. Fracturile Colului Femural

CUPRINS

INTRODUCERE

Generalități ……………………………………………………6

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

Anatomia articulației coxo-femurale ……………………….. 9

Biomecanica articulației coxo-femurale…………………….. 21

Protezarea șoldului………………………………………….. 25

Tratamentul complex al șoldului protezat…………………… 27

Tratament medicamentos………………………………… 27

Tratament ortopedico-chirurgical……………………….. 27

Tratament kinetic……………………………………… 28

Reeducarea mersului…………………………………………30

Igiena ortopedică a șoldului…………………………………33

CONTRIBUȚII PERSONALE LA RECUPERAREA PRIN KINETOTERAPIE A ȘOLDULUI PROTEZAT

Organizarea cercetării …………………………………….. 35

Ipoteza de cercetare……………………………………….. 37

3.3. Scopul lucrării………………………………………………37

Locul și perioada cercetării……………………………….. 37

Subiecții……………………………………………………37

Programe de recuperare……………………………………49

Program de recuperare preoperator…………………….49

Programe de recuperare postoperator…………………..50

REZULTATELE CERCETARII SI DISCUTAREA LOR

Tabele……………………………………………………..54

Grafice ……………………………………………………58

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Concluzii…………………………………………………..

Propuneri…………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………..

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. GENERALITĂȚI

Fracturile colului femural ( cervicală pură, cervicotrohanteriană, peritrohanteriană) se întâlnesc la orice vârstă, dar în timp ce la tineri și adulți sunt rare, apărând de obicei prin traumatisme puternice ( accident rutier, schi, etc…), prin comparație, la persoanele de vârsta a-III-a, sunt deosebit de frecvente.

Prelevanța crescută la vârsta a-III-a nu se datorează numai traumatismelor propriu-zise (accidente, căderi), chiar dacă acestea sunt mult favorizate de patologia caracteristică vârstei (cardio-vasculară, neurologică, tulburări de echilibru, tulburări de vedere, etc…) ci și fracturilor spontane, pe os patologic (osteoporoză), in care traumatismul este minor sau lipsește cu desăvârșire.

Dacă la tineri și adulți este pus în joc numai prognosticul funcțional, în cazul pacienților de vârsta a-III-a , aceste entități patologice angajează în mare măsură si prognosticul vital.

Nu trebuie să se înțeleagă de aici că viața pacientului de vârsta a-III-a este pusă în pericol de fractura propriu-zisă ci de perioada lungă de imobilizare necesară. Țin să subliniez faptul că, la vârsta a-III-a, patologia de imobilizare (afecțiuni pulmonare, urinare, escare, etc…) , se poate institui chiar și în câteva ore.

Acesta este motivul pentru care se consideră că : „Fractura de col femural a vârstnicului este, de cele mai multe ori, un început al sfârșitului „ (Constantin Bogdan, 1988).

Secolul XX, aduce pe prim plan preocuparea specialiștilor de a reduce cât mai mult posibil, în aceste cazuri, perioada de imobilizare. În 1942, Austin Moore, realizează și aplică prima proteză cervicocefalică femurală, tehnică care și astăzi îi poartă numele.

În prezent, ori de câte ori starea pacientului o permite, în cazul fracturilor de col femural și al coxartrozelor, se folosește cu predilecție protezarea capului femural și al acetabulului care pe lângă realizarea unei funcționalități aproape de normal a articulației șoldului, reușește să reducă drastic perioada de imobilizare : 3-7 zile, în funcție de evoluția plăgii operatorii.

În ciuda mobilizării precoce, în ciuda înlocuirii articulației cu o componentă mecanică (proteza), capabilă imediat, după momentul operator, de performanțe demne de invidiat, importanța kinetoterapiei (pre și postoperatorie) nu are cu nimic de suferit. La această afirmație se poate reduce, dacă doriți și demersul acestei lucrări.

Dacă în cele ce urmează, obiectivele, mijloacele și rezultatele kinetoterapiei posttraumatice și specificul kinetoterapiei la vârsta a-III-a, au reprezentat piatra de temelie pe care am structurat lucrarea, doresc să menționez aici și importanța factorului psihologic în recuperarea pacienților de vârsta a-III-a cu proteză de sold.

În timpul reeducării mersului, al folosirii mijloacelor de sprijin pentru încărcarea treptată a membrului inferior operat, se observă la unii pacienți un moment dificil în abandonarea mijlocului de sprijin (cadru, cârje, baston ) . Subiectul nu poate ridica piciorul sănătos!

De cele mai multe ori se dovedește că această teamă de sprijin pe șoldul protezat are un motiv exclusiv psihologic și nu de natură organică.

Recuperarea constă în mișcare prin kinetoterapie secundară și terțiară .

Kinetoterapia secundară și terțiară sunt ramuri ale kinetoprofilaxiei, kinetoprofilaxie care, și ea, este ramură a kinetologiei medicale.

„ Kinetologia medicală este o știință biologică interdisciplinară, care se ocupă exclusiv cu studiul mișcării corpului omenesc, a elementelor anatomo-funcționale care concură la realizarea acesteia și a modalităților de corectare și sau compensare a perturbărilor reversibile, parțial reversibile sau ireversibile.” ( Mariana Cordun – Kinetologie medicală, Ed. Axa, 1999).

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. ANATOMIE

Scheletul bazinului este format din :

Coxal

Sacru

Coccis .

2.1.1 OSUL COXAL

Osul coxal este un os lat, de forma unui patrulater neregulat, comparat cu o elice. Fiecare coxal este format din 3 oase. Acestea sunt unite printr-un cartilaj. Cele 3 oase se numesc:

ilion

ischion

pubis

ILIONUL – este situat în partea superioară a coxalului și prezintă corpul ilionului, așezat inferior și aripa osului iliac , așezată superior.

ISCHIONUL – este situat inferior si posterior și prezintă corpul ischionului, situat superior și posterior și ramura ischionului, ce se află inferior și posterior.

PUBISUL – este situat în partea inferioară și anterioară și prezintă corpul pubisului, superior și ramurile pubisului (superioară și inferioară).

Ramurile ischionului și pubisului delimitează gaura obturată.

Corpurile celor 3 oase se întâlnesc la nivelul acetabulului, liniile lor de sutură având aspectul literei „Y”. Partea superioară a acetabulului va corespunde ilionului, cea inferioară ischionului, iar cea anterioară pubisului.

În ansamblu, coxalul prezintă o fața laterală, o fața medială, 4 margini și 4 unghiuri.

FAȚA LATERALĂ – prezintă în sens supero-inferior, fața externă a aripii osului iliac, acetabulul și gaura obturată.

Fața externă – a aripii osului iliac prezintă 3 linii fesiere (anterioară, posterioară, inferioară).

Acetabulul – este o cavitate ~ emisferică, situată la jumătatea acestei fețe laterale. Prezintă, în partea inferioară, o scobitură numită incizura acetabulară: – pe marginea anterioară a incizurii acetabulare se află tuberculul obturator posterior. Fundul acetabulului este nearticular și se numește fosa acetabulară. Periferia cavității este semilunară și se numește „ facies lunata”, sevind pentru articulația cu capul femural în articulația șoldului.

Gaura obturată – se află în partea cea mai inferioară a feței laterale ea este acoperită de membrana obturatoare. Marginea sa superioară prezintă șanțul obturator, ce este mărginit medial și inferior de creasta obturatoare. La jumătatea crestei se află tuberculul obturator anterior, ce corespunde marginii inferioare a ramurii superioare a pubisului. Șanțul obturator este transformat în canal obturator, căci superior gaura obturată este astupată de membrana obturatoare: – marginea liberă, superioară, a acesteia constituie limita inferioară a canalului obturator. Canalul obturator este o legătură între bazin și coapsă; la nivelul său trec în ordine supero-inferioară nervul, artera, și vena obturatoare.

FAȚA MEDIALĂ – prezintă fosa iliacă, fața auriculară, tuberozitatea iliacă și linia arcuată.

Fosa iliacă servește inserțiilor musculare.

Fața auriculară se află posterior de fosa iliacă și este articulară cu fața corespunzătoare de pe sacru.

Tuberozitatea iliacă este situată posterior de fața auriculară.

Linia arcuată este situată inferior și anterior de fața auriculară; ea ajunge la marginea anterioară a osului, la nivelul crestei pectineale.

MARGINEA SUPERIOARĂ – corespunde crestei iliace.

MARGINEA ANTERIOARĂ – prezintă în sens supero-inferior, spina iliacă antero-superioară, spina iliacă antero-inferioară, eminența iliopectinee ( ce corespunde unirii ilion-pubis), cresta pectineală și tuberculul pubic. Tuberculul pubic se continuă, medial și posterior cu creasta pubisului.

MARGINEA POSTERIOARĂ – prezintă, în sens supero-inferior, spina iliacă postero-superioară, spina iliacă postero-inferioară, marea incizură ischiatică, spina ischiatică (încrucișată posterior de pachetul vasculo-nervos rușinos intern), mica incizură ischiatică și tuberozitatea ischiatică.

MARGINEA INFERIOARĂ – este formată din marginile inferioare ale ramurii inferioare a ischionului și ramurii inferioare a pubisului.

Cele 4 unghiuri ale coxalului corespund spinei iliace antero-superioare, spinei iliace postero-superioare, tuberozității ischiatice și feței simfizare. Fața simfizară corespunde unghiului antero-inferior, este îndreptată medial și servește pentru articularea cu coxalul opus.

OSUL SACRU

Sacrul este un os median, impar, format prin sudarea vertebrelor sacrale. Sacrul prezintă 2 fețe, o bază, un vârf, 2 părți laterale și canalul sacral.

