 2010 au fost înregistrate cu 656.842 mai puține sosiri.
Tabelul 1.3 Sosiri și înnoptări în hotelurile din România (2008-2010)
Sursa: Turismul României. Breviar statistic 2011
Figura 1.6. Evoluția numărului de sosiri în hotelurile din România (2008-2010)
Numărul turiștilor români sosiți în hoteluri a fost unul relativ constant pe parcursul perioadei, astfel că în anul 2008 se înregistrau 3.956.473 sosiri, în 2009 cu 549.089 mai puțin, iar în anul 2010 mai puțin cu 573.234 comparativ cu anul 2008.
Sosirile turiștilor străini în hotelurile din România înregistrează valori apropiate, astfel că în intervalul 2008-2010 au fost înregistrate între 1.294.515 și 1.140.334. Potrivit datelor din tabelul 1.3 se constată faptul că cele mai puține sosiri ale turiștilor străini în hotelurile din România au fost înregistrate la nivelul anului 2009.
În ceea ce privește înnoptările efectuate de turiștii români și străini între anii 2008-2010, acestea au înregistrat valori descrescătoare, similare cu numărul sosirilor. Dacă în anul 2008 totalul înnoptărilor însuma 16.411.331, în anul 2010 se înregistrau cu 7.7 % mai puține (figura 1.7)
În ceea ce privește înnoptările efectuate de turiștii români și străini între anii 2008 – 2010, acestea au înregistrat valori descrescătoare, similare cu numărul sosirilor. Dacă în anul 2008 totalul înnoptărilor însuma 16.411.331, în anul 2010 se înregistrau cu 7.7 % mai puține.
Din totalul înnoptărilor turiștilor români, un număr de 13.527.254 s-au constatat în anul 2008, în anul 2009 cu 2.175.701 înnoptări mai puține, iar la finele perioadei cu 3.168.422 mai puține comparativ cu anul 2008.
Figura 1.7 Evoluția numărului de înnoptări în hotelurile din România (2008-2010)
Numărul turiștilor străini care au înnoptat în hotelurile din România în perioada 2008 – 2010 a fost considerabil mai mic față de cel al turistilor români. Pe parcursul anului 2008 au înnoptat 2.884.077 turiști străini comparativ cu 13.527.254 turiști români. În anul 2008 s-au constatat cu 7.9% mai puține înnoptări ale turiștilor străini, iar la finele perioadei s-au înregistrat cu 8.3 puncte procentuale mai puție înnoptări comparativ cu anul 2008.
1.3 Conceptul de franchising. Piața francizelor din România
1.3.1 Apariția și evoluția francizei. lnstitutionalizări privind franchisingul
După unii autori, francizele sunt o creație europeană. Denumirea operațiunii francizei, consideră aceștia, provine de la cuvântul de origine franceză franc, care înseamnă autorizație, licență. De asemenea, ei susțin că prima atestare documentară a unui contract de franciză este un înscris ce se află în arhiva Federației Franceze de Franciză și care datează din Evul Mediu. Prin acest act, nobilii acordau unor persoane privilegii în anumite teritorii, în schimbul unei plăți. Alți autori consideră ca America este pământul pe care s-au născut și s-au dezvoltat francizele. După ce francizele au devenit afaceri de succes în America, a fost preluată de francezi.
Francizele au apărut ca modalități de vânzare la presiunea creșterii producției. Distribuția în sistem de francize s-a dezvoltat treptat, datorită imposibilității producătorilor de a cumpăra proprietăți imobiliare de pe alte piețe, de a descoperi forța de muncă potrivită și mai ales, de a-și administra afacerile de la distanță. Franciza ca instituție de drept comercial a apărut în Statele Unite ale Americii o dată cu legislația antitrust, prin care s-a interzis desfacerea mărfurilor de către producător.
Istoria francizei datează din 1850, când în New South Wales a fost folosit acest tip de contract în domeniu hotelier. În SUA s-a folosit pentru prima dată contractul de franciză în domeniul telecomunicațiilor, de către Western Union. Tot în această țară a existat un contract de franciză între fabricanții de automobile și dealerii locali.
Francizele au înregistrat un salt spectaculos după cel de-al doilea război mondial.
Distribuția a cunoscut o evoluție graduală de la distribuția producției către distribuția de servicii. Clasa medie americană, devenită mai mobilă, începea să fie interesată de restaurante tip drive-in. Erau preferate francizele fast-food și tot ce era făcut repede, în viteză și dacă se poate, din mașină, inclusiv vizionările proiecțiilor cinematografice.
În anii ‘50, sistemul francizei a fost revoluționat de americanul Ray Kroc, considerat părintele afacerii în sistem de francize (business format franchising). Ray Kroc a descoperit în San Bernardino, California, un magazin care vindea rapid produse de tip fast-food. Numele magazinului era Mc Donald’s.
La sfârșitul anilor ‘60, în SUA, cifra de afaceri a activităților desfășurate pe bază de francize era de aproximativ 90 de miliarde de dolari. Această cifră a crescut de șase ori în următorii treizeci de ani. În Europa anilor ‘90 existau aproximativ 85.000 de francizați și 1.600 de rețele de francize. Pe piața europeană, Franța realiza 10% din comerț în sistem de francize.
Pentru antreprenori și alți oameni de afaceri mai experimentați, franciza constituie o
afacere care în esență deja și-a dezvoltat pe piață produsul de succes, fiind considerată o afacere prosperă.
Odată ce franchising-ul a luat amploare, fabricanții, prestatorii de servicii, distribuitorii care activau în sistem de franchising, s-au grupat în organisme naționale sau internaționale menite să le apere pozițiile și interesele. Câteva din aceste organisme astfel înființate sunt:
În 1971 a luat ființă Federația Franceză de Franciză – French Franchise Federation care, în 1972, a adoptat un Cod deontologic, revizuit ulterior. Tot în 1972 s-a înființat Federația Europeană de Franciză, care a adoptat Codul deontologic European al Francizei, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1991;
Asociația Britanică de Franchising – The British Franchise Asociation înființată în anul 1977 de un număr de companii britanice și internaționale angajate în distribuția prin franchising;
Federazione Italiana del Franchising Fif – Federația Italiană de Franciză a fost fondată în anul 1999 de Promofranchising. Este o federație de Confesercenti, organ intern al confederației și este unica confederație italiană care reprezintă francizorii și francizații. Are o distribuție vastă, fiind prezentă atât la Roma, cât și în toate orașele principale, cu specialiști și birouri;
în SUA, în anul 1992, a luat ființă American Association of Franchisees and Dealers. Asociația a adoptat The Franchise Bill of Rights și Fair Franchising Standards, documente ce conțin reguli de conduită în afaceri în sistem de francize;
Asociația Română de Franciză a luat ființă în 2006, la inițiativa unui grup de manageri de firme de comerț americane având prin obiectul de activitate franciza. ARF se constituie într-o structură reprezentativă a mediului de afaceri în franciză din România, reunind experiențe și problematici economice diverse din domenii diverse;
Asociația Camera Europeană de Comerț Industrie și Franciză este un mediator între partenerii din statele membre ale Uniunii Europene și restul lumii;
Federația de Franciză a Țărilor de la Marea Neagră (BSFF) a fost înființată pe data de 7 august 2009 la Istambul, membri fondatori fiind Asociația de Franciză Turcă (UFRAD), Asociația Română de Franciză, Asociația Ucrainiană de Franciză, Asociația Azerbaijană de Franciză, Asociația Bulgară de Franciză și Asociația Rusă de Franciză.
1.3.2 Avantajele și dezavantajele franchisingului
Tabelul 1.4 Avantajele și dezavantajele franchisingului
Avantajele afacerii în sistem de franciză a) Un produs sau serviciu consacrat. Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziționarea sau utilizarea unui produs sau serviciu consacrat; francizatul beneficiind de o afacere care este deja un brand. Adesea clienții cunosc deja numele și reputația oferite de produs sau de serviciu. Acest avantaj este de cea mai mare importanță pentru francizat datorită sumelor masive cheltuite de francizor ca să mențină în atenția publicului produsul oferit.
b) Pregătirea (training) inițială a francizaților. Multe sesiuni de pregătire (training) a francizaților încep cu o perioadă inițială de câteva zile sau săptămâni petrecute la un punct central de training, de obicei plasat aproape de sediul companiei francizoare. Trainingul inițial al francizaților cuprinde toate procedurile operaționale folosite în afacere, plus marketing, publicitate, promovare, ținerea registrelor, controlul inventarului, management, asigurare și relații inter-umane. De cele mai multe ori, training-ul inițial durează de la 3-4 zile până la trei săptămâni. c) Asistență financiară. De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui întreprinzător sunt destul de limitate. Unii francizori permit francizaților lor să achiziționeze mijloace fixe și echipamente pe o perioadă extinsă de timp. În plus, acești francizori pot oferi francizatului, prin leasing, teren și/sau clădiri. Francizatul este ajutat, de asemenea, de asocierea cu francizorul atunci când caută să obțină credite de la bancă. d) Standarde pentru controlul calității. Fiecare francizor impune anumite standarde de control al calității. Aceste standarde permit sistemului de franciză să ofere un serviciu coerent și pozitiv sau să obțină uniformitatea produsului în întreaga rețea. Standardele de calitate consitutuie o imagine a unui management coerent, asigură profit, crește moralul angajaților și aceștia sunt mândrii de munca lor, permițându-le să "simtă" beneficiul lucrului în echipă. Aceste standarde, deși par dictatoriale, folosesc pentru a-i ajuta atât pe francizor cât și pe francizat. e) Oportunități de dezvoltare. Mulți francizori le dau noilor francizați oportunitatea de a se dezvolta, nu doar în cazul primei unități, ci și dacă vor să deschidă și să opereze și alte unități francizate. Contractul de area developer îi dă francizatului posibilitatea de a dezvolta noi unități într-un anumit teritoriu, pe o anumită perioadă de timp. Francizatul are oportunitatea să creeze prima unitate și să o lase să se dezvolte și să se extindă prin sistemul său.
Dezavantajele afacerii în sistem de franciză
a) Succesul francizorului nu garantează succesul francizatului. Este posibil ca francizatul să se dovedească incapabil să reproducă, în teritoriul în care operează, afacerea care i-a fost cedată prin franciză. Motivele pot fi diverse, de la incapacitate managerială până la lipsa de experiență. Cert este că există riscul ca, în practică, afacerea unui francizat să nu funcționeze. Este posibil, de asemenea, că eșecul în activitatea unui francizat să producă efecte negative în întreaga rețea de francize.
b) Dependența profiturilor francizorului de profitul francizaților. Câștigurile unui francizor depind de succesul financiar al francizaților. De aceea, cea mai bună strategie a unui francizor este să procedeze la o atentă selectare a francizaților. Francizații trebuie să aibă calități de manager și capacitate financiară, astfel încât să rămână în afacere și să o dezvolte.
c) Riscul lezării renumelui mărcii, firmei, produselor și serviciilor francizorului. Francizorul colaborează permanent cu francizatul pe parcursul raporturilor lor contractuale. Cu toate acestea, el nu va putea controla afacerea direct și în totalitate. în aceste condiții, nu poate oferi soluții imediate tuturor problemelor care pot apărea în activitatea fiecărei unități. Accidentele în activitatea unui francizat pot afecta imaginea rețelei de francize în fața clientelei. Ele pot leza renumele sistemului, fără ca francizorul să poată acționa în timp util pentru menținerea integrității mărcii, firmei, produselor și serviciilor. Consecința imediată se va resimți în planul vânzărilor și al profitului realizat.
d) Riscuri financiare în cazul practicării unor prețuri prea mici la vânzarea francizei
Sunt situații în care francizorul, din dorința sa de a se extinde cât mai repede și de a acoperi cât mai multe piețe, vinde una din francize prea ieftin. Decizia de a ceda una din afaceri la prețuri scăzute pentru perioade mari poate genera francizorului greutăți financiare dificil de redresat.
