Fracturile de Oase Nazale

Cuprins

Motivație

Introducere

Capitolul I – Anatomia și fiziologia

Anatomia nasului

Fiziologia nasului

Capitolul II – Fracturile de oase nasale proprii

2.1 Definiție

2.2 Clasificarea fracturilor de nazale proprii

2.3 Etiologie

2.4 Tablou clinic

2.5 Investigații

2.6 Tratament

2.7 Complicații

2.8 Intervenții proprii și delegate ale asistentului medical în fracturile de

oase nazale proprii

Capitolul III – Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu

fracturi de oase nazale proprii

3.1 Caz clinic

3.2 Fișa tehnică

Bibliografie

Motivație

Poziția proeminentă a nasului , la nivelul etajului mijlociu al feței ,îl expune frecvent traumatismelor. Accidentele de muncă ,rutiere,sportive,chiar si cele de la domiciliul pacientului pot cauza fracturi de piramidă nazală.

Traumatismul care provoacă fracturile de oase nazale poate leza și țesăturile vecine provocând hemoragii mari și chiar secționarea nevoilor sau traumatizarea altor țesuturi cee ce impune atenție și promptitudine în acordarea îngrijirilor de urgență.

Motivul determinant al abordării acestei teme de lucrări este ponderea mare (aprox 75 % ) a traumatismelor situate la nivelul piramidei nazale cât și necesitatea cunoașterii celor mai eficiente tehnici și tratamente în acordarea îngrijirilor pacienților cu astfel de afecțiuni.

Introducerea

Anatomia sistemului osos cuprinde oase ,organe dure și rezistențe datorită compoziției chimice cât și arhitecturii sistemului osos . Prin arhitectura sa,osul este adaptat funcției de a rezista la presiune și tracțiune.

Scheletul capului este alcătuit din neurocranii ,care adăpostește encefalul și din viscerocraniu –unde se află segmentele periferice ale organelor de simț cât și primele segmente ale aparatului respirator și digestiv. Neurocraniul are forma unui ovoid ,cu partea mai voluminoasă situat posterior prezentând o bază și o boltă. Oasele bolții sunt legate între ele prin suturi.

Neurocraniul este alcătuit din patru oase neperechi-frontal,etmoid ,sfenoid și occipital și din două oase perechi –temporale și parietale.

Viscerocraniul este format din 6 oase perechi(maxilare, palatine, nazale,lacrimale,zigomatice și cornetele nazale inferioare)și două oase neperechi (vomerul și mandibularul). Oasele nazale sunt situate înaintea apofizei frontale a osului maxilar și participă la formarea scheletului piramidei nazale. Oasele palatine –situate posterior de oasele maxilare ,participă la formarea peretelui lateral al foselor nazale.

Cornetele nazale inferioare sunt situate pe peretele lateral al foselor nazale și delimitează meatul inferior în care se deschide canalul lacrimo-nazal. Vomerul –os unic ,situat sub lama perpendiculară a osului etmoid și participă la formarea porțiunii osoase a spectului nazal.

Fracturile reprezintă soluții de continuitate la nivelul unui os ,datorate unor traumatisme.

Fracturile sunt frecvente între 30-50 de ani și sunt rezultatul unor traumatisme directe sau indirecte .

Fracturile pot fi :-directe

-indirecte

Fracturile directe –se produc la locul de acțiune al agentului vulnerant .

Fracturile indirecte –se produc în alt loc decât acolo unde a acționat agentul traumatic prin mecanisme precum: compresiune,torsiune,tracțiune,flexiune.

Fracturile produse în urma unui traumatism minor se numesc fracturi “pe os patologic ,, (oase cu metastaze sau cu leziuni septice) .

Leziunile, din punct de vedere anatomo-patologic ,pot fi de 2 tipuri : leziuni oase și leziuni ale părților moi.

Leziunile osoase –din punct de vedere anatomo-patologic ,fracturile pot fi complete si incomplete(fracturi prin deformarea osului în grosime ,prin înfundare ,ruperea incompletă ,fisură.

Leziunile părților moi –agentul vulnerant afectează țesuturile din jurul focarului de fractură (pielea,mușchii,periostul,vasele mici, nervii, articulația viscerele). Dacă focarul de fractură comunică cu exteriorul atunci fractura este deschisă iar dacă nu comunică –este o fractură închisă.