FAȚA PELVINĂ – este concavă anterior, prezintă 4 linii transverse (realizate prin sudarea corpurilor vertebrelor sacrale); lateral se află 4 perechi de găuri sacrale anterioare, prin care ies ramurile anterioare ale nervilor sacrali.

FAȚA DORSALĂ – este convexă; prezintă creasta sacrală mediană, ce ia naștere prin sudarea proceselor spinoase; de o parte și de alta a ei se află, dinspre medial spre lateral, următoarele formațiuni anatomice:

Cresta sacrală intermediară, care ia naștere prin sudarea proceselor articulare;

Găurile sacrale posterioare, în număr de 4 perechi; la nivelul lor se găsesc ramurile posterioare ale nervilor sacrali;

Creasta sacrală laterală, ce este realizată prin sudarea proceselor transverse.

BAZA – sacrului privește superior și anterior; posterior de fața superioară a corpului primei vertebre sacrale, se află orificiul superior al canalului sacral. Între fața anterioară a corpului vertebrei lombare 5 și fața anterioară a corpului vertebrei sacrale 1, ia naștere un unghi obtuz, cu deschidere posterioară, numit promontoriu.

PĂRȚILE LATERALE – prezintă, superior, fețe auriculare pentru articulația cu fețele corespunzătoare ale oaselor coxale (formând articulațiile sacro-iliace).

VÂRFUL – sacrului este orientat inferior și este articular, anterior cu coccisul.

CANALUL SACRAL – este continuarea, în interiorul sacrului, a canalului vertebral.

Scheletul coapsei este alcătuit din FEMUR.

FEMURUL formează singur scheletul coapsei; este un os lung, alcătuit dintr-un corp (diafiza) și două extremități (epifize), proximală și distală.

Epifiza proximală – prezintă –

Capul femural (2/3 dintr-o sferă), acoperit de cartilaj hialin. În centrul suprafeței articulare a capului femural se află foseta ligamentului rotund, unde se inseră ligamentul cu același nume, care unește capul femural cu fosa acetabulară;

Distal de cap se află o porțiune îngustată, zona de minimă rezistență a femurului, numită colul femural;

Colul femural se continuă cu masivul trohanterian, o zonă osoasă voluminoasă, delimitată lateral de o proeminența osoasă mare, rugoasă, numită trohanterul mare și medial, una mai mică, numită trohanterul mic. Între cei doi trohanteri , pe fața anterioară a masivului trohanterian, se află linia intertrohanterică, iar posterior se află creasta intertrohanterică.

Posterior și medial de trohanterul mare, se află o mică depresiune, numită fosa trohanterică.

Corpul femurului – are formă prismatică, cu trei fețe și trei margini și prezintă o ușoară curbură cu concavitatea posterior.

Fața anterioară este convexă și netedă;

Fe FEMURUL formează singur scheletul coapsei; este un os lung, alcătuit dintr-un corp (diafiza) și două extremități (epifize), proximală și distală.

Epifiza proximală – prezintă –

Capul femural (2/3 dintr-o sferă), acoperit de cartilaj hialin. În centrul suprafeței articulare a capului femural se află foseta ligamentului rotund, unde se inseră ligamentul cu același nume, care unește capul femural cu fosa acetabulară;

Distal de cap se află o porțiune îngustată, zona de minimă rezistență a femurului, numită colul femural;

Colul femural se continuă cu masivul trohanterian, o zonă osoasă voluminoasă, delimitată lateral de o proeminența osoasă mare, rugoasă, numită trohanterul mare și medial, una mai mică, numită trohanterul mic. Între cei doi trohanteri , pe fața anterioară a masivului trohanterian, se află linia intertrohanterică, iar posterior se află creasta intertrohanterică.

Posterior și medial de trohanterul mare, se află o mică depresiune, numită fosa trohanterică.

Corpul femurului – are formă prismatică, cu trei fețe și trei margini și prezintă o ușoară curbură cu concavitatea posterior.

Fața anterioară este convexă și netedă;

Fețele posterioare ( laterală și medială) prezintă, la unirea lor, o margine posterioară numită linia aspră. Superior, linia aspră se trifurcă, iar inferior se bifurcă. Linia de trifurcație mijlocie este numită linie pectineală. Linia de trifurcație medială trece pe sub trohanterul mic și se continuă anterior, cu linia intertohanterică. Inferior, ramurile de bifurcație ale liniei aspre se termină pe cei doi condili ai femurului. Astfel, se delimitează între ele o regiune triunghiulară, cu vârful în sus, numită fața poplitee. Linia de bifurcație medială, inferior, se termină la o proeminență numită tuberculul adductorului.

Epifiza distală – este mai voluminoasă decât cea proximală și prezintă două proeminențe numite condilii femurali: lateral și medial.

în partea anterioară a epifizei este fața patelară, corespunzătoare articulației cu patela;

condilii sunt despărțiți posterior de fosa intercondiliană; deasupra acesteia, între ramurile de bifurcație ale liniei aspre, se află fața poplitee;

pe fața medială a condilului medial se află epicondilul medial, iar pe fața laterală a epicondilului lateral se află condilul lateral;

condilul medial este mai voluminos și mai coborât decât cel lateral; superior de el se află tuberculul adductorului.

O altă caracteristică a condililor femurali este curba suprafețelor articulare; astfel raza de curbură a celor doi condili descrește dinainte-înapoi de la valoarea de 43mm la 17mm.

2.1.2. ARTICULAȚIA COXO-FEMURALĂ Această articulație leagă membrul inferior liber de coxal.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de :

Suprafața articulară a capului femural, de formă sferică, acoperită de cartilaj hialin mai gros pe partea centrală. În centrul suprafeței articulare se află o depresiune numită fosa capului femural sau „fovea centralis”, loc de inserție pentru ligamentul rotund;

Acetabulul – care este o cavitate hemisferică situată pe fața laterală a coxalului, la unirea celor trei oase componente. El prezintă suprafața articulară a coxalului pentru capul femural, numită „facies lunata’. În fundul acetabulului se găsește fosa acetabulară ce este o suprafață nearticulară. Marginile acetabulului se prelungesc cu „lambriul acetabular” asemănător ca formă și structură cu bureletul glenoidian. Labrul acetabular trece ca o punte peste incizura acetabulului constituind ligamentul transvers al acetabulului; în acest fel , incizura este transformată într-un orificiu pe unde trec vasele ligamentului rotund.

Mijloacele de unire sunt reprezentate de :

Capsula articulară – ce are forma de trunchi de con, cu baza mare inserată medial pe circumferința acetabulului și baza mică, situată lateral, inserată anterior pe linia intertrohanterică, iar posterior pe fața posterioară a colului femural la 1- 1,5 cm medial de creasta intertrohanterică. Față de aceasta linie de inserție a capsulei, trohanterul mare, trohanterul mic și fosa trohanterică rămân extracapsular.

Este mai puternică decât capsula articulară a umărului. Ea este formată din fibre circulare în stratul profund și longitudinale la suprafață. În poziție normală a membrului inferior liber, ea este în tensiune. Poziția în care se relaxează, numită poziție antalgică, este când șoldul se află în semi-flexie și membrul inferior în rotație externă.

Ligamentul ilio-femural – se află pe fața anterioară a articulației dispus în evantai, cu vârful inserat sub spina iliacă antero-inferioară, iar baza pe linia intertrohanterică. El prezintă două fascicule: – un fascicul cu direcție oblică, care se termină pe marginea anterioară a trohanterului mare, sub inserția mușchiului fesier mic (numit și ligamentul iliopretrohanterian); – un fascicul aproape vertical, care coboară și se prinde anterior de trohanterul mic;

Ligamentul pubo-femural – este situat anterior, dar cu o inserție largă, situată medial pe eminența iliopectinee, creasta pectinee, ramura superioară a pubisului și una îngustă lateral, anterior de trohanterul mic. Împreună cu fasciculele ligamentului precedent formează un „N” (brațele paralele sunt ligamentele pubofemural și iliopretrohanterian, iar linia oblică fasciculul vertical).

Ligamentul ischio-femural – este situat pe fața posterioară a articulației. El se inseră în partea postero-inferioară a sprâncenei și incizurii acetabulare, îngustându-se pe măsură ce merge lateral și superior și se termină anterior de fosa trohanterică. O parte din fibrele acestui ligament se pierd în capsulă, în zona orbiculară.

Zona orbiculară – numită și ligamentul inelar Weber, este o condensare a fibrelor circulare profunde ale capsulei. Fibrele acestui ligament sunt de două feluri : cu originea osoasă, care pleacă inferior de spina iliacă antero-inferioară, înconjoară colul femural anterior și posterior și fibrele proprii semicirculare paralele cu sprânceana acetabulului, cu rol în întărirea primelor. Zona orbiculară solidarizează cele trei ligamente de mai sus și contribuie la menținerea capului femural în acetabul.

Ligamentul capului femural – numit și ligamentul rotund, este situat între fosa acetabulară și fovea capitis; el este intraarticular, fiind foarte rezistent. Pe capul femural se prinde în partea antero-superioară a fosei capului, iar pe coxal, prin trei fascicule pe : ligamentul transvers al acetabulului și pe partea anterioară și posterioară a incizurii acetabulare. Conține vase ce asigură ~ 1/5 din vascularizația capului femural.

Sinoviala învelește – capsula , precum și ligamentul rotund.