1.3.3 Piața francizelor din România
Evaluată la 1,2 miliarde de euro în anul 2011, piața francizelor din România a încercat să supraviețuiască apelând la reduceri semnificative de costuri. Brandurile de lux s-au văzut obligate să taie drastic din volumul de marfă achiziționat și să schimbe profilul angajaților, optând pentru un personal mai puțin experimentat și cu pretenții financiare mai mici. Cu toate acestea, specialiștii în domeniu sunt de părere că urmează o perioadă în care acest tip de business se va dezvolta, criza financiară încurajând anumite sectoare să se extindă prin vânzarea de francize.
Afacerile în franciză au continuat să genereze încasări semnificative pentru economie, specialiștii estimând că piața s-a menținut în 2011 la un nivel similar celui atins în anul 2010. Cel mai mult au prosperat afacerile din zona serviciilor. De asemenea, apetitul românilor pentru produsele de tip fast-food i-a motivat pe antreprenori să investească în acest domeniu și să aleagă să facă parte dintr-o rețea de franciză. De altfel, în topul brand-urilor care au reușit să obțină rezultate bune într-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar se detașează KFC, McDonald’s, Pizza Hut și Burger King. În plus, intrarea celui mai mare restaurant fast-food din lume, Subway, în țara noastră arată că aici există o piață de desfacere propice pentru astfel de afaceri.
Anul trecut două nume mari au reușit să pătrundă în România: H&M și Subway. Primele locații ale H&M au fost deschise în țara noastră în 2011. Alte francize intrate de curând sunt Golden Pie din Grecia și Comptoire de Famille din Franța. Specialiștii estimează că, în acest an, piața francizelor nu va avea creșteri spectaculoase, dar nici nu se poate vorbi de un declin important. Practic, există un echilibru între cei care au închis anumite unități și cei care au reușit să se extindă.
Și pe segmentul produselor de lux s-au remarcat mișcări importante. Gucci și-a inaugurat primul magazin în România în martie 2011, iar brandul Alfred Dunhill a pătruns pe piața internă tot în același an.
Un trend ascendent pe piața francizelor îl au afacerile în domeniul restaurantelor inclusiv de tip fast food, care nu prea au fost afectate de recesiune. Evoluții pozitive sunt înregistrate și pe piața de retail dar și pe cea a serviciilor. Rezultate bune au avut și francizele în domeniul pariurilor sportive, cele din zona de înfrumusețare și îngrijire cosmetică.
Pe lângă situația dramatică înregistrată în rata de consum în ultimul an, lipsa de acces la credite, dar și criza economică globală reprezintă doi factori care oferă perspective negative francizelor. Un procent de 66,6% din francize se așteaptă să vadă o creștere moderată a vanzârilor în 2012, fiind în scădere de la 76,4% în 2010. Preocupările privind reforma fiscală sunt de asemenea factori importanți care contribuie la pesimismul acestor afaceri. Cu toate acestea președintele Asociației Internaționale a Francizelor, Steve Caldeira a declarat ca numărul locurilor de muncă în francize va crește cu 2,1% în 2012.
Metro Cash&Carry România, cel mai mare retailer din România, a venit pe piață în anul 2012 cu un program de franciză pentru magazinele din comerțul tradițional, atacând astfel o piață pe care activează 70.000 de retaileri, cu afaceri estimate anual la 7-8 miliarde euro. În prezent, aproximativ 200 de magazine din comerțul tradițional au semnat contractul de franciză cu compania germană. Proiectul Metro, menit să organizeze retailul tradițional poate fi o încercare a germanilor de a-și fideliza baza de clienți existentă și chiar de a o lărgi, în condițiile în care principalii clienți ai companiei sunt chiar aceste magazine din comerțul tradițional. Acest segment de piață a fost cel mai afectat de situația economică și a pierdut clienți în favoarea retailerilor moderni. Programul inițiat de Metro Cash&Carry încearcă să creeze una dintre cele mai extinse rețele de comerț local, care le-ar putea asigura germanilor un portofoliu constant.
Capitolul 2
Aspecte legale privind franciza și contractul de franciză.
Tipologia francizelor
2.1 Cadrul legal al franchisingului în România
2.1.1 Definirea contractului de franciză
În România ultimilor ani, contractul de franciză a înregistrat un salt spectaculos în sectorul de distribuție rețea în defavoarea contractului de comision. Dacă avantajele oferite de franciză sunt superioare celor oferite de alte tipuri de afacere, comerciantul se va orienta spre aceasta. Printre cele mai puternice motivații spre alegerea francizei sunt considerate dorința de libertate, independența financiară, dorința de afirmare și recunoaștere socială .
Operațiunea de franchising are în vedere concesiunea unui model de afaceri, incluzând operațiuni de marketing, vânzare, inventariere, contabilitate și de personal precum și piața produsului sau serviciului respectiv.
În sistemul de drept românesc, franciza a fost definită din punct de vedere legal, prima dată în 1997 prin O.G. 52 privind regimul juridic al francizei. Datorită carențelor prezentate de acea definire, prin Legea nr.79/1998 republicată în Monitorul Oficial nr.180 din 14 mai 1998, definiția francizei a fost din nou modificată și completată, astfel franciza este “un sistem de comercializare – bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice și juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”.
Legea nu definește contractul de franciză, ci doar franciza ca tehnică de comercializare. Astfel, conform legii nr.79/1998, contractul de franciză poate fi definit ca fiind ”acel contract prin care francizorul se obligă să pună la dispoziția francizatului un nume comercial, însemne comerciale și un know-how verificat, asistență tehnică și comercială, pentru ca francizatul, în schimbul plății unei redevențe, să poată exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu sub marca francizorului”.
Potrivit art. 1 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 52/1997, franciza se definește ca fiind “un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”. Aceasta definiție este identică cu cea dată art.7 alin.(1) pct. 14 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Încercările de a defini franciza sunt numeroase fiind atât doctrinare, cât și jurisprudențiale și legislative. Însă, toate au drept numitor comun ideea că franciza este o relație simbiotică între francizor și francizat, caracterizată prin faptul că ambele părți depind unul de celălalt, dar totodată rămân independenți unul față de celălalt din punct de vedere juridic.
Definiția dată de legea română este incompletă. Ea nu conține elemente esențiale ale francizei precum însemnele de atragere ale clientelei, know-how-ul și asistența tehnică și comercială, în plus, față de împrejurarea că ambele părți ale francizei urmăresc un beneficiu – realizarea de profit, denumirea de „beneficiar" dată francizatului este inexactă.
O definiție mult mai cuprinzătoare și mai precisă este dată de Federația Europeană de Franciză în Codul deontologic European al Francizei, a cărui ultimă actualizare datează din anul 2004. Acesta prevede că franciza este „un sistem de comercializare a produselor și/sau serviciilor și/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă și continuă între întreprinderi distincte și independente sub aspect juridic și financiar – francizor și francizat".
Contractele de franciză constau, conform Regulamentului, în principal, din licențiarea drepturilor de proprietate industrială sau intelectuală asupra mărcilor comerciale sau a know-how-ului și care pot fi combinate cu restricții impuse asupra furnizării sau achiziționării de bunuri.
Contractul de franciză, ca tehnică juridică, este un acord de voințe între francizor și francizat prin care titularul unei mărci sau afaceri de succes pune la dispoziția unui comerciant marca, stilul de afaceri sau know-how-ul (savoir faire) sau, în vederea exploatării cu succes a acestora într-un alt teritoriu decât cel de origine, în schimbul plății unei revedențe. Francizorul vinde francizatului un pachet de drepturi de proprietate industrială dar, în plus, îl asistă în executarea contractului atât prin furnizarea continuă de materii prime și materiale necesare exploatării mărcii sau stilului de afaceri, cât și în promovarea continuă a mărcii. Francizatul este un comerciant, teoretic independent de francizor, pentru că insuccesul său în afaceri poate să îl ducă la faliment (fără ca francizorul sau alți francizați să fie afectați neapărat de acest faliment). Din punct de vedere economic francizatul este aproape total dependent de francizor, pentru că el trebuie nu numai să plătească redevența, dar și să mențină pe cheltuiala propie standardele de calitate ale afacerii francizorului, să achite contribuția la cheltuielile de promovare a mărcii, să execute întocmai strategiile de afaceri ale francizorului și, în final, să suporte toate consecințele indirecte ale eșecului global al afacerii.
Contractul de franciză aparține unui domeniu economic și juridic foarte complex, devenind un instrument favorit de afaceri în România de astăzi. Prezența acestei tehnici juridice poate asigura relativ ușor succesul în afaceri, pentru că permite multiplicarea unei idei sau a unei afaceri care a avut în trecut succes și are toate șansele să aibă succes și în prezent dacă este perfect clonată, dar care are un potențial mare de afectare a concurenței, a pieței locurilor de muncă și chiar a tradițiilor locale. O bună cunoaștere a regimului juridic al acestei figuri juridice permite un control eficient al „părții rele” a francizei, păstrând efectele sale benefice.
În ultimul rând, trebuie menționat faptul că nu există un contract standard deoarece fiecare franciză are specificitatea sa, iar metodele, condițiile și termenii diferă considerabil: într-un fel este structurat un contract de franciză din domeniul alimentației și în altul unul din construcții. Ține de abilitatea celui care întocmește acest document să cuprindă toate aspectele importante pentru franciza respectivă; în cazul în care acesta eșuează în demersul său, este posibil ca rezultatele finale să nu fie cele scontate.
2.1.2 Elementele contractului de franciză
Contractul de franciză reprezintă piatra de temelie a relațiilor dintre francizor și francizat. Prin acest document se reglementează, din punct de vedere juridic, drepturile și obligațiile ambelor părți.
Conform literaturii de specialitate contractul de franciză se compune din patru părți principale, și anume: preambulul, obligațiile francizorului, obligațiile francizatului și alte reglementări. În cadrul acestor părți principale se includ toate drepturile și obligațiile partenerilor contractuali, precum și toate elementele care definesc relația între cei doi parteneri de franciză. Alte referințe de specialitate detaliază elementele enumerate mai sus, aducând în discuție elemente ale contractului de franciză, precum: obiectul contractului, domeniul său, sfera de activitate, taxe și khow-how, publicitate, garanții, interdicții de concurență, drepturile de control, informarea reciprocă, etc.
Un contract de franciză ar trebui să aibă în componența sa o serie de elemente distincte, care să ofere posibilitatea unei imagini clare și corecte asupra modului de desfășurare a activităților impuse de existența unei francize. Propunem următoarea structură pentru un contract de franciză:
Părțile contractante
Această secțiune a contractului de franciză cuprinde ansamblul informațiilor menite să identifice partenerii de franciză, atât francizorul, cât și francizatul.
II. Obiectul contractului
Această parte a contractului va cuprinde terminologia și conceptele utilizate în contract, domeniul de activitate, activitatea, produsele sau serviciile care fac obiectul francizei, modul de desfășurare a activității, precum și orice alte elemente considerate necesare pentru derularea în condiții optime a afacerii.
III. Obligațiile și drepturile părților contractante
Atât din punctul de vedere al francizorului, cât și al francizatului trebuie precizate cu exactitate obligațiile și drepturile pe care le au. Pot fi precizate în cadrul acestei părți aspecte privind redevența, taxele percepute de francizor, modalitățile de plată a obligațiilor financiare, termenele de plată, garanțiile prezentate de francizat. Orice alte aspecte ale derulării francizei pot fi precizate în cadrul acestei părți.
IV. Durata contractului
În contractul de franzică trebuie să se prevadă și durata contractului. Termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investiției specifice francizei. Această cerință este justificată și este menită să satifacă nu doar interesele beneficiarului ci și a francizorului.
