Fractura din Pumn

CUPRINS

MOTTO

Rolul asistenței medicale în nursingul acestei afecțiuni este extrem de important, începând cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractură spre serviciul de specialitate cât și îngrijirile și nevoile de care trebuie să beneficieze.

INTRODUCERE

„Să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-și afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuți individul, fie bolnav sau sănătos, să-și folosească fiecare acțiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoașterea, necesare pentru a face, și să acționeze în așa fel încât acesta să-și poarte de grijă singur cât mai mult curând posibil.”

Virginia Henderson

Capitolul I

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA

SISTEMULUI OSOS

1.1. Sistemul osos cuprinde:

● scheletul capului;

● scheletul trunchiului;

● scheletul membrelor superioare;

● scheletul membrelor inferioare.

Forma oaselor:

scurte (vertebre, tarsiene, carpiene);

late (omoplat, oasele cutiei craniene);

lungi (femur, tibie, radius);

mixte cu formă neregulată (osul maxilar, osul mandibular).

Structura oaselor:

țesut osos compact (la oasele lungi acesta se găsește în regiunea diafizei;

țesut osos spongios (se găsește în regiunea epifizelor).

Rolul sistemului osos:

– susține greutatea diferitelor părți ale organismului;

protejează diferite organe;

înlesnește mișcarea corpului;

depozit de calciu.

1.2. Articulațiile sunt elemente care unesc oasele:

articualții fixe (sinartroze);

articulații mobile (diartroze).

1.3. Sistemul muscular este alcătuit din:

● mușchi scheletici (striați);

● mușchi viscerali (netezi).

Structura mușchilor striați:

– corpul mușchiului are în structura sa țesut muscular, țesut conjunctiv, vase sanguine și nervi;

– tendonul – formațiune conjunctivă care se găsește la extremitățile mușchiului și prin care mușchiul se leagă de os.

Rolul mușchilor:

– scheletici – mențin poziția verticală a corpului;

– înlesnesc deplasarea;

– viscerali – prin contracția lor asigură îndeplinirea funcțiilor organelor respective.

Scheletul mânii este alcătuit din 27 de oase:

– carp;

– metacarp;

– falange.

Încheietura mâinii – oasele antebrațului – radius;

– ulna;

– cele cinci degete.

Conexiunea articulară se efectuează cu ajutorul celor 8 oase carpiene care sunt fixate între ele printr-un sistem de ligamente acoperite cu un strat de cartilaj, 5 metacarpiene și 14 falange.

CAPITOLUL II

FRACTURA DE PUMN

2.1. FRACTURA

2.1.1. DEFINIȚIA FRACTURII

Se înțelege o soluție de discontinuitate de diferite grade la nivelul sistemului osos, produsă în urma unei acțiuni traumatice ce a acționat în mod direct sau indirect asupra segmentului osos respectiv.

Fracturile sunt cauzate de traumatisme produse prin cădere de la înălțime, la locul de muncă, accidente rutiere sau accidente sportive.

Se pot produce pe un os cu o structură normală, dar în anumite situații fractura poate să se producă pe un os prealabil fragilizat printr-o suferință anterioară (osteoporoză, tumori osoase).

2.1.2 TIPURI DE FRACTURI

incomplete – fracturi care nu interesează parțial osul (fisurile);

COMPLETE – fracturile care interesează întreaga circumferință a osului:

●SIMPLE SAU BIFRAGMENTARE:

– transversale;

– oblice;

– spiroide(se fragmentează osul).

●PLURIFRAGMENTARE:

– în aripă de fluture;

– bifocale sau trefocale;

– complexe.

După numărul de linii de fractură:

– fracturi unice;

– fracturi duble;

– fracturi multiple.

DUPĂ GRADUL DE DESFĂȘURARE:

– fractură fără deplasare la copii și bătrâni;

– fractură cu deplasare.

În cazul fracturilor cu deplasare:

– translație: deplasare laterală;

– longitudinală: în axul osului;

– încălecare: fragmentul osului vine peste celălalt;

– angulare: se deplasează sub forma unui unghi;

– răsucire.

