Franciza Internationala

Drept

Franciza Internationala

Byadmin ianuarie 1, 2024

Disertație

FRANCIZA INTERNAȚIONALĂ

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I Aspecte generale

I.1 Istoric

I.2 Conceptul de franciză

I.3 Franciza în România

CAPITOLUL II Caracteristici ale francizei

II.1 Tipuri de francize și francizați

II.2Contractul de franchising

II.3 Părțile contractului internațional de franciză

II.4Obligațiile părților în contractul de franciză

CAPITOLULIIIStudiu de caz: COMPANIA SUBWAY

III.1 Istoria restaurantelor SUBWAY

III.2 Magazine SUBWAY pe bază de franciză

III.3 Cum poți deveni francizor SUBWAY ?

III.4 Cerințe financiare

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Tot mai des esterăspândită idea că franciza este o strategie sigură pentru extinderea afacerilor și că este o investiție fără riscuri. Această idee este una adevărată, atâta timp cât franciza se bazează pe un concept viabil, bine structurat și bine condus. Așadar, franciza este considerată ca fiind cel mai sigur și rapid mod de a deveni proprietarul unei afaceri. Însă, bunul mers al afacerii depinde de proprietarul acelei afaceri, de experiența acestuia și de ceea ce va face el. De obicei, francizații primesc informații și cunoștințe esențiale pentru succesul afacerii, în schimbul plății unor taxe francizorilor.

Teoretic, francizatul face afaceri pentru el, însă nu singur. Să nu uităm că alături de el se află francizorul care îi acordă asistență și suport. Totodată, francizatul trebuie să se dedice în totalitate muncii sale și să aibă capacitatea de a învăța să realizeze orice activitate în ceea ce privește afacerea.

De aceea, este esențial și foarte important ca cel care dorește să demareze o astfel de afacere, să se informeze asupra perspectivelor pe care le are și să analizeze din toate punctele de vedere ce presupune acea afacere.

CAPITOLUL I

Aspecte generale

I.1 Istoric

Primele relații de franciză au apărut încă din Evul Mediu, pe vremea când regii, lorzii sau suveranii acordau anumite drepturi de utilizare a propriilor pământuri pentru vânătoare sau pentru organizarea unor târguri și iarmaroace. Astfel de relații de franciză existau și prin anii 200 î.e.n. în China antică, unde un negustor a pus bazele primului lanț de magazine.

Cuvântul ”franciză„ are semnificația de ”privilegiu„ sau ”libertate„ și provine din limba franceză veche. Această libertate era acordată nobililor sau chiar și negustorilor având drepturi în ceea ce privește anumite activități comerciale.

În perioada feudală, suveranii le ofereau nobililor domeniile pe care le dețineau pentru a le exploata. De asemenea, nobilii puteau impune diferite taxe țăranilor, o parte din aceste sume cedându-le regelui. În Anglia acest sistem a existat până în anul 1562, când a fost declarat ilegal de către Consiliul din Trent.

Cel mai aproape de relația modernă de franciză a fost sistemul utilizat de către Isaac Singer în anul 1850, care dorea să își vândă cu succes noua sa invenție”mașinile de cusut Singer”. Atunci, acesta a găsit cea mai bună modalitate și anume să vândă distribuitorilor locali dreptul de a comercializa aceste mașini de cusut și totodată de a-i învăța pe clienți și cum să o utilizeze.

Mai târziu, acest model de franciză a fost preluat de companii precum Coca-Cola, mari producători de automobile dar și de companiile producătoare de petrol.

Adevărata creștere a fenomenului francizei a început însă după Al Doilea Război Mondial. În anii 1950-1960 a existat un adevărat boom, franciza obținând un statut aproape de neînțeles. Însă acest fenomen nu a durat foarte mult, întrucât după anii 1960, francizorii se concentrau să vândă cât mai multe francize, uitând să le facă operaționale și eficiente pe cele existente deja în sistem.

De asemenea, au apărut și afaceri menite să escrocheze și să înșele cumpărătorii naivi, afaceri care erau de fapt inexistente în realitate. Astfel, mai multe state au început să impună legi care să reglementeze sistemele de franciză, forțându-i pe francizori să ofere informații concrete, veridice și reale francizaților.

În 1979, a fost inițiată o regulă prin care se stabilea un minim de informații pe care un francizor era obligat să i le ofere unui potențial francizat, cunoștințe și indicații privind franciza respectivă.

În prezent, Statele Unite au o legislație foarte strictă și bine pusă la punct tocmai pentru prevenirea încercărilor de fraudare.

I.2 Conceptul de franciză

Abordări conceptuale privind franciza

Franciza internțională (franchising) este considerată ca fiind o component a operațiunilor de transfer de tehnologie prin acordarea dreptului de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerț.

Franciza este un angajament contractual prin care o firmă (francizor sau cedent) acordă unei alte firme (francizat sau beneficiar) permisiunea de a utilize în afaceri drepturile intelectuale și material ce aparțin cedentului (mărci de comerț, design, brevete) în schimbul unor plăți sub formă de taxesau redevențe.

În literatura de specialitate există o multitudine de definiții date franchising-ului, în funcție de tipul operațiunii și aspectele considerate ca fiind mai importante de către diverși autori.

Asociația Micilor Comercianți (Small Business Association) din SUA definește franciza ca „un acord legal de a desfășura o anumită afacere în concordanță cu metodele de operare, sistemul de finanțare, domeniul teritorial și taxele de comision prescrise”.

Conform autorului Charles I. Vaughn, franchising-uleste „o tehnică de comercializare sau distribuție prin care o firmă cedează unor persoane sau firme individuale, dreptul sau privilegiul să facăafaceri într-un anumit mod, pe o anumită perioadă de timp și intr-un loc determinat”.

Un alt autor american, Donald N. Thompson, definește franchising-ul ca ”un sistem de relații economice și juridice în care o organizație, care a descoperit un model, o formulă pentru prelucrarea și vânzarea unui produs sau serviciu, extinde la nivelul altor firme dreptul de a efectua tranzacții comerciale, drept condiționat de anumite restricții din partea cedentului.”

Franciza – Concept inovator de afaceri

În doctrina economică, se apreciază că franciza face parte din categoria operațiunilor comerciale complexe, care se disting prin câtevacaracteristici comune, respectiv prin (i) transferul de tehnologie, de documentații și de experiență, de la un partener la altul, (ii) prin existența unor interese comune și prin acțiunea concertată a partenerilor de afaceri, în domeniul producției, al marketingului și al comercializării, ca și prin (iii) existența unor aranjamente pe termen lung, bazate pe relații decooperare între parteneri.

Potrivit autoruluiAl. D. Albu, operațiunea de franciză este definită ca fiind oformă de cooperare economică internațională, atât pentru corporații, cât și pentru societățile mici șimijlocii, care are drept scop sporirea profiturilor realizate de părți precum și dezvoltarea accelerată a partenerilor, prin activități comune privind resursele umane și capitaluri, păstrându-se un anumit grad de independență.

În opinia acestuia, contractul de franciză combină concesiunea unei mărci de produsesau de servicii cu concesiunea ansamblului de metode și mijloace apte să asigure exploatarea și gestiuneaîn cele mai bune condiții de rentabilitate.

(i)Franciza reprezintă o metodă de marketing și de distribuție, oformă de pătrundere pe piața internă și internațională prin asociere cu un partener local, în condițiile în care permite extinderea ariei decomercializare a unor produse sau a unor servicii de marcă prin crearea șidezvoltarea unei rețele pe baza contractelor încheiate de francizor cufrancizații săi.

(ii)Totodată, franciza reprezintă o formă de transfer internaționalde tehnologie, și anume de tehnologie comercială, respectiv, o formă devalorificare a drepturilor de proprietate intelectuală, în sensul că firmafrancizor acordă francizatului dreptul de a utiliza în afaceri marca, dar șifirma sa, la care se adaugă cunoștințele și mijloacele necesare pentrudesfășurarea unei activități profitabile.

Acest tip de operațiune se deosebeste de licența de marcă, în specialpentru că franciza presupune, ca element esențial, acordarea de cătrefrancizor, a asistenței necesare francizatului, pentru formarea personalului,pentru organizarea activității și pentru procesul de comercializare.

(iii) În al treilea rând, franciza este, potrivit opiniilor exprimate înliteratura de specialitateun mijloc de promovare a afacerilor printr-unmanagement eficient și în condiții de cooperare.