2.1.3. MUȘCHII

2.1.3.1. MUȘCHII REGIUNII FESIERE

Mușchii regiunii fesiere sunt dispuși în 3 planuri:

planul superficial, reprezentat de mușchiul fesier mare;

planul mijlociu, reprezentat de mușchiul fesier mijlociu;

planul profund, reprezentat de mușchiul fesier mic și de mușchii pelvitrohanterieni.

MUȘCHIUL FESIER MARE

Este cel mai voluminos mușchi al fesei.

Originea – este pe :

fața laterală a aripii osului iliac, posterior de linia fesieră posterioară;

părțile laterale ale fețelor posterioare ale sacrului și coccisului;

fascia toracolombară;

ligamentele sacroiliace posterioare și sacrotuberos;

Inserția – se face pe tractul iliotibial, pe ramura laterală de bifurcație a liniei aspre și al-treilea trohanter (tuberozitatea fesieră).

Inervația – este realizată de nervul fesier inferior.

Acțiune – rotator lateral, adductor și extensor al coapsei.

Mușchiul fesier mare este un puternic extensor, având rol important în menținerea stațiunii bipede. În ortostatism sau în mersul obișnuit este inactiv. În raport cu axul sagital al mișcării de abducție-adducție, fibrele situate superior de acesta intervin în abducție, iar cele situate inferior intervin în adducție.

MUȘCHIUL FESIER MIJLOCIU

Originea – este pe:

¾ anterioare ale buzei externe a crestei iliace;

spina iliacă antero-superioară;

fața externă a aripii osului iliac, între liniile fesieră anterioară și posterioară;

fascia fesieră;

Inserția – se face pe fața laterală a marelui trohanter.

Inervația – este dată de nervul fesier superior.

Acțiunea – :

când ia punct fix pe pelvis, realizează – abducție și rotație medială, prin fasciculul anterior; – abducție și rotație laterală, prin fasciculul posterior; – extensie și rotație laterală, prin fasciculul posterior;

contracția în totalitate realizează rotația medială și abducția;

când ia punct fix pe femur realizează menținerea bazinului în poziție orizontală sau înclinarea de partea membrului de sprijin.

MUȘCHIUL FESIER MIC

Originea – este pe fața externă a aripii osului iliac, între linia fesieră anterioară și cea inferioară.

Inserția – se face pe marginea anterioară a trohanterului mare.

Inervația – este dată de nervul fesier superior.

Acțiunea – identică cu mușchiul fesier mijlociu.

2.1.3.2. MUȘCHII PELVITROHANTERIENI

MUȘCHIUL PIRIFORM

Originea – este pe fața pelvină a sacrului, lateral de găurile sacrale anterioare, pe marea incizură ischiatică și pe ligamentul sacro-ischiatic,

Inserția – se face pe vârful trohanterului mare printr-un tendon comun cu cel al mușchilor gemeni și mușchiului obturator intern.

Inervația – este dată de un ram propriu din plexul sacral.

Acțiunea – abductor, rotator lateral și extensor al coapsei.

MUȘCHIUL OBTURATOR INTERN

Originea – este pe conturul găurii obturate, pe fața medială a membranei obturatorii și pe fața medială a coxalului, într-o regiune ce corespunde acetabulului.

Inserția – se face în fosa trohanterică, la partea ei cea mai superioară.

Inervația – este dată de un ram din plexul sacrat.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL GEMEN SUPERIOR

Originea – este pe marginea superioară și fața externă a spinei ischiatice.

Inserția – se face în fosa trohanterică, împreună cu mușchiul obturator intern.

Inervația – este dată de nervul obturator intern.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL GEMEN INFERIOR

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se face în fosa trohanterică, împreună cu mușchiul obturator intern.

Inervația – este dată de nervul pătrat femural.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL PĂTRAT FEMURAL

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se face pe femur, sub creasta intertrohanterică.

Inervația – este realizată de un ram din plexul sacral.

Acțiunea – puternic rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL OBTURATOR EXTERN

Originea – este realizată prin 3 fascicule pe fața externă a conturului osos al găurii obturate.

Inserția – se realizează în fosa trohanterică.

Inervația – este dată de un ram al nervului obturator.

Acțiunea – rotator lateral al coapsei; menține activ capul femural în articulația șoldului.

2.1.3.3. MUȘCHII COAPSEI

Mușchii coapsei sunt înveliți în totalitate de fascia lata. Între cele două buze ale liniei aspre ale femurului și fascia lata, se află două septuri intermusculare, unul lateral și altul medial. Aceste septuri împart mușchii coapsei în două regiuni : anterioară și posterioară. Posterior de septul intermuscular medial, se află grupul medial al mușchilor coapsei.

MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE AI COAPSEI

MUȘCHIUL TENSOR AL FASCIEI LATA

Originea – este pe creasta iliacă, la extremitatea anterioară și pe spina iliacă antero-superioară.

Inserția – se face prin intermediul fibrelor musculare cu direcție descendentă, ce converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce se înseră pe condilul lateral al tibiei.

Inervația – este dată de nervul fesier superior.

Acțiunea –

fixează articulația genunchiului în extensie;

este flexor al gambei, când mișcarea a fost inițiată de alți mușchi;

este abductor și flexor al coapsei, cu punct fix pe pelvis;

comprimă capul femural în acetabul;

are un rol în menținerea echilibrului, în statică și mers;

MUȘCHIUL CROITOR

Originea – este pe spina iliacă antero-superioară;

Inserția – este pe tibie, fața sa medială, proximal, la nivelul „labei de gâscă”, loc ce servește drept inserție și mușchilor gracilis și semitendinos.

Inervația – este realizată de ramuri din nervul femural;

Acțiunea –

flexor al coapsei;

flexor al gambei pe coapsă;

slabă acțiune de abducție, rotație laterală a coapsei și rotație medială a gambei;

înclină și rotează pelvisul, acțiune ce are loc când ia punct fix pe tibie;

MUȘCHIUL CVADRICEPS FEMURAL – este cel mai mare și cel mai puternic mușchi din organism. El este alcătuit din 4 fascicule musculare, care au superior origini distincte, iar inferior se unesc la baza rotulei într-un tendon unic. Cele 4 fascicule sunt:

mușchiul drept femural

mușchiul vast medial

mușchiul vast lateral

mușchiul vast intermediar

Mușchiul drept femural are ORIGINEA, prin tendonul direct, pe spina iliacă antero-inferioară, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.

Mușchiul vast lateral are ORIGINEA pe linia de trifurcație laterală a liniei aspre, pe trohanterul mare, fața anterioară și pe femur, fața sa laterală.

Mușchiul vast medial are ORIGINEA pe linia medială de trifurcație a liniei aspre și pe fața inferioară a colului femural.

Mușchiul vast intermediar are ORIGINEA pe femur, fața anterioară și pe linia aspră, lateral.

Tendonul unic al mușchiului cvadriceps se prinde pe baza și marginile rotulei și se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se inseră pe tuberozitatea tibială anterioară.

Inervația – este dată de ramuri din nervul femural;

Acțiunea –

extensia gambei pe coapsă;

flexor al coapsei pe trunchi și ușor abductor, acțiuni realizate de mușchiul drept femural;

stabilizează genunchiul în extensie;

MUȘCHIUL ARTICULAR AL GENUNCHIULUI

Originea – este pe fața anterioară a femurului, sub vestul intermediar.

Inserția – se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a sinovialei genunchiului.

Inervația – este dată de nervul femural.

Acțiunea – împiedică prinderea fundului de sac sinovial între fețele articulare ale genunchiului.

MUȘCHII REGIUNII MEDIALE AI COAPSEI

MUȘCHIUL PECTINEU

Originea – se realizează superficial pe creasta pectineală, ligamentul pubian superior și fascia pectinee, iar profund pe ligamentul pubo-femural.

Inserția – este pe linia pectinee.

Inervația – este dată de nervul femural și nervul obturator.

Acțiunea –

flexia coapsei;

adducție și rotație laterală a coapsei;

flexie anterioară a pelvisului, acțiune ce are loc mușchiul ia punct fix pe femur.

MUȘCHIUL ADDUCTOR LUNG

Originea – este pe ramul inferior al pubisului.

Inserția – este dată în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspră.

Inervația – este dată de ramuri din nervul obturator și din nervul femural.

Acțiunea –

adducția și flexia coapsei;

rotația laterală a coapsei.

MUȘCHIUL ADDUCTOR SCURT

Originea – este pe ramul inferior al pubisului, inferior de mușchiul adductor lung;

Inserția – se face pe femur, în 1/3 sa superioară.

Inervația – este dată de un ram al nervului obturator.

Acțiunea – adductor, flexor și rotator lateral al coapsei.

MUȘCHIUL ADDUCTOR MARE

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică și pe ramurile inferioare ale pubisului și ischionului;

Inserția – se realizează prin trei fascicule și anume prin fasciculul superior pe sfertul superior al liniei de trifurcație laterală a liniei aspre, prin fasciculul mijlociu pe interstițiul liniei aspre, prin fasciculul inferior pe tuberculul adductorului.

Inervația – este dată de un ram din nervul obturator și nervul ischiatic.

Acțiunea –

adductor al coapsei;

rotator medial al coapsei, acțiune ce este realizată de fasciculul inferior;

rotator lateral al coapsei, acțiune ce este realizată de fasciculele superior și mijlociu.

MUȘCHIUL GRACILIS

Originea – este pe ramul inferior al pubisului.

Inserția – se face în treimea proximală a feței mediale a tibiei, prin „ laba de gâscă”.

Inervația – este dată de un ram anterior din nervul obturator.

Acțiunea –

adductor al coapsei;

continuă flexia gambei, când acțiunea a fost inițiată de mușchii posteriori ai coapsei;

pe gamba flectată este rotator medial.