V. Clauze de nonconcurență și confidențialitate
În cadrul acestei părți a contractului de franciză se impune notificarea tuturor aspectelor cu privire la respectarea secretului profesional, a confidențialității informațiilor transmise de către francizor, a furnizării de informații privind desfășurarea francizei, precum și a respectării principiului nonconcurenței de către francizat. Este considerată absolut necesară existența acestei părți în cadrul contractului de franciză, datorită nevoii de asigurare a securității francizei, a derulării în condiții optime a afacerii, precum și de protejare a celorlalți parteneri ai rețelei de franciză.
VI. Situații speciale
Pot fi considerate situații speciale aspecte precum: rezilierea contractului de franciză, cesiunea și alte drepturi contractuale, litigii de orice natură, instanțele de soluționare a litigiilor și conflictelor apărute, nulitatea contractului de franciză, forța majoră. Dacă cele două părți implicate convin, pot să existe și ale clauze contractuale de natura celor considerate speciale.
VII. Alte clauze
Această secțiune a contractului de franciză conține informații asupra cărora părțile – francizorul și francizatul – convin, dar care nu pot fi incluse în una dintre părțile menționate anterior.
VIII. Dispoziții finale
În această ultimă secțiune a contractului sunt specificate data încheierii contractului și semnăturile autorizate.
Legislația românească în materie de franciză statuează ca orice contract de franciză trebuie să cuprindă următoarele clauze: obiectul contractului, drepturile și obligațiile parților, condițiile financiare, durata contractului, condițiile de modificare, prelungire și reziliere.
2.1.3 Conținutul contractului de franciză
În literatura de specialitate, în sarcina francizorului sunt puse următoarele obligații: transmiterea know-how-ului, transmiterea dreptului de utilizare a semnelor distinctive ale francizorului, asistența tehnică și/sau comercială, obligația de aprovizionare, exclusivitatea și publicitatea.
a) Obligația de transmitere a know-how-ului (folosinței mărcii)
Unul din elementele esențiale ale francizei este marca francizorului care se bucură de notorietate, adică de capacitatea de a fi recunoscută de clientela care va continua să achiziționeze produsele sau serviciile care sunt identificate cu aceea marcă, indiferent de comerciantul care le furnizează efectiv. În acest fel, beneficiarul se bucură încă de la început de o clientelă potențială deja captată.
b) Transmiterea dreptului de utilizare a semnelor distinctive ale francizorului (obligația de comunicare a know-how-ului)
Transmiterea know-how-ului este o obligație de a face și presupune atât comunicarea informațiilor privind metodele și tehnicile de realizare a afacerii, cât și pregătirea beneficiarului, a personalului acestuia implicat în executarea contractului, în vederea punerii în practică a acestor tehnici. De regulă, în vederea îndeplinirii obligației de comunicare a know-how-ului, francizorul alcătuiește manuale operaționale în care sunt precizate informațiile, sunt descrise procedeele și metodele sale, pe care le remite beneficiarului.
c) Obligația de acordare a asistenței tehnice și comerciale beneficiarului
Pe lângă asistența strict legată de comunicarea know-how-ului, francizorul acordă beneficiarului asistență tehnică și/sau comercială pe întreaga durată a contractului în vederea reușitei afacerii acestuia din urmă. Succesul sistemului de franciză constă, în mare măsură, în menținerea calității cu care produsele și/sau serviciile au fost lansate pe piață și apoi de reușita adaptării lor calitative la exigențele mereu în schimbare ale pieței. În
același timp, conceptul de franciză implică un proces permanent de specializare, care se realizeză cu ajutorul francizorului.
d) Obligația de aprovizionare
Obligația de aprovizionare se realizează prin furnizarea de către francizor beneficiarului produselor comandate. Francizorul se poate obliga la livrarea tuturor bunurilor necesare francizei sau doar la o parte din acestea.
e) Exclusivitatea teritorială
Este o obligație a francizorului menită să-l protejeze pe beneficiar. În temeiul acestei obligații francizorul nu va putea nici să desfășoare el franciza în raza teritorială pentru care a acordat exclusivitate beneficiarului, și nici să transmită dreptul de a exploata afacerea în regim de franciză altui beneficiar.
f) Publicitatea
în temeiul O.G. nr.52/1997 este obligația francizorului care constă în promovarea imaginii și a conceptului de franciză atât pe plan local cât și național. Chiar dacă publicitatea ca obligație cade în sarcina francizorului costurile acesteia, în practică, sunt suportate de către beneficiar.
În temeiul reglementărilor cuprinse în O.G. 52/1997 rezultă trei obligații principale ale beneficiarului, și anume: păstrarea secretului know-how-ului, plata taxelor și redevențelor și neconcurența francizorului.
Păstrarea secretului know-how-ului
Contractul de franciză dă dreptul beneficiarului la folosința know-how-ului în limitele convenite de către părțile contractante. În lipsa unor stipulații exprese, contrarii, contractul de franciză nu dă dreptul beneficiarului de a divulga know-how-ul ori de a-l folosi după încetarea contractului.
Know-how-ul nefiind protejat prin mijloace speciale, singurele măsuri de protecție sunt cele instituite prin clauzele contractuale. Know-how-ul nu este cunoscut publicului, fiind un secret commercial al francizorului din care cauză păstrarea secretului este obligație ce trebuie îndeplinită atât pe parcursul contractului cât și după încetarea acestuia.
b) Plata taxelor și redevențelor
Contractul de franciză fiind un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, în schimbul transmiterii know-how-ului beneficiarul are obligația să plătească taxe și redevențe. Dintre taxele plătite de beneficiar cea mai frecventă este taxa de intrare care constă în plata unei sume de bani, care, de regulă, se plătește la data încheierii contractului ca efect al intrării beneficiarului în rețeaua de franciză.
Redevența reprezintă suma de bani pe care trebuie s-o plătească beneficiarul pe întreaga durată a existenței contractului. În concret redevența poate consta dintr-un procent din profitul beneficiarului sau dintr-o sumă fixă. Plata se face lunar sau pe o altă unitate de timp convenită de părți. Redevențele periodice se plătesc în cuantumul și la termenele prevăzute în contractul de franciză.
c) Obligația de neconcurență
Obligația de neconcurență este instituită și în sarcina francizorului, dar se exprimă sub alte forme decât cea a beneficiarului. În concret, această obligație se realizează prin aceea că beneficiarului îi este interzis să contracteze francize cu concurenți ai francizorului pe piață. În acest sens prevederile art. 10 din O.G. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, menționează că francizorul poate să dispună o clauză de neconcurență beneficiarului. Obligația de neconcurență a beneficiarului, spre deosebire de cea a francizorului, există, atât pe durata contractului, cât și după expirarea acestuia.
2.1.4 Încetarea contractului de franciză
Încetarea contractului de franciză poate interveni: fie prin decesul unuia dintre contractanți, fie prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat (în condițiile în care părțile nu îl prelungesc), fie prin rezilierea contractului. Un caz particular al încetării contractului de franciză este acela în care francizorul intră în faliment.
a) Încetarea contractului de franciză prin decesul unuia dintre contractanți
Contractul este încheiat ținând seama de personalitatea celui interesat. Dacă acesta dispare este normal ca și contractul să fie încheiat. Actuala tendință în Europa, sub recomandarea CEE, în ceea ce privește clauzele care prevăd ca decesul să antreneze automat încetarea contractului, să fie considerate nule. Este preferabil să se prevadă încetarea în cazul în care cei având cauză nu doresc să continue contractul sau nu sunt competenți să o facă.
Încetarea contractului de franciză prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat poate surveni în una din următoarele situații:
Contractul cu durata determinată. Pe de o parte, în absența unei clauze de reconducțiune tacită și dacă relațiile contractuale nu continuă, beneficiarul nu are drept de preaviz, deoarece de la încheierea contractului acest termen era cunoscut. În cazul în care a existat o astfel de clauză, trebuie să se acorde un preaviz. În lipsa acestei notificări beneficiarul are dreptul de a prelungi contractul. Chiar în lipsa unei astfel de clauze, dacă părțile continuă relațiile contractuale, trebuie considerat ca respectivul contract pe durata determinată a fost reînnoit în aceleași condiții.
Contractul pe durata nedeterminată. Francizorul ca și beneficiarul trebuie să notifice oficial celeilalte părți intenția de a pune capăt contractului, respectând un termen care variază în funcție de durata relațiilor contractuale de până atunci, de investițiile făcute, de circumstanțele care caracterizează fiecare relație contractuală. În lipsa unui preaviz din partea francizorului, acesta datorează reparații beneficiarului pentru întreg prejudiciul suferit în domeniul comercial cât și material, eventual și moral. Revine beneficiarului sarcina de a proba fiecare element care demonstrează că prejudiciul suferit este consecința lipsei preavizului. Prejudiciul său se analizează în principal prin faptul că pierderea însemnelor comerciale duce la o pierdere de clientelă, și o scădere a cifrei de afaceri. Dacă beneficiarul rupe contractul fără preaviz, francizorul ar putea să ceară despăgubiri și interese beneficiarului probând prejudiciul său.
Încetarea contractului de franciză prin rezilierea contractului
Ca orice contract sinalagmatic, și contractul de franciză implică rezilierea pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de una din părți. Însă, în acest caz, legea impune menționarea în contractul de franciză a condițiilor de reziliere, precum și a circumstanțelor care pot să determine o reziliere fără preaviz, dar și obligația francizorului de a notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligațiilor sale și acordarea unui termen rezonabil de remediere, prealabil rezilierii.
Francizorul poate cere rezilierea în cazul de neplată a redevențelor sau a mărfii, încălcarea clauzei de exclusivitate, violarea respectului pentru imaginea mărcii, violarea clauzei de intuitu personae în act de schimbare a conducerii beneficiarului care nu a fost acceptată, violarea clauzei de nonconcurență în cursul contractului.
Beneficiarul poate cere rezilierea dacă francizorul nu respectă obligațiile de aprovizionare, dacă violează clauză de exclusivitate, dacă nu procedează la transmiterea know how-ului sau acesta se dovedește inexistent.
d) Pot exista situații în care compania francizoare să eșueze în afaceri, să intre în faliment, din varii motive precum incapacitatea de plată sau achiziții riscante care "îngroapă" compania în datorii, etc. Însă, spre deosebire de afacerile format simplu, în afara francizorului există și o rețea de francizați.
Înainte de a încheia contractul este necesar să se verifice dacă există norme aplicabile direct la contractul de franciză, care să le permită afiliaților să continue activitatea comercială în caz de faliment a francizorului. În legea falimentului nu este în mod clar identificată o normă specifică care reglementează relația francizor-afiliat. Însă, din cauza întreruperii serviciilor furnizate de afiliat ca urmare a declarației de faliment, se consideră că pot fi rezolvate și contractele de franciză care legau pe acesta din urmă cu proprii afiliați.
Conform legii falimentului, este posibil să se identifice o alternativă la încetarea imediată a schimburilor reciproce de bunuri și servicii între părțile contractului de franciză: este vorba de continuarea exercitării temporare a activităților firmei în faliment. Lichidatorul poate prin urmare să lase afiliatul să-și continue exercitarea provizorie a activității, în vederea vânzării ulterioare a firmei în franciză, indiferent de falimentul întreprinzătorului care a determinat înființarea sau lichidarea firmei respective. Francizatul va avea ocazia să continue propria activitate în calitate de afiliat până la eventuala vânzare a ramurii firmei în franciză unui terț cumpărător. Chiar francizatul poate cumpăra rețeua în faliment, singur sau împreună cu alți francizați. Afiliatul care a urmat cu exactitate sarcinile specifice activității sale, prevăzute în contractul de franciză, poate să pretindă la rândul său îndeplinirea acestora de către francizorul insolvabil (eschivând falimentul și contribuind la împărțirea activelor cu alți creditori) sau să declare încetarea contractului pentru neîndeplinirea sarcinilor contractuale ale francizorului insolvabil (cu dreptul de a primi despăgubiri) sau din cauza imposibilității de îndeplinire a sarcinii.