Traumatismele cranio-faciale sunt cauzate frecvent de accidentele rutiere ; determină prognostic vital prin insuficință respiratorie datorită obstrucției căilor superioare și prin pierderi sangvine.

Traumatismele nazale cuprind fracturi și luxațiile piramidei nazale și ale septului nazal ;uneori în special ,în traumatisme prin împușcare se poate ajunge la distrugerea complete a piramidei nazale.

Capitolul I –Anatomia și fiziologia nasului

Anatomia nasului

Nasul este o proeminență situată în mijlocul feței de aspectul unei piramide egiptene.

Piramida nazală este formată dintr-un schelet osteo-cartilaginos acoperit de tegumente. În scheletul osos intră cele două oase proprii nazale și ramurile ascendente ale oaselor maxilare.

Scheletul cartilaginos este constituit din : cartilajul septului nazal ,cartilajele laterale și alare (mari și mici ). Acest schelet este căptușit de mușchii nazali care contribuie cu rol redus ,la mimica feței .

Septul nazal este compus din :

-vomer

-lama perpendiculară a etmoidului

-corpul sfenoidului

-apofizele palatine ale maxilarului.

Elementele osoase și cartilaginoase ale nasului sunt menținute în legătură prin țesutul fibros unindu-se pe linia mediană și formând ”dosul nasului ,, . Dispoziția elementelor osoase și cartilaginoase asigură calibrul vestibulelor și foselor nazale ,precum și aspectul estetic al feței.

Vascularizația este asigurată prin ramurile arterei faciale și arterei dorsale a nasului (ramură din artera oftalmică). Vena angulară are o particularitate clinică: tromboflebitele secundare unui furuncul situat la nivelul piramidei sau buzei superioare ,se pot extinde prin vena oftalmică la sinusul cavernos.

Cavitatea nazală este partajată de septul nazal în doua fose nazale aplatizate transversal și care sunt situate între baza craniului,orbite și cavitatea bucală .

Peretele extern al cavității prezintă structura cea mai complexă și importanță clinică deosebită: cele trei cornete nazale și meanturile în care se deschid sinusurile paranazale și canalul lacrimo-nazal. Meatul inferior ,situat sub inserția cornetului inferior ,reprezintă locul de elecție al puncției sinusului maxilar. Meatul mijlociu ,situat între cornetul inferior și mijlociu ,are importanță clinică deosebită. La nivelul său se găsesc ,ca repere anatomice ,apofiza unciformă ,mandibula etmoidală și orificiile de deschidere ale canalului fronto-nazal ,celulele etmoidale anterioare și sinusul maxilar. În meantul superior se deschid celulele etmoidale posterioare și sinusul sfenoidal.

Cornetele au aspect de virgulă. Cornetul este alcătuit din:*cap

*corp

*coadă

La nivelul 1/3 posterioare a meatului superior se deschid sinusurile: -etmoidale -sfenoidale -sinusuri posterioare. Ceilalți pereți ai foselor nazale sunt: peretele intern reprezentat de septul nazal.

La aproximativ 1,5 cm de orificiul narinar,pe fiecare parte a septului se află câte un pachet vascular format din confluența arterei etmoidală anterioară și posterioară,artera palatină ,artera subcloazonală (ram septal)și artera sfenopalatină (ram septal).

Anastomoza acestor vase formează pata vasculară Kiessel-bach sau Little-zonă unde vasele sunt mai superficiale și sângerează cu ușirință la atingere. Peretele inferior este format din osul palatin și apofiza palatine a maxilarului. Peretele superior este compus din osul frontal și lama cribi formă a etmoidului și reprezintă zona olfactorei a foselor nazale .

Drenajul venos se află prin vena oftalmică în vena facial iar prin plexurile pterigoide în plexul faringian.

Inversația vegetativă se face prin ganglionul sfenopalatin iar cea senzorială olfactivă –prin nervul olfactiv.

Fosele nazale ,de regulă nu sunt egale. Fiecare fosă nazală este alcătuită din: -vestibul nazal -cavitatea nazală propriu-zisă (fosa nazală). Vestibulul nazal este situat în partea anterioară a cavității nazale și este formată din tegument care conține vibrize (fire de păr) și glande sebacee.