MUȘCHII REGIUNII POSTERIOARE AI COAPSEI

Acești mușchi se întind între pelvis și oasele gambei și au rol în stațiunea bipedă și deplasare.

MUȘCHIUL BICEPS FEMURAL

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică, prin capul lung și pe jumătatea inferioară a interstițiului liniei aspre , prin capul scurt.

Inserția – este pe capul fibulei.

Inervația – este dată de nervul ischiatic.

Acțiunea –

flexor al gambei pe coapsă;

rotator lateral al gambei, când gamba este flectată;

extensor al coapsei, acțiune realizată de capul lung .

MUȘCHIUL SEMIMEMBRANOS

Originea – este pe tuberozitatea ischiatică;

Inserția – se realizează prin trei fascicule divergente pe condilul medial al tibiei.

Inervația– este dată de un ram al nervului ischiatic.

Acțiunea – este identică cu cea a mușchiului semitendinos.

MUȘCHIUL SEMITENDINOS

Originea– este pe tuberozitatea ischiatică.

Inserția – se realizează în treimea proximală a feței mediale a tibiei, în „laba de gâsca”.

Inervația – este dată de un ram al nervului ischiatic.

Acțiunea –

extensor al coapsei;

flexor al gambei;

rotator medial al gambei flectate;

2.2. BIOMECANICA

Articulația coxo-femurală este o enartroză, are deci trei grade de libertate și permite efectuarea mișcărilor de flexie, extensie, abducție, adducție, rotație, circumducție. Datorită lungimii colului și înclinării sale pe diafiză, mișcările de flexie, extensie, abducție, adducție se asociază cu mișcări de rotație.

Amplitudinile normale ale acestor mișcări sunt următoarele:

Amplitudinile medii normale ale mișcărilor șoldului variază după poziția genunchiului. Când acesta este flectat, ele cresc considerabil, cu ~ 20-30 de grade.

FLEXIA și EXTENSIA – se execută în plan sagital, în jurul unei axe transversale care trece prin vârful marelui trohanter și prin foseta ligamentului rotund. Clinic, punctul de reper al axei biomecanice transversale este reprezentat de vârful marelui trohanter.

Goniometrul se așează în plan sagital, pe fața laterală a șoldului, cu baza perpendiculară pe axa lungă a coapsei, cu axul indicatorului în dreptul vârfului marelui trohanter, cu indicatorul culcat la 0 , în dreptul axei lungi a coapsei. Pentru determinarea flexiei, subiectul se așează în decubit dorsal, iar pentru determinarea extensiei, în decubit ventral.

ABDUCȚIA și ADDUCȚIA – se execută în plan frontal, în jurul unei axe antero-posterioare care trece prin centrul capului femural. Clinic, axa biomecanică antero-posterioară se reperează pe fața anterioară a șoldului, în plica inghinală, la 1 cm în afara arterei femurale.

Goniometrul se așează în plan frontal, pe fața anterioară a șoldului, cu baza proximal, cu axul indicatorului în plica inghinală, la 1 cm în afara arterei femurale, cu indicatorul îndreptat distal în dreptul axei lungi a coapsei.

ROTAȚIILE INTERNĂ și EXTERNĂ – se execută în plan transversal, în jurul unei axe verticale care trece prin centrul capului. Pentru determinarea lor, subiectul se culcă în decubit ventral pe masă, cu genunchiul flectat la 90 de grade și cu piciorul la zenit.

Goniometrul se așează în plan transversal, pe fața anterioară a genunchiului flectat și a gambei, cu baza spre planul mesei, cu indicatorul în dreptul vârfului rotulei și cu indicatorul vertical la zenit, suprapunându-se axei lungi a gambei.

MIȘCĂRILE de FLEXIE și EXTENSIE

Dacă mișcările de flexie și extensie ar fi pure , ar trebui să se realizeze în jurul unei axe transversale, care ar trece prin vârful marelui trohanter și prin foseta ligamentului rotund. Această axă ar corespunde , deci axei anatomice a colului și a capului. Cum însă mișcarea de flexie se însoțește și de o mișcare de rotație înăuntru, iar mișcarea de extensie se însoțește de o mișcare de rotație în afară, adevărata axă biomecanică nu se suprapune nici axei anatomice, nici planului frontal, ci axei care reprezintă axa centrala a cavității cotiloide.

Amplitudinea totală de flexie-extensie activă este de 90-120 de grade și este legată de poziția în care se găsește genunchiul. Dacă genunchiul este extins, flexia șoldului este limitată la 90 de grade, prin punerea sub tensiune a mușchilor posteriori ai coapsei. Când genunchiul este îndoit, flexia șoldului este de 120 de grade. În flexie se realizează partea anterioară a capsulei și lig. ilio-femural, mișcarea fiind limitată de mușchii posteriori ai coapsei.

FLEXORII PRINCIPALI sunt: 1. DREPTUL ANTERIOR

2. PSOASUL-ILIAC

3. TENSORUL FASCIEI LATA

4. CROITORUL

Până la orizontală intervin și adductorii și dreptul intern, iar de la orizontală în sus – fesierul mijlociu prin fibrele lui anterioare. Mușchii flexori sunt mai puternici decât mușchii extensori.

Extensia este limitată de partea anterioară a capsulei și de ligamentul ilio-femural. Hiperextensia este posibilă numai prin flexia articulației opuse și accentuarea curburii lombare. În această poziție, ligamentele ilio-pubian și ischio-femural se întind și fixează puternic capul în cavitate.

EXTENSORII PRINCIPALI

sunt:

1. SEMIMEMBRANOSUL

2. SEMITENDINOSUL

3. BICEPSUL FEMURAL – ajutați de fasciculele posterioare ale

4. FESIERULUI MIJLOCIU

5. FESIERUL MIC

Când coapsa se află dincolo de orizontală, intervin ca extensori adductorii, dreptul intern, obturatorul extern și pătratul femural.

MIȘCĂRILE de ABDUCȚIE și ADDUCȚIE

Se realizează în jurul unei axe antero-posterioare care trece prin centrul capului femural și sunt însoțite de mișcări de rotație ale coapsei.

Când coapsele sunt extinse, amplitudinea maximă de abducție este de 60 de grade, astfel că ambele coapse formează între ele un unghi de 120 de grade. În flexia maximă a coapselor, abducția atinge 70 de grade, între ambele coapse formându-se un unghi de 140 de grade. Abducția este efectuată de :

1. TENSORUL FASCIEI LATA

2. FESIERUL MIJLOCIU

3. CROITOR

Abducția este limitată prin punerea sub tensiune a ligamentului ilio-pretrohanterian ( când coapsa este în extensie ) și a ligamentului pubo-femural ( când coapsa este în flexie ).

Mușchii abductori sunt mai slabi și mai puțini ca număr decât mușchii adductori. La efectuarea adducției participă:

PSOASUL-ILIAC

FESIERUL MIC

DREPTUL INTERN

PECTINEUL

cei trei ADDUCTORI

SEMITENDINOSUL

SEMIMEMBRANOSUL.

Amplitudinea adducției este de 30 de grade.

Amplitudinea abducției și adducției poate fi mărită prin mișcările de compensare ale bazinului și ale coloanei lombare. În mișcarea de sfoară laterală, abducția reală a coapsei pe bazin nu depășește 70 de grade de fiecare parte, dar mișcarea devine posibilă datorită înclinării bazinului înainte și unei lordoze accentuate, ceea ce face ca abducția să se transforme în mișcare de flexie.

Mișcarea de adducție este limitată de întâlnirea coapselor, iar când acestea se încrucișează – de către ligamentul pretrohanterian și ligamentul rotund.

MIȘCĂRILE de ROTAȚIE EXTERNĂ și INTERNĂ

Se realizează în jurul unei axe verticale care trece prin capul femurului. Amplitudinea rotației externe este de 15 grade, iar a rotației interne de 35 de grade, deci în total 50. Când coapsa este în flexie și abducție, deci ligamentele sunt relaxate, amplitudinea rotației totale ( interne și externe ) atinge 100 de grade.

ROTATORII EXTERNI sunt :

FESIERUL MIJLOCIU (prin fasciculele lui posterioare)

FESIERUL MARE

GEMENII

PIRAMIDALUL

OBTURATORII

PĂTRATUL FEMURAL

PECTINEUL

DREPTUL INTERN

CROITORUL.

Mișcarea de rotație externă este limitată de fasciculul ilio-pretrohanterian al ligamentului ilio-femural și de ligamentul rotund. Mușchii rotatori externi sunt mai puternici și mai numeroși decât rotatorii interni.

Rotatorii interni sunt: 1. fesierul mijlociu (prin fasciculele lui anterioare) – 2. fesierul mic – 3. semitendinosul –4. semimembranosul. Rotația internă este limitată de ligamentul ischio-femural și fasciculul ilio-pretrohanterian al ligamentului ilio-femural.

MIȘCAREA DE CIRCUMDUCȚIE

Rezultă din trecerea coapsei prin toate pozițiile descrise anterior. În realizarea ei intervin toate grupele musculare ale șoldului. În timpul mișcării de circumducție capul femural se învârte în cavitatea cotiloidă, epifiza distală a femurului descrie un cerc, iar diafiza femurului un con.

MIȘCAREA DE DEPĂRTARE

Alcătuirea articulației permite ca printr-o tracțiune laterală puternică să se obțină și un mic grad de depărtare. Această mișcare este, însă, pasivă și nu are importanță în statică și locomoție.