ÎN FUNCȚIE DE CALITATEA OSULUI FRACTURAT:

– fractură pe os normal;

– fractură pe os patologic.

ÎN FUNCȚIE DE AFECTAREA TEGUMENTELOR:

– fracturi deschise;

– fracturi închise.

ÎN FUNCȚIE DE GRADUL ȘI TENDINȚA LOR DE A SE DEPLASA DUPĂ IMOBILIZARE:

– fracturi stabile – care nu se mai deplasează;

– fracturi instabile – care după imobilizare se deplasează.

2.2. MECANISMUL DE PRODUCERE

A FRACTURII DE PUMN

ȘI CLASIFICARE

Este o cădere în podul palmei, pumnul fiind în flexie dorsală.

– cele mai frecvente fracturi:

– tendința de a amortiza căderile cu mâna;

– scăderea rezistenței prin osteoporoză.

– mai frecvente la vârstnici de sex feminin;

– mecanismul direct este rar;

– mecanismul indirect de producere:

– în hiperextensie (varianta cea mai frecventă) cu deplasare dorsala a epifizei;

– în hiperflexie deplasarea este volară.

Anatomia patologică

Fractura epifizei radiale:

traiectul de fractură poate fi în zona supraarticulară sau în articulație;

deplasarea fragmentelor se apreciază la clișeul radiologic.

Leziunile extremității inferioare a cubitusului interesează apofiza steloidă, colul cubitusului, dar mai frecvent ligamentul triunghiular.

Dislocația radio-cerebrală inferioară este constantă când există o deplasare a epifizei radiale.

CLASIFICARE:

●fracturi supraarticulare;

●fracturi articulare

●fracturi luxații marginale anterioare

Fracturile supraarticulare:

– fracturi cu deplasare anterioară – rare;

– fracturi cu deplasare posterioară – frecvente.

♦ Fractura cu deplasare anterioară sau fractura Goyrand-Smith – se observă la vârstnici; cominuția și penetrarea predomină la corticala anterioară, iar deplasarea este inversă decât în fractura Ponteau-Colles.

♦ Fractura cu deplasare posterioară sau fractura Pouteau-Colles, survine la toate vârstele dar mai frecvent la vârstnici (femei).

Fragmentul epifizar radial este deplasat cu patru componente:

– bascula posterioară care orientează suprafața articulară înapoi și în jos apărând deformarea „în dos de furculiță” a mâinii;

– ascensiunea – impactarea fragmentului superior care pătrunde în epifiză având ca rezultat angrenarea fragmentelor;

– deplasarea laterală cu tasare externă manifestată prin angularea mâinii „în baionetă”.

♦ fractura Gerard Marchant este o varietate mai rara de fractura extraarticulara, de o deplasare laterala accentuata a epifizei distale radiale, asociata lezarii articulatiei radiocubitale distale.

– fracturile articulare sunt mai frecvente la varstnici: fractura stiloidei radiale, marginala anterioara, marginala posterioara, fracturi complexe

– pe langa fracturile epifizare radiale se pot intalni si fracturi ale stiloidei cubitale, luxatii radiocubitale distale sau fracturi ale extremitatii distale a cubitusului

– copiilor le sunt caracteristice fracturile prin decolare epifizara sau prin tasare metafizara

2.3. TABLOU CLINIC

Semne locale:

– deformarea gâtului mâinii „în dos de furculiță” în fractura Ponteau-Colles, „în burtă de furculiță” în fractura Goyrand-Smith; „angularea în baionetă” (axul antebrațului trece prin degetul IV sau V);

– durere în punct fix;

– echimoză palmară;

– tumefacție pumn și degete;

– mobilitate anormală;

– crepitație osoasă;

– proeminarea tendoanelor radialilor;

– edem care se instalează repede.

2.4. INVESTIGAȚII

1. EXAMINĂRI PARACLINICE:

● Radiografie mână – față și profil

● Tomografie computerizată

● Rezonanță magnetică;

● Electrocardiogramă.

2. PROBE DE LABORATOR:

● hemoleucogramă;

● glicemie;

● uree;

● TGO;

● TGP;

● creatinină.

2.5. TRATAMENTUL ÎN FRACTURI:

ORTOPEDIC ȘI CHIRURGICAL

Ortopedic – se imobilizează în aparat gipsat brachio – palmar antebrațul pentru patru săptămâni.

Chirurgical – în fracturile cu deplasare posterioară, reducerea se face în sala de operație, sub anestezie generală și se stabilizează cu broșe sau placă cu șuruburi.

La recomandarea medicului, se administrează tratament:

– antiinflamator – fenilbutazonă, indometacin;

– antialgice – algocalmin, piafen etc.

Tratament de recuperare:

După scoaterea aparatului gipsat se începe recuperarea.

Kinetoterapia – refacerea stabilității mișcărilor controlate.

Ea începe cu mișcări pasive care se încep după suprimarea imobilizării și de obicei după reluarea mișcărilor active.

Mișcările active se execută după un program special în funcție de particularitățile segmentului imobilizat.

Balneoterapia – cu acțiune complexă (apă, nămol).

Fizioterapia – cu acțiune locală.

2.6. COMPLICAȚII

► Complicații imediate:

– deschiderea focarului de fractură, care necesită tratament chirurgical și osteosinteză cu broșe;

– redările articulare;

– calusul vicios;

– sindromul de canal carpian;

– artroza radio-carpiană;

– rupturi tendinoase.

► Complicații secundare:

– pot fi evitate prin tratament corect și o supraveghere atentă: membrul ridicat, antitinflamatorii, radiografie de control

– complicațiile gipsului: deplasările secundare;

– complicații chirurgicale; infecții.

2.7. ÎNGRIJIRILE POSTOPERATORII ALE PACIENTULUI

CU FRACTURĂ DE PUMN CU DEPLASARE

Numim perioada postoperatorie intervalul dintre sfârșitul operației și completa vindecare a pacientului.

Perioada postoperatorie imediată care durează de la sfârșitul intervenției până la restabilirea stării de cunoștință și a funcțiilor vitale, se mai numește perioada de trezire.

În perioada postnarcotică până la revenirea completă pacientul va fi supravegheat continuu în salonul postoperator; pot să survină complicații: căderea înapoi a limbii, tuburări de respirație, tulburări de circulație, etc.

Poziția pacientului aflat sub anestezie va fi cea orizontală în decubit dorsal sau lateral.

Se vor măsura funcțiile vitale: R, P, T, T.A., starea de conștiență, durerea din 15 în 15 minute până devin stabile și se notează în fișa de trezire.

● Transportul de la blocul operator și instalarea în pat

– se face cu targa sau cu căruciorul;

– se evită în timpul transportului, zdruncinăturile, curenții de aer;

– se impune atenție sporită la perfuzie, plaga operată.

● Pregătirea salonului și a patului

– salonul trebuie să fie bine aerisit, să aibă microclimat asigurat, constând în temperatură de 21°-23° C, umiditate sub 50% , fără curenți de aer, iluminat natural sau artificial.

– patul – lenjerie curată, pătură, pernă. Lângă patul pacientului se pregătește sursă de oxigen, cu umidificator, seringi, substanțe medicamentoase, calmante, pansamente, garou, vată, alcool, pungă cu gheață, tăviță renală, ploscă, urinar.

● Supravegherea pacientului în salon, de pe secție

– măsurarea funcțiilor vitale: T.A, T°, P.R., diureză, scaun și se notează în F.O.;

– examinarea pansamentului, dacă s-a lărgit ori s-a deplasat, el va fi întărit, plaga se controlează de mai multe ori să nu sângereze;

– se verifică circulația regiunilor subadiacente și învecinate, dacă apar edeme sau cianoză se va lărgi pansamentul pentru a evita ischemia regiunii din cauza tulburărilor de circulație;

– aspectul general – culoarea feței, a tegumentelor, a mucoaselor care pot indica unele complicații.