Cartilajul alar ,cu aspect de potcoavă formează scheletul vestibulului nazal asigurând rigiditatea aripioarelor nazale. Pe linia mediană cele 2 cartilaje alare se unesc formând columela (care asigură suport vârfului nazal și calibrul orificiului narinar. Limita dintre vestibulul nazal și fosa nazală internă cu rol în respirația nazală (este zona cea mai strâmtă a cavității nazale ). Fosele nazale se află între limen nasi și coane(orificiile posterioare ale foselor nazale ) și prezintă 6 pereți dintre care cel mai extern inter-nazon sinusal este cel mai important în funcția nasului (acest perete este oblic de sus în jos și în afară și are legături cu sinusurile etmoidal,maxilar și cu orbita –prin intermediul sinusului etmoidal .

Pereții cavității nazale sunt căptușiți de o mucoasă care se continuă cu cea a sinusurilor și care- topografic și funcțional –se împarte în: mucoasa nazală respiratorie,în etajul inferior al foselor ,formată din corion și epiteliu cu cele cilindrice ciliate și celule mucoase ,și mucosa nazală senzorială ( olfactivă ) formată dintr-un epiteliu cu celule prismatice ,printre care se găsesc celule olfactive. Acesta reprezintă segmentul periferic ( receptor ) al analizatorului olfactiv .

În mucoasa olfactivă se află ,pe lângă terminatiile nervoase ale celulelor Schultze și numeroase glande Bowmann-care produc o secreție bogată în lipide cu rol în percepția olfactivă.

Sunt anexele foselor nazale ,cavități dezvoltate în oasele masivului facial . Sinusurile paranazale –sunt cavități care conțin aer și sunt situate în oasele feței din apropierea nasului. Rolul cel mai important al acestora ( sinusul frontal , sfenoidal, etmoidal ,maxilar ) este de a încălzi ,umezi și filtra aerul inhalat prin nas . Sinusurile sunt cavități pneumatice și bilaterale ce se deschid la nivelul meatelor mijlocii și superioare de la nivelul peretelui lat Sinusurile paranazale –sunt cavități care conțin aer și sunt situate în oasele feței din apropierea nasului. Rolul cel mai important al acestora ( sinusul frontal , sfenoidal, etmoidal ,maxilar ) este de a încălzi ,umezi și filtra aerul inhalat prin nas . Sinusurile sunt cavități pneumatice și bilaterale ce se deschid la nivelul meatelor mijlocii și superioare de la nivelul peretelui lateral al foselor nazale. Sinusurile paranazale sunt căptușite de o mucoasă subțire ,prelungire directă a pitutarei. Aceste sinusuri sunt : -două sinusuri frontale –aflate în grosimea osului frontal ,separate de un sept intersinusal ,care nu e perfect median ; se dezvoltă de la 5-6 ani -două sinusuri maxilare –de formă piramidală dezvoltate în osul maxilar-începând de la naștere sau de la 1 an -două sinusuri etmoidale –aflate în masele laterale ale etmoidului și formate din 8-10 celule -două sinusuri sfenoidale –aflate în corpul osului sfenoid și ai căror pereți laterali sunt în raport cu sinusul cavernos si cu nervul optic.

Sinusul maxilar ,cel mai dezvoltat ( capacitate aproximativ 15 ml ) , se deschide în fosa nazală ( meatul mijlociu ) printr-un ostium situat în porțiunea superioară a peretelui inbtern , ceea ce crează o dificultate pentru drenajul spontan al secrețiilor . Sinusurile frontale prezintă mare variabilitate privind forma și capacitatea. Canalul osos fronto-nazal are un traiect curb și se deschide în meatul mijlociu sub capul cornetului.

Labirintul etmoidal este alcătuit din 6-10 celule aeriene care anatomo-clinic sunt grupate în anterioare , cu drenaj în meatul mijlociu și posterioare cu drenaj în meatul superior .

Sinusul sfenoidal se găsește în baza craniului ,drenajul realizându-se prin ostiumul sfenoidal aflat în peretele anterior ,în recesul sfeno-etmoidal ,la nivelul porțiunii posterioare a meatului superior.