2.3. PROTEZAREA ȘOLDULUI

Șoldul poate fi sediul unor boli infecțioase, reumatismale acute sau cronice, degenerative, displazice distrofice sau genotipice, posttraumatice sau tumorale. În marea majoritate a acestor cazuri, tratamentele conservatoare nu pot asigura stoparea evoluției spre degradarea staticii și dinamicii șoldului. Astfel, intervine chirurgia ortopedică, care poate rezolva total sau parțial:

durerea articulară;

deficitul de vascularizație a capului femural;

suprafața portantă;

vectorii de presiune și tracțiune;

stabilitatea;

mobilitatea articulară;

Protezele de șold sunt de mai multe feluri:

proteze femurale simple – sunt proteze cervicocefalice, cu coada centromedulară, având o mobilitate mică între capul metalic și cotilul osteocartilaginos.

Aceste proteze sunt indicate în fracturile de col femural (~96% din cazuri), în necrozele ischemice ale capului femural (50% din cazuri), în timp ce pseudoartrozele sunt excluse de la aceste cazuri deoarece nu durează mai mult de 3 ani.

Protezele simple, cu toate criticile și toate îndoielile care s-au vehiculat, ele s-au impus datorită avantajelor deosebite pe care le reprezintă, în primul rând pentru posibilitatea pe care o oferă vârstnicilor de a-și relua imediat mobilizarea.

proteze intermediare – sunt o variantă a protezei simple și, în același timp, o formă intermediară între aceasta și proteza totală.

Este o proteză în care capul femural protetic are o articulație intermediară formată pe de o parte de coada implantată în diafiza femurală și care se termină printr-un mic cap sferic sau cilindric, peste care este prinsă o hemisferă echivalentă cu dimensiunea capului înlocuit. Această hemisferă, ca o cupulă, este din polietilenă simplă sau armată metalic. Există deci, posibilități de mobilizare atât în cadrul propriu-zis al protezei între tije și această cupulă, ca și între aceasta din urmă și cotil cu care se articulează.

proteze cu cupulă – în acest caz este vorba despre conservarea colului și capului femural, acestuia fixându-i-se o cupulă care va lua contact articular cu cotilul.

Aceste proteze sunt indicate în coxozele secundare și primitive după o prealabilă „toaletă” articulară și a capului femural de elementele degenerative. În schimb, nu sunt indicate în coxozele cu degradare de cotil. Mai sunt indicate în necrozele ischemice ale capului femural.

proteza totală – începută sub indicația formală de a fi utilizată pe persoanele vârstnice, această tehnică a ajuns să fie aplicată și la tineri sub 20 de ani, prin cuprinderea a noi domenii de patologie a șoldului.

Astăzi, proteza totală este indicată în toate marile degradări anatomofuncționale ale șoldului:

coxartrozele primitive sau secundare decompensate;

sechele posttraumatice

fracturi de col cu cotil degradat, necroze aseptice, eșecuri ale protezei parțiale cu distrugerea cotilului, luxații vechi de șold ireponibile;

reumatismul cronic inflamator (SA. , PR.) etc…

Există mai multe tipuri de proteze, care se deosebesc după materialele utilizate în fabricarea cotilului și pilonului femural (metal-metal, metal-plastic). De asemenea, se deosebesc , prin modalitatea de fixare a noului cotil (cu sau fără ciment).

2.4. TRATAMENTUL COMPLEX AL ȘOLDULUI PROTEZAT

Tratamentul complex al șoldului protezat după fractura de col femural , constă în :

tratament medicamentos

tratament ortopedico – chirurgical

tratament kinetic

2.4.1. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS – constă în administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, de antialgice și sedative, precum și în medicație pentru eventualele boli asociate pe care pacientul le are.

2.4.2. TRATAMENTUL ORTOPEDICO – CHIRURGICAL – constă în diverse tipuri de operații de la simple osteotomii până la protezele totale. Pentru că, protezele au fost tratate pe larg în subcapitolul anterior, nu ne vom opri decât la osteotomii.

Osteotomiile sunt indicate în coxartrozele secundare pe subluxație/ displazie și în necrozele aseptice ischemice ale capului femural.

Osteotomia poate fi o operație precoce corectoare, care va evita degradarea ulterioară articulară sau poate fi o operație tardivă paliativă, care încearcă să aducă o ameliorare parțială sau temporară a stării locale articulare.

Osteotomia este consolidată prin osteosinteză metalica (tijă, cui-placă, etc…).

2.4.3. TRATAMENTUL KINETIC – are mai multe obiective:

combaterea durerii

stabilitatea șoldului

tonifierea musculară

mobilitatea șoldului

Durerea – face dificil ortostatismul și mersul; ea poate creea poziții vicioase, în special de flexum.

Combaterea durerii se realizează prin :

infiltrații cu cortizon și xilină intraarticular și periarticular, curenți de medie și joasă frecvență;

termoterapie prin aplicare de parafină, solux, ultrasunete și ultrascurte;

kinetoterapie fără încărcare

masaj

repaus la pat și evitarea sprijinului pe șoldul afectat folosind cârje/baston

tracțiune continuă/discontinuă, câteva zile , pentru a scădea tensiunea intraarticulară; tracțiunea se realizează prin scripetoterapie cu ajutorul unei ghete/a unei chingi fixate deasupra genunchiului și o contragreutate;

Împotriva edemului se recomandă :

posturi antideclive

mobilizări de flexie-extensie ale piciorului

mobilizări ale genunchiului

mobilizări pasive ale șoldului

curenți excitomotori de joasă și medie frecvență

masaj

Aceste măsuri asigură creșterea întoarcerii venolimfatice și prevenirea tromboflebitelor.

Stabilitatea șoldului:

Principalii mușchi stabilizatori sunt cei pelvitrohanterieni cu direcție orizontală – și anume – piramidalul, obturatorul extern, fesierul mijlociu, fesierul mic.

Poziția de stabilitate este cu atât mai importantă de refăcut cu cât musculatura este mai slabă. Bipedismul se poate menține în prezența , doar a mușchiului triceps sural și parțial a capacității funcționale a musculaturii spatelui și abdominale.

Poziționarea face ca stabilitatea pasivă să se asigure prin întindere ligamentară.

Refacerea stabilității active se face prin:

posturi libere – reprezentate de pozițiile luate liber de pacient, pentru a preveni/reduce o deviație;

posturi fixate – executate prin scripetoterapie și prin atele schimbate progresiv;

manipulări – sunt folosite sub formă de tracțiuni, bune pentru durere și mobilizare;

mișcările pasive – nu trebuie să se utilizeze prin intermediul genunchiului;

mobilizări active – exerciții active pentru redresarea deviațiilor;

corectarea poziției trunchiului și bazinului – se realizează prin kinetoterapie specifică; corectarea se face prin tonifierea musculaturii paravertebrale și abdominale;

Tonifierea musculară:

obiectivul principal pentru asigurarea stabilității unipodale este tonifierea musculaturii abductorilor șoldului ;

tonifierea mușchilor pelvitrohanterieni (piramidalul, obturatorul intern și extern, pătratul crural, gemenul inferior și superior); acești mușchi au direcție orizontală fiind așezați posterior și lateral de articulație, având ca prim rol stabilitatea posterioară, respectiv căderea în față; cel de-al doilea rol îl constituie fixarea capului femural în cotil, permițând mușchilor dinamici să acționeze eficient;

tonifierea fesierului mare – are rol în stabilitatea șoldului și a bazinului în plan sagital; acest mușchi este indispensabil în acțiunea de urcare și alergare.

Tonifierea cvadricepsului, ischiogambierilor și a tricepsului sural;

Tonifierea musculaturii adductoare – se face mai rar având rol în echilibrul bipodal , la mersul pe teren alunecos;

Tonifierea flexorilor șoldului – cu rol în ridicarea membrului inferior de pe sol;

Mobilitatea șoldului – dezvoltă în mers o mișcare complexă , care se descompune în :

Sistemul de elan sagital – în care coapsa se basculează anterior și posterior în amplitudine de 520

Sistemul de elan lateral – abducție – adducție =120

Sistemul giratoriu în plan orizontal de 140

Recâștigarea gradelor reprezintă un plan minimal, dar obligatoriu în recuperare. Ordinea recâștigării mobilității pe mișcare este – flexie-extensie, abducție, rotație.

2.5. REEDUCAREA MERSULUI – imposibilitatea exersării mersului pentru perioade mai lungi de timp poate șterge memoria pentru acest act. De aceea, reeducarea trebuie inițiată încă din perioada de imobilizare la pat.

Exercițiile vor pregăti mersul cu mijloace ajutătoare, antrenând în acest scop mușchii trunchiului și membrelor superioare. Mobilizările vor viza toate articulațiile șoldului.

Primele exerciții se vor executa din pozițiile decubit și așezat. Pacienții care au fost obligați să mențină timp îndelungat decubitul, necesită acomodarea cu poziția șezând.

Exercițiile propriu-zise de mers se execută când pacientul este capabil să mențină poziția stând, în stare de echilibru stabil și să efectueze mișcări alternative ale membrelor inferioare.

Mersul se reia inițial pe teren plat, cu mijloace ajutătoare, care asigură atât sprijinul uni- sau bipodal, cât și echilibrul.

MERSUL ÎNTRE BARE PARALELE – între barele paralele pacientul se sprijină cu fermitate cu ambele mâini, caută să-și mențină corpul în poziție corectă și învață:

ridicarea alternativă a picioarelor la diferite înălțimi;

flectarea alternativă a genunchilor;

translarea egală, laterală și anterioară a greutății corpului de pe un membru inferior pe celalalt;

mișcarea de rotație a coloanei vertebrale și a bazinului.

Aceasta este faza mersului fără sprijin în care se urmăresc câteva aspecte:

piciorul membrului afectat nu stă în aer, ci se așează pe sol în sprijin virtual. Un carton sau o foaie de hârtie puse sub picior poate fi tras/trasă de kinetoterapeut, dovada neîncărcării membrului afectat. Este greșită poziția de mers fără încărcare în care pacientul ține genunchiul flectat și bineînțeles și șoldul, de teamă să nu atingă solul;

extensia șoldului în timpul pasului posterior trebuie să fie completă;

genunchiul să se flecteze ca într-un mers normal;

atacul solului cu piciorul afectat, deși este relativ mimat, să se facă corect prin talon, apoi rularea și părăsirea solului prin vârf;

balansul membrului inferior afectat, ca și sprijinul virtual, să se facă fără deviație;

rotația bazinului deasupra capetelor femurale să fie cât mai simetrică în timpul pasului pelvin;

distanța dintre pași să fie egală și constantă (de obicei lungimea unui picior și jumătate).

MERSUL ÎN CADRUL FIX SAU MOBIL – aceste mijloace ajutătoare permit, în primele faze, menținerea echilibrului, apoi executarea mersului.

Exemplu : mersul în doi timpi – timpul 1 – se deplasează anterior cadrul fix sau se împinge cadrul mobil la lungimea unui pas; greutatea corpului se repartizează pe membrele superioare; corpul și membrul inferior drept pendulează anterior; – timpul 2 – se deplasează anterior membrul inferior stâng.

MERSUL ÎN CÂRJE – pacientul este învățat să meargă astfel:

sprijin pe membrul sănătos;

cârjele se duc în față;

membrul afectat se duce în față între cârje, fără încărcare (atinge doar solul);

se trece greutatea corpului pe cârje prin balansarea în față a acestuia;

membrul inferior sănătos (eliberat de greutatea corpului) se trece printre cârje și se sprijină pe sol înaintea cârjelor, concomitent cu trecerea greutății corpului de pe cârje pe membrul sănătos;

Mersul cu încărcare a membrului afectat se reia treptat. La început de la o încărcare de 8-10% din greutatea totală a corpului . Acest procent reprezintă aproximativ greutatea proprie a membrului inferior. Se procedează astfel: se așează pacientul cu membrul inferior afectat pe un cântar , sprijinul pe membrul sănătos făcându-se pe un piedestal alăturat. Membrul afectat apasă pe cântar până ce acul indică greutatea corespunzătoare de 8-10% din totalul greutății corpului. Exercițiul se repetă de 3-4 ori pe zi până când pacientul capătă conștiința „valorii” acestei încărcări pe care o va utiliza în mersul cu cârjele sau cu cadrul. Treptat se crește procentul de încărcare cu 10-15-20% din greutatea corpului.

MERSUL ÎN BASTON – se începe când pacientul a ajuns la o încărcare de ~ 50% și pelvisul nu mai basculează datorită insuficienței abductorilor.

Bastonul se ține în mâna opusă membrului afectat și se deplasează împreună. Încărcarea în continuare se gradează slăbind sprijinul mâinii pe baston. Uneori, mersul cu sprijin în baston se va păstra toata viața.

Refacerea completă a mersului cere o suită de exerciții complexe ca, – mers liber, mers pe pantă, mers înapoi, mers în zig-zag, întoarceri, etc… .

2.6. IGIENA ORTOPEDICĂ A ȘOLDULUI – cuprinde un număr de reguli de comportament, menite să protejeze articulația șoldului în decursul anilor. Aceste reguli sunt:

să se evite statul prelungit în picioare;

să se evite mersul pe jos, prelungit;

să se evite mersul pe teren accidentat și pe scări;

se va prefera mersul pe bicicletă, mersul simplu fiind cel mai prost exercițiu pentru un protezat;

odihna, repausul , se vor face în decubit, ci nu pe fotolii sau scaune (deci, membrele inferioare vor fi întinse);

intercalarea (dacă este posibil), în timpul programului de muncă a unor pauze în care coxoticul va sta culcat (decontracturarea musculaturii șoldului nu se face decât în decubit);

să se evite șchiopătarea prin controlul mental al mersului;

utilizarea corectă a bastonului în mâna opusă șoldului afectat, ori de câte ori apare durerea; se contraindică mersul șchiopătat în scopul evitării purtării bastonului;

corectarea inegalității membrelor inferioare prin adaos la tocul pantofului; corectarea nu este necesară decât de la 2 cm în sus;

purtarea unor pantofi cu tălpi și tocuri din material plastic (crep, microporos), care absorb parțial vibrațiile din timpul mersului, care se transmit întregului schelet;

evitarea pantofilor cu tocuri înalte la femei;

menținerea unei greutăți corporale normale sau sub valoarea standardelor normale;

executarea de 2 ori pe zi a programului special de gimnastică, compus din exerciții de mobilizare și tonifiere musculară;

CAPITOLUL III

CONTRIBUȚII PERSONALE LA RECUPERAREA PRIN KINETOTERAPIA ȘOLDULUI OPERAT

3.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII

Mi-am ales această temă, deoarece rata mortalității în rândul vârstnicilor după fracturile de col femural este foarte mare, iar preocuparea mea și cred că și a altora ca mine este tocmai scăderea acestei rate mari a mortalității. Dacă se va reuși acest lucru atunci înseamnă că, speranța de viața va crește.

Datorită numărului mare de fracturi la vârsta III am decis să încerc să realizez un studiu pentru a aprofunda cunoștințele mele despre fractura de col femural la vârsta III, despre anatomia și fiziologia articulației șoldului, despre factori care intervin în producerea lor (a fracturilor), principii de tratament, programe de recuperare și, nu în ultimul rând să culeg roadele muncii, și anume rezultatele și concluziile cercetării mele.

Pentru a realiza această temă, am început prin a-mi aduna material, a mă documenta și a cere sprijin didactic. Am ales aleatoriu un număr de 11 persoane , femei și bărbați, pe care să-mi realizez studiul. Bineînțeles aceștia aveau fractura de col femural.

Fiecare dintre subiecți au fost testați goniometric pentru evidențierea mobilității articulare. Testările au fost făcute la internare (inițial), în timpul programului kinetic (intermediar) și la externare (final). Pentru a analiza eficiența programelor propuse pentru recuperarea pacienților după fractura de col femural (protezată) , am utilizat – testing-ul articular.

Goniometrie :

Șoldul este o articulație cu 3 grade de libertate – flexie-extensie, abducție-adducție, rotație internă – rotație externă.

Poziția funcțională a șoldului este poziția de 0 anatomic. Poziția de repaus articular la acest nivel este cu membrul inferior în extensie, ușoară abducție și rotație internă.

Testarea se face cu ajutorul goniometrului.

Mișcările șoldului făcute cu genunchiul flectat sunt mai ample cu 20-30 de grade, decât cele făcute cu genunchiul întins.

Flexia și extensia se realizează pe un ax transversal în plan sagital.

Flexia activă se face de la 0 – 90 cu genunchiul extins

0 – 1200 cu genunchiul flectat. Pozția de testat este decubit dorsal. Goniometrul se plasează pe marele trohanter, cu brațul fix spre creasta iliacă, paralel cu axa lungă a trunchiului și brațul mobil de-a lungul coapsei, către condilul lateral.

Extensia este de 0 –15/200 cu genunchiul extins și de 300cu genunchiul flectat.

Abducția și adducția se execută în plan frontal pe axa sagitală a șoldului.

Abducția se execută din poziția de decubit dorsal, cu genunchiul extins. Brațul fix al goniometrului se plasează orizontal pe o linie paralelă cu linia celor două spine iliace antero-superioare, iar brațul mobil, pe fața anterioară a coapsei, spre mijlocul patelei.

Abducția este de la 0 – 50/600.

Adducția este imposibilă din poziția 0 anatomic, cu membrele pelviene aliniate unul lângă altul. Pentru aprecierea acestei mișcări membrul inferior opus trebuie abdus. Adducția are o amplitudine de la 0 – 300.

Mișcările de rotație se execută în jurul axei verticale.

Rotația internă are o amplitudine de 350. Testarea se execută din șezând sau culcat, cu genunchiul la marginea parului sau mesei flectat la 900. Este important ca spina antero-superioară, linia de mijloc a rotulei și a feței dorsale a gleznei, precum și spațiul dintre degetele II și III să fie aliniate – toate acestea laolaltă fiind repere. Goniometrul se fixează pe rotulă, cu brațul fix așezat perpendicular pe podea sau orizontal, în care măsurătoarea pornește de la 900.

Rotația externă are amplitudine de 15/200.

Studiul a avut loc într-una din sălile de kinetoterapie ale secției de balneofiziokinetoterapie din cadrul Spitalului Militar Central.

Sala de kinetoterapie a fost dotată cu : – 4 spaliere, 1 oglindă, 1 bare paralele, 1 „fotoliu”, 4 saltele, 2 biciclete ergometrice, 1 covor rulant, 1 cușcă Rocher, suluri (în diferite forme și dimensiuni – semilune, …), greutăți de diferite dimensiuni (50 gr. – 2500 gr.), mingi medicinale, 1 scară pentru reeducarea urcat-ului și coborât-ului scara, planșeta balansoare cu 3 grade de libertate, panou ergometric pentru reeducarea mâinii, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, pronație-supinație, circumducție la nivelul articulației pumnului, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, circumducției la nivelul articulației gleznei, aparat special pentru reeducarea flexiei-extensiei, abducției-adducției, articulațiilor degetelor.