Afiliatul trebuie să țină cont că va pierde dreptul de a utiliza marca francizorului, așadar utilizarea brand-ului și va trebui să creeze o nouă marcă (un nou brand) care să fie suficient de atrăgător și adecvat pieței respective. Pentru a evita astfel de situații, afiliatul va putea eventual cu alți afiliați ai aceleiași rețele de franciză, să recurgă la negocirea cu lichidatorul, care se poate finaliza, de exemplu, cu cumpărarea mărcii sau cu obținerea dreptului de utilizare a ei. În funcție de tipul de negociere cu lichidatorul, afiliatul va putea să-și continue activitate economică sub acceași marcă sau, în cazul cumpărării mărcii, să-și continue activitatea nu ca afiliat al rețelei de franciză, ci ca francizor al aceleiași rețele, având ca scop extinderea ei.
Din momentul în care contractul de franciză a încetat să producă efecte, beneficiarul nu mai are dreptul de a utiliza marca, (celelalte semne distinctive, eventual și alte drepturi de proprietate industrială) și nu mai poate aplica know-how-ul aferent mărcii francizorului.
În concluzie, contractul de franciză se dovedește un instrument deosebit de eficient în desfășurarea rentabilă a unei activități, deoarece reușește să atragă în circuit forțe economice care poate, altfel, nu ar fi optimizate.
2.2 Tipologia francizelor
Față de multitudinea și diversitatea afacerilor care se extind în prezent în sistem de francize, o clasificare atotcuprinzătoare este imposibil de realizat. În vastul domeniu al produselor/serviciilor distribuite prin intermediul sistemului de franciză, în practică s-au conturat mai multe tipuri de franciză ce pot fi clasificate după mai multe criterii. Corespunzător domeniilor de activitate economică și manierei în care se realizează, se disting acorduri de franciză în domeniul producției de bunuri, a distribuției de mărfuri și a prestărilor de servicii, precum și o formă specială de franciză denumită și întâlnită frecvent sub denumirea de "master franchise" sau franciza principală.
2.2.1 Tipologia francizelor după domeniul de activitate
În baza practicii Curții de Justiție a Comisiei Europene, a apărut Regulamentul 4087/30.11.1988, conform căruia contractele de franciză sunt clasificate după domeniul de activitate în care operează. Se disting astfel trei mari categorii de francize:
Franciza de distribuție;
Franciza de servicii;
Franciza de producție sau industrială.
a) Franciza de distribuție. Curtea de Justiție Europeană, anticipând Regulamentul, consideră că franciza de distribuție este aceea în care beneficiarul se limitează la a vinde anumite produse într-un magazin care poartă denumirea firmei francizorului. Regulamentul consacră la punctul 4 din Preambul franciza de distribuție, precum și pe cea de servicii.
Definiția Curții nu surprinde toate ipotezele de derulare a raporturilor de distribuție care se crează între francizor și beneficiar. De asemenea, nu reliefează diferitele calități pe care le poate avea francizorul, în funcție de care se disting:
franciza de distribuție a produselor realizate de însuși francizorul;
franciza de distribuție în care francizorul nu este decât un simplu distribuitor al produselor altora .
Beneficiarul ar putea avea și alți furnizori cu care să trateze direct aprovizionarea cu produse, dacă acești furnizori sunt cuprinși în lista furnizorilor agreați de francizor. Uneori aprovizionarea beneficiarului se face printr-un centru al francizorului cu care beneficiarul tratează direct.
Unele sisteme de franciză permit aprovizionarea liberă a beneficiarilor. Această categorie de francize este cea mai răspândită și acoperă cea mai diversă arie de produse. Dintre cele mai mari rețele de acest tip se cunosc: Prenatal, Computerland etc. În această categorie se includ și acordurile prin care francizorul primește mandat de la beneficiar să cumpere mărfurile necesare pentru a realiza comerțul său.
b) Franciza de servicii. Această categorie de franciză cunoaște cea mai spectaculoasă dezvoltare având în vedere că activează în cel mai dinamic sector economic, cel al serviciilor (terțiar). Franciza de servicii este mijlocul prin care francizorul acoperă anumite piețe cu propriile servicii prin intermediul unor comercianți independenți care le oferă consumatorilor ca și cum ar fi oferite de francizorul însuși.
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Comunității Europene din 28.01.1986 se arăta ca în francizele de servicii “beneficiarul oferă un serviciu sub emblema, numele comercial și marca francizorului și se supune instrucțiunilor acestuia din urmă.”
Rolul cheie în această categorie de contracte revine know-how-ul, însoțit de însemnele de atragere a clientelei. Printre cele mai puternice rețele de acest tip se cunosc:
în domeniul hotelier : Inter-Continental, Novotel, Holiday Inn;
în domeniul închirierilor de mașini : Europcar, Hertz, Via;
în domeniul restaurantelor : McDonald’s, Burger Chef, Pizza Hut, Dunkin’Donuts, Kentucky Fried Chicken.
c) Franciza de producție. Franciza de producție este mijlocul prin care francizatul poate produce și comercializa anumite produse, făcând apel la tehnica și cunoștințele pe care i le furnizează francizorul. Este una din formele importante de transfer de tehnologie care implică un know-how creat și testat de francizor, folosința unor invenții brevetate asupra cărora francizorul are dreptul de exploatare, precum și asistența tehnică de specialitate acordată beneficiarului înainte și în timpul producției.
În aceeași hotărâre a Curții de Justiție a Comunității Europene citată, franciza de producție este definită ca mijlocul “în virtutea căruia beneficiarul fabrică el însuși, după indicațiile francizorului, produse pe care le vinde sub marca acestuia.”
Franciza de producție nu are aceeași dezvoltare ca și celelalte tipuri de franciză și este considerată de Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988 ca având o natură diferită de a celorlate acorduri de franciză, ea făcând apel la regimul aplicabil licențelor de know-how și licențelor de brevet. Comisia Europeană o exclude din rândul acordurilor de franciză, cărora li se aplică regimul de excepție instituit prin Regulament.
Între cele mai importante francize de producție, cea mai cunoscută este cea realizată de Coca-Cola. Franciza de producție este deci o modalitate facilă pentru francizor de a investi pe noi piețe din diferite arii geografice, folosindu-se de capitalul autohton; ea implică pentru francizor anumite riscuri legate de protecția know-how-ului transferat și păstrarea standardelor de firmă.
2.2.2 Tipologia francizelor după modalitățile de exploatare ale francizei
După modalitățile particulare de exploatare a francizei, aceasta se clasifică în mai multe categorii:
a) Franciza monocelulară sau directă;
b) Franciza pluricelulară:
monocelulară multiplă;
de dezvoltare zonală;
master-franciza;
c) Franciza financiară
d) Franciza de stand
a) Franciza monocelulară sau directă este cea mai simplă formă de exploatare a francizei, presupune ca francizatul să creeze o singură copie a afacerii francizate.
b) Franciza pluricelulară (multifranciza) în cadrul căreia francizatul dobândește dreptul de a deschide mai multe unități sub aceiași firmă:
franciza monocelulară multiplă – începe activitatea ca franciză monocelulară și continuă cu deschiderea ulterioară de noi locații;
franciza de dezvoltare zonală – francizorul acordă francizatului dreptul de a deschide mai mult de o locație într-o anumită zonă, părțile convin de la început ca francizatul să deschidă un număr de locații;
master-franciza (franciza principală) – francizorul acordă celeilalte părți numite subfrancizor sau francizat principal, dreptul de a exploata o franciză. Subfrancizorul dobândește atât dreptul să încheie contracte de franciză cu celelalte persoane numite beneficiari sau francizați. Potrivit Ghidului Unidroit, contractele de franciză principală sunt, fără îndoială, cele mai utilizate forme de contract în materie de franciză internațională
c) Franciza financiară. Este întâlnită în proiectele investiționale care necesită mobilizarea de mari capitaluri, precum cele din domeniul hotelier sau al restaurantelor. Acest sistem oferă posibilitatea investitorilor să angajeze propriile capitaluri în proiecte a căror gestiune este oferită către mandatari specializați care devin asociații afaceriilor.
Investitorul asociat al afacerii francizate poate fi proprietarul unui imobil cu care participă la investiție sau al unui întreg fond de comerț.
d) Franciza de stand. Se mai numește și franciza parțială sau franciza “de colț”. Franciza stand sau de colț sau parțială permite amenajarea într-un spațiu comercial vast (supermarket-urile) a unui stand distinct, amenajat după concepția francizorului spre a oferi clienților produsele și serviciile francizorului după propriile tehnici comerciale. Se permite astfel deschiderea unor mici centre care nu necesită un efort investițional mare din partea beneficiarului. Beneficiarul nu are dreptul să folosească niciunul din drepturile izvorâte din contract în afara spațiului comercial. El păstrează, totuși, dreptul de exclusivitate în spațiul în care își exercita comerțul, drept pentru a cărui încălcare poate pretinde daune – interese.
2.2.3 Tipologia francizelor după obiectul francizei
În funcție de obiectul francizei, se disting două categorii de francize:
a) Franciza de produs și marcă;
b) Franciza afacerii (business format franchising) sau franciza pură.
a) Franciza de produs și marcă în cadrul căreia francizorul proprietar al unui produs și al mărcii aferente, cedează drepturile sale francizatului pentru a le vinde pe o nouă piață (stații de benzină, automobile, băuturi răcoritoare);
b) Franciza afacerii (business format franchising) sau franciza pură – francizorul nu vinde numai un produs sub o marcă, ci vinde întreaga afacere, francizorul cedează francizatului un format complet de afacere care a fost elaborat și testat de el (McDonald’s).
2.2.4 Tipologia francizelor după principiul dominanței (relației dintre francizor și francizat)
a) Franciza de subordonare;
b) Franciza de parteneriat:
franciza de coordonare;
franciza de coaliție;
franciza confederativă.
a) Franciza de subordonare se bazează pe relația de subordonare dintre francizor și francizat
b) Franciza de parteneriat sau partners for profit oferă posibilitatea francizaților la conciliere, cooperare, solidaritate la un parteneriat bazat pe drepturi egale și în condiții de relații de putere relativ echilibrate.
Franciza de coordonare are la bază contracte cu clauze contractuale identice între francizor și francizat și partenerii din afacerile de franciză, care sunt considerați parteneri cu drepturi egale.
Franciza de coaliție este mai puțin răspândită, se întemeiază pe coordonarea sistematică a activității de distribuție (de desfacere a produselor). Relațiile juridice sunt stabilite între francizor și francizați prin contracte de franciză.
Franciza confederativă – Black-Franchising – este folosită în general în afara distribuției și a prestărilor de servicii. Relațiile contractuale nu se rezumă numai la promovarea intereselor, ci și la un scop comun al tuturor participanților.
2.2.5 Tipologia francizelor după gradul de determinare a conceptului francizabil
a) Franciza afiliată – este cea creată între unitatea francizoare și un comerciant independent care activa deja pe piață și care își convertește activitatea, afiliidu-se la rețeaua de franciză.
b) Franciza multi-conceptuală – privește situațiile în care francizorii achiziționează sau dezvoltă noi concepte de franciză pe care le exploatează în rețea. La rândul lor, și beneficiarii de franciză pot dezvolta sau achiziționa concepte francizabile, devenind în același timp francizori.
c) Acordul reciproc de franciză – se realizează între doi comercianți care oferă produse sau servicii identice sau considerate astfel după proprietățile lor, prețul sau folosința lor. Această categorie de acord de franciză este, în general, prohibită de legislația de antimonopol.
d) Franciza Nisa – este un concept de franciză dezvoltat, în special în ultimii ani, mai ales în franciza lanțurilor hoteliere și de restaurante. Acest concept de franciză urmărește punera în valoare și exploatarea unor anumite însemne comerciale care au un renume neștirbit pe un anumit segment de piață bine determinat. Scopul acestui sistem este de a satisface, în mod exclusiv, nevoile segmentului de piață vizat.
e) Subfranciza-franciza principală – este contractul care se încheie între beneficiari și un interpus al francizorului care se numește “muster franchiser” și care la rândul său este față de francizor un beneficiar, numit beneficiarul principal. Acest sisteme de subfrancizare are avantajul unei rapide dezvoltări a rețelei de franciză.
f) Contractul de zonă – diferă de franciza principală prin aceea că beneficiarul trebuie să exploateze el însuși, direct, prin noi puncte deschise, zona de exclusivitate oferită, nu prin “subbeneficiari”.
Figura 2.1 Tipologia francizelor
Regulamentul CEE, nr.4087/30.11.1988, art.5, pct.a, utilizează peste 80 de activități
comerciale. Franciza pentru comercializarea produselor și serviciilor pe piață, numărul și diversitatea sectoarelor de activitate care oferă bunuri și servicii clienților prin sistemul de franciză sunt în creștere. Astfel, franchisingul se află în plină expansiune și ca urmare a diversificării mecanismelor prin care se realizează apar tot mai multe forme ale afacerii care vin în întâmpinarea cerințelor potențialior francizați.
Capitolul 3
Serviciile de francising pe piața hotelieră românească –Grand Hotel Continental
3.1 Predicții ale pieței hoteliere din România
Așa cum era de așteptat, începând cu 2008, urmând tendințele economiei, atât piața hotelieră, cât și cea turistică, au cunoscut un trend descendent. 2010 a fost anul cel mai rău din acest punct de vedere, ale cărui rezultate, comparate cu cele dintr-o etapă pozitivă, cum ar fi cea din 2008, indică scăderi financiare dramatice, de aproximativ 40%, potrivit celui mai recent studiu Trend Hospitality.
În ceea ce privește invesțiile în unități hoteliere, în anul 2011 suma totală, estimată în deschideri de hoteluri, a atins aproape 90 milioane euro, aproape dublu față de 2010, capital folosit pentru inaugurarea a 12 hoteluri în România. Reprezentanții Trend Hospitality estimează pentru anul viitor alte 20 de noi deschideri de hoteluri și investii aferente în valoare de aproape 140 milioane euro. Tot în anul 2011, au existat semnale optimiste, rezultatele arătând creșteri semnificative față de anii anteriori, în unele locuri înregistrându-se urcări chiar de două cifre. Probabil că cele mai evidente îmbunătățiri se observă în privința gradului de ocupare, care a crescut, per total, în 2011, în București, cu până la 12% față de anul trecut, totalizând 54,5%.
Cele mai performante unități hoteliere au fost cele afiliate la lanțurile internaționale, care au avut rezultate vizibil mai bune, decât unitățile independente. Rațiunile care stau la baza acestor rezultate sunt evidente: faptul că brandul are în spate un sistem de rezervări, care contribuie la rezultatele hotelului respectiv, ajută în mod cert foarte mult, iar, pe de altă parte, marca hotelieră reprezintă o garanție pentru turist, din punct de vedere al serviciilor și experienței în sine.
La acest capitol, România se afla pe ultimele locuri în Europa, cu sub 10% prezență a lanțurilor hoteliere internaționale, comparativ cu alte țări din UE, ceea ce arată ca potențial de creștere există, fără doar și poate. Primele trei companii prezente în țară, ca număr de camere și cotă de piață, sunt Wydham Hotel Group, cu 10 hoteluri și 1.681 de camere, ceea ce reprezintă 24,6% din total, Accor cu 6 hoteluri și 1.221 camere (17,9%) și Best Western cu 14 hoteluri (16,1%).
Pentru anul 2012 trendul pozitiv se va menține, nu însă la același nivel, ocuparea fiind estimată la o creștere de 5-6%, iar, la tariful actual, se așteaptă să se adauge aproximativ 2-3%. În momentul de față, valoarea pieței hoteliere bucureștene, ca însumare a cifrei de afaceri a tuturor jucătorilor locali, se ridică la aproximativ 180 milioane euro în 2011. Față de 2008, deși, din punct de vedere al ocupării piața se situează la aproximativ același nivel, în ceea ce privește tariful, hotelierii au mult de recuperat, de pe urma amintitului război al prețurilor, care a lăsat un minus de aproximativ 40% în tarifele practicate în momentul de față, comparativ cu perioada „de glorie” din 2008. Având în vedere că, în medie, se vor putea recupera 4 maxim 5 procente în fiecare an, în contextul în care economia își continuă tendința ascendentă și nu apar recăderi, o revenire relativ rapidă la tarifele practicate în urmă cu trei-patru ani este extrem de dificil de realizat.
3.2 Lanțuri hoteliere francizate în România
Novotel Lanțul hotelier Novotel are aproximativ 400 de hoteluri și resorturi în 58 de țări, localizate în marile orașe ale importantelor destinații internaționale. Novotel este unul dintre lanțurile de hoteluri operate de către grupul francez de hoteluri Accor, primul hotel fiind deschis în anl 1967. Deși cele mai multe hoteluri Novotel sunt situate în Franța, există hoteluri Novotel în toată lumea. Camerele hotelurilor Novotel au ca public țintă oamenii de afaceri. Hotelurile Novotel au în general unul sau mai multe restaurante și una sau mai multe cafenele, piscină și centru de fitness. Din cauza orientării către segmentul călătoriilor de afaceri, în majoritatea hotelurilor Novotel există săli de conferințe și centre de afaceri. În general, lanțul Novotel are hoteluri cu 4 stele, dar există și hoteluri de 3 stele. Brandul Novotel s-a dezvoltat de-a lungul timpului prin cadrul programului “Accor`s Earth Guest” și și-a implicat toate hotelurile în obținerea certificatului “Green Globe” de responsabilitate față de mediu, turism și călătorii. Designul modern și simplu, angajații eficienți sunt valorile fundamentale ale brandului, care fac oaspeții să se simtă ca acasă. În anul 2011 lanțul hotelier s-a extins cu 38.700 de camere noi, majoritatea în regim de franciză sau sub contracte de management. Brandul Mercure a beneficiat de cele mai multe camere noi, circa 11.000. Din numărul total de camere noi, 47% sunt localizate în Europa și 33% în Asia-Pacific. În total, grupul avea la sfârșitul anului 2011 circa 531.700 de camere, jumătate din ele fiind operate în franciză sau sub contract de management.
Pentru anul 2012, compania vizează extinderea operațiunilor în regiunea Asia-Pacific și vizează, totodată, deschiderea a 40.000 de camere noi.
Novotel Bucharest City Centre oferă 258 de camere,15 apartamente și un apartament prezidențial, conectivitate wireless internet gratuită în toate camerele și spațiile comune, parcare subterană pe 2 nivele, totalizând 140 de locuri, auditorium de 280 de locuri și patru cabine de traducere simultană, un întreg etaj dedicat pentru conferințe, cu 6 săli totalizând peste 750 de metri pătrați pentru evenimente, afișaj al evenimentului cu monitoare cu plasmă pentru fiecare sală de conferință, internet wireless pe toate etajele, monitoare plate și televiziune digitală în toate cele 258 de camere 42 de canale TV plus 14 canale TV cu plată, etaj dedicat VIP cu spațiu de recreere piscină interioară încălzită, hammam, săli de fitness și simulator de golf la centrul de sănătate.
Inaugurat în septembrie 2006, Hotelul Novotel are o poziție ideală, chiar în inima capitalei, aproape de teatre, magazine și importante atracții ale Bucureștiului. Hilton Istoria grupului hotelier Hilton, a cărei principală moștenitoare, Paris Hilton, apare regulat pe pagina revistelor mondene, a început în anul 1919 prin achiziționarea de către Conrad Hilton a primului său hotel, “The Mobley”, în Cisco, California. Primul hotel pe care l-a construit Conrad Hilton, și care avea să-i poarte numele, a fost Hilton din Dallas, inaugurat în august, 1925. În 1943, Hilton devine primul lanț hotelier internațional, prezent pe ambele coaste ale Americii, odată cu achiziționarea a două hoteluri din New York City: Roosvelt Hotel și Plaza. Doi ani mai târziu, americanul a cumpărat și Stevens Hotel care era, la acea vreme, cel mai mare hotel din lume. Hilton Hotel Corporation ia ființă în 1946, iar Conrad Hilton ocupă poziția de președinte și acțiunile grupului Hilton încep să fie tranzacționate la Bursa din New York. Compania se extinde apoi în afacerile cu cărți de credit, închirieri de mașini și alte servicii turistice. Trei ani mai târziu, după inaugurarea hotelului Caribe Hilton, din San Juan, Porto Rico, Hilton devine primul lanț internațional de hoteluri din lume. În anul 1964 lanțul Hilton s-a divizat amiabil în două entități, familia Hilton a păstrat exploatarea mărcii în America și a cedat drepturile de a utiliza brand-ul Hilton pentru restul lumii. Ulterior, hotelurile Hilton din afara SUA au fost preluate în 1987 de lanțul britanic Ladbrokes. Hilton Hotels Corporation este compania lider în ospitalitate din lume. Compania deține, administrează sau operează francize, în protofoliul său fiind unele dintre cele mai cunoscute și apreciate nume precum: Hilton Conrad Hotels & Resorts, Doubletree, Embassy Suites Hotels, Hampton Inn, Hampton Inn & Suites, Hilton Garden Inn, Hilton Grand Vacations, Homewood Suites by Hilton și The Waldorf Astoria Collection. În România, grupul este prezent prin cele două hoteluri, Athenee Palace Hilton, deschis în 1997 în București, și Hotelul Hilton din Sibiu, deschis prin franciză în iulie 2009.Cel mai nou hotel al grupului DoubleTree by Hilton București a fost dat în folosință în aprilie 2011 și funcționează printr-un contract de franciză. Lanțul hotelier Hilton vrea să deschidă alte 25 de hoteluri în România, în următorii cinci ani, prin contract de management sau prin franciză, în orașe precum Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, Craiova și Arad. Hotel Athenee Palace Hilton București are 272 camere și apartamente de lux, cu vedere spre Piața Revoluției, Calea Victoriei sau curtea hotelului. Toate camerele sunt dotate cu aer condiționat și încălzire individual reglabile, sistem de închidere electronic, seifuri, TV cu programe locale și internaționale prin cablu, telefon direct, modem , minibar și uscător de păr. Trei etaje sunt rezervate nefumătorilor și 5 camere sunt accesibile persoanelor cu handicap.
Situat la doar 40 de minute distanță de Aeroportul Henri Coandă, Athenee Palace Hilton are 11 sali de conferință pentru 2400 de persoane, un centru de afaceri și Executive Lounge.
Howard Johnson
Lanțul hotelier Howard Johnson face parte din grupul Cendant (Wyndham Worldwide), cel mai mare francizor mondial din domeniul turistic, care grupează peste 6.400 de hoteluri cu peste 540.000 de camere. Celelalte mărci ale grupului sunt Days Inn, Travelodge, Ramada, Knights Inn, Super 8 Motel și Wingate Inn. Howard Johnson’s este un lanț de hoteluri și restaurante, localizate majoritatea în Statele Unite și Canada. Numele derivă de la fondatorul originalei companii, Howard Deering Johnson, care a fondat acest lanț. Bazele companiei au fost puse în anul 1925, când Johnson și-a deschis o farmacie, continuându-și activitatea în domeniul afacerilor cu un prim restaurant, ce s-a dovedit extrem de profitabil; în anul 1954, existau deja 400 de restaurante în peste 32 de țări, 10% deținute de către companie, iar restul francizate. Astfel, în același an Howard Johnson a deschis primul motel, în Georgia. Marca Howard Johnson este prezentă prin hoteluri deținute în regim de franciza în SUA, Canada și alte țări din America Centrală și de Sud, Israel, Marea Britanie, Irlanda, Malta, țări din Orientul Apropiat și China. În România, Howard Johnson Grand Plaza a fost deschis în 2004, în locul fostului hotel Dorobanți, în urma unei investiții de circa 30 milioane euro, derulată pe o perioadă de patru ani. Anul 2005 este primul an complet de funcționare a hotelului..
Hotelul se află în imediata vecinătate a celor mai apreciate magazine, restaurante și cluburi și a celor mai importante obiective turistice ale capitalei. Clasat ca hotel Deluxe, Howard Johnson Grand Plaza este produsul a trei ani de renovare completă a fostului hotel Dorobanți.
Hotelul Howard Johnson Grand Plaza dispune de 285 de camere și apartamente, 9 săli de conferință, servicii de bonă, camere de supraveghere, spălătorie, piscină acoperită, magazin de suveniruri, saună, doctor, servicii de închirieri mașini, servicii internet, sala de fitness. Hotelul adoptă un design contemporan, minimalist, cu influențe mai degrabă Zen decât cele ale stilului baroc. Mobila de origine franțuzească Ligne Roset, comandată special pentru această locație, precum și decorațiunile semnate Ingo Maurer și Philippe Stark, contribuie la crearea atmosferei relaxante și moderne.
Marriott International Marriott, în prezent, înseamnă peste 3500 de proprietăți hoteliere, situate în 68 de țări, care totalizează 580.000 de camere. Compania operează direct sau în franciză cel mai larg portofoliu de mărci hoteliere din întreaga lume. Spiritul inovator și energia care au caracterizat începuturile modeste ale companiei lui JW Marriott în urmă cu 70 de ani continuă și astăzi să domine compania Marriott. Cu calitățile de lider ale lui JW Marriott jr. și cu o echipă devotată de asociați, Marriott este o companie bine pregătită pentru a continua, an după an, să satisfacă cerințele a tot mai mulți oameni din toată lumea. Marriott International deține următoarele branduri: Marriott Hotels&Resorts, JW Marriott Hotels&Resorts, Renaissance Hotels, EDITION Hotels, Autograph Collection, Courtyard by Marriott, AC Hotels by Marriott, Residence Inn by Marriott, Fairfield Inn&Suites by Marriott, Marriott Conference Centers, TownePlace Suites by Marriott, SpringHill Suites by Marriott, Marriott Vacation Club, The Ritz-Carlton Hotel Company, L.L.C., The Ritz-Carlton Destination Club, ExecuStay, Marriott Executive Apartments, Grand Residences by Marriott. Amplasat în centrul Bucureștiului, JW Marriott Bucharest Grand Hotel conferă un aer sofisticat unui oraș est-european în ascensiune. Hotelul Marriott din București oferă cea mai fină eleganță și confort european, cu 402 camere Deluxe, 6 restaurante, un centru de conferință, un club de sănătate și stațiune balneară, o galerie de magazine și Grand Casino. Clădirea clasică situată aproape de Palatul Parlamentului este frecventată de șefi de stat și membri regali. Acest „oraș în oraș” dispune de tot ceea ce un călător exigent poate cere: un centru de sănătate și spa de lux, oferind o destindere optimă după o lungă zi, servicii de calitate, șase restaurante servind preparate gastronomice și numeroase echipamente și săli de conferințe special concepute pentru a organiza petreceri sau evenimente profesionale.
Deși până acum prezența Mariott pe piața locală este mai mult decât discretă (singură unitate fiind hotelul bucureștean de 5 stele, JW Marriott București), în următoarea perioadă este așteptată expansiunea lanțului hotelier pe piața românească. Primul pas făcut în îndeplinirea acestui obiectiv este deschiderea unui Courtyard în București până la finele anului 2012. Noua unitate din cadrul Marriot International va fi localizată în zona Unirii, în apropiere de JW Marriott și va avea 198 de camere, cotate la patru stele.
Tot pe piața din București, Marriott plănuiește deschiderea unui hotel Renaissance, brand-ul de cinci stele al Marriott International, care oferă servicii complete și atmosferă de hotel boutique. Specificitatea brandului constă într-un design interior special, un restaurant de stradă și servicii de înaltă calitate. Conceptul Renaissance mai include o bibliotecă și un centru de business, piscină, centre de fitness, facilități de conferințe și banchete.
Atunci când vine vorba despre provincie, cei de la Marriott recomandă tot brandul Courtyard, considerând că această marcă este potrivită pentru provincie, care nu este încă pregătită pentru hoteluri de super-lux. În plus, investitorii își pot recupera relativ rapid investiția într-un Courtyard. Printre orașele vizate pentru deschiderea de noi unități sunt Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau Iași.
3.3 Lanțul hotelier Continental
3.3.1 Scurt istoric
Continental Hotels reprezintă cel mai important grup hotelier românesc, afirmație susținută de experiența pe piața hotelieră – din 1991, când s-a înființat societatea, dar și de serviciile oferite oaspeților. Inițial lanțul hotelier Continental includea complexele hoteliere omonime din București, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mures și Constantă, însumând 403 camere, plus hotelul Continental din Timișoara, care, deși a fost atribuit prin Hotărâre de Guvern societății Continental, nu a intrat niciodată efectiv în lanț.
Privatizata în întregime în anul 1995, S.C. Continental S.A. a cunoscut o dezvoltare explozivă, susținută de utilizarea eficientă a creditelor și a capitalurilor aduse de acționari însemnați.
Lanțul Continental deține hoteluri sub mărcile Ibis, Hello, Continental Forum și Continental, în București, Constanta, Sibiu, Arad, Oradea, Târgu Mureș, Suceava, Timișul de Sus, Turnu Severin și Porțile de Fier, totalizând un număr de 1855 de camere în anul 2010.
Cel mai nou hotel ce aparține lanțului Continental este luxosul hotel de 5 stele din București, Grand Hotel Continental, cu 53 de camere, 6 apartamente (mobilate și decorate în diferite stiluri – renascentist, baroque, impero, Ludovic XV), un centru spa cu jacuzzi, saloane de masaj, saună, tratamente, fitness, precum și 6 săli de evenimente.
Hotelurile aparținând acestui lanț hotelier se remarca prin elegantă, rafinament, bun gust și un iz istoric, fapt răsplătit prin premiile câștigate de către acestea, dar și prin mulțumirea oaspeților ce le trec pragul.
Principalele momente în evoluția companiei
În anul 2009 are loc finalizarea procesului de renovare și deschiderea Grand Hotel Continental în București. Deschiderea Hotelului Ibis din Sibiu sub management Accor în urma renovării fostului hotel Continental din Sibiu a constituit un moment important în evoluția companiei.
În anul 2008 se deschide Hello Hotels în București, de asemenea are loc redenumirea mărcilor Continental Forum Arad și Continental Forum Oradea.
Anul 2007 a fost marcat de semnarea protocolului cu Grupul Accor pentru dezvoltarea unei rețele hoteliere sub marca Ibis în România.Tot în acest an se dschide hotelului Continental Forum din Sibiu (în urma renovării fostului hotel Bulevard din Sibiu) și se închide hotelul Continental Sibiu pentru renovare.
În anul 2006 are loc închiderea hotelulului Continental București pentru renovare.
În anul 2005 are loc vânzarea hotelul Continental Cluj, deschiderea hotelurilor Ibis Constanța și Ibis Palatul Parlamentului din București sub management Accor și preluarea hotelului Bulevard din Sibiu.
Anul 2003 a marcat achiziționarea complexului hotelier Gaiser din Timișul de Sus
În anul 2001 se deschide hotelului Ibis Gara de Nord din București sub management Accor.
În anul 1999 are loc intrarea în lanț a hotelului Arcașul din Suceava.
În anul 1998 are loc intrarea în lanț a hotelului Astoria din Arad.
Anul 1997 este marcat de intrarea în lanț a hotelurilor Dacia din Oradea, Parc și Porțile de Fier din Turnu Severin.
În 1995 este Privatizat S.C. Continental S.A.
1991 este anul înființării Lanțului Hotelier Continental.
3.3.2 Hoteluri deținute în proprietatea Continental Hotels Grand Hotel Continental este un boutique hotel unde clienții redescoperă tradiționala dimensiune al luxului în domeniul hotelier. Rafinamentul detaliilor arhitecturale și serviciile excepționale sunt dedicate unei clientele de elită. Hotelul de 5 stele oferă servicii personalizate oaspeților săi. Continental Forum este un brand din categoria 4 stele , poziționat în zona de „high class”. Este un brand hotelier dinamic dedicat celor care apreciază eleganța combinată cu utilitatea ultimelor dotări, precum și valoarea banilor. Localizarea hotelurilor este un alt beneficiu – în centrul orașelor dezvoltate din punct de vedere economic. Continental Forum Arad este un hotelde 4 stele, confortabil și elegant, care oferă cazare în Arad persoanelor ce călătoresc în scop de afaceri și pentru relaxare, facilități de organizare de evenimente private sau evenimente corporate și conferințe. Continental Forum din Sibiu, găzduit de o clădire monument istoric ce datează din anul 1912, a trecut recent printr-un proces de restaurare și redecorare fiind redat publicului în anul 2007.Continental Forum Sibiu este un hotel de 4 stele ce dispune de cel mai spațios apartament prezidențial (peste 180 mp), oferind clienților o experiență deosebită de cazare în Sibiu. Continental Forum Oradea este situat în centrul orașului la numai câteva minute de principalele atracții turistice, de Primarie, Prefectură, Camera de Comerț, Tribunal și birourile principalelor companii și bănci din oraș. Hotelul oferă clienților săi servicii de 4 stele. Continental Târgu Mureș este cel mai mare hotel în Târgu-Mureș, astfel încat cele mai importante atracții turistice, instituții administrative, bănci și companii locale sunt foarte accesibile. O echipă de profesioniști se asigură cu promptitudine că atât cerințele oaspeților business, cât și dorințele turistului aflat în vacanță sunt îndeplinite. Restaurantul impresionează prin calitatea preparatelor și prin savoarea rețetelor tradiționale ardelenești. Continental Suceava. Clasic și cu o poziție privilegiată în centrul orașului, acest hotel se află în proximitatea celor mai importante atracții turistice, puncte administrative, bănci, muzee și puncte de interes comercial. Hotelul dispune de cea mai bună ofertă de săli de conferințe din oraș. Continental Drobeta Turnu-Severin. Aflat în centrul orașului, în apropierea Defileului Dunării, a unor atracții turistice de importanță istorică și a portului, hotelul Continental Drobeta Turnu-Severin poate fi atât o destinație de vacanță cșt și una de business. Poziționarea în parcul din centrul orașului și panorama spre Dunăre fac din acest hotel în Drobeta Turnu-Severin alegerea ideală de cazare. Continental Hotel – Porțile de Fier. Având acces direct din drumul European E 70, Motelul Continental Porțile de Fier, clasificat cu 3 stele, se află aproape de vama cu Serbia. Serviciile de cazare, calitatea dotărilor și amplasamentul unic îl fac destinația ideală pentru turiștii aflați în tranzit. Continental Hotel din Porțile de Fier este locul ideal pentru organizarea teambuilding-urilor și pentru cei dornici să se bucure de o croazieră pe Dunăre. Hotel Ibis Sibiu deschis din iulie 2009, este amplasat în centrul cultural, economic și de business al orașului, pe principala arteră a Sibiului, Calea Dumbrăvii. Zona este destinață turismului de afaceri, dar și turismului cultural sau de recreere. Hotel Ibis București Gara de Nord a fost deschis în anul 2001 și este situat central, în proximitatea Gării de Nord, la câteva minute distanță de Piața Victoriei. Facilitățile de cazare sunt în 250 de camere cu dotări moderne restaurant și terasă de vară, bar, 8 săli de conferință și parcare supravegheată. Hotel Ibis București Palatul Parlamentului. Inaugurat în 2005, hotelul este situat în centrul orașului, în apropriere de Palatul Parlamentului și de centrul istoric al orașului. Hotelul este potrivit atât pentru turismul de afaceri, cât și pentru turismul organizat. Cu cele 6 săli de conferință, restaurantul mediteranean, barul și parcarea încăpătoare, hotelul este recomandat și pentru organizarea de evenimente, training-uri și conferințe.
Hotel Ibis Constanța. Situat în centrul istoric al Constanței, pe malul Mării Negre, vis a vis de plajă, modern, acest hotel Ibis este perfect atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe. Pe lângă facilitățile foarte moderne și cele 3 săli de conferință care invită la afaceri, hotel Ibis Constanța oferă și posibilități deosebite de petrecere a timpului liber.
Hello Hotels – “Simplu și plăcut“. Brandul Hello Hotels este poziționat în zona Gării de Nord a capitalei, fiind întotdeauna accesibil, gata să ofere o cazare economicoasă. Este alegerea perfectă pentru cei care caută un hotel ieftin dar de calitate.Totul este simplu, clar, direct, familiar, transparent și ușor de găsit.
3.3.3. Grand Hotel Continental
Grand Hotel Continental – brandul emblemă Continental Hotels – a fost proiectat de un arhitect german și un constructor român. Boutique hotelul avea atunci camerele la etaj, iar la parter, un restaurant de 240 de locuri, cu două saloane în forma literei L, plus o grădină de vară de 180 de locuri. După o perioadă de doi ani de procese birocratice și încă doi ani de lucrări de construcție, Grand Hotel Continental, monument istoric cu parfum de epocă interbelică, s-a redeschis în decembrie 2009. Acum are 59 de camere distribuite pe trei etaje, din care 3 sunt Senior Suite, 3 sunt Junior Suite, 3 sunt Deluxe Clasic, 18 sunt camere standard și 30 camere deluxe. Cele 6 apartamente sunt decorate în stilurile Renascentist, Baroque, Impero, Ludovic XV.
La parter, funcționalitatea încăperilor a fost modificată în urma ultimei restaurări, astfel încât, astăzi, unul dintre cele două saloane în forma literei L, unde era odinioară restaurantul cu 240 de locuri, este acum recepția. Iar al doilea adăpostește restaurantul Concerto, care se laudă cu o piesă din lemn de mahon cu sticlă gravată și o masă cu capete de dragoni din lemn de nuc de la faimoasa casă de licitații Dorotheum din Viena.
Conceptul pe care se bazează poartă numele de „nouvelle cuisine”. „Sala rustică”, aflată odinioară la subsolul clădirii, a fost înlocuită de Balkan Bistro, restaurant cu specific balcanic. Mobilierul bogat ornamentat al recepției a fost achiziționat de la o fostă reședință nobiliară din Bergamo, iar masa centrală din foaierul recepției, consola, scaunele cu tapițerie florală și oglinzile au fost cumpărate de la târgul de antichități din Parma.
Câteva dintre candelabre au fost licitate în Viena, la Dorotheum, iar altele, selecționate cu migală din varii târguri de antichități, în vreme ce o parte au fost realizate în baie de aur, la comandă, de către meșteșugari italieni. Victoria Club, barul englezesc, a fost amenajat la parter pe locul fostei recepții a hotelului.
Mobilat cu piese clasice din mahon și canapele Chesterfield din piele, barul are și un cigar lounge. Gravurile de pe pereții barului au fost și ele aduse de la Târgul de Antichități din Fontanellato, Parma.
În restaurantul Concerto, meniul este european, inspirat mai ales de bucătăria franceză. La Balkan Bistro se servesc preparate din bucătăriile tradiționale ale mai multor regiuni, de la Albania, Bulgaria, Croația, până la Grecia, Turcia, Serbia și, evident, România. Fiecare preparat are o poveste, iar numele felurilor de mâncare sunt redate în limba lor originară: Imam Bayildi, Meze Konstantinos, Halloumi me piperi prasino, Karides Guvec, Anatolian Kebab a la Bayram, Pasticada, Șiș Kebab, Yaourti me meli, Kadayif și multe altele.
Printre atracțiile turistice din zonă se numără Calea Victoriei, MNAR și Ateneul Român la distanță de 5 minute de mers pe jos. Teatrul Național și Universitatea sunt la 10 minute distanță, la fel și Muzeul de Istorie și clădirea C.E.C. Și nu în ultimul rând, Grădina Cișmigiu, cea mai veche grădină publică din București, amenajată în stilul parcurilor britanice.
Servicii și facilități oferite în cadrul Grand Hotel Continental
Cazare
Tabelul 3.1 Tarife cazare în funcție de tipul camerei
Sursa: http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/
Servicii
Servicii oferite fără plată:acces internet, transmitere mesaje, cameră pentru bagaje, rezervări bilete, informații culturale și turistice, apelare taxi, telefon de trezire.
Servicii oferite cu plată:parcare, business corner (fax,xerox,internet),servicii curierat, telefon, room service, serviciul de spălătorie și călcat.
Restaurant: capacitate – 100 locuri cu suprafața totală de 123 mp.
Braserie: capacitate – 70 locuri cu suprafața de 95 mp.
Terasa de vară: capacitate – 20 mese (80 locuri) cu suprafața de 215 mp.
Bar :capacitate – 25 locuri cu suprafața de 42 mp.
Cofetărie: capacitate – 25 locuri cu suprafața de 70 mp.
Evenimente corporate: sala de conferință, video-proiector, flipchart. La cerere se pot asigura: traducere, sistem audio & video, echipament IT (calculator, laptop, etc.), teleconferință, televoting, pupitru, lumini de scenă.
Evenimente private
Săli de conferință
Tabelul 3.2 Capacitatea sălilor de conferință – Grand Hotel Continental
Sursa:http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/evenimente-in-bucuresti/plan-sali-de-conferinta/
Relaxare: Centrul Eden Spa oferă diverse facilități precum jacuzzi, saloane de masaj și saună, tratamente de înfrumusețare și îngrijire corporală.
Oferte speciale
În perioada 21-29 aprilie 2012, Grand Hotel Continental oferă Pachetul de 2 nopți cazare, mic dejun și toate taxele incluse la prețul de 199 euro/camera single și 239 euro/camera dublă.
În perioada martie-aprilie 2012, Grand Hotel Continental oferă camera single la un tarif pornind de la 140 ruro/noapte.Tariful include toate taxele și micul dejun, acces gratuit la SPA și internet WI-FI gratuit. Pachetul EdenSPA este oferit la prețul de 190 euro/noapte/2 persoane și include: cazare în camera Superior, Masaj Heaven Stone Couple, Saună, Jacuzzi, Fitness,Mic dejun și șampanie în cameră.
Indicatori ai circulației turistice în cadrul Grand Hotel Continental
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică sau gradul de ocupare al camerelor se calculează ca raport între numărul total de înnoptări realizate și capacitatea de cazare turistică în funcțiune, din perioada respectivă.
Tabelul 3.3 Gradul de ocupare al camerelor Grand Hotel Continental (2011)
Sursa:Documente interne Grand Hotel Continental
Analizând indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică din cadrul Grand Hotel Continental, se poate observa că la nivelul anului 2011 a avut o dinamică sinuoasă. Astfel, dacă în luna ianuarie gradul de ocupare al camerlor a fost de 65%, pe parcursul următoarei perioade aceasta a fost în scădere continuă, cel mai mic grad de ocupare al camerelor înregistrându-se în luna aprilie (30%).
Figura 3.1 Procentul de ocupare al camerelor Grand Hotel Continental (2011)
În lunile iunie-august ale anului 2011 se poate observa o creștere continuă a gradului de ocupare al camerelor, această perioadă a anului fiind asociată și cu sejururile de vacanță.Conform datelor prezentate în tabelul 3.3, în luna august gradul de ocupare al camerelor hotelului a fost de 85%, comparativ cu luna decembrie a aceluiași an când valoarea acestui indicator a fost de 90%.
b) Numărul total de turiști
Numărul total de turiști reprezintă un indicator absolut ce indică numărul persoanelor care călătoresc în afara localităilor în care își au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și sunt cazați cel puin o noapte într-o unitate de cazare turistică.
Tabelul 3.4 Numărul turiștilor români și străini cazați la Grand HotelContinental
Sursa:Documente interne Grand Hotel Continental
Evoluția indicatorului în perioada analizată relevă faptul că numărul total al turiștilor cazați la Grand Hotel Continental a fost în continuă creștere. Dacă la începutul perioadei au fost cazați 43.861 turiști, din care 15.426 au fost turiști români și 28.453 au fost turiști străini, în trimestrul 1 al anului 2012 s-a înregistrat o creștere remarcantă. Astfel, numărul turiștilor romani a crescut cu 10.248 față de aceeași perioadă a anului 2010, iar a celor străini cu 10.037, ajungând la 38.472.
În ceea ce privește raportul turiștilor români și a celor străini cazați în cadrul Grand Hotel Continental, se poate observa că numărul turiștilor români este net superior comparativ cu numărul turiștilor români. În primul trimestru al anului 2010, diferența dintre turiștii români și cei străini a fost de 13.009, adică de 1.8 ori mai mare. O situație similară se înregistrează și în anul 2011, când numărul turiștilor străini a fost de 1.6 ori mai mare față de cel al turiștilor români.Nu același lucru se poate spune referitor la primul trimestru al anului 2012, când numărul turiștilor străini a fost de numai 1.4 ori mai mare decât al celor străini, iar diferența dintre aceștia a fost de 12.798 persoane.
Figura 3.2 Evoluția numărului turiști români și străini cazați la Grand HotelContinental
Per total, conform datelor prezentate anterior, se remarcă o creștere importantă a numărului total de turiști cazați în cadrul Grand Hotel Continental. Acest fapt nu poate avea decât un impact pozitiv asupra economiei unității hoteliere.
c) Numărul de sosiri și înnoptări
Sosirea unui turist în structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare se produce când o persoană se înscrie în registrul structurii de cazare turistică pentru a fi găzduită una sau mai multe nopți neîntrerupte.
Înnoptarea este intervalul de 24 de ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidența spațiului de cazare turistică și beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spațiului ocupat, chiar dacă durata de ședere efectivă este inferioară intervalului menționat. Înnoptarea turistică este considerată a fi fiecare noapte petrecută de un turist sau pentru care un turist este înregistrat (prezența sa fizică nefiind necesară) într-o structură de cazare turistică.
Tabelul 3.5 Numărul de sosiri și înnoptări în cadrul Grand Hotel Continental
Sursa:Documente interne Grand Hotel Continental
Sosirile turiștilor români înregistrate în primul trimestru al anului 2010 au însumat 5.142 spre deosebire de aceeași perioadă a a nului 2012 când au fost înregistrați 8.558 turiști români sosiți în cadrul Grand Hotel Continental. Același trend înregistrează și sosirile turiștilor străini, astfel că dacă în trimestrul I al anului 2010 se înregistrau numai 9.478 sosiri, la finele perioadei analizate acestea au însumat 12.824, crescând astfel de 1.4 ori (figura 3.3).
Figura 3.3 Evoluția numărului de turiști români și străini sosiți la Grand Hotel Continental
În ceea ce privește înnoptările din cadrul Grand Hotel Continental, conform datelor prezentate în tabelul 3.5 se poate observa, asemenea sosirilor, că numărul turiștilor străini a fost superior celor români.
Evoluția înnoptărilor turiștilor români înregistrează creșteri de la an la an, astfel că în primul trimestru al anului 2010 acestea totalizau 10.248; în aceeași perioadă a anului 2011 numărul acestora a crescut cu 4.897, iar la finele perioadei analizate numărul turiștilor români care au înnoptat în acest hotel a fost de 17.166.
În ceea ce privește evoluția înnoptărilor turiștilor străini care s-au cazat la Grand Hotel Continental, aceasta indică faptul că în triemstrul I al anului 2010 s-au întregistrat 18.956 turiști străini.Numărul acestora a fost în creștere și în anul 2011, când înnoptările turiștilor străini au totalizat 23.854, cu 4.897 mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul trimestru al acestui an, turiști străini care au înnoptat în cadrul hotelului au totalizat 25.648, de 1.3 ori mai mult decât în anul 2010.
Figura 3.4 Evoluția numărului de turiști români și străini care au înnoptat la Grand Hotel Continental
Durata medie a sejurului
Sejurul turistic reprezintă intervalul de timp în care un turist consumă pachetul de servicii turistice în aceeași destinație turistică.
Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile de sejur a turiștilor într-o anumită zonă. Aceasta se calculează împărțind numărul de zile – turist la numărul de turiști cazați în structurile de primire turistică.
Tabelul 3.6 Durata medie a sejurului în cadrul Grand Hotel Continental
Sursa:Documente interne Grand Hotel Continental
Durata medie a sejurului în cazul turiștilor romani a avut o evoluție pozitivă, fără a se înregistra diferențe semnificative. În anul 2010 această era de 1.2 zile, iar în aceeași perioadă a anului următor durata medie a sejurului a crescut 0.66 puncte procentuale atingând valoarea de 1.8. În primul trimestru al anului 2012 durata media a sejurului turiștilor români a crescut cu 0.85 puncte procentuale față de aceaași perioadă a anului 2010.
Figura 3.5 Durata medie a sejurului în cadrul Grand Hotel Continental
În ceea ce privește durata medie a sejurului turiștilor străini cazați la Grand Hotel Continental, aceasta prezintă valori apropiate pe parcursul perioadei analizate.Dacă în primul trimestru al anului 2010, acest indicator avea valoarea de 3.4, pe parcursul următorilor 2 ani s-a înregistrat aceeași valoare, adică 3.8.
Concluzii
Industria hotelieră joacă un rol important și prin valorificarea superioară a patrimoniului turistic, prin atragerea în circuitul economic a diferitelor zone, și aceasta deoarece zone bogate în obiective turistice pot rămâne în afara interesului turistic datorită echipării necorespunzătoare și invers. Cunoașterea relației turism – industrie hotelieră are o valoare deosebită pentru orientarea investițiilor și direcționarea dezvoltării sectorului hotelier.
Formele fundamentale de exploatare (operare) sunt hotelurile independente și lanțurile hoteliere integrate; la rândul lor, hotelurile independente pot adera la lanțuri hoteliere voluntare, pot încheia contracte de management hotelier sau de franciză în cadrul lanțurilor hoteliere integrate ori rămân cu un statut de independență neștirbită, sub numele de hoteluri tip exploatare individuală.
Lanțul hotelier voluntar reprezintă uniunea liber consimțită a hotelierilor independenți care se reunesc sub o marcă comună în scopul creării unei sinergii a acțiunilor promoționale și logisitice. Lanțurile hoteliere integrate au ca scop crearea și comercializarea unui produs hotelier standardizat. Controlul exercitat asupra hotelurilor de către statul major are la bază participarea financiară directă.
Francizele au apărut ca modalități de vânzare la presiunea creșterii producției. Distribuția în sistem de francize s-a dezvoltat treptat, datorită imposibilității producătorilor de a cumpăra proprietăți imobiliare de pe alte piețe, de a descoperi forța de muncă potrivită și mai ales, de a-și administra afacerile de la distanță. Franciza ca instituție de drept comercial a apărut în Statele Unite ale Americii o dată cu legislația antitrust, prin care s-a interzis desfacerea mărfurilor de către producător. Odată ce franchising-ul a luat amploare, s-au înființat și organisme naționale sau internaționale menite să le apere pozițiile și interesele. Câteva din aceste organisme astfel înființate sunt: Federația Franceză de Franciză, Asociația Britanică de Franchising, Federația Italiană de Franciză, Asociația Română de Franciză, Asociația Camera Europeană de Comerț Industrie și Franciză, Federația de Franciză a Țărilor de la Marea Neagră, Asociația Română de Franciză, Asociația Ucrainiană de Franciză, Asociația Azerbaijană de Franciză, Asociația Bulgară de Franciză și Asociația Rusă de Franciză.
În sistemul de drept românesc, franciza a fost definită din punct de vedere legal, prima dată în 1997 prin O.G. 52 privind regimul juridic al francizei. Datorită carențelor prezentate de acea definire, prin Legea nr.79/1998 republicată în Monitorul Oficial nr.180 din 14 mai 1998, definiția francizei a fost din nou modificată și completată. Legea nu definește contractul de franciză, ci doar franciza că tehnică de comercializare. Aceasta definiție este identică cu cea dată art.7 alin.(1) pct. 14 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Contractul de franciză, că tehnică juridică, este un acord de voințe între francizor și francizat prin care titularul unei mărci sau afaceri de succes pune la dispoziția unui comerciant marca, stilul de afaceri sau know-how-ul, în vederea exploatării cu succes a acestora într-un alt teritoriu decât cel de origine, în schimbul plății unei revedențe.
Un contract de franciză ar trebui să aibă în componența sa o serie de elemente distincte, care să ofere posibilitatea unei imagini clare și corecte asupra modului de desfășurare a activităților impuse de existența unei francize. Legislația românească în materie de franciză statuează ca orice contract de franciză trebuie să cuprindă următoarele clauze: obiectul contractului, drepturile și obligațiile parților, condițiile financiare, durata contractului, condițiile de modificare, prelungire și reziliere.
În literatura de specialitate, în sarcina francizorului sunt puse următoarele obligații: transmiterea know-how-ului, transmiterea dreptului de utilizare a semnelor distinctive ale francizorului, asistența tehnică și/sau comercială, obligația de aprovizionare, exclusivitatea și publicitatea.
Încetarea contractului de franciză poate interveni: fie prin decesul unuia dintre contractanți, fie prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat (în condițiile în care părțile nu îl prelungesc), fie prin rezilierea contractului. Un caz particular al încetării contractului de franciză este acela în care francizorul intră în faliment.
În vastul domeniu al produselor/serviciilor distribuite prin intermediul sistemului de franciză, în practică s-au conturat mai multe tipuri de franciză ce pot fi clasificate după mai multe criterii. Corespunzător domeniilor de activitate economică și manierei în care se realizează, se disting acorduri de franciză în domeniul producției de bunuri, a distribuției de mărfuri și a prestărilor de servicii, precum și o formă specială de franciză denumită și întâlnită frecvent sub denumirea de "master franchise" sau franciza principală.
Bibliografie
Brebeanu Smaranda (2008) – Dreptul de preemțiune în contractul de franciză -Analele Facultății de Științe juridice – Universitatea „Valahia” ,Târgoviște, nr. 1 (11), p.133;
Cărpenaru Stanciu D. (2009) – Tratat de drept comercial român – Editura Universul juridic, București, p. 613, 615;
Duckett Braian (2008) – Business format franchising – Journal Strategic Direction, Editura Emerald Group, , vol.24, p.3-4;
Erdeli G., Arsene R. (2010)- Turismul în România, după 1990 – de la structurile de primire turistică, la calitatea serviciilor, Revista Română de Statistică nr. 5 / 2010;
Gheorghiu Gh., Turcu Gabriel N. (2002) – Operațiunile de franciză – Editura Lumina Lex, București, p.118;
Lupu, N. (2003) -Hotelul – Economie și management – Editura All Beck, București, p.154, 194;
Lupu Nicolae (2006) – Gestiune hotelieră și de restaurant. Sinteze, teste-grilă și cazuri practice ,București, Editura ASE, p.98;
Lupu Nicolae (2003) – Strategia de concentrare a întreprinderilor de turism, București Editura Economică, p.135;
Man Otilia (2011) – Tehnologie hotelieră și de restaurant, Galți, Editura Europlus, p.17;
Matis Dumitru, Mustață Răzvan (2004) – Contabilitatea francizei – Revista “Tribuna economică”, București, p.5;
Mazilu, M. (2008) – Globalization-Quality: Inseparable Binomial in the Landscape of the Rural Touristic Destinations, in Annals of the University of Petroșani, Economics, p.12;
Minciu Rodica (2004) – Economia turismului, Ediția a III a revizuită, București, Editura Uranus, p.107;
Mocanu Mihaela (2008) – Contractul de franciză – Editura C.H. Beck, București, p. 28;
Molico T, Wunder E. (2002) – Sistemul de franciză în oglinda economiei de piață – Editura CECCAR, București, p.73;
Negrușa Adina Letiția (2008) – Administrarea afacerilor hoteliere,Cluj Napoca, Editura Alma Mater, p.10;
Păun Roxana Delia (2007) – Dreptul afacerilor – București, Editura Fundației România de Mâine, p. 260-261;
Puiu Alexandru (2007) – Management internațional. Tehnici de afaceri economice interne și internaționale -Tratat., vol.II, Editura Independența Economică, Pitești, p.193;
Sitaru Dan-Alexandru (2007) – Contractul de franciză în dreptul intern și comparat – Editura Lumina Lex, București, p. 71;
Zeidman F. Philip (1999) – Franciza – Editura Expert, București, p.9-10;
*** Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr. 44/2012;
*** Principiile UNIDROIT 2004 aplicabile contractelor comerciale internaționale (2006), Editura Minerva, București, p.2;
*** Turismul României. Breviar statistic 2011
Articole de lege
Legea nr. 571/2003;
Legea 21/1996;
Ordonanța Guvernului nr. 52/28.08.1997, republicată în Monitorul Oficial nr. 180/14.05.1998, Art. 5;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 944 din 22.11.2007
Resurse electronice
http://www.fbf-bff.be/files/code/CODEDEDEONTOLOGIEFR.pdf
http://academiacomercialaan2.wikispaces.com/file/view/man2%5B1%5D.pdf
http://www.azfranchising.ro/ro/p/in-cazul-in-care-francizorul-intra-in-faliment/
http://franciza.org.ro/incetarea-contractului-de-franciza/
http://avocata.wordpress.com/category/contracte/
http://www.thebfa.org/Home
http://www.fif-franchising.it
http://francizor.ro/despre-asociatia-romana-de-franciza/
http://www.fbb.ro/
http://www.manager.ro/
http://www.manager.ro/articole/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-francize/aparitia-si-evolutia-francizei-515.html
http://www.afaceri-francize.ro/articol/contractul-de-franciza
http://andreivocila.wordpress.com/2010/08/26/management-hotelier/
http://www.fbb.ro/
http://www.sfin.ro/articol_24691/francizorii_isi_refac_bugetele_pentru_a_rezista_pe_piata.html#ixzz1cLKdxZtH
http://www.business24.ro/articole/studiu+francize+2011
http://www.mediafax.ro/economic/metro-lanseaza-reteaua-de-magazine-de-cartier-in franciza-la-doi-pasi-9362837
http://revistadrept.com/?p=152
http://ihotele.ro/lanturi-hoteliere/lantul-hotelier-novotel/
http://www.novotel.com/gb/pdf/edirectory.pdf
http://www.adevarul.ro/financiar/Hilton-primul-lant-hotelie international_0_46195937.html#
http://www.hiltonbucharest.com/
http://www.hojo.com/
http://www.hojoplaza.ro/ro
http://www.marriott.com/default.mi
http://www.marriott.com/hotels/hotel-information/travel/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/
http://www.bewhere.ro/turism/hoteluri-din-bucuresti-grand-hotel-continental-1262
http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/
http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/evenimente-in-bucuresti/plan-sali-de-conferinta/
www.hotelsmag.com September 2011 HOTELS
www.hotelsmag.com
http://continentalhotels.ro/Grand-Hotel-Continental-Bucuresti/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Franciza Si Serviciile de Franchising In Turism (ID: 140444)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.