Vascularizația foselor nazale și a sinusurilor provine din artera carotidă externă ( artera maxilară internă , artera sfenopalatină , artera facială ) și din artera carotidă internă ( artera oftalmică , arterele etimoidale anterioare și posterioare ) .

Fiziologia nasului

Nasul ,prin mucoasa care căptușește fosele nazale ,îndeplinește două funcții importante : -repiratorie -senzorială.

De asemenea participă la fonație ,iar prin particularitățile imunologice ale secreției nazale contribuie la rolul general de apărare și adaptare a organismului la mediu.

Fosele nazale îndeplinesc un rol fiziologic important prin structura lor formațiunile bogate vasculare ,limfatice ,glandulare și nervoase . Aceste funcții sunt : -funcția respiratorie -funcția de apărare -funcția fonatorie -funcția olfactivă -funcția reflexivă.

Funcțiile sinusurilor paranazale : -condiționarea aerului -reducerea greutății craniului -ușurarea înaintării craniului în apă -rigiditatea mecanică -creșterea ariei olfactive -cavități de rezonanță în timpul fonației .

Fosele nazale ,la nivelul cornetelor și meaturilor ,prezintă zona cea mai importantă pentru respirația nazală.

Permeabilitatea nazală este influentată de numeroși factori : *temperatura și umiditatea mediului *activitatea fizică *tarele organice ( pulmonare,cardiace ,endocrine ) .

În cursul respirației nazale normale , aerul inspirat este încălzit ,umidificat și purificat.

Este realizată în primul rând prin aparatul muco-ciliar ”covorul rulant,, , care realizează un proces de: autocurățire dependent de pH , temperatură , umiditate , conformația foselor nazale.

Modul de acțiune al particulelor asupra celulelor olfactive ,fără a fi complet elucidat , comportă anumite caracteristici : receptori specifici în celulele senzoriale, absorbția selectivă , control enzimatic , vibrații moleculare , mecanisme electrobiologice care modifică potențialul de membrană etc.

Substanțele volatile care exercită receptorii senzoriali trebuie să fie hidroși liposolubile. Există 30.000 de substanțe odorante ,dintre care omul poate diferenția aproximativ 10.000 și recunoaște 200. Senzația olfactivă cunoaște ,la rîndul ei , fenomenul de adaptare.

In cadrul fiziopatologiei sinuzale , funcționalitatea ostiumurilor are răsunet asupra funcției de ventilație și drenaj.

Obstrucția ostială are cauze diverse: -deviații de sept -corpi străini -formațiuni tumorale endonazale -infecții -rinite vasomotorii sau alergice.

Obstrucția blochează mecanismul de drenaj , secrețiile stagnează , compoziția lor se modifică devenind mediu de cultură pentru germenii saprofiți ; în final rezultă un cerc vicios , în care obstrucția generează infecție și aceasta întreține dificultatea sau imposibilitatea de ventilație și drenaj.

Capitolul II Fracturile de oase nazale proprii

2.1 Definitie

Fractura este o soluție ded continuitate la nivelul osului produsă în urma unui traumatism de o oarecare violență.

Fracturile piramidei nazale sunt înregistrate din ce in ce mai frecvent.În cadrul fracturii,oasele proprii ale nasului se apropie de sept. Fracturile de oase nazale sunt prezente în fracturile orizontale de maxilar și în fracturile verticale.

2.2 Clasificarea fracturilor de oase nazale proprii

Fractura de piramida nazală este greu de diagnosticat și poate să survină în diferite tipuri de leziuni ale nasului.

Fracturile de piramidă nazală pot fi : -cu deplasare -fără deplasare Și pot interesa : scheletul osos ,scheletul cartilaginous ,piramida nazală în totalitate .

Fracturile fără deplasare pot fi : *unilaterale *bilaterale

Dacă există o comunitate a focarului de fractură cu exteriorul ,pot fi : -fracturi deschise -fracturi închise .

Fracturile pot fi : simple ,fără deplasarea fragmentelor osoase sau complicate ,cu deplasarea fragmentelor osoase fracturate sau cu lezarea părților moi din vecinătate.

2.3 Etiologie

Datorită poziției sale proeminente ,la nivelul etajului mijlociu al feței ,nasul este expus frecvent traumatismelor.