S-a lucrat cu : saltele, spaliere, bicicleta ergometrică, cușca Rocher, suluri (de diferite mărimi și forme), aparate speciale pentru creșterea mobilității la nivelul articulației șoldului, gleznei, degetelor, autocontrol în oglindă, mers între bare paralele.

3.2. IPOTEZA LUCRĂRII

Dacă în realizarea recuperării funcționale după fractura de col femural protezată se aplică un program individual și stadializat, atunci recuperarea va fi funcțională și reintegrarea socio-profesională mai rapidă.

3.3. SCOPUL LUCRĂRII

Prin prezenta lucrare, dorim să :

– evidențiem mijloacele, beneficiile și rolul kinetoprofilaxiei secundare și terțiare;

– verificarea programelor de recuperare;

– monitorizarea pacienților pe parcursul recuperării;

– instruirea pacienților referitor la efectele kinetoterapiei.

3.4. LOCUL ȘI PERIOADA CERCETĂRII

Studiul s-a realizat în cadrul secției de balneofizioterapie din cadrul Spitalului Militar Central, într-una din sălile de kinetoterapie ale acestei secții.

Cercetarea s-a realizat pe un eșantion de 11 pacienți. Aceștia au fost internați în perioada 30. ian. – 10. apr. . Dintre aceștia 4 sunt bărbați și 7 sunt femei cu vârste cuprinse între 50 – 81 de ani.

Toți pacienții au fost diagnosticați cu fractură de col femural, dar 2 au evoluat spre pseudoartroza de col femural și 4 au evoluat spre necroză aseptică a capului femural. Datorită vârstei și a evoluției negative a unora dintre aceștia, toți pacienții au fost protezați.

3.5. SUBIECȚII

FIȘA

– NUMĂRUL I –

NUME : CIUTA

PRENUME : VIRGINIA

SEX : feminin

VÂRSTA : 74 de ani

DOMICILIU : Jud.Vaslui – rural

PROFESIUNE : pensionară

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : osteoporoză, HTA esențială;

DIAGNOSTIC : fractură de col femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele : 2, 3, 5;

FIȘA

– NUMĂRUL II –

NUME : IOANA

PRENUME : TUDOR

SEX : masculin

VÂRSTA : 50 de ani

DOMICILIU : București – urban

PROFESIUNE : pensionar

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : – ;

DIAGNOSTIC : pseudoartroză de col femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru acest pacient s-au aplicat programele: 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL III –

NUME : ZAMFIR

PRENUME : LUCREȚIA

SEX : feminin

VÂRSTA : 62 de ani

DOMICILIU : Jud. Dâmbovița – rural

PROFESIUNE : pensionară

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : osteoporoză;

DIAGNOSTIC : fractură de col femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL IV –

NUME : CIORAN

PRENUME : VENERA

SEX : feminin

VÂRSTA : 72 de ani

DOMICILIU : București – urban

PROFESIUNE : –

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : osteoporoză, PR. stadiul II;

DIAGNOSTIC : fractură de col femural (stânga)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 2, 4, 5;

FIȘA

– NUMĂRUL V –

NUME : VĂCAR

PRENUME : VICTORIA

SEX : feminin

VÂRSTA : 74 de ani

DOMICILIU : București – urban

PROFESIUNE : pensionară

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : HTA stadiul II;

DIAGNOSTIC : fractură de col femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 1, 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL VI –

NUME : BOGOȘ

PRENUME : GABRIELA

SEX : feminin

VÂRSTA : 69 de ani

DOMICILIU : București – urban

PROFESIUNE : casnică

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : – ;

DIAGNOSTIC : osteonecroză aseptică a capului femural (stânga)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 1, 2;

FIȘA

– NUMĂRUL VII –

NUME : TELEA

PRENUME : AURICA VASILICA

SEX : feminin

VÂRSTA : 54 de ani

DOMICILIU : Jud. Brăila – rural

PROFESIUNE : educatoare

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : – ;

DIAGNOSTIC : necroză aseptică a capului femural (stânga)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical- semiartroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL VIII –

NUME : VAIDA

PRENUME : AUREL

SEX : masculin

VÂRSTA : 76 de ani

DOMICILIU : Jud. Maramureș – urban

PROFESIUNE : pensionar

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : – ;

DIAGNOSTIC : necroză aseptică a capului femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie cu PTC

kinetic – preoperator și postoperator

pentru acest pacient s-au aplicat programele: 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL IX –

NUME : IVAȘCU

PRENUME : POLINA

SEX : feminin

VÂRSTA : 52 de ani

DOMICILIU : București – urban

PROFESIUNE : –

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : HTA stadiul II, osteoporoză;

DIAGNOSTIC : necroză aseptică a capului femural (stânga)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru această pacientă s-au aplicat programele: 1, 2, 3, 5;

FIȘA

– NUMĂRUL X –

NUME : TIPAN

PRENUME : IOAN

SEX : masculin

VÂRSTA : 81 de ani

DOMICILIU : Jud. Brăila – urban

PROFESIUNE : pensionar

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : – ;

DIAGNOSTIC : fractură de col femural (stânga)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru acest pacient s-au aplicat programele: 2, 3;

FIȘA

– NUMĂRUL XI –

NUME : VLAD

PRENUME : MIRCEA

SEX : masculin

VÂRSTA : 55 de ani

DOMICILIU : rural

PROFESIUNE : pensionar

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE : HTA stadiul II;

DIAGNOSTIC : pseudoartroză de col femural (dreapta)

TRATAMENT : – ortopedico-chirurgical – artroplastie

kinetic – preoperator și postoperator

pentru acest pacient s-au aplicat programele: 2, 3;

3.6. PROGRAMELE DE RECUPERARE

3.6.1. PROGRAMUL DE KINETOTERAPIE PREOPERATOR

Acest program a urmărit pregătirea pacientului pentru perioada de recuperare de după intervenția chirurgicală. Acest program a cuprins :

Exerciții de respirație :

1.DD., mâinile pe abdomen, inspir profund cu ridicarea peretelui abdominal, expir lent cu pronunțarea literei „S”, și coborârea abdomenului;

din DD. cu mâinile pe coaste se respiră astfel încât în inspir mâinile să se depărteze, iar în expir să se apropie;

Exerciții de creștere a forței musculaturii membrelor superioare (în vederea mersului în cârje);

din stând cu fața la spalier, la nivelul umerilor apucat de șipca spalierului, lăsare pe spate și realizarea tracțiunilor (trage bara la piept);

cu o greutate de 500gr. – 1000gr. din stând/șezând la marginea patului flexii-extensii ale antebrațului pe braț;

mișcări libere de flexii-extensii, abducții-adducții, circumducții realizate la nivelul tuturor articulațiilor membrului superior;

din șezând pe scaun cu coatele pe masă, antebrațele făcând un unghi de 45 de grade cu planul mesei, cu câte o ganteră de 1 kg în fiecare mână, înclinări radiale și cubitale ale mâinilor;

din șezând , brațele ridicate la verticală pe lângă cap, coatele în flexie, cu câte o ganteră de 1 kg în fiecare mână extensia alternativa a coatelor.

Exerciții de creștere a musculaturii membrului inferior sănătos și a articulațiilor sănătoase ale membrului inferior bolnav (pentru sprijinul unipodal și pentru păstrarea amplitudinilor de mișcare);

1. din DD. cu trunchiul ridicat pe o pernă , mișcări libere de flexii-extensii , abducții-adducții, circumducții realizate la nivelul tuturor articulațiilor membrului inferior sănătos;

2. la aparatul pentru picior realizarea de exerciții cu greutăți de la 1000gr. – 2500gr. pe direția de mișcare flexie-extensie, abducție-adducție.

Masaj – regional – neteziri, pentru relaxarea musculaturii după programul de exerciții;

Exercițiile au fost executate în serii de 2/4 X 5/8 repetări , cu pauze între serii de 3-5 minute.

3.6.2. PROGRAMUL DE KINETOTERAPIE POSTOPERATOR

PROGRAMUL NUMĂRUL 1 – este reprezentat de aceleași exerciții cuprinse în programul preoperator și s-a adresat pacienților care nu au beneficiat de tratament kinetic preoperator;

PROGRAMUL NUMĂRUL 2 – acest program s-a efectuat de către pacienți imediat după operație, deci a coincis cu perioada de imobilizare. Numărul repetărilor au fost de 2-3 în serii de 4-5 cu pauze de 5-10 minute. Acest program s-a efectuat de cel puțin 2ori/zi.

1.DD. abducția mi. alternativ fără a fi ridicat de pe planul patului;

2.DD. abducția mi. alternativ cu ridicarea ușoară de pe planul patului;

3.DD. flexie-extensie din articulația genunchiului, fără a ridica călcâiul de pe planul patului;

4.idem , dar cu ridicarea ușoară de pe planul patului;

5.DD. flexie-extensie din articulația coxo-femurală alternativ;

6.DD. flexii –extensii ale cap pe trunchi, pentru tonifierea abdomenului;

7.DD. flexii – extensii ale trunchiului pe membre cu alunecarea ms. pe lângă trunchi/mi.

8.DD. cu genunchii flectați tălpile pe sol, se ridică la verticală , alternativ, câte un mi. cu genunchiul în extensie;

PROGRAMUL NUMĂRUL 3 – acest program s-a realizat pentru creșterea mobilității articulare și a forței musculare. Numărul de repetări a fost la început de 3-5, în serii de 4-5 , apoi s-a ajuns la 5-8 repetări în serii de 5. Pauzele au fost însoțite de exerciții de respirație , exerciții de relaxare, sau odihnă pasivă, cu intervale de 3-5 minute. După o perioadă greutatea aplicată ca și contrarezistență s-a crescut de la 1000 – 1500g la maxim 2500 g .

posturare pe diverse suluri., pentru relaxarea capsulei articulare

posturare – pentru prevenirea edemelor de stază;

la cușca Rocher, flexii-extensii cu o greutate de 500g, , din articulația șoldului; exercițiile se execută pasivo-activ;.

la cușca Rocher, abducții cu o greutate legată la nivelul gleznei (500g); – nu este indicat ca adducția să se realizeze pasiv;

la fotoliu flexii-extensii din coxo-femurală cu greutate de 500-1000 g;

bicicleta ergometrică fără încărcare;

între bare paralele pășire peste mici obstacole puse în calea pacientului pentru a-l face să ridice genunchiul; autocontrol în oglindă;

exerciții cu autocontrolul posturii corporale în oglindă;

PROGRAMUL NUMĂRUL 4 – este un program special care s-a adresat unei paciente cu poliartrită reumatoidă; numărul de repetări a fost de maxim 8 într-o serie, s-au executat maxim 5 serii cu pauze de 3-5 minute.

strângerea și desfacerea pumnului; (flexii-extensii);

depărtarea și apropierea degetelor; (abd.-add.);

flexii-extensii ale articulației pumnului;

rotații în ambele sensuri ale articulației pumnului;

DD. flexii-extensii ale degetelor de la picioare;

DD. flexii-extensii ale piciorului;

DD. mișcări de pedalare;

DD. rotații ale piciorului în ambele sensuri;

PROGRAMUL NUMĂRUL 5 – s-a adresat pacienților care aveau ca și boală asociată osteoporoza; numărul de repetări a fost de maxim 8 într-o serie, s-au executat maxim 5 serii cu pauze de 3-5 minute.

flexii-extensii în articulația pumnului;

abducții-adducții în articulația pumnului;

flexii-extensii ale antebrațului pe braț;

pronații-supinații la nivelul antebrațului;

flexii-extensii din articulația șoldului și genunchiului simultan și alternativ;

eversii și inversii la nivelul articulației gleznei;

abducții-adducții la nivelul articulației șoldului;

din stând, cu bastonul ținut de ambele capete, ducerea bastonului sus cu arcuirea brațelor, privirea urmărește bastonul, inspir, revenire pe expir;

OBSERVAȚIE :

pacienții care aveau ca și boală asociată HTA au fost mai atent supravegheați, iar numărul de repetări al exercițiilor la acești pacienți nu au crescut peste 5.

LEGENDA – pentru abrevieri – :

DD. – decubit dorsal

DV. – decubit ventral

DL. – decubit lateral

HTA – hipertensiune arterială

ADD. – adducție

ABD. – abducție

ART. – articulație

Mi. – membru inferior

Ms. – membru superior

RELUAREA MERSULUI

În primele 4 zile de la operație pacientul a stat la pat și a executat exerciții fără să părăsească patul.

Din ziua 5 a fost așezat la marginea patului cu picioarele pe sol. Greutatea corpului a fost transferată pe șezut și pe picioare. Din această poziție s-au executat extensii antigravitaționale de genunchi și mobilizări ale gleznei.

Din ziua 7 pacientul a fost învățat să treacă de pe pat pe un scaun alăturat, încărcându-și membrele inferioare. S-au executat flexii ale șoldului până la 90 de grade prin aplecarea în față a trunchiului, dar cu sprijin la nivelul membrelor superioare.

Din ziua 8 s-a început progresiv mersul în cârje/cadru. Membrul inferior afectat s-a sprijinit parțial pe sol. S-a căutat ca acest mers să respecte cât mai mult pasul normal.

Din ziua 9 s-a continuat toleranța la mers prin antrenament între bare paralele, cu control vizual în oglindă.

Din ziua 10 s-a mers cu creșterea încărcării. S-a urmărit accentuarea flexiei-extensiei.

CAPITOLUL IV

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI DISCUTAREA LOR

4.1. TABELE

LEGENDĂ :

1. program pentru pacienții care nu au beneficiat de program preoperator 2.program pentru stabilitatea șoldului în perioada de imobilizare

3. program pentru tonifiere musculară

4. program special pentru o pacientă cu poliartrită reumatoidă

5. program pentru osteoporoză

4.2. GRAFICE

Graficele au rezultat în urma datelor obținute prin testare și în urma tabelelor realizate.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. CONCLUZII

Se remarcă o frecvență mai mare a fracturilor de col femural la vârsta a-III-a comparativ cu vârsta adultă și cea a copilăriei .

Se remarcă o frecvență mai mare a fracturilor de col femural la sexul feminin, datorită osteoporozei postmenopauză.

Este de preferat protezarea la vârsta a-III-a, deoarece scade perioada de imobilizare și implicit se reduc/nu apar complicațiile rezultate în urma imobilizării.

Subiecții au avut vârsta cuprinsă între 50-81 de ani, vârsta medie fiind de 66 de ani. Vârsta medie a subiecților de sex feminin a fost de 65 de ani, iar a celor sex masculin a fost de 66 de ani.

Numărul zilelor de spitalizare al pacienților a variat între 11-30 de zile, durata medie a internării fiind de 21 de zile.

Repartiția pe sexe a subiecților a fost de 36,36% bărbați și 63,63% femei.

Pacienții provin din mediul rural 4 și din mediul urban 7. Transformând procentual avem 36% populație din rural și 64% populație din urban.

Din cei 11 pacienți doar 8 (4 bărbați și 4 femei ) au făcut program de kinetoterapie preoperator.

Toți pacienții au făcut tratament ortopedico-chirurgical.

Toți pacienții au fost protezați.

Tratamentul ortopedico-chirurgical instituit postfractură de col femural (protezat) este un avantaj pentru recuperare, toți pacienții având un grafic de recuperare bun. Aceasta datorită mecanismului aplicat (proteza), care duce la o mobilizare precoce a pacientului postoperator.

Aplicarea fiecărui pacient a programelor de recuperare a dus la o reintegrare socio-profesională mai rapidă și la scurtarea perioadei de imobilizare.

S-a dovedit o eficacitate mai mare a programului care a vizat ca obiectiv principal stabilitatea și tonifierea musculară.

S-a demonstrat importanța kinetoterapiei în recuperarea de după protezarea fracturii de col femural; (pre- și postoperator) , kinetoterapie fără de care nu s-ar fi putut realiza o recuperare completă.

Toți pacienții au plecat pe picioare, adică 18% în final au mers normal, 55% au mers în baston și doar 27% au mers în cârje.

Pe mișcarea de flexie pacienții au progresat în medie cu 12% de la internare și până la externare.

Pe mișcarea de abducție pacienții au progresat cu în medie de 8% de la internare și până la externare.

Pe mișcarea de rotație externă pacienții au progresat cu în medie de 3% de la internare și până la externare.

Pe mișcarea globală pacienții au progresat în medie cu 7,6%.

PROPUNERII

Să se aplice protezarea la pacienții care suportă o intervenție chirurgicală, ori de câte ori este posibil.

Să se instruiască , să se mediatizeze populația asupra efectelor pe care le are virajul hormonal la vârsta a-III-a și să se ducă la controale periodice (medicale),astfel încât să nu se ajungă la fracturi datorate osteoporozei.

Să se instruiască pacienții asupra faptului că, operația nu rezolvă totul și că, indiferent cât de bine făcută este operația, kinetoterapia își are locul său bine stabilit în cadrul procesului de recuperare, fără de care nu s-ar putea face o recuperare completă și rapidă.

Să se continue programul de kinetoterapie și în ambulatoriu, iar mai apoi și la domiciliu, pentru prevenirea căderilor știindu-se faptul că, mișcarea este un mijloc bun pentru aparatul cardio-vascular, respirator, dar și pentru prevenirea osteoporozei.

Să se respecte, pe cât posibil , toate punctele prevăzute în subcapitolul „Igiena șoldului”.

BIBLIOGRAFIE

Baciu Cl. – Anatomia funcțională și biomecanică a aparatului locomotor, Editura Sport-Turism, București, 1977.

Baciu Cl. – Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Buzescu A., …

Constantin B. – Geriatrie, Editura …

Cordun Mariana – Kkinetologie medicală, Editura Axa, București, 1999.

Crețu Antoaneta – Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie, Editura Romfel, București, 1996.

Fozza Cristina ; Nicolaescu V. – Gimnastică corectivă și masaj, I.E.F.S., București, 1980.

Ispas C.; Cuculici O. – Kinetoterapia în afecțiunile vârstei a-III-a, ANEFS, București, 1997.

Ispas C. – Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți, Editura Art Design, București, 1998.

Niculescu M. – Metodologia Cercetării Științifice, Editura…

Sbenghe T. – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, București, 1981.

Sbenghe T. – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu Cl. – Anatomia funcțională și biomecanică a aparatului locomotor, Editura Sport-Turism, București, 1977.

Baciu Cl. – Kinetoterapia pre și postoperatorie, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Buzescu A., …

Constantin B. – Geriatrie, Editura …

Cordun Mariana – Kkinetologie medicală, Editura Axa, București, 1999.

Crețu Antoaneta – Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie, Editura Romfel, București, 1996.

Fozza Cristina ; Nicolaescu V. – Gimnastică corectivă și masaj, I.E.F.S., București, 1980.

Ispas C.; Cuculici O. – Kinetoterapia în afecțiunile vârstei a-III-a, ANEFS, București, 1997.

Ispas C. – Noțiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuți, Editura Art Design, București, 1998.

Niculescu M. – Metodologia Cercetării Științifice, Editura…

Sbenghe T. – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura Medicală, București, 1981.

Sbenghe T. – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987.