Pe plan internațional,după cum majoritatea autorilor apreciază, franciza este tratată în cadrul modalităților de cooperare internațională, ca o formă de alianțăcompetitivă, respectiv, o tranzacție în care se îmbină aspectele comerciale,cu cele de alianță și cooperare și care presupune existența unui sistem delegături permanente între parteneri, pe o perioadă mai îndelungată.

Cel mai adesea, franciza este descrisă ca o formulă de afaceri de maresucces, datorită profitului pe care îl generează și riscului relativ scăzut pecare îl implică, cel puțin pentru francizor.

Conform statisticilor, 90% din afacerile independente, nouînființate, dau faliment în primii 5 ani de funcționare, în timp ce în cazulfrancizei, acest procent este de numai 9-10%.

Astfel, potrivit Dicționarului Juridic de Comerț Exterior, contractul de franchising era definit ca fiind acel contract prin care o persoană,francizorul, permite exploatarea unei mărci sau a unui brand de producțiesau de prestare de servicii de către o altă persoană independentă,producător sau prestator de servicii, francizatul, alături de know-how-ul,folosința mărcii sale și, uneori, o aprovizionare aferentă, pe carebeneficiarul trebuie să le exploateze conform convenției, în schimbul uneiremunerații.

I.3 Franciza în România

În legislația românească, franciza este definită ca un angajament între două părți, prin care francizorul care este proprietarul unei mărci de fabrică, servicii sau de produs acordă unei alte persoane, beneficiarul, dreptul de a exploata o afacere, produs sau un serviciu contra unui preț.

În ce privește țara noastră, primele elemente proprii sistemului franciză se regăsesc încă din 1975 prin contractul încheiat de către Automobil Clubul Român cu compania Hertz.

În România, primele companii care au pătruns și care funcționează pe bază de franciză, au fost producătorii Coca-Cola și Pepsi-Cola. Însă prima franciză clasică intrată la noi a fost McDonald’s în 1995.

În 1997, Guvernul României a adoptat Ordonanța care reglementează regimul juridic al francizei, iar in 1998 a fost adoptată Legea pentru aprobarea acestei ordonanțe. Legislația României referitoare la franciză este foarte flexibilă, permițând chiar și vânzarea de licențe din străinătate.

Spre deosebire de multe alte țări, pentru a implementa o franciză din străinătate, francizorul nu trebuie să constituie o reprezentanță locală în prealabil, care să aibă cel puțin un angajat cetățean al țării noastre.

La începutul anului 2006 a luat ființă în România, Asociația Română de Franciză, o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-lucrativă, la inițiativa unor oameni de afaceri americani și români care activează în domeniul francizei din România și SUA, ca francizor, francizat sau consultant. Ideea creării unui organism oficial care să răspundă nevoii de informare a mediului de afaceri în sistem de franciză și care să promoveze și să dezvolte franciza ca metoda comercială, pe piața românească, s-a concretizat prin apariția Asociației Române de Franciză (ARF).

Singura asociație profesională care are un cod de etică în domeniul francizei și o comisie de mediere în vederea rezolvării conflictelor dintre francizor și francizat.

În România, principala piedică în dezvoltarea acestui sistem este costul mare al finanțării. Așa că astfel de afaceri au, deocamdată, o pondere de numai 7% din totalul comerțului. Majoritatea băncilor percep dobânzi și comisioancial care să răspundă nevoii de informare a mediului de afaceri în sistem de franciză și care să promoveze și să dezvolte franciza ca metoda comercială, pe piața românească, s-a concretizat prin apariția Asociației Române de Franciză (ARF).

Singura asociație profesională care are un cod de etică în domeniul francizei și o comisie de mediere în vederea rezolvării conflictelor dintre francizor și francizat.

În România, principala piedică în dezvoltarea acestui sistem este costul mare al finanțării. Așa că astfel de afaceri au, deocamdată, o pondere de numai 7% din totalul comerțului. Majoritatea băncilor percep dobânzi și comisioane foarte mari și sunt foarte reticente în a împrumuta o firmă care „împrumută“, la rândul ei, o afacere.

Există chiar companii care își vând brandurile numai celor care își deschid o firma nouă, considerând că în acest fel se reduce riscul de compromitere a mărcii pe piață.

CAPITOLUL II

Caracteristici ale francizei

II.1Tipuri de francize și francizați

În principiu, există două tipuri de franciză și anume: franciza de produs sau marcă (brandul) și afacerea format franciză sau afacerea formatată.

În ceea ce privește franciza de produs sau marcă, francizorul este proprietarul brandului și vinde francizatului aceste drepturi. În cel de al doilea caz, afacerea format franciză implică o legătură mai strânsă, în care este cuprinsă selectarea locației, training-ul, furnizarea produselor, întocmirea planului de marketing, iar în unele cazuri, asistență pentru obținerea de finanțare pentru demararea afacerii francizatului.

Așadar, în funcție de modul de dezvoltare a sistemului, putem avea: franciza simplă, franciza multiunitate, franciza unde francizatul este area developer, master franciza, franciza regională și reprezentanța zonală.

Franciza simplă

Acest tip de franciză este cel mai obișnuit și cel mai des întâlnit. Aici, francizatul achiziționează de la francizor o licență pentru a începe și opera cu succes o unitate francizată, într-o anumită locație.

Franciza cu mai multe unități

Mai este numită și francizare secvențială și presupune un aranjament în care, după ce a cumpărat și a condus cu succes o unitate, francizatul va mai achiziționa mai multe licențe pentru alte unități. Deseori se întâmplă ca aceste unități să fie localizate în aceeași zonă geografică (oraș, județ etc.).

Există și cazuri în care, același francizat poate deschide mai multe unități într-o zonă geografică dată, cumpărând drepturile pentru acestea înainte de a deschide și opera o unitate. În acest caz, francizatul își cumpără dreptul de a fi area developer.

Area developer

În comparație cu francizarea secvențială, în care francizatul poate obține o a doua licență abia după ce a dovedit că poate conduce cu succes prima unitate, aici el primește de la început dreptul de a deschide un anumit număr de unități. Totodată, și taxa plătită de francizat este mai mare în acest caz.

În unele situații, conform contractului încheiat, area developer-ul este nevoit să deschidă un anumit număr de unități într-o anumită perioadă de timp, convenită cu francizorul.

Master franciza

Această franciză, implică două nivele de francizați: master-francizorii și master-francizații. Master-francizorilor le revin cam aceleași atribuții ca ale francizorilor înșiși precum pregătirea și oferirea de suport și asistență francizaților. Spre deosebire de francizori, ale căror interese sunt la nivel național sau internațional, master-franciza se concentrează pe o zonă geografică bine delimitată, mai restrânsă.

Un aspect esențial îl reprezintă faptul că master franciza se acordă doar celor experimentați și capabili să realizeze un plan de afaceri acceptabil de către francizor. De asemenea, aceștia au dreptul de a vinde licențe altora pentru ca aceștia să își poată amenaja și deschide unități în cadrul francizei.

Franciza regională

Există și cazuri în care francizații achiziționează de la master-francizori dreptul de a vinde francize pe un teritoriu determinat.

Reprezentanța zonală

Ca și master-franciza, reprezentanța zonală are două nivele de francizați, însă diferența majoră dintre ele este aceea că reprezentanților zonali le sunt delegate mai puține responsabilități. Astfel, francizorul va avea un rol important în oferirea de suport și asistență francizaților din teritoriul unde își desfășoară operațiunile reprezentantul zonal.

Tipuri de francizați

Din tipurile de franciză existente, putem deduce foarte ușor și tipurile de francizați. În mare parte, avem trei categorii de francizați: francizatul simplu (fie că deține o unitate sau mai multe), area developer-ul și master-francizatul.

Francizatul simplu – achiziționează de la francizor dreptul de a deschide și conduce o unitate, iar mai apoi, dacă dorește și alte unități, în schimbul unor redevențe lunare.

Area developer-ul – cumpără licența pentru a deschide un anumit număr de unități convenit cu francizorul, pe un teritoriu bine delimitat și într-o anumită perioadă de timp. Acesta o achiziționează o singură dată pentru toate unitățile, în comparație cu francizatul care deține mai multe unități.

Master francizatul – acestuia îi revin aceleași atribuții ca și area developer-ul, doar că el mai are în plus și dreptul de a vinde francize. Mai mult, master francizatul îi pregătește pe viitorii francizați pentru a îi prezenta francizorului, realizează totodată și sesiunile de training și le asigură suportul și asistența necesară deschiderii propriilor unități.

În funcție de sistem, master-francizatul trebuie să pună bazele uneia sau a două unități și să le facă operaționale înainte să înceapă să vândă sub-francizaților. Aceste unități pot funcționa ca și baze de pregătire pentru noii francizați.