Fracturile se pot produce ca urmare a unui șoc lateral ( o lovitură de pumn ) sau ca urmare a unui șoc antero-posterior .

Fracturile prin șoc lateral pot avea o deplasare laterală a osului propriu sau bilateral realizându-se fie înfundarea osului de o parte cu ridicarea celui de partea opusă ,fie piramida nazală va fi deplasată în totalitate de la linia mediană. Fracturile prin șoc antero-posterior vor produce prăbușirea piramidei nazale sau fractura cu separarea oaselor proprii pe linia mediană.

Fracturile de piramidă nazală se pot datora : -unor accidente de muncă sau de circulație -agresiuni,căderi,arsuri -traumatisme din sporturi -accidente casnice .

2.4 Tablou clinic

Simptomatologia fracturilor piramidei nazale este variabilă și constă din: -epistaxis uni- sau bilateral -obstrucția nazală -anosmie frecventă -durere nazală -rinolalie inchisă

2.5 Investigații

În cazurile cu sângerare masivă sau în care e necesară intervenția chirurgicală ,sunt necesare teste de sange : -HLG -studii de coagulare -grup sanguine -RH

Este obligatorie ,pentru precizarea diagnosticului de fractură nazală , radiografia ,care trebuie efectuată atât în incidența de profil cât și semiaxiala și axiala . Atât examenul clinic cât și istoricul medical sunt importante pentru diagnostic .

La inspecție se observă contuzii și echimoze ale părților moi perinazale , emfizem al rădpcinii nasului și uneori plăgi la nivelul tegumentelor. Prin palmare se produce și se simte o deplasare a fragmentelor osoase ,însoșită de crepitație osoasă . Mobilizarea fragmentelor fracturate este foarte dureroasă. Rinoscopia anterioară evidențiază ,pe lângă sediul epistaxisului , prezența unor creste sanguinolente și sfâșieri ale mucoasei pituitare la nivelul septului sau al peretelui turbinal. Radiografia de profil este obligatorie ea permițând diagnosticarea fracturii ,mai ales în cazurile dubioase.

Palparea este foarte importantă pentru că evidențiază prezența unor crepitații osoase unei mobilități anormale , emfizemului subcutanat.

Se mai poate efectua : -radiografii craniu profil -endoscopie rino-sinusală -consult neurologic -consult oftalmologic -consult chirurgical -radiografii faciale

Evolutia poate fi marcată de complicații infecțioase care pot fi grave ,ajungând până la complicații cerebrale în cazul în care fractura oaselor proprii ale nasului s-a însoțit și cu fracturarea lamei ciuruite a etmoidului.

Dacă inspecția este făcută înainte să se instaleze edemul și să apară hematomul (imediat după accident) – poate ajuta la observarea deformărilor osoase și chiar a traiectului de fractură .

Se va efectua inspecția de profil pentru a se obține date privind forma dosului nasului și înălțimea sa ; din față – pentru a se observa direcția și lărgimea sa ; de jos –pentru a examina subcloazonul și harinele ; de sus- pentru a preciza cît mai correct latero deviațiile piramidei.

2.6 Tratament

Tratamentul fracturilor constă în repoziționarea fragmentelor deplasate cu ajutorul pensei Martin care se introduce cu fiecare braț în câte o narină ,urmată de contenția piramidei cu ajutorul leucoplastului sau prin aparat metalic. Contenția se menține timp de opt zile.

Redresarea se poate face cu succes în primele 24-48 de ore după fractură. Dacă au trecut mai multe zile și a început consolidarea osoasă (după dispariția edemului și a echimozelor),redresarea fracturii se face printr-o intervenție chirurgicală de osteotomie. Aceasta constă din modelarea și așezarea în poziție corectă a oaszelor proprii ale nasului,asociate cu o repoziționare de sept și definitivate printr-o contenție corespunzătoare.

În cazul fracturilor fără deplasare nu este necesar tratamentul întrucât acestea se vindecă spontan ,fără a avea consecințe .

Se aplică comprese reci la nivelul nasului și se menține capul intr-o poziție verticală dacă este cazul,se vor administra antialgice ( algocalmin ,piafen,acetaminofen+antibiotice (cefalosporine),ibuprofen etc. Pentru elaborarea unui plan ded tratament eficient ,medicul trebuie să se intereseze de istoricul pacientului , respectiv de antecedentele sale (mai ales dacă pacientul a avut congestie nazală cronică ,sforăit,probleme respiratorii,apnee în somn .