● Recoltarea de probe de laborator

– HLG, VSH, fibrinogen, uree, creatinină, glicemie, TGO, TGP, timp de coagulare;

– se va efectua o radiografie de control;

● Combaterea durerii postoperatorii și ridicarea moralului pacientului

– liniștirea pacientului

– așezarea în poziție de menajare a părții dureroase

– administrare de tratament la indicația medicului (calmante)

mante)

● Rehidratarea și alimentarea pacientului

– dietă obișnuită.

● Educație pentru sănătate

– pacientul este învățat să miște degetele;

– evită frigul, umezeala și efortul;

– revenirea la control pentru noi investigații.

CAPITOLUL III

3.1.CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: – alimente bgate în maneziu (semințe de dovleac, spanac, tărâțe de ovăz);

– calciu (lapte, iaurt, bânză de vaci).

Alimente interzise: – prăjeli, mezeluri;

alcool, droguri.

FUNCȚII VITALE

INVESTIGAȚII DE LABORATOR

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: nu este alergic la niciun medicament

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

3.2. Fișa tehnică

Efectuarea pansamentului

Pansamentul este un act chirurgical de aseptizare tratare și protejare a plăgilor.

Principiile fundamentale ale pansamentului:

aseptic;

absorbant;

protector;

oclusiv.

Protector – plăgile curate, nesecretante sunt acoperite steril pentru a le proteja față de microbii din mediul înconjurător.

Pregătirea materialelor necesare:

► sterile:

– trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece, bisturiu;

– casoletă cu comprese sterile, tampoane;

– substanțe dezinfectante pentru plagă și pentru tegumente;

– mănuși sterile.

► nesterile:

– pensă de servit;

– feșe;

– tăviță renală;

– mușama, aleză;

– materiale pentru fixarea pansamentului – romplast, feșe;

– mănuși nesterile.

Pregătirea pacientului:

● pregătirea fizică:

– se așează pacientul în poziție semișezând sau șezând;

– se asigură intimitatea.

● pregătirea psihică:

– se explică modul de desfășurare a procedurii;

– se obține consimțământul.

Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează după care îmbracă mănușile.

– se îndepărtează cu blândețe vechiul pansament;

– dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată și apoi se ridică;

– se curăță tegumentele din jurul plăgii de la plagă spre periferie;

– se inspectează plaga;

– se șterge cu betadină plaga spre periferie cu comprese sterile;

– acoperirea plăgii se face cu 2-3 comprese sterile uscate care să depășească marginea plăgii după care se lipește un leucoplast.

Îngrijirea pacientului după tehnică:

– se îmbracă pacientul;

– se așează în pat într-o poziție comodă;

– regiunea lezată trebuie pusă în repaus pentru a se reduce durerea;

– se îndepărtează materialele utilizate.

Reorganizarea locului de muncă:

– se colectează deșeurile în recipiente speciale;

– se curăță, se dezinfectează și se pregătește pentru sterilizare instrumentele folosite;

-se spală pe mâini

Se notează tipul pansamentului, aspectul și evoluția plăgii, data și ora F.O.

BIBLIOGRAFIE

„Manual pentru îngrijiri speciale acordate pacientului de asistenții medicali” – Lucreția Titircă, Editura Viața medicală românească 2003

„Urgente medico-chirurgicale – Lucreția Titircă

„Proceduri de nursing” – Asociația de nursing în România

„Anatomia și Fiziologia Omului – Compendiu” – Cezar t.Niculescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu, ed. Corint 2006

„Traumatologie și ortopedie – Curs pentru studenți”– Vasile Lupescu

„Tehnica îngrijirii bolnavului”– Carol Mözes, București 1997

BIBLIOGRAFIE

„Manual pentru îngrijiri speciale acordate pacientului de asistenții medicali” – Lucreția Titircă, Editura Viața medicală românească 2003

„Urgente medico-chirurgicale – Lucreția Titircă

„Proceduri de nursing” – Asociația de nursing în România

„Anatomia și Fiziologia Omului – Compendiu” – Cezar t.Niculescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu, ed. Corint 2006

„Traumatologie și ortopedie – Curs pentru studenți”– Vasile Lupescu

„Tehnica îngrijirii bolnavului”– Carol Mözes, București 1997