Cel care dorește să achiziționeze licența de master-francizat trebuie să dețină un capital suficient, din care să achite taxa de intrare, care este destul de mare (câteva zeci de mii de euro), să poată investi în deschiderea unității și în același timp să poată supraviețui în timpul perioadei de început, până când unitatea devine operațională și începe să îi aducă venituri.

II.2Contractul de franchising

Contractul de franchising presupune concesionarea dreptului de folosire a unei mărci de fabrică sau de comerț de către proprietarul acesteia, franchisor, către o persoană fizică sau juridică, franchisee. Obiectul acestui contract îl reprezintă marca unui produs sau serviciu și nu produsele firmei în cauză, utilizatorul acestei mărci bucurându-se de o relativă independență.

Pentru a se ajunge la încheierea unui contract de franciză între două părți, este necesară o strânsă colaborare, pentru a fi surprinse toate elementele care pot să intervină la un moment dat.

Contractul de franchising are o sferă de cuprindere foarte mare, aceasta regăsindu-se și în domeniul serviciilor iar relațiile contractuale ce se stabilesc au o durabilitate cuprinsă între 5 și 20 de ani. De asemenea, franchiza are parte de un grad de complexitate mult mai mare, incluzând aici și asistența tehnică acordată de către franchisor.

În ceea ce privește asistența tehnică oferită beneficiarului de franciză, avem două tipuri:

Înainte de deschiderea unității de franchising, unde includem:

Alegerea amplasamentului și proiectarea locației

Instruirea beneficiarului

Selectarea și pregătirea personalului

Stabilirea sistemului de evidență contabilă și de raportare către francizor

Acordarea de ajutor în lansarea afacerii

După deschiderea unității de franchising, unde intră:

Consultanță în domeniul managementului și marketingului

Efectuarea publicității pentru marca în cauză

Furnizarea de mărfuri, echipamente, pentru buna desfășurare a contractului

Supravegherea financiară a afacerii

Elementul de bază a sistemului de franciză îl reprezintă standardizarea oferită pentru un anumit produs sau serviciu, deoarece un produs cu o anumită marcă trebuie să aibă aceleași caracteristici tangibile și intangibile, indiferent de producător sau de piața pe care este vândut.

Un inconvenient al francizei rezultă din nevoia unei verificări continue asupra produselor dar și asupra calității. Dacă beneficiarul unei francize nu respectă standardele de calitate impuse de francizor, acesta poate anula contractul. Însă o astfel de supraveghere necesită un sistem managerial bine pus la punct dar și un control continuu al forței de muncă.

II.3 Părțile contractului internațional de franciză

Conform terminologiei consacrate în dreptul comerțului internațional,căreia ne și raliem, părțile contractului internațional de franciză suntfrancizorul și francizatul. Totodată, pentru argumentele deja expuse, nu întrebuințăm terminologia întâlnită în unele lucrări de specialitate, respectiv aceea de franchisor și franchisee.

Este de remarcat și în acest context că doctrina nu a îmbrățișatterminologia aleasă de legiuitorul român care în cuprinsul O.G. nr.52/1997, republicată folosește termenii de francizor și beneficiar.

A. Francizorul. Codul European nu conține definiții propriu-zise înceea ce priveste părțile contractului de franciză, enunțând însă o serie deprincipii directoare care, cel puțin în maniera indirectă, conturează statutuljuridic și trăsăturile acestora.

Astfel, potrivit principiilor enunțate în Codul European, francizoruleste inițiatorul unei rețele de francizăpe care o constituie împreună cufrancizații săi și a cărei vocație este de a-i asigura perenitatea. Totuși, seprecizează că francizorul trebuie să fie pus la punct și să exploateze cu succes un concept pe o durată de timp rezonabilă, cel puțin într-o unitatepilot înaintea lansării rețelei, să fie titularul drepturilor asupraînsemnelor de raliere a clientelei: firma, mărcile si alte semne distinctive șisă ofere francizaților o pregătire inițială, acordându-le în permanențăasistență comercială și/sau tehnică, pe întreaga perioadă a contractului.

În varianta anterioară, a Codului Deontologic al FFF francizorul era definit ca fiind întreprinzătorul independent, persoană fizicăsau juridică, titular al drepturilor asupra însemnelor de raliere aclientelei, între care se găsește în mod necesar o marcă protejată, drepturice trebuie să fie de durată cel puțin egală cu durata contractului, oferindun pachet de produse și/sau servicii și/sau tehnologii, care a pus lapunct și exploatează cu succes conceptul original în una sau mai multe unități-pilot, care asigură francizaților săi o pregătire inițială care leconferă capacitatea de aplicare a conceptului său, care consacrămijloace umane și financiare promovării mărcii sale, cercetării șimodernizării, permițând asigurarea dezvoltării și perenitatea conceptuluisău, și care este legat de francizații săi printr-un contract conform cu regulile Codului deontologic al FFF.

În viziunea legiuitorului român, francizorul este un comerciant careeste titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu mențiunea cădrepturile trebuie exercitate pe o durată cel puțin egală cu duratacontractului de franciză, conferă dreptul de a exploata ori de a dezvoltao afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, asigurăbeneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate și utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărciisale, cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitateaprodusului.

Avantajele și constrângerile francizorului.

Nu putem încheiaanaliza elementelor apreciate ca fiind definitorii în ceea ce-l privește pefrancizor, parte a contractului internațional de franciză, fără a menționa sumar, și avantajele, ca și inconvenientele asociate cu o astfel de pozițiecontractuală, examinate nu numai din perspectivă juridică, dar și economico-financiară.

Avantajele și inconvenientele de ordin comercial

Prin încheierea unui contract internațional de franciză, indiferent de forma de internaționalizare aleasă, francizorul se bucură în primul rând deun avantaj strategic, constând în accesul rapid la un anume teritoriu obținut în schimbul unei investiții financiare minime, ceea ce conduce ladezvoltarea notorietății mărcii și a rețelei si permite totodată prezentareaomogenă a produselor, respectiv a serviciilor oferite.

În ceeace priveste controlul distribuției produselor, francizorul,spre deosebire de întreprinzătorul individual, prin francizarea mărcii sale,poate dobândi mult mai ușor un control al pieței de desfacere locale în care va intra, în mod direct, grație prezenței francizatului. Acesta din următrebuie să fie un bun cunoscător al mediului de afaceri în care va opera, al situației și preferințelor consumatorilor, putând furniza francizorului informații extrem de prețioase.

B. Francizatul. Încuprinsul Codului European, ca și în majoritatealegislațiilor care au adoptat reglementări distincte în materie, este de remarcat că în ceea ce îl privește pe francizat, chiar mai pregnantcomparativ cu reglementările referitoare la francizor, s-a preferat, în loculunei definiții mai mult sau mai puțin formale, enunțarea obligațiilor cerevin acestei părți contractuale, în principal față de francizor, cât și încadrul rețelei de franciză.

Este de reținut, și în ceea ce îl priveste pe francizat, că în varianta Codului Deontologic al FFF acesta era definit ca fiindîntreprinzătorul independent, persoană fizică sau juridică, selecționată defrancizor, (i) animat de spirit întreprinzător, răspunzător de mijloaceleumane și financiare pe care le angajează și răspunzător față de terți deactele îndeplinite în cadrul exploatării francizei, și (ii) având voința de acolabora în mod loial pentru succesul rețelei de franciză, aderând laprincipiul omogenității acestei rețele, așa cum este definită de francizor.

În viziunea legiuitorului român francizatul, denumit beneficiar esteun comerciant, persoană fizică, sau juridică, selecționat de francizor careaderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea definităde către francizori.

Doctrina a definit francizatul ca fiind acea parte contractantă, care urmează să desfășoare o activitate de producere și/sau comercializare de mărfuri sau de prestare de servicii, în mod independent, beneficiind denumele comercial, de marca și de know-how-ul francizorului, respectândcondițiile și standardele stabilite de acesta și care se obligă să îi plăteascăfrancizorului, o redevență periodică.

Autorul V. Roș arată că în SUAfrancizatul este definit simplu ca fiind „antreprenorul sau investitorul care cumpără efectiv un concept deafacere gata pregătit pentru a-l opera, printr-un contract încheiat cu francizorul”.

Francizatul este un comerciant ce își conduce activitatea în modindependent față de francizor. Independența francizatului ca trăsăturăfundamentală a contractului de franciză a fost examinată nuanțat îndoctrină, în sensul că unii autori, precum J.M. Leloup sau D. Baschet, au menționat că ea trebuie privită dintr-omultiplă perspectivă, sub aspect juridic, financiar, dar și organizatoric.

Astfel, francizatul care rămâneproprietarul afacerii sale nu poate să nu aplice strategiile puse la punct defrancizor și să nu respecte întocmai regulile de distribuție, producție sau,după caz, de prestări de servicii impuse de francizor.

Avantajele și constrângerile francizatului.

Simetric, urmare aprezentării elementelor apreciate ca fiind definitorii în ceea ce-l priveste pefrancizor, ca parte a contractului internațional de franciză, considerăm utilă menționarea sumară a avantajelor ca și a inconvenientelor francizatului, asociate cu o astfel de poziție contractuală, examinate din perspectivăjuridică, dar și economico-financiară.

Avantajele și inconvenientele de ordin comercial

Din perspectiva comercială, un prim avantaj al francizatului,

apreciat de altfel ca fiind esențial, este cel legat de folosința mărcii atașateunei reușite comerciale.

Chiar de la debutul afacerii sale francizatul areșansa de a opera sub un nume comercial și o marcă cunoscută, și mai cuseamă beneficiază de imaginea mărcii ca și de avantajul de a folosi unconcept de afaceri deja verificat, elemente ce sunt în mod evident de naturăa atrage clientela.

Totodată francizatul, în calitateasa comerciant independent ce îșidesfășoară activitatea pe propriile riscuri, și le limitează în modsemnificativ prin faptul că aderă la o rețea cunoscută public, rețea al căreinume și emblemă reprezintă o serioasă garanție de seriozitate și competență. Toate acestea constituie reale avantaje față de întreprinzătoriiconcurenți.

II.4 Obligațiile părților în contractul de franciză

A.Obligațiile principale ale francizorului prevăzute în contractual internațional de franciză

Francizorul, privit din perspectiva comerciantului de succes, este celcare a avut ideea prestării unui serviciu sau a fabricării unor produse, într-oanumită manieră, și deține mijloacele cele mai adecvate pentru a le propunecu eficiență unei anumite clientele.

În jurul acestei idei, respectivul întreprinzător a elaborat un întreg sistem,respectiv un ansamblu de tehnici comerciale, bazate pe un sistem unic, respectiv know-how-ul original,fiind, totodată, titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate și, eventual,al altor drepturi de proprietate intelectuală și industrială.

Se presupune, așadar, că respectivul întreprinzător ce dorește să acordefrancizatului dreptul de a exploata o afacere, un produs, o tehnologie sau unserviciu, cunoaste, în amănunt, toate operațiunile pe care le implică crearea și lansarea unui stabiliment în domeniul respectiv, precum și cele vizândgestionarea fondului de comerț.

Raportat la conținutul reglementărilor naționale, a codurilor deontologice, dar și în considerarea normelor comunitareîn materie, rezultă că obligațiile esențiale ce incumbă francizorului, definitoriipentru un contract internațional de franciză, sunt următoarele:

– obligația de transmitere a folosinței mărcii și a celorlalte semne distinctive sau alte drepturi de proprietate intelectuală;

– obligația de comunicare a know-how-ului;

– obligația de acordare a asistenței comerciale și tehnice;

– obligația de perfecționare continuă și îmbunătățire a conceptuluifrancizabil;

– obligația de realizare a unei publicități adecvate și de menținere aidentității și a omogenității rețelei prin dezvoltarea imaginii mărcii sale.

Chiar dacă în doctrină obligațiile francizorului au fost sistematizate șianalizate în diferite variante, nu putem să nu remarcăm că, independent de abordările mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, în fiecare dintre acestearegăsim menționate obligațiile apreciate ca fiind esențiale. În acest sens sedisting comunicarea de către francizat a know-how-ului, utilizarea unui numesau a unei embleme comune și permanenta asigurare în favoarea francizatuluia unei asistențe tehnice și/sau comerciale pe toată durata contractului.

Potrivit autorilor Dragos A. Sitaru, C.P. Buglea si S.A. Stănescu, obligațiile francizorului, analizate prin prisma finalității pe care contractul o prezintă pentru francizat, respectiv,desfășurarea independentă a unei afaceri a cărei rentabilitate a fost deja dovedită de către francizor, sunt:

(i) obligația acestuia de a asigura francizatului folosirea numelui său comercial și a mărcii sale, pe toatădurata executării contractului, (ii) obligația de a acorda asistență continuă francizatului, incluzând-o pecea de transmitere a know-how-ului și (iii) obligația de a furniza francizatului, în scopul revânzării,mărfurile prevăzute în contractual de franciză.

În opinia autorului V. Ros, obligațiile esențiale ale francizorului sunt: transmiterea know-how-ului, transmiterea dreptului de utilizare asemnelor distinctive, asistența tehnică și/sau comercială, aprovizionarea, exclusivitatea și publicitatea.

a. Obligația de transmitere a folosinței mărcii și a celorlalte semne distinctive sau alte drepturi de proprietate intelectuală

Considerații generale

Transmiterea către francizat a dreptului de utilizare a mărcii ca și acelorlalte semne distinctive sau drepturi de proprietate intelectuală șiindustrială ce fac parte din fondul său de comerț, este una dintre obligațiileesențiale ale francizorului, prevăzută în orice contract de franciză, constituind, totodată, unul dintre elementele definitorii și indispensabilepentru acest tip de operațiuni comerciale.

După cum în mod constant s-a afirmat și în doctrină pe lângăîncorporarea unui know-how original, conceptul francizabil trebuie să fie înmod necesar individualizat, identificabil, prin semnele de atragere aclientelei, marca ocupând un loc central în acest sens.

Marca francizorului ca și celelalte drepturi de proprietate intelectuală și semne distinctive deținute de către acesta, francizabile, dețin, în adevăr, un rol esențial în cadrul sistemului deafaceri pus la punct de către francizor, cât și al rețelei de franciză, întrucâtpermit consumatorilor să identifice rețeaua, să recunoască serviciileprestate sau, după caz, produsele fabricate sau numai distribuite sub același nume, respectiv sub aceeași marcă.

Conform D. Baschet, marca constituie semnul de apartenență la rețeaua de franciză,elementul esențial de atragere, nu numai pentru francizați, dar și pentru clientelă. Marca permiteidentificarea rețelei, determinarea identității ca și a reputației acesteia. Practic, în cadrul operațiunilor de franciză, marca deține un rol fundamental, făcând parte chiar din noțiunea de franciză.

b Obligația de comunicare a know-how-ului

Transmiterea către francizat a know-how-ului este apreciată și îndoctrină ca fiind, practic, obligația principală a francizorului ce derivă dincontractul de franciză, întrucât permite francizatului să reitereze succesulformulei francizate, prin exploatarea metodelor, tehnicilor și cunostințelor, în prealabil puse la punct și experimentate de către francizor.

Relevantă în acest sens este și împrejurarea că în definirea conceptului defranciză, indiferent de obiectul său și independent de măsura în care această operațiune economico-juridică a cunoscut o veritabilă evoluție, know-how-uleste apreciat ca fiind un element ce ține de esența conceptului de franciză.

Nu poate exista o operațiune de franciză în absența unui concept de afaceri și niciun concept de afaceri în absența unui know-how.

c.Obligația de a asigura pregătirea, asistența tehnică și/sau

comercială continuă

Asigurarea de către francizor a asistenței tehnice și comerciale pentru francizații săi, este corolarul și complementul obligației de transmitere a know-how-ului. Obligația francizorului dea acorda francizatului asistențade care acesta are nevoie în vederea exploatării și gestionării întreprinderiisale prin reiterarea conceptului francizabil, nu se oprește la momentuldemarării afacerii. Aceasta se prelungeste printr-o asistență continuă pe

toată durata executării contractului, permițând adaptarea cotidiană șicontinuă a conceptului francizabil și pe măsura îmbunătățirii acestuia dinurmă, la nevoile francizatului.

De altfel, cum am arătat deja cu prilejul examinării obligației francizorului de transmitere a know-how-ului, simpla remitere a suportuluimaterial ce încorporează know-how-ul, nu numai că nu este suficientă, dar se impune a fi însoțită și de acordarea de explicații, de organizarea unor sesiuni de inițiere și de informare a francizatului și personalului acestuia, ca și de formare, ca parte integrantă a acestei obligații, sesiuni a căror durată nu este expres limitată și nici determinată, de altfel.

În jurisprudența franceză, asistența continuă acordată francizatului esteintrinsecă contractului de franciză și decurge din natura acestuia, fiind de altfel, și un element prin care acest contract se distinge, în mod evident, de alte contracte cu care poate fi asemuit, cum ar contractul de licență de marcă.

d.Obligația de perfecționare continuă și de îmbunătățire a

conceptului francizabil

În cuprinsul Codului deontologic european se prevede expres căfrancizorul este cel ce are obligația de a aloca resurse umane și financiare,în scopul de a promova marca sa, dar și în vederea cercetării și inovației care să faciliteze dezvoltarea și durabilitatea conceptului său de afaceri.

Împrejurarea că francizorul este, în principal, cel ce trebuie să-șiîmbunătățească continuu sistemul francizabil, aducându-l la standardele impuse de cerințele pieței și ale clientelei, este impusă, mai cu seamă, de realitățile economice ce nu pot fi ignorate.

În sistemul economic mondial actual, marcat și impregnat destandardizare, de îndată ce o rețea de franciză exploatează un know-how ce se dovedeste a fi profitabil și care dobândeste o anume notorietate, tentația și, totodată, riscul ca acesta să fie copiat și de către alți întreprinzători, chiar și numai în parte, este foarte mare.

Într-o economie caracterizată de un tot mai accentuat dinamism, încare apar noi competitori și în care cerințele și exigențele consumatorilorcresc, în mod firesc, francizorul, în calitatea sa de inițiator al rețelei defranciză, este chiar nevoit să îsi perfecționeze permanent know-how-ul.

e.Obligația de realizare a unei publicități adecvate și de menținere a identității și a omogenității rețelei prin dezvoltarea imaginii mărcii sub care operează

În calitatea sa de inițiator al rețelei de franciză, în continuarea șicompletarea obligației de acordare cu titlu permanent a asistenței tehnice, francizorul are și obligația de a asigura dinamismul și coerența întregii rețele de franciză, fiind, totodată, cel ce trebuie să anime și să-i motiveze pe toți membrii francizați ai rețelei.

În acelasi timp, marca sub semnul căreia funcționează rețeaua defranciză, are o putere mai mare de atragere a clientelei, pe măsura dobândirii și sporirii notorietății sale.

Mai multe activități și funcțiuni alcătuiesc conținutul acestei obligații, cu titlu general menționat, întrucât francizorul, în calitatea sa de păstrător al identității comune și a reputației rețelei de franciză, este obligat să asigure coerența și omogenitatea rețelei și totodată, să realizeze și gestionarea serviciilor comune la nivelul întregii rețele de franciză.

B.Obligațiile principale ale francizatului. Alte clauze speciale prevăzute într-un Contract de franciză

Pornind de la principiul ce guvernează contractele sinalagmatice, (în sensul că acestea se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revinpărților ca și prin interdependența obligațiilor reciproce) și raportat laconținutul reglementărilor naționale, a codurilordeontologice, dar și în considerarea colaborării părților ce îmbracă formespecifice în cazul unui astfel de contract, enunțăm obligațiile esențiale ce-lincumbă francizatului, definitorii pentru un contract internațional de franciză:

– obligația de a utiliza marca, ca și celelalte drepturi de proprietate

intelectuală licențiate conform cerințelor francizorului;

– obligația de a respecta identitatea și reputația rețelei de franciză și defurnizare de informații către francizor;

– obligația de plată a redevențelor ca și altor sume datorate

francizorului;

– obligația de a exploata afacerea conform prevederilor contractuale șide a respecta regulile impuse de francizor;

– obligația de asigurare a bunurilor;

– obligația de a păstra secretul know-how-ului;

– obligația de nonconcurență.

Din punctul de vedere al autorului H. Bensoussan, esterelevantă clasificarea potrivit căreia obligațiilefrancizatului pot fi repartizate în două mari categorii, respectiv:

obligații de nonconcurență, în care se includ obligațiile de confidențialitate și cea de nonconcurență propriu-zisă și

obligații privind respectarea identității și reputației rețelei de franciză.

a.Obligația de a utiliza marca, ca și celelalte drepturi de proprietate intelectuală licențiate conform cerințelor francizorului

Această obligație ce incumbă francizatului derivă din trăsăturadefinitorie operațiunilor de franciză potrivit cu care francizorul, în calitateasa de inițiator al unei rețele de franciză, urmărește în mod legitim, păstrareauniformității și identității rețelei sale, mai ales în condițiile extinderiiacesteia. Numai în situația în care la nivelul fiecăreia dintre unitățileexistente în cadrul operațiunilor individuale ale francizatilor ce o compun,semnele distinctive exercită aceeasi putere de atracție a clientelei, se poateafirma că rețeaua, în întregul său, este bine identificată și percepută înrândul consumatorilor.

b.Obligația de a respecta identitatea și reputația rețelei de franciză și de furnizare de informații către francizor

În strânsă legătură cu obligația francizatului de a folosi numelecomercial și marca francizorului numai potrivit scopurilor contractului șiderivând practic din aceasta, se examinează și obligația francizatului de arespecta identitatea și reputația rețelei de franciză din care face parte.

Practic, menținerea reputației rețelei de franciză depinde demodalitatea de utilizare de către francizat a numelui comercial, aknow-how-ului și a mărcii transmise de către francizor, numai în condițiile stabilite de acesta și exclusiv pentru mărfurile și/sau serviciile prevăzute încontract.

c.Obligația de plată a redevențelor ca și altor sume datorate

francizorului

Obligația francizatului de a plăti francizorului redevențele cuvenite ca și a altor sume, conform celor stipulate prin contractul de franciză încheiat,a fost apreciată, cu deplin temei, ca fiind una dintre obligațiile principale cerevin francizatului.

În contraprestație pentru avantajele ce-i sunt conferite prin contract șiîn vederea păstrării echilibrului financiar în cadrul raporturilor contractuale,francizatul esteținut să efectueze o „plată” în favoarea francizorului.

Potrivit stipulațiilor ce se regăsesc în cvasitotalitatea contractelor defranciză, plata pe care francizatul este ținut să o facă se compune dintr-oredevență inițială forfetară și dintr-o redevență periodică proporțională.

Redevența inițiala forfetarăse plăteste de către francizat, de regulă,la semnarea contractului și în logica raporturilor ce se stabilesc între părțica și a naturii operațiunilor de franciză, această sumă este datorată cu titlude contraprestație pentru serviciile de care beneficiază francizatul dinpartea francizorului, incluzând asistența și pregătirea inițială ca și pentrucomunicarea know-how-ului, anterior demarării propriu-zise a activitățiiprin care se va reitera conceptul de afaceri al francizorului.

În doctrină, această plată a mai fost denumită si analizată ca fiind undrept de intrare în rețea, însă această terminologie a fost apreciată ca fiindneadecvată întrucât nu desemna corespunzător realitatea costurilor pe care francizorul trebuia să le aibă în vedere pentru a determina cuantumulacesteia.

În practica comercială, după cum s-a reținut, cuantumul redevențeiinițiale, stabilit într-o sumă forfetară, variază considerabil de la o rețea laalta, în funcție de sectorul de activitate, de vechimea și de mărimea rețelei defranciză, de notorietatea mărcii. Alți parametri ce sunt avuți în vedere suntimportanța zonei de exclusivitate, numărul francizaților existenți, costurileangajate de francizor ca și importanța serviciilor oferite francizatului anteriordemarării activității acestuia ca și perspectivele de rentabilitate.

d.Obligația de a exploata afacerea conform prevederilor

contractuale și de a respecta regulile impuse de francizor

Rațiunea pentru care un francizat decide și acceptă să se integrezeîntr-o rețea de franciză este aceea de a profita de notorietatea unui conceptde afaceri și de a reitera, în interes propriu, o rețetă comercială de succes.

Suplimentar obligațiilor contractuale asumate în temeiul contractuluide franciză încheiat cu francizorul, francizatul devine parte integrantă aunei strategii de dezvoltare a rețelei de franciză, pusă la punct de cătrefrancizor.

În cazul francizelor internaționale, în care expansiunea și cucerirea denoi teritorii, fiind o operațiune complexă, minuțios pregătită și gândită decătre francizor, procesul de selecție și de integrare a francizaților în rețeauade franciză este cu atât mai importantă și mai laborioasă. Aceasta explică,cel puțin în parte, și participarea în structura operațiunilor de francizăprincipală a francizatului principal.

Așa fiind, francizatul, deși comerciant independent, este practic,supus unei duble limitări în temeiul contractului de franciză încheiat.

e.Obligația de asigurare a bunurilor

Clauzele asigurătorii sunt specifice contractelor comercialeinternaționale, pe termen mediu si lung, astfel cum sunt, de regulă,contractele internaționale de francizăși tocmai în considerarea acestuiaspect, în doctrină s-a apreciat că obligația de asigurare ce-i incumbăfrancizatului este una esențială, de natura francizei internaționale .

Pe perioada derulării raporturilor contractuale în cadrul operațiunilorde franciză, francizatul este obligat să încheie și să mențină în vigoare uncontract de asigurare de bunuri mobile sau imobile referitoare la franciză,de regulă, cu una dintre companiile de asigurări dintre cele indicate de cătrefrancizor, conform celor transmise francizatului anterior încheieriicontractului de franciză.

În practică, mai cu seamă în cazul rețelelor de franciză de largă

notorietate internațională, francizorii optează pentru utilizarea aceleiașicompanii de asigurări la nivelul întregii rețele de franciză.

Obligația de asigurare stabilită în sarcina francizatului, este detaliatăprin stipulații contractuale exprese.

Clauza de confidențialitate

În cadrul sistemului de franciză și desigur, în cursul derulăriiraporturilor contractuale între membrii rețelei de franciză, protejarea knowhow-ului francizorului este imperios necesară. Aceasta întrucât valoareaeconomică pe care acest concept o încorporează, astfel cum constant s-a reținut și în doctrină, rezidă, în special, din caracterul său secret. În plus,comunicarea know-how-ului, ca element esențial și determinant în cazulcontractului de franciză, odată realizată, nu mai poate fi recuperată.

Prezervarea caracterului secret al know-how-ului și practic, protejareaconceptului de franciză ca atare, se înfăptuieste, în principal, prin inserareaîn cuprinsul contractelor de franciză a clauzelor de confidențialitate și denonconcurență.

Reglementarea și validitatea clauzei de confidențialitate.

Marea majoritate a contractelor de franciză conțin clauze deconfidențialitate.J.M. Leloup le exprimă sub denumirea de „clauze de discreție”sau de „non-divulgare”. În doctrină s-au exprimat și opinii potrivit cu careaceastă obligație nu este decât o modalitate a obligației generale deexecutare a contractului cu bună-credință sau în sensul că inserarea uneiastfel de clauze nu ar fi indispensabilă întrucât obligația de a păstra secretulknow-how-ului este de natura contractului de franciză.

Clauza de non-concurență

Similar clauzei de confidențialitate, și clauza de non-concurență arerolul de a asigura protecția know-how-ului francizorului atât în perioadaderulării raporturilor contractuale, cât si după încetarea acestora, încondițiile de comun acord convenite.

Obligația de non-concurență având, în mod evident, natura unei

Obligații de non facere , constă, în esență, în obligația francizatului de a nuexercita o activitate similară, susceptibilă de a se afla în concurență directă sau indirectă cu cea pe care o exercită în cadrul contractului de franciză, peo zonă geografică delimitată și de regulă, într-o anumită perioadă de timp.

Într-o altă definiție propusă în doctrină, clauza de non-concurență esteacea stipulație contractuală prin intermediul căreia francizatul se obligă,atât pe durata executării contractului cât și pentru o perioadă determinatădupă încetarea acestuia, să nu desfășoare activități concurente în teritoriularătat unde ar putea fi în concurența cu alți membri ai rețelei.

Clauza de aprovizionare exclusivă

După cum am arătat deja în contextul examinării clauzei de

exclusivitate teritorială, în ciuda faptului că exclusivitățile nu sunt de esențaoperațiunilor de franciză, astfel de clauze sunt inserate în contractele defranciză.

De regulă, printr-o clauză de aprovizionare exclusivă, francizatul este ținut de obligația de aprovizionare exclusivă sau cvasi-exclusivă de lafrancizor sau de la furnizorii agreați de către acesta din urmă.

Corelativ, francizorul va fi obligat să garanteze francizaților săi olivrare permanentă a produselor sau să le recomande furnizorul ce este înmăsură să satisfacă standardele de calitate la nivelul întregii rețele.

Pentru francizor, inserarea unei astfel de clauze prezintă avantaje

întrucât îi permite nu numai să vândă în interiorul întregii sale rețeleprodusele pe care le fabrică sau le distribuie, dar și să îsi protejeze, în acestfel, imaginea mărcii sale, în vreme ce pentru francizat beneficiul constă, înprincipal, în siguranța pe care i-o conferă aprovizionarea regulată cu produse de aceeași calitate.

În acest sens și consumatorii sunt avantajațiîntrucât au siguranța că li se vor oferi produse de aceeași calitate în toateunitățile francizate, prestigiul și notorietatea mărcii francizorului fiind,astfel, cu atât mai mult valorizate.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

Compania SUBWAY

III.1Istoria restaurantelor SUBWAY

În anul 1965 Fred DeLuca tocmai terminase liceul în Bridgeport, Connecticut, SUA. Ca mulți dintre prietenii săi, Fred își doreasă termine o facultate. Cu toată dragostea sa pentru muncă, spiritul competitiv și încrederea sa, Fred lucra pentru 1,25 de dolari pe oră la o fierărie, ceea ce nu era de ajuns pentru finanțarea studiilor sale.

Fără prea mult curaj, Fred a cerut un sfat de la Dr. Peter Buck, un vechi prieten al familiei. Amândoi se cunoșteau de ani buni, iar Fred i-a împărtășit visul său de a deveni doctor în medicină, așteptând ca Dr. Buck să-i împrumute jumătate din suma necesară pentru aceasta. În schimb, Dr. Buck i-a oferit o idee care va schimba viața lui Fred și a multor oameni din lumea întreagă.

„Cred că trebuie să deschizi un restaurant de sandwich-uri", a spus Dr. Buck.

Inițial Fred a primit ideea cu reținere, însă, după ce Dr. Buck i-a explicat cum un restaurant de sandwich-uri ar putea finanța studiile lui Fred, acesta a fost de acord. În aceeași seară Fred și Dr. Buck au creat parteneriatul care trebuia să ducă la apariția primului restaurant SUBWAY®.

Succesul restaurantului a venit la foarte scurt timp. În prima zi de lucru oamenii s-au adunat în fața ușilor încă înainte de prânz. De atunci compania a continuat să crească. Obiectivul lui Fred și al lui Peter era să deschidă 32 de restaurante în 10 ani.

În 1974, la opt ani după deschiderea primului restaurant, Fred și Peter dețineau și conduceau 16 restaurante în statul Connecticut – numai jumătate din obiectivul lor.

Pentru că amândoi doreau să-și dezvolte afacerea, s-au îndreptat asupra ideii de francizare– ceva ce inițial au refuzat din ideea că asta este numai pentru „mari jucători”. Convinși de succes, Fred și Peter au decis că tocmai francizarea va aduce acest lucru companiei. Propunerea era ca Bryan să împrumute bani de la Fred și să achiziționeze unul dintre restaurante, și dacă afacerea nu-i plăcea, să o returneze fără a datora nimic. Brayn este cunoscut ca fiind primul francizor SUBWAY®, stabilind standardul modelului de afacere SUBWAY®. Aceasta îi permite lui Peter și lui Fred nu numai să-și atingă scopul, ci să-l și depășească.

Astăzi, după 49 de ani de la înființarea sa, SUBWAY® este cea mai mare rețea de restaurante din lume, cu mai multe restaurante în SUA, Canada și Australia decât McDonalds. Rețeaua SUBWAY® și Fred DeLuca au primit adeseori premii. Numele și produsele SUBWAY® au apărut în multe filme și seriale de televiziune. Franciza SUBWAY® a traversat un drum lung de la modestul restaurant de sandwich-uri din Bridgeport, Connecticut.

Dezvoltare globală

Sursa: http://www.subwayro.com/custom/prezentare accesat în 10 mai 2014

Misiune globală

Să devină rețeaua numărul 1 în servicii, dar și după numărul de unități în fiecare țară

Să devină rețeaua numărul 1 în generarea de venituri francizorilor săi

Recunoaștere: în 2010 rețeaua a fost declarată ca fiind oportunitatea de franciză numărul 1 în toată lumea de către prestigioasa revistă „Entrepreneur” în topul „Franciza 500” . Este pentru a 16-a oară când SUBWAY ocupă locul I al clasamentului în ultimii 23 de ani.

Sursa: http://www.subwayro.com/custom/prezentare,accesat în data de 10 mai 2014

III.2Magazine SUBWAY pe bază de franciză:

Sursa: http://www.subway.com/subwayroot/exploreourworld.aspx, accesat în data de 10 mai 2014

Gama de produse:

Artiștii SUBWAY® pregătesc sandwich-urile folosind o selecție variată de specialități de pâine proaspăt coaptă. Sandwich-urile sunt personalizate prin alegerea ingredientelor diverse sortimente de carne, brânzeturi, legume și sunt în cele din urmă garnisite cu sosuri alese. Suplimentar, clienți pot opta pentru încălzirea acestora.

Restaurantele SUBWAY® sunt faimoase în întreaga lume pentru sandwich-urile sale unice. Primești sandwich-ul pe care ți-l dorești și urmărești întregul proces de preparare. Îți alegi tipul de pâine și toate ingredientele pentru a crea sandwich-ul tău perfect. Întregul proces se desfășoară în fața ta și totul va depinde de alegerile tale, de la carne și legume la tipurile de sosuri și condimente. Sandwich-urile pot fi reci sau calde iar pâinea este coaptă în restaurant la intervale de 4 ore.

Aceste simple proceduri au reușit să atragă mulți clienți în toate restaurantele Subway din jurul lumii. Succesul conceptului se bazează pe diversitatea opțiunilor în crearea sandwich-ului perfect și mereu pe gustul tău.

În Romania operează peste 15 restaurante SUBWAY®. În prezent se află în București, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Pitești, Ploiești și Constanța. Ca și planuri de viitor compania își propune ca până în anul 2015 să dețină cel puțin 40 de restaurante. Sucesul avut în primul an pe piața din România îi face încrezători că vor depăși acest target mai devreme. SUBWAY ® este brandul numărul 1 în lume în domeniul QSR ca număr de restaurante cu peste 40.000 de locații în mai mult de 100 de țări.

În 2010, rețeaua a fost declarată franciza #1 în întreaga lume de către prestigioasa revistă "Entrepreneur" în topul "Franciza 500". Este pentru a 16-a oară când SUBWAY® este pe primul loc în acest clasament în ultimii 23 de ani.

Topul "Franciza 500" este cel mai cuprinzător clasament al francizelor din întreaga lume. Acesta studiază și compară francizele în baza unei liste vaste de criterii, cum ar fi:

generare de venituri și stabilitate

nivel de creștere

mărimea rețelei

investiție inițială

DETALII FRANCIZĂ

Sursa: http://www.franciza.ro/Franciza_.Subway-2941-ad.ashx accesat în 26.05.2014

III.3Cum poți deveni francizor SUBWAY®?

Cei de la Subway Restaurante din România caută noi parteneri în orașele mai mari, care să devină parte din istoria de succes a rețelei.

Pasul 1 – studiați piața

Primul pas este să urmăriți piața de francize în România. Studiați cu atenție condițiile și locațiile care ar fi convenabile pentru dv. și potrivite pentru deschiderea unui restaurant.

Pasul 2 – depuneți cerere

Dacă ați citit deja broșura și ați studiat piața, atunci este timpul să completați online cererea Subway. Aceasta nu vă angajează în niciun fel. După ce trimiteți, compania va analiza candidatura dv. și vă va contacta pentru a stabili data pentru interviu.

Pasul 3 – analizați toate detaliile

După ce ați intrat în legatură cu reprezentanții Subway, ați analizat contractul împreună cu avocatul dv. și v-ați decis asupra planului financiar, dv. sunteți gata de a deveni parte din echipa SUBWAY®!

Informații utile francizatului

Asistență la deschiderea unui restaurant Subway

Fiecare restaurant SUBWAY ® aparține francizatului care îl operează. Operarea perfectă, locația centrală și multi alți factori pot ajuta la succesul restaurantului. Dacă îndeplinești condițiile și ajungi să intri în sistemul Subway de franciză, vei primi sprijinul companiei încă din primii pași pentru a deschide propriul restaurant SUBWAY® :

1. Selectarea unei locații potrivite

2. Negocierea cu proprietarul spațiului noului restaurant

3. Design-ul restaurantului

4. Livrarea aparaturii și echipamentului de la producătorii și furnizorii noștrii certificați

5. Training pe toată durata pregătirii din Universitatea SUBWAY ® și 2 săptămâni de training pentru francizați

6. Pregatirea angajaților înainte și după deschiderea restaurantului.

Suport în operarea unui restaurant Subway:

Ca francizat ești responsabil atât de compania ta, cât și de restaurant. SUBWAY® îți va oferi suport în managementul afacerii tale având în urmă peste 46 de ani de experiență cu acest concept. Câteva expemple în ceea ce privește acest suport:

1. Furnizori acreditați pentru asigurarea prețului și calității produselor

2. Acces la rețete și sistemele de management folosite de SUBWAY®

3. Manual operațional

4. Evaluări lunare pentru restaurant și modalități pentru a îmbunătății operațiunile și volumul profitului

5. Rapoarte săptămânale care te vor ajuta să controlezi restaurantul și să detectezi de la început orice tip de problemă care ar putea apărea pentru a fi corectată imediat

6. Evaluarea serviciului cu clienții

7. Realizarea campaniilor și strategiilor de marketing

8. Platforma online pentru training cu multe unelte folositoare pentru înlesnirea operării restaurantului

Costul inițial al investiției:

Costul licenței necesare deschiderii primului restaurant este de 7500 EURO și apoi pentru fiecare restaurant deschis în continuare 3750 EURO.

Din experiența Subway pe piața din România costurile inițiale cu investiția pot varia între 100.000EUR-150.000EUR în funcție de locație și starea acesteia. Aceste costuri includ taxa de franciză, echipamente și construcția restaurantului, stocul inițial, buget de marketing pentru Grand Opening și alte fonduri suplimentare, adică toate cheltuielile de la semnarea contractului până după primele luni de operare.

Condițiile includ: deschiderea restaurantului până la 12 luni de la cumpărarea licenței de franciză și ți se va returna 50% din prețul inițial. Aceasta înseamnă că prima licență pentru un restaurant SUBWAY ® va deveni 3750 EUR ( în loc de costul inițial de 7500 EUR). Același principiu se aplică și în cazul achiziționării licenței pentru al doilea/ al treilea etc restaurant (în cazul în care licența costă în mod normal 3750 EUR).

Redevența

Săptămânal, din cifra de afaceri francizatul are obligația de a plăti 12.5% (din totalul vânzărilor fără TVA) adică 8% taxa de loialitate și 4,5% taxa de marketing (bani folosiți integral pentru campaniile de promovare din România).

Așteptările de bază de la francizat

Candidații, interesați de intrarea în sistem, trebuie să aibă spirit antreprenorial și să poată învăța practici noi ce îi va ajuta în startul și managementul acestei afaceri.

Locația trebuie să fie într-o zonă circulată pietonal și cu un număr destul de mare de vizitatori precum zonele centrale ale orașului sau în centre comerciale. Francizatul poate solicita consiliere cu privire la selectarea spațiului potrivit.

Participarea la trainingurile organizate pentru deținătorii restaurantelor care te vor pregăti să conduci propria rețea de restaurante SUBWAY®.

Conformarea cu operațiunile din sistemul de franciza SUBWAY ® , care de altfel sunt descrise și în manualul operațional și contractul de franciză.

Sistemul de franciză SUBWAY ® se bazează pe conceptul pregătirii unor sandwich-uri unice. Atât de unice încât mulți dintre clienții nostri au decis să devină francizați doar pentru că au crezut în produsele oferite de companie.

Cerințe pentru un spațiu potrivit pentru un restaurant SUBWAY

Tip food – court:

35 – 60 m2

minimum 5 metri vitrină

consum de energie electrică: 30 KW (curent trifazic)

sursă de apă și canalizare

sistem de climatizare și ventilație

conexiune la internet și telefonie fixă

Unitate de sine stătătoare:

100 – 200 m2 la parterul unei clădiri

Existența unei vitrine mari

consum electric : 40 KW (curent trifazic)

înălțimea până la tavan minimum 3.5 metri

sursa de apă și canalizare

sistem de climatizare și ventilație

conexiune la internet și telefonie fixă

Franciza

Cerințele de Capital

EUROPA

PERIOADA: 05/2011

MONEDA: EURO

Sursa:realizat pe baza datelor publicate de Subway în Brochure ROOM 2011

Franciza

Cerințele de Capital

REGIUNI DIN ASIA, AMERICA LATINĂ ȘI ORIENTUL MIJLOCIU (excluzând MEXIC și INDIA)

PERIOADA: 05/2011

MONEDA: USD ($)

Sursa:realizat pe baza datelor publicate de Subway în Brochure ROOM 2011

Franciza

Cerințele de Capital

MEXIC

PERIOADA: 06/2011

MONEDA: USD ($)

Sursa:realizat pe baza datelor publicate de Subway în Brochure ROOM 2011

Franciza

Cerințele de Capital

INDIA

PERIOADA: 08/2011

MONEDA: RUPIA INDIANĂ (RS)

Sursa:realizat pe baza datelor publicate de Subway în Brochure ROOM 2011

Subway se află în ”Top 10 Francize” în anul 2013, din America, fiind clasată pe locul 2, după Anytime Fitness și Hampton Hotels.

Cheltuieli în demararea afacerii, taxele pe parcursul afacerii, finațare (SUA)

Investiție totală: $85,700 – $262,850

Taxa de franciză: $15,000

Taxa de loialitate: 8%

Durata contractului: 20 de ani, după care contractul se poate reînnoi

cerinȚe financiare

Active nete: $80,000 – $310,000
Numerar disponibil: $30,000 – $90,000

Sursa:realizat pe baza datelor publicate de site-ul http://www.entrepreneur.com/franchises/subway/282839-0.html

CONCLUZII

Încă din primul capitol, constatăm că franciza are o istorie demnă de luat în considerare, pornind de la momentul apariției primelor forme incipiente de manifestare și continuând cu evoluțiile sale actuale, până în prezent. Astfel că, în ceea ce privește țara noastră, primele elemente proprii sistemului franciză se regăsesc încă din 1975 prin contractul încheiat de către Automobil Clubul Român cu compania Hertz.

În România, primele companii care au pătruns și care funcționează pe bază de franciză, au fost producătorii Coca-Cola și Pepsi-Cola. Însă prima franciză clasică intrată la noi a fost McDonald’s în 1995.

La începutul anului 2006 a luat ființă în România, Asociația Română de Franciză, o organizație non-guvernamentală, apolitică și non-lucrativă, la inițiativa unor oameni de afaceri americani și români care activează în domeniul francizei din România și SUA, ca francizor, francizat sau consultant.

Ideea creării unui organism oficial care să răspundă nevoii de informare a mediului de afaceri în sistem de franciză și care să promoveze și să dezvolte franciza ca metoda comercială, pe piața românească, s-a concretizat prin apariția Asociației Române de Franciză (ARF).

Franciza reprezintă o formă de cooperare contractuală între un francizor și un francizat (persoane fizice sau persoane juridice, independente din punct de vedere financiar) prin care primul, contra unei taxe de intrare în franciza ("drept de intare") și a unei taxe anuale raportată la cifra de afaceri ("redevență"), acordă celui de-al doilea dreptul de comercializare a bunurilor și serviciilor folosind marca, numele, magazinele puternic personalizate, sistemele publicitare proprii, know-how-ul francizorului.

Sistemul de franciză a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii și a cunoscut două etape distincte în dezvoltarea sa:

începutul secolului al XX-lea – axată pe franciza vânzărilor de automobile și a organizării stațiilor pentru distribuirea benzinei și a lubrifianților;

anii 1950-1960 – marcați de expansiunea deosebită a francizei produselor alimentare de mare consum.

Franciza este un sistem de care este bine sățină cont în special întreprinderile mici, care vor să pătrundă pe piețe deja ocupate de firme cu o experiență îndelungată și care doresc să obțină succese imediate.

În concluzie putem afirma că, prin intermediul contractului de franciză, francizorul își poate extinde afacerea cu cheltuieli reduse, în timp ce francizatul beneficiază de renumele unei firme de prestigiu și de sprijinul interesat al francizorului.

Între motivațiile optării către sistemul de franciză putem să amintim:

• nevoia de independență profesională;

• posibilități substanțiale de câstig;

• risc relativ limitat;

• costuri mai reduse (în funcție de tipul de franciză)

Așadar, se poate aprecia că franciza este un mod de colaborare care stabilește anumite limite, prin condițiile multiple impuse în contract.

Totuși, stabilind dinainte limite avantajoase pentru ambele părți și punând în balanță atât avantajele cât și dezavantajele, precum și costurile și veniturile care vor rezulta în urma colaborării, se pot construi afaceri deosebit de rentabile pe baza sistemului de franciză.

În ceea ce privește compania Subway,aceasta a luat naștere în anul 1965, fiind inițiată deFred DeLuca.

Astăzi, după 49 de ani de la înființarea sa, SUBWAY® este cea mai mare rețea de restaurante din lume, cu mai multe restaurante în SUA, Canada și Australia decât McDonalds. Rețeaua SUBWAY® și Fred DeLuca au primit adeseori premii, ajungând în 2014 la un număr de 40358 de restaurante în toată lumea.

În 2010 rețeaua a fost declarată ca fiind oportunitatea de franciză numărul 1 în toată lumea de către prestigioasa revistă „Entrepreneur” în topul „Franciza 500” . Este pentru a 16-a oară când SUBWAY ocupă locul I al clasamentului în ultimii 23 de ani.

În concluzie, franciza SUBWAY s-a dovedit până acum a fi de un real succes, fiind din ce în ce mai căutată, continuând să deschidă magazine și să se extindă cât mai mult pe plan global.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

1.Al. D. Albu (coordonator), Cooperarea economică internațională – tehnici, virtuți, oportunități, Ed. Expert, București, 1995.

2.Baschet Dominique, La propriete de la clientele dans le contract de franchise, în „Gazette du Palais”, 1994.

3.Bensoussan Hubert, Le Droit de la Franchise, Editions Apogee, Paris, 1997.

4.Bugnar Nicoleta, Managementul tranzacțiilor economice internaționale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006.

5.Charles I. Vaughn, Franchising, Lexington Books, Lexington, 1974.

6.Costin Călin M., Distribuția comercială în rețea, Editura Rosetti,Bucuresti, 2004.

7.Danciu Victor, Marketing internațional. De la tradițional la global, Editura Economică, București, 2001.

8.Donald N. Thompson, Contractual Marketing Systems, Heath Lexington Books, Lexington, 1971.

9.Driga Corina și Driga Eugen, Primii pași în franciză, Editura C.H. Beck, București, 2006.

10.Jean-Marie. Leloup, La Franchise, Droit et pratique, Enciclopedie Delmas, Paris, 2000.

11.Kahn Michel, Franchise et Parteneriat, Editura Dalloz-Dunod, Paris, 2002.

12.Le Tourneau Philippe, Le Franchisage, JCP, ed. N.I., 1985.

13.Le Tourneau Philippe, Le Franchisage, Editura Economica, Paris, 1994.

14.Le Guide UNIDROIT sur les Accords Internationaux de franchise Principale,

(denumit în continuare Ghidul Unidroit), Roma, 2000.

15.Macovei I. și Amititeloaie A., Contractul de franciză, Ed. Candy, Iași 2000.

16.Marot Yves, La Droit de la Franchise. Memento Juridique, Paris, Gualino Editeur, 2003.

17.Mocanu Mihaela, Contractul de franciză, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.

18.Peter Hall & Rob Dixon, Franchising, Pitman Publishing, London 1998.

19.Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică,Bucuresti, 1997.

20Popa Ioan, Tranzacții internționale, Ed. Economică, București 1997.

21.Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, Bucuresti, 2002.

22.Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior. Negociere, contractare, derulare, Editura Economică, București, 2002.

23.Puiu Alexandru, Managementul în comerțul internațional, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

24.Roș Viorel, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Global Lex, Bucuresti, 2001.

25.Roș Viorel, Franciza sau cum să faci bani pe reusita altuia, Editura Rentrop & Straton, Bucuresti, 1999.

26.Sitaru Dan-Alexandru, Contractul de franciză în dreptul intern si comparat, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007.

27.Sitaru Dragos-Alexandru; Buglea Claudiu-Paul, Stănescu Serban-Alexandru, Tratat de drept al comerțului internațional. Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

28.Stătescu Constantin; Bîrsan Cornel, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura All, Bucuresti, 1999.

29.Dicționar juridic de comerț exterior, coordonatori Brândusa Stefănescu si Octavian Căpățînă, Ed. Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1986.

Pagini web:

www.francizor.ro

http://www.entrepreneur.com/franchise500/index.html

http://www.entrepreneur.com/franchises/subway/282839-0.html

http://subwayclub.ro/franciza

http://www.subwayro.com/custom/propune_spaiu

http://subwayclub.ro/despre-noi

http://www.subwayro.com/about_us

http://www.afaceri-francize.ro/franciza/675/15-restaurante-subway-in-romania.html

http://franchising.info.ro/franciza/8/subway/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Franciz%C4%83

Legi:

1.Conținutul art. 1 lit. b din O.G. nr. 52/1997, republicată, cu modificări, în Monitorul. Oficial. nr. 180 din 14.05.1998.

2.Codul Deontologic al Federației Franceze de Franciză (1988)