În cazul fracturilor cu deplasare ,tratamentul presupune refacerea morfologică și funcțională a structurilor nazale ce au fost traumatizate prin repoziționarea fragmentelor.

Reducerea chirurgicală a fracturilor este indicată mai ales la fracturile cominutive ,cu producere importantă de țesut osos; la nivelul septului sau la nivelul la nivelul părților moi. Este necesar să se reducă anterior edemul (se vor aplica comprese reci locale iar pacientul trebuie să țină cât mai mult posibil capul în extensie).

În cazul fracturilor grave se pot folosi plăcuțe de metal pentru stabilizare ( contraindicate la pacienții care poartă ochelari întrucât pot agrava eroziunea de la acest nivel).

Intervenția chirurgicală prezintă anumite particularități ,mai ales la tineri și bătrâni. Tinerii pot fi operați la nivel septal doar după vârsta de 13-14 ani (moment în care creșterea la acest nivel este încheiată). Persoanele în vârstă pot prezenta oase proprii ale oaselor scurte și fragile așa că ,orice intervenție necesită atenție. Este indicat ca, reducerea fracturii să se efectueze în primele 5 zile . Se aplică antibiotice ,antialgice .

Mutilările piramidei nazale apar fie în cadrul marilor traumatisme rutiere,fie ca urmare a unor proceduri rituale sau în contextul plăgilor de război. Se asociază întotdeauna cu o hemoragie abundentă.

Ele necesită un tratament imediat: dezinfecția și toaleta minuțioasă a plăgii,urmată de o sutură corespunzătoare. În al doilea timp,după cicatrizarea tegumentelor ,se va urmări o intervenție rinoplastică parțială sau totală ,cu sau fără implantarea unui grefon costal sau de creastă iliacă.

2.7 Complicații

Evoluția fracturilor de piramidă nazală poate fi marcată de complicații cum ar fi : -dificultate permanentă a respirației -modificarea aspectului nasului -deviația septului nazal -prezența unui hematom în septul nazal prin acumularea de sânge la acest nivel -absența mirosului -infecții ale nasului;sinusurilor sau oaselor feței .

Evoluția poate fi marcată și de complicații infecțioase care pot fi grave ajungând până la complicații cerebrale în cazul în care fractura oaselor proprii ale nasului s-a însoțit și cu fracturarea lamei ciuruite a etmoidului.

În cazul unor intervenții chirurgicale complicațiile care pot interveni sunt variate: -hematomul septal-colecții de sânge în spațiul subpericondral ,care poate conduce la necroza ireversibilă a septului (pacientul devine predispus la infecție) -șocul traumatic -șocul hemoragic -obstrucția căilor respiratorii superioare -contractura cicatricii -infecția -perfirația septului -deformarea nazală ‘’ în șa ,, (datorită necrozei ischemice a septului nazal secundară formării de hematom,urmat de pierderea suportului dorsal nazal) -leziuni ale canalului nasolacrimal -fracturi ale planșeului orbital (diplopia+imposibilitatea) pot de a privi în sus de partea afectată -fractura platoului Cribriform –scurgerea lichidului cefalorahidian care poate conduce la meningită ,encefalită sau abces cerebral .

2.8 Intervenții proprii și delegate ale asistentului medical în fracturile de

oase nazale proprii

Intervenții proprii -se asigură condiții optime de microclimat (temeratura 23-240C, umiditate -60%, salon curat , liniștit ,fără curenți de aer , iluminat natural și artificial ). –se așează pacientul intr-o poziție confortabilă în pat (capul este așezat pe un plan ridicat ,mai ales în timpul somnului pentru a evita tumefierea nasului ( -se aplică gheață înfășurată într-un prosop subțire peste nas pentru aproximativ 15 minute în ședințe multiple , de mai multe ori pe zi – din ziua traumatismului plus încă o zi / două – după ,pentru reducerea edemului și a durerii -se introduc în fosele nazsale , în caz de sângerare masivă , meșe din bumbac înmuiate în soluție vasoconstrictoare ( exemplu : 0.25% feniletrină sau 4% cocaină) -sunt înlăturate cheagurile de sânge reținute prin aspirare -în caz de obstrucție a căilor respiratorii superioare (dispnee a pacientului) , se administrează oxigen pe mască -se asigură igiena nasului ori se învață pacientul să și-o realizeze ( prin suflarea nasului fără violență , nară cu nară ) -se educă pacientul să nu facă spălături nazale deoarece apa debilitează mucoasa nazală predispunând-o la infecții și pierderea sumțului olfactiv -se oprește , în caz de epistaxis , sângerarea nazală a pacientului ( prin exercitarea cu pulpa indexului mâinii corespunzătoare , a unei compresiuni pe aripa nasului , până când aceasta vine în contact cu septul nazal , timp de 15 minute ori dacă metoda nu dă rezultate prin aplicarea sde tampoane în fosele nazale îmbibate în soluții homostatice (apa oxigenată xII volume ,antipirină 1/10 pudră de fibrină ) -se sfătuiește pacientul să păstreze repausul la pat pe durata sângerărilor nazale -se educă pacientul ca pe durata sângerărilor nazale : să nu-și sufle nasul , să evite aplecările și pozițiile decplive ale capului (în special , cu ocazia efectuării toaletei corporale ) -se pregătesc materialele necesare pentru ligatura sau cauterizarea vasului care sângerează , efectuată de medic , în cazul în care sângerarea nu poate fi oprită pe altă cale -tamponamentul foselor nazale , în caz de heoragii abundente se poate face și prin sonde gonflabile – sonde Foley nr.12-14 lh , seringă de 20 ml umplută cu apă sau ser fiziologic steril cu care se va umple balonașul dedgonflat -monitorizarea funcțiilor vitale și vegetative ( TA , P , R , T0 , scaun , diureză ) și se reprezintă grafic în F.O -se creează abord venos pacientului -se schimbă lenjeria de pat și de corp a pacientului ori de câte ori este nevoie -se întocmește bilanțul ingestia/excreția -se oferă pacientului, în caz de sângerări nazale meșe , tampoane de vată , tăvițe renale pentru captarea sângerărilor spontane -se pregătesc materialele și aparatura medicală necesară efectuării investigațiilor recomandate de medic ( exemplu : rinoscopii , radiografii etc ) -se pregătește / însoțește pacientul la investigații ( consult neurologic , chirurgical , oftalmologic , rinoscopii , edoscopii rino-sinusale , radiografii saf , radiografii faciale ) indicate de medic -se notează in foaie de observatierezultatele analizelor de laborator ( HLG , timpii de sângerare , VSH , ionograma sangvină ) -se sfătuiește pacientul să consume multe lichide ( 1,5 – 2 l /24 h ) și să consume alimente bogate în vitamine: B6 , B12 , fier pentru a preveni anemia în caz de sângerări nazale masive -se pregătește psihic pacientul , în caz de intervenție chirurgicală ( se oferă explicații despre intervenția chirurgicală în termeni accesibili înțelegerii sale , se oferă pacientului informații privind evoluția postoperatorie a bolii , se asigură un climat de confort și de siguranță / încredere ; se testează reacția pacientului la soluția anestezică ) -se monitorizează și supraveghează permanent starea generală a pecientului ( cardiovascular , respirator , neurologic , digestiv , renal ) pre si postoperator – în caz de intervenție chirurgicală -se efectuează pansamentul nazal ‘’ în praștie ,, cu respectarea tuturor regulilor de asepsie / antisepsie -se supraveghează și se schimbă pansamentul nazal ori de câte ori este nevoie -se face educație pentru sănătate (privind o dietă și un stil de viață sănătos , să evite activitățile riscante .

Intervenții delegate :

-la indicația medicului , se administrează oxigen pe mască -se recoltează probe ( sânge , urină ) pentru examenele de laborator recomandate de medic ( HLG , fibrinogen , VSH , uree , creatitină , acid uric , colesterol , transaminaze , HDL , LDL , ionograma sangvină , lipide , glicemie , trigliceride , grup sanguin , RH , sumar de urină , urocultură-dacă este cazul etc ) -la indicația medicului , se administrează analgezice – ibuprofen , algocalmin , piafen ; antibiotice – ampicilină gentamicină ; soluții cristaloide – NaCl 0,9 % , glucoză 5 % pentru reechilibrare hidroelectrolitică –soluții hemostatice -se sistează alimentația pe cale orală , la recomandarea medicului ( în caz de intervenție chirurgicală ) .

3.1 Caz clinic

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: fără importanță

Alimente interzise: fără importanță

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: fără alergii

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCATIE PENTRU SANATATE

3.2 Fișa tehnică

Injecția intravenoasă

Definiție : Injecția intravenoasă constă în introducerea în circulația venoasă de soluții cristaline,izotonice,hipertonice.

Scop :-terapeutic

-explorator

*administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator

*tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului

*realizarea unei concentrații înalte în sânge a medicamentelor într-un timp scurt

Pregătirea materialelor necesare

-tăviță medical/cărucior

-fiolă sau flaconul cu soluție izotonă sau hipertonă

-ace sterile cu bizoul ascuțit dar scurt

-comprese sau tampoane cu alcool

-seringi sterile de 10ml,20ml

-mănuși de unică folosință

-mușama,aleză

-garou

-tăviță renală

-recipient pentru colectarea materialelor

Pregătirea psihică a pacientului

-se informează pacientul despre procedură

-se explică pacientului scopul injecției ,efectele dorite și nedorite

-se obține consimțământul informat al pacientului

Pregătirea fizică a pacientului

-se asigură intimitatea pacientului

-se verifică locurile de elecție ,evitând zonele cu echimoze,pilozitate accentuate sau cu infecție

-se stabilește locul pentru injecție : venele de la plica cotului –bazilică sau cefalică ,venele de pe partea superioară a gambei,venele de pe partea dorsală a mâinii,venele jugulare,venele epicraniene(la copii)

-se așează pacientul în siguranță (poziție semișezțnd

Tehnica

-se verifică prescripția medical

-dacă medicamentul este nou ,se obțin informații suplimentare

-ne spălăm mâinile

-folosim mănuși de unică folosință

-se aspiră soluția din fiolă/flacon conform procedurii standard

-se elimină bulele de aer din seringă

-se schimbă acul cu altul capișonat

-se leagă garoul

-se palpează traiectul venei

-se dezinfectează zona

-se îndepărtează capacul dela ac prin tracțiune

-se efectuează puncția venoasă ( se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului de puncțiune ,se palează vena,se recomandă pacientului să strângă pumnul ,se verifică prezența pulsului :distal,radial,se dezinfectează tegumentul, se poziționează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncție și cu policele se întinde pielea dreaptă pe venă ; se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominant și se introduce într-un unghi de 10-300 de deasupra venei sau dintr-o parte a venei ,în poziție oblică ,când sângele se întoarce prin lumenul acului,se mai avansează 1-2 cm)

-se desface garoul dacă acul este în venă

-se injectează lent soluția medicamentoasă ori se recoltează sânge pentru examen de laborator

-se extrage rapid acul adaptat la seringă

-se comprimă locul injecției cu tampon cu alcool 3-5 minute pentru hemostază complete

Îngrijirea pacientului după tehnică

-se observă locul injecției

-se ajută pacientul să adopte o poziție confortabilă

-se explică pacientului conduita ulterioară (dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator )

-se supraveghează pacientul

Reorganizarea locului de muncă

-se colecționează materialele folosite în containere special conform PU

-se aruncă acul necapișonat

-se îndepărtează mănușile și ne spălăm pe mâini

Notarea procedurii

-se notează procedura în dosarul/planul de îngrijire

-nume,prenume

-data și ora administrării

-tipul soluției administrat,doza

Incidente,accidente

-flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluției sau prin introducerea unor substanțe iritante (exemplu: soluția hipertonică –se injectează lent soluția)

-senzația de uscăciune în faringe și valuri de căldură

-hematom prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului (se va aplica comprese umede reci)

-amețeli ,lipotimie (se anunță medicul)

-reacții anafilactice la soluții injectate în scop explorator (se anunță medicului și se intervine de urgență conform protocolului)

Rezultate dorite

-medicamentul este injectat lent

-pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop

-pacientul nu dezvoltă reacții de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator.